Curs 1. Succesiuni

22.02.2012

Donatia - contract - acord de vointe prin care se transmite proprietatea unuia sau mai multor

bunuri.

Si din punct de vedere legislativ si din Codul de la 1864 si in NCC - Donatia este

reglementata impreuna cu testamentele pentru ca reprezinta liberalitati, esenta mbelor

categorii este de liberalitate, au acest punct comun. Donatiile au o legatura directa cu materia

succesiunilor in sensul ca atunci cand trebuie sa stabilim care este masa succesorala la care

raportam cotele de rezerva, de cotitate disponibila, va trebui sa avem in vedere nu patrimoniul

care il lasa cel decedat la data decesului ci patrimoniul pe care l-ar fi lasat daca nu ar fi facut

donatii. Asadar donatiile se iau aici in considerare. Atunci cand valoarea lor depaseste limitele

cotitatii disponibile sunt supuse reductiunii, vor fi amputate pentru a se inscrie in limitele

maxime ale cotitatii disponibile sau poate fi vorba despre institutia care se chema raportul

donatiilor care presupune ca intre anumite categorii de mostenitori donatiile pe care le-au

primit unii sau altii sau toti pe rand de-a lungul vietii dispunatorului sa fie reunite la masa de

calcul pentru a se impartii in functie de cotele legale intre mostenitorii intre care functioneaza

obligatia de raport.

Nu putem discuta despre donatii fara sa avem in vedere si legaturile foarte stranse pe care

acest contract le are cu materia succesiunilor. Din aceste motive donatiile vor fi studiate aici,

impreuna cu legatele pentru ca esenta lor este comuna.

SUCCESIUNI IN GENERAL

- la materia contractelor speciale exista categoria contractelor translative de proprietate ca

urmare a unui acord de vointe: se transmitea de la o persoana la alta un anumit drept in

anumite conditii. Sunt mai multe categorii de contracte translative. Principalul este insa

vanzarea-cumpararea. Aceste transmisiuni facute prin contracte, adica prin acte juridice intre

vii sunt transmisiuni cu titlu particular. Prin actele juridice intre vii nu se pot instraina

patrimoniile unei persoane ( Ex: daca un fiu il mosteneste pe tatal sau fiind unicul mostenitor,

a acceptat mostenirea si devine titular al patrimoniului succesoral - acest fiu poate sa

instraineze patrimoniul respectiv - poate forma obiect al unei vanzari sau a oricarui alt

contract translativ de proprietate o mostenire nelichidata, in exemplul dat patrimoniul tatalui

1

care este vandut de catre fiu ).

Dar, cand spunem ca prin acte juridice intre vii Nu se pot transmite patrimonii ne gandim la

patrimoniul celui care incheie actul respectiv, in exemplul dat fiul. In acesta situatie fiul nu isi

vinde patrimoniul lui, nu poate spune ca vinde pentru suma ”x” tot patrimoniul meu, toate

elementele de activ, toate elementele de pasiv. Poate instraina patrimoniul tatalui sau care in

patrimoniul lui personal este o parte a acestuia, nici macar o cota-parte, nici un element ca

oricare altul ca un bun particular si ,ca atare, o astfel de instrainare este valabila cand este

vorba despre vanzarea unei succesiuni nelichidate sau vanzarea unui fond de comert: este tot

o universalitate dar este vorba despre o universalitate de fapt care poate forma obiectul unui

contract translativ de proprietate, Dar si in acesta situatie instrainatorul nu cedeaza o cota

parte din patrimoniul lui. Sigur ca in mod aritmetic s-ar putea stabili cat din patrimoniul lui

reprezinta fondul de comert respectiv, dar nu asta instraineaza el cand instraineaza fondul de

comert, ci instraineaza toate elemenetele care compun acel fond de comert, nu o cota-parte

din patrimoniul lui.

Prin acte juridice intre vii nimeni nu poate sa instraineze intregul sau patrimoniu sau o

cota-parte din acesta. Poate sa instraineze unul cate unul toate bunurile daca vrea: are 7

masini, 10 case poate sa le instraineze rand pe rand si bucata cu bucata toate aceste bunuri dar

prin asta nu si-a instrainat patrimoniul.

Patrimoniul este o universalitate, care cuprinde elemente de activ si elemente de pasiv. Chiar

daca in exemplul dat care reprezinta bunurile sunt vandute pentru un motiv sau altul de catre

titularul patrimoniului respectiv el nu si-a instrainat patrimoniul pentru ca abstractiunea

respectiva ramane atasata de el si nu poate fi instrainata ca atare.

Cand vorbim despre transmisiunea cu titlu de succesiune atat in NCC cat si in Codul de la

1864 mostenirea este enumerata printre modurile de dobandire si transmitere ale proprietatii:

art. 557 al. (1) NCC.

Cand este vorba despre o transmisiune cu titlu de mostenire aici lucrurile se schimba pentru ca

spre deosebire de ce este valabil in cazul actelor juridice intr vii aici tocmai patrimoniul

respectiv se transmite pentru ca titularul lui care intotdeuna nu poate fi decat o persoana

fizica, nu putem vorbi de transmisiune cu titlu de succesiune decat in cazul in care decedeaza

o persoana fizica. Sigur ca si patrimoniile in cazul persoanelor juridice, in cazul cand acestea

inceteaza dintr-un motiv sau altul se pot transmite la alte categorii de persoane: fie fizice, fie

2

juridice, dar niciodata atunci cand inceteaza o persoana juridica nu se pun probleme de drept

succesoral.

In esenta despre transmisiunile cu titlu de succesiune sau de mostenire discutam atunci

cand o persoana fizica decedeaza si patrimoniul sau se transmite la unul sau mai multi

mostenitori. Si aici putem sa facem unele precizari: de pilda: daca citim art. 953 NCC : ”

Mostenirea este transmiterea patrimoniului unei persoane fizice decedate catre una sau mai

multe persoane in fiinta ”.

