PROBLEMATICA PSIHODIAGNOSTICULUI

PERSONALITATII

Relaţionarea noastră cu oamenii este influenţată de o

serie de estimări pe care le efectuăm în legătură cu unele

trăsături de personalitate, cum sunt gradul de cooperanţă,

deschiderea, generozitatea, maturitatea emoţională, echilibrul

psihic etc. Acestea şi altele asemenea sunt extrem de importante

în toate laturile vieţii curente, la fel de importante ca şi

capacităţile, respectiv aptitudinile despre care am vorbit într-o

lucrare recenta (Martin, 2007 a. Nu este de mirare – conchid L.

Tyler şi W. Bruce Walsah (1979) – că psihologii acordă

evaluării trăsăturilor de personalitate un interes cel puţin egal cu

acela al măsurării capacităţilor.

Odată cu acestă temă pătrundem în unul dintre cele mai

pasionante domenii ale psihodiagnosticului, acela care încearcă

să descifreze personalitatea ca ansamblu integrat, ca structură.

Este în tradiţia limbilor anglo-saxone ca atunci când

vorbim de psihodiagnosticul personalităţii să avem în vedere

sondarea trăsăturilor organizatoare ale acesteia, adică cele care

ţin de caracater, temperament şi motivaţie.

Psihodiagnosticul personalităţii implică, mai mult decât

în alte domenii, susţinerea sa de către teoria psihologică.

Conceptele aparţinătoare diferitelor teorii ale personalităţii sunt

singurele instrumente de care dispunem pentru a trece dincolo

de factual, către determinaţii psihici ai comportamentului. Din

5

păcate la ora actuală nu se poate vorbi de un test sau teorie care,

singure, ne-ar putea releva personalitatea în atributele totalităţii,

integralităţii şi unicităţii ei. Acest demers către structurile

interne ale persoanei (Allport,1991) antrenează eşafodajul

conceptual al teoriilor cărora le aparţin testele utilizate şi prin

aceasta mijloceşte un “sentiment” al unei validităţi conceptuale

relative la rezultatul final al examenului psihologic. Rezultă de

aici importanţa teoriilor personalităţii în procesul psihodiagnozei

nu numai ca un mijloc de a encultura intuiţia psihologică dar

mai ales ca instrumente conceptuale prin care examenul

psihologic al personalităţii accede la esenţă, la ceeace este

durabil şi deci predictibil în manifestările ei. Este motivul căruia

Anastasi (1976,1979) îi dă conotaţii etico-deontologice când

afirmă că testele psihologice nu trebuie utilizate în afara

contextului ştiinţific, şi care determină orice discuţie despre teste

să ia în considerare, teoriile personalităţii.

Rezultă că datorită complexitatii sale psihodiagnosticul

personalităţii trebuie sa fie puternic sustinut de personologie –

un sistem integrat de concepte care explică modul de

functionare, dezvoltare, adaptare şi integrare al persoanei in

contextul cultural-social. Cunoaşterea teoriilor personalităţii şi

operarea cu ele sunt aspecte indispensabile ale competenţei

psihodiagnosticianului. În afara lor, simpla administrare de teste

rămâne terenul de predilecţie al diletantismului. De aceea,

parafrazând dictonul înscris pe frontispiciul Lyceului peripatetic,

accesului liber la testele de personalitate ar trebui să-i opunem

6

avertismentul '' Nu are ce căuta aici cel ce ce nu stăpâneşte cum

se cuvine teoriile personalităţii !''. Evident că, dat fiind

specificul acestei cărţi, ne vom opri doar asupra conceptelor de

bază ale unor teorii ale personalităţii care stau la baza

interpreterii testelor de personalitate.

Abordarea psihodiagnostică a personalitatii se confruntă

cu o serie de insuficiente ce izvorasc fie din specificul evaluării

trăsăturilor de personalitate, fie din teoriile ei. În legătură cu

primul tip de dificultăţi L. Tyler şi W. Bruce Walsh (1979)

menţionează una cu valoare de principiu : Spre deosebire de

măsurarea capacităţilor, testarea personalităţii nu poate beneficia

de plasarea celui testat într-o situaţie standard în care trăsturile

măsurate să se manifeste cu mare autencitate. Presupunând că

vrem să evaluăm nivelul de maturizare afectivă ar trebui să

plasăm persoana testată în situaţii standardizate de frustrare,

iritare, mânie etc. Psihologii militari au produs aceste situaţii

standard în care subiecţii să eşuze în rezolvarea anumitor sarcini

complexe. Dar, remarcă în continuare autorii citaţi, a primi

remarci insultătoare din partea examinatorului nu este acelaşi

lucru cu a le primi de la superiorii militari. Prin urmare situaţia

experimentală nu este identică cu situaţiile reale de frustrare din

război. Cele mai multe dintre caracteristicile de personalitate

sunt de natură socială, ori este dificil să reproduci situaţii sociale

în care persoana să se comporte autentic, aşa cum se întămplă în

viaţa reală.

7

Dificultatea a putut fi surmontată de către psihologi fie

substituind comportamentul relatat celui observat, cum este

cazul inventarelor de personalitate, fie apleând la stimuli

ambigui, cum este cazul testelor proiective, în ideea că

răspunsurile subiectului vor releva ceva din din stilul său

personal ori din orientarea sa generală.

Privitor la al doilea tip de dificultăţi, există următoarele

limite ale teoriilor personalitatii care se răsfrâng asupra

psihodiagnosticului:

-Lipsa unei elaborari integratoare ca o perspectiva coerenta

asupra personalitatii (P. Popescu Neveanu, 1992);

-Imprecizia termenilor si imixtiunea limbajului comun in teorie;

-Exista o dificultate aproape funciara datorata faptului ca

normalitatea este mai greu de investigat decit individul cu

tulburări de personalitate;

-Diagnosticarea personalitatii trebuie sa cuprinda mai mule

aspecte deodata şi anume pe cele dinamice, motivationale,

instrumentale, valorice;

-Încă nu sunt elucidate mecanismele de bază (vointa,

emotivitatea) după cum nu sunt elucidate nici trasaturile

substratului de antrenare al trasaturilor de personalitate (Ursula

Schiopu, 1978)

-Se surprinde cu greu unicitatea personalitatii. După Allport

caracteristicile de bază ale personalitatii sunt: unicitatea,

integralitatea, elanul spre viitor (= capacitatea de a formula

8

scopuri si de a le urmari cu asiduitate) şi intrepatrunderea

trăsăturilor sale.

In psihodiagnosticul personalităţii se pleacă de la

aspectele tipice dar oarecum exterioare ale personalitatii. Se

procedează apoi la generalizarea lor într-un concept, după care

este efectuat drumul invers, din nou către aspectele tipice care se

îmbogăţesc prin deducerea, pe baza conceptului, a altor note

specifice. Prin aceasta psihodiagnosticul personalităţii devine

diferenţial şi accede la unicitate.

- Intotdeauna în planul psihic profund există conduite

neantrenate in comportamentele curente dar care nu sunt mai

puţin importante şi psihodiagnostice pentru ceeea ce persoana

este în realitate. Astfel, potrivit tipologiei lui Jung, persoana

este nu numai ceea ce determină orientarea sa fundamentală,

care poate fi introvertită sau introvertită, ci si ceea ce determină

orientarea inconstientă, care de obicei este reversul celei

afirmate conştient. Nu doar Anima în stare manifestă, în cazul

femeilor, dar şI Animus-ul latent are valoare explicativă pentru

comportamentul real.

Taxonomia teoriilor personalităţii din perspectivă

psihodiagnostică

Pieron consideră ca “personalitatea” desemnează

modalităţile psihologice şi fiziologice ale individului. Allport

defineşte personalitatea ca fiind “organizarea dinamică în cadrul

9

individual a acelor sisteme psihofizice care determină gândirea

şi comportamentul său caracteristic”(1991, p.40).

Guilford (1957,p.5) accentuează în definiţia sa unicitatea

şi caracterul integrat al persoanei : “ Personalitatea unui individ

este patternul său unic de trăsături. “

P.Popescu-Neveanu precizează dimensiunea socială în structura

personalităţii - personalitatea este tributară socialului şi definită

prin social (1978). Personalitatea este “un întreg individualizat,

cu o completitudine concretă, unitară şi stabilă în structura şi

dinamica sa” (Popescu-Neveanu,1994,p.87.).

Allport observă că personalitatea, din punct de vedere

biologic, este cea mai convenabilă formă de supravieţuire a

oamenilor. ''Ea este pentru individ ceea ce specia este pentru

tipurile biologice vii'' (G. W. Allport, 1961). Noi adăugăm în

consens cu P.P. Neveanu,1992) că, întrucât mediul de viaţă

dominant al persoanei este cel social, personalitatea este un

construct eminamente social. Teoria personaltăţii trebuie să

acorde locul cuvenit dimensiunii sociale a personalităţii, aşa

cum Allport, de altfel, o face.

Tabloul multitudinii teoriilor personalităţii şi al

definiţiilor asociate este prin, diversitatea şi eterogenitatea sa,

oarecum decorcentant (D. Schultz, 1990). Acest fapt are totuşi o

implicaţie pozitivă: teoriile reprezintă tot atâtea perspective din

care personalitatea este abordată, este adevărat fară a se fi ajuns

la o teorie integrală a acesteia. Mai există un alt aspect pozitiv

ce rezida din faptul că marea majoritate a teoriilor a fost

10

transpusă in instrumente de evaluare. Incrucişând aceste

instrumente, în procesul concret de psihodiagnoză, instrumente

sustinute conceptual de teorii diferite, obtinem o mai mare

validitate conceptuală.

V. Callan şi colaboratorii (1986) împart teoriile

personalităţii în: teorii psihodinamice care accentuează rolul

proceselor primare, inconştiente, teorii comportamentiste

potrivit cărora comportamentul uman este învăţat prin

condiţionare clasică, operantă, prin modelare sau întărire prin

vicariere, teorii fenomenologice focalizate pe modul individual

de percepere a lumii şi teorii ale trăsăturilor (trait theory) ca

determinanţi şi organizatori ai comportamentului. La acestea

putem adăuga odată cu Atkinson (1993) direcţia metodologică.

Orientarea psihanalitică

Impactul psihanalizei asupra psihologiei şi în general

asupra culturii sec.al XX-lea este imens. În domeniul

psihodiagnosticului testele proiective îşi revendică baza

teoretică în conceptele acestei psihologii.

Reprezentanţii cei mai de seamă ai acestei direcţii sunt Sigmund

Freud, Alfred Adler Adler şI Gustav Jung. Ne limităm la a

concluziona cu privire la impactul psihanalizei asupra

psihodiagnosticului personalităţii.

Freud nu a avut preocupări în domeniul psihodiagnosticului. El

considera că analiza viselor reprezintă calea regală către

11

inconştient - depozitarul adevăratelor mobiluri ale

comportamentului uman.

După Adler evaluarea persoanei trebuie să se bizuie pe

ceea ce el numea “das bewegungslinie”- linia imaginară care

uneşte evenimentele primilor ani de viaţă cu evenimentul sau

simptomul prezent.

Pentru psihanaliză libidoul este energia care susţine toate

actele psihocomportamentale. Jung consideră că energia

psihică ,libidoul, este canalizată în două direcţii, atitudini

fundamentale faţă de lume, extroversiunea şi introversiunea.

Când una este conştientă şi dominantă, cealaltă acţionează în

surdină în plan inconştient. Combinaţia introversiunii şi

extraversiunii cu ceea ce el numeşte funcţii psihologice

(manierele diferite de a percepe şi înţelege lumea; două sunt

raţionale: gândirea, afectivitatea iar celelalte două sunt

iraţionale: senzaţiile şi intuiţia) se obţin următoarele opt tipuri

psihologice: extravert cognitiv, extravert afectiv, extravert

senzitiv, extravert intuitiv, introvert cognitiv, introvert afectiv,

introvert senzitiv , introvert intuitiv. Dat fiind că asemeni

oricărei tipologii, tipologia jungiană încorsetează varietatea

aparent infinită a trăsăturilor psihologice omeneşti în nişte

categorii înguste, ea “este cel mai bine utilizată când te serveşti

de ea ca de o busolă”(Stevens,1996).

Impactul teoriei jungiene a personalităţii asupra

domeniului psihodiagnozei a fost mai direct decât în cazul altor

orientări aparţinând psihologiei profunzimilor. Jung însuşi este

12

părintele metodei asociaţiei libere - metodă psihodiagnostică

experimentală prin care pot fi evidenţiate cauzele complexuale

ale unor manifestăru actuale.

Încă din 1920 două pasionate autoare, Katharine Briggs

şi fiica sa Isabel Briggs Myers realizeză un chestionar pentru

investigarea tipologiei iungiene numit M.B.T.I ( Myers, Briggs

Tipe Indicator), care, în diverse variante, mai este utilizat şi

astăzi inclusiv în consilierea vocaţională ( Minulescu,1996).

Chestionarul încadrează subiectul în una din cele 16 tipuri care

rezultă din corelarea celor opt tipuri jungiene cu echivalenţii lor

care acţionează în mod secundar în plan inconştient.

Tipologia iungiană va constitui punctul de plecare al

concepţiei lui Eysenck privind extraversia - introversia,

concepţie asupra căreia vom reveni într-un alt context.

Consecinţele teoretice şi metodologice ale psihologiei

abisale pentru psihodiagnoza personalităţii pot fi schiţate astfel:

-Teoria freudiană promovează o viziune sistemică,

structurală şi dinamică asupra personalităţii. Sistemul

personalităţii dispune de elemente de stabilitate integrate, sine,

eu, supraeu, antrenate într-un determinism care explică şi face

previzibilă fenomenologia subiectivă. Personalitatea poate fi

înţeleasă numai ca totalitate ca structură globală mergînd pe firul

invers al determinismului, de la straturile superficiale,

constituite prin proiecţie şi raţionalizare, către straturile sale

profunde şi autentice. Tehnicile proiective vor fi construite pe

baza acestei paradigme.

13

-Odată cu primii dizidenţi ai psihanalizei , Adler şi Jung se

accentuează rolul eului, al structurilor conştiente în

psihodiagnosticul personalităţii. Amplificarea rolului eului în

sistemul personalităţii va pregăti terenul de consens cu

neobehaviorismul.

-Adler şi Jung atrag atenţia asupra determinismului teleologic

propriu fiinţei umane. Nu numai viaţa afectivă, inconştientul

determină evoluţia persoanei dar şi scopurile sale de viaţă.

Personalitatea tinde să-şi împlinească superioritatea, planul de

viaţă (Adler) prin individuaţie, pentru a atinge stadiul sinelui ca

unitate deplină a tendinţelor inconştiente şi conştiente (Jung).

Psihodiagnoza personalităţii trebuie să ia în seamă nu doar

determinarea proceselor secundare de către cele primare dar şi

scopurile în virtutea cărora se fasonează planul de viaţă al

omului. Este terenul paradigmatic pe care va evolua psihologia

umanistă .

Trebuie să menţionăm în continuare contribuţia lui H.

Murray. Meritul său constă în faptul că, elaborându-şi propriul

sistem de personalitate în imediata prelungire a modelului

freudian el este foarte preocupat de instrumentele

psihodiagnostice care pot măsura conceptele modelului său.

În sistemul său de personalitate conceptul de trebuinţă

este central. Împreună cu colaboratorii săi de la Harvard, Murray

dezvoltă chestionare pentru investigarea tuturor trebuinţelor. El

are meritul de a fi abordat pe cale experimentală, cu

instrumente, unele deja încorporate în arsenalul metodologic al

14

psihologiei (testul proiectiv, chestionarul, observaţia,

experimentul de laborator, etc.) altele noi şi ingenioase

(experimentul situaţional, consiliul de psihodiagnoză) concepte

psihanalitice, demitizându-le şi exprimându-le operaţional în

noţiunile psihologiei academice, mai pretabile verificării

empirice (trebuinţă, trăsătură, variabilă, factori, etc.).

În plan metodologic Murray realizeză Testul Tematic de

Apercepţie şi conduce în calitate de director ştiinţific al

Oficiului de Servicii Strategice ale armatei S.U.A. un complex

program de selecţie realizat din perspectivă ideografică,

constând în investigarea totală a personalităţii. Abordarea

cuprindea probe proiective, interviuri şi teste situaţionale.

Testele situaţionale modelau situaţii de viaţă reale care

confruntau subiecţii cu sarcini de conducere pline de obstacole

şi prilejuiau observaţii complexe asupra aptitudinilor de

conducere şi capacităţii lor de a face faţă unor împrejurări

frustrante. Metoda este astăzi larg utilizată în S.U.A. în selecţia

managerilor (Schultz,1991).

Orientarea fenomenologică

În acestă orientare personologică pot fi incluse direcţia

umanistă - cea de-a treia forţă în psihologie - reprezentată în

principal de Carl Rogers şi Abraham Maslow şi într-o oarecare

măsură ( Schultz,1991) de către Gordon Allport şi direcţia

cognitivistă reprezentată de George Kelly. Ceeace uneşte

aceste teorii este accentul comun pe experienţa subiectivă a

15

persoanei, pe modul în care aceasta percepe şi interpretează

lumea, deci pe fenomenologia sa (Atkinson,1993), precum şi o

nouă filosofie a naturii umane, un Weltanschauung umanist

(Maslow,1970).

Structura personalităţii, potrivit concepţiei lui Rogers cuprinde

ca element central self-ul, echivalent oarecum cu eul freudian.

După Rogers singura bază autentică pentru evaluarea

personalităţii este accesarea experienţelor sale interioare. Eului

îi este proprie tendinţa de actualizare de fapt o trebuinţă

fundamentală, înnăscută de dezvoltare a tuturor capacităţlor

fizice şi psihice ale persoanei. Sthepenson elaborează tehnica Q-

sort care constă în selectarea de către subiect a unor propoziţii

referitoare la self-conceptul său din punctul de vedere al

gradului în care acestea i se potrivesc.

Everett Shostrom (conf. Schultz,1990) dezvoltă intre

anii 1964 .-1974 un instrument de măsurare a atualizării self-

ului, P.O.I. (Personal Orientation Inventory) format din 150 de

perechi de propoziţii în care subiectul o alege pe aceea care i se

potriveşete cel mai bine. Inventarul are două scale majore -

Competenţa temporară (capacitatea de a trăi în prezent) ,

Direcţionare interioară (nivelul implicării propriului self în

judecăţi logice şi valorice) precum şi alte 10 subscale.

După G. Kelley, autorul Teoriei constructelor

personale, calea de acces către înţelegerea individului nu o mai

constituie sondarea stratului inconştient al personalităţii prin

analiza viselor sau prin asociaţia liberă ca în psihologia abisală,

16

nici interpretarea pattrn-urilor de răspuns la stimuli sau modele

ca în psihologia comportamentistă, nici evaluarea trăsăturilor

sau încadrarea individului într-o tipologie cum procedează

teoriile trăsăturilor ci racordarea la fenomenologia

subiectului, la constructele sale personale (pattern-uri

cognitive de interpretare a mediului de viaţă), prin evaluarea

comportamentului său raţional apelănd la interviu, la

autocaracterizarea acestuia sau la “Testul repertoar al

constructelor de rol”, tehnică elaborată de Kelley.

Personalitatea în concepţia behavioristă şi neobehavioristă.

Behaviorismului îi este specifică, mai ales la începuturile sale, o

orientare în studiul personalităţii diametral opusă psihanalizei.

Psihologia dacă doreşte să devină o ştiinţă trebuie să renunţe la

preocuparea pentru omul interior (conştient, inconştient, eu,

motivaţii, etc.), care nu este decât o deghizare a vechiului

concept teologic la sufletului, şi să se limiteze la măsurarea

faptelor observabile şi manipulabile, adică la comportament.

Personalitatea este un ansamblu de comportamente învăţate în

situaţii specifice.

Un exemplu sugestiv de construcţie al unor teste de personalitate

pe principiile teoriei învăţării îl costituie “Inventarul de

anxietate de tip S-R” elaborat de către Endler şi Hunt.

Chestionarul se bazează pe descrierea a 11 situaţii generatoare

de anxietate. Subiecţii evaluează în ceeace îi priveşte

intensitatea celor 11 reacţii posibile. Analizând datele obţinute

17

cu ajutorul chestionarului menţionat Endler si Hunt, citaţi de

Anastasi (1976), constată că cea mai mare parte a varianţei se

datorează nu atât situaţei sau diferenţelor individuale luate

separat, cât interacţiunii dintre situaţii si indivizi.

Orientări metodologice în studiul personalităţii

Atkinson (1993) distinge în cadrul acestei orientări psihologice,

care consideră că trăsăturile sunt factorii cauzali ai

comportamentului, trei teorii reprezentative şi anume Teoriile

tipurilor, Teoriile trăsăturilor (Trait Theories), Teoriile

factorialiste.

Teoriile tipurilor

Caracteristica lor comună este reducerea diversităţii

comportamentului uman la căteva tipuri explicative, sau

dimensiuni discontinui. Potrivit lui Cattell tipul psihologic este

un model particular şi repetabil de însuşiri. Apartenenţa unui

individ la un tip, odată stabilită, permite inferarea sau predicţia

unor comportamente viitoare. Tipologiile operează cu categorii

statistice, fapt care explică încadrarea doar parţială a indivizilor

reali. Cei mai mulţi oameni aparţin mai multor categorii

tipologice iar alţii nu pot fi încadraţi în nici un tip.

Sunt deja cunoscute tipologiile lui Hipocrat, Viola, Pende,

Kretschmer, Sigaud, Sheldon, ş.a. Tot aici sunt încadrabile

tipologia freudiană bazată pe stadiile libidoului, sau tipologia

adleriană privind nivelul de socializare.

18

Teoriile trăsăturilor

Aceste teorii concep trăsăturile ca pe nişte unităţi

fundamentale ale personalităţii, ca pe dispoziţii constante de

răspuns Pervin,1994). Sunt reprezentate de aproape toate

teoriile personalităţii care sunt operaţionalizate în diverse

instrumente de evaluare a personalităţii şi la care, într-o formă

directă sau indirectă, conceptul de trăsătură este prezent.

Tipurile jungiene operaţionalizate în chestionarul Mayers-

Briggs devin categorii continui adică trăsături. La fel, factorii

identificaţi în teoriile omonime sunt de fapt grupări (clusteri) de

trăsături ,şi ei înşişi pot fi trataţi ca trăsături în măsura în care

exprimă şi explică variabilitatea comportamentului.

Trăsăturile, spre deosebire de tipuri, sunt dimensiuni

continuui şi se bazează pe presupunerea că persoanele diferă

simultan din punctul de vedere al unor dimensiuni sau scale

(inteligenţă, stabilitate emoţională, agresivitate, dominanţă, etc.).

Persoana este recompusă pe baza poziţiei ocupată pe fiecare

scală (Atkinson,1993) sau este concepută nomotetic drept locul

de intersecţie al mai multor variabile cantitative(Allport,1991).

Un teoretician remarcabil al trăsăturilor este J.P. Guilford.

Trăsăturile în calitate de determinanţi ai comportamentului nu

pot fi observate direct. Accesul la acestea este posibil prin

inferenţe fondate pe observarea unor “cue-şi” comportamentali-

indicatorii trăsăturilor -care se referă la ce face, ce-i place, cât

de bine face şi în ce maneiră cineva face un anumit lucru.

19

Proprietăţile trăsăturilor se referă la scalaritate (semnifică faptul

că fiecare individ ocupă pe continuumul trăsăturii o pozitie

diferită - trait.positions, şi că poziţia zero este punctul zero al

semnifi-caţiei psihologice), la consistenţă (indivizii diferă din

punctul de vedere al variabilităţii trăsăturilor, cei mai predictivi

fiind subiecţii situaţi la capetele scalei unde variabilitatea este

mai mică, faţă de subiecţii situaţi la mijlocul ei unde

variabilitatea este cea mai mare.), la universalitate (gradul de

manifestare a trăsăturii în populaţia generală, unele instrumente

fiind mai valabile pentru un segment al populaţiei cecât pentru

altul), la generalitate (măsura în care trăsătura se manifestă în

comportamentul persoanei, cum este cazul nervozităţii care

vizează nivelul general al activităţii şi al autocontrolului), la

nivelul de organizare , mai mic sau mai mare al trăsăturilor , şi

in sfârşit, la patternurile de organizare ale trăsăturilor, diferite

de la un individ la altul (sociabilitatea cuiva se poate manifesta

în uşurinţa de a stabili prietenii, iar la altcineva prin uşurinţa de

a stabili contacte de afaceri). Trăsăturile personalităţii atăt la

nivel individual cât şi la nivelul populaţiei pot evolua

independent sau în clusteri.

a b

S A I N O

20

a b c d e f g h i j k l m n o p q r s

t u v

Structura ierarhică a personalităţii (După

Guilford,1959,p.100)

Guilford prezintă un interesant model structural al

personalităţii, compus din trei niveluri care sunt intercorelate

printr-o ierarhie determinativă şi una predictivă. Conform

figurii de mai sus primul nivel este numit hexis şi desemnează

dispoziţiile de comportare (a,b,c,d,etc.) într-o manieră constantă,

într-un număr limitat de situaţii . Acestea au drept indicatori

actele specifice de la nivelul inferior, reprezentate de totalul

răspunsurilor unei scale a unui chestionar. La un nivel superior

se află trăsăturile primare (S,A,I,N,O) obţinute prin analiza

factorială a intercorelaţiilor dintre trăsăturile hexis pe care le au

ca indicatori . În vârful piramidei se află sindroamele tipuri (a,b)

care se obţin prin intercorelarea trăsăturilor primare. Ierarhiile

determinative şi predictive funcţionează de sus în jos, de la

nivelurile superioare către cele inferioare , iar inferenţele au loc

în sens invers, adică indicatorii unei trăsături sunt reprezentaţi

de nivelul inferior. Cu cât gradul de structurare al nivelului

21

superior este mai mare cu atât creşte calitatea predicţiei . Astfel,

cunoscând că o persoană are o înaltă trebuinţă de a se conduce

după principii morale, ne putem aştepta să aibă o înaltă

onestitate şi o mare trebuinţă de a proceda cinstit în diverse

situaţii. După Guilford practicienii sunt interesaţi de modelul

ierarhic în măsura în care la unul dintre niveluri sau la altul va

găsi informaţia cea mai utilă despre trăsătura investigată.

Potrivit lui Allport trăsăturile sunt carămizile

organizării personalităţii şi reprezintă integrarea unei clase de

stimuli cu o clasă de răspunsuri (Allport, 1991) adică rezultatul

integrării a numeroase deprinderi care au acceaşi semnificaţie

adaptativă generală pentru persoană. Allport distinge între

trăsături comune (pe baza cărora oamenii pot fi comparaţi) şi

dispoziţii persoanle( pattern-uri unice de trăsături la nivel

individual, adevărate focare de organizare). Dispoziţiile

personale pot fi identificate printr-o calitate nucleară. Din

punctul de vedere al amplorii lor asupra comportamentului

dispoziţiile personale pot fi cardinale dacă influenţează în mod

global toate aspectele personalităţii, centrale sau secundare.

Numărul dispoziţiilor persoanle, la nivelul unui individ, este

cuprins între cinci şi zece. Evaluarea personalităţii este în

concepţia lui Allport o problemă de a găsi echilibrul între facorii

comuni şi factorii morfogenetici, genotip şi fenotip, nomotetic şi

ideografic şi este posibilă prin studierea dispoziţiilor personale

care implică următorii paşi : 1. Decelarea trăsăturilor comune

prin chestionare (etapa nomotetică,s.n.), 2. Studii de caz, 3.

22

analiza empirică a actelor persoanei investigate, 4. Abordarea

clinică (etapa ideografică, s.n.).

Orientarea factorialistă

R. Cattell în America şi H. J. Eysenck în Anglia sunt

principalii reprezentatnţi ai acestei orientări în studiul

personalităţii.

Raymond Cattell defineşte personalitatea ca pe ceva care ne

permite să facem predicţii asupra comportamentului viitor al

unei persoane (Cattell,1957). Predicţia comportamentului este

scopul central al studierii personalităţii. Nu putem însă face

predicţii acceptabile asupra comportamentului unei persoane

într-o situaţie dată decât în masura în care cunoaştem elementele

de continuitate şi de constanţă în structura personalităţii-

trăsăturile şi patten- urile acestora. Aşadar trăsăturile sunt

unităţile structurale ale personalităţii şi reprezintă modalităţile

constante ale unei persoane de a reacţiona la situaţiile stimul.

Trăsăturile de personalitate pot fi evidenţiate prin analiza

factorială a unei mase uriaşe de date obţinute prin efectuarea

unor multiple măsurători asupra personalităţii. Spre deosebire de

Allport , Cattell nu este de părere că trăsăturile au o existenţă

obiectivată în fiecare individ. El le concepe ca pe nişte

constructe ipoteteice deduse din observarea comportamentului

extern (Schultz,1990).

Cercetările lui Cattell privind factorii -trăsături ai personalităţii

pleacă de la lista de termeni englezi referitori la personalitate

23

extrasă din vocabular de către Allport şi Odbert. Această listă

redusă, într-o primă etapă, la 171 de denumiri prin gruparea

termenilor sinonimi este utilizată în evaluarea unui lot de

subiecţi. Rezultatele evaluării, interpretate corelaţional conduc

la o listă de 53 de grupuri de termeni. Fiecare subiect al unui

nou lot este evaluat de doi experţi, care cunosc foarte bine

persoanele testate, pe baza ultimei liste de termeni. Analiza

factorială a acestor evaluări s-a concretizat intr-o listă finală de

12 factori, care reprezintă, potrivit concepţiei lui Cattell,

trăsăturile primare ale personalităţii. La nivel individual ,

aceste trăsături identificate nomotetic, relizează patten-uri

specifice prin poziţiile diferite ocupate de subiecţi pe

continuumul fiecărui factor, pattern-uri pe care le aprofundăm

prin anliză ideografică. În acest sens Cattel obişnuia să utilizeze

metoda intensivă de studiu bazată pe date de observaţie,

interviu, pe probe proiective (pe care impropriu le numea probe

obiective) şi pe teste situaţionale care plasau subiecul în

condiţiile poprii de viaţă şi de activitate (Schultz, 1990).

Cattell utilizează trei modalităţi de clasificare a

trăsăturilor de personalitate. O primă distincţie împarte

trăsăturile de personalitate , la fel ca Allport, în trăsături

comune-specifice specifice tuturor oamenilor- datorate

bagajului ereditar similar şi pattern-urilor comune ale

influenţelor sociale, şi trăsături unice manifestate cu precădere

în domeniul intereselor şi atitudinilor specifice fiecărui individ.

Inteligenţa, introversia, tendinţa gregară sunt exemple de

24

trăsături comune. O altă clasificare distige trăsăturile abilităţi,

trăsături temperamentale şi trăsături dinamice

(motivaţionale). Cea mai interesantă clasificare deosebeşte

trăsăturile de suprafaţă de trăsăturile sursă. Trăsăturile de

suprafaţă sunt grupări de caracteristici ale personalităţii care

corelează între ele fără să fie determinate de o sursă unică.

Echivalentul lor în personalitatea morbidă o constituie

sindromul. Trăsăturile sursă derivă din analizele factoriale şi

sunt elementele de bază ale personalităţii. Ele pot fi

constituţionale sau modelate de mediu. Cattell a identificat în

total 16 astfel de trăsături sursă care stau la baza predicţiei

comportamentului în terapie învăţare, mediu ocupaţional,

accidente. Ele sunt măsurate cu ajutorul chestionarului 16PF.

Organizarea dinamică a personalităţii cuprinde trei nivele :

ergii, sentimentele şi atitudinile.

Ergii desemnează trăsături sursă înnăscute, sursele primare de

energie ale comportamentului, elemente permanente în strucura

personalităţii. Cattell preferă termenul erg (în gr. ergon=energie)

celor de impuls sau instinct.

Sentimentele sunt trăsături sursă care ţin de mediu şi sunt

rezultatul învăţării, deci nu au un caracter permanent. Ele sunt

pttern-uri de atitudini focaliazate pe aspectele importante din

viaţa fiecăruia : patrie, soţie, profesie, religie, etc.

Atitudinile reprezintă nu doar opiniile ci interesele, emoţiile şi

acţiunile unei persoane orientate către evenimente şi obiecte.

25

Imaginea interrelaţiilor dintre aceste nivele este numită de catre

Cattell latice dinamică iar modelul relaţiilor de determinare al

unui nivel de către altul se numeşte subsidiere. O atitudine este

determinată (subsidiată) de unul sau mai multe sentimente care

pot avea la origine unul sau mai mulţi ergi. Sentimentele unei

persoane se organizeză în jurul unui sentiment master care este

sentimentul de sine sau cum îi spune Cattell self- sentiment. El

determină toate atitudinile persoanei fiind echivalent cu eul sau

ego-ul abisal, sau cu self-ul neobehaviorist.

Concepţia lui Cattel despre personalitate şi despre evaluarea

ei este operaţionalizată în mai multe chestionare. Cele mai

cunoscute sunt Chestionarul 16 FF, Chestionarul pentru

adolescenţi - HSPQ şi Chestionarul de anxietate “ C ”. În

capitolul consacrat chestionarelor vom reveni asupra

instrumentului 16 PF.

Oricare abordare a teoriilor personalităţii nu poate face

abstracţie de contribuţia teoretică şi metodologică a lui

H.J.Eysenck, activitate care se întinde pe mai multe decenii şi

cuprinde arii care depăşesc încadrarea ei în orientarea

factorialistă. Coordonatele esenţiale ale concepţiei lui Eysenck

despre personalitate şi despre metodele de investigare ale

acesteia vizează pe de o parte numeroasele sale studii privitoare

la bazele biologice ale personalităţii şi la metodele

neurofiziologice utilizate în investigarea lor, iar pe de altă parte,

modelul său integrativ despre personalite. Aceasta este

structurată pe trei dimensiuni fundamentale- extraverisie,

26

nevrotism, psihoticism şi este ierarhizată pe patru nivele de

generalitate, în multe privinţe asemănătoare nivelelor modelului

ierarhic al lui Guilford. Enumerate de la bază către vârf cele

patru nivele sunt: actele mentale singulare, actele mentale

habituale, trăsăturile obţinute prin corelarea actelor habituale şi

constelaţiile de trăsături, adică sindroamele- trăsături sau

tipurile psihologice.

Structura personalităţii, cu dimensiunile ei fundamentale, nu

poate fi decelată decăt prin intermediul analizei factoriale dar

semnificaţiile psihologice ale rezultatelor acesteia nu pot fi

precizate decât prin coroborarea unor surse de informaţie cât

mai divese cum sunt cele provenite din măsurători din domeniul

neuroştiinţelor, din aplicarea testelor de personalitate, sau din

testele obiective.

Dimensiunile fundamentale, axele personalităţii au o

determinare ereditară manifestată în predispoziţii, iar influenţele

mediului se mişcă între aceste coordonate biologice. Ceeace

apare în comportamentul observabil, în chestionare, sunt

aspectele fenotipice care rezultă din interacţiunea ereditate-

mediu. Plomin şi Bergman vor confirma în anii 1990

componenta ereditară a trăsăturilor, a cărei pondere o estimează

a fi de 40%. Autorii citaţi de Pervin (1994) subliniază că

ereditatea nu acţionează numai direct în formarea personalităţii

dar şi indirect în măsura în care persoana selectează modifică şi

crează ea însăşi evenimentele.

27

Operaţionalizarea modelului personalităţii al lui Eysenck îşi

gaseşte concretizarea în chestionarele elaborate împreună cu

colaboratorii săi timp de peste trei decenii. Ultima variantă a

seriei sale de chestionare pentru investigarea extra-introversiunii

şi nevrotismului este E.P.Q ( Eysenck Personality,

Questionnaire) din 1975. În acest chestionar apare a treia

dimensiune introdusă ulterior în modelul său, psihoticismul.

Conţinutul comportamental al dimensiunilor introversie-

extraversie şi stabilitate - neuroticism este asemănător accepţiei

date de Jung : introversie = comportament retras,

liniştit,autocontrolat, tinzând să dezvolte simptome de anxietate,

depresie, nervozitate,etc.; extraversie= deschidere, excitabilitate,

preferinţă pentru contacte sociale, glume, cooperare,etc.;

neuroticismul= labilitatea emoţiilor, tendinţe depresive,

anxietate, etc. Psihoticismul se caracterizează prin agresivitate,

impulsivitate, răceală, ostilitate, originalitate, potenţial

creativ,etc.

CHESTIONARELE SI INVENTARELE DE

PERSONALITATE

28

Cea mai generala clasificare a chestionarelor de

personalitate împarte aceste instrumente, dupa cum masoara una

sau mai multe trasaturi ale personalitatii, în chestionare

unifazice şi multifazice

Funcţie de destinaţia lor ele se clasifică în chestionare de:

adaptare, atitudini, interese şi de personalitate (U. Şchiopu,

1976).

CHESTIONARELE DE ADAPTARE

Urmaresc sa evidentieze dificultatile de adaptare în

diverse medii ale activitatii umane: mediul scolar, universitar,

mediul muncii. Ele surprind aspectele diferentiale ale

adaptabilitatii, unele persoane fiind mai adaptabile sau mai

putin adaptabile în raport cu un anumit domeniu al activitatii

umane .

Exista trei feluri de adaptare: -prin asimilarea mediului

-prin acomodarea la

cerintele lui

-prin deplasarea sau

inlocuirea în caz de esec.

Acomodarea si asimilarea functioneaza sistemic, orice asimilare

este urmata, potrivit teoriei lui Piaget, de acomodarea la noile

achizitii.

Deplasarea se refera pe de o parte la o strategie a Eului,

explicată de psihanaliză, când centrul de interes se schimbă către

un alt domeniu al activitatii, ca în cazul în care inregistrând

29

esec în domeniul prezent (nu ne-am realizat ca psihologi) ne

orientăm către domeniul afacerilor sau invers. Pe de altă parte,

deplasarea se poate produce si imaginar, în sensul că, ne

compensăm eventualele răni ale stimei de sine, ale imaginii de

sine, proiectandu-ne în diverse situatii unde aceste caracteristici,

aceste trebuinţe ale Eului sunt satisfăcute. Adaptarea la

conditiile activitatii este un proces foarte complex si înglobeaza

componente fiziologice, psihologice, sociale angajând atât

mecanisme de diminuare cat si de compensare acordate la un

nou mediu, care este considerat cel mai confortabil.

Cele mai utilizate chestionare din această categorie, în

deceniile trecute, dar care

mai sunt utilizate si în prezent sunt Woodworth-Mathews, FPI,

Psychorater şi altele

Chestionarul Woodworth - Mathews

Este unul dintre cele cele mai utilizate chestionare de adaptare.

În varianata originară a fost utilizat în primul război mondial ca

o modalitate de standardizare a interviului psihiatric. La

elaborarea primei variante s-a utilizat un eşntion normativ de

2000 de subiecţi normali şi un grup de psihonevrotici. Se mai

numeşte inventar psihonevrotic deoarece poate decela unele

accentuări spre patologic ale unor însuşiri

psihocomportamentale larg întânlite în populaţie. Deşi operează

cu concepte psihiatrice el sesizează de fapt caracteristici

tipologice şi temperamentale atribuibile personalităţii normale.

30

Unii autori îl consideră pe bună dreptate ca fiind un chestionar

de temperament.

Descriere

Conţine un număr de 76 de itemi la care subiecţii răspund prin

sublinierea răspunsurilor ''Da'' sa ''Nu'' . Răspunsurile sunt

tipărite, în dreapta paginii, în continuarea fiecărui item. Testul

mai poate fi administrat cu o foaie de răspuns.

Itemii sunt alocaţi unui număr de opt caracteristici

temperamentale. Deşi acestea sunt denumite cu o terminologie

clinică semnificaţia lor poate deveni patologică doar prin

depăşirea considerabilă a anumitor limite.

1. emotivitate simplă; 2. psihastenie, obsesiuni; 3. tendinţe

schizoide; 4. tendinţe paranoide; 5. tendinţe depresive şI

ipohondrice; 6. tendinţe impulsive şI epileptoide; 7. tendinţe

instabile (instabilitate psihică); 8. tendinţe antisociale

(egocentrice).

Administrare.

În instructajul standardizat se insistă pe următoarele aspecte:

Subiecţii trebuie să citească fiecare întrebare cu toată atenţia şI

să cântărească foarte bine dacă întrebarea se referă la o

caracteristică ce se potriveşte felului lor de a fi şI de a acţiona, în

condiţiile în care cvasitotatlitatea chestionarelor, dimpotrivă,

solicită subiecţilor să dea primul răspuns care îi vine în minte.

Această schimbare de accent este explicabilă prin intenţia lui

Woodworth de a realiza odată cu acest chestionar o prescurtare

31

şI standardizare a interviului psihiatric pentru a putea fi

investigat un mare număr de combatanţi.

Un alt accent se pune pe necesitatea unei conduite sincere în

completarea chestionarului.

Corectarea şi interpretarea testului

Corectarea chestionarului se realizează trecând în revistă fiecare

răspuns semnificativ şI alocându-l, la fel ca într-un tabel de

frecvenţă, fiecărei trăsături sau tendinţe, într-un tabel

centralizator tipărit de obicei pe ultima pagină a chestionarului,

sau pe foia de răspuns. De obicei chestionarele conţin în stânga

numărului de ordine al fiecărui item o cifră romană de la I la

VIII care arată cărei tendinţe psihonevrotice îi este alocată

întrebarea respectivă. De asemenea mai sunt tipărite unele

semne distinctive ( de ex. un ''+'') la acei itemi pentru care

răspunsul semnificativ este ''Nu''. Numărul de răspunsuri pe

fiecare tendinţă se înmulţeşte printr-un coeficient care variază de

la o trăsătură la alta fiind cuprins între 20 şi 52. Va rezulta,

pentru fiecare trăsătură psihonevrotică un număr cuprins între 0

şI 360.

Interpretarea testului respectă următorii paşi: 1. Se evaluează

gradul de normalitate al celor opt trăsături temperamentale.

Dacă se situează sub valoarea de 120 le vom considera ca fiind

normale. Cu cât valorile vor fi mai mari de 120 şI se vor apropia

de 360 cu atât va fi mai îndreptăţită supziţia unor tendinţe

patologice. 2. Interpretarea profilurilor normale luând în

32

considerare ca dominante acele trăsături mai evident conturate.

Despre o persoană care a obţinut valori sub 120 la toate

trăsăturile dar la care caracteristica temperamentală cu nota cea

mai mare este tendinţa paranoidă vom emite ipoteza unei

persoane, bănuitoare, suspicioase, uşor de rănit, cu mult amor

propriu, ciu sete de prestigiu, etc. Aceeaşi trăsătură având o notă

peste 300 într-un protocol cu toate celelate note depăşind pragul

de 120 indică focalizarea morbidă a persoanei pe ideea de

insecuritate socială, de grandoare sau de persecuţie,

unilateralizarea trăsirilor sale sufleteşti pe ideea obsesivă de

prejudiciu.

3. Astfel de profiluri cu tendinţe morbide trebuie confirmate de

alte probe sau de examenul psihiatric.

CHESTIONARELE DE ATITUDINI ŞI

ASPIRAŢII

Pieron defineşte atitudinile ca pe reacţii generalizate faţă de

anumiţi stimuli. Ele sunt sisteme afectogene care impică un

sistem de valori, negative sau pozitive implicate în sfera

motivaţională a personalităţii (U. Şchiopu, 1976). Murray

consideră că trebuinţa are o sferă mai largă decât atitudinea pe

care de altfel o implică.

Contribuţii consistente în domeniul chestionarelor de atitudini

au adus Thurstone, Likert, Guttman Lazarsfeld, ş.a.

33

Thurstone a elaborat Scalele de atitudini generale (Generalized

Attitude Scales), intrument care investighează atitudini

referitoare la căsătorie, divorţ, libertatea negrilor şI alte

chestiuni cu caracter social. Odată cu acest chestionar

Thurstone a elaborat un aparat matematic special utilizat în

valorificarea acestui tip de instrumente psihodiagnostice.

Alain Sarton realizează un grupaj de chestionare care

investighează o serie de atitiduni cum sunt: atitudinea faţă de

sănătate, atitudinea faţă de satisfacţii imediate, faţă de bani, faţă

de prestigiul social şI faţă de muncă. Fiecare tip de atitudine

este evaluată pe trei dimensiuni, de exemplu ca atitudine faţă de

sănătatea proprie, faţă de sănătatea altora şI faţă de sănătatea în

general (faţă de conceptul de sănătate).

Psihodiagnosticul aspiraţiilor s-a centrat pe modelarea

unor situaţii experimentale. Este investigat nivelul de aspiraţii,

adică nivelul pînă la care individul este gata să-şi angajeze într-

o sarcină propria sa stimă de sine. Nivelul de aspiraţii se

defineşte prin comparaţia performanţei reale cu performanţa

estimată de subiect. Diferenţa între cele două are valoare de

feed- back pentru ajustarea aspiraţiilor viitoare. Dembo, elev al

lui Lewin a elaborat un interesant dizain experimental în acest

domeniu. Subiecţii au de îndeplinit în mod repetat aceeaşi

sarcină. Înaintea fiecărei etape, subiecţii comunică propriile

expectaţii privind calitatea şI timpul de rezolvare. Se constată

un proces constant de ajustare a expectanţelor în concordanţă

cu performanţele reale. Situaţii experimentale cu valoare de

34

test, similare au mai realizat Dellay şi Pichot precum şi J. B.

Miller. Testul lui J. B. Miller constă din 20 de pagini de

exerciţii aritmetice simple. Pe măsură ce rezolvă fiecare pagină

( de la 2 la 13) cu timpul limită de un minut, subiectul o

atribuie, alternativ, contului său sau clasei. Performanţele la

paginile 14-19 le atribuie după bunul plac sieşi sau clasei.

Comparaţia celor două conturi, personal şI al clasei, pune în

evidenţă atitudini cum sunt cooperarea sau individualismul.

Pentru informaţii detaliate cititorul poate consulta U. Şchiopu,

1976 p.404-410, H. Murray, Exploration de la personalite

(experimentele lui Frank privind nivelul de aspiraţie) şi Al.

Roşca Metode şi tehnici experimentale în psihologie, p.280-

282)

CHESTIONARELE DE INTERESE

Sunt utilizate în special în domeniul orientarii şcolare şi

profesionale a adolescentilor, dar este utilizat si în reorientarea

si reconversia profesională. Fiind definit ca fixare si

manifestare a unei trebuinte, interesul dinamizează activitatea

psihică, focalizează atentia, efortul si se obiectivizeaza în

performante. Interesele prezinta în randul oamenilor aspecte

diferentiale atât structural cat si din punct de vedere al calitatilor

care sunt: generalitatea, intensitatea, durata. U. Şchiopu (1976)

identifică trei tipuri de chestionare pentru testarea intereselor:

1. Chestionarele cu structură cognitivă. Conţin sarcini (întrebări)

de identificare a unor profesii cunoscute, de apreciere a unor

35

profesii interesante, dificile, pe cale de dispariţie sau a altora

noi.

2. Chestionare care conţin sarcini de identificare a unor profesii

pe baza prezentării unor secvenţe de activităţi specifice.

3. Chestionare de interese profesionale în care itemii conţin

descripţiile unor actvităţi proprii mai multor profesii. La fiecare

item subiecul trebuie să aleagă acel tip de activitate care îi place

cel mai mult.

În domeniul chestionarelor de interese profesionale cele mai

cunoscute sunt: Chestionarele de interese vocaţionale Strong

(Strong Vocational Interest Blank, Strong-Campbell Interest

Inventory), Chestionarul de interese Kuder (Kuder

Occupational Interest Survey), Lee-Thorpe, Lacerbeau şi

Martin Irle.

Chestionarul lui Strong conţine un număr de 400 de itemi

vocaţionali şi avocaţionali. Itemii vocaţionali sunt cei care

identifică interese specifice unei anumite profesii; itemii

avocaţionali se referă la interese care nu au legătură cu profesia

respectivă. Departajarea lor pentru 24 de profesii feminine şI 47

de profesii masculine a fost realizată de Strong prin compararea

unor loturi perechi de subiecţi. În unul din loturi toţi subiecţii

aveau aceeaşi profesie iar în celălalt aveau profesii diferite.

Ambele loturi erau egalizate d.p.d.v. al sexului şI vârstei.

Loturile omogene d.p.d.v. al unei anumite profesii au relevat

anumite modele (structuri) specifice de interese.

36

Chestionatul se adresează adolescenţilor. Familiile de interese

au fost reprezentate pe un glob. O astfel de reprezentare permite

consilierului vocaţional să indice subiectului locul său pe globul

profesiilor şI distanţele dintre locul său şI alte profesii.

Chestionarul Kuder are itemii grupaţi pe 10 grupe de interese

ocupaţionale care au fost identificate prin analiză factorială ca

de exemplu: interese ocupaţionale, persuasive, artistice, literare,

muzicale, servicii sociale, funcţionăreşti etc. Fiecare item este

format din descrpţia a trei tipuri de activităţi, fiecare evocând un

interes specific. Subiectul trebuie să opteze pentru una dintre

cele trei variante, astfel:

Ce crezi că este mai interesant ?

a) Să realizezi noi tipuri de aparate electrice ?

b) Să conduci un magazin de aparate electrice ?

c) Să primeşti comenzi telefonice pentru aparate electrice ?

Scorurile în percentile pe fiecare dintre cele 10 grupe de interese

permit decelarea profesiei ale cărei activităţi specifice au fost

cele mai preferate. Consilierea subiectului în alegerea profesiei

are în vedere atât profesia dominantă cât şI configuraţia generală

a intereselor subiectului.

Chestionarul Lee-Thorpe operează cu şase tipuri de profesii,

descrise succint câte două în fiecare item. Subiectul trebuie să

aleagă de fiecare dată profesia preferată. Profesiile sunt sociale,

naturale, mecanice, afaceri, artă, ştiinţă.

Chestionarul lui Lacerbeau este format din 72 de itemi redactaţi

cîte 18 pe patru pagini diferite. Itemii se referă la diferite

37

ocupaţii cum sunt cele tehnice, intelectuale, sociale, sportive,

legate de natură, din domeniul comerţului, artistice, manuale,

imaginative. În fiecare pagină subiectul alege şase profesii

preferate şI indică alte şase respinse. Se acordă un punctaj

diferenţiat de la 2 la 0 pentru profesii preferate, neutre sau

respinse.

Chestionarul lui Martin Irle identifică interesele specifice a

nouă tipuri de profesii din domeniul tehnic, ştiinţific, comerciale

etc. Este format din 162 de itemi. Fiecare item evocă patru tipuri

activităţi diferite, fiecare aparţinând unei anumite profesii.

Subiectul o alege de fiecare dată pe cea mai preferată. În partea

stângă a paginii este indicat printr-un simbol tipul de profesiune

evocat de ficare alternativă, ca în exemplu de mai jos:

65. (A) - A turna stâlpi de beton pentru poduri.

(H) - A cultiva răsaduri de zarzavat.

(D) - A lucra într-un laborator electronic.

(E) - a prezenta în magazin noutăţi tehnice.

Funcţie de punctajul rezultat pentru fiecare categorie de ocupaţii

se poate stabili interesele ocupaţionale dominante ale subiectului

consiliat.

CHESTIONARELE ŞI INVENTARELE DE

PERSONALITATE

Acestea se adresează atributelor caracteriale si temperamentale.

În domeniul psihodiagnozei sunt preferate inventarele

multifazice de personalitate deoarece oferă o perspectivă mai

38

amplă asupra patternului caracteristicilor unui subiect. Unele

inventare de personalitate cum este cazul M.M.P.I. opereaza cu

concepte din domeniul psihopatologiei, altele cum este C.P.I.

(Inventarul Psihologic California) opereaza în domeniul

normalitatii. Ambele pot fi utilizate atat în domeniul clinic cat si

în domeniul normalitatii.

M.M.P.I. (Inventarul Multifazic Minnesota) produce o

diferenţiere mai riguroasă a diverselor tulburări psihice care pot

apare ca fenomene dezadaptative.

