Tehnica si metodica invatarii sariturilorIII.1. Tehnica si metodica învatarii sariturilor

 

            Sariturile reprezinta probe atletice cu un înalt grad de spectaculozitate, ce au cunoscut de-a lungul timpului multiple modificari ale tehnicii sau procedeului folosit în obtinerea performantei. În esenta, în probele de sarituri se urmareste realizarea unei traiectorii în aer a C.G.C. cât mai lunga la saritura în lungime sau cât mai înalta la saritura în înaltime. Pentru realizarea ac 949f57j estui scop se coreleaza toate fortele interne si externe ce intra în angrenaj. Sarcina saritorului este de a transforma energia cinetica orizontala (elanul) într-o traiectorie parabolica a C.G.G. Prin natura miscarilor, sariturile sunt actiuni aciclice. Sariturile atletice sub diferitele forme se compun din urmatoarele faze:

-         elanul;

-         bataia – desprinderea;

-         zborul;

-         aterizarea.

            Se remarca raportul de interdependenta între toate fazele întâlnite în sarituri. Faza de bataie – desprindere este cea mai importanta în toate probele de sarituri; pe când celelalte faze au pondere diferita în functie de tipul de saritura.

            Se întâlnesc si anumite particularitati în proba de sarituri – triplusat – unde se întâlnesc mai multe batai (3), mai multe zboruri (3), mai multe aterizari (3) în timpul aceleiasi sarituri, iar la proba de saritura cu prajina se observa ca în timpul zborului se mentine contactul cu solul prin intermediul prajinei.

III.1.1. Tehnica si metodica învatarii sariturii în lungime

            În ansamblu aceasta proba acumuleaza relatia de viteza – forta prin faptul ca este nevoie de o anumita forta care sa transforme viteza orizontala într-o actiune ascensionala astfel ca C.G.G. sa efectueze pe o traiectorie data o miscare cât mai lunga. Fazele sariturii în lungime sunt:

a)      Elanul – ce reprezinta o alergare de viteza uniform accelerata. Pe parcursul elanului ritmul pasilor este constant, la fel si lungimea lor. Face exceptie ultima portiune de 1 – 3 pasi unde se remarca o lungire si apoi o scurtare a pasilor, precum si o accelerare a ritmului pasilor.

În timpul elanului impulsia este ceva mai energica fata de alergarea de viteza, coapsa piciorului pendulant se ridica mai mult (aproape de nivelul orizontalei), trunchiul saritorului este aproape de verticala, lucrul bratelor este mult mai energic. Lungimea elanului difera de la sportiv la sportiv, dar de regula se mentine în jurul a 45 metri pentru atletii de mare performanta sau în jurul a 20 – 22 pasi de alergare. Elanul se caracterizeaza printr-o constanta

atât în lungimea pasilor cât si prin viteza de deplasare specific fiecarui sportiv. Referitor la ritmul ultimilor pasi la nivelul începatorilor se recomanda ca penultimul pas sa fie mai lung si ultimul mai scurt. La nivelul atletilor de performanta se obisnuieste ca ultimii 6 pasi sa fie controlati si din acestia primii trei sunt în ordine crescatoare, urmeaza pasul 4 care este mai scurt (cu ≈ 10 cm), pasul 5 mai lung cu ≈ 10 cm fata de primii 3 pasi si ultimul pas al 6 foarte scurt ≈ cu 30 cm fata de penultimul pas.

Fig.14.

b)      Bataia si desprinderea – reprezinta cel mai important moment al sariturii. Aici are loc actiunea de trcere de la miscarea ciclica orizontala la cea aciclica a sariturii. Din punct de vedere fizic unghiul ideal de desprindere este de 45º dar în practica acesta este imposibil. În functie de viteza desfasurata pe elan, în functie de forta de transformare a acestei viteze în forta ascensionala se întâlnesc unghiuri de desprindere cuprinse între 22 – 28 grade.

Actiunea de bataie – desprindere dureaza dupa masuratorile efectuate de specialisti între 0,10 – 0,13 secunde, deci este foarte scurta si totusi se pot afla unele momente descompuse:

-       asezarea piciorului de bataie – este o miscare de sus în jos si dinspre înainte spre înapoi cu contact pe toata talpa. Unghiul de contact între sol si gamba este de 63 – 68º (figura 15);

-       faza de presiune (amortizare) se caracterizeaza prin trecerea C.G.G. din înapoia punctului de sprijin la nivelul verticalei si apoi în fata. În acest moment piciorul de bataie se îndoaie cu aproximativ 35º pentru a „primi” greutatea corpului si a trece la pozitia de explozie spre înainte si în sus. Aceasta actiune este corelata cu cea a piciorului pendulant si se face dupa ce acesta a depasit momentul verticalei piciorului de sprijin;

-       extensia de desprindere, se produce prin extensia completa a corpului pâna în vârful picioarelor. Aceasta miscare este ajutata de avântarea piciorului pendulant si de actiunea bratelor.

