retetele mireniei pentru iarna

of 32/32
Reţetele pentru casă, cămară şi pivniţă din caietele Mireniei Cu toate că nu am cunoscut-o niciodată pe Mirenia, soţia lui nea Costică Lilă, din Valea Botii, că s-a prăpădit de tânără, răsfoind caietele ei cu reţete m-a impresionat plăcut, impunându-mi un respect deosebit prin migala ei de a aduna aceste reţete, pentru modul cum abordează fiecare reţetă, dar şi pentru dorinţa ei de a-şi diversifica inventarul cămării. Nea Costică, viticultor şi crescător de animale mari, din tată-n fiu, îşi aminteşte cu drag de acele vremuri când poliţele din cămară-i erau pline cu borcane de tot felul de conserve, dulceţuri, siropuri şi altele, rod al muncii, priceperii şi preocupării regretatei Mirenia. Am să trec laolaltă, după felurile de preparate, o parte din aceste reţete, aşa cum le-am găsit în caietele ei, astfel încât cititorului să îi vină uşor de căutat şi lecturat, dar şi de apreciat, mai ales că sunt tare folositoare unei gospodării bine chivernisite, în aceste vremuri când uităm să mâncăm tradiţional, natural şi sănătos. Pentru început reţete de conserve (1) Zacuscă de gogoşari Se folosesc 20-30 gogoşari, 20-30 de ardei graşi, 2-3 cepe mari, sesizaţi proporţiile, 1/2 litru de ulei, 1 litru suc roşii, sare, piper, foi de dafin. Coaceţi gogoşarii şi ardeii pe foc iute de lemne sau pe flacăra aragazului acoperită cu o tablă. În această ultimă situaţie este bine să protejaţi capacul aragazului cu folie, altfel se arde şi se înnegreşte. Curăţaţi-i de coajă şi seminţe şi tăiaţi-i în pătrăţele mici. Între timp, căliţi în ulei ceapa tocată mărunt, stingeţi cu sucul de roşii şi când dă în clocot puneţi ardeii şi gogoşarii. Potriviţi de sare şi de piper şi lăsaţi vasul să fiarbă în cuptor timp de 30 minute la foc mic. Din când în când amestecaţi cu o spatulă de lemn sau scuturaţi cratiţa pentru ca zacusca să nu se prindă de vas. Când a scăzut şi uleiul s-a ridicat deasupra, preparatul este gata. Omogenizaţi bine zacusca şi puneţi-o în borcane mici, pe care le lăsaţi încă 50 de minute în tava cuptorului, fără să puneţi capacele. Când au prins o uşoară crustă deasupra, puneţi capacele sau legaţi borcanele cu celofan şi lăsaţi-le să se răcească

Post on 14-Dec-2015

80 views

Category:

Documents

24 download

Embed Size (px)

DESCRIPTION

retete

TRANSCRIPT

Reetele pentru cas, cmar i pivni din caietele Mireniei

Cu toate c nu am cunoscut-o niciodat pe Mirenia, soia lui nea Costic Lil, din Valea Botii, c s-a prpdit de tnr, rsfoind caietele ei cu reete m-a impresionat plcut, impunndu-mi un respect deosebit prin migala ei de a aduna aceste reete, pentru modul cum abordeaz fiecare reet, dar i pentru dorina ei de a-i diversifica inventarul cmrii. Nea Costic, viticultor i cresctor de animale mari, din tat-n fiu, i amintete cu drag de acele vremuri cnd poliele din cmar-i erau pline cu borcane de tot felul de conserve, dulceuri, siropuri i altele, rod al muncii, priceperii i preocuprii regretatei Mirenia.Am s trec laolalt, dup felurile de preparate, o parte din aceste reete, aa cum le-am gsit n caietele ei, astfel nct cititorului s i vin uor de cutat i lecturat, dar i de apreciat, mai ales c sunt tare folositoare unei gospodrii bine chivernisite, n aceste vremuri cnd uitm s mncm tradiional, natural i sntos.Pentru nceput reete de conserve (1)

