cotidian filit 05 2013

8
nr. 5, luni, 28 octombrie 2013 Prima ediţie FILIT s-a încheiat aseară, pe scena „Naţionalului” ieşean Atenţie, se trage! Se trage cortina! Dacă spui că a fost un succes, cel care nu a participat se poate uita la tine suspect. Aşa c-am să le fac pe plac suspi- cioşilor: a fost un dezastru! A fost un dezastru: unul cu peste zece mii de participanţi în patru zile, cu aproape o sută de evenimente, cu promisiuni înalte că se va mai întâmpla şi la anul şi mult timp de acum înainte. A fost o catastrofă: una cu autori aleşi pe sprânceană, din ţară şi din aiurea civilizată, occidentală şi europeană. A fost FILIT, prima ediţie, care s-a încheiat duminică seară, la Teatrul Naţional „Vasile Alecsandri” din Iași. pagina 3 Nostalgie şi umor cu François Weyergans şi Cristian Tudor Popescu © Costin Chesnoiu © Costin Chesnoiu Sâmbătă, 26 octombrie, scriitorii din centru au fost Aris Fioretos, Gabriela Adameșteanu și Varujan Vosganian. Dacă la prima vedere scrierile lor păreau eterogene, lui Dan Shafran, moderatorul serii, nu i-a fost dificil să închege o discuţie coerentă, bazată pe ceea ce ar putea fi văzută drept tematica marginalizării în biografie și/sau ficţiune. pagina 4 Gabriela Adameşteanu, Aris Fioretos şi Varujan Vosganian şi-au dat întâlnire la FILIT Întâlnirea cu un poet trebuie să semene foarte tare cu neurochirurgia. Ai privilegiul incredibil de a da la o parte ţesutul de cuvinte, de rânduri, de pagini şi de a privi, fără mijlocire, direct spre mănunchiul de gânduri şi simţiri al pacientului din faţa ta. Întâl- nirea de sâmbătă cu poetul spaniol Manuel Rico, petrecută într-un muzeu al cuvintelor – Casa Dosoftei – a fost cu atât mai specială. pagina 6 Poveştile poeziilor A patra întâlnire din cadrul „Serilor FILIT” i-a adus pe scena Teatrului Naţional „Vasile Alecsandri” din Iaşi pe François Weyergans şi pe Cristian Tudor Popescu. Un François Weyergans fermecător şi melancolic şi un Cristian Tudor Popescu acid, dar plin de umor şi relaxat. pagina 2 © Costin Chesnoiu © C\t\lin Varga

Upload: filit-iai

Post on 01-Apr-2016

230 views

Category:

Documents


1 download

DESCRIPTION

 

TRANSCRIPT

Page 1: Cotidian filit 05 2013

nr. 5, luni, 28 octombrie 2013

Prima ediţie FILIT s-a încheiat aseară, pe scena „Naţionalului” ieşean

Atenţie, se trage! Se trage cortina!

Dacă spui că a fost un succes,cel care nu a participat sepoate uita la tine suspect. Aşac-am să le fac pe plac suspi -cioşilor: a fost un dezastru! Afost un dezastru: unul cu pestezece mii de participanţi înpatru zile, cu aproape o sutăde evenimente, cu promisiuniînalte că se va mai întâmpla şila anul şi mult timp de acumînainte. A fost o catastrofă: unacu autori aleşi pe sprân ceană,din ţară şi din aiurea civilizată,occidentală şi europeană. A fost FILIT, prima ediţie, care s-a încheiat duminică seară, la Teatrul Naţional „VasileAlecsandri” din Iași. pagina 3

Nostalgie şi umor cu François Weyergans şi Cristian Tudor Popescu

© C

ostin

Che

snoi

u

© C

ostin

Che

snoi

u

Sâmbătă, 26 octombrie, scriitorii din centru au fost Aris Fioretos, Gabriela Adameșteanu și Varujan Vosganian.Dacă la prima vedere scrierile lor păreau eterogene, lui Dan Shafran, moderatorul serii, nu i-a fost dificil săînchege o discuţie coerentă, bazată pe ceea ce ar putea fi văzută drept tematica marginalizării în biografie și/sau ficţiune. pagina 4

Gabriela Adameşteanu, Aris Fioretos şi Varujan Vosganian şi-au dat întâlnire la FILIT

Întâlnirea cu un poet trebuie săsemene foarte tare cu neurochirurgia.Ai privilegiul incredibil de a da la oparte ţesutul de cuvinte, de rânduri,de pagini şi de a privi, fără mijlocire,direct spre mănunchiul de gânduri şisimţiri al pacientului din faţa ta. Întâl -nirea de sâmbătă cu poetul spaniolManuel Rico, petrecută într-un muzeual cuvintelor – Casa Dosoftei – a fostcu atât mai specială. pagina 6

Poveştile poeziilor

A patra întâlnire din cadrul „Serilor FILIT”i-a adus pe scena Teatrului Naţional „VasileAlecsandri” din Iaşi pe François Weyergansşi pe Cristian Tudor Popescu. Un FrançoisWeyergans fermecător şi me lan colic şi unCristian Tudor Popescu acid, dar plin deumor şi relaxat. pagina 2

© C

ostin

Che

snoi

u

© C

\t\l

in V

arga

Page 2: Cotidian filit 05 2013

Actualitate2

www.filit-iasi.ro

Mari

sc

riit

ori,

or

aşul

în

ca

re îi

în

tâln

eşti

A patra ediţie a „Serilor FILIT”

Nostalgie şi umor, alăturide François Weyergans şiCristian Tudor PopescuA patra întâlnire din cadrul„Serilor FILIT” i-a adus pescena Teatrului Naţional„Vasile Alecsandri” din Iaşi peFrançois Weyergans şi peCristian Tudor Popescu. UnFrançois Weyergans fermecătorşi melancolic şi un Cristian TudorPopescu acid, dar plin de umorşi relaxat, cum nu ţin minte să-lfi văzut. Evenimentul, moderatde Cătălin Sava (TVR), i-a pur tatpe cei doi într-o discuţie desprefilm, cinemato graful vechi şisălile de odinioară, scriitori şiobsesia românilor pentrupremii. A fost nu teatru, dartotuşi un spectacol, un dialogcare a smuls aplauze şi râsetela fiecare schimb de replici.

