statul major al forŢelor terestre Şcoala de … ge_2013.pdf · 2016. 4. 1. · fonnddaattĂĂ...

FFOONNDDAATTĂĂ ÎÎNN AANNUULL 11992277 SSUUBB DDEENNUUMMIIRREEAA

,,,,RREEVVIISSTTAA GGEENNIIUULLUUII”” AAnnuull XXIIIIII NNrr.. 11 ((2222)) -- SSEERRIIEE NNOOUUĂĂ

RRÂÂMMNNIICCUU VVÂÂLLCCEEAA

22001133

STATUL MAJOR AL FORŢELOR TERESTRE ŞCOALA DE APLICAŢIE PENTRU UNITĂŢI SPRIJIN DE LUPTĂ

,,GENERAL EREMIA GRIGORESCU” CENTRUL DE INSTRUIRE PENTRU GENIU, EOD ŞI APĂRARE CBRN ,,PANAIT DONICI”

105 ANI DE TRADIŢII - BATALIONUL 3 GENIU ŞI BATALIONUL 53 GENIU

REVISTA ARMEI GENIU NR. 1/2013

2

REVISTA

ARMEI GENIU

Nr. 22 / mai 2013

Serie nouă, anul XIII

Fondată în anul 1927 sub denumirea

,,REVISTA GENIULUI”

Revistă editată de

CENTRUL DE INSTRUIRE PENTRU

GENIU, EOD ŞI APĂRARE CBRN

,,PANAIT DONICI”

sub egida

STATULUI MAJOR AL

FORŢELOR TERESTRE

Coordonator ştiinţific:

Col. Dan MARIN

Redactor şef:

Lt.col. Tiberiu OSOIAN

Secretar de redacţie:

Mr. Liviu BOSCAGINI

Redactori:

Mr. Florentin DUMAN

Mr. Claudiu ŢOLEA

M.m.pr. Tudor STANCIU

Plt.adj.pr. Ionel VERGELEA

Procesare text şi fotografii:

P.c.c. Corina STAN

Plt.adj. Camelia STERMIN

P.c.c. Iuliana FELVINŢI

Fotografii: Arhiva Editurii Revistei Armei

Geniu Rm.Vâlcea

Arhivele U.M. colaboratoare

Asistenţă tehnică:

Mr.ing. Ion BĂLĂCEANU

Adresa redacţiei:

RÂMNICU VÂLCEA

Str. Tudor Vladimirescu, nr. 31

Telefon: 0250/739601 int. 0173

Fax: 0250/735673

web: www.CPGe. ro

e-mail: [email protected]

ISSN 2066-1169

Tiparul a fost executat la

CENTRUL TEHNIC

EDITORIAL AL ARMATEI

1 Inspectorul pentru arma geniu Colonel Dan MARIN 2 Tendinţe ale dezvoltării armei geniu la nivelul NATO Locotenent-colonel Tiberiu OSOIAN 3 Centrul de Instruire pentru Geniu, EOD şi Apărare CBRN „PANAIT DONICI”-

instituţie autorizată de formare profesională a cadrelor tehnice cu atribuţii în

domeniul prevenirii şi stingerii incendiilor

Locotenent-colonel ing. Cristian ARINTON 4 Interoperabilitatea - între concept şi realizare Maior Claudiu ŢOLEA 5 Ierarhizarea manualelor de geniu şi EOD Maior Liviu BOSCAGINI 6 Necesitatea instruirii forţelor privind pericolele generate de muniţiile neexplodate Maior ing. Cătălin SĂRACU 7 Rolul subofiţerilor în transformarea şi modernizarea forţelor terestre Plutonier major Nicolae BIGIOI 8 Batalionul 53 Geniu ,,SCORILO” - 105 ani de tradiţii Locotenent Viorela MARIAN 9 Exerciţiul multinaţional „IEL MILU 2012” Colonel dr. Corneliu DINCO 10 Scurt, dar cuprinzător. Un curs de excelenţă Locotenent-colonel Tiberiu OSOIAN 11 Geniştii buzoieni, mereu eficienţi Căpitan Fănel IANCU 12 Pontonierii - reprezentanţi ai armatei României în NATO Plutonier adjutant Dan PURDEL 13 Batalionul 52 Geniu „TISA” - un ambasador al armei geniu Locotenent Marcel ŞANDOR 14 E.O.D. - Excelenţă, Organizare, Disciplină. Trăsăturile celui mai tânăr vlăstar al

Brigăzii 10 Geniu „DUNĂREA DE JOS”

Maior Angel Cătălin FLOREA 15 Logistica Brigăzii 10 Geniu ,,DUNĂREA DE JOS’’ - o provocare continuă Maior Valeriu SACARISEANU 16 Încă o dată la înălţime! Locotenent-colonel Gheorghe BROSCĂREANU 17 Heraldica geniului în armata României Locotenent-colonel Tiberiu OSOIAN 18 Muzeul tehnicii de geniu de la Râmnicu Vâlcea Maior Sorin PANCU 19 „Hesco concertainers” – o soluţie viabilă în executarea lucrărilor de protecţie a forţei Căpitan Ovidiu DAMIAN 20 Elemente de tehnica creşterii, îngrijirii şi predresajului tineretului canin Plutonier adjutant Gheorghe BĂZĂVAN 21 Tehnica de geniu - între reabilitare şi modernizare Locotenent Daniel MARCU, Sergent major Liviu TANŢĂU 22 O tânără de geniu pe podiumul mondial Locotenent-colonel Dumitru COPĂCEANU 23 Ziua Porţilor Deschise la Centrul de Instruire pentru Geniu, EOD şi Apărare CBRN 24 Personalităţi contemporane ale armei geniu. Generalul de brigadă Nicolae Mazilu Colonel Dan MARIN

În atenţia colaboratorilor !

Articolele trimise de colaboratori vor avea indicată bibliografia (cu numele autorilor) folosită la realizarea lor;

Articolele trimise spre publicare vor fi redactate, dactilografiate sau tehnoredactate în orice editor de text care se conformează normelor Academiei Române privind lexicul, gramatica şi

ortografia;

Articolele se vor trimite la redacţie listate şi semnate de autor; se recomandă colaboratorilor să trimită

articolele la redacţie şi pe suport electronic, care se va returna expeditorilor;

Manuscrisele nu se înapoiază;

Articolele vor fi semnate, chiar dacă autorii doresc să apară în revistă sub pseudonim;

Articolele apărute în alte publicaţii nu pot fi reproduse în Revista Armei Geniu;

Pentru articolele care nu sunt originale se va menţiona dacă sunt traduceri sau comentarii,

citându-se sursa şi autorul;

Traducerile vor fi însoţite de autorizaţia autorului sau a editurii;

Articolele nu vor conţine informaţii clasificate;

Articolele se vor publica sub responsabilitatea autorului;

Corespondenţa se va trimite la ,,Revista Armei Geniu”, str. Tudor Vladimirescu, nr. 31, Râmnicu

Vâlcea, telefon 0250.739601 sau 0250.739602, int. 0173 sau prin poşta electronică la adresa din caseta

redacţională, cu menţiunea „Pentru Revista Armei Geniu”. Redacţia

mailto:[email protected]


REVISTA ARMEI GENIU NR. 1 /2013

3

INSPECTORUL PENTRU ARMA GENIU

Colonel Dan MARIN

Ca urmare a complexităţii misiunilor sprijinului de geniu, a

amplorii crescânde a construcţiilor militare, dar şi a lucrărilor executate

de către structurile de geniu în folosul economiei ţării, încă din 1866,

Ministrul de Război a hotărât înfiinţarea unei Direcţiuni a Geniului

(numită ulterior Direcţia IV Geniu).

Ulterior, în 1879, a fost creată funcţia de Inspector al

Geniului, iar cel dintâi inspector al armei a fost colonelul Anton

Berindei, numit la data de 01 aprilie 1879.

În perioada 1881-1882, funcţia a purtat denumirea de Şef al

Trupelor de Geniu şi a fost ocupată de colonel Constantin Poenaru.

La 12 februarie 1891, a luat fiinţă Comitetul Consultativ al Geniului, organ de

conducere colectiv al armatei, din care făceau parte inspectorul geniului ca preşedinte,

comandanţii regimentelor de geniu, directorul geniului şi şeful serviciului său tehnic din

minister, ca membri şi un secretar.

În anul 1894, generalul Ion Argetoianu este numit Inspector General al

Geniului, iar din 1912, prin noua lege de organizare a Ministerului de Război, este

înfiinţată Direcţia Geniului, organul aflat în subordinea nemijlocită a Inspectorului

General al Geniului, care purta şi denumirea de Director Superior al Geniului.

Din 1917, odată cu reorganizarea armei geniu, în cadrul Marelui Cartier General

este înfiinţat Comandamentul Trupelor de Geniu şi Serviciul Fortificaţiilor care, în scurt

timp este redenumit, devenind Inspectoratul General al Geniului, fiind condus de

generalul de divizie Ion Rascu.

Ulterior, această structură poartă şi alte denumiri, cum ar fi Inspectoratul Tehnic al

Geniului, din nou Inspectoratul General al Geniului, Comandamentul Geniului din anul

1949, iar din 1951, Comandamentul Trupelor de Geniu, condus de Şeful Trupelor de Geniu.

La comanda structurii de conducere a geniului s-au aflat în timp ofiţeri valoroşi

ai armatei române:

generalul de divizie Ion Ghinescu (1921-1923), generalul de divizie Mihail

Ignat (1931-1937), generalul de divizie Ştefan Cătoiu (1937), generalul de brigadă

Grigore Ionescu (1946), colonelul Vasile Şlicariu (1951-1973), generalul Emil

Andriescu (1973-1980), generalul Corneliu Valter (1980-1981), generalul-locotenent

dr.ing. Constantin Antoniu (1981-1987), colonelul Gheorghe Popescu (1987-1991),

generalul-maior Victor Pariş (1991-1993).

După decembrie 1989, restrângerea activităţii trupelor de geniu în economia

naţională şi, implicit, scăderea numărului structurilor de armă, a determinat

reconsiderarea rolului Inspectoratului/ Comandamentului de armă şi, într-un interval

relativ scurt de timp, între 1993 şi 2004, de la funcţia de inspector al Geniului din Statul

Major General, ocupată de generalul-maior Constantin Stănciugelu (1993-1996), s-a

trecut la cea de Şef al Geniului la Statul Major al Trupelor de Uscat, sub conducerea

colonelului Mircea Sclipcea şi Şef Geniu la Statul Major General, colonel Constantin

Teodorescu (1996-2000). Ulterior, a funcţionat numai o secţie geniu la Statul Major al



4

Forţelor Terestre condusă de colonelul Marian Gargaz (2000-2002), colonelul Ion

Prodan (2002-2003) şi locotenentul-colonel Anghel Gheorghe (2003-2004).