Zacusc de gogoariSe folosesc 20-30 gogoari, 20-30 de ardei grai, 2-3 cepe mari, sesizai proporiile, 1/2 litru de ulei, 1 litru suc roii, sare, piper, foi de dafin. Coacei gogoarii i ardeii pe foc iute de lemne sau pe flacra aragazului acoperit cu o tabl. n aceast ultim situaie este bine s protejai capacul aragazului cu folie, altfel se arde i se nnegrete. Curai-i de coaj i semine i tiai-i n ptrele mici. ntre timp, clii n ulei ceapa tocat mrunt, stingei cu sucul de roii i cnd d n clocot punei ardeii i gogoarii. Potrivii de sare i de piper i lsai vasul s fiarb n cuptor timp de 30 minute la foc mic. Din cnd n cnd amestecai cu o spatul de lemn sau scuturai cratia pentru ca zacusca s nu se prind de vas. Cnd a sczut i uleiul s-a ridicat deasupra, preparatul este gata. Omogenizai bine zacusca i punei-o n borcane mici, pe care le lsai nc 50 de minute n tava cuptorului, fr s punei capacele. Cnd au prins o uoar crust deasupra, punei capacele sau legai borcanele cu celofan i lsai-le s se rceasc pn a doua zi.Zacusc de gogoari 2100 de gogoari se dau, dup ce au fost bine splai i curai de semine, prin maina de tocat. Din 5 kg. de roii se face un bulion mai legat, n care se pune 1/2 l de ulei, 1 pahar cu oet de mas, un pahar cu mutar, sare dup gust, piper, foi de dafin. Zacusca fierbe la fel ca i cea de mai sus pn scade i iese deasupra uleiul i se pune n borcane mici, urmnd procedura menionat. De fapt cam toate zacutile, (cred c-i bine pluralul), pentru partea final se respect aceleai operaii, asupra crora nu mai insist.Zacusc de vinete cu gogoariAlegei 3 kg. de vinete, 3-4 kg. de gogoari, 1 kg. de ceap, 3 kg. de roii i pregtii-le astfel: coacei gogoarii i vinetele i curai-le. Tocai ceap i clii-o ntr-un vas acoperit cu 150 ml. de ulei, pn cnd aceasta devine sticloas i se topete, fr s se ard. Trecei roiile prin maina special de separat semine i coji sau printr-o sit i lsai sucul s fiarb 30 minute la foc domol. n vasul cu ceap clit adugai sucul de roii, vinetele i gogoarii tocai, 2-3 foi de dafin i 1/2 linguri de piper mcinat. Lsai zacusca s fiarb domol la foc mic sau n cuptor, punei-o fierbinte n borcane mici i legai-le cu celofan sau punei capace. Pentru sterilizare ori le lsai s se rceasc sub pturi, ori le punei in cuptorul bine ncins.Zacusc de vinete cu gogoari 2Reeta de mai sus se poate face i n alt mod. Sunt necesare 10 vinete, 30 gogoari, 1 kg. de ceap, 2 kg. de roii, 1/2 l de ulei, sare, piper i 1/2 kg. de ciuperci mici, albe. Coacei vinetele i gogoarii, curai-i de coaj i tocai-i cu un satr din lemn. Tocai mrunt ceapa i clii-o pn se topete. Combinai-o cu legumele coapte, adugai bulionul obinut din roii, iar dup ce a sczut bine punei ciupercile clite. Potrivii de sare i piper i punei zacusca n borcane mici i dai-le la cuptor pn face crust. Acoperii-le cu celofan dublu i a doua zi punei borcanele 20 de minute pe baie de aburi i apoi lsai-le s se rceasc in baie sau le punei pe o mas i acoperii-le cu pturi.Zacusc de fasole albSe pun la fiert 2 kg. de fasole alb cu bobul mai mare, apoi se scurge si se trece prin maina de tocat. Separat, se coc i se cur de pieli 3 kg. de ardei gogoari roii, apoi se toac mrunt. ntr-un litru de ulei se clesc 2 kg. de ceap de arpagic tocat n cubulee potrivite. Toate aceste ingrediente se amestec ntr-un vas ncptor i se pun la fiert cu 500 g past de tomate. Se condimenteaz cu foi de dafin, piper i ienibahar. Se pune n borcane mici i se sterilizeaz la cuptor cu foc potrivit de dou ori a cte 40 de minute pe parcursul a 24 de ore. Se rcesc nvelite n ptur.Zacusc de fasole boabeNu este o diferen prea mare de gust fa de reeta anterioar, numai c este mai rapid de preparat. 20 ardei, 20 gogoari, 2 kg. ceap, 1,5 kg. past de tomate, 1,5-2 kg. fasole boabe alb, 3/4 l ulei, sare, piper, foi de dafin. Ardeii, ceapa, gogoarii se dau prin maina de tocat, se clesc n ulei ncins. Fasolea, fiart, i dat prin main se amestec mpreun cu celelalte ingrediente i se pune pasta de tomate dup gust ntr-un vas care s intre uor in cuptor, unde se fierbe la foc potrivit pn cnd iese uleiul deasupra. Se pune fierbinte n borcane i se fierbe n baie de aburi ca orice zacusc.Zacusc de ardei cu vineteLa 3 kg. de vinete i 3 kg. de gogoari, se folosesc 1 kg. de ceap, 700 ml. de ulei, foi de dafin, 2 linguri de miere, sare, 1 l suc de roii, o linguri de piper boabe. Coacei obinuit vinetele i gogoarii i curai-i cu grij fr a folosi ap. Separat, clii ceapa tocat n ulei, n vasul acoperit, la foc mic. Cu un satr de lemn tocai apoi vinetele i gogoarii, punei totul peste ceapa clit, adugai sucul de roii i condimentele, lsnd vasul pe foc mic n cuptor. Cnd zacusca a sczut bine, punei-o fierbinte n borcane, pe care le putei lsa n cuptor, cu focul mic, nc 25 de minute, fr capacele puse ca s fac crust. Legai cu celofan sau nchidei cu capace metalice i punei zacusca la pstrare la rece.Zacusc asortatAceast zacusc se face numai prin prjire. Luai 15 vinete mijlocii, 2 kg. de ceap, 30 de gogoari, 60 de ardei kapia, pe care le tiai n cubulee i le clii n 500 ml. de ulei. Din 3 kilograme de roii pregtii un bulion bine sczut, dup ce ai ndeprtat seminele prin separator. Amestecai totul ntr-un vas mare, smluit i punei zacusca la fiert, pe foc domol, mpreun cu 5 linguri de miere i 200 ml. de ulei, amestecnd-o mereu cu o lingur de lemn s nu lipeasc. Cnd uleiul s-a ridicat deasupra potrivii de sare, piper i punei zacusca fierbinte i bine sczut n borcane calde, legate cu celofan sau capsate, pe care le lsai s se rceasc ncet sub o ptur, pn a doua zi.Zacusc moldoveneasc de ardeiSe folosesc 25 de gogoari, 25 de ardei grai, 1 kg. de ceap, 10 vinete mari, 1 kg. de morcovi, 2 kg. de roii, 1 litru de ulei. Coacei gogoarii, ardeii i vinetele, apoi curai-le fr s v udai minile cu ap. Tocai ceapa mrunt i clii-o ncet la foc mic, n toat cantitatea de ulei pn cnd constatai c aceasta devine translucid. Tocai separat gogoarii, ardeii i vinetele. Dai morcovii prin rztoarea mic, punei-i 10 minute s se nbue n uleiul fierbinte i lsai vasul acoperit. Adunai totul ntr-un vas mai mare, de preferina o crati emailat, punei bulionul obinut din roii i dai zacusca la cuptor s fiarb mocnit. Cnd a sczut bine potrivii de sare, punei 3-4 foi de dafin, o linguri cu boabe de piper i turnai zacusca fierbinte n borcane mici. Legai-le cu celofan sau punei capace i punei-le n cuptorul cald, fr foc, pn a doua zi.Zacusc de ardei cu mslineTiai 1,5 kg. de ceap, clii-o n 400 ml. de ulei. Cnd aceasta devine uor sticloas, adugai 2 kg. de ardei grai i 2 kg. de gogoari, pe care n prealabil i-ai copt, curat i tocat mrunt. Lsai totul s clocoteasc bine, adugnd 2 l de suc de roii mai legat. Potrivii, dup gust, de pipe i sare, adugai 250 g de msline, fr smburi, tocate mrunt i lsai zacusca s fiarb ncet n cuptor. Cnd uleiul s-a ridicat deasupra i legumele sunt bine fierte, nct devin o past, nchidei focul. Zacusca se pune cald n borcane mici, fierbini, pe care le lsai n cuptorul cald s prind crust, dac e nevoie se reaprinde focul. Legai apoi cu celofan i punei zacusca s se rceasc sub ptur pn a doua zi dup care le punei la un loc rcoros.Zacusc picant cu vineteAlegei 10-20 de vinete frumoase, 10-20 de gogoari. Splai si zvntai cu un prosop bine zarzavaturile, dup care le punei la copt i le curai de pielie, dar fr s v udai mna n ap. Vinetele desfacei-le n uvie lungi si punei-le pe o planet uor nclinat s se scurg de lichidul amar. Separat, tocai mrunt 750-800 g de ceapa i clii-o n 500 ml. de ulei. Cnd ceapa a nceput s se aureasc punei 2 cpni de usturoi, curat si bine zdrobit, 5 ardei iui roii copi si curai de semine i pieli, cteva roii mari, crnoase, care au fost n prealabil oprite i curate de pielite. Lsai s fiarb mpreun 10-15 minute, dup care adugai gogoarii i vinetele. Punei sare i piper dup gust, amestecai i lsai s fiarb n continuare 30 de minute n cuptorul cu foc mic. n cazul n care zacusca este prea sczut i putei pune n timpul fierberii cte puin ap cald. Turnai apoi zacusca n borcane mici, legai-le cu celofan i lsai-le s stea n cuptorul fierbinte, dar fr foc, 25 de minute. Zacusc combinatPentru realizarea acestui produs delicios se folosesc: 1 kg. de morcovi, 1 kg. de mere, 1 kg. de ceap, 1 kg. de vinete, 1 kg. de elin, 1 kg. de gogoari si 1 kg. de ardei gras. elina i morcovii se dau pe rztoarea mare i se pun la clit cu o ceac bun de ulei. Ceapa tocata petiori se clete cu aceeai cantitate de ulei mpreuna cu merele, care au fost curate foarte fin de coaj i de csua cu smburi i tiate n cuburi mici. n alt vas se clesc ardeii grai mpreun cu gogoarii, dup ce au fost bine splai i curai. Vinetele se coc obinuit ca pentru salat i se amestec ncet cu aceeai cantitate de ulei. Dup ce toate aceste ingrediente s-au rcit separat, se pun ntr-un lighean mare i se adaug un borcan de 800 g de pasta de roii, combinata cu un pahar de ap rece. Zacusca se fierbe la foc mic, adugndu-se o lingur plin cu sare, 2 linguri cu miere i nc o ceac de ulei. Cnd zacusca este fiart se pune n borcane mici, care se leag cu celofan dublu si se dau la sterilizat n cuptorul cu foc mic o or, operaia aceasta repetndu-se a doua zi timp de 40 de minute.Zacusc de elinZacusca cea mai bun se face din ingrediente ct mai proaspete. Aceast zacusc nu face excepie i sunt necesare 5 buci mari de elin, 3 kg. de ardei kapia, 4 kg. de gogoari, 1,5 kg. de ceap, 1,5 litri suc de roii, 1 litru de ulei, 1 pahar cu mutar, o cecu de miere sau de zahr, piper, sare, foi de dafin. Dai ceapa prin maina de tocat, apoi punei-o n 3/4 litri de ulei, s se cleasc ncet. Ardeii i gogoarii coacei-i, apoi tocai-i foarte bine sau trecei-i tot prin maina de tocat, mpreun cu elina tiat felii i fiart. Peste ceap adugai ardeii, gogoarii, elina i restul de ulei pn la un litru. n continuare punei sucul de roii i lsai s fiarb la foc mic dou ore. Adugai condimentele, potrivii de sare, mai lsai s dea cteva clocote i la urm punei mierea i mutarul. Turnai zacusca fierbinte n borcane nclzite, legai-le cu celofan i fierbei-le pe baie de aburi 30 de minute sau lsai-le n cuptorul ncins (fr foc) pn a doua zi. Zacusc de morcoviAre caliti curative i o recomand mai ales celor n vrst, dar i copiilor. Ca la toate zacutele se folosesc ingredientele nelipsite: 2 kg. de ceap, 3 kg. de roii, 2 l de ulei, sare, piper boabe, foi de dafin plus 3 kg. de morcovi, 100 de gogoari mai mici. Tocai ceapa i punei-o la clit n uleiul fierbinte, n vas acoperit. Cnd s-a aurit adugai morcovul curat i dat prin rztoare. n continuare punei gogoarii copi curai i tocai, sucul de roii si condimentele. Lsai zacusca s fiarb la foc mic, de preferin n cuptor, pn cnd scade bine. Punei-o fierbinte n borcane, lsai-le o ora n cuptorul cald i legai-le cu celofan.Zacusc specialPentru aceast reet se folosesc: 6 vinete mari, 6 cepe mari, 6 gogoari frumoi, 6 morcovi potrivii, 6 mere acrioare, 2 kg. de roii, 0,5 litru de ulei. Coacei vinetele, ardeii i gogoarii, curai-i de coaj i dai totul prin maina de tocat, fr mere i morcovi. Separat dai pe rztoarea mic merele i morcovii Din roiile date prin separator pregtii un bulion mai legat. Clii ceapa tocat mrunt, punei restul legumelor pregtite, adugai bulionul de roii i lsai zacusca s fiarb ncet n cuptor cu foc mic. Cnd a sczut bine potrivii-o de sare i punei-o n borcane, pe care le lsai n cuptorul cald la sterilizat 30 de minute. Legai-le cu celofan dublu i pstrai zacusca la rece. Zacusc de ardei kapia cu mutarSe pun la foc 500 ml. ulei mpreun cu 3 linguri de miere, 150 g mutar, sare dup gust, piper. Se fierbe pe foc pn devine o pasta semivscoas. Se coc 6 kg. de ardei kapia, se cur arsura i seminele fr ap, se las la scurs , se dau prin maina de tocat i se pun n prima compoziie. Se fierbe la cuptor pn devine o past consistent i omogen, dup care se pune n borcane i se sterilizeaz ca orice zacusc. Zacusc de ciuperci 1Cu un cuit inoxidabil se cur bine ciupercile de pmnt i pielia alb, fr a fi nevoie s mai fie splate cu ap, apoi se taie n buci mici i se pun la clit, calculnd o jumtate de ulei la dou kg.. de ciuperci. Operaia de clire se face ntr-un ceaun mare emailat, inut pe foc mic i amestecndu-se n continuu cu o lingur de lemn. Separat se toac pentru fiecare kg. de ciuperci 5-6 cepe mari, 1 kg. de gogoari roii, care au fost curai de vinioare i semine. Se adaug pentru arom 3-4 cpni de usturoi tocate foarte fin. Compoziia se fierbe n sucul pe care l las legumele aproximativ o or , continund amestecarea pentru a nu se prinde de vas. Se adaug ptrunjel i de elin tocate foarte mrunt, foi de dafin, sare, piper i cnd uleiul se ridic deasupra zacusca este gata s o punem imediat n borcane mici bine oprite, care se leag apoi cu celofan dublu sau se cpcesc. Se pun la sterilizat, iar cnd s-au rcit, borcanele cu zacusc se pun la rece n cmar sau pivni. Zacusc de ciuperci 2 Aceasta difer puin fa de reeta anterioara prin cantiti, ns savoarea este tot cam aa de delicat. Se folosesc la 1 kg. de ciuperci, 2,5 kg. de gogoari, 1 kg. de ceap, 2 kg. de roii, 1 litru de ulei, sare, piper i foi de dafin. Clii ceapa tocat solziori cu ciupercile curate ca n reeta anterioar, tiate mrunt, potrivii din sare i piper i adugai foile de dafin. Cnd ciupercile s-au nmuiat adugai gogoarii copi separat i curai de arsur i semine cu mare atenie, fr s folosii ap. Adugai roiile date prin separator i lsai zacusca s fiarb la foc mic pn se separ uleiul. Punei-o n borcane mici, calde i sterilizai-le i cpcii-le dup tipicul arhicunoscut. Zacusc de ghebeGhebele trebuie s fie foarte proaspete i ct mai ntregi, ele avnd tendina de a se altera foarte repede dac sunt inute n saci sau cutii nchise. La 2 kilograme de ghebe se folosesc 1 kg. de ceap, 2 kg. de ardei kapia, 2 kg. de roii, 1 l de ulei, sare, coriandru i piper boabe. Curai ghebele, splai-le sub jet de ap n mai multe rnduri Se pun n vas cu ap ct s le acopere. Lsai-le s dea n clocot 4-5 minute, splai-le sub jet de ap rece ct mai mult i punei-le din nou la fiert pentru 4-5 minute. Separat clii ceapa n ulei i cnd sticlete spre auriu punei ardeii copi, curai si tocai cu cuitul. Adugai gogoarii peste ceap, lsai s fiarb ncet 30 de minute, dup care adugai ghebele date prin main. De asemenea, punei bulionul pregtit din roii, potrivii de sare, condimentai dup gust i cnd zacusca a sczut separnd uleiul, punei-o fierbinte n borcane. Lsai-le la sterilizat n cuptorul cald 20 de minute. Vinete mpnateSplai vinetele i crestai-le cu un cuita n dou locuri pe lung (fr a le tia mijlocul). Aezai-le apoi ntr-un vas cu ap clocotit i dup ce fierb 2-3 minute scoatei-le i punei-le sub un teasc. ntre timp, curai rdcinoase, n special elin, gulie i morcov luate n cantiti egale i dai-le pe rztoare, punei-le la clit n ulei, la foc mic, adugnd mrar, ptrunjel, frunze de elin tocate mrunt, sare i piper dup gust. Cu aceast compoziie de legume umplei vinetele, crora li s-a scos smna, legai-le cu a i aezai-le ntr-un borcan peste care turnai un sos fcut din: 200 ml. de oet, 1 l de ap, patru linguri cu zahr sau miere de albine, un pahar cu ulei, boabe de piper, ienibahar i dou linguri de sare. Presai legumele cu dou beioare ncruciate, legai borcanele cu celofan i punei-le n cmar.Vinete marinate Se folosesc 15 vinete mari, 1 l de ulei, 1/2 kg. de msline, iar pentru sos 2-3 linguri de miere, 500 ml. suc de roii, 250 ml. oet diluat cu 250 ml. vin alb i fiert cu mirodenii (coriandru, ienibahar, piper, 2-3 beioare de scorioar). Tiai vinetele n rondele groase de 2 cm. i prjii-le n ulei pe ambele fee. mpnai-le cu solzi de usturoi i aezai un rnd de vinete, unul de msline fr smburi, cteva de elin, repetnd operaiunea pn se umple borcanul (de preferat se pune la borcane mai mari de 800 g). Presai foarte bine, turnai sos fiert i rcit i legai cu celofan sau cpcii. A doua zi fierbei borcanele pe baie de aburi 15 minute. Vinete pentru garnituriAlegei vinete cu semine puine. Curai-le de coaj, lsndu-le lungi de cte un centimetru. Tiai-le apoi n rondele de cte 1 cm. grosime i clii-le pe ambele pri n ulei ncins. n borcnele mici aezai cteva de elin, punei rondelele de vinete intercalate cu msline oprite. Presai foarte bine i umplei cu puin ulei. Legai cu celofan, apoi fierbei borcanele 25-30 de minute pe baie de aburi. Se pot folosi ca garnitur la friptur de vit sau oaie.Vinete conservate n bulionAlegei vinete tinere, bine coapte i curai-le, lsndu-le alternativ cte o fie de coaj ca de 1 cm. lime. Tiai-le n lung pe jumtate, apoi fiecare bucat n trei pri egale. Aezai-le ntr-un castron i dai-le cu puin sare, acoperii-le i lsai-le ia sare una-dou ore. Apoi stoarcei-le foarte bine i oprii-le 5 minute ntr-un vas cu ap i sare. Punei vinetele n borcane de 0,800 l, turnai peste ele bulion de roii fierbinte, legai borcanele cu celofan dublu i fierbei-le pe baie de aburi 60 de minute. Vinete pentru salat Coacei vinetele, curai-le ca pentru salat rupei-le n fii. Punei-le s se scurg de sucul amar, aezai-le n pungi mici de plastic, legai-le i punei-le n congelator. Dac nu le punei n congelator, aezai vinetele pregtite ca mai sus n borcane mici, cpcii-le sau legai-le cu celofan i sterilizai-le pe baie de aburi o or. Se pot folosi peste iarn la orice preparat cu vinete.Vinete pentru salat IISunt necesare, pentru un preparat delicios 6-8 vinete mari, 300 ml. de ulei, 200 g de msline, o can de oet, 2 cni de ap, 5 linguri de miere, frunze de elin, o cpn de usturoi, piper boabe i sare. Curai vinetele n fii, lsnd cte 1 cm. de coaj, apoi tiai-le n rondele de 1cm.. grosime. Frigei feliile de vinete pe ambele pri pe un grtar fierbinte i punei-le pe un platou. Separat fierbei un sos din oetul cu ap, cu sare i cu piper. n borcane mici punei rondele de vinete intercalate cu msline, de elin tocat i usturoi zdrobit. Presai foarte bine, umplei borcanele cu sos i legai-le cu celofan dublu. Fierbei-le pe baie de aburi 20-25 de minute.Vinete pentru salat IIISunt necesare, pentru un preparat delicios 6-8 vinete mari, 300 ml. de ulei, 200 g de msline, o can de oet, 2 cni de ap, 5 linguri de miere, frunze de elin, o cpn de usturoi, piper boabe i sare. Curai vinetele n fii, lsnd cte 1 cm. de coaj, apoi tiai-le n rondele de 1 cm. grosime. Frigei feliile de vinete pe ambele pri pe n ulei fierbinte i punei-le la scurs pe un platou. Separat fierbei un sos din oet, cu ap, miere, sare i piper. n borcane mici punei rondele de vinete intercalate cu msline, de elina tocat i usturoi zdrobit. Presai foarte bine, umplei borcanele cu sos i legai-le cu celofan dublu. Fierbei-le pe baie de aburi 20-25 de minute.Vinete pentru salat cu brnz picantSunt necesare, pentru un preparat delicios, 6-8 vinete mari, 500 ml. de ulei, 500 g de brnz, o can de oet, 2 cni de apa, 5 linguri de miere, frunze de elin, o cpn de usturoi ,3 ardei roii iui, coriandru i piper boabe. Curai vinetele n fii, lsnd cte 1 cm. de coaj, apoi tiai-le n rondele de 1 cm. grosime. Frigei feliile de vinete pe ambele pri pe un grtar fierbinte i punei-le pe un platou. Separat fierbei un sos din uleiul, oetul, cu apa, mierea i cu piper. n borcane mari de 1 kilogram punei rondele de vinete intercalate cu feliue de brnz, ardei iui copi pe plit si curai de semine i coaj, de elin tocat i usturoi zdrobit. Presai foarte bine, umplei borcanele cu sos i legai-le cu celofan dublu. Fierbei-le pe baie de aburi 20-25 de minute.Conserve de vinete pentru musacaSe folosesc: 7-8 vinete mari, sare, 3 litri suc de roii. Splai i tergei vinetele, tiai-le n felii, presrai-le cu puin sare i lsai-le o jumtate de or, o or. Tamponai-le apoi cu un prosop curat, aezai-le n borcane i acoperii-le cu sucul de roii. Legai borcanele cu celofan sau cpcii-le i fierbei-le pe baie de aburi 15 minute. Iarna feliile de vinete se folosesc la musaca. Vinete pentru musacaLuai vinete frumoase, nu prea mari, cu semine puine i curai alternativ cte 2 cm. de coaj. Tiai-le n rondele de 5-6 mm. i punei-le ntr-un vas presrate cu puin sare. Dup mult o or presai vinetele pe prosop sau hrtie de buctrie i oprii-le n ap clocotit timp de cinci minute sau prjii-le puin pe ambele fee. Pregtite ntr-un mod sau altul, punei vinetele n borcane cu de elin oprite i cteva msline. Presai foarte bine, umplei borcanele adugnd ulei, o lingur de oet i sare dup gust. Legai cu celofan sau punei capace i fierbei borcanele pe baie de aburi n prima zi 30 de minute, iar n urmtoarea 15 minute. Se pstreaz la rece.Salat de vinete cu gogoariSe folosesc: 6 vinete mari, 4 cepe, 10 gogoari, 1 pahar cu ulei. Coacei vinetele i gogoarii, curai-le apoi i tocai-le bine. Combinai cu ceap tocat mrunt. Omogenizai compoziia i punei-o n borcane mici, nchidei-le apoi le fierbei zece minute pe baie de aburi.Vinete pentru ghiveciSe iau: 2-3 kg. de vinete, 500 ml. de ulei, 1.5 kg. suc de roii, puin usturoi, ptrunjel verde, 500 gr. msline, sare i piper. Vinetele se cur alternativ de coaj. Se taie apoi vinetele n felii groase de cte un cm., se pun ntr-un castron de porelan i se presar cu puin sare. Dup ce vinetele i-au lsat zeama amar se preseaz ntr-un prosop curat i se usuc bine. n continuare, feliile de vinete se prjesc n ulei fierbinte pe o parte i pe alta, se scot pe o sit s se scurg bine apoi se aeaz n borcane mici. Mai nti se pun cteva de elin oprite, straturi de felii de vinete, msline oprite, civa solzi de usturoi, cteva rondele de roii clite puin n ulei. Vinetele se preseaz bine i daca nu se formeaz suficient suc pentru a le acoperi se pune puin oet fiert i diluat cu ap n pri egale , n care s-a pus i puin zahr i sare. Borcanele cpcite sau legate cu celofan se fierb pe baie de aburi 30 de minute. Cnd borcanele s-au rcit, se pun n cmar.Vinete murateSunt un deliciu pe care l folosesc n fiecare iarn. Iau 50 vinete, 20 de cei de usturoi, 5-6 morcovi, 3-4 rdcini de ptrunjel, o elin mare, cteva foi de dafin, 1/2 l de ulei, 2 linguri de zahr, oet, sare, frunze de elin i ptrunjel. Splai vinetele i despicai-le pe lung fr s le desfacei complet. Punei-le n ap fierbinte i oprii-le 2-3 minute. Scoatei-le i punei-le sub pres. Separat pisai usturoiul, dai morcovul i ptrunjelul pe rztoare i clii totul n ulei. Punei verdeaa, potrivii de sare i de piper. Cu aceast compoziie umplei vinetele, nfurai-le cu de elin i aezai-le n borcane mici. Umplei borcanul cu saramur fcut din o parte oet cu 3 pri de ap, 2 linguri de zahr la 1 litru de compoziie, 1 pahar de ulei, 1 ardei iute, ienibahar i sare dup gust. Presai cu dou scndurele sau rmurele de viin i legai cu celofan dublu i punei borcanele la rece.Murturi cu vineteSe iau 50-60 vinete mici de cel mult 10-12 cm. lungime, 15-20 morcovi, 3-4 rdcini de ptrunjel, 2-3 kilograme de gogonele, prefer prunioare, 1 kilogram de mere ionatan, 1 kilogram de pere, 3-4 gutui coapte, cteva foi de dafin, 2 crengi de mrar uscat, frunze de elin, ridichi negre, 2-3 linguri de miere pentru ornament. Pentru saramur la 10 l ap pun o can de 300 g cu sare grunjoas (dac este mai nchis la culoare este foarte bun i nu v speriai, fiindc resturile de pmnt se las la fundul bidonului), 50 ml. oet. Se spal toate legumele i se aeaz intercalat n borcane mari de 5-10 l. Pentru ornament se ung cu miere rondele de rdcinoase, fructe, vinete sau frunze de elin i se lipesc pe peretele borcanului, avnd grij cnd punem legumele i fructele s nu le deranjm. Se toarn saramur dat n clocot i rcit. Pentru ca s nu mai fac floare se pune la fiecare borcan de 5 l cte 1 kilogram de ridichi curate i tiate n patru.Ardei kapia n uleiTrebuie 2 kg. de ardei kapia, 200 ml. oet de 9 grade, 50 g de zahr, 20 g de sare, 2 linguri semine de mutar, foi de dafin, frunze de elin, 500 ml. ulei. Splai ardeii bine, tergei-i cu un prosop curat, tiai-i n jumti pe lungime, ndeprtai-le seminele i cotoarele, apoi cntrii-i s fie cantitatea prescris n reet. Punei pe foc o crati mai mare, adugai uleiul i cnd este foarte fierbinte, punei jumti de ardei ct ncap, n aa fel nct s se prjeasc lejer. Scoatei ardeii cu spumiera i punei-i n vas acoperit. Separat, fierbei oetul i condimentele, turnai-le fierbini peste ardei i presai uor s se mbibe cu lichid. Punei ardeii n borcane mici presndu-i s ias zeam deasupra. La sfrit putei pune o linguri cu ulei n care s-au prjit ardeii. Legai borcanele cu celofan sau cpcii-le , dup care se pun la pstrat n cmar.Salat de ardei copiAlegei ardei frumoi, nevtmai. Coacei-i pe jratic sau pe tabl la flacr mic. Se pun la castronel i, ca s se abureasc, se acoper castronul cu celofan. Dup o or curai-i, rupei-i fii i punei-i n borcane mici, presndu-i uor. Punei la fiert 1 l ap cu 150 ml. de oet i 2 linguri de zahr. Umplei borcanele cu acest lichid, legai-le cu celofan sau cpcii-le i fierbei-le pe baie de aburi 15-20 minute.Altfel de ardei kapia copi Rezultatul final este acelai, numai metoda este alta. Se folosesc 2 kg. de ardei kapia copi, curai i cntrii, 150 ml. de oet, 50 g de zahr, 2 lingurie cu vrf de semine de mutar sau o aspirin, o foaie de dafin, o rmuric de elin, 1 lingur de tarhon. Ardeii kapia copi i curai fr a veni n contact cu apa (pentru a nu-si pierde gustul specific de copt), se pun ntr-un castron sau lighena. ntr-o ulcic se fierb n clocot 2 minute oetul, zahrul, seminele de mutar sau aspirina sfrmat, foaia de dafin, tarhonul i elina i se toarn fierbinte peste ardeii copi, apoi se acoper cu capac. Dup 30 de minute ardeii se pun n borcane mici, bine presai, se acoper cu lichidul respectiv, se leag cu celofan sau se cpcesc i se pun n cmar. Se servesc stropii cu puin ulei sau smntn. Ardei kapia sau gogoari prjii Cnd dorim s facem reeta de mai sus ,dar nu avem posibilitatea s coacem ardeii, sau pentru a nu pta tava aragazului, i prjim n ulei. Ingredientele sunt: 2 kg. de ardei, 200 ml. de oet de vin de 9 grade, 2 linguri cu vrf de zahr, o linguri de boabe pe piper, o lingur de semine de mutar, foi de dafin, frunze de elin i o jumate de litru de ulei. Splai bine ardeii, tergei-i, ndeprtai-le cotoarele i seminele, tiai-i n jumti, apoi cntrii-i. Punei uleiul s se ncing i prjii cte dou minute jumtile de ardei pe fiecare parte. Scoatei-le din grsime cu o andrea subire, astfel nct s se scurg bine uleiul, ntr-un castron acoperit. Dup ce s-au rcit se cur de pieli. Separat, fierbei oetul cu mirodeniile i turnai-l fierbinte peste ardei i frunzele de elin. Aezai apoi ardeii i elina n borcane mici, presai-i bine ct s se acopere cu lichidul absorbit, legai borcanele cu celofan sau cpcii-le i punei-le n cmar. Ardei kapia la borcanSe folosesc 3 kg. de ardei kapia curai, 300 ml. de oet, 100 g de zahr, 2 lingurie cu vrf de semine de mutar, boabe de piper, foi de dafin, cteva frunze de elin. Alegei ardei kapia frumoi, bine copi i nelovii, splai-i, tergei-i bine, apoi aezai-i s se coac pe un disc din sit deas la flacra mare a aragazului. Punei ardeii copi ntr-un vas, dai-le puin sare i acoperii vasul cu celofan s abureasc. Curai-i cu atenie de pielie i semine, cntrii-i i aezai-i ntr-un castron mai mare. Separat, punei la fiert cte 150 ml. de oet pentru fiecare kg. de ulei copt, zahrul, seminele de mutar i condimentele. Dup primele clocote turnai lichidul peste ardeii curai i dup treizeci de minute aezai-i n borcnele mici. Completai borcanele cu oetul fiert, punei cte o linguri de ulei n fiecare borcan i legai-le cu celofan sau cpcii-le.Gogoari la oet Mai ales la aceast reet, ca i la altele, calitatea oetului este de mare importan. Eu prefer oetul obinut prin fermentaia natural a vinului. Pe pia au aprut tot felul de firme care produc acest produs, dar sunt foarte puine care ofer oet veritabil. Ei vnd preparate chimice pe post de oet i ce este trist c i vinalcooluri produc aceste fcturi, probabil din raiuni economice

