sonata i pentru violă solo original
TRANSCRIPT
5/6/2018 Sonata I pentru violă solo original - slidepdf.com
http://slidepdf.com/reader/full/sonata-i-pentru-viola-solo-original 1/18
Lucrare de Licenţă Johann Sebastian Bach
J. S. Bach – Sonată I în sol minor pentru vioară solo,
transcripţie în do minor pentru violă solo,
Johann Sebastian Bach
Johann Sebastian Bach, compozitor german şi organist din perioada
barocă, este considerat cel mai bun muzician al lumii. Compozitorul s-a născut
la 21 martie 1685, în Eisenach (Germania) într-o familie de muzicieni
profesionişti. Pentru început, Johann învaţă să cânte la vioară şi violă. Tătăl său,
Johann Ambrosius Bach era muzician de curte, având sarcina de a organiza
activitatea muzicală cu caracter profan a oraşului, dar şi funcţia de organist al
bisericii locale. Mama sa, Elisabeth Lämmerhirt, a murit de timpuriu, urmată
curând de soţul său, când Johann Sebastian avea numai 9 ani. Astfel, este luat
în tutela fratelui său mai mare, unde învaşă să cânte la orgă.
Pe parcursul vieţii sale, Sebastian Bach a lucrat ca organist în Arnstadt
(Toccata şi Fuga în re BWV 565 este lucrarea care datează din această
perioadă) şi în Mühlhausen. Următorul post va fi cel de organist de curte şi
maestru de concerte la curtea ducelui de Weimar, în această funcţie având
obligaţia de a compune nu numai muzică pentru orgă dar şi compoziţii pentru
ansambluri orchestrale. Scrie celebra compoziţie Clavecinul bine temperat , careinclude 48 de preludii şi fugi, câte două pentru fiecare gamă majoră şi minoră –
o lucrare monumentală nu numai prin folosirea magistrală a contrapunctului, dar
şi pentru faptul de a fi explorat pentru prima dată întreaga gamă tonală şi
5
5/6/2018 Sonata I pentru violă solo original - slidepdf.com
http://slidepdf.com/reader/full/sonata-i-pentru-viola-solo-original 2/18
Lucrare de Licenţă Johann Sebastian Bach
multitudinea intervalelor muzicale. Pasionat de arta contrapunctului, compune
majoritatea repertoriului de fugi în timpul activităţii sale din Weimar.
Bach este angajat apoi la curtea prinţului prinţului Leopold de Anhalt-
Cöthen, unde compune cele 6 Concerte brandemburgice, Suitele pentru
violoncel solo, Sonatele şi Partitele pentru vioară solo şi suitele orchestrale., iar
apoi este numit Cantor şi director muzical la biserica St. Thomas din Lipsca. El
predă muzica elevilor de la şcoala de canto şi furnizează compoziţii muzicale
celor două biserici principale din Lipsca. În fiecare săptămână compunea câte o
cantată, inspirată din lecturile biblice duminicale, iar pentru zilele festive –
cantate şi oratorii cum ar fi: Pasiunea după Matei, Vinerea Patimilor sau
Magnificat pentru Crăciun, de o deosebită frumuseţe. O parte din lucrările
acestei perioade sunt fructul colaborării cu Collegium Musicum din Lipsca –
patru volume de exerciţii pentru clavecin, partitele pentru pian, Variaţiunile
Goldberg , Arta Fugii, Concertul italian.
În 1707 se căsătoreşte cu Maria Barbara, cu care a avut 7 copii, din care4 au supraviaţuit bolilor copilăriei. După moartea primei sale soţii, S-a
recăsătorit în 1721 cu Anna Magdalena Wilcke, o tânără soprană, cu care a avut
13 copii. Toţi fiii lui Bach au arătat o deosebită înclinaţie muzicală, mulţi dintre
ei devenind muzicieni consacraţi, ca Wilhelm Friedmann Bach, Johann
Gottfried Bernhard Bach, Johann Christoph Friederich Bach, Johann Christian
Bach şi Carl Philipp Emanuel Bach. Moare la 28 iulie 1750 în Leipzig.