După 2004, funcţia a fost transferată la instituţia de învăţământ a armei,

comandanţii Şcolii de Aplicaţie pentru Geniu devenind şi inspectori pentru geniu:

colonel dr. Mircea Vladu (2004-2006), colonel Paul Piersecă (2006-2007- împuternicit)

şi colonel Fănel Popoiu (2007-2008).

Concomitent, au fost restrânse competenţele inspectorului în armă şi a fost desfiinţată

funcţia de şef al geniului în cadrul comandamentelor marilor unităţi tactice şi operative.

După reorganizarea învăţământului militar din 2008, a fost redenumită instituţia

de învăţământ a armei (Centrul de Instruire pentru Geniu, EOD şi Apărare CBRN) şi a

fost desfiinţată funcţia de inspector pentru geniu.

O analiză succintă a modului de organizare şi funcţionare a instituţiei

inspectorului pentru arma geniu de-a lungul timpului, evidenţiază câteva concluzii:

continuitatea în timp a acestei instituţii, care se confundă cu o parte însemnată a istoriei armei geniu;

funcţionarea, aproape 130 de ani în armata română, a unei structuri de conducere complexe, cu atribuţii în organizarea şi conducerea tehnico-tactică, în

asigurarea materială a armei, în clarificarea aspectelor conceptuale şi executarea

studiilor şi experimentărilor în domeniu;

atribuirea unui nivel al funcţiei corespunzător responsabilităţilor, precum şi autorităţii formale inspectorului în armă, pentru a putea îndeplini misiunile specifice;

poziţionarea funcţiei de inspector la nivelul structurilor centrale de conducere a armatei sau în cadrul instituţiei de învăţământ a armei;

scăderea, în mod nejustificat, a importanţei acestei instituţii după 1989 şi, ulterior, desfiinţarea ei după 2008.

Toate acestea, la care se adaugă dispariţia structurilor şefului geniului din

comandamentele marilor unităţi tactice şi de la nivelul operativ şi strategic, diminuarea şi,

ulterior, dispariţia structurilor didactice pentru arma geniu din cadrul Universităţii

Naţionale de Apărare, au condus la apariţia unor dificultăţi majore în organizarea şi

conducerea sprijinului de geniu în operaţie, dar şi pentru aprofundarea problematicii

specifice pe timpul studiilor universitare şi postuniversitare în domeniul militar.

Sesizând aceste probleme, care în cea mai mare parte sunt întâlnite şi în cazul

altor arme şi specialităţi militare, şeful Statului Major al Forţelor Terestre a emis ordinul

SMFT 21 din 04.10.2012 privind instituţia inspectorului în forţele terestre, prin care se

urmăreşte revitalizarea acesteia.

Potrivit acestui ordin, domeniile

generale de responsabilitate ale

inspectorului sunt următoarele:

a) dezvoltarea/ modernizarea armei; b) actele normative specifice şi

manualele militare;

c) instrucţia şi învăţământul; d) înzestrarea cu noi tipuri de

armament, echipamente şi materiale

specifice;



5

e) cercetarea aplicativă în armă; f) promovarea imaginii forţelor terestre; g) relaţii internaţionale specifice armei. Pentru aprofundarea şi rezolvarea problemelor specifice acestor domenii, şeful

SMFT a stabilit prin acest ordin, ca inspector pentru arma geniu, pe comandantul

Centrului de Instruire pentru Geniu, EOD şi Apărare CBRN „Panait Donici”, care are

responsabilitatea pentru elaborare a două documente deosebit de importante pentru

actuala etapă de evoluţie a armei geniu: „Concepţia de dezvoltare a armei” şi

„Programul de dezvoltare/ modernizare a armei pe termen mediu şi lung”.

Pentru rezolvarea

acestor sarcini, inspectorul

pentru arma geniu este sprijinit

de un grup consultativ

constituit din câte un ofiţer de

geniu de la fiecare divizie de

infanterie, un ofiţer de la

Brigada 10 Geniu şi şeful

biroului geniu din Statul Major

al Forţelor Terestre.

Totodată, în organica centrului funcţionează Secţia Cercetare Dezvoltare şi

Reglementări în Armă, structura principală de execuţie aflată la dispoziţia inspectorului

de armă pentru îndeplinirea sarcinilor.

O scurtă analiză a situaţiei actuale din arma geniu şi a domeniilor din

responsabilitatea inspectorului de armă poate evidenţia câteva concluzii şi direcţii de

acţiune pentru a asigura modernizarea şi dezvoltarea armei în acord cu cerinţele actuale

rezultate din cerinţele de interoperabilitate asumate în calitate de ţară membră NATO,

dar şi cu nevoile proprii ale armatei române.

Poziţionarea instituţiei inspectorului în armă la nivelul centrului de instruire

prezintă avantajul posibilităţii de a lucra nemijlocit cu structura de execuţie, respectiv

Secţia Cercetare Dezvoltare şi Reglementări în Armă, de a beneficia de experienţa

personalului didactic care încadrează structura de instrucţie şi educaţie şi de a

perfecţiona modalităţile de colaborare cu structurile beneficiare ale absolvenţilor, în

sensul proiectării şi perfecţionării modelului absolventului fiecărui tip de curs.

Toate acestea asigură îndeplinirea responsabilităţilor din domeniul instrucţiei,

învăţământului, elaborării actelor normative specifice şi manualelor militare,

standardizării, cercetării aplicative în armă şi promovării imaginii forţelor terestre şi,

implicit, a structurilor de armă.

Experienţa ultimilor ani de când centrele de instruire funcţionează în această

organizare, a scos în evidenţă necesitatea ridicării nivelului funcţiilor din cadrul Secţiei

Cercetare Dezvoltare şi Reglementări în Armă, pentru a putea încadra ofiţeri cu

experienţă, în măsură să contribuie, prin rezultatele muncii lor, la dezvoltarea şi

modernizarea armei.

Pentru a putea participa eficient la elaborarea şi revizuirea documentelor cu

cerinţele operaţionale, a documentelor cu nevoile misiunii şi a specificaţiilor tehnice pe

baza standardelor militare tehnice acceptate şi, implicit, pentru a îndeplini



6

responsabilităţile pe linia înzestrării cu noi tipuri de armament, echipamente şi materiale

specifice, se impune ca o parte a funcţiilor din cadrul Secţiei Cercetare Dezvoltare şi

Reglementări în Armă să fie încadrate cu ingineri absolvenţi ai Academiei Tehnice

Militare sau a unor instituţii de învăţământ superior civile de profil.

De asemenea, grupul consultativ al inspectorului de armă trebuie să funcţioneze

permanent şi să se întrunească după un program stabilit de către acesta.

Inspectorul de armă, în calitate de responsabil de domeniu pe linia standardizării,

răspunde şi de coordonarea

activităţii de reprezentare a

delegaţiilor naţionale la grupurile

de lucru NATO, astfel încât să

realizeze o corelaţie între

standardele NATO acceptate şi

implementate, ţintele de

capabilităţi asumate în cadrul

alianţei şi celelalte obiective

prevăzute în „Concepţia de

dezvoltare a armei” şi „Programul

de dezvoltare/ modernizare a

armei pe termen mediu şi lung”.

Totodată, instituţia inspectorului de armă, în această variantă, are posibilitatea

de a colabora cu centrele de excelenţă NATO din domeniul armei, cu alte structuri de

învăţământ militar din ţară şi din străinătate şi de a participa la exerciţiile multinaţionale

organizate cu participarea unor structuri de geniu, asigurând astfel dezvoltarea relaţiilor

internaţionale specifice armei.

Dar pentru ca toate aceste avantaje să aibă vizibilitate în cadrul armatei, se impune

ca instituţia inspectorului în armă să deţină un nivel al funcţiei şi gradului corespunzător,

pentru a avea şi autoritatea formală necesară coordonării unor domenii atât de complexe.

În acest moment, pentru asigurarea modernizării armei geniu, ţinând cont de

situaţia actuală a structurilor de conducere şi de execuţie ale armei, este necesar să se

pună în acord conţinutul „Concepţiei de dezvoltare a armei” şi a „Programului de

dezvoltare/ modernizare a armei geniu pe termen mediu şi lung” cu „Programul de

restabilire a capacităţii de luptă a Armatei Române” şi să se acţioneze, în principal, pe

următoarele direcţii:

a) pe linia achiziţiilor de tehnică şi echipamente specifice :

să se achiziţioneze cu prioritate tehnica şi echipamentele din dotarea

structurilor de geniu prevăzute în cadrul obligaţiilor şi angajamentelor asumate de

România în cadrul organismelor internaţionale;

să se modifice documentele cu cerinţele operaţionale pentru tehnica prevăzută în

programele de achiziţii deja aprobate şi să se întocmească urgent aceste documente pentru

noi programe de achiziţii, având în vedere capabilităţile asumate faţă de aliaţi în acest

domeniu şi nevoile proprii pentru îndeplinirea misiunilor sprijinului de geniu;

să se revizuiască programele aprobate pentru achiziţia de tehnică, în sensul

reducerii numărului unor echipamente (exemplu: maşinile de deminat şi lansatoarele de mine)

şi să se iniţieze noi programe, în concordanţă cu nevoile actuale pe linia misiunilor specifice;



7

să se acceseze orice program iniţiat de aliaţi pentru a putea obţine, gratuit sau

cu costuri reduse, tehnică de ultimă generaţie pentru dezvoltarea unor concepte noi în

cadrul armei, la care România s-a angajat să participe, cum ar fi ,,route clearance”

