principiul efectului direct al dreptului european

CUPRINS

1.Introducere ............................................................................................. 1

2.Definiţie şi trăsături ale principiului. .......................................................... 1

3.Domeniul de aplicare ................................................................................ 3

3.1.Efectul direct necondiţionat şi complet ..................................................................4

3.2.Efectul direct condiţionat şi complet .....................................................................4

3.3.Efectul direct condiţionat şi restrâns ......................................................................6

3.Consecinţele aplicării principiului efectului direct al dreptului european ........ 7

4.Concluzii................................................................................................. 8

Bibliografie .............................................................................................. 10

Principiul efectului direct al dreptului european

1

1.Introducere

Dreptul comunitar nu numai că se integrează automat in ordinea internă a statelor

membre, dar el are si capacitatea generală de a completa în mod direct patrimoniul juridic al

persoanelor particulare cu noi drepturi şi/sau obligaţii, atât în raporturile lor cu alte persoane,

cât şi în relaţiile lor cu statul căruia îi aparţin.1

Efectul direct este una din caracteristicile esenţiale ale ordinii juridice comunitare, o

trăsătură ce exprimă originalitatea dreptului comunitar în raport cu dreptul internaţional, unde

efectul direct al convenţiilor dintre state rămâne excepţional.

Aplicabilitatea directa este un principiu formulat de C.J.C.E., principiu confom caruia

dispozitiilee Tratatelor sau ale actelor institutiilor comunitare care indeplinesc anumite criterii

pot fi invocate de justitiabili in fata propriilor jurisdictii nationale si sunt susceptibile de a crea

drepturi si obligatii in favoarea, respectiv in sarcina particularilor.

Este de remarcat faptul că, iniţial, singura menţiune a unui tratat comunitar din care s-

ar fi putut deduce principiul aplicabilităţii directe a normelor comunitare era art. 249 (fost

189) T.C.E.E., care preciza că regulamentele comunitare sunt « direct aplicabile în toate

statele membre ».

Practica judiciară a dezvoltat însă acest principiu, iar Curtea Europeană de Justiţie a

fost aceea care a fundamentat cât se poate de clar ideea aplicabilităţii directe a dreptului

comunitar.2

2.Definiţie şi trăsături ale principiului

Aplicabilitatea directă este un principiu formulat de CJCE, principiu conform căruia

dispoziţiile tratatelor sau ale actelor instituţiilor comunitare care îndeplinesc anumite criterii

pot fi invocate de justiţiabili în faţa propriilor jurisdicţii naţionale şi sunt susceptibile de a crea

drepturi şi obligaţii în favoarea, respectiv în sarcina particularilor.3

În mod concret, efectul direct descrie:

1 Ion P.Filipescu, Augustin Fuerea, Drept instituţional comunitar european, Editia a-V a, Editura Actami,

Bucureşti, 2000,p.58 2 Constanţa Călinoiu,Victor Duculescu, Drept constitutional european,Editura Lumina Lex,Bucuresti,2008,p.185 3 Augustin Fuerea, Drept comunitar european. Partea generală, Editura Allbeck, Bucureşti, 2003, p.155


2

a)aptitudinea dreptului comunitar de a crea drepturi sau obligaţii în mod direct în

patrimoniul persoanelor fizice şi juridice si

b)posibilitatea pe care o au cei interesaţi de a invoca normele comunitare dotate cu

acest efect în faţa jurisdicţiilor naţionale.4

Principiul efectului direct al dreptului comunitar prezintă o serie de trăsături

caracteristice :

Efectul direct este o creatie jurisprudenţială, nu este fondat pe dispoziţii ale

tratatelor constitutive, cel puţin în forma lor iniţială. Trebuie precizat că acest efect, este

validat de tratate, însă într-o maniera indirectă ( art 34 TUE stipulează că deciziile-cadru şi

deciziile adoptate în pilonul 3 nu produc efecte directe).

Efectul direct material se produce cu particularităţi pentru diversele acte

juridice comunitare. Aceste particularităţi depind de conţinutul actului - criteriul folosit de

Curte pentru a stabili dacă o anume dispoziţie are sau nu efect direct. Mai concret, conţinutul

trebuie să :

a) să fie suficient de clar şi precis.Judecătorul nu trebuie să aibă dubii asupra

conţinutului normelor,Curtea a atenuat severitatea condiţiei , statuând că insuficienţa clarităţii

sau a preciziei nu constituie un obstacol în calea efectului direct, dacă norma poate fi

precizată pe cale interpretării efectuate de judecătorul naţional sau comunitar.

b) Să aibă un caracter necondiţionat . Existenţa unui termen sau a unei condiţii nu

afectează efectul direct, ci doar amână producerea lui până la expirarea termenului sau la

realizarea condiţiei.

c) Să-şi poată produce efectele în absenţa oricărei măsuri naţionale sau comunitare.