Dintre chestionarele care au o lunga utilizare în laboratoarele de

psihologie din tara noastră menţionăm: M.M.P.I, C.P.I, F.P.I.

(Inventarul Freiburg); chestionarele 16 P.F. şI de anxietate ale

lui Cattell, inventarul de temperament al lui Guilford-

Zimmerman etc. Mai recent sunt în curs de adaptare pe

populaţia românească chestionarele NEO care au la bază

modelul BIG-FIVE.

Chestionarele de personalitate nu sunt instrumente

psihodiagnostice infailibile. Ele comportă o serie de dificultăţi

pe care este necesar să le cunoaştem pentru a avea o perspectivă

cât mai realistă cu privire la valoarea de încredere pe care o

atribuim rezultatelor obţinute prin administrarea lor.

Menţionarea mai întâi a limitelor lor are rolul de a invita la

prudenţă şI discernământ când le utilizăm. De asemenea,

configurarea chiar şi numai succintă a evoluţiei ''filosofiei'' care

ghidează construcţia acestor instrumente în ultimele decenii are

39

drept scop relevarea complexităţii travaliului care stă la baza

realizării lor.

Sursele de eroare intâlnite în utilizarea chestionarelor de

personalitate

Cele mai grave probleme cu care se confruntă

chestionarele de personalitate sunt acelea ale denaturarii

răspunsurilor. Spre deosebire de domeniul clinic si de cel al

consilierii unde subiectul este interesat în mod direct să dea

raspunsuri într-un mod cât mai adecvat, în alte domenii ca de ex.

în selectia profesionala apare tendinta de falsificare a

raspunsurilor. Ursula Schiopu clasifica sursele de eroare care ţin

de subiectul respondent in: efectul de fatadă, efectul de reputatie

bună, efectul de originalitate, efectul de fraudă, efectul de

convenienţă. (Pentru detalii vezi U. Şchiopu, 1976).

Falsificarea raspunsurilor, după Bloom si Naylor (1976), se

refera la tendinta subiectilor de a alege acele raspunsuri care îi

prezintă intr-o lumina cât mai favorabilă. Subiectii în mod

constient doresc sa îşi mareasca sansele de succes fie atunci

cand chestionarul serveste unor scopuri de selectie, fie atunci

când vor să beneficieze de un anumit regim preferential.

Exista insă si o motivatie inconstientă de falsificare a

răspunsurilor care angajează mecanismele de aparare ale Eului.

Posibilitatea falsificarii, modificarii raspunsurilor la

chestionarele de personalitate a facut obiectul unor experiente.

Intr-unul dintre experiente s-a cerut subiectilor primului esantion

40

experimental sa simuleze raspunsurile unor oameni fericiti, bine

adaptati (subiectii fiind studenti). Subiectilor din al doilea

esantion experimental li s-a cerut sa simuleze dezadaptarea

universitară (nefericirea, stresul), iar celor din esantionul de

control ,al 3-lea, li s-a cerut sa se refere la propriul

comportament. S-au obţinut diferente remarcabile care dovedesc

usurinta cu care pot fi generate profilurile dorite. În cele doua

loturi experimrntale subiectii au reusit să dea astfel de

raspunsuri încât, prin prelucrarea chestionarelor, s-au obtinut

exact caracteristicile propuse de experimentator.

Un excelent avertisment în ce priveste fragilitatea

chestionarelor de personalitate, şi respectiv tendinta de

falsificare a răspunsurilor, il reprezintă cercetarile întreprinse de

Weastman si Green. Ei au cerut subiectilor să raspundă la un

chestionar de personalitate, ca şi cand ar candida pentru

ocuparea postului de vânzator la o mare firma si ar trebui sa isi

măreasca sansele de succes. Dupa o saptamana acelorasi

subiectii li s-a cerut sa raspunda la fel de inalt motivati pentru a

fi angajati în postul de bibliotecari. Trasatura masurata,

increderea în sine, a inregistrat diferente notabile intre cele

doua etape ale experimentului, ''vânzatorii'' având scoruri mai

inalte decât bibliotecarii.

A doua sursă de eroare o reprezinta seturile sau

montajele de raspuns. Este vorba de efectul de set (montaj,

ustanoka). Acesti termeni desemneaza faptul ca noi percepem si

reactionam în fata evenimentelor în virtutea unor experiente

41

anterioare stocate în adevarate matrici perceptive. Setul are

rolul de a categorializa datele primare ale experientei, deci de a

le raporta la ceva cunoscut si în felul acesta de a le desprinde

semnificatia. Prin intermediul setului subiectii au tendinta să

interpreteze itemii în conformitate cu propria lor experienţă si să

dea raspunsuri mai mult sau mai putin deformate de aceste

asteptari. Una din consecintele setului il reprezinta tendinta de

răspunde într-o maniera dezirabilă social. Spre deosebire de

tendinta de falsificare constientă, conformarea la modelele de

raspuns acceptate social are la baza mecanisme mai profunde,

mecanisme inconstiente care sunt legate de nevoia de protectie

si de aparare impotriva criticilor sau impotiva dezaprobarii

sociale. O alta categorie de erori, legată de set, poate sa apară

datorita tendintei de a răspunde cu ''da'' sau cu ''adevarat''.

Incuviintarea echivalează cu incercarea de a raspunde asa cum

credem ca altii s-ar astepta sa raspundem. Tot aici în categoria

setului intra deviatia –sau tendinta de a da raspunsuri necomune

sau neobisnuite.

Diminuarea acestor surse de eroare se realizeaza prin

următoarele metode.

1.Construirea unor itemi neutri din punct de vedere social, dat

fiind ca dezirabilitatea sociala este sursa de eroare .

2. Furnizarea prin instructaje adecvate a explicaţiilor privind

importanţa unui comportament sincer care este în avantajul

subiecţilor.

42

3. Incorporarea în chestionarele de personalitate a unor scari de

control care detecteaza tendintele de falsificare.

4. Intoducerea unor variabile cu rol corectiv, asa cum este cazul,

scarii K din M.M.P.I.

5. Utilizarea tehnicii alegerii fortate a raspunsurilor prin care

subiectul trebuie sa aleagă intre doi sau mai multi termeni sau

fraze, egal de acceptabile dar diferite ca semnificatie

(Exemplu . : Aş dori sa am o casă : a) situată în mijlocul

pădurii; b) situata în centrul orasului; c) intre A si B).

6. Asigurarea unui numar egal de intrebari la care raspunsurile :

Da –adevarat; Nu - fals sunt semnificative.

7. Intercalarea acestor doua tipuri de intrebari astfel incat sa nu

se formeze setul, asteptarea faţă de un anumit tip de răspuns.

Trebuie semnalat, odată cu Anastasi (1978), că

experienţa acumulată de cercetători a produs o optică interesantă

în legatura cu aceste erori: dacă la inceput ele erau considerate si

tratate ca o sursa de deformare, şi în consecinţă erau introduse

măsuri de contracarare a lor, ca cele mentionate mai sus,

ulterior a apărut o a doua tendinţă potrivit căreia aceste

modalitati de raspuns falsificatoare pot fi tratate ca stiluri de

raspuns personale, deci ca indicatori ai unor caracteristici

durabile de personalitate. (Chiar tendinta de a minţi este o

caracteristică de personalitate foarte importanta pe care în

majoritatea profesiunulor este farte important sa o evaluam).

43

Dificultăţi specifice evaluării psihologice cu ajutorul

chestionarelor de personalitate

O serie de autori mai vechi (Anastasi, Crombach) sau mai noi

(Hofstee, Costa, Mc.Craye) au adus urmatoarele reprosuri

chestionarelor de personalitate si anume:

1.Chestionarele înregistreaza limite în operationalizarea

dimensiunilor de evaluat. De exemplu a operaţionaliza

sociabilitatea inseamna a-i gasi acele faţete care pot fi uşor

evaluate prin intrebari adecvate. A operationaliza un concept

psihologic inseamna a-l traduce în termeni usor evaluabili.

Aceleaşi limite sunt prezente şi în modul de utilizare a

limbajului în sensul că uneori limbajul stiintific este impregnat

de notiuni ambigue provenite din limbajul comun, natural.

Cattell este unul dintre autorii de chestionare, care a fost

preocupat de utilizarea unui limbaj standardizat. El chiar a

propus pentru factorii de personalitate o simbolistică

internatională tocmai pentru a elimina ambiguitătile.

De asemenea, chestionarul inregistreaza limite în privinta

modului în care sunt transmise catre subiect si în care sunt

receptate de catre acesta informatiile conţinute de itemi. Nu

putem fi siguri că subiecţii vor obţine aceleaşi înţelesuri ca cele

intenţionate de către cel care a redactat itemii.

2. O alta limita o reprezinta faptul ca starea de intentionalitate a

subiectului se reflecta asupra modului în care el intelege diferit

de altul, altfel nuanţat, sensul intrebarilor.

44

3. O alta limita este, “vizibilitatea” itemilor, faptul că sensul lor

favorabil poate fi intuit de subiect. Uneori este intuita insăşi

trasatura de personalitate care este ţintită.

4. O alta limita a chestionarelor e data de faptul ca există o mare

variabilitate a comportamentelor pe care le masuram. Noi nu

ajungem la trasaturi psihice direct ci prin intermediul

comportamentelor, în speţă prin comportamentele de raspuns, şI

aceasta functie de dispozitiile personale ale subiectului, de o

serie de alte caracteristici care ţin atât de mediul extern cat si de

mediul intern. Subiectul poate sa raspundă la un item intr-un fel

acum si în alt fel peste o anumita perioadă de timp.

5. O altă dificultate rezidă în faptul că, datorită dreptului

persoanlor testate la intimitate, utilizarea chestionarelor de

personalitate trebuie să asigure confidenţialitatea sau anonimatul

datelor investigaţiei iar testarea să aibă loc doar în beneficiul

persoanei sau în scopuri ştiinţifice.

6. Lipsa unui criteriu obiectiv de validare a chestionarelor de

personalitate constituie o altă deficienţă majoră (L. Tyler, W.

Bruce Walsh, 1979). În general sunt utilzate în calitate de

criteriu diferite evaluări efectuate de profesori, persoane

apropiate, şefi, ş.a., despre care se presupune că au o suficientă

cunoaştere a subiectului testat. Din păcate evaluările sunt

contaminate de către diferite surse de eroare, despre care care

am discutat în semestrul trecut.

7. Eforturile cercetătorilor de a realiza şi valida chestionare după

metoda grupurilor disjuncte (grupurile să fie cât mai

45

asemănătoare din cât mai multe puncte de vedere şi cât mai

diferite din perspectiva caracteristicii de personalitate măsurate)

s-au concretizat în disponibilitatea acestor instrumente de

măsura mai degrabă trăsturi negative decât pozitive.

Arsenalul psihodiagnostic este se pare mult mai bine

instrumentat pentru a decela, de exemplu unele deficite

psihosomatice decât trăsături cum sunt conştiinciozitatea,

credibilitatea sau onestitatea unei persoane. Aşa cum vom vedea

într-un curs viitor, eforturile actuale ale realizatorilor de

chestionare multifazice sunt destinate corectării acestei

deficienţe.

Datorită limitelor trecute în revistă eforturile autorilor de

chestionare s-au concentrat pe stabilirea unor principii şi metode

clare care să stea la baza construcţiei acestor instrumente.

Principii (metode) de construcţie a chestionarelor de

personalitate

1) Validitatea de conţinut. Ca metodă de constructie a

inventarelor de personalitate exprima exigenţa ca esantionul de

comportament desemnat prin itemi să acopere cât mai exact

gama comportamentelor reprezentative pentru atributul psihic

măsurat.

Prin analiza de itemi se stabileste gradul de reprezentativitate al

fiecarui item pentru trăsatura masurată. Analiza de conţinut se

realizeaza, aşa cum am văzut în cursul opt, fie conceptual prin

46

consultarea unui lot de judecatori (experţi), fie prin calcularea

saturaţiei fiecărui item în factorul investigat.

2.Acordul empiric cu criteriul. Aacest procedeu controlează

dacă răspunsurile subiecţilor sunt diagnostice sau simptomatice

pentru criteriul masurat. Spre deosebire de validitatea de

continut, acordul empiric cu criteriul se caracterizeaza prin

faptul ca se ia în considerare un anumit procentaj de raspunsuri

semnificative la chestionar pentru a respinge sau a reţine itemii

acestuia. Astfel, dacă un procentaj mai mare de 25 % din

eşantionul de persoane normale ar răspunde semnificativ la un

astfel de chestionar cu destianţie psihopatologică, itemii acestuia

nu ar putea fi reţinuţi pentru că ei nu ar fi diagnostici pentru

cazurile de anormalitate.

3. Rolul teoriilor personalităţii în constructia inventarelor de

personalitate

Acest principiu mai poate fi formulat ca un imperativ de a utiliza

teoria subiacentă drept fundament conceptual în constructia

inventarelor de personalitate.

Teoria si instrumentul coexistă în conceptia unor autori: Cattell,

Eysenck, Guilford-Zimmerman, Guilford. Teoria poate conferi

probei o puternica validitate conceptuala sau de construct. Este

motivul care ne-a determinat să procedăm în cursul trecut la o

incursiune în cele mai reprezentative teorii ale personalităţii.

4. Un alt principiu se referă la metoda intuitiva sau raţională.

El subliniază iportanţa culturii şI experienţei ştiinţifice ale

psihologului în alegerea acelor itemi care sunt cei mai adecvati

47

pentru trasatura psihică investigată. Uneori alegerea itemilor

poate avea la baza doar intuitia enculturată a psihologului sau

poate sa fie rezultatul operationalizării teoriei elborate de

psihologul respectiv.

5. Metoda empirica: aceasta este intr-un fel asemanatore cu

acordul empiric cu criteriul, prin faptul că psihologul nu se

intereseaza atat de conţinutul itemilor cât de capacitatea itemilor

de a diferentia subiectii din punctul de vedere considerat. În

cadrul acestei metode exista urmatorii pasi:

*se realizeaza un ansamblu (set) de itemi, atât pe baza raţională,

prin operationalizarea unei teorii sau, cel mai lesne, prin

imprumutarea unor itemi de la alte chestionare consacrate..

*se aplica acest chestionar ipotetic pe un lot de subiecti format

din două grupuri asemanatoare din toate punctele de vedere, mai

puţin din punct de vedere al trăsăturii masurate.

*se determină frecventa raspunsurilor la itemi intr-un esantion

sau altul si prin metoda semnificatiei diferentelor se vede în ce

masura itemii diferentiaza din punct de vedere al trasaturii

respective în cele doua esantioane (loturi).

Adjectivul empiric are rolul de a sublinia faptul că experienţa

mai degrabă decât teoria determină care răspunsuri ar trebui

cotate ca fiind semnificative pentru atributul psihic măsurat (L.

Tyler, W. Bruce Walsh, 1979). Autorii citaţi exemplifică

această metodă cu următorul exemplu : Un răspuns este scorat

pentru scara Paranoia numai dacă apare mult mai frecvent la

subiecţii paranoizi decât la cei normali. Bineînţeles că împărţirea

48

subiecţilor în normali şi paranoizi se realizează pe baza

diagnosticului psihiatric.

6. Metoda analizei factoriale. Cuprinde următoarele etape (L.

Tyler, W. Bruce Walsh, 1979) :

1. Alegerea unui eşantion de subiecţi cât mai reprezentativ

pentru populaţia căreia i se adresează chestionarul, pe

care este aplicat acest instrument.

2. Corelarea răspunsurilor la un item cu toţi ceilalţi itemi.

Rezultă o matrice a intercorelaţiilor foarte mare.

3. Analiza factorială traduce (condensează) aceste

intercorelaţii în factori. Aşa cum vom vedea într-un curs

viitor R. B. Cattell reprezintă unul dintre exponenţii cei

mai de seamă a acestei direcţii.

4. Sunt păstraţi itemii care corelează cel mai înalt cu

factorii decelaţi în etapa precedentă.

Elaborarea chestionarelor de personalitate, indiferent de

metoda utilizată, parcurge o serie de etape: se alege în primul

rand tipul de chestionar potrivit scopului urmărit (consiliere,

selecţie, orientare, etc.); se construieste un set de itemi dupa

pricipiile si metodele enunţate mai inainte. În aceasta etapa au

loc unele ajustari ale chestionarului (standardizarea

instructajului, a tipului de raspuns, realizarea unor itemi sau

scale de validare ale chesionarului); se realizează unele exemple

introductive care preced itemii şI servesc pentru antrenament

preliminar administrării chestionarului. Are loc validarea

statistică a chestionarului prin: analiza de itemi, prin validarea

49

cu criteriul sau prin analiză factorială. În acesta faza are loc

standardizarea interpretării chestionarului, etalonarea lui.

Trăsătura psihică măsurată poate fi definită ca un mod stabil de

comportament. Ea are insuşirea scalaritatii deci se prezinta ca un

continuum între două extreme. Pentru a evalua persoana printr-o

trasatura sau alta trebuie să verificăm în ce masură raspunsurile

(frecventa, intensitatea lor) exprimă un anumit grad de

dezvoltare a trasaturii pentru subietul respectiv. Acest lucru nu

ar fi posibil în lipsa tabelelor de norme.

In constructia chestionarelor există o adevarată tendinţă

evolutivă care merge de la focalizarea cercetărilor din deceniile

trecute pe unităţile molare reprezentate de scalele chestionarelor,

la atenţia specială acordată astăzi unor aspecte moleculare care

ţin de constructia itemilor. Această noua directie este

inaugurata de o serie de psihologi, realizatori de chestionare

cum ar fi De Raad, Hofstee Angleitner, Caprara, Perugini,

Ostehdorf ş.a., aparţinând scolilor germană, olandeză ,

respectiv, italiană.

Deceniile 9-10 ale sec. trecut pot fi considerate o adevarata

epocă de aur în cercetarile privind constructia chestionarelor.

Autorii de chestionare si-au pus pentru prima dată o serie de

probleme privind modul de construcţie a itemilor (Pentru detalii

vezi în M. Minulescu, 1996)

Problemele cercetate de autorii moderni în constructia

chestionarelor:

50

Cum trebuie construit lotul initial de itemi si cum trebuie ei

scrisi, redactati ?

Cum influenteaza caracteristicile formale si de conţinut ale

formularii itemilor modul în care subiectii vor intelege acesti

itemi.? Aceste probleme vor sa demonstreze implicaţiile

extraordinare pe care limbajul utilizat în formularea itemilor il

are asupra ceea ce inteleg subiectii si asupra comportamentului

lor de raspuns, implicit asupra validităţii chestionarului.

Ca urmare a acestor probleme s-au elaborat strategii

speciale de elaborare a itemilor, strategii care-si pun

probleme de limbaj. Primul dintre cei care au elaborat o astfel

de strategie este Jakson. Metoda lui este următoarea:

Se alege un grup de judecatori (experti). Ei vor fi solicitaţi să

evalueze gradul de adecvare a itemilor la trăsătura măsurată de

chestionar. Li se furnizează alături de chestionarul ipotetic o

descriere a unor persone tintă (de exemplu două personaje

publice foarte bine cunoscute) care exemplifică prin

comportamentul lor trăsatura care ne interesează. Urmează

evaluarea de catre experti a probabilitatii ca persoanele ţintă să

aprobe fiecare din itemii respectivi. Judecatorii mai trebuie sa

aprecieze relevanţa itemilor propuşi pentru trasatura în cauză .

Mai exista o alta strategie elaborată în 1983 de Buss si Craick.

Ei au pus la punct urmatorul algoritm:

-Se realizeaza un set de trasături selectate în mod sistematic

dintr-un model de comportament interpersonal;

51

-Un esantion larg de subiecti identifică comportamente

observabile care corespund trasaturii respective, adică acele

comportamente care sunt manifestarea obiectivă a trasaturii în

cauză;

-Un alt lot de subiecti apreciaza prin rangare gradul de

reprezentativitate al acestor comportamente pentru trasatura

dată. Se pune intrebarea de ce nu folosim judecatori ci folosim

“oameni de pe strada”. Raspunsul ar fi acela ca această metoda

doreste sa capitalizeze experienta sociala privind cunoastrea

oamenilor, experienţă stocată în limbajele naturale.

Una din paradigmele fundamentale ale acestei direcţii în

constructia chestionarelor este larg intalnita în construcţia

instrumentelor care evalueaza personalitatea din perspectiva

modelului Big Five. Potrivit ei limba encodează, adica stochează

experienţa sociala de cunoaştere a persoanelor. Totuşi folosirea

limbajelor naturale naşte o serie de probleme privind imprecizia

termenilor. Angleitner si Osterndoff propun trei modalităţi de

contracarare a acestui inconvenient: 1) taxonomia tipurilor de

personalitate care pot fi regăsite în limbajul natural. Acesta

taxonomie cuprinde sase categorii de conţinuturi pe care le-am

putea intalni mai frecvent în limbaj: trasaturi stabile, stari si

dispozitii psihice, activitati, roluri sociale, relatii si efecte

sociale, abilitati si calitati, caracteristici fizice; 2) specificarea

unor criterii de excludere. De ex. excudem termenii care nu sunt

diferentiatori cum ar fi cei care se refera la originea geografica

52

( clasificarea oamenilor în olteni, moldoveni, ardeleni nu

conţine o experienţă tipologică demnă de a fi transferată ştiinţei)

Acesta este un filtru prin care reţinem termenii cu valoare de

cunoastere a personalitatii proveniţi din limbajul comun, şi de

respingere a celor fără o astfel de valoare. Apelam la o grilă de

identificare prin care se exclud termenii care nu intră în mod

potrivit în propozitii standard. Exemplu pentru: adjective : cât

de ….este X?; adverbe: cât de …. s-a comportat X?

De Raad în 1981 identifică o directie de valorificare a

limbajului comun personalitatii pe baza distincţiei realizate cu

ajutorul partilor de vorbire (adjective, substanative, verbe).

Substantivele, spune autorul, conduc la trăsaturi mai corecte si

mai bine definite si cuprind cele mai extreme semnificatii ale

dimensiunii cercetate. Adverbele, în schimb, sunt mai puţin

relevante pentru personalitate si, în masura în care considerăm

că sunt determinate de anumikte dispoziţii, captaeză aspecte

temperamentale. Adjectivele captează cel mai bine

caracteristicile de personalitate si nu întâmplător unele

chestionare functionează ca listă de adjective unde subiecţii

trebuie să le alegă pe cele care li se potrivesc cel mai bine .

Exită şi o directie, contrară, în realizarea chestionarelor

pe care o vom întalni la C.P.I. unde autorul a plecat de la itemi

aparţinând altor chestionare. În acelasi timp H. Gugh, autorul

CPI, a construit si itemi proprii.

În construcţia chestionarelor s-a desprins următorul principiu

privind validitatea scalelor: scalele care evaluează constructe

53

similare dar provin din chestionare diferite, tind sa cuprinda

aceiasi itemi, sau itemi relativi asemanatori, indiferent de

metoda de constructie si de teoria subiacenta.

PSIHODIAGNOSTICUL PERSONALITATI

NORMALE

1) Chestionarele elaborate de R.B. Cattell

Cattel defineste personalitatea ca pe ceva care ne permite sa

facem predicţii asupra comportamentului viitor al unei

persoane. Cattell (1957) adoptă o perspectiva operationala

asupra personalitatii proprie oricarui teoretician care isi

prelungeste cercetarile prin instrumente de psihodiagnostic .

Predictia in conceptia acestui autor este scopul central al

studierii personalitatii. Nu putem sa facem predictii acceptabile

asupra unei persoane intr-o situatie data decât în măsura în care

cunoaştem elementele de continuitate şi de constanţă din

structura personalitatii. Aceste elemente de constanta sunt

trasaturile, precum si patternurile acestora care reprezintă

constelatii de trasaturi. Prin urmare, trasaturile sunt unitatile

structurale ale personalitatii si reprezinta modalitatile constante

ale unei persoane de a reactiona la situatiile stimul. Trasaturile

de personalitate în conceptia lui Cattel pot fi decelate prin

54

analiza factorială care este un procedeu statistic de valorificare a

unei mase uriase de date obtinute prin efectuarea unor multiple

măsurători asupra personalitatii. Spre deopsebire de Allport,

Cattell nu este de acord că trasaturile ar avea o existenţă

obiectivată in fiecare individ. El mai degraba le concepe ca pe

niste costructe ipotetice deduse din observarea

comportamentului extern. Cercetarile lui Cattell privind factorii

de personalitate se origineaza in cercetarile lui Allport si Odbert

asupra vocabularului limbii engleze. Ei au extras iniţial aproape

17000 de cuvinte care aveau valoare de descriptori ai diferitelor

caracteristici de personalitate. Intr-o prima etapă Cattell reduce

aceasta lista la 171 de termeni dupa ce a eliminat cuvintele

sinonime. Rezultatele evaluarii interpretată corelational au

condus la o alta listă mai scurtă de 53 de grupuri de termeni.

Fiecare subiect al unui lot de cercetare a fost evaluat de 2

cunoscatori pe baza acestui lot de 53 de grupuri. S-a efectuat

analiza factoriala a acestei evaluari care s-a finalizat cu o lista de

12 factori. Ei reprezentau, conform conceptiilor lui Cattell,

trasaturile primare ale personalitatii. La nivel individual aceste

trasaturi se consteleaza în petternuri specifice datorita poziţiilor

diferite ocupate de fiecare subiect pe continuumul bipolar al

fiecarei trasaturi. Sunt mai multe modalitati de clasificare al

trasaturilor. Allport le clasifica în trasaturi comune si unice, cele

comune apartin tuturor oamenilor iar cele unice se manifesta cu

precadere in domeniul intereselor si atitudinilor specifice

fiecarui subiect. Astfel inteligenta, introversia, tendinta gregara

55

sunt exemple de trasaturi comune. Altă clasificare face

distincţie între trasaturi abilităţi, trasaturi temperamentale si

trasaturi dinamice adica motivationale. Cea mai importantă

clasificare din punct de vedere psihodiagnostic împarte

trasaturile in: trasaturi sursa si trasaturi de suprafata.

Trăsăsturile de suprafaţă sunt grupări de carecteristici ale

persoanei care coreleaza intre ele fara insa sa fie determinate de

o sursa unica. Ele sunt reprezentate de factori de ordin secundar

pe când trăsăturile sursă sunt factori primari. De asemenea în

virtutea acestui fapt trăsăturile de suprafaţă sunt mai putin

predictive deci se manifesta cu o constanta mai redusa in

comportament. Trasaturile sursă deriva din analizele factoriale si

sunt elementele de baza ale personalitatii. Ele pot fi

constitutionale sau modelate de mediu. Cattell a identificat 16

trasaturi care stau la baza predictiei comportamentului.

1 Chestionarul 16 P.F. (Sixteen personality Factors)

2 H.S.P.Q. –conceput pentru subiectii intre 12-18 ani (High

School Personality Questionnaire)

3. C.P.Q. –pt. copii intre 8-12 ani (Cattell Personality

Questionnaire).

4. E.S.P.Q. pt. copii intre 6-8 ani (Elem. School.....)

5. C.A.Q. (Clinical Analysis Questionnaire) compus din 16

trasaturi primare si 12 trasaturi pentru evaluarea anormalitatii.

CHESTIONARUL 16 P.F.

A fost publicat în 1950 şi are ca scop măsurarea factorilor

identificaţi prin analiză factorială şi anume, 12 factori primari şi

56

4 factori secundari. Factorii primari ţintesc aşa cum am mai

arătat trăsăturile sursă. Cattel a propus un ''Index universal'',

adică un sistem de codificare a factorilor bazat la început pe

litere, apoi pe cifre, pentru a stabili un mod de referire unic în

comunitatea ştiinţifică, cu privire la factorii investigaţi. Astfel,

fiecare factor are alocat un cod U.I.

Construcţia testului

Factorii se referă la următoarele aspecte ale personalităţii:

inteligenţă, temperament şi caracter. Chestionarul se

administzrează individual sau colectiv de la 16 ani în sus.

Vocabularul utilizat în construcţia itemilor implică un nivel

şcolar secundar.

Itemii au fost selectaţi pe baza saturaţiei lor în cei 16 factori şi

sunt formulaţi fie ca aserţiuni referitoare la subiectul evaluat fie

ca opinii sau atitudini generale, fie ca teme de rezolutivitate.

Chestionarul 16PF ste unul dintre cele mai cunoscute

chestionare destinate investigarii in zona normalitatii. Este

format din 187 de itemi care sunt saturati in trasaturile sursa si

sunt construiti fie ca intrebari fie ca afirmatii. Obligatoriu

fiecare item este urmat de trei raspunsuri: a,b,c. Subiectul este

antrenat să aleaga raspunsul care îl reprezintă cel mai bine, care

este cel mai aproape de modul său de a fi, de a gândi, de a

actiona. Fiecare variantă de raspuns este cotată, are din start un

anumit punctaj de 0 , 1 sau 2 puncte.

De obicei chestionarul are aspectul unei broşuri (caiet). Se

obisnuieste ca raspunsurile să fie date pe pe foi de raspuns pe

57

care subiectii isi noteaza mai intai datele de recunoastere nume,

prenume, varsta etc.

Prima pagină a caietului conţine un instructaj in care subiectilor

li se precizeaza confidentialitatea rezultatelor, necesitatea de a

raspunde cat mai sincer si de a zabovi cat mai putin in alegerea

raspunsurilor. De asemenea li se cere subiecţilor să utilizeze cât

mai rar (de cel mult 3 -4 ori răspunsul de mijloc). Instuctajul se

termina cu patru exemple care au rolul de a-i familiariza pe

subiecţi cu modalitatea corectă de lucru. Subiecţii citesc cu

atenţie fiecare item si la numarul de ordine corespunzator, pe

foaia de raspuns, marcheaza cu o cruce căsuta a, b, c după cum

aleg unul sau altul dintre cele trei raspunsuri. Chestionarul se

administreaza fara timp impus. Există doua forme paralele ale

chestionarului. În a doua formă itemii sunt reformulati dar

tintesc acelasi aspect al comportamentului.

Putem administra fie o forma fie alta sau pe amandouă pentru a

efectua comparaţii.

Fiecărui factor îi sunt alocaţi între 10 şi 13 itemi. Cei 16 factori

sunt enunţaţi în cele ce urmează:

A. Schizotimie-ciclotimie

B. Inteligenţă generală - deficit intelectual sau gândire greoaie.

C. Stabilitate-instabilitate emotionala (forta eului)

E. Supunere-dominare (submisie/ascendenta)

F. Taciturn-expansiv

G. Constiinciozitate-lipsa constiinciozităţii (nepasator,

indiferent- forta supraeului)

58

H. Timiditate-cutezanţă, îndrăzneală (Threctia- Parmia.

I. Maturitate-imaturitate emotionala (Harria-Premsia)

L. Încredere-suspiciune (Alexia-protensia)

M. Practic-imaginativ (Praxernia- Autia

N. Naivitate-clarviziune

O. Încredere-neliniste

Q1 Conservatorism-radicalism

Q2 Dependenta-independenta

Q3 Caracter controlat-necontrolat (capacitatea de integrare,

conştiinţa de sine)

Q4 Relaxat-frustat (tensiunea ergică)

Literele cu care sunt notati factorii reprazinta ordinea lor de

extragere prin analiza factoriala.

Descrierea detaliată a conţinutului factorilor, indispensabilă

interpretării protocoalelor la test, se găseşte în M. Minulescu

(Chestionarele de personalitate în evaluarea psihologică, Ed.

Carell Publishing House, Bucureşti, 1996, p.227-240.

Prelucrarea protocolului

Peste foaia de raspuns se aplica o grilă cu orificii

corespunzatoare raspunsurilor semnificative. Examinatorul

insumează punctajele pentru fiecare factor si le raporteaza la un

etalon construit pe 11 clase normalizate.

Cotele brute corespunzatoare primului factor se transformă in

note standard, aceste note sunt reprezentate pe un profil grafic

59

marcând cu o cruce punctul corespunzator notei standard

obtinute de subiect la fiecare factor.

Pe baza acestui profil se realizează interpretarea rezultatelor

administrării chestionarului.

Principii de interpretare

Potrivit modului in care au fost elaborati, factorii sunt

independenti deci oferă fiecare o informaţie suplimentară.

Se elimina din interpretare factorii care se situeaza in zona de

semnificatie psihologica zero, adica in intervalul de note 4, 5, 6,

aceasta reprezentand media.

Un alt pas in interpretarea protocolului unui subiect il reprezinta

interpretarea notelor extreme ale factorilor cu cele mai mici

respectiv cele mai mari note standard. Considerăm că acestea

sunt trasaturi care, cu o probabilitate mai mare decat celelalte, il

caracterizeza pe subiect in virtutea principiului extremitatii

propus de Paunonen şi Jackson (1985). Aşa cum am văzut în

cursul trecut, potrivit acestui principiu, cu cât o trasătură este

mai extremă, adica se situeaza mai aproape de unul sau altul din

cele două capete ale continuumului bipolar, cu atât trăsătura

respectiva este mai predictivă.

Pasul următor constă în a interpreta in conexiune diversele

adjective care descriu factorii, fie prin augumentarea acelora

care se repeta in consonanta, fie prin excluderea acelora care

apar prin disonanta (manualul chestionarului contine descrieri

ale acestor dimensiuni realizate pe baza unor adjective).

60

Cattell precizează faptul că numai prin interpretarea în

conexiune a semnificaţiile tuturor factorilor se poate realiza o

predicţie validă cu privire la o trăsătură primară sau alta din

cadrul profilului psihologic rezultat. De exemplu, ar trebui ca

semnificaţia factorilor O şi Q4 să concorde în cazul unui subiect

nevrotic, în sensul că la ambii factori subictul ar trebui să se

situeze în zona defavorabilă care semnifică o anxietate generală

crescută.

Ultimul pas consta in desprinderea semnificaţiei unice a profilui

individual prin interpretarea acestuia în lumina informaţiilor

provenite din alte surse: alte chestionare, observaţie, date

biografice, interviu etc.

Cattel funizează şi o altă modalitate, mai rapidă dar şi mai

grosieră de valorificare şi de interpretare a datelor provenite din

administrarea chestionarului 16PF. Este vorba de posibilitatea

de a extrage patru factori secundari care echivalează cu

trăsăturile de suprafaţă. Aceştia sunt: Factorul I - Adaptare vs.

anxietate; factorul II - Introversie vs. extraversie; factorul III -

Emotivitate vs. dinamism; Factorul IV - Supunere vs.

independenţă. Unii dintre cei 16 factori sunt repartizaţi pe cei

patru factori de ordinul doi. Factorii de ordinul doi se obţin prin

însumarea notelor standard, obţinute de subiect la acei factori

primari alocaţi. Înainte de a fi adunate notele standard se

pondereză funcţie de contribuţia fiecurui factor primar la

factorul secundar respectiv. Aceste ponderi sunt furnizate de

manualul testului.

61

Pentru seminar (tutorial), privitor la prelucrarea şi interpretarea

testului studenţii vor consulta Minulescu, op. cit., în special, p.

243-244.

CHESTIONARUL CATTELL PENTRU

DETERMINAREA NIVELULUI DE

ANXIETATE

Se mai numeşte ''Foaie de auto-analiză''. Este un test care deşi a

fost validat pe cazuri de nevroze şi psihoze poate fi utilizat în

selecţie şi orientare şcolară şi profesională pentru a despista

subiecţii cu un nivel anormal de anxietate.

Câteva consideraţii despre anxietate

Anxietatea este un simptom central in psihopatologie iar

aprecierea sa ridica probleme serioase. Exista o relatie

neliniara intre anxietate si capacitatea adaptativa a subiectului

faţă de exigentele mediului. S-a constatat in psihologia muncii

ca persoanele cu un nivel moderat de anxietate sunt mai

constiincioase decat cele lipsite de anxietate sau decat cele cu

grad inalt de anxietate. Un nivel de anxietate moderat, combinat

cu un nivel peste mediu al capacităţii intelectuale reprezintă un

bun temei pentru un prognostic favorabil în multe tipuri de

activităţi umane.

Definită drept teamă fără obiect, anxietatea se distinge prin trei

caracteristici: sentimentul iminenţei unui pericol, alertă psihică

generalizată faţă de un pericol imaginar, sentimentul de

neputinţă în faţa pericolului real sau imaginat. Anxietatea ca

62

trăire subiectivă este însoţită de o serie de semne somatice:

dificultăţi respiratorii şi cardiace, contracţii, paloare, etc. Se

deosebeşte de angoasă al cărei tablou simptomatic cuprinde o

mai mare intensitate a semnelor somatice. Se deosebeşte de

nevroză, la ultima incapacitatea adaptativă şi rigiditatea

opţiunilor fiind mult mai manifeste. De altfel cercetări bazate pe

analiză factorială au relevat existenţa unui factor oblic (a cărui

corelaţie este diferită de zero) în raport cu nevrotismul (UI23)

care îmbrcă o simptomatologie specifică: tensiune psihică, lipsa

încrederii în sine, teama de a nu greşi, instabilitate, semne

psihosomatice, ca de ex. tremurul extremităţilor. Acest factor,

anxietatea, are indexul universal UI24. Nevrotismul este o

trăsătură unitară, o trăsătură sursă, pe când anxietatea este mai

degrabă efectul sumatoriu al unor factori sursă, ca cei care vor fi

enumeraţi în continuare. Deci factorul anxietate este secundar şi

rezultă din combinarea următorilor cinci factori primari: Q3-

conştiinţa de sine, C-forţa eului, L- suspiciune, tendinţă

paranoidă, O-culpabilitate şi Q4-tensiune ergică.

În concepţia lui Cattell anxietatea implică o stare tensională

interioară, instabilitate, lipsa curajului în faţa vieţii, precum şi o

componentă psihosomatică.

Prezentate în mod succint, conţinuturile factorilor sursă sunt

următoarele:

1. Conştiinţa de sine (Q3), nivelul de integrare al

comportamentului în jurul unui sentiment de sine unificator.

63

2. Forţa eului (C) - exprima capacitatea de control imediat si de

a exprima tensiunile intr-un mod adaptat si realist. Un eu

ingrijorat si apasat, incarcat este un eu anxios. Pe de altă parte o

anxietate ridicată împiedică maturizarea eului şi îl determină să

regreseze.

3. Insecuritate sau tendinte paranoide (L). Lipsa de securitate

alimentează comportamentele compensatoare: idei de grandoare,

de persecutie, subiectul devine procesoman, extrem de orgolios.

4. Înclinatie spre culpabilitate (O) caracteristica centrală este un

sentiment de nedeminitate.

5. Tensiunea ergica. Exprimă gradul în care anxietatea apare ca

o presiune exercitată de pulsiunile nesatisfacute; ea se manifesta

printr-o înclinatie catre emotivitate, încordare, nervozitate.

Descrierea probei

Chestionarul de anxietate este compus din 40 de itemi dintre

care primii 20 sunt destinaţi investigării formei manifeste (A) iar

ultimii 20 sunt alocaţi formei voalate, indirecte a anxietăţii (B).

Testul se prezintă ca un caiet cu patru pagini. Prima pagină

conţine instrucţiuni şi exemple de itemi. Celelate două pagini

conţin cele două grupări de itemi. Pe ultima pagină este tipărit

un tabel de interpretare unde se centralizează scorurile la test şi

unde acestea sunt transformate în scoruri stanfdard.

Modul de repartizare a itemilor pe factori în cadrul fiecărei

jumătăţi ţine seama de ponderea fiecărui factor primar şi este

următorul: Q3 - 4 itemi, C - 3 itemi, L - 2 itemi, O - 6 itemi,

Q4- 5 itemi.

64

Administrarea, corectarea şi interpretarea testului

Aplicarea testului nu necesită mai mult de 5-10 minute şi are loc

individual sau colectiv. Examinatorul evită termenul de

anxietate şi îi prezintă subiectului testul ca pe o foaie de

autoananliză.

Corectarea testului se realizează cu aj. grilelor. Notelor brute

pentru fiecare factor sursă li se aplică corecţii de vârstă şi sex.

În interpretarea testului se ţine seama atât de nota de anxietate

globală, atât de aspectul direct sau de cel manifest cât mai ales

de notele standard corectate pe fiecare factor, pentru a decela

sursele de anxietate ale subiectului. Astfel o astfel de sursă se

poate origina în pulsiuni refulate (Q4), într-un eu slab (C) sau

într-o lipsă de securitate socială (L) etc

CHESTIONARUL DE PERSONALITATE PENTRU

NIVEL SECUNDAR (H.S.P.Q.) (HIGH SCHOOL

PERSONALITY QUESTIONNAIRE)

A fost elaborat de către R. B. Cattell şi H.B. Beloff. Se aplică

subiecţilor între 12 şi 17 ani.

Descrierea probei

Investighează 14 factori de personalitate care s-au dovedit

experimental a fi independenţi Fiecăruia dintre ei îi sunt alocaţi

10 itemi. Chestionarul are două forme paralele A şi B samănător

probei 16PF.

65

Factorii de personalitate măsuraţi de chestionar sunt următorii:

A, B, C, D, E, F, G, H, I, J, O, Q2, Q3, Q4. Studiul corelaţional

al acestor factori cu cei din 16 PF a relevat suprapunerea

conţinutului lor. De aceea simbolurile alocate sunt cele din

Indexul Universal. Remarcăm că în acest chestionar nu se mai

regăsesc următorii factori prezenţi în 16PF: L, M, N . De

asemenea apar în plus faţă de 16 PF factorii: D (temperament

flegmatic, greoi - excitabilitate) şi J (coasthenia-zeppia;

participant-individualist).

Date despre caracteristicile psihometrice ale chestionarului

Manualul testului furnizează date privitoare la relaţia dintre

magnitudinea factorilor şi succesul şi/sau interesul într-o serie

de activităţi: şcolare, sportive. Alte studii se referă la relaţia

factorilor HSPQ cu adaptarea şcolară, cu aptitudinile de

conducere sau cu comportamentul delicvent. Rezultă că testul

HSPQ are bune rezultate in psihodiagnosticul subiecţilor

adolescenţi.

Validitatea conceptuală a probei rezidă într-o serie de studii

întreprinse de Cattell şi Sealy (1966), Shaie (1966), Bernie

(1968), ş.a. care au relevat că unele aspecte majore ale

personalităţii se schimbă în cursul adolescenţei, pe măsură ce

sex - rolurile se diferenţiază, cu o amplitatudine care ţine de sex.

Astfel în cursul adolescenţei creşte nivelul de sociabilitate de

dominanţă şi de adaptare socială, dar acest progres are loc în

intervale diferite şi cu o dinamică diferită pentru baieţi şi fete.

66

Aceste modificări sunt menţionate de obicei la nivelul fiecărui

factor.

Atfel la nivelul factorului A (ciclotimie - schizotimie), s-a

constatat ca de la 11-17ani are loc o crestere a sociabilitatii si o

reducere a sentimentului de insingurare. La baietii peste 18 ani

are loc o crestere a obiectivitatii si in general a scepticismului.

Fetele inregistreaza in acelasi interval un declin slab catre

ciclotimie (mai vorbarete, mai comunicative).

Privitor la factorul B-are loc o crestere stadiala a inteligentei,

mai marcanta între 11-15 ani.

Factorul C (forta eului) nu înregistrează nici o crestere

semnificativa la nici unul dintre cele doua sexe.

Factorul D (flegmatic - excitabil). S-a constatat ca intre 11-17ani

are loc o scadere a excitabilitatii si nesigurantei paralel cu o

crestere a identitatii personale.

Factorul E (submisie - ascendenta sau supunere / dominanta). S-

a constatat ca la fete dominanta creste intre 11-17 ani, apoi (18-

23 ani) scade catre submisie . Dimpotriva, la baieti această

trăsătură sursă creste între 18-23 de ani.

Factorul F (insusirea de fi expansiv sau non expansiv, taciturn).

Creste constant în intervalul 11-17 ani, apoi între 17-19 ani

urmează o fază de platou, dupa care urmeaza o scadere a

expansivitatii. Adulţii nu mai sunt atat de exuberanti.

Factorul G (forta - slăbiciunea supraeului). Nu s-a consatat nici

o tendinta.

67

Factorul H (timiditate - îndrăzneală). Are loc un usor declin al

timidităţii odata cu vârsta.

Factorul I (realismul - lipsa de realism) inregistreaza o crestere a

realismului in preadoloscenta la baieti, iar la fete intre 15-18 ani.

Factorul J (coashenia-zeppia). Are loc o creştere a participării la

grup, mai intensă la fete comparativ cu băieţii.

Factorul O (încredere în sine - îngrijorare). Sentimentul culpabil,

temător este mai relevant la fete şi scade mai semnificativ la

băieţi.

Administrarea şi interpretarea testului

Chestionarul se administrează individual sau colectiv sub forma

unui caiet împreună cu o foiae de răspuns. Vocabularul testului

este la nivelul de înţelegere de 11 ani, totuşi dacă subiecţii au

dificultăţi de înţelegere este recomandabil ca întrebările să fie

citite. Pentru a evita rămânerile în urmă ale unor copii şi pentru

a păstra un ritm convenabil de lucru, examinatorul face apeluri

reânoite cu privire la momentul unde ar trebui să se găsească

subiecţii. Scorurile brute la nivelul fiecărui factor sunt raportate

la un etalon cu 11 clase normalizate. Se considera că intervalul

3-7 corespunzător sumei dintre medie şi plus sau minu abaterea

standard egală cu 1 ar cuprinde varianţa normalităţii. Devin

semnificative scorurile care depăşesc 7 sau sunt mai mici decât

trei.

Interpretarea rezultatelor la test implică două direcţii care nu ar

trebui să fie disjuncte ci mai degrabă complementare: a)

68

interpretarea bazată pe descrierile factorilor furnizate de manual;

b) predicţia unui anumit tip de comportament (scolar, sportiv) pe

baza ecuaţiilor de predicţie. De asemenea, principiile precizate

la 16PF sunt şi aici valabile.

Redăm în anexa 1 după Minulescu (1996) descripţia factorilor

CHESTIONARUL C.P.I. (CALIFORNIA

PSYCHOLOGICAL INVENTORY)

A fost realizat de directorul Deparatamentului de psihologie de

la universitatea Berkeley, Harrison G. Gough în 1965. Proba

inaugurează in optica de realizare a chestionarelor o directie

noua.

El este destinat in mod expres psihodiagnosticarii personlitatii

normale. Harrison Gough a avut intentia de construi un

instrument destinat normalitatii psihice pornind de la realitatile

fiintei normale, obisnute. C.P.I. difera nu numai de MMPI

(Inventarul Minnesota) dar si de chestionarul 16 P.F care, de

asemenea, vizeaza structura personalitatii normale.

Spre deosebire de directia factorialista care pleaca de la un

model conceptual al personalitatii pe baza caruia identifica

trasaturile, adica factorii de personalitate, pe cale statistica, H.

GAUGH a preferat sa utilizeze acei termeni discriptivi din

limbajul natural pe care oameni ii utilizeaza in atribuirile lor

reciproce. El le-a numit concepte populare. Gough nu cauta o

anumita tipologie sau o anumita dimensiune psihica la care

69

persoana să fie raportata Deci el nu adopta o teorie formala ci se

sprijina pe aceste concepte populare care apar in mod curent

interrelationarea sociala, care se pot gasi in toate culturile si

toate societatile. Poptrivit acestei poziţii, arată el, termenul

dominant a fost utilizat de Plutarh pentru a-l caracteriza pe

CEZAR dar il putem utiliza si noi pentru a descrie

comportamentul unei persoane dominante din viata publica

contemporană. Pe de altă parte termenul are aceeaşi conotaţie

oriunde, la noi şi în Zanzibar.

Metodei de realizare a chestionarului si chestionarului

insusi i s-au adus cateva critici carora Gaugh le-a raspuns cu

promtitudine. Iată câteva dintre ele:

1) Termenii ''populari'' nefiind definiti univoc ( asa cum a facut

Cattell) pot fi interpretati diferit de utilizatori in virtutea

propriilor lor ideosincrazii. Gaugh a replicat că inadevar

termenii nu sunt atat de precisi, dar utilizarea lor prezintă

avantajul că prin ei se realizeaza dezideratul fundamental al

chestionarului si anume acela de a facilita comunicarera intre

psihodiagnostician si subiect. Ei pot comunica astfel intr-un

limbaj uzual. Studii interculturale au arata ca instrumentul este

relevant indiferent ca este utilizat in Japonia sau in Romania.

2) Lipsa de independenta a scarilor. În adevar scarile, adica

grupurile de itemi nu sunt prea independente conţinuturile lor

suprapunându-se parţial. Acest lucru a fost constatat prin anliza

corelationala. Scările C.P.I. coreleaza foarte inalt, totuşi Gaug

sublinieaza ca din cercetarile facute pe datele rezultante din

70

aplicarea chestionarului, a rezultat ca totusi chestionarul are o

buna validitate de construct deoarece opereaza cu concepte din

zona normalitatii. El este un excelent instrument de investigare a

persoanei asa cum este ea, cum simte, cum gandeste in

imprejurarile cele mai obisnuite ale vietii, in primul rand în

imprejurarile sociale deoarece persoana traieste in primul rând

în contexte sociale.

Primele scari ale chestionarului sunt publicate de Gough in

1948. In 1951 apare prima editie cu 15 scale, iar 1972 apare

editia cu 18 scale alcatuita din 462 itemi, prima avand 480.

(Despre varianta din 1987 care are 20 scale si 462 itemi gasiti

informatii in Horia Pitaru si Monica Albu, Inventarul

psihologic California –prezentare si rezultate experimentale,

Revista de psih. nr. 3-1993. Este vorba de modelul cuboid de

interpretare a chestionarului unde se opereaza cu trei vectori).

Varianta 1972 este cea mai cunoscuta si mai usor de

administrat. Cele 18 dimensiuni de personalitate sunt grupate in

4 categorii mari:

Prima categorie include primele 6 dimensiuni (scale) care

relevează impreuna ceea ce se numeste competenta

interpersonala, adica potentialul de afirmare al persoanei in

context social şi care angajează siguranta de sine, imaginea de

sine, adecvarea interpersonală etc. Desi se foloseste termenul de

factor, acesta trebuie pus intre ghilimele deoarece nu toate

aceste trasaturi sunt obtinute prin analiza factoriala, marea

majoritate fiind construite pe baze rationale (metoda rationala

71

intuitiva). Primii sase factori sunt: dominaţa-Do, capacitate ade

statut-Cs, sociabilitate-Sy, prezenta sociala-Sp, acceptarea de

sine-Sa, starea (sentimentul) de comfort sau de bine-Wb,

A doua categorie în care sunt grupate următoarele şase scări

indica optiunile valorice si maturitatea, respectiv nivelul de

integrare in sistemul valorilor adică in ce masura aceste reguli

care functioneaza la nivelul societatii sunt interiorizate ca fiind

ale noastre. Scările incluse sunt: responsabilitatea-Re,

socializarea –So, autocontrolul-Sc, toleranta-To, tendinta de a

face impresie buna –Gi, alinierea, conformarea la modelul

comun de comportare al celorlalti oameni,comunalitatea- Cm.

A treia categorie cuprinde următoarele trei scale in care

potentialul de realizare personala si de focalizare pe valorile

intelectuale se exprima cu o anumita pregnananta: realizarea

prin conformism –Ac, realizarea prin independenta-Ai, eficienta

intelectuala (eficacitate)-Ie.

A patra grupa are in componenta scale care evaluaeza: stilul

personal si anume inclinatia sau intuitia psihologică – Py,

flexibilitatea – Fx, feminitatea - Fe (aceasta scara este pentru

feminitate /masculinitate).

Administrare

Mod de aplicare: chestionarul se compune din 462 itemi.

