Revista școlară FIRUL ARIADNEI

Nr. 10

2012-2013

Semestrul II

Lucr

ari e

fect

uat

e d

e co

piii

din

ȘC

OA

LA M

EA

1

Mărţişor- un omagiu al primăverii Sub motto-ul „Primăvara este o reflexie a grădinii sufletului nostru, iar mărţişorul este cea mai de preţ floare răsărită într-însa”, SCOALA MEA desfăşoară, în perioada 1 – 9 martie, proiectul tematic numit „Mărţişor- un omagiu al primaverii” , la clasa a V-a A, sub îndrumarea d-nei prof. de limba română, ANDREEA ŞANDOR. Deopotrivă util şi agreabil, acest proiect urmăreşte consolidarea informaţiilor dobândite, legate de simbolul primăverii, mărţişorul. El face ca periplul mărţişorului pur tradiţional românesc să nu treacă neobservat, copiii, ei înşişi creatori ai acestei frumuseţi simbolice, într-o manieră originală, prin utilizarea mai multor forme de activitate: jocul, învăţarea, munca şi creaţia. Proiectul „Mărţişor- un omagiu al primăverii” îi incită pe copii să se implice în realizarea activităţilor, cu atât mai mult cu cât mărţişoarele, vederile la care migălesc și poeziile scrise de ei vor fi oferite părinţilor lor. Se dezvoltă astfel, unele abilităţi de cunoaştere şi înţelegere ale copiilor. Activitatea îi solicită pe copii să cunoască şi să înveţe simbolurile primăverii, să ştie ce reprezintă culorile alb-roşu din şnurul mărţişorului, să ştie ce semnifică 1 şi 8 Martie, să scrie poezii pe această temă. 8 MARTIE-OMAGIU PROF. ANDREEA ȘANDOR 8 martie a venit iar, Prin minte-mi zburdă un gând hoinar, L-am așezat pe coala imaculată, Să ai o primăvară minunată! Ai noștri copii sunt o rază de lumină, Iar viața cu ei e mult mai senină. Mămico, primește o floare-nflorită, Este iubirea mea nemărginită, Un curcubeu, o rază de soare Nu sunt de-ajuns pentru un suflet așa mare. Viața e plină de minuni Însă doar tu știi s-o-ncununi, Zilele sunt pline de culori, Ziua ta e plină de flori. Mi-am rotit privirea toată Peste câmpul plin cu flori Și-am ales o floare-ndată Ca să ți-o ofer în zori. Un bujor roșu ales-am Din noianul de culori, Mamă, îți ofer iubirea În petalele de flori.

2

Poveştile lui Ion Creangă au prins viaţă vineri, 18 ianuarie, în sala de lectură a bibliotecii pentru copii unde elevii clasei pregăti- toare au aprofundat tema săptă- mânii "În lumea minunată a poveştilor şi desenelor animate". Cei mici au ascultat povestea "Punguţa cu doi bani", pe care apoi au ilustrat-o prin desene proprii. La sfârşitul orei, elevii au primit un permis de acces valabil la orice bibliotecă, fiind astfel încurajaţi să împrumute mai des cărţi. Atraşi de diversitatea paginilor răsfoite, toţi elevii au promis să revină la bibliotecă.

3

Reading Club la Biblioteca Ion Creangă

Dragă mamă, Dragă mamă, De ziua ta, Am vrut să-ţi dau în dar o stea. S-o prind însă n-am putut Nici aripi nu am avut. Soarele a răsărit Stelele el le-a gonit. Dar să ştii că eu ţi-as da În fiecare zi câteo stea. Ana-Maria Teodora MARIȚESCU clasa a VIII-a

Of! Adolescența...

Jucăriile-s ascunse Într-o cameră din pod

Și rapid înlocuite De-un telefon marcă de top.

Pleci, te plimbi, călătorești, Ești ca o pasăre migratoare.

Lumea-ntreagă s-o descoperi, Si esti foarte increzatoare.

Timpul trece cam repede Tu tinzi sa uiti detalii.

Parintii te cearta fara motiv De ce te duci la scoala oare?

Ana PETRESCU– Clasa a VIII-a

Pisicuța

Pisicuța noastră hoață, A făcut o boroboață.

În cămară a intrat Pe furiș, și a luat O bucată de friptură.

Mama nu știa că mâța fura. Dacă o mai prinde-odată,

Vai de blana ei vărgată! Călin ISTRATE– Clasa a VII-a

4

5

Proiectele elevilor la ora de limba română.

Clasa a VI – a A - Cartea lunii.Recenzii de carte.

O zi din viaţa lui Pogudesters A fost odată ca niciodată un breaz şerif pe nume Pogudeșters. Acesta era o gumă de şters portocalie care într-o zi s-a săturat de viaţa lui normală şi s-a hotărât să devină şerif pe cont propriu. Pogudesters făcea ordinea în vestul sălbatic. El nimicea orice inamic din oraşul său cu arma lui de încredere Pistomitraliera. Cu această Pogudesters a devenit pistolarul vestului. Într-o zi liniştită, Pogudesters făcea patrulă zilnică pe străzile vestului sălbatic când, după o cotitură apare Creion cu două pistoale în mâini gata să tragă în Pogudesters.o -Ce cauţi aici creion? Nu ţi-a ajuns lupta de data trecută? spuse Pogudesters. -Ce caut?! Nu ştii ce caut?! După tot ce mi-ai făcut tu nu ştii ce caut?! spuse creion aproape urlând. Caut răzbunare. -Atunci se pare că ai greşit locul pentru că aici nu vei găsi nimic. Cei doi se învârteau în cerc gata să tragă în orice moment. Creion a tras două gloanţe, dar Pogudesters s-a ferit. Pogudesters a decis că venise vremea să îşi scoată pistomitraliera. Când şi-a ridicat din nou privirea către Creion, a observat că acesta dispăruse. Era disperat, nu îşi putea asuma ca Creion să agreseze vreun locuitor. În timp ce Pogudesters îl caută pe Creion, acesta se furişă în spatele lui şi îl înjunghie. -Aaaaaaaahhh! ţipă Pogudesters -Ce spuneai? Că nu voi găsi răzbunare aici? Uite că am găsit-o! Acum mă duc să jefuiesc banca oraşului fără ca nimeni să mă deranjeze pentru că tu eşti la pământ. Creion pleca spre banca oraşului. Pogudesters abia se târa către trotuar căci era în mijlocul străzii. După câteva momente de gândire profundă Pogudesters îşi reaminti ce îi dăduse tatăl lui înainte să moară, elicsirul vindecării. Trebuia doar să-şi aducă aminte unde îl avea. A început să se cotrobăie prin buzunare şi spre norocul său a găsit în buzunarul de la piept o sticluţă pe care scria cu litere mari e tipar: "ÎN CAZ DE NEVOIE". Pogudesters a hotărât să se uite mai întâi pe sticluţa în caz că indica vreun dozaj sau vreun mod de administrare. Fără să găsească vreo etichetă a decis să o bea. Cum a dat pe gât elicsirul simţea de parcă sângele îi trecea mai repede prin vene, se simţea mai tânăr şi mult mai puternic. Îşi scoase lama din spate şi înaintă cu toate forţele către banca oraşului. Ajuns acolo l-a văzut pe Creion cum golea de aur seiful. Pogudesters a tras un glonţ ca să îl facă atent pe Creion, acesta speriându-se. Creion s-a întors brusc pentru a vedea ce se întâmplă. -Iar tu, spuse Creion, credeam că te-ai liniştit după cuţitul pe care ţi l-am băgat în spate... -Da şi de data asta nu vei mai scăpa basma curată! Creion îşi scoase cât de repede a putut pistolul, dar Pogudestrers îl împuşca fără nici o ezitare drept în cap. Pogudesters făcu din nou dreptate în stilul său. El l-a luat pe Creion şi la dus la cimitir unde l-a îngropat pe acesta. Pogudesters îşi îndeplini din nou datoria ca de obicei, în stilul său, nimicind orice infractor. De data asta el s-a asigurat că Creion nu vai mai reprezenta o ameninţare pentru vestul sălbatic niciodată. Mihnea VASILE Clasa a VIII - a

6

Fluturașul Fluturaș , din floare în floare Zbori bătând din aripioare. Stai, stai o clipă, Să mă urc pe o aripă, Să mă duci departe în zări, Să mai văd și alte tări. Fluturașul s-a oprit, Pe-aripioară m-am suit, Și-am zburat noi amândoi Peste munți și peste văi. Soarele ne însoțea, Și ușor ne mângâia, Și mult am călătorit, Până când am obosit. Călin ISTRATE Clasa a VII - a

Veverița și iepurașul Colo jos in poieniță, Am văzut o veveriță, Ce în grabă scormonea În pământ, după ceva. Când deodată, lângă ea, apăru altcineva. Acest pui de iepuraș, țup,țup,țup, sări pe ea. Veverița cea fricoasă repede fugi spre casă, Iar din pom privi spre el, Cum și el fugea la fel. Răzvan MUTU Clasa a VII - a

Musculița La orice provocare Voi riposta pe dată Și orice încercare Va fi chiar rezolvată! Eu nu sunt așa, să stau să aștept, Și nu mă dau bătut, sunt mult prea deștept! Arată-mi balauri, Sunt gata de-atac, Sau chiar brontozauri, Și ei îmi sunt pe plac! Mintea mi-e iute. De ce tot aștept? Visând și sperând și dorind ce e drept? Doar toți m-au învațat Ce scurtă e viața, Acum m-am avântat Și vreau să sparg gheața! Știu c-o să spui că nu sunt gata încă Să dau piept cu lumea cea dură ca o stâncă. Sunt tânăr, dar tare! Acum e vremea mea. Ce mare provocare, Să vreau s-ating o stea! Cu toate astea știu Și simt că-nnebunesc, Că mai întâi de toate, Eu trebuie să cresc! Andreea STĂNESCU Clasa a VI - a A

7

Nu mă lăsa . . . Nu mă lăsa, Nu mă abandona, Vreau să rămân în brațele tale, Noi două, împreună, fără inimile goale. Niciodată nu te pot convinge Că iubirea pentru tine nu se va stinge, Întotdeauna te vei afla În inima mea. Sufletul meu nu e neatins, Poartă un sentiment neînvins, E iubirea mea pentru tine Și pretuirea din suflet vine. Cu mâna tremurândă Scriu încet pe foaia plăpândă Cuvintele eterne ca un vulcan izbucnesc: Te iubesc, mamă, cu drag îți șoptesc . Holly DOLINSKI Clasa a VIII - a

Te iubesc … Mamă, tu m-ai sfătuit, Întotdeauna mi-ai împărtășit Iubirea ta neprețuită, Ca să fiu mereu fericită. Mâine este ziua ta, Așa că eu îți voi prepara Un cadou nemaivăzut Și de asemenea, foarte plăcut. Îți spun că niciodată Nu vei fi uitată, Îți voi demonstra Prin iubirea mea. În sfârșit, 8 martie a venit, Cu multe daruri a sosit, Să-ți ofer fericirea neoprită Din inima mea izvorâtă, Chipul tău să-l văd luminos Când primești acest dar prețios. Îți spun încet, dar nu-i un secret, Știi că te iubesc Și-n dar de ziua ta Îți dăruiesc poezia mea.

8

Gărgărițe Gărgăriţe fericite, Au ieşit la joacă La-nvăţare sunt primite, Numai dacă ştiu să tacă! Mai încolo doar citesc, Că să-nveţe bine Vrăbiuţe ciripesc, Cu un cântec pentru tine! Ele-a doua zi zâmbesc, Că să-nveţi e tare Chiar dacă mai zăresc, Că soarele e MARE!

Andreea STĂNESCU Clasa a VI-a A

Grădina copilăriei Gradina copilăriei este magică Ea nu este tragică, Te ajută să creşti Şi mai ales să înfloreşti, Frumos şi armonios Ca un ghiocel curajos! Copilăria este ca o rândunică Care înfrunta fără frică, Greutăţile vieţii Care-ţi dau nişte lecţii, Ce te ajută în viaţă Să nu devii o mogâldeaţă! Andreea STĂNESCU

Clasa a VI-a A Noaptea și ziua Haina nopţii a sosit, Peste marile hotare Oamenii s-au încălzit, În casa lor mare! Luna argintie sta, Şi aduce-o umbra fină Pe care ea o da, Peste apa foarte lină! Ziua a sosit acum, Bulgări de lumină găseşti Peste lacul de pe drum, Iar tu foarte mult zâmbeşti! Animale au ieşit, În lumina cea frumoasă Soarele este-nplinit, Şi luna bucuroasă! Andreea STĂNESCU Clasa a VI- a A

Stelele de pe cer Stelele de pe cer sunt luminoase, Mai tot timpul bucuroase Luminează cerul mare, Şi planetele cele goale! Aduc noroc şi te-nviorează, Câteodata minunează Ele-n spaţiu arată mici, Ca nişte drăguţi pitici! Când te uiţi frumos la ele, Nu prea par ca nişte rele Dar dacă le superi, O să vezi tu numai nuferi! Andreea STĂNESCU Clasa a VI- a A 9

1Iunie 1 Iunie mie îmi place Pentru că eu sunt dibace, Mai ales la școala în clasă Cu colegii sus pe masă! Seara eu petrec frumos Cu cățelul care roade un os, Îl îngroapă pe undeva Tot timpul în curtea mea! Eu învăț mult și bine, Pentru că e pentru mine Și iau note frumușele, Mama e mândră de ele! Eu acasă citesc, Ca la școală să reușesc. În viață la examene merg Mintea să mi-o încerc! Cine-a scris Și-a lăsat pixul deschis Și de-un timp profesoara nu vine, Ce bine-i de mine! Dar ușa s-a deschis vijelios Și profesoara a intrat grațios, Suntem tari acum la ore, Încep și citesc "Cuore"! Andreea STĂNESCU Clasa a VI-a A

Bucurie Primăvara a venit Și ursul a ieșit De la el din casă, Ca să ia o masă. Fluturii zboară prin livadă, Oamenii să-i vadă. Pe ei cei mai frumoși Și foarte numeroși. Floarile s-au îmbrăcat în culori, Iarba e plină de rouă în zori, Soarele bucuros ne zâmbește, Natura o ocrotește. Vara e aproape, Au început să curgă ape. S-a dezghețat lacul Și a înflorit macul. Dominic BELCEA– Clasa a VII-a

10

VITEAZUL CU PUMNUL DE AUR A fost odată ca niciodată un vizitiu din Praga, care se săturase de slujba lui. Caii erau foarte năzdrăvani , oamenii nu erau mulţumiţi , iar trăsura era foarte incomodă. Îi ajunsese până în gât . Caută o provocare . Într-o zi , un domn se sui în trăsură şi ceru să fie dus la pădurea Fortinbras . În pădurea Fortinbras nu călca nimeni , deoarece se zvonea pe la colţuri că era bântuită . - Şi de ce , mă rog , aţi dori să vă duc acolo? întrebă vizitiul. - Deoarece acolo este casa mea , domnule vizitiu ! spuse omul apărându-i o baghetă în mână . De fapt şi de drept , vă voi duce eu acolo. O uşă se deschise lângă trăsura , iar amândoi fură înghiţiţi de ea . La aterizare , un tărâm de vis se arată în fata vizitiului . Animale fantastice zburau peste tot. Copaci cu frunze roz dansau în bătaia vântului de primăvară , iar omul ciudat se transformă într-un moşneag cu barbă , pălărie ţuguiată şi un toiag de lemn care ajungea până la ochii lui pătrunzători. - Ascultă, copile , spuse moşneagul, eu sunt Vrăjitorul din Oz şi aş vrea să îţi fac o propunere. - Ascult cu mare plăcere ! spuse vizitiul,care era încă şocat de transformarea bărbatului. -Eu am observat cu ochii mei că tu nu mai pui suflet în slujba ta. Nu-ţi mai place, şi abia apoi am inţeles : căutai o aventură. Ei bine, am eu una pentru tine: când am plecat din Oz, fata mea ,Karma ,a rămas pentru a se mărita cu alesul vieţii ei. Ea era foarte fericită în ziua nunţii, dar la ceremonie, soţul ei s-a dovedit a fi Lazer, fratele meu malefic. - Şi ce s-a întâmplat? - Oamenii din Oz au fost capturaţi şi aruncaţi în temniţă, dar pe Karma o ţine captivă în casa lui, dar şi mai presus de atât, el a folosit vrăjile lui diavoleşti şi a pus un scut peste ţara prin care eu nu pot trece. Dar tu, prietene ,tu poţi. - Dar cum voi reuşi tocmai eu să trec de scut ? - Cu pumnul de aur! Am stat zile şi nopţi pentru a-l construi în speranţa că voi găsi un om ca tine. - Şi cum voi ajunge acolo ? - Cu uşa cu care te-am adus eu aici. Îi spui doar destinaţia,iar uşa se va deschide şi te va duce acolo. - Dar de ce nu foloseşti tu pumnul şi uşa, şi-ţi salvezi fiica ? - De ce ? - Aceasta este legea 261 din cartea vrăjitorilor. - Bine. Doar pune-mi pumnul, învaţă-mă cum să-l folosesc, iar apoi voi pleca în salvarea fiicei tale. 11