Pentru aceast reet eu folosesc 10 kg. de gogoari crnoi, 1 l oet de vin alb de 9 grade, 2 l de ap, 15 aspirine, 200 g de miere, 200 g de zahr, cteva foi de dafin, frunze de elin, cte 15 g sare grunjoas neiodat pentru fiecare litru de lichid, piper boabe i 500 g rdcin de hrean. Splai gogoari i lsai-i s se zvnte fr s i tergei de ap. Punei ntr-un vas mare la fiert oetul, apa, zahrul, sarea, aspirinele zdrobite, aromele, hreanul i mierea i lsai s dea n clocot pe foc potrivit. Gogoarii ntregi sau tiaii oprii-i cteva minute n oetul clocotind, pn ncep s i schimbe uor culoarea. Pe msur ce i oprii, punei gogoarii n borcan, acoperii i cnd cantitatea este la o treime din volumul borcanului, turnai lichidul n care au fost oprii gogoarii, astfel nct s i acopere lejer. Completai cu restul de gogoari oprii n acelai mod, completai cu lichid ct s i acopere i presai uor cu cteva felii de hrean deasupra. Legai cu celofan dublu sau punei capace i punei borcanele n cmar la loc aerisit i rece. Gogoari umplui cu varz i legume prjiten general la reuita reetelor cu ardei concur i calitatea legumei. Muli se plng de faptul c ardeii se nmoaie, de parc ar fi putrezi. Pentru a prentmpina acest neajuns, de mare importan este s tim dac au fost tratai cu ngrminte pe baz de azot. Acestea sunt n mare msur de vin dac oetul i sarea sunt de calitate.

