raportul practicii de specialitate la contabilitate uaic

38
Introducere Întreprinderea ocupă o poziție centrală în societatea contemporană. Rolul său în viaţa economică și socială face ca, oricare ar fi natura sistemului în care își desfășoară activitatea cu atît mai mult în contextul unei economii de piață, ea trebuie să dea socoteală despre sine partenerilor, acţionarilor, furnizorilor, clienţilor, personalului, publicului. Baza sistemului informaţional al gestiunii unităţii patrimoniale este contabilitatea. Evoluţia economică recentă, concretizată în internaţionalizarea pieţelor şi activităţilor agenţilor economici, este un factor determinat de perfecţionare a contabilităţii. Un rol important în consolidarea cunoştinţelor teoretice şi obţinerii aptitudinilor practice îi revine practicii de specialitate. În perioada de la 16 – 29 iunie curent, am urmat practica de specialitate în cadrul societății pe acțiuni ,,Lafarge Ciment (Moldova)” din or. Rezina,sub coordonarea contabilului superior al întreprinderii d-na Tutuescu Ala,fapt confirmat prin adeverința de practică. Desfășurarea practicii de specialitate la contabilitate mi-a oferit posibilitatea să-mi aprofundez cunoștințele obținute în cadrul cursurilor universitare(Bazele Contabilității, Contabilitate Financiară), să mă familiarizez cu particularitățile de aplicare în practică a cunoștințelor teoretice, să obțin abilități analitice necesare, precum și unele deprinderi profesionale în domeniul economico-financiar. Sistematizarea tuturor cunoștințelor și abilităților obținute pe parcursul efectuării practicii de specialitate la contabilitate și efectuarea unei analize economico-financiare a activității instituției necesită, în mod obligatoriu, perfectarea Raportului privind practica de specialitate. Respectivul raport are drept suport analitic și de cercetare baza informațională a Lafarge Ciment (Moldova) S.A.. La redactarea raportului privind practica de specialitate am depus maxim efort în vederea prezentării atît a aspectelor organizării structural-organizaționale, cît și a situației economico-financiare a Lafarge Ciment (Moldova) S.A., pentru ca, în final, să se poată crea imaginea generală a întreprinderii în cauză, determina locul și rolul acesteia în economia națională.

Upload: danu-paraskiv

Post on 11-Nov-2015

45 views

Category:

Documents


2 download

DESCRIPTION

n

TRANSCRIPT

Introducerentreprinderea ocup o poziie central n societatea contemporan. Rolul su n viaa economic i social face ca, oricare ar fi natura sistemului n care i desfoar activitatea cu att mai mult n contextul unei economii de pia, ea trebuie s dea socoteal despre sine partenerilor, acionarilor, furnizorilor, clienilor, personalului, publicului. Baza sistemului informaional al gestiunii unitii patrimoniale este contabilitatea. Evoluia economic recent, concretizat n internaionalizarea pieelor i activitilor agenilor economici, este un factor determinat de perfecionare a contabilitii.

Un rol important n consolidarea cunotinelor teoretice i obinerii aptitudinilor practice i revine practicii de specialitate. n perioada de la 16 29 iunie curent, am urmat practica de specialitate n cadrul societii pe aciuni ,,Lafarge Ciment (Moldova) din or. Rezina,sub coordonarea contabilului superior al ntreprinderii d-na Tutuescu Ala,fapt confirmat prin adeverina de practic.Desfurarea practicii de specialitate la contabilitate mi-a oferit posibilitatea s-mi aprofundez cunotinele obinute n cadrul cursurilor universitare(Bazele Contabilitii, Contabilitate Financiar), s m familiarizez cu particularitile de aplicare n practic a cunotinelor teoretice, s obin abiliti analitice necesare, precum i unele deprinderi profesionale n domeniul economico-financiar.

Sistematizarea tuturor cunotinelor i abilitilor obinute pe parcursul efecturii practicii de specialitate la contabilitate i efectuarea unei analize economico-financiare a activitii instituiei necesit, n mod obligatoriu, perfectarea Raportului privind practica de specialitate. Respectivul raport are drept suport analitic i de cercetare baza informaional a Lafarge Ciment (Moldova) S.A..

La redactarea raportului privind practica de specialitate am depus maxim efort n vederea prezentrii att a aspectelor organizrii structural-organizaionale, ct i a situaiei economico-financiare a Lafarge Ciment (Moldova) S.A., pentru ca, n final, s se poat crea imaginea general a ntreprinderii n cauz, determina locul i rolul acesteia n economia naional. 1. Caracteristica general a Lafarge Ciment (Moldova) S.A.Lafarge Ciment (Moldova) S.A. este aezat la nordul Republicii Moldova, la 7 km de oraul Rezina, pe o suprafa de 742 hectare. Lafarge Ciment (Moldova) S.A. dup capacitatea de producie este una dintre cele mai mari fabrici din Europa. i-a nceput activitatea n 1985.

n 1999 Lafarge Ciment (Moldova) S.A. a devenit membru al grupului Lafarge companie francez, unul dintre liderii mondiali n domeniul materialelor de construcie, care ocup poziiile de prim plan n toate domeniile activitii sale: ciment, granulate i beton, olane i alte materiale speciale pentru construcii, gama crora este foarte larg.

De atunci, Lafarge Ciment (Moldova) S.A. a suferit transformri considerabile de trecere la un sistem de lucru mai progresiv, caracteristic economiei de pia.

Lafarge Ciment (Moldova) S.A. practic urmtoarele genuri de activitate:

producerea i realizarea clincherului, cimentului i produselor din componena lor;

explorarea i exportarea materiei prime (var, calcar etc.) pentru producerea cimentului;

ndeplinirea lucrrilor de reparaie, construcie, reglare i confecionare de utilaj propriu.