Poate fi administrat in colectiv sau individual, persoanele trebuie

sa aiba un nivel de instruire general, sa inteleaga sensul

intrebarilor. Modalitatea de raspuns este de a face o cruce pe o

foaie de raspuns la adevarat sau fals in casutele A-F dupa cum

72

unul sau altul dintre raspunsuri este acela care se potriveste

subiectului. Subiectii, printr-un instructaj prealabil care ocupa

prima pagina a chestionarului, sunt atentionati sa raspunda cat

mai sincer alegand primul raspuns care le vine in minte,

nezabovind prea mult in alegerea raspunsului si nelasand itemi

fara raspuns .Prelucrarea foii de raspuns se face fie cu ajutarul

calculatorului. Se citeste foaia cu aj scanner-ului, o duce intr-un

interpretator si fiecarei scale ii este alocata o cota bruta care

reprezinta totalizarea punctelor corespunzatoare raspunsurilor

semnificative intrunite de subiect. Raspunsurile la unii itemi

sunt semnificative daca au valoarea ''Nu'' iar la altele valoarea

''Da''. Varianta clasica este de a utiliza grile de corectie ca si la

16P.F. Cotele brute sunt transformate in note standard, de

obicei in note T care au media egala cu 50 si abaterea standard

egala cu 10. Prin unirea nivelurilor intrunite de subiect la fiecare

scala se obtine un profil grafic pe baza caruia se face

interpretarea.

Principii de interpretare

Persoane antrenate si calificate in C.P.I., interpretează profilurile

pe baza unor ipoteze care sunt controlate parcurgând o serie de

etape care conduc către o perspectivă structurală asupra

subiectului. Intrepretarea unei sacle se efectuează numai prin

intercorelaţie cu profilul în ansamblu şi cu alte scale. Etapele

interpretării sunt următoarele:

73

a) Validarea protocolului. Se procedează mai întâi la o validare

simplă controlând dacă subiecţii au răspuns la toate întrebările,

alegând pentru fiecare una dintre variantele de răspuns.

Interpretarea unui protocol incomplet are o scăzută validitate. Se

controlează de asemenea dacă există o predominanţă a

răspunsurilor ''Da'' sau ''Nu'' care ar reliefa un anumit montaj al

subiectului, care de asemenea ar invalida protocolul.

Urmeaza apoi o validare prin scale specializate: Wb,Gi,Cm.

De ex. daca un protocol intruneste la factorul Gi un scor sub 20

il vom interpreta cu multa prudenta. La scara Wb tendinta de

falsificare se pune in evidenta daca se obtine un scor sub 29. În

acest caz protocolul trebuie interpretat cu multă prudenţă. În

general sunt două modalităţi de falsificare: exagerarea

dificultăţilor sau negarea lor. Tendinta de a falsifica inconstient

raspunsurile mai poate fi evidenţiată de scorurile mici la: Sc

(self control), To (toleranta), Ai (realizare prin independenta) si

Fx (flexibilitate). Scorurile mari la toate scalele dar in special la

Gi arata că falsificarea raspunsurilor a urmarit punerea intr-o

lumina favorabila a subiectului.

b) Analiza scorurilor globală a scorurilor T pentru fiecare scală.

Prima impresie in interpretarea profilului ne-o da modul in care

scorurile sibiectului se situaza deasupra / dedesuptul liniei

medii reprezentata de T=50. Daca toate scarile se situeaza peste

T=50 atunci putem emite ipoteza ca avem o persoana

(personalitate) pozitivă care se adaptează la exigenţele mediului

74

său de viaţă. În acest stadiu al interpretării se ţine cont de

scorurile extreme, foarte mari şi foarte mici.

c) Se pleacă de la gruparea scalelor pe cei patru factori

menţionaţi, prilej cu care vedem in ce masura o grupa este mai

dezvoltata decat cealalta şi cat de sus, fata de medie, se situeaza

factorii respectivi. De exemplu dacă la factorul I cu scalele de la

Do la Wb, inclusiv, notele standard sunt superiuoare mediei

putem emite ipoteza că subiectul este extrovert, cu motivaţie şi

disponibilităţi de afirmare. Pentru cazul când notele sunt

scăzute, în special la Sp şi Sy presupunem o orientare

introvertită.

O serie de studii factoriale au relevat posibilitatea interpretării

pe baza grupării scalelor după alţi factori decât cei amintiţi:

I. Factorul sănătate mentală, adaptare şi conformism social

cuprinde scalele: Wb, Re, So, To, Gi, Ac.

II. Factorul eficacitatea interpersonală: Do, Cs, Sy, Sp, Sa.

III. Independenţă în gândire şi acţiune (opusă conformismului şi

rigidităţii): Ai, Fx, To, Py.

Trebuie să se ţină cont în interpretare de relaţia curbilineară între

nivelul unor scale şi comportament în virtutea căreia unele note

standard situate cu mult desupra mediei au o semnificaţie la fel

de negativă ca şi cele situate dedesubtul mediei.

d) Analiza de pattern ţine cont în interpretarea unei scale de

relaţia acesteia cu un alt grup de scale. Semnificaţia unei

tendinţe se precizează prin aportul de semnificaţie al altor scale.

75

Astfel Do se interpretează în raport cu Gi şi Sy, So în raport cu

Sc, Rs în relaţie cu Cs, etc.

Se procedează la analiza adjectivelor care sunt ataşate celor

două niveluri (mare- mic) ale fiecărei scale extreme, procedeu

prin care se obţine o primă descriere a persoanei.

Un alt pas in interpretare este apelul la ecuatiile de

regresie realizate pe anumite ocupaţii sau categorii de persoane.

Numeroase studii corelaţionale efectuate cu CPI au aratat ca

anumite scale au o valoare predictiva pentru diverse

comportamente :academic, delicvent, profesional. Daca un

subiect este delicvent, pentru a face diagnosticul personalitatii

sale, dupa ce am parcurs pasii enumeraţi, apelam la ecuatia de

regresie pentru a controla in ce masura cele cateva scari care

intra in ecuatia de regresie sunt predictibile pentru

comportamentul deviant ulterior. Iată o serie de ecuaţii de

regresie construite de Gough (1964):

Reuşita şcolară pentru băieţi = 24.737 + .45 Cs - .344 Sp + .373

So - .31 Gi + .175 Ac.

Reuşita şcolară pentru fete = 20.116 + .317 Re + .192So - .30Gi

+ .227Sc + .28 Ai + .24Ie.

Evident că aceste ecuaţii predictive fiind construite pe

eşantioane normative străine au o validitate limitată pentru

populaţia românească.

Alte ecuaţii de predicţie au fost realizate pentru

comportamentele creative şi delicvente.

76

CHESTIONARUL E.P.I (H.J. EYSENCK)

Eysenck are o originala conceptie despre personalitate,

fundamentata pe un foarte mare numar de cercetari ce se intind

pe mai bine de o jumatate de secol. El a consacrat toate

eforturile sale pentru a descifra bazele biologice ale

personalitatii. Personalitatea ca si inteligenta, in conceptia sa, au

o situaţie comună, sunt configurate printr-un dat genetic care

reprezinta aspectul lor genotipic, aspect care doar in limite

foarte restrinse poate fi modificat de condiţiile fenotipice, adică

prin ansamblul factorilor sociali, educationali care determina

istoria individuala.

Exista tendinta, in ultima vreme, in rindul unor cercetatorilor

americani, de a continua aceste cercetari, in laborator, pentru a

identifica anumiti cromozomi responsabili de anumite trasaturi

tipologice. Exista insa si cealalta persepectiva, care accentueaza

rolul social al educatiei si al invatarii,in dezvoltarea

personalitatii.

Eysenck este autorul unu model tridimensional al personalitatii

ce cuprinde:

1. extraversia / introversia

2. nevroticismul

3. psihotismul (personalitatea psihotica). La aceasta a treia

dimensiune ajunge in 1975, pina atunci operind doar cu primele

doua.

77

Cercetarile lui experimentale au urmarit sa descifreze bazele

fiziologice ale acestor dimensiuni fundamentale. Dupa Eysenck

personalitatea este suma totala a modelelor comportamentale

prezente sau potentiale asa cum sunt ele determinate de mediu si

ereditate, precum şi interactiunea functionala a patru mari

modele comportamentale:

-cognitiv – se refera in special la inteligenta,

-conativ – se refera la caracter,

-afectiv – se refera la temperament,

-constituţia somatica

Pe de altă parte, personalitatea este, pentru Eysenck, rezultatul

interacţiunii dinamice a 4 nivele:

1-nivelul bazal al actelor mentale care apar singular

2-nivelul deprinderilor sau al actelor mentale habituale

3-trasaturile care reprezinta corelatii intre actele mentale

habituale

4-tipul de personalitate care rezulta din corelarea trasaturilor de

la punctul trei; trasaturi care se consteleaza in sindroame de

trasaturi.

Cele 4 nivele corespund unor patru tipuri de factori care au

rezultat din analiza factoriala:

1. factorul de eroare corespunde nivelului 1

2. factori specifici corespunde nivelului 2

3. factori de grup corespunde nivelului 3

4. factori generali, primari - primii care se extrag prin analiza

factoriala.

78

In conceptia lui Eysenck factorii primari sunt niste trasaturi

continue unde persoanele se situeaza intr-un capat sau altul al

acestui continuum. El crede in analiza factoriala, considerând că

cel putin in aceasta etapa este singura metodă care poate

conduce la determinarea anumitor invarianti si trasaturi

constante ale firii pe baza carora personalitatea sa poata fi

explicata in mod pertinent.

Eysenck completeaza ca explorarea personalitatii nu se rezuma

doar la aplicarea analizei factoriale ci aceste date trebuie sa fie

completate cu informatii din alte surse: evaluari, autoevaluari,

informatii anamnestice si nu in ultimul rind cu rezultatul unor

cercetari experimentale. Deci, deseori când descriem tabloul

unuia sau altuia dintre acesti factori, se ataseaza drept trasaturi

sau caracteristici ale personalitatii respective: modul cum

indeplineste anumite sarcini, cum raspunde, timpul de reactie,

desenul in oglinda etc.

In “Biological bases of personality” (1967) Eysenck

semnalizeaza importanta bazei biologice a personalitatii si a

aportului limitat al influenţelor mediului care reusesc doar

usoare schimbari, un fel de poleiala asupra personalitatii

deoarece cind situatiile de criza impun manifestarea fortata,

acest invelis dispare si personalitatea se manifesta in toata

''goliciunea'' ei genotipica (acest lucru se intimpla mai ales cind

personalitatea se indreapta spre patologie).

79

Eysenck leaga tipurile psihologice de nivelurile de

activare ale diverselor parti ale creierului. Astfel, rezulta o serie

de date cu carater experimental:

- introversia / extraversia ar fi influentata de sistemul reticulat

activator ascendent

- nervrotismul este influentat de un grad mai mare de activare al

sistemului limbic.

- psihoticismul este bazat pe sistemul hormonal, androgin, pe

glandele endocrine, care determina caracterul masculin.

Cauzalitatea genetica a personalitatii se manifesta prin

carateristicile fiziologice, hormonale si neurologice. Ereditatea

se manifesta ca predispozitie a organismului de a raspunde într-

un anumit fel la stimulii mediului. Comportamentul observabil

este ceea ce inregistram fie cu chestionare, fie prin observatie

directa ceea ce reprezinta mai degraba o sinteza a diferentelor

constitutionale in interactiune cu mediul.

Descrierea celor 3 superfactori ai personalitatii:

1. Extraversia / introversia - înseamnă capacitatea de afirmare,

sociabilitatea, energia, dominanta. Aceste descrieri sunt

manifestarile fenotipice, deci nu genotipice, ale personalitatii.

Personalitatii de tip extravert ii este proprie tendinta de a

dezvolta simptomele isteriei de conversie, tendinte ipohondrice.

Ea are un trecut profesional defavorabil (schimbarea frecventa a

locului de munca, a institutiei, absenteism etc), manifesta o mai

mare probabilitate de accidentare, are dureri, neplaceri fizice.

80

Din punct de vedere constitutional dimensiunea orizontala

prevaleaza in raport cu cea verticala, aceasta persoana este mai

degraba picnica. Nivelul de performanta generala este scazut dar

aceasta persoana are tendinta de a se supraevalua, de a-si

supraevalua rezultatele.

Eysenck incearca sa faca o conexiune intre tipologia sa si cea

freudiana subliniind ca extravertitul pare sa aiba o predominanta

a Id-ului (corespondentul inconstientului).

Introvertitul pare sa aiba o dominanta a Superego-ului, cealalta

extrema a unui acelasi continuum. El trateaza aceste 2 concepte

ca fiind capetele extreme ale aceleiasi dimensiuni. Introvertitul

are ca intentie fenotipica predispozitia la anxietate, la depresie,

preocupari obsesionale si este apatic. Are sentimente de

inferioritate, tulburari de somn si in general o capacitate de

afirmare redusa. Constitutional predomina dezvoltarea pe

verticala in detrimentul celei pe orizontala, el este mai degraba

un leptosom. Are o inteligenta buna, este persistent si limpede in

gindire, cu un nivel de aspiratie inalt dar, in general se

subestimeaza.

2. Nevrotismul = instabilitate emotionala. Se caracterizeaza prin

anxietate depresie, autoapreciere deficitara, timiditate, reactii

emotionale puternice, capacitate de adaptare slaba si aceasta

capacitate de adaptare slaba este determinata de predispozitia de

a avea reactii rationale, adica necumpanite sau rigiditate in

comportament.

81

Combinarea cu dimensiunea introversiune/extraversiune

furnizeaza informatii utile, atunci cind vom dori sa interpretam

mai nuantat rezistenta la chestionar:

- instabilul extravertit. În aceasta instabilitate combinata cu

extraversiune subiectul se caracterizeaza prin neliniste,

sensibilitate, excitabilitate, agresivitate

- instabilul introvertit are reactii emotionale lente si slabe, are

capacitate de a-si reveni rapid dupa anumite emotii. Nevroticul

este considerat de Eysenck o persoana cu inteligenta sub medie

si tot sub medie se situeaza din punct de vedere al continutului

emotional al acuitatii senzoriale si al capacitatii de a se afirma.

Nu este un tip cu inteligenta scazuta ci mai degraba cu

randament scazut, datorat dificultatilor sale de a se concentra,

deoarece este instabil emotional, ii este foarte greu sa se

concentreze un timp indelungat asupra unei probleme, este

sugestibil, lipsit de persistenta, lent in actiune si gindire,

nesociabil. În general tinde sa reprime faptele neplacute, deci in

loc sa incerce sa le caute rezolvarea el mai degraba le sterge din

amintire, le refuleaza.

3. Psihoticismul – este cea mai complexa dimensiune si se

caraterizeaza prin agresivitate, egocentrism, comportament

antisocial, lipsa de empatie, impulsivitate, uneori chiar cruzime,

solitudine, preferinta pentru lucruri ciudate, neobisnuite.

Unele studii intreprinse de Eysenck si colab. au aratat ca desi

aceasta terminologie utilizeaza concepte patologice poate foarte

82

bine sa descrie variatia comportamentului uman intre limitele

normalitatii.

Chestionarul lui Eysenck a dus la elaborarea mai multor

chestionare care operationalizeaza conceptia sa despre

personalitate:

- in 1952 elaboreaza MMQ – chestionar ce contine o scara

pentru nevrotism cu 40 de itemi.

- in 1959 realizează MPI - chestionar ce contine scale pentru

nevrotism si extraversie / introversie.

Interpretarea scalelor trebuie sa gaseasca dincolo de statistica,

conectind aceste dimensiuni, factori la conceptele teoretice, fapt

ce ar echivala cu fundamentarea interpretarii pe validitatea de

continut dar si apelindu-se la datele de laborator. Este esenţial să

treac de la fenotip la nivelul constitutional temperamental, adica

la genotip deoarece la Eysenck ce are valoarea explicativa cea

mai mare in domeniul personalitatii este baza biologica.

- in 1964 elaboreaza EPI - instrument de contine o scala de

minciuna (L) cu 9 itemi. El are 2 forme A si B, fiecare cu 57 de

itemi. Itemii au fost formulati special,intr-o terminologie

accesibila pentru a face chestionarul administrabil, aplicabil

unor subiecti cu nivel de instructie mai scazut.

Este o miscare a investigatiei de la ceea ce subiectul afirma in

chestionar, si care este comportamentul sau observabil, catre

aspectele, factorii rezultati din analiza factoriala si de la ei catre

bazele biologice ale personalitatii. Explicatia merge in sens

invers, bazele biologice ale personalitati sunt cele cu valoarea

83

explicativa cea mai mare, care explica factorii si variabilitatea

comportamentului uman.

Chestionarul E.P.I se administrează individual sau în grup. Este

format din trei pagini. Pe prima sunt tipărite instrucţiunile de

administrare, pe celelate două, itemii chestionarului. Corectarea

se realizează pe bază de grile. Scorurile brute devin

semnificative prin raportarea lor la tabele de norme, de obicei

formate din trei clase normalizate: pragul inferior, superior şI

media.

Chestionarul va fi studiat amănunţit şI aplicat la seminar,

respectiv în cadrul tutorialului.

Inventarul de temperament Guilford-Zimmerman

Pornind de la metoda interviului clinic şi anamnestic Guilford

construieşte începând cu 1950 o serie de chestionare fie singur

sau împreună cu alţi autori. Chestionarul reprezintă rezultatul

unor cercetări atât în domeniul personalitatii, la care ne-am

referit succint într-un curs anterior, cât şi în domeniul statistic

privind intercorelaţiile itemilor mai multor tipuri de chestionare.

În urma acestor cercetări Guilford identifică 13 factori:

-factorul S-introversie socială

-factorul T-introversie cognitivă

-factorul D-depresie, tendinţă cicloidă

-factorul R-rathimie, autocontrol, cenzura ,retinere.

-factorul G-activism general

-factorul A-ascendenţă-submisie

84

-factorul M-masculinitate,feminitate

-factorul I-inferioritate

-factorul N-nervozitate

-factorul O-obiectivitate

-factorul CO-cooperare

-factorul AG-agreabilitate

Unul din inventarele de personalitate este cunoscut cu iniţialele

STDCR care acoperă primii 5 factori enumeraţi, factori puşi în

evidenţă prin analiza factorială care a fost aplicată pe unele

rezultate obţinute la un chestionar de introversie-extroversie. Un

alt chestionar este GAMIN. El măsoară 5 factori. Ultimii 3 fac

obiectul GMPI. În 1949 Guilford publică instrumentul în

discuţie care include 10 trăsături majore ale personalităţii, 9

dintre ele identice cu unele din cele 13 deja enumerate. Pentru

unele dintre ele s-a schimbat denumirea din considerenate de

simplitate şi claritate.

Descrierea chestionarului

Cuprinde 300 de itemi tipăriţi în forma unui caiet. În preambul

se explică subiecţilor modalitatea de lucru şi li se solicită

colaborarea şi sinceritatea. Chestionarul este însoţit de o foaie de

răspuns pe care, la numerele de ordine corespunzătoare itemilor,

sunt tipărite cele trei modalităţi de răspuns: Da, ?, Nu.

Pe verso este configurat profilul în note T, separat pentru bărbaţi

şI femei, având pe verticală notele T cu scorurile brute

85

echivalente iar pe abcisă cei 10 factori. În dreptul fiecărui factor

pe verticală sunt trecute notele brute corespunzătoare notelor T.

Prin corectarea chestionarului cu două file, fiecare factor este

reprezentat de un punctaj brut. Examinatorul încercuieşte

punctajul brut pentru fiecare factor pe foaia de profil situat in

dreptul notei T corespunzatoare iar prin unirea acestor cerculeţe

se obţine profilul subiectului.

Factorii chestionarului Guilford-Zimmerman sunt:

“G”-activitate generală , 30 de itemi .

Notelor mari T corespund: -plăcerea pentru viteză, grabă,

vitalitate, însuşirea de fi plin de viaţă, productivitate, eficienţă.

Notelor mici T le corespund următoarele însuşiri:

-lentoare

-tendinţa de a cumpăni mult

-tendinţa fatigabilă, de a obosi uşor , deci ineficienţa

“R”-rathimie , autocontrolul , cenzura , reţinerea.

Note mari T semnifică:

-seriozitate

-deliberare , tendinta de a cumpani mult.

-perseverenţă

Notele mici semnifică:

-indiferenţă

-impulsivitate

-excitabilitate

“A”- ascendenţă.

Note mari semnifică:

86

-autoapărare (tendinţa de a nu-şi recunoaşte vina nici atunci

când greşesc , de a fi mereu în expectativă şi a nu admite nici un

prejudiciu al propriului eu)

-tendinţa de a conduce, de a domina.

-capacitatea de a vorbi în public , de a nu se pierde , de a nu

ezita.

-stăpânire de sine

Note mici înseamnă:

-supuşi

-docili

-ezitanţi

-tendinţa de a evita cu multă precauţie să vorbească în public ,

să-şi asume conducerea.

“ S”-sociabilitatea.

Notele mari semnifică:

-capacitate de a lega uşor prietenii

-nevoia de contact social

Notele mici:

-sunt proprii subiecţilor care au puţini prieteni

-sunt timizi

-manifesta introversie socială. (De aceea în prima clasificare,

cea cu 13 factori, acest factor se regăseşte şi sub denumirea de

introversie socială).

“E”- echilibru, stabilitate emoţională.

Note mari:

-subiecţi egali în dispoziţie

87

-optimişti

-calmi.

Note mici semnifică:

-subiecţii au fluctuaţii în dispoziţii, când veseli când trişti

-sar de la o extremă la alta

-mai degrabă pesimişti, balanţa înclinând în această direcţie

-au câteodată stări de exaltare , reverie

-excitabilitate adică tendinţa de a se lăsa uşor antrenaţi de

evenimente

-susceptibilitate

-sentimente de vinovăţie

-nelinişte

-singurătate

-proastă sănătate.

“O”- obiectivitate .

Note mari

- subiecţi de tip “piele tăbăcită”.

-se lasă greu atinşi

-au capacitatea să judece clar, obiectiv, acţiunile oamenilor.

Notele mici - specifice hipersensibililor (Hipersensibilii

apreciază injsust relaţiile lor, au tendinţa de a exagera

semnificaţia evenimentelor, nu sunt obiectivi în

aprecierile .Hiposensibilii -tin foarte mult la ironii, glume

grosolane)

-centraţi pe ei înşişi, suspicioşi

-ghinionişti

88

-totul li se întâmplă numai lor.

-tendinţa de victimizare -semn al imaturităţii emoţionale;

persoanele care vor să atragă atenţia, să câştige simpatia, mila

celorlalţi. Poate să fie specifică tipului histrionic.

-slăbiciune interioară, ei sunt ca nişte clopote din acelea mari

care rezonează la cea mai mică atingere a evenimentelor, sunt

mai degrabă firi hipersensibile.

“F”- prietenie

Notele mari :

-toleranţă la acţiuni ostile , pina la acceptare

-respectul pentru ceilalţi.

Notele mici :

-proprii arţăgoşilor, beligeranţilor, persoanelor ostile, cu

resentimente, cu dorinţa de a domina

-manifestă dispreţ faţă de alţii.

“T”- gândire, reflexivitate.

Notele mari :

-specifice persoanelor cu bun simţ al observaţie

-se observă pe sine şi pe alţii

-au echilibru mental

Notele mici :

-persoanelor care au gândirea ancorată în concret

-se descumpănesc usor si nu au obisnuinţa de a reflecta

îndelung asupra faptelor.

“P”-relaţii personale

Notele mari :

89

-proprii persoanelor care tolerează oamenii

-au încredere în instituţii sociale

-nu bârfesc.

Notele mici :

-persoanelor care vânează greşelile

-care critică institutile

-sunt suspicioase

-manifestă un nivel scazut.

“M”-masculinitate/feminitate

Note mari:

-persoane care manifesta interes pentru activitati masculine

-nu de dezgusta uşor

-sunt aspre

-manifestă o doză de duritate

-işi pot controla şi reţine expresia emotiilor

-manifestă dezinteres pentru imbrăcaminte şi o lipsă de stil.

Note mici:

-au interes şi preocupări pentru activităţi feminine

-se dezgustă uşor

-temătoare

-romantice

-işi exprimă emotiile fie prin mimică (persoane cu tendinţă

histeroidă)

-tendinta de a atrage atenţia

-tendinţa de a-si exprima printr-o mimică vie sentimentele

90

-tendinţa de a falsifica realitatea (uneori într-o stare

semiconştientă, nu neapărat conştientă, dintr-un viu interes de a

face realitatea să semene cu propriile dorinţe, aşa face copilul).

-maturitate socială.

-exprimarea emotiilor se face datorită unei propensiuni

-nevoia de a comunica şi altora ceea ce simt

Interpretarea protocolului

Mai întâi se validează protocolul. Dacă pentru un factor

subiectul a încercuit mi mult de trei '' ? '', atunci interpretarea

scării respective trebuie efectuată cu prudenţă. În instrucţiuni

este absolut necesar să se specifice subiecţilor că nu trebuie

abuzat de semnele de întrebare, adică pe tot parcursul

chestionarului , 2-3 cel mult.

În urma corectării cu cele două grile a foii de răspuns, fiecare

factor va avea alocat un punctaj. Punctajul respectiv se

transformă în foaia de răspuns în note T. Se unesc punctele

corespunzătoare notelor T întrunite de fiecare factor şi se obţine

profilul S.

Unul din principiile fundamentale în interpretarea profilului

chestionarului Guilford-Zimmerman este acela că factorii nu se

interpreteaza separat ci în intercorelaţie.

Prin această strategie examinatorul are posibilitatea să desprindă

semnificaţii mult mai specifice comportamentului persoanei

examinate.

91

Exemplu: Nota ridicată la factorul G va augumenta toate

celelalte semnificatii pozitive ale celorlalti factori. Dacă

persoana are un mare nivel al activităţii generale, atunci, cu

privire la un scor ridicat al ascendenţei, semnificaţia dominării

va fi cu atât mai puternică. La fel valoarea de obiectivitate care

semnifică posibilitatea de a aprecia faptele va fi mai bine

potenţată de o notă ridicată la G.

O notă ridicată la G dacă se asociază cu o notă scăzută de

agreabilitate conduce spre imaginea unui stil dur, autoritar, după

cum dacă un grad ridicat de stabilitate emoţională e asociat unei

activităţi scăzute G conduce la ipoteza unui om comod, leneş.

Al doilea principiu este că, notele T ridicate nu semnifică

întotdeauna comportamente pozitive după cum notele mici nu

semnifică comportamente negative. O serie de studii au arătat că

pentru persoanele de conducere anumiţi factori să nu fie situaţi

nici prea mult în partea de sus iar alţii nici prea mult în partea de

jos.

În principiu este de presupus că persoanele din conducere nu

trebuie să manifeste aşa cum ne-am aştepta o prea mare

deschidere şi bunăvoinţă ci dimpotrivă nivelul lui P trebuie să

fie mai scăzut.

Se pot obţine astfel de profile, adică anumite marje optime

privind fiecare factor pentru diferite profesiuni.

Principala acuză adusă chestionarului este faptul că subiectul

poate intui răspunsul favorabil deci are itemii vizibili.

92

Chestionarul este utilizat în selecţia profesională , consiliere

profesională , selecţia managerilor.

Anexa 1

Descripţia celor 16 factori majori (informaţie preluată din M.

Minulescu, 1996)

FACTORUL A - Schizotimie - ciclotimie

Notele standard joase (de la 0 la 3) caracterizează un

comportament prin aspectele: schizotimie, orgoliu, spirit critic,

opozanţă, răceală si indiferentă, suspiciune, rigiditate. Polul

opus, incepând de la cota standard 7 spre 10, indică un

comportament caracterizat prin ciclotimie; individul este bun,

amabil, prietenos, serviabil, cu interes pentru ceilalti, bland,

încrezător, adaptabil şi cald. Datele de cercetare indică, pornind

de la dihotomia clinicâ între psihozele schizoide si dezordinea

ciclică maniaco-depresiva, o dimensiune definită quasisimilar si

in zona de normalitate psihica, intre răceala afectivă si căldură

afectivă Caracteristice ciclotimicului, sunt uşurinţa cu care

trăieste, se emotionează, interesul marcat pentru semeni si fiinte

in general care nu rareori se exprimă si in alegerea unei profesii

care inseamnă contacte interumane si o tendintă de a se

conforma convenientelor sociale. Un grup format din persoane

de tip ciclotimic este activ, mai putin axat pe critică, cu indivizi

mai generosi in raporturile interpersonale. Persoanele de la polul

opus sunt mai putin conciliante, preferă lucrurile, cuvintele,

93

viata solitara; sunt introspectivi, apar seriosi, preferă o

camaraderie intelectuală. In acelaşi timp, sunt mai profunzi in

aprecierea altora, mai siguri intr-o activitate care cere precizie,

uneori mai inventivi, mai atenti in a-si respecta promisiunile si

obigatiile ce le revin.

FACTORUL B - Inteligenţă

Scala măsoară măsoară nivelul mental dar altfel decât testele

obişnuite cu care de altfel nu are corelatii semnificative.

Cotele standard scăzute indică o sbabă abilitate mentală care

atrage după sine şi a moralitate inferioară, tendinta de a

abandona cu uşurintă, lipsa de interes pentru subiecte

intelectuale, lipsa de cultură in general. Polul opus, de la 7 la

10, in creştere, indică inteligenţă vie, conştiinciozitate şi

perseverenţă in rezolvarea problemelor, tendinta de a fi cultivat

şi de a gândi in plan abstract, logic. O notă ridicată la factorul B

este incompatibilă cu deterioarea umană.

FACTORUL C Forţa eului. Tendinţa la manifestări

nevrotice în general

Instabilitate - stabilitate emotională. Notele mici sugerează

caracteristici ale unui eu slab: emotivitate, imaturitate afectivä,

instabilitate; individul reacţionează la frustratie intr-o manieră

emotională, este inconstant in atitudini şi interese, este excitabil

şi hiperreactiv, fuge de responsabilitati, abandoneazä usor, este

neliniştit, implicat in conflicte, agitat, visător; poate fi implicat

in accidente. La poiul opus apar caracteristicile unui eu puternic,

94

matur, calm. Individul este stabil, constant in interese, calm

chiar flegmatic sau palcid; realist, se adaptează faptelor, nu se

manifestă uşor oboseala nervoasă, nu se amestecä in conflicte.

Forţa eului definită ca şi grad de realizare a integrării dinamice

si a controlului emotional nu este pentru Cattell, o problemă

care să tină preponderent de formare şi mediu. Tendintele

constituţionale fac ca formarea controlului emotional sä fie mai

dificilă pentru unele persoane. Diagnoza diferentială a felului de

a trăi frustrarea de exemplu, trebuie să se raporteze la acest

aspect constitutional.

Persoana cu note slabe ala acest factor tinde să fie cu uşurintă

contrariatä de lucruri şi oomeni, trăind un sentiment de

insatisfactie in familie, scoală sau profesie si are dificultăti in

păstrarea calmului, si în a se bucura; se descurajează uşor. In

acest sens, la ocest pol apar mai dese reactiile nevrotice

generalizate sub forma unor tulburări psihosomatice (tulburări

digestive, de somn) sau temeri irationale si comportamente

obsesive. Pe de altă parte, in multe cazuri de tulburări de

personalitate şi de nevroze se întâlnesc cote scăzute ale

factorului C.

FACTORUL E Supunere - dominanţă

Notele mici sunt specifice caracterului supus, bland indicând

dependenţă dar si o naturalete si o bunŕvointă caracteristice, o

persoană conformistă şi usor de dominat. PoIuI opus, indică un

comportament agresiv, combativ, încăpătânat, sigur de sine,

95

afirmativ, sever, chiar dur sau ostil, auster cu o gravitate

afectată. Nonconformist, dar dornic sŕ capteze atenta. Datele

empirice indică faptul ca această dimensiune comportă o relativâ

diferentiere in functie de sex: la femei se manifestă printr-o

nuanţă mai marcată de ipohondrie, prin tendinta de a atrage

atentia dar şi de echilibru social, care diferă de

comportamentullul orientat mai agresiv la bărbati. La ambele

sexe insă este specific faptul că o dominantă puternică poate

conduce la acel tip de voinţă obstinată şi chiar spre un

comportament antisocial, rebel.

Unele date de cercetare indicâ faptul că dominanta tinde să

coreleze cu statutul social, fund mai ridicată la liderii

recunoscuţi. Astfel de persoane se simt libere să participe,

se angajează fără eforturi sau ezitări in problemele de

grup, critică deschis imperfectiuniIe.

Notebe ridicate se asociazŕ de asemenea cu comportamentele

detip delictual din perioada adolescentei. Noteie scâzute se

intâlnesc adesea Ia nevrotici.

FACTORUL F - Expansivitate - nonexponsivitate

Factorul F este un constituient important ci extraversiei

introversiei, cc factor secundar.

PoiuI nonexpansiv indică un comportament moderat,

prudent, taciturn, introspectiv cu tendinta spre deprimare si

reverie. Subiectul cu note mici se prezintă în general

necomunicativ, multumit de sine, legat de vabori personale,

96

lent, reflectant. Polul opus, al expansivităţii, indică un

comportament impulsiv, entuziast, vesel, direct, plin de viată,

guraliv, expresiv, legat de grup, spontan in reacţii.

Nonexpansivii sunt in general crescuti dupa name mai

severe, tind spre un plus de moderatie, apar visŕtori, îşi rod

unghiile.

Expansivitatea corelează cu preferinta pentru aglomerări

urbane dar si cu pozitia in famibie: Cel mai in vârstă tinde

spre nonexpansivitate, cel moi tânăr spre a fi si cel mai

expansiv. Dupä perioada adolescentei, expansivitatea prezintă

o descreştere, cu un declin mai marcat pentru perioada intre

17 şi 35 ani. De asemenea, sunt date care indică faptul că

nonexpansivitatea este asociată cu creşterea nivelului de

anxietate.

FACTORUL G Suproeu slab - forta supraeului.

Există doar o asemănare superficiala cu factarul C pentru că

factorul G este legat in principal de energie si perseverentă.

Notele mici indică un supraeu slab, caracteristizat prin lipsa

de tolerantă la frustrare. Este un individ schimbător, influentabil,

cu a emotivitate generalizata, oboseală nervoasă, iticonstant şi

nesigur care neglijeaza obligatiile sociale; manifestă dezinteres

faţă de normele morale colective.

Polul opus atrage dupa sine atitudini de conştiinciozitate,

perseverenţă. responsabiliate personală; subiectul este ordonat,

consecvent, atent la oamenii şi lucruriie din jur.

97

Conform denuminii, factorul corespunde in viziunea lui

Cattell supraeului psihanalitic prin accentul pus pe consideratia

faţă de normele morale, prin tendinta de a sustine eul şi a frâna

impulsurile idului. Se poate distinge de stabilitatea emotională

dată de factorul C prin faptul că rezultă dintr-o integrare

dinamică adecvată dc-a lungul vietii.

Persoana cu un G ridicat se manifestă ca respectuoasa, metodică,

cu o bună capacitate de concentrare, reflectând inainte de a

vorbi, preferând compania celor eficienti. Acest pol indicá

reusita in activitaţi variate dar care impun perseverenţă,

regularitate si a bună organizare mentală, iind in genere un

prognostic bun pentru succesul profesional, aptitudinea pentru

rolurile de lider, popularitate. Polul scăzut se asociază cu

tendinta spre disimulare, vagabondaj, încălcare a legii, spre

accese de furie nestăpânite.

FACTORUL H Timiditate -îndrăzneală (Threctia - parmia)

Cele două denumiri provin din aglutinarea termenilor englezi

corespunzători şi indică la un pol timiditatea, sensibilitote la

amenintare iar la polul opus curajul si lipsa de sensibilitote.

PoluI threctia indică un comportament dominat de tendinta de

repliere asupro propriei persoane, prudent, rezervat, distant,

contemplativ, cu tendinta de a apare acru si rece, dezinteresat de

sexul opus, moderot si conştiincios dar cu interese limitate cu un

redus interes artistic sau afectiv. Persoana are o susceptibilitate

ridicată faţă de pericol.

98

Polul parmia indică o sociabilitate gregară, o persoană

îndrăsneaţă, căreia ii place să intălnească oameni, care este

activă, curojoasă, cu interes pentru sexul opus, impulsivă,

frivolă, neliniştită, care nu vede uşor semnele pericolului, cu

interese artistice şi cu o bogată rezonanţă emoţională. este un

factor puternic dominat de ereditate şi indică ceea ce Cattell

considera a fi un temperament constitutional schizotim,

leptosom (C scăzut). Replierea pe propria persoană, grija pentru

o “bunăconduită poate fi la schizoizi prepsihotici a trăsătură

diferentială. Un astfel de comportoment poate fi considerat

normal in circumstante traumatizante pentru individ. Sbiectul

este excesiv de temător, lent, cu greutăti in exprimare care fuge

de profesiuni sau de situatii care îi solicită contacte sociale,

meticuios, evitând marile reuniuni, preferând un număr mic de

prieteni intimi; îi este teamă de situatiile noi sau de competitiile

publice, este relativ malitios dar atent la sentimentele altora,

trăieşte un sentiment de relativă inadecvare faşă de tot ceea ce se

intâmplă in jur. Persoanele parmia se simt libere să participe,

dar apar prolixe, insensibile, iar în grup tind spre remarci de

ordin personal mai degrabă decât legate de problema in cauză.

Termenul de threctia vine de la englezescul threat,

amenintare indicând o corelatie cu reactivitatea ridicată a

sistemului nervos autonom fată de amenintare; opus temenului

parmia, care indică predominanţa parasimpatică.

99

FACORUL I Harria - premsia (sensibilitate - asprime,

duritate)

Note standard ridicate scăzute ( harria) indică un

comportament realist dar dur, tipul de persoană care nu se

asteaptâ la lucruri extraordinare de la ceilalti, se bazează pe sine,

are spirit practic si relativă insensibilitate fată de ceilalti, matur

emotional, aspru, chiar cinic, fără simt artistic, reacţionează prea

putin la cspecte estetice (fără ca în mod necesar sa fie lipsit de

gust), si nu ia in seamă incomoditătile fizice.

Polul premsia, indică un comportament sensibil la estetic,

exigent dar nerăbddator, relativ imatur emotional; insul caută

ajutorul si simpatia altora, este prietenos, blând, indulgent cu

sine şi cu ceilalti, dificil de satisfăcut în probleme de artă,

introspectiv, imaginativ şi cu o bogată viaţă interioară,

acţionează prin intuiţie sensibilă; în plan social manifestă o

relatvă frivolitate, dornic să atragă atenţia, este neliniştit, chiar

ipohondru.

Notele scăzute (polul premsia) corelează cu placerea pentru

călătorii şi experiente noi, cu tendinta spre a imaginatie labilă,

gustul pentru teatru şi cu o relativă incapacitate practică in

modul de a-si conduce afacerile în general. Artiştii prezintă

adesea cote rdicate la acest factor. Factorul este insä sensibil la

modele culturale, normele europene fund mai ridicate decât cele

americane. De asemenea, există o diferentiere sexuală: femeile

şi fetele prezintä în genere cote mai ridicate decât bărbatii sau

băietii. Există o relatie invers proportională intre rezultatele

100

muncii in grup si nivelul cotei factorului I: rezultatele tind să fie

cu atât mci scăzute cu cât cota medie a indivizilor e mai ridicatä,

membrii fund descrişi ca lenti in munca de grup, in decizii,

actionând inutil, cu tendinta spre remarci de natură emotională si

socială, negativisti.

Harria reprezintă o dominantă comportamentală a durităţii,

masculinitătii şi a spiritului practic. Comportamentul este matur

social, generează solidaritate de grup şi realism. Factorul este

din categoria celor formati prin influenta mediului şi a culturii.

Termenul de premsia vine de la expresia engleză protected

emotional sensitivity, deci o sensibilitate emotională protejată,

ceea ce echivalează cu a implica formarea in interiorul unei

culturi rafinate, care protejeazâ sensiblitatea si gustul estetic.

Termenul harria vine de la hardness and realism, indicând

aspectul de duritate şi realism in mediul de formare. Studii

comparative şi longitudinale indică pentru cotele ridicate la

acest factor, asemănări cu sindromul isteriei de conversie,

angoasei si ipohondriei; de asemenea, indică o tendinţă mai

marcată spre forme de angoasă la copiii cu cote inalte la acest

factor. Specialistii în psihiatrie, artiştii şi femeile in genere tind

să prezinte cote mai ridicate. La polul opus se situează oamenii

politici, cei care conduc şi directionează, electricienii, mecanicii

5i contabilii.

FACTORUL L Alexia - protension (shizotimie paranoidă -

încredere acceptabilă)

101

Comportamentul specific notelor mici ( polul alexia) este

caracterizat prin incredere, adaptabilitate, cooperare, absenta

geloziei sau invidiei, printr-o gravitate amabilă, dar plină de

spirit, prin interesul fată de ceilalti. Polul protension (note mari)

reprezintâ tesiunea: un mod neincrezător, inclinat spre gelozie,

indărătnic, suspicios şi timid, relativ rigid, dur si indiferent fată

de alţii.

Note joase caracterizează un subiect care se acomodează uşor,

nu caută rivalitate, se preocupă de tot soiul de oameni, exceleaz

în munca de echipa. In general suspicios, individul caracterizat

printr-o cotă ridicată apare adesea egocentric, rigid in interelatii,

interes mai degrabă pentru viata sa interioară decât faţă de

oameni. În general circumspect, este un element tensionant in

cadrul unui echipe. Totuşi s-a constatat că nu există o corelaţie

consistenă între L ridicat şi comportamentul paranoid.

FACTORUL M Praxernia - autia ( orientare practică -

orientare boemă)

Notele scăzute sunt simptomatice pentru un comportament

practic si constiincios. Persoana praxernia tine la formă, este

capabilă sa-si păstreze sângele rece şi prezintă o relativă lipsă de

imaginatie, este un spirit logic, expresiv, deschis ca interese, cu

sânge rece in caz de urgenţă sau pericol. Polul autia defineşte

ceea ce am putea numi nonconventionalul excentric: imaginativ,

boem, mai putin preocupat de constinciozitate, cu un aspect

exterior calm, are ocazionale izbucniri emotive de natură

102

isterică. Polul praxernia prezintă imaginea unei persoane

preocupate de a face orice lucru “cum trebuie”, care acordă

importanţă aspectelor practice, nu actioneozd hazardat, este

atentă la detalii. Persoana autia este un imaginativ centrat in

intregime pe instantele interioare, prea putin preocupat de

contingenţe, adesea original si ignorând realitătile cotidiene isi

urmează calea proprie. Este dotată cu cu imaginatie creatoare si

este preocupată de marile idei. Dezinteresată de valorile

materiale, motivatiile interioare o aduc uneori in posturi

extravagante acompaniate de reacţii emolionale violente.

Conştient de propria personalitate se poate intâmpla să ignore

activitâţile colective.

FACTORUL N Naivitate - subtilitate

Polul naivitătii, respectiv al cotelor joase, indicä un

comportament direct, naiv, sentimental, natural, uneori stângaci

şi neindemánatec. Subiectul se interesează de alţii şi este uşor de

satisfăcut. Polul opus, indică perspicacitate si luciditate în opinii,

un mod de a fi în general rafinat, civilizat si subtil, dar rece,

indiferent faţă de alţii, şi dificil de satifäcut; comportament

politicos, experimentat, modern, subtil, cu spirit analitic şi cel

mai adesea rece, cu alură inteiectuală, cu o viziune

nesentirnentală asupra lucrurilor si a vietii, uneori frizând

cinismul.

Aspectele caracteristice polului opus indică lipsă de afectare,

naturaleţe şi spontaneietate, uneori stângăcie, bruschetea

103

reactiilor. Trebuie menţionat că acest factor nu afectează decisiv

comportamentul.

FAC1ORUL O Încredere clamă - neâncredere neliniştită

Polul cotelor joase indică un comportament calm, cu încredere

in sine, senin, liniştit, rezistent la stres, eficient, viguros, uneori

chiar brutal, fără fobii, se angajează în genere în activităţi

simple.

Polul cotelor inalte indică lipsa de securitate, un mod anxios,

depresiv, agitat de a se raporta la existenţă, fără incredere in

ceilalti, bănuitor, cu sentimente de culpabilitate.

S-au obtinut date care indreptăţesc definirea sa ca tendinţă

depresivă, sensibilitate emotionalä, depreciere de sine,

nevrotism. Persoana apare obosită de situatiile excitante, se

simte incapabilă să infrunte exigentele existentiale cotidiene, se

descurajează cu usurintă, este plină de remuşcări si este

deprimată descoperind că oamenii nu sunt nici morali, nici atenti

fată de aspectele importante; O astfel de persoasnă este este

inclinată spre milă, lecturi, spre liniştea semenilor.

Reactionează viu la dificultăti, se descurajează facil.

La copiii cu note ridicate (9 sau 1 0) apar temeri, sentimentul de

solitudine si insuficienţă. Experimentele privind dinamica

grupului demonstreazŕ că astfel de persoane nici nu se simt

acceptati de grup sau liberi să pariticipe, sunt foarte sensibili la

normele de grup. De aitfei nici nu sunt acceptati uşor de ceilalti,

iar din punct de vedere social sunt prost adaptati. Clinic, O

104

ridicat apare in toate formele de nevroză, psihoza, in tulburări de

personalitate si infirmităti psihice.

Urmŕtorii 4 factori denumiţi Q, sunt mai putin exprimati si

clarificati, dar au o contributie in comportament atunci când sunt

activi. Au fast derivati din analiza factoriaiă realizată asupra

celorlalţi factori. Mai ales validitatea prognostica, privind

tendinte specifice de comportament, le-a asigurat locul in cadrul

chestionarului.

FACTORUL Q1 Conservatorism - radicalism

Polui conservator indică un mod relativ necritic de acceptare a

normelor; polul opus reprezintă un comportament deschis spre

nou, inovator, critic, cu un ascutit gust pentru analiză.

FACTORUL Q2 Dependenta de grup - independertta

personală

Nu este un factor clar stabilit in variatiile comportamentale,

manifestându-se mai ales Ia nivelul atitudinilor interioare. De

fapt mci unul dintre acesti factori Q2, 3, 4 nu au fost găsiti cu

maxima certitudine in validările empirice, apărând mai ales in

raspunsurile la chestionare. Factorul Q2 contribuie la factorul

secund introversie.

Persoana cu cote Q2 ridicate este ratională, capabilă să se decidă

singură. La polul opus, este tipul de individ care merge odatâ cu

grupul, caută aproborea socială, urmeazâ moda. Datele de

105

cercetare indică corelarea comportamentului Q2 scăzut cu

profesii din sfera cercetării, cadrelor de conducere şi de decizie,

in general indivizi care gândesc mult prin ei inşişi.

Cercetŕri privind dinamica grupului indicŕ de asemenea cŕ cei cu

Q2 ridicat trŕiesc insatisfactii legate de integrarea in grup, fac

remarci care cel mai adesea sunt solufii iar grupul tinde sŕ-i

refuze. In colectivul scolar astfel de copii sunt tinuui Ia distantä,

par sâ aibe interese mai mature decât ceilalti ~i ating usor

succesul academic.

FACTORUL Q3 - Sentiment de sine slab -

sentiment de sine puternic

Notele mici corespund persoanelor caracterizate prin lipsa de

control, conflicualiatate interioară, neglijarea regulilor. Polul

opus trimite la disciplina de sine, exigenţă, voinţă dezvoltată.

Factorul se pare că exprimá gradul in care individul a

acceptat o imagine de sine ideală prin care işi dirijeazô

comportamentul real. Un astfel de factor depinde de mediu in

sensul dependentei de incurajare, stimularea valorilor

constructive şi a respectului de sine. Copilul cu o cotă Q3

ridicată prezintă un bun autocontrol, incearcă să aplice si şă

aprobe normele etice acceptate, doreşte să facă bine, are

consideratie pentru altţii, este prevăzotor si dispus să-şi

controleze exprimarea emotiilor. Factorul prezintă empirc o

corelatie substontială cu sentimentul de sine, cu integrarea

106

pulsională care vizează mentinerea unei adecvate imagini de

sine.

Q3 scăzut prezintă in principal a emotivitate necontrolată,

care se aseamănă cu factorul D, factor care dispare practic ca

atare la vârsta adultá. O cotă scăzută la acest factor este asociată

cu delincventa juvenilŕă Factorul Q3 contribuie semnificativ la

factorul secund anxietate.

În cercetările privind dinamica de grup, Q3 ridicat

caracterizează de obicei pe cei alesi ca lideri eficienti: sunt

stäpáni pe sine, fac multe judecăti in legătură cu grupul, nu apar

ca jenanti sau inoportuni. Q3 ridicat indică de asemenea reuşita

in profesiuni mecanice, in matematică, in activităti de

organizare, ca directori şi ca functionari in servicii publice.

Unoori a fost numit şi factor “giroscopic” al personaiitatii,

indicând stabilitatea şi orientarea acesteia.

FACTORUL Q4 Tensiune ergică

Comportamentul Q4 la polul cotelor joase indică un mod destins,

calm, nonsalant, satisfăcut de a trăi. Polul opus este caracterizat

prin incordare, tensiune, excitabilitate şi sentimente de frustrare.

Q4 caracterizează un comportament nelinistit fără motiv,

incordat, iritabil, agitat.

Datele clinice indică pentru factorii O si Q4 capacitatea de

a diferentia normalul de nevrotic, fiind unele dintre dimensiunile

semnificative pentru contributia la indicele de anxietate

generalä. In acelaşi timp, clinic, se întâlneşte Q4 ridicat in

107

tulburările de personalitate, infirmitţtile fizice şi in psihoze.

Cattell interpretează acest factor in sensul nivelului de excitatie

şi tensiune datorate pulsiunilor nedescărcate sau frustratiei.

CHESTIONARE ŞI TEHNICI DESTINATE EVALUĂRII

DIZARMONIILOR DE PERSONALITATE

Spre deosebire de chestionarele precedente următoarele sunt

construite din perspectiva următoarei paradigme: trăsăturile

personalităţii pot fi considerate ca un continuum bipolar în care

un pol se originează în normal, pe când celalalt poate migra în

patologic. Ambele manifestări având la origine acceaşi sursă,

terenul predispozant, este posibil să utilizăm conceptele

psihopatologice pentru a descrie atât personalitatea normală cât

şi personalitatea morbidă. O serie de tipologii pentru care 108

trăsătura este o dimensiune discontinuă operează din aceeaşi

perspectivă.

INVENTARUL MULTIFAZIC DE PERSONALITATE

MINNESOTA

(M.M.P.I)

Autorii acestui chestionar sunt SR. Hathway si Mc Kinley. În

1940 autorii publica primele studii privind testul. In 1943,

Universitatea din Minnesota publica acest test in mod oficial

impreuna cu manualul insotitor.

In decursul anilor el s-a dovedit a fi unul dintre cele mai

importante instrumente ale clinicianului psiholog. Editia

revizuita din 1951 cuprinde toate instructiunile si indicatiile

indispensabile folosirii M.M.P.I. - ului.

Autorii avertizeaza ca utilizarea acestui instrument trebuie sa fie

efectuata de catre persoane care au a buna competenta in

domeniul diagnosticului clinic si serioase cunostinte de teoria

personalitatii si de psihometrie.

Punctul de vedere de la care au plecat autorii in constructia

testului este un punct de vedere clinic. Aceasta inseamna ca

autorii au incercat să realizeze un instrument care sa distinga

trasaturile care sunt de obicei implicate in psihopatologie. Totuşi

ei avertizeaza ca acest test nu este un instrument care sa se

substituie diagnosticului clinic, care sa puna in evidenta

sindroame clinice ci doar o metoda care ajuta intr-o astfel de

activitate psihodiagnostica, raspunzind la unele ipoteze si

109

generând alte ipoteze.

Testul cuprinde 550 de itemi care înglobează domenii ample de

interes, de la comdiţia fizică a persoanei pina la atitudinile

morale, conduita sociala a indivizilor examinati.

Subiectul este rugat sa clasifice aserţiunile în 3

categorii :Adevărat, Fals si Nu ştiu.

În varianta din 1951 testul cuprinde 4 scari de validare si 9 sc ari

clinice. La acestea se mai adauga si altele, pentru ca in ultimii

20 - 30 de ani s-au elaborat mai multe sute de studii pe baza

M.M.P.l.-ului, studii care au comunicat diverse alte scale. Dintre

acestea menţionăm scala de introversiune socială.

