recuperarea medicala in osteoporoza
TRANSCRIPT
CAPITOLUL I
ANATOMIA SI FIZIOLOGIA SISTEMULUI OSOS
Sistemul osos cuprinde oase ,organe dure si rezistenta datorita compozitiei chimice cat
si arhitecturii sistemului osos.
OSTEOGENEZA
Procesul de formare a osului se numeste osteogenoza.Pentru a ajunge la scheletul
cartilaginos si conjunctiv fibros al embrionului la scheletul osos al adultului se trece printr-un
lung proces de dezvoltare ce incepe inca din a patra saptamana a vietiia vietii embrionare si se
incheie in jurul varstei de 25 de ani.
Cand osteogeneza se realizeaza prin inlocuirea unui tesut conjunctiv se numeste
endoconjunctiva sau de mmembrana,iar cand se realizeaza prin osificarea unui tesut cartilaginos
se numeste endocondrala sau de cartilagiu.
Osteogeneza are loc sub influenta sistemului nervos ,care coordoneaza actiunea mai
multor factori :mecanici, endocrini (prin hormoni hipofizari, tiroidieni, paratiroidieni, sexuali),
vitamine (mai ales D si A),enzime si alti factori metabolici.
Osificarea endocondrala: da nastere majoritatii oaselor lungi ale corpului. Ea
determina cresterea in lungime a osului la locul cartilajului de crestere diafizo-epifizar.
Osificarea desmala: formeaza oasele late numite si oase de membrana. Prin ea se
osifica oasele boltii cutiei craniene ,o parte din oasele fetei si formeaza calusul in cazul
fracturilor.
FORMA OASELOR:
Forma oaselor este adaptata functiei lor:
- Oasele lungi-sunt acelea la care lungimea depaseste mult latimea si grosimea.Ele
formeaza in cea mai mare parte scheletul membrelor. Unui os lung i se descriu mai multe parti:
un corp sau diafiza (format din tesut osos compact ) care prezinta in interior canalul medular ce
1
adaposteste maduva osoasa, doua extremitati sau epifize (formate din tesut spongios si metafiza
care este partea interpusa intre diafiza si epifiza ce corespunde cartilajului de crestere al osului ).
- Oase late -sunt acele oase la care latimea este mai mare decat lungimea si grosimea .
Astfel de oase sunt oasele cutiei craniene ,scapula,sternul,coxalul.Ele participa la formarea
cavitatilor de protectie (craniul,toracele,bazinul osos). La suprafata sunt formate din tesut osos
compact ,iar in interior din tesut spongios .
- Oasele scurte - au cele trei dimensiuni aproape egale .Se gasesc in regiuni cu
miscari variate ,dar mai putin ample,unde este mai mare solidaritate. Astfel de oase sunt oasele
tarsiene, carpiene, vertebrele. In interior ele sunt formate din tesut spongios iar la suprafata din
tesut compact.
MADUVA OSOASA:
Se gaseste in interiorul canalului medular si in areolele tesutului osos spongios.
Culoarea,structura si functiile maduvei corespund varstei osului,astfel se poate imparti in trei
varietati:rosie,galbena,cenusie.
a)maduva rosie sau hematogena :se intalneste in oasele fatului si la adult in oasele scurte
si late (stern,vertebre,coxal,coaste,oasele bazei craniului). Are rol in formarea globulelor
sangelui si in procesul de osteogeneza ,de aceea mai este denumita si osteogena. In fracturi ,are
rol in formarea calusului.
b)maduva galbena: se gaseste in oasele lungi ale adultului si este formata din celule
adipoase ce dau si culoarea carateristica. Se mai numeste si maduva grasa si constituie un depozit
de grasimi al organismului.
c)maduva cenusie: se gaseste in oasele batranilor si contine mult tesut conjunctiv cu rol
de umplutura. Maduva cenusie nu indeplineste nici un rol in organism.
PERIOSTUL:
Periostul este o membrana conjunctiva ce inveleste suprafata osului,cu exceptia
suprafetelor articulare .Este alcatuit din fibre conjunctive si elastice ,din celule conjunctive si
este foarte bogat in vase si nervi. Datorita stratului osteogen al periostului se produce cresterea in
grosime a oaselor.
2
ROLURILE FUNCTIONALE ALE OASELOR
Prin duritatea si rezistenta lor, oasele contribuie la determinarea formei corpului si
reprezinta suportul partilor moi. Ele formeaza cavitatile de protectie ,in care sunt adapostite
organele, de exemplu: cutia craniana, canalul vertebral,cutia toracica si bazinul osos. Sunt organe
ale miscarii ,pentru ca iau parte la formarea articulatiilor si dau insertii muschilor.
Prin componenta lor minerala ,oasele constituie un depozit de substante fosfocalcice pe
care organismul le poate mobiliza la nevoie.
CRESTEREA OASELOR:
Procesul de crestere a osului are loc in lungime si in grosime.Cresterea in lungime se
face la nivelul cartilajelor de crestere(metafiza)prin osificarea endocondrala.
Cresterea osului este influentata de factori endocrini si vitamine,astfel intervin
hormonul de crestere hipofizar, hormonii paratiroidieni si tiroidieni precum si hormonii sexuali.
Alaturi de hormoni intervin si vitaminele A ,B si in special vitamina D ,ce favorizeaza
depunerea calciului in oase.
METABOLISMUL OASELOR:
Metabolismul este cu atat mai activ cu cat organismul executa mai multe miscari prin
acesta,oasele angajate direct in actiune sunt mai dezvoltate ,iar in lipsa de activitate duce la
suptierea lor,metabolismul sarurilor minerale este strans legat de asa numitul echilibru
fosfocalcic.
Fosorul si calciul sunt elemente indispensabile organismului si se gasesc in organism
sub forma de saruri insolubile ,depuse in mare cantitate in oase si dinti si in mica masura
dizolvate in lichidele mediului intern(sange,lichid interstitial,limfa).
Concentratia in saruri de calciu din sange poarta denumirea de calcemie(normal 9-11mg
%)iar cea de fosfor- fosfatemie .Echilibrul dintre cantitatea de fosfor si calciu in organism
(echilibrul fosfocalcic)este pastrat printr-un auto-control exercitat pe cale umorala. Atunci cand
prin ingestie nu sunt asigurate cantitati necesare de calciu si fosfor, sau acestea sunt eliminate
prin urina in cantitati mari are loc o intensificare a proceselor de demineralizare a
oaselor,conpletanduse astfel concentratia din lichidele organismului si invers.Hormonii care
3
regleaza echilibrul fosfocalcic sunt parathormonul , secretat de glandele paratiroide si calcitonina
secretata de glanda tiroida.
Parathormonul mobilizeaza calciul din oase si face totodata sa creasca eliminarea
sarurilor de fosfor prin urina ,iar calcitonina are actiune inversa ,coboara nivelul calciului
sangvin si micsoreaza eliminarea fosfatilor prin urana.Exista si alti hormoni ce influenteza intr-
un sens sau altul in mineralizarea osului.Actiunea mineralizanta a hormonilor sexuali,
somatotropul ,hormonii timici si epifizari,iar actiune demineralizanta au ACTH-ul si
glucocorticoizii.
Vitamina D determina crestrea concentratiei plasmatice a calciului.Ea actioneaza direct
pe os: creste moblizarea calciului si fosfatului din os,activeaza proteina de legare a calciului din
os,are efect antirahitic ,actioneaza sinergic cu parathormonul pentru a determina demineralizarea
osoasa prin proliferarea osteoclastelor.Crestrea actvitalor osteoclastelor de catre parathormon
necesita prezenta vitaminei D3.
Calciul de schimb :osul ca si alte tesuturi ale organismului contine un tip de calciu de
schimb care este intotdeauna in echilibru cu ionii de calciu din lichidul extracelulelor.Calciul de
schimb de la nivelul osului reprezinta pana la 1%din calciul osos total,fiind reprezentat de saruri
usor mobilizabile .Acest tip de calciu realizeaza un mecanism rapid de tampon care impiedica
concentratia calciului din lichidul celular sa varieze foarte mult .