Nici această condiţie nu este interpretată strict de Curtea Europeană de Justiţie: pot fi adoptate

acte de aplicare ulterioare, cu condiţia ca statele sau instituţiile comunitare emitente ale

actelor de aplicare să nu dispună de o putere discreţionară de intervenţie asupra conţinutului

normativ al regulilor comunitare puse în aplicare.5

O altă trăsătură ţine de intensitatea efectului direct.6 Acesta nu funcţionează în

mod identic în toate situaţiile.Unele dispoziţii stabilesc drepturi şi obligaţii pentru toţi

4 Corneliu Emanoil Mogârzan, Introducere în dreptul comunitar, Editura Fides, Iaşi, 2003, p.186 5Corneliu Emanoil Mogârzan, op.cit., p.187 6Idem, p.188


3

subiecţii de drept comunitar şi pot fi oricând invocate în faţa instanţelor şi în relaţiile dintre

persoane private. Ele se bucură de efect direct orizontal sau complet.

Altele produc numai un efect direct vertical (numit şi parţial sau incomplet) : nu pot

crea în mod direct obligaţii în sarcina persoanelor private,ci doar a statelor. În consecinţă, cei

interesaţi le pot invoca doar împotriva statelor sau a unor organe ale sale. De remarcat este că

forul de la Luxemburg a extins efectul direct vertical şi faţă de colectivităţile publice, precum

şi faţă de persoanele juridice sau entităţile supuse autorităţii sau controlului statului .

O altă trăsătura este reprezentată de acţiunea practică a principiului

aplicabilităţii directe, ce variază în funcţie de diferite categorii de norme comunitare precum

şi de caracterul efectului direct şi eventualele excepţii care există. Astfel, au efect direct

necondiţionat şi complet, regulamentele, deciziile adresate persoanelor particulare şi

principiile generale, efect direct condiţionat şi complet, tratatele de instituire a comunităţilor

şi tratatele internaţionale, iar efect direct condiţionat şi restrâns, directivele şi deciziile

adresate statelor membre.

3.Domeniul de aplicare

Curtea de Justiţie a stabilit că, potrivit acestui principiu, dreptul comunitar este

integrat direct în dreptul statelor membre, fără să permită statelor să aleagă între teoriile

dualiste sau moniste7, întrucât se impune aplicarea mecanismului nemaifiind nevoie de măsuri

luate pe plan intern pentru aplicarea dreptului comunitar.

Ca urmare a acestei situaţii, persoanele particulare (fizice sau morale) pot invoca

dreptul comunitar în faţă autorităţilor naţionale, inclusiv tribunale, atât pentru a li se

recunoaşte drepturile, cât şi pentru a se anula efectul unor acte juridice care sunt contrare

dreptului comunitar.

Aplicarea directă a dreptului comunitar prezintă o serie de particularităţi în funcţie de

categoria normelor comunitare care sunt invocate, precum şi caracterul efectului direct şi

eventualele excepţii care există.

7 Teoria dualistă, având ca adepţi pe italieni (D.Anzilotti ) şi germani (H.Triepel),propune următoarea

concepţie :ordinea juridică internaţională şi cea naţională sunt sisteme independente, separate care coexistă

paralel. Conform acestei teorii nu există un raport de subordonare între cele două sisteme.

Teoriile moniste, consideră că norma de drept intern se află în aceeaşi sferă cu cea internaţională, existând un

raport de supra/subordonare , în funcţie de varianta adoptată. (Augustin Fuerea, op.cit., p.153)


4

3.1.Efectul direct necondiţionat şi complet

Sursele dreptului comunitar care au acest efect pot fi invocate fără nici o condiţie de

către orice persoană fizica sau morală, atât pe plan vertical (în litigii cu organele statale) cât şi

pe plan orizontal (în litigii cu alte persoane fizice sau morale).

Din această categorie fac parte :

Regulamentele sunt acte comunitare specifice ce beneficiază de aplicabilitatea

directă, creând drepturi şi obligaţii pentru toţi.Se poate argumenta acest efect invocând

dispoziţiile art 189 (249) din Tratatul C.E. care statuează caracterul direct aplicativ al

regulamentului.