Ioan Stoelru

Pentru că nici nu era cazul, prezentările n-audu rat mult, după care moderatorul i-a în tre -bat pe invitați ce cred despre destin. FrançoisWeyergans ne-a spus că „devenim ceea cetrebuie să fim”, povestind apoi amuzat căprima lui dorință a fost să fie Papă, apoi săajungă pe lună, iar prima sa compunere afost o carte poștală pentru bunica sa. „Amajuns să cred în destin”, a mărturisit CristianTudor Popescu, „și de câte ori se pronunțăcuvântul ăsta nu pot să nu mă gândesc la cespunea un filosof pe nume Dan Iosif: ce afăcut soarta din destinul meu. E absolut au-tentic”. Acesta a mai povestit că nu a visatniciodată să fie gazetar, „n-am avut aceastăvocație nici măcar diagonală, cum spuneAndrei Pleșu”, a ajuns câștigând un concursde împrejurări. „Am fost târât de o femeieîn meseria asta, la propriu, pe podurile Ca-sei Scânteii, în vreme ce mă înspăimântamde secerile, ciocanele și stelele în cincicolțuri în număr de 6.000.” Jurnalistul a ex-plicat că a devenit până la urmă gazetar

pentru că i s-a părut imposibil să mai stea șisă scrie cu ceaiul sau alte lichide în față, așacum făcea înainte de ’89 ca scriitor. „Mese-ria de scriitor nu presupune să te mânjeșticu noroi, cu sânge, cu rahat, așa cum presu-pune meseria de gazetar.” Astfel, CristianTudor Popescu a spus că, deși e o meserieurât mirositoare, i s-a părut imposibil după’89, când în stradă se întâmpla ce se întâm-pla, să continue să fantazeze la gura sobei.

François Weyergans:„Acum scriem pentru căalţii au scris înainteanoastră”Pentru a cunoaște încă o latură a regi zo ru -lui și scriitorului François Weyergans, dis cu -ția a continuat cu o lectură din romanul Treizile cu mama, operă pentru care a primit Pre -miul Goncourt în 2005. În carte, FrançoisWeyergans încearcă să aducă un omagiu ma -mei sale, reconstituindu-și în același timppropria copilărie.

Autorul a spus că ne sprijinim pe litera -tura anterioară, că evoluția a fost de așa na-tură încât acum scriem pentru că alții auscris înaintea noastră. Este de părere că nuexistă un geniu în stare pură, toți scriitoriiau citit și au continuat să scrie bazându-se pece au citit. „Unii mă vizitează și sunt sur prinșide cele câteva sute de cărți din jurul meu,gândindu-se dacă le-am citit pe toate, iarnoi, ca scriitori, ne întrebăm de ce trebuie sămai adăugăm încă o carte acestei literaturi.Și totuși e reconfortant să știi că au mai scrisși alții”, a mărturisit François Weyergans.

„E reconfortant sau nu?”, l-a întrebat Că-tălin Sava pe Cristian Tudor Popescu. A ce s -ta a confirmat, glumind că, deși inițial voiamai mult să vorbească despre cinema, l-acuprins subiectul atât de tare încât acum s-a răzgândit. Dar Cătălin Sava s-a ținut deprogramul stabilit și a schimbat cadrul de laliteratură la film, întrebându-l pe FrançoisWeyergans dacă s-a gândit vreodată la oposibilă ecranizare a romanelor sale. „Nusunt ecranizabile. Sper să mă contrazicăFrançois, tocmai asta m-a uimit și pe mine”,i-a luat-o Cristian Tudor Popescu înainte, iarscriitorul belgian a spus că e un complimentfaptul că așa îi sunt percepute operele, dreptneecranizabile. Acesta a mai amintit de pri-mul său roman, pe care l-a început la vârstade nouă ani și încă nu l-a terminat. „Suntscriitori care spun că au început să scrieromane pe la cinci, șase, șapte ani. Când în-tâlnesc un tânăr romancier, îl întreb imediatla ce vârstă a început să scrie, și dacă-mirăspunde «anul trecut», atunci nu prea e înordine”, a spus Weyergans. Făcând legăturacu destinul și literatura, scriitorul a mărturi-sit că romanul început în copilărie, la vârstade nouă ani, povestește despre un băiat ca-re s-a îndrăgostit de sora celui mai bun prie-

ten al său, „iar eu 10 ani mai târziu m-am în-drăgostit de sora celui mai bun prieten almeu”; moment în care Cristian Tudor Po -pescu și-a amintit de vorba „nu mă culc ni-ciodată cu nevasta prietenului meu, cu câ-teva zile înainte prietenia noastră înceteazăla modul cel mai sincer”.

Sala a absorbit cuvintele celor doi în râ -se te și aplauze, iar nimeni n-a avut întrebăride pus, chiar dacă jurnalistul român i-a pro -vocat: „Am o dorință aproape erotică de ami se pune întrebări dificile”. „Să mă corectez,e vorba de Brumarian”, a completat acesta,încercând să rectifice cuvântul „erotic”.

Cristian Tudor Popescu:„Diferenţa dintre regizoriiromâni şi cei ruşi este căai noştri n-au crezutniciodată în comunism”Întrebat de moderator despre regizorii ruși,François Weyergans a spus că atunci cândrevede filmele monumentale ale cinema to -gra fiei franceze, își dă seama că toți fran -cezii au urmărit filmele rusești și, așa cumspunea și într-unul din romanele sale, „credcă nu ne-am plătit încă datoria față de cine-matografia rusă”. Cristian Tudor Popescu asubliniat diferența dintre regizorii ruși și ceiromâni ai perioadei comuniste: primii au cre -zut în comunism. „Acești oameni au crezut încomunism și au încercat să găsească și formede expresie noi, altele decât cele inventatede cinematograful de dinainte de 1917, auîncercat să creeze un limbaj cinematografic

pentru noua ideologie în care credeau, încomunism, și au crezut în ea cel puțin pânăîn 1928, după aceea nu mai discutăm”, a ex-plicat jurnalistul, subliniind că regizorii ro-mâni din perioada comunistă nu au crezutnici măcar unul în comunism. Au făcut 550de filme în 40 ani, dintre care jumătate glo-rificau în mod direct un lucru în care nucredeau.

O observație despre schimbarea de pa-radigmă în cinematografie a venit de laCristian Tudor Popescu: înainte „duhul” eraîn mașinărie, cum ar fi kinetoscopul lui Edi-son, apoi filmul a fost aruncat pe ecran „șilumea a rămas în sală vreme de aproape unsecol, după care eu constatat că duhul seîntoarce în cutie”, referindu-se la faptul căoamenii văd acum în mai mare proporțiesinguri, acasă, pe DVD player sau la calcula-tor. François Weyergans a subliniat că aobservat și el acest lucru și a invitat publiculla încă o lectură dintr-una din cărțile sale,Franz şi François, unde evocă atmosfera ci-nematografelor din anii ’50.

Momentul nostalgic a trecut, iar dialogulalături de cei doi invitați și regizori s-a termi -nat într-o notă optimistă. François Weyergansa spus că s-a aflat la un festival într-adevăr eu -ropean, unde a cunoscut un editor suedez,un scriitor berlinez, un traducător italian caretrăiește în Sardinia și traduce din spaniolăîn italiană. Jurnalistul român Cristian TudorPopescu a recunoscut că FILIT l-a mai aerisitla cap, că a avut ocazia să mai scoată „botuldin zoaiele bordelului politic, de unde curglăturile, iar eu le miros și le descriu”.

nr. 5, luni, 28 octombrie 2013

© C

ostin

Che

snoi

u

© C

ostin

Che

snoi

u

Page 3: Cotidian filit 05 2013

3

www.filit-iasi.ro

Mari

sc

riit

ori,

or

aşul

în

ca

re îi

în

tâln

eşti

Dacă spui că a fost un succes,cel care nu a participat se poateuita la tine suspect. Aşa c-amsă le fac pe plac suspicioşilor:a fost un dezastru! A fost undezastru: unul cu peste zecemii de participanţi în patru zile,cu aproape o sută de eveni men -te, cu promisiuni înalte că seva mai întâmpla şi la anul şimult timp de acum înainte. Afost o catastrofă: una cu autorialeşi pe sprânceană, din ţară şidin aiurea civilizată, occiden ta -lă şi europeană. A fost FILIT,prima ediţie, care s-a încheiatduminică seară, la Teatrul Na ţio -nal „Vasile Alecsandri” din Iaşi.