OSTEOLIZA:
Osul este in permanenta format de catre osteoblaste si este continuu lizat acolo unde
sunt active osteoclastele.Osteblastele se gasesc si pe suprafetele exterioare ale oaselor si in
cavitatile osoase .In toate oasele vii se desfasoara o oarecare activitate osteoblastica.
Osteoliza are loc in imediata vecinatate a osteoclastelor.Acestea emit catre os prelungiri
similare vilozitatilor si secreta din aceste vilozitati doua tipuri de substante :enzime proteolitice
si cativa acizi ,incluzand acidul citric si cel lactic.Enzimele digera sau dezorganizeaza matricea
organica a osului iar acizi solubilizeaza sarurile minerale.
ECHILIBRUL INTRE OSTEOGENEZA SI OSTEOLIZA:
In mod normal ,excpetand oasele de crestere ,rata osteogenezei si ce a osteolizei sunt
egale ,astfel incat masa toatala a osului ramane constanta .De obicei osteoclastele existand sub
4
forma unor mici populatii ,si odata ce o populatie de osteoclaste incepe sa se dezvolte, ea
consuma din os vreme de aproximativ trei saptamani ,sapand un tunel ce poate avea 1mm
diametru si o lungime de mai multi milimetri.La sfarsitul acestei perioade osteoclastele dispar si
tunelul este invadat de osteoblaste.Urmeaza apoi osteogeneza,vreme de cateva luni osul nou fiid
depus in straturi succesive pe suprafata interna a cavitatii pana ce tunelul este
umplut.Osteogeneza inceteaza cand osul incepe sa stanjeneasca vasele ce iriga zona.Canalul prin
care trec aceste vase,numit canalul hawersian,este deci,tot ce ramane in cavitatea initiala.Fiecare
teritoriu osos nou format in acest mod se numeste osteon.
Formarea si liza osoasa continua au cateva functii fizologice importante:
a) Osul isi ajusteaza rezistenta,de obicei proportional cu gradul de solicitare a lui.Prin
urmare,oasele se ingrasa cand sunt supuse la incarcari mari.
b) Forma osului poate fi remodelata pentru a sustine adecvat fortele mecanice,prin
osteoliza si osteogeneza,conform modelului sarcinilor la care este supus.
c) Pe masura ce matricea organica batrana degenereaza,este nevoie de matricea organica
noua.Pe aceasta cale se mentine consistenta normala a osului.
Osul este format in raport cu solicitarea compresiva pe care trebuie sa o suporte.
Solicitarea fizica continua stimuleaza depunerea osteoblastica a osului.S-a presupus ca
osteogeneza in punctele de solicitare compresiva este determinata de un efect piezoelectric,
astfel:compresiunea osului produce un potential negativ la locul compresiei si un potential
pozitiv in alta parte in os.S-a demonstrat ca minime cantitati de curent ce trec prin os determina
activitatea osteoblastica la polul negativ al fluxului de curent,ceea ce ar putea explica
osteogeneza crescuta la locurile de compresiune.
CLASIFICAREA OASELOR:
Dupa raporturile si dimensiunile lor, oasele se clasifica in: oase lungi, oase plane si oase
scurte. Datorita faptului ca forma unor oase este foarte neregulata, se utilizeaza si alte criterii de
clasificare, adaugându-se celor trei categorii de oase amintite alte patru tipuri: oase
pneumatice, oase sesamoide, oase suturale şi oase neregulate. La aceste tipuri de oase nu se tine
seama de forma lor, ci de caractere arhitecturale (oasele pneumatice), respectiv de situarea lor in
organism (oasele sesamoide si oasele suturale)
5
1. Oasele lungi - (Os longum)
La aceste oase, lungimea depaseste latimea si grosimea. Un os lung este
format din
- un corp sau diafiza (Diaphysis)
- doua extremitati sau epifize(Epiphysis)
Intre diafiza si cele doua epifize se delimiteaza o zona numita
metafiza(Metaphysis).
Oasele lungi se gasesc in principal la nivelul membrelor, ele indeplinind rolul
de parghii de viteza in diferitele miscari.
Exemple de oase lungi: (humerus, ulna, radius, femur, tibie, peroneu);
2. Oasele plane(Os planuri)
La aceste oase, lungimea si latimea sunt aproape egale intre ele, dar depasesc grosimea;
Oasele plane sunt turtite si prezinta doua fete si un numar variabil de margini si unghiuri;
Oasele plane indeplinesc doua functii:
a) servesc la edificarea cavitatilor de protecţie (de exemplu craniul);
b) dau insertie unui mare numar de muschi (de exemplu scapula).
Exemple de oase plane: intalnite in cadrul centurilor (coxal, scapula), la cap (frontal,
parietale, temporale, occipital etc.), sau cele care formeaza cutia toracica: coastele, sternul;
3. Oasele scurte(Os breve).
Aceste oase au cele trei dimensiuni aproape egale, forma lor apropiindu-se de cea
cubica. Oasele scurte se gasesc in acele regiuni unde este necesara o mare soliditate si unde
exista miscari foarte variate insa cu amplitudine mica (coloana vertebrala, carp, tars).
Exemple de oase scurte: cele care intra in constructia palmei, talpii (plantei), ca de
exemplu: carpiene, metacarpiene, tarsiene, metatarsiene, falange, sau oasele coloanei
vertebrale: vertebrele;
4. Oasele pneumatic
Sunt oase neregulate ce au spatii cavitare pline cu aer, tapetate cu membrane mucoase
5. Oasele sesamoide (Ossa sesamoidea)
Aceste oase sunt de obicei lentiforme, mici, si se se dezvolta in vecinatatea unor
articulatii (sesamoide periarticulare) sau chiar in tendoanele unor muschi .
6
Aceste oase gliseaza de obicei pe o alta suprafata osoasa.
Unele se afla in grosul capsulei articulare si marind suprafata fosei
articulare, se unesc cu capul articular. (Ex: oasele din articulatia
degetului mare al labei piciorului), altele sunt adancite in tendoanele
muschilor ce trec pe deasupra articulatiei.
Exemple de oase sesamoide: rotula (patella) si unele oase
de la nivelul mainii si piciorului.
6. Oasele suturale(Ossa suturalia).
Aceste oase se mai numesc si oase wormiene. Sunt oase mici, plane şi inconstante. Se
dezvolta din puncte de osificare speciale independente de oasele invecinate, fie la nivelul
suturilor craniului, in special in sutura lambdoida, fie la nivelul fontanelelor. Mai exista un grup
de oase wormiene,numite insulare, care se dezvolta in centrul oaselor boltiicraniene (in special in
parietal si frontal).
7. Oasele neregulate (Os irregulare)
Datorita formei si arhitecturii lor complicate nu pot fi incadrate in nici unul din
grupurile precedente (ex:palatinul, sfenoidul)
7
CAPITOLUL II
OSTEOPOROZA
Osteoporoza este o stare a oaselor in care acestea isi pierd densitatea devenind mai
slabe, fragile si predispuse ruperii (fracturarii). Este frecvent nediagnosticata pana se produce o
fractura, deoarece nu sunt semne de avertizare a existentei acesteia.
Numele acestei boli
provine din latina si inseamna
"os poros". Tesutul osos este un
tesut viu, în care are loc
permanent atat pierdere de os cat
si depunere de os. Pierderea de
os depaseste depunerea dupa
varsta de 35 de ani, cand acest
proces este accelerat, oasele
devin tot mai fragile (chiar daca
la exterior pot parea solide) si
structura lor se aseamana tot mai mult cu a unui burete cu gauri mari in interior.
Chiar daca nu figureaza printre primele cauze de deces, osteoporoza este o afectiune de
care trebuie sa ne temem. Daca la inceput se manifesta doar prin incovoierea spatelui, cu timpul
apar complicatii tot mai invalidante, cum cum ar fi fractura de col femural. Osteoporoza este o
boala tratabila, dar mai ales prevenibila.
Osteoporoza mai este supranumita si “hotul tacut” deoarece poate slabi oasele timp de
ani de zile fara sa fie detectata.