Vrăjitorul l-a antrenat pe vizitiu 3 zile şi 3 nopţi. Curajosul nostru a învăţat să mânuiască pumnul de aur, iar vrăjitorul făcea pregătirile pentru plecare. Sosise ziua plecării, dar vizitiul simţise din ce în ce mai mult că nu este în stare s-o salveze pe Karma. Dar în momentul în care şi-a pus pumnul,el a simţit că are puterea tuturor oamenilor de pe pământ.Se simţea atât de puternic încât, nici nu a salutat vrăjitorul şi a zburat drept prin uşă, dar unde s-a dus, nimeni nu ştie. Când uşa s-a deschis, bravul nostru vizitiu ieşi din ea, dar nu era ca data trecută. Acum, un tărâm de nedescris i se aşternu în faţă. Toţi copacii erau tăiaţi, iar cei puţin numeroşi care mai erau, arătau groaznic. Dar dacă te uitai mai departe, ceva mai teribil se arată. Un orăşel mic, înfăşurat într-un scut imens, zăcea la un kilometru distanţă. Peste oraşul acela plouă încontinuu, iar tunetele şi fulgerele te puteau asurzi dacă aveai probleme cu urechile. Toate casele erau în paragină, în afară de un mândru palat care stătea în mijlocul oraşului. În oraş predomina culoarea întunericului: negru. Vizitiului nu-i venea să creadă ce vede în faţa ochilor, aşa că îi fu foarte frică să citească numele oraşului, sperând că nu este ceea ce crede el că este. Până la urmă,îşi făcu destul curaj şi ajunse în faţa intrării oraşului unde observă o plăcuţă bătută de ploi şi de vânt şi îngălbenită de timp pe care scria mare cu litere de tipar :”OZ”. După câteva momente de şoc şi groază, un trup se îndrepta spre el, ţinând în mână un alt trup în lanţuri. După ce se apropie mai mult, vizitiul a putut descifra, cu ajutorul pumnului de aur, literele ce erau scrise pe pieptul trupului: „L” urmat de un „A”,apoi de un „Z” , iar de aici, el nu mai citi,fiindcă ştia deja cuvântul: „LAZER”. Vizitiul luă poziţia de luptă, dar un strigăt îl întrerupsese: - Ajutor! Să mă ajute cineva! - Cine eşti şi ce vrei de la mine, muritorule? Vizitiul spuse: Am venit fata vrăjitorului a lua, Cu pumnul meu a te dărâma, Iar de soarta nu-ţi va fi aşa, Va trebui să-mi dau şi viaţa. - Aha! Trimisul bunului meu frate! Află de la mine că a mai trimis oameni ca să-i salveze fata, dar, din păcate, stârvurile lor sunt în pivniţă. - Da,dar nimeni nu a avut pumnul de aur! Şi dacă tu crezi că al meu va fi acolo, te înşeli amarnic! În momentul acela, Lazer începu a alerga spre vizitiu, dar nici el nu a stat pe loc şi s-a aruncat şi el în luptă. Amândoi începură a-şi da lovituri grele, dar au rezistat. Într-un moment de neatenţie, vizitiul alunecă, dându-i lui Lazer o şansă de a-i curma viaţa. Norocul vizitiului este că fata vrăjitorului l-a lovit pe Lazer cu o rocă tare. Apoi , vizitiul îşi canaliza toată energia asupra pumnului şi îl lovi atât de tare pe Lazer încât capul lui a zburat trecând prin castel. În momentul morţii lui, o minunăţie se întâmplă: scutul care înconjura oraşul Oz s-a spart, iar oraşul s-a transformat complet: c asele erau ca nou-nouţe având culori minunate, iar castelul nu mai era negru, era de un auriu inimaginabil. Vremea se transforma într-una bună cu soare de vară.

12

Din cer, dintr-o altă uşă, Vrăjitorul din Oz ieşi. Primul gest pe care-l făcu a fost să-şi îmbrăţişeze fata, iar apoi s-a îndreptat către vizitiu şi i-a zis: - Mulţumesc mult pentru că mi-ai salvat fiica, dragă vizitiule! Acum eu ţi-o voi dărui în căsătorie. - Da, tata şi eu vreau să mă mărit cu el! Este foarte curajos! spuse fata. - Dragă tinere, spuse vrăjitorul după câteva clipe de tăcere, există doar un lucru pe care nu-l ştiu despre tine. - Care este acela? - Numele tău. - Numele meu nu a contat, nu contează şi nici nu va conta vreodată. De acum îmi puteţi spune: ” VITEAZUL CU PUMNUL DE AUR !!!! ” Mihnea – Andrei MANEA Clasa a V- a A

Mama Iartă-mă, măicuță, căci iarăși am greșit, Dar tu duios m-ai mângâiat Și -abia acum mi-am amintit, Cât te iubesc, tu încă n-ai aflat. Ești raza mea de soare,caldă, Cu glasul tău cel dulce și iubit, Mă liniștești ca o floare înmiresmată, Nu mi-am dat seama cât ai suferit. NAE Alexandra – clasa a VI -a A

13

În poiană În poiana aurie Se joacă cu bucurie Crizanteme şi lalele, Toporaşi şi viorele. Pârâiaşul străveziu Curge lin, se face târziu. Printre miile de pietre, Se aud glasuri de fete. Ce frumos este în pădure Când mergem la cules de mure! Maria BELCEA – Clasa a – V-a A

PUFULEȚ

Grădina mea-i o bucurie Cu flori mirositoare o mie, Iubesc tot ce în ea eu am, Și fiecare pom și ram! Dar undeva ascuns el bine, Pândește neștiut de nimeni Un inamic ronțăitor, Ferit de ochii tuturor! Să fie un gândac sau melc? Nu-i el, nu-i bietul codobelc. O râmă, un vierme mititel? Ceva aici e ciudățel... Cât de viclean, doar cerul știe! Mănâncă plante dintr-o mie. Doar cele care lui îi plac, Eu, sincer, nu știu ce să fac. Dar într-o zi ne-am întâlnit, Din aripi albe-a fâlfâit, Ce frumos el mesteca Trofeele din curtea mea! Un mic căluț, asta era! "Fii sănătos! e bună cina?" Dar nici că i-a păsat prea tare, Întâi o plantă, apoi...plimbare! Andreea STĂNESCU Clasa a VI – a A

De ziua mea Dragă mamă, nu uita: Astăzi este ziua mea! Tu mereu m-ai ajutat Cu zambete m-ai încântat. Stelele nu strălucesc Lâng-al tău zâmbet ceresc. Ochii tăi sunt plini de viață, Din ei toată lumea-nvață. De ziua mea tu îmi cânți, Despre văi, șesuri si munți. Viata nu ar fi la fel Fără al tău cântecel. Tu ești soarele și luna Și tot universu-ntruna. Mamă, știi că te iubesc, Pentru tot îți mulțumesc. Ana Maria Teodora MARIȚESCU Clasa a VIII - a 14

Muzicianul vorbăreţ Orice copil îşi petrece mult timp în propria cameră gândindu-se la diferite lucruri.Eu stăteam şi cântăm la chitară. La un moment dat mă duc să îmi iau un pahar cu apă şi aud o melodie superbă cântată la chitară de la mine din cameră. M-am întors şi am văzut ceva ce nu îmi venea să cred! Chitara cânta singură! Nu mi-a venit să cred.M-am apropiat şi a început să cânte cu vocea de parcă era un star.M-am uitat mai bine în jur iar pianul şi tamburina au î nceput şi ele să danseze pe acorduri muzicale.Parcă mă purtau în lumea lor plină de opere muzicale.Cu acel miros nostalgic şi cu cântecele care parcă te mângâiau pe urechi,era pur şi simplu mirific.Mi-aş fi dorit să nu se fi terminat niciodată dar s-a terminat mai repede decât am crezut. Stăteam şi le ascultăm cu o deosebită plăcere când ele dintr-o dată s-au oprit. Le-am întrebat ce s-a întâmplat şi au început să îmi spună despre marele magician muzical.Un domn care le-a vrăjit să cânte,iar prin glasul cântecului magicianul va fi chemat.Ele nu au omis faptul ca magicianul rostea cuvintele: ”Of,dragă muzică,trezeşte-te la viaţă!Prin vraja şi farmecul tău,vrăjeşte aceste instrumente şi dă-le talentul tău!”şi acestea se trezeau la viaţă.Eram total fermecată de povestea lor.Se pare ca magicianul locuia într-o sală de muzică veche şi nu era foarte bogat dar era un lucru cert..ştia să îşi urmeze visele! Am plecat împreună cu ele în căutarea magicianului şi am ajuns pe bulevardul „vorbăreţ”,strada „muzicii”.Eu şi instrumentele nu aveam prea mult curaj să intrăm deoarece puteau să fie nişte farmece capcane peste tot,dar curiozitatea mea m-a împins să intru.Când am intrat nu am văzut nici o capcană dar am dat peste marele magician muzial! Era un om tânăr şi cu un păr cârlionţat şi un joben foarte mare. Stilul specific al unui magician.Avea un frac în genul unui pinguin şi un zâmbet înşelător.Dar lucrul care mi-a atras atenţia cu adevărat a fost o chitară vişinie cu un glas mângâietor şi înţelegător.Marele magician mi-a spus despre chitara pe care o deţineam că a fost preferata lui şi că este dispus să facă un mic schimb pentru chitara aceea vişinie care mi-a plăcut mie.Eu am fost imediat de acord şi mi-am luat la revedere de la chitara mea printr-un cântec. Acesta învârtindu-şi mustăcioara mi-a îmânat chitara. Mă simţeam de parcă m-am împrietenit cu ea sau aşa ceva. Am plecat acasă cântând voioasă şi cu zâmbetul pe faţă! P.S: Magicianul m-a rugat să ţin secretă identitatea lui şi să spun doar la cei în care am încredere.Mi-am pus încrederea în voi.Să nu mă dezamăgiţi! Mara IVĂNESCU Clasa a VI – a A

15

Începe școala! Un covor de frunze s-a așternut, Asta arătându-mi că toamna a început. Copiii aleargă grăbiți la școală, Pentru că s-a terminat dorita vară. Micuții intră în sălile de clasă, Așezându-se fiecare la câteo masă. Profesorii intră cu multă grație Și începe anul plin de distracție! Școala îți deschide noi perspective, Dar sunt și ore distractive. Școala te primește călduros, Cărțile sunt așezate frumos, Pe aripile lor vei călători Și lucruri noi vei descoperi. Alexandru GHIULEA – Clasa a VIII - a

Fericire

Fenomen des, dar special, Emoția ce-ți ridică acel moral.

Renașterea înfloritoare, Irezistibilă încercare.

Cadru foarte emoțional, Incredibil de special. Reînnoire în devenire,

Este, într-adevar, fericire! Alexandru DĂNESCU– clasa a VI –a B Raza de soare

Printre ramurile pomilor

Trece o rază, parcă a zeilor. Străbătând strălucitoare, Cu viteză uimitoare,

Prin văzduh cu ușurință, Luminând a mea ființă.

Adela GEORGESCU– clasa a V–a B

Imagine de neuitat

Pe cer se află mii de stele, Rotunde ca niște perle, Ce în noapte strălucesc Ca într-un joc actoricesc! Pe cer se află stele mii și mii Aurii ca niște făclii, Străbat abisul întunecat, O imagine de neuitat! Teodora STANCU Clasa a VI – a B

16

Cartea cu jucării Copilăria e cartea cu jucării În care descoperim multe minunății, E plină cu desene și cu jucării Și e foarte îndrăgită de copii. Uite-un soldățel, e mititel Și o păpușă frumos îmbrăcată, O mașinuță de curse încercată Și omul de nisip cu o mână de oțel. Toate jucăriile parcă au amuțit, Copilăria parcă le-a vrăjit, Cartea cu jucării nu-mi mai vorbește, Copilăria și ea amuțește. Cartea cu jucării e captivă în vis, Nu găsești cheia ca s-o deschizi, Dar când mă trezesc speriată Și jucăriile rămân de piatră. Aș vrea ca totul să fi fost doar vis, Copilaria-mi rămâne doar un efemer paradis. Alexandra NAE– clasa a VI – a A

Fluș și șoricica Fluș este un cățeluș Cu urechile de pluș, Ce locuia într-o casă la Pitești, Apoi s-a mutat la București. Stătea într-o garsonieră mică, Cu o cușcă și mai pitică. Într-o zi, la el vine o șoricică, Era și ea cam mititică, Mai mică decât punctul de pe i, Vă imaginați, copii ! Fluș fiind așa de singur, Eu vă asigur Că cei doi nu s-au mâncat, Ci împreună ca frații s-au jucat. Alexia NETCU- clasa a VI-a A 17

1 iunie În aceastaă zi importantă, Noi, copiii cei cuminți, Primim daruri de la parinți, Și ne bucurăm, Pentru că o merităm. Azi noi mergem în parc, Să ne facem pe plac. O să ne dăm în leagăne, Dar nu murim de foame ! Înghețată multă mâncăm Și așa ne săturăm. Păcat că acest moment minunat Este doar o dată pe an, De aceea azi trebuie să fim apreciați, Dar nu foarte răsfățați. Alexia NETCU- clasa a VI-a A

Umbra Mă aflam în pădurea tainică de la marginea oraşului. O vizită într-un astfel de cadru al naturii mi se părea foarte interesant. Păşeam lin pe iarba moala şi verde. Vântul sălbatic îşi croia drum printre frunzele jucăuşe ale stejarilor bătrâni, la fel cum încercam şi eu. Nesigură, mi-am întors privirea. În spatele meu, peste iarbă verde se aşternu un val de întuneric. Adevărata mea teamă începu atunci când mi-am dat seama că nu mai eram singură. Fără a mă gândi de două ori, am început să fug prin misterioasa pădure, fiind urmărită de frică nesfârşită. Ajung la marginea pădurii pentru a găsi speranţa pierdută, ştiind că în urma mea se afla umbra tristeţii mele. Holly DOLINSKI- clasa a VIII-a

Izvorului asemeni sunt si eu Sufletul meu este într-o continuă încercare de a evada. Imaginaţia mea nemărginită mă va ajuta. Izvorul ce-mi curge prin vene este sursa către o lume mai bună. Dar oare va fi de ajuns doar să culeg idei din acest izvor? Stelele pe cer cad una câte una, dar speranţa mea este încă vie. Nu îmi este frică de ce va urma. Pentru mine întunericul este doar o umbră cenuşie. Oricât de mult încerc, nu reuşesc. Am încredere în izvorul meu, sursa mea de lumină. Ana PETRESCU-clasa a VIII-a

