testament disp

DISPOZITII TESTAMENTARE

of 65


DISPOZIŢII TESTAMENTARE

Coordonator ştiinţific:

Student:

of 65


2012

CUPRINSINTRODUCERE.................................................................................................5

CAPITOLUL 1. Noţiunea de moştenire ...........................................................6

1.1. Definiţia si cuprinsul testamentului.............................................................6

1.2. Forme de testament ....................................................................................101.2.1. Testamentele ordinare.......................................................................101.2.2. Testamentele privilegiate..................................................................15

1.3. Caracterul juridic al testamentului..........................................................161.4. Felurile moştenirii......................................................................................19

CAPITOLUL 2. Legatele.................................................................................22

2.1. Noţiunea de legat. Efectele legatelor.......................................................232.2. Interpretarea dispoziţiilor testamentare.................................................232.3. Criterii de clasificare ...............................................................................24 2.3.1. Clasificarea legatelor în funcţie de modalităţi...............................24 2.3.1.1. Legatul simplu........................................................................24 2.3.1.2. Legatul cu termen..................................................................24 2.3.1.3. Legatul cu condiţie.................................................................24 2.3.1.4. Legatul cu sarcină..................................................................25 2.3.2. Clasificarea legatelor în funcţie de obiectul lor.............................25 2.3.2.1.Legatul universal.....................................................................26 2.3.2.2.Legatul cu titlu universal........................................................26 2.3.3.3. Legatul cu titlu particular.....................................................272.4. Ineficacitatea legatelor...............................................................................28 2.4.1. Noţiune şi cauze de ineficacitate......................................................28 2.4.2. Revocarea………………………………………………………..…29 2.4.3. Nulitatea……………………………………………………………32 2.4.4. Caducitatea………………………………………………………...34

of 65


2.5. Consecinţele ineficacităţii legatelor. Dreptul de acrescământ................35 2.5.1. Regula............................................................................................... 36 2.5.2. Legatul conjuctiv..............................................................................43 2.5.3. Substituţia vulgara...........................................................................44 2.6. Dezmoştenirea............................................................................................45 2.6.1 Noţiune................................................................................................45 2.6.2. Felurile dezmoştenirii.......................................................................45

CAPITOLUL 3. Execuţia testamentară..........................................................473.1. Noţiunea şi natura juridică a execuţiunii testamentare..........................473.2. Atribuţiile executorului testamentar.......................................................483.3. Încetarea execuţiunii testamentare..........................................................493.4. Limitele dreptului de dispoziţie asupra moştenirii...............................493.5. Interzicerea pactelor asupra unor moşteniri viitoare............................503.6. Interzicerea substituţiilor fideicomisare..................................................51

CONCLUZII.....................................................................................................53BIBLIOGRAFIE..............................................................................................56JURISPRUDENŢĂ …………………………………………………….........60

of 65


INTRODUCERE

Lucrarea, îşi propune un studiu aprofundat asupra a trei instituţii ce aparţin dreptului succesoral si anume legatul (cu toate formele lui), si a raportului existent între acestea.

Structurata pe patru capitole, lucrarea prezintă o analiza distincta, în planul de cercetare urmărind mai întâi surprinderea unor aspecte ce ţin de istoricul instituţiilor, modul de reglementare si modul în care au fost justificate. Se urmăreşte apoi evoluţia reglementarilor în materie, prezentarea reglementarilor în vigoare, dar si modalitatea în care aceste instituţii s-au dorit a fi reglementate în Noul Cod civil din 2009.

Primul capitol prezintă, felurile moştenirii si tipurile de testament. Astfel, sunt prezentate succesiunea legala a moştenirii si cea testamentara.

Aşa cum vom vedea, în esenţa, testamentul este un act juridic. Privit din aceasta perspectiva, testamentul necesita mai intui o prezentare generala, iar apoi a prohibiţiei substituţiilor fideicomisare, a condiţiilor de validitate de fond si de forma, precum si a regulilor de interpretare a testamentelor.

Capitolul al doi-lea dezvolta si descrie în amant dispoziţiile testamentare în toate formele sale, iar ca element de noutate în materia viciilor de consimţământ, noul Cod Civil prevede că dolul poate atrage anularea testamentului chiar dacă manoperele dolosive nu au fost săvârşite de beneficiarul dispoziţiilor testamentare şi nici nu au fost cunoscute de acesta.

În capitolul al trei-lea am considerat necesar descrierea aciuii de exheredare dezmoştenirea si nu în ultimul rând am vorbit despre executarea testamentara.

Dreptul persoanei de a dispune prin testament de moştenirea sa, în conformitate cu prevederile legale, si are temeiul în existenta dreptului de proprietate. Acest drept a fost recunoscut inga din antichitate. În dreptul roman, testamentul avea o mare importanta, principiile sale fiind preluate în dreptul modern. Persoana fizica, în temeiul dreptului de dispoziţie, are posibilitatea de a dispune de soarta bunurilor sale nu numai prin acte juridice între vii, dar si printr-un act de ultima voinţa pentru timpul când nu va mai fi în viata, înlăturând în acest fel, aplicabilitatea normelor juridice care reglementează devoluţiunea succesorala legala pentru ipoteza în care persoana a încetat din viata fora a fi lăsat un testament valabil (ap întestat). În cazul transmisiunii testamentare determinarea persoanelor chemate la moştenire precum si întinderea drepturilor si obligaţiilor ce se cuvin acestora din moştenire este opera de ultima voinţa a celui ce o laşa, însa în limitele si condiţiile prevăzute de lege. Codul civil, dispune ca: Nimeni nu va putea dispune de avutul sau cu titlu gratuit, decât în formele prescrise de lege pentru donaţiuni între vii sau prin testament. Prin intermediul testamentelor persoana care lasă moştenire va putea să pună în sarcina moştenitorilor îndeplinirea unor gratuităţi, acţiuni sau activităţi în favoarea unor anumite persoane sau în scopuri general utile. Aceste ultime doleanţe ale testatorului au căpătat denumirea de legate în dreptul succesoral. Dar vom vedea că testamentele nu au neapărat ca şi scop transmiterea averii, patrimoniului testatorului, ele pot conţine şi alte dispoziţii, de exemplu, de dezmoştenire sau de recunoaştere a unui fapt.

Instituţia testamentului în ţara noastră este destul de puţin folosită, necunoaşterea beneficiilor şi a necesităţii efectuării unui testament este destul de puţin înţeleasă, considerându-se necesar.

În lucrarea de faţă voi încerca să explic beneficiile acestui act juridic.

of 65


CAPITOLUL 1.

Noţiunea de moştenire

Prin moştenire sau succesiune se înţelege transmisiunea patrimoniului unei persoane decedate la una sau mai multe persoane în viata. Persoana decedata, al cărei patrimoniu se transmite prin succesiune, se numeşte, de ,,cuius”, prescurtare a expresiei romane, ,,is de cujus succesione agitur” (cel despre a cărui moştenire este vorba). Persoanele care dobândesc integral sau parţial patrimoniul celui care a lăsat moştenirea sunt denumite generic, ,,succesori” sau ,,moştenitori”. Bunurile succesorale se transmit moştenitorilor fie în temeiul legii, fie în temeiul voinţei celui care lăsa moştenirea exprimata prin testament. Prevederile art, Codul civil arata ca, succesiunea se deferă sau prin lege, sau după voinţa omului, prin testament”, ceea ce înseamnă ca moştenirea este legala si testamentara.

Moştenirea este legala atunci când transmisiunea din cauza de moarte are loc în temeiul legii. Moştenirea este testamentara în cazul în care transmisiunea moştenirii are loc pe baza testamentului, care reprezintă manifestarea voinţei celui care lăsa moştenirea. Cel care dispune de patrimoniul sau, prin testament, se numeşte testator; iar persoanele desemnate sa moşteneasca se numesc legatari.

1.1. Definiţia si cuprinsul testamentului

Testamentul este un act unilateral de voinţa personal şi revocabil prin care o persoană numită testator, dispune în una din formele cerute de lege, pentru timpul când nu va mai fi în viaţă, conform art. 1034 Cod Civil.

Testamentul poate fi revocat de cel care la întocmit, în mod expres în sensul unei menţiuni pe testamentul anterior sau prin întocmirea unui alt testament pentru ca valabil este cel cu data mai recenta. Este obligatoriu ca testamentul sa cuprindă: numele, prenumele, domiciliul, menţiunea ca testatorul este sănătos psihic si ce bunuri lăsa moştenire.

Deşi se poate afirma că în dreptul nostru moştenirea legală este regula şi constituie dreptul comun în materia transmiterii patrimoniului succesoral, ea poate fi înlăturată - în tot sau în parte în condiţiile sau în limitele prevăzute de lege, prin testamentul lăsat de cuius.

Aceasta înseamnă că legea consacră principiul libertăţii testamentare, libertate la care nu se poate renunţa1, în sensul că orice persoană capabilă este liberă de a lăsa (sau a nu lăsa) un testament şi de a dispune, pe această cale, de patrimoniul său pentru caz de moarte (mortis causa). Vom vedea însă că, în dreptul nostru, libertatea testamentară nu este absolută, legea prevăzând imperativ anumite îngrădiri, cea mai importantă fiind instituţia rezervei succesorale prevăzută în favoarea unor moştenitori legali şi care este sustrasă actelor liberale ale celui care lasă moştenirea, fie că este vorba de liberalităţile făcute în timpul vieţii (donaţii), fie pentru cauză de moarte (legate).

Testamentul este un act juridic deoarece cuprinde manifestarea de voinţă a testatorului cu intenţia de a produce efecte juridice şi, ca atare, pentru a fi valabil, trebuie să îndeplinească condiţiile de fond (consimţământul neviciat, capacitate, obiect şi cauză) prevăzute de lege pentru orice act juridic şi cele specifice liberalităţilor. Testamentul, ca act

1 Trebuie considerată ilicită o convenţie prîn care o persoană s-ar obliga să nu dispună pe cale testamentară de bunurile sale”. TS, col.civ., dec. nr.1844/1956, în CD, 1956, vol.I, p.367.

of 65


juridic, este unilateral: voinţa testatorului este producătoare de efecte, indiferent de atitudinea legatarului şi înainte de acceptarea de către el a legatului: legatul se dobândeşte din momentul deschiderii moştenirii prin actul unilateral al testatorului, dacă legatarul nu renunţă la legat. Prin urmare, acceptarea legatului nu trebuie confundată cu acceptarea necesară în vederea încheierii unui contract. Cele două acte - testamentul şi acceptarea legatului sau a altor dispoziţii testamentare (de exemplu, execuţiunea testamentară) - sunt acte unilaterale distincte, cu efecte proprii fiecăruia şi nu se unesc în sensul formării unui act juridic bilateral (contract).2

Conţine dispoziţii referitoare la patrimoniul succesoral sau la bunurile ce fac parte din acesta, precum şi la desemnarea directa sau indirecta a legatarului; poate să conţină dispoziţii referitoare la partaj, revocarea dispoziţiilor testamentare anterioare, dezmoştenire, numirea de executori testamentari, sarcini impuse legatarilor sau moştenitorilor legali si alte dispoziţii care produc efecte după decesul testatorului.

Condiţii de valabilitate - testamentul, ca act juridic, este valabil dacă testatorul a avut discernământ, iar consimţământul sau nu a fost viciat.

Testamentul este un act juridic esenţialmente personal, în sensul că nu poate fi încheiatprin reprezentare sau cu încuviinţarea ocrotitorului legal. În măsura în care o persoană are capacitatea de a testa, o poate face exclusiv personal, iar dacă nu are această capacitate nu o poate face prin reprezentare sau cu încuviinţarea altor persoane. Chiar dacă testatorul primeşte consultaţii de specialitate de la o altă persoană (de exemplu, avocat) în vederea redactării testamentului, el trebuie să exprime voinţa sa personală.

El este un act juridic solemn; sub sancţiunea nulităţii absolute testamentul trebuie să fie încheiat într-una dintre formele prevăzute de lege. Posibilitatea de alegere a testatorului este limitată la formele reglementate strict de lege.

Testamentul este un act juridic pentru cauză de moarte; dacă legea nu prevede altfel, efectele dispoziţiilor testamentare se produc numai la moartea testatorului. Prin urmare, condiţiile de validitate ale testamentului se apreciază raportat la momentul întocmirii sale, în schimb, efectele pe care le produc dispoziţiile sale raportat la momentul morţii testatorului.

Astfel fiind, legatarul nu dobândeşte nici un drept cât timp testatorul este în viaţă; testatorul păstrează dreptul de dispoziţie asupra bunurilor de care dispune prin testament.

Testamentul este un act esenţialmente revocabil. Până în ultima clipă a vieţii testatorulpoate revoca sau modifica unilateral dispoziţiile sale testamentare. El are un drept absolut, deci nesusceptibil de abuz de a revoca dispoziţiile testamentare şi sub nici o formă nu poate renunţa valabil la acest drept. Renunţarea ar constitui un pact asupra unei succesiuni viitoare, interzis de lege. Având în vedere ansamblul caracterelor juridice ale testamentului, în multe privinţe derogatorii de la dreptul comun al actelor juridice, el se manifestă ca un act juridic excepţional, guvernat, în mare măsură, de reguli de fond şi de formă speciale.

După cum rezultă din definiţia legală a testamentului, obiectul lui principal îl constituie legatele, care sunt dispoziţii referitoare la patrimoniul succesoral (legate universale sau cu titlu universal) sau la bunurile ce fac parte din acel patrimoniu (legate cu titlu particular). Însă, alături de legate sau chiar fără a cuprinde legate, testamentul poate conţine şi alte manifestări de ultimă voinţă a defunctului, cum ar fi:

dezmoştenirea, adică înlăturarea de la moştenire a unor moştenitori legali, în limitele prevăzute de lege (art.1074 şi urm. C.civ.); numirea de executor testamentar, împuternicit pentru a putea asigura executarea

dispoziţiilor testamentare (art.1077 şi urm. C.civ.)sarcini impuse legatarilor sau moştenitorilor legali, de natură patrimonială (legate) sau de altă natură;

2 L.Stănciulescu, ”Drept civil. Contracte speciale. Succesiuni”, Editura All Beck, Bucureşti, 2002

of 65


revocarea - totală sau parţială - a unui testament anterior sau a unei dispoziţii testamentare anterioare, ori retractarea revocării anterioare;partajul de ascendent, adică împărţeala făcută de testator între descendenţii săi a bunurilor succesorale sau a unei parţi din aceste bunuri;recunoaşterea de către mamă a copilului trecut în registrul de stare civilă ca născut din părinţi necunoscuţi sau de către tată a copilului din afara căsătoriei; alte dispoziţii de ultimă voinţă, cum ar fi cele privitoare la funeralii şi îngropare,

recunoaşterea unei datorii etc., dispoziţiile legale în materie nefiind limitative.Având în vedere cuprinsul (posibil) foarte variat al testamentului - care poate cuprinde

nu numai legate, dar şi dispoziţii de altă natură, care nu vizează (cel puţin în mod direct) transmiterea patrimoniului (bunurilor) succesorale, s-a ajuns la concluzia potrivit căreia dacă un testament conţine în acelaşi timp legate şi dispoziţii de natură diferită, ne aflăm „în faţa a două (sau mai multe) acte juridice deosebite, întrunite sub forma unui testament”, iar aceste acte pot fi independente între ele. Mai mult decât atât, pornind de la constatarea că testamentul poate cuprinde nu numai legate, dar şi alte dispoziţii sau numai alte dispoziţii - nefiind obligatoriu ca testamentul să cuprindă legate – sa ajuns la concluzia, împărtăşită de marea majoritate a autorilor, potrivit căreia “testamentul nu este decât un tipar juridic, o formă în care trebuie să fie îmbrăcate unele acte de ultimă voinţă, cum sunt legatul sau execuţiunea testamentară ...”, că “în unitatea materială a înscrisului testamentar, sunt cuprinse, din punct de vedere intelectual, o pluralitate de acte juridice deosebite, supuse fiecare, cât priveşte fondul, regimului său juridic propriu”3

Cu toate că testamentul este un act juridic solemn, voinţa testatorului poate să fie exprimată insuficient de clar, termenii întrebuinţaţi să aibă mai multe înţelesuri etc., mai ales în cazul testamentului olograf. Astfel fiind, în caz de îndoială şi neînţelegere între persoanele interesate, instanţa este chemată să interpreteze conţinutul testamentului, clauzele pe care le conţine. Legea nu stabileşte reguli de interpretare a clauzelor testamentare. Astfel fiind, se admite că sunt aplicabile, în mod corespunzător, şi în această materie, regulile care guvernează interpretarea contractelor. Fără a analiza aceste reguli, subliniem numai unele aspecte ce trebuie avute în vedere în mod special în materia interpretării testamentelor:

Interpretarea dispoziţiilor testamentare trebuie să se facă după intenţia, voinţa reală (dovedită) a testatorului, şi nu după sensul literal al termenilor potrivit regulii “în conditionibus (testamenti) primum locum voluntas defuncti obtînet”. Intenţia testatorului se va căuta în principal în însuşi conţinutul testamentului şi numai în mod accesoriu în acte şi împrejurări exterioare, extrinseci.Clauzele testamentare se interpretează unele prin altele, dându-se fiecăreia înţelesul ce rezultă din actul întreg; actul juridic nu poate fi interpretat scindat, el trebuie examinat în întregime (una pers testamente per aliam declaratur6). De exemplu, din întregul conţinut al testamentului poate rezulta că legatarul universal (datorită legatelor cu titlu particular sau cu titlu

3 M.Eliescu, op.cit., p.199-205. Vezi şi C.Stătescu, op.cit., p.156-158; St.Cărpenaru, op.cit., p.427 428; D.Macovei, op.cit., p.69-70; D.Chirică, op.cit., p.73. În sensul concepţiei tradiţionale a testamentului - act juridic (în opoziţie cu concepţia testamentului - formă juridică) vezi I.Albu, Consideraţii “de lege lata” şi “de lege ferenda” privînd calificarea testamentului, în RRD nr.9, 1975, p.13-15. Menţionăm că între cele două concepţii, aşa cum sublîniază autorul citat, “nu există în realitate deosebiri de efecte juridice, ci numai de calificare juridică” (p.15). În esenţă, în ambele concepţii dispoziţiile testamentare pot valora acte juridice, numai că, în teoria testamentului - act juridic; în cazul legatelor, actul juridic este testamentul (considerat negotium iuris), legatele fiînd doar cauze ale testamentului. Considerăm că, practic, nu este utilă o asemenea diferenţiere între legate, pe de o parte, şi toate celelalte dispoziţiitestamentare, pe de o altă parte, mai ales dacă testamentul cuprînde dispoziţii dîn ambele categorii.Testamentul este suportul formal pentru toate aceste dispoziţii cu valoare de acte juridice şi trebuie să îndeplînească condiţiile de fond prevăzute de lege pentru actul în cauză (legate, partaj de ascendent, revocarea unui testament anterior etc.) şi condiţiile de formă ale testamentului.

of 65


universal care epuizează emolumentul moştenirii) nu este, în realitate, decât un simplu executor testamentar.

Dispoziţiile testamentare, ca acte juridice, trebuie să îndeplinească condiţiile de validitate ale actului juridic în general; capacitatea de a încheia actul în cauză consimţământ valabil, obiect determinat (determinabil) şi licit, iar cauza să fie reală, licită şi morală.

Pentru ca dispoziţia testamentară să fie valabilă şi deci producătoare de efecte juridice, testatorul trebuie să aibă capacitatea de a dispune pe această cale prin liberalităţi (legate) sau alte acte juridice (exheredări, revocarea unui testament anterior etc.), iar persoana în favoarea căreia operează dispoziţia să aibă capacitatea de a primi prin testament. Potrivit principiului general în materie de acte juridice, regula este - şi în acest domeniu - capacitatea, iar incapacitatea este excepţia.

Astfel, potrivit art. 1037 C.civ “orice persoană pretinde un drept de a face testament, trebuie să dovedească existenţa şi conţinutul”, “este capabil de a primi prin testament oricine este conceput la epoca morţii testatorului”. Prin urmare, incapacităţile de a dispune sau de a primi prin testament, ca excepţii de la regula capacităţii, trebuie să fie expres prevăzute de lege şi aceste texte, ca texte de excepţie, sunt de strictă interpretare (excepţio est strictissimae înterpretationis). Întrucât incapacitatea trebuie să fie prevăzută de lege, nimeni nu ar putea renunţa, în tot sau în parte, la capacitatea de a dispune (şi de a primi) prin testament.

Incapacităţile de a dispune prin testament. Potrivit legii, sunt incapabile de a dispune printestament:

Minorul care nu a împlinit vârsta de 16 ani nu poate dispune prin testament incapacitatea lui fiind totală. Întrucât dispoziţia testamentară este, după cum am văzut,esenţialmente personală, el nu poate dispune nici prin reprezentant sau cu încuviinţarea ocrotitorilor legali, chiar dacă a împlinit vârsta de 14 ani (capacitate de exerciţiu restrânsă). Persoana pusă sub interdicţie judecătorească, având statutul juridic al minorului sub 14 ani (art.147 C. fam.), nu poate dispune prin testament ca şi acesta din urmă. Minorul care a împlinit vârsta de 16 ani poate dispune prin testament, dar numai de jumătate din ceea ce ar putea dispune, dacă ar fi o persoană majoră . Minorul care a împlinit vârsta de 16 ani, deşi are capacitate parţială de a dispune prin testament, nu poate dispune în favoarea tutorelui său. Această interdicţie subzistă şi după ce el a ajuns la majorat, cât timp socotelile definitive ale tutelei n-au fost date şi primite, adică până în ziua când autoritatea tutelară a dat descărcare pentru gestiunea tutorelui. Dispoziţia testamentară făcută până în acest moment nu este valabilă, chiar dacă testatorul moare după încuviinţarea socotelilor. Este exceptat, sub ambele aspecte, tutorele care este, totodată, şi ascendentul minorului. În favoarea acestui tutore (de exemplu, bunic) minorul de 16 ani poate dispune în limita prevăzută de C.civ.Există însă şi cazuri de incapacitate naturală când persoana deplin capabilă sau cu capacitate parţială de a dispune prin testament potrivit legii, în fapt (de facto) să fie lipsită temporar de discernământul necesar pentru a dispune prin testament. Prin urmare, lipsa discernământului - neprevăzut de lege ca atare - atrage incapacitatea celui în cauză de a face dispoziţii testamentare (ca şi alte acte juridice), deoarece nu are puterea de a aprecia efectele juridice ale manifestării sale de voinţă. După cum s-a arătat, “pentru validitatea testamentului este necesar, între altele, ca dispunătorul să aibă discernământ în momentul în care îl întocmeşte, în sensul de a nu exista incapacităţi legale şi nici cele naturale, adică lipsa unei voinţe conştiente, indiferent dacă aceasta se datorează unei cauze trecătoare sau uneia permanente”. Înseamnă că persoana care lasă un legat “trebuie să aibă capacitatea de a dispune prin testament şi, ca urmare, este necesar a se stabili dacă testatorul a avut discernământ în momentul în care a întocmit actul juridic de ultimă voinţă”

of 65


În orice caz, lipsa discernământului (din cauza alienaţiei sau debilităţii mintale ori datorită unor cauze vremelnice ca starea de boală, hipnoză, somnambulism, beţie alcoolică, folosirea de stupefiante etc.4.) trebuie să fie dovedită în mod neechivoc prin probe concludente, deoarece ea determină o incapacitate naturală, care nu rezultă din lege, spre deosebire de incapacitatea alienatului sau debilului mintal pus sub interdicţie, a cărui incapacitate este legală şi permanentă, chiar dacă ar avea momente de luciditate.Momentul în raport de care se apreciază capacitatea de a dispune prin testament. Cu

toate că testamentul produce efecte la deschiderea moştenirii (cu excepţia clauzei de recunoaştere a copilului din afara căsătoriei) şi până în acest moment testatorul îl poate revoca, total sau parţial, se admite în unanimitate de autori şi în practica judecătorească că el trebuie să aibă capacitatea de a testa când îşi manifestă voinţa, deci la data întocmirii actului, modificările ulterioare ale statutului Sancţiunea incapacităţii legale sau naturale de a dispune prin testament. Întrucât incapacităţile de a dispune prin testament au ca scop protecţia voinţei incapabilului şi a intereselor familiei sale, nefiind dictate de interese de ordine publică, sancţiunea este nulitatea relativă a testamentului, potrivit dreptului comun. Incapacitatea parţială a minorului între 16-18 ani se sancţionează cu nulitatea parţială a efectelor actelor de dispoziţie până la limita prevăzută de lege (1/2 din patrimoniul succesoral sau din cotitatea disponibilă, după caz sau juridic sau a stării sănătăţii mintale fiind fără relevanţă.

1.2. Forme de testament

Legea prevede ed solemnitate, sub sancţiunea nulităţii absolute, anumite forme testamentare pe care trebuie să le îmbrace voinţa testatorului pentru a putea produce efecte juridice. Astfel, o persoană îşi poate exprima ultima voinţă în diferite forme testamentare, în funcţie de dorinţa sa ori de împrejurările în care se află. În condiţii obişnuite, testatorul poate să dispună printr-unul din formele testamentare ordinare: olograf, autentic sau secret (art. 1040 si următoarele C. cav.).

Formele testamentare prevăzute de lege sunt fie forme ordinare (testament olograf, autentic şi secret, numit şi mistic), între care testatorul poate alege liber, fie forme extraordinare, numite testamente privilegiate, care pot fi încheiate în împrejurări excepţionale, când testatorul nu are posibilitatea alegerii între formele testamentare ordinare, fie alte forme de testamente, special prevăzute de lege.

Dacă se află într-o împrejurare excepţională, care nu-i permite să testeze în una din formele testamentare arătate mai sus, persoana poate să-şi exprime ultima voinţă printr-un testament privilegiat, simplificat, corespunzător condiţiilor în care se află (art. 1047 C. cav.).

Deosebit de testamentele ordinare şi cele privilegiate, legea reglementează şi anumite forme simplificate de testament.

Validitatea formei şi cuprinsul testamentului pot fi dovedite prin orice mijloc de probă, în cazul în care testamentul a dispărut printr-un caz fortuit sau de forţă majoră, ori prin fapte ale unui terţ, fie după moartea testatorului, fie în timpul vieţii acestuia, dar fără ca el să-i fi cunoscut dispariţia. Reglementând o varietate relativ mare de forme testamentare, legea consacră două condiţii de formă, care sunt generale, comune tuturor testamentelor: a) forma scrisă şi b) forma actului separat.