(curăţirea drumurilor), economisind în acest fel fonduri cu care se pot achiziţiona alte

echipamente necesare (exemplu: autospecialele Hasky, Buffalo);

b) privind reorganizarea structurală:

batalionul de geniu din cadrul diviziei de infanterie să poată îndeplini

întreaga gamă de misiuni de sprijin de geniu din fâşia diviziei pe teritoriul naţional, mai

puţin misiunile de treceri pe poduri fixe şi plutitoare care revin brigăzii de geniu;

c) privind instrucţia, pregătirea instituţionalizată (învăţământul în armă) şi

cadrul conceptual al armei:

să se actualizeze programele de instrucţie pentru misiuni, ţinând cont de

experienţa acumulată de la momentul începerii utilizării acestora de către structurile de armă;

să se întocmească programe de instrucţie pentru misiuni, imediat după

intrarea în înzestrare a unor echipamente noi, pentru structurile de armă respective;

să se reorganizeze instituţia de învăţământ a armei sub denumirea „Şcoala de

aplicaţie pentru geniu”, care să funcţioneze pe baza unui sistem de management al

calităţii şi să fie certificată în acest sens, conform reglementărilor în domeniu în vigoare;

să se execute exerciţii în comun de către structurile luptătoare cu cele de

geniu, în principal cu trupe în teren;

să se elaboreze instrucţiuni de utilizare a noilor echipamente intrate în

înzestrare, iar în cadrul instituţiei de învăţământ a armei, să se proiecteze cursuri de

calificare pe aceste echipamente;

„Concepţia de dezvoltare a armei” şi „Programul de dezvoltare/

modernizare a armei geniu pe termen mediu şi lung” să cuprindă referiri la asigurarea

sprijinului de geniu la toate categoriile de forţe ale armatei;

să se clarifice conceptual deosebirile dintre sprijinul de geniu în general şi

sprijinul de geniu pentru structurile de logistică;

să se aprofundeze şi să se clarifice problematica referitoare la executarea unor

misiuni ale sprijinului de geniu (exemplu: executarea tranşeelor, amenajarea punctelor

de comandă, acţiunea detaşamentelor cu destinaţie specială) şi la necesitatea reînfiinţării

structurii specializate de geniu (compartimentului şefului geniului), în acord cu

necesităţile planificării şi coordonării misiunilor specifice şi a standardelor NATO

acceptate şi implementate referitoare la acest aspect.

Toate aceste direcţii de acţiune, împreună cu propunerile structurilor de geniu

rezultate în urma vizitelor de documentare ale inspectorului de armă sau a valorificării

informaţiilor primite de la unităţile de armă, vor asigura cu certitudine întocmirea unor

documente programatice valoroase şi, implicit, modernizarea şi dezvoltarea armei

conform cerinţelor actuale.

Bibliografie:

Col. C.N. Hârjeu, Istoria armei geniului, Bucureşti,1902; Col.(r) Petre Zaharia şi colectiv, Istoria armei geniu din armata română, vol.I, Ed. Militară, Bucureşti,1994; Col.(r) Petre Zaharia şi colectiv, Istoria armei geniu din armata română, vol.II, Ed. Militară, Bucureşti,1995; Col.(r) Marian Gargaz şi colectiv, Arma geniu din Armata României - 150 de ani de jertfe şi glorie.



8

TENDINŢE ALE DEZVOLTĂRII ARMEI GENIU LA NIVELUL NATO

Locotenent-colonel Tiberiu OSOIAN

Arma geniu, atât de sugestiv caracterizată de generalul

Constantin N. Hârjeu ca fiind „folositoare la pace şi indispensabilă

la război”, a avut încă de la începuturile sale o dinamică a

dezvoltării şi modernizării ce a ţinut pasul cu dezvoltarea - pe de o

parte - a tehnologiei epocii în care s-a manifestat, iar - pe de altă

parte - cu evoluţia complexului de ameninţări pe care trebuia să le

contracareze prin misiunile specifice. Actualmente, dezvoltarea

tehnologică fără precedent, dar şi apariţia unor tactici şi proceduri

noi, corelate cu caracteristicile - de asemenea - mereu în evoluţie a spaţiilor de conflict,

au făcut ca la nivelul armei geniu să se înregistreze tendinţe de dezvoltare în consecinţă.

Pe plan internaţional, tendinţele de dezvoltare a armei geniu sunt determinate de patru

factori fundamentali. Primul dintre aceştia îl reprezintă evoluţia caracteristicilor

mediului operaţional specific conflictelor din ultimele două decenii şi, în primul rând,

compoziţia ameninţărilor specifice noilor teatre de operaţii. Al doilea factor îl reprezintă

dezvoltarea tehnologiilor utilizabile în configurarea soluţiilor de răspuns la ameninţări.

Al treilea îl reprezintă evoluţia cadrului normativ intern şi internaţional cu privire la

protecţia mediului, populaţiei şi patrimoniului cultural pe timpul desfăşurării

operaţiunilor militare. Al patrulea, dar nu cel mai puţin important chiar dacă poate fi

considerat conjunctural, îl reprezintă limitările financiare generate de o criză economică

sesizabilă la nivelul tuturor statelor membre NATO.

Printre caracteristicile mediului

operaţional modern cu incidenţă asupra

evoluţiilor armei geniu, fără pretenţia unei

enumerări exhaustive, se numără:

diversitatea şi complexitatea spaţiului de

luptă, dinamica ridicată a acţiunilor de

luptă, supratehnologizarea spaţiului de

luptă cu implicaţii asupra capacităţilor de

supraveghere tehnologic mediată, preciziei

loviturilor de la distanţă şi asupra puterii

mijloacelor de foc, adâncirea caracterului

asimetric al acţiunilor militare şi, ca o consecinţă, creşterea ponderii utilizării

mijloacelor explozive improvizate, creşterea ponderii acţiunilor militare desfăşurate în

mediul urban, etc. Ca un corolar, diversificarea ameninţărilor face ca predictibilitatea

acestora pe termen mediu şi lung să scadă semnificativ.

Deşi, conform Tratatului de Washington, Alianţa are un caracter defensiv, ceea

ce implică un caracter reactiv al răspunsului militar al acesteia la agresiunile asupra

membrilor săi, atât istoria ultimelor două decenii, cât şi concluziile unor teoreticieni

militari demonstrează necesitatea pregătirii unor capabilităţi militare în perspectiva unei

abordări preemptive a răspunsului militar la diferite ameninţări. Acest fapt face să



9

crească importanţa acordată asigurării capabilităţilor-inclusiv pentru îndeplinirea unor

misiuni de geniu-specifice unor forţe expediţionare.

Dezvoltarea tehnologiilor utilizabile

în realizarea soluţiilor de răspuns la noile

tipuri de ameninţări presupune utilizarea

unor mijloace moderne, înalt performante

din punct de vedere tehnic, corelată cu

identificarea unor proceduri rapide,

economice dar, în primul rând, eficace, de

asigurare a efectelor dezirabile din

perspectiva celor patru domenii

fundamentale ale sprijinului de geniu,

respectiv asigurarea mobilităţii forţelor

proprii, limitarea mobilităţii inamicului,

sporirea gradului de asigurare a protecţiei fizice a forţelor proprii şi dezvoltarea infrastructurii.

Evoluţia cadrului normativ intern şi internaţional cu privire la protecţia mediului

şi la drepturile omului, politicile de prevenţie a suferinţelor inutile şi protecţie a

populaţiei civile, apariţia şi activitatea unor organizaţii umanitare preocupate de

respectarea drepturilor mai sus menţionate, au dus la exigenţe specifice cu privire la

regulile de angajare a unor acţiuni şi activităţi genistice pe timpul desfăşurării

operaţiunilor militare, fapt ce impune, pe de o parte, limitări în abordarea unor misiuni

tradiţionale ale sprijinului de geniu cu impact asupra mediului înconjurător, iar pe de

altă parte, impune noi tipuri de măsuri specifice, costisitoare sub aspectul tuturor

resurselor - inclusiv timp - pentru asigurarea protecţiei mediului şi populaţiei, premergător,

pe parcursul şi după încheierea operaţiunilor militare. Ca urmare, la planificarea oricărui tip

de acţiune de modelare a terenului în raport cu necesităţile tactice sau operative, va trebui

analizat şi impactul asupra mediului şi a populaţiei civile, precum şi costurile prevenirii sau

reducerii efectelor indezirabile din acest punct de vedere.

Limitările financiare în domeniul apărării resimţite de toate statele Alianţei, au

dus la o regândire a termenilor apărării colective, în sensul eficientizării eforturilor şi

optimizării soluţiilor de răspuns din perspectiva costurilor. Astfel, conceptul strategic al

apărării colective adoptat la Lisabona a fost completat cu conceptul pachetului de

capabilităţi de apărare (Defense Package) adoptat la summitul de la Chicago, printre ale

cărui instrumente de punere în aplicare se numără şi iniţiativa apărării inteligente (Smart

Defense) ce vizează o planificare corelată a capabilităţilor de apărare ale fiecărui stat şi

utilizarea cu maximum de eficienţă a resurselor. Acest lucru impune însă, mai mult

decât oricând, adaptări la nivelul organizatoric al structurilor militare destinate apărării

colective, la nivelul înzestrării cu tehnică specifică şi la nivelul cadrului doctrinar care

să permită o deplină interoperabilitate a forţelor NATO.

Pentru forţele NATO, rămâne de actualitate caracterul preponderent

expediţionar al acţiunilor întreprinse, dinamica ridicată a acţiunilor, dezvoltarea

capabilităţilor de răspuns la ameninţări omni sau, cel puţin, multidirecţionale, precum şi

abordarea comprehensivă a răspunsului la ameninţări. Ca urmare, flexibilitatea

răspunsurilor Alianţei la ameninţări cu grad mare de incertitudine devine un obiectiv în sine.



10

Caracteristicile mediului operaţional,

coroborate cu specificul abordării de către

NATO a acţiunilor militare, impun

exigenţe specifice privind capabilităţile

forţelor de geniu. În acord cu cadrul

doctrinar actual, capabilităţile de geniu ale

unei forţe întrunite constituite la nivelul

Alianţei trebuie să asigure - prin mijloace

specifice - dislocabilitatea în teatrul de

operaţii a forţelor proprii şi mobilitatea lor

tactică, contramobilitatea inamicului,

protecţia fizică a forţei şi menţinerea

capacităţii ei operaţionale, precum şi resursele specifice de geniu necesare desfăşurării

activităţilor forţelor proprii. Forţele de geniu au trei roluri majore în contextul

operaţiilor desfăşurate de Alianţă:

1. participă la crearea condiţiilor de dislocare a forţelor în teatrul de operaţii şi de extragere a acestora din teatru;

2. sprijină forţele pe parcursul operaţiei prin asigurarea unor efecte operaţionale ca libertatea de manevră, limitarea manevrei inamicului şi menţinerea capacităţii

operaţionale prin lucrări specifice de protecţie fizică a forţei şi asigurarea unor resurse

specifice în situaţii de urgenţă;

3. participă la acţiuni nonkinetice, de sprijin pentru stabilitate şi reconstrucţie, generatoare de diferite efecte dezirabile în contextul operaţiei.

