Studiu de caz privind plantele medicinale din familia Apiaceae

I.1. Introducere

I.1.1. Valorificarea actuală în terapeutică a plantelor medicinale din familia Apiaceae

Dintre plantele medicinale aparţinând familiei Apiaceae unele sunt folosite în medicină

încă din antichitate între care chimionul, anasonul, feniculul, altele constituie importante plante

alimentare şi condimentare introduse în acest scop în cultură, între care morcovul, ţelina,

pătrunjelul, leuşteanul, iar altele erau cunoscute ca plante toxice ca de exemplu cucuta care a

devenit celebră pentru că a provocat moartea lui Socrate.

În urma unor cercetări farmacologice s-au descoperit noi proprietăţi terapeutice pentru

cele care erau folosite doar în scop alimentar sau condimentar. Foarte apreciate în acest sens sunt

extractele de Angelica utilizată atît pentru aromatizarea unor băuturi alcoolice, cît şi tinctura din

rădăcină pentru efectele sale favorabile.

În afecţiunile digestive, apoi proprietăţile diuretice şi afrodisiace pentru rădăcina de

ţelină, proprietăţile diuretice, dar şi emenagoge semnalate pentru pătrunjel.

În ceea ce priveşte scaiul vînăt (Eryngium planum) utilizarea sa în terapeutică poate fi

considerată o importantă contribuţie originală românească pentru fitoterapie, fiind apreciat ca

deosebit de eficacitate în tratamentul tusei convulsive.

În ceea ce priveşte morcovul sălbatic despre acesta există mai puţine date în fitoterapie

avînd în vedere că rădăcina acestuia este slab dezvoltată şi cu un conţinut scăzut de carotenoide.

Se cunosc date despre compoziţia uleiului volatil obţinut din fructe iar despre

inflorescenţe nu am găsit indicaţii nici în privinţa compoziţiei chimice, nici asupra acţiunii

farmacologice. Această temă de cercetare ne-a fost sugerată de faptul că în utilizarea empirică au

apărut unele efecte secundare ca urmare a administrării unor extracte din inflorescenţe pentru

tratamentul adenomului de prostată.

Ca urmare într-o primă etapă ne-am propus efectuarea unui studiu asupra flavonelor şi

uleiului volatil prezent în acest produs şi asupra unui extract hidroalcoolic pe care l-am preparat.

II.1. Încadrarea sistematică şi caracterizarea familiei Apiaceae

Este familia cea mai cuprinzătoare (3000 specii) din cadrul ordinului Umbellales, cu

specii importante din punct de vedere ştiinţific şi economic.

Familie omogenă, la noi formate exclusiv din plante ierboase, anuale, bienale sau perene.

Au rădăcini pivotante uneori transformate în organ de rezervă.

Tulpina este fistuloasă, articulată, cu internodii costate (cu creste şi valetule).

Frunzele sunt alterne fară peţioli, cu teaca bine dezvoltază cu lamina frecvent palmat-

penat-sectat.

La baza ramificaţiilor umbelei se gaseşte un verticil de frunze hipsofilare bracteiforme

numit involucru. La baza umbelulelor se găsesc bractei care alcătuiesc involucelul. Uneori

bracteele lipsesc.

Floarea este petipul 5, avînd componentele florale dispuse pe 4 cercuri, (o+

*K5C5A5G2) sunt grupate în umbele simple sau compuse. Florile sunt hermafrodite mai rar

unisexuate variind chiar în cadrul inflorescenţei (poligamie). Excepţional sunt unisexuate,

dioiice. Obisnuit petalele externe la florile marginale sunt mai mari decît cele din interior, încît

întreaga inflorescenţă apare ca o singură floare, ceea ce măreşte efectul vizual atrăgînd insectele .

Ovarul inferior este alcătuit din două carpele unite. Ovarul este bilocular cu cîte 1-2 ovule în

fiecare loje. Deasupra ovarului se gasesc dilataţiile celor două stile care reprezintă două

nectarine. Polenizarea este eutomofilă.

Fructele sunt diachene costate sudate la început, iar la maturitate se separă în două

mericarpii indehiscente care rămîn mult timp suspendate pe un carpofor sau columelă comună.

Fiecare mericarp (achenă) prezintă creste longitudinale, conţin canale secretoare ce

produc uleiuri volatile, în mezocarp se află pungi secretorii laungite care dispar la fructele

coapte.

Principiile active în umbelifere sunt foarte diferite în ceea ce priveşte structura chimică:

oleorezine, uleiuri grase, flavone, cumarine , furanocumarine, furanocromone, alcooli nesaturaţi

şi mai rar alcaloizi (de exemplu caniina in cucută).

Din totalul de 3000 specii în flora României vegetează spontan 120 specii.

II.2 Specii medicinale din Familia Apiaceae: descriere, răspîndire,produsul vegetal

medicinal, compoziţie chimică, proprietăţi farmacologice şi utilizări terapeutice

II.2.1. Carum carvi (chimion, chimen).

Descriere: specie ierbacee, bienală, spontană şi cultivată, în anul întîi, formează o rozetă

de frunze, iar în anul doi o tulpină înaltă pînă la 1 m; rădăcina pivotantă, cărnoasă, brun deschis,

groasă pînă la 2 cm, adîncă (30-40 cm), dar slab ramificată.

Tulpina se formează numai în anul doi: este glabră, unchiată, fistuloasă, ramificată de la

bază.

