1

Ramuri, Muguri și Mugurași

(culegere de creație literară oltenițeană)

Vol. al - XI - lea

Coordonatori

Nicolae Mavrodin / Silviu Cristache

2

3

Ramuri, Muguri și Mugurași

(culegere de creație literară oltenițeană)

Vol. al- XI-lea

Coordonatori

Nicolae Mavrodin / Silviu Cristache

4

Editura pim, Iași, 2015

Coperta – Florian Sofian

Tehnoredactare --– Silviu Cristache

Editura Pim

Editură acreditată CNCSIS – 66 / 2010

Șoseaua Ștefan cel Mare și Sfânt, Nr. 4, Iași – 700497

Tel: 0730.086.676 ; Fax: 0332.440.730

ISSN

©Această lucrare se află sub legea dreptului de autor.

5

6

In memoriam – ION BUCIU

În urmă cu aproximativ două luni, a plecat dintre noi, unul din cei mai mari nostalgici ai locului, unde și-a desfășurat activitatea, până la pensionare. Ion Buciu, născut la 25 decembrie 1929, a fost tehnolog în cadrul Șantierului Naval Oltenița, bucurându-se de încrederea colegilor săi de muncă. Atât de mult a iubit acest loc de muncă, încât la vârsta de 80 de ani, a scris o carte, intitulată ”Aici e viața mea”. Într-adevăr, cele relatate în această carte, arată atașamentul acestui om față de această unitate constructoare de nave. Acest om, și-a dedicat întreaga viață, acestei citadele a Olteniței, navaliștilor și celui care a condus destinele unității, mai bine de 40 de ani, inginerul Ion. V. Cristea. Ion Buciu a fost un spirit ardent, un om care a vibrat ca o coardă de vioară, atunci când se vorbea despre semeni săi, care lansau nave la apă, pe bandă rulantă. A participat la multe acțiuni culturale de la lansări de carte, simpozioane și până la spectacole de mare amploare. În ultima perioadă a vieții sale, fiind țintuit la pat, n-a mai putut să participe la manifestări, pe care le-a dorit mereu. A fost un reprezentant al cenaclului ”Ramuri , Muguri și Mugurași”, publicând si în două numere din Antologie. Dispariția fizică a lui Ion Buciu a lăsat un gol imens în viața social și cultural a Urbei noastre. Îi vom păstra o vie amintire și recunoștință pentru tot ceea ce a făcut.

7

8

In memoriam – GHEORGHE GLODEANU

Întotdeauna, când primești o veste proastă, nu poți să nu te închizi în turnul de fildeș, reflectând la persoana, care a dispărut dintre noi. De-abia atunci, când nu mai este, îți dai seama ce personalitate avea acest om. Este cazul doctorului în sociologie, Gheorghe Glodeanu, o personalitate și adulată de mulți, dar, și contestată de unii compatrioți de-ai noștri. Când te întâlneai pe stradă, și într-o locație, unde se desfășura un eveniment politic sau cultural, cu acest om, era imposibil să nu vibrezi din toată ființa ta. De ce? Fiindcă, personalitatea domnului Gheorghe Glodeanu, îți impunea acest lucru. Era o persoană care-ți provoca un sentiment puternic, parcă trecea un șoc electric prin întregul tău corp. A lăsat în urma sa o soție îndurerată, o fiică realizată profesional, fiind prim violonist și profesoară la Academia Regală de Muzică din Bruxelles. A scris zece cărți, toate cu conținut politic, care sunt un rechizitoriu la adresa regimului instaurat în România după 1989. Ultima sa carte, publicată al Editura Pim , de la Iași, cu un titlu premonitoriu, ”Încotro?”, poate fi testamentul pământean al lui Gheorghe Glodeanu. Încotro se va indrepta sufletul acestui om, care timp de 26 de ani, a căutat să explice confraților săi, că evenimentele din decembrie 1989 n-au condus România către o direcție bună, prosperă, ci, spre un colaps social, politic și economic. Încotro, domnule Gheorghe Glodeanu? Care va fi direcția pe care o vei urma? În orice caz, Oltenița, Călărașiul și Slobozia își vor aduce aminte de cel care a condus politic si administrativ aceste municipii. Să-ți fie somnul lin, domnule Gheorghe Glodeanu!

9

Prefață

Cea de-a unsprezecea culegere de creație literară oltenițeană, care vine sub auspiciile toamnei va avea o configurație nouă. În primul rând, au trecut apa Styx-ului, doi valoroși cenacliști, decanii de vârstă. Este vorba de Ion Buciu și doctorul în sociologie, Gheorghe Glodeanu. Lor, le vom dedica pagini, într-o rubrică, pe care o vom introduce în acest număr, care se va numi ”În memoriam”. Plecarea dintre noi, a acestor condeieri a lăsat un gol imens, atât în inimile noastre, ale colegilor de cenaclu, cât și în creația literară oltenițeană. În numărul de față al Antologiei, vor fi apariții noi, este vorba de profesorul Marian Gheorghe Mavrodin, prezent cu câteva povestiri de factură satirică, pe care le-a scris, inspirat de întâmplări din copilăria și adolescența sa. Se vede o stăpânire a tehnicii dialogului, lucru care nu este la îndemâna orișicui, dar și sarcasmul din scrierile sale. O altă apariție, de data asta inedită, considerând că profesorul Marian Gheorghe Mavrodin a mai apărut și în numărul anterior, este al elevei de la Liceul Tehnologic ”Nicolae Bălcescu” , Elena Violeta Sandu. Prezentă cu poeme, care prin conținut și tematică evidențiază vârsta adolescenței, Elena - Violeta Sandu, va fi o apariție așteptată, care va trebui să confirme din punct de vedere creativ. Și în acest număr, decanul de vârstă al cenaclului ”Ramuri, Muguri și Mugurași”, profesorul Florian Sofian, ca

10

de fiecare dată ne încântă cu poeme caracteristice omului nemulțumit de evoluția societății românești, după sângerosul decembrie 1989. Sarcasmul de care dă dovadă Florian Sofian, în poemele sale, îl așează în galeria poeților satirici, care ”biciuiesc” societatea ”crudă și nedreaptă” cum o numea Eminescu. Doamna Dobrița Spirea, rămâne fidelă stilului său, atât în poezie, cât și în proză. Tematica ecleziastică rămâne predilectă în creația doamnei Spirea. Mai tinerii noștri colegi, Viorica Ruse - Zorojan, Silviu Cristache, Liviu – Andrei Dobre, Alexandru Drăgan și Camelia Șerbu sunt și ei prezenți în paginile acestei Antologii. Un lucru este demn de remarcat, trecerea lui Liviu – Andrei Dobre, de la trepta cea mai fragedă, aceea de ”muguraș”, la cea de ”mugur” de creație. Urăm celor prezenți în paginile acestei Antologii, o viață literară cât mai lungă și mai prosperă!

prof. Nicolae Mavrodin

11

Mugurași

12

13

CÂND GÂNDURILE SE AMESTECĂ Când gândurile noastre se amestecă, Se naște un vis comun, Un entuziasm nebun A două perechi de buze Ce-și așteaptă chemarea. Dorința ta se dă de gol… Ca un copil în fața lui Ferrero Rocher. Nestăpânirea ta mă face să vreau să mai aștept. Îți testez răbdarea. Așa pătrund în tine fără să te ating. Îți modelez buzele odată cu timpul, Ca ceasurile lui Dali.

14

PSIHEDELIC Când intru în visele tale, Simți un parfum pe perna ta… Și-ți pui o singură-ntrebare: De când te tot trezești așa?

15

VISUL UNUI ȘORICEL!

Fără primă la dresaj, A intrat brusc în sevraj, Fără hrană și masaj, A și prins puțin curaj. Fără să mai stea pe gânduri, Acrobat la mers pe scânduri, A furat rapid o cheie Și-a deschis ușa ideii, Din ce în ce mai dornic, Ca să plece de la circ, Și așa puțin răcit, Într-un loc mai fericit. Ieșit din cușca de fier A privit în sus, spre cer, Noaptea fiindu-i fidelă, Cea mai bună parteneră. Stelele sclipeau mărunt, El era obosit crunt, Însă drumul foarte lung, Era un bilet de duc’. Chiar de fulgeră și tună, Destinația-i pe lună! Pașii lui atât de mici, Botul bleg și ochii-nchiși, Dădeau nopții o-ntristare, Însă din neant apare, Dând doar semne de-ntrebare,

16

O simplă stea căzătoare. -Pare că s-a rătăcit, Pe pământul zăpăcit, Însă eu cu ce-am greșit, De sunt singur si lihnit? Poate că dorința-i mare, Dar vreau ceva de mâncare! Deodat-o voce răsună Din direcția nocturnă: -Dorința se va-mplini, După ce te vei numi! -Sunt atât de abătut, Mulțumesc enorm de mult, Majoritatea îmi zic Șoricelul de la circ! -Ce-ai dori tu de mâncare, Domnule cu coadă mare? -Am plecat la drum, în zare, Evadat din închisoare, Fără tehnici de-apărare, Urmărind indicatoare! Poate că-s interstelare Pentru visul oarecare, Dar când văd luna cea mare,

17

Cașcaval vreau de mâncare! -Nu mai bine pleci pe lună? Nu-i așa de rău cum sună! -O rachetă de-aș avea, Toată luna-ar fi a mea? -Sigur, domnule botos, Mustăcios și-aventuros! Dorința se-nfăptuiește, Noapte bună, hai, zâmbește! Incântat că poate-poate Vis devine-realitate, S-a lăsat încet pe spate Renunțând ușor la fapte. Cerul s-a deschis deodată, Dând ochilor loc să vadă, Cum coboar-o minunată Rachetă de ciocolată. Șoricelul nostru drag, A primit ce a visat, Ochii lui sclipeau a zahăr, Cristalini în raza lunii, Gura saliva a miere, Iar mirosul, cum spun unii, Nu-l înșeală niciodată, Luna va fi ocupată, Dominată și mâncată,

18

Poate ștearsă de pe hartă! Simțurile-i obosite Deveniseră orbite, Parcă totul se schimbase, Starea îl acaparase, Dup-atâtea bețe roase, La cinci stele-s alte clase! Lungit și lăsat de șale, Și-a dat seam' că stă pe moale, Ca pe pernele luxoase De la PetShop-uri de rase. Și-ntorcând capul greoi Spre o baltă de noroi, Brusc tresare un strigoi, Silvester de la gunoi. E tot slab și mititel, Însa e un motănel. Stă mereu la trei păzește Ca să prindă și el pește Când mai vine câte-un om, Să arunce câte-un somn! E simpatic aiuritul Și își linge des boticul. Cate-odată mult și bine Așteaptă pe la ruine, Să mănânce chiar și-un os, Fiindcă osu-i sănătos!

19

-Stând circarul confortabil, Părea foarte adorabil, Însă strada te învață Să fii cu un pas în față. Dragostea-i un jaf armat, Dar îmi trece prin stomac. În viață n-am ce să fac, Sunt și singur, și sărac. Nu îmi pun prea des dorințe, Dar muncesc și dau sentințe! Șoricelul e pe lună, Nu-i așa de rău cum sună!

20

ASEDIATA Aici e o zonă interzisă de lume, S-au făcut multe crime Și nu știe nimeni cât sânge A curs și cât va mai curge. Mereu mă tot cenzurez, de mii de ori într-un text. Sunt eu prea greu de-nțeles și de-aia cauți în dex? Acum orice pretext mi se pare grotesc Și de-aia tot evadez în vicii să te găsesc. C-am iubit pur și simplu, printr-o întâmplare, Când ochi fără vină priveau doar raze de soare Și-am crezut că focul este nesfârșit, Și-am greșit înc-odată, și n-am reușit Să trec peste timp, Fericirea-i un schimb. Dar merg înainte, tu nu înțelegi. Nu vezi în cuvinte și uiți cine ești. Probabil că arde dorința în tine, Când fostul decade, te-ntorci iar la mine. Și propia-mi ură se naște din cruzime,

21

La poarta de metal văd doar chipuri străine. Ești unicul vis transformat în abis Și trupul pe care cândva l-am atins… Ești ceața care mi-a închis orizontul, Atât de șarmantă când spui că sunt totul… Nu cred în minuni, ajung un ecou, Adorm iar pe spini și vreau să fac rău; Căci Don’ Cupi nu-ți mai dă speranțe Și de-aia războiul se măsoară în gloanțe.

22

NOPȚI DE NEUITARE Adorm la miezul nopții, Visez la și-un minut, Mă las în voia sorții, Ecou de risc absurd… Te-aștept în locu-n care Ne-am mai văzut cândva, Zadarnic gând tresare Mereu în lipsa ta. Și doare sentimentul, Chiar dacă e o stare, Acoperind trecutul Cu nopți de neuitare. Poate că văd viitorul, Acum inexistent, Sau poate cad în golul Din mine, permanent.

23

Dzv

Am furat cheia gândului nesigur, Uneori e mai bine să fii singur. Alteori e mai bine să riști, Riscul e salvarea unor ochi triști. E vorba de riscul calculat, Al unui trecut abandonat. Nu spun să te las în seama mea Spun să te lași în seama ta, Iar seama ta să se lase în seama mea, Acoperind teama de abis Cu rana unui roșu aprins. Când fug la nesfârșit de mine, Eu alerg să evadez în tine, Și să produc o erupție vulcanică. Dincolo de groază și panică. Să trec granița bunului simț, Să-ți fac realitatea vis și visul realitate, Ajungând pe teritoriul trupului tău, Fără viză sau cartelă de metrou. Să ancorez undeva departe, În apropierea sânilor tăi în noapte, Și să-ți scufund lacrimile în pământ, Treptat-treptat evaporând Orice traumă a durerii Până la punctul de topire al plăcerii.

24

25

TE IUBESC ȘI TE-AM IUBIT

Te iubesc si te-am iubit De la apus, la răsărit, Pe ploaie, pe vânt, Chiar și cu aripile la pământ. Acum, unde ești cu inima mea? Ai plecat și nu te mai pot vedea. Ai fost tot ce mi-am dorit, Dar tu, visul mi-ai năruit. M-ai lăsat fără cuvinte Ascultă-mi inima, nu mite, Te iubeste cu adevărat, Însă tu, chemarea i-ai ignorat.