Gogoarii umplui sunt preferina mea, mai ales la fripturi de purcel. Pentru asta folosesc 2,5 kg. de varz alb, 1 kg. varz roie, 300 g de morcovi, 300 g elin cu frunz, 4-5 ardei grai, 300 ml. oet din vin alb de 9 grade, 2-3 cepe, 300 ml. de ulei, 3-4 foi de dafin, cimbru (piper, sare, dup gust) i 50-60 de gogoari roii sau verzi mai mici. Tocai varza fidelu, amestecai-o i frecai-o cu dou-trei linguri de sare grunjoas neiodat i lsai-o s se sreze circa 15-20 de minute. n acest timp cltii n ulei ceapa tiat mrunt, rdcinoasele date prin rztoare i, cnd aceasta s-a aurit, punei ardeiul tocat, varza bine stoars i o parte din condimente. Lsai vasul pe foc mic i amestecai continuu pn cnd zarzavaturile ncep s clocoteasc. nchidei focul si umplei gogoarii cu aceast compoziie, aezndu-i cu grij n borcane de 3-5 l. Punei la fiert oetul combinat cu 2 pri ap i restul de condimente i lsai s dea n 2-3 clocote. Turnai-l cald peste ardei, legai cu celofan sau cpcii i aezai borcanele la pstrare n loc aerisit, ferit de cldur.Gogoari umplui cu varz i legume la oetPrefer ca la o friptur s servesc ceva mai acrior. Aceast reet este un preparat care pe lng c mi ndeplinete aceast mare plcere, este i uor de fcut, dar i de pstrat.

