TIPURILE PSIHOLOGICE ŞI BOALA, CORELATE PSIHOLOGICE ALE BOLIITIPURI DE PERSONALITATE: A ŞI C

Lectia 5 psihologie medicala

TIPUL DE PERSONALITATE A ( TABP) :

Un astfel de comportament este prezent la indivizii cu diferite tipuri de personalitate – psihastenic, isteric, paranoid, unificaţi prin posesia unor însuşiri comportamentale asemănătoare, faţă de realizarea unei sarcini şi de raportare la cei din jur, şi posesori ai tipului comportamental A, descris de Friedman.Acest tip de comportament este întâlnit la cei care sunt şefi sau au veleităţi de şef.Componentele tipului A : A = amibiţie maximă, S = nelinişte, H = competivitate, ostilitate, J = implicare profesională majoră.Nucleul toxic al tipului psihocomportamental A = sindromul AHA = ostilitate, agresivitate, presiunea timpului.Posesorii de tip A vor rezona disproporţionat prin secreţie excesivă de catecolamine şi cortizol la o arie extrem de largă de stimuli psihici negativi.Tipul A reprezintă un tip ideal pentru creearea, de către însuşi individul apartenent, a unor premise pentru colecţionarea facilă a numeroaselor şi variatelor stresuri psihice şi prin acestea, el devine un important factor de risc pentru o serie mai largă de boli.

TIPUL DE PERSONALITATE C :

Tipul C – represiv, descris pe baza dimensiunii reprimare/vigilenţă.Acest tip comportamental este considerat ca fiin inductor de risc specific cancerului. El este caracterizat prin : mecanisme de apărare puternice, incapacitate de verbalizare şi de recunoaştere a emoţiilor, în special a celor negative de genul supărării, un complex de reacţii negative, secundare precum autodepreciere, sentimente de neputinţă şi de pierdere a controlului.Relaţia tipului C cu cancerul este văzută ca fiind nu cauzală, ci în sens invers inclusiv ca o amplificare a simptomelor sau o afectivitate negativă. Interiorizarea emoţiilor reprezintă elementul central al acestui tip de psihocomportament.

PERSONALITĂŢI ACCENTUATE :

Se consideră că indivizii care se încadrează în tiparele testelor psihologice ar fi consideraţi normali. Acestă normalitate devine banală la un moment dat lucru care poate duce la un moment dat la saturaţie afectivă. Aceste persoane denumite «  ca la carte « ajung să producă o senzaţie de iritare ascunsă sau o monotonie exasperantă, care de cele mai multe ori se soldează cu divorţuri declanşate de partenerii aşa zişilor «  normali ».Criteriul care permite diferenţierea faţă de anormalitate este, menţinerea evoluţiei persoanei persoanei respective în cadrul unei adaptări sociale, cel puţin acceptabile, fără situaţii conflictuale zgomotoase cu sine şi cu lumea din jur. In cadrul acestei zone

de trenziţie se încadrează o serie de trăsături accentuate de personalitate – emotivitatea, impulsivitatea, tendinţele obsesive, a căror prezenţă la un individ conferă acestuia un grad de originalitate, adeseori apreciat de cei din jur.Se cunosc numeroase cazuri însă de persoane considerate accentuate. Aceste persoane au următoarele trăsături accentuate : hiperseverenţă, hiperexactitate, foarte demonstrativ, teatral, nestăpânire.

DIMENSIUNI TIPOLOGICE ÎN BIOGRAFIE

Sfera de preocupări a Psihologiei Medicale , deşi centrată pe ceea ce Pavlov denumea “răsunetul subiectiv al bolii şi tratamentului”, include şi analiza – la nivelul unor aprecieri generale, a unor concepte şi probleme ţinînd de domeniul psihosomaticii. Aceasta, la rîndul ei, nu se poate dispensa de cadrul de desfăşurare a acţiunilor de combatere a influenţei negative a stressului psihic asupra organismului, cadru reprezentat de relaţia interpersonală dintre medic şi pacient. Asistăm astfel la o interferenţă a celor două sfere noţionale (ale PM şi psihosomaticii), realizată în zona unor problematici comune, dar accentuată în mod diferit de fiecare dintre ele:

-analiza implicării factorilor psihocomportamentali în apariţia şi evoluţia diferitelor îmbolnăviri (studiată de către psihosomatică la nivel de mecanisme, şi aprofundată în cazul concret al bolilor psihosomatice : HTA, boala ulceroasă, astmul bronşic, cardiopatia ischemică, etc.) ;

-analiza modificărilor în plan psihologic produse de îmbolnăvire, accentuată de PM în planul situaţiei de impas existenţial trăită de bolnav;

-analiza relaţiei interpersonale medic-bolnav, realizată de către PM într-un context mai larg, cu implicaţii şi referiri la domenii variate ale ştinţelor umaniste, ca psihologia generală şi socială, etnografia, filozofia culturii, sociologia medicală, etc.(A.Athanasiu,1983).Din analiza acestui capital, psihosomatica extrage modalităţi de optimizare a dialogului dintre medic şi pacient, de selecţie a metodelor de psihoterapie, adecvate fiecărui caz, şi de colaborare cu psihologul sau cu psihiatrul.

