the pre-romantic scenery in costache conachiʼs poetry 05 84.pdf · iulian boldea (editor) -...
TRANSCRIPT
Iulian Boldea (Editor) - Literature, Discourses and the Power of Multicultural Dialogue
Arhipelag XXI Press, Tîrgu Mureș, 2017. eISBN: 978-606-8624-12-9
611
Section: Literature
THE PRE-ROMANTIC SCENERY IN COSTACHE CONACHIʼS POETRY
Ecaterina Kerstin Botezatu PhD Student, University of Bucharest
Abstract:Pre-romanticism is a literary transition stage whose main characteristic was sensibility, embodied by the need to translate feelings into words. In the European space, pre-romanticism has been a form of
manifesto against the rigours of classicism, bounded by mimesis and reason. Thus, this literary movement
turned into an expression of sensibility. Meanwhile, in the Romanian space, pre-romanticism has been one
of the first literary forms. In Costache Conachiʼs pre-romantic erotic poetry we can find elements that anticipate the upcoming Romanian romanticism. Being influenced by both the troubadoursʼ writings and by
the XVIIIth
century pastoral literature, Costache Conachiʼs views on nature also foreshadow romantic
literature.
Keywords: erotic poetry, pre-romanticism, romanticism, scenery, troubadours.
Primele documente româneşti au fost scrisori, cronici domneşti, traduceri ori cărţi
bisericeşti şi populare, în care cu greu se puteau manifesta ideile originale ale autorilor. Inovaţia
izbucnea pe alocuri, acolo unde rigorile epocii ori liberatea exprimării o permiteau. Un repertoriu
destul de sărac, care anevoie putea reprezenta o bază pentru viitoarele scrieri originale ale literaţilor
români. Literatura a luat cu greu avânt, şi aveau să treacă decenii până când urma să fie acţionată o
Ŗconştiinţă a scrisuluiŗ care să acutizeze problema sincronizării cu literatura universală. Mai mult
chiar, scrierea unora dintre cele mai importante cărţi ale primelor trei secole de literatură, Istoria
ieroglifică a lui Dimitrie Cantemir şi Ţiganiada a lui Ion Budai-Deleanu au rămas fără răsunet în
epocă, fiind publicate la câteva decenii de la punerea lor pe hârtie. ŖDe-abia pe la 1840, când încep
să se vadă roadele emancipării Ţărilor Române, ale occidentalizării, ale schimbării mentalităţilor,
apar condiţiile fiinţării literaturii ca organism în mişcareŗ1. Şi totuşi, înainte ca literatura română să
fi fost voit orientată înspre scopul sincronizării cu literatura universală, au existat o serie de autori
ai Ŗînceputurilorŗ care, aparent inconştient, au pus în mişcare mecanismul scrierilor româneşti
autentice şi au oferit un punct de pornire pentru cei care, mai apoi, aveau să aşeze definitiv
literatura română în rând cu celelalte scrieri europene: Ŗlecturile bogate din poezia occidentală,
deschiderea către adevărata esenţă, intimă şi personală a poeziei, face să putem vorbi de acum, în
afara traducţiilor şi a literaturii scrise cu scopuri didactice sau ştiinţifice, de existenţa elementelor
unei literaturi autentice, propriu-zise, mai exact spus, de existenţa unei poezii de acest felŗ2.
Dacă primele opere româneşti scrise din nevoia conştientă de statornicire a literaturii s-
au înscris în limitele romantismului, se pune problema încadrării în epocă a scrierilor culte
precedente, ai căror autori nu erau îndemnaţi de nevoia pregnantă a umplerii golurilor literare.
Există sau nu un preromantism românesc? La nivel european s-a produs o „sfărâmare a echilibrului
clasic, echilibru care caracteriza unele literaturi şi a cărui distrugere a însemnat ivirea a două
curente opuse: Luminile şi preromantismulŗ3. Aşadar, acest curent literar a apărut în urma unei
1 Eugen Negrici, 2008, p. 120. 2 Mircea Anghelescu, 1971, p. 69. 3 D. Popovici, 1968, p. 31.
Iulian Boldea (Editor) - Literature, Discourses and the Power of Multicultural Dialogue
Arhipelag XXI Press, Tîrgu Mureș, 2017. eISBN: 978-606-8624-12-9
612
Section: Literature
crize, în urma unei suprasaturaţii clasiciste: ŖPentru că au avut un clasicism autoritar, bine conturat
şi longeviv şi un ideal spiritual tutelat de raţiune, literatura germană, cea engleză şi, într-un sfârşit,
cea franceză pot invoca prezenţa unei propensiuni anticlasice Ŕ căreia i se poate da, eventual, un
statut de curent sau de etapă de tranziţieŗ4. Prin urmare, pe de o parte este pusă sub semnul
întrebării existenţa preromantismului într-o literatură aflată încă la origini, într-o literatură în care
nu exista o tradiţie pe care noua mişcare literară să o răstoarne. Pe de altă parte, definiţia oferită de
Mircea Anghelescu orientează preromantismul doar înspre curentul ce i-a urmat, dovedind astfel
posibilitatea existenţei acestuia într-o literatură nouă: ŖCei mai mulţi cercetători definesc
preromantismul ca simplu preambul al romantismului, mai stangaci şi mai neorganizat, căruia îi
lipsea doar punerea în scenă şi conştiinţa de sineŗ5. În ceea ce priveşte literatura română,
preromantismul, reprezentat de primele scrieri Ŗautonomeŗ, nu a avut doar rolul de Ŗa desemna
formele incipiente ale romantismuluiŗ6, ci totodată a fost premergător primelor opere în care era
activă o conştiinţă a scrisului; de fapt, preromantismul a însumat primele încercări lirice propriu-
zise din literatura română.