Fig.15.

c)      Zborul – dupa desprindere C.G.G. se înscrie pe o traiectorie parabolica în aer. Pozitia trunchiului este dreapta in fata axei verticalei .Unghiul dintre trunchi si coapsa este de ~ 80  iar unghiul dintre coapsa piciorului de avintare si cea a piciorului de impulsie este de 135-145.Bratul opus piciorului de avintare este indoit si ridicat la nivelul umerilor cu un unghi de 100 120 * fata de trunchi. În timpul zborului nu se pot face modificari ale traiectoriei de zbor în schimb se urmareste pregatirea urmatoarei faze. Astfel, miscarile efectuate de sportivi contribuie la mentinerea echilibrului corpului în raport cu centrul de greutate, iar pe de alta parte se cauta gasirea celei mai bune pozitii în vederea pregatirii aterizarii. Aceste actiuni sunt executate de picioare si brate. În functie de lungimea sariturii sunt necesare mai multe miscari ale bratelor si picioarelor de unde apar termenele:

-         saritura în lungime cu 1 1/2  pasi în aer (sarituri de 4 – 5 m);

-         2 1/2 pasi în aer (sarituri de 6 – 7 m);

-         3 1/2 pasi în aer (sarituri de 7 – 8 m);

-         3 1/2 pasi în aer + extensie (sarituri de peste 8 m).

Având în vedere lungimea sariturilor observam ca cea mai des folosita este saritura cu 1,1/2 pasi în aer în scoala si cea cu 2 1/2  pasi în aer la nivel de performanta a juniorilor (figura 16).

 

 

Fig.16.

 

d)      Aterizarea – este faza ce urmeaza dupa terminarea zborului. Cea mai buna aterizare este obtinuta dupa un zbor  care permite o miscare înainte a coapselor, urmata de ridicarea genunchilor si gambei si o înaintare a trunchiului.Dupa ce sportivul atinge traiectoria maxima a zborului,executa o miscare de  aducere a

piciorului de bataie alaturi de piciorul de avintare.Corpul incepe sa se aplece in fata in asa fel ca unghiul dintre trunchi si coapse se micsoreaza tot mai mult cu cit se apropie mai mult de sol.Gambele executa o pendulare inainte. Toate acestea vor realiza un contact cu solul (nisipul) cât mai aproape de punctul de impact al traiectoriei C.G.G. si realizarea unei sarituri cât mai lungi (figura 17).

 

 

 

 

Fig.17.

Din figura 17 se poate observa ca în situatia în care din lipsa fortei necesara mentinerii picioarelor sus sau din cauza unei grupari prea rapide aterizarea are loc mult înaintea punctului traiectoriei C.G.G. se produce o reactie a solului (nisipului) de propulsie înainte dupa aterizare (A). În schimb, daca sportivul în dorinta de a lungi saritura peste limitele traiectoriei trece de acest punct, se produce o reactie a solului inversa combinata cu forta gravitationala ce determina caderea înapoi a sportivului.

III.2. Metodica învatarii sariturii în lungime cu 1 1/2 pasi în aer si 2 1/2 pasi în aer

            În procesul de învatare – perfectionare la saritura în lungime se disting doua aspecte. Primul este cel legat de învatarea tehnicii mecanismului de baza, iar al doilea se refera la dezvoltarea calitatilor motrice necesare realizarii sarcinilor cerute de tehnica. Dobândirea unei tehnici bune cere o perfecta pregatire fizica.

            În procesul de învatare – perfectionare a tehnicii sariturii în lungime se vor avea în vedere urmatoarele:

-       învatarea se începe cu faza cea mai importanta care este bataia – desprinderea;

-       învatarea efectuarii bataii în viteza tot mai mare;

-       gasirea unei relatii optime între elan si bataie – desprindere;

-       asigurarea unei pozitii corecte a corpului în vederea realizarii unei aterizari bune.

III.2.1. Pentru învatarea si perfectionarea sariturii în lungime cu 1 1/2 pasi în aer actiunea metodica este urmatoarea:

a)      bataia – desprinderea:

-         scoala sariturii – pas saltat, pas sarit, combinatii;

-         sarituri pe obstacole;

-         sarituri de pe obstacole;

-         sarituri peste diferite obstacole mici.

Se lucreaza global în diferite formatiuni pe un teren plat:

-            pas saltat pe piciorul de bataie;

-            pas saltat pe piciorul de bataie dupa o alergare de 3 pasi, de 5 pasi;

-            pas saltat precedat de o alergare de 3 – 5 pasi cu atingerea cu coapsa a unui obiect usor. Acesta se va înalta si departa progresiv;

-            pas sarit pe piciorul de bataie dupa o alergare de 3 – 5 pasi;

-            diferite jocuri si stafete în care este solicitata desprinderea de pe un picior.

Se trece la groapa de sarituri în lungime unde se vor repeta toate exercitiile anterioare cu accent pe o mai lunga desprindere.

-         elan de 3, 5, 7 pasi bataie desprindere în pas saltat cu actiunea de a balansa gamba mult în fata în momentul începerii coborârii pe traiectorie;

-         cu elan de 3, 5, 7 pasi bataie libera si aterizare pe piciorul de avântare (pas sarit) cu continuarea mersului. Se va urmari tinerea mai prelungita a coapsei piciorului de avântare ridicata;

-         cu elan de 3, 5, 7 pasi bataie libera si aterizare în pozitia „fandat”, accentul se va pune pe avântarea bazinului înainte;

-         cu elan de 7, 9, 11 pasi cu bataie libera se vor executa sarituri cu accent pe avântarea coapsei piciorului din fata în acelasi timp avântarea bratelor fiind de mare ajutor.

Din punct de vedere metodic se urmareste ca bataia sa fie corect facuta, contactul cu solul sa se faca pe toata talpa iar rularea sa fie rapida. În momentul cresterii vitezei de deplasare sa nu se treaca peste momentul desprinderii.

b)      elanul – a doua faza ca importanta, se învata înca de la început având în vedere ca nu se pot face desprinderi lungi fara o forma de alergare. Pentru aceasta se vor efectua alergari pe 20 – 30 de metri cu accent pe cresterea progresiva în viteza, de ridicarea coapselor pâna la nivelul orizontalei si, totodata, trunchiul sa se afle înaintea proiectiei verticalei ce trece prin punctul de sprijin cu solul.

