CUPRINS

1. Argument. Scop şi obiective……………………………………………..………..pag. 1

2. Producerea energiei electrice…………………………………………………...…pag. 4 2.1 Notiuni generale. 2.2 Centrale electrice. 2.3 Linii electrice.

3. Tipuri de centrale………………………………………………………………….pag. 8 3.1 Centrale termoelectrice. 3.2 Centrale hidroelectrice. 3.3 Centrale eoliene. 3.4 Centrale solare. 3.5 Centrale nucleare.

4. Transportul energiei electrice………………………………………………….…pag. 15

5. Distributia energiei electice………………………………………………………pag. 17

6. Asigurarea calitatii………………………………………………………………..pag.19

7. Masuri de sanatate şi securitatea muncii…………………………………………pag. 23

8. Defecte si posibilitati de remediere ale energiei electrice…………………...……pag.26

10. Bibliografie.

1. ARGUMENTUL TEMEI

Datoritǎ calitǎţilor deosebite ale energiei electrice în ce priveşte producerea, transportul şi distribuţia, cât şi multiplelor posibilitǎţi de utilizare a acesteia, ea este indispensabilǎ dezvoltǎrii economice şi civilizaţiei moderne, revoluţiei tehnico-ştiinţifice contemporane îmbunǎtǎţirii nivelului de trai al oamenilor. În toate domeniile vietii economice şi sociale, electricitatea produce profunde transformǎri pe linia progresului şi civilizaţiei, prin modificarea proceselor tehnologice, mecanizarea şi automatizarea în toate domeniile activitǎţii omenesti, în sistemul de informare, tehnicǎ de calcul, iluminat etc. Producerea energiei electrice se realizeazǎ în centrale electrice, prin transformarea unei alte forme de energie ( energia chimicǎ a combustibililor, energia potenţialǎ a apelor, energia atomicǎ , energia eolianǎ etc. ). De la centrale energia electricǎ este transportatǎ pe linii electrice panǎ în apropierea marilor consumatori ( oraşe, platforme industriale etc . ) ,de unde este distribuitǎ la staţii de transformare, situate cât mai aproape de centralele de greutate ale consumatorilor. De la aceste staţii se alimenteazǎ posturile de transformare, unde se gǎsesc racordurile la tablourile de alimentare a receptoarelor . În funcţie de rolul pe care îl îndeplinesc într-un sistem energetic, instalaţiile electrice sunt :

instalaţii de producere a energiei electrice; instalaţii de transport a energiei electrice; instalaţii de distribuţie a energiei electrice; instalaţii electrice de utilizare (la consumator) .

Caracteristicile de bazǎ ale unei instalaţii electrice sunt : puterea instalaţiei; sistemul de curent; tensiunea nominalǎ.

Sistemul de curent cel mai utilizat este curentul alternativ trifazat, cu frecvenţa de 50 Hz. În domenii speciale se utilizeazǎ şi curent continuu (trac ţiune, instalaţii cu reglaj mare de turaţie etc.) sau curent alternativ de frecvenţǎ mai mare . Tensiunile nominale între faze standardizate sunt : 380 V , 660 V, 6 kV , 10 kV , 35 kV , 110 kV , 220 kV , 400 kV . Pentru consumatorii monofazaţi se utilizeazǎ tensiunile de 127 V si 220 V .În alte domenii se utilizeazǎ şi alte valori de tensiune . Pentru fiecare tip de instalaţie se utilizeazǎ tensiunea care conduce la costurile de construcţie şi exploatare cele mai mici. Astfel generatoarele din centralele electrice se construiesc pentru tensiuni relativ scazute. Pentru a se realiza un transport economic al energiei, tensiunea este transformatǎ într-o staţie electricǎ ridicatoare, la 110 kV , 220 kV sau 400 kV , corespunzǎtor liniei de transport. Cu cât tensiunea de transport este mai mare, cu atât consumul de material conductor şi pierderea de putere sunt mai mici. La capǎtul liniei de transport, tensiunea este din nou transformatǎ în staţii electrice coborâtoare la 35 kV , de unde este distribuitǎ prin substaţii ,şi puncte de racordare la posturile de transformare, sub tensiunea de 6 sau 10 kV .

1

Din punctul de vedere al nivelului de tensiune utilizat, instalaţiile electrice se împart în instalaţii de înaltǎ tensiune ( peste 1000 V ) ,şi instalaţii de joasǎ tensiune ( sub 1000 V ). Din cele de mai sus se constatǎ cǎ instalaţiile electrice de utilizare a energiei electrice sunt instalaţii de joasǎ tensiune . În functie de utilizarea energiei electrice, instalaţiile se clasificǎ in principal în :

instalatii electrice de forţǎ ; instalatii electrice pentru iluminat ; instalatii electrice pentru curenţi slabi , cuprinzând instalaţii electrice de

semnalizare acusticǎ, opticǎ şi mixtǎ , instalatii electrice fonice şi video ; Pǎrţile componente principale ale instalatiilor electrice utilizate sunt :

postul de transformare ; liniile electrice de joasǎ tensiune (aeriene sau subterane ); tablourile de distribuţie ; aparatele electrice de conectare ; aparatele electrice de comandǎ si protectie ; masinile electrice .

Aparatele electrice sunt sisteme şi dispozitive care servesc la variaţia , reglajul si controlul automat sau neautomat al parametrilor şi circuitelor electrice şi neelectrice . În instalatiile electrice, aparatele electrice îndeplinesc una din funcţiunile urmǎtoare :

închiderea circuitelor electrice , pentru a asigura alimentarea cu energie a unor consumatori sau deschiderea lor pentru a întrerupe , când este necesarǎ , aceastǎ alimentare ;

comutarea ( modificarea legaturilor ) în anumite circuite , cum este necesar , de exemplu, la pornirea motoarelor electrice cu inele, la care în timpul pornirii trebuie modificatǎ treptat valoarea rezistenţei introduse în circuitul rotoric ;

supravegherea transportului energiei şi protejarea instalaţiilor sau a consumatorilor de energie electricǎ împotriva avariilor ( întreruperea unui scurtcircuit prin arderea unei siguranţe, deconectarea prin relee de suprasarcinǎ a unui motor supraîncǎrcat, eliminarea unei supratensiuni);

mǎsurarea valorii curentului, a tensiunii sau a altor parametri electrici ai instalatiei ;

supravegherea anumitor procese de productie şi menţinerea automatǎ a regimului de funcţionare dorit ( exemplu : pornirea si oprirea unei pompe acţionate electric, în functie de nivelul lichidului în rezervor, reglarea automatǎ a tensiunii în instalaţie ) .

Aparatele electrice au o construcţie relativ complexǎ, având în componenţa lor mai multe elemente constructive : contacte, cǎi de curent, izolatoare, electromagneti, bimetale, elemente mecanice, carcase de protecţie . Unele dintre aceste elemente au rolul de a asigura trecerea curentului electric în lungul circuitului, altele asigurǎ izolaţia între elementele conductoare, iar altele asigurǎ fixarea diferitelor elemente şi transmit mişcarea parţilor mobile ale aparatelor, în scopul realizǎrii diferitelor manevre. Dimensionarea diferitelor

2

elemente constructive se face în funcţie de întrebuinţare şi de solicitǎrile la care sunt supuse în funcţionare .

1.2 Scopul Realizarea proiectului are ca scop activitatea specificǎ realizǎrii, exploatǎrii aparatelor de comutaţie, a unitǎţilor de competenţǎ tehnice generale, a unitǎţilor tehnice de competenţǎ realizate în cele cheie absolute necesare pentru demonstrarea în situaţia de examen, de certificare a dobândirii calificǎrii de tehnician în instalaţii electrice. Prin executarea proiectului şi prin susţinerea lui oralǎ în situaţia de examen sunt vizate competenţele specifice calificǎrii conform standardului de pregǎtire profesionalǎ. 1.3 Obiective Conţinutul proiectului realizat demonstreazǎ cǎ este capabil sǎ prezinte şi sǎ identifice lista unitaţilor de competenţǎ care pot fi dobândite în urma calificǎrii „ TEHNICIAN ÎN INSTALAŢII ELECTRICE” prin liceu, filiera tehnologicǎ( conform Anexa nr.1 la OMeDCT nr. 4864 din 01.11.2002):

comunicarea interactivǎ la locul de muncǎ ; aplicarea formei de muncǎ în echipǎ ; aplicarea normelor şi principiilor de protecţia muncii, PSI şi a celor de

protecţia mediului; aplicarea procedurilor de calitate ; verificarea stǎrii de funcţionare a aparatelor , echipamentelor şi instalaţiilor

electrice ; executarea de lucrǎri de punere în funcţiune , exploatare , întretinere şi

reparare a aparatelor şi instalaţiilor electrice ; utilizarea schemelor funcţionale specifice instalaţiilor electrice ; utilizarea documentaţiei tehnice pentru efectuarea activitǎţilor de

mǎsurare şi verificare a instalaţiilor electrice ; organizarea procesului de producţie şi a muncii.