TestuI poate fi administrat persoanelor de la 16 ani în sus, care

au cunostinte generale, nivel de instructie general minim.

Administrarea testului dureaza intre 30 si 90 do minute. El poate

fi administrat atit individual cit si colectiv.

Caracteristicile personalitatii pot fi determinate dupa rezultatele

obtinute de subiect la cele 9 scale clinice, acestea fiind:

1. Ipohondria

2. Depresia

3. Isteria,

4. Personalitatea psihopată

6. Masculinitatea-Feminitatea

6. Paranoia

7. Psihastenia ( deviatia psihastenica),

8. Schizofrenia

9. Hipomania (mania).

110

Desi denumirile scarilor se refera la un sindrom clinic, este un

fapt demonstrat ca ele, toate, poseda o semniflcatie si în

domeniul normal. S-a dovedit ca cei 550 de itemi pot fi grupati

in diferite scari, pe baza unor studii, existind posibilitatea să

scoatem din cei 550 de itemi pe cei care nu sunt alocaţi, insa

autorii nu recomanda aceasta pentru ca, la fel ca si la C.P.I.,

exista posibilitatea de a se realiza noi scari.

La baza elaborarii testului a stat un esantion de pacienti ai

spitalului Universitatii din Minnesota precum si persoane

normale, persoane care au declarat ca nu au nici un fel de

tulburare psihică sau antecedent psihiatric.

Scarile au fost obtinute prin comparatia grupelor de normali cu

cazurile patologice care au fost studiate cu grija in cadrul

serviciului neuropsihiatric al spitalului universitatii.

Despre caracteristicile psihometrice ale testului: s-a dovedit prin

diverse studii ca M.M.P.L-uI are o buna fidelitate la un interval

între cele 2 aplicari de la 3 zile la mai mult de un an. De

asemenea, in ceea ce priveste validarea, la fel, testul reuseste sa

discrimineze cazurile patologice sau departate de normal, de

cazurile normale.

FORMELE INVENTARULUI M.M.P.I.

Exista doua forme: o foma individuala si o forma colectiva

Forma individuala nu consta într-un caiet ci in 550 do mici fise

pe care sunt tiparite cele 550 de propozitii. Fisele sunt colorate

pe muchia superioara si pe o latura. Testul este compus din

111

aceste 5500 de fise si din instructiunile de aplicare care sunt

trecute pe capacul cutiei unde sunt păstrate.

Sarcina subiectului este simplă. El trebuie sa sorteze, citind,

fiecare fisă intr-una din catogoriile Adevarat, Fals sau Nu Stiu

( de obicei Adevarat este la dreapta, Fals la stinga şi Nu Stiu la

mijloc). Daca avem persoane mai putin inteligente sau batrâni

care inteleg mai greu instructiunile, atunci le dam citeva

exemple simple. Subiectul nu are voie sa vorboasca cu nimeni.

Dupa ce subiectul a sortat toate cele 550 de fise, avem grija, sa

vedem, daca in categoria “Nu Stiu” sunt mai mult de o zecime

(mai mult de 55 de fise). În acest caz trebuie să-l rugam sa

plaseze cât mai multe dintre aceste fise in catogoriilo extreme

(A sau F).

Extragerea si despuierea raspunsurilor

Psihologul are de facut 3 paşi:

1) Mai întai trebuie sa extraga fisele care contin raspunsurile

semnificative. Autorii inteleg prin raspunsuri semniticative (fie

ca e vorba de “adevarate”, fie ca e vorba de “false”) acele

raspunsuri care sunt mai putin frecvente in rândul subiectilor

normali.

2) Să le înscrie în foaia de despuiere.

3) Sa aplice pe această foaie de despuiere, grilele de

corectare, prilej cu care numara coincidentele dintre semnele de

pe grila si semnele de pe foaie. Cu acest prilej transcrie pe foaia

de extragene a rezultatelor, in dreptul scarii respective, punctajul

112

obtinut.

Iata cum procedeaza psihologul: in privinta raspunsurilor clasate

ca find “adevarate”, eI extrage acele fise din teanc care au coltul

din dreapta jos taiat, acestea find raspunsurile “adevarate” mai

putin frecvente in populatia normala. Cele care au coltul din

stinga jos taiat si reprezinta raspunsurile cu mai mare frecventa,

nu sunt valorificate.

Având pachetul cu raspunsuri semniflcative in mina incepem să

luam fiecare lista si facem un “x” rosu pe foaia de despuiere, in

casuta corespunzatoare fisei, identifiata pnintr-o litera si un

numar. Asa procedăm cu toate raspunsurile “adevarate” putin

frecvente. Apoi luam raspunsurile “false” si din teanc alegem pe

ceIe care au coltul din stinga jos taiat, acestea fiind raspunsurile

mai putin frecvente, deci semniflcative. In continuane, mergem

iar pe foaia de despuiere si facem un “x” rosu acolo unde este

cazul. Dupa aceea raspunsurile “Nu ştiu” sunt întabelate fara să

le soatem marcând semnul intrebarii, cu negru, in casuţele

corespunzatoare. Trebuie sa tinem cont ca “x”-unile nu

inseamna neaparat raspunsuri patologice pentru ca desi testul a

fost construit prin camparatia loturilor de oameni bolnavi cu

oameni sanatosi, etalonarea a fast facuta numai pe oameni

sanatosi, pe persoane normale ( controlul acestora a constat in

faptul ca ei au declarat ca nu sunt inregistrati la nici un serviciu

psihiatric cu vreo problema).

Urmatorul pas catre interpretare îl reprezinta obtinerea

rezultatelor care valideaza testul.

113

Testul are urmatoarele scari de validare (care ne spun cita

incredere sa acordam atitudinii subiectilor fata de chestionar):

1) Scara ? = scara îndoielnic

2) Scara L

3) Scara F

4) Scara K (pentru unele dintre cele 9 scari clinice aceasta

scara are rolul de a augmenta rezultatele ,adaugându-le un

anumit punctaj). Obţinem rezultatele la scarile de validare

asezind grilele corespunzatoare scarilor ?, L si “Nu stiu” pe

foaia de despuiere. Întrebarile scarii L sunt ultimele 15 (de la

41- 56), deci nu este nevoie de grilă. Pentru scara F se utilizeaza

o grila pe care sunt imprimate 64 de “x” -uri rosii si acolo unde

un “x” de pe grilă este suprapus pe un “x” rosu de pe foaia de

despuiere acordam un punct. In felul acesta obtinem scorul

pentru aceasta scară. La fel se procedeaza pentru scara K.

Rezultatele brute pentru celelalte scari sunt obtinute cu grile

corespunzatoare, in acelasi fel ca si pentru scara F, cu

deosobirea ca anumite grile au pe lânga “x” -ri si zerouri.

Atunci când pe foaia de despuiere o casuta goaIa corespunde

unui zero pe grilă se va socoti de asemenea un punct. Semnele

de intrebare nu se socotesc indiferent daca sunt in fata unui zero

sau a unui “x”. Cotele brute pentru fiecare sxară sunt raportate la

tabele de norme. De aici încolo procedura de interpretare este

identică cu accea utillizată pentru forma colectivă.

Forma colectiva a fast realizata pentru a fi administnata mai

114

multor subiecti. Itemii sunt aceiasi dar cuprinsi intr-un caiet.

Autorii fac observatia ca etaloanele obtinute la forma

individuala nu sunt concludente pentru farma colectiva. Deci

trebuie realizate etaloane separate.

Realizarea profilului psihologic

Rezultatele fiecarei scari obtinute cu ajutorul grilelor sunt

trecute pe foaia de despuiere in dreptul scarii respective.

Manualul testului contine pentru populatia americana si

respectiv franceza un tabel care ne ajuta sa convertim rapid

scorurile brute in note T. Dupa ce am transformat notele brute in

note T le putem reprezenta intr-un profil pe verso-ul foii de

despuiere. Dupa ce am transformat in note T, unele scari clinice

sunt corectate cu anumite fractiuni de K, altfel spus, fractiuni

din totalul obtinut de subiect la scara K. Astfel scara clinica Hs

(ipohondrie) primeşte 0,5K, scara Pd = + 0,4K, scara Pt =

+1,0K, scara Sc = + 1,0K, scara Ma = + 2K.

Descrierea scărilor

A. Scarile de validare ( control)

Scara indoielnic. Un rezultat mare la aceasta scară invalideaza

toate celelalte scari (daca subiectul obtine o nota foarte mare —

adica note T peste 70. Rezultatele cu valoare mare au fost

obtinute de psihastenici si de deprimatii inhibati. Nu întotdeauna

o nota mare inseamna ca subiectul a avut o atitudine

necorespunzatoare fata de test, adica situatia de nehotarâre poate

115

uneori să insemne ca persoana este psihastenica sau depresiva.

Scara L — permite să se aprecieze în ce masura subiectul s-a

străduit să falsifice rezultatete alegind raspunsurile care îl pun in

lumina cea mai favorabila din punct de vedere social. O nota L

ridicata nu invalideaza celelalte rezultate dar ne arata ca probabil

notel reale sunt mai mari decit cele obtinute de subiect

Scara F - permite să se controleze validitatea ansamblului

testului. Daca rezultatul F este mare celelalte scari, probabil, ca

nu sunt valabile fie ca subiectul a fost neatent, fie ca s-au facut

erori importante la despuiere. Un rezultat F mic este o excelenta

indicatie asupna validitatii protocolului.

Scara K. Rezultatul sau este folosit ca factor de corectie pentru a

sensibiliza puterea discniminatorie a altor scari. Scara K

masoara atitudinea subiectulul fata de test; ea face de fapt acest

lucru ca si scara L si scara F, dar mult mai subtil si atinge de

asemenea si un ansamblu de factori de deformare diferiti. De

exemplu un rezultat K ridicat indica o atitudine de aparare a

subiectului impotriva slabiciunii sale psihologice. Un rezultat K

slab arata ca subiectul este sincer, sensibil la autocritica şi

capabil de a admite anumite simptome oricât de slabe ar fi. De

asemenea poate sa insemne si dorinta subiectului de a obtine

rezultate proaste.

B. Scarile clinice

B1. Scara ipohondrie (Hs) - masoara cât de mare este interesul

persoanei pentru functiile sale corporale. Persoanele cu Hs mare

sunt exagerat de neliniştite in legătură cu starea sanatatii lor. Ele

116

se plâng in continuu de dureri si de tulburari greu de identificat

pentru care de obicei nu se gaseste nici a cauza. Ceea ce

frapeaza Ia aceste persoane este lipsa de maturitate in felul in

care abordeaza problemele specifice adultului. Acuzele

ipohondrului se deosebesc de cele ale istericului; cele ale

istericului sunt mai detaliate pe când ale ipohondrului sunt mai

vagi. Se mai deosebesc si prin faptul ca la ipohondru acuzele nu

urmaresc obtinerea unor avantaje sau nu sunt determinate de

intentia de a scapa de o situatie penibila gratie simptomelor sale.

B2. Depresia (D) - poate să fie anomalia principala a subiectului

sau să fie factorul care insoteste sau care rezulta din alte

probleme ale personalitatii. Un rezultat D ridicat indica un moral

prost, un sentiment de inutilitate, incapacitatea de a privi viitorul

cu optimism. Uneori in cazuri grave este unul dintre elementele

de prognoza ale tendintei suicidare. In anumite cazuri depresia

poate fi mascata in comportamentul subiectului adica poate să se

manifeste sub forma a cee ce se cheama “depresie surâzătoare”:

persoanele braveaza, tinind cumva depresia in surdina

comportamentului. Acesti subiecti fac caz de realismul lor ( “eu

doar sunt realist; cu toţii o să murim oricurm odataă şi odată”).

Depresivul se caracterizeaza prin lipsa de incredere in sine, prin

tendinte spre neliniste, prin ingustarea intereselor sale, prin

introversiune. Aceasta scară, asociata cu scara ipohondrie si

isterie, detecteaza impreuna cea mai mare parte a indivizilor

netratati medical numiţi “nevrozati”.

B3. Isteria (Hy) - masoara gradul in care unii subiecţi se

117

aseamănă cu bolnavii care au manifestat simptome isterice de

tipul conversiunii. Aceste sinptome pot fi tulburări functionale

sau tulburări mai specifice: paralizii, contractii, crampe

musculare, tulburări gastro-intestinale etc. Aceste categorii de

subiecţi sunt predispusi la ameteli, lesinuri sau chiar la convulsii

epileptiforme. De obicei criza de isterie se produce cu spectatori.

Cazurile de isterie prezinta mai multa lipsa de maturitate

psihologica decit orce alt grup. Acest grup răspunde foarte bine

la psihoterapie dar simptomele pot reapărea daca apar din nou

constrângerile.

B4. Personalitatea psihopata (Pd) - masoara gradul in care

subiectul se aseamana cu persoanele avind diflcultati majore,

care rezida in absenta reacţiilor emotionale profunde, in

incapacitatea de a profita de experienta lor, si in dispretul lor

pentru uzantele sociale. Aceasta scară echivaleaza cu aspectul

defavorabil la scara “socializare” din testul C.P.I., adica aceste

persoane introiecteaza foarte deficitar normele sociale; ele pot să

le invete foarte bine daca traiesc într-o familie buna dar

totdeauna ei vor iesi din aceste cadre pentru ca supraeu-uI lor nu

este atit de puternic; ei nu au introiectat normele sociale ca pe

propriile lor exigente; ei ramân totdeauna in afara lor. Iată deci

că şi aspectul nommativ- valoric poate să fie afectat de o

manieră mai mult sau mai puţin psihopatologica. Devierile cele

mai frecvente ale acestor indivizi de la normele sociale sunt:

minciuna, furtul, înclinarea spre abuz de alcool, de droguri,

promiscuitatea sexuala etc. Ei difera de unele tipuri de criminali

118

prin aceea ca nu sunt capabili de a profita de experienta

capatata. De altfel ei nu sunt motivati de profit dar nici de

precauţiile care ar duce la evitarea situatiilor dificile in care se

plasează. Nici o terapeutică nu prea este efcienta pentru astfel de

subiecti.

B5. Scara de interes (Mf) = Masculinitatea - feminitatea.

Aceasta scara masoara tendinta spre sex-rolul feminin sau

masculin. In fiecare caz, un rezultat nidicat ca valoare indica o

deviere a structurii de interese in directia sexului opus. In

legatura cu devierile barbatilor catre sex-rolul feminin se stie ca

acestia pot fi invertiţi sexual, manifesti sau refulati, adica au

schimbat turnura libidoului. Pentru femei lucrurile nu sunt prea

clare in sensul ca rezultate ridicate ca valoare la aceasta scară nu

pot fi considerate ca avind cu siguranta o semnificatie clinica

analoaga situatiei la barbati. Rezultatul la aceasta scară este

important nu numai din punct de vedere clinic ci si din punct de

vedere al alegerii profesionale, al consilierii maritale, al

cansilierii de viata etc.

B6. Paranoia (PA). Persoanele cu note nidicate la aceasta scară

sunt caracterlzate prin insecuritate sociala, neincredere, gelozie,

suspiciune, hipersensibilitate, sunt uşor de jignit, au

“egodiastola” ( umflare a Eu-lui, a pretentiilor), se simt cu

uşurinţă persecutati. În situatii patologice subiectul isi va

sistemnatiza intreaga viata psihica pe citeva idei, ca de exemplu

ideea de persecutie sau de grandoare. Daca pensoana are note

nidicate si traieste intn-un context conciliant, care ii satisface

119

propriile nevoi, nevoi deloc realiste, atunci ea se poate purta ca o

persoana foarte cooperanta, rezonabila dar repede poate să -si

schimbe comportamentul şi să devina razbunatoare fata de

oricine incearca să o controleze. Daca o persoana obtine o

nota de 80 sau mai mare esto vorba de o anomalie grava; intre

70 - 80 persoana respectiva trobuie indrumata la o clinica de

specialitate.

B7. Psihastenia (Pt). - masoara asemanarea subiectului cu acele

persoane care sunt chinuite de convulsii. Aceste persoane se

caracterizeaza prin imposibilitatea de a scapa de un gând inutil

sau do o idee obsedanta. Comportamentul lor este caractenizat

ca find compulsiv, adica el trebuie sa-si satisfaca mereu o

anumita trebuinta, o anumita fobie. Pensoanele se tem fie de

microbi si se spală mereu pe maini. Aceste persoane au o

anumita nesiguranta pe care o alimenteaza prin repetarea

anumitor gesturi. Ele sunt dominate de o uşoară depresiune, de

neincredere in sine, de incapacitatea de a se concentra. Aici

putem incadra toate tipunile de teamă irationala, nejustificata

care se mianifesta compulsiv.

B8. Schizofrenia (Sc). Ca boala, este o gravă psihoză.cea mai

grava boala Persoanele cu aceasta boala se caracterizeaza prin

ginduri sau comportari bizare. Aceasta scara detecteaza cca 60%

din cazurile diagnosticate. Viata subiectiva a schizofrenicului

este separata de realitate. Majoritatea profilurilor care au un

rezultat “Sc” mare va avea obligatoriu rezultate ridicate si la alte

scari, inclusiv la “Psihastenie” iar clasificarea clinica ulterioara,

120

diagnosticul diferential va fi posibil numai pnintr-un studiu

intens al cazului. In orice caz clinicianul va trebui să fie foarte

circumspect in adaugarea la diagnostic a termenului de

schizofrenie, din cauza implicatiiIor sale defavorabile dar si din

punct de vedere al dificultatilor acestui diagnostic.

B9. Hipomania (Ma). - este aspectul mai atenuat al maniei. În

timp ce maniacul se apropie de patologic, hipomaniacul deviaza

doar de la normal. Aceste prsoane se caracterizeaza prin

hiperactivitate in gindire si actiune. Principala greutate in

punerea la punct a unei astfel de scari a fost dificultatea

diferentierii persoanelor normale de persoanele cu tulburări

clinice. Subiectii normali spre deosebire de hipomaniaci sunt

doar ambiţioşi, activi si plini de idei. Hipomaniacul ajunge să

compromita scopurile pentru ca el vrea să faca mai mult şi

uneori reuşeşte foarte putin. El este activ si entuziast intr-un

mod foarte necritic si uneori poate să-i contrarieze pe ceilalti.

Deseori el poate intra in conflict cu anturajul deoarece incearcă

să reformeze uzantele sociale, dupa cum poate să imbratiseze

proiecte de care se dezintereseaza dupa aceea. O buna parte

dintre subiectii cu diagnosticul de personalitate psihopata

(deviatie psihopata) ar putea tot atit de bine să fie denurnite

persoane hipomaniace.

B10. Scara de introversiune sociala (Si) - este o scară care se

ataseaza scarilor clinice. Ea poate fi aplicata atit cazurilor

patologice cit si subiectilor normali.

121

Câteva principii generale de interpretare a profilului

M.M.P.I.-ul are drept scop furnizarea unei aprecieri riguroase

asupra subiecţilor care prezinta probleme clinice. Testul insa nu

demonstreaza in mod evident si sigur alienarea.

Scanile M.M.P.I.-ului inregistreaza variatii considerabile de la o

adrninistrare la alta si aceasta variabilitate se manifesta la citeva

ore. Acest lucru prezinta un avantaj: ne permite să urmărim

evolutia unei boli sau efectele programelor terapeutice;

dezavantaj-arunca o lumina nefavorabila aspra fidelităţii

testului.

Ca un principiu in interpretarea protocolului este să nu se

foloseasca scarile izolat ci in conexiune.

H. Gough (autorul C.P.I.-ului) propune să se foloseasca

diferenta: F - K, in note brute, drept indice de deformare a

protocolului, a raspunsurilor. Este important să subliniem ca

marea majoritate a subiectilor care au profiluri ce deviaza de la

normal nu sunt in sensul curent al cuvintului persoane bolnave

mintal si nu au nevoie de tratament psihologic. Daca unica

informaţie despre un subiect este profilul sau deviant la

M.M.P.I. trebuie totdeauna să incepem interpretarea cu supozitia

ca el este o persoana normala.

INVENTARUL PSIHOLOGIC FREIBURG (F.P.I.)

F.P.1.-ul a fost elaborat de 3 autori: J. Fahrenberg, H. Selg şI R.

Hampell.

122

F.P.I.-ul este un chestionar multifaziç de personalitate si a fost

realizat prin imbinarea

unui sistem psihologic clasic cu unul extras din nosologia

psihiatrica. Se poate folosi atit in domeniul clinic cit si in cel

neclinic. El contine 212 itemi, grupati in 9 scale la care se mai

adauga încă 3 scari suplimentare. Paralel cu forma completa a

chestionarului au mai fost construite in scop de testare rapida

diverse variante precum: F.P.I.-K (76 de itemi), F.P.I-HA (114

itemi) si F.P.I. — HB (114 itemi). Exista si o varianta recenta

elaborata de Konig si Schimdt, care contine doar 54 de itemi.

F.P.I. se administreaza în grup sau individual, fara limita de

timp. În mod obisnuit administrarea se încadreaza in 30—40

minute. Poate fi administrat persoanelor cu nivel de instruire

mediu, adica capabile sa inteleaga semnificatia itemilor.

Pentru valorificarea chestionarului se utilizeaza o foaie de

raspuns pe care este trasat (de obicei pe verso-ul foii duble) un

profil grafic, asemănătoare celei de la C.P.I.

Corectarea foii de raspuns se face cu ajutorul unor grile,

cartoane decupate in dreptul raspunsurilor semnificative “Da /

Nu”. Foaia de raspuns se noteaza cu cite o cruce san un “x”, la

fel ca si Ia C.P.I., in locul raspunsurilor “Da / Nu”.

Chestionarul utilizeaza terminologia clinica dar el se aplica

foarte bine şI personalitatii normale. reusind sa surprindă

dificultăţile de adaptare, de aceea el mai poate fi incadrat in

categoria “chestionarelor de adaptare”.

Chestionarul este construit pe baza metodei clasice adica in

123

elaborarea itemilor si a scarilor s-a utilizat metoda corelationala

si factoriala. Prin metoda corelationala s-a putut stabili ca intre

scari exista anumite corelatii de care trebuie sa se tina seama

atunci cind sc face interpretarea chestionarului.

De asemenea chestionarul F.P.I se caracterizeaza prin faptul ca

factorii (scarile) nu sunt complet independente.

Etalonarea şI trasarea profilului

Autorii au lucrat cu 2 tipuri de etaloane: unul in stanine (9 clase

normalizate), celalalt in note T (acest sistem permite pe de o

parte interpretarea pe baza etalonului de9 clase si pe urma

efectuarea unor diferentieri mai fine, utilizund etalonul in note

T)

In etalonul in stanine, dupa regula obisnuita, media se situeaza

in clasa 5, considerind 4 media inferioara si 6 media superioara.

Deci intervalul 4-6 îl consideram in cele din urma intervalul de

semnificatie psihologica 0 (zero) si ca urmare vom considera

clasele 2,3,4,7,8, ca semnificind ''tendinte catre...'' , iar clasele 1

si 9 le vom considera ca fiind note dominante specifice.

Deci, suprapunem grilele peste foaia de raspuns, apoi numaram

in fiecare scala numarul de raspunsuri semnificafive “Da INu”

dupa cum unul sau altul dintre răspunsuri este cel semnificativ.

Numarul respectiv il transformam dupa aceea pe baza etalonului

in note T sau in clase normalizate si reprezentam nota respectiva

in profil. Dupa aceca unim punctele corespunzatoare tutunor

scarilor şi obtinem o linie frântă care este proflul grafic al

124

persoanei investigate.

Aplicare

Pentru a efectua o investigatie cu F.P.I.:

- trebuie sa avem chestionarul propriu-zis, adica, caietul sau

cartea cu colectia de itemi.

- foaia de raspuns,

- grilele sau mai modern un PC pe care am implementat

chestionarul; cu un scanner putem sa citim foaia de raspuns si s-

o interpretam. Putem, de asemenea, sa introducem de la tastatura

raspunsurile Ia chestionar, urmind sa obtinem la imprimantă sau

pe monitor profilul final al subiectului investigat.

Instructiunile de aplicare sunt pe prima pagina a chestionarului.

Câteva propozitii lamuresc subiectul in legatura cu o serie de

principii care trebuie respectate: sa raspunda la toate intrebarile,

sa nu zaboveasca prea mult asupra raspunsului, sa-l aleaga de

prima data pe cel care i se pare cel mai reprezentattiv pentru

persoana sa, să raspunda sincer. Este util ca subiecul sa stie ca

intrebarile nu se valorifica fiecare in parte ci în ansamblu, in

ansamblu, deci examinatorul nu se interesează de fiecarew

răspuns în parte.

Ne putem confrunta in timpul administrarii cu diverse

dificultati. Una dintre ele si cea mai frecventa este ca subiectul

se poate arata nesatisfacut de numarul mic de alternative de

raspuns, adica doua. Noi trebuie sa subliniem ca desi subiectul

nu se situeaza pe nici unui dintre raspunsurile extreme, totuşi

125

este foarte greu ca cineva sa se situeze complet la mijloc Si

atunci trebuie sa aleaga acea varianta care este cea mai apropiata

de feluI lui de a gindi, de a fi, de a actiona.

Dc asemenea unii subiecti se pot manifesta ca find dezamagiti,

socati de numarul mare de intrebari. Trebuie cu calm sa-i

incurajam sa raspunda la toate intrebarile specificind ca unui om

normal nu îi ia mai mult de 30 de minute.

Tot ca o dificultate, cind observam ca unii subiecti au tendinta

de a zabovi mult asupra fiecarei intrebari, că le cintaresc prea

mult, trebuie sa incercam sa-i determinam sa depaseasca aceasta

lentoare si sa ii stimulam cumva sa mearga mai repede.

Interpretare

Trebuie sa facem un prim pas in interpretarea testului prin a

verifica validitatea protocolului. Acest Iucru îl facem astfel:

fiecare scara (factor) are o anumita valoare preconizata, care este

de fapt valoarea medie obtinuta in eşantionul normativ. Cel mai

bine este sa avem notele in stanine sau in note T şi atunci vom

sti ca valoarea expectata este valoarea 5 (clase normalizate) sau

valoarea 50 (note T), adică valorile medii. În felul acesta nu

trebuie sa mai calculam noi mediile dar se presupune sa fi

transformat notele subiectului, notele brute, fie in lase

normalizate fie in note T.

Putem sa procedam si mai elegant: stabilind intervalul de

incredere pentru fecare scara, acesta calculindu-se ca fiind egal

cu media ± (plus, minus) eroarea standard a mediei. (Amintesc

126

că eroarea standard a mediei ne arata, in populatia respectiva, cu

cât variaza media esantioanelor care compun esantionul general.

De exempiu daca vreau sa vad inaltima tinerilor cu virstele

cuprinse intre 15— 17 ani, merg la Liceul “Ovidius” unde

constitui aleator 5 grupe; Determin inaltimea medie pe fiecare

grupa. Merg apoi la Liceul “Mircea” şI determin alte cinci medii

ş.t.a..m departe la alte licee constrănţene. Dacă voi calcula

media mediilor voi constata că mediile grupelor variaza ca orice

variabila în jurul mediei mediilor si că pot calcula abaterea

standard a mediilor adica gradul lor de imprastiere. Aceasta este

eroare standard a mediei (s).

Ideea este ca noi putem sa manifestam un grad de incredere

diferentiat fata de un factor sau altul al chestionarului, functie de

imprejurare, daca valoarea obtinuta de un subiect se incadreaza

sau un in acest interval. Daca nu, atunci vom privi cu multa

circumspectie acel factor.

De asemenea mai exista posibilitatea sa controlam validitatea

chestionarului prin factorul FPI8, care masoara atitudinea

sincera, deschisa a subiectnlui sau dimpotriva.

Descrierea scalelor

F.P.I.1 = nervozitate (tulburat psihosomatic — netulburat

psihosomatic) Valoarea mare de testare semnifica tendinta spre

acuze somatice, respectiv semnifca afectiuni de ordin vegetativ,

adica probleme hemodinamice, de respiratie, tulburari motorii

127

etc. Un scor nidicat inseamna disconfort psihosomatic, tulburari

de somn, dureri, stare generala proasta, fatigabilitatc, senzatie de

epuizare, neliniste, meteoropatie. Afectelc sunt foarte puternic

somatizate, adica starile de iritare afectivă sunt insotite de

tulburari vegetative: roseata, tremur, transpiratii reci etc.

Valoarea mica, dimpotriva, arată că subiectul nu prezinta astfel

de simptome, el este echilibrat, sanatos.

Valoarea de testare mare coreleaza puternic cu FPI 3, FPI 8 si

FPI 4.

Interpretarea acestei dimensiuni “nervozitate” trebuie sa

accentueze caracterul subiectiv al tulburarilor psihosomatice,

adica caracterul de traire penibila.

FPI 2 = agresivitate (imaturitate emotionala. agresivitate —

neagresivitate, matur)

Valoarea mare de testare: subiectul prezinta spontan acte de

agresivitate verbala, corporala sau doar imaginara, reactioneaza

agresiv la obiecte si animale. Subiectul poate fi impulsiv, face

glume grosolane, se poate bucura de răul altuia, se amuza de

glumele penibile, este nestapinit, nelinistit, cu pregnanta nevoie

de schimbare, sete de aventura, are uneori tendinte spre exaltare.

Reprezinta tabloul clar al imaturitatii emotionale.

Vaboarea mica de testare, dimpotriva, semnifica stapânire de

sine, comportament stabil si constient.

FPI 2 este independent de gradul de cultura, de sex dar nu si de

virsta, adica daca la tinerete valorile sunt mai ridicate, o data cu

virsta ele diminueaza.

128

Nu trebuie sa intelegem neaparat ca valorile mari conduc la note

agresive ci mai degraba la o disponibititate faţă de astfel de

tendinţe.

FPI 3 = depresie (indispus. nesigur de sine — multumit. sigur de

sine)

Valoarea mare de testare: subicctul are stari de indispozitie,

fluctuanta mare in dispozitii, cu predominarea notelor depresive.

Subiectul se caracterizeaza prin iritabilitate, proasta dispozitie,

anxietate, cu sentimentul unui pericol nedefinit, sentimente de

singuratate gol launtric, apatie. Desi se simte singur prefera

totusi singuratatea, are o putere de concentrare redusă, se lasa

dus pe gânduri, viseaza cu ochii deschisi, nu sunt cxcluse

complexele de inferioritate.

Valoarea mica semnifica dispozitie echilibrata, subiectul este

relaxat, optimist fara griji, aflat in raportuni emotionale bune cu

ceilalti, se simte in stare sa isi croiasca drum in viata.

FPI 3 este in general independent de virsta, sex si gradul de

cultura.

Valoarea mare la FPI 3 coreleaza cu valoarea mare la FPI I, FPI

2, FPI 4, FPI 8 si cu valorea mica la FPI 9.

FPI 4 = emotivitate (iritabilitate.,frustratie — calrn, apatic)

Valoarea mare de testare: subiectul prezinta stari de indispozitie,

de iritabilitate, este tensionat, excitabil si emotiv, cu redusa

toleranta la frustratie, adica se simte deranjat de situatiile banale,

este nerabdator, nelinistit si devine usor irascibil, furios, chiar

agresiv, are putine inhibitii. Valoarea mica de testare arata ca

129

subiectul este in general calm, apatic, flegmatic, stapinit

emotional, rabdator, cu toleranta mare la frustrare. FPI 4 nu

depinde de sex, virsta si instructie. Valorea mare la FPI 4

coreleaza puternic cu vaioarea maxima Ia FPI 3, FPI 2, FPI 1,

FP1 7, FPI 9.

FPI 5 = sociabilitate (sociabil. vioi — nesociabil. retras)

Valoarea mare de testarc arata ca subiectul prezinta dorinta si

tendinta de a stabili contacte, este sociabil, leaga repede

prictenii, are un cerc mare de cunostinte, manifesta vioiciune,

este intreprinzator, activ, comunicativ, vorbaret.

Valoarea mica de testare: subiectnl pnezinta o dorinta de contact

social rcdusa, să multumeste cu propria persoana, stabileste greu

prietenii, este o fire ciudata, retrasa, distanta rezervata, taciturna

si putin intrepninzatoare.

FPI 5 nu depinde de sex, virsta si gradul de cultura.

Valorile maxime ale lui FPI 5 coreleaza cu valori minime la FPI

8.

Dimensiunea acestui factor este interpretata drept caracter

sociabil. In acest caz este evidenta dorinta subiectului de contact

social, nevoia de a stabili contacte spre deosebire de FPI 8 unde

este testata capacitatea efectivă de a stabili contacte.

FPI 6 = caracter calm (incredere in sine. buna dispozitie -

iritabilitate, ezitare)

Valoarea mica de testare: subiectul prezinta iritabilitate, este

deceptionat sau poate fi deceptionat usor, este susceptibil si

descurajat pentru ca ia lucrunile prea in serios, poate fi usor

130

deanjat si pus intr-o situatie penibila, se poate ingrijora usor,

ezita, prefera sa astepte, nu-i plac situatiile si hotarârile

impulsive, in general este pesimist.

VaIoarea mare de testare arata ca subiectul are incredere in sine,

nu se abate de la drumul lui, greu poate fi enervat in general este

rabdator, dârz si neclintit, enengic, actionind repede si eficient.

FPI 6 nu depinde de virsta, instructie dar depinde de sex.

Valoarea mare de la FPI 6 coreleaza cu valorile negative ale lui

FPI 8.

FPI 7 = tendinta de dominare (stie sa se impuna — fire care

cedeaza)

Valoarea mare de testare semnifica sete de putere, acte de

agresiune fizice, verbale, imaginative, persoana are conceptie

egocentnica, are tendinte de suspiciune, de neincrederc fata de

ceilalti, tinde catre o gindire autoritara, caracteristicile sale sunt

agresivitatea reactiva, vina si pedeapsa.

Valoarea mica de testare arata ca subiectii prezinta tact si

atitudine ponderata, este intelegator, maleabil, nu-i place

agresivitatea, manifesta o atitudine de toleranta si incredere in

judecati morale, diferentiatoare.

FPI 7 nu depinde de virsta dar depinde de sex si de gradul de

cultura. Barbatii si subiectii cu un nivel mai scazut de instructie

prezinta valori mai ridicate.

Valorile mari de la FPI 7 coreleaza cu vabori mari la FPI 4.

FPI 8 = inhibitie (inhibat in tensiune — degajat. capabil de

contacte)

131

Valoarea mare de testare arata ca subiectul este timid, stingher,

inhibat incapabil de contacte sociale, are trac, neplaceri fizice

înaintea anumitor evenimcnte:: tremuraturi, paloare, roseata,

bâlbe, tulburari digestive. Persoanele se caracterizeaza pnintr-o

putere scazuta de actiune, prin nesiguranta in luarea deciziilor,

sunt persoane fricoase, speriate si foarte iritate cind se stiu

supravegheate.

Valoarea mica este caracteristica subiectilor cu dezinvoltura,

siguri pe ei, increzatori care prezinta putine fenomene fizice

datorate tensiunii psihice, deci o slaba participare fizica la

actiunea afectogena, au disponibilitate pentru actiuni sunt

persoane eficiente.

Valoarea lui FPI 8 nu depinde de virsta, de cultură dar depinde

de sex, femeile au valori mai mari, sunt mai timide.

Valorile mari la FPI 8 sunt in legatură cu valorile mari la FPI 3,

FPI 1 si coreleaza cu valorile minime la FPI 5 si la FPI 6.

FPI 9 sinceritate (fire deschisa. autocritica — fire inchisa. fara

simt autocritic)

Valoarea mare de testare arata ca subiectul isi recunoaste micile

defecte, este autocritic si poate avea in anumite imprejurari o

atitudine dezinvolta.

Valoarea mica de testare este specifica subiectilor care tind sa

disimuleze unele slabiciuni si defecte, ei vor sa produca o

impresie buna, se caracterizeaza pnin lipsa de sinceritate si de

sirnt autocritic.

132

FPI 9 nu depinde de gradul de cultura, dar depinde de sex si de

virsta, tinerii prezinta valori mai scazute. Valorile mari la FPI 9

corelaza cu valorile mari la FPI 2, FPI 3, FPI 4.

ScaIele suplimentare

FPI - E = extroversiune — introversiune

Valoarea mare de testare inseamna extroversiune, adica

sociabilitate, nevoie de contact si capacitate de a stabili contacte,

de a lega usor prietenii; semnifica fire intreprinzatoare, capabila

sa se impuna in anumite situatii si uneori nestapânita.

Valoarea mica de testare inseamna introversiune, adica persoane

singuratice care se mulutmesc cu sine insasi, calme, rezervate;

nu sunt intreprinzatoare, sunt pasive, necomunicative, evita sa

fie in centrul atentiei si preferă mai degraba sa fie lasate in pace.

FPI-E nu depinde de sex si instructie dar depinde de virsta,

tinerii au valori mai ridicate, sunt mai exuberanti.

FPI-N = labilitate emotionala (labilitate — stabilitate)

Vaboarea mare de testare arata ca subiectul prezinta indispozitie

sau in orice caz o dispozitie labila, schimbatoare dar cu

preponderenta depresiva, lipsit de vlaga, iritabil, usor de lezat,

cu proasta dispozitie, suparacioase si mereu in tensiune, cu

meditatii inutile. cu tendinta de a visa, cu sentimente culpabile,

se simte adesea gresit înteles si nedreptatit.

Vaioarea mica de testare arata ca subiectul este stabil

emotinonal, echilibrat, bine dispus, rabdator, calm, stapin pe

sine.

133

Valoarea lui FPI-N nu depinde de virsta, sex, sau grad de

cultura.

Valorile la FPI-N si FPI-M sunt independente din punct de

vedere matematic, dar din punct de vedere ecologic sunt legate

pentru ca valorile mici la FPI-N sunt concordante cu valorile

mari la FFI-M.

FPI-M = masculinitate — feminitate

Valoarea mare de testare este proprie comportamentului

masculin, adica subiectul se impune activ in anumite situatii,

este constient de sine, intreprinzator, gata de a actiona, cu

dispozitie echilibrata, cu putine tulburari fizice sau trac si la fel

cu putine tulburari somatice. Comportamentul feminin este

invers.

M.M.P.I si F.P.I. şI Psychorater sunt incadrate in categoria

instrumentelor elaborate din perspectiva clinica si opereaza cu

conceptele personalitatii morbide. Totuşi sunt utilizate si in

domeniul personalitatii normale.

CHESTIONARUL BERNREUTER

A fost realizat de R. Bernreuter. De fapt primele 4 scari sunt

scarile de tip B (elaborate de Berreuter), ultimele 2 sunt F

(elaborate de J. Flanagan).

Acest chestionar reprezinta o incercare de masurare ale

unor aspecte ale personalitatii dintr-o perspectiva clinica.

Cele 6 scari sunt:

134

Scara B1 – N = scara tendintelor nevrotice. Persoana care

obtine note mari la aceasta scara are tendinta sa fie instabilă

din punct de vedere emotional. Daca scorul depaseste 98

perceptile atunci trebuie sa consulte un psihiatru. Când

cotele sunt reduse atunci este vorba de o persoana bine

echilibrata emotional.

Scara B2 – S = scara de autosuficienta. Persoana face fata

singură problemelor, isi este siesi suficienta, prefera sa fie

singura, cauta rar simpatia si incurajarea. O nota mica la

aceasta scara arata ca persoanei nu ii place singuratatea si

cauta suportul celorlalti.

Scara B3 – I = scara introversiune – extroversiune. Nota

mare arata ca persoanele au predispozitii catre

introversiune, imaginative, retrase in ele insele. Persoanele

care depasesc nota de 98 in percentile (2 dintr-o suta le sunt

superioare) trebuie sa consulte un psihiatru. Nota mica arata

extroversiune; aceste persoane isi fac putine griji, sufera in

mod exceptional tulburari, firi practice. Rareori inlocuiesc

actiunea cu visarea.

Scara B4 – D = factorul dominanta – submisivitate. Nota

mare la aceasta scara arata tendinta de a-i domina pe altii;

nota mica arata tendinta de a se supune, de a se lasa

dominat.

Scara F1 – C = scara incredere in sine. Nota mare este

proprie persoanelor timide, stangace, neajutorate,

“handicapate”, care sufera sentimente de inferioritate. Daca

135

persoana depaseste nota 98 percentile trebuie sa consulte un

psihiatru. Nota mica denota o persoana increzatoare, bine

adaptata, cu putine probleme.

Scara F2 – S = scara sociabilitate. Nota mare la aceasta

scara este proprie firilor nesociabile, solitare sau in orice caz

independente. Notele mici arata sociabilitate.

Acest chestionar poate fi aplicat cu succes elevilor,

studentilor, adultilor si ambelor sexe.

Instructiuni de aplicare.

Acestea se afla pe prima pagina si odata citite cu glas tare de

către examinator se realizeaza aceasta etapa preliminara de

pregatire a subiectilor. Nu exista limita de timp in

administrare si este important sa se obtina cooperarea cu

subiectul. Examinatorul trebuie sa insiste asupra faptului ca

valoarea rezultatului depinde de sinceritate. Trebuie de

asemenea insistat si asupra faptului ca rezultatele sunt strict

confidentiale.

Corectarea si notarea testului

Fiecare raspuns este datator de seama pentru toate cele 6 scale.

Fiecare raspuns se evalueaza de 6 ori pentru a se obtine 6

estimari diferite. Se lucreaza cu grile potrivite care pentru

fiecare scara in parte au notat pe ele punctajul care se acorda in

contul fiecarei intrebari. Fiecare intrebare primeste 3 raspunsuri:

Da, Nu, Nu stiu. Scarile B primesc un punctaj diferential de la

136

+7 la –7, in functie de raspuns. Scarile de tip F primesc un

punctaj de la +8 la –8. Nota totala pentru o trasatura este suma

algebrica a coeficientilor care corespund raspunsurilor date de

subiect asa cum sunt ele inscrise pe grila, pentru o trasatura sau

alta. S-a convenit ca daca subiectul nu a raspuns la o intrebare se

considera “Nu stiu”. Punctajele brute sunt cele raportate la

tabelele de norme, care permit efectuarea interpretarii.

CHESTIONARUL SMIESCHEK

Smieschek - medic psihiatru in clinica Humbold – Berlin

(unde a functionat ca director K. Leonhard). În cartea sa

''Personalităţi accentuate...'' Leonhard isi exprima conceptia

sa despre personalitatea normala si accentuata dar şi unele

rezerve privind psihdiagnosticul prin chestionarul discutat

acum.

Prin trasatura accentuata se intelege aceea caracteristica a

carei dezvoltare depaseste pragul normalitatii, fie in sens

pozitiv, fie in sens negativ, determinind fie rezultate

deosebite, creative, fie comportamente dezadaptative.

Personalitatea accentuata este aceea structura de

personalitate in care una dintre cele 10 trasaturi ale firii, pe

care K. Leonhard le considera fundamentale, capata o

dezvoltare care o indeparteaza de la comportamentul

normal.

137

Chestionarul Smieschek este operational printr-un set

de 88 itemi, repartizati intr-un numar inegal unor 10 grupe,

care corespund celor 10 trasaturi ale firii.

I. Demonstrativitate, contine 12 intrebari

II. Hiperexactitate, contine 12 intrebari

III. Hiperperseverenta, contine 12 intrebari

IV. Nestapinire – neinfrinare, contine 8 intrebari

V. Hipertimie, contine 8 intrebari

VI. Distimie, contine 8 intrebari

VII. Ciclotimie, contine 8 intrebari

VIII. Exaltarea, contine 4 intrebari

IX. Anxietatea, contine 8 intrebari

X. Emotivitatea, contine 8 intrebari

Pe populatia romaneasca, acest chestionar a fost adaptat de

catre I.M. Nestor in 1975. In versiunea romaneasca

chestionarul are 4 pagini. In prima pagina sunt mentionate

indicatiile care stau la baza administrarii testului, datele

personale ale subiectului si o sinteza pentru a usura efortul

psihologului in interpretarea testului.

Cei 88 de itemi, in afara de numerotarea obisnuita, au

fiecare, lângă numărul de ordine o cifra romana de la I – X,

corespunzatoare acelui tip de personalitate caruia ii

apartine.

Tehnica de administrare a chestionarului implica mai multe

variante. Intr-una dintre ele, fiecare subiect isi primeste

exemplarul sau 4 pagini si lucreaza chiar pe el. In a doua

138

varianta se utilizeaza foaia de raspuns dupa tehnica

obisnuita. A treia varianta prevede ca examinatorul sa

citeasca fiecare intrebare iar subiectul urmareste pe caiet

continutul lui. Se faciliteaza astfel intelegerea mai exacta a

sensului intrebarilor. Exista si posibilitatea ca subiectul sa

redea verbal raspunsul iar examinatorul îl consemneaza

intr-o foaie de raspuns.

Chestionarul se aplica individual,prilej cu care se pot

face observatii suplimentare, (ezitari, tensiuni, miscari,

gesturi semnificative) privind atitudinea subiectului fata de

situatia pe care o invoca itemul respectiv. In instructajul

iniţial trebuie sa precizam ca nu trebuie lasate intrebari fara

raspuns si asteptam cooperarea sincera a subiectului.

Timpul de administrare , liber se incadreaza de obicei intre

30 – 60 minute.

Corectarea este simpla, nu avem nevoie de o grila. La fel ca

in tabelul de frecventa (sau la fel ca la Woodworth), pe o

foaie de protocol, pe verticala, I – X, se trage o liniuta pentru

fiecare item la care subiectul a raspuns conform asteptarilor.

Mai întâi se iau in consideratie intrebarile polarizate

negative (nesemnificative) dupa care se parcurge de la

itemul unu la 88 acolo unde raspunsurile sunt semnificative.

Se tabeleaza dupa metoda precizata. Va rezulta o cota bruta

pentru fiecare tip de personalitate in parte. Cum insa fiecare

categorie are un numar variabil de intrebari pentru a face

rezultatele comparabile se inmulteste fiecare notă brută

139

maxim posibilă cu o constanta, astfel incit sa dea 24 (de

exemplu 12x2 = 24 sau 8x3 = 24). Daca apoi 24 reprezinta

procentajul de 100%,, este simplu de calculat prin regula de

trei simplă, cât la sută reprezintă fiecare scor brut din scorul

maxim posibil.. Procentul arata cit de semnificativ de

indepartata de medie, este trasatura respectiva. Acolo unde

cota trece de 50% sau mai mult, caracteristica respectiva de

personalitate se accentueaza (aceasta doar in cazul

procentajelor foarte mari).

Este posibil sa se calculeze numarul total de raspunsuri

semnificative si sa se determine un coeficient de dezechilibru

emotional global.

Cercetarile in legatura cu chestionarul Smieschek au aratat ca

acesta are capacitatea de a depista anumite tipuri umane si ca,

prin urmare, indica mai mult decât o tipologie de tip clinic. În

anexă este prezentată o sinteză a celeor zece tipuri de

personalitate descrise de K. Leonhard în cartea Personalităţi

accentuate în artă şi literatură, Ed.Şt şi Encl. Bucureşti, 1979.

TEHNICA PSYHORATER -ului

Intra in aceeasi categorie ca si M.M.P.I.-uI si F.P.I.-ul. A fost

elaborat de F. Laurent, specialist in medicina muncii, in

colaborare cu alti specialişti neuropsihiatri, manageri s.a.

Chestionarul provine dinspre o directie clinica si are ca menire

140

depistarea anurnitor tulburări de personalitate sau a unor stari

marginale.

Psyhorater-ul se vrea o tehnica de sprijin a diagnozei

psihologice si medicale. În nici un caz nu este un inventar de

personalitate pentru ca nivelul sau de elaborare este mai redus şI

pentru că nu are scari bazate pe analiza factoriala ci mai degraba

pe grupari de intrebari care tintesc anurnite interese.

Chestionarul poate clasifica subiectii in

1. subiecti normali

2. sutbiecti fragili

3. subiecti cu tulburari de personalitate (persoane care necesita

un examen psihiatric)

Normalul (N)

In aceasta categorie intra subiectii cu constitutii psihologice

stabile, armonioase, al caror echilibru explica rezistenta lor pina

acum la situatii neprevazute, la situatiile de nesinguranta. Daca

persoanele, in urma examinarii cu psihorater-ul, se incadreaza in

aceasta categorie este justificata predictia unui comportament

adaptativ la exigentele vietii. Aceasta predictie creste o data cu

virsta. Cu alte cuvinte, daca persoana se incadreaza in aceasta

situatie, inseamna ca toate achizitiile pe care ea le-a dobindit

pina la virsta respectiva îi vor servi in continure la adaptare si cu

atit mai mult daca este in virsta. Aceste achiziţii adaptative s-au

stabilizat atit de mult incit persoana poate fi prognosticata pentru

viitor ca se va incadra in zona normalitatii.

141

Fragilul (F)

Persoanele din aceasta categorie, sunt persoane care au avut cel

mai adesea, un traumatism psihologic, care s-a petrecut in trecut.

O astfel de persoana este echilibrată dar mai instabilă. Este

vorba de o usoara dizarmonie care în prezent pare compensata,

dar poate sa existe suspiciuni in vederea unei modificari

nefavorabile in viitor, datorita unor modificari de structura a

mediului. Deci daca se inrautateste mediul, cu siguranta aceasta

persona din zona F sa va misca in zona patologicului.

Patologicul (P)

Aceasta persoana manifesta simptome de dezadaptare fie din

cauza unei afectiuni psihosomatice, a unei nevrozc sau chiar a

unei psihoze.

DESCRIEREA TESTULUI

Psyhorater-ul cuprinde 236 de întrebări care explorează 3 mari

domenii:

a) mediul familial şi adaptarea la acest mediu.Este vorba de

mediul familial din copilarie si de adaptarea la acest mediu.

Apoi este vorba de adaptarea matrimoniala si de adaptarea

profesionala

b) integrarea socială la virsta adulta. Adaptarea sociala

constituie cel mai bun criteriu de normalitate al unei

persoane.Contextele sociale au o foarte mare importanta pentru

142

ca ele invoca puterea de insertie a subiectului. In acest context

pot fi depistate sentimentele

de inferioritate care ii diminueaza capacitatea de adaptare la

mediul social.

c) structura psihologică sau psihopatologică

Partea cea mai importanta a chestionarului (numarul cel mai

mare de întrebări ) este acordata decelării structurii psihologice

şi psihopatologice. Aici sunt incluse 169 intrebari şi sunt avute

in vedere urmatoarele aspecte ale structurii personalitatii:

1. hiperemotivitatea

2. anxietatea

3. astenia sau ipohondria

4. tendintele schizotimice

5. tendintele paranoice

6. instabilitatea psihica

7. hipomania

S. simptomele psihiatrice, sunt investigate de 18 intrebari

9. antecedentele neurologice si psihiatrice

10. tendintele histrionice (histeroidia)

La baza elaborarii chestionarului au stat 600 de subiecti care au

permis evidentierea caracteristicilor personalitatii normale si

morbide enuntate precum: astenia, tendintele paranoide,

schizotimice, anxietatea etc.

Întrebarile ca şi raspunsurile sunt catalogate in 5 categonii dupa

cum urmeaza:

143

I. întrebari si raspunsuri necotabile, numite banale (B). Ele nu

se coteaza dar au importanta pentru ca ne lamuresc din punct de

vederc clinic asupra unor aspecte pe care nu le-am putut lamuri

pe deplin prin intrebarile cotabile. Ele figureaza pe grila de

corecţie in culoarc alba.

II. întrebarile şi raspunsurile caracteriale slabe (K) cotate cu 1

punct. Vizeaza circumstantele care au putut influenta

personalitatea sau care au determinat dezvoltarea anumitor

atitudini caracteriale sau chiar constitutia psihologica. Ele sunt

colorate pe grila in culoarea verde.

III. Intrebarile şi raspunsurile caracteriale puternice (K) sunt

cotate cu 2 puncte si sunt semnificative la pragul de semnificatie

de 0 la 10%, adică din 100 de cazuri luate la întâmplare vom

găsi doar 10. Ele sunt colorate in culoarea portocaliu.