26

PRIMA OARĂ

Îți mai amintești când ne-am văzut prima oară, Eram în prima zi de liceu, Iar inima bătea in pieptul meu Aveam emoții... Nu știam cum vei reacționa Bine sau rău? Îmi vei zâmbi sau mă vei ocoli Pășisem pe poarta liceului cu speranțe mari Un nou mediu, noi prieteni, o nouă poveste, Să las în spate si să trec peste. Aici, te -ntâlnisem pe tine... Erai acolo singur, confuz în mulțime. Uitându-te în jur pierdut, Dar, într-un final ne-am văzut Nu prea ne-am recunoscut Inima imi bătea tare în preajma ta Păcat, nu știam ce va urma.

27

TATĂL MEU

Iisuse, Domnul meu, Ai fost lângă mine când mi-a fost greu. Mă voi ruga la Tine mereu, Fiindcă, Tu ești Tatăl meu. Ai fost acolo când aveam sufletul dus, Rupt și de durere răpus, Te-ai uitat la mine de sus, Și mi-ai spus: ”Nu fi tristă, fiica mea, Sunt aici, în fața ta, Și tu ești copilul Meu E datoria părintelui să-și ajute copilul la greu Voi fi lângă tine mereu”.

28

SCRIU

Scriu de singurătate Scriu in fiecare noapte Scriu de câte ori imi aduc aminte de tine Scriu pentru că s-a rupt o parte din mine. Scriu de fiecare dată când te zăresc, Scriu de fiecare dată când zâmbesc Scriu când sunt fericită Scriu atunci când mă simt iubită. Scriu de fiecare dată când plâng Scriu când la disperare ajung Scriu când lângă tine vreau să fiu Scriu chiar si atunci când e prea târziu.

29

DULCEA ARMONIE

Dulcea armonie, Parcă reînvie Totul e o fantezie Pentru inima pustie, Dar, încă zglobie, Care vrea din nou să fie, Vie și plină de nostalgie, Ai distrus dintr-o prostie Iar acum, regrete-o mie, Tu ai lăsat-o atât de pustie O dulce armonie...

30

VREAU CA TU...

Vreau ca tu, Să fii prezentul și viitorul meu, Să fii lângă mine La bine și la greu. Să nu mă lași să mă prăbușesc, Îngerul meu. Să fim împreună mereu, Chiar dacă va fi greu O să ne adaptăm În viață trebuie să avem Un scop și un motiv Pentru care să luptăm. Chiar dacă vor apărea probleme Ne avem unul pe altul Nu avem de ce ne teme.

31

LUNA PARE ATÂT DE FRÂNTĂ

Luna pare atât de frântă, Inima in piept mi se frământă Sunt atât de departe de tine, Știu că îți este dor de mine. Suntem separați pentru o perioadă scurtă Dar, totuși, atât de cruntă, În curând ne vom revedea, Și-ți vom urma calea. Voi alerga în ale tale brațe Calde si pline de speranțe Cu zâmbetul plin de fericire Și inima plină de iubire.

32

JURĂMÂNT

Iubirea ce ți-o port, E jurământ, Tu ești ingerul meu, De pe acest pământ. În fiecare noapte, Eu te am în gând Băiatul meu sfânt, Ești talismanul meu norocos, Tu, ești tot ce am eu mai frumos.

33

ÎNGER FRÂNT

Acum sunt un înger frânt, Cu aripile la pământ M-ai lăsat să cad în gol, Dar, rămân nemuritor. Supărarea te apasă, Inima mea sfioasă, Vrei să pari nepăsător Pe dinăuntru simt că mor. Nu voi mai putea zbura, Până nu-mi repar inima Te rog, ascultă acest sunet asurzitor, E inima mea, ce strigă după ajutor.

34

Muguri

35

36

ALIENUS

O idee suferă, moare și renaște, Dar, în cele din urmă, ajunge artă. Știi câtă trudă se poate cunoaște? Operă de puf, cine o să creadă? Arenă, dimineața și primul gând, Sunt gata să te sărute luptând. Acceptarea unei dureri e necesară, Grea, depășind simțuri de fiară. Culeg lacrimi, și vreau să plângi, Nu te ascunde, să nu cumva să fugi. Precum un burete țin sentimente, Și încerc să îndepărtez simple pete. Se zbat rafale de ură, multe încercări, Alancer, eu observ ce tu ignori... Și aș vrea să înțelegi ce am de spus... Sau, o să percepi ca fiind Alienus.

37

ALTĂ ZI

Fiecare zi induce altă stare, E una din poezii ce aprinde culoare. Răsăritul învinge un apus, E schița cuvintelor ce s-au spus... Versurile sunt faptele noastre, Figurile de stil vin din acorduri de emoții. Evităm punctuația cu toții... Căci ne este teamă de alegerile noastre. Și câte amintiri vechi și noi, Prin câte trece unul pentru amândoi... Din călimară lacrimi fericite, E umbra ultimelor, dar primelor, cuvinte. Căutăm infinitul, poate iubirea... Pe parcurs ne amăgim cu false senzații, Nu ascultăm de noi, ci de alții; În ultimul ceas, sfârșitul sau nemurirea

38

CU NIMENI LA MASĂ

În capăt de masă, privind locurile goale, sunt eu. E un festin pregătit atent, într-un spațiu elizeu. Ochii se bucură, dar mâinile se lovesc de zidul hialin, Deodată, în jurul meu, alte personalități, gând pueril! Încerc să înțeleg divina secundă de paralizie... Și totuși, nu reușesc, prins în acest studiu de alchimie. Toți cei de aici au chipul meu, dar arată diferit. Mă gândesc că am adormit și visez din zenit... Copilul naiv, tânărul îndrăgostit și înțeleptul bătrân, Nu ajung la consens, iar vorbele se prefac în scrum. Un bilețel opuscul dorește a exhuma amintirile, Deși timpul este mesager și mercenar, pierde toate clipele. Domn sobru, asemeni unui aprig jurist, desfid realitatea. Clipesc, sunt tot singur, mai zâmbește doar noaptea. Ce-a fost precedent, a dispărut, precum vechiul Xantos... Cu nimeni la masă, doar eu cu mine am fost..

39

ÎNȚELES GREȘIT

Zâmbești și vrei să-mi citești gândurile în cafea, Noapte fără miere și amară la fel ca ea... Vezi pe furiș că nu sunt ceea ce credeai, Meditezi și realizezi că singură te mințeai. Și tot trec printre suflete moarte prea devreme, Adun fapte bune, păcate și probleme... Când inima îmi e dată în chirie, fericire, Străbat orașe și suburbii pentru iubire. Crezi că mă cunoști, și nu vezi iluzia, Când zâmbetul meu îți provoacă confuzia, Și aproape că ai citit totul sau nimic, Dar nu m-ai ghicit, ai înțeles greșit.

40

MURMURUL

Răsună grav, de neoprit, Și totuși rămâne neauzit... Zguduie precum tunetul, Murmurul, murmurul... Al soldaților ce-au murit, Al amintirii ce-a devenit. Al îndrăgostiților ce-au rănit, Al zâmbetului ce-a suferit. Mă smulge, rămân nedormit, Și pierd ce nu am, gândul... Necunoscut... l-am întâlnit... Dar tu nu auzi murmurul...

41

PĂȘESC CĂTRE NECUNOSCUT

Vântul mângâie florile de salcâm, Iar valul lovește malul acum... Am privire de cățeluș trist și uitat, Dar sunt cal sălbatic, galopez agitat. Drept prin viață, o țintă prea neclară, Și aștept ceea ce nu o să apară... O mână de nisip îmi este gândirea, Încerc să iubesc, redefinesc nemurirea. Privesc timpul, iar e oră fixă și instabilă, Știu că nu știu ce urmează să vină, Umbra unei fantome trece prin frunziș, Cumpără-mi inima, dar lasă și bacșiș. Oare, la acea stea mai pot ajunge? Sau... distanța mă va înfrânge? Lumina felinarului este asupra mea, Pășesc către necunoscut, e urma ta.

42

SUFLETE

Suflete, ce dureri ascunzi tu? De ce nu lași mângâierea să te atingă? Filozofezi și nu vezi cât e de simplu, Căci doar adevărul o să învingă. Rodul lanului bun se află la final; Când în sita timpul, proces imparțial, Sufletele mari rămân, cele mici cad... Căci atârnă greu și cel mai mititel păcat. Însă mulți nu vor trece nici primele vămi, Și nu se vor bucura de minunatele zări. Ferice de cel ce se roagă în mijlocul furtunii, Căci, încrederea sa, nu aparține lumii. Pentru un singur suflet blând și curat, Un întreg popor e nevinovat și apărat. Suflete ești avere nestemată... Căci abandonezi totul către lumea cealaltă. Suflete, vindecarea ta este în lumină

43

44

VIS TĂLMĂCIT

Aseară, avui un vis în care, Pluteai pe ape de izvoare. Și tot pământul deodată Se-amesteca cu apa-nvolburată. Priveam mirată a lor unire Ce reflectau razele lunii. Așa se-ntâmplă și-n iubire, Nu pot simți decât unii. Plutind pe țărm, eu am rămas, Înconjurată doar de maluri. Cântând cu Universul într-un glas Nu-mi trebuiesc planuri și lauri. O briză ușoară în noapte, Venită de pe nu știu unde Mi-a spus ceva ușor în șoapte, Și m-au trezit valurile ude. Pământ ți-am fost și tu izvorul, Din dor aprins veni iubirea Malul tu ai fost, eu dorul, Iubirea ne aduce fericirea!

45

ELEGIE

Scriind acum o elegie, Să-mi treacă din dorul greu, Cuprinsă sunt de melancolie Că nu te văd mereu. Visând acum la tine Cu ochii larg deschiși, Te văd plângând cu mine Și suntem tare triști. Vorbesc cu tine acum În gând și-n a mea minte. Apari în nor de fum, Îngerul meu cel cuminte. Elegia îți citesc ,cu patos și cu foc Ascultăm un imn îngeresc Și două inimi se unesc Se unesc pe vers de elegie Pentru aici, dar și-n vecie!

46

ENIGMĂ

De mâine, tu, enigmă ești, Aici, eu te voi aștepta Să văd realul, nu povești, Mereu să aud vocea ta. Nu știu de ai să vii Ca să îmi spui cum ești, Gândul la tine imi va fi, Prietenul meu din povești. Enigmă dragă, te-am găsit Așa cum doar tu ești, Îți spun că te-am urmărit Dar asta simți, nu nimerești.

47

ANOTIMPUL IUBIRII

Este înnourat...și o să plouă Printre lacrimi de iubire. Ne-a venit rândul și nouă La stropi de fericire. Trecură clipele degrabă Fără să întrebe cum; Anotimpul având treabă, Printre licurici pe drum. Însă ei ne-au dat Și nouă din lumină, Prin anotimp am alergat Zvâcnind cu inima plină.

48

ÎNTOARCERE

Toate venit-au de aseară Să-mi spună o veste, Gândul și vântul de vară Și tot ce-n natură mai este! Întrebatu-m-a vântul de tine, Nu am știut ce să-i răspund El s-a întors la mine Și ai rămas oftând ! Vântul ce s-a întors degrabă Eu l-am oprit la mine, Și dacă iar mă întreabă O să-l trimit la tine! Să te aducă zburând Pe aripi să te poarte Să te întorci iubind Cealaltă jumătate!

49

AM PLECAT

Am plecat cu dorul, Dorul de venire O să trag zăvorul Să rămân la tine! Nimeni să nu mă găsească Vreau să adorm frumos. O să-ți fiu mireasă, Și-am să scriu duios! Am plecat, nu regreta Să m-aștepți numai pe mine, Voi veni cu toată inima Să rămân veșnic cu tine! Vei fi cel mai fericit Om din Univers Visul că ți l-ai trăit Și că m-ai ales!

50

SĂ ZBORI

Să zbori la Lună, Ca să îți spună: Cât te iubesc – Nu te găsesc! Să zbori la Stele Să-ți spună și ele, Ce greu îmi este Fără poveste! Să zbori la Soare Să se coboare Peste mine, S-ajung la tine! Să zbori la Nori Să-ți spună și ei Că plâng mereu, De dorul tău! Să zbori prin Vânt Cu adieri ușoare, Prin ploaie cu cânt Și gândul să zboare! Să zbori prin Lumină

51

Să vii așa drag Cu cald în inimă Te-aștept mereu în prag! Să zbori! Eu am Zburat...

52

EȘTI AȘA

Ești așa frumoasă, Cum rar am întâlnit Te-am visat o viață Și iată c-ai venit! Ești așa gingașă, Ca o albă floare. Eu te vreau mireasă, Ești a mea culoare! Ești așa de blândă Și mi-e dor de tine Soarele să-ți spună Vreau să vii la mine! Ești așa ...unică Și atât de bună, Ca o rază mică Ce nu vreau s-apună! Ești așa firavă Că îmi fuse teamă Să nu mă respingi în grabă Vai, cât îmi ești de dragă! Ești așa cum am visat

53

Toată viața , mea. Te-am găsit, te-am căutat Ești iubita mea! Ce bine că ești Și că mă iubești Ești așa cum doresc Și da, eu te iubesc! Ce bine că, Ești așa... Iubita mea !

54

DE UNDE?

De unde ai venit, Bucuria mea cea mare? Tu știi cât sunt de fericit? În lume ești făr-de-asemănare! De unde ai atâta bunătate, Iubirea mea curată? Tu știi că ești cealaltă jumătate, Ce are dragostea adevărată? De unde vine atâta gingășie, Tu știi că te aștept de-o viață? Ființa cea mai dragă mie, Ai buze pline de dulceață! Gura este miere toată Și te-aș săruta mereu! Cum să fac să îți arăt odată Că tu ești Universul meu?

55

TU , IUBIRE VINĂ!