Genuri de activitate neinterzise de lege sunt:

acordarea serviciilor de transport i inginerie;

producerea mrfurilor de uz gospodresc, inclusiv n baza cimentului;

activitatea comercial i de intermediar, legat de aprovizionarea i realizarea mrfurilor (produselor) mai nti, producia proprie;

ndeplinirea (relizarea) activitii economice externe n modul stabilit de legile n vigoare a R.M. Pe piaa producerii cimentului, Lafarge Ciment (Moldova) S.A. are o pondere de 65% din volumul total. Calitatea cimentului corespunde normelor europene, ea a fost i rmne s fie superior datorit faptului c materia prim se afl lng fabrica cariera de calcar, care are o decapare bogat de calcar i argil roie i care astzi prezint una dintre subdiviziunile Lafarge Ciment (Moldova) S.A.

Transformrile au fost efectuate n toate subdiviziunile fabricii i a fost elaborat o structur nou de organizare a activitii de marketing i de producere, orientat spre satisfacerea cerinelor clienilor. Au fost ntreprinse msuri considerabile pentru ctigarea pieei naionale i recunoaterea de ctre clieni a avantajului din colaborarea cu Lafarge Ciment (Moldova) S.A.

Rezultat al msurilor ntreprinse este implementarea sistemului de calitate internaional i primirea n anul 2000 a certificatului ISO 9002 i, n 2003, recertificarea ntreprinderii conform standardului internaional ISO 9001 ediia 2000, acreditarea Laboratorului, certificarea Produsului fabricii conform Standardului moldovenesc i normele standardelor europene BS, EN (de ctre compania SGS).

Personalul angajat al Lafarge Ciment (Moldova) S.A. deine, n ansamblu, un grad de calificare suficient pentru a realiza obiectivele trasate i, respectiv, dispune de fore i posibiliti pentru soluionarea problemelor de producere.

Unele obiective ale ntreprinderii sunt: ntrirea poziiilor pe piaa intern prin satisfacerea cerinelor clienilor i livrarea produciei n termenii stabilii la un pre optim al pieei. Printre instrumentele de realizare a obiectivelor cel mai important rol l ocup lucrul direct i intensiv cu clienii, recunoaterea cerinelor lor, excluderea reclamaiilor, acordarea serviciilor pentru livrarea cimentului i serviciilor postvnzare.

2. Forma organizatorico juridic i atribuiile organelor de conducere a Lafarge Ciment (Moldova) S.A.Lafarge Ciment (Moldova) S.A. este societate pe aciuni de tip deschis a crei capital social este n ntregime divizat n aciuni i ale crei obligaii sunt garantate cu patrimoniul su.

Societatea a fost constituit prin:

reorganizarea ntreprinderilor de stat Uzina de ciment din or. Rezina, Cariera de calcar din or. Rezina i ntreprinderii specializate Moldemremont, devenind succesoare n drepturile i obligaiunile lor patrimoniale i nepatrimoniale, inclusiv terenul aferent;

privatizarea la data de 18 mai 1999 a patimoniului deinut de stat.

Societatea este persoan juridic i i desfoar activitatea n conformitate cu legislaia n vigoare i Statutul societii. Aceasta dispune de independen economic, financiar i organizaional, de balan autonom, conturi n bnci, sigiliu, tampile i antet i blanchete cu denumirea sa, marc comercial.

Structurile de conducere ale Lafarge Ciment (Moldova) S.A. sunt:

Adunarea General a Acionarilor;

Consiliul de observatori a Societii (Consiliul Societii);

Organul executiv unipersonal (Directorul general);

Comisia de cenzori.

Organul suprem de conducere este Adunarea General a Acionarilor, care are dreptul s decid asupra oricror chestiuni, n limitele stabilite de lege i statut. Hotrrile ei sunt obligatorii pentri persoanele cu funcii de rspundere i acionarii Societii.Competenele exclusive ale Adunrii Generale a Acionarilor sunt:

aprobarea statutului societii n redacie nou sau a modificrilor i completrilor ei, inclusiv n legtur cu adoptarea hotrrii privind modificarea capitalului social, privind aprobarea claselor i numrului de aciuni autorizate spre plasare, privind convertirea, consolidarea sau fracionarea aciunilor;

aprobarea regulamentului Consiliului Societii, stabilirea componenei numerice i alegerea membrilor lui, a Preedintelui i vice-preedintelui Consiliului, sistarea nainte de termen a mputernicirilor acestora, fixarea cuantumului retribuiei lor, al remuneraiei anuale i compensaiilor, adoptarea hotrrii privind atragerea la rspundere sau exonerearea de rspundere a membrilor Consiliului;

aprobarea regulamentului comisiei de cenzori, stabilirea componenei numerice i alegerea membrilor ei, sistarea nainte de termen a mputernicirilor acestora, fixarea cuantumului retribuiei lor i compensaiilor, adoptarea hotrrii privind tragerea la rspundere sau exonerarea de rspundere a membrilor comisiei de cenzori;

confirmarea organizaiei de audit i stabilirea cuantumului de retribuire a serviciilor ei;

luarea deciziei privind ncheierea tranzaciilor de proporii;

aprobarea normativelor de repartizare a profitului;

examinarea drii de seam financiare anuale a societii, aprobrii drii de seam anuale ale Consiliului Societii;

adoptarea hotrrii privind modul de rpartizare a profitului anual (inclusiv plata dividendelor anuale) sau privind modul de acoperire a pierderilor;

adoptara hotrrii cu privire la emiterea obligaiunilr, clasa i numrul lor;

adoptarea hotrrii privindreorganizarea saz lichidarea societii;

aprobarea actului de predare-primire, bilanului de divizare, consolidat sau de lichidare;

aprobarea hotrrilor cu privire la emisiunea de obligaiuni convertibile;

aprobarea deciziilor asupra altor chestiuni, potrivit legislaiei n vigoare.

Consiliul Societii este organul colectiv de conducere ales, care reprezint interesele acionarilor n perioada dintre adunrile generale i care, n limitele atribuiilor sale, exercit conducerea general i controlul asupra activitii societii.

