psaltichia bisericească a mitropolitului bucovinei...

Psaltichia bisericească a mitropolitului Bucovinei,

Silvestru Morariu-Andrievici, prima transcriere a unei

părţi din muzica bisericească tradiţională, psaltică,

românească, pe notaţia liniară. Ecouri în şi din

Principatele Române

Costel-Mirel NECHITA

Abstract: Some Romanian provinces: Bukovina, Transylvania,

Banat and Oltenia were occupied in twelfth and thirteenth

centuries, the Austro-Hungarian Empire. Although the term

occupation was still Romanians have lost their identity, culture,

language and faith . To meet the tests of all kinds in Bucovina

cultural Society founded by weather personalities, among which

Dr. Sylvester – Morariu Bukovina metropolitan Andrievici

(1818-1895), whose name is linked, among other, Bucovina

school history and culture. Also his name is bound transcription

Psaltichia church first part of traditional church music,

Performers, Romanian, the linear notation, document national

and universal value. In this study we examine the paper in

comparison with church hymns after eight voices songs collected

in Transylvania and published by Father Dimitrie Cunţanu in

1890 with songs in Romanian Anastasimatarele chosen and

edited to even Anastasimatarul songs Vecernierul or Vespers on

Saturday evening on the eight voices of Nicolae Lungu church,

Gregory Costea, Ion Croitoru. The purpose of the analysis is to

see if the Romanian lands occupied and cultivated kept their

church musical values, as happened across the country, if these

values are related and unity with the other Romanian

principalities and if there is unity in church singing between

church composers our country.

Psaltichia bisericească a mitropolitului

Bucovinei, Silvestru Morariu-Andrievici

160

Keywords: Bucovina, transcription, music bisericescă,

Byzantine, vespers, Anastasimatar, voices, third step.

Pe la mijlocul secolului al XVI-lea, apar în ţara noastră

primele cărţi tipărite în limba română, prin strădania lui Filip

Moldoveanu şi a Diaconului Coresi. Cu acest demers începe lupta

pentru introducerea definitivă a limbii române în cultul liturgic şi

pentru tipărirea cântărilor bisericeşti.

Pe vremea când Bucovina, provincie românească, nu era

ocupată, Filothei Ieromonahul a tradus „cu meşteşugul Psaltikiei”

şi adaptat la prozodia limbii române, la Bucureşti, în 1713, o

lucrare intitulată Psaltikie rumănească, transcrisă pe notaţie

liniară de Arhidiaconul Profesor Dr. Sebastian Barbu-Bucur1, în

patru volume, între anii 1981-1992, „fiind primul codice în care

este păstrată şi atestată cântarea în limba română” 2

.

Începând cu secolul al XVII-lea, după activitatea şcolilor

de la Putna, „centru de polarizare a muzicii de tradiţie bizantină

românească se mută în Mitropolia Ungrovlahiei, unde se

înfiinţează şcoli mănăstireşti cu compozitori şi copişti de mare

valoare, printre care amintim pe Iacov Arhiereul, Vlad Grămăticul

sau Calist Ieromonahul3.

Odată cu secolul al XVII-lea tipărirea cărţilor de cult şi a

celor de muzică religioasă ia amploare, extinzându-se şi în alte

centre din ţară: Iaşi, Alba-Iulia, Târgovişte sau Bucureşti. Toate

acestea au grăbit şi pregătit drumul introducerii limbii române în

biserică, copiştii şi compozitorii axându-se în continuare pe

1 Sebastian Barbu-Bucur, Filothei sin Agăi Jipei. Psaltichie rumănească,

editată în patru volume: volumul I, Editura Muzicală, Bucureşti, 1981,

volumul II, Editura Muzicală, Bucureşti, 1984, volumul III, Editura

Muzicală, Bucureşti, 1986 şi volumul IV, Editura Muzicală, Bucureşti,

1992. 2 Titus Moisescu, Cultura muzicală românească de tradiţie bizantină în

secolele XV-XVI, în Byzantion Romanicon , Revista Academiei de Arte

„George Enescu”, vol. IV, Editura Artes, Iaşi, 1998, p. 14. 3 Ibidem, p. 13.


161

această idee. Acţiuni similare au avut loc şi în celelalte provincii

româneşti. Astfel, în Transilvania, şcoala de la Lupşa-Câmpeni a

pregătit din vechime cantori şi preoţi4, iar la Râmeţ „călugării

ţineau şcoală unde copiii învăţau carte, slujba şi cântările

bisericeşti” 5

. În vremuri de restrişte românii din provinciile

ocupate şi-au găsit alinare unii altora, încurajându-se şi luptând

prin activitatea culturală, sau profesând în alte provincii româneşti

decât în cea în care s-au născut.

Primul pas concret în transpunerea muzicii de tradiţie

bizantină pe notaţia liniară a fost făcut, în ţara noastră, de un

bucovinean, în anul 1879, în persoana mitropolitului dr. Silvestru

Morariu-Andrievici, simbol al slujirii altarului şi neamului,

literaturii şi pedagogiei din Bucovina, prin Psaltichia

bisericească, prima transcriere a unei părţi din muzica

bisericească tradiţională, psaltică, românească, pe notaţia

liniară. Acest pas a fost făcut cu trei ani înainte de a se începe

demersurile pe această temă, în 1881, prin celebrul Memoriu

despre cântarea bisericească al episcopului Melchisedec

Ştefănescu al Romanului, trimis şi la Cernăuţi, în 1881. La acest

Memoriu mitropolitul Silvestru Morariu-Andrievici a răspuns

printr-o scrisoare, care demonstrează marea sa capacitate

intelectuală, personalitatea providenţială pentru vremea şi

condiţiile istorice în care a trăit, deschiderea şi cunoştinţele pe

care le-a avut, precum şi puterea de sugestie la nivel naţional,

civil şi bisericesc, în ce priveşte reforma cântărilor liturgice.

„Dacă Sfântul Sinod, precum nu am îndoială că va vota Proiectul

4 Constantin C. Catrina, Momente şi monumente ale muzicii de tradiţie

bizantină din Transilvania, în: Byzantion Romanicon, vol. IV, rev cit., p.

31, apud Ioan-Marin Mălinaş, Situaţia învăţământului bisericesc al

românilor din timpul domniei împărătesei Maria Tereza(1740-1780), a

împăraţilor Iosif al II-lea(1700-1790) şi Leopold(1790-1792), Editura

„Mihai Eminescu”, Oradea, 1994, p. 68. 5 Constantin C. Catrina, Istoricul Mănăstirii Râmeţ din Transilvania, în

Mitropolia Ardealului, nr. 7-8, an 1969, Editura „Andreiana”, Sibiu, p.

