robert ludlum operațiunea lazarus

8/18/2019 Robert Ludlum Operațiunea Lazarus

1/660


2/660

ROBERT LUDLUM & Patrick Larkin

OPERAŢINEA LAZARUS

Traducător: Cătălin Croitorul

www.virtual-project.eu


3/660

Prolog

Sâmbătă, 25 septembrie Undeva în Zimbabwe, în apropierea văirâului Tuli

Ultimele raze ale soarelui dispăruseră şelele începuseră să pâlpâie slab pe cerul negru

are se boltea deasupra terenului arid. Ogiune din Zimbabwe extrem de săracă, chia

după standardele extrem de modeste al

cestei ţări cu probleme. Nu se vedeau preulte lumini care să înfrunte întunericul, ia

rumurile pavate care să facă legătura dintratele izolate din sudul regiunii Matabeleland şstul lumii erau şi mai rare.

Două faruri apărură brusc în întuneric făcână iasă la iveală, pentru câteva secunde, copaciscaţi şi tufişurile ţepoase. O furgonetă Toyotablagită se chinuia să păstreze direcţia de-ungul unui drum din pământ bătătorit plin d

ropi. Atrase de fasciculul mişcător al faruriloroiuri de insecte zburau în jurul maşinii, celai multe dintre micile vieţuitoare sfârşin

drobite de parbrizul plin de praf al furgonetei.— Merde! înjură printre dinţi Gilles Ferrand

uptându-se din greu să stăpânească volanuncruntat, francezul înalt, cu barbă, se aplec


4/660

este volan, încercând să vadă drumul prinorul de praf şi de insecte din faţă. Ochelarii cuntile groase îi alunecaseră în jos pe nas. Îş

uă o mână de pe volan ca să şi-i pună la loc şmediat trase o nouă înjurătură fiindcă maşinproape că ieşise de pe drum la o curbă apărute neaşteptate. — Ar fi trebuit să fi plecat mai repede de lulawayo, mârâi el în direcţia femeii suple, cuăr cărunt, care şedea în dreapta lui. Aceastşa-zisă şosea e groaznică chiar şi pe timp de zicum, noaptea, e un adevărat coşmar. Ar fi fosne ca avionul să nu fi ajuns aşa de târziu. Susan Kendall ridică din umeri. — Dacă dorinţele noastre ar fi peşti, Gillestunci am fi cu toţii morţi din cauza intoxicăru mercur. Proiectul nostru are nevoie deminţele şi de uneltele care ne-au fost trimisatunci când te afli în slujba Mamei, trebuie s

ccepţi şi anumite inconveniente. Ferrand se strâmbă, sătul până peste cap să udă pe colega lui americancă dându-i lecţirau amândoi veterani în Mişcarea Lazarus

uptând pentru salvarea planetei în faţcomiei nesăbuite a capitalismului global. Nu-

ăcea deloc să fie tratat ca un şcolar neinstruitFasciculul de lumină al farurilor dezvălu


5/660

necunoscuta stâncă aflată chiar lângă drumrancezul răsuflă uşurat. Mai aveau foartuţin până să ajungă la destinaţie – o micşezare preluată cu trei luni în urmă de cătrişcarea Lazarus. Nu-şi aducea aminte car

usese numele iniţial al satului. Primul lucru pare el şi Kendall îl făcuseră, fusese să botezcul Kusasa. Asta însemna Mâine în dialectucal. Era un nume foarte potrivit sau cel puţinşa li se păruse lor. Locuitorii din Kusasuseseră de acord cu schimbarea şi acceptaserutorul oferit de Mişcare cu scopul de a stoarce la metode naturale şi ecologice d

ultivare a pământului. Ambii activişti credeauu tărie că munca lor avea să conducă la devărată renaştere a agriculturii africane paze ecologice, o renaştere în totală opoziţie culosirea de pesticide toxice, îngrăşămint

himice şi seminţe modificate genetic, susţinute Occident. Americanca era convinsă cscursurile sale pline de pasiune reuşiseră s

ucerească inima locuitorilor mai în vârstă aatului. Ferrand, mult mai cinic ca structurăănuia că mult mai multă greutate avuseserumele de bani pe care Mişcarea le oferise cu

enerozitate. La urma urmei, nici nu conta preult, îşi spunea francezul, din moment c


6/660

zultatele aveau să justifice pe deplinijloacele folosite.Ieşi de pe drumul principal şi continuă sonducă, cu viteză redusă, spre pâlcul darăci, colibe şi ţarcuri pentru animalenconjurat de dealuri domoale, satul Kusasa sfla într-o vale îngustă, mărginită de o perdee tufişuri înalte. Francezul încetă să maainteze şi claxonă uşor. Nimeni nu ieşi în întâmpinarea lor. Ferrand opri motorul, dar lăsă farurilprinse. Rămase nemişcat pentru o clipă, curechile ciulite. Se auzeau numai câţiva câinare urlau. Simţi cum i se ridică părul de peafa.Susan Kendall se încruntă. — Unde or fi dispărut cu toţii? — Habar n-am. Îngrijorat, Ferrand se dădu jon maşină. În mod normal, maşina ar fi trebui

ă fie imediat înconjurată de o gloată gălăgioasare să vocifereze încântată la vederea sacilor cueminţe şi a stivei de unelte din spatelurgonetei. Printre colibele cufundate întuneric din Kusasa nu se vedea însă nici işcare.

— Alo? strigă francezul. Rosti apoi cele câtevuvinte pe care le ştia în dialectul Ndebele


7/660

tshone Njani? Bună seara? Se auzeau numai câinii care urlau parcă ma

are către cerul negru. Îl trecu un fior. Îşi băgă capul înapoi în cabinaşinii. — Ceva nu e în regulă aici, Susan. Trebuie si legătura cu ai noştri. Acum. Ca o măsură drevedere.Americanca îl privi fix o secundă, cu ochirusc măriţi. Apoi încuviinţă cu o mişcare apului şi se dădu jos din maşină. Cu mişcărapide montă antena de satelit şi sistemul dlefonie cu laptop, pe care îl aveau la ei. Acestpermitea să comunice cu birourile din Paris

ar era folosit, în primul rând, pentru ansmite imagini şi rapoarte privind progreselregistrate către site-ul de pe internet aişcării Lazarus. Ferrand o privea în tăcere. În cea mai mararte a timpului, femeia îl enerva teribil, însia că atunci când trebuie, tipa dădea dovade un curaj deosebit. Probabil că avea mult mault curaj decât el. Francezul oftă şi se aplec

ub scaun unde se afla fixată lanterna. Dupn moment de reflecţie, îşi atârnă pe umă

ureaua aparatului foto digital.— Ce vrei să faci, Gilles? întrebă ea, în timp c


8/660

troducea codul telefonic al Parisului.— Vreau să mă duc să arunc o privire

ăspunse el pe un ton iritat. — Bine. Dar ar trebui să aştepţi întâi să obţingătura, îi zise Kendall. Ţinea receptorulefonic la ureche. Buzele i se strânseră şi mault.— Nu mai e nimeni la birou. Nu răspund. Ferrand se uită la ceas. Franţa era doar cu ră în urmă faţă de ei, însă era weekend. Nuveau cui să ceară ajutor. — Încearcă pe internet, sugeră el. Femeia încuviinţă cu o mişcare a capului.Ferrand se strădui să se pună în mişcare. Îşmflă pieptul şi începu să înainteze cu paşi mic direcţia colibelor. Mişca lanterna într-un arrg, încercând să străpungă întunericul dinţa lui. O şopârlă, trezită de lumină, trecu în

ugă prin faţa lui, speriindu-l. Înjură printrnţi şi continuă să meargă mai departe. În ciuda vântului rece al nopţii, fruntea i scoperise de sudoare. Ajunse în spaţiul liber dinijlocul satului. Era locul favorit de adunare a

ătenilor la sfârşitul zilei. Francezul descrise unrc cu lanterna pe deasupra solului bătătorit…

rămase împietrit. Locuitorii din Kusasa nu aveau să se bucur


9/660

e sosirea seminţelor şi a uneltelor pe care lduseseră ei. Nu aveau să mai fie în avangardnaşterii agriculturii africane. Pentru că erauorţi. Toţi fuseseră ucişi. Francezul rămăsese pe loc, incapabil să macă vreo mişcare, paralizat de groază. Oriund

e uita, nu vedea decât cadavre. Spaţiul aceleschis era plin de grămezi de cadavre. Deşontorsionate, ca în urma linei teribile agoniiajoritatea trupurilor păreau intacte. Unelntre ele erau cumva micşorate, ca şi cum ar fst mistuite de ceva dinăuntru. Câteva fuseserduse la nişte resturi de oase învelite într-

ubstanţă vâscoasă de culoare roşie. Mii duşte uriaşe se învârteau pe deasupr

adavrelor, un adevărat ospăţ pe care îl savuraue îndelete. Un căţeluş împingea cu botuadavrul contorsionat al unui copil, încercân van să-l trezească la viaţă. Gilles Ferrand înghiţi cu greu, abiăpânindu-se să nu vomite. Cu mâinemurânde, puse jos pe pământ lanterna, îş

uă aparatul foto digital care îi atârna pe umăîncepu să facă poze. Cineva trebuia să dea dire lumii întregi despre grozăvia petrecută aici

ineva trebuia să povestească desprasacrarea unor nevinovaţi, despre masacrare


10/660

nor oameni a căror singură vină fusese că stuaseră de partea Mişcării Lazarus. Patru bărbaţi aşteptau culcaţi la pământ pulmea unuia dintre dealurile care mărgineauatul. Erau îmbrăcaţi în ţinută militară damuflaj, în culorile deşertului şi aveau pe eeste antiglonţ. Binoclurile cu vedere pe timp doapte le permiteau să urmărească fiecarişcare din centrul satului, iar senzorii montaţ

colo îi ajutau să audă în căşti orice sunet. Unul dintre bărbaţi privea cu atenţie unonitor ecranat cu o apărătoare. Individutoarse capul.— Au stabilit legătura cu satelitul. Am intrae conexiunea lor.Şeful celor patru, un uriaş roşcat cu ocherzi, zâmbi din colţul gurii. — Foarte bine. Se întoarse spre omul săuentru a putea urmări mai bine ceea ce se afişe monitor. Pe ecran defilau imagini terifiante otografiile făcute cu câteva minute înainte dilles Ferrand – care se încărcau încet pe site-uişcării. Bărbatul cu ochii verzi urmărea imaginile cutenţie. Brusc, spuse cu o mişcare fermă

apului:— E destul. Întrerupe-le legătura.