3

2. PRODUCEREA ENERGIEI ELECTRICE

2.1 Noţiuni generale

Energia electricǎ reprezintǎ capacitatea de acţiune a unui sistem fizico-chimic.

Producerea energiei electrice se realizeazǎ prin transformarea altor forme de energie:

transformarea energiei chimice a combustibililor în turbine cu aer, gaz, motoare cu ardere internǎ;

transformarea energiei potenţiale sau cinetice a apelor;

transformarea energiei atomice;

transformarea altor forme de energie: maree, solarǎ, eolianǎ;

Producerea energiei electrice prin transformarea energiei chimice a combustibililor se realizeazǎ în centrale electrice de termoficare sau centrale termoelectrice.

Producerea energiei electrice prin transformarea energiei potenţiale sau cinetice a apelor se realizeazǎ în centrale hidroelectrice care produc energie electricǎ pe cale hidraulicǎ. Aceastǎ sursǎ de energie este economicǎ şi inepuizabilǎ.

Energia electricǎ este transportatǎ la distanţǎ printr-un sistem de reţele electrice, la diverse tensiuni: 110 kV, 220 kV, 400 kV şi chiar peste 800 kV. Transportul energiei electrice se face fie prin linii aeriene, fie prin cabluri subterane.

La tensiunea de 110 kV, stâlpii de susţinere au peste 25 m înǎlţime, fiind plasaţi la intervale de circa 300 m; la 220 kV ei au înǎlţimea de peste 35 m, intervalul fiind circa 350m; la 400 kV, înǎlţimea poate ajunge la 50 m, distanţa între ei fiind de peste 350 m. În anumite situaţii, cum sunt de exemplu trecerile peste ape, ei pot atinge înǎlţimi mai mari.

Cablurile subterane sunt folosite în localitǎţile urbane şi acolo unde costul suplimentar este justificat de alte consideraţii, cum ar fi cel estetic de pildǎ. Un cablu subteran de înaltǎ tensiune necesitǎ instalaţii de rǎcire şi instalaţii suplimentare pentru evitarea pierderilor în pǎmânt. Din acest motiv el este mult mai scump decât o linie aerianǎ.

2.2 Centrale electrice

Centrale electrice - Termocentrala de la Turceni este una din cele mai mari termocentrale din Europa, ca putere instalată (mai există una asemănătoare în China). Funcţioneazǎ pe bază de combustibil solid (cărbune extras din bazinul carbonifer al Olteniei) şi are 7 grupuri de câte 330 MW putere instalată.

4

Energia electrică se produce la scară industrială în instalaţii numite centrale electrice. În funcţie de tipul de energie transformată în energie electrică, cele mai importante pot fi: -termocentrale-hidrocentrale-atomocentrale şi altele.

Termocentrale În termocentrale se transformă energie termică, rezultată prin arderea combustibililor. În România, energie termică este produsă în proporţie de cca. 77% de termocentrale, care folosesc licnit, petrol şi gaz. Termocentrala de la Turceni este una din cele mai mari termocentrale din Europa, ca putere instalată (mai există una asemănătoare în China). Funcţioneazǎ pe bază de combustibil solid (cărbune extras din bazinul carbonifer al Olteniei) şi are 7 grupuri de câte 330 MW putere instalată. După anul 1990 uzinele electrice Turceni şi Rovinari au fost retehnologizate, o importanţă deosebită fiind acordată protecţiei mediului înconjurător.

HidrocentraleCea mai mare hidrocentrală din România este Porţile de Fier I, cu o

putere instalată de 1080 MW , Porţile de Fier II având o puterea instalată de 250 MW. Ambele hidrocentrale sunt exploatate în parteneriat cu partea Iugoslavǎ, centralele române şi Iugoslave de la Porţile de Fier I şi Porţile de Fier II cumulează 2160 MW, respectiv 500 MW.

Centralele Porţile de Fier I şi II pot turbina un debit instalat de 8700 mc/s.

Atomocentrale Centrala nuclearoelectrică este un ansamblu de instalaţii şi construcţii reunite în scopul producerii energiei electrice pe baza folosirii energiei nucleare. Obţinerea energiei nucleare se bazează pe reacţia de fisiune (descompunere) nucleară în lanţ. Instalaţia care asigură condiţiile de obţinere şi menţinere a reacţiei în lanţ este reactorul nuclear. În principiu, reactorul se compune dintr-o parte centrală numită zonă activă, în care are loc reacţia de fisiune şi se dezvoltă căldura de reacţie. În România, a intrat în funcţiune, pe 2 decembrie 1996, centrala nucleară de la Cernavodă, care funcţionează cu apă grea ca moderator, foloseşte uraniu îmbogăţit şi produce cu un singur reactor, aproximativ 10% din totalul energiei electrice produse în ţară.

Centrala de la Cernavodă se bazează pe sistemul canadian CANDU şi are o putere instalată de 706 MW în prezent. Structura unui reactor CANDU constă într-un recipient cilindric orizontal, cu tuburi pentru barele de combustibil şi pentru lichidul de răcire (apă grea) plasate orizontal. În jurul acestor tuburi se află apă grea, care acţionează ca moderator. Apa grea conţine doi atomi de deuteriu (un izotop neradioactiv al hidrogenului) şi un atom de oxigen. Apa grea este mult mai eficientă ca moderator decât apa

5

obişnuită şi permite folosirea uraniului natural drept combustibil. Ea se obţine în întreprinderi specializate, prin separarea sa din apa naturală (există o astfel de întreprindere la Drobeta Turnu-Severin).

2.3 Linii electrice

Liniile aeriene sunt confecţionate din conductoare de cupru, aluminiu cu miez de oţel şi cadmiu-cupru. Conductoarele din cupru sunt folosite la toate tensiunile; pentru deschideri mari se utilizeazǎ cele din cadmiu-cupru care au o mare rezistenţǎ mecanicǎ. Conductoarele din aluminiu cu miez de oţel sunt folosite în special în cazul tensiunilor înalte. Exista tendinţa ca aluminiul sǎ înlocuiascǎ cuprul, datoritǎ costului sǎu mai scǎzut.

Conductibilitatea electricǎ variazǎ cu temperatura pentru cele mai multe dintre materiale. În general pentru conductoare ea descreşte la creşterea temperaturii. Excepţie fac cǎrbunele şi electroliţii, pentru care, la fel ca la majoritatea nemetalelor, conductibilitatea creşte la ridicarea temperaturii.

În cazul cablurilor subterane sunt necesare straturi de izolaţie şi protecţie. Dintre materialele izolatoare remarcǎm: hârtia impregnatǎ cu ulei, cauciucul natural şi sintetic, materialele plastice cum sunt policlorura de vinil sau polietilena (utilizatǎ de obicei în locul cauciucului). Cablurile izolate cu hârtie pot fi utilizate pânǎ la 400 kV, în timp ce cablurile izolate cu cauciuc sau materiale plastice, numai pânǎ la 11 kV.

Protecţia unui cablu cu izolaţie de hârtie impregnatǎ este mai întâi realizatǎ cu un strat de plumb sau aluminiu pentru evitarea umezelii şi apoi cu un strat de bitum armat sau farǎ armaturǎ metalicǎ, pentru evitarea coroziunii şi a distrugerii mecanice. Pentru cablurile izolate cu cauciuc sau materiale plastice protecţia este determinatǎ de necesitǎţile de serviciu.