Alex Savitescu

Raiul voluntarilorAm văzut un Dan Lungu răsuflând uşurat.„Sunt prea bucuros ca să mai am emoţii”,se alintă directorul festivalului, când gazda

galei de închidere, Cătălin Sava, îi dă cuvântul.N-are emoţii? Ei, pe naiba! Emoţii au toţioamenii care pun suflet. Iar la festivalul ăstaau pus suflet o himalaye de indivizi, unii cuno torietate, unii cunoscuţi în breslele lor şicam atât, unii cunoscuţi în jurul blocului şipe la fumoarele din universităţi. Din ultimacategorie, cea mai animată, zglobie şi de ca -re nu ai avut unde să fugi în cele patru zile,au făcut parte voluntarii. După ce au urcatpe scenă în aplauzele publicului, s-a declan-şat un moment de tăcere, ca la tenis, înaintede o servă decisivă: da, au fost mulţi, voioşişi simpatici! Înţelesesem de la iniţiatorul e -venimentului, înainte de începutul FILIT, c-afost bătaie pe locurile de voluntari. Da, aţiauzit bine, nu e invenţie, ne aude Dumne-zeu şi ne citeşte lumea! Munca lor şi a celor-lalţi îl face pe Dan Lungu să spună că presa in-ternaţională „nu ar fi crezut vreoda tă c-aşaceva se putea întâmpla la Iaşi” şi că „stan-dardele pe care le-am impus la început, delocjoase, au fost depăşite”. Om trecut prin fes-tivaluri de literatură internaţională, direc-torul FILIT mai apucă să adauge că un ase-menea aflux de voluntari a mai văzut doarla Mantova, în Italia.

Nota zece pentru Zeca3.500 de lei nu e o sumă care să se apropie devaloarea financiară a unui Premiu Nobelpentru literatură. Daniela Zeca s-a compor-tat însă de parcă ar fi câştigat o distincţie lafel de importantă. Una venită din partea lice -enilor din Iaşi (vreo 20 la număr), care, or-ganizaţi în comitete şi comisii de cititori cuochi critic, au ales drept „cartea anului 2012”romanul Omar cel orb. Daniela Zeca a câşti-gat premiul simpatiei cititorilor din liceele ie -ş ene în faţa unor autori ca Mircea Cărtărescu,Corin Braga, Filip Florian sau Radu Aldulescu.„Orice carte are un destin al ei”, spune au-toarea, iar destinul acestei cărţi s-a împlinitcu premiul obţinut în cadrul FILIT.

Cristian Adomniţei, preşedintele Consi-liului Judeţean Iaşi, a mulţumit în final tutu-ror celor implicaţi în organizarea festivalu-lui, remarcând că, după mai bine de o sută

de ani, Iaşiul îşi recapătă statutul de oraş alculturii.

Cu ce rămânem după prima ediţie aFestivalului Internaţional de Literatură şi

Traducere de la Iaşi? Cu o chestie cumplitde greu de obţinut, dar care, spune DanLungu în încheiere, s-a produs: instituireaunei „vrăji a normalităţii”.

Prima ediţie FILIT s-a încheiat aseară, pe scena „Naţionalului” ieşean

Atenţie, se trage! Se trage cortina!

© C

ostin

Che

snoi

u

Actualitatenr. 5, luni, 28 octombrie 2013

Daniela Zeca a primit dinpartea liceenilor din IaşiPremiul „Cartea anului 2012”

© C

ostin

Che

snoi

u

Page 4: Cotidian filit 05 2013

Actualitate4

www.filit-iasi.ro

Mari

sc

riit

ori,

or

aşul

în

ca

re îi

în

tâln

eşti

Gabriela Adameşteanu,Aris Fioretos şi VarujanVosganian şi-au dat întâlnire la FILITSâmbătă, 26 octombrie,scriitorii din centru au fost ArisFioretos, Gabriela Adameşteanuşi Varujan Vosganian. Dacă laprima vedere scrierile lorpăreau eterogene, lui DanShafran, moderatorul serii, nu i-a fost dificil să închege odiscuţie coerentă, bazată peceea ce ar putea fi văzută drepttematica marginalizării înbiografie şi/sau ficţiune.

Anca Roman

După o prezentare punctuală a invitaților,Dan Shafran, directorul Institutului Culturalde la Stockholm, i-a rugat pe cei trei scri i -tori să își aleagă câte un pasaj reprezentativdin propriile cărți, pe care să îl citească pu -blicului. Gabriela Adameșteanu a ținut maiîntâi, cu modestie, să tempereze recoman-dările prea entuziaste la adresa ei, spunând,printre altele, că nominalizarea la Premiul Gon -court pe care a primit-o nu înseamnă mai multdecât „o mișcare bună de marketing a fran -cezilor pentru a-și susține literatura în stră-inătate”. A explicat că această nominalizareare mai degrabă caracter orientativ și local,fiind oferită de un juriu format din studențiromâni, în cazul ei. După aceasta, a începutlectura romanului său din 2010, Provizorat.La rândul său, Aris Fioretos a strecurat o au-toironie în descrierea pe care i-a făcut-o mo -deratorul, spunând despre sine că este „ocorupție genetică” – cu un tată grec și omamă austrică, a crescut totuși în Suedia.Rămâne însă „străin aici, străin în de păr ta re,străin până și-n paradis”, după cum o aratăcărțile pe care le-a scris. România nu îi estestrăină. Îi știe amănunțit pe Emil Cioran, pePaul Celan și pe Herta Müller și a fost lau-reat al Premiului Marin Sorescu. A citit dinediția proaspăt tradusă în germană a roma-nului Ultimul grec.

Varujan Vosganian a propus publicului,mai întâi, câteva pagini din Cartea șoap te -lor, într-o a doua sesiune de lectură venindcu alternativa volumului lansat de curând,

Jocul celor o sută de frunze și alte povestiri.Scriitor de origine armeană, acesta a spuscă, în viziunea sa, „memoria nu este o par-te a trecutului, ci a prezen tu lui”, arătând căeste esențial ca literatura lui să echili bre zeororile istorice și să acționeze ca un soi decompensare morală.