Se poate considera , în acelaşi timp, că ambele (PM şi psihosomatica) acordă un interes aproximativ egal unor problematici generale, situate, de asemenea, în această zonă de interferenţă, cum sunt :

-stressul psihic, al cărui implicaţii în patogeneză trebuie cunoscute atît la nivelul de patologie psihică propriu-zisă, cît şi de patologie somatică (şi mai ales psihosomatică) ;

-delimitarea factorilor de risc psihocomportamentali, inclusiv analiza unor tipuri comportamentale ca de ex. A-type (Rosenmann şi Friedmann), implicat în apariţia bolii coronariene, sau C-type , pus în legătură cu incidenţa crescută a neoplaziilor;

-statuarea unor principii, la îndemîna oricărui medic practician de instituire a unei psihoterapii simple suportive , ca şi selecţia bolnavilor care necesită consult psihologic şi/sau psihiatric, inclusiv apelul la metode speciale de psihoterapie sau la medicaţie psihotropă.

Încercînd o delimitare de esenţă, se poate afirma că psihologia medicală operează dominant cu concepte de ordin psihologic-filozofic, în timp ce psihosomatica utilizează argumente predominant fiziologice sau fiziopatologice , ambele acţionînd cu operatorii respectivi asupra datelor furnizate de clinică.

PARTICULARITĂŢI PSIHOFIZIOLOGICE ŞI REACŢIA FAŢĂ DE BOALĂ:

Tulburările de personalitate; dezorientarea spaţiotemporalăautopsihică şi allopsihică a persoanei.Tulburarea globală a personalităţii: derealizarea,depersonalizarea.

Suferinţa–paradigma situaţională a persoanei concreteSituaţia de suferinţă. Oboseala. Stresul psihic

Nomal şi anormal – binom conceptual util în aprecierea situaţiei de suferinţăSuferinţa şi opiniile, credinţele, decepţia şi grijaevitării deluzionării şi dezamăgirii. Tristeţea.Durerea şi stările subiective condiţionate de nivelul somatic al suferinţei.

Indici clinici ai expresivităţii suferinţeiReacţii psihogene. Modificări în planul motricităţii. Modificări în planul vigilităţii (câmpului deconştiinţă). Indici de psihodiagnoză clinică amodificărilor cu substrat psihofiziologicpredominant neurovegetative.

Criteriile endogen-exogene în cadrul psihologiei medicaleElemente definitorii. Forme clinice.

Modificările stărilor deconştiinţă prilejuite de suferinţamaladivă..Destructurările predominant cantitative, calitativeale conştiinţei. Tulburările conştiinţei în cadrulbolilor psihice, intoxicaţiilor şi stărilor infecţioase.

Simptomatica şi sindromatica uzuală în abordările de psihologie medicalăBeneficiile secundare şi primare. Sindromulastenic, obsesional, isteric, afectiv, confuzional,paranoid- halucinator, discordant şi demenţial.

Caracteristici de bază ale unor suferinţe maladive considerate urgenţe psiho-medicale.Comentariu, agresivitatea, agitaţia psihomotorie,conduita suicidară, evenimentul letal.

Relaţia medic-bolnav considerată din perspectiva psihologiei medicale.Precizări. Psihologia situaţională a bolnavului.Atitudini. Rolul bolnavului şi rolul medicului învederea menţinerii sănătăţii.

Modele şi contradicţii ale relaţiei medic-pacientAbordare din perspectiva comunicării şicomportamentului interpersonal. Conflicte de rol în relaţie. Regresie. Transfer. Contratransfer.

Psihologia persoanei concreteConstituţie şi tip. Tipologii : psihofiziologice,psihologice, clinice.

Stresul psihic. Implicarea stresului în psihopatogeneză.Eustres/distres. Simptomele stresului. Clasificările agenţilor stresori. Mecanisme de coping. Implicarea stresului în psihopatogeneză.

