SEMINARUL TEOLOGIC ORTODOX„Nifon Mitropolitul”

Sfintele Taine în viata Bisericii

-lucrare atestat-

Profesor coordonator: Susţinător:Pr. Prof. Dr. Aurel Mihai Stoica Alin-George

Clasa: XII-A

Bucureşti2012

1

PLANUL LUCRĂRII

Aspecte introductive

1. Despre Sfintele Taine în general2. Fiinţa Sfintelor Taine privită interconfesional3. Mântuirea subiectivă şi Biserica

I. Sfintele Taine - elemente constitutive ale Bisericii

1. Fiinţa Bisericii şi fiinţa Sfintelor Taine – aspectul văzut şi nevăzut al Tainelor

2. Sfintele Taine , lucrări şi prezenţe ale lui Hristos în Biserică - adevăratul săvârşitor al Sfintelor Taine

II. Sfintele Taine în viaţa Bisericii şi a credincioşilor

Concluzii

2

ARGUMENT

A încerca să argumentezi de ce ai ales o anumită temă nu este un lucru tocmaiuşor. Uneori încerci să studiezi o anumită problemă fie că ai suficientă bibliografie,fiecă îţi place subiectul sau fie că eşti nelămurit în ceea ce priveşte problema şi vrei să-ţidesluşeşti anumite lucruri, deşi realizezi că Dumnezeirea nu poate fi disecată (oricât am încerca) de mintea iscoditoare a omului . De ce ,,Sfintele Taine în viaţa Bisericii”? Cuvântul ,,Taină’’(misteryon, tainstvo,sacramentum),se împotriveşte prin însăşi etimologia lui oricărei definiţii. Iar a vorbi despre Taine implicit vorbeşti şi despre Biserică, pentru că o separare a lor duce la nonsens. Biserica este locul de manifestare al Duhului Sfânt (Sfântul Ioan Gură de Aur), iar Duhul se manifestă în chip văzut pentru noi în Sfintele Taine. Dar prin manifestarea energiilor nevăzute ale Duhului Sfănt, cu Însuşi Hristos este prezent în noi. Căci El a zis: ,,Nu vă voi lăsa orfani, ci voi veni la voi’’ (Ioan 14, 18). Iisus Hristos vine la noi cu putere de la Tatăl prin Duhul Sfânt. Iar prezenţa Lui în noi se reface prin lucrarea Sfintelor Taine în Biserica instituită prin jertfa de pe Cruce a Mântuitorului. Vorbim despre Biserică şi Sfintele Taine ca mijloace de mântuire pentru noicreştinii, nu trebuie să reducem puterea harică mântuitoare numai la aceasta, în sensulcă nimeni nu se mântuieşte dacă nu este membru al Bisericii şi nu se împărtăşeşte cuSfintele Taine. Dimpotrivă ,,vântul suflă unde vrea’’ (Ioan 3, 8). Dar harul ca energie aDuhului Sfânt se manifestă, este prezent şi lucrează în Biserică el fiind constitutivBisericii căci Duhul Sfânt ţine de Biserică. Aceasta este modalitate şi forma obişnuită şistatornică de prezenţă, manifestare şi lucrare a harului. Dumnezeu, Tatăl nostru, ,,care voieşte ca toţi oamenii să se mântuiască şi să ajungă la cunoştinţa adevărului’’ (1 Timotei 2,4), în negrăita Sa iubire pentru noi, neîntemeiază corabia mântuirii – Biserica şi aşează în ea tot ce este necesar omului pentru mântuire – Sfintele Taine. Astfel creştinul renaşte la noua viaţă în Hristos prinBotez şi se întăreşte şi sporeşte în aceasta prin Sfântul Mir, dobândeşte hranaduhovnicească şi arvuna vieţii veşnice prin unirea cu Hristos în Euharistie, se curăţeşte de păcat şi se reînnoieşte spiritual prin Spovedanie, devine preot al lui Hristos prinHirotonie, se uneşte pentru convieţuire şi înmulţirea neamului omenesc prin Nuntă,dobândeşte vindecarea de bolile trupeşti şi sufleteşti, precum şi iertarea de păcate prin Sfântul Maslu. Aşadar Biserica este mâna, iar Sfintele Taine sunt degetele care îi adună pe creştini pe drumul mântuirii. De aceea, studiind şi sintetizând modesta bibliografie am încercat să vorbesc, cu nevrednicie despre Sfintele Taine şi rolul lor în viaţa Bisericii.

3

ASPECTE INTRODUCTIVE

1. Despre Sfintele Taine în general

,,Tainele: iată calea pe care ne-a hotărât-o Domnul, uşa pe care a deschis-o... revenind din nou pe această cale şi prin această uşă, El vine la oameni’’1. De la Cincizecime la Parusie, de la revărsarea Duhului Sfânt peste Apostoli şi peste ucenici, în Ierusalim, până la a doua venire, Hristos Se arată, Se manifestă şi este prezent prin Duhul Sfânt în viaţa liturgică a Bisericii, prin Sfintele Taine. După voinţa Lui, Duhul Sfânt, face din Biserică un popor sacerdotal, o preoţime cu puterea iertării păcatelor.

Karl Christian Felmy sublinia că nu există ,,o definiţie a ceea ce există o Sfântă Taină’’2 . Duhul suflă unde voieşte , dar în Taine, în faţa condiţiilor cerute de Biserică şi în virtutea făgăduinţei Domnului, darurile Duhului Sfânt sunt date în mod sigur, iar Biserica confirmă lucrul acesta. Taina este o lucrare sfântă în care, sub forma văzută, lucrul nevăzut al lui Dumnezeu este împărtăşit credinciosului’’3 .

Cuvântul ,,taină’’ sau mister este traducerea grecescului misterion ( a fi închis) şi etimologic înseamnă orice lucru tăinuit, secret sau ascuns şi ceea ce nu poate fi cuprins cu mintea. În înţeles larg religios, simbolizează idei şi sensuri nepătrunse în esenţa lor. Potrivit înţelegerii ortodoxe dezvoltarea unei teorii a tainelor desprinsă de practica lor tradiţională nu este cu putinţă, Tainele nu pot fi deduse dintr-o noţiune generală de Taină. Există cei drept încercări de a dezvolta o noţiune a tainei, dar în cele din urmă nici una nu s-a impus. Cuvântul ,,misterion’’ denumeşte în ortodoxie Tainele ,,se împotriveşte prin însăşi etimologia lui oricărei definiţii’’4.Tainele, ca şi cuvântul, aparţin iconomiei actuale. Hristos a pus în ele puterea harului, pe care acestea o comunică acolo unde ,,celebratul şi primitorul nu ridică obstacole’’5. Să ascultăm însă cuvintele marelui Cabasila: ,,După ce Cuvântul lui Dumnezeu S-a întrupat o singură dată din Fecioară şi S-a născut din ea trupeşte în chip negrăit şi mai presus de cuvântîntrucât nu se mai poate întrupa sau naşte trupeşte iarăşi din fiecare dintre noi ,ce face? Ne împărtăşeşte spre mâncare trupul Său preacurat, pe care l-a luat din trupul neprihănit al Preacuratei Născătoare de Dumnezeu Maria; născându-Se din ea trupeşte şi mâncând acest trup al Lui, fiecare din noi, cei credincioşi şi care Îl mâncăm cu vrednicie, Îl avem în noi, întreg, pe Dumnezeu şi Fiul Preacuratei Fecioare Maria, care şade de-a dreapta lui Dumnezeu şi Tatăl.

Aceasta potrivit cu însăşi spusa Lui ,,Cel ce mănâncă Trupul Meu şi bea Sângele meu, rămâne întru mine şi eu întru El’’ (Ioan 6, 56). Dar nu provine niciodată din noi sau nu se naşte trupeşte şi nu se desparte de noi. Căci nu se mai cunoaşte după trup (II Corinteni 5, 17). Acesta este lucrul cel mare al negrăitei iconomii şi al coborârii Lui mai

1 ? Paul Evdokimov, Ortodoxia, tradus în română de Dr. Irineu Ioan Popa, Editura Institutului Biblic şi de Misiune al Bisericii Ortodoxe Române, Bucureşti, 1996, pag. 285;2 ? Karl- Christian Felmy, Dogmatica experienţei ecleziale. Înnoirea teologiei ortodoxe contemporane, tradus în română de Pr. Prof. Dr. Ioan Ică, Editura Deisis, Sibiu, 1999, pag. 2333 ? Paul Evdokimov, op. cit., pag. 285;4 ? Karl Felmy, op. cit., pag. 234;5 ? Pr. Prof. Ion Bria, Tratat de Teologie Dogmatică şi Ecumenică , Editura Română Creştină , Bucureşti, 1999, pag. 134

4

presus de cuvânt, săvârşit în noi; aceasta e taina plină de toată înfricoşarea pe care am şovăit să o descriu şi am tremurat să o înfăţişez’’6.

