skartsiuni dimitriu- profetii despre antihrist.pdf

49
1 Skartsiuni Dimitriu: “Profetii despre antihrist” Cuvant inainte la editia romaneasca. Cartea “Profetii despre Antihrist” a fost pusa in circulate pentru prima data in iulie 1990. In mai putin de doua luni de la tiparire a fost epuizata, ceea ce a dus la reeditarea ei. Cererea de carte a credinciosilor nostri ne- a obligat s-o traducem si s-o editam. Ea a primit foarte multe aprecieri din partea multor episcopi, stareti, preoti si teologi. Am tradus aceasta carte pentru credinciosii romani, intrucat o socotim binevenita pentru informarea iubitilor nostri cititori despre planurile satanice care sunt puse in aplicare, de multa vreme, de catre masonerie si sionismul international. Intreaga activitate antihristica, anticrestina, astazi este raspandita in toate mediile, in toate tarile, prin toate mijloacele, de catre satanica miscare, cunoscuta sub numele de, miscarea New Age (Noua Era). Se incearca distrugerea acestei lumi si crearea unei lumi noi, a unei noi ere. Nu prin puterea lui Dumnezeu, ci prin puterea omului. Cu alte cuvinte omul stapanit de mandria lui Lucifer cauta sa ia locul lui Dumnezeu. Nimic din ceea ce se petrece in lume nu este intamplator. Omenirea cauta sa se sinucida. Goana dupa inavutire, dupa lux si destrabalare a dus omenirea in pragul dezastrului. Exploatarile irationale ale resurselor naturale, poluarea care a atins cote inexprimabile, inarmarile fara masura au pus in pericol viata pe pamant. Pe de alta parte, desfraul fara margini si rautatea diabolica, care a pus stapanire pe unii din oameni, duce la degradarea firii umane, pana la indobitocire. Omul a innebunit, omul s-a indracit. Exista o organizatie secreta care conduce lumea din umbra. Aceasta isi exercita influenta asupra lumii prin magie si folosirea puterilor demonice. Sunt sionistii ! evreii care in ascuns pregatesc venirea lui Antihrist. De sute de ani, prin masonerie, se lupta pentru schimbarea traditiilor crestine. Au rupt Biserica si au faramitat-o in mii si mii de secte. Si au reusit sa schimbe legile firii, lasate de Dumnezeu, cu legi omenesti sau mai bine zis diavolesti. Statul ca si partidul sunt o idee. Sunt mijloace de subjugare a omului. Statul a devenit in mana lor un mijloc de asuprire, de inrobire pana la indobitocire a oamenilor. Legile dupa care se conducea societatea reflectau legea firii lasata de Dumnezeu omului. Dar acum aceasta lege lasata de Dumnezeu a fost si este inlocuita prin legi omenesti de inspiratie demonica. Au nascocit povestea cu “drepturile omului” ! Care drepturi ? Drepturile evreilor. Dreptul de a fi privilegiati in toate statele, de a da legi, de a executa legi si de a judeca dupa aceste legi pe crestini! Iata ce sunt drepturile omului. Dreptul de a-i lasa pe ei sa-l instaleze pe Antihrist, dreptul de a subjuga lumea intreaga. Dreptul de a avorta, de a te destrabala, de a fura fara scrupule pe semenul tau, intr-un cuvant de a te impotrivi lui Dumnezeu. Cui folosesc aceste drepturi? Noua credinciosilor in nici un caz. Incredibil, dar adevarat. Lumea este in mana evreilor sionisti, pentru ca finantele lumii sunt in mainile lor, iar omul are slabiciune la ban. Cu banii cumpara tot, chiar si sufletele oamenilor. Cati nu sunt aceia care se leapada de credinta pentru niste bunuri materiale sau bani? Unde nu reusesc cu banul folosesc santajul, iar unde nu merge nici cu santajul folosesc crima. De aceea si merge lumea din rau in mai rau, pentru ca dreptatea lui Dumnezeu a disparut dintre oameni. Dumnezeu nu a parasit lumea, ci omul L-a parasit pe Dumnezeu, in favoarea placerilor omenesti.

Upload: ionut-radu

Post on 01-Jan-2016

393 views

Category:

Documents


61 download

DESCRIPTION

antihrist

TRANSCRIPT

Page 1: Skartsiuni Dimitriu- Profetii despre antihrist.pdf

1

Skartsiuni Dimitriu: “Profetii despre antihrist”Cuvant inainte la editia romaneasca.Cartea “Profetii despre Antihrist” a fost pusa in circulate pentru prima data in iulie 1990. Inmai putin de doua luni de la tiparire a fost epuizata, ceea ce a dus la reeditarea ei. Cererea decarte a credinciosilor nostri ne- a obligat s-o traducem si s-o editam. Ea a primit foarte multeaprecieri din partea multor episcopi, stareti, preoti si teologi.Am tradus aceasta carte pentru credinciosii romani, intrucat o socotim binevenita pentruinformarea iubitilor nostri cititori despre planurile satanice care sunt puse in aplicare, de multavreme, de catre masonerie si sionismul international.Intreaga activitate antihristica, anticrestina, astazi este raspandita in toate mediile, in toatetarile, prin toate mijloacele, de catre satanica miscare, cunoscuta sub numele de, miscareaNew Age (Noua Era). Se incearca distrugerea acestei lumi si crearea unei lumi noi, a unei noiere. Nu prin puterea lui Dumnezeu, ci prin puterea omului. Cu alte cuvinte omul stapanit demandria lui Lucifer cauta sa ia locul lui Dumnezeu.Nimic din ceea ce se petrece in lume nu este intamplator. Omenirea cauta sa se sinucida.Goana dupa inavutire, dupa lux si destrabalare a dus omenirea in pragul dezastrului.Exploatarile irationale ale resurselor naturale, poluarea care a atins cote inexprimabile,inarmarile fara masura au pus in pericol viata pe pamant. Pe de alta parte, desfraul faramargini si rautatea diabolica, care a pus stapanire pe unii din oameni, duce la degradarea firiiumane, pana la indobitocire.Omul a innebunit, omul s-a indracit.Exista o organizatie secreta care conduce lumea din umbra. Aceasta isi exercita influentaasupra lumii prin magie si folosirea puterilor demonice. Sunt sionistii ! evreii care in ascunspregatesc venirea lui Antihrist. De sute de ani, prin masonerie, se lupta pentru schimbareatraditiilor crestine. Au rupt Biserica si au faramitat-o in mii si mii de secte. Si au reusit saschimbe legile firii, lasate de Dumnezeu, cu legi omenesti sau mai bine zis diavolesti.Statul ca si partidul sunt o idee. Sunt mijloace de subjugare a omului. Statul a devenit in manalor un mijloc de asuprire, de inrobire pana la indobitocire a oamenilor. Legile dupa care seconducea societatea reflectau legea firii lasata de Dumnezeu omului.Dar acum aceasta lege lasata de Dumnezeu a fost si este inlocuita prin legi omenesti deinspiratie demonica. Au nascocit povestea cu “drepturile omului” ! Care drepturi ? Drepturileevreilor. Dreptul de a fi privilegiati in toate statele, de a da legi, de a executa legi si de ajudeca dupa aceste legi pe crestini!Iata ce sunt drepturile omului. Dreptul de a-i lasa pe ei sa-l instaleze pe Antihrist, dreptul de asubjuga lumea intreaga.Dreptul de a avorta, de a te destrabala, de a fura fara scrupule pe semenul tau, intr-un cuvantde a te impotrivi lui Dumnezeu. Cui folosesc aceste drepturi? Noua credinciosilor in nici uncaz.Incredibil, dar adevarat. Lumea este in mana evreilor sionisti, pentru ca finantele lumii sunt inmainile lor, iar omul are slabiciune la ban. Cu banii cumpara tot, chiar si sufletele oamenilor.Cati nu sunt aceia care se leapada de credinta pentru niste bunuri materiale sau bani?Unde nu reusesc cu banul folosesc santajul, iar unde nu merge nici cu santajul folosesccrima. De aceea si merge lumea din rau in mai rau, pentru ca dreptatea lui Dumnezeu adisparut dintre oameni.Dumnezeu nu a parasit lumea, ci omul L-a parasit pe Dumnezeu, in favoarea placeriloromenesti.

Page 2: Skartsiuni Dimitriu- Profetii despre antihrist.pdf

2

Noi, cei credinciosi, nu trebuie sa ne descurajam, ci sa ne rugam mai mult la Dumnezeu ca sane pazeasca si sa ne intareasca in ceste vremuri grele de ispita .Sa ne apropiem mai mult de Dumnezeu prin post rugaciune si priveghere; sa lasam pacatele sisa urmam virtutea, iar Dumnezeu sa ne ocroteasca si sa ne intareasca. Nu trebuie sa neinchipuim ca putem sa scapam de ispite si de necazuri, dar trebuie sa ne pregatim pentru a leinfrunta si a le rezista. Suntem datori sa ne informam si sa informam, la randul nostru, si pealtii despre planurile demonice ale slugilor lui Antihrist, pregatite pentru subjugarea lumii. Nuputem schimba destinele lumii dar putem sa le controlam pe ale noastre.Chemam ajutorul Preasfintei Treimi ca si editia aceasta sa contribuie la trezireaduhovniceasca a ortodocsilor, a fratilor nostri care au nevoie de sprijin in aceste zile pe care letraverseaza omenir

Adormirea Maicii Domnului, Traducatorul

Cuvant inainte

Dumnezeu care l-a creat pe om din iubire, nu-l lasa in voia soartei, ci-l calauzeste prin proniaSa. El S-a descoperit pe Sine in toate evenimentele pe care le va face in viitor si care privescmantuirea sufletului lui.Dumnezeu a descoperit evenimentele ce vor veni ca sa indrume pe om prin profeti, prin IisusHristos, prin Apostoli precum si prin alti barbati sfinti ai Bisericii. Unele profetii s-auimplinit, altele se mplinesc in zilele noastre si altele se vor implini in viitor, astfel incat saluam masurile noastre de crestini ca sa nu facem jocul planurilor ateilor, antihristilor siprofetilor mincinosi.

Toate profetiile sunt formulate in Vechiul si Noul Testament si in alte scrieri ale Parintilor siscriitorilor Bisericii noastre, in care omul poate descoperi adevarul, dar remarcam fenomenultrist ca multi dintre noi recurg pentru a afla adevarul la vrajitorie, la magie, la ghicitul in carti,la horoscop si la alte mijloace ale Satanei, care ademenesc si inseala pe naivi.De asemenea, multi dintre noi, cu credinta slaba dar si ignoranti, nu dau atentie profetiilorcare vorbesc despre evenimentele care vin, ca sa fie pregatiti sufleteste si de nezdruncinatmoral in greutatile care vor urma. Astazi incet-incet interesul crestinilor si in special altinerilor, – asa cum ne descopera profetiile – , se limiteaza la prezent, dupa cum ne arata“semnele vremii” (Mt. l6, 3).Dorim ca cel care studiaza progresul tehnologiilor moderne, sa studieze “semnele vremurilor”si profetiile Sf.Scripturi, pentru evenimentele ce vor veni si pentru venirea amagitoruluiAntihrist, si pentru a doua venire a Domnului nostru, ca poate se vor trezi in ultimul momentsi-si vor reveni duhovniceste.Pocainta si revenirea la Mantuitorul Hristos, cat si rugaciunea si privegherea duhovniceasca,trebuie sa fie cea dintii grija a noastra, “caci ce – i foloseste omului sa castige lumea intreaga,daca – si pierde sufletul” (Mc. 8, 36).

Invierea Domnului, 1990, SKARTSIUNI DIMITRIU

PROFETI SI PROFETII

Darul Profetirii

Page 3: Skartsiuni Dimitriu- Profetii despre antihrist.pdf

3

“Si fiecaruia se da aratarea Duhului, spre folos. Ca unuia i se da, prin Duhul Sfant, cuvantde intelepciune … unuia faceri de minuni, iar altuia proorocie ” (I Cor.12,7- 10).Oamenii, decat sa se consacre memorarii inutile a numeroaselor cunostinte stiintifice saupolitice, mai bine ar studia, spre ajutorul si folosul lor, profetiile Vechiului si NouluiTestament, precum si multe din profetiile sfintilor Bisericii noastre. Profetiile continadevarata cunoastere, deoarece ele marturisesc pe Acelasi Dumnezeu, Care a descoperit celeviitoare pentru ca sa-i ajute pe oameni, pentru ca sa-i pregateasca si sa-i apere ca sa nu fieinselati prin lucrarile Satanei si ale lui Antihrist. Asadar profetiile contin, fara greseala, voialui Dumnezeu, fapt adeverit, deoarece Dumnezeu nu minte. Dovada ca toate profetiile cuprivire la persoana lui Hristos, despre nastere, rastignire, Inviere, si multe alte detalii despresfanta Sa viata s-au adeverit. De asemenea, profetiile Vechiului Testament pentru oricate voravea loc cu poporul iudeu pana astazi sunt adeverite in intregime.Pentru poporul iudeu si destinul lor exista profetiile lui Hristos care s-au adeverit, si altele, dela altii, pe care le-a descoperit evolutia evenimentelor.

Distrugerea templului lui Solomon, risipirea evreilor in cele patru vanturi, patimirile lor,crearea noului stat in Palestina, venirea lui Antihrist, proclamarea sa ca Dumnezeu de catreevrei, distrugerea lui Antihrist, precum si razboaiele si grozaviile care vor urma sunt profetitein Vechiul si Noul Testament. Nici un om binecredincios nu poate sa nege lucrarea siadevarul care adeveresc profetiile despre locul nasterii, timpul, lucrarea lui Iisus Hristos,rastignirea, Invierea, Inaltarea si amanuntele vietii Lui, deoarece s-au adeveritconform Scripturii, fiind scrise cu sute de ani inainte. Nici un cititor atent si cu judecata nu varefuza profetiile lui Agatanghel care a trait la anul 1279 d.Hr. si a profetit, cu o exactitatedemna de admirat, caderea Constantinopolului, timpul robiei grecilor, timpul eliberarii, casi evenimente pana la cel de al doilea razboi mondial si dupa acesta.De asemenea, omul serios nu se tulbura sa tagaduiasca infaptuirea uluitoare a profetiilor Sf.Cosma al Etoliei, ale acestui nou marturisitor si intocmai cu Apostolii.Asadar lucrarea profetiilor si autoritatea lor este de nesters, deoarece profetiile niciodata nu aumintit. Daca o parte a profetiilor au mers pana la adeverirea evenimentelor de astazi, estelogic sa asteptam si sa credem si in implinirea celorlalte profetii care au ramas, care relateazadespre evenimentele epocii noastre si ale urmasilor, cat si convingerea ca acestea se vorimplini. Multi care traiesc departe de Dumnezeu nu doresc sa scape de marea tulburare apacatelor si a vietii lor risipite, motiv pentru care si evita citirea profetiilor. Totusi nu trebuiesa se intample aceasta si cu noi, care dorim sa ne pocaim si sa prevenim inselarea noastra decatre Antihrist si slugile lui.

“Si precum a fost in zilele lui Noe, asa va fi si venirea Fiului Omului” (Mt. 24, 37).

Cuvant explicativLa inceput vom relata cateva din numeroasele profetii care s-au adeverit privind venirea lui

Hristos si despre sfanta Sa viata. Nu credem necesar sa indicam toate profetiile despre IisusHristos, deoarece nici un om drept credincios nu se indoieste de venirea si dumnezeirea Lui.Deoarece cele despre Hristos pe cat ni s-au relatat le avem profetite in amanunt, pentru eleavem o dubla marturie, asadar cuvantul profetic si intelegerea imediata a implinirii lui,care spulbera orice indoiala despre El.In continuare vom compara profetiile care sunt cu referire la venirea lui Antihrist si care suntcontinute atat in Vechiul cat si in Noul Testament. Profetiile acestea vor fi relatate minutios,deoarece tema a devenit interesanta in zilele noastre, dar si pentru faptul ca profetiile sunt pecale de a se implini in scurt timp, dupa cum ne arata “semnele vremurilor” . Vom amintiprofetiile Sf. Cosma al Etoliei despre evenimentele care au avut loc si despre altele

Page 4: Skartsiuni Dimitriu- Profetii despre antihrist.pdf

4

care asteapta, sigur, sa se implineasca in zilele noastre dupa cum arata si profetiile paralele alealtor sfinti. Vor fi trecute cu vederea profetiile crestinilor anonimi, care din modestie nu si-auspus numele, asa cum au facut altii, ca de pilda, profetiile lui Agatanghel, ale Sf. Tarasie, aleSf. Metodie, ale lui Leon cel Intelept, precum si uimitoarea profetie care este gravata pe piatrade mormant a Sf. Constantin cel Mare, si care a fost interpretata de patriarhul Ghenadie laanul 1440 d.Hr. De asemenea sunt comparate profetiile Sf. Andrei si ale lui Hriston Salu siprofetiile altor sfinti. Nu vom intra in ispita de a stabili datarea exacta a adeveririi profetiilor,fiindca, prin analogic, nu este cu putinta. Astfel “semnele vremurilor” , prin urmare semne deavertizare, sunt limpezi si cel mai simplu cititor intelege ca evenimentele ce au fost profetitesunt apropiate.

“Caci ce – i foloseste omului sa castige lumea intreaga, daca – si pierde sufletul?” (Mc. 5,36).

PROFETII DESPRE VENIREA LUI HRISTOS

“Si tu, Betleeme Efrata, desi esti mic intre miile lui Iuda, din tine va iesi Stapanitor pesteIsrael, iar obarsia lui este dintru inceput, din zilele vesniciei” (Miheia 5, 1).

Vechiul Testament este plin de profetii despre Domnul nostru Iisus Hristos. Toate acesteprofetii s-au implinit dupa cum au fost scrise, in persoana lui Iisus Hristos. Este desigurimposibil sa redam aici profetiile tuturor profetilor Vechiului Testament, care s-au implinitin persoana Lui. Vom relata acele profetii de la care orice simplu cititor poate conclude caIisus Hristos nu S-a facut om intamplator, ci s-a proorocit ca se va face om, ca se va naste dinFecioara Maria, ca va fi rastignit, ca va invia si ca va veni la noi iarasi la a doua venire ca sajudece vii si mortii.Asadar toate amanuntele vietii lui Iisus Hristos care sunt indispensabile pentru mantuireanoastra au fost profetite cu multa vreme inainte ca Hristos sa se nasca. Astfel Isaia, care a traitcu 700 de ani inainte de nasterea lui Hristos, a profetit nasterea Acestuia din Fecioara Maria.

“Iata, Fecioara va avea in pantece si va naste Fiu si vor chema numele Lui Emanuel,care se talcuieste: Cu noi este Dumnezeu” (Isaia 7, 14). Profetia lui Isaia s-a adeveritcand Arhanghelul Gavriil a fost trimis de la Dumnezeu in Nazaret la Fecioara Maria careia i-azis: “Bucura-te ceea ce esti plina de har, Domnul este cu tine. Binecuvantata esti tuintre femei … Si iata vei lua in ptntece si vei naste fiu si vei chema numele lui Iisus. Acesta vafi mare si Fiul Celui Preainalt Se va chema …” (Lc. 1, 28- 32).

Alta profetie care adevereste despre persoana lui Iisus este profetia lui Ieremia, care a traitcu 600 de ani inainte de Hristos.

“Glas din Rama s – a auzit, plangere si tanguire multa, Rahila isi plange copiii si nuvoieste sa fie mangaiata, pentru ca nu sunt” (Ier. 31, 15).

Profetia s-a implinit cand regele Irod, vazand ca magii nu l-au mai instiintat despre Hristos,precum promisesera, a trimis si a ucis 14.000 de prunci, cu speranta ca intre acestia va fi gasitsi Hristos.Este cunoscut ca Iuda vazand ca Iisus invata despre moartea Sa, L-a vandut arhiereilor pe 30de arginti si “a mers si s-a spanzurat”, dupa cum spune Sf.Evanghelie.Ca Hristos va fi tradat pe 30 de arginti aflam de la profetul Ieremia si Zaharia, cu multe sutede ani inainte. Iata profetiile respective: “Si a primit 30 de arginti cat m – au cinstit fii luiIsrael” (Ieremia) “si Mi – au cantarit simbria Mea 30 de arginti” (Zaharia).Dar oare Iacob, unul dintre cei trei patriarhi ai lui Israel, nu a profetit si el venirea lui Hristos,ca va veni din neamul lui Iuda? Iacob, de asemenea, cand si-a chemat fiii pentru a le spunecele viitoare, a profetit si despre venirea lui Antihrist, ca va veni din neamul lui Dan. Cum a

Page 5: Skartsiuni Dimitriu- Profetii despre antihrist.pdf

5

vazut Iacob cu mii de ani inainte ca se va naste Hristos si, mai mult, ca va fi din neamul luiIuda? Asa cum s-a implinit profetia despre venirea lui Hristos asa se va implini si cea carevorbeste despre venirea lui Antihrist.Vom aminti si o alta profetie care vorbeste cu precizie despre intrarea lui Iisus in Ierusaliminaintea sarbatorii Pastelui, ziua Floriilor, unde oamenii l-au intampinat cu ramuri de palmiersi de maslin, in timp ce Iisus venea pe manzul asinei. Si aceasta intamplare a fost facutacunoscuta de profetul Zaharia cu sute de ani inainte. Respectiva profetie suna in felul urmator:“Bucura-te foarte, fiica Sionului … iata Imparatul tau vine la tine drept si biruitor; smerit sicalare pe asin, pe manzul asinei” (Zaharia 9, 9).

Ajunge cate am amintit din profetii mici, pentru a convinge pe cititorul binecredincios casa nu aiba indoieli ca profetiile s-au implinit in persoana lui Hristos.Intreg Vechiul Testament este plin de astfel de profetii care vorbesc despre evenimente dinviata lui Hristos.Si cu toate acestea, exista inca oameni care au indoieli ca Hristos este Mesia, Fiul luiDumnezeu, adica evreii si nefericitii care-l asteapta pe Antihrist pentru ca sa se proclameDumnezeu, dupa cum vom arata mai jos.“Eu am venit in numele Tatalui Meu, si voi nu ma primiti; daca va veni altul in numele sau,

pe acela il veti primi” (In. 5, 43).

PROFETII DESPRE VENIREA LUI ANTIHRIST

Iudeii si Antihrist“Si vor cadea de ascutisul sabiei. Si vor fi dusi robi la toate neamurile, si Ierusalimul va ficalcat in picioare, pana ce se vor implini vremurile neamurilor” (Lc. 21, 24).Este cunoscut ca din momentul in care evreii au rastignit pe Dumnezeu – Omul Iisus, careasteptau pe Mesia, incepe numaratoarea inversa pentru venirea lui Antihrist. Multi,probabil, nu cunosc motivele reale pentru care evreii l-au rastignit pe Iisus, Cel fara de pacat.Sigur ipocrizia si fariseismul lor formau o miscare serioasa; cu toate acestea un roldeterminant pentru condamnarea nedreapta a lui Iisus, a fost mania si dezamagirea iudeilor defaptul ca Iisus nu numai ca lasa sa se inteleaga, ci propovaduia ca sa auda toti ca “ImparatiaMea nu este din lumea aceasta” (In. 18, 36).Asadar Hristos nu a acceptat sa joace rolul de imparat pamantesc, dupa cum isi inchipuiauiudeii. Aceasta numai, si era suficient ca sa umple inima lor cu ura si mainile lor cu unelteucigatoare.De atunci iudeii asteapta pe “Mesia al lor”, asadar pe un imparat mondial , care este Antihrist,caruia ii pregatesc drumul, punandu-si in aplicare planul cu orice mijloace si cu multafermitate.Cu toate acestea apare logic o intrebare. Pentru ce nu a fost instalat inca Antihrist? Ce seasteapta? Ce-l impiedica? Pentru ce a intarziat atata vreme? Iubitii nostri cititori, cand uceniciilui Hristos au admirat frumosul templu al lui Solomon, laudadu-l pentru splendoarea sa,Hristos le-a zis profetic: “Adevarat graiesc voua:Nu va ramane aici piatra pe piatra care sa nu fie risipita” (Mt. 24, 2), adica nu va ramanepiatra pe piatra din toata aceasta stralucita cladire.De asemenea cand Pilat si-a spalat mainile sale si a zis: “Nevinovat sunt de sangele dreptuluiAcestuia” (Mt. 27, 24), iudeii, care au dat pe Cel fara de pacat la moarte pe cruce au raspuns:“Sangele Lui asupra noastra si asupra copiilor nostri!” (Mt. 27, 25). Astfel iudeii au admisacel ingrozitor blestem, asupra lor si asupra copiilor lor. Iisus Hristos inainte de rastignire alasat si alta profetie caracteristica cu privire la Ierusalim si iudei. “Si vor cadea de ascutisulsabiei, si vor fi dusi robi la toate neamurile, pana ce se vor implini vremurile neamurilor”

Page 6: Skartsiuni Dimitriu- Profetii despre antihrist.pdf

6

(Lc. 21, 24). Asadar, iudeii vor fi ucisi, vor fi luati prizonieri, vor fi vanduti ca robi laneamuri straine, iar Ierusalimul va fi calcat de diferite neamuri, “pana ce se vor implinivremurile neamurilor”

Credem oportun sa relatam pe scurt felul in care s-au implinit profetiile de mai sus, intrucâtconfirmarea acestor profetii este strans legata de problema asteptarii lui Antihrist si care esteasteptat de iudei pe terenul potrivit. ( Ocuparea Ierusalimului, refacerea templului, predareaintregii lumii sub stapanirea lui Antihrist etc., dupa cum vom arata mai jos).

Sa incepem de la profetia lui Iisus despre distrugerea templului ca sa aratam cum si cand s-aimplinit, si cum astazi evreii nu renunta sa-l redobandeasca si sa-si puna in aplicare visul lorde veacuri; deoarece in acest templu doresc ca sa instaleze pe Antihrist, dupa cum arata Sf.Ap. Pavel: “Potrivnicul, care se inalta mai presus de tot ce se numeste Dumnezeu, sau secinsteste cu inchinare, asa incat sa se aseze el in templul lui Dumnezeu, dandu – se pe sinedrept dumnezeu” (II Tes. 2, 4).