Aceste persoane in fiinta care pot dobandi elemente ale patrimoniului succesoral pot fi atat

persoane fizice cat si persoane juridice dar daca citim acest text din care rezulta ca prin

mostenire se transmite patrimoniul unei persoane - e corect textul ? daca se spune patrimoniul

sunt si elementele de activ si de pasiv, nu ar trebui sa se spuna mai mult. Ex: cand se transmite

printr-un legat particular, atunci este complet acest text ? - deci numai un patrimoniu se poate

transmite ? - se pot transmite si bunuri cu titlu individual: legate particulare - asadar textul ar

trabui sa precizeze ca se poate transmite un patrimoniu, o cota-parte dintr-un patrimoniu sau

elemente separate ale unui patrimoniu care vom vedea ca urmeaza reguli putin diferite fata de

regulile care se aplica atunci cand se transmite patrimoniul, sigur ca elementele care fac parte

din patrimoniu au un continut economic dar nu putem pune semnul egalitatii intre patrimoniu

si elementele sale componente. Daca citim numai acest text si nu ne gandim prea bine putem

intelege ca despre o transmisinue cu titlu de mostenire sau de succesiune este vorba doar

atunci cand se transmite universalitatea sau o cota-parte din universalitate reprezentand

patrimoniul celui decedat ori, realitatea vom vedea ca este alta.

Ceea ce retinem este ca despre mostenire sau despre transmiterea cu titlu de mostenire

discutam atunci cand o persoana FIZICA decedeaza si exista anumite reguli care

reglementeaza devolutiunea, devolutiunea inseamna transmiterea patrimoniului sau a

elementelor patrimoniale dupa anumite reguli. Regulile pot fi stabilite de lege cu titlu

supletiv in cazul mostenirii legale sau pot fi reguli care sa reglementeze transmiterea prin

vointa lui de cujus manifestata in timpul vietii adica transmiterea prin testamente sau prin

legate.

Retinem asadar ca vorbim despre mostenire sau despre succesiuni - termenii sunt echivalenti.

Pe de o parte atunci cand avem in vedere un mod de transmitere a proprietatii: art 557 al. (1)

din NCC + Codul de la 1864 - enumera mostenirea prin modurile de dobandire si

transmitere ale proprietatii, dar tot termenul de succesiuni sau de mostenire este utilizat si

3

chiar de Codul Civil de la 1864 si de NCC, sau obiectul acestei transmisiuni de pilda la art.

963 al (1) NCC ” Mostenirea se cuvine in ordinea si dupa regulile stabilite in prezentul titlu,

sotului supravietuitor si rudelor defunctului, si anume descendentilor, ascendentilor si

colateralilor acestuia dupa caz ”. - aici vedem ca sensul termenului de mostenire nu mai este

acela de mod de transmitere a proprietatii ci de obiect: ce se transmite prin mostenire.

Sa retinem aceste 2 sensuri ale celor de mostenire sau de succesiune sau de ereditate - sigur ca

ereditatea are si alte sensuri. Aici cand discutam despre mostenire avem in vedere aceste 2

sensuri ale notiunilor respective. Retinem ca poate fi vorba despre mostenire, succesiune sau

erdetitate : discutand despre modul de transmitere a proprietatii sau despre obiect al

trasnmiterii prin actele translative de proprietate. Obiect al transmisiunii succesorale poate sa

fie atat un patrimoniu in intregul sau cum rezulta din dispozitiile art. 953 NCC, dar poate sa

fie si o cota-parte 1/2, 1/3 sau toate bunurile mobile sau imobile sau o cota-parte din una sau

din alta - acestea sunt transmisiuni cu titlu universal: transmisiunea universala se refera la

intregul patrimoniu, transmisiunea cu titlu universal se refera la o cota-parte din

patrimoniu sau la o anumita categorie de bunuri in intregul lor fie toate imobilele, fie

toate mobilele, fie o cota-parte din acestea dar, mai poate fi vorba si de transmisiuni cu

titlu particular sau individual, cand este vorba despre legate particulare atunci obiectul

transmisiunii nu mai constituie nici patrimoniul in ansamblul sau nici o cota-parte din

acesta ci unul sau altul din bunurile care fac parte din succesiune.

In ceea ce priveste felurile succesiunii: daca in Codul Civil de la 1864 lucrurile erau putin mai

complicate, cel putin teoretic pentru ca existau trei feluri de transmisiune cu titlu succesoral

pentru ca exista: mostenirea legala, mostenirea testamentara si mostenirea contractuala. Cea

contractuala este o institutie care in dreptul nostru nu s-a aplicat aproapre deloc sau chiar

deloc si de aceea legiuitorii nostrii in NCC au ” extirpat-o ” cu totul aceasta institutie desi,

Chirica considera ca ar fi trebuit sa o reglementeze pentru ca daca vom avea de-a face cu alte

sisteme de drept : german, italian acolo aceasta institutie este reglementata.

In esenta vorbim despre o mostenire contractuala atunci cand era vorba despre donatiile de

bunuri viitoare: sotii de pilda atunci cand incheiau casatoria, incheiau si o coventie

matrimoniala prin care de pilda se obligau reciproc sa isi lase unul altuia bunuri proprii.

Lucrurile s-au simplificat in NCC, avem de-a face doar cu doua tipuri de mosteniri, pe de o

parte cu mostenirea legala iar pe de alta parte cu mostenirea testamentara.

Mostenirea legala functioneaza cu titlu de reglementare supletiva atunci cand cel decedat

4

nu a facut dispozitii testamentare. Donatiile sunt tratate ca si legatele. Se poate sa nu fi

facut legate, adica dispozitii mortis causa, dar sa fie facut donatii. Donatiile respective sunt

considerate ca dispozitii, sigur facut prin act juridic intre vii, vor fi luate in considerare la

succesiune.