Influenţată de teologia catolică, Biserica Ortodoxă a afirmat că sunt şapte taine: Botezul, Mirungerea, Euharistia, Pocăinţa, Maslul, Hirotonia Preoţească şi Căsătoria. Această învăţătură a luat fiinţă în Apus în sec. al XII-lea şi a fost confirmată de Sinodul din Trident, pătrunzând apoi şi-n Răsărit. Chiar din sec. al XIII-lea, cele şapte Taine sunt menţionate în mărturisirea de credinţă Mihail Paleologul şi citate la sinodul unionist de la Lyon (1274). Polemica cu teologii protestanţi din timpul patriarhului Ieremia al II-lea (+1595) din Constantinopol, conduce la aceeaşi afirmaţie a numărului de şapte Taine. Scrisoarea patriarhilor răsăriteni menţionează numărul de şapte Taine, ca răspuns ,,Mărturisirii de credinţă’’ a lui Chiril Lukaris, calvinizat. Dar în secolul al XV-lea, Ioasaf, mitropolitul Efesului, citează zece taine, Sfântul Dionisie vorbeşte de şase iar Sfântul Ioan Damaschin nu menţionează decât două. Unele texte menţionează chiar şi hirotonia monahală, slujba morţilor şi Agheasma mare. Adeseori la Părinţi ,,botezul’’înseamnă ansamblul celor trei Taine, predomină însă concepţia potrivit căreia Biserica Ortodoxă nu s-ar fi fixat pe numărul de şapte Taine, dacă nu avea un fundament puternic. Numărul de şapte este întâlnit în Sfânta Scriptură de 600 de ori.

Părintele Cleopa, face o amplă simbolistică a numărului şapte al Tainelor. Aşa avem de pildă ziua a şaptea în care S-a odihnit Dumnezeu de lucrurile pe care le făcuse (Facere 2, 1-2); şapte perechi de animale şi păsări curate a poruncit Dumnezeu lui Noe să bage în corabie (Facere 7, 2-3). Tot lui i-a zis că peste şapte zile va veni potopul (Facere 6, 7). În luna a şaptea s-a oprit corabia pe munţii Ararat (Facere 8,4). După şapte zile a dat drumul Noe a doua oară porumbelului din corabie s-a întors acesta având în cioc o ramură de măslin verde (Facere 8, 10), precum şi Avraam a dat lui Abilmec împăratul ,şapte mieluşele (Facere 21, 30). Faraon a visat şapte vaci grase şi şapte vaci slabe, şapte spice pline şi şapte seci (Facere 41). Moise a primit porunca să ducă un sfeşnic curat de aur şi să pună deasupra lui şapte candele ca să lumineze (Ieşire 25, 31-37). De şapte ori în zi, David lăuda pe Dumnezeu (Psalm 118, 164). Şapte sunt darurile Duhului Sfânt (Ieşire 11, 2-3). Şapte sunt stâlpii peste care înţelepciunea lui Hristos a zidit casa Sa (Pilde 9, 1), etc. În Noul Testament Hristos ne-a îndemnat să iertăm de şaptezeci de ori (Luca 17, 3-4).

Mărturisirea de credinţă a patriarhului Dositei din 1625: ,,noi credem că în Biserică există Taine care se întemeiază pe Evanghelie şi că acestea sunt şapte. Un număr mai mic sau mai mare de Taine nu avem, fiindcă un alt număr de Taine decât cele şapte e o născocire a neroziei idioate’’7.

Mai nou în şcoala Institutului ,,Saint-Serge’’ din Paris, întemeiată de teologi de prestigiu, în special emigranţi ruşi, s-au făcut încercări de a rupe sistemul scolastic care înconjoară misterul tainei. Astfel părintele Serghei Bulgakov scrie: ,,Trebuie să avem în vedere faptul că nici numărul de şapte nu are un caracter exhaustiv, fiindcă numărul lucrărilor sfinţitoare în Biserică e de fapt mult mai mare’’8. Influenţat de Bulgakov, John 6 ? Pr. Nicolae Cabasila, Tâlcuirea dumnezeieştii Liturghii , tradus în română de Pr. Prof. Dr. Ene Branişte, Explicarea Sfintei Liturghii după Nicolae Cabasila , Editura Institutului Biblic şi de Misiune al Bisericii Ortodoxe Române, Bucureşti, 1997, pag. 130;7 ? Karl Felmy, op. cit., pag .235 ;8 Nikolai Berdiaev, Împărăţia spiritului şi împărăţia Cezarului, tradus în română de Gyurcsik Ilie, Editura Anacord, Timişoara, 1994, pag. 237 ;

5

va afirma: ,, Taina creştinităţii se repetă în toate actele Bisericii’’. Astfel ei trec peste numărul de şapte, rup hotarele scolasticului, pentru că ortodoxia presupune libertate, presupune în primul şi în primul rând mistică. ,,Tainele lui Hristos sunt ascunse necredincioşilor chiar şi profeţilor, pentru că Hristos nu le-a dat decât în parabole’’9.

Cele şapte Taine prezente în Biserica Ortodoxă şi cea Romano-Catolică sunt instituite de Hristos unele în mod direct (Botezul, Euharistia, Spovedania sau Mântuirea şi Preoţia sacramentală) iar altele în mod indirect (Mirungerea, Nunta şi Maslul). ,,Instituirea lor dumnezeiască, precum şi săvârşirea lor, începând din ziua Cincizecimii de către Apostoli şi urmaşii lor, episcopi şi de către preoţi, constituie elementul principal al fiinţei Tainelor, arătându-le ca acte de putere ale lui Dumnezeu şi mijloace ale prezenţei lui Hristos în Biserică şi în mădularele ei prin Duhul Sfânt’’10. Astfel la ultima Cină, Mântuitorul Hristos, vrând să lase Bisericii o jertfă tainică, dar vizibilă care să se comemoreze şi să se facă prezent între noi până la sfârşitul veacurilor a instituit dumnezeiasca Euharistie ( Matei 26, 26-28; Marcu 14, 22-24; Luca 22, 17-20). ,,Orice taină îşi are originea în instituirea euharistică ’’11. Nu este nevoie să ne căutăm o expresie anumită a Domnului Hristos pentru instituirea fiecărei Taine. Fireşte fiecare are câte un temei scripturistic pe care se întemeiază, dar orice Taină îşi are izvorul în puterea ,,tainei tainelor’’ (Paul Evdokimov) care este Biserica euharistiei. Orice taină este precedată de epicleza ei şi ţine de iconomia Duhului Sfânt: ,,Ca şi pâinea euharistică care devine prin chemare (epicleza), Trupul lui Hristos, tot aşa ungerea, prin chemare (epicleza) a devenit harisma lui Hristos trimiţătorul Duhului Sfânt, prin prezenţa dumnezeirii Sale’’12.

Tainele sunt celebrate de preoţi în Biserica cu excepţia Tainei hirotoniei, care aparţine numai episcopului şi sunt împărtăşite credincioşilor spre rodirea harului din ei. Tainele lucrează asupra primitorului în mod direct, împărtăşind acestuia lucrul divin prin însăşi săvârşirea, independent de starea morală a săvârşitorului. Dar acest aspect îl vom sublinia în capitolul următor.

S-a încercat şi o împărţire a Tainelor bineînţeles care nu a mulţumit pe mulţi. Cea mai cunoscută şi des întrebuinţată este în: Taine care se repetă şi Taine care nu se repetă; în cadrul tainelor care se repetă ar intra: Mirungerea, Euharistia, Pocăinţa şi Maslul, la cele care nu se repetă, rămânând numai Botezul, Hirotonia şi Nunta. Dar unii dogmatişti greci (ca Andrutsos şi Diovuniotis) numără în cadrul Tainelor care nu se repetă şi Mirungerea, ba chiar şi Nunta. Altă împărţire mai nouă este: 1. Tainele vieţii spirituale (după alţii Tainele unirii cu Hristos) sau ale încorporării în Biserică: Botezul, Mirungerea şi Euharistia; 2. Tainele restabilirii sănătăţii sufleteşti şi trupeşti: Pocăinţa şi Maslul; 3. Taine speciale: Preoţia şi Nunta.

Alţii împart tainele astfel:1. Taine de normalizare a vieţii: Botezul, Pocăinţa şi Maslul;2. Taine de perfecţionare a vieţii: Mirungerea şi Euharistia;

9 Paul Evdokimov , op. cit., pag. 287;10 Pr. Prof. Dumitru Radu, Sfintele Taine ale Bisericii după Tradiţia apostolică , din punct de vedere ortodox , în ’’B.O.R.’’, anul XCVIII, Nr. 11-12, nov.-dec. 1980, pag. 133;11 Paul Evdokimov , op. cit., pag. 287;12 Ibidem, pag. 287;

6

3. Taine speciale: Preoţia şi Nunta.

După această privire generală asupra aspectului ortodox al tainelor să aruncăm şi o privire interconfesională în privinţa lor, căci dacă catolicii păstrează în mare caracterul sacerdotal al Tainelor, protestanţii le-au denaturat într-o mare măsură.

2. Fiinţa Sfintelor Taine privită interconfesional

Biserica Ortodoxă se dovedeşte ,,consecventă în considerarea tainelor ca mijloace de extensiune a lui Hristos în oameni, cu derivarea Tainelor în sens restrâns din misterul original (Urmysterium), care este Hristos’’13. Nu tot aceeaşi consecvenţă o dovedeşte catolicismul. Acesta s-a străduit să evidenţieze că tainele nu sunt decât manifestările sacralităţii Bisericii, care nu înseamnă decât prezenţa lui Hristos în ea. Interpretându-l pe acesta teologii catolici spun că în taine primim graţia meritată de Hristos, dar nu o graţie din Hristos. Odo Casel are meritul de a fi început în teologia catolică o adevăratăluptă pentru ideea Părinţilor, că în Taină primim pe Hristos Însuşi, în actele Sale mântuitoare, nu numai o graţie creată, deosebită de El, dar e silit, pe de altă parte, tocmai de spiritul catolicismului, să caute un mod prin care să înnoade graţia creată de Hristos, pentru a salva şi teza conform căreia prin taine se dă omului această graţie. El spune deci că graţia o primeşte omul prin Taine, numai pentru că moare împreună cu Hristos şi învie cu El; ea nu-i o simplă aplicare la om a comorii de graţie câştigată de Hristos. Dar prin aceasta el rămâne la un dualism de neîmpăcat:

a) prin Taină se împărtăşeşte de Hristos Însuşi şi pentru aceasta;b) primeşte graţie creată.