11/660

Subordonatul său execută ordinul, acţionântastatură alfanumerică. Introduse un set dstrucţiuni codate spre satelitul de comunicaţ

e deasupra lor. O secundă mai târziumaginile din Kusasa dispărură de pe monitor. Bărbatul cu ochii verzi întoarse capul spreilalţi doi întinşi lângă el. Amândoi erauarmaţi cu puşti cu lunetă Heckler Koch PSG1— Omorâţi-i.Îşi îndreptă binoclul spre cei doi activişti aişcării Lazarus. Francezul şi americancriveau dezamăgiţi aparatura de comunicaţare părea că nu mai vrea să funcţioneze. — Ţinta încadrată, murmură unul dintr

unetişti. Bărbatul apăsă pe trăgaci. Glonţul dalibru 7.62 îl lovi pe Ferrand în frunterancezul căzu pe spate şi se prăbuşi lământ, împroşcând cu sânge şi bucăţi dreier aripa Toyotei.Cel de-al doilea lunetist trase o secundă ma

ârziu. Glonţul său o lovi pe Susan Kendall întrmeri. Femeia se prăbuşi lângă colegul său. Bărbatul înalt cu ochi verzii se ridică încioare. Din întuneric îşi făcuseră apariţia alţ

ameni de-ai săi, care, îmbrăcaţi în echipamen

e protecţie împotriva contaminării, începuseră coboare spre sat ducând cu ei mai mult


12/660

paratură. Şeful îşi activă microfonul fixat lângură şi, cu ajutorul unei legături cifrate prinatelit, raportă superiorilor săi: — Aici este Numărul Unu. Câmpul Unu estata. Evaluarea, colectarea şi analiza sesfăşoară conform planului. Bărbatul îşi aţintrivirea asupra celor doi activişti. — A fost, de asemenea, iniţiat SPARK… aşum aţi ordonat.


13/660

Partea I

1

Marţi, 12 octombrie Institutul Teller pentru TehnologiAvansate, Santa Fe, New Mexico

Locotenent-colonelul medic Jonathan („Jon”mith părăsi şoseaua Old Agua Fria şi sdreptă spre intrarea principală a Institutului îngustă ochii ca să vadă mai bine prin ceaţmineţii. Departe, în stânga, soarele tocmacepuse să se ivească peste falnicele culm

zăpezite ale munţilor Sangre de Cristo. Razelale luminau acum pantele abrupte, acoperitu stejari, plopi şi pini. Mai jos, la picioarelasivului, arborii făceau loc tufelor de iarb

ălbatică cu care era presărat terenul c

conjura Institutul.Câţiva dintre protestatarii ce campaseră de-

ungul drumului îşi ridicară capetele din sacie dormit şi urmăreau maşina care trecea posea. Unii chiar începură să agite în aer col

ari de hârtie pe care scriseseră de mânăPRIŢI ŞTIINŢA CARE UCIDE, NU


14/660

ANOTEHNOLOGIEI sau LAZARUS TREBUIEĂ CONDUCĂ. Cei mai mulţi rămaseră însă înontinuare nemişcaţi în adăposturile lor, pentru

nu fi nevoiţi să înfrunte frigul dimineţii dctombrie. Santa Fe se află la o altitudine deste 2000 de metri şi nopţile deveneau din c ce mai reci.Smith fu cuprins de un subit acces dmpatie faţă de protestatari. Chiar şi cuăldura pornită în maşină, colonelul putea smtă frigul de afară chiar dacă peste haina damuflaj kaki purta o geacă de aviator din pielaro.La poartă, un gardian îmbrăcat în uniformri îi făcu semn să se oprească. Jon coboreamul de la portieră şi-i întinse legitimaţia dfiţer în cadrul US Army. În fotografia de pgitimaţie se putea vedea un bărbat datruzeci de ani ai cărui pomeţi înalţi şi păegru îl făceau să semene cu un ţanţoş cavalepaniol. În realitate, sclipirea jucăuşă din oche un albastru închis ai lui Smith anulomplet senzaţia de aroganţă creată dtografie.— Bună dimineaţa, domnule colonel, îl salut

ardianul, fost sergent-major la rangeri, pume Frank Diaz. După ce verifică legitimaţia


15/660

cesta se aplecă şi cercetă interiorul maşiniientru a se asigura că Smith este singurolonelul remarcă faptul că mâna dreaptă a luiaz rămase tot timpul foarte aproape dvolverul Bereta de 9 mm pe care gardianul

vea la şold. Butonul tocului era desfăcut, astfecât revolverul să poată fi folosit imediat în ca

e nevoie.Smith ridică întrebător o sprânceană. Dbicei, măsurile de securitate de la Institutueller nu erau nici pe departe la fel de stricte c cazul laboratoarelor ultrasecrete de lângă Lolamos, unde se desfăşurau cercetări înomeniul armelor nucleare. În mai puţin de trele, urma însă să sosească aici Samuel Adamastilia, preşedintele Statelor Unite. O uriaşcţiune de protest antitehnologie fusesrganizată astfel încât să coincidă cu discursue care preşedintele urma să-l ţină la Institutemonstranţii întâlniţi de Smith de-a lunguoselei în dimineaţa aceea nu erau decât primual din miile de oameni care aveau smpânzească zona, în următoarele zile, veninn toate colţurile lumii. — Te pregăteşti să foloseşti artileria gre

mpotriva tipilor ăştia, Frank? întrebă colonelulrătând cu degetul spre corturile de pe şosea.


16/660

— Sper să nu fie cazul, răspunse Diaz şi ridicn umeri. Ni s-a ordonat să fim cu ochii înatru. Protestul ăsta i-a scos din minţi pe tipe la administraţie. Au primit informaţii de lBI că se îndreaptă încoace o grămadă durbagii din ăia care abia aşteaptă un prilej că arunce cu cocktailuri Molotov şi să spargeamuri.Smith se încruntă. Acţiunile de protest dcest gen exercitau o adevărată atracţie pentrut felul de anarhişti violenţi, puşi pe distrugereenova, Seattle, Cancun şi alte câteva oraşe dinverse zone ale lumii fuseseră deja scena unoribile lupte de stradă între demonstranţascaţi şi forţele de ordine. Îngândurat, colonelul schiţă un salut înrecţia lui Diaz şi trecu de poartădreptându-se spre locul de parcare

erspectiva de a se trezi în mijlocul unei acţiuniolente, tocmai aici, nu-l încânta deloc. Maes că se afla în New Mexico într-un fel d

acanţă. „Oricum, era o vacanţă de lucru”, îşi spusmith în gând şi zâmbi amar. Ca medic militaspecialist în biologie moleculară, colonelul îş

esfăşura activitatea la U. S. Army Medica


17/660


18/660

vea legătură şi cu munca sa. Cuvântuanotehnologie posedă o paletă incredibil drgă de înţelesuri. Simplificând lucrurile, est

orba despre crearea unor dispozitive ce pot făzute numai cu microscopul electronic. Unanometru este a miliarda parte dintr-unetru, aproximativ de zece ori mărimea unu

tom. Chiar dacă nu reuşeşti să faci unspozitiv de un nanometru, ci numai unul d

ece nanometri, tot este vorba despre ceva maic decât a zecea mia parte din diametrul unu

r de păr uman. Nanotehnologia înseamnginerie la nivel molecular, tehnologii car

mplică fizică cuantică, chimie, biologie şupercalculatoare.Autorii de cărţi de ştiinţă pentru publicul larfăţişaseră deja în culori atrăgătoare o lume itorului apropiat în care roboţi nu mai marecât câţiva atomi îşi croiesc drum printeriorul corpului omenesc vindecând boli şfăcând organe afectate. Sau îşi rugasertitorii să-şi imagineze unităţi de stocare formaţiei de mărimea unui grăunte de sare, în

are să poată fi înmagazinate toate cunoştinţelmanităţii. Sau la minuscule fire de praf care s

e, de fapt, un fel de mineri ai atmosfereiutind în tăcere prin văzduhul poluat ş


19/660

urăţând mizeria de acolo. Pe parcursul săptămânilor petrecute l

nstitutul Teller, Smith văzuse destule pentru ada seama că unele dintre aceste realizări greu

e închipuit se aflau deja foarte aproape draniţa dintre imaginar şi realitate. Colonelul reuşi să-şi bage maşina între dou

mense 4x4. Acestea aveau parbrizul acoperit curomoroacă, semn că oamenii de ştiinţă sauhnicienii care veniseră cu de rămăseseră lborator peste noapte. Smith dădu din capdmirativ. Aceştia erau cei care făceauiracolele posibile, nişte indivizi neobosiţi car

e hrăneau numai cu cafea neagră, coca-cola şpsuri de la tonomat.Smith ieşi din maşină şi-şi trase până surmoarul de la jacheta din piele pentru a spăra de răcoarea aerului dimineţii. Trasdânc aer în piept şi reuşi să simtă miresmelduse de vânt din direcţia focurilor aprinse drotestatari pentru gătit. Tot mai multe maşini croiau drum pe şoseaua ce ducea la Institutupă ce părăsiseră autostrada 25. Colonelul scruntă. Mulţimea se aduna încetul cu încetulDin păcate, nanotehnologia avea şi

otenţială parte întunecată care alimentmaginaţia activiştilor ce se strângeau lâng


20/660

ardul Institutului. Aceştia erau îngroziţi deea existenţei unor maşini atât de mici, încâ

ă poată să pătrundă nestingherite în celulelorpului omenesc şi atât de puternice, încât sodifice structura atomilor. Apărători radicadrepturilor omului avertizau în legătură cu

ericolul unor „molecule spion”, care să mişunevăzute în orice spaţiu public sau privatbsedaţi de teoria conspiraţiei, umpleaurumurile de discuţii de pe Internet cu poveştespre existenţa unor minuscule maşini secrete ucis. Alţii se temeau de posibilitatea cceste nanomaşinării să o ia razna şi să înceapă se reproducă singure şi să mărşăluiascsemenea măturilor fermecate din Ucenicurăjitor devorând, în final, tot Pământul şeţuitoarele de pe el. Jon Smith ridică din umeri. Asemenea idei nuuteau fi combătute decât prin rezultatangibile. Numai după ce oamenii aveau să vadu ochii lor beneficiile oneste alanotehnologiei, spaimele acestea lipsite drice raţiune vor începe să dispară. Sau ceuţin aşa spera el. Se răsuci pe călcâie într-işcare bruscă şi se îndreptă cu paşi mari spr

trarea în Institut, nerăbdător să vadă ce noinuni mai făcuseră în timpul nopţii bărbaţii ş


21/660

meile de acolo.La două sute de metri depărtare de gardul dinasă de sârmă, Malachi MacNamara stătea cucioarele încrucişate pe o pătură indiană viu

olorată, întinsă lângă un arbust de ienupărchii săi de un albastru-deschis erau lareschişi, însă bărbatul respira încet, fără să sişte. Activiştii din Mişcarea Lazarus ce îşstalaseră corturile în apropiere erau convinş

ă suplul canadian, cu faţa sa bătută de vânteditează, îşi adună energiile mentale şi fizic

entru bătălia crucială ce avea să vină. Biologuare lucrase pentru Serviciul Forestier dinritish Columbia2 reuşise deja să le câştigdmiraţia prin forţa cu care cerea realizarebiectivelor Mişcării prin „acţiune imediată”.Planeta noastră este pe moarte, spunea el cu oce gravă. Planeta noastră se sufocă, îngropatub pesticide şi poluare. Ştiinţa nu o poate salvaehnologia îi face mai mult rău. Aceştia sundevăraţii săi inamici, adevărata sursă dontaminare şi distrugere. Trebuie să acţionămmpotriva lor. Acum. Nu mâine. Acum! Cât ma

Columbia Britanică, provincie în vestul Canadeu deschidere la Oceanul Pacific. Capitala provinciete Victoria, iar Vancouver cel mai mare oraş.