Pentru asta folosesc 3 kg. de varz alb, 1 kg. varz roie, 300 g de morcovi, 300 g elin cu frunz, 1 kg. conopid, 300 ml. oet din vin alb de 9 grade, 3-4 foi de dafin, cimbru (piper, sare, dup gust) i 50-60 de gogoari roii sau verzi mai mici. Tocai varza fidelu, amestecai-o i frecai-o cu dou-trei linguri de sare grunjoas neiodat, adugnd i celelalte legume date prin rztoarea mare i lsai-le s se sreze circa 30 de minute, dup care umplei ardeii i aezai-i n borcane mari de 3-5 l. Punei la fiert oetul combinat cu 2 pri ap i restul de condimente i lsai s dea n 2-3 clocote. Turnai-l fierbinte peste ardei, legai cu celofan sau cpcii i aezai borcanele n loc aerisit, ferit de cldur. Gogoari umplui cu conopid Alegei gogoari frumoi i crnoi, bine copi, mari i conopide albe, neptate. n borcanele splate i oprite punei gogoarii, crora le ndeprtai cotoarele i seminele i pe care i umplei cu bucheele de conopid i morcov ras. Mai nainte, inei conopida 2 ore n saramur de ap rece. Separat pregtii marinat dintr-un litru de ap, 300 ml. de oet, 2 linguri de miere, o lingur ras de sare grunjoas. Lsai s dea n clocot marinata cteva minute i dup ce se rcete o turnai peste gogoarii umplui. Pentru estetic printre gogoarii umplui punei rondele de rdcinoase i frunz de elin. Legai cu celofan dublu sau punei capace i punei borcanele n cmar. Gogoari umplui clugreti n linitea tihnit a sufrageriei mnstirii, clugrul buctar a nceput s laude bucatele, dar, mai ales gogoarii umplui. M-a intrigat, cci nu vedeam diferena fa de ceea ce tiam, aa c l-am provocat s mi spun reeta. Se folosesc 40-50 de gogoari potrivii, 2 kg. de varz alb, tocat, o jumate de kg. de morcovi, o rdcin de elin, 4 pere de iarn, 6 mere ionatan, 600 ml. de ap, 400 ml. de oet, i ,atenie, 150 ml. de vin sec alb, 2 linguri de sare grunjoas, o lingur de zahr, o lingur de miere, o foaie de dafin, cteva boabe de piper, o lingur de semine de mrar, 150 g de hrean i surpriz Dup ce gogoarii au fost splai li se scot codiele cu semine, apoi se pun la zvntat. Morcovii i elina se dau prin rztoare i se combin cu varza, dar si cu fructele tiate cubulee. Se adaug sare (15 g pentru fiecare kg. de amestec), iar pentru arom frunze de elin. Cu aceast compoziie se umplu gogoarii, dar la fiecare gogoar n compoziie se pune cte 3 poroambe, iar capacul se face cu rondele de morcovi sau de elin i se aeaz n borcane n rnduri suprapuse cu deschiderea n sus. Se pun la fiert oetul, apa, vinul, 10 g de sare si 10 g de zahr, care s anihileze acreala oetului, pstrndu-i aroma, piper sau cimbru mcinat, semine de mutar sau hrean. Pentru un borcan de 3 l este suficient 1 litru de lichid. Dup primele clocote, vasul se d la o parte, se las 5 minute acoperit, apoi se pune lichidul peste ardei. Borcanele se cpcesc sau se leag cu celofan i se duc n cmar. Gogoari umplui cu vinete O reet mai rar ntlnit, dar extrem de savuroas. Prima oar am mncat aa ceva pe cnd eram copil n casa lui Saris Grecul, cu care tatl meu era bun prieten i mai puneau de cte un chefule. Se folosesc 50 de gogoari mari, 15-20 vinete mijlocii, 2 kg. de roii, 1 cpn de usturoi, 3/4 litri de ulei, 3 linguri de miere, cteva foi de dafin, sare, piper. Splai i oprii un minut gogoarii. Curai-i de semine i punei-i pe o tav s se scurg. Separat curai vinetele, tiai-le n felii rotunde, groase de 1 cm., pe care le prjii n ulei i le lsai s se scurg pe o planet. mpnai feliile de vinete (cnd s-au rcit) cu usturoi. Dai roiile prin separator i fierbei sucul mpreun cu uleiul de la prjit pn leag. Turnai sucul n borcan peste gogoarii umplui cu vinete mpnate. Punei capace sau legai cu celofan si sterilizai la baie de aburi. Se pstreaz la rcoare n cmar. Gogoari la oet Simpl ca bun ziua, numai c nu ntotdeauna reuete i asta din cauza oetului, a srii sau a ngrmintelor azotoase n exces. La 5 kg. de gogoari curai de cotoare i semine punei la fiert 1 l de oet, 2 l de ap, 100 ml. ulei, cte o lingur de sare i dou de zahr sau miere pentru fiecare litru de lichid, mpreun cu 1 pacheel de boabe de piper, unul de ienibahar i tot att de boabe de mutar. Cnd marinata clocotete luai vasul de pe foc, lsai s se rceasc potrivit i turnai-l peste gogoari. Dup o or punei gogoarii la borcane potrivite (de 800-1000 g), la care le punei imediat capacul sau legai cu celofan dublu i le punei n cuptorul ncins pn se rcete. Pentru conservare este bine ca la fiecare borcan s se pun fii de hrean. Gogoari-ardei deshidratai pentru iarnntotdeauna cnd facem preparatele de legume pentru iarn rezult i rebuturi de gogoari-ardei ce au fost lovii, care au avut pete i care nu se pot folosi la zacusc sau la alte conserve. Tiai pulpa n felii mici, alegnd numai prile sntoase. ntindei toctura la uscat pe o plas deas n cuptorul aragazului, cu focul la minimum i cu ua deschis. Uscai-i ncet i cnd sunt gata punei-i n sculee de pnz, pe care le suspendai de rafturile cmrii, la loc bine aerisit. Iarna dai gust mncrurilor i supelor cu gogoarii-ardei, deshidratai n cas. Ardei pentru umplut Din cnd n cnd peste iarn i se face un dor nebun de var i, bineneles si de un ardei umplut. Nimic mai simplu, ar spune oricare; mergi la supermarket, cumpr-i ardei i f-i pofta. Da, dar ardeii n plin iarn sunt foarte scumpi, poate mai scumpi dect carnea. Dac te-ai gospodrit i din toamn i-ai pus la conservat ardei, atunci chestiunea este simpl ca i reeta. Pentru 3 kg. de ardei conservai sunt necesare 2 kg. de roii, frunze de elin i de ptrunjel, sare. Alegei ardei roii, galbeni sau verzi de mrime mijlocie, splai-i, ndeprtai-le cotoarele, seminele i nervurile din interior. Punei-i pe rnd cu o strecurtoare n ap cu sare clocotit pentru 1-2 minute. Din roii pregtii un bulion mai legat, combinai-l n pri egale cu apa n care ai oprit ardeii i dup 5 minute de clocote dai vasul la o parte, punei frunze de ptrunjel i de elina i potrivii de sare. Punei ardeii unul n altul, aezai-i n borcane de 1-2 l, umplei cu bulionul fierbinte, legai cu celofan sau punei capace. Sterilizai borcanele pe baie de aburi 30 de minute i lsai-le acoperite cu ptur s se rceasc ncet pn a doua zi.Salat de ardeiCui nu-i place ca la o tocni sau o iahnie s aib alturi i 2-3 ardei copi la oet? Dar de multe ori i este greu iarna s ai parte de aa ceva, dac nu te-ai chivernisit din toamn Aa ca te sftuiesc, cititorule, s ai ntotdeauna n cmar o salat fcut dintr-un kg. de ardei grai (cntrii dup ce au fost curai), 150 ml. oet de 9 grade, 50 g zahr, 10 g de sare, 2 rdcini bune de hrean sau o lingur de semine de mutar, cteva foi de dafin, 2-3 ramuri de elin. Splai i curai foarte bine ardeii, punei-i ntr-o crati mare mpreun cu toate ingredientele i lsai-i o or acoperii ca sarea i zahrul s extrag sucul din ei. Punei apoi vasul pe foc i cnd se nfierbnt amestecai timp de 2-4 minute prin rsturnare, astfel ca ardeii s se opreasc numai n lichidul pe care li-au lsat, fr s se adauge ap. Cnd sunt fierbini, punei ardeii n borcane potrivite, oprite i zvntate, presai uor, umplei cu lichidul din vas i presai-i deasupra cu felii de hrean ca s-i in n lichid (dac nu ai pus semine de mutar). Legai cu celofan sau capsai i punei borcanele n cmar.Ardei umplui cu varz Cei care nu au din varii motive gogoari ca s-i umple pot folosi i ardei grai. Reeta este la fel, numai c marinata trebuie s fie ceva mai srat i cu oet mai mult ca s reziste. Past de ardei gras i gogoar nefiartArdeii grai i gogoarii, bine copi, splai i curai de pieli i de semine, se trec prin maina de tocat. Cntrii pasta obinut i pentru fiecare kilogram de past de ardei punei 150 g de sare i lsai pn a doua zi. Verificai dac toat sarea s-a topit, punei pasta n borcane, nchidei-le etan cu celofan sau cu capace i fierbei-le pe baie de abur 15 20 minute. Folosii pasta pentru a da gust i culoare mncrurilor, care nu se vor mai sra.Zarzavat de ardei i roii pentru ciorbe La romni ciorba este de cpti. Nu-i cas unde s nu fie consumat aproape zilnic ciorba deas cu legume i zarzavat din abunden. Din acest motiv o conserv pentru iarn nelipsit este zarzavatul i, cel mai des, zarzavatul de ardei i roii. Se iau 1 kg. de ardei curai de semine, 1 kg. de roii, 400 g de sare, frunze de elin, mrar i ptrunjel. Curai ardeii de cotoare i de semine, apoi tiai-i ct mai mrunt. Tiai separat i roiile, punei-le mpreun cu ardeii ntr-un castron i verdea tocat mrunt, presrai sarea i lsai pn a doua zi. Punei presat n borcane zarzavatul, umplei cu sucul lsat, legai-le cu celofan, sau punei capace, fierbei-le pe baie de aburi 15-20 minute.