Frunzele: în primul an sunt o rozetă de frunze lung peţiolate bi sau tripenate de 20-40 cm

cu lacinii înguste, în anul doi frunzele inferioare lung peţiolate, bipenate cu 6-12 perechi de

segmente de ordinul unu, ceva mai late iar cele superioare sesile, bipenate cu lacinii filiforme.

Florile sunt dispuse în umbele compuse cu 5-15 radii inegale fiecare umbelulă cu 10-13

flori, nu au involucru şi involucel, florile sunt mici cu caliciul redus, petale albe sau roz.

Fructul: diachenă, oval alungită, îngustat la capete, cenuşiu-brune.

Răspîndire: creşte pe terenuri umede, în fînaţe, păşuni, în zona de deal şi montană.

Cantităţile recoltate din flora spontană fiind insuficiente planta se cultivă în Cîmpia de Vest şi

Transilvania în cultură dublă cu macul care se valorifica în anul întăi.

Produsul vegetal medicinal- Carvi fructus: fructe ovoide, uşor arcuite, formate din două

achene prinse pe un carpofor bifidat. Au 3-7 mm lungime, 1-1,5 mm grosime de culoare cenuşie,

brună, fiecare achenă avînd cîte 5 coaste bine distincte, echidistante, mai deschise la culoare.

Au miros caracteristic, puternic aromat, gust înţepător, amărui .

Compoziţie chimică: fructele conţin 3-7 % ulei volatil format din 50-60 % carvonă, 30 %

limonen, dehidrocarvonă, dihidrocarveol, 10-20 % lipide, 20 % substanţe albuminoide, 5-6 %

substanţe minerale, amidon, rezine, glucide, tanoizi.

Proprietăţi farmacologice şi utilizări terapeutice:

Datorită uleiului volatil are acţiune carminativă şi stimulentă a secreţiilor

gastrointestinale.

Are acţiune calmantă a colicilor intestinale şi fluidifică secreţiile bronhice.

Indicat în anorexii, dispepsii şi ca aromatizante şi condimente.

Utilizat şi în industria alimentară.

II.2.2. Pimpinella anisum (anason):

Descriere: specie anuală de cultură de 40-70 cm înălţime cu aparat foliar larg sărac,

acoperită cu peri mici şi moi. Frunzele bazale sunt peţiolate, nedivizate, ovate. Frunzele

inferioare sunt întregi, peţiolate cu marginea dinţată. Frunzele superioare sunt scurt peţiolate sau

sesile, 2-3 penat sectate cu foliole liniar lanceolate. Florile sunt grupate în umbele şi umbelule.

Petalele sunt albe sau crem ciliate pe margini. Florile sunt dispuse în umbele compuse, fără

involucru lipsite de caliciu.

Fructele: diachene mici, ovoide cu mericarpiile greu separabile, cu jumătăţi greu

separabile.

Răspîndire: este zonată în cultură în judeţul Ialomiţa, Ilfov, Teleorman, Dolj, Olt, Timiş,

Constaţa, în regiuni cărora le corespunde o altitudine de 100-200 m şi care coincid cu zonele

sfeclei de zahăr.

Produsul vegetal medicinal: Anisi fructus-fructe pubescente acoperite cu peri aspri foarte

scurţi, formă ovală, subcordate la bază.

Fiecare fruct este format din două mericarpe (achene) unite între ele şi greu separabile. În

partea superioară se observă stilopodul în formă de disc purtănd resturile stilurilor, iar la bază un

pedunctul subţire. Au culoare cenuşie-verzuie sau galben cenuşii, au miros plăcut caracteristic

aromat, gust dulceag, slab arzător.

Compoziţie chimică: fructele conţin 2-3 % ulei volatil format din 80-90% anetol,

metilcovicol sau izoanetol, cantităţi mici de cetone şi aldehide anisice şi aldehidă acetică; 10-20

% lipide, colină, 20 % substanţe albuminoide (protide), zaharuri, amidon, 6-10% substanţe

minerale.

Acţiune farmacodinamică ţi utilizări terapeutice: datorită uleiului volatil au acţiune

expectorantă, carminativă, galactogogă, excită peristaltismul intestinal, stimulează secreţia

salivară, gastică, intestinală şi pancreatică. Asupra SNC în doze terapeutice au efect stimulant în

special asupra centrilor respiraţiei şi circulaţiei. Preparatele cu ulei volatil de anason supradozate

sau fructele în cantităţi de peste 5 g produc stări de excitaţie puternică manifestate prin insomnii,

excitaţii motorii şi psihice, tulburări de vorbire, euforie, urmate de convulsii puternice după care

pot apărea stări comatoase şi puternică depresie a SNC.

Utilizarea îndelungată chiar în doze mai mici produce iritarea mucoaselor digestive.

Se utilizează în anorexii, dispepsii ca expectorant, carminativ şi corectiv al gustului unor

medicamente.

Intră în formula “Species pectoralis” (FR VIII), ulei volatil în Calmotusin, Carbocif,

Gastrosedol.

Este contraindicat în: gastrite hiperacide şi ulcer gastric şi duodenal, enterocolite cronice

şi acute.

