the construction of the andalusian imaginary in … 05 90.pdfîntre cel uman, vital Ŵi cel mitic,...

Iulian Boldea (Editor) - Literature, Discourses and the Power of Multicultural Dialogue

Arhipelag XXI Press, Tîrgu Mureș, 2017. eISBN: 978-606-8624-12-9

651

Section: Literature

THE CONSTRUCTION OF THE ANDALUSIAN IMAGINARY IN THE BALLAD OF THE

MOON MOON BY FEDERICO GARCIA LORCA

Corina Mitrulescu PhD Student, ”1 Decembrie 1918” University of Alba-Iulia

Abstract:Garcia Lorca's poetry, like that of his contemporaries, displays the same desire to seek

out new forms of expression, an attitude specific to authors associated with literary modernism. The Ballad of the Moon Moon depicts a poetic yet faithful portrait of the Andalusian region,

evoking the image of its typical landscapes, while highlighting the mores and ancient beliefs of the

nomadic Gypsies. The poem deals with the image of el gitano, a symbol of the marginalized, but paradoxically it does not contain a physical description of the Gypsies, in contrast with the

detailed portrayal of the anthropomorphic moon to which the author allocates the largest part of

the poem. This paper aims to demonstrate that Lorca's poem is actually the product of a

recreation of the objective reality, and that the constant alternation between the real and the imaginary world, between the earthly and the mythical, fantastic dimensions, the stratification of

meanings and the overlapping of plans allow us to associate it with magical realism.

Keywords: Garcìa Lorca, Generation of 27, Andalusian imaginary, Spanish modernism, magical

realism.

Federico Garcìa Lorca aparţine grupului de scriitori spanioli cunoscuţi sub numele

de „Generaţia 27ŗ, cifra reprezentând anul în care mai mulţi dintre autorii care îl admirau

pe Luis de Gongora se reunesc pentru a celebra bicentenarul acestui poet. După cum

remarcă José Ignacio Badenes, toţi urmăreau acelaşi obiectiv artistic, şi anume asocierea

modernului cu tradiţionalul, prin îmbinarea unor imagini inovatoare cu structurile

tradiţionale.1

Lirica lui Garcìa Lorca, asemeni poeziei contemporanilor săi, prezintă aceeaşi

dorinţă a poetului de a căuta noi forme de expresie, atitudine specifică autorilor

aparţinând curentul modernist, „o mişcare cu multiple faţete, în care o epistemologie

înrudită a inspirat, atât atitudinea deferentă faţă de tradiţie, materializată în aluzivitate

literară şi intertextualitate, cât şi radicalismul iconoclast, care absolutiza autonomia

actului creator, liber de orice determinare din spaţiul extins al culturiiŗ. 2

Lorca a renunţat la a-şi extrage materialul poetic din mitologia greacă şi romană,

creând o lume proprie, o mitologie personală, bazată pe imaginarul andaluz, la el

producându-se o întoarcere spre ,,zonele de echilibru şi spaţiile fireştiŗ, o ,,re-mitizare a

lumiiŗ3. Specifică acestei creaţii este alternanţa constantă între planul real şi cel imaginar,

între cel uman, vital şi cel mitic, fantastic, dar şi interacţiunea acestora şi, deşi este strâns

legată de tradiţia populară, de folclor, poezia lui Lorca este, de fapt, produsul unei recreări

a realitaţii obiective, toate aceste stratificări de sensuri şi suprapuneri de planuri fiind

specifice realismului magic.

Romancero Gitano a fost publicat în anul 1928, la un an după apariţia traducerii în

limba spaniolă a eseului lui Franz Roh, Nach-Expressionismus, Magischer Realismus:

1 José Ignacio Badenes, Modernismo, masculinidades y nacionalismos: Rubén Darìo y Federico Garcìa Lorca ante Walt Whitman, în „Chasquiŗ, vol. 43, nr. 1 p. 97. 2 Maria-Ana Tupan, Modernism versus avangardism?, în „Contemporanulŗ, anul XX, nr. 9 (690), Septembrie 2009, p. 12. 3 Diana Câmpan, Utopii, dileme, solitudini - pragurile poeticului în secolul XX, Editura Academiei Române, 2015, p. 2



652

Section: Literature

Probleme der neuesten Europäischen Malerei. Roh, critic de artă şi fotograf german, a

folosit pentru prima dată sintagma „realism magicŗ, în acest studiu dedicat picturii

expresioniste, pentru a desemna o categorie a artei, care descria nu doar realitatea

concretă, uşor perceptibilă, dar şi misterele acesteia: „ For the new art it is a question of

representing before our eyes, in an intuitive way, the fact, the interior figure, of the

exterior world.ŗ4

În literatură, realismul magic se referă la acceptarea juxtapunerii unor perspective

care pot părea antitetice: realitatea concretă şi imaginarul. Potrivit definiţiei date de Angel

Flores, realismul magic presupune o transformare a cotidianului în ireal sau imaginar. În

traducerea eseului lui Roh, publicată în 1927 în prestigioasa Revista de Occidente, aflată

sub conducerea lui José Ortega y Gasset, sintagma „realism-magicŗ, pe care Roh o

plasase în subtitlu, capătă o importanţă deosebită, devenind chiar titlul: Realismo mágico,

post expresionismo: Problemas de la pintura europea más reciente. Se poate presupune

că la baza poeticii lui Lorca a stat realismul magic, având în vedere suprapunerea

semnificaţiilor, uşor observabilă în poemul discutat. Această întrepătrundere a planului

real cu cel imaginar ne trimite cu gândul la suprarealism, curent modernist care a fost

precedat de expresionism, şi al cărui principal reprezentant a fost Salvador Dalì, bun

prieten al lui Garcìa Lorca.

Balada lunei, lunei este poemul care deschide volumul Romancero Gitano şi care

funcţionează, totodată, ca un prolog. Ca orice baladă, spune o poveste în versuri cu un

limbaj simplu, în care poetul alternează naraţiunea cu dialogul. Balada lunei, lunei descrie

un episod care se desfăşoară într-o atmosferă nocturnă, într-un spaţiu impregnat de

simboluri ce aparţin lumii andaluze a ţiganilor nomazi. Copilul observă luna în timp ce

aşteaptă întoarcerea ţiganilor. Trecând în plan magic, poetul descrie cum luna descinde în

fierărie şi începe un dans senzual, menit să îl atragă pe copil. Acesta, fascinat şi totodată

înspăimântat de prezenţa copleşitoare a lunii, caută să o îndepărteze, amintindu-i de

răzbunarea ţiganilor care o pot transforma în ,,inele şi salbeŗ. Luna, însă, îşi continuă

dansul şi, în final, reuşeşte să fure copilul. Când ţiganii ajung, în sfârşit, la fierărie, în

tropot de cai şi sunet de tobă, singurul lucru care le mai rămâne de făcut e să constate

moartea copilului şi să îl plângă.