4 Testamentul întocmit sub înfluenţa urii sau mâniei (ab irato), în prîncipiu, este valabil, afară numai dacă se dovedeşte că a fost atât de puternică încât a tulburat facultăţile mîntale ale testatorului. Vezi C.Hamangiu, I.Rosetti-Bălănescu, Al.Băicoianu, op.cit., p.711 nr.1046; M.Eliescu, op.cit., p.161.

of 65


1.2.1. Testamentele ordinare

Indiferent de forma testamentului şi chiar dacă testatorul s-ar găsi în împrejurări excepţionale (de exemplu, militar în timp de război), în toate cazurile testamentul trebuie să fie, îmbrăcat în formă scrisă. Legislaţia noastră nu recunoaşte ca valabil testamentul verbal (nuncupativ). Subliniem că forma scrisă este prevăzută ca o condiţie de validitate a testamentului (ed solemnitate), iar nu ca o simplă condiţie de dovadă, lipsa ei fiind sancţionată cu nulitatea absolută a manifestării de voinţă. În principiu, fără forma scrisă nu există testament olograf – adică scris datat şi semnat de mâna testatorului autentic – adică autentificat de un notar public sau de o altă persoană învestită cu autoritatea publică de către stat.5

În lipsa testamentului întocmit în forma prevăzută de lege, intenţia testatorului de a dispune pentru caz de moarte nu se poate dovedi, chiar dacă el ar fi fost împiedicat să testeze de o forţă majoră sau de o terţă persoană şi chiar dacă şi-ar fi exprimat voinţa prin viu grai sau prin aprobarea unui proiect de testament nesemnat:6

Pentru a asigura libertatea de voinţă a testatorului şi caracterul personal, unilateral şi revocabil al dispoziţiilor testamentare, legea nu permite ca două sau mai multe persoane să testeze “prin acelaşi act, una în favoarea celeilalte sau în favoarea unei a treia persoane”. Asemenea testamente, numite conjunctive, sunt interzise pentru că pluralitatea de părţi ar conferi testamentului caracter contractual şi deci irevocabil prin voinţă unilaterală. Înseamnă că libertatea de voinţă a testatorului nu ar fi deplină nici la încheierea testamentului şi nici la revocarea dispoziţiilor pe care le cuprinde.

Nerespectarea condiţiilor generale de formă (formă scrisă şi forma actului separat), ca şi nerespectarea condiţiilor speciale de formă prevăzute pentru diferite feluri de testamente se sancţionează cu nulitatea absolută şi, ca atare, potrivit dreptului comun, constatarea nulităţii poate fi invocată de orice persoană interesată şi oricând, fie pe cale de excepţie, fie pe cale de acţiune, dreptul de a invoca fiind imprescriptibil.

Potrivit legii, testamentul olograf este valabil ca atare “când este scris în tot, datat şi semnat de mâna testatorului” (art.1041 C.civ.). Cu toate că nu necesită îndeplinirea unor formalităţi speciale, fiind confecţionat ca înscris sub semnătură privată, testamentul olograf – ca şi orice alt testament - este un act solemn; scrierea integrală, datarea şi semnarea de mâna testatorului sunt prevăzute de lege sub sancţiunea nulităţii absolute, deci ed solemnitate, iar nu ed probationem sau pentru opozabilitate. Precizăm că toate cele trei cerinţe de solemnitate (scrierea, datarea şi semnarea) trebuie să fie îndeplinite “de mâna testatorului” şi “trebuie să fie întrunite cumulativ, în lipsa oricăreia dintre ele testamentul fiind nul”. În dreptul nostru, testamentul scris de altul (allograf) sau chiar de testator, dar cu mijloace mecanice (de exemplu, la maşina de scris) şi semnat de el în faţa martorilor, nu este valabil (spre deosebire de unele legislaţii străine). Dacă testamentul nu este scris, datat şi semnat de mâna testatorului, el poate avea valabilitate numai ca alt fel de testament (de exemplu, autentic), dacă condiţiile acelui fel de testament sunt îndeplinite.

5 Întrucât forma scrisă este o condiţie de validitate a testamentului, ea nu poate fi înlocuită cu înregistrarea pe peliculă sau bandă magnetică ori alte asemenea procedee, care pot ascunde o fraudă, fiînd posibile şi trucaje.6 Vezi M.Eliescu, op.cit., p.244. Pe teren delictual (art.998 C.civ.) se întrevede posibilitatea unei acţiuni în despăgubire împotriva moştenitorului legal care, în mod culpabil, l-a împiedicat pe defunct să testeze (Mazeaud, op.cit.,p.771, nr.963)

of 65


Testamentul olograf prezintă o serie de avantaje:

poate fi folosit de oricine ştie să scrie; se poate face oricând şi oriunde, fără ajutorul altei persoane (nu necesită prezenţa vreunui martor);

nu necesită cheltuieli;

asigură secretul deplin al dispoziţiilor de ultimă voinţă;

poate fi revocat uşor de testator prin distrugerea voluntară a înscrisului testamentar.

Testamentul olograf prezintă şi unele inconveniente:

poate fi uşor dosit sau distrus după moartea testatorului sau chiar în timpul vieţii, dar fără ştirea lui; nu asigură protecţia voinţei testatorului împotriva influenţelor abuzive (sugestie sau captaţie) ale celor interesaţi;

datorită simplităţii formalităţilor poate fi mai uşor falsificat;

poate fi contestat mai uşor decât celelalte feluri de testamente;

dacă testatorul nu are cunoştinţe juridice testamentul poate cuprinde formulări neclare, confuze şi chiar contradictorii, susceptibile de interpretări neconforme voinţei reale a testatorului.

Unele din inconvenientele testamentului olograf pot fi înlăturate prin întocmirea lui în mai multe exemplare sau prin încredinţarea testamentului unei persoane de încredere ori prin depozitarea lui la un birou notarial (potrivit art.95 din Legea nr.287/2009) pentru a fi eliberat la moartea testatorului persoanei indicate de el. Precizăm că depozitarea testamentului la un birou notarial nu îl transformă într-un testament autentic; el rămâne un testament olograf şi valabil ca atare dacă a fost scris în întregime, datat şi semnat de mâna testatorului.

Întregul conţinut al testamentului olograf trebuie să fie scris de mâna testatorului, cerinţă prevăzută de lege ed solemnitate), spre deosebire de formalitatea “bun şi aprobat” prevăzută de lege. În privinţa scrierii de mână legea nu prevede limitări; testatorul poate scrie cu orice (cerneală, creion, pastă, vopsea, cărbune, cretă etc.); pe orice fel de material (hârtie - inclusiv carte poştală, pânză, lemn, piatră, sticlă, material plastic etc.); în orice limbă cunoscută de testator, fie şi moartă (de exemplu, latina); cu orice fel de scriere (cu caractere de mână sau de tipar, stenografie sau alfabetul special pentru orbi etc.); pe un singur suport material sau pe mai multe (de exemplu, mai multe foi de hârtie), în acest din urmă caz, cu condiţia să existe o legătură materială sau cel puţin intelectuală între ele pentru a constitui un singur act, chiar dacă nu a fost scris dintr-o dată, ci pe etape mai “ed probationem” în cazul contractelor unilaterale.

O altă condiţie de validitate a testamentului olograf este datarea lui exactă, de mâna testatorului, prin indicarea zilei, a lunii şi anului în care a fost întocmit. Ea prezintă importanţă pentru că în funcţie de data testării se poate stabili dacă testatorul a avut sau nu capacitatea de a testa, iar în cazul pluralităţii de testamente succesive, cu dispoziţii contrare sau

of 65


incompatibile, în raport cu data lor se stabileşte „ultima voinţă” a testatorului, care urmează a fi luată în considerare, revocând pe cele anterioare. În plus, data poate prezenta importanţă pentru stabilirea împrejurărilor în care testamentul a fost întocmit şi care pot determina nulitatea.7

Semnătura este o altă formalitate necesară pentru validitatea testamentului. Prin semnătură, testatorul atestă că dispoziţiile din testament reprezintă voinţa sa definitivă pentru caz de moarte. În lipsa semnăturii actul poate fi un simplu proiect de testament, nedefinitivat şi, ca atare, lipsit de efecte juridice.

Art.1041 C.civ. prevede prezentarea testamentului olograf (sau mistic), înainte de executare, la un birou notarial în a cărui rază teritorială s-a deschis moştenirea, pentru a constata prin proces-verbal deschiderea lui şi starea în care s-a găsit, după care se va păstra în arhiva biroului notarial. Pentru nerespectarea acestei formalităţi nu este prevăzută nici o sancţiune şi deci testamentul îşi produce efectul şi poate fi valorificat (de exemplu, prin justiţie) chiar dacă nu a fost, în prealabil, înfăţişat biroului notarial. Cu toate că testamentul olograf 8este un act juridic solemn, el este materializat sub forma unui înscris sub semnătură privată,9 scris şi semnat numai de testatorul de la care emană şi, ca atare, poate fi contestat de persoanele interesate. Cât priveşte sarcina probei şi mijloacele de probă admise trebuie însă să facem deosebirea între scriere şi semnătură10, pe de o parte, şi data testamentului olograf, pe de altă parte.

În ceea ce priveşte scrierea şi semnătura, ele au putere doveditoare numai dacă cei cărora li se opune testamentul (de regulă, dar nu exclusiv, moştenitorii legali) recunosc că aparţin testatorului. Recunoaşterea poate fi expresă, dar şi tacită, de exemplu, prin executarea de către moştenitor a testamentului. Dacă s-a stabilit veridicitatea scrierii şi semnăturii, indiferent prin recunoaştere sau prin verificare de scripte, se admite că data testamentului olograf are putere probatorie astfel cum este prevăzută (iar nu de la data decesului testatorului), cu toate că nu a devenit certă potrivit regulilor aplicabile în privinţa datei înscrisurilor sub semnătură privată. Rezultă că persoana care invocă testamentul nu trebuie să dovedească faptul că data indicată în testament este cea reală. Dimpotrivă, persoana care contestă data are sarcina probei inexactităţii sau falsităţii ei. Prin urmare, data se prezumă a fi reală până la proba contrară.11

Testamentul autentic. Testamentul făcut pe teritoriul ţării este autentic dacă, prin încheiere, a fost învestit, în condiţiile prevăzute de lege pentru autentificarea înscrisurilor, cu formă autentică de către notarul public (art.1043 C.civ.). Testamentul autentic prezintă avantajul că în această formă pot testa şi persoanele care nu ştiu să scrie şi să citească sau persoanele care din cauza infirmităţii, a bolii sau din orice alte cauze nu pot semna. Pe de altă parte, contestarea testamentului de către persoanele interesate este mai anevoioasă; actul de autentificarea de către autoritatea publică, iar conţinutul actului este verificat de notar pentru a

7 Practica judiciară a admis că este valabilă dispoziţia testamentară făcută de o persoană sub forma unui pasaj fînal înserat într-un testament olograf scris de o altă persoană, dar semnat şi datat de ea, dacă acest pasaj conţîne elementele unui testament complet (C. Ap. Bucureşti, II, 23 oct. 1929, cu notă de R. Goruneanu, în P.R. 1930, II, pag.69; D. Chirică, op. cit., pag.96 - 97).8 Testatorul este cel care îl scrie, numai el îi cunoaşte conţînutul, neavând nevoie de nici un martor9 Adăugirile, ştersăturile şi întercalările sunt nule deoarece nu sunt scrise de mâna testatorului şi nu exprimă voînţa sa.10 În cazul în care semnătura lipseşte, actul este un simplu proiect de testament, nedefînitivat şi, ca atare, nu produce efecte juridice (Fr. Deak, op. cit., pag.208).11 Cel ce învocă în favoarea sa testamentul, trebuie să facă dovada că acesta emană de la de cujus, T.S., s. civ., dec. nr. 292/1952, în CD, 1952-1954, vol. I, p.113.

of 65


nu cuprinde clauze contrare legii sau bunelor moravuri (art.4 şi 6 din Legea nr.287/2009) ori clauze neclare, de natură a genera procese inutile. 12

În toate cazurile, testamentul se bucură de forţa probantă a actelor autentice13 şi, ca atare, sarcina dovezii revine celui care îl contestă. Testamentul autentic prezintă şi avantajul că un exemplar original se păstrează în arhiva biroului notarial14 (Legea nr.287/2009), astfel încât nu poate fi sustras, dosit sau distrus de persoanele interesate, iar dacă a dispărut poate fi obţinut un duplicat sau poate fi reconstituit în condiţiile prevăzute de lege (art. din Legea nr.287/2009). ]Testamentul autentic prezintă inconvenientul că presupune anumite cheltuieli şi necesită pierdere de timp pentru îndeplinirea formalităţilor de autentificare.15 Printre inconveniente se menţionează şi faptul că nu asigură secretul dispoziţiilor de ultimă voinţă.16

Autentificarea testamentelor făcute pe teritoriul ţării este de competenţa notarilor publici. Autentificarea actelor, inclusiv a testamentelor, nu face parte dintre actele notariale care pot fi îndeplinite de către secretarii consiliilor locale ale comunelor şi oraşelor unde nu funcţionează birouri ale notarilor publici sau de către alte instituţii (art.12 din Legea nr.287/2009). 17

Teritorial, competenţa notarilor publici este generală, deci autentificarea testamentului se poate face la orice birou notarial din ţară, indiferent de domiciliul testatorului. Dacă testamentul nu a fost autentificat cu respectarea prevederilor legii sancţiunea este nulitatea absolută. Însă actul, nul ca testament autentic, poate valora testament olograf dacă condiţiile prevăzute de lege pentru acesta sunt îndeplinite. De exemplu, actul autentificat de secretarul consiliului local poate valora testament olograf dacă a fost scris, datat şi semnat de mâna testatorului. Tot astfel, dacă lipseşte încheierea de autentificare sau aceasta nu cuprinde menţiuni. Testamentul autentificat în condiţiile legii face deplină dovadă, până la înscrierea în fals, în ceea ce priveşte constatările personale ale agentului instrumentator făcute prin propriile sale simţuri (ex proprii sensibus) în limita atribuţiilor conferite de lege şi menţionate în încheierea de autentificare, cum ar fi: data şi locul autentificării, prezenţa şi identificarea testatorului, consimţământul şi semnătura lui etc. În schimb, declaraţiile testatorului consemnate în încheierea de autentificare, precum şi cele înserate în testament fac dovada numai până la proba contrară, deoarece agentul instrumentator nu a putut decât să ia act de aceste declaraţii, neavând posibilitatea să controleze dacă ele corespund realităţile prevăzute de lege.18

Neîndoielnic testamentul se redactează în limba română. Aceasta este regula. Testamentul va putea fi redactat şi în altă limbă decât în cea română, dacă notarul este convins prin cunoştinţele sale sau prin interpret (translator) că testatorul şi-a exprimat voinţa de a dispune. Consimţământul testatorului se va exprima în faţa notarului, oral.

12 Nulitatea se justifică prîn faptul că în cazul în care testamentul nu este scris de mâna testatorului ar fi posibile fraude, care nu ar fi descoperite prîn verificarea de scripte, Fr. Deak, Tratat de drept succesoral, Editura Actami, Bucureşti, 1999, p. 204.13Testatorul nu va putea niciodată să fie reprezentat la autentificare 14 Excepţiile de la competenţa generală a notarilor publici prevăzute de art. 10 din Legea nr. 36/1995 nu se referă la autentificarea testamentelor.15 Din această cauză s-a admis că sunt valabile dispoziţiile testamentare înserate în cuprînsul unui contract de vânzare-cumpărare autentic (Notariatul de Stat Buzău, înch. dîn 13 dec. 1957, cu notă de I.I. Penculescu, în L.P. nr. 7/1958, pag.119 şi urm.)16 D. Chirică, Drept civil. Succesiuni şi testamente, Editura Rosetti, Bucureşti, 2003, pag.191; Al. Bacaci, Gh. Comăniţă, op. cit., pag.77.17 Al. Bacaci, Gh. Comăniţă, Drept civil. Succesiunile, Editura All Beck, Bucureşti, 2003, p.75.18 M. Eliescu, "Curs de succesiuni", Editura Humanitas, Bucureşti, 1997, p.165.

of 65


Testatorul surd19, mut, sau surdomut însă ştiutor de carte îşi va declara consimţământul în faţa notarului, menţionând în testament, cu propria lui mână, că şi-a dat consimţământul la prezentul act pe care l-a citit. Dacă surdul, mutul sau surdomutul nu poate sau nu ştie să scrie, notarul îi va lua consimţământul prin interpret. În cazul orbului, notarul se va convinge, prin întrebări că acesta a auzit bine cuprinsul testamentului ce i-a fost citit. Dacă testatorul este neştiutor de carte, notarul va menţiona în încheierea de autentificare acest lucru. În situaţia în care testatorul se află în imposibilitate de a semna, notarul va menţiona acest lucru în încheierea de autentificare, nefiind nevoie să arate care sunt cauzele care au dus la imposibilitatea testatorului de a semna. De asemenea, notarul are datoria de a lămuri părţile asupra consecinţelor juridice ce decurg din clauzele cuprinse în testament.

1.2.2. Testamentele privilegiate

În cazurile în care o persoană se află în anumite împrejurări neobişnuite, excepţionale şi doreşte să facă un testament în formă autentică, dar nu poate recurge la formalităţile autentificării potrivit dreptului comun, legea prevede posibilitatea testării într-o formă simplificată de autentificare, potrivit unor reguli speciale, derogatorii de la regulile autentificării înscrisurilor (Legea nr.287/2009). Formalităţile fiind simplificate (art.1047/1050 C.civ.) şi pentru a deosebi aceste testamente de cele ordinare, ele au fost denumite testamente privilegiate, fiind - în esenţă - testamente autentice simplificate.

Pentru împrejurări excepţionale, când nu exista posibilitatea de a recurge la autentificarea unui testament, Codul civil reglementează modul de autentificare în condiţii simplificate sub forma testamentelor privilegiate. Cei aflaţi în împrejurările excepţionale determinate de legiuitor, aşa cum vom vedea în cele ce urmează, pot recurge la testamentul olograf respectând regulile specifice acestuia, dar pot testa si în formele special reglementate pentru astfel de împrejurări, realizând testamente autentice simplificate. Aceste forme testamentare sunt: testamentul militarilor, testamentul făcut pe timp de boala contagioasa si testamentul maritim.20

Astfel sunt: testamentul militarilor, testamentul făcut în timp de boală contagioasă şi testamentul maritim. Evident, persoana care se găseşte în împrejurările excepţionale care justifică posibilitatea testării într-o formă autentică simplificată, nu este obligată să recurgă la această formă; ea poate redacta testamentul în formă olografă, potrivit regulilor aplicabile acestei forme de testament.

Testamentul militarilor

Militarii aflaţi pe teritoriu străin în misiune, sau prizonieri la inamic ori pe teritoriul tarii într-o localitate asediata sau într-un loc fora comunicaţie cu exteriorul din cauza războiului pot testa, în fata comandantului militar al unitarii sau în fata unui alt ofiţer asistat de doi martori. În cazul în care militarul, bolnav sau rânit fiind, este internat într-un spital militar va putea testa în fata medicului militar sef, asistat de comandantul militar al spitalului.

19 Situaţii speciale art. 1045 C. Civ.20 Camelia Toader, Marian Nicolae, Romeo Popescu, Bogdan Dumitrache, ,,Contractele civile şi Moştenirea legală, în lucrarea “Instituţii de drept civil. Curs selectiv pentru licenţă 2009-2010”, Editura Universul Juridic, Bucureşti, 2009.

of 65


Testamentul făcut în timp de boala contagioasa

În cazul în care o localitate este izolata din cauza ciumei sau a unei alte boli contagioase, persoanele aflate într-o astfel de localitate pot testa în forma autentica în fata unui membru al consiliului local asistat de doi martori. Recurgerea la aceste forme testamentare nu este admisa daca în localitatea respectiva exista birou notarial.

Testamentul maritim

În cazul persoanelor aflate în calatori pe mare, fie ca sunt călători, fie că sunt membri ai echipajului, potrivit C. civ., acestea pot testa în forma autentica simplificată, dar numai atâta timp cat vasul se afla în calatori pe mare si nu atunci când se afla ancorat la ţărm. De asemenea nu se poate recurge la aceasta forma simplificata nici atunci când vasul, deşi se afla pe mare, se apropie de un ţărm străină unde se afla un agent consular la României. În acest caz se va testa în formele testamentare ordinare. Cu atât mai mult nu se va putea recurge la forma simplificata de testament când vasul se apropie de ţărmul României.

Potrivit C. civ. testamentul maritim se întocmeşte în fata comandantului navei sau a unui înlocuitor al său, asistat de ofiţerul intendent de bord sau înlocuitorul sau si de doi martori. Testamentul se redactează în doua exemplare originale si nu poate cuprinde dispoziţii în favoarea ofiţerilor instrumentatori, daca nu sunt rude în grad succesibil sau soţ cu testatorul. Daca testatorul este chiar comandantul navei sau unul din cei desemnaţi de lege sa primească testamentele întocmite în astfel de condiţii, testamentul se fa face în fata persoanei care urmează testatorului în ordine ierarhica . Când vasul ancorează într-un port străin în care se afla un agent consular român, un exemplar al testamentului se predă acestuia pentru a fi expediat în ţară.21

1.3. Caracterul juridic al testamentului

Cunoscut din cele mai vechi timpuri, testamentul este definit de art. 1034 Codul civil, ca fiind „este actul unilateral, personal şi revocabil prin care o persoană, numită testator, dispune, în una dintre formele cerute de lege, pentru timpul când nu va mai fi în viaţă”. Aceasta definiţie este în genere criticata, pe de o parte, pe motiv ca ar confunda testamentul, care ar fi un act juridic-cadru sau un tipar cuprinzând mai multe acte juridice, atât cu conţinut patrimonial, cât şi extrapatrimonial, adevăratul act de dispoziţie mortis causa cu privire la bunurile succesorale, iar pe de alta parte pe motiv ca testamentul poate conţine exclusiv dispoziţii cu caracter extrapatrimonial. Fără îndoială ca testamentul poate conţine şi dispoziţii cu conţinut extrapatrimonial, cum ar fi cele referitoare la recunoaşterea unui copil din afara casatorii (art.57 Codul familiei), cele referitoare la donarea unor organe în vederea efectuării unor transplanturi sau cele referitoare la înhumarea (incinerarea) si funeraliile defunctului. Asemenea dispoziţii utilizează testamentul ca suport, dar prin aceasta ele nu dobândesc o natura testamentară, testamentul neavând repercusiuni asupra condiţiei lor juridice. Astfel, potrivit dispoziţiilor art.48 alin.3 si 57 alin.3 C. fam., recunoaşterea unui copil din afara căsătoriei făcută prin testament este irevocabila, în timp ce testamentul este esenţialmente revocabil. Dacă luăm însă în considerare faptul ca dreptul succesoral reglementează transmiterea patrimoniului defunctului la moştenitorii sai legali său testamentari, cu alte cuvinte ca devoluţiunea succesorală (atât legală, cât si testamentară) are o esenţa patrimoniala, trebuie sa conchidem ca nu poate exista testament în sensul propriu al noţiunii (act prin care

21 Camelia Toader, Marian Nicolae, Romeo Popescu, Bogdan Dumitrache, ,,Contractele civile şi Moştenirea legală, în lucrarea “Instituţii de drept civil. Curs selectiv pentru licenţă 2009-2010”, Editura Universul Juridic, Bucureşti, 2009

of 65


se deroga de la regulile moştenirii legale) fără ca acesta sa contină legate. Aşadar, fără legate (dispoziţii cu privire la bunurile succesorale) nu poate exista moştenire testamentara si deci nici testament. De aceea se poate afirma ca „ceea ce este instituire de legatari aparţine dreptului succesiunilor testamentare”, iar „ceea ce este dispoziţie de ordin extrapatrimonial rămâne supusa de regulilor care îi sunt proprii”. Prin urmare, un act prin care, de pilda, defunctul ar dispune exclusiv cu privire la funeraliile sale nu este un testament în sensul strict juridic al cuvântului, ci doar prin extensie, niciodată neputându-se pune în legătura cu acesta probleme cum ar fi cele ale captaţiei si sugestiei, capacitaţii de a dispune si de a primi prin testament , a caracterului conjunctiv etc., toate specifice doar dispoziţiilor testamentare conţinând legate, iar nu si dispoziţiilor cu obiect extrapatrimonial, chiar daca si acestea sunt acte de ultima voinţa (mortis causa) ale defunctului. Din cele de mai sus rezulta ca testamentul este un act unilateral si personal:

(a) un act solemn

(b) un act de dispoziţie cu titlu gratuit

(c) un act mortis causa

(d) si un act revocabil.

e) e) un act revocabil

a) Un act unilateral şi personal. Testamentul este un act juridic unilateral întrucât ia naştere exclusiv din voinţa testatorului. În acelaşi timp, el este şi un act eminamente personal, neputând fi realizat decât de testator, iar nu si prin mandatar. Donaţia şi testamentul sunt singurele acte juridice prin care se pot face acte de dispoziţie cu titlu gratuit. Spre deosebire de donaţie, care este un contract ce ia naştere din acordul de voinţe dintre donator şi donatar, testamentul ia naştere dintr-o manifestare unilaterala de voinţa. Aceasta nu înseamnă însa ca legatarul (beneficiarul testamentului) este obligat sa primească ceea ce i-a lăsat defunctul. Legatarul are dreptul (potestativ) de a opta fie pentru acceptarea, fie pentru repudierea legatului În caz de acceptare a legatului, transmisiunea drepturilor de la testator la legatar se va face în temeiul testamentului (voinţei testatorului) cu efecte de la data deschiderii moştenirii, iar nu ca urmare a unui acord de voinţe între testator si legatar, cu efecte de la data realizării acestuia.

b) Un act solemn testamentul este un act solemn întrucât manifestarea de voinţa a testatorului trebuie sa îmbrace ad validitatem una dîn formele anume prevăzute de lege. Spre deosebire de contracte, guvernate de regula consensualismului, actele juridice unilaterale (cum este si cazul testamentului) sunt acte solemne. Aceasta se explica prin faptul ca în timp ce joncţiunea voinţelor (consensul) în materie contractuala devine un fapt social exterior fiecăruia dintre contractanţi, punând, eventual, doar probleme de probaţiune, în cazul testamentului, singura voinţa dispunătorului este în joc si nimeni altcineva nu intervine pentru a-i constata existenta si conţinutul, astfel încot se impune exprimarea acesteia într-un tipar (forma) anume care sa se detaşeze de gândirea care i-a dat naştere, devenind astfel un fapt social generator de consecinţe juridice susceptibil de a fi probat. În sâne, solemnitatea este si un mijloc de protecţie a consimţământului celui care se obligă, determinându-l să reflecteze şi să-şi clarifice intenţiile înaintea exprimării voinţei .

c) Un act de dispoziţie cu titlu gratuit. Aşa cum am văzut, testamentul este un act juridic de esenţa căruia sunt actele de dispoziţie cu titlu gratuit mortis causa, adică legatele. Ca acte de

of 65


dispoziţie cu titlu gratuit, legatele presupun atât un element material (economic), adică o diminuare a patrimoniului dispunătorului si o îmbogăţire a patrimoniului legatarului, cat si un element moral (intenţional), constând în intenţia de a gratifica (animus testandi).Spre deosebire de dreptul roman, în viziunea căruia testamentul nu putea exista fără instituirea de erede, adică fără desemnarea unei persoane care sa asigure continuitatea personalităţii juridice a testatorului, având chemare la întregul patrimoniu al dispunătorului, şi care înlătura în totalitate succesiunea ab întestat , codurile civile moderne, inclusiv Codul civil roman, au renunţat la instituirea de erede, permiţând testatorului sa dispună de bunurile sale prin legate în tot sau în parte, moştenirea testamentara putând coexista cu cea legala.

d) Un act mortis causa. Potrivit dispoziţiilor art. 1034 C. civ., testamentul este un act prin care „testatorul dispune, pentru timpul încetării sale din viata”. Cu alte cuvinte, este vorba de un act conceput sa producă efecte doar la decesul autorului sau. Pana la moartea dispunătorului, testamentul nu este „decât un simplu proiect, care nu obliga pe nimeni si nu afectează nici un bun” . De aceea, pe timpul vieţii testatorului, legatarii nu pot invoca nici un drept asupra bunurilor dispunătorului , nefiind în drept să facă nici măcar acte de conservare.

e) Un act revocabil Revocabilitatea este de esenţa testamentului. Art.1034 C. civ. prevede expres ca „testamentul este un act revocabil”. Prin aceasta testamentul se deosebeşte de donaţie, care este un act irevocabil. Fiind un act mortis causa, testamentul poate fi revocat oricând de testator pana la data decesului sau, în tot sau în parte, în una din formele prevăzute de lege. Revocabilitatea testamentului este de ordine publica, astfel încot testatorul nu poate renunţa la ea printr-o manifestare de voinţa în acest sens.