Consiliul Societii este mputernicit s decid numai n chestiunile care i-au fost date n competen, avnd urmtoarele atribuii:

decide convocarea Adunrii Generale a Acionarilor, aprob ordinea de zi i modul de ntiinare a acionarilor privind inerea ei, precum i data ntocmirii listei acionarilor care au dreptu s participe la adunarea general;

aprob direciile prioritare de activitate ale societii i business-planurile de realizare a unor proiecte aparte;

aprob modul de ntiinare a acionariloe despre inerea adunrii generale, precum i modul de prezentare a acionarilor a materialelor de pe ordinea de zi a adunrii generale pentru a se lua cunotin de ele, ct i modul de asigurare a accesului acionarilor la documentele societii;

aprob prospectul ofertei publice de valori mobiliare;

stabilete structura organizaional economic a societii, aprob normativele sau fondul de retribuire a angajailor;

aprob regulamentul organului executiv al societii, ia decizii privind numirea conductorului acestuia i ncetarea nainte de termen a mputernicirilor lui, privind stabilirea cuantumui retribuiei lui, remuneraiei i compensaiilor, privind tragerea lui la rspundere i eliberarea de rspundere, aprob drile de seam trimestriale ale organului executiv;

aprob regulamentele interne ale societii, cu excepia celor ce in de competena adunrii generale;

adopt decizii privind ncheierea tranzaciilor de proporii, dac aceste tranzacii au drept obiect achiziionarea/nstrinarea, transmiterea/luarea, n gaj/arend a bunurilor, valoarea crora atinge sume de peste 25% i pn la 50% din valoarea activelor societii atestat, conform ultimului bilan ntocmit pn la luarea deciziei de ncheiere a acestor tranzacii;

aprob valoarea de pia a bunurilor care constituie obiectul unei tranzacii de proporii;

aprob prospectul i rezultatele emisiei suplimentare de aciuni, formuleaz modificrile n Statut ce se impun n legtur cu aceasta, modific corespunztor Statutul Societii;

aprob decizia cu privire la emisiunea obligaiunilor, cu excepia obligaiunilor convertibile, precum i darea de seam asupra rezultatelor emisiunii de obligaiuni;

aprob bilanurile contabile trimestriale, conturile de beneficii i pierderi, adopt n decursul anului financiar decizii privind repartizarea profitului net, utilizarea capitalului de rezerv, precum i a mijloacelor fondurilor speciale ale societii conform normativelor de repartizare, aprobate pentru anul respectiv de adunarea general;

decide plata dividendelor intermediare, prezint Adunrii Generale a Acionarilor propuneri privind achitarea dividendelor anuale;

adopt decizii privind aderarea societii la o alt asociaie sau uniune;

-decide privind deschiderea, transformarea sau dizolvarea filialelor sau reprezentanelor, privind numirea i eliberarea din funcie a conductorilor lor, precum i modificrile i completrile operate n statut n legtur cu aceasta;

ia decizia privind participarea investiional a societii n alte ntreprinderi i organizaii;

confirm registratorul societii i stabilete mrimea retribuiei muncii lui;

numete comisia de lichidare.

Organul executiv unipersonal este Directorul General, care acioneaz n numele Societii n toate chestiunil curente provind activitatea ei, exceptnd chestiunile date n competena Adunrii Generale a Acionarilor sau Consiliului Societii. Organul executiv este subordonat Consiliului Societii i Adunrii Generale a Acionarilor.

n competena conductorului organului executiv se atribuie:

organizarea conducerii activitii de producie i finanare i a altor activiti ale societii;

ncheierea contractelor i luarea msurilor necesare pentru executarea obligaiunilor societii conform tranzaciilor ncheiate;

exercitarea funciilor de ncadrare i concediere a angajailor, ncheierea cu ei a contractelor i acordurilor de munc;

elaborarea regulamentelor privind subdiviziunile structurale ale societii i instruciunilor cu privire la funcii;

controlul activitii subdiviziunilor i seciilor de producere;

determinarea modului de inere a documentaiei operative de producie statistice i contabile, de ntocmire a raporturilor trimestriale i anuale;

perfectarea propunerilor n domeniul activitii productive, investiionale i financiare, precum i pentru elaborare business-planului;

elaborarea i ncheierea contractului colectiv de munc cu sindicatele, participarea la soluionarea conflictelor colective de munc;

prezentarea consiliului societii, comisiei de cenzori i fiecrui membru al acestora a documentelor i a altor informaii necesare pentru ndeplinirea n mod corespunztor a atribuiilor lor;

soluionarea altor chestiuni, ce nu in de competena exclusiv a Adunrii Generale a Acionarilor i a Consiliului Societii.

Comisia de cenzori este organul care exercit controlul obligatoriu al activitii economico-financiare a ntreprinderii. mputernicirile sus-menionate ale comisiei de cenzori sunt declarate organizaiei de audit.Dac e s vorbim despre structura subdiviziunilor de conducere a Lafarge Ciment (Moldova) S.A., atunci trebuie de menionat ca aceast ntreprindere e structurat n 8 departamente cu funcii multiple, i anume:

Departamentul Vnzri;

Departamentul Producie;

Departamentul Mentenan i Investiii;

Departamentul Proces i Dezvoltare;

Departamentul Achiziii;

Departamentul Resurse Umane;

Departamentul General;

Departamentul Financiar.

Membrii fiecrui departament dein un nivel de calificare suficient realizrii obiectivelor stabilite de ntreprindere, posed abilitile necesare soluionrii problemelor care apar pe parcursul activitii economico-financiare, precum i o responsabilitate enorm n exercitarea funciilor ce le revin.

Deci, concluzionez c structura organizatorico-juridic a Lafarge Ciment (Moldova) S.A. este una eficient i poate garanta obinerea rezultatelor dorite att in desfurarea activitii curente, ct i n realizarea strategiilor de dezvoltare a ntreprinderii.

