redactor: lidia bodea

Redactor: Lidia BodeaCo per ta: Angela RotaruTehnoredactor: Manuela MăxineanuCorector: George ŞerbanDTP: Carmen Petrescu

©Ana Blandiana, 2016

© HUMANITAS, 2016, pentru prezenta ediţie

ISBN 978-973-50-5369-7 (pdf)

EDITURA HUMANITASPiaţa Presei Libere 1, 013701 Bucureşti, Româniatel. 021/408 83 50, fax 021/408 83 51www.humanitas.ro

Comenzi online: www.libhumanitas.roComenzi prin e-mail: [email protected] telefonice: 0372.743.382; 0723.684.194

Ana BlandianaOrologiul fără ore

Alb pe alb

4 5

Scriu cu alb pe albDeşi ştiu că nimeniNu va putea să citească,Nici chiar eu,După ce voi fi uitat ce am scris.Binele este întotdeaunaGreu de înţeles –E mai uşor să accepţi un eresÎn paradisDecât o jertfă benevolă omenească.

Mă încăpăţânezSă scriu alb pe albDeşi mi se spuneSă folosesc cel puţinLitere cu sclipici,Când desenez ramuri de măslinSau fapte bunePlictisitoare.

Dar,Acum şi aici,Nu am decât o culoareCare poateSă le cuprindă pe toateŞi scriu cu alb pe albÎn zadar.

Timpuri

6 7

Înainte de trecut a fostMai mult ca trecutulŞi înainte de Mai mult ca trecutulUn alt trecutFără începutDar trăit pe de rost.

După viitor va veniMai mult ca viitorulŞi, după aceea, ameninţător,Un alt viitorPe care, de groază,Nimeni nu şi-l imagineazăCa şi cum nu ar credeCă poate fi.

Doar acest moment,În care caziErodat de secunde,Există în acelaşi timp urgentCu mai mult ca prezentul,În mijlocul căruia se ascundeAbisul altui prezentŞi mai azi.

Nostalgia paradisului

8 9

Răul, ca sâmbur al lumii,Ascuns ca-ntr-un fructÎn grădinile etanşeAle paradisului,Continuă şi acumSă cloneze ca-n transăPăduri nesfârşite de arboriAi Binelui şi ai RăuluiCa şi cumNu s-ar putea împiedicaSă se mireDe atâtea biruinţe nătânge, Oferind cu tupeu, Prin fiecare rodire,Împotriva lui însuşi încă o şansă,Pe care o înfrângeMereu.

Ș.a.m.d.

10 11

Nu mă visez decât pe mine.Deşi sunt mai multe personajeCare se înspăimântă între ele,Eu ştiu că sunt tot eu,Cea gata oricând să se viseze pe sine.

Şi chiar dacă mă trezescEu ştiu că nu e decât un visDespre trezireŞi abia aştept să visez că adormCa să pot visa că visez.

Ce joc minunat de-a mine însămi!Ce joc fără sfârşit!Pentru că sfârşitulVa fi şi el visat tot de mineŞi aşa mai departe…

Pauză de scris

12 13

Marile pauze de scris,Ca nişte linişti bizareÎntrerupte din când în cândDe un hohot intensCa de fiară plângând,Sunete nearticulate în careUrechea mea omeneascăNu e în stare nicicumSă distingă un sensŞi nu înţelege dacă ea a surzitSau cel ce-mi dicta pân-acumRefuză să mai vorbeascăŞi simte că urletul în pustiuE singura formă de exprimare,Pe care Eu nu ştiuS-o transcriu.

Eretic

14 15

Eretic,Adică preferând adevărurilorMult mai unduitoarele lorÎnfăţişări omeneşti şi deşarte,Nerecunoscând nici zeilorLaudă mai mareDecât o uimitoareAsemănareCu noi –

Astfel mi-a fost întotdeaunaSufletul de apoi:Mult mai speriat de nemurireDecât de moarte.