22/660

ste timp… MacNamara îşi reprimă un mic zâmbet câni aduse aminte de feţele strălucitoare alscultătorilor însufleţiţi de retorica sa. Talentuău ca orator era mult mai mare decât îşutuse imagina vreodată. Observă cu atenţie activitatea care sesfăşura în preajma sa. Îşi alesese cu grijcul de meditaţie. De aici putea vedea foartne cortul mare, din pânză verde, unde fusesabilit punctul de comandă al Mişcării Lazarus

n jur de douăzeci dintre cei mai importanţctivişti ai Mişcării atât pe plan naţional, cât şternaţional se agitau în interiorul cortulu

ucrând febril la calculatoarele conectate la siterile de pe Internet ale Mişcării, înregistrându-e noii sosiţi, pregătind bannere şi pancarteoordonând planurile pentru desfăşurarecţiunii de protest. Şi celelalte grupuri, cum a

TechStock, Sierra Club sau Earth First îşabiliseră propriile centre de comandă înverse puncte ale taberei, însă MacNamara şti

ă se afla în locul care trebuie. Mişcarea era adevărata forţă din spatelcestei acţiuni de protest. Celelalte organizaţ

e protecţie a mediului şi de antitehnologie sflau aici doar ca să fie văzute, încercând cu


23/660

sperare să stăvilească declinul constant aumărului membrilor lor şi al influenţei pe car

exercitau. Din ce în ce mai mulţi dintrembrii lor devotaţi abandonau organizaţiilspective în favoarea Mişcării Lazarus, atraş

e claritatea viziunii Mişcării şi de curajul cuare aceasta înfrunta cele mai puternicorporaţii şi guverne din lume. Chiar şi recentăcelărire a adepţilor Mişcării din Zimbabwe nu

usese nimic altceva decât un apel pentrutărirea rândurilor acestei organizaţiiotografiile reprezentând masacrul din Kusakemonstrau faptul că „oligarhiile corporatistondiale” şi guvernele marionetă care l

erveau interesele începeau să se teamă din c ce mai mult de Mişcare şi de mesaju

cesteia.Canadianul cu faţa arsă de soare îşi îndreptrusc spinarea.Remarcase mai mulţi tineri cu înfăţişare dure se îndreptau din mai multe direcţii sprortul verde, croindu-şi neabătuţi drumul prinulţime. Fiecare dintre ei ducea atârnat pmăr un sac pentru efecte, lung şi cilindricecare dintre ei se mişca cu agilitate

ericuloasă a unui animal de pradă. Unul câte unul, tinerii ajunseră la cort ş


24/660

spărură înăuntru. — Ia uite ce chestie, murmură MalachacNamara fără să-l audă nimeni. Cteresant!

2

Casa Albă, Washington. D. C.

Eleganta pendulă din secolul al XVIII-lea

şezată lângă unul dintre pereţii curbaţi diniroul Oval bătu uşor ora douăsprezece. Afarăploaie rece ca gheaţa se revărsa în valuri din

orii întunecaţi şi izbea cu putere în ferestrelalte care dădeau spre peluza sudică

ndiferent de ce spune calendarul, iama îştrase deja în drepturi în capitală. Lumina din tavan se reflecta în ochelarii cu

amă de titan ai preşedintelui Samuel Adamastilia, care citea o evaluare a riscurilo

tocmită de serviciile de informaţii, care tocmafusese prezentată. Pe măsură ce citea, stuneca la faţă. După câteva secunde, îş

runcă privirea spre celălalt capăt al meseungi din lemn de pin care îi servea drept birou

ocea lui era periculos de calmă. — Domnilor, nu ştiu dacă v-am înţeles bin


25/660

au nu. Chiar vorbiţi serios când îmi propuneţă renunţ la discursul de la Institutul Tellerând mai sunt trei zile până când urmează să-ostesc?— E corect, domnule preşedinte. Ca să fiu marect, riscurile implicate de călătoriumneavoastră la Santa Fe sunt inacceptabil dari, spuse calm David Hanson, noul directoCIA. Spusele sale fură imediat confirmate ş

e Robert Zeller, directorul FBI.Castilia îşi plimbă repede privirea de la unul ltul, dar se concentră asupra lui Hanson. ŞefuIA era cel mai tare dintre cei doi, în ciudptului că era foarte mic de înălţime şi ave

spectul şi manierele unui profesor de colegiun anii ’50, cu papionul de rigoare. Nu s-ar s deloc că acest om putea avea atâta putere donvingere când venea vorba despre acţiunandestine şi operaţiuni speciale. Şeful FBI, Bob Zeller, deşi un om deosebit, nuuşise încă să cunoască în profunzime agitataţă politică din Washington. Înalt, cu umerrgi, Zeller arăta foarte bine pe ecranulevizoarelor, însă, după părerea celor maulţi, acest lucru nu era un motiv suficient d

un pentru a ajunge, din funcţia de procuroef în Atlanta, în postul în care se afla acum


26/660

ici măcar temporar, până când şeful dersonal de la Casa Alba avea să găsească pneva potrivit. Bine măcar că acest fost jucătoe fotbal în echipa Marinei era conştient dăbiciunile sale. Prefera să-şi ţină gura închis timpul şedinţelor şi, în final, accepta punctu

e vedere cel mai bine argumentat.Situaţia era cu totul alta în cazul lui Hansonu exista altceva mai pasionant pentru aceseteran al Agenţiei decât intrigile pe scena marolitici. Ocupase multă vreme funcţia de şef airecţiei Operaţii din CIA şi reuşise să-şi creez tot acest timp o puternică bază de sprijin

rintre membrii comisiilor de supraveghere erviciilor de informaţii atât de la Camereprezentanţilor, cât şi de la Senat. Mulţongresmeni şi senatori influenţi aveau o părerarte bună despre el. Asta îi oferea foarte mul

paţiu de manevră, chiar şi în relaţiile cureşedintele care tocmai îl promovase londucerea întregii Agenţii. Castilia lovi uşor documentul cu degeturătător. — O mulţime de speculaţii în analiza asta oastră. Ceea ce nu reuşesc să văd aici sun

ovezile concrete. Preşedintele începu stească cu voce tare una dintre frazel


27/660

ocumentului: „Interceptarea unor comunicaţe o natură nespecifică, dar semnificativă indicptul că e posibil ca elemente radicale

mplantate printre demonstranţii din Santa Feă plănuiască o acţiune violentă împotrivnstitutului Teller sau chiar împotrivreşedintelui”. Castilia îşi scoase ochelarii şi ridică privirea. — Eşti bun să-mi traduci asta în englezăavid?— Am constatat o creştere a numărului demnale, atât pe Internet, cât şi în convorbirillefonice monitorizate. Apar în permanenţceleaşi elemente care ne-au atras atenţia şate în legătură cu demonstraţia de acolo. S

orbeşte mereu despre „marele eveniment” sauespre „acţiunea de la Teller”, continuă şefuIA. Mai mulţi dintre oamenii mei dinrăinătate mi-au transmis acest lucru. Aceleaşformaţii şi de la cei de la NSA. FBI-ul

onstatat aceeaşi mişcare şi aici, acasă. Nu-şa, Bob? Zeller încuviinţă grav cu o mişcare a capului. — Şi din cauza asta au intrat în alertnaliştii voştri? Castilia clătină din cap

ezamăgit. Diverşi indivizi care îşi trimit e-mailri în legătură cu o acţiune de protest


28/660

reşedintele pufni pe nas, nervos. Pentruumele lui Dumnezeu, o demonstraţie care e înare să atragă treizeci sau patruzeci de mii d

ameni până la Santa Fe, ăsta chiar e unveniment important! Statul New Mexico e fiefueu electoral, însă mă îndoiesc că vre

uvântare de-a mea a reuşit vreodată să adunăcar jumătate din numărul ăsta. — Atunci când auzim vorbind aşa pe niştembri ai Clubului Sierra sau ai Federaţie

entru apărarea animalelor sălbatice nu ngrijorăm, spuse Hanson cu o voce scăzută

nsă chiar şi cele mai simple cuvinte pot avete înţelesuri atunci când sunt rostite dnumiţi indivizi sau de anumite grupărericuloase. Înţelesuri fatale. — Te referi la aceste aşa-numite „element

adicale”? — Da, domnule.— Şi poţi să-mi spui şi mie cine sunt indivizştia periculoşi? — Cei mai mulţi dintre ei sunt legaţi, într-unl sau altul, de Mişcarea Lazarus, domnulreşedinte, răspunse Hanson precaut. Castilia se încruntă.

— Ăsta e un refren pe care mi-l repeţi de multavid.


29/660

Hanson ridică din umeri. — Ştiu, domnule preşedinte. Însă un adevău se transformă în ceva mai puţin adevăraumai fiindcă e vorba despre un lucru neplăcutrivite ca un întreg, ultimele informaţii pe car

avem în legătură cu Mişcarea Lazarus sunxtrem de alarmante. Mişcarea a ajuns letastază şi, ceea ce era odată o organizaţi

aşnică de protecţie a mediului, se transformapid în ceva mult mai periculos şi învăluit înister.Hanson îl privi pe preşedinte drept în ochi. — Ştiu că aţi citit rapoartele conţinânterceptările. Ştiu, de asemenea, că aţi lua

unoştinţă şi de analizele noastre. Castilia încuviinţă încet din cap. FBI-ul, CIA şte agenţii federale de informaţii ţineau sub

upraveghere o mulţime de organizaţii şi ddivizi izolaţi. În condiţiile radicalizărrorismului mondial şi al proliferărhnologiilor de producere a armelor chimiceologice şi nucleare, nimeni de la Washingtonu mai voia să rişte şi să fie atacat pe la spate cine ştie ce inamic, până mai ierecunoscut.

