psihoigiena cursul 1

7/27/2019 Psihoigiena Cursul 1

http://slidepdf.com/reader/full/psihoigiena-cursul-1 1/15

PSIHOIGIENĂ/PSIHOIGIENĂ ŞI SĂNĂTATE MINTALĂ 1. Psihoigiena şi sănătatea mintală

1

1.1. Premisele apariţiei Psihoigienei şi sănătăţii mintale

Etimologic, psihoigiena derivă din cuvintele greceşti: “psiche” (suflet) şi “hygeea” (numele personifică zeiţa sănătăţii, fiica lui Asklepios, zeul medicinei. Din antichitate şi până în

zilele noastre, Ask lepios a rămas simbolul medicinii curative, iar Hygeea - emblema sănătăţii)1.

Conceptul psihic (suflet, spirit) este utilizat ca atare sau ca prefix în mai multe cuvinte

compuse ce defineşte disciplinele ştiinţifice: psihologie, psiho-fizică, psiho-fiziologie, psiho-

lingvistică, etc.

Psihicul este un concept determinat biologic şi social care cuprinde totalitatea vieţii

conştiente şi inconştiente a unui individ, a proceselor, activităţilor şi însuşirilor psihice, aflateîntr-un echilibru dinamico-adaptativ, ce realizează starea de psihostazie, dând expresie unicatului

indestructibil – denumit personalitate. Rădăcinile biologice şi condiţiile de mediu leagă

indisolubil viaţa psihică a omului de natură, de întregul organism şi îndeosebi de organizarea

superioară a sistemului nervos, de structura şi activitatea creierului. Ca forma superioară a

existenţei biologice şi sociale, psihicul are o finalitate concretă: integrarea adaptativă a omului la

mediu.

Plasat într-un punct de emergenţă al determinismului plurifactorial, omul – fiind o fiinţă

raţională şi sensibilă, capabilă până la un punct să se autodetermine şi să influenţeze mediul, a

parcurs prin procesul evoluţiei, căile unei nesfârşite şi miraculoase lupte cu obstacolele pentru a

ajunge la o existenţă marcată de un echilibru adaptativ-dinamic. Acest echilibru este supus

1 * Hygeea era fiica lui Asklepios (Esculap), zeul medicinei, şi este reprezentată adesea cu un şarpe încolăcit în jurulcorpului şi ţinând în mână o cupă (de aici a derivat şi sigla farmaciilor). Hygeea avea rolul de a-i învăţa pe oamenicum să trăiască sănătos, în timp ce sora sa, Panacheia (Panaceea), zeiţa vindecării, îngrijea cu ajutorul leacurilor. *La Geneva, în faţa clădirii Organizaţiei Mondiale a Sănătăţii, este aşezată statuia zeiţei Hygeea, evidenţiindorientarea şi preocuparea de bază a medicinei contemporane: păstrarea sănătăţii comunităţilor umane. * Numele zeităţii greceşti Hygeea apare şi în preţiosul îndreptar elaborate de Hipocrate din Kos (460 -375 i.e.n.),

cunoscut sub denumirea de Jurământul lui Hipocrate, jurământ depus secole de-a rândul de către medici înainte de aîncepe practica medicala: „Jur pe Apolo, medicul, pe Asklepios, pe Hygeea si pe Panacheia si, luând ca martori pe

toți zeii si zeițele, mă angajez sa duc la îndeplinire, după puterile si judecata mea, acest jurământ si angajament

scris.

1. PSIHOIGIENA ŞI SĂNĂTATEAMINTALĂ




2

permanent unor încercări, unor stresuri, viaţa psihică fiind sensibilă la influenţa acestor factori

perturbatori, cu deosebire a varietăţii celor sociali, cărora li se adaugă alţi factori predispozanţi a

căror nocivitate duce la un eşec adaptativ, la o disoluţie exprimată de suferinţa psihică şi nu

numai.

Evoluţia activităţii psihice are un caracter continuu şi merge paralel cu dezvoltareasistemului nervos central. Din nefericire mediul social se poluează prin însăşi prezenţa omului

(aglomeraţie, stres, alimentaţie, consumul de substanţe, etc.) ceea ce determină dezechilibre ale

relației om-mediu şi implicit apariţia unor noi domenii care să ofere soluţii de rezolvare.

1.2. Definirea, obiectivele, principiile şi paradigmele Psihoigienei şi sănătăţii

mintale. Aspecte teoretice şi sociale ale igienei mintale Dacă ne referim la „igienă” trebuie spus că este ştiinţa păstrării şi promovării stării de

sănătate a comunităţilor umane, fiind ramura de bază a medicinei preventive.

Igiena se ocupă cu studiul conduitei de viaţă şi muncă şi influenţa acesteia asupra stării de

sănătate, având rolul de a elabora norme de muncă şi viaţă, care, puse în practică, să ducă la

prevenirea îmbolnăvirilor, scăderea mortalităţii şi reducerea morbidităţii, promovarea stării de

sănătate şi prelungirea durate de viaţă.

Deoarece preocupările fundamentale ale Igienei sunt menţinerea şi întărirea sănătăţii

populaţiei, se impune menţionarea definiţiei sănătăţii: “integritatea funcţiilor organismului,

adică o bunăstare fizică, mintală şi socială, şi nu numai absenţa unei boli sau infirmităţi”

(OMS).