Ceea ce mai trebuie sa retinem este faptul ca exista in cadrul mostenirii legale, aceasta

mostenire supletiva, care functioneaza atunci cand defunctul nu a facut liberalitati, donatii sau

legate sau se poate intampla ca de cujus ”cel despre a carui mostenire este vorba”, inseamna

ca de cujus a dispus numai in parte de patrimoniul lui: de pilda: a facut legate sau donatii care

reprezinta doar jumatate din masa de calcul si pentru rest nu a facut astfel de dispozitii. Astfel

pentru jumatatea pentru care a facut liberalitati, mostenirea este testamentara sau

transmisiunea este facuta cu titlu de donatie iar pentru cealalata jumatate, mostenirea poate fi

legala. Aici este o diferenta fata de dreptul roman unde mostenirea nu putea fi decat ori

testamentara ori legala. In dreptul modern lucrurile sunt mai nuantate astfel incat este posibil

ca cele doua categorii de mosteniri sa coexiste cu referire la una si aceeasi mostenire.

In cadrul mostenirilor legale exista pe de o parte: mostenirea legala obisnuita sau de drept

comun iar pe de alta parte mostenirea legala anomala/anormala sau iesita din normele

obisnuite. Exista anumite situatii cum este cazul de pilda: al sotului supravietuitor caruia legea

ii confera un drept special la mostenire cu privire la mobilierul si obiectele aparatinand

gospodariei casnice atunci cand vine la mostenire in concurs cu alti mostenitori decat cei

din clasa I, cu descendentii.

Intr-o astfel de situatie mostenirea este anomala sau atipica datorita faptului ca in functie de

natura bunurilor, transmisiunea se face dupa alte reguli decat cele ale dreptului comun. Se

poate intampla ca cel decedat sa lase la data decesului numai bunuri din aceasta categorie, sa

nu lase bunuri decat mobilier si bunuri apartinand gospodariei casnice. Intr-o astfel de situatie

daca sotul supravietuitor vine la mostenire in concurs cu parintii sau cu fratii defunctului

( mostenitori care intra in clasa a II-a de mostenitori ), sotul supravietuitor v-a primi toata

mostenirea, deci toate bunurile i se cuvin lui, dat fiind faptul ca exista o reglementare speciala

in acest sens si in aceasta situatie spre deosebire de situatiile obisnuite in care asa cum stim in

cazul in care sotul vine la mostenire in concurs cu parintii si fratii defunctului au fiecare o

anumita cota stabilita de lege, in aceasta situatie avand in vedere natura bunurilor respective si

reglementarea speciala, sotul supravietuitor are un drept special la bunurile respective, aceasta

doar in situatia in care defunctul nu a dispus de bunurile respective in niciun fel. Daca a facut

5

legate care au ca obiect bunurile respective atunci nu se mai aplica reglementarea

speciala.

Exista aceasta categorie a mostenirilor legale anomale. Ceea ce trebuie sa retinem este faptul

ca exista astfel de mosteniri care nu urmeaza regulile obisnuite in materie de mostenire legala.

Pe langa aceasta mostenire legala, exista si mostenirea testamentara care are la baza unul sau

mai multe testamente ale defunctului in care acesta intr-o forma sau alta si-a exprimat vointa

in privinta modului in care sa se transmita patrimoniul sau: fie in intregime, fie o cota-parte,

fie unul cate unul in privinta bunurilor care fac parte din patrimoniul sau.

Retinem ca la ora actuala avem aceste doua categorii de mosteniri: pe de o parte mostenirea

legala cu subdiviziunea: mostenirea legala obisnuita si mostenirea legala anomala si pe de alta

alta parte exista succesiunea testamentara.

CARACTERELE JURIDICE ALE TRANSMISIUNII SUCCESORALE

- transmisiunea succesorala sau mostenirea este o transmisiune mortis causa: care

survine atunci cand o persoana fizica decedeaza prin aceasta se deosebeste de transmisiunile

inter-vivos - contractele.

- transmisiunea succesorala este una universala, nu exista nicio contradictie intre cele doua

afirmatii si anume transmisiune universala cand exista si legate particulare. In principiu

mostenirea sau succesiune este o transmisiune universala pentru ca se transmite intregul

patrimoniu al celui decedat chiar daca nu exista mostenitori si mostenirea este vacanta aceasta

revine statului sau se poate intampla ca anumite elemente dintr-o mostenire sa se transmita la

legatarul ”x”,”y” sau leagatarii ”x”,”y” sau ”z” si cealalata parte sa se transmita statului.

Asadar intotdeauna exista un mostenitor care in ultima instanta culege universalitatea adica

ansamblul de drepturi si obligatii. Sigur ca se poate intampla ca de pilda: statul sa culeaga o

mostenire vacanta care sa fi fost golita de continut, elementele active prin donatiile facute de

defunct in timpul vietii si in aceasta situatie apare intrebarea daca plateste statul pasivul ?,

cum plateste in cazul Legii Voiculescu la evictiune pentru ghidusiile facute de statul roman

cand a vandut locuintele chiriasilor ? Nu, statul care plateste raspunde doar in limita activului,

nu greveaza pe buget.