II.2.3. Coriandrum sativum (coriandrum)

Descriere: specie anuală, ierboasă exclusiv de cultură de 30-100 cm şi cu excepţia

fructelor mature planta degajă un miros neplăcut de ploşniţă. Rădăcina pivotantă, subţire, slab

ramificată, tulpina cilindrică, glabră, fin brăzdată ramificată numai la partea superioară. Frunze:

verzi, deschis glabre foarte diferenţiate după nivelul la care se află: cele bazale în rozete sunt

lung peţiolate întregi cu marginea crenată sau trilobată pănă la trifoliate, cele mijlocii alterne o

dată sau de două ori penat sectate cu laciunii late inegal penat lobate, frunzele superioare sunt

sesile de 3 ori penat sectate cu lacinii rare, înguste.

Florile sunt grupate în umbele compuse, lung pedunculate cu 3-7 radii, lipsite de

involucru, sunt pe tipul 5 cu petale albe sau uşor roz-violete. (34)

Fructele: diachene sferice galben brune sau brune cu mericarpiile unite, pe fiecre

mericarp cu 5 coaste ondulate păstrînd la vîrf resturile caliciului şi cele două stigmate, miros

plăcut la maturitate, la cele verzi dezagreabil.

Răspîndire: culturi zonale în S-E ţării: Cîmpia Bărăganului, Dobrogei, Burceazului (zone

foarte favorabile), Cîmpia Olteniei, Podişul Dobrogei (zone favorabile).

Produsul vegetal medicinal: Coriandri fructus: fruct glabru, globulos sau sferic cu

diametrul de 4-5 mm cu carpofor întreg şi două mericarpe concave la partea comisurală şi

convexe la partea exterioră, de cele mai multe ori unite.

Compoziţie chimică: fructele conţin 0,2-1 % ulei volatil format din 60-70 % d-linalcool

sau coriandrol, geraniol, cimol, pinen, terpinen, felandren, dipentene, acid petroselinic; 15-20 %

lipide, 10 % amidon, 4-5 % substanţe minerale, pectine.

Acţiune farmacodinamică şi utilizări terapeutice: acţiune carminativă şi stomahică utilizat

şi corectiv pentru unele medicamente. (uleiul volatil).

Are proprietăţi bactericide şi fungicide.

Utilizat în industria alimentară ca aromatizant şi condiment.

Indicat în anorexii şi dispepsii.

Intră în compoziţia - ceaiului contra colicilor pentru copii

- ceaiului gastric numărul 2

- ceaiului tonic aperitiv

- apei aromatice cu care se prepară apoi tinctura de malat de fier

II.2.4. Anethum graveolens (mărarul)

Descriere: este o plantă anuală, cultivată în scopuri alimentară, condimentară, dar în

ultimul timp şi pentru obţinerea industrială a uleiului volatil.

Frunze de 3-4 ori penat sectate, flori galbene.

Lipseşte involucrul şi involucelul.

Fructele sunt eliptice turtite dorsoventral lungi de 2,5-5 mm .

Rădăcina pivotantă este subţire, albicioasă, tulpină cilindrică, fin striată cu dungi înguste

albe care alternează cu dungi verzi, fistuloasă, foliată, ramificată în partea superioară şi cu ramuri

mici în partea inferioră.

Frunzele inferioare sunt peţiolate şi fistuloase, cele superioare sesile.

Umbelele (la formele de cultură) sunt pănă la 16 cm diametru cu 30-50 ramificaţii glabre

şi netede. (la formele sălbatice mai mici şi cu radii mai puţine).

Florile sunt mici, hermafrodite, petale galbene uşor emarginate la vîrf cu un lob îndoit

spre interior.

Rîspîndire: plantă originară din Asia de S-E; buruiană de cîmpuri în regiunile

mediteraneene, cultivată aproape pe tot globul.

Produsul vegetal medicinal: Anethi herba, Anethi fructus.

Fructe turtite dorsoventricular, alungite, ovoidale sau lat elipsoidale lungi de 2,5-5 mm şi

late de 1,5-3,5 mm galbene brune pănă la roşii brune. Fructele se desfac uşor de pe carpoforul

bifidat pănă la bază.

Compoziţie chimică: fructele conţin 2,5-4 % ulei volatil format din 50-60 % carvonă,

alături de limonen, miristicină şi dilapiol; 15-18 % uleiuri grase; 14,5-15,6 % substanţe

proteice.

Tulpina conţine miristicină.

Inflorescenţele folosite în alimentaţie conţin 6,24 % ulei volatil, în care predomină :

-felandrenul (20,62 %), carvona (28 %) şi limonenul (32,89).

După îmbobocirea florilor carvona începe să crească în cantitate pentru a atinge

maximum la fel ca şi în conţinutul în ulei volatil total în stadiul de lapte ceară.

Mai conţin 10-20 % ulei gras.

Acţiune farmacodinamică şi utilizarea terapeutică: proprietăţi antispastice, stomahice,

carminative, diuretice, aromatizant. Uleiul volatil are acţiune antimicotică.

Serveşte şi pentru obţinerea unor compuşi de semisinteză cu importanţă în parfumerie.

Proprietăţi digestive, galactogoge.

În medicina populară se folosesc ca tonic şi împotriva insomniei. Partea aeriană se

foloseşte ca antihemoroidal în Brazilia.

Proprietăţi antispasmodice-în sughiţ şi vomă.

II.2.5. Levisticum officinale (leuşteanul)

Descriere: specie perenă de cultură, glabră, lucitoare, robustă pînă la 1,5-2 m înălţime,

ramificată în partea superioară.