În mod obişnuit, trebuie sǎ ştim dacǎ izolatorul ales corespunde temperaturii la care va lucra. Se definesc în acest scop urmatoarele clase de izolaţie:

clasa Y de izolaţie, satisfǎcǎtoare pânǎ la 90 grade C. Hârtia, bumbacul şi mǎtasea netratate fac parte din aceastǎ clasǎ;

clasa A de izolaţie, utilizatǎ pânǎ la 105 grade C. Aici sunt incluse hârtia, bumbacul şi mǎtasea impregnate;

clasa E de izolaţie corespunde temperaturilor pânǎ la 120 grade C. Hârtia şi ţesǎturile impregnate fac parte din ea;

clasa B de izolaţie, utilizatǎ pânǎ la 130 grade C. Ea corespunde materialelor folosite în transformatoare şi motoare electrice şi din ea fac parte asbestul, mica şi porţelanul;

clasa F de izolaţie corespunde temperaturilor pânǎ la 155 grade C, clasa H celor pânǎ la 180 grade C, iar clasa C temperaturilor mai mari de 180 grade C. În toate aceste clase sunt incluse diverse varietaţi de sticlǎ, micǎ şi porţelan.

6

Energia electricǎ prezintǎ o serie de avantaje în comparaţie cu alte forme de energie, şi anume:

producerea energiei electrice în centrale electrice are loc în condiţii economice avantajoase;

energia electricǎ poate fi transmisǎ la distanţe mari prin intermediul câmpului electromagnetic, fie direct prin mediul înconjurǎtor, fie dirijat prin linii electrice;

la locul de consum, energia electricǎ poate fi transformatǎ în condiţii economice în alte forme de energie;

energia electricǎ poate fi divizatǎ şi utilizatǎ în pǎrţi oricât de mici, dupǎ necesitǎţi;

Dezavantajul pe care îl prezintǎ energia electricǎ în comparaţie cu alte forme ale energiei constǎ în aceea cǎ nu poate fi înmagazinatǎ. Energia electricǎ trebuie produsǎ în momentul când este cerutǎ de consumatori.

Linii electrice aeriene

7

3. TIPURI DE CENTRALE

3.1 Centrale termoelectriceO centrală termoelectrică, sau termocentrală este o centrală electrică care

produce curent electric pe baza conversiei energiei termice obţinută prin arderea combustibillilor. Curentul electric este produs de generatoare electrice antrenate de turbine cu abur, turbine cu gaze, sau, mai rar, cu motoare cu ardere internă.Drept combustibili se folosesc combustibilii solizi (cărbune, deşeuri sau biomasă), lichizi (păcură) sau gazoşi (gaz natural).

Uneori sunt considerate termocentrale şi cele care transformă energia termică provenită din alte surse, cum ar fi energia nucleară, solară sau geotermală, însă construcţia acestora diferă întrucâtva de cea a centralelor care se bazează pe ardere.

Clasificare(după destinaţie), termocentralele se clasifică în:

Centrale termoelectrice (CTE), care produc în special curent electric, căldura fiind un produs secundar. Aceste centrale se caracterizează prin faptul că sunt echipate în special cu turbine cu abur cu condensaţie sau cu turbine cu gaze. Mai nou, aceste centrale se construiesc având la bază un ciclu combinat abur-gaz.

Centrale electrice de termoficare (CET), care produc în cogenerare atât curent electric, cât şi căldură, care iarna predomină. Aceste centrale se caracterizează prin faptul că sunt echipate în special cu turbine cu abur cu contrapresiune.

Funcţionare:

De obicei termocentralele funcţionează pe baza unui ciclu Clausius-Rankine. Sursa termică, cazanul, încălzeşte şi vaporizează apa. Aburul produs se destinde într-o turbină cu abur producând lucru mecanic. Apoi, aburul este condensat într-un condensator. Apa condensată este pompată din nou în cazan şi ciclul se reia.

Turbina antrenează un generator de curent alternativ (alternator), care transformă lucrul mecanic în energie electrică, de obicei la tensiunea de 6000 V şi frecvenţa de 50 Hz în Europa, respectiv 60 Hz în America de Nord şi mare parte din America de Sud.

3.2 Centrale hidroelectrice

O hidrocentrală este o centrală electrică folosită pentru a transforma energia mecanică produsă de apă în energie electrică.

8

Funcţionare:Printr-un baraj de acumulare a apei pe cursul unui râu unde poate fi prezentă şi o cascadă se realizează acumularea unei energii potenţiale, trasformată în energie cinetică prin rotirea turbinei hidrocentralei. Această mişcare de rotaţie va fi transmisă mai departe printr-un angrenaj de roţi dinţate generatorului de curent electric, care prin rotirea rotorului generatorului într-un câmp magnetic, va transforma energia mecanică în energie electrică.

Putere:Puterea notată cu litera P este determinată de debitul = Q, de diferenţa de nivel = h şi de randamentul hidraulic şi cel al echipamentului = η.Hidrocentralele moderne au un randament ridicat prin intermediul turbinelor şi generatoarelor ce pot realiza un randament de până la 90 %.

Tipuri de hidrocentrale:

Folosirea căderii de apă acest parametru este determinat de diferenţa de nivel dintre oglinda apei din lacul de acumulare (în spatele barajului) şi oglinda apei de jos după ce apa a trecut prin turbină. După acest criteriu sunt hidrocentrale:

cu o cădere mică de apă - < 15 m, debit mare, cu turbine Kaplan; cu o cădere mijlocie - 15–50 m, cu debit mijlociu, cu turbine Kaplan

sau Francis; cu o cădere mare 50–2.000 m, cu un debit mic de apă, turbinele

utilizate sunt turbinele Francis, Pelton

Hidrocentralele mai pot fi clasificate după capacitate, sau după felul construcţiei, ca de exemplu hidrocentrale:

aşezate pe firul râului (centrale fluviale), producând curent după debit ; cu un lac de acumulare; CHEAP - centrale hidroelectrice cu acumulare prin pompare; cu caverne, pentru acumularea apei

Avantaje

Avantajul economic, randament ridicat, preţ de cost redus, având o viaţă lungă

Avantajul ecologic, nu poluează mediul înconjurător, uneori pot genera conflicte când sunt amplasate în parcuri naţionale sau când nivelul apei barajului acoperă localităţi.

3.3 Centrale eoliene

Centralele eoliene sunt grupuri de turbine eoliene, plasate în apropiere unele de altele cu scopul de a produce electricitate din energia eolianǎ. Turbinele eoliene sunt conectate la un sistem de tensiune medie ce este apoi transformat în curent de înaltǎ tensiune prin intermediul unui transformator, pentru a putea fi livrat în sistemele de distribuire a electricitǎţii.

9

Zonele prielnice instalǎrii centralelor eoliene depind de viteza vântului (minim 15 km/h) în regiune pe toatǎ perioada anului, altitudine (o înalţime mai mare înseamnǎ o viteza mai mare a vântului, datoritǎ vâscozitǎţii reduse a vântului), relief şi temperatura (temperaturile scazute necesitǎ lichide de lubrifiere cu punct de îngheţare scǎzut, materiale mai rezistente şi chiar sisteme de încǎlzire a turbinei eoliene).

În funcţie de zona unde este instalatǎ o centralǎ eolianǎ existǎ trei tipuri de amplasǎri:

Pe ţǎrm - centrale eoliene aşezate la 3 sau mai mulţi kilometri în interiorul ţǎrmului. Amplasarea ţine cont de efectul de accelerare a unei mase de aer peste un obstacol (în acest caz ţǎrmul). Deoarece orice eroare de amplasare poate însemna o scǎdere masivǎ a cantitǎţii de electricitate generata se face studii pe perioade de cel puţin un an pentru determinarea locaţiei propice pentru instalarea centralelor eoliene.

În apropierea ţǎrmului - centrale eoliene aşezate la maxim 3 kilometri în interiorul ţǎrmului sau 10 kilometri în larg. Aceste centrale eoliene fructificǎ efectul de convecţie al aerului datoritǎ diferenţelor de temperaturǎ între apǎ şi pǎmânt. Printre probleme se numǎrǎ migraţia pǎsǎrilor, habitatul acvatic, transportul i efectul vizual.