Dan Shafran a prins atunci filonul dis cu -ției și a reliefat un aspect care aduce împre -ună operele tuturor celor trei scriitori, și anu -me faptul că fiecare prezintă propria viziu-ne asupra istoriei folosindu-se de nuanțelepe care individul singur le poate exprima.Altfel zis, toți trei preferă să prezinte gran -diosul într-o variantă mai puțin stridentă,dar mai degrabă umană, probată de per -sonaje firești, recognoscibile. „Trecutul lanivel colectiv se vede altfel”, completeazăGabriela Adameșteanu, sugerând că aceas-tă raportare implică o anumită detașare ca-re denaturează drama umană.

Încercând să propună o soluție pentruacest haos intrinsec, provocat de dezrădăci-nare, Aris Fioretos a spus: „Trebuie să te re -inventezi ca să fii compatibil cu nouacultură”, adăugând că puțină distanțare teaduce, paradoxal, mai aproape de substra-tul lucrurilor. Impresionat de predispoziția

Gabrielei Adameșteanu de a se oferi publi-cului într-o manieră cât se poate de perso-nală, a povestit cum la vârsta de șase ani afugit de acasă, luând cu el pâine, apă și hâr-tie igienică. Acela a fost primul moment cândși-a conștientizat singurătatea. De aici și pâ-nă la o intrigantă reinterpretare a comple-xului oedipian nu a fost cale lungă: Aris Fio-retos a explicat că un asemenea comporta-ment nu ar fi rezonabil, ci inutil prin sineînsuși, mitul fiului care își ucide tatăl pentrua se căsători cu mama sa negarantând oprelungire a vieții, dar încurajând repetabi-litatea gestului criminal fără urmare.

Varujan Vosganian: „E important să naşticeva care să rămânădincolo de moarte”Revenind în perimetrul inițial al discuției, șianume cel privitor la identitate și margina-lizare, Varujan Vosganian a vorbit desprecompatibilitatea sa de armean cu cea de ro-mân: „Ca mod de a explica lumea, sunt ro-mân, în timp ce limba armeană este cea încare nu am nevoie de interlocutor”, a conti-nuat autorul. Cu toate acestea, a considerat

important să sublinieze că romanul Carteașoaptelor nu este autobiografic.

Și Gabriela Adameșteanu a precizatacelași lucru: „Eu am încercat să conving demai multe ori că nu sunt personajele mele.Am o biografie separată”. Nu întâmplător aatins acest subiect destul de sensibil. În ca-zul femeilor-scriitoare, a continuat ea, exis -tă reacții acide când vine vorba de anumitetehnici considerate a fi tabu: „Criticii se uităsă nu introduci sentimentalisme, să nu teconfunzi prea mult cu personajele”. Ca săînlăture orice suspiciune, Gabriela Adameș -teanu a mărturisit că a fost un copil fericit,iar aceasta nu doar din punct de vedere cul -tural, așa că asocierile cu personajele ei cadîn derizoriu.

Cu toate acestea, autoarea nu poate ne -ga funcția curativă a unei cărți. A povestitcă a scris Dăruiește-ți zi de vacanță într-uncontext nefericit, pe care a reușit să îldepășească prin ficțiune. Acesta a fost, dealtfel, răspunsul pe care i l-a oferit lui DanShafran, care i-a întrebat pe invitați cât deimportant a fost pentru ei să scrie acestecărți care, deși ilustrează subiecte dra ma -tice, rămân detașate, calde, dar și ironice.

Varujan Vosganian a afirmat că „e im -portant să naști ceva care să rămână dinco-lo de moarte”, adăugând că scrierea uneicărți echivalează cu o împrospătare a fi -inței, cu detașarea de complexul morții. Aatras însă atenția că tonul literaturii trebuiecumpănit foarte bine, întrucât, dacă se în-tâmplă ca o scriere să îndemne la ură, a -ceasta se devalorizează.

Aris Fioretos a mărturisit însă că modullui de a vedea lucrurile permite anumiteconcesii: „Ura poate fi un motiv de a scrie,iar cartea – un mod de a administra aceas-tă stare”.

nr. 5, luni, 28 octombrie 2013

„A scrie o car -te este un mod dea-ţi îndepărta tea -ma de moarte.” –Varujan Vosganian

„Am ratat multemomente potriviteşi am ratat multecărţi.” – AriFioretos

„Am ţinut sănu intru în scenacu personajele.” –GabrielaAdameşteanu

© C

ostin

Che

snoi

u

Page 5: Cotidian filit 05 2013

Ultima dezbatere de la FILIT i-a adus în faţa publicului pe Ştefan Baştovoi şi pe Andrei Kurkov

Doi povestitori de la RăsăritCând vezi un film bun, deviivictima propriei teorii arelativităţii: după 90 de minute,ai sentimentul că timpul s-ascurs foarte repede, iar laieşirea din hiperspaţiul emoţieiestetice te simţi puţin maiînţelept, ca şi cum ar fi trecutcâţiva ani peste tine. Experi en -ţele plăcute n-au legătură cufizica, ci cu psihologia. Eştinorocos dacă încerci senzaţiaasta de babă trecută prin viaţăşi când participi la alteîntâmplări culturale. Aşa austat lucrurile în ultima searăFILIT, când Teatrul Naţional agăzduit dezbaterea „Scriitor înEst”. Invitaţii lui LucaNiculescu au fost ŞtefanBaştovoi şi Andrei Kurkov.

Alex Savitescu

Savantul sovietic adescoperit globalizareaUn basarabean şi un ucrainean se întâlnesc laun festival ieşean. Nu e un început de banc.Şi nici nu e startul unei aparente ciocniri decivilizaţii. Chiar tema – „Scriitor în Est” – îţiface gândul să alunece înspre o globalizare.Una cu specific răsăritean, unde literatura amocnit ca jarul după Cortina de Fier şi a iz -bucnit ca focul după căderea acesteia. Spe -cificul ăsta are propriul „aquis comunitar”:unul înţesat de năluci ale valorii, de falseierarhii sociale, de politici de promovare amediocrităţii; toate, surse de inspiraţiedintr-un „aparatcik” sovietic, care a lăsaturme în viaţă. Iar cum literatura este scrisăde oameni, care au în general prostul obi -cei de a povesti vieţi, un basarabean şi unucrainean pe tărâm ieşean compun untablou ce are aceleaşi tonalităţi de culoare.

În aparenţă, Ştefan Baştovoi şi AndreiKurkov vin din spaţii diferite. Primul e năs -cut în Republica Moldova de astăzi, şi-a fă -cut studiile la Iaşi, s-a întors acasă, s-a că -lugărit, trăieşte câteodată şi prin păduri şiscrie în româneşte. Kurkov e născut la Le -ningrad (pe vechi), la Sankt Petersburg (peşi mai vechi şi pe nou), trăieşte în Ucrainacâteva luni pe an şi în restul timpului prinlumea occidentală şi scrie în rusă.

Da, unul se uită mai mult înspre Est, ce lă -lalt, înspre Vest. Însă ambii au, precum sta -tuile megalitice din Insula Paştelui, pi cioa releîngropate în acelaşi pământ. Iar literaturalor, deşi diferită câteodată, are o muzăoriginară comună: traiul în fosta UniuneSovietică.