Fără a îndeplini caracteristicile necesare unui curent literar propriu-zis (chiar şi prin
numele său se indică dependenţa de un curent ulterior mult mai puternic marcat Ŕ romantismul),
preromantismul este o etapă de tranziţie, a cărei principală caracteristică este sensibilitatea. Am
văzut aşadar că la nivel european preromantismul s-a instaurat ca un manifest împotriva rigorilor
clasicismului (care impunea mimesisul şi raţiunea) şi a devenit astfel o expresie a sensibilităţii, a
emoţiei. În spaţiul românesc declanşatorul l-a reprezentat aceeaşi nevoie de exteriorizare a
sentimentului, provocată de această dată nu de o criză a clasicismului restrictiv, ci de o lipsă a
oricărei forme literare de manifestare preexistente. Şi cum sensibilitatea îşi are de cele mai multe
ori originea în sentimentul erotic, suntem îndreptăţiţi să afirmăm, precum Eugen Simion, că
Ŗnaşterea conştiinţei lirice [în speţă naşterea poeziei] este determinată, la cei mai mulţi dintre poeţii
de la începutul secolului XIX, de apariţia conştiinţei eroticeŗ7. Ne vom întoarce aşadar înspre unul
dintre cei mai marcanţi reprezentanţi ai preromantismului românesc, Costache Conachi, a cărui
lirică satisface cu prisosinţă sentimentul erotic, Ŗresponsabilŗ pentru primele scrieri româneşti
autentice.
Biografia lui Costache Conachi nu interesează foarte mult; rămân doar câteva aspecte
care îşi regăsesc însemnătatea printre versurile poetului. Avându-şi rădăcinile într-o veche familie
boierească fanariotă, Conachi beneficiază de o educaţie aleasă, prin intermediul profesorului Fleury
(Ŗfost membru al Convenţiunii, de aceea numit Ŗle regicideŗ, unul dintre destuii refugiaţi francezi
aciuiţi în Moldovaŗ8), care îl pune astfel în legătură cu literatura occidentală. Va face o serie de
traduceri, în urma cărora lirica sa va cunoaşte influenţele autorilor respectivi: unele traduceri de mai
mică întindere (Abeliard cătră Eloiza şi Eloiza cătră Abeliard după Pope; Narches amurezatul de
sâniş, după Ovidiu), altele mai ample (Tragedia lui Lentor de un autor neidentificat, Oreste de
Voltaire; Mathilde ou memoires tire de lřhistoire des croisades de M-me Cottin, publicată în trei
volume la Iaşi; Cercare de voroavă asupra omului după An Essay on Man a lui Pope), etc. Conachi
a rămas celebru în istoria literaturii pentru pleiada de Ŗmuzeŗ cărora le dedica versurile sale (Ŗo
Luxandră, o Elenă, o Casucă, o Maria, o Anică, două Mărioare şi trei Casandre şi jumătateŗ9),
versuri care de altfel se pliau pe cerinţele epocii, când doamnele erau curtate prin muzica lăutarilor.
Un loc cu totul aparte îl ocupă însă Smaranda Negri, ori Zulnia, femeia pe care Costache Conachi a
curtat-o ani de zile şi de a cărei iubire s-a putut bucura pentru puţin timp, mariajul lor încheindu-se
prin moartea Zulniei la mai puţin de trei ani de la căsătorie: ŖDintre multele iubiri trecătoare se
4 Eugen Negrici, 2008, p. 192. 5 Mircea Anghelescu, 1971, p. 7.
6 D. Popovici,1968, p. 32. 7 Eugen Simion, 2000, p. 226. 8 G. Calinescu, 1982, p. 85. 9 D. Popovici, 1972, p. 415.
Iulian Boldea (Editor) - Literature, Discourses and the Power of Multicultural Dialogue
Arhipelag XXI Press, Tîrgu Mureș, 2017. eISBN: 978-606-8624-12-9
613
Section: Literature
degajă o pasiune durabilă pentru Smaranda Negri, care a inspirat paginile cele mai durabile din
lirica lui Conachiŗ10
. Trebuie menţionat însă că pe lângă lirica erotică, închinată fie iubirilor
vremelnice, fie mult-adoratei Zulnie, Conachi a inovat atât prin Meşteşugul stihurilor româneşti,
primul manual de versificaţie din literatura română, cât şi prin piesele de teatru (Comedie banului
Costandin Canta, Giudecata femeilor, [Amoriul şi toate harurile]),printre primele creaţii din
categoria dramaticului. Totuşi, istoria literaturii îl păstrează cu precădere pentru lirica sa, Conachi
fiind, cum remarca Nicoale Manolescu, Ŗun poet adevărat, superior tuturor celorlalţi din prima
jumătate a secolului XIXŗ11
.