Partea subterană: este un rizom gros, uneori ramificat prelungindu-se cu o rădăcină

pivotantă cu ramificaţii.

Tulpina aeriană este cilindrică, goală la interior.

Frunzele sunt foarte mari, 1-3 penat sectate, cele inferioare lung peţiolate, cele superioare

aproape sesile.

Florile apar în anul doi în umbele compuse, compacte cu 10-20 radii cu involucrul şi

involucelul reflecte.

Florile sunt mici cu petale gălbui.

Fructe: sunt diachene alb gălbui pînă la brune.

Răspîndire: se cultivă în zonele legumicole în special în judeţele Timiş şi Ilfov.

Produsul vegetal medicinal: Levistici radix reprezintă rizomii recoltaţi din anii doi şi trei,

suprafaţa externă este brun-gălbuie pînă la brună cu striuri circulare şi zbîrcituri longitudinale.

Mirosul este aromatic, gustul dulceag sau amărui caracteristic.

Compoziţie chimică: ulei volatil 0,6-1 % în rizomi şi rădăcini format din alchilftalide: n-

butil şi n-butiliden ftalide, acid sedanoic, ligustilidă, stericee şi ceruri (ß-sitosterină ß-glicozid),

zaharuri, amidon, derivaţi cumarinici: psoralen, umbeliferonă şi bergapten, acizii: palmitic,

malic, miristic, angelic, cafeic, clorogenic, umbeliferonă. (3)

Frunzele conţin şi mici cantităţi de rutozid (0,25 %).

Cercetările din ţara noastră au pus în evidenţă prezenţa derivaţilor benzo-alfa piranici.

Acţiune farmacodinamică şi utilizarea terapeutică: toate părţile plantei în special rizomii

şi rădăcinile au acţiunile diuretică şi hipotensivă. Se folosesc în diferite amestecuri de ceaiuri

diuretice şi sub formă de tincturi şi extracte.

La noi este utilizat în scopuri condimentare, alimentare.

III. Parte experimentală

III.1. Daucus carota: descriere botanică, răspîndire

Specie sălbatică uşor de reconoscut după unica floare roşu închis aflată în mijlocul

umbelelor albe.

Larg răspîndită în Europa, Germania, pe pajişti, păşuni, specie care poate fi cultivată cu

rădăcina mult îngroşată, cu multe varietăţi.

În toate componentele se găseşte ulei volatil eteric mai ales în compoziţia rădăcinii-0,01

% avînd compoziţie încă necunoscută, în fruct 0,5-1,6 % ( din care 1/3 sesquiterpene; 1/6 terpene

şi 1/2 alcooli de terpene şi esteri); speciile cu rădăcina lungă cilindrică au în compoziţia uleiului

eteric din fruct, asaron .

În rădăcină mai găsim mai mult de 11 % substanţe pectinice şi cantităţi de vitamine

demne de a fi enumerate şi anume-provitamine: pînă la 17 mg % alfa şi beta carotină (specia

cultivată conţine mai multă carotină decît cea sălbatică), vitamine B1, B2.

În frunze- alcaloidele pirolidină şi daucin şi aici mai găsim carotine (licopersen).

În fruct pe lăngă uleiurile eterice, mai sunt urme de baze care se desprind din alcaloidele

frunzelor.

Uleiului eteric din rădăcină i se atribuie efectul diuretic şi antihelmentic-poate accentuat

prin diuretic şi antihelmintic- poate accentuat prin conţinutul ridicat de minerale şi mai ales a

celui de calciu /potasiu.

Uleiul eteric acţionează asupra viermilor în primul moment îi excită, iar efectul

antihelmintic pare a fi parţial eficient împotriva oxiurilor; 4-6 morcovi cruzi nefiind suficienţi

pentru copii, dar pe de altă parte 0,5 kg de morcovi cruzi sunt “aproape siguri” împotriva

Ascarisului lumbricoides.

Conţinutul ridicat de pectine are ca efect avantajos la fel ca şi în cazul dietei pe bază de

mere, constiparea în cazul unei diete pe bază de morcovi (supă de morcovi), la tratarea diareei

mai ales la sugari, la acest efect aducîndu-şi contribuţia şi uleiul eteric.

O importanţă considerabilă o are morcovul ca sursă ieftină şi utilizabilă de carotine ca

provitamină A, vitamineB1, B2, totuşi nu trebuie trecut cu vederea că carotina morcovului este

prost exploatată în intestin.

Alcaloidele din frunze nu par a avea vreo importanţă din cauza conţinutului lor scăzut.

Încă nu este cunoscută substanţa care provoacă avortul sau efectul excitant asupra

uterului, dar în primul rînd se bănuieşte că se datorează uleiului eteric.

Daucus carota-în afara calităţilor alimentare este utilizat şi ca medicament datorită

conţinutului în pectine, glucide ß-caroten şi substanţe hipoglicemiante.

Ca remediu împotriva oxiurazei este foarte apreciat de medicii pediatri, în acest scop se

administrează 2 zile exclusiv morcov ras nefiert.

În formele de oxiurază inactivă se indică să se dea copiilor zilnic cîte un pahar de suc de

morcov proaspăt presat.

Se mai foloseşte în tratamentul unor diareii, colite, dispepsii acute şi cronice, în

alimentaţia diabeticilor ca hipotensiv.

Frunzele de morcov conţin pigmenţi porfirinici care au acţiune de stimulare a secreţiei

hormonului gonadotrop hipofizar.

