proiect sociologia educatiei
TRANSCRIPT
UNIVERSITATEA TRANSILVANIA BRAŞOV
FACULTATEA DE SOCIOLOGIE ŞI COMUNICARE
SPECIALIZAREA SOCIOLOGIE
CONTRIBUŢIA EDUCAŢIEI LA DOBÂNDIREA
PERSONALĂ A UNUI ANUMIT STATUS SOCIAL-
ECONOMIC
Coordonator:
Lect. Univ. Dr. ALINA COMAN
Student:
PĂDURE CARMEN-DIANA
Braşov
2011
CUPRINS
CAPITOLUL I: TEMA, SCOPUL, OBIECTIVELE SI IPOTEZELE CERCETARII...............................................................................................................2
1.1 Ipoteze generale...........................................................................................................................3
1.2 Ipoteze de lucru...........................................................................................................................3
CAPITOLUL AL II-LEA: OPERAŢIONALIZAREA CONCEPTELOR.............32.1 Delimitarea actului educativ de procesul socializării..................................................................4
2.2 Educaţia ca mediator între societate şi individ............................................................................4
2.3 Diminuarea rolului familiei şi creşterea rolului şcolii în educaţie...............................................4
2.4 Funcţiile şcolii.............................................................................................................................5
2.4.1 Funcţiile postulate ale şcolii.................................................................................................62.4.2 Funcţiile nepostulate ale şcolii..............................................................................................6
2.5 Rolul şcolii în sistemul stratificării sociale..................................................................................7
CAPITOLUL AL III-LEA: TEORII PRIVIND ROLUL ŞCOLII ÎN STRATIFICAREA SOCIALĂ ŞI PRIVIND ASPIRAŢIILE ŞCOLARE..............9
3.1 Paradigme explicative..................................................................................................................9
3.1.1Teoriile holiste.......................................................................................................................93.1.2Teoriile explicative individualiste (de nivel microsocial)...................................................10
3.2 Universul cercetării....................................................................................................................11
3.3 Metode, instrumente..................................................................................................................12
3.3.1 Chestionarul........................................................................................................................123.3.2Interviul................................................................................................................................14
BIBLIOGRAFIE........................................................................................................15
2
CAPITOLUL I: TEMA, SCOPUL, OBIECTIVELE SI IPOTEZELE CERCETARII
Tema aleasă, de interes general pentru sociologia educaţiei, este contribuţia educaţiei la
dobândirea personală a unui anumit status social-economic, mai exact, prezenta temă de cercetare
are ca scop evaluarea şi evidenţierea modului în care educaţia contribuie la dobândirea personală a
unui anumit status social – economic.
Pentru ca această cecetare să îşi îndeplinească scopul este necesară trasarea obiectivelor de
atins întru reuşita acestui demers. De aceea, trebuie să conturăm care sunt dimensiunile educaţiei,
funcţiile acesteia, ce reprezintă statusul şi cum poate acesta fi dobândit, pentru a putea stabili dacă şi
în ce măsură contribuie educaţia la dobândirea acestuia.
Ipotezele de la care se pleacă sunt împărţite în două categorii: ipoteze generale si ipoteze de
lucru.
1.1 Ipoteze generale
1. Persoanele cu o educatie superioara au un status social-economic mai bun decat persoanele
fara educatie superioara.
2. Gradul de educatie influenteaza statusul social-economic al unei persoane.
1.2 Ipoteze de lucru
1. Cu cat o persoana a absolvit mai multe institutii de invatamant, cu atat ea are un status social-
economic mai ridicat.
2. Daca o persoana a absolvit o facultate, atunci acea persoana are un status social-economic mai
ridicat decat o persoana care nu a absolvit facultatea.
3
CAPITOLUL AL II-LEA: OPERAŢIONALIZAREA CONCEPTELOR
Educaţia este un concept definit de sociologie în termenii acţiunii sociale. Definiţia din
Dicţionarul de sociologie dată educaţiei este următoarea: “Educaţia este ansamblul de acţiuni
sociale de transmitere a culturii, de generare, organizare şi conducere a învăţării individuale
sau colective.”
În general, obiectivul principal al educaţiei este socializarea oamenilor, făcându-i din fiinţe
biologice fiinţe sociale . Prin educaţie se transmit nu doar cunoştinţe ci şi elemente de
comportament, valori şi norme.
