traian dorz

TRAIAN DORZ

- POEZII -

http://www.resursecrestine.ro/poezii/index-autori/traian-dorz

1

CUPRINS

Alte cantari nemuritoare ........................................................ 9Când glasul ................................................................ 10Eu știu ce vrei .............................................................. 11Invata ................................................................... 12Sub apăsarea Mâinii Tale ........................................................ 13

Cantari de drum ............................................................. 14Dacă scriind puțin ............................................................ 15Grăbește-te, iubire ............................................................ 16O, dacă-n alte mâini ........................................................... 17

Cantari nemuritoare .......................................................... 18Aceasta-i Golgota ............................................................ 19Ai necazuri?... .............................................................. 21Aleargă, mai aleargă! .......................................................... 23Am fost copilul... ............................................................ 24Apără Isus iubit ............................................................. 25Așa Isuse-aș vrea ............................................................. 26Așa ți-ar spune seara .......................................................... 28Astăzi când cobori... ........................................................... 29Atunci când vei veni Mesia ...................................................... 30Bolnav de dorul Tău ........................................................... 31Ca anii tinereții .............................................................. 32Ca un ascuns mărgăritar ........................................................ 33Când ai trimis ............................................................... 34Când am să plec ............................................................. 35Când atuncea-n seara Cinei ....................................................... 36Când nu-mi pot plânge ochii ...................................................... 38Când psalmul cel din urmă ....................................................... 39Când se va întoarce Izrael ....................................................... 40Când te-or covârși ispitele ....................................................... 41Când vezi pe câți ............................................................. 42Când zăceam ............................................................... 43Cânta o pasăre măiastră ......................................................... 44Cântările dintâi .............................................................. 45Cântările noastre ............................................................. 46Ce bine-i printre voi ........................................................... 47Ce dulce ești ............................................................... 48Ce dulce-i pacea Ta, Isuse ....................................................... 49Ce dușmănit ești Tu acum ....................................................... 50Ce-nșelător e gândul dus... ....................................................... 51Copii ai mulțumirii ........................................................... 52Copleșit de frumusețea ......................................................... 53Crin iubit ................................................................. 54Cu cât mai strâns te ții de Domnul .................................................. 55Cu Domnul spre Golgota ........................................................ 56Cu fața dragostei aprinse ........................................................ 59Cu-atâtea lacrimi ............................................................. 60Cum aș putea eu spune? ........................................................ 61Cum crinii ................................................................. 62Cum marea și-aduce ........................................................... 63

2

De când la cină .............................................................. 64De câte ori - Traian Dorz ........................................................ 65De ce ? ................................................................... 66De ce așa degrabă ............................................................ 67De ce noi nu putem ........................................................... 68De ce nu mă mai mustri? ........................................................ 69De la nuntă ................................................................ 70De te mai zbați .............................................................. 71De vrei ................................................................... 72De ziua ta ................................................................. 73De-aș putea să-ntorc ........................................................... 74De-atâta vreme auzi ........................................................... 75De-atâtea ori, Isuse ........................................................... 76Din câte lucruri mi-am dorit ...................................................... 77Dintre câte maini... ........................................................... 78Doamne să nu pot întoarce ....................................................... 79Doamne, dintre câte încă ........................................................ 80Doamne, Dumnezeul nostru ...................................................... 81Doamne, nu sunt vrednic ........................................................ 84Doamne, să nu pot vreodată ...................................................... 85Doar langa Tine. ............................................................. 86Doresc deplina biruință ......................................................... 87Două mii de ani, Isuse .......................................................... 88Duhule Preasfinte ............................................................ 91Duhule Preasfinte ............................................................ 93E mult de când e noapte ......................................................... 95El vine iar ................................................................. 96Eu nu mă plâng .............................................................. 97Eu sunt un strop din unda Ta ...................................................... 98Eu te iubesc, dar simt că nu-s ..................................................... 99Fă-ți timp... ............................................................... 100Făcând m-ai învățat să fac ...................................................... 101Fecioară înțeleaptă ........................................................... 102Fericit apostol al iubirii ........................................................ 103Fiecare despărțire ........................................................... 104Fiindca Te urmam ........................................................... 105Frica ................................................................... 106Gândul .................................................................. 107Greu e numai până-n clipa ...................................................... 108Hristos e totul pentru noi ....................................................... 109Ierusalim, cetatea mea ......................................................... 110Îmi pare rău ............................................................... 111În nădejdea Ta ............................................................. 112În pacea serii .............................................................. 113Încredințează-ne iubire ........................................................ 115Însetat după dreptate .......................................................... 116Isus, când spui cât mă iubești .................................................... 117Isus, tu iar cobori ............................................................ 118Isuse, adânc ocean de har ....................................................... 119Isuse, apa vie .............................................................. 120Isuse, marea vieții ........................................................... 121Isuse, nu mai vreau de-acum ..................................................... 122Isuse, Pâinea Vieții

3

.......................................................... 123Isuse, veșnic călător .......................................................... 124Îți mulțumim .............................................................. 126Iubire, nici nu știu să spun ...................................................... 128La ceasul pocăinței .......................................................... 129La Nunta Noastră ........................................................... 130La țărmul mării mele ......................................................... 132La tine vin Isuse iar .......................................................... 133La tronul Tău .............................................................. 134Lângă poarta veșniciei ........................................................ 136Mama . .................................................................. 137Mântuitorul meu iubit ......................................................... 138Mergi fiica mea ............................................................ 139Mergi fiul meu în pace, dar pe cale... ................................................ 140Mi-ai spus atunci... .......................................................... 141Mi-e mai ușor să plâng ........................................................ 142Mi-este frate orișicine ......................................................... 143N-am mers ............................................................... 144N-am privit ............................................................... 145Nici dragostea vieții .......................................................... 146Nici o clipă de-ntristare ........................................................ 147Noaptea nașterii ............................................................ 148Noi știm c-avem ............................................................ 150Noi te urmăm... ............................................................. 151Nu mi-ai cerut ............................................................. 152Nu ne lăsa ................................................................ 153Nu poți a te-nălța ............................................................ 154Nu Te duce de la noi ......................................................... 155Nu vă uscați curate lacrimi ...................................................... 156Nu vreau să merg ........................................................... 157Nu-i aici ................................................................. 158Nu-i mai neagră noapte ........................................................ 159Nu-mi mai doresc ........................................................... 160Nu-nlătura, o Doamne ......................................................... 161Numai dacă arzi puternic ....................................................... 162Numele Tău l-am scris cândva .................................................... 163O, cât mă rog .............................................................. 164O, Cerule ................................................................ 165O, crește-mi, rugăciune ........................................................ 166O, de nu-L mai iubești... ....................................................... 167O, iartă-mi, te rog, Doamne ..................................................... 168O, iată Doamne ............................................................. 169O, iubire... ................................................................ 170O, nu-i de-ajuns ............................................................ 172O, sfânt izvor .............................................................. 173O, suflet ce te-afunzi ......................................................... 174O, tu mai ai putere... .......................................................... 175Până nu calci în picioare ....................................................... 176Pășind încet cu fruntea-nsângerată ................................................. 177Pentru Tine, pentru Tine ....................................................... 178Plângea datornicul ........................................................... 179Plângea tâlharul ............................................................ 180Pleacă-Ți iar

4

.............................................................. 182Poporul Meu ... ............................................................. 183Porumbel ................................................................ 185Porumbel cu aripi albe ........................................................ 186Poți să mă lași ............................................................. 187Primăvara... ............................................................... 188Primiți pe Domnul vostru ....................................................... 189Privește-n ochii lui Isus ........................................................ 191Răbdare! ................................................................. 192Rămâi cu noi .............................................................. 193Ridică-ți ochii ............................................................. 194Rugaciune Traian Dorz ........................................................ 195Să calci cu teamă ............................................................ 196Să cauți doar ce-i curat ........................................................ 197Să nu avem în lume .......................................................... 198Să nu mai ardem ............................................................ 199Să nu mai pot uita Isuse ........................................................ 200Și cu cât privesc ............................................................ 201Și mă duc ... ............................................................... 202Soare-al veșniciei mele ........................................................ 204Stăruiește, rabdă, luptă ........................................................ 205Știi tu biet om? ............................................................. 206Suferința... ............................................................... 207Sunați voi trâmbițe ........................................................... 208Sunt trandafirul Tău .......................................................... 209Tată Sfânt mulțumiri... ........................................................ 210Te rog... ................................................................. 211Tot mai rar ............................................................... 212Totdeauna pe-a Domnului cale ................................................... 213Toți cei apăsați, Isuse ......................................................... 214Tu care-ai aflat ............................................................. 215Tu ești în noi, și nu simțim ...................................................... 216Tu ești și azi .............................................................. 217Tu gemi, dar iată-n lume ....................................................... 218Tu poți .................................................................. 219Tu singur plângi ............................................................ 220Tu-mi înlături îndoiala ........................................................ 221Un credincios nu poate ........................................................ 222Va fi odată-o pace ........................................................... 223Va trebui să mori curând ....................................................... 224Voi acei ce să vă-ntoarceți ...................................................... 225Voi purtători... ............................................................. 226

fara album ................................................................ 227Acel ce pururi are grijă ........................................................ 228Acela ce doreşte slava ......................................................... 229Adeseori ................................................................. 230Adeseori în rugă ............................................................ 231Ajută-ne să Te iubim ......................................................... 232Al cui e soarele? ............................................................ 233Alături am purtat ............................................................ 234Am tot strigat .............................................................. 235Aproape, ca o seară… ......................................................... 236Aştepţi să vină Domnul…

5

...................................................... 237Au trecut ................................................................ 238Binecuvântat e-acela ......................................................... 239Binecuvântați părinții ......................................................... 240Bizuiți-vă pe Domnul ......................................................... 241Blândul Păstor ............................................................. 242Bucuria nu-i deplină .......................................................... 243Bucurie ................................................................. 244Ca o mare furtunoasă... ........................................................ 245Când anii trec... ............................................................. 246Când nu mai ai nevoie ......................................................... 247Când trebuie o jertfă .......................................................... 248Când voi ajunge țărmul ........................................................ 249Carte sfântă ............................................................... 250Cât de frumoase sunt a Tale ..................................................... 252Cât de neuitată ești ........................................................... 253Cât păcatul m-a purtat... ....................................................... 255Ce dor adânc .............................................................. 256Ce mă înveți Tu? ............................................................ 257Ce mult ne stăpânește Astăzi ..................................................... 258Ce mult se-ndreptățeste omul... ................................................... 259Chiar dacă ar fi ............................................................. 260Copil iubit ................................................................ 261Copilul meu ............................................................... 263Cu câtă înţelepciune .......................................................... 264Cu ce rămâi? .............................................................. 265Cu ce-ai rămas din flăcari? ...................................................... 266Cu suflet alb .............................................................. 267Cum de trec iute toate ......................................................... 268Cum să nu Te cânt... .......................................................... 269Cum zorii cheamă ziua ........................................................ 270Cutează și privește! .......................................................... 272Da și Nu... ................................................................ 273Dacă încă-odată ............................................................ 274Dacă s-a făcut minunea ........................................................ 275De ce te-ai despărțit .......................................................... 276De crezi cu-adevărat .......................................................... 277De dorul Tău, Isus iubit ........................................................ 278De nu primești ............................................................. 279De soare am nevoie .......................................................... 280De-atâţia ani .............................................................. 281Departe-ntotdeauna .......................................................... 283Din adevăr şi din iubire ........................................................ 284Din liniștea iubirii ........................................................... 285Doamne, ce sărac e-acela ....................................................... 286Doamne-n ceasul focului ....................................................... 287Doreşte-ţi călăuză... .......................................................... 288Dragostea care nu doare ....................................................... 289E cineva, cântă ............................................................. 290E mult mai greu ............................................................ 291E mult prea scumpă .......................................................... 292Eu m-am născut să nu mor niciodată ................................................ 293Eu n-am vrut să scriu versuri

6

..................................................... 295Eu nu ştiu cum... ............................................................ 298Eu nu știu, Doamne .......................................................... 299Fii binecuvântat, Isuse! ........................................................ 300Fii larg la inimă ............................................................ 301Gândiţi-vă, prieteni .......................................................... 302Ia jugul lui Cristos ........................................................... 303În prag de jertfă ............................................................ 304În trecerea grăbită ........................................................... 308În zadar străluce luna ......................................................... 309Isus e calea ............................................................... 310Isus iubit ................................................................. 311Isuse-nvaţă-mă ............................................................. 312Iubeşte-ţi crucea ta ........................................................... 313Iubire, haidem împreună ....................................................... 314Iunie ................................................................... 315Lucrul care trebuiește ......................................................... 316Mă rog să-Ţi fiu ............................................................ 317Mai curat decât zăpada ........................................................ 318Mărțișor ................................................................. 319N-am drept să stau ........................................................... 320N-am să uit ............................................................... 321Nimeni n-o să poată spune ...................................................... 323Nimic nu-i mai frumos pe lume ................................................... 324Noi ştim c-avem un rost pe lume .................................................. 325Nu alunga pe nimeni ......................................................... 326Nu eşti învins! ............................................................. 327Nu lăsa la nimeni ........................................................... 328Nu poţi cuprinde marea ........................................................ 329Nu ştim de ce .............................................................. 330Nu te-ndoi ................................................................ 331Nu ti-a fost prieten ........................................................... 332Nu vă-nșelați .............................................................. 333O trâmbiță cerească .......................................................... 334O viaţă ai! ................................................................ 335O, apără-ţi steagul ........................................................... 336O, creşte-mi iubirea .......................................................... 337O, om .................................................................. 338O, om!... ................................................................. 340O, păcătosule căzut... ......................................................... 342O, până când?... ............................................................ 343O, suflete... ............................................................... 344Păcatul nu se iartă ........................................................... 345Până n-ai ajuns ............................................................. 346Până nu-ţi zideşti căldura ....................................................... 347Păstorul sufletului meu ........................................................ 348Pe cărarea mântuirii .......................................................... 349Pe cine crezi? .............................................................. 350Pe noi ne apără ............................................................. 351Preaiubitul meu e Unul ........................................................ 352Privesc la fratele ce tace ....................................................... 353Rămâi tânăr totdeauna ......................................................... 354Să ard de sete

7

.............................................................. 355Să nu ne fie teamă ........................................................... 356Să nu poată spune nimeni ....................................................... 357Să nu-ţi uiţi legământul! ....................................................... 358Să-mi fac din fiecare zi ........................................................ 359Sărută, mamă, fruntea ......................................................... 360Sculaţi-vă de tineri ........................................................... 361Sfâșiat de chinuri ............................................................ 362Și Duhul, şi Mireasa... ......................................................... 364Și iar Te naşti .............................................................. 365Slavă, slavă, slavă Ţie! ........................................................ 366Slăvit Isus ................................................................ 367Stând singur câteodată ........................................................ 368Taina crucii ............................................................... 371Te-am mințit .............................................................. 372Tinereţe ................................................................. 373Tu, cel ce-auzi ............................................................. 375Tu-mi ești, Isuse dulce ........................................................ 376Un tren lung ne pare viața... ..................................................... 377Undeva.... ................................................................ 378Vine încet amurgul .......................................................... 379Voi numai de viaţa asta ........................................................ 380Vreţi voi părinţi? ............................................................ 381Vreți zile liniștite? ........................................................... 382Zorim pe drumul vieții ........................................................ 383

Osana, osana .............................................................. 384A fost odat-un Copilaş ........................................................ 385Când inima e rea ............................................................ 387Când pun faţa-n palme ........................................................ 388Când ţânţarul ori tâlharul ....................................................... 389Ce mai faci tu, floricică ........................................................ 390Ce zile Dumnezeu ţi-a dat ...................................................... 391Dacă nu zideşte Domnul ....................................................... 392Pe genunchii lui Isus ......................................................... 393

8

Alte cantari nemuritoare

9

Când glasul

Când glasul de fiorul iubirii mi-e prea plin,

o, iartă-mă, Tu, Gândul ce-n veci rămai senin.

Când ochii în frumusețe se-nvăluie prea strâns,

o, iartă-mi, Taină, cântul prea umezit de plâns.

Când sufletu-n avânturi se-nalță prea uitat,

o, iartă-mi, Tu , Măsură a tot ce-i cumpătat.

Când marea-mi bucurie prea goală iese-n drum,

o, iartă-mi-o, Tăcere, și-mbracă-mi-o în fum.

Când duhul prea cu teamă s-ascunde tremurând,

o, iartă-l, Îndrăzneală, și-ntinde-i mâna blând.

Când flacăra o clipă prea-mi crește pe altar,

o, iartă-mi-o, Veghere, și-nvăluie-mi-o iar.

Când uit și trec hotarul iubirii în vreun fel,

o, iartă-mă, Iubire, și-ntoarce-mă la el.

