resursĂ educaŢionalĂ deschisĂ · factorii cauzali fundamentali se situează, însă, în acele...

RESURSĂ EDUCAŢIONALĂ DESCHISĂ

Denumire: Ghid metodologic ,,ETIOLOGIA SPECIFICĂ ȘI

FACTORII DEZVOLTĂRII PSIHICE ÎN DEFICIENȚA DE

INTELECT”

Autor: BUCIU LORENȚA-DANIELA

Unitatea de învăţământ: CSEI Balş

Domeniul: Psihopedagogie specială

Scopul materialului propus: didactic

BUCIU LORENȚA-DANIELA

ETIOLOGIA SPECIFICĂ

ȘI

FACTORII DEZVOLTĂRII PSIHICE

ÎN

DEFICIENȚA DE INTELECT

SUBIECTE REZOLVATE DIN PROGRAMA PENTRU

EXAMENUL NAȚIONAL DE DEFINITIVARE ÎN

ÎNVĂȚĂMÂNT ȘI OBȚINEREA GRADULUI DIDACTIC II

- PSIHOPEDAGOGIE SPECIALĂ -

- GHID METODOLOGIC PENTRU CADRE DIDACTICE -

MINISTERUL EDUCAȚIEI NAȚIONALE

Psihopedagogie specială

PROGRAMA NAȚIONALĂ PENTRU

examenul de definitivare în

învățământ

obținerea gradului didactic II

PSIHOPEDAGOGIA SPECIALĂ A DEFICIENTULUI

DE INTELECT

TEMATICA PENTRU DEFINITIVAT ȘI GRADUL II

MODUL I - Problematica generală a psihopedagogiei

deficientului de intelect

1. Stadialitate și evoluție

2. Handicapul de intelect

Concepte, definiții, frecvența, terminologie. Sistemul actual de

asistență, educație specială și recuperare pentru deficienţii de intelect (în

țara noastra și străinătate).

Obiective generale și specifice ale acestui sistem.*

Tendinte moderne în conceperea și organizarea asistenței, educației

speciale și recuperării deficienţilor de intelect.

Modalități variate de realizare în practică a ideilor de “integrare”,

“școlarizare

3. Etiologia specifică în deficienţa de intelect.

Clasificarea deficienţilor de intelect după etiologie, gravitate,

forme de manifestare. Caracterizarea principalelor sindroame

oligofrenice.

4. Factorii dezvoltării psihice

Specificul relației și interacțiunii între ereditate – mediu – educație

la persoanele cu handicap de intelect.

Raportul învățare – dezvoltare – compensare la aceste persoane.*

5. Comun şi specific în manifestarea tulburărilor de limbaj

Consecințe ale acestor particularități în activitatea de educație

specială și de recuperare.

------------------------------------------------------------------

1. Temele cu asterix nu sunt cerute la definitivat

6. Dezvoltarea compensatorie. Specificul relaţiei învăţare –

dezvoltare la elevii cu deficienţă mentală.

- conceptual de compensare şi de dezvoltare compensatorie;

- conceptual de învăţare;

- elemente specifice ale relaţiei învăţare – dezvoltare:

- întârziere, dizarmonie, înţelegere parţială sau trunchiată;

- rigiditate,inerție,fragilitatea personalității, fragilitatea și

labilitatea conduitei verbale;

- trasături temperamentale și de caracter

7. Afectivitate și procesele volitive la deficienţii de intelect.

Particularități ale afectivității și procesele volitive: instabilitate,

rigiditate, dezechilibru de autoreglaj, insuficiența, mobilizare, etc.

Consecințe ale acestor particularități în activitatea de educație

specială și recuparare. Modalități de prevenire și combatere a

consecințelor negative.

8. Temperamentul și caracterul la deficienţii de intelect.

Particularități ale acestora. Consecințe în activitatea de educație

specială și recuperare.

9. Modificările de ansamblu în structura personalității la

deficientul de intelect.

Interacțiunea dintre personalitate, conduita verbală și

comportament.

Modelarea compensatorie a personalității în procesul de educație

specială și recuperare a deficienţilor de intelect.

10. Diagnosticul diferențial la deficienţii de intelect

Metode, procedee, tehnici, instrumente, în perspectiva elaborării

programelor individuale de recuperare complexă și a inițierii măsurilor de

orientare – reorientare școlară și profesională . *

Specificul diagnozei și prognozei în psihopedagogia specială.

------------------------------------------------------------------


MODULUL II – Problematica aplicativă a psihopedagogiei deficientului de intelect

1. Perioade optime sensitive şi zonele dezvoltării

2.Teorii ale învăţării cu aplicaţii la deficientul mental.

3.Organizarea si formele procesului de instruire și educațional- recuperator pentru deficienţii de intelect.

- clasa, grupa de educație, grupa de pregătire practică și grupa de

corectare-principalele structuri organizatorice ale procesului instructiv- educativ-terapeutic, desfășurat în unitățile speciale pentru deficienţii de intelect;

- forme de activitate diferențială (pe grupe de nivel) și individualizată (programe terapeutice individuale); *

- specificul relației educat-educator în contextul activităților de grup și individuale, organizate cu elevii deficienţi de intelect . *

4. Obiectivele și conținutul procesului de instruire și recuperativ-

educațional pentru deficienţii de intelect.

- obiectivele generale comune cu școala obișnuită (instructiv- cognitive și aplicativ practice);*

- obiective generale specifice, educaţiei speciale;*

- curriculumul educației speciale. *

5. Specificul metodicii predări/învăţării în activitătile de instruire, educație și recuperare a deficienţilor de intelect. *

- obiectivele de referinţă şi cele operaţionale;

- conţinuturile învăţării şi proiectarea acestuia pe tipuri de activități, cu precizarea standardelor de realizare;

- modele de proiectare, planificare şi de proiecte didactice;

- adaptarea principiilor didacticii; valorizarea principiilor specifice educaţiei speciale;

- mijloace didactice şi materiale specifice;

- metode, procedee, exerciţii, tehnici de lucru etc.

------------------------------------------------------------------


MODULUL III – Aspecte concrete privind metodica în activitatea cu deficienţii de intelect

1. Metodologia predarii – învățării cunoștintelor elementare în

cadrul ariei curriculare “limbă şi comunicare”

- greutăți aparte întampinate de elevii deficienţi mental în procesul

învățării limbii române, ca disciplina școlară; explicarea cauzelor

(psihologice) ale acestor dificultăți și alegerea demersului metodologic

vizând depășirea dificultăților în:

- utilizarea metodei fonetice analitico-sintetice, în activitatea de instruire a

citit-scrisului;

- exersarea citirii, corecte, conștiente și expresive și a capacității de redare

cu cuvinte proprii a celor citite;

- exersarea scrierii lizibile (caligrafice) și corecte (ortografice);

- exersarea exprimării corecte (oral și în scris) respectând regulile

gramaticale elementare;

- lărgirea și dezvoltarea vocabularului, accentuarea expresivității orale,

consolidarea pronunției corecte, etc.

2. Metodologia activităților de stimulare și corectare a

limbajului în activitatea cu deficienţii de intelect.

Contribuția activităților obișnuite instructiv-educative la stimularea

dezvoltării și corectarea limbajului.

Metodologia activităților de corectare individuală sau grupuri

restrânse în cabinet. *

3. Metodologia activităților de stimulare și corectare a psihomotricității deficiienţilor de intelect in cadrul activităților

instructiv-educative obișnuite (îndeosebi al activităților de

educație fizică, desen, îndeletniciri manuale etc.) cât și la cabinet.

------------------------------------------------------------------


4. Metodologia predarii-învățării cunoștințelor elementare în cadrul

ariei curriculare „matematică şi ştiinţe” a elevilor cu deficienţă mentală.

