Revoluia francez

Revoluia francez (n francez: Rvolution franaise) a fost o serie de revolte sociale i politice radicale din Frana, n perioada anilor 1789-1799, care a afectat profund istoria modern a Franei, marcnd declinul puternic al monarhiei i bisericii i apariia democraiei i naionalismului.

Resentimentul popular fa de privilegiile de care se bucurau clerul i aristocraia a crescut n timpul unei crize financiare n urma a trei rzboaie anglo-franceze costisitoare i a ctorva ani cu recolte proaste. Cereri de schimbare i reforme au fost formulate dup idealuri iluministe, ceea ce a provocat convocarea Statelor Generale n mai 1789.

Primul an al Revoluiei a vzut membri ai celei de-a treia stri prelund controlul, asaltul asupra Bastiliei n iulie, aprobarea Declaraia Drepturilor Omului i ale Ceteanului n luna august i un mar al femeilor ctre Versailles care a forat curtea regala s plece la Paris, n octombrie. Un eveniment central al primei etape a fost desfiinarea feudalismului, taxelor, instanelor i privilegiilor feudale la 4 august 1789. Urmtoarea etap a fost dominat de lupte pentru aplicarea reformelor majore, ntre diverse grupri liberale i sprijinitori de dreapta ai monarhiei. Insurecia de la 10 august 1792 a fost decisiv pentru abolirea monarhiei, republica fiind proclamat n septembrie 1792. Regele Ludovic al XVI-lea al Franei a fost executat la 21 ianuarie 1793.

Ameninrile externe s-au meninut ndeaproape pe parcursul Revoluiei. ncepnd din 1792, Rzboaiele revoluionare au adus victorii franceze care au facilitat cucerirea peninsulei italiene, a rilor de Jos i a mai multor teritorii la vest de Rin. Pe plan intern, agitaia popular a radicalizat Revoluia semnificativ, culminnd cu ascensiunea lui Maximilien de Robespierre i a iacobinilor. Dictatura impus de Comitetul Salvrii Publice n timpul Terorii, din 1793 pn n 1794, a provocat pn la 40.000 de decese n interiorul Franei, dar a abolit sclavia n colonii i a asigurat graniele noii republici. Domnia Terorii s-a ncheiat cu executarea lui Robespierre i nlturarea de la conducere a iacobinilor.

Un consiliu executiv cunoscut sub numele de Directorat i-a asumat atunci controlul asupra statului francez n 1795 i s-a meninut la putere pn n 1799. Datorit acuzaiilor de corupie, regimul s-a prbuit printr-o lovitur de stat condus de Napoleon Bonaparte n 1799, vzut ca ultimul an al Revoluiei. Napoleon a instituit apoi Consulatul i mai trziu Imperiul, stabilind scena pentru o gam mai larg de conflicte globale n cadrul rzboaielor napoleoniene.

Societatea francez a suferit o serie de transformri profunde. Privilegiile feudale, aristocratice i religioase au disprut, iar principiile vechi despre tradiie i ierarhie au fost brusc rsturnate prin formula sacr Libert, galit, fraternit. La nivel global, revoluia a accelerat ascensiunea republicilor i instaurarea democraiilor, rspndirea liberalismului, naionalismului, socialismului i secularismului, dezvoltarea ideologiilor moderne i conceptul de rzboi total. Unele dintre documentele sale importantee, cum ar fi Declaraia Drepturilor Omului i ale Ceteanului, au lrgit sfera drepturilor omului, incluznd femeile i sclavii.

Forma de guvernmnt a Franei era monarhia absolut, n care puterile regilor nu erau limitate de organisme reprezentative, ca parlamentul. Erau rspunztori numai n faa divinitii. Regele putea s condamne pe orice persoan la nchisoare fr judecat, emitnd scrisori sigilate-"lettre de cachet". Monarhia francez nu era ns despotic. Regele era mpiedicat de legile i cutumele regatului su i existau multe organisme independente, ca Adunarea Clerului, care deineau drepturi i privilegii asupra crora regele nu putea interveni, fiind garantate de lege. Regele emitea legi dup ce i consulta consilierii chiar dac nu era obligat s le accepte opiniile. Minitrii deineau o putere considerabil. Controlorul general era cel mai important dintre ei pentru c se ocupa de finanele regelui. Nu exista un cabinet n care minitrii s se ntruneasc pentru a lua decizii n comun. Nu exista un prim-ministru, pentru c regele nu tolera un rival pentru puterea sa. n provincii, puterea regal era reprezentat de intendenii de poliie, justiie i finane, fiind numii de rege, care i raportau direct regelui, crora le acord puteri considerabile n cele 34 de gnralits (circumscripii financiare) n care era mprit Frana. Acetia supervizau perceperea impozitelor i practicarea cultului. Ei asigurau legea i ordinea i rspundeau de lucrrile publice, comunicaii, comer i industrie.

Principalul impozit era "la taille", impozit pe pmnt pltit de cei care nu erau nobili, a crui povar cdea n ntregime asupra ranilor, datorit scutirilor acordate oraelor i nobililor, plus "la capitation" (impozit pe cap de locuitor) i "la vingtieme" (5% din toate veniturile). Nu exist uniformitate n incidena acestor taxe pentru c biserica nu le pltea deloc, iar nobilii nu plteau "la taille". Impozitele indirecte, aplicate mai curnd bunurilor pe care oamenii le cumprau dect veniturilor lor, era o povar i mai crescut dect impozitele directe i astfel, aduceau mai muli bani coroanei, incluznd "la gabelle"(taxa pe sare), care diferea de la o regiune la alt, "lex aides" (pe alimente i butur), i "l'octrois" (pe bunurile care intrau n orae).

Monarhia francez nu primea destui bani din impozite pentru a-i acoperi cheltuielile, de aceea, era nevoit s fac mprumuturi ce erau deosebit de mari n timp de rzboi. Plata dobnzilor la datorii n secolul al XVIII-lea a devenit o component mai mare din cheltuielile statului. Modul haotic de colectare a impozitelor a fcut c administraia s nu mai primeasc ntreag sum obinut, astfel, fermierii generali ridicau impozitele indirecte, pltind o sum global n avans guvernului i pstrau pentru ei tot ce puteau adun peste aceast sum. Impozitele directe erau colectate de sute de slujbai, i de multe ori, foloseau banii n scopuri personale, cumprndu-i slujbele. Nu puteau fi demii, slujbele fiind considerate forme de proprietate privat. Pentru c lipsea o vistierie central, ctre care s fie pltite toate veniturile statului, controlorul nu tia niciodat ci bani au fost cheltuii ntr-un an.

Strile provinciale i parlamentele reprezentau obstacole n calea puterii regale. Strile provinciale funcionau n zone de la periferia Franei, ca Bretania, ce au fost ultimele teritorii independente alipite de monarhia francez. Acopereau jumtate din regat i deineau vechi drepturi i privilegii n materie de justiie i finane. Erau scutite de plata unor impozite. Strile provinciale reprezentau n principal nobilimea i se cramponau cu tenacitate de privilegiile lor. Parlamentele era organisme privilegiate care limitau puterea regelui, fiind tribunale-curi de apel, instane ultime n zonele respective, fiind n numr de 13, dintre care Parlamentul din Paris fiind cel mai important, ntruct sub jurisdicia sa intr o treime din teritoriul Franei. Cei 2300 de magistrai ai acestor curi alctuiau "noblesse de robe" (dup roba pe care o purtau funcionarii de stat), cci funcia lor le conferea titlu nobiliar. Pentru c magistraii i cumprau funciile, nu puteau fi demii dect dac regele le restituia suma cu care i-au pltit slujba. Nobilimea de rob avea i un rol politic. Nici o lege nu putea fi aplicat pn cnd nu era nregistrat de toate parlamentele. nainte de a nregistra un edict, ele l puteau critic ntr-un "remontance" (protest) trimis regelui. Dac dorea, regele putea s ignore un protest i s insiste, prin "lit de justice", ca parlamentul s nregistreze edictul su. Parlamentele s-au opus multor edicte regale ca s schimbe sistemul de impozitare i aprau legea i drepturile oamenilor mpotriva monarhiei autoritare, fiind ns privite n istorie ca un obstacol n calea reformrii monarhiei.

Strile provinciale i parlamentare contribuiau la confuzia administrativ care domnea n Frana sub Vechiul Regim. Pe msur ce regii creau structuri noi, nu puteau desfiinau pe cele vechi, ci doar le adugau acestora pe cele noi. n 1789, n Frana erau 35 de provincii, 135 de dioceze, 38 de regiuni militare, 34 de gnralits i 13 parlamente. Funcionau sisteme juridice diferite: dreptul roman n sud, diversele legi locale n nord, Frana fiind mprit n zone vamale interne, nct se plteau taxe pentru transportul bunurilor dintr-o parte n alt. Existau multe sisteme de msuri i greuti. Nu exist un sistem administrativ uniform care s cuprinde ntreaga ar.

Regele Ludovic al XVI-lea era bine intenionat, evlavios i i lua n serios datoria, creznd c face ceea ce era mai bine pentru Frana. Dar i lipseau ncrederea n sine i energia. Doar de el depindea aplicarea reformelor. Avnd doar 20 de ani, l-a luat pe Maurepas c principal sfetnic ce avea 73 de ani. L-a convins pe Ludovic s se debaraseze de orice ministru care ncerca s propun reforme sau s ridice obiecii. Dup moartea lui Maurepas, Ludovic nu a mai avut nici un consilier principal, dar a rmas indecis. i cunotea prea puin ar i poporul. A prsit zona Paris-Versailles o singur dat nainte de revoluie pentru a inspecta noul port la Cherbourg. Era stngaci i stnjenit n public, nu inspir respect, dar era privit cu afeciune. Maria Antoaneta, fiica mprtesei Maria Tereza a Austriei, era simbolul alianei nepopulare cu Austria, care a adus nfrngerea Franei n rzboiul de apte ani. Dei era ferm era considerat frivol i arogant, acumulnd datorii de o jumtate de milion de livre la jocuri de noroc ntr-un an, iar cumnatul ei, contele de Provence, chiar a poreclit-o "Madame Deficit", fiind detestat de toat lumea. Astfel, reformele erau mai degrab mpiedicate de pasivitatea regelui dect de opoziie.

La sfritul secolului al XVIII-lea, o micare a fcut c reformele s fie dezirabile i necesare: Iluminismul. "Les philosophes", ca Voltaire, Montesquieu i Rousseau au scris despre problemele Franei i au atacat prejudecile i superstiiile din mediul lor. Au contribuit la cea mai mare opera iluminist: Enciclopedia, al crui prim volum a aprut n 1752, ultimul din cele 35 aprnd n 1780.

Scopul lor era aplicarea analizei raionale n toate domeniile, nefiind dispui s accepte tradiia sau revelaia ca raiunea suficient pentru a ntreprinde ceva, plednd pentru libertatea presei, a cuvntului, a comerului, mpotriva arestrilor arbitrare, dect pentru egalitate, dei doreau egalitatea n fa legii. Principalele inte ale atacurilor lor erau biserica i guvernarea despotic. Nu mai acceptau interpretarea literar a Bibliei i respingeau tot ce nu puteau fi explicat de raiune, ca miracolele i superstiiile, condamnnd biserica catolic pentru bogia, corupia i intolerana de care ddea dovad. Voltaire, care era deist, a exclamat: "Ecrasez l'infame!"