Poezia lui Costache Conachi este înscrisă, aproape în totalitate, în sfera erosului, poetul
fiind descalificat de critici precum Garabet Ibrăileanu sau Nicolae Iorga tocmai din pricina unei
sensibilităţi exacerbate, exteriorizate prin jeluiri, prin Ŗahturiŗ şi prin suferinţe neverosimile, mai pe
scurt, prin Ŗnebunii orientaleŗ, cum sintetiza Călinescu12
. Să nu uităm însă că literatura era la
începuturi, când încă îşi mai căuta forma de expresie, lucru pe care tot Manolescu îl observa: ŖDacă
e să-l credem pe Nietzsche, toate literaturile încep prin a fi lirice, adică dionisiace: şi cea grecească,
şi cea occidentală (trubadurii) şi, iată, şi a noastră. Văicăreala primilor noştri poeţi nu este decât un
exces de lirism, de subiectivitate, de spovedanie eroticăŗ13
. Chiar şi atunci când versurile nu îi sunt
dedicate iubitei ori lui Eros, Conachi păstrează acelaşi registru, Ŗlipsit de simţul ridicoluluiŗ14
, cum
se întâmplă de pildă în cazul poeziei Moartea părintelui dumisale vornicul Costachi Conachi la
1803, mart în 7: ŖDar ce văd, înalte cer, surorile-au leşinat,/ Una o văd înlemnită, cealaltă-i o-
ngheţat!/ Amândouă nu răsuflă lângă părintele lor,/ Ah, prietenilor, daţî-mi un cuţit să mă omor!/
De care întâi să caut, la cine să năzuiesc,/ Surorilor să dau viaţă ori pe tata să bocesc?ŗ15
. Interesant
este că, de multe ori, în spatele acestor văicăreli orientale se regăsesc in nuce teme şi motive tipic
romantice, precum evadarea prin vis ori zborul nocturn, identificabile la nivelul poeziei Visul
amoriului: ŖDar ce ameţală-i asta de care mă văz cuprins?/ Au întunecat văzduhul, ochii mi-au
păienjenit/ […] M-am priimit şi îndată aflându-mă-ntr-aripat/ Deîmpreună cu dânsa spre răsărit am
zburatŗ16
.
Revenind la tematica erotică, putem spune că poezia lui Conachi este un model de
curtoazie a epocii; ea nu este scrisă în vederea respectării unor canoane literare, ci cu scopul de a
îndupleca femeia iubită. Chiar dacă primii poeţi erau conştienţi de existenţa unui public care le
citeşte şi le apreciază opera, finalitatea versurilor era, în cele din urmă, cât se poate de personală.
Tocmai datorită notei de intimitate poeziile lui Conachi au plăcut publicului larg şi au fost preluate
de acesta sub forma cântecelor de lume (versurile excesiv de melodramatice devenind adevărate
Ŗşlagăreŗ printre lăutarii acelor vremuri) Ŕ dovadă în acest sens fiind gruparea lor, alături de alte
scrieri asemănătoare, de către Anton Pann, în colecţia intitulată Spitalul amorului. Limbajul, de
multe ori nepoetic sau chiar licenţios, nu este, totuși, ostentativ. Dimpotrivă, Ŗnaturalismulŗ adoptat
de Conachi derivă tocmai dintr-o inocenţă a scriiturii, din lipsa unei tradiţii a poeziei care să fi
stabilit normele poetice: „Conachi are însă foarte serios de luptat cu expresia, cu un material
lingvistic încă rebarbativ, singurul ce îl putea oferi literatura noastră, care şi prin dânsul se trudea să
existeŗ17
.
Ne întoarcem aşadar înspre rolul pe care poezia lui Conachi îl ocupă în istoria literaturii
române, şi anume înspre încadrarea autorul în epocă. Este sau nu Costache Conachi un
preromantic? Există sau nu, în lirica sa, elemente care vestesc romantismul românesc şi, dacă da,
10 Alexandru Teodorescu, 1963, p. 39. 11 Nicolae Manolescu, 2008, p. 100. 12 G. Calinescu, 1982, p. 89. 13 Nicolae Manolescu, 2008, p. 100.
14 Octavian Schiau, 2000, p. 39. 15 Costache Conachi, 1963, p. 50. 16Ibidem., p. 72. 17 I. Negoiţescu, p. 19.
Iulian Boldea (Editor) - Literature, Discourses and the Power of Multicultural Dialogue
Arhipelag XXI Press, Tîrgu Mureș, 2017. eISBN: 978-606-8624-12-9
614
Section: Literature
care ar fi acestea? Mircea Anghelescu îl înscrie, fără dubiu, în rândurile poeţilor ce anunţă
romantismul: „Conachi este un poet de tranziţie către noua sensibilitate, un poet al dragostei
mistuitoare, nu o dată deznădăjduit, îndrăgostit de natură, de peisajul sălbatic, putând fi privit ca un
veritabil preromanticŗ18
. Am văzut deja că poetul Conachi se înscrie în standardele preromantice,
afişând o sensibilitate specifică acestui curent de tranziţie, sensibilitate care va fi preluată şi
Ŗstilizatăŗ mai târziu de romantici. Limbajul, încă greoi la primii poeţi, va fi şi el filtrat şi Ŗpoetizatŗ
în romantism. Însă interesant de observat este un alt element pe care romantismul îl va împrumuta
de la curentul precedent, şi anume decorul, de la cadrul natural şi până la obiectele predilecte care
formează microcosmosul poetic la Costache Conachi.