- transmisiunea succesorala are un caracter unitar: adica in principiu, desigur aceasta este

regula bunurile se transmit dupa aceleasi reguli ( mostenire legala sau mostenire

6

testamentara ) dar exista si exceptii de la aceasta regula. In principiu acest lucru rezulta expres

din Codul Civil francez art. 732 ” Legea nu i-a in considerare nici natura nici originea

bunurilor pentru a reglementa succesiunea ”, aceasta precizare a legiuitorului francez a

survenit la 1804 pentru a marca ruptura fata de dreptul anterior, fata de vechiul drept francez,

dreptul nobiliar in care existau reguli diferite in privinta transmisiunilor succesorale,

transmisiunile averii nobililor, exista categoria bunurilor asa numite proprii, care includeau

imobilele care de-a lungul istoriei au fost acumulate de o familie sau alta si care se

transmiteau din tata in fiu dupa anumite reguli, primul nascut de sex masculin dobandea

proprietatea, nu avea voie sa instraineze bunurile prin acte juridice intre vii si trebuia sa le

transmita mai departe generatiei urmatoare si exista categoria bunurilor achizite sau dobandite

in timpul vietii care erau de regula bunuri mobile care puteau fi instrainate de catre titularul

patrimoniului in timpul vietii si care nu urmau regulile bunurilor proprii. Codul civil roman

nici cel de la 1864, nici NCC nu precizeaza acest lucru, nu e o tragedie, regulile sunt aceleasi

ca si in dreptul francez.

Exceptia este cea a mostenirilor anomale unde din anumite ratiuni, in anumite cazuri, regulile

dupa care se transmit anumite bunuri sunt mai speciale. Si in aceasta categorie intra bunurile

care erau incluse in reglementarea de la art. 5 din Legea 319/1994 referitoare la drepturile

succesorale ale Ss, textul se referea la mobilele si obiectele apartinand gospodariei casnice

precum si la darurile de nunta.

NCC - art. 973 reglementeaza in esenta acelasi drept. Legea 319/1994 care a fost abrogata

odata cu intrarea in vigoare a NCC. Exista o reglementare similara dar care nu este identica cu

cea anterioara in sensul ca nu se mai refera la darurile de nunta ci se refera numai la

mobilierul casnic si obiectele apartinand gospodariei casnice. Formularea este mai buna in

NCC, pentru ca in reglementarea anterioara unde art. 5 se referea la mobilele si obiectele

apartinand gospodariei casnice s-a pus in discutie daca se transmite de pilda inventarul agricol

: car, cai. In reglementarea din NCC este mult mai clar, este vorba despre mobilierul ceea ce

este in casa : dulapul, patul si altele si bunurile de uz canic, deci nu mai exista darurile de

nunta.

Spre deosebire de reglementarea anterioara care se referea la mobile : putea sa intre si

bicicleta, sa o foloseasca sotii in comun si atunci intra in aceasta categorie, pe cand acuma nu

mai intra,acuma este vorba despre ” mobilierul casei ”. Trebuie sa fie vorba despre un bun

destinat utilizarii obisnuite, nu despre mobilier din lemn de trandafir „din nu stiu ce” secol

7

atunci nu mai este vorba despre mobilier obisnuit utilizat in gospodaria casnica ci este vorba

despre altceva si urmeaza regimul de drept comun.

Aceasta categorie de mosteniri care deroga de la dreptul comun, in functie de natura bunurilor

in cazul bunurilor despre care am vorbit transmisiunea se face dupa alte reguli decat cele de

drept comun, de aceea vorbim despre o mostenire anomala.

De asemenea in cazul amintirilor de familie, este o creatie a practicii judiciare franceze. Este

vorba despre bunuri care intr-o forma sau alta sunt legate de istoria unei anumite familii, de

pilda: o anumita corespondenta intre un membru celebru a unei anumite familii si alta

celebritate. Si bunurile acestea care pot sa fie dintre cele mai diverse: poate sa fie vorba

despre decoratii, poate sa fie vorba despre bijuterii sau orice alt bun de o asemenea natura care

are o anumita legatura cu istoria familiei respective care potrivit practicii judiciare si doctrinei

franceze se transmiteau dupa alte reguli decat cele ale dreptului comun.

Aceasta categorie de mostenire anomala in dreptul nostru nu a functionat practic. Ceea ce

trebuie sa retinem este faptul ca in NCC la art. 1142 si urmatoarele si in Codul Civil aceasta

categorie de mosteniri este reglementata. Desi nu am avut aceasta, practica judiciara si

evolutia doctrinei dreptului francez. Inspirandu-se din dreptul francez legiuitorul roman la art.

1141 defineste la al. (1) notiunea de amintiri de familie si spune ca este vorba despre

bunurile ce au apartinut membrilor familiei si stau marturie istoriei acestei familii si

enumera ca poate fi vorba despre: corespondeta, arhivele familiei, decoratii. Trebuie sa

retinem faptul ca in privinta acestor bunuri potrivit reglementarilor din NCC partajul nu se

poate face decat in mod voluntar, ceea ce inseamna ca trebuie sa existe acordul comun al

mostenitorilor, lucru care este forate greu de admis. Si atunci in mod obisnuit in astfel de

situatii se v-a recurge la ceea ce prevede in continuare NCC art. 1142 unde reglementeaza

regimul juridic al acestor bunuri unde la al. (2) se precizeaza ” In cazul in care nu se

realizeaza partajul voluntar, bunurile care constituie amintiri de familie raman in indiviziune ”

- deci nu pot fi instrainate, raman proprietatea indiviza a membrilor familiei, sigur ca fiecare

dintre membrii familiei au dreptul de a contempla bunurile respective. In dreptul francez s-a

mers pe cale pretoriana pana acolo, ( ei nu au reglementare nici la ora actuala in acest sens ),

ca sa se admita ca depozitar/pastrator al acestor bunuri sa poata fi desemnat de catre instanta

de judecata si un membru al familiei care nu este mostenitor, de pilda: mostenitorii de rangul I

care sunt 2 fii ai defunctului, care sunt 2 nechiobi care ar aduce prejudicii pastrarii memoriei

unor astfel de bunuri, ei nefiind in stare, instanta in dreptul francez poate sa dea in depozit