Asadar Antihrist se va aseza in templu ca sa se dea pe sine drept Dumnezeu, si va urmarica sa dovedeasca cu diferite inventii, ca este Dumnezeu.Nici nu a trecut mult de la ziua rastignirii lui Iisus si profetiile Sale pentru templu si pentrusoarta iudeilor care L- au rastignit, au inceput sa se implineasca.La anul 70 d.Hr., Vespasian fiind ales imparat al Romei, a lasat pe fiul sau Tit ca sa continueactiunea sa de cucerire a Ierusalimului. Chinurile pe care le-au suportat iudeii sunt denedescris. Istoricul iudeu, Iosif Flaviu, descriind asediul Ierusalimului, ne relateaza sceneingrozitoare.Cetatea a cazut, iar macelul care a urmat nu poate fi descris. Mii de cruci au fost inaltatepentru rastignirea iudeilor. Si cei care rastigneau s-au oprit cand nu au mai gasit lemn pentrucruci. Sutele de mii care au fost ucisi confirma profetia Domnului “si vor cadea de ascusisulsabiei” , iar cei ramasi au fost luati robi si vanduti cu necinste, “si vor fi dusi robi la toateneamurile” . Cetatea a fost distrusa complet, iar templul distrus din temelii, “si nu varamane aici piatra pe piatra” .

Dupa catastrofa biblica pe care a suferit-o Ierusalimul pe vremea imparatilor Vespasian siAdrian, evreii scapati s-au imprastiat in toate partile.Evreii au incercat reconstruirea templului la anul 363 d.Hr. sub protectia imparatului IulianApostatul. Cu toate acestea, voia lui Dumnezeu a fost impotriva refacerii templului. Abia auinceput muncitorii, ca un prim cutremur il distruge. Multi au incercat sa puna temelia, dar inzadar. Nisipul ardea si pietrele cadeau si imprastiau muncitorii arzandu-i. Un martor ocular alminunii acesteia a fost scriitorul Ammianos Marcelinos si multi altii. Aceasta a fost si ultimaincercare de reconstruire a templului pana astazi, caci vom arata mai jos cum evreii sepregatesc din nou pentru reconstruirea templului.Precum stim evreii abia in 1947 au obtinut aprobarea din partea SUA de infiintare a statuluiisraelit pe vechiul loc. “Si Ierusalimul va fi calcat in picioare de neamuri, pana ce se vorimplini vremurile neamurilor” . Asadar dupa 2.000 de ani de cand au fost risipiti in intreagalume. In afara de templu, de a carui construire se pregatesc evreii, vom vedea mai jos unulcate unul celelalte semne. “Semnele vremurilor” care ne prevestesc sosirea lui Antihrist, dar sivestita venire a lui Hristos, pentru ca sa termine stapanirea lui Antihrist, si sa judece “viii simortii”.De asemenea vom analiza in amanunt a doua venire a Domnului, dupa ce vom vorbi devenirea lui Antihrist.“Si sa nu va amageasca nimeni, cu nici un chip; caci ziua Domnului nu va sosi pana ce mai

Page 7: Skartsiuni Dimitriu- Profetii despre antihrist.pdf

7

intai nu va veni lepadarea de credinta si nu se va da pe fata omul nelegiuirii, fiul pierzarii”(II Tes. 2, 3).

Cine este Antihrist?Antihrist este numit cel care nu va primi si nici nu va marturisi dumnezeirea lui Hristos.Astfel, antihristi sunt multi, dupa cum ne precizeaza Sf. Scriptura, “multi antihristi s – auaratat” (I In. 2, 18). Acestia sunt ateii care s- au lepadat de legea dumnezeiasca.Cu toate acestea noi nu vorbim aici despre acesti antihristi, ci despre Antihrist. Antihristi suntmulti. Dar Antihrist este unul singur. Antihristi s-au aratat de cand a venit Hristos pe pamantsi pana astazi intre noi; Antihrist insa nu a venit.Asadar cine va fi Antihrist? Satana, cum cred multi, sau om simplu, “care a primit lucrareaSatanei”?

Antihrist nu va fi diavolul sau Satana, ci “omul nelegiuirii, fiul pierzarii, Potrivnicul, care seinalta mai presus de tot ce se numeste Dumnezeu, sau se cinsteste cu inchinare, asa incat sase aseze el in templul lui Dumnezeu, dandu – se pe sine drept dumnezeu” (II Tes. 2, 3-4), cumzice Sf. Ap. Pavel. Asadar, Antihrist va fi om “prin lucrarea lui Satan, insotita de tot felul deputeri si de semne si de minuni mincinoase” . (II Tes. 2, 9). Asadar venirea lui Antihrist va fiinsotita de tot felul de puteri si de semne si de minuni mincinoase facute cu ajutorul Satanei.Si va cauta sa demonstreze prin toate aceste lucrari ca este Dumnezeu. Deci Antihrist va fi unom care va primi de la Satana puteri si va conduce lumea pentru scurt timp, dupa cum vomarata in continuare.

Pentru ce va veni Antihrist?O intrebare logica care apare este urmatoarea: pentru ce permite Dumnezeu venirea luiAntihrist? Si pentru ce permite ca sa intre Satana in Antihrist?Dumnezeu, Cel Atoatestiutor cunoaste noua preferinta a lui Antihrist. Cu toate acestearaspunzator de intrarea lui Antihrist in stapanirea lui Satan este insusi Antihrist. Fiindca intimp ce libertatea este puterea prin care putem respinge pe Satan, cu ea Antihrist va facecontrariu, se va alatura lui Satan.Dar si pentru nepocainta lepadarii de credinta a oamenilor, Dumnezeu a lasat ca sa vinaAntihrist. Deoarece Antihrist “in cei pierduti se intareste” , asadar in necredinciosii nepocaiti.Acesti impietriti la inima, fie ca vine, fie ca nu vine Antihrist, ei nu vor sa creada in Hristos casa se mantuiasca, fiindca nu au dragoste.Amagitorul va veni ca sa stapaneasca si sa vadeasca necredinta si nepocainta celor care neagape Hristos. Dar, prin excelenta, va domina pe iudeii care au depasit in necredinta toateneamurile. Fizic, nu-i cunoastem pe iudeii care nu au primit pe Domnul. Dar acestia carecontinua ca sa rastigneasca pe Iisus, pregatesc calea si tronul lui Antihrist.Cinstea pe care evreii o vor da lui Antihrist va constitui “plata nerecunostintei acestora”, dupacum zice Sf. Ioan Gura de Aur, fiindca au cinstit minciuna in locul adevarului, intunericul inlocul luminii, pe Antihrist si nu pe Hristos. Domnul a spus profetic despre acestia: “Eu amvenit in numele Tatalui Meu, si voi nu Ma primiti; daca va veni altul, in numele sau, pe acelail veti primi” (In. 5, 43). Asadar pe Iisus Care a venit in numele Tatalui Sau iudeii nu L-auprimit, ci L-au rastignit, insa pe falsul Mesia, adica pe Antihrist care isi va consacra dreptateacare-i va conveni si slava in numele sau, va fi primit.Prin urmare iudeii la a doua venire, la infricosata Judecata, isi vor aduce aminte ca L-aurastignit pe Hristos si l-au venerat pe amarul si vicleanul Antihrist. Dumnezeu permitand savina Antihrist va admite ultimul avânt al rautatii Satanei. Dar rautatea din timpul lui Antihristva fi data pe fata, si fiecare va veni gol in fata omenirii.

Page 8: Skartsiuni Dimitriu- Profetii despre antihrist.pdf

8

Asadar, oricati vor ramane nepocaiti, vor fi lipsiti de orice scuza si vor fi condamnati in veci,iar cei vrednici vor fi cinstiti.Asadar, Dumnezeu intr-o ultima incercare de a ajuta pe cei pacatosi, pentru ca sa-imantuiasca, permite venirea lui Antihrist.”Dan va judeca pe poporul sau, ca pe una din semintiile lui Israel. Dan va fi sarpe la drum,vipera la poteca, inveninind piciorul calului, ca sa cada calaretul. In ajutorul Taunadajduiesc, o, Doamne!” (Fac. 49, 16- 18).

Care este originea lui Antihrist?Patriarhul Iacob, inainte de moartea sa a binecuvantat pe cei 12 fii ai sai, dupa cum se

relateaza in cartea Facerii; si zice in fiecare profetie cate se vor petrece cu fiecare neamisraelit in viitorul indepartat, asadar pana in zilele din urma. “Adunati -va ca sa va spun ce aresa fie cu voi in zilele cele de apoi” . (Fac. 49, 1).Dintre aceste profetii ale lui Iacob despre fiii sai, una relateaza despre Hristos si alta despreAntihrist. Pentru Hristos marturiseste profetia despre Iuda, care s- a si implinit la venireaDomnului. Pentru Antihrist marturiseste profetia despre Dan, un alt fiu al lui Iacob.

Profetia despre Dan este urmatoarea: “Dan va judeca pe poporul sau, ca pe una din semintiilelui Israel. Dan va fi sarpe la drum, vipera la poteca, inveninand piciorul calului, ca sa cadacalaretul. In ajutorul Tau nadajduiesc, o, Doamne!” (Fac. 49, 16- 18).Prin urmare Antihrist va fi evreu, va proveni din neamul israelit al lui Dan si dupa cum zic Sf.Parinti va veni din Galileea (Vezi la Sf. Atanasie cel Mare si Sf. Andrei din Cezareea P.G.106, 301, 368).O parte din profetie, in general, aminteste de tradarea lui Iuda, caci diavolul prin Iuda “i – aintepat calcaiul” (Fac. 3, 15), facand sa fie rastignit. Dar in intregime profetia aceasta va ficonfirmata, si despre aceasta nu trebuie sa aiba indoiala nimeni, ea se va implini pe vremea luiAntihrist.Diavolul prin Antihrist va lovi Biserica lui Hristos, in special in vremea lui Antihrist. Dardupa cum Domnul a inviat asa si Biserica Domnului va merge “spre viata vesnica” (Mt. 25,46).Asa dupa cum profetia despre Hristos s-a implinit, sa fiti siguri ca in acelasi mod se va implinisi profetia despre Antihrist. Antihrist va fi evreu si va avea slabiciune catre evrei. Evreii il vorprimi cu bucurie, pentru ca asa nadajduiesc ca vor realiza visul lor de veacuridespre guvenarea mondiala sub Mesia al lor. Pentru aceasta se pregatesc in mod direct pentrurefacerea templului, dupa cum vom arata in capitolul urmator.”Deci cand veti vedea uraciunea pustiirii ce s – a zis prin Daniel proorocul, stand in loculcel sfant – cine citeste sa inteleaga” (Mt. 24, 15)

Caracterul lui AntihristSa vedem acum ce zice Sf. Scriptura si Sf. Parinti pentru caracterul lui Antihrist. InApocalipsa, Antihrist este asemuit cu o fiara. Antihrist, dupa cum zice Sf. Ap. Pavel, este“omul nelegiuirii” (II Tes. 2, 3).Va necinsti pe Dumnezeu si se va lupta cu sfintii, dupa cum zice Apocalipsa. Caracterul lui vafi amar si viclean si va constitui fenomenul raului si samanta unica a diavolului. Asemeneadiavolului va fi profetul cel mincinos, inainte mergatorul lui Antihrist.

Page 9: Skartsiuni Dimitriu- Profetii despre antihrist.pdf

9

Antihrist nu -si va manifesta imediat chipul satanic cu care va stapani. Ci se va arata cabinefacator, propovaduitor al pacii, libertatii, egalitatii si fraternitatii, ca prin viclenie saajunga stapanitor al intregii lumi.Va insela pe toti prin prefacatorie si minciuna, dupa cum il caracterizeaza Sf. Ap. Pavel. Va fifoarte vatamator ca un pui de “vipera” (Mt. 23, 33). Antihrist se va infatisa “la vremea lui”(II Tes. 2, 6). In vremea care a fost fixata. Va veni in chipul unui om bun, pentru ca sa inselepe toti naivii si pentru ca sa acapareze puterea si stapinirea politica mondiala, lucru care nu vareusi.Deoarece popoarele vor fi induse in eroare de catre acesta, se vor lepada de Hristos si se voralatura, asadar, lui Antihrist. Si vor preda lui “puterea si stapanirea lor” (Apoc. 17, 13), dupacum zice in Apocalipsa. Statele care nu se vor supune, vor fi distruse prin razboi, dupa cumcele trei neamuri straine: Egiptul, Libanul si Etiopia (Dan. 11).Cand va stapani Antihrist atunci se va arata toata rautatea si invidia, zice Sf. Ioan Damaschin.Atunci se va arata toata “neomenia si nedreptatea”, si se vor comporta chiar fara de omenie,in special evreii care il vor urma. Dar cel mai mult aceasta duritate se va arata contracrestinilor, zice Sf. Chiril.“Incat nimeni sa nu poata cumpara sau vinde, decat numai cel ce are semnul, adica numelefiarei, sau numarul numelui fiarei” (Apoc. 13, 17).

Lucrarea si persecutarea BisericiiAntihrist va incerca ca sa insele pe oameni si cu lucrari neobisnuite si semne groaznice.

Venirea lui va fi insotita, “de tot felul de puteri si semne si minuni mincinoase” (II Tes. 2, 9),dupa cum spune Sf. Ap. Pavel. Pana si foc din cer va cobori in privirile oamenilor, dupa cumzice in Apocalipsa. “Incat si foc face sa se pogoare din cer, pe pamant, inaintea oamenilor”(Apoc. 13, 13).Va face semne magice, si demonii lui se vor arata ca ingeri ai luminii, si se vor arata ostiri“fara de numar” (Dan. 7, 5), dupa cum zice Sf. Scriptura. Toate acestea se vor implini, dupacum zice Sf. Ap. Pavel, “prin lucrarea Satanei” (II Tes. 2, 9).Asadar lucrarile lui Antihrist vor fi lucrarile diavolului, si toate acestea nu vor fi minuniadevarate, ca minunile lui Hristos, ci lucrari false si mincinoase, dupa cum ne invata Sf.Atanasie.Dar lucrarile acestea vor fi atat de impresionante incat vor ameninta cu amagirea pana si “pecei alesi” (Mt. 24, 24).Fiindca amagitorul va incerca cu toate aceste tehnici ca sa se arate pe sine ca este dumnezeu,zice Sf. Ap. Pavel, “dandu – se pe sine drept dumnezeu” (II Tes. 2, 4).

Asadar nerusinatul si de trei ori ticalosul si vicleanul va uzurpa locul Eliberatorului siMantuitorului Hristos.Sigur pentru marea apostazie a oamenilor, Dumnezeu va permite ca sa se refaca templul dinIerusalim, care a fost daramat in anul 70 d.Hr., si de atunci nu s-a permis ca sa se zideasca, cutoate incercarile evreilor.Astfel evreii urmaresc ca sa zideasca templul, care constituie pentru acestia visul de veacuri,si vor crede ca Antihrist este Mesia cel mult asteptat.

Atunci se va implini profetia Sf. Ap. Pavel “… asa incat sa se aseze el in templul luiDumnezeu, dandu – se pe sine drept dumnezeu” (II Tes. 2, 4).Antihrist va incerca ca sa distruga Biserica lui Hristos de pe fata pamantului. In timpul lui

Page 10: Skartsiuni Dimitriu- Profetii despre antihrist.pdf

10

Antihrist va exista o mahnire nemaintalnita, zice Sf. Scriptura. “Caci va fi atuncistramtorare mare, cum n – a fost de la inceputul lumii pana acum si nici nu va mai fi” (Mt.24, 21). Oamenii neputandu -se opune se vor inchina lui Antihrist. Fiindca persecutia luiAntihrist, contra Bisericii, va fi cea mai mare dintre toate persecutiile.

Apocalipsa ne spune ca Femeia, “invesmantata cu soarele” (Apoc. 12, 1), adica Biserica,“… a nascut un copil de parte barbateasca, care avea sa pastoreasca toate neamurile cutoiag de fier. Si copilul ei fu rapit la Dumnezeu, ca sa o hraneasca pe ea, acolo, o mie douasute saizeci de zile” (Apoc. 12, 1 -6). Asadar cei alesi se vor refugia in pustiu, in munti si inpesteri si in crapaturile pamantului, dupa cum spun Sf. Parinti.Dar nici macar in pustiu Antihrist nu va lasa in liniste pe crestini. Dimpotriva, contra sfintilorcare nu vor primi semnul lui, Antihrist va folosi toate mijloacele de tortura. Toti cati se vorinchina fiarei vor purta negresit semnul (despre aceasta vom scrie amplu in cele ce urmeaza),“pe mana lor cea dreapta sau pe frunte” (Apoc. 13, 16), dupa cum spune in Apocalipsa.Restul vor fi izolati social, economic, politic si cei mai multi care nu vor putea ca sacumpere sau sa vanda vor sfarsi prin a muri.Aceia care vor fi martirizati de Antihrist vor fi cei mai mari martori ai Bisericii, zice Sf. Chirilal Ierusalimului, fiindca se vor lupta contra lui Antihrist si a diavolului.Nu uitam, iubitii nostri cititori, ca cei alesi nu se vor lasa amagiti (I Pt. 1, 5). Imparatia luiAntihrist va fi desfiintata de Hristos. Atunci “cerul si pamantul vor trece” (Mt. 24, 35), se vaarata semnul Sf. Cruci pe cer si vor vedea toti pe “Domnul venind pe norii cerului, cu puteresi cu slava multa” (Mt. 24, 30). In continuare va fi Judecata, si vor merge pacatosii “laosanda vesnica, iar dreptii la viata vesnica” (Mt. 25, 46), dupa cum arata Sf. Scriptura.

“Si voi da putere celor doi martori ai Mei, si vor prooroci imbracati in sac, o mie doua sutesaizeci de zile, acestia sunt cei doi maslini si cele doua sfesnice care stau inaintea Domnuluipamantului” (Apoc. 11, 3-4).

Durata prezentei lui AntihristVremea tiraniei lui Antihrist va fi mica. In Sf. Scriptura profetiile respective fixeaza timpulstapanirii lui Antihrist la 7 ani. Daca timpul prezentei lui Antihrist s- ar prelungi, nimeni nu s-ar mai mantui pe pamant. “N – ar mai scapa nici un trup” (Mt. 24, 22), zice Sf. Scriptura.Dar Dumnezeu va scurta zilele acelea ca sa se mantuiasca cei alesi. “Dar pentru cei alesi sevor scurta acele zile” (Mt. 24, 22). Asadar prezenta lui Antihrist pe pamant sidurata guvernarii lui mondiale va fi scurta.Despre cei sapte ani relateaza atat Apocalipsa, cat si profetia lui Daniel. Din acesti sapte ani aiprezentei lui Antihrist primii trei ani si jumatate va fi perioada in care Antihrist va intreprindelupte dure cu profetii lui Dumnezeu si cu ceilalti sfinti, iar spre sfarsitul acestor trei ani sijumatate, cei doi profeti ai lui Dumnezeu, Ilie si Enoh, se vor lupta cu Antihrist in cuvant si cuminuni adevarate, dupa cum vom arata mai jos. Dupa aceasta Antihrist va ucide pe cei doiprofeti si va stapani peste tot pamantul, cu o fericire trecatoare.”Dar pentru cei alesi se vor scurta acele zile” (Mt. 24, 22).

Marturia celor doi profetiCei doi profeti, Ilie si Enoh, vor fi inainte mergatorii celei de a doua veniri a Domnului. Vorveni pentru intarirea duhovniceasca a credinciosilor, si-l vor infrunta pe Antihrist prinpropovaduire si minuni.Vor prezice cea de a doua venire a Domnului, care va fi aproape, si vor chema la pocainta pecredinciosi. Pentru venirea profetilor Ilie si Enoh prezice Dumnezeu prin profetul Maleahi si

Page 11: Skartsiuni Dimitriu- Profetii despre antihrist.pdf

11

Zaharia, dar si Apocalipsa relateaza asa: “Si voi da putere celor doi martori ai mei, si vorprooroci, imbracati in sac, o mie doua sute saizeci de zile. Acestia sunt cei doi maslini, si celedoua sfesnice ce stau inaintea Domnului pe pamant” (Apoc.11, 3-4).Minunile acestora vor fi indiscutabil de provenienta dumnezeiasca (fiindca vor avea putere dela Dumnezeu). In Apocalipsa citim ca: “acestia au putere sa inchida cerul, ca ploaia sa nuploua in zilele proorociei lor, si putere au peste ape sa le schimbe in sange, si sa batapamintul cu orice fel de urgie, ori de cate ori vor voi” (Apoc. 11, 6).Si cu puterea dumnezeiasca pe care o vor avea cei doi profeti, se vor apara de dusmani,fiindca daca voieste cineva sa-i vatame, foc va iesi din gura lor si va mistui pe dusmanii lor(Apoc. 11, 5).Supravegherea lui Antihrist va fi nemiloasa, si multi oameni se vor pocai. Chiar evreii dupacum zice profetul Isaia.Apocalipsa ne spune ca, “atunci cand vor ispravi marturia lor” (Apoc. 11, 7), adica atuncicand vor termina marturisirea lor, si propovaduirea despre Hristos, Antihrist ii va birui si-i vaomori. Iar trupurile lor vor ramane trei zile neingropate in piata din Ierusalim si vor fi vazutede intreaga lume (prin televiziune). In final se va savarsi o mare minune. Trupurile lor vorinvia, si spaima mare ii va cuprinde pe cei care ii vor vedea. Dar cei doi profeti inviati nuvor ramane pe pamant, ci se vor inalta “la cer in nori” (Apoc. 11, 11 – 12), dupa cum ziceApocalipsa. Invierea celor doi profeti va anunta venirea Domnului.

Semnul lui Antihrist“Aici este intelepciunea, cine are pricepere sa socoteasca numarul fiarei, care este numar deom. Si numarul ei este sase sute saizeci si sase” (Apoc. 13, 18).

Sf. Ioan ne descopera ca oricati se vor alatura lui Antihrist vor primi “semnul numelui lui”Apoc.14, 11), “pe mana lor cea dreapta sau pe frunte” Apoc. 13, 16), si ca chinurile celorcare vor primi stampila si semnul numelui lui Antihrist, a carui numar este 666, vor fineincetate.

Dar care va fi numele lui Antihrist? Care va fi exact semnul?Numarul va fi 666. Acestea sunt intrebarile arzatoare carora credinciosul se inflacareaza sale gaseasca raspuns, pentru ca sa se lamureasca deplin si pentru ca sa-si ia masurile deprevenire fata de inainte mergatori, dar si fata de insusi Antihrist.Fiindca astazi, dupa cum vor arata amanuntit in capitolul urmator, este comuna constatarea caevolutiile si evenimenetele sunt asemanatoare, incat profetiile si talcuirile Parintilor Bisericii,despre venirea lui Antihrist, se adeveresc si se confirma in mod extraordinar.Unul din evenimentele confirmate este si numarul 666, care incepe sa fie consacrat intr-unritm galopant. Profetia din Apocalipsa despre numarul numelui lui Antihrist (666) incepe casa se adevereasca in zilele noastre.Dar sa vedem mai intai ce zic Parintii Bisericii despre aceasta. Sf. Ipolit, Sf. Epifanie, dar siAndrei al Cezareei sunt retinuti si precauti in ce priveste prezicerea numelui lui Antihrist. Eilasa sa se inteleaga vremea implinirii profetiei, despre venirea lui Antihrist cand seva cunoaste numele, numarul si semnul lui Antihrist. Oare care va fi numele lui Antihrist?Care va fi semnul? Ipolit, printre numele ipotetice ale lui Antihrist enumera si cuvantul“Tagaduim - APNOYME” – in dialectul atic, a carui suma a numerelor care sunt atribuiteliterelor acestuia este 666. (A – 1, P – 100, N – 50, O – 70, Y – 400, E – 5), adica 666. Astazivedem ca se pune in aplicare sistemul pentru publicarea noilor buletine de identitate care voravea imprimata cifra 666. Pe bancnota de 500 de drahme, in ce priveste tara noastra, Grecia,exista in grup cifra 666. Numarul 666 apare pe produsele pe care noi le consumam; el este subforma sistemului liniat de codificare, de asemenea apare in telecomunicatii, in schimbul

Page 12: Skartsiuni Dimitriu- Profetii despre antihrist.pdf

12

bancar si altele. Toate acestea sunt o pura intamplare?Cunoastem, de asemenea, ca fara acest buletin va fi imposibila vanzarea sau cumpararea.Asadar, se implineste profetia Sf. Ioan, care ne zice: ” si ea ii sileste pe toti , pe cei mici si pecei mari; si pe cei bogati si pe cei saraci, si pe cei slobozi si pe cei robi, ca sa- si puna semnpe mana lor cea dreapta sau pe frunte , incat nimeni sa nu poata cumpara sau vinde, decatnumai cel ce are semnul, adica numele fiarei (a lui Antihrist) sau numarul numelui fiarei. Aicieste intelepciunea: cine are pricepere sa socoteasca numarul fiarei, caci este numar de om. Sinumarul ei este sase sute saizeci si sase” (Apoc.13, 16- 19). Fiindca dupa cum ne aducemaminte, numarul 666 astazi se intalneste pretutindeni. Si zilnic vin noi elemente la lumina,care ne vor zgudui.Intr-un articol interesant, citim cu uimire ca Dr. H. Eldeman, specialist si presedinte alsectorului de analiza statistica a Pietii Comune, comunica in Bruxelles ca se pregateste unsistem electronic inteligent, care se va ocupa cu problemele care intereseaza intreaga lume..intregul sistem este numeric.Fiecare om de pe pamant va primi un numar al sau . Numarul acesta va da sistemuluielectronic date despre fiecare individ, si pe baza acestui numar va putea ca sa intreprindarelatii de schimb in sectorul mondial.Numarul va fi nevazut si va fi imprimat, fie pe frunte fie pe palma mainii, cu utilizarea razelorlaser. Cu un dispozitiv special se va putea citi de pe fiecare semn numarul inscris.

Dupa cum deja am amintit sistemul este pregatit in intregime, si deja este pus in aplicare.Asadar, incepe sa se puna in aplicare la nivel mondial, fiindca, mai concret, noua metoda detranzactie se va pune in aplicare sub guvernarea lui Antihrist. Este noul sistem de vanzare sicumparare cu cod numeric, despre care vorbim, care va pune stapanire pe fiecare individodata cu numarul special 666, care va fi plasat cu cifre, care nu se pot sterge, cu raze laser, pefrunte sau pe mana dreapta!“Si o buba rea si ucigatoare s – a ivit pe oamenii care aveau semnul fiarei” , profeteste Sf.Ioan in cap. 16 din Apocalipsa.