Tu, iubire vină În colțul meu cel sfânt, Vino și m-alină Ca nimeni pe pământ! Iubirea vină n-are, Nicicând ea n-a avut Și nici în lume asemănare De când e pe pământ! Tu, iubire vino-ncoace Nu te mai grăbi, Ți-au sosit niște soroace Și te-ndeamnă a iubi!

56

TREZEȘTE-TE!

Trei ceasuri sunt acum Te când te tot aștept, Șez la răscruce de drum Pășind spre mine, vii încet. Liniște...adiere de vânt Pași molcomi plutesc. Spre mine vii tremurând Vai, ce mult te iubesc. În taina rece a nopții Ființă dragă și plăpândă. Trezește-te și lasă-te în voia sorții Cu inima de dragoste flămândă!

57

ÎNTR – O ZI

Într-o zi, te –am cunoscut Vai, ce zi frumoasă! De atunci , eu nu pot să te uit, Iubita mea, din flori aleasă! Într-o zi...nu am știut Că pot trăi și chiar muri, Am înțeles făr´ de cuvânt Ce doar în cărți puteam citi! Într-o zi ...din nou te-aș revedea Că tare dor imi este Și-atunci, iubita, draga mea, Te-nchid la mine în poveste!

58

59

CU CREIONUL PRIN BUCUREȘTI

Bucurestiul documentelor avangardist armonioase Eforturile alcătuire, legendele, producția țării, a spațiului, Bucureștiul cu tramvaiul din pământ, în civilizație; Domnitorul menționat, păstrând farmecul din septembrie Capșa, arhitecți ținuți pentru stilul Art Deco. Sunt unele imobile, care urbanistic vorbind, Erau odată hoteluri, ce dispar din hrisoave. Palatele interbelice, o cafea, imaginile muzelor, Istoria amenințată de veacuri. Calea Victoriei, fotografiile cu tineri. Dispar tradiții, o parte din piețe, Doar modernizarea electrică a devenit străină; Bulevarde care au scris vechea cronică apuseană Prosperitatea datorată unor boieri van Saaven Experiențele lui Horia Creangă, rămân in picioare, Până la monumentalizarea unor clădiri importante, Care, sunt păstrate intr-un block-notes, Uzinele Malaxa au fost neprevăzute.

60

ARHITECTURĂ

S-a construit buricul generației necondiționate, O cursă de perioade, pierdute din temelii. Epopeea schimbării majore, încă vie, va ajunge alături de practică, Date din pământ, uneori, au incitat, anii ´30. Un arhitect olandez, care,din preistorie, va construi planurile edificiilor, Prezintă altfel de texte istorice, despre obiectele cercetate; O clădire, din 1929, păstra, ca multe altele din Capitală, Materiale pe care imaginarul să le completeze, În timp ce, ceea ce era de drept al nostru, Ne va fi descris, în mod natural, în 1970.

61

DINOZAURUL DIN INTERIORUL BECULUI

As plonja prin emigrare în interiorul globului de sticlă al becului. mi-as face un grătar din filamentul de wolfram pe care mi-as frige dinozaurul T-rex primit mostenire de la tata. Perfectiune a formei de para a fost calculata ideal, tocmai pentru a-mi permite mie cum să-mi prepar la gratar sărmanul dinozaur lăsat de izbeliste. Din zenitul sticlei, Edison imi zâmbeste: Nu ai curent ! Si uite asa, a scăpat de la moarte Al meu dinozaur.

62

Ramuri

63

64

ALICE

Vezi, timpul rupe iar fâșii din mine Și tu vrei să te sprijin ca să plângi, Și-aș vrea să scriu trei vorbe despre tine Dar mama-și pierde vocea. Norii lungi Lumina și-o prefiră la-ntâmplare, Vioara toamnei iarăși s-a pornit, Ești minunată când ceva mă doare, Doar tu-nțelegi că vocea mi-a pierit. Trei vorbe-ți spun...trei praguri sunt pe lume... Când te-ai născut și-ai înflorit boboc, Ai prins culoarea celui mai scump nume, Și ochi din toți castanii plini de foc. Tu știi primi și dărui iubirea, Tu ești frumoasa multelor iertări, Când norii lungi astupă omenirea, Rămâi frumoasa multor întrebări... Vezi, timpul rupe iar fâșii din toate, Iar umărul pe care-ai vrea să crești, S-a năruit prin labirinturi poate, Și ai puterea-n totul să răzbești....

65

CARUSEL

De sus, din vârtejuri, Când vântul mugește, Ca lupul spre lună, Mă uit către tine, Cu-ncetul descrește Iubirea nebună, Găsește prilejuri Să urle câinește. Și-mi vine, de tine, O veste mai bună, De sus, din vârtejuri... Apatica lună... Ca moartea pândește Că totul e aer, Că totu-i o roată, Când vântul mugește, Păcat să nu vrei, Iubirea în vaier, Minciuna în gloata, Ah, luna-mi descrește, Rotind ochii mei...

66

CE AMINTIRI

Ce amintiri imi stau acum mai bine? Ce mi s-ar potrivi-ntr-un ceas final? Fărâme de la masa mea cu tine, Sau lecții despre un amor banal? Ce amintiri îmi pică precum ceara, Când arde rugul tău la căpătâi? Când îmi tămâie vântul seara, seara, Și eu îți spun că vreau să mai rămâi... Desprinde-mă, iubire, de la tine, Ce amintiri s-ar potrivi s-aleg? Din care cioburi aș lipi mai bine, Iubirea ta de care mă dezleg...

67

CU CÂT

Cu cât citesc mai mult, Mă-ndepărtez de tine, Tu plângi și nu te mai ascult Și vine primăvara, vine... Cu cât nu dorm, ascult Ca-n patul meu cresc lotuși Și curg cu ei ca mai demult, Și vara vine, totuși... Cu cât mă-ndepărtez De locuri, drumuri și-ntrebări, Tu plângi, eu râd că te visez Ca pe un punct printre chemări...

68

FLORI DE CÂMP

Flori de câmp, mărunte gânduri, Înverzite-n părul tău, Parfumează printre rânduri, Flori de câmp...păreri de rău... Mușețeluri parfumate, Ochii ți-i umbresc cărunt, Macii dragostei furate, Răbufnind în sânge crunt... Soare picurat în câmpuri, Plini de rapsodii de cuc, Mă răsfiră printre timpuri, Nu-mi dau voie să mă duc... Tu te-ntinzi cât ține-o zare, Ca un cer de mușețel, Dorul nostru-i mult prea mare, Mi-e amar să gust din el...

69

ÎNTREB

Tot întreb de tine-n vară, Prin fânețele cosite, Pe sub lanuri adormite, Brumărite-n miez de seară... Dimineața întreb iară... Dar în locul tău, iubire, Îmi răspunde într-o doară, Câmpu-ntins de nemurire, Vara-n spicul ei subtire Aurind într-o chitară... Doar grăunțele luminii, Strecurate printre gene, Dau speranța rădăcinii, Unui dor țesut alene, Și-mi răspund țepos...ciulinii...

70

MIRACOL

E-un miracol ziua asta, Căci mai pot să te mângâi, Încă mai răzbesc prin soare, Și-ți spun încă ...mai rămâi... Prin perdele de verdeață, Clipele-nfloresc de dor, Mi se-ntinde-un gand de viață, Te aștept și vreau să zbor... Te aștept în ploi de soare, Ce se-ntorc la căpătâi, Fericită ziua-n care Îți pot spune iar...rămâi...

71

PE COVOARE

Desculță, pe covoare, pe-a dorului cărare, Când cade frunza-albastră din cerul obosit, Mă plimb mușcând din mărul ce mi l-ai oferit, Și-otrava lui mi-e bună și setea e mai mare... Și-n despletirea umbrii și-n goliciunea serii Se scurge tinerețea-ntre ziduri, pe podele, Aud privighetoarea cum orchestrează merii, Aud privighetoarea cu dorurile mele... Desculță, pe covoare, sub borte de lumină, Printre oglinzi, se joacă în aur trupul meu, Mușc dintr-un măr otravă și gura ta străină, Aud privighetoarea prin gratii tot mereu... Și-naltele tavane de lună ceruită, Mă tot despart de tine,tu nu privești spre jos, Acolo unde cerul devine chiparos, Acolo unde noaptea mă prinde despletită...

72

SATUL

Copile-i noapte-adâncă- în satul meu sărac, Abia-ndrăzneste cerul să-l legene c-o stea, De-aș plânge-ar râde bezna, nu stiu ce să mai fac, Căci tot la fel îmi plânge, săraca, dragostea... Săracul sat și bunul și prea tăcutul sat, Doar el îmi stie cazna, doar m-a ținut la sân, Tot el îmi duce dorul și crucea mi-a purtat, Când m-a trimis în lumea acestui veac nebun. Copile-i dimineață în sărac satul meu, Și câte candelabre pe frunte-i strălucesc, Eu sunt un sat și satul adună timpul greu, Când m-a trimis în steaua cu care mă-nvelesc... Îl văd tronând regește pe vastele câmpii Când își prelinge noaptea cântarea de tristeți, Aș vrea să stăm de vorba și de filozofii, Copile,eu sunt satul cu-atâtea dimineți...

73

SCRIE

Moaie-ți pana în poveste Ca să-mi scrii pe corp usor, Pân ́te vor opri aceste Trepte albe-n coridor... Când furtuna minții tulburi Răscoli-va ce-am cerșit, Moaie-ți pana printre muguri Și mă scrie cu sfârșit. Moaie-ți pana în verdeață Să-mi dai umbra câtă e, Să sfârșesc dis-dimineață Într-o verde dragoste...

74

VECHEA DRAGOSTE

Vechea dragoste...osândă, Mi-o vestesc albaștrii zori, Jalea lor e vara blândă, Cea cu struguri visători... Vechea slova murmurată, Iau cu mine-n ultim drum, Prin regrete strecurată, Pe sub crengile de fum. M-or ucide rândunele, Gângurind și săgetând, M-or cuprinde gălbenele, Peste pajiști cugetând, Hei, mă voi lăsa spre vară Mor la pieptul soarelui, Dintr-o ultimă chitară, Sorb puterea timpului...

75

VINUL SINGURATATII

Nu vezi? Ești beat de vinul Singurătății mele, Încă un an de chinuri Ți s-a sortit morbid... Nu vezi? Coroana ți-e a morții, A gloriei de stele, Încă un ceas din plinul Mormântului lichid... Nu vezi? Singurătate... Însingurare...tânăr... Înc-un moment din toate Te-a împietrit în mers... Eu am uitat de sorții Iubirii sfărâmate., Și-al plânsului pe umăr... Nu vezi? Ochii mi-am șters...

76

SPLENDOARE-N PĂDUREA DE FAG

Urc cu greu în dimineața aceasta, cu o mare apăsare în suflet, pe strâmta potecă de munte , săltată pe alocuri de rădăcini încolocite, surpată uneori de umezeala izvoarelor. Drumul este șerpuit și parcă geme de grohotiș, despicând curajos pădurea de fag și stâci imense pline de licheni... Sub o ploaie de lumină nefirească se împrăștie bănuți de frunziș, uscat, saltă parfumuri sălbatice, ce scoarță de arbori, se ridică vălătuci de aburi denși de parcă muntele bătrân își dă sufletul. De ce mă întorc aici după atâta amar de vreme, n-aș putea să răspund, dar în mintea mea, această revenire izvorăște dintr-un dor nebun, ce nu l-am putut vindeca niciodată. Cred că mă recompensam pentru chinurile de neînțeles ale minții, pentru suferințele permanente ale bietei mele existențe solitare. Ei bine, în această dimineață de octombrie mă îndrept spre cascada ”Urlătoarea” din Bucegi, ca și cum este datoria mea să dau viață trecutului, să regăsesc, prin nu știu ce miracol, tânărul soț, pierdut pentru totdeauna printre anotimpuri...Îi văd ochii deschiși prin mugurii soarelui blând, glasul puternic stârnind ecourile surde ale pereților de stâncă, prezența lui iscată în adâncimea păduriii de fag. Acel tânăr era muntele meu, puterea și siguranța mea. Era dragostea în forma ei pură, neprelucrată – iubirea brută – imnul speranțelor, murmurul înțelepciunii, exaltarea dorurilor... Fac un popas de-o țigară în același loc unde poposisem noi doi, cu cinscisprezece ani înapoi. Era un ciot de fag

77

bătrân, culcat de trăznet, pe care scrijeliserăm nemele noastre, ziua, luna și anul trecerii noastre pe aici. În același moment se porni o ploaie de frunze , liniștită, legănându-și bănuții rotunzi, peste umerii mei, prin părul despletit. Îi primeam binecuvântarea și nu știu cum m-am trezit mângâind literele vechi și durerea bătrână...iubirea devenise doar durere, vid, dezamăgire....”Până când moartea ne va despărți”....”Până când moartea ne va despărți!”. Venea ecoul pădurii adânci și muntele se cutremură din răsputeri. Păsări nevăzute țâșniră din ascunzișuri, speriate , ca și mine...Apoi totul tăcu... În acea clipă fixă de tăcere pădurea de fag deveni mai falnică, muntele îți scutură șalele, se ridicară înebunite păsări mici cât bobul de strugure ce deveniră brusc luminii pe o rază de lumină. Mă simt strânsă în brațe delicat, cu o finețe nefirească: mi-e frică să întorc privirea...În spatele meu, lipit de sus până jos de trupul meu zguduit, respirându-mi după ureche, la rădăcina părului, este el, știu că altcineva nu poate fi și pun pariu că iubirea lui a trăit atâția ani doar pentru momentul acesta. Mă iubește, ce știți voi ce înseamnă balada sufletului pierdut...ce știți voi punctul meu de vedere asupra vieții și asupra voastră din moment ce avem vieți diferite? El a fost sclavul ce mi-a sărutat urmele, paharul de vin ce mi s-a vărsat în poală pe picioarele bronzate și atât de tinere.. Îmi atinge lobul urechii mișcându-mi cerceii bleu, iar limba lui și cerceii cu piatră bleu , înseamnă inceputul jocului de-a regăsirea. .. După cinsprezece ani in care murisem fiecare de atâtea ori, am reînviat cu aceeași iubire, cu același nesaț al trupurilor de formate și batjocorite de timp.