8

bunurile respective in pastrare unui alt membru al familiei care nu mosteneste, de pilda un

frate al defunctului care este mostenitor in clasa a II-a si in situatia respectiva existand

descendenti, practic nu vine la mostenire. Legiuitorului roman i-a scapat aceasta subtilitate, nu

s-a gandit la neghiobii care pot sa aduca prejudicii patrimoniului respectiv si prevede foarte

restrictiv ca poate fi desemnat depozitar doar un mostenitor ceea ce nu este prea bine pentru

ca se poate intampla ca mostenitorul sa nu poata asigura efectiv pastrarea acelor bunuri - ar fi

fost potrivita solutia din dreptul francez. Ceea ce trebuie sa retinem aici este faptul ca in

privinta acestor bunuri: amintirile de familie - dreptul aplicabil nu mai este cel obisnuit, cel de

drept comun ci exista reglementari derogatorii astfel incat putem vorbi despre o mostenire

anomala.

Exista anterior dar in prezent nu mai exista cazul diferentei care se facea intre bunurile

imobile si bunurile mobile atunci cand mostenirea era cu elemente de extraneitate. Principiul

traditional in toate sistemele de drept era ca in privinta imobilelor regulile care se aplica sunt

cele de la locul situarii bunului, de pilda: un roman deceda in Romania, succesiunii i se aplica

leagea romana dar pentru ca avea un imobil in Spania in privinta imobilului i se aplicau

regulile de acolo.

In privinta mobilelor se aplica legea cetateniei. Aceste reguli s-au atenuat pana a dispare in

noile reglementari si cele internationale de drept privat exista posibilitatea ca o persoana sau

alta in functie de interesele pe care le are sa isi aleaga un sistem de drept sau altul. Asadar

exista si o competitie intre sistemele de drept care sunt cele mai rationale vor fi cele mai

agreeate.

Transmisiunea succesoarala a drepturilor de locatiune in conditiile Legii 114/1996, acolo

exista anumite texte din care rezulta ca drepturile de locatiune se pot transmite dupa alte

reguli decat cele ale mostenirii legale obisnuite - asadar este tot o succesiune anomala.

DESCHIDEREA MOSTENIRII

- deschiderea mostenirii presupune moartea unei persoane fizice.

- art. 651 din Codul de la 1864 preciza in mod express ca ” Succesiunile se deschid prin

moarte ”. Era un text care a fost preluat din Codul Civil francez. In NCC nu se mai precizeaza

acest lucru ci se spune la art. 954 (1) ” Mostenirea unei persoane se deschide in momentul

decesului acesteia ”. Una este sa vorbesti despre deschiderea mostenirii si alta este sa vorbesti

despre momentul cand se deschide acea mostenire. Nu este o chestiune foarte importanta, nu

9

are consecinte practice imediate. Esenta este ca intotdeauna cauza deschiderii unei mosteniri

este decesul unei persoane. Daca de pilda o persoana face de-a lungul vietii mai multe

testamente, nu se poate discuta despre deschiderea mostenirii raportandu-ne la momentul cand

s-a facut unul sau altul dintre testamentele respective. De asemenea exista reglementata in

dreptul nostru procedura succesorala notariala care este o procedura facultativa, deci nu este

obligatorie, este o procedura care nu este contencioasa la care mostenitorii care sunt diligenti

si care vor sa obtina certificatul de mostenitor cu care sa-si poata dovedi atunci cand au

nevoie calitatea de mostenitor si care este componenta masei succesorale si cine sunt

mostenitorii vor recurge la aceasta procedura care presupune sa survina decesul persoanei

fizice a lui de cujus si dupa un moment sau altul de exemplu o luna, doua sau un an de la data

deschiderii mostenirii unul sau altul dintre mostenitori se adreseaza unui notar solicitand

deschiderea procedurii succesorale notariale.

A nu se confunda deschiderea mostenirii care este datorata numai si numai de decesul unei

persoane fizice cu cererea de deschidere a procedurii succesorale. Intotdeauna procedura

succesorala prin natura lucrurilor de desfasoara dupa deces, uneori la un moment foarte

indepartata de data decesului si nu se poate pune semnul egalitatii intre cele doua elemente,

sunt lucruri care difera esential.

Logica transmisiunilor succesorale este aceasta: exista o persoana fizica, are un patrimoniu,

decedeaza si in momentul decesului dupa anumite reguli, ale mostenirii legale sau ale

mostenirii testamentare sau dupa regulile si a unora si a altora in cazul unor mosteniri, acel

patrimoniu se transmite la acei mostenitori.

Efectele transmisiunii succesorale se produc de la data deschiderii mostenirii, deci se produc

de la data decesului desi in mod practic si concret, desigur nu se transeaza lucrurile atunci, nu

decedeaza o persoana si imediat se dezbate succesiunea, se stiu care sunt mostenirotii. Exista

termenul de optiune succesorala care la ora actuala este de 1 an de zile. In acest interval de

timp mostenitorii se pot gandi daca accepta sau nu mostenirea. Intotdeauna se scurge o

anumita perioada de timp de la data decesului, dar in privinta mostenitorilor care accepta

mostenirea efectele acceptarii intotdeauna se produc de la data deschiderii mostenirii, de la

data decesului Nu de la data cand accepta. Aici transmisiunea nu opereaza ca in cazul

contractului unde se face oferta, ea este obligatorie pentru ofertant dar nu se transmite

proprietatea decat atunci cand are loc acceptarea, fara acceptare nu se transmite proprietatea.

In cazul vanzarii proprietatea se transmite in momentul acordului de vointe.

10

La mostenire e necesara acceptarea pentru ca o persoana sau alta sa poata mosteni,

transmisiunea mostenirii opereaza cu efecte de la data decesului. Niciun moment patrimoniul

celui decedat nu ramane fara proprietar.