Operele lui Johann Sebastian Bach au fost clasificate şi catalogate în
1950 de către muzicologul Wolfgang Schmieder în Bach-Werke-Verzeichnis
(Catalogul operelor lui Bach: BWV) şi sunt numerotate în ordine cronologică.
6
5/6/2018 Sonata I pentru violă solo original - slidepdf.com
http://slidepdf.com/reader/full/sonata-i-pentru-viola-solo-original 3/18
Lucrare de Licenţă Johann Sebastian Bach
Caractristici stilistice ale creaţiei lui Johann Sebastian Bach:
Deşi nu a inventat genuri muzicale noi, creaţia lui Johann Sebastian
Bach cuprinde toate genurile muzicale prezente în perioada barocă (cu excepţia
operei), de la lucrări mici instrumentale (pentru orgă, clavecin, grupe restrânse
de instrumente) pâna la cele pentru ansamblu mare orchestral, motete, corale,
pasiuni, oratorii, cantate religioase şi laice.
Operele sale sunt apreciate pentru profunzimea intelectuală, stăpânirea
mijloacelor tehince şi expresive, jocul intelectual şi combinaţiile subtile,
plenitudinea sonoră, în echilibrul perfect şi claritatea expresiei, stilul său fiind
emblematic pentru epoca barocă.
Muzica lui Bach se individualizează prin factura instrumentală a
melodiilor, ritmul metric simetric, cadrul armonic tonal-funcţional,
plurivocalitatea discursului muzical şi rigurozitatea formei.
Melodia sa se desfaşoară în cadrul celor două moduri relative ale unei
tonalităţi: major-minor, într-o riguroasă simerie a organizării, utilizând toateintervalele muzicale diatonice, inclusiv pe cele mărite şi micşorate. Ea are profil
predominant instrumental, fiind bazată pe mersul treptat ascendent sau
descendent, şi pe succesiunea arpegiată a sunetelor acordurilor tonalităţii de
bază şi ale celor vecine, urmând contururile cele mai complexe conferite de
specificul instrumentelor. Melodia bachiană nu este uniformă sau statică, ci este
alcătuită dintr-o varietate de dinamism oferită de mijloacele componistice
folosite de Bach pentru dezvoltarea ei: repetarea, secvenţa şi variaţia motivică.
De aici rezultă simetria organizării interne, impusă de factura elementelor
constitutive, de modalităţile diverse de asamblare a lor.
7
5/6/2018 Sonata I pentru violă solo original - slidepdf.com
http://slidepdf.com/reader/full/sonata-i-pentru-viola-solo-original 4/18
Lucrare de Licenţă Johann Sebastian Bach
Bach a realizat sinteze spectaculoase în plan armonic, fiind primul
compozitor care a demonstrat practic posibilitatea utilizării tuturor celor
doisprezece tonalităţi în compoziţia muzicală, prin aplicarea aceloraşi legi ale
înlănţuirii treptelor, trecând de practica acordurilor independente şi lipsite de
atracţia funcţională, instaurând practica armoniei tonale de bază pe legea
înlănţuirii sunetelor, unul centrat cu funcţie de tonică.
Perioada Barocă este una de mare importanţă. Din punct de vedere
muzical se pun bazele gândirii tonal funcţionale, iar în ceea ce priveşte teoria
muzicii apar primele tratate ale lui J. Ph. Rameau şi Th. Fuchs, determinând
îndepărtarea muzicii laice de cadrul strict bisericesc.
Stilul baroc are caracteristică ideea de simplificare, în sensul pozitiv al
cuvântului, a stilului monumental consacrat în secolul trecut. Acest rezultat se
obţine cu ajutorul tehnicii de mână dreapta, prin priza lejeră a arcuşului, o
anumită viteză sau elasticitate a trăsăturii de arcuş, prin eliminarea susţinerii penotele lungi care vor fi ajutate expresiv de mici impulsuri ale mâinii stângi,
eliminându-se astfel tensiunea şi presiunea mare aplicată pe arcuş a stilului
romantic.