Montesquieu a declanat atacul mpotriva despotismului. n 1748, a aprut cartea sa, "Spiritul Legilor". Susinea c monarhia nsemna guvernare de ctre un singur om conform legii, iar despotismul nsemna guvernare de ctre un singur om, nengrdit de o lege, fiind arbitrar. Acesta a fost preedintele parlamentului din Bordeaux i consider c aceste instane, ca strile provinciale, au un rol c intermediari ntre rege i supuii si. Puterea lor l mpiedic pe rege s devin despot. Parlametele erau entuziasmate de ideile lui, n timp ce opinia public le accept c aprtoare ale drepturilor oamenilor mpotriva despotismului ministerial. Filosofii criticau instituiile vechiului regim, dar nu se opuneau regimului pentru c nu erau revoluionari. Muli dintre ei, ca Montesquieu, Voltaire i Rousseau, erau nobili sau fceau parte din nalta societate, dar doctrina nvturii lor a produs efectul ateptat. Ideile lui Montesquieu se reflectau n protestele parlamentelor. Cahiers de doleances (caiete de doleane) ale nobililor erau impregnate de ideile iluminismului. Autorii lor erau profund ostili vechiului regim i dornici s creeze un stat liberal i reprezentativ. Starea a Treia era n continuare conservatoare.

Voltaire era de orientare iluminist conservatoare. A avut o oper extrem de vast. Scrierile sale sunt ndreptate mpotriva inechitilor sociale, superstiiilor, intoleranei religioase. A criticat Vechiul Regim i Biserica militnd pentru libertatea cuvntului, a gndirii i egalitatea tuturor oamenilor n faa legii. Consider c relele societii pot fi ndreptate prin aliana ntre monarhi i filosofi. Voltaire este teoreticianul despotismului luminat.

Montesquieu era de orientare iluminist moderat. A creat o opera important. n 1721 a publicat ,,Scrisorile persane n care prezint cltoria a doi persani prin Europa i care critic realitile continentului nostru i anume: intolerana religioas, instituiile culturale i de stat, inclusiv monarhia absolut. n cartea ,,Spiritul legilor teoretizeaz principiul separrii puterilor n stat. Consider monarhia constituional forma de guvernare cea mai eficient, deoarece puterea executiv, legislativ i judectoreasc erau independente una fa de cealalt.

Jean-Jacques Rousseau era de orientare iluminist radical. Lucrrile sale, ,,Discurs asupra inegalitii de avere i ,,Contractul social, exprim aspiraiile micii burghezii din care fcea parte. Consider surs inegalitii i a relelor n societate ca fiind proprietatea privat, de aceea ea trebuia limitat. De asemenea, milia pentru participarea tuturor cetenilor la via politic, statul trebuia organizat pentru a asigura suveranitatea poporului.

Denis Diderot i Jean le Rond d'Alembert au publicat ,,Enciclopedia n 35 de volume, "Enciclopedia" conine ideile revoluionare ale iluminismului: lupta pentru progres, libertate i toleran, egalitatea ntre oameni i ntre popoare. Forma ideologic a iluminismului, prin critica la adresa Vechiului Regim, a pregtit, pe plan ideologic, marile rsturnri cauzate de Revoluia francez.

Abia dup izbucnirea revoluiei i dup cderea Vechiului Regim, ideile iluminismului au produs o ideologie revoluionar, crescnd interesul pentru Contractul Social.

Societatea francezCele trei stari

Societatea francez a secolului XVIII era mprit n ordine sau stri. Clerul forma prima stare, nobilimea starea a doua, iar starea a treia cuprindea restul populaiei, alctuit din burghezie, rani i muncitori urbani.

Prima StareCatolicismul era religia de stat. Existau 130 000 de clerici, dintre care, 60 000 erau membri ai ordinelor monahale, iar cei 70 000 de clerici seculari lucrau n parohii. Cei mai tineri fii ai marilor familii nobiliare ocupau funcii nalte n biseric pentru a obine profit din imensa bogie a bisericii. Arhiepiscopia de Strasbourg valora 400 000 de livre pe an, iar preoii primeau 7000-10 000 de livre pe an. Numeroi episcopi deineau mai mult dect o singur episcopie i nu erau vzui niciodat n vreuna din ele. Averea bisericii provenea din pmntul pe care l deinea i din dijme. Biserica deinea circa 10% din pmnt. n nord, biserica deinea pn la o treime din pmnt, n Auvegne numai 3%. Dijma era o parte din recolta fiecrui an, pltit bisericii de ctre deintorii de pmnt, neexistnd uniformitate. n anumiter zone din Dauphine, ea nu constituia o povara mare, ridicndu-se numai pn la a 50-a parte din recolta, dar n Bretania, era de un sfert. Dijma asigura ntreinerea preoilor i localului bisericii, sprijinul sracilor, dar cea mai mare parte din ea ajungea la episcopi i abai, strnind nemulumiri n rndul clerului inferior i ranilor. Clerul avea multe privilegii, fiind scutit de impozite. n locul impozitelor, Adunarea clerului, dominat de episcopi, a convenit cu regele s plteasc anual coroanei o sum de "don gratuit" (dar gratuit), situndu-se sub 5% din venitul clericilor. Funciile bisericii se extindeau dincolo de practicarea regiliei, preoii avnd largi atribuii de cenzori, ocupndu-se de sraci, de spitale i coli i ineau locul oficiilor moderne de stare civil, notnd n registrele parohiale toate naterile, cstoriile i decesele, astfel, biserica acionnd ca un minister al informaiei.

Starea a douaEra cea mai puternic, i conform estimrilor asupra numrului nobililor i familiilor lor, erau ntre 100 000-300 000, adic ntre 0,5-1,5% . Cei 4000 de nobili de la curte erau cei mai puternici, a cror descendena nobiliar dat nc din secolele XIV-XV, permindu-i costul vieii la Versailles. Erau urmai n ierarhie de nobilimea de rob, nobili care lucrau n administraie i justiie, ca magistraii din parlamente. Restul nobilimii, care nu vzuse niciodat Versailles-ul, triau n mediul rural. Cum doar fiul cel mai mare motenea ntreag proprietate, ceilali fii i cutau de lucru n biserica, armata sau administraie. Dar funciile costau mult i 1/4 din nobili erau prea sraci ca s-i permit. Trebuiau s se nroleze sau s-i munceasc micile proprieti.

Principala surs de venit era pmntul. Nobilimea deinea un sfert i o treime din pmntul Franei i i revenea ntre 15-25% din venitul bisericii. Marii nobili deineau funciile nalte n stat. Erau minitrii regelui, nalii si magistrai, intendenii din provincii i ocupau funciile superioare n armat. Abatele Syeyes scria c aceast cast a monopolizat i uzurpat biserica, justiia i armata. Nobilii se bucurau de numeroase privilegii, fiind judecai n tribunale speciale i fiind scutii de serviciul militar, de "gabelle et corvee" (munc obligatorie pentru ntreinerea drumurilor), fiind beneficiarii obligaiilor datorate de ranii seniorului, avnd drepturi exclusive la vntoare i pescuit, i dreptul de "banalites" (monopol) asupra morilor, brutriilor i teascurilor, beneficind de scutiri de impozite sau plteau mai puin dect trebuia, fiind scutii de plata la taille. Erau legai de aceste privilegii, pierderea drepturilor feudale putnd duce la scderea veniturilor lor cu pn la 60%, dei n unele zone, ca Bretania, scderea putea fi pn la 10%. Cei mai puin bogai dintre nobili realizau c dac i-ar pierde privilegiile fiscale i ar renun la drepturile senioriale, ar fi ruinai. Se opuneau schimbrilor i se cramponau de privilegiile lor ca fiind singurele care i distingeau de oamenii de rnd. n 1781, s-a dat ordonata Segur, menit s sprijine nobilimea srac de provincie, pentru care armata era singur slujba, mpotriva bogailor "anoblis" (recent innobiliati) care puteau s-i cumpere grade militare.

La sfritul secolului XVIII, nobilimea nu era ns o cast nchis, oricine putnd deveni nobil printr-o favoare acordat direct de ctre rege, fie cumprnd anumite slujbe. Erau n serviciul civil regal 50 000 de funcii venale, care puteau fi cumprate, vndute i motenite c orice alt proprietate, 12 000 dintre acestea conferind titlu nobiliar. 2200 de familii au fost nnobilate prin cumprarea de funcii, iar 4300 familii le-au fost acordate favoarea regelui. Se formau aliane matrimoniale ntre familii de magistrai , de financiari i cele de mari nobili, crend legturi, copii acestora ridicndu-se la nalte demniti judectoreti, primind cele mai prestigioase funcii i ministere, averile acestora devenind resurse pentru marile familii srcite i prolifernd cstoriile dintre cele mai ilustre familii. Fii de nobili se cstoreau cu fetele burghezilor bogai ca s sporeasc averea familiei. Dei i puteau pierde titlul dac erau supui discreditrii, ocupndu-se de activiti considerate apanajul omanenilor de rnd, cum era comerul sau munca manual, prelucrarea fierului i mineritul nu intrau n aceast interdicie. Nobilii se implicau serios n industrii ca metalurgie i minerit, fiind investitori majori n companii comerciale i bnci. Au profitat de pe urma creterii arenzilor ca proprietari de pmnt. n 1749, la Paris, tot cei care aveau un venit de peste o jumtate de milion de livre erau nobili. n porturile ca Bordeaux, era burghezia mai bogat dect nobilimea local.

Starea a treiaBurghezii nu aveau titlu nobiliar i nici nu erau rani sau muncitori urbani. Se implicau n industrie. Negustorii se numrau printre burghezii bogai, comerul exterior fiind n Frana cel mai dinamic sector economic, cu o cretere a volumului schimburilor comerciale de 440% ntre 1715-1789. Ali burghezi erau financiari, latifundiari, membri ai profesiilor liberale, medici, scriitori, juriti i funcionari publici, dintre care muli deineau funcii ce puteau fi cumprate. Burghezia ocup 39 000 din cele 50 000 de slujbe venale. Pn n 1789, existau 2,3 milioane de burghezi-8% din totalul populaiei. Burghezia se afla n ascensiune ca numr i bogie. Finanele, industria i sistemul bancar asigurau 20% din averile personale n Frana, cel mai mare procent aparinnd burgheziei. Averile imense proveneau de asemenea din comerul colonial cu Indiile Occidentale, n porturile atlantice: Bordeaux, La Rochelle i Nantes. Restul de 80% din averi proveneau din rente i veniturile proprietilor funciare. Burghezia deinea un sfert din pmnt n Frana i posed i drepturi senioriale, fiind o form de proprietate care putea fi cumprat de oricine. 15% dintre seniori erau burghezi. Burghezia nu se opunea nobilimii i nu contesta sistemul de privilegii pn n 1788. Accept valorile nobiliare i dorea s se bucure de sistemul de privilegii, prin dobndirea unui titlu nobiliar pentru care tot se strduiau s le obin.

Majoritatea funciilor care confereau titlu nobiliar cereau 2-3 generaii de deintori pn la dobndirea nobleei ereditare. ntrzierea putea fi evitat de cei foarte bogai. Negustorii de sclavi, cultivatorii i funanciarii i puteau permite s plteasc preul mare al unui post c acela de secretar al regelui, care conferea direct nobleea ereditar. Negustorii care fceau averi uriae i concurau pe nobili abandonnd comerul ct mai curnd posibil i investind banii n terenuri, funcii, rente, ntruct comerul era considerat nedemn sau dezonorant. Burghezia i nobilimea au devenit membre ale unei elite unice, avute, existnd prea puin ostilitate burghez fa de nobilime.

