referat criminal is tic a - urmele papilare - 1
TRANSCRIPT
Universitatea "Spiru Haret"
FACULTATEA DE DREPT SI ADMINISTRATIE PUBLICA
MASTER – ŞTIINŢE PENALE
URMELE PAPILARE
Coordonator ştiinţific: Prof. univ. dr. Lazăr Cârjan
Numele si prenumele masterandului:
10.02.2009Focşani
Cuprins
Noţiuni generale de dactiloscopie....................................................................................................2
Structura pielii şi formarea crestelor papilare..................................................................................2
Proprietăţile desenelor papilare.......................................................................................................3
A. Unicitatea sau individualitatea desenului papilar...............................................................3B. Fixitatea (stabilitatea) desenului papilar.............................................................................3
Structura desenelor papilare.............................................................................................................4
Regiunile palmei..............................................................................................................................6
Tipurile, subtipurile şi varietăţile desenelor papilare.......................................................................6
l. Tipul arc (adeltic).....................................................................................................................72. Tipul laţ (monodeltic)..............................................................................................................83. Tipul cerc (bideltic).................................................................................................................94. Tipul polideltic......................................................................................................................105. Tipul amorf............................................................................................................................11
Relevarea urmelor papilare............................................................................................................11
Relevarea urmelor papilare latente folosind pulberi şi pensule.................................................12Relevarea urmelor papilare latente folosind substanţe şi tehnici speciale.................................12
Concluzii:.......................................................................................................................................12
Bibliografie....................................................................................................................................14
1
Noţiuni generale de dactiloscopie
Dactiloscopia este o parte a ştiinţei criminalistice care are ca obiect examinarea
amprentelor digitale, palmare şi plantare în scopul identificării persoanei. Obiectul dactiloscopiei
cuprinde:
— elaborarea procedeelor şi stabilirea mijloacelor de descoperire, fixare, ridicare şi
examinare a urmelor desenelor papilare lăsate în diferite locuri de persoane;
— elaborarea procedeelor de amprentare a persoanelor;
— elaborarea regulilor de codificare a amprentelor papilare, în vederea organizării
cartotecilor şi a cazierului dactiloscopic;
— elaborarea metodologiei de realizare a expertizei dactiloscopice pentru identificarea
persoanei.
Structura pielii şi formarea crestelor papilare
Pielea este învelişul care îmbracă întreaga suprafaţă a corpului uman. Ea este formată din
trei straturi: epidermul, dermul şi hipodermul (fig. l).
Epidermul este partea exterioară a pielii, fiind alcătuit din mai multe straturi de celule
epiteliale. Celulele superioare ale epidermului sunt celule moarte şi formează un strat cornos
relativ dur, care face din epiderm un înveliş protector al pielii.
Dermul sau pielea propriu-zisă este un ţesut fibros, viu, conjunctiv şi elastic. El conţine
vasele capilare, vasele arteriale si venoase, precum si terminaţiile a numeroşi nervi senzitivi.
Hipodermul este stratul cel mai profund, situat sub derm, care face legătura între piele şi
organele interioare.
La punctul de contact cu epidermul, în partea sa superioară, dermul prezintă o serie de
proeminenţe, de ridicături conice, care se numesc papile, în vârful papilelor (ce sunt străbătute
fiecare de câte un canal) se află porii prin care este eliminată transpiraţia. Papilele dermice sunt
înşiruite liniar, unele lângă altele. Rândurilor de papile le corespund rândurile de creste papilare
situate la suprafaţa dermului (fig. 2).
Crestele papilare care se formează la suprafaţa dermului au o înălţime ce variază între 0,1
—0,4 mm şi o lăţime între 0,2 — 0,7 mm. Ele sunt despărţite de nişte şănţuleţe numite „şanţuri
papilare", ce au aceleaşi dimensiuni ca ale crestelor pe care le separă.
Forma crestelor papilare de la suprafaţa dermului este reprodusă identic de stratul
2
epidermic, ceea ce face ca în exterior epidermul să prezinte aceleaşi caracteristici ca şi dermul.
Sudoarea excretată de glandele sudoripare şi substanţele grase (sebum) secretate de glandele
sebacee formează la suprafaţa epidermului un strat de săruri şi grăsimi care, la contactul cu un
obiect, se depun pe acesta şi redau întocmai forma crestelor papilare.
Din desenele papilare sunt considerate ca făcând parte şi încreţiturile pielii care străbat
transversal crestele papilare, denumite linii albe, precum şi liniile ce se formează pe epiderm în
zona şanţurilor flexorale (fig. 3).
Desenele papilare imprimate pe suprafaţa unor obiecte, cunoscute în criminalistică şi sub
denumirea de dactilograme, sunt de două feluri:
— dactilograme care reprezintă desenele papilare imprimate voluntar, în limbajul de specialitate
acestea sunt denumite fie amprente papilare, fie impresiuni, fie amprente de comparat;
— dactilograme care reprezintă desenele papilare imprimate involuntar pe un obiect oarecare.