Prin evitarea arcuşelor prea lungi, care ascund polifoniile latente şi le
transformă în simple melodii, vom scoate la lumină adevăratele structuri
armonice şi polifonice, pilonii pe care se sprijină întreaga creaţie a lui J. S.
Bach.
8
5/6/2018 Sonata I pentru violă solo original - slidepdf.com
http://slidepdf.com/reader/full/sonata-i-pentru-viola-solo-original 5/18
Lucrare de Licenţă Johann Sebastian Bach
J. S. Bach – Sonata I în sol minor pentru vioară solo,
transcripţie în do minor pentru violă solo
Sonatele şi Partitele pentru vioară solo au fost scrise în jurul anului 1720,
pe când Bach se afla în Kothen, perioadă în care a compus şi cele 6 Concerte
Brandemburgice.În comparaţie cu orga sau clavecinul, posibilităţile relativ limitate ale
cântatului polifonic la vioară, mai ales fără acompaniament, provoacă dificultăţi
deosebite în expunerile tematice ale fugii. În timp ce vioara şi violoncelul erau
instrumente pur monodice, Bach a ştiut să le supună viziunilor sale interioare,
utilizând toate posibilităţile polifonice limitate ale acestora: duble coarde,
acorduri de trei sau patru sunete. Cu atât mai uimitoare apare tehnica polifonică
a compozitorului câns se pare că dificultăţile de care cu siguranţă s-a lovit nu au
făcut decât să contribuie la dezvăluirea bogăţiei sale invenţionale. Rezultatul
sublim al avestei preocupări îl constituie toate cele 6 Sonate şi Partite pentru
vioară solo, capodopere polifonice. Acestea au fost transcrise pentru violă de
către Enrico Polo.
Cele 3 Sonate cu caracter contemplativ, aproape filosofic, realizează un
contrast faţă de cele 3 Partite, în care se simte mult mai clar legătura cu muzica
de dans. Evident acestea sunt numai nişte caracteristici generale, fiecare dintre
ele având însă trăsături individuale, care arată cu câtă libertate şi imaginaţie trata
9
5/6/2018 Sonata I pentru violă solo original - slidepdf.com
http://slidepdf.com/reader/full/sonata-i-pentru-viola-solo-original 6/18
Lucrare de Licenţă Johann Sebastian Bach
Bach ciclul instrumental. Astfel, sonatele sunt formate din mişcări, iar partitele
din dansuri.
Sonatele sunt scrise în forma sonatei da chiesa italiene. Bach a cunoscut
la Weimar modele împlinite ale acestui gen, nou pentru muzica germană, prin
compoziţiile lui Corelli. Forma ciclică cvadripartită a sonatei (lent – repede –
lent – repede) s-a definitivat la sfârşitul secolului al XVII-lea.
Structura sonatei da chiesa era urmatoarea:
• partea I – introducere solemnă în tempo lent
• partea a II-a – stil polifonic, de regulă o fugă
• partea a III-a – moderată sau lentă, contemplativă
• partea a IV-a – final omofon, tempo rapid.
Caracteristica cea mai importantă care domină toate cele şase sonate şi
partite este unitatea. Acestea au fost concepute şi scrise ca un tot unitar,
mărturie fiind chiar manuscrisul original unde se observă că la sfârşitul fiecărei
piese (dans sau parte de sonată), începe o altă mişcare chiar pe aceeaşi pagină,
evidenţiindu-se astfel faptul ca Bach gândise de la început întregul ciclu.
Sonata I este alcătuită din patru părţi: Partea I – Adagio; Partea a II-a –
Fuga; Partea a III-a – Siciliana; Partea a IV – Presto.
Interesant de observat este faptul că deşi întreaga sonată este scrisă în
tonalităţile do şi Mib, care au 3 bemoli la cheie, Bach a scris părţile doar cu 2 bemoli la cheie, al treilea aparând accidental pe parcursul discursului muzical.