În consecinţă, la nivelul Alianţei se conturează următoarele tendinţe în

dezvoltarea armei geniu:

a) modernizarea tehnicii de toate categoriile, avându-se în vedere creşterea productivităţii/performanţei în condiţiile asigurării unui grad sporit de securitate a operatorilor

într-un mediu de operare ostil şi a creşterii mobilităţii tactice şi strategice a acesteia1;

b) adoptarea unor soluţii tehnice simple, eficace şi eficiente, pentru realizarea lucrărilor de protecţie a forţei, cu utilizarea

preponderent a unor elemente prefabricate

standardizate şi modulare, realizate fie din

materiale tradiţionale (lemn, beton, metal), fie

din materiale compozite cu proprietăţi fizico-

chimice superioare ce permit absorbţia

şocurilor, izolarea termică sau de altă natură,

limitarea fragmentării în caz de explozii, etc;

c) creşterea interesului pentru adoptarea unor soluţii tehnico-tactice prietenoase cu

mediul înconjurător, spre exemplu preocuparea

pentru eliminarea minelor ca mijloace

principale de executare a barajelor; 1 Prin mobilitate strategică înţelegem posibilitatea transportării facile a tehnicii respective în teatrul/zona de operaţii cu

mijloacele din înzestrarea forţei, iar prin mobilitatea tactică înţelegem posibilitatea manevrării tehnicii în cadrul zonei de

operaţii prin mijloace proprii sau cu ajutorul mijloacelor de transport la dispoziţia forţei cu viteze compatibile cu ritmul

operaţiei.



11

d) optimizarea structurilor şi procedurilor de comandă şi control şi îmbunătăţirea managementului informaţiilor pe linie de geniu, corelat cu sporirea

capacităţii acestor structuri de integrare a sprijinului de geniu asigurat de unităţile

organice - adesea multinaţionale - ale grupării de forţe cu cel asigurat de HNS sau alte

organizaţii civile şi de coordonare a eforturilor de reconstructie şi stabilitate;

e) creşterea importanţei acordate înzestrării şi instruirii structurilor înalt specializate de tipul microstructurilor EOD, echipelor de „route clearance”, etc;

f) creşterea gradului de interoperabilitate a forţelor de geniu prin compatibilizarea/ standardizarea procedurilor, tehnicii, sistemelor de comunicaţii, etc;

g) preocuparea pentru scăderea semnificativă a costurilor reflectată în politicile de înzestrare şi utilizare a structurilor de geniu;

h) sporirea atenţiei acordate identificării şi valorificării rapide a experienţei acumulate.

Aceste tendinţe trebuie să se regăsească integral şi la nivel naţional în ceea ce

priveşte dezvoltarea forţelor de geniu. Actualmente, se află în curs de elaborare

concepţia de modernizare a armei geniu care integrează toate aceste tendinţe, pe baza

acestei concepţii urmând să se elaboreze

programele de dezvoltare ale armei pe

termen mediu şi lung. Considerăm că,

dincolo de nevoile dictate de participarea

la apărarea colectivă în cadrul Alianţei,

capabilităţile naţionale de sprijin de geniu

trebuie să răspundă pe timp de pace

nevoilor de participare la iniţiativele

regionale, unelor nevoi de amenajare

genistică a teritoriului naţional încă din

timp de pace, precum şi unor nevoi de

amenajare genistică a propriilor facilităţi

de cazare, antrenament şi instruire

(poligoane, tabere de instruire, cazărmi,

depozite, etc.). Aceasta presupune ca dezvoltarea capabilităţilor de geniu să se facă nu

doar în conformitate cu cerinţele Alianţei, ci şi cu nevoile naţionale specifice, dictate -

printre altele - şi de caracteristicile geografice ale teritoriului naţional, inclusiv din

perspectiva participării acestor forţe la intervenţia în situaţii de urgenţe civile.

Deşi intervenţia la situaţii de urgenţe civile este, instituţional, responsabilitatea

primară a unor structuri aparţinând Ministerului de Interne, Ministerul Apărării

Naţionale are unele responsabilităţi specifice stabilite prin legislaţia în vigoare.

Structurile de geniu au în acest sens propriile responsabilităţi determinate şi de o

oarecare similitudine a unor sarcini specifice sprijinului de geniu cu unele sarcini

specifice intervenţiei în situaţii de urgenţă, coroborată cu pretabilitatea tehnicii de geniu

pentru unele sarcini specifice intervenţiilor în anumite situaţii de urgenţă. În acelaşi

timp, pentru forţele de geniu ale Armatei României, intervenţia la astfel de situaţii

constituie o tradiţie care, pe de o parte, a generat aşteptări specifice la nivelul conştiinţei

comune a populaţiei, iar pe de altă parte, a întărit percepţia utilităţii sau chiar a

indispensabilităţii armatei pentru societate inclusiv pe timp de pace.



12

CENTRUL DE INSTRUIRE PENTRU GENIU, EOD

ŞI APĂRARE CBRN „PANAIT DONICI” – INSTITUŢIE AUTORIZATĂ

DE FORMARE PROFESIONALĂ A CADRELOR TEHNICE CU ATRIBUŢII ÎN DOMENIUL PREVENIRII ŞI STINGERII INCENDIILOR

Locotenent-colonel ing. Cristian ARINTON

Începând cu luna ianuarie 2013, ca urmare a demersurilor

întreprinse de conducerea instituţiei noastre şi a instructorilor din

Catedra cursuri de nivel, Centrul de Instruire pentru Geniu, EOD şi

Apărare CBRN „Panait Donici” a devenit un centru autorizat pentru

formarea/perfecţionarea competenţelor cadrului tehnic cu atribuţii în

domeniul prevenirii şi stingerii incendiilor.

Nevoia desfăşurării unui astfel de program educaţional

decurge din respectarea prevederilor art. 12 din Legea 307 din

12.07.2006 privind apărarea împotriva incendiilor, articol prin care se

prevede că instituţiile publice şi operatorii economici care desfăşoară activităţi cu risc

de incendiu sunt obligate să angajeze cel puţin un cadru tehnic sau personal de

specialitate cu atribuţii în domeniul apărării împotriva incendiilor, atestaţi potrivit

metodologiei elaborate de către Inspectoratul General pentru Situaţii de Urgenţă.

Astfel, fiecare unitate militară deţine, prin statul de organizare, un cadru tehnic

cu atribuţii în domeniul prevenirii şi stingerii incendiilor, funcţie ce trebuie încadrată cu

personal atestat, ale cărui competenţe profesionale să fie evaluate şi certificate de către

Autoritatea Naţională pentru Calificări prin Comisiile de Autorizare a Furnizorilor de

Formare Profesională a Adulţilor, în baza standardului ocupaţional pentru ocupaţia cod

COR-541902 (cadru tehnic cu atribuţii în domeniul prevenirii şi stingerii incendiilor).

Pentru a veni în sprijinul formării şi atestării personalului din unităţile militare

care îndeplineşte ca titular sau prin cumul atribuţiile funcţiei de cadru tehnic cu atribuţii

în domeniul prevenirii şi stingerii incendiilor, Centrul de Instruire pentru Geniu, EOD şi

Apărare CBRN „Panait Donici” devine cel de-al doilea furnizor militar de formare

profesională în acest domeniu, alături de Univesitatea Naţională de Apărare „Carol I” şi

cel de-al 96-lea centru naţional, conform listei Inspectoratului General pentru Situaţii de

Urgenţă cu furnizorii care au primit avizul acestuia pentru acest lucru.

În urma autorizării, Centrul de Instruire pentru Geniu, EOD şi Apărare CBRN

iese cumva din sfera şi specificul conţinuturilor ce fac obiectul programelor

educaţionale privind formarea, specializarea şi perfecţionarea ulterioară în armă a

cadrelor militare şi a soldaţilor şi gradaţilor profesionişti.

Nu demult, şi-a încheiat activitatea şi prima serie de

cursanţi participanţi la cursul de perfecţionare „Cadru tehnic cu

atribuţii în domeniul prevenirii şi stingerii incendiilor”.

Curriculum-ul acestui curs a avut la bază prevederile

„Programei cadru pentru ocupaţia de cadru tehnic cu atribuţii în

domeniul prevenirii şi stingerii incendiilor – cod COR-541902”

şi a „Standardului ocupaţional pentru ocupaţia: Cadru tehnic cu

atribuţii în domeniul prevenirii şi stingerii incendiilor”, ocupaţie

încadrată în categoria „Administraţie publică şi apărare”.



13

În urma parcurgerii conţinuturilor cursului, participanţii şi-au format

următoarele competenţe generale şi specifice:

aplicarea prevederilor legale referitoare la securitatea şi sănătatea în muncă;

planificarea activităţii de protecţie a mediului;

organizarea activităţii de prevenire şi stingere a incendiilor;

monitorizarea activităţii de apărare împotriva incendiilor;

elaborarea documentelor specifice activităţii de apărare împotriva incendiilor;

instruirea salariaţilor în domeniul apărării împotriva incendiilor;

controlul modului de respectare a măsurilor de apărare împotriva incendiilor;

acordarea asistenţei de specialitate.

Aceste competenţe au fost verificate în cadrul examenului de absolvire, de către o

comisie numită prin decizie a „Comisiei de autorizare a furnizorilor de formare

profesională a adulţilor a judeţului Vâlcea”, comisie care a avut ca preşedinte pe şeful

Inspectoratului Judeţean pentru Situaţii de Urgenţă al judeţului Vâlcea, colonel Mesescu

Adrian şi, ca membru examinator, pe adjunctul acestuia, colonel Nuţă Ionel. În urma

desfăşurării probelor examenului de absolvire (care a avut printre ele inclusiv o probă de

susţinere a unei lucrări practice), toţi cursanţii au dovedit că şi-au format competenţele

stabilite prin „Programa cadru”, atât în cadrul probei teoretice, dar mai ales a celei practice,

fiecare curant obţinând „Certificatul de absolvire” însoţit de suplimentul descriptiv cu

competenţele dobândite, documente ce conferă absolventului posibilitatea de a încadra

funcţii de cadru tehnic cu atribuţii în domeniul prevenirii şi stingerii incendiilor în unităţile

militare dar, şi după încheierea activităţii în sistemul militar, la orice operator economic sau

instituţie publică din viaţa civilă, care are obligaţia de a angaja cel puţin un cadru tehnic cu

atribuţii în domeniul PSI, conform legii.