18

BRADUL Doar o aşchie de argint a mai căzut din bradul îngheţat. Era tot ce mi-a mai rămas. O aşchie. Nimic mai mult. Nu mai puteam distinge respiraţia mea rece de aerul îngheţat care mă înconjura. Dacă stau să mă gândesc, nu mai pot distinge multe în ziua de azi. Lucrurile s-au schimbat considerabil de când am rămas singur, şi totul devenise monoton şi antipatic mie. Multe nu mai făceau sens, şi multe întrebări rămaseră fără răspuns. Bradul era singurul care mă mai ascultă în momentele acestea. Lui nu îi puteam reproşa nimic, el nu mă dezamăgea, nu mă amăgea, nu mă minţea, nu mă păcălea. O altă aşchie de argint mi-a căzut pe obraz. Aerul devenea irespirabil, iar prezenţa mea acolo părea a deveni din ce în ce mai nedorită. Îmi amintesc de toate momentele frumoase petrecute împreună, de amintirile care acum mi se scufunda şi se ascund adânc în conştiinţa mea. Poate în căutarea mea naivă a destinului, voi găsi ce îmi lipseşte, voi găsi partea care îmi umple gaura de puzzle din suflet. Până atunci bradul îmi rămâne singurul prieten, singurul ajutor şi singurul personaj de încredere din această poveste dramatică şi tristă numită “Viaţa mea”, poveste nesfârşită, previzibilă şi ostentativă. Monotonia căzăturii aşchiilor devenea iritantă. Viforniţa se înteţise şi parcă muntele mă voia dispărut de pe faţa lui. Chiar nu îţi aminteşti ce am pierdut? Tot ce am fi putut realizat? Sunt doar o altă scorneală a minţii tale care s-a pierdut printre culoarele imaginaţiei? Sau eviţi să te gândeşti la mine, să mă vezi, să mă priveşti? Doar bradul mă poate înţelege în aceste momente. Simt cum balanta trecutului şi cea a prezentului se dezechilibrează cu tine în ea, aşa că singurul lucru pe care îl mai pot face este să te uit… Doar o aşchie de argint a mai căzut din bradul îngheţat. Era tot ce mi-a mai rămas. O aşchie. Nimic mai mult. Alexandru GHIULEA-clasa a VIII-a

19

O zi din viaţa unui fluture O zi din viaţa unui fluture e impropriu spus, având în vedere că toată lumea ştie că fluturii trăiesc doar o zi. Asta înseamnă că o întreagă viaţă o concentrează în doar 24 de ore agitate. Având atâtea lucruri de făcut, fluturele nu leneveşte deloc. Când se trezeşte, îşi deschide aripile. Au o diversitate de culori şi o gamă largă de forme. Arată că pictate se o pensulă măiastră. Acoperite cu o pudră incoloră, firave, lungi şi uşor de rupt, sunt pregătite pentru a înfrunta viaţa din prima clipă. Fluturele nu se lasă. Are de trăit o viaţă. Zboară din floare în floare toată ziua, atras de diversele culori şi transportă polenul pe aripile sale. La sfârşitul zilei, viaţa fluturelui este împlinită. După tot ce a făcut, merită să se odihnească în pace, chiar dacă nu are nici o idee despre ce se va întâmpla, despre ce s-a întâmplat şi despre ceea ce a făcut. Într-un fel, este mai bine aşa. Ana Maria MARIȚESCU-clasa a VIII-a Legenda zânei de toamnă

Într-o zi de toamnă aurie, când copacii roşiatici dansau legănân- du-se în bătaia vântului, soarele se ascundea după norii cenuşii, soţia anului, se plimbă în caleaşca sa din frunze aurii îmbrăcată într-o rochie ţesută cu fir de aur. Ea, îl rugă pe vizitiu să oprească spunând că aude un copil plângând. Vizitiul opri , iar aceasta se dusese în locul dinspre care auzi plânsul. Într-adevar, era un copil, un bebeluş speriat fără familie. Avea ochii aurii ca şi frunzele moarte, pielea fină că penele şi era la fel de fireav ca şi rouă. Împărăteasa îl adopta. Ajunsă la castel, Împărăteasa îi arătă copilul Anului. Acesta fu de acord cu alegerea soţiei sale de a adopta copilul. Cei doi hotărâră ca fetiţa să se numească Toamna. Şi aşa i-a rămas numele. În fiecare an Toamna placă cu surorile sale Iarnă, Primăvară şi Vara să aducă anotimpurile pe Pământ. Ana DANGUBIC- clasa a V-a A

20

Dansul florilor Era o zi călduroasă de primăvară. Soarele tocmai terminase de sorbit ultima picătură de rouă iar vântul se liniştise, aşezându-se pe iarba moale ca o pernă de puf. Primii ghiocei îşi făcuseră apariţie în seara trecută dar, că în fiecare an, primăvara ne mai făcuse o surpriză. Cu ea mai adusese şi alte flori pe care le-am văzut zburând chiar atunci, în dimineaţa aceea. Unele erau mici şi albe, altele mari şi viu colorate. Fluturii îşi terminaseră călătoria lungă prin câmpul fraged şi aduseseră cu ei praful magic al primăverii. Totul era minunat. Un vizitator ciocanii cu putere în uşa de lemn a casei de la ţară. Era cineva pe care îl aşteptasem aproape tot anul. Când am deschis uşa am observat o siluetă mică, slăbuţă, cu păr castaniu şi lung ,iar ochii ca două mărgele. Era o prietenă bună pe care o cunoscusem la un patinoar de Crăciun. Ea plecase anul trecut în altă ţară pentru a studia pictura, materia ei preferată. De abia aşteptam să se întoarcă şi să îmi povestească tot. Aşa că, după amiaza următoare am plecat împreună în poieniţa din apropiere. Ne-am aşezat pe iarbă, nerăbdătoare să povestim ce se întâmplase în acel an. Mi-a povestit despre toţi colegii şi profesorii pe care îi întâlnise şi despre tehnicile ciudate pe care le învăţase. De după un copac se auzi un râs subţire, de fetiţă. Ne-am uitat mirate spre copac când de după el ieşi o zână micuţă, cu aripi multicolore, cu ochi albaştrii şi care purta o rochiţă din petalele unor flori mov. Ne-a condus prin pădure unde razele soarelui încălzeau pământul printre frunzele copacilor. După o perdea de flori galbene se afla locul unde zânele îşi făcuseră casă. Era un orăşel făcut din resturi din scoarţă copacilor bătrâni şi din frunze de stejar. Micuţa zâna ne conduse sub o frunză uriaşă unde ne aduse două scaune. Mai multe zâne se strânseră în jurul nostru şi deodată se făcu linişte. Pe o scenă micuţă, trei flori albe care aveau în mijloc câte un bob de lumină începură să danseze. Făceau piruete, dansau cu alte zâne , se ridicau spre cer ca apoi să coboare vertiginos. După ce spectacolul se termină, zâna ne duse la o căsuţă mică unde ne dădu la fiecare o perlă din care ieşea lumina. Era la fel ca cea pe care o aveau florile în mijloc. Am strâns-o tare în palmă şi ne-am luat rămas bun. Acasă am pus perla într-o cutiuţă micuţă şi albastră şi am mers la culcare. Acea zi fusese o zi minunată pe care o voi păstra în memorie la fel ca şi neobişnuitul cadou. Sofia SCARLAT- clasa a V-a A

21

Piticul din grădină Seara cucerise cartierul.Stelele dominau cerul. Vântul de seară era dulce şi răcoros. Radu dormea. Avea geamul de la cameră deschis. Piticul începu să se mişte. El nu se mişcă, ca un roboţel sau ca o marionetă, avea nişte mişcări pe care le făcea cu uşurinţă, ca şi noi. Lui Radu i se făcu frig şi merse să închidă geamul, dar când îl văzu pe pitic mişcându-se, îşi puse haină pe el şi o zbughi în grădină. - Hei, piticule! Strigă Radu. Piticul se întoarse mirat şi pe un ton foarte speriat, zise: - Oh! Nu! Consiliul va fi aici în câteva secunde! - Care consiliu? - Consiliul piticilor. Tu va trebui să pleci, altfel vei da de probleme. Radu făcu cum i s-a spus, dar nu a putut să reziste curiozităţii, aşa că se ascunse după un tufiş. Se întâmplă exact cum spusese piticul, doi bărbaţi, pitici, îmbrăcaţi în negru au apărut. - Sergent Max, spuse primul, şi sergent Xam, spuse al doilea. Ce ai de raportat pentru astăzi? - Totul este în regulă, niciun copil nu m-a descoperit. - Foarte bine! Ne vedem mâine seară. La revedere! - La revedere! Radu, confuz, fugi către pitic şi îl întrebă ce s-a întâmplat, dar din păcate se făcu ziuă, iar piticul împietri. Radu nu i-a mai văzut niciodată pe sergenţii Max şi Xam şi nu l-a mai văzut niciodată pe pitic vorbind de atunci. Ștefania ISAR Clasa a V-a A

Ghiocelul

O sămânță mititică, Albă și voinicică, A ieșit de sub zăpadă, Ghiocelul cel de taină. El vestește primăvara, Și anunță toată țara, Ca din goarnă, Că s-a dus cumplita iarnă! Carina VASILE Clasa a V – a B

22

Primăvara Era o dimineaţă răcoroasă de primăvară. Valuri de ceaţă diafane pluteau deasupra pajiştilor întinse. Din loc în loc erau întrerupte de şerpuirile a câte unui pârâu rece. În lumina azurie se înfăţişează un peisaj că din basme. Albinuţele hărnicuţe s-au trezit dis-de-dimineaţă căutând nectar în florile gingaşe şi parfumate. Rândunicile cele voioase zboară lin pe cerul însorit, atingând coroanele copacilor în floare. Broscuţele sar, înoată şi se joacă în apa cristalină, cântând întruna : Oac, oac, oac, oac. Plăpânzii ghiocei îşi scot clopoţeii şi-ncep a dansa pe pământul uşor încălzit de razele plăpânde ale soarelui. Primăvara este un anotimp bogat în culori, miresme şi voie bună. Maria BELCEA - clasa a V-a A

Prietenii mei de pe altă planetă Nu ştiu de ce m-au ales pe mine, sau dacă au avut un motiv întemeiat. Poate eram doar o fiinţă insignifiantă căreia simţeau nevoia să-i arate o civilizaţie nemaiîntâlnită. Nu o să uit niciodată această întâmplare. Am avut ocazia să descopăr o lume ce nu a fost afectată de evoluţia terrei, ce trăieşte într-o armonie absolută cu natura. Planeta aceea era misterioasă. Intrarea în tărâmul necunoscut era printr-o peşteră. Am văzut pereţi de stâncă ce se apropiau de nori. Oamenii se căţărau pe pereţi abrupţi, o mişcare greşită şi se întâlneau cu moartea. În cadrul procesului de supravieţuire oamenii au întâlnit condiţii naturale diferite, pe care au învăţat să le înfrunte. A fost, de fapt, o luptă continuă cu forţele dezlănţuite ale naturii, o luptă de supunere a acestora şi în acelaşi timp, de adaptare afectivă a oamenilor la mediul înconjurător. Pentru a-şi continua evoluţia, locuitorii trebuie să iasă din grotă cu ajutorul impulsului cel mai puternic- frică de moarte. - Deshi basara! Strigau oamenii, era strigătul înfiorător în încercarea disperată de a-şi elibera sufletul, atunci când erau prinşi în capcana morţii şi se prăbuşeau în abis. Holly DOLINSKI- clasa a VIII-a

23

Iarna Aerul rece şi îngheţat al iernii a imobilizat toată natura. Printr-o singură răsuflare lasă fără suflet bietele animale care se feresc de zile întregi de puterea de neînvins a iernii. În sufletul tărâmului, un iepuraş poznaş este inconştient de cele întâmplate,astfel se ridică în cele două picioruşe fragile şi se îndreaptă către un copac de mărimi indescriptibile. Nu după multă vreme, vântul sufla puternic aspura copacului imens, îndepărtând fără suflet micul iepuraş.Norii fumurii nu încetează a se împrăştia.Cerul devine negru ca abanosul dând senzaţie de panică tuturor vieţuitoarelor încă vii.Perdeaua formată de stejarii de dimensiuni greu de imaginat,se îndreaptă un putenic aer nemilos. Frunzele fragile se aştern încet pe pământul umed.Siluetele copacilor rămân fără vlagă, observându-se foarte clar crengile lor golaşe. Iepuraşul se caţăra inconştinent pe unul dintre mulţii stejari. Acesta deschide ochii gingaşi, aflându-se pe sol. Nu după mult timp,şi-a dat seama că iarna a veni cu adevărat şi va părăsi după multe zile de chin! Iarna ştearsă se aşterne lin pe solul umed. Un fir de vânt circula printre copacii cu siluetele golaşe. Natura este moartă , doar fulgii de zăpadă care se cuibăresc pe unde apucă mai sunt în plină mişcare. Un iepuraş cu blană parcă neînsufleţită se plimba prin ceaţă nedescifrabilă. O boală paste toată pădurea: dorul. Dorul de vremurile însorite. Acum, toată speranţa a mai rămas doar în mâinile naturii. Speranţă care a fost pierdută pe drumul visurilor uiatate. Copacii dansează pe ritmul unei balade triste,vântul acompaniindu-le. O rază de soare nu se poate decide în ce parte a pădurii să răsară. Ca o săgeată de foc, se îndreaptă spre pământul acoperit de mantaua pufoasă. A fost loc doar de o secundă, că natura să se trezească la realitate, pentru a observa că iarna a dăruit o undă de sperantă. Ruxandra GHICA-clasa a VIII-a

24

Portretul bunicii mele Cu părul cărunt şi scurt, cu ochii mici şi negrii precum tăciunele, cu buzele mici şi moi, cu glasul său dulce şi cu-n zâmbet larg de nedescris, bunica mea e specială. Are un suflet mare şi ne iubeşte pe mine şi pe familia mea atât de tare... Este foarte deşteaptă şi muncitoare. Iubeşte muncă! Iubeşte animalele! Iubeşte zilele când este alături de mine!!! Ea este foarte mărunţică. Aproape o ajung eu. Cântă şi dansează cu noi. Ne spune şi ne învaţă cântece şi poezii frumoase. Ea ne înveseleşte. Mereu ne dă o îmbrăţişare mare şi caldă. Ne învăţa numai de bine! Îi place foarte mult primăvara. Iubeşte florile, iarba verde şi fragedă, adierea uşoară a vântului, soarele ce străluceşte mereu în preajma ei şi fluturii care zumzăie mereu pe lângă ea. Eu ador să merg la ea la ţară în căsuţa modestă care este înconjurată de o prispă veche şi mereu măturată de florile parfumate ale imensului tei din grădina ei. Bunica mea este ca o zână. Este simpatică şi amuzantă. Mai ales când găteşte plăcinţelele ei gustoase! parcă sunt fermecate de mâinile ei magice care mereu mă ating uşor şi mă alină. O iubesc foarte mult pe bunica mea! Nu ştiu ce m-aş face fără ea şi fără poveştile ei minunate despre copilăria ei şi a fraţilor lor. Andra STERPU

clasa a V-a A Prietenul meu de încredere Într-o frumoasă zi de toamnă după o obositoare zi de şcoală ajung acasă . Repede fug în camera mea să mă schimb dar când am deschis uşa am văzut un coşuleţ pe care scria: Pentru DAVID,CU DRAG MAMI ŞI TATI. Ghici ce era în coş ?! Era o pisicuţă mică şi albicioasă cu pete roşcovane şi negre .Când am observat-o am fost extrem de bucuros şi am fugit repede în braţele mamei şi tatălui meu şi le-am mulţumit pentru bucuria şi luminăţia de pisicuţa care mi-au adus-o în viaţă. Pisicuţa era forţe mică şi gingaşă şi cu labutelel ei mici se plimba ca şi o cuconită din ani '90 cu pălărie mare şi cu o umbrelă ca să nu o ardă soarele.Pe micuţa şi gingaşa mea pisicuţa am numit-o Lucy. Când am dat-o pentru prima dată afară era foarte haioasă deoarece dacă zbură o frunză începea să sară în sus de frică,dar încet, încet a început să se obişnuiască cu habitatul . După vre o două săptămâni de obişnuire cu habitatul a început să aducă pe terasa casei mele tot felul de şoricei şi mari şi mici şi începea că la circ un spectacol magicla care te prăpădeai de râs . În timp, Lucy mi-a demonstrat că am cel mai bun prieten, astfel că într-o zi de toamnă făcusem indigestie şi zăceam în pat. Lucy a venit ca un prieten loial lângă mine şi să cu lcusit la capul meu.Pot să spun că uneori simt ca o pisicuţă mică ca Lucy poate să mă înţeleagă mai bine ca un om mare trecut prin viaţă . David BOȚOAGĂ, clasa a V-a A 25