Definiţia menţionată accentuează caracterul multi-dimensional al stării de sănătate, ea

fiind permanent condiţionată de interacţiunile complexe dintre organismul uman şi mediul

ambiant natural şi antropic.

Psihoigiena este o ramurǎ a psihologiei care studiazǎ factorii psihologici implicaţi în

menţinerea sănătăţii, dar şi în prevenirea, etiologia şi tratarea bolilor.

Igiena mintală este un domeniu de sine stătător care îşi are rădăcinile în medicină şi

psihologie, preluând de la prima principiile profilactice ale igienei generale, iar de la psihologie

problematica sănătăţii mintale.

Igiena mintală este ştiinţa care promovează sănătatea mintală şi previne apariţia bolii

mintale prin aplicaţii ale psihologiei sau medicinii (psihiatriei).

Isaac Ray, fondatorul Asociaţiei Americane de Psihiatrie (American Psychiatric

Association), consideră igiena mintală ca fiind o artă, arta de a proteja mintea de incidentele şi

influenţele care i-ar putea inhiba sau distruge energia, calităţile şi dezvoltarea.




3

Partea teoretică a acestei discipline vizează autoanaliza stării de sănătate mintală, partea

aplicativă urmăreşte instituirea măsurilor de menţinere şi dezvoltare a acesteia, precum şi

prevenţia apariţiei bolilor psihice, a devianţelor, sociopatiilor 2, atât la nivel individual cât şi

colectiv, iar partea social-morală vizează modelarea sănătăţii mintale în raport cu valorile

modelului cultural.Igiena mintală trebuie să aibă în vedere multitudinea de aspecte pe care le implică

variaţiile socioculturale ale grupurilor umane, întrucât acestea prin modelul sociocultural

influențează în mod direct configuraţia stării de sănătate mintală, aspiraţiile şi comportamentele

individuale sau de grup.

Igiena mintală reprezintă ansamblul de măsuri destinare să menţină echilibrul psihic, să

prevină dezordinea mintală şi să înlesnească adaptarea individului la mediu.

Caracteristici ale igienei mintale:a) igiena mintală individuală:

- urmăreşte păstrarea stării de echilibru mintal în raport cu starea de echilibru

fizico-somatic, conform principiului „mens sana în corpore sano”;

- menţinerea raportului constant între echilibrul mintal şi cel fiziologic, prin

evitarea exceselor alimentare, a utilizării alcoolului sau a drogurilor, prin

activitate fizică şi mişcare;

- respectarea odihnei, a somnului de noapte, evitarea sedentarismului, dar şi a

efortului fizic prelungit, evitarea abuzului de medicamente, sedative sau

hipnotice;

- evitarea evenimentelor psihotraumatizante ale vieţii cu valoare emoţional-afectivă

negativă, a stărilor de tensiune prelungită, a eşecurilor, a conflictelor, etc.

b) igiena mintală colectivă:

- urmărește menţinerea, dezvoltarea şi perfecţionarea stării de sănătate mintală a

grupelor social-umane;

- prevenirea situaţiilor generatoare de conflict (panică, dezordine socială) cu

implicaţii asupra echilibrului din cadrul grupului social;

- instituirea unor măsuri de profilaxie în masă a factorilor care pot perturba starea

de sănătate mintală a grupului.

Obiectul igienei mintale este omul văzut sub toate aspectele sale: biologic, psihologic,

medical, social, cultural-moral şi spiritual.

Constantin Enăchescu abordează problematica omului urmărind trei aspecte:

- omul ca obiect al cunoaşterii – parte sau obiect al lumii fizice, naturale;

2 Tulburări de comportament care au drept cauză deficienţe ale educaţiei într -un mediu social nefavorabil




4

- omul ca formă de cunoaştere epistemică – simbol sau element operaţional în

spaţiul cunoaşterii

- omul ca subiect al cunoaşterii – fiinţă reflexivă, conştientă de sine, dar şi de lume.

Concluzionăm că persoana are două dimensiuni:

- una obiectivă când omul este obiect al lumii fizice = fiinţă a naturii; - una subiectivă când omul este existenţă temporară sau dimensiune istorică = fiinţă

umană.

Pornind de la om, obiectul igienei mintale este extins către sănătate mintală.

Săn ătatea mintala este o noțiune de sinteza, necesara in dezvoltarea medicinii, pentru a

defini nevoile omului sănătos, a realiza desprinderea de conceptul medical îngust al bolii psihice

si a deschide un orizont intervenției preventive. Protecția sanatatii mintale prin acțiuni preventive

devine o cale pozitiva, marcata de masuri de psihoigiena, de creștere a calitatii vietii (N.Sartorius, 1998; C. Enachescu, 1999) distincte fata de cele de aparare împotriva bolii.

Există două abordări pentru definirea sănătăţii mintale:

1. folosind criteriile negative (lipsa disconfortului, lipsa invalidităţii, lipsa durerii

etc)

2. folosind criteriile pozitive (capacitatea de adaptare la schimbările din mediu,

altruism, controlul instinctelor, autonomie, integrare, armonie interioară)

Etimologic, derivă din latinescul sanitas – sănătate, mens – spirit

Definiţia Organizaţiei Mondiale a Sănătăţii (OMS): „o condiţie a unei complete bunăstări

fizice, mintale şi sociale, neconstând doar în lipsa unei boli sau infirmităţi care este starea de

sănătate”.

