protectia consumatorului la niv. ue
TRANSCRIPT
FACULTATEA DE ŞTIINŢE ECONOMICE ŞI ADMINISTRAŢIE PUBLICĂ
MANAGEMENTUL FIRMELOR DE COMERŢ, TURISM ŞI SERVICII
MASTERAT
PROTECTIA CONSUMATORILORLA
NIVELUL UNIUNII EUROPENE- Referat -
Coordonator:Lect. dr. ing. Angela Albu
Student:Ioan Nekita
- SUCEAVA 2005 –
PROTECTIA CONSUMATORILOR LA NIVELUL UNIUNII EUROPENE
CUPRINS
1. INTRODUCERE 3
2. SCURT ISTORIC AL PROTECTIE CONSUMATORILOR LA NIVELUL UNIUNII EUROPENE 4
3. PROTECTIA CONSUMATORILOR IN DIFERITE STATE ALE UNIUNII EUROPENE 6
4. REALIZARI ALE UNIUNII EUROPENII IN DOMENIUL PROTECTIEI CONSUMATORILOR 8
5. DIRECTIVE ALE UNIUNII EUROPENE IN DOMENIUL PROTECTIEI CONSUMATORULUI 10
6. UNIUNEA EUROPEANA SI ORGANISMELE SPECIALIZATE IN PROTECTIA CONSUMATORULUI 11
BIBLIOGRAFIE 17
2
I.INTRODUCERE
Piaţa europeană actuală se caracterizează printr-o exigenţă deosebită faţă de toţi agenţii
economici care doresc să fie prezenţi pe această piaţă. Există o preocupare permanentă la nivelul
organismelor europene în ceea ce priveşte definirea unui “cod de norme” al activităţii de protecţie a
consumatorilor în interdependenţă cu cele de stabilire şi certificare a calităţii produselor.
În prezent, în toate ţările Europei de vest există organisme guvernamentale şi neguvernamentale
pentru protecţia consumatorilor, iar unele ţări au şi institute de cercetări în acest domeniu, total sau
parţial subvenţionate de la buget. La acestea se adaugă sistemul juridic, care are sarcina de a rezolva
plângerile consumatorilor care ajung până la acest nivel.
Recunoaşterea drepturilor consumatorilor la nivelul Uniunii Europene a fost stipulată într-o
rezoluţie din aprilie 1975, care prevedea măsuri de informare şi protecţie a consumatorilor. Această
rezoluţie a fost completată ulterior, odată cu crearea pieţii unice europene. Astfel, au fost armonizate
prevederile în domeniu din toate ţările Uniunii, astfel încât să nu existe bariere comerciale sau
disfuncţiuni în ceea ce priveşte schimbul de mărfuri. Armonizarea legislativă are, însă, un nivel
minimal care permite unor state să menţină prevederi interne mai stricte de protecţie a consumatorilor.
Corespunzător, s-au înfiinţat la nivelul Uniunii Europene şi organisme specializate. Astfel,
există Comitetul Consultativ al Consumatorilor din Uniunea Europeană care funcţionează cu
subcomitete pe domenii.
3
II.SCURT ISTORIC AL PROTECTIE CONSUMATORILOR LA NIVELUL UNIUNII EUROPENE
Conceptul privitor la drepturile consumatorilor îşi are originea în “Carta drepturilor
consumatorilor” redactată de preşedintele american J. F. Kenedy pe 15 martie 1962. În data de 15
martie 1962, J.F. Kennedy, preşedintele S.U.A., rostea către Congres un mesaj legat de drepturile
consumatorilor, subliniind existenţa a patru drepturi fundamentale ale acestora:
- Dreptul la o alegere liberă
- Dreptul la informaţie
- Dreptul la petiţie şi ascultare
- Dreptul la protecţie
Această structurare a problemelor legate de protecţia consumatorilor a servit drept model pentru
elaborarea legislaţiei în domeniu, care a apărut între anii 1970 – 1980 în SUA, Canada, Mexic,
respectiv Suedia, Belgia, Franţa, Germania.
Momentul 15 martie 1962, a fost considerat un moment istoric, al naşterii mişcării
consumatoriste mondiale, fapt ce a şi determinat Organizaţia Internaţională a Uniunilor de
Consumatori, mai târziu, să declare ziua de 15 martie – ziua mondială a drepturilor consumatorilor.