Asadar, pe de o parte va fi primirea semnului cu posibilitatea de a face comert sau de cealaltaparte neprimirea semnului lui Antihrist si renuntarea la a cumpara si a vinde, la comert, laprivarea de toate drepturile si in fine acceptarea mortii.Trebuie sa fim siguri ca credinta omului in scurt timp va fi probata sever. Despre aceasta nutrebuie ca sa avem indoieli deloc. Dupa cum s-au confirmat atatea profetii, asa si profetia cunumarul si semnul lui Antihrist se va implini.Sa avem rabdare si credinta, si sa dorim sa nu apucam noi vremurile confirmarii acestorprofetii!

Când va veni Antihrist?Cand ucenicii lui Hristos au cerut de la Domnul sa le spuna care vor fi semnele ce vor anuntaslavita Sa venire si a sfarsitului lumii, Iisus, dupa ce enumera semnele care vor precede a douavenire, zice clar ucenicilor: “Iar de ziua si de ceasul acela nimeni nu stie” (Mt. 24, 36). Decinu cunoaste nimeni timpul ziua si ceasul afara de Dumnezeu. Nici sfintii, nici ingerii.Asadar, pentru Antihrist care va veni cu putina vreme inaintea celei de a doua veniri, este lafel, adica nu cunoastem timpul exact cand va veni. Ceea ce stim este ca Antihrist va veni cuputin inainte de venirea Domnului, “inainte de Hristos va veni Antihrist”, si dupa cum ziceSf. Ap. Pavel, Antihrist va fi nimicit de Domnul “cu stralucirea venirii Sale” (II Tes. 2. 8).De asemenea mai cunoastem evenimentele si semnele care se vor arata si vor anunta sosirealui Antihrist, si dupa putin a doua venire a Domnului. Sunt semnele pe care Dumnezeu ni le-a

Page 13: Skartsiuni Dimitriu- Profetii despre antihrist.pdf

13

descoperit, prin profeti, prin Domnul si prin Apostoli.Asadar, aici trebuie sa ne indreptam atentia lasand la o parte lenea si nepasarea care necaracterizeaza. Desi timpul venirii lui Antihrist este necunoscut, ne sunt cunoscute semnelecare ne-au fost descoperite, cu exactitate, pentru ca sa fim preveniti, pentru a lua masurile cese cuvin, pentru trezirea noastra duhovniceasca si pentru intarirea credintei, curajului sinadejdii. Despre semnele acestea ne vom ocupa pe larg in capitolul urmator.

Pustiirile lui AntihristAntihrist va constitui apogeul si cuprinderea tuturor formelor raului care i-au premers, maiceva decat Antioh Epifanes, care a asezat statuia lui Zeus in templul din Ierusalim. Antihristva semana pustiire si nimicire, ca nimeni altul pana astazi, dupa cum ne spun profetiile.

De aceea si este numit “uraciunea pustiirii” (Mt. 24, 15). Va pustii pamantul si va lipsi peoameni de credinta si virtuti.Dupa cum zice Sf. Efrem Sirul, in vremea lui Antihrist, “marea se va tulbura si pamantul seva usca, cerul nu va mai da ploaie si plantele se vor vesteji” . “Cerul nu – si va mai daracoarea sa, norii nu vor mai da apa, pamantul nu – si va mai da rodul sau, marea varevarsa un miros insuportabil, raurile vor seca, pestii marii vor muri, oamenii se vor sfarsi defoame si de sete …, atunci boala mare va fi peste tot pamantul, atunci plangere…” . Sf.Scriptura ne spune ca stâmtorarea care va stapani pe oameni va fi nemaintalnita. “Si va fiatunci stramtorare mare cum n – a fost de la inceputul lumii pana acum si nici nu va mai fi”(Mt. 24, 21). Oamenii care vor primi semnul lui Antihrist vor fi subjugati cu desavarsireaceluia, si vor ramane nepocaiti, dupa cum scrie Apocalipsa, pentru ca vor avea minteaintunecata, si o vor avea predata intreaga diavolului.Situatia trista care va veni va fi rezultatul pacatelor si a celor care au apostaziat de laDumnezeu. Diavolul cunoscând ca i-a mai ramas putin timp, dupa cum relateaza Apocalipsa,va purta prin Antihrist, o nemaintalnita manie asupra credinciosilor si a lucrarii lui Dumnezeu,raspandind dezastru, mahnire si pustiire. Lucrarea si scopul lui vor fi ca sa amageasca, daca arputea pana si pe cei alesi, adica pe cei curati.Multi se vor ascunde departe in pesteri si in crapaturile pamantului, dupa cum zice Sf. EfremSirul, fiindca necuviinta va fi de nesuferit, iar pacatele trupesti vor deveni ceva public

Cu toate acestea amarul, vicleanul si satanicul Antihrist nici macar in pustiu nu va lasa inliniste pe credinciosi, ci in graba ii va aduna ca sa i se inchine. Si cei care vor ceda vor fiinsemnati cu semnul lui Antihrist, restul care vor nega vor fi maltratati cum omul nu amai auzit, nici nu s-a mai intamplat pana astazi.Va intrece pe Nero in rautate, in cruzime, manie, ura, viclenie si invidie. Nu va chinui numaipe cei drepti si credinciosi, ci si pe aceia care vor primi semnul de la el si-l vor crede dreptMesia, zice Andrei din Cezareea. Vicleanul va incerca ca sa distruga tot ce este pe pamant, cuo manie nemaiintalnita. Aceasta este “uraciunea pustiirii” (Mt. 24, 15), si este sigur ca nu s-ar mântui nimeni, daca Domnul nu ar scurta zilele acelea, din dragoste fata de om.Antihrist va indeparta pe toti cei care i se vor opune, incat va stapani peste toti, chiar si pesteaceia care il vor sustine, fara ca cineva sa se poata apara.Alte profetii despre AntihristDupa cum ziceam exista profetii despre venirea lui Hristos pe pamant si profetii despre multealte amanunte ale vietii Lui (Nasterea, fuga in Egipt, rastignirea, Invierea etc.), care s-au confirmat asa cum au fost scrise. Asa dupa cum s-au confirmat si profetiile despredaramarea Ierusalimului, risipirea evreilor si daramarea templului, tot asa exista multe profetiidespre venirea lui Antihrist.

Page 14: Skartsiuni Dimitriu- Profetii despre antihrist.pdf

14

Si dupa cum profetiile aratau fariseilor si saducheilor ca Hristos a venit, ei necrezand, tot asasi astazi, in timp ce semnele arata ca vom intra curand in epoca lui Antihrist, omenireadoarme linistita.

Profetiile pentru venirea lui Antihrist sunt clare si nu incape nici o indoiala. “Cerul sipamantul vor trece dar cuvintele Mele nu vor trece” (Mt. 24, 35), ne asigura Domnul. Acesteprofetii ne sunt facute de Insusi Hristos, de Apostoli si profeti.Incepem de la Profetia lui Iacob despre Antihrist. Iacob, unul din cei trei patriarhi ai lui Israel,putin inainte de moartea sa, a chemat pe fiii sai la sine si le-a zis fiecaruia ceea ce se vaintâmpla cu neamurile lor pana in cel mai indepartat viitor. “Adunati -va, ca sa va spun ce aresa fie cu voi in zilele cele de apoi” (Fac. 49, 1). Din aceste profetii ale lui Iacob una se referala Hristos si alta la Antihrist. Pentru Domnul nostru Iisus Hristos vorbeste profetia despreIuda, ca Hristos va veni din neamul lui Iuda. Pentru Antihrist vorbeste profetia catre un alt fiual lui Iacob, cea catre Dan. Profetia despre Dan suna asa: “Dan va judeca pe poporul sau, cape una din semintiile lui Israel. Dan va fi sarpe la drum, vipera la poteca, inveninand piciorulcalului, ca sa cada calaretul. In ajutorul Tau nadajduiesc, o, Doamne !”Deci Antihrist va fi evreu si va proveni din neamul lui Dan. Antihrist va fi ca un sarpe, cadiavolul si va lovi cu calcaiul Biserica, care asteapta mantuirea Domnului, dupa a doua Savenire.Si precum profetia care relateaza despre Hristos s-a implinit acum aproape 2.000 de ani laintruparea Domnului, tot asa se va implini si profetia despre Antihrist. Despre aceasta nutrebuie sa se indoiasca nimeni.De asemenea si Ieremia profeteste despre tirania lui Antihrist si pustiirea pe care o va producepe pamant. “De la Dan se aude… iata vin si vor pustii pamantul si tot ce este pe el, cetatea silocuitorii ei” (Ier. 8, 16). Dar si Isaia profeteste despre nimicirea lui Antihrist. Hristos inaintede rastignirea Sa vorbeste despre “uraciunea pustiirii” (Mt. 24, 15), facand aluzie laAntihrist. Dar si catre evrei adresandu-se, Iisus zice: “Eu am venit in numele Tatalui Meu, sivoi nu ma primiti; daca va veni un altul in numele lui, pe acela il veti primi” (In. 5, 43). Aici“altul” inchipuieste pe falsul Mesia care este asteptat de evrei, asadar pe Antihrist.Sf. Ap. Pavel amintind despre a doua venire a Domnului, in a doua epistola catreTesalonicieni, zice ca Domnul nu va veni, “daca mai intai nu va veni lepadarea de credinta sinu se va da pe fata omul nelegiuirii, fiul pierzarii” (II Tes. 2, 3), adica Antihrist. Si continueprofetia despre Antihrist zicand: “Potrivnicul, care se inalta mai presus de tot ce se numesteDumnezeu, sau se cinsteste cu inchinare, asa incat sa se aseze el in templul lui Dumnezeu,dandu – se pe sine drept dumnezeu” (II Tes. 2, 4). Antihrist se va inalta pe sine atat de multincat se va aseza in locul lui Dumnezeu in templul lui Dumnezeu si va incerca prin semnediabolice si viclene ca sa se dea pe sine drept Dumnezeu. Aici se subintelege templul luiSolomon, pe care evreii sunt gata sa-l reconstruiasca.In continuare, Sf. Ap. Pavel ne descopera ca Antihrist va veni, cand “cel care o impiedicaacum va fi dat la o parte” (II Tes. 2, 7), (prin urmare abia cand cel care impiedica aratarea vafi dat la o parte). Cine va fi acesta ? Vom arata in capitolul urmator.Antihrist va fi nimicit prin slavita aratare a Domnului. “Si atunci se va arata cel fara de lege,pe care Domnul Iisus il va ucide, cu suflarea gurii Sale, si – l va nimici cu stralucireavenirii Sale” (II Tes. 2, 8). Venirea lui Antihrist se va face prin puterea Satanei cu semnemincinoase si ademenitoare, cum ne asigura Apostolul Pavel. Sf. Ap. Ioan zice despreAntihrist, atat in epistolele sale, cat si in Apocalipsa. “Copii, este ceasul de pe urma,si precum ati auzit ca vine antihrist …” (I In. 2, 18).

Page 15: Skartsiuni Dimitriu- Profetii despre antihrist.pdf

15

In Apocalipsa Antihrist este descoperit ca o fiara care va constrange pe toti, pe cei mici si pecei mari, pe cei bogati si pe cei saraci si pe cei slobozi si pe cei robi ca sa se supuna lui, si leva da lor semnul nesters (acela care este analizat cu raze laser, despre care am scris incapitolul precedent), pe mana dreapta sau pe frunte.Si nu va putea nimeni ca sa cumpere sau sa vanda, decat numai cel care are semnul luiAntihrist, adica numele fiarei, sau numarul numelui lui, adica numarul care indica sumavalorilor numerice ale literelor numelui lui.Si Apocalipsa continua. Cel care are minte luminata sa socoteasca numarul, care este sumavalorica a literelor care compun numele fiarei, si va descoperi numarul lui Antihrist. Caci nueste numarul unei fiinte supranaturale, ci numarul unui nume de om. Si numarul acesta estesase-sute saizeci si sase (Apoc. 13, 18). Este numarul despre care noi vorbim.De fapt nu epuizam aici profetiile pentru venirea lui Antihrist. Nimeni n -ar trebui sa seindoiasca câtusi de putin de implinirea profetiilor privind venirea lui Antihrist. Exista si alteprofetii ascunse, prin urmare neclare, despre care vorbesc Sf. Parinti si pe care le elucideazadupa masura puterii lor.Inainte mergatori ai lui Antihrist“Antihristi multi s – au aratat” (In. 2, 18)

O intruchipare a lui Antihrist a fost Antioh Epifan, care este numit “radacina pacatoasa” (IMac. 1, 10). A pricinuit practic pustiire in templul lui Dumnezeu din Ierusalim si a urmarit casa uneasca toate popoarele intr- unul singur. A dat dispozitie ca sa se renunte la monedelenationale. A profanat sarbatorile si templul, a anulat taierea imprejur si a poruncit sa fieomorati cei care nu se vor conforma cu ordinele lui. A asezat un idol pe jertfelnic si altarede jertfa in oras. A dat ordin ca sa se arda Cartile Legii. A dat ordin ca sa fie omorati printorturi cei care sustineau Legea. Asadar lucrarile lui Antioh trimit cu gandul la lucrarilorvenirii lui Antihrist; pentru ca si Antihrist va profana templul, deoarece se va instala in el siva incerca ca sa dea impresia ca este Dumnezeu. Pe cei credinciosi ii va supune la chinurinemaintalnite si se vor confirma cele spuse de Scriptura, ca va fi “uraciunea pustiirii” (Mt.24, 15).Tipuri si modele ale lui Antihrist sunt, nu numai Antioh, ci si toti necredinciosii si aceia carein numele puterii pun stapanire, prin tiranie, pe omenire si o chinuiesc; fiindca modele ale luiAntihrist sunt si astazi, precum sunt ateii si cei ce se acopera cu masca democratiei. Acestiaamintiti sunt cei mai importanti, pentru ca detin in mainile lor puterea si conduc destinelenefericite ale omenirii, persecutand Biserica Ortodoxa cu orice mijloace, facandu-seastfel instrumente ale Satanei, si inainte mergatori ai lui Antihrist.Dar ca inainte mergatori ai lui Antihrist nu trebuie sa-i socotim numai pe acesti pioni aiSatanei, ci si diferitele erezii si miscarile viclene care provoaca tulburare si organizeaza centrede depravare si decadere a omenirii.

Nu ne vom ocupa aici de toate ereziile care slabesc Biserica si care au devenit motiv de a rupecamasa cea necusuta a lui Hristos, dar vom relata ceva despre hiliasmul care bantuiestecrestinismul, care gratie banilor pe care-i cheltuiesc si efortului organizatdecimeaza literalmente turma Bisericii, pe care pastorii, cu putine exceptii, o lasa pradadispozitiei rapitoare a slugilor lui Antihrist. Falsii marturisitori ai lui Iehova, formeaza oorganizatie politica mondiala, pe langa faptul ca este si o erezie. Cu toate acestea mascaeste religioasa. Cei care se intituleaza “Martorii lui Iehova” utilizeaza religiozitatea ca pe omarfa, precum traficantii de droguri, pentru ca sa prosteasca si sa slabeasca pe credinciosii cele cad victime. Scopul lor este de a tulbura ordinea crestina, degradarea sischimbarea omenirii intr-o turma de animale, fara ratiune si vointa, care sa le permita

Page 16: Skartsiuni Dimitriu- Profetii despre antihrist.pdf

16

guvernarea mondiala. “Martorii lui Iehova” formeaza astazi cea mai rasiala, fanatica sianticrestina organizatie, la nivel mondial .“Ceea ce duce la deconspirarea lor si a planului lor demonic este proclamarea celei de a douaveniri a Domnului, care s-a petrecut in chip nevazut, si infierea si mostenirea imparatiei luiDumnezeu doar de cei 144.000 de barbati sfinti din Apocalipsa, la care au obraznicia sa sealature” (Kinonia 1986).

Intr-adevar organizatia “Martorii lui Iehova”, este cea mai nereligioasa si vicleana miscare dintoate timpurile, dupa cum o numeste Constantin Muratidis, care a dovedit, cu elemente deneclintit ca aceasta organizatie, sub acoperamant religios si crestin, prin mijloace viclene sinecinstite, urmareste ca sa transforme omenirea intr-un imens lagar de sclavi, si in felul acestasa impuna o foarte hidoasa stapanire rasiala, la scara mondiala, cum nu a cunoscut lumea panaacum. Organizatia ”Martorii lui Iehova” formeaza o uriasa societate transnationala,care exploateaza crunt numeroasele sale victime, care lucreaza voluntar, fara plata, cuconsecinte care aduc castiguri uriase. Mai absurda si monstruoasa se arata in vremea noastrapretentia celor care conduc ”Turnul de veghe”, care impun membrilor organizatiei sa-i socoteasca singurii talmacitori ai Scripturii si unica reprezentare a lui Dumnezeu pe pamant,care alcatuiesc si conducerea legala, care va transforma guvernarea mondiala; fiindca toatecelelalte guverne vor fi anulate. Coducerea “Martorilor lui Iehova” dispretuiestesi caracterizeaza pe ceilaiti oameni fiinte inferioare. Adeptii nu au drepturi ci numai obligatiade a sluji si asculta pe conducatorii lor. Aceasta este prima lor grija, de a-i transforma peoameni in sclavi .

Cei care conduc “secretul nelegiuirii”, traficantii satanici transnationali din Brookline, carepregatesc venirea lui Antihrist, au obraznicia fara margini de a se socoti pe ei insisi casingurii mostenitori ai lui Dumnezeu, care vor participa la guvernarea mondiala.Noi recunoastem in ei pe inainte mergatorii lui Antihrist. Cum pot acesti traficanti dinBrookline sa se socoteasca pe sine asemenea barbatilor din Apocalipsa si mai presus depurtatorii de Hristos Parinti ai Bisericii? “Acestia sunt care nu s – au intinat cu femei, cacisunt feciorelnici …, iar in gura lor nu s – a aflat minciuna, fiindca sunt fara prihana” (Apoc.14, 4). Insa intemeietorul acestei organizatii hiliaste, Russel nu numai ca s-a casatorit la 1879,ci si nunta s-a savarsit cu vinovatie si desigur din cauza preacurviei. Dar si succesorul lui,Ruterffort a murit din cauza folosirii drogurilor. Ne uimeste planul moral al intemeietoriloracestei organizatii satanice, care se numara pe sine intre barbatii cei drepti din Apocalipsa.Adeptii lor, care alearga neincetat cu gentile pline de carti, nu mai au timp ca sa vada catabatjocura au adunat in jurul lor intemeietorii sectei? Asadar atat de tare s-au prostit incat numai vad ca aceasta organizatie satanica, pe care o slujesc, incearca sa impuna in lume un cruntregim rasial, cum nu a mai cunoscut lumea, si sa transforme pe oameni in sclavi? Nuvad, oare, ca stapanii lor sunt in acord cu cele spuse in II Tes. 2, 7 lucrând taina faradelegii sica sunt inainte mergatorii lui Antihrist?Cel mai paradoxal lucru dintre toate este ca aceasta organizatie satanica submineaza temeliastatului in ce are mai sfant si mai cinstit, credinta si ortodoxia, si aceasta se intampla dincauza concesiilor pe care statul le-a facut. Dar aceste favorizari nu se opresc aici ci privesc sialte taine, antidemocratice si organizatii ascunse, precum masoneria. In afara de hiliasm existaalte miscari si puteri ascunse care pregatesc terenul pentru desgustatorul Antihrist. Acesteorganizatii care formeaza semnul pentru vremea noastra si care isi au radacinile in evul mediusunt in legatura cu masoneria.Masoneria este o organizatie mistica cu scopuri secrete. Este organizata piramidal, pe nivele,

Page 17: Skartsiuni Dimitriu- Profetii despre antihrist.pdf

17

informatiile urcand spre varf. In aceasta structura nivelele inferioare nu au acces lainformatiile unui nivel superior.

Cum poate un om liber sa adere la o astfel de organizatie care nu-si descopera adevarateleplanuri, si cum pot sa existe intr-o democratie asemenea organizatii secrete? Ce scopurisuspecte si antidemocratice servesc aceasta organizatie, cu legaturi internationale si mii deloje in toata lumea? Pentru ce in aproape toate statele guvernele cedeaza in fata acesteiorganizatii satanice, antidemocratice si anticonstitutionale?Masonii au secrete pe care nu le descopera nu numai altor oameni, pe care ii numesc“profani”, ci nici propriilor lor membri. Si se constata fenomenul trist ca se cere oamenilorcare accepta sa fie recrutati in asemenea organizatii, sa pastreze secrete toate lucrurile pe carele vor afla! Cine a ajuns la aceasta crunta umilire ca sa-si vanda constiinta in acest moddezgustator?Pentru ce masonii sunt obligati cu juraminte aspre sa pazeasca si sa indeplineasca ordinile, pecare nu trebuie sa le destainuie? Nici macar unui prizonier nu i se cere asa ceva. In vremeanoastra, epoca prin excelenta numita “democratica”, o organizatie secreta isi inchide portilefata de membrii intregii societati si-si leaga cu juraminte ingrozitoare membrii sai ca sa nudestainuie secretele sale, nu este normal ca sa creeze suspiciuni? Loja P-2 din Italia are mii demembrii, din randul “personalitatilor”, adica a elitei italiene.Dar dincolo de faptul ca este o organizatie secreta si perfida, masoneria este si antisociala.Astfel, prin felul cum se manifesta, masonii sunt aceii care favorizeaza disensiunile si nuguvernarea dreapta pe care o cer toti oamenii.Pentru ce sa fie sustinut cineva numai si numai pentru ca este mason si sa nu fie sustinutoricare altul dupa dreptate? Judecatorul mason va hotara dupa dreptate sau dupa ordinilemasonice? Ofiterul mason va asculta ordinile lojelor sau chemarea patriei? Nu cumvaloviturile de stat si tradarile, care se inmultesc in ultimul timp in intreaga lume au legatura cuacesti ofiteri vaduti? Pentru ce masonii se sfiesc ca sa se destainuie si sa faca cunoscut inmod public sau prin declaratie gradele lor? Nu cumva pentru ca poporul are formata dejaconstiinta manipularii prin acestia. Cu toata aversiunea poporului fata de antidemocratie nu seintampla nimic.

Lojele exista si domnesc ca stat in stat. Deci, care sunt acei protectori nevazuti ai acestorintunecate organizatii in tara noastra? Nu cumva se ascund pentru ca “toti cei ce comitfaradelegi urasc lumina”? Asadar aceasta este masoneria, care, in opozitie cu hiliasmul careapeleaza la indivizi cu slaba pregatire, apeleaza, in general, la oameni influenti, cu inteligenta,cu autoritate, cu bani si influenta sociala. Diavolul prin masonerie favorizeaza planul sausi pregateste pe oameni pentru venirea lui Antihrist. Fiindca trebuie sa cunoastem ca, in afarade acestea, masoneria este si religie a Satanei . In loje este adorat Marele Arhitect alUniversului. Desi copiaza multe din ceremoniile crestine, masonii adorand pe Marele Arhitectal Universului arata ca nu agreaza pe Dreptul nostru Dumnezeu.Asadar masoneria, organizatie satanica, este o ramura a Sionismului international. Lucreaza siaceasta pentru ca sa se realizeze planurile ascunse ale iudeilor, asadar ca sa instaleze pe Mesiacel asteptat al evreilor, ca conducator mondial, adica pregateste venirea lui Antihrist, adesgustatorului dictator.Masoneria, hiliasmul, ecumenismul, spiritismul, magia sunt in special o actiune a hidreisionismului, care otraveste mortal pe oameni si-i preda in puterea Satanei. Cei care aurastignit pe Hristos, prin urmasii lor, cei care nu se cumintesc nicidecum, nici macar nu sepocaiesc pentru crimele lor desgustatoare, lucrand cu toate aceste puteri antihristice din culisepentru a ni-l impune pe Antihrist. Cu toate acestea, planurile lor au fost dezvaluite,

Page 18: Skartsiuni Dimitriu- Profetii despre antihrist.pdf

18

prin profetiile care exista, pentru ca noi sa fim preveniti, si au micsorat camuflarea lor; pentruaceea, nu trebuie sa cadem in capcana lor.Tineti-va departe de spiritism, magie, masonerie si hiliasm. Sunt dezgustatoare puterilesatanice care ne fura ce are mai scump si mai drag sufletul nostru. Racnetul lui Antihrist seaude clar, umbra hidoasa a lui arata ca se apropie. Sa ne amintim de Sf. Ap. Petru, care zice:“Fiti treji, privegheati. Potrivnicul vostru, diavolul, umbla racnind ca un leu, cautand pe cinesa inghita” (I Pt. 5, 8). Sa “ne asiguram” zice Sf. Chiril al Ierusalimului. Numai câti isi vorasigura sufletul lor prin rugaciune si atentie neincetata, fata de Antihrist, de aliatii si inaintemergatorii lui, vor scapa din capcane si vor mosteni fericirea si viata vesnica. Restul vor ratacisi vor fi adunati in tabara lui Antihrist, ca sa lupte nenorocitii chiar cu Hristos si vor primisemnul lui Antihrist spre pieire si condamnare vesnica, dupa cum scrie Sf. Ioan in Apocalipsa.

Semne inainte mergatoare lui Antihrist1. Apostazia2. Infiintarea statului evreu si ocuparea Ierusalimului de catre evrei3. Reconstruirea templului lui Solomon4. Inventiile si descoperirile din vremea noastra

5. Anarhia democratiei6. Ce-l opreste si cel care-l opreste

1. ApostaziaUn semn caracteristic care avertizeaza despre venirea amagitorului este apostazia generala aoamenilor de la credinta in Dumnezeu, dupa cum ne asigura Sf. Ap. Pavel. “Sa nu vaamageasca nimeni, cu nici un chip; caci ziua Domnului nu va veni pana ce mai intai nu vaveni lepadarea de credinta…” (II Tes. 2, 3). Cand lumea se va lepada de Dumnezeu, atunciva veni Antihrist.Se va infatisa, asadar, in mijlocul unui climat anarhic, pacatos si ateu. Atunci “se va da pe fataomul nelegiuirii, fiul pierzarii“ (II Tes. 2, 3), zice Sf. Ap. Pavel. Apoi firesc va urma a douavenire a Domnului, care se va petrece la putin timp dupa venirea lui Antihrist, cand vapredomina cea mai rea lepadare de credinta, dupa cum a zis Domnul in chip profetic: “Siprecum a fost in zilele lui Noe, tot asa va fi si in zilele Fiului Omului: mancau, beau, seinsurau, se maritau pana in ziua cand a intrat Noe in corabie si a venit potopul si i – a nimicitpe toti” (Lc. 17, 26- 27).Cu toate acestea poate se gaseste cineva care sa conteste. Nu cumva si in alte epoci a existatapostazie, anarhie, pacate, desfrau? Deci pentru ce apostazia omului de astazi este unita cuasteptarea lui Antihrist? Pentru ce apostazia generala si nemaivazuta a omenirii este luat casemn pregatitor al apropierii venirii lui Antihrist? Nu cumva de fiecare data cand omul arefuzat invatatura Bisericii, a pregatit sfarsitul?Biserica a facut mult bine. Pentru ca aceasta este misiunea ei, ca sa mantuiasca sufletele, ca sale pregateasca, ca sa le trezeasca, ca sa se ingrijeasca drept de toate oile, pentru ca vremeacelei de a doua veniri este necunoscuta, dupa cum necunoscut este si sfarsitul vietii noastre.Asadar pentru aceasta trebuie ca sa se implineasca toate semnele.Cat priveste apostazia de astazi, nu exista ceva asemanator in istoria neamului omenesc si cuatat mai mult in perioada crestina.Nu este o apostazie intamplatoare. Ci una generala organizata si nemaivazuta. Omul inaintecunostea apostazia ca pe ceva individual in omul renegat si depravat al veacului douazeci. Sinu spunem aceasta pentru neamurile salbatice, Nu; o spunem pentru oamenii civilizati, careprimesc multe invataturi crestine, care au cunoscut adevarul, si cu toate acestea staruiesc in

Page 19: Skartsiuni Dimitriu- Profetii despre antihrist.pdf

19

greseala, in intuneric, in razvratire morala constienta, in razboi, in desfrau, in educatia fizica simorala fara de rusine, in batjocorirea lui Dumnezeu, in lupta cu cele dumnezeiesti. Omulvremurilor noastre neaga usor constiinta lui Hristos si promoveaza venirea lui Antihrist.