Analizându-şi propria biografie literară,Andrei Kurkov taie ca un chirurg şi separăperioada scrierilor din timpul URSS de cele„post-sovietice”. Şi e normal să o facă, pen -tru că a constatat, de-a lungul anilor şi-a„măsurării” impactului pe care îl au textelesale, că nici unui cititor occidental nu-i picăbine la stomac ura şi toată încărcătura ne -gativă pe care „traiul” comunist ţi le tran -sferă şi în lumile ficţiunii. Nici nu ar avea cumsă fie altfel: ce lector occidental ar înţelegeumorul negru, amarul, deznădejdea provo -cate de o viaţă gri?

Pentru Ştefan Baştovoi, al cărui pre nu mede scenă a devenit, din 1999 încoace, Sa -vatie, scrisul se întrupează la fel şi când seîncarnează în beletristică, şi când capătăformă articulată în literatura religioasă. „Tai -na omului este lucrul cel mai de preţ pen truun scriitor”, spune acesta. Iar dacă nu reu -şeşti să o înţelegi, nu are rost să mai scriinici măcar trei cuvinte. Căci, dacă percepichimia sufletului, ştii cum să i te adresezi.

Suprarealismul nostru cel de toate zileleKurkov povesteşte şi explică într-o englezăce i-ar face invidioşi pe mulţi autodeclaraţi„vorbitori experimentaţi”. Baştovoi ştie

limba română mai bine decât mulţi dintrecei născuţi între graniţele oficiale de acum.Mă mir ca prostul: e normal să se întâmpleaşa. E normalitatea aia la care începi să teuiţi aiurea, cu ochiul soacrei. Ascultătorulexperimentat de română de baltă şi en gle -ză de iaz faţă cu firescul!

Sunt convins că m-ar înţelege. Am trăitşi încă împărtăşim aceleaşi absurdităţi tra -sate geopolitic acum câteva zeci de ani. Elene zgârie mintea şi ne lasă răni aproapenevindecabile, indiferent de cât de multsau de puţin am trecut prin comunism. Sauprin ceea ce a urmat după pronunţarea ofi -cială a decesului său. Savatie Baştovoi îşiaminteşte că, atunci când era copil, so vie -ticii îi spuneau că Dumnezeu nu există. Înacelaşi timp, i se zicea că Lenin a trăit, tră -ieşte şi va trăi veşnic…

„Asta vine din strădania de peste şap -tezeci de ani a unui imperiu de a instituiprostia ca normă!” Andrei Kurkov îl com -pletează, spunându-le celor din public că aşi scris mai demult că Lenin încă trăieşte,prin subsolurile Krem linului. Da, ironia astaamară nu i-ar putea face să aplaude peoccidentali, aşa cum o fac cei din sală. E ceeace specialiştii în co mu ni care numesc „meta-text”. E ceea ce oa menii, în cuvinte nor ma -le, înţeleg prin „ex perienţă comună”. Sau

„gulag”. Depinde de care parte a cozii de laalimentară te afli.

Andrei Kurkov crede că una dintre celemai de preţ valori pe care noi, esticii, tre -buie să le recuperăm este cultul familiei. Aici,în zona noastră post-sovietică, nimeni nu-şipoate reface complet arborele genealogic.Şi asta pentru că individul n-a fost preţuitniciodată. Cel puţin în ultima sută de ani.Asta, cu orice riscuri, pentru că poţi afla şilucruri neplăcute. El însuşi are o istoriedramatică în familie: un bunic a fost maretartor stalinist, unul care a trimis la moarteoameni, iar doi dintre fraţii bunicului săuchiar s-au stins în lagărele sovietice.

„Viaţa e complexă şi are multe aspecte”,zice un personaj suprarealist dintr-un film allui Nae Caranfil. Pe timpuri, când mergea prinUcraina şi încerca să intervieveze pen sio -nari, ca să le afle poveştile de viaţă, Kur kov adat peste un bătrân. Moşul fusese fost şef detribunal pe la Moscova şi semnase atâtea se n - tinţe de condamnare la moarte, în anii ’30, cănici el nu mai ştia câte şi cum. Ce ţinea min teşi era pentru el trecutul, ăla relevant? Celetrei neveste cu care fusese însurat, pe carele alesese, rând pe rând, pentru o singurătrăsătură comună: se numeau Nadejda. Înromâneşte înseamnă speranţă.

Spacoinîi noci!

5

www.filit-iasi.ro

Mari

sc

riit

ori,

or

aşul

în

ca

re îi

în

tâln

eşti

Actualitatenr. 5, luni, 28 octombrie 2013

© C

ostin

Che

snoi

u

Page 6: Cotidian filit 05 2013

Actualitate6

www.filit-iasi.ro

Mari

sc

riit

ori,

or

aşul

în

ca

re îi

în

tâln

eşti

nr. 5, luni, 28 octombrie 2013

Poveştile poeziilorÎntâlnirea cu un poet trebuie săsemene foarte tare cu neuro -chirurgia. Ai privilegiul incre di -bil de a da la o parte ţesutul decuvinte, de rânduri, de pagini şide a privi, fără mijlocire, directspre mănunchiul de gânduri şi simţiri al pacientului din faţa ta.

Mădălina Cocea

Întâlnirea de sâmbătă cu poetul spaniolManuel Rico, petrecută într-un muzeu al cu -vintelor – Casa Dosoftei –, a fost cu atât maispecială. „Ne întâlnim într-o zi de sărbătoa-re religioasă (n.r.: Sf. Dumitru), dar şi de săr-bătoare a cărţii, a scriitorilor, a traducători-lor şi, în primul rând, a cititorilor, pentru căei îi justifică pe primii”, a deschis întâlnireaDana Diaconu, organizator din partea Insti-tutului Cervantes. „Cel pe care îl ştiţi de laexamene”, a ţinut să precizeze profesoaraBădulescu, sub privirea zâmbitoare a celorcare ştiau mai bine.

Înarmaţi cu numărul din „ObservatorulCultural” în care i-au fost traduse şi publica-te patru poezii şi un fragment de prozăscurtă, Cerneală, aproximativ 20 de iubitoride literatură spaniolă au intrat în culiselepoeziei lui Manuel Rico.

Haine prăfuite,transformate în „muze”Periplul prin gândurile poetului spaniol a în - ceput cu nişte haine prăfuite, transformateîn „muze” pentru una dintre poeziile sale,„Jacheta de postav”. „Mi-am făcut curat îndulap pentru că trebuia să arunc hainelevechi”, a povestit Rico. „Am dat peste o ja-chetă care mersese cu mine la numeroaseevenimente, cum ar fi Revoluţia Garoafelordin Portugalia. Mi-am retrăit, odată cu ea,toate amintirile şi aşa se face că în versurilemele au apărut elemente care fac trimiterela acel moment, dar şi la alte trăiri.”