Pe lângă obiectivele generale, educaţia are şi obiective specifice care depind de grupul social
în care va trăi individul. Conform definiţiilor ei, educaţia e exercitată asupra tinerelor generaţii de
către cele adulte. Totuşi, în prezent se vorbeşte despre educaţia permanentă sau continuă, despre
educarea adulţilor.
2.1 Delimitarea actului educativ de procesul socializării
Socializarea se referă la totalitatea influenţelor sociale exercitate asupra individului ca
subiect pasiv, pe când educaţia este o acţiune socială declanşată intenţionat. Educaţia constă într-o
socializare metodică, îngrădind pulsiunile şi formând personalitatea. Persoanele care înfăptuiesc
actul educativ nu se rezumă la atributul de adulţi sau covârstnici, ele fiind personal specializat.
Educaţia nu se realizează doar prin acţiunea factorilor de mediu, ci prin acţiunea unor factori
instituţionalizaţi.
2.2 Educaţia ca mediator între societate şi individ
Educaţia este considerată un termen mediu între faptul social şi faptul individual. Ea are rolul
de a orienta şi stimula potenţialul genetic, permiţând realizarea naturii umane. Aceasta nu înseamnă
că educaţia rezolvă nevoi naturale, în primul rând ale fiinţei umane, ci faptul că fiecare individ se
încadrează în cerinţele naturii umane universale. Deci, nu natura, ci societatea comandă conturarea
personalităţii. Educaţia este o funcţie eminamente socială.
4
Durkheim spunea că omul pe care vrei să-l realizeze educaţia nu este individul aşa cum l-a
creat natura, ci omul pe care-l vrea societatea. Educaţia poate fi privită şi ca un act creator, în sensul
că, prin consecinţele ei, ea echivalează cu o a doua naştere. Educaţia impune copilului moduri de a
vedea, a simţi şi acţiona la care el n-ar fi ajuns în mod spontan. Elementul nou, cu deosebire, este
ansamblul de comportamente considerate normale într-o colectivitate; individul dobândeşte
sentimente, obişnuinţe pe care şi le interiorizează.
2.3 Diminuarea rolului familiei şi creşterea rolului şcolii în educaţie
Crearea fiinţei sociale a copilului se desfăşoară de către instituţii ca: familia, şcoala, biserica.
Educatorii se deosebesc de cei educaţi în principal prin faptul că sunt cunoscători şi exponenţi ai
sistemului de valori şi norme dintr-o colectivitate. Acest fapt este criteriul legitimităţii autorităţii
educative, care o deosebeşte de autoritatea din domeniul economic, juridic, etc.
Problema esenţială a acţiunii educative constă în a face din individ, simultan, un membru al
unui grup particular şi al colectivităţii în ansamblul ei.
În societăţile tradiţionale părinţii şi familia erau principalii arhitecţi ai fiinţei sociale a
copilului. Aceasta pentru că familia tradiţională, prin numărul mare de membri, forma o mică
societate. Relaţiile în familie erau de tip impersonal, supuse unei discipline adevărate şi se bazau pe
solidaritate mecanică (conform îndeplinirii unor roluri bine definite de către fiecare membru). Exista
o autoritate incontestabilă, de obicei în persoana tatălui.
Pe măsura evoluţiei spre societatea modernă şi contemporană, familia se restrânge până la
grupul mic format din părinţi şi copii puţini. Solidaritatea mecanică e înlocuită de cea organică,
bazându-se pe multă afecţiune. Relaţiile se personalizează.
Familia ar trebui să îndeplinească o educaţie pe două dimensiuni: una particulară, suficientă
unui grup anume şi o dimensiune generală care să asigure interiorizarea normelor pentru viaţa în
societate. Dar educaţia într-o familie restrânsă modelează indivizii insuficient din punctul de vedere
al spiritului de disciplină şi al altor aspecte cerute de societate; ea nu prea dezvoltă nici altruismul,
responsabilitatea. În familie relaţiile nu se mai bazează pe autoritate, pe norme, ci pe sentimente, pe
împrejurări particulare, pe negocieri de roluri, astfel că familia cu greu asigură premisele fiinţei
sociale. Datorită exacerbării sentimentelor, familia nu reuşeşte să dezvolte autonomia copiilor şi
rareori metodele educative folosite de părinţi sunt şi constrângătoare.