499-517.



162

de lege, iar dl. Ministru de Culte va executa cele decise, va rezulta

mult bine pentru cultul liturgic, nu numai cât în Regatul

României, cât şi în alte ţări locuite de Români, unde fără îndoială,

se va adopta această reformă a cântărilor liturgice”6. O scrisoare

editată printre multe alte probleme de organizare a unei mitropolii

în continuă luptă cu un regim asupritor, nemilos şi dornic de a-şi

impune cu orice preţ cultura, tradiţia şi gândirea învingătorului.

Dar în acelaşi timp, documentul depăşeşte valoarea unui act local

emis de un mitropolit al unei provincii ocupate, fiind valoros

pentru întreaga istorie a muzicii bisericeşti scrisă în limba

română. Mitropolitul Silvestru Morariu-Andrievici este şi în acest

sens un conservator al valorilor trecute, dar şi un deschizător de

drumuri pentru ceea ce a urmat în istoria Bucovinei şi a ţării.

Studiul de faţă este dedicat analizei operei Psaltichia

bisericească a mitropolitului bucovinean, şi ecourilor sale în şi

din Principatele Române. Scopul analizei este de a descoperi dacă

există unitate în cântarea bisericească între compozitorii

bisericeşti din Principatele Române ocupate de Imperiul austro-

ungar şi din cele neocupate.

6 Viorel Cosma, Muzicieni din România. Lexicon bibliografic, vol. VI,

Editura muzicală, Bucureşti, 2003, p. 232.


163

Înainte de a purcede la analiza propriu-zisă vom puncta

câteva repere din viaţa şi activitatea mitropolitului Bucovinei, dr.

Silvestru Morariu-Andrievici (1818-1895), de numele căruia se

leagă istoria şcolii din Bucovina, pentru care a scris şi editat

multe cărţi, ele fiind hrana sufletească a mai multor generaţii de

elevi (1850-1880). Presa austriacă („Der Osten”) a apreciat tot

ceea ce a făcut Silvestru Morariu-Andrievici pentru învăţământul

primar românesc din Bucovina, numindu-l drept „fondator al

cărţii şcolare româneşti din Bucovina”7.

Pe numele său de botez, Samuil, viitorul mitropolit s-a

născut în 14/26 noiembrie 1818 în comuna Mitocul Dragomirnei,

judeţul Suceava, din părinţii Gheorghe şi Zamfira. Tatăl său,

descendent al unui conte polonez, generalul Andrei Kwiatkowski,

a reuşit să fugă în 1772 de trupele ruseşti, în timpul împărţirii

Poloniei, travestit în haine ţărăneşti până la Mitocu-Dragomirnei,

7 Constantin Hrehor, Mitropolitul Morariu Andrievici, în Timpul, nr. 19,

martie 1880, p. 5. Reprodus şi în Analele Bucovinei, anul XIII, nr. 2,

Centrul de Studii „Bucovina”, Rădăuţi, 2006, p. 4.



164

unde şi-a făcut o moară cu şase pietre, o raritate pe atunci în tot

Orientul. De la această moară i-a rămas şi numele de Morariu8.

După numele acelui Andrei, poreclei de Morariu li s-a adăugat

urmaşilor, începând cu Gheorghe, tatăl lui Silvestru, co-numele

de Andrievici (fiul lui Andrei). Despre acest proces de denaturare

a numelor din Bucovina găsim o relatare scrisă în anul 1893.

,,Numele adevărat al familiei este Morariu; numele de Andriewicz

îl luă părintele meu după mania de slavizare, de atunci, sprijinită

mult de dregătorii străini, mai ales de cei veniţi din Galiţia”9, la

care Bucovina fusese alipită din 1786.

A absolvit pe rând, Şcoala normală din Suceava, în 1839,

iar apoi Institutul Teologic diecezan din Cernăuţi, în 1842. În

timpul studiilor şi-a însuşit limbile greacă, ebraică şi latină, fiind

convins, încă din tinereţe, că „omul învăţat poate să lupte cu

condeiul tot aşa de bine ca şi ostaşul cu arma” 10

.

Pe 29 iunie 1843 a fost hirotonit de episcopul Eugenie

Hacman şi numit preot în satul Cehor, unde avea să păstorească

peste două decenii. Preoţii intraţi în lumea satelor deveneau nişte

anonimi, ceva mai înstăriţi decât ţăranii de rând. Preotul Samuil,

însă, „şi-a continuat şi completat pregătirea ca autodidact şi mai

ales, pe această cale, el s-a străduit să fie la curent cu ideile şi

opţiunile înnoitoare care se formulau şi fundamentau la mijlocul

veacului al XIX-lea”11

.

Chiar dacă condiţiile pentru desfăşurarea activităţii

ştiinţifice erau precare, nu a renunţat nici o clipă la activitatea sa

de luminător al poporului, nu numai în interiorul bisericii, ci şi

8 Constantin Morariu, Părţi din istoria românilor bucovineni, I-II, Tipo

şi litografia concesionată Arch. Silvestru Morariu-Andrievici, Editura

autorului, Cernăuţi, 1893, p. 36. 9 Silvestru Morariu-Andrievici, Istoricul Bisericii Ortodoxe Orientale

din Bucovina, 1775-1893, Editată de Academia Ortodoxă, Cernăuţi,

1905, p. 26. 10 Bogdan-Mihai Nichitean, Mitropolitul Silvestru-Morariu Andrievici al

Bucovinei, Tipografia ROF, Suceava, 1973, p. 30. 11 Ibidem, p. 31.


165

prin scrierile sale didactice. Îşi desfăşura activitatea, „nu la

îndemânările lăcuinţelor separate, ci în strigătul cel asurzitor al

pruncilor, iar noaptea, nu la două făclii de mili, ci prea adese la un

căpăţel de lumânărică”12

. În 1853, după decesul soţiei, rămâne

văduv cu doi copii: Vasile şi Iuliana13

, moment de cotitură în

viaţa preotului Samuil Morariu-Andrievici.

În 1862 a făcut studii de muzică liniară la Universitatea din

Viena (teorie-solfegiu şi practică vocală) cu profesorul şi

compozitorul Isidor Vorobchievici. În acelaşi an este chemat la

Cernăuţi pentru a ocupa funcţia de referent auxiliar al

Consistoriului Episcopal şi pentru a preda Tipicul şi Muzica

Bisericească la Seminarul Clerical şi la Şcoala de Cântăreţi. A

fost invitat de episcopul Eugenie Hacman să predea şi la Institutul

Teologic din Cernăuţi. Cu toate acestea, Samuil Morariu-

Andrievici n-a fost nici învăţător, nici profesor. Însă pasiunea şi

grija pentru învăţământul românesc nu i-au scăzut nici după ce, în

1864, a fost numit predicator la Catedrala din Cernăuţi14

.