10

Eu știu ce vrei

Eu știu ce vrei, fără să-Mi spui,

când ochii tăi puternic cată,

când fața ta e-nlăcrimată

și-ți tremură ființa toată...

când cauți ajutor - și nu-i,

când ce-ai voi nu poți să cei...

Eu știu,

fără să-Mi spui

ce vrei.

Tu știi, fără să-ți spun, ce vreu,

de vrei s-asculți și să-mplinești

tot ce cunoști și ce simțești,

ce-i drept să spui și să trăiești...

tu știi ce vrea Cuvântul Meu

de vrei s-asculți porunca lui...

tu știi

ce vreu

fără să-ți spui.

11

Invata

Invata de la ape sa ai statornic drum,

invata de la flacari ca toate-s numai scrum.

Invata de la umbra sa taci si sa veghezi

invata de la stanca cum neclintit sa crezi.

Invata de la soare cum trebuie s-apui

invata de la piatra cat trebuie sa spui.

Invata de la vantul ce-adie pe poteci,

cum trebuie prin lume de linistit sa treci.

Invata de la toate,

- caci toate sunt surori,

cum treci frumos prin viata,

cum poti frumos sa mori.

12

Sub apăsarea Mâinii Tale

Sub apăsarea Mâinii Tale

de gheața suferinței strâns,

îmi plânge sufletul, Părinte,

cum nu mai știu să mai fi plâns.

Gem ca izvorul care plânge

în murmur chinuit de stânci,

ca picurii amari de sânge

din fundul unei rane-adânci,

Ca lupta crâncen-a seminței

sub ura bulgărilor grei,

ca strigătul descătușării

din temnița robiei ei...

dar lumea n-a-nțeles adânca

durere-ascunsă sub cuvânt,

m-au ascultat cum plâng, Părinte,

și-apoi m-au lăudat... cum cânt.

Cu cât mi-a fost mai crâncen chinul

și mai adânc suspin mi-a scos,

mi-au spus cu feţe fericite:

- cânți mai frumos, tot mai frumos!

O, Doamne, uită-mi tânguirea

din tot ce-am scris prea-ndurerat,

din toate să-Ți rămână numai

ce-i cântec cu adevărat.

13

Cantari de drum

14

Dacă scriind puțin

Dacă scriind puțin umplut-ai

Cu hrană bună sacii goi,

Dacă din bună visterie

Scoți lucruri scumpe vechi și noi,

Dac-ai fost pom lângă izvoare

Cu dulce rod la vremea lui,

Atunci mai nalt și mai puternic

Vei străluci cu cât apui.

Dac-ai putut iubi vrajmașul

Din toată inima iertând,

Dac-ai putut primi săracul

Mereu cu glasul cel mai blând,

Dac-ai știut tăcea la vreme,

Dac-ai știut vorbi cu miez

Atunci cu cât te-ascunzi mai tare

Cu-atât mai luminos te vezi.

Dac-ai putut cu cele slabe

Să biruiesti pe cele tari,

Dac-ai trudit spre roada bună

Crescând frumoși și drepți lăstari

Și dacă slujba-ncredințată

Smerit și harnic ți-ai plinit

Atunci în veșnicele corturi

Ți se va spune 'BUN VENIT'.

15

Grăbește-te, iubire

Grăbește-te iubire, curând plecăm la drum

Dorita Dimineață s-apropie de-acum,

Dezbracă-te de toate lumeștile poveri

Îngroapă-ți în uitare durerile de ieri

Și-aruncă toate-a lumii bicisnice comori...

Nebunii să le-adune, fă-ți pașii mai ușori

Renunță la podoabe, le-aruncă la săraci

Doar unica podoabă a lacrimei s-o-mbraci.

Cu roua curăției privirile să-ți speli

Pe veci să piară urma trecutelor greșeli

Cu ultimul adio sărută ce-a fost drag

Și nu privi în urmă când trecem peste prag.

- Ne-a fost frumos tot drumul de când ne-am întâlnit

Dar cel de-acum e veșnic nespus mai strălucit.

A fost frumoasă viața din care-acum zburăm

Nebănuit mai dulce e care-o-ntâmpinăm.

- Împarte și mai grabnic tot ce mai datorezi

Din tot ce-ai strâns pe lume nimic să nu-ți păstrezi.

Despovărați de toate să ne desprindem goi

- Tot ce-am trimis nainte, ne-așteaptă pe amândoi.

16

O, dacă-n alte mâini

O, dacă-n alte mâini, mai bine

Te-ai folosi de harfa mea,

Isuse, ia-mi-o şi-o dă celui

Ce Te-ar slavi mai mult cu ea.

Şi dacă-al Tău cuvânt, un altul

L-ar şti mărturisi mai drept,

Isuse, ia-mi-l şi-l dă celui

Ce l-ar vesti mai înţelept.

Şi dacă-n alte mâini solia

Ţi-ar fi ‘nălţată mai frumos,


Mai harnic şi mai credincios.

Şi dacă sabia, un altul

Ţi-ar mânui-o mai viteaz,


Mai vrednic să ţi-o poarte az’.

Şi dacă-n altă mână steagul

Ţi-ar fi’nalţat şi mai aprins,

Isuse, ia-mi-l şi-l dă celui

În stare a-l purta ne-nvins.

Și dacă slujba mea un altul

Ţi-ar face-o mai desăvârşit,


Mai veghetor şi mai smerit.

Căci nu vreau decât Sfântu-Ți Nume

Şi steagul mai strălucitor

- când altul le-ar ‘ nălţa mai vrednic.

Isuse, n-aştepta să mor.

17

Cantari nemuritoare

18

Aceasta-i Golgota

În marea de păcate

în valuri de necaz,

mai sus de-acestea toate

Golgota stă și az',

din chinuri și pieire

scăparea e la ea -

liman de izbăvire

aceasta-i Golgota.

Atâtea răni amare

și plâns nemângâiat

si-atâta frământare

sub ea s-a alinat,

căci orișice durere

se stinge lângă ea -

izvor de mângâiere

aceasta-i Golgota.

În zilele-ntristate

în nopțile pustii

aduce neuitate

și sfinte bucurii,

viața cea pustie

cu ea se va umplea -

izvor de bucurie

aceasta-i Golgota.

Când sufletul suspină

de patimi frământat

acolo îl alină

un cântec minunat

a Crucii Jertfă cântă

de taina-nchisă-n ea -

cântarea cea mai sfântă

aceasta-i Golgota.

O inimă zdrobită

de plâns nestăvilit

ajunge fericită

când harul i-a găsit;

acolo-i mântuirea

slăvita ce-i lipsea -

deplina fericire

aceasta-i Golgota.

19

În fața mării moarte

e limpede izvor

ce-n veci de veci împarte

viață tuturor

Țâșnește din vecie

și-n veci nu va seca -

izvor de apă vie aceasta-i Golgota.

Din adâncimi de rele

scăparea e în sus,

în orice clipe grele

nădejdea e Isus.

sub Crucea răstignirii

în Jertfa de pe ea

e prețul mântuirii

aceasta-i Golgota.

Și harul Jertfei sfinte

tot caut să-l înțeleg

dar n-a fost încă minte

să i-l cuprindă-ntreg.

E mai presus de fire

de tot e mai presus -

Și-nfrânt de-a ei mărire

mă-nchin și plâng ISUS...

20

Ai necazuri?...

Ai necazuri,

te apasă greutăți făra de nume,

cine nu le are astăzi

toate-acestea oare-n lume?

Însă dacă vrei,

povara să nu-ți fie spre pierzare

vino la Isus,

El este ajutor și ușurare!

Harul Lui cel mare-ți face

a necazului povară

de-ar fi orișicât de mare

- mică, dulce si ușoară.

Ești bolnav?...

În suferință te topești și te aprinzi,

Câți nu sunt acuma-n lume

și cu mult mai suferinzi?

Boala sufletului însă

e mai grea ca orice boală

rari de tot sunt cei ce se mai scoală.

Vrei să scapi de boala asta,

vrei să afli vindecare?

- Vino la Isus!

- El singur poate, și-ți va da scăpare!

Ești hulit de toți?

- într-una lumea te disprețuiește,

cu batjocuri și ocare

pentru Domnul te lovește?

- Nu te necăji!

știi glasul Evangheliei ce spune:

"fericiți sunt prigoniții pentru-a Domnului căi bune".

Rabdă totul încă-o clipă,

iar când pare grea durerea

vin'la Domnul,

cere-I harul!... - El îți va mări puterea!

Ești tu mântuit?

- Aceasta-i întrebarea cea mai mare,

ai aflat tu Jertfa Crucii

și-a ei veșnică iertare?

Nici necazul,

nici prigoana,

nici durerea

21

nici lovirea

nu-s nimic când ai pe Domnul

și te-așteaptă răsplătirea!

Mai mult încă:

chiar în ele simți cereasca bucurie

care sufletul ți-l face fericit pe veșnicie!

22

Aleargă, mai aleargă!

Aleargă, mai aleargă, curând ajungi la Țel

tot cerul te așteaptă biruitor în el.

Aleargă, mai aleargă, nu obosi nicicând

cununa te așteaptă, de-alergi o iei curând.

E uneori grea calea, sunt uneori vrăjmași?

- Credința-nvinge totul, nicicând să nu te lași.

Sunt uneori ispite ce-ndeamnă să te-așezi?

Tu n-asculta, aleargă, și calea să-ți veghezi!

Sunt uneori îndemnuri ce înapoi atrag?

Tu surd fiind la toate, s-alergi spre țelul drag!

Sunt uneori și piedici ce fac să cazi amar?

Tu iarăși te ridică, mai dârz și-aleargă iar!

Curând de-orice primejdii pe veci vei fi scăpat

și de Hristos la capăt vei fi încununat.

23

Am fost copilul...

Am fost copilul rătăcit

prin lumea cea pustie,

prieteni mulți eu am găsit

dar nu și prietenie.

Când însă prietenii-au plecat

și-a lor iubire-apuse

abia atuncea Te-am aflat

prieten drag, Isuse...

De-acuma nu mai sunt pribeag

nici singur niciodată

Isuse vreau, prieten drag

să-mi fii pe viața toata.

Sunt fericit, ah fericit

cum nu se poate spune,

Lumina ce mi-ai răsărit

în veci nu mai apune!

24

Apără Isus iubit

Apără Isus iubit

tineretul Tău supus

că-ndârjite vin ispite

pregătite a-l lovi;

fă mai tare duhul care

la-ncercare va slăbi.

Ține-n lumea de păcate

tineretul Tău curat





Du-Ți pe drumul luminos

tineretul credincios





Fa-l iubit Mântuitor

tineret biruitor


pregătite a-l lovi -


la-ncercare va slăbi!

25

Așa Isuse-aș vrea

Așa Isus, așa Isuse-aș vrea

cântarea mea, cântarea Ta să fie

din cânturile lumii-ntregi

s-o cauți, s-o simți și s-o alegi

să-Ți fie gândul tot in ea

așa Isus, așa Isuse-aș vrea

cântarea mea sa fie.


să-mi fie linistită rugăciunea

ca ascultându-mi-o să vezi

ce mulțumire-Ți datorez

să-aduc recunoștința mea


smerita-mi rugăciune.


credința mea statornică să-mi fie

aceeași cum a fost dintâi

precum mi-ai spus Tu să rămai

să cresc mereu, dar tot în ea

șșa Isus, așa Isuse-aș vrea

să trec în veșnicie.


să-mi fie-a mea iubire-nflăcărată

senină ca un cer senin.

precum a fost iubirea Ta

șșa Isus, așa Isuse-aș vrea

iubirea mea curata.


nădejdea mea puternică să fie

că fie lupta cât de grea

să cred, s-alerg, să lupt așa

s-ajung la răsplătirea Ta


nădejdea tot mai vie.


să-mi fie îndelunga mea răbdare

ca duhul cald și liniștit,

cu zâmbet blând și nesilit

cerească cum a fost a Ta


26

răbdarea-mi iertătoare.


să-mi fie a mea tăcere liniștită

ca pacea harului divin,

ca zarea-ntinsului senin

cu-nțelepciunea Ta în ea


tăcerea mea sfințită.


pe veci să tot să pot să-Ți seamăn Ție

cu drag să recunoști că sunt

un strop din viul Tău Cuvânt

o urmă din trăirea Ta


să fiu pe veșnicie.

27

Așa ți-ar spune seara

Așa ți-ar spune seara

de-ai ști s-o înțelegi

- curând îți lași povara

și-un alt lăcaș ți-alegi.

Așa ți-ar spune iarba

de-ar fi să aibă cum

- curând sosește oarba

cosire pentru scrum.

Așa ți-ar spune frunza

de-ai știi al ei cuvânt

- o taină-i nepătrunsa

plecare prin mormânt.

Așa ți-ar spune vântul

de-ai știi cum să-l asculți

- oricum li-e-așezământul

și cei mai tari sunt zmulți.

Așa ți-ar spune apa

cu mersul ei așa:

- sfârșitul nu e groapa,

mai este după ea.

Așa ți-ar spune toate

de-ai crede graiul lor:

- De vrei să poți răzbate

să-ți cauți Mântuitor.

28

Astăzi când cobori...

Astăzi când cobori, Isuse

iară-n lumea păcătoasă

ca să bați la orice poartă

și s-aștepți la orice casă,

bați și la palat cu cântec,

bați și la bordei cu jale,

bați la toți și-aștepți să facă

loc și poposirii Tale!

Duci cu Tine bucurie pentru inimă și casă

să dai tuturor acelor ce Te-ascultă și Te lasă!

Dar-năuntru-i veselie, cântece și vorbe multe

și la Tine n-are vreme

nimeni azi să mai asculte.

Nu e parcă nici o casă, nici o inimă creștină,

să Te-aștepte ca odată cu cântări și cu lumină!

Prea ești parcă altfel astăzi,

și în glasul Tău răsună

prea tot dragoste și milă

și îndemn la faptă bună!

Și nu-i place lumii astăzi de-acestea să asculte,

în așa de multe locuri Te întâmpină insulte

Căci e "cultă" lumea astăzi,

de-al Tău Nume i-e rușine

.. Cum vor bate ei odată, și se vor ruga de Tine!

29

Atunci când vei veni Mesia

Atunci când vei veni Mesia

Isuse binecuvântat

când iarăși vei veni Mesia

ce mare fi-va bucuria

cu care n-au primit Mesia

pe nimeni încă pe pământ.

Cu biblice cântări, Unuia,

cânta-va ceru-ntreg uimit -

și-ai Tăi cânta-vor aleluia

cum nu se cântă nimănuia

decât doar Ție, Cel Slăvit!

Tu vei aduce Răsăritul

vei pune plânsului sfârșitul

vieții fără de apus,

și-ncununa-vei fericitul

prinos curat ce Ți-am adus.

Și-atunci va-ncepe veșnicia

acelor ce Te-au așteptat

și nesfârșită bucuria

vei face s-o simțim Mesia

că-n așteptare, am răbdat.

30

Bolnav de dorul Tău

Bolnav de dorul Tău, Isuse

prin lume-acum eu trec străin

chemându-Te mereu pe Nume

cu-al așteptărilor suspin.

Străbat pustii de necredință

și mări de fărdelegi grăbit -

prin lume fără poposire

Te caut și strig neliniștit.

Flămând și însetat de Tine

doresc al Harului Tău miez

căci foamea inimii și setea

cu Tine doar mi-ndestulez.

Iar când Te aflu-Ți sorb Cuvântul

uimit de-al Lui belșug bogat,

cum simt puterea Lui umplându-mi

adâncul meu nesăturat!

Și-nfiorat de fericire

plec ochii-n jos și-ascult răpit

- Isuse, nu mai am, Isuse,

nimic pe lume de dorit!

31

Ca anii tinereții

Ca anii tinereții , nu-i aur mai de preț,

Jertfește-ți-i pe-altarul eroicei vieți

Ascultă-n ei chemarea Iubirii lui Hristos

Și-adu-i în Oastea sfântâ, sub steagul luminos.

Îmbracă-ți-i în haina curatei mântuiri

Nu-i cinste ca aceasta pe lume nicăieri,

Fă zilnic tot ce-i bine, ce-i vrednic și frumos

C-o dragoste fierbinte de frați și de Hristos.

Aprinde-ți rugăciunea în viață ca pe-un far

Fii harnic și destoinic cu sufletul de jar

Cu toată bucuria fă tot ce faci cântând

O față luminoasă în orice timp având.

Iertării și iubirii fii prieten credincios

În toate cu-ndrăzneală urmându-L pe Hristos

Hristos fiindu-ți frunții ceresc mărgăritar

Vei răspândi lumina pe-un nesfârșit hotar!

32

Ca un ascuns mărgăritar

Ca un ascuns mărgăritar

e-al mântuirii mare dar,

ferice-acel ce l-a găsit

păstrându-l până la sfârșit.

Ca un tezaur de mult preț

e-al mântuirii dar măreț,

ferice-acel ce l-a aflat

și-l ține-n cugetul curat.