Un extract apos de morcovi administrat preventiv în doze de 10, 25 şi 50 mg/kg la

şoarece a adus la normal peroxidarea lipidică crescută şi nivelul scăzut de glutation indus prin

intoxicare hepatică cu CCl4. În funcţie de doză extractul reduce activitatea catalazei, glutation-

peroxidazei şi glutation –S transferazei cu creşterea simultană a activităţii glutation reductazei

alterate de CCl4.

Morcovul este deci posibil hepatoprotector faţă de alterările oxidative.

Uleiul din seminţe are proprietăţi antimicrobiene.

III.2. Recoltarea şi uscarea

Inflorescenţele de Daucus carota, morcov sălbatic le-am recoltat din fînaţele de la capătul

străzii Cămpului, la periferia Municiupului Cluj-Napoca în perioada când cel puţin 1/2 din

inflorescenţa principală, umbelă compusă cu pedunculul principal secţionat la 2-5 cm sub

inflorescenţă.

Acestea le-am uscat la temperatura camerei timp de 14 zile. Pierderea prin uscare a fost

calculată la 72 %.

După uscare şi ambalare în pungi de hîrtie cerată înainte de extragerea uleiului volatil s-a

determinat conţinutul de apă. Aceasta a fost de 7,8 % rezultat corespunzător normelor pentru

flori care admit o umiditate de pînă 12 %.

III.3. Cercetări asupra compoziţiei chimice

Daucus sativus

Compoziţie chimică:

De la varietatea de cultură se utilizează :

rădăcina: - carotenoide ( , ß, –caroten), fitofelandren, licopen

vitamine - B1 (0,1 mg %)

- B2(0,05 mg %)

- acid pantotenic(0,15 mg %)

- acid ascorbic(0,5 mg %)

- flavonoide (0,30 mg %) şi antociani

- zaharuri (3-15 %)

- ulei gras (0,1-0,7 %)

- ulei volatil (0,014 %)

- umbeliferonă

- 3-metil-6metoxi-8-oxi-3,4 dihidroxicumarina

- fructele: - ulei volatil (1,6 %) în care componenţii principali sunt -pinen limonen,

acetat de geranil, geraniol, citronelol, citrol, cariofilen, caroten, dancol, p-cineol, citrol, asaronă,

bisabolen

- flavone

-ulei gras (11-13 %) între care acid petroselinic, acid petroselidinic, acid palmitic, acid

oleic, acid linoleic sub formă de gliceride

- din herba (frunze) s-au izolat daucine şi pirolidine

Utilizări în medicină: în hipo şi avitaminoze, activează procesele de oxido-reducere

celulare, metabolismul hidraţilor de carbon, purgativ uşor.

Fructele se utilizează pentru obţinerea preparatului: “Daucarin” cu acţiune antispastică,

asemănător papaverinei şi kelinei, dilatator al vaselor coronariene, scleroză, insuficienţă

coronariană cu manifestări stenocardice.

III.3.1. Uleiul obţinut din morcov

Origine: morcovul, Daucus carota L., se întîlneşte în numeroase subspecii şi varietăţi de

culturi şi prezinţă unele diferenţe în conţinutul uleiului obţinut din fructe şi rădăcini precum şi în

componenţa uleiurilor volatile.

În Franţa unde se obţin cantităţi mari de uleiuri volatile din fructele morcovului, această

plantă este cultivată la scară industrială în regiunea Maine-et-Loire şi cu precădere în regiunea

Provenneţa.

Uleiul obţinut din fruct

Obţinere: din fructele de provenienţă germană s-a obţinut prin distilare cu vapori de apă

0,8 %. Din fructele speciei cu rădăcina cilindrică s-a obţinut 1,6% ulei volatil, iar din specia cu

rădăcina conică 0,6 % ulei volatil.

Caracteristici: uleiurile provenite din seminţe de morcov german, care au fost analizate de

Schimmel & Co au fost de la incolor la galben cu miros plăcut au următoarele constante:

- d15=0,870 pînă la 0,9440

-d=-8,25 pînă la –37 °C

- Nd=1,482-1,491

- indice acid=1-5

- indice ester=17-52

Uleiul obţinut prin distilare cu vapori de apă din fructele coapte şi zdrobite de Daucus

carota L. prezintă conform noilor standarde ale Asociaţiei pentru uleiuri volatile S.U.A.

următoarele constante:

- D25/25=0,900-0,943

- d=-4 pînă la –30 °C

- Nd20=01,4800-1,4910

- indice acid=1,5-5

Compoziţie:

În uleiul obţinut din fructul morcovului cu rădăcină cilindrică au fost determinate

următoarele cmponente: 1 -pinen, l-limonen, daucol, carotol, asaron, bisabolen, acid formic, acid

acetic sub forma unui ester, acid butiric liber (probabil acid isobutiric) şi acid palmitic liber.

În uleiul obţinut din fructele şi tulpinile de morcov cu rădăcină conică a fost determinat

carotol.

Uleiul obţinut din seminţe de morcov indiene conţine:alcooli sub formă de carotol 11,5

%, aldehidă 1 %, sesquiterpenă 79,5 %, acizi graşi liberi sub formă de acid palmitic 0,36 %.

