TEHNICI IMAGISTICE

SPECIALE

ULTRASONOGRAFIAECOGRAFIA

neinvazivă

se bazează pe reflectarea ultrasunetelor de către ţesuturi

nedureroasă

nu sunt restricţii în ceea ce priveşte repetarea examinării

nu afectează organismul investigat

nu afectează produşii de concepţie

oferă detalii referitoare la: forma, poziţia şi mărimea organelor

este posibilă vizualizarea structurii interne a organelor

nu sunt necesare pregătiri speciale prealabile ale animalului – anestezie

urmărirea evoluţiei în dinamică a proceselor patologice

puncţii biopsice sau evacuatorii ghidate ecografic

prin lichide, ultrasunetele se propagă fără reflexie - anecogene. Formaţiunile plasate în medii lichide sau cele care conţin lichide omogene (chiştii, uterul gestant) pot fi observate cu mare uşurinţă.

în os sunt absorbite în totalitate, iar în mediile în care există aer sunt reflectate în totalitate – limitare a explorării ultrasonografice.

Dezavantaje:

- necesită o fereastră ecografică fără aer şi fără os

- durata examinării este destul de lungă (cca. 30 minute)

Ecografia toracică

Permite diagnosticarea:

- epanşamente pleurale - puţin ecogene (sângele şi

puroiul) - anecogene (transudatul şi exsudatul

seros)

- lobi pulmonari consolidaţi;

- cardiopatii;

- anomalii diafragmatice;

- mase intratoracice.

Ecografia abdominală

Indicaţii:

- epanşamente abdominale, tumori, afecţiuni hepatice, splenice, renale, vezicale, genitale;

- stabilirea diagnosticului de gestaţiei / piometru;

- vezica urinară plină sau uterul gestant constituie un bun reper pentru topografia organelor din partea posterioară a cavităţii abdominale.

Imaginile tubului digestiv sunt dificil de interpretat, datorită conţinutului gazos.

Ecografia prezintă indicaţii majore în:

- obstrucţii digestive

- invaginaţii

- corpi străini şi tumori parietale

Alte aplicaţii ale ecografiei Oftalmologie: precizarea cauzelor exoftamiei (tumori, abcese şi corpi

străini retrobulbari).

Chirurgie: vizualizarea structurilor articulare (ligamente, capsulă articulară şi cartilaj articular);

Identificarea: - tumorilor, abceselor, hematoamelor

intramusculare; - acumulăriilor de lichid în zona recesurilor articulare;

- proliferăriilor membranei sinoviale;

- tendinitelor;

- OCD.

- bazată pe administrarea pe cale intravenosă şi acumularea selectivă a substanţelor radioactive în ţesuturi, unde substanţa va emite raze gamma în urma trecerii la forma inertă.

- acumulări focalizate în ţesuturi indică creşteri ale fluxului sanguin sau ale turnover-ului osos.

- o cameră specială înregistrază radiaţiile emise şi le transformă în semnale electrice.

- aceste sunt transformate apoi în informaţii digitale şi se vor folosi pentru a obţine imaginea dorită.

- ţesuturile care atrag mulţi radionuclizi apar închise la culoare, iar cele cu concentraţie scăzută apar albe.

- radionuclizii se acumulează la animalele în vârstă în zonele în care s-au produs degenerării ale structurilor articulare

SCINTIGRAFIA

Avantaje: - evaluarea activităţii teş. osteo-articular

- uşurinţa examinării întregului schelet permite stabilirea diagnosticului afecţiunilor ţes. osteo-articular înaintea instalării semnelor radiografice

Dezavantaje:

- deşi este caracterizată printr-o sensibilitate crescută, în comparaţie cu tehnica radiografică prezintă o specificitate mai mică

- rezoluţia spaţială destul de mică a imaginilor scintigrafice este insuficientă pentru a permite delimitarea structurile anatomice

Indicaţii :

- şchiopături oculte

- identificarea metastazelor osoase

- stabilirea extinderii unor tumori osoase

- evaluarea activităţii osului în caz de nonuniune (prin identificarea existenţei vascularizaţiei în focar şi respectiv a ţesutului viabil )