Vacanța Întotdeauna la bunici toamna e mai frumoasă. Abia în drum spre ei, începeam să văd pădurile galbene sau roşii sau aurii din munţi, pe care în oraş le ignoram cu desăvârşire. În satul cu gospodării îngrijite începea să miroasă a fum. Seara venea mai repede şi mai răcoroasă, iar locul de lângă sobă devenea cel mai dorit. Bunica scotea bunătăţi din cămara ticsită, iar bunicul spunea poveşti cu tâlc despre împrejurimile şi oamenii locului. Parcă începeam să văd în trecut, cum străbunicul înhăma calul şi pornea spre pădurea de dincolo de deal. Pădurea era mare şi misterioasă. La margine erau aluni şi alte tufe foşnitoare, rugi de mure şi zmeur cu frunzele îngălbenite, dar mai în adâncime te înconjurau umbrele şi şoaptele nedesluşite. Câte o frunză câzând putea părea un pas ascuns în urma ta, o creangă troznind suna cu pocnet răsunător, iar un iepure ţâşnind speriat te îngrozea. Dar străbunicul era un om curajos. Îşi vedea de drumul lui îndemnând calul la drum. Şi povestea continua cu întâmplări greu de crezut, în care apăreau lupi uriaşi şi bătrâne semănând a vrăjitoare... Brrr! Şi tocmai când acţiunea era în toi, se auzeau zgomote ciudate din pod. Bunicul lua scara şi se suia să vadă dacă umblă şoarecii ori pisicile au răsturnat ceva. Şi se întorcea cu-n pumn de nuci pe care le spărgea în palmele mari. Miezul de nucă presărat cu sare şi perpelit un pic pe plita sobei are gust de toamnă în casa bunicilor. Şi merele coapte cu miere sau mustul dulce, la fel. Dimineaţa abia scoteam nasul din plapumă. Afară era ceaţă alburie, iar copacii îşi legănau ameninţător crengile despuiate de frunze, bătând cu ele în geam. Nu mai cântau vesele păsărelele, se auzeau doar croncănituri de ciori şi vrăbii speriate. Dar ce bine era înăuntru, la căldură! Nici măcar ploaia mohorâtă şi rece nu putea strica atmosfera plăcută a familiei adunată la taclale în jurul castronului gigantic cu gogoşi... Maria ȚIGĂNILĂ Clasa a VIII-a

26

Cartea specială A fost odată într-o bibliotecă o carte,

Care de multă atenţie avea parte.

Într-o zi neatinsă de nimeni se miră

De ce toată lumea ciudată o uită,

Aşa că s-a decis să se citească singură,

Ca să fie mai sigură.

Cartea aceasta a devenit o artistă,

Numai lângă oglindă sta,

Se citeşte iar şi iar,

Ca şi cum ar fi un dar.

Alexia NETCU Clasa a VI – a A Rățoiul La vagonul-restaurant E rățoiul elegant. Cu un șorț legat la gușă, Scoate capul grav pe ușă: Pentru prânz am să vă fac Cozonac cu mac, mac, mac! Călin ISTRATE Clasa a VII – a

Unde ești tu, dulce copilărie? Vâslești, vâslești, visezi să te poți întoarce, Zâmbești, călătoria are un bilet doar dus, Sufletul ai vrea să-ți mai fie încărcat de pace, Nimic pentru tine nu mai este de-ajuns. Te-oprești uneori din drum când ești grăbit, Să poți măcar înapoi ai vrea să mai privești, Nu știi din viața asta hoinară ce ți-a lipsit, Însă nici nu știi ce-ai vrea să primești. Dulce copilărie, de ce m-ai părăsit, Cântecul fericirii voiam să ți-l cânt mereu, Am pierdut barca în care mă simțeam de tine ocrotit, Acum vâslesc în apa învolburată a sufletului meu.

Ana PETRESCU Clasa a VIII - a

1 Iunie 1 Iunie se numeşte, Ziua copiilor sărbătoreşte, Noi o să primim cadouri Şi cămăşi în carouri. Maşinuţe, jucării, De 1 Iunie vom primi Şi îmi parc noi vom ieşi, Vom avea parte de bucurii. Cu prietenii mă voi întâlni. Cu amicii ies în parc, Cu bicicleta pe lângă lac. Şi o zi intreaga o sa ma distrez, “La multi ani, copii!”, o sa fredonez. Nicolas TROHANI Clasa a VI – a A

27

Vineri, 15 februarie, elevii clasei pregătitoare au continuat proiectul ,,Îmi aleg o meserie” cu lecţia desfăşurată în cabinetul medical ,,Ortodent”. Dupa ce au adresat întrebări medicului ortodont despre această meserie, elevii au devenit pacienţi, benificiind de un consult ortodontic din partea specialistului. (Dna Dr. Gheorghiu-Milicin Emilia) Într-un mediu relaxant şi primitor, elevii au primit informaţii despre corectarea timpurie a dinţilor şi despre îngrijirea zilnică a acestora. Încurajaţi de sfaturile primite, aceştia au promis ca vor veni periodic să-şi examineze dinţişorii. La plecare, toţi copiii au primit premii din partea echipei medicale Ortodent. Multumim, dr. Emilia Gheorghiu-Milicin!

Activitate în cabinetul medical ,,Ortodent” cu elevii

clasei pregătitoare

28

EXCURSIE LA PLANETARIU

29

Marţi, 22 ianuarie şi joi, 24 ianuarie, elevii claselor VA şi VB au participat la prezentarea temei ' Atmosfera ' din cadrul programului anual " Dinamica Pământului " susţinut de o echipă de cercetători ai Muzeului de Geologie. Feedback-ul prezentării a fost acela al importanţei protejării mediului, atmosferei şi efectele negative asupra sănătăţii noastre produse de distrugerea stratului de ozon.

Dinamica pământului

30

Luna februarie i-a întâmpinat pe elevi cu o nouă provocare, în cadrul unui nou

concurs : Sudoku. Elevii participanţi la această competiţie s-au întrecut în rezolvarea de probleme sudoku. Au fost declaraţi câştigători cei care au reuşit să rezolve primii, corect exerciţiul. Premianţii concursului Sudoku sunt : Rareș Băncescu - clasa pregătitoare Gabura Ilinca - clasa I C Voicu Antonia - clasa a II-a Șeitan Anastasia - clasa a III-a Gheorghiu-Milicin Cristian - clasa a IV-a Felicitări câştigătorilor !

31

Vineri, 8 februarie 2013, elevii clasei pregătitoare au vizitat atelierul vestimentar ,,Nina Gal", unde şi-au pus în valoare inteligenţa şi talentul creativ. Intraţi în atmosfera salonului de creaţie, elevii s-au transformat chiar ei în designeri vestimentari, conturând schiţe pentru diferite ţinute. Cu originalitate şi folosindu-se de planşe, foarfece, creioane colorate, mostre de material şi nasturi, micii creatori ,,au realizat hainuţe viu colorate", sub îndrumarea designerului. Atrase de colecţia destinată copiilor, fetiţele au dat o proba de eleganţă, îmbrâcând creaţiile ,,Nina Gal".

32

Fashion Workshop la Atelierul ,,Nina Gal’’

33

34

35

Happy Fruits – Concursul lunii decembrie

36

37

Tabăra de iarnă în Munții RETEZAT

38

39

Ora de educație rutieră

40

Întâmplare neobișnuită Într-o frumoasă după-amiază de primăvară, am plecat în parc să joc baschet . Pentru că am ajuns mai devreme decât ceilalți prieteni, am început să execut câteva exerciții de încălzire și să arunc mingea la coș. După câteva minute, am auzit o voce : - Hei, băiete ! nu mă mai lovi ! Mirat, m-am uitat în toate direcțiile, dar nu am observat nimic. Încep să bat iar mingea de asfalt și iarăși aud acea voce. Curios, am întrebat : - Cine ești ? Arată-te ! -Sunt aici, jos...sunt mingea de baschet ! Nici nu a terminat bine răspunsul, că mingea s-a transformat într-un jucător uriaș de baschet cu cap de minge. Am rămas uimit . Nu-mi venea să cred ochilor . Uriașul a început să-mi arate câteva scheme, apoi câteva aruncări, care m-au lăsat mut. Am crezut că visez. M-am frecat la ochi și uriașul dispăruse. Am început singur să arunc la coș și toate loviturile mele intrau direct în coș, fără nicio ezitare. Un fum alb mă aplauda mereu pentru fiecare reușită, fapt ce îmi dădea o mai mare încredere în mine. Eram total confuz. Am încercat diferite scheme și toate îmi reușeau. După câteva minute au venit câțiva prieteni și am început să jucăm un meci de baschet. Toți erau uimiți de cum jucam baschet, eu, care eram încă novice. Nu le venea să creadă cât de mult am progresat și nu știau cine mă antrenase pentru performanță. Bineînțeles că am fost cel mai bun de pe teren și echipa mea a învins, datorită agilității pecare o dobândisem în mișcări. Toți prietenii m-au felicitat și m-au rugat să le arăt și lor câteva scheme. Pentru că începuse să se întunece, le-am promis că am să le arăt data viitoare și mi-am luat la revedere de la ei. La finalul meciului, am mai rămas singur câteva minute să văd exact dacă talentul meu există sau a fost doar o iluzie. Din păcate, talentul meu nemuncit s-a evaporat ca un fum albicios. Prietenul meu secret, mingia de baschet, mi-a dat o lecție de viață pe care o voi ține minte. Dacă vrei să câștigi, trebuie să muncești, talentul te ajută doar dacă-l pui la treabă. Supărat, mi-am luat mingea și m-am îndreptat îngândurat către casă. Astfel s-a încheiat povestea mea din care am rămas cu o lecție învățată. David BOȚOAGĂ Clasa a V – a A

41

Lumea cărților Era o zi mohorâtă. Ploaia mângâia cu gheruţele ei subţiri geamurile aşternâdu-se apoi picătură după picătură în bălţile adânci în care se reflecata preamăritul cer. Eram la bunicii mei gândindu-mă ce să fac deoarece nu aveam voie afară în roua iar eu voiam să ies să mă joc. Căutând eu prin casă ceva cu care să mă pot distra, găsesc o uşă secretă în beciul bunicii iar din momentul în care am deschis-o am ştiut că am intrat pe un alt tărâm, un tărâm special, cel basmelor. Nu vă puteţi imagina ce era acolo! Erau mii şi mii de cărţi cu paginile aurite. În fiecare se afla un secret neştiut de nimeni dar odată ce intrai acolo secretul ţi se spunea. Închid eu uşa ca să pot fi singur şi ca nimeni să nu mă deranjeze dar tot nu mă simţeam singur, simţeam că acolo, cu mine, se mai afla cel puţin încă un suflet. Încercând eu să caut persoană care era în acea încăpere, aud un glas dulce ca mierea care îmi spunea: - Vino! Vino şi citeşte-mă, intra în lumea mea şi îţi promit că nu vei mai vrea să ieşi niciodată de acolo! Urmărind vocea observ că glasul venea dintr-o carte. Curios, o deschid uşor astfel încât să nu îi stric coperta ei de piele moale ca o pernă şi dintr-o dată, cartea mă absoarbe în ea şi intru în trenul cărţilor care mă ia din subsolul bunicii şi mă duce pe un tărâm magic pe către nici nu l-am visat vreodată. Uitându-mă în jur văd lupul care bătea la uşa celor trei iezi şi care s-a întâlnit cu Scufiţa Rosie pe drumul spre bunicuţa, casa de turtă dulce a vrăjitoarei şi pe hoţul care fură merele de aur din grădina lui Prâslea cel voinic. Parcă săream dintr-o poveste în alta şi niciodată nu mă saturam de peripeţiile prin care treceau personajele acestea care mi-au marcat copilăria. După ce am terminat joaca cu personajele din prima staţie iau din nou trenul cărţilor dar de data aceasta spre staţia a doua unde am făcut cascadorii şi tumbe cu Fram ursul polar, am tras cu arcul cu Robin Hood şi m-am căţărat cu Jack pe vrejul de fasole. Apoi am luat trenul spre a treia aventură şi aşa mai departe până am ajuns la o carte foarte specială care se numea Cartea ta de aur. Aceasta era ultima staţie, o staţie specială, o staţie în care m-am uitat la toate distracţiile de care am avut parte şi toate peripeţiile prin care am trecut eu şi personajele pe tărâmul cărţilor. După ce a terminat de povestit cu glasul ei dulce mi-a zis că secretul tărâmului este ca şi cărţile pot prinde viaţă în inimile noastre şi nu trebuie să uit prin ce am trecut pe acest tărâm niciodată şi m-a lăsat să îmi aleg o carte din cele de acolo pe care să o iau cu mine. Toate au format un cerc în jurul meu şi uitându-mă la ele şi încercând să mă decid văd o carte ruşinată ce stătea într-un colţ. M-am dus să vorbesc cu ea şi mi-am dat seama că nu apucasem încă să o citesc. Aceasta mi-a zis că este o carte din staţia bunicii de aur şi că a trecut prin toate aventurile prin care am trecut şi eu. Foarte surprins de acest lucru iau trenul şi intru şi în această carte uitându-mă cum bunica tânără se joacă cu personajele . După ce am ieşit din carte am spus: - Eu vreau să iau cu mine această carte, cartea bunicii! Dar oare de ce nu mi-a zis bunica nimic de ea? - Pentru că oricine intră pe acest tărâm trebuie să ţină secret tot ce a văzut exact aşa cum a făcut şi bunica ta! Ambii aţi trecut prin acest tărâm fermecat al cărţilor!