După Asociația Psihiatrica Americana (cf. G.Stuart si S. Sundeen, 1991) sănătatea

mintala este definita prin succesul simultan in munca, dragoste si capacitatea de a rezolva cu

maturitate si flexibilitate conflictul dintre instincte, conștiința, persoane apropiate si realitate. Nu

exista o definiție universala, iar statistic se vorbește despr e sănătatea mintala ca ar fi o tendința

centrala, de aproximație, ceea ce nu înseamnă neapărat „sănătos", ci este tendința celui nesănătos

de a se însănătoși. Fiecare individ îşi are limitele proprii si nimeni nu atinge idealul in toate

criteriile.

Sănătatea mintală poate fi considerată o rezultantă a interacţiunii dinamice între factorii

individuali şi sociali. Ea este condiţionată de disponibilităţile (calităţile) intelectuale şi afective

(înnăscute sau dobândite), care permit individului realizarea, integrarea socială şi autodepăşirea.

Sfera sănătăţii mintale este mai restrânsă decât cea a normalităţii eludând la nivelul individului

conotaţiile valorice, normative, statistice şi subliniind latura funcţională, adaptativă a individului.

Sănătatea mintală se suprapune peste domeniul mai restrâns al normalităţii psihologice.




5

Criteriile sănătăţii mintale după A. Maslow (1970) sunt:

1. Se accepta pe sine si pe alții așa cum sunt. Cu alte cuvinte, ei au o părere buna despre

ei înșiși şi au relații bune cu ceilalți din jurul lor.

2. Sunt in relații strânse cu alte persoane, sunt buni, răbdători, înțelegători fata de alții.

3. Ei vad lumea așa cum este si pe oameni așa cum sunt ei de fapt. Rezolva orice problema pentru ca iau decizii realiste si nu fanteziste.

4. Apreciază viața si se bucura de ea. Răspund cu optimism oricui si in orice

împrejurare.

5. Gândesc si acționează independent si autonom bazându-se pe standardele personale

de atitudini si valori. Astfel de persoane pot face fata cu seninătate s bucurie circumstanțelor care

ar putea conduce pe alții la suicid.

6.

Sunt creativi, abordând problemele in mod variat pentru a le rezolva sau pentru aîndeplini o sarcina.

7. Ei apreciază si respecta drepturile altora, doresc sa asculte si sa învețe de la alții si

dovedesc considerație fata de individualitatea si unicitatea altora. Imaginea sănătății mintale așa

cum este prezentata mai sus este mai degrabă ideala, datorita variabilității extreme a firii umane

(D. Prelipceanu, 2000). Se poate vorbi de un continuum intre starea de sănătate mintala si cea de

boala, cu o larga zona „gri", intermediara, de marginalitate psihica.

Sănătatea mintala este raportata la alte concepte importante, cum ar fi normalitatea

psihică, considerate a avea un spațiu mai mare. Sănătatea mintala poate fi privită din mai multe

perspective: filosofică (Iacob si Iacob, 2000), statistică, psihologică, culturală şi socială. Ea poate

fi apreciată în antiteză cu anormalitatea (M. Lăzărescu, 2000).

Sănătatea mintală circumscrie perimetrul normalității psihologice şi are ca substanță

funcționalitatea, homeostazia adică echilibrul, capacitatea de adaptare, de intercomunicare.

Adaptarea aduce în atenție perspectiva dinamică a evoluției, prin dezvoltare, devenire, integrare,

ce devin repere ale procesului de maturizare (D. Prelipceanu, 2000), descris atât de bine de către

Erickson (1965).

Ea este o noțiune, calitativa, „ești sănătos", dar si cantitativa, modelul pozitiv

înregistrează un număr de calități, variabil de la un autor la altul, ca precondiție a sănătății

mintale (R. Teodorescu, 1999): abilitățile sociale cotidiene, asertivitatea, autoaprecierea. Acest

model al sănătății, ce reprezintă o stare dinamica, o rezultantă, un sistem bine organizat, oscilant,

aflat in echilibru, înglobează acțiunea sinergica sau antagonica a o mulțime de factori nocivi sau,

din contra, protectivi, de reziliența, de menținere, cum ar fi atașamentul, grupul social de suport

(Enatescu, Savulescu, 1978).

Este definită prin criterii pozitive, la nivel individual şi de grup.