Din oglinzi

16 17

Nu mă înlocui,Nu pune în locul meuAltă fiinţăPe care s-o consideri tot euŞi-n zadarS-o laşi să îmbrace cuvintele mele.Fie-ţi milă de eleDacă nu ţi-e milă de mine, Nu mă obliga să disparÎn faţa unei străineCare-mi poartă numeleFără ruşine,Fără să mă imite măcarCa şi cumNu m-ar fi cunoscut niciodată.Nu încerca să pretinziCă sunt eu, dar schimbată,Nu mă umiliŞtergându-mă din oglinzi,Lăsându-mă doar în fotografii.

Flux

18 19

Marea crescând o dată cu noaptea de-apoiÎnghite mlaştinile socotite ziua pământ,Desprinde din ele burţi de bărci uneoriŞi umbre subţiri de catargeLegănate până departePe câmpiile moi,Unde în zori,Rând pe rând,Vor fi semănaţi peştii,Condamnaţi la moarteCând valul din nou se retrage…

Unu

20 21

Eşti bărbat şi femeie(Soţia şi soţul, spunea Orfeu)Şi totuşi Unu,Cifra supremă şi singură:Bărbat şi femeie,Un euStăpânind împreunăLumea de bărbaţi şi femeiSeparaţi, neînstareSă recompună un chip.

Numai fragmente, fărâme, cioburi, nisip,Neputând să se lege,Să se închege,Bărbaţi şi femei,Singurătăţi neîntregeCare se reproduc atât de ades,Spre deosebire de tine,Stăpâne,Cel rămas unic şi solitar.

Ce trist imperiu ţi-ai alesO, Rege,Bărbat şi femeie-n zadar!

Ce oră frumoasă

22 23

Ce oră frumoasă:Cerul albastru închisPrins într-o plasăDe fulgere mute,Pentru că tunetele nu vorSă se muteÎn vis!

Ce oră frumoasă,Aşa cum stă ca o oazăÎn ochiul viitorAl furtuniiSub pleoapa de nor,Pe care scriu versuri lăstunii!

Fără să fieNici somn, nici trezie,Ce oră frumoasăÎn veşnicie…

Pe terasa cofetăriei

24 25

Dac-ar putea să fieDin altceva, nu din cuvinte,Dar tot atât de plină de sensCa şi reacţia cerşetoareiCu sprâncenele desenate interbelic,Care m-a privit sfidător,Ca şi cum nu mi-aş fi făcutDecât datoria,Sau poate chiar ca şi cumAş fi fost vinovatăPentru că se umilise cerşind.Ceea ce nu mi s-a părut absurd,Ci sfâşietor, şi am fost fericităCând am văzut-o – ea ştiind că o văd –Şchiopătând aproape graţiosSpre o masă de pe terasa cofetărieiŞi comandând graseiat un profiterol.

Visez o poezie asemenea acelei întâmplări:Nu întâmplarea, de fapt,Ci trena ei de parfumLăsată în urmă, ca o aglomerare de sensuriNeajunse niciodată cuvinte.

Boala

26 27

Să fie doar o boală molipsitoare?Timpul să fie un virusCare trece de la bolnav la bolnavŞi lasă urme adânci în carnea pe care-o atinge?Ar fi posibil să te retragi din calea epidemieiŞi morbul să nu-ţi pătrundă în sânge?

Ar fi posibil, deci,Să mai existe o şansăDe-a nu te îmbolnăviDe boala de veci?

Chiar dacă îi îngrijeşti pe cei dragiAtinşi de flagelŞi chiar dacă ştiiCă imunitatea e mai greu de suportat decât boala,Şi-n cele din urmăSe termină la fel?

Biserică translată

28 29

Seamănă cu un animalMic şi gingaşÎnchis într-o cuşcăDisproporţionat de mare.Cupolele,Obişnuite să fie proiectate pe cer,Abia ajung acumRidicate în vârfuriLa nivelul centuriiDe beton şi de fierA etajului patru.

