Sistemul nervos vegetativ

Din punct de vedere funcţional, sistemul nervos poate fi clasificat în somatic şi vegetativ.

Sistemul nervos vegetativ sau sistemul nervos autonom reglează activitatea organelor interne, (viscerelor) la vertebrate.

Denumirea de sistem nervos autonom provine de la psihologul britanic John Newport Langley şi se datorează faptului că nu poate fi controlat în mod conştient (voluntar) de un individ neantrenat.

Împreună cu sistemul nervos somatic, care cuprinde toate structurile nervoase dedicate interacţiunii cu mediul exterior, asigură echilibrul organismului cu condiţiile variabile de mediu şi mobilitatea muşchilor, alcătuieşte sistemul nervos.

Sistemul nervos vegetativ. Cu culoarea roşie este marcat sistemul nervos simpatic, iar cu albastru cel parasimpatic.

Subîmpărţire

Sistemul nervos vegetativ poate fi împărţit în:

Sistem nervos simpatic, antagonist sistemului parasimapatic, având centrul în măduva spinării şi hipotalamus;

Sistem nervos parasimpatic, sistem nervos ce favorizează regenerarea organismului după stres;

Sistem nervos digestiv, cu nervul vag ce leagă măduva spinării şi tractusul digestiv.Acest sistem funcţionează relativ independent de sistemul nervos central (creier).

Rol

Acest sistem nervos controlează funcţiile importante vieţii organismului (funcţiile vitale), ca de exemplu: activitatea cardiacă, presiunea sanguină, procesul de digestie şi procesul de schimburi între organism şi mediu. De asemenea, acest sistem nervos mai poate coordona alte organe ca organele sexuale sau muşchii globului ocular. Sistemul nervos vegetativ mai poate influenţa sistemul nervos central şi sistemul nervos periferic.

Sistemul nervos simpatic are rol în situaţii de stres cu toate aspectele unei secreţii crescute de adrenalină (vasodilataţie periferică, muşchii scheletici sunt mai bine alimentaţi cu sânge în detrimentul organelor interne şi digestiei, organismul fiind într-o stare de alarmă, pupila ochiului mărită — midriază); un rol antagonist de scilibrare a acestor procese îl are sistemul nervos parasimpatic.

De foarte multe ori, aceste două componente se întrepătrund. Majoritatea nervilor au o componentă somatică, dar şi una vegetativă. De exemplu, nervul facial are o componentă somatică, pentru că inervează musculatura mimicii, dar are şi o funcţie vegetativă, prin controlul funcţiei glandei lacrimale şi a glandelor salivare sublinguală şi submandibulară.

Control

Sistemul nervos vegetativ funcţionează în mod normal independent de voinţă, însă prin metode de autosugestie, yoga, tai chi, biofeedback se poate subordona acest sistem nervos voinţei omeneşti.

Sistemul nervos

Descriere termen medical:

Totalitate a centrilor nervosi si nervilor care asigura comanda si coordonarea viscerelor si a aparatului locomotor, primirea mesajelor senzoriale si functiile psihice si intelectuale. Sistemul nervos se afla la locul sau in embrionul uman incepand cu a cincea saptamana de gestatie.

Structura sistemului nervos - Pe plan anatomic, sistemul nervos este format din doua ansamble distincte, sistemul nervos central si sistemul nervos periferic.

Sistem nervos central - Denumit si nevrax, sistemul nervos central (S.N.C.) este format din miliarde de neuroni (celule nervoase) conectati intre ei si dintr-un tesut de sustinere interstitial (nevroglie). El cuprinde encefalul (creierul, cerebelul, trunchiul cerebral), protejat de craniu si maduva spinarii, amplasata in coloana vertebrala.

Sistem nervos periferic - Prelungire a sistemului nervos central, sistemul nervos periferic cuprinde totalitatea nervilor si ale ingrosarilor lor (ganglionii nervosi), nervii, legati printr-o extremitate de sistemul nervos central, se ramifica la cealalta extremitate intr-o multitudine de ramuri fine care inerveaza totalitatea corpului. Exista nervi cranieni si nervi rahidieni.