Treptat cele patru drepturi fundamentale ale consumatorilor au fost extinse de Organizaţia
Internaţională a Uniunilor de Consumatori la opt, la cele proclamate de J.F. Kennedy, adăugându-se:
- Dreptul la despăgubire;
- Dreptul la un mediu înconjurător sănătos;
- Dreptul la asigurarea necesităţilor şi nevoilor vitale;
- Dreptul la educare.
Prima actiune in sensul protectiei consumatorilor a fost adoptata de catre Comunitatea
Economica Europeana pe data de 13 octombrie 1962 si facea referire la normele globale CEE privind
alimentele, prin care sa stabilit ce coloranti pot fi folositi in alimente.
Consiliul Europei a adoptat in 1973 “Carta pentru protecţia consumatorilor” ca element
fundamental al politicii active duse în ţările vest – europene în scopul asistenţei consumatorilor,
reparării daunelor şi prejudiciilor, informării, educării şi reprezentării consumatorilor. Principiile
enunţate în acest document se regăsesc astăzi în legislaţiile mai multor ţări dezvoltate şi sunt preluate
treptat şi de către ţările care îşi construiesc în prezent o economie de piaţă.
Pe 14 aprilie 1975 Consiliul European adopta un program preliminar pentru protectia
consumatorului si politica informationala.
4
20 februarie 1979 - decizia Dijon. Curtea Europeanã de Justitie decreteazã cã un consumator
poate avea acces la alimentele din alt stat membru cu singura conditie ca alimentul respectiv sã fie
fabricat si comercializat în mod legal si cã nu se opun importului sãu probleme majore relative la
sãnãtate sau mediu.
20 octombrie 1993 - Comisia adoptã o "Green paper" cu privire la garantiile pentru bunurile de
consum si serviciile post-vânzare.
16 noiembrie 1993 - Comisia adoptã o "Green paper" cu privire la accesul consumatorilor la
justitie si privind rezolvarea disputelor din domeniul consumului.
27 martie 1996 - Comisia adoptã o decizie privind luarea unor mãsuri urgente pentru protejarea
împotriva Encefalitei Bovine Spongiforme. Se impune o interzicere la export a cãrnii de vitã si
produselor din carne de vitã de roigine britanicã.
15 octombrie 1998 - Comisia adoptã o "Green Paper" cu privire la combaterea contrafacerii si
pirateriei în piata unicã.
9 iulie 1999 - Comisia adoptã decizii cu privire la mãsurile de protectie împotriva contaminãrii
anumitor produse de origine animalierã destinate consumului uman sau animal, precum si decizii care
autorizeazã mãrirea ajutoarelor exploatãrilor sau întreprinderilor atinse de criza dioxinei în Belgia.
28 iulie 1999 - Comisia adoptã Cartea Verde cu privire la responsabilitatea civilã a produselor
defectuoase.
12 ianuarie 2000 - Comisia europeanã adoptã Cartea Alba cu privire la securitatea alimentelor.
7-9 decembrie 2000 - Consiliul european de la Nisa, Franta. Consiliul reafirma faptul ca acea
Carta a drepturilor fundamentale a Uniunii Europene, proclamatãîn mod conjunct de catre Consiliul
Uniunii Europene, Parlamentul european si Comisia europeanã, trebuie sã beneficieze de o larga
raspândire printre cetãtenii Uniunii. Se evidentiazã, cu satisfactie, accelerarea negocierilor de aderare
cu statele candidate si sunt salutate eforturile realizate de cãtre aceste state pentru a crea conditiile de
adoptare si aplicare a acquis-ului comunitar; se bucurã de progresele realizate în punerea în practicã a
strategiei de preaderare pentru Turcia. Consiliul examineazã, de asemenea, politica europeanã de
securitate si apãrare, aprobã agenda socialã europeanã, discutã despre inovatia si cunoasterea în
Europa, despre coordonatele politicii economice, sanatatea si securitatea consumatorilor, securitatea
maritimã, mediu, serviciile de interes general, securitatea aprovizionãrii cu anumite produse, libertatea,
securitatea si justitie, cultura, regiunile ultraperiferice si relatiile externe. Conferinta
interguvernamentalã se încheie printr-un acord politic cu privire la Tratatul de la Nisa.