Acesta este planul superficial al poemului, cel al basmului, al naraţiunii. În plan

profund însă găsim o lume care abundă în simboluri şi metafore. Poemul lui Lorca nu

oglindeşte, la nivel simplist, lumea ţiganilor, ci reprezintă o reconstrucţie a lumii reale.

Forman şi Josephs consideră că, în lirica sa, Lorca a reuşit să îmbine sacrul cu profanul:

,,(...) more than any other writer of the modern age, was able to return us to the world of

the eternal present in which the sacred and the profane coexist and in which myth still has

living meaningŗ5.

Din punct de vedere al lexicului, ne aflăm în faţa unui poem simplu, în care autorul

utilizează cu naturaleţe câmpuri semantice specifice vieţii cotidiene precum: natura,

părţile corpului, metalele. Frumuseţea vine din faptul că nimic nu este ceea ce pare, toate

elementele fiind infuzate cu un simbolism profund, ancestral. Autorul însuşi, comentând

volumul, mărturiseşte: ,,Desde los primeros versos se nota que el mito está mezclado con

4Franz Roh, Magic Realism: Post-Expressionism (1925).Magical Realism. Ed. L. P. Zamora and W. B. Faris. Durham, Duke UP, 1995, pp. 15-32: Pentru noua artă este o chesiune de a reprezenta în faţa noastră, într-o manieră intuitivă, faptele, datele

interne, ale lumii exterioare. (traducere personală) 5 Sandra Forman, Allen Josephs, Only Mystery: Federico Garcìa Lorcařs Poetry in Word and Image, The University Press of Florida, 1992, p. 18: Mai mult decât oricare dintre poeţii modernităţii, a fost capabil să ne reîntoarcă la lumea eternului prezent, în care sacrul şi profanul coexistă şi în care mitul are încă o semnificaţie vie. (traducere personală).



653

Section: Literature

el elemento que pudiéramos llamar realistaŗ.6 A căuta existenţa unei metafore în fiecare

dintre elementele poemului ar reprezenta, fără îndoială, o strădanie inutilă, însă se poate

afirma fără urmă de tăgadă ca substratul baladei este unul mitic, iar a igonora această

realitate ar însemna să limităm esenţa poemului la simplismul structurii sale de suprafaţă,

fără a explora variile semnificaţii care zac în profunzimea lui.

Balada zugrăveşte un poetic dar fidel portret al regiunii Andaluzia, evocându-ne

imaginea peisajelor sale tipice, dominate de plantaţiile de măslini, de pereţii albi ai caselor

care străjuiesc străzile înguste din Albaicìn, ce ne duc cu gândul la Spania mozarabilor, şi

turnurile maure care se înalţă semeţe deasupra oraşului Granada, pe colina unde au fost

ridicate palatele de la Alhambra, la nopţile luminate de albul unei luni ce pare mai mare şi

mai strălucitoare decât pe alte meleaguri şi, mai presus de toate, la ţiganii nomazi, cu

stilul lor de trai neîngrădit, iubitori de viaţă şi plini de o pasiune nestavilită şi contagioasă.

În acest peisaj magic, sunt inserate elementele naturii care prind viaţă prin intermediul

personificării. Antropomorfizarea elementelor (luna, aerul, vântul) creează un peisaj

imaginar care oglindeşte realitatea andaluză. Protagoniştii sunt personaje reale,

împrumutate din realitatea specifică demografiei din Andaluzia, los gitanos (ţiganii), însă

poemul propune dezbaterii relaţii imaginate, precum cea care se înfiripă între copil şi

lună. În acest caz, poetul nu se foloseşte de personaje pentru a umple spaţiul imaginar pe

care îl creează, ci le transformă pe acestea în componente centrale ale scenariului pe care

îl compune, căci, aşa cum Lorca însuşi recunoştea, era interesat mai degrabă de personaje

decât de peisajul pe care acestea îl populau.7 Poetul nu descrie un spaţiu real în care se

derulează evenimentele; tot ceea ce pune în scenă provine din imaginaţia sa şi reprezintă o

reelaborare a realităţii. Însă, în ciuda faptului că este un episod imaginat, toată balada dă

cititorului sentimentul că se află faţă în faţă cu realitatea, cu evenimente autentice.

Temele pe care se bazează poemul sunt moartea şi lumea ţiganilor din Andaluzia,

având ca laitmotiv luna. Lorca însuşi, referindu-se la volumul de cântece ţigăneşti,

spunea:

El libro en conjunto, aunque se llama gitano, es el poema de Andalucìa,

y lo llamo gitano porque el gitano es lo más elevado, lo más profundo, lo más

aristocrático de mi paìs, lo más representativo de su modo y el que guarda el

ascua, la sangre y el alfabeto de la verdad andaluza y universal [...] Un libro

donde apenas si está expresada la Andalucìa que se ve, pero donde está

temblando la que no se ve. Y ahora lo voy a decir. Un libro antipintoresco,

antifolklñrico, antiflamencoŗ.8

Astfel, autorul făcea o încercare de a se distanţa de epitetul de poet al ţiganilor pe

care opinia publică i-l atribuise în mod incorect, afirmând că protagoniştii săi erau figuri

milenare care îşi trăiau dramele pe fondul unor lupte duse între „inteligenţăŗ şi „misterŗ.