Functionarea sistemului nervos - Dupa organizarea si functionarea lor, se disting sistemul nervos somatic, care pune organismul in comunicatie cu exteriorul si sistemul nervos vegetativ, sau autonom, care regleaza functiile viscerale. Functionarea sistemului nervos face sa intervina un lant de neuroni, care se articuleaza intre ei prin sinapse, neuronul asigura conducerea influxului nervos, iar sinapsa asigura transmisia acestui influx fie de la un neuron la altul, fie de la un neuron la un organ-tinta, de exemplu, muschiul in cazul unei sinapse neuromusculare. Aceasta transmisie este realizata prin intermediul unei substante chimice denumita neurotransmitator (acetilcolina, adrenalina, noradrenalina). Acetilcolina este neurotransmitatorul sistemului nervos parasimpatic, care comanda contractia fibrelor musculare netede si secretiile glandulare. Adrenalina si noradrenalina sunt neurotransmitatorii sistemului simpatic, care, intre alte functii, asigura contractia peretelui arterelor si intervin in secretia sudorii.

Sistem nervos somatic - Sistemul nervos somatic comanda miscarile si pozitia corpului si permite perceperea de catre piele a diferitelor senzatii (tactile, caldura, durere) si descoperirea prin celelalte organe de simt a mediului inconjurator (vaz, auz, miros). El este constituit din neuroni senzitivi si neuroni motori.

Sistem nervos vegetativ - Denumit inca si sistem nervos autonom, el este complementar sistemului nervos somatic si regleaza indeosebi respiratia, digestia, excretiile, circulatia (bataile cardiace, presiunea arteriala). Aceste celule depind de centrii reglatori situati in maduva spinarii, trunchiul cerebral si creier, care primesc informatiile, pe caile senzoriale, provenind de la fiecare organ.Sistemul nervos vegetativ este impartit in sistem nervos parasimpatic, ale carui activitati se echilibreaza astfel incat sa coordoneze activitatea tuturor viscerelor.

- Sistemul nervos parasimpatic este, ca regula generala, responsabil de punerea in stare de odihna a organismului. El actioneaza prin intermediul unui neurotransmitator, acetilcolina, si incetineste ritmul cardiac, stimuleaza sistemul digestiv si limiteaza contractiile sfincterelor.

- Sistemul nervos simpatic, sau sistemul nervos ortosimpatic, pune organismul in stare de alerta si il pregateste pentru activitate. Ei actioneaza prin intermediul a doi neuro- transmitatori, adrenalina

noradrenalina. Acest sistem creste activitatea si respiratorie, dilata bronhiile si pupilele, contracta arterele, face sa fie secretata sudoarea in schimb, el franeaza functia digestiva.

Examenele sistemului nervos - Examenele care permit explorarea sistemului nervos central sunt, in principal, scanerul, imageria prin rezonanta magnetica (I.R,M,), inregistrarea potentialelor evocate (metoda de studiere a activitatii electrice a cailor nervoase ale auzului, vazului si ale sensibilitatii corporale), electroencefalografia si analiza lichidului cefalorahidian recoltat prin punctie lombara. Sistemul nervos periferic este explorat in mod deosebit prin electromiografie.

Patologia sistemului nervos - Se deosebesc leziunile sistemului nervos central de cele ale sistemului nervos periferic.

Leziunile sistemului nervos central dezvaluie diferite cauze: - compresia creierului sau a maduvei spinarii de catre un hematom (provocat de un traumatism cranian), de un abces, de o tumora benigna sau maligna, de un edem cerebral; - distrugerea creierului sau a maduvei spinarii printr-un traumatism (sectionarea maduvei prin fractura vertebrala). Printr-o infectie (meningita, encefalita), printr-o intoxicatie sau printr-o insuficienta a vascularizarii (arterita cerebrala); - excitatia anormala a unor zone ale cortexului (epilepsie); -degenerescenta neuronilor: scleroza in placi, boala lui Parkinson, boala lui Alzheimer, coreea lui Huntington.

Leziunile sistemului nervos periferic sunt fie mononeuropatii (atingere a unui singur nerv) cauzate de sectionarea unui nerv, de compresia uneia din radacinile sale (sciatica prin hernie discala) sau de o infectie (zona zoster), fie polineuropatii (atingere a mai multor nervi) de origine virala, imunologica (poliradiculonevrita, de exemplu), carentiala (deficit in vitamine) sau toxica (alcoolism, de exemplu). In afara traumatismelor, numeroase alte afectiuni sunt, de asemenea, responsabile de o atingere a nervilor, ca diabetul zaharat, difteria, lepra sau lupusul eritematos diseminat. Atunci cand sunt afectati succesiv mai multi nervi, se vorbeste de multinevrita.