Osteoporoza este o boală caracterizată prin reducerea masei osoase şi prin deteriorări
microarhitecturale ale ţesutului osos ce măresc fragilitatea osului, cu creşterea consecutivă a
riscului fracturilor. Din punct de vedere radiologic, se manifestă prin hipertransparenţă,
densitometric prin scăderea densităţii minerale osoase şi clinic prin dureri dorsolombare sau prin
fracturi spontane de vertebre, de col femural, de treime distală a radiusului etc.
Osteoporoza apare când se lărgesc spaţiile dintre celulele osoase, făcând osul fragil şi
este posibilă ruperea foarte uşor a osului. Este o boală tăcută pentru majoritatea oamenilor,
8
primul semn fiind o fractură după un incident minor Scăderea densităţii osoase este un efect
principal al osteoporozei.
Fracturile care apar pe teren de osteoporoză sunt în general atraumatice, adică se produc
printr-un traumatism minim sau printr-o solicitare normală a scheletului. Mai corect este însă să
le denumim fracturi prin mecanism de mică energie.
Cel mai frecvent este vorba de:
- Fractura de şold. Când este datorată osteoporozei are de regulă loc în regiunea colului
femural. Fracturile pot avea loc şi spontan.
- Dintre cei care suferă o fractură de şold, 12 – 20 % vor deceda în urma complicaţiilor
legate de fractură. Doua treimi ( 68 % ) dintre pacienţii care supravieţuiesc după un an nu pot
merge fără ajutor. Ceea ce înseamnă de două ori mai mulţi faţă de cei care aveau nevoie de ajutor
la mers înainte de fractura de şold. Procentul pacienţilor care sunt în scaun cu rotile sau obligaţi
să stea în pat la un an de la fractură creşte de la 6% la 23% în rândul supravieţuitorilor primului
an de la fractură.
- Fractura vertebrală. Doctorii numesc fracturile vertebrelor legate de osteoporoză fracturi
„prin strivire cuneiformă sau globală”. Pot avea loc spontan sau ca rezultat al unui traumatism
minor, cum ar fi tusea, îmbrăţişarea sau ridicarea de obiecte.
- Fracturile repetate determina: durere acută sau cronică de spate, cifoza. Aceste modificări
în forma scheletului pot fi însoţite de: o reducere semnificativă a înălţimii, probleme
gastrointestinale sau digestive, probleme respiratorii.
- Fractura de radius. În cazul osteoporozei este de regulă rezultatul unei căderi pe mâna
întinsă. Acest tip de fractură se mai numeşte şi fractura Pouteau-Colles. Fracturile radiusului sunt
dureroase şi necesită imobilizare în gips timp de patru – şase săptămâni.
9
os normal os osteoporotic
CLASIFICAREA SINDROAMELOR OSTEOPOROTICE
În accepţiunea clasică sindroamele osteoporotice se clasifică în primare şi secundare în
funcţie de cunoaşterea sau nu a etiologiei. Dacă în formele primare osteoporoza este principala
manifestare, în cele secundare ea este una din manifestările bolii de bază. Numeroasele situaţii
care conduc la osteoporoză au în comun reducerea masei osoase.
Osteoporoza primara (comuna)
1. Juvenilă
2. Idiopatică ( adulţi tineri )
3. Involuţională ( tip 1 şi tip 2 )
Osteoporozele de involuţie domină ca frecvenţă şi severitate, fiind urmate de cele
endocrine, cel mai bine individualizate din punct de vedere etiopatogenic dintre osteoporozele
secundare.
Tipul 1 - osteoporoza post-menopauză
Acest tip apare de regulă între 50 şi 70 de ani, din cauza pierderii de estrogeni la vârsta
menopauzei. Afectează în principal osul trabecular. Cea mai mare parte a coloanei vertebrale
este alcatuită din os trabecular, motiv pentru care coloana vertebrală este foarte susceptibilă la
efectele deficitului de estrogeni care caracterizează menopauza.
Tipul 2 - osteoporoza legată de vârstă.
Acest tip de osteoporoză este legat direct de procesul de îmbătrânire. Apare de regulă la
oamenii trecuţi de 70 de ani şi afectează atât osul trabecular cât şi osul cortical
Osteoporoza secundara
- de cauza endocrina:
hipoestrogenism (din alte motive decat menopauza)
hipogonadism masculin (insuficienta dezvoltare a glandelor sexuale)
hipopituitarism (insuficienta dezvoltare a glandei pituitare- glanda endocrina care
secreta hormoni)
hipotiroidism (reducerea secretiei tiroide)
hipertiroidism (secretia excesiva a hormonilor tiroidieni)
sindrom Cushing (boala aparuta in urma unei cantitati mari de hormon cortizol)
10
acromegalie (crestere exagerata a capului si membrelor din cauza hipersecretiei
hipofizei)
- de cauza medicamentoasa si toxica:
glucocorticoizi
tiroxina
anticonvulsivante
Clinic -osteoporoza se caracterizeazã prin:
a) fracturi - în osteoporoza de tipul I post menopauzã ce au o localizare predominant
vertebralã
si la nivelul extremitãtii distale; în tipul II semifracturile sunt mai frecvente la colul femural,
fracturile vertebrale sau tasãrile apar dupã un efort, traumatism minim sau un drum lung cu
masina. Vârsta medie a primelor leziuni vertebrale este la femei în jur de 65 de ani, iar la 15-
20% din cazuri fractura vertebralã este situatã anterior, comparativ cu cel posterior. Fracturile
extremitãtilor femurului se observã cu aproximativ 15 ani dupã cele vertebrale si pot fi rezolvate
chirurgical. Morbiditatea la aceste cazuri este de 15%.
b) Scãderea taliei generatã direct de fractura vertebralã sau tasare. La fiecare tasare
vertebralã se pierde 0,5-1cm din înãltime. Prezenta unei reduceri a taliei cu 2-3 cm asociatã cu
artralgii pune problema unei fracturi vertebrale. în osteoporoza vertebralã evolutivã scãderea
taliei poate fi cu 10-15 cm, antrenând o cifozã dorsalã marcatã.
c) Durerile osoase pot fi date de periostul rãmas intact în tasare sau fracturã. Aparitia
bruscã cu intensitate crescutã a durerilor vertebrale cu o duratã de 2-3 sãptãmâni, ridicã
suspiciunea de fracturã vertebralã. Rahialgiile cronice post fracturã asociate cu deformãri
vertebrale pot fi foarte invalidante si altereazã viata pacientului.
CAUZELE OSTEOPOROZEI
Oasele din corpul uman sunt vii si se afla intr-o continua dezvoltare – nu sunt statice,
asa cum sunt reprezentate pe pozele din carti. Oasele se afla intr-o schimbare continua pe tot
parcursul vietii, cu anumite celule osoase care se dizolva si celule noi care se dezvolta intr-un
11
proces numit remodelare osoasa. Prin acest proces de remodelare, o mare parte a scheletului
uman este inlocuita la fiecare 10 ani.
La persoanele cu osteoporoza resorbtia osoasa este mai acceleratadecat formarea de
tesut osos nou. Oasele devin poroase, fragile si suntpredispuse fracturilor. La radiografia unui
sold cu densitate osoasa normala se poate observa o matrice densa de celule osoase. Spre
deosebire, la radiografia unui sold cu osteoporoza se va observa in cea mai mare parte un spatiu
trabecular gol. Matricea osoasa este dizolvata aproape in totalitate, putandu-se observa doar
cateva fibre ramase.
Osteoporoza este numita si “hotul tacut” odata cu inaintarea in varsta.
Densitatea osoasa este la apogeu in jurul varstei de 20 ani. Odata cu inaintarea in varsta
apar mai multi factori care pot determina pierderi de masa osoasa. Osteoporoza sau afectiunea
timpurie care avertizeaza aparitia ei, osteopenia, semnaleaza un dezechilibru in procesul de
remodelare osoasa: prea mult tesut osos este distrus si prea putin tesut osos se regenereaza.
Rezultatele acestui proces sunt fragilitatea oaselor si cresterea riscului de fracturi.