Sunt denumite urme papilare sau amprente în litigiu.
În funcţie de locul unde se află situat pe suprafaţa pielii desenul papilar, impresiunile şi
urmele pot fi: — digitale, când reprezintă crestele papilare de pe suprafaţa interioară a
degetelor;
— palmare, când reprezintă crestele papilare de pe întreaga suprafaţă interioară a
palmelor;
— plantare, când reprezintă crestele papilare de pe talpa picioarelor.
Proprietăţile desenelor papilare
A. Unicitatea sau individualitatea desenului papilar
Cercetătorii în materie de dactiloscopie susţin că este imposibil a se întâlni două
persoane cu desene papilare identice. Fiecare desen papilar al fiecărui deget are o morfologie
unică neexistând două degete cu desene identice, chiar la aceeaşi persoana.
Unicitatea se explică prin varietatea desenelor papilare. Ele sunt variate atât în ceea ce
priveşte forma generală, cât şi în amănuntele construcţiei crestelor ce le compun. Chiar dacă se
găsesc două desene papilare asemănătoare între ele, părând la prima vedere că ar fi identice, la o
examinare amănunţită se poate vedea că detaliile formei crestelor papilare nu mai corespund ca
număr, formă si plasament.
B. Fixitatea (stabilitatea) desenului papilar
Desenul papilar apare în luna a treia a vieţii intrauterine a fătului şi primeşte forma
definitivă în luna a şasea. El nu se schimbă nici după moartea persoanei, ci se distruge prin
procesul putrefacţiei ţesuturilor. Prin dezvoltarea organismului omului, intervin o serie de
schimbări datorita „vârstei sau anumitor boli", însă „forma desenului papilar rămâne aceeaşi''.
3
Încercările de distrugere a reliefului pielii prin frecare, arsuri superficiale sau procedee chimice
nu pot in lătura desenul papilar decât vremelnic, deoarece, într-un timp scurt, după regenerarea
pielii, acest desen apare din nou. Arsurile şi tăieturile profunde care atacă dermul, după vindecare
fac să nu mai apară desenul papilar, însă rămân cicatrice (fig. 4), care reprezintă caracteristici
deosebit de importante în identificarea dactiloscopică, având în vedere forma lor şi locul pe care-
l ocupă în morfologia desenului.
Structura desenelor papilare
Degetul are trei falange care constituie, fiecare în parte, o zonă papilară a degetului
respectiv, despărţită de celelalte prin şanţuri flexorale. Cele trei falange poartă următoarele
denumiri, începând de la vârful degetului spre bază: falangetă, falangină şi falangă, la fel
numindu-se şi şanţurile flexorale de la baza fiecărei falange, respectiv şanţul flexoral al
falangetei, al falanginei sau falangei.
Dintre desenele papilare pe care le prezintă un deget, cele ale falangetei au forme foarte
variate, respectiv a desenului papilar, şi urmărindu-se prin creastă se constată că ea porneşte
dintr-o latură a desenului, aproape de bază, îşi urmează traseul chiar pe marginea vârfului
degetului si-l încheie în cealaltă parte, descriind un arc de cerc. Examinându-se mai departe, se
va observa că la un moment dat crestele nu mai au forma unui arc; ele nu-si mai încep traseul
dintr-o margine a desenului continuând până la marginea opusa, ci traseele lor au forma unor
laţuri, spirale sau cercuri introduse unul într-altul şi din ce în ce mai mici până se ajunge în
centrul desenului care poartă numele de nucleu.
Dacă se reia acest studiu, începându-se cu prima creastă de la baza desenului, vecină
chiar cu şanţul de flexiune, se va constata că forma traseului este, aproximativ, o linie relativ
orizontală şi paralelă cu şanţul flexoral, luând în final tot forma unui arc, dar mai puţin boltit
decât arcurile de la vârful degetelor. Urmărindu-se creasta imediat superioară se descoperă că are
o formă asemănătoare cu prima, la fel şi următoarele, până când se va întâlni o creastă care are
fie forma unui laţ. fie a unei spirale sau cerc, şi tot aşa şi următoarele, până se va ajunge iar în
nucleu.
Din cele prezentate anterior, putem afirma că în structura desenului papilar al falangetei
se disting trei sisteme de creste papilare: arcuri puternic boltite (convexe) la vârful şi marginea
degetului, arcuri slab boltite la baza desenului lângă şanţul de flexiune şi laţuri, cercuri ori
spirale în regiunea centrală a desenului care includ şi nucleul său.