-         alergari uniforme accelerate cu sarcina de a pune piciorul pe anumite semne (cercuri, linii) trasate pe sol fara a privi la aceste semne;

-         alergare de 7, 9, 11 pasi cu accent pe raportul ultimilor doi pasi, penultimul mai lung si ultimul scurt. Se pot face si semne pentru ultimii doi pasi;

-         alergare pe elan de 9, 11, 13, 15 pasi cu bataie si desprindere la început cu viteza moderata apoi viteza de deplasare creste la fiecare executie;

-         alergare pe elan de 13 – 15 pasi cu urmarirea constantei alergarii (subiectii vor calca pe creta sau talc si astfel amprentele pasilor se vor marca pe sol) executând de mai multe ori aceeasi alergare pe aceeasi distanta;

-         alergare pe elan de 13 – 15 pasi cu viteza maxima finalizata cu bataie si desprindere la groapa de nisip, dupa care se continua alergarea.

c)      aterizarea – se folosesc urmatorii pasi metodici:

-         desprinderi de pe doua picioare cu aterizare. Dupa ce se fac câteva executii se vor trasa semne pe nisip ce trebuie depasite;

-         desprinderi de pe un picior (cel de bataie) si efectuarea aterizarii. Se vor da sarcini de a depasi limite tot mai mari;

-         desprinderi de pe loc de pe un picior (cel de bataie) de pe un obiect mai înalt (capac lada, capac special pentru sarituri) si aterizare pe ambele picioare;

-         desprinderi dupa 1 – 3 pasi de alergare cu accent pe lucrul picioarelor pentru aterizare. Se va lucra cu desprinderea de pe un plan mai înalt pentru a avea timp sa pregateasca aterizarea.

d)      zborul – actiunea ce se executa în timpul zborului nu se poate face fara un elan si o bataie desprindere buna. Elementele ce trebuie facute în timpul zborului sunt simple:

-         mentinerea coapsei piciorului de avântare cât mai mult în sus;

-         ducerea piciorului de impulsie (bataie) lânga celalalt si pregatirea aterizarii;

-         actiunea bratelor de avântare si apoi de echilibru al corpului.

Toate acestea se vor efectua în timpul sariturii.

 Pentru a perfectiona saritura în lungime cu 1 1/2 pasi în aer am selectionat urmatoarele exercitii:

-         bataie desprindere dupa un elan de 5 – 7 pasi peste un obstacol asezat în asa fel ca unghiul de desprindere sa se apropie de cel real;

-         elan de 5, 7, 9 pasi bataie – desprindere cu atingerea unui obiect atârnat. Se va urmari avântarea piciorului, a bazinului si a bratului;

-         cu elan de 7, 9, 11 pasi bataie desprindere de pe un plan mai înalt (banca, capac lada) cu accent pe trecerea peste obstacole ce determina un unghi corect de desprindere si o zona de aterizare;

-         se va stabili un elan etalonat (ca numar de pasi) cu un loc stabilit de plecare în elan si un loc stabilit pentru bataie;

-         se vor stabili vitezele optime pe elan;

-         se va exersa ritmul pasilor (ultimii 2-3).

III.2.2. Învatarea si perfectionarea sariturii în lungime cu 2 1/2 pasi în aer.

 Dupa însusirea tehnicii sariturii în lungime cu 1 1/2 pasi în aer elementele componente au fost însusite si pentru aceasta saritura de aceea metodica învatarii se va adresa numai momentului de zbor, moment în care se executa cei 2 1/2 pasi în aer.

            Succesiunea exercitiilor:

-            din mers imitarea miscarilor de pasi în aer cu accent pe amplitudinea miscarilor în special, cele din articulatia soldului;

-            din sprijin pe umerii a doi parteneri efectuarea miscarii picioarelor în zbor;

-            din atârnat la bara fixa sau inele etc. se vor imita miscarile de pasire în aer.

            Toate miscarile trebuie sa fie cât mai ample.

-         desprinderi de pe un plan înalt aflat la marginea gropii si executarea miscarii picioarelor;

-         saritura în lungime integrala cu bataia pe un plan înclinat sau plan înaltat pentru ca zborul sa fie mai lung si timpul necesar efectuarii miscarilor sa fie suficient;

-         sarituri cu elan normal cu accent pe amplitudinea si pastrarea echilibrului tunchiului prin executarea pasilor în aer;

-         exersarea globala sub forma de concurs.

           

III.3. Tehnica probei de triplusalt si metodica învatarii

            Saritura reprezinta o succesiune de combinatii de pasi saltati si pasi sariti cu aterizare în groapa de nisip. Aceasta proba necesita o pregatire fizica puternica, în conditiile în care articulatiile au fost întarite, consolidate, la o vârsta mai mare (17 – 18 ani).

            Din punct de vedere tehnic proba se compune din:

-         elan;

-         bataie desprindere zbor;

-         aterizare pe piciorul de bataie; bataie desprindere de pe acest picior;

-         zbor;

-         aterizare pe celalalt picior urmata de bataie desprindere;

-         zbor;

-         aterizare în groapa de nisip.

            În principiu, în timpul celor trei batai – desprinderi si doua aterizari se încearca mentinerea vitezei acumulata pe elan pentru a realiza saritura cât mai lunga.