Cauza deschiderii mostenirii este intotdeauna decesul unei persoane fizice.

In ceea ce priveste data deschiderii mostenirii ea este aceea a decesului lui de cujus. Aceasta

data este importanta pentru ca in raport cu ea se stabilesc persoanele care au capacitatea de a

mosteni. Nu pot mosteni decat persoanele care exista sau sunt cel putin concepute la data

deschiderii mostenirii. De asemnea aceasta este data pana la care retroactiveaza acceptarea

mostenirii. Aceasta este data de la care incepe sa curga termenul de prescriptie pentru

exercitarea dreptului de optiune succesorala. Este data in raport cu care se stabileste masa

succesorala. De asemenea cand in reglementarea anterioara partajul avea un efect declarativ

data deschiderii mostenirii era cea in in raport cu care se prodice acest efect. In NCC partajul

nu mai are efect declarativ ci constitutiv, asadar nu mai putem vorbi despre aceasta

retroactivitate.

Cum se stabileste data deschiderii mostenirii ? care este deosebit de importanta prin

consecintele sale. Aceasta in principiu se constata printr-un act medical - aceasta in situatiile

obisnuite. Sigur ca se poate intampla ca o persoana sa dispara, sa nu mai apara prin locurile in

care aparea in mod obisnuit.

A nu se confunda disparitia unei persoane cu decesul acestei persoane. Daca dispare o

persoana pentru a fi considerata decedata trebuie sa survina o hotarare judecatoreasca de

declarare a mortii prezumate. Retinem ca atunci cand situatia este obisnuita de pilda: o

persoana decedeaza acasa la domiciliul obisnuit, in aceasta situatie medicul emite un act

constataor al mortii si pe baza acelui act se fac mentiunile corespunzatoare in registrele de

stare civila.

O problema aparte a fost aceea a persoanelor care avand vocatie succesorala fie reciproca

( ex: tata si fiu ), sau persoane care au vocatie succesorala univoca si anume numai unul are

vocatie fata de celalalt ( ex : o persoana a facut un testament in favoarea altei persoane si nu

exista testamente reciproce in aceasta situatie vocatia succesorala este numai unilaterala ) si

exista situatii in care astfel de persoane decedeaza de pilda intr-un accident cum ar fi o

explozie ( in materie succesorala o conditie esentiala pentru a putea mosteni o alta persoana

este ca acela care mosteneste sa fie in viata sau cel putin conceput la data cand se deschide

11

mostenirea ) si se poate sa fie vorba despre o chestiune de secunde sau chiar minute sau

fractiuni de secunde, daca persoanele intre care exista vocatie succesorala decedeaza intr-o

anumita ordine mostenirea se transmite celui care supravietuieste fie si o fractiune de secunda

celuilalt. Asadar este foarte importanta ordinea deceselor. Atunci cand se poate stabili prin

orice mijloc de proba cine a muri primul nu se pun probleme, dar practica judiciara si doctrina

si-au pus probleme ce se intampla atunci cand nu se poate stabili exact care este ordinea

deceselor. In aceasta privinta lucrurile au evoluat in sensul ca de pilda: in Codul Civil francez

in astfel de situatii exista prezumtia ca mor mai intai copii, apoi persoanele mature, femeile

inaintea barbatilor s.a.m.d. Dar acestea s-au dovedit in multe situatii ca nefiind reale si atunci

au instituit prezumtia ca au decedat in acelasi moment.

Dar daca au decedat in acelasi moment inseamna ca niciunul nu poate mosteni pe celalalt

pentru ca nu se poate dovedi ca unul a supravietuit ( ex: moare un tata si un fiu intr-un

accident auto sau intr-o eruptie a unui vulcan - nu se poate stabili ordinea deceselor si atunci

consecinta practica era ca fiecare era mostenit de mostenitorii lui legali sau testamentari, in

exemplul cu tatal si fiul, copii fiului nu puteau veni la mostenire prin reprezentare a tatalui lor

pentru ca nu se putea dovedi ca acesta a predecedat parintelui sau, asadar nu putea sa-l

mosteneasca ). Fr. Deack - situatia de comorienta care era reglementata in art. 21 din Decretul

31/1954 ar putea sa se extinda si la persoane care nu au decedat in aceeasi imprejurare.

Ex: cand copii fiului decedat impreuna cu tatal vroiau sa invoce dreptul de a mosteni prin

reprezentare, o conditie a reprezentarii sub reglementarea anterioara era sa fie predecedat

reprezentatul. Si in acest ex: tatal decedat impreuna cu fiul nu puteau dovedi copii. De aceea

in dreptul francez, in Codul Civil francez s-a prevazut in mod expres ca atunci cand fiul

decedeaza impreuna cu tatal, copii fiului au dreptul de a-l mosteni prin reprezentare pe bunic.

Dar pentru a se ajunge la aceasta solutie a fost nevoie de precizarea legii, precizare care in

dreptul nostru nu a existat. Dar Fr. Deack a zis ca daca a murit tatal impreuna cu fiul - ” ca nu

este normal ca nepotii sa nu il mosteneasca pe bunic ” - intradevar nu e normal dar in acest

caz trebuia modificata legea.

Altfel consecinta comorientei era ca nu erau intrunite conditiile, nu se putea dovedi

indeplinirea conditiilor necesare pentru a mosteni. In exemplul dat era vorba despre

mostenirea prin reprezentare si o conditie a reprezentarii era aceea sa se fi putut dovedi ca fiul

a decedat inantea tatalui, iar aceasta proba era de neadministrat, prezumtia legala era ca au

murit in acelasi moment - deci consecinta practica era ca nu se puteau mosteni.