IV şi V. Sunt intrebarile si raspunsurile care după gradul lor

patologic sunt clasificate fie P1 fie P2. P1 sunt cotate 4 puncte,

sunt semnificative la pragul de semnificitate 0,05 şi sunt

colorate în albastru pe grilă iar P2 sunt cotate cu 6 puncte şi

sunt semnificative la pragul P =0,01; sunt colorate pe grila de

corecţie în roşu.

Psychorater-ul este format dintr-un caiet format din 25 de

pagini. Pe fiecare pagină sunt tipărite în jur de 10 itemi.

Tehnica de aplicare

Trebuie sa insistam pe caracterul confidential al raspunsurilor.

Exista 4 posibilitati de raspuns:

144

- afirmativ. Subiectul colorează în negru căsuţa corespunzătoare

pe foaia de răspuns.

- negativ. Idem.

- refuzul sau nerezolvarea. Subiectul taie cu o linie orizontala

fiecare din cele 2

raspunsuri,

- retinerea totala, atunci când întrebarea nu îl vizeaza pe subiect

de exemplu cind exista întrebarea “Cind ai ramas vaduv?”

pentru un tânăr adolescent. Căsuţa rămâne albă.

Trebuie sa ne asiguram ca subiecţii au inteles clar

modalitatea de raspuns si in general modalitatea de lucru cu

chestionarul.

Interpretare

Testul se valorifica in doua moduri:

A. Prin nota globala, care claseaza subiectii intr-una din cele 3

categorii (normal, fragil, patologic). Deci nota globala ne spune

in care dintre aceste 3 categorii se incadreaza subiectul si

anume:

- daca nota globala este infenioara lui 63 rezulta ca subiectul

se afla in zona “Normal”

- daca nota este intre 63 si 130 atunci subiectul se afla in zona

“Fragil”

- daca el obtine o nota mai mare de 130, este vorba de

necesitatea ca persoana respectiva sa fie indrumata la un examen

psihiatric complet. In acest caz este necesar sa luam in

145

consideratie baremurile individuale la fiecare din caracteristicile

psihopatologice. Daca una sau mai multe dintre astfel de

caracteristici au depasit pragul F (patologic) atunci subiectul

prezinta o tulburare a personalitatii si este justificat un examen

complex.

B. Prin explorarea analitica a persoanei investigate, tinind cont

de notele obtinute la fiecare dintre caracteristicile enuntate. De

asemenea este important să numaram si refuzurile. La subiectii

normali, refuzurile la clasele 6 — 9 (instabilitate psihica —

antecedente neurologice si psihiatrice) nu trec peste 10. Daca

trec de 10 atunci este clar ca acolo este o problerna. De

asemenea daca la rubrica 9 (antecedente neurologice şi

psihiatrice) apar casute innegrite, deci raspunsuri “Da / Nu”

(căci unele raspunsuri semnificative sunt “Nu”), atunci si acolo

este clar ca identificam diverse probleme pe care prin dialog,

interviu pot fi clarificate.

Pe grila, autorii dau pentru populatia franceza, orientativ, unele

baremuri, dincolo de care incepe zona semnificativa. Daca

subiectii la scara “Tendinte paranoice” (5) obtin un prag anume,

atunci inseamna ca acolo este vorba de anumite tendinte

caracterizate prin: nesiguranta sociala, invidie, sentiment de

prejudiciu etc.

Ceea ce trebuie menţionat in legatura cu acest chestionar este

faptul ca el se constituie de abia intr-o premisa pentru un

adevarat examen psihiatric. Mai trebuie spus sa nu ne asteptam

ca dupa aplicarea unui astfel de instrument să elucidăm cazurile

146

clinice. Astfel, o persoana care contine o cota de peste 230 nu

inseamna ca este o personalitate bolnava ci doar ca este necesar

un examen mai aprofundat pentru a vedea care circumstante au

determinat respcctivele raspunsuri.

Anexa 1.

FIREA DEMONSTRATIVĂ

I

Persoana se caracterizează printr-o mare capacitate de refulare.

Aceasta o ajută să trăiască rolurile atât de intens încât, în

cazurile de accentuare a acestei trăsături, falsifiică realitatea fără

să-şi dea seama. Dacă în limitele normalităţii demonstrativitatea

se manifestă printr-o mare capacitate emapatică, prin imaginaţie,

adaptabilitate, mobilitate a expresiei, în cazurile morbide se

manifestă ca personalitate isterică cu însuşirile: minciună,

inconsecvenţă, delicvenţă, etc.

Accentuarea acestei caracteristici poate să se exprime în

comportamanete creative, cum este cazul actorilor talentaţi, dar

la alte persoane poate să conducă la comportamente

dezadaptative.

FIREA HIPEREXACTA

II

147

Se manifesta gradual, de la tendinţe de hiperexactitate la

psihopatia anancastă, nevroza anancastă (nevroza obsesivă).

Esenţa – lipsa capacităţii de refulare (contrariul firii

demonstrative).

Apare tendinţa de a chibzui totul pentru a înlătura orice

posibilitate de greşeală, sau pentru că nu pot înlătura din

conduită ideea că poate există o soluţie mai bună. Nu sunt în

stare să refuleze teama, se inhibă şi au greutăţi în activitate.

Chestiunile de mica importanta nu îl determină însă să ia

hotărâri. La anancaşti nu se pot lua hotărâri nici când există

toate premisele de a le lua (contrar firii isterice).

Mod de manifestare

a) Hiperexactitatea (când doar este accentuată) prezintă

avantaje: hiperconştiinciozitate, meticulozitate,

exactitate, spirit de ordine, trăsături ale persoanei valoroase,

poate ajunge la unele exagerări care îi complică viaţa; are –

sens altruist, sens egoist (grija exagerată pentru propria-i

bunăstare), care în limite moderate este pozitiv, manifestându-se

prin: evitarea primejdiilor inutile, evitarea exceselor la băutură şi

fumat

b) Psihopatia anancastă (hiperexactitatea are o intensitate mare,

psihopatică) prezintă dezavantaje:

-capacitatea de decizie este prejudiciată

-munca nu se mai desfăşoară fluent (îndoieli continue,

verificări permanente, rămâneri în urmă)

148

-îi vine greu să plece de la lucru

-întoarce pentru verificări

-neliniştea persistă şi în timpul liber, al odihnei (nu se

odihneşte)

-minuţiozitate exagerată

-grija excesivă de a evita accidente

-pierde mult timp

-o muncă de răspundere îi creează multe motive de teamă

Pe fondul psihopatiei anancaste se poate dezvolta nevroza

obsesivă.

c)Nevroza anancastă (nevroza obsesivă) se

caracterizează prin:

luarea hotărârilor este o problemă chiar în lipsa pericolului

primejdie minimă pare ameninţătoare datorită nehotărârii

permanente asupra existenţei sau nu a motivului de teamă.

Oscilarea între cei doi poli ai frământării dă naştere fricii

patologice a nevroticilor obsesivi, fricii pe care ei o consideră

neîntemeiată fără a o putea învinge. Încearcă să lupte împotriva

obsesiei încă din perioada dezvoltării afectului, dar deoarece

capacitatea de refulare este insuficientă chiar lupta împotriva

obsesiei creează obsesia, căci alternanţa sporeşte frica.

Dezvoltarea obsesivă porneşte de la prima ezitare atunci când ar

fi necesară o hotărâre. Următoarele ezitări în împrejurări

similare fac să crească inhibiţia mult peste punctul de plecare.

Se produc fixaţii, în unele domenii subiectul nu se mai comportă

normal(nu face ce ar trebui,sau are o activitate pe care nu ar

149

trebui să o aibă). Prin dezvoltări, obsesia se fixează unilateral.

Cu cât nevroza obsesivă este mai înaintată cu atât e mai clară

limitarea la un domeniu(individul nu mai are timp să stea în

cumpănă lacelelalte domenii).

Exemple de nevroze anancaste (obsesivă).

Nevroza hipocondrică(teama patologică de a avea o boală

serioasă). E determinată de împrejurări ca examenele medicale

care ţin omul în indecizie. Nevrozele hipocondrice nu se pot

delimita precis de nevrozele obsesive şi se pot însoţi una pe

cealaltă. Exemple de nevroze hipocondrice :

cardiofobia(teama obsesivă de a avea o boală de inimă)

nosofobia(teama de a fi bolnav)

Ablutomania(tendinţa obsesivă de a se spăla pe mâini pentru a

înlătura urmele infime de murdărie, microbi).

La copii dezvoltarea anancastă presupune persistenţa

afectului(ori copiii nu prea au afecte prea persistente) şi ca

urmare ea nu are loc în copilărie. Doar în împrejurări prea

persistente, ca nevroza obsesivă a părinţilor, are loc şi la copii.

TERAPIE. Prin terapie se înlătură nevroza obsesivă, nu şi

hiperexactitatea. Terapia constă în sfătuirea persoanei de a lua

măsurile cerute de impuls şi să nu mai lupte împotriva

impulsului. Să nu mai mediteze prea mult când are îndoieli, ci să

treacă la acţiune sau la alt gând. Cu timpul persoana anancastă

renunţă singură la măsurile exagerate.

150

FIREA HIPERPERSEVERENTĂ

III

Se manifestă gradual de la hiperperseverenţă la firea paranoidă.

Esenţa—perseverenţa anormală a afectului. În general după ce a

provocat reacţii (actul comportamental), sau când gândul se

îndreaptă în alte direcţii, dacă actul nu este posibil, afectul

descreşte lent, dispărând după un timp. La hiperperseverent

estomparea are loc mai lent. Când se gândeşte la cele întâmplate

afectele reapar, putând să să nu dispară săptămâni, luni în şir,

deşi a fost alimentat de noi evenimente. Se manifestă în mod

anormal în special afectele egoiste, datorită intensităţii proprii.

Firea hiperperseverentă se manifestă întotdeauna când sunt

atinse interesele personale. Se formează afecte contra unor

prejudicii sau acte de opresiune, chiar dacă obiectiv sunt

neînsemnate. La prejudicii însemnate nu iartă poate niciodată,

sunt ranchiunoşi.

MOD DE MANIFESTARE

Firea hiperperseverentă:

susceptibili, tendinţa de a se simţi jigniţi uşor

setoşi de prestigiu, resimt acut sentimentul onoarei( de aceea se

simt uşor jigniţi)

suportă greu şi prejudiciul adus intereselor materiale

sentimente egoiste mai intense

151

au sentiment mai pronunţat al propriei valori

ranchiunoşi, nu iartă, nu uită jignirile

sensibilitatea mai puţin lezată în cazul sentimentului de

dreptate(acest sentiment fiind mai puţin profund decât

sentimentele egoiste).

Sub masca luptei pentru dreptate ei revendică de fapt un drept al

lor, pe care îl generalizează pentru a-i da mai multă forţă

evoluează în sens pozitiv sau negativ în general nu ajung să se

bucure de stimă, ambiţioşi, ambiţia îi îndeamnă la realizări

pozitive, dar şi pentru realizări prin discreditarea altora, a

eventualilor concurenţi, pentru combaterea a tot ce i se

împotriveşte.

Firea paranoidă

Perseverent, bănuitor, neîncrezător, neîncredere generalizată,

fără motiv exterior, izvorâtă din psihicul lor se simte mereu

nedreptăţit îşi pierde încrederea în oameniidei fixe obsesive,

vrea să aibă totdeauna dreptate, încăpăţânare, teama este

prezentă ca şi la anancaşti (nu atât de frecvent apare şi

dezvoltarea hipocondrică), afectul stă pe primul plan. Aruncat

din succese în insuccese, ţelul devine izvor de desfătare, încât

raţiunea critică nu mai ţine piept afectelor. Dorinţele sunt luate

drept realităţi(ex.: se crede mare inventator), pierde din vedere

alte ţeluri şi se formează ideile prevalente, cu influenţă

dominantă se explică nu prin repetarea şi însumarea

experienţelor de viaţă neplăcute, ci prin alternanţa dintre succes

152

şi insucces.În aceste condiţii poate apare şi la cel care nu este

hiperperseverent. Afectele care ating o intensitate mare persistă

timp îndelungat, subjugă gândirea, ducând la idei prevalente,

chiar idei fixe, obsesive (paranoid înseamnă tendinţa spre idei

fixe).

Pot apărea dezvoltări paranoice cu caracter delirant(ca gelozia

care derivă din oscilaţia dintre speranţaă şi teamă, ce conduce la

intensitatea afectului)

FIREA NESTĂPÂNITĂ

IV

Se manifestă gradual de la firea nestăpânită la psihopatia

epileptoidă(fără o adevărată legătură cu epilepsia).

ESENŢA: Pentru comportament sunt hotărâtoare impulsurile,

instinctele, sentimentele şi nu considerentele raţionale. Raţiunea

e mai puţin luată în seamă. Se manifestă dorinţie de descărcare

nervoasă, resimţită mai mult fizic decât psihic.

Manifestare:

Reacţionează impulsiv. Când nu le convine ceva, îşi arată

nemulţumirea prin mimică , cuvinte, formulează pretenţii sau se

retrag supăraţi. Se ceartă pentru nimicuri cu şefii şi

colaboratorii, devin agresivi, trântesc lucrarea pe birou, îşi dau

demisia, nu se gândesc la urmări. Au încăierări cu oamenii

pentru că dacă mânia lor creşte, cuvintele sunt urmate de fapte.

Sunt mai iuţi la fapte decât la vorbe.

153

Nu se poate spune că acţiunile lor sunt pripite, ci mai degrabă că

iritaţia lor creşte aşa de mult în intensitate, încât presupune o

descărcare.

Dominarea de către impulsuri se manifestă în faptul că :

mănâncă şi beau ce le place. Devin alcoolic nestăpâniţi în

domeniul sexual(au raporturi sexuale foarte frecvente.

Psihopatele epileptoide în tinereţe cedează foarte uşor, unele

devenind prostituate).

Înclinaţie deosebită pentru munca fizică, care nu li se pare grea

şi în acest domeniu obţin rezultate mult mai bune ca alţii. Îi

supără mai degrabă perturbările din activitatea lor Nestatornicia

în viaţa profesională se datorează stării de proastă dispoziţie şi

iritabilitate. Îşi schimbă des serviciul.

Nu prea au tendinţa de a vorbi, căci a vorbi înseamnă a gândi,

ceea ce nu le e caracteristic

Fire greoaie, care nu permite o dezvoltare în ritm rapid a

reacţiilor afective. Afectele se umflă excesiv, în loc de a se

intensifica exploziv. Au o predispoziţie spre ample manifestări

de mânie şi mai puţin pentru explozii bruşte cum au colericii.

În timpul examenelor medicale sunt tăcuţi, morocănoşi şi nu

răspund decât la strictul necesar. Examenele medicale sunt

dezagreabile.

Nu prea au scrupul moral. Comit în împrejurări favorabile, cu

uşurinţă, acte necinstite, furturi.Crima premeditată nu le e

caracteristică, ci numai cea sub forma violenţei fizice.

Adolescenţii atacă fetele. Nu au înţelegere pentru cerinţele

154

sociale pentru că acestea reclamă o judecată mai profundă. Ei nu

se gândesc decât prea puţin la ceea ce depăşeşte prezentul.

Manifestă fuga impulsivă, din dorinţa de a se depărta de locul

supărării.

Manifestă fuga nemotivată (la adolescenţi), fără un motiv de

moment.

Au efecte. Când sunt liniştiţi sunt grijulii cu copiii lor,I ubitori

de animale, gata să ajute. Violenţa lor se datorează marii

tensiunimafective şi nu lipsei de afecte .

Conformaţie atletică a corpului. Sunt foarte puternici(element de

înrudire cu psihopatia epileptoidă şi epilepsia).

Nu totdeauna există o astfel de conformaţie a corpului.

Gândire greoaie şi lentă. În unele cazuri capacitatae de

înţelegere este mai scăzută(în special la psihopaţii epileptoizi).

Nu reuşesc la testul de productivitate

Mobilitate lăuntrică mică dovedită de gândirea lentă şi greoaie şi

dezvoltarea în ritm lent a afectelor.

Pedanterie(ordonaţi, conştiincioşi, meticuloşi, exacţi) La

epileptici este mai pronunţată.

Amănunţire exagerată a naraţiei, dau detalii multe şi nu reuşesc

decât cu greu să spună esenţialul.

Stările depresive apar la unele personalităţi nestăpânite şi pot

duce la sinucideri

Epileptoizii faţă de actele săvârşite de ei manifestă

insensibilitate pentru că nu le e specifică reflecţia.

155

O bună inteligenţă mai poate să mai atenueze câte ceva, dar nu

mult atunci când vine în contact cu pornirile impulsive.

Ceea ce isi propun in clipa de ratiune este răsturnat prin

exploziile afective.

Influentarea prin educaţie este dificilă pentru că educaţia se

adresează personalitaţii conştiente ,nu şi sferei impulsurilor. Cu

maturizarea personalitaţii apare o ameliorare in autocontrolul

impulsurilor si tentaţiilor.

Cele trei trăsături: comportamentul greoi, insuficienţa

stăpînire de sine şi exagerata detaliere a gîndirii pot să nu fie

prezente concomitent.

La nestăpâpîniţi şi epileptoizi trăsăturile caracteristice se

reliefează deosebit de puternic din copilărie

FIREA HIPERTIMICĂ

V

Se manifestă gradual de la hipertimie la hipomanie

Manifestare:

HIPERTIMICI

-Combinaţie între veselie (viaţa privită sub latura plăută, ca fiind

plăcută, trecându-se uşor peste necazuri); dorinţa de acţiune(care

poate duce la realizări de valoare, invenţii, inovaţii); nevoia de a

vorbi(sociabili, de aceea apare înclinaţia de a bea ca urmare a

numărului mare de prieteni. În reuniuni sunt antenanţi, cu umor,

nu plictisesc,au teme noi de discuţie); digresiuni în

156

gândire(însoţite de bogăţia de idei, stimulatoare pentru munca

productivă,dar care pot duce şi la fuga de idei)

Componentele comportamentului hipertimic care se referă la

afectivitate, gândire şi voinţă nu coexistă întitdeauna în acelaşi

grad. În general trăsăturile sunt legate ca şi în cazul hipomaniei.

HIPOMANIACI: combinaţie între veselie (care constituie în

acest caz o primejdie, căci lucrurile sunt tratate cu

uşurinţă,superficialitate. Lipseşte simţul datoriei, lipsesc

remuşcările, apar uşor abaterile de la estică). Îşi periclitează

reputaţia şi situaţia materială.Veselia se transformă frecvent în

iritabilitate, nevoia de acţiune(în măsură excesivă duce la

activitate febrilă dar sterilă.Indivizii sunt împrăştiaţi).

Digresiuni în gândire(care conduc la fanteziecu

idei nerealiste).

FIREA DISTIMICĂ

VI

Se manifestă în grad înalt ca temperament subdepresiv.

Gravitatea depresiunii psihice nu merge în paralel cu gravitatea

evenimentului, fiind accentuată de firea distimică.

Manifestare:

Afectaţi în mai mare măsură de evenimentele triste de viaţă

decât de cele vesele. Evenimentele zguduitoare pot duce la

depresiune reactive(când starea de depresiune este accentuată de

157

lunga durată). Serioşi din fire, ţinută etică serioasă; imboldul

spre acţiune este diminuat; gândirea este lentă; în reuniuni

participă puţin la conversaţie. În prim plan apar sentimente

contrare tendinţelor egoiste. Firea distimică este mai accentuată

la adulţi.

FIREA LABILĂ

VII

Se manifestă gradual de la firea labilă la cea ciclotimică,iar în

gradul cel mai înalt sub forma bolii maniaco-depresive.

ESENŢA: alternanţa stării hipertimice cu starea distimică.

Gravitatea depresiunii nu merge paralel cu gravitatea

evenimentului, fiind accentuată de fire.

Atmosfera graduală a mediului poate duce la efecte oscilante. La

ciclotimici, fărăa motive exterioare se trece de la un pol la altul,

dar se trece alte ori şi datorită evenimentelor exterioare.

Manifestare:

evenimentele fericite conduc la hipertimie cu întregul său tablou

(veselie, dorinţa de a acţiona, de a vorbi, digresiuni în gândire).

evenimentele triste conduc la depresiune cu încetineală în

gândire şi acţiune.

FIREA EXALTATĂ

VIII

158

Se manifestă gradual de la firea exaltată la temperamentul

anxios-fericit(psihopatie).

ESENŢA: exaltaţii reacţionează intens la evenimente.

Evenimentele îmbucurătoare provoacă repede extazul, cele triste

conduc la disperare.

Manifestare:

Firea lor se asociază mai puţin cu egoismul şi mai mult cu

altruismul; manifestă dragoste faţă de oameni, bucurie pentru

prosperitatea lor, care pot atinge o intensitate mare. Au

sentimente nobile.

Sunt mai puternice impulsurile din sfera aspiraţii-

inclinaţii(dragostea pentru muzică, artă, natură, sport,f ilozofie,

religie). Se emoţionează pentru ele până la extaz. Din rândul lor

fac parte in mai mare măsură artiştii, poeţii, căci raportul afectiv

dintre indivizi şi artă e mai puternic, fiind prezentă sensibilitatea

afectivă. Firile artistice se descurcă greu în viaţă pentru că nu

sunt înarmate pentru a face faţă cerinţelor brutale ale vieţi.

Reacţia la celălalt pol e provocată de cauze baale. Pot fi profund

nefericiţi din cauza unor banalităţi. Frica şi frica pentru propria

lor persoană pot deveni excesive. Teama este deosebit de

susceptibilă de accentuare devenind copleşitoare:pentru

sentimente egoiste acest lucru nu este valabil. Disperarea

profundă poate ajunge la sinucidere.

FIREA ANXIOASĂ.

159

IX

Manifestare:

La copii frica se manifestă atât de intens încât domină întreaga

personalitate. Copiilor anxioşi :

-le e frică seara singuri în pat

-le e frică de de întuneric

-le e frică de câini

-le e frică de furtună

-le e frică de alţi copii şi de aceea sunt persecutaţi de aceştia

-le e frică de profesori.

La adulţi frica e mai puţin vizibilă sînt incapabili de a se afirma

in cazul divergenţei de opinii cu alte persoane cînd întîmpină

atitudini mai energice dau înapoi, devin timizi

manifestă docilitate şi timiditate, determinate de observarea

anxioasă a mediului(teama), manifestă timiditate anancastă,

derivată din nesiguranţă lăuntrică ,provenită din faptul că

propriul lor comportament şi-l ştiu sub observaţie (jenă),

manifestă supracompensaţie prin atitudine sigură de sine sau

aroganţă, dar acestea sunt voite,artificiale. Din timiditatea

anxioasă poate să apară atitudinea de încredere in ceilalţi,prin

care se încrarcă obţinerea comportamentului lor favorabil.

La femei timiditaţii ise adaugă tendinţa spre spaima, ori ca

reflex a ceva ori ca frică resimţită subit.

Tendinţa spre spaimă, pe masură ce e mai clară, conduce la

certitudinea unei hiperiritabilităţi a sistemului nervos vegetativ,

160

şi care prin intermediul sistemului nervos al inimii poate să

intensifice şi frica.

FIREA EMOTIVĂ

X

ESENŢA – reacţii de mare sensibilitate (cu prag scăzut de

declanşare) şi profunzime în sfera sentimentelor subtile.

Numai evenimentul ca atare exercită influenţă asupra

sentimentelor. Intensitatea sentimentelor merge mână în mână

cu gravitatea evenimrntelor exterioare.

Manifestări:

Sunt impresionaţi de sentimentele din domeniul spiritual, nu şi

de cele grosolane

Reacţiile afective nu sunt exagerate şi nu progresează atât de

rapid ca la exaltaţi. Reacţionează mai puţin vehement,mai

sentimental. Cauze minore duc la sentimente profunde.

Sentimente altruiste mai puternice decât cele egoiste. Simt mila

mai repede,se înduioşează mai repede, sunt mai accesibile

bucuriile produse de artă şi natură Mimica lor trădează firea

afectivă

Le dau uşor lacrimile la filme, la povestiri triste. Le dau uşor

lacrimile de bucurie sau înduioşare

O traumă psihică poate produce depresiune reactivă(ca urmare a

sensibilităţii afective) şi care poate duce la tentativă de

161

sinucidere. Gravitatea depresiunii merge paralel cu gravitatea

evenimentelor exterioare.

Nu are predispoziţie deosebită pentru depresiune. Se bucură mai

repede şi mai intens decât alţii.

COPIII sunt anxioşi

TESTELE PROIECTIVE

Elemente introductive privind testele proiective

Enachescu, autorul cartii “Elemente de psihologie

proiectiva”(1963) considera ca am putea defini un sector aparte

al psihologiei, anume psihologia proiectivă

Fie ca vorbim de un capitol al psihologiei, de un

domeniu al psihologiei aplicate, psihologia proiectiva reprezinta

analiza globală a personalitatii din punctul de vedere structural

si dinamic, ea apeland in scopul descifrarii mecanismelor

profunde ale personalitatii la fenomenul proiectiv. Psihologia

proiectiva este pe de o parte o conceptie teoretica privind

personalitatea, iar pe de alta parte reprezinta un ansamblu de

tehnici si de analiza psihodiagnostica si evaluarea a

personalitatii. Aceste tehnici reprezinta, în unele situaţii, si o

forma de psihoterapie, adeseori nonverbala pentru ca prin

proiectie, deci de obiectivarea unor continuturi psihice interne,

are loc fenomenul de catharsis de care vorbea Freud, de

eliberare a tensiunilor psihice interne.

162

Instrumentul de psihodiagnostic proiectiv apeleaza la

fenomenul proiectiei, care reprezinta maniera în care un continut

psihic e pus in conjuctie cu fenomenele care se petrec în afara

psihismului, cu stimulii obiectivi, care pot sa fie teste, sau

situatii care stimuleaza fenomenul proiectiei.

Primul carea a utilizat termenul de test proiectiv a fost

L.A .Frank desi fenomenul proiectiei, ca atare, a fost teoretizat

de catre S. Freud si mai ales de Ana Freud (fiica acestuia) care

s-a preocupat pe larg de mecanismele de aparare a Eului,

proiectia fiind unul dintre ele.

In privinta testelor proiective primii care incearca sa

elaboreze astfel de teste sunt RB Cattell in Anglia si Frank in

America. De fapt, ei nu-si puneau problema legaturii dintre

fenomenul proiectiei, asa cum a fost teoretizat de Freud si

probele proiective. Ei mai degraba au creat o serie de teste fie în

forma frazelor fara final, fie în forma unor sarcini de desen,

care permiteau exprimarea, obiectivarea unor continuturi psihice

interne.

Frank insa teoretizeaza efectiv despre proiectie ca fenomen

ce poate fi operationalizat sub forma probelor psihologice. In

acest sens el vorbeste despre trei sensuri posibile ale proiectiei si

anume: Primul sens fixeaza aspectul ei de descarcare pulsionala

si emotionala. Al doilea sens stabileste conexiunea dintre

structura de personaliate si productiile sale artistice, practice, in

oricare alt domeniu de activitate umana. Al treilea sens leaga

163

reprezentarile, tendintele pulsionale, tendintele ascunse de

continuturile extrapsihice de lumea inconjuratoare.

Exista o varietate mare de probe cu acest nume, insa marea

lor majoritate poarta o serie de caracteristici comune, in sensul

ca se bazeaza pe aceleasi mecanisme psihologice: Proiectie

naiva: potrivit acestui tip de obiectivare a continuturilor interne

în diversele aspecte ale productiilor activitatii umane, daca, de

exemplu, o persoana dominantă care ar intra in conflict cu

cultura sa datorita acestei tendinte, ar proiecta un astfel de

continut, ea ar gându astfel: “Oamenii sunt in general

dominatori”.

Proiectie veritabila: aceeasi persoana intr-o astfel de modalitate

de proiectie ar afirma: “Oamenii sunt dominatori”’

Proiectie de coerenta: aceeasi persoana ar incerca sa dea

coerenta tendintei sale de dominare si ar afirma: “Oamenii sunt

facuti sa fie supusi, dominati”

Proiectie de fantezie: persoana ar afirma: “O tema interesanta e

aceea a dominarii”

Proiectie de identificare: “Oamenii dominatori sunt admirabili”

Proiectie de atitudine reactională: “O atitudine dominatoare

este o trasatura care trebuie evitata”

Proiectie de rationalizare: are o legatura directa cu

mecanismul de aparare elaborat de A Freud prin care persoana

în cauză ar incerca sa gaseasca o justificare a atitudinii sale

dominante: “Dominarea este uneori foarte necesară”.

164

Proiectie cu un anumit sens ce ţine de umor: “O dominare

reusita asupra oamenilor mă amuza”

Marile probe proiective sunt:-testul Rorschach, Testul

Tematic de Aperceptie, Testul Szondi şi altele.

Clasificare:

-Teste fundamenate pe imaginatie libera. Nu prezinta o

situatie experimentala bine definita. Un exemplu il reprezinta

TAT. Este in acelasi timp o proba de imaginatie libera, dar si o

proba proiectiva; se caracterizeaza printr-o slaba structurare a

temelor sale pentru a stimula subiectul sa introducă el însuşi în

interpretare o modalitate de structurare a materialului

aperceptiv. Aperceptia, termen introdus de Herbart, desemnează

fenomenul psihic prin care o experienta noua este interpretata

prin prisma unor experiente trecute.

-Testele bazate pe introiectie si identificare. Introiectia, dintr-

o perspectiva abisală este autoatribuirea acelorasi calitati ale

unei persoane,valorizate ca model, de o altă persoană.

Investigând din acest punct de vedere ce admira o persoana,

aflam în mare parte ceea ce ea a introectat, doar în parte,

deoarece nu tot ceea ce este admirat este şi introectat.

-Testele bazate pe atitudini reactionale. Atitudinile reactionale

ca si mecanisme de aparare determina trasaturi de caracter, exact

inversele celor care s-ar dezvolta daca nu ar fi blocata natura

esentiala a individului, a persoanei. Atitudinile reactionale pot fi

165

supracompensate sau pot sa reprezinte o inhibare excesiva a

unor tendinte puternice. In astfel de teste se obisnuieste a fi

incluse diverse aprecieri morale in raport cu sine si cu ceilalti,

subiectului cerandu-i-se sa indice importanta unor inhibitii.

-Teste bazate pe rationalizare. Folosesc ca itemi inlocuirea

unor legaturi logice cu altele iluzorii.

O alta modalitate de clasificare, dupa materialul utilizat,

ii aprtine lui John Bell. El utilizeaza asociatii de cuvinte,

stimuli vizuali, utilizarea miscarilor expresive, a jocurilor.

Alţi autori utilizeaza o alta modalitate de clasificare si

anume dupa natura reactiei subiectului fata de stimulii

proiectivi si disting din acest punct de vedere:

-teste constitutive-subiectul aplica o structura la un material

nestructurat;

-teste constructive- subiectul realizeaza structuri mai

largi pornind de la un material definit;

-teste intepretative- subiectul da semnificatii unei

experiente proprii, o interpreteaza;

-teste catartice. Interiorizarea tensiunilor emotionale in

fata stimulilor productivi produce reducerea tensiunilor psihice

si in general armonizarea trairilor subiectului cu fenomenele din

viata interna, le pune in consonanta ( imaturitatea emotionala).

Celelate aspecte care tin de dezechilibrul emotional se

caracterizeaza prin acest baleiaj al emotiilor care nu insoteste

semnificatia reala a evenimentelor, ele fiind mult mai puternice

in raport cu evnimente minore, sau dimpotriva.

166

In sfarsit, un alt tip de clasificare facută de Eysesck este

dupa natura sarcinii pe care subiectul o indeplineste deosebind

astfel trei mari tipuri:

-teste de completare: Testul “Cine sunt eu?”

-teste de productie: Testul arborelui, Satului, Omului s.a.

-teste de observare: Testul Rorschach

Privitor la tehnicile proiective care nu sunt prezentate în acest

curs studenţii vor consulta M. Roşca, Metode de psihodiagnostic

şi A. Anastasi, Psychological Testing.

TESTUL RORSCHACH

Acest test este mai mult decat o proba psihologică, este o

instituţie, deoarece exista scoli, curente, congrese unde periodic

sunt dezbatute diverse aspecte teoretice, metodologice si ale

practicii curente legate de acest test.

A fost elaborat de H. Rorschach, psihiatru elvetian,

pasionat de desen, de unde si preocuparea de a gasi o forma

grafica, de expresie, de obiectivare a unor continuturi

emotionale inconstiente.

In 1921 cand apare lucrarea sa “Psichodiagnostic”,

marile curente psihologice erau psihanaliza si gestaltismul. Ele

isi vor pune pecetea asupra conceptiei testului pentru ca testul

de-a lungul timpului si-a recrutat din diverse zone ale

psihologiei diverse paradigme conceptuale, una dintre ele fiind

cea holista din punctul de vedere al careia personalitatea este

tratata ca un intreg.

167

Odata cu dezvoltarea psihanalizei, prin directiile ei

culturologice, prin directia umanista, psihologia proiectiva si

testul Rorschach isi recruteaza principiile de baza ale acestei noi

orientari din punctul de vedere al careia persoana trebuie privita

ca totalitate, ca sistem structurat si testul tocmai aceasta

incearca, sa investigheze structura de profunzime a acesteia.

Materialul testului

Testul se compune din 10 planse care au fost obtinute de

Rorschach prin metoda realizarii desenelor simetrice (pete de

cerneala). Ulterior el a constatat ca petele de culoare au o mare

importanta in relevarea aspectelor legate de afectivitate, si de

aceea le-a introdus în unele planşe.

Mod de administrare

Examenul este INDIVIDUAL, fara martori. Subiectului îi vine

lumina din stanga, examinatorul este asezat lateral fata de

subiect. Psihologul trebuie sa faca tot posibilul pentru a incuraja

participarea subiectului, sa stabileasca punti de comunicare si

pentru acest lucru o serie de psihologi recomanda ca proba sa

fie precedata de alte examinari care sa pregateasca cumva

atmosfera fiind indicata tot o proba individuala cum ar fi proba

cuburilor Kohs. Această proba nu angajeaza imaginea de sine,

lucru care ar putea trezi suspiciunea subiectului, ci dimpotriva il

stimulează ca el sa participe.

168

In continuarea conditiilor de examinare mai trebuie

adăugat: camera bine luminata, ambianta placuta, liniste. Daca

subiectul foloseşte ochelari, trebuie neaparat sa-i poarte. Ar fi

util daca prin diferite probe s-ar descoperi diverse cecitati

cromatice, iar daca exista le notam.

Plansele sunt administrate una cate una cu urmatorul

instructaj:

“Va voi arata cateva planse si dumneavoastra va trebui sa-mi

spuneti ce credeţi că ar putea fi acolo. Aveti dreptul sa intoarceti

plansele dupa bunul dumneavoastra plac. Cand ati terminat imi

inapoiati plansa”.

Atentie asupra modului cum sugerati intoarcerea

planselor, nu o faceti independent de instructaj, ci in contextul

acestuia, deoarece altfel poate funcţiona ca o sugestie. Veti

intalni persoane ce vor invarti plansele de nenumarate ori.

Acestia sunt nervosii care vor sa umple prin rotirea excesivă

anumite goluri în productivitatea mentală. Si anxiosii, la randul

lor, le vor roti.

Examinatorul noteaza cat mai discret spusele

examinatului, pentru ca subiectului sa nu i se pară ostentativă

notarea răspunsurilor sale. Poziţia examinatorului în unghi drept

faţă de subiect facilitează caracterul discret al notaţiilor.

Înregistrarea cuvînt cu cuvânt a verbalizărilor subiectului

reprezintă faza de luare a protocolului.

169

Primul lucru pe care il notam este timpul de inceput. Cu

un ceas cu secundar, dispus pe peretele din spatele subiectului,

masuram timpul de interpretare al fiecări planse.

Exista doua mari scoli cu privire la testul Rorschach:

-scoala elvetiana, careia ii este specific faptul ca merge pe o

slaba standardizare a probei si pe o mai mare larghete a

interpretarii din partea examinatorului;

-scoala americana ( J. Exner, Wiener) care merge pe

sistematizarea protocolului si a rezultatelor.

Cotarea răspunsurilor

Valorificarea raspunsurilor subiectului se face din perspectiva

urmatoarelor mari aspecte: modul de aprehensiune,

determinanti, continutul, caracterul original sau banal al

răspunsurilor.

-originalitate/ banalitate se refera la frecventa raspunsurilor pe

care le dau subiectii aceleiasi culturi; s-au constatat prin studii

antropologice diferente culturale.

1.Modul de aprehensiune se refera la aspectul global

sau partial al imaginii interpretate de subiect. Prima forma de

raspuns este raspunsul global care ia in considerare intreaga

imagine (G). Al doilea tip de raspuns este detaliul ordinar,

caracterizat prin faptul ca are aspect de insula si pregnanta in

raport cu celelalte detalii. Se noteaza cu (D). Alt tip de raspuns

este cel de tip detaliu mic (Dd) care se caracterizeaza prin

faptul ca rezulta din interpretarea unor detalii minuscule care pot

170

fi degajate dupa ce din punct de vedere statistic au fost date la o

parte detaliile ordinare. Ele insa nu mai au atributul pregnantei si

nu mai pot fi interpretate ca insule. Din cauza acestui fapt

raspunsurile detalii mici pot cuprinde zone mari deoarece nu

mai au aspectul pregnantei.

Raspunsurile globale se impart in doua mari categorii:

a) Primare, rezulta din interpretare dintr-o data, simultană a

aspectului global al plansei. La randul lor, aceste răspunsuri pot

fi:-simple şi combinatorii succesive. Acestea din urma

presupun faptul ca subiectul nu interpreteaza planşa, ca intreg de

prima data. El are in vedere, la inceput, dintr-o perspectiva

analitica, parti componente, dar imediat dupa aceea le

interpreteaza ca un intreg. Ex: la planşa I ''Masca'' - raspuns

global simplu. Răspunsul la aceeaşi planşă '' Doi vulturi care se

lupta'' este combinatoriu succesiv pentru că subiectul a inceput

prin a analiza plansa in doua elemente pe care apoi le-a

combinat intr-un raspuns unic.

b)secundare

Un alt tip de raspuns este detaliul oligofren (Do) - acea

maniera de interpretare fragmentară a desenului in timp ce

marea majoritate vede un întreg. Nu numai oligofrenii dau

astfel de raspunsuri, ci si oamenii normali care sunt preocupati

de exactitatea raspunsului, psihastenicii care au aceasta grija a

exactitatii, şi nervoşii.

La plansa V marea majoritatea persoanelor interpreteaza

imaginea ori ca pe doua balerine, ori ca pe un liliac (raspuns

171

global simultan). Daca spun « doua balerine in timpul unei

reprezentatii», atunci avem un raspuns global combinatoriu

succesiv. Insa alte persoane pot interpreta doar un fragment, ca

pe un picior, de exemplu. Acolo unde subiectul vede doar un

element al corpului uman in loc sa vada corpul uman in

ansamblu, acela este considerat detaliu oligofren.

Modul de aprehensiune trebuie precizat printr-un interviu final

cu subiectul. In acest interviu precizam si ceilalti determinanti

nu numai modul de aprehensiune, precizam si chestiuni de

originalitate/banalitate. Exista si autori care sustin ca ar fi

oportun sa clarificăm chestiunile care ne sunt neclare chiar în

timp ce subiectul protocolează, desi prin acest lucru s-ar parea

ca-i sugeram raspunsurile. La sfarsit, acest lucru nu mai are

importanta deoarece oricum noi ne-am notat raspunsul.

Un alt mod de notare a modului de aprehensiune este

Dbl ( răspunsuri intermaculare = interpretarea unor pete albe sau

nuante de alb mărginite de negru. Exemplu de Dbl tehnic:

''Napoleon'' - Planşa VIII, sau ''Rachetă , lampadar'' la planşa a

II-a. Exista si situatii cand raspunsul intermacular poate fi un

raspuns general G, atunci când in interpretarea raspunsului

întraga pata alba joaca un anumit rol. Uneori pata alba este

introdusă in mod secundar, ca în cazul plansei I (''Un portal'').

Este un Dbl. Dar avem si Blg atunci cand pata alba a avut un rol

primar in elaborarea raspunsului , ca in cazul plansei I - ''Masca

cu ochi si gura.''

172

2.Determinantii - se refera la factorii care

conditioneaza formarea raspunsurilor de catre subiect.

Principalii determinanti sunt: forma, kinestezia, culoarea,

nuanţele de clar-obscur.

Forma: La parima plansă un subiect poate să dea răspunsul ''

Un bondar (gandac)'' Notam cu G modul de aprehensiune si ne

intrebam ce anume a determinat raspunsul, repectiv faptul daccă

gândacul, în adevăr, se aseamănă cumva cu aceasta forma. In

cazul determinantului formal, subiectul ia in consideratie in mod

evident si pregnant, pentru a-si formula raspunsul, forma petei.

În exemplu nostru vom nota alături de G, simbolul F.

Raspunsul forma poate fi forma buna F(+) sau rea F(-). De

exemplu : subiectul ar fi putut da raspunsul :”O combina care

secera in Baragan”. Nu exista nici o legatura intre raspunsul

subiectului si desen si atunci notaţia este F(-). Mai exista si

raspunsuri cu forma nedeterminata., când nu putem sa precizam,

fie datorita experientei noastre limitate cu Rorschach, fie

datorita caracterului unic, am putea spune, al răspunsului, daca

este vorba de un raspuns bun sau rau.

Toate raspunsurile anatomice sunt cotate ca forme rele

(F-). Din punct de vedere tehnic ele sunt peninsule.

Raspunsurile kinestezice sunt cele unde interpretarea plansei

are la baza actualizarea unor reprezentari ale subiectului despre

miscari vazute sau traite.

In general raspunsurile kinestezice sunt raspunsuri care

au in vedere fiinta umana. Exista insa si exceptii. Putem avea

173

raspunsuri animale. Daca subiectul vede doua maimute care

danseaza, este vorba un raspuns determinat de engramele

kinestezice ale unor mişcări umane. În astfel de cazuri animalele

sunt antropomorfizate, adica li se atribuie insusiri umane.

Una din conditiile pentru a nota un raspuns ca fiind

kinestezic este sa evoce o miscare traita de subiect, nu doar

observata. Chiar atunci cand interpreteaza miscarea animalului,

el actualizeaza engrame kinestezice care s-au format din

propriul lui contact activ cu lumea inconjuratoare.

Exista si unele raspunsuri kinestezice care sunt atribuite

obiectelor minuscule (sau fiinte minuscule)= Kp. Kp sunt acei

determinanti care, d.p.d.v. al modului de aprehensiune, sunt Dd.

Informatia stocata in legatura cu miscarile respective a putut fi

reactualizata si obiectivata ca raspuns la acest determinant

minuscul.

Un alt determinant este culoarea. Răspunsul poate fi

determinat de culoarea desenului. Atunci cand formuleaza

raspunsul, subiectul are in vedere o nuanta. De exemplu la

planşa a X-a răspunsul “ Cal de mare”, care este, d.p.d.v.al

modului de aprehensiune, un detaliu ordinar, are ca

determinanti forma şi culoarea, deci cotarea adecvată este FC.

Raspunsurile culoare se impart in: forma culoare (FC) unde

forma joacă rolul principal in determiarea răspunsului, Culoare

formă (CF) unde culoarea are rol de determinant principal şi

răspunsul culoare (C) unde forma nu mai are nici un rol în

construcţia răspunsului.

174

Uneori elementul kinestezic si elementul culoare sunt

incluse in cadrul aceluiasi raspuns. Ele sunt foarte rare si au loc

doar atunci cand ambii factori actioneaza simultan (la planşa IX:

'' O patroana impodobita cu mii de culori patrude in sala de

bal'').

Nota: În mod absolut nici unul dintre raspunsurile

culoare nu reprezinta indiciul unei perturbari a echilbrului

emoţional. Aceasta decizie o luam numai pe baza interpretarii

ansamblului protocolului testului Rorschach si intotdeauna in

conjuctie cu alte informatii de la alte teste, chestionare,

convorbire s.a.m.d.

Un tip special de determinant il reprezinta raspunsurile

clar-obsucre. Rorschach nu a vorbit despre ele. Raspunsurile

clar- obscure (Binder este cel care le-a descoperit) rezulta din

interpretarea nuantelor de gri ale planselor sau din interpretarea

liniei care desparte o nuanta mai inchisa de una mai clara. Ele se

impart in:

-raspunsuri clar-obscure detaliate F(C )

-raspunsuri clar-obscure difuze: Clob F=Clob(F)

-raspunsuri clob, raspunsuri difuze sau clar-obscure pure, cotate

Clob

In primul tip este interpretata o nuanta din toate celelalte care-l

impresioneaza puternic pe subiect (ex: plansaIX-raspuns tipic-

''Coasta norvegiana tipica'' deoarece contururile petei sunt foarte

abrupte si ondulate). In acest raspuns forma, momentul formal a

175

jucat un anumit rol, dar impresia de difuz a fost si ea importanta.

Este deci un F(C ).

În raspunsurile de tip Clob F momentul formal este

secundar, iar impresia de clar- obscur are rol primar in

formularea raspunsului : plansa VII- ''Imagine de furtuna'' este

un răspuns clar-obscur pur Clob. (Persoanele care dau

raspunsuri Colb sunt persoane care isi stapanesc greu

pulsiunile, afectele si mai ales persoane care sunt dominate de

propria lor anxietate).

Raspusurile de tip ClobF sunt de obicei referiri la radiografii de

animale, nori, etc. Raspunsurile Clob pure sunt cele unde

momentul formal lipseste cu desăvârşire. Ex: Plansa

IV-''Atmosfera de furtuna''; Plansa I - ''Piscul vulturilor''.

N.B. Cand subiectul a înapoiat planşa terminat plansa V notam

din nou timpul, (nu timpul fiecarei planse, ci), timpul total. Mai

notam o data timpul la sfarsitul testului, deoarece se pot

evidentia anumite modificari la nivelul ritmului de protocolare,

respectiv a fluenţei proceselor psihice.

În protocol trebuie notata si pozitia plansei, precum şi

eventualele rotiri efectuate de subiect în timpul asocierilor. Se

utilizezază diferite coduri pentru poziţie. Rotirile planşelor sunt

importante deoarece nervosii rotesc plansa de foarte multe ori.

3. Continutul se refera la aspectul uman, animal, antomic,

vegetal care este invocat in raspunsurile subiectilor. Principalele

moduri de abreviere: H- răspuns uman, Hd- detalii umane, A-

răspuns animal, Ad- detaliu animal, Pl-plante, Geo- geografic,

176

Arh- arhitectural, Peis- peisaj, Abstr-abstractiuni: cinste, datorie,

iubire, Sex- raspunsuri sexuale, Obj- răspuns obiect, Orn-

ornament. Anat- răspunsuri anatomice etc. Răspunsurile

anatomice sunt considerate forme rele şi sunt cotate F(-) in cele

mai multe cazur. Când sunt mai multe de 60% nu putem

interpreta protocolul. Dacă sunt mai putin de 50% putem face

totuşi o interpretare. Aceste raspusuri sunt, potrivit lui Bohm,

''crucea testului Rorschach'', şi arata ca este vorba de o

stereotipie în gândire, sterotipie cu temă anatomica.

4. Originalitatea răspunsurilor

Raspunsuri originale sunt cele care apar cu o frecvenţă de 1-3 la

100 raspunsuri Raspunsuri banale au frecven-a 1 la 3 raspunsuri

din o sută.

Originalitatea se poate manifesta ca originalitate in interpretare

sau in cuprindere, privind modul in care este abordată plansa.

Mai sunt si raspunsuri individuale, autorii recomanda sa nu le

notam ca fiind individuale chiar daca ele nu se repeta si la alti

subiecti pentru ca aceasta notatie este proprie experţilor cu

multa experienta in Rorschach. Noi trebuie sa le notam ca fiind

originale.

Originalitatea in tema cuprinde acele raspunsuri care aduc in

discutie un continut ideatic nou, pe cand cele care sunt originale

din punct de vedere al elaborarii reprezinta infrumusetari aduse

unor continuturi nu intotdeauna noi sau originale.

Valorile simptomatice ale elementelor formale

177

1.Modul de aprehensiune (modul de cuprindere al plansei). G-

semnifica capacitate de sinteza, gandire sistematica, energie

asociativa, tensiuni psihice intelectuale, calităţi ce duc la

productivitate intelectuala, interes fata de preocupari spirituale

G(+) Daca modul de aprehensiune este insotit si de o forma

buna (F+), atunci vorbim de o buna capacitate intelectuala. G

împreună cu originalitatea răspunsului(Orig) semnifică

inteligenta creativă; G cu raspunsuri banale (Ban) = simt

comun, gandire comuna.

G combinat cu răspunsuri forme bune şi rele (F+/F- ) semnifică

o anumita pasiune pentru stiinta fara sa fie insotita de o

capacitate pe masura. A fost numita pe scurt “dragoste

nenorocita pentru stiinta”.

O specie aparte de raspunsuri globale (G) sunt raspunsurile DG-

confabulatorii generale.

Daca întâlnim răspunsuri DG(-) acestea sunt un indiciu pentru

o gandire inexacta. Dimpotrivă, DG(+) = gandire constructiva

Raspunsurile detaliu ordinar (D) sunt (conf. Rausch de

Trobemberg) din punct de vedere psihogenetic mai dificile

decat raspunsurile G si apar după 6-7 ani. Daca G-urile,

raspunsurile globale, semnifică capacitatea de a globaliza, de a

percepe ansamblurile, raspunsurile detaliu semnifica activitatea

de analiza si diferentiere. D (detaliu ordinar) este interpretat ca

un factor de bun simt, ca un simt comun.

Raspunsurile de detaliu mic (Dd) depind mai mult de

subiect decat de structura perceptiva a plansei, pentru ca ele

178

cuprind un element mult mai personal si mai proiectiv, unde

subiectul mai mult crează decat percepe, pentru ca, intr-un

detaliu mic, cum sunt “Stropii de noroi” la pl. I, se introduc în

interpretare mai multe elemente personale decat are plansa

însăşi. Deci detaliu mic (Dd): = activitate, rigoare, minuţie,

capacitate de observare, imaginatie, spirit de observatie. Cand

apare la inceputul plansei, este vorba de prudenta, circumspectie

anxioasa. In orice caz, limitarea constienta a câmpului perceptiv

la aceste mici detalii reprezinta mecanisme de aparare fata de

reactiile provocate de stimulii plansei. In psihopatologie,

raspunsurile detaliu mic semnifica: tulburari ale atentiei şi sau

incoerenta in gandire.

Raspunsurile intermaculare au ca semnificatie: afirmare

de sine, bogatie intelectuala, capacitate de combinare si

plasticitate şi opozanţă daca este vorba de un Dbl tehnic. Daca

este vorba de un Dbl format de contur, are semnificatia

capacitatii de diferentiere perceptriva. Dbl-urile văzute ca

intrari in grota, lacune, pun accent pe fantasma relatiei mama-

copil (concept freudian). In determinarea comportamentului

subiectului, in primii ani de viata, relatiile mama-copil sunt

determinante in dezvoltarea caracteristicilor de personalitate.

Simbolul sexual matern are o puternica incarcatura afectiva in

filogeneză. Alti autori considera ca raspunsurile intermaculare ar

reprezenta negativismul, a spune mereu nu, principiul negativ,

distructiv, agresiv. Tot atât de adevarat este ca numai

ansamblul protocolului poate preciza directia acestei

179

agresivitati indiscutabile pe care o semnifica Dbl (expresie a

agresivitatii).

Raspunsurile detaliu oligofren: semnifică o retragere

psihica, o limitare perceptiva, in acelasi timp o limitare

asociativa. Aceste limitari pot fi voluntare sau inconstiente. Cele

voluntare au ca semnificatie grija constienta, exagerata pentru

obiectivitate, vigilenta. Pe când daca este inconstienta, aceasta

scotomizare perceptiva, mărunţire perceptiva, se datoreaza

semnificatiei pe care subiectul o dă stimulului respectiv si

semnificatia este legata de o incapacitate de a lega elementele

intre ele intr-o sinteza, din varii cauze: deficitul intelectual,

diminuarea energiei asociative, inhibitii afective, intrarea in

actiune a unui mecanism de aparare a Eului care reprima un

continut dezagreabil si limiteaza perceptia la un detaliu care pare

mai dezirabil in raport cu cerintele Eului.