Crestele ce se găsesc pe zona papilară a falangetei pot fi împărţite după forma şi poziţia
lor în trei grupuri care determină formarea a tot atâtea regiuni (vezi fig. 5). Astfel, crestele situate
pe vârful şi pe marginile falangetei alcătuiesc regiunea marginală şi au în general forma
conturului degetului, adică a unor arcuri de cerc cu convexitatea îndreptată spre vârful acestuia.
4
Crestele papilare care se găsesc în centrul desenului formează regiunea centrală. Ea este
regiunea cea mai importantă a desenului papilar, deoarece aici forma şi direcţia crestelor papilare
variază, permiţând o clasificare precisă a desenelor papilare. Crestele papilare situate în
vecinătatea şanţului de flexiune au o formă, în general, rectilinie; ele sunt orientate relativ
orizontal şi paralel cu şanţul de flexiune care desparte falangeta de falangină. Acestea formează
regiunea bazală. Cele trei regiuni ale desenului papilar sunt despărţite între ele de creste
papilare care se numesc limitante, astfel: ultima creastă din regiunea marginală, care este vecină
cu regiunea centrală, poartă denumirea de limitantă superioară şi desparte regiunea marginală de
cea centrală; creasta din regiunea bazală vecină cu regiunea centrală se numeşte limitanta
inferioară.
În traiectoria ei, limitanta superioară întâlneşte limitanta inferioară într-unul sau mai
multe puncte ale desenului papilar, unde, fie că se contopesc, fie că îşi continuă traiectul paralel.
La locul de contact al limitantelor se întâlnesc cele trei regiuni papilare ale amprentei digitale şi
se formează o figură triunghiulară, care poartă denumirea de delta. Această denumire i-a fost
dată avându-se în vedere asemănarea triunghiului format, cu litera grecească delta.
Exista totuşi unele desene papilare la care nu se găsesc laţuri, cercuri sau spirale în
regiunea centrală. La aceste desene, se observă numai arcuri pe toată suprafaţa, iar delimitarea
celor trei regiuni este o operaţie mai dificilă, în lipsa deltelor.
In cazul desenelor papilare ale căror creste formează două triunghiuri, regiunea centrală
(nucleul) este înconjurată în ambele părţi laterale, precum şi spre vârful falangetei, de cea
marginală, iar în partea dinspre şanţul de flexiune, de regiunea bazală. În această situaţie,
regiunea centrală prezintă un nucleu închis. La desenele ale căror creste papilare formează numai
un singur triunghi sau nici unul, regiunea centrală, având deschiderea spre una sau spre ambele
laturi ale falangetei, prezintă un nucleu deschis.
În raport cu forma triunghiului care ia naştere în punctul de contact al celor trei regiuni,
deltele pot fi de două feluri: delte negre şi delte albe. Delta neagră este formată din contopirea
limitantelor într-un punct al dactilogramei, unde dau naştere unei formaţii asemănătoare literei
Punctul de contact al celor două limitante poartă denumirea de punct delict. În funcţie de
lungimea braţelor care formează deltele negre, acestea pot fi de mai multe feluri:
— deltă neagră lungă care are în componenţa sa două sau toate trei braţele prelungite de cinci
ori mai mult decât grosimea unei creste papilare;
— deltă neagră scurtă care are două sau toate braţele mai scurte decât de cinci ori grosimea
unei creste papilare, respectiv până la 4,5 mm.
De asemenea, deltele negre mai pot fi cu braţe egale, cu două braţe egale şi cu braţe
inegale.
5
Delta albă este constituită de spaţiul triunghiular format în punctul de contact al celor
două limitante, care este delimitat atât de aceste creste, cât şi de o a treia creastă papilară (din
regiunea centrală) aflată în imediata apropiere. Ea se clasifică astfel: deltă albă deschisă la toate
unghiurile, deltă albă deschisă la două unghiuri, deltă albă deschisă la un unghi şi deltă albă
închisă la toate unghiurile. In cazul deltelor albe, punctul deltic îl constituie centrul spaţiului tri-
unghiular care, în unele dactilograme, este marcat de o creastă papilară asemănătoare unui punct
izolat.