12

In actualul Cod Civil nu mai vorbeste codul despre situatia de comorienta dar prevede la art.

957 al (2) ” Daca, in cazul mortii mai multor persoane, nu se poate stabili ca una a

supravietuit alteia, acestea nu au capacitate de a se mosteni una pe alta ”. E normal sa fie asa

dar, de la aceasta regula exista si exceptii. Important este ca nu se poate dovedi de niciunul ca

a supravietuit celuilalt - principiul este ca nu se pot mosteni unul pe celalalt.

- studii Mircea Bob - nr. 4/2010 - dansul vorbeste despre aceasta modificare legislativa, cele 2

studii se refera la modificarile introduse NCC - dansul spune ca dezbaterea referitoare la

comorienta care s-a facut sub imperiul Codului de la 1864 ar fi fost prea ”aprinsa ”, Chirica -

nu stie de ce era asa ” aprinsa ” fiind vorba despre 2 propozitii - ” Daca au murit in acelasi

moment nu se pot mosteni ” - spunand ca ar ” friza uneori pedanteria ”. El mai spune ca

discutia ar fi fost si inutila, ca situatiile de comorienta nici nu ar fi existat - Chirica - in cele 2

razboaie mondiale sigur au existat. El mai spune ca legiuitorul ar fi preluat conceptia autorului

Fr. Deack - Chirica - nu vede unde a preluat-o. Dimpotriva legiuitorul preluand din dreptul

francez a precizat ca in situatia in care tatal decedeaza impreuna cu fiul, copii fiului pot sa il

mosteneasca pe tata prin reprezentare. Fara aceasta dispozitie legala expresa nu se putea

ajunge ca acesti copii sa il mosteneasca.

Ceea ce trebuie sa retinem este ca in esente comorienta inseamna ca doua sau mai multe

persoane intre care exista vocatie succesorala fie reciproca, fie univoca decedeaza intr-o

imprejurare in care nu se poate stabili daca una a supravietuit celeilalte iar consecinta practica

este ca nu au capacitate succesorala.

Capacitatea succesorala inseamna ca acel care invoca drepturi succesorale sa poata dovedi ca

a supravietuit fie si o fractiune de secunda celuilalt, lucru care in situatia de comorienta nu se

putea intampla. Dar, prin dispozitii speciale legiuitorul nostru preluand din dreptul francez a

rezolvat problemele care in Decretul 31/1954 nu erau rezolvate.

LOCUL DESCHIDERII MOSTENIRII

- si acesta are importanta pentru ca in raport cu acest loc se stabileste competenta teritoriala a

instantelor de judecata sau competenta notarilor publici pentru a instrumenta procedura

succesorala notariala.

- locul deschiderii mostenirii este la cel din urma domiciliu al defunctului, NU la locul unde

decedeaza pentru ca se poate intampla sa fie in ceva excursie, intamplator sa se afle intr-un

anumit loc, locul deschiderii mostenirii nu este acela unde are loc decesul ci la ultimul

13

domiciliu.

Domiciliu - definitie in legislatie - Decretul nr. 31/1954 se spunea ca domiciliul unei persoane

fizice este acolo unde ea isi are locuinta statornica sau principala.

NCC - art. in mod mai liberal ” Domiciliul persoanei fizice, in vederea exercitarii drepturilor

si libertatilor sale civile, este acolo unde aceasta declara ca isi are locuinta principala ”. - are

importanta vointa partii, inainte te forta sa ai domiciliu unde stateai mai mult dintr-un motiv

sau altul.

In esenta chestiunea domiciliul este o problema de fapt care poate fi dovedit prin orice mijloc

de proba, in principiu se dovedeste cu act de identitate.

- retinem - locul deschiderii mostenirii este acela al ultimului domiciliu.

CONDITIILE CERUTE DE LEGE PENTRU A PUTEA MOSTENI

- si sub regimul 1864 si sub regimul NCC - se impuneau a fi indeplinite 3 cerinte :

1. Persoana care mosteneste sa aiba capacitate succesorala: inseamna sa aiba capacitatea de

a mosteni - sa existe la data deschiderii mostenirii sau in cazul copilului nenascut sa fi fost

conceput. Persoanele care nu exista la data deschiderii mostenirii sau persoanele juridice care

nu au existenta legala la data deschiderii mostenirii nu pot sa mosteneasca.

2. Succesibilul sa nu fie nedemn: cand este vorba despre fundatiile testamentare este

suficient sa fie dispozitia in testament fara ca fundatia sa aiba existenta la data deschiderii

mostenirii, urmeaza sa dobandeasca existenta ulterior si chiar daca bunurile respective nu sunt

necesare pentru a lua fiinta in mod legal tot este valabila - s-a liberalizat si aici reglementarea.

Nu poate invoca drepturi succesorale unul care a murit inainte, sigur ca el nu poate dar

mostenitorii lui pot sa invoce.

Prima conditie: sa existe capacitate succesorala, a doua situatie: sa nu fie intr-o situatie de

nedemnitate sau de nevrednicie cum spunea Codul Civil anterior.

3. Vocatia succesoarala: in Codul Civil de la 1864 nu exista o reglementare in acest sens dar

era recunoascuta de doctrina si de jurisprudenta si anume sa aiba vocatie succesoaral.

NCC - art. 962 ” Pentru a putea mosteni, o persoana trebuie sa aiba calitatea ceruta de lege

sau sa fi fost desemnata de catre defunct prin testament ”.

14

Vocatie: sa aiba chemare fie in temeiul legii, fie in temeiul testamentului.

Ex: o persoana care nu este ruda cu defunctul si care nici nu a fost gratificata prin testament,

degeaba exista la data deschiderii mostenirii / cu toate ca are capacitate succesorala, nu are

vocatie - nu poate sa il mosteneasca.