6

a. Criteriile individuale reprezintă;

- "capacitatea de a creşte şi învăţa" (Ackerman)

- "capacitatea de autoactualizare" (Maslow)

- "adaptare flexibilă la conflictele sale "(Krapf)

- "capacitatea de a cunoaşte şi acţiona autonom"(Pelicier). b. Criterii de grup:

- predomină relaţiile de cooperare şi competiţie ( nu relaţiile conflictuale)

- rezolvarea conflictelor prin mijloace paşnice

- solicitarea de a îndeplini roluri concordante cu personalitatea sa

- asigurarea securităţii emoţionale

- acordare justă de recompense şi pedepse

- distanţarea dintre structura formală şi informală. În funcţie de ponderea acordată uneia sau alteia dintre aceste calităţi s -au formulat

următoarele criterii generale pentru sanatatea mintala:

a. Criteriul mediei statistice: pier de din vedere cazul concret, individual şi exprimă mai

degrabă repere de normalitate;

b. Criteriul adaptării: e cuprinzător (în ultimii ani a înglobat învăţarea, rezistenţa,

renunţarea), dar nu este suficient, căci o adaptabilitate prea pronunțata poate să însemne

conformism, labilitate, superficialitate;

c. Criteriul dezvoltării dinamice: sănătatea mintală reprezintă un proces, rezultat al

valorificării potenţialului genetic într -o perspectivă tridimensională, biologică, psihologică,

socială. Sănătatea se construieşte, se promovează, este mereu alta, specifică fiecărei etape de

dezvoltare individuală (Freedman şi Kaplan);

d. Criteriul integrării sociale: relevă diferenţa în aprecierea sănătăţii mintale în funcţie de

psihologia de grup caracteristică diferitelor zone geografice şi fracţiuni etno-culturale rezultând

necesitatea de a studia întotdeauna particularităţile grupului social de apartenenţă;

e. Criteriul axiologic, conform căruia omul este creatorul şi beneficiarul propriei sănătăţi.

Sănătatea mintală se edifică în raport cu anumite "precepte morale, condiţionate de cerinţe

sociale" (Ajuriaguerra, l975).

În concluzie, sănătatea mintală este o rezultantă a interacţiunii dinamice dintre factorii

individuali şi de grup. Ea este condiţionată de calităţi individuale şi afective, înnăscute ori/sau

dobândite ce permit individului realizarea, integrarea socială şi autodepăşirea. Sfera sănătăţii

mintale este mai restrânsă decât cea a normalităţii eludând la nivelul individului conotaţiile

valorice, normative, statistice şi subliniind latura funcţională, adaptativă a individului. Sănătatea

mintală se suprapune peste domeniul mai restrâns al normalităţii psihologice.




7

Principalele obiective pe care şi le propune acţiunea de igienă mintală sunt următoarele:

1. prelucrarea ştiinţifică a măsurilor privind întărirea sănătăţii pubplice şi stabilirea

formelor de in psihoigienă la persoanele de vârste diferite şi în diferite sectoare de

activitate, cu aprecierea caracterului nociv al fiecăruia dintre ele;

2. studiul condiţiilor sociale şi de mediu care contribuie la răspândirea bolilor mintale; 3. instituirea/stabilirea unor modele socio-psihiatrice, demografice, medico-sociale, de

asistenţă şi educaţie pentru depistarea precoce a bolilor mintale, pentru organizarea

corespunzătoare a unor reţele spitaliceşti şi ambulatorii de psihiatrie pentru formarea

unor deprinderi necesare întăririi şi păstrării stării de sănătate mintală optimă;

4. studiul factorilor etiologice complecşi ai bolilor mintale precum şi al mecanismelor

de acțiune a acestora;

5.

cercetarea şi instituirea unor măsuri constând în întreprinderea unor investigaţiiminuţioase în domeniul posibilităţilor de transmitere a unor boli psihice ereditare,

dintre acestea amintind:

- sfaturi adresate familiilor tratate psihic sau cu risc genetic;

- sfaturi adresate familiilor pe linia consangvinităţii;

- sfaturi de igienă mintală pentru tinerii căsătoriţi;

- răspândirea în rândul populaţiei a cunoştinţelor de igienă mintală cu caracter de

educaţie sanitară;

- educaţia sexuală corectă a tinerilor, etc.;

6. cultivarea în rândul populaţiei a unei mentalităţi conform căreia starea de sănătate

mintală optimă este condiţie esenţială a dezvoltării armonioase şi echilibrate;

7. depistarea precoce a tulburărilor mintale şi instituirea imediată a unor măsuri

adecvate de combatere a acestora;

8. organizarea reţelei de asistenţă spitalicească şi ambulatorie, a organismelor de

postcură şi de recuperare, care urmăresc reducerea morbidităţii, a perioadei de

evoluţie a bolii. Favorizând readaptarea socială, familială şi profesional-şcolară a

bolnavului mintal;

9. adoptarea unor măsuri speciale de recuperare a deficienţilor psihic, de reorientare

profesională;

10. rezolvarea problemelor psihosociale ale copiilor inadaptaţi social, cu tulburări

mintale sau de dezvoltare somatică prin instituirea unor măsuri de psihoigienice de

ordin medico- psihiatric şi pedagogic.

Organizaţia Mondială a Sănătăţii propune ca fiind prioritare următoarele probleme:

- problema copilului şi a copilăriei, delincvenţa juvenilă, tulburările de




8

comportament, de adaptare, carenţe afective familiale, adopţia;

- igiena mintală a persoanelor de vârsta a treia şi măsuri de protejare psihosocială a

populaţiei;

- influenţa factorilor de civilizaţie a vieţii moderne asupra stării de sănătate mintală.