78

Despărțirea și moartea sunt echivalente ca și ziua și noaptea, foamea și setea, frumoasa și bestia...Și tot gândind că suntem glume ale universului și că nu –mi mai incap în piele de fericire, iubitul meu pe care nu-l văd, dar îl simt în splendoarea pădurii de fag, îmi sărută umerii, întârziind în anumite puncte pe care le știa doar el, apoi își petrecea brațele peste sânii mei dureroși în strânsoare și iute saltă de la pământ reîntinerindu-mă în baia luminii de octombrie...”Este ziua ta iubito de peste vremuri, zeița inimii mele, doamna vieții mele...Ridică-te cu puterea munților, cu răcoarea izvoarelor! Ridică-te deasupra abisului omenirii și fii tu însăți, așa cum te-am cunoscut!”. Ei bine, îi simțem forța, emanând colosal în carnea mea, ducându-mi tremurul până-n călcâie...iubitul acesta stiut de ani fără șir era același om teafăr, năvalnic, putin ciudat, nebun și dur, copilăros, sălbatic ca un apaș și uneori naiv ca un copilaș. Datorită lui am urcat prima oară muntele rușinii, al umilinței, al șocului...Pe urmă, cu el alături am escaladat stânci colosale prin iubire, teamă, dăruire până la uitarea de sine...La un timp cuvenit, ne-am pierdut prin lume, prin ipocrizia si nimicnicia ei și-am înțeles că în van sunt toate. Oamenii din jur sunt prea mărunți ca să înțeleagă trăirea, zbaterea și adevărul. Acele cete barbare de omenire, această gloată epidemică ce trăiește doar pentru a mânca și a bea înseamnă boală a spiritului, mers îndărăt, fisuri și crevase largi ale globului planetar. Eu am suferit din cauza lor, am trăit conform normelor proprii și a eresurilor mele. Nu vreau si nu pot să fiu ca cei din gloată. Fiindcă, ei sunt morți din clipa

79

când s-au născut iar eu și iubitul de alături ne-am ridicat din cenușa pădurilor de fag și respiram, ne înălțam și umbream izvoarele. Suntem indestructibili căci el m-a zămislit din idei mărețe, bunătate și decență, milă recunoștință și mulțumire. Eu sunt rodul iubirii iubirilor în splendoarea pădurii de fag.

80

81

MECIUL

În anii ´60 - ´70, duminicile, după-amiaza când se potolea zarva făcută de numeroasele căruțe ce mergeau sau se întorceau de la târgul săptămânal de la Budești, localitate situată la 10 km nord de Curcani, pe valea Argeșului,numeroși localnici se deconectau ”încigând” meciuri de fotbal pe un teren improvizat.

Un asemena teren a fost amenajat la marginea satului, fiind strămutat de mai multe ori și având, desigur, mai multe denumiri. Inițial, fiind amplasat lângă Cocioc (lacul Topilele, un lac de luncă având și această denumire), i s-a zis ”Coada Lacului” , sau ”Coada Oii” – făcându-se referințe la utilizările pastorale ale locului.

Apoi, mutându-se în preajma râului Argeș, pe ostrovul dintre brațele Argeșului, sau chiar pe renie (întindere nisipoasă pe malul Argeșului), i s-a zis pompos ”La Argeș”, ”Renie”, ”Maracana” sau chiar ”Gaugamela”, făcându-se referire la una dintre luptele celebrului Alexandru Macedon.

Bineînțeles, pe terenul improvizat se duceau lupte aprige pentru supremație în sat. Se formau mai multe echipe de 7, 8 sau 9 combatanți în funcție de mărimea terenului ce

82

trebuia periodic să fie curățat de cornaci și îngrășăminte organice provenite de la oile sau vacile ce pășteau în zonă.

Se formau așadar , mai multe echipe care jucau la ”timp” sau la ”goluri”. La ”timp” era jocul de 10-15 minute repriza, iar în caz de egalitate se băteau lovituri de departajare. La ”goluri” câștiga echipa care înscria prima un număr de goluri – de regulă două sau trei.

Terenul, proaspăt curățat de ciulini, scaieți, pălămidă, ”măsline” căprești și alte alea, avea niște limite naturale, unele denivelări, sau era ”treșat” cu sapa, atât cât se putea. Porțile erau confecționate din lemn de salcie sau de plop în fiecare duminică , deoarece erau luate ca trofeu la sfârșitul evenimentului pentru diferite utilizări , de la ”scovergi” de ”talpă” – unealtă de pescuit, până la ”accelerator” pentru cai sau măgari (depinde de tranțiunea atelajului), sau lemn de foc.

Mingea, mândria comunității, a fost procurată din București, de la un meci între Rapid și Steaua, în potcoava Giuleștiului, bineînțeles fără a fi plătită, mulțumindu-i fundașului care o trimisese cu forță spre Podul Grant.

Era din piele, cu șiret care producea oarece neplăceri, când loveai cu capul, numai petice, dar era bună, de câteva ori fiind recuperată din apele învolburate ale Argeșului.

83

Se stârneau discuții inerente,certuri, pasiuni, terminate de fiecare dată cu o împăcare la o bere, un șpriț, sau o tărie, în funcție de anotimp.

Erau si spectatori, ba chiar apăruse si unn comentator de ocazie, Ion Vlad, după cum circula și o zicală:

”Titi Saică antrenor

Ghiță Nachiu Spectator

Ion Vlad comentator”

Ion Vlad comentatorul își lua tacticos microfonul improvizat, un ciocălău (cocean de porumb ) și începea comentarioul într-un ritm alert ce l-ar fi făcut invidios pe Ilie Dobre. :

”Stimați spectatori și telespectatori, transmitem de pe stadionul ”Coada Oii”, unde formația noastră ”F.C. Maidan” înțâlnește pe F.C. Țucal.

Echipa noastră – în echipament tradițional – chiloți rupți în cur și tricouri antijeg are în componență pe următorii fotbaliști: Șaică, Hoaver, Gonaciu, Avrig, Bilie, Căleață, Soborobovski, Steguleț, Cap de Cioară. Pe ceilalți nu-i mai știu , decât pe câțiva ”internaționali”, cum ar fi : Borțosu, Șepălău, Zeamă Neagră, Joacă-n Drum sau Zdrențoiu.

84

Începe meciul, mingea circulă pe traseul Șaică – Bilie – Avrig – Steguleț - Sobolovovski – Cap de Cioară, extraordinar, pe lângă bări. Mă scuzați că-mi întrerup comentariul, căci mi-au intrat vacile-n porumb și vine tovarășul primar Sisoi (porecla primarului, și mi le ia la Obor).

Și așa continua un meci aprig, cu ”de toate” până când se lăsa înserarea, cu discuții, propuneri de revanșă și alte mici ”picanterii” , trimiteri la origine , amintiri de neamuri și multe altele.

85

LA PRIVEGHI

Zi de doliu în numeroasa familie a Mavrodinilor. A murit bâtu´ Oaie Mavrodin , brutar de meserie, care făcuse fla viața lui mii de cozonaci, pâini, lipii, care mai de care mai rumene și cu gust inegalabil, venit parcă direct din spicele de grâu și din pământul reavăn.

- Dumitreee, mă Dumitreee, de ce mă ai murit și m-ai lăsat singurăăă..., jelea bâtica Mița (Dumitru îl chema pe bâtu). - Bre, ai pus cele de trebuință la locul lor, că acuși vine

Popa? - Da fă, le-am pus, da ́ voi ce faceți acu, d-aia am patru

fete? Și începu din nou: - Dumitre, mă Dumitre, m-ai lăsat singură cu o grămadă de copiii ( că avea numa ́șapte copii) - Hai fă Mițo, zise coana Fila, o vecină, să aducem o blană (scândură) să punem pe scaune, că vine lume multă. - Stai fă, așa! Costică, Petre, Culae, veniți mă, de ajutați cu căratul! Feciorii se prezentară fără să crâcnească, așa cum le era obiceiul. - Fănico, Lenuțo, ajutați-o pe Maria la mâncare , fă, nu mia căscați gura! - Dumitre, mă Dumitre, de ce măi ai murit? Cui ne lași măăă?! Aveți fă grijă și de Geta (fata cea mică). Dumitree,

86

mă Dumitree, cine mai face mă pâine și cozonaci ca tineee...of, of, of, și o înneca plânsul.

Între timp, veni și popa Ion, preotul satului, om evlavios, dar cam țăcănit. - Fă, ați făcut aia , ați făcut aialaltă, așa fă, nu stați, ce dracu, zise popa Ion, dând indicații prețioase înainte să citească din cartea sfântă pentru sufletul mortului.

După plecarea popii se adunase lume multă, pe înserat, la priveghi: Mănescu – om cu stare, dar cam cărpănos, Vică, Chivu Colțatu, Buga – om citit, Andreescu, Mitică Duță Tudor Căcău – de meserie pândar, Marin Zeamă- Neagră – fierarul satului, Ilie Damblagiu, ce tăiase coada motanului că-i intrase în strachina cu tocană, Neberez, Rotaru, Glăvan, Ghelmez și mulții alții cu femeile și plozii lor.

Noaptea, rămăseseră câțiva la priveghi, între care Nică Popa, văr cu mortul, Chivu Colțatu – vecin, Petre Popa – ginere și moș Niță – fratele defunctului.

- Băăă, ce om a fost Oaie, ce cozoinaci făcea, începu Nică Popa, ți se topeau în gură. - Da bă, ce e omul, un c...cat, începu Chivu Colțatu, la a nu știu câta ceașcă de țuică, ieri stătea pe prispa cășii, azi s-a dus în p...da măsii, ieri stătea , mânca și bea, azi s-a dus în p..... mea.

87

Hai bă... lasă astea, a fost om bun, ce mai! Din toată sărăcia, dacă vedea un amărât pe stradă îl băga în casă și-l omenea.

- Bă frate-mi-o, bă frate-mi-o! Începu o tânguire moș Nițu. - Bă, ai murit, ne-ai lăsat singuri mai bine mă luai cu tine băăă...că și așa râd ăștia de mine, continuă moș Nițu apropiindu-se primejdios de mult de un nasture neîncheiat de la mâneca mortului care se prinse de pieptarul ferfeniță al moșului.

Acesta simți ceva, apoi cu o zvâcnitură bruscă, îndepărtă această neașteptată apropiere.

- D ́ ădt mi-ești?! exclamă moș Niță. Să știi că m-am supărat, nu mai vorbesc cu tine! și o tuli pe ușă în hohotele celorlați, care uitaseră de ce se aflau acolo.

88

PACHETUL

- Ffiiiuu, ffiiiuuu, ffffiiuuu! - Mai fluieră bă odată că n-a auzit! și relua semnalul binecunoscut. - Bă, plecați bă, f...tu-vă-n tigaia lui Dumnezeu la alde mă-ta, că mai e și de treabă. - Bre, nea Marine, ce te superi așa, avem și noi o vorbă. - Ieși bă Mariene, că iar au venit ăștia, poate mai faceți vreo drăcie! - O, salut, ce faceți fraților? zise Marian zâmbind. - Dă-te mai aproape, să-ți spunem o vorbă. - Ia ziceți mă, care-i șmenul? - Uite mă, a venit Nicu cu o idee genială. Noaptea, în afară de ”Ascunsa”, ”Flori, fete, băieți”, ”Fripta”, nu putem să ne jucăm altceva. - Și? - Și, și! Păi facem ceva deosebit. - Ce mă? Nu mai mă fierbeți! - Mă, Mariane, dacă tu vezi ceva deosebit pe șosea, ce ai face? - Cum ce aș face? Aș vrea să-l iau. - Păi vezi, așa vrem și noi, și punem un pachet pe șosea și să vedem reacția unora care se opresc să-l ia. - Da mă, da trebuie seara , să nu ne vadă ăștia.

89

- Da mă, da întâi îl punem pe zi, așa șto... nu? - Bine mă! Cine e-n gașcă? - Păi, zise Georgică, noi, Nicu, Mihai, Iliuță, Victor, Gigel, Iuli. - Bă, pe Gigel și pe Iuli nu-i luăm, Gigel îi spune lui ta-su și vine ăla cu gura mare și frate-mi-o Iuli ne spune lu´ tata, că e cam tolomac. - Da mă, dr numai așa, de probă. - Bine mă, le dăm o șansă. - Uite mă, ce cutie frumoasă am! - Nicule, de unde-ai șparlit-o? - Am făcut eu rost de ea, de la niște pantofi de firmă. - Da mă, dar cum o punem, așa pur și simplu? - Bă, tu dacă ai un cadou de dat cuiva, îl dai așa: ”Ia bă un cadou de la mine!” ? - Nu mă, îl împachetez frumos, în coală, cu panglică... - Așa vei, mai merge... - Băi vere, vere, ce puneți la cale voi, ah....dr....f...tu-ți și dreguți. - Băi Mihai, lasă gargara, are baba Ghița vreo panglică ceva? - Bă are, da să nui vadă că e baba dracului (baba Ghița fiind bunica lui, hoață, putând râde și plânge instantaneu) - Hai mă, veniți cu ce aveți, zise Nicu, să punem prototipu´ pe șosea.

După o pregătire sumară obiectul era pus pe șosea.

90

- Hai, tule-o , la Alexe-n grădină și să nu ne vadă cineva. Alexe era proprietarul unei case, cam in paragină, chiar

la șosea, cu o grădină imensă, plină de zmeuriș, unde te puteai ascunde ușor. - Stai bă, că oprește ăsta cu ”Trabantu”, hi, hi, hi!

O frână prelungă, un șofer cam oacheș, cu mișcări iuți, instinctive, luă obiectul și se făcu nevăzut.