Regiunile palmei
Cele 5 degete de la mână poartă următoarele denumiri: mare (police), arătător (index),
mijlociu (mediu), inelar şi mic (auricular). Uneori, la o palmă, se pot găsi patru degete sau şase
degete (polidactilia). Palma propriu-zisă, fără degete, este la rândul ei împărţită în trei regiuni
având ca limite şanţurile de flexiune palmare. De la baza degetelor până la şanţul de flexiune
situat aproximativ orizontal în podul palmei se află regiunea digito-palmară, iar de la aceasta
porneşte un alt şanţ de flexiune orientat relativ vertical către baza palmei, divizând-o în alte două
regiuni: regiunea tenară, cea de la baza policelui, şi regiunea hipotenară, care este situată spre
exteriorul palmei . În regiunea digito-palmară pot fi întâlnite creste cu aspect de arcuri, de laţuri
simple, laturi duble si delte. Nu se vor întâlni în această regiune creste papilare sub formă de
cercuri, spirale sau alte forme caracteristice nucleului amprentelor digitale. În cele mai multe
cazuri, arcurile întâlnite în regiunea digito-palmară au concavitatea îndreptată spre dreapta, la
mâna dreaptă, şi spre stânga, la mâna stângă (îndeosebi arcurile situate în partea superioară a
acestei regiuni). Laţurile simple pot fi întâlnite în zonele dintre degetul arătător şi cel mijlociu,
dintre degetul mijlociu şi cel inelar, precum şi dintre degetul inelar şi cel mic. În zona dintre
degetul mijlociu şi cel inelar, precum şi în zona dintre degetul inelar şi cel mic, pot fi uneori şi
laţuri duble. Tot aici, la baza degetelor, se găseşte câte o deltă, care poartă denumirea de delta
arătătorului, mijlociului, inelarului şi degetului mic (fig. 7). În regiunea hipotenara liniile
papilare pot fi întâlnite sub formă de arcuri, laţuri, cercuri sau alte forme caracteristice nucleului
unei dactilograme digitale. Arcurile din regiunea hipotenară sunt orientate mai frecvent cu
concavitatea spre cea tenara, iar crestele sub formă de laţuri ori spirale sunt situate la baza
regiunii. Dacă această regiune se găseşte în dreapta dactilogramei palmare indică mâna dreaptă,
iar în stânga ei indică mâna stângă. Regiunea tenara, indiferent de configuraţia liniilor papilare,
are forma specifică pulpei degetului mare. Ea este situată întotdeauna în stânga desenului papilar
palmar, în cazul mâinii drepte, iar în cazul mâinii stângi se găseşte în partea dreaptă a acestuia.
Crestele papilare cel mai des întâlnite în această regiune sunt în formă de arcuri. Se mai pot găsi
şi laţuri, spirale, precum şi alte forme, însă izolate. Crestele papilare cu aspect de arcuri, situate
în regiunea tenara, se caracterizează prin aceea că se află orientate cu concavitatea spre degetul
6
mare. Direcţia inversă a concavităţii va indica mâna căreia îi aparţine desenul papilar.
Tipurile, subtipurile şi varietăţile desenelor papilare
Tipurile sunt grupe mari de desene papilare împărţite după forma generală a crestelor
care alcătuiesc regiunea centrală. După acest criteriu, toate desenele papilare se împart în cinci
tipuri fundamentale: tipul arc (adeltic), tipul laţ (monodeltic), tipul cerc (bideltic), tipul combinat
(polideltic), tipul amorf.
Cele cinci tipuri fundamentale ale desenelor papilare prezintă, la rândul lor, multiple
particularităţi care permit ca unele dactilograme să poată fi deosebite cu uşurinţă de altele, deşi
ca formă generală sunt de acelaşi tip. Luându-se în considerare şi alte criterii, ca nucleul, poziţia
sau numărul deltelor, fiecare tip se divide la rândul său în grupe mai mici numite subtipuri şi
varietăţi.
l. Tipul arc (adeltic)
Tipul arc, cunoscut şi sub numele de adeltic, este cel mai puţin răspândit, însumând circa
7,1% din totalul dactilogramelor. El are o formă foarte simplă. La desenele de tipul arc crestele
papilare pornesc de la o margine a falangetei spre cealaltă, urmând aceeaşi direcţie cu crestele ce
se află în regiunea bazală, din dreapta către stânga. Datorită faptului că dactilograma de acest tip
nu are decât două feluri de creste papilare (uşor curbate şi puternic curbate), în zona centrală nu
se vor găsi laţuri, cercuri şi spirale, iar cele trei regiuni specifice ale desenului papilar digital nu
pot fi distinct limitate între ele. Din această cauză tipul arc nu are nici delte, fapt pentru care se
mai numeşte tip adeltic.
Tipul arc se împarte la rândul său în două subtipuri: arc simplu şi arc pin (piniform). La
subtipul arc simplu, denumit pe scurt arc, crestele papilare au forma unor linii curbate, formând o
convexitate mai pronunţată către vârful falangetei. Crestele papilare de la baza desenului sunt
aproape paralele cu şanţul de flexiune ce desparte falangeta de falangină. La acest subtip se pot
întâlni, în funcţie de forma generală a crestelor ce-l formează, cinci varietăţi : arcuri paralele,
arc lipit dreapta, arc lipit stânga, arc cu laţ lipit dreapta şi arc cu laţ lipit stânga. Laţul se
consideră în dreapta sau stânga în funcţie de partea în care el îşi are sectorul rotunjit. Arcuri
paralele se consideră atunci când în câmpul papilar nu se formează nici o figură în afara acestor
creste, care au traiectorie regulată de arc de la o margine la cealaltă a falangetei. Arcul lipit
(dreapta sau stânga) se formează în situaţia când una din crestele centrale este uşor oblică şi pe
ea se sprijină alte creste. Aceste creste sunt lipite la capătul din dreapta de creasta de sprijin (arc
lipit dreapta – fig. 8) sau această creastă se află situată în stânga şi ele sunt lipite de ea la capătul
lor din partea stângă (arc lipit stânga).