Însăşi genul de poezie pe care îl scrie Ricoa permis publicului această privire intimăspre procesul creaţiei sale. „Este o poeziecare se dezvoltă în linia testimonială, poate

şi socială. Este mai complicată, mai rafinată,o poezie care adesea se opreşte asupra lu-crurilor uzuale din viaţa cotidiană, lucruri ca reabsorb amintirile, trăirile, emoţiile omuluicare le-a folosit”, a explicat Dana Diaconu.

Aşa se face că, prin poezia lui Manuel Rico,publicul a păşit cu încetul în atmosfera uneiSpanii temătoare, dezolante, însingurate. Înversurile din „Amintire cu lună” au făcutcu noştinţă şi cu tatăl lui Rico. „Am scrispoezia cu amintirea primului pas făcut pelună. Eram adolescent, iar poemul este unomagiu adus tatălui meu, care ne-a crescutîn timpul dictaturii”, a povestit poetul. „Amu rit în 1979, a reuşit să se bucure doar un ande libertate. Această poezie este şi o formăde întâlnire a două generaţii. Când omul aajuns pe lună, tata avea 50 de ani, euaveam 18 ani. Eu priveam spre viitor, el pri-vea spre amintirile sale.”

În cazul poeziei „Hopper”, poetul ManuelRico povesteşte că a plecat totul de la un ta-blou al pictorului american Hopper, pe carel-a văzut într-o expoziţie la Madrid. Hoppereste „un pictor al dezolării, singurătăţii, al mis -terului, tristeţii şi descumpănirii”. Tabloulînfăţişa o staţie de benzină aflată pe un câmp,cu o siluetă prefigurându-se în spatele uneiferestre, iar Rico l-a repictat din cuvinte:

„Este o şosea singuratică. Un cablu dete legraf plin de drepnele. O casă pe care,poate, nu demult stăpânii ei au părăsit-o. Opompă inutilă, învinsă de praf./ O maşinăefemeră, tăcerea./ Lumina e galbenă. Pre-cum grâul nu demult cosit, părul său spălă-cit se spulberă în sfârşit într-un cer în careabisul încurajează./ Asfaltul fierbe. Mesajeinvizibile de anvelope efemere/ Cresc pestetăcere./ Este o şosea prinsă în gablenul u nuivis fără memorie” („Hopper”, din volumulLumină spartă, 1996, traducere de ElenaBorrás Garcia).

„Multe poezii au plecat cu mine prin genţi şi aucrescut încet, încet”Povestea următoare a transportat publiculîn Frankfurt, la masă cu poetul argentinianJuan Gelman. „Ne-am întâlnit la o cină şi amvorbit despre o grămadă de lucruri. Gelman

avea o poveste de viaţă impresionantă. Fiulşi nora sa fuseseră daţi dispăruţi şi au fostcăutaţi ani întregi în Argentina. Am vorbitatunci despre asta şi despre nepoata sa şidespre literatură şi despre tot”, relateazăRico înainte de a da citire versurilor: „Cu Juan,trezorierul celei mai negre nopţi/ în buzu-narele tăcute ale tăcerii-fiu/ ale tăcerii-no-ră, învăţ/ despre lumină, despre strania de-licateţe a dragostei târzii. Despre sulturi,despre mistică,/ despre Gabo şi alţi fii/ mâ-nuitori de viaţă şi de cuvinte/ într-o Ameri-că neîndemânatică şi mişcătoare care maiscrie încă/ despre carenţe şi limite” („Cinăla Frankfurt”, din Oraş fugitiv, 2003, tradu-cere de Elena Borrás Garcia).

Întrebat despre felul în care scrie, ManuelRico spune că simte imediat atunci când dinceva urmează să iasă o poezie. „Scriu une -ori câte două-patru versuri plecând de la oimagine, o amintire şi ştiu că de acolo vaieşi o poezie”, mărturiseşte spaniolul. „Nucontează unde o scriu, pe o foaie sau pe uncarneţel pe care îl iau mereu cu mine. Mul-te poezii au plecat cu mine prin genţi şi aucrescut încet, încet.”

În acest fel, nu doar memoria devine ver -suri, ci şi versurile acumulează din geantăamintiri şi trăiri, care se extind şi devin poezii,pentru a se transforma apoi în poveşti scoasedin buzunarul cel mai secret al unui poet.

Născut în 1952 la Madrid, Manuel Rico este poet, critic literar, scriitor. A publicat11 volume de poezie, dintre care menţionăm: La densidad de los espejos (1997),Donde nunca hubo ángeles (2003) şi De viejas estaciones invernales (2006). Opera sapoetică fost recompensată cu Premiul Esquío, Premio Hispanoamericano de PoesíaJuan Ramón Jiménez (1996) şi Premio Internacional de Poesía Miguel Hernández (2012).A scris 10 romane, printre care se numără şi Los días de Eisenhower (2002, recom-pensat cu Premio Andalucía) şi Verano (2008, distins cu Premio de Narrativa RamónGómez de la Serna-Villa de Madrid). A scris două volume de jurnal, cărţi de călă-torie, proză scurtă, articole critice, eseuri, articole în presa culturală. Publică încunoscutul supliment cultural „Babelia” al cotidianului spaniol „El País”.

© C

\t\l

in V

arga

© C

\t\l

in V

arga

Page 7: Cotidian filit 05 2013

7

Redacţia

www.filit-iasi.ro

Mari

sc

riit

ori,

or

aşul

în

ca

re îi

în

tâln

eşti

Penultima întâlnire susţinutăsub egida revistei de atitudineculturală „Alecart” i-a avut cainvitaţi pe Andrew Cowan şiDavid Vann, doi reputaţi pro fe -sori şi scriitori din Marea Bri -tanie, respectiv Statele Unite.

Iulia-Mădălina Ştreangă

Aşa cum ne-am obişnuit, prima parte a în-tâlnirii a constat în prezentarea generală fă-cută autorilor de către moderator, NicoletaMunteanu, urmată de recenzarea succintă aromanelor Porcul de Andrew Cowan (Andre -ea Dragu) şi Legenda unei sinucideri de DavidVann (Irina Popa). Autorii au citit fragmenteîn limba engleză din cele două romane, lec-turate apoi în limba română de moderator.Un moment deosebit a fost prezentarea foto-grafiilor Alexandrei Baban, care a transpusideile dominante ale celor două volume, su-bliniind încă o dată legătura dintre toateformele artistice.

Andrew Cowan: „Scrisul nu poate fipredat, ci doar încurajat”Partea aşteptată cu nerăbdare de către pu-blic a fost dialogul cu scriitorii, care au răspunsîntrebărilor în maniera nonconformistă careindividualizează fiecare întâlnire „Alecart”,apropiindu-se de tineri prin confesiunile fă-cute, prin sfaturile strecurate în răspunsuri,

prin umorul replicilor. David Vann, martor,în copilărie, al experienței traumatizante asinuciderii tatălui, regăseşte în cartea sa dedebut, Legenda unei sinucideri, „a doua şan -să de a fi împreună cu el” şi reuşeşte să-şi în -vingă sentimentul de vinovăție prin scris. „Totce este bun în viața mea îşi are originea încele mai dramatice întâmplări. Aş renunțala toate cărțile mele doar pentru a-mi primitatăl înapoi, pentru că încă îl iubesc şi îmilipseşte enorm.” De asemenea, relația cu fa -milia este privită de autor dintr-o pers pec ti -vă umoristică, prin referire la modul în carea evoluat aceasta până să ajungă subiect deromane: „Scrisul este o bună terapie. Fieca-re carte a fost ca un buştean pe care îl pu-neam pe foc şi am ajuns astfel să expun toa-tă familia în douăzeci de limbi, iar ceea ce amscris nu este nici măcar complet adevărat,arată monstruos. Trebuie să nu-ți pese delocde ceea ce crede familia”.