5
2 octombrie 2001 - Comisia adoptã o "Green Paper" cu privire la protectia consumatorilor în
UE;
III. PROTECTIA CONSUMATORILOR IN DIFERITE STATE ALE
UNIUNII EUROPENE
În Germania, lipsesc de fapt organismele guvernamentale pentru protecţia consumatorilor,
apărarea drepturilor acestora fiind preluată de societatea civilă. Explicaţiile sunt mai ales de natură
psihologică şi constau în special în seriozitatea şi disciplina poporului german. Poate şi din această
cauză, problemele privind protecţia consumatorilor nu constituie un fenomen cu implicaţii mari asupra
societăţii. În general, protecţia consumatorilor are în vedere două servicii de primă însemnătate,
respectiv informarea şi consilierea, servicii oferite prin Ordmungsamt şi prin Consiliul Central de
Consiliere a Consumatorilor. Ordmungsamt-ul este responsabil pentru funcţia de supraveghere a
modului cum se aplică legislaţia în domeniul protecţiei consumatorilor, atât la nivel federal cât şi al
fiecăruia din cele şase landuri în parte, inclusiv de reclamele pentru produsele alimentare, de
problemele de igienă, de licenţă în afaceri şi de practici comerciale. Inspectorii de specialitate sunt
împuterniciţi să facă verificări, să aplice amenzi sau , în unele cazuri, chiar să confişte anumite bunuri
suspecte.
La nivelul fiecărui land există un consiliu de protecţie a consumatorilor, iar în localităţile
landurilor funcţionează birouri locale de consiliere a consumatorilor care sunt de fapt organizaţii
independente, ce încearcă să rezolve diferendele dintre consumatori, pe de o parte şi producători,
importatori, comercianţi şi prestatori de servicii, pe de altă parte.
În Italia, Inspecţia Generală Economică se ocupă de respectarea regulilor legale privind protecţia
consumatorilor, în principal cele referitoare la preţuri, având competenţe în sancţionarea celor găsiţi
vinovaţi inclusiv prin întocmirea documentaţiei necesare cercetării penale, acolo unde este cazul.
În Belgia, principalele responsabilităţi în domeniul protecţiei consumatorilor la nivel central
revin Inspecţiei Generale Economice, departament aflat în structura Ministerului Afacerilor
Economice. Inspecţia coordonează întreaga activitate în domeniul protecţiei consumatorilor, având în
structura sa două secţiuni speciale responsabile cu investigaţiile în domeniu, la nivel naţional şi
european, precum şi şapte direcţii regionale, care acţionează în provinciile belgiene.
Politica suedeză privind consumatorii se bucură de o tradiţie îndelungată, în anul 1986,
Parlamentul înfăptuind o revedere parţială a acesteia. Instituţia centrală însărcinată cu problemele
consumatorilor este Consiliul naţional pentru politicile privind consumatorul, a cărui activitate este
6
orientată pe economiile de familie, siguranţa produselor, marketingul clasic şi clauzele contractuale.
Principalele obiective în domeniul consumatorilor au în vedere:
- influenţarea stării pieţei prin adaptarea bunurilor, serviciilor, metodelor de marketing şi a
clauzelor contractuale la nevoile consumatorilor;
- informarea generală a consumatorilor.
În Grecia, prima responsabilitate în domeniul comerţului o are Direcţia de Control Tehnic şi de
Protecţie a Consumatorilor, structura sa organizatorică cuprinzând un număr de cinci secţiuni care
acoperă domeniile privind bunurile de consum, cercetările şi studiile, inspecţiile şi analizele chimice,
precum şi protecţia şi informarea consumatorilor. Modul în care este respectată legislaţia privind
activitatea de protecţie a consumatorilor este controlat de către inspectorii de specialitate din cadrul
departamentelor existente în prefecturi şi de către poliţia de inspectare a pieţei care aparţine de forţele
naţionale poliţieneşti şi acţionează în baza ordinului Ministerului Public.
În Luxemburg, funcţiile protecţiei consumatorilor se realizează exclusiv prin Guvernul central,
responsabilitatea adoptării şi aplicării legislaţiei în domeniu fiind împărţită între câteva ministere. Deşi
problemele încălcării legislaţiei în domeniul protecţiei consumatorilor sunt de competenţa Poliţiei şi
Guvernului, prin ministere se urmăreşte respectarea drepturilor consumatorilor, cu ajutorul aparatului
ministerial, format exclusiv din inspectori de specialitate.