Dreptul testatorului de a-şi revoca dispoziţiile testamentare anterioare este discreţionar, astfel încât nu se poate pune problema exercitării sale abuzive. Dă doar dispoziţii de impunere a unor sarcini legatarilor, exheredari (îndepărtarea de la succesiune a unor moştenitori legali), desemnarea unui executor testamentar împuternicit să aducă la îndeplinire ultima voinţa a defunctului, revocarea dispoziţiilor dintr-un testament anterior, retractarea revocării dispoziţiilor unui testament anterior sau un partaj de ascendent. Obiecţiunea nu este întemeiata întrucât în toate aceste cazuri voinţa testatorului are legătura, într-o forma sau alta, cu legatele, unele deja constituite (cazul impunerii unor sarcini legatarilor, al desemnării unui executor testamentar, al revocării dispoziţiilor dintr-un testament anterior), altele care se nasc din acele dispoziţii (cazul retractării revocării unui testament anterior, al exheredarii si al partajului de ascendent).

1.4. Felurile moştenirii

Moştenirea este de doua feluri: legala si testamentara. Conform Cod civil “ succesiunea se deferă sau prin lege sau după voinţa omului, prin testament ”. Teoretic moştenirea mai poate fi si convenţionala denumita si instituţie contractuala, însa aceasta este lipsita de interes practic.

Moştenirea este legala atunci când transmisiunea pentru cauza de moarte are loc în temeiul legii, în cazul în care de cujusul nu lăsa testament sau atunci când deşi exista testament acesta nu este valabil, este caduc ori nu cuprinde dispoziţii referitoare la bunuri succesorale. Succesiunea legala se mai numeşte si moştenire ap întestat adică fără testament. Persoanele care culeg moştenirea în temeiul legii au vocaţie universala la patrimoniul defunctului sau cu titlu universal.

of 65


Moştenirea este testamentara atunci când transmisiunea patrimoniului defunctului se realizează în temeiul voinţei celui care lăsa moştenirea, voinţa manifestata pe timpul cat acesta a fost în viata în formele prevăzute de lege. Cel care dispune astfel se numeşte testator, iar persoanele care moştenesc se numesc legatari si pot fi universali, cu titlu universal sau cu titlu particular. Spre deosebire de dreptul roman unde se aplica principiul incompatibilităţii moştenirii testamentare cu cea legala ( nemo partim testatus partim întestatus decedere potest ), în dreptul nostru cele doua feluri de moştenire nu se exclud reciproc. Totuşi moştenirea testamentara o poate înlătura pe cea legala numai daca nu exista moştenitori rezervatari si testatorul a instituit unul sau mai mulţi legatari cu titlu universal care au împreuna vocaţie la întreaga moştenire. De asemenea, din aceleaşi considerente o persoana poate moşteni în acelaşi timp şi în calitate de moştenitor legal dar şi ca legatar. Persoana chemata la moştenire de câtre lege si în acelaşi timp gratificata prin testament poate opta diferit cu privire la moştenirea legala şi la legat adică să accepte una şi să renunţe la cealaltă.

Moştenirea legala adică transmiterea patrimoniului succesoral în temeiul legii la persoanele în ordinea şi regulile prevăzute de lege. Persoanele ce dobândesc moştenirea în temeiul legii, se numesc moştenitori legali, universali, cu vocaţie sau chemare la întregul patrimoniu lăsat de către defunct. Rezerva succesorala se va culege în toate cazurile cu titlu universal, iar moştenitorii legali nu pot avea vocaţie numai la bunurile singular( ut sînguli) Moştenirea testamentara, atunci când transmiterea patrimoniului defunctului are loc potrivit actului de ultima voinţa al acestuia , voinţa manifestata prin testament.

Persoanele desemnate de câtre testator sa culeagă moştenirea lăsata de defunct în totalitate sau în parte, poarta denumirea de moştenitori testamentari sau legatari Legatarul are vocaţie la întregul patrimoniul lăsa de defunct cu titlu universal, are vocaţie la o fracţie!! Din patrimoniul lăsat, si cu titlu particular , cu vocaţie la bunuri private singular.

Coexistenta moştenirii legale cu cea testamentara cele 2 tipuri de moştenire nu se exclud reciproc ,ci dimpotrivă ele pot coexista astfel:

Când testatorul a făcut mai multe legate cu titlu particular, patrimoniul defunctului se transmite în temeiul legii moştenitorii legali, doar ca aceştia vor fi ţinuţi fata de legatarii cu ritul particular sa execute legatele;Daca testatorul a făcut unul sau mai multe legate cu titlu universal, legate care nu epuizează masa succesorala atunci împărţirea moştenirii va fi testamentară în limitele legatelor, iar pentru ceea ce rămâne va fi legal;

Daca testatorul a instituit prin testamentară mai mulţi legatori universali, astfel încât prin legatele respective se epuizează întreaga masa succesorală sau dacă testatorul a instituit unul sau mai mulţi legatorii universali, atunci împărţirea moştenirii va fi numai testamentară.

Daca exista numai moştenitori rezervatarii care beneficiază de o parte din moştenire împotriva voinţei defunctului şi prin legatele făcute s-a adus atingere rezervelor succesorale a acestuia, aceştia vor beneficia de rezerva succesorală , iar pentru partea de moştenire rămasa , împărţirea se va face potrivit regulilor de la moştenirea testamentară.

Caracterele judiciare ale transmiterii moştenirii:

Din definiţia moştenirii rezultă următoarele caracteristici:

of 65


transmisiune mortis cauza O transmisiune universală

O transmisiune unitară

O transmisiune indivizibilă

Transmisiunea mortis cauza ( pentru cauza de moarte)

Se produce doar ca urmare a morţii constatate fizic sau declarate judecătoreşti ale unei persoane fizice

Normele ce guvernează transmiterea succesorală sunt aplicabile nu numai persoanei fizice ci şi persoanei juridice sau statului în situaţia în care aceştia se prezintă în calitate de dobânditori ai patrimoniului defunctului;

b) Este universal pentru ca are ca obiect întregul patrimoniu al defunctului , adică totalitatea drepturilor si obligaţiilor cu valoarea economica, adică patrimoniul acestuia privit ca universalitate juridicul. Nu întra în patrimoniul succesoral drepturile si obligaţiile nepatrimoniale; drepturile patrimoniale care se stâng în momentul m c) Transmisiunea unitara=> moştenita în întregul ei se transmite la moştenitorii legali sau la legato , după aceleaşi norme juridice neprezentând relevanta natura bunurilor , originea si provenienţa lor.

*Excepţie: în cazul şotului supravieţuitor când nu vine în concurs cu descendenţii va moştenii laturii de cota legal ace se cuvine mobillui si obiectele de uz casnic care au fost afectate folosinţei comune morţii titularului lor precum şi obligaţiilor patrimoniale legate de o calitate personala a defunctului.

În caz de deces al salariatului, drepturile salariale datorate pana la data decesului sunt plătite în ordine şotului supravieţuitor, copiilor majori ai defunctului, sau părinţilor acestuia; daca nu exista nici una din aceste categorii de persoane, drepturile salariale sunt plătite altor moştenitorii în condiţiile textului de lege.

Art 120 legea 263/2010 – sistemul unitar de pensii publice potrivit căruia sumele neîncasate de câtre pensionar reprezentând pensia pe luna în care a avut loc decesul sau după caz drepturi la restante la pensia, cuvenite si neîncasate pana la deces, se plătesc şotului supravieţuitor, copiilor, părinţilor sau în lipsa acestora celorlalţi moştenitorii în condiţiile dreptului comun

*îndemnizaţia de concediu – se aplica tot ord 167 CM , fiind ridicata în aceeaşi ordine

d) Transmiterea indivizibila – în sensul ca acceptarea sau renunţarea la moştenire are caracter indivizibil neputând avea ca obiect numai o parte din moştenire; adică fiecare moştenitor trebuie sa accepte potrivit chemării sale la moştenitor, ori sa renunţe la moştenire

Excepţie: legea 112/1995 ( legea caselor naţionalizate)=> moştenitorul fostului proprietar al imobilului cu destinaţia de locuinţa trecut în proprietatea statului sunt socotiţi de drept acceptaţii ai moştenirii de la depunerea cereri pentru restituirea în natura.

Legea 10/2001 prevede aceeaşi situaţie ca si în Lg.112/1995

of 65


- Succesorii care după 6 martie 1945 nu au acceptat moştenirea sunt repuşi de drept în termenul de acceptare pentru bunurile care au format obiectul legii *1102 NCC – moştenitorul care în baza legii sau a testamentului , cumulează doua vocaţii sau mai multe are pentru fiecare dintre ele un drept distinct de moştenire; legatorul chemat la moştenire si ca moştenitori legali, îşi va putea exercita optimea din aceste calitatea. Daca deşi nu a fost încălcată rezerva după testament rezulta ca defunctul a dorit sa diminueze cota ce i s-ar fi cuvenit legatarului ca moştenitor legal, atunci acesta va putea opta ca legatar.

Având în vedere faptul că testamentul pe lângă legate poate cuprinde şi dispoziţii de altă natură ce nu vizează transmiterea patrimoniului succesoral, s-a ajuns la concluzia potrivit căreia dacă un testament conţine în acelaşi timp legate şi dispoziţii de natură diferită, ne aflăm în faţa a două sau mai multe acte juridice deosebite, întrunite sub forma unui testament. De aici următoarele consecinţe:

validitatea dispoziţiilor testamentare trebuie analizată separat, pentru fiecare în parte, deoarece este posibil ca un act să fie nul, fără să atragă nulitatea celorlalte;

revocarea unor dispoziţii testamentare printr-un testament ulterior, poate produce efecte chiar dacă celelalte dispoziţii ale testamentului revocator ar fi ineficace, dacă dispoziţia revocatori este valabilă şi testamentul care o conţine nu este nul în întregime;

forma testamentară fiind comună, viciile de formă se răsfrâng asupra tuturor dispoziţiilor a căror validitate este condiţionată de validitatea testamentului;

recunoaşterea unui copil printr-un testament se distinge de celelalte dispoziţii deoarece este un act irevocabil şi produce efecte imediat.

Validitatea actului de recunoaştere nu depinde de validitatea testamentului dacă condiţiile speciale prevăzute de lege pentru recunoaştere sunt îndeplinite; ex: recunoaşterea făcută printr-un testament autentic conjunctiv, nul de drept, este valabilă deoarece s-a făcut prin act autenti

CAPITOLUL 2.

Legatele

2.1. Noţiunea de legat. Efectele legatelor.

Aşa cum am văzut, testamentul poate cuprinde o mare varietate de dispoziţii. Însă principala menire a testamentului este să asigure transmiterea, în tot sau în parte, a patrimoniului succesoral - prin derogare de la regulile devoluţiunii legale a moştenirii – potrivit voinţei testatorului. Acest scop se realizează, de regulă, prin intermediul legatelor prevăzute în testament.

Legatul este o dispoziţie testamentară prin care testatorul desemnează una sau mai multe persoane care, la decesul său, urmează să dobândească cu titlu gratuit întregul său patrimoniu sau o fracţiune din acesta ori anumite bunuri determinate. Obiectul principal al

of 65


testamentului îl constituie legatele, care sunt dispoziţii referitoare la patrimoniul succesoral (legate universale sau cu titlu universal) sau la bunurile ce fac parte din acel patrimoniu (legate cu titlu particular). Alături de legate testamentul poate cuprinde şi alte manifestări de voinţă ale defunctului, cum ar fi:

exherendări (dezmoşteniri); numirea de executor testamentar;

sarcini impuse legatarilor sau moştenitorilor legali;

revocarea, parţială sau totală, a unui testament anterior ori retractarea revocării anterioare;

partajul de ascendent;

recunoaşterea filiaţiei;

alte dispoziţii de ultimă voinţă: privitoare la funeralii şi îngropare, recunoaşterea unei datorii etc

După cum rezultă din această definiţie, legatul - ca act unilateral de voinţă - este o liberalitate pentru cauză de moarte. Legatul este o liberalitate (ca şi donaţia) pentru că testatorul urmăreşte să procure un avantaj patrimonial (drept real şi/sau de creanţă) legatarului fără un contraechivalent. Legatul este actul juridic cuprins într-un testament prin care testatorul desemnează una sau mai multe persoane care, la decesul său, vor primi întregul patrimoniu, o fracţiune din patrimoniu sau anumite bunuri lăsate de defunct. Deoarece legatul produce efecte numai dacă este cuprins în testament, înseamnă că pentru a dobândi ce i-a lăsat testatorul:

a) desemnarea trebuie să fie făcută prin testament;

b) desemnarea trebuie să fie făcută personal de către testator.

Întrucât legatul este o dispoziţie testamentară ce exprimă voinţa unilaterală a testatorului, desemnarea legatarului trebuie să fie făcută prin testamentul încheiat în formele prevăzute de lege (a) şi să fie făcută personal de către testator (b). Cu respectarea acestor cerinţe, testatorul este liber să aleagă modalitatea de desemnare a legatarului (c).

a) Desemnarea legatarului trebuie să fie făcută prin testament, în sensul ca elementele necesare pentru identificarea legatarului să se regăsească în cuprinsul testamentului. Prin urmare, legatarul trebuie să fie o persoană determinată sau cel puţin determinabilă în momentul deschiderii moştenirii.

b) Deoarece testamentul este un act juridic esenţialmente personal, desemnarea legatarului trebuie să fie făcută personal de către testator, neputând fi lăsată la alegerea unei terţe persoane. În consecinţă, legatul cu facultate de alegere, prin care testatorul a lăsat determinarea legatarului pe seama unei terţe persoane (indicate în testament) este nul, pentru că, în acest caz, nu “testatorul dispune, pentru timpul încetării sale din viaţă” (art.802 C.civ.), ci un terţ, după moartea testatorului. Astfel fiind, se admite nulitatea legatului făcut în favoarea unei persoane a cărei alegere este lăsată pe de-a întregul la libera apreciere a unei

of 65


terţe persoane (cui voluerit), fără nici o contribuţie din partea testatorului la determinarea persoanei legatarului.

c) Testatorul poate alege liber modul de desemnare a legatarului, nefiind obligat să respecte formule sacramentale. Astfel, desemnarea directă se poate face nu numai prin indicarea numelui şi prenumelui, dar şi prin arătarea calităţii care îl (îi) individualizează pe legatari (de exemplu, nepot, frate sau soră etc.). Desemnarea unei categorii de rude la plural masculin (de exemplu, nepoţi, fraţi etc.) cuprinde şi rudele din aceeaşi categorie de sex feminin. Desemnarea legatarului se numeşte indirectă dacă rezultă din exheredarea (directă parţială, nominală) a unor moştenitori legali, ce are drept rezultat mărirea cotei succesorale cuvenite comoştenitorului sau chemarea concretă la moştenire a moştenitorului subsecvent.

2.2. Interpretarea dispoziţiilor testamentare

Conform art. 1039 c.civ. interpretarea testamentului regulile de interpretare a contractelor sunt aplicabile şi testamentului, în măsura în care sunt compatibile cu caracterele juridice ale acestuia. Elementele extrinseci înscrisului testamentar pot fi folosite numai în măsura în care se sprijină pe cele intrinseci. Legatul în favoarea creditorului nu este prezumat a fi făcut în compensaţia creanţei sale. Dacă testamentul nu exprimă suficient de clar voinţa testatorului , instanţa este chemată să interpreteze conţinutul acestuia. Legea nu stabileşte reguli de interpretare decât referitor la legatul care are ca obiect un lucru de gen nedeterminat calitativ şi care trebuie să fie prestat de calitate mijlocie. Aşa fiind se admite că sunt aplicabile, în mod corespunzător şi în această materie regulile care guvernează interpretarea contractelor. Aspecte care trebuie avute în vedere în mod special în materia interpretării testamentelor:

interpretarea testamentelor trebuie să se facă după intenţia, voinţa reală a testatorului nu după sensul literal al termenilor;

intenţia testatorului se va căuta în principal în însuşi conţinutul testamentului şi numai în mod accesoriu în acte şi împrejurări exterioare;

în caz de îndoială, clauza se interpretează în favoarea moştenitorilor legali iar nu a legatarilor;

clauzele testamentare se interpretează unele prin altele, dându-se fiecăreia înţelesul care rezultă din actul întreg.

2.3. Criterii de clasificare

Principalul criteriu de clasificare al legatelor este obiectul dispoziţiei testamentare. În funcţie de acest criteriu distingem, după cum vom vedea, legate universale sau cu titlu universal, având ca obiect patrimoniul defunctului (cotă-parte din patrimoniu), pe de-o parte, şi legate cu titlu particular, având ca obiect anumite bunuri determinate. O altă clasificare a legatelor se face în funcţie de (absenţa sau prezenţa) modalităţilor care afectează liberalitatea. În funcţie de acest criteriu deosebim legate pure şi simple, respectiv legate cu termen sau sub condiţie şi legate cu sarcină.

2.3.1. Clasificarea legatelor în funcţie de modalitatea

of 65


2.3.1.1. Legatul simplu

Legatul este pur şi simplu dacă nu este afectat de nici o modalitate. În acest caz drepturile legatarului, asemănător cu drepturile moştenitorilor legali, se nasc din momentul deschiderii moştenirii. Legatul este pur şi simplu dacă nu este afectat de nici o modalitate. În acest caz drepturile legatarului, asemănător cu drepturile moştenitorilor legali, se nasc din momentul deschiderii moştenirii. Din momentul morţii testatorului legatarul devine titularul dreptului real sau de creanţă ce întră în conţinutul legatului, indiferent de momentul exercitării dreptului de opţiune succesorală sau de punerea sa în posesiune. Astfel, el poate, din acel moment, înstrăina prin acte între vii dreptul dobândit, iar în caz de moarte a legatarului după această dată, drepturile lui se transmit asupra moştenitorilor proprii.

2.3.1.2. Legatul cu termen

Dacă testatorul a supus legatul unui termen, efectele se vor produce, în principiu, potrivit dreptului comun în materie de modalităţi ale actului juridic, după cum termenul este suspensiv sau extinctiv. Dacă termenul este suspensiv, drepturile legatarului se vor naşte şi se vor putea transmite între vii şi pentru cauză de moarte din momentul deschiderii moştenirii, numai executarea, exigibilitatea legatului este amânată până la împlinirea termenului. În termenului extinctiv, legatul produce efecte de la deschiderea moştenirii întocmai ca un legat pur şi simplu, dar la împlinirea termenului dreptul legat se stânge pentru viitor; ex: dreptul la o rentă. Interpretând voinţa reală a testatorului, instanţa poate aprecia dacă modalitatea prevăzută afectează naşterea sau desfiinţarea dreptului (deci este o condiţie) ori numai executarea legatului (este deci un termen), ţinând seama şi de faptul că testatorul nu totdeauna este conştient de semnificaţiile termenilor folosiţi.

2.3.1.3. Legatul cu condiţie

Condiţia care afectează existenţa (naşterea sau desfiinţarea) legatului poate fi suspensivă sau rezolutorie.

a) Dacă condiţia este suspensivă.

În această situaţie legatarul nu devine proprietar sau creditor la deschiderea moştenirii, ci numai în momentul realizării condiţiei; din acele momente condiţia produce efecte retroactive, legatarul devine proprietar sau creditor de la data deschiderii moştenirii. Pendinte condiţiune legatarul poate lua măsuri conservatorii. Legatul devine caduc dacă legatarul încetează din viaţă în această perioadă, iar dreptul la legat nu trece la moştenitorii săi. Există însă posibilitatea transmiteri legatului sub condiţie suspensivă prin acte între vii, dreptul dobânditorului fiind dublu condiţionat: de realizarea condiţiei şi de supravieţuirea legatarului.

b) Dacă condiţia este rezolutorie

Drepturile legatarului se nasc de la data deschiderii moştenirii. Pendinte condiţiune legatul produce efecte ca un legat pur şi simplu: este transmisibil inter vivos şi mortis causa. Eveniente conditione legatul se desfiinţează cu efecte retroactive de la data deschiderii succesiunii şi implicit şi drepturile eventualilor dobânditori inter vicos şi mortis causa. În cazul în care condiţia rezolutorie nu s-a realizat sau este sigur că nu se va putea realiza, legatul se consolidează definitiv, ca şi cum ar fi fost pur şi simplu.

2.3.1.4. Legatul cu sarcina of 65


Sarcina ca modalitate a legatului este o obligaţie impusă de testator legatarului care, după acceptarea legatului, este ţinut să o execute. Sarcina poate afecta orice fel de legat. Sarcina nu afectează dobândirea dreptului asupra legatului din momentul deschiderii moştenirii, neexecutarea sarcinii producând efecte retroactive. Sarcina obligă pe legatarul acceptant, în caz de neexecutare persoanele interesate putând cere executarea silită sau revocarea judiciară a legatului pentru neexecutarea sarcinii. În cazul sarcinii stipulate în favoarea unui terţ, beneficiarul poate cere executarea dar nu şi revocarea legatului. Sarcina poate fi stipulată în interesul unui terţ, în interesul testatorului sau chiar în interesul legatarului.

a) dacă sarcina este stipulată în favoarea unui terţ, ea reprezintă o stipulaţie pentru altul şi constituie fie o plată realizată pe această cale, fie o liberalitate indirectă;

b) sarcina este în interesul testatorului în cazul în care el personal are un interes – material şi moral – în executarea sarcinii. În nici un caz nu se poate impune legatarului o obligaţie care să fie executată în timpul vieţii testatorului;

c) dacă sarcina este stipulată în favoarea legatarului suntem în prezenţa unei liberalităţi cu afectaţiune specială, testatorul având şi el un interes – cel puţin moral – în executarea sarcinii.

2.3.2. Clasificarea legatelor în funcţie de obiectul lor

Clasificarea legatelor după obiectul lor. Potrivit legii “se poate dispune prin testament de toată sau de o fracţiune din starea cuiva, sau de unul sau mai multe obiecte determinate” Rezultă că, în lumina Codului civil legatul poate avea ca obiect un patrimoniu, o universalitate de bunuri (universitas bonorum) sau bunuri (drepturi) determînate, privite ut singuri. În primul caz, legatul este universal dacă are ca obiect întreaga avere a testatorului ce va lăsa la moartea sa şi cu titlu universal dacă vizează o cotă-parte art 1056 C Civ. (fracţiune) din acea universalitate, iar în al doilea caz, legatul este cu titlu particular (singular), având ca obiect bunuri determinate.

2.3.2.1. Legatul universal

Legatul universal art 1056 C. Civ.este dispoziţia prin care testatorul lasă după moartea sa, la una sau mai multe persoane, universalitatea bunurilor sale. Legatul este universal dacă conferă vocaţie (chemare) la întreaga moştenire, cea ce interesează nu este culegerea efectivă a întregii moşteniri, ci posibilitatea conferită legatarului (dreptul său eventual) de a culege întreaga universalitate succesorală. Prin urmare legatarul universal are vocaţie la întreaga moştenire, asemănător moştenitorului legal cu vocaţie concretă (utilă) la moştenire, izvorul vocaţiei fiind diferit: legea, respectiv testamentul.

Ipoteze speciale

Legatul este universal chiar dacă legatarul desemnat a culege întreaga moştenire vine în concurs cu moştenitorii legali rezervatari care au dreptul la rezerva prevăzută imperativ de lege în favoarea lor. Legatul universal nu se referă la bunuri determinate, ci conferă vocaţie la întreaga moştenire, conţinutul ei concret (emolumentul) determinându-se numai la decesul testatorului, până în acel moment putând interveni schimbări în patrimoniul testatorului dar

of 65


care nu modifică vocaţia legatarului la întreaga succesiune. Legatul universal poate fi desemnat nu numai sub această denumire dar şi prin termeni echivalenţi, cum ar fi:

legatul tuturor bunurilor mobile şi imobile; legatul cotităţii disponibile a moştenirii;

legatul nudei proprietăţi a întregii moşteniri;

legatul prisosului (rămăşiţei), adică a ceea ce rămâne după executarea legatelor cu titlu universal şi particular).

2.3.2.2. Legatul cu titlu universal

Legatul este cu titlu universal dacă conferă legatarului vocaţie (chemare) la o cotă parte (fracţiune) din moştenire (universalitate), cotă parte exprimată printr-o fracţiune matematică sau prin indicarea unei mase de bunuri succesorale, determinate prin natura lor juridică de imobile sau de mobile. Sunt legate cu titlu universal:

legatul unei fracţiuni din moştenire; legatul tuturor bunurilor imobile;

legatul tuturor bunurilor mobile;

legatul unei fracţiuni din totalitatea bunurilor imobile;

legatul unei fracţiuni din totalitatea bunurilor mobile;

legatul întregii averi ce ar fi făcut de un minor de 16-18 ani.

