tatiana de rosnay

3

Click here to load reader

Upload: silvia-zamurca

Post on 07-Aug-2015

39 views

Category:

Documents


0 download

TRANSCRIPT

Page 1: Tatiana de Rosnay

Zamurca SilviaStudenta anului II Universitatea Academiei de Stiinte a MoldoveiFacultatea: Stiinte socioumanistice

Romanul ʻʻVieţi secreteʼʼ al Tatianei de Rosnay este un amestec de fatalitate, paradox şi cotidian.Istoria clanului Rey cu toate divergenţele şi exagerările pompoase în ceea ce ţine de comportamentul fiecăruia dintre membrii familiei pare a fi o temă des întîlnită şi plicticoasă la prima vedere.Însă, cum aparenţele înşeală, ʻʻVieţi secreteʼʼ nu este nici pe departe un roman obişnuit şi penibil.Substratul acestuia fixează începutul unei psihologii covârşitoare, unde domină lupta pentru adevăr şi împotrivirea unora de a-l ascunde, acţiune propice ce asigură durabilitatea familiei Rey în faţa privirilor iscoditoare ale celor din jur. Fiind o înrăită admiratoare a romanului secolului XXI, am ajuns într-o bună zi la bibliotecă în faţa romanului propriu-zis, atrasă de titlul acestuia ʻʻVieţi secreteʼʼ.Am intuit din start că în urma lecturii voi descoperi ceva senzaţional.Nu am dat greş.Încărcat de semnificaţii şi bine definit, titlul a constituit prima treaptă ce i-a asigurat succesul mondial romanului, cît şi scriitoarei acestuia Tatianei de Rosnay. Antoine Rey este unul din personajele principale ale romanului ce doreşte să stabilească echilibrul favorabil între el şi membrii familiei sale,în relaţia pe care o are cu copiii săi adolescenţi.Toată drama demarează odată cu excursia pe insula Noirmoutier, organizată de către Antoine ca surpriză pentru sora sa Mélanie cu ocazia împlinirii celor 40 de ani.Crezînd că astfel va trezi surorii sale şi lui însuşi amintiri plăcute din perioada cînd erau o familie fericită, petrecîndu-şi zilele de vacanţă fericiţi alături de Clarisse(mama lor), Blanche(bunica), Robert(bunicul) şi Solange(mătuşa, sora tatălui).Destăinuirea sa este profundă:ʻʻNoirmoutier era

Page 2: Tatiana de Rosnay

şi simbolul perfecţiunii tinereţii şi al acelor zile fără griji, cînd vacanţa de vară părea nesfîrşită, cînd simţeai că vei avea 9 ani veşnic.Cînd nimic nu era mai promiţător decît o zi perfectă la plajă, cu prietenii.Cînd şcoala era la un secol depărtare.ʼʼ Itinerarul călătoriei spre locurile copilăriei fericite se anunţă de astă dată unul fatal pentru ei: Mélanie ajunge să fie spitalizată în urma accidentului suferit la întoarcerea înapoi, Antoine rămîne perplex în faţa secretului pe care sora sa decide să i-l împărtăşească.Investigaţia întreprinsă de cei doi cu scopul de a afla ce fel de persoană era mama lor, decedată cu mult timp în urmă, necunoscînd nici un detaliu despre moartea acesteia se dovedeşte a fi una încununată de succes, dar aducătoare de durere şi repulsii. Pe parcursul întregului roman, Antoine este pus deseori faţă în faţă cu situaţii dificile: divorţul cu ʻʻserile mohorîte care urmau, aliniindu-se în mintea sa ca un blocaj pe o autostradă interminabilăʼʼ, moartea celei mai bune prietene a fiicei sale Margaux, încălcarea legilor de către fiul său mai mare Arno, cum îl numeşte chiar el -ʻʻun produs al revoltei adolescentineʼʼ şi vizita acestuia la sectorul de poliţie, secretul divulgat de sora sa- ʻʻrevenirea la trecut nu aduce niciodată ceva bunʼʼ, fata ce s-a sinucis, sfîşiată de şinele trenului în care se afla el ş.a. Trecutul mamei sale îl dezechilibrează, ura pentru tatăl său scade, atunci cînd află că acesta suferă de cancer, moartea bunicii Blanche îi este indiferentă, rămîne a fi el însuşi doar cu Angèle, cea care îl ajută să evadeze din oroarea care l-a făcut prizonier.

ʻʻVieţi secreteʼʼ este un roman impresionant, construit atît de bine, încît uneori ai impresia că priveşti un film şi nu te poţi dezlipi de monitor, deoarece orice detaliu este de importanţă majoră.Melancolia pentru copilărie, dezgustul pentru cotidian, iubirea ca forţă supremă, secrete de familie inoportune ascunse deceni întregi, familia perfectă a secolului trecut reprezintă componentele unui roman perfect ce oscilează între adevăr şi minciună, trecut şi prezent.

ʻʻVieţi secreteʼʼ merită a fi citit.Sunt sigură că majoritatea din noi se va regăsi în personajul Antoine Rey, în postura sa de părinte, în ʻʻhăul fără fund al fricii pe care o simţi numai cînd devii părinte şi i se întîmplă ceva copilului tău ʼʼ.