În Danemarca, responsabilitatea aplicării legislaţiei privind protecţia consumatorilor aparţine
departamentelor centrale sau agenţilor pentru protecţia consumatorilor. Principalul departament cu
atribuţiuni în domeniu este Agenţia Naţională a Consumatorilor, înfiinţată în anul 1988, ca urmare a
reorganizării Ministerului Industriilor. Agenţia este structurată în trei departamente, respectiv Consiliul
pentru bugetul familial, Comitetul pentru reclamaţiile consumatorilor şi Avocatul poporului.
În Marea Britanie, principala responsabilitate în domeniul apărării drepturilor consumatorilor
revine autorităţilor locale din districte. Astfel, în Anglia şi Ţara Galilor, responsabile de protecţia
consumatorilor sunt Districtele Metropolitane şi Comisiile Comitatelor. În Scoţia, aplicarea legislaţiei
privind protecţia consumatorilor este în sarcina Consiliilor Regionale, iar în Irlanda de Nord, a
Departamentului guvernamental pentru dezvoltarea economică.
Fiecare autoritate locală responsabilă pentru aplicarea politicii de protecţie a consumatorilor este
autonomă, coordonarea fiind asigurată de Organismul de coordonare a autorităţii locale pentru
alimente şi comerţul standard. Autorităţile responsabile pe probleme legate de exercitarea unui comerţ
corect şi protecţia consumatorului au câte un Departament de protecţie a consumatorilor şi unul pentru
standarde comerciale. Aceste departamente pun la dispoziţie servicii complete de consiliere şi aplicare
7
a legislaţiei, administrând întreaga gamă de legi ce guvernează securitatea produselor şi mediul
înconjurător, metrologie, comerţ corect, produse alimentare şi protecţia consumatorilor.
Legislaţia recentă conţine prevederi potrivit cărora afişarea unor preţuri înşelătoare reprezintă o
încălcare foarte gravă a drepturilor consumatorilor. În vederea prevenirii unor abateri în acest domeniu,
reglementările legale prevăd în mod clar, fără dubii modurile de indicare a preţurilor.
IV. REALIZARI ALE UNIUNII EUROPENII IN DOMENIUL PROTECTIEI
CONSUMATORILOR
Literatura de specialitate este unanimă în a recunoaşte preocupările, rolul şi mai ales realizările
Uniunii Europene în apărarea drepturilor şi asigurarea protecţiei consumatorilor. Asemenea
preocupări, rezultate obţinute, se pot structura în trei domenii principale:
a.) introducerea unui minim de reguli, de principii directoare, de norme cu caracter obligatoriu,
atât pentru fiecare stat membru, dar şi pentru celelalte state europene, în condiţiile în care acestea din
urmă ar dori să se integreze în Piaţa Europeană Unică, principii ce se constituie într-un însemnat suport
în stabilirea obiectivelor specifice protecţiei consumatorilor;
b.) crearea la nivelul Uniunii Europene a unui cadru instituţional adecvat protecţiei
consumatorilor, a unor organisme cu atribuţiuni în acest important domeniu şi în felul acesta, crearea
premiselor ca în fiecare stat în parte să funcţioneze organisme guvernamentale sau neguvernamentale
pentru protecţia consumatorilor;
c.) continua preocupare pentru armonizarea legislaţiei şi a cadrului instituţional în domeniul
protecţiei consumatorilor, preocupare ce se regăseşte atât în activitatea de ansamblu a organismelor
Uniunii Europene, cât şi a fiecărei ţări în parte.
Dacă avem în vedere principiile directoare, regulile impuse de piaţa europeană unică, acestea se
constituie de fapt, într-un cod de norme obligatorii, materializându-se într-un număr de directive
privind securitatea generală a produselor, în general şi a anumitor produse, în special, reclame
înşelătoare, creditul de consum, clauze înşelătoare în contracte, preţurile, condiţiile de călătorie,
vacanţele şi turismul etc.