5
Şcoala devine în prezent instituţia care-şi propune să educe spiritul de disciplină, ataşamentul
la scopuri colective, autonomia persoanei. Motivul constă în faptul că în şcoală relaţiile sunt mai
impersonale, mai neutre, regulile sunt aplicate mai consecvent, autoritatea e mai puternică decât în
familie.
2.4 Funcţiile şcolii
Şcoala exercită mai multe funcţii. În viziunea lui Traian Rotariu, ele se grupează în două
categorii:
Funcţii postulate, recunoscute, explicite;
Funcţii nepostulate, implicite, de multe ori involuntare.
Sociologia trebuie să le evidenţieze şi să evalueze dacă ultimele sunt efecte secundare sau urmări
tacite ale educaţiei.
2.4.1 Funcţiile postulate ale şcolii
Funcţia de educare sau integrare socială a indivizilor prin care se formează deprinderi
şi convingeri pentru respectarea normelor de convieţuire. Constatăm că această
funcţie se exercită tot mai precar în prezent!
Funcţia de asigurare a instrucţiei sau transmitere a moştenirii culturale. Şcoala
contribuie la formarea culturii generale, care în societatea informaţională, nu mai
poate fi asigurată doar de familie sau biserică.
Funcţia de pregătire profesională, în sensul că şcoala asigură o diplomă care adeseori
permite ocuparea unui post pe piaţa muncii. Şcoala pregăteşte pentru o specializare,
aspect necontestat, dar controversat în ce priveşte momentul declanşării lui.
2.4.2 Funcţiile nepostulate ale şcolii
Alocarea de statusuri şi pregătirea pentru roluri sociale. O diplomă nu dă numai
dreptul de a practica o meserie, dar oferă şansa ocupării unei poziţii sociale, plasarea
6
într-o ierarhie. Există strânsă corelaţie între nivelul diplomei şcolare şi statusul social
al persoanei, aşa cum urmează să arătăm pe parcursul acestui plan de cercetare. Chiar
şi diplomele care nu atestă pregătirea strictă într-o profesie sunt necesare pentru
accesul la o anumită poziţie socială.
Reproducerea structurii sociale. O anumită organizare a societăţii se reface prin
înlocuirea succesivă a generaţiilor de către cele noi, care trec prin şcoală şi prin
educaţia formală dobândită acced la diferite poziţii sociale.
Asigurarea mobilităţii sociale, adică mişcarea în spaţiul social. Şcoala mediază relaţia
dintre mediul de provenienţă, sau de origine şi destinaţia socială.
Relevarea celei de a doua categorii de funcţii se doreşte a fi o prezentare completă, cu
precizarea că, în viaţa socială, efectele secundare – uneori nebănuite, pot genera coliziuni de
interese.
2.5 Rolul şcolii în sistemul stratificării sociale
Stratificarea socială înseamnă aşezarea ierarhică a indivizilor în spaţiul social. Ea se poate
realiza prin moştenire, căsătorie sau alte filiere ca cea religioasă, politică, militară sau prin educaţie.
În societăţile moderne industriale, care nu mai acceptă moştenirea statusului social, şcoala a devenit
instituţia selectivă cea mai însemnată: „Şcoala a fost şi este considerată cea mai importantă instituţie
prin intermediul căreia se realizează mobilitatea intergeneraţională.”
Majoritatea tinerilor petrec mulţi ani în şcoală şi se estimează că nişte politici educative
adecvate ar putea atenua sau chiar elimina ponderea moştenirii sociale. Astfel, prin intermediul şcolii
ar fi posibilă reducerea inegalităţii şanselor sociale pentru indivizi care pornesc în viaţă de pe poziţii
inegale. Şcoala, educaţia (E) devine mediator între originea socială (O) şi locul ocupat în structura
socială, destinaţia fiecăruia (D).