Structura poemului şi progresia evenimentelor ne duc cu gândul la basme:

introducerea cuprinde prezentarea personajelor, punctul culminant atins în interiorul

6 Federico Garcìa Lorca, Comentarios al„Romancero gitanoŗ, apud Carmen Ruiz Barrionuevo, Cesar Real Ramos (coord.),La modernidad literaria en Espaða e Hispanoamérica, Ediciones Universidad de Salamanca, 1995, p. 80: Încă din primele versuri se poate observa că mitul se combină cu elementul pe care l-am putem numi realist. (traducere personală). 7 Lorca afirma următoarele într-un interviu din 1935, doar cu un an înainte de moarte sa tragică:"A mi me interesa más la gente que habita el paisaje que el paisajemismo" (Obras Completas, Vol. III, Editura Aguilar, Madrid, 1991, p. 556 : Pe mine mă intereseză mai mult oamenii care locuiesc peisajul decât peisajul însuşi. (traducere personală) 8 Federico Garcìa Lorca,Obras Completas, Vol. III, Editura Aguilar, Madrid, 1991, p. 556: Cartea, în totalitatea ei, deşi se numeşte ţigănească, este poemul Andaluziei şi o numesc ţigănească deoarece tot ceea ce este ţigănesc este ce are ţara mea

mai elevat, mai profund şi mai artistocratic, ceea ce este cel mai reprezentativ pentru felul de a fi şi ceea ce păstrează scânteia, sângele şi alfabetul adevărurilor andaluze şi universale […] O carte în care abia dacă este prezentată Andaluzia care se vede, dar în care tremură ceea ce nu se vede. Şi acum voi spune. O carte antipitorescă, antifolclorică, antiflamencoŗ. (traducere personală)



654

Section: Literature

dialogului şi, în final, deznodământul tragic. Predomină însă caracterul poetic şi expresiv

asupra celui narativ.

Povestea poate fi împărţită în trei părţi. Prima parte introduce personajele

principale: copilul şi luna, partea a doua aduce în prim plan dialogul dintre cele două

personaje, iar ultima descrie deznodământul dureros al întâlnirii dintre cei doi.Aşa cum

constată Gustavo Correa, în poezia lui Lorca din Romancero Gitano, se pot distinge trei

niveluri ale mitului, şi anume: la primul nivel este descris spectacolul unei naturi

antropomorfizate, la cel de-al doilea, se observă o integrare a acestui spectacol în

interiorul naraţiunii, pentru ca, la cel de-al treilea nivel, natura să genereze mitul.9Se poate

aprecia că prima parte a Baladei lunei, lunei este dominată de elemente şi simboluri ce

aparţin planului fantastic, imaginar (luna personificată, cu ,,fusta de chiparoaseŗ,

mişcându-şi braţele ,,în aerul tremurătorřř), realitatea răzbătând doar sub forma unei aluzii

străvezii, reuşind să se concretizeze abia în ultima parte a poemului, când autorul ne pune

faţă în faţă cu moartea copilului. Planul imaginarului fuzionează cu planul realului în

versurile ,,Are ochii-nchişi copilul/ înlăuntrul fierărieiŗ, făcând trecerea spre ceea ce este

veridicitate (sosirea ţiganilor care plâng moartea copilului) şi nu mai poate fi confundat cu

o iluzie sau un vis. Finalul baladei accentuează o nouă juxtapunere a celor două planuri,

când poetul anunţă că ,,Lunecă, de mână, luna/ peste cer c-un pui de om.ŗ

Aşa cum sugerează Luis Galván în Poesìa, historia y mito. El tema de la muerte en

Antonio Machado y Federico Garcìa Lorca, tema morţii poate varia în spaţiu şi timp, în

funcţie de mentalitatea colectivă, dar şi de anumite aspecte care ţin de biologic, precum

vârsta şi cauzele decesului. Galván, citându-i pe Dopico şi Reher, care publică un studiu

privitor la declinul mortalităţii în Spania la începutul secolului al XX-lea, precizează că, la

data când Lorca scrie Balada lunei, lunei, mortalitatea infantilă se afla în scădere în

Spania. Având în vedere că poemul tratează el gitano (ţiganul), simbol al marginalizatului

şi, luând în considerare condiţiile improprii de viaţă ale ţiganilor nomazi, putem

presupune că cifrele, în cazul acestei etnii, nu erau la fel de fericite precum cele la care

făceau referire autorii menţionaţi anterior şi că rata mortalităţii infantile era mai ridicată în

rândul ţiganilor, fiind foarte probabil ca Lorca să fi venit în contact direct cu astfel de

realităţi tragice în timpul vizitelor făcute ţiganilor din Granada. Balada este, prin urmare,

expresia unei dureri profunde, în mijlocul unei lumi a marginalităţii şi suferinţei, unde nu

există alternativă mai optimistă decât acceptarea propriului destin.

Urmărind firul istoriei, observăm că ţiganii au fost un popor de nomazi.

Meşteşugurile tradiţionale asociate cu aceştia au fost fierăritul, prelucrarea metalelor,

creşterea cailor. De asemenea, ţiganii erau asociaţi cu muzica şi ghicitul sau chiar

vrăjitoria. Baladele din Romancero Gitano, aşa cum precizează Rob Stone, sunt

reprezentări practice ale exilului şi nomadismului poporului ţiganilor. O astfel de

reprezentare concretă este realizată prin intermediul răpirii copilului de către lună.

Condiţia lor de marginalizaţi a rezultat din faptul că, atunci când au devenit sedentari,

ţiganii s-au aşezat la periferia comunităţilor deja existente, împrumutând de la acestea

limba şi chiar cultura, dar păstrându-şi, în acelaşi timp, identitatea şi aspectul exotic, nu

de puţine ori fiind judecaţi ca fiind primejdioşi. Fiind un popor de nomazi, ţiganii nu şi-au

dezvoltat o cultură scrisă. Au reuşit, însă, să transmită atât pofta lor de viaţă cât şi temerile

ancestrale prin intermediul cuvintelor, muzica flamenco reprezentând, astfel, principalul

lor aport cultural.

9Gustavo Correa, Nature and Symbol in the Poetry of Federico Garcìa Lorca, în vol. Manuel Durán, Francesca Colecchia (coord.), Lorcařs Legacy: Essays on Lorcařs Life, Poetry, and Theatre, Editura Peter Lang, New York, 1991, pp. 85



655

Section: Literature

Mentalitatea andaluză posedă un imaginar colectiv în care condiţia poporului

izvorăşte din poezie şi muzică. Întreaga baladă este o reflecţie, în imagini şi sunete, a

muzicii flamenco, a unei cosmogonii mitice a ţiganilor: incantaţia copilului, dansul lunii,

toba, cântecul cucuvelei, plânsetul ţiganilor.

David Loughran remarcă faptul că, deşi intenţia lui Lorca a fost să se dezică de

epitetul de ,,poet al ţiganilorŗ, totuşi aceştia există ca ,,element folcloricŗ care reprezintă

fundalul episoadelor prezentate şi care „se desfăşoară într-un decor în esenţă andaluz.ŗ 10

Misterul rezultă din asocierea ţiganilor cu superstiţia şi primitivismul. La un nivel mult

mai profund, mentalitatea ţigănească funcţionează ca o punte de legătură între lumea reală

şi cea fantastică prin mitificarea unor fenomene naturale.