III.3.1. Tehnica probei de triplusalt

a)      Elanul consta într-o alergare de viteza uniform accelerata cu un ritm al pasilor constant din punct de vedere al lungimii lor.

Elanul este asemanator cu cel de la saritura în lungime fara a atinge o viteza asa de mare ca în aceasta proba, iar pregatirea pentru prima bataie desprindere nu este asa de puternica.

b)      Bataia – desprinderea – în numar de trei – se efectueaza de pe ambele picioare, succesiv (S, S, D sau D, D, S).

Contactul se face pe toata talpa cu un usor accent pe calcâi, o tractiune puternica dinspre înainte spre înapoi si de sus în jos, realizându-se astfel un contact sub saritor. În prima faza a contactului cu solul se produce o cedare din articulatia genunchiului si soldului, iar dupa trecerea peste verticala a corpului se produce o extensie puternica cu o desprindere în unghi mai mic (aproximativ 14 – 18º la prima desprindere si 15 – 20º la a doua si a treia desprindere).

c)      Aterizarile ce au loc dupa primul pas (saltat) si dupa al doilea pas (sarit) se aseamana cu o aterizare din pasul de alergare, dupa sistemul cedare – învingere, dar aici socul este mult mai puternic iar faza de cedare – învingere solicita mult mai mult articulatiile de la nivelul gleznei si genunchiului. Actiunea se aseamana cu cea de al saritura în lungime pentru ultimul pas.

Ultima aterizare are aceleasi caracteristici cu cea de la saritura în lungime.

Din punct de vedere tehnic în saritura triplusalt înaltimea zborurilor sau lungimea saritorilor dupa prima sau a doua desprindere, nu trebuie sa duca la micsorarea vitezei de deplasare. Daca prima desprindere este înalta sau lunga nu mai permite o amortizare si desprindere suficienta la al doilea pas si o pierdere a vitezei. Daca al doilea pas este prea înalt sau prea lung nu mai este posibila desprinderea buna pentru ultima saritura. De aceea se recomanda ca repartizarea sariturilor sa fie cât mai apropiate ca lungime, în special pasul saltat cu pasul sarit (prima si a doua saritura).

III.3.2. Metodica învatarii sariturii triplusalt

Învatarea tehnicii sariturii triplusalt trebuie sa se faca dupa învatarea si perfectionarea la un nivel corespunzator a alergarii de viteza si a sariturii în lungime cu elan. Ca elemente de baza, pe lânga acestea, se vor folosi plurisalturile.

Având în vedere ca metodica predarii de la saritura în lungime este cunoscuta, elemente de baza, alergarea de viteza, pasul saltat, pasul sarit sunt cunoscute, vom urmari adaptarea lor la specificul probei:

-            pasul saltat efectuat succesiv prin ducerea genunchiului la piept (a piciorului de bataie) (S, S, S sau D, D, D);

-            pas saltat cu ridicarea genunchiului piciorului de bataie încercând sa fie cât mai lung si sa fie agatata pista;

-            pas saltat cu trecerea peste diferite obstacole (mingi, bastoane);

-            efectuarea pasului saltat cât mai mult spre înainte si mai putin spre în sus;

-            efectuarea a doi pasi saltati legati de un pas sarit se va efectua si cu trecere peste semn, obstacole;

-            cu elan de 3 – 5 pasi, efectuarea a doi pasi saltati cu caracteristicile descrise mai sus;

-            cu elan de 3 – 5 pasi efectuarea a doua pistonari pe piciorul de bataie legate de un pas sarit;

-            cu elan de 3 – 5 pasi legarea celor doi pasi saltati cu un pas sarit;

-            cu elan de 5 – 7 pasi saritura în lungime cu bataie pe piciorul slab;

-            cu elan de 5 – 7 pasi se face un pas sarit urmat de saritura în lungime;

-            cu elan de 5, 7, 9 pasi executarea sariturii globale pe niste semne trasate pe sol prin care se marcheaza lungimea pasilor din saritura;

-            cu elan de 5, 7, 9 pasi executarea sariturii globale cu viteza marita mentinând semnele trasate pe sol.

Activitatea de perfectionare a sariturii triplusalt se orienteaza spre:

-       deprinderea de asezare în bataie prin „agatarea” solului;

-       pe realizarea unui raport optim între primii doi pasi ai sariturii;

-       pe asigurarea unui zbor echilibrat pentru a realiza pregatirea urmatoarei batai.

În procesul de perfectionare se vor folosi elementele ce compun saritura, separat, se vor perfectiona atât din punct de vedere tehnic cât si fizic. De asemenea, efectuarea sariturii globale cu urmarirea tuturor aspectelor ce apar – viteza de elan + bataia desprinderea – zborurile si aterizarile succesive.

Elementul de baza ce trebuie însusit este executia ritmica, adica o egalizare a pasilor atât ca spatiu cât si ca timp de executie pe fondul unei viteze tot mai mari.

III.4. Tehnica si metodica învatarii sariturii în înaltime

Asa cum marea majoritate a probelor atletice a cunoscut o permanenta perfectionare, adoptare la materiale noi, tehnici noi si saritura in inaltime a parcurs mai multe etape precum de la cea de pasire peste stacheta la cea de rostogolire ventrala, apoi cea de rasturnare dorsala. Indiferent de procedeul folosit scopul în saritura în înaltime este acela de a duce cât mai sus C.G.G. al corpului si trecerea tuturor segmentelor peste stacheta.