- detectarea zonelor necrotice

- detectarea osteomielitei acute

TOMOGRAFIA COMPUTERIZATĂ

foloseşte energia din razele x şi procesarea computerizată pentru a produce imagini transverse ale unor structuri.

la interpretare oasele apar reprezentate cu alb, ţesuturile moi, adipoase şi fluide cu gri, iar ţesuturile sau organele cu aer (ex. pulmoni) cu negru.

poziţionarea corectă, simetrică, a pacientului constituie un parametru important pentru interpretarea tomogramelor

dezavantajele CT se referă la costurile ridicate de întreţinere a echipamentului şi necesitatea examinării sub anestezie generală

-prezentarea detaliilor anatomice pe secţiuni transversale, eliminând astfel impedimentul ridicat de suprapunerea structurile şi organelor;

-capacitate superioară de evidenţiere a ţesuturilor moi faţă de radiografia convenţională;

-identificarea modificărilor degenerative articulare este posibilă prin intermediul CT într-un stadiu mai timpuriu decât prin radiografia simplă;

-în comparaţie cu radiografia simplă, CT face posibilă evidenţierea neoformaţiei şi lizei osoase în fază incipientă.

Indicaţii:

- diagnosticul BDIV, stenoza măduvei sau tumori ale măduvei

- evidenţierea fragmentelor mici de os, care pe radiografii sunt mascate de oasele din jur

- identificarea maselor de ţesut moale la nivelul structurilor organismului, marginilor tumorilor osoase înainte de rezecţie

În comparaţie cu RMN-ul:

- mai puţin sensibilă în decelarea neoplasmelor din canalul vertebral

- mai sensibilă în decelarea calcifierilor ţesuturilor moi, a excrescenţelor osoase şi a modificărilor degenerative care interesează articulaţiile

REZONANŢA MAGNETICĂ NUCLEARĂ

- metodă imagistică neinvazivă foarte utilă pentru examinarea organele interne deoarece măsoară densitatea protonilor, legătura lor chimică şi nu proprietăţiile de absorbţie faţă de radiaţiile ionizante, permiţând astfel obţinerea unor imagini cu aspecte diferite;

- prin introducerea unui animal într-un câmp magnetic puternic cu supunerea acestuia la impulsuri scurte de energie cu frecvenţă înaltă (radiofrecvenţă), ţesuturile emit semnale electromagnetice caracteristice;

- computerul RMN schimbă semnalele înregistrate în nuanţe de gri. Ţesuturile cu semnal de intensitate mare tind spre alb, cele cu semnal mic spre nuanţe mai închise de cenuşiu, iar cele fără semnal apar negre;

Avantaje RMN:- absenţa radiaţiilor ionizante şi sensibilitatea mai mare de detecţie a

modificărilor subtile în proprietăţile chimice ale ţesuturilor moi constituie avantaje ale RMN faţă de CT;

- spre deosebire de alte metode, ca radiografia, artrografia, computer tomografia (CT) şi scintigrafia, RMN permite vizualizarea directă şi simultană a tuturor structurilor articulare, cu posibilitatea detectării unei varietăţi mari de anomalii articulare;

- în examinările articulare, în comparaţie cu CT, RMN permite o delimitarea mai bună a structurilor moi intra- şi periarticulare datorită rezoluţiei spaţiale net superioare;

Dezavantajele RMN: - costul ridicat al echipamentului

- sensibilitatea insuficientă în decelarea calcificării ţesuturilor moi sau a proliferărilor osoase

PROCEDEE RADIOGRAFICE SPECIALE

Radiografia cu contrast indus

identificarea mărimii, formei şi poziţiei organelor suprafaţa mucoasă a viscerelor sau conţinutului lor luminal

Substanţa de contrast ideală:

- toxicitate minimă

- stabilitate chimică

- grad mare de solubilitate

- eliminare relativ rapidă

- excreţie preferenţială

- absenţa riscului acumulării

Urografia excretorie (pielogramă intravenoasă)

Furnizează date referitoare la mărimea, forma, poziţia şi densitatea rinichilor şi sistemul de colectare a urinei;

Indicaţii - semne clinice precum poliuria, polidipsia, anuria, hematuria;

- valori ridicate ale parametrilor chimici sangvini (creatininemia, uremia);

- este utilă în afecţiunile vezicii urinare care fac imposibilă cateterizarea acesteia.