Probabil cunoasteti faptul ca aveti nevoie de calciu pentru a forma oase puternice, insa o
dieta saraca in calciu nu este singurul element negativ. Exista si cauze mai putin cunoscute ale
osteoporozei. Expertii in domeniu considera ca pierderea de masa osoasa este provocata, de cele
mai multe ori, de o combinatie a mai multor factori de risc.
Nivelul scazut de estrogen la femei
Resorbtia osoasa este accelerata in perioada de postmenopauza, cand femeile in varsta
sufera o scadere rapida a nivelului de estrogen. In timp, riscul aparitiei osteoporozei si implicit a
fracturilor creste, pe masura ce aceste femei pierd mai mult tesut osos decat inlocuiesc.
Femeile adulte tinere care nu mai au ciclu menstrual – cum ar fi atletele foarte slabe sau
fetele care sufera de anorexie – au densitatea osoasa compromisa. Indepartarea chirurgicala a
ambelor ovare, denumita ovariectomie bilaterala, poate provoca de asemenea densitate osoasa
scazuta si osteoporoza. Intr-un studiu, aceasta interventie chirurgicala a provocat o crestere cu
54% a fracturilor de sold, coloana vertebrala si incheieturile mainilor la femeile aflate in
perioada postmenopauza
Nivelul scazut de testosteron la barbati
Barbatii au nevoie atat de testosteron, cat si de estrogen pentru sanatatea oaselor.
Aceasta se datoreaza faptului ca testosteronul este convertit in estrogen cu rol de protectie a
12
oaselor. Exista un consens clar ca, atunci cand este evaluata starea de sanatate a barbatilor cu
osteoporoza, trebuie sa evaluati intotdeauna si deficientele de testosteron.
Alte dezechilibre hormonaleExista si alti hormoni cu rol in regularea densitatii osoase, inclusiv hormonul
paratiroidian (parathormon) si hormonul de crestere (somatotrop). Acesti hormoni determina
eficacitatea cu care este folosit calciul in procesul de remodelare osoasa. Totusi, excesul de
parathormon, denumit hiperparatiroidism, provoaca eliminari sporite de calciu prin urina, in
detrimentul asimilarii acestuia de sistemul osos. Deficienta de calciu inseamna oase mai slabe.
Totodata, cu inaintarea in varsta, corpul produce mai putin hormon somatotrop, care este necesar
pentru a forma oase puternice.
Deficienta de calciu
Formarea de tesut osos nou, in timpul procesului permanent de remodelare osoasa, nu se
poate face fara aport de calciu. Oasele actioneaza ca un rezervor pentru doua minerale – calciu si
fosfor. Aveti nevoie de un nivel constant de calciu in sange, din moment ce multe dintre organe
sunt dependente de calciu – inima, muschii, sistemul nervos. Atunci cand aceste organe necesita
calciu, ele il vor asimila din depozitul mineral din oase. In timp, pe masura ce acest depozit se
epuizeaza, oasele vor deveni mai subtiri si mai fragile.
Deficienta de vitamina D
Deficienta de vitamina D poate duce la pierderea de tesut osos si slabirea oaselor.
Forma biologica activa a vitaminei D, denumita si calcitriol, este mai mult un hormon decat o
vitamina, afirma Paul Mystkowski. Printre numeroasele beneficii, vitamina D asigura si
asimilarea calciului in corp.
Stilul de viata sedentarOasele slabesc daca nu sunt solicitate. Persoanele cu un stil de viata sedentar sau
suferind de paralizie sau distrofie musculara pierd accelerat tesut osos. Ca si cauza a
osteoporozei, aceasta este o cauza care poate fi evitata. Va puteti remodela oasele efectuand
exercitii antigravitationale, exercitii care determina o solicitare medie a oaselor.
Afectiunile tiroidiene
Nivelul crescut de hormon tiroidian a fost, pentru un timp indelungat, asociat cu p
pierdere accelerata de tesut osos. Acest factor a fost un motiv permanent de ingrijorare pentru
multi medici, insa daca se face o evaluare pe termen lung a densitatii osoase ale pacientilor cu
doze mari de medicamente pentru tiroida, nu exista o diferenta semnificativa, iar riscul de
13
fracturi nu este semnificativ mai mare. Acesti factori care intervin in stilul de viata sunt metode
eficiente de evaluare a riscului de fracturi, precum si monitorizarea densitatii osoase prin analize
de laborator.
Fumatul
Fumatorii au o densitate osoasa mai scazuta si sunt mai predispusi la fracturi osoase
decat nefumatorii. Studiile referitoare la fumat si sanatatea oaselor au scos in evidenta insa o
multime de efecte negative, de la efectul toxic direct al nicotinei asupra celulelor osoase pana la
incapacitatea corpului de a asimila estrogen, calciu si vitamina D.
Medicamentele
Folosirea anumitor clase de medicamente poate provoca pierderea de tesut osos si
cresterea riscului de fracturi. Cele mai comune medicamente sunt corticosteroizii, cunoscuti si
sub numele de cortizon,hidrocortizon, glucocorticoizi si prednison. Aceste medicamente sunt
folosite in tratarea astmului, artritei reumatoide, psoriazisului, colitelor si a unei game largi de
alte afectiuni. Medicamentele anticonvulsivante sunt si ele asociate cu pierderea de masa osoasa.
Consumul excesiv de alcool
Alcoolul poate intrerupe procesul de remodelare osoasa si poate creste cantitatea
pierduta de calciu. Persoanele sub influenta alcoolului prezinta un risc crescut de cazaturi, iar
osteoporoza creste riscul fracturilor osoase.
Sanatatea oaselor este, in mare masura, sub controlul dumneavoastra. Multe din cauzele
osteoporozei sunt factori din stilul de viata asupra carora puteti interveni eficient – aportul de
calciu si vitamina D, efectuarea de exercitii fizice pentru intarirea oaselor. Daca pierderea de
masa osoasa continua totusi sa fie o problema, consultati medicul pentru a corecta eventualele
dezechilibre hormonale sau pentru a depista afectiunile medicale care produc aceasta pierdere.
IMPORTANŢĂ EPIDEMIOLOGICĂ
Osteoporoza este o problemă medico – socială prioritară prin : frecvenţa ridicată a bolii
şi perspectiva ca aceasta să crească; prevalenta populaţională de 0,8% cu creştere abruptă după
45 de ani la femei şi după 65 de ani la bărbaţi; incidenţa mare a fracturilor osteoporotice, cu risc
de fracturi de-a lungul vieţii de 15% la femei şi 5% la bărbaţi; creştere accentuată a populaţiei
peste vârsta de 45 de ani în anul 2000 la aproape dublu faţă de anul 1980, în special în ţările în
14
curs de dezvoltare; mortalitatea după fracturile de col femural este deosebit de mare la ambele
sexe ( 15 – 20 % ), mai mare în unele ţări decât prin cancerul mamar şi uterin luate împreună;
invaliditate comparabilă cu cea după accidente vasculare cerebrale (50% din bolnavii cu fracturi
de şold nu vor putea umbla fără ajutor); costuri de spitalizare pentru fracturile de şold superioare
celor pentru infarctul miocardic sau diabetul zaharat dublate de costurile ridicate ale recuperării
îndelungate (peste 1 an).
În România boala este subdiagnosticată şi recunoscută tardiv; profilaxia lipseşte iar
tratamentul se face la întâmplare.
Tipul fracturii
Risc de apariţie
după 50 ani Vârstă de apariţie
Femei Barbaţi
Vertebre 32 % 8 % 55 – 65
Col femural 16 % 5 % 80
Radius distal 15 % 2 % 65
ETIOLOGIE
Femeile ating masa osoasă maximă ( când oasele lor au un maximum de densitate ) pe
la vârsta de 20 de ani, iar bărbaţii pe la 30. Oamenii care ating o masă osoasă de vârf mai mare
au în general nevoie de mai mult timp pentru a ajunge în situaţia ca oasele lor să devină
vulnerabile la fracturi.
Bărbaţii acumulează mai mult os decât femeile în timpul adolescenţei şi al maturităţii.