În toate procedeele se întâlnesc urmatoarele faze în desfasurare succesiva:

-         elanul;

-         bataia – desprinderea;

-         zborul;

-         aterizarea.

            Din punct de vedere tehnic elanurile sunt diferite:

            - rectilinii sau curbilinii, bataile – desprinderile sunt ascensionale, zborurile sunt fie cu fata si pieptul spre stacheta, fie cu ceafa si spatele spre stacheta. Aterizarea, de asemenea, se face pe un picior sau pe spate. Toate acestea vor fi descrise specific fiecarui procedeu.

            Trebuie mentionat ca în cazul sariturii cu rostogolire ventrala si cea a rasturnarii dorsale valoarea performantei nu difera prea mult. În schimb se poate observa ca numarul sportivilor ce practica primul procedeu este tot mai mic în ultimul timp. Aceasta se datoreaza în primul rând faptului ca pentru a face o saritura cu rasturnare dorsala timpul de învatare este mult mai scurt, si pe de alta parte viteza imprimata pe elan în acest procedeu este mai mare, ceea ce contribuie la valoarea performantei sariturii.

            Se poate afirma ca în proba de saritura în înaltime tehnica conditioneaza în mare masura performanta. De aceea învatarea, perfectionarea tehnicii este un proces îndelungat

care se desfasoara la toate nivelele dezvoltarii. Din punct de vedere tehnic legarea elanului de bataie – desprindere este punctul „cheie” în atingerea unor performante maxime.

III.4.1. În continuare vom analiza tehnic saritura în înaltime

III.4.1. a) cu forfecare. Elanul este rectiliniu în unghi de 23 – 32º fata de planul stachetei. Ultimii doi pasi sunt mai rapizi si variaza ca lungime. Bataia se face pe piciorul departat de stacheta la distanta de 50 – 70 cm de stacheta. Piciorul apropiat de stacheta executa o miscare de avântare înainte sus cu trecerea lui peste stacheta. Piciorul de bataie (impulsie) dupa desprindere executa o miscare de ridicare spre în sus si înainte cu trecere peste stacheta. Bratele executa concomitent o miscare spre în sus si înainte. Piciorul de atac dupa ce trece de stacheta executa o coborâre si ia contactul cu solul efectuând o amortizare din articulatia genunchiului si soldului.

III.4.1. b) cu rostogolire ventrala – ce cuprinde un elan rectiliniu de 9 – 13 pasi etalonati ce se face sub un unghi de 25 – 40º fata de planul stachetei. Elanul cuprinde o prima faza de accelerare dupa care urmeaza pasi de pregatire a bataii. În faza de accelerare se alearga cu pasi usor înalti, pe pingea iar pe parcurs alergarea devine mai plata (centrul de greutate are o traiectorie cât mai plata. În ultimii trei pasi se încearca mentinerea vitezei, se coboara C.G.G. si realizarea unei pozitii optime de desprindere. Ritmul ultimilor 3 pasi: al treilea mai scurt, al doilea mai lung iar ultimul mai scurt. Pozitia cea mai coborâta a C.G.G. se obtine în faza de sprijin vertical a ultimului pas (fig. 18). Aceasta miscare specifica a piciorului de impulsie (genunchiul se împinge înainte în jos) are ca rol aducerea bazinului în fata depasind planul umerilor. Piciorul de bataie se aseaza pe calcâi, bratele paralele la spate.

Fig. 18.

            Bataia presupune transferul vitezei orizontale în viteza ascensionala. Unghiul de desprindere este de 60 – 65º. Imediat dupa asezarea calcâiului, piciorul de impulsie se îndoaie din genunchi si este tras înainte în asa fel ca saritorul sa ajunga cât mai repede pe toata talpa. Urmeaza o faza de accelerare în care piciorul de atac se apropie de piciorul de sprijin, îl

depaseste si executa o miscare de extensie puternica. Bratele executa o miscare de avântare dinspre înapoi spre înainte sus. Imediat începe extensia piciorului de bataie. În momentul desprinderii bratele si piciorul de atac trebuie sa fi atins punctul maxim, piciorul de impulsie este extins din toate articulatiile. Proiectia umarului din partea piciorului de atac trebuie sa cada pe punctul de sprijin al piciorului de bataie. 

            În faza finala a desprinderii se produce o usoara rotare în jurul axei longitudinale a corpului (fig.19).

Fig.19.

            Zborul presupune o actiune ascendenta în care au loc diferite miscari pentru ridicarea C.G.G. la cel mai înalt punct si pregatirea pentru trecerea peste stacheta. Se accelereaza miscarea de rotare a trunchiului în asa fel ca saritorul sa ajunga cu toata partea frontala a corpului spre stacheta. Piciorul de atac dupa ce termina miscarea ascensionala se întinde în directie paralela cu stacheta si peste stacheta. Laba piciorului de atac executa o miscare de învaluire a stachetei. Se mareste unghiul dintre corp si piciorul de atac, corpul saritorului este adus paralel cu stacheta, cu fata la stacheta, C.G.G. a ajuns la punctul maxim si este trecut dincolo de stacheta. Bratul departat de stacheta executa, de asemenea, o miscare de învaluire accelerând rotarea trunchiului în axa longitudinala. Piciorul de atac începe sa coboare, la fel si bratul departat de stacheta favorizând ridicarea si trecerea peste stacheta a segmentelor ramase în urma (picior de bataie, bratul apropiat). Bazinul si piciorul de bataie, mult flexat din sold si din genunchi (deschidere de 90º si unghi de 90º) pe fondul rotatiei reale executa miscare activa de rasucire spre exterior si o deschidere mai ampla pentru a reusi sa eschiveze atingerea stachetei. Dupa trecerea stachetei se încearca oprirea rotatiei corpului pentru a reusi o aterizare în acelasi timp pe piciorul de atac si pe bratul de aceeasi parte a piciorului de atac.