În larg - centrale eoliene plasate la peste 10 kilometri în larg. Nu pǎtimesc de pe urma efectului vizual, nu genereazǎ zgomot şi beneficiazǎ de o vitezǎ medie a vântului mai mare. Printre dezavantaje se numarǎ cheltuielile mai mari de construire, amplasare, mentenanţǎ (în special cele plasate în apǎ sǎratǎ, care are un efect puternic coroziv). Dacǎ distanţele faţǎ de ţǎrm sunt suficient de mari, centralele eoliene plasate în larg pot fi conectate direct la o instalatie de curent de înaltǎ tensiune.

10

GENERAREA ENERGIEI EOLIENE

O turbina de vânt foloseşte mişcarea orizontală a vântului deoarece această mişcare este cel mai puternic tip de curent de aer care poate fi folosit pentru a roti o elice (un rotor în cazul nostru). Curentul de aer ascendent sau vertical se găseşte doar în regiuni mici şi este rar detectat sau nu prezintă destulă forţă.Fluxul orizontal de aer bate în direcţia sistemului rotativ al turbinei de vânt cauzând rotirea într-o anumită direcţie. Deoarece rotorul este o componentă de mari dimensiuni are nevoie de o anumită putere a vântului pentru a putea fi pus în mişcare (de obicei 5 m/s). Unele

modele de turbine de vânt permit ajustări ale unghiului de atac al paletelor. În acest caz paletele pot fi ajustate la un nivel de eficientă maximă. Făcând aceasta, se permite rotorului să se rotească la un nivel optim. Nu tot timpul ajustarea paletelor conduce la o performanţă optimă. Pentru a o atinge nacela trebuie să se rotească şi ea. Eficienţa maximă este atinsă atunci când direcţia vântului este paralelă cu nacela şi paletele sunt configurate pentru viteza vântului la momentul respectiv

Avantaje:

Performanţǎ mare la viteze mici ale vântului; Operare silenţioasǎ;

Multiple funcţii electrice de control;

Sistem de control al încǎrcǎrii;

Instalare uşoarǎ a pilonului.

3.4 Centrale solare

O centrală solară este o centrală electrică funcţionând pe baza energiei termice rezultată din absorbţia energiei radiaţiei solare. Centralele solare termice, în funcţie de modul de construcţie pot atinge randamente mai mari la costuri de investiţii mai reduse decât instalaţiile pe bază de panouri solare fotovoltaice, necesită în schimb cheltuieli de întreţinere mai mari şi sunt realizabile doar pentru puteri instalate depăşind un anumit prag minim. Totodatată sunt exploatabile economic doar în zone cu foarte multe zile însorite pe an.

11

Funcţionare:Din punct de vedere tehnic,sunt experimentate în prezent douǎ sisteme de conversie a energiei solare:

sistemul termodinamic transformǎ energia solarǎ în cǎldurã,utilizând-o într-o centralǎ electricǎ clasicǎ.Centrala solarǎ se amplaseazǎ în zone geografice cu insoleere(radiaţie solarǎ puternicǎ pe durata mare a zilei) importanta.O centralǎ solarǎ se compune din:captatori solari,câmpuri de oglinzi,conducte,instalaţii de încǎlzire şi supraîncǎlzire.

sistemul fotovoltaic transformǎ energia solarǎ în curent continuu.Conversia fotovoltaicǎ cu ajutorul fotocelulelor pe bazǎ de siliciu a fost pusǎ în jurul anilor 1960-1970.Procedeul este utilizat la producerea energiei electrice necesare funcţionǎrii motoarelor, rachetelor spaţiale şi a aparatelor cu care sunt dotaţi sateliţii ce se rotesc în jurul Pǎmântului.

Randamentul acestor centrale este slab(10%-15%).

Clasificare: Centrale solare termice cu concentrarea radiaţiei solare directe; Centrale solare cu câmpuri de colectoare; Centrale solare termice fǎrǎ concentrarea radiaţiei solare; Centrale solare pe bazǎ de panouri solare fotovoltaice.

Avantaje-Dezavantaje: Îmblânzirea uraganelor, prin încălzirea cu câteva grade Celsius a

“miezului” uriaşelor mase de aer aflate în mişcare, pare să fi făcut primii paşi spre a deveni realitate. Un grup de cercetători americani de la Atmospheric Environmental Research (AER) lucrează, cu sprijinul NASA, la un proiect îndrăzneţ care porneşte de la premisa că atmosfera este sensibilă la influenţe mărunte, care ar putea afecta inclusiv furtunile ce se produc deasupra oceanelor tropicale şi în regiunile de coastă, devastând teritorii întinse.

Conversia razelor solare în cǎldurǎ sau electricitate se face cu o pierdere de 80-90% şi acestea nu pot fi captate decât ziua,astfel energia trebuie stocatǎ pentru a putea fi furnizatǎ şi noaptea.

3.5 Centrale nucleare(CNE)

Funcţionare:

Centrala nuclearoelectricǎ este un ansamblu de instalaţii şi construcţii reunite în scopul producerii energiei electrice pe baza folosirii energiei nucleare.Obţinerea energiei nucleare se bazeazǎ pe reacţia de fisiune (descompunere) nuclearǎ în lanţ. Instalaţia care asigurǎ condiţiile de obţinere şi menţinere a reacţiei în lanţ este reactorul nuclear. În principiu, reactorul se

12

compune dintr-o parte centralǎ numitǎ zonǎ activǎ, în care are loc reacţia de fisiune şi se dezvoltǎ cǎldura de reacţie.

Zona activa contine combustibilul nuclear alcatuit din izotopi fisionabili (U235, Pu239) si materiale fertile (U238, U232); moderatorul (apa grea), care are rolul de a incetini viteza neutronilor rapizi, astfel ca reactia sa fie controlabila; barele de control capteaza neutronii rezultati din reactia de fisiune; agentul de racire, care preia caldura dezvoltata in zona activa si o cedeaza apei in schimbatorul de caldura. In schimbatorul de caldura, apa de vaporizeaza si devine agentul producator de lucru mecanic in turbina. Lucrul mecanic este transformat de generator in energie electrica.Combustibilul, moderatorul si agentul de racire formeaza asa numita filiera a reactorului termic care determina caracteristicile specifice centralelor nucleare.Combustibilul introdus in reactor are forma unor pilule compactate sub forma de bare.Intre barele de combustibil se gasesc barele de control. Acestea contin cadmiu (element chimic ce absoarbe neutroni). Ele au rolul de a regla numarul de neutroni ce pot produce noi reactii de fisiune, astfel incat puterea produsa de reactor sa ramana constanta in timp.

Controlul reactoarelor nucleare se face computerizat (inclusiv al sistemelor utilizate pentru protectia reactorului si a mediului inconjurator).Centralele nucleare au intre 1 si 8 reactoare (unitati), fiecare cu o putere instalata de cel putin 600 MW.

In Romania, a intrat in functiune, pe 2 decembrie 1996, centrala nucleara de la Cernavoda, care functioneaza cu apa grea ca moderator, foloseste uraniu imbogatit si produce cu un singur reactor, aproximativ 10% din totalul energiei electrice produse in tara.

Centrala de la Cernavoda se bazeaza pe sistemul canadian CANDU si are o putere instalata de 706 MW in prezent. Structura unui reactor CANDU consta intr-un recipient cilindric orizontal, cu tuburi pentru barele de combustibil si pentru lichidul de racire (apa grea) plasate orizontal.

In jurul acestor tuburi se afla apa grea, care actioneaza ca moderator. Apa grea contine doi atomi de deuteriu (un izotop neradioactiv al hidrogenului) si un

13

atom de oxigen. Apa grea este mult mai eficienta ca moderator decat apa obisnuita si permite folosirea uraniului natural drept combustibil. Ea se obtine in intreprinderi specializate, prin separarea sa din apa naturala (exista o astfel de intreprindere la Drobeta Turnu-Severin).

Securitatea centralelor nuclearoelectrice:

In regim de functionare normala, cantitatile de substante radioactive eliberate de centrala nucleara sunt nesemnificative. Pericolul specific, pentru populatie si mediul ambiant, consta in eliberarea necontrolata de substante radioactive. Sistemele tehnice de securitate sunt destinate sa limiteze distrugerile zonei active a reactorului.