Lepadarea de Dumnezeu se percepe mai mult datorita faptului ca omul se alipeste de lucrurilemateriale, de cele de jos. Credinta crestina numita intoleranta este inlocuita cu o credintaautonoma, fara Dumnezeu, fara porunci, fara constiinta.Omul autonom, zboara in cosmos si se lauda batjocoritor si ironic, ca nu poate sa intalneascaundeva pe Dumnezeu, isi vinde constient sufletul Satanei cu acele erezii, imoralitatinemaivazute, certuri si organizatii antihristice.

Cuvintele rusine, pocainta, credinta, sfintit, biserica sunt considerate anacronice, dar sipericuloase, pentru omul eliberat si autarhic al vremii noastre. Pacatul se arata organizat,condus cu metode satanice cu mijloace de influenta in masa si dezastroase.Satana ne expune sfaturile zilnic in orele noptii, probabil pentru ca ”toata coruptia care sesavarseste uraste lumina”, dupa cum zice Sf. Scriptura. Iata si un exemplu deosebit alapostaziei nemaivazute si fara limita a omenirii si a comportarii ei cea impotriva luiDumnezeu. Iata actiunile europenilor, care accepta elocvent caracterul trist si decazut vrednicde plans.Homosexualitatea este recunoscuta oficial in Anglia si in alte state; mai mult, in unele statesunt celebrate si casatorii de acest gen de catre pastori si preoti. Inca si nudismul seraspandeste printre oameni.De asemenea cinematografia si teatrul in afara de putine cazuri sunt puse in slujba diavoluluisi ale inainte mergatorilor lui Antihrist.Pornografia si presa atee este mobilizata in lupta pentru predominarea raului, pierderiiobiceiurilor si limitarea rezistentei morale a individului. Asociatiile homosexualilor si atuturor genurilor anormale rasar peste tot ca ciupercile. Legalizarea preacurviei si a avortuluieste impotriva poruncilor dumnezeiesti si inumanitatea acestei legalizari este privita caretrograda, necivilizata, inapoiata si ca inaplicabila social. Mai mult, in Anglia s-a merspana acolo incat s-a propus un proiect de lege care sa acorde dreptul la legaturi incestuase,intre parinti si copii si intre frati!Incestele, perversiunile, anomaliile, practicile oribile, condamnate de Sf. Scriptura, astazi audevenit recunoscute prin lege. Omul decazut al vremurilor noastre striga pe strazi pentrulegalizarea tuturor practicilor, dovedind real cat de orb si constiincios slujeste Satanei.Un fenomen ingrozitor care mobilizeaza pe atei il constituie si organizatiile satanice alemasoneriei.Este un fenomen rar ca un om din zilele noastre sa nu apartina acestei organizatii. In zilelenoastre, ale abundentei de democratie, din nefericire, exista oameni, presupusi seriosi, care sa-si vanda sufletul Satanei si care sa se oblige sa slujeasca intr-o organizatie secreta, antisocialasi antidemocratica, careia nu i se cunosc secretele.Alt paradox al zilelor noastre este Satanismul. Lepadarea desavarsita a mastii. Asadar exactadorarea Satanei cu taine, ceremonii, lacasuri de inchinare etc. Satanistii sunt astazi in numarde milioane. Si acestia se afla in tarile “civilizate”.Culmea nerusinarii si a apostaziei, care caracterizeaza masele de oameni, astazi, este acceptatasi in Grecia. Nu englezul, nici americanul, ci grecul ortodox accepta sa i se spuna ca descindedin maimuta, decat sa creada ca este facut dupa chipul lui Dumnezeu.Mai mult, aceasta teorie neghioaba este predata si in scoli copiilor nostri. Astfel scopulantihristilor este departarea crestinilor de Dumnezeu, fiindca oamenii chiar daca au cunoscutpe Hristos, “au iubit intunericul mai mult decat Lumina” (In. 3, 19).

Page 20: Skartsiuni Dimitriu- Profetii despre antihrist.pdf

20

Profetiile scrise confirmându-se in zilele noastre, noi tragem alarma. In zilele din urmadragostea se va raci. “lubirea multora se va raci” (Mt. 24, 12), zice Sf. Scriptura. Intr-adevar,astazi ura a pus stapanire pe omenire. Omul s-a inchis in cochilia sa, nu se mai increde innimeni, considera pe vecinul sau dusman, ca pe cineva care va uzurpa interesul sau. Darmania nu se foloseste numai in aparare, ci mai mult in distrugerea omeniei, semanânddezastru si distrugere cu arme distrugatoare, de nimicire in masa.Pentru prima oara, omul a simtit amenintarea unui dezastru general, fara ca sa poata sa seopuna. Omul pregateste distrugerea sa in cadrul general al apostaziei care se pune in miscarein vremurile din urma.Dragostea duhovniceasca s-a racit. Si nu numai a laicilor, ci si a clericilor, a pastorilor, carepovatuiesc. Si aceasta pentru ca aseaza sufletul lor mai presus decât al oilor, dupa cum zicedumnezeiasca Scriptura.Din nefericire, astazi oile sunt rupte in bucati de lupi, iar pastorii nu le vestesc primejdia. Sitoate acestea au fost profetite de Sf. Parinti ai Bisericii, de Apostoli si de Insusi Hristos. Dincauza comportarii pastorilor se vor sminti multi, zice Sf. Scriptura. Pentru aceasta si Sf. Chirilal Ierusalimului scrie, sa nu ne ingrijim de cele care produc sminteala, ci de cele prezise de Sf.Scriptura pentru ca sa se pazeasca credinta cea dreapta. Caracteristica apostaziei de astazi esteca foarte putini se mai gândesc la moarte, cu responsabilitate pentru vesnicie. Oameniivietuiesc numai pentru cele materiale si lucreaza faptele trupului, “si ele sunt: adulter,desfranare, necuratie, destrabalare, inchinare la idoli, fermecatorie, vrajbe, certuri, zavistii,manii, galcevi, destrabalari, eresuri, pizmuiri, ucideri, betii, chefuri si celeasemenea acestora, pe care vi le spun dinainte, precum dinainte v – am spus ca, cei ce facunele ca acestea, nu vor mosteni Imparatia lui Dumnezeu” (Gal. 5, 19-21), dupa cum nespune Sf. Ap. Pavel.Biserica Ortodoxa, astazi, infrunta pe ereticii si ateii care lupta si distrug ortodoxia cu mâniesi ura. Si aceasta este un semn prevestitor al venirii lui Antihrist: apostazia generala siorganizata.Desigur prigoane si eresuri au existat intotdeauna, au existat luptele antihristilor contramartirilor, sfintilor, marturisitorilor. Astazi dusmanul este liber fara un adversar puternic.Conducerea Bisericii noastre trage corul ecumenismului si modernismului, si este amenintatade duhul indiferentei si al fastului.Pentru aceasta ne si intrebam. Este intâmplatoare apostazia aceasta? Va reveni omenirearisipita din nou la Tatal ceresc?

2. Infiintarea statului evreu si ocuparea Ierusalimului de catre evrei“… pana cand cel care o impiedica acum va fi dat la o parte. Si atunci se va arata cel fara delege, pe care Domnul Iisus il va ucide, cu suflarea gurii Sale, si – l va nimici cu stralucireavenirii Sale” (II Tes. 2, 7-8)Un al doilea semn prevestitor al apropiatei veniri a lui Antihrist si a celei de a doua venire aDomnului este infiintarea statului evreu in vechea sa matca.Dar sa luam lucrurile de la inceput, confruntand si coreland profetiile din Sf. Scriptura cucontinut eshatologic.

Iisus Hristos, inainte de patima Sa cea de voie, a prevestit in amanunt despre distrugereaIerusalimului ce urma sa vina si pentru soarta evreilor, omoratorii Fiului lui Dumnezeu.Relatam profetia de baza pentru soarta Ierusalimului si a evreilor. “Si vor cadea de ascutisulsabiei, si vor fi dusi robi la toate neamurile, si Ierusalimul va fi calcat in picioare de neamuri,pana ce se vor implini vremurile neamurilor” (Lc. 21, 24).

Page 21: Skartsiuni Dimitriu- Profetii despre antihrist.pdf

21

Ce semnifica aceasta profetie? Iisus adresandu -se ucenicilor Sai cu privire la distrugereatemplului lui Solomon, din Ierusalim, si despre poporul evreu, care sunt un model alsfarsitului lumii, nu se limiteaza la profetia aceasta, ci vorbeste si de alte semne, carevor prevesti slavita Sa venire, dupa cum parabola pentru inmugurirea smochinului cândprimavara se apropie. Aici se face aluzie la statul evreu, care a inceput sa “inverzeasca” dupareintoarcerea evreilor pe pamântul parintesc, in 1948. De asemenea, semnul care vaintari apropierea sfarsitului lumii, amintit de Domnul, este propovaduirea Evangheliei Sale intoata lumea. “Si se va propovadui aceasta Evanghelie a imparatiei in toata lumea, spremarturie la toate neamurile; si atunci va veni sfarsitul” (Mt. 24, 14).Foarte putini sunt cei care nu cunosc Evanghelia.

Cu toate acestea Iisus, continuandu-si cuvintele Sale profetice, a zis ca sfarsitul se va apropiacand “uraciunea pustiirii” , deci Antihrist, se va aseza in Locul cel Sfant. Asadar in templullui Solomon. Acelasi lucru il zice si Sf. Ap. Pavel: “… asa incat sa se aseze el in templul luiDumnezeu, dandu – se pe sine drept dumnezeu” (II Tes. 2, 4). Templul acesta este pregatit inmod insistent ca sa se rezideasca. Toate aceste profetii au oarecare legaturi intre ele si ne ajutaca sa dam crezare profetiei Domnului despre poporul evreu si statul lor.

“Si vor pieri de ascutisul sabiei …” ; evreii vor fi injunghiati, si vor fi luati prizonieri, si vor fidusi robi la toate neamurile, si Ierusalimul va fi calcat in picioare de diferite neamuri, “panace se vor implini vremurile neamurilor”. Aceasta profetie a Domnului are multe sensuri,fiindca s-a implinit deplin, si iata cand.Cea mai inspaimântatoare distrugere a Ierusalimului s-a petrecut in anul 70 d.Hr., subimparatul roman Tit. Toate s-au petrecut asa cum prezisese Domnul. Istoricul iudeu, IosifFlaviu, care a trait evenimentele, a descris-o foarte amanuntit.

O mama si-a mancat copilul de foame! Templul a fost distrus din temelii si nu a mai fostrefacut, dupa cum ne relateaza intr-un alt capitol. “… nu va ramane aici piatra pe piatra, caresa nu se risipeasca” (Mt. 24, 2). Evreii erau rastigniti. Erau spintecati de soldatii romani, casa li se scoata aurul pe care l-au inghitit, evident pentru ca sa se mantuiasca cei care l-auomorat pe Fiul lui Dumnezeu. “Sangele Lui asupra noastra si a copiilor nostri” (Mt. 27, 25).Da, blestemul pe care l-au pronuntat ei insisi asupra lor, cand au predat la moarte pe Cel farade pacat.Cata bucurie a fost cand nu s-a mai gasit alt lemn, dupa cum zice istoricul Iosif Flaviu, pe caresa fie rastigniti, vanduti in toate partile lumii, ca sclavi, fara cea mai mica cinste. “Si vor fidusi robi la toate neamurile”.

De atunci Ierusalimul este calcat in picioare de diferite neamuri, deci “pana ce se vorimplini vremurile neamurilor”? Fraza aceasta a creat si creaza multe dificultati exegetilor,fiindca se arata anevoie de explicat si neclara. Astazi nu trebuie sa ne facem probleme, fiindcas-a implinit asa cum a fost prezisa. Cand? In 1948, cand evreii s-au intors pe pamantulstramosesc, dupa aproape 2.000 de ani si, practic, au pus stapânire pe Ierusalim. Prinurmare, Ierusalimul a patimit ca sa fie calcat in picioare de neamuri, si acum a cazut inmâinile evreilor. Faptele vorbesc!Astfel, crearea statului evreu si ocuparea Ierusalimului constituie piatra de hotar, lucru care s-a profetit de Domnul pentru o evolutie de seama. Crearea statului evreu inseamna o evolutieviolenta si nemaivazuta de nimeni, fiindca s- au implinit vremurile neamurilor.Oricat de dificila s-ar prezenta pentru exegeza fraza “pana ce se vor implini vremurileneamurilor”, totusi ea are un inteles. Caci din momentul in care evreii si-au creat statul,Sionismul international si-a luat in serios initiativa si pregateste intens guvernarea mondiala si

Page 22: Skartsiuni Dimitriu- Profetii despre antihrist.pdf

22

degradarea morala si spirituala a popoarelor. A patruns pretutindeni. Masoneria,iehovismul, ecumenismul, comunismul si toate celelalte organizatii antihristice se lupta cu omânie nimicitoare contra Bisericii si a adevarului.Straduindu-se sa propage coruptia in toata lumea. Incearca sa distruga tot ce e sanatos insocietate. Stiinta este pusa in serviciul scopurilor lor satanice. Cele doua superputeri, care defapt sunt controlate de sionism, au subjugat intreaga omenire. Dar in esenta duce pana ladistrugerea popoarelor. Popoarele flamanzesc, in timp ce aceia fac multe arme si peste oricemasura.Ceea ce cu putin timp inainte era de negandit, astazi este o realitate.Ca lumea poate fi distrusa in intregime prin apasarea unui singur buton. Asadar in putin timpva fi pregatit terenul pentru primirea lui Antihrist. Omenirea este superpopulata si de aceea secrede stapana pe soarta ei. Ce adevar poate sa reziste cu putere? Dar si daca rezista nimeni nupoate nega cele ce se asteapta. Cei puternici isi fac singuri dreptate nu dupa Hristos, fiindca peHristos l-au lovit fiecare cum a vrut.

Dar sa vorbim despre Europa. Despre masoneria acestui continent. Despre toata murdaria siputoarea si decaderea morala, Sodoma si Gomora. Este Europa crestina? Nu a fost educataEuropa dupa invatatura Evangheliei? Si daca va astepta vesnic ce folos? Din nefericire Europaa ales pe Diavol si a parasit pe Hristos.Inca si in Grecia, prin excelenta un stat ortodox, au avut loc schimbari sociale. Cine va maiintelege dintre cei mai batrani, ca in Grecia ortodoxa s-au votat legi pentru legalizareapreacurviei, a avorturilor, a divorturilor, dar si atatea altele care sunt in proiect? Pana sibuletinele crestine intentioneaza sa le schimbe cu cele ale Satanei, fara mustrari de constiinta,in numele progresului! Asadar ce ne foloseste ca asteptam pe Domnul? Iar daca aceasta nueste prevestirea vremii lui Antihrist, atunci ce este? Ca daca nu este prevestire redobandireastatului evreu, incercarea de a reface templul, sodomia, atunci ce sunt? Popoarele suntamenintate cu disparitia de hidra cea urata a Sionismului. Lucrarile antihriste urla ca sainghita tot ce a mai ramas inca sanatos.

Nu incape nici o indoiala ca redobandirea pamantului stramosesc si a Ierusalimului de catreevrei inseamna inceputul celor mai mari nenorociri peste omenire. Antihrist este mare inainteafiarei. Astazi toate se prabusesc, se egalizeaza, se niveleaza: frontierele, religiile, datinile,traditiile, morala. Cu fiecare mijloc vom cunoaste toti numarul lui Antihrist .

Si ce daca striga poporul ortodox, iubitii mei? Ce se are in vedere? Cu intensificareaprotestelor nu se cunoaste lupta, nici cu motiuni si rugaminti. Trebuie sacrificii. Trebuiecredinta sincera. Dar nimeni nu se hotaraste ca sa se jertfeasca. Nici macar dintre arhierei.Nici dintre pastori ca sa-si dea sufletul pentru oi. Ce daca striga poporul ortodox? Se aprobasau nu se aproba proiectul de lege pentru avorturi? S-a votat sau nu legea pentru efectuareastagiului militar de catre iehovisti, care sunt slugile Satanei? Ce daca avertizeaza parintiineamului? S-a votat pro sau contra legii rasismului, cu care se inchide gura grecilor? Si nuintamplator avem in vedere pe aceia care ne sapa mormantul si secatuiesc tara! Cine isi daseama ca, votandu-se in Camera Deputatilor legea care da fiecarui strain dreptate, “ca saocupe functii in Grecia”, si ca sa judece doi ani, este impotriva statului? Trebuie sa luammasuri, sa nu lasam Parlamentul sa hotarasca impotriva noastra si a credintei noastre.Altfel il vom lasa sa serveasca admirabil scopurile Sionismului international, pentru reducereala tacere a popoarelor. Niste mijloace asemanatoare folosesc si pentru reducerea la tacerea arhiereilor. Se micsoreaza anii de iesire la pensie, salariul, etc. (cu recenta lege fiscala) cu

Page 23: Skartsiuni Dimitriu- Profetii despre antihrist.pdf

23

care ii opresc pe arhierei ! Amenintarile prind teren si impotriva arhiereilor, fiindca astazi esteadorat mamona si nu Hristos.

Iata pentru ce ne ingrijoram, iata pentru ce credem ca omenirea merge nepocaita, pe un drumdezastruos pe care si-l traseaza singura. Drumul care va intalni pe Antihrist. Unsfarsit inspaimantator si dezastros. Pentru aceasta sa veghem, sa ne pregatim cu credinta si sane hotaram; Dumnezeu nu se lasa batjocorit”.

3. Reconstruirea templului lui SolomonDupa cum relatam in primul capitol, Iisus adresandu -se ucenicilor Sai, care admirau templullui Solomon, pentru splendoarea sa, ii asigura ca templul acesta va fi distrus complet, “inaintede trecerea neamului acestuia”. Mai mult le-a precizat si diferitele semne care vor anuntadistrugerea lui. Intre aceste semne a numarat si asediul Ierusalimului. “Iar cand vetivedea Ierusalimul inconjurat de osti, atunci sa stiti ca s – a apropiat pustiirea lui” (Lc. 21,20). Practic in anul 70 d. Hr. s- a implinit aceasta profetie a Domnului, in timpul domniei luiTit, in urma asediului. Si daca au cerut asigurarea de la acesti cuceritori sa nu distrugatemplul, soldatii romani l-au distrus cu mânie, l-au incendiat fara sa-i poata impiedica cineva.Tempul a fost pur si simplu distrus din temelii.In anul 363 d.Hr., pe vremea lui Iulian Apostatul, au incercat iarasi, cu permisiunea aceluia, sareconstruiasca templul. Cu toate acestea prin voia lui Dumnezeu nu au putut spori nimic.Flacari paradoxale si nisipul infierbântat au impiedicat pe lucratori ca sa sfârseasca lucrarea.Pe multi i-a omorat, dupa cum au marturisit martori oculari. Intre acesti martori se aflaistoricul Eusebiu, Sf. Chiril al Ierusalimului, care au verificat in amanunt zadarniciaacelora, scriitorul Ammianus Marcellinos si multi altii. Si ne intrebam, pentru ce atunci nu s-aingaduit construirea templului? Si daca atunci nu s-a ingaduit construirea, dupa cum nu s-aingaduit refacerea statului evreu, astazi se va ingadui construirea templului, dupa cum s-a ingaduit si infiintarea statului evreu? Daca se incearca refacerea templului, aceasta va finegresit un semn puternic pentru venirea lui Antihrist, fiindca acelasi lucru ne spune si Sf. Ap.Pavel: “Asa incat sa se aseze el in templul lui Dumnezeu, dându – se pe sine drept dumnezeu”(II Tes. 2, 4), si o spune clar pentru Antihrist.Dar sa vedem ce fac acesti evrei dupa ocuparea Ierusalimului, dupa impresurarea popoarelorcu inspaimantatoarele tentacule ale masoneriei, hiliasmului, ecumenismului, comunismului?Ce fac ei cu privire la templu? Stau? Nu, nicidecum. Caci una din primele lor preocupari, careeste facuta publica, este pregatirea pentru reconstruirea templului visurilor lor, templullui Solomon.Mai mult dupa cum s-a publicat si in presa, evreii au comandat in America pietrele pentrurezidirea templului . Asadar se transporta cu multa precizie pietrele dintr-o cariera din statulBenford, pentru reconstruirea templului. Si s-au adunat miliarde de dolari care sunt destinatipentru reconstruirea templului. Templul, dupa cum spun rabinii, va fi ridicat cum a fost,pentru Mesia al lor, adica pentru Antihrist, care este asteptat in viitorul apropiat. Toti rabiniide astazi ai lui Israel cred ca Mesia al lor, adica Antihrist, are sa se nasca, si sunt aproapedouazeci de veacuri. Aceasta o istorisesc monahii veniti de la Locurile Sfinte. Reconstruireatemplului va constitui culmea necredintei iudeilor. Deoarece, trebuie sa retinem,templul constituie pentru evrei centrul (locul de inchinare) a lui Dumnezeu, impreuna cuVechiul Testament.

Reintoarcerea la templu inseamna aversiunea fata de Hristos si culmea necredintei, ca siinstalarea lui Antihrist, a falsului Mesia, pe care il asteapta evreii. Fiindca reconstruireatemplului va fi un semn al necredintei si nu al credintei. Evolutiile sunt foarte rapide

Page 24: Skartsiuni Dimitriu- Profetii despre antihrist.pdf

24

si violente, dupa cum: pregatirea guvernarii mondiale, pregatirea buletinului unic cu numarullui Antihrist, pregatirea pentru semnul lui Antihrist, pregatirea psihologica, in mod special atineretului, pentru primirea lui Antihrist, subjugarea mondiala a popoarelor, descurajareaomenirii, razboiul nemaivazut asupra Bisericii, pregatirea planurilor si adunarea materialelorpentru refacerea templului ; toate ne descopera vederea exploziva a finalului evenimentelor, sinu crede ca poate fi cineva care sa nu inteleaga semnificatia apostaziei omenirii, incat sa seimpotriveasca si in al doisprezecelea ceas.“Caci va fi atunci stramtorare mare, cum n – a mai fost de la inceputui lumii pana acum sinici nu va mai fi” (Mt. 24, 21).4. Inventiile si descoperirile din vremea noastra

Dumnezeu “a dat oamenilor stiinta, ca sa se mareasca intru lucrurile Sale cele minunate”(Iisus Sirah 38, 6). In zilele noastre stiinta, cunoasterile, descoperirile s-au apropiat delimitele miracolului si au depasit si cea mai vie fantezie a omului.Nelinistitor este faptul ca toata desavârsirea stiintifica a exagerat in privirea lumii, incat s-aajuns sa se creada din aceasta cauza ca omul este autonom, independent, atotputernic si prinurmare poate ca sa supravietuiasca si fara Dumnezeu. Pentru aceasta si omul veaculuidouazeci se mândreste si se comporta atât de dispretuitor si batjocoritor fata de Facatorul sau.Mai mult, nu va fi nicidecum exagerat ca sa spunem ca, puterile intunericului innumele progresului stiintific, urzesc legarea omului si pregatesc in chip satanic distrugerea sipieirea lui.Energia atomica este pusa in slujba Satanei, care o foloseste potrivit scopurilor sale. S-aufabricat atatea bombe atomice incat cu ele se poate distruge intreaga civilizatie de pe pamant.Si in chimie si-a pus mana sa cea rautacioasa. S-au fabricat mii de bombe bacteriologicepentru ca sa se otraveasca intreaga lume. Mai mult, de curand s-a fabricat o bomba, dupa cuma facut cunoscut presa, care poate ucide de la sute de kilometri, prin inocularea cât de mica asubstantelor toxice pe care le contine. Si aceasta pentru nefericitul om al planetei noastre.Fotografia, cinematografia, televiziunea si atatea altele s-au inventat ca sa departeze pe om deDumnezeu in loc ca sa-l inalte pe om duhovniceste pâna la asemanarea cu Dumnezeu. Dinnefericire vedem ca acestea sunt prin excelenta mijloace cu care puterile antihristice incearcaca sa indobitoceasca si sa prosteasca complet pe om. Astfel fara o rezistenta morala siduhovniceasca deosebita, omul zilelor noastre va ajunge usor in slujba lui Antihrist, pecare puterile intunericului il asteapta cu nerabdare.Dar aici scopul nostru nu este de a parcurge trista decadere in care a ajuns omenirea folosindin rau stiintele si viata destrabalata, departe de Tatal ceresc. In principal dorim sa remarcam caformidabilele descoperiri si inventii ale secolului nostru si multimea cunostintelor sunt unsemn prin care suntem avertizati despre venirea lui Antihrist si sfârsitul lumii.Cu aproape 2.500 de ani in urma Daniel a profetit ca spre sfârsitul lumii se va inmulti stiinta.“Iar tu, Daniele, tine ascunse cuvintele si pecetluieste cartea pana la sfarsitul vremii. Multivor cerceta – o cu de – amanuntul si va creste stiinta” (Dan. 13, 4). Intr-adevar navetelespatiale, platformele spatiale, satelitii, armele spatiale, O.Z.N. -urile, bombele neinchipuitde distrugatoare, puse in miscare pe orbite geostationare, in spatiul cosmic, altele care se vormai inventa, pentru distrugerea omului fara de minte, sunt un semn al apropierii sfarsituluilumii. In acelasi chip prevesteste si Domnul nostru ca inainte de sfarsitul lumii se vor aratasemne ceresti si foamete inexprimabila. “… si vor fi cutremure mari si, pe alocuri foamete siciuma si spaime si semne mari in cer vor fi” (Lc. 21, 11).Actuala este si profetia St. Nil Mirovlitul, care a trait pe la anul 1600 in Sfântul Munte. Sf. Nilscrie ca dupa 1900 va incepe apostazia generala a omenirii. De asemenea profeteste ca vapredomina un desfrau nemaivazut si stiinta va face descoperiri extraordinare. Iar in timpul

Page 25: Skartsiuni Dimitriu- Profetii despre antihrist.pdf

25

predominarii lui Antihrist, Dumnezeu va scurta zilele ca sa grabeasca venirea Domnului si casa mântuiasca pe cei alesi. “… si toate acestea se vor petrece pentru ca Antihrist dorestesa cucereasca toate, si va face semne si minuni dupa inchipuire, dorind sa dea invataturi relesarmanului om, de la un capat la altul al pamantului. Atunci vor zbura prin aer ca pasarile sivor strabate fundul marii ca pestii …” . Acestea au fost profetite inainte cu 400 de ani de Sf.Nil. Si mai mult el are dreptate. Asadar descoperirile extraordinare ale veacului nostruar trebui sa ne faca sa slavim pe Creatorul nostru si sa ne inarmam cu credinta in Dumnezeu,incat venirea lui Antihrist sa nu ne poata insela. Scopul este acela de a avea vestile despresemnele vremurilor. Deci sa veghem, sa stam continuu in priveghere duhovniceasca, fiindca sidaca nu este intre noi, inca, dezgustatorul si vicleanul Antihrist, sunt in prezent altii,aghiotantii si inainte mergatorii nedreptatii, Satan si nefericitii lui urmatori. Si acestia vor casa ne amageasca, incat fara voie sa devenim uneltele lor si primitorii falsului Mesia alevreilor, adica a lui Antihrist.“Cerul si pamantul vor trece, dar cuvintele Mele nu vor trece“ (Mt. 24, 35).