Un rol deosebit în ceea ce priveşte prevederile referitoare la protecţia consumatorilor, îl are
Carta Albă a Comisiei Europene, document destinat să faciliteze pregătirea ţărilor asociate din
Europa Centrală şi de Est pentru intrarea lor în Piaţa unică şi implicit pentru aderarea lor în Uniunea
Europeană. Carta conţine ceea ce Uniunea Europeană consideră a fi minim absolut în materie
8
legislativă ce trebuie însuşit de ţările asociate în vederea aderării, fiind în acelaşi timp, descrise
structurile necesare pentru a asigura adoptarea şi punerea în practică a legislaţiei, sugerând şi ordinea în
care poate fi implementată legislaţia în fiecare sector:
- protecţia vieţii, sănătăţii şi siguranţei consumatorului;
- protecţia intereselor economice ale consumatorilor;
- formarea specialiştilor în domeniul protecţie şi educării consumatorilor;
- accesul consumatorilor la justiţie;
- crearea şi susţinerea asociaţiilor de consumatori;
- perfecţionarea cadrului legislativ şi instituţional;
- elaborarea de programe pentru educarea consumatorilor;
Prevederi însemnate privind protecţia consumatorilor se găsesc şi în alte documente. Un astfel
de exemplu este Carta Consumatorilor pentru marile corporaţii transnaţionale, adoptată în anul
1995 de Organizaţia Internaţională a Consumatorilor, care precizează faptul că marile corporaţii
transnaţionale să fie determinate să aibă preocupări legate de problemele consumatorului individual.
Carta consumatorului conţine prevederi importante privind:
● etichetarea produselor, conţinutul informaţiilor oferite consumatorului prin etichete, în special
celor privind procurarea, utilizarea, conţinutul, întreţinerea, stocarea şi reciclarea produselor destinate
consumului;
● furnizarea informaţiilor privind bunurile şi serviciile destinate comercializării;
● procedurile privind promovarea produselor şi serviciilor;
● garanţiile şi despăgubirile oferite consumatorilor.
Uniunea Europeană, prin organismele sale, a creat în acelaşi timp un cadru instituţional adecvat
protecţiei consumatorilor, permanent perfecţionat şi adaptat cerinţelor şi realităţilor unei Europe în
continuă transformare. Astfel alături de Organizaţia Internaţională a Uniunilor de Consumatori, de
Centrul de Drept al Consumatorilor, organismele europene pentru protecţia consumatorilor îşi aduc o
preţioasă contribuţie în apărarea drepturilor consumatorilor.
Una din preocupările de primă importanţă a Uniunii Europene, a organismelor sale specializate,
rămâne armonizarea legislaţiei, a cadrului instituţional în fiecare sector de activitate. Se are în vedere
ca legislaţia Uniunii Europene, deja adoptată în mare parte de către ţările aspirante, constituie viitorul
sistem juridic comun cel mai târziu din momentul aderării.
9
Un stat membru al Uniunii Europene poate să menţină sau să introducă măsuri mai stricte de
protecţie a consumatorului, în măsura în care acestea sunt compatibile cu prevederile în domeniu ale
Uniunii Europene.
V. DIRECTIVE ALE UNIUNII EUROPENE IN DOMENIUL
PROTECTIEI CONSUMATORULUI
1. Directiva Consiliului 85/577/EEC din 20 decembrie 1985 - pentru protectia consumatorilor in
contractele negociate in afara spatiilor comerciale;
2. Directiva Consiliului 90/314/EEC din 13 iunie 1990 privind pachetele de servicii turistice;
3. Directiva Consiliului 93/13/EEC din 5 aprilie 1993 privind clauzele abuzive in contractele
incheiate cu consumatorii;
privind protectia cumparatorilor in legatura cu anumite aspecte ale contractelor privind 4.
Directiva Consiliului 94/47/EC a Parlamentului European si Consiliului din 26 octombrie 1994
achizitionarea dreptului de utilizare a unei proprietati imobiliare pe baza de timp limitat;
5. Directiva 97/7/EC a Parlamentului European si a Consiliului din 20 mai 1997 privind protectia
consumatorilor in cadrul contractelor la distanta;
6. Directiva 98/6/EC a Parlamentului European si a Consiliului din 16 februarie 1998 privind
protectia consumatorilor in indicarea preturilor produselor oferite consumatorilor;
7. Directiva 99/44/EC a Parlamentului European si a Consiliului din 25 mai 1999 privind
protectia consumatorilor asupra anumitor aspecte ale vanzarii bunurilor de consum si garantiile
asociate;
8. Directiva 98/27/EC a Parlamentului European si Consiliului din 19 mai 1998 privind actiuni in
incetarea practicilor ilicite in materie de protejare a interesului consumatorilor.
