recenzie la istoria marketingului(acumularea primitiva de capital din tara romaneasca de la 1848...

1

ACADEMIA DE STUDII ECONOMICE DIN BUCURESTI

FACULTATEA DE MARKETING

RECENZIE : ACUMULAREA PRIMITIVA DE CAPITAL DIN TARA ROMANEASCA IN PERIODA DE DUPA 1848 PANA LA

MAREA UNIRE NATIONALA

DISCIPLINA : ISTORIA ECONOMIEI EUROPENE

MASTERAND : ROBERT CHIBICI

AN I, MARKETING INTERNATIONAL

-BUCURESTI, 2011-2012-

Robert Chibici -Master in Marketing International Anul 1 Semestrul 1

2

INTRODUCERE

Pentru inceput trebuie definita esenta acumularii primitive de capital. Ce presupune acest

lucru? Cum se defineste sau mai bine spus cum a inceput totul ?

Pentru a putea intelege fenomenul acumularii primitive de capital trebuie pornit de la

definirea capitalismului ca oranduire. Aceasta, deoarece in diferite etape ale dezvoltarii umane,

cum ar fi lumea antica si cea feudala, au avut loc acumulari primitive de capital. Capitalismul

reprezinta forma de organizare in care fiecare factor de productie se cumpara si se vinde (forta de

munca, materii prime, transport, depozitare, logistica), capitalul transformandu-se astfel in capital

industrial.

Acumularea primitiva de capital a aparut pe fondul trecerii de la modul de productie feudal

la cel capitalist pe doua cai : prin transformarea producatorilor in comercianti si capitalisti

industriali si prin punerea de catre comerciant a stapanirii pe procesul de productie prin exercitarea

de presiuni, in scopul izolarii micilor comercianti si a preluarii factorilor de productie din amonte.

Structura societatii capitaliste isi are originea in societatea feudala, pe baza careia s-a

construit. Societatea feudala se afla in diferite faze ale evolutiei sale in functie de regiunea

geografica, de evolutia tehnica si de inovatie. Din acest motiv putem vorbi de mai multe moduri de

acumulare primitiva de capital cum ar fi : modul clasic din Anglia, apoi cel din Italia, Franta,

Centrul Europei, Rusia, Japonia. In final putem vorbi si de particularitatile care au aparut in tara

noastra .

Dupa parerea mea, aceste particularitati isi au originea in gradul de dezvoltare economica,

politica, culturala precum si in nivelul la care a ajuns revolutia industriala sa influenteze schimbarile

din principalele domenii ale vietii economiei feudale. Astfel, nu putem compara Romania cu

Anglia. In Anglia au aparut prima oara razboiul de tesut mecanizat si combinele, in Principatele

Romane acestea au fost introduse aproape 50 de ani mai tarziu. Acest decalaj se va observa ulterior

in evolutia economica a celor doua tari.

Necesitatea acumularii primitive de capital a aparut ca o conditie majora a capitalismului.

Nevoile oamenilor nu mai puteau fi controlate, se ajunsese in punctul in care se simtea necesitatea

unei schimbari. Aceasta schimbare a ajutat la redistribuirea beneficiilor catre masele largi. Pe

aceasta baza populatia a putut sa acumuleze cunostinte noi, sa se perfectioneze in domeniile

distincte de agricultura, micii mestesugari orientandu-se catre industrie. In aceasta zona ea era mai


3

bine remunerata. Acest surplus al beneficiilor populatiei va duce la diversificarea cererii. Pe aceasta

baza producatorii au putut veni in intampinarea cererii de pe piata dezoltandu-se atat intensiv cat si

extensiv. Dezvoltarea pietei prin cresterea cererii de produse si a ofertei va genera profituri

suplimentare, care ulterior se vor transforma in investitii, generand asfel progresul economic si

social.

Procesul acumularii primitive de capital in Tara Romaneasca in perioada imediat

urmatoare Revolutiei de la 1848 pana la Marea Unire

In Tara Romaneasca, perioada cea mai propice pentru acumularea primitiva de capital a fost

de la 1848 pana la Marea Unire. Tot in aceasta perioada s-au produs cele mai rapide si profunde

schimbari, cum ar fi Reforma Agrara din 1864. Prin intermediul ei s-a facut tranzitia de la

feudalism la capitalism. In aceasta perioada, proprietarii unor suprafete arabile importante s-au

transformat din mosieri in burghezi.

Toate aceste schimbari, care au determinat evolutia de la feudalism la capitalism prin

acumulare primitiva de capital, au fost generate de o serie de factori. Unul dintre factorii

determinanti l-a constituit intoarcerea de la studii din strainatate a unora dintre personalitatile

marcante in pregatirea si desfasurarea Revolutiei de la 1848. Printre acestia ii putem enumera pe

Nicolae Balcescu, Gheorghe Magheru, Costache Romanescu. Toti acesti fruntasi de seama ai

miscarii pasoptiste, care au fost la studii in afara tarii, au intrat in contact cu societati mult mai

dezvoltate si au dobandit idei care, la vremea lor, s-au dovedit a fi revolutionare pentru oranduirea

din Tara Romaneasca. Acestea au constituit fundamentul evolutiei de la o societate aflata intr-un

sistem feudal in decadere catre capitalism .