- Ia uite bă, al dracu´ l-a luat imediat, ce mare șmecherie am făcut? - Da bă, dar cel puțin am văzut cum se face. Mai facem rost de o cutie și punem un troș în ea. - Bă, am eu câteva cutii p ́acasă, în pod. - Bine Giorgio, vino repede cu ele. - Băi nene, dă-i câteva.... - Taci bă, pune-le bine, că i-am aruncat niște vechituri lui maica (bunica), să nu vină să vadă baba ce am făcut cu ”ambalaju” ei. - Bă, hă, hă, f...ți ambalaju și cutia și ah,...oh și boah și.. - Taci bă Mișchiță, pune mâna la muncă. - Băi băieți, ăsta e mișto, punem troșu îl el și scriem ceva. - Ce mă? - De exemplu: ”Ce prost ești!” sau ”Fraiere, ți-am făcut-o!” - Da mă, da dacă se duce cu el la ”Miliție” și o să descopere scrisu, scrii tu?

91

- Da mă, scriu eu, se duce ăla la Miliție dacă s-a păcălit, să râdă și ăia de el? - Bine mă Au optat pentru prima variantă, punând apoi tacticos pachetul pe șosea. - Bă, șase, vine o ”Volgă” și se ascunseră în zmeuriș. - Ia uite bă la el, e la costum! Bărbatul, îmbrăcat la patru ace, cu ochelari fumurii, scrută obiectul cu o privire atentă, îl luă tacticos, îl puse pe bancheta din spate și demară în trombă. - Hi, hi, hi...i-am făcut-o barosanului. - Da mă, i-am tras-o! - Da mă, da tot nu e bine! - De ce mă? - Bă, mâine făceam ceva deosebit! - Ce mă? - Știți voi, paharele alea goale de înghețată de 3 lei de lângă casa lui Alexe? - Care mă, alea care punea Marioara lui Alexe, răsad în ele? - Îhî! - Da mă, și ce facm cu ele? - Nu cu ele mă, ci, în ele. - Ce mă Giorgio? - Cum ”ce” mă Iliuță? Ceva urât mirositor. - Adică un c...t ?

92

- Bă, da greu te prinzi! - Hi, ho, hi, bă ce mișto! Dar cum le ambalăm cu mireasma aia? - Nu le ambalăm bă, punem un carton pe ele să vedem ce-o ieși. - Bă, deștept ești!

A doua zi, umplură, în diferite proporții, vreo 15 păhărele de înghețată și le așezară frumos pe șosea, acoperite cu un pefeleu. - Hă, hă, hă, bă, care prost o opri?! - O trece tot vr´un barosan sau o da ”norocul” peste vr´ un amărât? - Hi, hi, hi! Ha, ha , ha! - Hait, bă, am b...lit-o! Vine Cristea Colțu cu bicicleta. - Bă, ascundeți-vă bine, că e nasol. - Bă, ce-o fi pus bă, dracii ăștia de copii pe șosea, f...u-le muma-n c..., că nu se satură de drăcii!

Și, din mersul bicicletei se arcui și trase un șut direct în centrul PFL-ului, umplându-se de ”respect” din cap până-n picioare. - Au, au, fir-ați ai dracu ́să fiți, vă spun eu la alde tac-tu, ia uite bă ce-am pățit, om bătrân , să mă umplu de c...at! - Bă, hai să ne cărăm, că iese cu chelfăneală.

După câteva zile de acalmie, tot cartierul auzind de pățania unchișului Cristea, s-a schimbat macazul. - Bă, hai să schimbăm puțin scenariul.

93

- Cum bă, că ne-am speriat rău cu nea Cristea, ne-a ”cântat” peste tot, a auzit și Dinu, șeful de post. - Da bă, dar acum e mai simplu. - Da mă, si iar ne facem de ”Bau” - Nu mă, legăm pachetul cu o ață mai solidă și-l tragem prin gard când se apropie un individ să-l ridice. - Cum adică mă? - Bă, io te știu că ești mai greu de ”dublă”. Uite, vine omul bucuros să ia pachetul. E bine, da? - Da. și? - Se apleacă să-l ia și noi tragem de sfoară. - Bă, o să se sperie! - Păi care-i șpilu? - Bă, hi, hi, hi, mai e ceva! - Ce mă, Nicule? - Bă, hi, hi, hi, când se aplecă să-l ia, unul trage de sfoară și altul bagă o pocnitoare de aia cu catran. - Bă, o să se sperie rău de tot! - Bă, rău, bine, vedem noi ce-o ieși. - S-a-nserat, hai să acționăm! - Mamăăăăă, ce mișto arată! - Ai legat bă sfoara bine, să nu se dezlege? - Bine bă, ce sunt ptost? - Păi! - Stai bă să bag catran în asta, să fiu pregătit

94

- Băieți, șase, vine o mașină din coastă (dinspre București) - Bă, a oprit. E ”Dacia 1100”. - Hi, hi, hi.

Coboară gospodarul, se repede la pachet , acesta se depărtează puțin. Dezorientat, acesta se oprește , apoi se îndreaptă hotărât din nou spre obiect. Acesta se depărtă brusc și se auzi o pocnitură groaznică.

Săracul om, rămase stană de piatră, apoi făcându-și cuce și tremurând din toate oasele, o zbughi în mașină, demarând în trombă. - Bravo bă, asta da distracție. Ai văzut ce viteză avea, ziceai că e la olimpiadă, hi, hi, hi. - Bă, mă doare burta de râs!... - Săracul! - Da mă, dar se-nfigea la pomană! - Hă, hă...! Bă, ce i-am tras-o!

A doua zi, tot satul vuia de întâmplarea din ajun.

- Ai auzit fă, a ieșit dracul în colț la Tili à lu´ Rotaru. - Da fă, abia a scăpat un om din ghearele lui, cică era jerpelit rău. - Ce fă, că a albit , mi-o zis mie cineva! - Ptiu, drace! - Ferească Sfântul, Doamne –ajută!

95

96

PATRIOTISM Eu port în sufletul meu, dragostea de credință a străbunilor mei, îmi iubesc țara și neamul românesc, iubesc portul popular și toate tradițiile și obiceiurile noastre populare. Iubesc muzica, orice gen, populară, ușoară, clasică, în afară de cele ce nu sunt de calitate. Iubesc istoria neamului meu, deși, foarte zbuciumată și pe toți înaintașii noștri, domnitori respectiv voievozi, dar și oameni de cultură cum ar fi: scriitori, poeți, sculptori, pictori, muzicieni și toți cei ce am mai fost si sunt în continuare. Iubesc literatura și limba noastră cea străbună, iubesc imnul național și tricolorul românesc. Imnul care a fost scris de Andrei Mureșanu, pe muzica lui Anton Pann; se sărbătorește la data de 27 iunie. Ziua Drapelului este pe 29 iulie.

97

IMNUL NAȚIONAL Îndemnul nostru la trezire Din amorțeala ce ne-a cuprins Să mergem cu toții doar spre lumină, Că dragostea parcă s-a stins. Îndemnul nostru spre lucrare Ce-aduce multe roade bune Cultura , muzica sau sportul Atunci, se cântă imnu-n lume. Eu lăcrimez, inima-mi saltă De bucurie pentru toți, De cei ce-au rezultate-n viață, Când aud că se cântă imnul Parcă-nvie și cei morți. Când se înalță tricolorul Și imnul frumos răsună Să tresăltăm de bucurie Și ne umplem de lumină.

98

TRICOLORUL Falnic se înalță-n lume Scumpul nostru tricolor Este tot ce-avem mai bun Și mai scump acest , acest popor. Și în pace și în lupte Steagu-a fost și este-n frunte Astăzi flutură-n prag Tricolorul nostru drag. El ne reprezintă-n lume Pe toți ce avem un nume Și prin el este prezentă Țara noastră, țară-ntreagă. Tricolorul e Treimea E credința noastră sfântă Și în vremea cea de pace Și în vremea cea de luptă. Iubirea și unirea Acestui neam creștin Ce vine din înalturi Din tatăl cel divin.

99

ICOANA Icoana e nădejdea mea Domnu-i zugrăvit în ea Maica Domnului și sfinții S-au rugat la ea , părinții. Se inventează blasfemii, Mulți pe ea sunt furioși Pentru noi icoana-i zestrea Ce-o avem de la strămoși. Pe Domnu-n ea-l privesc Și-n genunchi mă rog Cu pace și cu credință Ajutor grabnic primesc. Icoana și cu credința Sunt cele două surori Umple sufletele noastre De dragoste și fiori. Cei ce profana icoana Sfânta cruce și credința Grea pedeapsă vor primi Când Hristos va reveni!

100

ANUL BISERICESC

La 31 august se încheie anul bisericesc, cu sfânta zi de sărbătoare a Adormirii Maicii Domnului, Sfânta Fecioara Maria. La 1 septembrie începe anul bisericesc și tot cu sfânta sărbătoare , dar , a Nașterii Maicii Domnului, Sânta Fecioara Maria, la data de 8 septembrie. Părinții Maicii Domnului, Ioachim și Ana, oameni cu dragoste de Dumnezeu, ajunseseră la o vârstă foarte înaintată și nu aveau copii. După o viață de rugăciuni către Dumnezeu, acesta le-a dăruit o fiică, pe nume Maria. Fiind înaintați în vârstă, părinții Fecioarei au dus-o la Templu, încredințând-o preotului Zaharia, tatăl Sfântului Ioan Botezătorul. La Templu erau mai multe fecioare, acolo slujeau, lucrau, învățau. Când a fost adusă la Templu, Fecioara Maria avea vârsta de 3 ani, deci era foarte mică, dar, când a ajuns în casa lui Dumnezeu, spun sfintele evanghelii, a mers direct în altar, în Sfânta Sfintelor. Rămânând în templu, a învățat multe rânduieli, a dus o viață foarte curată, trăită numai in rugăciuni către Dumnezeu. Tatăl ceresc, creatorul, văzând atâta smerenie, dragoste și curăție, a fost aleasă să fie născătoarea Fiului lui Dumnezeu, Emanoil, născut din Tatăl, coborând pe pământ să se nască din Fecioara Maria, Dumnezeu și Om, mântuitorul nostru, domnul Iisus Hristos.

101

ADORMIREA MAICII DOMNULUI – 15 august

Azi, Hristos Fiul coboară Să ridice-n mare slavă Sus la cer pe Maica Sfântă Maria, Sfântă Fecioară. Tot poporul creștinesc O conduce-n veșnicie Cu Prohodul și –i cădesc Spre veșnica-mpărăție. Maică Sfântă, noi creștinii Te lăudăm, te preamărim Iar pe cel născut din tine Cu dragoste îl primim. Căci prin nașterea ta sfântă Ne-ai adus pe Dumnezeu Fiul, unul din Treime, Să ridice neamul meu. A biruit moartea Chiar prin moartea Sa Și din marea Sa iubire Ne-a dat mântuire.

102

NAȘTEREA MAICII DOMNULUI – 8 septembrie

Prin nașterea ta preasfântă A început mântuirea. TE-a ales stăpânul lumii Să ridice omenirea. Din păcatul strămoșesc Prin nașterea ta cea sfântă Ai ridicat la viață-n ceruri Tot neamul omenesc.

103

104

ULLYSE ASCUNS PRINTRE FEMEI

Întors în patria de vis, Ithaca, Ulysse, după zece ani de lupte, A terminat pe veci cu joaca Trăgând cu arcul și-ntizând pe rupte. Un îndoielnic ax, din vechea Troie, Pe –o mare - nvolburată și aprinsă Ce poartă pe Ulysse, dupa voie, Spre sfânta-i Penelopa ce-i susprinsă, Într-un duel cu pețitori veniți, Din patru zări, cu porțile deschise, Și mari speranțe, pentru cei sositi, Dar, gândul ei, rămâne la Ulysse. Ascuns, printre oițe și asini, Mânat de dorul patriei îndepărtate, Ulysse, a –ndurat venin și spini, Dar, a ajuns acasa pe-noptate. Cu barba sură, ca un cerșetor, Pândit la orice colt de vreun tâlhar, S-a deghizat ca orice călător, Să-și cucerească partea, iar si …iar.

105

Din arcul său, ce nimeni nu-l întinse, Doar cu o mână, pelerinul o făcuse, Căci, din Ithaca, fata îl cuprinse Atunci, când numai soarta îl conduse. Spre-aleasa inimii ce-l așteptase mult, Cosând cămașa dragostei eterne Dar, din iubire și al ei tumult. O termină, pitind-o printre perne! Ulysse, a ajuns în țara sa, Plin de mânie, pentru cei veniti, S-o cucerească dacă ar putea În vazul lumii, nu printre pitiți. Dar, a iesit așa, din fericire, S-o aibă-n pat, din nou pe-aleasa lui Statornicindu-se lângă a sa iubire Uitând stigmatul de a umbla hai-hui.

106

IUBIRILE DIN VEACURI

Aș vrea ca să iubesc, precum Tristan, Pe o Isoldă, într-un timp barbar, Să trec în contu-mi gândul meu hoinar, Într-un răstimp, aprins din an în an. Sau , aș dori să fiu un Don Quijot, Fugind într-una dupa o Dolcinee, Ori să mă mai scufund într-o idee, Să nu mă-mpiedic, ca un idiot. Mă tot gândesc la dragostea din veac, La buruienile ce farmecă iubirea, Sau la o Julieta ce-mi fermeca privirea, Trăind alături de un Romeo dac. Iubirile din veacuri mă străpung, Îmi plăcerea doar galop de telegari, Răscrucile din mine se fac mari, Iar vreme n-am să tot ajung. Pe un țărm al bunătății și-al iubirii, Unde toți oamenii sunt frati de cruce Iar dragostea rodește și-mi aduce Tot ce doresc din somnul amintirii.

107

PORNI LUCEAFĂRUL...

Născut sub zodii de-ntristare, Când nu era un stat român, A mers prin cetini și frunzare, Din scumpul său pământ străbun. A poposit în miez de veac, Pe plai bucovinean de vis Căci, fără el, românu-i mai sărac, Și veselul n-ar fi fost în paradis. A stat cândva pe băncile de lemn, Într-o tavernă tare mohorâtă, Cu proletarul ce îi fu îndemn Ca să zdrobească rânduiala slută. A fost și-n codrii de aramă, Ce-n lacul de argint se reflectau Tot ascultând a neamului său dramă Printr-un destin ce alții ni-l făceau. A fost în bătălii cu marii voievozi, Din dragoste de neam și țara românească A navigat pe mări între matrozi, Dar, s-a întors la vatra strămoșească.