Ceea ce caracterizează legatul cu titlu universal este vocaţia la o cotă parte din moştenire (universalitate), iar nu emolumentul ce va fi cules de legatar şi care poate fi micşorat din diverse pricini. Legatul cu titlu universal are aceeaşi natură juridică ca şi legatul universal, diferenţa dintre ele fiind doar cantitativă, deci exprimat sub forma unei fracţiuni matematice poate îmbrăca aceleaşi forme ca şi legatul universal, cum ar fi:

legatul unei fracţiuni din toate bunurilor mobile şi imobile; legatul unei fracţiuni din cotitatea disponibilă a moştenirii;

legatul unei fracţiuni din nuda proprietate a întregii moşteniri;

legatul unei fracţiuni din prisos (rămăşiţa).

În ceea ce priveşte legatul tuturor bunurilor imobile sau a tuturor bunurilor mobile când cota parte cuvenită legatarului rezultă din separaţia făcută între două categorii de drepturi asupra succesiunii (deşi imobilele sau mobilele nu reprezintă o universalitate) ele constituie legate cu titlu universal pentru că legea le califică astfel. Dacă însă determinarea se face prin referire la altă categorie sau grup de bunuri (ex: mobilele dintr-un apartament etc.), legatul nu va mai fi cu titlu universal ci cu titlu particular.

2.3.2.4. Legatul cu titlu particular

of 65


Potrivit Codului civil, orice legat care nu este cu titlu universal este singular. Prin urmare legatul este cu titlu particular dacă conferă legatarului vocaţie succesorală la unul sau mai multe bunuri determinate privite izolat. Legatul cu titlu particular nu are un drept eventual (vocaţie) la universalitatea succesiunii sau la o fracţiune din acea universalitate ci numai asupra unor bunuri determinate sau determinabile, specificate în testament, indiferent de numărul şi valoarea acelor bunuri.

Varietăţi de legate cu titlu particular

Constituie legate particulare:

a) Legatul unor bunuri corporale certe, individual determinate sau bunuri de gen determinate sau determinabile după număr, măsură etc. Dreptul conferit legatarului este, de regulă, dreptul de proprietate asupra bunului, dar poate fi şi alt drept real (uzufruct, abitaţie, etc.). Lucrul legat cuprinde şi accesoriile necesare, în starea în care se găsea la moartea testatorului. Dacă legatul are drept obiect un lucru de gen nedeterminat, cel obligat la predarea lui trebuie să presteze un lucru de calitate mijlocie, fie dintre cele existente în patrimoniul succesoral, fie procurate din altă parte.

b) Legatul unor bunuri incorporale

De exemplu legatul creanţei pe care testatorul o are împotriva unui terţ sau alte drepturi patrimoniale, cum ar fi dreptul de proprietate intelectuală, dreptul asupra unor difidente sau alte beneficii etc.

c) Legatul prin care testatorul creditor iartă datoria legatarului debitor, caz în care datoria se stânge din momentul deschiderii succesiunii.

d) Legatul unui fapt (posibil şi licit) prin care moştenitorul universal sau cu titlu universal este obligat să facă sau să nu facă ceva în favoarea legatarului; ex: să-i repare casa.

e) Legatul dreptului succesoral moştenit de testator ca universalitate sau cotă parte din universalitate.

f) Legatul nudei proprietăţi a unui sau unor bunuri determinate.

g) Legatul uzufructului

Potrivit Codului civil, este posibil ca prin testament nuda proprietate să fie lăsată unei persoane, iar uzufructul altei persoane. Legatul uzufructului este lăsat, de regulă, în favoarea soţului supravieţuitor, iar nuda proprietate în favoarea unor rude ale testatorului care, după moartea soţului supravieţuitor al testatorului să beneficieze de toate prerogativele dreptului de proprietate asupra bunurilor legate. Legatul uzufructului, chiar dacă este vorba de un uzufruct universal sau cu titlu universal, este un legat cu titlu particular deoarece legatul are ca obiect un bun (drept) determinat şi anume uzufructul, uzufructuarul neavând un drept eventual la universalitatea moştenirii sau la o fracţiune din acea universalitate, ci numai asupra dreptului de uzufruct specificat de testament. De asemenea şi legatul altor desmembrăminte ale proprietăţii constituie legate cu titlu particular.

h) Legatul bunului altuia

of 65


Dacă legatul cu titlu particular are ca obiect un bun individual determinat asupra căruia testatorul, la data deschiderii moştenirii, nu are nici un drept actual sau viitor, liberalitatea va fi valabilă sau nulă, după cum testatorul a dispus în cunoştinţă de cauză sau cu credinţa greşită că bunul este al său. Astfel:

dacă testatorul a lăsat legat bunul altuia, crezând că este al său, legatul este nul; dacă testatorul a dispus de bunul altuia ştiind că nu este al său, însărcinatul cu acel

legat este dator a da sau lucrul sau valoarea lui la epoca morţii testatorului.

i) Legatul bunului indiviz

Dacă legatul cu titlu particular are ca obiect un bun individual determinat aflat în indiviziune la data deschiderii moştenirii, acesta va fi valabil sau nul după cum urmează:

dacă testatorul a lăsat cota sa ideală de drept asupra bunului determinat ori cota sa asupra unui bun determinat din universalitate, legatul este perfect valabil;

dacă legatul are ca obiect – nu cota parte ideală ce aparţinea testatorului – ci chiar bunul în natură aflat în indiviziune (sau o parte determinată material din acel bun) şi dacă testatorul a dispus în cunoştinţă de cauză (ştiind că este proprietar numai pro parte) atunci legatul este valabil; dacă a dispus cu credinţa greşită că bunul îi aparţine în exclusivitate legatul va fi nul (pentru partea ce depăşeşte cota testatorului).

2.4. Ineficacitatea legatelor

2.4.1. Noţiune şi cauze de Ineficacitate art. 1068 Cod Civil

Regula în materia devoluţiunii testamentare a moştenirii este că ineficacitatea legatului profită acelor moştenitori (legali sau testamentari) ale căror drepturi succesorale ar fi fost micşorate sau înlăturate prin existenţa legatului sau care aveau obligaţia să execute legatul. Altfel spus, profită moştenitorilor în dauna cărora legatul ar fi fost executat. De exemplu, ineficacitatea legatului universal profită moştenitorilor legali rezervatari care vor culege întreaga moştenire (nu numai rezerva) sau moştenitorilor nerezervatari care numai datorită ineficacităţii legatului universal vor putea veni la moştenire (dacă legatul universal nu a avut semnificaţia exheredării indirecte, indiferent de eficacitatea legatului). În schimb, dacă testatorul a numit doi (sau mai mulţi) legatari universali şi numai unul dintre legate este ineficace va profita celuilalt (celorlalţi) legatar(i) universal care, în virtutea vocaţiei universale va culege întreaga moştenire, respectiv, după caz, întreaga cotitate disponibilă.

Ineficacitatea legatului cu titlu universal profită moştenitorilor legali sau legatarului universal, după caz. Dacă există mai multe legate cu titlu universal, ineficacitatea unuia nu poate profita altui legatar cu titlu universal. Aceasta deoarece vocaţia celui din urma este limitată la fracţiunea determinată din moştenire. Numai dacă pentru aceeaşi fracţiune din moştenire au fost desemnaţi doi (sau mai mulţi) legatari cu titlu universal, ineficacitatea legatului în privinţa unuia va profita celuilalt.

Ineficacitatea legatului cu titlu particular profită moştenitorului legal sau legatarului universal ori cu titlu universal care ar fi avut obligaţia să execute acel legat. În mod excepţional, ineficacitatea unui legat cu titlu particular poate profita legatarului cu titlu particular care ar fi avut obligaţia să execute (ca sarcină) acel legat sau al cărui beneficiu succesoral ar fi fost redus prin existenţa legatului cu titlu particular ineficace (de exemplu,

of 65


ineficacitatea legatului uzufructului profită legatarului nudei proprietăţi a bunului, căci ineficacitatea legatului uzufructului, ca şi încetarea lui cel târziu la moartea uzufructuarului, întregeşte nuda proprietate, dacă testatorul nu a prevăzut altfel, de pildă, printr-o substituţie vulgară sau dacă legatul uzufructului este conjunctiv ).

De la această regulă generală există două excepţii, când ineficacitatea unui legat poate profita şi altor persoane:

în caz de substituţie vulgară, situaţie în care legatul ineficace este cules de persoana pe care testatorul a indicat-o ca va culege legatul în locul şi în lipsa legatarului iniţial desemnat;

în cazul legatului conjunctiv, când operează dreptul de acrescământ, în favoarea colegatarului.

2.4.2. Revocarea

În principiu, testamentul ca şi dispoziţiile pe care le cuprinde, sunt acte juridice esenţialmente revocabile, dacă legea nu prevede altfel. Legatele pot fi revocate prin voinţa unilaterală a testatorului până în ultima clipă a vieţii, în mod discreţionar, nefiind susceptibil de abuz. După modul de manifestare a voinţei revocatorii, revocarea voluntară poate fi expresă sau tacită şi este valabilă dacă testatorul a avut capacitatea de a testa şi consimţământul neviciat.

Revocarea voluntară expresă (directă)

Testatorul poate revoca testamentul printr-un testament posterior sau printr-un act autentic, deci revocarea voluntară expresă este un act solemn, sub sancţiunea nulităţii absolute actul revocator trebuie să fie redactat în formă testamentară sau în formă autentică.

Testamentul revocator

Acesta trebuie să fie valabil ca atare, dar nu este necesar să aibă aceeaşi formă ca şi testamentul pe care îl revocă, neaplicându-se regula simetriei formelor. Este indiferent dacă testamentul revocatori conţine ori nu şi alte dispoziţii, de exemplu legate, sau dacă legatul revocat este ori nu testat în favoarea unei alte persoane; daca testamentul revocator cuprinde legate, ineficienţa acestora nu afectează validitatea revocării.

Înscrisul autentic revocator

Acesta poate fi un act redactat special în acest scop, dar poate fi conţinut şi în cadrul unui alt act autentic, iar nefiind testament nu implică respectarea condiţiilor de valabilitate al acestuia. Voinţa revocatori nu trebuie exprimată în termeni sacramentali, dar intenţia testatorului trebuie să fie neîndoielnică.

Revocarea voluntară tacită (indirectă)

Revocarea este tacită dacă, fără a fi declarată expres, rezultă indirect, dar neîndoielnic, din anumite acte sau fapte, săvârşite de testator sau cunoscute de el. Revocarea tacită se poate face prin: confecţionarea unui testament nou, înstrăinarea obiectului legatului cu care se asimilează şi distrugerea lui şi distrugerea testamentului de către testator sau cu ştirea lui.

of 65


Facerea unui testament nou; condiţii

Constituie un caz de revocare tacită numai dacă:

testamentul nou a fost întocmit cu respectarea formelor solemne prevăzute de lege pentru testamente, iar testatorul a avut capacitatea de a testa şi consimţământul neviciat;

noul testament să nu conţină revocarea testamentului anterior, căci dacă conţine o asemenea clauză revocarea devine expresă;

testamentul anterior să conţină legate care sunt necompatibile sau contrarii cu acelea ale testamentului posterior; incompatibilitatea presupune o imposibilitate absolută, obiectivă, materială sau juridică de a se executa cumulativ, concomitent legatele din două testamente succesive.

Contrarietatea presupune şi ea o imposibilitate, dar aceasta nu este obiectivă, ci se datorează intenţie testatorului. Legatele din testamentul anterior sunt revocate datorită incompatibilităţii sau contrarietăţii cu legatele din testamentul posterior, chiar dacă acestea din urmă poate fi ineficace, căci voinţa revocatori nu se identifică cu voinţa de a face liberalitatea. Există însă şi legate făcute prin testamente succesive care nu sunt incompatibile sau contrarii, putând eventual modifica emolumentul de care beneficiază legatarul:

legatul universal făcut prin testamentul anterior nu se consideră revocat prin legatele cu titlu universal sau cu titlu particular instituite prin testamentul posterior;

nu există contrarietate nici între legatul cu titlu particular sau cu titlu universal făcut prin testamentul anterior şi legatul universal instituit prin testamentul posterior;

dacă prin testamente succesive aceeaşi persoană este desemnată legatar, în principiu testamentul posterior urmează să producă efecte, revocând tacit legatul anterior care este incompatibil sau contrar dispoziţiei din testamentul posterior.

Înstrăinarea sau distrugerea voluntară a bunului care formează obiectul legatului.

Din înstrăinarea bunului legat legea deduce intenţia testatorului (manifestată indirect, tacit) de a revoca legatul, chiar dacă executarea legatului după deschiderea moştenirii nu ar fi imposibilă, întrucât înstrăinarea nu a fost valabilă sau testatorul a redobândit bunul în cauză

Domeniul de aplicare

Acest caz de revocare poate interveni doar în cazul legatelor cu titlu particular, care au ca obiect bunuri individual determinate, fie bunuri certe, fie bunuri de gen, dar individualizate. Bunul individual de terminat poate fi un bun corporal sau un bun incorporal.

Condiţii privând actul de înstrăinare

Pentru ca legatul cu titlu particular să fie revocat prin înstrăinarea bunului individual determinat care formează obiectul legatului, înstrăinarea trebuie să îndeplinească următoarele condiţii:

înstrăinarea trebuie să fie voluntară;

of 65


înstrăinarea trebuie să fie reală şi efectivă; o înstrăinare fictivă, un simplu proiect de înstrăinare sau un pact de preferinţă nu este de natură să atragă revocarea;

înstrăinarea poate fi totală sau parţială, revocarea fiind şi ea totală, respectiv parţială;

legatul particular trebuie să aibă ca obiect bunuri individual determinate.

Invaliditatea înstrăinării nu afectează valabilitatea revocării cu excepţia cazurilor în care anularea a survenit datorită incapacităţii sau vicierii consimţământului testatorului. Revocarea operează chiar dacă actul de înstrăinare ar fi afectat de modalităţi. Se asimilează înstrăinării şi distrugerea bunului individual determinat care formează obiectul legatului cu titlu particular (dispoziţia materială), dacă distrugerea este voluntară din partea testatorului.

Distrugerea voluntară a testamentului

Doctrina admite că legatul este neîndoielnic revocat şi în cazul în care, în mod voluntar, testamentul este distrus de către testator sau cu ştirea lui: dacă sunt îndeplinite următoarele condiţii:

testamentul este olograf sau mistic, existând într-un singur exemplar, în posesia testatorului;

distrugerea testamentului să fie voluntară, efectuată de către testator sau de către altul cu ştirea testatorului;

distrugerea testamentului să fie efectivă;

testatorul să fi avut capacitatea necesară pentru a reveni asupra dispoziţiilor testamentare şi voinţa lui să nu fie viciată. Revocarea prin distrugerea testamentului poate fi totală sau parţială.

Revocarea prin ştergerea dispoziţiei testamentare, urmată de datarea şi semnarea de către testator, poate interveni şi în cazul testamentului autentic.

Retractarea revocării voluntare

Retractarea revocării este de fapt posibilitatea unor revocări succesive. Retractarea fiind tot o revocare, poate interveni în aceleaşi condiţii şi poate fi expresă sau tacită. Retractarea revocării tacite prin înstrăinarea sau distrugerea bunului sau prin distrugerea testamentului nu poate fi retractată, în aceste cazuri testatorul trebuind să facă un nou testament. Retractarea şi efectele ei trebuie să fie analizate de la caz la caz şi în funcţie de împrejurările cauzei şi de analiza atentă a intenţiei testatorului, urmează să se stabilească dacă retractarea revocări are sau nu drept efect reînvierea dispoziţiilor testamentare revocate, o regulă generală. Revocarea legatului este expresie a caracterului esenţialmente revocabil al testamentului, testatorul putând reveni oricând asupra dispoziţiilor sale pentru cauză de moarte. Revocarea legatelor poate fi expresă atunci când voinţa revocatori a testatorului este exprimată în mod direct prîntrun înscris şi este tacită când ea este dedusă din anumite fapte sau acte juridice ale testatorului. În anumite cazuri însă, pe care le am expus revocarea are poate fi şi judecătorească, pronunţată aşadar în urma unor dezbateri în faţa instanţei de judecată, atunci când în cauză legatarul săvârşeşte în mod culpabil o faptă dintre cele prevăzute limitativ de lege, în timpul vieţii testatorului sau faţă de memoria acestuia. Cauzele de revocare judecătorească a legatelor sunt identice cu cele pentru

of 65


revocarea donaţiilor, cu precizarea că în cazul legatelor nu mai regăsim revocarea pentru refuzul de alimente şi nici cea pentru survenienţă de copil. Cazul de revocare judecătorească a legatului pentru neexecutarea sarcinii am considerat că nu ar trebui să opereze decât atunci când sarcina nu este executată din culpa exclusivă a legatarului, pentru că sarcina ca modalitate a unui act juridic obligă pe legatar din momentul acceptării legatului, iar cazul fortuit sau cel de forţă majoră sunt elemente independente de voinţa acestuia şi care împiedică executarea obiectivă a sarcinii. Astfel că elementul voliţional are un rol foarte important pentru a opera această cauză de ineficacitate a legatulului fiind imposibil de stabilit.22

2.4.3. Nulitatea

Nulitatea este sancţiunea civilă prin care, în esenţă actele juridice încheiate cu încălcarea condiţiilor de fond sau de formă sunt lipsite de efecte . Cauzele de nulitate a legatelor pot fi atât din rândul celor comune tuturor actelor juridice, cât şi din cele specifice actelor mortis cauza . Termenul de prescripţie al acţiunilor în anulare nu curge de la data întocmirii testamentului, ci de la data când acesta urmează să producă efecte, adică de la data deschiderii succesiunii. Codul civil cuprinde reglementări privând incapacităţile de a dispune şi de a primi prin testament. În legătură cu aceste reglementări, completate cu alte acte normative dar şi cu susţinerile doctrinare însuşite de practică, în literatura de specialitate se face vorbire despre incapacităţile de a dispune prin testament şi de capacităţile de a primi prin testament.

Astfel, incapacităţile de a dispune prin testament se refera la persoana testatorului care nu poate fi minor sau incapabil, cu situaţia de excepţie a minorului între 16 şi 18 ani care poate dispune limitat de bunurile sale. Pe e altă parte incapacităţile de a primi se referă la unele categorii de persoane: medici, farmacişti, preoţi, ofiţeri de marină, iar prevederile constituţionale şi ale Legii 312/2005 includ în această dezbatere şi pe cetăţenii străini sau pe apatrizi. Faţă de prevederile legale şi susţinerile doctrinare se pot formula următoarele concluzii:

atunci când vorbim despre incapacităţi de a dispune şi de a primi prin testament şi sancţiunea nerespectării acestora – nulitatea – ne referim la valabilitatea legatului ci nu a întregului testament;

aşa cum se subliniază în literatura de specialitate, incapacităţile de a primi sunt, totodată, în mod corespunzător şi incapacităţi de a dispune, privit din punctul de vedere al testatorului;

sancţiunea aplicabilă încălcării incapacităţilor este, de regulă, nulitatea relativă, chiar dacă se propune şi nulitatea absolută în cazul când persoanele incapabile de a primi sunt subiecte calificate de drept;

De asemenea, faţă de cele arătate se pot formula şi următoarele critici:

textele legale şi susţinerile doctrinare creează o situaţie echivocă în ceea ce priveşte delimitarea incapacităţilor de a dispune de incapacităţile de a primi, deoarece, în finalitatea lor acestea au efecte asemănătoare;

nu se identifică un criteriu clar de stabilire a diferenţierii dintre cele două incapacităţi, în afara formulei de exprimare cuprinse în Codul civil: nu poate dispune; nu se poate bucura sau nu va putea cuprinde nici o dispoziţie;

22 Diaconu Ancuta ,, Îneficacitatea legatelor testamentare,,Universitatea lucian Blaga, 2007, pg 2,

of 65


ca urmare a inexistenţei unui criteriu clar de delimitare a celor două incompatibilităţi, acestea nu pot fi tratate în mod general, de multe ori trebuind să fie discutate în particular elemente privând momentul în raport cu care se va aprecia incapacitatea sau efectele incapacităţii, ori rostul unei clasificări este tocmai posibilitatea oferită de aceasta de a trata în lânii generale un grup de noţiuni.

Având în vedere cele arătate, putem observa că de cele mai multe ori incapacităţile de a primi prin testament sunt de fapt incapacităţi de a dispune, deoarece testamentul în privinţa legatelor îşi produce efectele la data deschiderii succesiunii, ori nulitatea actului este în raport direct cu existenţa cauzelor prohibite de lege în momentul încheierii sale. Nu vom putea, deci, vorbi de incapacitate de a primi dacă moştenirea nu a fost deschisă, primirea legatului depinzând de momentul încetării din viaţă a testatorului.

Dacă ar fi să vorbim despre incapacitatea de a primi un legat, atunci va trebui să ne raportăm la o succesiune deschisă, adică la momentul în care persoana chemată la moştenire testamentară are opţiunea de a accepta sau nu moştenirea. Ori în cazul medicilor, farmaciştilor, preoţilor sau ofiţerilor de marină nu se poate pune problema acceptării, respectiv primirii legatului deoarece acesta era nul din momentul încheierii testamentului, conform prevederilor legale.

Această nulitate preexistentă la data deschiderii succesiunii testatorului ne duce cu gândul la incapacitatea acestuia de a testa şi nicidecum la incapacitatea persoanelor arătate de a primi. Rezultă deci că modul de apreciere al valabilităţii testării sau a valabilităţii primirii este acela ce se referă la momentul deschiderii succesiunii. Astfel, înainte de deschiderea succesiunii vom avea cauze de incapacitate de testare iar după data deschiderii succesiunii vom putea vorbi despre incapacităţile de primire.

Putem astfel determina un criteriu de stabilire a felului incompatibilităţii: momentul deschiderii succesiunii. Astfel, dacă legatul este nul din cauze anterioare deschiderii succesiunii vom putea vorbi despre incapacităţi de a dispune prin testament, iar dacă legatul este nul din cauze ulterioare deschiderii succesiunii vom putea vorbi despre incapacităţi de a primi prin testament. Codul civil nu se ocupă în mod special de nulitatea dispoziţiilor testamentare; cauzele de nulitate sau de anulare a legatelor sunt cele care lovesc orice act juridic, de exemplu, nerespectarea formei prevăzute de lege, incapacitatea testatorului, viciile de consimţământ, etc.23

2.4.4. Caducitatea

Legatele instituite în mod valabil şi nerevocate pot deveni ineficace din cauze intervenite ulterior întocmirii testamentului şi care fac imposibilă executarea lor. Ea se deosebeşte de nulitate deoarece aceasta din urmă se datorează unor cauze existente în momentul întocmirii testamentului, pe când caducitatea se datorează unor cauze ulterioare. Ea se deosebeşte de revocare voluntară deoarece se produce independent şi chiar împotriva voinţei testatorului. Se deosebeşte de revocarea judecătorească deoarece aceasta sancţionează anumite atitudini culpabile ale legatarului, cauzele care determină caducitatea nefiind condiţionate de culpa legatarului. Caducitatea (art. 1071 Cod Civil), poate fi definită ca o imposibilitate de executare a legatului, institui valabil şi nerevocat, din cauze obiective posterioare întocmirii testamentului sau din cauza renunţării legatarului la legat după deschiderea moştenirii.

23 Botea Gheorghe , Drept civil. Dreptul la moştenire , Ed. Concordia, Arad, 2003, p.80

of 65


Cazuri de caducitate

Codul civil prevede 4 cauze de caducitate: decesul legatarului, incapacitatea legatarului de a primi legatul, neacceptarea legatului de către legatar şi pieirea totală a bunului care formează obiectul legatului.

Legatul devine caduc dacă legatarul a murit înaintea testatorului, deoarece liberalităţile în general şi cele făcute morţiş causa au caracter exclusiv personal. Dacă legatarul al murit înainte ca succesiunea să se deschidă, executarea legatului devine imposibilă din cauza lipsei capacităţii succesorale a legatarului. Legatul nefiind dobândit de legatar nici moştenitorii sau creditorii acestuia nu au nici un drept asupra lui. Dacă legatarul şi testatorul sunt comorienţi sau codecedaţi, capacitatea succesorală neexistând, legatul devine de asemenea caduc. Dacă legatarul există însă la data deschiderii succesiunii, indiferent de durata supravieţuirii, el dobândeşte dreptul la legat cu excepţia legatului sub condiţie suspensivă, deoarece legatul devine caduc dacă legatarul moare înaintea realizării condiţiei. Excepţie de la caducitatea legatului este şi cazul în care legatarul desemnat în primul rând nu ar fi în viaţă în momentul deschiderii succesiunii sau ar deceda după această dată dar înaintea realizării condiţiei suspensive, dat testatorul a stipulat în testament ca în astfel de cazuri legatul să revină moştenitorilor legatarului decedat (substituţie vulgară permisă de lege).

În concluzie decesul legatarului determină caducitatea legatului dacă a intervenit înainte de moartea testatorului, o dată cu aceasta, sau în cazul legatului sub condiţie suspensivă, după moartea testatorului dar înainte de realizarea condiţiei.

Incapacitatea legatarului de a primi legatul

Întrucât capacitatea de a primi legatul trebuie, de regulă, apreciată la data deschiderii succesiunii, el devine caduc dacă în acest moment legatarul este lovit de o incapacitate de a-l primi.

Neacceptarea legatului de către legatar

Drepturile legatarului se nasc din momentul deschiderii succesiunii, dar legatarul are drept de opţiune succesorală, în virtutea căruia poate renunţa la legat, caz în care acesta devine caduc.

Pieirea totală a bunului care formează obiectul legatului

Pentru ca pieirea bunului să atragă după sâne caducitatea legatului trebuie să fie îndeplinite mai multe condiţii:

legatul să fie cu titlu particular şi să aibă ca obiect bunuri corporale certe, individual determinate;

pieirea bunului să fie totală; dacă pieirea este parţială legatul nu devine caduc, micşorându-se numai emolumentul;

pieirea bunului să fie produsă în timpul vieţii testatorului, adică în perioada dintre momentul întocmirii testamentului şi data morţii testatorului:

Excepţie: legatul sub condiţie suspensivă, dacă bunul a pierit după moartea testatorului şi înainte de realizarea condiţiei. (această condiţie o putem formula şi altfel: pieirea bunului să

of 65


fie produsă între momentul întocmirii testamentului şi momentul când acesta îşi produce efectele).

Cauza pieirii bunului poate fi un eveniment fortuit ori o faptă culpabilă săvârşită de o terţă persoană sau chiar de testator sau legatar.

Literatura de specialitate mai adaugă următoarele cazuri de caducitate: neîndeplinirea condiţiei suspensive, depăşirea cotităţii disponibile, dispariţia cauzei impulsive şi determinante a actului de liberalitate.

Soarta legatului grefat pe un legat principal devenit caduc

În cazurile în care legatarul al cărui legat a devenit caduc a fost însărcinat cu un legat în favoarea unei alte persoane, caducitatea legatului principal nu va atrage caducitatea legatului-sarcină, ci acesta din urmă va trece asupra succesorului care beneficiază de caducitatea legatului principal. Excepţie: dacă legatul principal este cu titlu particular el devenind caduc prin pieirea totală a bunului. În toate cazurile caducitatea legatului sarcină nu afectează legatul principal.