Obiective ale sănătăţii mintale diminuarea incidenţei şi prevalenţei bolilor psihice;

diminuarea mortalităţii asociate bolilor psihice;

ameliorarea severităţii problemelor secundare bolilor psihice (funcţionare socială

slabă, comorbiditate);

dezvoltarea serviciilor de îngrijiri;

reducerea stigmatizării bolnavilor psihici;

protejarea drepturilor şi demnităţii suferinzilor de afecţiuni psihice; promovarea aspectelor psihologice din îngrijirea primară;

creşterea calităţii vieţii;

acţiuni de advocacy pentru creşterea toleranţei faţă de suferinţa psihică;

prevenţia în grupurile de risc;

asistenţa bolnavilor cu evoluţie cronică.

Metode de apreciere a stării de sănătate mintală:

•studii demografice, etnoculturale•ancheta socială •sondajele de opinie•analiza acţiunii mass-media

METODE SOCIOLOGICE

•metode de analiză a dezvoltării somato- psihice a populaţiei (formarea personalităţii,crize de dezvoltare sau de involuţie, ritm, factorii dezvoltării)

•metode epidemiologice, care urmăresc analiza stării de sănătate, morbiditatea prin boli

psihice, factorii de risc, precum şi formele cele mai adecvate de corectare a acestoraspecte

METODE PSIHOSOCIALE

•scale de evaluare•chestionare•teste de inteligenţă sau de personalitate

METODE PSIHOLOGICE DE INVESTIGAREPSIHODIAGNOSTICĂ A SĂNĂTĂŢII MINTALE

•examenul clinico-psihiatric•testul rapid de apreciere a sănătăţii mintale pentru depistarea precoce a tulburărilor

pshice•teste-chestionar•scale de depresii

METODE PSIHIATRICE




9

Metode de influenţare a sănătăţii mintale

1.3. Scurt istoric al sănătăţii mintale

10.000 î.e.n. În timpurile preistorice nu exista separare între medicină, magie şi

religie. Există dovezi de trepanaţie craniană făcută încă din epoca de piatră, craniile fiind folosite

ca amulete.

o î.e.n la Memphis, templul lui Imhotep, un mare vindecător egiptean care a fost

zeificat, a devenit şcoală de medicină în care pacienţii primeau terapie prin somn, terapie

ocupaţională, excursii pe Nil, concerte, dansuri şi pictură. Teoriile psihiatrice sunt încă private

din perspective magică, terapiile de succes fiind atribuite zeilor protectori

2.000 Î.E.N. În Mesopotamia potrivit codului lui Hammurabi medicii- preoţi (Asu)

tratau în special tulburările mintale atribuite posesiei demonice (folosind psihoterapia!) în timp

ce medicii simpli se ocupau doar de “bolile trupului”. Talmudul este plin de comentarii

psihologice. Iudaismul sugerează că boala şi nebunia reprezintă pedepse pentru păcate.

Secolul VIII Î:E:N. În Grecia Esculap, un medic eminent pune bazele primelor

“sanatorii” construite în zone deosebit de frumoase unde pacienţii erau trataţi prin exerciţii, diete

speciale şi terapie prin somn.

Secolul VI Î.E.N. În India, Buda atribuia gândurile senzaţiilor şi percepţiilor despre

care spune că se combină gradual şi automat în idei. În Grecia, apare celebra expresie “Cunoaşte-

te pe tine însuşi” atribuită în funcţie de surse lui Thales sau Solon. În China, Confucius afirma că

“învăţarea netrecută prin filtrul gândirii este muncă risipită.”

460 Î.E.N. Hipocrate, născut la Kos a scris 76 tratate care sunt considerate şi în

prezent baza medicinei şi psihiatriei moderne. A descris melancolia, psihoza postpartum, mania,

fobia şi paranoia. Hipocrate credea că ideile, gândurile se formează în creier şi nu în inimă, aşa

• urmăresc adaptarea indivizilor la condiţiile cele mai adecvate de activitatea profesională sau şcolară, pe care le pot realiza cu maximum de eficienţă facilitănd menţinerea stării de sănătate

METODE PSIHOPEDAGOGICE ŞI PROFESIONALE

• planificarea regimului de muncă • evitarea eforturilor excesive• asigurarea condiţiilor socio-economice corespunzătoare • instituirea unor forme de educaţie sanitară

METODE PSIHOPROFILACTICE - menite să menţină şi sădezvolte sănătatea mintală:




10

cum se credea până atunci. Tot el este cel care a realizat prima clasificare a personalităţii în

funcţie de cele 4 umori (flegmatic, coleric, sangvin, flegmatic).

400 Î.E.N. Platon a propus o imagine a sufletului ca un car tras de doi cai, unul nobil

şi altul manta doar de propriile lui instincte. Carul sugerează echilibrul fragil între instinctele

conflictuale, prefigurând teoria psihanalitică Freudiană superego-id-ego. Platon a discutat şidespre originea viselor, precum şi despre natura sublimării sexuale.

384 Î.E.N. Aristotel a arătat importanţa heredităţii. Pitagora a definit comportamentul

emoţional şi raţional şi a subliniat importanţa voinţei personale. Asclepiade a inventat un pat care

se balansa şi în care pacienţii cu tulburări mintale se relaxau ascultând muzică. El s-a pronunţat

împotriva închider ii bolnavilor psihici şi a fost primul care a făcut diferenţa între halucinaţii şi

iluzii. Tot el a fost cel care s-a pronunţat împotriva sângerărilor ca procedeu terapeutic care a

continuat însă şi în următorii 1500 de ani. Secolul II e.n. Soranus din Efes a subliniat importanţa convalescenţei şi relaţiei

medic- pacient. Tot el este cel care a sugerat tratarea pacienţilor maniacali cu apele alcaline

bogate în litiu, tratament care a fost redescoperit pentru tratamentul psihozei maniaco-depresive

de către psihiatrul australian John Cade abia în anii 1940!