Seamănă cu un mic animalCuprins de teroare,Aşa cum tremurăLa trecerea camioanelor greleSau la zgomotul apei asurzitor,Gâlgâind sub flotoare,În băile care-o privesc de susCu ochii răi ai ferestrelor,Sparte în zidul ridicatVertical,Întrebându-se ce-ar putea fi:

Seamănă cu un animal înspăimântat,Cu un uitat pedigri,Care plânge cu dangăte sfâşietoare-n pustiu, Un mic animalÎncă viu…

Într-o rană

30 31

Trăim într-o ranăFără să ştimAl cui este trupul rănit,Nici de ce.Singura certitudine este durereaCare ne înconjoară,DurereaPe care prezenţa noastrăO infecteazăCând încearcă s-o vindece…

Limbi diferite

32 33

Singurătatea lui ne-a născut,Singurătatea lui a creat lumea,Pentru a ne putea aduce pe lumeAlături de el,Să aibă cu cine vorbi.Ştiam că am fost inventaţiŞi existămCa să-i putem răspunde,Dar nu ştiam– Şi nici El atotştiitorulNu prevăzuse –Că vorbim limbi diferite.

Asemănare

34 35

La începutMi se părea insultăIdeea însăşi a asemănării,ApoiÎncet-încetMi s-a făcut urâtŞi orgoliul s-a topitCa o cearăÎn aşteptarea sigiliului.

AcumAş vrea să seamăn cu cinevaSau să-mi semene,Dar şi înainte,Şi dupăCifra UnuE noapte.

Icoană verde

36 37

Ca o icoană verdeDecupată din pajişteDe rama ferestrei,Iarba îmi creşte deasupra birouluiPrintre creioanelePe care încearcă să le convingăSă înmugurească,Printre tastele ordinatoruluiMândre să-i fie ogor.Firele ei fac umbre-stafiiPeste pagini,Bălării,Înlănţuite ca nişte litereAle unui text rău prevestitor,Ca nişte imaginiAle unor viitoare paraginiDe care mi-e dor.

Film mut

38 39

În urechile meleMări necunoscuteBat din aripi.Le simt cum se-nalţăDupă sunetul care-mi loveşte timpanulTrăgând între mine şi lumeDraperia valurilorNeauzite de ceilalţi.

Zgomotul lor mă desparteDe ceea ce se petrece:Agitaţia lipsită de noimă,Gurile mişcându-se fără cuvinte,Încăierările, lacrimile, grimasele,Disperate şi comice,

Ca într-un film mutDe care-ţi vine să râziFără să ştii de ce.

Mi-a fost frică

40 41

Mi-a fost frică să mă nasc,Mai mult: am făcutTot ce a depins de mineSă nu se întâmple nenorocirea.Ştiam că trebuie să ţipCa să dovedesc că sunt în viaţă,Dar m-am încăpăţânat să tac.Şi atunci doctorul a luatDouă găleţi pline cu apă,Fierbinte şi rece,Şi m-a scufundat pe rândDe mai multe ori,Ca într-un botez alternativ,În numele fiinţei şi al nefiinţei,Menit să mă convingă,Iar eu am strigat furioasă NUUitând că strigătul înseamnă viaţă.

Mai departe

42 43

Dincolo de aripile ei mătăsoaseCoborâte peste ochiul deschisAl posterităţiiNu există mai departe.De neînţeles,Viitorul-abis,Viitorul din moarte,E doar un eres.

Ochiul pe care ea,Mişcându-şi aripele Ca pe nişte pleoape,Îl face să clipeascăDe parcă ar vedea,E mort.Numai clipele-Lacrimi mai curgDin eternitatea de iască,Visând un amurgPe mult depărtatele apeCu inexistentul lor port.

În anul acela

44 45

În anul acela făpturile mici porniră să creascăFără oprire, din legile firii afară,O creştere bruscă pe toate direcţiile, diavolească,Se făcură cât bivolii păsările şi nu mai zburară.

Lobode, brusturi, lăcuste, gângănii pitice,Urzici şi troscoturi, rogoz, mătrăgune şi ştirÎncepură să se îngroaşe şi să se ridice,Fluturau peste fruntea copacilor pălămide

enorme-n delir.

Elefanţii erau împletiţi de păianjeni uriaşi,Vrăbiile ţineau vulturi trişti între ghiare,Lei tremurau în deşerturi, greieri prea graşiCântau imnuri prea ţipătoare.

Viermii ajunseră şerpi într-un an,Firul de iarbă măciucă, firul de praf bolovan.

Mereu condusă

46 47

Mereu condusăSpre ceva ce nu înţeleg întrutotul, Condusă firescCa şi cum aş fi ţinută de mânăDe o forţă despre care nu ştiuDecât că îmi este stăpânăŞi nu are rost să mă împotrivesc.