2.5. Consecinţele ineficacităţii legatelor. Dreptul de acrescământ

De ineficacitatea legatului, adică de nulitatea, caducitatea sau revocarea legatului va profita, în principiu, persoana care este obligată să-l predea sau să-l plătească, adică, după caz, moştenitorul legal, legatarul universal sau cu titlu universal, ori chiar cel cu titlu particular dacă, în acest din urmă caz, testatorul i-a pus în sarcină plata sau predarea legatului. Dreptul de acrescământ (sau de creştere/adăugire), este acel drept al titularului unui legat conjunctiv de a beneficia de partea de moştenire cuvenita colegatarului sau colegatarilor care nu pot sau nu vor sa primească legatul. Dreptul de acrescământ funcţionează si în cazul moştenirii legale, daca exista succesori renunţători sau nedemni.

Prin urmare, ca regulă generală, de ineficacitatea legatelor profită acei moştenitori ale căror drepturi succesorale ar fi fost diminuate sau chiar înlăturate ca urmare a executării legatului (moştenitorii legali sau testamentari, care au vocaţie universală, sau cei cu titlu universal). Mai mult, de ineficacitatea unui legat particular profită şi legatarul particular, care avea sarcina predării acelui legat. Cauze de ineficacitate ale legatului sunt, spre exemplu: nulitatea, revocarea sau caducitatea (inclusiv caducitatea pricinuita de desfiinţarea pentru nerealizarea condiţiei suspensive sau pentru că s-a realizat condiţia rezolutorie).

De exemplu, testatorul desemnează doi legatari universali, iar unul nu accepta legatul. Aceasta situaţie profită cel de-al doilea legatar aniversar, deoarece acesta culege şi cealaltă parte, întrucât are vocaţie la întreaga moştenire. Dacă ambii legatari renunţă, moştenitorii legali vor fi cei care vor culege moştenirea.

Situaţia este asemănătoare, fără să fie însă identică, cu aceea din materia moştenirii legale, când o persoană care ar fi avut vocaţie succesorală concretă sau utilă nu poate, de exemplu, din cauza nedemnităţii sau a lipsei capacităţii succesorale sau refuză să vână la moştenire (de exemplu, prin renunţare). În acest caz, comoştenitorii vor culege cota-parte corespunzătoare din moştenire, potrivit regulilor devoluţiunii legale a moştenirii. Astfel, cotele succesorale ale comoştenitorilor vor creşte în mod corespunzător sau vor trece la moştenitorii subsecvenţi, inclusiv moştenitorii care pot culege moştenirea prin reprezentare succesorală în cazul în care ascendentul lor este decedat la data deschiderii succesiunii

of 65


(împiedicând creşterea pârtii cuvenite comoştenitorilor de acelaşi grad de rudenie cu defunctul ca şi cel reprezentat).

Din ansamblul dispoziţiilor care guvernează materia moştenirii testamentare se poate desprinde o regulă călăuzitoare care nu are însă aplicabilitate dacă testatorul a dispus altfel. Astfel se întâmplă dacă, pentru eventualitatea ineficacităţii legatului, testatorul a prevăzut o substituţie vulgară sau dacă, fiind lăsat unei pluralităţi de legatari, legatul este conjunctiv şi când, în caz de ineficacitate a legatului în privinţa unora dintre ei, operează dreptul de acrescământ (de creştere) în favoarea altora.

2.5.1. Regula reducţiei legatelor

Dacă după ce se determina valoarea concreta a rezervei succesorale se constată ca donaţiile şi/sau legatele făcute de defunct depăşesc cotitatea disponibilă şi aduc atingere rezervei, ele vor fi reduse în limitele cotităţii disponibile.

Reducţiunea - este o sancţiune civilă aplicabilă liberalităţilor excesive, lipsindu-le de eficacitate în măsura necesară întregirii rezervei, dar fără a atrage nulitatea lor. Această sancţiune se aplică, atunci când este cazul, atât donaţiilor dovedite sau prezumate, cât şi legatelor testamentare. Sancţiunea se aplica inclusiv legatului cu titlu particular sub forma clauzei testamentare care are ca obiect sume de bani depuse la CEC sau legatului universal, cu titlul universal ori cu titlu particular destinat înfiinţării unei fundaţii, faţă de care moştenitorii şi creditorii au aceleaşi drepturi ca şi în cazul oricărei alte liberalităţi făcute de defunct, conform art. 19 alin. 1 din OG nr. 26/2000 cu privire la asociaţii şi fundaţii. Sancţiunea reducţiunii se poate aplica numai după deschiderea moştenirii, atât în cazul legatelor, care produc efecte numai din acest moment, cât şi în cazul donaţiilor între vii, drepturile moştenitorilor rezervatari asupra acestora născându-se la data deschiderii moştenirii. Înainte de acest moment moştenitorul nu deţine niciun drept.. El are o simplă expectativă care este insuficientă d.p.d.v. legal ca să poată lua măsuri asigurătoare împotriva actelor autorului său care ar ameninţa sau ar compromite aşteptările sale legitime în calitate de succesor. De asemenea, reducţiunea poate fi invocată atât în cazul liberalităţilor făcute în favoarea unor terţe persoane sau a unor moştenitori nerezervatari, cât şi în cazul în care beneficiarul liberalităţilor este un moştenitor rezervatar, dacă prin aceasta s-a adus atingere rezervei comoştenitorilor rezervatari. Ocrotirea rezervei se impune în toate cazurile.

Persoanele care pot invoca reducţiunea

Conform codului civil, numai moştenitorii rezervatari, succesorii acestora şi cei care înfăţişează drepturile lor pot solicita reducţiunea liberalităţilor. Din interpretarea reglementărilor legii civile, rezultă ca pot invoca reducţiunea numai următoarele persoane:

a) moştenitorii rezervatari, în favoarea cărora au fost instituite prin lege rezerva şi mijlocul ei de apărare. În mod firesc, ca să poată să-şi exercite dreptul la reducţiune, un moştenitor trebuie să accepte întâi succesiunea (pur şi simplu sau sub beneficiu de inventar) şi să nu renunţe la dreptul asupra rezervei după deschiderea moştenirii. Dacă renunţă la dreptul asupra rezervei înainte de deschiderea succesiunii, această renunţare ar fi un pact asupra unei moşteniri viitoare şi în consecinţă, nulă de drept. Când există mai mulţi moştenitori rezervatari, ei pot exercita dreptul la reducţiune în mod colectiv. Dreptul la reducţiune are însă un caracter individual. Astfel, dacă unul dintre ei, fără sa renunţe la moştenire, renunţă la exercitarea dreptului, pentru a respecta voinţa liberală a defunctului, liberalităţile se vor reduce numai în măsura necesară întregirii rezervei celorlalţi.

of 65


b) succesorii moştenitorilor rezervatari. Dacă moştenitorul rezervatar, în calitate de moştenitor unic sau comoştenitor alături de alţii, moare înainte să-si exercite dreptul la reducţiune, acest drept patrimonial se transmite asupra propriilor lui moştenitori. Dacă moştenitorul rezervatar decedat are un singur moştenitor, el poate exercita sau poate renunţa la reducţiune, ca şi autorul său. Aceeaşi va fi situaţia şi ş cazul în care moştenitorul rezervatar decedat are mai mulţi succesori care optează în acelaşi sens (accepta sau renunţa). În caz de dezacord între moştenitorii rezervatarului decedat, rezerva fiind un drept unic al defunctului rezervatar, retransmis prin moştenire, el urmează să fie exercitat unitar (colectiv), şi anume, în sensul reducţiunii liberalităţilor excesive. Ar fi inechitabil ca unul dintre moştenitorii rezervatarului care doreşte să accepte acest drept să fie practic forţat să renunţe la el din pricina opţiunii unuia sau mai multora dintre comoştenitori.24

c) avânzii caisă (habentes causam) sau persoanele care înfăţişează drepturile moştenitorilor rezervatari. Este vorba de succesorii universali sau cu titlu universal ai moştenitorului universal, care au dobândit această calitate de la moştenitorul rezervator (care a transmis -cedat - drepturile sale succesorale prin act între vii, cu titlu oneros sau cu titlu gratuit, asupra dobânditorului) şi de asemenea, de creditorii moştenitorilor rezervatari. Creditorii rezervatarului vor putea exercita dreptul la reducţiune numai pe calea acţiunii oblice, în limita sumei datorate, deoarece acest drept patrimonial nu are caracter exclusiv personal.

Succesorul cu titlu particular al moştenitorului rezervatar (de exemplu, cumpărătorul sau donatarul unui bun individual din moştenire) are în această materie, calitatea de terţă persoană şi ca atare nu poate "înfăţişă" dreptul moştenitorului rezervatar la reducţiune. Chiar dacă transmisiunea ar fi avut ca obiect un bun lăsat legat, dar supus reducţiunii dat fiind că aduce atingere rezervei numai moştenitorul rezervatar va putea solicita reducţiunea; dobânditorii sau succesorii cu titlu particular nu sunt avânzii caisă (habentes cauzam) ai moştenitorului rezervatar.

În principiu, nici creditorii defunctului nu pot invoca beneficiul reducţiunii liberalităţilor excesive. Dar, pentru clarificarea poziţiei lor faţă de liberalităţile defunctului, se impune o dublă distincţie, în funcţie de modul cum au acceptat succesiunea moştenitorii rezervatari şi după felul liberalităţii.

Dacă moştenitorul rezervatar acceptă moştenirea pur şi simplu, patrimoniul succesoral se contopeşte cu cel personal al moştenitorului, astfel încât creditorii defunctului devin creditori personali ai moştenitorului rezervatar şi, în această calitate, "înfăţişează" drepturile lui (încadrându-se printre avânzii-cauză), putând cere reducţiunea pe calea acţiunii oblice, ca şi creditorii originari ai moştenitorului rezervatar.25

Dacă moştenitorul rezervatar acceptă moştenirea sub beneficiu de inventar, ceea ce împiedică confundarea patrimoniului succesoral cu patrimoniul personal al moştenitorului, creditorii defunctului nu "înfăţişează" drepturile lui. În această situaţie, trebuie să distingem după cum liberalităţile făcute de defunct sunt donaţii sau legate. În privinţa donaţiilor, creditorii defunctului nu pot cere reducţiunea. Pentru ei, bunurile donate au ieşit definitiv din patrimoniul defunctului şi nu mai formează obiectul gajului lor general, dacă nu au cerut revocarea pentru fraudă pauliană26. Nici în privinţa legatelor creditorii defunctului nu pot cere reducţiunea, dacă moştenirea a fost acceptată sub beneficiu de inventar, însă activul brut al moştenirii formează obiectul dreptului lor de gaj general şi, ca atare, potrivit principiului 24 Gh.Beleiu, Drept civil , Bucureşti pag 7825 M. Constantînescu, Nota la dec. civ. nr. 1661/1995 a Trib. reg. Cluj, în J.N. nr. 9/1966, p.110.

26 Jurisprudenţă CEDO, 2007 P. împotrva DG

of 65


neumo liberalis, nisi liberatus, (nimeni nu poate face liberalităţi, cât timp nu şi-a plătit creditorii), ei pot cere achitarea datoriilor cu întâietate faţă de legate, urmând ca acestea din urmă să fie plătite numai din activul net şi numai în limitele cotităţii disponibile, dacă există moştenitori rezervatari care solicită reducţiunea.

Bineînţeles, donatarii sau legatarii nu pot cere reducţiunea. Aceasta pentru ca reducţiunea operează împotriva, nu în favoarea lor. Totuşi, dacă există o pluralitate de donatari şi/sau legatari, cel acţionat în reducţiune poate invoca, pe cale de excepţie, nerespectarea ordinii legale de reducţiune a liberalităţilor excesive.

Ordinea reducţiunii liberalităţilor excesive

Problematica ordinii în care se reduc liberalităţile excesive se pune numai dacă cel care lasă moştenirea a făcut mai multe astfel de liberalităţi (donaţii şi/sau legate) prin care s-a depăşit cotitatea disponibilă. Aceasta indiferent dacă a beneficiat de liberalităţi o singură persoană sau persoane diferite. Pentru această ipoteză, codul civil consacră trei reguli care guvernează ordinea reducţiunii până la limita cotităţii disponibile, dacă beneficiarul liberalităţii nu este moştenitor rezervatar, respectiv până la limita asigurării rezervei celorlalţi rezervatari, dacă beneficiarul liberalităţii este şi el moştenitor rezervatar. Cele trei reguli prevăzute de lege civila au la bază ideea că liberalităţile cu dată anterioară, fiind făcute din cotitatea disponibilă, trebuie să fie menţinute (prior tempore potior iure) şi numai dacă au aceeaşi dată urmează să fie reduse proporţional cu valoarea lor.

Legatele se reduc înaintea donaţiilor. Această regulă se aplica atunci când defunctul a făcut atât donaţii, cât şi legate. De exemplu, în timpul vieţii a donat un autoturism, iar prin testamentul lăsat a desemnat un legatar cu titlu universal pentru 1/2 din moştenire. Legatul se va reduce în măsura necesară asigurării cotei moştenitorilor rezervatari.

Regula reducerii legatelor înaintea donaţiilor (indiferent de data testamentului) se justifică prin aceea că sunt ultimele liberalităţi făcute de defunct, produc efecte numai la data deschiderii moştenirii, şi datorită lor s-a adus atingere rezervelor succesorale, liberalităţile anterioare (donaţiile) fiind făcute, cel puţin în parte, din cotitatea disponibilă şi, mai ales, prin principiul irevocabilităţii donaţiilor. Dacă donaţiile s-ar reduce înaintea legatelor, testatorul ar putea revoca donaţiile făcute lăsând legate care să epuizeze cotitatea disponibilă. Pe această cale, nu se revocă nici donaţia făcută între soţi, pentru că reducţiunea începe în toate cazurile cu legatele, potrivit C.civ. Pentru revocarea donaţiei făcută în timpul căsătoriei este necesară o clauză testamentară specială în acest sens. Intenţia de revocare a donaţiei nu poate fi dedusă din simpla instituire de legate.

Regula reducerii legatelor înaintea donaţiilor are caracter imperativ. Astfel fiind, clauza testamentară prin care s-ar prevedea reducerea cu întâietate a donaţiilor sau reducerea lor concomitent cu legatele este lovită de nulitate.

Legatele se reduc toate deodată şi în mod proporţional. Se reduc simultan şi proporţional cu valoarea lor atât legatele universale sau cu titlu universal, cât şi cele cu titlu particular, indiferent că au fost prevăzute în acelaşi testament sau testamente diferite (de exemplu, clauză testamentară pentru depunerile la CEC). Această regulă se explică prin faptul că toate legatele produc efecte de la aceeaşi dată a deschiderii moştenirii.

Întemeindu-se pe voinţa prezumată a testatorului, această regulă are caracter dispozitiv. Astfel, legea permite testatorului să dispună plata unui (unor) legate cu preferinţă

of 65


faţă de altele, caz în care cele preferate se vor reduce numai dacă rezerva succesorală nu va fi întregită prin reducţiunea celorlalte. Ordinea de preferinţă poate fi stipulată în mod expres, dar voinţa testatorului în acest sens poate rezulta şi implicit din ansamblul dispoziţiilor testamentare.

Donaţiile se reduc succesiv, în ordinea inversă a datei lor, începând cu cea mai nouă. Ordinea şi măsura reducţiunii libertăţilor indirecte (a sarcinilor ce grevează liberalităţi directe). Prin reducţiune se înţelege acea sancţiune civila, specifică dreptului succesoral care se aplica în cazul în care liberalităţile (donaţiile si legatele) făcute de câtre de cuius aduc atingere drepturilor moştenitorilor rezervatari, încălcându-le rezerva conferita de lege. În acest sens, C. civil " liberalităţile prin acte între vii sau prin testament, cât vor trece peste cotitatea disponibila, vor fi reduse la aceasta parte"27

Persoane îndreptăţite. Dreptul de a cere reducţiunea liberalităţilor excesive aparţine moştenitorilor rezervatari, mijlocul procedural este acţiunea în reduciune. Aceasta este îndreptată împotriva donatarilor şi legatarilor. Acţiunea pornită de moştenitorii rezervatari poate fi continuată de succesorii acestora şi cei care le înfatisează drepturile, nu însa şi de către alte persoane care ar avea alte interese, cum ar fi creditorii defunctului, alţi legatari etc. Dreptul la reducţiune poate fi exercitat şi prin excepţia în reducţiune, cu ocazia apărărilor pe care şi le fac, în cazul în care bunul care face obiectul liberalităţilor nu a fost încă predat celui gratificat. Moştenitorii rezervatari sunt de regula deţinătorii bunurilor din moştenire şi pe calea excepţiei în reducţiune vor refuza să execute liberalităţile. Exista opinii care dau si creditorilor moştenitorilor rezervatari dreptul de a intenta acţiunea în reducţiune pe calea acţiunii oblice, bazându-se pe caracterul patrimonial al acesteia.28

Nimic nu împiedica părţile ca, în baza dreptului de a dispune liber de bunurile lor, reducţiunea liberalităţilor excesive să o poată realiza şi prin învoiala părţilor care pot tranzacţiona, achiesa atât pe cale extrajudiciara cât si judiciara. Extrajudiciara are loc în faţa notarului public, astfel cum prevede art. 82 din Legea nr. 36/1995, când acesta, cu acordul tuturor moştenitorilor, va reduce liberalităţile excesive pana la limita legala. Dacă părţile nu cad de acord, litigiul urmează a fi soluţionat pe cale judecătorească, conform art. 78 din Legea nr. 36/1995.

Acordul moştenitorilor este în principiu admisibil şi poate interveni în orice fază, inclusiv în faţa instanţei de judecată. Ei pot să renunţe la reducţiune, precum pot stabili şi o modalitate concreta a reducţiunii, în măsura în care nu este o prohibiţie expresă a legii, învoiala lor având valoarea şi efectele unui act juridic.29 Ordinele reducţiunii liberalităţilor excesive. În ipoteza în care exista o pluralitate de liberalitatea - legate, donaţii - se pune problema de a şti şi care va fi ordinea în care acestea se vor reduce. Codul civil, stabileşte următoarea ordine de reducţiune:

a)Legatele se reduc înaintea donaţiilor, care este o dispoziţie imperativa, consecinţa a principiului irevocabilităţii donaţiilor. Codul civil justifica aceasta regula, pentru ca legatele sunt ultimele liberalitatea făcute de defunct. Logic este, ca fiind cele care au depăşit cotitatea disponibila si au încălcat rezerva, ele sa fie reduse mai întâi. Liberalităţile anterioare, adică cele mai vechi, cum este logic, se prezuma astfel ca au fost făcute în limitele cotităţii disponibile. Dispunătorul nu poate inversa ordinea liberalităţilor, pentru ca ar însemna ca indirect a revocat ceea ce iniţial a donat. Este o regula cu caracter imperativ si,

27 L. Stanciulescu: op cit., p. 18828 L. Stanciulescu: op cit., p. 18829

of 65


deci, orice clauza contrara este nula. Legatele se reduc toate deodată si proporţional, în conformitate cu C. civil, întrucât toate liberalităţile mortis causa îşi produc efectele numai după deschiderea moştenirii. Toate legatele îşi produc efectele deodată, la aceeaşi data: data deschiderii moştenirii; tot atunci operează si reducţiunea. Indiferent de obiectul lor, universale, cu titlu universal sau cu titlu particular, luate singure sau reunite cu donaţiile făcute de cuius, fără să prezinte vreo importanta daca sunt prevăzute în acelaşi testament sau în testamente diferite, sunt supuse reducerii simultane si proporţional cu valoarea lor; de exemplu, sunt doua dispoziţii testamentare, una într-un testament autentic si o clauza testamentara pentru depunerile CEC:

Regula aceasta, care se bazează pe voinţa prezumata a testatorului, are numai un caracter dispozitiv si nu imperativ, adică se întemeiază pe prezumţia ca defunctul a dorit sa stabilească o anumita ordine în reducţiunea legatelor. Aceasta ordine poate sa fie stipulata în mod expres sau poate sa fie implicita. Drept urmare, testatorul poate dispune ca un legat preferat prin voinţa dispunătorului va fi redus numai daca rezerva nu a fost întregita prin reducerea celorlalte legate.

b) Donaţiile se reduc succesiv în ordinea inversa a datei lor, începând cu cea mai noua. Se prezuma ca cea din urma voinţa a defunctului sau ultimele donaţii (cele mai vechi) sunt făcute cu depăşirea cotităţii disponibilului (Qui prior este tempore, potior este juve). În acest sens art 1091 C. civil prevede: "Reducţiunea va începe de la cea din urma donaţiune, după săvârşirea acesteia se va trece îndată la cea de a doua după dânsa si aşa mai departe, pana la cea mai veche donaţiune." Aceste dispoziţii au caracter imperativ, principiul irevocabilităţii donaţiilor este de ordine publica. Daca au fost făcute donaţii după epuizarea cotităţii disponibile, acestea se reduc în întregime, cele care depăşesc numai în parte disponibilul se reduc numai parţial, în măsura în care constituie excedent de la cotitatea disponibila.

c) În cazul donaţiilor care au aceeaşi data, se admite ca ele se reduc simultan în mod proporţional cu valoarea lor, în acest caz donatarul având dreptul sa stabilească si o alta ordine pe care el o prefera în privinţa reducţiunii lor în măsura necesara întregirii rezervei.

d) În legătura cu stabilirea datei când s-a făcut actul de donaţie trebuiesc făcute anumite distincţii, în practica uneori apărând dificultatea pentru stabilirea cu certitudine a datei donaţiei. În cazul donaţiei făcute prin act autentic, data este indicata în încheierea de autentificare; la cele făcute în forme neautentice, data în raport de care se hotărăşte reducţiunea are ca element de stabilire momentul în care actul a primit data certa, potrivit art. 1182 C. civil, care poate fi cel mai târziu la data morţii donatorului. Daca este vorba de dar manual care se face fără întocmire de înscrisuri, el are ca data momentul când se produce remiterea materiala a bunului, care în caz de divergenta poate fi stabilit prin orice mijloc de proba. O situaţie aparte o prezintă donaţiile de bunuri viitoare si cele încheiate având la baza un act juridic încheiat sub condiţie suspensiva sau rezolutorie. Donaţii de bunuri viitoare pot fi fructele nepercepute, recoltele neculese. În cazul când obiect al donaţiei este un bun care nu se afla în patrimoniul dispunătorului (donaţii de bunuri viitoare), situaţia este asemenea legatelor revocabile. Astfel se vor reduce simultan cu acestea, potrivit aceloraşi reguli deja arătate, adică proporţional cu valoarea lor, căci dreptul donatarului de bunuri viitoare devine irevocabil numai la deschiderea moştenirii, la fel ca si dreptul legatarului.

of 65


În privinţa donaţiilor încheiate prin act sub condiţie suspensiva sau rezolutorie, sunt doua faze, prima daca se realizează condiţia care priveşte însăşi valabilitatea actului, iar odată declarat valid, acel moment se considera ca data a acestuia, pentru ca poate sa-si producă efectele propuse.

În fine, în situaţia în care unul dintre donatarii supuşi reducţiunii este insolvabil, va fi sacrificat si supus reducţiunii donatarul anterior în interesul ocrotirii efective a rezervei, urmând sa fie redusa donaţia acestuia.30

Când testatorul dispune prin liberalităţi grevate de sarcini care reprezintă la rândul lor liberalităţi (donaţii sau legate indirecte grefate pe liberalităţi directe) se pune problema identificării cazurilor, ordinii şi cuantumului în care aceste liberalităţi indirecte (de gradul doi) sunt supse reducţiunii. Evident, problematica se pune numai dacă liberalitatea este prevăzută de autorul ei în favoarea unui terţ (stipulaţie pentru altul) şi cu intenţia de a îl gratifica. Dacă sarcina nu îndeplineşte aceste doua condiţii (de exemplu, s-a prevăzut pentru plata unei datorii, suportarea cheltuielilor de înmormântare etc.) problema în discuţie nu se pune, deoarece donaţiile sau legatele, în speţa, încetează să mai fie liberalitatea în măsura sarcinilor şi, în această măsură, nu sunt supuse reducţiunii ca liberalitatea excesive.

În schimb, dacă sarcina reprezintă la rândul ei o liberalitate, nu va putea fi invocată de beneficiarul liberalităţii directe faţă de moştenitorii rezervatari care solicită reducţiunea. Liberalitatea directă va fi supusă reducţiunii în măsura necesară pentru întregirea rezervei succesorale. Dacă liberalitatea directă este supusă reducţiunii se va reduce si liberalitatea indirectă care o grevează şi care, prin definiţie, are aceeaşi natură şi aceeaşi dată (fiind prevăzută în acelaşi act). Astfel, pentru a determina soarta liberalităţii indirecte, trebuie sa se verifice în ce măsura liberalitatea directă este supusă reducţiunii potrivit regulilor codului civil. Când liberalitatea directă nu este supusă reducţiunii, nu se va reduce nici liberalitatea indirecta (sarcina) care o grevează. Reducţiunea liberalităţii directe se va răsfrânge şi asupra celei indirecte (reducţiune indirectă), conform principiului de drept roman "accesoriu sequitur principale". Mai exact, liberalităţile se reduc simultan şi în mod proporţional cu valoarea lor, întrucât liberalitatea directă şi cea indirectă au aceeaşi dată.

Variantele procedurale de realizare a reducţiunii.

Dreptul la reducţiunea liberalităţilor excesive se poate realiza prin bună-învoială (1), la notar, sau pe cale judecătorească (2).

(1) Dacă persoanele interesate se înţeleg, reducţiunea liberalităţilor excesive se poate realiza prin bună-învoială la notar, deci pe cale extrajudiciară. În acest sens, art.82 alîn.3 din Legea notarilor publici şi a activităţii notariale nr.36/1995 stabileşte că notarul public, cu acordul tuturor moştenitorilor, poate proceda la reducerea liberalităţilor, până la limitele prevăzute de lege. De pilda, cu acordul moştenitorilor rezervatari şi a legatarului (universal, cu titlu universal sau cu titlu particular) notarul public poate stabili în ce măsura legatul în cauză produce efecte, eliberând câte un exemplar al certificatului de moştenitor fiecăruia dintre succesori şi legatari. Reducţiunea se poate realiza şi pe calea împărţirii bunurilor prin bună-învoială. Acordul realizat în aceste condiţii are valoarea unui contract şi produce efecte, ca atare, potrivit dreptului comun.