Alegerea mediului de contrast- se utilizează substanţe sterile de contrast iodate hidrosolubile cu un

conţinut de I echivalent cu 660 mg/Kg;

- utilizarea agenţilor pe bază de iod neionic este însoţită de mai puţine efecte secundare;

- senzaţia de vomă şi emeza sunt efecte secundare observate destul de frecvent după administrarea i.v. a mediului de contrast, în special la pisici;

- reacţiile anafilactice grave sunt rare;- mediile de contrast pe bază de iod organic pot fi

utilizate în condiţii de absolută siguranţă chiar şi la animalele uremice.

Contraindicaţii:

- mielomul multiplu (proteinele Bence Jones pot precipita în tubii renali ca o reacţie la mediul de contrast);

- deşi la om, diabeticii sunt consideraţi o categorie de risc deoarece substanţa de contrast a indus insuficienţă renală acută, la câine acest fenomen nu a fost observat;

- deshidratarea poate predispune la reacţii anormale şi la insuficienţă renală acută;

Complicaţii - emeză (în special la pisici);- deshidratare – în cazul administrării agenţilor de contrast pe bază de iod ionic;- edem pulmonar;- reacţii alergice (mai frecvente la om):

- necroză tubulară acută indusă de mediul de contrast;- nefrogramă persistentă (nu şi pielogramă);

Cistografia Imagini radiografice realizate după infuzia vezicii urinare cu medii de

contrast, pozitive sau negative.

Indicaţii: - urină modificată (hematurie, cristalurie, piuria)- disfuncţii urinare (disuria, obstrucţia urinară, stranguria, anuria sau

incontinenţa)- suspiciune de cistită, calculi vezicali, neoplasme.

Procedee:

Cistograma cu contrast pozitiv- mediu de contrast pe bază de iod organic;- cea mai adecvată în caz de ruptură vezicală;- se diluează agentul de contrast cu sol. sterilă (1:1);- introducerea mediului de contrast se realizează cu ajutorul unui cateter

urinar şi este sistată în momentul în care vezica urinară a atins un grad moderat de distensie;

Cistograma cu contrast negativ (pneumocistograma)

- medii de contrast negativ: aer sau dioxid de carbon:

- aerul este mai puţin costisitor şi mai la îndemână; însă dacă mucoasa vezicii urinare se găseşte într-un stadiu avansat de erodare, aerul va trece în circulaţia sangvină şi va provoca embolie gazoasă datorită conţinutului ridicat de azot;

- dioxidul de carbon este un mediu de contrast negativ mai sigur deoarece are o solubilitate ridicată în sânge, nedeterminând embolie.

- incidenţa emboliei gazoase secundare pneumocistografiei este extrem de redusă. Dacă animalul este menţinut în decubit lateral stâng vor apărea mai puţine complicaţii postintervenţionale – aerul ajunge mai ales în cordul drept şi va fi pompat în pulmoni.

- utilă în detectarea calculilor urinari.

Cistograma cu contrast dublu- se cateterizează vezica urinară şi se evacuează conţinutul

acesteia;

- se introduc 3-10 ml de mediu de contrast pozitiv (pe bază de iod);

- se umple vezica urinară cu aer sau dioxid de carbon ţinând cont de rezistenţa pe care o întâmpină pistonul seringii (vezica urinară nu se destinde normal la animalele cu cistită cronică);

- se expune animalul în incidenţele laterală, ventro-dorsală oblică dreaptă şi ventro-dorsală oblică stângă. Incidenţele oblice înlătură inconvenientul legat de suprapunerea coloanei vertebrale peste vezică;

- după examinare nu este necesară evacuarea mediului de contrast;

- această procedură se pretează cel mai bine pentru evaluarea radiologică cu contrast a vezicii urinare.