Cursul a conţinut nu numai şedinţe teoretice, ci şi practice, de elaborare de

documente specifice, precum şi lecţii vizită la serviciul privat pentru situaţii de urgenţă

al întreprinderii Oltchim S.A. sau la serviciul profesionist pentru situaţii de urgenţă

aparţinând Inspectoratului Judeţean pentru Situaţii de Urgenţă Vâlcea, pentru a

surprinde detaliile legate de modul de organizare, înzestrare şi desfăşurare a activităţii

specifice de stingere a incendiilor, dar şi de acţiune pentru alte situaţii de urgenţă.

Cu siguranţă, seria care tocmai şi-a încheiat activitatea va fi urmată şi de altele,

crescând astfel şi experienţa în acest domeniu, atât a instructorilor, cât şi a instituţiei

noastre.

LOC DE ADUNARE ÎN CAZ DE EVACUARE CALE ŞI ACCES DE EVACUARE



14

INTEROPERABILITATEA - ÎNTRE CONCEPT ŞI REALIZARE

Maior Claudiu ŢOLEA

Implementarea unor acorduri de standardizare NATO/UE

acceptate de Armata Română presupune şi achiziţionarea de tehnică,

echipamente şi materiale sau înfiinţarea de structuri noi. În cele ce

urmează, mi-am propus să prezint câteva aspecte ale activităţii de

standardizare şi ce acţiuni/etape implică aceasta, ca instrument

principal de realizare a interoperabilităţii cu celelalte forţe ale statelor

membre ale alianţelor politico-militare din care România face parte.

Interoperabilitatea reprezintă capacitatea forţelor Armatei

României de a acţiona împreună cu forţele aliate şi partenere în

structuri multinaţionale în mod coerent, efectiv şi eficient în scopul realizării obiectivelor

stabilite pentru nivelurile tactic, operaţional şi strategic. Principalul mijloc de realizare a

interoperabilităţii îl reprezintă standardizarea.

Standardizarea în domeniul militar constă în ansamblul activităţilor desfăşurate

pentru elaborarea, acceptarea/aprobarea, implementarea şi revizuirea conceptelor,

doctrinelor, procedurilor şi proiectelor tehnico-materiale în scopul atingerii şi menţinerii

compatibilităţii sau interschimbabilităţii necesare pentru atingerea nivelului de

interoperabilitate asumat şi pentru optimizarea utilizării resurselor în domeniile

operaţional, administrativ şi tehnico-material. Nivelurile de standardizare sunt:

compatibilitatea, interschimbabilitatea şi comunitatea.

Compatibilitatea reprezintă capacitatea produselor, proceselor sau serviciilor de

a putea fi folosite împreună în condiţii specifice pentru a îndeplini cerinţele relevante

fără a genera interacţiuni inaccetabile.

Interschimbabilitatea reprezintă capacitatea unui produs, proces sau serviciu de a

fi folosit în locul altuia pentru a îndeplini aceleaşi cerinţe.

Comunitatea reprezintă starea realizată atunci când sunt folosite aceleaşi

doctrine, proceduri sau echipamente.

Obiectivul standardizării pe linia armei geniu îl constituie implementarea unor

concepte general acceptate la nivelul Alianţei şi dezvoltarea, în consecinţă, a actualului

cadru normativ conceptual şi acţional de realizare a interoperabilităţii, în scopul

desfăşurării unitare şi coerente a procesului de proiectare şi construcţie a unor structuri cu

un înalt nivel de încadrare, profesionalizare, dotare, înzestrare şi instruire, interoperabile

şi dislocabile, în măsură să execute întreaga gamă de misiuni ale sprijinului de geniu,

potrivit standardelor NATO/UE, acţionând independent sau în structurile întrunite

naţionale şi/sau multinaţionale.

Procesul de standardizare cuprinde participarea la elaborarea documentelor de

standardizare NATO/UE, acceptarea/aprobarea documentelor de standardizare

NATO/UE, implementarea documentelor de standardizare promulgate şi elaborarea

documentelor de standardizare tehnice proprii.

Activitatea de acceptare şi implementare a acordurilor de standardizare pe linia

armei geniu presupune desfăşurarea următoarelor activităţi: analiza în cadrul grupurilor

de lucru, în vederea formulării recomandărilor privind acceptarea lor şi elaborării



15

propunerilor privind datele şi modul de implementare a cerinţelor, prin includerea totală

sau parţială a conţinutului acestora în actele normative specifice elaborate, elaborarea

cerinţelor operaţionale privind echipamentele necesare a fi achiziţionate, cât şi punerea

în practică a prevederilor acestora, prin desfăşurarea efectivă a instrucţiei structurilor cu

echipamentele respective, conform prevederilor acestor acte normative specifice.

Acordul de standardizare NATO (STANAG) se pune în aplicare prin elaborarea

unui document sau mai multor documente naţionale de implementare şi, dacă este cazul,

prin acţiunile care trebuie întreprinse pentru îndeplinirea cerinţelor acestuia. Acest

document de implementare poate fi:

a) actul normativ specific, doctrina sau manualul militar, în cazul STANAG din domeniul operaţional sau administrativ;

b) standardul militar tehnic, în cazul documentelor de standardizare tehnico-materiale; standardul militar tehnic constituie document de referinţă pentru elaborarea

sau revizuirea specificaţiilor tehnice de produs, documentului cu cerinţele operaţionale,

documentului cu nevoile misiunii, standardelor militare proprii, contractelor de achiziţii

şi instrucţiunilor care reglementează logistica bunurilor ce fac obiectul standardizării;

c) actul normativ specific în care se specifică utilizarea prevederilor documentului de standardizare NATO în forma originală, în limba engleză sau franceză,

pentru standardele operaţionale, administrative şi tehnice;

d) ordinul sau dispoziţia care stipulează utilizarea produselor şi aplicaţiilor software furnizate pe CD sau DVD de organismele de standardizare NATO.

Prevederile documentelor de standardizare NATO se aplică de la data intrării în

vigoare a documentelor de implementare ale acestora.

Implementarea documentelor de standardizare NATO presupune îndeplinirea

cerinţelor specificate în conţinutul documentului acoperitor, în conformitate cu detaliile

transmise prin propunerea de acceptare şi implementare elaborată de grupul de lucru

constituit pentru analiza şi armonizarea punctelor de vedere privind nivelul de acceptare

şi implementare a acordului de standardizare.

Aici intervine ruptura sau, mai bine zis, întreruperea procesului de standardizare,

deoarece o parte din activităţile de achiziţie pentru produsele prevăzute în documentele

de implementare a acordurilor de standardizare, în strânsă legătură cu planurile de

implementare a Obiectivelor Forţei pe linia armei geniu, nu au fost desfăşurate, datorită

austerităţii financiar-bugetare trecute, prezente şi – sper să greşesc – viitoare.

Astfel, în ceea ce priveşte punerea în aplicare a documentelor de implementare a

standardelor militare operaţionale care prevăd executarea instrucţiei cu anumite tipuri de tehnică,

echipamente sau materiale, aceasta nu se poate desfăşura conform prevederilor standardelor,

deoarece mijloacele respective nu au fost achiziţionate şi nu există în dotarea structurilor de

execuţie, datorită nealocării resurselor financiare necesare pentru achiziţia acestora.

De asemenea, unele documente de implementare aprobate şi intrate în vigoare

prevăd existenţa unor structuri fără aportul cărora nu se poate executa planificarea şi

conducerea operaţiilor în condiţii optime, ţinând cont de toţi factorii specifici care

trebuie luaţi în considerare în desfăşurarea acestor activităţi.

Ca exemplu destul de relevant, prezentăm situaţia STANAG 2294, Land force

combat engineer doctrine ATP-52(B) şi STANAG 2238, Joint Engineering AJP-3.12(A),

implementate până la etapa elaborării şi aprobării documentelor, respectiv F.T-9,



16

Manualul sprijinului de geniu în operaţiile Forţelor Terestre, intrat în vigoare în anul

2007 şi G.-1, Doctrina sprijinului de geniu în operaţiile întrunite, în vigoare din 2012.

Aceste documente prevăd, cu caracter dispozitiv, existenţa structurilor de geniu

la toate nivelurile, care trebuie să asigure consilierea comandantului forţei pe

problemele şi priorităţile sprijinului de geniu şi EOD şi furnizează datele genistice

necesare elaborării concepţiei operaţiei, planificării şi organizării procesului de generare

a forţei, în mod special pentru forţele de geniu, în scopul de a asigura utilizarea eficientă

a capacităţilor şi resurselor respective şi echilibrarea efortului de sprijin de geniu între

componentele forţei.

În condiţiile inexistenţei acestor structuri prevăzute în acordurile de

standardizare acceptate de România, cu termene şi responsabilităţi de implementare, nu

se asigură participarea geniştilor la întregul proces de planificare a operaţiilor în

dezvoltarea cursului optim al acţiunii, identificarea riscurilor asociate din punct de

vedere genistic, evaluarea nevoilor de sprijin de geniu, identificarea deficitului de

sprijin şi a soluţiilor alternative, etc., prin formularea de recomandări care pot duce la o

întrebuinţare optimă a resurselor de geniu disponibile, la toate nivelurile.

Tot datorită constrângerilor financiare, delegaţii naţionali la grupurile de lucru

NATO pentru standardizare nu pot participa la şedinţele acestora, activitatea

reprezentanţilor fiind limitată la urmărirea forumurilor de discuţii şi agendelor de lucru

ale grupurilor pe site-ul Agenţiei NATO pentru Standardizare (NSA), lipsa acestora de

la şedinţele în plen având o influenţă negativă accentuată asupra procesului de realizare

a interoperabilităţii, prin imposibilitatea exprimării punctului de vedere, propunerilor şi

observaţiilor pe care ar trebui să le prezinte specialiştii în domeniile de activitate.

În aceste condiţii şi în lumina celor prezentate mai sus, se pune în mod firesc

întrebarea care este stadiul de interoperabilitate al structurilor militare româneşti cu cele

ale statelor membre NATO/UE, în ce măsură se poate spune că un acord de

standardizare este implementat, dacă din punct de vedere conceptual şi normativ

prevederile acestuia sunt stipulate în documentele de implementare elaborate, dar din

punct de vedere acţional şi operaţional pregătirea şi instrucţia se desfăşoară cu

mijloacele, tehnica, echipamentul şi materialele aflate în înzestrare din vremea

Tratatului de la Varşovia?