EDUCAŢIE
ORIGINE DESTINAŢIE
Fig.. 1
7
Ne vom adânci în delimitarea acestor concepte pornind de la un citat selectat din lucrarea cu
titlu de rezonanţă a lui Edgar Faure – „A învăţa să fii":
„Egalitatea de acces în învăţământ nu este totuşi decât o condiţie necesară dar nu şi suficientă
a democraţiei educaţiei, cu toate că adesea s-a văzut în aceasta scopul în sine al democratizării [...]
Egalitatea de acces nu înseamnă şi egalitatea şanselor". Egalitatea şanselor în faţa învăţământului
pentru copiii proveniţi din diferite clase sociale a constituit o temă majoră a dezbaterilor în domeniul
educaţiei. Aşa cum rezultă din lucrarea "Origins and Destinations", egalitatea şanselor a fost
înţeleasă în diferite moduri:
O definiţie minimală înţelege egalitatea şanselor prin desfiinţarea barierelor legale, spre a
permite tuturor copiilor intrarea în orice formă şi nivel de învăţământ.
A doua manieră de înţelegere vizează eliminarea barierelor financiare, prin desfiinţarea
taxelor şcolare.
A treia modalitate de înţelegere se referă la egalitatea accesului la forme superioare de
învăţământ pentru toate clasele sociale, în condiţiile în care sistemul de învăţământ este organizat
piramidal, adică pe nivele ierarhice, având cuprindere mai mare la bază şi se îngustându-se la vârf.
Aceste nivele capătă evaluări sociale diferite, după înălţimea lor - socotită în ani de pregătire şi după
tipul de şcoală - iar accesul la treptele superioare este condiţionat de parcurgerea celor inferioare.
Mai mult chiar, există forme de învăţământ, precum cel profesional, fără permeabilitate directă spre
treptele superioare (studii postliceale, sau universitar - academice). Egalitatea de şanse, respectiv
inegalitatea de şanse sunt concepte mai complicate, care trebuie deosebite de simpla inegalitate.
"Inegalitatea reflectă gradul de dispersie a indivizilor după o caracteristică dată", de exemplu
după venit. Expresia "inegalitate socială" o folosim atunci când intervine un proces de evaluare
conform unor criterii social acceptate, ale unor caracteristici.
Inegalitatea de şanse, în schimb, face apel la două caracteristici, dintre care una este
dependentă de cealaltă. Inegalitatea de şanse în faţa şcolii compară o anumită origine socială a
copiilor, inclusă într-un sistem ierarhic, cu nivelul şcolar atins de ei. Precizarea cea mai importantă
privitoare la textul selectat anterior din E. Faure este că obiectivul politicii şcolare ar trebui să fie nu
numai egalitatea intrărilor în sistemul de învăţământ, ci şi a ieşirilor. Ne referim la o egalitate de
instruire atât sub raportul accesului la diferite trepte de învăţământ pentru copii din diferite categorii
8
sociale, cât şi la parcurgerea acestora în condiţii optime, numai astfel realizându-se o egalitate reală a
şanselor de instruire.
După considerentele lui Raymond Boudon, este clar că, dacă n-ar fi legată de inegalitatea
şanselor sociale, inegalitatea şanselor în faţa învăţământului n-ar avea decât o importanţă socială
redusă.
9
CAPITOLUL AL III-LEA: TEORII PRIVIND ROLUL ŞCOLII ÎN STRATIFICAREA SOCIALĂ ŞI PRIVIND ASPIRAŢIILE ŞCOLARE
3.1 Paradigme explicativeRolul şcolii în stratificarea socială şi nivelul aspiraţilor şcolare este explicat prin teorii
grupate în două categorii:
teorii holiste (paradigme de tip macrosocial);
teorii individualiste (paradigme de tip microsocial) care găsesc explicaţii la nivel particular.
3.1.1Teoriile holiste
A) Teoria reproducţiei sociale al cărei fondator este Pierre Bourdieu, arată că la nivelul societăţii
sistemul şcolar contribuie la reproducerea şi legitimarea inegalităţilor sociale. Şcoala este sistemul
care reuşeşte să-i convingă pe dezmoşteniţii soartei că ei îşi datorează destinul lipsei de calităţi sau
aptitudini probate în sistemul de învăţământ. În şcoală, capitalul social al persoanei se transformă în
capital cultural instituţionalizat. Acest fapt permite „eredităţii” sociale să se realizeze în toată
legimitatea.