La 31 octombrie 1865 împăratul permite Ministerului de

Culte să emită Decretul nr. 1074 din 6 noiembrie 1865, privitor la

reorganizarea Consistoriului. La 6 iulie 1866 împăratul îl numeşte

pe părintele Samuil Morariu-Andrievici consilier consistorial. În

această calitate este ales şi membru al Parlamentului de la Viena,

apărând interesele bisericii şi neamului său. Devine slujitorul ideii

de dobândire a autonomiei Bisericii, scriind manuale şi articole pe

acest subiect, având „o inimă pătrunsă de cele mai nobile

simţăminte şi devotată cu totul binelui naţional”15

. În 1869,

Samuil Morariu-Andrievici a cerut guvernului habsburgic să i se

aprobe înlăturarea conumelui de Andrievici, întrucât, motiva el,

12 Ibidem. 13 Dumitru Velnic, Ierarhii Bucovinei, Grupul editorial „Muşatinii”,

Suceava, 2001, p. 63. 14 Mihai Iacobescu, Dr. Silvestru Morariu-Andrievici (1818-1895), în

Codrul Cosminului, serie nouă, nr. 1(11), Suceava, 1995, p. 254. 15 I. G. Sbiera , Amintiri din viaţa autorului, Tipografia „Eckardt”,

Cernăuţi, 1889, p. 24.



166

acest nume i s-a adăugat ,,după datina slavă’’. Cererea a fost

aprobată abia în 187116

.

În anul 1874 se călugăreşte, primind numele de Silvestru, şi

se retrage la Mănăstirea Dragomirna. Şi-a împărţit averea celor

doi fii: juristul Vasile şi Iuliana, soţia parohului Artemie Berariu

din Cehor. După ce trece, în scurtă vreme, prin treptele de

egumen, arhimandrit diecezan şi vicar general, la 12 martie 1880

este numit, prin decret imperial, în funcţia de Arhiepiscop şi

mitropolit al Bucovinei şi Dalmaţiei. După numirea ca mitropolit,

Silvestru Morariu-Andrievici a continuat, pe lângă slujirea

liturgică, activitatea de luminare a poporului prin cultură.

În 1881 a cumpărat tipografia lui Wilhelm Kepekjarto,

unde se tipărea Jurnalul bisericesc literar „Candela”, devenind

astfel primul fondator al Tipografiei episcopale. Era o publicaţie

pentru cercetători. A susţinut multe societăţi ce activau în

Bucovina şi a încurajat mulţi autori în scrierea de lucrări, atât în

domeniul culturii şi literaturii române, cât şi în domeniul religios.

Sprijină vârfurile intelectualităţii bucovinene din Cernăuţi pentru

care fondează, în 9 iunie 1881, Societatea muzicală „Armonia”,

cu rol covârşitor în promovarea muzicii şi creaţiei dramatice

originale româneşti din Bucovina. Primul preşedinte a fost Leon

Goian, Societatea şi-a desfăşurat activitatea până în preajma celui

de-al doilea război mondial. Au fost încurajaţi în afirmarea lor,

spiritual şi chiar material, compozitori ca: Isidor Vorobchievici,

Ciprian Porumbescu, Gheorghe Mandicevschi, atât direct de

mitropolit cât şi prin intermediul Societăţii, care a promovat

ideile, cultura şi gândirea epocii respective. Tot în timpul

mitropolitului Silvestru Morariu-Andrievici s-a înfiinţat

Societatea „Academia Ortodoxă”, în urma desfiinţării Societăţii

„Arboroasa”, care promova literatura, retorica şi muzica

bisericească.

La vârsta de 77 de ani, după o activitate unică de slujire a

altarului şi de luminare a poporului prin diferite metode,

16 Revista Candela , an 14, nr. 3/1895, Tipografia arhiepiscopală,

Cernăuţi, 1895, p. 237.


167

mitropolitul Silvestru Morariu-Andrievici, încolţit din toate

părţile de cei ce îi aşteptau moartea cu nerăbdare, este răpus de

boală, fiind spovedit de călugărul Manasi Nastasi şi împărtăşit de

nepotul său preotul Constantin Morariu, în Sâmbăta Patimilor.

Noaptea dinspre luni (prima zi de Paşti), când orologiul reşedinţei

mitropolitane a bătut ora 2.00, mitropolitul a zis către cei din jurul

său: „La 5 oare voi fi gata?”. Şi aşa s-a întâmplat17

. Moartea sa,

din 3/15 aprilie 1895, a adus doliu în întreaga Bucovină pentru cel

ce a fost slujitor şi luminător al poporului din această parte a ţării

noastre.

Figura mitropolitului Silvestru Morariu-Andrievici este

emblematică atât pentru Bucovina şi pentru întreaga ţară, iar

ideile sale, în majoritate inedite, au rămas, parte din ele,

insuficient abordate sau studiate de către urmaşi. Mitropolitul de

atunci al Bucovinei nu a rămas în istorie ca un compozitor de

marcă. Ne-a lăsat, însă, un exemplu despre ceea ce trebuie să

însemne datoria făcută din conştiinţă şi despre respectul pentru

operele înaintaşilor, create (în condiţii sociale mult inferioare

celor de astăzi) pentru binele, luminarea şi cultivarea aproapelui,

precum şi un model despre cum ar trebui să colaboreze

cercetătorii dintr-un anumit domeniu.

Cartea cea mai importantă pentru evoluţia ulterioară a

muzicii româneşti pe ambele notaţii în general şi a celei

bisericeşti, în special, este: Psaltichia bisericească aşeziată în

noate musicale de Silvestru Morariu-Andrievici, Arhimandrit

consistorial şi Vicariu Arhiepiscopal şi tipărită pe spesele

fondului religionariu Gr. Or. al Bucovinei, 1879 (din foaia de

titlu).

17 Bogdan Mihai-Nichitean, op. cit., p 56.



168

Psaltichia bisericească are 97 de pagini şi constituie prima

transpunere românească a muzicii bizantine româneşti pe notaţia

liniară, împrumutată din Apus. Începutul lucrării este precedat de

o Gramatică muzicală, în care se dau indicaţii despre modul cum

trebuie abordată şi interpretată o cântare bisericească.

Gramatica este cuprinsă între paginile 3-9 ( inclusiv), fiind

introdusă de titlul: Psaltichia bisericească română. Partea

introducătoare. Are 14 subtitluri: 1. Conceptul şi prospectul 2.