— Daţi-mi voie să vorbesc pe şleau, domnulreşedinte. Conform analizelor noastre rezult


30/660

ă Mişcarea Lazarus a decis să-şi atingbiectivele prin violenţă şi terorism. Retorica loste din ce în ce mai violentă, paranoică şi pline ură la adresa celor pe care îi consideramici. Şeful CIA puse pe masa de pin o altaie de hârtie. Iată un exemplu. Castilia îşi puse la loc ochelarii şi începu stească în tăcere. Imediat gura i se strâmbă dezgust. Documentul era o pagină scoasă l

mprimantă, de pe site-ul Mişcării, plină cutografii de mici dimensiuni reprezentân

adavre contorsionate. Titlul din partea de sus ii atrăgea imediat privirea: INOCENŢĂCELĂRIŢI ÎN SATUL KUSASA. Textugrămădit printre fotografii înfiera masacrarenui întreg sat din Zimbabwe de cătrscadroane ale morţii” plătite de maril

orporaţii sau de către „mercenari înarmaţi duvernul american”. Se pretindea că omorurilceau parte dintr-un plan secret ce avea c

biectiv distrugerea eforturilor Mişcării Lazarue revitalizare a agriculturii organice africaneorturi ce puneau în pericol monopolul Americ domeniul cerealelor modificate genetic şi a

esticidelor. Documentul se încheia cu

demnul la luptă împotriva celor care vor sdistrugă Pământul şi pe toţi cei care iubes


31/660

ceastă planetă”. Preşedintele aruncă hârtia pe masă. — Ce grămadă de rahat! — Aveţi dreptate, zise Hanson băgând foaia dârtie înapoi în servietă. Este totuşi un rahaarte eficient, cel puţin pentru o anumită partpublicului.— Aţi trimis o echipă în Zimbabwe să afle ce sîntâmplat cu adevărat în satul acela? întrebastilia.Directorul CIA clătină din cap. — Ar fi extrem de dificil să facem aşa cevaomnule preşedinte. Fără permisiuneuvernului de acolo, care ne este ostil, ar trebuă pătrundem sub acoperire. Chiar şi aşa, nured că am reuşi să aflăm prea multe. Înmbabwe e un haos total. Oamenii acei

uteau fi ucişi de oricine, de la trupeluvernamentale până la bandiţii care cutreierona.— Fir-ar să fie, murmură Castilia. Şi dacamenii noştri sunt prinşi că îşi bagă nasucolo fără permisiune, toată lumea va tragoncluzia că noi am fost implicaţi în aceasacru şi că acum încercăm să ne acoperim

rmele.— Asta e problema, domnule preşedinte


32/660

cuviinţă Hanson cu voce scăzută. Indiferene s-a întâmplat acolo, un lucru e siguronducerea Mişcării Lazarus se foloseşte dcest incident pentru a-şi radicaliza adepţientru a-i pregăti în vederea unor acţiuni din c ce mai violente împotriva noastră şi a aliaţilooştri. — La naiba, nu-mi place deloc ce se întâmplăormăi Castilia. Preşedintele se aplecă în faţ

pre Hanson. Nu uitaţi că i-am cunoscut pe ceai mulţi dintre bărbaţii şi femeile care aundat Mişcarea Lazarus. E vorba desprctivişti respectaţi în domeniul protecţieediului, oameni de ştiinţă, scriitori… chiar ş

âţiva politicieni. Voiau să salveze Pământulă-l aducă din nou la viaţă. Nu eram de acoru multe puncte din agenda lor, însă era vorbespre oameni de valoare. Oameni de onoare.— Şi unde sunt acei oameni acum, domnulreşedinte? întrebă încet şeful CIA. Mişcareazarus a fost fondată de nouă activişti. Şasntre ei sunt morţi, unii de moarte naturalăţii în nişte accidente suspecte. Ceilalţi trei auspărut fără urmă. Inclusiv Jinjiro Nomura

dăugă Hanson, încercând să surprindă vre

chimbare în expresia feţei preşedintelui. — Ştiu, spuse acesta pe un ton egal.


33/660

Castilia aruncă o privire spre una dintrtografiile îngrămădite într-un colţ al mesei d

ucru. Instantaneul, realizat în timpul primuluău mandat în calitate de guvernator al statuluew Mexico, îl înfăţişa pe preşedinte făcând unchimb de plecăciuni cu un japonez mai scun

mai în vârstă, Jinjiro Nomura. Acesta fusesn important membru al Dietei, parlamentuponez. Prietenia celor doi, bazată pe pasiune

omună pentru scotch-ul simplu din malţ şuvintele fără ocolişuri, supravieţuise retragern politică a lui Nomura şi orientării acestui

pre domeniul mult mai puţin plăcut, arotecţiei mediului. Cu douăsprezece luni în urmă, Jinjiro Nomurspăruse în timp ce se deplasa prin Thailandaentru a participa la o acţiune sponsorizată dişcarea Lazarus. Fiul lui Nomura, Hideoreşedinte şi director executiv al companieomura Pharmatech, solicitase ajutor americanentru găsirea tatălui dispărut. Castiliacţionase rapid. Timp de mai mult

ăptămâni, o echipă specială formată din ofiţere teren ai CIA periase străzile şi aleile dosnicn Bangkok. Preşedintele chiar urgentas

stalarea unor sateliţi ultrasecreţi ai NSAcmai pentru a ajuta la căutarea prietenulu


34/660

ău. Nu reuşiseră însă să descopere nimic. Nuusese cerută nici o răscumpărare. Nu fusesescoperit cadavrul. Nimic. Ultimul dintrndatorii Mişcării Lazarus dispăruse fără urmăFotografia rămasă pe biroul lui Castilia nucea decât să-i amintească preşedintelutatelor Unite cât de limitate erau puterile sale.Castilia oftă şi îşi întoarse privirea spre cei doărbaţi sobri aşezaţi în faţa sa. — OK, aveţi dreptate. Şefii pe care îunoşteam şi în care aveam încredere sunt cuţii ori morţi, ori dispăruţi. — Exact, domnule preşedinte. — Ceea ce ne îndreptăţeşte să ne întrebămne conduce Mişcarea Lazarus acum, spusastilia abătut. Dar hai să revenim la subiectavid. După ce a dispărut Jinjiro, am aprobat ciuda convingerilor mele, acţiunea combinat

e supraveghere a Mişcării. Au reuşit oamenoştri să avanseze în identificarea noii conducerorganizaţiei? — Nu prea mult, admise Hanson abătut. Nichiar după atâtea luni de muncă intensă. ŞefuIA îşi puse mâinile pe masă dezarmat. — Suntem aproape siguri că în vârfu

ramidei se află un bărbat, un bărbat care îşpune Lazarus, însă n-am reuşit să descoperim


35/660

are e numele său adevărat, cum arată sau dnde operează. — Rezultatele nu sunt prea satisfăcătoareomentă Castilia acru. Mai bine aţi înceta să-mpuneţi ce nu ştiţi şi aţi insista mai mult asupr

ceea ce ştiţi, zise preşedintele privindu-l panson drept în ochi. S-ar putea să vă ia mauţin timp. Hanson zâmbi slugarnic. Zâmbetul se opresă la nivelul ochilor săi duri. — Am alocat acestei operaţii foarte multsurse, atât umane, cât şi tehnologice. La fel cut şi MI6, DGSE-ul din Franţa şi alte câtev

genţii occidentale de informaţii. Numai că înltimul an, Mişcarea Lazarus a fost supuseliberat unui proces de transformare, tocmaentru a descuraja operaţiunile dupraveghere.— Spuneţi mai departe, zise Castilia. — Mişcarea s-a reorganizat sub forma uneuccesiuni de cercuri concentrice din ce în cai securizate şi mai secrete pe măsură ce t

propii de centru, continuă Hanson. Majoritatedepţilor sunt cuprinşi în inelul exteriorceştia operează în mod deschis, participă l

truniri, organizează demonstraţii, publiculetine de ştiri pe Internet şi lucrează l


36/660

verse proiecte sponsorizate de Mişcare. Toci intră şi birourile pe care Mişcarea le areste tot în lume. Însă fiecare nivel care suprapune peste acest inel de bază este din c ce mai mic şi mai secretos. Foarte puţinembri ai eşaloanelor superioare cunosumele real al celorlalţi sau i-au întâlnit înersoană pe aceştia. Comunicaţiile la nivel donducere se realizează aproape exclusiv printermediul Internetului, atât prin mesajfrate, cât şi prin comunicate postate pe ununtre site-urile Mişcării. — Cu alte cuvinte, o structură celularasică, spuse Castilia. Ordinele sunt transmisu uşurinţă în josul lanţului ierarhic însimeni din afara grupului nu poate penetra înucleu.Hanson aprobă cu o mişcare a capului. — Aveţi dreptate. Este, de asemenea, vorbespre structura adoptată de cele mai multntre grupările teroriste de-a lungul anilor. Alaeda, Jihadul Islamic, Brigăzile Roşii dinalia, Armata Roşie japoneză, doar ca să lenţionez pe câteva. — Şi nu aţi reuşit deloc să pătrundeţi în

şaloanele superioare? întrebă Castilia. Şeful CIA clătină din cap.


37/660

— Nu, domnule preşedinte. Şi n-au reuşit nicritanicii, nici francezii, nici altcineva. Amcercat cu toţii, dar fără succes. Şi, una dupta, am pierdut şi cele mai bune surse dinteriorul mişcării. Unii au renunţat pur şmplu. Alţii au fost îndepărtaţi. Câţiva auspărut, pur şi simplu şi se presupune că aust ucişi. Castilia se încruntă. — Se pare că în organizaţia asta chestia cuspărutul a devenit un adevărat obicei. — Da, domnule preşedinte. Mult prea multspariţii. Dezagreabila concluzie trasă de directorul CIA

ămase plutind în atmosfera din Salonul Oval.Cincisprezece minute mai târziu, directoruIA părăsi cu paşi repezi Casa Albă pe suborticul aripii din sud şi se îndreptă sprmuzina neagră care îl aştepta. Se strecură înompartimentul din spate, aşteptă ca un ofiţen Serviciul Secret, în uniformă, să închidortiera maşinii şi apoi apăsă pe un buton aterfonului.— Du-mă înapoi la Langley, îi ordonă eoferului.

Hanson îşi sprijini spatele de spătaruanchetei din piele, în timp ce limuzina acceler


38/660

n pe alee. Maşina încetini din nou şi, cotind lânga, intră pe Seventeenth Street. Şeful CIAruncă o privire spre bărbatul solid, cu faţătrată, ce şedea pe bancheta din faţa lui. — Eşti foarte tăcut în seara asta, Hal. — Mă plătiţi ca să prind sau să ucid teroriştipuse Hal Burke. Nu ca să fac conversaţie. În ochii şefului CIA se aprinse o licărirmuzată. Burke era ofiţer superior în secţintiterorism a Agenţiei. Fusese desemnat sonducă echipa care se ocupa de Mişcareazarus. Cei douăzeci de ani de activitate sucoperire pe teren îl marcaseră cu o cicatrice donţ în partea dreaptă a gâtului şi-i conferiserviziune profund cinică asupra naturii umanen punct de vedere pe care Hanson î

mpărtăşea pe de-a întregul.— Aţi avut succes? întrebă Burke într-unârşit. — Deloc.— Fir-ar să fie. Supărat, Burke rămase curivirea lipită pe geamul scăldat de ploaie amuzinei. Kit Pierson o să fie teribil de fericită. Hanson încuviinţă cu o mişcare a capuluiatherine Pierson era omoloaga lui Burke de l

BI. Cei doi lucraseră împreună pentru regăti analiza care tocmai fusese prezentat


39/660

reşedintelui. — Castilia vrea să intensificăm investigaţiile care le facem în legătură cu Mişcareazarus, însă nu îşi anulează vizita planificat

Institutul Teller. Cu excepţia cazului în caruşim să-i prezentăm o dovadă clară

ericolului.Burke întoarse capul spre interiorul limuzineivea buzele strânse.— Mai bine zis, nu vrea ca The Washingtoost , The New York Times şi Fox News să zicespre el că e slab de înger. —Tu ai fi de acord să se spună asta despre el?— Nu, fu nevoit să recunoască Burke. — În cazul ăsta, ai la dispoziţie 24 de ore, Halrebuie neapărat ca, împreună cu Kit Piersonă obţii nişte dovezi solide cu care să mă porezenta din nou la Casa Albă. În caz contraram Castilia va pleca la Santa Fe ca să-frunte pe protestatarii ăia. Doar ştii cum

reşedintele. — Încăpăţânat până la Dumnezeu, mârâurke.— Exact.— Asta e situaţia, spuse Burke şi ridică din

meri. Sper să nu păţească nimic nici de datsta cu încăpăţânarea lui.