In aceste context politic generat de Revolutia de la 1848, motorul trecerii de la feudalism la

capitalism a fost desfiintarea treptata a iobagiei, atat in Tara Romaneasca, cat si in celelalte

Principate Romane. In aceasta perioada societatea a fost macinata de framantari ale maselor

generate de problema agrara.

Punctul de plecare l-a constituit Art. 13 din Proclamatia de la Islaz a revolutiei din Tara

Romaneasca, in care Nicolae Balcescu vazuse insusi miezul revolutiei, prevazandu-se emanciparea

clacasilor de servitutiile catre feudali si improprietarirea lor. Acesta a fost „start up-ul”, dovada


4

fiind legile agrare din 1851, adoptate in Tara Romaneasca. Dupa parerea mea, in momenul

mentionat, se poate vorbi de conturarea separata a factorului munca in raport cu factorul pamant si

celelalte mijloace de productie. Sustin aceasta idee prin urmatorul citat din D.C. Sturdza Scheeanu :

„Proprietarul este stapanul absolut al pamantului sau, dupa cum taranul este stapanul absolut al

muncii sale”.

Cu alte cuvinte, boierimea a incercat si a reusit sa transforme proprietatea de natura feudala

intr-una burgheza, prin degrevarea mosiilor boieresti de sarcinile feudale. Pe de alta parte, s-a creat

un cadru legal in care se stipulau drepturi si indatoriri atat pentru proprietari, cat si pentru cei care

lucrau pamantul. Aceasta lege a avut si „neajunsuri” care ii favorizau pe boieri. In alta ordine de

idei, esenta acestei legi prevedea deposedarea taranului dependent de pamantul pe care il ave in

arenda in favoarea boierului, dar nu il transforma in muncitor salariat, ci ii reglementa situatia in

continuare in cadrul unor relatii clacaresti. Pe langa aceasta, proprietarii marilor mosii mentineau in

favoarea lor o serie de monopoluri de natura feudala. Printre acestea se stipula faptul ca numai

proprietarul are dreptul de a vinde pe mosie bauturi alcoolice, „sa tina scaun de carne si pravalii”,

iar pe langa acestea se puteau adauga accesul la exploatarea materialului lemnos, accesul la pasune

si la helestee.

In cele ce urmeaza ne vom orienta, cu precadere, catre acumularea primitiva de capital din

Tara Romaneasca in diverse domenii ale activitatilor economice si prin diverse mijoace. Domeniile

vizate sunt agricultura si comertul. Iar dintre mijloacele specifice acestei perioade vom discuta

despre speculatii monetare si emisiune monetara, camatarie, datorie publica si fiscalitate, abuzuri,

coruptie si favoritism, protectionism.

Acumularea primitiva de capital in agricultura

In acest domeniu vom incepe cu legile care au fost promulgate in 1851. Acestea nu au facut

altceva decat sa-l transforme pe boier din mosier feudal in proprietar capitalist asupra pamantului si

totodata sa mentina obligatiile de natura feudala pentru tarani. Un exemplu, in acest sens, este Art.

144 al „Legiuirii din Tara Romaneasca”. Acest articol prevedea ca fiecare dintre parti, atat boierul

cat si taranul, erau proprietari pe bunurile lor. Boierul nu putea beneficia de prestatia taranului asa

cum nici taranul nu putea beneficia de pamantul boierului fara o intelegere in prealabil. Totodata, in

cadrul aceleasi legi, s-a reglementat libera circulatie a fortei de munca de pe o mosie pe alta, dar tot


5

in favoarea boierilor. Taranul putea sa parseasca satul (mosia) numai daca indeplinea anumite

conditii. In primul rand mutarea se pute face numai dupa un recensamant. Prin urmre, mutarea era

posibila la 4 ani. Cel care dorea sa se mute de pe o mosie pe alta trebuia sa anunte cancelaria satului

cu un an inainte. In acest timp el trebuia sa-si achite toate datoriile pe care le avea catre mosier.