Jean Claude Passeron vorbeşte despre un capital simbolic cultural sau şcolar care devine o
proprietate intrinsecă a persoanei şi se face uitat ca produs sau privilegiu social. Deci, vechile
capitaluri tangibile se transformă în capitaluri simbolice care îi favorizează pe unii copii în sistemul
şcolar.
Ambii autori menţionează diferenţa între cunoştinţele şi competenţele dobândite în mediul de
provenienţă a indivizilor care-i avantajează pe unii în reuşita şcolară.
B) Teoria codurilor socio-lingvistice e fundamentată de Basil Bernstein care arată că matricea
limbajului are deosebită însemnătate în evoluţia culturală a persoanei. Limbajul acţionează şi el ca
un mecanism al reproducţiei culturale. În această teorie este expusă opoziţia lingvistică între două
coduri de limbaj şi două maniere de orientare cognitivă. El suprapune parţial structura de clasă cu
anumite coduri diferenţiate de comunicare ce se vor finaliza prin conturarea unor modele mentale.
Bernstein vorbeşte de un cod verbal (lingvistic) restrâns şi unul elaborat.
Primul este mai limitat, utilizat, în general, pentru a exprima relaţii particulare fără
generalizări foarte extinse. Structura de comunicare este restrânsă, închisă. Cel care utilizează acest
limbaj, deseori are dificultăţi în exprimarea gândurilor, intenţiilor; frazele sunt mai scurte şi
previzibile. Un asemenea limbaj este frecvent utilizat în familiile simple. În cadrul lor, membrii sunt
10
poziţionaţi ierarhic, deciziile sunt luate de un şef mai autoritar, adesea controlul şi relaţiile au
caracter imperativ.
Celălalt e un cod lingvistic elaborat căruia îi sunt accesibile înţelesurile universale, e mai
nuanţat, utilizează cu supleţe categoriile gramaticale, frecvent apar termenii ce exprimă
incertitudinea. Toate vor fi regăsite mai degrabă la copiii proveniţi din clase superioare, crescuţi în
familii orientate către persoane în care e multă flexibilitate, se iau în considerare argumentele altora,
controlul se face pe calea negocierilor şi explicaţiilor.Aceste coduri lingvistice impregnează modul
de a fi al persoanelor. Competenţa sau inteligenţa lingvistică diferită va avea implicaţii pe plan
cognitiv, afectiv, social. Cei care uzează de limbaj sărac se descurcă mai greu în sistemul de
învăţământ, aspiraţiile legate de şcoală sunt mai modeste, în opoziţie cu educabilitatea şi succesul
şcolar al copiilor care utilizează un limbaj elaborat.
3.1.2Teoriile explicative individualiste (de nivel microsocial)
A) Teoria interacţionistă are ca fondator pe Raymond Boudon. În lucrarea „Inegalitatea şanselor”
(„L’inegalité des chances”) el vorbeşte de mai mulţi factori care acţionează la nivel individual, dintre
care cei mai importanţi sunt cei economici. Aceasta înseamnă că educaţia e suportată financiar mai
ales din resursele familiei (nu ale societăţii), implicând nişte costuri pentru taxe, uniforme, dar şi
costuri de timp şi disponibilităţi. De asemenea, educaţia va implica şi nişte câştiguri. Ca urmare,
câştigurile economice depind de resursele fiecărei familii şi sunt mai puternice pentru unii indivizi
decât pentru alţii. Aceste constrângeri economice sunt mai importante decât cele culturale şi ale
limbajului şi fiecare persoană va căuta cea mai bună combinaţie între costuri, beneficii şi riscuri.
În ce priveşte aspiraţiile educaţionale, atingerea unui status educaţional depinde şi de diferenţele
dintre clase ca o chestiune de convingeri, valori diferite împărtăşite şi costuri diferite pentru indivizi.
Aşadar, pentru a putea elabora un instrument de cercetare este necesară operaţionalizarea
conceptelor cu care urmează să lucrăm în planul nostru de cercetare. Chiar dacă toate teoriile şi
cercetările specialiştilor expuse anterior evidenţiază într-o mare măsură care sunt conceptele de
măsurat consider necesară enumerarea lor, după cum urmează: în ceea ce priveşte educaţia conceptul
operaţionalizat măsurabil este şcoala, nivelul de şcolarizare, gradul şcolilor absolvite.