În uleiul obţinut din fructul de morcov de provenienţă olandeză au fost determinate cu

ajutorul unei analize cromatografice următoarele componente: -pinen, probabil şi -pinen,

dipenten, p-cymol, acetat de geranil, carvon, cariofilen, bergamotten, bisabolen, carotol

(componentă principală), daucol, aldehidă sesquiterpenă nesaturată, C15H24O (semicarbazon,

punct topire =208°C), un amestec diterpen (punct de fierbere =165°C).

Uleiul volatil obţinut din fructele carotei sălbatice Daucus carota sub formă de acetat de

geranil în procent de 24 %, 30 %, 50 % în funcţie de regiunea din care a fost recoltată. Pe lîngă

această componentă s-au mai găsit: l-sabinen, pinen o componentă terpenică C10H16, cantităţi

mici de hidrocarbură parafinică C10H62 (punct de topire= 67 pînă la 68°C), două sesquiterpene

asemănătoare (o sesquiterpenă biciclică cu punct de fierbere=123, d=0,8881, d=-26,06, n d 20

=1,4936, a produs la tratarea cu selen un amestec azulen albastru violet).

Întrebuinţare: în prezent uleiul de morcov este folsit ca substanţă aromatizantă nu numai

în industria alimentară ci şi în industria parfumurilor. Se foloseşte ca şi aditiv şi liant pentru cele

mai variate parfumuri noi dîndu-le o notă imposibil de imitat.

Uleiul obţinut din rădăcină

Obţinere: prin procedeul distilării cu vapori de apă s-au obţinut 0,0114 % ulei volatil.

Caracterisici: uleiul incolor a avut greutatea specifică d11,2=0,8863.

Substanţa ce dă gustul tipic de mocov a fost izolată de H. Gerhard din rădăcina

morcovului sub forma unui ulei galben uşor mobil şi care a dat o recoltă de 0,008 %. Lichidul a

avut miros caracteristic pur, gustul fiind asemănător cu cel al rădăcinii. El reprezintă substanţa

activă antihelmintică a morcovului şi este activă chiar şi diluată 1:10000 adică într-o concentraţie

ce corespunde sucului de morcov.

Uleiul obţinut din planta întreagă

Obţinere: prin distarea cu vapori de apă a întregii plante.

Caracteristici: uleiul obţinut din plante provenite din Franţa au următoarele constante:

- D 15=0,9016

- d=-6,56

- n d=1,4931

Compoziţie: în uleiul volatil obţinut din planta întregă cultivată în Valcluse s-au

determinat următoarele componente:

- 1-pinen

- aldehide alifatice (cantităţi mici)

- carotol

- acid acetic şi formic.

III.3.2. Uleiul volatil din inflorescenţe

Analiză cantitativă ( dozarea U.V.)

Uleiul volatil a fost obtinut prin antrenare cu vapori de apă în aparatul Neo-Clevenger,

după tehnica prevăzută de FR X: produsul vegetal pulverizat (25g) şi volumul de apă prevăzut în

tabel (750g) se introduc într-un balon care se adaptează la un dispozitiv de distilare. Tubul gradat

în diviziunii de 0,01 ml şi partea inferioară a separatorului se umplu cu apă printr-un tub care se

închide apoi cu un dop. Se lasă să circule apa în refrigerent şi se încălzeşte balonul astfel încăt

apa să fiarbă şi să distileze cu o viteză moderată.

După terminarea distilării se opreşte circuitul apei din refrigerent şi se lasă să circule

vaporii cîteva minute pentru a spăla refrigerentul de urmele de ulei aderent. Cînd refrigerentul s-

a încălzit pe toată lungimea sa, se lasă circule din nou apa şi se opreşte sursa de căldură.

După 30 minute se coboară încet stratul de ulei în tubul gradat prin deschiderea

robinetului. Se citeşte volumul de ulei în mililitri şi se raportează la 100 grame produs vegetal.

Analiza calitativă a uleiului volatil am efectuat-o atât prin C.S.S. cât şi prin gaz-

cromatografie cuplată cu spectrometria de masă.

Analiza cromatografică pe strat subţire am efectuat-o în următoarele condiţii

experimentale:

- faza staţionară: silicagel GF124(Merck), plăci gata trase de 15*10 cm cu grosimea

stratului de 0,25 mm activate la 110 °C

- faza mobilă: toluen:acetat de etil (8:2)

- distanţa de migrare: 12 cm

- cantitatea aplicată: 20 l probă şi 10 l din substanţa etalon

- reactivi de identificare:

1) aldehidă anisică în acid sulfuric: prepararea soluţiei –se foloseşte o soluţie de 0,5 ml

anisaldehidă în 50 ml acid acetic glacial şi 1 ml acid sulfuric 97 %. După pulverizare cu această

soluţie placa cromatografică se încălzeşte la etuvă la 110°C pînă la vizualizarea spoturilor,

2) vanilină în acid sulfuric: se dizolvă 1 g vanilină în 100 ml H2SO4 97 %.

- substanţa etalon: pinen, borneol, 1-8 cineol, limonen, terpineol, citral, cariofilen-soluţii

0,1 % în benzen.

Proba: ulei volatil de Daucus carota, soluţie 1 % în benzen.

III.3.3. Flavonele

1.Solubilitatea flavonoidelor:

Agliconii flavonoidici sunt polifenoli şi ca aceştia posedă proprietăţile chimice ale

fenolilor. Sunt slabi acizi şi deci se dizolvă în alcoolii. Totuşi dacă sunt păstraţi în alcooli şi în

prezenţa oxigenului multe se degradează.