Acest procedeu purta denumirea de „rafuiala”. O alta prevedere a acestei legi consta in faptul ca

proprietarul nu era obligat sa primeasca pe mosia sa mai mult de 12 familii, odata la 4 ani, provenite

de pe alte mosii. Toate aceste prevederi ingradeau practic libertatea de miscare a populatiei. In

acelasi timp dreptul de indepartare a taranilor de pe mosie de catre boier, chiar daca era limitat de

aceleasi ingradiri, ca in cazul cererii de stramutare facute de catre satean, dura mai putin timp. Acest

lucru a dus la deposedarea abuziva a taranilor de principalul mijloc de productie, pamantul. Ca

urmare a acestor legi boierii aveau dreptul de a-i indeparta de pe mosie pe tarani fara prea multe

explicatii. Ei dispuneau de acest drept si abuzau de ei tocmai pentru a ramane cat mai putine familii

de tarani pe mosie.

Procesul de izgonire a multor sateni in baza legii din 1851 s-a observat dupa intrarea ei in

vigoare si punerea in aplicare in 23 aprilie 1952 in Tara Romaneasca. In aceasta regiune pe primele

locuri s-au situat : Prahova, Arges, Muscel si Valcea. Izgonirile au crescut ca numar mai ales in anii

1857 si 1858 capatand un caracter masiv in Oltenia, Arges, Muscel, Dambovita si Ramnicu Sarat.

Boierii au avut ca scop eliberarea pamanturilor pentru a le putea da in arenda in conditii mai

avantajoase precum si intrarea in proprietate a curaturilor celor evacuati. Curatura reprezenta partea

de teren obtinut in urma defrisarii sau terenul care era reintrodus in circuitul agricol si devenea

automat proprietatea celui care facea acesta operatiune. Pe masura ce se apropia anul reformei

agrare 1865, se inmulteau inzgonirile de pe mosii, astfel incat numarul taranilor ramasi, care urmau

sa fie improprietariti, sa fie cat mai mic. Cei care ramaneau erau improprietariti cu pamant in

functie de numarul de vite folosite pentru a munci pamantul, aflate in proprietate. Cei ce faceau

parte din aceasta ultima categorie erau obligati sa-si vanda vitele pentru a-i transforma din clacasi

in palmasi care, prin lege, erau improprietariti cu mai putin pamant.

Din cauza exploatarii masive si in timp indelungat multi tarani au ales sa fuga la oras sau din

tara. Ei au fugit la oras in cautare de lucru. Datorita dificultatilor de adaptare unii dintre ei se

transformau in lumpenproletari. Acest termen defineste acea parte a populatiei unui oras care

constituie o categorie de oameni declasati, ce provin din diverse paturi sociale si care, datorita

somajului, se ocupau de vagabondaj si cersetorie. Tot in aceasta perioada, vagabondajul a crescut si

datorita eliberarii robilor de pe mosii pe masura rascumpararii lor de catre stat. Nu tot cei din

aceasta categorie sociala vagabondau, unii dintre ei se angajau ca muncitori salariati la orase, iar


6

altii lucrau pe pamantul boierilor sau arendasilor. Trebuie luat in considerare faptul ca, desi

devenisera oameni liberi, de multe ori se utiliza forta publica pentru a fi adusi inapoi la munca pe

mosiile de unde fusesera eliberati sau de unde fugisera. Pentru a veni in sprijinul afirmatiilor

anterioare se poate folosi statistica acelor vremuri, iar numarul lor ajunsese in 1860 la 39.083.

Acesta reprezenta 1,6% din totalul populatiei Tarii Romanesti.

O alta miscare in proprietatea funciara a Tarii Romanesti, cu ample repercursiuni asupra

politicii agrare, a constituit-o secularizarea averilor manastiresti din 1863 prin care au fost trecute

in patrimoniul statului importante suprafete de teren.

Dupa aceasta perioada a venit anul 1864, cunoscut sub denumirea de anul Reformei Agrare.

In baza Reformei se improprietareau taranii cu o mica parte din pamantul unei mosii, deoarece erau

prevazute restrictii si conditii in acest sens. Printre acestea, cea mai importanta prevedea ca totalul

pamantului detinut de tarani pe o mosie nu avea voie da depaseasca 2/3 din suprafata ei. Pe langa

acesta taranii erau improprietariti dupa numarul de animale, de povara de care dispuneau pentru

munca pamantului, de animale pe care fusesera obligati de catre boieri sa le vanda. Tinerilor

casatoriti nu li se permitea sa se aseze pe mosie sau sa primeasca pamant pentru lucru.

In concluzie, din toata aceasta refoma agrara, taranii nu s-au ales decat cu dreptul de

proprietate asupra gradinilor de pe langa casa, asupra curtii, aceasta pentru cei care nu aveau

meseria de agricultor. Cei care erau agricultori au primit, pe langa cele mai sus amintite, o mica

parte de pamant care era insuficienta pentru a castiga cele necesare traiului. Toate acestea au avut ca

efect cresterea rezervelor de forta de munca utilizate in capitalism si au constituit punctul de plecare

in formarea fortei de munca salariate. Singurul avantaj avut de tarani, pe langa improprietarire, a

fost degrevarea de muncile obligatorii neplatite dar si acest lucru trebuia despagubit. La toate aceste

dezavantaje se adauga faptul ca mosierii le creeau si foarte multe neplaceri taranilor. Ei inchideau

drumul de acces al vitelor catre apa, limitau accesul la iazuri si paduri . In final, este de retinut ca

din 1.766 mil. ha care au fost recunoscute, fostilor clacasi doar 1.194 ha le-a revenit, restul de 0.571

ha a revenit statului. Folosind statistica vremii, se ajunge la concluzia ca o familie de tarani se baza

pe 2.55 ha de pamant. Aceasta suprafata era total insuficenta in timp, caci jumatate din terenul

arabil al tarii era detinut de mosieri.