Acest dualism nu există în învăţătura ortodoxă. Prin energia necreată, omul este în Taine în legătură nemijlocită cu Hristos care moare şi învie, făcându-l şi pe om să moară şi să învie. Această energie se deosebeşte de graţia creată, de ,,efectul graţial’’ , al jertfei de pe cruce, la care s-a oprit teologia catolică.

Pentru înţelegerea acestei morţi şi învieri permanente a lui Hristos, în care ne atrage şi pe noi, ne este de mare ajutor conceptul de ,,moarte mistică’’, folosit în mod frecvent de Sfinţii Părinţi. Prin această moarte mistică, benevolă, omul învie şi participă deplin la Dumnezeu. ,,Dar această participare este aneantizarea, sacrificiul de sine, şi în această participare omul încetează de a fi,existând mereu cu Dumnezeu trăind deplin, el moare şi murind el renaşte 14.

Hristos îşi continuă necontenit starea de jertfă, indiferent de săvârşirea dumnezeieştii Euharistii şi de împărtăşirea oamenilor din ea 15. Protestanţii, însă în cele mai multe grupări ale lor, neagă cu totul caracterul supranatural al Tainelor, văzând în ele numai semne externe, ca în Vechiul Testament, în general, după protestanţi, numai credinţa mântuieşte, iar ea este dar exclusiv al lui Dumnezeu. După ei tainele nu sunt decât semne exterioare prin care se trezeşte sau se adevereşte credinţa. Cei mai 13 Pr. Prof. Dumitru Stăniloaie, Fiinţa Tainelor în cele trei confesiuni, în ’’Ortodoxia’’, nr. 1 , 1956, pag. 8314 Ibidem, pag. 8315 Ibidem, pag. 84

7

apropiaţi de adevăr sunt luteranii. ,,Despre întrebuinţarea sacramentelor se învaţă că ele sunt aşezate nu numai pentru a fi semne de recunoaştere între oameni, ci mai ales pentru a fi semne şi mărturii ale voinţei lui Dumnezeu către noi, puse înainte pentru a trezi credinţa celor slabi. De aceea, sacramentele trebuie, astfel folosite, ca să sporească celor ce cred în făgăduinţa pe care ele le deşteaptă şi le nutresc. Pentru acelaşi cuvânt se osândesc şi nu văd în ele credinţa care iartă păcatele’’. ,,Făgăduinţa (divină) este nefolositoare, dacă nu se primeşte cu credinţă, şi sacramentele sunt semnele făgăduinţelor’’. ,,Lucrările lui Dumnezeu (sacramentele), sunt mântuitoare şi trebuincioase pentru fericire şi nu exclud ci dimpotrivă postulează credinţa, căci fără credinţă nu pot fi înţelese’’(Luther, Catehismul cel Mare).

Cel mai îndepărtat este Zwingli. După el, sacramentele nu sunt decât semne ale legăturii creştinismului cu Biserca şi ale datoriilor pe care le are creştinul ca membru al ei. Sacramentele sunt dovada că graţia nu s-a dat mai înainte, ci după predestinaţie, celui ce le primeşte. Botezul este chipul sărbătoresc în care Bisericaprimeşte un membru al ei, deja primit prin graţie, deci predestinat la mântuire.Totuşi, sacramentele nu sunt exclusiv semne externe, ci corespund unor faptedin iconomia mântuirii. Prin Botez se mărturiseşte că Hristos a murit şi a înviat adevărat, iar pâinea şi vinul euharistice amintesc cina Domnului, jertfa şi iubirea Lui pentru noi, pe scurt Zwingli zice: ,,cred, ştiu, că sacramentele sunt atât de a conferi graţia că nici n-o cuprind în el, nici n-o împărtăşesc’’(Zwingli, Fidei ratio).

Calvin ocupă un loc intermediar între Luther şi Zwingli. Sacramentele sunt semne de deosebire între creştini – şi necreştini, dar fiinţa lor e harismatică. Prin sacramente lucrează Duhul Sfânt, dar numai asupra celor aleşi. ,,Sacramentul este o mărturie a graţiei dumnezeieşti către noi, confirmată printr-un semn extern, unit cu mărturia reciprocă a pietăţii noastre către Dumnezeu’’(Calvin). Sacramentele sunt mijloace ,,prin care Dumnezeu lucrează cu eficacitate în aleşii Săi’’. Diferitele secte cu originea în protestantism nu reprezintă nimic deosebit, ci se apropie de unul sau de altul dintre reformatori.

3. Mântuirea subiectivă şi Biserica

Unul dintre Părinţii Bisericii a făcut afirmaţia: ,,Omul este un animal chemat să devină Dumnezeu’’. Omul este după chipul lui Dumnezeu,este chemat la asemănare şi participare reală la viaţa în Dumnezeu. ,,Omul nu este cu adevărat om decât în Dumnezeu’’16.

După concepţia ortodoxă, nu există o separaţie între Dumnezeu şi creatură, între Dumnezeu şi om. Omul tindea în mod liber spre Creatorul său şi prin ajutorul minţii comunica cu Dumnezeu iar prin simţuri, cu lumea materială. Existând fiinţial omului această legătură între natură şi har, concepţia ortodoxă consideră că cea dintâi lucrare a harului, această ,,reactivare’’ a sa îşi are izvorul în întruparea Fiului lui Dumnezeu pentru noi, spre restabilirea legăturii noastre cu Dumnezeu. Hristos este cel care ,,îl smulge pe Adam din mormânt’’17.

16 Olivier Clement , Puterea credinţei, tradus în română de Andronescu Alexandrina şi Ciascai Daniela ,Editura Pandura, Târgovişte, 1999, pag. 16;17 Karl-Felmy, op. cit., pag.193;

8

Principalul termen folosit de Sfânta Scriptură, cât şi de Sfânta Tradiţie spre a arăta motivul întrupării Fiului lui Dumnezeu, precum şi scopul operei Sale cu privire la om, este ,,mântuire’’. Iar mântuirea subiectivă nu reprezintă nimic altceva decât însuşirea fiecărui credincios a roadelor jertfei de pe Golgota. Căci dacă Dumnezeu l-a făcut pe om fără voia lui, nu vrea ca să se mântuiască tot fără voia lui, zicea Sfântul Vasile cel Mare.

,,Mântuirea subiectivă este împreună lucrarea lui Dumnezeu şi a omului, prin care acesta îşi însuşeşte roadele jertfei de pe cruce a Mântuitorului, fiind eliberat din robia păcatului şi a morţii, începând de la Botez şi Mirungere o nouă viaţă, prin care se face drept înaintea lui Dumnezeu’’18. Ea este consecinţa răscumpărării în Iisus Hristos. Taina răscumpărării neamului omenesc s-a împlinit prin ,,jertfa trupului lui Iisus Hristos, o dată pentru totdeauna’’ (Evrei 10, 10). El nu ne-a mântuit prin plata unei echivalenţe juridice pe cruce. Cincizecimea nu a avut altceva ca rod decât începutulBisericii pe pământ prin extensiunea trupului înviat şi îndumnezeit al lui Hristos în noi, dar şi începutul mântuirii noastre subiective. ,,Duhul este garantul şi instrumentul prezenţei lui Hristos în istoria şi misiunea Bisericii, fiind Duhul Adevărului’’(Ioan 16, 13)19.

,,Mântuirea oamenilor se realizează prin încorporarea şi creşterea lorîn Hristos, până la măsura bărbatului desăvârşit, care este Hristos’’ (Efeseni 4, 13)20. Hristos care ne-a mântuit, recapitulativ pe toţi în Sine, adunându-ne după aceea în chip actual în Sine, ne uneşte cu umanitatea Sa spre a ne face pe noi asemenea Lui.

,,Pentru a ne uni cu Hristos, va trebui să trecem prin toate câte a trecut El, să răbdăm şi să suferim şi noi câte a răbdat şi a suferit El...Căci într-adevăr, noi de aceea ne şi botezăm, ca să ne îngropăm şi să înviem împreună cu El, de aceea ne şi ungem cu Sfântul Mir, ca să ajungem părtaşi ai Lui, prin ungerea cea împărătescă a îndumnezeirii şi, în sfârşit, de aceea mâncăm hrana cea prea sfântă a împărtăşaniei şi ne adăpăm din dumnezeiescul potir, pentru ca să ne cuminecăm cu Însuşi trupul şi Sângele pe care Hristos şi le ia asupră-şi încă din pântecele Fecioarei. Aşa că la drept vorbind, noi ne facem una cu Cel ce S-a întrupat şi s-a îndumnezeit, cu cel ce a murit şi a înviat pentru noi’’21.

Hristos mântuieşte pe oameni întrucât se extinde în ei. Biserica este această extindere a lui Hristos în oameni. Ea este acest ,,laborator’’ în care se sfinţesc oameni, se hristoformizează. Mântuirea se realizează numai în Hristos şi astfel, în chip tainic, Însuşi Hristos repetă în oameni, cu oamenii, acest drum al Golgotei, pentru a le da şi lor la rându-le puterea să o facă.