Un detaliu oligofren poate sa fie prezent in protocolul

unui subiect foarte inteligent si atunci este vorba despre o

inhibitie nevrotica a inteligentei, in orice caz de caracteristici

nevrotice; intervin anumite elemente de aparare ale subiectului

in raport cu anumite continuturi psihice care sunt activate de

anumite detalii ale desenului sau pot sa fie semnul unei reduceri

a energiei asociative, adica a unei slabiri a capacitatii

intelectuale, care poate fi congenitala si sa tina de nivelul

intelectual al oligofrenului. Losli Usteri vorbeste de un Do, care

este insotit de raspunsuri intermaculare şi care este indiciul unui

sindrom de inceritudine.

180

Valori simptomatice ale determnanţilor

Formele bune F(+) semnifica: buna capacitate de

observare, capacitate de concentrare, atentie, perseverenta.

Formele rele F(-) semnifica: lipsa de inteligenta, capacitate de

observare diminuata, tulburari ale atentiei mai ales la nervosi.

L. Usteri spune ca raspunsurile formale (F) semnifica aportul

formei la stapanirea haosului.

Procentajul de raspunsuri forma F% semnifica: distanta

mare fata de problemele afective, lipsa de spontaneitate sau

teama de a se manifesta, dificultati in a manipula reactiile

afective.

Rauch de Traubenberg aduce cateva precizari mai fine:

F(+) semnifică: precizia perceptiei, vigilenta atentiei, bun

control al proceselor mentale, putere reglatoare a Eului, adica

putere de organizare si planificare

Semnificatia raspunsurilor kinestezice (K): viaţă mentală,

adaptare realizată predominant prin gandire decat prin afect,

viata orientata spre interior- introspectie, stangacie, inhibare,

stabilitate a afectivitatii, viata interioara creatoare. Raspunsurile

K sunt in raport cu fortele creatoare ale personalitatii. O

persoana creativa, trebuie că are răspunsuri originale (Orig),

puţine raspunsuri banale (Ban), multe G si K.

Raspunsurile kinestezice mai pot fi impartite astfel: de flexie

(retragere, detasare de lume) şi de extensie (deschidere catre

lume, in afara).

181

Exista si cazuri de kinestezii rele K(-). Subiectul vede ceva in

miscare dar nu corespunde cu imaginea. In elaborarea

raspunsului, engrama kinestezica a jucat un rol foarte important

in elaborarea raspunsului, dar forma a fost rea si atunci avem

K(-). In cazul raspunsurilor kinestezice rele K(-) exista o

semnificatie patologica. Este vorba, potrivit clasificarii

psihiatrice din vremea lui Rorschach, de epileptici, boala

maniaco-depresiva (boala circulara) sau de schizofrenie. Pentru

persoanele normale este semnul productivitatii necontrolate si

nefrânate de realitate. Mai exista raspunsuri kinestezice primare

cand miscarea este sesizata dintr-o data si secundare unde

subiectul incepe sa interpreteze si abia apoi sesizează miscarea.

Acestea din urma au semnificatie patologica fie ca este vorba de

stari delirante, acces maniacal sau derealizare schizofrena,

rupere de realitate, slabire a contactului cu realitatea.

După L. Usteri kinesteziile au doua semnificatii majore: una

intelectuala, alta proiectiva. Cea intelectuala ne sugereaza faptul

ca raspunsul kinestezic este generat de nivelul intelctual, de

imaginatie, de plasticitatea structurilor intelectuale sugerând

capacitatea de amânare si integrare a functiilor Eului. Aspectul

proiectiv se refera la un anumit element incostient profund. În

aceste raspunsuri sunt proiectate propriile raspunsuri de miscare,

trebuintele sunt subliniate pintr-o activitate motrica imaginativa.

Trebuie sa notam nu numai prezenta raspunsurilor K intr-un

protocol, ci si absenta, deoarece mai ales absenta lor este foarte

diagnostica. In astfel de situaţii este vorba de o saracie ideativa,

182

sărăcie a introspectiei, a capacitatii de autoanaliza; este vorba de

o slabire a frânelor, care controlează pulsiunile inconştiente.

Semnificatia raspunsurilor culoare (C )

Raspunsurile culoare fac trimitere la afectivitate.

Raspunsurile forma - culoare (FC) semnifica: capacitate de

contact cu lumea si cu exigentele ei, lucru posibil datorita

faptului ca sentimentele tin cont de ratiune, sunt plasate sub

controlul ratiunii.

Raspunsurile forma- culoare negative FC(-): arata ca persoana

face eforturi sa se adapteze afectiv, dar datorita unei capacităţi

intelectuale modeste nu reuseste sa faca acest lucru decat cu

dificultate.

Raspunsurile culoare- forma (CF)semnifica: labilitate afectiva,

subiect care nu poate stabili o relatie durabila cu obiectul pentru

ca pulsiunile libidinale nefiind satisfacute, ii dau o stare de

agitatie, nerabdare.

Raspunsurile culoare C: descarcare afectiva pura, impulsivitate

ce nu serveste decat la descarcarea afectelor. Este expresia cea

mai clara a impulsurilor de descarcare afectiva.

Traubemberg subliniază: FC semnifică controlul rationalului

asupra irationalului. Încercand o interpretare freudiana am putea

adăuga ca FC semnifica principiul realitatii caruia i se

subordoneaza functionarea Eului.

Răspunsurile C (= explozie afectiva) si partial raspunsurile CF

exprima principiul placerii caruia I se subordoneaza

183

functionarea Sinelui. Deci Sinele spune “Vreau acum !”, Eul

spune “Nu e vremea acum”. Supraeul, la fel de nerealist şi

categoric în cerinţe ca sinele spune : ''Categoric, NU !''

C si CF- corespund comportamentului copilului precum si

oamenilor imaturi, explozivi, pe cand FC exprima

comportamentul matur, adult.

Culoarea pură dezorganizeaza comportamentul, pe cand in

raspunsurile FC este vorba de de importanta aspectului formal

care exprima aportul gandirii, inteligentei, aspect căruia i se

adaugă simţirea, feeling-ul care dă poezie şi farmec vieţii.

Semnificatia psihodiagnostică a conţinutului

Continutul semnifica orizontul subiectului. Orizontul copilului

fiind mai ingust datorita experientei mai reduse se regăseşte in

raspunsurile sale care implică notiuni mai familiare cum sunt

raspunsurile animale, plante etc.

Raspunsurile umane (H) reprezinta rolul intereselor sociale si

omenesti din viata subiectului.

Raspunsurile animale (A) sunt semnul stereotipiei gandirii.

Raspunsurile anatomice (An), atunci cand abunda pot semnifica

un sentiment de inferioritate intelectuala.

Raspunsurile sex cand abunda semnifica atitudinea artificiala cu

care aceste persoane iau in deradere propriile lanturi. Sunt foarte

normale, nu au nimic patologic in ele.

184

Raspunsurile plante (Pl) sunt mai frecvente la copii de 6-8 ani.

Daca le gasim la asubiectii adulţi sunt necesare si alte

investigatii.

Raspunsurile tip arhitectura (Arh) –lipsa de siguranta interioara.

Raspunsurile hrana (Hr)- puternica realitate.

Semnificaţia psihodiagnostică a originalităţii

Raspunsurile originale (Orig) in tema: daca si forma este buna,

atunci semnifica aptitudini pentru literatura, persoane dotate

pentru arta. Daca sunt Orig profesionale poate fi vorba de

persoane al caror orizont se limiteaza doar la profesiune.

Originalitateatea in cuprindere semnifica o slabire a simtului

realitatii; persoana este originala in modul cum interpreteaza

plansa, adica in actul perceptiv, dar cu cat este mai originala cu

atat se indeparteaza de realitate, adica elementul proiectiv pe

care il adauga interpretarii este cu atât mai mare. Ori cu cât este

mai mare proiecţia cu atât este mai mică priza la realitate.

Daca răspunsurile Orig. sunt F(-) este vorba de tulburari

nevrotice sau chiar psihotice ale contactului cu realitatea.

Răspunsuri originale intanlim si la schizofrenici, insa nu şi la

tipul maniaco-depresiv pentru ca el este prea grabit sa traiasca

lumea si prea putin preocupat sa o inteleaga.

Semnificaţia psihodiagnostică a răspunsurileor clar -

obscure

185

Apar nuantari de la o scoala la alta. Un autor, interpret si

comentator al operei lui Rorschach, Binder, a dezvoltat o

intreaga teorie legata de interpretarile clar-obscure. Potrivit lui

în timp ce culorile avantajeaza, mobilizeaza, fac trimitere la

sentimente izolate, culorile clar-obscure avantajeaza

sentimentele globale centrale ale Eului, adica trairile cu aspect

mai difuz ce tin de dispozitii de anxietate ( o teama fara obiect).

El le numeste stimmungen.

Raspunsurile clar-obscure detaliate F(C) semnifica aproximativ

ceea ce inseamna FC, adică predominanta intelectului, si de

asemenea, o adaptare afectiva nuantata de realitate. În

interpretarile FClob (difuze) subiectii reusesc sa-si controleze

reactiile lor afective gratie aspectului formal, in spatele caruia

stau ratiunea, judecata, amanarea. Răspunsurile F Clob (-)

semnifică faptul că interpretarea nuantelor clar- obscure se face

cu sesizarea incorecta a elementului formal. Aici este vorba de

un efort de adaptare si control care este ineficace.

Clob F unde elementul formal joaca un rol secundar semnifică o

tendinta insuficienta de a controla reactii profunde.

In cazul raspunsurilor Clob pure este vorba de absenta fortelor

formatoare şi frenatoare ale eului: Anxietatea, afectele

deslănţuite pot avea aici efecte devastatoare.

Traubemberg spune ca in general raspunsurile clar-obscure

semnifica adaptabilitatea afectiva, prudenta anxioasa, sentimente

de inferioritate, efort de autocontrol in relatiile cu altii. Binder

186

face aceasta distinctie: culoarea avantajeaza sentimente izolate

pe cand nuantele de clar-obscur angajeaza sentimente centrale .

Culoarea ne releveaza afectivitatea pe cand nuantele de clar-

obscur relevează anxietatea.

Clobfer arata ca reactiile clar-obscure exprima atitudinea

subiectului fata de tendintele sale de securitate si sentimentul de

dragoste mai ales la copii.

Etalonarea testului Rorschach

Aceasta reprezinta munca psihologului pentru valorificarea

protocolului. Există foi de protocol şi foi de etalonare special

concepute. În lipsa lor, psihodiagnosticianul va utiliza o foaie de

hârtie, având menţionate datele de recunoaştere ale subiectului

unde va mai adăuga o serie de numere şi procentaje necesare

interpretării.

Se notează mai întâi numărul total de răspunsuri date subiect.

1.Separat de planşele I-V, sau in paranteza, se noteaza numarul

de raspunsuri pentru plansele VIII si X. deoarece productivitatea

de protocolare scade dramatic în cazul şocurilor culoare.

Acestea din urmă au mare valoare diagnostică şi reprezintă

starea de stupoare, de blocaj a subiectului în faţa culorii roşii

(şoc la roşu) sau negre (şoc la negru). Nu este spaţiu suficient

pentru a zăbovi asupra mecanismelor psihologice ale acestor

fenomene, dar studentul interesat va putea consulta bibliografia

Rorscach.. Media raspunsurilor la acest test este de 34 ( la

subiectii normali).

187

Daca la planşele VIII-X sunt mai multe răspunsuri decât

la primul set de planşe, este posibil să fi avut loc un soc la negru

( deseori este provocat de negrul masiv al planşelor IV, V, VI).

Dupa socul la negru, culorile produc o adevarata eliberare,

subiectul inmulteste numarul de raspunsuri, dar are si reactii

vizibile, se relaxeaza.

Al doilea pas este notarea timpului de reactie.

T = timp total/ nr de raspunsuri. Calculam apoi timpul mediu

pentru fiecare plansa in parte.

Putem calcula pentru fiecare plansa timpul de reactie deoarece

socul culoare poate fi manifest sau larvat. Daca este manifest il

sesizăm prin intermediul unor reacţii tipice: subiectul

zăboveşte mult în faţa planşei si astfel timpii de reactie se

maresc.

2.Gruparea elementelor formale .Se face din urmatoarele puncte

de vedere:

-Modul de cuprindere. Prin aceasta stabilim tipul de

aprehensiune ce semnifica proportia modurilor de aprehensiune

intr-un protocol ( câti de G, D, Dd, Do etc.).

Modul de aprehensiune poate fi:

a)de tip G, adica gandirea este orientata spre ansambluri,

structuri informaţionale globale, fiind vorba de o gandire

sistematica, teoretica;

b)de tip D- inteligenta practica sau mai rar Dd fiind vorba de

ambitia cantitatii, de o modificare depresiva a dispozitiei. În

188

general depresivii au tendinta de a interpreta detaliile foarte

mici. Tipul de aprehensiune ne ajuta sa evaluam inteligenta.

3.Stabilirea procentajelor si tipurilor:

a)calculul procetajului de raspunsuri formale F%.

F% reprezinta numarul de raspunsuri forma buna (F+) raportat

la totalul raspunsurilor forma (F) totul inmultit cu 100. Aici nu

ne intereseaza raspunsurile de tip K, F(C), Clob(F). Fiecare

raspuns formal este cotatl cu un punct. '' F+/-'' se noteaza cu

0.5 puncte.

Raspunsurile A%. A%= (raspunsuri A+ Ad/total

raspunsuri)*100

Raspunsurile Ban. Ban%= numar raspunsuri Ban/ total

raspunsuri

Raspunsurile Orig. Orig%= numar raspunsuri Orig/ total

raspunsuri

Raspunsurile Orig se coteaza astfel: acolo unde

consideram ca predomina aspectul pozitiv le luam ca (+) si

acolo unde consideram ca predomina aspectul negativ le luam ca

(-).

Nu există consens între autori cu privire la limitele potrivit

cărora stabilim tipul de aprehensiune. Se acceptă totuşi

următoarea convenţie: Din totaluri de raspunsuri date de un

subiect, ca sa fie vorba de tip aprehensiune G, ar trebui ca

acestea să fie distribuite astfel: pentru fiecare G să existe 2 sau 3

răspunsuri detaliu ordinar D, un Dd şi pentru întreg protocolul

un Dbl.

189

Un pas următor implică stabilirea succesiunii modurilor de

aprehensiune care se refera la ordinea in care modurile de

aprehensiune se gasesc intr-un protocol. Ordinea firească ar fi:

G, D, Dd, Dbl.

Tipurile de succesiune sunt: normala, ordonata, relaxata.,

incoerenta (ordine complet dereglata), integrata (cand subiectul

da un detaliu oligofren ca apoi sa ajunga să dea G sau D). In

practica vom intalni hibrizi, tipuri intermediare de succesiune,

adica succesiune usor relaxata, puternic relaxata, relaxata cu

tendinta de incoerenta sau partial integrata, etc. Ordinea este

dereglata dacă după o succesiune de răspunsuri G, D, Dd, la un

moment dat apare D si după aceea G. Din punct de vedere

psihogenetic este normal si mai usor ca mai intai sa vezi

aspectul global si apoi detaliile. Sesizarea detaliilor implică

dezvoltarea perceptiei.

Determinarea tipului de rezonanta intima este un următor pas al

etalonării protocolului (Observaţi că etalonarea are aici un alt

sens decât cel pe care l-am consacrat în cursul nr.7 !). Tipul de

rezonanţă intimă reprezintă raportul dintre punctajul

raspunsurilor miscare si punctajul raspunsurilor culoare.

Punctajele alocate determinanţilor este următorul: K = 1punct;

FC = 0.5puncte, CF=1punct; C = 1.5p

Exista cinci tipuri de rezonanta intima: coartat ( cele doua valori

opuse sunt 0 si 1), cuartiv (maxim 3 din ambele parti), ambiegal

(ambele superioare lui 3), introversiv (raspunsurile K sunt

superioare), extratensiv (raspunsurile C sunt superioare). Exista

190

si forme intermediare: introversiv fara extraversiune (de

exempul 0/2) extratensiv egocentric (2/0).

Valoarea simptomatica a procentajelor si tipurilor

Conţinut

H > Hd - normal inteligent

Hd > H -lipsa de inteligenta

-inhibitie nevrotica

-modificare depresiva a dispozitiei

A > Ad -normal

Ad > A -inteligenta inferioara

-inhibitie

-depresie

Determinanţi

F(+) -finete de observare

-capacitate de concentrare

F% -inteligenta slaba

-la nervosi tulburarea capacitatii de concentrare

A% -stereotipie daca este mai mare de 50%

-capacitate de adaptare intre 20-30%

Persoanele foarte inteligente si creative dau procentaje A% sub

30%, deoarece inteligenta lor este in afara stereotipiei.

Ban%- capacitate de adaptare si contact social

Orig%- tulburare nervoasa sau mentala (daca este foarte

crescut).

Tipul de aprehensiune:

191

G- gandire teoretica, sistematica

D- inteligenta practica

Succesiunea modurilor de aprehensiune:

-normalii au succesiune ordonata

-nervosii, artisti si persoane imaginative - succesiune ralaxata

-schizofrenie, schizoidie- incoerenta

Tipul de rezonanta intima ne arata atitudinea fundamentala a

persoanei fata de sine si faţă de altii. Introvesivii sunt inteligenti,

orientati spre interior, afectivitate stabilizata, mica capacitate de

adaptare la realitatile vietii, nu sunt facuti sa lupte.

Extraversivii manifesta stereotipie, viata orientata spre exterior,

afectivitate mai labila, adaptabilitate sociala, abilitate.

Cuartivii si cuartatii sunt persoane seci, orientate spre

pedanterie, au slaba capacitate de adaptare sociala.

INTERPRETAREA TESTULUI RORSCHACH

Implică realizarea aşa-zisei psihograme. Psihograma, conform

lui Bohm, cuprinde trei faze: 1) Dobindirea unei impresii

globale, intuitive care se degaja din protocolul brut. 2) Controlul

ştiinţific al partilor. Princpiul esential al acestei faze este ca se

pleca intotdeauna de la aspectul formal si numai dupa aceea se

trece la continut.

3.) Această fază se refera la rezultatul intuitiv si critic al

ansamblului. In aceasta etapă se reconstruieste profilul

subiectului pe baza elementelor care au fost decelate in etapa a

doua.

192

In principiu schema unei psihograme cuprinde urmatoarele mari

capitole:

2) Evaluarea calitativa a inteligentei. Sunt considerate o serie

de aptitudini particulare abstracte sau artistice ori tehnice. Este

evaluata inteligenta din punct de vedere calitativ dupa aceea si

imaginatia. Notam daca persoana are caracter creator daca

manifesta originalitate si excentricitate daca are tendinta de a fi

cu capul in nori sau dacă are un simt diminuat al realului, daca

persoana manifesta tendinte maniace, de infrumusetare a

realităţii, sau de a o mistifica. Se evalueaza aspectul de fidelitate

al relatiilor dintre produsul imaginativ si realitate.

2) Evaluarea cantitativa a inteligentei Se evalueaza eventualele

inhibitii afective ale inteligentei bineinteles de natura nevrotica

si /sau depresiva sau eventualele retarduri mentale de anumite

nivele de gravitate.

3) Evaluarea afectivităţii. Se evalueaza: strutura afectivitatii,

maniera de control a trairilor afective, respectiv maniera de

frenaj si de inhibitie, atitudinile generale cum ar fi sentimentele

de inferioritate agresivitate, opozitie, jena, ambitia cantitatii,

calitatii, nevoia subiectului de a se face pretuit, dispozitia care

poate fi neutra animata, deprimata, anxioasa

4) Evaluarea trăsăturilor nevrotice. Trasaturile nevrotice, tip de

trasatura, caracteristici si structura. Eventualele particularitati

constitutionale sunt puse in evidenta. Sunt luate in consideratie

in vederea unei imagini cit mai corecte despre persoana

193

informatiile de la alte teste. Sunt valorificate rezultatele

anamnezei, obiceiurile de viata, conflictele majore.

Se incearca un prognostic in legatura cu persoana respectiva si

eventual daca situatia ei implica eventuale dezordini se indica

metode psihoterapeutice.

Se formuleaza indicatii de continuare a examenului intr-o

anumita directie pentru aprofundare daca este cazul.

Evaluarea inteligentei

Evaluarea cantitativa tine cont de urmatoarele aspecte pe care

protocolul subiectului ar trebui să le conţină. Pentru a putea fi

considerata o persoana normala d.p.d.v.a al inteligenţei

protocolul trebuie sa contina un procent ridicat de forme bune

(F+) si anume intre 80 – 95%. Aceste raspunsuri F+ trebuie sa

fie raspunsuri globale (G) si kinestezice bune (k+). Acest aspect

vizeaza finetea de diferentiere specifica inteligentei si partial

intensitatea tensiunii intelectuale. Succesiunea modurilor de

aprehensiune sa fie ordonata. Daca este rigida in cazul

inteligentei atunci este vorba de subiecti pedanti, obsesivi. Daca

este puternic relaxata banuim anumite tendinte maniace, o

inteligenţă de suprafaţă. Succesiunea depinde de stabilitatea

atentiei. Subiectul trebuie sa dea cel putin 7 – 10 raspunsuri

globale (G). Tipul de aprehensiune, o maniera relativ constanta

in raspunsurile subictului de a cuprinde fie în mod global sau in

detaliu imaginea interpretată, se refera la relatia dinte D, G si d.

Este de dorit pentru un subiect normal sa aiba un tip de

194

aprehensiune G, GD, GDd (adica sa aiba si rasunsuri globale

detaliu si detaliu mic). Tipul de aprehensiune vizeaza

sensibilitatea la factorii formali ai inteligentei

Dupa Meilli factorii formali ai inteligentei sunt: sensibilitatea

sau finetea de discriminare, complexitatea, globalitatea,

soliditatea structurii invers proportionala cu mobilitatea si

originalitatea. Mai contează intensitatea tensiunilor interioare

(rapiditatea gindirii).

In evaluarea inteligentei, Rorschach a tinut cont de acesti 5

factori. Succesiunea ordonata impreuna cu modul de cuprindere

(G) vizeaza intensitatea, mai departe F+%, vizeaza finetea ,

solidaritatea structurilor inteligentei este evaluta cu urmatoarele

aspecte, care sunt obligatoriu prezente in profilul inteligentei

unui subiect normal: A% mai mic decit 50%; la persoanele

depresive procentajul rapunsurilor animale este mai mare.

Ban% aproximativ de 20 – 25%; copii dau intre 10 – 15%.

Răspunsurile Ban. au importanta lor psihidiagnostica pentru care

ne dau informatii in legatura cu capacitatea de adapatare a

persoanei la situatie si la anturaj. O persoana normala dă un

procentaj de Ban = 50%. Daca procentajul e mai mare persoana

pluteste cu capul in nori. Trebuie ca persoana sa dea si un

anumit numar de raspunsri k+. Răspunsurile K+ reprezinta

introversie, capacitate de autocontrol fundamentată raţional,

raspunsurile k fiind semn al inteligentei. Ele ne arata aptitudinile

creatoare, inspiratia artistica, productivitatea inteligentei

deoarece unindu-le cu raspunsurile produc un puternic adaos

195

proiectiv; persoana se proiecteaza, miscarea este inventata la fel

ca si raspunsurile detalii mici care mai mult aduc in intereptare

decit iau din plansa.

Etalon de k: intre 0 - 1k inteligenta este slab mijlocie

2 – 5k inteligenta este mijlocie, eventual buna

5k inteligenta buna si foarte buna.

Nu neaparat daca o persona are k-uri are si o inteligenta buna,

procentajul trebuind să fie interpetat impreuna cu celelate

elemente. Daca raspunsurile F+ ar fi 100% apare o personalitate

rigida, prudenta axata pe aspectul formal. Lipsa de intelgenta

(diversele tipuri de handicap mental) se caracterizeaza prin

procentaj mic de raspunsuri F+ = 45 – 60%..

Daca avem un procentaj de F+ sub 45%, este vorba de un caz

sever de deficit intelectual cu procentajul de raspunsuri animale

ridicat, peste 65%. Raspunsurile G sunt putine (1-3). Ban este

redus deoarece si capacitatea de insertie sociala este foarte

scazuta. Tipul de aprehensiune D, Dd raspunsuri detaliu

ordinare in care elementele detaliu mic (d) joaca un rol mai

mult sau mai putin confabulator adica initiava , procesul de

interpetare al detaliului ordinar (Do). Succesiune este ordonata

citeodata tinzind la relaxare. Subiectul nu dă nici un raspuns k

sau cel mult un “k de tip Ban”. Tipul de rezonanta intima este

extratensiv cu elemente de egocentricitate. Raspunsurile detaliu

uman tind sa le depaseasca pe cele ale raspunsurilor umane (H).

Un astfel de subiect are constiinta atitudinii intepretative

diminuata, in fata plansei. Normalii stiu ca plansa nu este chiar

196

realitatea, pe când persoanale care fie au handicap mental sau

contact cu realitatea mai scazut mergind spre patolgic nu au

constiinta interpetativa. Ele chiar se straduiesc sa descifreze, sa

gasesca o anumita realitate in spatele acestor imagini.

Subiectii supradotati au o aprehensiune bogata, numar mare de

rapsunsuri Orig. Rezonanta intima este ambiegala (câte puncte

la k atitea de C) , G-uri multe, determinanti in care kinestezia

se combina cu culoarea.

Diagnosticul calitativ = modul cum este structurata inteligenta.

Un procent de F+ ridicat dar nu chiar 100% caci 100% poate

inseamna sterilitatea gindirii proprie oamenilor preocupati de

aspectul formal. Daca este sub 70% este vorba de scaderea

capacitatii de concentrare sau a capacitatii de control al realitatii.

Persoanele normale sunt caraterizate printr-o succesiune usor

relaxata (la artisti) iar daca este vorba de o mare capacitate de

abstractizare este vorba de o persoana rigida. Raspunsurile G si

F+ arata gustul pentru sistematizare stiintifica pentru pespectiva

de ansamblu. Putem descifra prin intermediul raspunsurilor

globale daca persona e lipsita de talent natural. În acest caz

numarul mare de G se obtine prin suprasolicitare dovedită de

forma ea (F-) a G-urilor. Persoanele din această categorie dau

putine rapunsuri k+ si la fel de puţine Orig+.

Daca persoana exceleaza in raspunsuri ordinare bune (F+)

inseamna ca are o imaginatie vie. Daca da rapsunsuri

confabulatorii GD si F+ atunci este vorba de o orientare

teoretica iar in cazul DG este vorba de o orientare practica.

197

Procentajul de raspunsuri animale ne da posbibiltatea sa facem

urmatoarea demarcaţie: artistii, deoarece lumea lor este in afara

banalitatii, dau putine raspunsuri animale (25%). Muncitorii care

lucreaza mult in domeniul practic, concret dau insa mai multe

(35 – 50%).

Procentajul slab de raspusuri animale coexista cu un procentaj

mare de rasunsuri originale.

Raspunsurile Ban ne dau informatii in legatura cu capacitatea

de contact a inteligentei deoarece joaca un rol important. Daca

lipsesc raspunsurile Ban este vorba de un autism schoizofrenic

sau de o gindire autista care se orienteaza mai mult pe ea insăsi

decit asupra realitatii. Daca Ban % este ridicat si insotit de un

procentaj slab de raspunsuri Orig poate fi vorba de o persoana

banala plictisitoare. Daca procentajul de raspnsuri Ban este

insotit de putine raspunsuri animele dar de un procentaj ridicat

de raspunsuri Orig atunci persoana respectiva fie este un

politician, fie un functionar cu idei orginale , fie ca are

aptitudini pentru cariera politica sau de funtionar.

Diagnosticarea afectivitatii

Culorile ne dau indicii despre afectivitatea persoanei,

rapunsurile forma culoare (FC) ne dau indicii despre capacitatea

de adaptare pe baza controlului ratiunii. Raspunsurile culoare-

forma (CF) ne dau indicii in legatura cu afectivitatea inadaptata

labila, agitata sau in orice caz o afectivitate fara obiect, dupa

cum raspunsurile culoare pure C ne duc cu gândul la o

198

afectivitate impulsiva. Daca descriem subiectul din punctul de

vedere al raportului FC, CF si C am putea situa subiectii pe un

continuum de la stinga la drepta.

FC CF multe C

Adulti si FC putine

C + FC

inseamna copii tipic

infantila, specific

prescolari

sinelui, functioneza

(morala heteronoma: pe baza

principiului

“a zis mama, a zis tata”)

placerii.

Nu morala copilului

determina comportamentul

ci autoritatea.

Traubemberg spune: impulsivitatea poate fi diagnostica prin

urmatoarele semne: C+ putine sau deloc k, in cazul acesta este

vorba de o descarcare a impulsivitatii in salve frecvente, multe

raspunsuri C si numerosi k este vorba de o descarcare ca de

bomba. Daca avem multi C, k si Dbl atunci este vorba de o

199

persona periculoasa. Raspunsurile C+ si k determina o

descarcare de afectivitate ca de bomba, pentru ca in calitate de

reprezentanti ai gindirii, raspunsurile k nu fac decit sa amâne

descaracrea tensiunii care se acumuleaza si la un moment dat

explodeaza.

Putem avea urmatoarele trei situatii: raspunsuri clar obscure

detaliate F(C) si raspunsuri FC+ : este vorba de empatie,

sensibilitate. Daca atunci cind raspunsurile FC sunt intr-un

numar mai mic decit raspunsurile F(C) este vorba de o

sensibiltate excesiva. Traubemberg spune: raspunsurile clar

obscure detaliate sunt un fel de “frisca adaugata prajiturii” FC+,

adica raspusurile clar obscure detaliate adauga un plus de

control al ratiunii, indicata de catre raspusurile FC.

Daca intinlim situatii cind raspunsurile FC sunt insotite de

raspunsuri culoare pura, atunci este vorba de o lupta interioara

dusa impotriva propriilor afecte; poate fi vorba de o disociatie.

Traubmerberg afirma ca este vorba de o sensibilitate schizoida

tipica. Stabilitatea afectivitatii se poate realiza din punct de

vedere ai indicilor Rorschach din doua perspective: a indicilor k

ce tempereaza afectivitatea subiectului indiferent daca este

nevrozat, psihotic sau normal. Totuşi afectivitatea labila ramine

labila chiar daca este instiota de k-uri. Reglajul afectivitatii

poate fi realizat si prin procentajul de F+ care inseamna ratiune.

De asemenea, o alta forma de autoreglaj al afectivitatii este G+

care reprezinta o privire de ansamblu asupra stiuatiei. Un frenaj

insuficient al afectiviatii este caraterizat prin raspunsuri culolare

200

numeroase, k putine, procentaj de forme bune slab si G rele. Un

frenaj eficace se traduce prin C acoperit de k (C = k). Un tip de

rezonanta intima ambiegal si un procentaj de raspunsuri forma

semnificativ. In situatia in care dintr-u protocol lipsesc

raspunsurile culoare ne putem gindi la tocirea afectiva de

natura psihotica, debilitate mentala, inhibitie afectiva de natura

depresiva/psihotica.

Contactul social (capacitatea de contact) se realizeaza functie de

afectivitate. O persoana cuartiva, cuartata, relationeaza foarte

greu în mediul social.

Sunt 6 factori care determina din punct de vedere al indicilor

Rorschach capacitatea de contact: Ban si Ban% (pentru o

inteligenta superioara trebuie sa se situeze intre limitele

precizate). Cei doi indici dau masura contactului intelectual cu

lumea. Pentru persoanele oligofrene un Ban% rezonabil ne da ă

speranţă privind adapatabilitatea persoanei la mediul sau. Pentru

depresivi, este un indiciu porivind gravitatea depresiei. Pentru

psihotici in general prin Ban % apreciem egocentrismul,

slabirea contactului cu realitatea sau chiar gravitatea maladiei.

Diagnosticul psihopatologic cu testul Rorschach

Diagnosticarea nevrozelor se bazeaza pe urmatoarele elemente:

soc culoare, lipsa raspunsurilor k , interpetari de figuri

intermaculare, tip de rezonta intima cuartiv, cuartat. Cu ajutorul

Rorschach diferiti indicatori pot fi pusi in evidenta: punctul de

fixare in evolutia libidinala. Astfel, daca subiectul este fixat in

201

stadiul oral putem afla acest lucru prin raspunsurile globale;

daca este fixat in stadiul genital putem afla prin raspunsurile de

tip detaliu ordinar; raspunsurile detaliu mic ne dau indicii despre

fixarea sa in stadiul anal, dupa cum Dbl-urile ne dau indicii

despre agresivitatea anală a persoanei. Tulburarile de libidou se

vad in tipul de raspuns culoare in care se incadreaza subiectul.

Fenomenul de soc arata daca exista o refulare a energiilor

libidinale. Socul la negru sau rosu ne confirma faptul ca este

vorbe de o anxietate manifesta. Socul la negru este indicatorul

cel mai general al anxietatii fobice. Cu ajutorul Rorschach pot fi

puse in evidenta diferite tipuri de nevroze, poate fi facuta

deosebirea dintre ele (daca este vorba de o nevroza de caracter,

obsesiva, anxioasa sau de neurastenie). Astazi DSM4 recurge la

alte clasificari.

Psihopatiile un alt domeniu de psihodiagnoza cu ajutorul

Rorschach sunt evidentiate de soc negru-rosu. Exemplu: pentru

simptomele suicidale: autocritica (referiri autocritice la sine în

timpul protocolării de tipul: '' Eu nu prtea sunt bun la desene''),

accentuari ale simetriei planselor, raspunsuri de tip “unde”,

insistenta raspunsurilor pe mijolcul plansei, raspunsuri

perspectiva, critica obiectelor si pedanteria formelor.

Pot fi decelate prin Rorschach diverse tipuri de psihopatii: de tip

schizoid, labila, antisociala etc.

202

TESTUL SZONDI

Testul intră in categoria testelor proiective. Asemenea celorlalte

probe proiective, pe baza unui material–stimul, mai mult sau

mai putin ambiguu, este stimulata atitudinea subiectului de a-si

exprima lumea sa interioara, in alegerile sale, fară ca el sa fie

constient de acest lucru.

Testul este utilizat astazi, dupa citeva decenii de experienta, nu

numai in domeniul clinic dar si in domeniul investigari

personalitatii normale, cu scopul orientarii scolare, profesionale,

in diverse studii de psihologie sociala, experimentala, etc. Este

interesant sa remarcam, de la inceput, ca teoria testului (o teorie

despre personalitate) este intrucâtva diferita de traditia scolilor

personologice si anume aceasta teorie cuprinde două mari teorii:

1) teoria genotropismului (tropism = a alege in context social

persoanele care ni se aseamana; genotropism = a alege

persoanele care au aceleasi gene pulsionale ca si noi); 2) teoria

destinului pulsional (cursul vieţii reprezintă îmlinirea unui plan

de viaţă htârât de genele noastre pulsionale). În virturtea acestor

două teorii Szondi si-a numit testul când “diagnostic

experimental al pulsiunilor” cind “genotest” sau “analiza

destinului”.

El pleaca de la urmatorul principiu: alegerile afective legate de

simpatie/antipatie sunt caracteristice personalitatii. La aceste

alegeri participa intregul sistem motivational-afectiv. În mod

total eronat, Szondi reduce sfera conditionarilor, a alegerilor

doar la citiva factori pulsionali. Astazi in psihologia americana

203

exista tendinta de a reconsidera rolul factorilor ereditari in

determinarea anumitor caracteristici sau capacităţi ale

personalitatii. Cu toate acestea nu putem accepta pozitia

biologizanta a lui Szondi, care considera ca noi ne alegem

partenerul de viata, profesia, prietenii, in virtutea unor gene

pulsionale, adica gene determinate de anumite trebuinte

fundamentale, functionale ale individului.

Validitatea teoriei lui Szondi este discutabila, insa testul a

capatat un destin diferit. Dacă teoria este infirmata, testul si-a

dovedit validitatea prin faptul ca a fost confirmat în clinica,

indiferent de cadrul său teoretic. De altfel unii dintre elevii săi,

cum este cazul, Susanei Deri, au furnizat testului o nouă bază

teoretică interpretativă apelând la conceptele psihologiei abisale.

Pe scurt, Szondi spune ca orice o alegere pe care o facem in

viata ar fi dirijata de o rezonanta instinctuala care se cheama

genotropism. Aceasta rezonanta instinctuala este caracterizata

printr-un substrat biologic autonom. Prin actele nostre, spune

autorul, noi implinim un destin, de unde si denumirea conceptiei

sale de “analiza a destinului”, adica analiza acelor factori care

determina evolutia (destinul) individului.

Teoria genotropismului se refera la atractia inerenta pe care o

persoana o simte fata de alte persoane. El considera ca este

vorba de o atractie instinctuala, determinata de gene (adica de

factori ai ereditatii). Practic ar exista anumite gene latente care

se manifesta pe cai indirecte in alegerile mentionate. Bineînteles

204

ca persoanele care se simt atrase reciproc, dupa Szondi, sunt

purtatoarele acelorasi gene. In perioada in care Szondi si-a

elaborat teoria, in psihiatrie era recunoscuta baza ereditara a

urmatoarelor grupe de tulburari mentale:

- grupul tulburarilor schizoforme, in care intrau paranoia si

catatonia;

- grupul tulburarilor circulare: depresia si mania

- grupul tulburarilor paroxistice: isteria, epilepsia.

Acestor 3 grupe Szondi le mai adauga categoria bolilor sexuale:

homosexulaitatea si sadismul.

Dupa Szondi am avea de a face cu 4 categorii de instincte.

Instinctul, in conceptia sa, reprezinta tendinta inconstienta, la

nivelul organismului, de a reface starea trecuta. În acest punct

Szondi adoptă poziţia lui Freud exprimată în « Dincolo de

principiul plăcerii ». Aceste patru categorii de instincte,

corespunzatoare celor 4 categorii de boli, sunt: instinctul sexual,

instinctul paroxistic, instinctul schizoform, instinctul circular.

Fiecare dintre cele 4 instincte ar cuprinde la rindul lor cite 2

trebuinte sau factori instinctuali. La rindul lor aceste trebuinte

inregistreaza 2 laturi complementare, adica 2 tendinte. Aceasta

schema reprezinta nucleul teoriei lui Szondi.

Vectorul sexual cuprinde 2 trebuinte: homosexuala si sadica.

Vectorul paroxistic, inseamna trebuinta instinctuala de a

descarca tensiunea acumulată in salve si cuprinde: tendintele

epileptoide si isterica. Vectorul schizoform cuprinde: trebuintele

catatonica si paranoica Vectorul circular cuprinde: trebuintele

205

depresiva si maniacala. Fiecare trebuinta la rindul ei cuprinde o

tendinta pozitiva si una negativa manifestată ca simpatie,

respectiv ca antipatie faţă de fizionomiile prezentate ca stimuli.

Teoria testului operează deci cu 4 vectori, 8 trebuinte si 16

directii. Este vorba intr-un final de 8 categorii de tulburari

psihice: Homosexualitatea (h), Sadismul (s), Epilepsia (e),

Isteria (hy), Paranoia (p), Depresia (d), Mania (m), Catatonia

(k). Aceste 8 categorii de boli au corespondent in testul lui

Szondi in 8 categorii de trebuinte. In stadiul patologic aceste

trebuinte imbraca formele morbide ale homosexualitatii,

sadismului, epilepsiei etc, fiind totusi specifice si oamenilor

normali. Din acesta cauza, cu acest test putem sa evaluam atit

personalitatea mordida (mai ales stadiul ei, tabloul nosologic in

care se incadreaza persoana) sau putem stabili diversele tendinte

care determina comportamentul observabil al persoanei normale.

Utilitatea clinica a testului se datoreaza faptului ca rezultatele

furnizate de acest test nu sunt expresii ale unor criterii biologice,

cit mai degraba ale unor criterii socio-culturale.

206

Valorificarea clinica a testului Szondi nu se bazeza pe teoria

genelor pulsionale recisive, latente, ci incearca sa recruteze

in ultimă instanta o serie de concepte explicative pentru

tendintele personalitatii evidentiate de cele 8 categorii de

trebuinte si de cele 16 directii. Susan Dery (1999) incearcă sa

puna testul pe baze psihanalitice ceea ce nu-l intriga pe

maestrul ei, care dimpotriva, o lauda în prefaţa cărţii

privitoare la test publicată de autoare.

Prezentarea testului

Se compune din 48 de fotografii, ale unor persoane ce au fost

pacienti ai serviciului de psihiatrie, bolnavi incadrabili in cele 8

tipuri de boli psihice. Pe spatele fiecarei fotografii este indicată

seria pozelor (sunt şase) din care face parte portretul respectiv.

Cu o litera, este indicata boala sau tabloul nosologic specific

bolnavului respectiv.

Sunt 48 fotografii, deoarece sunt 6 serii a cite 8 tipuri de boli,

fiecare tip de boala regasindu-se in setul de fotografii de 6 ori

adica avem 6 fotografii de sadici, epileptici, etc.

Modul de administrare

Fotografiile sunt etalate în faţa subiectului, pe

serii, si in fiecare serie, intr-o ordine prestabilita, adică în

ordinea numerătării lor cu cifre arabe.

207

VI D1

VI Hy2

VI S3

VI P4

Examinatorul soune: ''Aveti in fata d-voastra niste fotografii. Va

trebui sa alegeti două fotografii care va sunt foarte simpatice si 2

fotografii care va sunt foarte antipatice. Aici nu exista alegeri

bune sau gresite'' (aceasta precizare o face S. Dery). Fotografiile

simpatice se pun in dreapta, cele antipatice in stinga, cele care

ramân le punem de-o parte (si avem grija sa nu amestecam

simpaticele cu antipaticele)”. Acest lucru se face de 6 ori.

Este posibil ca unii subiecti sa spuna la un moment dat: ”Toate

sunt la fel de simpatice” sau “Toate sunt la fel de antipatice”.

Pentru a-i stimula să faca totusi diferente îi intrebam: “Daca ar fi

sa intilniti aceste persoane intr-un compartiment, linga care ti-ar

plăcea sa te asezi ?”.

Exista două variante fundamentale de administrare a testului:

aceea originala, a lui Szondi, care consta în luarea a două

protocoale. Intre cele două protocoale pot fi administrate alte

probe, tot proiective ca testul Rochart, TAT s.a.m.d. Aceasta

forma este doar o modalitate de a formula ipoteze sau de a gasi

niste raspunsuri la ipotezele clinice pe care ni le-am formulat.

208

VI C5

VI 6

VI

7

VI

8

Varianta mai laborioasa, consta in a lua 6 – 10 protocoale la 1-2

zile distanta intre ele. Este mult mai diagnostica, ne da indicii

despre evolutia tendintelor subiectului.

Este recomadat ca la sfirsitul testului, fie ca este vorba de

varianta scurta sau cea lunga, sa se elaboreze ceea ce se numeste

testul final, adica din cele 12 fotografii alese ca simpatice îi

cerem subiectului s-a aleaga patru care ii sunt cele mai simpatice

iar din cele 12 antipatice sa le aleaga alte patru care ii sunt cele

mai antipatice.

Urmează realizara experimentului asociatiei factoriale, care

consta in a cere subiectului sa construiasca o povestire in

legatura cu fotografiile alese la testul final, sau daca avem timp

e bine sa cerem subiectului, dupa metoda experimentului

asociativ – verbal a lui Jung, pentru fiecare imagine, sa ne spuna

ce ii evocă fiecare fotografie. Iata de ce este important

experimentul asociativ – verbal: se poate întâmpla ca la

fotografia “5h” subiectul sa spuna: ''Este tinar, este elev,

locuieste inca cu parintii, toata lumea il iubeste, cind va ajunge

la virsta mea ii va lipsi dragostea, poate ca este emotiv, dar daca

este asa sunt singur ca se afla inca la inceput etc''. La fotografia

“4e” subiectul spune: ''Este la fel de batrin ca mine, apare ca un

om cu o profesie liberala, se pot spune multe despre acest

subiect, are un aer amenintator dar nu este brutal « . Deci

subiectul scoate la lumina, prin procesul identificarii si

deplasarii, mecanismele psihice specifice pe care le teoretizeaza

209

psihanaliza. În felul acesta putem intregi informatia despre

subiectul respectiv.

Consemnarea si cotarea alegerilor

În urma administrării testului rezultă două grupe de fotografii

de: simpatice şi antipatice.

S P Sch C

h s E Hy p k d M

X

X

X

X

X X

X

X

X

X

X X

X X

X

X

X X X

X

X

X X

X

0 - + + 0 + + -

Într-un tabel ca cel de mai sus, alegerile simpatice se

simbolizează cu un ''x'' rosu (cele îngrosate) iar cele antipatice

cu albastru.

Alegerile sunt cotate cu urmatorele 4 semne conventionale:

reactie nula sau zero, pozitivă, negativă sau ambivalentă.

210

Sistemul pulsional elaborat de Szondi

Conform lui Leopold Szondi viata psihica se desfasoara in

limitele a 4 vectori sau cercuri instinctuale (vectorul sexual,

paroxistic, schizofrenic si de contact). Fiecare vector cuprinde

cite două tendinţe rezulta in total opt. Acesti 8 factori reprezinta

8 trebuinte fundamentale, care sunt comune tuturor oamenilor.

Este adevarat ca in cazurile patologice ele inregistreaza un grad

de tensiune mai ridicat.

Descrierea succinta a acestor factori:

Vectorul sexual

homosexualitatea (h) – reprezinta tendinta catre tandrete,

feminitate, tendinta de a fi iubit, dezmierdat. Este vorba de

iubirea de tip feminin de a fi cucerit. Dery spune ca, dimpotriva,

este o dorinta de contact pasiv, de abandonare fata de obiectul

iubirii si exprima nostalgia iubirii materne.

Sadismul (s) dimpotriva, inseamna masculinitate, agresivitate,

respectiv tendinta sado–masochista. In timp de factorul “h”

reprezinta, dorinta de a fi obiectul tandretii, de a fi posedat, de a

fi condus, factorul “s” reprezinta agresivitatea masculina , pofta

de a ataca, de a stapini, de a conduce, de a cucerii.

Aceste 2 tendinte se gasesc la persoanele de ambele sexe iar in

cazuri anormale tendinta catre masculinitate–sadism, respectiv

feminitate-homosexualitate este intruchipata in sexul opus. Este

anormală la barbatii care prezinta o tendinta homosexuala

crescuta, o dorinta de afectiune, de a fi mingiiat, de a ceda, etc.

211

Daca tendinta feminina, de tandrete este exprimata in “h+”,

dimpotriva “h-“ semnifica sublimarea acestei tendinte care se

manifesta ca o tendinta culturala. Dupa cum “s+” inseamna

tendinta agresiva iar “s-“ inseamna tendinte civilizatoare,

combinatia “h+ si s+” inseamna oameni realisti iar combinatia

“h- si s-“ oameni irealisti.

In cazul in care este vorba de o alegere puternica, de o relatie

plina, “h+” care inglobeaza toate cele 6 alegeri posibile din

factorul respectiv, poate sa insemne un veritabil comportament

antisocial dar acest lucru este posibil numai in corelatie cu

semnificatia celorlalti factori

Vectorul paroxistic cuprinde tendinta epileptioda (e) şi tendinta

isterica (hy). Ceea ce este comun celor doi factori este faptul ca

înregistreaza o izbucnire, o explozie, dupa o faza prealabila de

incarcare: dupa descărcarea paroxistică urmeaza o noua faza de

incarcare, apoi o noua faza de acces.

Acest lucru este intilnit si la oamenii normali însa, pentru Szondi

modelul paroxistic, al descarcarilor de agresivitate si de afect, il

reprezenta boala epileptica. De aceea a si numit unul dintre

factori “tendinta epileptoida” (e).

S. Dery arată că cest vector paroximal este o structura de

acomodare, periodic incarcata cu energie, care atinge un apogeu,

apoi se descarca brusc. Ea mai spune, ca prototipul descarcarii

paroximale este evolutia gradata si explozia brusca a unei crize

epileptoide - aceasta fiind una din premisele teroetice ale lui

Szondi.

212

Interpretarea factorului “e” este fondata pe ipoteza ca el se

raporteaza la controlul si descarcarea energiei agresive si

reflecta aspectele care sunt legate de dezvoltarea Supraeu-lui.

Factorul “e+” ne arata un Supraeu dinamic, activ, puternic, deci

“e+” este un semn de control etic. In copilarie se reduce la o

seamă de interdicţii de tipul “nu e voie asta”, “nu face cealaltă''.

Sunt mai mici sau mai mari exigentele care ni le impun parintii,

dupa aceea, toata viata noastra, in societate, aceste interdicţii nu

inseamna altceva decit acordul, autoreglajul in virtutea unor

constrângeri pe care noi le introectam sub forma acestui aspect

functional pe care il reprezinta Supraeul.

Factorul “e-“ inseamna, dimpotriva, autoncotrol, bunavointa,

bunatate dar totodata “e-“ mai are si semnificatia tendintei la

rautate, rea vointa, invidie, geloze, nervozitate si explozii

agresive, intr-un cuvint un Supraeu slab.

Trebuie retinut ca “e-“ alaturi de “s+” este cel mai semnificativ

aspect al “sindromului antisocial” sau “un sindrom de tendinte

antisociale”.

Dimpotriva, factorul “hy” reprezinta vanitatea, tendinta de a se

evidentia cu orice pret, orientarea catre imbracaminte mai

batatoare la ochi, catre extravaganţă. S. Dery o denumeste

“nevoia de a-si exprima emotiile intr-un mod mai perceptibil”.

Ea dă o interpretare foarte interesanta si spune ca “exista o

legatura intre “hy+” (adica intre isteria pozitiva) si orientarea

motrica a personalitatii”. In schema personalitatii, o constelatie

“hy+” indica o slabiciune a barierei fractionale dintre regiunea

213

afectiva si regiunea motrica, adica persoana are tendinta de a-si

exprima afectele la nivel motor, prin gesturi largi, prin

exagerari. Factorul “hy+” inseamna tendinta la exhibitionism, de

a fi in centrul publicului, de a fi teatral, de a arata mai mult decit

este (ceea ce este la Karl Leonhard personalitatea

demonstrativa).

Pe de alta parte factorul “hy-“ inseamna teama de exhibitionism,

teama de manifestare, de a-si arata deschis sentimentele, teama

de a se manifesta in public, fuga de ochii lumii, adica persoana

care sta in spate, exact inversul sindromului “hy+”. Persoanele

nu vor sa-si exprime sentimentele intr-o maniera perceptibila,

ceea ce poate fi semnul unui Surpaeu care functioneaza bine si

care domina aceasta nevoie infantila de a satisface narcisist, de o

maniera exhibitionista anumite trebuinte. Aceste personae au o

rezerva afectiva care nu exclude totusi nevoia unei vieti afective

intense. Atit ca ele nu pot si nu vor sa exprime acest lucru, se

retin datorita unui Surpaeu care functioneza bine, asa cum un

supraeu care functioneza bine exista si la “s+” .

Vectorul schizoform

Acest vector include, prin excelenţă, instinctele eului, fiind

vorba de trebuinte.

El este, dintr-un anumit punct de vedere, vectorul cu

semnificatia cea mai bogata pentru ca atit in topica freudiana cit

si in sistemul personalitatii altor psihologi (care au urmat lui

Freud) Eul reprezinta instanta care regleaza comportamentul si

214

ne asigura priza cu realitatea, cu lumea inconjuratoare , ne ajuta

sa ne integram în mediul nostru de viaţă.

Eului, nu ii este nimic strain din pulsiunile personalitatii. El le

inglobeaza pe toate: si pe cea sadica si pe cea homosexuala,

depresiva etc. In conceptia lui Szondi, constiinta si Eul au

semnificatie diferita decit cea din psihologie. Dupa Szondi,

vectorul schizoform, desi instinctiv, este unica instanta care

intervine cu efect reglator, constient la nivelul personalitatii.