In aceste conditii mosierilor le era usor sa utilizeze forta de munca a taranilor. Astfel, a luat

nastere un sistem de tranzitie in care se regaseau atat elemente din perioada clacii cat si din cea

capitalista. Pe langa acest lucru, odata cu emanciparea clacasilor, care au primit suprafete mici de

pamant sau nu au primit nimic, au aparut pe piata muncii cateva sute de mii de oameni liberi din


7

punct de vedere juridic, dar fara scopul existentei lor, pamantul. Astfel mosierii ii puteau angaja ca

salariati transformand proprietatea feudala asupra pamantului in una de tip burghez. Practic

pamantul devenea o marfa.

Pe langa toate aceste neajunsuri cu care se confruntau taranii a mai aparut si fenomenul de

camatarie. Acesta s-a manifestat in timpul Razboiului de Independenta, cand taranii erau plecati pe

front si nu isi puteau plati darile. Pe masura ce ei acumulau datorii li se confisca pamantul cu care

fusesera improprietariti.

Acest context a dus practic la aparitia muncii salariate pe mosii. Taranii care lucrau

pamantul propriu, dar si cei care erau salariati pe mosii, trebuia sa-si plateasca accesul la padure, la

pasune si la locurile pentru adapat vitele. Deoarece ei nu dispuneau de bani, trebuia sa munceasca

pamantul mosierilor in schimbul acestor facilitati. Practic, ei ajungeau sa munceasca pamantul pe

bani insuficienti pentru a putea supravietui. Astfel, o parte importanta din taranii nemultumiti au

migrat la oras in cautare de locuri de munca. Forta lor de munca s-a regasit in alte domenii cum ar fi

transporturile, constructia de infrastructura feroviara si rutiera, industria. Ei au devenit astfel

muncitori salariati.

In transporturi putem spune ca, dupa abolirea iobagiei, acest domeniu a cunoscut o

dezvoltare rapida datorita progresului tehnic. Nevoia de comunicatii si transporturi a dus la folosirea

pe scara larga a telegrafului si la extinderea retelei de cale ferata. Constructia de cai ferate a dus la

implicarea celorlalte ramuri ale industriei si la dezvoltarea agriculturii cu caracter comercial. In acel

moment nevoia de muncitori salariati in transporturi a crescut, dar a generat si o crestere a

salariatilor din industrie. Baza cresterii numarului de salariati a constituit-o largirea retelei de cale

ferata. Numai la C.F.R., din totalul de 1230 de angajati in 1880 s-a ajuns la 14000 in 1897. Aceasta

ca si domenii cum ar fi transportul rutier si maritim, au avut un aport insemnat la cresterea

numarului de salariati.

Pana acum am discutat numai de factorii munca si pamant in conditiile sociopolitice care au

marcat aceasta perioada. In cele ce urmeaza, tot in acest context generat de Revolutia de la 1848 si

de abolire a iobagiei, voi dezbate pe marginea acumularii primitive de capital in comert precum

precum si celelalte mijloace prin care s-a produs aceasta.

Dintre celelalte mijloace prin care s-a produs acumularea primitiva de capital le enumar pe

cele mai importante : despagubirile primite de mosierime, renta funciara, speculatiile monetare si

emisiunea monetara, camataria si fiscalitatea, abuzurile, coruptia si favoritismul. Acestea sunt doar


8

cateva exemple de mijloace prin care s-a produs acumularea primitiva de capital si vor fi dezbatute

fiecare in parte.

Pot incepe cu despagubirile primite de mosieri in momentul emanciparii robilor tigani.

Mosierii primeau cate 10 galbeni pentru fiecare rob. Se platea numerar pana in limita a 500 galbeni,

iar de la aceasta suma in sus se emiteau obligatiuni cu amortizare anuala prin tragere la sorti cu

dobanda de 5% .

Pana in 1859 au fost eliberati 50 310 robi. In cazul taranilor acestia trebuia sa plateasca

pentru rascumpararea dijmei si a clacii valoare prestatiei pe 15 ani cu 10% dobanda. Plata se facea

odata cu plata impozitelor. Practic, ei plateau pamantul cu care erau improprietariti la cursul

momentului respectiv. Pentru ca mosierii sa nu astepte plata anuala, statul a emis obligatiuni

purtatoare de dobanda 10%.