Aperitiv de gogoari i migdaleEste tot un fel de zacusc, numai c are ceva cosmopolit n ea. S vedem ce are pe lng 20 de gogoari, 2,5 kg. roii, 4-5 cepe, 300 ml. de ulei, frunze de elin, sare si piper, inventatorul a folosit i un kilogram de migdale amare. Splai gogoarii, ceapa i roiile i tiai totul n felii subiri. Separat, ntr-un vas, clii ceapa tocat mrunt. Cnd ceapa s-a aurit, punei gogoarii i roiile. Acoperii vasul i lsai s fiarb ncet, la foc domol, pn cnd gogoarii s-au nmuiat bine. n acest timp punei ntr-o tav i prjii migdalele curate de coaj dup ce au fost oprite n ap cu sare. Dup ce se rumenesc se zdrobesc n piuli. Cnd zacusca a mai sczut dai capacul vasului la o parte, adugai verdeurile tocate, migdalele zdrobite, potrivii din sare i piper i lsai s fiarb la foc mic. Cnd sosul a sczut i uleiul s-a ridicat deasupra, punei aperitivul fierbinte n borcane mici. Legai-le imediat cu celofan dublu, lsai borcanele n cuptorul cald 1/2 or, apoi punei-le pe mas acoperite cu o ptur s se rceasc pn a doua zi. Fierbei-le 30 de minute pe baie de aburi i punei-le la cmar.Aperitiv de legume cu nut Coacei 10 vinete, 10 ardei grai i 10 gogoari mari i luai 1 kg. de nut fiert. Curai legumele i punei-le separat. Clii mai nti n 300 ml. de ulei 1/2 kg. de ceap. Curai i pisai foarte bine 2 cpni de usturoi. Preparai un bulion din 2 kg. de roii i 3 linguri de sare. ntr-un vas mare punei o jumtate de ulei i toate legumele, adugai usturoiul, bulionul, nutul fiert, punei o lingur ras de sare pentru fiecare 2 kilograme de compoziie i lsai n cuptor s fiarb ncet pn cnd compoziia scade la jumtate. Punei n borcane, legai sau cpcii i fierbei pe aburi 30 de minute.Ardei gogoari, kapia i gras pentru gtit Se folosesc cantiti egale de ardei gogoari, kapia i grai . Splai ardeii, curai de semine i de vinioarele albe i tocai-i mrunt. Dai-le sare dup gust i punei amestectura n borcane mici pe care le cpcii sau legai cu celofan i le punei la fiert pe baia de aburi pn fierbe compoziia din borcane. Iarna se folosesc la tocni, la ghiveci sau drept garnitur la rasol. Altfel de zarzavat pentru ciorbe Reete de zarzavaturi pentru ciorbe sunt o mulime, dar aceasta este cea mai delicioas. Sunt necesare 3 kg. de roii din cele tari, preferabil prunioare, 1 kg. de morcovi, 10-12 ardei grai, o elin mare, ptrunjel, mrar, leutean i sare. Splai zarzavatul i lsai-l s se zvnte. Oprii roiile n ap clocotit un minut apoi curai-le de pieli. Tocai zarzavaturile, tiai roiile, punei-le ntr-un castron mare i adugai sare dup gust. Umplei borcane mici, adugai i sucul zarzavaturilor, apoi punei n fiecare borcan cte 2-3 linguri de ulei. Punei-le capace i fierbei-le pe baie de aburi 90 de minute. Se poate consuma i pe felii de pine prjit, nu numai la ciorbe. Zarzavaturi pentru ciorbe Cineva ar putea s spun c m repet cnd e vorba de zarzavat pentru ciorbe. Eu spun c nu-i chiar aa. Ia luai 5 kg. de roii, 1 kg. de ardei i cte 2-3 legturi de mrar i ptrunjel. Dup ce se spal se taie roiile felii, ardeii cubulee i se toac mrunt ptrunjelul. Se amestec apoi totul ntr-un vas i se pun 10 linguri pline cu sare grunjoas neiodat. Se las s ia sare 15-20 minute apoi se pune la borcane mici care se cpcesc i se fierb pe baie de aburi 30-35 de minute. Acest zarzavat se poate folosi si la prepararea supelor.

Salat dulceSe iau 1 kg. de ardei sau gogoari (cntrii dup ce au fost curai de cotoare i semine), 100 ml. de oet de 9 grade, 100 g de zahr, 10 g de sare, o aspirin, o frunz de elin, o foaie de dafin, 100-150 g de hrean. Gogoarii splai se cur de semine i se cntresc. Se taie apoi n felii subiri i se pun ntr-o crati cu toate ingredientele artate. Dup o or, cnd au lsat lichid, vasul se pune pe foc i se clocotete pn cnd gogoarii i schimb culoarea. Trebuie avut grij ca toat cantitatea de gogoari s ajung n lichidul care fierbe. (Nu se opresc mai mult de 2 kg. o dat). Ardeii trebuie sa rmn crocani i dup oprire se pun n borcane mici. Deasupra se preseaz cu felii de hrean care s in ardeii n lichid. Borcanele se leag cu celofan.Sos picantSe folosesc: 6 kg. de roii, 250 g de zahr, 2 lingurie de piper, sare , 2 linguri de mutar, 1/2 pahar de oet. Splai roiile, rupei-le n jumti i punei-le la fiert cu puin ap. Trecei apoi bulionul respectiv prin sit pentru a-l separa bine de coji i de semine. Adugai zahrul, mutarul, piperul i potrivii de sare. Punei sosul n sticle mici, legai-le cu celofan sau punei dopuri din plut sau capace metalice, fierbei-le pe baie de aburi 1/2 de or i lsai-le s se rceasc n acelai vas.Conopid cu morcoviCurai de frunzele verzi conopida, desfacei-le n bucheele i inei-le 10 minute n apa cald uor srat. Punei apoi conopida n borcane mici, intercalai rondele de morcovi, cteva felioare de hrean i 1-2 ardei iui. Umplei cu saramur obinuit, presai conopida cu scndurele curate sau crengue de viin, legai borcanele i punei-le la cmar. Se pot folosi peste iarn pentru pregtirea mncrurilor sau salate. Conopid cu morcovi 2Alegei conopid frumoas, desfacei-o n bucele i inei-o 30 de minute n ap cldu i uor srat. n alt vas cu ap simpl, care fierbe n clocote, punei, folosindu-v de o strecurtoare, pe rnd conopida. Dup 2-3 minute de fierbere, aezai-o n borcane de 1-2 l. Separat pregtii un suc de roii, trecnd legumele respective prin aparatul de separat cojile i seminele. Fierbei sucul timp de 20 de minute n clocote, punei o linguri de sare pentru fiecare litru de lichid i turnai-l cldu peste conopid. Legai cu celofan sau punei capace i punei borcanele la cmar dup ce s-au rcit sub ptur. Conopid conservat Alegei conopid alb, neptat, bine ndesat. Desfacei-o n bucheele i lsai-o n apa rece cu sare o jumtate de or. Dup aceea fierbei conopida 6-8 minute n ap clocotit, trecei-o sub jet de apa rece i punei-o n borcane. Umplei borcanele cu apa n care a fiert, legai cu celofan sau punei capace i sterilizai pe baie de aburi 30 de minute n prima zi i 10 minute n a doua zi. Dup ce s-au rcit sub ptur punei-le la cmar. Conopid la borcan Alegei conopida cu floare alb i deas, tiai-o n bucheele i inei-o 20 minute n ap cldu i puin srat. Separat pregtii un suc de roii care s se las s clocoteasc 5-10 minute la foc mic, dup care bucheelele se pun la borcane mai mari de 1 litru. Aromai sucul de roii cu frunze de busuioc i ptrunjel i potrivii de sare i piper, umplei borcanele cu suc, lsnd un gol de 2-3 cm. pn la gura borcanului i punei cte o aspirin sfrmat deasupra. Legai borcanele cu celofan sau punei capace i sterilizai-le 30 minute pe baie de abur. A doua zi, cnd borcanele s-au rcit, tergei-le i punei-le n cmar. Conopid marinat Alegei o conopid alb, frumoas, neptat. Desfacei-o n bucheele, pe care le oprii 15 minute n apa srat. Punei conopida ntr-un castron, umplei cu oet diluat n proporie de 1/3 ap, adugnd cte o lingur ras de sare pentru fiecare litru de lichid, care a fost fiert separat cu ienibahar, coriandru, boabe de mrar i piper. Legai cu celofan sau punei capace i punei borcanele cu conopid la loc rece i bine aerisit. Dovlecei n suc de roii Alegei dovlecei mici (n floare), splai-i, tiai-le codiele i punei-i pentru 2-3 minute ntr-un vas cu ap cu sare care clocotete. Scoatei-i repede cu o spumier i aezai-i n borcanele splate, zvntate i nclzite. Turnai deasupra suc de roii, nchidei borcanele cu capace sau legai-le cu celofan i fierbei-le n 2 zile consecutiv cte 10-15 minute pe baie de abur. Dup ce se rcesc sub ptur se pun n cmar Dovlecei n floare la saramur Se aleg dovlecei foarte tineri, sntoi i mici, n aa fel nct s ncap ntregi n borcane de cte 800-1000 ml., astfel nct peste dovlecei s rmn un gol de 2-3 cm.. Dovleceii se opresc cteva minute n ap clocotit i uor srat. Dup ce au fost pui n borcane, acestea se umplu cu apa n care au fost oprii dovleceii, se leag cu celofan sau se pun capace i se fierb pe baie de abur 25 minute. Se rcesc sub ptur apoi se pun n cmar. Sos aromat pentru friptur sau rasol Se folosesc 3 kg. de morcovi, 1 kg. de ceap, 30 ardei grai roii, 4 eline mari i 5 kg. de roii crnoase. Pentru arom se folosesc boabe pisate de coriandru, mghiran, piper, frunze de busuioc i izm crea. Splai zarzavaturile i dai morcovii i elina pe rztoarea mic, dup care le punei ntr-o crati cu ap ct s le acopere i o linguri de sare. Separat fierbei ardeiul n ap puin cald. Pasai foarte bine morcovii i elina, adugai sucul de roii, combinai totul cu piureul de ceap i de ardei i fierbei la foc mic amestecul 15-20 minute. Dup gust, adugai boia iute, coriandru mcinat fin, mghiran mcinat fin, frunzele de busuioc i de izm, sare, 2 linguri de zahr, sare i piper dup gust. Punei sosul n sticle fierbini, nchidei-le ermetic i pstrai-le la loc aerisit. Pentru siguran sterilizai-le n baie de abur circa 20-30 minute i lsai-le s se rceasc sub ptur. Peste iarn folosii sosul respectiv la fripturi i rasoluri sau bei dup mas cte un phrel.Ghiveci in suc de roiin cantiti egale pregtii urmtoarele legume: bame, dovlecei n floare, ardei grai, fasole verde, vinete, roii, conopid i ptrunjel verde. Cartofii, morcovii, elina le adugai iarna cnd pregtii ghiveciul. Legumele alese, curate i tiate, punei-le n borcane. Umplei borcanele cu suc de roii fierbinte, adugai 2-3 linguri de ulei deasupra, nchide-i borcanele i sterilizai-le 30 de minute n prima zi i 10 minute n a doua zi la bain-marie. Castraveciori i roii marinate Se aleg castraveciori din cei mici i tot attea roii prunioare, tari i nu prea coapte. Lsai pentru 3-4 ore castraveciorii n ap rece i puin srata, dup care i splai i-i punei n borcane mici de 3-4 l. Intercalai intre rndurile de castraveciori, roii, rondele de morcovi, cteva felioare de usturoi, tiai pe lungime, foi de dafin i boabe de piper i mrar. Deasupra turnai marinat fiart i rcit pregtit dint-un litru de ap, 300 ml. de oet de 9 grade, 50 grame de zahr i 30 grame de sare. nchidei imediat borcanele i punei-le la loc rcoros. Murturi n saramur pentru iarn Murturile de iarn se fac in butoiae de stejar, a cror mrime depinde de nevoile casei. Butoiul se spal i se oprete bine (butoiul ntrebuinat numai pentru murturi devine cu att mai bun cu ct se nvechete). Daca are miros de mucegai, se stinge n el o mina de var i se spal cu ap fiart i sare grunjoas, 2 pumni la 10 l de ap. Dup ce s-a stins varul se spal butoiul cu mai multe ape frecndu-l cu o perie, se spal cu ap fiart i sare grunjoas, 2 pumni la 10 l de ap i se las s se zvnte. Se freac apoi nuntru cu usturoi pisat. Mai nou se folosesc butoaie de plastic. nainte de folosire acestea se vor spla cu ap fiart, sare i oet.

