Buburuza asiatică, Harmonia axyridis Pallas, 1773 – specie invazivă în România

DEFINITII SI CADRU GENERAL

O specie este considerată invazivă dacă a fost introdusă de o acţiune umană într-o zonă sau regiune, unde nu se găsea în mod natural (nu este nativă). Aceasta devine capabilă să se reproducă ân noua locaţie, fără intervenţia omului, şi se răspândeşte rapid pe suprafaţa noii locaţii.

Speciile invazive pot afecta speciile native, astfel: le pot mânca, pot concura cu ele, se pot reproduce cu ele, le pot distruge habitatele sau pot introduce agenţi patogeni sau paraziţi noi, care sa le dăuneze.

După pierderea habitatelor, speciile invazive sunt considerate una dintre cauzele majore ale extincţiei speciilor, iar problemele se accentuează pe zi ce trece.

ISTORIC

Buburuza asiatică (Harmonia axyridis Pallas, 1773), nativă din Munţii Altai, până în coasta de est a Japoniei, a fost introdusă în estul Statelor Unite în 1916, ca şi mijloc de control biologic al afidelor (Homoptera). S-a aclimatizat cu succes şi s-a extins până în Nordul Canadei, dar şi în restul Statelor Unite (Koch 2003).

O dată cu succesul aclimatizării acestei specii în Statele Unite, a fost introdusă cu acelaş scop şi în Europa de Vest. Astfel, a fost introdusă în Belgia în 1997, ca şi agent de control, dar începând din 2002, a ajuns o specie aclimatizată şi răspândită. În Franţa şi Olanda a fost introdusă în 1982, iar în 2002 a devenit răspândită. În Republica Cehă a fost semnalată pentru prima dată în 2006, în jurul capitalei Praga. În Germania a fost introdusă în 1997 şi 1998, devening comună începând din 2002. S-a răspândit apoi în Grecia (1997 – 2002), Portugalia (1984 – 2007), Spania (1995 – 2007), Italia (1990 – 2006), Olanda (1996 – 2004), Elveţia (1996 – 2007)1, Austria (2006), Danemarca (2006), Marea Britanie (2004), Lichtenstein (2007), Luxemburg (2006), Norvegia (2006), Suedia (2007).

În România specia a fost descoperită de Alexandru Cornel, custode al Rezervaţiei Naturale „Calcarele din Dealul Măgura”, com. Băiţa, jud. Hunedoara, în vara anului 2008 (4 exemplare) (fig. 1-4) şi în data de 6.05.2009, în acelaş loc (1 exemplar – femelă ovigeră) (fig. 5). De asemenea, specia a fost observată în numeroase exemplare în zona Baia Mare (jud. Maramureş) în perioada 19 - 22.06.2009. Este foarte posibil ca specia să existe şi în alte localităţi din România.

FIG. 1-4

1 2 3 4

FIG. 5

DIAGNOZĂ

Este o specie extrem de variabilă ca şi colorit, de aceea este destul de dificil de identificat (fig 6), putând fi confundată cu specii autohtone, de aceea voi încerca să dau câteva detalii.

FIG. 6

Dimensiuni: Este o specie de talie relativ medie printre coccinelide – 6-8 mm, fiind ceva mai mare decât buburuza comună dar avînd un grafism diferit (fig. 7).

FIG. 7

Se caracterizează prin prezenţa unei pete triunghiulare albe în zona frontală a capului, pată care poate fi redusă la dimensiunea unui punct la indivizii melanici, un desen format din pete negre pe fond alb pe pronot, petele negre mai mult sau mai puţin dezvoltate, formând un „W”, la indivizii melanici, pronotul este negru cu 2 pete reniforme albe laterale. Elitrele au un fond variabil de la roşu la oranj pal, forma tipică având un număr de la 0 la 19 puncte rotunde nebuloase negre, exemplarele melanice având elitrele negre cu 2-6 pete poligonale sau rotunjite roşii sau cu pete roşii în zig-zag (fig. 6).