5. Anarhia democratieiAstazi lumea traieste intr-o perioada de anarhie a democratiei. Intre popoare se observa ura,dusmanie, dezordine. Puterea lumii acesteia se exercita si se prezinta sub chipul democratiei.Diferitele conceptii despre lume, schimbarea traiului, obiceiurilor, traditiilor, se macina inmoara cuvintelor despre democratia popoarelor.Aliantele, coalitiile politice, uniunile economice internationale, congresele si conferintele,intrunirile mondiale si vizitele protocolare, schimburile de pareri si informatii, dar silegaturile organizatiilor secrete formeaza catargul mondial pe care puterile intunericului leurzeste impotriva omenirii.Popoarele care nici nu gandesc se prind in capcane unul pe altul. Asadar un mod de anarhie,care predomina pe plan mondial, diplomatia si prefacatoria, care tind ca sa defineasca normelede viata ale omenirii, pe dependenta economica si subjugare, popoarele facandu-se pradausoara a puterilor care lucreaza din umbra, care pregatesc nevazut, terenul pentruguvernarea mondiala.

Aici vom cerceta anarhia democratiei, ca semn care premerge lui Antihrist, asadar ca semn deavertizare, fiindca din vremea lui Daniel este profetit, ca anarhia democratiei va fi ultimaforma a puterii pe planeta noastra, care premerge lui Antihrist, si care va pune capat puterii luitiranice. Antihrist exploatand confuzia care va predomina prin divizarea omenirii si prinanarhie, pe plan mondial, va lua cu forta puterea, care aproape i se va oferi.Fiindca, dupa cum spune Sf. Ap. Pavel: “… si atunci se va arata cel fara de lege” (II Tes. 2,8), atunci se va arata Antihrist, “pana cand cel care o impiedica va fugi dat la o parte” (IITes. 2, 7)Cu toate acestea merita ca sa dam doua profetii ale proorocului Daniel despre chipul si fiarelece prefigureaza imparatiile care vor premerge lui Antihrist, in urma carora este anarhiademocratiei pe care o parcurgem astazi.Prima profetie este visul lui Nabucodonosor, care privea viitorul imparatiei sale, si pe care i l-a talcuit apoi Daniel. “O, rege! Tu priveai si iata un chip; acest chip era peste masurade mare si stralucirea lui neobisnuita – statea inaintea ta si infatisarea lui era grozava. Acestchip avea capul de aur curat, pieptul si bratele de argint, pantecele si coapsele de arama,pulpele de fier si o parte de lut. Tu priveai si iata o piatra desprinsa, nu de mana, a lovitchipul peste picioarele de fier si de lut si le – a sfaramat. Atunci au fost sfaramate in acelasitimp fierul, lutul, arama, argintul si aurul si au ajuns ca pleava de pe arie vara si vantul le –a luat cu sine, fara ca sa se gaseasca locul lor; iar piatra care a lovit chipul a crescut munte

Page 26: Skartsiuni Dimitriu- Profetii despre antihrist.pdf

26

mare si a umplut tot pamantul” (Dan. 2, 31 -35). Acesta este visul regelui Nabucodonosor.Dar sa dam acum si a doua profetie. “Si patru fiare uriase au iesit din mare, una mai deosebitadecat alta. Cea dintai semana cu un leu si avea aripi de vultur.M -am uitat la ea pana ce aripile i-au fost smulse si a fost ridicata de pe pamant si pusa pepicioare ca de om. Si iata o a doua fiara, cu infatisare de urs, stand intr-o rana, cu trei coaste ingura, intre dinti, si asa i s-a poruncit: Scoala-te! Manânca multa carne! Apoi m-am uitat dinnou si iata o alta fiara, asemenea unui leopard avand pe spate patru aripi de pasare; si fiaraavea patru capete, si i s-a dat putere. In urma am privit in vedeniile mele de noapte si iata o apatra fiara inspaimântatoare si infricosatoare si nespus de puternica”, care avea zece coarne,dintre care s-a ridicat unul mic …, care graia lucruri mari” (Dan.7, 2-8).Talcuirea celor doua profetii de catre Daniel este urmatoarea: “Tu rege al regilor, caruiaDumnezeul cerului i – a dat regatul, puterea, taria si marirea, si in mainile caruia a dat pefii oamenilor in orice tinut ar locui, precum si fiarele campului si pasarile cerului si i – a datstapanire peste toate, tu esti capul de aur. Si dupa tine se va ridica un alt regat mai mic decatal tau, apoi un al treilea regat de arama, care va stapani peste tot pamantul. Si un al patrulearegat va fi tare ca fierul si dupa cum fierul sfarama si zdrobeste totul, asa si el va sfarama siva preface totul in pulbere, ca fierul care face totul in bucati. Iar picioarele pe care le – aivazut si degetele, unele de lut de olar si altele de fier, inseamna ca va fi un regat impartit siva fi tare ca fierul, dupa cum tu ai vazut fier amestecat cu lut. Si degetele picioarelor, unelede fier si altele de lut, inseamna ca regatul va fi parte tare, parte subred. Si dupa cum ai vazutfier amestecat cu lut, asa se va amesteca prin inrudire, dar nu vor avea legatura temeinicaintre ele, dupa cum fierul nu se poate amesteca la un loc cu lutul. Iar in vremea acestor regi,Dumnezeul cerului va ridica un regat vesnic, care nu va fi nimicit niciodata si care nu va fitrecut la alt popor; el va sfarama si va nimici toate aceste regate si singur el va ramane inveci. Dupa cum tu ai vazut ca o piatra a fost desprinsa din munte, nu de mana, si a zdrobitfierul, arama, lutul, argintul si aurul, Marele Dumnezeu a dat de stire regelui ceea ce va fi inviitor; visul este adevarat si talcuirea lui neindoielnica” (Dan. 2, 37-45).Pentru intelegerea profetiei cu fiarele, Daniel zice urmatoarele: “… Pentru aceasta, eu,Daniel, am fost tulburat cu duhul meu si vedeniile pe care le – am avut ma inspaimantau. M –am apropiat atunci de unul din cei de fata si l- am rugat sa- mi spuna adevarul privitor latoate acestea. Si el mi – a vorbit si mi – a facut cunoscut intelesul acestor lucruri. Acestefiare, patru la numar, inseamna ca patru regi se vor ridica pe pamant, si sfiintii CeluiPreainalt vor primi regatul si il vor tine in stapanire in veci si in vecii vecilor. Dupaaceasta l- am rugat sa – mi spuna adevarul despre fiara a patra, care se deosebea de toatecelelalte si care era afara din cale de inspaimantatoare, cu dinti de fier si cu ghiare de aramasi care manca, sfarama, iar ceea ce ramanea calca in picioare. … El a raspuns astfel: Fiaraa patra inseamna ca un alt rege va fi pe pamant, care se va deosebi de toate celelalte regate,care va manca tot pamantul, il va calca in picioare si – l va zdrobi. Si cele zece coarneinseamna ca din acest regat se vor ridica zece regi, si un altul se va scula dupa ei; el se vadeosebi de cei dinaintea lui si va dobori la pamint trei regi. Si va grai cuvinte de defaimareimpotriva Celui Preainalt si va asupri pe sfintii Celui Preainalt, si isi va pune in gand saschimbe sarbatorile si legea, si ei vor fi dati in mainile lui o vreme si vremuri si jumatate devreme. Si judecata se va face si i se va lua stapanirea, ca sa- l nimiceasca si sa- l prabuseascapentru totdeauna” (Dan.7, 15- 19; 23-26).Deci, cele doua profetii, si prin urmare, si cea cu chipul fiarelor relateaza despre imparatiilelumii care vor premerge lui Antihrist. Vedem, asadar, ca perioada din ultima vreme, perioadaanarhiei democratiei, pe care o strabatem in prezent, este simbolizata si caracterizata delegatura imposibila a materialelor din care erau facute degetele chipului (fier si lut) si face

Page 27: Skartsiuni Dimitriu- Profetii despre antihrist.pdf

27

cunoscuta nestatornicia si neintelegerea dintre oamenii vremurilor noastre, dupacum talcuieste insusi Daniel.

In a doua profetie remarcam si trebuie ca sa facem o imagine despre cele “zece coarne” (Dan.7, 7), adica despre zece imparati.De asemenea aceea ca dintre cele zece coarne a crescut “un alt corn mic” (Dan. 7, 8), un micneam, un mic rege, “care graia lucruri mari” (Dan. 7, 8), care se impotrivea Celui Preainaltsi asuprea pe sfiintii Celui Preainalt. Sigur nu incape nici o indoiala ca aici vorbeste despreAntihrist si sfarsitul lumii. Ca daca cei zece regi sunt guvernatorii masoni, implicati infaradelegile savarsite de Piata Comuna, “cornul cel mic” care va creste de acolo este Israel,de unde va veni Antihrist; timpul va dovedi.Problema este ca, sub mantia democratiei, in ultimul timp, cu stimularea si presiunilesatanicei Piete Comune, chiar si Grecia a recunoscut preacurvia, avortul, divortul, scutirea destagiu militar a iehovistilor si a votat diferite acte legislative, al caror efect este asemenea unorbombe asezate la temelia Greciei ortodoxe. Acum, de curând, prin Camera deputatilor sepregateste ca noi sa primim buletinele lui Antihrist cu 666!

Daniel ne informeaza si prin alta profetie, ca Antihrist se va infatisa si va fi acceptat mai marepeste intreaga lume “cu putin popor” (Dan. 11, 23). In profetia aceasta se relateaza, ca, atuncicand se va intampla aceasta, vor guverna doua state. Statul de la miazanoapte si statul de lamiazazi (Dan. 11 – 15, 20- 25). Care este statul cel mic? Israel, care pregateste drumul pentruvenirea lui Antihrist si pe care il asteapta cu nerabdare? Oare cele doua state sunt Rusiasi SUA care conduc destinele omenirii si formeaza cele doua maini ale diavolului, pregatite cuacele arme satanice ca sa semene dezastru si distrugere? Timpul va decide. Daniel nerelateaza, de asemenea, ca va veni timpul mahnirii, “cum n – a mai fost de candsunt popoarele si pana in vremea de acum” (Dan. 12, 1), si ca Antihrist va anula jertfa defiecare zi.Prin urmare, Antihrist va veni dupa desavarsirea in lume a anarhiei democratiei, fiindca nu vaexista nimeni care sa-l poata impiedica.Cat pentru statele cele mai tari si in special Rusia si SUA, putem spune ca sunt supuseorganizatiei Sionismului international. Asadar anarhia, tulburarea, apostazia si autoritatea suntpredate usor lui Antihrist, fara mari impotriviri, in numele democratiei anarhice,a ecumenismului, internationalizarii, a colaborarii internationale dintre popoare.Inca si Biserica este victima ecumenismului. Reprezentantii care supravegheaza in ConsiliulMondial al Bisericilor, au ca scop slabirea ortodoxiei si ca s-o traga spre sincretism, in caretoate religiile sunt egale. In acest Consiliu international carturarii si fariseii sunt siguri ca vorservi patronilor lor si nu grecilor, vor sprijini Sionismul international si nu ortodoxia. Vorpleca genunchii vicleniilor occidentale, papei si nu lui Hristos.Profetul Daniel ne vorbeste inca si despre Imparatia lui Dumnezeu, care se va da sfintilorCelui Preainalt si care este reprezentata de piatra din profetie, care se desprinde dintr-unmunte inalt, nu de mâna si care lovind chipul l-a sfaramat; o aseamana cu un munte inalt carea crescut si a umplut tot pamantul. Asadar la sfârsit faradelegea va disparea, va fi distrusa prinslavita venire a Domnului si a imparatiei Sale, care va fi, dupa cum zice Daniel, vesnica.“Si imparatia… se va da poporului sfintilor Celui Preainalt; imparatia lui este imparatievesnica” (Dan. 7, 27).In capitolul de fata relatam semnele acelea care s-au confirmat sau sunt in curs de desfasuraresi care desi sunt relatate in Sf. Scriptura, lumea nu este atenta la ele, nici nu le coreleaza cuvenirea lui Antihrist si cu a doua venire a Domnului.Apostazia generala si nemaivazuta a omenirii, multimea cunostintelor, anarhia democratiei,

Page 28: Skartsiuni Dimitriu- Profetii despre antihrist.pdf

28

infiintarea statului evreu si apropiata refacere a templului lui Solomon, sunt mai multdecat evidente si ingrijoratoare semne ale venirii lui Antihrist. Semne care au loc in vremeanoastra si sunt descrise de profeti si de insusi Domnul nostru Iisus Hristos si de Apostoli, casemne ale vremii. “… fata cerului stiti s – o judecati, dar semnele vremurilor nu puteti ?”(Mt. 16, 3).Negresit semnele profetite de Domnul sunt multe, cum ar fi: profetii mincinosi, racireadragostei, evenimentele ingrozitoare care vor veni si semnele ceresti, propovaduireaevangheliei in toata lumea si razboaie.Vrednic de atentie este neobisnuitul semn ceresc, care a avut loc in zilele noastre, in anul1982, alinierea planetelor.

Specialistii in materie, profesori de astronomie, au afirmat ca o aliniere a planetelor a mai avutloc in anul 6 i.d.Hr., deci inainte de nasterea lui Hristos. Multi si-au exprimat opinia ca,probabil, alinierea planetelor din zilele noastre este un semn ceresc pentru nasterealui Antihrist, fiindca Parintii Bisericii noastre sustin ca Antihrist va avea multe semneasemanatoare cu ale lui Hristos. Astazi toate semnele acestea trec neobservate de oameni. Eile considera intamplatoare, dupa cum intamplatoare considera si minunile Facatorului lumii.Iar mijloacele de informare in masa si presa incearca sa convinga pe sarmanul om ca el setrage din maimuta si ca nu este facut de Dumnezeu. Asadar,omul care se inalta pe sine si carese inseala amarnic de instrumentele Satanei, nu remarca semnele vremilor, nu se intoarce lapocainta. Si in timp ce se lasa robit de Antihrist, va fi prins in capcana, si va cauta mantuirea,dar nu de la Cel rastignit si inviat. Care va veni sa judece vii si mortii, Domnul nostruIisus Hristos.

6. Ce-l opreste si cel care-l opresteAlt semn care prevesteste ca Antihrist este in fata usii este confirmarea din zilele noastre aprofetiei Sf. Ap. Pavel pentru venirea lui Antihrist.Noi zicem ca timpul exact al venirii lui Antihrist este necunoscut. Dar cunoastem semnelecare vor prevesti venirea lui, incat este aproape cert ca astazi traim vremea in care Antihrist aaruncat deja dezgustatoarea sa umbra peste omenire, a carui venire se apropie cu repeziciune.Un asemenea semn caracteristic ne este aratat de Sf. Ap. Pavel, care in a doua sa epistola catreTesalonicieni ne spune urmatoarele: “Si acum stiti ce – l opreste ca sa nu se arate decat lavremea lui. Pentru ca taina faradelegii se si lucreaza, pana cand cel care o impiedica acumva fi dat la o parte” (II Tes. 2,6-7).Talcuirea acestor locuri a prezentat destule dificultati. Dar astazi evenimentele confirmaprofetia, precum s-a confirmat si profetia lui Iisus pentru redobandirea Ierusalimului, si nutrebuie sa ramanem pasivi pentru mantuirea sufletului nostru, amânând pocainta si intoarcereala Hristos.

Nu este exclus sa-l vedem in zilele noastre pe Antihrist, oricat de desgustator si respingator nis-ar parea aceasta. Deci, ce-l impiedica? Cine este ce-l care-l opreste pentru care talcuitorii auscris si scriu atatea si atatea? Multi zic ca cel care-l opreste a fost puterea romana. Altii zic caar fi una din diferitele imparatii sau regimuri, care au asuprit omenirea, si altii zic ca deja “ce-lopreste” a luat diferite forme concrete ale puterii pe pamant, care nu au exisat pana acum, sicare i-a permis ca sa raspandeasca pe pamant anarhia democratiei. Dar sa vedem pe Sf. ApPavel ce zice despre “ce-l opreste” si “cel care-l opreste”.Deci Sf. Ap. Pavel scrie tesalonicienilor in a doua epistola despre Antihrist si a doua venire,asa: “Cunoasteti ce – l opreste intrucat v – am spus – o alta data.” (Aici Pavel evita sanumeasca ce-l opreste, fie pentru ca tesalonicienii il cunosteau din alte marturii ale sale, fie

Page 29: Skartsiuni Dimitriu- Profetii despre antihrist.pdf

29

pentru ca nu considera nimerit sa numeasca ce-l opreste, ca sa nu creeze dificultati, din parteaputerii romane). Prin urmare, zice Sf. Ap. Pavel, cunoasteti ce-l impiedica pe Antihrist, ca sanu vina acum, desi este ingaduita de Dumnezeu. Puterea raului si a faradelegii este si acum inmai mica masura, si exista cineva care-l impiedica pe cel fara de lege ca sa se arate; si abia seva da la o parte cel care o impiedica si atunci se va arata Antihrist. Si continua asigurand incaodata. “Si atunci se va arata cel fara de lege” (II Tes. 2, 8). Deci o talcuire mai probabilaeste ca cel care o impiedica, care se va da la o parte, si va permite lui Antihrist ca sa se arate,este retragerea romanilor, pentru vremea lui Pavel, si pentru vremea noastra retragereadiferitelor neamuri care pana acum ocupa pamantul strabun a lui Israel si Ierusalimul, deaproape 2.000 de ani.Era cu neputinta ca sa se arate Antihrist inainte de a se retrage puterea care stapanea pamantullui Israel si inaintea celui care-l oprea, asadar purtatorul puterii va parasi Ierusalimul. Din1948 insa evreii au infiintat statul Israel, pe pamantul strabun si cel care stapanea a eliberatIerusalimul. Teritoriul este liber si nu numai liber, ci este pregatit intens de evreii careasteapta cu nerabdare pe Antihrist. Ba mai mult au adunat materialele pentrureconstruirea templului, incât sa aseze pe cel fara de lege in mijlocul lui.Pentru aceasta si invingatorul razboiului de 6 zile, arhirabinul armatei israelite, a declarat:“am pus stapânire pe cetatea lui Dumnezeu, patrundem in epoca mesianica pentrupoporul evreu” .Sigur, cu toate acestea, Sf. Ap. Pavel a intarit zicand: taina celui fara de lege se lucreaza.Asadar raul si cel fara de lege au existat si exista, dar Antihrist,care in timpul epocii sale se vadeda la orgiile faradelegii, nu avea putere ca sa vina in timpul stapanirii romane, care pevremea lui Pavel alcatuia puterea care-l oprea. Si nici dupa aceea, cand Ierusalimul a fostcalcat in picioare de diferite neamuri, dupa cum a prezis Iisus: “Si Ierusalimul va fi calcat inpicioare de neamuri, pana ce se vor implini vremurile neamurilor” (Lc. 21, 24).Caci Antihrist va fi o persoana politica. Va fi om care va guverna pentru scurt timp toatalumea, punand stapanire pe putere. Sigur, pentru ca sa se intample aceasta trebuie cineva caresa lucreze aspru. Astazi evreii prin Sionismul international lucreaza cu rabdare pentruinstalarea unui superguvernant mondial, avand in mainile lor capitalurile si mijloacele deproductie, incat realizarea acestui scop sa nu se arate o problema greu de rezolvat, ci sa fie oproblema simpla, de timp.De asemenea, numai astazi este liber drumul ca sa se arate Antihrist si ca sa se continue exactcuvintele Sf. Ap. Pavel “si atunci se va arata cel fara de lege” (II Tes. 2, 8). Cand ? “Candcel care o impiedica va fi dat la o parte” (II Tes. 2, 7). De asemenea armatele sunt pregatite.Antihrist este inaintea usilor.

Sfarsitul lui AntihristAntihrist mai este numit si “fiul pierzarii” (II Tes. 2, 3), fiindca la sfarsit va pierde si acesta,dupa cum zice Sf. Ioan Gura de Aur.Antihrist si cei doi aparatori ai lui, profetul cel mincinos si diavolul, vor fi aruncati in iezerulcel de foc. Despre aceasta nu incape nici cea mai mica indoiala. Mai mult Apocalipsacompleteaza ca “unde este si fiara si proorocul mincinos, si vor fi chinuiti acolo, zi si noapte,in vecii vecilor” (Apoc. 20, 10).Dar aceeasi soarta vor avea si aceia care se vor inchina lui Antihrist si vor primi semnul lui.“… Si nu au odihna nici ziua nici noaptea cei ce se inchina fiarei si chipului ei si oricineprimeste semnul numelui ei” (Apoc. 14, 11).Despre infrangerea si pedeapsa lui Antihrist vorbesc multi Parinti ai Bisericii, afara de profeti,cum ar fi Daniel si Apostolii.Domnul nostru Iisus Hristos, la a doua venire, va distruge moartea, când “moarte nu va mai

Page 30: Skartsiuni Dimitriu- Profetii despre antihrist.pdf

30

fi; nici plangere, nici strigat, nici durere nu vor mai fi, caci cele dintai au trecut” (Apoc. 21,4), dupa cum zice in Apocalipsa.Atunci, cei credinciosi vor sluji lui Dumnezeu, care ii va rapi in aer, pentru intampinareaDomnului, ca sa fie aproape, foarte aproape in dragoste vesnica duhovniceasca; “cele ceochiul n – a vazut si urechea nu a auzit si la inima omului nu s – a suit, pe acestea le – agatit Dumnezeu celor ce – L iubesc pe El” (I Cor. 2, 9), in dragoste, deci, care pe vremea Sf.Ap. Pavel, ochiul nu le-a vazut si urechea nu le-a auzit si mintea omului nu si le poateinchipui, pe care Dumnezeu le-a pregatit celor care- L iubesc. Dar Sf. Ap. Pavel zice, ca, intimpul celei de a doua veniri, vor exista oameni in viata, care “vor fi rapiti, impreuna cu ei, innori, ca sa intampine pe Domnul in vazduh” (I Tes. 4, 17).Sigur de mare cinste este privilegiul de a fi crestin si de a participa cu credinta puternica inlupta pe care o va duce Biserica impotriva stapanirii lumii acesteia, luand exemplul ParintilorBisericii, al martirilor, al marturisitorilor si al tuturor celor credinciosi din veci, care au statfara frica impotriva puterilor intunericului.Opiniile in legatura cu aceea, daca va mai continua pentru un timp viata pe pamant, dupasfarsitul lui Antihrist sau va urma imediat a doua venire a Domnului, sunt impartite. Mai intaiapare argumentul ca ziua celei de a doua veniri este necunoscuta, fiindca va veni ca un “furnoaptea” (I Pt. 3, 10). Daca, asadar, a doua venire urmeaza imediat dupa infrângerea luiAntihrist inseamna ca noi vom cunoaste a doua venire cu 7 ani inainte de a se realiza. Dar vaexista o mare problema, generata de faptul ca oamenii acelor vremuri vor fi lenesi spre celeduhovnicesti si indiferenti pentru aceste probleme. Ochii lor vor fi orbi si inima lor impietrita,ne spune Sf.Scriptura: “ca o cursa; caci va veni peste toti cei ce locuiesc pe fata pamantului”(Lc. 21, 35), a doua venire a Domnului.

De asemenea, Hristos a zis, profetic, ca oamenii din vremea lui Antihrist si a celei de a douaveniri, care va urma negresit, incet sau repede, vor fi fara frica de Dumnezeu, dupa cumoamenii din vremea potopului, care au vazut semnele de avertisment si pe Noe construindu-si120 de ani corabia si chemarea sa la pocainta, au continuat sa traiasca in desfrâu, si-l batjocoreau. Ori vor cunoaste cei nepocaiti vremea sfârsitului lor, ori nu, tot nepocaiti vorramane.Iata ce zice Domnul: “Caci precum in zilele acelea dinainte de potop, oamenii mancau sibeau, se insurau si se maritau, pana in ziua cand a intrat Noe in corabie, si n – au stiut panace a venit potopul si i – a luat pe toti, la fel va fi si venirea Fiului Omului” (Mt. 24, 37-38).Dupa cum vedem scopul tuturor profetiilor, care relateaza evenimentele de dupa Hristos, seconcentreaza asupra persoanei si venirii dezgustatorului Antihrist, fiindca inainte mergatoriilui, instrumente ale Satanei, vor unelti si forta predarea sarmanei omeniri in mainile celuifara de lege, care vor pregati insemnarea celor necredinciosi cu semnul satanic, imposibil desters. Crestinii credinciosi nu se vor teme de venirea lui Antihrist, dupa cum nu s-au temut sinu s- au inspaimântat de inainte mergatorii si uneltele lui atâtea sute de mii de martiri, sfinti,cuviosi si marturisitori. Zilnic se vesteste credinta lor si fermitatea unitatii glasului lor, ca amilitantului ortodox Iosif Vrienie: “Prietene, nu tagâ dui ortodoxia. Nu minti evlaviastramoseasca; in aceasta te-ai nascut, in ea traiesti si in ea vei adormi” .“Si atunci se va arata cel fara de lege, pe care Domnul Iisus, il va ucide, cu suflarea guriiSale, si – l va nimici cu stralucirea venirii Sale” (II Tes. 2, 8).