Dificultățile întampinate de elevii cu deficienţă de intelect în

procesul învățării cunoștintelor elementare de aritmetică și geometrie.

Explicarea cauzelor (psihologice) și alegerea demersului metodologic

vizând depășirea dificultăților în:

- însușirea numerației orale și a numerației scrise;

- efectuarea operațiilor aritmetice;

- rezolvarea unor probleme simple;

- utilizarea practică a unităților de măsură (exerciții cu numere

concrete).

- cunoașterea mediului înconjurător (natural, geografic și social);

5. Metodologia învăţării în cadrul ariilor curricluare arte şi

tehnologii

- abilitate manuală și pregătire pentru muncă;

- educaţie estetică (educaţie muzicală, plastică etc.)

- organizarea timpului liber (autoservire, joc, activități sportive,

vizionări de spectacole, vizite, excursii, întreceri etc.).

6. Metodologia ergoterapiei, ca element al procesului de recuperare

complexă a deficienţilor de intelect.

Rolul terapeutic al activităților de instruire practică, manuală.

Limite și contradicții ale sistemului actual de orientare și pregătire

cuprinse în activitatea de muncă a deficienţilor de intelect (cu forme

medii si lejere).

Aspecte sociale multiple ale integrării în muncă a deficienţilor de

intelect, în regim obișnuit sau protejat.

Specificul activităților de instruire practică elementară, de educație

terapeutică și de formare a deprinderilor simple de autoservire și

comportament la persoanele cu deficienţă severă si profundă.

7. Orientări actuale în evaluarea complexă a elevilor cu deficienţe

mentale

- aspecte generale ale evaluării diagnostice;

- psihodiagnoza şi procesul de evaluare a elevilor;

- orientarea formativă în evaluarea cazurilor de deficienţă mentală;

- tipuri de evaluare: iniţială, continuă, sumativă, periodică,

finală,predictiv

-rolul profesorului în evaluarea continuă a elevului deficient

mental.

8. Factori care participă la procesul de educație specială și de

recuperare a deficienţilor de intelect. *

Rolul dirigintelui clasei, al psihopedagogilor, al psihologului, al

educatorului, al părinților etc.

Forme concrete si modalități de colaborare între acești factori.

------------------------------------------------------------------


SUBIECTUL I – Etiologia specifică în deficienţa de intelect

Factorii cauzali ai deficienței mintale

Clasificări ale factorilor cauzali ai deficienței mintale

Factori genetici sau ereditari ai deficienței mintale

Factorii extrinseci

Clasificarea deficienței mintale după gravitate

Sindroame ale deficienței mintale

Maladia Down

Sindromul lui Klinefelter

Oligofrenia fenilpiruvică (fenilcetonuria)

Categoria disendocriniilor

Sindroamele deficienţei mintale cu etiologie genetică

SUBIECTUL II - Factorii dezvoltării psihice

Ereditatea

Mediul

Educația

Specificul relației și interacțiunii între ereditate – mediu – educație

la persoanele cu handicap de intelect

BIBLIOGRAFIE

SUBIECTUL I – Etiologia specifică în deficienţa de intelect

Factorii cauzali ai deficienței mintale

Cea mai extinsă categorie şi care prezintă dificulăţi majore în procesul de

dezvoltare a personalităţii şi integrării eficiente sociale este categoria

deficienţelor mentale şi intelectuale.

Într-o definiţie mai recentă, Ioan Druţu (1995) arata că deficienţa mintală

reprezintă „o insuficienţă globală şi un funcţionament intelectual semnificativ

inferior mediei, care se manifestă printr-o stagnare, încetinire sau o lipsă de

achiziţie în dezvoltare, determinate de factori etiologici - biologici şi/sau de

mediu - care acţionează din momentul concepţiei până la încheierea maturizării

şi care au consecinţe asupra comportamentului adaptativ" .

Etiologia deficienţei mintale este extrem de variata, agentul patogen fiind un

“mozaic de factori” (Muşu, I., 1997). Etiologia handicapului mintal prezintă

importanţă întrucât, cu cât se vor cunoaşte mai bine cauzele, cu atit pot deveni

mai eficiente măsurile de profilaxie, de tratament medical, precum vor creşte şi

diferenţele de diagnosticare şi tratare diferenţiată psihopedagogică a diferitelor

moduri de manifestare ale handicapului mintal.

Stabilirea precisă a cauzelor este de multe ori dificilă rezultând şi din faptul

că în cazul handicapului mintal relaţia cauză-efect este diferită în cazurile

individuale.

În unele cazuri relaţia dintre etiologie şi deficienţă mintală este directă, iar în

alte cazuri asistăm la faptul că efectul factorului etiologic este în raport de

momentul onto-genetic în care aceasta acţionează. De multe ori, handicapul

mintal este o consecinţă a acţiunii sumate a mai multor factori care acţionează

simultan sau succesiv, sau de multe ori putem asista la coincidenţa acţiunii a doi

factori fără ca între ei să existe vreo legătură cauzală directă.

Factorii cauzali fundamentali se situează, însă, în acele sectoare de

bază, care determină, în general, evoluţia socio-umană a oricărui individ :

Zestrea genetică (ereditatea), adică ceea ce el a moștenit de la

predecesori;

Mediul, ca factor al dezvoltării umane, este constituit din

totalitatea elementelor cu care individul interactionează,

direct sau indirect pe parcursul dezvoltării sale;

Educația reprezintă elementul activ, care dinamizează,

organizează și orientează acțiunea mediului asupra individului

în cauză

La baza deficienţei mintale se află, de fapt, o polietiologie; de cele

mai multe ori, deficiența mintală reprezintă efectul însumării mai multor

cauze, care acționează concomitent sau succesiv (ex: este greu de precizat

dacă o infecție suferită de mama în timpul sarcinii, reprezintă cauza

nemijlocită a deficienței mintale la viitorul copil sau este o cauza indirectă,

prin alterarea organismului mamei, care nu mai poate asigura, in

continuare, condiții optime pentru dezvoltarea intrauterina a fătului);

O primă clasificare sistematică a cauzelor deficienţei mintale, în literatura

psihopedagogică româneasca, ne-o oferă Mariana Roşca (1967).

Iniţial, autoarea subliniază împrejurările care fac dificilă precizarea

factorilor determinanţi ai deficienţei mintale, la un individ sau altul, aceste

împrejurări constând în următoarele:

- aceiaşi factori etiologici pot avea efecte diferite, în funcţie de momentul în

care acţionează;

- factori etiologici diferiţi pot duce la aceleaşi manifestări, dacă acţionează

în aceeaşi etapă a dezvoltării ohtogenetice;

- de cele mai multe ori, deficienţa mintală reprezintă efectul însumării mai

multor cauze, care acţionează concomitent sau succesiv;

- este greu de precizat, dacă, de exemplu, o infecţie suferită de mamă, în

timpul sarcinii, reprezintă cauza nemijlocită a deficienţei mintale la viitorul

copil sau este o cauză indirectă, prin alterarea organismului mamei, care nu

mai poate asigura, în continuare, condiţii optime pentru dezvoltarea

intrauterină a fătului;

- coincidenţa în timp a doi factori, între care, de fapt, nu există o legătură

cauzală; de exemplu, la deficienţii mintal, prematuritatea este mai frecventă

decât în situaţii obişnuite. Reprezintă, oare, prematuritatea o cauză a

deficienţei mintale?

Mariana Roşca subliniază, de asemenea, că există multiple clasificări ale

cauzelor întârzierii mintale, şi anume, în funcţie de natura acestor cauze

(agenţi infecţioşi, mecanici ş.a.), de relaţia dintre ereditate şi mediu (factori

endogeni sau exogeni) sau în funcţie de momentul acţiunii factorilor

cauzativi (s.n.) - factori prenatali, perinatali şi postnatali.