În cazul arcului cu laţ, în centrul câmpului papilar apare o creastă ce are traiectoria unui
laţ care nu este liber, ci lipit de crestele învecinate. Examinând un desen papilar din subtipul arc
7
pin (piniform) se constată că un număr de creste de la bază au o orientare paralelă cu şanţul de
flexiune, iar o anumită creastă situată mai spre centrul dactilogramei, după un anumit drum,
capătă brusc o traiectorie verticală ca un ax. Următoarele creste papilare ocolesc această creastă
sau se sprijină pe ea printr-o convexitate foarte accentuată şi astfel întreaga figură ia forma unui
pin sau brad, de unde şi denumirea specifică. La subtipul arc pin (ca şi la arcul cu laţ lipit dreapta
ori stânga) se creează uneori o figură în formă de triunghi, care nu trebuie confundată cu delta,
pentru că laturile ei nu reprezintă liniile marginale a trei regiuni distincte (limitantele). Această
formă de deltă se numeşte deltă falsă.
La arcul pin, regiunea centrală poate fi mai uşor delimitată, existând un început de desen
central între creasta paralelă cu şanţul de flexiune situată la baza axului vertical şi cea care-1
înconjoară pe la vârf. Subtipul arc pin se prezintă în trei varietăţi: arc pin, arc pin cu ax în
dreapta şi arc pin cu ax în stânga.
2. Tipul laţ (monodeltic)
Acest tip al desenelor papilare este cel mai răspândit însumând 59,7% din totalul
dactilogramelor. Este denumit tip laţ acel desen papilar în care una sau mai multe creste din
regiunea centrală pornesc dintr-o margine a desenului papilar de pe falangetă, se îndreaptă către
marginea opusă, fără să o atingă, se înconvoaie, formând o buclă (laţ) şi se întorc la marginea de
unde au plecat. Deci, denumirea vine de la forma generală a crestelor papilare din regiunea
centrală, care sunt asemănătoare unor laţuri introduse unul în altul. In literatura de specialitate
dactilogramele de acest fel se mai numesc şi bucle.
Examinând un laţ în mod izolat, se disting la ei următoarele părţi componente: capul
laţului (partea rotunjită); braţele laţului; deschizătura laţului (fig. 9). Laţurile pot fi orientate
vertical, oblic sau orizontal şi, totodată, pot avea braţele lungi sau scurte. La tipul laţ se disting
destul de uşor cele trei regiuni specifice desenului papilar digital, precum şi cele două limitante.
In punctul unde se întâlnesc aceste regiuni se formează numai o singură deltă, astfel că acest tip
de dactilograme se mai numeşte şi tip monodeltic. Delta se găseşte întotdeauna în partea opusă
deschizăturii laţului. Pentru ca un desen papilar să fie încadrat în tipul laţ, este suficient să aibă în
regiunea centrală cel puţin un singur laţ liber, cu condiţia ca acesta să nu fie lipit de una din
limitante. În cazul când în centrul desenului se găseşte un singur laţ şi acesta nu este liber, atunci
dactilograma respectivă face parte din tipul arc, subtipul arc simplu sau arc pin, varietatea cu laţ
în dreapta sau în stânga. Desenul papilar de tip laţ, în funcţie de cele două poziţii posibile ale
deltei şi ale deschizăturii laţului, are două subtipuri:
* Subtipul laţ dextrodeltic: O dactilogramă se consideră că face parte din acest subtip, atunci
când în desenul papilar delta se află în partea dreaptă, iar deschizătura laţului se află în stânga.
Deci, laţul porneşte din partea stângă, urmează bucla si se întoarce în aceeaşi parte.
* Subtipul laţ sinistrodeltic: Se apreciază că face parte din acest subtip, dactilograma care are
8
delta în partea stângă, iar deschizătura laţului în partea dreaptă. Laţul porneşte din dreapta,
formează bucla şi se întoarce de unde a plecat.