Opinii succintePreabunul Dumnezeu, din iubire pentru om, a descoperit cele viitoare ce vor avea loc

inainte de venirea lui Antihrist si a celei de a doua veniri.Iubitor si afectuos, gata totdeauna sa primeasca in bratele Sale pe omul cazut in pacat, ne-a

Page 31: Skartsiuni Dimitriu- Profetii despre antihrist.pdf

31

prevenit si ne-a avertizat prin profeti si prin Apostoli, dar si prin Unul- Nascut Fiul Sau, ca sevor intampla multe si ca Antihrist va incerca, in zilele cele de pe urma, ca sa amageascaomenirea. Diavolul, acest sarpe veninos, prin Antihrist v-a incerca daca va fi posibil sainsele pana si pe cei alesi.

Amagitorul va exploata indiferenta religioasa, ignoranta, dar si apostazia omenirii de la Tatalceresc.

Desfrâul, depravarea, materialismul si ateismul sunt capcanele pe care le-a pregatit in diferitefeluri mestesugite asupra omenirii, instrumente ale Satanei, inainte mergatoare lui Antihrist.

Statele sunt prinse in capcana definitiv, stranse laolalta toate de Hidra Sionismului, cutentaculele sale hidoase.Ca un razboi de tesut, care tese tot mai des si ca un paianjen veninos, Sionismul este gata sapregateasca aparitia lui pentru ca sa atraga la moarte victimele prinse in capcana.Asadar Antihrist este aproape!Cate nu sunt care ne cutremura? Cate care ingrijoreaza?! Cati sunt care se pocaiesc deschis sise inarmeaza cu credinta si hotarare sa reziste fiarei din Apocalipsa? Credinciosul eviaviostrebuie sa fie gata totdeauna, dand cu curaj marturia ortodoxiei, care asteapta in orice momentziua Judecatii, care va veni precum furul noaptea, asa cum zice Domnul.Iar altii traiesc in nepasare ca si acei oameni dinainte de potop, care mancau, beau, chefuiaufara judecata, fara ca sa le treaca prin minte gandul de a se pocai, in ciuda semnelor deavertizare. “Si precum a fost in zilele lui Noe, asa va fi si venirea Fiului Omului” (Mt. 24,37).

Sigur, aratarea groaznica a trufasului Antihrist, va sfarsi prin fuga lui de Domnul nostru IisusHristos, Atotputernicul Dumnezeu. Antihrist, Satana si profetul mincinos vor fi condamnatiprecum si toti cei ce s-au inchinat fiarei. “Si diavolul care – i amagise, a fost aruncat iniezerul de foc si de pucioasa, unde este fiara si proorocul mincinos, si vor fi chinuiti acolo, zisi noapte in vecii vecilor” (Apoc. 20, 10). Omul devine partas biruintei asupra pacatului si amortii si mostenitor al vietii vesnice, prin credinta ortodoxa in Hristos si cu marturisireaacestei credinte pana la moarte.Cati dintre noi, cei credinciosi, strigam si opunem rezistenta cu curaj hidosului Antihrist, darsi inainte mergatorilor lui care se lauda.Martorii lui Iehova, masoneria, spiritismul, ecumenismul, materialismul, marxismul,Sionismul sunt cateva din organizatiile si sistemele inainte mergatorilor lui Antihrist. Ereziile,puterile intunericului si organizatiile satanice au ca scop sa semene confuzia, anarhia silepadarea omului de Dumnezeu.Omenirea decazuta moral si slabita duhovniceste trebuie neaparat sa se trezeasca. Sionismulinternational are puse la cale capcanele lui, si cu ele prinde mult vanat.

In cursele acestea a cazut, din nefericire si tara noastra, fiindca inainte mergatorii lui Antihristdispun de cele mai veninoase sageti si mai perfecte arme contra crestinilor din intreaga lume,nu numai din Grecia.Din nefericire exista multi greci, dintre ei multi demnitari cu legaturi masonice, care suntmembri in retelele ascunse ale acestei organizatii satanice, care s-au rupt de Biserica, dedreptate si de legile tarii. Ei urmaresc prin aceasta ca sa creeze din masonerie un stat in stat.Din nefericire Grecia indeplineste servil poruncile centrelor ascunse. Tara noastra trebuie sa-

Page 32: Skartsiuni Dimitriu- Profetii despre antihrist.pdf

32

si apere credinta ortodoxa prin orice mijloace. Slugile lui Antihrist lovesc cat pot mai mult inBiserica.

Dar cine se opune cu putere acestui uragan?Daca stim ca moliciunea este mortala si daca vom urmari poruncile lui Hristos vom alunga dela noi aceasta delasare. Crestinul nu trebuie sa fie dilematic si nehotarat. Din clipa in care Fiullui Dumnezeu S-a intrupat, S-a rastignit, a murit si a inviat pentru mântuirea noastra, si nouane-a pregatit Imparatia lui cea cereasca, crestinul traieste si se misca pentru Hristos.

Credinciosul crestin stie ca, chiar daca se arata ca stapânesc puterile intunericului, la sfârsitvor fi strivite de Domnul nostru Iisus Hristos, care a zis: “Eu am biruit lumea” (In. 16, 33).Având permanent indreptate privirile noastre si nadejdile noastre spre aratarea celei de a douaveniri a Domnului nostru, una este grija noastra: Lupta duhovniceasca, rugaciunea neinfricata,pocainta adevarata, marturisirea ortodoxa si inainte de toate credinta neclintita inDumnezeu Cel Unul in fiinta si intreit in Persoane, Tatal, Fiul si Duhul Sfânt si priveghereazilnica, pentru ca sa scapam de inselaciunile instrumentelor Satanei si ale hidosului Antihrist,daca va veni in zilele noastre, fiindca “zilele rele sunt” (Ef. 5, 16). “Fericita este sluga aceea,pe care venind stapanul, o va afla facand asa” (Mt. 24, 46).

PROFETIILE SFINTILOR BISERICII NOASTRE

Profetiile Sfântului Cosma al EtolieiSfantul Cosma (1714- 1779) provine din partile Etoliei. A trait in singuratate in Sfantul Muntesi a propovaduit cuvantul lui Dumnezeu cu simplitate, dar cu credinta ferma si cu putereprofetica. Predica lui avea o enorma influenta asupra crestinilor greci, subjugati sub stapanireaturceasca. Astfel a impiedicat dezastrul general al crestinilor din Epir si alte regiuni. Amurit martiric in satul Kaslicontas, din partea de nord a Epirului la 24 august 1779. SfantulCosma in afara de darul predicarii si al facerii de minuni, avea si darul profetiei. Si a prevazutcu exactitate evenimentele viitoare, si a facut minuni chiar si cu cei necredinciosi.

Multe din profetiile pastrate vorbesc despre dezrobirea neamurilor, altele despre persoane,altele despre evenimentele viitoare.Multe s-au confirmat, altele asteapta sa se confirme. De asemenea multe din profetiileSfantului relateaza despre inventiile si nemaipomenitele descoperiri ale vremurilor noastre sidin zilele din urma.Profetie a Sfantului Cosma al Etoliei

“Cand va cadea ramura (adica postamentul crucii) va fi multa rautate. Si cand va cadeacopacul va fi foarte multa rautate” . Practic in 1940 a cazut ramura si crucea in partileAlbaniei, unde s-au asezat italienii, si in 1947 a cazut copacul, caci tinutul a fost distruscomplet de razboiul civil.

Profetia Sfântului Nil Atonitul, despre Antihrist si sfârsitul lumiiPe la anul 1900, mergand spre jumatatea mileniului al optulea de la facerea lumii, acesta se

va schimba si se va face de nerecunoscut.Cand se va apropia vremea venirii lui Antihrist, se va intuneca mintea omului de toatepatimile cele trupesti ale curviei, si foarte mult se va inmulti necredinta si faradelegea. Atunciomul va deveni de nerecunoscut, schimbandu -se fetele oamenilor, si nu se vor mai cunoastefetele barbatilor de ale femeilor, pentru nerusinata imbracaminte si a parului din cap.Oamenii din vremea aceea se vor inrai ca niste fiare salbatice, fiind inselati de Antihrist. Nu

Page 33: Skartsiuni Dimitriu- Profetii despre antihrist.pdf

33

vor da respect parintilor si celor mai batrani, iar dragostea va pieri. Pastorii crestinilor,arhierei si preoti vor fi oameni cu slava desarta, afara de prea putini, cu totul nerecunoscândcalea din dreapta de cea din stanga.Atunci se vor schimba obiceiurile si traditiile crestinilor si ale Bisericii. Curatia va pieri de laoameni si va stapâni faradelegea. Minciuna si iubirea de argint vor ajunge la cel mai inalt gradsi va fi vai de cei care vor aduna bani. Curviile, preacurviile, sodomiile, hotiile si omorurile,in vremea aceea, vor fi pe toate drumurile. Pentru savarsirea acestor mari pacate, oamenii vorfi lipsiti de darul Sfântului Duh, pe care l-au primit la Sfantul Botez, precum si de mustrareaconstiintei. Bisericile lui Dumnezeu vor fi lipsite de preoti credinciosi si evlaviosi si va fi vaide crestinii care se vor afla in lume, caci isi vor pierde cu totul credinta, nevazând la nimenilumina cunostintei.Atunci se vor duce la locurile ascunse si sfinte (manastiri si schituri), ca sa gaseascamangaiere sufletului de multele tulburari si ispite pe care le vor intampina zilnic; dar usurarenu vor gasi, caci peste tot vor fi piedici si sminteli. Si toate acestea se vor face pentru caAntihrist va stapani peste tot, va domni in toata lumea, va face semne si minuni cu inselaciunesi va insela pe oameni cu viclenie, ca sa nascoceasca si sa vorbeasca unul cu altul de la uncapat al pamantului la celalalt (telefonul, radiotelefonul, televiziunea, n.n.). Atunci vor zburaprin aer ca pasarile (avioanele n.n.) si vor inota prin adancul marii ca si pestii (submarinelen.n.).Si toate acestea le vor face oamenii, traind in tihna, necunoscand ca acestea sunt inselaciunilelui Antihrist. Si asa de mult va inainta stiinta vicleanului, ca sa insele prin nalucire pe oameni,pentru a nu mai crede in Dumnezeu Cel in Sfânta Treime inchinat.Atunci, vazând Prea Bunul Dumnezeu pierzania neamului omenesc, va scurta zilele pentru ceiputini care se vor mântui; ca se va sili Antihrist cu slugile sale sa insele – de va fi cu putinta –, si pe cei alesi. Atunci fara de veste va veni sabia cu doua taisuri si va omori pe inselatorul sipe cei ce- i slujesc lui.

Cuvant al Sfânt ului Nil pentru venirea lui AntihristCand se va inmulti faradelegea se vor aduna toate pacatele si faradelegile lumii si se vorincuiba intr-o necurata fiica a desfranarii, care va fi lacas al preacurviei, mama a tuturorfaradelegilor si a spurcatului Antihrist si va fi o femeie necurata si preaintinata in toata viataei.In aceasta femeie prea desfranata se vor aduna toate faradelegile lumii din care se va naste fiulpierzarii, Antihrist. Din pricina lipsei harului Duhului Sfant de la oameni, pentru pacatele lor,se vor aduna in pantecele ei toate faradelegile oamenilorDupa nasterea lui Antihrist va veni toata lipsa in lume. Intai, va lipsi dintre oameni dragostea,unirea, curatia si frica lui Dumnezeu. Orasele vor fi lipsite de pastori si de povatuitoricredinciosi. Bisericile lui Dumnezeu vor fi lipsite de episcopi, de duhovnici si de preotievlaviosi, asa cum au inceput inca de pe acum a lipsi.

La urma se va arata si necuratul Antihrist, dupa cresterea varstei lui, si se va umplea desataniceasca putere, ca sa faca semne si minuni cu vrajitoriile lui inaintea oamenilor patimasi.Dar peste oamenii cei sfinti nu va avea nici o putere sa-i amageasca cu vrajile lui, ci numai pecei intunecati de patimi.

La inceput se va arata bland, ca sa plece popoarele la inselaciunea lui, si sa-l puna imparat. Deasemenea, se va arata cu pace si smerenie, ca sa i se inchine toti, fiindca hrana lui Antihristeste tulburarea oamenilor; caci, cand se vor tulbura oamenii, atunci el se va bucura. Lumea seva tulbura prin uitarea credintei si lipsa fricii de Dumnezeu. Caci atunci vor stapani in lume

Page 34: Skartsiuni Dimitriu- Profetii despre antihrist.pdf

34

desfranarea, preacurvia, sodomia, iubirea de avere, iubirea de bani, pomenirea de rau, zavistia,uciderea de oameni, betia, avortul, stricarea familiei si celelalte greutati. Toate acestea vorcuprinde intreg pamantul si vor stapani toate orasele si satele, pentru ca nu se va gasi atuncialt om vrednic sa imparateasca lumea.

Atunci cand vor pacatui toti oamenii, vor crede ca isi lucreaza mantuirea lor. Atunci, invremea lui Antihrist, se vor defaima Bisericile lui Dumnezeu si Sfanta Evanghelie si va fimulta lipsa in lume. Adica: semne si aratari de la Dumnezeu, foamete indoita, atat de hranatrupeasca cat si sufleteasca si de invatatura dreptei credinte. Caci se va incuia cerul, ca invremea lui Ilie, si nu va ploua pentru faradelegile oamenilor. Apoi vor flamanzi oameniide cuvantul lui Dumnezeu, ca nu se va gasi un om drept, cu fapte bune, ca sa-i invete cuvantulmantuirii. In vremea aceea se va ridica binecuvantarea lui Dumnezeu de la mancaruri sibauturi, caci cu cat vor manca mai mult, cu atat mai mult vor flamanzi.

Atunci se va zamisli rautatea Satanei in inimile oamenilor si va vietui paganatatea cu pecetealui Antihrist, caci se va ridica darul lui Dumnezeu de la oameni, precum zice Sfanta Scriptura:“Nu va ramane Duhul Meu in oamenii acestia in veci, pentru ca sunt numai trup” (Facerea6, 3). Atunci se vor imputina oamenii pe pamant, vor slabi si vor muri cei pecetluiti deAntihrist ca pasarile pe drumuri si vor manca oamenii trupuri de oameni morti, nemaiputandsuferi lipsa si foamea. Iar intelesul pecetii lui Antihrist este acesta: “Al meu esti, iar eu sunt altau; de buna voie vii la mine, iar nu de sila” . Vai si amar de cei pecetluiti de Antihrist. Atuncise va face mare tulburare in lume. Caci auzind oamenii ca in alte parti este pace, se vor mutaacolo, dar, dimpotriva, vor gasi mai multa lipsa si vor auzi de la locuitorii locului aceluia,zicand: “Cum ati venit in acest loc blestemat, unde n-a mai ramas intre noiintelegere omeneasca?”. Atunci vor inceta oamenii de a se mai muta din loc in loc.

Iar din cauza fierberii marii si a focului de sub pamant, se va desfiinta pamantul, adica se vausca si nu va rasari iarba; copacii nu vor odrasli vlastare si izvoarele apelor vor seca, iaranimalele si pasarile vor muri de aburii marilor si a pucioasei.Insa purtand Dumnezeu grija de mantuirea tuturor oamenilor cu buna vointa, va trimite atuncipe pamant pe cei trei sfinti: Ilie, Enoh si Sfantul Ioan Evanghelistul, ca sa propovaduiasca, saintoarca la dreapta credinta si sa invete pe cei putini care vor sa se mantuiasca. Caci cei ce nuvor pecetlui cu pecetea lui Antihrist, vor mosteni Imparatia cerurilor, insemnandu-se cusemnul Sfintei Cruci si se vor izbavi de osanda iadului.Daca flamanziti, rabdati, ca Dumnezeu va va trimite ajutorul Sau dintru inaltime. Iar oameniivor zice: iata ca cei ce s-au pecetluit cu pecetea lui Antihrist sunt multumiti. Dar sfintii le vorzice: ce multumire este aceasta la insemnarea pecetii celei pierzatoare, care cu inselaciune i-ainselat, nesimtitori fiind, ca nu-si cunosc mantuirea lor?

Atunci vazand Antihrist pe cei trei prooroci propovaduind adevarul si aratand inselaciunea lui,se va mania si va porunci slugilor sale sa-i aduca inaintea lui. Si intai are sa- i ademeneasca,zicand: Pentru ce voi nu vreti sa va pecetluiti cu pecetea imparateasca? Atunci ei il vor ocariin fata, pentru inselacuinea lui, zicandu-i: “O, amagitorule si inselatorule Antihrist, nu-tiajunge ca ai pierdut atatea suflete, ci ne silesti si pe noi sa te ascultam? Blestemata estepecetea ta si slava ta si cu pierzarea ta a venit sfarsitul lumii …” Iar spurcatul auzind ocarilelor si blestemurile pe care le rostesc sfintii, singur va lua sabia si-i va taia … Iar dupa moartealor va porunci slujitorilor lui sa faca cumplite rautati, adica: curvii, preacurvii si cumparari decopii, si vor curvi pe drumuri. Si pentru rautatea lor isi vor pierde cuviinta omeneasca, si o sa-si iasa din minti, pentru multa nestapanire a curviei. Se vor face scurti la stat ca dracii, fiindca

Page 35: Skartsiuni Dimitriu- Profetii despre antihrist.pdf

35

firea dracilor este scurta si rotunda. Ca firea dracilor cu a oamenilor rai se va uni la scurtimeavarstei si pana la cinci palme inaltimea lor. Si se vor face oamenii mai vicleni decat dracii,fiindca dracii n-au trup ca sa curveasca si sa ucida, ci numai ganditor indeamna pe oameni.Atunci Antihrist se va bucura foarte mult, ca si-a implinit scopul lui cel rau si dorind sa ceafara de lege, si acolo unde se va bucura el si se va veseli va veni sabia cea cu doua taisuri, desus, si-l va sfârama, si spurcatul lui trup va fi aruncat in vesnica munca, unde se va munciimpreuna cu sufletul cel necurat al lui.

Alte profetii ale Sfântului NilMare nerecunostinta s-a aratat si se arata, si inca, si mai mare se va arata din partea monahilordin muntele acesta (Athos). Si in special se va arata nerecunostinta catre Maica Domnului.Pentru aceasta zic: cand va veni de patru ori cate 25 ani, adica 100 de ani, de la 1775 pana la1875, oare atunci la ce stare o sa ajunga viata monahiceasca? Si dupa aceasta cand vor maitrece de trei on cate 25 ani, adica de la 1875 la 1950, care este in mijlocul celui de-al optuleaveac de la facerea lumii, adica 7500, oare cata tulburare are sa se faca de la 7400 pana la7500? Ce rapiri o sa se faca? Amestecari de sange, adica se vor casatori rudeniile intreele, stricari de copii, sodomii, curvii, preacurvii si toate alte faradelegi pierzatoare. Si o sa secerte neincetat, si nu o sa gaseasca nici inceputul nici sfarsitul. Si pe urma are sa vina sisfarsitul agarenilor (turcilor), cea mai de pe urma si amara iarna. Caci atunci are sa fie scarbasi stramtorare in toata lumea …Sunt 25 de ani de cand s-a intors sfera spre mai rau, adica de la anul 1785 incoace pierzarea astapanit. Dar cand vor trece alti 25 de ani, la care ticaloasa stare are sa inainteze lumea? Adicala 1835, si dupa aceea pana la anul de la facerea lumii 7500, vor fi toate rautatile lui Antihrist…Fiindca veacul desartei vietuiri si rânduiala monahicestei asezari, se desparte: Cei dedimineata se aseamana cu flacara focului, cei de amiazazi cu carbunii cei aprinsi, iar cei deseara cu spuza cea amestecata cu cenusa care ramâne de la carbunii cei aprinsi … Ca iubireade argint il face pe calugar a ura calea cea strâmta si a iubi mai mult odihna si lenevirea, careeste povatuitoare si invatatoare a toata rautatea. De la patriarhi pana la imparati si pana lamonahi si la cei mai de pe urma saraci, aceasta nu ne lasa sa intram prin usa cea strâmta.Pentru ca iubim cele ale lumii si suntem patimasi la ele, si cel dintâi este pantecele.

Vai, vai, o, parintilor! Plâng si ma vait dupa refacerea starii dintâi a acestui munte. Fiindcadupa 1913 trecand 79 de ani se vor face toate rautatile profetite despre venirea lui Antihrist,ani de la facerea lumii 7500 …

Intr-adevar 1913+79=1992 adica 7500, caci 5508+1992=7500.

O marturie a Sfântului Calinic de la Cernica (1787- 1868)Despre anul 1992 s-a scris si se scrie mereu, pentru ca precum se stie, in acest an va avea

loc unificarea celor 12 tari din Piata Comuna intr-o unitate economica si politica cu mariposibilitati sociale pentru tarile respective. Va fi, se zice, un inceput de era noua , aducatoarede belsug, cu ecouri economice si politice in toata lumea.Lumea crestina insa, care stie ca bunastarea materiala nu merge mana in mana cuimbunatatirea vietii spirituale, ci dimpotriva, precum spune Apostolul Pavel, cand una creste,scade cealalta, priveste cu neincredere si ingrijorare la anul 1992, ca nu cumva o atentiecrescuta acordata bunurilor materiale sa aduca dupa sine si o crestere a relelor carebantuie lumea de azi si care deja a intrecut orice masura.La aceasta se adauga si faptul ca despre anul 1992 circula in lume prevestiri intunecoase ale

Page 36: Skartsiuni Dimitriu- Profetii despre antihrist.pdf

36

unor barbati sfinti, ierarhi si cuviosi, precum: Sfantul Ierarh Nifon al Constantinopolului,Cuviosul Nil Atonitul, Cuviosul Cosma al Etoliei, Sava de la Calimnos si altii, care au trait inurma cu ani si veacuri.In vedenia sa despre infricosata judecata (vezi cartea: “Un episcop ascet”, editata demanastirea Paracletul), Sf. Nifon vede pe Dumnezeu rasfoind cartea veacurilor omenirii. Canda ajuns la veacul al saptelea, Dumnezeu S-a oprit, Si-a acoperit fata cu mana si a zis cumahnire: Acest veac al saptelea a intrecut pe toate celelalte cu nedreptatea, si cu rautatea.Apoi dupa putin, ajungand la jumatatea acestui veac, a adaugat: Acesta este plin de putoareapacatelor omenesti, de invidie, necuratie, ura, minciuna … dar ajunge. Il voi curma la mijloc;sa inceteze stapanirea pacatului! Si a facut semn arhanghelului Mihail sa pregateascainceputul Judecatii.

Infricosat cuvant: il voi curma la mijloc! Or, mijlocul veacului al saptelea este anul 7500, dincare scazand anii pana la Hristos (5508) dam tocmai peste anul 1992!

Marturia Sf. Ierarh Calinic de la Cernica despre acest an este si mai directa. Sf .Calinic a traitmai aproape de noi, intre anii 1787- 1868, si este ctitorul manastirii Cernica din apropiereaorasului Bucuresti, capitala Romaniei, careia i-a fost staret timp de 31 de ani. In prezent, inbiserica mare a manastirii se afla racla cu sfintele moaste ale cuviosului, care necontenit facminuni si dau tamaduiri de tot felul de boli sufletesti si trupesti.Staretul Calinic, fiind om sfant, mare nevoitor si cu alese daruri duhovnicesti, in jurul lui seadunasera multi monahi si chiliile din insula Sfantului Nicolae erau neincapatoare, fiindtrebuinta de noi chilii. De aceea se gandea sa faca o manastire mai mare, in cealalta insula asfantului Gheorghe. Nu-i mai ramanea acum decat sa inceapa lucrul, insa staretul Calinicstatea la indoiala si amana inceputul.Ce se intamplase? Un zvon circula in tara ca nu peste mult timp, adica in 1848, aveau sa aibaloc mari evenimente, un sfarsit de lume, un inceput de lume noua . Framântat de acestegânduri, intr-una din nopti, intorcandu-se la chilie de la slujba utreniei si asezându -se ca deobicei pe scaunul sau – caci asa obisnuia sa se odihneasca cuviosul, sezând pe un scaun siniciodata intins pe pat – , in acel moment s-a aflat cu trupul in picioare, aievea nu in vis, incealalta insula a Sfantului Gheorghe, avand de-a dreapta pe Sf. Ierarh Nicolae si de-a stangape Sf. Mare Mucenic Gheorghe, care il mustrau de ce nu a inceput zidirea manastirii inaceasta insula, pentru care deja primise bani.

Cuprins de frica si de cutremur, staretul Calinic a raspuns: “Iertati-ma, sfintilor ai luiDumnezeu, dar citind eu unele prevestiri despre viitor, am crezut ca la anul 1848 va fisfarsitul lumii”. Atunci sfintii i-au zis: “Uita-te spre rasarit”. Si ridicand cuviosul ochii sprerasarit, nu se mai vedea cerul, ci numai o mare lumina dumnezeiasca iar el spaimântându -se,a cazut la pamânt zicându-i: “Priveste acum la rasarit si vei vedea taina cea mare aProvidentei”. Si fiind intarit de darul lui Dumnezeu, Sf. Calinic a vazut pe cer pe Sf. Treime,asa cum este zugravita pe sfintele icoane, iar dedesupt, pe un mare pergament luminos erascris cu litere mari: 7500, ani de la Adam. Atunci sfintii care il sustineau pe brate, i-au zis:“Vezi ca nu la 1848 va fi sfarsitul lumii, ci sfarsitul lumii va fi cand se vor implini 7500 de anide la Adam? Asadar, au adaugat sfintii, incepe indata a zidi marea manastire a Sf. M. Mc.Gheorghe”.