3. Organizarea contabilitii n cadrul ntreprinderiiSocietatea pe aciuni Lafarge Ciment (Moldova) este certificat conform Standardelor de Calitate ISO 9002 care prevd utilizarea de intruciuni i proceduri interne pentru toate domeniile de activitate.

Evidena contabil la entitate se eleboreaz n baza urmtoarelor legi i regulamente:

Legea contabilitii nr.113-XVI din 27.04.2007 Planul de conturi contabile al activitii economico-financiare ale ntreprinderii Standardele Naionale de Contabilitate 2014 ,aplicat nainte de termen (01.01.2015)

Standardele Internaionale de Raportare Financiar

Codul Fiscal al Republicii Moldova

Regulamente,indicaiile metodice i alte acte instructive aprobate de Ministerul Finanelor i Ministerul Justiiei

Legea privind tariful vamal

Evidena contabil la S.A. Lafarge Ciment (Moldova) este efectuat de ctre Departamentul Financiar(Contabilitate) , angajaii cruia asigur controlul i nregistrarea n conturile contabile a tuturor operaiunilor economice efectuate;asigur oferirea informaiei operative i alctuirea rapoartelor financiare n termenii stabilii;poart rspundere pentru respectarea principiilor metodologice de organizare a evidenei contabile.

n cadrul unitii evidena contabil se duce semiautomatic care funcioneaz sub form de program.Principalele operaiuni economio financiare la unitate se nscriu n form computerizat n baza documentelor primare.Entitatea dispune de mijloace tehnice pentru nregistrarea i prelucrarea informaiei contabile ceea ce reprezint un factor important n eficientizarea evidenei contabile.

Anual la ntreprindere se efecuteaz inventarierea patrimoniului.Aceasta se desfoar cu scopul stabilirii situaiei reale a bunurilor i reflectarea acesteia n situaii financiare.Procedura se aplic de ctre Departamentul Financiar,Departamente deintoare de bunuri materiale i valori patrimoniale.Inventarierea se efectueaz de ctre comisii de inventariere coordonate de o comisie central.

O alt activitate desfurat n cadrul entitii este inchiderea lunar.Scopul procedurii este de a asigura nchiderea periodic n concordan att cu standardele companiei,ct i cu cele locale, ntr-o manier eficace,controlat i la timp.Procedura se aplic de ctre toate departamentele Lafarge Ciment (Moldova) S.A.

Politica de contabilitate este o parte foarte important a organizrii ntreprinderii.Aceasta reprezint o totalitate de reguli,principii i convenii,procedee i metode adoptate de conducerea ntreprinderii pentru inerea contabilitii i ntocmirea situaiilor financiare.Procedura formrii i aprobrii politicii de contabilitate este stabilit autonom de fiecare entitate.Responsabilitatea pentru formarea i respectarea politicii de contabilitate o poart conductorul unitii economice.Politica de contabilitate a societii pe aciuni Lafarge Ciment (Moldova) este format n baza actelor legislative i normative incluse n sistemul de reglementare normative a contabilitii Republicii Moldova (Legea Contabilitii , Standardele Naionale de Contabilitate,Planul de conturi contabile i alte acte normative adoptate de Ministerul Finanelor al Republicii Moldova).

Elaborarea politicii de contabilitate a LCM se bazeaz pe urmtoarele principii:

-continuitatea activitii

-contabilitatea de angajamente

-separarea patrimoniului i datoriilor

-necompensarea

-consecvena prezentrii

Responsabilitatea pentru organizarea i evidena contabilitii o poart conductorul societii pe aciuni care creeaz condiii optime pentru organizarea corect i eficient a contabilitii,ntocmirea i prezentarea oportun a rapoartelor,asigur ndeplinirea riguroas de ctre toate departamentele cu profil economic a cerinelor contabilului superior privind ntocmirea documentelor i prezentarea informaiei necesare pentru inerea evidenei i completarea situaiilor financiare.

4. Imobilizri necorporale

Imobilizrile necorporale reprezint active nemonetare deinute de o entitate cu scop de a fi utilizate n activitatea acesteia o perioad mai mare de 1 an,care nu mbrac o form material dar sunt controlate de unitatea economic.

n componena imobilizrilor necorporale a societii pe aciuni Lafarge Ciment (Moldova) intr:

1. Licene

2. Programe Informatice

3. Mrci comerciale

Imobilizarea necorporal se contabilizeaz n cazul n care:

exist o certitudine ntemeiat c ntreprinderea va obine profit ca urmare a utilizrii imobilizrii valoarea imobilizrii poate fi estimat cu un grad nalt de certitudine

n cadrul S.A. Lafarge Ciment (Moldova) momentul recunoaterii pentru imobilizrile necorporale l constituie data procurrii.Recunoaterea reprezint examinarea corespunderii nsuirilor,particularitilor, caracteristicilor, proprietilor elementelor respective definiiei i criteriilor stabilite.Componena,modul de recunoatere,evaluare i contabilizare a imobilizrilor necorporale sunt reglementate de SNC Imobilizri necorporale i corporale, Deprecierea activelor i alte standarde de contabilitate.

Evaluarea iniial a fiecrui obiect se efectueaz la cost de intrare,n care se includ preul de cumprare,impozitele i taxele prevzute de legislaia n vigoare,orice cost direct atribuit obiectului pentru al aduce la locul amplasrii i n stare de funcionare.La procurare acestea se percep ca Imobilizri Necorporale n curs de execuie,dup care n baza Procesului verbal de punere n funciune se trec la Imobilizri Necorporale.n final se determin durata de utilizare,nceputul calculrii i suma amortizrii,iar n baza acestor date timpul suspendrii amortizri,perioada de obinerea avantajelor economice.

n cadrul S.A. Lafarge Ciment (Moldova) amortizarea imobilizrilor necorporale cu termenii stabilii de activitate se calculeaz dup metoda liniar.