În funcţie de forma sub care se prezintă nucleul, dactilogramele monodeltice se divid în
12 varietăţi, indiferent de faptul că subtipul este dextro sau sinistrodeltic, astfel:
— laţul simplu, cunoscut sub denumirea de nucleu alb, este forma clasică a
tipului monodeltic. Nucleul este format dintr-un laţ care între braţele sale nu mai are nici o figură
papilară;
— laţul simplu cu inel, cu butonieră sau bifurcat este la fel cu cel descris mai sus, cu
deosebirea că pe traseul unuia din braţele latului se formează unul din cele trei detalii. Când se
formează două sau toate cele trei detalii deodată pe traseul laţului, varietatea poartă denumirea
detaliului cel mai apropiat de capul laţului;
— laţ cu punct (cu fragment sau cu mai multe puncte) se numeşte atunci când laţul
simplu are între braţele sale unul din elementele menţionate;
— laţul liniar este dactilograma cu nucleul format dintr-o buclă ce înconjoară una,
două, trei sau chiar mai multe creste liniare. Când între braţele laţului se găseşte numai o crestă
rectilinie se numeşte laţ liniar sau laţ cu baghetă. Când sunt mai multe creste poartă, după caz,
denumirea de laţ biliniar, triliniar sau multiliniar;
— laţul liniar cu inel, cu butonieră sau bifurcat se consideră atunci când are în nucleu o
singură creastă papilară care se bifurcă sau care pe traseul să un inel fie o butonieră;
— laţul rachetă este nucleul format dintr-un laţ ale cărui braţe, în loc să meargă paralel,
se unesc după o scurtă distanţă, luând forma unei rachete de tenis;
— laţul cu semn de întrebare are în interiorul său o creastă papilară care se curbează la
capătul superior luând forma unui semn de întrebare;
— latul concav este dactilograma al cărei nucleu se formează dintr-un laţ sau mai
multe, care au un traseu de formă concavă faţă de şanţul de flexiune a falangetei;
— laţurile suprapuse simple se întâlnesc la dactilograma al cărei nucleu este constituit
dintr-o buclă ce înconjoară două laţuri alăturate ale căror braţe învecinate se intersectează
reciproc. Când în interiorul laţurilor suprapuse se găseşte câte o baghetă, se numesc luturi
suprapuse liniare.
— laţurile comune (adiacente), simple sau liniare se găsesc la dactilograma
monodeltică al cărei nucleu are în interior două laţuri care au un braţ comun, fiecare laţ putând
conţine câte o creastă papilară izolată;
— laţurile duble (paralele), simple sau liniare se întâlnesc la desenele papilare cu
nucleul format dintr-un laţ în interiorul căruia se găsesc alte două laţuri independente şi paralele
ce pot conţine fiecare la rândul lor câte o baghetă;
— nucleul monodeltic excepţional se întâlneşte la dactilogramele digitale ale căror
9
laţuri centrale înconjoară una sau mai multe figuri având forme ce nu pot fi încadrate în nici una
din varietăţile enunţate.
3. Tipul cerc (bideltic)
Este format din creste papilare care urmează circular curbura falangetei si prin unirea cu
punctul de plecare, dau naştere la două unghiuri situate în extremităţi opuse, între braţele acestor
două unghiuri, crestele papilare existente se rotesc asemănător unui vârtej, de unde şi numele de
tip cerc sau verticil.
Dactilograma de tip cerc, ca şi cea de tip laţ, are întotdeauna în structura ei clar delimitate
cele trei regiuni specifice desenului papilar digital. Deoarece, la acest desen papilar, centrul se
prezintă în formă de cercuri concentrice, în spirale, în forme ovoidale sau în laţuri contrare —
care se încolăcesc între ele — regiunea centrală va fi un desen complet închis şi de formă
circulară, astfel încât cele trei regiuni se întâlnesc în două puncte unde se formează două delte;
de aceea se mai numeşte şi tip bideltic.
Dactilogramele digitale bideltice pot fi recunoscute după configuraţia crestelor papilare
care formează nucleul desenului şi, în raport cu acesta, sunt divizate în opt subtipuri:
* Subtipul circular este dactilograma al cărei nucleu îl constituie o creastă papilară
asemănătoare unui cerc. Acest subtip are cinci varietăţi: cercuri concentrice, cerc legat, cerc cu
spirală spre dreapta, cec cu spirală spre dreapta ori spre stânga, cerc cu punct, cerc neregulat.
* Subtipul spirală este dactilograma de tip cerc al cărei nucleu îl formează o creastă papilară
care se roteşte ca o spiră ce se depărtează de punctul central, cu sensul de rotire spre dreapta sau
spre stânga. Ea se prezintă sub trei varietăţi : spirala simplă, spirala dublă, laţul spirală.
* Subtipul ovoidal (elipsoidal) se caracterizează prin existenţa unui nucleu format dintr-o
creastă papilară care în traiectoria sa ia aspectul unui oval alungit perpendicular pe şanţul de
flexiune, orizontal sau oblic spre dreapta ori spre stânga.
* Subtipul rachetă are nucleul constituit dintr-o creastă papilară care în traiectoria sa ia forma
unui ascuţit la bază şi terminat cu o baghetă care îi dă aspectul unei rachete de tenis.