In pricipiu, nici un reactor nuclear nu poate exploda ca o bomba. Sunt insa posibile accidente in care reactoarele sa se supraincalzeasca, iar componentele lor, depinzand de materialele din care sunt realizate, sa se topeasca sau sa arda. Cresterea presiunii agentului de racire poate deveni cauza unor explozii "mecanice" care ar deteriora invelisul reactorului sau al sistemului de racire. Astfel, pot fi imprastiate in spatiu materiale radioactive, care sa contamineze mediul inconjurator. Centralele nucleare actuale sunt proiectate astfel incat probabilitatea unor accidente de acest tip sa fie minima.Toate reactoarele nucleare moderne sunt inchise in containere extrem de sigure. Acestea sunt proiectate astfel incat sa previna orice scurgeri radioactive care ar putea rezulta in urma unor accidente de operare.

Centralele nucleare sunt astfel proiectate incat sa cuprinda sisteme care sa previna producerea accidentelor nucleare. Acestea sunt dispuse "in linie", astfel incat, daca un sistem de protectie se defecteaza, un altul sa ii ia locul si asa mai departe. Desigur, este posibil ca toate sistemele din "linia" de protectie sa cada unul dupa celalalt, dar probabilitatea producerii unui astfel de eveniment este extrem de mica.

14

4. TRANSPORTUL ENERGIEI ELECTRICE

Indiferent de tipul de centrala stabilit, energia electrica produsa trebuie transportata la comutator. Daca consumatorii sunt la distante mici,cum este cazul centralelor locale, transportul energiei se face la tensiune joasa(120,220,380,500W,etc) deoarece distantele fiind mici nu se produce o pierdere de tensiune prea mare.Daca consumatorii sunt indepartati,atunci transportul de energie trebuie sa se faca sub tensiune inalta, cu atat mai inalta cu cat distanta la care se face transportul este mai mare(3,6,10,15,35,110,220KW).

La studiul transformatorului s-a aratat importanta acestuia in transportul energiei electrice. Se stie ca este nevoie de transformatoare atat la plecare cat si la sosirea linei de transport. Intr-adevar, la plecare trebuie trransformatoare ridicatoare de tensiune,iar la sosire transformatoare coboratoare de tensiune. Locul in care se monteaza transformatoarele se numeste statie de transformare.

Intrerupatoarele,care sunt in majoritatea cazurilor automate, permit inchiderea sau deschiderea circuitului liniei de alimentare, atunci cand nevoile o cer. Separoarele sunt aparate prin care se poate separa o portiune de circuit, prion reparatii si lucrari care nu se pot face sub tensiune. Sigurantele sunt aparate care contin un fir usor fuzibil montat in circuitul retelei, care se topeste cand curentii sunt prea mari. Descarcatoarele electrice sunt aparate care apara retelele de alta natura.

Alimentarea cu energie electrica:

Electricitatea se obtine utilizand carbune, gaz sau cambustibili nucleari, sau captand energia soarelui, vantului sau a apelor. Iar energia electrica se transforma usor in alte forme de energie.

15

Prima alimentare publica cu energie electrica a aparut la sfarsitul anilor 1800. Energia electrica avea diferite tensiuni, fiind distribuita sub forma de curent continuu (cc) sau curent alternativ (ca). In cazul curentului alternativ nu exista un standard pentru frecventa la care acesta isi schimba sensul. Pe masura ce utilizarea energiei electrice crestea, a devenit evient ca ar exista avantaje de pe urma standardizarii tensiunilor electrice. Pe langa faptul ca transferul de energie dintr-o zona a tarii in alta, ar fi fost mai usor, si constructia instalatiilor electrice ar putea fi simplificata.

O data ce majoritatea organizatiilor generatoare a ales si adoptat un standard al electricitatii, s-au instalat retele de cabluri electrice, pentru ca electricitatea generata intr-o zona a tarii sa poata fi folosita in orice alt loc. Aceasta retea nationala de cabluti a facut mai fiabila distribuirea energiei electrice. Daca un generator se defecta, curentul putea sa fie luat dintr-o alta regiune, iar daca cererea crestea, la retea puteau fi conectate generatoare.

StandardeEnergia electrica este distribuita sub forma de curent alternativ, deoarece

tensiunea acestuia poate fi schimbata usor cu un tranformator – un dispozitiv simplu, fiabli si eficient.In forma sa elementara , un tranformator electric consta din doua bobine separate infasurate in jurul aceluiasi miez de fier. Cand se aplica o tensiune alternativa la una dintre bobine, numita bobina primara, aceasta creeaza un camp magnetic variabil in miez. Aceasta induce o tensiune alternativa in cealalta bobina, numita secundara. Tensiunea din bobina depinde de raportul dintre numarul de spire din bobina secundara si bobina primara. Daca, de exemplu, in bobina secundara sunt jumatate atatea spire cate sunt in bobina primara, atunci tensiunea secundara va fi jumatate din tensiunea primara. Un transformator care reduce tensiunea electrica in acest fel se numeste tranformator caborator de tensiune.

Transformatoare coboratoare de tensiune

Tranformatoarele coboratoare de tensiune se folosesc pentru a reduce tensiunea electrica la un nivel relativ scazut, pentru consumul menajer. In Marea Britanie, pentru locuinte se distribuie 240 volti. In unele tari, distributia menajera este de 110 volti. Frecventa curentului alternativ este de obicei de 50 sau 60 Hz. Multe aparate cu alimentare de la retea, inclusiv televizoarele, aparatele radio is calculatoarele, folosesc transformatoare coboratoare de tensiune pentru a reduce tensiunea de la retea la nivelul cerut de circuitele lor interne.

Transformatoare ridicatoare de tensiune

Tranformatorul ridicator de tensiune are mai multe spire pe bobina secundara decat pe cea primara, astfel tensiunea secundara este mai mare decat tensiunea primara. Acestea sunt folosite, de exemplu, pentru a transforma iesirea unui generator de centrala electrica din zeci de mii de volti in sute de mii de volti.

16

Sistemul trifazat

Generatoarele centralelor electrice au trei seturi de bobine in care se induce o tensiune alternativa. Cand generatorul se afla in functiune, tensiunea atinge o valoare de varf in fiecare set de bobine pe rand. Acest sistem se numeste trifazat. In Marea Britanie, tensiunea intre cele doua capete ale unei infasurari este de 240 V, asa cum se distribuie la locuinte pentru uz casnic.

Fazele sunt decalate cu 120 de gradeproducand o diferenta de 415 V intre orice pereche de infasurari. Curentul trifazic este distribuit la consumatorii industriali, pentru punerea in functiune a motoarelor electrice puternice ce funtioneaza cu o tensiune de 415V.

5. DISTRIBUTIA ENERGIEI ELECTRICE

Distributie: Transmiterea energiei electrice sau termice in scopul vanzarii ei la consumatori.Circuitele electrice care conduc curentul electric de joasa tensiune de la centralele mici la tablourile de distributie ale consumatorilor sau de la statiile de transformare la astfel de tablouri se numesc linii de transport de joasa tensiune. Atat liniile de transport,cat si cele de distributie se construiesc subteran sau aerian.

Liniile subterane se construiesc acolo unde nu se pot construe linii aeriene din cauza ca ar fi periculoase sau ar impiedica circulatia, cum este cazul in interiorul oraselor,mai ales pe arterele de mare circulatie. Aceste linii se contruiesc din conductoare speciale, numite cabluri subterane.Aceste cabluri conductoare sunt bine isolate si protejate contra umezelii.Cablurile se monteaza in canale subterane sau direct in pamant, la circa 70cm adancime. Liniile aeriene se executa din conductoare de cupru,de aluminiu sau de otel, montate pe stalp de lemn, de otel sau de beton armat, prin intermediul izolatoarelor si suporturilor.

Distributia energiei electrice la consumatori.

Aceasta distributie se face atat in current continuu, cat si in curent alternativ. In current continuu, distributia se face la tensiunea de 110 si 220V.Cea mai utilizata distributie este aceea in curent alternativ trifazat, unde distributia se face, fie in stea, fie in triunghi.O distributie in stea are avantajul ca are doua tensiuni, una pentru forta(380V) si una pentru lumina(220V).Distributia in triunghi are o singura tensiune.