Dac burghezia era cea mai bogat component,rnimea era cea mai numeroas. Circa 85% din populaia Franei tria n mediul rural i majoritatea o alctuiau ranii. Deineau 25-45% din suprafeele de teren. Era un mic strat de 600 000 de mari fermieri, care cultivau pentru a vinde, angajnd ali rani cu ziua i ofereau bani cu mprumut. Cei mai numeroi erau "les laboureurs", rani care cultivau pentru subzisten, iar n anii buni obineau i un mic surplus. Ei i marii fermieri o duceau bune pn n anii 1770. Dar majoritatea ranilor nu puteau tri de pe urma pmntului. Pentru a supravieui, lucrau cu ziua i eseau n cas. Jumtate dintre ei erau dijmai, care nu aveau capital i ddeau o jumtate din recolta proprietarilor pmntului. Un sfert din totalul ranilor erau lucrtori fr pmnt i nu deineau dect casele i grdinile.

erbia dispruse din Frana, dar existau un milion de erbi n est, mai ales n Franche Comte. Copii lor nu puteau moteni bunurile personale, fr s plteasc stpnului drepturi considerabile. ranul sraci nu avea sperana de mai bine i tria ntr-o stare de nesiguran cronic. Vremea rea sau epidemiile l puteau aduce n rndul vagabonzilor care triau din cerit, furt i slujbe ocazionale. Toi ranii erau obligai s plteasc dijma bisericii, impozite statului i drepturi feudale seniorului lor. Proprietarii de pmnt se bucurau de drepturi i privilegii, iar ranii le datorau dri i obligaii prin munc, ca "la corvee", "la champart"-pri din recolt, "lods et ventes"-o tax pltit seniorului cnd bunurile i schimbau proprietarului. ranul putea fi judecat n tribunalul seniorial, und stpnul avea rolul judectorului, ct i pe cel al jurailor. ranii din Midi nu plteau deloc dri, n timp ce n Bretania i Burgundia erau foarte mari. Plteau impozite ca "la taille", "la vingtieme", "la capitation", i "la gabelle", toate crescnd enorm din 1749 pn n 1780, pentru a acoperi costurile rzboaielor n care de implicase Frana, impozitele reprezentnd 5-10% din venitul ranilor. Cea mai grea povar pentru rani o constituiau dijmele ctre biserica i obligaiile feudale, dar i arenzile, care au crescut accentuat ca urmare a creterii demografice. n 1790, populaia Franei numra 27,9 milioane de locuitori.

O alt component a Strii a Treia era alctuit din muncitori urbani, ce triau la ora n locuine aglomerate i insalubre. Erau necalifaci i sraci. Meteugarii erau organizai n bresle. La Paris, n 1776, numrau 100 000 de membri, o treime din populaia masculin. Munceau 16 ore pe zi, 6 zile pe sptmna. Aveau interdicia de a se asocia pentru a obine salarii mai mari sau condiii mai bune de munc. Nivelul de tri al salariailor a sczut lent n secolul XVIII, iar preurile au crescut n medie cu 65% ntre 1726-1789, iar salariile cu 22%.

Nu era producie pe scar mare, numrul mediu de oameni ntr-un atelier din Paris n 1789 fiind 16. Maitrii i lucrtorii munceau i triau mpreun i erau afectai de creterea preurilor pinii dup o recolt proast, cci pinea constituia trei sferturi din hran celor mai muli muncitori. Cnd preurile creteau, ei ncercau s obin o scdere a costului pinii dect o cretere a salariilor. Ca i ranii, fceau provizii n perioadele de lipsa i le vindeau la pre bun.

Cauzele revoluieiS-a produs mai nti revoluia aristocratic.Aristocraii doreau s-i apere privilegiile i s li se lrgeasc. Prin intermediul parlamentelor i Adunrii notabililor, aristocraii se opuneau tentativelor coroanei de a-i retrage o parte din privilegiile fiscale. Aristocraii au cerut convocarea Strilor Generale, ceea ce a produs revoluia burgheziei. Burghezii i-au sprijinit pe aristocrai n rezisten mpotriva despotismului ministerial pn n septembrie 1788, cnd Parlamentul de la Paris a decis constituirea Strilor Generale. Primele dou ordine privilegiate dispuneau de un numr mai mare de voturi dect starea a treia. Conductorii burgheziei ai strii a treia n-au acceptat i au luptat mpotriva aristocrailor, militnd pentru egalitate i desfiinarea privilegiilor nobilimii i clerului i instaurarea unui sistem n care se promovau n funciile superioare dup merit i nu dup origine, n care toi s plteasc impozite dup aceleai norme i n care toi s fie egali n fa legii. n lupta mpotriva regelui i a orginelor privilegiate, pentru c acetia s-au aliat c s menin rezisten n fa atacului burghez, burghezii au avut nevoie de sprijinul populaiei Parisului. n iulie, regele a ncercat s dizolve Adunarea Naional cu for, dar a fost mpiedicat de insurecia populaiei srace,meteugarii, muncitorii din Parid, insurecie care a culminat cu cderea Bastiliei, ceea ce a salvat Adunarea Naional i a asigurat succesul revoluiei. Revoluia popular a fost cea de-a treia revoluie, generat de criz econonomica i de creterea preului pinii. O a patra revoluie produs de criz econoimica i de recoltele proaste a fost cea a ranilor, care a nceput n primvar 1789, acetia militnd pentru abolirea obligaiilor feudale i a corvezilor. Adunarea Naional a ncercat s-i pun capt prin decretele din august.

Criza financiarLa 20 august 1786, controlorul general al finanelor, Calonne, i-a comunicat regelui c guvernul se afl n pragul falimentului. Veniturile pentru 1786 urmau s fie de 476 milioane de livre, cheltuielile de 587 milioane de livre, reprezentnd un deficit de 112 milioane de livre, un sfert din venitul total. ntre 1740-1783, Frana s-a implicat n trei mari rzboaie globale cu Marea Britanie, nti n Rzboiul pentru succesiune austriac, apoi n Rzboiul de spate ani, i rzboiul american de independena. Toate rzboaiele au fost costisitoare,datoria naional crescnd prin mprumuturi masive. Spre deosebire de Anglia care i ea avea datorii masive, Frana nu avea un corp reprezentativ care s inspire cu ncredere celor care acordau mprumuturi. O parte din banii percepui c impozite nu ajungeau la rege. Astfel, fr o restabilire a controlului asupra finanelor, nicio reforma fundamental nu putea fi realizat. Chiar i dac clerul i nobilimea ce beneficiau de privilegii i scutiri ar fi pltit impozite, deficitul nu putea fi redus.

Jacques Necker, un bancher protestant din Geneva, a fost numit director general al finanelor, pentru cunotinele sale n domeniul financiar i pentru abilitatea s de a obine mprumuturi c s acopere costurile rzboiului american de independena.. A trebuit s palteasca dobnzi mari pentru a-i convinge pe financiari s mprumute. Datoriile coroanei au crescut,nct 50% din venituri erau utilizate pentru plata dobnzilor. n 1781, a publicat Compte rendu au roi (Dare de seama ctre rege), ce indic un surplus, cnd n realitate exist un deficit. Controlorii generali nu au mai putut crete impozitele n timp de pace, pentru c Necker a fcut fa unui rzboi costisitor. A vreut s-i nlocuiasc pe financiarii independneti, cu funcii cumprate, prin funcionari dependeni, salariai, pe care controlorul general s-i poat demite. A reuit s se debaraseze de cei mai puternici perceptori generali i a fcut demersuri pentru constituirea unei trezorerii centrale, ctre care s fie pltite toate impozitele i care s fac toate cheltuielile. A redactat Darea de seama pentru a-i asigura pe creditori c dobnzile la mprumuturile lor sunt garantate, fiind prima declaraie public a finanelor regale, producnd senzaie. Se fcea o diferena ntre cheltuielile obinuite din timp de pace i costurile de rzboi. Cnd a preluat controlul asupra celor mai mari consumatori de fonduri, minitrii de rzboi i al marinei, au cerut un loc n consiliul regal, ceilali minitri ameninnd s-i dea demisia. Regele n-a reuit s-i susin ministrul reformator i Necker a fost demis.

Calonne i ali minitri de finane au anulat toate realizrile lui Necker, readucandu-i pe nobilii financiari venali n vechile lor funcii. Joly de Fleury i Calonne au fcut mprumuturi mai mari. Calonne a oferit 12-16% dobnda, pentru a atrage mprumuturi. n 1786, sursele de mprumuturi s-au epuizat. Calonne a trebuit s nceap o reforma a sistemului fiscal. Calonne a propus nlocuirea cpiatei i vingtieme cu un impozit funciar unic, pltibil de toat lumea, chiar i de nobili, cler, i strile periferice. Susinea c va aduce 80 milioane de livre, mai puin ns dect deficitul prevzut pentru 1786. tiind c parlamentele se vor opune planurilor sale, l-a convins pe rege s convoace pentru aprobarea reformei o Adunare a notabililor n februarie 1787, dar cu membri alei de rege, Calonne neprevazand o opoziie serioas. Dar au fost alei membri de frunte ai parlamentelor, prini, nobili mari i episcopi, acetia atacnd propunerile lui Calonne. Clerul avea cel mai mult de pierdut, ntruct trebuia s plteasc impozitele pe baze egale cu toi ceilali. Notabilii au cerut o declaraie a veniturilor i a cheltuielilor coroanei, c s poat aprecia ei nii situaia financiar i s-au suprat cnd Calonne le-a refuzat cererea. Nu agreau impozitul funciar pentru c era stabilit pe un numr indefinit pe ani. Notabilii nu s-au opus, dar susineau c era nevoie de acordul ntregii naiuni. Astfel, s-au convocat Strile Generale. n aprilie 1787, regele l-a demis pe Calonne datorit opoziiei pe care o nfrunt, nlocuindu-l cu Lomenie de Brienne, arhiepiscop de Tolouse, iar Lamoignon, preedintele parlamentului de Paris, a devenit ministrul justiiei. Adunarea notabililor nu a fost mai cooperant cu Brienne, astfel, sesiunea s-a nchis la 25 mai. Brienne a fost aspru criticat c fiind slab, dar a meninut impozitul funciar, ncepnd un amplu program de reforme prin care aveau s dispar funciile financiare cumparabile, s se nfiineze o nou vistierie centrale, s se codifice legi, s fie reformat sistemul educaional, s fie instituit toleran religioas i armata s fie mai eficient i mai puin costisitoare. Brienne a trebuit s supun reformelor sale Parlamentului din Paris pentru a fi nregistrate. Acesta a refuzat i a declarat c numai Strile Generale puteau aprob noile impozite. Popularitatea monarhiei a sczut rapid. Pe 15 august, regele a exilat Parlamentul la Troyes. Opoziia parlamentelor din Paris i din provincie a paralizat guvernul, mpiedicnd coroana s obin banii necesari. Regele a cedat, iar n septembrie, a permis Parlamentului s revin la Paris. Noul sistem de impozitare a fost abandonat i Brienne a acceptat s fie convocate Strile Generale.

Criz economic izbucnit la sfritul aniilor 1770 a afectat ntreag economie, exceptnd comerul colonial. Preul vinului a sczut datorit supraproduciei, constituind un dezastru pentru rani. Recoltele au fost slabe de-a lungul aniilor, un dezastru de proporii declanndu-se n 1788, ajungndu-se la un omaj masiv, crescnd preul alimentelor i determinnd o scdere a cererii de produse manufacturiere. Industria textil a fost lovit de Tratatul de la Eden, pentru c se permitea importul de produse britanice, textile, cu taxe de import reduse. Producia i locurile de munc n industria textil au sczut cu 50% n 1789. n august 1788, preul pinii a crescut la Paris, i n februarie 1789, a crescut cu 50%. n primvar 1789, un muncitor cheltuia pn la 88% din salariu doar pe pine. La 29 aprilie, cas i fabric unui manufacturier de tapet, au fost incendiate pentru c se zvonea c avea s reduc salariile. Rzmeri a fost un protest violent mpotriva lipsei de pine i a preului ei, dect un protest legat de salarii. 50 de persoane a fost ucise sau rnite de armata.

Revolta aristocraieiLa 3 mai 1788, Parlamentul a susinut drepturile naiunii, proclamnd legile fundamentale ale regatului, susinnd c numai Strile Generale au dreptul de vot asupra impozitelor, c francezii nu puteau fi trimii la nchisoare fr judecat i c regele nu putea modific privilegiile i cutumele provinciilor. Lamoignon a decis s reduc drastic atribuiile parlamentului. La 8 mai, parlamentele au fost deposedate de dreptul lor de a nregistra decretele regale i de a protesta mpotriva lor, rolul fiind ndeplinit de o curte plenar, ai crei membri erau numii de rege. Atribuiile judiciare ale parlamentului au fost reduse, mare parte dintre acestea fiind transferate altor tribunale. A revenit despotismul ministerial.

i astfel a izbucnit revolt aristocraiei, cea mai violen revolt pe care a ntlnit-o guvernul. S-au produs tulburri n multe capitale provinciale n care se ntruneau parlamentele, c Rennes n Bretania i Grenoble n Dauphine. Nobilii se ntruneau n zone neautorizate, pentru a stabili sprijinirea parlamentelor. S-au alturat i o Adunare a clerului de partea parlamentelor, rupnd ndelungat tradiie de loialitate fa de coroana, condamnnd reformele. Au votat un don gratuit de mai puin de un sfert din ct ceruse coroana.