Ca mirul cel cu bun miros

e-al mântuirii dar frumos,

ferice sufletul acel

ce l-a primit și-l poartă-n el.

Ca un izvor curat și plin

e-al mântuirii dar divin,

ferice sufletul smerit

ce bea din el necontenit.

O, suflet drag, dac-ai aflat

al mântuirii dar curat

dă tot ce ai s-o poți păstra

că nu-i nimic mai scump ca ea.

33

Când ai trimis

Când ai trimis, Isuse, ai Tăi învățăcei

le-ai spus: nimic pe cale să nu-și mai ia cu ei.

Nici haină, nici avere, nici traistă, nici arginti

căci Te-ngrijești Tu Însuți de orice trebuinți,

să poarte ei mireasma Cuvântului divin

căci toate celelalte s-adăugă și vin.

Dar azi, Isuse, atâția ce-aleg al Tău sfânt drum

de toate iau, și numai pe Tine nu, acum.

Averi, ades, prea multe,

Arginți prea sacul plin, -

credință însă, Doamne, și duh așa puțin!

Materia-i atrage de-alunecă și cad

din drumul mântuirii la moarte și la iad.

De toate-au mulți, Isuse, (și mare, ca și mic)

dar când nu Te au pe Tine

ei n-au atunci nimic.

34

Când am să plec

Când am să plec, aș vrea să spun

La toți cei ce-mi rămân în lume

Cuvântul cel mai sfânt și bun

Ce-aș vrea viața să le-o-ndrume.

Cuvântul care m-a purtat

Mereu cu Domnul dimpreună

Ce m-a-ntărit și m-a păstrat

Ostenitor către cunună.

Căci cât am fost nedespărțit

Și cât am mers în suferință

N-am fost nicicând nefericit

Nici frânt, căci am avut credință.

Învățătura cea dintâi

Nepărăsind-o niciodată

Mi-a dat tăria să rămân

Pe calea dreaptă și curată.

Umblarea-n primul legământ

Mi-a dat izbânda-n ceasuri grele

Să lupt și să rămân ne-nfrânt

Cu frații-ncredințării mele.

Iubirea pentru cei smeriți

Primirea sinceră-a mustrării,

Răbdarea celor neclintiți

M-au dus pe stanca ascultării...

- Când am să plec aș vrea să spun

Că nu-s comori ca astea-n lume

Și cine-și vrea sfârșitul bun

Doar după ele să se-ndrume.

35

Când atuncea-n seara Cinei

Când atuncea-n seara Cinei,

Doamne, Tu, Învățătorul

chiar și Iudei vânzătorul

i-ai spălat supus piciorul,

și-ai șezut cu el alături, și-ai mâncat cu el o pâine:

- ne-ai dat pilda umilinței ce pe veci de veci rămâne.

Ca oricine-ar vrea pe lume,

printre-ai Tăi, să fie mare,

să slujească tuturora, mai smerit ca orișicare!

...O, dar azi câți ucenici sunt înălțați și-n bogăție

cum pot ei sluji la alții

dacă nu-Ți slujesc nici Ție!

Cu treizeci de-arginti pe Iuda

când l-a amăgit Soborul

pentru dânșii s-a făcut el din apostol

- vânzătorul!

Dar apoi mustrat de gândul care nu-i voia să tacă

sub povara deznădejdii, el s-a spânzurat de-o cracă.

- În acele zile, Doamne,

pofta de arginți flămândă

doar pe unul din apostoli

l-a învins ca să Te vândă.

Astăzi însă, câți dintr-înșii

având punga-n veac săracă,

gata sunt în orice vreme

și pe-un preț mic s-o facă!

și-o fac liniștiți aceasta,

făr-să simtă barem truda

și mustrarea conștiinței

ce-a avut-o pân-și Iuda!...

Când sub greutatea lumii asudai în Ghetsimanii,

bând paharul greu al jertfei

și-așteptai supus dușmanii,

Tu purtai povara singur și durerea cea amară

cei apropiați, Isuse, liniștiți dormeau afară.

...Ca atunci Tu-nduri și-acuma

Singur și din greu, amarul

căci în loc să se micească tot mai mare e paharul

și pe mii de cruci când iarși lumea-i gata să Te-așeze

vai cum dorm, și câți, acei puși de Tine

36

să vegheze!...

Când erai pe cruce, Doamne, sus pe vârful Căpățânii

și scuipau spre Tine-n hule arhireii și bătrânii,

trecătorii și soldații -

în noroadele haine -

tot a mai rămas un prieten, un apostol, lângă Tine,

o dovadă a iubirii și un martor spre osânda

lumii ce-a-nsetat de sânge și de-omor a fost flămândă!

...Astăzi însă, când Te scuipă mii de buze criminale

când potop se naltă ura pân-la poala Crucii Tale

o, alăturea de Tine în a prigonirii cuie

dintre-ai Tăi, atât de-adesea,

azi, Isuse, nici unul nu e.

În slăvita dimineață când ai înviat, Isuse

Te-așteptau cei dragi cu lacrimi și cu bucurii nespuse

Te-așteptau nedespărțiții:

magdalenele, zacheii

și pescarii Tăi de oameni, de la Marea Galileii...

Astăzi însă, vai, adesea, printre noi, a Ta-nviere,

numai iude-o mai așteaptă să Te vândă cui Te-ar cere,

numai ane și caiafe să Te chinuie-n durere,

numai cruci, oțet și fiere,

numai buze să Te scuipe,

numai guri să Te hulească -

...asta ți-e recunoștința, cruda gloată "creștinească".

O, voi toți creștini de forme, de paradă și de nume

ce-aveți sfânta datorie de-a-L sluji pe Domnu-n lume!

- ce răspundere-uriașă veți avea la Judecată

pentru lumea asta întreagă ce-o lăsați întunecată

să se piardă-n rătăcire de Hristos înstreinată

făr-să-i arătați Lumina cu o viața-adevărată!

Făr-să-i dați o mărturie prin viață și prin faptă

că trăiți în curăție

și-I cunoașteți Calea Dreaptă!

Căci în loc de-apostolie și lucrarea cea curată

voi trăind în fărdelege faceți slujba vinovată

pentru care nu-i uitare, nici iertare niciodată!

Voi vă pierdeți...

răul crește...

iadul râde și petrece

Când veți înțelege oare?

- Căci e ceasul doisprezece!

37

Când nu-mi pot plânge ochii

Când nu-mi pot plânge ochii

Plecați la rugăciune,

Trimite-mi suferința,

Părinte, să mă-mbune!

Când inima uscată

Nu vrea să mi se moaie,

Trimite încercarea

Părinte, să mă-ndoaie.

Când sufletul meu uită

Săracul care cere

Dă-i foamea și dă-i setea

Mi-l ceartă cu durere.

Când mâinile-mi aleargă

Strângând deșertăciune,

Părinte, dă-mi mustrarea

Arzând să le-mpreune.

Când buzele-mi prea umblă

Cu vorba cea ușoară,

Părinte, dă-le-amarul

Să-nvețe-a plânge iară!

Căci când mi-ajunge viața

Nevrednică de Tine

Părinte, doar nuiaua

Îmi poate face bine.

38

Când psalmul cel din urmă

Când psalmul cel din urmă senin mi-l voi sfârși,

Când ultima vestire datornic, voi plăti

Când ultimele lacrimi în ochi îmi vor luci,

Când ultima iertare voi da și voi primi,

Când cea din urmă rugă spre Tine-mi voi trăi,

Când cea din urmă treaptă spre cer o voi sui,

Când n-o să mai rămână nici noapte și nici zi

- Atunci te-aștept, Isuse,

Și știu că-mi vei veni.

Îmi vei lua pe umăr în pace fruntea grea,

Îmi vei închide ochii cu dulce pacea Ta,

Îmi vei desface lutul strein de firea mea,

Vei lepăda din minte tot ce vrăjmaș mi-era

Lăsa-mi-vei doar iubirea și ce-am jertfit prin ea.

Și harfa, numai harfa

Să-Ți pot în veci cânta.

O, lasă după mine atunci un larg senin

Și raza unui cântec cucernic și divin

Și-un legământ statornic cu cei ce merg și vin

Fiind și lângă Tine

Și lângă ei...Amin!

39

Când se va întoarce Izrael

Atunci când se va întoarce Izrael

din căile de jale

Slăvite împărat Emanuel,

ce sfinte bucurii vor fi în el

atunci când se va-ntoarce Izrael

la poala crucii Tale.

Vor lepăda povara lor de aur

și pofta lui păgână

când vor veni la ieslea Ta din staul

și Te-or găsi Dumnezeiesc tezaur

vor lepăda cu scârbă orice aur

și vor cădea-n țărână.

O, când se vor deschide ochii lor

și Te-or vedea pe Tine,

cutremurați de cel mai sfânt fior

Te-or recunoaște-al lor Mântuitor

o, când se vor deschide ochii lor,

vor geme cu suspine!

Și vor veni cum nimeni n-a venit

la Tine-așa vreodată,

din somnul greu și-atât de lung, trezit

poporul Tău veni-va fericit

Mesia drag, cum nimeni n-a venit

sub crucea-nsângerată!

Și-Ți vor cânta cum nimeni n-a cântat

în glas cu-atâta jale,

c-au fost pierduți dar iară s-au aflat,

că ispășit și șters e-al lor păcat

și vor cânta cum nimeni n-a cântat

răscumpărării Tale.

Te va iubi cum n-ai mai fost iubit

în vremile apuse --

cu focul cât li-e-n suflet grămădit,

cu dorul ce de veacuri Te-a dorit

Te va iubi cum n-ai mai fost iubit

Poporul Tău, Isuse ...

40

Când te-or covârși ispitele

Când te-or covârși ispitele ce leagă,

când obosit în lupta cea peste puteri

vei bea strop cu strop

durerea grea și-ntreagă

cârtind contra soartei și-atâtor dureri

tu nu-ți pierde firea

mai sunt încă: Credința, Nădejdea și Iubirea.

Când inima ta de dor n-o să mai poată

când va veni vâltoarea zilelor de greu

când nu-ți vei afla odihna de-altădată

tu și-atunci aminte să-ți aduci mereu

de ceea ce-ncălzește

și trup și duh: Credința, Iubirea și Nădejdea.

Când vei suferi o pierdere-n viață

nu plânge niciodată cu amar după ea

să știi c-acest drum

de Domnul pus ți-e-n față

Cereasca-I voință a făcut așa

- și-atunci tu-ntărirea

s-o cauți unde-i Credința, Nădejdea și Iubirea.

Când nu vei mai putea să-nvingi durerea

și vei vărsa șiroaie lacrime fierbinți,

mergând la moarte chiar să vezi învierea

că-i frumoasă viața și în suferinți

că nu-i fericire

decât unde-i Credință, Nădejde și Iubire.

41

Când vezi pe câți

Când vezi pe câți viteji i-nfrânge

păcatul blestemat și hâd

te bucuri de-orișicine plânge

și-i plângi pe toți cei care râd.

Când vezi pe câți nebuni i-mpinge

nesocotința-n iad de vii,

- să fugi de tot ce-ți poate stinge

lumina sfintei curății.

Când vezi pe câți eroi de frunte

i-au nimicit ispite mici,

- fugi de păcatele mărunte

ca de mai marii inamici.

Când vezi câți înțelepți se lasă

de slava lumii cumpărați,

nu-ți da smerenia frumoasă

nici pe cununa de-mpărați.

Când vezi pe câți trimeși, din cale,

cruțarea vieții i-a oprit,

cinstește-ți jertfa slujbei tale

cu prețul cel mai neclintit.

...Sărmani pierduți, cum își vor stoarce

amarul inimii curând

când, dinspre Rai, nu vor întoarce

la Iad, nici unii neplângând.

42

Când zăceam

Când zăceam în grea durere

suspinând în așternut

și m-ai mângâiat Isuse,

o, atunci, Te-am cunoscut!

Când eram strein și singur

biet copil necunoscut

și-ai venit să stai cu mine


În prăpastia pierzării

vinovat când m-am văzut

și m-ai scos pe braț, Isuse,


În pustiul de păcate

când plângeam un fiu pierdut

și-ai venit Tu să mă cauți,

o, atunci Te-am cunoscut!

Când am fost la greu, Isuse,

când în chinuri m-am zbătut,

când stăteai doar Tu cu mine

o, atunci Te-am cunoscut!

- Dar când am ajuns la bine

și la ușa-mi Te-am văzut

așteptai...dar vai, Isuse,

atunci nu Te-am cunoscut!

43

Cânta o pasăre măiastră

Cânta o pasăre măiastră

De Golgota duios cânta

De taina cerului albastra

De pacea și iertarea noastră

Atât de limpede cânta

Ca doina dulce și măiastra

Din glasul ei mă fermeca

Din calea mea pierdută-n lume

O clipă m-am oprit s-ascult

Și nu mai știu ce-a fost anume

Părea că-s numai eu pe lume

Așa mă fermeca de mult,

Uitasem unde sunt și cum e

Și nu mă săturam s-ascult.

Duiosul vers pe nesimțite

Am început să-l cânt și eu

Prin sfâșierile cumplite

Cu râu de lacrimi neoprite

În viersuri eu m-am frânt mereu,

Cântarea Jertfei preaiubite

M-a întâlnit cu Dumnezeu !

Cu cântul pasării măiestre

Și astăzi întristarea-mi strâng

Când vântu-mi cântă la ferestre

Și-mi spune-a Golgotei poveste

În viers bucăți de suflet frâng.

Prin doina pasării măiestre

Mă rog adânc,

Și cânt,

Și plâng…

O, doina Golgotei… cum plânge

În tine cântecul preasfânt !

De-o dragoste scăldata-n sânge,

Din sânul cel străpuns ce strânge

Iertat, norodul Său cel sfânt !~

Te cânt cu cât mai mult voi plânge

Și plâng cu cât mai mult Te cânt.

44

Cântările dintâi

Cântările dintâi Isuse

mi-s fericitele treziri

la slava nemaicunoscută

a noii Tale-mpărtășiri,

sunt bucuriile aflării

abia-nțeleselor comori,

sunt primele sclipiri ivite

din dulcii învierii zori,

sunt rugăciunile sfioase

și temătoare de-nceput,

sunt umbrele îmbrățișării

cu noul drum necunoscut,

sunt primele suspine sfinte

din dragostea ce-abia-ncepea

sunt primele-ntâlniri cu crucea

atât de dulce și de grea,

sunt stropii cei dintâi cu lacrimi

din lungul râu abia-nceput,

sunt primele șoptiri sfioase

din graiul pân-atuncea mut,

sunt razele abia ivite

din veșnic fericitul har

ce-avea să-mi însorească viața

pe-un nemărginit hotar…

…cântările dintâi Isuse

încep cu numele Tău sfânt

cu El, cântările din urmă

au să mă treacă de mormânt.

45

Cântările noastre

Cântările noastre cântate plângând

lua-și-vor odată aripile-albastre

și-n soare pluti-vor curate, arzând

de para iubirii - cântările noastre.

Din roua de lacrimi ce-n ele-a rămas

luci-vor pe ceruri ghirlande de stele

iar îngerii Slavei cu tremur în glas

cântând, învăța-vor să plângă din ele.

Cântările noastre n-au seamăn și soț

în nici o simțire și limbă și zare

oricine le-aude s-aprinde și-n toți

învie cereasca și sfânta-ncântare.

Venind din al Tainei Ceresc Nehotar

cu-adânc duh de taină ființa-nveșmântă,

purtând mierea dulce lăsată de har

foc dulce și gura și duhul ce cântă.

Cântările noastre sunt nimb lui Hristos

sunt ruguri iubirii, sunt jertfa suavă,

sunt tot ce pământul îi dă mai frumos

Acelui din ceruri mai vrednic de slavă.

46

Ce bine-i printre voi

Ce bine-i printre voi, iubiții

și dragii sufletului meu,

iubirea voastră-n mine arde

alături de-a lui Dumnezeu:

întâi e-a Lui, apoi aproape

de ea mi-e dragostea de voi -

Hristos și voi mi-ați fost comoara

în lumea asta de noroi.

Fiți binecuvântați

surori iubite - și scumpi frați.

Ce bine-i printre voi, iubiții

și scumpii vieții mele-ntregi,

de voi mă strâng ale iubirii

în veci nebiruite legi:

de voi și de Hristos pe viață

și veșnicie sunt legat,

nimic nu va putea desparte

ce Dumnezeu a-mpreunat.

Ce bine-i lângă voi cu lacrimi

îngenunchiați să ne rugam

ce bine-i lângă voi când Sfântul

Cuvânt ceresc îl ascultăm,

ce bine-i lângă voi când glasul

printre cântări ni-l împletim,

ce bine-i când gândim că-n ceruri

în veci n-o să ne despărțim.