17

Distributie de energie electrica: Activitate organizata pentru transmiterea energiei electrice prin retelele cu tensiunea de cel mult 110 kV de la transportator sau producatori pana la instalatiile consumatorilor finali de energie electrica.

Directia Tehnica [DT] are responsabilitatea asigurarii exploatarii si functionalitatii instalatiilor de distributie a energiei electrice, a sistemelor de masura, protectie, automatizare si comanda-control aferente, precum si a infrastructuri de Comunicatii si Informatica. DT coordoneaza si indruma tehnic, activitatatile din domeniile sale din cele 8 filiale organizate teritorial in România. Procesele si activitatile domeniilor mentionate sunt abordate prin prisma obiectivelor stabilite prin programele strategice sau operationale, care-si propun indeplinirea misiunii societatii. Continutul si nivelul fizic si valoric al obiectivelor DT sunt o consecinta a cerintelor ce rezida din indicatorii de performanta prevazuti în licenta de distributie, cu scopul de a satisface conditiile de calitate a energiei electrice livrate furnizorului de energie electrica.

Domeniul de activitate al Distributiei cuprinde activitati de exploatare, intretinere, dezvoltare a retelei electrice de distributie in scopul transmiterii energiei electrice de la producatori/operator de transport/alti distribuitori la consumatori, conform contractelor incheiate, in condiţii corespunzatoare de siguranta si calitate.

Obiectivele generale ale strategiei de dezvoltare a instalatiilor de distributie:

Cresterea sigurantei in alimentarea cu energie electrica a tuturor consumatorilor;

Reducerea pierderilor de energie electrica; Cresterea gradului de securitate in exploatarea instalatiilor electrice si a

sigurantei in functionare; Scaderea numarului de defecte in instalatiile electrice si a timpilor de

intrerupere in alimentarea cu energie electrica a consumatorilor; Asigurarea parametrilor de calitate a energiei electrice furnizate in

conformitate cu reglementarile ANRE; Reducerea cantitatilor de energie electrica nelivrata consumatorilor ca

urmare a intreruperilor accidentale; Reducerea cheltuielilor cu mentenanta si reparatiile.

Obiective specifice:

Modernizarea si retehnologizarea statiilor de transformare de 110/MT; Trecerea instalatiilor de 6 kV la tensiunea de 20 kV; Dezvoltarea sistemului de automatizare a distributiei (SAD) prin montarea

de reanclansatoare si separatoare telecomandate; Integrarea in SCADA a tuturor statiilor de transformare; Inlocuirea izolatiei de portelan din LEA 110kV si LEA 20 kV cu izolatie tip

compozit; Modernizarea integrala a LEA JT si a bransamentelor;

18

Extinderea sistemului de telegestiune si monitorizare a parametrilor de calitate a energiei electrice;

Finalizarea sistemului CALL CENTER; Implementarea unui sistem de gestiune si relatii cu clientii Implementarea sistemului GIS si TIS.

Pierderi tehnice de energie în Retelele Electrice de Distributie:

-Pierderile de energie în RED (pierderi tehnice şi pierderi comerciale imputabile) sunt acoperite de producătorii care au contracte în acest sens cu Operatorii de Distribuţie.-Operatorii de Distribuţie gestionează energia electrică pentru acoperirea pierderilor tehnice de energie din RED.

6. ASIGURAREA CALITATIIIDENTIFICAREA CERINTELOR SI APLICAREA NORMELOR DE CALITATE

În domeniul calităţii, în etapa actuală, se manifestă două tendinţe definitorii - îmbunătăţirea considerabilă a calităţii produselor şi reducerea substanţială a costurilor calităţii, ambele fiind impuse de preferinţele consumatorilor şi intensificarea concurenţei. În cazul controlului calităţii este necesar să se stabilească obiectivele strategice ale calităţii. Acestea, la rândul lor, depind de principalii factori ai calităţii : 1) Pieţele; 2) Personalul; 3) Resursele financiare; 4) Materialele; 5) Utilajele şi tehnologiile folosite; 6) Managementul firmei.

Pieţele. Clienţii cer şi obţin produse şi servicii tot mai bune pe măsura creşterii pretenţiilor lor antrenate de progres. Pieţele - ca locuri în care se întâlneşte cererea şi oferta, devin tot mai exigente din ambele părţi şi se specializează funcţional. Ca atare, un obiectiv determinant al controlului calităţii în cadrul firmelor este de a asigura flexibilitate în satisfacerea cererii care se specializează. Aici este vorba de fixarea performanţelor produselor care se cer urmărite şi îmbunătăţite, cum ar fi productivitatea, fiabilitatea, disponibilitatea, randamentul, reducerea poluării de orice fel. Asociat acestora se cer create condiţii tehnologice - echipamente şi metode de control apte să identifice şi să măsoare performanţele calitative ale produselor.

Personalul. Odată ce se schimbă produsele, iar pieţele devin tot mai exigente, personalul de concepţie şi cel executant necesită noi cunoştinţe şi deprinderi care se pot obţine prin educaţie continuă la locul de muncă şi în instituţiile de învăţământ. Cercurile de calitate din practica firmelor japoneze sunt

19

o expresie elocventă a cerinţei de acumulare de cunoştinţe în domeniu ca şi de stimulare a creativităţii oamenilor.

Folosirea sistemelor flexibile de producţie, a roboţilor industriali şi a calculatoarelor, accentuează sensibilitatea dependenţei tehnicii de calitatea materiilor prime, a pieselor şi componentelor folosite. Acestea impun intensificarea exigenţei de control la locurile de muncă. Pretenţiile faţă de calitatea pe care o asigură lucrătorii la locurile de muncă sunt exprimate prin obiective cum ar fi cel preconizat de extinderea conceptului de control al calităţii producţiei, având ca impact “zero defecte”.

Resursele financiare. Întrucât intensificarea concurenţei reduce profiturile, se caută mobilizarea tuturor rezervelor de reducere a costurilor de producţie. O cale importantă pentru atingerea acestui scop este creşterea productivităţii muncii prin automatizare, dar automatizarea necesită investiţii care la rândul lor generează noi costuri cu amortizarea, mentenanţa şi asigurările pentru reducerea riscurilor, aşa încât efectul automatizării asupra reducerii costurilor apare diminuat. Rămâne să se acţioneze asupra costurilor calităţii însăşi. Direcţiile de acţionare depind de condiţiile interne şi externe ale firmei. Dacă, de exemplu, costul service-ului produsului în garanţie este mare, iar cel de prevenire a defectelor sau de exercitare a controlului în uzina producătoare este mic, înseamnă că este necesar să se modifice orientarea uzinei, accentuându-se preocupările pentru prevenirea defectelor şi pentru execuţia controlului calităţii pe fluxurile tehnologice. Cazul invers se întâmplă mai rar.

Materialele. Solicitările produselor în exploatare s-au intensificat. Materialele din care se fabrică produsele se schimbă şi se diversifică în mod corespunzător. Ca atare simpla inspecţie vizuală şi testarea prin încercări sumare a materialelor nu mai asigură condiţiile cerute de calitatea produselor. Se impune folosirea probelor fizice şi chimice de laborator şi a unor echipamente de control adecvate.Utilajele şi tehnologiile folosite. Cu cât firmele mecanizează şi automatizează mai mult procesele de producţie în vederea creşterii productivităţii muncii şi îmbunătăţirii folosirii materiilor prime şi materialelor, cu atât mai mult se pune accentul pe creşterea nivelului calităţii pieselor şi subansamblurilor şi pe stabilitatea calităţii acestora. Aşadar, dacă firma prevede să mecanizeze şi să automatizeze noi procese în viitor, calitatea obiectelor muncii prelucrate în aceste procese va trebui aliniată la noile condiţii.

Managementul. Impactul asupra calităţii, determinat de acţiunile asupra factorilor calităţii este maxim atunci când acţiunile respective sunt coordonate. Este indiscutabil că managementul firmei este singurul în măsură să coreleze eforturile tuturor compartimentelor care au responsabilităţi în asigurarea calităţii produselor şi serviciilor livrate pe piaţă. Dacă acest management nu este în stare s-o facă, va avea de suferit calitatea, iar firmei nu-i va merge bine.