Însuşietăţile cântării bisericesci 3. Despre tonuri şi resuflete seau

pause 4. Înălţimea şi aduncimea tonurilor 5. Numele noatelor de

pe planu 6. Despre tact seau băteală 7. Despre jumetăţi de tonuri

seau despre cruciţe şi be 8. Tonica C dur 9. Tonica lui F dur 10.

Tonica lui G dur 11. Tonica lui D dur 12. Tonica lui Es dur 13.

Unele semne secundarie 14. Regule conducăţive.

Introducerea lucrării printr-o Gramatică pe înţelesul

tuturor, destăinuie parte din cultura muzicală liniară însuşită în


169

şcoală, precum şi calitatea pedagogică a autorului de a pregăti

cititorul în cunoaşterea noii notaţii, iar conţinutul cântărilor, latura

componistică a acestuia, precum şi cunoştinţele avansate pentru

acea vreme, în acest domeniu, în ţara noastră. Deprinderea de a

scrie Gramatici sau Teoreticoane, sau de a însoţi operele

muzicale bisericeşti cu gramatici, este veche. Găsim astfel de

lucrări la: Dionisie Fotino18

, Macarie Ieromonahul19

, Anton

Pann20

, Ioan Zmeu21

, Dimitrie C. Popescu 22

ş. a.

Şi în muzica liniară şi mai apoi pentru ambele notaţii, în

paralel, au apărut gramatici, după Psaltichia bisericească, din

1879. Dintre autorii de gramatici amintim pe: Gavriil Musicescu,

18

Dionisie Fotino, Didascalia teoretică şi practică a muzicii bisericeşti,

Ms. 1816. Se află în Biblioteca Academiei Române. 19

Macarie Ieromonahul, Theoreticonu sau privire cuprinzătoare a

meşteşugului musichiei bisericeşti după aşezământul sistimii ceii noao,

acum întâiaşi dată tipărit, în zilele Prea Luminatului şi Prea Înălţatului

nostru Domn io Grigore Dimitrie Ghica Voievod, Viena, 1823, reeditat

la Iaşi, în 1848 şi la Buzău în 1856. 20

Anton Pann, prelucrează lucarea lui Dionisie Fotino sub numele de:

Bazul teoretic şi practic al muzicii bisericeşti sau Gramatica melodică,

tipărită în Tipografia proprie, în 1845, şi scrie alte două lucrări didactice,

tipărite în aceeaşi Tipografie: Prescurtare din Bazul muzicii bisericeşti

şi din Anastasimatar, Bucureşti, 1847 şi Mică gramatică musicală,

teoretică şi practică, Bucureşti, 1854. 21

Ioan Zmeu , Extract din teoria musicei eclesiastice pentru usul

şcoalelor de cântări din Ţară, Tipografia cărţilor bisericeşti, Bucureşti,

1903. 22

Dimitrie C. Popescu, Gramatica şi Noul Anastasimatar, Tipografia

cărţilor bisericeşti, Bucureşti, 1908.



170

Gheorghie J, Dima şi Grigorie J. Gheorghiu23

, Nicolae Lungu,

Grigore Costea şi Ion Croitoru24

.

Trebuie remarcată structurarea capitolelor Gramaticii de

către mitropolitul Silvestru (teorie preluată probabil din caietele

anilor de studenţie), constituind şi în acest sens un început, o

sursă şi un model în învăţarea teoriei liniare în şcolile de atunci şi

de după aceea, precum şi pentru Gramaticile şi Teoreticoanele ce

au urmat, Psaltichia bisericească, nefiind, după cum am văzut, o

noutate din acest punct de vedere. În general, foarte multe

elemente ale Gramaticii fac parte din teoria muzicii liniare,

îmbunătăţindu-se, în unele locuri, doar exprimarea referitoare la

sensurile ascunse sub aceste elemente de orientare muzicală.

Astfel regăsim în Gramatică termeni ca: tonu întreg... cât vei

numera patru - corespondent, nota întreagă; jumetariu de tonu...

cât vei numera până la doi – doimea; pătrariu de ton...cât vei

numera unul – pătrimea; eare de este tonul aşia de scurt, că

resună de două ori, până ce vei numera unul, se numesc unu

optariu de tonu – optimea. Prezintă, de asemenea, noţiuni despre:

aşezarea notelor pe portativ: cheia sol şi cheia fa; îndeletniciri

(solfegii); tactul sau băteala (ritmul); cruciţe şi be (diezul şi

bemolul); tonică, arătând că sunt 24 de tonice musicale..., adecă

12 vârtoase (majore) şi 12 moi (minore); semne secundarie:

îmbinătoarea (legato); trăgenătoarea (sincopa); încheietoarea

(bara dublă); repeţitoarea (bara cu două puncte ce indică

repetiţia) ş. a.

La pagina 10, a Psaltichiei bisericeşti, începe: Partea

practică, cu Însemnare: La fie-carele glasu seau cântu bisericesc

este de petrecut cu cântăreţii mai înteiu tropariul, ca acela ce

este mai simplu şi mai uşior de cântat, deci glasul pe mare şi în

23

Gavriil Musicescu, Gheorghie J, Dima şi Grigorie J. Gheorghiu,

însoţesc Rânduiala Vecerniei de sâmbătă seara pusă pe cele opt glasuri,

de: O observare asupra glasurilor, Editura C. G. Röder, Leipzig, 1883. 24

Nicolae Lungu, Grigore Costea şi Ion Croitoru, Gramatica muzicii

bisericeşti „psaltice”, Editura Institutului Biblic şi de Misiune

Ortodoxă, Bucureşti, 1951.


171

urmă asemănătoarele seau podobiile. Model urmat de cântăreţi

de la începuturile muzicii bizantine prin intonarea la începutul

cântării a unor ftonguri polisilabice care „desemnau un fel de

formule melodice ... pentru fiecare glas sau eh” 25

. După reformă

acestea au fost înlocuite cu altele monosilabice, cu câte o silabă

pentru fiecare glas. De asemenea, orice cântăreţ de strană se

raportează, înainte de a începe o cântare, la troparul sau podobia

glasului respectiv, intonând o formulă scurtă în piano, care are în

sine note componente din troparul sau podobia respectivă.

Începând cu pagina 11 sunt prezentate cele opt glasuri ale

Vecerniei, după următorul model: Glasul I, Doamne strigat-am...,

Să se îndrepteze..., trei stihuri cu trei Stihiri, Tropariul şi

Asemănătoarele, completat la unele glasuri cu alte cântări din

slujba Vecerniei, în special.