Aceasta este vedenia Sf. Calinic de la Cernica. Precum vedem aici se vorbeste precis despreanul 7500 de la Adam, care asa cum am arata mai sus, corespunde cu anul 1992. Noi care amtrecut anul 1992 ne intrebam, oare profetia sfintilor nu a fost exacta? Nu, nicidecum. Ea

Page 37: Skartsiuni Dimitriu- Profetii despre antihrist.pdf

37

este exacta. Ea nu fixeaza data unui cataclism planetar, ci inceputul derularii unor evenimentece prevestesc apropierea sfârsitului lumii. Pe vremea Sf. Calinic se zvonea ca in anul 1848aveau sa aiba loc mari evenimente, “un sfârsit de lume, un inceput de lume noua” . Despre ceera vorba? Câti stiu ca anul 1848 reprezinta anul revolutiilor nationale?Masoneria internationala programase pentru acel an o lovitura de gratie data statelor crestine,in general, si traditiilor crestine in special. A fost inca un pas facut de masoneria, condusa deSionismul mondial pentru pregatirea venirii lui Antihrist.

Cuvânt al Sfântului Efrem SirulEu, Efrem cel prea mic si pacatos si plin de greseli, cum voi putea sa spun cele mai presus deputerea mea? Dar de vreme ce Mantuitorul plin de a Sa milostivire, pe cei neintelepti i-ainvatat intelepciunea si prin ei pe credinciosii de pretutindeni i-a Luminat; si pe a noastralimba cu indestulare o va lamuri spre folosul si zidirea mea, a celui ce zic, si atuturor ascultatorilor, si voi grai intru durere si voi spune intru suspinuri pentru sfarsitul lumiiacesteia de acum, si pentru cel fara de rusine si cumplit balaur (adica Antihrist) cel ce vatulbura toate de sub cer, si sa bage teama si spaima si cumplita necredinta in inimileoamenilor … Va face aratari, semne si infricosari, incat, de ar putea sa amageasca si pecei alesi. Si se va sargui ca pe toti sa-i insele cu mincinoasele semne, cu naluciri de aratarivrajitoresti si cu fermecatoriile care se vor face de el …

Caci cu ingaduinta lui Dumnezeu va lua stapanire ca sa insele lumea, fiindca s-au inmultitpagânatatile oamenilor, si pretutindeni se lucreaza tot felul de lucruri cumplite … Pentruaceasta Dumnezeu va slobozi a fi ispitita lumea cu duhul inselaciunii, pentru pagânatateaoamenilor. De vreme ce asa au voit oamenii a se departa de Dumnezeu si a iubi pe vicleanul.Mare nevointa va fi fratilor in vremurile acelea, mai ales celor credinciosi, când se vor savârsisemne si minuni de insusi balaurul cel cu multe stapâniri; când se va arata ca un Dumnezeu,cu naluciri infricosate, zburand in vazduh, si toti dracii ca ingerii inaltându-se inainteatiranului. Si va striga cu tarie schimbandu-si chipul si infricosand fara de masura pe totioamenii.Atunci fratilor, oare cine se va afla ingradit si neclintit petrecând? Având in sufletul sausemnul Unuia- Nascut Fiului lui Dumnezeu, adica sfânta lui venire.Si in vremea aceea nu va fi slabire pe pamant, si marea vazandu-o toata lumea tulburata, vafugi fiecare sa se ascunda in munti. Unii vor muri de foame, altii de sete se vor topi ca ceara.Si nu va fi cine sa-i miluiasca pe ei. Atunci vor vedea toate fetele lacrimând si cu durereintrebând: Nu cumva se afla vreun grai a lui Dumnezeu pe pamant? Si nu vor auzi de nicaieriraspuns …Cine va suferi zilele acelea? Si cine va rabda necazul cel nesuferit, cand vor vedeaamestecarea popoarelor care vor veni de la marginile pamantului, pentru vederea tiranului.Multi se vor inchina inaintea spurcatului si vor striga cu cutremur, incat si locul se va clatinade strigatele lor, zicand: Tu esti mântuitorul nostru … Atunci marea se va tulbura si pamantulse va usca. Cerurile nu vor ploua si sadurile se vor usca. Si toti cei ce vor fi pe pamant, de larasarit pana la apus vor fugi cu multa frica. Si iarasi cei ce vor fi in partile de apus vor fugi inrasarit cu cutremur…

Luand atunci obraznicul stapânirea, va trimite pe draci in toata lumea, ca sa propovaduiascacu indrazneala, ca s-a aratat cu slava: Veniti de-l vedeti pe el. Cine oare va avea suflet dediamant, ca sa sufere vitejeste toate smintelile acelea? Cine oare va fi acest om precum amzis, ca toti ingerii sa- l fericeasca pe el? Caci eu fratilor, iubitor de Hristos, desavarsit m-aminfricosat numai din pomenirea balaurului, cugetand intru sine necazul ce va sa fie asupra

Page 38: Skartsiuni Dimitriu- Profetii despre antihrist.pdf

38

oamenilor in vremea aceea, si in ce fel se va arata acest balaur pangarit asupra neamuluiomenesc. Insa sfintilor mai cumplit se va arata. Ca vor fi multi cei ce se vor arata bine placutilui Dumnezeu, care vor putea scapa prin munti si dealuri si locuri pustii, cu multe rugaciuni siplangeri nesuferite. Ca vazându-i Dumnezeu in asa plângere nemângâiata si intru credintacurata, se va milostivi spre dânsii ca un Parinte milostiv, iubitor de fii, si-i va pazi pe ei undese vor ascunde.

Ca prea pângaritul nu va inceta sa caute pe sfinti pe pamânt si pe mare, socotind ca stapânestetot pamantul. Si pe toti ii va supune, si va socoti ca se poate impotrivi lui Dumnezeu din cer,nestiind ticalosul neputinta sa si mandria pentru care a cazut…Cu toate acestea va tulbura pamantul, va infricosa cu semnele sale vrajitoresti pe toti. Si invremea aceea nu va fi slabire pe pamant, ci necaz mare, tulburare si necaz, moarte si foametepeste tot pamantul. Ca insusi Domnul a zis: “Ca unele ca acestea nu s – au facut dela intemeierea lumii” . Iar noi pacatosii, cu ce vom asemana acele nevoi peste masura de mari.Insa, sa-si puna fiecare in mintea sa cuvintele Mântuitorului, cum ca, pentru nevoia si necazulcel prea mare, va scurta zilele acelea prin milostivirea Sa.

Viteaz suflet va fi acela care va putea sa-si tina viata atunci in mijlocul smintelilor; Ca dacaputin va slabi credinta sa, lesne va fi inconjurat si va fi robit de semnele balaurului celui rau siviclean. Si neiertat se va afla unul ca acesta in ziua judecatii, ca insusi lui-si vanzator se vaafla, ca cel ce a crezut tiranului de buna voie. De multe rugaciuni si lacrimi avem trebuinta, o,fratilor! ca sa fie cineva dintre noi intarit intru ispite. Fiindca multe vor fi nalucirile fiarei.Caci luptator impotriva lui Dumnezeu fiind, va voi sa le piarda pe toate …

Luati aminte, fratii mei! Covârsirea fiarei si mestesugirea ei de la pantece incepe. Caci dupace va fi stramtorat cineva, de lipsa de bucate, sa fie silit a primi pecetea lui. Nu oricum, ci pemana dreapta si pe frunte va fi pus semnul. Ca sa nu mai aiba stapânire omul a se pecetlui cumana dreapta, cu semnul Sf. Cruci, si nici pe frunte a se mai insemna cu numele sfântal Domului, nici cu preasfânta si slavita cruce a Domnului nostru Iisus Hristos. Ca stieticalosul ca daca se va pecetlui cineva cu crucea Domnului, ii risipeste toata puterea lui.Pentru aceasta pecetluieste dreapta omului, ca aceasta este care pecetluieste toatemadularele noastre. Asemenea si fruntea care este ca un sfesnic ce poarta faclia luminii. Decifratii mei, infricosata nevointa va fi tuturor oamenilor celor iubitori de Hristos, si pana inceasul mortii sa nu se teama, nici sa stea cu molesire cand balaurul va incepe a pune peceteasa, in locul crucii Mântuitorului. Si va face in asa fel incât sa nu se mai faca nici un felde pomenire Domnului si Mântuitorului nostru Iisus Hristos.Si aceasta o va face, fiindca se teme si se cutremura de puterea Mantuitorului nostru. Ca de nuse va pecetlui cineva cu pecetea sa, nu va putea fi robit de nalucirile vicleanului, si niciDumnezeu nu-l va parasi, ci il va lumina si-l va atrage la Sine. Ni se cade, noua fratilor, aintelege nalucirile vicleanului, ca nemilostiv si fara de omenie este. Iar Domnul nostru culiniste va veni la noi, ca sa goneasca mestesugirile balaurului.

Deci noi tinand neabatuta si curata credinta in Hristos, lesne vom birui puterea vrajmasului; sise va departa de la noi neputinciosul, neavand ce sa ne faca. Ca eu, fratilor, va rog pe voiiubitorilor de Hristos, sa nu ne molesim, ci mai ales puternici sa ne facem cu puterea crucii.Cu toate acestea ni se cade noua a ne ruga, ca sa nu cadem in ispita. Deci fiti gata ca nistecredinciosi robi, neprimind pe altul. Ca de vreme ce furul si pierzatorul si cel fara de omenie,mai intâi va veni intru ale sale vremuri, vrând sa fure si sa junghie si sa piarda turma cea

Page 39: Skartsiuni Dimitriu- Profetii despre antihrist.pdf

39

aleasa a lui Hristos, adevaratul Pastor; Caci se va da pe sine drept adevaratul Pastor, casa insele oile turmei lui Hristos.

Aceasta cunoscand-o vrajmasul, ca iarasi va sa vina din cer Domnul cu slava, a socotit aceastaca sa ia asupra sa chipul venirii Lui, ca sa ne insele pe noi. Iar Domnul nostru va veni ca unfulger infricosat pe pamant. Dar vrajmasul nu va veni asa. Se va naste cu adevarat dintr-o femeie spurcata, care va fi unealta a lui. Deci nu se va intrupa diavolul, ci in acest fel vaveni ca sa insele pe toti. Fiind smerit, linistit, urand cele nedrepte, spre iudei intorcandu-se,bun, iubitor de saraci, peste masura de frumos, cu buna asezare, lin catre toti, cinstind in modspecial pe evrei (caci ei asteapta venirea lui). Iar intru toate acestea se vor face semne, aratarisi infricosari cu multa stapanire, si se va mestesugi cu viclesug ca sa placa tuturor, si sa fieiubit de multi. Si daruri nu va lua, cu manie nu va grai, mahnit nu se va arata, si cu chipulbunei randuieli va amagi lumea, pana ce se va face imparat. Si dupa ce vor vedea multepopoare niste fapte bune ca acestea, toti impreuna cu o socoteala se vor face, si cu bucuriemare il vor propovadui pe el imparat, zicand unii catre altii: Au doara se mai afla vreun om caacesta bun si drept? Si mai mult poporul cel ucigas al evreilor il vor cinsti si se vor bucura deimparatia lui. Pentru aceea si ca unul ce va cinsti mai mult locul si templul, va arata tuturorca are grija de ei. Si când va imparati balaurul pe pamânt, cu mare sârguinta, toate popoareleii vor veni in ajutor: Edom si iarasi Moab, inca si fiii lui Amon, ca unui adevarat imparat i sevor inchina lui cu bucurie, si ei se vor face cei dintai aparatori ai lui.

Apoi imparatia aceluia se va intari si va bate cu manie pe trei imparati mari. Iar dupa aceastase ve inalta inima lui, si-i va varsa amaraciunea lui, punand inainte, din Sion, veninul mortii,tulburand lumea, va clatina marginile, va necaji toate, va pangari sufletele. Nu se va arata caun cucernic, ci in toate ca unul fara de omenie: mânios, cumplit, nestatornic, infricosat, urat,uracios, salbatic, pierzator si silindu-se a arunca in groapa pagânatatii tot neamul omenesc,prin a sa nebunie.

Si stand multimea inaintea lui si alte popoare multe, laudandu-l pe el pentru naluciri, vorstriga cu glas mare, incat se va clatina locul in care popoarele vor sta inaintea lui. Si le va graicu indrazneala: Cunoaste-ti toate popoarele puterea si stapanirea mea? Iata dar inainteavoastra a tuturor, poruncesc acestui munte mare ce este de cealalta parte ca sa vina aici la noi.Si va zice spurcatul: si va alerga, adica muntele in privirea tuturor, insa nicidecum dintemeliile lui mutandu-se. Caci cele ce Dumnezeu Prea Inalt dintru inceputul zidirii le-aintemeiat si le-a inaltat, asupra acestora spurcatul Antihrist, stapanire nu are, ci va amagilumea cu naluciri vrajitoresti. Si iarasi altui munte ce va sta in adâncul marii, ostrov foartemare fiind, ii va porunci sa se duca pe uscat. Dar ostrovul nu se va misca nicidecum, cinalucire va fi. Si iarasi isi va intinde mainile lui, si va aduna multime de taratoare si pasari.Asijderea inca va pasi pe deasupra adancului, si pe mare si pe uscat va umbla; insa toateacestea vor fi naluciri. Si multi vor crede intru el si-l vor slavi ca pe un Dumnezeu tare. Iar ceice vor avea pe adevaratul Dumnezeu, li se vor lumina ochii inimii lor, si cu de-amanuntul vorprivi prin credinta curata si vor cunoaste inselaciunea lui. Acestea, toate facându -le, va inselalumea si multi vor crede lui, slavindu-l ca pe un Dumnezeu tare. Iar câi vor avea fricalui Dumnezeu in ei si ochii inimii luminati, vor cunoaste ca nici muntele nu s-a mutat dinlocul sau, nici ostrovul nu a iesit din mare pe pamânt. Si toate acestea intru numele sau le vasavârsi Antihrist si nu vor fi adevarate, precum am zis mai sus. Caci cu farmece va savârsitoate mincinoasele lui minuni, fermecând vederile oamenilor ce se vor pleca a crede lui.

Page 40: Skartsiuni Dimitriu- Profetii despre antihrist.pdf

40

Si acestea asa facandu-se, si popoarele inchinandu -se lui, laudandu-l ca pe un Dumnezeu, dinzi in zi se va mania Cel Prea Inalt in ceruri si isi va intoarce fata Sa de la el. Si dupa aceea sevor face cumplite semne: foamete neintrerupta, cutremur neincetat, morti necontenite sitemeri infricosate. Atunci cerul nu va mai ploua, pamantul nu va mai rodi, izvoarele vor seca,raurile se vor usca, iarba nu va mai rasari, verdeata nu va fi, copacii din radacina se vor uscasi nu vor odrasli. Pestii si chitii marii in ea vor muri si putoare pierzatoare va trimite marea sisunete infricosate, si de huietul valurilor vor muri oamenii de frica. Atunci va plânge si vasuspina cumplit tot sufletul, si ziua si noaptea se vor chinui.

Nicaieri nu vor afla sa se sature de mâncare, caci se vor pune peste tot conducatori tirani. Sidaca cineva va aduce cu sine pecetea tiranului insemnata pe frunte si pe mana dreapta, vacumpara putine din cele ce se vor afla. Atunci vor muri pruncii la sânul mamelor, vor muri simamele deasupra pruncilor lor. Va muri tatal cu fiii si femeia pe drum, si nu va fi cine sa-iingroape sau sa-i strânga in morminte.

Putoare rea va fi din cauza multimii mormintelor, si a trupurilor ce vor fi aruncate pe strazi sipretutindeni, care mult vor necaji pe cei vii. Dimineata toti vor zice cu suspinuri si cu durere:când se va face seara ca sa dobândim odihna? Si venind seara, iarasi cu lacrimi prea amarevor grai intre dânsii: oare cand se va lumina, ca de necazul ce ne sta deasupra sa scapam?Atunci se va vesteji frumusetea fetei tuturor, si vor fi fetele lor ca de morti, si va fi urâtafrumusetea femeilor. Si toti cei ce s-au plecat cumplit fiarei si au luat pecetea aceluia, adicapagânescul chip al spurcatului, alergând catre el, vor zice cu durere: da-ne noua sa mâncam sisa bem, ca toti murim de foame, si goneste de la noi fiarele cele veninoase. Si neavând ceraspunde ticalosul, va zice cu multa asprime: de unde sa va dau eu oamenilor ca sa mâncati sisa beti? Ca cerul nu voieste sa dea pamântului ploaie, si pamântul nicidecum n-a datseceris sau roada. Si auzind acestea multimile, vor plânge si se vor tângui cu totul, neavândnici o mângâiere. Necaz peste necaz va fi lor nemângâierea, caci de buna voie au crezuttiranului. Si ticalosul nu va putea nici lui sa-si ajute, si cum ar putea sa-i miluiasca pe ei? Intruacele zile vor fi nevoi mari din cauza balaurului, de frica, si de cutremurul cel mare si huietulmarii, de foamete, de sete si de muscarile fiarelor. Toti cei ce vor lua pecetea lui Antihrist sise vor inchina lui, nu vor avea nici o parte de Imparatia lui Hristos, ci dimpreuna cu balaurulse vor arunca in iad.Fericit va fi acela ce se va afla curat si credincios, si va avea in inima lui credinta fara deindoiala catre Dumnezeu, ca fara de frica vor lepada intrebarile lui Antihrist, defaimandmuncile si nalucirile lui. Iar mai inainte de acestea, va trimite Dumnezeu pe Ilie Tesviteanul sipe Enoh, ca un milostiv ca sa propovaduiasca cu indrazneala cunostinta de Dumnezeu tuturor,ca sa nu creada lui Antihrist. Ca vor striga si vor zice: Inselator este, o, oamenilor! Nimeni sanu creada lui nicidecum, sau sa-l asculte pe acest luptator de Dumnezeu! Nimeni din voi sa nuse infricoseze, ca degrab se va surpa. Domnul cel sfânt vine din cer, sa judece pe toti cei ce s-au plecat semnelor lui.

Insa putini vor fi cei ce vor asculta si vor crede propovaduirea proorocilor. Iar aceasta o vaface Mantuitorul ca sa-si arate negraita Sa iubire de oameni, ca nici odata nu voieste moarteapacatosului, ci voieste ca toti sa se mântuiasca. Ca nici in vremea aceea nu va lasa neamulomenesc fara de propovaduire, ca fara de raspuns sa fie toti la Judecata. Deci multi din sfintiicare se vor afla atunci vor varsa rauri de lacrimi cu suspinuri catre Dumnezeu Cel Sfant, ca safie izbaviti de balaur, si cu mare sarguinta vor fugi in pustietati, in munti si in pesteri si cufrica se vor ascunde. Si li se va darui aceasta de la Dumnezeu Cel Sfant, si-i va povatui pe eiharul in locuri hotarate si se vor mantui, fiind ascunsi in gauri si in pesteri, nevazând semnele

Page 41: Skartsiuni Dimitriu- Profetii despre antihrist.pdf

41

si infricosarile lui Antihrist. Ca celor ce au cunostinta, cu lesnire le va fi cunoscuta venirea lui.Iar celor ce isi au mintea permanent la lucruri lumesti, macar daca ar si auzi, nu vor crede, siurasc pe cei ce le- ar spune. Pentru aceasta sfintii primesc putere de a scapa, pentru catoata invaluirea si grijiile vietii acesteia le-au lepadat.Atunci va plânge tot pamântul. Marea si aerul vor plânge impreuna, si dobitoacele celesalbatice cu pasarile cerului. Vor plânge muntii si dealurile si lemnele câmpului. Vor plânge siluminatorii cerului dimpreuna cu stelele pentru neamul omenesc. Caci toti s-au abatut de laDumnezeu Cel Sfant si ziditorul tuturor, si au crezut inselatorului, primind peceteaspurcatului Antihrist, in locul facatoarei de viata Cruci. Vor plange toate bisericile lui Hristoscu plangere mare, ca nu va mai sluji sfintirea si prinosul! Iar dupa ce se vor inplini trei ani sijumatate ai stapanirii spurcatului si dupa ce se vor implini toate smintelile in tot pamantul,dupa cum zice gura Domnului, atunci va veni Domnul si Mântuitorul nostru ca un fulgerstrâlucind, din cerul cel sfânt, cel prea curat si infricosat si prea slavit. Dumnezeul nostru siImparatul si Mirele cel fara de moarte, pe nori cu slava neasemanata, alergând inaintea luiingerii si arhanghelii, toti vapaie de foc fiind. Heruvimii având ochii in jos, si Serafimiizburând si fetele si picioarele ascunzându-le cu aripile, strigand cu frica unul catre altul:Sfânt, Sfânt, Sfânt, Domnul Savaot. Si glas de trâmbita graind cu frica: Sculati-va cei cedormiti, iata a venit Mirele.

Atunci se vor deschide mormintele si va auzi tarina cea putrezita, acea mare si infricosatavenire a Mântuitorului, si intr-o clipa se vor scula toate semintiile si vor cauta la frumuseteacea sfânta a Mirelui. Si milioane si mii de mii de ingeri si de arhangheli si nenumarate ostirise vor bucura cu bucurie mare. Atunci sfintii, dreptii si toti care nu vor lua peceteabalaurului celui pagân, se vor bucura foarte mult. Si se va aduce tiranul legat de ingeri cudracii impreuna inaintea divanului. Iar cei ce vor fi luat pecetea lui si toti pagânii si pacatosiivor fi adusi legati. Si va da Imparatul hotararea asupra lor, aceea a osândei celei vesnice infocul cel nestins. Amin.

Profetia lui AgatanghelIeromonahul Agatanghel, care a trait 79 de ani, pe la 1298, a vazut o infricosatoare vedenie

despre cele ce se vor petrece in viitor, pe care le-a si scris. Noi vom relata aici ceea ce privestetara noastra (Grecia n.t.).

Grecia va fi luata de la turci, teatrul jafurilor si a distrugerilor. Poporul si cei care conduc sevor gasi in stramtoare. Dar dupa aceea un popor din Rasarit va veni spre partile de nord aleGreciei. Unit revenindu-si in sine din tulburarea invadatorilor vor iesi cu toata armataimpreuna si vor alunga pe turci nu numai din Grecia, ci si din intreaga Europa. Unii turcigasind refugiu numai la Mecca (Marul rosu). Iar Constantinopolul va deveni din nou capitalaGreciei.Acelasi lucru il profeteste si Sf. Cosma al Etoliei, precum si alti barbati sfinti. ”Constantin ainceput, Constantin va pierde imparatia Bizantului”. Profetia s-a confirmat. Mai mult, aprofetit cu admiradila exactitate si anul cuceririi la 1453. “Si se va implini la anul 1452 panala 1453, când trebuie sa cada cea mai mare imparatie in mainile agarenilor…”.De asemenea prezice cu exactitate timpul robiei grecilor de catre turci. “Si vor fi caseledistruse si sfintele biserici profanate si credinciosii persecutati pana la a opta suta hotarât…”.Dupa cum este cunoscut anul 1821 reprezinta anul eliberarii.Agatanghel, cel cu nume sfant, a profetit cele despre cucerirea Constantinopolului, timpulrobiei grecilor, timpul eliberarii lor si a formarii Europei dupa cadere, apostazia EuropeiOccidentale. De asemenea a profetit si despre activitatea lui Napoleon si dezastrul acestuia.

Page 42: Skartsiuni Dimitriu- Profetii despre antihrist.pdf

42

CONCLUZII

Distrugerea Turciei. Ciocnirea neamurilor apusene si a rusilor”Constantin a inceput, Constantin va pierde imperiul Bizantului” Agatanghel.

Pornind de la corelatia si paralelismul profetiilor precedente, dar si de la multe alte profetii aleVechiului si Noului Testament, pe care nu le putem cuprinde pe toate in aceasta lucrare, aparefara fortare concluzia ca se asteapta:a) distrugerea Turcieib) ciocnirile armate intre Rusia si armatele occidentale pe teritoriul Turciei, in preajmaConstantinopolului,c) ciocnire ampla pe teritoriul Palestinei,d) distrugerea rusilor si mari distrugeri multor state. Turcia sprijinindu-se pe statele dinOccident crede ca este un semn mare, dupa cum prevestesc si profetiile. “Un semn marepentru agareni”. Aceasta va provoca cea mai mare neliniste. Ura care exista de secole contragrecilor, ocuparea cu nemaivazute grozavii pentru vremurile noastre, indiferenta pentruhotarârile organismelor internationale, probleme la granita cu Rusia, aversiuni crescânde fatade Grecia.Asadar cândva va iesi din granitele ei, când isi va da pe fata cruzimile si salbaticiile care aufost comise pâna astazi impotriva tuturor popoarelor, dar mai ales impotriva poporului grecortodox. Rusia care isi va reglementa problemele interne si externe, va merge impotrivaturcilor, dupa cum ne informeaza multe din profetii, si-i va obliga pe turci la o retragereprecipitata.

Dupa distrugerea Turciei de catre rusi, armatele rusesti controlând marea Egee si strâmtoareaBosfor se vor indrepta spre Siria si Palestina, dupa cum ne spun alte profetii din VechiulTestament, inaintand prin aer si pe mare.Atunci coalitia Occidentala nu va ramane indiferenta fata de aceasta amenintare a Rusiei.Occidentul va incerca cu ajutorul celor sase state ca sa ocupe Constantinopolul si sa distrugaflota ruseasca. Vor invinge rusii, dupa cum fara greseala s-a profetit de multe veacuri.“Batalia a sapte state in Constantinopol. Biruinta celui mai mare stat contra celor sase state” (Profetia unui anonim la 1054 d.Hr .).Un timp se mijloceste refacerea si pregatirea puterilor occidentale si incercarea de a rezolvapasnic problema ocuparii Dardanelelor si a Constantinopolului. “Vor incerca ca cel ce rezolvacu condeiul, dar nu vor putea, de 99 de ori cu razboi si o data cu condeiul” (Profetia Sf.Cosma al Etoliei). Si continua Sf.Cosma: “Daca problema se va rezolva cu razboi vor patimimulte distrugeri”. Mai mult, dupa cum profeteste Metodie, vor hotari pentru problemaorasului trei “imputerniciti”, asadar trei comisari ai marilor puteri. Pentru aceasta si Sf. Cosmaal Etoliei zice: “Daca vor cadea de acord cele trei puteri nimic nu va patimi”.Cu toate acestea rusi, dupa ce vor stapâni 5 sau 6 luni Constantinopolul nu vor accepta sa-lpredea si, dupa cum profeteste Sf. Metodie, va pune in miscare multe state din EuropaOccidentala si vor invada Asia Mica. Iar multe armate vor fi conduse in mijlocul teritoriuluiGreciei. In sfârsit 18 state se vor ciocni in Constantinopol. Caci va veni de la Apus Filip celMare cu 18 limbi si se vor bate atât de mult si cumplit incât va curge sângele ca paraiele siapa Bosforului va fi ca sângele de rosie.Atunci rusii se vor retrage spre Palestina, unde dupa aceea organizandu-se popoareledimprejur va incepe razboiul distrugându-se unele pe altele; ca sa se adevereasca, dupa cum s-a scris, profetiile Vechiului Testament, precum vom arata in continuare.