Odată atinsă masa osoasă de vârf, bărbaţii pierd apoi mai puţin os decât femeile. Cu toate acestea
osteoporoza se constată şi la bărbaţi. Hormonii sexuali par să joace de asemenea un rol important
în pierderea de ţesut osos. Ca şi la femei, vârsta intervine în pierderea de masă osoasă.
Hipogonadismul şi declinul treptat al testosteronului poate duce la apariţia de oase fragile la
bărbat. În timp ce femeile pierd din masa osoasă mai ales pe seama unei resorbţii excesive,
bărbaţii par să piardă masa osoasă mai ales ca urmare a unei formări osoase deficitare.
15
DEZVOLTAREA OSTEOPOROZEI
Oasele sunt formate din tesut viu, la fel ca restul corpului. Celulele lor au capacitatea de
a construi osul cat si de a il descompune. Aceste celule se afla in matricea extracelulara compusa
din proteine si minerale.
Alcatuirea matricei extracelulare determina cat de puternic este osul; cu cat este mai
mare concentratia de calciu, cu atat osul este mai puternic. Un fenomen foarte important in
rezistenta osului il reprezinta remanierea osoasa – echilibrul dintre osteogeneza (formarea
celulelor osoase) si osteoliza (distrugerea celulelor osoase).
Intre ~20 de ani si ~35 de ani osul are cea mai mare rezistenta, dupa care procesul de
osteoliza se accentueaza ducand la slabirea structurii de rezistenta.
Femeile sunt cele mai predispuse osteoporozei, intrucat dupa instalarea menopauzei,
nivelul de estrogeni scade iar osul devine din ce in ce mai slab. Un studiu arata ca una din doua
femei si unul din cinci barbati trecuti de 50 de ani isi fractureaza un os din cauza osteoporozei.
Daca suferi de aceasta afectiune nu inseamna ca vei avea parte de o fractura, ci ca exista un risc
mai mare de a-ti fractura coloana, soldul, incheieturile (zone vizate de osteoporoza).
SIMPTOMELE OSTEOPOROZEI
- este asimptomatica timp de cativa ani
- apar dureri de spate, agravate dupa ridicari de obiecte grele; durerile dispar dupa o
saptamana dar pot persista si mai mult
- reducerea inaltimii (cu pana la 10 cm) - curbarea coloanei datorata tasarii vertebrelor
- afecteaza capacitatea de a efectua activitati fizice (mers, ridicarea unor greutati)
- osteoporoza avansata se manifesta prin fracturi survenite in urma unui traumatism minor
(in special ale oaselor incheieturii mainii, soldului, vertebrelor)
FACTORI DE RISC
16
Factorii de risc care determina aparitia acestei afectiuni sunt: sexul feminin -cazurile de
osteoporoza apar mai mult la femei decât la barbati; osteoporoza afecteaza si alti membri ai
familiei avand si o componenta ereditara; intreruperi ale ciclului menstrual ceea ce face ca
osteoporoza sa afecteaze adesea femeile aflate în post-menopauza, dar riscul creste chiar si în
situatia unor boli sau exercitii fizice foarte intense care întrerup temporar ciclul menstrual;
interventii chirurgicale precum gasterectomii sau histerectomii totale; constitutia subtire
deoarece oasele au din start o densitate mai mica afectand absorbtia sau utilizarea calciului de
catre organism; anumite tratamente medicamentoase; alti factori de risc precum fumatul,
consumul de alcool, etc.
PATOGENEZĂ
Osteoporoza primară derivă în principal din trei mecanisme :
1. decuplarea celor două mecanisme ale remodelării osoase :
2. accentuarea resorbţiei osteoclastice sau
3. scăderea formării de os ( osteoblastică ) sau creşterea turnover – ului osos.
Pierderea osoasă are loc predominant în osul trabecular al coloanei vertebrale şi în
radiusul distal la femei şi la coloana vertebrală şi şold la femei şi bărbaţi. Pierderea osoasă
datorată vârstei se derulează rapid la femei şi tinde să accelereze înainte de menopauză. Nu este
cunoscut vreun factor responsabil pentru pierderea osoasă. În general femeile albe şi bărbaţii albi
au un risc mai mare decât cei de culoare. Incidenţa mai scăzută a fracturilor de şold şi a
osteoporozei la cei de culoare a fost atribuită unui conţinut mai bogat în minerale la negri în
ciuda faptului că formarea osoasă este mai scăzută la cei de culoare.
Formarea şi rezorbţia sunt complementare, dacă masa osoasă creşte, rezorbţia osoasă
( şi turnover – ul ) trebuie să scadă.
Inabilitatea de a sintetiza adecvat vitamina D poate avea un rol important în scăderea
absorbţiei calciului, posibil din cauza scăderii activităţii hidroxilazei renale. Monocitele din
sângele periferic la pacienţii cu osteoporoză secretă mai multă interleucină (IL) 1, şi scad
producţia de IL 1 la femeile cu osteoporoză postmenopauză din cauza tratamentului cu estrogeni.
Acidul excesiv introdus, în particular sub formă de dietă bogată în proteine mari, poate
contribui la dizolvarea osului în timp ce osul încearcă să absoarbă acidul în exces. Acidoza poate
17
de asemenea creşte direct funcţia osteoclastelor. Folosirea prelungită a heparinei ca anticoagulant
este asociată cu osteoporoza şi heparina potenţează resorbţia osoasă in vitro.
În osteoporoză, imobilizarea tinde să agraveze defectul prin creşterea diferenţei dintre
formarea şi rezorbţia osoasă. O viaţă sedentară poate rerduce forţele ce acţionează asupra
scheletului şi să crească tendinţa de pierdere osoasă.
DIAGNOSTICUL OSTEOPOROZEI
Diagnosticarea osteoporozei se bazeaza pe anamneza, examinare fizica si pe un test de
masurare a densitatii osoase. Osteodensitometriaeste
investigatia paraclinica de masurare a densitatii osoase prin
care se poate pune diagnosticul de osteoporoza.
Osteodensitometria DEXAeste cea mai moderna si foloseste
raze X. Aceasta masoara densitatea osoasa in coloana, sold
si incheieturi - zonele cele mai afectate deosteoporoza - si
este folosita pentru a observa modificari in timp ale oaselor
din aceste zone. Nu este necesara nici o pregatire speciala
inaintea efectuarii unei osteodensitometrii.
Rezultatul acestui test este numit scorul T si se
bazeaza pe comparatia cu densitatea osoasa medie a
tinerilor adulti, de acelasi sex si aceeasi etnie.
Scor T intre 0 si -1 este normal
Scor T intre -1 si -2,5 reprezinta osteopenie
(afectarea usoara a osului, care creste riscul aparitiei osteoporozei)
Scor T sub -2,5 pune diagnosticul de osteoporoza.
Alte teste care pot masura densitatea osoasa includ ecografia si monitorizarea cu
ajutorul tomografiei computerizate (CT). Rezonanta magnetica (RMN) ofera imagini despre
structura osului si fracturile osteoporotice.
Pentru diagnosticarea osteoporozei aparuta in cadrul altor boli se fac anumite teste
biochimice (analize la sange si urina) determinandu-se: nivelul sangvin al calciului, fosforului,
hormonului paratiroidian PTH, vitaminei D, cortizolului, fosfatazei alcaline; nivelul urinar al
calciului.
18
Criteriile de diagnostic sunt :
Clasa I
Apariţia unei fracturi caracteristice de col femural, radius distal ( Colles ) sau corp
vertebral
Evaluarea MO prin intermediul densităţii minerale osoase ( DMO ) sau a conţinutului
mineral osos ( CMO ) – măsurate prin absorbţiometrie mono ( SXA ) sau bifotonică ( DXA ) sau
cu ultrasunete – scăzute faţă de valorile normale ale femeii adulte tinere ( scorul T ) cu : 1 – 2, 5
deviaţii standard ( osteopenie ) şi > 2, 5 deviaţii standard ( osteoporoză )
Asocierea unui scor T > 2, 5 cu o fractură defineşte osteoporoza gravă.