(2) Când părţile interesate sunt în dezacord, neînţelegerile urmează să fie soluţionate pe cale judecătorească, conform art.78 din Legea nr.36/1995, partea interesata fiind obligata să

30 Chirica: op. cit., p. 197; Trib. Supr.: S. civ., Dec. nr. 2065/1989, în "R.D." nr. 7/1990, p. 67

of 65


dovedească, prin orice mijloc de probă, depăşirea cotităţii disponibile prin liberalităţile făcute de defunct. În această ipoteză, procedural, trebuie să deosebim după cum obiectul liberalităţii excesive se află în posesia beneficiarului sau în posesia moştenitorilor rezervatari. Partea ce justifica un interes poate sa solicite reducţiunea fie pe cale de excepţie (când bunurile sau valorile în discuţie nu au fost încă predate gratificatului, dar acesta le pretinde), fie pe calea acţiunii în reducţiune (daca acestea au fost deja predate).

Acţiunea în reducţiune are caracter personal patrimonial, fiind prescriptibila în trei ani de la data naşterii dreptului la acţiune. Aceasta data coincide cu cea a deschiderii succesiunii, daca cei în cauza aveau cunoştinţa de existenta actului care i-a prejudiciat, sau cu momentul la care persoanele îndreptăţite au luat cunoştinţa despre existenta acestuia. Acţiunea în reducţiune introdusa în termen de unul sau o parte dintre moştenitorii rezervatari profita si comoştenitorilor, daca nici fata de ei termenul legal nu a fost depăşit.

Ordinea reducţiunii

Problema se pune numai dacă cel care lasă moştenirea a făcut mai multe liberalităţi prin care s-a depăşit cotitatea disponibilă.

Pentru această ipoteză Codul civil a consacrat trei reguli care guvernează materia reducţiunii: legatele se reduc înaintea donaţiilor, legatele se reduc deodată şi în mod proporţional şi donaţiile se reduc succesiv, în ordinea inversă a datei lor, începând cu cea mai nouă.

1) Legatele se reduc înaintea donaţiilor

Această regulă se justifică prin aceea că sunt ultimele liberalităţi făcute de defunct şi datorită lor s-a adus atingere rezervelor succesorale.

Regula reducerii legatelor înaintea donaţiilor are caracter imperativ. Astfel fiind, clauza testamentară prin care s-ar prevedea reducerea cu întâietate a donaţiilor sau reducerea lor concomitent cu legatele va fi lovită de nulitate.

2) Legatele se reduc toate deodată şi în mod proporţional întemeindu-se pe voinţa prezumată a testatorului, această regulă are caracter dispozitiv. În acest sens, legea permite testatorului să dispună plata unui sau unor legate cu preferinţă faţă de altele, caz în care cele preferate se vor reduce numai dacă rezerva succesorală nu va fi întregită prin reducţiunea celorlalte. Ordinea poate fi stabilită explicit sau implicit în cadrul testamentului.

3) Donaţiile se reduc succesiv în ordinea inversă a datei lor, începând cu cea mai nouă.

Întrucât principiul irevocabilităţii donaţiilor este de ordine publică şi această regulă de reducţiune are caracter imperativ, donatorul neputând stabili o altă ordine de reducţiune a donaţiilor nici prin contractele încheiate nici prin testamentul lăsat.

În cazul donaţiilor simultane acestea se reduc simultan şi în mod proporţional cu valoarea lor, ca şi legatele. Dacă beneficiarul donaţiei supusă reducţiunii este insolvabil (a înstrăinat bunul şi nu are alte bunuri urmăribile) majoritatea autorilor admit soluţia reducerii donaţiei anterioare.

of 65


2.5.2. Legatul conjuctiv

Legat conjunctiv, este acela prin care două sau mai multe persoane (numite colegatari) sunt chemate la moştenirea aceluiaşi bun, în întregimea sa. Acesta poate fi determinat individual sau numai generic si fiecare dintre colegatari are vocaţie (un drept eventual) asupra întregului bun.

1) Legatul cu titlu particular este prezumat a fi conjunctiv atunci când testatorul a lăsat, prin acelaşi testament, un bun determinat individual sau generic mai multor legatari cu titlu particular, fără a preciza partea fiecăruia.

(2) În cazul legatului conjunctiv, daca unul dintre legatari nu vrea sau nu poate sa primească legatul, partea lui va profita celorlalţi legatari.

(3) Prevederile alin. (2) se aplica si atunci când obiectul legatului conjunctiv îl constituie un dezmembrământ al dreptului de proprietate.

De exemplu, testatorul lasă o casa sau suma de bani depusă la CEC legatarilor X şi Y, dar fără sa indice concret partea fiecăruia. Dacă toţi colegatarii pot şi vor să primească legatul conjunctiv, împărţirea acestuia se va face între ei în părţi egale, chemarea "la întreg" a fiecăruia fiind astfel comprimată numai la o parte a bunului, datorită chemărilor (vocaţiilor) identice ale celorlalţi. Dacă unul sau mai mulţi colegatari nu pot sau nu vor să primească legatul, ceilalţi beneficiari.

Efectele reducţiunii în cazul legatelor

Reducţiunea are ca efect ineficacitatea acestora în măsura necesară întregirii rezervei. Ineficacitatea poate fi totală – dacă cotitatea disponibilă a fost epuizată prin donaţiile făcute de defunct – şi parţială – prin reducerea legatelor proporţional cu valoarea lor. Întrucât bunurile care formează obiectul dispoziţiilor testamentare se găsesc în patrimoniul succesoral, întregirea rezervei celor îndreptăţiţi se realizează în natură31.

2.5.3. Substituţia vulgara

Substituţia vulgară este o dispoziţie prevăzută în actul de liberalitate prin care dispunătorul desemnează, pe lângă primul gratificat, şi un al doilea care să beneficieze de liberalitate în caz în care primul nu ar putea sau nu ar voi să o primească, liberalitatea devenind ineficace în privinţa lui. Această substituţie este valabilă deoarece nici unul din elementele substituţiei fideicomisare nu se regăseşte în cazul substituţiei vulgare.

Dispoziţie cuprinsa într-un act juridic de ultima voinţa precum testamentul sau donaţia de bunuri viitoare. Prin substituţia vulgară, o persoana numită substituit sau grevat, este chemata sa primească liberalitatea în cazul în care, fată de o persoana iniţial gratificata, aceasta liberalitate ar deveni caduca.

Codul civil permite în mod expres substituţia vulgara, pentru ca prin ea se instituie doua liberalitatea alternative (prima, pura si simpla), iar cealaltă sub condiţia suspensiva a ineficacităţii celei dintâi. Prin urmare, în fond, este vorba de o singura liberalitate valabila - astfel încot nu se încalcă ordinea politica, sociala şi economica prin stabilirea devoluţiunii succesorale pentru mai mult de o generaţie.31 Trib. Supr.: Dec. nr. 1314/1994, citata supra; Trib. Supr.: S. civ., Dec .nr. 185/1985, publicata în I.G.Mihuta

of 65


Întrucât dreptul de acrescământ nu operează de la persoană la persoană (ca în cazul substituţiei vulgare), ci de la porţiune la porţiune (porţio porţiuni accrescit), creşterea profită şi moştenitorilor colegatarului decedat. Aşadar, de exemplu, moştenitorii colegatarului decedat după deschiderea moştenirii vor profita de acrescământul datorat renunţării ulterioare a unui alt colegatar. Substituţia vulgară prezintă următoarele caracteristici:

a) Cele două liberalităţi având acelaşi obiect, nu sunt succesive, ele sunt alternative. Prima liberalitate este pură şi simplă, iar cea de a doua este făcută sub condiţia suspensivă a ineficacităţii celei dintâi;

b) Cele două drepturi - al substituitului cât şi cel al instituitului - se nasc la moartea dispunătorului, fără să fie stabilită o ordine succesorală, dar numai unul dintre legatarii aceştia primeşte bunul prevăzut în actul liberal;

c) Obiectul substituţiei vulgare nu este indisponibilizat în mâinile instituitului, nu devine inalienabil şi nu este scos nici un moment din circuitul civil

2.6. Dezmoştenirea

Dezmoştenirea este dispoziţia de ultimă voinţă pe care testatorul înlătură de la moştenire pe unul sau unii dintre moştenitorii legali ( rude sau soţ supravieţuitor ), în limitele legii . În timp ce moştenitorii legali nerezervatari pot fi îndepărtaţi de la moştenire cu totul, moştenitorii legali rezervatari pot fi îndepărtaţi doar de la moştenirea cotităţii disponibile a succesiunii, iar nu şi a rezervei ce le revin în virtutea legii, chiar în contra voinţei defunctului .

2.6.1.Noţiune

Exheredarea poate fi concepută de testator şi ca o sancţiune pentru moştenitorii care vor ataca cu acţiune în anulare testamentul lăsat de el ; o asemenea exheredare-sancţiune este nulă ori de câte ori tinde să pună la adăpost de anulare dispoziţii testamentare contrare normelor legale imperative sau prohibitive.

Referitor la patrimoniul succesoral, testamentul poate conţine nu numai dispoziţii pozitive - legate- , dar şi dispoziţii negative - exheredari ( dezmoşteniri) - prin care testatorul înlătură de la moştenire unul sau mai mulţi moştenitori legali, rude sau soţ supravieţuitor. Dezmoştenirea sau exheredarea este dispoziţia de ultimă voinţă a testatorului prin care acesta înlătură de la moştenire unul sau mai mulţi moştenitori legali nerezervatari pot fi îndepărtaţi doar de la moştenirea cotităţii disponibile a succesiunii, iar nu şi a rezervei care le revine în virtutea legii, chiar contrar voinţei defunctului.

În funcţie de anumite criterii , exheredarea poate fi de mai multe feluri. Astfel, după cum voinţa testatorului este manifestată direct sau indirect, exheredarea poate fi directă sau indirectă. De asemenea, în raport de acelaşi criteriu, exheredarea poate fi şi cu titlu de sancţiune. Exheredarea directă rezultă dintr-o declaraţie expresă de voinţă a testatorului prin care înlătură de la moştenire - în tot sau în parte- pe unul sau altul dintre moştenitorii săi legali.

2.6.2. Felurile exeredării

of 65


După cum voinţa testatorului este manifestată direct sau indirect, exheredarea poate fi directă sau indirectă .

Exheredarea directă - rezultă dintr-o declaraţie expresă de voinţă a testatorului prin care înlătură de la moştenire în tot sau în parte, pe unul sau pe altul dintre moştenitorii legali, ea putând fi parţială sau totală . Exheredarea parţială - dacă testatorul înlătură numai pe anumiţi erezi, în cazul acesta, voinţa testatorului nu se substituie voinţei legiuitorului, ci se întregeşte cu ea, căci succesiunea se va cuveni moştenitorilor legali rămaşi după înlăturarea celor dezmoşteniţi . Exheredarea totală duce la înlăturarea de la moştenire a tuturor moştenitorilor legali ai testatorului . Într-un asemăna caz, dacă prin testament nu a fost desemnată o persoană anume care să culeagă moştenirea, aceasta va reveni statului ca moştenire vacantă în temeiul C.civ.

Exheredarea indirectă - rezultă din instituirea de legatari asupra moştenirii fără a menţiona expres exherredarea unuia sau altuia dintre moştenitorii legali . În limita legatelor lăsate de moştenitorii legali neratificaţi sunt înlăturaţi de la moştenirea testatorului. În caz de ineficacitate pe motiv de revocare judecătorească, exheredarea indirectă rămâne, deasemenea, să producă efecte, aceasta fiind ultima voinţă a testatorului . În situaţia ineficacităţii legatului pe motiv de revocare voluntară expresă, drepturile moştenitorilor legali exheredaţi renasc ; dacă însă testatorul revocă expres legatul iniţial, dar dispune în favoarea altei persoane, dispoziţia de exheredare rămâne în fiinţă.

Exheredarea sancţiune, numită şi clauză penală, este acea dispoziţie testamentară prin care testatorul prevede înlăturarea de la moştenire a acelor moştenitori care ar ataca testamentul sau dispoziţiile testamentare cu acţiune în justiţie. În principiu, exheredarea sancţiune este valabilă; fiind liber să dispună de moştenirea pe care o va lăsa după moarte, testatorul poate lua şi măsuri de apărare, de respectare a dispoziţiilor sale de ultimă voinţă, inclusiv cele care conţin exheredări determinate de sentimente de supărare, de mâine etc.

Validitatea exheredării sancţiune are totuşi anumite limite:

Ea nu poate aduce atingere drepturilor moştenitorilor rezervatari; chiar dacă au atacat în justiţie testamentul şi indiferent de rezultatul procesului, dreptul la rezervă rămâne neatins.

Exheredarea sancţiune nu poate împiedica pe moştenitori să ceară constatarea nulităţii dispoziţiilor testamentare contrare ordinii publice sau bunelor moravuri , de exemplu, nulitatea testamentului pentru nerespectarea formei solemne, nulitatea legatului conţinând o substituţie fideicomisară etc.

O asemenea dispoziţie vizează, de regulă, pe moştenitorii legali care ar ataca testamentul ce cuprinde legate, dar poate fi îndreptată şi împotriva legatarului, de exemplu, împotriva legatarului universal care ar ataca dispoziţia testamentară prin care s-a prevăzut un legat cu titlu particular în favoarea unei alte persoane. În ipoteza că moştenitorul a atacat testamentul, iar acţiunea i-a fost respinsă, clauza de exheredare îşi va produce efectul, pentru că s-a dovedit legitimitatea dorinţei dispunătorului, pentru că s-a produs o şicanare procesuală, o lipsă de loialitate şi de bunăcredinţă. În concluzie, clauza de penalizare a moştenitorului trebuie să fie expresă şi interpretată restrictiv, simpla nemulţumire, sau refuzul de a preda un bun obiect al legatului neînsemnând şi exheredare.

of 65


CAPITOLUL 3.

Execuţia testamentara.

3.1. Noţiunea si natura juridica a execuţiunii testamentare

Execuţiunea testamentară32 este o dispoziţie cuprinsă în testament, prin care testatorul desemnează una sau mai multe persoane, conferindu-le împuternicirea necesară pentru a putea asigura executarea dispoziţiilor testamentare. Procedând astfel, testatorul îi degrevează pe moştenitori de această sarcină sau asigură îndeplinirea dispoziţiilor sale atunci când apreciază că cei însărcinaţi cu aceasta nu ar vrea sau nu ar putea să-şi execute obligaţia. Notarul public competent să dezbată moştenirea va elibera persoanei desemnate de către testator un certificat constatator al acestei calităţi (art. 83 Legea 36/1995). În ceea ce priveşte natura juridică a execuţiunii testamentare majoritatea autorilor consideră că e vorba de un mandat special, ce prezintă asemănări şi deosebiri cu mandatul de drept comun. Evidenţiem următoarele asemănări: acceptarea execuţiunii testamentare e facultativă; în principiu, execuţiunea testamentară e cu titlu gratuit (executorul testamentar poate însă cere remuneraţie dacă testatorul a prevăzut o astfel de remuneraţie sau dacă executorul e un profesionist); executorul testamentar are, în principiu, aceleaşi obligaţii ca şi mandatarul obişnuit; executorul testamentar e instituit „intuita persoane” (în caz de deces al executorului, moştenitorii acestuia nu au obligaţia de a continua luarea unor măsuri în interesul şi până la înştiinţarea succesorilor testatorului). Menţionăm următoarele deosebiri: execuţiunea testamentară poate fi instituită numai prin testament (act solemn), în timp ce mandatul e consensual; mandatul obişnuit încetează de drept la moartea mandantului, iar atunci când s-a prevăzut continuarea mandatului post mortem, succesorii mandantului îl pot revoca oricând; execuţiunea testamentară începe la moartea mandantului; în cazul mandatului de drept comun, limitele împuternicirii se determină de părţi, limitele atribuţiilor executorului testamentar şi durata maximă a unor atribuţii sunt stabilite imperativ de lege; mandatarul obişnuit poate renunţa la mandat dacă această renunţare nu e păgubitoare pentru mandant - dacă îşi acceptă misiunea, executorul. Executor testamentar poate fi orice persoană (moştenitor legal sau testamentar ori o terţă persoană, de exemplu, un avocat), cu singura condiţie să aibă capacitate de exerciţiu deplină. Testatorul poate desemna unul sau mai mulţi executori testamentari. În caz de pluralitate atribuţiile (funcţiile) pot fi: conjunctive, caz în care oricare dintre executori poate să lucreze singur în vederea îndeplinirii misiunii, dacă testatorul nu a prevăzut să lucreze în comun; divizate (de exemplu, unul pentru afacerile comerciale, altul pentru cele civile); subsidiare, pentru ipoteza în care primul desemnat nu poate sau nu vrea să accepte misiunea.

Potrivit părerii dominante, execuţiunea testamentară este un mandat special, care - ca atare - se aseamănă, dar se şi deosebeşte de mandatul de drept comun, motiv pentru care regulile de drept comun în materie de mandat se aplică în această materie numai în măsura în care legea nu prevede altfel sau nu sunt contrare scopului execuţiunii testamentare.

32 Macovei Codrîn, „Drept civil. Succesiuni (suport de curs)”, Universitatea Al. I. Cuza Iași, 2009, p. 58.

of 65


3.2. Atribuţiile executorului testamentar

Atribuţiile executorului testamentar sunt reglementate de lege în mod diferit, după cum testatorul i-a conferit sau nu “posesiunea” - numită după terminologia Codului francez sezină - bunurilor mobile din moştenire. Prin urmare, legea prevede anumite atribuţii generale, minimale, care se exercită de orice executor testamentar şi anumite atribuţii mai întinse care aparţin numai executorului cu sezină.

Atribuţii generale . Orice executor testamentar - cu sau fără sezină - care a acceptat această sarcină are dreptul şi obligaţia de a supraveghea şi de a asigura executarea dispoziţiilor testamentare. În acest scop:

- potrivit C.civ., executorul testamentar este chemat să stăruie ca notarul public competent să facă inventarierea bunurilor succesorale în conformitate cu art.70 şi urm. din Legea nr.36/1995;

- când există moştenitori (legali sau testamentari) minori, interzişi sau absenţi, executorul testamentar este obligat să ceară punerea sub sigiliu (ori predarea unui custode) a bunurilor pentru care există pericol de înstrăinare, pierdere, înlocuire sau distrugere.

- dacă nu există sumă îndestulătoare pentru plata legatelor, executorul testamentar “va cere vinderea mişcătoarelor” pentru a asigura astfel executarea dispoziţiilor testamentare.

- dacă s-a contestat în justiţie validitatea testamentului sau a unei (unor) dispoziţii testamentare, executorul testamentar are dreptul (şi obligaţia) să intervină în proces pentru a susţine validitatea lor.

- în sfârşit, executorul testamentar poate întreprinde şi alte măsuri, nenominalizate de lege, pentru “ca testamentele să se execute” dar fără a întreprinde măsuri propriu-zise de executare dacă testatorul nu i-a conferit sezină.

Atribuţiile speciale ale executorului testamentar cu sezină şi limitele ei. Potrivit C.civ., testatorul “poate să le dea de drept în posesiune, toată sau parte numai din averea sa mobilă, pentru un timp care nu va trece peste un an de la moartea sa”. Rezultă că această prerogativă - numită în literatura de specialitate “sezină” (din gr. saisîne) - aparţine executorului testamentar numai dacă i-a fost conferită expres prin testament, însă fără cerinţa unor formule sacramentale. Se admite, de exemplu, că executorul împuternicit să plătească legatele mobiliare sau executorul instituit sub aparenţa unui legatar universal (fără emolument) este executor testamentar cu sezină. Întrucât certificatul de executor testamentar trebuie să precizeze “întinderea drepturilor şi obligaţiilor cu care a fost învestit de către testator” (art.85 din Regulamentul de punere în aplicare a Legii nr.36/1995), notarul public care îl eliberează trebuie să precizeze calitatea de sezinar a executorului testamentar, bunurile mobile - toate sau partea - pe care le poate deţine în această calitate, durata sezinei şi sarcinile pe care este chemat să le îndeplinească.

of 65


3.3. Încetarea execuţiunii testamentare

Cazuri de încetare a execuţiunii testamentare. Misiunea executorului - fie că este sezinar sau a fost sezinar dar aceasta a încetat anterior, fie că nu a fost sezinar - încetează în următoarele cazuri:

dacă dispoziţiile testamentare au fost executate integral; prin moartea executorului testamentar ;

prin renunţarea executorului mandatul încetează în această materie, fără posibilitatea angajării răspunderii, numai dacă dovedeşte că executarea în continuare i-ar pricinui lui însuşi o pagubă însemnată sau că, din motive mai presus de voinţa sa, nu mai poate continua (de exemplu, îmbolnăvire);

prin revocarea execuţiunii de către instanţă, la cererea succesorilor, pentru motive temeinice (abuz sau rea-credinţă, incompetenţă sau infidelitate etc.

prin punerea sub interdicţie a executorului testamentar.

Obligaţia de a da socoteală. Asemănător mandatarului de drept comun, executorul testamentar este obligat faţă de succesorii universali să dea socoteală de gestiunea sa şi să le predea tot ce a luat în primire în virtutea sezinei sau chiar fără drept (de exemplu, creanţe succesorale încasate). Totodată, el are dreptul să i se înapoieze cheltuielile făcute din patrimoniul propriu în îndeplinirea funcţiilor sale (pentru inventar, cheltuieli de judecată, onorariu plătit notarului etc.) şi care sunt sarcini ce grevează moştenirea, precum şi să fie dezdăunat, potrivit dreptului comun C.civ., pentru pierderile suferite cu ocazia îndeplinirii misiunii încredinţate de testator.

Răspunderea executorului testamentar. Ca şi mandatarul contractual executorul răspunde - sub forma daunelor-interese - de orice culpă comisă în legătură cu executarea (neexecutata) dispoziţiilor testamentare. Diligenţa cerută se apreciază mai sever (culpa levis în abstracto) dacă executorul primeşte o remuneraţie, indiferent sub ce formă, decât dacă a lucrat fără plată (culpa levis în concreto). Răspunderea lui poate fi atenuată de testator, după cum am văzut, prin scutirea de obligaţia de a da socoteală. În nici un caz, el nu răspunde de pieirea fortuită (dovedită) a bunurilor pe care le-a deţinut.

3.4. Limitele dreptului de dispoziţie asupra moştenirii

După cum am văzut, legea consacră principiul libertăţii testamentare, în sensul că orice persoană fizică capabilă poate dispune de patrimoniul său pentru caz de moarte. Pe de altă parte, succesibilul este liber să accepte moştenirea ce i se cuvine sau să renunţe la ea. Dar libertatea de a dispune de patrimoniu pentru cauză de moarte, precum şi libertatea de a moşteni trebuie să fie exercitate în anumite limite stabilite imperativ de lege. În primul rând, dreptul de dispoziţie asupra patrimoniului pentru caz de moarte se poate exercita numai pe calea dispoziţiilor (legatelor) testamentare - acte esenţialmente revocabile – nu şi pe cale contractuală caracterizată prin irevocabilitate, legea interzicând pactele asupra bunurilor dintr-o succesiune viitoare, nedeschisă, inclusiv actele unilaterale (cu excepţia testamentelor); astfel, dreptul de opţiune succesorală nu poate fi exercitat sub nici o formă (act unilateral sau contract) de către prezumtivii moştenitori decât din momentul deschiderii moştenirii, când devin succesibili.

of 65


În al doilea rând, libertatea dreptului de dispoziţie asupra patrimoniului vizează numai cazul morţii dispunătorului. Testatorul nu poate stabili soarta bunurilor pentru caz de moarte a propriilor moştenitori. Aşa-numitele substituţii fideicomisare, prin care s-ar stabili o ordine succesorală pentru cazul morţii moştenitorului dispunătorului sunt interzise de lege.

În sfârşit, cea mai importantă limitare a libertăţii testamentare este stabilită de lege prin instituţia rezervei succesorale; dacă testatorul decedat are, la data deschiderii succesiunii, moştenitori legali rezervatari, liberalităţile testamentare vor produce efecte numai în limita cotităţii disponibile a moştenirii, fără a aduce atingere cotei prevăzută de lege în favoarea moştenitorilor rezervatari. Această limitare vizează, după cum vom vedea, şi liberalităţile făcute prin acte între vii; donaţiile făcute de cuius prin care se aduce atingere rezervei succesorale sunt şi ele reductibile până la limita cotităţii disponibile.

3.5. Interzicerea pactelor asupra unor moşteniri viitoare

Câtă vreme o succesiune este nedeschisa este interzis că bunuri din acea succesiune sau patrimoniul ca atare să formeze obiectul unor acte juridice prin care s-ar constitui drepturi eventuale asupra lor sau s-ar renunţa la ele, chiar dacă „de cuius” ar consimţi la aceasta. Astfel, Codul civil prevede că: ”nu se poate face renunţare la o succesiune ce nu este deschisă, nu se pot face învoiri asupra unei astfel de succesiuni, chiar de s-ar da consimţământul celui a cărui succesiunea este în chestiune”. Iar articolul 702 din Codul civil prevede că: ”nu se poate renunţa la succesiunea unui om în viaţă, nici nu se pot înstrăina drepturi eventuale ce s-ar putea dobândi asupra succesiunii”. Din prevederile acestor texte legale rezultă că prin pacte asupra unei succesiuni viitoare (interzise de lege) vom înţelege orice convenţii sau acte unilaterale prin care se renunţa la o moştenire viitoare sau se constituie drepturi eventuale asupra unei astfel de moşteniri. Fundamentul de natură principială al unor astfel de interdicţii este constituit din ideea că astfel de acte juridice ar putea trezi dorinţa morţii persoanei care urmează să lase moştenirea, iar în cazul în care chiar el este parte într-un astfel de act juridic s-ar aduce atingere principiului revocabilităţii dispoziţiilor testamentare. Există argumente şi de natura siguranţei circuitului civil, căci drepturile de această natură, care formează obiectul unor acte juridice sunt eventuale, aşadar incerte, cel puţin din punct de vedere valoric. Pentru a ne afla în faţa unui pact asupra unei succesiuni viitoare trebuie să fie întrunite următoarele condiţii:

a) să existe o convenţie (înţelegere); dar şi actul unilateral de renunţare la o moştenire sau de acceptare a acesteia sunt considerate pacte interzise de lege33;

b) pactul să aibă ca obiect drepturi succesorale dintr-o succesiunea nedeschisă34. Dacă convenţia nu are un astfel de obiect, ea va fi valabilă, chiar dacă realizarea obligaţiei este afectata de o condiţie sau de un termen incert, care se constituie din data morţii unei persoane. Astfel Codul civil prevede posibilitatea stipulării în contractul de donaţie a întoarcerii bunurilor donate la donator în cazul predecesului donatarului sau de predeces al donatarului şi al descendenţilor săi. Bunurile reintră într-o atare ipoteză în patrimoniul donatorului în virtutea contractului de donaţie, iar nu cu titlu succesoral. Aşadar, o astfel de convenţie nu are ca obiect moştenirea (ca universalitate, ca parte a unei universalităţi ori bunuri singulare determinate) pe care donatorul o va lăsa35.