Flavonoidele posedînd un număr de grupe hidroxil nesubstituite, sau glucide, sunt

compuşi polari şi în general moderat solubile în solvenţi polari sau etanol, metanol, butanol,

acetonă, dimetilsulfoxid, dimetilformamidă, apă, etc.

Prezenţa glucidelor legate de flavonoide tinde să le confere acestora mai multă

solubilitate în apă şi de aceea adăugarea de apă la solvenţi mai sus menţionaţi sunt solvenţi mai

buni pentru glicozide.

Dimpotrivă agliconii mai puţin polari ca izoflavonele, flavononele şi flavonele înalt

metoxilate şi flavonolii sunt mai solubili în solvenţi ca eterul sau clorofomul.

2. Extracţia flavonoidelor din plante

Plantele proaspete reprezintă un material iniţial ideal pentru analiza flavonoidelor, deşi

probele uscate care au fost păstrate cu grijă, în condiţii mai bune, mai mulţi ani pot fi

satisfăcătoare.

La plantele vechi s-a observat tendinţa de transformare a glicozidelor în agliconii sub

acţiunea fungilor, iar pentru agliconii sensibili de a fi oxidaţi.

Din materialul proaspăt se recomandă ca, după ce a fost selecţionată o probă martor, să

fie supus uscării rapide pentru a evita acţiunea enzimatică într-o etuvă la circa 100 °C. Acest

material uscat, de asemenea poate fi stocat în pungi sigilate din material plastic pentru utilizări

viitoare, ori măcinat la o pulbere fină în vederea extracţiei cu solvenţi.

Se recomandă ca măsură de precauţie să se facă o extracţie şi din planta proaspătă, în

vederea analizei cromatografice pentru a verifica dacă procesul de uscare nu a produs modificare

asupra compoziţiei flavonoidelor.

După cîntărirea unei porţiuni din materialul vegetal extracţia este de indicat să se facă în

două trepte :

- prima dată cu Me-OH-H2O=9:1

a doua oară cu Me-OH –H2O=1:1

în fiecare treaptă se adaugă suficient solvent pentru a forma un lichid fenid şi amestecul

se păstrează 6-12 ore.

Filtrarea se poate face rapid prin vată de sticlă sau şi mai bine prin pîlnie Buchner cu

hîrtie whatman 54,541 sau echivalente. Se combină cele două extracte şi se evaporă circa 1/3 din

volumul iniţial sau pînă cînd cea mai mare parte din alcoolul metilic a fost îndepărtat.

Exractul apos poate fi clarificat de substanţe cu polaritate scăzută (terpene, grăsimi,

clorofilă, xantofile) prin extracţie într-o pălnie de separare cu hexan sau cloroform. Deşi este

puţin probabil ca acest extract să conţină flavonoide, nu se va arunca pînă ce nu a fost verificat

cromatografic pentru conţinutul în flavone.

Extractul apos care conţin principala fracţiune flavonoidică (grosul flavonoidelor) se

evaporă la sec într-un evaporator rotativ la vid.

Procedeul descris mai sus este indicat pentru majoritatea flavonoidelor dar nu (şi pentru

antociani) sau flavonoide cu polaritate scăzută (uneori se întălnesc la exteriorul organelor

vegetale).

Flavonoidele apolare sau slab polare ce se găsesc localizată uneori la exteriorul organelor

vegetale se extrag uşor prin simpla scufundare a materialului vegetal proaspăt în hexan sau eter

pentru câteva minute.

Acesta poate conţine ceruri şi grăsimi care pot fi separate prin cromatografie.

IV. Concluzii

1. Plantele din familia Apiaceae – sunt plante ierboase, anuale, bienale sau perene. Au

rădăcina pivotantă uneori transformată în organ de rezervă, tulpina fistuloasă, frunzele o dată sau

de mai multe ori sectate, mari cu teaca dezvoltată. Florile pe tipul 5 grupate în umbele compuse

care au la bază o coroană de bractee formănd involucrul. Fructele sunt diachene costate sudate la

început apoi se separă în două mericarpe indeliscente care rămîn suspendate mult timp pe un

carpofor sau columelă comună.

2. Principiile active în umbelifere sunt foarte diferite în ceea ce priveşte structura

chimică: alcaloizi furanocromone, flavonoide, cumarine, uleiuri volatile, alcooli – nesaturaţi şi

gumi-rezine.

3. Familia Apiaceae cuprinde următoarele plante medicinale: Carum carvi (chemion),

Pimpinella anisum (anason), Foeniculum vulgare (foenicul), Coriandrum sativum (coriandru),

Angelica archangelica (angelica), Anethum graveoleus (mărar), Apium graveoleus (ţelina),

Petroselinum hortense (pătrunjel), Daucus carota var. sativa (morcov sălbatic), Levisticum

officinale (leuştean), Enyngium planum (scai vînăt), Senicula europaea (sănişoară), Ammi

majus, Ammi visnaga, Peucedanum officinale (chiminul porcului), Peucedanum roselinum,

Centella asiatica, Conicum maculatum, Cicuta virosa (cucută).

4. Datorită uleiului volatil şi condimentelor ale majorităţii specilor de apiaceae au acţiune

carminativă, stimulentă a secreţiilor gastrointestinale, calmantă a colicilor intestinale (Carum

fructus).

Uleiul volatil (Pimpinella anisum) – are acţiune expectorantă, carminativă, galactagogă,

stimulează secreţiile.