Militarii români, în general, şi geniştii, în special, au demonstrat de nenumărate ori în

teatrele de operaţii, în misiunile şi activităţile internaţionale la care au luat parte, că sunt

capabili să se adapteze rapid, atât la mediul operaţional, cât şi la noile mijloace şi echipamente

cu care trebuie să-şi îndeplinească misiunile primite. Aceasta a dus la aprecieri din partea

partenerilor internaţionali şi recunoaşterea meritelor în realizarea obiectivelor stabilite.

Dar cât va mai dura până când capacitatea de îndeplinire a unei misiuni va fi pusă

sub semnul întrebării datorită lipsei tehnicii care trebuia achiziţionată sau inexistenţei

unor structuri care trebuiau înfiinţate prin angajamentele la care suntem parte?

În ceasul al doisprezecelea, este momentul să ne asumăm cu responsabilitate

statutul de membri NATO/UE prin punerea în practică a prevederilor acordurilor de

standardizare şi altor documente acceptate de România, pentru realizarea deplină a

interoperabilităţii, prin alocarea resurselor financiare necesare desfăşurării programelor de

achiziţie şi înfiinţării structurilor, în lipsa cărora, din desfăşurarea ulterioară a ostilităţilor pe

câmpul de luptă, s-ar putea desprinde multe lecţii învăţate de tipul „aşa nu”.



17

IERARHIZAREA MANUALELOR DE GENIU ŞI EOD

Maior Liviu BOSCAGINI

Continuarea elaborării actelor normative specifice şi

manualelor necesare pregătirii şi întrebuinţării subunităţilor şi

unităţilor de geniu în vederea asigurării interoperabilităţii cu

structurile similare statelor membre NATO a fost una din

preocupările principale ale Secţiei Cercetare, Dezvoltare şi

Reglementări în Armă.

În perioada 2007-2012, au fost elaborate sau revizuite toate

manualele de luptă ale unităţilor/ subunităţilor de geniu, în conformitate cu noile concepţii

şi orientări în dezvoltarea şi întrebuinţarea structurilor de geniu apărute ca urmare - pe de o

parte - a acceptării unor standarde NATO în domeniu, iar pe de altă parte, a acumulării

unor experienţe în activităţile desfăşurate în ţară sau în teatrele de operaţii.

În anul 2012, s-a încheiat seria manualelor elaborate pentru diferitele companii

de geniu. Tot în 2012, au fost aduse modificări la G.-1, Doctrina sprijinului de geniu în

operaţiile întrunite, în conformitate cu modificările apărute la nivelul standardului

NATO care a stat la baza elaborării acestei doctrine.

Anul 2013 a debutat cu realizarea unui proiect pentru concepţia de dezvoltare a

armei geniu. Documentul aflat încă în lucru, pune în evidenţă nevoile concrete de sprijin de

geniu pe termen mediu şi lung, plecând de la concepţia de dezvoltare a forţelor sprijinite şi

de la capabilităţile asumate de România în cadrul apărării colective, precum şi pricipiile de

asigurare a sprijinului de geniu în operaţii. Ulterior, aceste principii vor fi transpuse, la

nivelul SMFT, în noul F.T.-9, Manualul sprijinului de geniu în operaţiile forţelor terestre

care este planificat să se realizeze anul viitor.

Pe baza premiselor stabilite în

Concepţia de modernizare a armei geniu, va fi

configurată noua arhitectură a forţelor de geniu,

în conformitate cu misiunile stabilite pentru

unităţile şi subunităţile de sprijin destinate

diferitelor eşaloane şi vor fi elaborate programe

de dezvoltare pe termen mediu şi lung. Printre

posibilele mutaţii ce urmează să aibă loc în

afara configuraţiilor structurale, este posibil să

se numere şi redenumirea unor tipuri de

structuri.

Datorită numărului mare de manuale şi

instrucţiuni pe linie de geniu, eşaloanele

superioare au ordonat ierarhizarea acestora şi abrogarea/ anularea unora care nu mai

corespund înzestrării şi organizării structurilor de geniu actuale.

Concomitent cu activitatea de revizuire/ abrogare/ suspendare, la nivel SMFT,

pentru uniformitate, a fost propusă o numerotare/eşalonare pe grupuri de litere şi cifre, în

ordine crescătoare de la nivel eşalon de mare unitate (brigadă) - 1, batalion - 2, companie

(baterie) - 3, pluton - 4, grupă (echipă) - 5, instrucţie individuală - 6, etc.



18

Cu aceste noi renumerotări, spre exemplu, manualul unei companii de infanterie va

avea acelaşi grup de cifre cu manualul unei companii de geniu.

La nivelul Secţiei Cercetare, Dezvoltare şi Reglementări în Armă din structura

noastră, s-a întocmit o matrice de adaptare a actelor normative specifice, doctrinelor şi

manualelor militare pe linie de geniu şi EOD, parte componentă a matricei forţelor terestre,

în funcţie de misiunile unităţilor şi subunităţilor de geniu. În cadrul biroului dezvoltare şi

reglementări în armă, s-a proiectat o ierarhizare a manualelor şi instrucţiunilor de geniu,

urmând ca unele din acestea să fie revizuite astfel încât manualele specifice subunităţilor de

geniu care nu se mai regăsesc în statele de organizare, să fie abrogate sau suspendate.

Pentru alte subunităţi de geniu care sunt nou înfiinţate sau schimbate parţial organigramele,

urmează să fie elaborate manuale noi.

Totuşi, diversitatea de structuri de geniu în domenii diferite şi pe specialităţile

acestei arme, nu a făcut posibilă reducerea numărului de acte normative specifice sau

manuale existente. Au fost propuse variante de realizare a unui manual pentru toate

companiile (plutoanele) care să fie denumit ,,Manualul companiilor de geniu”. În cadrul

acestuia, pe capitole diferite, ar fi trebuit trecute misiunile, particularităţile fiecăreia dintre

companii (plutoane) de geniu şi, în acest caz, ar fi rezultat un manual voluminos şi cu

informaţii nerelevante pentru unii din comandanţii de companii / plutoane; spre exemplu,

informaţii despre misiunile companiei asigurare cu apă nu sunt utile comandantului

companiei poduri. Astfel, până în anul 2020, acestea vor fi revizuite şi redenumite, prin

schimbarea siglelor actuale, ierarhic. De exemplu, manualele pentru luptă ale militarilor

genişti, pe specialităţi, vor deveni F.T./G.-6.1, F.T./G.-6.2 ..., ale operatorilor EOD -

F.T./EOD-6.1, F.T./EOD-6.2 ... etc.

Majoritatea manualelor elaborate după anul 2004 pot fi consultate pe site-ul intern

al SMFT din reţeaua INTRAMAN. Acestea sunt postate în ordinea apariţiei sau aprobării

lor. Numărul limitat de exemplare tipărite şi, uneori insuficient, a dus la accesarea acestora

numai electronic în reţeaua mai sus amintită, neputând fi consultate la locul de executare al

misiunilor în teren. De asemenea, va fi realizată o listă cu reglementările pe linie de geniu

şi EOD în vigoare, pe tipuri de specialităţi şi eşaloane şi va fi postată pe reţeaua

INTRAMAN.

Dorim ca, odată cu reînfiinţarea instituţiei Inspectorului pentru geniu, să fie

realizată o colaborare mai intensă cu privire la realizarea instrucţiunilor şi manualelor de

specialitate, între structurile cărora li se adresează acestea şi structura de profil din Centrul

de Instruire pentru Geniu, EOD şi Apărare CBRN care le iniţiază şi elaborează, astfel încât

acestea să fie utile, uşor de studiat şi aplicate în practică. Nu de puţine ori au fost

comentarii la adresa conţinutului şi actualităţii acestor manuale din partea colegilor din

teritoriu. Amintesc faptul că proiectele de manuale şi instrucţiuni sunt trimise, înainte de a

fi discutate, avizate şi aprobate în comisiile de acte normative ale eşaloanelor superioare,

unităţilor de geniu din teritoriu, unde sunt consultate, apoi trimise observaţii şi propuneri

referitoare la acestea, colectivelor de elaborare. Aceste propuneri au fost analizate şi incluse

în proiectele respective înainte de a fi trimise spre aprobare eşaloanelor superioare.

Din punctul nostru de vedere, ar fi ideal ca aceste „regulamente” să fie refăcute sau

revizuite la o perioadă de maxim 5 ani. Datorită deselor schimbări de concepte şi orientări

privind planificarea, organizarea şi desfăşurarea misiunilor de geniu, unele structuri au fost

private de instrucţiuni specifice care să le reglementeze activitatea.



19

Ne bucură foarte mult mesajele primite din partea colegilor de la batalioanele de

geniu din teritoriu, prin care suntem întrebaţi dacă am editat sau avem în proiect un anume

manual sau instrucţiune care le este necesar pentru pregătirea şi executarea instrucţiei sau

misiunilor şi le mulţumim pentru colaborare, interesul pentru calitatea manualelor şi

sprijinul acordat pentru optimizarea acestora.

Colectivul Secţiei Cercetare, Dezvoltare şi Reglementări în Armă şi, implicit,

birourile subordonate acesteia, fac eforturi „să ţină pasul” cu schimbările şi conceptele nou

apărute în domeniul doctrinar al NATO şi UE şi doresc ca regulamentele apărute să

corespundă aşteptărilor tuturor militarilor genişti din teritoriu.

NECESITATEA INSTRUIRII FORŢELOR PRIVIND

PERICOLELE GENERATE DE MUNIŢIILE NEEXPLODATE

Maior ing. Cătălin SĂRACU

În condiţiile în care, după o perioadă atât de mare de la cel

de-al doilea război mondial, continuă să apară elemente de muniţii

nefuncţionate, pentru siguranţa militarilor ce acţionează în astfel de

zone posibil a fi contaminate cu muniţii neexplodate (UXO -

Unexploded Ordnance), se pune problema instruirii personalului

militar şi nu numai, referitoare la riscul pe care aceste muniţii îl

reprezintă.

Din statisticile efectuate pe plan internaţional reiese faptul că,

din totalul muniţiilor lansate, aruncate sau proiectate, aproximativ 10% din acestea

rămân neexplodate. Acest lucru se întâlneşte atât pe teritoriul României, în poligoanele

de tragere cu diverse categorii de armament şi cu diferite tipuri de muniţii, dar mai ales

în teatrele de operaţii, unde aceste muniţii neexplodate se întâlnesc la tot pasul (depozite

de muniţii abandonate, muniţii rămase neexplodate în urma bombardamentelor sau

tragerilor de artilerie, etc.)