Ce bine-i când la despărțire

sunt petrecut cu drag de voi,

ce bine-i când iubirea voastră

mă-ntâmpină venind-napoi,

ce dulce e cu voi la muncă

și ce ușor cu voi la greu

cu voi e Dumnezeu în mine

și eu cu voi în Dumnezeu.

47

Ce dulce ești

Ce dulce ești, Isuse, ce dulce ești și bun

spun stelele și luna și cerurile spun

și-ntreg pământul spune

ce dulce ești și bun...

De când a Tale haruri în inimă le-adun

eu gust mereu din Tine ce dulce ești și bun

și-aș vrea la lumea-ntreagă,

cât simt să pot să spun...

O, de mi-ar sta-n putință toți oamenii s-adun

de multa-Ți bunătate, plângând aș sta să spun

să vină toți să afle ce dulce ești și bun.

48

Ce dulce-i pacea Ta, Isuse

Ce dulce-i pacea Ta, Isuse

ce-o dai la cei ce Te-au primit,

cu câte mângâieri umpli

truditul suflet chinuit!

Ce-aleasă-i sfânta bucurie

ce-o dai Tu celui întristat,

cu câtă liniștire umpli

truditul suflet zbuciumat!

Ce fericire faci să vină

în duhul cel nefericit,

și ce nădejde-i dai când strigă

pierdutul deznădăjduit!

Cum schimbi vieți din temelie,

cum-nalți pe cei umili și mici,

cum pe disprețuiții lumii

deasupra lumii Tu-i ridici!

Cum dai curaj în locul fricei

cum pui tărie-n slăbănogi,

cum dai cuvânt la gura mută

și umblet pașilor ologi!

Cum pui credință minunată

în cel ce-a fost un crunt ateu.

cum faci din cel ce-a fost un vameș

un slujitor lui Dumnezeu!

Cum crești iubirea Ta cerească

în duhul plin cândva de rău

și-l fericești cu-ncredințarea

că este-un fiu iubit al Tău!

Încredințarea dulce care

mă face astăzi fericit

și recunoscător, Isuse

să-Ți cânt în veci,

- cât m-ai iubit!

49

Ce dușmănit ești Tu acum

Ce dușmănit ești Tu acum

pe unde mergi cu mine

vrăjmașii Tăi m-ar rupe-n drum

de-ar ști că merg cu Tine.

Când la ospățul lor m-ar vrea

las mesele lor pline

și dezlegând merindea mea

mănânc ce pot cu Tine.

Când mă îmbiu spre-un așternut

ce cald și moale ține,

eu merg în colțul meu tăcut

și-adorm lipit de Tine.

Când ei mă vor cu ei s-alerg

la patimi și rușine

rămân-napoi de tot și merg

pe calea mea cu Tine.

Când ei mă-ndeamnă să îmbrac

podoabele lor fine

privesc vesmântul Tău sărac

și-l caut să fiu ca Tine.

Când sunt chemat spre-un loc dintâi

știu gândul lor prea bine

mă trag spre urmă și rămâi

nedespărțit de Tine.

Când ei mă vreau să stau râzând

cu ei de tot ce-i bine

eu mă feresc și-ascuns, plângând,

mă rog în duh cu Tine.

- O, iartă-mă când nu-s așa

de-al Tău cât se cuvine

când Te ascund, spre-a nu vedea

vrăjmașii că-s cu Tine.

50

Ce-nșelător e gândul dus...

Ce-nșelător e gândul dus

de către Cer către pământ

acestea parcă sunt, dar nu-s

acelea parcă nu-s, dar sunt.

Ce-adevărat e gândul pus

mai mult spre Cer ca-nspre pământ

acestea parcă sunt, dar nu-s

acelea parcă nu-s, dar sunt.

Ești înțelept de ți-ai adus

comori spre Cer nu spre pământ

aicea parcă sunt, dar nu-s

acolo parcă nu-s, dar sunt.

Dar ești nebun când la apus

n-ai nici în Cer nici pe pământ

pe-acestea ți le-ai strâns și nu-s

pe-acelea nu le-ai strâns - și sunt.

De câte ori ți s-a tot spus

dar tu privești doar în pământ

ce nu vezi azi tu crezi că nu-s

ce parcă vezi le crezi că sunt.

O, când din fața lui Isus

vei fi-alungat fără cuvânt

cum ai să vezi c-acestea nu-s

cum ai să crezi c-acelea sunt!

51

Copii ai mulțumirii

Copii ai mulțumirii, popor de biruință,

cât datorați voi oare, azi Domnului n-o știți.

- ce multă mulțumire și ce recunoștință

că-n fața Lui de-atatea ori ați fost învredniciți!

Copii dragi ai suferinței, popor de biruință,

sunteți puțini și umili? - fiți tari și încrezători

- Voi nu pe altă cale, ci numai prin credință

putea-veți pân-la capăt să fiți biruitori!

Copii ai rugăciunii, popor de biruință,

supuși fiți ca și Domnul și blânzi ca niște miei

slăvită-i rugăciunea făcută-n umilință

puternică-i aceasta! - voi fiți copii ai ei!

Copii ai mărturiei, popor de biruință,

voi numai cât vesti-veți pe Domnul veți trăi

și veți pieri în clipa când slaba nevoință

s-ar rușina sau teme de El a mai grăi.

Copii ai înfrățirii, popor de biruință,

uniți-vă-ntr-un suflet, o inimă având,

să-L așteptați pe Domnul și-a Lui făgăduință

căci doar atunci stați bine,

când sunteți într-un gând!

52

Copleșit de frumusețea

Copleșit de frumusețea

celor câte-ai întocmit,

Dumnezeul meu cu lacrimi

laud Numele-Ți slăvit.

Cum poți oare-atât de darnic

risipi comori de har,

peste-o lume care-noată

în așa păcat amar?

Cum poți marea dărnicie

zi de zi să Ți-o arăți...

peste-o lume de-ndărătnici

mincinoși și desfrânați?

Că-n zadar e tot! - păcatul

s-a lățit și s-a întins

și din toată frumusețea

a făcut un iad aprins.

Unde-i oare fericirea

din acest belșug de har?

- Doamne, atâta frumusețe

risipită-n zadar.

O, dar știu că pentru-aceia

credincioși ce Tu-i iubești,

numai pentru ei în lume,

încă ce-i frumos, gătești.

Când ei n-or mai fi, întreaga

frumusețe va-nceta,

căci nu va mai fi iubirea

către Tine, pentru ea.

53

Crin iubit

Crin iubit ce suferi multa

spinilor rănire,

ca să poți păstra curată

alba ta sfințire

rabdă totul, dar păstrează-ți

alba ta sfințire.

Duhurile fărdelegii

toate se frământă

să-ntineze cu-a lor gânduri

fața ta cea sfântă,

dar tu tine-ți în lumină

fața ta cea sfântă.

Desfrânatul duh al lumii

caută să te-nvingă

valul alb să ți-l destrame

candela să-ți stingă,

dar tu luptă să nu poată

candela să-ți stingă.

Mii de mâini întunecate

împrejur s-adună

să răpească și să rupă

scumpa ta cunună,

dar tu luptă să nu-ți rupă

scumpa ta cunună.

Doar puțin...și-o să sfârșească

toate-ntr-o clipită,

Sfântul Mire-o să-ți arate

Fața Lui slăvită

și-atunci toate-o să le șteargă

Fața Lui slăvită.

Iar apoi, vecia-ntreagă

îți va fi răsplata

c-ai răbdat, păstrând în toate

dragostea-I curată

pentru El păstrându-ți fața

dragostei curată.

54

Cu cât mai strâns te ții de Domnul

Cu cât mai strâns te ții de Domnul

cu-atât te rupi de toți cei răi,

cu cât ți-s mai străini streinii

cu-atât mai frați ți-s frații tăi.

Cu cât mai drept ții calea bună

te-ndepărtezi de calea rea

cu cât mai dragi ți-s alte case

ți-e mai urât de casa ta.

Cu cât ți-e mai-nnoptat pământul

cu-atât ți-e cerul mai senin,

cu cât mai mult gândești la alții

privești la tine mai puțin.

Cu cât te poți smeri mai tare

și poți din dreptul tău să lași,

cu-atâta-ți pregătești cu fapta

mai vrednici și mai buni urmași.

Cu cât mai sfânt trăiești Cuvântul,

cu cât te rogi mai credincios,

cu cât iubești mai dulce frații

ești mai aproape de Hristos.

55

Cu Domnul spre Golgota

Joi...

și plânge vântu-n frunza de măslin cu umbra deasă

e așa de tristă-acuma noaptea asta dureroasă!

O povară făr-de-margini parcă apasă toate cele

trist suspină râul Chedron

plâns înlăcrimat sub stele...

În grădina sub cupole de măslin și palmier,

în genunchi, cu ochii-n lacrimi sta Isus privind la cer:

"Tată, dacă-i cu putință depărtează-Mi suferința

totuși nu cum vreau Eu fie, ci precum ai Tu voința"...

Și-n sudoarea cea de sânge rugăciunea I se curmă

ah, e greu păcatul lumii, cu mii de ani în urmă

și cu mii de ani nainte, marea vină-a omenirii

cere-ntreagă-acuma prețul mare-al Jertfei ispășirii.

Lacrimi și sudori de sânge

multe se preling la vale

câte nu răscumpără-astăzi plânsul suferinței Sale!

Ucenicii dorm sărmanii, L-au uitat pe-nvățătorul

iar prin noapte,

cu tâlharii,

vine Iuda vânzătorul.

Vineri...

zori de zi...și-acei ce-I strigaseră "Osana"

Îl loveau acum cu pumnii la Caiafa și la Ana

Farisei, soldații, gloata: și din față și din spate

Îi cer moarte-n gura mare: "Răstignește-L Pilate!"

Soare, arșiță...și Crucea se împlântă-adânc în umăr -

este greu păcatul lumii, fărdelegea fără număr.

Te cutremuri: tras de funii, prin loviri,

cu crucea-n spate

Dumnezeu ridică-osânda omenirii vinovate.

Miez de zi...Golgota geme azi sub cea mai grea povară

răcnet răgușit de ură -

două cruci se ridicară

cuie,

funii,

scări,

și-ntr-una tot mai greu ciocanul pică -

între doi tâlhari pe culme, altă cruce se ridică.

56

La picioare ucenicul și cu mama plâng de jale,

undeva, legat de-o creangă, Iuda spânzură la vale...

cerul se îmbracă-n noapte

totul prinde să se-nfioare...

Pe Golgota cu tâlharii Dumnezeu pe cruce moare.

Sâmbătă...

și norii-n fulger gem pe vârful Căpățânii

spre mormântul trist se-ndreaptă arhireii

și bătrânii...

și pecețile pe piatră le aștern cu-ngrijorare

poate-acuma o să aibă, în sfârșit, o sărbătoare!

Ucenicii-n deznădejde plâng cu greu îndurerarea

mai amar ca toți își plânge încă Petru lepădarea.

La mormânt de două laturi stau de strajă păzitorii

prin cetate fără grijă chefuiesc răstignitorii

fericindu-se căci iată e-n mormânt "Răsculătorul"

La Caiafa-n veselie și în cântec e Soborul

Inima li-e mulțumită, împlinită li-e plăcerea

- Numai ceva tainic spune: se apropie-nvierea!

...Este noapte încă...cerul e senin și plin de stele

Petru undeva mai plânge amărât cu lacrimi grele...

la mormânt glumesc soldații,

luna scapătă spre mare,

Dar deodată-un fulger cade,

flăcări tot văzduhul pare,

și-mbrăcat în foc de soare

un arhanghel se coboară

zbor pecețile-ntr-o parte,

piatra-n altă parte zboară -

ca trăsniți cad păzitorii tremurând pierduți de frică:

- cu Isus Biruitorul viața nouă se ridică!

E mormântul gol, căci Domnul înviat-a cu mărire

ne-a schimbat întunecimea pe vecie-n strălucire,

A-nviat Mântuitorul pus alăturea cu furii

s-a-mplinit în clipa asta, taina scriselor Scripturii.

Fost-a judecat de lume,

Cruce grea I-au dat să poarte,

cuie I-au bătut în palme,

omorâtu-L-au cu moarte,

pus-au lespede deasupra, pusu-I-au peceți în cale, -

Însă n-au putut s-oprească slava învierii Sale.

Câți nu s-au luptat de-atuncea

57

să-L îngroape sub vreo glie

și pecețile să-I pună iar deasupra, pe vecie?

- Însă chiar de-a fost pe Cruce

și-apoi pus sub piatra rece,

chiar de-au început călăii plini de fala a petrece,

- când ei nici nu gândeau

atuncea au rămas cu toți de-ocară:

de sub lespezi Răstignitul a-nviat ieșind afară.

Au fost mulți și fi-vor încă cei ce să-L omoare cată,

dar închis să-L țină nimeni n-o să poată niciodată,

că nu-i om

și nici putere să-L îngroape pe vecie

El, Isus Biruitorul,

biruie în veci și-nvie.

58

Cu fața dragostei aprinse

Cu fața dragostei aprinse

fă-mi ,Doamne, sufletul din mine

- de-ar arde-n flăcări nemaistinse

așa aș semăna cu Tine.

Ca Adevărul Sfânt și tare

fă-mi vorbele de flăcări pline,

- arzând de-o sfântă-ncredințare

așa aș semăna cu Tine!

Ca Bunătatea nesfârșită

fă-mi, Doamne, a ochilor lumine,

- în mila blândă și simțită

așa aș semăna cu Tine!

Ca Stanca pururi nemișcată

credința mea pe veci o ține

aceeași, tare și curată

- așa aș semăna cu Tine.

Ca raza candelei curate

fă-mi rugăciunile senine,

fierbinți și liniștite toate

- așa aș semăna cu Tine.

59

Cu-atâtea lacrimi

Cu-atâtea lacrimi a fost plină

în lumea asta viața mea

că oricând cineva suspină

eu plâng cu el cu-o jale grea.

Dar si-ntr-atât cântarea dulce

a bucuriei am trăit

că pe-orișicare drum m-aș duce

eu cânt când văd un fericit.

Am suferit atât de-amară

singurătate pe pământ

că nu pot să mai văd povara

pe nici un singur umăr frânt.

Dar si-ntr-atâta însoțirea

iubirii dulci m-a-nconjurat

că pe-orice semen în iubirea

cea mai din cer l-aș vrea purtat.

Am cunoscut așa minciuna

că pe-orice om îl bănuiesc

Dar și încrederea că-ntr-una

mă-ncred în toți ce-i întâlnesc.

O, Doamne, dar din orice rele

desparte-acum sufletul meu

în veci să nu fiu unde-s ele,

nici ele-n veci unde-aș fi eu.

60

Cum aș putea eu spune?

Cum aș putea eu spune acum c-am isprăvit

Când am atâta încă spre bine de-mplinit?

Când sunt atâtea drumuri ce încă nu le-am mers,

Atâtea lacrimi încă ce nu le-am plâns sau șters.

Când sunt atâtea case în care n-am intrat

Și inimi lângă care n-am plâns sau n-am cântat,

Atâtea ne-mplinite trimiteri sau chemări

Și taine către care nici bănuiesc cărări,

Și gânduri căror încă nu le-am țesut vesmânt,

Și arderi datorate Divinului Cuvânt,

Și lepădări neșterse de-aprinsul plâns amar,

Și jertfe neaduse Cerescului altar,

Și-atâtea datorate mustrări sau mângâieri

Spre vorbele ușoare sau grelele tăceri,

Neîmplinite-acelor cu care am un drum

Prin umbra și lumina aceluiași "acum".

Ce tristă-nștiințare sunt perii cei cărunți

Când calea încă-i lungă iar pașii prea mărunți.

Cum pot să zic că-s gata, o cum pot să zic

Atâta datorie - și n-am plătit nimic.

61

Cum crinii

Cum crinii ce-nfloresc

în zori sub cer

și doar o zi trăiesc

și pier, și pier,

Așa de călător

e omul muritor

ca norul trecător,

mai trecător.

Ca umbrele târzii

pe zări trecând

se duc mereu cei vii

pe rând, pe rând.

Ca ceața de pe văi

ce piere-n vânt

să facă a noastre căi

mormânt, mormânt.

Ca fumu-mprăștiat

ce piere sus

e bietul om luat

și dus și dus...

Ca sunetul sfârșit

ce piere slab

așa pierzi ce-ai iubit

degrab, degrab.

- Întoarce deci acum

la Domnul Sfânt

căci viața-i vis și fum

și vânt și vânt.

62

Cum marea și-aduce

Cum marea și-aduce spre țărmul dorit

adâncul suspinelor grele

Ți-aduc din străfunduri, Isuse iubit,

comoara cântărilor mele.

Cum vântul și-aduce din drum nesfârșit

spre munte parfum de vâlcele

Ți-aduc prin lupte, Isuse iubit,

mireasma cântărilor mele.

Cum crinul și-aduce din noapte smerit

spre soare potirul cu stele

Ți-aduc de prin bezne, Isuse iubit,

lumina cântărilor mele.