La fel şi în varianta originală, pentru vioară, în care sonata este scrisă în
tonalităţile sol şi Sib, care au 2 bemoli la cheie, toate mişcările sunt scrise cu un
bemol la cheie, cel de-al treilea apărând accidental.
10
5/6/2018 Sonata I pentru violă solo original - slidepdf.com
http://slidepdf.com/reader/full/sonata-i-pentru-viola-solo-original 7/18
Lucrare de Licenţă Johann Sebastian Bach
Partea I a sonatei, Adagio, este o parte introductivă, monotematică, în a
cărei scriitură regăsim trăsături specifice barocului: dinamica în terase, reliefarea
valorilor mici, reliefarea procedeelor de compoziţie (broderie, echapee),
polifonii latente, alternarea valorilor lungi şi scurte, pasaje melodice variate
ritmic şi acorduri frânte. Partea I este în măsura de 4/4 şi se desfăşoară pe
parcursul a 22 de măsuri. Forma este bipartită cu mică repriză: A-B-A1, în care:
• A – măsurile 1 – 8
• B – măsurile 9 – 13
• A1 – măsurile 13 (timpul 2) – 22
Caracteristica principală a acestui Adagio este caracterul improvizatoric
regăsit între doi piloni armonici. În cadrul unui acord – pilon, se regăseşte funţia
armonică cât şi funcţia melodică, întrucât din cele 3 sau 4 sunete ale acordului
după caz, se regăseşte sunetul de început al unei noi impovizaţii, ea generând o
nouă polifonie latentă. Caracterul impovizatoric este denotat în interpretare prin
fluenţa pasajelor, presiunea adecvată a arcuşului pe coardă în vederea obţineriiunui sunet strălucitor.
Prima secţiune (măs. 1 – 8 ), debutează în tonalitatea do, cu acord în
nuanţa forte. Din acest acord se va desprinde întregul material sonor, pentru ca
în final totul să revină la acordul iniţial. Pe parcursul primelor două măsuri se
afirmă materialul armonic al mişcării, iar începând cu măsura a treia şi până la
11
5/6/2018 Sonata I pentru violă solo original - slidepdf.com
http://slidepdf.com/reader/full/sonata-i-pentru-viola-solo-original 8/18
Lucrare de Licenţă Johann Sebastian Bach
începutul secţiunii a doua (masura 9), se produce modulaţia către tonalitatea
dominantei, sol .
Secţiunea a doua (măs. 9 – 13 ), este incertă din punct de vedere tonal,
gasind aici multe inflexiuni modulatorii. Punctul culminant al întregii părţi se
află în măsura 13 pe acordul micşorat cu 7mă micşorată de pe treapta a IV a
tonalităţii La bemol .
Ultima secţiune (măs. 13, timpul 2 – 22) debutează în tonalitatea sol , apoi
se reîntoarce la tonalitatea iniţială, do. Liniile melodice apărute se desfăşoară pe
orizontală, subliniate de acorduri pe verticală care punctează semicadenţe. Pe
parcursul întregii părţi apar note melodice, disonanţe, întârzieri, echapée-uri,
care îmbogăţesc linia melodică bachiană. Caracteristica desfăşurării melodice a
acestei părţi este evoluţia de la un pilon funcţional la altul (Tonică –
Dominantă), spaţiul dintre aceştia fiind îmbogăţit cu game descendente în
treizecişidoimi, arpegii, broderii sau triluri.
Dificultăţile tehnice cuprinse în această parte sunt legate pe de o parte de
tehnica mâinii drepte, şi anume: continuitatea mişcării braţului în timpul
trăsăturii arcuşului pentru evitarea întreruperilor sonore; tehnica acordurilor care
presupune, mobilitatea poignet -ului, stăpânirea şi cunoaşterea planurilor decoardă, cât şi o menţinere echilibrată a presiunii arcuşului pe coarde; un foarte
bun control al vitezei trăsăturii de arcuş pentru asigurarea continuităţii pasajelor
în legato, şi la fel de important, pentru cursivitatea întregii piese.