Romanii au axat tratamentul tulburărilor mintale pe terapii plăcute care cuprindeau

băi, masaje, audiţii muzicale, odihnă în camere bine luminate. Cicero (aprox. 110 î.e.n) a

formulat un interviu complex car e cuprindea nu numai datele personale a le pacientului dar şi

întrebări despre istoricul familial, de muncă, educaţional, obiceiuri şi evenimente semnificative

de viaţă. Cicero a respins conceptual hipocratic legat de cele 4 umori, spunând că melancolia nu

este determinată de bila neagră, cu de furie, frică şi suferinţă psihică. Areteus (50-130AD), a

stabilit faptul că episoadele depresive şi maniacale apar la acelaşi individ fiind separate de

intervale de “luciditate”. Cu puţin înainte de Hristos, influenţa medicilor greci şi romani a intrat

în decline, fiind reinstalată idea că boala psihică este consecinţa furiei zeilor în acest fel

justificându-se arderea vrăjitoarelor ăn Evul Mediu. Demonologia şi vânătoarea de vrăjitoare a

continuat până în secolul 16, existând însă şi medici care se opuneau acestor practici şi care

propuneau conceptul de boală naturală şi remedii pe bază de plante pentru bolile psihice

(Paracelsus, Agripa).

Din păcate, tratamentul inuman al bolnavilor psihici a continuat şi în secolul 17

considerându-se (de către doctori! – ex. Thomas Willis) că dacă bolnavii psihici se comportă ca

animalele, atunci ar trebui închişi şi trataţi ca animalele. În acest secol apar azilele private pentru

bolnavii mintali, azile în care tratamentul varia în funcţie de suma de bani plătită.

Secolul 18 cunoaşte o dezvoltare a structurilor construite pentru bolnavii psihici,

internarea lor nefiind posibilă decât în urma eliberării unui certificate care să confirme “nebunia”




11

– în Anglia. Totuşi, tratamentele de tip scufundarea în apă, rotirea pe un scaun până la ameţire,

închiderea, legarea şi izolarea pacienţilor, dietele cu vomitive şi clismele continuau să fie

prescrise şi susţinute. Cel care a revoluţionat spitalele din Franţa şi a început reforma umanitară a

fost Pinel (1745-1826) care a militat împotriva legării pacienţilor. Această abordare umanitaristă

este continuată de William Tuke, fiul său Henry şi nepotul său Samuel în York. Abia spre sfârşitul secolului 19, în 1881 cu ocazia celei de-a 40 aniversări a

Asociaţiei Medico-Psihologice s-au exprimat următoarele principii ale Asociaţiei

Superintendenţilor din Instituţiile Americane pentru Bolnavi psihici:

Nebunia este o boală care poate afecta pe oricine

În majoritatea cazurilor, se înregistrează mai multe succese în tratarea pacienţilor

în structurii special organizate decât acasă

Aglomerarea secţiilor este un rău de o importanţă capitală Nebunul nu ar trebui niciodată închis în închisori

Emil Kraepelin (1855-1927) produce prima clasificare a bolilor mintale cae stă la

baza actualelor sisteme de diagnostic.

Alfred Meyer (1866-1950) considera că pacientul psihic ar trebui consultat în mediul

său. Soţia sa a devenit ceea ce mai târziu vom numi asistent social, făcând vizite la domiciliul

pacientului şi înregistrându-le obiceiurile. Ea a fost cea care a susţinut importanţa conversaţiei cu

pacientul.

1.4. Statutul şi rolul psihologului în domeniul psihoigienei şi sănătăţii mintale

Psihologii din domeniul psihoigienei şi sănătăţii mintale lucrează la programe de îngrijire

medicală primar ă (renunţarea la comportamentele nocive pentru sănătate, consilierea gravidelor,

educaţie sanitar ă) şi de îngrijire a sănătăţii ţintite pe anumite aspecte, cum sunt: managementul

durerii, reabilitarea, sănătatea femeii, oncologia, etc

De asemenea lucrează în unităţi medicale spitaliceşti, colegii, universităţi, corporaţii şi

agenţii guvernamentale.

Psihologii care lucrează în domeniul psihologiei sănătăţii realizează psihoterapie cu

oameni de toate vârstele, dar şi cu familii, cupluri, grupuri şi comunităţi, în instituţii, organizaţii,

şi întreprinderi din sectorul public, privat şi de voluntariat.

În domeni ul clini c ei conduc interviurile clinice, realizează sondaje, testează

personalitatea pacienţilor şi evaluează problemele comportamentale şi tulbur ările mentale.

Activit ăţ i le de cercetare se focalizează pe investigarea intervenţiei factorilor psihologici

alături de cei biologici, sociali şi culturali în promovarea sănătăţii şi pe evaluarea complianţei




12

terapeutice în boli precum: diabet, cancer, HTA, BCI, dureri cronice, tulbur ări de somn,

HIV/SIDA.