Cum stupul de munte și-adună trudit

din stâncă dulceața-n inele

Ți-aduc din durere, Isuse iubit,

nectarul cântărilor mele.

Și-n ceasul răpirii înalt și slăvit

Iubirea-Ți încheagă din ele

frumoasă ca Tine, Isuse iubit,

cununa cântărilor mele.

Când sufletu-mi cântă arzând strălucit

Ți-aduce-n sclipiri de mărgele

eterna-nchinare, Isuse iubit,

frumsețea cântărilor mele.

Săruta-l și-ascultă că-Ți dă fericit

în starea și-n clipele-acele

suprema-i iubire, Isuse iubit,

Cântarea Cântărilor mele.

63

De când la cină

De când la Cină ucenicul

pe sânul Tău s-a rezemat

o, cât adânc de suferințe

la sânul Tău s-au alinat!

De când a temerii-ntristare

din inima-i s-a liniștit,

o, câte valuri zbuciumate

la sânul Tău s-au potolit!

Cât zbucium,

ce potop de lacrimi,

ce deznădejde și cât plâns,

la sânul Tău, Isuse Doamne, s-au alinat,

s-au șters,

s-au strâns!

Ce munți de fărdelegi și patimi

ce sufletul ne-a-mpovărat

de peste conștiința noastră

Isuse

i-ai îndepărtat!...

O, câte Magdalene care

cu plâns păcatul și-au stropit

iubirea Ta-nțelegătoare

și iertătoare au găsit.

Și câți tâlhari ce se-ndreptară

căindu-se cu plâns amar

iertarea fără de măsură

la Tine au aflat în dar.

Ce mari poveri au fost acelea

pe care Tu ni le-ai luat!

Isuse, Sfânta jertfă-a milei,

cu ce preț scump ne-ai cumpărat!

Cât bine ne-au făcut pe lume

cei ce la Tine ne-au adus

Când vom plăti recunoștința

pe care-o datorăm, Isus!...

64

De câte ori - Traian Dorz

De câte ori Isuse,

în urma mea privesc

de-adânca vale-a morții

mereu îmi amintesc.

Nu uit de clipa-n care

spre mine Te-ai plecat

și din adânc de patimi

și moarte m-ai scăpat.

Și n-am să uit vreodată

Stăpânul meu milos

de unde, din ce moarte

prin harul Tău m-ai scos.

Nu uit din ce, de unde

și cum am fost scăpat

când marea-ți bunătate

spre mine s-a plecat.

De-aceea eu cu lacrimi

mereu Îți mulțumesc

de câte ori Isuse,

în urma mea privesc.

65

De ce ?

De ce așa degrabă se stinge lampa ta,

De ce nici c-o ispită tu nu mai poți lupta,

De ce la rugăciune te-ndemni mereu mai rar,

De ce la dărnicie ajungi tot mai avar,

De ce îți obosești răbdarea prea curând,

De ce nu ți-e cuvântul și duhul tău mai blând,

De ce nu ai putere vrăjmașii a-ți iubi,

De ce îți slăbești râvna cu fiecare zi,

De ce tot mai în urmă rămâi de frații tăi,

De ce ți-e tot mai teamă de ochii celor răi,

De ce tot mai cu groază la moarte te gândești,

De ce ești tot mai gata mereu să te-ndoiești,

De ce ți-e tot mai slabă dorința de-a cânta,

De ce n-ai nici voință, nici duh de-a asculta,

Ce-ți face goală viața și sarbezi ai tai pași?

- Păcatele ascunse ce nu vrei să le lași!

66

De ce așa degrabă

De ce așa degrabă se stinge lampa ta,

De ce nici c-o ispita tu nu mai poți lupta

De ce la rugăciune te-ndemni mereu mai rar,

De ce la dărnicie ajungi tot mai avar,

De ce îți obosești răbdarea prea curând,

De ce nu ți-e cuvântul și duhul tău mai blând,

De ce nu ai putere vrăjmașii a-ți iubi,

De ce-ți slăbește râvna cu fiecare zi

De ce tot mai în urmă rămâi de frații tăi,

De ce ți-e tot mai teamă de ochii celor răi,

De ce tot mai cu groază la moarte te gândești,

De ce ești tot mai gata mereu să te-ndoiești,

De ce ți-e tot mai slabă dorința de-a cânta,

De ce n-ai nici voință, nici duh de-a asculta,

Ce-ți face goală viața și sarbezi ai tăi pași?

- Păcatele ascunse ce nu vrei să le lași!

67

De ce noi nu putem

De ce noi nu putem, Isuse,

al vieții greu să biruim,

batjocurile și prigoane

mai răbdători să le primim?

De ce în valurile vieții

Așa ușor ne afundăm?

de ce ne copleșește somnul

de veghe când ne pui să stăm?

...Fiindcă noi privim la valuri

și nu pe Tine Te vedem,

fiindcă ne culcăm alene

și nu cu Tine priveghem.

Fiindcă nu iubim ocara

și n-am dori să suferim,

cu toată lumea de păcate

ne place-n pace să trăim.

De-aceea nu putem, Isuse,

să facem lucrul cel mai mic

și în această tristă stare

în veci nu vom putea nimic!

O, întărește-ne, Isuse

și ochii ține-ni-i mereu

la Tine, care ești puterea

și biruința-n orice greu.

68

De ce nu mă mai mustri?

M-auzi cum cânt - și totuși

Nimic nu-mi spui, ci stai,

De ce nu mă mai mustri

Cum mai demult făceai?

Mă vezi cum fac - și totuși

Mă lași să fac așa,


Cum mă-ndreptai cândva?

Mă știi cum merg - și totuși

Mă lași să merg cum vreau,


Ci stai și taci mereu?

M-asculți cum spun - și totuși

Mă lași cum vreau să zic,


Și nu-mi mai spui nimic?

- O, trufașa mea fire

Cum mi Te-a-ndepărtat

O, duhul meu cel mândru

Ce nu-i plăcea mustrat!

- Azi taci - dar gol și veșted

E-ntregul meu hotar

Și searbădă-i cântarea

Și truda-i fără har.

Cu inima zdrobită

Nimic nu-Ți cer așa

Isuse, ca mustrarea

Ce mă-ndrepta cândva.

69

De la nuntă

De la nunta cea din Cana

pe oriunde ai umblat

pân-la Golgota Isuse

de mulțime-ai fost urmat...

În pustie Te-nsoțiră

urmărindu-Ți ochii blânzi -

Tu le-ai dat Cuvânt și pâine

la-nsetați și la flămânzi

Lângă mare-au fost cu Tine

ascultând nesăturați

Tu le-ai dat Cuvânt și apă

la flămânzi și la-nsetați.

Sus pe munte când Cuvântul

cuprindea pe fericiți,

cum se bucura mulțimea

celor goi și asupriți!

Când le vindecai bolnavii

și-nviai pe morții lor,

Te înconjura mulțimea

nesfârșita de popor.

Totdeauna alinare

dând acelor din nevoi

nu Te părăsea mulțimea

celor blânzi,

flămânzi

și goi.

Numai când erai pe cruce

în dureri și-n chinuri mari,

toți Te-au părăsit Isuse -

și-ai rămas cu doi tâlhari.

70

De te mai zbați

De te mai zbați averi s-aduni

Comori râvnite de nebuni

Să știi: ce lași pe-al morții drum

Deșertăciune sunt și fum.

Cu ce cuvinte-ai strâns de ieri

Te duci spre veșnice tăceri

Cu ce talanți ai câștigat

Te-ntorci la Cel ce ți i-a dat.

De-ai învățat ceva trăind

La crinii câmpului privind

Sau corbii care n-au grânar

Vei ști să n-alergi în zadar.

De-ai învățat s-asculți ceva

Cu ochii și cu inima

Atunci vei ști ce plâns amar

E cel târziu și în zadar.

Doar când înveți să nu-ți aduni

Comori râvnite de nebuni

Abia de-atunci vei ști mereu

Să-ți strângi comori spre Dumnezeu.

AMIN

71

De vrei

De vrei pe Domnul să-L găsești

și pacea Lui cea multă

și mântuirea de-ți dorești

iubitul meu, ascultă:

În slava lumii, în zadar

Îl vei căuta, iubite

El s-a născut într-un coșar

în iesle, printre vite.

Nici în petreceri nu-L căuta,

nici în al lumii aur,

în umilință-L vei afla:

El s-a născut în staul!

O, tu pe Domnul nu căuta

să-L afli pe vre-o treaptă

El este chiar în ușa ta

te cheamă și așteaptă!

- Deschide-I ușa larg și zi:

Isuse dulce, vină!

Și viața ta va deveni

iubire și lumină.

72

De ziua ta

Un suflet bun să ai

și-un gând frumos

în faptă și în grai

pentru Hristos,

cu dragoste și-avânt

spre tot ce-i drept și sfânt

așa-ți dorim așa

de ziua ta.

Să fii în tot ce spui

cinstit și blând,

să nu fii nimănui

dator nicicând,

să mergi mereu curat

pe drumu-adevărat,

așa-ți dorim așa

de ziua ta.

Să fii un vas ales

lui Dumnezeu,

să ai rod bun cules

din orice greu,

în jurul tău să poți

să-i fericești pe toți,

așa-ți dorim așa

de ziua ta.

Mereu mai plin de-avânt,

mai credincios,

mai bun,mai drept,mai sfânt,

mai ca Hristos,

să-I poți cu drag vedea

în ceruri fața Sa,

așa-ți dorim așa

de ziua ta...

73

De-aș putea să-ntorc

De-aș putea să-ntorc pe calea timpului spre început

- cum cobori din treaptă-n treaptă aș pași din an în an

fără să mă uit o clipă la nimic din ce-am trecut

m-aș opri-ntr-un veac de aur,

lâng-un țărm Galileean.

Cum Te-aș aștepta acolo răbdător și fericit

când aș ști că dimineața ai să treci și-ai să mă iei!...

- ceilalți s-ar uita la mine cu un ochi nedumerit

dar pe urmă, cu ce zâmbet m-ar primi să merg cu ei.

Cum m-aș avânta, ca Petru, peste valuri netemut

cum Ți-aș sta răpit, pe umăr, ca Ioan să Te ascult,

cum ca și Zacheu, îndată Ți-aș da-ntregul meu avut

- ca să poți vedea, Isuse, cât Te-am înțeles de mult!

Ți-aș spăla ca păcătoasa praful drumului trudit

de pe sfintele-Ți picioare cu al lacrimii izvor

și mi-aș sparge ca Maria vasul cel neprețuit

să-Ți torn numai Ție mirul cel plăcut mirositor.

Aș căuta să-Ți dau ce încă nimeni altul nu Ți-a dat

și-aș găsi să-Ți spun cuvinte care nimeni nu Ți-a spus

- ca să-mi poți cunoaște-n totul sufletul îndatorat

și adânc recunoștința cât aș vrea să-Ți dau, Isus.

74

De-atâta vreme auzi

De-atâta vreme auzi și tu chemarea

spre ceruri, spre lumină și spre rai

dar tot n-asculți nici plânsul, nici cântarea

și nu-ți întorci nici gândul, nici cărarea

- până când, o până când mai stai?

Văzut-ai și tu lacrimi mari și care

pe alții mulți i-a-ntors din calea rea,

dar tu rămâi mereu în nepăsare

în cea mai grea și cea mai tristă stare,

- o, până când, o până când așa?

O, tu cunoști că moartea nu-i departe

că iadu-ți stă mereu la căpătâi

și totuși tu rămâi pe căi deșarte,

rămâi și-aștepți așa să pleci în moarte

- o până când, o până când rămâi?

Tu știi și de la tine ce așteaptă

de-atâția ani și astăzi Dumnezeu!

cunoști chemarea sfântă și-nțeleaptă,

cunoști și calea rea și calea dreaptă

- o până când, nehotărât mereu?

A mai trecut un an din scurta-ți viață

și-acesta-i poate ultimul ce-l ai

o smulge-te din neagra morții ceață

și rupe-ți vălul morții de pe față

o, până când, o până când mai stai?

Curând solia morții o sa te cheme

răsplata veșnică și grea să-ți iei,

E vremea hotărârilor supreme,

acum e-a mântuirii tale vreme -

o, până când, o până când mai vrei?

75

De-atâtea ori, Isuse

De-atâtea ori, Isuse,

pe marea de necaz veneau dureri nespuse

talaz după talaz...

și-nfrânt de-nfricoșare

cădeam sub greul lor

De nu-mi erai încurajare

Isuse, Tu, și-ajutor...

De-atâtea ori, Isuse,

în vânturi și-n furtune

cu zările apuse

plângeam pe rupte strune;

Tu-mi răsăreai atunce

în inimă și-n gând

cu fața Ta cea dulce

cu chipul Tău cel blând.

În jalea și-n durerea

atâtor suferinți

ce har mi-a dat puterea

statornicei credinți

ce har mi-a dat lumina

ce Tu mi-ai revărsat,

când vina mea

și vina

din alții, m-a-noptat!

O, Soarele Iubirii

pe veci să-mi luminezi

și pacea mântuirii

în suflet să-mi așezi

cu-adâncul mulțumirii

prinos să Te slăvesc

oricând ale-amintirii

lumini îmi strălucesc.

76

Din câte lucruri mi-am dorit

Din câte lucruri mi-am dorit

cândva în zilele-mi senine

pe toate mi le-ai împlinit

Isus, când te-am aflat pe Tine.

Din câte griji m-au frământat

în vremile de lipsuri pline,

de toate m-ai despovărat

Isus, când Te-am aflat pe Tine.

Din câte temeri tremuram

în anii mei de stări haine,

Isus, nici una nu mai am

de când m-am alipit de Tine.

Din câte bucurii mi-am vrut

mai strălucite și divine,

Isus, pe toate le-a-ntrecut

aceea de-a răbda cu Tine.

Din câte doruri dragi mai țin

să-mi împlinesc cât mai depline,

cel mai curat și mai divin

e să m-ascund mai mult în Tine.

Iar tot ce-aștept mai strălucit

în viața veșnică ce vine,

e clipa când desăvârșit

pe veci mă voi cuprinde-n Tine.

77

Dintre câte maini...

Dintre câte mâini loviră

un obraz de plâns udat

numai mâna Ta Isuse

să-l mângâie s-a aflat.

Numai glasul Tău Isuse

să-l mângâie s-a găsit,

numai ochii Tăi cu mila

și blândețe m-au privit.

Numai calda Ta iubire

S-a plecat spre starea mea,

numai dulcea Ta blândețe

inima mi-o mângâia.

Când eram în suferință

și mă chinuiam în munci

nu mai pot uita Isuse

cât m-ai mângâiat atunci!

Și mă-ntreb privind la cruce

ce anume s-ar găsi,

și ce oare-ar fi pe lume

să ne poată despărți?

78

Doamne să nu pot întoarce

Doamne, să nu pot întoarce

de pe urma lui Hristos

nici când trupul mi l-ar stoarce

chinul cel mai nemilos;

Doamne, ci să merg oriunde

și să duc oricui mereu

adevărul ce pătrunde

chiar și zidul cel mai greu.

Doamne, să nu-mi pot desface

legământul cu Hristos

nici când trupul meu ar zace

pe gunoi afară scos,

Doamne, ci și-atunci să-mi fie

adevăr cuvântul tot

inima întreagă Ție

dată ca un sfânt chivot.

Doamne, să nu-mi pot desprinde

ochii mei de la Hristos

până când mă va cuprinde

nesfârșitul luminos

Doamne, ci ființa-mi toată

întru totul să mi-o țin

în lumina Ta ce-odată

mă va-mbrățișa deplin.

79

Doamne, dintre câte încă

Doamne, dintre câte încă

știu că n-am și-Ți cer cu dor

ruga mea-i cea mai adâncă

dă-mi un suflet iubitor.

Dintre câte bunuri sfinte

Ți le cer din drum spre Rai

Te rog, Doamne, mai fierbinte

bună inimă să-mi dai.

Dintre câte daruri bune

are Duhul Tău cel Drept

Doamne-n orice rugăciune

cer un cuget înțelept.

Dintre perlele frumoase

și-al virtuților șirag

vorbele cuviincioase

Ți le-aș cere mai cu drag.

Dintre câte minunate

frumuseți și daruri ai

eu privirile curate

Ți le cer mai mult să-mi dai.

Dar c-o dragoste voioasă

Doamne-Ți cer și mai profund

c-o purtare prietenoasă

toate-acestea să-mi ascund.

Amin.

80

Doamne, Dumnezeul nostru

Doamne, Dumnezeul nostru, Preaputernic și-nțelept

Sfânt ești

Bun

Și plin de milă

Blând

Și minunat

Și drept.

Ce ușor de-aflat ești, Doamne,

Totuși cât ești de ascuns,

Ce ușor de-a te pătrunde

Totuși cât de nepătruns!