Având în vedere multitudinea de arme şi specialităţi care se regăsesc în cadrul

operaţiilor militare internaţionale, indiferent de natura acestora, sau în cadrul

aplicaţiilor/exerciţiilor desfăşurate pe teritoriul naţional, multe dintre acestea neavând ca

domeniu de activitate muniţiile şi materiile explozive, considerăm ca această instruire

este binevenită pentru toţi participanţii.

Sunt binecunoscute efectele muniţiilor

explozive asupra corpului uman. Unda de şoc,

fragmentaţia primară şi/sau secundară,

temperaturile înalte atinse în timpul exploziei sunt

câteva dintre efectele exploziei unei muniţii.

Aprecierea efectelor exploziilor asupra

organismului uman este foarte utilă în cazul

acţiunilor militare în zone contaminate cu UXO,

astfel putându-se lua măsurile adecvate de

siguranţă şi protecţie, atât în ceea ce priveşte



20

personalul militar, cât şi din punct de vedere al minimizării efectelor distructive asupra

zonei şi personalului civil învecinat în cazul exploziei acestuia.

Există la nivel de teatre de operaţii proceduri standard care reglementează

această instruire (EHAT – Explosive Hazard Awarennes Training). Toţii militarii care

sunt introduşi în teatrele de operaţii participă la o astfel de instruire în primele zile ale

misiunii.

Ce este EHAT? De ce este necesară această instruire? Scopul de bază al acesteia

este ca toţi militarii sau fie în măsură să identifice muniţiile întâlnite, să cunoască

pericolul pe care acestea îl generează şi să poată aplica întocmai măsurile de siguranţă

generale şi specifice. De asemenea, cunoştinţele despre muniţiile neexplodate îi ajută pe

aceştia să trimită rapoartele despre muniţiile neexplodate cu cât mai multe detalii

referitoare la acestea (tipul muniţiei, locul unde a fost descoperită, măsuri de siguranţă

aplicate, impactul incidentului asupra desfăşurării operaţiilor militare, etc.)

Există două componente ale instruirii privind pericolele generate de muniţiile

explozive: cea referitoare la muniţiile convenţionale - UXO şi cea referitoare la

dispozitivele explozive improvizate - IED. Datorită folosirii de către insurgenţi, pe scară

largă, a IED în aproape toate teatrele de operaţii, instruirea pe linie de contracarare a

IED se execută în permanenţă, atât pe perioada de pre-dislocare, cât şi în teatrul de

operaţii, în cadrul acesteia militarii aflând în special tipurile de IED pe care le pot

întâlni, moduri de iniţiere a acestora, măsuri de siguranţă ce trebuiesc luate, tehnici,

tactici şi proceduri proprii şi ale adversarului, etc.

Nu trebuie neglijată însă prima

componentă a instruirii. Există proceduri de

acţiune care stabilesc exact ce anume trebuie

executat în cazul în care apare un incident cu

UXO. Aceste proceduri nu sunt însă eficiente

dacă militarii nu au cunoştinţe temeinice

referitoare la tipurile de muniţii pe care le pot

întâlni.

Astfel, pentru a înţelege foarte bine

riscul la care se expun, această instruire trebuie

să acopere cel puţin următoarele domenii:

categorisirea muniţiilor în funcţie de anumite criterii: destinaţie, modul de armare, modul de dispunere (plasate, aruncate, largate sau azvârlite), etc.;

indicii de identificare/confirmare incident cu UXO; elemente de marcare a zonelor periculoase - absolute, puternice sau slabe; măsuri de siguranţă şi modul de acţiune în cazul unui incident; proceduri de raportare. Aceste informaţii nu sunt complementare SOP-urilor specifice şi nici nu

urmează linia unui regulament sau instrucţiune. Reprezintă o instruire de bază, axată în

principal pe modul de acţiune al personalului militar în diferite situaţii în care pot apare

incidente cu UXO.

Astfel, prezentarea categoriilor de muniţii trebuie să îi facă pe militari să

înţeleagă, în primul rând, modul de funcţionare al acestora. Aceştia vor putea astfel să

facă diferenţa între o muniţie anti-tanc şi una anti-personal sau între un proiectil şi o



21

rachetă. Ca exemplu, putem da proiectilele ce prezintă şi motor rachetă (HERA – High

Explosive Rocket Assited) care se pot identifica după motorul rachetă din partea

posterioară, acesta putând fi neiniţiat şi care prezintă un risc suplimentar.

Indicii de identificare sunt foarte importanţi, deoarece pe baza lor se poate

identifica muniţia şi se poate spune dacă aceasta a fost sau nu armată, dacă anumite

componente au funcţionat sau nu, iar în funcţie de aceste detalii se pot lua măsurile de

siguranţă specifice. Un aspect deloc de neglijat îl reprezintă aşa numitele „booby-trap”,

dispozitive explozive improvizate care folosesc ca elemente componente muniţii

convenţionale, dar care au sisteme de iniţiere improvizate (de regulă Victim Operated –

iniţiere la acţiunea victimei – muniţii asigurate la ridicare, acţionare la tracţiune,

acţionare la presiune, etc.).

Este necesar ca întreg personalul să cunoască elemente de marcare a zonelor

periculoase. Acestea pot fi elemente standard de marcare sau improvizate. Triunghiul

roşu cu vârful in jos pe care este inscripţionat cuvântul MINE sau este desenat un cap

de mort este un mod de a marca un câmp minat. Acelaşi câmp minat poate fi marcat

într-o manieră improvizată, cu câteva pietre, eventual vopsite în roşu, cu diverse textile

agăţate de vegetaţie sau cu sticle/ pungi de plastic/ cutii de metal.

Măsurile de siguranţă şi modul de acţiune în cazul

unui incident sunt poate cele mai importante informaţii care

trebuiesc prezentate în cazul instruirii. Regula de bază spune

că „ce nu este aruncat de tine nu trebuie să atingi”. Aici se

pot face recomandări privitoare la distanţele de siguranţă la

care trebuie evacuat personalul sau moduri de extracţie dintr-

un câmp minat.

Procedurile de raportare trebuie să conţină detalii obligatorii. În teatrele de

operaţii se foloseşte aşa-numitul raport cu 9 linii (9 line report), în care persoana sau

structura militară care a descoperit o muniţie neexplodată va înscrie cine a descoperit

muniţia, unde şi la ce oră, puncte de contact, impactul probabil asupra desfăşurării

ulterioare a operaţiilor, posibilitatea ca muniţia să conţină elemente toxice, chimice sau

biologice şi o detaliere cât mai precisă a muniţiei: îngropată sau nu, înscrisuri vizibile pe

muniţie, căi de acces către aceasta,

categoria incidentului, etc. Pe baza acestui

raport, structurile EOD îşi pot planifica

intervenţia pentru neutralizarea/ distrugerea

muniţiei, acestea fiind singurele structuri

specializate care pot executa intevenţia

pentru neutralizarea incidentului.

Considerăm ca aceste informaţii

sunt foarte utile şi pentru personalul militar

care nu participă la misiuni în teatrele de

operaţii, din aceleaşi considerente de

securitate pe timpul desfăşurării

aplicaţiilor/exerciţiilor. În poligoane, încă se mai întâlnesc muniţii rămase neexplodate

de la tragerile din anii trecuţi. Ca exemplu întâlnit personal, într-unul din poligoanele

Forţelor Terestre, o subunitate a descoperit o bombă de aruncător de calibru 120 mm



22

exact în locul unde se lucra pentru amenajarea unei poziţii de tragere cu aruncătorul

calibru 82 mm. Bomba de aruncător prezenta o stare avansată de ruginire, indiciu care

arăta faptul că era îngropată de mai mulţi ani.

Responsabilitatea executării acestor instruiri este atât a comandantului structurii

militare care participă la misiuni în teatrele de operaţii sau la diferite exerciţii în

poligoane, dar este în acelaşi timp o responsabilitate individuală, fiecare dintre militari

trebuind să fie conştient de pericolele pe care le generează muniţiile neexplodate.

Instruirea se poate face fie centralizat (de preferat), pe perioada pregătirii pentru

misiune sau în teatrul de operaţii, fie individual, în cadrul orelor alocate pregătirii

individuale.

ROLUL SUBOFIŢERILOR ÎN TRANSFORMAREA

ŞI MODERNIZAREA FORŢELOR TERESTRE

Plutonier major Nicolae BIGIOI

Un subofiţer modern este un cetăţean model, capabil să se adapteze lumii în

care trăieşte, cu spirit cetăţenesc, conştient de rolul său în instituţia pe care o reprezintă.

În acest articol, încerc să pun în evidenţă rolul pe care subofiţerii îl au în

transformarea şi modernizarea Forţelor Terestre.

Acum 20 de ani, subofiţerii erau asimilaţi ca şi administratori fără atribuţii de

decizie, comandă sau instruire, astăzi ei sunt lideri, comandanţi de echipă, grupă, de

pluton sau specialişti, ceea ce implică necesitatea dobândirii unor competenţe specifice.

Adoptarea standardelor euroatlantice obligă la mutaţii semnificative structurale

şi funcţionale în Forţele Terestre.

Subofiţerii aveau, înainte de 1990, un rol de execuţie şi acţiune fără prea multă

iniţiativă, libertate de exprimare şi gândire. Definirea incertă a statutului său profesional

conferea subofiţerului rolul unui personaj secundar. Statutul său era compromis atâta

timp cât subofiţerului i se asocia sintagma de „administrator (gestionar) al subunităţii”.

După anul 1995, în baza Legii

nr. 80 privind ,,Statutul cadrelor

militare” şi îndeosebi din anul 2000,

când a fost adoptat „Ghidul carierei

militare”, subofiţerii sunt pregătiţi să

îndeplinească funcţii de execuţie şi de

comandă, începând de la cele mai mici

structuri militare şi ajungând până la

cele de stat major, precum şi de

consiliere a comandanţilor pe toate

treptele ierarhice.

În momentul de faţă, avem o nouă concepţie privind locul şi rolul subofiţerului,

care a fost adoptată în 1998 şi modificată în anul 2004.