10
VI. UNIUNEA EUROPEANA SI ORGANISMELE SPECIALIZATE
IN PROTECTIA CONSUMATORULUI
Strategia politicii consumatorului isi propune in aceasta perioada realizarea a trei obiective
fundamentale:
1.“Un nivel comun ridicat al protectiei consumatorilor” - obiectivul este sa armonizeze prin cele
mai potrivite mijloace, nu numai securitatea bunurilor si serviciilor dar si acele aspecte privind
interesele economice ale consumatorilor care dau acestora increderea necesara sa efectueze
tranzactii peste tot in UE prin orice mijloace.
2. “Aplicarea efectiva a regulilor protectiei consumatorilor” - legislatia este buna doar daca este
corect aplicata. Consumatorilor trebuie sa li se garanteze in practica, aceeasi protectie peste tot in
UE si in tarile nou venite in UE.
3. “Implicarea efectiva a organizatiilor consumatorilor in dezvoltarea politicilor comunitare”;
pentru ca politicile de protectie a consumatorului sa fie eficiente, consumatorilor insisi trebuie sa
li se ofere oportunitatea de a participa la dezvoltarea politicilor care ii afecteaza.
Aceste trei obiective cauta sa integreze problemele consumatorilor in toate celelalte politici
comunitare, sa faca sigur ca consumatorii sa obtin avantaj maxim din piata unica si sa pregateasca UE
pentru largire. Dar aceste 3 obiective nu pot fii realizate decat in colaborare cu organizatiile si
asociatiile de consumatori, colaborare care are loc inclusiv in domeniul finantarii.
Pentru a putea participa la programele de finantare comunitare, organizatiile nonguvernamentale
trebuie sa tina seama de obiectivele fundamentale europene in acest domeniu.
Exista patru domenii in care se pot inacadra initiativele organizatiilor din Romania: concurenta,
protectia intereselor economice ale consumatorilor, securitatea serviciilor, servicii de interes general.
In general, Comisia Europeana asigura jumatate din fondurile proiectului, in conditii speciale (in
care se realizeaza colaborarea organizatiilor din mai multe tari) urmand ca procentul sprijinului
financiar sa creasca la 75 la suta.
Una dintre conditiile pentru ca un proiect sa fie eligibil este asocierea in cadrul lui a organizatiilor
din mai multe state, urmand a se lucra cu liderul de proiect (de preferat o organizatie care a mai derulat
11
proiecte la nivel comunitar) care, la randul lui, coopereaza cu ceilalti parteneri. Nu exista limite pentru
valoarea proiectului, suma alocata pentru anul acesta fiind de 2,5 milioane de euro.
In privinta calitatii proiectelor, s-a aratat ca aplicantii trebuie sa tina cont de dimensiunea
europeana, adica de modul in care initiativa lor contribuie la politica europeana a consumatorului si, de
asemenea, sa se aiba in vedere si existenta altor proiecte comunitare (sa nu se intre sub incidenta
programelor din domenii precum sanatatea sau medicina).
Pentru perioada 2004 - 2007 Comisia propune sa acorde prioritate proiectelor implicand
organizatiile consumatorilor din noile state membre si in special a:
a). proiectelor propuse de organizatiile consumatorilor din noile state membre care sa urmareasca
accelerarea aplicarii efective a aquis-ului comunitar in domeniul protectiei consumatorilor in noile state
membre cu accent pe domeniul securitatea generala a produselor (cf.domeniu “Securitatea generala a
produsului” )
b). proiectelor de cooperare intre organizatii ale consumatorilor care activeaza la nivel national in
cel putin jumatate din statele membre (adica13 ), incluzand cel putin jumatate din noile state membre
( adica 5). Se va acorda astfel prioritate proiectelor majore care implica un numar mare de organizatii
ale consumatorilor. Este posibila participarea suplimentara la aceste proiecte si a altor persoane juridice
decat organizatiile consumatorilor.
Comisia Europeana solicita propuneri pentru proiecte pe domeniile de subiecte descrise mai jos:
Proiectele propuse pentru fiecare subiect din domeniu trebuie sa fie compatibile cu obiectivele si
prioritatile stabilite de strategia politicii consumatorilor pentru perioada 2002-2006. Rezultatele
proiectului trebuie diseminate cat mai mult cu putinta.