Uleiul volatil are acţiune antispastică, fluidifică secreţiile bronşice, stimulează, secreţia

lactată, antimicotic (Anethi fructus), stimulează digestia, acţiune diuretică, hipotensivă

(Levisticum officinale).

Pectinele (Daucus carota var. sativa) – imprimă proprietăţi antidiareice şi se

administrează ca produs dietetic şi ca cea mai frecventă sursă alimentară de provitamina A.

Furanocumarinele se folosesc pentru repigmentarea pielii.

Furanocromonele (kelina, visnagina), pironocumarinele, flavonele au acţiune

spasmolitică, vasodilatatoare a vaselor coronariene şi sunt indicate în sindroamele anginoase.

Furanocumarinele (peucedamină) – au acţiune citostatică.

Uleiul volatil are efect diuretic, antihelmintic datorită conţinutului ridicat de minerale.

(Ca, K).

5. Fructele de fenicul şi de coriandru intră în compoziţia următoarelor ceaiuri medicinale:

Ceai contra colicilor nr. 2. (Foeniculi fructus) – infuzie 2 % - indicat în colici stomacale şi

intestinale, carminativ.

Ceai contra coliucilor pentru copii (Coriandri fructus, Foeniculi fructus) – infuzie 1 %.

Ceai gastric nr. 2 (Coriandri fructus, Foeniculi fructus) – infuzie 2 % indicaţii:

hiperaciditate, flatulenţe.

Ceai pectoral nr. 2.(Foeniculi fructus) – infuzie 2 %, indicat ca şi expectorant în

afecţiunile traheobronşice acute. Ceai tonic aperitiv (Coriandri fructus) – indicat în combaterea

anorexiei.

- Calmotusin

Carbocif gastrosedol

6. Uleiul volatil din inflorescenţele speciei Daucus carota var. sativa nu a mai fost studiat.

Am luat în studiu inflorescenţele de Daucus carota din flora spontană deoarece pînă în

prezent acestea nu au mai fost cercetate clinic şi farmacologic şi pe de altă parte au fost

semnalate efecte secundare la administrarea unor extracte din inflorescenţe şi tratamentul

empiric în afecţiunile de prostată. Am iniţiat cercetări chimice pentru a detecta natura

substanţelor prezente în plantă şi extract.

7. Daucus carota – specie sălbatică uşor de recunoscut după unica floare roşu închis aflată

în mijlocul umbelelor albe. Este larg raspîndită în europa.

De la variaţiunea de cultură (Daucus carota var. sativa) se utilizează rădăcinile de morcov

care conţin carotenoide (caroten), vitamine B1, B2, acid pantotenic, flavonoide, antociani,

zaharuri, ulei gras, ulei volatil, umbeliferonă, cumarine.

Fructele conţin ulei volatil în care componenţi principali sunt cineol, acetat de geranil,

geraniol, citronelol, citral cariofilen, carotol, daucol, cineol, afaronă, bisabolen, flavone, ulei

gras.

Utilizări: în hipo şi avitaminoze activează oxido-reducerile celulare, metabolismul

nitraţilor de carbon, purgativ uşor.

Fructele se utilizează pentru obţinerea preparatului “DAUCARIN” cu acţiune antispastică

asemănător papaverinei şi kelinei, dilatator al vaselor coronariene, scleroză, insuficienţă

coronariană cu manifestări stenocardice..

În medicina populară este utilizat ca antihelmintic şi purgativ.

Preparat: DAUCARIN – total flavonoitic

Herba Dauci: conţine substanţă glicozidică amară, ulei volatil în herba proaspătă,

alcaloizi, taninuri, ceruri şi grăsimi.

Fructele conţin ulei volatil cu asaronă, carotol, acetat de geranil.

8. Metode folosite şi rezultate:

Analiza calitativă a uleiului volatil (din inflorescenţe):

G.C. cuplată cu spectrometria de masă.

C.S.S.: rezultate: după revlare cu aldehidă anisică se evidenţează 10 pete dintre care 5

corespund ca valoare, Rf şi culoare cu petele date de substanţele de referinţă: betapinen (violet)

la Rf = 0.95; 1-8 cineol (albastru) laa Rf = 0.75; limonen (violet) la Rf = 0.70; cariofilen (roz) la

Rf = 0.67 şi citral (albastru) la Rf = 0.56. alte pete mai apar al Rf: 0.88; 0.82; 0.60; 0.50; 0.47

fără a fi însă identificate.

Determinarea cantitativă a flavonoidelor din inflorescenţe: FR X (Cynarae folium)

rezultat: 0.72 %.

Determinarea calitativă a flavonoidelor: C.S.S. tehnica unidimensională din analiza

cromatogramei se poate constata prezenţa a 5 spoturi galben- portocalii care corespund

flavonelor la Rf 0,125; 0,218; 0,375; 0,468; 0,906; mai apar 3 pete cu fluorescenţă albastră

corespunzătoare fenilpropanici de tipul acidului cafeic şi încă 2 pete cu fluorescenţă verde la Rf=

0,937 şi Rf = 0,78 pe care le considerăm aparţinănd cumarinelor. Pata rutozidei apare la Rf =

0,18 cu fluorescenţă galben- portocaliu.

C.S.S. tehnica bidimensională : apar pete portocalii corespunzătoare flavonoidelor şi pete

albastre corespunzătoare derivaţilor propanici.