Financiarii nu mai voiau s mprumute bani guvernului, datorit crizei economice i edictelor lui Lamoignon. n august 1788, vistieria regal era goal. Brienne a fost de acord c Strile Generale s se ntruneasc la 1 mai 1789 i a suspendat plile din vistieria regal. Coroana era n faliment. L-a convins pe rege s-l recheme pe Necker i apoi a demisionat. Necker a reluat funcia. A abandonat reformele lui Lamoignon i a rechemat parlamentul. Regele a fost silit de criz financiar i de opoziia parlamentelor s abandoneze reformele minitrilor si i a acceptat convocarea Strilor Generale, fiind sigur c acest organism i va diminua puterea.

Strile GeneraleParlamentul din Paris a revenit n septembrie i a declarat c Strile Generale trebuiau s se ntruneasc. Dar i-a pierdut popularitatea. Burghezia participase prea puin la agitaia politic condus de nobili i cler i Adunarea notabililor. Era rndul burghezilor ai strii a treia. Au nceput s bnuiasc c ordinele privilegiate s-au opus despotismului ministerial pentru c voiau puterea. Au cerut dubl reprezentare pentru starea a treia i vot individual n locul celui pe stri. tiau c vor deine majoritatea, ntruct muli reprezentani ai strii nti, preoi sraci, vor sprijini starea a treia. Agitaia a fost organizat de un club politic, Societatea celor treizeci, dei erau 60 de membri, format din nobili liberali. Prin propagand, au strnit indignare fa de privilegii. S-a produs astfel un conflict ntre starea a treia i celelalte dou stri, conflictul cu regele trecnd pe plan secund. n decembrie 1788, Consiliul regal a aprobat dublarea numrului de deputai ai strii a treia. Nu s-a pomenit de votul individual,crendu-se confuzie la ntrunirea Strilor Generale. Toi membri aduli de sex masculin a primelor dou stri privilegiate aveau un vot pentru alegerea deputailor lor. Deputaii strii a treia urmau s fie alei printr-un complicat sistem de alegeri indirecte. Brbaii de peste 25 de ani au votat n adunarea de la nivelul parorhiei sau breslei lor dac au pltit impozitele. Alegeau reprezentani care alegeau deputai la rndul lor. Electorii celor trei stri au redactat caietele de doleane i sugestii de reforma. Starea nti cerea c episcopii s nu aib mai mult de o singur dioceza i s poat deveni episcopi i cei care nu aveau o origine nobil, fiind gata s renune la privilegiile fiscale, dar nu erau dispui s renune la poziia dominant a bisericii, catolicismul trebuia astfel s rmn singur religie oficial pentru a se menine controlul asupra educaiei, protestantismul nefiind tolerat. 89% dintre nobili erau dispui s renune la privilegiile fiscale i 39% erau n favoarea votului individual. Manifestau o dorina de schimbare i declarau c erau gata s admit meritul i nu originea, trebuia s decid accesul la funciile nalte. Atacau guvernul pentru despotismul sau, pentru ineficient i injustiia s. n caietele parohiale ale strii a treia erau reflectate cu acuratee doleanele ranilor, care voiau egalitate fiscal, reglementarea comerului cu cereale, desfiinarea dijmei i a drepturilor feudale. Burghezia, cnd le-a ntocmit, a preferat s nu includ i cererile populare pe care nu le agrea. Caietele strii a treia cereau ntruniri regulate ale Strilor Generale, pronunndu-se n favoarea libertilor civile i a strilor provinciale, pentru eliminarea impozitelor fr consimmnt i pentru echitate fiscal, solicitnd i votul individual i promovarea dup merit. Militau i pentru o economie de pia. Toate erau ns mpotriva unei puteri regale absolute i doreau un rege ale crui atribuii s fie limitate de o adunare reprezentativ, care s aib dreptul de a vota impozitele i legile. Exist un dezacord major n privina votului individual. Guvernul nu a ncercat s influeneze alegerile i nu a avut nici un candidat. Clerul a ales parohi, 51 din 303 deputai fiind episcopi iar majoritatea deputailor nobili proveneau din vechile familii provinciale, muli fiind sraci i conservatori, 90 din 282 fiind liberali. Deputaii alei n numr de 610 de Starea a Treia erau instruii, capabili s se exprime i toi erau bogai, pentru a deputaii erau obligai s-i acopere singuri cheltuielile. Nu a fost ales nici un ran sau un meteugar. Majoritatea erau cei care deineau slujbe venale, avocaii, comerciani i industriai.

Guvernul nu a preluat controlul asupra situaiei, nu a propus nici un program i nu s-a pomenit de nicio constituie. Starea a Treia a insistat c mandatele celor care se declaru alei s fie verificate ntr-o edina comun. Nobilii au respins cererile strii a treia i s-au declarat un ordin distinct. Dup cteva sptmni de impas, la 10 iunie, starea a treia a votat o moiune prin care verificrile urmau s fie ncepute. Pe 17 iunie, dup ce s-au alturat preoii strii a treia, 491 la 90 au votat s se intituleze Adunarea Naional. Starea a treia pretindea c ntruct reprezenta majoritar naiunea, avea dreptul s-i rezolve propriile probleme i s-a decis n privina impozitrii. La 19 iunie, clerul a votat s se alture strii a treia.

Pe 23 iunie, regele a convocat o edina regal la care au participat toate cele trei stri i la care el s propun o serie de reforme. La 20 iunie ns, deputaii strii a treia au constatat c sala n care aveau s se ntruneasc a fost nchis pentru pregtirea edinei regale, nefiind informai, i s-au nfuriat. S-au ntrunit ntr-o sala din apropiere i au depus Jurmntul din sala Jocului cu mingea, prin care se angajau s nu se despart pn cnd nu vor crea o constituie. Iniial fiind 90 care au votat contra moiunii, numai un singur vot a fost contra ulterior. Regele susinea c nici un impozit nu va mai fi impus fr consimmntul reprezentanilor naiunii, les lettres de cachet vor fi abolite i va fi iniiat libertatea presei. Nu permitea c privilegiile nobilimii i clerului s fie discutate n comun i urmau s fie desfiinate vmile interne, la gabelle et la corvee. Dar Starea a Treia nu era satisfcut, astfel, regele a ordonat deputailor s se disperseze i s se ntruneasc separat. 151 de clerici s-au alturat strii a treia. Dup o zi, 47 de nobili, printre care i ducele d' Orleans, s-au alturat strii. La Paris s-au desfurat demonstraii populare n favoarea Adunrii. La 27 iunie, regele a cedat i i-a revocat decizia din 23 iunie i a ordonat nobililor i clerului s se alture strii a treia i s voteze individual. Parisul a exultat, i prea c toate cele trei stri sunt gata s lucreze armonios. ns regele a dat ntre timp ordine pentru aducerea de trupe la Paris i Versailles pe 22 iunie. Au fost adui 4000 de soldai, dintre care 2800 erau soldai strini, nconjurnd Parisul. Capital a fost alarmat, iar guvernul a declarat c soldaii erau acolo pentru a menine ordinea. La 26 iunie, nc 4800 de soldai au fost mobilizai n regiunea Parisului, iar la 1 iulie nc 11 500 de soldai au mai fost adui. Efectivele militare au crescut de la 4000 la 20 000. Regele i sftuitorii si erau gata s dizolve Adunarea Naional, cu for. Dar Adunarea a fost salvat de revolt populaiei oraului.

Revolta din ParisLa sfritul lunii iunie, gazetarii i adepii ducelui d'Orleans i-au stabilit un cartier general permanent la Palais Royal, adunndu-se n fiecare sear mii de oameni, pentru a-i ascult pe oratorii revoluionari, locul de unde avea s fie dirijat micarea popular parizian. La 11 iulie, Ludovic avea 30 000 de soldai n jurul Parisului i Versailles-ului. L-a demis pe Necker. Alarmai, deputaii au crezut c Ludovic avra s dizolve Adunarea i i va aresta pe cei mai importani membri ai si. Vestea demiterii lui Necker a ajuns la Paris, iar parizienii s-au adunat la Palais Royal, unde oratorii i-au ndemnat s se narmeze cu muschete i muniie. Parizienii sraci au atacat posutrile vamale, distrugnd 40 dintre acestea. Pentru a preveni distrugeri i o narmare fr discernmnt a populaiei, electorii din Paris, reprezentanii a celor 60 de districte electorale care i-au ales pe deputaii pentru Strile Generale, au format un comitet care s acioneze c un guvern al oraului. Au constituit o Garda naional sau miliia ceteneasc, din care muncitorii erau exclui, avnd scopul de a proteja proprietile de atacurile populaiei srace i de a apar Parisul de trupele regale. Electorii i suporterii ducelui d' Orleans au transformat revolt spontan ntr-o insurecie general.

Cderea BastilieiParizienii s-au ndreptat ctre Hotel des Invalides, un vechi azil de soldai , pentru a caut arme. Au gsit i au luat 28 000 de muschete i 20 de tunuri. Dar pentru c nu le ajungea praful de puc i cartuele, s-au dus spre fortreaa Bastiliei. Guvernul a trimis trupe pentru a reprima rscoala, dar s-au dovedit nesigure. Ctre sfritul lunii iunie, soldaii din Garda Francez, care i practicau diverse meserii n timpul lor liber n Paris i se amestecau cu populaia, au fost influenai de agitatorii de la Palais Royal. Disciplin s-a deteriorat rapid . Din 24 iunie, dou companii au refuzat s plece n misiune.

La 14 iulie, 5 din 6 batalioane ale grzii au dezertat i o parte s-a alturat parizienilor care asediau Bastilia. Dei mai erau 5000 de soldai din alte trupe n apropiere, ofierii i-au spus comandantului c nu pot conta pe oamenii lor. Armata s-a retras de pe strzile Parisului ctre Champ de Mar, n suburbii, i nu a intervenit. Parizienii au asediat Bastilia fr intenia s o ia cu asalt, dar cnd au reuit s ptrund n curtea interioar, guvernatorul de Launay, care a refuzat s le ofere praful de puc, a ordonat trupelor s trag. 98 dintre asediatori au fost ucii, pn cnd soldaii din Garda Francez au intervenit, cu tunurile luate de diminea de la Hotel des Invalides. De Launay a fost forat s se predea, fiind ucis i decapitat. Cei care au participat la atacul asupra Bastiliei nu aparineau clasei mijlocii bogate, ci erau sanculoi-meteugari, muncitori i salahori din cartierele muncitoreti. n momentul culminnat al rebeliunii, un sfert de milion de parizieni erau narmai.

Regele a pierdut controlul asupra Parisului, unde electorii au instituit o Comun care s conduc oraul i l-au numit pe La Fayette comandantul Grzii Naionale. Adunarea ce i-a luat denumirea de Adunarea Naional Constituant a elaborat o constituie, fr a mai fi ameninat cu dizolvarea de ctre rege. Puterea efectiv trecuse din minile regelui n cele ale reprezentanilor alei ai poporului. Ludovic nu-i mai permitea s dicteze Adunrii, pentru c nu mai putea conta pe armata. Cnd vestea cderii Bastiliei s-a rspndit n ar, revolt ranilor a nceput, s-a extins i s-a intensificat. Revolt din Paris i-a determinat pe muli nobili s emigreze, n frunte cu fratele regelui, contele d'Artois: 20 000 au fugit n afar Franei n decurs de dou luni.