Deciziile adresate persoanelor particulare. Deciziile nu beneficiază de

aplicabilitate directă, dar s-a considerat că acele decizii care sunt adresate persoanelor

particulare în anumite domenii (concurenţă) pot fi surse de drepturi şi obligaţii pentru aceştia,

fiind asimilate în aceste cazuri regulamentelor.

Principiile generale sunt de aplicabilitate directă, întrucât prin gradul lor de

generalitate trebuie sa fie respectate în toatre cazurile şi în mod necondiţionat.8

3.2.Efectul direct condiţionat şi complet

În această categorie intră actele comunitare care pot fi invocate în orice litigiu, dar este

necesară îndeplinirea unor condiţii în acest scop.

Sunt incluse în această categorie documentele cu caracter convenţional, respectiv

tratatele de instituire a comunităţilor şi tratatele internaţionale.9

Tratatele constitutive

Curtea Europeană de justiţie a statuat că dreptul comunitar izvorât din tratatele

constitutive nu are o aplicabilitate directa autonomă.

S-au dat însă doua indicaţii generale, conform cărora sunt direct aplicabile

dispoziţiile care conferă drepturi şi instituie obligaţii exprese pentru persoane particulare ,

precum şi cele care impun obligaţii bine stabilite în sarcina statelor membre sau a instituţiilor

comunitare.

Dacă sunt îndeplinite aceste condiţii, dispoziţiile respective sunt direct aplicabile, fară

să mai fie nevoie de alte acte de aplicare, de proceduri specifice sau măsuri complementare.

Caracterul autoexecutor al acestora dă posibilitatea persoanelor particulare sa invoce în faţa

8 Nicoleta Diaconu, Dreptul Uniunii Europene-Partea generală, Editura Lumina Lex, Bucureşti, 2007, p.97 9 Nicoleta Diaconu,op.cit. , p.98


5

instanţelor naţionale direct aceste prevederi. Sfera de aplicare a acestui efect direct a fost

extinsă ulterior de jurisprudenta Curţii, incluzând pe lângă obligaţiile statului de a nu face

(respectiv de a nu face rezerve care să subordoneze aplicarea tratatelor de vreun act normativ

intern, de a nu necesita adoptarea unor dispoziţii normative interne de concretizare a

prevederilor tratatelor) şi obligaţiile de a face (respectiv de a nu lăsa nici o marja de apreciere

statelor în ceea ce priveşte îndeplinirea obligaţiilor sale), precum şi la situaţiile în care nu s-

au făcut completările necesare prin legea internă (aplicarea principiilor privind

nediscriminarea în angajare sau salarizare, chiar dacă legea internă nu le-a preluat).

În cadrul tratatelor constitutive efectul direct al unor dispoziţii coexistă cu absenţa

acestuia în cadrul altor dispoziţii.

Este cazul dispoziţiilor care stabilesc în sarcina statelor obligaţii cu caracter foarte

general, precum şi în cazul dispoziţiilor condiţionale sau insuficient precizate.

Obligaţiile stabilite în termeni foarte generali se referă la politicile generale, precum şi

în cazul dispoziţiilor condiţionale sau insuficient precizate.

Obligaţiile stabilite în termeni foarte generali se referă la politicile generale, care nu

pot fi invocate de particulari ca având efect direct 10

cum ar fi :

- ameliorarea condiţiilor de viaţă ale muncitorilor [art 117 (136) CE] ;

- politica în domeniul taxelor de schimb [art 107 (108) CE].

În cazul dispoziţiilor condiţionale sau insuficient precizate, s-a statuat de către Curte

următoarele:

- în cazul art 90 (86) CE privind posibilitatea ca unor intreprinderi care gestionează un

seviciu public să li se aplice un regim derogatoriu de la regulile generale ale tratatului –că

aceasta este de strictă interpretare, iar rolul important, în acest sens rămâne judecătorului

naţional ;

-în cazul art.92 (87) şi 93 (88) C.E. privind ajutoarele statale acordate unor

întreprinderi, acestea nu au efect direct, incompatibilitatea acestor ajutoare cu Piaţa Comună

nefiind absolută, ci supusă unei notificări din partea Comisiei, sub controlul Curţii.

Acordurile internaţionale

În ceea ce priveşte acordurile internaţionale, Curtea a decis că prevederile acestora pot

fi invocate în mod direct dacă din acestea rezultă că ele conferă drepturi nu numai pentru

state, ci şi pentru persoane private, sau dacă aplicarea acestor tratate în ordinea juridică

internă are la bază dispoziţiile clare, care nu necesită alte acte normative interne.