12
5/6/2018 Sonata I pentru violă solo original - slidepdf.com
http://slidepdf.com/reader/full/sonata-i-pentru-viola-solo-original 9/18
Lucrare de Licenţă Johann Sebastian Bach
Pe de altă parte, dificultăţi sunt şi la tehnica mâinii stângi, care trebuie să
asigure intonaţia şi o parte a expresiei – vibrato-ul , care trebuie să fie calm şi
destul de larg şi execuţia ornamentelor (în special a trilului) care necesită o
cunoaştere a stilului baroc. După cum se ştie, trilul în muzica preclasică începea
obligatoriu cu nota superioară, exceptând anumite cazuri.
La crearea expresiei contribuie şi mâna dreaptă prin subtilităţi ale
arcuşului. Se cere un sunet cald şi expresiv. Acordurile de două, trei sau patru
sunete sunt cele care ridică probleme cel mai mult degetelor mâinii stângi, mai
ales atunci când este o înşiruire de acorduri, iar degetele trebuie să se mute rapid
fiecare la locul său fără a cauza întreruperi frazelor muzicale. Expresivitatea este
esenţială evitându-se exagerările cu orice preţ.
Un alt aspect important este asigurarea unui tempo unitar care va asigura
echilibrul şi monumentalitatea muzicii. Dinamica, neindicată de Bach, se
deduce din mersul melodic, prin identificarea maximelor şi minimelor sonore.
Partea a doua – Fuga, reprezintă centrul de greutate al întregii lucrări.
Este o fugă simplă, monotematică, la trei voci, în cadrul divertismentului fiind
aduse chiar patru voci, pentru a sublinia astfel mai bine punctul culminant.
Fuga, reprezentând forma cea mai complexă din repertoriul muzicii
instrumentale a secolelor al XVII-lea şi al XVIII-lea, s-a dezvoltat din motetul
vocal şi ricercarul instrumental. Termenul de fugă a apărut în secolul al XIV-lea, având sensul de canon. În creaţia lui Bach fuga este una dintre formele cele
mai îndrăgite şi mai frecvente. Fuga din Sonata I este construită din:
• Expoziţie – măsurile 1 – 20,
13
5/6/2018 Sonata I pentru violă solo original - slidepdf.com
http://slidepdf.com/reader/full/sonata-i-pentru-viola-solo-original 10/18
Lucrare de Licenţă Johann Sebastian Bach
• Divertisment – măsurile 21 – 79,
• Revenire – măsurile 80 – 86,
• Coda – măsurile 87 – 94.
A priori, interpretul trebuie să gândească interpretarea fugii ca pe o piesă
polifonică şi nu în duble. În acest sens, de fiecare dată, apariţia subiectului sau
răspunsului va fi marcată de un vibrato al mâinii stângi aplicat pe primul sunet
din cele nouă. De asemenea, ca mod de arcuş, recomand combinaţia detache –
spiccato, în zona C2 a arcuşului.
Expoziţia (măs. 1 – 20) debutează cu enunţarea subiectului la vocea
mediană, începând cu a doua jumătate a timpului întâi.
Subiectul este format dintr-un număr de nouă note care nu depăşesc
ambitusul unei cvarte perfecte. Prima celulă este constituită dintr-un ostinato de
patru optimi pe sunetul dominantei, sol. A doua celulă este construită dintr-o
broderie inferioară frântă urmată de un salt de terţă descendent şi apoi de
stabilirea pe terţa acordului de tonică.