CONCEPTUL DE CONTROL AL CALITĂŢII

Supravegherea calităţii reprezintă monitorizarea şi verificarea continuă a stării unei entităţi, în scopul asigurării că cerinţele specificate sunt satisfăcute.

20

Evaluarea calităţii reprezintă examinarea sistematică, efectuată pentru a determina în ce măsură o entitate este capabilă să satisfacă cerinţele specificate.

Inspecţia calităţii reprezintă activităţile prin care se măsoară, examinează, încearcă una sau mai multe caracteristici ale unei entităţi şi se compară rezultatul cu cerinţele specificate, în scopul determinării conformităţii acestor caracteristici Verificarea calităţii reprezintă confirmarea conformităţii cu cerinţele specificate, prin examinarea şi aducerea de probe tangibile.

UTILIZAREA STANDARDELOR INTERNAŢIONALE ISO 9000

Standardele ISO 9000 au fost dezvoltate, în principal în scopul facilitării relaţiilor comerciale, mai ales la nivel regional şi internaţional şi pentru a da mai multă încredere clienţilor privind capacitatea unui anumit furnizor de a satisface în mod constant cerinţele referitoare la calitatea produselor şi serviciilor pe care le oferă. Familia de standarde ISO 9000 cuprinde patru standarde de bază, însoţite de un număr de rapoarte tehnice

ISO 9000- Sisteme de management al calităţii. Principii de bază şi vocabularISO 9001- Sisteme de management al calităţii. CerinţeISO 9004- Sisteme de management al calităţii. Ghid pentru îmbunătăţirea performanţelorISO 10011- Ghid pentru auditarea sistemelor de mangement al calităţii

ELEMENTE DE ASIGURARE A CALITATII IN PROCESELE DE PRODUCTIE

Planificarea ţinerii sub control a proceselor presupune specificarea operaţiilor de producţie prin instrucţiuni de lucru documentate şi stabilirea tehnicilor de verificare a calităţii pe fluxul de fabricaţie. Asigurarea capabilităţii proceselor se face atât din punct de vedere cantitativ, ceea ce presupune corelarea capacităţii de producţie a secţiei, utilajului sau întreprinderii cu producţia programată, cât şi calitativ, aceasta însemnând capacitatea de a realiza produse în limitele de toleranţă stabilite prin documentaţia tehnologică de fabricaţie. Analiza cantitativă a capabilităţii se face prin elaborarea balanţei de capacitate la începutul perioadei de plan. Analiza calitativă se face prin studii statistice. Asigurarea utilităţilor şi condiţiilor de mediu, presupune controlul şi verificarea periodică a materialelor şi facilităţilor auxiliare cum ar fi apa, aerul comprimat, energia electrică şi produsele chimice utilizate în producţie, pentru a se asigura uniformitatea efectului lor asupra proceselor de fabricaţie.

21

Identificarea şi trasabilitatea materialelor pe fluxul de fabricaţie se face prin marca de identificare unică care cuprinde: lotul de fabricaţie sau de recepţie; numărul sau seria de fabricaţie; comanda internă de fabricaţie sau contractul de livrare. Ţinerea sub control a echipamentelor se referă la verificarea utilajelor de producţie, a dispozitivelor, sculelor, instrumentelor de măsurare, în ceea ce priveşte exactitatea şi fidelitatea. O atenţie deosebită se acordă calculatoarelor utilizate pentru controlul proceselor şi mentenanţei software-ului asociat. Pentru a se asigura capabilitatea continuă a proceselor trebuie stabilit un program de mentenanţă preventivă a echipamentelor de producţie. Asigurarea documentaţiei necesare presupune elaborarea procedurilor operaţionale, a instrucţiunilor de lucru, a planurilor de calitate şi ţinerea sub control a difuzării acestora în cadrul întreprinderii. Stadiul verificărilor materialelor se identifică pe tot parcursul producţiei. O astfel de identificare poate lua forma de ştampile, etichete sau inspecţii pe containerul de transport intern. Identificarea trebuie să includă posibilitatea de a deosebi materialele verificate de cele neverificate şi indicarea acceptării la punctul de verificare. Ţinerea sub control a modificărilor presupune evaluarea produsului după orice modificare a sculelor, echipamentelor, materialelor sau procesului tehnologic. De asemenea, orice modificare trebuie documentată prin proceduri şi comunicată factorilor responsabili. Verificarea produselor se face înainte de prelucrare, pe fluxul de fabricaţie şi la final, prin metode şi tehnologii de control adecvate, stabilite în funcţie de caracterul producţiei şi caracteristicile produselor fabricate. Abaterile de la calitate reprezintă neconformităţi. Ţinerea sub control a neconformităţilor presupune identificarea acestora pe fluxul de fabricaţie, izolare, soluţionare şi prevenirea repetării. Soluţionarea înseamnă alegerea uneia din următoarele acţiuni posibile: repararea, reprelucrarea (retuşarea), declasarea (într-o clasă inferioară de calitate) sau rebutarea. În prealabil, este necesar să se evalueze efectele potenţiale ale neconformităţii constatate asupra caracteristicilor produsului, dar şi asupra continuităţii procesului de fabricaţie. Acţiunile corective au la bază analiza de tip cauză-efect, care implică identificarea şi înlăturarea factorilor care au determinat abateri de la calitate. Aceste acţiuni, care pot consta în modificări ale procesului tehnologic, ale materialelor sau echipamentelor de producţie au rol de a preveni repetarea pe viitor a unei neconformităţi.

Prin ce se caracterizeaza controlul calităţii producţiei

Îmbunătăţirea calităţii producţiei are ca scop minimizarea defectelor de fabricaţie. Controlul calităţii are atât un rol pasiv de depistare, constatare şi înregistrare a defectelor calitative ( neconformităţilor), cât şi un rol activ de a influenţa producţia în sensul prevenirii apariţiei defectelor.

22

Controlul calităţii semnalează abaterile de la calitatea prescrisă şi permite stabilirea corecţiilor care trebuie aduse materialelor aprovizionate şi/sau elementelor procesului de producţie .

7. DEFECTE SI POSIBILITATI DE REMEDIERE ALE ENERGIEI ELECTRICE

MENTENANTA IN INSTALATII ELECTRICE:Lucrarile de mentenanta se executa în retele de distributie a energiei

electrice.   Lucrarile de mentenenta preventiva: verificari, reglaje, masuratori, încercari, eliminarea unor defectiuni prin înlocuirea unor piese si subansamble uzate, lucrari complexe care restabilesc starea tehnica initiala a instalatiei.   Lucrari de mentenanta predictiva: diagnosticari si monitorizari ale echipamentelor în scopul depistarii unor defectiuni în faza incipienta, pentru reducerea probabilitatilor de evolutie a lor în timp si pentru evitarea avarierii echipamentelor.   Lucrari de mentenanta corectiva - se executa dupa aparitia unui defect în scopul readucerii instalatiilor în stare de a-si putea îndeplinii functiile pentru care au fost proiectate.

Continut:

Linii electrice aeriene (LEA) 0,4 KV de consum general si iluminat public:• Manevre pt.depistarea tronsoanelor defecte;• Verificarea starii stalpilor si conductoarelor;• Defrisarea vegetatiei pe trasee si îndepartarea obiectelor cazute pe linie;

23

• Schimbare izolatori deteriorate;• Refacere inscriptionari,calibrari sigurante;• Înlocuire stâlpi deteriorate;• Înlocuire conductoare;• Strângere contacte, rectificare stare confectii metalice;• Echilibrari sarcini pe faze;• Montare placute avertizare;• Verificare puncte de aprindere;• Înlocuire puncte de aprindere;• Înlocuire lampi deteriorate;• Înlocuire cleme si legaturi necorespunzatoare;• Înlocuire bransamente necorespunzatoare;• Masuratori energetice.