Modificări psihologice în situaţia de suferinţă cardiovasculară.Modificări psihologice în situaţia desuferinţă reumatoidă. Aspecte psihologice în dependenţe.Factori declanşatori : biologici, sociali, psihologici.Principalele tulburări cardiovasculare şi reumatoide şi modificările psihologice induse de acestea.Profilul psihologic al dependenţelor.

Aspecte psihologice în tuberculoza pulmonară.Aspecte psihologice în psihosomatica oncologică.Factori etiologici. Principalele tipuri de tulburări.Profilul de personalitate al bolnavului întuberculoza pulmonară şi în cancer. Aspecte psihologice înintervenţiile chirurgicale.Aspecte psihologice înTipuri de tulburări. Factori etiologici. Profilul depersonalitate al persoanelor care prezintă una dintre aceste tulburări.

Psihosomatica alergologică.Aspecte psihologice în situaţia de suferinţă endocrinologică.

Relaţia asistent medical-pacient. Psihologia situaţională a bolnavului. Comunicareaasistent medical-pacient. Conflicte de rol în relaţia asistent medical - pacient.

CORELATE PSIHOLOGICE ALE BOLII – TRANSFORMĂRI PSIHOCOMPORTAMENTALE INDUSE DE BOALĂ: Modificările psihocomportamentale prezintă o relativă persistenţă şi adeseori sunt accesibile nu numai observaţiei avizate a psihologului ci şi membrilor familiei sau anturajului individului. Prin releu psihosomatic toate aceste urmări se repercută asupra tuturor organelor şi aparatelor , generând tulburări şi chiar boli somatice.Tulburări nevrotice : tremor, cefalee, epilepsie, hiperestezii, migrene.Digestiv : supralimentaţie, bulimie, inapetenţă, spasme, diaree, ulcer, colon iritabil.

Tulburări de adaptare socială : tulburări disociative de conversie,.Tulburarea posttraumatică de stres.

PSIHOLOGIA MEDICAMENTULUI ŞI COPLIANŢA TERAPEUTICĂ :

metode terapeutice s specifice medicinii generale prescrierea si eficienta unei terapii: medicatie, doze poate avea indicatii si contraindicatii precum şi efecte secundare- monoterapia, asociatiile medicamentoase, polipragmazia: interferente, sinergii, neutralizări- prescrierea medicamentelor noi- terapia pe termen lung- terapia naturistă:- folosirea unor principii active din plante si identificarea altora noi

- valorificarea resurselor naturale balneo-fizioterapeutice; - valorificarea metodelor si tehnicilor din medicina traditională - terapia geriatrică- complianta terapeutică - relatia cost-eficientă- eficienta unor metode de psihoterapie (training autogen Schultze, muzicoterapia etc.)- folosirea aparaturii i echipamentelor medicale moderne în unitătile de medicină generală- monitorizarea si preventia secundară.

EFECTUL PLACEBO:

Placebo este o substanţă fara efect farmacologic obiectiv. Cuvântul placebo reprezintă forma – la viitor – a verbului latin placeo/placere şi poate fi tradus stricto sensu prin: voi plăcea, sau, mai liber, voi fi plăcut (agreabil).

Cuvântul Placebo are sensul de agreabil, plăcut – în sens de promisiune – şi deci poate defini aşteptarea unui bolnav – când i se dă un medicament – la acţiunea utilă, plăcută a acesteia (Bradu Iamandescu I. şi Necula I., 2002).

Încercând o delimitare semantică a noţiunilor din domeniul factorilor pshihologici care însoţesc actul terapeutic, G. Ionescu (1985) propune următoarea definiţie operaţională: "Efectul placebo cuprinde ansamblul manifestărilor clinice care apar la un bolnav sau persoana sănătoasă căreia i s-a administrat, în scop therapeutic sau experimental, o substanţă neutră din punct de vedere farmacodinamic".

De exemplu lactoza per os sau ser fiziologic parenteral . Se foloseşte datorită faptului că anumiţi factori individuali (stare psihică, emoţie sau autosugestie) pot constitui factori care influenţează efectele farmacodinamice, proba cu placebo fiind obligatorie în mod special pentru medicamentele psihotrope (tranchilizante, antidepresive).

Efectul placebo este efectul atribuit unei substanţe placebo.

Placebo reactiv este persoana care raportează un efect placebo.

Caracterele generale ale efectului placebo:

substanţa administrată este inertă farmacodinamic; efectul este simptomatic; durata efectului este, de regulă, scurtă; instalarea efectului este mai rapidă decât a unei substanţe farmacodinamice

active; acţiune nespecifică.