Clasa II Manifestări clinice
Rahialgie „ suspectă ”
Cifoză rotundă
Pierderea în înălţime
Semne radiologice ( radiografii convenţionale )
La nivel vertebral :- Radiografie laterală, cu calcularea indicelui spinal ( Kruse – Kuhlenkordt ) prin
sumarea următoarelor scoruri între T4 şi L5 :
- 0 = lipsa oricărui semn radiologic
- 1 = creşterea radiotransparenţei
- 2 = fractura unei plăci terminale
- 3 = fractura ambelor plăci terminale sau vertebră biconcavă ( „ de peşte ” ) sau
vertebră cuneiformă
- 4 = fractură de compresiune (vertebră „în plăcintă“) sau
- Radiografie laterală, cu calcularea indicelui de deformare vertebrală
( Kleerekoper )
La nivelul femurului proximal
- Indicele lui Singh
- Calcar femorale
La nivelul mâinii
- Radiogrammetrie metacarpiană
19
Tomografie computerizată cantitativă ( limitată de cost! )
Scintigrafie osoasă
Clasa III
Dozarea markerilor osoşi
De osteoformare, în sânge ( osteocalcina, fosfataza alcalină totală şi osoasă,
propeptidul colagenului I )
De resorbţie, în urină ( piridinolinele şi peptidele înrudite, hidroxiprolina )
Biopsie osoasă şi histomorfometrie
POSIBILITÃTI DE PREVENIRE A OSTEOPOROZEI IDIOPATICE
DE INVOLUTIE SI A COMPLICATIILOR EI
A. Prevenirea fragilitãtii osoase
- obtinerea unei mase mari în timpul cresterii.
- mentinerea masei osoase la nivel maxim.
- încetinirea pierderii osoase, determinate de vârstã: regim alimentar bogat în calciu,
- produse lactate. Aportul de calciu trebuie sã fie crescut în copilãrie si adolescentã,
când vasele cresc rapid, de asemenea crescut în perioada alãptãrii, sarcinii.
Administrarea unei forme adecvate de calciu în perioada adolescentei conduce la o mai
mare densitate osoasã la vârste mai înaintate.
- reducerea pierderii osoase rapide din perioada postmenopauzã.
Masa osoasã se formeazã în copilãrie si în adolescentã, atunci când necesitãtile
organismului în calciu sunt mai mari. Dupã vârsta de 25 de ani, turn-over-ul calciului se
stabilizeazã si rãmâne constant pânã la 50 de ani, la femei si pânã la 65 de ani la bãrbati. în
perioada de menopauzã, odatã cu descresterea severã a nivelului de estrogen, în organismul
feminin se înregistreazã o scãdere masivã a masei osoase pe o perioadã de aproximativ 6-8 ani.
Dupã acest interval de timp, rata scãderii masei osoase devine similarã cu cea înregistratã la
bãrbatii de aceeasi vârstã.
Dupã 65 de ani, la populatia cu grad de risc ridicat pentru osteoporozã, cu absorbtia
intestinalã a calciului deficitarã, aportul efectiv de calciu este de aproximativ 600 mg zilnic.
Deficienta se datoreazã si carentei vitaminei D, deseori întâlnitã la vârste înaintate. Acesti factori
accelereazã pierderea masei osoase la bãtrânete.
20
B. Prevenirea cãderilor
- îndepãrtarea factorilor de risc din mediul ambiant (covoare glisante)
- tratarea afectiunilor circulatorii si neurologice care favorizeazã tulburãrile de
echilibru.
- corectarea tulburãrilor de vedere.
- evitarea excesului de medicamente sedative.
21
CAPITOLUL III
TRATAMENT
Odata instalata osteoporoza, nu este posibila refacerea masei osoase. Totusi interventia
precoce poate preveni osteoporoza iar cea terdiva poate opri progresia bolii. Daca este prezenta o
cauza secundara tratamentul specific are scopul indepartarii cauzei.
Obiectivele oricărei strategii terapeutice a osteoporozei trebuie să fie: stabilizarea sau
creşterea masei osoase; reducerea incidenţei fracturilor osteoporotice; ameliorarea
simptomatologiei secundare fracturilor osteoporotice şi deformărilor; îmbunătăţirea funcţiei
fizice; ameliorarea calităţii vieţii.
Eficacitatea oricărui agent terapeutic se judecă în special prin prisma celui de-al doilea
obiectiv, întrucât realizarea numai a primului obiectiv este considerată o demonstraţie
incompletă. În afara determinărilor densităţii minerale osoase (BMD) şi a identificării fracturilor,
este utilă şi determinarea markerilor biochimici pentru aprecierea turnover-ului osos, cu rol
imortant în alegerea agentului terapeutic.
În principiu profilaxia osteoporozei se poate realiza în două feluri:
1. prin creşterea capitalului osos maxim;
2. prin diminuarea ratei de scădere a masei osoase cu vârsta.
Influenţarea capitalului osos maxim este dificilă, cel puţin până în prezent, întrucât
determinismul său este genetic în proporţie de 80-90%. Suplimentarea calciului în perioada de
creştere poate accelera atingerea capitalului osos maxim, dar nu există date care să susţină
obţinerea unei mase mai mari. Din punct de vedere endocrin este necesar să se asigure că
adolescenţii au o dezvoltare pubertară normală.
În ce priveşte influenţarea ratei diminuării masei osoase, o atenţie deosebită trebuie
acordată perioadelor chiar scurte de carenţă estrogenică şi în general amendării tuturor factorilor
de risc aiosteoporozei.
TRATAMENTUL PROFILACTIC
Profilaxia primară este cea mai importantă metodă, prin prevenirea fragilităţii osoase.
Aportul de minerale în perioada de creştere, menţinerea masei osoase la nivel maxim şi
22
încetinirea resorbţiei osoase se realizează prin: alimentaţie corespunzătoare, expunere la soare şi
exerciţii fizice.
Profilaxia secundară se adresează persoanelor cu osteoporoză diagnosticată, având în vedere
prevenirea căderilor, a traumatismelor şi include folosirea unui baston pentru sprijin de către
bolnavii vârstnici artrozici sau cu tulburări de echilibru.
Terapia de inlocuire a estrogenului
Terapia de inlocuire a estrogenului (Estrogen replacement therapy – ERT) este
recomandata mai ales femeilor care prezinta un risc mare de osteoporoza, pentru a preveni
pierderea densitatii osoase si a reduce riscul de fracturi. Administrarea de hormoni poate de
asemenea preveni bolile cardiace si poate imbunatati functia cognitiva. Aceasta terapie nu este
totusi lipsita de riscuri, inclusiv riscul sporit de cancer de san, motiv pentru care va trebui
analizata atent cu medicul curant.
Modulatorii selectivi de receptori estrogenici
Noii anti-estrogeni cunoscuti sub denumirea de SERM (selective estrogen receptor
modulators) pot creste masa osoasa, pot reduce riscul de fractura a coloanei vertebrale si pot
reduce riscul de cancer de san.
Calcitonina
Calcitonina este un alt tratament utilizat pentru reducerea pierderii densitatii osoase.
Acest tratament, administrat sub forma de spray nazal contribuie la cresterea masei osoase si
limitarea fracturilor.
Bisfosfonati
Bisfosfonatii, inclusiv alendronat-ul, sporesc in mod considerabil masa osoasa si previn
fracturile de coloana vertebrala si sold.
TERAPII COMPLEMENTARE
Se poate apela la presopunctura si acupunctura, la homeopatie, bioenergie etc., dar
repet: cat mai putine medicamente. Aportul de calciu este foarte important pentru prevenirea si
stoparea osteoporozei, mai ales ca osul pierdut nu mai poate fi recuperat, oricat ar creste
cantitatea de calciu ingerata.
Pentru adulti se recomanda un aport de circa 1.000 mg calciu/zi, iar pentru femeile
aflate in postmenopauza si barbatii trecuti de 65 de ani, acesta va fi de 1.500 mg/ zi. Laptele
23
pasteurizat, degresat sau fiert este o foarte buna sursa de calciu, la fel cerealele integrale, soia,
sardinele, semintele de floarea-soarelui, alunele, nucile, ouale, fasolea uscata, legumele de
culoare verde.