            Aterizarea este faza în care sportivul ia contact cu suprafata de aterizare (nisip, calup de burete) si prin miscari de amortizare se reduce socul si, de asemenea, accidentarea. Dupa luarea contactului cu suprafata de aterizat, cu piciorul de atac si bratul de aceeasi parte se executa o îndoire din cot si genunchi si apoi o rulare laterala pe spate.

III.4.1. c) Cu rasturnare dorsala – este un procedeu accesibil atât pentru sportivi cât si pentru copii în cazul în care dispunem de sectorul de aterizare. A câstigat multi adepti din

rândul celor ce practica performanta, având o bataie mai simpla, cu o viteza pe elan mai mare iar pozitia corpului avantajeaza trecerea C.G.G. la înaltimi mult mai mari. Saritura are aceleasi faze ca si celelalte sarituri.

            Elanul reprezinta o alergare accelerata executata în prima parte rectiliniu de 5, 7, 9 pasi mai înalti dupa care se intra în elan curbiliniu de 3 – 5 pasi. Prin acest elan curbiliniu sportivul ajunge sa se afle lateral fata de planul stachetei. În prima parte a elanului miscarile sunt asemanatoare alergarii de viteza. În partea curbilinie a elanului corpul se înclina spre interior, piciorul este pus energic, iar centrul de greutate coboara usor 10 – 12 cm. Ultimii trei pasi sunt caracteristici – pasul 3 mai scurt, pasul 2 lung, ultimul pas fiind cel mai scurt. Laba piciorului de bataie se aseaza cu un unghi de 20 – 25º fata de planul stachetei si la aproximativ 60 – 100 cm de planul stachetei (în functie de viteza de elan si de înaltimea la care se sare). Piciorul se aseaza pe calcâi de sus în jos si trage spre înapoi.

            Bataia. Dupa ce ultimul pas al elanului a luat contact cu solul dupa descrierea dinainte are loc un moment de amortizare , coborârea C.G.G. din articulatiile din genunchi si sold. Bratele sunt ramase în urma trunchiului. Dupa trecerea corpului de momentul verticalei se produce o contractie completa a muschilor piciorului de bataie si a spatelui. Piciorul de avântare (de atac) actioneaza energic în sus, îndoit din genunchi cu gamba relaxata. Se executa o usoara miscare de rotatie spre interior si în sus (în spirala) astfel ca la terminarea miscarii de desprindere saritorul se afla cu spatele spre stacheta. Bratele actioneaza simultan cu piciorul de avântare, spre în sus, bratul apropiat de stacheta efectuând o miscare mai ampla cu o usoara rotare spre interior în faza de ascensiune si apoi o întoarcere a palmei spre stacheta prin exterior. Axa umerilor este la început aproape perpendiculara pe stacheta ajungând la finalul desprinderii sa fie paralela cu stacheta.

            Zborul. În prima parte a zborului, cea de urcare a centrului de greutate, se continua miscarea de rotare a corpului. În momentul maxim de înaltare se executa o miscare de extensie cu actiunea puternica a capului care face ca sa se declanseze o miscare de apropiere a corpului de planul stachetei. Bratul si umarul apropiate de stacheta trec peste ea. Piciorul de atac coboara si se alatura piciorului de bataie. În momentul în care trunchiul si bazinul au trecut peste stacheta se executa o miscare cu capul (de a baga barbia în piept) ce va declansa coborârea bazinului si extensia puternica a picioarelor (biciuirea spre piept). Acest amplu exercitiu se executa în functie de timpul de zbor (înaltimea la care se sare). Dupa trecerea stachetei trunchiul se afla la orizontala iar picioarele la verticala (fig.20).

            Aterizarea se executa pe spate cu musculatura trunchiului usor contractata pentru a nu produce o îndoire exagerata din regiunea lombara.

Fig.20.

III.4.2. Metodica învatarii sariturii în înaltime în ordinea evolutiei procedeelor de trecere

III.4.2. a) Cu forfecare. Fiind o miscare simpla nu este nevoie de multe elemente introductive. Totusi vom prezenta câteva exercitii ce pot ajuta la o mai rapida însusire:

-       scoala alergarii si sariturii;

-       pas saltat cu desprindere energica pe verticala; cu atingerea unui obiect suspendat; cu trecerea peste un obstacol mic;

-       elan de 3 - 5 pasi finalizat cu pas saltat înalt;

-       alergare de 3, 5, 7 pasi si saritura prin pasire peste o stacheta joasa (alergarea se face perpendicular pe stacheta;

-       de pe loc se executa o forfecare de picioare cu trecerea peste o linie trasata pe sol. Corpul se afla lateral fata de linie si piciorul de bataie departat fata de aceasta linie;

-       acelasi exercitiu cu trecere peste un mic obstacol (baston);

-       la sectorul de sarituri (groapa de nisip) din stând lateral fata de stacheta (joasa) executarea forfecarii cu trecerea piciorului apropiat peste stacheta si apoi a celui departat (fara sa se încerce desprinderea);

-       stând la un pas departare de locul de bataie (ce poate fi marcat pe sol) se face un pas cu piciorul ce va deveni de bataie, urmat de bataie desprindere si executarea foarfecii;

-       cu elan de 3 pasi (marcati pe sol) se va executa saritura la început cu viteza mica si unghi cât mai mic;

-       cu elan de 3 – 5 pasi saritura în înaltime cu forfecare (se mareste unghiul fata de planul stachetei si viteza de deplasare),

-       cu elan de 7 – 9 pasi saritura în înaltime cu forfecare. Se vor face analiza tuturor aspectelor tehnice;

-       cu elan de 9 – 11 pasi se executa saritura sub forma de concurs;

-       pentru perfectionare se poate folosi asezarea stachetei în plan oblic cu partea înalta pe stâlpul departat locului de bataie. Exercitiul este folosit pentru a determina sportivul sa execute o miscare de atac cât mai înalta.