Aflaţi încă în stadiul primelor încercări literare, preromanticii nu dispuneau de
Ŗrecuzitaŗ necesară unui decor poetic propriu-zis. Practic, ne aflăm într-un stadiu precoce, când
poeţii împrumută foarte mult exemplele folosite de lirica occidentală, pe care încearcă să le plieze,
încă stângaci, pe realităţile româneşti. ŖNu se poate vorbi în sens propriu de un univers
preromantic, de o natură preromantică, etc., cărora le lipsesc acele elemente concrete şi
individualizante, ci mai degrabă de un cadru, de o atmosferă preromantică, atmosferă care se
compune indirect, din reflexe ale sentimentelor, din stări de spirit, chiar din perplexităţi şi
incertitudiniŗ19
. Însă, chiar dacă Conachi profită cu precădere de tumultul sentimental pentru a-şi
descrie stările interioare (Ŗpune atâta suflet şi emoţie în întreaga relatare a melodramei încât, deşi
relatarea pare greoaie şi, bineînţeles, desuetă, reuşeşte să ne transmită efectul urmărit, anume
crearea unei stări emoţionale deosebiteŗ20
), el amplifică decorul melancolic, specific preromantic,
prin crearea unui decor aparte, care va fi regăsit mai apoi în poeziile romantice.
Despre primii preromantici s-a spus că erau poeţi ai iatacului, acel Ŗcentru al galaxiei
Erosŗ21
înspre care tânjeau şi în care încercau să pătrundă prin diverse dovezi de iubire şi
devotament. Însă, de cele mai multe ori, accesul în acest Ŗsfânt locŗ le este refuzat seducătorilor,
eşecul fiind un nou prilej de suspine şi jeluiri. Asemeni lui Iancu Văcărescu, Conachi reuşeşte însă
să se desprindă de spaţiul restrâns al iatacului şi îşi Ŗuniversalizeazăŗ poezia (sau, cel puţin,
amplifică decorul preromantic), regăsind de multe ori în natură fie un refugiu, fie un martor al
suferinţelor sale din amor. ŖIbrăileanu remarcase că boierul Conachi n-a avut sentimentul naturii, că
în opera lui cadrul natural aproape nu apare. Este adevărat numai dacă îl comparăm cu romanticii,
care aveau un cult pentru naturăŗ22
. Fără a fi un poet al naturii, Conachi sesizează potenţialul poetic
al acesteia şi îl utilizează, însă fără a-l epuiza, cum aveau să facă romanticii. În lipsa unei tradiţii
literare care să preconizeze descrierile de natură, Conachi Ŗîncearcă pentru prima dată la noi o
autohtonizare a peisajuluiŗ23
. De cele mai multe ori, iubirea se consumă într-un peisaj pastoral,
Conachi dovedind Ŗaceeaşi predilecţie pentru livezi şi izvoare ca trubaduriiŗ24
. Astfel se întâmplă în
cazul unor poezii precum Într-un rădi de dimineaţă, ori Iubitul şi urâtul, unde Amoriul,
personificat, seduce tinerele păstoriţe şi apoi le abandonează. În cazul poemelor cu tentă
autobiografică, natura, schimbătoare de fel, se modifică în funcţie de perspectiva pe care poetul o
are asupra escapadelor sale amoroase. Despărţirea de iubită ori aşteptarea deznădăjduită a acesteia
prijeluieşte descrierea unor peisaje pustiite, lipsite de grandoare, care sporesc melancolia poetului:
ŖDuceţi, spuneţi cu putere/ Că amorezatul piere/ În pustiuri, plin de durereŗ25
. Pustiul poate căpăta
însă şi alte funcţii, atunci când peisajul nepopulat are rolul de a ascunde iubirea împlinită, cum se
întâmplă în cazul întâlnirilor cu Zulnia. În locul peisajului sterp acum se deschide un peisaj
18 Mircea Anghlescu, 1971, p. 135. 19 Ibidem., p. 28. 20 Octavian Şchiau, 2000, p. 39. 21 Eugen Simion, 2000, p. 277.
22 Alexandru Teodorescu, 1963, p. 42. 23 Paul Cornea, 2008, p. 271. 24 Nicolae Manolescu, 2008, p. 102. 25 Costache Conachi, 1963, p. 136.