El gitano, personajul principal al volumului de balade, întrupează o serie de credinţe

populare şi valori culturale specifice unei ,,mentalităţi primitiveŗ sau arhaice care este

eminamente poetică prin faptul că dispune de capacitatea de a da viaţă elementelor

naturii, încorporând elemente cosmice antropomorfizate. Pentru Lorca, los gitanos nu

erau doar simpli creatori de flamenco, ci simboluri ale istoriei tragice a Andaluziei,

simboluri ale durerii. Deşi Balada lunei, lunei nu conţine o descriere fizică a ţiganilor, în

antiteză cu luna antropomorfizată pentru a cărei descriere autorul alocă o bună parte din

poem, ni-i putem imagina pe aceştia prin prisma tabloului pitoresc realizat de Dalì şi

intitulat Gitano de Figueres: desculţ, cu pielea oacheşă şi ochii uşor migdalaţi, aşezat pe

un scaun, cu mâinile liniştite odihnindu-se pe genunchi, fumând impasibil o ţigară

mototolită, cu nelipsita chitară alături, ţiganul lui Dalì parcă aşteapă, într-o atitudine de

indiferenţă absolută, să i se întâmple destinul tragic. Pentru a compensa această lipsă a

descrierii personajelor umane şi pentru a da o formă vizibilă ţiganilor săi, Lorca a

încceput să ilustreze cu desene realizate de el însuşi unele dintre exemplarele volumului

Romancero Gitano.

Potrivit lui José Luis Plaza Chillon, în desenele realizate de Lorca apare şi tema

lunii, însoţind diverse personaje. În ceea ce priveşte Balada lunei, lunei, desenul

corespunzător descrie o lună de culoare neagră- reprezentare a morţii- deşi versurile ne-o

arată ca personificând o femeie seducătoare.11

Imaginea lunii încorporează elemente dintr-

o serie de religii: este simbolul morţii şi al învierii în cultura budistă, simbol al

păgânismului în cultura creştină şi locul de reînnoire ciclică a tuturor lucrurilor, în

hinduism. Conform explicaţiilor date în Enciclopedia religiei şi a naturii12

, în folclorul

gitan, imaginea lunii apare reprezentată atât la nunţi, cât şi în ritualurile funebre,

încrustată pe toiagul conducătorului de clan. Se pare că, alături de soare, luna era unul

dintre simbolurile specifice luptătorilor Rajput, pe care izvoarele istorice îi propun ca

strămoşi ai populaţiei rome. Astfel, imaginea lunii poate fi asociată, probabil cu cea a

divinităţii Sati-Sara, zeiţa destinului, pe care multe dintre comunităţile rome din sudul

Franţei, o adoră sub forma madonei cu chip negru sau Sfânta Sara, protectoarea romilor

de pretutindeni.

Repetiţia din titlu ne duce cu gândul la un tipic cântec de leagăn, căci autorul uneşte

mitul cu tradiţia populară. În acelaşi timp, repetiţia invocă o incantaţie care ne trimite cu

gândul la un timp al morţii, ce asigură Ŗreintegrarea timpului uman într-un timp

10 David Loughran, Myth, the Gypsy, and Two "Romances histñricos", MLN, Vol. 87, No. 2, Hispanic Issue (Mar., 1972), p. 254. 11 José Luis Plaza Chillon,La imagen del gitano en los dibujos de Federico Garcìa Lorca: transgresiñn y marginalidad, în „A Fondo. Pensamiento y cultura gitanosŗ, Número 31, Octubre 2005, Revista Bimestral de Fundaciñn Secretariado Gitano,

pp. 42-48. 12 Jeff Kaplan, Bron Taylor, Samuel S. Hill (coord.), Encyoclopedia of Religion and Nature, http://www.radoc.net/radoc.php?doc=art_b_history_romanireligion&lang=en&articles=true (accesat la data de 11 februarie 2017)

http://www.radoc.net/radoc.php?doc=art_b_history_romanireligion&lang=en&articles=true



656

Section: Literature

primordialŗ.13

Această repetiţie ne indică, încă de la început, că luna are un caracter dual,

că se poate discuta despre o singură lună, însă cu două feţe: una ,,purăŗ, luminoasă,

cealaltă ,,lubricăŗ, întunecată. De altfel, Lorca nu face altceva decât să transpună în limbaj

poetic ceea ce oamenii constataseră deja de milenii, şi anume faptul că de pe Pământ

putem vedea doar una dintre feţele lunii, cealaltă rămânând ocultă.

Imaginea lunii ca fiinţă mitică, care îşi extrage nemurirea din vitalitatea copiilor, ne

trimite cu gândul la poemul pe care Goethe îl scria în secolul al XVIII-lea, Erlkönig

(„Regele ielelorŗ). La fel ca regele lui Goethe, care bântuia pădurile, făcându-le semne

copiilor pentru a-i ademeni la moarte, la fel şi luna lui Lorca îşi execută dansul senzual

pentru a-l seduce pe copil. Luna, ca femeie senzuală, ,,lubricăŗ, cu ,,sânii tari de cositorŗ,

evocă mitul grecesc al lui Endymion şi al Selenei, pe care îl întâlnim şi în poezia

omonimă a lui Keats, reprezentat al romantismului alături de Goethe. Selena, zeiţa lunii,

apare ca o femeie deosebit de frumoasă, care răspândeşte în jur o strălucire de argint. Ea

se îndrăgosteşte de muritorul Endymion şi îl roagă pe Zeus să îl adoarmă pentru totdeauna

pentru a se putea bucura de el pentru eternitate. Selena îşi vizitează iubitul în fiecare

noapte, în peştera în care acesta doarme, învelind-i trupul în razele ei strălucitoare. În

accepţiunea lui Luis Beltran Fernandez de los Rios, mitul ne aminteşte condiţia tragică a

lunii: suspendată între zei şi oameni, ea nu se poate împlini, întrucât se află mult prea

aproape de ambele planuri: teluric şi celest.

Peştera în care doarme Endymion poate fi asociată, în planul fantastic al poeziei, cu

fierăria, iar în plan real, cu grotele din Sacromonte, din apropierea Granadei, unde Lorca

obişnuia să meargă împreună cu prietenul său, compozitorul Manuel de Falla, pentru a

asculta cântecele ţigăneşti.14

Fierăria este asociată cu ideea de foc, de căldură extremă,

necesară pentru a topi metalul, dar care dezintegrează viaţa copilului. Prezenţa nicovalei,

dură şi rece, contrastează puternic cu căldura emanată de foc. În acest poem, asocierea

fierărie-nicovală-metal are o evidentă conotaţie negativă, semnificând violenţa şi moartea.