33Acceptarea moştenirii nedeschise, spre deosebire de renunţare, care este amîntită expres de art. 702 și 965 Cod civil, este în mod unanim acceptată ca pact asupra unei succesiuni viitoare. D. Chirica, op. cit., p. 152-153; Trib. jud. Salaj, dec, civ. nr. 306/1972, în R.R.D. nr. 1/1973, p. 160-161.34 M. Constantînescu, Nota la dec. civ. nr. 1661/1995 a Trib. reg. Cluj, în J.N. nr. 9/1966, p.120.35Fr. Deak, op. cit., p. 322.

of 65


c) Moştenirea să nu fie deschisă. După data deschiderii succesiunii moştenitorii pot dispune liber de drepturile lor asupra acelei moşteniri, precum şi de dreptul de opţiune succesorală, ca drept care se naşte în persoana lor odată cu decesul lui „de cuius”. În ce priveşte stabilirea datei deschiderii succesiunii se are în vedere criteriul obiectiv al datei cuprinse în certificatul de deces sau al celei stabilite prin hotărârea declarativă de moarte. Persoană dispărută fiind considerată a fi în viaţă, pactul privând succesiunea lui nu poate fi considerat valabil chiar dacă părţile au considerat că succesiunea este deschisă. Dacă pactul a fost încheiat după data morţii stabilită judecătoreşti el rămâne valabil, chiar dacă această dată este ulterior rectificată sau hotărârea judecătorească este anulată36.

d) Pactul să nu fie admis în mod excepţional de lege. Un astfel de pact este cel la care se referă Codul civil potrivit căruia este valabilă convenţia prin care asociaţii stipulează că societatea civilă înfiinţată va continua la moartea unuia dintre ei cu moştenitorii acestuia. Sau, tot astfel se consideră că fiind valabilă împărţeala de ascendent efectuată prin donaţie, cu respectarea condiţiilor de fond şi de formă cerute de prevederile din Codul civil. Dar dacă împărţeala descendent nu este valabilă, ea nu va putea fi convertită în partaj voluntar tocmai pentru motivul că ar reprezenta un pact asupra unei succesiuni viitoare de vreme ce succesiunea nu a fost deschisă la momentul împărţelii1. De asemenea, se consideră valabil consimţământul unui succesibil rezervatar sau care ar beneficia de raportul donaţiei exprimat la înstrăinarea realizată de „de cuius” unui alt succesibil în linie dreaptă cu sarcina unei rente viagere sau cu rezerva uzufructului, deşi el este o renunţare anticipată la acţiunea în reducţiune sau la cea de raport, dacă, în realitate înstrăinarea este o donaţie. S-a considerat însă a nu fi valabilă declaraţia unui succesibil scrisă în josul testamentului, înainte de deschiderea succesiunii, prin care recunoaşte că fiind valabil acel testament. Un astfel de act este un pact asupra unei succesiuni viitoare potrivit legii.37

Pactele asupra succesiunilor viitoare sunt lovite de nulitate absolută, sancţiune ce poate fi invocată de orice persoană interesată. Un astfel de act juridic nu ar putea fi confirmat nici după deschiderea moştenirii. Dacă părţile doresc menţinerea actului, acesta trebuie refăcut după deschiderea moştenirii. Chiar şi executarea obligaţiei ce a fost asumată prin pactul asupra unei succesiuni nedeschise nu va fi valabilă decât dacă se poate constata că prin ea însăşi exprimă un nou consimţământ valabil.38

3.5. Interzicerea substituţiilor fideicomisare

Substituţia fideicomisară este o dispoziţie prin care o persoană este chemată prin actul de liberalitate-donaţie sau testament să fie beneficiarul acesteia, alternativ, în lipsa unei alte persoane sau după aceasta. Beneficiarul liberalităţii este obligat de dispunător să conserve bunurile primite şi să le transmită, la rândul său, după moartea sa, unei alte persoane desemnate de acelaşi dispunător. Cel gratificat iniţial se numeşte instituit şi cel desemnat să primească în cele din urmă se numeşte substituit, desemnat tot de dispunător. Astfel, substituţia fideicomisară conţine o dublă liberalitate, care are acelaşi obiect:

prima liberalitate făcută în folosul celui dintâi gratificat (instituitul), a doua liberalitate în folosul celei de a treia persoane (substituit), aceasta din urmă chemată să primească obiectul liberalităţii la moartea instituitului, dar care este dispusă tot de către primul testator.

36 Notariat , Constantînescu şi Asociaţii37 Fr. Deak, op. cit., p. 324.38 Fr. Deak, op. cit., p. 325.

of 65


Substituţia fideicomisară poate să meargă şi mai departe, fiind instituit în continuare un al doilea substituit, al treilea substituit şi aşa mai departe, când se susţine că substituţia este graduală. Când este făcută la infinit ea este veşnică, ceea ce a existat în dreptul feudal de la noi în privinţa descendenţelor familiilor domnitoare. Scopul substituţiei fideicomisare este să reglementeze pentru viitor, de la bun început devoluţiunea moştenirii în mod succesiv, a aceluiaşi bun sau mase de bunuri. Ea nu este posibilă pentru că de la capul locului contravine principiului proprietăţii, amputând exercitarea atributelor dreptului de proprietate, ceea ce este nefiresc, prin restrângerea drepturilor titularului. Condiţiile necesare pentru a fi în prezenţa substituţiei fideicomisare, şi care trebuie întrunite cumulativ, sunt următoarele39:

Dispunătorul trebuie să fi făcut o dublă liberalitate, sau mai multe liberalităţi succesive, care să aibă aceleaşi drepturi sau aceleaşi bunuri, făcute în folosul a două persoane diferite. Condiţia nu este îndeplinită în cazul dublei liberalităţi, una constând în nuda proprietate şi alta în uzufruct, pentru că obiectul juridic este diferit pentru o liberalitate faţă de alta.

Cele două liberalităţi succesive cu privire la acelaşi bun să fie legate între ele prîntrun interval de timp şi intermediat de moartea primului beneficiar („tractus temporis”). Acest „tractus temporis” durează din momentul deschiderii moştenirii dispunătorului prin testament până la moartea instituitului, pentru ca apoi substituitul să primească bunurile după moartea instituitului. Cu alte cuvinte, instituitul să fie obligat de dispunător să conserve bunul obiect al legatului şi să-l transmită la moartea sa substituitului desemnat tot de dispunător (testator), neavând relevanţă dacă acesta “există”, este conceput sau neconceput la momentul actului de liberalitate. Cele două liberalităţi să vână una după alta, în succesiune.

Să cuprindă obligaţia pentru instituit de a conserva bunul obiect al legatului şi de a-l păstra toată viaţa pentru a fi predat la moartea sa în favoarea substituitului. Această obligaţie să fie înserată în termeni imperativi şi să nu fie doar o simplă rugăminte, dorinţă sau recomandare.

Dreptul substituitului să se nască în viitor, la moartea instituitului. Dispunătorul nu dispune doar pentru cauza propriei sale morţi, ci şi aceea a urmaşului său pe care îl instituie ca beneficiar al testamentului, ceea ce nu este de acceptat. Substituţia fidecomisară este interzisă de legiuitorul român, pentru că dispunătorul nu are dreptul să dispună decât pentru soarta bunurilor după propria sa moarte.

Sancţiunea aplicabilă substituţiei fideicomisare este nulitatea absolută. Ea se răsfrânge atât asupra liberalităţilor făcute în favoarea instituitului cât şi a substituitului, conform adagiului „tem quo substitutut quam quod înstitutum”. Nulitatea integrală este prevăzută de Codul civil şi nu poate fi acoperită prin confirmarea ei ulterioară, de către moştenitorii care ar urma să execute legatele şi nici prin renunţarea la legat a unuia dintre legatarii succesivi. Sancţiunea este necesară pentru că se suprapune voinţei proprietarului, stabilind inalienabilitatea bunului şi scoţându-l din circuit civil, atâta vreme cât durează proprietatea instituitului.

S-a admis, că dacă unul dintre legate devine caduc prin decesul unuia dintre legatarii gratificaţi înainte de moartea testatorului, deoarece beneficiarul celuilalt legat va dobândi, la deschiderea moştenirii, un legat liber de orice sarcini şi nu se mai pune problema unei transmiteri duble-succesiv. Validitatea dispoziţiilor testamentare se va aprecia în raport de situaţia reală existentă efectiv în momentul morţii testatorului, iar dispoziţiile sunt analizate

39 Universitatea Bucureşti, Note curs Drept civil ,2010

of 65


atunci când încep să îşi producă efectele. Adică, dacă instituitul este predecedat, testamentul care a prevăzut o substituţie fideicomisară este valabilă, pentru că nu mai există una din condiţiile acesteia, anume dubla liberalitate care să opereze una după alta, ci doar o liberalitate obişnuită, care revine direct substituitului40.

Substituţia vulgară se deosebeşte de substituţia fideicomisară, pentru că este o măsură de prevedere a dispunătorului pentru cazul când primul legat devine ineficace. Ea reprezintă acea dispoziţie cuprinsă în actul de liberalitate (contract de donaţie sau testament) prin care dispunătorul desemnează în subsidiar un al doilea gratificat (legatar sau donatar) care va primi liberalitatea, prin substituţie, în situaţia când primul gratificat nu ar putea sau ar renunţa să primească bunul care face obiect al legatului. Substituţia vulgară este permisă de lege pentru că nu indisponibilizează bunul şi nu îl scoate din circuitul civil41. Ea poate avea ca obiect universalitatea bunurilor, o fracţiune din această universalitate sau bunuri determinate singular. În cazul substituţiei vulgare sunt două liberalităţi alternative (iar nu succesive), numai una dintre cele două liberalităţi se execută la data deschiderii moştenirii celui care a dispus şi nu afectează bunul de inalienabilitate. În doctrină şi în jurisprudenţă este controversată în materie de fideicomis fără obligaţie, legatul rămăşiţei şi dublul legat condiţional:

a) fideicomisul fără obligaţie este o liberalitate făcută gratificatului, fără obligaţia de a conserva bunurile şi apoi să le transmită la moartea sa unei a treia persoane, adresată numai ca o rugăminte şi numai dacă bunurile vor mai exista la moartea instituitului;

b) legatul rămăşiţei prin care prin actul de dispoziţie se impune instituitului să transmită substituitului numai ceea ce a rămas din bunurile legatului;

c) dublul legat condiţional constă în dispoziţia testatorului prin care acesta face două liberalităţi, la persoane diferite, având acelaşi obiect, sub dublă condiţie, una rezolutorie impusă instituitului şi alta suspensivă impusă substituitului. Dacă condiţia rezolutorie se realizează, bunul este primit de substituit, fiind realizată condiţia suspensivă sub care primeşte el bunul.

CONCLUZII

Această lucrare încearcă să sintetizeze între paginile ei, instituţia testamentului, atât sub aspectul ei teoretic cât şi sub practic, sprijinindu-se în întregul ei, pe cele mai importante lucrări existente în literatura de specialitate în domeniu, dar şi pe o gamă largă de speţe . Viaţa este sursa inepuizabilă a dreptului, care prin relaţiile interumane prin care se dezvoltă, permite individului uman să acumuleze bunuri, drepturi şi obligaţii, adică un patrimoniu propriu, care la moartea fiecărui individ se deferă celor îndreptăţiţi a-i urma în drepturi şi obligaţii în conformitate cu dispoziţiile legale sau în concordanţă cu voinţa lui „de cuius”, voinţă exprimată în una din formele testamentare prevăzute de lege.

Materia testamentului este interesantă prin bogăţia şi complexitatea problemelor pe care le ridică şi ca atare, ne-a permis o sintetizare unitară a instituţiei testamentului, printr-o sintetizare a literaturii de specialitate din domeniu într-o formă armonioasă, perfectibilă însă, ca orice lucru uman. Pentru o mai bună înţelegere a problemelor din domeniu şi pentru o

40 Trib. Supr.: Dec. nr. 1838/1956, în C.D. 1956, vol. I, p. 36741 St. D. Cărpenaru, op. cit., p. 461.

of 65


ilustrare practică a ideilor teoretice din prezenta lucrare, am folosit o serie de speţe publicate în reviste de specialitate şi în culegerile de decizii existente. Romanii considerau că, pornind de la principiul că nu există patrimoniu fără titular, patrimoniul unei persoane dispare odată cu moartea sa şi că moştenitorii dobândesc un drept nou, un drept de proprietate - putere . Mai târziu au acceptat principiul continuităţii persoanei defunctului, şi astfel moştenirea avea un caracter religios, deoarece moştenitorul avea menirea să continue cultul privat al celui dispărut, de a asigura un urmaş la scară privată, devenind stăpân în locul defunctului. În dreptul civil român regăsim o serie de forme şi principii privând moştenirea şi moştenirea testamentară, în special, din dreptul roman. Astfel şi în dreptul român principalul mod de dobândire a bunurilor pentru cauză de moarte îl constituie moştenirea, care este şi ea de trei feluri: moştenirea testamentară; moştenirea legală şi moştenirea convenţională, ultima deşi reglementată de Codul civil nu este întâlnită în practica judecătorească. Spre deosebire de dreptul roman unde moştenirea legală şi cea testamentară se excludeau una pe alta, în sensul că atunci când exista testament, moştenirea legală nu mai putea opera, în dreptul nostru cele două feluri de moştenire coexistă putându-se completa în cazul în care testamentul nu a acoperit întreaga avere. Astfel, din cuprinsul lucrării reiese faptul că o persoană poate alege orice formă testamentară pe care o consideră potrivită şi sigură pentru dispoziţiile sale de ultimă voinţă, însă pentru ca acestea să şi producă efectele dorite trebuie să fie întocmită cu respectarea tuturor condiţiilor de fond şi de formă prevăzute de lege. Deşi moştenirea legală are o apariţie mult mai veche decât cea testamentară, ultima este cea mai frecvent folosită în practică, încă din dreptul roman, căci, este normal ca, dispunătorul să decidă el însuşi cu privire la persoana care să-l moştenească. Criticată de unii autori care doreau o limitare a dreptului de a testa, moştenirea testamentară are încă aplicabilitate, înlăturând în unele situaţii, în întregime sau parţial, moştenirea legală . Din timpurile vechi, moştenirea, sub toate formele sale, a prezentat o preocupare deosebită pentru autorii domeniului juridic, fiindu-i atribuite numeroase lucrări care analizează în întregime dar şi pe secţiuni această instituţie complexă şi importantă care este moştenirea.

Prin proiectul noului Cod civil se promovează o concepţie monistă de reglementare a raporturilor de drept privat, încorporând totalitatea reglementărilor referitoare la persoane, la relaţiile de familie, şi cele comerciale, având în vedere în acest timp şi dispoziţiile de drept internaţional privat.

Precedat de un Titlu preliminar, Codul civil este structurat pe şapte cărţi: Cartea I “Despre persoane”; Cartea a II-a “Despre familie”; Cartea a III-a “Despre bunuri”; Cartea a IV-a “Despre moştenire şi liberalităţi”; Cartea a V-a “Despre obligaţii”; Cartea a VI-a “ Despre prescripţia extinctivă, decăderea şi calculul termenelor”; Cartea a VII-a “Dispoziţii de drept internaţional privat”. Cartea a IV-a, “Despre moştenire şi liberalităţi”, a revizuit instituţii precum testamentul, rezerva succesorală sau raportul succesoral. S-a avut în vedere gruparea aspectelor comune tuturor tipurilor de succesiune, s-a definit noţiunea de moştenire legală, determinându-i-se caracterul supletiv în raport cu moştenirea testamentară. S-a consacrat capacitatea anticipată de a moşteni, au fost reglementate cazurile de nedemnitate absolută şi judiciară precum şi efectele nedemnităţii.

Au fost consacrate expres reguli în privinţa reprezentării, dându-se acestei instituţii o reglementare unitară, au fost preluate în Cod dispoziţiile legale cu privire la dreptul de moştenire al soţului supravieţuitor. S-a consacrat principiul potrivit căruia orice liberalitate trebuie să îmbrace forma donaţiei sau a legatului. S-a reglementat expres instituţia darului manual, a fost modernizată instituţia testamentelor privilegiate.

of 65


.........................................................................

BIBLIOGRAFIE SELECTIVA

I. Literatura de specialitate

D.Alexandre Ciucă Liviu Bogdan, ”Drept civil. Succesiuni”, Editura Juridică Universitară, Bucureşti, 2010.

A. Ionaşcu, „Curs de drept civil. Succesiuni”, Cluj, 1948-1949.

C. Hamangiu, I.Rosetti Bălănescu , Al.Băicoianu , „Tratat de drept civil roman”, Vol. III , Bucureşti, 1998.

of 65


C. Hamangiu, I. Rosetti-Bălănescu, Al. Băicoianu, „Tratat de drept civil român”, Vol. III, București, 1928.

Camelia Toader, Romeo Popescu, Liviu Stănciulescu, Veronica Stoica, Francisc Deak, „Moştenirea testamentară, transmisiunea şi împărţeala moştenirii”, Editura Actami, Bucureşti, 1996.

Corneliu Turianu, ”Înstituţii de drept civil. Curs selectiv pentru examenul de licență 2005-2006”, Editura Universitară, Bucureţti, 2005.

D.Alexandresco, ”Explicaţiunea teoretică şi practică a dreptului civil roman”, tom.III, partea a II-a Atelierele Socec, 1912.

D.Chirică, ”Drept civil. Succesiuni şi testamente”, Editura Rosetti, Bucureşti, 2003.

Dan Chirică, „Drept civil. Succesiuni”, Editura Lumîna-Lex, Bucureşti, 1998.

Dumitru Macovei, Marius Sebastian Striblea, „Drept civil. Contracte. Succesiuni”, Editura Junimea, Iaşi, 2000.

E.Safta-Romano, ”Dreptul de moştenire în România. Doctrînă şi jurisprudenţă”, vol. I, Editura Graphix, Iaşi, 1995.

F.Deak, ”Tratat de drept succesoral”, Editura Actami, Bucureşti, 1999.

Gabriel Boroi, „Drept procesual civil”, vol. I, Bucureşti, 1993.

Gh. Beleiu, „Drept civil român. Întroducere în dreptul civil. Subiectele dreptului civil”, Editura “Şansa”, Bucureşti, 1992.

I.P. Filipescu, „Drept înternaţional privat”, Editura Proarcadia, Bucureşti, vol. II.

Ilie Stoenescu, Savelly Zilbersteîn, „Drept procesual civil. Teoria generală”, Editura Didactică şi Pedagogică, Bucureşti, 1977.

Julieta Manoliu , „Drept civil. Succesiuni”, Editura Fundaţiei Chemarea, Iaşi, 1995.sco, EXPLICAŢIA TEORETICĂ ŞI PRACTICĂ A DREPTULUI CIVIL ROMÂN, vol.III, partea I, Iaşi, 1912 ;

L.Stănciulescu, ”Drept civil. Contracte speciale. Succesiuni”, Editura All Beck, Bucureşti, 2002.

Liviu Stănciulescu, „Drept civil. Dreptul la moştenire”, Editura Atlas Lex, Bucureşti, 1996.

M. Eliescu, „Curs de succesiuni”, Editura Humanitas, Bucureşti, 1997.

.M.B. Cantacuzîno, „Elementele dreptului civil”, 1921.

M.Eliescu, ”Moştenirea şi devoluţiunea ei”, în dreptul R.S.R., Editura Academiei R.S.R., Bucureşti, 1966.

of 65


Macovei Codrîn, „Drept civil. Succesiuni (suport de curs)”, Universitatea Al. I. Cuza Iași, 2009.

Popa Marîn, „Drept civil. Succesiuni”, Editura Oscar Prînt, București, 1995.

St.D. Cărpenaru, ”Drept civil, Drepturile de creaţie întelectuală, Succesiunile”, Editura Didactică şi Pedagogică, București, 1971.

Stătescu C., „Drept civil. Contractul de transport. Drepturile de creație întelectuală”. Succesiunile, Editura Didactica si Pedagogica, Bucuresti, 1967.

Şt.D.Săndulescu, ”Despre dreptul de succesiune”, Bucureşti, Tipografia „Speranţa”, 1905.

T.Sâmbrian, ”Prîncipii, înstituţii şi texte celebre în dreptul roman”, Casa de Editură şi Presă ”Şansa” SRL, Bucureşti, 1994.

V. Hanga, ”Drept privat roman”, Editura Didactică şi Pedagogică, Bucureşti, 1978.

Viorel Mihai Ciobanu, „Tratat teoretic şi practic de procedură civilă”, vol.II, Editura Naţională, Bucureşti, 1997.

A.E. Giffard, ”Precis de droit romaîn”, Paris, 1938.

Alexandru Bacaci, „Nulitatea testamentului pentru lipsa voînței ori pentru viciile ei”, în R. R. D. nr. 7/1985.

E. Poenaru, “Recunoașterea prîn testament a copilului dînafara căsătoriei”, în Justiția Nouă nr. 3/1956.

Al.Bacaci, NULITATEA TESTAMENTULUI PENTRU LIPSA VOÎNŢEI ORI PENTRU VICIILE EI, în R.R.D., nr.7/1983 ;

D.Bărlădeanu, DREPTUL DE ACRESCĂMÂNT ÎN MOŞTENIREA LEGALĂ ŞI STABILIREA ÎNTÎNDERII REZERVEI, în R.R.D., nr.6/1977 ;

I.Rosetti Bălănescu, Al.Băicoianu, DREPT CIVIL ROMÂN. REGIMURI MATRIMONIALE. SUCCESIUNI. DONAŢIUNI. TESTAMENTE, Ed.Socec-Co, S.A.R., Bucureşti, 1948 ;

G.Beleiu, DREPT CIVIL ROMÂN. ÎNTRODUCERE ÎN DREPT CIVIL. SUBIECTELE DREPTULUI CIVIL, Casa de editură şi presă “ Şansa “ S.R.L., Bucureşti, 1992 ;

Elena Boroi, Gh.Boroi, CORELAŢIA DÎNTRE PREVEDERILE ART.939 C.CIV. ŞI DECRETUL-LEGE NR.319/1944, în R.R.D. nr.9-12/1989 ;

Gh.Brenciu, V.Panţurescu, REDUCTIBILITATEA LEGATELOR AL CĂROR OBIECT ESTE CONSTITUIT DE DEPUNERI PE LIBRETE C.E.C.ASUPRA CĂRORA DEFUNCTUL TITULAR A PREVĂZUT O CLAUZĂ TESTAMENTARĂ, în R.R.D. nr.1/1984 ;

M.B.Cantacuzîno, ELEMENTELE DREPTULUI CIVIL, 1921 ;

of 65


St.Cărpenaru, Fr.Deak, DREPT CIVIL. CONTRACTE SPECIALE. DREPTUL DE AUTOR. DREPTUL DE MOŞTENIRE, Universitatea Bucureşti, 1983 ;

D.Chirică, DREPT CIVIL. CONTRACTE SPECIALE, Ed.Lumîna-Lex, Bucureşti, 1997 ;

D.Chirică, DREPT CIVIL. SUCCESIUNI, Ed.Lumîna-Lex, Bucureşti, 1998 ;

Fr.Deak, MOŞTENIREA LEGALĂ, Ed.Actami, Bucureşti, 1994 ;

Fr.Deak, STABILIREA DREPTURILOR SUCCESORALE ALE ASCENDENŢILOR PRIVILEGIAŢI ŞI COLATERALILOR PRIVILEGIAŢI ÎN CONCURS CU SOŢUL SUPRAVIEŢUITOR, în R.R.D. nr.4/1989 ;

Camelia Toader, Romeo Popescu, Liviu Stănculescu, Veronica Stoica, coordonator Fr.Deak, MOŞTENIREA TESTAMENTARĂ. TRANSMISIUNEA ŞI ÎMPĂRŢEALA MOŞTENIRII, Ed.Proarcadia, Bucureşti, 1995 ;

M.Mureşan, M.Costîn şi V.Ursa, DICŢIONAR DE DREPT CIVIL, Ed.Stiînţifică şi Enciclopedică, Bucureşti, 1980 ;

M.Eliescu, MOŞTENIREA ŞI DEVOLUŢIUNEA EI ÎN DREPTUL R.S.R., Ed.Academiei R.S.R., Bucureşti, 1966 ;

C.Hamangiu, N.Georgean, CODUL CIVIL COMENTAT ŞI ADNOTAT ;

Tr.Ionaşcu, CURS DE DREPT CIVIL- SUCCESIUNI ŞI LIBERALITĂŢI, Iaşi, 1928 ;

Julieta Manoliu, St.Răuschi, DREPT CIVIL. SUCCESIUNI, Univ.Al.I.Cuza, Iaşi, 1983 ;

M.Mureşan, DREPT CIVIL. PARTEA GENERALĂ, Ed.Cordial-Lex, Cluj-Napoca, 1994 ;

M.Mureşan, J.Kocsis, DREPT CIVIL. SUCCESIUNILE, Ed.Cordial-Lex, Cluj-Napoca, 1995 ;

M.Mureşan, J.Kocsis, PRAXIS, NR.1- SUCCESIUNI, Ed.Cordial-Lex, Cluj-Napoca, 1996 ;

D.Macovei, DREPT CIVIL. SUCCESIUNI, Ed.Fundaţiei “Chemarea “ Iaşi, 1993 ;

C.Oprişan, EFECTELE NULITĂŢII SAU ANULĂRII UNUI TESTAMENT ASUPRA DISPOZIŢIILOR DE REVOCARE A TESTAMENTELOR ANTERIOARE, ÎN DREPTUL CIVIL ROMÂN ŞI ÎN DREPTUL ALTOR ŢĂRI, în R.R.D. nr.5/1980 ;

E.Poenaru, RECUNOAŞTEREA PRÎN TESTAMENT A COPILULUI DÎN AFARA CĂSĂTORIEI, în J.N. nr.3/1956 ;

I.Zimveliu, DREPTUL DE MOŞTENIRE ÎN R.S.R., Ed.Dacia, Cluj-Napoca, 1975 .

of 65


ANEXA 1Spete cu privire la legatul testamentar

Constatarea nulitatii absolute a certificatului de mostenitor.Prîn actiunea civila înregistrata sub nr.163/313/2006(3176/2006), reclamantii S.N., S.P., S.M., C.C., S.L., M.F. au chemat în judecata pe pârâtul P.E., pentru constatarea nulitatii absolute a certificatului de mostenitor. În motivarea actiunii reclamantii au aratat ca pârâtul a îndus în eroare notarul public în momentul încheierii certificatului de calitate de mostenitor, în sensul ca este fiul lui P.C. si al lui P.I. (nascuta T) fiica defunctului T.I., deoarece T.I. a decedat în anul 1952, înaîntea tatalui sau T.I., decedat în 1953, iar pârâtul nu putea fi fiul acesteia, fiînd nascut la 24.07.1956. Pârâtul a formulat în cauza întâmpînare, învocând exceptia lipsei calitatii procesuale active a reclamantilor întrucât nu sunt mostenitorii legali ai lui T.I. si exceptia lipsei de înteres deoarece nu au facut dovada înteresului practic, imediat pe care-l justifica prîn punerea în miscare a procedurii judiciare.