Iulian Boldea (Editor) - Literature, Discourses and the Power of Multicultural Dialogue
Arhipelag XXI Press, Tîrgu Mureș, 2017. eISBN: 978-606-8624-12-9
615
Section: Literature
preromantic, sălbatic, cu stânci, prăpăstii, munţi, râuri, coline în care poetul vrea să petreacă alături
de iubită. Pasiunea poetului îi este transmisă peisajului electrizant: ŖAtunci fulgere cu trăsnet prin
văzduh scăpărătoare,/Pământul tot în cutremur şi stihiile-n perzare/ Sămăna înspăimântate de atâtea
pătimiri./ Te-am iubit până acolo unde ceriul în uimire/ Să cutremura, Zulnio, de-a inimii mele
stareŗ26
. Acelaşi Slănic sălbatic unde sentimentele poetului au fost împărtăşite de către Zulnia este
rememorat de acesta de-a lungul anilor, prijeluind astfel unele meditaţii filosofice asupra trecerii
timpului: ŖMuritor, ce vii aicea, viaţa să-ţi mai prelugeşti,/ Ia sama că-n toate celea periciunea ta
găseşti./ Munţi să pornesc, stânci să sfarmă, izvoară şi curg şi sacă,/ Copaciul creşte şi cade, pârăile
petre-neacă./ Muşchiul, ce calci cu piciorul, este iarba din vechime,/ Strălucitor putregaiul au fost
copaci cu mărimeŗ27
. Prin această raportare la natură, Conachi creează o dimensiune cosmică a
iubirii, surprinde monumentalul şi îl converteşte în măsură pentru sentimentele sale, îşi prelungeşte
pasiunea prin decorurile naturale. De dimensiunea cosmică a iubirii ţine şi prezenţa astrelor, a
cerului, a stelelor, în special a lunii, care însă nu devine predilectă, cum se întâmplă în cazul
romanticilor. Sesizăm totuşi o notă eminesciană în cazul celei din urmă: ŖStăpâna nopţii lună/ Ce
ceriul încoroneziŗ28
. După moartea Zulniei, însă, peisajul erotic se estompează şi el. ŖCopaciulŗ
(care mai târziu, la Eminescu, se va materializa sub forma teiului, de asemeni protector al iubirii)
care le-a oferit adăpost celor doi îndrăgostiţi pe timp de furtună şi pe coaja căruia au înscris pentru
eternitate mărturisirea lor de amor (ŖCălătoriule, nu trece, sta, citeşte şi cunoaşte/ Că amoriul cel
mai straşnic din prieteşug se naşteŗ29
) a dispărut. Spaţiul securizant pe care natura îl oferise s-a
risipit, şi odată cu el au dispărut şi urmele iubirii.
Chiar dacă Conachi sesizează posibilităţile naturii şi încearcă o poetizare a acesteia,
romanticii sunt cei care vor lega în mod indisolubil cadrul natural de sentimentul erotic. Până acolo,
Conachi va rămâne cu precădere dependent de iatac, de dispoziţiile femeii iubite, având conştiinţa
naturii doar ca decor pentru idilele sale. Revenind la iatac, Ŗspaţiu al bănuieliiŗ, cum îl numea
Eugen Simion30
, constatăm că poetul nu oferă prea multe amănunte: iatacul nu se conturează ca un
spaţiu propriu-zis, ci este mai mult sugerat. Singurul obiect care ne este relevat este oglinda (ŖÎn
oglindă întâi te cată/ Şi apoi îmi fă giudecatăŗ31
), însă nu ca imagine a dublului sau ca poartă de
trecere înspre irealitate, cum se întâmplă de obicei la poeţii romantici, ci doar ca revelator al
frumuseţii iubitei. Conachi nu oferă foarte multe detalii despre spaţiul intim, decorul interior este
foarte sărac evidenţiat. Iatacul, reprezentat doar prin oglindă şi prin promisiunea unor bucurii
erotice, este completat de puţine elemente care să completeze recuzita preromantică. Astfel, mai
întâlnim o Ŗumbreluţă norocităŗ, care însă nu zădărniceşte încercările seducătorului, nu este un
simbol al inaccesibilităţii femeii iubite, ci din contră, este un complice al poetului, aşezat ca un scut
între Ŗobrăjelul plin de nuri şi frumuşelŗ şi privirile altor adoratori. De fapt, umbreluţa răspunde de
castitatea şi credinţa femeii.
Alături de iatac, oglindă şi umbreluţă, Conachi valorifică alte două obiecte care ţin de
spaţiul intim, interior, obiecte care trimit însă înspre poezia trubadurilor, în care preromanticul şi-a
găsit de cele mai multe ori sursele de inspiraţie. Este vorba despre Ŗveriguţăŗ, adică inel, şi
Ŗscripcăŗ. Veriguţa, departe de a trimite la matrimonial, este, de fapt, o dovadă că iubirea îi este
împărtăşită, este acceptul doamnei curtate: ŖVeriguţa ce mi-ai dat-o cu trei mărgărităraţă/
Însemnează duhul, nurii şi vorba cea drăgălaşă,/ Iar verigile de aur pe care stau pusă ele/ Sunt unite,
26Ibidem., p. 161. Conachi subliniază chiar el, într-o notă de subsol, faptul că împlinirea iubirii s-a produs într-un cadru prin excelenţă romantic : ŖAdevărul este că tocmai pe o aşa fulgeroasă şi cu trăsnet vreme, supt un fag, unde ne dosisăm, s -au dat şi s-au luat paroleleŗ 27Ibidem., p. 113.