40/660

3

Institutul Teller pentru TehnologiAvansate

Jon Smith urca la etajul Institutului, sărinâte două trepte odată. Urcatul şi coborâtucestor trepte ajunsese în ultima vreme să fingurul exerciţiu fizic pentru care mai avemp. Programul prelungit, precum şi nopţile p

are le petrecea uneori în vreunul dintrboratoarele de aici făceau imposibilspectarea programului de exerciţii pe care lcea de obicei. Ajuns sus, se opri pentru o clipă pentru

onstata satisfăcut că nici respiraţia, nici pulsuu i se acceleraseră. Razele soarelui carătrundeau prin ferestrele înguste din cascărilor îi încălzeau în mod plăcut umerii. Smithi privi ceasul. Peste cinci minute urma să s

tâlnească cu cercetătorul şef de la Harcouriosciences, care îi promisese „o demonstraţiarte serioasă” a celor mai recente realizări al

chipei sale.Aici sus, zumzetul continuu de la nivelul d

s – telefoane care sunau, tastaturi acţionatu febrilitate, oameni care discutau – er


41/660

locuit de o tăcere ca de catedrală. În Institutueller, spaţiile administrative, cantina, centrue calcul, birourile personalului şi biblioteca sflau la parter. Nivelul de sus fusese rezervaboratoarelor în care îşi desfăşurau activitateversele echipe de cercetători. La fel ca şi rival

ăi din Institut sau de la Nomura Pharmatecharcourt avea laboratorul situat în aripa dord a clădirii. Smith o luă la dreapta şi pătrunse într-unoridor larg care străbate întreaga lungime ădirii în formă de I. Plăcile maro de teracote podelei se îmbinau liniştitor cu pereţii din

ărămizi gălbui. La intervale regulate, în nişe cuartea superioară rotunjită, se vedeau portrete unor oameni de ştiinţă celebri – Fermewton, Feynman, Drexler, Einstein şi alţii xecutate de pictori locali. Între nişe se aflauaze înalte din ceramică pline cu flori sălbaticeacă ignorai dimensiunile uriaşe ale sălii, sândi Smith, te-ai fi putut crede în holul dtrare al unei case obişnuite din Santa Fe. Ajunse în faţa uşii încuiate care protejboratorul Harcourt şi-şi trecu legitimaţia prinnta lacătului electronic.

Luminiţa roşie din partea de sus spozitivului se stinse făcând loc celei verzi ş


42/660

e auzi clicul încuietorii. Legitimaţia lui Smithra una dintre puţinele care permiteau accesu toate zonele interzise. Oamenii de ştiinţvali nu aveau aprobarea de a pătrunde înritoriul celorlalţi. Cei care încercau să forţezătrunderea nu-şi riscau viaţa, însă eraumediat îndepărtaţi din Santa Fe. Institutuata cu maximă seriozitate obligaţiile sale îneea ce priveşte proprietatea intelectuală. Smith trecu de uşă şi intră imediat într-o lumu totul diferită de cea de dinainte. Aici, lemnu

cărămizile de lut nears, specifice vechiuluanta Fe, făceau loc metalului strălucitor şaterialelor compozite ale secolului XXIleganţa naturală a razelor soarelui şi mpilor discrete cedase în faţa tuburilor deon. Lumina acestora avea o componentltravioletă foarte intensă în scopul de struge germenii de suprafaţă. Un curent d

er îi lipi cămaşa de trup şi-i răvăşi firele dăr. Zona laboratoarelor era ţinută sub resiune pozitivă pentru a micşora riscuontaminării cu vreun microb aerob provenin zonele publice ale clădirii. Un filtru de aearte eficient menţinea atmosfera purificată l

temperatură şi umiditate constante. Laboratorul Harcourt era alcătuit sub form


43/660

nor inele concentrice de spaţii din ce în ce maerile şi mai bine izolate. Inelul acesta exterioprezenta o zonă de birouri, plină de mese d

ucru pe care erau instalate calculatoare. Pestt stive de cărţi ştiinţifice, cataloage d

chipamente şi produse chimice, dosare cuzultate. De-a lungul peretelui dinspre estluzelele acopereau în totalitate fereastrriaşă ce oferea o imagine spectaculoasă asuprunţilor Sangre de Cristo. Mai departe, în interior, urma o zonă dontrol şi de pregătire a mostrelor. Aici se aflauese de laborator, mai multe calculatoare, douasive microscoape electronice, precum şi alt

chipamente necesare proiectării minusculelospozitive.Adevărata „minune a minunilor” era însima laboratorului, o incintă vizibilă numa

rin nişte nişe de observaţie sigilate, tăiate înerete. Era o cameră în care se vedeau cuvrălucitoare din inox, mai multe cărucioare cuparatură, pline cu pompe, valve şi senzorcinte pentru filtrare osmotică; cilindri în car

e vedeau geluri de purificare, toate asteonectate prin tuburi transparente.

Smith ştia că în incinta din centru nu sutea ajunge decât printr-o succesiune de uş


44/660

rmetice şi camere de sterilizare. Toţi cei carucrau în camera de producţie trebuiau soarte o salopetă perfect sterilă, mănuşi şzme de protecţie, precum şi o glugă cu masce împiedica pătrunderea respiraţiei în incintăon nu se putu abţine să nu zâmbească. Dacctiviştii Mişcării Lazarus campaţi dincolo dardul institutului ar fi putut să vadă cchipament purtau cercetătorii de aici, în modgur asta nu ar fi făcut decât să le confirmmerile referitoare la toxinele mortale pe care lanevrau oamenii de ştiinţă iresponsabili. Bineînţeles că lucrurile stăteau exact pe dos

n universul nanotehnologiei, oamenprezentau adevăratul pericol de contaminarebucăţică de piele moartă, un fir de păr

articulele umede împrăştiate în aer în timpunei conversaţii obişnuite sau şocul unurănut, toate astea ar fi putut produce undevărat haos la scară nanometrică, eliberânleiuri, acizi, baze şi enzime ce puteau da pestap procesul de producţie. Oamenprezentau, de asemenea şi o importantă surs

e bacterii: organisme ce se puteau răspândi şezvolta foarte rapid, consumând mediile d

ultură necesare, filtrele şi care puteau să atachiar şi dispozitivele nanometrice.


45/660

Din fericire, cea mai mare parte a muncutea fi realizată de la distanţă, din exterioruamerei din centru. Roboţi de manipulareărucioare cu motor controlate computerizatrecum şi alte inovaţii reduceau considerabecesitatea prezenţei oamenilor în camerelerile. Incredibilul nivel de automatizare dinboratoarele sale era una dintre cele mapreciate caracteristici ale Institutului Tellerare permitea oamenilor de ştiinţă ce lucraucolo o mult mai mare libertate de mişcarecât în alte centre de cercetare.Smith trecea printre mesele de lucru dincinta exterioară, îndreptându-se spre dr

hilip Brinker, cel mai apreciat om de ştiinţă dHarcourt Biosciences. Bărbatul înalt şi slab

alid la faţă, stătea cu spatele la intrare şrmărea atât de atent imaginile de pe monitorunuia dintre cele două microscoape electronicecât nu auzi paşii lui Smith.Asistentul lui Brinker, dr. Ravi Parih, era însai vigilent. Biologul ridică brusc capul. Erult mai scund decât şeful său şi pielea îi trăd

riginea indiană. Deschise gura pregătindu-să-şi avertizeze şeful, dar o închise imediat

tr-un zâmbet timid, în clipa în care Smith cu semn cu ochiul că vrea să-l ia prin


46/660

urprindere pe Brinker.Jon se opri la un metru în spatele celor doercetători şi rămase acolo fără să scoată unuvânt.— Să mor eu dacă nu arată ca lumea chestista, Ravi, spuse Brinker cu ochii la imaginee pe ecran. Pot să pun pariu că spionul de lpărare o să rămână cu gura căscată când o sadă asta. Smith nu se putu stăpâni să nu zâmbeascărinker i se adresase de la început cu apelativupion. Omul de ştiinţă considera însă asta drepglumă, având în vedere rolul de observator dinartea Pentagonului pe care îl juca aici Smithrobabil că nici nu bănuia cât de aproape ddevăr se afla numindu-l aşa. Adevărul era că Jon era ceva mai mult decân simplu ofiţer din Forţele Terestre şi om diinţă. Din când în când, era implicat înisiuni primite de la Covert-One, o agenţie d

pionaj ultrasecretă, ce raporta direcreşedintelui. Covert-One îşi desfăşurctivitatea sub o acoperire atât de bună, încâu se ştia despre existenţa ei nici în Congresici în agenţiile oficiale de informaţii. Din

ricire, activitatea pe care Smith o desfăşura lnstitutul Teller avea o natură pur ştiinţifică.


47/660

Jon se aplecă şi aruncă o privire peste umărumului de ştiinţă. — Şi ce anume crezi tu că o să m

mpresioneze atât de tare, Phil?Speriat, Brinker făcu un salt în aer. — Dumnezeule! exclamă el şi se întoarse sprmith. Colonele, dacă mai faci chestia asta încdată, jur că mor în faţa ta! Să te văd atunci cai zici!— O să zic probabil că-mi pare rău, râsmith.— Normal că o să-ţi pară rău, mârâi Brinkecruntat, apoi se lumină la faţă. Dar fiindcă n

m murit încă, în ciuda eforturilor tale, îţi dauoie să arunci o privire la ceea ce Ravi şi cuine am reuşit să realizăm azi. Clăteşte-ţi şi tu

chii cu imaginea nanofagului Mark II Brinkerarih, dispozitiv nepatentat încă, dar garantaă distrugă celule canceroase, bacterericuloase, precum şi alte nenorociri interne… cele mai multe cazuri, cel puţin. Smith se apropie de monitor şi se uită cutenţie la imaginea alb-negru. Pe ecran, sedea mărită o carapace sferică de care eraupite mai multe structuri moleculare complexe

n indicator de scară dispus pe una dintrturile ecranului îi spunea că are în faţă un


48/660

nsamblu ce nu măsura mai mult de două sute nanometri în diametru.Smith se familiarizase mai demult cuonceptele generale ale echipei de cercetare d

Harcourt. Brinker, Parih şi ceilalţi cercetătorrau preocupaţi de obţinerea unor dispozitivedicale cu dimensiuni de ordinul nanometriloaşa numiţii „nanofagi” – capabili să vâneze şă ucidă celule canceroase şi bacterericuloase pentru organismul uman. Interioruerei la care se uita era, fără îndoială, plin cu

ubstanţe biochimice necesare pentru etermina celulele ţintă să se autodistrugă, orentru a le marca în vederea eliminării lor dătre propriul sistem imunitar al organismului.Primul model, denumit Mark I, nu dăduszultate în testele efectuate pe animaleanofagii fuseseră distruşi de către sistemu

munitar înainte de a apuca să-şi facă treabaon ştia că, după acest eşec, cercetătorii de larcourt evaluaseră diferite alte materiale şonfiguraţii pentru membrana care acoperapul dispozitivului, străduindu-se să descoper

combinaţie care să treacă neobservată dijloacele naturale de apărare ale organismulu

man. Luni de zile, formula magică păruse cevmposibil de găsit.