Mosierii au ajuns, in acest mod, sa dispuna atat de pamant cat si de importante sume de

lichiditati. O parte din acesti bani au fost utilizati in scopuri personale, iar cea mai mare parte a luat

drumul bancilor si a investitiilor. Cea mai mare parte a investitiilor a fost orientata catre achizitia de

masini unelte atat in agricultura cat si in industrie.

Alta metoda de acumulare primitiva de capital fost renta funciara. Acest lucru a dus la

cresterea pretului la teren. De exemplu in Tara Romaneasca de la pretul de 5-6 le pogonul in 1850

s-a ajuns la o valoare de 450-500 la sfarsitul secolului XIX. Toate aceste lucruri s-au intamplat, pe

de o parte, datorita cresterii agriculturii cu caracter comercial si a exportului, iar pe de alta parte,

datorita banilor pe care mosierii ii primeau de la taranii care luau pamantul in arenda.

Rezultatul acestor acumulari primitive de capital s-a vazut imediat prin aparitia mecanizarii

in agricultura. Astfel daca in 1865 erau 752 de masini in 1903 se foloseau peste 43 520 de masini

agricole.

Alaturi de aceste despagubiri primite de catre mosieri si prezentate mai sus comertul a

constituit o sursa de acumulare primitiva a capitalului. Un rol important in cresterea averilor

negustorilor l-a avut atat comertul extern cat si cele intern.

Daca ne referim la comertul extern acesta se manifesta, in functie de perioada, prin excedent

sau deficit al balantei comerciale. In perioda 1850-1876 balanta comerciala a fost excedentara, acet

lucru favorizand acumularea de averi . Dar majoritatea firmelor care practicau exportul erau straine.


9

In perioada 1877-1899 s-a caracterizat print-un deficit de balanta insemnat. Acest deficit se

datoreaza unor factori care au dus la cresterea importurilor. Dintre acestia cei mai importanti sunt :

conventia vamala cu Austro-Ungaria din 1875, stimularea importului pentru dezvoltarea industriei,

pierderea teritoriala din 1878, precum si criza agrara.

Acest deficit, desi a afectat negativ economia Tarii Romanesti, nu a influentat bunastarea

clasei dominante a mosierilor. Acestia, asa cum am subliniat, au continuat sa exploateze la

maximum taranimea. In acest fel s-au creat in continuare acumulari primitive de capital. Dupa

parerea mea, acest deficit de balanta externa a fost acoperit tot pe spatele taranilor, deoarece in 1882

exportul de cereale reprezenta 80.9 % din total export.

Ca o concluzie privind acumularea primitiva de capital in domeniul comertului exterior,

putem spune ca, indiferent de mersul economiei, mosierii au devenit tot mai bogati, iar taranii tot

mai saraci. Surplusul de bogatie al mosierilor se va regasi ulterior in cresterea investitiilor in utilaje

agricole de import si in investitii masive in infrastructura si industrie.

La fel ca in agricultura, domeniul comertului intern a constitiuit o sursa de formare a

capitalului. In Tara Romaneasca comertul intern avea urmatoarele particularitati: 45,9% din

comercianti erau la sate restul la oras. Bucurestiul era cel mai important centru comercial, el detinea

o pondere de 10% din totalul comerciantilor.

Datorita recensamantului din 1860 se putea determina cu exactitate numarul comerciantilor

din Tara Romaneasca. El ajunsese la 18 326 atat in mediul urban cat si in cel rural.

Comertul intern, la inceput, nu s-a putut dezvolta normal datorita piedicilor din perioada

feudala. Treptat acesta s-a dezvoltat, ajungandu-se in 1890 la 107 332, din care 72 367 erau

comercianti romani.

Aceasta perioada s-a caracterizat prin cresterea profiturilor comerciantilor mari si mijlocii.

Putem exemplifica prin societatea comerciala a lui Hristache Capa si Teodor Petrovici care, in anul

1858, comparativ cu 1857 a inregistrat o crestere a cifrei de afaceri, avand un profit de 40 432, cu

15 % mai mult decat in anul precedent.

In concluzie, comertul intern a inflorit odata cu sfarsitul perioadei feudale, ceea ce dus la

castiguri insemnate si la acumulare primitiva de capital pentru comercianti. Toate acestea s-au

oglindit in dinamica averii comerciantilor.