           

III.4.2. b) cu rostogolire ventrala. Se va urmari obisnuirea cu miscarea de desprindere pe verticala, de avântare puternica a piciorului de atac. Mijloacele folosite:

-         din stând cu piciorul de bataie în fata, avântarea piciorului de atac întins concomitent cu a bratelor în sus;

-         din stând, pas cu piciorul de bataie )accent pe asezarea piciorului), avântarea cu piciorul de atac (în acelasi timp si a ambelor brate) si ridicarea pe vârful piciorului de bataie;

-         din stând, pas cu piciorul de bataie, avântarea piciorului de atac, desprindere puternica si aterizare pe acelasi picior cât mai aproape de locul de bataie;

-         din stând cu piciorul de bataie în fata, avântarea piciorului de atac si executarea unei rotatii de 180° în jurul axului longitudinal si aterizare pe piciorul de atac;

-         acelasi exercitiu executat în urma unei alergari  de 3 pasi apoi de 5 pasi;

-         efectuarea unui elan de 3 pasi (5 pasi) cu coborârea accentuata a centrului de greutate prin flexia ampla în penultimul pas si avântarea puternica a piciorului de atac, desprindere, piciorul de bataie dupa desprindere executa o miscare de “eschiva” (îndoirea genunchiului si ducerea în lateral; marirea unghiului dintre  cele doua membre inferioare;

-         acelasi exercitiu cu trecerea peste o stacheta joasa (la nivelul genunchilor);

                                              fig.2

Exercitii de învatare  a zborului deasupra stachetei

-         Saritura peste o stacheta tinuta oblic cu capatul departat pe sol. Se urmareste conducerea miscarii de rasucire din laba piciorului de atac.

-         Imitarea trecerii peste stacheta (stacheta tinuta vertical sau peste bârna de gimnastica, sau peste un coleg, partener). Se urmareste efectuarea miscarii de învaluire a stachetei cu bratul opus piciorului de bataie, trunchiul paralel cu stacheta si miscarea de “eschiva” a piciorului de bataie.

-         Sarituri la  stacheta joasa cu elan:

-         de 1 pas

-         de 3 pasi

-         de 5 pasi

în care accentul se pune pe actiunea piciorului de atac si actiunea trunchiului deasupra stachetei. Greselile frecvente: încercarea de a trece stacheta înainte cu trunchiul si apoi

cu piciorul; trecerea bratului apropiat peste stacheta, extensia trunchiului deasupra stachetei;

-         Efectuarea sariturii integrale cu accent pe diferite acte motrice: determinarea directiei elanului (unghiul fata de planul stachetei); ritmicitatea pe elan; avântarea piciorului de atac concomitent cu avântarea bratelor; etc. (fig. 22). Se va obliga executantul sa faca aterizarea pe pingeaua piciorului de atac, pentru a face amortizarea socului de aterizare, ceea ce duce la învatarea corecta a învaluirii stachetei si conducerea miscarii de rotatie cu laba piciorului de atac.

Fig.22

-         Saritura integrala de 5 – 7 pasi cu trecere peste stacheta  asezata oblic )cu capatul departat cât mai înalt) pentru a accentua lucrul piciorului de atac.

-         Saritura integrala cu cresterea treptata a vitezei pe elan.

-         Sarituri în conditii de concurs.

III.4.2. c) cu rasturnare dorsala

            Datorita specificului acestui procedeu, trecerea stachetei cu spatele si aterizarea pe spate, aceasta saritura se poate realiza numai daca conditiile tehnice  (zona de aterizare cu bureti calup) sunt asigurate. În cazul în care conditiile o permit se va începe cu acomodarea cu aterizarea pe spate. Pentru aceasta folosim exercitiile:

-         din stând cu spatele la saltele, desprinderi de pe doua picioare si aterizare în sezând la început apoi pe spate;

-         din stând cu spatele la saltele, desprindere, realizarea arcuirii si aterizare pe spate;

-         din stând cu spatele la saltele pe un plan mai înalt (banca, capac lada), desprindere de pe doua picioare. Executarea în aer a miscarii de arcuire si aterizare pe spate.

-         Acelasi exercitiu cu desprindere de pe piciorul de bataie.

-         Din stând departat pe calupii de aterizare, efectuarea a doua sarituri scurte urmate de desprindere, zbor si aterizare pe spate.

-         Din stând cu spatele la saltelele de aterizare desprindere de pe un picior cu trecere peste o stacheta aflata la nivelul saltelelor. Se face si sub forma de concurs.

-         Învatarea elanului se face la început printr-o:

-          alergare pe un semicerc trasat pe sol (semicercul de la 6 metri din jocul de handbal);

-         alergare pe un semicerc cu bataie si desprindere (la vârful semicercului) cu aterizare cât mai aproape de locul de bataie;

-         alergare pe un semicerc cu desprindere si întoarcere 90° cu spatele spre exteriorul semicercului (se urmareste aterizarea cât mai aproape de locul de bataie);

-         alergare 3 – 5 pasi pe un arc de cerc, desprindere si rotarea trunchiului în asa fel ca aterizarea sa se faca cu spatele la o linie trasata pe sol;

-         acelasi exercitiu efectuat în fata stachetei.

