Delimitări epistemologice între psihiatrie – psihologie şi

psihopatologie

• Psihiatria specialitate clinică aparţinând ştiinţelor medicale;

• Psihopatologia aparţine ştiinţelor umaniste;• Psihiatria studiază bolile psihice factorii care

le generează stabileşte diagnosticul şi conduita terapeutică;

• Psihiatria îşi bazează metodologia pe:

- observaţie

- datele clinico anamnestice

- date de laborator • Psihologia îşi bazează metodologia pe

observaţia şi dg. psihologic a subiecţilor normali

a bolnavilor psihici

• Psihiatria studiază bolile psihice;• Psihologia studiază procesele psihice şi actele şi

manifestările exterioare ale subiecţilor normali;• Psihopatologia studiază şi analizează

manifestările psihice morbide;• Psihopatologia se delimitează atât de psihiatrie

cât şi de psihologie situându-se mai degrabă între aceste domenii.

• Psihopatologia foloseşte materialul psihiatric pentru a-l compara cu normalitate psihică pusă la dispoziţie de psihologie.

• Psihopatologia investighează fenomenul psihic morbid prin metoda filosofică.

• Psihopatologia se situează în câmpul ştiinţelor umaniste, devenind o psihoantropologie a fenomenelor psihice morbide.

• Atât psihiatria cât şi psihologia se ocupă de descrierea şi clasificarea proceselor psihice şi manifestărilor acestora în starea normală şi patologică.

• Pt. înţelegerea acestoramodelul ştiinţelor naturii legătura dintre psihicul uman şi dinamica activităţii cerebrale.

• Psihologia clinicăFranţa la finele sec. XIX derivând din filozofie şi medicină.

• Scopul să se ocupe de oamenii cu probleme.• Psihologia clinică urmăreşte viaţa psihologică

văzută ca un tot concret şi real.• PC nu vizează schematizarea şi

individualizarea.• În SUA, PC apare ca o necesitate în armată, în

perioada de război.• PC studiază omul ca întreg într-o situaţie anume.• PC are ca scop să consilieze, să vindece, să educe

sau să reeduce şi apoi să prevină şi să rezolve un conflict.

• Actul esenţial al PCpsihodiagnoza;• Psihodiagnoza stabileşte baza relaţională şi reală

a oricărei acţiuni psihologice.• Pentru stabilirea psihodiagnosticului sunt

necesare:

- teste cognitive

- teste de personalitate

- teste vizualo – motorii

- chestionare de evaluare a funcţionării vieţii psihice.

• PCactivitate practică (diagnosticare, evaluare, terapie);

un ansamblu de cunoştinţe clinice pe care le dezvoltă şi le îmbogăţeşte;

• PC îşi trage seva din practica curentă, din întâlnirea unor persoane sau grupuri aflate în suferinţă sau dificultate.

• Funcţiile psihologului clinician (după Anzien):

- de diagnosticare

- de formare

- de expert care aduce punctul de vedere al psihologului pe lângă alţi specialişti

• Psihologul clinician trebuie să aibă:

- o solidă pregătire profesională

- o solidă expertiză psihanalitică

- expertiză personală şi tehnică.

• Locul de muncă al psihologului clinician este:

- în unităţi medicale (spitale, policlinici, cabinet medical);

- în cabinete private, centre;

- în fundaţii şi asociaţii;

- în diferite alte medii (educaţional, şcolar, organizaţional, corporatist, industrial, juridic, securitate şi apărare naţională), în care este implicată expertiza lor, în sănătate şi boală.

• PC are ca obiect de studiu evidenţierea factorilor psihologici implicaţi în starea de sănătate şi boală.

• Termenul “clinic” nu se referă la o clinică, un spital, ci la individul uman, cu privire la starea lui de sănătate sau boală.

• PC se poate practica oriunde individul uman poate fi abordat cu privire la starea lui de sănătate şi boală.

• În timp ce medicina vizează aspectul curativ şi profilactic al bolilor, psihologia evidenţiază factorii psihologici implicaţi în aceste aspecte.

• PC nu doar aplică rezultatele obţinute în cadrul cercetării fundamentale din psihologie, ci efectuează ea însăşi cercetăridezvoltarea de noi metode cu caracter general care sunt asimilate de psihologie.

• PC vizează aspecte de:

- promovare a sănătăţii

- prevenţie a patologiei la subiecţii normali

- terapie psihologică a tulburărilor produse prin mecanisme psihologice în cazul pacienţilor.

• Psihologul clinican – atestări:

- în psihologie clinică

- în consiliere psihologică

- în psihoterapie.