49/660

Smith ridică privirea spre Brinker. — Arată aproape exact la fel ca Mark I. Ce aţchimbat?— Uită-te mai atent la membrana carcoperă capul fagului, îi sugeră cercetătorul dHarcourt.

Smith dădu din cap şi apăsă câteva tastentru a mări o secţiune a membranei. — OK, zise el. Văd că nu e netedă, ci are niştdicături. E vorba despre un strat format din…on se încruntă. Structura mi se pare foartunoscută… unde am mai văzut eu aşa ceva? — Ideea i-a venit lui Ravi într-un moment dspiraţie, începu să explice Brinker. Şi ca toateile măreţe este incredibil de simplă şi a naibe evidentă… asta după ce o ai, continuondul cercetător şi ridică din umeri. I

ândeşte-te puţin la una dintre cele maunoscute bacterii, rezistenta Staphylococcuureus. Cum reuşeşte să treacă nevăzutul dstemul imunitar?— Îşi înveleşte membrana în polizaharide

ăspunse prompt Smith. Colonelul se uită dinou spre ecran. Oh, pentru numele luumnezeu…

Parih încuviinţă cu o mişcare a capului. — Dispozitivele Mark II sunt, pur şi simplu


50/660

coperite cu zahăr. La fel ca majoritateedicamentelor.Smith fluieră uşor. — Sunteţi nemaipomeniţi! Pe bune, sunteţrozavi!— Cu toată modestia, trebuie să recunosc cdreptate, zise Brinker. Cercetătorul arătă cu

n deget spre monitor. Acest minunat Mark Ie care îl vezi aici ar trebui să reuşească să facmecheria. Cel puţin în teorie. — Şi în practică? întrebă imediat Smith. Ravi Parih îi făcu semn să se uite la un alsplay de înaltă rezoluţie, de dimensiunile unu

cran mare de televizor.Pe monitor se vedea o cutie de sticlă cu pereţubli, fixată pe o masă de laborator într-una dincintele sterile.— Tocmai asta ne pregătim să aflăm, domnulolonel. Am lucrat aproape fără nici o pauză înltimele 36 de ore pentru a produce destuanofagi din noul model, ca să putem desfăşurn test.Smith încuviinţă cu o mişcare a capuluispozitivele nanometrice nu erau realizate unâte una folosind pensete microscopice ş

cături minuscule de adeziv. Nanofagii erauroduse în serii de zeci de milioane, sute d


51/660

ilioane sau poate chiar miliarde, folosinrocese biochimice şi enzimatice, preciontrolate, în condiţii specifice de pHmperatură şi presiune. Elementele chimice dază se combinau, în condiţiile stabilite dercetători şi dădeau moleculele doritetructura de bază era realizată într-o cuvă dinox, urmând eliminarea surplusului şi apozultatul era mutat într-o altă baie chimicănde se forma următorul element ansamblului. Întreg procesul necesita onitorizare constantă, precum şi ncronizare perfectă. Cei trei bărbaţi se apropiară de monitor. Ouzină de şoricei albi ocupau containerul cuereţi transparenţi din sticlă. Jumătate dinoareci erau letargici, din cauza unor tumorduse în mod artificial de către cercetătorieilalţi şase, grupul de control, format dinnimale sănătoase, alergau dintr-un colţ întrtul al incintei, căutând o cale de ieşire. Fiecarnimal era identificat printr-o etichetă coloratăutia era înconjurată de camere video şi alţferiţi senzori, gata să înregistreze şi cel maeînsemnat eveniment din momentul în car

vea să înceapă experimentul. Brinker făcu un semn spre o mică canistră din


52/660

etal, fixată de un perete al incinteansparente.— Acolo sunt, Jon, cincizeci de milioane danofagi Mark II, plus sau minus cincilioane, gata să treacă la atac. Cercetătorul stoarse spre unul dintre tehnicienii aflaţi în

propiere. Prietenii noştri cu blăniţă şi-aurimit toţi injecţiile, Mike? Tehnicianul încuviinţă cu o mişcare a capului— Da, domnule dr. Brinker. Eu le-am f ăcujecţiile acum zece minute. O înţepăturraşnică pentru fiecare dintre ei. — Nanofagii intră în organism în stare inertăxplică Brinker. Bateria lor ATP nu poatsigura prea mult timp energie, aşa că trebuiă acoperim zona respectivă cu o peliculrotectoare.Smith înţelese care era explicaţia. ATP saudenozintrifosfatul era o moleculă care furniznergie pentru majoritatea proceseloetabolice. ATP-ul începea însă să eliberez

nergia înmagazinată de îndată ce intra înontact cu un lichid. Şi toate creaturile vii eraucute în cea mai mare parte din lichide. — Deci injecţia este ca un fel de şoc pentru

ornirea procesului?— Ai dreptate, confirmă Brinker. Injectăm un


53/660

ngur semnal chimic în fiecare subiect astului. Imediat ce un senzor pasiv din

omponenţa nanofagului detectează prezenţemnalului, pelicula protectoare se dă la o part

lichidul înconjurător activează ATP-ul. Miciloastre maşini îşi pornesc motoarele şi pornesvânătoare.

— Pelicula protectoare acţionează, aşadar şa o măsură de protecţie suplimentară, gândi cuoce tare Smith. Pentru cazul în care vreununtre Mark II ajunge acolo unde n-ar trebui sungă, în corpul unuia dintre voi, de exemplu. — Exact, recunoscu Brinker. Nu existemnătură chimică… nu se face activareanofagului.Parih nu era chiar aşa de sigur ca şeful său. — Nu trebuie excluse riscurile, avertizologul. Există întotdeauna şi o marjă d

roare în procesul de producere a nanofagilor.— Asta înseamnă că, uneori, peliculrotectoare nu se formează aşa cum trebuieau că senzorul lipseşte, ori este programat setecteze un alt semnal decât cel montat? Sauoate că în interiorul membranei nu sunocate substanţele care trebuie?

— Cam aşa ceva, spuse repede Brinker. Însrocentajul de eroare este foarte mic. Aproap


54/660

e zero. Cercetătorul ridică din umerepăsător. În plus, chestiile astea sunrogramate să ucidă celule canceroase şacterii periculoase. Cui îi pasă dacă vreo dountre ele ajung din greşeală unde nu trebuie şoinăresc pe acolo inofensive, câteva minuteainte să se dizolve? Smith ridică mirat din sprânceană. Brinkeorbea oare serios? Indiferent dacă riscurilrau aşa scăzute cum le prezenta el, atitudinerincipalului cercetător de la Harcourt i sărea ciudat de iresponsabilă. Ştiinţa era arte a lua în calcul chiar şi cele mai neînsemnatscuri.Brinker remarcă imediat expresia de pe faţ

ui Jon şi începu să râdă. — Nu fi aşa disperat, Jon. Doar nu sunebun. Sau cel puţin nu complet. Să ştii că nnem nanofagii destul de strâns în lesă. Se afl totalitate sub controlul nostru. În afară d

sta, îl am aici pe Ravi ca să aibă grijă de mină nu o iau razna. OK? Smith dădu împăciuitor din cap. — Voiam să fiu sigur, Phil. Să zicem că e eformaţie profesională. Tu însuţi spuneai c

unt spion.Brinker îi aruncă un scurt zâmbet obosit. Apo


55/660

privi pe rând pe toţi tehnicienii care aşteptau faţa monitoarelor. — Gata toată lumea? Colegii săi confirmară pe rând. — Foarte bine, zise Brinker. Ochii sărăluceau de emoţie. Experimentul numărunu cu nanofagi Mark II asupra subiecţilor viia semnalul meu… trei, doi, unu… acum! Dinspre canistra metalică se auzi un fel dsâit.— Nanofagii au fost eliberaţi, murmură ununtre tehnicienii care urmărea pe display-u

ău informaţii captate de la canistra metalică. Timp de câteva minute Smith avu senzaţia cu s-a întâmplat nimic. Şoriceii sănătoşontinuau să se mişte încoace şi-ncolo. Ceolnavi stăteau nemişcaţi. — Ciclul de funcţionare a bateriilor ATP s-cheiat, anunţă alt tehnician. Nanofagii şi-aurminat misiunea. Testul a luat sfârşit. Brinker răsuflă uşurat. Întoarse capul şi-rivi triumfător pe Smith. — Asta a fost, colonele. Acum îi vom anestezie prietenii noştri cu blăniţă, îi vom deschide şom vedea ce procent din celulele canceroase

st distrus. Eu sunt gata să declar că e vorbe aproape sută la sută.


56/660

Ravi Parih rămăsese însă cu privirea ţintă loriceii din cutia de sticlă. Deodată, cercetătorue încruntă. — Cred că unele dintre maşinăriile noastre aucăpat de sub control, Phil, zise el încet. Ia uită

la subiectul numărul cinci. Smith se aplecă pentru a putea vedea mane. Şoricelul numărul cinci era unul dintr

nimalele sănătoase, un membru al grupului dontrol. Animalul se mişca acum dezordonat, smpiedica şi se lovea de ceilalţi şoarecieschidea şi închidea mereu gura. Bruscnimalul se prăbuşi pe o parte, se mai zbătu dâteva ori, ca şi cum ar fi fost în agonie şi apoămase nemişcat. — La dracu’, exclamă Brinker, holbându-se lnimalul mort. În mod sigur, aşa ceva nuebuia să se întâmple. Jon Smith se încruntă, convins dintr-odată cebuie neapărat să verifice de urgenţrocedurile şi măsurile de siguranţă luate darcourt Biosciences. Spera din tot sufletul ccestea să fie foarte stricte, aşa cum pretindeauarih şi Brinker, astfel încât ceea ce ucisesoricelul acela perfect sănătos să rămână izola

interiorul laboratorului.Era aproape de miezul nopţii.


57/660

La aproape doi kilometri distanţă spre norduminile din Santa Fe făceau să străluceascerul limpede şi rece al nopţii. În faţă, se vedeumina de la ferestrele de la etaj ale Institutulueller, ce reuşea să evadeze prin jaluzelele traseeflectoare puternice, montate pe acoperişuădirii, desenau zone de lumină şi umbră prenul ce înconjura Institutul. De-a lunguturii dinspre nord a gardului ce mărginecinta, pâlcurile de pini pitici şi ienuperi erau

ufundate în întregime în întuneric.Paolo Ponti se furişă mai aproape de gard prinrba înaltă şi uscată. Bărbatul se lipi dământ, având grijă să rămână în umbră, undeatorită tricoului negru şi jeanşilor închişi luloare, era aproape invizibil. Italianul aveouăzeci şi patru de ani, era suplu şi binădit. Cu şase luni în urmă, plictisit de viaţa dudent bursier, se alăturase Mişcării Lazarus. Mişcarea oferise un nou sens vieţii sale, carevenise mult mai palpitantă decât îşi putusmagina vreodată. La început, jurămintelecrete prin care se angaja să protejeze Mamerra şi să-i distrugă pe inamicii care meninţau i se păruseră destul d

elodramatice şi prosteşti. De atunci, însonti îmbrăţişase doctrina şi principiile Mişcăr


58/660

u un zel care uimise pe toţi cei care îunoşteau, inclusiv pe el însuşi. Paolo aruncă o privire peste umăr, cătrlueta care se târa în urma sa. O întâlnise pudrey Karavites cu o lună în urmă, la emonstraţie a Mişcării Lazarus organizată ltuttgart. Americanca în vârstă de douăzeci şatru de ani călătorea prin Europa, un cadourimit din partea părinţilor, cu ocazia absolvircultăţii. Plictisită de muzee şi biserici, susese la acea demonstraţie dintr-un capriciue moment. Un capriciu care îi schimbastreaga viaţă şi în urma căruia ajunsese în

atul lui Paolo şi, împreună cu el, în Mişcareazarus.Italianul întoarse capul, zâmbind satisfăcut înnea lui. Audrey nu era frumoasă, însă aveurbele acelea pe care fiecare femeie ar trebui s

aibă. Şi ceea ce era mai important decât astaărinţii ei bogaţi şi naivi îi dăduseră o sumeneroasă de bani, bani cu care ea şi Paolutuseră să cumpere biletele de avion până lanta Fe, ca să participe la această acţiune drotest împotriva nanotehnologiilor şi apitalismului corupt din America.