În funcţie de momentul în care acţionează factorii cauzali există:

- cauze prenatale - cele care acţionează în perioada intrauterină, când

dezvoltarea fătului este, nemijlocit, dependentă de starea organismului

mamei, inclusiv de starea psihică a acesteia;

- cauze perinatale, care acţionează în scurta, dar plină de şocuri şi chiar de

traumatisme pentru copil, perioadă cât durează naşterea propriu-zisă;

- cauze postnatale, care acţionează după naştere, de regulă în mica copilărie.

Clasificări ale factorilor cauzali ai deficienței mintale

Factori genetici sau ereditari ai deficienței mintale

I A .Factori genetici nespecifici (poligenici):

Debilitatea endogenă, sau subculturală, sau familială. l B Factori genetici

specifici:

I B -1. Sindroame datorate unei aberaţii cromozomiale

l B -1 a) Aberaţia unui cromozom sexual:

- sindromul lui Turner sau aplasia gonadică;

- sindromul lui Bonneville Ulrich;

- sindromul lui Klinefelter;

- hermafroditismul.

I B -1 b) Aberaţia unui cromozom autosom:

- mongolismul sau sindromul lui Down.

I B - 2. Sindroame datorate unei deficienţe specifice a genelor

l B - 2 a) Ectodermoze congenitale:

- scleroza tuberoasă a lui Bourneville;

- neurofibromatoza sau boala lui Reckhlinghausen;

- angiomatoza cerebrală sau boala lui Sturge-Weber-Dimitri.

I B - 2 b) Disfuncţii metabolice sau dismetabolii:

1. Dislipoidoze:

- idioţia amaurotică (diverse varietăţi: boala lui Tay Sachs, boala lui

Spielmayer, Voget etc.);

- boala lui Niemann Pick;

- boala lui Gaucher;

- boala lui Hurler sau gargoilismul.

2. Disproteidoze:

- fenilcetonuria sau oligofrenia fenilpiruvică;

- sindromul lui Hartnup;

- boala lui Wilson sau degenerescenta hepatolenticulară;

- boala lui Low sau boala cerebro-oculo-renală;

- boala siropului de arţar.

3. Dismetaboliile hidraţilor de carbon:

- galactosemia;

- hipoglicemia idiopatică.

l B - 2 c) Disendocrinii:

- hipotiroidism;

- hipoparatiroidism;

- cretinism familial cu guşă;

- diabet insipid nefrogen.

I B - 2 d) Anomalii craniene familiale:

- microcefalii;

- sindromul lui Apert;

- hidrocefalie;

I C Sindroame la care este posibilă prezenţa unui proces genetic

-epilepsia.

Factori progenetici

Aceștia sunt reprezentați de studiul fondului genic al patrimoniului ereditar

al unei populaţii, precum şi studiul cauzelor evoluţiei sale şi al influenţelor

mutagene la care este supus acest fond (la nivelul cuplului, al familiei, al

individului).

Factorii extrinseci

Acești factori se referă la acele cauze externe care duc la tulburarea

activității cerebrale, fie sub forma lezării structurilor anatomice, fie sub

forma tulburării mecanismelor biochimice ale sistemului nervos.

În raport de momentul acțiunii aceşti factori pot fi clasificaţi în:

1. Factori prenatali

Infecţii de natură virotică (Ex. rubeola)

Infecţii de natură bacteriană (Ex. sifilis)

Infecţii cu protozoare (Ex. taxoplasmoză congenitală)

Incompatibilitatea factorului RH

Cauze chimice şi hormonale

Vârsta părinţilor

Emoţii foarte puternice

Radiaţiile

2. Cauzele perinatale ale deficieţei mintale

Dintre factorii patogeni legaţi de procesul naşterii care pot fi

incriminaţi în etiologia deficienţelor mintale amintim: prematuritatea,

postmaturitatea cu greutatea prea mare a fătului la naştere, naşterea prin

cezariană, expulzia prea rapidă, travaliul prelungit, suferinţa fetală,

traumatismele mecanice, infecţiile, sindromul neuro-vascular. Aceşti

factori, care pot să apară la naştere, ne interesează în măsura în care duc

fie la anoxie sauhipoxie şi deci la oxigenarea anormală a sistemului nervos

central., fie la producerea unor leziuni sau hematoame la nivelul acestuia,

determinând o nedezvoltare normală ulterioară.

3. Cauzele postnatale ale deficienţei mintale

În această perioadă ne interesează acei factori care prin intervenţia lor

pot afecta direct sau indirect sistemul nervos central. Printre factorii care

pot acţiona asupra sistemului nervos central şi a căror consecinţe pot

determina apariţia handicapului mintal de grade diferite sunt:

neuroinfecţiile (meningite, encefalite), intoxicaţiile (cu CO, cu plumb,

etc.), leziunile cerebrale post traumatice, accidentele vasculare cerebrale,

encefalopatiile de post imunizare, bolile organice cronice, subalimentaţia,

alimentaţia neraţională, condiţiile neigienice.

Clasificarea deficienței mintale după gravitate

Pe plan mondial, după cum subliniază Ioan Druţu (1995), în prezent este

acceptată de majoritatea cercetătorilor, precum şi a practicienilor,

următoarea clasificare a deficienţei mintale :

deficienţă mintală profundă – C.I. = 0 –20/25;

deficienţă mintală severă – C.I. =20/25–35;

deficienţă mintală moderată – C.I. =35–50/55;

deficienţă mintală uşoară – C.I. =55–70/75;

intelectul de limită – C.I. =70–85;

Intelectul de limită defineşte o categorie eterogenă de forme şi grade de

manifestare a căror trăsătură comună constă în fenomenul decompensării

şcolare la vârsta de 11-12 ani (adică plafonare în dezvoltarea psiho-

intelectuală a elevului la nivelul clasei a V-a sau a VI-a), urmată de unor

reacţii nevrotice şi comportamentale consecutive insuccesului şcolar. Putem

astfel vorbi de acei copii de graniţă, a căror posibilităţi intelectuale,

afective, de adaptare socială, sunt mai reduse. Astfel copilul liminar se află

la limita inferioară a normalităţii şi s-ar putea spune la limita superioară a

debilităţii mintale.

Unii autori arată că incidenţa liminarilor depistaţi creşte odată cu vârsta în

anii şcolarizării, ajungând de la 4-5% depistaţi la vârsta de 8 ani la 14 % la

diagnosticaţi la vârsta de 16 ani, după care incidenţa scade foarte mult,

pentru ca la vârsta adultă aceştia să intre în rândurile populaţiei normal

adaptate profesional şi social.

Tabloul clinic şi psihopatologic al liminarului

Debilitatea mintală – Termenul sinonim cu insuficienţa mintală, introdus

în literatura de specialitate în 1909 de Dupre, al cărui înţeles acoperă

intervalul cuprins între imbecilitate şi intelectul liminar (psihometric se

defineşte coeficientul de inteligenţă cuprins între Q.I.=50-69, corespunzător

mecanismelor operaţionale ale gândirii specifice vârstei mintale de 7-9 ani).

Subiecţii din această categorie sunt capabili de achiziţii şcolare

corespunzătoare vârstei lor mintale şi pot ajunge la un grad de autonomie

socială, însă fără posibilitatea asumării totale a responsabilităţii conduitelor

lor, fiind incapabili să anticipeze urmările şi implicaţiile acestora.