Biserica este câmpul larg, este mediul în care vieţuieşte în chip nevăzut Hristos, pe care Îl face prezent Duhul Sfânt. Bineînţeles să nu uităm că ,,vântul suflă unde vrea’’(Ioan 3, 8). Tainele nu sunt altceva decât actele parţiale prin care se oferă fiecăruia în parte viaţa dumnezeiască a lui Hristos în Biserică. Dar asupra fiinţelor tainelor vom reveni în capitolul următor.18 Pr. Prof. Dr. Isidor Todoran, Arhid. Prof. Dr. Ioan Zăgrean; Teologie Dogmatică Ortodoxă, Manual pentru Seminariile Teologice, Editura Renaşterea, Cluj-Napoca, 2000, pag. 252;19 Pr. Ion Bria, op. cit., pag. 765;20 Ibidem, pag. 767;21 Nicolae Cabasila, op., cit., pag. 27

9

CAPITOLUL I

10

SFINTELE TAINE - ELEMENTELE CONSTITUTIVE ALE BISERICII

1. Fiinţa Bisericii şi Fiinţa Sfintelor Taine Aspectul văzut şi nevăzut al Sfintelor Taine

,,Dintre toate tainele dumnezeieşti, Taina lui Hristos este cea mai mare Taină sau mister’’22 , căci ,,Hristos este descoperirea Tainei celei ascunse din timpuri veşnice’’a lui Dumnezeu (Romani 16, 25-26; Efeseni 3, 3; Coloseni 2, 2-3).

Toate cele şapte Sfinte Taine sunt, cum am mai zis, instituite de Hristos unele în mod direct, iar altele în mod indirect în ce priveşte temeiurile scripturistice ale instituirii lor. Instituirea dumnezeiască constituie elementul principal al fiinţei Tainelor, arătându-le ca acte de putere ale lui Dumnezeu şi mijloace ale prezenţei şi lucrării lui Hristos în Biserică şi în mădularele ei, adică în noi, oamenii. Astfel Euharistia este instituită la ultima cină a lui Hristos, înainte de jertfa de pe Golgota, spre a lăsa Apostolilor şi succesorilor lor în preoţie puterea de a actualiza şi de a face astfel rodirea Sângelui dumnezeiesc căzut pe cruce: ,,Faceţi aceasta spre pomenirea mea’’(Luca 22, 19; II Corinteni 11, 24-25).

Taina Preoţiei este legată de Arhieria lui Hristos şi de Jertfa Sa de pe Cruce. Dar Euharistia şi Preoţia sunt date în vederea Bisericii şi pentru Biserică. Hristos sintetizează cele trei laturi principale ale Preoţiei: puterea învăţătorească, puterea sfinţitoare şi puterea de conducere.

Botezul, taina încorporării noastre în Biserică, în trupul lui Hristos, a fost instituit de Mântuitorul după învierea Sa din morţi (Matei 28, 19; Marcu 16, 15, 16), arătându-l absolut necesar pentru mântuire (Ioan 3, 3, 5; Marcu 16, 16). Prezenţa deplin transparentă a Duhului Sfânt după înviere, în umanitatea lui Hristos, a făcut posibilă şi necesară pecetluirea celui botezat cu harul Duhului Sfânt în Taina Mirungerii anticipată de Hristos (Ioan 7, 38) şi practicată după Cincizecime de Sfinţii Apostoli îndată după Botez, prin punerea Mâinilor sau Mirungere (Facere 5, 16; 19, 6) pentru primirea darurilor Duhului Sfânt (Romani 5, 5; 8, 9, 15; I Corinteni 6, 11, 19).

Taina Spovedaniei, prin care primim harul iertării păcatelor mărturisite prin căinţă adâncă în faţa episcopului sau a preotului, a fost instituită odată cu suflarea Duhului Sfânt asupra Apostolilor în prima zi a învierii: ,,Luaţi Duh Sfânt, cărora veţi ierta păcatele le vor fi iertate, şi cărora le veţi ţine vor fi ţinute’’ (Ioan 20, 22-23).

Nunta, instituţie divină naturală (Facere 1, 27; 2, 23-24; 9, 1; Matei 19, 3-5) a fost ridicată la rangul de Taină de către Mântuitorul care a vorbit de indisolubilitatea căsătoriei (Matei 19,3-5), desfacerea fiind admisă numai în cazul de adulter (Matei 19, 9) şi a participat la Nunta din Cana Galilei, unde a săvârşit şi prima minune (Ioan 1, 1-11). Iar Sfântul Apostol Pavel o arată ca mare Taină în Hristos şi în Biserică (Efeseni 5, 23, 31-33).

22 Pr. Prof. Dumitru Radu, Sfintele Taine în viaţa Bisericii, în ‚’’Studii Teologice’’, Seria a II-a , anul XXXIII,nr. 3-4 , martie-aprilie 1981, pag. 173;

11

Maslul, ungerea cu untdelemn a bolnavilor, cunoscută şi practicată de iudei, întâlnită şi în timpul Mântuitorului (Luca 10,34), practicată de Apostoli înainte de înviere (Marcu 6, 13), a fost ridicată la rangul de Taină de Mântuitorul. Indicaţia dată de Sfântul Apostol Iacob: ,,De este cineva bolnav între voi, să cheme preoţii Bisericii şi să se roage pentru el, ungându-l cu untdelemn în numele Domnului. Şi rugăciunea credinţei va mântui pe cel bolnav şi Domnul îl va ridica, şi de va fi făcut păcate se vor ierta lui’’(Iacob 5, 14-15), atestă atât practicarea ei din timpul Sfinţilor Apostoli, cât şi instituirea ei de către Hristos Însuşi.

Tainele sunt instituite de Hristos şi săvârşite de Hristos prin Biserică. ,,Prin Taine, Biserica sau mai precis Hristos lucrător în Biserică, efectuează acţiunea Lui de unire a persoanelor umane cu Sine şi cu ceilalţi membrii uniţi Sine ’’23. Prin Taine creşte şi se hrăneşte Biserica, adică trupul trainic al Domnului. ,,Tainele sunt centrul întregii vieţi a Bisericii, ele sunt condiţia indispensabilă pentru creşterea trupului Bisericii. Tainele sunt încheieturile şi legăturile care unesc trupul lui Hristos, pornind din capul Lui (Coloseni 2, 19) şi, prin aceasta unesc pe credincioşi, încât aceştia sunt ca un singur om având o singură inimă şi un singur suflet (Fapte 4, 32). Numai prin Taine se realizează unitatea pentru care S-a rugat Hristos’’24.

Nicolae Cabasila spune: ,,Biserica se arată prin Taine nu ca prin nişte simboluri, ci precum se arată inima prin mădulare, rădăcina pomului prin ramuri, şi cum a zis Domnul, ca viţa prin mlădiţe, pentru că aici nu e numai identitate de numiri şi de asemănări, ci de identitate de lucru, întrucât Tainele sunt Trupul şi Sângele Domnului’’25. ,,Fără Euharistie nu e Biserică precum fără viţă nu sunt mlădiţe... Euharistia, în felul acesta, e temelia, rădăcina, inima vieţii Bisericii’’26.

Dar Biserica nu se poate înfăptui numai prin puterile naturale umane. Biserica se constituie din întâlnirea naturalului cu supranaturalul, a omenescului cu dumnezeiescul. Fiinţa Bisericii e teandrică. Despre teandrie şi unire treptată cu Hristos este vorba şi în fiinţa Tainelor. Posibilitatea unirii lui Hristos cu noi prin Taine, a fost posibilă prin învierea şi pnevmatizarea Trupului Său. De abia de atunci Trupul Lui pnevmatizat se poate sălăşlui prin Duhul în trupurile noastre, cu stările prin care a trecut El şi cu înălţimea la care a ajuns El pentru a ne duce şi pe noi prin aceste stări la aceeaşi înălţime.

Faptul acesta nu se săvârşeşte însă într-un mod pur nevăzut sau spiritual. Aceasta pe de o parte, pentru că Trupul Său, deşi pnevmatizat, a rămas trup real, iar pe de alta pentru că trupul nostru trebuie să pornească de la chipul nevăzut, pământesc, spre a înainta, până la semănarea cu Hristos.

Harul nevăzut devine efectiv prezent şi lucrător prin ritual. Astfel, tainele presupun două aspecte indisolubil legate: ,,un aspect văzut şi altul nevăzut’’. Ritualul e mai mult un semn sau un simbol al harului sacramental.El semnifică, dar şi comunică în acelaşi timp, harul. Partea văzută sau sensibilă a tainelor cuprinde în general:

a) materia şi forma;23 Pr. Prof. Acad. Dr. Dumitru Stăniloae, Teologie Dogmatică Ortodoxă, Editura Institutului Biblic şi de Misiuneal Bisericii Ortodoxe Române, Bucureşti, 2003, vol. III, pag. 16-24; 24 Wilhelm Dancă , Euharistia în viaţa Bisericii , Editura Arhiepiscopiei Romano-Catolică , Bucureşti, 2002,pag.769;25 Nicolae Cabasila , op. cit., pag. 269:26 Ibidem , pag. 269;

12

b) actele făcute;c) cuvintele rostite de săvârşitor.

Mărturisirea de Credinţă Ortodoxă (I, 100) spune: ,,Pentru plinirea Tainei se cere materia cea după cuviinţă, precum apa la Botez, pâinea şi vinul la Euharistie, untdelemnul ş.a. corespunzătoare tainei, chemarea Sfântului Duh şi forma cea anumită a cuvintelor, prin mijlocirea căreia preotul sfinţeşte Taina cu puterea Sfântului Duh’’27.