Ideea fierăriei ca simbol al grotelor se regăseşte la Fernandez de los Rios care sugerează

că aceasta funcţionează ca o metaforă pentru imaginea subteranului. Reichenberger şi

Lñpez- Vázquez explică faptul că, potrivit antropologiei imaginarului, fierăria este un

spaţiu ce echivalează cu peştera: ,,[...] la fragua es lugar equivalente a las gruetas o

cuevas, refugios o concavidades que se proyectan sobre el psiquismo de lo oculto y lo

descensional. En este sentido, la idea de una luna que baja a la fragua hay que

interpretarla como descenso de la Diosa Madre a extraer al niðo de su escondrijo.ŗ15

Vizita lunii, care invadează un spaţiu specific ţigănesc, şi anume fierăria, îl

captivează pe copil, care nu o respinge în mod categoric, întrucât găseşte în aceasta o

prezenţă familiară, luna asociindu-se în mod natural existenţei nomade a ţiganilor. În

mentalitatea primitivă, conform lui Manuel Antonio Arango, luna este inseparabilă de

moarte deoarece ea este cea care generează şi difuzează moartea în spaţiul locuit de

oameni. ,,Luna înregistrează, într-adevăr, cele mai uşor de sesizat periodicităţi şi tocmai

termenii referitori la lună au fost folosiţi primii pentru a da expresie măsurării timpului.ŗ16

13 Georges Gusdorf, Mito y metafìsica, Editura Nova, Buenos Aires 1960,p. 31. 14 Falla, mentor al lui Lorca, evocase deja atât peisajul andaluz, în Noche en los jardines de Espaða („Nopţi în grădinile Spanieiŗ), cât şi spiritul neîmblânzit al ţiganilor andaluzi, în opera El amor brujo (,,Amorul vrăjitorŗ), care se deschide cu o scenă într-o peşteră locuită de ţigani, în apropierea mării. Felul cum el a înţeles muzica acestora a conturat modul cum Lorca a înţeles cântecul tradiţional andaluz. Atât Falla, cât şi Lorca, au căutat să reînvie cântul andaluz, în stare pură, necontaminată, unul sub forma muzicii, celălat a poeziei. 15 Kurt Reichenberger, Alfredo Rodrìguez Lñpez- Vázquez , Federico Garcìa Lorca: perfiles criticos, Editura

Reichenberger, Kassel, 1992, p. 84: fierăria este echivalent al grotelor sau peşterilor, refugii sau concavităţi care se proiectează în psihismul ocultului şi al descendentului. În acest sens, ideea unei luni care coboară în fierărie trebuie interpretată ca o descindere a Zeiţei Mamă pentru a-l recupera pe copilul care s-a ascuns. (traducere personală). 16 Mircea Eliade, Imagini şi simboluri , Ed. Humanitas, Bucureşti, 1994, p. 89.



657

Section: Literature

Luna este un personaj ambivalent, căci este şi femeie senzuală (,,lubricăřř), dar şi

mamă (,,purăřř). Luna se asociază cu ritmul vieţii şi al creaţiei (mama); descrierea fizică

imaginată de poet ne prezintă luna ca pe o femeie senzuală, cu ,,fusta de chiparoaseŗ, ceea

ce sugereaază o amplitudine a coapselor, simbol al maternităţii. Caracterul feminin al

astrului personificat este accentuat de parfumul chiparoaselor, dar şi de mişcarea graţioasă

a braţelor prin aer. În acelaşi timp, este şi simbol al morţii, al sacrificiului ritual care

urmează să aibă loc pe nicovală, în spaţiul magic al fierăriei în care ţiganii transformă

fierul dându-i o nouă întrebuinţare, o nouă viaţă, şi care este anunţat de ritmul bătut de

călăreţ în ,,toba câmpieiŗ. Până la acest nivel al interpretării, se poate afirma că Federico

Garcìa Lorca transpune în plan poetic caracteristici asociate lunii specifice imaginarului

popular. Moartea, ca act ritualic, apare ca o reintegrare în ciclul naturii care se oglindeşte,

de fapt, în fazele lunii. ,,Ritmurile lunare marchează totdeauna o « creaţie » (luna nouă),

urmată de o creştere (luna plină), de o descreştere şi o « moarte » (cele trei nopţi fără

lună). Este foarte probabil că imaginea acestei eterne naşteri şi morţi a lunii să fi

contribuit la cristalizarea intuiţiilor primilor oameni asupra periodicităţii Vieţii şi Morţii şi

să fi generat, ca urmare, mitul creării şi distrugerii ciclice a lumii. (...) Timpul este ciclic,

lumea este periodic creată şi distrusă, iar simbolismul lunar „naştere- moarte- renaştere"

capătă expresie, într-un mare număr de mituri şi rituri.ŗ17

Mircea Eliade în eseul Imagini şi simboluri, amintinu-l pe Celsus, vorbeşte despre

existenţa unei scări ceremoniale, alcătuită din şapte trepte, pe care parcurgând-o, iniţiatul

poate accede la Empireu. Prima treaptă este din plumb, a doua din cositor-

corespunzătoare planetei Saturn, a treia din bronz- Jupiter, a patra din fier- întrupând

planeta Mercur, a cincea din Ŗaliaj monetarŗ- cu referire la Marte, a şasea de argint- Luna,

iar ce-a de-a şaptea treaptă, din aur, corespunde Soarelui. Celsus aminteşte şi o a opta

scară, cea a „sferei stelelor fixeŗ.18

Iată, aşadar, că poemul lui Lorca trimite spre ideea de

mântuire prin faptul că Empireul, în mitologia greacă şi romană, reprezenta ultima treaptă

a cerului, acolo unde îşi aveau sălaşul zeii, iar în simbolistica creştină, reprezintă cel de-al

şaptelea cer sau sfera mântuirii. Conform practicilor creştine, mântuirea se obţine doar pe

baza acceptării lui Iisus şi a învăţăturilor acestuia. Este o chestiune de opţiune. Copiii,

fiind încă prea mici pentru astfel de alegeri (dacă îl acceptă sau îl resping pe Hristos), nu

pot primi mântuirea în cazul în care moartea survine la o vârstă fragedă. În aceste cazuri,

divinitatea îşi rezervă dreptul de a acorda sau nu mântuirea. Se poate considera că în

poemul lui Lorca, luna, într-un plan profund simbolic, acţionează precum miticul Charon,

ghidându-l pe copil în călătoria sa spre tarâmul mântuirii, deci spre cel de-al şaptelea cer.

