prea tarziu este doar la ultima bataie a inimii! (a c )
TRANSCRIPT
13.04.23 05:16 PM
Azi voi trimite un gând sufletelor singure… Acelor oameni care nu au alături jumătatea cu
care să îşi împartă viaţa.
Singurătatea este chinuitoare…
Şi, chiar dacă avem părinţi, fraţi, prieteni sau colegi cu care ne petrecem timpul,
la sfârşitul zilei ajungem tot singuri între patru pereţi.
Nu avem cu cine împărtăşi
cele mai tainice trăiri,
iar atunci când locuim singuri nu avem pe cineva care să ne aştepte acasă, sau pe cineva pe care să aşteptăm cu drag, pentru care să
gătim, pe cineva cu care să împărţim zilele în care suntem bucuroși, bolnavi, trişti…
Nimeni dintre cei care ne sunt părinţi, prieteni, colegi, nu pot umple anumite goluri din inima noastră şi nu ne pot oferi acea iubire de care
depinde atât de mult sufletul omenesc.
Un suflet singur trăiește bucuriile pe jumătate,
iar durerile dublu...
După atâta aşteptare omul se resemnează cu singurătatea şi se abandonează ei…
Uneori rămâne un licăr de speranţă,
alteori nu.
Faptul că nu are alături un suflet pereche îl face să se simtă incomplet…
Faptul că nu este iubit îl împovărează cu complexe, facându-l să creadă
că nu este suficient de frumos, de bun…
Aşteptarea îndelungată îl face să creadă că e prea târziu…
Îl face să uite puterea îmbrăţişărilor, magia privirilor pline de iubire şi îl face să creadă că iubirea există doar în poveşti sau doar pentru
oamenii privilegiaţi.
Nu! Niciodată nu este prea târziu să te îndrăgosteşti şi să îţi găseşti jumătatea sufletului!
Există şanse pentru fiecare om, există un suflet pus deoparte pentru fiecare suflet…
Doar că, există un timp pentru toate.
Totuşi, sunt oameni care, obosiţi de atâta aşteptare şi resemnaţi cu ideea de singurătate şi-au pierdut
încrederea în ei şi în şansa de a fi iubiţi.
Aceştia se simt îmbătrâniți înainte de vreme
şi se abandonează singurătăţii…
Nu faceţi asta! Sunteţi vii, sunteţi frumoşi,
sunteţi dependenţi de iubire!
Renunţaţi la complexe, la prejudecăţi, renunţaţi să mai credeţi
că este prea târziu, că nu mai aveţi şanse!
Primul pas spre a găsi iubirea
este să credeţi!
Al doilea pas este să va doriţi!
Speranţa şi dorinţa vă vor face să fiţi vii, încrezători, frumoşi și să vă deschideți sufletele!
Prea târziu să întâlniţi iubirea este doar la ultima bătaie a inimii!