La 17 iulie, regele a venit la Paris, unde a fost primit cu ostilitate de ctre mulime, Ludovic a recunoscut noul consiliu revoluionar-Comun i Garda Naional i a purtat la plrie cocard rou-alb-albastru a revoluiei. Ambasadorul britanic, ducele de Dorset i Guvernatorul Morris, ambasadorul american, concluzionau c revoluia a luat sfrit i c autoritatea regelui francez i a nobililor a fost neutralizat, Frana fiind o ar liberal.

Revolta municipalAutoritatea regelui s-a prbuit n majoritatea oraelor franceze. Ordinele sale urmau s fie ascultate numai dac erau aprobate de Adunarea Constituant. n Marsilia i alte orae, au fost formate miliii ceteneti, iar n alte orae, revoluionarii au preluat puterea. Majoritatea oraelor provinciale au ateptat s afle ce s-a ntmplat la Paris, nainte de a aciona, timp de dou sptmni. Revoluia municipal s-a extins, burghezia jucnd un rol major n izbucnirea acesteia. n unele orae, vechiile consilii i-au lrgit doar component i au continuat s funcioneze c nainte. La Bordeaux, electorii strii a treia au preluat conducerea dup exemplul Parisului. n oraele Lille, Rouen i Lyon, vechile corporaii municipale au fost nlturate cu for. n aproape fiecare ora a fost format o garda naional c i la Paris, avnd menirea s menin sub control violen populaiei i s mpiedice contrarevoluia. Toi intendenii i-au prsit posturile. Regele a pierdut controlul asupra Parisului i oraelor provinciale, pierznd i controlul asupra zonelor rurale.

Revolta rneascProfund afectat de creterea preului pinii i suferind de pe urm omajului n industria textil, n ianuarie 1789, ranii au nceput s atace convoaiele cu cereale i proprietile celor suspectai c dein stocuri. Convocarea Strilor Generale a produs o agiatie general printre rani, creznd c regele nu le-ar fi cerut s-i formuleze doleanele n caiete, dac nu aveau intenia s fac ceva pentru rezolvarea lor. Dup cderea Bastiliei, au izbucnit rscoale n Normandia i Franche Comte mpotriva mpotriva impozitelor, dijmei i obligaiilor feudale. Legea i ordinea preau s se prbueasc oriunde. Pe marile domenii ale bisericii i ale altor proprietari de pmnt se aflau depozite de cereale ce au fost adunate c arenzi, drepturi feudale i dijme. n primvar i vara 1789, au fost sigurele locuri n care grul a fost pstrat n cantitate mare. Moierii au fost considerai deintori de stocuri i castelele lor au fost atacate, pentru c acolo ineau i les teriers. Sute de castele au fost prdate i multe incendiate, iar moierii i oamenii lor care au opus rezisten au fost ucii. Atacul asupra castelelor, inspirat de evenimentele de la Paris, a fost inclus ntr-o serie de evenimente denumit Marea Spaima, care s-a meninut de la 20 iulie pn la 6 august 1789, plecnd de la zvonul c bandele de tlhari n slujba aristocraiei vor distruge recolta. ranii s-au narmat pentru a-i atepta pe bandii i cnd acetia n-au aprut, i-au ntors furia asupra moierilor. Marea Spaima s-a extins n toat Frana, exceptnd zonele periferice c Bretania, Alsacia i regiunea baca.

Adunarea Naional nu tia dac putea s cear trupelor regelui s reprime rscoala taraeasca, pentru c s-ar putea ntoarce mpotriva ei. Dar nu puteau las s se menin anarhia n zonele rurale. La 3 august, liderii gruprii patrioilor au cinceput un plan cruia nobilii liberali s propun demolarea sistemului feudal. n noaptea de 4 august, vicontele de Noailles, urmat de ducele d'Aiguillon, unul dintre cei mai bogai proprietari funciari din Frana, au propus c obligaiile legate de servituile personale s fie abolite fr compensaie, inclusiv serbia i la corvee. Drepturile champart i lods et ventes, forme de proprietate, trebuiau s fie rscumprate, iar ranii s plteasc pentru ele. Dar obligaiile i-au afectat foarte tare pe rani, nct nu s-au bucurat de aceste reforme limitate. S-au emis decrete pe 5-11 august, prin care Adunarea Naional desfiina sistemul feudal pe deplin, drepturile feudale i obligaiile, precum i servitutiile personale, sunt abolite fr despgubire, celelalte fiind declarate rscumprabile, al crui pre va fi stabilit de aceast adunare. Toate tribunalele senioriale aveau s fie desfiinate fr nici o despgubire. Toate formele de dijma au fost abolite condiionat pentru a se gsi alternative pentru acoperirea cheltuielilor necesare serviciului preoesc. Venalitatea funciilor juridice i municipale a fost abolit, justiia fiind administrat gratuit. Privilegiile financiare n privina impozitrii au fost abolite. Privilegiile speciale ale provinciilor, principatelor, pays, cantoanelor, oraelor i comunelor au fost abolite. Toi cetenii erau eligibili n toate funciile, indiferent de origine. La terminarea edinei de la ora 2 diminea n ziua de 5 august, deputaii au srbtorit victoria. Decretele din august au marcat sfritul puterii nobilimii i al privilegiului nnscut, instaurnd o societate bazat pe egalitatea civil, toi francezii avnd aceleai drepturi i ndatoriri, avnd acces la orice profiesie (benefic mai ales pentru burghezia care era mult mai bine instruit), un funcie de abilitile acestora, i plteau aceleai impozite. Instituiile c strile provinciale au fost desfiinate, fiind instituit un sistem administrativ naional, unofirm, iar pentru muli, revoluia a marcat sfritul sistemului feudal.

Desfurarea Revoluiei (1789-1799)Decretele din august au favorizat crearea unei constitutii. Deputatii au decis sa stabileasca principiile pe care sa se bazeze aceasta. Declaratia drepturilor omului si ale cetateanului din august 1789 a condamnat practicile Vechiului Regim si a exprimat consensul caietelor celor trei ordine.

oamenii se nasc liberi si egali in drepturi

apararea drepturilor naturale si inalienabile ale omului: dreptul la libertate, la proprietate, siguranta si rezistenta la opresiune

principiul suveranitatii

libertatea consta in a putea face tot ce nu dauneaza altuia

nici un om nu poate fi acuzat, arestat sau retinut decat in cazuri determinate de lege

nimeni nu trebuie sanctionat pentru opiniile sale, convingerile sale religioase, daca exprimarea lor nu tulbura ordinea publica in conformitate cu legea

libera exprimare a ideilor si opiniilor

impozitarea generala indispensabila pentru intretinerea armatei si cheltuielile administrative trebuie suportata in mod egal de toti cetatenii, proportional cu veniturile lor

cetatenii au dreptul ca, personal sau prin reprezentantul sau, sa stabileasca necesitatea unui impozit, sa consimta liber la aceasta

dreptul la proprietate inviolabil si sacru

Aceasta declaratie a devenit sursa de inspiratie pentru liberalii din intreaga Europa in secolul XIX. Regele nu a impartasit entuziasmul general pentru schimbarile care se desfasurau, si la 5 august, i-a scris arhiepiscopului din Arles ca nu va consimti niciodata la spolierea clerului si nobilimii sale si ca nu va ratifica decretele prin care sunt jefuite. Nu putea utiliza forta impotriva Adunarii pentru ca nu mai putea conta pe armata, astfel incat a adoptat o politica de necooperare si a refuzat sa promulge decretele din august si Declaratia drepturilor. A obligat Adunarea sa discute problema drepturilor pe care trebuia sa le aiba regele. Deputatii au decis ca regele putea sa aiba drept de vot suspensiv si va putea intarzia cu pana la patru ani legile votate de Adunare.

S-a pus problema si organizarii Adunarii, fie unicamerala, fie bicamerala. Se considera ca o a doua camera ar fi un mijloc prin care aristocratia si-ar putea recastiga o parte din puterea pierduta, astfel, in septembrie, Adunarea a votat impotriva ei. S-a decis ca puterea legislativa revine Adunarii Nationale si ca nici un impozit sau un imprumut nu poate fi ridicat fara aprobarea sa, dar ca puterea executiva suprema se afla exclusiv in mainile regelui, acesta fiind inviolabil si sacru. Regele a refuzat sa aprobe decretele Adunarii, dar a fost fortat sa o faca de o noua manifestare revolutionara, provocata de un banchet, prin care garda regala sarbatorea la Versailles la 1 octombrie, sosirea regimentului din Flandra si in timpul caruia s-au desfasurat demonstratii antirevolutionare. Ofiterii au calcat cocarda tricolora si au inlocuit-o cu o cocarda alba a Bourboinilor. Vestea a ajuns la Paris, iar spiritele s-au inflamat si s-a cerut ca regele sa fie adus inapoi la capitala. Cererea s-a coincis cu lipsa de alimente in Paris, iar la 5 octombrie, multimea de femei au navalit la Hotel de Ville, sediul Comunei, cerand paine. Ele au fost convinse sa se duca la Versailles si sa se planga regelui si Adunarii. 6000-7000 dintre ele au pornit la un drum de cinci ore, iar 20 000 de soldati din Garda Nationala, condusi de La Fayette, le-au urmat. Cand femeile au ajuns la Versailles, au patruns in sala in care se desfasura Adunarea si au trimis o delegatie la rege, care a consimtit sa aprovizioneze capitala cu cereale si sa aprobe decretele din august si Declaratia drepturilor. La 6 octombrie, la cererea multimii, regele si regina au aparut intr-un balcon si au fost intampinati cu strigatul "La Paris". Familia regala a plecat de la Versailles spre Tuileries. Un mit sustine ca Maria-Antoaneta, pe cnd aceasta privea, pe 5 octombrie 1789, mulimea de parizieni rsculai adunai sub ferestrele palatului de la Versailles, a declarat Dac n-au pine, s mnnce cozonac! Singura referire existent se gsete n Cartea a VI-a din Partea I din Visrile unui hoinar singuratic , opera autobiografic a lui Rousseau, in care scrie: "mi adusei aminte de rspunsul unei prinese care, cnd i se spusese c ranii nu au pine, a spus c pot s mnnce cozonac.".Nu exist nici o raiune documentar s se considere c prinesa din textul rousseauist este Maria-Antoaneta.

Ajuns la Paris, regele s-a considerat prizonier al gloatei pariziene si prin urmare dezlegat de tot ce fusese silit sa accepte. Cand parizienii s-au rasculat in iulie, ei considerau Adunarea ca pe un aliat. In octombrie, Adunarea a fost ignorata si umilita. Cand deputatii l-au urmat pe rege la Paris, unii dintre ei s-au simtit in acceasi masura prizonieri ca si regele, cei mai multi dorind sa ajunga la un compromis cu regele, fiind insa dificil in contextul in care erau inconjurat de o populatie care-si putea impune Adunarii vointa proprie printr-o rascoala. Majoritatea moderata a deptutatilor nu mai avea incredere in populatia Parisului si nici in rege.

Reformele Adunrii Constituante

Dupa octombrie 1789, multi francezi credeau ca revolutia s-a terminat. In 1790, s-a reorganizat administratia financiara, legile, finantele si economia prin aplicarea principiilor Declaratiei drepturilor pentru a se oferi Frantei un sistem uniform, descentralizat, reprezentativ si umanitar. Deputatii se considerau descendentii iluminismului si intentionau sa incheie ostilitatile, cruzimea si sa puna capat superstitiei si saraciei.Erau putini care regretau disparitia Vechiului Regim.