Tu ești totul pretutindeni

Și ești nicăieri nimic,

Poți fii necuprins de mare

Poți fii infinit de mic!

Ce-nțelept le-ai rânduit Tu, Doamne, toate-n univers

Orice clipă-și are-o slujbă,

Orice umbră și-are un mers:

Tu porți soare,

Lună,

Stele,

Auroră și amurg…

Toate-n Tine-și au izvorul

Toate către Tine curg,

Tu-nceputul tuturora

Tu al tuturor sfârșit,

- Cât de minunat și tainic toate le-ai orânduit!

Tu te-ascunzi de mulți ce-n lume “înțelepți” se cred

Și “mari”

Dar Te lași aflat de vameși,

De păstori,

Și de pescari.

Ne-nțeles rămâi adesea pentru-a lumii “învățați”

Dar la cei smeriți și sinceri cât de limpede Te-arăți!

Cât de limpede-Ți văd Fața cei ce-au cugetul curat

Care fără viclenie cred adânc și-adevărat.

Pentru cei ce văd ești totul și-ntr-un munte

Și-ntr-un spic

Dar ești nicăieri nimica, pentru cei ce văd nimic.

Pentru cei înguști la suflet care numai rău aleg

Nepătruns rămâi de-a pururi, necrezând ei nu-nțeleg.

Dar ce simplu te descopăr când smeriți în rugă șed

81

Cei neprefăcuți ce-n inimi nu Te ispitesc

Ci cred!

Pentru cei cu minți înguste

Doamne ești de necuprins,

Pentru cei “nălțați” și mândri

Ești înalt, de neatins,

Dar atât de mic ești, Doamne, și atât de-apropiat

Pentru cine Te primește într-un cuget nestricat.

Tu ești veșnicia-ntreagă,

Tu ești ceasul trecător,

Bucuria ce se naște din durerile ce mor,

Nevăzutul plin de taine

Și văzutul arătat,

Viitorul care crește din trecutul îngropat,

Mângâierea ce-nflorește din suspinul ce-a apus

Și nădejdea ce rămâne

Când iluzia s-a dus.

Viitorul și trecutul strânse-n veșnicul prezent

Tu ești veșnica mișcare, neclintitul permanent!

Tu ești tot ce pot cuprinde și ești tot ce nu mai pot.

Dar iubirea,

Simt o, Doamne,

Că ești mai presus de tot.

Că-n oricâte mii de chipuri Te arăți spre noi lucrând

Peste toate-Ți strălucește dragostea în primul rând.

O, Strălucitorul centru al iubirii, Tu ne-ai dat

Tot ce-și vrea al nostru suflet și-și dorește necurmat!

Golul nostru, lipsa noastră, slăbiciunile din noi.

Fărdelegile, pedeapsa, și-a urmării lor șuvoi,

De mustrări de chin de luptă

De torturi și veci de plâns,

Cu-a Ta unică durere, toate Tu le-ai strâns!

Cu-a Ta unică osândă răul tot ne-ai ispășit,

Marea noastră datorie către Tine Tu-ai plătit.

Cerul fericit, în urma primului păcat închis,

Omenirii rennoite prin credință, l-ai deschis

Și la starea fericită ce-o pierdusem prin păcat

Din adânca prăbușire pân-la cer ne-ai înălțat!

Curățindu-ne prin sânge și-nfiindu-ne prin Har

- Totul

Ah, Iubire; totul

E Dumnezeiescu-Ți dar!

82

În genunchi cu umilință, Doamne, fața Ta slăvim

Nu vom fi nicicând în stare, cât am vrea

Să-Ți mulțumim!

Nu putem recunoștința ce-o simțim că-Ți datorăm

Nici în rugă, nici în lacrimi,

Cum am vrea s-o arătăm!

Dăruiește-ne puterea de-a învinge orice rău

Chipul sufletului nostru

Schimba-l după chipul Tău…

Dă-ne feței strălucirea cugetului luminos

Duhului încredințarea viitorului frumos,

Inimii neprihănirea sfințitoarelor dorinți

Gândurilor limpezimea înțeleptei năzuinți…

Dă-ne dragostei căldura ce dă rod oricărui pas

Și credinței frumusețea unui neschimbat rămas,

Și curajului tăria totdeauna de ne-nfrânt

Și nădejdii-n biruință un mereu-noit avânt

Și vieții înălțarea necurmat spre fața Ta

Pân-o vei uni cu Tine

Cum a fost

Când un era!...

83

Doamne, nu sunt vrednic

Doamne, nu sunt vrednic să-mi înalț spre Tine

ochii ce-au sclipire încă spre ispite,

mâinile ce-au încă urme de rușine

buzele ce-au încă vorbe nesfințite...

Doamne, nu sunt vrednic să-Ți dezleg cureaua

Încălțării Tale când îmi vii în casă,

peste-a tale glezne albe cum e neaua

lacrimile mele urme negre lasă.

Doamne, nu sunt vrednic de a Ta-ndurare

c-am deschis ispitei inima curată...

- Tu i-ai dat, în flăcări, inimii iertare

dar ea nu-și mai iartă vina niciodată.

Doamne, nu sunt vrednic nici de-o mângâiere

c-am lăsat în alții lacrimă și rane

buzele iubirii le-am udat cu fiere

mâinilor blândeții le-am bătut piroane.

Doamne, nu sunt vrednic... dar cu ce-ndurare

mă-nconjori cu flăcări, mă hrănești cu jale

și m-adăpi cu lacrimi, pentru clipa-n care

vor culege îngeri, rodul trudei Tale!...

84

Doamne, să nu pot vreodată

Doamne, să nu pot vreodată

S-arunc crucea și să fug

Nici de-ar trebui viața

Să-mi jertfesc arzând pe rug.

Să nu-mi pot abate pașii

De pe urma Ta nicicând,

Nici pe-ntreaga lumii slavă

Pacea inimii să-mi vând.

Nici să pot să-nchid vreodată

Ușa mea de vreun sărac

Nici să-mi pot deschide gura

Când Tu-mi poruncești să tac.

Să nu-mi pot schimba credința

Cea dintâi pe nici un crez

Nici cuvântul primei lacrimi

Să nu pot să nu-mi păstrez.

Să nu-mi pot uita trecutul

Nici să-mi chinui frații mei

Nici să-mi pot privi strămoșii

Fără să mă nalț spre ei.

Doamne, să nu-mi calc pe steagul

Nici pe conștiința mea

Nici să-mi poată scoate geamăt

Chiar durerea cea mai grea.

Ci cu orice bir de lacrimi

Și de sânge-adus din greu

Jertfa mea să-și-nalțe fumul

Tot mai drept spre Dumnezeu.

85

Doar langa Tine.

Doar langa Tine-mi aflu pacea

cand totu-n jurul meu e plans,

doar Tu imi mangai zbuciumarea

cand sufletul mi-e-n chinuri strans,

doar langa Tine-mi aflu alinul

cand plange inima amar

si-n ochii-ntunecati de lacrimi

Tu-mi readuci seninul iar!

Doar langa Tine-mi aflu-odihna

cand zbucium e-mprejurul meu,

cand vanturi ingrozite sufla

si-i ceasul ispitirii greu.

Doar Tu-mi imprastii norii negri

si-nlaturi tunetul cumplit

Tu-mi dai odihna cand povara

mi-apasa sufletul trudit.

Doar Tu...cand fata Ta rasare

si glasul Tau rasuna bland

stingi lupte lungi de framantare,

o pace-adanca aducand.

...O, vino iar, alunga-mi norii

si-alina-mi vantul cel cumplit,

Doar langa Tine-mi aflu pacea

cand sufletul mi-e ravasit!

86

Doresc deplina biruință

Doresc deplina biruință

asupra vieții de păcat

ca-n clipa cercetării Tale,

în voia Ta să fiu aflat.

Doresc cununa curăției

pe suflet pururea s-o port

până când glasul Tău sfărma-va

al țărănii mele șubred cort.

Doresc la capătul sfințirii,

pe drumul vieții greu și lung

schimbat în chipul slavei Tale,

Isuse, fericit s-ajung.

Doresc cu-un dor cum nu e altul

mai sus de cerul străveziu

în veci să-Ți pot privi mirarea

Isuse, când va fi să viu.

Doresc cu-un dor cum nu e altul

mai sus de cerul străveziu

în veci să-Ți pot privi mirarea

Isuse, cand va fi să viu.

Doresc...

dar pentru toate-acestea,

eu nu am nici un dor ascuns

decât o inimă smerită,

Isuse, oare-o fi de-ajuns?

87

Două mii de ani, Isuse

Două mii de ani, Isuse, au trecut din ziua-aceea

când Te-a ocrotit în staul Betleemul din Iudeia

Două mii de ani...

și lumea nici acum nu Te-nțelege

azi mai mult ca-ntotdeauna lumea-noată-n fărdelege;

azi mai mult ca-ntotdeauna plină-i de venin și ură

ca s-arate ce străină-i de-a Ta voie din Scriptură.

Cei ce-Ți poartă Sfântu-Ți Nume azi prin sânge știu s-arate

cât cunosc ei frumusețea biblicei iubiri de frate,

câți din cei ce spun și astăzi că-s tot servi ai Tăi - ca Ana,

au Cuvântul Tău în gură, iar în suflet pe satana,

și când predică iubirea cu-o evlavioasă gură

al lor suflet stăpânit e de cruzime și de ură,

când pe față spun de pace și vorbesc despre-mpăcare

pe ascuns lucrează ura, vrăjmășie tot mai mare

și când spun că-s plini de milă și de-a ei chemare-naltă

sufletul îl scot din oase de la cel ce n-are alta...

O, Isuse

ce departe-i omenirea azi de Tine!-

a iubirii Tale drumuri cât i-s astăzi de străine!

ce uitat și ne-nțeles ești pentru-a lumii conștiință

cât de ștearsă li-e din suflet dulcea, scumpa Ta, Ființă.

Ce pierdută-i amintirea fericirilor aduse,

ce disprețuite-s toate bunătățile nespuse,

ce puțină ascultare Îți arată toți în viață,

parcă niciodată lumea n-a văzut Slăvita-Ți față

nici duioasa Ta vorbire care mângâie și-alină,

nici a inimii frumusețe, nici a harului lumină,

nici a sângelui putere care spală și sfințește

și din cari de-atunci viața omenirea-n dar primește!

O Isus, de-a Tale haruri ce dau viața fără moarte,

azi nu douăzeci de veacuri

ci-o vecie ne desparte.

Și-n această depărtare tot mai mare ce ne paște

vai, nu ne mirăm că lumea

mai că nu Te mai cunoaște...

Și de-ai vrea să-i faci să-Ți vadă iar

lumina Ta curată.

O, ar trebui Isuse, să mai vii la ei o dată,

să-ncepi iar din nou de-acolo de la iesle, de la paie,

să întâmpini iarăși hule și batjocuri și bătaie

să porți iar o altă cruce, să rabzi spini, scuipări și cuie,

88

- dar acum de la aceia ce doresc "creștini" să-și spuie.

Când le-ai biciui păcatul și viața necurată

cu-acea sfântă necruțare cum ai mai făcut odată,

și le-ai spune adevărul care-i ustură și-i doare,

cu ce cazne-ar fi în stare cei de azi să Te omoare!

Cum s-ar ridica soborul de caiafe și de ane

să-ntărâte împotrivă-Ți ura gloatelor dușmane,

cum și-ar mai porni furia toți zarafii și stricații

bine-ascunși sub motivarea apărării-ntregii nații

și Te-ar declara eretic și că faci răscoală-n țară...

- și iar temnița, Isuse

și iar haina de ocară, și iar iude

- căci acuma și mai mulți sunt ca și-atunce -

meșterii știu și mai bine cum să-Ți pregătească-o cruce,

cuie azi sunt și mai multe

și mâini care să le bată

și-ar fi astăzi pe Golgota mult mai trist

ca-ntâia dată!

...Si de mii de ori, Isuse, de Te-ai coborî din Slavă

ai afla în lume-aceeași stricăciune și otravă

și oricât de mult chema-i-vei la iubire și la pace

setea lor de sfâșiere mai adâncă se va face.

Și cu cât Tu copleși-i-vei cu-o iubire tot mai mare

ei cu-o ură mai adâncă vor căuta să Te omoare...

Căci în inima lor neagră zace patima ne-nvinsă

și-n ei dragostea-Ți cerească naște-o ură mai aprinsă

căci nu-s dornici nici de bine, nici de milă

nici de pace

și de mii de ori, Isuse, de-ai veni la fel Ți-ar face.

Numai cei ce-i schimbă harul,

către ceruri să-i îndrume

doar aceștia sunt altfel -

dar atuncea nu-s din lume!

Doamne, multa Ta răbdare fie binecuvântată

datorită ei într-una crește-această sfântă ceată

și chiar dacă-s mulți aceia ce Te leapădă cu ură

sunt atâți cei ce Te-ascultă cu iubire și căldură!

Din iubirea pentru dânșii să mai ai răbdare încă

și cu-acei ce-Ți poartă-n suflet vrăjmășia cea adâncă.

Poate dragostea-Ți va face și-a lor inimi să se-nmoaie

îndelungă, nesfârșită, Doamne, bunătatea Ta e.

89

Căci doar unul de-ar întoarce după ani de așteptare

nu-i zadarnică nici Jertfa, nici prea lungă a Ta răbdare...

90

Duhule Preasfinte

Duhule Preasfinte Doamne,

viu izvor de sfântă viață

glas de rugă nalț spre Tine

în această dimineață!

Sfinte Duh, izvor de pace,

de lumină și putere

morților Tu dai viața,

orbilor le dai vedere.

Mâna de cerești belșuguri,

Taina veșnică ce-adapă

setea sufletelor care

caută sfânta vieții apă,

Duh de foc ce dezmorțește

din înghețuri de păcate

sufletele adormite,

cugetele sugrumate.

- Tu faci a căinții lacrimi

ochii vinovați să plouă

Tu aduci în viața-ntoarsă

primăvara vieții-nouă;

Tu trezești mustrări amare

credinciosului când iară

părăsind pe Domnul, cade

în păcat a doua oară.

Tu-l îndemni să se ridice

și primind din nou iertarea

mai cu grija după Domnul

să alerge cu-nfrânare...

- Tu reverși lucrării Tale

bucurie și putere,

Tu ne dai înviorare

ajutor și mângâiere.

Tu poți întări-n ispite

și în orișice-ncercare

Doamne, sufletele slabe

când durerea-i tot mai mare;

Tu poți dezlega răceala

sufletelor împietrite

daca focul Tău topește

nepăsarea ce le-nghite.

91

Tu poți face ploi de haruri

să coboare peste ele

să rodească-n plin sămânța

încercată-n vremuri grele

Tu poți, Duhule Preasfinte,

cu puterea Ta cea mare

să ne-aprinzi mărturisirea

cu mai multă-nflăcărare.

Să ne dai mai multă grijă

și înțelepciune-n viață

ca-n lucrarea Ta cea sfântă

să urmăm a Ta povață!...

Dă-ne Tu putere-n ceasul

greu al jertfei și-ncercării,

biruind deplin s-ajungem

la răsplata-ncununării.

Ca să moștenim lumina

fericirii-n veșnicie

lăudându-Te pe Tine

Sfinte Duh, cu bucurie!

Și pe Tatăl, și pe Fiul

cărui slava se cuvine

Dumnezeul nostru mare,

noi Te preamărim pe Tine!

92

Duhule Preasfinte

Duhule Preasfinte Doamne,

Viu izvor de sfântă viață

Glas de rugă-nalș spre Tine

În această dimineață !

Sfinte Duh, izvor de pace,

De lumină și putere

Morților Tu dai viață,

Orbilor le dai vedere.

Mâna de cerești belșuguri,

Taina veșnică ce-adapă

Setea sufletelor care

Căută sfânta vieții apă,

Duh de foc ce dezmorțește

Din înghețuri de păcate

Sufletele adormite,

Cugetele sugrumate.

Tu faci de-a căinței lacrimi

Ochii vinovați să plouă

Tu aduci în viața-ntoarsă

Primăvara vieții nouă.

Tu trezești mustrări amare

Credinciosului când iară

Părăsind pe Domnul, cade

În păcat a doua oară.

Tu-l îndemni să se ridice

Și primind din nou iertare

Mai cu grijă după Domnul

Să alerge cu-nfrânare…

Tu reverși lucrării Tale

Bucurie și putere

Tu ne dai înviorare

Ajutor și mângâiere.

Tu poți întări-n ispite

Și în orișice-ncercare

Doamne sufletele slabe

Când durerea-i tot mai mare.

Tu poți dezlega răceala

Sufletelor împietrite

Dacă focul Tău topește

Nepăsarea ce le-nghite.

93

Tu poți face ploi de haruri

Să coboare peste ele

Să rodească-n plin sămânța

Încercata-n vremuri grele

Tu poți Duhule Preasfinte,

Cu puterea Ta cea mare

Să ne-aprinzi mărturisirea

Cu mai multă-nflăcărare.