Răspunsul este tonal şi apare în măsura a doua însoţit de contrasubiectul
1, liber, transparent, realizat printr-un acompaniament intermitent. În măsura a
treia răspunsul va fi repetat la vocea superioară, fiind acompaniat pentru prima
dată de intervale armonice. Subiectul va reapare în măsura a cincea cu anacruză:
14
5/6/2018 Sonata I pentru violă solo original - slidepdf.com
http://slidepdf.com/reader/full/sonata-i-pentru-viola-solo-original 11/18
Lucrare de Licenţă Johann Sebastian Bach
Interludiul (măs. 6 – 10) este construit secvenţial în şaisprezecimi. În
interpretarea lor în cadrul polifoniei latente se vor desprinde voci tematice
principale şi secundare, pedale, antecedentul şi consecventul, într-un mod de
arcuş detaché baroc, realizat în zona C3 a arcuşului.Între acest interludiu şi contraexpoziţie se află trei măsuri (11 – 13) care
constituie un episod cu rol de fixare a tonalităţii de bază. Acest episod
prelucrează elemente din tema fugii, îmbogăţind totodată armonic discursul
muzical şi obţinând astfel o sonoritate amplă.
În contraexpoziţie (măs. 14 – 20), intrările tematice se succed în altă
ordine. Primele două intrări sunt prezentate la vocea superioară iar următoarele
două sunt secvenţarea strictă a primelor din cvintă în cvintă descendentă. În
măsura 16 apare contrasubiectul 2. Interludiul de la măsura 18 prelucrează
elemente tematice pregătind prin concluzia cadenţială tonalitatea dominantei,
sol . În măsurile 18 – 21 se inversează vocile la fiecare doi timpi, contrasubiectul
2 trecând astfel, de la vocea mediană la cea superioară şi invers.
15
5/6/2018 Sonata I pentru violă solo original - slidepdf.com
http://slidepdf.com/reader/full/sonata-i-pentru-viola-solo-original 12/18
Lucrare de Licenţă Johann Sebastian Bach
Divertismentul (măs. 21 – 79), secţiunea mediană, alternează faze care
prelucrează materialul expozitiv cu cele care prelucrează materialul dezvoltător
în alte cadre tonale, modulatorii faţă de tonalitatea de bază, do. Caracteristicaacestei secţiuni este instabilitatea tonală. Divertismentul conţine din punct de
vedere tematic şapte faze, denumite expozitive sau interludice, în funcţie de
materialul sonor prelucrat.
La măsura 21 se expune pentru prima dată subiectul la vocea inferioară
într-o altă tonalitate decât cea iniţială, şi anume sol .
Contrasubiectul 3 este expus la măsurile 21 – 22 în decime paralele care
încadrează răspunsul tonal. Între măsurile 24 – 29 sunt expuse subiectul şi
contrasubiectul care sunt apoi reluate la cvartă. Măsurile 30 – 35 propun omelodizare a discursului muzical obţinută prin secvenţări cu acorduri de trei şi
patru sunete cu anticipaţii. La măsura 36 se stabileşte tonalitatea sol .
16
5/6/2018 Sonata I pentru violă solo original - slidepdf.com
http://slidepdf.com/reader/full/sonata-i-pentru-viola-solo-original 13/18
Lucrare de Licenţă Johann Sebastian Bach
Măsurile 38 – 41, pe un punct de orgă realizat pe sunetul re, realizează un
mers treptat în terţe şi sexte paralele. De la măsura 42 apare un interludiu în
şaisprezecimi construit pe arpegii, cu rol modulant, pregătind tonalitatea fa. În
măsura 55 apare o nouă expoziţie mediană cu mai multe intrări secvenţiale,
realizându-se o progresie tensională către punctul culminant al fugii. Climaxul
se află între măsurile 58 – 63. Aici apar acordurile cvadruple cu capul tematic
prezent la toate cele patru voci. La măsura 61 apare singura intrare tematică
completă a fugii prezentată la două voci simultan, în sexte, şi însoţită de
contrasubiectul 3.
La măsura 64 începe un nou interludiu în şaisprezecimi, utilizând
polifonia latentă cu un plan fix şi cu o pedală pe re. La măsura 74 se reia
prelucrarea elementului tematic şi secvenţarea lui însă pe alt plan tonal.