10 Nicoleta Diaconu,op.cit., p.98


6

3.3.Efectul direct condiţionat şi restrâns

Sunt considerate ca având efect direct, condiţionat şi restrâns directivele şi deciziile

adresate statelor membre.

Există însă şi opinii care susţin că acestea nu ar avea efect direct, întrucât tratatele nu

menţionează în acest sens decât regulamentele, ceea ce presupune, per a contrario, că acestora

nu le este recunoscut acest efect. Se recunoaşte în acelaşi timp că raţionamentul per a

contrario nu este determinat, aplicabilitatea directă trebuind să fie precis determinată.Se mai

argumentează că deciziile nefiind de aplicabilitate generală, trebuie să fie notificate, fapt

pentru care se consideră că ele impun doar o obligaţie de rezultat, implicând adoptarea unor

reglementari legale naţionale, motiv pentru care se apreciază că ele nu ar putea fi de

aplicabilitate directă, eventualele obligaţii pe care le prescriu trebuind să rezulte din

reglementările interne.

Curtea a adus însa argumente de natura principială pentru susţinerea aplicabilităţii

directe a directivelor, conform cărora efectul util al dreptului comunitar presupune cu

necesitate ca judecătorii naţionali să aplice directivele, iar caracterul obligatoriu al

directivelor presupune că particularii pot să le invoce.

S-a considerat astfel că dispoziţiile cuprinse în directive sunt invocabile dacă la

expirarea termenului de aplicare acestea nu au fost transpuse în practica sau au fost aplicate

greşit. Statele au posibilitatea să stabilească ce măsuri trebuie să fie luate. Deşi directivele nu

le impun, ele sunt obligate să se conformeze acestor directive, în caz contrar, persoanele

particulare pot acţiona statele în justiţie iar acestea nu pot impune particularilor neîndeplinirea

obligaţiilor pe care le prescriu directivele.

Efectul direct al directivelor constituie condiţia absolută pentru ca judecătorul

naţional să-şi poată exercita atribuţiile în acest sens.

În alte cazuri, Curtea a statuat că directivele nu au un efect direct decât dacă din

totalitatea prevederilor acestora rezultă că sunt susceptibile să producă efecte juridice între

statele membre şi particulari.

De asemenea Curtea a stabilit că sunt susceptibile de a produce efecte directe

dispoziţiile « necondiţionate » şi « suficient precizate ».

Această posibilitate a statelor de a alege mijloacele pe care le consideră adecvate

pentru îndeplinirea prevederilor directivelor se poate afla în neconcordanţă cu acţiunile

particularilor care pot să-şi valorfice în faţa instanţelor naţionale drepturile al căror

conţinut poate fi determinat precis pe baza prevederilor directivelor.


7

S-a subliniat faptul că directivele nu crează obligaţii pentru particulari, astfel încât

particularii nu pot să le invoce în litigiile dintre ei, iar statul nu poate să le invoce împotriva

unor persoane particulare.Acest efect al directivelor rezultă din Jurisprudenţa Curţii, care a

statuat că o directivă nu poate crea obligaţii pentru un particular şi nu poate fi invocată

împotriva acestuia.11

Deciziile sunt asimilate directivelor din punctul de vedere al efectului direct, în cazul

lor fiind valabile aceleaşi argumente pentru justificarea aplicabilităţii acestui principiu, cu

excepţia faptului că ele nu presupun în mod necesar adoptarea unor reglementări naţionale

pentru aplicarea lor, fie pentru faptul că ele nu sunt adresate statului, fie pentru că obligaţiile

pe care le impun nu sunt adresate particularilor.

Curtea a stabilit în cazul deciziilor aceeaşi jurisprudenţă ca şi în cazul directivelor,deşi

numărul cazurilor este mult mai mic.

3.Consecinţele aplicării principiului efectului direct

al dreptului european

Principiul aplicabilităţii directe a dreptului comunitar are implicaţii atât asupra

statelor membre ale comunităţilor, cât şi asupra persoanelor particulare şi a judecătorilor

naţionali.

Aplicabilitatea directă are, mai intâi un efect pozitiv, în favoarea justiţiabililor, cu

posibilitatea de a apăra drepturile acestora în faţa judecătorilor din statele membre. În plan

concret, aplicabilitatea directă permite, deci popoarelor să solicite judecătorilor naţionali

asigurarea respectării drepturilor conferite de către norma comunitară ce deţine această

calitate. Curtea de Justiţie declară cu regularitate că dreptul comunitar « creaza drepturi pe

care jurisdicţiile interne sunt obligate să le protejeze ».