Întrebuinţarea termenilor de materie şi formă, deşi nu e greşită, nu este totuşi necesară, căci nu aduce în plus nici o lumină şi nu este suficient de întemeiată, nefiind cunoscută de Sfinţii Părinţi. Ea este o reminiscenţă a teologiei scolastice. După unii teologi, precum Hristu Andrutsos, folosirea acestor termeni nu este necesară, pentru că lipsa lor alterează ideea despre fiinţa şi lucrarea tainelor. Aceasta cu atât mai mult cu cât prezenţa materiei la unele Taine (Pocăinţa şi Hirotonia) este discutabilă, iar termenul de formă, încărcat în sens aristotelic, duce la ideea că forma prin sine are putere făcătoare de viaţă, iar prin acestea se nesocoteşte acţiunea harului divin, împărtăşit prin Taine. Semnele, văzute sacramentale sunt exprimate in general prin: rugăciuni, binecuvântări, ritualuri, inclusiv mărturisirea de credinţă personală.

,, După cum a arătat Mircea Eliade în uzul religios, simbolul manifestă prezenţa sacrului... dintr-un simplu semn de recunoaştere, simbolul ajunge să fie cunoscut ca un mod de participare reciprocă între două părţi, umană şi divină, care au intrat în alianţă una cu cealaltă...Prin obiect, devenit sacru datorită contactului lui cu sfera transcendentă, viaţa omenească are acces la realitatea divină şi participă la ea... O formă fixă de simboluri verbale a ajuns să comunice prezenţa şi puterea divinităţii în contextul închinării rituale’’28.

Sfintele Taine –mai ales Botezul, Mirungerea şi Euharistia –atribuie o calitate simbolică substanţelor materiale: apa, uleiul, pâinea şi vinul.Gesturile rituale de cufundare, ungere, sfinţire şi împărtăşire, alături de formulele rituale corespunzătoare sunt percepute ca elemente esenţiale ale medierii harului divin. ,,Diferenţa crucială dintre tainele creştine şi ritualurile păgâne constă în faptul că Tainele sunt determinate în totalitate de iniţiativa şi de chemarea dumnezeiască’’29.

,, În raţionalitatea obiectivă şi în sensibilitatea lui Hristos s-a imprimat nu numai marca raţiunii şi sensibilităţii subiective a sufletului omenesc curat al lui Hristos, ci, prin aceasta se comunică, prin lucrări văzute ce ating trupul nostru şi trupului şi sufletului nostru. Astfel se produce o reciprocitate între suflet şi trup’’30.

Partea nevăzută, internă, este deci împărtăşirea harului divin celor ce le primesc. Harul, deşi e unul după fiinţa sa, totuşi se deosebeşte de la Taină la Taină în lucrarea lui asupra primitorilor, ceea ce înseamnă că fiecareTaină, în afara harului sfinţitor conferă şi haruri speciale, caracteristice fiecăruia din ele. Partea văzută lucrează în Taină nu de la sine şi prin sine, ci prin prezenţa Duhului Sfânt, în conformitate cu voinţa Celui ce a instituit-o. Modul lucrării rămâne însă tainic, de aceea separarea celor două părţi este

27 Pr. Prof. Ion Bria , op. cit., pag. 229;28 Pr. Prof. John Breck, Puterea Cuvântului în Biserica dreptmăritoare, tradus în română de Monica E. Herghelegiu, Editura Institutului Biblic şi de Misiune al Bisericii Ortodoxe Române,Bucureşti , 1999, pag. 197;29Ibidem ,pag 199;30 Pr. Prof. Acad. Dr. Dumitru Stăniloae, op. cit., pag. 14;

13

numai produsul unei abstracţiuni, căci prin ceea ce se vede, nu e numai cât se vede, ci este lucrarea harului. Din acest motiv partea văzută a tainelor poate fi schimbată sau modificată după dreapta ei socotinţă.

2. Sfintele Taine, lucrări şi prezenţe ale lui Hristos în Biserică. Adevăratul săvârşitor al Sfintelor Taine

După lămuririle date despre aspectul extern şi harul nevăzut al Tainelor şi despre rostul lor de a uni persoanele primitoare cu Hristos şi prin aceasta, cu Biserica, prin lucrarea lui Hristos însuşi rămâne să dăm unele lămuriri şi despre preot şi arhiereu, ca săvârşitori ai Tainelor. ,,Preotul este organul văzut prin care Hristos cel din Biserică lucrează în chip nevăzut în Taine, sau acordă harul celor cărora li se administrează acestea’’31 .Hristos se foloseşte pentru lucrarea Sa asupra celor ce vor să se unească cu El şi să crească în El, intrând şi dezvoltându-se spiritual în Biserică, şi de un organ personal văzut. Hristos ca persoană lucrează în modul cel mai eficient asupra persoanelor umane tot prin persoane umane. Numai o persoană umană poate săvârşi acte expresive, acte care simbolizează sau mai bine zis lămuresc intenţia lui Hristos de ai uni pe oameni cu Sine.

,,Taina e un element decisiv şi unic în viaţa omului care vine la credinţă şi care continuă să creadă’’32. Gesturile sacramentale ale preotului şi episcopului, riturile săvârşite în numele Bisericii şi cu autoritatea ei, cu autoritatea lui Hristos care este Capul Bisericii, împlinesc în mod real lucrarea intenţionată, pentru că Hristos Însuşi o împlineşte nevăzut şi Biserica însăşi o împlineşte văzut prin aceste gesturi. ,,Când botează preotul nu botează el, ci Dumnezeu care prin prezenţa Lui nevăzută ţine capul celui botezat’’33zice Clement Alexandrinul.

Preotul înfăţişează în faţa credinciosului împuternicirea lui Hristos şi a Bisericii în calitatea Lui de reprezentant al lor.

Învăţătura Bisericii este că validitatea Tainelor săvârşite de un preot sau episcop nu depinde de vrednicia lor. Aceasta se bazează pe faptul că rugăciunea şi invocarea Duhului făcute de ei este rugăciunea şi invocarea Bisericii, iar gesturile lor sacramentale şi declaraţia lor despre harul care se coboară sunt însoţite de credinţa că Hristos însuşi lucrează prin ele în mod nevăzutşi că Hristos Însuşi le împlineşte în mod nevăzut. Desigur e de dorit ca preotul sau episcopul să manifeste şi o vrednicie personală în slujirea lor preoţească sau arhierească. ,,Dar dacă această vrednicie lipseşte, absenţa eieste suplinită de credinţa şi de vrednicia Bisericii. Karl Rahnner spune că dacă unii preoţi nu sunt vrednici, lipsa vredniciei lor e suplinită de vrednicia altora. Iar dacă toţi ar fi nevrednici, nevrednicia generală n-ar mai putea fi acoperită de nimic’’34. Dacă unii dintre membrii Bisericii sunt păcătoşi, Biserica rămâne sfântă prin prezenţa şi

31 Ibidem, pag. 2032 Ibidem, pag. 2133Sf. Clement Alexandrinul ,apud. Paul Evdokimov, op. cit., pag. 288; 34 Pr. Prof. Dr. Dumirtru Stăniloae, op. cit., pag. 22;

14

componenţa altora. Sfinţenia Bisericii nu rezultă din sfinţenia membrilor ei, ci sfinţenia acestora se alimentează din cea a Bisericii. ,,Dumnezeu lucrează chiar şi prin preoţiicare nu sunt vrednici ca să mântuiască poporul’’35, zice Sfântul Ioan Gură de Aur. Bineînţeles că valoarea morală a slujitorului este totdeauna necesară, dar nu cerută în mod absolut. Aşa, nici credinţa primitorului nu influenţează în nici un fel validitatea obiectivă a Tainei, căci taina lucrează totdeauna pentru mântuire sau spre condamnare, în funcţie de credinţă. Tainele nu sunt numai nişte semne care adeveresc făgăduinţele dumnezeieşti, nici nişte mijloace de a face credinţa şi încrederea mai vie, ci ele conţin harul, conţin pe Hristos şi sunt purtătoarele nemuriri, instrumentele mântuirii noastre.

Alegând o persoană şi trimiţând-o cu împuternicire prin Biserică pentru săvârşirea tainelor, Hristos poate Să-şi comunice şi cuvântul Său şi cuvântul despre Sine păstrat în mod neschimbat, în întreaga Biserică, ca mijloc de unitate. ,,Prin acest cuvânt care constituie conţinutul rugăciunilor Bisericii, se explică credincioşilor chiar înţelesul Tainelor şi datoriile ce rezultă pentru ei de a folosi puterea lor pentru a întipări în ei în mod actual chipul lui Hristos. Preotul şi episcopul astfel aleşi de Hristos primesc şi împuternicirea călăuzirii pastorale a credincioşilor spre mântuire’’36.

Harul nefiind decât lucrarea lui Hristos, săvârşitorul lor nevăzut este Hristos. ,,Studiul liturghiilor vechi ne confirmă legătura organică dintre sfinţire şi comuniune, sau mai curând unicitatea lucrării Sfântului Duh de sfinţire a jertfei pentru adunare, dar totodată şi a adunării ca trup al lui Hristos. Vechile epicleze conţin adesea rugăciunea ca Dumnezeu să trimită Duhul Sfânt peste adunare şi peste darurile puse înainte la altar’’37. ,,În acest sens, părintele Boris Bobrinskoy dă ca exemple epiclezele liturghiilor bizantine, a Sfântului Vasile cel Mare şi a Sfântului Ioan Gură de Aur’’38

Sfântul Vasile cel Mare Sfântul Ioan Gură de Aur (...) Ţie ne rugăm şi de la Tine cerem, (...) Te chemăm, Te rugăm şi cu Sfinte al sfinţilor, cu bunăvoinţa umilinţă la Tine cădem: Trimite bunătăţii Tale , să vină Duhul Tău cel Duhul Tău cel Sfânt peste noi şi peste Sfânt peste noi şi peste aceste Daruri aceste daruri ce sunt puse înainte (...) ce sunt puse înainte (...)