Să ne dai mai multă grijă

Și înțelepciune-n viață

Ca-n lucrarea Ta cea sfântă

Să urmăm a Ta povață !...

Dă-ne Tu putere-n ceasul

Greu al jertfei și-ncercării,

Biruind deplin s-ajungem

La răsplata-ncununării.

Ca să moștenim lumina

Fericirii-n veșnicie

Lăudându-Te pe Tine

Sfinte Duh cu bucurie!

Și pe Tatăl și pe Fiul

Cărui slava se cuvine

Dumnezeul nostru mare,

Noi Te preamărim pe Tine !

94

E mult de când e noapte

E mult de când e noapte și lumea-i bântuită

de mii de duhuri rele cu ucigaș tumult

ni-e dor de Dimineața de-odihnă fericită

- străjerule, străjere, mai e din noapte mult?

Plâng inimi sfâșiate de-o lungă depărtare

le ard atâtea rane și-au suferit atât

și-așteaptă obosite un ceas de ușurare

- străjerule, străjere, o cât mai este, cât?

Atâți din cei ce-așteaptă sunt doborâți de jale

gemând sub greutatea ce inima le-a zmult

și-așteaptă izbăvirea înștiințării tale

străjerule, străjere, mai este oare mult?

E-atât de grea vegherea când noaptea se lungește

când zarea e pustie și sufletul e jar

când nu mai e putere iar greul tot mai crește

- străjerule, străjere, ah zorii nu răsar?

Atât de grea ni-e starea cum n-a fost niciodată

vin valuri tot mai grele cum n-am mai întâlnit

simțim c-a noastre inimi curând n-au să mai poată

ah, sună răsăritul, străjerule iubit.

Străjer iubit, vestește sfârșitul suferinței

să cadă stăvilarul de piatră și de fer

să-nceapă Sărbătoarea dorit-a Biruinței

și Nunta fericită a Mirelui din Cer.

95

El vine iar

El vine iar, El vine iar,

copii ai Lui ce-L așteptați

cântați-I Domnului, cântați

sfârșește-al vostru lung calvar

El vine iar.


voi care-ați suferit mereu

curând sfârși-va tot ce-i greu

sfârși-va tot ce-a fost amar

El vine iar.

El vine iar, El vine iar

nu-L auziți cu drag spunând:

Eu vin curând, Eu vin curând

cădea-va orice stăvilar

El vine iar.


voi cei smeriți vi-e greu, o știu

e lumea lung și-amar pustiu

dar nu-i departe-al ei hotar

El vine iar.


Isuse Scump, nimic nu vrem

decât curând să Te vedem

și să ne-aduci al Slavei har

o, vino iar.

96

Eu nu mă plâng

Eu nu mă plâng de lupte

Căci singur mi le-am vrut

- C-o să le am pe lume

Știam de la-nceput.

Știam numai necazuri

Că-n lume o să am

Când calea mântuirii

S-o iau mă hotăram.

Știam cu ce-i unită

Umblarea cu Isus,

Știam că doar cu jertfe

Știam că mi s-a pus.

Dar după ani de luptă

Azi când le-am îndurat,

Mai om mă simt fiindcă

Am ars și-am sângerat.

Mai una cu-Adevărul

Spre care-am pătimit

De care n-aș fi vrednic

Să nu fi suferit.

Am vrut așa credință

Să am spre-al meu Stăpân

Când El e-n suferință

Alături să-I rămân.

Decât un drum prin iarbă

Și-un rod ușor cules

Mai bin-urcuș eroic

Spre Țelul meu ales.

97

Eu sunt un strop din unda Ta

Eu sunt un strop din unda Ta,

Izvor desăvârșit de viață,

și toată strălucirea mea

mi-e revărsată de-a Ta Față.

Și sunt un psalm din cerul Tău

de negrăită armonie

tot ce-i dumnezeiesc al său

se datorește numai Ție.

Și-o iotă din Cuvântul Sfânt

suit cu trudnica trăire

spre slava unui legământ

dus doar cu moartea la-mplinire.

Și-o rază din lumina Ta

căzut-o clipă peste tină

tot ce-i ceresc și sfânt în ea

e numai partea Ta divina.

Și-un picur din al Tău ocean,

și-un rod al rugăciunii Tale,

și-un rob ce urcă an de an

spre slava datoriei sale.

Și tot ce-am vrednic și frumos

e numai caznă spre mai bine

și luptă grea ca tot ce-i jos

să nu-mi ia fața de la Tine.

98

Eu te iubesc, dar simt că nu-s

Eu Te iubesc, dar simt că nu-s

nicicând a mele mâini în stare

să se înalțe-atât de sus

ca să-Ți ajungă la picioare.

Eu Te iubesc, dar știu că n-am

să-Ți pot aduce-așa trăire

încât pe fiecare ram

să-mi strălucească-o dăruire.

Eu Te iubesc, dar, vai, nu pot

să mă înalț cât simt că-mi cere

lumina Ta ce-mi umple tot

de înțeles și de tăcere.

Eu Te iubesc, dar n-am s-ajung

să pot fi-atât de plin de Tine

pe cât doresc de timp prelung

cu cele mai cerești suspine.

O, Te iubesc, dar cum pot eu

să Te cuprind pe Tine oare,

Atotputernic Dumnezeu

Nemărginire orbitoare?

Dar Tu Te poți apropia

sfințind ființa mea cea nouă,

micindu-Te să-ncapi în ea

ca Soarele-ntr-un strop de rouă.

99

Fă-ți timp...

În trecerea grăbită prin lume către veci,

Fă-ți timp, măcar o clipă, să vezi pe unde treci!

Fă-ți timp să vezi durerea și lacrima arzând,

Fă-ți timp să poți, cu mila, să le alini, trecând.

Fă-ți timp pentru-adevăruri și adânciri în vis,

Fă-ți timp pentru cântare cu sufletul deschis,

Fă-ți timp să vezi pădurea, s-asculți lâng-un izvor,

Fă-ți timp s-auzi ce spune o floare, un cocor.

Fă-ți timp s-aștepți din urmă când mergi cu slăbănogi,

Fă-ți timp pe-un munte, seara, stând singur sâ te rogi,

Fă-ți timp să stai cu mama și tatăl tău bătrâni,

Fă-ți timp de-o vorbă bună și-o coajă pentru câini.

Fă-ți timp să stai aproape de cei iubiți, voios,

Fă-ți timp să fii și-al casei în slujba lui Cristos,

Fă-ți timp să guști frumsețea din tot ce e curat,

Fă-ți timp, căci ești de taine și lumi înconjurat.

Fă-ți timp de rugăciune,de post și meditări,

Fă-ți timp de cercetarea de frați și de-adunări,

Fă-ți timp și-adună-ți zilnic din toate câte-un pic,

Fă-ți timp, căci viața trece și când nu faci nimic.

Fă-ți timp lângă Cuvântul lui Dumnezeu să stai,

Fă-ți timp, căci toate-acestea au pentru tine-un grai,

Fă-ți timp s-asculți la toate, din toate să înveți,

Fă-ți timp să dai vieții și morții tale preț.

Fă-ți timp acum, că-n urmă zadarnic ai să plângi;

Comoara risipită a vieții n-o mai strângi.

100

Făcând m-ai învățat să fac

Făcând m-ai învățat să fac

Privind mereu la Tine;

Tăcând m-ai învățat să tac

Ca să-nțeleg mai bine.

Cântând m-ai învățat să cânt

Cereasca Ta cântare;

Și cuvântând mi-ai dat cuvânt

Cu miez și-nflăcărare.

Rugându-mă, m-ai învățat

Ca să mă rog mai bine;

Smerindu-mă m-ai înălțat

Spre-a-ngenunchia cu Tine.

Răbdând m-ai învățat s-aștept

Când altfel nu se poate;

Mustrat, m-ai învățat ce drept

Mă vrei să umblu-n toate.

TU, numai TU m-ai învățat

Și nimenea altcine.

Tot ce-am primit și tot ce-am dat

e numai de la Tine.

În flăcări numai am privit

Ce față strălucită

Au toți acei ce și-au trăit

Credința neclintită.

Și numa-n ceruri voi vedea

Ce veșnică cunună

Și strălucire va purta

Umblarea împreună.

101

Fecioară înțeleaptă

Fecioară înţeleaptă cu candela aprinsă

Ce trează-aştepţi într-una pe Mirele slăvit

Se lasă înserarea pe faţa zilei stinsă

Iar faţa Lui slăvită nici azi n-a răsărit.

Pe cerul larg răsare puzderie de stele

Frumoşii Lui luceferi răsar în lung şi-n lat

Dar nici în seara asta nu vezi venind prin ele

Luceafărul iubirii şi Soarele-aşteptat.

Se-ntinde ca o mreajă a somnului ispită

Lumina să ţi-o stingă, vegherea să ţi-o ia

Dar suflet alb, păstrează-ţi nădejdea neclintită

Căci lupta aşteptării curând se va-ncheia.

Cu candela credinţei aprinsă, o, fecioară

Rămâi spălându-ţi ochii prin lacrimi de-orice fel

În haina curăţiei, frumoasa ta comoară

Aşteaptă cu răbdare pe-al slavei dulce Domn.

Veghează, mai veghează, mai sufere o clipă

În candela sleită mai toarnă-ţi untdelemn

Vor trece toate-acestea, vor trece-aşa de-n pripă

Cum n-ar fi fost vreodată, când El va face-un semn.

Dorm toţi? - O, nu-i nimica! - tu rabdă şi veghează

Plângi mult? - e grea vegherea, El ştie tu cât plângi

Dar iată Răsăritul, cum tot se luminează

Şi-obrazul tău cu lacrimi în slavă ţi-l răsfrângi.

Răsare faţa dulce a Celui care vine

Iar Harul într-o clipă pe veci te-a mângâiat

- Cu ce cununi măreţe de sori şi stele pline

Îţi va-mbrăca El faţa ce-a plâns şi-a privegheat!

102

Fericit apostol al iubirii


care-n seara Cinei ți-ai culcat

capul trist cu drag și duioșie

pe Pieptul cel mai sfânt și mai curat.

Oare ce-ai putut să simți atuncea

ca apoi oricât ai mai trăit

numai despre Veșnica Iubire

și despre Adevăr ai mai vorbit?

În străfundurile vieții tale

oare ce izvor s-a deșteptat

că de-atunci de mii de ani tot curge

și nici pân-astăzi încă n-a secat?

Ce foc tainic oare-a fost acela

care inima atunci ți-a-ncins

că de-atunci, de mii de ani tot arde

și nici pân-astăzi încă nu s-a stins?

Ce povară-ai dus de-atunci în suflet

de ți-au fost într-una ochii grei

de-ai purtat cereasca strălucire

de Adevăr și de Iubire-n ei?

Fericită-i inima ce arde

de-al Iubirii și Iertării jar,

duhul cel pe care Adevărul

îl înalță-n caldul armoniei har.

Rezemat pe Pieptul Mântuirii

stând unit cu-al Dragostei Izvor

nesecată-i liniștea rodirii

mereu, mereu datoare tuturor.


ce puțini știu harul cel slăvit

ce-a făcut din Cina cea de Taină

Izvorul tău Etern și Fericit.

AMIN.

103

Fiecare despărțire

Fiecare despărțire

de-o ființă ce-ai iubit

este-un strop de nimicire

ți-este-o parte din sfârșit.

Fiecare strâns de gene

este-un val peste lumini

- teama veșnicei gheene

să te facă să suspini.

Fiecare-apus de soare

este-o-nștiințare iar: -

poate pentru-a ta sculare

mâine n-am să mai răsar...

Fiecare seară este

o chemare spre mormânt

- poate, fără nici o veste

să te prăbușească-n vânt.

Fiecare suferință

este-un sfânt îndemn de Sus

spre-a-L chema cu pocăință

și cu lacrimi pe Isus.

Fiecare, fiecare

să te facă să te temi

- după înc-o amânare -

că-n zadar ai să-L mai chemi.

104

Fiindca Te urmam

Fiindca Te urmam Isuse

avem si noi de suferit,

rastignitorii Tai si noua

ne-aduna spini necontenit!

Ades ni-e inima ranita

si sufletul ni-e-nsangerat,

ei n-aleg cuiele si spinii

nici mila n-au de cel curat.

Ajuta-i Tu pe-ai Tai, Isuse,

sa poata ne-ncetat rabda

iar de s-ar cere si-a lor moarte

sa moara,

dar sub crucea Ta.

105

Frica

Inima mea, de ce îmi tremuri oare

dorind singurătatea ne-ncetat?

de ce dorești mereu să fugi de oameni,

de ce te temi când pași pe drum răsună,

de ce ți-e groază când i-auzi și-i vezi?

Sărmană inimă prea mult zdrobită

și prea-ndelung străpunsă nemilos,

tot ce-a rămas nedărâmat în tine

se-nfiorează când aude om!

Căci în altarul prieteniei tale

puțini au fost cei ce-au pășit curați

atât de mulți veniră să dărâme

și să-ntineze ce-a fost mai frumos!

Ce-au mai lăsat întreg plecănd vrăjmașii

au nimicit prietenii mai crud

lăsând aceleași urme-nsângerate

la care când privești te-nfiori.

S-au săvârșit în contra ta într-una

nu numai grozăvii, ci și-umiliri

de parcă numai unele din ele

nu-ți ajungeau spre-a suferi destul.

...Inima mea, de ce mi te cutremuri,

de ce te strângi de groază când auzi

trecând pe-aproape pași de om

și oare de ce mereu mai singură te-ai vrea?

106

Gândul

Cum tremură privirea izvorului curat

Când cade peste dânsa o frunză, legănat,

Din pomul ce-l umbrește statornic și cu drag,

Ca doi eterni prieteni ce-n dragoste s-atrag...

Cum tremură întreaga-mi ființă, fericit,

Când Tu-i trimiți vreo rază din Duhu-Ți strălucit;

Cum îmi pătrunde-adancul și-mi luminează-un gând

Trimis de-a Ta iubire, Isuse, meditând!...

107

Greu e numai până-n clipa


când ajungi să crezi deplin

- după-aceea poți să birui

orișice-ndoieli și chin.

Greu e până când nădejdea

ți-a ajuns de neclintit

- după-aceea-n nicio luptă

n-ai să mai rămâi trântit.

Greu e numai pân-ajunge

dragostea din tine jar

- după-aceea toate-s cântec

după-aceea toate-s har.


când ajungi să știi că poți,

după-aceea n-ai întoarce

nici de-ar fi-mpotrivă toți.

Greu e pân-la hotărâre

căci când gândul ți-ai învins,

nu-s nici piedeci netrecute

nu-i nici țel de neatins.


când poți să și mori voios

- dar abia de-atunci încolo

ești ostașul lui Hristos.

108

Hristos e totul pentru noi

Hristos e totul pentru noi

și-n fericire și-n nevoi

și-n libertate și-n surghiun

Hristos ni-e soțul cel mai bun.

Hristos ni-e scutul nepătruns,

Hristos ni-e aurul ascuns,

Hristos ni-e-al vieții-adânc șuvoi

Hristos e totul pentru noi.

Hristos ni-e casă și părinți

și ținta ultimei dorinți

și Rai cu haruri veșnic noi


Hristos ni-e sprijin și toiag,

Hristos ni-e Bunul cel mai drag,

Hristos ni-e zborul cel vioi


Hristos ni-e dulcele alin

în cel mai dureros suspin

și-n locul cel mai părăsit

Hristos ni-e soțul cel iubit.

Hristos ni-e dorul cel mai sfânt,

Hristos ni-e crez și legământ,

Hristos ni-e Viața de apoi


109

Ierusalim, cetatea mea

Ierusalim, cetatea mea

tot sufletu-mi suspină:

când oare, când te voi vedea,

când oare-n tine voi intra

să cânt în mântuirea ta

pe marea cristalină?

Ierusalim, sfânt dor nestins

ce dulce va fi-n tine

când lungul zbucium va fi-nvins

când Țelul drag va fi atins

iar plânsul șters, uitat și stins

și zările senine.

O, Rai cu ziduri de topaz

iubirea mea te cheamă

cu rugăciunile-n extaz,

cu râu de lacrimi pe obraz,

cu dorul să te vadă az'

strigându-ți: ia-mă, ia-mă!

O, pân-atunci, Ierusalim,

trimite-ne din tine

arvuna harului sublim

pe care-l cerem și dorim

biruitori să moștenim

comorile-ți divine.

110

Îmi pare rău

Îmi pare rău de tot ce-n viaţă

putut-am pierde în zadar

dar după vremea mea pierdută

îmi pare rău cel mai amar.

Îmi pare rău după Cuvântul

ce l-am ştiut şi nu l-am spus

de tot ce nu mai pot întoarce

căci timpul meu pierdut s-a dus.