Paolo continuă să înainteze spre gard, pânând degetele sale atinseră metalul rece. S


59/660

hemui şi privi prin plasa de sârmă. Cactuşiâlcurile de iarbă şi florile sălbatice plantate în

urul clădirii aveau să-i asigure protecţieruncă o privire spre cadranul luminos aeasului. Gardienii Institutului Teller caratrulau pe afară nu aveau să treacă prinunctul acela mai devreme de o oră. Perfect. Activistul italian atinse din nou gardul, data asta trăgând de ochiurile de sârmă pentrule verifica rezistenţa. Dădu din cap satisfăcu

e ceea ce descoperise. Foarfeca de cuie pe caradusese cu el avea să vină rapid de ha

ârmei nu prea groase.În urma lui se auzi o trosnitură puternică, ununet brusc, strident, asemănător celui făcut d

creangă de copac frântă de nişte mâinuternice. Ponti se încruntă. Uneori, Audrey sişca cu graţia unui hipopotam ieşit la pensie

ntoarse capul peste umăr, gata s-o certe cu rivire supărată. Audrey Karavites stătea culcată pe o parte înrba înaltă. Capul era întors într-o poziţiudată. Avea ochii larg deschişi, îngheţaţi într-rivire îngrozită. Gâtul îi fusese rupt. Eroartă.

Uimit, Paolo Ponti se ridică în şezutereuşind să înţeleagă la început ceea ce vedea


60/660

eschise gura ca să ţipe… O mână imensă îcoperi faţa, dându-i capul pe spate şmpiedicându-l să scoată vreun sunet. Ultimuucru pe care îl mai simţi italianul fu durereribilă produsă de o lamă de cuţit rece c

heaţa, care îi reteză gâtul. Uriaşul cu păr roşu îşi scoase cuţitul din gâtualianului şi apoi îl şterse de tricoul lui Pontchii săi verzi scânteiară scurt. Aruncă o privire spre locul unde zăcea întinsta pe care o omorâse mai înainte. Două siluettunecate cercetau în sacul de spate pe car

ceasta îl cărase după ea. — Ei?— Exact ceea ce te aşteptai tu, Prime, veni înoaptă răspunsul. Echipament pentru căţăratuburi cu vopsea fluorescentă. Şi un banner aişcării. Bărbatul cu ochi verzi clătină din cap amuzat— Amatori!Un alt individ din echipa sa se lăsă înenunchi lângă el. — Care sunt ordinele tale?Uriaşul ridică din umeri. — Curăţaţi locul ăsta. După aia aruncaţ

adavrele în altă parte. Undeva unde să fiăsite.


61/660

— Vrei să fie găsite mai devreme sau maârziu? întrebă calm subordonatul uriaşului. Roşcatul rânji dezvelindu-şi dinţii care îi lucir întuneric.— Mâine dimineaţă e perfect.

4

Miercuri, 13 octombrie

Analizele preliminare nu au identificat nici ontaminare în primele patru băi chimicealorile temperaturii şi ale pH-lui se încadreazăe asemenea, în limitele stabilite… Jon Smith se lăsă pe spate, recitind ceea c

cmai scrisese. Parcă avea plumb în pleoapeetrecuse mai bine de jumătate din noapterificând, împreună cu Phil Brinker, Ravi Parih

restul echipei de cercetători, formulelochimice şi procedurile de obţinere

anofagilor. Eroarea care făcuse ca primul tesu Mark II să eşueze întârzia să iasă la ivealămith era convins că cercetătorii de la Harcouriosciences continuau şi la ora aceea snalizeze cu atenţie datele înmagazinate în

emoria calculatoarelor şi rezultatele testelorvând în vedere faptul că preşedintele Statelo


62/660

nite se pregătea ca, în mai puţin de 48 de oreă sosească la Santa Fe, pentru a încurajctivitatea lor – şi a celorlalte echipe care lucrau Institutul Teller – tensiunea crescuse laximum. Nimeni din conducerea firmearcourt nu dorea ca media să prezinte modu care noua tehnologie, destinată să salvezeţi, reuşea să ucidă şoricei. — Sir?Jon Smith se întoarse de la calculatorcercând cu greu să-şi ascundă iritarea pentruptul că fusese întrerupt din muncă. — Da?Un bărbat solid, îmbrăcat într-un costum grichis, cu cravată de un roşu-pal, rămăsese în

adrul uşii. Avea în mână o listă trasă la xerox. — Sunteţi dr. Jonathan Smith?— Da, eu sunt, răspunse Smith. Îşi îndreptpinarea remarcând umflătura produsă de unc de pistol purtat sub haină de cel din faţa luira ceva ciudat. În perimetrul Institutului erutorizat să poarte arme numai personalul decuritate îmbrăcat în uniformă. — Şi dumneavoastră cine sunteţi? — Agentul special Mark Farrows, domnule

erviciul Secret al Statelor Unite.Aşa se explica, aşadar, arma ascunsă. Smith


63/660

e relaxă un pic. — Cu ce vă pot ajuta, domnule Farrows? — Îmi pare rău, dar trebuie să vă rog sărăsiţi biroul pentru scurtă vreme, dr. Smitharrows zâmbi precaut, anticipând următoaretrebare a colonelului. Nu, domnule, nu

unteţi arestat. Fac parte din Secţia Protecţiee aflăm aici ca să efectuăm o verificare decuritate.Smith oftă. Institutele de cercetări dădeau are importanţă vizitelor prezidenţiale pentru

ă, de cele mai multe ori, acestea le aduceau cunoaştere la nivel naţional şi fondur

uplimentare din partea Congresului. Nu ersă un secret pentru nimeni că aceste vizit

rau, în acelaşi timp şi teribil de deranjanteerificări de securitate ca acestea, ce urmăreaură îndoială să descopere eventuale dispozitiv

xplozive, locuri unde s-ar fi putut ascunde unotenţial asasin sau alte pericole, nu făceauecât să perturbe activitatea normală a oricăruborator.Pe de altă parte, Smith era conştient cerviciul Secret avea misiunea dificilă de roteja viaţa preşedintelui. Fără îndoială c

entru agenţii implicaţi, sarcina de a asigurrotecţia şefului Executivului în această clădir


64/660

asivă, plină de substanţe chimice toxice, cuvflate sub presiune şi la temperaturi înalte, cunii de înaltă tensiune capabile să alimentezn întreg orăşel, reprezenta un adevăraoşmar. Se primise deja un comunicat din parteonducerii Institutului, prin care era anunţan control amănunţit ce urma să fie realizat dei din Serviciul Secret. Toată lumea fusese însonvinsă că acest lucru avea să se întâmple înua următoare, mai aproape de sosirereşedintelui. Probabil că armata drotestatari de lângă gardul Institutului, care sărea încontinuu, îi determinase pe cei dinerviciul Secret să acţioneze mai devreme. Smith se ridică în picioare, îşi luă jacheta de spătarul scaunului şi-l urmă pe Farrows poridor. Zeci de oameni de ştiinţă, tehnicieni şembri ai personalului administrativ se mişcau aceeaşi direcţie, cei mai mulţi dintre ei având

ub braţ dosare sau laptopuri, ca să continuă lucreze până când membrii echipei de lerviciul Secret aveau să le permită să stoarcă în laboratoarele şi birourile lor. — Personalul Institutului este rugat să aştept

cantină, domnule doctor, spuse politicoarrows, indicând direcţia. Inspecţia noastră n


65/660

r trebui să dureze prea mult. Cel mult o orăupă estimările noastre. Era aproape ora unsprezece dimineaţaerspectiva de a se îngrămădi la cantină alăture ceilalţi nu i se păru deloc atrăgătoare lumith. Deja se afla în clădire de prea multe orera foarte greu pentru cineva să respire preult timp acelaşi aer reciclat şi să bea cafece fără să-şi piardă minţile. Se întoarse cătr

gent.— Dacă nu aveţi nimic împotrivă, aş vrea maegrabă să respir nişte aer curat. Agentul din Serviciul Secret întinse mâna că-l oprească. — Îmi pare rău, domnule, dar nu se poaterdinele pe care le-am primit sunt foarte clareoţi angajaţii Institutului trebuie să se adune lantină. Smith îl străfulgeră cu privirea. Nu avea nimi

mpotrivă ca oamenii din Serviciul Secret să-şcă datoria, însă nu putea admite să se las

ălcat în picioare fără motiv. Rămase nemişcatşteptând ca agentul să ia mâna de pe el. — Ordinele pe care le-aţi primiumneavoastră nu se aplică şi în cazul meu

puse el calm. Eu nu sunt angajat anstitutului T eller. Zicând acestea, Smith îş


66/660

esfăcu portofelul pentru a scoate la ivealgitimaţia militară. Farrows o cercetă rapid. Agentul ridică dintr-prânceană. — Sunteţi colonel în Forţele Terestre? Amrezut că vă număraţi printre oamenii de ştiinţ

Institutului.— Sunt şi una şi alta, răspunse Smith. Amst detaşat aici de către cei de la Pentagon. Joncu un semn spre lista din mâna agentuluiincer să fiu, sunt surprins să descopăr cformaţia asta nu se regăseşte pe list

umneavoastră. Agentul ridică din umeri. — Se pare că cineva din Washington a făcut reşeală. Se mai întâmplă. Bărbatul lovi uşor cuegetul în receptorul radio pe care îl avea lreche. Daţi-mi voie să lămuresc situaţia cueful meu. Smith încuviinţă cu o mişcare a capuluşteptă răbdător până când Farrows explicuperiorului său ceea ce se întâmpla. Într-un sfârşit, agentul îi făcu semn sprşire. — Sunteţi liber să plecaţi, domnule colonel

ar nu vă îndepărtaţi prea mult. Ciudaţii acein Mişcarea Lazarus nu sunt într-o dispoziţi