Separat se spal n dou, trei ape reci: castravei, conopid, pepeni verzi mici, ardei lungi, gogonele (ptlgele roii crude), mere tari, gutui prguite, ridiche neagr curat de coaj, elin, ptrunjel i morcov. Tot zarzavatul ntrebuinat trebuie sa fie proaspt i nevtmat altfel se nmoaie n timpul iernii. Se aeaz toate n butoi, n proporiile dorite, se adaug mrar uscat, frunze de elin i cteva fire de hrean sau frunze i rmurele de viin care in murturile tari, iar deasupra se toarn saramura fierbinte fcut din 350 de grame de sare la 10 litri de ap. Ca s fie murturile gustoase i s in mai bine se adaug i cte un litru de oet la fiecare 25 litri de ap. Se astup bine cu capacul de lemn i n fiecare zi, timp de 10 zile, se rostogolete butoiul prin curte, ca s se amestece bine murturile i saramura s le cuprind pe toate. n caz c se folosete butoi de plastic i nu are capac etan se v pune un furtun nc de la nceput i la 2 zile se va vntura suflnd puternic pe furtun. Se aeaz apoi butoiul ntr-o pivni uscat i se desfund atunci cnd dorim s consumm murturile. Castraveciori la saramur Cutai castraveciori potrivit de mari, proaspei i nelovii. Splai-i i aezai-i n borcane de 8-10 l. Intercalai frunze de elin, usturoi curat (2 cpni), 8-10 ardei iui, boabe de piper. Umplei cu saramur fiart i rcit n care ai pus pentru fiecare litru de ap o lingur cu vrf de sare grunjoas. Presai cu 2 scndurele, legai cu celofan dublu i punei la soare o zi apoi la rcoare n cmar. Altfel de murturi asortate Se folosesc: 3 kg. de gogonele, 1 kg. de castraveciori, 500 de grame de morcovi, 500 g rdcin de elin, 500 g de gogoari, 250 g de ceap, 1-2 foi de dafin, cimbru i cteva boabe de piper. Splai, curai i cntrii legumele. Calculai pentru fiecare kilogram de legume 100-150 ml. de oet i cte 10 g (2 lingurie) de zahr. Legumele, bine splate, punei-le n borcan intercalate cu felii de elin, cu jumti de morcovi, cu sferturi de gogoari. Din loc n loc punei cte un rnd de ceap tiat petiori. Oetul se dilueaz cu ap (200 ml. la litrul de ap) i se pune la fiert cu cimbrul, foile de dafin, zahrul i cte o lingur ras de sare la fiecare litru de lichid. Dup primele clocote se ia de pe foc i se las la rcit dup care umplei borcanele si nchidei-le. Se pun la rece n cmar. Ptlgele prunioare semicoapte murate Splai ptlgele frumoase, nelovite, ntregi, care sunt pe jumtate coapte, sau abia prguite. Aezai-le ntr-un borcan de 3 l, intercalnd din loc n loc cte o frunz de dafin, o rmuric de elin i o felie de hrean. Adugai, de asemenea, cteva boabe de ienibahar, 3-4 frunze de stejar sau de viin, o lingur de sare, o lingur de zahr i o cecu de oet pentru fiecare litru de ap. Presai uor cu dou scndurele i acoperii ptlgelele din borcan cu ap rece. Fierbei n cteva clocote capacul de metal cu care vei nchide borcanul, aezai-l deasupra acestuia i punei borcanul s fiarb pe baie de aburi. Cnd observai c pielia ptlgelelor ncepe s crape, oprii focul, fixai capacul pe borcan i lsai-l acoperit cu o ptur pn a doua zi cnd capsai capacele. Murturile vor putea fi consumate i de suferinzii de stomac, vor avea gust deosebit i vor rezista cteva luni. Pepeni murai Alegei pepeni mici, de cel mult 1 kg., fr pete i nelovii. Tiai elina n felii mari de elin, ardeii kapia i morcovii. Splai foarte bine vasul (borcanul) n care vei pregti murturile, cteva foi de dafin, iar deasupra rmurele i frunze de viin. Nu uitai s punei neaprat 4-5 rdcini de hrean bine curate i tiate n patru. Presai cu dou ipci subiri i legate cu tifon dublu. Cnd murturile ncep s fermenteze, vnturai-le, suflnd puternic printr-un furtun. Operaia se repet la 4-5 zile timp de 5 sptmni. Hrean conservat Pentru 1 kg. de hrean folosii 100 ml. de oet de 9 grade i 200 ml. de ap. Splai i curai bine hreanul, apoi dai-l pe rztoarea cu guri mici. Punei puin ap i oetul la fiert n clocote 2 minute i lsai-l s se rceasc. Punei amestecul bine omogenizat n borcane mici i legai-le cu celofan. Cnd folosii preparatul i putei pune sare i zahr dup gust. Murturi asortate Se folosesc 2 kg. ardei kapia, 2 kg. gogoari, 2 kg. morcovi, 2 kg. conopid, 1 l oet, 1/2 l ulei, 600 g zahr, 300 g sare, piper, foi de dafin. Ardeii i gogoarii se toac, morcovii i elinele se dau pe rztoarea mare iar conopidele se rup n floricele mici. Acestea se pun ntr-un vas i se toarn peste ele oetul, uleiul, zahrul, sarea, piperul, foile de dafin date n cteva clocote. Se pun n borcane nchise i se pstreaz la rece. Ghebe murate Se folosesc 2 kg. de ghebe splate, 400 ml. de oet de vin de 9 grade, 40 g sare, 20 g piper, usturoi dup gust. Ghebele sunt ciuperci de toamn care se gsesc numai la nceputul lunii octombrie i cresc mai ales n pdurile de foioase. Fierbei 3 litri de ap cu 200 ml. de oet i cnd clocotete adugai ciupercile curate de resturi de pmnt i iarb i splate n mai multe ape reci. Amestecai continuu cu o lingura de lemn i cnd lichidul ncepe din nou s fiarb, luai vasul de pe foc i lsai-l acoperit 10 minute. Punei apoi ciupercile ntr-un lighean cu ap rece i splai-le foarte bine n 2-3 ape reci, apoi punei-le n alt vas cu puin usturoi. Separat fierbei 200 ml. de oet cu 1/2 litru de ap, foi de dafin, sare, piper i un cel de usturoi tiat ct mai fin i cnd clocotete turnai sosul peste ciuperci. Lsai-le s absoarb lichid i peste o or punei-le n borcane i legai-le cu celofan. Se pstreaz la rece i se consum ca salat sau garnitur la fripturi, piureuri i alte mncruri cu carne. Ciuperci marinate n sos de legumeSe folosesc 5 kg. de roii, 1 kg. de ardei grai roii, 1 kg. de ardei kapia, 1 kg. de ciuperci de cultur sau mntrci, 1/2 kg. de ceap, 1/2 l de ulei, cimbru, 2-3 foi de dafin, 1/2 linguri de piper mcinat, sare. Curai ceapa, trecei-o prin maina de tocat i clii-o pn se nglbenete uor. Adugai ciupercile splate i trecute prin maina de tocat mpreun cu ardeii grai i kapia. Potrivii de sare i de piper. Lsai vasul s clocoteasc la foc mic, dar nu direct pe flacr, circa 30 de minute. Amestecai continuu, punei sucul de roii, frunze de dafin, cimbru i elin. Cnd sosul s-a ngroat, punei vasul n cuptor la foc mic, apoi fierbinte punei-l la borcane, legai-le cu celofan, sau punei capace i fierbei-le pe baie de aburi 30 de minute. Iarna folosii preparatul ca atare, la macaroane, carne, paste sau la pregtirea delicioasei pizza.Ciuperci marinate cu roiiSe folosesc 2 kg. de ciuperci albe, 1/2 kg. de ardei grai, 2 kg. de roii, 1/2 l de ulei, foi de dafin, mrar, ptrunjel, sare i piper. Splai i tiai n felii mai mari ciupercile. Tocai ceapa mrunt, clii-o n uleiul fierbinte pn cnd devine translucid, apoi adugai ciupercile i continuai fierberea la foc mic n aa fel nct apa lsat de ciuperci s se evapore complet. Adugai ardeii tiai n rondele subiri, roiile decojite i lsai nc 30 de minute vasul s fiarb la foc domol. Scuturai din timp n timp cratia s nu lipeasc, potrivii de sare, punei verdeaa, foile de dafin i piperul. Cnd preparatul a sczut punei-l n borcane i sterilizai-le 30 de minute pe baie de aburi.Ciuperci marinate n oetLuai ciuperci albe, mici, curai-le, splai-le i tiai-le cotoarele dac sunt mai mari. Pe cele mici lsai-le ntregi. Punei-le apoi la fiert n puin ap clocotit n care ai pus o lingur de zeam de lmie. Dup cteva minute de clocot (cnd pierd gustul de crud) scoatei ciupercile i lsai-le s se scurg ntr-o strecurtoare din material plastic. Pregtii oetul astfel: la 1 litru de ap punei 300 ml. de oet, 1-2 foi de dafin, cteva boabe de piper, ienibahar, cteva cuioare. Dup 2-3 minute de fiert n clocot turnai lichidul rece peste ciuperci. Se pun la borcane, presai-le cu 2 scndurele i adugai o cecu cu ulei. Legai cu celofan i dai la rece. Se consum peste iarn ca salat sau garnitur la fripturi i mncruri cu carne.Mirenia, aa a lsat-o Dumnezeu, nu a putut avea copii i tare mult i i-a dorit. n sperana c Dumnezeu o va ferici cu acest dar, ea s-a pregtit pentru acest eveniment, care nu a avut loc niciodat, iar caietele ei sunt pline de reete pentru cei mici, cu notaii privind modul i ora de hrnire. Ca o compensaie a nemplinirii ei am s dau mai jos cteva din aceste reete dar i pentru o hran natural, ecologic a copilailor dumneavoastr.Reete pentru bebelui