Pentru a descoperi dacă există asemănări şi deosebiri între

Psaltichia Bisericească a mitropolitului Silvestru Morariu-

Andrievici în ce priveşte structura glasurilor şi mersul melodic al

cântărilor Vecerniei şi a altor cântări din cuprinsul ei şi Cântările

bisericeşti după melodiile celor opt glasuri, culese din

Transilvania şi publicate de Părintele Dimitrie Cunţanu în 1890,

primele noutăţi în domeniul transcrierii muzicii bisericeşti de

tradiţie bizantină pe notaţie liniară din cântările care nu erau

scrise în cărţi, ci doar circulau oral prin cele două Provincii aflate

sub aceeaşi ocupaţie, şi între acestea şi cele asemenea lor din

Anastasimatarele scrise în celelalte Principatele Române,

selectate şi transpuse pe ambele notaţii în Anastasimatarul

Uniformizat-Vecernierul sau Cântările Vecerniei de sâmbătă

seara pe cele opt glasuri bisericeşti26

de Nicolae Lungu, Grigore

25 Nicu Moldoveanu, Creaţia corală bisericească la români în secolul al

XIX-lea (Partea a II-a), în Biserica Ortodoxă Română, an CIV/1986, nr.

3-4 (martie-aprilie), Editura Institutului Biblic şi de Misiune Ortodoxă,

Bucureşti, 1968. 26 Nicolae Lungu, Grigore Costea şi Ion Croitoru, Anastasimatarul

Uniformizat-Vecernierul sau Cântările Vecerniei de sâmbătă seara pe



172

Costea şi Ion Croitoru, vom recurge, în cele ce urmează, la o

analiză muzicală comparativă, care să edifice aceste aspecte.

Primele două opere vor fi analizate, în ce priveşte structura

glasurilor, după Gramatica muzicii bisericeşti „psaltice” scrisă

de aceiaşi autori şi care a fost etalon şi pentru Anastasimatarul


seara pe cele opt glasuri bisericeşti, în redarea cântărilor.

Am ales pentru comparaţie şi cântările din Transilvania,

deoarece amândouă provinciile au avut aceeaşi soartă, iar analiza

va încerca să întărească dacă, sub ocupaţie, aceste ţinuturi şi-au

păstrat şi cultivat valorile muzicale bisericeşti, aşa cum s-a

întâmplat la nivelul întregii ţări. Şi dacă aceste valori au legătură

şi unitate cu cele ale României, în general.

De asemenea, pe parcurs, vom arăta, unde va fi cazul, dacă

aceste cântări au fost preluate identic din alţi autori, sau dacă, la

rândul lor, au fost sursă de inspiraţie pentru alţi autori, cu scopul

de a fi prelucrate, transpuse sau armonizate, ţinând cont de stilul

propriu al fiecăruia, fără a se depărta prea mult de cel original şi a

fi (şi în felul acesta) în ton cu gândirea exprimată în creaţia

muzicală a întregii ţări, elemente constitutive la ceea ce numim

noi astăzi, unitate în cântarea bisericească între compozitorii

bisericeşti din Principatele Române.

Analiza propriu-zisă se va referi, în general, la cântările

Vecerniei: Doamne strigat-am... Să se îndrepteze... şi Troparul

Învierii, pe cele opt glasuri, după care, în cursul prezentării

Psaltichiei vom analiza şi asemănările sau deosebirile celorlalte

cântări componente cu cele de acelaşi fel (în ce priveşte textul şi

melodia), compuse de autori din Principate, de unde au fost

inspirate, sau dacă acestea au fost sursă de inspiraţie pentru alţi

compozitori. În momentul în care vom socoti că argumentele

prezentate comparativ sunt suficiente pentru scopul propus, vom

indica (prin imagine) doar cântarea liturgică din Psaltichia

bisericească şi trimiterea, cu notă de subsol, care va explica de

cele opt glasuri bisericeşti, Editura Institutului Biblic şi de Misiune

Ortodoxă, Bucureşti, 1974.


173

unde au fost inspirate aceste cântări şi o parte din cărţile de

muzică bisericească care le-au preluat şi tipărit.

Analiza la Cântările bisericeşti după melodiile celor opt

glasuri, culese şi publicate de Părintele Dimitrie Cunţanu se va

încheia după cele opt glasuri, întrucât va fi suficient acest spaţiu

pentru a ne forma o imagine despre alinierea Transilvaniei, în

contextul comparaţiei cu Psaltichia bisericească a Bucovinei, la

cântările bisericeşti psaltice, româneşti de tradiţie bizantină.

Întrucât titlul studiului se referă la provincia Bucovina, iar despre

alinierea Transilvaniei la cântările psaltice româneşti, de tradiţie

bizantină, s-a scris şi demonstrat deja de mai mulţi autori, vom

continua analiza, după cântările amintite ale Vecerniei pe cele opt

glasuri, doar cu opera reprezentativă (dintr-un punct important de

vedere) a Bucovinei în domeniu cultural muzical-bisericesc,

românesc şi universal, Psaltichia bisericească, cu ecouri în şi din

celelalte Provincii româneşti.

Înainte de analiza propriu-zisă vom face câteva aprecieri

generale referitoare la cântările operelor propuse spre comparaţie.

La o primă lectură vom constata cum, în întregul lor, cântările din

Psaltichia bisericească şi cele din Cântările bisericeşti după

melodiile celor opt glasuri sunt foarte apropiate ca mers melodic

cu cele din Anastasimatarele scrise înainte şi după aceste două

opere şi cu cele din Anastasimatarul Uniformizat-Vecernierul sau

Cântările Vecerniei de sâmbătă seara pe cele opt glasuri

bisericeşti (quintesenţa Anastasimatarelor româneşti).

De altfel, toate Anastasimatarele au pe lângă unitate,

referitoare la un mers cât mai apropiat al cântărilor şi un specific

al fiecărui autor, ce ţine de felul propriu de a gândi cât mai frumos

o anumită formulă melodică. Probabil de aici s-a născut şi ideea

uniformizării cântărilor Anastasimatarelor (pe lângă necesitatea

sortării mulţimii lor întru unul singur spre folosul şcolilor

teologice şi spre uşurarea procesului cântării liturgice şi a zidirii

sufleteşti a credincioşilor), autorii acestor cântări nepierzându-se

în anonimat, ci adunându-se, prin creaţiile lor, într-o carte-



174

document, etalon în ce priveşte unitatea şi uniformizarea cântării

bisericeşti de tradiţie bizantină din Biserica Ortodoxă Română.

În Psaltichia bisericească mersul melodic este plăcut,

bisericesc, fără salturi inutile, presărat, în mod echilibrat, cu

formule melodice specifice muzicii bizantine.