Administraia local

Prin restructurarea administratiei locale, deputatii puteau sa se asigure ca puterea va fi descentralizata, trecand de la guvernul central de la Paris la autoritatile locale, ceea ce a ingreunat regelui recastigarea puterii pe care o detinuse anterior. Voiau sa se asigure ca toti functionarii publici vor fi alesi si vor raspunde in fata celor care i-au ales. Prin decretele emise in decembrie 1789-ianuarie 1790, Franta a fost impartita in 83 de departamente, subdivizate in 547 de districte si 43 360 de comune, grupate in cantoane, care aveau ca scop sa functioneze ca zone in care se formau adunarile electorale primare si in care isi aveau tribunalele judecatorii de pace. Toate subdiviziunile administrative, exceptand cantoanele, erau conduse de consilii alese prin vot. Toti cetatenii activi, care plateau impozite, echivaland cu trei zile de munca, ii votau pe functionarii municipali. Cetatenii care nu plateau impozitele nu aveau drept de vot si erau numiti cetateni pasivi. Cetatenii activi votau si in adunarile electorale primare cand se desfasurau alegerile generale, dar nu puteau deveni functionari publici decat daca plateau impozite echivalent cu 10 zile de munca. Al doilea strat de cetateni activi alegea membrii adunarilor districtuale si departamentele si puteau capata functii la aceste niveluri. Alegeau si deputatii in Adunarea Nationala. Al treilea strat de cetateni activi care plateau un impozit direct de un marc d' argent-echivalent a 50 de zile de munca, pentru a deveni deputat in Adunarea Nationala. De aceea, sistemul electoral era in favoarea celor bogati. Dar 61% din francezi aveau dreptul sa participe la o forma de alegeri. La nivel municipal, cei mai multi tarani aveau dreptul sa voteze si indeplineau conditiile pentru a candida la functii, echivaland cu o revolutie administrativa. Daca anterior, administratia provinciala era asigurata de functionari guvernamentali, neexistand nici un consiliu ales, in 1790, nu mai exista nici un functionar guvernamental la nivel local, consiliile alese inlocuindu-i pe toti. Consiliile din sud erau dominate de burghezie, consiliile din nord erau predominate de burghezia urbana ce detinea functii in orase, lasand comunele rurale sub controlul taranilor bogati, ale micilor negustori sau mestesugarilor. Multe grupuri sociale care nu au detinut functii pana atunci puteau sa o faca, si s-a estimat ca in decursul unui deceniu, un milion de oamnei au fost alesi in consilii si au castigat experienta administrativa. A fost impus un volum urias de munca, mult mai mult decat cereau caietele de doleante, stabilind si incasand impozitele directe, pastrand legalitatea si ordinea, ocupandu-se de executarea lucrarilor publice si supravegheau intretinerea bisericilor si verificau garda nationala. Trebuiau sa asigure depunerea juramantului de loialitate pentru clerici, sa inregistreze nasterile, casatoriile si decesele, sa rechizitioneze cereale si sa-i supravegheze pe cei suspectati ca oponenti ai revolutiei. In unele zone catolice, autoritatile nu agreau persecutarea preotilor care refuzau sa depuna juramantul de loialitate, iar comunele rurale nu-si indeplineau pe deplin datoria, iar in unele consilii, multi mebri erau analfabeti.

Domeniul financiar

Au fost incasate putine impozite dupa colapsul administratiei regale in 1789. Adunarea avea nevoie de bani, mai ales dupa ce a decis ca detinatorii de slujbe venale trebuiau sa fie despagubiti pentru pierderea slujbelor lor. Un nou sistem de impozitare nu a fost stabilit imediat, si s-a decis ca sistemul existent de impozitare directa si indirecta sa functioneze in continuare pana in 1791. Oamenii doreau ca cererile forumulate in caiete sa fie aplicate, iar dupa izbucnirea unor violente in Picardia, guvernul a cedat. La gabelle a fost abolita in martie 1790, fiind desfiintate toate impozitele indirecte nepopulare, exceptand taxele vamale externe. Pentru a procura banii necesari, noul sistem trebuia sa opereze efectiv, iar Adunarea a votat, in noiembrie 1789, punerea proprietatilor bisericii la dispozitia natiunii. Pamanturile bisericii au fost vandute in beneficiul statului, care isi asumau plata salariilor clerului, astfel, biserica isi pierdea majoritatea veniturilor sale, pierzand si dijma. Cei care isi cumparau pamanturi bisericesti aveau un interes legitim sa le apere. Guvernul a emis bonuri de tezaur-assignats-asignate, pe care publicul sa le cumpere si sa le foloseasca pentru achizitionarea pamanturilor bisericesti. In aprilie 1790, Adunarea a transformat aceste bunuri in bani de hartie, care puteau fi folositi in tranzactii financiare.

Burghezia a beneficiat din plin, avand la dispozitie banii necesari, bunurile fiind vandute in loturi mari si a cumparat cea mai mare parte a terenurilor din preajma oraselor . Taranilor le-a mers mai bine departe de orase. 25% din pamantul existent a fost vandut ca biens nationaux, din care taranii au cumparat 52%, burghezia-48%. O treime din tarani posedau pentru prima oara pamant. Burghezia le-a revandut in loturi mici taranilor. Numarul taranilor mici proprietari de pamant a crescut cu un milion pana in 1810.

Noul sistem financiar a intrat in vigoare in ianuarie 1791. Impozitele indirecte au fost desfiintate, principalul impozit fiind asupra pamantului, inlocuind la taille si la vingtieme. Urma sa acopere 75% din totalul veniturilor. 20% urmau sa provina dintr-un impozit pe avere, de care oamenii se plangeau ca ar fi fost vechea capitatie intr-o forma noua, iar restul taxe vamale. Impozitele urmau sa fie percepute de consiliile municipale. Sistemul ar fi putut functiona daca ar fi existat o evaluare sistematica a terenurilor, dar pentru asta era nevoie de un numar mare de functionari publici. Adunarea nu a putut oferi datorita costurilor, si ca urmare, expertiza asupra valorii terenurilor a inceput dupa 1807. Noile registre fiscale se bazau pe cele ale vechiului regim, iar marile variatii regionale s-au mentinut si ca exemplu, populatia din Seine et Marne platea impozite de cinci ori mai mari decat cea din Arriege. Chiar si asa, cei saraci au avut de castigat datorita desfiintarii impozitelor indirecte, povara impozitelor cazand mai mult pe producatori decat pe consumatori.

Reformele economice

Comerul si industria trebuiau sa devina libere. In august 1789, s-a constituit comertul liber cu cereale, iar controlul preturilor a fost suprimat. Masurile s-au extins si asupra altor produse. Se dorea ca preturile si distribuirea tuturor alimentelor de baza sa fie controlate, pentru a evita lipsa lor, preturile mari si foametea. In octombrie 1790, au fost desfiintate tarifele interne si s-a creat o piata nationala, favorizata si de cresterea unui sistem unic de masuri si greutati-sistemul zecimal, care a fost aplicat in intreaga Franta.

Deputatii s-au debarasat de orice corporatie cu privilegii speciale. In 1791, breslele au fost desfiintate pentru ca limitau accesul la anumite meserii. In iunie 1791, o alianta de 80 000 de muncitori parizieni a amenintat cu greva generala pentru a obtine salarii mai mari, astfel, Adunarea a votat legea Le Chapelier, dupa numele deputatului care a produs-o, fiind interzise sindicatele si organizatiile patronale. Negocierile colective, pichetarea si grevele au fost declarate ilegale, fiind considerata o legislaie de clasa pentru ca a fost votata la cererea fabricantilor si prejudicia interesele muncitorilor. Cum nimeni din adunare nu a obiectat, grevele au ramas ilegale pana in 1864, iar primele sindicate aveau sa apara abia in 1884.

Adunarea considera sprijinirea saracilor o indatorire a statului. Biserica putea sa ofere putina asistenta anterior, dar acum nu mai avea surse de venit. Era necesara o organizatie nationala, finantata din impozite, care sa preia misiunea. Adunarea a infiintat un comitet care a demonstrat cat de grava era problema, concluzionand ca 2 milioane de oameni se puteau intretine numai cersind. Comitetul si-a dat seama ca e neputincios in ajutorarea saracilor, neexistand bani necesari.

Justiia

Adunarea Constituanta a aplicat sistemului juridic acelasi principiu de uniformitate pe care l-a aplicat administratiei locale. Legislatiile distincte in nord si sud si tipurile de tribunale au fost inlocuite de aceleasi legi si aceleasi tribunale in intreaga Franta. Les lettes de cachet erau considerate ilegale prin Declaratia drepturilor. Toate vechile tribunale-parlamentele, tribunalele senioriale si ecleziastice au fost inlaturate si inlocuite de un sistem nou, uniform, bazat pe subdiviziuni administrative si pe administratia locala reorganizata. In fiecare canton era un judecator de pace, care se ocupa de cazuri ce anterior le reveneau tribunalelor senioriale. Principala sa misiune era sa convinga partile sa ajunga la o intelegere, dar putea sa judece cauzele civile minore fara apel. Cauzele civile mai importante le reveneau tribunalului districtual. Exista cate un tribunal penal in fiecare departament, unde procesele se desfasurau in public, iar un juriu format din 12 cetateni, alesi prin tragere la sorti, decideau in materie de vinovatie sau nevinovatie. Ideea unui juriu si a judecatorilor de pace au fost preluate din dreptul britanic. In fruntea sistemului judiciar se afla o Curte de apel, ai carei judecatori erau ales de adunarile departamentale. Toti judecatorii erau alesi de cetateni activi, dar numai cei care erau avocati de cinci ani erau eligibili. Era o garantie ca toti judecatorii erau calificati si responsabili. Codul penal a devenit tot mai uman: tortura si mutilarea au fost abolite, iar cel arestat trebuia adus in fata unui tribunal in 24 de ore. Numarul crimelor pentru care era prevazuta pedeapsa cu moartea a fost redus, si din martie 1792, era folosita cea mai rapida metoda de executie pentru toti condamnatii la moarte-ghilotina. Noul sistem judiciar a fost durabil, justitia devenind impartiala, accesibila, necostisitoare si populara. Dupa ce anterior, justitia franceza era considerata a fi cea mai inapoiata,barbara si corupta din Europa, in doi ani, a devenit una dintre cele mai luminate.

Religia

Adunarea Constituanta a dorit sa creeze o biserica in care sa nu mai existe abuzuri, eliberata de sub controlul papal, o biserica democratica si legata de noul sistem de administratie locala. Deputatii nu erau antireligiosi sau anticatolici, ci voiau sa extinda asupra religiei principiile pe care le aplicau in celelalte domenii. Voiau sa lege biserica catolica din Franta de stat, mai strans decat fusese in timpul vechiului regim. In august 1789, Adunarea a desfiintat dijma, les annates (sume platite de catolici papei) si plurarismul (detinerea mai multor functii clericale in cazul episcopilor). Vechile privilegii corporative ale bisericii au fost desfiintate, ca dreptul de a decide cat impozit sa plateasca. Majoritatea clericilor au sprijinit aceste masuri. Au acceptat punerea in vanzare a pamanturilor bisericesti, pentru ca urmau sa fie platiti mai bine decat au fost platiti sub vechiul regim. In februarie 1790, un decret facea distinctie dintre ordinele monastice care nu activau in comunitatea din care faceau parte si cele care se ocupau de educatie si caritate. Primele au fost suprimate, incat nu aveau o contributie directa la binele obstesc. Celorlalte li s-au ingaduit sa existe in continuare, desi a fost interzisa calugarirea. In decembrie 1789, s-a emis decretul care acorda drepturi civile protestantilor si s-au extins drepturi asupra evreilor in septembrie 1791.

Organizarea bisericii era adaptata in cadrul administrativ al conducerii politice locale. DOicezele conincideau cu departamentele, numarul episcopiilor scazand de la 135 la 83. Clericii urmau sa nu mai fie numiti, ci alesi, astfel, episcopii erau alesi de electorii departamentali, preotii de catre cei districtuali. Papa nu mai putea confirma noii episcopi. Toti clericii erau obligati sa locuiasca in dioceza sau parohia lor. Cei mai multi clerici s-au opus principiului electiv, dar majoritatea episcopilor au fost in favoarea gasirii unei cai de acceptare a Constitutiei civile. Au cerut ca reformele sa fie supuse unui sinod national al bisericii franceze. Ar fi fost un compromis posibil, dar Adunarea Constituanta nu l-a acceptat, considerand ca el ar fi facut din nou din biserica o corporatie privilegiata in stat si un ordin separat, ceea ce tocmai fusese abolit. Cum o adunare bisericeasca nu a fost lasata sa dezbata situatia, clerul a asteptat verdictul papei. El a amanat sa ia o decizie, fiind implicat in negocierile cu francezii, in privinta statului Avingnonului, teritoriu papal din Franta. Adunarea nu a mai putut astepta, si in noiembrie 1790, a decretat ca clerul trebuia sa depuna juramant pe constitutie. Aceasta a dezbinat clerul. In Adunare, numai doi dintre cei 44 de episcopi si o treime din ceilalti clerici au depus juramantul. Sapte episcopi si 55% din cler au depus juramantul. In martie-aprilie 1791, papa a condamnat Constitutia civila, iar multi clerici care au depus juramantul au retractat.