Daca dieta este saraca in calciu, se pot folosi suplimente.
Administrarea zilnica a unei combinatii de calciu, magneziu, vitamina D, poate preveni
osteoporoza.
Exista de asemenea o relatie directa intre aporturile alimentare in zinc, magneziu, potasiu, fibre
si vitamina D si masa osoasa. Micronutrientii prezenti in fructe si legume au un efect benefic
asupra calitatii oaselor.
Practicarea exercitiilor fizice in mod regulat, de la mersul pe jos pana la sportul
controlat, cu personal calificat ajuta la mentinerea densitatii osoase, prin cresterea tonifierii
musculare, ceea ce previne riscul fracturilor .
Un program riguros de gimnastica medicala efectuat in sala de kinetoterapie de catre
personal avizat, face ca si consecintele bolii sa se reduca semnificativ. Exercitiile fizice aplicate
in osteoporoza urmaresc tonifierea musculaturii paravertebrale si abdominale determinand astfel
cresterea densitatii coloanei vertebrale osteoporozate, stimularea periostului oaselor prin exercitii
fizice ce constituie un factor ajutator pentru formarea de os.
Varsta nu este un impediment pentru a face exercitiile recomandate. Adresabilitatea
persoanelor de varsta a treia este in continua crestere ceea ce reprezinta un mod sigur de a reduce
riscurile bolii.
KINETOTERAPIE
Kinetoterapia face parte importanta din tratamentul si recuperarea pacientului. In timp,
osteoporoza poate duce la atrofia muschilor in totalitate. Daca muschi sunt bine antrenati prin
exercitii fizice este diminuat factorul atrofic.
Specialistii in domeniul recomanda hidrokinetoterapie terapie sau exercitii efectuate
lente si usoare dupa un plan realizat de catre un kinetoterapeut.
Kinetoterapia sau gimnastica medicala este cea mai sigura cale spre un sistem osos
sanatos.
24
Recuperarea medicala efectuata de 2-3 ori pe saptamana, va asigura valorile ideale ale
densitatii osoase. Fapt demonstrat prin compararea rezultatelor obtinute prin DEXA la diferenta
de un an de zile.
In cazul unei osteoporoze deja instalate, la nivelul coloanei vertebrale se ajunge intr-
un an la gradul de osteopenie.De retinut faptul ca mineralele sunt asimilate foarte bine atunci
cand exista o activitate musculara constanta.
TRATAMENTUL FIZICAL-KINETIC
Foloseşte metode aparţinând medicinei fizice cu scopul de a ameliora durerea şi de a
reduce contracturile musculare.
Hidroterapia asociază efectul antialgic, decontracturant, al apei calde, cu efectul de
facilitare a mişcării.
Masajul are rol de relaxare, putându-se efectua în plan profund pentru a reduce
contractura şi pentru ameliorarea tonusului muscular.
Electroterapia se poate folosi, mai ales, pentru ameliorarea durerilor segmentare ale
coloanei vertebrale: curenţii TENS, curenţii de joasă, medie şi de înaltă frecvenţă etc.
Kinetoterapia capătă tot mai multă importanţă în terapie, dar şi în profilaxia
osteoporozei, fiind lipsită de nocivitate şi cu cost mic. Obiectivele kinetoterapiei sunt:
ameliorarea durerii, reducerea contracturii musculare, păstrarea mobilităţii şi a posturii normale a
corpului şi creşterea forţei musculare. Programele kinetice urmăresc creşterea forţei musculare în
special la nivelul musculaturii spatelui (muşchii paravertebrali) şi abdominale, bazându-se în
special pe exerciţii izometrice, care înlătură riscul fracturii pe os patologic, dar şi pe mers şi
exerciţii fără încărcare (lanţ kinetic deschis).
EXERCITIUL FIZIC
Exercitiul fizic regulat, oricat de putin ar fi, el ajuta la mentinerea densitatii osoase si
intareste sistemul muscular si scade astfel riscul caderilor. Chiar daca nu exista o reteta buna
pentru toata lumea, exista cateva reguli generale: cele mai indicate sunt exercitiile
antigravitationale, care presupun purtarea unor greutati precum urcarea scarilor, mersul pe jos,
chiar si simpla ridicare din pat si statul în picioare cateva ore pe zi.
25
Daca se sufera deja de osteoporoza, nu vor trebui efectuate exercitii care cresc riscul de
fractura. De evitat sunt si exercitiile care suprasolicita coloana vertebrala, cum este gimnastica
aerobica intensa, saritul cu coarda, sau joggingul. Nu trebuiesc facute nici exercitii de flexie a
trunchiului pe coapse, genuflexiuni sau alte exercitii care arcuiesc spatele. Se va evita saritul pe
saltele elastic si exercitiile pe suprafete alunecoase pentru a evita caderile si miscarea de adductie
a picioarelor, deoarece acestea pot duce la fracturarea unui col femural slabit.
Exercitiul fizic este o componenta importanta a profilaxiei si tratamentului. Marele
adevar este ca, pentru a fi mentinut, osul trebuie sa fie solicitat. Exista numeroase studii care
arata ca nivelul de incarcare a osului influenteaza pozitiv cresterea si remodelarea osoasa.
Pentru persoanele care inca nu sufera de osteoporoza, sunt indicate sporturile de impact si
exercitiile cu purtare de greutate. Astfel, alergarea, baschetul, tenisul, voleiul, gimnastica
aerobica, badmintonul, schiatul sunt foarte indicate. Mai puteti lua in considerare urcatul scarilor,
urcatul pe munte, exercitiile cu greutati.
Eficienta exercitiilor este mai buna atunci cand sunt repetate cu regularitate (zilnic!), de
durata scurta si suficient de intense pentru a produce tensiune la nivelul osului.
Pentru pacientii deja afectati de osteoporoza, exercitiile „de impact” sunt contraindicate
datorita cresterii riscului de fractura si tasare. Totusi exercitiile supravegheate, usor rezistive,
progresive, pot creste densitatea minerala chiar si la pacientii osteoporotici. Mersul pe jos timp
de 45 de minute de trei ori pe saptamana sau 30 de minute zilnic este foarte indicat pentru
mentinerea densitatii minerale a membrelor inferioare si bazinului. Desi nu sunt osteogenetice,
inotul si ciclismul pot fi indicate pentru mentinerea in forma si dezvoltarea fortei musculare.
Un loc special trebuie oferit evitarii pozitiilor care accentueaza cifoza si acelor exercitii care pot
preveni deformarea coloanei vertebrale, precum si celor care pot dezvolta echilibrul si
coordonarea.
Exercitiile de extensie a coloanei vertebrale se asociaza cu o scadere a riscului de cadere
si fractura, indiferent daca se iau sau nu medicamente.
1. Din pozitia intins pe spate, cu genunchii flectati la 90, se pot executa miscari de dute-vino ale
bratelor intinse deasupra capului, care coboara apoi in pozitie intinsa, perpendicular pe axul
corpului.
2. Din aceeasi pozitie culcat, cu coatele la 90 si bratele perpendiculare pe axul corpului, exercitii
de rotatie a umerilor prin balansarea in jos si in sus a antebratelor.
26
3. Din pozitia sezut pe un scaun cu spatar, exercitii de extensie a bratelor.
4. Din aceeasi pozitie sezand, cu coatele flectate, exercitii de impingere a coatelor in spate.
5. Tot din sezut, cu mainile la ceafa, exercitii de extensie si impingere a coatelor in spate.
6. Din pozitia intins pe burta cu o perna sub abdomen, exercitii de ridicare a umerilor, cu
extensia bratelor in lungul corpului.
7. In pozitia „in patru labe”, cu spatele relaxat, exercitii de ridicare alternativa a bratelor si
membrelor inferioare la orizontala.
PREVENIREA CADERILOR
Osteoporoza diminueaza rezistenta oaselor iar acestea se fractureaza mult mai usor.