Se mai poate confunda cu următoarele specii autohtone:

Coccinella septempunctata Linnaeus, 1758. - Specie caracterizată prin prezenţa a 7 puncte negre pe ambele elitre (fig. 7).

Harmonia quadripunctata, de asemenea variabla cu un grafism asemănător cu H. axyridis, dar care are partea ventrală roşie – cafenie, în schimb H. axyridis are partea ventrală neagră (fig. 8).

FIG. 8

Anatis ocellata (Linnaeus, 1758) este mai mare ca dimensiuni – 6-9,5 mm, care are punctele de pe elitre ocelate, înconjurate de câte un inel galben- pal (fig. 9).

FIG. 9

Adalia bipunctata (Linnaeus, 1758) – formele melanice seamănă cu cele de H. axyridis, dar diferă prin dimensiuni – 3,5-5,5 mm;

Adalia decempunctata (Linnaeus, 1758), de asemenea foarte variabilă – lungime 5-8 mm, caracterizată prin punctele de pe elitre aliniate orizontal. Exemplarele melanice ale acestei specii au 4 pete de dimensiuni aproximativ egale, galbene sau roşii pe elitre (fig 10).

FIG. 10

Larva se caracterizează printr-o coloraţie aparte, corp cenuşiu – albăstrui, cu spini negri şi cu 2 benzi laterale oranj. Larva se întâlneşte pe plante, unde se hrăneşte ca şi adultul în primul rând cu afide. Pupa este fixată pe plante sau pe alte suporturi solide, este oranj cu pete negre, din care se evidenţiază 4 triunghiulare, în zona toracică, urmate de 2 şiruri paralele de pete negre pe abdomen (fig. 11).

FIG. 11

BIOLOGIE SI ECOLOGIE

Este o specie în general bivoltină, dar poate avea până la 5 generaţii, dacă condiţiile climatice permit. Iernează ca imago, în scorburi sau alte locuri ferite, unde în anii de invazie formează aglomerări de zeci sau chiar sute de exemplare. Poate folosi beciuri, poduri sau alte intrânduri în locuinţe sau alte construcţii umane. Adultul trăieşte în general 30 – 90 zile, dar au fost cazuri în laborator în care adulţii au putut supravieţui chiar şi 3 anI.

IMPORTANŢA ECOLOGICĂ

H. axyridis este caracterizată printr-o prolificitate şi o voracitate foarte puternică, pe lângă rolul pozitiv pe care îl are în combaterea afidelor din culturile agricole şi silvice, are şi un rol negativ punând în pericol alte specii afidofage şi eliminându-le înspecial din ecosistemele naturale.

Prin competiţie, elimină speciile autohtone de coccinelide, sirfide afidofage, chrysopidae. După ce reduc populaţiilede afide, H. axyridis pot consuma mici larve de coccinelide (inclusiv ale propriei specii), heteroptere, alte homoptere, larve neonate de lepidoptere etc.

În Nordul Americii de Nord, aceasta specie a eliminat speciile autohtone de coccinelidae din multe areale.

În Europa încă nu au fost semnalate invazii masive, dar introducerea speciei este mult mai recentă decât în Statele Unite. În zonele în care H. axyridis să se înmulţească exagerat există posibilitatea eliminării speciilor autohtone de coccinelide afidofage, în special a speciei Coccinella septempunctata.

De asemenea, există pericolul creerii unor dezechilibre ecologice prin eliminarea unor specii de insecte fitofage (afide, heteroptere, cicadelide, larve de lepidoptere, etc.). Înmulţirea exagerată în zonele locuite sau de agrement poate genera discomfort.

MODALITĂŢI DE COMBATERE

Singura modalitate de combatere în caz de invazie este colectarea grupurilor şi aglomerărilorde iernare din scorburi, beciuri, poduri şi alte spaţii ferite şi distrugerea lor.

Nu se recomandă măsuri chimice de combatere, de asemenea nu se recomandă combaterea în ariile cu plante cultivate, unde poate fi o insectă benefică.