Nu înţelegNici de ce,Nici spre ceSunt purtată.Pătrund în mister,Dar misterul rămâne întreg,Simt doar că nu pentru întâia datăDescopăr urmele pe care merg.

Lăsate de mine-n trecutSau urme străine?Totul îmi este ştiut,Nimic nu depinde de mine.

Reţea

48 49

Totul ocult.Genialul păianjenCare-şi ţese reţeauaPeste lumea întreagăRămâne la pândăŞi-şi urmăreşte destinulŞi victimele –El însuşi victimăUnei plase mai mari,La rândul ei prinsă-n reţeauaFără frontiere a universuluiCare atârnă şi elFără să ştie de cine…

Caii mei

50 51

La un semn hergheliile adormite pe ziduriCoboară-n zăpadă, icnesc din copite,Peste cer, peste noapte, peste nea, peste lumeCaii mei, umbre verzi prelungite.

Coama lungă le-o mângâi, crupa lină şi spatele,Mângâierile mele se fac hăţuri, înham,Oh, riscanta mea sanie nici n-atinge zăpada,Să-i îndemn versuri proprii declam.

Luna spune: Ia uite, sania-aceea cum singurăZboară, poate-i lunatecă, aş putea-o ajuta,Luna nu-mi vede caii, biata lună nu ştieCă demult au trecut peste ea.

Vântul spune: Ia uite, sania-aceea cum singurăZboară parcă un vânt ar mâna-o cu zel,Vântul nu-mi vede caii, vântul bietul nu ştieCă demult au trecut peste el.

Umbre verzi, caii mei noaptea-ntreagă alunecă,Brusc, când dau primii zori se întorc pe pereţiStau cuminţi toată ziua adormiţi şi ridicoliŞi visând goane lungi prin nămeţi…

Olane curbe

52 53

Olane curbe – ce fragilitate! –Aşteaptă spargereaDe ani, de decenii, de secole,În timp ce generaţii de cocoriÎşi fac cu grijă cuiburileÎn crăpături,Îşi pun ouăle,Ouăle se spargPuii zboară,Dar olanele rămân,Mai rămânSă aştepte în visul urâtAlte generaţiiDe fulgere, de grindini,De păsări trecând:Acoperiş sfărâmicios al lumiiCare nu speră decâtSă redevină pământ.

Simpozion

54 55

De jur împrejurSubstantive şi verbe.Copacii, mai înţelepţi decât noi,Reuşeau să se bucureDe soare, de vânturi, de ploi,De tot ce putea să-i dezmierde,Fără să-ntrebeDe ceSoarele trece,Ploaia se pierde,Albastră şi verdeÎn bălţi, pe pământ:Albastru şi verdeDe când până când…

Turnul lui Joyce

56 57

Pe ţărmul înalt,În turnul lui Joyce, JoyceN-a stat decât trei nopţi, Descrise, ce-i drept, în mai multe cărţi,Pe careVizitatorii nu au timp să le citească(Şi chiar dacă le-ar citi nu le-ar înţelege).Oricum, ghidul le garanteazăCă e un scriitor mare,Fără să spună de ce şi nici dacăAceastă vizită le va folosiLa ceva.DeciSe uită la ceas,Se fotografiazăŞi pleacă.

De ţărmul înalt,De turnul lui JoyceMarea se sparge întreagă.

Interior

58 59

Argint scorojitPe spatele bătrân al oglinzilor,Nimfe şi satiri sub tencuiala căzutăSusţinută de îngeri obeziCu aripi prea miciCa să-i desprindă din zid.Priveşte şi-ncearcă să veziCine pe cine ajutăŞi cui să expliciDesueta tristeţe-a gheparzilorDeclasaţi în pisici.

Arbori

60 61

Unii sunt galbeni,Alţii sunt roşii,Iar cei mai curajoşiÎncă verzi:

Axe ale lumii ascunsePe care poţi să le veziTrecând dintr-un timp în altulFără să se clinteascăDin pământul drapatÎn odăjdii de frunzePlutitoare pe ape.