Repriza (măs. 80 – 86). Din punct de vedere tematic, subiectul nu este
prezentat în forma lui iniţială, fiind puţin augmentat, prin secvenţarea celei de-a
doua celule. Din punct de vedere tonal, subiectul alternează modul tonalităţii,major – minor. Această instabilitate tonală îşi va găsi echilibrul prin cadenţarea
armonică din măsurile 85 – 86, ce readuce tonalitatea sol .
17
5/6/2018 Sonata I pentru violă solo original - slidepdf.com
http://slidepdf.com/reader/full/sonata-i-pentru-viola-solo-original 14/18
Lucrare de Licenţă Johann Sebastian Bach
Coda (măs. 87 – 94) este construită cu o pedală pe tonică (punct de orgă).
Măsurile 91 – 92, cu un caracter improvizatoric, sunt construite pe o pedală de
dominantă subînţelesă (sol). Urmează un recitativ pe dominantă în
şaisprezecimi şi ultima cadenţă (D – T). Ultimele două măsuri păstrează
atmosfera celor din Adagio, prin caracterul lor improvizatoric:
Problematica fugii cuprinde în cadrul tehnicii de bază a mâinii drepte în
primul rând détaché -ul, uşor întrerupt, ce redă pulsaţia ritmică, de caracter alucrării, détaché care se diferenţiază cantitativ, de la porţiuni mici la mai mari,
în diverse zone ale arcuşului, pentru diferite planuri sonore necesare. Din acest
motiv, diferenţierea modului de a aborda această tehnică te arcuş este de primă
importanţă pentru a evita monotonia.
În interpretare, fuga nu trebuie privită ca o parte “in duble”. Păstrarea
unui tempo constănt, evidenţierea momentului apariţiei temei de fugă prinvibrarea capului tematic, atăcarea acordurilor de trei sunete placate, integrarea
contrapunctului în ţesătura polifonică, cât şi structurarea interludiilor ca
elemente contrastănte între diferitele expuneri ale temei, constituie factorii de
bază în abordarea şi realizarea lucrării.
18
5/6/2018 Sonata I pentru violă solo original - slidepdf.com
http://slidepdf.com/reader/full/sonata-i-pentru-viola-solo-original 15/18
Lucrare de Licenţă Johann Sebastian Bach
Partea a III-a din Sonată I pentru violă solo, Siciliana , are o formă bipartită şi este singura parte compusă în relativa majoră – Mib. În această parte
se întâlneşte o tratăre polifonică complexă, foarte densă.:
• Prima secţiune (măs. 1 – 8) realizează trecerea de la tonalitătea de bază,
Mi b, către tonalitătea relativei, do.
• Cea de-a doua secţiune (măs. 9 – 20) parcurge traseul invers, către
tonalitătea iniţială.
Tema este alcătuită din două motive distincte care însumează o singură
măsură. Această măsură prezintă două voci diferite, care pot fi asemănate cu
două personaje. Prima voce, monodică, cu un caracter simplu şi elegant, este
expusă în bas, având un desen melodic simplu – arpegiu ascendent şi tetracord
descendent – , contrastează cu cea de-a doua, omofonă, expusă la vocile
superioare, cu un caracter cantăbil, realizată printr-un mers descendent treptăt însexte paralele. De remarcat, este faptul că singura apariţie completă a
elementului tematic are loc în prima măsură, toate apariţiile următoare fiind
realizate în stretto. În măsura 6 apare basso ostinato pe notă sol , şi un recitătiv
în treizecişidoimi care pregăteşte modulaţia către do.
În măsura 9 apare tema expusă în tonalitătea do, urmată de o serie de
secvenţări şi imităţii. Apariţiile temei din a doua secţiune, deşi compuse cu
19
5/6/2018 Sonata I pentru violă solo original - slidepdf.com
http://slidepdf.com/reader/full/sonata-i-pentru-viola-solo-original 16/18
Lucrare de Licenţă Johann Sebastian Bach
acelaşi material tematic, conferă un caracter mai tensionat întregii părţi, fiind
expuse în tonalităte minoră.