Exemple din Psaltichia bisericească a mitropolitului

Silvestru Morariu-Andrievici

Exemplul 1: Broderii superioare şi inferioare cu pasaj de

trecere. Din Doamne strigat-am..., glasul al III, p. 22

Exemplul 2: Formulă des întâlnită în muzica bizantină:

două şaisprezecimi urmate de o optime, sau invers, cu mers

ascendent şi revenire imediată pe nota primei şaisprezecimi, sau a

primei optimi, combinată cu mers treptat, broderie superioară,

pasaj de trecere, ş. a.

Din Doamne strigat-am..., glasul al III-lea, p. 22

Exemplul 3: Salt descendent de terţă, mers treptat, broderie

inferioară, pasaj de trecere, cadenţă finală. Din Doamne strigat-

am..., glasul al VII-lea, p 47


175

Silvestru Morariu-Andrievici transpune majoritatea

melodiilor din Psaltichia bisericească în tonalitatea fa major,

alegând această tonalitate ca fiind accesibilă atât vocilor înalte cât

şi celor joase, nota fa fiind plasată oarecum mediu în gama do

major, cât şi pentru redarea cât mai estetică a mersului melodic al

cântărilor. La majoritatea glasurilor autorul reţine şi redă, de

multe ori identic, formula de la cadenţa finală, frecvent întâlnită

în cele opt glasuri, la autorii de dinainte şi de după transpunerea

Psaltichiei bisericeşti.

Exemple din Psaltichia bisericească

Exemplul 1: Din Doamne strigat-am..., glasul I, p. 1

Exemplul 2: Din Doamne strigat-am..., glasul al VIII-lea, p. 50

Uneori autorul cadenţează pe terţă (cadenţă imperfectă),

acest lucru conducând la asemănarea cu cântările din

Transilvania, culese şi transcrise de Părintele Dimitrie Cunţanu.

Exemple din Psaltichia bisericească




176

Exemplul 2: Din Doamne strigat-am..., glasul al VIII-lea,

p. 50

Şi în Cântările bisericeşti după melodiile celor opt glasuri,

se întâlnesc o parte din aceste elemente. Ele au modificată, faţă de

originalul bizantin, formula cadenţei finale. Doar la glasul I

cadenţa finală este asemănătoare cu o variantă a cântărilor

aceluiaşi glas din Anastasimatarul Uniformizat-Vecernierul sau

Cântările Vecerniei de sâmbătă seara pe cele opt glasuri

bisericeşti.

Exemple din Cântările bisericeşti după melodiile celor opt

glasuri, culese şi publicate de Părintele Dimitrie Cunţanu


Exemplul 2: Din Doamne strigat-am..., glasul al IV-lea, p.

9

Cadenţează frecvent interiorul cântării pe treapta a III-a,

transformând melodia în ceva nelămurit, permanent întrebător.

Exemple din Cântările bisericeşti după melodiile celor opt

glasuri



177

Exemplul 2: Din Doamne strigat-am..., glasul al VIII-lea,

p. 19

Silvestru Morariu-Andrievici reţine mai clar formulele

originale ale cântărilor bizantine ale Anastasimatarelor, mai ales

la formulele cadenţelor. Faptul că aceste cântări sunt

asemănătoare dar nu identice cu cele ale Anastasimatarelor care

circulau în Principate, ne determină să presupunem că ele au fost

învăţate în tinereţe de tânărul Samuil după Manuscrisele de la

Putna, scrise şi cântate întâi în Şcoala de la Putna şi la strana

mănăstirii, apoi copiate şi răspândite în mănăstirile din Moldova

şi chiar la mănăstirea Dragomirna, cea mai aproape de locul

naştere şi copilărie al mitropolitului.

Asemănarea cântărilor transpuse şi cu cele ale

Anastasimatarelor Ieromonahului Macarie şi a lui Anton Pann,

care circulau în Principate, ne poate conduce, de asemenea, la

ideea că aceste cântări nu erau străine mitropolitului Silvestru

Morariu-Andrievici. Chiar dacă mersul melodic al cântărilor

Psaltichiei bisericeşti este apropiat şi de cel al cântărilor

Anastasimatarelor, totuşi, în transpunere, autorul combină ceea

ce a învăţat şi reţinut el în tinereţe cu stilul propriu compoziţional,

dând în felul acesta o valoare mult mai mare operei sale. Putem

vorbi în acest sens despre Psaltichia bisericească bucovineană ca

despre un document care certifică, în parte, felul de cântare de la

Şcoala şi strana Putnei, fixat în manuscrise (cu conţinut structural

ca al Anastasimatarelor) care încă nu s-au găsit, dar care au fost

scrise tot în cadrul Şcolii de la Putna. Să fi văzut şi cercetat, oare,

mitropolitul Silvestru Morariu-Andrievici un astfel de manuscris?

Cântările Psaltichiei bisericeşti sunt opera unui singur

autor care îşi aduce în lucrare şi aportul compoziţional propriu, pe

când cele ale Părintelui Dimitrie Cunţanu sunt culese din mai

multe locuri ale Transilvaniei, din memoria mai multor persoane,

fiecare aducându-şi aminte, de multe ori în mod foarte diferit,



178

despre aceste cântări. Însuşi autorul mărturiseşte în Prefaţa

lucrării sale că a scris pe rând cântările bisericeşti „după auz”,

cum le învăţase de la predecesorii săi, profesorii P. Ioan Bobeş şi

Ioan Dragomir, iar pentru transpunerea Podobiilor s-a ajutat de

memoria dascălului Simeon Florea din Daneş27

. Apoi, dacă

Părintele Dimitrie Cunţanu desăvârşeşte această lucrare la

îndemnul şi cu binecuvântarea mitropolitului Andrei Şaguna,

mitropolitul Bucovinei, Silvestru Morariu-Andrievici, este marcat

ani de zile de această idee şi osteneşte el însuşi la transpunerea

cântărilor. Din acest punct de vedere trebuie remarcată şi

activitatea mitropolitului Andrei Şaguna, care a revizuit şi tipărit

din nou toate cărţile liturgice şi a introdus, la 1854, la Sibiu,

cântarea corală pe note, tipărind Cântările Liturghiei Sfântului

Ioan Hrisostom pentru cor mixt28

.