Cognitiv Afectiv Comportamental

-Hipoactivitate

intelectuală generală

(cerebrastenie,astenie)

- Hiperactivitate motorie

- Anomalii ale fluxului

ideativ (încetineală în

gândire, vid mintal

baraje,lapsusuri)

-Dificultăţi în insuşirea

scris-cititului şi

calculului

- Rezolvarea sarcinilor

şcolare doar până la un

anumit nivel de

abstractozare şi

complexitate

- Imaturitate social-

afectivă

-Instabilitate

emoţională

- Infantilism afectiv

-Incapacitate de a stabili

contacte sociale, de a se

integra în grupuri

sociale

- Dificultăţi de

colaborare

- Lipsa de stăpânire

- Autocontrolul şi

autoreglarea sunt

nesigure

- Hiperactivitate

emotivă specifică

copilului timid,

emotiv,inhibat

-Teamă de insucces

Tabloul clinic şi psihopatologic al debilului mintal


-Predomina funcţiile de

achiziţie comparativ cu

funcţiile de elaborare

- Lipsă de flexilbilitate a

activităţii cognitive

- Gândire reproductivă şi

nu creativă; concretă şi

practică, faţă de gândirea

normală, abstractă

-Deficienţe în realizarea

operaţiilor complexe de

generalizare şi

abstractizare dar şi a

operaţiilor elementare-

analiză, sinteză,

comparaţie

-Stabileşte mai uşor

asemămările decât

deosebirile

-Limbajul se dezvoltă cu

întârziere sub toate

aspectele sale

-Capacităţi amnezice

reduse, în special a celei

voluntare

Capacitate scăzută de

organizare şi coordonare a

acţiunilor în conformitate

cu o comandă verbală

- Imaturitate social-

afectivă

-Manifestări

emotive

puternice

- Trairi afective

explozive şi haotice

cu efecte distructive

- Capacitate redusă

de

control a expresiilor

emoţionale, adesea

foarte puternice,

care îi afectează

negativ relaţiile

sociale

-Capacităţi reduse de a

stabili contacte sociale,

de integrare în grupuri

sociale

- Comportament

euforic,apatic, sau

iritabil;

- Manifestări emotive

exagerat de

puternice,frici

nejustificate,

mânie,reacţii agresive

faţă de

cei din jur, distrugerea

obiectelor, lovirea

propriului corp

-Anxietate în legătură cu

acceptarea de către alţi

copii, dar şi de către

adulţi

- Ostilitate faţă de adulţi

Imbecilitatea – este o deficienţă mintală gravă care se situează sub raportul

gradului între debilitatea mintală şi idioţie. Vârsta mintală se situaează între

2 şi 7 ani, corespunzător unui I.Q. care variază între 20-50. Cel afectat de

imbecilitate este, parţial educabil şi perfectibil. În literatura de specialitate

sunt definite un oarecare număr de tipuri clinice, nu numai după etiologie,

ci şi după trăsăturile comune ale aspectelor clinice şi de evoluţie. Dintre

aceste tipuri amintim : mongolismul, întârzierea cu note autistice (arieraţia

autistică), cretinismul, imbecilii prodigioşi („idioţii savanţi”)

În virtutea unui anumit grad de realativitate, formează grupa deficienţilor

recuperabili din punct de vedere profesional şi social. Sunt integrabili în

societate în condiţii protejate sau obişnuite, în funcţie de exigenţele

comunităţii.

Tabloul clinic şi psihopatologic al imbecilului


- Gândire concretă,

situaţională, limitată la

rezolvări mecanice

-Nu inţeleg relaţiile

spaţiale şi nu însuşesc

noţiunea de număr

- Vocabular restrâns la

cuvinte uzuale, vorbire

imperfectă

-Nu işi pot însuşi scris

cititul, poate doar printr-

o deprindere mecanică

-Atenţie instabilă,

memorie diminuată,

uneori poate apare

hipermnezia (cazul

„idioţilor savanţi”)

-Imaturitate şi

labilitate afectivă,

manifestate prin

crize de

plâns,negativism faţă

de

anturaj,indiferenţă,

izolare

- Ataşament exagerat

faţă de persoanele

care se ocupă de

ei,cu o mare nevoie

de securitate

-Infantilism afectiv

- Conduite reactive pe

fondul cărora se dezvoltă

structuri mintale

obsesive,fobice sau

hipocondrice, deliruri de

revendicare sau de

persecuţie

- Depresii anxioase, care

pot culmina cu acţiuni

autoagresive(suicid), sau

heteroagrseive (crime)

- Emotivitate puternică şi

rău controlată

- Comportament de

evitare a situaţiilor de

eşec

- Comportamente

aberante

Idioţia – reprezintă forma cea mai garvă de deficienţă mintală , şi defineşte

persoana incapabilă să se autoconducă, să se apere de eventualele pericole

sau chiar să se hrănească, având o permanentă nevoie de îngrijire şi

supraveghere. Este definit printr-un nivel mintal inferior vârstei de 2 ani şi

un coeficient de inteligenţă de 20 I.Q. Datorită slabei lor rezistenţe la

infecţii şi alţi agenţi patogeni, mortalitatea în rândul acestei categorii de

deficienţi este foarte mare, media lor de viaţă fiind de aproximativ 19-20

ani, faţă de cea imbecililor care este de aproximativ 25-30 ani. Persoanele

cu deficienţă mintală severă au grad mare de dependenţă, sunt irecuperabili,

fără şanse de profesionalizare, potenţial foarte scăzut de integrare şi

adaptare socială.

Tabloul clinic şi psihopatologic al idiotului


-Structură psiho-motrică

rudimentară,

nediferenţiată, evidenţiată

în special prin balansări

uniforme, grimase,

contorsiuni, impulsuri

motrice subite

-Nu poate comunica prin

limbaj cu cei din jur

- Cunoştinţele sale nu

depăşesc prima copilărie

-Afectivitatea

redusă doar

la trăirea

impulsurilor

primare cu crize

acute de

plâns autoerotism

-Emoţii bruşte

(plâns sau

râs)apar ca simple

acte automate sau

reflexe

-Instincte

primitive,

brutale de aderenţă

narcisica la corp,

sau zone erogene

- Instincte primitive,

brutale de aderenţă

narcisica la corp, sau

zone erogene

- Comportamente

apatice, maleabilitate

- Comportament alcătuit

din acte pur reflexe

Sindroame ale deficienței mintale

Maladia Down

Denumită după numele celui care a descris-o, Langdon Down - este

un sindrom determinat de aberaţia unui cromozom autosom, la indivizii cu

această anomalie apărând, în nucleul celulelor, un cromozom în plus, în

perechea 21, fapt pentru care se mai numeşte «Trisomia 21».

În ceea ce priveşte etiologia Trisomiei 21, există părerea că ea s-ar

putea datora vârstei mai înaintate a mamei, frecvenţa naşterilor unor astfel

de copii fiind semnificativ mai ridicată la femeile în vârstă de peste 45 de

ani. De asemenea, uneori este incriminată şi vârsta înaintată a tatălui sau

diferenţa mare de vârstă între cei doi părinţi, precum şi acţiunea unor

factori nocivi în timpul sarcinii: oboseală intensă şi de lungă durată a

gravidei, stări fizice şi afective trauma-tizante ale acesteia etc. încercând să

găsim în toate aceste situaţii un element comun, care ar putea fi, eventual,

considerat factor etiologic al Trisomiei 21, se pare că ar trebui să ne

referim la «slăbirea funcţiilor reproductive ale părinţilor, îndeosebi la

extenuarea organismului mamei.

Fiind cea mai frecventă aberaţie cromozomială, care se detectează foarte

de timpuriu, datorită unei dismorfii caracteristice, observabilă chiar de la

naştere, această maladie marchează individul din momentul concepţiei şi

pe întregul parcurs al vieţii sale, atât în ceea ce priveşte caracteristicile

dezvoltării organismului, cât şi în ceea ce priveşte dezvoltarea psihică,

mintală.