Funcţiile psihologului clinician:• Stabileşte psihodiagnosticul şi evaluarea clinică;

- evaluarea vizează:tabloul clinic

mec. psihologice etiopatogenicestarea de sănătate şi mecanismele

de sanogeneză;

• Intervenţia psihologică pentru promovarea stării de sănătate şi dezvoltarea personală şi pt. tratamentul tulburărilor psihice în cazul în care acestea implică în etiopatogeneză mecanisme psihologice;

• În cercetare;• Educaţie şi formare profesională.

• Doar două funcţii pot fi coordonate prin ghiduri clinice:

- psihodiagnosticul şi evaluarea clinică

- intervenţia psihologică.

• Celelalte funcţii (cercetarea şi educaţia ) ţin de codul deontologic al profesiei de psiholog şi de alte proceduri de atestare.

Mijloacele prin care intervine psihologul clinician:

• pentru evidenţierea factorilor psihologici relevanţi pentru sănătate şi boală, psihologul utilizează o serie de metode: testarea psihologică, interviul clinic, etc.

• psihodiagnoza şi evaluarea clinică presupune:- evaluarea psihologică a stării de sănătate- evaluarea cognitivă şi neuropsihologică- evaluarea comportamentală- evaluarea biofiziologică- evaluarea personalităţii şi a mecanismelor

de coping.

- evaluarea unor aspecte psihologice specifice cuplului, familiei;

- evaluarea contextului familial, profesional, social, economic, cultural, etc.;

- evaluarea gradului de discernământ a persoanelor;

- evaluarea dezvoltării psihologice.

• Procesul de evaluare clinică se face prin două modalităţi:

1. Prin interviuri (structurate, semistructurate, libere);

2. Teste psihologice.Evaluarea, când este asociată unui dg. psihiatric se realizează în trei faze:

Faza 1 se realizează prin interviu clinic şi testare psihologică, focalizarea generală făcându-se pe tabloul clinic şi mecanismele psihologice implicate în etiopatogeneză.

• În această fază:- se înregistrează date obţinute de la pacient- interviul urmăreşte descrierea tabloului clinic al bolii- concomitenţa unor boli somatice sau psihice- condiţiile social – economice- informaţii despre familia de origine şi familia actuală- informaţii despre situaţii stresante prin care a trecut- o perspectivă generală asupra stării pacientului.

• După această fază tabloul clinic este clarificat şi sunt identificaţi factorii ipotetici etiopatogenici

• Faza 2 Focalizare specifică pe tabloul clinic şi mecanismele etiopatogenice.

În această fază:- se face o investigaţie detaliată a

comportamentului şi a funcţiilor psihice;- o evaluare a stării de sănătate;- o evaluare a mecanismelor care le generează şi

întreţin.• Interviul va fi dublat de aplicarea unor teste

psihologice.

• Faza 3 focalizare pe consecinţele psihosociale ale tabloului clinic

• Psihologul clinician urmăreşte o evaluare detaliată a următoarelor situaţii:

- starea prezentă a pacientului şi a modului de adaptare la situaţia concretă;

- Problematica comportamentului;- Starea somatică;- Dinamica şi structura personalităţii;- Comportamentul interpersonal în raport cu principiile

morale şi atitudinile sociale, mecanismele defensive şi de coping, identitate şi imagine de sine, determinanţi sociali şi situaţi curente de viaţă, probleme de ecologie socială şi familială, controlul comportamentului şi emoţiilor, etc.

• Intervenţia psihologică:

a) intervenţie psihologică de bază, specifică psihologului clinician;

b) consiliere psihologică;

c) psihoterapie.

• Intervenţia constă în:- educaţie pentru sănătate, promovarea sănătăţi şi a unui stil

de viaţă sănătos;- consiliere şi terapie suportivă;- consiliere în situaţii de criză şi asistenţa bolnavilor

terminali;- optimizarea şi dezvoltarea personală, autocunoaşterea;- terapii de scurtă durată, focusarea pe problemă, prevenţie

terţiară, recuperare şi educare;- terapii standard şi sugestive;- consiliere (tehnici comportamentale) specifice obiectivelor

medicale (ex: creşterea aderenţei la tratament), modificarea stilului de viaţă, prevenţie terţiară, etc.

• Calităţile psihologului clinician:1. Abilităţi de comunicare;

2. Stabilitate emoţională;

3. Etică;

4. Abilităţi interpersonale;

5. Compasiune;

6. Răbdare;

7. De încredere;

8. Deschidere de orizont;

9. Interes pentru educaţie continuă;

10. O bună şi solidă pregătire profesională.