23

Noua concepţie trasează şi evoluţia în carieră a subofiţerilor. Maiştrii militari şi

subofiţerii au acum un traseu de carieră bine definit. Toţi subofiţerii şi maiştrii militari

încep cariera în postura de luptători, respectiv specialişti, iar în a doua parte a carierei,

devin subofiţeri de administraţie, de stat major şi specialişti în structuri tehnice.

Aceste transformări au dus la creionarea unui nou tip de învăţământ militar, cu

obiective specifice, în conformitate cu rolul atribuit subofiţerului modern.

În cadrul instruirii şi educaţiei militarilor, un rol important revine subofiţerului

la nivelul grupurilor mici. El este liderul de grup care instruieşte, educă şi conduce

grupul, aproape în totalitate, la îndeplinirea obiectivelor individuale sau de grup.

Subofiţerii instructori, aceşti formatori, au menirea să pregătească pe viitorii formatori,

în însuşirea diferitelor dimensiuni ale conducerii organizaţiilor mici, din care

enumerăm: modul de lucru în echipă, tehnici noi de comunicare interpersonală,

gestionarea eficientă a stresului, adecvarea stilurilor de conducere conform activităţilor

desfăşurate, etc.

Modelul subofiţerului ca militar profesionist a fost elaborat din perspectiva

„Concepţiei de formare, dezvoltare profesională şi utilizare a subofiţerilor şi maiştrilor

militari în Armata României”, conform rolului şi locului stabilit acestuia.

Noile roluri, odată îndeplinite, au dus la noi tipuri de satisfacţii profesionale, la

restructurarea sistemului motivaţional, generând noi ambiţii şi asigurând alte

oportunităţi. Subofiţerul nu mai este doar un administrator, este un militar cu calificare

în domeniul managementului microorganizaţiei, este educator şi model pentru

subordonaţi.

Noile funcţii şi competenţe

asociate i-au permis să servească

interesele României, în contexte militare

de o noua factură. Astfel, subofiţerii s-au

afirmat prin participarea la misiuni

internaţionale, alături de subofiţerii altor

armate aliate cu tradiţii militare valoroase

în Balcanii de Vest, Irak, Afganistan sau

chiar în Africa, rezultatele meritorii

obţinute, cu nimic mai prejos faţă de ale

aliaţilor cu care au cooperat, au făcut ca

drapelul românesc să fluture mândru alături de cele ale armatelor aliate. Regăsim

subofiţeri români în posturi importante în cadrul comandamentelor militare

internaţionale, iar decoraţiile diplomele, aprecierile de serviciu cu care aceştia se întorc

de acolo, confirmă încă o dată calitatea muncii lor. Alături de militarii din alte corpuri şi

subofiţerii români participanţi la misiuni şi exerciţii multinaţionale au constituit, prin

modul în care şi-au îndeplinit mandatul, adevăraţi ambasadori ai Armatei Române.

Subofiţerii întruchipează luptătorul şi specialistul militar, capabil să conducă,

să instruiască şi să motiveze personalul din subordine pentru îndeplinirea misiunilor ce

îi revin. Fiecare subofiţer care conduce o subunitate trebuie sa fie un lider în cadrul

grupului său şi un model pentru soldaţii voluntari pe care îi instruieşte, mai ales pentru

cei care vor deveni subofiţeri prin filiera indirectă. Viaţa ne demonstrează totuşi că în

relaţia lider-subordonat, nu numai primul exercită influenţe mari asupra celui de-al



24

doilea, ci şi reciproca este valabilă, deşi într-o măsură mai puţin vizibilă. Fiecare ofiţer

are în cariera sa un subofiţer model de la care a avut de învăţat câteva reguli cazone.

În concluzie, ţin să îmi exprim mândria că fac parte dintr-o categorie de personal

militar cu realizări şi calităţi deosebite.

BATALIONUL 53 GENIU „SCORILO” - 105 ANI DE TRADIŢII -

Locotenent Viorela MARIAN

Alături de alte numeroase structuri, Batalionul 53 Geniu

„Scorilo” a pus umărul la ridicarea prestigiului frumoasei arme pe

care o reprezintă, renumele său fiind păstrat şi îmbogăţit pe parcursul

celor 105 ani de tradiţii.

În semn de profund respect faţă de însemnătatea acestui

eveniment, celebrat la data de 01 aprilie a.c, am surprins câteva

aspecte esenţiale care au marcat devenirea unităţii actuale.

La originea batalionul de azi se află Batalionul 1 Pionieri, care a luat fiinţă la

01.04.1908, în baza Înaltelor Decrete Regale nr. 917/28.03.1908 şi

nr. 985/31.03.1908, fiind dislocat la momentul respectiv în garnizoana Craiova, sub

comanda maiorului Nicolae Mihăiescu.

Acesta a fost martor şi participant la primele evenimente interne şi

internaţionale în care a fost angrenată România pentru reîntregirea neamului, în

campaniile din 1916, 1917. Astfel, în anul 1917, însoţind trupele Diviziei 1 Infanterie,

Batalionul 1 Pionieri divizionar a îndeplinit multiple misiuni specifice sprijinului

genistic, pe timpul pregătirii şi desfăşurării bătăliilor de la Mărăşti şi Oituz (aprilie -

august 1917), precum şi al operaţiilor ulterioare de pe frontul din Moldova (august 1917

- februarie 1918), până la încheierea păcii.



25

Începând cu 01.04.1922, potrivit Înaltului Decret nr. 2255 din 14.05.1922,

publicat în Monitorul Oficial nr. 32/16.05.1922, Batalionul 1 Pionieri, alături de

Batalioanele 2 şi 11 Pioneri, aparţinând Corpului 1 Armată, au fost întrunite în cadrul

Regimentului 1 Pionieri. Ulterior, în perioada interbelică, acesta a parcurs mai multe

etape de restructurare şi reorganizare, ajungând ca, pe parcursul celui de-al doilea război

mondial, să constituie şi să angajeze în luptă, atât pe frontul antisovietic, cât şi pe cel

antihitlerist, un număr însemnat de unităţi, subunităţi şi formaţiuni de geniu.

Anul 1948 a constituit un alt moment de referinţă în istoria unităţii noastre.

Atunci, în contextul reorganizării generale a Armatei Române, Regimentul 1 Pionieri a

fost trecut în subordinea Regiunii I Militare Timişoara, schimbându-şi garnizoana în

oraşul Lugoj. Mai apoi, începând cu 15.09.1951, acesta a fost mutat în oraşul Deva,

unde structura actuală îşi are încă dispunerea. Sunt de amintit şi Regimentul 169

Pionieri (1952-1959), Regimentul 54 Geniu (1959-

2002) şi Brigada 4 Geniu Teritorială (2002-2007),

structuri semnificative prin care Batalionul 53 Geniu a

mai trecut de-a lungul istoriei, ca urmare a

transformărilor.

Brigada 4 Geniu Teritorială, în data de

01.05.2007, în baza aprobării ministrului apărării pe

raportul şefului Statului Major General, nr. B.708 din

12.04.2007, a fost transformată în Batalionul 53 Geniu,

aflat în subordinea

Comandamentului Corpului 4

Armată Teritorial „Mareşal Constantin Prezan”.

Denumirea onorifică „Scorilo”, însemnele şi obiectele

heraldice pentru batalion au fost aprobate de ministrul apărării

naţionale, în rezoluţie pe raportul şefului Statului Major

General nr. N1-4845 din 12.09.2012, la propunerea Comisiei

de Heraldică şi Denumiri a Ministerului Apărării Naţionale,

începând cu data de 24.09.2012.

De la înfiinţare, în cadrul Batalionului 53 Geniu

„Scorilo” s-au desfăşurat numeroase activităţi de instruire, acestea având ca obiectiv

permanent pregătirea pentru îndeplinirea misiunilor de sprijin genistic şi pentru

participarea militarilor la misiunile din teatrele de operaţii. Unitatea are militari care au

luat parte la exerciţiul multinaţional „TISA”, în perioada 2009-2011, precum şi efective

participante în teatrele de operaţii, contribuind astfel la recunoaşterea la nivel

internaţional a valorii armatei române.

Structura şi-a adus contribuţia la reabilitarea poligoanelor şi cazărmilor din zona

de responsabilitate şi la întrajutorarea persoanelor sinistrate, urmare a înzăpezirilor din

anul 2012, în cadrul campaniei „Realitatea TV - M.Ap.N”.

Fiind o instituţie care se străduieşte să depăşească orice impediment prin

eficienţa şi coeziunea acţională de care a dat dovadă de-a lungul timpului, Batalionul 53

Geniu „Scorilo” poate evoca cu mândrie, la ceas aniversar, frumoasele tradiţii ale armei

geniu, susţinând afirmaţia generalului Constantin Nicolae Hârjeu: arma Geniu,

„folositoare în timp de pace şi indispensabilă la război”.



26

EXERCIŢIUL MULTINAŢIONAL „IEL MILU 2012”

Colonel dr. Corneliu DINCO

Pentru înfiinţarea unei unităţi

multinaţionale care să contribuie la

capabilităţile logistice ale NATO,

având în vedere necesitatea unei

cooperări coordonate a forţelor, în

urma demersurilor întreprinse pe

parcursul a câtorva ani de Ministerul

Apărării Naţionale, în noiembrie 2007

s-a semnat memorandumul de

înfiinţare a unei Unităţi

Multinaţionale Logistice Integrate cu

specific de Geniu pentru Infrastructura de Logistică/ Infrastructure Engineering for

Logistic Multinational Integrated Logistic Unit (IEL MILU), între Ministerul Apărării

din Republica Bulgaria, Ministerul Apărării din Republica Croaţia, Ministerul Apărării

din Georgia şi Ministerul Apărării din România.

Sub denumirea deloc uşor de înţeles la prima citire, îşi găsesc locul misiuni de

genul lucrărilor de construcţii, restaurare, achiziţii, reparaţii, întreţinere şi scoatere din

uz a acelor facilităţi de infrastructură necesare constituirii, dislocării, cazării, susţinerii

şi replierii forţelor militare, inclusiv construcţia, restaurarea şi întreţinerea liniilor de

comunicaţie (LOC) şi facilitarea protecţiei mediului înconjurător.

Această unitate se activează numai la solicitarea NATO, este trecută sub

controlul operaţional al Comandamentului CJTF din zona de operaţii, participantul care

asigură conducerea fiind Ministerul Apărării Naţional

statul major al forŢelor terestre Şcoala de … ge_2013.pdf · 2016. 4. 1. · fonnddaattĂĂ...

Documents