Aspectele structurale cele mai caracteristice sunt - după E. Verza (1998,

p. 28) - craniul mic şi brahicefalic, protuberanta occipitală neconturată,

fantele palpebrale oblice şi orientate spre exterior, limba fisurată, având un

aspect lat şi hipotonic sau îngust şi ascuţit, buzele groase şi fisurate

transversal, frecvente anomalii ale maxilarelor şi dinţilor, degete scurte şi

prezentând, uneori, sindactilie etc. Autorul citat subliniază un lucru

deosebit de important şi anume că aceste caracteristici structurale sunt

tipice pentru sindromul Down numai daca se găsesc în combinaţie la

acelaşi individ; izolat, ele pot fi observate şi la persoane cu alte deficienţe

sau chiar la persoane cu o dezvoltare normală.

Având o capacitate imunitară foarte scăzută, mulţi dintre copiii cu

sindrom Down mureau de timpuriu, fiind vulnerabili mai ales la infecţii.

Situaţia s-a schimbat, însă, semnificativ, după punerea la punct a

tratamentelor cu antibiotice.

De asemenea, au fost elaborate programe de intervenţie timpurie,

psihopedagogică şi terapeutică, punându-se accent pe colaborarea între

specialişti - psihologi, pedagogi, medici, lucrători sociali - şi pe implicarea

masivă a familiei, îndeosebi, a mamei.

De regulă, copiii cu maladie Down se situează la nivelul deficienţei

mintale severe şi chiar al celei profunde, cazurile de deficienţă mintală

moderată sau uşoară fiind rare. De asemenea, ei prezintă accentuate

întârzieri în dezvoltarea limbajului, numeroase tulburări de pronunţie,

dificultăţi majore în însuşirea citit-scrisului, accentuate tulburări ale

psihomotricităţii etc.

Aceste afirmaţii se referă, mai ales, la situaţiile în care copiii cu maladia

Down nu beneficiază, de timpuriu, de o abordare terapeutică şi educativă

corespunzătoare.

Baza genetică a maladiei Down nu poate fi schimbată în ontogeneză,

aberaţia cromozomială - Trisomia 21 - rămânând pentru întreaga viaţă.

Orientarea individuală şi dezvoltarea într-o direcţie pozitivă este însă

posibilă, în condiţiile enumerate mai sus, dar şi datorită unor particularităţi

de care dau dovadă chiar copiii respectivi: ei sunt, de regulă, afectuoşi,

veseli, dornici de compania altor persoane şi se deprind relativ uşor să

convieţuiască într-un grup tolerant.

De aici importanţa pregătirii, a educării grupului social căruia îi

aparţine, la un moment dat, copilul cu maladie Down, pentru a-l accepta,

a-l ajuta şi a-l încuraja în manifestările sale de apropiere şi afecţiune.

Sindromul lui Klinefelter

Face parte din categoria aberaţiilor unui cromozom sexual, cariotipul

majorităţii bolnavilor fiind 47 XXY şi afectând doar sexul masculin.

Indivizii cu acest sindrom prezintă o serie de caracteristici ale dezvoltării

fizice, dintre care amintim: în copilărie - talie înaltă, testicole mici,

necoborâte în scrot, în timp ce, la pubertate, se accentuează unele trăsături

de tip feminin: şolduri late, musculatură slab dezvoltată, pilozitate săracă.

La aceşti indivizi este afectată, de regulă, dezvoltarea intelectuală,

gravitatea afecţiunii fiind în funcţie de numărul cromozomilor X , cu cât

numărul acestora este mai mare, cu atât mai afectat este intelectul. Sunt

prezente şi unele tulburări afectiv-comportamentale, ca timiditate, stări

accentuate de inhibiţie, complexe de inferioritate, perversiuni sexuale,

după cum pot exista şi tulburări neurologice de tipul epilepsiei sau al

atacsiei cerebrale.

Pe lângă supravegherea medicală şi tratamentele de specialitate, în cazul

indivizilor cu acest sindrom sunt necesare: exerciţii adecvate de educaţie

fizică, antrenarea sistematică a operaţiilor intelectuale şi a capacităţilor

mnezice, consolidarea deprinderilor de comportament corect şi inhibarea

celor neadecvate etc.

Oligofrenia fenilpiruvică (fenilcetonuria)

Maladie descrisă de Foling în 1934 - face parte din categoria

dismetaboliilor determinate genetic, în speţă, din subcategoria

disproteidozelor, acest sindrom caracterizându-se prin lipsa din sânge a

acelei enzime, care,în situaţii obişnuite, asigura transformarea fenilalaninei

în tirocsină. Când acest proces nu are loc, fenilalanina se transformă în

acid fenilpiruvic, toxic pentru organism şi cu influenţe nocive grave asupra

sistemului nervos central. Faptul că prezenţa acestui acid poate fi

depistata, prin analize de laborator, foarte de timpuriu, are o importanţă

deosebită, deoarece dă posibilitatea instituirii unei diete speciale, lipsită de

elementul toxic, prin aceasta prevenindu-se apariţia fenomenelor de

retardare mintală accentuată.

«După o anumită vârstă - menţionează I.Druţu (1995) - dieta poate fi

întreruptă şi, cu toate că dismetabolia se menţine, aceasta nu mai afectează

sistemul nervos, în lipsa aplicării dietei necesare, aceşti copii prezintă o

deficienţă mintală gravă: 65% sunt deficienţi mintal profunzi, 31 % sunt

deficienţi mintal sever sau moderaţi şi numai 4 % sunt deficienţi mintal

uşor).

Deşi în primele luni după naştere copilul pare normal, curând vor

apărea primele semne ale bolii - iritabilitate crescută şi crize convulsive.

Sunt observate, treptat, şi anumite caracteristici morfologice: ochi albaştri,

piele fină, părul blond etc. Autorul citat menţionează, de asemenea,

întârzierea achiziţiilor psihomotrice şi prezenţa stereotipiilor în plan motor,

rigiditatea musculară, reflexe osteotendinoase vii, manifestări convulsive,

trasee EEG de tip encefalopat etc.

În cazul acestui sindrom - ca, de altfel, şi în cazul altor dismetabolii -

importanţa hotărâtoare aparţine măsurilor de depistare cât mai timpurie -

prin analize medicale adecvate - a procesului maladiv şi instituirea unui

regim alimentar sever, deci a unei diete apte să elimine intoxicarea

organismului cu substanţe nocive, şi astfel să prevină afectarea sistemului

nervos central şi instalarea unei deficienţe mintale accentuate.

Afirmaţia de mai sus este valabilă şi în cazul galactosemiei, maladie

care face parte tot din categoria dismetaboliilor, în speţă fiind determinată

de perturbarea metabolismului carbonului. Absenţa unei anumite enzime

din sânge provocă incapacitatea organismului noului născut de a

transforma corespunzător galactoza din laptele cu care este hrănit copilul.

Un tratament adecvat al acestuia din primele zile de viaţă, în condiţiile

eliminării totale a laptelui din regimul alimentar, este capabil sa prevină

sau să diminueze o serie de afecţiuni grave, cum sunt: insuficienţe ale

dezvoltării somatice, tulburări hepato-digestive, tulburări neurologice şi

instalarea deficienţei mintale.

Categoria disendocriniilor

Adică a sindroamelor datorate unor tulburări ale funcţionării glandelor

cu secreţie internă -amintim doar hipotiroidismul, în cele două variante ale

sale: cretinismul endemic şi cretinismul sporadic, datorate dereglării

funcţiei normale a glandei tiroide.