Cât priveşte modalităţile concrete de protejare a drepturilor, acestea nu decurg din

dreptul comunitar, ci ţin de sistemele juridice si mai cu seamă, de procedurile juridice ale

statelor membre.12

Trebuie adăugat ca statele membre sunt puse în situaţia de a nu putea schimba

dispoziţiile comunitare care le sunt adresate, acestea având un caracter obligatoriu pentru

respectivele state (evident ţinând seama de categoria normelor juridice respective) ;

11 Idem, p.99 12 Ion P.Filipescu, Augustin Fuerea, op.cit., p.70


8

De asemenea un alt efect priveşte persoanele particulare care au posibilitatea sa

invoce oricând în ordinea juridică internă dreptul comunitar, în condiţiile statuate de

reglementările comunitare.

În ceea ce priveşte judecătorii naţionali, aceştia sunt obligaţi să aplice dreptul

comunitar, dar atunci când judecătorii sunt în faţa unei situaţii care necesita stabilirea

competenţei pe plan intern, vor aplica dreptul fiecărui stat. În cazul în care judecătorul

naţional solicita un recurs prejudiciar, Curtea poate indica acestuia elementele de drept

comunitar pe baza căruia să rezolve cazul.13

4.Concluzii

Ca o concluzie a celor precizate anterior, efectul direct este una din caracteristicile

esenţiale ale ordinii juridice comunitare, exprimând originalitatea dreptului comunitar în

raport cu dreptul international.

Principiul efectului direct nu este fondat pe dispoziţii ale tratatelor constitutive, cel

puţin în forma lor iniţială, ci este o creaţie jurisprudenţială. Acest efect este validat de tratate,

însă într-o maniera indirectă, făcându-se referiri în cadrul tratatelor asupra faptului ca unele

norme comunitare produc sau nu produc efecte directe.

Aplicabilitatea directa comporta, mai intai, un efect pozitiv, in favoarea justitiabililor,

cu posibilitatea de a apara drepturile acestora in fata judecatorilor din statele membre. In plan

concret, aplicabilitatea directa permite, deci, popoarelor sa solicite judecatorilor nationali

asigurarea respectarii drepturilor conferite de catre norma comunitara ce detine aceasta

calitate. In privinta modalitatilor concrete de protejare a drepturilor, acestea nu decurg din

dreptul comunitar, ci tin de sistemele juridice si mai cu seama, de procedurile juridice ale

statelor membre.

Efectul direct nu funcţionează în mod identic în toate situaţiile, unele dispoziţii

stabilesc drepturi şi obligaţii pentru toti subiecţii de drept comunitar şi pot fi oricând invocate

în faţa instanţelor şi în relaţiile dintre persoanele private, iar altele nu pot crea în mod direct

obligaţii în sarcina persoanelor private, ci doar a statelor.

Notiunea de aplicabilitate directa, ca atare, permite dreptului european sa dezvolte

efectele amintite numai in absenta oricarei dispozitii contrare de drept national. Numai

13Nicoleta Diaconu,op.cit, p.99


9

datorita consolidarii prioritatii aplicabilitatea directa isi produce efectele chiar si in prezenta,

si in pofida, oricarei norme nationale contrare, fapt ce asigura dreptului comunitar o forta

irezistibila de includere in ordinea juridica a statelor member.

Aplicarea directă a dreptului comunitar prezintă o serie de particularităţi în funcţie de

categoria normelor comunitare care sunt invocate, precum şi caracterul efectului direct şi

eventualele excepţii care există.

Aşadar, principiul efectului direct al dreptului european are o importanţă deosebită,

reprezentând, alături de principiul priorităţii, unul din cei doi piloni ai ordinii juridice

comunitare.


10

Bibliografie

1. Călinoiu Constanţa, Duculescu Victor, Drept constituţional european,

Editura Lumina Lex, Bucureşti, 2008 ;

2. Diaconu Nicoleta, Dreptul Uniunii Europene-Partea generală, Editura

Lumina Lex, Bucureşti, 2007;

3. Fuerea Augustin, Drept comunitar european. Partea generală., Editura All

Beck, Bucureşti, 2003;

4. Fuerea Augustin, Filipescu Ion P., Drept instituţional comunitar european,

Editia a-V a, Editura Actami, Bucureşti, 2000;

5. Mogârzan Corneliu Emanoil, Introducere în dreptul comunitar, Editura

Fides, Iaşi, 2003.

principiul efectului direct al dreptului european

Documents