42

Cu cartea în mână am ieşit iar toate cărţile mi-au mulţumit că le-am ascultat şi ne-am luat la revedere. Reîntors în casa bunicii m-am uitat pe geam şi am văzut că vremea a devenit frumoasă şi am putut să ies afară! A fost o experienţă foarte plăcută şi de acum o să rămân în tărâmul cărţilor pe veci! Nu voi uita aceasta întâmplare niciodată! Nicolas TROHANI Clasa a VI – a A

Hathem şi aventurile lui cu o culegere de română Era o frumoasă dimineaţă de primăvară, copacii plini cu flori bucurau privirile trecăto- rilor, iar cântecul păsărelelor îl făcea să zâmbească şi pe cel mai morocănos om. În aceea dimineaţa, Hathem Kenwey, un băiat remarcabil la învăţătura pleca la şcoală împreună cu cel mai bun prieten al lui, Eduard. Pentru Hathem, era ca o zi obişnuită, dar de fapt nu avea să fie aşa. Vă puteţi întreba de ce nu va fi o zi obişnuită la şcoală, deoarece lui Hathem avea să i se întâmple ceva fantastic. Hathem şi Eduard ajung la şcoală. Ei se despart deoarece nu sunt în aceeaşi clasă. Hathem merge în clasa lui şi în banca lui de unde îşi scoate cărţile pentru limba romană. Când să-şi scoată ultimul auxiliar, aude ceva: -Psss, psss, aici..sunt aici! Hathem se întoarce să vadă cine l-a strigat. Se pare că nimeni nu l-a strigat din spate. În acel moment mai aude o dată: -Psss, pss, te rog, scoate-mă mai repede de aici! -Cine eşti? Şi de unde mă strigi? -Sunt aici ,în banca ta! În acea secundă, Hathem scoate obiectul care vorbea din bancă şi care s-a dovedit a fi culegerea de Evaluare Curentă de limba şi literatura română, editura Tamar. Se sunase de intrare, Hathem era transpirat din cauza stresului că profesoara de română o să descopere că auxiliarul lui a înviat peste noapte. Regula principală a orei de română spunea aşa: “Dacă nu ai toate materialele pe bancă, primeşti un patru direct în catalog”. Hathem încerca să-i spună auxiliarului să nu vorbească, dar el tot şuşotea. S-a sunat de ieşire, iar Hathem a scăpat, profesoara nu a observat că auxiliarul este viu. Hathem alerga spre clasa lui Eduard să-i spună cele întâmplate. Eduard, Eduard, trebuie să-ţi spun ceva! -Ce este? Ce ai păţit Hathem? -Culegerea mea a înviat şi vorbeşte! -Ha, ha, ha, pe asta n-o cred. -Serios, mă duc să ţi-o arăt. -Adu-o în pauza viitoare că uite se sună. -Bine. 43

S-a sunat de intrare, Hathem alerga spre ora de biologie, dar a mai făcut o oprire în clasa să ia culegerea cu el. Hathem ajunsese la ora de biologie unde profesoara l-a luat la întrebări. -De ce ai întârziat, Kenwey? -Mă scuzaţi, doamna profesoară, am fost să-i duc o carte lui Eduard. -O să-l întreb. Pentru astăzi ai absenţa. Treci în bancă! S-a sunat de ieşire şi Hathem alerga către clasa lui Eduard să-i arate cartea. Când a ajuns acolo, cartea nu a mai vorbit. Parcă a fost omorâtă. A tăcut. Eduard nu l-a mai crezut şi a plecat, iar Hathem a fost foarte dezamăgit şi a plecat înapoi în clasă. Când a ajuns la el în clasă, cartea a prins viaţă şi a spus: -Psss, psss, Hathem ce ai păţit? -Din cauza ta, Eduard e supărat pe mine. T-u trebuie să ştii că eu prind viaţă numai aici în clasa asta. -Mulţumesc că mi-ai zis. Se sunase de intrare şi clasa lui Hathem avea matematică. Cea mai rea oră din şcoală. Toţi copiii o urau. Se zicea că profesoara era o vrăjitoare malefică. Când mai erau doar cinci minute din oră, cartea începe să vorbească: -Psss, psss, Hathem! -Da! -Închide ochii şi vino cu mine. Hathem închise ochii şi începuse să vadă o lume magnifică, plină cu pomi fructiferi, şi o grădină cu gazonul foarte frumos pus. Era ca o lume de vis pentru Hathem. Dar în acel moment, Hathem se trezi din visul lui. Atunci s-a aflat că Hathem doar lucra din Culegerea Tamar la prima oră de romană. Luca OPRESCU Clasa a VI – a A

44

O aventură a sufletului meu A fost odată ca niciodată…. Dar de ce aş începe aşa ? E un început comun …Aşa că am să încerc o introducere diferită … Vântul adie lin şi se joacă prin frunzele arborilor, iar eu mă aşez la umbra copacului din curtea casei…Admir peisajul…Doresc să citesc şi deschid o carte la prima pagină. Răsfoind cartea , observ că ultimele pagini sunt nescrise…Ce ciudat! Dar, dintr-o dată, paginile au început să se mişte singure, că prin minune! Încep să văd cum cartea se ridică în aer şi pluteşte deasupra mea ..Zboară ! O carte, să zboare ! Deodată, o voce mă atinge până în interiorul cel mai îndepărtat al sufletului meu : -Vino, copilă ! Vino să descoperi alături de mine lumea întreagă ! -Eu, eu ...am îngânat uimită de tot ce mi se întâmplă... Am stat puţin să meditez. Fără alte clipe de răgaz, am prins cartea de copertă şi m-am lăsat în voia ei ! Rând pe rând , personajele cărţii au prins viaţă şi ni s-au alăturat în neobişnuita noastră aventură! De fericire, pluteam ca un fulg de pasărea- paradisului pe deasupra pământului.....pe deasupra pădurilor, a apelor, a caselor , am trecut pe lângă mândrul soare şi pe lângă mândră luna, prinzându-i la gât un colier de perle.... Am colindat întreg universul alături de prietena mea nouă, cartea şi de noii mei amici... Mi-aş fi dorit ca această experienţă să nu se mai termine ! În goana noastră prin necunoscut, deodată , am simţit că suntem atraşi de vârtejul ameţitor al unei găuri negre , înfricoşătoare... O , nu! Ce se va întâmpla? Mă trezesc, ca din senin, înapoi în grădina mea, la umbra aceluiaşi copac cu cartea în mână. Ultimele pagini erau scrise acum , conţinând aventura pe care tocmai o trăisem, alături de noii mei prieteni . Oare...totul a fost un vis? Indiferent de răspuns, aceasta a fost o aventură ce îmi va rămâne mereu în gând şi în suflet , ca o întâmplare pe care nu o voi uita niciodată !! Roxana CÎȘLEANU Clasa a VI – a A

45

Cartea ce a vrut să scape A fost odată ca niciodată o poveste cum nu a mai fost şi nu va mai fi. O poveste a unei cărţi, o simplă carte, cu cotorul sfâşiat şi coperta decolorată şi cu pagini îmbătrânite de timp. O carte veche şi tristă, ale cărei povestiri dăinuie în umbra trecutului. A cărei cerneala s-a prelins pe gălbejeala paginilor, iar al cărei titlu, “Douăsprezece Scaune” începe a dispărea din tiparul copertei. A fost odată ca niciodată o carte care şi-a deschis aripile de carton şi a încercat să zboare. Să planeze pe aripile destinului şi să îşi lase cunoştinţele în minţile oamenilor de pretutindeni. Dar pentru a reuşi să îşi părăsească sălaşul, cartea noastră trebuia să treacă de cele trei uşi încuiate care păzeau ieşirea. Fiecare dintre cele trei se putea deschide cu cele trei chei: cea de bronz, cea de argint şi cea de aur. Prima provocare fu lansată pentru cartea noastră, recuperarea cheii de bronz, care se afla pe vârful unui sertar din dulap. Dar cum să ajungă? Aripile îi erau prea ponosite pentru a se înălţa aşa de mult. Cu forţe nemaivăzute, cartea invoca scaunul din poveste, cel al lui Ippolit Matveevici, pentru a se putea căţăra până la cheie. Era a sa! Cheia de bronz fu luată! Uşa se deschise cu un clang sonor, iar în faţa vechilor sale foi se afişa un tărâm de argint, cu case strălucitoare şi impunătoare, cu pavele de briliant. Cheia trebuia fii în apropiere, o simţea, era aproape! Dar cum să o găsească, era aşa de bine camuflată! Căutări peste căutări, zboruri peste zboruri, în final dând rezultat! Acolo era! Atârnată de sfoară. Cheia îi aparţinea. Acelaşi clang răsunător deschise porţile magice, pentru a i se dezvălui un nou lăcaş magic, un tărâm de aur pur, în care valoarea incomensurabilă a metalului preţios devenise insignifiantă. Coperţile parcă nu mai rezistau, iar durerea devenea de nesuportat. În faţa ultimei porţi către libertate stătea un paznic îmbrăcat în aur, cu armele pregătite. Ce se va întâmpla cu biata carte? Va fi arsă? Ruptă? Distrusă ca toate celelalte? Cu un ultim efort, cartea reuşi a îşi elibera cunoştinţele şi poveştile, canalizându-le către paznic. Acesta fu copleşit, şi se prăvăli la pământ ca un bolovan într-o avalanşă. Cartea lua cheia de aur alb pe care acesta o transportă, şi o folosi pentru a deschide uşa către destin. Îşi reluă zborul armonios pe aripile vântului şi se pregăti a-şi împrăştia tainele asupra omenirii. Şi-am încălecat pe o şa, şi v-am spus povestea-aşa. Alexandru GHIULEA Clasa a VIII – a

46

Roboţelul cu suflet Într-o zi în care totul părea normal, ceva neaşteptat avea să schimbe totul! Roboţelul, pe nume Robby, căci despre el era vorba, nu mai suporta să vadă dezastrul din camera năzdravanului Alex...... Robby se gândea, şi se tot gândea cum să iasă din această situaţie... Dintr-o dată o idee i-a trecut prin "circuite"; ar trebui să evadeze din acea cameră mizerabilă! Şi tocmai când îşi procesa " gândurile" un spiriduş apărut din neant i-a dat pontul: i-a spus că secretul unei evadări sigure ar fi telefonul "stăpânului" Alex. -Dar, trebuie să ştii, tinere robot, că dacă vrei să reuşeşti să iei telefonul trebuie să treci prin nişte provocări: Trebuie să urci scara durerii, să treci peste masa gândurilor sumbre şi abia după aceea poţi să ajungi la telefonul magic. Apoi trebuie să te lupţi şi să îl învingi într-o bătălie de vrăji, iar după aceea trebuie să formezi numărul + 400; acesta este codul de evadare! Mult succes, curajosule! -Iţi mulţumesc. Plin de speranţă, Robby, se echipă şi porni spre scara durerii. Aceasta era foarte înaltă şi cu trepte pline de ţepi, săbii şi multe alte obiecte periculoase (sticle sparte, cuie ruginite, etc). Robby, fiind un robot fără frică, nici nu a mai stat pe gânduri şi a urcat pe scară. După trei ore pline de peripeţii cam neplăcute de această dată, a reuşit să urce. Plin de găuri şi "răni", Robby a scos din rucsac o băutură magică dată de către bunicul său care să-l întărească şi să-i repare stricăciunile. Mai târziu, roboţelul şi-a pus la gât un medalion magic, care să-l protejeze de masă gândurilor sumbre. Astfel a reuşit să treacă şi de cel de-al doilea obstacol. După o lungă călătorie acesta a ajuns la castelul telefonului magician. Magicianul, cu o voce sumbră a venit şi a spus: -Foarte bine robotelule, ai reuşit să treci de scara durerii şi de masa gândurilor sumbre, dar aici e provocarea cea mare! Într-o clipă, telefonul a transmis un fulger spre roboţel ca să-l "scurtcircuiteze" Dar acesta, având un sistem bun de protecţie împotriva surselor de electricitate- un paratrăznet, a respins-o. Chiar şi în această"luptă" Robby a ieşit învingător! A format numărul +400 repede şi a deschis un portal magic. Astfel a reuşit, în sfârşit să evadeze. -In final liber! spuse roboţelul fericit. Despre reacţia lui Alex când a descoperit lipsa " prietenului" său, sau lipsa telefonului mobil, obiect vital al copilului modern, despre aventurile roboţelului Robby în libertate, despre viitoarele lui peripeţii, şi cât a mai "trăit" până când a ajuns un morman de fier vechi, vom povesti în următoarele zile.... Răzvan HOGEA Clasa a VII – a

47

Lumea naturii Era odată un loc pustiu, dar foarte frumos. Era o pădure fără margini. Un singur om era în acel paradis periculos, dar nici nu știa ce-l așteaptă. Oare natura îl va ajuta? Îi va salva oare viața ? Sau îl va lăsa să piară pe pământul umed și plăpând? Acel om eram eu... Frunzele pomilor parcă îmi zâmbeau, iar țepii brazilor mă înspăimântau și mă înțepau în adâncul inimii. Simțeam că ceva rău se va întâmpla. Dar nu-mi păsa. Eram fascinat de crenguțele răcoroase ale copacilor și de râurile care cântau parcă doar pentru mine. Mergeam printre copaci, când am observat că un grup de brazi se departau de mine. Am auzit sunetul gingaș al unei prințese. M-am mirat… Am căutat după copacii înalți până am zărit o crenguță. Nu era o crenguță oarecare. Era o crenguță care avea viață. Am pus-o pe o piatră sub formă de scoică și am întrebat-o: - Cu ce te pot ajuta? - Păi, eu sunt... Și crenguța tăcu… - Ce s-a întâmplat ? - Nu-ți pot spune. - De ce nu-mi poți spune? - Pentru că este secret ! - În mine poți avea încredere ! - Eu sunt de fapt o fată frumoasă, dar o vrăjitoare m-a transformat într-o creangă. Băiatul nu știa ce să creadă. Era confuz. Dacă voi ajunge la casa ei, mă va transforma înapoi în prințesă și vraja se va rupe. Hotărâsem s-o ajut și să plec în acea aventură plină de peripeții. Mi-am propus să plecăm în zorii zilei din acea padure neomenească, pentru a salva minunata fată. A sosit si momentul plecării. Mi-am luat rucsacul și am dispărut împreună cu crenguța printre copacii amărui. Am mers, am mers și iar am mers prin pădure până în inima ei neagră. Acolo am întâlnit un bursuc, un bursuc micuț și dolofan. S-a oferit să ne care în spate, iar noi am acceptat bucuroși. Și așa am pornit din nou la drum. Și am mers până am ajuns lângă un râu cu apa cristalină, l-am ocolit și după câteva zile am realizat că ne-am întors la piatra pe care am așezat crenguța. Tovarășul nostru de drum a zărit o scorbură lăngă care ne-am așezat. Osteniți de atâta drum, am adormit, și când ne-am trezit, lângă noi stătea o fată frumoasă, cu care urma să mă însor. Ștefan LUCA Clasa a VI- a A

48

De 8 martie, Ziua internaţională a femeii, elevii clasei a III-a au plecat în lumea largă cu ALBINA VERDE. Din afară, ai senzaţia că ALBINA VERDE, în limbaj spaţial GREEN BEE, este o simplă farfurie zburătoare de jucărie, numai că nu este deloc aşa. Căpitanul Raxo William şi Secundul Noni One au permis deschiderea navei şi pătrunderea cadeţilor dintr-a III-a, în scopul cunoaşterii Galaxiei Calea Lactee. Panica provocată de descoperirea unei planete similare Terrei, dar complet distruse de neglijenţa locuitorilor ei, a fost înlocuită de entuziasmul şi determinarea copiilor de a avea grijă de propria planetă. În acest sens, soluţiile au fost găsite rapid: să reciclăm cât mai mult pentru a proteja natura, să nu consumăm mai mult decât este necesar, pentru a nu reduce resursele planetei, să fim responsabili, făcând acţiuni prin care să redăm Pământului puţin din generozitatea pe care el ne-o oferă.