10

Pentru a intari cele spuse anterior evoc exemplul familiei Hagi Tudorache. Hagi Tudorache

si-a inceput cariera ce comerciant la un lipscan detailist din Bucuresti. Acesta nu avea mostenitori si

i-a lasat lui Hagi toata averea si magazinul, cu conditia sa-i poarte numele. Hagi, in momentul in

care a mostenit averea, era semianalfabet. Totusi a reusit cu succes sa dezvolte afacerea ; a incheiat

tranzactii comerciale cu Leipzigul si cu Viena, a pus la punct un sistem ambulant de comert cu

carute. Pentru a realiza cat de mari erau profiturile putem sa exemplificam prin faptul ca dupa

incendiul din 1847 Hagi Tudorache a putut sa-si plateasca datoria si a ramas cu 230.000 de lei. In

1849 Hagi Tudorache isi ia drept asociat pe Leon Marroach si a inceput astfel o noua etapa.

Capitalul firmei era de 325 000 lei . Profitul a fost atat de mare incat dupa 3 ani in 1853, capitalul

total a ajuns la 940 833 lei. Unul dintre copiii lui Hagi a urmat primele clase la Schevitz, gimnaziul

la Lazar si scoala de comerciala la Paris. Din 1881 s-a angajat la casa Barret Tagant si Pochin din

Londra. S-a intors in tara si cu know-howul acumulat s-a lansat in afaceri comerciale si industriale.

Pe langa acestea a acreat si o societate Centrala Agricola care era de fapt societate de arendasi.

In concluzie, se poate spune ca averile comerciantilor au sporit prin iscusinta lor ; un rol

important l-au jucat si cunostintele capatate de urmasii lor care s-au intors de la studii din

strainatate. Acestia au contribuit decisiv la sporirea averilor, datorita cunostintelor experientei

dobandite in anii de studii si practicii de peste hotare.

O alta familie despre care imi face placere sa vorbesc este familia Capsa. Aceasta familie a

acumulat capital in domeniul comertului de cofetarie si al restaurantelor. In aceasta familie meseria

de cofetar constituia o traditie care a fost perpetuata din tata in fiu. Vasile Capsa, dupa ce a lucrat 10

ani la un cofetar cu renume, a deschis o firma impreuna cu fratele sau. Anton care fusese functionar

la Visterie. Capitalul total al cofetariei celor doi frati era de 5000 de lei vechi din care Vasile aducea

727 de lei iar Anton 4272 lei. Fima s-a numit „ La doi frati, Anton si Vasile Capsa”. Afacerile au

mers foarte bine din 1852pana in 1856 incasarile pavaliei au crescut de 20 ori. In 1854 au deschis o

noua pravalie tot langa podul Mogosoaiei. In 1863 s-au asociat cu un alt frate Constantin. Dupa doi

ani cand Anton se retrage din afacere partea acestuia s-a ridicat la 192 923 lei vechi iar a lui Vasile

la 190 237 lei vechi. In 1967 se va retrage si Constantin. Constantin s-a asociat in 1868 cu alt

frate,Grigore Capsa, care se perfectionase la Paris in cofetarie. Noua firma utiliza si specialisti

francezi. In 1867 devine furnizorul casei regale a Romaniei. Ca urmare a castigurilor mari, in 1872,

fratii Capsa cumpara doua imobile, unul in valoare de 18.000 galbeni austrieci, altul in valoare de

12.000 galbeni austrieci. In 1874 se desfiinteaza aceasta asociatie. In acel an averea asociatiei era de

565 196 lei, din care fiecare primea jumatate. Lui Constantin i s-au dat 10 402 lei, ca parte din

castig cu ocazia retragerii. Constantin a avut o bacanie, iar apoi si-a creat un „cantor” pe Lipscani,


11

devenind bancher. Cuvantul cantor are sens generic de „tejghea” si provine din limba rusa. Grigore

a dus afacerea cu cofetaria mai departe. In 1875 ajunge furnizorul casei regale sarbe. In 1881

deschide cafeneua Capsa. Fiind bogat si bucurandu-se de o mare influenta, este ales senator in 1891,

iar in 1896 devine presedintele Camerei de Comert si Industrie. Ca o paranteza la acest paragraf, la

Capsa, locul de intalnire al senatorilor, s-au luat si numeroase decizii politice.

In concluzie, capitalul comercial, in cazurile amintite in randurile de mai sus, se remarca

prin capacitatea de a se autovalorifica intr-un timp foarte scurt in aceasta perioada infloritoare

pentru economia Tarii Romanesti.

Putem remarca legaturile de rudenie care existau intre diferitele mari familii de negustori.

Cu totii isi dadeau copiii la scoli, fie in tara, fie in strainatate. Odata intorsi de la studii, acestia le

urmau parintilor in fruntea afacerii pe care o dezvoltau, prin punerea in practica a celor invatate.

Unii dintre ei cumparau mosii, sau se ocupau cu arendarea, iar altii ajungeau pana la urma bancheri,

ori dezvoltau afaceri in industrie.