Din punctul de vedere al interpretări lunii ca femeie senzuală, credem că tema pe

care o abordează poemul este cea a pierderii inocenţei de către copil. Luna, care i se

înfăţişează acestuia ca o femeie plină de erotism, cu „sânii ei tari de cositorŗ, urmărind să-

l seducă cu parfumul de chiparoase, creează o atmosferă onirică şi îl hipnotizeză, întrucât

copilul nu-şi poate desprinde ochii de la ea: „Copilul o priveşte lung,/ Copilul stă privind-

o-ntruna.ŗ Dansul senzual al lunii aminteşte de ritmurile tumultuoase de flamenco.

Aspectul ei metalic ne duce cu gândul la una dintre binecunoscutele sculpturi realizate de

Salvador Dalì. Este vorba despre Dansatoarea de flamenco, operă realizată la 13 ani după

moartea bunului să prieten, Lorca. Celebra compoziţie a lui Dalì descrie o dansatoare de

flamenco, în postura specifică acestui dans plin de expresivitate, cu spatele arcuit şi

braţele ridicate, lovind ritmic aerul, înconjurată de o aură de fuste învolburate, ca şi cum

s-ar afla în mijlocul unei tornade, cu excepţia faptului că ea însăşi este cea care generează

această furtună de pasiune.

17Ibidem. 18 Mircea Eliade, op. cit., p. 60.



658

Section: Literature

Calul şi călăreţul sunt, de asemenea, noţiuni inseparabile în lumea imaginarului din

Al- Andaluz. Din cele mai vechi timpuri, gitanii au fost asociaţi cu creşterea cailor, motiv

pentru care au fost, de altfel, destul de bine primiţi în Spania. Calul, a fost privit ca un

simbol al spiritului liber şi al independenţei. Dar, poate cea mai puternică legătură dintre

cal şi ţigan a fost generată de faptul că ambii au avut o condiţie primordială de nomazi. În

balada lui Lorca, atunci când apare călăreţul, luna dispare. Dar cine este acest călăreţ?

Lorca îl introduce ca personaj individual, care nu face parte din grupul ţiganilor care îşi

croiesc drum prin livada de măslini. Se poate presupune că acest călăreţ singuratic, care

,,bate toba câmpieiŗ este intenţionat ca un simbol funebru, putând fi asociat cu unul dintre

cei patru călăreţi ai Apocalipsei, singurul căruia textul biblic îi atribuie un nume: Moartea.

Analizând nivelul profund al semnificaţiei, este oare posibil să afirmăm că luna este

înfăţişată ca fiind opusă călăreţului? Luna are un caracter ambivalent (femeie senzuală-

mamă), antitetic, întrucât pe de o parte vrea să-l răpească pe copil pentru a-l duce în

lumea ei, conform legendei, iar pe de altă parte acţionează ca element ce încearcă

atenuarea unei întâlnirii brutale între călăreţ şi copil.

Luna, cu lumina ei albă ,,de amidonŗ, se poate opune obscurităţii care avansează o

dată cu apropierea călăreţului, oferindu-i copilului o moarte uşoară. Albul apare ca simbol

al suferinţei şi sugerează o durere care persistă, nu este vremelnică ci perenă. Albul

reprezintă absenţa culorii, care, din punct de vedere simbolic, poate fi interpretată ca o

lipsă a vitalităţii, anticipând astfel moartea copilului pe care Lorca ne-o înfăţişează la

finalul poemului.

Apariţia călăreţului este episodică, fulgerătoare: el se iveşte de nicăieri, bate toba19

,

după care dispare la fel de rapid cum a apărut, lăsând loc lamentărilor şatrei de ţigani. În

tot acest timp luna pare că se ascunde. Scena se finalizează cu disocierea celor două

elemente: moartea rămâne întinsă pe nicovala rece din fierărie, în timp ce luna îşi

continuă drumul pe cer, împreună cu copilul. Astfel, luna nu se mai poate identifica cu

moartea, ci pare că învins-o pe aceasta, căci, în final, ea este cea care îl salvează pe copil

din fierărie (grotă), moartea rămânând să zăbovească în subteran alături de trupul rece al

acestuia. Avem de-a face cu o ambiguitate intenţionat creată de poet, căci luna este văzută

ca simbol al vieţii şi al morţii în acelaşi timp. Balada, cu atmosfera ei densă, încărcată de

emoţii puternice, sugerează mult mai mult decât ceea ce spune textul şi invită cititorul la o

lectură subiectivă, personală, a cărei interpretare e condiţionată de finalul deschis: în

planul terestru, uman, copilul a murit, dar luna îl poartă totuşi de mână prin înaltul cerului,

deci copilul continuă să trăiască, deşi într-o altă dimensiune.

Deznodământul poemului ne prezintă grupul ţiganilor care se propie de fierărie

printre măslini. Toţi sunt bărbaţi, în schimb luna are atribute feminine. Întrebarea pe care

o adresează Fernandez de los Rios este dacă nu cumva luna doreşte să fie mamă, sau a

devenit deja mamă, şi vine să revendice ceea ce îi aparţine, şi anume copilul. Departe de a

fi o simplă reconstrucţie a legendei spaniole Hijo de la Luna20

(„Fiul luniiŗ) poetul se

foloseşte de aceasta ca de o trambulină pentru a propulsa alegoria mitică.