In ceea ce priveste capacitatea succesorala aici lucrurile sunt relativ simple: nu se insista.

In privinta nedemnitatii: in Codul de la 1864 existau 3 cazuri de nedemnitate. In esenta

nedemnitatea era atrasa de savarsirea unor fapte grave la adresa celui decedat - ex: se comitea

o tentativa de omor sau chiar era omorat de cujus intr-o astfel de situatie survenea

nedemnitatea.

De asemnea un alt caz de nedemnitate prevazut la art. 655 Codul Civil de la 1864 - cand o

persoana a facut o acuzatie capitala/calomnioasa impotriva celui care lasa mostenirea. In

Codul Napoleon situatia aceasta se referea la situatia cand cineva are vocatie succesorala,

facea un denunt si ulterior se dovedea ca acel denunt a fost calomnios - ulterior abolita

pedeapsa cu moartea - unii au sustinut ca este caz de nedemnitate altii ca nu este.

Un al treilea caz de nedemnitate este reglementat la art. 655 din Codul de la 1864 - cazul

nedenuntarii omorului caruia i-a cazut victima cel despre a carui mostenire este vorba.

In reglementarea Codului de la 1864: nedemnitatea era o sanctiune care opera in toate cele 3

situatii de drept, instanta de judecata eventual constata ca s-a savarsit una din faptele la care se

referea Codul si atunci nedemnitatea producea efecte de la data deschiderii mostenirii.

In NCC reglementarea este mai complexa inspirandu-se din dispozitiile din Codul Civil

francez si Quebec: exista pe de o parte o nedemnitate de drept, care in principiu opereaza prin

efectul legii - art. 958 este reglementata aceasta si se refera la (a) ” Persoana condamnata

penal pentru savarsirea unei infractiuni cu intentia de a-l ucide pe cel care lasa mostenirea ”

iar la (b) - ” Persoana condamanta penal pentru savarsire inaintea deschiderii mostenirii a unei

infractiuni cu intentie de a-l ucide pe un alt succesibil care daca mostenirea ar fi fost deschisa

la data savarsirii faptei ar fi inlaturat sau ar fi restrans vocatia la mostenire a faptuitorului ”. -

reglementare originala care nu se regaseste in Codul Civil francez, poate fi acceptata.

Si vechiul Cod Civil si NCC - se vorbeste despre persoana condamnata penal. Sub regimul

Codului Civil anterior au existat situatii si in dreptul francez in care de ex: un sot il ucide pe

celalalt sot si dupa se sinucide. Intr-o astfel de situatie pentru ca nu are cum sa survina

15

condamnarea, cel care a savarsit omorul nu putea intra sub incidenta nedemnitatii astfel incat

rudele ucigasului ajungeau sa mosteneasca. O astfel de situatie a ajunsa la Curtea Europeana a

Drepturilor Omului , speta solutionata de instantele romanesti. Cauza Velcea si Mazare

impotriva Romaniei. Hotarare 1 decembrie 2009.

Sotul care era in divort cu sotia s-a dus dus la domiciliul sotiei s-au certat acolo, el a zis ca s-a

dus sa se impace. Sotul infuriat a ucis-o prima data pe soacra iar apoi pe sotie. Si in aceasta

situatie pentru ca avea un frate, ucigasul dupa regulile aplicabile in dreptul nostru ucigasul nu

a apucat sa fie condamndat, mostenirea s-a transmis si fratelui ucigasului si si tatalui sotiei

care a fost ucisa si tatalui care a ramas in viata. Potrivit dreptului roman solutia era perfect

legala dar, ca tatal victimei fiind foarte hotarat a ajuns pana la Curtea Europeana unde a

solicitat ca statul roman sa fie condamnat pe temeiul art. 8 Conventia Europena a Drepturilor

Omului - dreptul/respectarea la viata de familie, secret viata de familie. In dreptul intern

lucrurile erau clare, nu putea opera nedemnitarea pentru ca nu survenise condamnarea.

Curtea Europeana a data castig de cauza reclamantului si a condamnat statul roman pentru

motiv ca nu a pastrat un just echilibru intre interesele aflate in joc si s-a spus ca ” chiar daca

legislatia interna prevedea ca nu putea surveni nedemnitatea intr-o astfel de situatie totusi

solutia este prea rigida si in contradictie cu dispozitiile art. 8 si Conventie ”. In NCC (2) se

prevede ca in cazul in care pentru condamnarea faptelor mentionate la al (1) este impiedicata

prin decesul autorului faptei prin amnistie, prin prescriptia raspunderii penala, nedemnitatea

opereaza daca acele fapte au fost constatate printr-o hotarare judecatoreasca. Asadar s-a

remediat aceasta deficienta pentru ca solutia anterioara a fost criticata si in dreptul nostru si in

cel francez.

In sitemul anterior trebuia sa survina condamnarea dar avandu-se in vedere ceea ce prevede

Curtea Europeana a Drepturilor Omului Nu sunt intemeiate solutiile prin care instantele

romanesti ar considera ca nu exista nedemnitate intr-o astfel de situatie. Numai o instanta

civila poate sa constate ca au fost savarsite faptele respective intr-o asemnea situatie.

NCC - De cujus poate sa-l ierte pe nedemn chiar comitand o tentativa de omor.

1864 - nu putea sa-l ierte - nedemnitatea opera in temeiul legii.

In NCC art. 961 - pot fi inlaturate efectele nedemnitatii.

Pe langa nedemnitatea de drept exista si nedemnitati judiciare - care nu functioneaza de drept

16

- pentru care trebuie sa survina o hotarare judecatoreasca care sa pronunte nedemnitatea si

efectele au loc/se produc de la data cand hotararea judecatoreasca ramane definitiva deci nu

de la data deschiderii mostenirii - reglementare la - art. 959 NCC.

17