Cistograma cu contrast dublu – aspecte normale

- pereţi netezi;

- în centrul vezicii poate fi vizualizată o zonă de contrast netedă;

- peretele vezicii prezintă o grosime uniformă de 1 mm şi este delimitat la interior de mucoasă netedă

Refluxul veziculo-ureteral

- se referă la refluxul urinei din vezică în uretere;

- poate fi înregistrat şi la animalele sănătoase;

- în uretere şi/sau rinichi se pot identifica zone de contrast negativ sau pozitiv în urma cistografiei cu contrast pozitiv sau dublu;

- dacă refluxul veziculo-ureteral este identificat la animale cu cistită, examinatorul va trebui să evalueze şi posibilele modificări ale unei infecţii sau pielonefrite.

Complicaţii - leziuni tisulare consecutive cateterizării;- infecţii iatrogenice secundare cateterizării;- embolie gazoasă – rară, dar poate surveni în caz de leziuni mucosale grave;- destinderea excesivă a vezicii determină ruperea acesteia, în special când pereţii sunt afectaţi.

Examinarea segmentelor tubului digestiv prin intermediul substanţelor de contrast

Esofagografia

Vizează aprecierea radiografică a esofagului din punct de vedere morfologic şi funcţional, după administrarea unui mediu de contrast.

Indicaţii:- regurgitare furajelor nedigerate, imediat după deglutiţie;

- deformare unilaterală a gâtului;- disfagii;

- salivaţii abundente;- mase mediastinale;

- esofag dilatat pe radiografiile convenţionale.

Consideraţii referitoare la examinarea radiologică cu contrast a esofagului

Mediul de contrast trebuie să acopere corespunzător mucoasa esofagiană în vederea asigurării unui contrast rezidual vizibil pe radiografii.

Dacă se suspectează o perforare a esofagului se va administra un agent de contrast pe bază de iod (nu aderă în mod adecvat la mucoase, motiv pentru care leziunile de dimensiuni reduse pot fi ignorate).

Dacă în urma examenului radiologic cu contrast pozitiv asigurat de preparatul pe bază de iod nu se observă nicio perforaţie, se va recurge la administrarea bariului.

Esofagograma este o metodă rapidă şi facilă. Nu este necesară nicio pregătire sau sedare a animalului.

Permite stabilirea diagnosticului de:- Megaesofag / Diverticul esofagian - Esofagită - Strictură esofagienă- Neoplasm esofagien - Obstrucţie esofagienă (corpi străini esofagieni)- Invaginaţie gastro-esofagiană

Contraindicaţii: - în caz de suspiciune de perforări sau rupturi esofagiene nu se

utilizează soluţiile baritate (se resorb cu rapiditate şi sunt incriminate în stimularea formării granuloamelor);

- dacă se suspicionează perforaţia esofagiană se administrează pe cale orală un volum mic (5-10 ml) de mediu de contrast ne-ionic pe bază de iod (Iohexolului);

- dacă pe filmele iniţiale nu se observă extravazarea mediului de contrast acesta se va repeta la 5-10 minunte de la administrarea substanţei de contrast.

Esofagograma normală

La câine se pot observa striaţii liniare fine dispuse longitudinal;

La pisici se pot observa striaţii transversale în treimea caudală a esofagului – tipar de oase de peşte;

Esofagul suplimentar

- deviere ventrală şi ocazional laterală a esofagului la nivelul intrării pieptului;

- câinii tineri din rasele brahicefalice, în special la Bulldog englezesc şi la Sharpei.

EXAMENUL RADIOLOGIC AL STOMACULUI ŞI AL INTESTINULUI SUBŢIRE

Indicaţii: - vomă repetată, la intervale mici de timp- hematemeză- dureri abdominale gastrice şi epigatrice- diaree;- deplasarea organelor;- mase abdominale.