Pe langa modalitatile enumerate mai sus de acumulare primitiva de capital, putem sa

adaugam speculatiile monetare si emisiunea monetara ca sfere ale acumularii de capital. Tara

Romaneasca a fost invadata, in perioada ce a urmat Revolutiei de la 1848, de 70-80 de feluri de

monede cu provenienta din diferite tari, in special din Imperiul Otoman, Imperiul Austriac si

Imperiul Rus ; acestea erau in mare parte uzate, deteriorate, gaurite, demonetizate, falsificate chiar

de tarile emitente. In 1854, in timpul ocupatiei Tarii Romanesti si a Principatelor, austriecii au

obligat populatia sa primeasca drept moneda biletele lor de banca, fara valoare in afara frontierelor.

Leul imaginar, ideal, era baza de calcul pentru paritate. Leul nu avea o existenta reala, iar situatia

lui era complicata din mai multe motive, printre care cele mai importante ar fi : confuzia dintre leul

romanesc si moneda turceasca, faptul ca guvernul muntean stabilea cursul de schimb al unor

monede straine ... peste valoarea lor, apoi, ar putea fi amintiti zarafii, ce manevrau, la randul lor,

cursul leului in functie de sumele pe care le aveau de platit sau de incasat ; in plus, cursurile oficiale

stabilite de autoritati au variat pana in 1865, cand au fost unificate, iar ele difereau de cele

particulare. Autoritatile ele insele recunosteau diferenta dintre cursuri pentru diversele monede si

aceasta diferenta atragea dupa sine o serie de dificultati in tranzactiile particularilor si dadea ocazia

unor speculatii ilicite.

In practica, organizarea unei emisiuni monetare proprii a apartinut domnitorului Stirbei

Voda care, impreuna cu grupul anglo-austriav Weichersheim, a puz bazele unei Banci Nationale a

Tarii Romnesti, al carei capital trebuia sa fie de 10 milioane de taleri prusieni. Conditia era ca


12

bancnotele emise sa nu depaseasca marimea capitalului ; biletele erau emise in lei. Din nefericire,

din pricina unor imprumuturi acordate pe termen lung, a operatiunilor incorecte (de tip specula), a

unei administrari precare, dupa trei ani aceasta Banca a dat faliment. Pe lista datornicilor, a

debitorilor se aflau nume ale marilor mosieri ai vremii si ale unor oameni politici influenti (precum

Vasile Sturza, Gh. Roznoveanu, Gh.Ghica, N. Mavrocordat).

In vederea stoparii acestui „haos monetar”, daunator dezvoltarii economice, Al.I.Cuza a luat

o masura teoretic foarte eficienta, anume a incercat introducerea unei monede unice, „romanul” de

argint, dar tentativa a esuat. Ideea nu a fost abandonata si, cativa ani mai tarziu, sub regimul

aceluiasi conducator, a fost initiat „un proiect de lege pentru crearea monedei nationale”- Romanat.

Inca o data initiativa nu a avut sorti de izbanda. Spre sfarsitul aceluiasi an s-a creat la Bucuresti

„Banca Romaniei” (o filiala a Bancii Imperiale Otomane), cu capital strain, cu bilete convertibile in

moneda metalica doar la Bucuresti, cu limitarea puterii de control a guvernului. O data in plus

tentativa a esuat. Prin urmare, problema monedei nationale avea sa fie rezolvata abia dupa sfarsitul

domniei lui Cuza.

Romania a traversat perioade dificile din punct de vedere financiar ; in anul 1877 a fost

adoptata legea pentru emiterea „biletelor ipotecare”, ce constituiau prima hartie moneda romanesca.

Trei ani mai tarziu, in baza legii depuse de Ion C. Bratianu, in calitate de ministru de finante, a luat

fiinta Banca Nationala a Romaniei (cu rol decisiv in dezvoltarea economica ce a urmat, prin

formarea de capitaluri).

Acumularea primitiva de capital a fost posibila, asa cum am mai precizat, si gratie

camatariei, a rolului jucat de fiscalitate.

Principalii reprezentanti ai camatariei erau asa-zisii bancheri, zarafii, care ii ajutau cu bani

pe tarani, pe mestesugari, pe cativa negustori mici, pe pensionari, pe unii mosieri.

Prin crearea si extinderea Bancii Nationale, care aplica o dobnda mai mica decat cea de pe piata,

marii comercianti si mosierii au scapat de datoriile fata de si la camatari.

Pana la sfarsitul sec.al XIX-lea, cu sprijinul B.N.R., a fost creata o intreaga retea de banci, la

care aveau acces indeosebi capitalistii si mosierimea. Din pacate, patura saraca a societatii,

reprezentata de tarani, de mici mestesugari, etc, a ramas la mana camatarilor care practicau dobanzi

uriase.


13

In fine, amintim, in ceea ce priveste acumularea de capital, abuzurile, coruptia si

favoritismul. Ele au jucat un rol evident in formarea unor capitaluri banesti, desi ilegale ; au fost atat

de puternice, incat nici M.Kogalniceanu insusi nu le-a putut distruge, decat intr-o oarecare masura.