Constitutia civila a clerului a avut efecte, iar deputatii din Adunare au fost socati cand a fost respinsa de multi clerici si de papa. In Franta, in acel moment, functionau doua biserici catolice. Una era biserica constitutionala, care accepta revolutia si era respinsa de Roma. Cealalta, care refuzase sa depuna juramant, ai carei clerici erau denumiti "nejurati" sau "refractari", era aprobata de papa, fiind impotriva revolutiei. Pentru prima data, contrarevolutia, miscarea care urmarea sa rastoarne revolutia, a primit sprijin de masa, fiind anterior sustinuta doar de regalisti si emigranti. In zonele fervent catolice, putini clerici au depus juramantul. Multi sateni s-au plans ca Adunarea incerca sa schimbe religia, mai ales cand preotii refractari au fost destituiti. Ostilitatea fata de revolutie se va transforma ulterior intr-un razboi civil.

Cluburile revoluionare

Cluburile politice s-au format imediat dupa intrunirea Starilor Generale in mai 1789. Clubul iacobinilor a luat nastere din contactele deputatilor radicali bretoni ci cei care impartaseau perspective similare. Dupa evenimentele din octombrie, cand Adunarea s-a mutat la Paris, clubul s-a intrunit intr-o cladire inchiriata de la dominicani, supranumiti iacobini. Membrii sai dezbateau acolo masurile care urmau sa fie supuse Adunarii. Intrucat taxa de inscriere era mare, membrii sai erau 1200 in iulie 1790 si proveneau din straturile bogate. Pana in vara 1791, in Clubul iacobinilor au dominat reprezentantii monarhismului liberal constitutional. Robespierre era liderul unui grup minoritar de deputati iacobini radicali. S-a format o retea nationala de cluburi iacobine. In primavara 1791, existau 900 de cluburi.

Clubul cordelierilor a fost fondat in 1790 si era mai radicat decat Clubul iacobinilor si accesul era liber. Nu era de acord cu dinstinctia dintre cetateni activi si cei pasivi si sprijinea masurile sustinute de sanculoti: democratia directa, rechemarea deputatilor pentru a da socoteala de actiunile lor si dreptul la insurectie. Clubul avea aderenta in randul clasei muncitoare, desi liderii erau burghezi. Danton si Desmoulins erau juristi. Hebert era un scriitor fara succes devenit ziarist, dupa ce a fost acordata libertatea presei, iar Brissot era si el ziarist, dar cel mai cunoscut era Marat, un doctor ratat ce ii ura pe toti cei privilegiati sub Vechiul Regim si ii ataca violent in ziarul sau "L'Ami du Peuple", devenind principalul purtator de cuvant al miscarii populare. In iarna 1790-1791, s-au format societati populare sau fraterne care se gaseau in toate districtele Parisului si in numeroase orase de provincie. In 1791, Clubul Cordelierilor si societatile populare au alcatuit o federatie si au ales un comitet central. Membrii societatii populare proveneau din profesiile liberale, dintre functionari, mestesugari si mici negustori. Muncitorii intrau rareori pentru ca nu aveau timp sa faca politica. Cum nu existau partide politice, cluburile au jucat un rol important in revolutie, ele informand publicul asupra principalelor probleme la zi, sprijinind anumiti candidati in alegeri si actionand ca grupuri de presiune pentru a influenta deputatii in Adunare si pentru a promova actiuni pe care deputatii pareau ca exista sa le intreprinda.

Taranii si sanculotii n-au fost multumiti cu ce au obtinut de pe urma revolutiei. In primavara 1790, cand taranii au sesizat ca darile nu au fost desfiintate cu totul, ci trebuiau rascumparate, au fost deziluzionati. A izbucnit o revolta rurala in Bretania, in centrul si sud-estul Frantei, care a durat doi ani. Taranii au fixat pretul cerealelor, cereau vinderea proprietatilor, considerate bunuri nationale, in loturi mici si atacau castele. Rascoala din Midi din 1792 a dus la amploarea si extinderea distrugerilor. Sanculotii, cei care purtau pantaloni lungi si nu bufanti pana la genunchi, ca membrii claselor superioare, fiind muncitori din orase, nu formau o clasa, printre ei fiind meseriasi si mestesugari cu ateliere proprii, alaturi de muncitorii salariati, li se datora atacul asupra Bastiliei si readucerea familiei regale la Paris in octombrie. Au fost putin rasplatiti si multi dintre ei erau cetateni pasivi care nu aveau drept de vot. Sufereau de pe urma inflatiei, iar pentru a-si acoperi cheltuielile, guvernul a tiparit mai multe asignate, a caror valoare a scazut. La inceputul anului 1791, s-au desfasurat greve, in care muncitorii protestau impotriva scaderii valorii salariilor. Pretul cerealelor a crescut cu 50% dupa recolta slaba din 1791, provocand revolte, in care multimea obliga negustorii sa reduca preturile. Nemultumirile muncitorilor au fost folosite de societatile populare, care legau protestele economice de necesitatea politica a unei republici democratice, si de grupurile din Adunare care doreau sa acceada la guvernare.

Cderea monarhiei i Comuna din Paris

Articol principal: Insurecia de la 10 august 1792.

Fuga la Varenne

Mirabeau, orator si politician al Adunarii Constituante, membru al Comitetului celor treizeci, nobil monarhist, a reprezentat starea a treia in Starile Generale. Dorea schimbarea monarhiei pentru a suprevietui, o monarhie limitata, cu un guvern care sa raspunda in fata Adunarii. Era singurul care putea asigura o conducere eficienta, dar nu i s-a acordat incredere. Di nmai 1790, el a avut legaturi stranse cu cei de la curte, care i-au achitat datoriile si i-au platit o pensie, iar el il sfatuia pe rege prin corespondenta si il apara la Adunare. Mirabeau a murit in aprilie 1791, iar moderatii castigau influenta in Adunare. Se temeau ca noile cluburi vor duce la aparitia unei miscari muncitoresti organizate. Voiau sa puna capat revolutiei, fiind necesar un compromis cu regele, insa erau acuzati de tradare. Ludovic al XVI-lea a fugit insa la Motmedy, in Lorena, la granita cu Luxemburg, punandu-se sub protectia comandantului militar din regiune, unde putea sa negocieze de pe pozitii de forta cu Adunarea Constituanta partile neagreate din Constitutie. Se spera ca o actiune militara nu va fi necesara, insa regele era constient ca fuga sa putea provoca un razboi civil. Ludovic a parasit cu familia sa Parisul, la 20 iunie 1791, iar cand a ajuns la Varennes, la 48 de km, fiind recunoscut, a fost oprit. A fost adus inapoi la Paris, in timp ce fratele sau mai mic, contele de Provence, a fugit cu sotia lui la 20 iune, ajungand cu bine la Bruxelles.

Regele si-a pierdut popularitatea, iar numele de strazi si firme cu insemne regale au disparut din tot orasul. Fuga sa i-a convins pe multi sustinatori ca nu mai pot sa-i acorde incredere si deja se vorbea despre instaurarea unei republici, desi se temeau de izbucnirea unui razboi civil in Franta si la razboaie cu alti regi europeni. La 16 iulie, Adunarea a votat pentru suspendarea regelui, pana cand Constitutia va fi finisata. Acesta avea sa fie repus in drepturi numai daca va jura ca o va respecta.

Champ de Mars

Radicalii erau costernati ca regele nu a fost detronat sau trimis in judecata, iar furia acestora s-a indreptat impotriva Adunarii, sustinand ca nu mai reprezeinta poporul . Cordelierii i-au convins pe iacobini sa li se alature in sustinerea unei petitii pentru detronarea regelui, scindand Clubul iacobinilor. Cei care nu doreau detronarea regelui au parasit clubul. Robespierre a ramas sa-i prezideze pe radicalii ramasi. 72 dintre cluburile iacobinilor s-au dizolvat si cele mai multe s-au intrunit in lunile urmatoare. Disidentii parizieni au format clubul feuillantii, care domina Adunarea. La 17 iulie 1791, 50 000 de oameni s-au adunat pe Champ de Mars, un camo urias, unde, cu trei zile in urma, s-a celebrat Sarbatoarea Federatiei si caderea Bastiliei. Au semnat o petitie republicana pe altarul patriei, fiind o demonstratie politica a celor mai sarace straturi ale populatiei Parisului. Comuna, presata de Adunare, a declarat legea martiala si l-au trimis pe La Fayette la Garda Nationala pe Champ de Mars, unde garda a tras in multimea neinarmata, 50 de oameni fiind ucisi.

Legea martiala a ramas in vigoare timp de o luna, fiind arestat lideri populari, iar unii ca Hebert, Marat si Danton au fugit ori s-au ascuns. Moderatii au invins si au restabilit miscarea populara, fiind gata sa negocieze cu regele. Feuillanti erau si ei implicati in stabilirea unui acord cu regele, desi nu-i mai acordau incredere si si-au pierdut sprijinul popular. Controlau in acel moment Parisul si Adunarea, dar vicotira lor pe termen lung depindea de cooperarea cu Ludovic.

Constituia din 1791

Adunarea Constituanta a elaborat o Constitutie pentru a inlocui monarhia absoluta cu una limitata, iar puterea reala urma sa fie transferata unei adunari alese prin vot. O parte din Constitutie s-a stabilit in 1789 in privinta atributiilor limitare ale regelui, dreptul de veto suspensiv nefiind votat definitiv in septembrie 1791. Regele putea sa vorbeasca cu ministrii care nu erau membri ai Adunarii si cu comandantii militari. Dreptul sau de veto suspensiv nu a putut fi aplicat chestiunilor financiare sau constitutionale, el depinzand de Adunare pentru politica externa, avand nevoie de asentimentul ei pentru a declara razboi. Regele, a carui functie era ereditara, era subordonat Adunarii, pentru a vota legi pe care regele trebuia sa le respecte, iar in septembrie, a fost silit sa accepte Constitutia. aria Antoaneta nu a acceptat-o.

Adunarea Legislativ

Dupa acceptarea constitutiei, Adunarea Constituanta a fost dizolvata. Pentru a-i impiedica pe opozanti sa domine urmatoarea Adunare, Robespierre a propus o ordonanta de autorecuzare, fiind votata, conform careia nici un membru al Adunarii Constituante nu va mai putea face parte din viitoarea Adunare legislativa.

Au votat mai putin de un sfert din cetatenii activi, alegand o Adunare in intregime burgheza, fiind cativa nobili, dintre care multi s-au retras pe domeniilor lor. Numai 23 de clerici au fost alesi si nu existau tarani sau mestesugari si erau putini oameni de afaceri. La inceput, 264 de deputati erau membri ai Clubului Feuillantilor, care considerau revolutia ca fiind incheiata, si 136 de deputati erau membri ai Clublului Iacobinilor. 350 de deputati nu apartineau niciunei tabere.

Pe deputati ii ingrijorau clericii care au refuzat sa depuna juramantul civic si emigrantii, ai caror numar a crescut. Toti episcopii Vechiului Regim si multe dintre familiile de la curte si parlamentare au emigrat. Ofiterii au dezertat in masa din armata. La inceputul anului 1791, 1200 de ofiteri nobili s-au alaturat emigrantilor. In septembrie 1791, au emigrat 6000 de ofiteri. Adunarea a votat in noiembrie doua legi, una declarandu-i suspecti pe toti preotii care nu au depus juramantul, iar cealalta sustinea ca toti emigrantii care nu se intorc pana in ianuarie 1792 isi vor pierde proprietatile si vor fi considerati tradatori. Cand regele si-a folosit dreptul de veto impotriva acestor legi, parea ca submineaza revolutia.