Cercetările din domeniul psihologiei sănătăţii investighează: cauzele şi dezvoltarea

bolilor, metodele de a ajuta indivizii să îşi dezvolte un stil de viaţă sănătos, de a promova

sănătatea şi de a preveni bolile.Există două abordări diferite în psihologia sănătăţii:

- prima, bazată pe modelul bio-psiho-social al sănătăţii şi este caracteristică psihologiei

sănătăţii clinice, fiind adoptată de psihologii care lucrează în centre medicale şi spitale.

- cea de-a doua abordare este caracteristică a psihologiei sănătăţii comunitare, fiind

adoptată de psihologii care lucrează pentru promovarea sănătăţii şi prevenirea îmbolnăvirilor în

cazul oamenilor sănătoşi, ca membrii ai grupurilor şi comunităţilor, ţinând cont de contextul

social, economic şi politic.Cele două abordări se completează reciproc, astfel încât pentru eficienţa măsurilor de

promovare a sănătăţii şi de profilaxie a îmbolnăvirilor este necesar ă o colaborare strânsă între

psihologii care lucrează în cele două ramuri ale psihologiei sănătăţii.

Astfel, psihologia sănătăţii are ca obiectiv creşterea calităţii vieţii prin descoperirea şi

dezvoltarea resurselor psihologice ale indivizilor de a face faţă evenimentelor de viaţă şi

schimbărilor socio-economice. De asemenea, psihologia urmăreşte îmbunătăţirea condiţiilor care

determină o bună calitate a vieţii şi la nivelul comunităţii.

1.4.1. Rolul psihologului în profilaxia bolilor

Importanţa profilaxiei bolilor este o preocupare cu caracter na ţional şi internaţional, fiind

în atenţia Organizaţiei Mondiale a Sănătăţii, a forurilor administrative şi a profesioniştilor din

domeniul medical ( medici, psihologi, asistenţi medicali şi sociali).

Prin profilaxie se înţelege ansamblul măsurilor medico-sanitare impuse pentru prevenirea

apariţiei şi a r ăspândirii bolilor.

Dintre profesionişti din domeniul medical, medicii de familie şi psihologii specializaţi în

psihologia sănătăţii, au contribuţia cea mai importantă la realizarea profilaxiei primare a

tulbur ărilor psihice, bolilor infecţioase şi afecţiunilor somatice.

1.4.1.1. Rolul psihologilor specializa ţ i în domeniul psihoigienei şi sănătăţii mintale

în profi laxia tulbur ări lor psih ice

Psihologii din domeniul psihologiei sănătăţii clinice îmbină măsurile de profilaxie

primar ă a tulbur ărilor psihice cu cele de psihoigienă, pe care le adaptează specific fiecărei etape

de dezvoltare a fiinţei umane, de la naştere până la bătrâneţe, acordând o importanţă mai mare




13

unor perioade bio-psihologice particulare ale vieţii insului: pubertatea, sarcina, lehuzia, lactaţia,

menopauza şi andropauza.

Profilaxia secundar ă a tulbur ărilor psihice într ă în sarcina psihiatrilor şi a psihologilor

clinicieni şi se realizează prin diagnosticarea şi tratarea timpurie a bolnavilor psihici şi prin

creşterea aderenţei la tratament.Măsurile de profilaxie ter ţiar ă a tulbur ărilor mentale se realizează în special de către

psihologii din domeniul psihologiei sănătăţii clinice sau comunitare (care lucrează în centre de

îngrijire sau cadrul unor programe de reabilitare, readaptare şi resocializare a persoanelor cu

tulbur ări psihice) şi se bazează pe un ansamblu de metode psihoterapeutice şi pe terapia

ocupaţională.

1.4.1.2.

Rolul psihologilor specializa ţ i în domeniul psihoigienei şi sănătăţii mintale în prof il axia bolilor infec ţ ioase şi a afec ţ iuni lor somatice

Psihologii din domeniul psihologiei sănătăţii prin promovarea comportamentelor

sanogenetice, la nivel individual şi comunitar, au un rol esenţial în profilaxia bolilor infecţioase

şi a afecţiunilor somatice.

Rolul psihologilor sănătăţii în profilaxia secundar ă constă în măsuri psihologice de

creştere a aderenţei la tratament a pacienţilor, prevenind astfel recăderile şi agravările

simptomatologiei.

Prin pregătirea psihologică preoperatorie, recuperarea bolnavilor se face mai rapid şi

numărul complicaţiilor postoperatorii este mai mic.

Psihologii care lucrează în domeniul psihologiei sănătăţii clinice sau comunitare prin

mijloace psihologice contribuie la prevenirea sau limitarea dezadaptări şi , dependenţei

determinate de boala somatică sau infecţioasă, realizând astfel măsuri de profilaxie ter ţiar ă.

1.4.2. Psihologul în triplǎ ipostazǎ – psihodiagnostician, psihoterapeut şi cercetător

- în domeniul psihoigienei şi sănătăţii mintale

1.4.2.1. Psihologul ca psihodiagnostician în domeniul psihoigienei şi sănătăţii

mintale

Psihodiagnosticul este o activitate specifică psihologului, care îi confer ă acestuia

autonomie şi se realizează cu ajutorul unor instrumente variate şi riguros validate.