Brnz de vaci cu biscuiiPentru ntrirea calciului se d la copii de peste 5 luni

Pentru masa de la ora 5, dup amiaz este ideal aceasta reet, care se prepar foarte uor. Se amestec 2-3 lingurie iaurt cu 4 lingurie de brnz proaspt de vaci i cu 1-2 biscuii rai pe rztoare, pentru a avea o consisten mai tare. Dup gust se mai adaug o linguri de zahr.

Este o reet bogat n calciu, ce ar putea nlocui siropul de calciu.Piure de carnePentru copii de peste un an, crora nu prea le place carnea.

Se fierb cartofii fr coaj, se paseaz, se pune sare i lapte pn se obine un piureu nu foarte moale. Separat se nbu carnea tocat cu puin ulei i ap ,se adaug o lingur de ceap tocat mrunt, ptrunjel, morcov ras. Se adaug o ceac de ap, ct s ajung la fiertul crnii. Cnd e gata carnea i apa a sczut adugai bulion ct e necesar i mai fierbei puin, apoi la sfrit adugai cartofii, amestecai bine pn se omogenizeaz. Punei mncrica ntr-o tava i dai-o la cuptor cu smntn sau brnz de vaci, circa 10-15 minute.Sup crem de dovleceiPentru copii de 5-6 luniSe iau i se fierb 2 dovlecei potrivii mpreun cu 2 cei de usturoi timp de 15-20 minute, apoi se zdrobesc i se amestec cu 150 g brnz proaspt de vaci. Se pune napoi n zeam i cnd d n clocot se sreaz i se decoreaz cu frunze de arpagic tiate mrunt. Se servete cald. Piure de teviePentru copii de 5-6 luni .

Se spal 250 g tevie pn apa iese curat, se scot codiele i se las s se scurg. Se fierbe tevia nbuit n zeama ei sau la bain-marie. Se toac pe un fund de lemn. Separat, se face un sos dintr-o linguri de unt, una de fin i o ceac de lapte. Se pune tevia n sos, mpreun cu o ceac de orez care a fost fiert separat, i se las s mai fiarb puin. Se ia de pe foc i se va consuma imediat.Omlet uoarPentru copii de peste 2 ani.

Se bat 2 ou proaspete de o zi, cu miezul de la dou felii de pine nmuiate n lapte i se prjete n tigaie bine ncins i uns cu ulei, ca la orice omlet. Gogoele cu mereSe recomand copiilor peste un an

Se rad 2 mere i se amestec mpreun cu 2 glbenuuri i o lingur de fin. Se bate albuul spum cu coaj de lmie i o lingur de zahr i se amestec mpreun cu compoziia cu mere pn se omogenizeaz. Se fac gogoele cu lingura i se prjesc n unt. Se scot pe un ervet pentru a absoarbe grsimea. Se pudreaz cu zahr vanilinat.Compot de caiseLa orice vrst peste 3-4 luniSe aleg caise nu foarte coapte, se spal i se las s se zvnte. Se scot apoi smburii i se taie n jumti. Se aeaz n borcan, ndesnd uor. Pentru a le da un gust mai parfumat, se pot aduga si civa mieji de migdale decojii de pielia maronie, la fiecare borcan. Se toarn sirop fierbinte fcut din 300 g zahr la un litru de ap dat n clocot, se nchid borcanele i se sterilizeaz la bain-marie o jumtate de or. Se pun n cmar la rece.Sirop de fructe nefiert.Pentru orice copil de la vrsta de 3-4 luni n sus

Se zdrobesc fructele mai zemoase, se strecoar i se las 12 ore la rece. Se scurge apoi zeama limpede, care se pune la nclzit la foc domol i se adaug o cantitate dubl de zahr. Dup ce s-a dizolvat zahrul, se amestec mpreun cu partea crnoas, se toarn n sticle i se pun dopuri etane de plut sau se leag cu celofan. Se pun sticlele la rece, n cmar.Nectar de caise sau piersiciPentru orice copil de la vrsta de 3-4 luni n sus.Fructele se aleg s fie bine coapte i se cura de coaj i smburi. Se dau prin main i la 5 litri de suc obinut se pune 1,2 kg. zahr i se fierbe 15-20 minute. Se pune cald n sticle care se fierb la bain-marie 10 minute, dup care se pun dopurile de plut fierte sau se capseaz. Se rcesc sub ptur.Must de afinePentru copilai de peste 4 luni

Se iau trei pri suc de afine trecute prin zdrobitor i pres, sau prin sit n lipsa acestora, i o parte ap fiart i rcit. Se pstreaz la rece i se nclzete uor nainte de a se da copilului. Se poate combina cu lapte sau iaurt n pri egale.Must de agrieSe d copilailor de peste 4-5 luni

Se face la fel ca mustul de afine numai c se pune la fiecare litru de must cte o lingur de miere sau zahr. Ca i mustul de afine se poate da simplu, sau cu lapte sau iaurt.Must de strugure cu hreanSe adun boabele de pe ciorchine i se preseaz ca s ias tot mustul. Se pune la sticle de un litru i n fiecare sticl se pune cte o fie de hrean lung de 3 degete i groas ct un creion. Hreanul va mpiedica fermentarea, iar mustul se va pstra proaspt toat iarna. Poate fi servit i copiilor de peste un an.

. Sirop de struguri hamburg sau teraz pentru iarnSe storc i se trec prin pres strugurii. Pentru fiecare litru de must se pun 300-350 g de zahr, sucul de la o jumtate de lmie i se fierbe timp de 15-20 de minute la foc domol. Se pune la sticle cu dop etan i se pstreaz n pivni sau cmar rcoroas. Cnd se consum se pune o parte suc i doua ap, pentru copiii pn la 3 ani i sifon sau ap mineral pentru cei mai mari.Not: Cu orice must sau sirop se poate aromatiza iaurtul sau kefirul; la fiecare litru de lapte fiert se pune o ceac de must odat cu maiaua de iaurt sau kefir.Salam de biscuiiPentru masa aniversar a copiilor de peste 2-3 ani

Cu 8-10 linguri de zahr se freac un pachet de unt, adugnd pe rnd glbenuurile de la 4 ou. Se incorporeaz un kilogram de buci de biscuii stropii, numai ct s se umezeasc puin, cu lapte ndulcit i aromatizat cu esene de rom i vanilie. Se amestec bine cu crema de unt, apoi se aeaz pe o coal de hrtie pergament, se ruleaz s capete forma unui salam i se pune la rece cteva orePepene umplutPentru copii mai mari de 3 aniSe ia pepene kurdistan sau orice pepene galben parfumat cu coaj tare. Se taie capacul, se scot seminele, apoi cu lingura se scot buci ct mai mari de miez, fr s se taie coaja. Se umple coaja cu buci mici de mere, pere coapte, prune, caise, piersici, boabe de viine i ciree fr smburi, struguri, mure, cpuni i bineneles i miez de pepene amestecate cu sirop de orice fruct, esene de rom i vanilie. Se pstreaz cteva ore la rece, cu capacul pus. Se servete n castronele cu linguri alturi i ornate cu fric. Purcelui i iepurai din ouSe cur de coaj oul fiert mai tare i se fac picioarele, urechile, botul i codia din felii de cacaval, uscat n prealabil, ochii din boabe de piper sau bucele de msline. La iepurai urechile i mustile se fac din felii de msline. Se aeaz pe felii de pine unse cu unt sau pate i presrate cu verdea tocat foarte mrunt. Copiii sunt ncntai.Brcue i broscue umpluteSe taie chifle n dou i partea cu talpa se unge cu unt, past de pete, crem de brnz sau pate de ficat. Partea bombat se orneaz cu maionez, sau unt frecat cu ou, spriat n fire subiri ca s dea impresia de carapace de broasc estoas. Carapacele se umplu cu ce ai la ndemn i se aeaz pe felii de cacaval, sau muchiule, avnd grij s se fac picioruele, capul i coada din feliue de ardei galben. n brcuele scobite se pune umplutura ce o ai la ndemn, se nfig scobitori trecute n lung prin triunghiuri de cacaval, s imite catargul i o vel, iar n vrful catargului se pune un stegule din ardei rou, galben sau verde. i cei mai mofturoi copii de peste 3-4 ani vor consuma, n joac, cu mare plcere brcue i broscue Lubene copt cu lapte Lubenele se taie in lung, ndeprtndu-s coada lemnoas. Se cur cu o lingur seminele i se pune pe grtarul cuptorului cu tietura n sus. Cnd s-a rumenit coaja i ncepe s fac bici se scoate lubenele pe o farfurie i se las s se rceasc un pic. Se pune la fiert o jumate de litru de lapte cu 3 linguri de miere i dou linguri de cacao stins ntr-o ceac de ap rece. Cnd laptele d n fiert se adaug lubenele copt, pasat ct mai bine ct laptele s devin o crem consistent. Se servete cald cu biscuii pui nuntru s se nmoaie. Copiilor de peste un an le face mare plcere s consume un castronel.