Cât despre statusul social - economic aspectele care ne interesează sunt redate de poziţia
economică dată de nivelul de salarizare (minim, mediu, peste mediu, ridicat), mediul social în care
11
individul îşi trăieşte existenţa, interesele acestuia (modalităţi de petrecere a timpului liber, concedii
şi vacanţe), etc.
3.2 Universul cercetării
Deoarece în prezentul plan de cercetare voi încerca să aplic triangulaţia metodologică,
propun ca instrumente de testare a ipotezelor interviul, chestionarul şi observaţia. Datorită
diversităţii celor trei instrumente eşantionarea este mai dificilă iar aplicarea lor diferă în funcţie de
fiecare dintre acestea. Deoarece cercetarea are un caracter calitativ am ales ca metodă aplicarea
interviului şi a studiului de caz, pe când chestionarul, chiar dacă face parte din metodele de cercetare
cantitativă, ne va ajuta să procurăm informaţia de la un număr mai mare de persoane.
În acest sens, am conceput eşantionarea după cum urmează:
Vom aplica chestionarul unei promotii de liceu din aceeasi generatie, aceeasi
institutie de invatamant, aleasa aleatoriu, precum si unei categorii omoloage,
absolventă de studii superioare. Aşadar, eşantionul pe care vom aplica chestionarul
pe două subgrupuri – o generaţie absolventă de studii medii ale aceleiaşi promoţii şi
o alta care a absolvit studiile superioare. Pentru alegerea eşantionului alegem ca
încadrare temporală subiecţi care au terminat ciclul de învăţământ corespunzător în
urmă cu 10 ani de la momentul realizării cercetării (de exemplu, în cazul în care în
care cercetarea se va realiza în anul 2011, respondenţii vor fi aleşi din generaţia care a
promovat în 2001) deoarece consider că 10 ani este o perioadă suficientă de timp
pentru a determina traseul parcurs întru dobândirea personală a statusului social-
economic.
În ceea ce priveşte interviul, acesta se va aplica pe un eşantion format din două
subgrupuri, până se va atinge saturaţia informaţională, după următoarele criterii:
o Primul subgrup- persoane „realizate”, cu un potenţial financiar crescut,
apartenenţi ai unui mediu social superior, parte a păturii superioare a
societăţii. Criteriile de alegere a acestor persoane vor fi: venitul, realizări
profesionale excepţionale, succesul în carieră, implicarea pe scena socială,
persoane „de vază” ale comunităţii.
12
o La polul opus se vor realiza interviuri cu apartenenţi ai păturii de jos a
societăţii, oameni cu venituri mici sau medii, apartenenţi ai unui mediu social
mediocru spre inferior.
Cât despre observaţie, acesta va fi realizată pe două dintre interviurile efectuate, câte
unul din fiecare subgrup, ales la latitudinea cercetătorului.
3.3 Metode, instrumente
3.3.1 Chestionarul
1. Ce studii urmati in momentul de fata?
a. Liceale
b. Postliceale
c. Universitare
d. Postuniversitare (master, doctorat)
e. Altele (cursuri de specializare, stagii de pregătire, etc.)...................................
2. Ce ocupaţie aveţi?
..............................................................................................................................................
3. În ce domeniu profesaţi?
.................................................................................................................................................
4. Care este venitul Dvs. lunar?
a. < 1000 RON
b. 1000 RON – 1500 RON
c. 1500 RON – 2500 RON
d. 2500 RON – 4000 RON
13
e. > 4000 RON
5. Pe o scală de la 1 la 5, 1 însemnând deloc, 5 foarte mare, cum evaluaţi satisfacţia pe care v-o
oferă locul Dumneavoastră de muncă, din diferite puncte de vedere ?
a. Renumeraţie: 1 2 3 4 5
b. Poziţie socială: 1 2 3 4 5
c. Posibilitatea de a promova: 1 2 3 4 5
d. Gradul de dificultate a muncii prestate: 1 2 3 4 5
e. Relaţia cu superiorii: 1 2 3 4 5
f. Relaţia cu colegii: 1 2 3 4 5
g. Domeniul de activitate: 1 2 3 4 5
6. Pe o scară de la 1 la 5, 1 însemnând deloc, 5 foarte mare, cât de multă legătură are domeniul
în care vă desfăşuraţi activitatea cu domeniul în care v-aţi făcut studiile?