19 Extrapolând simbolul tobei, putem aminti aici riturile funebre- numite lumbalú- specifice comunităţii afro-columbiene din San Basilio de Palenque (Columbia), care utilizează ritmurile tobelor pentru a-şi plânge suferinţa pricinuită de pierderea cuiva drag. Albul, ca şi la Garcìa Lorca, este culoarea durerii, căci o vestimentaţie adecvată participării la o înmormântare în cadrul acestei comunităţi, presupune înveşmântarea în haine albe. Iată, aşadar, legitimitatea asocierii călăreţului cu tobă cu însăşi Moartea. 20Legenda spune că, o tânără ţigancă, îi cere lunii să o ajute să îşi găsească alesul. Ea invocă luna prin intermediul unui ritual

magic, săvârşit la ora potrivită, într-o poieniţă. Un legământ străvechi constrângea luna să le acorde ajutor ţiganilor atunci când aceştia ar fi avut nevoie, deoarece, la rândul lor, los gitanos îi înlesniseră lunii dialogul cu iubitul său, soarele. Luna îi promite fetei ajutorul în schimbul primului născut, întrucât luna era stearpă şi, deci, incapabilă de a concepe. Tânăra acceptă condiţiile impuse de lună. Ţiganca îşi găseşte curând alesul, exact aşa cum îi promisese luna, însă, după ce dă naştere



659

Section: Literature

În final, este de remarcat faptul că Lorca era interesat de studiul muzicii flamenco,

el însuşi manifestând abilităţi muzicale.21

Lorca a dezvoltat o pasiune profundă pentru

acest gen muzical, pe care îl considera ca fiind una dintre creaţiile ,,giganticeŗ ale culturii

spaniole, motiv pentru care a şi învăţat să cânte la chitară. Poemul lui Lorca abundă în

sonorităţi muzicale, căci autorul nu numai că a observat ceea ce se petrecea în Granada

natală şi în lumea ţiganilor, ci a reuşit să şi transpună în versuri toate aceste imagini şi

sunete. Lorca savura din plin muzica şi dansurile specifice regiunii sale natale, iubea marii

compozitorii ai muzicii clasice- pe care de altfel învăţase să-i interpreteze la pian- şi se

lăsase sedus de ritmurile ample ale muzicii jazz şi blues, pe care le cunoscuse în mod

direct în timpul vizitei sale la New York. Având în vedere gusturile sale eclectice, nu ne

surprinde faptul că poemele lorquiene au devenit sursă de inspiraţie pentru numeroşi

compozitori şi interpreţi. Amintim aici binecunoscutele variante flamenco ale Baladei

lunei, lunei interpretate de cântăreţi celebri precum Camarñn de la Isla sau Paco Ibáðez.

Dacă încercăm o explicaţie a relaţiei dintre limbaj, mit şi muzică, putem lua limbajul

drept punct de plecare, căci din acesta se nasc atât mitul cât şi cântecul, însă acestea ajung

să se înstrăineze la un moment dat, întrucât muzica codifică partea sonoră a limbajului, în

timp ce mitul se referă la cifrarea înţelesului acestuia. Aşa cum evidenţia Eduardo Huárag

Álvarez, pentru Lorca poezia reprezintă o îmbinare de imagini sonore şi vizuale specific

andaluze: ,,Para el, la poesìa es armonìa verbal, es imagen plástica, es ritmo, es

sentimiento intenso, es reflexiñn sobre la condiciñn humana. Su poesìa recoge el

sentimiento andaluz y lo hace universal.ŗ22

BIBLIOGRAPHY

GARCÍA LORCA, Federico, Obras Completas, Vol. III, Editura Aguilar, 1991

ARANGO, Manuel Antonio, Sìmbolo y simbologìa en la obra de Federico Garcìa

Lorca, Editura Fundamentos, Madrid, 1998

BADENES, José Ignacio, Modernismos, masculinidades y nacionalismos: Rubén

Darìo y Federico Garcìa Lorca Ante Walt Whitman, în „Chasquiŗ, vol. 43, nr. 1, p. 92

BARRIONUEVO, Carmen Ruiz, Cesar Real Ramos (coord.),La modernidad

literaria en Espaða e Hispanoamérica, Ediciones Universidad de Salamanca, 1995

BEVERIDGE, Jan, Children Into Swans: Fairy Tales and the Pagan Imagination,

McGill University Press, Montreal, 2014

BONADDIO, Federico (coordonator), A Companion to Federico Garcìa Lorca,

Editura Tamesis, Woodbridge, 2007

CÂMPAN, Diana, Utopii, dileme, solitudini - pragurile poeticului în secolul XX,

Editura Academiei Române, 2015

CORREA, Gustavo, Nature and Symbol in the Poetry of Federico Garcìa Lorca, în

vol. Manuel Durán, Francesca Colecchia (coord.), Lorcařs Legacy: Essays on Lorcařs

Life, Poetry, and Theatre, Editura Peter Lang, New York, 1991, pp. 85- 94

primului său fiu, se vede nevoită să i-l cedeze lunii care îl duce în înaltul cerului, promiţându-i mamei naturale că va avea grijă de el. 21 El învaţă să cânte la chitară de la ţiganii pe care obişnuia sa-i viziteze împreună cu Manuel de Falla. Poemele sale sunt o prelungire a activităţii muzicale ai cărei mentori au fost ţiganii cântăreţi de flamenco din grotele din Sacromonte, împreună

punând fundamentul unor prietenii sincere. 22 Eduardo Huárag Álvarez, Generaciñn del 27. Virtuosisimo metáforico y hondura existencial, 2004, p. 15: Pentru el poezia este armonie verbală, imagini plastice, ritm, un intens sentiment şi reflecţie asupra condiţiei umane. Poezia sa culege sentimentul andaluz şi îl face universal. (traducere personală)



660

Section: Literature

DELBECQUE, Nicole; Lie, Nadia; Adriaensen, Brigitte (coord.), Federico Garcìa

Lorca et Cetera. Estudios sobre las literaturas hispáicas en honor de Christian de Paepe,

Leuven University Press, 2003

EDWARDS, Gwynne, Lorca, Buðuel, Dalì: Forbidden Pleasures and Connected

Lives, I.B. Tauris, Londra, 2009

ELIADE, Mircea, Imagini şi simboluri, Ed. Humanitas, Bucureşti, 1994

FERNANDEZ DE LOS RIOS, Luis Beltran, La arquitectura del humo: Una

reconstrucciñn del ,,Romancero gitanořř de Federico Garcìa Lorca, Tamesis Books,

Londra, 1986

FORMAN, Sandra, Josephs, Allen, Only Mystery: Federico Garcìa Lorcařs Poetry

in Word and Image, The University Press of Florida, 1992

GUEVARA, Marìa Fernanda Fonseca,, El Romancero Gitano: Un texto gitano.

Pontificia Universidad Javeriana, Bogotá, 2009

GIES, David T. (coord.), The Cambridge History of Spanish Literature, Cambridge

University Press, 2004

GUSDORF, Georges, Mito y metafìsica, Editura Nova, Buenos Aires, 1960

HUÁRAG ÁLVAREZ, Eduardo, Generaciñn del 27. Virtuosisimo metafñrico y

hondura existencial, Pontificia Universidad Catñlica de Perú, Lima, 2004

LAMAS, Rafael. Remembering, Interpreting, and Quoting Traditional Popular

Culture: Cultural Memory in Manuel De Falla's ŖEl Amor Brujoŗ and Federico Garcìa

Lorca's ŖPoema Del Cante Jondoŗ, New York University Press, Ann Arbor, 2003.