In aprilie 1792, a izbucnit razboiul cu Austria.

Rzboiul

Initial, marile puteri nu erau interesate sa intervina, mai ales imparatul Leopold al II-lea de Habsburg care aproba reformele liberale si nu dorea intoarcerea absolutismului in Franta, fiind multumit de prabusirea si slabirea Frantei ca potential rival. Rusia, Austria si Prusia erau preocupate, primele doua fiind in razboi cu Imperiul Otoman. Leopold a abandonat lupta pentru a se concentra asupra posesiunilor austriece din Tarile de Jos unde s-a desfasurat o revolta pe care a inabusit-o in iarna 1790 si si-a indreptat atentia spre Polonia din care Rusia si Prusia voiau sa obtina teritorii. Dupa fuga la Varenne, austriecii au inceput sa-l sprijine pe Ludovic. In august 1791, au semnat impreuna cu Prusia Declaratia de la Pillnitz, fiind gata sa-l readuca pe rege pe pozitie. Parea ca o interventie austriaca era improbabila dupa ce Leopold a salutat constitutia. Maria Antoaneta i-a scris fratelui ei, Leopold, in septembrie sa-l avertizeze ca armata a distrus tot , cerand ca Franta sa fie invinsa intr-un razboi cu Austria. Regele a fost de acord. Insa deputatii au auzit zvonurile cum ca un comitet austriac era prezidat de regina si ca erau trimisi agenti secreti la Koblenz si Viena pentru a izbucni contrarevolutia.

Comandantii militari, ca La Fayette si Dumouriez, voiau razboiul. La Fayette, primul comandant al Garzii Nationale, l-a adus pe rege de la Versailles la Paris. Era dezamagit ca revolutia nu a adus stabilitate politica si dorea ca autoritatea regelui sa fie consolidata. A cooperat si cu brissotini care doreau razboi, acestia fiind un grup de deputati numiti dupa numele liderului lor, Jacques Brissot. S-au unit cu cativa deputati din Gironde, departament din sud-vestul Frantei, fiind cunoscuti sub numele de girondini. Brissot era sustinatorul unei republici si dupa fuga de la Varenne, dorea abolirea monarhiie si judecarea regelui, intelegand ca acesta nu a acceptat constitutia si ca se uneltea impotriva revolutiei. Erau 130 de girondini in Adunare, astfel, pentru a obtine majoritate, aveau nevoie de sprijinul lui La Fayette si al adeptilor sai. Brissot a obtinut majoritatea exploatandu-le sperantele si temerile printr-o campanie in favoarea razboiului. Anglia nu se putea amesteca, Rusia era ocupata cu Polonia, iar Prusia ar lupta pentru Franta. Un razboi cu Austria ar spori durabilitatea noului regim. Exceptand cativa pliticieni, printre care Robespierre, majoritatea deputatilor au fost cuceriti de argumente. Robespierre s-a impotrivit la Clubul Iacobinilor, considerand ca cei are se opun fatis revolutiei sunt discreditati pentru a constitui un pericol, adevarata amenintare venind din partea militarilor ca La Fayette. Razboiul ar fi numai un mijloc de inlaturare a Constitutiei si ultima faza de nimicire a libertatii. Robesspierre a ramas izolat si nepopular, iar relatiile sale cu Brissot s-au inrautatit. Girondinii au insistat in favoarea razboiului. La 7 februarie 1792, Prusia si Austria s-au aliat, crezand ca ii pot intimida pe francezi. Prusia ocupase Provinciile Unite in 1789 doar cu o mica armata, iar Austria ocupase Belgia in mai putin de doua saptamani, ambele considerand Franta slabita. Amenintarile austriecilor si atacurile girondinilor la adresa comitetului austriac de la curte l-au silit pe rege sa demita ministrii feuillanti in in martie 1792 si sa numeasca un guvern radical, inclusiv cativa ministri girondini. Adunarea, guvernul si noul ministru de externe, Dumouriez, doreau razboiul. Dar la 1 martie, Leopold a murit si a fost inlocuit de Francisc al II-lea. Austria a decis izbucnirea razboiului cand au aparut zvonuri ca Maria Antoaneta va fi judecata. La 20 aprilie 1792, francezii au declarat razboi Austriei. O luna mai tarziu, Prusia a declarat razboi, ducele de Braunschweig preluand comanda.

Abolirea monarhiei

Armata franceza era deplorabila: multi ofiteri emigrasera, voluntarii nu erau instruiti si echipati pentru lupta. Inaintarea franceza in Tarile de Jos a fost oprita la 29 aprilie. Trupele s-au retras panicate spre Lille, unde si-au ucis comandantul. Unitati intregi au dezertat, iar la sfarsitul lunii mai, toti cei trei comandanti cereau incheierea razboiului. Armatele aliate au invadat Franta. Maria Antoaneta a trimsi austriecilor detalii ale planurilor militare franceze.

Guvernul se infrunta cu opozitia preotilor refractari si a contrarevolutionarilor. Girondinii au actionat impotriva tradatorilor in urma solicitarilor populare. La 27 mai, Adunarea a votat legea de deportare a preotilor refractari, iar o alta lege trimirea la vatra Garda regala si o a treia revedea constituirea unei tabere a 20 000 de soldati ai garzilor nationale din provincii (federati). Erau meniti sa apere Parisul de invazia straina si guvernul de o lovitura de stat din partea generalilor. Ludovic a refuzat aprobarea acestor legi, iar Roland, ministrul girondin a protestat. Ludovic l-a demis cu alti ministri girondini la 13 iunie. Dumouriez a demisionat, iar la 19 iunie, Ludovic si-a folosit dreptul de veto impotriva legilor in privinta preotilor refractari si taberei garzilor provinciale. La 18 iunie a fost citita scrisoare lui La Fayette in Adunare, in care scria ca ii acuza pe iacobini ca au instaurat un stat in stat si cerea Adunarii sa puna capat domniei cluburilor. Sefii ai celor 48 de sectiuni au reactionat organizand o demonstratie armata la 20 iunie, ai caror lideri proveneau din Clubul Cordelierilor. Iacobinii i-au respins. 8000 de demonstranti, membri ai Garzii nationale, au navalit la Tuileries. Regele nu si-a retras vetoul si nici nu i-a rechemat pe ministri girondini. Adunarea a luat masuri pentru a-i fi recunoscuta importanta crescanda a sanculotilor. La 11 iulie,a declarat stare de urgenta, emitand decretul "La patrie en danger", care chema toti francezii la lupta. Tensiunea din Paris a fost agravata de sosirea federatilor din provincii si de manifestul lui Braunschweig. Erau revolutionari si republicani militanti spre deosebire de Garda nationala parizian a carei ofiteri erau regalisti. Isi exprimau patriotismul in Cantecul de razboi pentru armata Rinului, compus la Strasbourg de Rouget de Lisle, fiind denumita ulterior "La Marseillaise" pentru ca a fost cantat de federatii din Marsilia in marsul lor spre capitala.

La 1 august, manifestul lui Braunschweig a fost publicat la Paris in care ameninta ca toti mebrii Garzii Nationale care vor fi prinsi luptand vor fi pedepsiti ca rebeli si amenintau Parisul cu invazia. Francezii s-au infuriat si multi dintre cei care au sprijinit monarhia s-au intors impotriva ei. Radicalii si federatii erau pregatiti pentru o noua insurectie, iar girondinii l-au avertizat pe rege de rascoala, propunandu-i sa-i recheme pe ministrii demisi. Ludovic a refuzat. Liderul iacobin, Robespierre, a cooperat cu comitetul central al federatilor, si la 29 iulie, intr-un discurs la Clubul Iacobinilor, si-a anuntat propunerile, renuntand la sprijinul acordat anterior constitutiei din 1791 si reclamand rasturnarea monarhiei. Dorea o Conventie nationala , aleasa prin sufragiu, care sa inlocuiasca Adunarea Legislativa, si o epurare a conducerii departamentale, ce includea multi regalisti. In urma sustinerii petitiilor federatilor, cluburilor si provincialilor, la 3 august, Petion, primarul Parisului, a venit la Adunarea Legislativa si a cerut in numele a 47 din 48 de sectiuni abolirea monarhiei. Adunarea a refuzat sa-l detroneze pe rege si a respins motiunea de judecare a lui La Fayette. I-a convins ca insurectia era necesara.

In noaptea de 9 august, sanculotii au preluat Hotel de Viile si au inlaturat fosta municipalitate si au instaurat Comuna revolutionara, condusa de Hebert. Mii de membri ai Garzii Nationale, fiind deschisa si cetatenilor pasivi, si 2000 de federati, condusi de cei din Marsilia, au marsaluit spre Tuileries. Palatul era aparat de 3000 de soldati, dintre care 2000 apartineau Garzii Nationale, ceilalti fiind mercenari elvetieni.

Regele a cerut adapost Adunarii, pentru a-si proteja familia. Garda nationala care apara palatul s-a alaturat insurgentilor si au inceput sa traga. Marsiliezii au replicat cu mitralii. Regele a ordonat garzilor elvetiene sa inceteze focul. Dar 600 de elvetieni au fost ucisi, iar dintre insurgenti, 90 de federati si 300 de parizieni au fost ucisi sau raniti. Insurgentii au navalit in Adunare si au obligat-o sa recunoasca noua Comuna revolutionara care a ordonat atacul asupra palatului. Deputatii au trebuit sa-l predea pe rege Comunei, care l-a inchis in Temple. Au fost siliti sa accepte alegerea unei Conventii Nationale prin sufragiu masculin care sa elaboreze o noua constitutie democratica. Comuna stapanea in acel moment Parisul, chiar daca restul Frantei recunostea numai autoritatea Adunarii.

Monarhistii constitutionali au inceput sa se ascunda, iar girondinii au ramas stapani, beneficiari ai unei revolutii pe care au incercat sa o evite. Cei 300 de deputati ramasi in Adunare au numit noi ministri, inclusiv pe cei demisi anterior, fiind numit printre ei si Danton ca ministrul justitiei, dupa ce s-a remarcat in Clubul cordelierilor si in sectiunile pariziene. S-au votat masuri radicale, printre care si deportarea preotilor refractari. Adunarea a decretat ca obligatiile feudale rascumparabile erau desfiintate fara despagubiri, daca seniorul nu poseda titlul de proprietate. Regimul feudal s-a incheiat. Adunarea a dispus ca proprietatile emigrantilor sa fie vandute in loturi mici, iar regele a fost suspendat. Conventia s-a intrunit la 20 septembrie 1792. Pe 21 septembrie, monarhia a fost abolita.

Teroarea

Teroarea a inceput cu atacul de la Tuileries din 10 august 1792, ce a provocat masacrele din septembrie si s-a incheiat cu batalia de la Valmy, invazia aliatilor fiind respinsa. In timpul miscarilor din 31 mai-2 iunie 1793, au fost arestati deputati girondini. Regimul terorii s-a incheiat cu executia lui Robespierre si a sustinatorilor lui in iulie 1794. A inceput a doua Teroare cand armatele franceze sufereau infrangeri si Franta era din nou amenintata cu invazia si s-a sfarsi cu victoria de la Fleurus, din iunie 1794 ce a asigurat frontierele Frantei.

Lupta dintre girondini si iacobini

In august-septembrie 1792 s-au desfasurat alegerile pentru Conventie, rezultatele fiind insa denaturate de teama si intimidare. La Paris, simpatizantii monarhisti si-au pierdut dreptul de vot. Toti cei 24 de membri care reprezentau Parisul erau iacobini, republicani si sustinatori ai Comunei. Initial erau 200 de girondini si 100 de iacobini in Conventie. Majoritatea nu apartineau niciunei tabere si pentru ca ocupau parterul din mojlocul salii in care lucra Adunarea, au primit denu