1 2 3 4 5
7. Care a fost interesul Dumneavoastră în ceea ce priveşte scoala?
a. foarte scăzut
b. scăzut
c. mediocru
d. crescut
e. foarte crescut
8. Consideraţi că aţi fi putut ajunge la realizările actuale dacă nu aţi fi avut studiile pe care le
aveţi?
a. Da, cu siguranţă
b. Nu, în niciun caz
c. Da, dar doar cu alte studii
14
9. Care sunt modalităţile Dvs. preferate de petrecere a timpului liber? (maxim 3 răspunsuri)
a. cinematograf
b. spectacole de teatru, operă, operetă, concerte de muzică clasică/ instrumentală, etc.
c. lectura cărţilor
d. lectura ziarelor şi revistelor
e. ieşiri în aer liber
f. întâlniri cu prietenii
g. ieşitul în localuri (restaurant, bar, cafenea, discotecă etc.)
h. mersul la biserică
i. activităţi de îndemânare (traforaj, croşetat, confecţionat, etc.)
j. practicarea unui sport
k. vizionatul televizorului
l. altele...........................................................................................................................
QS1: Varsta: .............
QS2: Sex: ...............
QS3: Mediul de rezidenta:
1. urban
2. rural
QS4: Ultima Ultima şcoală absolvită:
1. Şcoala elementară (4 clase)
2. Gimnaziul (7-8 clase)
3. Treapta I de liceu (10 clase)
4. Scoala Profesională
5. Liceul
6. Şcoala post-liceală
7. Facultatea
8. Studii postuniversitare (master, doctorat)
15
3.3.2Interviul
1. Buna ziua. Cum vă numiţi şi ce ocupaţie aveţi?
2. Ce studii aveti? Unde v-aţi făcut studiile?
3. Ce studii şi ce ocupaţii au/ au avut părinţii Dvs.?
4. Sunteţi mulţumit de locul actual de muncă? (Dacă da, din ce motive, dacă nu, care sunt
cauzele)
5. Cum aţi ajuns să lucraţi la actualul loc de muncă? Care a fost parcursul în cariera Dvs
de până acum?
6. Haideţi să discutăm puţin despre şcoală. Cum evaluaţi rezultatele Dvs. şcolare? Care
erau materiile Dvs. preferate?
7. Care era atitudinea vis a vis de educaţie, de şcoală în familia Dumneavoastră?
8. V-a plăcut să vă informaţi şi să aflaţi mai multe în afara curriculei şcolare?
9. Care consideraţi că sunt competenţele pe care şcoala vi le-a oferit care v-au ajutat mai
apoi la găsirea şi alegerea unui loc de muncă?
10. Aţi beneficiat de ajutor din partea părinţilor în alegerea şi găsirea unui loc de muncă? În
ce măsură?
11. Cum vă place să vă petreceţi timpul liber?
12. În ce măsură consideraţi că viaţa exterioară locului de muncă vă este influenţată de
către acesta? (de exemplu timp liber, pasiuni, grup social, etc.)
13. Consideraţi că aţi fi ajuns unde sunteţi astăzi, d.p.d.v. profesional dacă v-aţi fi născut
într-o altă familie?
16
BIBLIOGRAFIE
1. Boudon, Raymond, ‘L’Inegalite de chanches. La mobilite sociale dans les societes
industrielles, Hachette’, Paris, 1973
2. Boudon, Raymond, Tratat de sociologie, ed. Humanitas, Bucuresti, 1997
3. Durkheim, Emile, Educatie si sociologie, ed EDP Bucuresti, 1980
4. Halsy, A., Heath, A., Ridge, J. Origins and Destinations, ed. Clarendon Press, Oxford, 1980
5. Rotariu, Traian - Şcoala şi mobilitatea socială în ţările capitaliste dezvoltate, Ed. Ştiinţifică şi
Enciclopedică, Bucureşti , 1980
6. Zamfir,C. Vlăsceanu, L (coord)-Dicţionar de sociologie, p.202
17
18