De asemenea, preotul Boris Bobrinskoy atrage atenţia asupra faptului

35 Sfântul Ioan Gură de Aur, apud. Paul Evdokimov, op. cit., pag. 288;36 Pr. Prof. Dr. Dumitru Stăniloae, op. cit., pag. 23;37 Pr. Prof. Boris Bobrinskoy, Împărtăşirea Sfântului Duh, tradus în română de Măriuca şi AdrianAlexandrescu, Editura Institutului Biblic şi de Misiune al Bisericii Ortodoxe Române, Bucureşti , 1999, pag. 27;38Ibidem, pag. 27;

15

că pogorârea Sfântului Duh, vizează în acelaşi timp şi darurile, şi credincioşii. Prin urmare Hristos este prezent şi Se actualizează mereu prin Duhul Sfânt în Sfintele Taine. ,,Biserica este rezultat şi condiţie a Tainelor’’39.

Astfel prin Taina Botezului, se extinde Taina întrupării Cuvântului, adică creşte Trupul tainic al lui Hristos, Biserica. Deci, Biserica este constituită sacramental din cei botezaţi, fiind Trupul în care trăieşte Hristos în Duhul Lui, imprimat în mădularele ei. Dar cei botezaţi nu sunt numai integraţi în trupul Bisericii ci ei poartă şi pecetea Duhului Sfânt primită în Taina Ungerii cu Sfântul Mir şi sunt hrăniţi cu Trupul şi Sângele lui Hristos prin Taina Sfintei Euharistii; la fel şi în cazul celorlalte Taine. Fiecare Taină lucrează unirea credincioşilor cu Hristos în măsuri şi moduri diferite căci toate Îl surprind pe Hristos sacramental, trecut prin toate stările prin care şi-a trecut propriul Trup. Un loc aparte însă îl ocupă Botezul, Mirungerea şi Euharistia, care realizează progresiv încorporarea oamenilor în Hristos prin Botez şi Mirungere, şi apoi în mod deplin prin Euharistie.

Prin aceste trei Taine are loc extinderea lui Hristos prin Duhul Sfânt în oameni, constituind astfel Biserica. Prin Botez, Hristos ne-a renăscut, iar prin Duhul Sfânt, acelaşi Hristos ne-a pecetluit pentru ziua răscumpărării, lăsându-ne totuşi să avem încă un trup muritor şi pătimitor, după ce a scos însă pe căpetenia răutăţii din ,,cămările sufletului’’ ( Sfântul Grigorie Palama).

Euharistia este cea care aşează în adâncul nostru pe Hristos, ,,prin dăruirea de Sine, prin veşnică smerenie şi kenosis...’’40. Trupul nostru îşi pierde autonomia şi grosimea în adâncul său prin ,,unirea cu trupul lui Hristos. El face trupurile noastre transparente. Între Botez şi Euharistie există o strânsă legătură, căci prin amândouă ni se comunică puterea transformatoare a morţii Domnului, dar în măsuri diferite, prin Botez dobândim puterea omorârii voinţei noastre pentru păcat, a aplecării noastre spre viaţa pământească, iar prin Euharistie dobândim puterea de a ne da viaţă, căci chiar fiinţa noastră moare (şi trebuie să moară, chiar şi vizibil) pentru Dumnezeu ca să ne umplem de viaţa Lui în viaţă. De aceea Botezul este cel care precede Sfânta Euharistie dar între ele se interpune Mirungerea. În acest sens, Nicolae Cabasila afirmă: ,,După cum înainte de a te fi împăcat cu prietenii nu poţi sta în mijlocul lor tot aşa nici în stare de păcat şi de stricăciune nu te poţi împărtăşi de Trupul şi Sângele de care sunt vrednice numai sufletele curate. Iată de ce, întâi de toate ne spălăm, apoi ne ungem şi numai după ce ne-am curăţit de ajuns şi ne-am umplut de bună mireasmă a fiinţei lui Hristos, abia după aceea suntem primiţi şi noi la Sfânta Masă a Împărtăşaniei ’’41.

Legată de Botez prin lucrarea ei de unire cu Hristos şi precedată de Mirungere. Sfânta Taină a Euharistiei este ,,Taina comuniunii şi unităţii ecleziale a creştinilor cu Hristos’’42. ,,Comunitatea eclezială însă, n-ar putea avea loc şi nici n-ar putea fi o comuniune sacramentală fără Euharistie ca Jertfă şi Taină în acelaşi timp, căci Trupul Domnului care ni Se dă spre mâncare este în stare de Trup jertfit şi înviat şi ne împrimă starea de jertfă. De altfel, toate Tainele au nu numai caracter de Taină ci şi de Jertfă. 39Pr. Prof. Dumitru Radu, Sfintele Taine în viaţa Bisericii, în ,,Studii Teologice’’ , Seria a II-a , anul XXXIII, Nr. 3-4 , martie – aprilie, 1981, pag. 178;40 Pavel Florensky, Stâlpul şi Temelia Adevărului, tradus în română de Iordache Emil, Pr. Fripa Iulian – şi Pr. Popescu Dimitrie , Editura Polirom , 1999, pag. 93;41 Nicolae Cabasila , op. cit., pag. 28;42 Pr. Prof. Dumitru Radu , op. cit., pag. 178;

16

Căci în toate, Hristos se dă pentru noi şi ne oferă Tatălui. În Botez, Hristos ne dăruieşte o viaţă nouă, făcându-ne capabili de jertfă: în Mirungere, El ne dă puterea şi darurile Duhului Sfânt pentru înaintarea în virtuţi care sunt forme de autojertfire. Pocăinţa este harul iertării care se întâlneşte cu renunţarea noastră la plăcerile egoiste. Preoţia este consacrarea lui Dumnezeu a celui ce hirotoneşte şi puterea pe care o primeşte acesta spre a sluji lui Dumnezeu şi Bisericii. Cununia este de asemenea un dar al iubirii şi dăruirii reciproce adevărate, lipsă a egoismului. Vedem deci, că toate Tainele stau într-o legătură esenţială cu jertfa lui Hristos.

În Sfânta Euharistie, Mântuitorul nu ne oferă o simplă urmă a prezenţei Sale, ci însuşi Trupul Său jertfit şi înviat. De aceea Euharistia este mama celorlalte Taine. Euharistia nu este o simplă anamneză a morţii şi învierii lui Hristos ci o jertfă reală şi supremă. Hristos este prezent real sub forma pâinii şi vinului, cu Trupul şi Sângele Său prin puterea Duhului Sfânt invocat în timpul Sfintei Liturghii (Epicleza). Mâncând pâinea şi vinul prefăcute în Trupul şi Sângele lui Hristos, creştinul înaintează pe drumulprefacerii lui în Hristos, se hristoformizează sub acţiunea dinamică a Duhului Sfânt.

Dar nu exixtă nici Euharistie, nici Botez şi nici Mirungere fără Taina Preoţiei. Sfinţirea sau hirotonirea episcopilor, preoţilor şi diaconilor este tocmai actul prin care Hristos, sub o formă văzută, îi alegeşi îi investeşte pe aceştia ca organe prin care El Însuşi va săvârşi în mod nevăzut Tainele pe care aceştia le săvârşesc în biserică pentru ea şi mădularele ei.

Euharistia şi toate celelalte Sfinte Taine sunt articulate în Arhieria permanentă şi eficientă a lui Hristos, exercitată vizibil prin arhiereii şi preoţii Bisericii. Preotul nu lucrează în Sfintele Taine singur, ci împreună cu el lucrează Dumnezeu Însuşi, lucrează Hristos. ,,Chipul nevăzut al Tainei nu e numai o icoană despărţită de o lucrare ce se uneşte pe plan nevăzut, ci prin acest chip însuşi sau prin mişcarea mâinii preotului e lucrătoare puterea lui Dumnezeu, respectiv a lui Hristos. Nu se dispensează Hristos de mişcarea mâinii preotului şi de rugăciunea rostită în săvârşirea Tainei de preot, dar în mişcarea şi rugăciunea aceasta e lucrător Dumnezeu; Hristos este cel care face eficiente Tainele în mod deplin şi dumnezeieşte’’43. Hirotonirea este Taina unităţii Bisericii, căci prin ea Hristos Îşi exercită lucrarea Sa de preot unic şi unificator. Episcopul este reprezentantul deplin al lui Hristos, el este ,,chipul Tatălui’’(Sf. Ignatie) şi lucrează ,,în persona Christi’’ (P. Evdokimov) pentru că este în Biserică. Prin succesiunea apostolică, mai bine prin preoţie, este sigură permanenţa pururea vie a lui Hristos în toate generaţiile, prin Sfintele Taine.

În comuniunea omului cu Hristos, omul poate claca, căzând în păcat. De aici necesitatea restaurării comuniunii cu Hristos, iar la aceasta serveşte Taina Pocăinţei, sau Spovedania. Pocăinţa mai este numită de Sfinţii Părinţi şi un alt Botez, căci precum prin Taina Sfântului Botez se şterge păcatul ereditar, aşa şi prin spovedanie se şterg păcatele personale săvârşite de cel în cauză.