49

GREEN BEE

50

Vise Era o dimineaţă cu soare orbitor. Eu şi colegii mei eram blocaţi la ora de fizică şi obligaţi să-l ascultăm pe profesor cum ne prezenta excursia care o vom face la muzeu zilele viitoare. Eu,plictisită,eram cu capul printre nori. În timp ce profesorul vorbea,eu îmi imaginam un lac albastru ca cerul în care înotau peştişori mici în culorile curcubeului, înconjurat de o pădure de brazi cu frunzele verzi şi ascuţite. La marginea lacului se odihnea o barcă din lemne maro,mucegăite. De unde stăteam eu,puteam să văd cum soarele rânjeşte şi acoperă întregul lui regat cu o mantie din praful de aur al zânelor. O briză delicată bătea printre crengile brazilor înalţi,alunecând din ce în ce mai repede pe acele fine. Deodată,briza se transformă într-un vânt puternic,care-ncepu să şuiere. Şuieratul devenise aşa de tare încât semăna cu zgomotul făcut de un ceas deşteptător. Zgomotul devenise din ce în ce mai puternic lângă urechea mea dreaptă. Uitându-mă în dreapta,îl văzusem pe domnul profesor de fizică ţinând un deşteptător lângă urechea mea dreaptă,uitându-se ameninţător la mine. Mă uitasem în jur şi tot ce puteam vedea erau feţele colegilor mei gata-gata să pufneasca-n râs. Iar atunci singurele cuvinte care-mi treceau prin cap erau:'O-oh,sper să nu-i spună mamei...' Iar atunci se sună de pauză,iar colegii mei plecară în grabă lăsându-mă la mâna profesorului. Diana MARINCA Clasa a VII – a 1 Martie

Natura își revine, Când primăvara vine!

În alb și roșu, lumea poartă mărțișoare, În piept, de ziua asta mare.

Vestitorii primăverii, fragilii ghiocei, din tină, Răsar unul câte unul, gonind

zăpada cristalină! Copilașii zburdă veseli

Lângă case, școli și pe câmpii. Simt aroma primăverii, Dulce zână ce e ea

Pe curând, iarna mea. Valeria BOIAN Clasa a V-a B

51

Piticul Discreția și prudența îi dictau să se retragă și necunoscutul ocoli trunchiul copacului, ca să plece fără să fie văzut, când un zgomot îi atrase atenția. Suri începu să râdă la vederea necunoscutului: un pitic de grădină vorbitor. Nu știa de ce identitatea lui pur și simplu o amuză. - Îmi pare rău, dar eu una nu prea cred în existența unor creaturi ca tine, drept urmare se pare că mintea îmi joacă feste, și nu o face prea bine. - Arnold, încântat! spune el rece. - O! se pare că mai ești și glumeț. Dar totuși, sunt Suri. Arnold se gândea cum o fată cu un nume așa drăguț poate fi așa... rea. Suri se plimbă cu Arnold prin parcul cu pricina, gândindu-se la mama ei, cu care se certase mai grav decât de obicei și apoi fugise în parc. Îi părea rău că în ultimul timp numai asta făceau, se certau. - Deci, de ce ai decis să mă urmărești tocmai pe mine? - Dar tu de ce ai decis să fugi de acasă și să o lași singură și îngrijorata pe mama ta? Divorțul nu a fost din vina ei, și tu știi foarte bine acest lucru. - Acum mai și citești gânduri! Și nu că te-ar interesă pe tine, dar dacă nu era mama cu atitudinea ei defensivă, încă am fi fost o familie. O lacrimă i se prelingea pe obraz și nu știa de ce. Suri înghite sec și strigă: - Mama! O rază de soare îi mângâie pleoapele. Fericită că a fost doar un vis merge la mama ei și o îmbrățișează. Nu îi venea să creadă că un pitic de grădină chiar ar putea fi folositor. Ana PETRESCU Clasa a VIII – a

Primăvara Primăvara a sosit Cu soarele cel strălucitor. Alături de flori a venit Cu un parfum îmbietor. Toată lumea zâmbește, Fluturii dansează, Iarba înverzește Toți se distrează! Ce anotimp frumos! Cald și plăcut, Cu soarele drăgăstos, Merită văzut! Diana POPESCU Clasa a VI – a B 52

ART AND DESIGN Sculpturi în ceară și săpun

Clasele a VI – a A și a VI - a B

53

Despre cărţi şi citit Eu cred că cititul este foarte important, deoarece te ajută să înțelegi lumea din jurul tău mai bine, să pătrunzi tainelealtor lumi prin care călătorești cu mintea și cu sufletul. Cititul îți deschide mintea, făcându-te mai conștient de ceea ce există dincolo de realitate, într-o altă dimen- siune, în ficțiune, îți îmbogățește imaginația de care ai nevoie mult în viață, îți deschide noi orizonturi de cunoaștere. Cititul și cărțile sunt mijloacele prin care noi ne exprimăm sau învățam să o facem. Fără ele, noi nu ne-am putea dezvolta imaginația, creativitatea, nu am mai înțelege viața și nici scopurile ei. Cititul nu e doar o acțiune, este un procedeu, un procedeu prin care trecem de la o stare neevoluată, plină de naivitate, la o stare de înțelegere mai profundă. Cu cât citim mai mult, cu atât înțelegem mai mult ceea ce ne înconjoară și implicit pe noi înșine. Ne ajută din toate punctele de vedere, subliniindu-ne nevoile de cunoaștere. Sunt foarte importante și ne ajută să descoperim o altă cale de cunoaștere în viață. Cartea - Care-i faza cu cititul? din colecţia CĂRŢILE MELE, de LIVIU PAPADIMA ȚÂNCU RALUCA Clasa a VI -a A

54

55

Umbrele speranţei

A fost odată ca niciodată o poveste greu de crezut. Întunericul pătrundea în împărăţia luminii, distrugând orice puritate se afla în ea. De secole, regatul umbrelor şi împărăţia luminii se aflau într-un război continuu. În fiecare an, aceştia îşi aleg câte un războinic care să-i reprezinte în lupta lor neoprită. De această dată, umbrele au ales ceasul şi lumina a ales covorul. În lupta nedreaptă a întunericului, ceasul putea să-şi distrugă inamicii folosind puterea incontrolabilă a timpului. Covorul nu avea nicio putere. Însă tocmai de aceea a fost ales. Pentru a dovedi că şi cea mai simplă creatură, încredinţată cu speranţă şi puritate poate învinge. Ceasul plutea prin împărăţie, urmat de umbre. Acesta prinse Covorul în vraja sa mortală. Amintirile covorului i se strecurau în suflet. Amintiri dureroase, ce au fost uitate odată cu trecerea timpului… Timpul trecea şi acum, însă nu în favoarea covorului. Atunci îşi aminti … Lumina îl învăţase că nu trebuie să ne temem de umbre. Acestea doar ne reamintesc că în apropiere există speranţă. Această putere îl doborî pe ceas, trimiţând umbrele în regatul lor învins. Datorită covorului, puritatea era victorioasă şi nu a mai fost niciodată atacată de întuneric. Holly DOLINSKI-clasa a VIII-a

Tărâmul viselor Când eu eram mică am avut un vis ciudat, Pe un cal alb eu am încălecat. Și de atunci visul s-a tot repetat, Iar pe tărâmuri străine eu am umblat. Călăream încetișor Pe malul mărilor Și zâmbeam mereu Către calul meu. Pătura norilor atingeam în zbor, Vântul păru-mi flutura ușor, Soarele de pe cer îmi zâmbea, Cu razele lui fața-mi mângâia. Diana MARINCA Clasa a VII - a

Pixul magic Eu am un pixuleț, Tare miculeț, Cu care scriu tot ce știu Și ce vreau eu să fiu. Îmi place de el Și când scriu cu el, Aș mai vrea să am două, Poate chiar ș-o husă nouă. Raluca ȚÂNCU Clasa a VI – a A

56

Lumea ascunsă în penar Era o dimineață însorită de vară. Vântul adia încet printre crengile în floare. Vrăbiuțele zburau lin pe cerul azuriu, iar razele fierbinți ale soarelui mângâiau pământul jilav. În castelul de aur al împăratului ,,CULOR” era o zarvă mare- toată lumea alerga, striga sau aranja locul. Mâine era ziua prințesei Lily, fiică împăratului. În cămăruța luminată a prințesei era o curățenie deplină. Cărțile erau așezate frumos sub penarul colorat, hainele erau aranjate, totul era curat, dar că prin magie, când fetiță venea din nou în cameră, toate lucrurile erau aruncate, sparte și foarte dezordonate. Nimeni nu știa de ce. În noaptea în care a fost petrecerea, copiii se distrau de minune asultând muzică sau dansând, când dintr-o data s-a auzit o lovitură puternică în parchet. Venea de sus, din odaia lui Lily. Prima data, ei n-au băgat-o în seamă, dar s-a auzit și a două oară, chiar și a treia oară. Micuță prințesa a fugit în grabă sus, în cămăruță și văzu că penarul ei sărea și se lasă, sărea și iar se lasă. Se sperie, dar ea fiind curajoasă, a mers încet, a ridicat penarul, cu greu și a văzut creioanele colorate dansând. Când Lily a întins mână să ia un creion, ceva a aruncat-o pe covorul verde. Nu știu ce, dar când a deschis ochișorii ei luminoși, se trezi în...penar. Acolo, cariocile, pixurile, gumă de șters și tot ce se afla în penar vorbeau, dansau, cântau sau tot felul de lucruri care de obicei doar oamenii le fac. Era atât de bizar! - Bună, eu sunt Lily! spuse fetiță. Ea nu a apucat să-și termine cuvintele, că toată lumea a luat-o la fugă, țipând de frică: - Văi, să ne salveze cineva! Aceasta este stăpână noastră! Toți s-au ascuns după pietre, copaci sau în casele lor. Nu după mult timp apăru o înfățișare înaltă, slăbuță, cu părul destul de lung și blond. Acesta era Creionul rege al tărâmului ,,Penaricesc”.Când el o văzu pe mica prințesă își scoase toiagul magic, vrând să facă o vrajă și să o transforme pe Lily într-o broscuță inofensivă, dar spuse cuvintele greșite și din greșeală o transformă într-un balaur imens, cu două capete, niște colți ascuțiți și mulți țepi groși pe spatele cocoșat. Imediat veniră ascuțitorile războinice, începând să tragă cu multe lucruri ascuțite. Nici balaurul nu se lasă mai prejos, el aruncă însă cu mii de mingi de foc. Pe acel tărâm începu o luptă serioasă. Totul în jur ardea. Într-un târziu balaurul spuse: - Șop!! Noi de ce ne luptăm? Eu nu am venit aici să vă rănesc. - Tu, balaur urât, ne tratezi cu indiferenţă pe toți! Spuse un pix. - Când vii de la școală, iar noi te-am ajutat să scrii și să desenezi, tu ne arunci pe jos și stăm acolo până vine doamnă Bella să ne ridice. Dacă ea n-ar fi fost am fi putut sta acolo zile, săptămâni sau chiar ani! spuse o gumă de șters. - Nu puteam trăi în felul în care tu ne tratai așa că am făcut un complot împotriva ta. De fiecare dată cand ne arunci pe jos sau oriunde, noi îți dezordonăm camera, spuse regele furios.

57

- Îmi pare nespus de rău! Chiar nu știam, dar de acum înainte vă promit că voi avea mai multă grijă de voi. - Dacă promiţi, nici noi nu-ţi vom mai dezordona şi sparge lucruri prin cameră. Regele bătu de două ori din toiag, spuse nişte cuvinte pe care doar el le înţelegea, apoi balaurul se transformă din nou în mica şi frumoasa prinţesă Lily. Toţi şi-au dat mâna şi au promis ca vor fii cei mai buni prieteni. Lumea din penar era acum tratată frumos şi camera prinţesei era mereu curată. Tărâmul “Penaricesc” a rămas secret , ştiut doar de micuţa Lily. Maria BELCEA Clasa a V – a A

Într-o lume de basm Era ziua de 20 martie 2013, urmă iarăși o zi plictisitoare de școală în care trebuia să dăm testul la română, dar se dovedi o zi într-o lume de basm. Ora 10:00, ora la care trebuia să dăm testul, testul la română. Credeam că o să fie ușor, dar nu a fost pentru că nu am învățat. Se putea și mai bine, dar tot mă bătea gândul să-mi creez o lume imaginară, de basm și așa am făcut, aveam posibilitatea de a evada. Am încălecat pe picul meu și-am călătorit printre exercițiile la română, literele formau castelul adverbului și interjecției cu gărzile regale așa numitele penare cu pumnul de fier. Am întâlnit tărâmuri nemaivăzute și la un moment dat am văzut-o pe fetița din porțelan care plângea pentru că Diplodocosii atacaseră orașul din porțelan și îi distruseră părinții. Eu am scos un pic de lipici magic și i-am lipit piciorul rupt din cauza mesei. Ea a reușit să se ridice și noi am plecat spre palatul reginei Izabela. Ea a spus că regina cea rea a stricat echilibrul între cele două tărâmuri, iar în orice moment s-ar putea distruge tărâmul binelui. A spus că trebuie să distrugem baghetă vrăjitoarei că să o omorâm. Noi am plecat de la palat spre a distruge vrăjitoarea. Când am ajuns acolo, era foarte întuneric, iar la un moment dat se auzi ceva. Era regina cea rea. Am încercat să fac ceva, dar nu am reușit singur, ci numai cu ajutorul picului și al fetiței de porțelan puteam reuși și așa a fost. După ce m-am întors, toți erau fericiți pentru că am învins-o pe vrăjitoare, care nu mai avea nicio putere. Se auzi ceva, o voce, o voce blândă. Era doamnă Dirigintă. A fost o aventură nemaipomenită. Nu o voi uita niciodată. Robert IANCU Clasa a V-a A

58

Peripețiile lui Creionel și ale Gumei A fost odată ca niciodată un împarat. Dar nu unul obișnuit. Acesta era al rechizitelor școlare. El se numea Manualul de limbă și literatură româna sau mai pe scurt, țoti îi spuneau Româna. El avea două fiice : Mate și Engleza. Într-o zi, zmeii culorilor le-au răpit pe cele două prințese și le-au dus pe tarâmul lor, lumea răului. Româna a plâns zile și nopți întregi, până când i-a venit o idée. Și-a anunțat tot regatul că cine va reuși să aducă pe cele două prințese va fi urmașul tronului. Mulți au plecat în căutare, dar toți au fost omorâți la trecerea între lumi. Nici măcar Istoria, Geografia și Biologia nu au reușit să rămână în viața, iar ei erau cei mai puternici războinici. Creionel și prietenul său cel mai bun, Guma, și-au încercat și ei norocul. Au plecat către tărâmul răului. Acolo era o barieră uriașă care era păzită de patru uriași. Păreau de neînvins, deoarece aveau niște mușchi foarte mari și o fața extrem de urâtă, cu multe riduri. Cei doi prieteni și-au făcut un plan. La început au împins o roată pentru a le atrage atenția. Unul dintre cei patru paznici s-a dus să verifice dacă este cineva. Deodată o plasă se ridică împreună cu gigantul și multe țepușe intrară în acesta. Ceilalţi trei s-au alarmat. Și-au scos săbiile, iar Guma a sărit pe la spatele celui de-al doilea și i-a tăiat capul cu propria lui sabie. Totul s-a întâmplat foarte repede și apoi s-a ascuns. Creionel s-a arătat, iar cei doi apărători au alergat repede spre el, căzând accidental într-o groapa. Creionel a acoperit-o cu un capac, iar aceștia au murit acolo. Guma și Creionel au plecat mai departe către zmeii cei răi. Pe drum au întâlnit un castel imens. Avea zece turnuri cu zece uși si zece ferestre. Fiecare avea o culoare specifică. Era aproape imposibil de intrat, deoarece avea multe turnuri si mulți arcasi. Cei doi s-au ascuns bine și au trecut fără prea multe probleme. Primul turn era alb, iar ei s-au luptat cu zmeul alb. Pe el l-au înfrant uşor. De la turn la turn zmeii erau din ce în ce mai puternici. După cel alb au fost și cei maro, roz și mov, apoi portocaliu, verde și galben. Ultimii trei au fost incredibil de puternici. Au mai fost roșul și albastrul, iar în final cel de-al zecelea și cel care păzea fetele era zmeul negru. Creionel și Guma s-au lupat și s-au luptat zile întregi. La final, fetele au fost eliberate. Ele au rămas uimite, iar Creionel s-a căsătorit cu Mate și Guma cu Engleza. Pentru că ambii au reuşit să salveze fetele, au condus regatul rechizitelor împreună. Și-am încălecat pe-o șa și v-am spus povestea așa. Dennis SOARE Clasa a V – a A