În Psaltichia bisericească iese mult în evidenţă silinţa

compozitorului de a reda cât mai fidel forma cântărilor (chiar

dacă din punct de vedere al găsirii tonalităţilor potrivite întâmpină

dificultăţi ce vor fi rezolvate, oarecum, de urmaşul său

Arhidiaconul Mihai Ursuleac), folosindu-se, probabil, în acest

sens de un instrument: pian sau orgă. Pe lângă dificultăţile

întâmpinate în fixarea corectă a tonalităţilor (comparativ cu cele

reale, bizantine, pentru că, după cum vom vedea în cadrul

analizei, autorul ţine minte şi redă, cu mici excepţii, doar felul

major sau minor al celor opt glasuri bisericeşti) mitropolitul

Silvestru Morariu-Andrievici se confruntă şi cu încadrarea

melodiilor în măsuri. Începe la toate glasurile Doamne strigat-

am...cu anacruză în loc de accent, iar cadenţele interioare le

aşează pe valoare de pătrime, urmată de o pauză, gândită probabil

pentru respiraţie. E posibil ca şi anacruza s-o fi gândit tot în ideea

de a începe cântarea cu o respiraţie, aspect observat în timpul

27 Dimitrie Cunţanu, Cântările bisericeşti după melodiile celor opt

glasuri, Tiparul Institutului de Arte Grafice, Krafft & Drotleef, S. A.,

Sibiu, 1943. Din Prefaţa Ediţiei I, aşezată şi la începutul acestei ediţii,

completată cu cântările Podobiilor. 28 Idem.


179

învăţării cântărilor de la un cântăreţ sau grup de cântăreţi, care

respirau mai des în interiorul cântării şi desigur, la începutul ei.

Redarea melodiilor în măsuri fiind oarecum dificilă, mai ales ca

primă noutate în procesul de transcriere a cântărilor de către

Silvestru Morariu-Andrievici, a condus la confuzia între respiraţie

şi accent, caz pe care autorul îl rezolvă, însă, în interiorul cântării

prin încadrarea, după caz, în măsuri cu valoare de o pătrime.

Ţinând cont de noutatea în domeniu şi de alte considerente,

demersul şi opera mitropolitului Silvestru Morariu-Andrievici ca

şi al Părintelui Dimitrie Cunţanu, îndemnat şi susţinut de

mitropolitului Andrei Şaguna, sunt de toată lauda.

Aşadar, cântările celor opt glasuri la cei doi autori sunt

asemănătoare cu melodiile Anastasimatarele din secolele XIX şi

XX, cu anumite aspecte ce ţin, nu de conţinut, ci de forma de

redare: din memoria unui singur om, în cazul Bucovinei, şi din

memoria colectivă, în cazul Transilvaniei; chiar dacă mitropolitul

Silvestru Morariu-Andrievici le-a preluat, într-un fel, tot din

memoria colectivă a bucovinenilor.

În vederea observării mai profunde a asemănărilor dintre

cântările celor două opere şi cele ale Anastasimatarelor, vom

prezenta, în numărul viitor al revistei, o analiză detaliată în care

vom studia comparativ şi cântările următorilor autori de

Anastasimatare: Dionisie Fotino29

, Macarie Ieromonahul30

,

Nectarie Frimu31

, Dimitrie Suceveanu32

, Anton Pann33

, Ion

29 Dionisie Fotino, Noul Anastasimatar, tipărit de Anton Pann în

Tipografia proprie, Bucureşti, 1854. 30 Macarie Ieromonahul, Anastasimatariu bisericescu, op. cit. 31 Nectarie Frimu, Vecernierul şi Utrenierul, Tipografia Mitropoliei Iaşi,

1846. 32 Dimitrie Suceveanu. A reeditat la Iaşi, în 1848, cărţile lui Macarie:

Theoreticonul, Anastasimatarul şi Irmologhionul, tipărite la Viena în

1823. 33 Anton Pann, Noul Anastasimatar, tradus şi compus după sistema cea

veche a Serdarului Dionisie Fotino, Tipografia proprie, Bucureşti, 1853.



180

Popescu-Pasărea34

, Nicolae Severeanu35

, Nicolae Barcan36

,

Theodor V. Stupcanu37

, Victor Ojog38

, Ioan Zmeu39

ş. a., parte din

formulele acestor cântări regăsindu-se în Anastasimatarul


seara pe cele opt glasuri bisericeşti.

Bibliografie:

1. Barbu-Bucur, Sebastian, Filothei sin Agăi Jipei. Psaltichie

rumănească, vol. I, Editura Muzicală, Bucureşti, 1981.


rumănească, vol. II, Editura Muzicală, Bucureşti, 1984.


rumănească, vol. III, Editura Muzicală, Bucureşti,1986.


rumănească, vol. IV, Editura Muzicală, Bucureşti, 1992.

5. Barcan, Nicolae, Micul Anastasimatar practic, Tipografia cărţilor

bisericeşti, Bucureşti, 1922.

34 Ion Popescu-Pasărea, Anastasimatar practic-ritmat, lucrat de Ştefan

Popescu şi tipărit, cu permisiunea autorului, în Tipografia cărţilor

bisericeşti, Bucureşti, 1899. 35 Nicolae Severeanu, Anastasimatarul ritmic, cuprinzând Cântările

celor opt glasuri precum şi Slavele celor 11 Evanghelii ale Învierii,

Ediţia I, Buzău 1900 şi Ediţia a II-a, Buzău, 1938. 36 Nicolae Barcan, Micul Anastasimatar practic, corectat şi dat la tipar

de Dimitrie N. Pipa, după ce l-a cumpărat „de la familia autorului prin

actul de vânzare autentificat la Tribunalul Neamţ, sub No. 2324, din 15

Noiembrie 1921” (din Prefaţa cărţii, p. 3). Editat de Tipografia cărţilor

bisericeşti, Bucureşti, 1922. 37

Theodor V. Stupcanu, Anastasimatar sau Cântările Învierii pe cele

opt glasuri (melodii) bisericeşti,

Tipografia Cărţilor Bisericeşti,

Bucureşti, 1926. 38 Victor Ojog, Anastasimatar, Tipografia Mănăstirii Neamţ, 1943;

retipărit la Tipografia Trinitas, Iaşi, 1999. 39 Ioan Zmeu, Anastasimatar practic, rarograbnic, prelucrat după

Macarie, Anton Pann şi Dimitrie Suceveanu, Tipografia Cărţilor

Bisericeşti, Bucureşti, 1903.


181

6. Cosma, Viorel, Muzicieni din România. Lexicon bio-bibliografic,

vol. VI, Editura Muzicală, Bucureşti, 2003.

7. Cunţanu, Dimitrie, Cântările bisericeşti după melodiile celor opt

glasuri, Tiparul Institutului de Arte Grafice, Krafft & Drotleef S. A.,

Sibiu, 1943.

8. Fotino, Dionisie, Noul Anastasimatar, tipărit de Anton Pann, în

Tipografia proprie, 1854.

9. Frimu, Nectarie, Vecernierul şi Utrenierul, Tipografia Sfintei

Mitropolii, Iaşi, 1846.