În cazul cretinismului endemic, care apare, îndeosebi, în anumite zone

geografice, lipsite de iod, dezvoltarea organismului este afectată încă din

perioada prenatală, ca urmare a insuficienţei iodului şi dereglării

procesului de sinteză a hormonilor tiroidieni. în cazul cretinismului

sporadic, glanda tiroidă, fie că rămâne nedezvoltată, fie degenerează,

insuficienţa endocrină consecutivă acestei stări afectând puternic

dezvoltarea, inclusiv dezvoltarea intelectuală.

Pe aceşti indivizi îi caracterizează: o statură mică, un craniu relativ mare,

pielea uscată şi gălbuie, păr aspru, abdomen diform şi cu hernii. Psihic, ei

sunt apatici, au mişcări şi mimică sărace, o reactivitate redusă şi

insuficienţă intelectuală accentuată. Diagosticul foarte timpuriu şi

administrarea unor preparate tiroidiene, însoţite de vitamina B, duc la

ameliorări psihice, dar mai ales somatice.

Sindroamele deficienţei mintale cu etiologie genetică

Pot fi grupate şi după alte criterii, decât cele la care s-a făcut apel în

clasificarea de mai sus.

Reproducem, ca exemplu, schema utilizată în acest sens de reprezentanţi ai

şcolii psihopedagogice clujene: M. Roşca (1967), I. Druţu (1995) ş.a.:

Deficienţa mintală, însoţită de anomalii cromozomiale:

- autosomale - sindromul Down,

- a cromozomilor sexuali - sindromul Turner, Klinefelter şi her-

mafrodismul.

Deficienţa mintală însoţită de tulburări metabolice (eredopatii metabolice):

- oligofrenia fenilpiruvică (sau fenilcetonuria - lipsa enzimei care

transformă fenilalanina în tiroxină);

- sindromul Harinup:

- degenerescenta hepatolenticulară (tulburarea metabolismului cuprului);

- galactosemia (galactozuria - lipsa unei enzime, care asigură

metabolismul galactozei);

- fructozuria;

- idioţiile amaurotice - forma Tay Sacn şi forma Spielmayer-Vogt

(tulburarea metabolismului lipidelor);

- maladia Niemann Pick (acumulare de lipide);

- boala Gauch (cerebrozidoza sau lipidoza cu cerebrozide);

- maladia Hurler (cantităţi crescute de mucopolizaharide acide).

Formele disostozice ale deficienţei mintale (sunt incluse formele

deficienţei mintale, însoţite de anomalii evidente ale sistemului osos):

- arahnodactilia (degetele lungi şi subţiri, craniul îngust, cutia toracică

adâncă etc.);

- gargoilismul (statura subnormalâ, gâtul şi membrele scurte, craniul lărgit

etc);

- microcefalia (exogenă sau endogenă);

- hipertelorismul (craniu brahicefalic, ochi depărtaţi, anomalii ale boitei

palatine);

- sindromul Aperi sau acroencefalosindactilia (craniu-turn, nas de

papagal, bolta-ogivală, polidactilia etc.);

- hidrocefalia (diferite forme, cu mărirea perimetrului cranian etc.).

Formele xerodermice ale deficienţei mintale (displazii, neuroecto-dermice

congenitale):

- sindromul Rud (piele uscată, galben-cenuşie, cu plăcuţe, părul creşte greu

etc.);

- sindromul Sturge-Weber (pete roşiatice sau violacee pe piele);

- scleroza tuberoasă Bourneville (adenoame sebacee în zona nasului, de

culoare gălbuie-roşiatică sau neagră).

Formele endocrine ale deficienţei mintale (datorate tulburării activi¬tăţii

glandelor cu secreţie internă):

- hipotiroidismul, cu cele două forme de manifestare ale sale:

- cretinismul endemic (datorat lipsei de iod);

- cretinismul sporadic (datorat nedezvoltării sau degenerării tiroidei)

Deficienţa mintală asociată unor tulburări neurologice:

- sindromul Marinescu Stogren (mişcări involuntare, tremor intenţional,

nistagmus, tulburări de echilibru, hipotonie muscu¬lară etc.);

- oligofreniile cu nedezvoltarea unor regiuni din encefal (şi tulburări de

conduită);

- paralizia cerebrală (dezechilibru în dezvoltarea funcţiilor psi¬hice).

Prezentând şi această enumerare schematică a sindroamelor, însoţită de

deficienţă mintală, am ţinut să ilustrăm, o dată în plus, faptul că ele sunt

deosebit de numeroase, în realitate numărul lor depăşind cu mult cifra de

100. De asemenea, trebuie menţionat, că, în marea lor majoritate,

sindroamele enumerate reprezintă cazuri de deficienţă mintală accentuată

(severă şi chiar profundă), inclusiv tulburări neurologice şi psihice

complexe. Aşa însă - cum, de altfel, am mai spus - numărul indivizilor

care se nasc cu aceste sindroame este relativ mic.

Datorită dificultăţilor însemnate, pe care le întâmpină în procesul

adaptării - inclusiv în instruirea elementară - doar o mică parte dintre ei

beneficiază, în prezent, de şcolarizare. Condiţia fundamentală a unei

eventuale reuşite în terapia complexă o reprezintă abordarea cât mai de

timpuriu posibil, în programe adaptate, personalizate, în care tratamentele

medicale corespunzătoare - transfuzii, dietă severă, administrare de

substanţe hormonale etc. - trebuie să se îmbine cu măsuri de organizare a

mediului familial şi educativ terapeutic.

SUBIECTUL II - Factorii dezvoltării psihice

Ereditatea

Printre cauzele prenatale ale deficienţei mintale, M. Roşca menţionează,

în primul rând, ereditatea. Acest punct de vedere este justificat, dacă ne referim

strict la cronologia acţiunii factorilor cauzali. După acest criteriu, ereditatea

este factorul etiologic premergător tuturor celorlalte cauze posibile. Se ştie însă

că manifestarea consecinţelor factorului ereditar poate avea loc şi ulterior, în

etapele mai târzii ale ontogenezei, iar formele respective de manifestare pot

reprezenta tablouri distincte ale deficienţei mintale.

De altfel, chiar autoarea citată subliniază că «prin ereditate nu se

transmite întârzierea mintală ca atare, ci anumite particularităţi anatomo-fizio-

logice, care vor influenţa relaţiile copilului cu mediul» ,această influenţare

petrecându-se, desigur, pe tot parcursul dezvoltării ontogenetice şi nu doar în

perioada prenatală.

Trebuie subliniată interrelaţia strânsă dintre factorii ereditari şi cei

ambientali, în etiologia şi evoluţia deficienţei mintale.

Ereditatea este însuşirea fundamentală a materiei vii de a transmite, de la

o generaţie la alta, mesajele de specificitate (ale speciei, ale grupului, ale

individului) sub forma codului genetic.

Luminiţa Iacob - autoarea acestei definiţii -adaugă şi o altă idee, interesantă

mai ales pentru domeniul psihopedagogie speciale: «In stadiul actual al

cunoaşterii şi stăpânirii mecanismelor eredităţii se poate afirma că rolul său în

dezvoltare, mai ales în dezvoltarea psihică, este de premisă naturală. Această

premisă, cu acţiune probabilistă, poate oferi individului o şansă (ereditatea

normală) sau o neşansă (ereditatea tarată). Prima poate fi ulterior valorificată

sau nu, iar cea de-a doua, în funcţie de gravitate, poate fi compensată în

diverse grade sau nu" .

De asemenea, trebuie avut în vedere şi faptul că unul şi acelaşi factor

nociv - de exemplu, un traumatism cerebral - poate acţiona asupra

organismului, inclusiv asupra sistemului nervos central al copilului, devenind,

astfel, o cauză posibilă a instalării deficienţei mintale -dar şi a altor deficienţe

şi/sau incapacităţi - în oricare din etapele amintite, atât prenatal, cât şi perinatal

sau postnatal. Consecinţele acţionării aceluiaşi factor nociv asupra dezvoltării

psihice a copilului vor putea fi, însă, foarte diferite în raport de momentul în

care acţionează asupra organismului acestuia, precum şi de interacţiunea cu alţi

factori nocivi, dar şi cu mecanismele recuperatorii de care dispune

orga¬nismul în cauză.