Prîn încheierea de sedînta dîn data de 30.03.2007, înstanta a respîns exceptiile învocate prîn întâmpînare constatând ca reclamantii au calitatea de mostenitori ai succesorilor defunctului T.I., iar pe de alta parte înteresul lor este legitim, în concordanta cu dreptul subiectiv, pretentiile acestora izvorând dîn moştenire.

of 65


Judecatoria Strehaia, prîn sentînta civila nr.1202/05.10.2007, a admis actiunea formulata de reclamantii S.N., S.P., S.M., S.L., C.C., M.F., împotriva pârâtului P.E. si a constatat nulitatea absoluta a certificatului de calitate de mostenitor nr.236/3.08.2005.

Pentru a pronunta aceasta hotarâre prima înstanta a retînut ca pârâtul P.E. nu are calitatea de unic mostenitor legal al defunctului T.I., iar împrejurarea ca acesta a formulat cerere în baza Lg.112/1995 si i s-a restituit în natura un imobil proprietatea defunctului T.I. nu este de natura sa acopere lipsurile dîn dosarul notarial în cuprînsul caruia nu se regaseste nici un act de stare civila care sa stabileasca filiatia fata de defunct în calitate de nepot de fiica.

A mai retînut ca sustînerile pârâtului referitoare la faptul ca reclamantii nu au acceptat succesiunea defunctei G.M. (sora lui T.I.) nu sunt relevante deoarece, pe de o parte nu s-a dezbatut succesiunea lui T.I., iar G.M. putea chiar sa renunte la aceasta, iar pe de alta parte prîn titlul de proprietate nr.71035/23.08.2005 s-a dispus reconstituirea dreptului de proprietate asupra unor suprafete de teren pe numele pârâtului si al reclamantilor ceea ce conduce la concluzia ca, chiar daca reclamantii nu s-au numarat prîntre mostenitorii acceptanti ai defunctei G.M. prîn cererea lor dereconstituire în baza L.18/1991 au fost repusi în termenul de acceptare a succesiunii.Împotriva acestei sentînte a declarat apel P.E. criticând-o pentru nelegalitate si netemeînicie, sustînând ca înstanta de fond a solutionat gresit exceptiile lipsei calitatii procesuale active si a lipsei de înteres deoarece, pe de o parte, dîn actele de stare civila si încheierea dîn 18 mai 1972 autentificata de Notarul Public C. Rezulta ca aceasta a avut ca mostenitori pe D.E., A.I. si G.T., în calitate de descendenti gradul I si nu reclamantii dîn actiune, iar pe de alta parte acestia nu au facut dovada înteresului practic, imediat pe care îl justifica prîn punerea în miscare a procedurii judiciare, înteresul trebuînd sa fie legitim, nascut si actual, personal si direct; probele admînistrate au fost înterpretate eronat; gresit s-a retînut ca în speta opereaza reprezentarea succesorala în favoarea reclamantilor deoarece chiar daca T.I. a avut o sora, iar aceasta la rândul sau a avut 3 copii nu s-a facut nici o dovada ca acestia au acceptat succesiunea mamei lor G.M. care l-ar fi putut mosteni pe fratele sau T.I., însa neavând calitate de mostenitor rezervatari nu putea solicita reductiunea testamentului, astfel ca toata moştenirea acestuia s-a transmis în baza testamentului catre P.C. al carui unic mostenitor este; nu s-a analizat în nici un fel sentînta civila nr.962/31.08.2006 prîn care s-a dispus excluderea reclamantilor dîn titlul de proprietate nr.71035/2005 si s-a constatat cu putere de lucru judecat calitatea de mostenitor legal al defunctului T.I..

Tribunalul Mehedînti, prîn decizia civila nr. 50A dîn 21.02.2008, a respîns, ca nefondat apelul formulat de apelantul pârât P.E. împotriva sentîntei civile nr.1202/05.10.2007, pronuntata de Judecatoria Strehaia, întimati reclamanti fiînd S.N., S.P., S.M., S.L., C.C. si M.F.. S-a respîns capatul de cerere privînd obligarea apelantului la cheltuieli de judecata. Pentru a pronunta astfel, înstanta a retînut ca reclamantii, în calitate de colaterali privilegiati, sunt îndreptatiti a reclama în justitie solutionarea conflictului aparut în legatura cu succesiunea defunctul T.I., aceasta cu atât mai mult cu cât fiînd vorba de o nulitate absoluta, ea poate fi învocata de oricîne are înteres. Or, în speta, înteresul întimatilor reclamanti este legitim si izvoraste dîn moştenirea defunctului T.I. la care se considera îndreptatiti, fapt ce rezulta dîn titlul de proprietate nr.715 prîn care li s-a reconstituit dreptul de proprietate alaturi de recurentul pârât pentru terenurile defunctului, iar prîn sentînta civila nr.962/31.08.2006, pronuntata în dosarul nr. 59/2006 al Judecatoriei Strehaia, retînându-se calitatea de unic mostenitor legal a recurentului, conform certificatului de calitate succesorala, s-a dispus anularea acestuia în sensul excluderii reclamantilor ca mostenitori ai defunctului T.I.. Sustînerile apelantului, în sensul ca defunctul T.I. a testat fiicei P.I. si gînerelui P.C. un imobil compus dîn casa si 40 ha teren arabil si padure, iar, prîn predecesul fiicei, întreaga moştenire s-a transmis tatalui adoptiv P.C., pe lânga faptul ca o asemenea aparare s-a formulat pentru prima data în apel este si irelevanta, în speta, fiînd contestata calitatea de unic mostenitor legal

of 65


( nepot de fiica) a pârâtului la succesiunea defunctului T.I., fiînd evident ca nu are vocatie succesorala generala.

Este adevarat ca, în calitate de fiu adoptiv, este sîngurul mostenitor legal al tatalui sau P.C., însa între acesta si defunctul T.I. nu exista nici un grad de rudenie care sa-i confere vocatie succesorala la moştenirea acestuia, astfel ca sustînerile recurentului în sensul ca urmare a adoptiei a devenit ruda atât cu adoptatorul cât si cu rudele acestuia nu au nici un suport legal.Criticile ce vizeaza neacceptarea succesiunii de catre copiii defunctei G.M., sora defunctului T.I. sau împrejurarea ca în patrimoniul acestuia nu mai exista nici un bun la data decesului având în vedere testamentul facut în favoarea tatalui recurentului sunt irelevante în cadrul procesual de fata si în conditiile în care atât recurentul cât si întimatii reclamanti emit pretentii asupra mostenirii defunctul T.I..În termen legal s-a declarat recurs de catre pârâtul P.E. criticând pentru nelegalitate ambele hotarâri judecatoresti conform art. 304 pct. 7, 8 si 9 cod pr. civ. în sensul ca au fost aplicate gresit dispozitiile legale privînd succesiunea, a fost gresit rezolvata exceptia calitatii procesuale active a reclamantilor datorita modului în care au fost aplicate dispozitiile legale privitoare la succesiune referitor la diferenta dîntre mostenitorii legali si cei testamentari raportat la rezerva succesorala, precum si prîncipiul proximitatii gradului de rudenie; a fost rezolvata eronat exceptia lipsei de înteres a reclamantilor deoarece autoarea G.M. a avut alti mostenitori si nu reclamantii în cauza, situatie în care actiunea întrodusa nu le profita.În scop probatoriu, s-au depus în dosarul de recurs acte noi, respectiv raportul de expertiza extrajudiciara privînd înscrisul testament olograf dîn 1947, acte de stare civila, copie de pe registrul agricol, hotarâri judecatoresti privînd anularea titlului de proprietate eliberat în baza Lg. 18/1991.Criticile formulate sunt întemeiate pentru urmatoarele considerente: Exceptia calitatii procesuale active a reclamantilor constituire o exceptie de procedura de fond cu efect dirimant, ce poate fi învocata în tot cursul procesului civil, deoarece consta în îndreptatirea unei persoane de a reclama în justitie. Motivarea înstantei de apel ca nu poate fi primita apararea formulata de pârât pentru prima data în apel, învocându-se, pe baza actelor depuse, calitatea de mostenitor testamentar a tatalui sau, P.C., nu este corecta.Potrivit art. 287 Cod pr. civ., cererea de apel trebuie sa cuprînda dovezile învocate în sustînerea apelului, precum si motivele de fapt si de drept pe care se întemeiaza apelul. Daca dovezile propuse constau în înscrisuri nearatate la prima înstanta, norma îndica aplicarea în mod corespunzator a dispoz. art. 112 pct. 5 Cod pr. civ. Prîn urmare, înstanta de apel avea obligatia de a se pronunta în mod explicit si de a analiza în concret probele propuse chiar daca admînistrarea acestora s-a solicitat pentru prima data în apel. Dîn motivarea deciziei pronuntata în apel rezulta ca aceasta înstanta, cu toate ca a facut referire la actele existente, nu a dat acestora înterpretarea impusa de normele legale ce privesc devolutiunea succesorala.Reclamantii au formulat actiunea învocând calitatea lor de mostenitori legali a autorului T.I., decedat la 11.05.1953 si lipsa calitatii de mostenitor a pârâtului P.E., care este numai mostenitorul lui P.C., gînerele autorului T.I., nu si a fiicei acestuia P.I..Pârâtul a formulat întâmpînare si a învocat lipsa calitatii procesuale active a reclamantilor, sustînând ca acestia nu sunt mostenitorii legali ai autorului T.I., deoarece sora autorului T.I., respectiv G.M., a avut ca mostenitori descendenti directi, respectiv D.E., A.I. si G.T., iar reclamantii sunt colaterali fata de T.I.. Examînând actele dosarului se constata ca autorul T.I., de la care provîne succesiunea ce face obiectul certificatului de mostenitor a carui nulitate se învoca, a avut ca fiica pe Ticlete Ioana, casatorita cu P.C., tatal pârâtului.La 7.03.1047, autorul T.I. a întocmit un testament olograf, prîn care dispunea ca dupa încetarea dîn viata, fiica sa, P.I. si sotul acesteia, P.C., sa mosteneasca corpul de casa dîn Strehaia, str. Ghe. Gheorghiu Dej, nr. 97, precum si cele 40 ha pamânt si padure aflate în proprietatea sa. P.I., fiica lui T.I., a decedat în 1952, deci anterior decesului tatalui, situatie în

of 65


care, în conformitate cu dispoz. art. 924 Cod civil, în ceea ce o priveste pe aceasta, testamentul a devenit caduc (orice dispozitie testamentara devîne caduca, când acela în favoarea carui a fost facuta, a murit înaîntea testatorului).Caducitatea legatului constituie o cauza de îneficacitate a legatului care decurge dîn imposibilitatea executarii acestuia, datorita împrejurarii ca, asa cum este în speta, legatarul nu poate sa-l primeasca si are ca efect desfiîntarea sa retroactiva. Potrivit însa dispoz. art. 929 Cod civil, în situatia în care dîn dispozitiile testamentare rezulta ca testatorul a dorit sa dea legatarilor dreptul la totalitatea obiectului legat, atunci acela dîn legatari, care vîne la legat, ia totalitatea. Mai mult, în situatia în care unul dîn legatari a murit înaîntea testatorului, legatarul care primeste legatul îl culege întegral, fara a se scadea partea legatarului care a predecedat autorului. Or, dîn contînutul testamentului olograf existent la dosar rezulta fara putînta de tagada ca autorul T.I. a înteles sa dea în plîna proprietate gînerelui si fiicei sale bunurile testate, deci nu a înteles sa se efectueze între cei doi legatari o diviziune a acestor bunuri, situatie în care, potrivit art. 1058 Cod civil, obligatia este nedivizibila chiar daca obiectul este divizibil, dar partile contractante l-au privit sub un raport de nedivizibilitate.Aceasta nedivizibilitate rezulta si dîn clauza dispusa în testament, potrivit careia testarea s-a facut în favoarea celor doi, cu sarcîna acestora de a-l ajuta pe autor la muncile câmpului si a-i asigura cele necesare vietii, obligatie care are caracter nedivizibil între cei doi legatari, conform dispozitiilor legale precizate mai sus.Reclamantii au contestat valabilitatea acestui testament olograf, considerând ca nu provîne de la testator, situatie în care înstanta a procedat la o verificare de scripte, la dosarul cauzei depunându-se mai multe acte origînale (lasate în copie la dosar), scrise de mâna de catre autor (chitanta de mâna – fila 56 dosar apel, fotografie cu adnotare pe verso de catre autor – fila 57 dosar apel). Cu toate ca în încheierea de sedînta dîn 7.02.2008, înstanta de apel retîne ca toate copiile depuse sunt conforme cu origînalul, nu s-a pronuntat în mod expres asupra rezultatului verificarii de scripte, scopul depunerii acestor acte fiînd tocmai admînistrarea acestei dovezi, în conformitate cu dispoz. art. 177 si urmat. Cod pr. civ. Verificându-se în aceasta cale de atac, în contradictoriu, testamentul si actele depuse spre comparare, se constata fara nici un echivoc ca testamentul este scris în totalitate de catre autor, datat si semnat de catre acesta. Concluzia înstanteicu privire la verificarea de scripte este în concordanta si cu raportul de expertiza extrajudiciara întocmit la 11.02.2008 si depus ca proba în dosarul de recurs. În aceasta situatie, se constata ca testamentul olograf îndeplîneste cerîntele prev. De art. 859 Cod civil (testamentul olograf nu este valabil decât când este scris în tot, datat si subsemnat de mâna testatorului). Lipsa acestor formalitati ar fi afectat de nulitate testamentul olograf, conform art. 886 Cod civil.Fata de dispozitiile legale prezentate mai sus rezulta ca T.I. a avut ca mostenitor testamentar pe tatal pârâtului P.E., respectiv P.C.. Mostenitorul testamentar a cules întregul obiect al legatului întocmit de autor, situatie în care, prîn succesiune, a transmis dreptul sau pârâtului P.E., adoptat de catre P.C., prîn decizia nr. 54 dîn 5.12.1963 (fila 33 dosar recurs). Înfierea a fost o înfiere cu efecte deplîne, situatie în care înfiatul a devenit descendentul direct al autorului P.C. si în aceasta calitate este beneficiarul si succesiunii testamentare transmisa de T.I.. În ce priveste calitatea de mostenitori a reclamantilor pentru succesiunea lui T.I., se constata ca T.I. a avut o sora, T.M., casatorita G., care la rândul sau a avut mai multi copii, reclamantii fiînd nepoti în lînie directa ai acesteia.

Calitatea de mostenitori a descendentilor lui G.M. la succesiunea lui T.I. este determînata de calitatea de mostenitor a acesteia la respectiva succesiune. Aceasta avea calitate de colateral privilegiat, asa cum este defînita lînia colaterala de art. 661 Cod civil. Colateralul privilegiat nu întra în categoria mostenitorilor rezervatari, asa cum sunt prevazuti de art. 841 si urmat. Cod civil, situatie în care pot fi îndepartati de la succesiune de mostenitorii testamentari. Or, în situatia data, se constata ca în certificatul de mostenitor a

of 65


carui nulitate se învoca sunt cuprînse numai bunurile care fac obiectul legatului întocmit de autorul T.I., astfel încât se constata ca reclamantii, în calitate de descendenti ai autoarei G.M., nu pot învoca calitatea lor de mostenitori fata de autorul T.I., atât timp cât autoarea lor a fost îndepartata de la succesiune de catre mostenitorul testamentar, P.C., tatal pârâtului.Urmeaza a se retîne ca reclamantii nu au calitate procesuala activa, asa cum a fost defînita mai sus, deci nu sunt îndreptatiti sa solicite drepturi asupra succesiunii ce face obiectul certificatului de mostenitor, a carui anulare s-a solicitat. Chiar daca în acest certificat se consemneaza ca mostenitorul P.E. este nepotul de fiica a lui T.I., o eroare a notarului în ceea ce priveste calitatea de mostenitor a pârâtului, aceasta nu este de natura a duce la nulitatea acestui certificat atât timp cât pârâtul este descendentul lui P.C., mostenitorul testamentar al autorului succesiunii dezbatute.Neavând calitate procesuala activa, reclamantii nu justifica nici existenta unui înteres judiciar, conditie necesara pentru ca o persoana sa dobândeasca calitatea de parte într-un proces civil, acestia neavând nici un folos material sau moral pe care sa poata sa-l obtîna de pe urma activitatii judiciare pe care au desfasurat-o. În considerarea celor expuse, urmeaza ca, aplicând dispoz. art. 304 pct. 9 Cod pr. civ., rap. la art. 312 Cod pr. civ., sa se admita recursul, sa se modifice decizia civila, în sensul ca se va admite apelul pârâtului si se va schimba sentînta în totalitate, respectiv se va respînge actiunea reclamantilor. Fata de dispoz. art. 274 Cod pr. civ., reclamantii vor fi obligati la plata sumei de 1420 lei cheltuieli de judecata, în favoarea recurentului pârât, reprezentând onorariu avocat si taxa timbru.

of 65


ANEXA 2SENTÎNTA CIVILA Nr. 734

Sedînta publica de la 26 Mai 2009

Completul compus dîn:

PRESEDÎNTE GB

Grefier DC

Pe rol pronuntarea sentîntei în cauza civila privînd pe reclamantul JZ si pe pârâtul DZ, având ca obiect succesiune.La apelul nomînal facut în sedînta publica lipsesc partile.Procedura legal îndeplînita.S-a facut referatul cauzei de catre grefier, dupa care:Dezbaterile au avut loc în sedînta publica dîn 25 mai 2009, sustînerile si concluziile partilor fiînd consemnate în încheierea dîn acea data, care face parte întegranta dîn prezenta sentînta, când înstanta, având nevoie de timp pentru a delibera a amânat pronuntarea pentru azi 26 mai 2009.

ÎNSTANTA

Asupra cauzei de fata deliberând constata urmatoarele:

Prîn cererea de chemare în judecata dîn 30.08.2007 reclamantul JZ a solicitat înstantei ca în contradictoriu cu pârâtul DZ sa se constate ca pârâtul este unicul mostenitor al defunctului D I si sotia I, în calitate de fiu si în consecînta sa se stabileasca în contradictoriu cu acesta un drept de servitute de trecere pe terenul dîn CF 6276 S nr. top 1855/1, 1856/1, nr. cadastral 842/1, suprafata de 1035 mp.În drept a învocat art. 616 Cod civil.În fapt a aratat ca nu are iesire la calea publica, iar cea mai usoara cale de acces s-ar putea face pe terenul pârâtului.S-a depus extras CF 6276 S în care la foaia de proprietate este înscris Ianosi Zoltan cu titlu drept de uzucapiune, evidentiere constructii, extras CF 4321/a S cu nr. top 1879/2/1 cu întravilan de 512 mp pe numele antecesorilor pârâtului, D I si Biro I.DZ a depus întâmpînare la 15.01.2009 aratând ca proprietatea reclamantului nu este situata într-un loc înfundat, ca la limita proprietatii sale exista un drum de acces. Reclamantul nu a

of 65


facut dovada ca locul este înfundat. La data când si-a construit casa trebuie sa-si ia o precautie legata de aceasta cale de acces.În 6.03.2008 reclamantul a depus o precizare aratând ca pârâtul „mai poseda o portiune de teren, însamântata, pâna în prezent nu am reusit identificarea acestuia în CF si nici în temeiul juridic al posesiunii; Nu stiu cu ce titlu, pe lânga 512 mp dîn CF 4321, poseda un teren.”DZ a depus în 18.07.2008 un contract de vânzare cumparare sub semnatura privata a terenului aferent casei de locuit, prîn care în 1956 D I si sotia Biro I au cumparat în calitate de cumparatori de la Pal Anton o portiune de 512,50 mp dîn imobilul înscris în CF 3687 S, top 1879/2 întravilan pustiu, la pret de 1000 lei achitat în întregime la aceeasi data.DZ a depus la 22.10.2008 cerere reconventionala aratând ca solicita de la reclamant – pârât reconventional cu titlu de despagubiri pentru servitute de trecere, suma de 5000 lei, achitând taxa de timbru de 376 lei.În cauza s-a efectuat raportul de expertiza topografica, achitata întegral de catre reclamant cu 649 lei, dîn care rezulta ca servitutea de trecere ar urma sa fie stabilita pe punctele 1, 2, 9, 8 si 1, având o latime de 4,50 m, încluzând latimea stâlpului de transport electricitate si suprafata caii de acces ar urma sa fie de 93 mp. Prejudiciul a fost determînat de catre expert la valoarea de 4093,78 lei.S-a admînistrat înterogatoriu dîn care rezulta ca reclamantul sustîne ca aceasta cale de acces este însuficienta pentru el, nu este de acord cu valoarea despagubirii aratând ca nu-l recunoaste pe pârât ca fiînd proprietarul portiunii de teren pe care ar urma sa fie stabilita servitutea de trecere în favoarea sa. Nu discuta nici o despagubire daca nu este proprietarul fâsiei de teren.Pârâtul reclamant reconventional a precizat ca în aceste conditii este de acord cu exceptia lipsei calitatii procesuale pasive.În concluziile scrise pârâtul prîn avocat a solicitat admiterea cererii reclamantului, stabilirea caii de acces si obligarea la despagubiri conform raportului de expertiza, aratând totodata ca reclamantul contesta chiar dreptul de proprietate al pârâtului, situatie în care în subsidiar solicita respîngerea actiunii pentru lipsa calitatii procesuale pasive a pârâtului. A motivat ca parîntii sai prîn contract sub semnatura privata au mai cumparat la 14.12.1956 un teren pentru constructia unei locuînte de la Salant Antal în suprafata de 615 mp pentru care a platit pretul si pe care în prezent se afla casa si anexele gospodaresti construite de parîntii pârâtului.Înstanta retîne ca reclamantul a solicitat servitute de trecere stabilita conform art. 616, 619 Cod civil pe o portiune de teren care excede proprietatii pârâtului, conform înscrierilor dîn CF 4321/a S top 1879/2/1 si raportului de expertiza efectuat în cauza, iar pârâtul, în calitate de reclamant reconventional a solicitat reclamantului – pârât reconventional sa-i plateasca suma de 4093,78 lei, rezultata dîn raportul de expertiza cu titlu de despagubiri prevazute de art. 616 Cod civil.Ori pârâtul-reclamant reconventional, potrivit dovezilor admînistrate, nu a probat proprietatea drumului dîn litigiu pe care ar urma sa fie stabilita servitutea. El are în proces dubla calitate, de pârât, respectiv reclamant reconventional.Potrivit art. 616 si urmatoarele Cod civil actiunea confesorie de servitute de trecere se exercita împotriva proprietarului fondului învecînat.Dîn înscrisurile de la dosar, dîn concluziile expertului si dîn schita imobilului realizata de acesta dîn pozitia exprimata de parti, rezulta ca pârâtul nu este titularul unui drept real de proprietate asupra drumului dîn litigiu, pe care sa se stabileasca calea de acces în favoarea reclamantului. Acestea sunt împrejurarile de fapt pe care le-au sustînut ambii, reclamantul si pârâtul. Prîntr-un contract de vânzare cumparare sub semnatura privata dîn anul 1956 fila 45 dîn dosar antecesorii pârâtului au cumparat de la SA suprafata de 615 mp cu care nu s-a întabulat în cartea funciara.Având în vedere ca acest act sub semnatura privata încheiat de antecesorii pârâtului cu vânzatorul nu întruneste cerînta formei autentice obligatorie în cazul înstraînarii terenurilor,

of 65


acesta nu are caracter translativ de proprietate în baza prîncipiului conversiunii juridice putând fi considerat doar antecontract.

Înstanta va admite exceptia lipsei calitatii procesuale active respectiv pasive a numitului DZ întrucât una dîn conditiile pentru a fi parte în procesul civil sau pentru exercitarea actiunii civile este calitatea procesuala reglementata de art. 41 Cod procedura civila.Calitatea procesuala pasiva, consta în identitatea între persoana pârâtului si cel despre care se pretînde ca este obligat în raportul juridic dedus judecatii, ori în speta pârâtul DZ n-a dovedit ca este proprietarul fâsiei de drum de 93 mp cale de acces. De asemenea aceeasi persoana nu are calitate procesuala activa în cererea sa reconventionala de a pretînde obligarea pârâtului reconventional la despagubiri pentru servitutea de trecere, actiune de îndemnitate prevazuta de art. 619 Cod civil, întrucât el nu este titularul dreptului de proprietate asupra fondului aservit.Pârâtul DZ în calitatea sa de mostenitor al defunctilor parînti, promitenti cumparatori dîn actul de vânzare cumparare sub semnatura privata dîn anul 1965 ureaza sa ceara promitentului vânzator sa procedeze la perfectarea actului de vânzare la notar/ lui sau mostenitorului acestuia sau la obtînerea unei hotarâri care sa tîna loc de act de vânzare cumparare.Reclamantul în caz contrar va trebui sa ceara stabilirea servitutii de trecere în contradictoriu cu promitentul vânzator pentru calea de acces ce excede titlului de proprietate al pârâtului DZ.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

HOTARASTEAdmite exceptia lipsei calitatii procesuale pasive a pârâtului DZ, învocata de reclamant si înstantaRespînge cererea de chemare în judecata formulata de reclamantul JZ cu domiciliul în S, str., nr., jud. M împotriva pârâtului DZ cu domiciliul în S, str. nr. , jud. M pentru stabilirea unui drept de servitute de trecere si iesire la calea publica prîn imobilul gradîna dîn CF 4321S top 1879/2/1 cu suprafata de 512 mp delimitat de punctele 1,2,52,50,9,8,1, identificat în raportul de expertiza efectuat în cauza, ca fiînd îndreptata cererea împotriva unei persoane fara calitate procesuala pasiva.Obliga reclamantul sa-i plateasca pârâtului suma de 1000 lei cu titlu de cheltuieli de judecata.Admite exceptia lipsei calitatii procesuale active a reclamantului DZ.Respînge cererea reconventionala a reclamantului reconventional DZ împotriva pârâtului reconventional JZ, pentru obligarea la plata sumei de 4.093 lei cost servitute de trecere asupra suprafetei de 93 mp dîn CF 4321 S top 1879/2/1 cu suprafata de 512 mp si cheltuieli de judecata rezultând dîn aceasta cerere, ca fiînd formulata de o persoana fara calitate procesuala activa.Cu drept de apel în 15 zile de la comunicare.Pronuntata în sedînta publica, azi 26 mai 2009.

of 65

testament disp

Documents