La entitatea dat,pentru evidena Imobilizrilor Necorporale este destinat contul de activ 112 Imobilizri Necorporale.n debitul contului se nregistreaz majorarea valorii imobilizrii necorporale transmise n exploatare, iar n credit se nregistreaz diminuarea valorii acesteia.Soldul contului este debitor i reprezint valoarea imobilizrii necorporale transmise n exploatare determinat n conformitate cu standardele de contabilitate.5. Imobilizri corporale

Imobilizrile corporale sunt active deinute de o entitate cu scop de a fi utilizate n activitatea acesteia o perioad mai mare de 1 an,sub form de mijloace fixe,terenuri, imobilizri corporale n curs de execuie i resurse minerale.

Componena,modul de recunoatere,evaluare i contabilizare a imobilizrilor corporale aflate n gestiunea societii pe aciuni Lafarge Ciment(Moldova) sunt reglementate de SNC Imobilizri necorporale i corporale, Deprecierea activelor,Costurile ndatorrii,Contractele de leasing i alte standarde de contabilitate.

n componena imobilizrilor corporale la Lafarge sunt incluce:

Terenuri (Contul 122)

Mijloace fixe (Contul 123) cldiri,construcii speciale,maini i utilaje, mijloace de transport,instrumente i inventar

Resurse minerale(Contul 125)

Toate conturile enumerate mai sus sunt conturi de activ.Acestea sunt destinate generalizrii informaiei privind existena i micarea terenurilor,mijloacelor fixe,resurselor minerale.n debit se nregistreaz intrarea imobilizrilor la entitate;n credit- ieirea imobilizrilor.Soldul este debitor i reprezint valoarea imobilizrilor determinat n conformitate cu stndardele de contabilitate.Momentul recunoaterii pentru imobilizrile corporale l constituie data procurrii (Anexa 1.).Evaluarea iniial are loc n momentul recunoaterii elementului drept imobilizare la cost de intrare.La entitatea S.A.LCM amortizarea imobilizrilor corporale transmise n exploatare se calculeaz dup metoda liniar.

Vezi:

Anexa 1. Document care justific procurarea unui mijloc fix de ctre entitatea S.A. Lafarge Ciment (Moldova)

Anexa 2. Proces verbal de funciune a unui mijloc fix

Anexa 3. Document care justific vnzarea unui mijloc fix

6. Contabilitatea capitalului

Capitalul propriu reprezint o totalitate de surse proprii de finanare a activitii economico-financiare a ntreprinderii i poate fi determinat ca mrimea rmas n activele entitii dup scderea datoriilor.Componena,modul de recunoatere,evaluare i contabilizare a capitalului ntreprinderii LCM S.A. este reglementat de SNC Capital propriu i datorii i alte standarde de contabilitate.

n componena capitalului propriu al S.A. Lafarge Ciment (Moldova) intr: capitalul statutar,capitalul suplimentar,capitalul nevrsat,capitalul retras, rezervele,profitul nerepartizat al anilor precedeni,profitul net al perioadei de gestiune.

Capitalul social al ntreprinderii reprezint aporturile fondatorilor la crearea entitilor cu statut de persoan juridic.LCM S.A. este societate pe aciuni de tip deschis a crei capital social este n ntregime divizat n aciuni i ale crei obligaiuni sunt garantate cu patrimoniul su.Capitalul social este divizat n aciuni n funcie de aportul fiecrei persoane.

Pentru generalizarea informaiei privind existena i modificarea capitalului social al entitii,contabilul Lafarge utilizeaz contul de pasiv 311Capital social.n creditul contului se nregistreaz majorarea capitalului social ,n debit- se nregistreaz diminuarea acestuia.Soldul contului 311 este creditor i reprezint mrimea capitalului social determinat n conformitate cu standardele de contabilitate.

Constituirea capitalului social al ntreprinderii se contabilizeaz n mrimea indicat n actele de consituire ale unitii i /sau n alte documente prevzute de legislaie.Conform Raportului anual al societii pe aciuni Lafarge Ciment (Moldova) pentru anul 2013(Anexa 6.),capitalul social al emitentului la ultima zi al perioadei de gestiune constituia 445 005 270 lei,cu 14 833 509 de aciuni ordinare cu valoarea nominal de 30 lei.Numrul de acionari nregistrai n registru la ultima zi al perioadei de gestiune a constituit 1369 persoane.7. Contabilitatea stocurilorStocurile reprezint active circulante care sunt:

destinate pentru a fi vndute pe parcursul desfurrii normale a activitii

n curs de execuie n procesul desfurrii normale a activitii sau

sub form de materii prime,materiale de baz i alte materiale consumabile, care urmeaz a fi folosite n procesul de producie, pentru prestarea serviciilor i/sau n alte scopuri gospodreti.Stocurile se recunosc ca active circulante la respectarea simultan a urmtoarelor condiii:

sunt controlate de ntreprindere,adic se afl n proprietatea acesteia exist probabilitatea c entitatea va obine beneficii economice din utilizarea stocurilor

sunt destinate utilizrii n ciclul normal de producie/prestri servicii sau vor fi vndute n termen de 12 luni

costul de intrare poate fi evaluat n mod credibil.

Stocurile Lafarge Ciment (Moldova) S.A. includ:

materiale

producie n curs de execuie

produse finite.

Materialele sunt reflectate n evidena contabil n momentul achiziiei la preul de procurare inclusive taxe i impozite,cheltuieli de transport i altele ce in nemojlocit de procurarea i depozitarea lor.

ntruct societatea pe aciuni Lafarge Ciment (Moldova) se ocup cu producerea i comercializarea cimentului,zilnic angajaii departamentului financiar i de producie au de-a face cu stocurile de materii prime, materiale ,combustibili, produse finite, etc. Deinerea de ctre entitate a stocurilor cu orice titlu, nregistrarea surselor de provenien a acestora i a faptelor economice fr documentarea i reflectarea lor n contabilitate snt interzise.La Lafarge contabilitatea stocurilor se ine n expresie cantitativ i valoric.

n cadrul unitii LCM fiecare stoc are : denumire,cod ,locaie,sold iniial ( de la nceputul anului),rulaj,intrare valoric, ieire valoric,intrare cantitativ,ieire cantitativ i sold final.