Concurenta
Obiectiv: Integrarea intereselor consumatorilor in toate celelalte politici Comunitare.
Daca consumatorii urmeaza sa fie beneficiarii finali ai politicii concurentei, apare necesitatea
examinarii gradului in care ar trebui sa se tina cont de interesele lor legitime. In acest scop, diversele
servicii implicate ale Comisiei sunt in proces de stabilire a instrumentelor necesare in scopul de a ajuta,
sa se asigure ca interesele consumatorilor sunt luate in seama in deciziile ce se vor lua. Comisia a
inceput de asemenea sa lucreze pe acest subiect in stransa colaborare cu autoritatile publice in cauza,
12
din statele membre. Pentru ca obiectivul sa fie realizat in totalitate, organizatiile consumatorilor trebuie
de asemenea sa fie implicate clar in implementarea legilor comunitare ale concurentei si trebuie
dezvoltate capacitati trainice care sa permita o reprezentare veritabila a intereselor consumatorilor.
Tema:
• In ce priveste monopolul si controlul fuziunilor, sa adune si sa analizeze date relevante pentru
identificarea prejudiciilor consumatorilor si altor atingeri aduse bunastarii lor in urmatoarele sectoare:
servicii de retea, profesiuni liberale si comercializarea pe scara larga a produselor de consum.
• Instruirea organizatiilor consumatorilor in evaluarea economica a impactului potential asupra
deciziilor consumatorilor care au fost formulate de autoritatile concurentei, incluzand posibilitatea de
eficientizare pentru acestia si modalitatea cea mai buna de prezentare a acestor evaluari economice a
factorilor de decizie. Finantarea comunitara:
- 75% in conditiile specificate la punctul b;
- 50% in cazul unei persoane juridice sau asociatii de persoane juridice care actioneaza
independent de industrie si comert
Durata proiectelor: pana la 36 de luni.
Protectia intereselor economice ale consumatorilor
Obiectiv: Evaluarea aplicarii efective a regulilor protectiei consumatorilor si identificarea
aspectelor care pot fi imbunatatite in scopul revizuirii legislatiei existente in Uniunea Europeana.
Strategia politicii consumatorilor pentru perioada 2002-2006 sustine examinarea legislatiei existente in
Comunitate cu privire la protectia intereselor economice ale consumatorilor. In cadrul analizarii
aspectelor legale, care vor fi realizate de serviciile relevante ale Comisiei, organizatiile consumatorilor
pot ajuta la efectuarea unui tablou clar al aplicarii efective a aquis-ului comunitar pe baza analizarii
experientelor personale ale consumatorilor. Finantarea comunitara:
- 75% in baza conditiilor specificate la punctul b;
- 50% in cazul unei persoane juridice sau asociatii de persoane juridice care actioneaza
independent de industrie si comert
Durata proiectelor: pana la 24 de luni.
13
Securitatea generala a produselor
Obiectiv: Sa ajute la accelerarea aplicarii efective a aquis-ului comunitar in noile state membre
si in special a Directivei nr. 2001/95/CE a Parlamentului European si a Consiliului din 3 decembrie
2001 privind securitatea generala a produselor.
Tema:
Identificarea la nivel national a deficientelor in aplicarea legislatiei, in special identificarea in
detaliu a problemelor practice cu care se confrunta consumatorii. Dupa aceasta urmeaza, lansarea unei
campanii pentru cresterea constientizarii diferitilor participanti (profesionisti relevanti, autoritati
insarcinate cu monitorizarea legislatiei) si informarea consumatorilor pentru sporirea vigilentei.
Finantare comunitara:
- 75% in conditiile specificate la punctul a.
Perioada alocata proiectului: pana la 24 de luni.
Securitatea serviciilor
Obiectiv: Sa contribuie la adoptarea unui nivel ridicat de protectie a consumatorilor.
Nu exista un cadru general legal la nivelul comunitatii care sa acopere securitatea serviciilor oferite
consumatorilor. Consiliul si Parlamentul European a solicitat Comisiei sa identifice nevoile,
posibilitatile si prioritatile pentru actiunea Comunitatii in domeniul securitatii serviciilor si unde
este cazul, sa formuleze propuneri. Pe teren, diverse organizatii implicate, in special organizatiile
consumatorilor, joaca un rol esential in detectarea nivelului de securitate oferit consumatorilor,
informand consumatorii asupra oricarui risc si introducand instrumentele practice de evaluare a
riscului.