Page 43: Skartsiuni Dimitriu- Profetii despre antihrist.pdf

43

Ciocnire ampla in Palestina. Distrugerea RusieiSuntem datori sa lamurim ca distrugerea Rusiei si ciocnirea armata din Palestina nu este

aceeasi cu lupta de la Armaghedon, a conflagratiei mondiale de la sfarsit, cand va fi desfiintatstatul lui Antihrist si va urma triumful credinciosilor.Iezechiel profeteste ca puterile care se vor ciocni in Palestina, vor veni din “hotarele de lamiazanoapte” (Iez. 38, 6), iar cele de la Armaghedon din “lumea intreaga” (Apoc. 16, 14),asadar din toate partile lumii. “Si i – a strans la locul ce se cheama in evreieste Armaghedon”(Apoc. 16, 16).Vrednic de insemnat ca Armaghedonul va fi in Palestina, in muntele Carmel si consuma cu asaptea plaga din Apocalipsa.Ce se profeteste aici este un conflict care are in frunte pe rusi, si constitute urmarea luptei dinConstantinopol. El se alatura celui de-al treilea razboi mondial, care va premerge in orice cazlui Antihrist. Cu aceasta sunt de acord toate profetiile, si ale Sf. Parinti si ale Vechiului siNoului Testament. Astfel, inaintemergatorii lui Antihrist contribute intr-un mod inimaginabilla provocarea celui de-al treilea razboi mondial, precum si a luptei de la Armaghedon, fiindcaastfel vor crede lui Antihrist mult mai usor decat lui Dumnezeu.Vom relata profetia lui Iezechiel, aici existand in paralel profetiile lui Isaia si ale Apocalipsei.Toate acestea petrecandu -se dupa adunarea evreilor din toate partile lumii in Palestina. Dupacum este cunoscut de la anul 70 d.Hr. abia in 1948 s-a constituit statul evreu in Palestina.“Asa zice Domnul: Iata, Eu sunt impotriva ta, God, printul lui Ros… si in anii de pe urma veiveni in tara izbavita de sabie, ai carei locuitori au fost adunati dintr – o multime de popoare,in muntii lui Israel” (Iez. 38, 8).

Profetia vorbeste clar pentru repatrierea evreilor in pamantul stramosesc. Si profetia continua.(Evemmentele acestea au fost scrise amanuntit la Iezechiel capitolele 31 si 39). “Si tu te veiridica cum se ridica furtuna, si te vei duce ca norii, ca sa acoperi tara, tu si toata oastea ta simulte popoare impreuna cu tine… Si vei pleca de la locul tau, din hotarele de la miazanoapte,tu si multe popoare impreuna cu tine, toti calari pe cai, tabara mare si ostire nenumarata, site vei impotrivi poporului Meu, impotriva lui Israel, ca un nor care acopera pamantul” (Iez.38, 9, 15- 16).Descriere este amanuntita, o armata foarte puternica, arme rapide ca norii, in mod evidentavioanele si rachetele, iar provenienta din armata de la miazanoapte. “Si in ziua aceea candGod va veni impotriva tarii lui Israel, zice Domnul Dumnezeu, mania Mea se va aprindepe fata Mea… in ziua aceea va fi un mare cutremur in tara lui Israel. Atunci vor tremurainaintea Mea pestii marilor…” (Iez. 38, 18-20)Asadar se vor cutremura pestii marilor, pasarile cerului, animalele si toate târâtoarele sioamenii, iar stâncile se vor darâma si toate casele: “si se vor prabusi muntii, stâncile se vordarama si toate zidurile vor cadea la pamânt”. (Eventual occidentalii vor ataca pe rusi cuarme nucleare in care vor pieri si aceia evident.) “Si voi chema impotriva lui toata frica, ziceDomnul; sabia fiecarui om va fi impotriva fratelui sau. Si – l voi pedepsi cu moarte si varsarede sange; voi varsa asupra lui si taberelor lui si asupra multor popoare care sunt cu el,ploaie potopitoare si grindina de piatra, foc si pucioasa…” (Iez. 38, 21 -22).Rusii vor infrunta acolo multe popoare carora le va produce multa frica.Pâna la urma va fi distrusa de o ploaie de foc si de grindina de piatra. Asadar bombelenucleare care vor veni dinspre Occident sau alte feluri de arme. Mai mult, capitolul 39 de laIezechiel descrie si curatirea pamântului Palestinei de nenumaratele cadavre ale rusilor si acelor dimpreuna cu ei.

Page 44: Skartsiuni Dimitriu- Profetii despre antihrist.pdf

44

In rezumat (Iez. 39, 11 – 16) avem: In ziua aceea voi da lui Gog loc de mormânt, in Israel, invalea trecatorilor (Abarim), la rasarit de Marea Moarta, acolo voi ingropa pe Gog si toatatabara lui si voi numi locul acela ”valea taberei lui Gog”.luni ii va ingropa Israel ca sa curatetara, tot poporul ii va ingropa…Aceasta este in acord cu profetia pentru sfârsitul rusilor si al treilea razboi mondial cu efectedistrugatoare in toate tarile lumii: America, Rusia, Europa, fiindca in acord cu alte profetii“orasele vor ajunge pustii” ( profetia Sf. Cosma al Etoliei) si profetia lui Isaia. Oamenii vorfugi in munti unde mai usor se vor putea mântui.“Si a ars din pamant a treia parte, si a ars din copaci a treia parte, iar iarba verde a ars de tot”

Evenimentele premergatoare lui Antihrist. Sapte peceti si sapte trâmbiteApocalipsa este prin excelenta cartea care ne descrie amanuntit atat evenimentele cosmice

care vor premerge, cat si evenimentele care vor urma aratarii lui Antihrist. Evenimenteleacestea nu sunt alegorice, ci reale.Deci cele opt peceti sunt pedepse pedagogice prin care Dumnezeu intareste propovaduireaEvangheliei pana la sfarsitul veacurilor. Astfel prima pecete reprezinta intreaga predica aEvangheliei pana la sfarsitul lumii, a doua pecete toate razboaiele, a treia pecete foametele(vezi Apoc. 6, 1 – 17).Continutul pecetii a saptea este alcatuit dintr-un sir de sapte trambite, din care sase reprezintavenirea plagilor, mult mai grele si mai groaznice decât cele descrise in cele sase peceti.Asadar, sunt expuse ca o masura pedagogica catre omenirea necredincioasa, mai drasticedecât primele, pentru ca sa indrepte pe omul abatut spre pocainta si mântuire. Pe scurtcontinutul celor sapte trâmbite, care sunt descrise admirabil in Apocalipsa in cap.8, esteurmatorul:La prima trâmbita este descrisa arderea a o treime din pamant, a o treime din copaci, si iarbaverde a ars-o de tot. “Si a ars din pamant a treia parte, si a ars din copaci a treia parte, iariarba verde a ars – o de tot” (Apoc. 8, 7).

Continutul profetic si de avertisment al primei trâmbite se implineste exact cu incendiereacatastrofala a lumii, a padurilor si indeosebi in tara noastra (Grecia). Si astfel si profetia Sf.Cosma al Etoliei este in deplin acord cu Apocalipsa, dar si confirmata. Oamenii vor saracifiindca nu vor avea dragoste de natura”. Intr-adevar nu ne simtim mai saraci inorasele superaglomerate fara verdeata?

La a doua trâmbita este descrisa contaminarea a o treime din mari, a o treime din pesti si a otreime din corabiile de pe mare (Apoc. 8, 8-9). Dupa cum ne este cunoscut, evenimenteledescrise corespund realitatilor de astazi, precum este recunoscuta contaminarea marilor,distrugerea pestilor si descompunerea navelor, urmare a crizei navale mondiale. Dezastrul,aici ca si la prima trâmbita, nu este integral, fiindca are un caracter curat pedagogic.La a treia trâmbita este descrisa contaminarea a o treime din rauri si ape, de steaua Absintos,si moartea multor oameni ca urmare a acestei contaminari. Toti suferim zbuciumul, dar sicontaminarea peste masura de la Cernobal, care in ucraineana inseamna Absintos. Asadar,contaminarea radioactiva de la Cernobal este continutul celei de a treia trâmbite. “Si a treiaparte din ape s-a facut ca pelinul” (Apoc. 8, 11).La a patra trâmbita este descrisa micsorarea luminii soarelui, a lunii si a stelelor cu o treime.In ajunul acestui fenomen ne aflam noi astazi. Chiar daca se va provoca partial… dar eclipsaaceasta a soarelui si a lunii nu putem ca s-o prognozam. Un neobisnuit incendiu, un vulcan, oexplozie nucleara, timpul va decide. La sfârsitul celei de a patra trâmbite avem trei valuri deatentionare, care prevestesc mari dezastre (Apoc. 8, 12- 13).

Page 45: Skartsiuni Dimitriu- Profetii despre antihrist.pdf

45

La a cincea trâmbita ne este descrisa incordarea suferintei si suferinta unui infricosator razboi(sigur cel de-al treilea razboi mondial), când oamenii vor chema moartea. O insuportabilatristete si pornire catre sinucidere a ateilor, care au crezut in predica prefacut pacificatoare ainainte mergatorilor lui Antihrist. Duhul nimicirii (al pustiirii) va stapani cinci luni pe pamant(Apoc. 9, 1 – 12).La a sasea trâmbita este descris dezastrul si catastrofa razboiului. Doua sute de mii de ostasivor lua parte la aceasta actiune. Vor fi omorati o treime din oameni. Acestea se vor petrece intimpul razboiului celui mare care va dura 5 luni. Sigur se vor folosi armele nucleare. “Deaceste trei plagi: de focul si de fumul si de pucioasa, care iese din gura lor, a fost ucisa atreia parte din oameni” (Apoc. 9, 18). Va urma predica celor doi profeti timp de 42 de luni,moartea acestora, un cutremur, spaima, pocainta multora (Apoc. 1 – 14).

Va urma a saptea trâmbita, care prevesteste calamitati, tunete, cutremure, grindinanemaivazuta. Fenomene asemanatoare cu acestea s-au aratat in muntele Sinai cu aratarea luiDumnezeu. Antihrist vine. Se va prezenta ca Dumnezeu. Va stapâni toate statele. Rusii vor fibiruiti de restul statelor in al treilea razboi mondial la sfârsit. Razboiul este a sasea trâmbita.Antihrist se va instala in Ierusalim si va imparti oamenilor, timp de trei ani si jumatate bunurimateriale in America. Razboiul acesta va afecta cel mai mult statele europene si in principalRusia. Oamenii se vor stampila pe frunte sau pe mana dreapta pentru ca sa-si procurecele necesare traiului. “Inc â t nimeni sa nu poata cumpara sau vinde, decat numai cel ce aresemnul, adica numele fiarei” (Apoc. 13, 17).

Dupa aceasta perioada Antihrist isi va arata inumana sa fata.

Evenimentele care urmeaza venirii lui AntihristCele sapte cupe.Cele sapte cupe sunt sapte plagi, asadar ultimile sapte pedepse ale lui Dumnezeu impotrivaomenirii care, cu putine exceptii (cei care nu vor primi semnul), vor fi subjugati de Antihrist.Plagile acestea nu vor lovi o treime, ci intreaga omenire. Oamenii in loc sa se pocaiascahulesc si se intaresc in hule si mai mult.Prima cupa: “Si o buba rea si ucigatoare s – a ivit pe oamenii care aveau semnul fiarei si carese inchinau chipului fiarei …” 2). Dupa cum au anuntat specialistii care au pregatit Fiara dela Bruxelles, stampila va fi facuta prin ardere cu raze laser, producatoare de cancer; si vor fiimplantati mici emitatori in gura noastra (pe mana dreapta sau pe frunte).A doua cupa: O molima generala peste toate marile. (In mod evident radioactivitatea sausubstante chimice foarte puternice).A treia cupa: O molima generala a apelor, râurilor si izvoarelor. Dovada insetarii a inceput.Apa nu se poate bea. A patra cupa: O ardere nesuferita va arde complet pe oameni. Oameniivor huli pe Dumnezeu si nu se vor pocai. “Si oamenii au fost dogorati cu mare arsita“ (Apoc.16, 9).

A cincea cupa: Cupa mâniei lui Dumnezeu se goleste “pe scaunul fiarei”. Scaunul luiAntihrist scârtaie. Si toti oamenii si-au muscat limbile de durere din pricina durerilor si abubelor lor, dar nu s-au pocait, ci au hulit pe Dumnezeu.A sasea cupa: Raul Eufrat a secat. O seceta nemaivazuta a navalit “si apele lui au secat, ca safie gatita calea imparatilor de la Rasaritul Soarelui” (Apoc. 16, 12). Eufratul va devenibulevard, pe unde usor vor traversa armatele din Rasarit (Japonia si China?), amenintândstatul lui Antihrist. Deci Antihrist este amenintat si incepe ca sa se organizeze spreArmaghedon pentru confruntarea finala, care va insemna si sfârsitul lui (Apoc. 16, 12- 16). Si

Page 46: Skartsiuni Dimitriu- Profetii despre antihrist.pdf

46

a chemat toate statele, care intr-un fel sau altul l-au ascultat, si s-au strâns toti pe munteleCarmel la Armaghedon, pentru respingerea invadatorilor. “Si i – au strans la locul ce secheama in evreieste Armaghedon“ (Apoc. 16, 16).A saptea trambita: Tunete, vuiet, cutremur mare, asa cum nu a mai fost pe pamânt. Cetatea,centrul lui Antihrist, s-a rupt in trei parti si cetatile neamurilor s-au prabusit. “Si toate insulelepierira si muntii nu se mai aflara” (Apoc. 16, 20).

Au disparut insulele si muntii. Antihrist va fi infrânt. Aici se relateaza despre razboiulmondial parjolitor.

Când va incepe razboiul cel mare?Cea mai fierbinte si interesanta intrebare pentru multi este, sigur, cand va incepe razboiul

cel mare, cel pe care noi il asteptam, al treilea razboi mondial.Desi in Sf. Scriptura nu este fixata data, exista profetii ale Sf. Parinti care ne pun in ispita de arelata si a corela elementele existente si “semnele” vremii, pentru ca sa facem cel putin uncalcul, care nu reduce cu nimic incertitudinea cititorului.Este inutil sa spunem ca, oricâte calcule s-au facut, ramâne esentiala datarea de la profetulDaniel. Nu putem condamna pe niciunul din cei care au incercat sa faca aceste calcule, dareste preferabil ca sa se asculte avertismentul: “pocaiti-va, ca s-a apropiat imparatialui Dumnezeu”; chiar si cu o cronologie gresita, decât sa nu ascultam nimic si sa fimindiferenti fata de evenimentele ce vor veni. Important de retinut este ca evenimentele acestea,in sine, nu se schimba. Ele vor veni negresit. Toate profetiile se vor implini la vremea lor.

Exista o profetie a cuviosului Nil, care a sihastrit in muntele Athos inainte de anul 600.Cuviosul Nil profeteste ca “pe la anul 1900 mergand spre jumatatea mileniului al optulea, dela facerea lumii, acesta se va schimba si se va face de nerecunoscut …” De asemeneaexista profetia cuviosului Nil, care zice ca “dupa 1913 trecând 79 de ani se vor savarsi celemai mari rele, inaintea venirii lui Antihrist, ani de la facerea lumii 7500…”Si in vedenia Sf. Nifon se relateaza ca Dumnezeu rasfoind cartea veacurilor omenirii, S-aoprit si si-a acoperit fata cu mana si a zis cu mahnire: “Voi curma la mijloc veacul acesta”,adica veacul cel care este plin de pacate si semnificand 7500. Exista multe astfel de marturii.Sf. Cosma al Etoliei relateaza despre razboiul cel mare: “Va inceta veacul al optulea cand vorfi acestea”, adica la jumatatea dintre 7000 si 8000. El a zis ca razboiul va veni cand vorcoincide doua sarbatori impreuna.Intr-adevar in 1912 Pastile a coincis cu sarbatoarea Buneivestiri, iar Epirul a fost eliberat.Exista si alta profetie a sfântului, care relateaza evident despre razboiul general pentru caresunt consacrate multe profetii. “Cand vor coincide doua veri si doua sarbatori impreuna”.Asadar, când dupa o perioada de seceta va urma sarbatoarea Pastelui si Buneivestiri.Astfel sarbatorirea impreuna a coincis in 1991.

Daca, asadar, presupunem ca datele puteau mijloci, gresim, indiferent cât de putin, pentrumijlocul acestor veacuri; atunci este justificata retinerea cuiva, fata de data realizariievenimentelor care s-au profetit.Daca cunoastem ca anul 5508 este data nasterii lui Iisus, atunci 1992 va fi anul pe care-lcautam. Fiindca 5508 (de la facerea lumii pana la nasterea lui Iisus) + 1992 = 7500.

Este inutil ca sa subliniem ca anului 1992 i se face reclama, dintr-o pura intâmplare,stranie(?), ca fiind inceputul unei noi ere .Noi strigam ca sa nu ne pregatim pentru unificarea lumii, asa cum era inainte de turnul Babel.

Page 47: Skartsiuni Dimitriu- Profetii despre antihrist.pdf

47

Unificarea acestei lumi este o unificare sub aspectul pacii, dar in realitate ea pregateste oinrobire permanenta, o dictatura mondiala nemaivazuta , fiindca va incerca ca sa nivelezedreptul national al fiecarui popor, si incet popoarele vor fi asimilate in creuzetulinternationalismului sub conducerea dezgustatorului Antihrist. Ce nu a izbutit Hitler prinarme, inainte mergatorii lui Antihrist reusesc cu alte arme: banii, diplomatia, masoneria,santajul, inrobirea spirituala. Iata inceputul ingrozirilor. Asadar, sustinem ca razboaiele,inevitabile din vremea noastra, sunt o noua fata a raului ce duce la subjugarea si inrobireanoastra in ghiarele lui Antihrist in 1992.Acesta este intelesul mai adanc al unificarii popoarelor din zilele noastre. Este un razboieuropean fara varsare de sange. Si dupa cum cei infranti intr-un razboi capituleaza faraconditii in fata invingatorului, astfel si noi semnam in alb impotriva autonomiei noastrespirituale.

Lasand la o parte problema numerelor, sa incercam o apropiere a evenimentelor care neavertizeaza si au mai ramas de implinit. In acesta chestiune avem conducator totdeaunaprofetiile Sf. Parinti si cele din Sf. Scriptura. Ca toate profetiile sunt de acord ca ne aflam inajunul unui nou razboi european – mondial. Si astfel, dupa cum am descris, in general,si evenimentele relatate in Apocalipsa arata ca sunt in acord cu aceasta viziune; ca ne aflam inajunul celei de a patra trâmbite, care anunta un razboi infricosator.

A doua venire a DomnuluiUltimul eveniment al evolutiei omenirii va fi a doua venire a Domnului nostru Iisus Hristos,dupa cum ne asigura El Insusi. “Atunci vor vedea pe Fiul Omului venind pe nori, cu puteremulta si cu slava” (Mc. 13, 26). Si va urma Judecata. “Si se vor aduna inaintea Luitoate neamurile si – i va desparti pe unii de altii, precum desparte pastorul oile de capre” (Mt.25, 32), si pacatosii vor urma tatalui lor diavolul, la osânda vesnica, iar dreptii la viata vesnicasi vor primi bunatatile paradisului, care, dupa cum ne spune Sf. Ap. Pavel, sunt de nedescris,“cele ce ochiul n – a vazut si urechea n – a auzit, si la inima omului nu s – a suit, pe acestea le– a gatit Dumnezeu celor ce – l iubesc pe El” (I Cor. 2, 9).Ziua celei de a doua veniri ramâne necunoscuta, fiindca, dupa cum zice Domnul nostru IisusHristos “despre ziua aceea si despre ceasul acela nimeni nu stie, nici ingerii din cer, niciFiul, ci numai Tatal” (Mc. 13, 32).Si in timp ce nu cunoastem exact vremea celei de a doua veniri, Dumnezeu ne da “semne”,care ne avertizeaza când s-a implinit vremea: Si dupa cum de la frunzele smochinuluicunoastem ca primavara s-a apropiat, astfel si din diferitele semne cei credinciosi suntavertizati pentru evenimentele care vor veni, zice Domnul. Nu vor relata aici semnele care neavertizeaza, care vor premerge celei de a doua veniri a Domnului, pentru ca le- am dezbatutpe larg in capitolele anterioare. Aici dorim ca sa notam, crestinul nu trebuie sa fie absolutsigur pentru ziua implinirii unei profetii, si cu atat mai mult pentru ziua celei de a doua veniria Domnului, care va veni “ca un fur noaptea” (I Tes. 5, 2).Implinirea profetiilor seamana cu ziua mortii noastre. In timp ce moartea fiecaruia este unlucru cert, ziua mortii ramâne nestiuta pâna când se implineste. Aceasta trebuie sa retinem canu cunoastem dinainte, cu exactitate, toate evenimentele care se vor petrece. Cevaanalog raspunde Iisus ucenicilor Sai, care doreau sa stie cand va fi restaurata Imparatia luiIsrael. “Nu este al vostru a sti anii sau vremile pe care Tatal le – a pus in stapanirea Sa”(Fapt. 1, 7).Asadar, pe crestinul credincios nu trebuie sa-l intereseze atât ziua exacta a impliniriievenimentelor care vor veni, cât insasi evenimentele in sine. Iar aceste evenimente viitoare aufost profetite, dupa cum zice clar Domnul.

Page 48: Skartsiuni Dimitriu- Profetii despre antihrist.pdf

48

“Dar voi luati seama. Iata dinainte v – am spus voua toate” (Mc. 13, 23). Astfel la a douavenire a Domnului se vor intampla urmatoarele evenimente importante:1) prefacerea universului (II Pt. 5-7; 10- 13).2) invierea mortilor ( In. 6,39,40,44, 54).3) prefacerea celor in viata (I Cor.15, 51 -52).4) rapirea credinciosilor in cer pentru intâmpinarea Domnului (I Tes.4, 15- 17).5) Judecata de obste si rasplatirea fiecaruia dupa faptele lui (Mt. 23, 31 -46).De asemenea in timpul celei de a doua veniri, inaintea aratarii Domnului, se va arata pe cersemnul Fiului Omului. “Atunci se va arata pe cer semnul Fiului Omului si vor plange toateneamurile pamantului si vor vedea pe Fiul omului venind pe norii cerului, cu putere sicu slava multa” (Mt. 24, 30).

Asadar soarele si luna se vor intuneca, stelele vor pieri de pe cer, universul se va desface si seva infatisa un cer nou si un pamânt nou. Invierea tuturor din morti, trupurile fiindnemuritoare. Cu toate acestea, in timpul celei de a doua veniri vor exista si vii. Si acestia, ziceSf. Ap. Pavel, isi vor schimba trupurile, care vor deveni nemuritoare. Astfel toticei credinciosi dintre cei vii cu cei credinciosi care au inviat vor fi rapiti pentru a intâmpina peDomnul in vazduh. Se va arata semnul crucii, dupa cum spun Sf. Parinti si va urma Judecataoamenilor si rânduirea lor la osânda vesnica sau la fericire vesnica, dupa faptele pe care le-afacut fiecare cat a trait.

A doua venire-a Domnului pentru crestinul credincios este ziua bucuriei, a fericirii si aveseliei, pentru ca ziua aceasta inseamna sfârsitul mahnirilor, viata vesnica, fericire dreptate.

Atunci credinciosul crestin va primi cununa slavei, asadar rasplata vesnica, pentru luptadreapta pe care a dus-o aici pe pamânt, dupa cum zice Apostolul neamurilor, Pavel. “Luptacea buna m – am luptat, calatoria am savarsit, credinta am pazit. De acum ni s – a gatitcununa dreptatii, pe care Domnul imi va da- o in ziua aceea, El, Dreptul Judecator, si nunumai mie, ci si tuturor celor ce au iubit aratarea Lui” (II Tim. 4, 7-8).

EpilogDupa cum constatam, iubiti cititori, nu avem nici o scuza ca sa umblam orbi. Dumnezeu, prinsfinti si prin Domnul nostru Iisus Hristos, ne-a descoperit toate greutatile si razboaiele,urmarile nepocaintei noastre, precum si cursele care ne asteapta. In mod sigur milioane decrestini dinaintea noastra au crezut in cuvintele profetilor si s-au mântuit. Noi privim laconfirmarea lor pâna astazi, caci sperantele tuturor acestora nu au fost zadarnice. Purtatorii deDumnezeu profeti au aratat si au fixat drumul pe care trebuie sa mearga, de fapt, crestinul. Sidupa cum soferul intelept nu este indiferent fata de semnele de circulatie pe care le intâlnestein drumul sau, care au fost asezate pentru siguranta sa, tot asa si noi credinciosii crestini nutrebuie ca sa trecem nepasatori pe lânga profetiile ce s-au dat pentru mântuirea noastra.Dupa cum se vede clar, toate profetiile afirma laolalta ca intram intr-o perioada de razboaie side greutati care prevestesc venirea lui Antihrist.Toate acestea nu trebuie ca sa ne deznadajduiasca, ci dimpotriva, sa ne inarmeze cu curaj sicombativitate, fiindca ne spune Sf. Ap. Pavel, “patimirile vremurilor de acum nu suntvrednice de marirea care ni se va descoperi” (Rom. 8, 18).Si, daca inca au loc in zilele noastre toate acestea, nu suspinam inaintea lui Dumnezeu casuntem nedreptatiti. Nu cautam sa urmam milioanelor de crestini martirizati pentru credinta.Si astfel de multe ori crestinul fara durere si fara primejdii nu vrea sa se indrepte spremântuire. Suntem datori sa marturisim ca traversam o perioada de delasare si

Page 49: Skartsiuni Dimitriu- Profetii despre antihrist.pdf

49

nepasare religioasa. Un singur lucru ne mai ramâne, pocainta sincera si incredereain Dumnezeu. Fiindca dupa cum ne asigura Insusi Domnul “cerul si pamantul vor trece, darcuvintele Mele nu vor trece” (Mt. 24, 35).