59

Familia din penar Într-o simplă zi din viaţa mea, când vântul adia, iar copacii se unduiau după cum bătea vântul, mama mea vitregă m-a întrebat dacă vreau să merg cu ea să-mi cumpere rechizite pentru şcoală. Ea mi-a luat în acea zi douăsprezece caiete dictando, trei caiete de biologie, un caiet de geografie şi un caiet de muzică, am mai primit un set de carioci, un set de creioane şi un penar superb cu un cal care îmi amintea de Rigoletto, fostul meu cal, care a fost vândut de tatăl meu. Acel cal era slab, încât i se vedeau muşchii, avea culoarea maro iar în lumina soarelui devenea ruginiu ca toamna. îl iubeam nespus de mult ! Era un cal foarte deştept ! Acel penar cred că era unic, deoarece când îl foloseam aveam mult noroc şi toate dorinţele mi se împlineau. L-am folosit mult timp ,până când într-o zi l-am adus acasă pentru a-mi face temele. Eu nu am avut suficient timp pentru asta, deoarece am învăţat la biologie, română şi matematică, iar când m-am culcat, am dormit şi am dormit… dar am avut un coşmar şi m-am trezit. Atunci am auzit câteva chiuieli şi m-am ridicat din pat, dar nu am aprins lumină, deoarece îmi era teamă. M-am ridicat, am intrat în baie, dar nu era nimeni acolo. Eu am crezut că visez şi m-am culcat înapoi. Din acel moment eu nu am mai dormit deloc, doar m-am prefăcut . Atunci am văzut că din penarul meu ieşeau câteva creioane care aprindeau o lanternă şi începeau să danseze un dans care semăna cu un dans pe care îl fac bebeluşii. Din nou eu am crezut că visez, aşa că m-am culcat. Dimineaţa am avut doar o scurtă iluzie în care îmi apărea pixul meu cu swarovski care îmi spunea că mai am nevoie de un pix cu swarovski de o altă culoare, deoarece pixul alb nu avea nici un prieten. Dupa ce a dispărut pixul a apărut un creion care îmi arăta că are puteri magice . El transforma pinguinul carioca într-o simplă cariocă şi-l readucea pe Rigoletto înapoi în curtea mea. Lui îi făcea un hambar în care avea fân proaspăt şi gălbui ca soarele dimineaţa. Acolo Rigoletto avea chiar şi o iubită şi un pui de rasă, care era superb !

60

Eu am clipit şi apoi am deschis ochii sperând ca iluzia să dispară . Trecuse ziua misterioasă şi venise noaptea întunecată. Pentru că eram foarte curioasă şi mi-aş fi dorit să-i spun acelui creion că îmi doresc din tot sufletul să-mi îndeplinească iluzia dorită. Eu am stat toată noaptea pentru a putea să-i spun ce-mi doresc. Am stat până când i-am spus creionului că mi-aş dori să readucă la viaţa pe toţi prietenii mei din penar. El mi-a îndeplinit dorinţa şi am devenit prietena amicilor mei din penar. Secretul acesta nu l-am destăinuit încă, doar voi ştiţi că familia din penar este magică, iar prietenii mei – creioanele, guma, stiloul, rigla – îmi sar în ajutor oricând am nevoie. Este minunat să ai prieteni de nădejde pe care să ştii să-i preţuieşti! Nu uitaţi, copii, prietenia este darul nepreţuit pe care-l putem păstra învăţând să oferim şi să primim ajutor și să credem în visele noastre, uneori dorințele se împlinesc! Bianca BOROȘ Clasa a V- a A

Un fulg de nea rătăcit Un fulg de nea rătăcit A căzut din nori zăpăcit Și, fără să vrea, mi-a rănit Caisul abia înflorit. Fulg de nea , fulg de nea, esti iubit, De toți copiii dorit, Când iarna vii cu ninsori, Cu daruri și cu sărbători.

Dar vremea ta a apus, Zăpada mieilor s-a dus, Cum vrei să te-ascunzi printre flori Când le cuprind reci fiori. Mi-e milă de tine și-aș vrea Să te-ocrotesc pe undeva, Dar inima mea te-ar topi Și-o lacrimă ai deveni. Maria Teodora TĂBĂCARU Clasa a VII - a

61

Peripețiile sticlei de apă A fost odată ca niciodată o sticlă de apă. Întunericul camarei se răsfrângea pe baxul de apă cumpărat ieri. Un bubuit surd stinse tăcerea melancolică. O siluetă mică, transparentă sărea cu nesiguranță pe piatra rece a camarei. Era o sticlă de 0,5 litri. Se aruncă cu îndârjire la clanța ușii. Toate celelalte sticle aruncau cu săracii biscuiți de la magazin care nu aveau scăpare. Apăsând pe clanță, se prinse cu dopul de broasca ușii jdrelindu-și umărul… Sângele transparent îi curgea cu repeziciune. Ropote de aplauze de la sticlele de bere de pe pervaz se auzeau. Disperată, sticla împinse ușa enormă care ducea spre încăperea interzisă. Bucătăria. Se auzeau niște pași grei care veneau de la scările din living. Bătăile picioarelor cu lemnul forjat îi asupreau mintea micuței sticle. Omul intră cu repeziciune. Ridică sticluța rănită și țipă în urechea sa: -Tată !! cine a spart o sticlă și a lăsat-o pe jos? iar o voce groasă îi răspunse : - Nu știu. O fi găurit-o Hachicko. Doamne, câinele acesta face niște năzbâtii câteodată! Pe fată o apucă râsul. - Ce sete îmi este! spuse ea. Sticla se albi la auzul acelor cuvinte. Se zbătu să scape din strânsoarea fetei. Fata îi deschise capacul rotindu-l și începu a bea. Parcă îi sorbea vlaga cu fiecare înghițitură, i se scurgea parcă viața mai repede ca un izvor. Singurul lucru care o mai putea salva, era izvorul vieții. Singura sursă de apă vie. Se simțea secătuită de energie, nu mai putea gândi limpede. Totul părea pierdut. Umărul zdrobit sub strânsoarea fetei încă o durea. Începu a ameți, vedea totul încețoșat. Oare avea să mai trăiască sau asta era ultima zvâcnire a vieții ei? Erau întrebări care nu-i dădeau pace. Deschizând sfios ochii , întrebă : - Unde sunt? Toate vocile strigară: - În siguranță ! Totul în capul sticluței bubuia ca un ropot de aplauze, celelalte sticle de bere erau bucuroase, nu-și pierduseră prietena. -Este OK, puiule ,ești acasă ! îi spuse cu blâdețe mama. Ai fost salvată . Te-a reumplut. Of! Ești bine. Umărul ei era bandajat. Nu o durea. Deodată, dându-și seama că se afla sub aripa protectoare a familiei, de care era să se despartă, strigă : - Sunt în viața ! Yupiiii ! Alexandra BARDAC Clasa a VIII-a

62

Magicianul Veigar A fost odată ca niciodată etc. A fost odată un magician foarte puternic, acest magician avea o robă albastră cu fulgere pe ea şi o pălărie mare şi mov. Pe acest magician îl chema Veigar. Povestea lui Veigar este ca într-o seară târzie, când ploua afară pixul meu, lăsat în grădină, a fost trăznit de un fulger foarte puternic. Pixul se făcu scrum, dar a doua zi pixul prinse viaţă, el putea vorbi, respira. El avea o baghetă în mână pe care scria Veigar. Cum Veigar scria pe bagheta lui, aşa i-a ramas lumele. Veigar pleca seară de seară undeva, dar eu nu ştiam unde. Până când, într-o zi, l-am urmărit şi am vazut că Veigar a spus o vrajă în faţa casei: - Vai de pălăria mea, Uite cum se roteşte bagheta, Portalul să se deschidă Şi până mâine să nu se mai închidă! Atunci un portal mov se deschise în pământ. Veigar intră prin portal şi ajunse într-un coloseum. Acolo el se luptă cu un balaur care voia sş distrugă coloseumul seară de seară. Cei doi s-au luptat şi s-au luptat, până când Veigar a folosit cea mai puternică vrajă a lui: - Vai de pălăria mea, Uite cum se roteşte bagheta, Scrum şi pară să te faci Şi să nu te mai refaci, Apoi limba ţi-o voi tăia Şi fără glas te voi lăsa! Balaurul dispăru şi în urma lui scrum se făcu. Apoi veigar făcu iar o vrajă: - Vai de pălăria mea, Uite cum se roteşte bagheta, Portalul să se deschidă Şi după ce am trecut prin el să se închidă! Veigar se trezi iar în curtea casei de unde plecase. Acolo el auzi o voce: - Cadoul meu iţi va fi luat şi dus unui fiu de împărat! Veigar devenise iar un pix normal, dar acum pixul avea inscripţionate literele m,a,g,i,e. Cosmin ȚIC Clasa a V –a A

63

De ziua ta

Mamă, cu prilejul acestei sărbători, Îți ofer un buchet cu flori, Și cu toate că uneori te necăjesc, Din inimă îți spun că te iubesc. Mamă, ești o stea în viața mea, Pe care o luminezi cu privirea ta, Ți-aș spune o mie de cuvinte, Dar iubirea mea e mult mai fierbinte. La mulți ani, să fii fericită, Ești mama mea cea mai iubită, Gândul la tine îmi e mereu, Chip blând ce-l port în sufletul meu. Viața nu-i întotdeauna cum ți-o dorești, Trebuie să lupți, să izbutești, Mama mă-ndrumă pe drumul drept Și îmi tresaltă inima-n piept. Maria ȚIGĂNILĂ Clasa a VIII-a

64

Magia primăverii

Primavara a-nflorit

Ș-o lumină a-mpărțit

Topind fulgii de sub casă,

Gonind iarna cea geroasă!

De la Apus pană-n răsărit

Ghioceii au încolțit,

Cu mirosul lor sublim,

Salutând în cor divin.

Zambilele și trandafirii mari se dau

Că vremea lor este și au

Un aspect duios.

Mara TĂNASE Clasa a V-a B 1 Iunie Dragă mamă,vreau să ştii că te iubesc Pentru că faci numai lucruri de bine Pentru mine Şi de asta tot timpul încerc să te răsplătesc. Te iubesc până la stele şi înapoi, În fiecare zi când chipul vesel ţi-l văd, Când îmi faci prăjiturele moi Şi dacă n-ai mai fi viaţa mea ar fi prăpăd. Şi împreună de 1 IUNIE ne bucurăm, Şi floricele adunăm. Acum este ziua mea, Iar tu îmi dăruieşti zi de zi dragostea ta. 1 IUNIE face totul luminos, Aşa că am chipul bucuros, O lume întreagă dansează, Toată natura vibrează. Tudor GAVRILESCU clasa a VI– a A

65

Dragă mamă,

Dragă mamă, te iubesc, O zi frumoasă îți doresc, Plină de multă fericire Și de multă iubire. Un cadou îți dăruiesc, Iar un pupic vreau să primesc, Îți dăruiesc un braț de flori Și spun te iubesc de o mie de ori. Ziua de azi să-ți fie însorită, Iubirea ta e neprețuită, Un dar de preț îți dăruiesc, E un sincer Te iubesc. Diana MARINCA Clasa a VII-a

66

Întâmplări din pădurea fermecată

Buf! Mă trezesc într-un loc întunecat, însă nu mă cuprinde frica. E un sentiment ciudat. Sunt conştientă de pericolele ce se pot ivi, însă continui să merg în neant. Brusc o lumină puternică apare de după nişte copaci. Aparent, eram într-o pădure. Mici zâne suşotesc în jurul meu. Vorbesc o limbă, pe care nu am mai auzit-o, dar o înţeleg. Zânele mă strigau prinţesa, dar cred că mă încurcau. M-au condus la un palat. Palatul era superb. Mii de frumos colorate picturi erau pe tot palatul, iar diamantele ce strălucea ca soarele erau încrustate pe faţada palatului. O perdea argintată s-a ridicat la intrarea în palat. Eram uimită de tot ce se întâmpla. O floare mi-a explicat că am fost aleasă ca prinţesă a tărâmului lor. M-am simţit onorată şi sinceră să fiu mă simţeam la locul meu. Maria ȚIGĂNILĂ Clasa VIII-aVV

Visul Mariei Maria are un vis, Pare ceva de nedescris, Vrea să fie o balerină, Să aibă o fustiță fină. Ea numai la asta se gândea, La școală mult greșea, La prieteni mereu se mândrea Și ziuagreu trecea. Într-o zi ea s-a dus la școala de balet, Și au acceptat-o, pentru că avea talent, Și când a intrat pe scenă să danseze, Fața a-nceput să i se lumineze ! Alexia NETCU-clasa a VI-a A

67

Întâmplări din pădurea fermecată Mulţi oameni au intrat în pădurea fermecată pentru a vâna animale magice, pentru a-şi regăsi persoanele iubite, pentru a-şi găsi liniştea interioară. Ei bine , niciunul nu s-a mai întors. Deşi intrarea în pădure este interzisă, eu mă aflu singură, stingheră în inima sa. Totul în jurul meu este mai întunecat decât spaţial singuratic.Frunzele agile cad într-un dans neîncetat.Mă afundam din ce în ce mai mult, când aud un ţipăt asurzitor. Păsările negre ca tăciunele se ridicau Ia ceruri la auzirea glasului de fetiţă. M-am trezit, alergând ca vântul spre locul de unde s-a auzit ţipătul asurzitor. Plantele toate îşi închiseră petalele multicolore, lăsându-mă într-o singurătate eternă . Pământul fărămiţat parcă se mişca sub picioarele mele. Un luminiş se vedea în faţa mea precum un soare arzător. Păşind în lumina sa observ o fetiţă de vreo 10 ani, statea pe o piatră plină de muşchi şi licheni. Am întrebat-o ce s-a întâmplat. Mi-a mărturisit că tatăl ei a părăsit-o în mijlocul pustietăţii acum câteva ore şi nu s-a mai întors .Aflând povestea, am dus-o în oraş unde am auzit că un pădurar nemaiîntâlnit l-a adus pe tatăl acesteia mort . A fost o zi deprimantă. Probabil mi-a fost destinat să o ajut pe acea fetiţă. Oare de ce a ţipat ? Aceasta va fi o întrebare la care nu voi avea răspuns prea curând. Alexandra BARDAC Clasa a VIII-a

Întâmplări din pădurea fermecată Ana PETRESCU- Clasa a VIII-a Scuiqi este prinţul pădurii Zorax pe care o conduce împreună cu părinţii lui, aricii Nora si Sol. Pădurea Zorax este cunoscută drept cel mai sigur ţinut precum de mai multe secole nu s-au mai purtat războaie periculoase. Dar într-o zi, s-a primit de veste cum că un balaur fioros va ataca acest ţinut magic. Repede, repede, Scuiqi a adunat o armată de cetăţeni ai pădurii pentru a îl alunga pe balaur. Căprioare, veveriţe, ciocănitori, toţi s-au adunat să ajute. Bătălia a avut loc în cel mai întunecat, dar bine cunoscut colţ al pădurii. Deşi balaurul scuipa foc, acesta a fost repede înfrânt de armata lui Scuiqi şi alungat pe vecie din pădurea Zorax. Drept recompensă, Scuiqi a fost încoronat rege într-o ceremonie grandioasă, toţi trăind fericiţi până la adânci bătrâneţi. 68

