KINETOTERAPIA IN AFECTIUNI RENALE

Sef lucrari dr Dragos MunteanuUMF Iasi

Îmbătrânirea fiziologică a rinichiului Senescenta renală sau involutia fiziologică a

rinichiului este un proces logic şi progresiv generat de înaintarea în vârstă, proces care implică alterări structurale şi functionale semnificative, ce pot fi depistate şi evaluate cantitativ prin investigatiile histologice şi de laborator.

Nu există o delimitare netă şi absolută între involutia fiziologică şi patologia latentă sau manifestă a aparatului renal, mai cu seamă că bătrânetea se caracterizează prin polipatologie, asocierea şi cronicitatea bolilor constituind una din legile fundamentale ale geriatriei.

Alterările macro- şi microscopice de vârstă ale rinichiului produc reducerea parenchimului cu 30-35% fată de adultul tânăr, interesând în special corticala

Infectia urinară (IU) sau bacteriuria (BU) constituie o patologie majoră la orice vârstă, cu o semnificatie specială la bătrâni, datorită terenului particular, frecventei extreme şi potentialului patogen al IU, mai ales asupra parenchimului renal.

Localizarea la vezică şi/sau tractul pieloureteral delimitează IU a căilor urinare inferioare, iar cea a parenchimului renal, IU a căilor urinare superioare, cu manifestările clinice ale pielonefritei.

Majoritatea infectiilor urinare la bătrâni evoluează cronic sau asimptomatic. Particularitati terapeutice:- Controlul medical periodic; - Depistarea perseverentă şi tratamentul riguros al factorilor favorizanti generali şi locali; - Măsuri curativo-profilactice ce se adresează bolilor şi anomaliilor terenului particular al bătrânilor; - Evitarea sau renuntarea cu desăvârşire la tratamentul empiric, de rutină sau de complezenta a IU; - Masuri igieno-dietetice, care vizează: hidratarea suficientă şi ritmică, aport proteic corespunzător, regim sistematic de mişcare şi activitate, igienă locală strictă, asigurarea aportului ritmic şi îndeajuns cu fibre alimentare.

Pielonefrita

PN este definită ca o nefropatie interstitială bacteriană nespecifică în care leziunea afectează, direct şi primitiv, interstitiul renal şi sistemul pielo-caliceal. Secundar, în cursul evolutiei progresive leziunile inflamatorii se extind, în primul rând asupra tubilor, şi în al doilea rând asupra structurilor vasculare şi glomerulare.

Etiopatogenic, PN se datorează actiunii imediate sau tardive s germenilor prezenti în tesutul renal.

Germenii incriminati sunt: în formele acute E.Coli, iar în cele cronice figurează frecvent Proteus, Pseudomonas (piocianic), grupul Klebsiella, Enterobacter şi Enterococi.

Clinic, cele trei sindroame principale cunoscute ce caracterizează pielonefritele sunt: sindromul infectios general, sindromul inflamator local şi sindromul de afectare renală. Rolul infectiei urinare este bine precizat în PNA, mai putin în PNC.

Afectiunile prostatei

Afectiunile prostatei constituie o altă patologie majoră la vârstnici, fapt explicat printr-o incidentă extremă, complicatii reno-urinare şi extrarenale în proportii de masă şi existenta unor forme maligne ce scad durata de viată.

Adenomul de prostată Termenul de „ hipertrofie de prostată”, folosit ca sinonim, este

impropriu deoarece exprimă doar un aspect izolat: dimensiunea prostatei, fără informatii privind caracterele clinice şi anatomohistologice (inflamatorie, benignă sau malignă), de aceea este mai corect termenul „adenom de prostată”. Simptomatologia clinică se manifestă, în general, prin tulburări de

mictiune (disurie, polakiurie) care pot lipsi sau pot fi minore în fazele initiale, de debut. În cursul evolutiei pot surveni: hematuria, retentia incompletă cu reziduu vezical variabil (faza a doua), iar în faza a treia, de decompensare, tulburări importantede mictiune şi evacuare, până la glob vezical regorjare de „prea plin” (falsă incontinentă).