Iata cateva masuri de prevenire a acestei situatii nedorite: reduceti riscul de cadere la domiciliu
prin montari de balustrade solide la toate scarile, precum si manere de care sa va puteti prinde la
baie; trebuiesc purtate imbracaminte si incaltaminte care confera siguranta maxima,
incaltamintea trebuie sa sprijine bolta plantei, sa aiba talpi nealunecoase; sa se pastreze echilibrul
iar daca se observa o nesiguranta în timpul mersului, se va folosi un baston; controlarea auzului
si vederii; in caz de cadere, trebuie sa va miscati cat mai incet si sa evitati fortarea bratului sau a
piciorului la care v-ati lovit.
TRATAMENTELE NATURISTE
Se recomandă consumul de bitter suedez (3-5 linguriţe pe zi) precum şi ceaiuri (3-4 căni
pe zi) cu fructe de cătină albă şi măceşe, frunze de mesteacăn, frasin, coacăz negru,zmeur, urzică
turiţă mare şi coada calului. Este indicat ceaiul din sămânţă deschinduf (o linguriţă pulbere la o
cană de ceai din coada şoricelului sau coada caluluide 4 ori pe zi).
În mod diferenţiat se recomandă pentru femei un decoct din lemn-dulce (6 părţi), talpa
gâştei (2 părţi) şi salvie (1 parte) iar pentru bărbaţi un amestec de ghimpe (5 părţi),scânteiuţă (1
parte) şi saschiu (1 parte). Acestea se fierb 5 minute la foc redus, se infuzează 10 minute acoperit
şi se beau 3-4 căni pe zi, înainte de mesele principale, timp de o lună pe trimestru.
27
În uz extern se folosesc băile generale cu herba de coada calului sau coada
şoricelului(200 g la cadă). Sunt eficiente masajele locale cu extract uleios sau extract
hidroalcoolic decoada şoricelului, ulei de cătină, sunătoare, muşeţel şi răşină de conifere.
APITERAPIA
Propune, în primul rând, lăptişor de matcă (pentru femei) şi apilarnil (pentru bărbaţi)
care stopează decalcifierea oaselor, tonifică, energizează şi întinereşte ţesuturile. La ambele sexe
sunt eficiente mielitele din 500 g miere de albine cu un amestec din muguri proaspeţi de coacăz
negru, frasin, mălin, mesteacăn, zmeur şi măr (câte 70 g din fiecare), având efecte în distrugerea
microbilor şi dinamizarea organismului. Dacă mugurii sunt uscaţi se foloseşte 1 kg miere de
albine iar după macerare se consumă câte o linguriţă de 3 ori pe zi. Un alt preparat se obţine din
miere de albine cu propolis, polen şi fructe de cătină albă, din care se iau 3 linguriţe pe zi.
REGIMUL ALIMENTAR
Se diferenţiază pe vârste având efecte preventive sau curative. În copilărie, alimentaţia
va fi suplimentată cu nutrienţi care conţin calciu, fluor, seleniu şi vitamine (D, E, C, complexul
B). Aceste componente vor fi asigurate prin alimente bogate în proteine (lapte, ouă, carne de vită
şi pasăre, zarzavaturi, fructe), cu convingerea că orice dezechilibru din copilărie poate avea
repercursiuni pentru tot restul vieţii. La vârsta adultă, după oprirea creşterii oaselor, alimentaţia
va cuprinde produse, predominant, vegetariene, bogate în vitamine, din care să nu lipsească
morcov, sfeclă roşie, ceapă, cu efecte în întărirea oaselor şi în combaterea osteoporozei. Sunt
recomandate alimentele uşor de digerat, supe de legume şi zarzavaturi, lactate bogate în calciu
(iaurt, lapte, brânzeturi), peşte gras (somon, ton, macrou, sardine) consumate săptămânal pentru
conţinutul ridicat în vitamina D.
Se mai consumă un ou la două zile, carne fiartă sau înăbuşită de vită şi pasăre iar la
sfârşitul mesei se beau sucuri naturale de fructe (inclusiv citrice) sau ceaiuri fierbinţi de tei şi
muşeţel. Se exclud carnea de porc şi vânat, grăsimile animale care intensifică pierderile de
calciu, precum şi excesul de cafea, alcool şi tutun care favorizează scăderea rezistenţei oaselor,
mai ales la bărbaţi.
28
După vârsta menopauzei, alimentaţia va cuprinde produse uşor digerabile, preparate
numai prin fierbere, evitând excesele de carne, dulciuri, cafea, alcool şi tutun care măresc
riscurile evoluţiei osteoporozei.
La toate vârstele se poate lua un preparat complex cu coji de ouă măcinate şi amestecate
cu miere de albine şi suc de lămâie din care se consumă câte 1 linguriţă de 3 ori pe zi, asigurând
necesarul de calciu asimilabil.
PREVENIREA OSTEOPOROZEI
Daca prezinti un risc crescut de a dezvolta osteoporoza, te sfatuiesc sa consulti medicul
pentru a-ti masura densitatea osoasa, cu ajutorul osteodensitometriei. Exista metode de stopare
a pierderii osoase.
Este foarte importanta prevenirea aparitiei osteoporozei prinexercitii fizice regulate (cel
mai indicat este mersul pe jos 15-20 minute pe zi ) si de asemenea printr-un aport adecvat de
calciu, doza zilnica recomandata fiind de 1000-1500 mg (ideal ar fi sa fie luat in combinatie cu
vitamina D).
29
CONCLUZII
Osteoporoza poate fi definită ca o afecţiune scheletică sistemică, caracterizată prin
reducerea masei osoase şi deteriorarea microarhitecturii ţesutului osos, având drept consecinţa
creşterea fragilităţii osoase şi a susceptibilităţii la fracturi;
Osteoporoza are o incidenţă mare, în creştere, datorită creşterii proporţiei persoanelor ce
aparţin vârstei a treia; din cauza complicaţiilor sale, numeroase şi unele grave (fracturile
vertebrale, de col femural, de radius).
Din punct de vedere al etiologiei, osteoporoza este primară şi secundară; din grupul
osteoporozei ideopatice face parte osteoporoza comună, cu cele 2 tipuri ale sale: tipul I
(postmenopauză) şi tipul II (de vârstă); osteoporozele secundare sunt cele determinate de boli
endocrine, digestive, metabolice etc.
Masa osoasa creşte în copilarie şi adolescenţă, atinge un nivel maxim în jurul vârstei de
30-35 ani; se menţine constantă, apoi scade progresiv, lent în cazul bărbaţilor, mai rapid în cazul
femeilor (în anii de după menopauza); la scăderea masei osoase, alături de deficitele de
estrogeni, mai contribuie la ambele sexe şi alţi factori: scăderea secreţiei de calcitonină,
reducerea androgenilor suprarenali, fumatul, reducerea exerciţiului fizic, reducerea absorbţiei
calciului şi vitaminei D.
Diagnosticul clinic al osteoporozei este tardiv, el fiind afirmat numai după apariţia
fracturilor vertebrale, de col femural sau de radius distal; radiografia clasică identifică
osteoporoza numai atunci când masa osoasă a scăzut cu peste 30%, deci destul de târziu. A face
un diagnostic precoce al osteoporozei înseamnă a identifica subiecţii cu risc de îmbolnăvire, a
efectua studii densitometrice şi biologice cu markerii biochimici ai metabolismului osos.
Tratamentul profilactic al osteoporozei , care începe din copilărie, constă în
recomandările privind exerciţiul fizic, dieta bogată în calciu, evitarea fumatului şi a consumului
exagerat de alcool; în cazul femeilor la vârsta menopauzei pentru a preveni osteoporoza se
recomandă tratament hormonal de substituţie (estrogeni, progesteron) cu supliment de calciu şi
de vitamina D sau administrarea de calcitonină sau de bifosfonati;
30
Tratamentul medicamentos al osteoporozei este complex, de lungă durată şi individualizat în
funcţie de forma de osteoporoză a pacientului şi constă în administrarea de :
estrogeni +/- progesteron ( osteoporoza postmenopauză); calcitonina de somon sau
umană, injectabilă sau spray nazal; bifosfaţi; florură de sodiu; calciu ; vitamina D; androgeni
anabolizanţi (Decanofort).
31