Salvatorii balului Într-o seară magică, pe când luna împletea stelele cu norii mici și adormiți, toți pantofii din dulapul unei fetițe au fugit în grădină. Erau grăbiți. În foișorul din fundul grădinii, mai mulți pantofi, veniți din toate colțurile lumii, dădeau o petrecere. Pantofii fetiței se prinseră de mână cu alți pantofi și începură să danseze. După un tablou mare stătea vântul nopții. Ochii săi roșii priveau cu răutate spre pantofi. Se aruncă asupra lor și îi făcu să înghețe. Un pantof micuț care adormise în dulap împreună cu o eșarfa văzură cele întâmplate și o luară la fugă după vântul nopții. După zile de mers prin câmpiile aurii, eșarfa și pantoful ajunseră la un munte înalt unde, în vârf se află o casă. Cei doi se așezară pe o cutiuță roșie care urcă, urcă pe șine până la o peșteră. De acolo prietenii urcară pe un perete aproape drept. Ajunseră la micuță acasă unde coborâră din cutie și intrară în el. În față lor se deschise un hol lung, cu tavanul înalt până la cer, ținut de coloane din marmură. În stânga și dreapta se aflau canapeluțe din mătase iar deasupra se află un candelabru uriaș. Pantoful și eșarfa o porniră către o ușă mare din lemn strălucitor. În cameră se află un birou sub care era o ușiță în podea. Cei doi o deschiseră și căzură într-o peșteră subterană. După o bucată de drum, pantoful și eșarfa se opriră, având în fața lor un lac, cu apa rece ca gheață. Cei doi prieteni se așezară pe o piatră și plutiră pe lacul cristalin. Sub apă, eșarfa văzu ceva sclipind. Atunci, de sub apă se ridicară niște foarfece care se năpustiră asupra lor. Vântul nopții îi privea pe cei doi cu răutate. Când eșarfa prinse foarfeca și o aruncă înapoi în apă, vântul își trimise ajutoarele să îi prindă. Cei doi prieteni se scufundară și găsiră un submarin. Acesta îi pofti înăuntru. Eșarfa și pantoful călătoriră sub apa până la o poartă pe care se incolocisera mii de flori. Una dintre ele ținea clanța. Eșarfa se încolăci în jurul florii iar pantoful se așeză pe clanță. Ușă se deschise. După ea se află o încăpere neagră în care plutea o ceată gri. La o masă se află vântul nopții. Eșarfa și pantoful se năpustiră asupra lui. La fiecare lovitură pe care i-o dădea eșarfa ieșea din el o scânteie. La final, din el a ieșit o lumina puternică care a zburat pe cer. Din lumină ieșiră stele care se așezară pe plapumă pe care luna o împletea. Se făcuse noapte. În foișor, pantofii prinseră viață din nou. Atunci pantoful și eșarfa se teleportară în foișor. Salvaseră balul! Sofia SCARLAT Clasa a V – a A

69

Clasa I în vizită la Muzeul de Artă

70

Concursul BOOK REVIEW CONTEST Câştigători

Ştefania Isar - clasa a V-a A Ioana Macovei - clasa a V-a B Ioana Cîndea - clasa a VI-a A Alexandru Dănescu - clasa a VI-a B Maria Tăbăcaru - clasa a VII-a Holly Dolinski - clasa a VIII-a

Felicitări !

71

În perioada 13 februarie - 28 martie, în Şcoala MEA s-a desfăşurat Programul Naţional "ECO Educaţia" organizat de Asociaţia ECOTIC şi Junior Achievement. Profesorii coordonatori ai proiectului au fost prof. Andreea Șandor la ciclul gimnazial și înv. Adina Dincă la ciclul primar. Ecotic este o organizaţie nonprofit care gestionează deşeurile de echipamente electrice şi electronice în numele a peste 350 de producători şi importatori afiliaţi. Ecotic asigură şi supervizează întreg procesul de preluare, transport, dezmembrare şi reciclare astfel încât, în final ,, Deşeurile de Echipamente Electrice şi Electronice” , să nu mai reprezinte un pericol. Programul urmăreşte informarea şi conştientizarea elevilor privind importanţa colectării selective a deşeurilor şi a reciclării acestora. Deşeurile de baterii şi acumulatori sunt foarte periculoase atunci când sunt aruncate la gunoi, cănd ajung să contamineze solul şi apa, pentru că au foarte multe elemente chimice care sunt dăunatoare. Deşeurile de baterii şi acumulatori trebuie colectate selectiv în recipiente destinate numai colectării lor şi predate firmelor şi organismelor specializate. În cadrul acestui program, elevii au participat la lecţii informative şi au colectat baterii şi acumulatori in cutiile special amenajate amplasate la intrarea în şcoală, s-au susținut ore de desen cu tematică ECO. De ce facem toate acestea ? Pentru că deşeurile capată valoare atunci când sunt reciclate corect. Dezasamblate şi tratate conform standardelor de mediu, deşeurile devin materie primă secundară. Acest lucru înseamnă că resursele naturale sunt folosite eficient.

72

Activităţi din cadrul proiectului ,,ECO Educaţia’’

A şti este primul pas spre mai bine ! Planeta noastră nu mai poate duce în spate atâtea deşeuri, ce continuă să crescă cu cifre inimaginabile în fiecare zi. Această“picătură de apă” ce poate fi ambalajul unui pachet de ţigări, baterii folosite sau un container de substanţe chimice reziduale, cu siguranţă lasă răni adânci în “piatra” acestei planete, pe care noi toţi o numim Casă. Despre Deșeurile de Baterii Deșeurile de baterii si acumulatori conțin metale grele și substanțe chimice toxice, iar aruncarea acestora în deșeurile menajere duce la contaminarea solului și a apei. Unele baterii precum Li-Ion prezintă riscuri de incendiu și prin urmare, reprezintă un pericol pentru siguranța oamenilor. Este important să nu aruncăm bateriile uzate la coșul de gunoi! Duceți-le la punctele de colectare special amenajate în magazine sau la punctele de colectare deșeuri reciclabile. Odată colectate selectiv, bateriile uzate trec întâi printr-un proces de sortare în funcție de compoziție (zinc-carbon, alcaline, Li-Ion, tip pastile, plumb-acid, etc.). La finalul proceselor sunt extrase metale precum zinc, fier, acid, argint, mercur și altele.

73

Regele băii, WC-ul Într-o cameră albă, plictisitoare, cu faianţă pe pereţi, multe lucruri se petrec. Dar când ceasul deşteptător sună, lucrurile o merg strună. Sunatul auzit din dormitor, arăta trezirea stăpânilor. Pasta, periuţa, şamponul, dus gelul şi cremă, peria de păr, hârtia igienică, machiajul şi demachiantul “toc!” se pun singure la loc. Aşa, când oamenii, fiinţe ciudate şi de neînţeles, când se trezesc, totul e bine în baie, dar nu se ştie prin câte aventuri trec cei din baie, cât oamenii sunt ocupaţi. Totul pare idilic, curat, alb, tara cu democraţie, dar când omul vine, unii, au sarcini folositoare dra dezgustatore. Cadă şi duşul, săracii, după ce că se înfund, mai şi cară apă murdară. Dar să nu uităm chiuvetă, preşedintă, în care toţi scuipă, mai e şi în frunte. Dar sărmanul WC, vai de el ! El e cel mai de jos, nu primeşte nici un os, ca cerşetorii de pe stradă, oamenii se folosesc de el, îşi fac nevoile şi apoi, el, cu o vrajă specială, face totul să dispară. E rar murdar, fiind din cleştar, e de un alb imaculat, nu înţelege de ce a fost dat afara din stat. Într-o zi, acest WC, a scris un eseu, despre cei mai deficitari, pentru a înmuia sufletul celor mari. Din fercicire, ce bucurie, cadă, regina, a fost convinsă, i-a plăcut compunerea sa şi i-a dat statutul social de rege, ca să fie stăpân pe lege. Ce păcat, că la noi în stat, parlamentarii nu au inimă aşa de bună, nu dau bani de-a bună. Dacă aş fi mai sărac, aş prefera să locuiesc într-o baie, decât să dorm pe paie. Alexia NETCU Clasa a VI - a A

74

Inimă de leu A fost odată ca niciodată o ascuțitoare numită Tăietorul. Toată lumea făcea glume pe seama lui și nu avea niciun prieten. El era supărat mereu, Nu înțelegea de ce nimeni nu voia să fie prietenul lui, fiindcă el era politicos, amuzant, iubitor, avea toate virtuțile unui prieten adevărat. Tăietorul se gândea că toate aceste lucruri i se întâmplă deoarece el nu avea o inimă, iar acest lucru și-l dorea mai mult decât orice. Inima, credea el, o să-l scape de toate necazurile. Într-o zi plecă spre împăratul Tărâmului Sertar. Când a ajuns la el, îi spuse: - Luminăția Ta, am venit la tine să-mi spui unde pot să merg să-mi iau o inimă. - Există doar un loc de unde poți să-ți iei o inimă, dar este un drum foarte lung, foarte greu și tare periculos. - Eu vreau foarte mult o inimă, mai mult decât orice! Am să mă duc, chiar dacă îmi pun viața în pericol. - Bine. Eu doar te-am avertizat. Trebuie să mergi în Tărâmul Hainelor. Tăietorul plecă a doua zi, dis-de-dimineață. Era foarte cald, iar soarele topea firișoarele mici de ață din covor. Soarele își trimitea copiii să lucreze prin geamul curat. Merse Tăietorul nostru ce merse, până când ajunse pe Tărâmul Biroului, cel mai periculos tărâm dintre toate, unde domnea Lampa cea Groaznică, ea te făcea orb dacă te uitai în becul ei puternic. Tăietorul voia s-o învingă și să-i salveze pe oamenii care trăiau acolo. Merse ce merse, până când ajunse în fața Lămpii. - Hei, tu de acolo, îndrăznești să calci în palatul meu? Tăietorul stătea cu spatele la Lampă, ca să nu-l orbească. El era tare isteț, așa că dintr-odată s-a aruncat în becul orbitor al lămpii și l-a spart. Tot poporul din Tărâmul Biroului îl ovaționa. Tăietorul plecă mai departe împreună cu merindele dăruite de către poporul din Tărâmul Biroului. Drumul era tare lung până la Tărâmul Hainelor. Merse ce merse până ce dete peste un cal, din plastic, alb ca laptele si frumos…vai, dar ce frumusețe! - Ai vrea să mă urmezi în călătoria mea? Îl întrebă Tăietorul pe cal. - Mi-ar plăcea, dar eu sunt lipit aici de către Super Glue-ul Nărăvaș și nu pot să mă mișc. Tăietorul se uita la locul unde era lipit armăsarul și gânditor îi spuse: - Cred că aș putea să te dezlipesc, dar va fi puțin cam dureros. Calul acceptă bucuros. Tăietorul ascuți un creion și-l înfipse în lipici, după aceea îl apucă bine și îl smulse cu putere. - Au! M-a durut! spuse Calul . - Eu te-am avertizat! - Acum pot veni cu tine în călătoria ta! Dar unde mergem? - Mergem spre Tărâmul Hainelor!

75

- Dar mai este cale lungă până acolo! - Știu și din cauza asta ar trebui să plecăm, dacă nu vrem să ne prindă noaptea. - Bine. Urcă-te pe spatele meu! Cei doi tovarăși plecară mai departe. Au călătorit, până când luna a ajuns pe cer și a început să-i domine cu lumina ei fermecată. - Eu zic să înnoptăm aici! zise Tăietorul. Unde se opriră ei era Tărâmul Noptierei, care era cel mai sigur tărâm dintre toate. Au înnoptat acolo, dar când mingiuța jucăușă și aurie îi luă locul mingiuței magice și albe, cei doi au plecat la drum. Era o zi în care mingiuța aurie era tare caldă și ar fi vrut să topească tot. Cei doi începeau să zărească Ținutul Hainelor, dar tot mai aveau de mers. Era o călătorie lungă. Trecură trei zile și trei nopți până au ajuns la poarta Tărâmului Hainelor. În fața mânerelor erau două scame mari si puternice. - Bună ziua! Ca să puteți intra în Tărâmul Hainelor, trebuie să spuneți parola. Începe cu sunetul ’’I’’ și este formată din cinci litere. Tăietorul se gândi ce se gândi, până când își dădu seama. Parola era cuvântul “INIMĂ’’. Cei doi pătrunseră în Tărâmul Hainelor și merseră la împărăteasă. Aici s-au întâlnit cu mine. Eu sunt Împărăteasa Modei. - Bună ziua, dragii mei! Vă așteptăm de multă vreme. - Știai că venim? întrebă Tăietorul uimit. - Cum să nu! Știu și de ce ați venit. - Adică ai o inimă și pentru mine? - Dragul meu, am să-ți spun ceva foarte important. Să ai o inimă nu înseamnă să ai un organ care se află in corpul tău, înseamnă să fii bun, iubitor, milos,prietenos, iar tu ai toate aceste virtuți. Ți-ai dorit o inimă, ca să–ți poți face prieteni, dar pe parcursul acestei călătorii ți-ai făcut o mulțime de prieteni, așa cum ar fi armăsarul care te-a urmat până aici. Tu, dragul meu, ai o inimă de leu! De atunci, Tăietorul a fost numit Tăietorul cu Inima de Leu. Ștefania ISAR Clasa a V –a A

76

Baraian Matei / Clasa a V – a A Bardac Andrei / Clasa a V – a B

Belcea Maria / Clasa a V – a A Boian Valeria / Clasa a V – a A 77

Creații artistice din cadrul orelor de educație plastică Coordonator Prof. Ionuț Barbu

Canură Georgia / Clasa a V – a A Carina Andreea / Clasa a V – a B

Constantin Andreea / Clasa a V – a B Isar Ştefania / Clasa a V – a A

78

Manea Mihnea / Clasa a V – a A Scarlat Sofia/ Clasa a V – a A

Tănase Mara / Clasa a V – a B

Fata din basme Întâlni și eu odat’ Fecioară de împărat, Cu păr galben minunat Pe umeri frumos așezat. Cu pielea albă trandafirie, Era plină de bucurie. Avea obraji delicați Cu pistrui mici decorați, Nas drăguț și răsfățat, Tot de față agățat. Purta o robă albăstrie Cu mantia cenușie, Fluturând în vânt ușor Cu tandrețea norilor. Diana MARINCA Clasa a VII - a 79

80

Cuprins Mărţişor- un omagiu al primăverii . Pagina 2 Reading Club la Biblioteca Ion Creangă Pagina 3 Creaţii artistice – partea I Pagina 4 -27 Recenzii de carte – clasa a VI-a Pagina 5 Activitate în cabinetul medical ,,Ortodent” cu elevii clasei pregătitoare Pagina 28 Atmosfera – Dinamica Pământului Pagina 29 Sudoku – Concursul lunii februarie Pagina 31 Fashion Workshop la Atelierul ,,Nina Gal’’ Pagina 32 Happy Fruits – Concursul lunii decembrie Pagina 35 Tabara de iarnă in Munţii Retezat Pagina 38 Ora de educaţie rutieră Pagina 40 Creaţii artistice – partea a II-a Pagina 41 Călătoria clasei a III-a cu Nava spaţială GREEN BEE Pagina 49 Creaţii artistice – partea a III-a Pagina 51 ART AND DESIGN Sculpturi în ceară și săpun Pagina 53 Creaţii artistice – partea a IV-a Pagina 54 Clasa I în vizită la Muzeul de artă Pagina 70 Câştigătorii Concursului BOOK REVIEW CONTEST Pagina 71 Activităţi din cadrul proiectului ,,ECO Educaţia’’ Pagina 72 Creaţii artistice – partea a V-a Pagina 74 Creații artistice din cadrul orelor de educație Pagina 77 plastică

Revista școlară FIRUL ARIADNEI Nr. 10 Redactor: Prof. Limba Română ANDREEA ȘANDOR

ȘI ELEVII ȘCOLII PRIMARE ȘI GIMNAZIALE ȘCOALA MEA

www.scoala – mea.com

Foto din sceneta Un pedagog de școală nouă Actorii –elevii din clasa a V- a A

Poeziile din revistă se gasesc pe site-ul concursului naţional de poezie www. TIM TIM – TYMY.ro

81