Se evidenţiază, de pildă, faptul că factorii care acţionează în primele 3

luni ale sarcinii - deci în prima treime a prenatalităţii - duc la consecinţe dintre

cele mai grave, întrucât, în această perioadă, apar şi se diferenţiază organele

separate ale fătului, iar ţesuturile, inclusiv cele din care se formează sistemul

nervos, au o vulnerabilitate crescută (Radu Gh, 1999).

De asemenea, în cadrul unor investigaţii asupra cazurilor de îmbolnăvire

a viitoarelor mame, în timpul sarcinii, cu rubeolă - maladie provocată de o

infecţie virotică - s-a constatat apariţia ulterioară a unor cazuri de retardare

mintală, mai mult sau mai puţin accentuată, într-un procent de 47%, la copiii ai

căror mame au suportat îmbolnăvirea în prima lună a sarcinii, de 20%, în luna

a doua şi de numai 7%, în luna a treia (dupăVerza E., 1996).

Se menţionează, de asemenea, asocierea retardului mintal, în unele

dintre aceste cazuri, cu instabilitatea psihomotorie, cu reacţii impulsive,

tulburări senzoriale (auditive), cardiace şi ale creşterii, întrucât rubeola

distruge rezervele de vitamina A din organismul afectat, se recomandă -

desigur, de către medicul care asistă gravida bolnavă de rubeola -

administrarea unui tratament care include şi vitamina A.

Alte forme de infecţie virotică a gravidelor, infecţii care pot acţiona

nociv asupra fătului şi pot determina apariţia (după naştere) a unor cazuri de

deficienţă mintală, dar şi a altor deficienţe, sunt gripa infecţioasă, hepatita

virotică, pojarul, oreionul ş.a.

O grupă de factori care acţionează prenatal o reprezintă şi infecţiile de

natură bacteriană. Dintre acestea sunt amintite :

- tuberculoza congenitală, care, dacă acţionează din primele luni ale

sarcinii, poate determina, fie un avort spontan, fie afectarea dezvoltării psihice

ulterioare, inclusiv afectarea dezvoltării mintale a copilului;

- sifilisul congenital, în care există situaţii de dezvoltare aparent

normală, în primii ani de viaţă, pentru ca ulterior să se producă de-teriorări

evidente ale capacităţii mintale şi ale conduitei adaptative.

Uneori, se produc şi anomalii somatice: dentiţie deformată, nas în şa,

keratite etc.

Infecţiile cu protozoare au ca reprezentant principal toxoplasmoza

congenitală, provocată de un protozor (toxoplasma) preluat de la animale. Deşi

pentru mama însărcinată, această maladie nu prezintă pericole deosebite,

desfăşurarea ei putând fi confundată cu o stare gripală obişnuită (dureri de cap,

temperatură), afectarea fătului cu toxoplasma are consecinţe grave, cu atât mai

accentuate, cu cât infecţia s-a produs mai de timpuriu, deficienţa mintală a

copilului asociindu-se, ulterior, cu diverse afecţiuni somatice, cu microcefalie

sau cu hidrocefalie, alterări ale ţesutului nervos, cu modificări pato-logice

oculare etc.

Este evident că în cazul acestei maladii, care poate fi luată de copil şi

după naştere, prin contact direct cu agentul purtător al infecţiei - şi atunci se

desfăşoară ca o encefalită - măsura cea mai eficientă o reprezintă prevenirea

îmbolnăvirii.

Alte cauze posibile ale deficienţei mintale, care acţionează, uneori,

asupra fătului în perioada intrauterină, sunt:

- incompatibilitatea factorului Rh, care se produce atunci când o mamă

cu Rh negativ - deci a cărei sânge nu conţine Rh - este purtătoare a unui făt cu

Rh pozitiv (moştenit de la tată), în asemenea situaţii, organismul mamei

produce «anticorpi», care pot afecta şi sistemul nervos al viitorului copil;

- vârsta înaintată a părinţilor este invocată, de asemenea, ca factor

prenatal al deficienţei mintale; de fapt, aşa cum am mai spus, este vorba,

probabil, de o pierdere prin epuizare a capacităţii de procreaţie a organismului

părinţilor;

- iradierea mamei (cu raze X, de exemplu) în primele 5 luni de sarcină.

Ca şi orice altă proprietate a organismului, ereditatea este determinată

structural şi are o bază materială. Unitatea materială elementară a eredităţii o

reprezintă gena. Genele sunt situate în cromozomi, aceştia fiind nişte structuri

alungite, vizibile la microscop, situate în nucleul celular. Cea mai importantă

componentă, specifică, a cromozomilor o constituie acidul dezoxiribonucleic

(ADN). Porţiuni ale acestui acid, caracterizate printr-o anume succesiune a

substratului azotic şi printr-o structură complexă, reprezintă genele.

Ca purtătoare ale «codului genetic», genele au o serie de proprietăţi, parţial

amintite mai sus:

- transmisibilitatea de la o generaţie la alta;

- modificabilitatea, într-un proces de schimbare a structurii chimice, numit

«mutaţie»; ea poate afecta o singură genă, dar şi un lanţ întreg de cromozomi,

purtători a numeroase gene, în acest caz având loc o aberaţie cromozomială;

- capacitatea de funcţionare specifică, adică de control asupra biosintezei

fermenţilor specifici.

Genele se transmit urmaşilor prin celulele sexuale, având loc un proces complex

de sinteză a cromozomilor X şi Y, conform unor legi descoperite de G.J.

Mendelh

- legea caracterului uniform al hibrizilor sau legea predominării caracteristicilor

unuia din părinţi - la prima generaţie;

- legea disocierii, într-un raport de 3 la 1, în a doua generaţie;

- legea disocierii neregulate şi combinării întâmplătoare, când părinţii se

deosebesc între ei prin mai mult de două particularităţi de bază.

Întrucât se transmit ereditar doar genele, iar trăsăturile individuale se formează

sub controlul lor în ontogeneză (sub influenţa mediului), este important să facem

distincţie între genotip (totalitatea genelor organismului în cauză) şi fenotip,

acesta constând în totalitatea trăsăturilor exterioare ale organismului, formate în

ontogeneză. Pe parcursul vieţii unui individ, genotipul său înnăscut nu poate fi

modificat.

Dezvoltarea fenotipului, însă, poate fi influenţată pozitiv, prin organizarea

corespunzătoare a condiţiilor de mediu şi printr-o educaţie adecvată.

Mediul

,, Mediul, ca factor al dezvoltării umane, este constituit din totalitatea

elementelor cu care individul interacţionează, direct sau indirect, pe parcursul

dezvoltării sale” (Druţu l.,1995).

Caracterului complex al mediului influenţează puternic procesul dezvoltării

psihice al oricărui copil, în cazul copiilor cu diferite afecţiuni - inclusiv al celor

cu afectarea dezvoltării mintale - interacţiunea spontană dintre mediu şi

particularităţile organismului afectat determină acele dereglări ale procesului de

structurare a personalităţii.

După Luminiţa Iacob (1988):,,deşi apare ca principal furnizor al materialului ce

stimulează potenţialul ereditar, acţiunea mediului, pe ansamblu aleatoare, poate

fi în egală măsură o şansă a dezvoltării (un mediu favorabil), dar şi o frână sau

chiar un blocaj al dezvoltării (un mediu substimulativ, ostil, insecurizant sau

alienant)”.