Caracterul dansant al Sicilianei provine din două elemente şi anume, din
formula punctătă a arpegiului ascendent pe de o parte, şi din senzaţia creată de
auftăkt pe timpii 6 şi respectiv 9, urmat de două optimi legate descendente, pe
de altă parte. Un alt element care conferă piesei caracterul de dans, îl constituie
mersurile de şaisprezecimi legate două câte două. În realizarea expresivă a
Sicilianei, interpretul trebuie se diferenţieze foarte clar elementul ritmic al
primei celule, de cel melodic, legat. Siciliana aduce în faţa instrumentistului
situaţia tipică a dialogului polifonic între o voce principală şi mai multe voci
secundare. Reluarea arcusului, pe şaisprazecime, este necesară pentru a
evidenţia celulele muzicale de tipul “antecedent” sau “consecvent”.
Diferenţierea sonoră a vocilor se produce prin folosirea greutăţii braţului
drept pentru reliefarea vocilor. Vocea din bas, pedala, se susţine cu un arcuş a
cărui intensităte se păstrează pe întreaga durată a notei. Atăcarea simultănă a
dublelor coarde la schimbarea de plan, cât şi menţinerea continuităţii discursului
muzical sunt factori importănţi în redarea acestei mişcări.
20
5/6/2018 Sonata I pentru violă solo original - slidepdf.com
http://slidepdf.com/reader/full/sonata-i-pentru-viola-solo-original 17/18
Lucrare de Licenţă Johann Sebastian Bach
Partea a IV-a , Presto, încheie Sonată în do minor într-o notă de
dinamism. Presto în ităliană înseamnă repede, prompt. Această parte este o
mişcare rapidă în şaisprezecimi, în valori egale şi are o structură bipartită cu
repetiţie.
Prima secţiune (măs. 1 – 53) apare în tonalitătea do, modulând spretonalitătea dominantei, Sol. A doua secţiune (măs. 54 – 133), face revenirea
către tonalitătea de bază.
Primele opt măsuri sunt formate dintr-un şir de arpegii normale şi frânte,
pe acordurile de tonică şi dominantă ale tonalităţii do, care au rolul de a afirma
tonalitătea de bază. În continuare, apare o scriitură pe principiul model –
secvenţă. Apare mai întâi un model urmat de două secvenţe de câte o măsură,iar apoi, din măsura 12, încep secvenţări pe câte două măsuri. Prima secţiune se
încheie cu o cadenţă către tonalitătea Sol . În a doua secţiune, secvenţările vor
reîncepe în măsura 67. O caracteristică a acestei secţiuni este amplificarea
secvenţelor.
21
5/6/2018 Sonata I pentru violă solo original - slidepdf.com
http://slidepdf.com/reader/full/sonata-i-pentru-viola-solo-original 18/18
Lucrare de Licenţă Johann Sebastian Bach
Dificultătea tehnică a acestei părţi o reprezintă succesiunea de mişcări
rectilinii ale mâinii drepte precum şi mişcări ondulante scurte sau mai lungi,
generate de trecerile peste coarde. Pentru redarea clară, precisă, a textului
muzical este necesară corelarea absolută a mâinii drepte cu cea stângă. O altă
problemă delicată o constituie alegerea unei digităţii care ţine cont de modelul
secvenţial. Este foarte importănt ca structura ternară să nu fie deturnată prin
false accente. Un exemplu în acest caz sunt măsurile 17 – 24, în care interpretul
poate substitui cele trei accente din măsură, cu două accente, transformând
pulsul, din ternar în binar, rezultând astfel o măsură alcătuită din două triolete.
O altă trăsătură importăntă este cea de legato şi non-legato. În masurile
25 – 29, cele trei sunete legate la începutul măsurii se pot denatura în
interpretăre, prin accentul pe primul sunet din legato şi scurtărea celui de-al
treilea sunet din legato, această greşeală eliminând totodată şi accentul secundar
al măsurii.
22