Instrumentele şi metodele psihometrice sunt reprezentate de o serie de teste psihologice şi

/de probe experimentale (putând fi folosite diverse aparate pentru investigare func ţiilor psihice

(psihogalvanometru, tahistoscop, etc) şi simulatoare de situaţii etc.).

Testele utilizate depind de obiectivele examinării psihologice, de gradul de afectare a




14

funcţiilor psihice, de tulburarea mentală sau boala de care sufer ă pacientul şi de vulnerabilitatea

sa psihicǎ.

Psihodiagnosticul este realizat de către psihologul clinician şi reprezintă o prezentare a

funcţionării psihice şi structurii personalităţii pacientului la un moment dat.

Testele utilizate depind de gradul de afectare a funcţiilor psihice, de tulburarea mentalăde care sufer ă pacientul şi de vulnerabilitatea sa psihicǎ.

În domeniul psihologiei sănătăţii clinice, examinarea psihologică se realizează nu numai

cu metode psihometrice ci şi prin interviul clinic cu pacientul şi apar ţinătorii.

La baza examenului psihic stau atât datele obţinute în urma interviului cu bolnavul, dar şi

informaţiile oferite de apar ţinători.

În psihologia sănătăţii, examenul psihic se concentrează pe structura personalităţii

clientului, pe investigarea mecanismelor de adaptare, problemelor comportamentale, conflictelor psihice, distresului emoţional şi psihotraumelor.

Examenul psihologic va indica gradul de afectare a func ţiilor psihice şi se va materializa

printr-un profil psihologic care indică caracteristicile psihice globale, structura personalităţii

pacientului şi dacǎ existǎ susceptibilitate de boalǎ.

1.4.2.2. Psihologul ca psihoterapeut în domeniul psihoigienei şi sănătăţii mintale

Strategiile şi tehnicile psihoterapeutice vizează următoarele aspecte:

- strategii de coping în bolile cronice

- tehnici de reducere a durerii

- consiliere psihologică pre- şi postchirurgicală

- tehnici psiho-educative de creştere a complianţei terapeutice pentru anumite categorii

de boli ( HTA, diabet zaharat, cancer )

- consilierea psihologică a părinţilor care au copiii cu probleme de sănătate

- psihoterapia persoanelor cu tulbur ări ale comportamentului alimentar

- consiliere şi psihoterapie pentru pacienţii cu dependenţă de droguri sau alcool

- reducerea distresului psihic în special în cazul pacienţilor cu boli cardiovasculare

Cele mai utilizate metode de psihoterapie sunt: tehnicile de relaxare, psihoterapiile de

scurtă durată, terapia de grup şi familială, strategii de schimbare comportamentală şi de creştere

a asertivităţii, hipnoza şi biofeedback-ul.

1.4.2.3. Psihologul ca cercet ător în domeniul psihoigienei şi sănătăţii mintale

Spre deosebire de medicul practician, care se concentrează pe simptomatologia bolii,

psihologul abordează de la început omul aflat sub incidenţa bolii, cu emoţiile, temerile, şi




frustr ările sale determinate în general de boală.

Astfel, psihologul desf ăşoar ă o activitate de explorare, ceea ce îi asigur ă un statut

particular în cercetare.

Activitatea de cercetare în domeniul psihologiei sănătăţii se concentrează pe următoarele

aspecte:· investigarea cauzelor tulbur ărilor psihice şi bolilor psihosomatice (analiza factorilor

genetici, heredo - familiali şi psihosociali);

· studiul incidenţei şi prevalenţei diverselor condiţii psihopatologice;

· investigarea reacţiilor insului la boală şi a mecanismelor de coping ale bolnavului

· evaluarea complianţei terapeutice

· elaborarea examenelor psihometrice şi validarea instrumentelor investigaţiei sale

specifice.

1.4.3. Aptitudinile şi calităţile necesare psihologului care lucrează în domeniul

psihoigienei şi sănătăţii mintale

Psihologii care lucrează în domeniul psihologiei sănătăţii trebuie să dispună de o instruire

profesională foarte bună, printr-o formare postuniversitar ă în această specialitate care să

cuprindă obligatoriu şi stagii de practică în clinicile medicale, chirurgicale şi psihiatrice.

Prin activitatea clinică, psihologii aprofundează problematica psihologică asociată bolilor

somatice, studiază simptomatologia tulbur ărilor psihice, investighează rolul factorilor psihici în

apariţia şi evoluţia bolilor psihosomatice şi îşi dezvoltă aptitudinile necesare practicării acestei

specialităţi. Cu ocazia acestor stagii practice, psihologii îşi perfecţionează tehnica interviului

clinic şi învaţă metode de psihodiagnostic şi tehnici de consiliere psihologică.

În privinţa aspectelor aptitudinale menţionăm ca psihologul sănătăţii trebuie sa ilustreze:

· disponibilit ăţ i r ela ţ ionale

· adaptabilitate şi f lexibil itate în examinare .

· disponibil i tatea acestui a de a asculta activ ,

· aptitudini de comuni care

· aptitudini organizatorice

· aptitudini de autoreglare

· aptitudini reflexive

· aptitudini anali tice

· aptitudin i pedagogice

psihoigiena cursul 1

Documents