LEÓN GÓMEZ, Magdalena (coordonator), La literatura en la literatura. Actas del

XIV simposio de la Sociedad Espaðola de Literatura General y Comparada, Centro de

Estudios Cervantinos, Madrid

LUNG, Auristela R. M., The Exaltation and Musicality of the Gypsy Cante Jondo

as Exemplified by the Poetry of Federico Garcìa Lorca, The University of Texas- Pan

American, 2001

NORD, Leslie S., Irony and Salvation in Federico Garcìa Lorca's "Romancero

Gitano" and "Poeta En Nueva York": An Exercise in Intertextuality, Yale University, Ann

Arbor, 1989

PLAZA CHILLÓN, José Luis, La imagen del gitano en los dibujos de Federico

Garcìa Lorca: transgresiñn y marginalidad, în „A Fondo. Pensamiento y cultura

gitanosŗ, Nr. 31 , Oct. 2005, Revista Bimestral de Fundaciñn Secretariado Gitano, pp.

42-48

POPLAWSKI, Paul (coord.), Encyclopedia of Literary Modernism, Greenwood

Press, Westport, Connecticut & London, 2003

REICHENBERGER, Kurt; Alfredo Rodrìguez Lñpez- Vázquez, Federico Garcìa

Lorca: perfiles criticos, Editura Reichenberger, Kassel, 1992

RUEDA, José E., Los imaginarios y la cultura popular, Editura Cerec, Bogotá,

1993

STAINTON, Leslie, Lorca. A Dream of Life, Bloomsbury Reader, 2013

STONE, Rob, El camino de los Ayes:The Concept of Pilgrimage in ,,Romancero

Gitanoŗ, în „Neophilologusŗ, nr.84,Kluwer Academic Publishers, 2000, pp. 225Ŕ240

STONE, Rob, Misticismo y lujuria: The Sacred and the Profane in ,,Poema del

Cante Jondoŗ, în „Anales de la Literatura Espaðola Contemporáneaŗ, Winter-Spring

1999, p. 213.

TUPAN, Maria-Ana, Modernism versus avangardism?, în „Contemporanulŗ, anul

XX, nr. 9 (690), Septembrie 2009, p. 12

http://go.galegroup.com.vlib.interchange.at/ps/advancedSearch.do?method=doSearch&searchType=AdvancedSearchForm&userGroupName=wash89460&inputFieldValue(0)=%22Rob+Stone%22&inputFieldName(0)=AU&prodId=AONE

http://go.galegroup.com.vlib.interchange.at/ps/aboutJournal.do?contentModuleId=AONE&resultClickType=AboutThisPublication&actionString=DO_DISPLAY_ABOUT_PAGE&searchType=AdvancedSearchForm&docId=GALE%7C0JYL&userGroupName=wash89460&inPS=true&rcDocId=GALE%7CA78047894&prodId=AONE&pubDate=119990101



661

Section: Literature

VÁZQUEZ, Francisco. Canciones de siempre. Antologìa espaðola y

latinoamericana, Ediciones Robinbook, 2003

SITE- OGRAFIE

"Lorca, Federico Garcìa", Gale Contextual Encyclopedia of World Literature, vol.

3, Gale, 2009, p. 971-975. Student Resources in Context, elibraryusa.state.gov (accesat la

data de 14 ianuarie 2017)

COBB, Carl W., Romancero gitano, DISCovering Authors, Gale, 2003. Student

Resources in Context, elibraryusa.state.gov

http://ic.galegroup.com.vlib.interchange.at/ic/suic/CriticalEssayDetailsPage/CriticalEssay

DetailsWindow?disableHighlighting=false&displayGroupName=Critical-

Essay&currPage=&scanId=&query=&source=&prodId=SUIC&search_within_results=&

p=SUIC&mode=view&catId=&u=wash89460&limiter=&display-

query=&displayGroups=&contentModules=&action=e&sortBy=&documentId=GALE%7

CEJ2101203817&windowstate=normal&activityType=&failOverType=&commentary=

(Accesat la data de 14 ianuarie 2017).

DEIBE, Carlos Feal, "Romance de la luna, luna:" Una reinterpretaciñn, MLN, Vol.

86, No. 2, Hispanic Issue (Mar., 1971), pp. 284-288, http://www.jstor.org/stable/2907626,

(accesat la data de 15 ianuarie 2017)

EGEA Fernandez-Montesinos, A., La construcciñn del imaginario literario

andaluz: Entre la imagi-naciñn folclñrica y las margi-naciones del sur, 2000, Disponibil

la ProQuest Dissertations & Theses Global. (304651089)

http://search.proquest.com.vlib.interchange.at/pqdtglobal/docview/304651089/4E27ABF8

A0114671PQ/1?accountid=172684 (accesat la data de 15 ianuarie 2017)

GALVÁN, Luis, Poesìa, historia y mito, în „Bulletin hispaniqueŗ, ediţie

electronică, http://bulletinhispanique.revues.org/1460 (accesat la data de 3 ianuarie 2017) KAPLAN, Jeff; Bron Taylor; Samuel S. Hill (coord.), Encyoclopedia of Religion and

Nature,


(accesat la data de 11 februarie 2017) LOUGHRAN, David, Myth, the Gypsy, and Two "Romances histñricos", MLN,

Vol. 87, No. 2, Hispanic Issue (Mar., 1972), pp. 253-271,

http://www.jstor.org/stable/2907735

(accesat la data de 24 ianuarie 2017)

PEACOCK, J. G. (1998). La musicalidad de la poesia de Federico Garcìa Lorca.

Disponibil la ProQuest Dissertations & Theses Global. (304430034)

http://search.proquest.com.vlib.interchange.at/pqdtglobal/docview/304430034/9BF2B5C7

E3BD4174PQ/1?accountid=172684 (accesat la data de 24 ianuarie 2017)

WERLE, P. Arno, Temas Velados del Romancero Gitano de Federico Garcìa

Lorca, 1966. Paper 2222. http://ecommons.luc.edu/luc_theses/2222 (accesat la data de 24

ianuarie 2017)


http://bulletinhispanique.revues.org/1460



http://ecommons.luc.edu/luc_theses/2222

the construction of the andalusian imaginary in … 05 90.pdfîntre cel uman, vital Ŵi cel mitic,...

Documents