Evidena materialelor la depozit este dus automatizat prin intermediul Balanei cu stocuri(care se shimb n fiecare lun).Intrrile de materiale se contabilizeaz n baza documentelor primare care nsoesc materialele pricurate.Componena,modul de recunoatere,evaluare i contabilizare a stocurilor sunt reglementate de SNC Stocuri , Particularitile contabilitii n agricultur i alte standarde de contabilitate.

Vezi:

Anexa 4. Document de intrare la ntreprindere a cauciucurilor uzate

8. Contabilitatea creanelor

Activitatea ntreprinderii S.A. Lafarge Ciment (Moldova) genereaz un sistem complex i variat de relaii economice i juridice cu clienii,personalul angajat,bugetul de stat privind plata impozitelor i taxelor,alte persoane fizice i juridice. Creane drepturi ale entitii ce decurg din tranzacii sau evenimente trecute i din stingerea crora se ateapt intrri (majorri) de resurse care ncorporeaz beneficii economice.Creanele se recunosc ca active n baza contabilitii de angajamente n cazul n care exist o certitudine ntemeiat c n urma stingerii creanelor entitatea va obine beneficii economice ulterioare i atunci cnd valoarea creanelor poate fi evaluat n mod credibil.Pentru inerea contabilitii ntr-o manier eficace,creanele ntreprinderii se clasific dup urmtoarele criterii:

Coninut economic creane comerciale

creane ale bugetului de stat

creane ale personalului

Gradul de afiliere al prilor

Termene de achitare i deinere

La recunoaterea iniial, creanele se evalueaz la valoarea nominal, inclusiv impozitele i taxele calculate n conformitate cu legislaia n vigoare (de exemplu, taxa pe valoarea adugat, accize, alte impozite i taxe).

Derecunoaterea creanelor poate fi efectuat prin stingerea acestora (de exemplu, ncasarea numerarului, trecerea n cont (decontarea) avansurilor primite, compensarea datoriilor).

Stingerea creanelor se contabilizeaz ca majorare a numerarului, costurilor, cheltuielilor sau diminuare a datoriilor i diminuare a creanelor.La Lafarge Ciment (Moldova) S.A. creanele se contabilizeaz n baza:

Facturilor de expediie

Facturilor fiscale

Dispoziiile de plat

Procese verbale

n cadrul entitii LCM,creanele se contabilizeaz n cadrul urmtoarelor grupe:

creane comerciale

avansuri acordate;

creane ale bugetului;

creane ale personalului;

alte creane.Un caz aparte de studiu din cadrul practicii de specialitate au fost creanele personalului i avansurile acordate.Creanele personalului reprezint datorii ale angajailor fa de ntreprindere i apar n urma acordrii avansurilor spre decontare,procurrii de ctre angajai a mrfurilor cu achitarea n rate,recuperrii de ctre gestionari a daunei materiale cauzate.n contabilitate,creanele personalului se nregistreaz n baza urmtoarelor documente primare:

dispoziia de plat

lista de plat

documentele cu titluri executorii

lista de inventariere a creanelor i datoriilor

decizia privind recuperarea daunelor materiale cauzate

angajamentul de plat.Creanele personalului privind avansurile acordate n contul salariului apar n urma plii n avans a salariului i se contabilizeaz ca majorare a creanelor personalului i diminuare a numerarului. Creanele privind sumele acordate titularilor de avans se contabilizeaz ca majorare a creanelor personalului i diminuare a numerarului.Creanele personalului privind recuperarea prejudiciului material se contabilizeaz ca majorare concomitent a creanelor i veniturilor sau datoriilor curente. n conformitate cu politicile contabile, innd cont de pragul de semnificaie suma prejudiciului material care urmeaz a fi recuperat n perioadele viitoare poate fi nregistrat ca venituri anticipate cu decontarea ulterioar la venituri curente.S.A. Lafarge Ciment (Moldova) a fost certificat conform ISO 2001,care prevd utlizarea instruciunilor i procedurilor interne pentru toate domeniile de activitate( inclusiv cel financiar i de contabilitate).O parte din aceste instruciuni sunt Instruciunile Operaionale privind acordarea avansurilor i justificarea cheltuielilor.Aceste Instruciuni precizeaz regulile de acordare a avansurilor i justificare a cheltuielilor de deplasare i protocol n numerar,precum i modul de justificare a cheltuielilor de deplasare i protocol generate prin intermediul cardurilor bancare.Instruciunile vizeaz descrierea tipului de cheltuial pus pe seama LCM i modalitile de angajare i justificare a acestor cheltuieli.

Clasificri:

n funcie de momentul retragerii din casierie a sumelor de bani n raport cu momentul angajrii cheltuielilor exist dou tipuri de solicitare de cash:-avansuri

-deconturi de cheltuieli

n funcie de tipul de cheltuial a angajatului avansurile/deconturile se clasific n: - avans/decont pentru cheltuieli de deplasare - avans/decont pentru cheltuieli de protocol/gospodreti n raport cu moneda n care au fost/se vor efectua cheltuielile,exist: - avans/decont n lei (MDL) - avans/decont n valut

Modul de acordare a avansului n cadrul Lafarge Ciment (Moldova) S.A. : Angajatul ntocmete manual cererea de avans personal.

Managerul - Membru Excom aprob cererea de avans.

Contabilul Creane Personal ntocmete Ordinul de Plat pentru casierie i-l semneaz la Directorul Financiar i manager Contabilitate.

Casierul acord avansul angajatului n baza ordinului de plat semnat.