108

Intrând în lumea hâdă și nedreaptă, Se aruncă în valuri de prostie Și judeca pe toți prin grai și faptă Făcând din scris o armă și-o mândrie, Porni la drum Luceafărul din plai roâan, Uitând să-și ia binețe de la toți, El a văzut că-n țară nu rămân, Decât răi, fameni, lași și patrihoti. De ziua lui, să ne-nchinăm pios, Și să dorim azi țării, doar mărire, Ața cum ne-ndemnă cu glas duios Luceafărul, în marea lui pornire.

109

DIN CERURI RÂDE NENEA IANCU

În timpurile noastre încă vechi, Căci, nu schimbăm mai nimic aici, Tot nenea Iancu trage de urechi, Pe-acei cu patimi mari și inimi mici. Azi, vezi într-una numai Gudurăi, Ce nu mai urcă pe un stâlp de fier, Pentru a le spune-ntr-una alor săi Cât e de aprig, dar și plin de fler. Tot nenea Iancu, ne-a adus scrisori, Căci, azi, sunt tot pierdute, ca atunci, Dar, le-ar găsi, acei ce-s călători, Pe drumul vietii, dragii noștri prunci. Și astăzi vezi chivuțe peste tot, Chiar dacă nu mai mătură prin case, Te lasă lefter fiindcă, ele pot, S-ascundă, iute, totul, ce furase. Tot, nenea Iancu, ni-l dădu pe Pristanda Fără chipiu, dar, cu o șapcă nouă, polițistă Spunându-ți foarte rar, câte un da. Când ai căzut pe bec, iesind pe pistă.

110

Ce mare ești, străbunule, nea Iancu, Tu ne-nvățași, cum nimeni n-a făcut, Să ne –nvârtim și să obținem francu´ Pe-aceleași căi, prezente și-n trecut.

111

112

SINGURĂTATE Pe banca veche într-un scuar Stă o chitară solitară Ce-i părăsită temporar Și-așteaptă pentru întâia oară Un nou solist, dar în zadar. O va afla vre´ un cerșetor Ce cu un gând de alinare Va încerca un cânt de dor Dând toate spre uitare.

113

ÎMPLINIRE

Zefiru-mpletește Doine-n părul tău Cu vers ce lunecă-n tăcere Sub Luna ce se-ascunde printre nori În tihnă să ne cheme, Cum ne-a chemat de-atâtea ori Să împlinim a Sorții vrere.

114

AȘTEPT O TOAMNĂ AURIE

Aștept o toamnă aurie, Dar un covor de negri nori Aduce-o vreme cenușie Cu țipăt jalnic de cocori. Și iarna vine prea devreme Cu tot cortegiul de ninsori. Strămoșii par ca să mă cheme Înspre tărâmuri fără sori. Și-n Duminica de ieri S-a stins încet norocul. S-au dus atâtea primăveri Dar n-a sosit sorocul. Aștept și-acum o toamnă aurie Mă las ușor furat de gânduri Dar mă trezesc în Veșnicie Citindu-mi Soarta printre rânduri.

115

ÎN LUMEA-NTUNECATĂ DINTRE ZIDURI

În lumea-ntunecată dintre ziduri Unde stigmatul morții este viu, S-au stins de mult ai vieții muguri Și-n fiecare suflet zăbovește un pustiu. În lumea ferecată dintre ziduri Speranța-i schingiuită și ucisă de strigoi Și doar spre iad rămân deschise drumuri Și nimeni nu mai crede in Judecata de Apoi. În lumea infernală dintre ziduri Mai sunt doar cioturi de secunde vii. Izvorul Universului se zbate-n neguri Ca să reverse veșnicia vieții în câmpii.

116

MAMA LEANA ȘI PREȘ... SUS...1

Mama Leana, adormită întru-Domnul Mai de mult, cândva, odată Își curmă grăbită somnul Auzindu-se strigată. ”Mamă Leană ți stimați concetățeni Mulțumire v-aduc vouă Că mă-ntorc la Cotroceni Și încep o ”nuntă nouă”. Era domnul președinte Ce fusese suspendat și umbla printre morminte Mulțumind fiecărui....decedat. ”Voi ce-ați luat parte la boicot Sunteți de bază-n democrație, De ceilalți mă doare-n cot I-am mai ciuruit odată și de bine să le fie!” Maică, zise Leana cu glas stins Jur pe ce am mai Sfânt: ”Eu de vot nu m-am atins, Nici n-am ieșit din mormânt”

1 Sau unde a dispărut Băsescu după ce CCR a decis să-l întoarcă la Cotroceni, unde o altă Leană s-a dus să spele niște cearceafuri...

117

”Babo, lasă-acuma gura De vorbești, nu e bine, e de rău Că-ți dau una cu Scriptura Și te bag și la bulău” Leana se făcu mică de tot și cu gândul la Satan: ”Mai bine mergeam la vot Scăpam sigur de Traian”

N.B. – prezentul text este un pamflet și nu se referă la președintele nostru, ci la președintele lor, al celor ce ...nu mai au cuvânt, fiindcă, stau de multă vreme în mormânt.

118

CINE-I VINOVAT

Deși Directoru-a semnat Biletul de ieșire din ospiciu Portaru Gheorghe-i vinovat Lipsea de la serviciu. Om simplu, fără minte O clipă n-a gândit Că pacientu o să fie președinte Chiar de la minte e zărghit. Și uite așa Dintr-o eroare și un ”viciu” Azi ne conduc Cei ce ar trebui să stea Într-un Ospiciu.

119

IEȘIREA DIN DECOR Domnul agent anunță ritos, Momentul e prea serios Conducătorul auto A depășit viteza legală A intrat pe contrasens A derapat Și a ieșit din decor. Mulți conducători auto Au ieșit in decor A fost nevoie să fie descarcerați. Aștept ziua în care Stimații noștri conducători Care au comis atâtea derapaje Vor ieși din decor Și vor fi ...încarcerați

120

CINE E DE VINĂ

Până nu demult, consideram că principalii vinovați de situația catastrofală a României sunt portarii de la un anumit spital de boli...cunoscut mai ales după un număr...: de ce ei? Chiar dacă medicul de specialitate a semnat biletul de ieșire, portarul trebuia să fie vigilent și să nu permită plecarea pacienților care aparent erau sănătoși. Astfel, mulți dintre ei înșelând vigilența portarilor și a noastră au ajuns în funcții, posturi,etc, din diverse structuri ale statului de unde ne hotărăsc destinul. Acum cred că pe lângă aceștia, de situația dezastruoasă a țării sunt vinovați și cei care fură gurile de canal, din canale au ieșit indivizi asemenea celor din spitalul cu pricina, ba parcă mai ai ...? Așa să fie? Noi nu avem nicio vină? Nu cumva indivizii au ajuns acolo pentru că noi i-am votat, i-am lăsat și îi lăsăm să facă ce vor? Un poet a zis cândva: ”Cei ce poartă jugul ș-a trăi mai vor / Merită să-l poarte spre rușinea lor.

121

COMPUNERE Acu câteva zile cineva mi-a adus niște foi mototolite...pe ele o compunere (ce nesuferită e – asta nu se pune); ...compunerea e despre trecut...eu sunt mic...nu știu nimic...despre trecut...îl întreb pe bunicu...el spune: scrie despre ăla împușcatu....cine e ăla?...lasă, lasă tu scrie ce-ți spun eu..bunicu spune...în ultimii ani, pe vremea lui oamenii sufereau de foame...de ce?...întreruprea curentu´ ...si? ...și se strica mâncarea în frigider – carnea , salamul, brânza...ce om rău era! Zic eu...scrie mai departe..s-a împrumutat la străini și n-a dat niciun ban poporului...da, ce a făcut cu ei?...a făcut fabrici, uzine unde să lucreze oamenii, tractoare, nave, blocuri unde să locuiască...bunicule , blocurile le vpd si eu,...dar unde sunt fabricile, tractoarele, flota?...bunicul pune degetul la gură..șșșșt despre asta nu e voie să vorbești...apoi îmi ia foile, le mototolește și le aruncă la gunoi...și zice: mai bine iei tu un trei că nu ți-ai făcut tema, decât să iau eu trei ani....și așa am înțeles ce înseamnă democrația, stat de drept și justiție în scumpa noastră patrie și de ce unii șia-u luat țara înapoi...abia aștept să mă fac mare și să îmi iau pașaport...până atunic o să scriu numa despre viitor...noi în anul 2ouă...nu o să mai fim copiii...dar pensie?

122

TĂURAȘUL ȘI VIȚICA

Un tăuraș și o vițică El măricel și ea mai mică ședeau de vorbă pe-nserat Gândind ce vremuri grele-au apucat. Tu, iubita mea vițică Pentru noi lumea-i prea mică Stăpânul ăsta-o prea calic Aproape nu ne dă nimic. Mâncarea nu- i pe săturate Ce să mai spun de libertate Ne dă ca hrană două bețe Pe când la alții...ce ospețe! Legați ne ține toată ziulica Adevărat, grăit-a și vițica N-ar fi mai bine oare Ca să fugim peste hotare Unde mâncăm pe săturate Și vom trăi în libertate? Aflând aceste gânduri îndrăznețe și vrând ca minte să-i învețe stăpânul cel hapsân Îi scoase deîndată-n drum. Pe el îl duse-n abator Pe ea la cel dintâi obor. Morala? Că-i și-o morală Deși e cam nasoală: De ești pre îndrăzneț Sfârșești pe mâna unui precupeț.

123

In

memoriam...

124

Inundația orașului Oltenița din anul 19422

Este cunoscut că mai toate cursurile de apă au fost încă

din vechime drumurile de legătură între așezările omenești. Orașul nostru, așezat la confluența Argeșului cu Dunărea, în afară de beneficii, a avut parte și de necazuri din cauza așezării lui. Marile inundații din 1864, dar și cele de mai înainte, l-au convins pe Carol I, făptuitorul Independenței României, să construiască pe tot malul Dunării și al Argeșului diguri de apărare. Între anii 1866 și 1891, s-au construit numeroase diguri și de atunci acestea au fost mereu consolidate și înălțate. Cu toate aceste, în iarna anului 1942, a căzut multă zăpadă, foarte bună pentru agricultură. Primăvara timpurie a topit zăpada, Dunărea, care în acel an înghețase, primea foarte multă apă din Argeș și exista pericolul ca orașul nostru să fie inundat. Au fost luate măsuri de mărire a cotei de

2 Fragment din cartea ”Aici e viața mea” a lui Ion Buciu, apărută în anul 2011 la editura ”Tridona” ,Oltenița, pag 112

125

apărare a digurilor pe latura Argeșului. Primarul Constantin Sava s-a implicat în înălțarea digurilor, a apelat la populație. Oamenii au răspuns cu muncă voluntară. Tata si noi doi copii am lucrat câteva zile împingând vagonetele și cărând saci. Munca noastră a fost zadarnică, deoarece digul s-a rupt în zona cantonului, lângă Uzina de apă. a fost o gaură de circa 30 cm, cu o diferență de nivel de circa 4 – 5 metri. Pentru a feri orașul de inundație totală s-a spart Șoseaua Portului în două locuri, astfel ca apa să se scurgă pe moșia lui Aristide Penu. Numai câteva străzi nu au fost inundate, ex, Strada Mare (astăzi str. Argeșului), Traian (astăzi str. Tineretului), Cuza- Vodă, Mihai Bravu , Alimănășteanu (astăzi Alexandru Iliescu), restul străzilor doar parțial, iar cele mărginașe în totalitate. Au fost evacuate peste 200 de familii, fiecăreia asigurându-i-se o căruță pentru transportul bagajelor, iar cazarea a fost asigurată în comunele învecinate: Curcani, UImeni, Spanțov. Mulți s-au refugiat la prieteni, rude de pe străzile neinundabile, cazul patronului Dumitrescu Dumitru cu intreaga familie, dar și a altora.

126

Incendii devastatoare3

Era prin toamna anului 1937, când întreaga țară trecuse de șocul crizei economice mondiale. La noi se trecuse de ”curbele de sacrificiu” și lucrurile se îndreptau spre bine, recoltele erau mai multe și mai bune, comerțul înflorea pe zi ce trecea, tot mai multe mărfuri se manipulau în portul Oltenița, oamenii prosperau. În această conjuctură și armata trecuse la reforme, astfel că la Olenița aveam deja Regimentul 4 Călărași. Pe atunci, fiecare ostaș venea să-și satisfacă stagiul militar cu calul lui. De aici s-a născut ideea ca negustorii vremii să asigure cai pentru fiii de țărani care erau în armată. În această situație, geambașul Costică Deacu, unul dintre marii negustori (avea cârciumă pe strada Mercur), avea grajd pentru cai pe Traian (azi Tineretului). Eu care ședeam pe această stradă, vedeam aproape zilnic cum țăranii alegeau caii cei mai buni și după felul în care aceștia alergau. Toate bune până aici, numai că, om bogat, Constantin Deacu asigurase podul grajdului cu fânețe multe. A fost suficient un muc de țigară aruncat, sau poate o mână criminală (este binecunoscut sloganul”nu poți fi bogat fără să nu ai păcat”) și vecinii s-au trezit cu foc la miez de noapte la grajdul lui Deacu. Au sărit vecinii, au anunțat pompierii care atunci erau în spatele vechii Primării, azi R.A.G.C.L. Bilanțul: mulți cai morți și pagube imense, printre care și casa lui Gheorghe Ungur, care era spate în spate cu grajdul lui Deacu. 3 Idem, pag 114

127

Tot un incendiu devastator a fost și la Moara Dunărea. Atunci, aceasta a ars din temelii. Acționarii de atunci, văzând dezastrul, au hotărât să construiască o nouă moară mai modernă, având ca anexă și un gater (materia primă, buștenii, veneau ancorați pe plute pe râul Argeș. Gaterul era amplasat în apropiere de malul Argeșului). Multe incendii au fost și la casele oamenilor. Explicația este că mulți făceau cărăușie, având cai și deci trebuiau să aibă și nutrețuri în curte, mai aveau și cuptoare de pâine și alte acareturi ușor inflamabile. O mică neglijență, un chiștoc de țigară nestins erau suficiente pentru producerea unei catastrofe. Odată cu modernizarea străzilor s-au montat și hidranți în anumite locuri, s-a intensificat munca educativă, pompierii au fost militariați, astfel încât incendiile au scăzut în intensitate. Pichetul de pompieri militarizat a avut mai multe locații: în curtea R.A.G.C.L. – ului până în 1945, apoi în fostul depozit de cherestea Săvulescu, zis Mocanu, pe strada Tineretului nr 51-53 unde functionează astăzi A.C.R. – ul. Ca urmare a dezvoltării orașului, dar mai ales a zonei portului, a fost necesar ca pompierii să fie mutați pe Șoseaua Portului, era prin 1950. Aici s-a creat și o bază de antrenament. Detașamentul de pompieri a fost dotat cu mașini moderne, garaje suficiente, dormitoare și cele necesare pentru o bună desfășurare a activității. O perioadă îndelungată, ca șef al detașamentului de pompieri a fost inimosul și harnicul Tudorică Dumitru, un om gospodar, care datorită multiplelor calități a fost promovat întâi la Călărași și apoi la București. Și acum o urare: ”Să nu ai pompieri pe casă!”