* Subtipul laţuri gemene sau contrare este dactilograma care are nucleul constituit din două
laţuri contrare ce se încolăcesc între ele şi ale căror braţe se îndreaptă în direcţii opuse, desenul
regiunii centrale semănând cu un vârtej.
* Subtipul bideltic buzunar se defineşte printr-un nucleu constituit din două laţuri independente
ale căror braţe se îndreaptă în aceeaşi direcţie — spre dreapta sau spre stânga — dar unul îl
înconjoară pe celălalt, dând regiunii centrale aspectul unui bob de fasole sau al unui buzunar.
* Subtipul bideltic combinat rezultă din amestecul unui nucleu monodeltic cu un
desen adeltic.
* Subtipul bideltic excepţional se caracterizează prin aceea că desenul papilar deşi are două
delte, nucleul său are o formă care nu poate fi încadrată la nici unul din subtipurile bideltice
10
enunţate.
4. Tipul polideltic
Acest tip cuprinde dactilogramele digitale care au o formă mai rar întâlnită şi este
constituit din combinarea unuia sau a două desene de tipul laţ cu unul de tip cerc, sau prin
combinarea a două desene de tip cerc, în urma căreia rezultă întotdeauna un desen papilar cu mai
mult de două delte, de unde şi denumirea de tip polideltic(fig. 11)
În raport cu numărul deltelor, tipul combinat se împarte în două subtipuri:
- Subtipul trideltic, caracterizat prin existenţa a trei delte rezultate din combinarea unei
dactilograme de tipul laţ cu una de tip circular.
- Subtipul quatrodeltic, caracterizat prin existenţa a patru delte rezultate din combinarea a
două dactilograme de tipul circular sau a uneia de tip circular cu două de tip laţ.
5. Tipul amorf
Tipul amorf cuprinde dactilogramele digitale care au crestele nesistematizate pe regiuni.
Caracteristica sa constă în topografia neregulată a crestelor papilare, de unde îşi trage şi
denumirea de amorf. Totuşi, şi la aceste desene papilare se pot distinge anumite particularităţi
care au determinat divizarea lor în trei subtipuri, după cum urmează: subtipul simian, subtipul
danteliform. (desenul papilar la acest subtip este format, în total s-au în parte, din fragmente de
creste papilare care cad perpendicular pe şanţul de flexiune având o formă asemănătoare unei
ghirlande sau verigilor incomplete ale unui lanţ). Aceste fragmente de creste se succed neregulat,
iar uneori sunt presărate şi sectoare punctiforme, creând aspectul unei dantele, de unde şi
denumirea subtipului.
S-a stabilit că desenele papilare danteliforme sunt individuale atât de la individ la individ,
cât şi de la deget la deget. Prezenţa statornică a tipului de desen papilar danteliform la membrii
unei familii cu patru generaţii a demonstrat că el este rezultatul unor mutaţii cromozomice, cu
caracter ereditar, şi nu a unei cauze accidentale.
Subtipul nedefinit (cel de al treilea subtip) îl constituie dactilogramele cărora, din cauza
distrugerii dermului, ca urmare a unor leziuni ori a existenţei unei cicatrice, nu li se poate
distinse subtipul după criteriul formei regiunii centrale.
Relevarea urmelor papilare
Pornind de la o bază bogată de practici existente in criminalistică, in literatura de
specialitate s-a conturat o regula cu caracter de generalitate, conform căreia pentru descoperirea
urmelor unei infracţiuni, in cercetarea fiecărui caz, organul de urmărire penala va căuta să
reconstituie mintal fiecare faza a desfăşurării infracţiunii, parcurgând cu atenţie, in sens direct
sau invers, drumul presupus că a fost făcut de infractor.
11
Relevarea este activitatea de punere în evidenţă al profilului papilar al unei urme latente,
folosind tehnici/procedee specifice, în scopul fixării, ridicării, prelucrării şi examinării
ulterioare. Procedura aleasă ca fiind cea mai potrivită pentru căutarea, relevarea, fixarea şi
ridicarea urmelor papilare depinde de o serie de factori, cum ar fi: natura suportului (absorbant
sau ne-absorbant, poros-neporos); forma suportului (sferică, semisferică, neregulată etc.),
plasticitatea materialului suport (suportul cu plasticitate ridicată - de exemplu plastilină - necesită
o abordare diferită faţă de suportul ceramic sau metalic); modul de formare al urmei (latentă,
stratificare, destratificare); natura substanţei din care este constituită urma (în cazul urmelor prin
stratificare/destratificare); culoarea materialului (deschis, închis, zone colorate); vechimea,
presiunea, dinamicitatea urmei; condiţii de mediu si ambient (umezeală, temperatură etc.); tipul
de examinări ulterioare ce se doresc a fi întreprinse (de exemplu examinări ADN); posibilitatea
de a interveni asupra materialului suport.