Tipurile de avansuri care se acord personalului angajat al S.A.LCM : Avansuri pentru deplasri servesc urmtoarelor tipuri de cheltuieli:

-transport

-cazare

-masa

-medicamente/cartele telefonice/taxe/etc.

Este interzis aprobarea spre decontare a oricrei cheltuieli care nu este rezonabil sau nu are legtur cu deplasarea n interes de serviciu(bilete muzeu,cadouri,produse personale) respectiv care nu au la baz un document justificativ (factur,bon,chitan).

Avansuri pentru protocol/cheltuieli gospodretin vederea obinerii unui avans de deplasare se completeaz urmtoarele informaii obligatorii n cererea de avans:

titularul avansului

tip avans (Ordin de Deplasare (Anexa 5.)

motivul cererii avansului

data plecrii i data ntoarcerii

destinaia deplasrii

mijlocul sau mijloacele de transport utilizate

avansul(suma) solicitat pentru deplasare

moneda cererii de avans

data preconizat pentru ridicare de cash

director aprobator membru excomn vederea obinerii celui de-al doilea tip de avans se completeaz urmtoarele informaii obligatorii n cererea de avans:

titularul avansului

tipul avansului (Cheltuieli de protocol restaurant/altele,cheltuieli gospodreti)

motivul cererii avansului

suma de avans

moneda cererii de avans (MDL- pentru acest tip de cerere moneda este prestabilit)

data preconizat pentru ridicarea de cash

director aprobator-membru excom.Se consider avansuri aprobate i acordate personalului urmtoarele operaii efectuate de titularul unui card bancar de companie individual (la momentul efectuarii tranzaciei):

retragerea de numerar de la bancomat

plata unui furnizor direct cu cardul.Vezi:

Anexa 5. Ordin de deplasare

9. Contabilitatea veniturilor i cheltuielilorEvidena cheltuielilor ntreprinderii constituie unul dintre cele mai importante i dificile sectoare de contabilitate ale entitii.

Cheltuielile reprezint diminuri ale beneficiilor economice nregistrate n perioada de gestiune sub form de ieiri, reduceri ale valorii activelor sau de creteri ale datoriilor care contribuie la diminuri ale capitalului propriu (rezultatului financiar), altele dect cele rezultate din distribuirea acestuia proprietarilor.

Cheltuielile se recunosc dac exist o certitudine ntemeiat privind diminuarea beneficiilor economice ale entitii i mrimea acestora poate fi evaluat n mod credibil.

Contabilitatea cheltuielilor se ine dup destinaii (funcii) pe urmtoarele grupe:

cheltuieli ale activitii operaionale;

cheltuieli ale altor activiti;

cheltuieli privind impozitul pe venit.Componena i regulile generale de recunoatere,evaluare i contabilizare a cheltuielilor activitii operaionale sunt reglementate de SNC Prezentarea situaiilor financiare , Cheltuieli , Diferene de curs valutar i de sum, Contracte de leasing , Contracte de construcie , Politici contabile, modificri ale estimrilor contabile,erori i evenimente ulterioare i alte standarde de contabilitate.

La entitatea Lafarge,cheltuielile ale activitii operaionale sunt generate de fabricarea i comercializarea cimentului.Cheltuielile activitii operaionale includ: costul vinzrilor cimentului,cheltuieli de distribuire(cheltuieli privind amortizarea ,ntreinerea i reparaia activelor imobilizare cu destinaie comercial,cheltuieli pentru ambalarea cimentului,cheltuieli de transportare a cimentului(daca este cazul),cheltuieli de publicitate,etc.),cheltuieli administrative (cheltuieli cu personalul adminstrativ(echipa manageriala),cheltuieli privind amortizarea,ntreinerea i reparaia activelor imoblizate cu destinaie administrativ,cheltuieli cu impozite i taxe,cheltuieli de protocol,cheltuieli privind delegarea personalului adminstrativ).Componena i regulile generale de recunoatere.evaluare i contabilizare a cheltuielilor din alte activiti sunt reglementate de SNC prezentarea situaiilor financiare , Cheltuieli , Imobilizri necorporale i corporale , Creane i investiii financiare , Diferene de curs valutar i de sum , Politici contabile,modificri ale estimrilor contabile,erori i evenimente ulterioare i alte standarde de contabilitate.Cheltuielile altor activiti includ: cheltuieli cu active imobilizate,care reprezint cheltuielile aferente ieirii,cu excepia lipsurilor i deteriorrilor constatate la inventariere.

cheltuieli financiare,care includ pierderile rezultate din operaiunile financiare ale entitii.

cheltuieli excepionale condiionate de evenimente care nu se manifest permanent sau cu regularitate.Cheltuielile altor activiti se contabilizeaz ca majorare a cheltuielilor curente concomitent cu majorarea datoriilor curente, amortizrii imobilizrilor necorporale i corporale, diminuarea stocurilor, creanelor, costurilor activitilor de baz i/sau auxiliare etc.Modul de determinare i contabilizare a cheltuielilor privind impozitul pe venit este reglementat de SNC Cheltuieli i alte standarde de contabilitate.