128

Canalul Dunăre – București4

În perioada când eram la S.N.O., în anturajul cu are aveam contacte, se spunea că în vechime ar fi fost un proiect privind construirea unui canal navigabil în zonă care să lege Oltenița de București. La auzul acestora, mă gândeam atunci, că ar fi posibil, deoarece fiind copil vedeam cum pe râul Argeș, veneau bușteni, gen plute, pe care un gater de la Moara Dunărea îl făcea cherestea. După anul 1975, în urma unei hotărâri a Comitetului Central (putem spune că sistemul de atunci a făcut și lucruri bune), au început prospecțiuni, s-au pus în miscare utilaje, care să răscolească albia râului și chiar să-i schimbe în unele locuri cursul. La Oltenița era prevăzută o hidrocentrală în apropiere de vărsarea Argeșului. În zona orașului cursul a fost deviat cu câteva sute de metri, acolo unde se face azi bâlciul. Digurile au fost supraînălțate la o cotă care să asigure evitarea inundației (fac referire la inundațiile din 1942), s-a montat și un pod din beton, la o înălțime care să asigure trecerea vaporașelor. Laturile digului au fost placate cu plăci din beton, care ulterior au dispărut de la locul lor, fiind văzute în curțile oamenilor. De altfel și în satele adiacente râului, oamenii care au fost cu inițiativă, dar cu puțini bani, au putut să-și paveze trotuarele sau ulițele cu piatră, ceea ce a creat un confort sporit pentru populația locală.

4 Idem , pag 116

129

Toate acestea s-au făcut și cu acordul tacit al celor care conduceau lucrările. Putem spune că edilitar, orașele si satele din apropierea canalului au avut de câștigat. Dar câștigul cel mai mare l-ar fi avut agricultura, prin irigarea a mii de hectare pe tot șenalul Argeșului. La fel și transportul pe apă, care este mult mai ieftin și nepoluant. Se deschidea și posibilitatea concursurilor nautice (așa cum este pe Tamisa). Gândul și ideea, una genială să unești Marea Nordului cu Bucureștiul, a rămas doar un vis. Unii oameni, de altfel realiști, spuneau că dacă ”împușcatul” mai trăia un an, orașul nostru ar fi fost cel mai mare beneficiar al avantajelor create de acest canal. Înclin să cred că atunci am fi fost dați sub administrația județului Ilfov – ce bine ar fi fost! Lăsăm ca sarcină generației tinere, care urmează în parlament, să ceară cu multă dăruire și patriotism, chiar peste limită, ca acest canal să fie terminat și dat în exploatare. Singura cale de dezvoltare pentru oraș este canalul. Aviz și primarilor. O observație: după ce Tito a rupt-o cu lagărul socialist, mai marii orașului din acea vreme, fiind și ei străini, au închis portul, iar Dunărea se putea traversa numai cu legitimații. A fost nevoie de o vizită a lui Ion Iliescu, mare om al orașului nostru, ca autoritățile să fie obligate să redeschidă portul, ba chiar le-a impus acestora să facă un ștrand și un restaurant cu prepeleac. Mulți bucureșteni veneau să vadă Dunărea, să mănânce un pește, să se plimbe cu vaporul. Și noi, care lucram în șantier, dar și alții, seara ne mai răcoream cu o bere, după ce ziua făceam ”baie” printre miile de tone de metal încins al corpurilor de nave.

130

CA ÎNTRE PENSIONARI5 -Fie-mi cu iertare, vă reţin puţin să întreb ceva. V-am văzut de mai multe ori, păreaţi cam nedumerit. Odată în piaţă, altădată la chioşcul de ziare de unde aţi cumpărat o carte şi în altă zi doar ziare. Nu demult ieşeaţi dintr-un magazin. Acum îmi păreţi mai nechitit pe ceva, d-aia mi-am permis să vă opresc. Sunteţi cumva din partea locului? După înfăţişare s-ar părea că nu, sau mă înşel eu? Să mă iertaţi, dacă vă supără indiscreţia mea, dar... -De ce să mă supăr, dimpotrivă, îmi face plăcere să mai schimb o vorbă cu câte cineva, iar întâmplarea de acum chiar mă amuză. Îmi reaminteşte o situaţie asemănătoare de când eram şi eu mai tânăr, prea bătrân nu sunt nici acum, zice zâmbind. Nu mă supăr fiindcă am să vă întreb şi eu ceva, aşa din curiozitate. Ce, o să vă supăraţi? -Ferească-mă Dumnezeu, cum eu v-am oprit şi tot eu să mă supăr?! Întreabă-mă domnule cât mai multe, fiindcă din 5 Fragment din ultima carte a dr. Gheorghe Glodeanu, intitulată ”Încotro?”, Editura Pim, Iasi, 2015, pag 195

131

pricină că nu am nici eu cu cine să discut, sufăr de câţiva ani buni de singurătate. -Aţi lucrat, ori mai lucraţi cumva la filaj, vă întreb fiindcă asta îmi trece prin cap după rigoarea precizărilor făcute, unde am fost şi ce făceam deoarece, eu vreau să mă comport în aşa fel încât să nu atragă nimănui atenţia prezenţa mea. Deoarece, vă mărturisesc sincer, nu-mi face nicio plăcere să mă văd chestionat, trebuind să răspund la întrebările şablon, care se pun de regulă, în astfel de împrejurări. De unde eşti, unde locuieşti, cu ce te ocupi, şi altele de aceiaşi natură. -Şi soţia, când o întreb ce-a mai făcut prin curte, prin grădină, dacă a înnumărat păsările când le-a dat drumul din coteţ, dacă a îmbobocit nu ştiu ce floare şi mai ştiu eu ce, numai ce-o aud: aşa, aşa, mai întreabă-mă, parcă ai fi lucrat la securitate, nu la I.M.G.B.! Aveţi dreptate şi tata îmi zicea, Ionică fii mai diplomat când stai de vorbă cu cineva să nu creadă persoana respectivă că eşti miliţian! Nu domnule, eu Ionică, aşa mă numesc, am lucrat numai la I.M.G.B. de când eram elev la profesională. -Şi eu la Atelierele Griviţa, de la început, de când am învăţat cum să recunosc calitatea oţelului după scânteile pe care le produce când îl polizezi. Ne trimetea maistrul când vedea aruncată prin atelier câte o bucată de metal, să vedem ce fel de scântei face când o polizăm, să ne dăm seama că nu orice fierătanie, cum ni se părea nouă, trebuie aruncată la lada cu şpanuri. Mă numesc Speranţă Vasile, nu veşnică, cum mă ironizau colegii. De 15-20 de ani de când trăim cu speranţa că poate vor veni şi timpuri mai bune, mă gândesc că mi s-ar potrivi porecla „veşnică”,fiindcă rămânem numai cu speranţa.

132

Dacă tot mi-am adus aminte de Griviţa, n-aţi vrea să bem o bere, cum beam noi griviţenii, la sfârşit de săptămână, când ieşeam din schimb și puneam la cale unde mergem cu soțiile duminică, la iarbă verde! Beam o bere, tot ” Grivița”, restaurantul „Griviţa”, era vis-a-vis de Ateliere, pe Calea Griviţa. Ce mai timpuri, şi nouă tot ni se părea că-s grele! -Nu mă împotrivesc unei asemenea iniţiative salutară, dar, zice Ionică, să-i dau un telefon nevestei, să-i spun că întârzii. Dumneaei merită gratulaţia securistă. Mă chestionează când plec fără dumneaei, mai rău ca la intrarea în partid: unde te duci, de ce, cu cine te întâlneşti, ce ai de stabilit, etc., etc. Şi o înţeleg, chiar dacă-i din sat, plecată de mult, aproape nu mai are nici neamuri, îşi caută de vorbă cu mine să-şi dezmorţească limba! Aşa sunt toate femeile! Când Ionică i-a vorbit ceva de sat, Vasile a avut o tresărire, dar n-a dezvăluit secretul. Puteai desluşi pe faţa lui urmele unor secrete profunde, înăbuşite de hotărârea de a nu le dezvălui oricui, dar nu şi de convingerea că ar trebui considerate implacabil, secrete de familie. Nu şi-ar fi dorit, simţeai din glasul său, să păstreze în lada cu amintiri asemenea episoade, doar, ca argumente pentru copii când le spune că trebuie să fie pregătiţi să poată face faţă surprizelor pe care ţi le oferă viaţa. Cât a lucrat la Griviţa, împreună cu soţia, când s-au căsătorit au primit locuinţă, în centrul oraşului. Cu banii primiţi cadou la petrecerea pe care au organizat-o, au făcut un contract şi şi-au cumpărat în rate, de la preşul din faţa uşii de intrare în apartament până la setul de cârpe şi prosoape folosite în

133

bucătărie. Bineînţeles, mobilă pentru toate camerele, bibliotecă şi cărţi. Când l-au „disponibilizat”, (dat afară) şi porţile atelierului erau larg deschise, să plece nu ferecate cum le ţineau „securiştii” pe 22 decembrie 1989, de au fost nevoiţi să sară gardul cei care s-au lăsat păcăliţi, să participe la tragedia pe valul căreia se instaura „noua” putere, antimuncitorească, în primul rând. Nemaiputând face faţă cheltuielilor a trebuit să-şi vândă casa şi să se mute la ţară, în satul soţiei, lăsându-se păcălit şi el de data aceasta luând de bune promisiunile „emanaţilor” cum că: cei care vor fi părăsit oraşele stabilindu-se în mediul rural, vor primi ajutoare nerambursabile atât de mari încât vor presupune inginerii nu glumă, ca să le poată investi în izvoarele fericirii veşnice, cum urlau crainicii televiziunilor. Neavând încotro, şi-a luat bocceluţa şi hai nevastă să ne găsim fericirea la tine în sat. Au intrat într-o berărie, aşa scria la intrare, pe un anunţ. La puţinele mese câte erau, scaunele aşezate în aşa fel încât nu puteai trage altă concluzie fiindcă nu fusese deranjate până la ora aceea de nimeni. S-au aşezat la o masă lângă geam şi au cerut singurului cetăţean pe care l-au găsit înăuntru bănuind că-i omul casei, două sticle cu bere. -De care doriţi, de sticlă ori peturi? -De sticlă. -Nu avem. -Atunci daţi-ne în peturi. -La doi litri ori la 1,5 litri? veni întrebarea. -Nu, mai mici. -Nu avem decât de 1,5 litri.

134

Ionică şi Vasile se uită unul la altul, se înţeleg din priviri, mulţumesc gazdei pentru amabilitate, se ridică şi închid uşa pe dinafară. Evident, Vasile nemulţumit de rateul iniţiativei sale, face precizarea: La restaurantul Griviţa ar fi fost imposibil un astfel de comportament! Nu fi supărat îl consolă Ionică, mergem în altă parte sunt destule bombe, nu-ţi pierde speranţa, domnule Speranţă! Locuri de muncă nu sunt, cârciumi slavă Domnului! -Apropo, mai lucrezi undeva, la stăpân sau ai vreo afacere pe cont propriu, îl întrebă Ionică. -Ei, da, iată că sunt şi întrebări de bun simţ, dar din păcate vor deveni şi ele tot stas, atât de des se pun unui număr deloc de neglijat de bărbaţi tineri care umblă, părând nechitiţi pe ceva, cum spuneaţi, pe străzi în speranţa că vor găsi ceva de muncă. Cred şi propun, fiindcă timpul pe care ni l-ar lua să discutăm despre o aşa chestiune s-ar întinde pe un spaţiu mai mare decât ne-am permite acum, să ne întâlnim mâine că tot nu avem noi, pensionarii, ce face. Şi v-am dat şi răspuns la curiozitatea, dacă mai lucrez ceva. Ora o stabilim acum şi propun să ne găsim tot aici. A doua zi, cu 6 minute înainte de ora stabilită, Ionică şi Vasile îşi strângeau mâinile salutându-se. Bucuroşi de revedere, prieteneşte şi-au acordat şi dreptul de a nu mai folosi ca mod de adresare pronumele de politeţe. Zâmbind, Ionică, mai bun cunoscător al oraşului, cum lăsa impresia, îi zice lui Vasile pe ton consultativ, dar cu iz imperativ: să mergem la o cofetărie, servim o cafea şi putem sta liniştiţi şi la o şuetă, fiindcă am văzut, avem ce ne spune ca foşti