10. Iacobescu, Mihai, Din istoria Bucovinei (1774 – 1862). De la

administraţia militară la autonomia provincială, Editura “Academiei

Române”, Bucureşti, 1993.

11. Lungu, Nicolae; Costea, Grigore şi Croitoru, Ion, Gramatica

muzicii psaltice, Editura Institutului Biblic şi de Misiune Ortodoxă,

Bucureşti, 1951.

12. Lungu, Nicolae, Costea, Grigore şi Croitoru, Ion, Anastasimatarul

uniformizat – Vecernierul sau cântările vecerniei de sâmbătă pe cele opt

glasuri bisericeşti, Editura Institutului Biblic şi de Misiune Ortodoxă,

Bucureşti, 1953. (ediţia a II-a, 1974).

13. Macarie Ieromonahul, Theoreticonu sau privire cuprinzătoare a

meşteşugului musichiei bisericeşti după aşezământul sistimii ceii noao,

acum înâiaşi dată tipărit, în zilele Prea Luminatului şi Prea Înălţatului

nostru Domn io Grigore Dimitrie Ghica Voievod, Viena, 1823 (reeditat

la Iaşi în 1848 şi la Buzău în 1856).

13. Mălinaş, Ioan-Marin Situaţia învăţământului bisericesc al

românilor din timpul

domniei împărătesei Maria Tereza(1740-1780), a împăraţilor Iosif al

II-lea(1700-1790) şi Leopold(1790-1792), Editura „Mihai Eminescu”,

Oradea, 1994,

14. Morariu-Andrievici, Silvestru, Istoricul Bisericii Ortodoxe

Orientale din

Bucovina 1775-1893, Editată de Academia Ortodoxă, Cernăuţi, 1905.

15. Musicescu, Gavriil, Dima, Gheorghe, J., şi Grigorie, Gheorghiu, I.,

Rânduiala Vecerniei de sâmbătă seara pusă pe cele opt glasuri, Editura

C. G. Röder, Leipzig, 1883.

16. Nichitean, Bogdan-Mihai, Mitropolitul Silvestru Morariu-

Andrievici al Bucovinei, Tipografia ROF, Suceava, 1973.

17. Ojog, Victor, Anastasimatar, Tipografia Mănăstirii Neamţ, 1943.

18. Ojog, Victor, Anastasimatar, Tipografia „Trinitas”, Iaşi, 1999.



182

19. Pann, Anton, Bazul teoretic şi practic al muzicii bisericeşti sau

Gramatica melodică, Tipografia proprie, Bucureşti, 1845.

20. Pann, Anton, Prescurtare din Bazul muzicii bisericeşti şi din

Anastasimatar, Tipografia proprie, Bucureşti, 1847.

21. Pann, Anton, Mică gramatică musicală, teoretică şi practică,

Tipografia proprie, Bucureşti, 1854.

22. Pann, Anton, Noul Anastasimatar, tradus şi compus după sistema

cea veche a Serdarului Dionisie Fotino, Tipografia proprie,

Bucureşti,1853.

23. Popescu, C. Dimitrie, Gramatica şi Noul Anastasimatar, Tipografia

cărţilor bisericeşti, Bucureşti, 1908.

24. Popescu-Pasărea, Ion, Anastasimatar practic-ritmat, lucrat de

Ştefan Popescu şi tipărit cu permisiunea autorului în Tipografia cărţilor


25. Sbiera, Ion Gh., Familia Sbierea după tradiţiune, istorie şi amintiri

din viaţa autorului, Tipografia Eckardt, Cernăuţi, 1889.

26. Severeanu, Nicolae, Anastasimatarul ritmic, cuprinzând Cântările

celor opt glasuri precum şi Slavele celor 11 Evanghelii ale Învierii,

Ediţia I, Buzău 1900 şi Ediţia a II-a, Buzău, 1938.

27. Suceveanu, Dimitrie, Anastasimatariu bisericescu, Tipografia

Sfintei Mitropolii, Iaşi, 1848.

28. Suceveanu, Dimitrie, Irmologhionul, Tipografia Sfintei Mitropolii,

Iaşi, 1848.

29. Suceveanu, Dimitrie, Theoreticonul, Tipografia Sfintei Mitropolii,

Iaşi, 1848.

30. Stupcanu, V. Theodor, Anastasimatar sau Cântările Învierii pe cele

opt glasuri (bisericeşti),Tipografia cărţilor bisericeşti, Bucureşti, 1926.

31. Velnic, Dumitru, Ierarhii Bucovinei, Grupul editorial „Muşatinii”,

Suceava, 2001.

32. Zmeu, Ioan, Extract din teoria musicei eclesiastice pentru usul

şcoalelor de cântări din ţară, Tipografia cărţilor bisericeşti, Bucureşti,

1903.

34. Zmeu, Ioan, Anastasimatar practic, rarograbnic, prelucrat după

Macarie, Anton Pann şi Dimitrie Suceveanu, Tipografia cărţilor


Articole şi studii


183

1. Catrina C., Constantin, Istoricul Mănăstirii Râmeţ din Transilvania,

în Mitropolia Ardealului, nr. 7-8, an 1969, Editura „Andreiana”, Sibiu,

1969.

2. Catrina C., Constantin Momente şi monumente ale muzicii de tradiţie

bizantină din Transilvania, în Byzantion Romanicon, vol. IV, Editura

Artes, Iaşi, 1998.

3. Hrehor, Constantin Mitropolitul Morariu Andrievici, art. în Timpul,

nr. 19, martie 1880, p. 5. Reprodus şi în Analele Bucovinei, anul XIII,

nr. 2, Centrul de Studii „Bucovina”, Rădăuţi, 2006.

4. Mihai Iacobescu, Dr. Silvestru Morariu-Andrievici (1818-1895), în

Codrul Cosminului, serie nouă, nr. 1(11)/1995, Suceava, 1995.

5. Moldoveanu, Nicu, Creaţia corală la români în secolul XX(Partea a

II-a), în Biserica Ortodoxă Română, CIV/1968, nr. 3-4 (martie-aprilie),

Editura Institutului Biblic şi de Misiune Ortodoxă, Bucureşti, 1968.

6. Titus Moisescu, Cultura muzicală românească de tradiţie bizantină în

secolele XV-XVI, în Byzantion Romanicon , Revista Academiei de Arte

„George Enescu”, vol. IV, Editura Artes, Iaşi, 1998.

Revista Candela , an 14, nr. 3/1895, Tipografia arhiepiscopală, Cernăuţi,

1895.

psaltichia bisericească a mitropolitului bucovinei...

Documents