Cheltuielile privind impozitul pe venit se contabilizeaz n baza metodei impozitului pe venit curent. Metoda impozitului pe venit curent prevede determinarea cheltuielilor privind impozitul pe venit prin aplicarea la suma venitului impozabil a cotei impozitului stabilit n Codul fiscal pentru perioada fiscal respectiv. Venitul impozabil se determin n conformitate cu regulile stabilite de legislaia fiscal. Cheltuielile privind impozitul pe venit se contabilizeaz ca majorare concomitent a cheltuielilor i datoriilor curente.Venituri creteri ale beneficiilor economice nregistrate n cursul perioadei de gestiune, sub forma intrrilor de active sau majorrii valorii acestora, sau a diminurii datoriilor care au drept rezultat creteri ale capitalului propriu, cu excepia creterilor legate de contribuiile proprietarilor.Contabilitatea veniturilor este condiionat de sursa de obinere a acestora.Veniturile se clasific n: venituri din activitatea operaional venituri din vnzri

alte venituri operaionale

venituri din activitatea neoperaional - venituri financiare

venituri excepionale

venituri din operaiuni cu active imobilizate

Componena i regulile generale de recunoatere,evaluare i contabilizare a veniturilor din activitatea operaional sunt reglementate de SNC Prezentarea situaiilor financiare , Venituri , Contracte de leasing , Contracte de construcii , Politici contabile, modificri ale estimrilor contabile,erori i evenimente ulterioare i alte standarde de contabilitate.

n general societatea pe aciuni Lafarge Ciment (Moldova) obine venituri din vnzarea cimentului.Veniturile din vnzarea cimentului se recunosc n momentul n care sunt ndeplinite simultan urmtoarele condiii: entitatea a transferat cumprtorului riscurile i beneficiile semnificative aferente dreptului de proprietate asupra bunului;

entitatea nu mai gestioneaz bunul vndut ca n cazul deinerii n proprietate a acestuia i nu deine controlul efectiv asupra bunului;

mrimea veniturilor poate fi evaluat n mod credibil.n componena veniturilor nu sunt incluse sumele colectate n numele terilor,de exemplu TVA ,accizele,ncasrile globale obinute de ntreprindere n numele unor tere pri din comercializarea mrfurilor acestora,ntruct acestea nu reprezint avantaje economice ale entitii i nu influeneaz mrimea capitalului propriu al acesteia.Taxa pe valoarea adugat i accizele nu reprezint venituri ale ntreprinderii,ntruct acestea sunt colectate n numele organelor de stat i vrsate la buget.

Veniturile i cheltuielile ntreprinderii pentru anul 2013 sunt incluse n Raportul anual al S.A. Lafarge Ciment (Moldova) (Anexa 6.)

10. Situaie financiarSituaii financiare set de rapoarte care conin informaii privind poziia financiar, performana financiar, modificrile capitalului propriu i fluxurile de numerar ale entitii pe o perioad de gestiune.

O atare informaie este necesar tuturor utilizatorilor de situaii financiare,adic tuturor persoanelor fizice i juridice cointeresate n obinerea informaiei veridice privind ntreprinderea(proprietarii (acionarii, asociaii), creditorii, clienii, salariaii, autoritile publice i publicul) n vederea lurii unor decizii economice referitoare la aceast entitate.Pentru realizarea acestui scop situaiile financiare ofer informaii despre:active,capital propriu,datorii,venituri i cheltuieli , fluxuri de numerar.Situaiile financiare se ntocmesc n conformitate cu urmtoarele principii de baz:

Continuitatea activitii

Contabilitatea de angajamente

Separarea patrimoniului i datoriilor

Necompensarea

Consecvena prezentrii

Informaiile din situaiile financiare trebuie s corespund urmtoarelor caracteristici calitative: Inteligibilitatea

Relevana

Credibilitatea

Comparabilitatea

Situaiile financiare se ntocmesc i se prezint anual. Entitatea trebuie s identifice n mod clar situaiile financiare i s evidenieze n mod special urmtoarele informaii:

denumirea entitii i alte elemente de identificare;

data raportrii sau perioada acoperit de situaiile financiare;

activitatea de baz;

forma de proprietate;

forma juridic de organizare;

La entitatea Lafarge Ciment (Moldova) S.A. situaiile financiare se ntocmesc conform formularelor tip- aprobate de Ministerul Finanelor i actele normative n vigoare i se prezint n termenele prevzute de legislaia Republicii Moldova.

Pentru toate ntreprinderile,prin urmare i pentru S.A. LCM,anul de gestiune cuprinde perioada de la 1 ianuarie la 31 decembrie inclusiv.

Vezi : Anexa 6.- Raportul anual al societii pe aciuni Lafarge Ciment (Moldova). Perioada de gesiuni anul 2013.ncheiere n urma studierii modului de inere a contabilitii n cadrul Societii pe aciuni Lafarge Ciment (Moldova) nu am observat nclcri grave de la actele legislative i normative care reglementeaz activitatea contabil.

Studiul evidenei contabile la entitate a determinat consultarea mai multor regulamente i instruciuni. n lucrare au fost utilizate Legea Contabilitii, Planul de Conturi,Standardele Naionale de Contabilitate 2014.

Rezultatele evidenei contabile la ntreprinderea dat,reflect o situaie favorabil n ceea ce privete activitatea i dezvoltarea ntreprinderii.

ntreprinderea desfoar o activitate eficient i evidena contabil este bine pus la punct.Deasemenea acest agent economic are o pondere deosebit n economia raionul Rezina i la nivel naional.

Evoluia S.A. Lafarge Ciment (Moldova) demonstreaz justeea Grupului Lafarge de a veni pe piaa Republicii Moldova.Activitatea de succes a acestei entiti constituie o dovad a existenei n ara noastr a unor condiii favorabile de activitate pentru investitorii strini.

Cuprins

Introducere............................................................................................................. 1

1. Caracteristica general a S.A.Lafarge Ciement (Moldova)................. 2

2. Forma organizatorico-juridic i atribuiile organelor de conducere a Lafarge Ciment (Moldova) S.A. ............................................................... 43. Organizarea contabilitii n cadrul ntreprinderii............................... 11

4. Contabilitatea Imobilizrilor Necorporale............................................ 13

5. Contabilitatea Imobilizrilor Corporale................................................ 14

6. Contabilitatea Capitalului....................................................................... 15

7. Contabilitatea Stocurilor......................................................................... 16

8. Contabilitatea Creanelor....................................................................... 18

9. Contabilitatea Cheltuielilor i Veniturilor.............................................. 22

10. Situaie Financiar.................................................................................. 25

ncheiere .............................................................................................................. 26

Anexe 1