Pentru Andrew Cowan, relația dintre tre -cut şi carte este descrisă prin intermediulmetaforei unui copac şi a rădăcinilor sale.„Tot ceea ce am scris îşi are rădăcinile adâncîn experiența personală. Aceste rădăcini ră-mân sub pământ şi nu pot fi văzute de citi-tori. Dar nu ar putea exista niciun roman fă-ră ele. (...) Copacul nu este oglindirea rădă-cinilor sale, el ia o formă nouă.” Iar la con-fesiunea lui David Vann că „nu am ştiut că voiscrie despre sinuciderea fiului până când nuam ajuns acolo. Am scris prima jumătate afrazei, iar a doua a venit de la sine”, AndrewCowan transpune, metaforic, aceste cuvinteîn imaginea „fructelor surprinderii de sineşi a micilor păsări de inspirație care se adună

în coroana copacului”, subliniind faptul că ide -ile deosebite vin de cele mai multe ori fără afi planificate.

În ceea ce privește etapele prin care artrebui să treacă un tânăr, în cadrul cursurilorde creative writing, pentru a deveni scriitor,Andrew Cowan a răspuns că aceste lecțiisunt cu siguranță foarte importante pentrudevenirea celor începători, „dar de la unpunct încolo ele trebuie să înceteze. Şi ceea cese află dincolo de curriculum înseamnă scrisul.Iar scrisul este ceea ce fac scriitorii şi nu poatefi predat, ci doar încurajat”. Confruntareascriitorilor cu posibilitatea de a-şi vedea căr -țile transpuse în filme le-a provocat acestora

reacții diferite. Conştientizând faptul că unfilm este mult mai popularizat decât o car-te, Andrew Cowan recunoaşte totuşi că „ro-manele mele sunt prea scrise pentru a pu-tea fi ecranizate, aspect pe care îl consider uneşec”, pe când David Vann îşi imaginează fina -lul ideal al unei cărți ce ar putea deveni film,„ca şi cum personajele s-ar urca într-un trenscăpat de sub control şi s-ar izbi într-un zid”.

La finalul întâlnirii, Andrew Cowan a datcâteva sfaturi publicului tânăr, doritor săafle rețeta devenirii unui bun scriitor: „Unu:citiți mult. Doi: scrieți mult. Trei: repetațiprimii doi paşi atât cât este necesar. Patru:fiți norocoşi. Cinci: rămâneți norocoşi”.

Duminică, ultimei „întâlnireAlecart” din cadrul FILIT,invitată a fost scriitoareaRuxandra Cesereanu, o autoarejucăuşă şi plină de viaţă.

Mădălina Pavel

Coordonatorii revistei de atitudine culturalăau avut bucuria de a le avea în sală și pe Simo-na Popescu, autoarea celebrelor Exuvii, şipe poeta Carmen Veronica Steiciuc. Întâlni-rea a debutat cu o prezentare succintă a ex-poziției de artă „Alecart”, intitulată sugestiv„Cărțile au ochi şi urechi la FILIT”, desprecare Alexandra Masgras consideră că pro-pune o traducere a cuvântului prin artă. Eaa evidențiat importanța contrastului în fo-tografiile Alexandrei Baban despre operascriitorului austriac Jan Koneffke, respectiva autorului american David Vann, precum şiîncercarea Ioanei Bîrdu de a promova lectu-ra prin expoziția sa, „Oameni şi Cărți”.

Dialogul dintre public şi Ruxandra Ceserea nua fost deschis de autoarea însăşi, care a citituna dintre poeziile sale, intitulată „Tango Hot

Coutoure”, mărturisindu-şi recent descoperitapasiune pentru acest dans și afirmând că „înaceastă încâlceală, în această împletitură dintango te împrieteneşti cu propriul tău corp”.Mai mult, scriitoarea crede că, „deşi la începutbărbatul conduce tango-ul, undeva în mijloc,dansul depinde de femeie”. Înainte de a-i fi a -dresată prima întrebare de către moderatoare,scriitoarea le-a dat tinerilor artişti şi studențitrei sfaturi: „Cărțile nu trădează, aveți încre-dere în prietenie şi în special în dragoste”.

Întrebată dacă există o diferență de con-diție între statutul scriitorului şi cel al scriitoa -rei, Ruxandra Cesereanu a răspuns că într-a -devăr există, „dar nu ştiu în ce măsură mămai afectează pe mine asta. Eu am începutsă scriu poezie, deci sunt în primul rând po -e tesă; sunt şi povestaşă, undeva înăuntru,dar asta este altceva. La început eu doream,țineam morțiş să fiu poet, nu poetesă, săam ceva masculin în operele mele, dar de laun timp am simțit ca nu mai contează, amînceput să mă simt bine să fiu eu”. Momen-tul-cheie, crede scriitoarea, a fost atuncicând a început să se accepte pe sine însăşi.

Autoarea a subliniat că „nu-mi pun pro-blema succesului. Eu scriu şi pentru alții, darîmi şi caut identitatea. Bine, asta nu înseam -nă că stau aici, în fața dumneavoastră, şi nuştiu cum mă cheamă sau ce am făcut până a -cum, dar spun că mă caut pentru că nu mi-amgăsit încă toate părticelele. Eu scriu pentrucă am ce căuta şi ce găsi. Mereu va fi acolo,înăuntru, o mică debara sau o uşiță care du-ce spre o parte din mine pe care n-o cunoscîncă”.

Pentru Ruxandra Cesereanu există o li-nie clară între poezie şi proză: „În proză nupot fi numai curajoasă. Este vorba şi de arhi -tectură, de construirea propozițiilor, a fraze -lor, de îmbinarea cuvintelor şi deci trebuiesă fii şi sculptor. În poezie, prima mea mi-siune este să fiu eu cea autentică. Desigur,folosesc măşti, dar numai din punct de ve -dere scenic”.

În ceea ce privește o eventuală criză a lite -raturii în România, Ruxandra Cesereanu nucrede că este cazul României. Dimpotrivă, scri -itoarea consideră că avem poeți și proza toritineri excelenți, chiar exportabili.