Doamne, Tu care sameniToate fiinţeleÎmi spui că-i păcatSă mă simt mai aproapeDe arboriDecât de oameni…

În umbră

62 63

În umbra de veci amăruieA nucului eu am alesSomnul din care să-mi suieSufletul înspre eres;

Să caute creanga de aurÎn întunericul verdeFoşnind plutitor ca un plaurCe-n râul de-apoi se va pierde

Prin veacuri, decenii şi aniiCei morţi ca şi stinsele stele.O, Eli, Eli, Lama Sabachthani,Uitată în lumi paralele,

Unde aştept să mă vădUmbră străină, stăpână,Înaintând prin prăpădCu creanga de aur în mână?…

Sub zăpadă

64 65

Se spune că zăpada ţine de cald.Ţine de cald?Te simţi bine sub nuculÎn care te căţărai?Recunoşti satul?Cum toţi sunt plecaţiLa căpşuni în Spania,Satul pustiu e aproape asemeneaCelui din copilăria ta, Doar cupola bisericii,Învelită în tablă,E mai urâtă.Iarba va fi – o să vezi! –La primăvară la fel.Voi veni să te întrebDacă e adevărat că se aude cum creşte…

Dizolvare

66 67

Dizolvarea înceată în ani,Ca-ntr-un acid corosivDespre care la început credeam că-i o mareUnde înotam cu plăcere,Fără să-mi fieFrică vreodată;

DizolvareÎnceată,Nu un accident, nu o deviereDintr-un regn într-altul, ciMisterioasa, nesfârşita chimieCăreia nu i te poţi împotriviPentru că nu o înţelegi.

Dar ştiiCă singura apărareAr fi să ieşi din mareŞi să mergiSingur mai departe,Cât mai departe,Dar tot în moarte.

Dreptul la umbră

68 69

Nu adormi!Mai agaţă-te cu genele de aerul treaz,Nu te lăsa smuls de lângă mineDe apele umbroase ale somnului.Nu mă părăsi,Nu mă lăsa singurăPe ţărmul lucid.În insuportabila lumină a insomnieiUnde nu ai nici măcarDreptul la umbră,Pentru că umbraE considerată un atentatLa singurătatea luminii.

Oglinda-n oglindă

70 71

Ce fel de oglindă e astaÎn faţa căreia mă aşez,Privind cu lăcomie,În apele ei vălurite de milă,Figuri îngrămădite,Descompuse de spaimă,Trecând grăbite pe sub privirile mele,Fără să-mi dea măcar răgazulSă mă caut şi să nu mă găsescPrintre ele,Ca să fiu sigură că nu exist,Ci doar privescCum se perindăTot acest haos de lumi paraleleRevărsate în mineCa-ntr-o oglindă.

Facebook

72 73

Fraze şi gesturi galopând,ImaginiAmestecându-şi coamele şi copiteleÎntr-o încleştare care poate fiTrântă sau îmbrăţişare.Contează doar ritmul delirului,Gâfâind, încercând să revină,Dar împins din urmăDe alte mesajeIsterice, Cu cât mai lipsite de sensCu atât mai grăbite…

Mesajul

74 75

Mesajul indescifrabilDin care înţeleg doarCă e un mesajSau un crez.Încerc să-l descifrezFără să ştiu măcarDacă îmi este adresat mieSau, dimpotrivă,E un versAl meu din copilărie,Un nimb,Care s-a ştersNecititÎntre timp.

Râul cu un singur mal

76 77

Moartea pe malul căreia stauE numai o clipă de întrerupere,Cât să te hotărăştiSă intri cu picioarele în apa rece ca gheaţaŞi să păşeşti îngheţat pe pietrele lunecoasePână la celălalt mal.

Nu mi-e teamă de traversareMi-e teamă de clipa în careŢărmul părăsit dispare-n avalCa şi cum moartea ar fi un râuNeînstare să aibăDecât un singur mal.

Schiţe

78 79

Aripi făcute din frunzeClipind şi foşnindSub legile fotosintezei,Devorând lumina, şiCrescând din ea –

Doamne,De ce nu vrei să recunoştiCă nu te-ai hotărâtŞi continui să cauţiÎn secret,Obsedat de perfecţiune,Soluţii,Că îngerii sunt schiţe neterminateDe planteCărora n-ai apucat să le puiRădăcini în pământ?