Aceasta deoarece coruptia ajunsese la un nivel inalt in sensul in care „caracatita” coruptiei ajunsese

pana la prefectul capitalei M. Marghiloman, acuzat de coruptie. Si atunci, ca si acum, este ilustrativ

fapul ca, inseland vigilenta si buna credinta a lui Cuza, un functionar a reusit sa utilizeze postul si

relatiile cu ministrii in scopul unor influente si manopere variate in scopul dobandirii de avere. Cel

in cauza era Cezar Librecht, originar din Belgia. Acesta a fost directorul general al postei si al

telegrafului. El, prin intermediul bancherului de origine franceza Poumany, a cumparat titluri

franceze la Paris pentru 290.000 lei. A mai cumparat printre altele si 4 terenuri la Bucuresti in

schimbul a 1900 de galbeni (acestea fiind evaluate in 1864 la 4000 de galbeni si 4723 de galbeni

valoarea cladirilor de pe ele), si-a construit o casa de lux aceasta fiind actuala casa a Universitarilor

din Bucuresti. Casa a fost construita in mare parte cu mesteri din strainatate dar s-a folosit forta de

munca bruta si materiale autohtone. In acelasi timp a mai arendat doua mosii, Arcuda si Herastrau.

Toate aceastea in conditiile in care era doar un simplu director si avea salariul pe masura.

Pe langa coruptie, favoritismul, abuzul si specula s-au numarat printre mijloacele prin care

se dobandea capitalul acumulat primitv in aceasta perioada. Specula se materializa in vanzarea

unor produse de proasta calitate dar foarte sucumpe pentru armata ; la randul lui, abuzul putea fi cu

usurinta observat in atitudinea mosierilor si a comerciantilor bogati care isi treceau vitele si

cerealele pe numele unor cetateni straini. Acesta este un exemplu in plus in favoarea ideii enuntate

de mine in randurile de mai sus, conform careia saracirea maselor taranesti, in timpul razboiului de

independenta, este direct proportionala cu imbogatirea multora dintre mosieri, arendasi si

comercianti. Cat despre favoritism, acesta a jucat un rol important in momentul crearii BNR cand

guvernul liberal i-a favorizat pe membrii partidului liberal in cumpararea actiunilor.


14

CONCLUZII

In loc de concluzie a acestei lucrari as dori sa precizez urmatoarele : desi, in momentul in

care mi-am ales acest subiect, ma gandeam ca voi trata acumularea primitiva de capital din

Romania de dupa Revolutia din 1989, odata parcurs materialul bibliografic supus recenziei de fata,

am remarcat ca este vorba de acumularea de capital din perioada post pasoptistista. Nu mica mi-a

fost mirarea cand am constatat asemanarea dintre cele doua perioade enuntate, in ceea ce priveste

domeniul si mijloacele acumularii primitive de capital ; ma refer la agricultura, comert, industrie,

transport, factorul munca si nu in ultimul rand la abuzurile, coruptie, favoritism si specula. Printr-o

paralela intre aceste doua perioade as dori sa enumar cate un exemplu pentru fiecare domeniu si

modalitate in parte.

In domeniul agriculturii, dupa 1848 s-a facut improprietarirea taranilor pe truda si pe banii

lor. In 1990 s-a facut improprietarirea dupa bunul plac al primarilor favorizandu-i doar pe cei care

dadeau mita ; totodata, s-au furat infrastructura (sistemele de irigatie si cladirele fostelor CAP-uri)

si mijloacele de productie printre care enumar : tractoare, combine, semanatori si alte astfel de

mijloace. Ca si atunci, si acum, pe munca taranilor a aparut o noua clasa proaspat imbogatita prin

trecerea de la comunism la capitalism. Aceasta se regaseste in randul antreprenorilor si al

oamenilor de afaceri.

Nici in industrie lucrurile nu stau altfel. Daca in peroada postpasoptista investitiile in

industrie se bazau pe agricultura, in perioda de dupa 90 investitiile in industrie nu au existat. Pur si

simplu s-a trecut la privatizarea fostelor fabrici Malaxa, actuale Faur, si la vanzarea flotei de nave

comerciale catre armatori straini. Prin aceste asa-zise privatizari clasa politica nou venita la putere

s-a imbogatit. Iar in Romania exista politica lui „Dai inapoi”. Adica primesti ca sa primesc.

Fara a dori sa par critic si ironic fata de societatea romaneasca actuala, incerc sa intaresc

ideea similitudinii dintre cele doua perioade. Dupa parerea mea un popor care nu isi intelege

trecutul, nu are prezent, iar viitorul este incert. De aceea este esential si recomandabil sa cunoastem

aspecte ale realitatii istorice ale timpului respectiv.


recenzie la istoria marketingului(acumularea primitiva de capital din tara romaneasca de la 1848...

Documents