Cel dintâi care a săvârşit această Taină este Hristos, prin iertarea păcatelor acordată numeroaselor persoane care mărturiseau credinţa în El, cerând ajutorul deci şi prin aceasta implicit iertarea păcatelor. Cel ce iartă prin episcop sau preot păcatele penitentului este Hristos: ,,Câte le fac preoţii jos, le întăreşte Hristos sus şi judecata robilor o confirmă stăpânul’’(Sfântul Ioan Gură de Aur).

43 Ibidem , pag. 186;17

Taina Mărturisirii este cerută de condiţia noastră de viaţă în această lume, supuşi păcatului şi greşelii de tot felul. Puterea specială şi permanentă de a ierta păcatele oamenilor, Hristos a dat-o Apostolilor şi urmaşilor lor, episcopi şi preoţi. Pocăinţa este întâlnirea cea mai profundă a credinciosului cu Hristos, fiindcă ea nu aduce numai iertarea păcatelor ci şi actualizarea sau reaprinderea comuniunii omului cu Hristos.

O altă Taină care are în vedere însănătoşirea relaţiei credinciosului cuDumnezeu, este Maslul. ea este complementară Spovedaniei. Prin ea, Biserica ajută pe credincioşi să se comporte ca mădulare ale trupului lui Hristos şi în situaţia bolnavilor. După învăţătura ortodoxă, Taina Maslului presupune comuniunea rugăciunii ecleziale şi manifestă această comuniune. Taina este săvârşită de şapte preoţi, după numărul darurilor Duhului Sfânt. De faţă trebuie să se afle o asistenţă împreună rugătoare, căci comuniunea tuturor sporeşte puterile de viaţă ale bolnavilor.

Dacă prin celelalte Taine se acordă harul unei singure persoane, prin Taina Nunţii se pot bucura doi (bărbatul şi femeia) de harul acesteia, depăşind egoismul singurătăţii. Unirea supranaturală a soţilor ca mădulare ale trupului lui Hristos constituie marea Taină a Căsătoriei creştine. Ea oglindeşte misterul unirii lui Hristos cu Biserica. Astfel concluzionând, Vladimir Lossky afirma: ,,Sfântul Duh lucrează în Taine, El creează din nou firea curăţând-o, unind-o cu timpul în Hristos’’44

CAPITOLUL AL II –LEA

44 Vladimir Lossky , Teologia mistică a Bisericii de Răsărit , tradus în română de Pr. Vasile Răducă , EdituraBonifaciu , Bucureşti , 1998 , pag. 199;

18

SFINTELE TAINE ÎN VIAŢA BISERICII ŞI A CREDINCIOŞILOR

Sfintele Taine sunt porţi ale harului şi ale Împărăţiei lui Dumnezeu. O Taină este totdeauna ,,un eveniment în Biserică, prin Biserică şi pentru Biserică. Orice Taină se răsfrânge asupra tuturor credincioşilor. Orice botezat şi pecetluit cu Taina Sfântului Mir, este o naştere în Biserică ce se împodobeşte cu încă un membru, orice iertare, dezlegare aduce pe penitent în Biserică’’45. Dacă harul Sfintelor Taine este după învăţătura ortodoxă acel fluid al întâlnirii şi comuniunii spirituale personale mereu noi a lui Hristos în Duhul Sfânt cu credinciosul, în Biserică, atunci prin orice act sacramental Biserica,se împărtăşeşte de prezenţa şi viaţa lui Hristos, care lucrează din ea şi în ea, tainele şi mântuirea noastră în general. Fiecare Taină este prilejul unei reînnoite chemări şi pogorâri a Duhului Sfânt peste Biserică, care-l cheamă prin epicleză, căci fiecare taină îşi are epicleza sa, şi peste credinciosul pentru care Biserica îl cheamă şi îl împărtăşeşte prin Taina respectivă şi prin aceasta o mereu alta şi noua întâlnire a Bisericii cu Hristos, precum şi o nouă dăruire a lui Hristos Bisericii, în Duhul Lui. Harul fiind fluidul spiritual şi personal al lui Hristos manifestat ca întâlnire şi stabilire a lui Hristos cu credinciosul prin comuniune, explică persistenţa efectului Tainei în credinciosul care s-a rătăcitspiritual. Biserica şi fiecare credincios care participă la viaţa ei şi rămâne în sânul ei îl are continuu pe Hristos dar totodată Îl cheamă neîncetat şi Hristos vine odată cu Duhul prin Sfintele Taine. Deci, Hristos în Duhul Sfânt este continuu în Biserică şi în acelaşi timp El vine şi de sus prin Duhul Său, în Sfintele Taine, la cererea Bisericii (Epicleza) făcută cu ajutorul Duhului care este în ea. Prin urmare, Biserica îşi împrospătează unirea sau legătura cu Dumnezeu prin Tainele care pe de altă parte, numai în cadrul ei sau prin ea se săvârşesc.

Tainele sunt multiplele întâlniri, contactul credincioşilor cu Duhul Sfânt aducând şi dezvoltând comuniunea credincioşilor cu El. Dar Duhul nu este niciodată singur, ci este unit cu Fiul peste care odihneşte împreună cu Duhul care ne face prezent pe Hristos în inimile noastre; astfel, înaintăm spre măsura vârstei şi deplinătăţii în Hristos ( Efeseni 4, 13 ).

Viaţa care se naşte din taine este caracterizată de întâlnirea cu Hristos: în orice Taină Mântuitorul răstignit şi înviat luminează trecutul, prezentul şi viitorul existenţei personale şi a istoriei.

,,A trăi sacramentele înseamnă a face experienţa continuă a harului, care intrând în istorie contaminează pe protagoniştii umani cu curajul de a trăi şi de a iubi’’46.

Botezul iartă şi dăruieşte harul condiţiei filiale. Botezul ne face fii ai lui Hristos, Fiul iubit al lui Dumnezeu: ,,Voi sunteţi fii ai lui Dumnezeu prin credinţa în Hristos Iisus, deoarece toţi câţi aţi fost botezaţi, v-aţi îmbrăcat cu Hristos’’ ( Galateni 3, 26). Botezul face din noi mădulare ale lui Hristos, ne alipeşte Bisericii. Datorită Botezului

45 Pr. Prof. Dumitru Radu , op. cit., pag. 178;46 Wilhelm Dancă, op. cit., pag. 100;

19

putem să ne adresăm lui Dumnezeu ca Tatăl, ne putem încredinţa în mâinile Sale, ca fii ai Săi.

În dezvoltarea vieţii creştine, la Botez se adaugă o comunicare specială a Duhului Sfânt, care se realizează prin ungerea cu Sfântul Mir – Taina Mirungerii. Mirungerea nu este altceva decât revărsarea deplină a darurilor Duhului Sfânt a celui nou botezat. Ea ne uneşte mai strâns cu Hristos, sporeşte în noi darurile Duhului Sfănt, ne leagă mai desăvârşit de Biserică.

Euharistia este punctul culminant şi izvorul întregii vieţi creştine. Prin Euharistie devenim consangvini cu Hristos. Euharistia – Sfânta Liturghie, este expresia cea mai completă, memorialul Paştelui lui Hristos. Sfânta Taină a Euharistiei presupune iertare, împăcare, iubire, comuniune într-un cuvânt, căci zice stihirea: ,,Unii pe alţii să ne împărtăşim ! Să zicem-fraţilor – şi celor ce ne urăsc pe noi! Să iertăm toate pentru înviere!’’ Liturghia are o virtute unică: angajează comunitatea să afirme istoria mântuirii ca vestea cea bună, şi a tradiţiei, în principiul de viaţă47. Cei care primesc Euharistia sunt uniţi mai strâns cu Hristos, iar El îi uneşte într-un singur trup: Biserica, în Botez suntem chemaţi să formăm un singur trup. Euharistia realizează această chemare: ,,Cine mănâncă Trupul Meu, şi bea Sângele Meu rămâne în mine şi Eu în el” ( Ioan 6, 56 ).

Taina Spovedaniei este rezultatul instabilităţii, a nestatorniciei vieţii noastre pământeşti, căci uşor cădem în păcat. Conştiinţa nu este apăsată numai de remuşcările păcatului săvârşit, ci ea are nostalgia nevinovăţiei pierdute. Creştinul caută iertare, dar în adâncul sufletului său el nădăjduieşte desfiinţarea răului. Numai iertarea prin Sfânta Taină distruge greşeala fără putinţă de întoarcere şi aducere de vindecare totală. Omul iertat este primit în comuniunea vieţii trinitare, este reintrodus în drumul spre mântuire. Părintele îndurărilor este izvorul oricărei îndurări. El realizează iertarea păcătoşilor, misterul euharistic al Fiului Său, prezent în Biserică prin Duhul Sfânt deşi depăşeşte sfera noastră de cunoaştere.

,,Este cineva bolnav între voi? Să cheme preoţii Bisericii şi să se roage pentru El, ungându-l cu untdelemn în numele Domnului. Şi rugăciunea credinţei va mântui pe cel bolnav şi Domnul îl va ridica, şi de va fi făcut păcate I se vor ierta lui’’ ( Iacob 5, 14-15; Marcu 6, 13 ).

Taina Sfântului Maslu are un loc special în iconomia Tainelor, s-ar putea spune că este o limită. Dacă în celelalte Taine, darurile Duhului Sfânt sunt dăruite, Taina Maslului cere doar harul vindecării, fără nimic altceva. Este cu neputinţă să ne închipuim o slujire permanentă de vindecare, căci aceasta depinde de puterea miraculoasă a lui Dumnezeu care o trimite după cum voieşte. Astfel, Biserica se roagă pentru vindecare.