Nu singurătatea

80 81

Nu singurătateaMă înspăimântă,Pe ea o visezŞi rar îmi aparePrecaut,MiezAl fiinţei careÎmi cere să-l caut.

Ceea ce mă înspăimântăE singurătatea-n mulţime, Aglomerările releDe fiinţe necunoscute-ntre eleŞi mai neînsemnateŞi mai fără chipDecât firele de nisipCare formează-un pustiu,Decât picăturileCare formează o mare,

Minuscule fiareStrânse în haiteDe fiinţe străine,Indiferente unele altoraŞi fiecare faţă de sine.

Reziduuri

82 83

Tot ce nu înţelegRămâne în mine, Reziduuri depuse în adâncPe careOrice nelinişte le răscoleşteŞi le înalţă-n vârtejuriDe ninsoare inversă.

Apoi în troienele negreSe cască inenarabile taine,Asemenea monştrilorCare-şi deschid fălcileDin nisipurile uitatePe fundul oceanelor.

Un joc

84 85

Dar dacă totul ar fi doar un jocÎn care el se face că treceEu mă fac că rămân,Dar el rămâne pe locÎn timp ce eu lunecDupă vechea lui legeSub cerul bătrân.

Cu stele legate-ntre ele prin liniiFormând sensuri fixe, desenePe care-anotimpurile lumii le schimbăRotindu-le-n hora tot mai stinsă-a luminiiŞi le-anunţă cu semne vicleneVerdictul secret în noua lui limbă.

Ba sunt, ba nu sunt, ba e joc, ba e visNu-nţeleg nici ce-a fost, nici ce, poate, urmează,Speranţa-i un biet paradisPierdut într-o metastază.Dacă trec, voi mai fi,Dacă trece dispar,Numai el hotărăşte:Sub zodia mereu în zadarA cozilor duble de peşte.

De ce?

86 87

De ce mi-ar fi teamă? OricumMor clipă de clipă pe drum.

Calea pe care mă porţiE din minuscule morţi.

Celule apar şi disparÎn mine şi nu am habar.

Să fie la fel mai târziu,După ce mor şi înviu?

Dar, până atunci, cum bag de seamăDe ce şi de cine mi-e teamă?

Overdoză

88 89

Oboseala, ca o boală mortalăProvenind din excesul de viaţăAşa cum frunzele cadDe prea mult soareÎncă din august.O supradoză de viaţăMă va împinge dincoloÎn septembrie,În somnul din careVoi mai încerca să visezOctombrie, Noiembrie, Decembrie…

Mândrămărie

90 91

Pridvor albastruMândrămărie,Ca un pilastruÎn veşnicie.

De subţioriŢinând tăria,Fără de noriMândrămăria.

Greieri şi rouă,Lapte-n ulcică,Cuib viu cu ouăDe rândunică,

Miros de fum,Pânză de ii,Cirezi pe drum,Mândrămării.

Sărac şi drag,Nu mai învieSatul iobag,Mândrămărie…

Parnas

92 93

Ce amestec de zeiCare-şi treceau unii altoraCredincioşii,Aceste fiinţe fericiteAl căror nume înseamnă„Cei care cred“!În timp ce zeii nefericiţiNu reuşeau să se hotărascăSpre ce să ridicePovara de suflete atârnată de eiCa de nişte ramuriProducătoare de fructeDe care nu au nevoie…

Întrebare

94 95

Aripi şi gheare,Ciocuri în cer:Ce sunt în stareSă dau, să cer?

Aripi sau gheareÎn ierbi, în nori?O întrebareAdeseori

RostogolităLa întâmplareCa-ntr-o ispită:Aripi sau gheare?

Îngeri de buzunar

96 97

Atâţia poeţi,Cu pantofi, cu cravate,Cu ţigări şi agende-ncărcate,Cu obsesii, cu invidii mai ales,Dar şi – ce ciudat! –Cu îngeri de buzunarCare cadCând vor să scoată batista,Ca nişte litere careSe risipesc în zadar,Dar înşirate cuminte,Transcrise pe curat,Ar putea forma cuvinte.