135

salariaţi până în 1991 în două unităţi industriale reprezentative în România, nu doar pentru Bucureşti. -Cum porunciţi, pardon cum hotărâţi aşa voi face. Hai să mergem. Cum au păşit pe uşa cofetăriei, cafelele erau ca şi servite, semn că Ionică o deschisese ceva mai devreme. Regia nu-i putea scăpa lui Vasile şi se declară de acord că locu-i prielnic şuetei, ca între cunoscuţi! -Colega, zice Ionică, ca între nostalgicii, şi-i face cu ochiul. -Cine, patronul? întreabă Vasile. -Nu, fata care ne serveşte! -Dragul meu, i se adresă Ionică noului său prieten, azi noapte nu ne-am culcat nici eu nici soţia, până nu mi-am găsit carnetul de partid. -Te-ai înscris în P.S.D., în P.N.Ţ., în care partid, veni ca un declic întrebarea. -Mă crezi în stare de aşa ceva? Nu prietene, carnetul pentru care am plâns de emoţie şi de bucurie când l-am primit, deveneam membru al partidului muncitorilor şi ţăranilor. Fiu de ţăran eram, şi am rămas, muncitor devenisem nu aveam de ce să nu intru în rândul celor care, dragul meu, construiau din temelii ţara, n-o demolau din temelii ca să vândă şi pământul de sub ea cum fac ăştia care ne-au năvălit după 1989, şi ne pradă cum nici turcii nu făceau! -Camarade, de idei şi trăiri nostalgice, zice Vasile, nu ne-au năvălit ei, muncitorii, membrii partidului nostru au năvălit în Bucureşti mă refer, peste centrele de comandă de unde aproape cincizeci de ani n-am auzit altceva decât: vom face, vom construi, vom transforma, vom şcolariza, vom crea atâtea noi locuri de muncă, vom asigura; ţara va deveni;

136

România poate; România va fi vizitată, a fost vizitată; Preşedintele României a fost primit de Preşedintele Americii, Franţei, Germaniei, etc. Ce-au căutat, dragă Ionică, muncitorii de la I.M.G.B., de la Griviţa, din toate marile întreprinderi bucureştene şi din oraşele ţării, în stradă? De ce şi-au dat cu huiduielile lor, în pâinea ce le era asigurată, în vreme ce noua putere dădea în ei cu gloanţele armatei care i-a ajutat să ne termine ca ţară şi popor? Noi, am năvălit peste noi, pentru că se „urcase scroafa în copac” şi ni se părea că numai ce spun cei de la „Europa Liberă” este adevărat. Locurile de muncă pe care le aveam, casele pe care le primiserăm, concediile de care beneficiam, taxele pe care nu le plăteam pentru şcolarizarea copiilor şi spitalizare, dreptul de a ne bate cu cărămida în piept, fălindu-ne că suntem muncitori când revendicam locuri privilegiate la drepturile pe care le avea tot românul, şi câte şi mai câte, „erau” simple fantasmagorii ale propagandiştilor de la învăţământul politic, la care, fie vorba între noi, nu se înghesuia muncitorimea. -Ai dreptate, Vasilică ni se părea, şi să fiu cinstit şi eu cădeam în acest păcat, din ce lătrau zi şi noapte posturile de radio străine, că în Occident curgea mierea şi laptele pe toate drumurile şi ne aşteaptă să ne ducem, salvatori, să nu-i sufoce binele şi fericirea. Şi credeam că acolo-i zăgăzuită fericirea noastră. Dar ştii proverbul, cum şi-o fac oamenii (muncitorii) cu mâna lor numai propaganda împotriva României le-a putut-o face, şi le-a făcut-o. Acum zic, şi lasă impresia că au bani, poate au; că au ce mânca dar nu recunosc că din ce aruncă cei care-i pun la muncă; că se simt liberi, dar se gândesc, la copii abandonaţi în grija bunicilor şi al disperării

137

care-i determină pe copilaşi să-şi pună ştreangul de gât, de dorul părinţilor care i-au părăsit? Îmi pare rău dar nu regret, dacă pot fi înţeles, de ce se întâmplă, nu din întâmplare, din nefericire. -Ai dreptate, aprobă Ionică, n-am ce zice, dacă nu analizăm şi cauzele acestor nenorociri şi nu cerem să se ia măsuri situaţia tot nu se îndreaptă. Cauzele nenorocirilor nu constau în lipsa banilor, scuza „salvatoare” invocată de mafioţi, ci în secătuirea lor de către ronţăitorii bugetului, aceleaşi clanuri care au transformat ţara în colonie, şi „ploşniţele” ne hotărăsc soarta. Ăsta-i tristul adevăr şi una din cauzele mersului nostru în contrasens. Acum câteva seri am văzut la televizor, în timp ce defilau mafioţii cu mâinile ferecate în cătuşe, că se plângeau, alţi mafioţi liberi, sper deocamdată, că nu pricep cum a luat aşa o amploare fenomenul. Cum se poate ca oameni credibili în care alegătorii au avut încredere să devieze în asemenea hal, de la promisiunile şi garanţiile date în timpul campaniilor electorale! Care alegători şi ce oameni credibili? Unii umblă să dea pomeni şi alţii să primească. În cabină face fiecare ce-l taie capul fiindcă ştiu ei din experienţă, că iese câştigător cine trebuie ca să-şi recupereze cu vârf şi îndesat banii tot furaţi, dar puşi la bătaie. Mă uitam cu soţia şi ne-am rugat să-l aibă Dumnezeu în grijă pe nea Nicu, că deştept a mai fost. Pe timpul lui, nici paznic la saivanul oilor nu punea pe cineva până nu era verificat şi aprobat de ciobani care ştiau de grija oilor. Îmi aduc aminte că m-am pomenit într-o dimineaţă că mă cheamă şeful de atelier, şi-mi spune să mă duc la poartă că mă aşteaptă taică-meu. M-am dus. Tata tremura ca varga, în plină vară, şi speriat l-am întrebat, ce-ai păţit? Nimica, zice bătrânul, am

138

venit să te văd, m-a trimis maică-ta. De aproape o lună, noi am aflat târziu, un ofiţer, credem că este de la securitate, strânge referinţe prin sat despre toţi ai noştri şi ne-am gândit, să nu ţi se întâmple ţie ceva! Am desluşit misterul când directorul unităţii, imaginează-ţi, al I.M.G.B-ului, m-a chemat în birou, mai era cineva care mi-a spus că vor să mă trimită la o şcoală de ofiţeri. Am refuzat, părinţii erau în vârstă, acasă aveam o situaţie bunicică şi recunosc, mă visam gospodarul comunei! -Măi Vasilică, când se trăgea cu toate tipurile de armament, în decembrie ’89, şi Iliescu arunca în vâlvătăile crimelor la care se dedau „revoluţionarii” tot ce avusese legătură cu „dictatorul” mai puţin gaşca spionilor lui, şi nu se mai stingeau focurile în care-şi ardeau „comuniştii” carnetele, să-şi fi recunoscut „vina” de a fi posesorul carnetului roşu de membru al P.C.R. era echivalent cu recunoaşterea de către Bin Laden că este duşmanul cotropitorilor americani. Am rezistat şi-mi va părea rău cât voi trăi, că m-am gândit şi eu să-mi dosesc legitimaţia de om cinstit şi onest României. Şi iată-ne acum recunoscuţi de mersul în abis al ţării, că avem dreptul să ne bucurăm, cu toată tristeţea care ne cuprinde, când vedem ce am ajuns din ce eram, că nu mai este nevoie să demonstrăm noi, nostalgicii după acele timpuri, ce bande de criminali, şi asasini economici, ce caracatiţe şi mafii, ce clanuri banditeşti i-au distrus României posibilitatea de a-şi folosi în scop propriu resursele umane şi materiale de care dispunea. Iată-ne, dragul meu, recunoscându-ni-se valoarea şi meritul de a fi înţeles aşa cum trebuia chemarea, misiunea pe care o aveam raportându-ne la cerinţa şi obligaţia ce-i revenea fiecărui român, de a-şi servi Patria!

139

-Aşa a fost, confirmă şi Vasile, îmi reamintesc bine, fiindcă despre patrie şi patriotism ni se vorbea din casă, din şcoală, în organizaţia de pionieri şi U.T.C., apoi ca membri de partid, dar acum?! Măi frăţioare, nu scăpa nimeni să nu răspundă, nu la miliţie nu la procuratură, în primul rând în faţa colectivului din care făcea parte, de faptele sale. Şi când a fost adoptată legea cu ilicitul şi „Codul cu normele eticii şi echităţii socialiste” posibilităţile de a-şi mai face cineva de cap se strâmtorase tare de tot. Nu tu cătuşe, nu tu batjocura procurorilor, nu, ci controlul opiniei publice şi rolul colectivului din care făcea parte individul, comisiile de împăciuire şi judecată tovărăşească suplinea ceea ce ieşea din regulile de convieţuire socială, fără să prejudicieze grav moralitatea socială. Dar acum, cine să mai dorească să mai exercite vreo influenţă cu iz educativ „când fură şi primarul şi jandarmul, fură toţi” exact ca povaţa dictonului. Numai pensionarii, zice Ionică, îşi „fură singuri căciula” lăsându-se înşelaţi de promisiunile „oamenilor de încredere” pe care-i votează într-o veselie, cu noaptea-n cap cum se grăbesc să ajungă primii la secţiile de votare. Se uită la ceas, o „paragină”, zice, Pobeda, dar merge bine. Cred, că ar cam trebui să mergem pe la casele noastre, să nu ne deie dispăruţi nevestele. Primi încuviinţarea şi celuilalt nostalgic, şi înainte de a se ridica să plece, stabili când şi unde să se întâlnească, împreună şi cu soţiile fiindcă, zice Vasile, au şi ele ce-şi mărturisi, fiind tovarăşele noastre la bucuriile şi tristeţile prin care am trecut noi. Făcându-i semn lui Ionică să cheme vânzătoarea să-i achite consumaţia, primi răspunsul: se poate, ai fost invitatul meu!

140

La despărțire, înainte de a-și zice la revedere și-a notat fiecare numărul de telefon al celuilalt, așa, zice Vasile, ca să ne fie mai ușoară comunicarea și să mai aflăm vești unii despre ceilalți. Încotro te duci acum, Ionică? L-a întrebat Vasile. Acasă, unde să mă duc. Acasă acasă, dar unde-i casa vreau să zic și cu ce te duci? Cu un microbuz, dar tu? Tot acasă și tot cu un microbuz Așa au aflat că și-au căutat fericirea și n-au găsit-o, în două comune vecine, dar deosebite din mai multe puncte de vedere. Deosebirea principală constând în calitatea oamenilor și neîndoielnic în condițiile materiale de care dispuneau. Când o să vii la mine ai să te convingi că minunile nu pot fi făcute chiar din ”piatră seacă”.

141

Cuprins

In memoriam Ion Buciu …………………………………6

In memoriam Gheorghe Glodeanu……………………….8

Prefață………………………………………………………9

MUGURAȘI

Alexandru Drăgan

Când gândurile se amestecă……………………………….13

Psihedelic…………………………………………………..14

Visul unui șoricel…………………………………………15

Asediată…………………………………………………….20

Nopți de neuitare…………………………………………..22

Dzv…………………………………………………………23

Elena – Violeta Sandu

Te iubesc și te-am iubit……………………………………25

Prima oară…………………………………………………26

Tatăl meu…………………………………………………..27

Scriu………………………………………………………28

Dulcea armonie…………………………………………..29

142

Vreau ca tu………………………… ……………. . 30

Luna pare atât de frântă………………………………...31

Jurământ…………………………………………………32

MUGURI

Liviu – Andrei Dobre

Alienus………………………………………………….36

Altă zi…………………………………………………….37

Cu nimeni la masă……………………………………….38

Înțeles greșit………………………………………………39

Murmurul…………………………………………………40

Pășesc către necunoscut…………………………………..41

Suflete……………………………………………………42

Camelia Șerbu

Vis tălmăcit………………………………………………..44

Elegie………………………………………………………45

Enigmă…………………………………………………….46

Anotimpul iubirii………………………………………….47

Întoarcere…………………………………………………48

Am plecat …………………………………………………49

143

Să zbori……………………………………………………50

Ești așa…………………………………………………….52

De unde……………………………………………………54

Tu, iubire vină!................................................................55

Trezește-te………………………………………………….56

Într-o zi…………………………………………………….57

Silviu Cristache

Cu creionul prin București………………………………..59

Arhitectură…………………………………………………60

Dinozaurul din interiorul becului………………………….61

RAMURI

Viorica Ruse Zorojan

Alice…..……………………………………………………64

Carusel…………………………………………………...65

Ce amintiri…………………………………………………66

Cu cât…………………………………………………….67

Flori de camp…………………………………………….68

144

Întreb……………………………………………………..69

Miracol……………………………………………………70

Pe covoare…………………………………………………71

Satul………………………………………………………..72

Scrie………………………………………………………73

Vechea dragoste…………………………………………..74

Vinul singurății…………………………………………..75

Splendoare-n pădurea de fag……………………………….76

Gheorghe Marian Mavrodin

Meciul…………………………………………………81

La priveghi………………………………………………85

Pachetul………………………………………………….88

Dobrița Spirea

Patriotism………………………………………………96

Imnul național…………………………………………..97

Tricolorul……………………………………………….98

Icoana…………………………………………………94

Anul bisericesc…………………………………………..100

145

Adormirea Maicii Domnului……………………………101

Nașterea Maicii Domnului………………………………..102

NIcolae Mavrodin

Ulysse ascuns printre femei……………………………..104

Iubirile din veacuri………………………………………..106

Porni Luceafărul………………………………………….107

Din ceruri râde nenea Iancu……………………………..109

Florian Sofian

Singurătate.…………………………………………….112

Împlinire………………………………………………113

Aștept o toamnă aurie……………………………………114

În lumea-ntumecată dintre ziduri………………………..115

Mama Leana și preș….sus… ………………………….116

Cine-I vinovat…………………………………………118

Ieșirea din décor…………………………………………119

Cine e de vină?....................................................................120

Compunere……………………………………………….121

Tăurașul și vițica…………………………………..122

146

IN MEMORIAM…

Ion Buciu

Inundația orașului Oltenița din anul 1942……………….124

Incendrii devastatoare……………………………………126

Canalul Dunăre - Bucureșri……………………………128

Gheorghe Glodeanu

Ca între pensionari……………………………………….130

147

Tipar digital realizat la:

Pim

EDITURA ȘI TIPOGRAFIA PIM

Șoseaua Ștefan cel Mare și Sfânt nr.4, Iași – 700497

Tel.:0730.086.676; Fax: 0332.440.730

E-mail: editura@pimcopy.ro

www.pimcopy.ro