Senior editor

Redactor-șef:

Secretar general de redacție & DTP:

Redactori:

Corector:

George Onofrei

Anca Baraboi

Florin Iorga

Andreea Dragu,Mădălina Pavel, Anca Roman, Alex Savitescu, Ioan Stoleru

Adrian Botez

Ruxandra Cesereanu. Dialog în paşi de tango

Actualitatenr. 5, luni, 28 octombrie 2013

© L

upa[

cu R

\zva

n

© L

upa[

cu R

\zva

n

Creative writing... în afarasălii de curs, în stil „Alecart”

Page 8: Cotidian filit 05 2013

Raluca Ştirbăţ, un nume dragtuturor melomanilor ieşeni astrălucit joi seara pe scena Tea -trului Naţional „Vasile Alec san -dri”, într-un concert extraordinaroferit de FILIT. Minunat regal, şicu atât mai merituos gestul or ga -nizatorilor de a gândi o astfel dereîntâlnire sonoră, sub auspici -ile unei excelente colaborări cuprincipalele instituţii muzicaleale Iaşiului: Opera NaţionalăRomână din Iaşi – BeatriceRancea şi Filarmonica„Moldova” – Bujor Prelipcean.

Cătălin Sava

Asta după ce cu o seară înainte, într-un re -cital organizat în cadrul Festivalului MuziciiRomânești, un proiect al Filarmonicii deStat Moldova din Iaşi şi al Universităţii deArte „George Enescu”, Raluca Știrbăţ inter -preta cu emoţie pagini enesciene care auînfiorat auditoriul specializat de la Casa Balș,sala Eduard Caudella, un alt loc de poveste alistoriei muzicale ieșene. Un compliment ex -traordinar venit de la compozitorul și mu zi co -logul Corneliu Dan Georgescu rezumă per fectprestaţia pianistei preferate a Iașiului: „Ral u ca,interpretarea ta m-a făcut să-mi schimb ra di calviziunea asupra anumitor pagini enesciene că -rora, poate, nu le dădeam așa mare impo r tan -ţă și în care acum recunosc capodopere...”.

Poate înţelege emoţia şi bucuria pia nis teiieşene, la un asemenea compliment, e normpentru orice interpret care se apleacă asu praoperei marelui compozitor român, doar cel ceştie ce loc ocupă Enescu în inima Ralucăi Ştir -băţ. Pe lângă superba împlinire profe sio nală

a unei integrale a compoziţiilor e nes cienepentru pian, apărută la casa de dis curi aus tri -acă Gramola, un album primit cu elogii pepiaţa europeană şi salutat cu en tu ziasm despecialiştii momentului (din păca te, mai multcei din afara graniţelor Ro mâ niei), care aş teap -tă cu nerăbdare urmă toa rele re alizări, RalucaŞtirbăţ este unul din tre cei mai mari apologeţicontem po rani Orfeului mol dav.

În calitate de Preşedinte al Inter na tio nalGeorge Enescu Society, o fundaţie muzicală pecare a creat-o şi o conduce la Viena, oraşul încare s-a stabilit şi în care şi-a cucerit un bi ne -meritat loc în peisajul muzical interpretativ algalonatei capitale europene a muzicii, dar șiîn inimile vienezilor, Raluca Ştirbăţ duce osuperbă și dificilă luptă de promovare şi re cu -perare a creaţiei enesciene. Un foarte recentcapitol al acestei bătălii se numește Mihăi leni,casa lui George Enescu de la Mihăileni, Bo to -șani, un loc în care compozitorul român a scrisSimfonia concertantă pentru violoncel și or -chestră, un loc aflat astăzi în cruntă suferin ţăși sub ameninţarea paraginei și dispariţieie fective. Angajată trup și suflet în această în -cercare aproape utopică, pianista ieșeană gă -sește nebănuite resurse pentru a con tac ta lu meamuzicală europeană, pentru a scrie răb dă toa -re și calde misive autorităţilor naţionale șilocale, iar în paralel, pentru a ne împărtăși dinminunata viziune interpretativă asupra ma ri -lor pagini dedicate pianului de către com po zi -torii istoriei universale, între care românulGeorge Enescu ocupă locul cel dintâi.

Un moment de comuniunemuzicalăUn astfel de moment, de comuniune mu zi ca -lă, a fost și cel din cadrul FILIT, când pe sce na

Teatrului Naţional, în compania OrchestreiFilarmonicii „Moldova”, dirijate desăvârșitde talentatul Cristian Oroșanu, Raluca Știr băţa oferit publicului ieșean – de care o leagăatâ tea amintiri și atâtea sute de minutede muzică și aplauze calde – o capodoperăbe ethoveniană, urmată de interpretarea or -ches trală a Poemei Române de George E nes -cu, reverenţă și omagiu al Filarmonicii ie șe -ne. Concertul pentru pian și orchestră nr. 3 îndo minor op. 37 a fost o adevărată călătorieini ţiatică pentru cei prezenţi în sala Naţiona lu lui

ieșean, după dezbaterea FILIT dedi ca tăscriitorilor și televiziunii, cu Florin Iaru,Ste lian Tănase, Cristian Teodorescu și Da -niela Zeca-Buzura. O completare muzicală de -săvârșită, gândită magistral de Dan Lun gu &echipa. Jocul pianistic impetuos al RalucăiȘtir băţ a avut forţă și echilibru în prima par -te a concertului, o susţinere care a tăiat res - piraţia în meditativa parte mediană Largoși o superbă allegrezza în rondo-ul final. Desubliniat și prestaţia aparatului fi lar monicieșean, una admirabilă, o orchestră pe caream regăsit-o extrem de tânără, dar la fel decalitativă sub bagheta lui Cristian Oroșanu,și asta în condiţiile în care scena Operei nueste chiar cel mai indicat loc de des fă șu ra rea unui concert simfonic din punctul de vede real acusticii muzicale. Aplauzele la scenă des -chisă au fost răsplătite cu două bisuri purromânești, într-o interpretare minunatăcare m-a făcut să mă gândesc de ce noi, ro -mânii, fie că trăim la Iași, Cluj sau Bucu rești,nu ne bucurăm mai des de prezenţa unuiastfel de muzician pe scenele autohtone deconcert. Și dacă mă gândesc la recent în che -iatul Festival Internaţional George Enescu șila câteva prezenţe pianistice dezamăgi toa redin această ediţie – prezentate însă cu sur leși trâmbiţe în presa românească, uneori maidezamăgitoare decât cei care dezamăgesc –,pot afirma cu mâna pe inimă că Raluca Știr -băţ este unul dintre cei mai importanţi pia niștieuropeni ai momentului. Cine are urechi deauzit să audă. Cât despre emoţia și încân ta -rea produse de reîntâlnirea cu Raluca Știr băţla Iași, a mea și cu certitudine a meloma ni lorcare au urmărit-o în cadrul Festivalului Inter -naţional de Literatură și Traducere Iași, nupot spune decât „Mulţumesc, Raluca! Șimulţumesc, FILIT!”. La bună reauzire!

8

www.filit-iasi.ro

Mari

sc

riit

ori,

or

aşul

în

ca

re îi

în

tâln

eşti

Concert Raluca Ştirbăţ la FILIT

Un regal sub semnulbucuriei revederii

nr. 5, luni, 28 octombrie 2013

Program

© C

\t\l

in V

arga