Vectorul Eului (schizoform) exprima forma dinamica a

pulsiunilor innascute, maniera in care intensitatea acestor

pulsiuni le face fie sa devina constientizabile sau să se exprime

intr-o forma simbolica - in constiinta - sub forma factoului p -

sau să fie integrate intr-o organizare coerenta a vietii psihice,

numita Eu - integrarea fiiind functia lui “k-“.

Factorul “p” (paranoiform), dupa Szondi, este partea care indica

acea tendinta a personalitatii de a se exprima pe sine in toate

actiunile in care este implicata. Se refera la nevoile de

comunicare a sistemului personalitatii cu lumea. Functia lui “p”

fiind de a largi lumea, facind eul sa inglobeze cit mai multe

obiecte in el; el vrea sa desfiinteze pur si simplu limitele dintre

subiect si lumea obiectelor de aceea inseamna “productie” in

sensul cel mai larg psihanalitic. Adica tendinta de a atribui ceva

care imi apartine in interiorul meu obiectelor din afara.

Dimpotriva factorul “k” insemna tendinta de a ridica bariere

intre sinele meu si structura intima a personalitatii pe de o parte,

si lumea obiectelor pe de altă parte. De aceea el reprezinta mai

215

degraba nu o structura proiectiva ci o tendinta narcisista de a mă

delimita de obiecte.

“p+” inseamna delimitarea sferei Eului; individul se simte tare,

puternic, atotstiutor, crede ca totul este posibil si admisibil, toata

lumea este a lui. In cazurile patologice, aceasta tendinta duce la

“megalomanie paranoida”: el este nu ştiu care geniu sau

personalitate istorică, reformatorul lumii, reprezentantul binelui

absolut. Szondi numeste aceasta “inflactie a eului”, adica

tendinta de largire a eului pentru a deveni indistinct in raport cu

obiectul.

“p-“ inseamna o restringere a sferei eului, persoana se simte si

se apreciaza mica, slaba, ignoranta, in raport cu atotputernicia

lumii, fiind un sentiment de inferioriate si, bineânteles, legat de

aceasta, se dezvolta sentimentul de persecutie, de banuiala. In

general subiecţii, cu astfel de sentimente, se considera mai

valorosi decit sunt recunoscuti de catre ambianta.

Factorul “k” are tendinta de a mentine integritatea narcisista a

Eului. Scopul lui este de a elimina tensiunea din factoul “p”,

deci este o forta organizatoare care tinde sa conserve structura

Eului. El este cu alte cuvinte “Eul care ia atitudine”, atitudine

prin care permite satisfacerea sau refuza satisfacerea unor

pulsiuni (exact functia Eului descrisa de Freud in cadrul celei

de-a doua topici).

In timp de “p-“ actioneaza prin proiectie, factorul “k+”

acapareaza in sine tendintele exterioare pe care le introecteaza,

aceasta inseamna ca are loc o interiorizare (introiecţie) a unei

216

insusiri, a unei idei din lumea exterioara, pe are persoana si-o

face proprie. Trebuie retinut faptul ca “p-“ functioneaza prin

introiectie incorporind lumea, ideile, obiectele din afara,

considerindu-le ale sale. Este tendinta de a cuprinde idealul care

poate fi formulat in aceste cuvinte: “Vreau sa fiu similar

idealului meu”; pe când o alta modalitate de a opera a lui k+ o

reprezinta opertropismul (termen inventat de Szondi după care

“k+” determină alegerea partenerului de viata, a iubitului, a

profesiunii, deci se exprima in alegeri sociale). De asemenea “k”

se mai manifesta ca narcisism, autoiubire. El desemnează nu

numai ca ma iubesc pe mine dar si faptul ca imi aleg ca prieteni

persoanele care imi seamană.

O alta forma prin care se manifesta este egoismul: imi procur

mai multe obiecte, valori din afara, pe care mi le insusesc.

Egocentrismul: accept lumea numai in masura in care imi este

conformă mie, eu fiind centrul universului la care se raporteaza

toate celelalte. O alta forma este autismul care se manifesta prin

adaptare, retragere, introversie. Aici “k+” se manifesta prin

adaptare, adica prin renuntare la atitudinea proprie, persoana

cere totdeauna parerea altora, nu ia atitudine in felul in care ar

dori si se supune orbeste dorintei altora.

Factorul”k-“ se poate manifesta prin refulare, adica respingerea

in subconstient a unor tendinte care nu sunt indezirabile.

Vectorul circular se mai numeste si vectorul de contact

pentru ca semnifica contacul subiectului cu realitatea.

217

Factorul “d” exprima raportul tipic anal, de relatie cu obiectele

care fac obiectul investiei libidinale.

Trebuie amintit faptul ca potrivit lui Freud, libidoul, energia

pulsionala sexuala, inregistreaza o dezvoltare stadiala. Copilul

trece prin mai multe stadii in care libidoul este investit in

anumite obiecte ale iubirii. Primul stadiu este stadiul oral si

corespunde satisfacerii unor trebuinte fundamentale, acea de

încorporare (hranire) a obiectului investirii libidinale,

reprezentat de sinul matern. Nerezolvarea in cazul acestui stadiu

sau mai precis frustrarile care pot exista in acest stadiu pot

conduce mai tirziu, in existenta adulta, la unele caracteristici de

personalitate care se pot manifesta in asa zisul tip depresiv. Al

doilea stadiu este cel anal, de educare a sfincterelor. In aceasta

perioada copilul are tendinta de a trata fecalele sale ca pe o

valoare proprie de unde si tendinta de retinere, care mai tirziu,

viu pastrata, se va transforma in tendinta de a pastra, acumula

obiecte, tendinta a carei tenta patologica este avaritia.

Deci simptomele depresive sunt:

“d+”: semnifică obiectivitate si simtul realitatii, starea de

multumire care se poate referi la situatia sociala; “m+ exprima

capacitatea de fericire echilibrata a unei persoane care se

intereseaza de lumea inconjuratoare, care stie sa savureze viata

sub toate aspectele ei. Teoretic este vorba de o persoana care se

218

agata, care cauta sa parvina, insa nu intotdeauna aceasta tendinta

este si satisfacuta.

“m-“: reprezinta o caracteristica a omului care se detaseaza

voluntar de ambianta, se simte parasit, vitregit, solitar, se

acomodeaza greu la cerintele sociale, nu are simtul realitatii si

nu se misca lejer in sfera ideilor. Astfel de persoane se

caracterizeaza prin lipsa unei orientari sigure in fata realitatii.

Acest aspect ste in legatura cu frustrarile din stadiul oral al

dezvoltarii; libidoului dupa stadiul oral îi urmeaza stadiul anal

iar frustrarile din acest stadiu sunt semnificate pentru factorul

depresie.

“d”': se caracterizeaza prin inalta pretuire care este acordata

obiectelor si este insotit întotdeauna de tendinta de cautare,

manipulare activa a obiectelor. Aceasta explica atit pulsiunea de

colectionar cit si tendinta de acumulare care se poate exprima

prin avaritie.

“d+”: inseamna tendinta de a risipi obiecte, valori, idei. Acestea

sunt persoane neglijente, dezordonate, superficiale, cu un

sentiment redus al responsabilităţii.

“d-“: inseamna atasament voluntar fata de un obiect, ideal, o

profesiune. Subiectii din aceasta categorie sunt susceptibili sa fie

extrem de fideli unui obiect odata ce l-au investit libidinal. Ei

sunt conservatori, le repugna inovatiile si schimbarile pentru ca

nu sunt capabili sa-si investeasca libidoul in noi obiecte. De

asemenea, “d-“ inseamna grija fata de obiecte iar in planul

219

ideilor inseamna un tip analitic, sceptic, mereu in indoiala pina

la obsesie.

Clasificarea si interpretarea alegerilor

Relatiile de alegere pot fi clasificate din punctul de

vedere: al cantitatii si al directiei. Sub aspectul cantitatii avem:

reactii goale sau zero, reactii pline si reactii medii, adica acele

reactii care implica de o parte si de cealalta 2-3 alegeri.

Trebuie precizat faptul ca reactia goala sau nula inseamna

manifestarea pulsionala normala sau anormala, adica ne arata

comportamentul observabil. Absenta aproape completa a

alegerii reprezinta la factorul respectiv trebuinta pulsionala pe

care subiectul o traieste din plin, trebuinta actualmente fiind

satisfacuta.

Reactia plina, dimpotriva, reprezinta factorul pulsional cu

actiunea cea mai dinamica, reprezinta asa cum spunea S. Dery

baza pulsionala subiacenta a comportamentului, adica dupa

limbaj szondian, tensiunea acumulata la nivelul factorului care o

inregistreaza.

Reactia plina se va manifesta genotropic in alegerile sale, in

atitudinile sale fata de viata, adica determina alegerile

manifestarile, pe cind reactia nula arata cum procedeaza

persoana, cum se dezvaluie modul ei de a proceda ( “p”

inseamna proiectie, tendinta de a distruge bariera instituită de

eu). In inflatia eului (egodiastolă) exista aceasta tendinta de a

incorpora intreaga lume; eul se simte puternic, omnipotent,

220

omniprezent, pe cind “k” reprezinta tendinta de introiectie adica

de incorporare din afara in Eu, si de intarire, intr-o maniera

narcisista, a acestei bariere).

S. Dery precizează că reactia goala ne arată factorul cu

rezistenta cea mai mica, adica factorul care este mereu pe cale sa

se descarce. De aceea el si arată maniera observabila in care

procedeaza persoana iar reactia plina exprima factorul dinamic,

cu incarcatura cea mai mare si care se manifesta genotropic.

Cel de-al treilea tip de reactie, reactia ambivalentă rezulta când

subiectul dă cel putin 2 alegeri simpatice si antipatice (2/3; 3/2;

2/2; 3/3; 2/4; 4/2) astfel incit numaratorul si numitorul sa dea cel

mult valoarea 6 (pentru ca sunt 6 fotografii din fiecare vector).

Intr-un protocol nu pot fi la un loc mai mult de 6 alegeri, fie ca

sunt pozitive, fie negative.

Reactiile ambivalente semnifica tendinta pulsionala pe cale de a

se descarca. O reactie ambivalenta conduce la ideea unei

tensiuni interne, a unei probleme interioare la nivelul persoanei

dar in acelasi timp semnifica si o anumita tendinta de

autocontrol a tensiunii pulsionale. De aceea raportul intre suma

reactiilor zero si a reactiilor ambivalente, in cadrul unui

protocol, ne da capacitatea de supracontrol sau autocontrol a

comportamentului.

Valorificarea diagnostica a rezultatelor

221

Dupa ce rezultatele au fost inregistrare in foaia de

protocol se interpreteaza profilul instinctual al subiectului.

O alegere oarecare din protocol nu se interpretează izolat ci

numai in interdependenta cu factorul pereche din cadrul

vectorului, si in conexiune cu toate grupele instinctuale. Deci

interpretarea unei reactii se face in contextul celorlalte reactii.

Exista o tehnica cu doua profile si una cu 6 – 10 profile. Tehnica

cu doua profile apartine chiar lui Szondi insa ea nu este de foarte

mare ajutor.

Interpretarea profilului, dupa cum s-a vazut, nu se face din

perspectiva teoriei lui Szondi - teoria genotropismului - care nu

este valabila ci chiar naiva, reactionara prin presupunerea ei

fundamentala că alegerile noastre de toate zilele ar putea fi

influentate de un fundament pulsional, de catre asa zisele gene

latente sau recisive, ci din perspectiva unor diverse teorii

personologice, în special din perspectivă abisală.

Din cele 2 profile, obtinute la interval de 2-3 ore de

experimentator psihologul extrage acele constelatii de reactii

care sunt contante de la un profil la altul.

De retinut că niciodata nu se intimpla ca un subiect sa dea un

protocol identic cu primul a doua oară. Daca se intimpla totusi,

putem fii siguri ca este vorba de o tenta accentuat patologica,

persoanei normale fiindu-i proprie aceea elasticitate a adaptarii

la lumea obiectuala pentru că micile schimbari de fotografii,

care au fost alese in acelasi numar pentru un factor, reprezintă

222

un fapt normal. Aceste modificari nu indica probleme, ele sunt

normale.

Psihologul pastreaza constelatiile ramase neschimbate de la un

protocol la altul si interpretarea o face pe baza acestor invarianti.

Exista in vederea interpretarii protocolului o serie de sindroame

tipice care functioneaza ca repere clinice ce au fost confirmate

frecvent in practica psihodiagnostica. Aceasta ar insemna un fel

de interpretare mecanica apelind la o experienţă clinică

sedimentată. Totuşi nterpreatrea subtila se face pe baza

semnificatie psihologice a constelatiilor, semnificatie prezentata

pe larg in cartea lui S. Dery.

Exemplu: factorul sexual (constelatia “h0” – “h-“). “h0” =

subiectul, a descarcat in mod curent, probabil acum, trebuinta

de afectiune. Ea practic nu se mai manifesta , nu mai are valoare

genotropica, adica nu influenteaza din inconstient alegerile

noastre. “H0” repreztina modalitatea observabila de descarcare a

unei pulsiuni. Ea arata ca persoana in momentul acesta are

tensiunea reprezentata de nevoia de afectiune descarcata si nu se

manifesta in plan inconstient ca o forta genotropica ce ar

influenta alegerile noastre de toate zilele.

Dimpotriva factorul “s” reprezinta tendinta de a manipula mai

curind conceptele, abstractiile decit obiectele caci “s+”

inseamna pulsiunea agresiva de a manipula obiectele. Avem in

cazul acesta mai degraba trairea ca sentiment axiogen, relatia cu

obiectele exterioare, caci anxietatea este definita de catre Freud

ca fiind aceea “teama fara obiect”. Anxietatea este in general

223

caracterizata si printr-o anumita avizare sociala, persoana nu

incalca regulile, dimpotriva, este grijulie. De exemplu, factorul

paroxistic este tendinta epileptoida si se manifesta mai ales sub

aspect etic ca Supraeu.

Exista varianta celor 10 protocoale care in conceptia lui Szondi

este cea mai adecvata scopurilor diagnostice. În urma prelucrării

celor 10 profile se calculeaza suma totala, intr-un tabel

centralizat, a reactiilor zero si ambivalente deoarece stim ca

raportul dintre reactiile zero si cele ambivalente ne dau un

indiciu despre capacitatea de autocontrol a subiectului (raportul

dintre suma de reactii zero 'supra suma de reactii ambivalente).

Reactiile zero si ambivalente sunt acelea care releva atit canalele

de reducere a tensiunilor cit si supapele adecvate de formare a

diverselor simptome.

In continuare se determina tensiunea intravectoriala, adica

diferenta de tensiune dintre cei 2 factori ai vectorului dat. De

exemplu, sa zicem ca la factorul “s” in urma celor 10 protocoale

rezulta “8 hy” si “2 s”. Diferenta este 6. Factorul cu incarcatura

dinamica cea mai mare este factorul “h”. În felul acesta aflam

tensiunea intravectoriala. Cu cit aceasta diferenta este mai mare

cu atit este mai probabil ca factorul cu indicele maxim, adica cu

cele mai multe reactii zero sau ambivalente, sa fie relevant prin

aspectul genotropic, adica sa determine in cea mai mare masura

reactiile subiectului si prin aceasta sa fie cel mai relevant pentru

caracterizeaza personalitatii.

224

Din punct de vedere al semnificatiei diagnostice factorii

pulsionali se impart in 2 categori: factori simptomatici si

factori radacina. Factori simptomatici sunt cei care genereaza

simptomatologia si acestia sunt factorii zero si reactiile

ambivalente. Alegerele constante sau aproape constant

ambivalente, denota simptome interne. Simptomele externe sunt

relevate, asa cum am spus, de reactiile zero.

Factorii radacina sunt determinatni ai caraterului sau ai

patogenezei. Ei sunt evidentiati prin ansamblul factorilor

constanti +/- (si pe baza reactiilor alegerilor constante pozitive

sau negative).

In urma determinarii, pentru fiecare factor in parte, a sumei

reactiilor pozitive si ambivalente, de-a lungul a 10 protocoale, se

obtine o valoare in virtutea careia pot fi separati si factorii

simptomatici de catre factorii radacina.

Suma reactiilor ambivalente si zero dă gradul de tensiune al

tendintelor factorului in cauza, adica tendinta pozitiva sau

negativa.

Factorii simptomatici, adica aceia incarcati predominant pozitiv

sau negativ, poseda gradul cel mai ridicat de tensiune a

tendintelor, in timp ce factorii radacina gradul cel mai scazut.

Ordonarea factorilor pulsionali dupa gradul de tensiune a

tendintelor duce la decelarea factorilor simptomatici separat de

factorii radacina. În felul acesta, se ajunge la formula pulsionala

care este un raport, o fractie, in care la numarator se scrie initiala

225

factorului simptomatic, adica cel mai incarcat in reactia

ambivalenta.

Formula pulsionala completa cuprinde si factorii submanifesti

adica factori cu grad mediu de incarcare. De-a lungul a doua

protocoale, şi cu atât mai mult pe parcursul a 10 protocoale, se

schimba aspectul de incarcare a factorilor.

Aceste aspecte ale variabilitatii le vom discuta pe scurt

împreună cu semnificatia lor psihopatologica.

“Semnificatia constelatiilor” sau “schimbarilor reactiilor

factoriale”, cum numeste S. Dery reactia factoriala de alegere

sau de respingere a pozelor, din punct de vedere clinic, probabil

ca este cel mai important aspect in interpretare. Autoarea citată

clasifica aceste schimbari astfel:

1) Numarul absolut, respectiv directia alegerilor pozitive sau

negative ale unui factor nu se schimba dar se schimba

fotografiile care au fost alese, respectiv respinse. Acest tip de

schimbari nu produce modificari in interpretare pentru ca reactia

ramâne pozitiva/neagativa, indiferent de fotografiile alese sau

respinse, avind aceeasi semnificatie psihologică.

2) Variatia in tensiuni sau in distributiia factorilor, in conditiile

in care

factorul ramine neschimbat. De exemplu: factorul “h” va avea

prima oara 3 alegeri si o respingere apoi patru alegeri si o

respingere. Va fi tot o reactie pozitiva. Acesta este un caz

dezirabil de suplete in raport cu atitudinea fata de pulsiunea

respectiva si este un semn favorabil in psihodiagnoza.

226

Dimpotriva absenta acestor alegeri de balans intr-unul sau altul

din factori este o reactie carateristica psihoticilor, gradul maxim

de constanta ne fiind carateristic sanatosilor ci, din contra,

nevrozelor compulsive sau caracterelor compulsiv rigide.

3) Deplasarea de la pozitiv spre negativ. In aceasta categorie

incadram modificarile care comporta o schimbare a directiei

factorilor, de la pozitiv la negativ sau la ambivalent sau de la

ambivalent la zero sau de la pozitiv la negativ. Aceasta

schimbare este specifica populatiei normale.

4) Schimbari de deplasare de la pozitiv la negativ sau

ambivalent spre nul si invers de la nul spre pozitiv-negativ spre

negativ sau ambivalent. Ceea ce este comun acestor schimbari

este o modificare in dinamica trebuintei respective, de o

descarcare brusca de tensiune sau, in celalalt caz, de o formare

de tensiune pulsionala. Cu cit este mai mare contrastul, cu atât

este mai probabil ca eliminarea factorului tensioal sa se faca

descarcind trebuinta respectiva intr-un simptom oarecare.; ca

atunci cind un pozitiv tensionat trece intr-un negativ tensionat.

Autoarea citată comenteaza asa zisa reactie in oglinda a

vectorului, fiind vorba de o schimbare. Iată exemplul factorului

P unde configuraţia “e-“, “hy-“ schimbată in oglinda este : e+,

hy+ (ceilalti factori capata directia exact inversa in protocolul al

doilea). Este vorba de cel mai distinctiv semn al unui proces

patologic care are loc in domeniul pulsional respectiv. Daca

avem o inversare in oglinda la factorul schizoid “Sch” atunci

este vorba intr-adevar de un veritabil proces schizoform, dupa

227

cum o modificare in oglindă a factorului circular ne conduce la

prezumtia tulburarii ciclotimice.

TESTUL TEMATIC DE APERCEPŢIE (T.

A. T.)

Autorul acestui test este Henry Murray. La elaborarea lui

a participat şi colaboratoarea sa Cr. Morgan. Este un test

proiectiv de personalitate.

Henry Murray este autorul unei teorii originale despre

personalitate. In vederea elaborarii acestei teorii el a întreprins o

serie de cercetari intensive, efectuate pe o serie de pacienti ai

clinicii de psihologie de la Harvard.

H. Murray isi propunea înca din perioada interbelica,

1930, sa elaboreze o teorie originala despre personalitate, al

carui fundament il constituie conceptul de trebuinta, dupa

propria sa marturisire, efectuata intr-una din cele mai importante

carti ale sale, si care reprezinta sinteza cercetarilor sale

“Exploration in Personality”.

La baza teoriei sale personologice, asa numeste el teoria

sa despre personalitate, stau conceptele lui McDougall despre

impuls si teoria psihanalitica (Freud, Adler) si o serie de

conceptii novatoare pe care le-a adus in psihologie Jung.

228

Conceptul fundamental al teoriei sale este conceptul de

trebuinta.

H. Murray este autorul celor mai originale clasificari a

trebuintelor umane. El identifica un numar de 28 de trebuinte

dar opereaza in cadrul TAT-ului doar cu 8 dintre ele.

Conceptul de trebuinta este potrivit opiniei sale sursa de

dinamism a comportamentului uman, sursa de energie care

asigura atit declansarea activitatii si sustinerea ei dar reprezinta,

in acelasi timp, si caracter de vector (directionare a

comportamentului)

H. Murray considera biografia unei persoane,

comportamentul sau de-a lungul tuturor etapelor importante de

timp ca fiind o succesiune de teme complexe adica de episoade.

Ce inţelege Murray prin noţiunea de teme? Tema

reprezinta o unitate dinamica intre o trebuinta si conditiile

externe care se pot opune sau pot facilita satisfacerea acelei

trebuinte. Dintr-o alta viziune, tema reprezinta modul in care

persoana percepe influentele mediului. Asa cum trebuintele nu

actioneaza izolat ci in interactiune unele cu altele, pe baza

principiului subsidialitatii, la fel subsistemele in sistemul

personalitatii trebuie privite in interrelatie. astfel incât mai multe

teme simple formeaza o tema complexa si astfel succesiunea

temelor reprezinta biografia personalitatii.

Conceptia despre personalitate a lui Murray exprima,

intr-adevar, influenta psihanalitica in aceea ca autorul vorbeste

despre procese primare si procese secundare. Procesele primare

229

sunt reprezentate de catre procesele neuropsihice pe cind

procesele secundare sunt procesele psihice. El concepe

personalitatea ca un sistem integrat de trebuinte care se

obiectiveaza in comportament prin actiunile pe care persoana le

desfăşoară intr-o activitate. Actiunile sunt numite actoni care la

rindul lor se impart in: verboni si motoni, dupa cum actele se

impart in actiuni motorii si verbale. Trebuintele si procese

secundare se exprima in comportament intr-un grad variabil in

sensul ca doua persoane, manifestind o aceeasi trebuinta, cu

aceeasi intensitate este posibil sa aibă comportamente diferite.

Dacă pentru H. Murray, psihanaliza reprezintă doar un

punct de plecare în elaborarea teoriei sale personologice şi, ca

atare, baza interpretativă a testului nu se limitează la psihologia

abisală, în ultimele decenii, în Franţa, Vica Shentoub iar mai

apoi elevii sai au fundamentat interpretarea TAT-ului aproape

exclusiv pe teoria psihanalitică.

Testul Tematic de Aperceptie isi propune sa dezvaluie

unui interpret antrenat anumite trasaturi fundamentale ale

personalitatii, fiind vorba de impulsuri, emotii, sentimente,

convingeri. Autorul său a intentionat sa elaboreze un instrument

care sa evidentieze trebuintele fundamentale refulate pe care

subiectul sau bolnavul refuza sa le recunoasca sau este incapabil

sa le admita pentru ca pur si simplu nu isi da seama de ele.

TAT isi gaseste de asemenea utilitatea in orice studiu aprofundat

al personalitatii si in interpretareaa diverselor tipui de dezordini

de comportament, in maladii psihologice, psihoze si nevroze.

230

Aceasta forma este administrabila subiectilor care au depasit

virsta de 4 ani, iar intrebuintarea lui este recomadabilă in

conjunctie cu alte probe proiective. Altfel poate fi utilizat

impreuna cu Rorschach.

Materialul testului

Se compune dintr-un set de 30 de planşe, cu ajutorul carora pot

fi realizate 4 seturi de planse.

Setul contine deci o serie de planse care sunt administrabile

tuturor categoriilor de subiecti: barbati, femei, baieti, fete.

Barbatii si femeile sunt persoane care au depasit 14 ani, baietii si

fetele sunt cei care au pina la 14 ani. De aceea unele planse sunt

administrabile pentru toate categoriile de subiecti, altele au

destinatie numai pentru fete, altele numai penru baieti, sau doar

pentru barbati ori femei. Exista si o plansa alba.

Plansele infatiseaza diverse teme. Folosind limbajul lui Murray

ele infatiseaza anumite conflicte intre trebuintele indivizilor si

circumstantele exterioare, pe baza carora este posibil sa se

realizeze o serie de povestioare.

Exemple de teme tratate in plansele TAT :

Planşa I. Plansa realizarii de sine, infatiseaza un baiat care sta

ingindurat in fata unei viori

Plansa II. Planşa armoniei sau dezacordului – infatiseaza o scena

la arat.

Planşa III. Tema necazului, pedepsei , sinuciderii. (pentru

baieţi).

231

Nota: Este vorba de semnificatiile cele mai probabile ale

planselor care au fost obtinute pe un esantion de subiecti.

Plansa nr. 3 (pentru fete) Fată nenorocita

Plansa 4 - Un cuplu in dezacord; un barbat si o femeie care au o

discutie

Plansa 5 - Stapina sau menajera casei

Plansa 6 - Mamă si fiu, amenintarea cu o veste proasta (pentru

baieti) etc.

Modul de administrare

Testul in sine este un test proiectiv, care prin caracterul ambiguu

al

planselor stimuleaza proiectia.

Subiectul are sarcina sa realizeze istorioare. In efortul de a da o

interpretare planselor el ajunge, fara sa stie, sa ne relateze foarte

multe despre propria persoana: dorinte, sentimente, trebuinte, in

cea mai mare parte inconstinete. Testul, dupa o frumoasa

expresie a lui H. Murray, livreaza experimentatorului un fel de

radiografie refuzata a Eului său profund.

Valoarea efectiva psihodiagnostica a primei planse a fost

evaluata de Murray, impreuna cu colaboratorii sai pe baza

testarii complexe a personalitatii subiectilor care au format

esantionul experimental, si care a stat la baza elaborarii teoriei

personalitatii. Ei au dat apoi o cota valorii imaginii, dupa

calitatea informatiilor pe care T.A.T. A furnizat-o, bine-nteles

232

prin intermediul povestirilor elaborate. Alte teste au participat la

descrierea aceloraşi subiecţi cu ponderi diferite.

S-a obtinut pe baze experimentale principiul ca: validitatea

interpretarilor este cu atit mai mare cu cit subiectul care

interpreteaza plansa are sexul si aproximativ aceeasi virsta cu

personajul din plansa (aceasta nu inseamna ca este obligatoriu ca

subiectii sa aiba exact aceeasi virsta cu personajul din plansa,

testul fiind valid si in celelate cazuri).

Administrarea

Trebuie spus ca in functie de sexul şI virsta subiectilor se

realizeza un set de 10 planse care este administrat intr-o prima

sedinta. Dupa cel putin o zi se administreaza al doilea set de

planse care sunt mai ambigui si care suscita proiectarea unui

nivel mai profund al personalitatii.

In cadrul primei sedinte subiectul este asezat confortabil, fie

sezind, fie intins pe o canapea, obligatoriu cu spatele catre

examinator, exceptie facind psihotocii si copii.

Subiectului i se spune: “Veti face o proba de imaginatie,

imaginatia este o forma de inteligenta. Am sa va arat citeva

imagini, una cite una, iar d-voastra veti inventa pentru fiecare

din aceste imagini o povestioara, o istorie, cit mai bine cu

putinta. (Se spune ce a provocat evenimentul reprezentat in

imagine.) Veti descrie ce se intimpla in acest moment, ce simt,

ce gindesc, personajele respective iar dupa aceea veti indica

deznodamintul. Exprimati-va gindurile d-voastra asa cum va

233

vin in minte. Dispuneti de 50 de minute, cite 5 minute pentru

fiecare imagine”.

Exista si o alta forma de instructaj, care este aplicabila copiilor

si adultilor cu intelect redus sau psihotocilor. In instructajul dat

acestor persoane nu se mai precizeaza faptul ca este un test de

imaginatie ci pur si simplu le cerem sa inventeze o poveste, intr-

un mod asemenator cerut subiectilor din prima categorie.

Dupa ce subiectul a terminat prima poveste, trebuie felicitat

bineânteles daca lucrul acesta este justificat, dupa care ii

reamintim consemnele, in cazul in care el nu s-a conformat

acestor consemne.

Exemplu: “Povestea d-voastra a fost foarte interesanta, insa ati

uitat sa specificati cum personajul respectiv a ajuns sa se certe

(daca este vorba de o cearta in imagine) cu mama lui, ce a

determinat acest conflict si deznodamintul, cum se incheie

aceasta poveste”.

In general insa daca lucrurile merg bine, este recomandabil ca

examinatorul sa nu intervina pe parcursul desfasurarii probei.

In general validitatea unei istorioare este apreciata foarte rapid

prin amploarea ei, lungimea medie a unei povestioare fiind de

300 de cuvinte. Daca povestea este sub 150 cuvinte ea nu este

valida in sensul ca nu o putem interpreta.

In timpul cit subiectul povesteste este bine sa notam. Murray

spune ca este bine sa avem o stenografa in alta camera care sa

auda prin intermediul unui microfon sau printr-un perete subtire.

234

Este acceptat sa se utilizeze si reportofonul, pentru a inregistra

povestioara, sau orice alt mijloc cit mai discret.

La a doua sedinta, care poate fi peste o zi dar nu mai mult de 15

zile, nu trebui spus subiectului si nici lasat sa inteleaga ca i se

cere din nou sa inventeze povesti. El se poate astepta la aceasta,

dar in nici un caz sa nu aiba sentimentul sa se pregateasca,

pentru ca el intre timp poate sa citesca ziare, carti si sa-si fixeze

in minte anumite sabloane de raspuns, falsificind sau denaturind

spontaneitatea obisnuita a povestioarelor si in felul acesta

calitatea psihodognostica.

La a doua sedinta i se spune ca desfasurarea va fi aceeasi ca si

la prima sedinta, doar ca de data aceasta subiectul va trebui sa

dea friu liber imaginaţiei sau ii spunem: “Primele 10

povestioare au fost excelente. Am vrea acum sa vedem daca

sunteti capabil sa va indepartati de realitatile banale si sa va

lasati imaginatia sa vagabondeze, ca intr-o fictiune, ca intr-o

nuvela . Iata prima imagine''.Şi aici exista mai multe serii

diferenţiate pe vîrstă şI sex: a, b, c. Cind se trece la a doua serie,

functie de nivelul intelectual al subiectilor, de gradul lor de

sanatate mentala, explicatia va fi mai speciala.

Dupa administrarea celei de-a doua serii de planse are loc

convorbirea sau ancheta finala, este asemenatoare ca si la

Rorschach si Szondi. Adica cu acest test noi incercam sa

clarificam anumite aspecte legate de sursele ideilor pe care

subiectii le-au transpus in povestile lor. Vrem sa stim daca tema

235

dintr-o plansa a decurs din proprie experienta, daca nu cumva ea

a decurs din experienta prietenilor, lecturilor, filmelor.

Analiza si interepetarea datelor

Exista mai multe curente in interpretarea planselor lui Murray.

Exista interpretarea originala a lui H.Murray, exista interpretarea

lui S.Tomkis, interpretarea dupa P.Aron, cea dupa Bella si Vika

Schantoub. Noi ne vom axa pe interpretarea lui H. Murray.

Murray spune ca exista posibilitatea ca o persoana cu multa

intuitie si cu un nivel de inteligenta deosebit, fara un

antrenament special sa reuseasca sa traga o serie de concluzii

valabile si importante, daca el ajunge prin tatonare sa patrunda

in redutele gindirii subiectului, autorul istorioarelor.

Insa de obicei, in interpretarea datelor este nevoie de o intuitie

antrenata.

Se pare ca un prim pas in antrenamentul viitorului interpret

trebuie sa cuprinda cel putin 50 de povestioare, dupa acestea de

abia se considera ca au fost dobindite unele deprinderi. O

intuitie critic antrenata si in acelasi timp deprinderea de a

observea, nu le putem dobindi decit prin mentorat, fiind asistati

de un psiholog antrenat in interpretare si bine-nteles prin buna

stapinire a teoriei psihanalitice, a conceptelor teoriilor ei

fundamentale, din perspectiva carora se face interpretarea

acestor rezultate.

De aceea H. Murray considera, cu citeva decenii bune in urma,

ca viitorul TAT-ului va fi legat de posibilitatea de perfectionare

236

a interpretului –''psihologul, acel instrument, de mult uitat al

psihologie'' - cum scria Murray.

In interpretare trebuiesc luate in seama:

- În primul rind o serie de date de baza: sex, virsta, daca parintii

sunt morti sau divortati, virsta si sexul rudelor apropiate, frati,

surori, profesiunea sa, situatia materiala.

- in al doilea rind analiza formala. In aceasta etapa se evalueaza:

gradul de intelegere a instructiei de catre persoana examinata

b) gradul de cooperare

c) exactitateapercetiei

d) aspectul de: coerenta, precizare, concizie si de bogatie a

detaliilor pe care le indeplinesc povestirile.

e) tonul cu care abordeaza povestirea.

f) absenta unor faze ale povestiri, daca lipseste introducerea,

deznodamintul sau cuprinsul.

Trebuie să insistăm în instructajul preliminar pe ideea: “Nu

trebuie sa interpretati plansele ci inventati o povestioara folosind

elementele din cadrul planselor”.

g) daca subiectul descrie sau interpreteaza.

h) Facem notatii cu privire la limbaj, daca este bogat, sarac, daca

lipsesc anumite categorii verbale. De exemplu, unii se exprima

numai prin substantive (tata, fiu, mama), altii pot sa uzeze de

adjective, altii de verbe etc.

i) Facem notatii cu privire la lungimea povestioarelor.

Se procedează la analiza de conţinut.

237

In aceasta faza se identifica personajul, eroul povestirii cu care

subiectul se confunda. Cine este eroul din povestirea

respectiva ? El poate sa fie:

-Personajul de care subiectul se simte cel mai interesant, fie ca ii

acorda punctul de vedere, fie ca il descrie amanuntit din punctul

de vedere al sentimentelor, actiunilor sale

-Personajul cu care subiectul se aseamana cel mai mult, fie ca

are acelasi sex, virsta, fie ca are acelasi statut social, fie ca

manifesta aceleasi sentimente

-Persoana care apara in povestire de la inceput, joaca un rol

principal si este implicat de la inceput in povestioara.

Pot exista si o serie de cazuri particulare de care trebuie sa tinem

cont:

Este posibil, si nu de putine ori se intimpla, ca subiectul sa se

identifice cu mai multe personaje, cu mai multi eroi, chiar in

cazul aceleasi povestiri. Pot sa existe asa numitele “teme-

endopsihice”, atunci cind sunt două personaje cu convingeri

opuse iar aceasta dovedeste ambivalenta afectiva a subiectului.

Putem vorbi de un eroul principal si de un erou secundar - fapt

care exprima tendinte inacceptate, inconstiente bineînteles,

tendinte refulate, tendinte conflictule sau rau integrate.

Nu rareori se intimpl sa gasiti eroul cu sex opus subiectului si

atunci este vorba de o prevalenta a tendintei animei (termen luat

de la Jung), contrar sexului subiectului. Adica, mai direct

exprimat, subiectul manifesta tendinte feminine sau subiectul

fenimin manifesta tendinte masculine.

238

Eroul poate fi caracterizat, si este de obieci caracterizat, in

povestirile subiectilor printr-o serie de criterii si anume:

superioritate, care este data de puterea de autoritate, competenta.

inferioritate, criminalitate, anormalitate mentala, izolare,

dependenta, conflictualitatea.

Odata identificat eroul, in povestirea subiectilor, evaluam

urmatoarele: mobilurile, tendintele, sentimentele, adica ce

gindesc, ce simt, ce fac acesti eroi.

Trebuie sa notam, tot cu acest prilej: tipul de personalitate, de

temperament, maladia mentala de care sufera personajul

respectiv, daca subiectul face referire la acest aspect, de

asemenea tot ce este exceptional in comportamentul si in

manifestari subiectului. Exceptional insemnind aici ceva foarte

rar, unic, puternic sau deosebit de slab.

În aceasta faza a investigatiei interpretarii luam in consideratie,

pe linga mobiluri, sentimente, si urmatoarele variabile, care sunt

evaluate pe o scala cu 5 grade, de la foarte slab la foarte puternic

(aceste valori se raporteaza la un tabel de corectie ) : supunerea

( se evalueaza daca eroul este o persoana respectuoasa,

admirativa, sau daca manifesta sugestibilitate). De asemenea se

ia in consideratie orice acceptare a unei constringeri, a unei

singhereli, a unei greutati, insulte sau injurii. Dominarea, se

refera la capacitatea de a influenta pe altii, la capacitatea de a

administra, conduce, reprima, guverna, constringe, a aresta sau

la capacitatea de a seduce, sugestiona, argumenta (in scopul de

a convinge pe altii). Acestia sunt indici ai dominatiei. In

239

patologie, o tendinta dominatoare se exprima in idei delirante:

de grandoare.

Trebuinta de realizare. In legatura cu aceasta exista foarte

multe cercetari, atit cele realizate de Murray cu colab sai cit si

cele realizate de unii continuatori, printre care un loc important

il ocupa McLelland. Ce este trebuinta de realizare, in copncetia

lui Murray ? Este trebuinta de

a muncii cu energie, perseverenta; ea inseamna efort straduinta,

centrare pe scop. Semnele, indiciile, din comportamentul

personajelor, pe baza carora identificam existenta acestei

trebuinte sunt: ii convinge pe altii sa realizeze ceva, sa faca

lucrurile cit mai bine posibil, orientarea spre performanta,

depasirea obstacolelor, dobindirea unei pozitii privilegiate, zelul,

ambitia, capacitatea de a-si invinge lenea, oboseala.

Daca in povestirile subiectilor identificam, la eroi, asemenea

caracteristici atunci putem deduce ca aceasta trebuinta este

prezenta.

Trebuinta de sprijin, insemana a acorda ajutorul, consolare,

incurajare protectie, de asemenea, inseamna placerea de a primi

simpatie, mijloace de subzistenta, cadouri utile etc

Trebuinta de solicitudine, capacitatea de a exprima simpatie si

bunavointa pentru sentimentele cuiva, a incuraja, a plinge pe

cineva, a consola, a ajuta, a proteja, a adora. Aceste aspecte sunt

indici ale prezentei acestei trebuinte la eroul, care este figura

centrala a povestirii.

240

Trebuinta de sexualitate, este identificata la eroul principal

prin cautarea companiei sexului opus, daca personajul se

indragosteste, daca se casatoreste;

Nota. Numai trebuintele aflate intr-un stadiu semnificativ de

exprimare le luam

in consideratie.

Pasivitatea - preferinta pentru destindere, odihna, somn, de

asemenea de a ceda altora, contemplare pasiva, a se simti obosit

dupa un mic efort, a fi lenes. Toate acestea ne duc la concluzia

ca eroul actualizeaza in povestire o trebuinta activă subiectului,

pe care il investigam in privinta pasivitatii.

Agresiunea, poate fi fizica sau verbala. Intr-o prima

aproximatie o putem recunoaste dupa comportamentul

combativ, revendicativ, distructiv, despotic. Agresivitatea poate

sa imbrace: fie o forma emotionala sau verbala, si o

identificam prin comportamentul eroului de a urî, de a se infuria,

de a se certa, de a blestema, de a deprecia, reproba, critica,

blama, a ironiza etc.

Daca agresivitatea este: materiala sau sociala decidem prin

faptul ca personajul fie bate, omoara, razbuna, raspunde la

insulta, sanctioneaza prin delict fie apara o cauza dreapta fie are

o orientare antisociala de a aresta, a rani, a omori, a lupta

impotriva propriei tari.

(Putem identifica astfel de indici pentru ca sunt si teme care

d.p.d.v.tehnic declanseaza manifestarea unor astfel de aspecte).

241

De asemenea, agresivitatea poate sa fie: distructiva: a ataca, a

omori, a sparge, a rupe.

Autoagresivitate. O identificam prin urmatorii actoni: (care

sunt actiuni – verbe, aici) a blama, a critica, a se autocritica,

autodeprecia, autoblama, a se sinucide pentru o greseala anume (

mai sunt si alte trebuinte ale eroilor).

Emotiile si sentimentele

Conflictul - este vorba de indecizie, incertitudine, perplexitatea

eroului sau eroilor, opozitia si lupta progresiva dintre impulsuri,

conflicte morale, inhibitie.

Versatilitatea emotionala – este exprimata prin instabilitate in

sentimente, dispozitii schimbatoare, entuziasm, depresiune,

nesuportarea uniformitatii, slaba toleranta la frustrare. De

exemplu, daca exista o propozitie in povestire de,forma

“Personajul nu are rabdare”, putem sa inferam despre

versatilitatea emotionala. Cautarea continua de oameni si

experiente, schimbarea profesiunilor, a intereselor, apoi

sentimentul de descurajare, daca este identificat un astfel de

sentiment prin nemultumire, deziluzie, nenorocire, melancolie ,

toate sunt indicii ale versatilităţii emoţionale.

Anxietatea, neincrederea si gelozia sunt alte aspecte care trebuie

evaluate cu privire la eroul principal.. Tot in aceasta categorie

mai trebuie cotate de la -3 la +3 pe o scala urmatori factori

interni: eul, idealul eului, narcisismul, cestea fiind instante

psihice postulate de psihanaliza

242

ca intervinind alaturi de trebuinte in declasarea conflictelor.

H.Murray mai vorbeste de un “Supraeu integrat”, aici fiind

vorba de eul care se poate conforma si de supraeul in conflict,

care exprima criza de constiinta, sentimentul de vinovatie,

culpabilitate, depresie.

Se mai evalueaza si alte categorii de fenomene psihice si anume:

Trasarurile generale, adica starile interne si alte emotii

precum: angoasa, creativitatea, conjunctivitatea respectiv

disjunctivitatea (= capacitatea sau lipsa de coordonare a

actiunilor sau gândirea. O persoana este conjunctiva atunci cind

este concordanţă intre ceea ce supune si cea ce face.)

emotivitatea, persistenta efortului, intensitatea acestuia,

endocatexia si exocatexia (acestea sunt concepte introduse de

H.Murray, şi desemneaza investirea energiei psihice in viata

interioara.respectiv în comportamentul extern.

O altă dimensiune a eroului care trebuie evaluată este

extraceptia si introceptia (exprima tendinta subiectului de a fi

dominat, fie de catre fapte fie de catre sentimente, emotii, adica

fie de fapte externe fie interne). Exocatexia si endocatexia se

imbina cu introceptia si extroceptia, adica subiectul poate sa

manifeste extraceptie si sa fie orientat, sa aiba endocatexie ca

orientare fundamentala.

Alte însuşiri de evaluat sunt: Impulsivitataea, deliberarea,

proiectivitatea, obiectivitatea ( tendinta de a exterioriza in

povestiri, si in general, in comportament trairi profunde; a

adauga de la noi, atunci cind observam ceva sau a ne limita la

243

fapte observabile: De aceea unele persoane sunt mai obiective,

altele mai subiective. O astfel de dimensiune o gasim si in

chestionarul Guilford – Ziemermman. Este vorba de factorul O-

obiectivitate.

Radicalismul si conservatorismul trebuie, de asemenea evaluate.

Toate aceste variabile se evalueaza cu note de la 1 – 5 si se ia in

consideratie modul in care interactioneaza între ele.

Pina acum, ne-am referit la evaluarea acelor aspecte care tin de

persoana. Dar s-a spus ca destinul unui individ (pulsiunile,

trebuintele) nu depinde doar de energia interna ci depinde (intr-

un limbaj pe care Murray il preia de la K.Lewin) si de presiune,

adica de barierele, de opozitia pe care mediul o manifesta fata de

indeplinirea, realizarea, trebuintelor noastre.

Exemplu: Eu vreau acum sa plec acasa dar d-voastra nu imi dati

voie deci d-voastra reprezentati o presiune externa in raport cu

trebuinta mea de a ma odihni, cu trebuinta mea de pasivitate.

Deci, pentru a intelege persoana trebuie sa evaluam si exigentele

mediului extern, cu alte cuvinte trebuie sa tinem cont si de

situatie.

Presiunea externa reprezinta formele care provin din mediu si de

cele mai multe ori ele sunt trebuintele altor indivizi care pot sa

vina in conflict cu propriile noastre trebiunte.

Aceste presiuni externe le evaluam identificind care dintre

elementele obisnuite ale mediului lipsesc.Uneori ele sunt

semnificative prin lipsă.

244

Daca depasesc, sau sunt sub medie, din punctul de vedere al

fortei sau al frecventei, se noteaza obiectele si fiintele care sunt

introduse de subiect din imaginatie, fără ca ele să existe in

imaginea interpretată.

De asemenea, se noteaza trasaturile personajelor cu care eroii

vin in contact, adica daca personajele sunt binevoitoare sau

ostile. Se noteaza de asemenea referirile la persoanele in virsta,

masculine sau feniminine, pentru ca ele de obicei reprezinta

imago-urile paterne si materne (adica imagini inconstiente,

depozitate in inconstient).

Presiunele externe sunt trebuintele personajelor cu care eroii vin

in contact sau lipsa, privarea, pierderea, deposedarea iar acestea

sunt situatii care ne dau indicii despre presiunea externa pentru

ca ele sunt rezultatul actiunii altor indivizi.

Suferintele corporale carora eroul trebuie sa le faca fata, de

exemplu: suferinta fizica, desfigurarea, boala, toate sunt tot

presiuniexterne pe care trebuie sa le evaluam pe o scara de la

1–5 din punct de vedere al :intensitatii, duratei, frecventei al

gradului de semnificatie.

H. Murray identifica 30 de tipuri de presiuni exterioare insa el se

refera in mod expres doar la 7 dintre ele, in renumita sa carte

(“Exploration in personality”):

afiliatia – daca eroul are mai multi prieteni, daca se afilieaza

emotional sau asociativ cu alte persoane. Afiliatia emotionala se

refera in special daca eroul este iubit.

245

agresiunea – este o alta presiune exterioara si poate fi verbala

sau emotionala, materiala si sociala. Aici este vorba de

agresiunea celorlalte personaje sau ale mediului. Poate sa fie

materiala si antisociala sau o agresiune prin care sint distruse

bunuri.

dominarea, care se manifesta prin constringerea, restrictia,

persuasiunea, seductia manifestata de personaje sau de mediul

extern asupra eului.

solicitudinea,

privatiunea,

pierderea sau

respingerea de ordin material sunt alte forme pe care H.Murray

le comenteaza.

In sfirsit, o chestiune foarte importanta pe care o evaluam este

Deznodamintul povestirii.

Cu privire la acesta se noteaza daca eroul provoaca sau sufera

evenimentele. Intr-un limbaj modern (in limbajul lui J. Rotter)

faptul de a fi efectul sau cauza evenimentelor este exprimat in

conceptul de locus of control (locul controlului). Persoana isi

justifica reusita sau nereusita prin actiunea factorilor externi, de

exemplu prin faptul ca a avut noroc. Cind persoana are un locus

control inferior atunci cauzele efectelor sunt in propria persoana.

Persoana îşi justifică nereuşita sau reuşita astfel: “Nu am fost

destul de…” sau “am fost destul de…” (puternic, curajos,

independent, perseverent).

246

De asemenea, este interesant sa notăm: cum se comporta eroul,

prin: disimulare, agitatie, abandon sau triumf in fata

greutatilor, cu ce vigoare lupta impotriva fortelor care ii sunt

potrivnice, cum face el ca situatia sa evolueze spre

deznodamintul, prin impulsivitate sau in mod controlat, dacă

este el energic sau este slab, este tenace sau labil, suplu, felxibil,

coordonat sau necoordonat, dacă procedeaza cu initiativa sau

este inert. Se notează cum se produce deznodamintul: prin

actiunea voluntara a eroului sau a anturajului sau lucrurile se

aranjeaza de la sine.

Natura deznodamintului. Notăm daca el se produce in

conformitate cu motivatia eroului sau

dimpotriva, in opozitie, dacă deznodamintul este compormis,

adica nu invinge nici mediul nici eroul sau poate este un esec

partial sau total, sau scopul este ratat pur si simplu.

In interpretarea testului H.Murray propune 2 postulate

fundamentale: 1) Atitudinile eroilor respectiv trebuintele, starile

emotionale si sentimentele reprezinta tendinte ale

personalitatii subiectului investigat. Tendintele pot fi trecute,

prezente sau viitoare deci ele exprima energia partiala, care

temporal este in stare de latenta. Povestirile pot releva deci

fortele elementare ale personalitatii subiectului, de care

subiectul nu este intotdeauna pe deplin constient, si tocmai

datorita fenomenului proiectiei el le scoate la lumina, le

obiectiveaza. Toate aceste atitudini ale eroului le putem

transfera asupra subiectului testat.

247

2) Presiunile exterioare trecute, prezente sau viitoare, ale

mediului,

asa cum sunt ele percepute de catre subiect, exprima viziunea

pe care o are subiectul despre lumea inconjuratoare.

Dupa H.Murray, personalitatea este strucurata pe doua nivele si

pe 3 straturi.

1. Primul nivel – functional, se exteriorizeaza fara dificultate in

comportamentul observabil si reprezinta in principiu atitudinea

subiectului fata de proba si fata de examinator. Exemplu: faptul

ca subiectul se uita la mine chiar cu ostilitate si intoarce plansele

cu lehamite reprezintă un comportament observabil care se

exprima in acest nivel functional.

2. Al doilea nivel functional exprima ideile, proiectele,

fantasmele si reveriile subiectului. Aici este vorba mai degraba

de un nivel mai profund al personalitatii.

Cele 3 straturi sunt:

Primul este stratul profund, el contine tendintele inconstiente,

refulate care nu se traduc sau se traduc foarte rar in acte si la fel

de rar se exprima in ginduri. H.Murray vorbeste de o obiectivare

diferentiata a continuturilor psihice, adica nu toate ajung sa se

exprime in actiuni. Actiunile pot fi calificate drept indicii ai

trebuintelor si ale emotiilor interne. Deci o emotie, o trebuinta

nu se poate consuma sau satisface decit printr-o actiune: interna

(gând) sau externa (actiune)

248

Stratul intermediar conţine tendinte traductibile in: acte,

ginduri, trebuinte cunoscute si afirmate public care dau

subiectului nivele de comportament motor.

Continutul istorioarelor apartine nivelului 3 – functional, in

timp ce stratul 1si 2 exprima proiecte fanteziste care se exprima

rar.

Nu intotdeauna variabilele puternice sau slabe, deci cele

care le-am notat fie cu 1 fie cu 5, exprimate in povestirile TAT,

sunt la fel de slab sau puternic exprimate in comportamentul

real al subiectului. In acest sens trebuie sa fim preveniti că

adesea TAT-ul releva exact tendinta contrara. Adica uneori ceea

ce este exprimat foarte subtil si cu intensitate foarte slaba poate

sa aiba o semnificatie foarte puternica in comportamentul

subiectului si invers.