Legământul Căsătoriei, prin care un bărbat şi o femeie formează împreună o comunitate pe viaţă rânduit prin însăşi natura sa spre binele soţilor precum şi spre naşterea şi educarea copiilor a fost ridicat de Hristos Domnul pentru cei botezaţi la demnitatea de Taină. În zilele noastre într-o lume de multe ori străină şi chiar ostilă credinţei, familiile credincioase sunt de primă importanţă, fiind focare de credinţă vie şi strălucitoare. În sânul familiei, părinţii sunt pentru copiii lor, prin cuvânt şi exemplu,

47 Conf. Dr. Nifon Mihăiţă, Misiologie Creştină, Universitatea Valahia Târgovişte, 2002, pag., 50;20

primii vestitori ai credinţei şi veghează la vocaţia proprie a fiecăruia, acordând atenţie specială voinţei sacre, în familie se desprinde răbdarea şi bucuria muncii, iubirea frăţească, iertarea generoasă şi mai ales cultul rugăciunii. Vocaţia soţilor de tată şi mamă, este caracteristică celei mai mari părţi a credincioşilor. Viaţa sacramentală este secretul familiilor creştine, Tainele fiind izvoare de har pentru momentele trăirilor conjugale.

În fiecare Taină, Hristos se dăruieşte printr-o lucrare a Sa tuturor celor ce cred în El. Dar fiind nevăzut trebuie să se dăruiască prin persoane alese. Dar aceste persoane sunt nevăzute şi Hristos le sfinţeşte prin Taina Hirotonirii. Această Taină devine dacă putem spune instrumentul, mijlocul prin care se împărtăşesc celelalte Taine. Căci aşa cum afirmam într-un capitol trecut, prin episcop sau prin preot lucrează însuşi Hristos în chip nevăzut.

Ce poate fi mai sublim decât Hristos prezent ci trupul şi sângele Său ca pâinea şi vinul Liturghiei? Ce poate fi mai expresiv decât Hristos jertfindu-se pentru fiecare dintre noi în orice Liturghie? Hristos se face prin Duhul Miel al Bisericii.

Necesitatea întâlnirii şi comuniunii cu Hristos, a reaprinderii Duhului lui Hristos în noi, subliniază două lucruri:

a) Biserica în calitatea ei de condiţie a sacramentelor şi de rezultatal Tainelor ei;

b) nerepetarea unora dintre Taine ( Botezul, Mirungerea şi Preoţia ) sau repetarea altora ( Euharistia, Pocăinţa, Maslul şi Nunta ).

CONCLUZII

21

Biserica, în calitatea ei de Taină generală, este un rezultat continuu al Tainelor ca acte care se săvârşesc în ea şi de către ea, prin care mădularele ei se înnoiesc continuu şi îşi întăresc legătura lor cu Hristos şi între ele la un loc prin Taine ca acte ecleziale.

Tainele aparţin Bisericii ca acte ale ei sau mai exact ca acte ale capului ei, Hristos. Tot ce are loc în Biserică pleacă de la Hristos, capul ei. Dar El nu lucrează singur, ci împreună cu Trupul Său, Biserica. Ba nu este numai un rezultat al propriilor ei Taine, ci şi condiţia lor, un fel de sursă mediată, instrumentală a lor.Şi Tainele ca acte ale ei, îşi au sursa în Biserică pentru că Biserica în calitatea ei de Taină este ea însăşi o realitate plină de Hristos, fiind mediul ordinar sau general de comunicare cu Hristos a întregii omenităţi.

Tainele sunt respiraţia continuă a Bisericii prin care ea inspiră şi revarsă neîncetat pe Duhul Sfânt. Prin Taine şi mai ales prin Euharistie cu care simţim nevoia să ne împărtăşim cât mai des, dar cu vrednicie, creştem în Hristos până la vârsta deplinătăţii sale (Efeseni 4, 13). Euharistia ca jertfă şi Taină realizează unirea plenară a Bisericii cu Hristos şi a credincioşilor între ei, pentru că ea este precedată de mărturisirea credinţei celei una şi integrală apostolicele către cei care se apropie de Hristos euharistie.

Condiţia obiectivă a Tainelor este credinţa Bisericii. Revelaţia dumnezeiască, adevărul divin, încredinţat ei de Hristos spre propovăduire, păstrare şi apărare. Celor ce nu-l cunosc pe Hristos li se predică întâi, apoi sunt puşi în comuniune cu El prin Sfintele Taine.

Comuniunea cu Hristos în Taine şi mărturisirea învăţăturii drepte a Bisericii stau într-o relaţie strânsă, organică, dat fiind faptul că învăţătura dreaptă exprimă comuniunea cu Hristos. De abia prin actul împărtăşirii credincioşilor se împlineşte Euharistia ca jertfă şi ca Taină, căci abia acum se înfăptuieşte scopul pentru care s-a adus Hristos jertfă Tatălui şi rămâne pe scaunul Tatălui în stare de jertfă continuă pentru a ne atrage pe toţi în jertfa sa şi a ne sfinţii. Euharistia este aceea care hrăneşte şi pecetluieşte comunitatea credincioşilor cu Hristos care s-a manifestat mai înainte prin unitatea credinţei în toată învăţătura lui Hristos şi despre Hristos.

Comunitatea Euharistică înseamnă primirea lui Hristos întreg. Cuvântul Tatălui întrupat şi Mielul care se jertfeşte continuu în Biserica sa pentru a atrage pe toţi în starea lui de jertfă, şi înviere în faţa Tatălui murind şi înviind tainic cu El.

22

BIBLIOGRAFIE

1. BIBLIA sau SFÂNTA SCRIPTURĂ, Editura Institutului Biblic şi deMisiune al Bisericii Ortodoxe Române, Bucureşti, 1992;

2. BOBRINSKOY, Pr. Prof. Boris, Împărtăşirea Sfântului Duh, traducereîn română de Măriuca şi Adrian ALEXANDRESCU, Editura Institutului Biblic şi de Misiune al Bisericii Ortodoxe Române, Bucureşti, 1999;

3. BRECK, Pr. Prof. John, Puterea Cuvântului în Bisericadreptmăritoare, trad. rom. de Monica Herghelegiu, Editura Institutului Biblic şi de Misiune al Bisericii Ortodoxe Române, Bucureşti, 1999;

4. BRIA, Pr. Prof. Dr. Ion, Dicţionar de Teologie Ortodoxă, EdituraInstitutului Biblic şi de Misiune al Bisericii Ortodoxe Române, Bucureşti, 1994;

5. Idem, Tratat de Teologie Dogmatică şi Ecumenică, Editura Româniacreştină, Bucureşti, 1999;

6. BERDIAEV, Nikolai, Împărăţia spiritului şi împărăţia Cezarului,traducere în română de Gyurcsik, Ilie, Editura Anacord, Timişoara, 1994;

7. CABASILA, Pr. Nicolae, Tâlcuirea dumnezeieştii Liturghii, traducere în română de Pr. Prof. Dr. Ene Branişte, Explicarea Sfintei Liturghii după NicolaeCabasila, Editura Institutului Biblic şi de Misiune al Bisericii Ortodoxe Române,Bucureşti, 1997;

8. CHIŢESCU, Nicolae – PETREUŢĂ, Ioan –TODORAN, Isidor,Teologia dogmatică şi simbolică, vol. II, Editura Institutului Biblic şi de Misiune alBisericii Ortodoxe Române, Bucureşti, 1958;

9. CLEMENT, Olivier, Puterea credinţei, traducere în română deAndronescu Alexandrina şi Ciascai Daniela, Editura Pandora, Târgovişte, 1999;

10. DANCĂ, Wilhelm, Euharistia în viaţa Bisericii, Editura Arhiepiscopiei Romano-Catolice, Bucureşti, 2002;

11. EVDOKIMOV, Paul, Ortodoxia, traducere în română de Dr. Irineu Ioan POPA, Editura Institutului Biblic şi de Misiune al Bisericii Ortodoxe Române,Bucureşti, 1996;

12. FELMY, Karl – Christian, Dogmatica experienţei ecleziale,înnoirea teologiei ortodoxe contemporane, traducere în română de Pr. Prof. Dr. IoanIcă, Editura Deissis,Sibiu 1999;

13. LOSSKY, Vladimir, Teologia mistică a Bisericii de Răsărit, traducere în română de Pr. Vasile Răducă, Editura Bonifaciu, Bucureşti, 1998;

14. MIHĂIŢĂ, Conf. Dr. Nifon, Misiologie creştină, UniversitateaValahia Târgovişte, 2002;

15. RADU, Pr. Prof. Dr. Dumitru , Caracterul ecleziologic al SfintelorTaine şi problema comuniunii, Teză de doctorat, în ,,Ortodoxia’’, nr. 1-2, 1978; 16. Idem, Sfintele Taine în viaţa Bisericii, în ’’Studii Teologice’’ , Seriaa II-a, anul XXXIII, Nr. 3-4, 1981;

17. STĂNILOAE, Pr. Prof. Acad. Dr. Dumitru, Teologie Dogmatică

23

Ortodoxă, Editura Institutlui Biblic şi de Misiune al Bisericii Ortodoxe Române Bucureşti, 1997;

18. Idem, Fiinţa Tainelor în cele trei confesiuni, în ,,Ortodoxia’’, nr. 1, 1956;

19. TODORAN, Pr. Prof. Dr. Isidor – ZĂGREAN, Arhid. Prof. Dr.Ioan, Teologie Dogmatică Ortodoxă, Manual pentru Seminariile Teologice Ed. Renaşterea, Cluj-Napoca, 2000.

24