Contraindicaţii: - distensia este contraindicată la pacienţii cu antecedente de torsiune

gastrică- stomac plin cu lichide sau conţinut gastric ingerat

Tehnică- mediul de contrast – suspensie lichidă de bariu;

- leziunile intestinului subţire vor încetini tranzitul. Intervalul dintre filme va trebui să crească pentru a compensa tranzitul mai lent;

- frecvenţa clasică a radiografiilor: imediat; la 15 minute, la 30 de minute; la o oră, la două ore şi la patru ore.

- de fiecare dată se vor executa radiografii în două incidenţe (ventro-dorsală şi laterală).

Complicaţii a. Inhalarea bariuluiBariul din trahee şi marile bronhii va fi îndepărtat prin mişcările cililor şi prin

tuse în câteva ore de la aspirarea accidentală, problemele fiind temporare.Bariul care ajunge în alveole:- volum redus – va rămâne în pulmoni şi va fi vizibil mai mulţi ani. Animalul

se va recupera şi, cel mai probabil, nu va manifesta semne clinice.- volum mare (care ocupă un lob sau chiar un pulmon) – prognostiv grav.

b. Pacienţii refractari- pacienţii speriaţi sau agitaţi au de obicei o motilitate gastrointestinală lentă. - nu se va recurge la tranchilizare sau sedare. Totuşi, dacă această intervenţie

este necesară, se va recurge la agenţi care au o influenţă minimă asupra motilităţii tubului digestiv – acepromazină sau ketamină/diazepam (toate în doze reduse).

c. Terapia la care este supus animalul- medicamentele antiemetice şi antidiareice au un efect marcant asupra

motilităţii gastrointestinale. Dacă este posibil, administrarealor va fi suspendată cu 24-48 de ore înainte de efectuarea examenului radiologic secvenţial cu contrast pozitiv.

- administrarea orală a bariului nu permite evidenţierea adecvată a colonului.

Indicaţii:

- diaree cu sediul în intestinul gros;

- fecale coafate cu mucus sau cu stri de sânge

- tenesme rectale;

- hemoragie rectală;

Clisma baritată - examinarea radiografică a cecului, colonului şi rectului cu administrarea retrogradă a substanţelor de contrast pozitiv

Studiul de contrast al intestinului gros

Pneumocolografia

Indicaţii:- în cazul în care se suspectează o invaginaţie ileocolică;

- pentru identificarea stricturilor şi maselor;

- leziunile mucoaselor pot fi vizualizate mai bine cu ajutorul clismei barice, coloscopiei sau ultrasonografiei.

Tehnică:- volum de 30 ml la câinii de talie mică şi 200-300 ml la cei de

talie mare.- se efectuează imediat radiografii în incidenţele laterală şi

ventro dorsală, iar dacă este necesar - şi oblică.

Mielografia reprezintă examinarea radiografică a măduvei spinării şi a rădăcinilor

nervilor spinali.

după injectarea unei substanţe de contrast în spaţiul subarahnoidian.

riscantă şi nu trebuie efectuată decât dacă interpretarea sa este necesară în diagnostic, prognostic sau stabilirea locului intervenţiei chirurgicale.

Indicaţii:

Se recomandă în diagnosticul deficitelor neurologice întâlnite la membre:

- pareze- paralizii

Mediul de contrast ideal pentru mielografie:

- perfect compatibil şi miscibil cu LCR - inert din punct de vedere farmacologic

- fără toxicitate locală sau sistemică - suficient de remanent

- complet resorbabil

aerul: - se absoarbe rapid şi nu este iritant în contact cu leziunea

- poate determina creşterea presiunii intracraniene

- nu oferă un contrast radiografic adecvat

substanţele de contrast pozitiv: se preferă cele iodate neionice (Omipaque)

- normal: demarcarea măduvei spinării este prezentă sub forma unor linii contrastante subţiri, absolut drepte, plasate paralel dorsal şi ventral în spaţiul medular

- compresiunea medulară: îngustarea şi devierea coloanelor de contrast în locul producerii herniei de disc.