Alte interpretari ale TAT-ului

Interpretarea lui Tomkis: El propune ca interpretarea sa se

faca pe o analiza a fiecarei propozitii fundamentale. Deci

instorioarele sunt impartite in propozitii fundamentale, compuse

pe baza urmatoarelor elemente: vectorul, adica tendinta spre un

comportament oarecare nivelul, adica functia psihica implicata,

conditiile adica starile in care se gaseste eroul: starea psihica,

sociala, fizica si functie de caracteristicile eroului.

Analiza povestirilor trebuie sa degaje zonele cu probleme ale

subiectului. Aceste zone sunt: familiala, de dragoste, relatii

sociale, relatii profesionale, atitudini fata de munca.

249

Interpretarea dupa P. Aron muta accentul de pe opozitia

erou-presiune externa - opozitie pe care am intilnit-o la Murray -

in opozitia dintre trebuintele si mecanismele de aparare ale eului

care sunt proprii subietului.

Interpretarea dupa Bellak considera subiectul d.p.d.v. a cea ce

eul accepta ca este sau ar dori sa fie, in timp ce personajele sunt

alte tendinte ale subietului. Interpretarea are următoarele reguli:

-Actiunile contrare ale diverselor personaje sunt alternative ale

dilemei interioare in care subiectul se gaseste.

-Fiecare personaj exprima un aspect al personalitatii

subiectului.

-Dorintele subiectului tind sa fie atribuite unor personaje ale

caror caracteristici le justifica cel mai bine.

- Cu cit motivatia este mai acceptabila pentru constiinta

subiectului cu atit va fi mai mare asemanarea dintre subiect si

personajul din TAT caruia i se vor atribui aceste motivatii.

Alte precizari se refara la atitudini stereotipe si superficiale din

povestiri si la diversitatea si incompatibilitatea motivatiilor din

povestire, la frecventa de aparitie a temei.

La interpretarea lui H. Murray mai trebuie adăugat faptul cheie

că din povestirile respective, pe baza analizelor efectuate privind

sentimentele, emotiile, caracteristicile presiunii externe,

motivatiile eroului este nevoie să decelam citeva teme

fundamentale - teme complexe cu care, privindu-le in relatie,

250

putem reface biografia potentiala a subiectului. Radiografia

acelor trebuinte reprimate de catre subiect si care sunt

responsabile de determinarea dintr-o zona inconstienta a

comportametului sau observabil ne conduce la la adevăratele

mobiluri ale conduitei.

DIAGNOSTICUL PSIHOLOGIC PROVIZORIU SI

DIAGNOSTICUL DIFERENTIAL

Principii generale ale psihodiagnosticului

1. Diagnosticul psihologic trebuie sa se desfasoare pe

baza unei scheme.

O schema de diagnostic implica:

- ipotezele legate de problema subiectului pe care il

investigam, de starea lui trecuta, de cauzele problemelor cu care

se confrunta

- precizarea metodologiei cu care abordam cazul

respectiv,

- pasii pe care ii urmam pentru a obtine o imagine cit

mai corecta si mai precisa despre subiectul investigat.

De aceea psihodiagnoza poate fii impartita in :

251

- psihodiagnoza provizorie, in cadrul careia noi

formam o serie de ipoteze legate de situatia subiectului, ipoteze

care sunt alimentate de primul contact cu subiectul sau de o serie

de date pe care le obtinem din documente (catalog, fisa scolara,

fisa medicala), din discutiile dcu parintii, anturajul, colegii etc

- pshodignoza diferentiala

Ipotezele sunt adevarate instrumente de operare in domeniul

realitatii psihice, si nu numai, ele sunt cu atit mai pertinente si

cu atit mai utile cu cit se bazeaza pe un fond teoretic consistent

(caci fondul teoretic in sine, bagajul de cunostinte, constituie un

fond de ipoteze latente). De exemplu: un nepsiholog, in fata unei

persoane dezorientate, care nu stie de unde vine – incotro se

indreapta, este un om complet dezarmat, nu poate sa emita nici

un fel de ipoteza dar daca avem cunostinte de psihopatologie ne

putem gindi ca are o stare depresiva, la un episod de pierdere a

memoriei, sau la alta afectiune, putem formula o ipoteza, dupa

aceea prin contact cu subiectul, prin discutii, prin utilizarea altor

mijloace putem sa ajungem la diagnosticare.

2. Al doilea principiu este acela al dezvoltarii, acesta este

un principiu fundamantal al psihologiei. Persoana daca este

copil sau adolescent este intr-o continua evolutie a structurilor

sale cognitive, afective iar daca este de virsta a treia cu siguranta

ca inregistreaza anumite procese de involutie. Din aceasta cauza

diagnosticul este in sine provizoriu si valabil doar pentru o

252

perioada scurta de timp, mai ales la copii. De asemenea el este

provizoriu pentru persoanele aflate in tratament si in general

pentru acele situatii si etape de virsta care sunt mai mobile in ce

priveste starea psihica a subiectilor.

Diagnosticul psihologic provizoriu reprezinta doar o punere a

problemei, urmind ca situatia subiectului sa fie clarificata prin

ceea ce se cheama diagnosticul psihologic progresiv – adica o

data cu administrarea unor probe psihologice are loc adincirea

cunoasterii subiectului, pe diverse coordonate si anume:

- coordonate intelectuale, daca problema subiectului

este una care are legatura cu capacitatea intelectuala (randament

scolar scazut, incapacitatea de a tine pasul cu programa scolara,

tendinta de a ramine in urma, incapacitatea de a asimila noile

cunostinte pe care le implica schimbarile tehnologice, in cazul

persoanelor incadrate in procesul muncii

- coordonate conative, legate de echilibrul emotional –

afectiv (emotivitate excesiva, tendinta de a exagera semnificatia

evenimentelor, instabilitatea atitudinilor si a sentimentelor fata

de diversele aspecte ale realitatii, explozii afective bruste).

3. Cel de-al treilea principiu este acela ca: “Niciodata nu facem

abuzuri de teste psihologice ; ele trebuie sa ramâna doar niste

instrumente valide, bine minuite, ele nu sunt si solutia

problemei, ele sunt calea, metoda”. Atunci cind avem

posibilitatea sa cunoastem persoana, prin relatarile ei, prin datele

253

de observatie, prin contactul nemijlocit trebuie sa adoptam o

atitudine selectiva fata de probele psihologice. Este, de aceea,

mai oportun, in loc sa bombardam subiectul cu tot felul de teste,

sa facem o alegere, bine documentata, a metodelor si sa le

folosim intensiunea lor, adica sa incercam sa obtinem maximul

de informatie prin minim de probe.

4. Aici apare necesitatea unei noi cerinte cu valoare de principiu:

“Intotdeauna rezultatele la o proba trebuiesc confruntate , printr-

o verificare incrucisata, cu rezultatele la alte probe, cu acelasi

specific”.

Ultima faza este faza diagnosticului diferential. Acesta se refera

la acel proces

de cunoastere psihodiagnostica prin care ajungem sa eliminam

alternativele privind etiologia diferitelor stari psihice, morbide

sau dezadaptative, si sa marim gradul de certitudine privind

etiologia efectiva a perturbarii respective. De exemplu: pe baza

informatiilor obtinute din discutia cu invatatoarea sau cu

profesorul, pe baza consultarii documentelor (lucrarile de

control, catalogul), pe baza discutiilor cu parintii, atit cit au

putut sa fie ei sinceri si nu au denaturat adevarul, pe baza

discutiilor cu copilul, a aplicarii probelor psihologice, ajungem

la concluzia ca randamentul scolar scazut se datoreaza

incapacitatii copilului de a asimila respectivele cunostinte din

programa scolara. Atunci apar 2 alternative (ipoteze):

- copilul manifesta un retard mental

- copilul prezinta o dificultate tranzitorie;

254

Prin probele psihologice pe care le administram putem face o

evaluare corecta a nivelului intelectual si putem sa ne dam

seama daca este vorba de o anumita retardare sau daca este

vorba de o anumita situatie provizorie care s-ar putea datora

unui anumit ritm propriu de dezvoltare. Pentru ca, atit evolutia

proceselor psihice cit si involutia lor nu se produce la toti la fel,

este stiut faptul ca functioneaza aici procesul ………………

potrivit caruia anumite procese psihice pot sa o ia inaintea

altora.

Este chiar normal sa vedem ca inteligenta, in perioada studiului

preoperational-operational (dupa 12 – 14 ani) cind se constituie

operatiile formale, se dezvolta mai bine in comparatie cu

gindirea formala si ipotetico-deductiva, care incepe sa se

definitiveze dincolo de 15 – 16 ani.

Potrivit lui Erik Erikson apare criza de identitate care

vizeaza, un alt aspect al personalitatii, capacitatea de insertie

sociala, capacitatea Eu-lui de a se restructura si structura in

conformitate cu exigentele mediului social, deci pe primul plan

apare aspectul conativ – trebuinte, interese, motivatii etc.

Urmeaza perioada tineretii: perioada terminarii scolii,

casatoria, primul copil – deja aici aspectul subiectivitatilor este

acela solicitat si care se dezvolta.

Apoi urmeaza, potrivit lui Erik Erikson si nu numai lui ci si lui

Jung, virsta adulta – 40 de ani – cu o criza, este vorba de criza

existentiala (poate aparea si o criza sentimentala) care se

datoreaza accentuarii perspectivei introvertite in raport cu

255

atitudinea general extrovertita care a dominat pina la aceea

virsta; fie ca sunt extrovertiti orientati cate achizitie de bunuri,

de valori, de subidentitati. Dupa 40 de ani suntem orientati mai

mult catre cele spirituale, incepem sa ne interiorizam, sa ne

aplecam catre credinta, Dumnezeu, mergem mai des la biserica,

daca suntem la necaz apelam mai des la ajutorul divin – fara sa

se modifice locusul, adica fara ca El sa se externalizeze.

In sfirsit, la virstele mai inaintate apar interogatiile, un fel de

evaluare a intregii existente, de unde poate sa apara si

sentimentul de satisfactie sau dimpotriva de insatisfactie.

Asadar, evolutia personalitatii, a psihicului in general, nu este

liniara pe tot parcursul vietii. Avem momente de ridicari si

coboriri, cind suntem pe culmile inalte, cind suntem la pamint si

in dragoste si in ceea ce priveste succesul profesional si in ceea

ce priveste relatiile cu ceilalti dar exista si o calitate intrinseca

care se refera la ritmurile proprii in care evolueaza si involueaza

diverse procese psihice. La inceput ne lasa asa zisele procese

mecanice, adica cele care sunt mai intens relationate cu zestrea

biologica (acuitatea vizuala, auditiva, sensibilitatea pragurilor

senzoriale s.a.), dupa aceea slabesc in intensitate memoria de

scurta durata, apare sindromul amneziei retrograde, dupa aceea

capacitatea de invatare (ea se focalizeaza, se specializeaza pe

anumite domenii care au fost mai intens solicitate) si apoi, dupa

60 de ani, apare usor involutia intelectuala.

Concluzia.

256

De aceea psihodiagnostica trebuie sa tina seama de toate

aceste probleme, pentru un diagnostic corect (U.Schopu).

Trebuie sa cunoastem bine ce se intimpla in fiecare etapa de

virsta, ce este specific ei – trebuie sa cunoastem bine

“Psihologia virstelor”. De exemplu: daca vedem la un copil de 4

ani ca el nu pronunta corect anumite cuvinte, stiind ce se

intimpla in aceasta perioada cu evolutia vorbirii copilului, putem

sau nu sa ne ingrijoram intemeiat, in legatura cu aceste semne de

dislalie. Dar daca copilul este de 6 – 7 ani si prezinta aceste

probleme sau alte forme de tulburare a limbajului? Daca copilul

pina in 7 ani este foarte credul–naiv nu trebuie neaparat sa-l

suspectam de debilitate mintala ci probabil de o intelegere

insuficienta a operatiilor intelectuale, daca insa se intimpla la un

copil de 10 – 12 ani deja trebuie sa ne punem serioase semne de

intrebare etc.

Diagnosticul diferential

- trebuie sa se conformeze principiului individualizarii

examenului psihologic, principiu pe care l-a atins si “Psihologia

muncii” atunci cind s-a vorbit despre sistemele de decizie (acele

puncte peste care trec subiectii si dincolo de care decizia

secventiala – testele moderatoare). Deci principiul

individualizarii examenului psihologic se refera la necesitatea de

a adinci cunoasterea subiectului, pe coordonatele care-i sunt

specifice structurii sale psihologice, curiculumului sau

educational, biografiei sale. El se conformeaza unui alt principiu

257

si anume acela ca succesul intr-o activitate sau alta este

multifactorial si la el nu conduce o singura linie, eventual

vocationala, ci un ansamblu de posibilitati. Deci succesul la

invatatura poate fi obtinut: fie gratie unui nivel intelectual

deosebit, exceptie gratie unei supradotari, fie gratie unui nivel

intelectual mediu – asa cum se pare ca a avut si Einstein dar la

care se adauga dupa cum spune Edison “99% transpiratie”. Deci

efortul calitatii, care tine de palierul conativ (motivatia,

interesul, capacitatea de mobilizare a energiei, temperamentul

etc), deci vom cauta sa descifram persoana o dat functie de

probleme, in virtutea problemelor pentru care ea ajunge in

situatia de a fi examinata de psiholog, dar si functie de propriul

ei specific

TESTUL LUSCHER

Autorul testului este Max Lusher.

Pavel Muresan, in cartea sa intitulata “Culoarea in viata

noastra”, prezinta destule referinte despre importanta culorii in

viata cotidiană, rezonanta ei afectiva, capacitatea ei de a proiecta

prin alegere unele continuturi interne si de asemenea incarcatura

social-istorica pe care aceasta o capata in existenta omului

precum si semnificatia pe care omul o acorda diverselor culori.

Testul a fost utilizat atit si in domeniul clinic, de catre

medicii psihologi, in scopul evidentierii rapide a unor dezordini

psihosomatice precum si a altor tulburari ale caror tablou

psihogen anticipează suferinţa fizică.

258

Testul a fost utilizat in Ungaria de catre Merey, in

domeniul selectiei soferilor, in domeniul orientarii scolare si

profesionale. In tara noastra testul este foarte mult utilizat atit in

cabinetele de psihologie clinica, in psihologia industriala a

muncii, in orientarea scolara si profesionala.

Este un test rapid, care ne dezvaluie unele tendinte fundamentale

in structura persoanei dar si o serie de indepartari de la

patternurile psihiofiziologice normale. Fiind un test rapid are si

o serie de inconveniente: nu permite un sondaj profund si foarte

complex al personalitati, motiv penru care autorul acestui test,

dar si alti autori, recomanda recurgerea si la alte teste proiective,

pentru aprofundarea unui caz, sau la varianta extinsa a testului,

varianta originala. Trebuie adaugat si faptul ca, desi M. Lusher

nu a intentionat, o serie de autori au dezvaluit mai tirziu

posibilitatea ca acest test sa fie intrepretat dintr-o perspectiva

psihanalitica. Asa se face ca testul este considerat un test

proiectiv, de alegere a unor culori, la fel ca testul Szondi.

Instructiuni pentru administrare

Se etaleaza in fata subiectului intreaga suita de 8 culori,

cu un spatiu intre ele, pentru a putea fi distinse cu usurinta si pe

un fond de culoare mai inchis.

Îi spunem subiectului astfel: ”In fata d-voastra sunt

etalate 8 culori, am sa va rog sa alegeti pe aceea care in acest

259

moment va este cea mai simpatica, va place cel mai mult”. I se

dă recomandarea sa nu se gindeasca la culorile care ii plac in

viata de toate zilele ci sa se refere in mod special la culorile

etalate in fata lui.

Dupa ce subiectul alege prima culoare, o intoarcem cu fata alba

in sus si o asezam departe de suită. Pe urma îi vom spune in

acelasi mod: “Acum am sa va rog dintre cele care au ramas sa o

alegeti pe aceea care va place cel mai mult” si vom proceda tot

asa, rind pe rind, pina cind subiectul alege toate culorile. Daca

se intimpla ca subiectul sa manifesta o anumita rezistenta in,

sensul ca fie toate culorile ii plac la fel de mult fie ca nici una nu

ii place ii vom sugera sa aleaga totusi pe aceea care i se pare ca

este mai simpatica decit celelalte.

La sfirsitul protocolării citim, pe spatele cartonaselor, cifrele cu

care sunt inscriptionate, acestea reprezentând poziţia fiecărei

culori în şirul standard, si le trecem pe o linie orizontala.

Culorile sunt numerotate astfel :

1 – albastru

2 - verde albastru

3 – rosu portocaliu

4 – galben

5 – mov

6 – maro

7 – negru

0 – gri

260

La 2 – 3 minute, maxim, dupa ce subiectul a ales primul

protocol, in aceesi maniera vom obtine cel de-al doilea protocol.

La al doilea protocol vom avea grija sa precizam ca nu este

vorba de un test al memoriei culorilor, ca subiectul poate sa

aleaga fie in aceeasi ordine, ca in primul protocol, fie in alta

ordine. Important este insa sa aleaga confom preferintelor sale.

Exemplu:

2 3 5 0 4 6 1 7 prima

alegere

3 2 0 5 4 1 6 7 a doua alegere

Etape pregătitoare pentru interpretarea protocolului

1. Stabilirea grupurilor, de câte două culori, care se repetă

de la prima la a doua alegere.

2. Determinarea grupurilor care primesc o interpretare

standard din manualul testului :

Într-un protocol standard (teoretic) aceste grupuri sunt:

++ culorile care ocupă poziţia 1 şi 2 în şir, numerotarea

efectuându-se de la stânga la dreapta ; Semnificaţia

acestui grup este «  Persoana doreste să fie sau sa aibă

ceea ce semnifică grupul ++ »

xx culorile care ocupă poziţia 3 şi 4. Semnificaţia

acestui grup este “ Persoana simte că se află în situaţia

semnificată de culorile grupului xx“ .

== culorile care ocupă poziţiile 5 şi 6. Semnificaţia

acestui grup este “ Persoana considera ca nu este

261

oportun, nu este potrivit să fie sau să aibă cee ace

semnifică culorile grupului ==” Acest grup este numit

“situaţia actuală “ deoarece el semnifică, aşa cum deja

am arătat, comportamentul pe care subiectul îl considera

potrivit in acest moment.

- - culorile care ocupă poziţiile 7 şi 8. Semnificaţia

acestui grup este “ Persoana nu vrea sau nu se simte

capabilă sa fie sau sa aibă ceea ce semnifică culorile

din grupul - -“

+- grupul plus – minus este format din culorile aflate pe primele

două poziţii din şir combinate cu cele situate pe ultimele două

poziţii. Se numeşte “Problema actuală“ deoarece culorile

grupului semnifică combinaţia dintre sursele de anxietate

(culorile respinse) şi compensaţiile echivalente (culorile

preferate), adică ceea ce Murray a numit temă complexă,

respectiv, maniera in care individul face faţă în prezent unor

situaţii mai mult sau mai puţin stresante, modul în care trebuind

să satisfacă anumite trebuinţe trebuie sa faca faţă unor oprelişti

exterioare sau interne.

3. Odata stabilitate grupurile de culori, acestora li se vor

ataşa semnificaţiile psihocomportamentale descrise în

manualul testului.

4. Evaluarea nivelului anxietăţilor şi compensaţiilor

(numărul de « ! »)

262

5. Evaluarea stabilităţii-instabilităţii sistemului nervos

vegetativ ; Calculul indicelui psihoenergetic.

6. Evaluarea grupului muncă

7. Conturarea profilului psihologic de ansamblu.

Dintre cele 8 culori, 4 sunt fundamentale şi reprezinta sau

sunt echivalente cu patru tipuri de trebuinte fundamentale

(rosu-portocaliu, galben, verde, albastru). Celelate sunt

culori derivate (violet, maro, gri, negru).

Prezentarea pe scurt a semnificatiei structurale a

celor 4 culori fundamentale

1) Albastrul-întunecat reprezinta adincimea sentimentelor.

Acestei culori ii pot fi asociate urmatoarele carateristici:

concentric, pasiv, heteronom, incorporant, sensibil, unificator.

Aspectele sale afective: multumirea., linistirea, tandretea,

dragostea, afectiunea.

2) Verdele reprezinta elasticitatea vointei; lui ii pot fi atasate

urmatoarele semnificatii: concentric, pasiv, defensiv, autonom,

posesiv, neschimbabil, retentiv (retinator). Semnificatia sa

afectiva este data de urmatoarele adjective: persistenta,

incapatinare, afimare de sine, apreciere de sine

3) Rosu-portocaliu=oranj reprezinta forta vointei. I se pot atasa

urmatoarele adjective: excentric, activ, ofensiv-agresiv,

autonom, locomotor, competitiv, operativ. Corelatele sale

afective sunt: dorinta, excitabilitatea dominare, sexualitate.

263

4) Galben stralucitor reprezinta spontaneitate. Are atasate

urmatoarele semnificatii adjectivale: excentric, activ, proiectiv,

heteronom, expansiv, investigativ, aspiratii mari. Aspectele sale

afective sunt: variabilitatea, expectanta, originalitatea, veselia.

Nota: concentric = preocupat, subiectiv, doar partial sfera se

acopera cu cea a introversiei. A fi preocupat subiectiv insemana

a fi interesat in mod prioritar de ceea ce reprezinta Eul si propria

sa extindere. Excentric inseamna a fi interesat, obiectiv acest

termen fiind mai apropiat de extroversiune decit primul de

introversiune ; semnifica orientarea catre mediul, preocuparea

faţă de oameni si lucruri. Autonomia – inseamna a fi cauza pe

cind heteronomia efectul.

In protocoalele normale, ale subiectilor normali, lipsiti de

tensiuni, echilibrati, fara conflicte si refulari, culorile

fundamentale stau pe primele 4–5 pozitii. Orice indepartare a

acestor culori de la pozitia lor normala este un indiciu de

dezechilibru. Nu este vorba de un dezechilibru psihic, este vorba

de anumite stari de tensiune, stari de stres. Culorile derivate,

adică maro, violet, gri, negru sunt sunt considerate culori

auxiliare. Preferinta pentru una dintre aceste culori acromatice

poate fi considerata ca indicind o atitudine negativa in fata vietii.

Daca culoarea de baza este respinsă, şi astfel situată către

sfirsitul sirului, atunci trebuinţa reprezentată de aceea culoare a

ramas nesatisfacută, datorita faptului ca circumstantele actuale

sunt nefavorabile, iar Eul nu recunoaste oportunitatea acestei

satisfaceri. O astfel de trebuinta nesatisfacuta reprezinta o sursa

264

de anxietate, stres, o sursa de stres arata ca aceea persoana este

incarcata intr-una din trebuintele fundamentale (semnificata de

culoarea fundamentala respinsa). Aceasta trebuinta nesatisfacuta

va da nastere unor tulburari psihice sau de natura functionala.

Cînd una din culorile fundamentale este respinsa ii acordam

automat semnul minus, ei si tuturor celor care urmeaza

(incepind cu pozitia 6). De asemenea, o data ce i-am dat semnul

minus o si notam cu A, aceasta reprezentind sursa de anxietate.

Sursele de anxietate sunt cu atit mai puternice cu cit avem mai

multe culori fundamentale respinse. Daca pe primele pozitii

avem una dintre culorile 6, 0, 7 atunci automat acestor culori le

vom da semnul plus si le vom nota cu C (simbolul

compensaţiilor):

0 7 0 1 5 4 3 2 1

+ + + x x = - - -

C C C A A A

!!! !! ! ! !! !!!

Total =12 !

Intr-o astfel de situatie 4, 3, 2 se noteaza cu A iar 6, 7, 0

se noteaza cu C, C reprezentind trebuinte care compenseaza

nesatisfacerea trebuintelor fundamentale, respinse.

Deci ele (6, 7, 0) indica un comportament compensator si

exprima o anumita atitudine compulsiva, excesiva care nu

permite o alta alegere manifestindu-se ca o atitudine

265

generalizata. De obicei pentru a masura intensitatea anxietatilor

si compensatiilor culorilor fundamentale respinse (notate cu - ) li

se acorda pentru pozitia 6 un semnul exclamarii, pentru pozitia 7

doi « ! » iar pentru pozitia 8 trei « ! ». La fel, se notează cu

« C » sursele de compensatie (semnul exclamarii arata gradul de

intensitate).

In manualul lui Luscher, pe 1000 de cazuri sunt date

procentajele subiectilor care intrunesc de la unu la 12 semne

ale exclamarii. Cînd o persoana intruneste maximum (12!)

inseamna ca ea trebuie sa faca fata unor puternice surse de stres

si ca atare compensatiile la care apeleaza sunt exagerate,

indepartate de normal.

Atunci cind in primul protocol numarul de semnul exclamarii

este mai mic decit numarul de semnul exclamarii din cel de-al

doilea protocol prognoza in legatura cu persoana respectiva este

favorabila, adica ea va raspunse in mod eficient la tehnicile

psihoterapeutice. Cind in al doilea protocol numarul semnelor de

exclamatie este mai mare decit in primul atunci prognoza este

defavorabila, tulburarea este mult mai adinca, mai profunda si

este posibil ca modificarile in conditiile de mediu sa nu aiba

influentele asteptate.

Problema actuala

266

În conceptia lui Luscher problema actuală este data de grupul ( +

-), adica culoarea de pe

prima pozitie (marcata cu plus) si cea de pe ultima pozitie

(marcata cu minus).

Este vorba deci de sursa de anxietate cu care se confrunta

persoana si de compensantia prin care ea incearca sa faca fata

acestei dificultati.

Ea are o inalta semnificatie psihodiagnostica si la fel ca celelalte

grupuri beneficiaza, in manualul lui Luscher, de tabele

interpretative.

In legatura cu problema actula, intr-un protocol mediu, cea mai

intensa va fi aceea data de prima culoare si ultima. Functie de

protocol mai poate fi interpretata prima cu penultima, a doua cu

penultima etc.

Ambivalentele

In mod ocazional este posibil sa intilnim protocoale in care o

culoare fundamentala ocupa in primul protocol prima pozitie sau

a doua, iar in al doilea protocol (7, 8). De exemplu, rosu in

primul protocol sa stea pe pozitia unu si in al doilea protocol pe

pozitia 8.

3 1 5 0 6 7 4 2

2 4 1 6 0 4 7 3

Prin acest exemplu este sugerat faptul ca aceasta persoana are o

ambivalenta in raport cu trebuinta - semnificata de culoarea

267

verde, acest lucru fiind o sursa de anxietate. Persoana manifesta

ambivalenta si pentru culoarea roşie ceea ce arata o oscilatie a

persoanei intre dorinta de a avea propriul destin, de a fi activa,

de a avea un efect determinant, cauzativ si intre a doua alegere

tendinta de a fi lasata in pace, de a fi supusa cit mai putin

solicitarii.

Instabilitatea sistemului nervos vegetativ

Indicii de instabilitate ai sistemului nervos vegetativ apar

atunci cind la o extrema se situateaza culorile 3, 4 si la celalata

extrema 1, 7; atunci cind 3, 4 se afla pe primele pozitii (3, 4, 2,

5, 0, 6, 1, 7) in acest caz instabilitatea este mai putin grava decit

daca culorile 3, 4 ar fi pe ultimele pozitii (1, 7, 2, 5, 0, 6, 3, 4).

În acest ultim exemplu există o prevalenta simpatica, deci

persoana va consuma multa energie, mult zgomot pentru nimic

se va irosi in obţinerea unor rezultate modeste. In cazul acesta,

dimpotriva, a intervenit oboseala caci culorile care exprima

activismul sunt respinse si pe prima pozitie apare dorinta de a fi

lasata in pace, dorinţa de liniste si tendinta de a nega orice

solicitare care îi este adresată În cazul acesta instabilitatea este

mult mai puternica.

Scoala maghiara de psihologie a produs o extensiune a

semnificatiei acestui dezechilibru, Merey este unul dintre autorii

care s-au ocupat de aceasta problema dar si altii. El calculeaza

asa numitul “indice neuro-vegetativ”.

268

Indicele neuro-vegetativ sau indicele psihoenergetic este egal cu

raportul dintre poziţiile culorilor active (la numărător) si ale

culorilor pasive (la numitor). Indicele neuro-vegetativ exprimă

echilibrul sau dezechilibrul între latura simpatica si cea

parasimatica a sistemului nervos vegetativ. Pentru calculul

acestui raport culorile din şir vor fi numerotate de la dreapta la

stânga, prima poziţie primind valoarea cea mai mare, adică cea

mai favorabilă ,egală cu opt. Echilibrul ar fi semnificat, după

unii autori de valoarea egală cu unitatea a raportului menţionat.

Orice abatere in sus sau in jos de la cifra 1 ar reprezenta un

dezechilibru care ar merge fie catre ergotropie, adica catre

cheltuirea de energie prin implicare activă, dinamism, fie catre

trofotropie adica apatie, lentoare, încetineală etc.

Rosu si galben exprima o conduita activa

Verde si albastru conduita pasiva

Verde si rosu, conduita autonoma

Galben si albastru conduita heteronoma

Rosu si galben exprima conduita de a fi excentric si activ, adica

orientata catre lume in timp ce verde si albastru exprima

conduita pasiva si concentrica.

Grupul muncă

Trei dintre culorile fundamentale: verde, galben si rosu

au fost interpretate, pentru prima data de Max Luscher apoi si de

alti autori, ca reprezintind grupul munca.

269

Verdele exprima elasticitatea vointei, capacitatea de a persevera

in ciuda oprelistilor.

Rosu - forta vointei adica actiune, eficacitate, energie, vitalitate.

Galbenul - satisfactia in munca, capacitatea persoanei de a se

proiecta si de a privi inainte spre rezultatele viitoare ale actiunii.

Intr-un protocol ideal acest trei culori ar trebui sa stea impreuna

si sa fie situate la inceputul sirului. Daca in primul protocol

culorile sunt la inceptul sirului iar in al doilea protocol la fel,

atunci pot putem face o buna prognoza despre modul in care

persoana isi va desfasura munca in viitor. Daca in al doilea

protocol, grupul respectiv se va destrama atunci prognoza va fi

mai mult sau mai putin defavorabila, functie de gravitatea

destructurarii grupului.

Prioritatile personale, prin prisma carora individul isi va aborda

sarcina, sunt exprimate de culoarea care in acest caz va sta pe

prima pozitie.

Daca este verdele atunci scopul muncii, efortului persoanei va fi

indicarea aprecierii de sine in ochii sai si in ochii altora.

Daca este rosul atunci persoana simte satisfactie in insasi

activitatea pe care o desfasoara adica in insusi efortul pe care il

depune ; ea vede munca drept o incercare personala prin care

are posibilitatea sa-si masoare propriile capacitati.

Daca va fi galben inseamna ca o persoana va inregistra o

satisfactie, crescind pe masura ca va inainta in sarcina.

Epuizarea este semnificata in acest test atunci cind exista o

deteriorare a grupului de munca, de la prima la a doua selectie,

270

mai ales pentru rosu si verde. Acolo unde verdele da inapoi,

perseverenta este cea care pune probleme, adica tenacitatea,

capacitatea de a persevera vor ceda in fata obstacolelor.

Cind este rosu, inseamna ca rezistenta la suprasolicitare, la efort,

este cea care impiedica performanta in munca.

Daca este galben inseamna ca persoana se descurajeaza repede

si isi pierde repede satisfactia in ceea ce face.

Prezentarea pe scurt a intelesului culorilor

Gri (0) – este o culoare neutra, este un fel de pamint al

nimanui. Cei care aleg pe prima pozitie aceasta culoare vor sa se

separe de orice, sa ramina liberi si neimplicati adica persoana nu

vrea sa participe la actiune, vrea sa stea deoparte, nu vrea sa fie

implicata in nici un fel de actiune. In aceasta pozitie griul este in

intregime compensator deci este vorba de a ameliora anxietatea

traita ca urmare a nesatisfacerii trebuintelor fundamentale,

semnificate de culorile fundamentale respinse - printr-o atitudine

de neimplicare. Deci griul devine semnificativ (ca semnificatie

psihologica) in momentul cind migreaza catre inceputul sirului.

Albastrul (1) – reprezinta calmul complet, linistitor

asupra SNC, reprezinta granitele pe care persoanele le

construiesc in jurul lor. Persoana care alege albastrul pe primul

loc va tinde catre liniste catre o situatie relaxata, netulburare,

unitate si siguranta. Deci liniste, pace, armonie, multumire,

inseamna aceasta culoare pe pozitia intii. Daca este ales pe

pozitiile 6, 7, 8 semnifica desfacerea legaturilor, tulburarea

271

echilibrului, a linistii, subiectul va fi tentat sa evadeze in plan

mental intr-o activitate compensatorie el va avea un

comportament nelinistit fara pace si cu o oarecare agitatie

mentala, se va concentra greu si va avea dificultati in invatare.

Verde (2) – este de fapt un amestec, in cazul testului, de

albastru cu galben, el corespunde simbolic capacitatii de a

persevera si cind este situat pe pozitiile 6, 7, 8 semnifica o

slabire a rezistentei precum si o depreciere a statutului

sentimente de inferioritate, persoana se simte depreciata si

putem suspecta anumite disfunctii ale cordului si in general ale

sistemului circulator. Daca verdele este respins si este

compensat de rosu semnificatia va tinde catre o anumita stare de

iritare, de nerabdare, pierderea controlului de sine. Aceasta

combinatie va insemna o considerabila impetuozitate si tendinta

la izbucniri intolerabile.

Rosu (3) – energie, activism. Daca este respins e vorba

de epuizare, golire, suprasolicitare, tendinta la iritabilitate, lipsa

de vitalitate, persoana percepe situatia ca insuportabila, se

simpte cu alte cuvinte depasita.

Galben (4)– este cea mai stralucitoare culoare din test,

poate fi asociata cu culoarea luminii zilei, de aceea inseamna

activism, expansivitate, larghete. Pe prima pozitie poate sa

insemne o anumita nota de superficialitate. Acolo unde galbenul

este puternic subliniat, fiind pe prima pozitie, persoana are

tendinta de a se proiecta in viitor, de a gasi o cale de salvare

imaginara si de a cauta schimbarea de dragul schimbarii. Daca

272

este respins atunci inseamna ca asteptarile persoanei au fost

dezamagite, deci in afara de dezamagire sentimentul major este

acela al descurajarii, neincrederii, suspiciunii fata de altii si fata

de intentiile lor.

Violetul (5)– este un ameste ce albastru si rosu.

Persoanele mature mental il vor situa catre mijlocul sirului si cu

cit este situat catre sfirsit inseamna capacitatea de a judeca

lucrurile la rece. Cu cit este catre inceputul sirului este vorba de

o imaturitate atit comportamentala, afectiva cit si glandurala.

Poate fi suspectata o disfunctie tiroidiana. Deci este firesc pentru

copii si prima parte a adolescentei ca violetul sa se afle in

primele pozitii, in cazul persoanelor tinere si adulte situarea pe

prima pozitie inseamna imaturitate dar si homosexualitate,

alcoolicii facind si ei aceasta alegere. Deci persoanele care intr-u

fel sau altul sunt rezidente in stadiul oral exprima o anumita

imaturitate a libidoului care se intoarce cu nostalgie mereu si

mereu in stadiul oral.

Maro (6)- este un amestec de galben si rosu. Cind este

ales pe primele pozitii poate sa semnifice fie dezradacinare fie

faptul ca propriul corp a ajuns obiect de contemplatie deci el

fizic ajunge prin egodiastolizare, folosind termenul lui Szondi,

prin umflarea acestei dimenisuni ajunge sa domine viata psihica

a persoanei. Fie ca este preocupata excesiv de trebuinta de

confort, de relaxare, fie ingrijorata de propria sa sanatate, fie o

excesiva trebuinta de confort. Atunci cind nu este

compensatorie, cind culoarea maro este asezata in prima pozitie

273

semnifica compensarea respingerii unor culori fundamentale

atunci semnificatia ei de diagnostic este mult mai profunda.

Negrul (7) – este negarea culorii. Situat pe prima pozitie

reprezinta negativism, tendinta de a se exalta impotriva vietii, a

mediului, in orice caz extremism in comportament.

Ca o concluzie, putem sa spunem ca aceste culori neutre cind

sunt impinse pe primele pozitii capata semnificatie psihologica

mai accentuata. La fel si culorile fundamentale pe masura ce

migreaza catre sfirsitul sirului capata o semnificatie

psihopatologica mai acuta.

Exista modalitati de administrare a acestui test pe

calculator, prin existenta unor programe care structureaza in

forma algoritmica toate etapele administrarii si intrepretarii

testului.

BIBLIOGRAFIE

Abraham, A., 2004 - Desenul Persoanei. Testul Machover, ed. ProfexAllport, G., 1981 - Structura şi dezvoltarea personalităţii, Editura Didactică si PedagogicăAnastasi, A., 1968   - Psychological Testing, New York, Mac Millian. (vol.1 şi 2)Anzieu,  D., 1960    - Le methodes proiectives, Paris, P.U.F.Brelet-Foulard, Fr. Chabert, C.,  2003  - Noul manual TAT, Ed. TreiDafinoiu, I.,    2002   - Personalitatea. Metode calitative de abordare. Observaţia şi interviul, Editura Polirom, IaşiDery, S., 2000   Testul Szondi, Ed Trei

274

Kline, P.   1983     - Personality: Measurement and Theory, London : HutchinsonMarica, M., - EROSUL o istorie filosofică a iubirii, Ed. Muntenia Martin, N., 2004 (a) - Introducere in psihologia compensarii, Ed. MunteniaMartin, N., 2004 (b) - Elemente de psihologie experimentală, Ed. MunteniaMartin, N., 2004 (c) - Compensare şi predicţie, Ed. MunteniaMartin, N., 2007 (a) - Bazele teoretice ale psihodiagnosticului, Ed. Ovidius, Univ. PressMartin, N., 2007 (b) - Psihodoagnosticul aptitudinilor şi inteligenţei, Ed. Ovidius Univ. PressMeilli, R.,  1979    - Manuel de psychodiagnostique, Paris (orice ediţie)Sintion, F., 2007 - Introducere în psihologia socială, Ed. Ovidius, univ. PressSchafer, R., 2003   - Interpretarea psihanalitica a testului Rorschach, Ed. PoliromMinulescu, M.,  2001   - Tehnici proiective, Ed. Titu Maiorescu, Bucuresti, 2001 - Rozorea, M. şi Sterian, M. 2000 - Testul Arborelui, Ed. Paidea, Bucuresti, 2000

C H E S T I O N A R

1. În concepţia lui Murray tema reprezintă :

a) unitatea dinamică dintre sentimentele şi trebuinţele

eroului;

b) unitatea dinamică dintre trebuinţele eroului şi

presiunile mediului

275

c) interacţiunea dintre deznodământul povestirii şi

acţiunile eroului care pot sau nu

influenţa deznodământul povestirii;

d) influenţele eului ideal asupra nivelului de aspiraţie al

subiectului examinat.

2. Care dintre următoarele reprezintă o limită reală a teoriilor

personalităţii care se

repercutează asupra psihodiagnosticului ?

a) teorii personalităţii sunt prea complicate;

b) teoriile personalităţii au prea puţine puncte de

convergenţă;

c) nu există o terminologie comună în abordarea

personalităţii;

d) imixtiunea limbajului comun în teorie.

3. Trăsăturile de personalitate determinate prin analiză factorială

de către R. B. Cattell

mai sunt denumite:

a) factori secundari;

b) trăsături sursă.

c) trăsături de suprafaţă;

d) factori dinamici;

4. Bateria P.M.A (Primary Mental Aptitude) este destinată

evaluării:

a) aptitudinii tehnice;

b) unor factori de inteligenţă.

c) factorilor primari ai aptitudinilor senzoriomotorii;

276

d) aptitudinii artistice;

5. Care dintre variante conţine factori care sunt investigaţi cu

ajutorul bateriei G.A.T.B.?

a) V, N, F, O, M.

b) g, R, H, M;

c) G, R, S, E, O, V;

d) B1, B2, B3, B4, F1, F2.

6. Differential Ability Scales (D.A.S.) este destinată investigării

aptitudinilor intelectuale în intervalul de vârstă:

a) 5.11 ani - 14.6 ani;

b) 17.11 ani - 25 ani;

c) 2 ani - 16 ani;

d) 2.6 ani - 17.11 ani.

7. Testele de dexteritate măsoară:

a) aptitudinea verbală, spaţială, numerică, flexibilitatea,

rigiditatea, coordonarea;

b) coordonarea, viteza, înţelegerea, spontaneitatea;

c) precizia, rapiditatea, corectitudinea, cadenţa şi ritmul

execuţiei

d) abilităţile vizual spaţiale, îndemânarea, reprezentarea

spaţială, înţelegera

tehnică;

8. Temele endopsihice din unele povestiri T.A.T. se referă la:

a) tendinţele inacceptabile, refulate, conflictuale sau rău

integrate de subiect;

277

b) tendinţele feminine sau masculine exprimate de

subiecti de sex masculin,

respectiv feminin;

c) identificarea subiectului cu mai puţini eroi;

d) identificarea subiectului cu doi eroi care au convingeri

opuse.

9. Unul dintre cele două postulate fundamentale ale interpretării

T.A.T. afirmă că:

a) stările interne atribuite eroului aparţin de fapt

subiectului investigat

b) stratul profund al personalităţii conţine tendinţele

inconştiente, refulate;

c) nu întotdeauna variabilele puternice sau slabe sunt la

fel de puternice sau slabe

în comportamentul real al subiectului;

d) Fiecare personaj exprimă un aspect distinct al

personalităţii

investigate;

10. Analiza de conţinut a povestioarelor T.A.T. constă în:

a) evaluarea limbajului, tonului, absenţei unor faze ale

povestirii;

b) analiza părţilor de vorbire frecvent utilizate în

povestiri de către subiect,

evaluarea lungimii povestirilor;

c) identificarea eroilor povestirilor, a temelor,

mobilurilor, tendinţelor şi

278

sentimentelor eroilor.

d) raportarea cotelor brute la etaloane în cinci clase;

11. Tipul de rezonanţă intimă la testul Rorschach exprimă:

a) punctajul răspunsurilor intermaculare raportat la

punctajul răspunsurilor clar-

obscure;

b) proporţia de răspunsuri banale raportată la proporţia

răspunsurilor originale;

c) raportul dintre punctajul răspunsurilor kinestezice şi

punctajul răspunsurilor

culoare

d) An să fie mai mic decât A;

12. Succesiunea modurilor de aprehensiune la testul Rorschach

se referă la:

a) ordinea modurilor de cuprindere într-un protocol.

b) ordinea de apariţie a determinanţilor într-un protocol;

c) ordinea modurilor de aprehensiune la prima, a şasea şi

a zecea planşă, pentru a

putea pune în evidenţă eventualele şocuri culoare;

d) ordinea de apariţie într-un protocol a răspunsurilor

clar-obscure şi

intermaculare;

13. Un subiect cu inteligenţă medie poate obţine la Rorschach

un F+% de:

a) 60 -70%;

b) 40 - 70%;

279

c) 80 - 100%;

d) 80 - 95%.

14. A% într-un protocol normal este de obicei:

a) mai mare de 60%;

b) mai mare de 40%;

c) mai mic de 50%.

d) mai mic de 25%;

15. Chestionarul 16PF operează cu 16 factori de personalitate

primari şi cu 4 facori secundari. Care variantă conţine factorii

secundari ?

a) ciclotimie-schizotimie, dominanţă-supunere,

conservatorism-radicalism,

timiditate- îndrăzneală;

b) adaptare-anxietate, introversie-extraversie,

emotivitate-calm,

supunere.independenţă.

c) A, B, C, D, E;

d) L, M, N, O;

16. Factorul G din 16 PF investighează:

a) forţa supraeului

b) maturitatea eului (predispoziţia la tulburări nevrotice);

c) insecuritatea socială;

d) conştiinţa de sine;

17. Anxietatea măsurată cu ''Foaia de autoanaliză'' a lui R.B.

Cattell este, în concepţia autorului:

a) un facor primar;

280

b) un factor sursă;

c) un factor secundar.

d) un factor obţinut prin analiză factorială;

18. Factorii cuprinşi în '' Foaia de autoanaliză'' (Cherstionarul de

anxietate- R.B. Cattell) sunt:

a) Q3, C, L, O, Q4

b) Q1, Q2, Q3, Q4;

c) H, L, M, J, D;

19. H.S.P.Q operează cu următorii factorii care nu se regăsesc în

16 PF:

a) Q1, L;

b) D, J.

c) Q3, Q4;

d) A, C;

20. Cattell nu a constatat modificări datorate vârstei sau sexului

la următorii factori:

a) C, G.

b) O, J;

c) D, J;

d) H, I;

21. Chestionarul EPI elaborat de Eysenck este format din

următoarele scale:

a) minciună, ciclotimie-schizorimie, psihoticism,

introvesie-extraversie;

b) psihoticism, intro-extraversie, nevrotism, minciună;

c) intro-extroversie, instabilitate emoţională, minciună

281

d) conservatorism-radicalism, deschidere la noi

experienţe, conştiinciozitate;

22. Chestionarul EPI:

a) are două forme paralele a câte 57 de itemi, fiecare.

b) are o singură formă cu 57 de itemi;

c) are două forme paralele totalizând, al un loc, 57 de

itemi;

d) are o singură formă de 75 de itemi;

23. Unul dintre principiile interpretative ale chestionarului

Guilford-Zimmerman afirmă că:

a) notele mari au semnificaţie pozitivă iar notele mici au

semnificaţie negativă;

b) notele foarte mari nu au o semnificaţie neapărat

pozitivă dar notele mici sunt

indiciul unor aspecte negative.

c) notele brute tebuie transformate în note ''T'';

d) trebuie realizate profiluri diferite, separat, pe sexe.

24. Chestionarul Guilford-Zimmerman are:

a) 240 de itemi alocaţi unui număr de 10 factori şi trei

modalităţi de răspuns;

b) 300 de itemi alocaţi unui număr de 15 factori şi două

modalităţi de răspuns;

c) 240 de itemi alocaţi la 10 factori şi două modalităţi de

răspuns;

282

d) 300 de itemi alocaţi la 10 factori şi trei modalităţi de

răspuns.

25. ''Vizibilitatea'' itemilor este acea limită a chestionarelor care

înseamnă:

a) variabilitatea mare a comportamentelor măsurate;

b) sensul întrebărilor depinde de starea de intenţionalitate

a subiectului;

c) intuirea de către subiect a răspunsului favorabil.

d) utilizarea dublei negaţii în formularea itemilor;

26. Metoda intuitivă sau raţională de construcţie a chestionarelor

de personalitate se referă la:

a) alegerea itemilor pa baza experienţei ştiinţifice şi a

culturii psihologului.

b) alegerea itemilor pe baza unor studii statistice;

c) alegerea itemilor de către un grup de judecători care

utilizezază persoane ''ţintă'';

d) alegerea itemilor prin utilizarea distinctă a diferitelor

părţi de vorbire:

substantive, adjective, adverbe, verbe.

27. M.M.P.I. are următoarele scări de validare:

a) Hs, Hy, D şi Pd;

b) ?, L, K, F.

c) Gi, Cm, Wb, K;

d) Cm, Wb, L, F;

28. M.M.P.I. este format din:

283

a) 480 de întrebări alocate la 10 scări clinice şi 4 de

control;

b) 212 întrebări alocate la 8 scări clinice şi 3 de control;

c) 300 de întrebări alocate la 9 scări clinice şi 4 de

control;

d) 550 de întrebări alocate la 9 scări clinice şi 4 de

control.

29. Scările suplimentare ale chestionarului FPI sunt:

a) extraversie, labilitate emoţională, masculinitate.

b) dominare, sociabilitate, emotivitate;

c) nervozitate, depresivitate, labilitate;

d) calm, inhibiţie, dominare;

30. Chestionarul Freiburg se caracterizează prin:

a) lipsa corelaţiilor semnificative între factorii săi;

b) corelaţii ridicate între factorii săi.

c) corelaţii mici între notele mici şi corelaţii înalte între

factorii la care se obţin

note ridicate;

d) independenţa celor 12 factori;

31. Vectorul eului în sistemul pulsional elaborat de Szondi este:

a) vectorul sexual;

b) vectorul paroximal;

c) vectorul schizoform

d) vectorul circular;

32. Proba (experimentul) asociaţiei factoriale la testul Szondi

constă în:

284

a) a răspunde cu primele cuvinte care îi vin în minte

subiectului la auzul cuvintelor

inductoare, după o procedură asemănătoare cu acea

dezvoltată de Jung;

b) analiza factorială a formulelor pulsionale determinate

într-un lot de subiecţi;

c) realizarea de către subiect a unor povestiri pe baza

fotografiilor desemnate ca

fiind cele mai simpatice, respectiv cele mai antipatice.

d) Controlul reacţiilor afective prin efectul galvano-

cutanat determinat de

prezentarea fotografiilor la care subiectul a manifestat

rezistenţă în privinţa

formulării alegerilor, respectiv respingerilor.

33. Reacţia plină la testul Szondi semnifică:

a) factorul pulsional în care subiectul este cel mai

încărcat.

b) calmul ce urmează descărcării pulsionale;

c) ambivalenţa subiectului faţă de exigenţa sa pulsională;

d) preludiul unei descărcări pulsionale iminente;

34. O reacţie (tendinţă) pozitivă la testul Szondi constă în

alegerea de către subiect, la acelaşi factor pulsional, :

a) a cel puţin două fotografii simpatice şI cel puţin două

antipatice;

b) a cel mult două fotografii simpatice şI cel puţin două

antipatice;

285

c) cel puţin două simpatice şI cel mult una antipatică.

d) cel mult una simpatică şi cel mult una antipatică;

35. Conceptele populare cu care operează C.P.I. sunt definite de

H. Gough drept:

a) conceptele unei teorii formale asemănătoare cu teoriile

lui R.B. Cattell, J.

Eysenck sau Guilford;

b) factori obţinuţi prin analiză factorială;

c) tipuri psihologice asemănătoare acelora elaborate de

Pavlov, Viola, Pende,

Berger, Freud, Sheldon, Kretschmer, ş.a.;

d) termeni utilizaţi în atribuirile receproce, comuni unor

diverse culturi.

36. Cele 18 dimensiuni ale variantei CPI din 1972 sunt grupate

în patru categorii care

poartă denumirile:

a) (1) flexibilitatea, (2) competenţa, (3) autoritatea, (4)

submisivitatea;

b) (1) competenţă interpersonală, (2) maturitatea şI

integrarea, (3) potenţialul de

realizare personală, (4) stilul personal.

c) (1) sănătate mentală, (2) eficacitate interpersonală, (3)

delicvenţă, (4) reuşită

academică;

d) (1) nevrotism, (2) extraversie, (3) deschidere la noi

experienţe, (4) agreabilitate;

286

37. În chestionarul MMPI dintre răspunsurile ''adevărat'' şi ''

fals'' date de subiect sunt diagnostice şI deci sunt valorificate

acelea care:

a) sunt mai frecvente în eşantionul normativ;

b) sunt mai rare în eşantionul normativ.

c) apar cel mai des în protocolul subiectului investigat;

d) apar cel mai rar în protocolul subiectului investigat;

38. Scara ''Hipomanie'' a MMPI măsoară:

a) hiperactivismul în gândire şI acţiune.

b) gravitatea tulburării de tip maniacal;

c) nivelul de inteligenţă al hipomaniacilor;

d) nivelul de sugestibilitate al hipomaniacilor;

39. Care dintre următoarele situaţii conţine numai personalităţi

accentuate evaluate cu chestionarul Smiescheck?

a) anxietatea, ascendenţa, obiectivitatea;

b) hipertimia, echilibrul emoţional, toleranţa;

c) comunalitatea, responsabilitatea ciclotimia;

d) exaltarea, anxietatea, emotivitatea.

40. Prin tehnica Psyhoraterului subiecţii sunt clasificaţi în:

a) trei categorii, adică nevroze, psihopatii, psihoze;

b) trei categorii, adică normal, fragil, patologic.

c) patru categorii, adică boli sexuale, paroxistice,

schizoforme, maniaco-depresive.

d) patru categorii, adică, mincinoşi, nevrozaţi, extro-

introvertiţi, psihotici;

287

288