28 Ibidem., p. 201. 29Ibidem., p.171. 30 Eugen Simion, 2000, p. 278. 31 Costache Conachi, 1963, p. 34.
Iulian Boldea (Editor) - Literature, Discourses and the Power of Multicultural Dialogue
Arhipelag XXI Press, Tîrgu Mureș, 2017. eISBN: 978-606-8624-12-9
616
Section: Literature
ca s-arate că tu le ai pe tustreleŗ32
. Este vorba, de fapt, de aceeaşi practică medievală pe care o cântă
trubadurul Guirant de Borneil: ŖInelul tău, frumoasa mea,/ Îl port şi-mi dă îmbărbătare!ŗ. La
Conachi, veriguţa nu mai are doar funcţia de zălog al iubirii, ci devine un simbol al calităţilor
femeii. În ceea ce priveşte scripca (ŖScripcă jalnică, duioasă, răspunde la ahtul meu/ Şi spune în
lumea toată cele ce pătimesc euŗ33
), inovocată în poezia [Ah, zilelor fericite!], ea dovedeşte că
mesajul erotic este transmis cu precădere prin intermediul muzicii. Lucru care de altfel nu este de
mirare, dacă ne gândim, cum am mai amintit, că poeziile lui Conachi au fost inserate de Anton
Pann în Spitalul amorului. De altfel, Anton Pann însuşi îşi alegea ca instrument al pasiunii chitara:
ŖChitarřmuz-armonicească/ Până când o să tăcem?ŗ. Din nou, poezia de slăvire a iubirii şi de
curtare a doamnei este însoţită, întocmai ca în vremurile trubadurilor, de acordurile unui instrument
muzical. Poeziile nu mai sunt scrise pentru a fi lecturate, ci sunt compuse pentru a fi cântate, spuse.
Nu mai rămâne nicio îndoială că boierul Costache Conachi a ales scrierile trubadureşti ca izvoare
de inspiraţie pentru propriile poezii de dragoste.
Muzicalitatea versurilor nu este însă singura trăsătură care îl apropie pe Conachi de
trubadurii occidentali ai secolului XII. Însăşi tema erotică, predominantă în scrierile boierului
moldovean, este de aceeaşi factură cu cea a predecesorilor săi. În cazul trubadurilor, Ŗfaţă de femeia
iubită îndrăgostitul se află în poziţia unui vasal subordonat suzeranului său. Iubirea lui e o slujbă, e
dator să îndeplinească poruncile doamnei, supunându-se voinţei şi capriciilor eiŗ34
. Acelaşi raport
între doamnă şi îndrăgostit se înregistrează şi în cazul poeziei lui Costache Conachi, cel veşnic
îndrăgostit de nurii iubitelor sale: ŖDoi ochi porţi/ Ce fac morţi/ Ca nişte gelaţi./ Dar măcar/ Că au
dar/ De pot chinui,/ Mă primesc/ Să robesc/ Lor pânř ce-oi muriŗ35
. Aşadar, acelaşi legământ de
supunere eternă în faţa femeii adorate. Există totuşi o diferenţă în ceea ce priveşte măsura în care
Conachi şi trubadurii înţelegeau să primească, în urma supunerii lor, Ŗfavorurileŗ doamnei. În cazul
poetului nostru, finalitatea urmărită prin suspine, vaiere, jeluiri ori leşinuri era, fără doar şi poate,
consumarea iubirii dintre cei doi. Nu o dată Conachi vizualizează momentul fericit în care va putea
fi primit în iatacul celei dorite, şi nu o dată aceste mărturii se înscriu în sfera licenţiosului. Versuri
precum ŖAleargă, suflete-aleargă,/ La soţia ta cea dragă…/ Ridică de pe picioare/ Orice fel de-
nvălitoare/ Şi spune cu îndrăzneală c-am să fac mare năvalăŗ ori ŖOchi, guriţă, piept şi sân,/ Voi, la
care eu mă-nchin/ Şi tu, rai ascuns pre tare,/ Pomeniţi necontenit/ Cât zbucium şi vânzolit/ Aţi
răbdat cu lupta mareŗ36
alungă orice îndoială privind intenţiile erotice ale suferindului din amor. În
cazul trubadurilor, însă, situaţia este uşor diferită, cel puţin la prima vedere. Scrise în secolul
iubirilor curteneşti, când femeia devenea un ideal de cele mai multe ori intangibil pentru
îndrăgostit, versurile trubadurilor vorbesc în mare parte despre o iubire platonică, din care lipsesc
patimile carnale regăsite la Conachi. Iată de exemplu declaraţia lui Guiraut de Borneil: ŖDoar
pentru ea cânt eu, şi tac plângând/ căci a stârnit un foc suav în mine!/ Suspine, dor şi rugi trimit pe
rând/ sub raza frumuseţii ei senineŗ37
. Suspinele sale se îndreaptă către doamna care a strânit un
Ŗfoc suavŗ, şi nicidecum pasiunile arzătoare specifice Ŗtrubaduruluiŗ moldovean. Şi totuşi, lirica
secolului XII reţine şi ea câteva exemple de cutezanţe erotice care îl prevestesc pe năvalnicul
Conachi. Ce-i drept, în cazul vechilor trubaduri, Ŗiubirea este adulteră în imaginaţie, dacă nu
întotdeauna în faptŗ38
, împlinirea erotică este aşezată sub semnul ipoteticului, fără a se lăsa a
înţelege dacă actul erotic s-a consumat sau nu: ŖCum e-n pat/ La culcat:/ Goală-i? îmbrăcată?ŗ
(Marcabrun), ŖPe cavaler să-l am aş vrea/ O noapte, gol, în aşternutŗ (Contesa de Die). Se pare
totuşi că această Ŗfinřamoreŗ, delicată şi platonică în aparenţă, este de fapt, întocmai ca la Conachi,
32Ibidem., p. 88. 33Ibidem., p. 127. 34 Teodor Boşca, 1980, p. 8.