O asemenea situaţie, când mediul reprezintă o frână sau determină un blocaj în

calea dezvoltării, când un eventual potenţial ereditar pozitiv nu este valorificat la

nivelul său real, copilul rămânând mult în urma parametrilor obişnuiţi ai

dezvoltării pentru vârsta dată, o întâlnim, frecvent, în cazul copiilor cu

pseudodeficienţă mintală, în astfel de situaţii, datorită limitelor pe care le

impune un mediu familial şi/sau instituţional viciat - generator de stres şi frustări

afective permanente - copiii respectivi nu-şi valorifică suficient un posibil

genotip favorabil, dezvoltarea lor fiind distorsionată şi evoluând într-o direcţie,

mai mult sau mai puţin apropiată cu cea pe care o determină o ereditate tarată

şi/sau o afectare patologică a sistemului nervos central.

Este foarte important de ştiut că o intervenţie timpurie, în sensul normalizării

condiţiilor de mediu, în primul rând ale mediului socio-familial, poate determina

revenirea spre o stare obişnuită şi spre o adaptare eficientă a copiilor cu abateri

iniţiale de la traseul normal al acestui proces.

Educația

Întrucât influenţele eredităţii şi ale mediului asupra procesului dezvoltării

personalităţiiumane sunt aleatorii, probabilistice, societatea a elaborat un

mecanism de creştere a controluluiasupra dezvoltării ontogenetice, denumit

generic educaţie.

Din perspectivă pragmatică, educaţia presupune identificarea predispoziţiilor

native, a potenţialităţilor genetice ale individului şiorganizarea şi dirijarea

influenţelor modelatoare ale mediului socio-uman asupra sa. Ea are rol

demediator, de interfaţă între individ şi mediul său înconjurător, precum şi rol

de factor dearmonizare a interacţiunii dintre ereditate şi mediu.Educaţia este o

formă deliberată, organizată, sistematică şi continuă de formare

şimodelare a personalităţii umane, conferindu-i omului o a doua "natură" – cea

axiologică, strânslegată de dimensiunea socială şi culturală a matricii sale

existenţiale.

Prin intermediul "naturii"axiologice, individul îşi extinde existenţa dincolo de

limitele biologice, devenind personalitate.Personalitatea este individualitatea

recunoscută şi confirmată de comunitatea socială în interiorulcăreia trăieşte

pentru a-i îmbogăţi şi multiplica .

Educaţia nu poate fi izolată de condiţiile de mediu, ea reprezentând elementul

activ, care dinamizează, organizează şi orientează acţiunea mediului asupra

individului.

Citându-l pe E. Faure (1974), L. Iacob (1997) subliniază că educaţia trebuie

definită ca «activitate specializată, specific umană, care mijloceşte şi diversifică

raportul dintre om şi mediul său, favorizând dezvoltarea omului prin intermediul

societăţii şi a societăţii prin intermediul omului»

În continuare, se arată că educaţia face medierea între ereditate, adică «ceea ce

s-ar putea, sub aspectul conţinutului, momentului, nivelului, intensităţii, duratei,

formei, mijlocului etc.», şi mediu, adică «ceea ce se oferă».

Deficienţii mintal se caracterizează, atât prin îngustimea proximei dezvoltări,

cât şi printr-o zonă largă a posibilului regres, ceea ce face ca obiectivele

educaţiei formative, la această categorie de copii, să se împletească strâns cu

obiectivele unei profilaxii şi terapii complexe.

De aici rezultă că, în activitatea cu şcolarii handicapaţi mintal, dezideratul

orientării terapeutic-compensatorii a întregului proces educativ dobândeşte

valoarea unui principiu specific.

Specificul relației și interacțiunii între ereditate – mediu – educație la

persoanele cu handicap de intelect

Referindu-ne la raportul şi interacţiunea dintre factorii care influenţează

hotărâtor procesul dezvoltării personalităţii umane, Radu Gheorghe arată, într-o

lucrare - preluând, desigur, unele idei susţinute în literatura de specialitate -,, că

factorul biologic este determinat genetic, ereditar, dar creşterea biomorfologică

în ontogeneză depinde, totuşi, şi de condiţiile de mediu”. Factorul

psihofuncţional şi, deci, procesul de maturizare psihică este influenţat, într-o

mult mai mare măsură, de mediul în care se dezvoltă individul, aspectele psihice

bâzâie (temperamentele, de exemplu) având, totuşi, şi o componentă moştenită,

în schimb, socializarea este acel aspect al dezvoltării, care se realizează sub

influenţa hotărâtoare a mediului sociocultural.

Din interacţiunea obişnuită, normală, a factorilor cauzali, rezultă dezvoltarea

obişnuită, normală a marii majorităţi a indivizilor, în condiţii aparte însă, adică

în condiţii defavorabile, între factorii genetici şi influenţele de mediu (inclusiv

influenţele educative) are loc o interacţiune neobişnuită, anormală, care poate da

naştere unei deficienţe, deteminând:

tabloul etiologic sau constelaţia cauzală a deficienţei respec¬tive şi

o anume simptomatologie, proprie fiecărui tip de deficienţă;

evoluţia fiecărui individ cu deficienţe, adică perspectivele şi

limitele dezvoltării sale, direcţia, ritmul şi intensitatea acestei

dezvoltări.

Orice trăsătură psihică este o unitate a interacţiunii dintre factorul genetic şi

cel de mediu.Factorul genetic se află într-o stare potenţială, dar sub

influenţa factorului de mediu setransformă într-o stare manifestă, devenind

fenomen psihic, care va depinde atât de direcţiaimprimată de factorul ereditar,

cât şi de forţa declanşatoare a factorului de mediu.Rolul educaţiei este acela de a

stimula potenţialul ereditar, de a acţiona asupra tuturor componentelor ce vor

alcătui personalitatea, de a interveni în ameliorarea condiţiilor de mediu, în

anihilarea unor influenţe negative exercitate din partea unui mediu

nefavorabil şi în crearea unui climat educaţional favorabil, cu multiple

influenţe educative benefice asupra personalităţii.

Fiecare dintre cei trei factori are rolul său specific, dezvoltarea nefiind posibilă

fără acţiunea unuia sau altuia; ereditatea este premisa, "temelia",

"fundamentul" edificiului, mediul este cadrul, iar educaţia este liantul, care

corelează acţiunile celorlalţi doi factori, deţinând rolul conducător în dezvoltarea

psihică a deficientului mintal.

BIBLIOGRAFIE

1. Druţu l. (1995), „Psihopedagogia deficienţilor mintal (lecţii)”, Univ.

Babeş-Bolyai, Cluj-Napoca.

2. Golu P. (1985), „Învăţare şi dezvoltare”, Ed. Ştiinţifică şi Enciclopedică,

Bucureşti.

3. Muşu l. (1991), „Problematica curriculumului pentru învăţământul

special”, în: Revista de Educaţie Specială, nr.1, Bucureşti.

4. Muşu l., Taflan A. (coord., 1997), „Terapia educaţională integrată”, Ed.

«Pro-Humanitate», Bucureşti.

5. Popescu-Neveanu P. şi colab. (1987), „Psihologie şcolară”, Universitatea

din Bucureşti

6. Radu Gh. (1999), „Psihopedagogia dezvoltării şcolarilor cu handicap”,

E.D.P.-R.A., Bucureşti.

7. Radu Gh. ( 2000), „Introducere în psihopedagogia şcolarilor cu

handicap”, Ed. «Pro-Humanitate», Bucureşti

8. Roşca M. (1967), „Psihologia deficienţilor mintal”, E.D.P., Bucureşti.

9. Verza, E., -Psihopedagogie specială, , Editura Didactică și Pedagogică,

București, 1996

resursĂ educaŢionalĂ deschisĂ · factorii cauzali fundamentali se situează, însă, în acele...

Documents