67/660

rea bună în dimineaţa asta. Smith trecu pe lângă el şi ajunse în holuare de la intrarea în Institut. În stânga sa s

fla una dintre cele trei scări ale clădirii, carucea la etaj. De o parte şi de alta se vedeau uşare dădeau spre diverse birouri administrativen capătul opus al holului de la intrare se aflona de recepţie şi de înregistrare a vizitatoriloreparată de restul spaţiului printr-un zid darmură înalt de un metru. Spre dreapta, cel

ouă uşi mari, cu panouri din lemn, erau lareschise.După câteva trepte joase, de culoareisipului, se ajungea într-o alee largă. Douaşini 4x4 mari şi negre, cu plăcuţe dmatriculare guvernamentale, erau parcate larginea aleii, chiar în locul de unde porneaueptele. Un alt agent din Serviciul Secre

mbrăcat în civil stătea de pază în cadrul uşiiupraveghind în acelaşi timp holul şi maşinilarcate afară. Avea ochelari de soare şi ţinea înraţe un pistol automat de 9 mm Heckler Kochndividul îl urmări cu o mişcare scurtă apului pe Smith când acesta trecu prin dreptuui, dar după aceea continuă să supraveghez

olul.Ajuns afară, Smith se opri în capul scărilor ş


68/660

ămase nemişcat pentru o clipă, bucurându-se atingerea razelor soarelui pe faţa luronzată. Aerul începuse să se încălzească şorişori albi pluteau leneş pe cerul azuriu. Erzi perfectă de toamnă. Trase adânc aer în piept, încercând să eliminxinele acumulate în organismul său obosit. „LĂSAŢI MIŞCAREA LAZARUS SĂ CONDUCĂU NANOTEHNOLOGIEI! LĂSAŢI MIŞCAREAAZARUS SĂ CONDUCĂ! NUANOTEHNOLOGIE” Smith se încruntă. Sloganurile repetate ritmiloveau timpanele ca nişte ciocane, făcând sspară imediat senzaţia iluzorie de linişterotestatarii erau mult mai zgomotoşi decâuseseră cu o zi în urmă. Parcurse cu privireasa de demonstranţi lipiţi de gardul cconjura terenul Institutului. Şi numărul lo

rescuse foarte mult. Probabil că erau acolo înur de zece mii de oameni.O mare de pancarte şi de bannere colorate în

oşu-aprins sau în verde-strălucitor se ridica şobora în ritm cu fiecare strigăt arotestatarilor. Organizatorii demonstraţiei sgitau pe o tribună montată ad-hoc, nu depart

e ghereta de la poarta Institutului şi strigau înegafoane.


69/660

Poarta principală era închisă. În spatele ei sfla o mică formaţie de gardieni în uniforme griare priveau nervoşi mulţimea dezlănţuită. Poseaua de acces, la o distanţă apreciabilă faţe poartă, Smith văzu şi câteva maşini doliţie, două, în culorile alb şi negru ale Poliţietatului New Mexico, restul, în alb cu albastrueschis şi dungi aurii, aparţinânepartamentului Şerifului din Santa Fe. — Se pare că situaţia se complică, domnulolonel, se auzi o voce cunoscută în spatele lui.Era Frank Diaz care venise spre el de la postue pază de la uşa de intrare în Institut. Fostuubofiţer de la rangeri avea pe el o vestntiglonţ destul de voluminoasă. Într-o mânnea o cască de protecţie, iar de umărul celălalra atârnată o puşcă Remington. La bandulieri băgase o colecţie de proiectile cu gaz iritancartuşe pentru puşcă.

— De ce sunt oamenii ăştia atât de agitaţitrebă Smith. Preşedintele Castilia şprezentanţii mass-media nu sunt aşteptaţci decât poimâine. De ce sunt aşa de furioşi?— Doi activişti ai Mişcării au fost ucişoaptea trecută, răspunse Diaz. Poliţia din

anta Fe a găsit cadavrele într-un container dunoi. În spatele mall-ului de pe Cerrillos Road


70/660

nul fusese înjunghiat, iar celălalt avea gâtuânt.Smith fluieră uşor. — La naiba.— Asta e situaţia. Fostul soldat îşi curăţgomotos gâtul şi scuipă. Şi nebunii ăştia ncuză pe noi. Smith se întoarse cu faţa spre Diaz şi-l privu atenţie. — Cum?— Se pare că indivizii găsiţi morţi plănuiau scă o spărtură în gardul nostru noapteecută, explică Diaz. Probabil, în vederea unuct măreţ de nesupunere civică. Şi acumadicalii pretind că noi i-am prins pe cei doi şi im ucis. Ceea ce bineînţeles că e o marâmpenie… — Bineînţeles, fu de acord Smith cu o vocbsentă. Colonelul parcurse cu privirea gardun plasă de sârmă. Plasa părea intactă. Însdivizii sunt morţi şi voi sunteţi băieţii cei răiu?— La naiba, domnule colonel, izbucni supărastul ranger. Credeţi că dacă aş ucide niştunkişti ecologi din ăştia, aş fi chiar aşa d

rost încât să-i arunc într-un tomberon dunoi de lângă un mall?


71/660

Smith clătină din cap, neputându-şi reprimn zâmbet.— Nu, sergent Diaz. Nu cred că ai putea fhiar aşa de prost. — Vă mulţumesc. — Ceea ce nu mă poate opri să mă întreb: cinfost atât de prost, încât să facă aşa ceva? Ravi Parih se concentra asupra imaginii mulărite de pe monitor. Sfera semiconductoare p

are o analiza se încadra foarte bine înpecificaţiile tehnice. Cercetătorul mărmaginea şi mai mult şi începu să cercetezumătatea din faţa a nanofagului. — Nu reuşesc să găsesc nici o problemă înona asta cu senzori, Phil, i se adresă el lurinker. Toate elementele par a fi la locul lor.Brinker dădu obosit din cap. — Asta înseamnă că putem să mai tăiem une pe listă, zise el frecându-se la ochi. Singuronă defectă pe care am găsit-o până acum nicăcar nu era cu senzori, aşa că nu ar fi avu

um să declanşeze sursa de energie internă. — O eroare care nu avea cum să fie fatalăpuse gânditor Parih.— Da, cel puţin pentru gazdă, adăugă Brinke

rivind supărat la imaginea de pe monitorroblema e că ceea ce nu a funcţionat cum


72/660

ebuie în şoarecele nr. 5 a fost fatal pentruetul animal. Cercetătorul îşi stăpâni cu greun căscat. — Dumnezeule, Ravi, e ca şi cum am căuta unc într-un car cu fân de mărimea planeteupiter.— Poate avem noroc, încercă Parih să-i ridicoralul.— Da… în cele patruzeci şi şapte de ore şeizeci de minute pe care le avem la dispoziţie. Brinker se răsuci în scaun. La mică distanţe ei se afla şeful echipei Serviciului Secret cvea misiunea să verifice laboratorul în vederezitei preşedintelui. Era un bărbat înalt şusculos, ocupat să supravegheze modul în

are alţi doi membri ai echipei instalau înverse puncte din laborator „detectoare d

ubstanţe periculoase”. Omul de ştiinţă pocni din degete, încercână-şi amintească numele agentului. Fitzgerald’Connor? Oricum, era ceva irlandez. — Hmm, agent Kennedy?Bărbatul înalt şi roşcat întoarse capul.— Mă numesc O’Neill, domnule doctorinker.

— A, da. Vă rog să mă scuzaţi, spuse Brinkedicând din umeri. Nu voiam decât să v


73/660

ulţumesc încă o dată fiindcă ne-aţi lăsat sămânem aici cât timp lucraţi dumneavoastră. O’Neill îi răspunse cu un zâmbet. Ochii săerzi rămaseră însă la fel de reci. — Nu e nevoie să ne mulţumiţi, domnuloctor Brinker.LĂSAŢI MIŞCAREA LAZARUS SĂ CONDUCĂU MORŢII! NU NANOTEHNOLOGIILORĂSAŢI MIŞCAREA LAZARUS SĂ CONDUCĂ! Malachi MacNamara se afla în picioare, nueparte de platforma pe care se perindauorbitorii. La fel ca şi cei din jurul lui şi el ridictmic pumnul în aer şi striga cât putea de tare

nsă ochii lui albastru-deschis cercetau înermanenţă mulţimea. Mai mulţi voluntari îşi croiau acum drumrintre protestatari şi împărţeau nişte pancartoi. MacNamara îşi făcu loc cu coatele pentru une şi el mâna pe una. Era vorba despre tografie color în care apăreau Paolo Ponti şudrey Karavites, o fotografie se pare destul dcentă, fiindcă în spatele lor se puteau zăr

ârfurile înzăpezite ale munţilor Sangre dristo. Deasupra chipurilor zâmbitoare ale celooi era scris cu litere mari roşii: EI AU FOST

CIŞI! DAR MIŞCAREA LAZARUS TRĂIEŞTE! Continuând să strige alături de ceilalţ


74/660

ărbatul cu ochi deschişi la culoare nu se putubţine să nu dea din cap aprobator. „O chestieşteaptă. Foarte deşteaptă”, îşi spuse el înând.— Dumnezeule, domnule colonel, murmuriaz, ascultând strigătele pline de ură ale celodunaţi lângă gard. Parcă am fi la grădinoologică când vine îngrijitorul cu mâncarea! Smith încuviinţă cu buzele strânse. Pentru ipă regretă faptul că nu este înarmat. Alungsă imediat acest gând. Dacă lucrurile o luau

azna, cele cincisprezece gloanţe dintr-uncărcător de Bereta n-ar fi avut nici un efect înţa unei asemenea mulţimi de demonstranţius că nu intrase în Forţele Terestre american

a să tragă în demonstranţi neînarmaţi. Atenţia îi fu brusc atrasă de apariţia unoemnale luminoase pe şoseaua de acces. Un mionvoi format din câteva maşini 4x4 de culoareagră încerca să-şi croiască drum prinulţimea de protestatari. Chiar de la distanţ

ceea, Smith reuşi să distingă pumnii furioşi aemonstranţilor agitaţi prin faţa celor dinutovehicule.— Aşteptaţi întăriri, Frank? întrebă e

torcând capul spre Diaz.Gardianul clătină din cap.


75/660

— Nu. În afară de Garda Naţională, avem aicate forţele disponibile pe o rază de optzeci dlometri. Diaz cercetă cu atenţie grupul d

ehicule care se apropia. Maşina din faţă tocmaprise lângă poartă. Şi ăştia cu siguranţă nuunt de la Garda Naţională. Aparatul de emisie recepţie al veteranulutră brusc în funcţiune. — Domn’ sergent? se auzi o voce precipitatăici e Battaglia, de la poartă. — Zi ce s-a întâmplat, răspunse Diaz. — Au mai venit nişte agenţi federali. Însă credă se întâmplă ceva foarte ciudat… — Cum adică? — Păi indivizii ăştia pretind că ei sunt echipe la Serviciul Secret. Că n-au mai trimis altaaportă încurcat celălalt gardian. Şi şeful lornul O’Neill care fierbe de mânie că nu-eschidem mai repede porţile. Diaz lăsă uşor în jos aparatul de emisiecepţie de la ureche. Îl privi pe Smith neştiin

e să creadă. — Două echipe de la Serviciul Secret? Cumaiba pot să fie două echipe în acelaşi timp? Jon simţi un fior rece de-a lungul şire

pinării. — Aşa ceva nu e posibil.


76/660

Băgă imediat mâna în buzunarul interior de laină şi-şi scoase telefonul mobil. Era un modepecial şi toate semnalele transmise saucepţionate de aparat erau criptate. Apăsă ngură tastă ceea ce declanşă formareutomată a unui număr de urgenţă.

robert ludlum operațiunea lazarus

Documents