35 Costache Conachi, 1963, p. 45. 36Ibidem., p. 196. 37 Teodor Boşca, 1980, p.9. 38 Paul Zumthor, 1983, p. 581.
Iulian Boldea (Editor) - Literature, Discourses and the Power of Multicultural Dialogue
Arhipelag XXI Press, Tîrgu Mureș, 2017. eISBN: 978-606-8624-12-9
617
Section: Literature
Ŗînsufleţită de o senzualitate profundă, ce străbate mereu prin diferite forme de expresie şi dă
naştere, în discurs, unei bogate, deşi discrete, serii de imagini erotice: aluzii la corpul femeii, la
farmecele dezmierdărilor, la bucuriile alcovului, ale boschetului din grădinăŗ39
. Prin urmare, şi în
ceea ce priveşte decorul, Conachi păstrează de la trubaduri elementele ce ţin de spaţiul interior,
intim, al iatacului. Formal şi tematic poeziile se aseamană, în ambele cazuri este vorba de primele
versuri pe care le oferă o literatură ce abia se inventează. În cazul literaturii române, începuturile au
fost dramatic amânate, însă acest lucru se sesizează în inovaţiile pe care Conachi le aduce atât prin
implementarea unei meditaţii filosofice (oricât ar fi ea de săracă), cât şi prin introducerea
elementelor naturale care dublează, în spirit romantic, senzaţiile poetului.
Cum se situează însă literatura română de la începutul secolului XIX în contextul
preromantismului european? Poezia lui Conachi îmbină influențele anacreontice cu lirica
trubadurilor secolului XII. În context european, însă, observăm că poeziile lui Conachi (şi, de fapt,
toate poeziile româneşti ale epocii) au lipsuri semnificative faţă de cele ale literaturilor vecine. Am
văzut aşadar că, în ceea ce priveşte poezia iatacului, Conachi este, fără urmă de îndoială, un epigon
al trubadurilor; ce se întâmplă însă atunci când idila se mută din intimitatea alcovului în cea oferită
de natură? Vom lua ca exemplu lirica lui Robert Burns, poet scoţian Ŗal vieţii la ţară, al cotidianului
rusticŗ40
, care a scris între 1786 şi 1796, deci cu doar câteva decenii înaintea lui Costache Conachi.
În ceea ce priveşte lirica erotică (singura asupra căreia ne vom opri), observăm că asemănările sunt
izbitoare: ŖSuav e-un tril de ciocârlie,/ Suav un clinchet de izvoare,/ Dar, Delia, tu şi mai dulce,/
Auzu-mi furi cu-a ta cântare// O, Delia, pe-a tale buze/ Mă lasă, ca albina-n zbor,/ Polen să fur cu-o
sărutare/ Căci sufletul mi-e ars de dorŗ41
. O Delie (la fel de bine putea fi o Casandră sau o Zulnie),
pe care poetul o cântă Ŗcu sufletul ars de dorŗ, încercând să o înduplece să îi ofere o sărutare; mai
puţine lamentări (însă, de reţinut, ele nu lipsesc); în locul nocturnei privighetoare a lui Conachi, la
Burns întîlnim ciocârlia; natura, mai puţin sălbatică ca la Conachi, unde elementele intrau în
consonanţă cu trăirile interioare ale poetului, este aici exterioară sensibilităţii poetice, însă
rezonează cu aceasta. Într-o altă poezie, Bătrânul Rob Morris (Auld Rob Morris), ecourile
melancolice sunt mai puternice şi se apropie, formal, şi mai mult de versurile lui Conachi: ŖDe-i
ziuă, n-am nicio plăcere din ea,/ De-i noapte, odihna s-a dus şi-i mai rea./ Strigoi pe-ntuneric, eu
uliţe bat,/ Şi inima-mi sare din piept, de oftat.ŗ42
. Într-un registru asemănător, Conachi scrie: ŖZori
răsar şi încă-s treaz,/ Ah! Nici somn nu-i la năcaz!/ Mă vaiet, amar mă plâng,/ Strig, suspin,
mânule-mi frângŗ43
. Observăm, mai întâi, înclinaţia ambilor poeţi către un erotism pastoral, cât şi
melancolia specific preromantică, exprimată prin lamentări şi Ŗahturiŗ zguduitoare. Raportându-ne
la poezia lui Robert Burns, versurile lui Conachi par a se înscrie în tendinţele epocii. Pe de altă
parte, însă, literaturile occidentale lăsau în urmă un clasicism care le modelase limbajul şi forma,
astfel încât romantismul, deja anunţat prin scriitorii de tranziţie, a întâlnit acolo un mediu prielnic
celor mai înalte creaţii. Pe teritoriul românesc, romantismul a întârziat să apară, şi abia odată cu
Mihai Eminescu avea să îşi găsească o expresie la înălţimea celorlalte scrieri europene.