Linii electrice aeriene (LEA) de distributie a energiei electrice de medie tensiune:• Control pt.depistarea cauzei functionarii repetate a RAR-urilor;• Verificarea starii stalpilor si conductoarelor;• Control în cazul viiturilor, ploilor torentiale sau de lunga durata;• Înlocuire izolatori deteriorate;• Înlocuire stâlpi deteriorate;• Înlocuire conductoare;• Defrisare vegetatie si înlaturare obiecte aruncate pe LEA;• Remediere contacte si legaturi imperfecte;• Refaceri inscriptionari si montare tablite avertizoare;• Reglare descarcatori;• Demontarea si remontarea descarcatoarelor cu rezistenta variabila pt.încercari în laborator;• Masuratori energetice;Linii electrice aeriene LEA 110KV; • Controale accidentale pentru depistarea zonelor periculoase cu depuneri frecvente de chiciura pe conductoare;• Controale accidentale în urma declansarilor pe scurtcircuit cu scopul depistarii defectiunilor vizibile;• Verificarea fundatiilor si completarea lor cu pamânt;• Remedieri la stalpi, console, etc.;• Înlocuirea elementelor de izolatoare defecte;• Înlocuire prize de pamânt;• Verificarea si refacerea inscriptionarilor si indic.de securitate;• Verificarea starii stâlpilor si conductoarelor;• Verificarea sagetii conductoarelor si reglarea lor;• Verificarea si revizuirea instalatiilor de legare la pamânt;• Verificarea si reglarea inelelor de protectie lanturi de izolatoare;• Verificarea clemelor de legatura;• Verificarea si repararea balizelor;• Verificarea gabaritului LEA fata de pamânt,cladiri,etc.;

24

Linii electrice subterane (LES) 0,4 KV :• manevre pt.retragerea din exploatare în vederea executarii de lucrari;• identificarea traseului de cablu;• masuratori de sarcina si tensiune;• remedieri deranjamente (înlocuire sigurante arse ,refaceri contacte ,izolari coloane,reparatii cabluri ,mansoane,terminale,etc);• întretinere cutii de distributie;• masuratori energetice.

Linii electrice subterane (LES) de medie tensiune:• identificarea traseului de cablu;• depistarea defectelor;• verificarea mantalei;• mansonare si refacere terminale;• masuratori energetice.

Statii de transformare MT/JT:• verificarea si completarea nivelului de ulei la aparatajul primar (transformatoare, separatoare, întreruptoare);• verificarea instalatiilor de legare la pamânt;• lucrari de vopsitorie si inscriptionari;• înlocuirea subansamblelor si pieselor defecte;• curatarea de praf a izolatiei;• verificarea cailor de curent primar si a legaturilor dintre echipamentele primare;• masuratori profilactice;• recoltarea probelor de ulei pentru efectuarea masuratorilor si analizei uleiului electroizolant;• verificarea si reglarea dispozitivelor de actionare a aparatajului primar;• verificarea si întretinerea serviciilor interne (electrice, baterii, aer comprimat).

Posturi de transformare si puncte de alimentare• Controlul si completarea cu ulei electroizolant la aparatajul primar;• verificarea aparatajului si a dispozitivelor de actionare;• verificarea , masurarea si înlocuirea instalatiilor de legare la pamant;• înlocuirea aparatajului defect (transformatori de putere, separatoare, întrerupatoare, descarcatoare, etc); • recoltarea de probe de ulei pentru efectuarea analizei acestuia;• efectuarea inscriptionarilor la nevoie;• executarea vopsitoriilor în vederea protejarii partilor metalice împotriva coroziunii;• executarea masuratorilor profilactice la aparatajul din componenta echipamentelor;• efectuarea masuratorilor de sarcina si tensiune;• verificarea starii contactelor;

25

• curatarea izolatiei;• reglarea dispozitivelor de actionare.

8. MASURI DE SANATATE SI SECURITATEA MUNCII

MASURI DE PROTECŢIE ÎMPOTRIVA PERICOLULUI DE ELECTROCUTAREArt. 345 / NGPM : Pentru protecţia împotriva electrocutării prin atingere

directa trebuie sa se aplice masuri tehnice si organizatorice. Masurile organizatorice le completează pe cele tehnice in realizarea protecţiei necesare.

Masurile tehnice care pot fi folosite pentru protecţia împotriva electrocutării prin atingere directa sunt următoarele :-    acoperiri cu materiale eiectroizolante ale pârtilor active (izolarea de protecţie) ale instalaţiilor si echipamentelor electrice;-    închideri in carcase sau acoperiri cu învelişuri exterioare ;-    îngrădiri;-    protecţia prin amplasare in locuri inaccesibile prin asigurarea unor distante minime desecuritate;-    scoaterea de sub tensiune a instalaţiei sau E.E. Ia care urmează a se efectua lucrări siverificarea lipsei de tensiune;-    utilizarea de dispozitive speciale pentru legări la pământ si in scurtcircuit;-    folosirea mijloacelor de protecţie eiectroizolante.

Masurile organizatorice care pot fi aplicate împotriva electrocutării prin atingere directa sunt următoarele :

26

executarea intervenţiilor la instalaţiile electrice (depanări, reparări, racordări etc) trebuie sa se facă numai de personal calificat in meseria de electrician, autorizat si instruit pentru lucrul respectiv;

executarea intervenţiilor in baza uneia din formele de lucru următoare :-            A.L. - autorizaţie de lucru-            ITI-PM - instrucţiuni tehnice interne de protecţie a muncii-            A.S. - atribuţii de serviciu-            D.V. - dispoziţii verbale-            P.V. - procese verbale-            O.S. - obligaţii de serviciu-            P.R. - pe propria răspundere

delimitarea materiala a locului de munca (îngrădire); eşalonarea operatiilor de intervenţie la instalaţiile electrice; elaborarea unor instrucţiuni de lucru pentru fiecare intervenţie la instalaţiile

electrice; organizarea si executarea verificărilor periodice ale masurilor tehnice de

protecţie impotriva atingerilor directe.

Pentru protecţia impotriva electrocutării prin atingere indirecta trebuie sa se realizeze si sa se aplice numai masuri si mijloace de protecţie tehnice. Este interzisa inlocuirea masurilor si mijloacelor tehnice de protecţie cu masuri de protecţie organizatorice. Pentru evitarea electrocutării prin atingere indirecta trebuie sa se aplice doua masuri de protecţie : o măsura de protecţie principala, care sa asigure protecţia in orice condiţii, si o măsura de protecţie suplimentara, care sa asigure protecţia in cazul deteriorării protecţiei principale.Cele doua masuri trebuie astfel alese incat sa nu se anuleze una pe cealaltă.

Pentru evitarea accidentelor prin electrocutare, prin atingere indirecta, masurile de protecţie pot fi următoarele :-    folosirea tensiunilor foarte joase de securitate TFJS;-    legarea la pământ;-    legarea la nul de protecţie;-    izolarea suplimentara de protecţie, aplicata utilajului, in procesul de fabricare;-    izolarea amplasamentului;-    separarea de protecţie;- deconectarea automata in cazul apariţiei unei tensiuni sau a unui curent dedefect periculoase;-    folosirea mijloacelor de protecţie electroizolante.

Folosirea mijloacelor de protecţie izolante este obligatorie atât la lucrări în instalaţiile scoase de sub tensiune, cat si in cazul lucrărilor efectuate fără scoatere de sub tensiune a instalaţiilor si a E.E. Acestea din urma se efctueaza de către personal autorizat pentru lucrul sub tensiune.

La instalaţiile de joasa tensiune folosirea mijloacelor individuale de protecţie electroizolante constituie singura măsura tehnice de protecţie si se foloseşte cumulat cu masurile organizatorice.

27

Instalaţiile sau locurile unde exista sau se exploatează E.E. trebuie sa fie dotate r in funcţie de lucrările si condiţiile de exploatare, cu următoarele categorii de mijloace de protecţie :

- mijloace de protecţie care au drept scop protejarea omului prin izolarea acestuia fata de elementele aflate sub tensiune sau fata de pământ;

- detectoare mobile de tensiune;- garnituri mobile de legare la pământ si in scurtcircuit;- panouri, paravane, împrejmuiri (îngrădiri);- panouri de semnalizare.

BIBLIOGRAFIE

1) “Electrotehnica”, Ing. I. Corodeanu, Ing. A. Colin, editura Didactica si Pedagogica.

2) “Fizica”, Delia Munteanu,Ion Siman, editura Didactica si Pedagogica,Bucuresti-1961

3) www.electricaSA.ro 4) www.wikipedia.ro 5) www.compendiuldefizica.ro 6) “Instalatii de transport si de distributie a energiei electrice” Ioan Vulcu,

editura Matrix Rom, Bucuresti-2006

28