Examen

98 99

Cărunte-aureole moi şi sure,Nor tulbure de bucle, neguri creţe,Şuviţe lungi de fum pe frunţi obscureDescoperite crud şi cu tristeţe

Şi somnul întrerupt de oboseală, Coşmare putrezind prea multa viaţă,În fond, o repetiţie generală,Căci, iată, moartea însăşi se învaţă

Şi-naintăm cu toţii spre-un examenPe care numai geniile nu-l trec.

Ai milă, Doamne, de sărmanii oameni,Premianţi ai tainei ce o sameniÎn locul luminat şi cu verdeaţăPe care nu îl înţeleg.

Insectar

100 101

De când mă ştiu am oroareDe insectare,

De fluturii prinşi în aceLângă libelule şi răgace.

Şi totuşi, ce altceva facDe o jumătate de veac

Decât să alerg după vorbele viiPentru a le prinde în gămălii,

Pentru a le înfige peniţa în spateÎntre literele înaripate,

Ca să le fixez prosteşte pe paginăCa-ntr-un cimitir în paragină?

O clepsidră fără nisip

102 103

O clepsidră fără nisip,O formă fără fond, Făcându-se că măsoarăCeva ce nu există,Dându-se peste capDin când în cândCa să poată picura,Dintr-o parte în alta,Neantul.

Viol

104 105

Ei toţi ştiu cum mă cheamă,Numele meuLi se aprinde pofticios în pupile,Se apropie de mine,Mă cercetează,Mi se mişcă pe faţă, pe piele,Propriul meu numeSe târăşte pe mine,Mă gustă,Apoi brusc plictisit se retrage,Se stingeÎn ochii trecând mai departe,Sătui şi dispreţuitori,Ca după un viol.

Mesteacăn

106 107

Incendiu verde despletit de vântLa capul dinspre cer al lumânăriiCrescută cu mirare din pământÎn timp ce-n jur i se închină merii

Nedumeriţi de strania-nrudireCu prea înaltul înger vegetal:Mireasă poate, mai degrabă mire,Umbrei, pereche albă şi rival.

Apoi din frunze aşternând covoareToamna îi face verdele lumini,Iubirea le-o preschimbă în lingoareŞi-ntoarce seva-n sângele divin.

Ca niște păsări

108 109

Ca nişte păsări, chiar ca nişte păsări,Frunzele roşii planeazăFără să-şi mişte aripelePrin aerul ud,În această amiazăCu gânduri ascunse.AudTimpul scârţâind ca un scripeteCe ridică şi sfâşie clipele,Sau poate sunt ţipeteScoase de frunze…

Printre clipe

110 111

Ca floarea tăiatăCu petale-aripeŢi-aminteşti cum cădeaiPrintre clipe?

Şi clipele cumSe dădeau la o parteSă te-ajute s-ajungiÎn adâncul din carte,

Unde stelele moarteSe transformă-n poemeŞi nu e târziu,Şi nu e devreme

Să pierzi veşnicia,Să renunţi şi să ierţi.Ţi-aminteşti întunericulDintre coperţi?

Sonet

112 113

… Și va fi iarnă, voi veţi fi compost,Voi, aripi noi acum ale pădurii,Vântul va bate peste voi injuriiCa singură dovadă că aţi fost.

Albul va travesti lucrarea uriiŞi îi va da în moarte adăpost,Fulgere vechi vor trece fără rostStingându-se pe cerul negru-al gurii.

Chiar dacă ştiu că trecerea e legeEgală pentru toţi şi va veniClipa din care totul va renaşte,

Vă plâng, dragi frunze, ca pe nişte moaşteAle splendorii-nscrise – alibi –Pe hoitul putrezit al unui rege.

Orologiul fără ore

114 115

Îi scoseseră orologiului oreleAşa cum poţi scoateOchii unui animalCa să nu mai vadă.În locul celor 12 cifreSe aflau acum doar12 găuri negre ale universuluiPrin carePuteai să zăreşti mareleInfern al maşinăriei,UnealtaContinuând să învârtăArătătoareleCe pipăiau orbeşte cadranulDe la o gaură la alta,Fără să ştie ce arată.

Fără să ştie că aratăUn timp numit Niciodată.

Cuprins

116 117

redactor: lidia bodea

Documents