Costache Conachi a îndeplinit în literatura română sarcina poeţilor de tranziţie din
literaturile europene: aceea de a deschide calea înspre o nouă estetică, înspre un nou curent literar.
Prin profunda sensibilitate pe care a cultivat-o în poeziile sale şi în ciuda limbajului greoi, încă
necizelat, Conachi se poate înscrie în rândul celor mai de seamă poeţi preromantici. Acest Ŗultim
39Ibidem, p. 582. 40 Teodor Boşca, 1990, p. 115. 41 ŖSweet the lark wild-warbled lay,/ Sweet the tinkling rill to hear,/ But, Delia, more delightful still,/ Steal thine accents on mine ear.// But, Delia, on thy balmy lips/ Let me, no vagrant insecte, rove!/ Oh, let me steal one liquid kiss/ For, oh! My s oul is parched with loveŗ,Delia, traducere de Teodor Boşca, 1990, p. 123.
42 ŖThe day comes to me, but delight brings me nane;/ The night comes to me, but my rest it is gone;/ I wander my lane like a night-troubled ghaist/ And I sigh as my heart it wad burst in my breast.ŗ, Auld Rob Morris, traducere de Teodor Boşca, 1990, p. 131. 43 Costache Conachi, 1963, p. 119.
Iulian Boldea (Editor) - Literature, Discourses and the Power of Multicultural Dialogue
Arhipelag XXI Press, Tîrgu Mureș, 2017. eISBN: 978-606-8624-12-9
618
Section: Literature
trubadurŗ al literaturii creează o punte de legătură între evul mediu şi modernitate, reuşind, cu
stângăcie, să suprime lipsurile scrierilor româneşti, şi, totodată, să ofere o poezie aproape egală cu
cea universală. Meritul său este acela de a fi ajutat la punerea bazelor unei tradiţii literare şi, nu în
ultimul rând, la cultivarea limbii române, care încă îşi mai căuta o formă de expresie.
BIBLIOGRAPHY
Costache CONACHI, Scrieri alese, ediţie de Ecaterina şi Alexandru TEODORESCU, Editura
pentru literatură, Bucureşti, 1963.
Poezia preromantică în Anglia, Franţa, Germania, Italia şi Spania, antologie poliglotă, traduceri,
cuvânt înainte, prezentări şi note de Teodor BOŞCA, ediţie realizată de Laszlo Alexandru, Cluj-
Napoca, 1990, variantă electronică: http://193.226.7.140/~laszlo/Bosca.pdf.
Poezia trubadurilor provensali, walieni, portughezi, a truverilor şi a minnesangerilor, traducere şi
prefaţă de Teodor BOŞCA, Editura Dacia, Cluj-Napoca, 1980.
Mircea ANGHELESCU, Preromantismul românesc (până la 1840), Editura Minerva, Bucureşti,
1971.
G. CĂLINESCU, Istoria literaturii romîne de la origini până în prezent, Editura Minerva,
Bucureşti, 1982.
Paul CORNEA, Originile romantismului românesc, Editura Polirom, colecţia Cartea românească,
Bucureşti, 2008.
Nicolae MANOLESCU Istoria critică a literaturii române. 5 secole de literatură, Editura Paralela
45, Piteşti, 2008.
Eugen NEGRICI, Iluziile literaturii române, Editura Polirom, colecţia Cartea Românească,
Bucureşti, 2008.
I. NEGOIŢESCU, Istoria literaturii române (1800-1945), Editura Dacia, colecţia Euphorion,
Cluj-Napoca, sine anno.
D. POPOVICI, Romantismul românesc. Prima perioadă romantică (1829-1840), Editura Tineretului,
Bucureşti, 1968.
D. POPOVICI, Studii literare. Literatura română în epoca ŖLuminilorŗ, Editura Dacia, Cluj-Napoca,
1972.
Eugen SIMION, Clasici români. Dimineaţa poeţilor, Editura ŖGrai şi suflet Ŕ Cultura naţionalăŗ,
Bucureşti, 2000.
Octavian ŞCHIAU, ŖAmoriul din prieteşugŗ, în Dicţionar analitic de opere literare româneşti, coord.
Ion POP, Editura Casa cărţii de ştiinţă, Cluj-Napoca, 2000.
Paul ZUMTHOR, Încercare de poetică medievală, traducere de Maria Carpov, Editura Univers,
Bucureşti, 1983.