Mielograma

Artrografia

Permite evaluarea: - capsulei articulare - fundurilor de sac bursale - suprafeţelor articulare

- membranei sinoviale, tendoanelor şi ligamentelor

Permite identificarea: - LCCR, tenosinovitei m. biceps brahial, OCD a capului humeral /fragmentelor intraarticulare libere radiotransparente, proliferăriilor membranei sinoviale, rupturii capsulei articulare;

- analiza fluidului sinovial constituie o etapă importantă pentru detectarea modificărilor inflamatorii sau degenerative

- se utilizează substanţe de contrast neionice şi cu osmolaritate redusă, deoarece induc mai puţine cazuri de sinovită decât compuşii ionici.

- expunerea articulaţiei se execută în maxim cinci minute de la inoculare, deoarece mediul de contrast se absoarbe foarte rapid

ARTROSCOPIA

☺ tehnică cu un grad minim de invazivitate care permite examinarea completă şi detaliată a articulaţiilor (ligamente şi cartilaje)

☺ afecţiuni diagnosticate prin intermediul artroscopiei:

- OCD a cotului, umărului, genunchiului şi a articulaţiei tibio-tarsale - ruptura parţială sau completă a ligamentelor cruciate - fragmentarea procesului coronoid - leziuni meniscale - nonuniunea procesului anconat şi a tuberculului supraglenoid - afecţiunile degenerative articulare, fracturile intra-articulare, artrite

mediate imun, artrite septice şi sinovite - tendinita bicipitală şi ruptura parţială sau completă a tendonului bicipital - neoplasme

Bronhografia permite evaluarea radiografică a arborelui bronhic

a fost considerată folositoare: - afecţiunii cronice obstructive a căilor aeriene, bronşitelor cronice, spasmului bronşic, bronşectaziilor, stenozelor sau compresiunilor bronhiale, neoplasmelor bronhogenice, chiştilor bronhici şi pentru identificare corpiilor străini radiotransparenţi cu localizare bronhică.

- deşi procedura este relativ simplă nu a fost bine tolerată de pacienţi; prin intermediul ei se putea evalua bronhografic în acelaşi timp doar un singur pulmon.

- a fost înlocuită de către bronhoscopia cu fibră optică şi CT a bronhilor (tehnici mai puţin invazive)

Dacriocistorinografia - tehnică specială aplicată în bolile globului ocular şi a anexelor

- evaluarea cazurilor cu epiforă cronică la care nu s-a putut stabilii o cauză certă în urma examenului oftalmologic;

- poate fi folositoare în special la cazurile cu obstrucţii parţiale sau totale ale canalul lacrimonazal prin corpi străini şi dacriocistite;

- deviaţii ale sistemului lacrimonazal;

Tehnică:- se recomandă anestezia generală- anterior se realizează radiografii convenţionale, care pot evidenţia: zone

de liză, ţesut osos de neoformaţie, corpi străini radioopaci sau chişti (care pot explica semnele clinice observate);

- prezenţa lizei în zona canalului lacrimonazal nu presupune neapărat prezenţa unui proces neoplazie; liza poate fi, de asemenea, detectată la cazurile cronice de dacriocistită;

- Radiografii:

- laterală de cap (preferată)

- dorso-ventrală a maxilarului cu filmul plasat intraoral (elimină suprapunerea celor două părţi);

- oblică

- întodeauna este dificil de stabilit dacă dilataţia chistică este cauza sau rezultatul dacriocistitelor; dilataţii chistice ale canalului împeună cu modificările de formă a acestuia şi cu liza ţesutului osos înconjurător pot fi prezente în cazurile foarte cronice de dacriocistită.

- îngustarea evidentă sau discontinuitatea canalului sugerează o obstrucţie care poate fi secundară cauzelor intraluminale (corpi străini sau celule/debridări în cazurile relativ acute de dacriocistită), modificărilor peretelui canalului lacrimonazal (în cazurile mai cronice de dacriocistită cu formare de cicatrici) sau extraluminale (fracturi ale oaselor înconjurătoare, tumori, chişti sau abcese);

- orice masă periorbitară, maxilară sau nazală poate modifica poziţia canalului lacrimonazal (dacriocistorinograma este folositoare în acest caz pentru evaluarea relaţiilor posibile dintre leziunile sub formă de masă şi semnele oculare existente);