Teme:
- Monitorizarea si evaluarea securitatii serviciilor oferite consumatorilor in turism, sport si
sectoarele de agrement;
- Informarea consumatorilor si sporirea gradului lor de intelegere asupra riscurilor asociate cu
anumite sporturi sau activitati de agrement;
14
- Realizarea ghidurilor, protocoalelor si liste de control pentru evaluarea riscurilor in turism, sport
si sectoare de agrement. Finantarea comunitara:
- 75% in conditiile specificate la punctul b;
- 50% in cazul unei persoane juridice sau asociatii de persoane juridice care actioneaza
independent de industrie si comert
Durata proiectului: pana la 36 de luni.
Servicii de interes general
Obiectiv: Integrarea intereselor consumatorilor in alte politici comunitare. Politica de liberalizare a
serviciilor de interes general intentioneaza sa imbunatateasca functionarea acestor servicii, in beneficiul
consumatorilor si a tuturor operatorilor economici. In scopul de a asigura ca in domeniul serviciilor de
interes general, piata functioneaza fara piedici, directivele de liberalizare prevad in general, constituirea
autoritatilor de reglementare a pietelor la nivel national (ARNN). Este cazul serviciilor din:
telecomunicatii, servicii postale, transporturi aeriene, electricitate si gaze.
Cartea verde din mai 2003 privind serviciile de interes general subliniaza importanta ARNN-
urilor pentru consumatori: “O importanta deosebita din punctul de vedere al unui consumator sau
utilizator este rolul pe care ARNN-urile il joaca adesea in dezvoltarea si aplicarea standardelor
obligatorii de securitate si calitate a serviciilor. Acestea sunt importante in special pentru atingerea
asteptarilor, care se refera printre altele, la accesul de a alege, transparenta (incluzand pretul),
posibilitatea de a si le putea permite, calitate, siguranta, securitate si incredere. Sunt esentiale
mecanisme adecvate pentru despagubirea consumatorilor si utilizatorilor acolo unde operatorii nu ating
standardele din acest domeniu.
ARNN-urile au de asemena un rol important de jucat in asigurarea viabilitatii principiului de
serviciu universal, care cuprinde aspecte cum ar fi accesul, calitatea si posibilitatea de a si le putea
permite.
In domeniul serviciilor de interes general, strategia politicii consumatorilor pentru perioada 2002-
2006 urmareste implicarea organizatiilor consumatorilor in monitorizarea si evaluarea rezultatelor
politicii pentru serviciile de interes general. De aceea este esential ca ARNN-urile sa tina cont in
totalitate de asociatiile consumatorilor in desfasurarea activitatilor.
15
Tema: Luarea in considerare a intereselor consumatorilor de catre ARNN-uri
Intr-unul sau mai multe din urmatoarele sectoare: gaz, electricitate, servicii postale, telecomunicatii,
transport aerian, contractorii trebuie:
- sa listeze abilitatile ARNN-urile in ceea ce priveste problemele protectiei consumatorilor in
sensul cel mai larg. Sa efectueze comparatii intre statele membre: daca toate ARNN-urile tin
cont in mod egal de problemele consumatorilor.
- sa evalueze si sa compare calitatea si valoarea adaugata a masurilor luate de ARNN-uri in
beneficiul consumatorilor. Sa stranga exemple concrete. Identificarea exemplelor de buna
practica precum si de deficiente.
- sa formuleze recomandari concrete pentru a se asigura ca ARNN-urile iau mai mult in
considerare problemele consumatorilor.
Finantare comunitara:
- 75% in conditiile specificate la punctul b;
- 50% in cazul unei persoane juridice sau asociatii de persoane juridice care actioneaza
independent de industrie si comert
Durata proiectului: pana la 24 luni
Necesitatea realizarii acestor proiecte este cu atat mai importanta cu cat functionarea Pietei
Interne este, cel putin partial, legata de armonizarea legilor in acest sector.
16
BIBLIOGRAFIE
1. ANGELA ALBU – Protectia Consumatorului – Note Curs
2. www.europeana.ro
3. www.europ.eu.int
4. www.infoeuropa.ro
5. www.ccir.ro/strategia-nationala/index.html
17