Se va accentua actiunea de desprindere pe verticala fara a se duce umarul spre spate; coordonarea actiunii bratelor cu cea a piciorului de avântare. Conducerea miscarii din genunchiul piciorului de atac.

-         alergare de 3 – 5 pasi pe un arc de cerc. Arcul de cerc poate avea diferite raze )în descrestere). Pasi asezati pe semne trasate pe sol, bataie, desprindere si trecere peste stacheta.Miscarea se executa din mers apoi din alergare.de asemenea se incepe cu un pas apoi cu trei pasi,cinci pasi,etc.

Se repeta saritura cu elan de 5 pasi si cu ridicarea progresiva a stachetei.

Executarea sariturii cu un elan rectiliniu de 3 – 5 pasi urmat de elanul curbiliniu de 3 pasi (cu accent pe actiunea picioarelor pe acesti ultimi pasi). Se va urmari mentinerea vitezei pe elanul complet, blocarea în bataie, avântarea puternica a piciorului de atac spre în sus (pe o linie în spirala, pentru a da sensul de rotatie al trunchiului). Se va evita asezarea piciorului de bataie cu vârful în afara planului stachetei, desprinderea în “spate – culcat”;

-         Executarea sariturii cu elan întreg – cu accent pe diferite acte motrice. Formarea simtului ritmului si coordonarea generala.

III.5. Metoda învatarii sariturii cu prajina

            Saritura cu prajina este o proba atletica complexa, cu particularitati tehnice ce prezinta aspecte multiple si particulare, datorita folosirii unui sprijin auxiliar – prajina. Pentru a reusi

sa se realizeze o saritura cu prajina este necesara de asemenea o pregatire a calitatilor motrice necesare.

            În prima etapa a învatarii mijloacelor folosite trebuie sa duca la însusirea folosirii prajinii ca sprijin dupa desprinderea saritorului de sol. Aceasta se face  în functie de conditiile materiale existente )prajina rigida, prajina elastica):

-         obisnuirea cu materialul (transportul, priza);

-         din stând pe un obstacol înalt cu priza pe prajina la un punct înalt (cu bratele întinse) se face o împingere si trecere în atârnat pe prajina. Aceasta face o pendulare peste verticala cu sportivul în atârnat cu genunchiul piciorului de avântare îndoit sus. Aterizarea se face pe ambele picioare fara a da drumul obiectului.

-         trecere în atârnat pe prajina - cu sprijin dat de un partener. Impulsia data de piciorul de bataie si împingerea de catre partener la nivelul omoplatilor asigura ridicarea si trecerea prajinii peste verticala.

-         trecerea în atârnat pe prajina executat independent (fig. 23);

Fig.23

-         trecerea în atârnat – ridicarea picioarelor si bazinului (în pendulare) si aterizare pe un plan mai înalt. La început priza este mai joasa, dupa care se  încearca o prindere cât mai sus;

-         acelasi exercitiu efectuat din atârnat de o frânghie suspendata;

-         din atârnat de o frânghie desprindere de pe un plan înalt si trecere în atârnat - îndoit si trecere pe un alt plan înalt;

-         acelasi exercitiu cu trecere peste o stacheta si aterizare.

Se vor evita greselile ce apar: o împingere pe verticala; se face ca prajina sa nu treaca de verticala; tractiunea în brate dupa desprindere; lovirea prajinii cu piciorul de atac; dezechilibrare laterala cu prajina.

-         Sarituri peste stacheta joasa - cu sprijin dat de antrenor, profesor.

-         Purtarea prajinii în elan din mers; din alergare;

-         Exersarea înfigerii prajinii în cutia de sprijin

-         din mers pe 2 pasi;

-         din alergare

în ambele cazuri priza se slabeste pentru a se face alunecarea mâinilor pe prajina.

-         Elan de 5 – 7 pasi cu înfigerea prajinii si trecerea în atârnat. Înfigerea prajinii trebuie pregatita în prealabil prin coborârea vârfului prajinii treptat spre sol. Pumnul mâinii din spatele prizei se împinge înainte spre bazin. Înfigerea prajinii se face la început în groapa de nisip si apoi în cutia speciala.

Se vor evita greselile ce apar: coborârea vârfului prajinii în ultimul moment; tractiunea în brate imediat dupa desprindere; executarea bataii prea departe.

-         exercitii de învatare a rasturnarii si gruparii;

-         cu elan scurt ridicarea genunchilor lânga prajina;

-         sarituri peste stacheta joasa cu elan scurt de 5 – 7 pasi;

-         exercitii de întoarcere si împingere în brate. Se vor executa la început la groapa de lungime si sariturile se vor face mai mult în lungime. Apoi se vor executa peste stacheta.

Apar greselile: întoarcere timpurie, departarea picioarelor si bazinului de prajina; întoarcere întârziata sau incompleta.

- Saritura cu prajina cu stabilirea elanului, a locului de prindere (priza) si a locului de bataie.

Fig.24

            Pregatirea tehnica a saritorului cu prajina este conditionata de perfectionarea calitatilor motrice necesare în saritura: viteza de deplasare; forta detenta; forta în membrele superioare; forta în spate si abdomen. Coordonarea tuturor actiunilor.