Complicatiile cele mai importante sunt cele renourinare: obstructii, retentia urinară, IU, PN, nefropatia obstructivă, insuficienta renală.

Incontinenta urinara la varsta a III-a Definitie: Reprezinta pierderea involuntara de urina. Cauze: La barbati: - afectiunile prostatei - adenomul de

prostate; - afectiunile uretrei- manifestate sub forma de stricturi sau infectii; - complicatii dupa hernia inghinala. La femei: - nasteri repetate; - graviditatea; - boli infectioase genitale; - infectii si malformatii uretrale.

Cauze frecvente la ambele sexe: - atitudine corporala incorecta; - stresul; - obezitatea; - factori ereditari; - tesut conjunctiv slab; - fumatul; - efortul fizic intens; - ortostatism prelungit;

Obiectivele recuperarii: 1. reeducarea respiratiei; 2. corectarea posturii prin alinierea coloanei vertebrale si a pelvisului; 3. tonifierea musculaturii pervi-perineale; 4. ameliorarea coordonarii musculare; 5. relaxarea generala si segmentara.

Metode de recuperare balneo-fizio-terapica: a. ape minerale; b. namoluri; c. climatul; d. electroterapia; e. kinetoterapia si masajul

Indicatiile kinetoterapiei - tulburari ale staticii pelvine - retroversia uterina; - sterilitate ovariana; - incontinenta urinara. Reeducarea pelvi-perineala se adreseaza muschilor fesieri, adductori ai coapsei, m. piramidali si opturatori. Gimnastica abdominala se bazeaza pe antagonismul dintre musculatura abdominala si cea pelvi-perineala. - contractia muschilor abdominali cresc presiunea

intraabdominala si impinge viscerele spre planseul pelvin care se contracta reflex opunandu-se acestor impingeri.

- Gimnastica ritmica; - Gimnastica cu taburet; - Gimnastica in apa; - Masajul; - Gimnastica respiratorie este importanta prin efectele de

relaxare fizica si psihica generala, dar si prin intermediul presiunii intraabdominale, actionand asupra afectiunilor genito-urinare

Masajul are la baza legaturi existente intre organele profunde si tegument. Se pun in actiune reflexele viscero-cutanate si cutaneo-viscerale.

Se poate folosi fie masajul regional, fie masajul direct sau local avand ca efect activarea circulatiei sistemice, cresterea tonusului musculaturii abdominale, cresterea elasticitatii pielii si prin efectul masajului reflex activitatea organelor pelvine.

Factorii de cură naturală sunt reprezentaţi de clima protectoare şi izvoarele de ape minerale (descoperite în 1827), sulfuroase, clorate, bromate, cu sodiu, calciu, magneziu, in principal hipotonice, cu concentraţie, compoziţie chimică şi temperatură variabilă (mineralizare intre 0.5 si 11.5 gr/l; atermale, mezotermale 41°C, si hipertermale 49.5°C).

Unele din izvoarele cu ape minerale atermale şi termale se folosesc pentru cură internă, iar altele sub formă de băi minerale, pulverizaţii, inhalaţii, irigaţii în tratamentul intern al afecţiunilor gastro-intestinale, de rinichi, metabolice şi nutriţie sau în cură externă (băi calde sau reci) în bolile terapeutice.

În cadrul bazelor de tratament se poate utiliza zilnic, în cura externă, cu un debit de 400.000 litri de apă minerală provenită din izvoarele locale (statiunea Caciulata).

Cura interna: Afecţiuni ale rinichilor şi căilor urinare: litiază şi microliază urinară cu sau fără infecţii, pielonefrite cronice ascendente, pielocistite

Tratamente auxiliare: 1. hidroterapia;2. termoterapia;3. aerosoloterapia;4. electrofizioterapie (ultraviolete, ultrasunete, ionizări, magnetodiaflux, masaje uscate, băi de lumină, duşuri kineto, băi de plante şi cataplasme); 6. acupunctură.