Relevarea urmelor papilare latente folosind pulberi şi pensule
Metoda relevării urmelor papilare cu pulberi şi pensule este cea mai veche şi cea mai
cunoscută metodă folosită pentru evidenţierea urmelor papilare. Este necesar ca suprafaţa
suportului să nu fie umedă sau lipicioasă. Metoda nu este foarte sensibilă şi de aceea se aplică
numai la urmele relativ recente (interval de timp scurt între momentul comiterii faptei şi
momentul efectuării CFL, de exemplu 24 ore). Există o varietate mare de pulberi, care diferă din
punctul de vedere al materialului, culorii, granulaţiei şi compoziţiei.
În unele situaţii, pulberea de relevare aderă atât la crestele cât şi la şanţurile urmei papilare,
iar acestea nu sunt foarte bine definite. Întrucât aderenţa pulberii este mai mare pe creste şi mai
redusă în şanţuri se poate, în unele cazuri, îndepărta excesul de pulbere prin pensulare uşoară sau
prin aplicarea unei folii cu gelatină cu adezivitate redusă şi ridicarea urmei; după aceasta se
observă diminuarea cantităţii de pulbere depuse pe urma papilară iar delimitarea între creste şi
şanţuri va fi mai clară. În continuare, urma papilară poate fi ridicată folosind o folie cu
adezivitate ridicată. Întregul proces descris în acest paragraf este denumit în cuprinsul
prezentului document „curăţarea urmei papilare”. Cele mai utilizate tipuri de pulberi in
relevarea urmelor papilare sunt: Argentorat (pulbere argintie), Pulbere neagră (negru de fum),
Pulbere albă (carbonatul bazic de plumb sau ceruza), Pulberi magnetice (neagră, bicromatică,
argintie, fluorescentă, Pulberi fluorescente.
Relevarea urmelor papilare latente folosind substanţe şi tehnici speciale
În general aceste tehnici se utilizează în condiţii de laborator, având în vedere că
relevarea se realizează cu substanţe chimice corozive, toxice, chiar cancerigene, motiv pentru
care utilizarea lor se realizează numai cu asigurarea măsurilor de protecţie corespunzătoare. În
această categorie se încadrează: vaporizarea cu cianoacrilat, rhodamina 6G, Pigment Ardrox,
12
Galben Bazic 40, Roşu Bazic 28, Tape Glo, Wet Wop, Violet de Genţiană, Negru de Sudan,
Un Du, Soluţie S.P.R., Ninhidrina, DFO (1,8-DIAZAFLUOREN-9-ONE).
Concluzii: Analizând cele prezentate anterior, putem afirma faptul că descoperirea urmelor unei
infractiuni presupune, in primul rand, o cautare sistematica a lor, in functie de natura locului si
de modul de savarsire a faptei . Datorita diversitatii deosebite de situatii, de imprejurari privind
maniera de comitere a infractiunii, nu pot fi date retete absolute de descoperire a urmelor . Sau
asa cum subliniaza C. Turai cautarea urmelor papilare latente este o operatie de tehnica
criminalistică ce necesită atenţie deosebită din partea specialistului criminalist, acesta trebuind sa
aibă „rabdarea si intuitia unui mare artist”1.
Un aspect pe care specialistii criminalisti il cunosc foarte bine din practica, este acela ca si
cei mai abili infractori, dupa realizarea faptei, neglijeaza masurile de precautie luate initial .
O urmă papilară găsită pe un obiect face dovada contactului unei persoane cu suportul pe
care a fost descoperită urma, dar nu constituie, prin ea însăşi o probă de vinovăţie.
1 CONSTANTIN TURAI, “Enigmele unor amprente”, supra cit., p. 96.
13
Bibliografie
Alain Buquet, Manuel de criminalistique moderne, 2e édition revue et complétée, Presse
Universitaires de France, 2003.
Camil Suciu, Criminalistica, Editura Didactica si Pedagogica, Bucuresti, 1972.
Colectiv, Tratat practic de criminalistica, vol. I-V, Ministerul de Interne, Inspectoratul General al
Politiei, Institutul de Criminalistica, 1976 – 1985
Colectiv, Manual de bune practici al cercetării la faţa locului, M.A.I., I.G.P.R. Institutul de
Criminalistică, 2008
Constantin Turai, “Enigmele unor amprente”, Editura: Albatros , Bucureşti, 1984 ,p. 96.
Gheorghe Păşescu, Ion R. Constantin, Secretele amprentelor papilare, Editura Naţional,
Bucureşti, 1996
Gheorghe Pasescu, Interpretarea criminalistica a urmelor la locul faptei, Editura National, 2000.
Ştefan . Nicolau, Dermatologie şi neurologie, ed. Medicală, Bucureşti, 1958,
Valentin Sava, Manual de dactiloscopie, Imprimeria penitenciarului „Văcăreşti”, Bucureşti,
1942,
14