Îmi pare rău după iubirea

ce-o datoram şi n-am ştiut

c-atâţi din cei ce-o aşteptară

s-au dus cu timpul meu pierdut.

Îmi pare rău după-mpăcarea

ce n-am căutat-o când puteam

acum s-a dus şi ea şi harul

cu timpul care nu-l mai am.

Îmi pare rău după pierzarea

atâtora din dragii mei

nu i-am chemat de-ajuns - şi-s pururi

cu timpul meu pierduţi şi ei.

Îmi pare rău amar, Isuse,

de cât puteam şi n-am făcut

cum am să pot răspunde-odată

de timpul meu pierdut, pierdut!...

111

În nădejdea Ta

În nădejdea Ta cea tare

Dumnezeul meu

am găsit mereu scăpare

prin necazul greu.

Am trecut prin clipe grele

singur părăsit

dar nădejdea Ta prin ele

Doamne, m-a-nsoțit.

Am privit mereu spre Tine

cu credința-n sus

și-n durere și-n suspine

pace mi-ai adus.

Azi când iar mă treci Părinte

prin amar necaz

mi se varsă iar fierbinte

plânsul pe obraz.

Dar în suflet îmi străluce

plin de mângâieri

soarele nădejdii dulce

El îmi dă puteri.

El mi-mprăștie durerea

chinului amar

și-mi aduce mângâierea

fără de hotar...

Viața-ntreagă Ți-o-nchin Ție

pentru veci mereu,

Sfânta mea nădejde vie

Dumnezeul meu.

112

În pacea serii

Doamne sfinte, Domn Puternic

Tatăl păcii și-al iubirii, toate Ție Ți se-nchină în cuprinsu-întreg al firii.

toate-n fața Ta se-apleacă și-n tăcerea-nfiorată

Te adoră, Te ascultă și Te recunosc ca Tată.

În evlavia ce umple sufletul în pacea serii

Ne-aplecam și noi genunchii către tronul mângâierii

Și ce gânduri luminoase pot în suflet să se-adune,

Toate-n ceasu-acesta, Doamne, se prefac o rugăciune,

Inima ni se topește și se-ntinde să cuprindă

Și s-aducă înainte-Ți toată lumea suferindă.

Pe a vântului aripe, Doamne al slăvilor senine

Glasul rugăciunii noastre se ridică înspre Tine

Și-n toți stropii mulți de rouă răspândiți peste ogoare

Strălucesc a noastre lacrimi jos, la sfintele-Ți picioare,

aplecata-nchinăciune a ogoarelor de grâne

este-a noastră-ngenunchere înaintea Ta, Stăpâne

Glasul liniștit al apei susurat în unde line

E cântarea noastră: suie ca un imn smerit spre Tine.

cu o tainică dorință și-o tăcută închinare

Pentru-atâți sărmani ce-așteaptă

milă, Doamne, și-ndurare.

Pentru cei ce mor de foame prin bordeiele uitate,

pentru cei fără lumină din genuni întunecate,

pentru miile de inimi ce cu dor adânc Te cheamă

și Te-așteaptă cum așteaptă, dornici, pruncii după mamă,

pentru cei ce gem sub lespezi de tristețe și păcate

pentru cei ce plâng în lumea de venin și răutate,

pentru cei ce n-au lumina nici în suflet, nici în casă

și pe care munți de beznă și mai spre adânc i-apasă,

pentru cei fără nădejde, pentru cei fără scăpare,

pentru cei ce n-au pe nimeni, cerem, Doamne, a Ta-ndurare !

Doamne, cât de-ndepărtată-i omenirea azi de Tine!...

- De păcat și necredință toate inimile-s pline,

Fărdelegea se răsfață și-n bordeie și-n palate

geme, plin cu vârf, pământul de blestem și nedreptate.

Iar Cuvântul stă sub noaptea nepăsării ce ne-apasă

năbușit de-a necredinței și de-a formei coajă groasă.

Banul este-al lumii idol, lui se-nchină omenirea

de la el și-așteaptă astăzi mii de oameni izbăvirea

de la el își cer săracii mult râvnita ușurare,

113

după el aleargă-avuții veșnic fără săturare,

după el doresc și luptă și se zbuciumă, se zbate

omenirea-n două cete: hămesite și-mbuibate,

pentru demonul acesta se frământă și se-omoară

încleștați sub uriașa lăcomiei lor povară.

Doamne, vezi că-n clipa asta de-am îngenuncheat în cale

nu vrem pentru noi să-Ți cerem îndurarea feței Tale,

nici în nopțile cu lacrimi, când cu-a rugăciunii gânduri

ne rugăm, - nu nouă cerem mila Ta-n atâtea rânduri,

ci Ți-o cerem pentru-aceia mulți, ce-n greutăți suspină,

ce cred că li-i dor să beie, dar li-e sete de Lumină,

care gem cu-atâtea sarcini și-Ți cer vremuri mai senine,

ei cred că li-i dor de pâine, dar li-i foame după Tine!

Și, împinși de-această foame ca un tunet de aramă

glasul lor adânc, pe Tine, Doamne, fără-a ști te cheamă.

O, coboară-Ți îndurarea, iarăși, Doamne, din 'nălțime

peste stinsa, apăsata și sărmana Ta mulțime,

și-n opaițul stins și rece al atâtei neștiințe

Tu aprinde strălucirea sfintei Tale cunoștințe,

iar în locul alergării dup-o slavă-amăgitoare

fă-i să caute moștenirea slavei ce-i nepieritoare

și când caută fericirea, fără-a o afla vreodată,

fă-i să vadă că doar Tu ești fericirea-adevărată...

Pentru ei în seara asta Te rugăm plângând Părinte,

când natura-ntreagă, parcă, în genunchi Îți stă-nainte

și când inimile noastre s-ar întinde să cuprindă

lângă sânul rugăciunii toată lumea suferindă,

nu ne-ndepărta, de-acuma, de la marea Ta-ndurare

Căci ești singura scăpare, Doamne, singura scăpare...

114

Încredințează-ne iubire

Încredințează-ne iubire

ca-n clipa-n care-am acceptat

să dăm un preț de plâns ori sânge

e tot așa cum l-am fi dat.

C-atunci când acceptăm Lumina

am și ajuns sfințiți de ea,

c-odată noaptea biruită

nu-i luptă să mai fie grea.

C-atunci când acceptăm calvarul

am și ajuns biruitori,

că cel ce-a-nvins, în el, viața

e-nvingător de mii de ori.

C-atunci când acceptăm ocara

nimica nu va fi mai greu,

vor curge pietrele, dar ochii

ni-i vom scălda în Dumnezeu.

C-atunci când acceptăm mormântul

am și ajuns nemuritori

- pot, cât vor vrea să ne zdrobească

noi și suntem biruitori.

Că moartea acceptată vrednic

și liniștit și curajos

e-o biruință și-o cunună

și-o-mpărtășire cu Hristos.

115

Însetat după dreptate

Însetat după dreptate

și flămând de har de sus

am pornit în lumea toată

să te caut Isus, Isus.

De atâtea ori pe drumuri

Te-am găsit și Te-am văzut

dar m-am depărtat de Tine

căci vai, nu Te-am cunoscut.

În palate mari și scumpe

Te-am căutat de-atâtea ori

când erai pe câmp și-n staul

la pescari, sau la păstori.

Printre frunțile științei

ani de zile Te căutai,

pe când Tu cu cei mai simpli

și cu cei umili erai!

În filosofia lumii,

Nopți și zile Te-am căutat -

nici în artă, nici în cântec

nicăieri, nu Te-am aflat.

Numai când învins de chinuri

și poveri m-am prăbușit

cu păcatele-mi,

sub Cruce

ah, acolo Te-am găsit!

116

Isus, când spui cât mă iubești

Isus, când spui cât mă iubești

și cum mă chemi pe nume

o, astea-s cele mai cerești

cuvinte de pe lume.

Când spui că ești Pastorul meu

Cel bun și blând și tare

o, Preaputernic Dumnezeu

ce-ar fi mai dulce oare?

Când spui să nu mă tem deloc

căci Tu ești lângă mine,

cum să nu trec prin ger și foc

încrezător în Tine?

Când spui să cred Cuvântul Tău

oricând și cu tărie,

cum să mă tem c-ar fi vreun rău

în tot ce-mi dai Tu mie?

Când spui să nu mă-ngrijorez

cu teama niciodată,

cum să n-ascult, cum să nu crez

din inima mea toată?

Când spui că-n cer mi-ai pregătit

un loc când mă voi duce

Isus, Mântuitor iubit,

cum să nu te cânt mai dulce!

117

Isus, tu iar cobori

Isus,

Tu iar cobori și azi de sus

cu brațele deschise-n dar

dai pacea fără de hotar

dar azi cu ochi de lacrimi plini

cobori printre "creștini"

streini!

Spunând,

Te-aud și-acum ca oarecând:

"Eu pentru pace am venit"

și pentru-aceasta M-am jertfit

în harul Meu nemăsurat

iertarea-ntregului păcat

v-am dat!

Dar voi

doriți nu pace, vreți război

în spasmul urii fără frâu

voi vreți să curgă sânge râu,

căci sufletul de rău vi-e plin

și inimile de venin

hain!

Și-azi când,

Eu printre voi vin iar, iertând,

se vede sabia tăind

s-aude tunul bubuind.

De Mine nu vreți s-ascultați

cu ură cruntă va-njunghiați

voi, frați!

Curând

veni-va ziua cruntă când

voi singuri vă veți sfâșia

în chinul veșnic inima -

pierdut va fii al păcii har

și-n veci vă veți căi-n zadar

amar.

118

Isuse, adânc ocean de har

Isuse, adânc ocean de har,

cu zări de pace pline;

Isuse, ntins ocean de har,

în al vieții noastre amar

ce lin coboară pacea iar

când ne-adâncim în Tine!

Tu umpli-al cerului cuprins

și-a lumilor lumine,

Tu umpli-ntregul necuprins,

alini adâncul dor nestins

și focul inimii aprins

când ne nălțăm spre Tine.

În Tine mi-am aflat odihna,

de-atâta trudă fără glas

și lupte ce-am trecut prin viață

atât de fără de popas.

În Tine-alini prin mii de valuri

cu care-atât am stat să lupt

ca o corabie în larguri

cu cârme și catargul rupt.

Azi Soarele strălucit și dulce

când noua mai curând răsai

atât de largă fericire,

lumină și cuprins ne dai!

119

Isuse, apa vie

Isuse, apă vie,

ce orice sete-alini

ce inima ne-o-nvie

și ochii ni-nsenini;

Tu sufletul ni-l saturi

Tu duhul ne-ai-noit

- Pe-a lumii mii de laturi

Isuse, fii slăvit.

Slăvit să fii Tu care

ne faci să nu-nsetăm

de tot ce lumea are

ci-n veci să Te căutăm

nesăturați de Tine

nălțându-Ți nesfârșit

cântări tot mai divine

- Isuse, fii slăvit.

Slăvit să fii Tu, plată

vieții de apoi,

mai mult decât visat-a

oricare dintre noi.

Cerească apă vie

în cor desăvârșit

Îți cântă totul Ție

- Isuse, fii slăvit.

120

Isuse, marea vieții

Isuse, marea vieții e

adâncă și întinsă

corabia de valuri ni-e

purtată și cuprinsă...

Vin neguri grele de păcat

din spate și din față

și valuri negre gem turbat

cer jertfe și viață.

O, vino iar, Isuse blând

că-i furtunoasă zarea

și ca atuncea, oarecând,

Tu liniștește marea!

Corabia condu-ne-o Tu

cu bine prin primejdii

cu vântul dragostei ne du

spre țărmurii nădejdii.

121

Isuse, nu mai vreau de-acum

Isuse, nu mai vreau de-acum în lume nici un bine

decât să m-adâncesc mai mult în dorul după Tine,

Să cant cu glasul îngeresc cântarea Ta aleasă

ce tot mai noi fiori de drag în inimă îmi lasă

Și să mă rog adânc simțind sărutul Tău pe pleoape

tot mai departe de pământ și mai de cer aproape.

Iar când oceanul morții lat va fi să-l trec odată

să-l trec cu fruntea fericit pe Sânu-Ți rezemată

Și-ajuns Dincolo să m-adap din Zorii Fericirii

odată doar cu ape din Izvoarele Iubirii;

Odată doar să-mi sting pe veci nespusa sete-i pară

și-apoi Isus, iubirea mea n-o să mai ceară,

122

Isuse, Pâinea Vieții

Isuse, Pâinea Vieții

și mana cea din cer

plângând te cheamă bieții

ce-n plâns și foame pier.

Și gem într-o pustie

de lipsuri și nevoi -

Isuse, mana vie,

coboară-Te-ntre noi.

În lumea de păcate

și-nconjurați de rău

flămânzii de dreptate

se sting de dorul Tău.

Tu poți să saturi bieții

înfometați ce pier.

O, sfântă Pâine-a Vieții

și mana cea din cer!

123

Isuse, veșnic călător

Isuse, veșnic călător

prin lumea de păcate

Tu bați strein și iubitor

la ușile-ncuiate.

Nimic Tu nu-i ceri nimănui

când bați și-aștepți să vină

ci vrei să lași în viața lui

iertare și lumină.

Ai vrea viața Ta să-i dai

căci viața lui e moartă

dar el stă-nchis, Tu plângi și stai

afară lângă poartă.

Eram copil când Te-am văzut

și-n poarta mea Streine

și să-Ți deschid ai tot bătut

să intri și la mine.

Dar lumea-mi spune să nu vin

căci viața Ta-i amară

am vreme colo mai târziu

...și Te-am lăsat afară.

De-atunci trecură ani șirag

pe viața-mi amărâtă,

Tu m-așteptai, Isuse drag

la poarta zăvorâta.

Târziu Ți-am auzit din nou

chemarea Ta duioasă

înceată, stinsă, un ecou:

- o, lasă-Mă în casă.

O, las-să vin în viața ta

cu pacea Mea cerească

cum lumea-ntreaga n-ar putea

nicicând să-ți dăruiască.

Dar lumea-mi spuse să Te las

afara și-astă dată,

Tu iar la ușa ai rămas

și ușa-i încuiată.

124

Te-am auzit ani mulți pe rând

chemându-mă din moarte

dar n-am deschis...iar Tu plângând

plecat-ai mai departe.

Iar astăzi singur mă-nfior

de-a mele fapte rele

Isuse și Te chem cu dor

în noaptea vieții mele.

Mai vino iar, Isuse blând,

mai bate iar o dată

Te-aștept cu sufletul plângând

și ușa-i descuiată.

125

Îți mulțumim

Îți mulțumim Isuse Doamne

cu ochi scăldați în stropi de rouă

de-a Tale multe binefaceri

de tot ce Tu făcut-ai nouă:

De-atâtea lacrimi de durere

schimbate-n cânt de bucurie,

de-atâtea roade-mbelșugate

ce-am strâns din frământata-Ți glie,

de-atâta adăpost, o, Doamne,

si-atâta binecuvântare

ce-aflat-am sub a Tale-aripi

în încercările amare,

de-atâtea mângâieri ce adus-ai

în pribegia-ne sihastră,

de-atâta fericire câtă

ai revărsat-o-n viața noastră.

Și-acum în astă zi când iarăși

suntem la altă răspântie

când ne trimiți s-arăm, Părinte

cu alt plug vârtoasa glie,

când alte ploi și vânturi grele

și alte opintiri ne-așteaptă

La-ntâia brazdă, către Tine,

întâiul nostru gând se-ndreaptă.

Precum plugaru-n primăvară

când dă să tragă brazda nouă

îngenunchiați pe-ogor Părinte

și-n sus cu mâinile amândouă

Îți cerem binecuvântarea

și harul plinătății sfinte

și peste-ogorul nou pe care

Tu astăzi ni l-ai pus înainte.

Din mâna Ta avem o, Doamne

puteri și har și înflăcărare

și umiliți sub voia-Ți sfântă

Îți punem totul la picioare.

O, folosește-Te de-aceste

smerite și puține vase

și du a mântuirii pace

în mii de suflete și case.

126

Fă s-aruncam cu plina poală

Sămânța rodnică pe glie,

iar pentru-a Ta deplină slavă

noi TOT să dăm cu bucurie...

Ca de pe urma jertfei noastre

făcuta-n cânturi și-n suspine,

toți îngerii din cer să strângă

snopi plini de roade

pentru Tine...

127

Iubire, nici nu știu să spun

Iubire, nici nu știu să spun

ce bună-ai fost cu mine,

căci harul tău cu cât l-adun

mereu mai mare-mi vine.

Îmi ceri o jertfă, pare foc

și-mi tremură privirea

dar ea-i doar tainicul mijloc

prin care-mi dai sfințirea.

Îmi ceri un iad pe-un Paradis

și-un praf pe-o avuție

îmi ceri o clipă cât un vis

și-mi dai o veșnicie.

Îmi dai o cruce - și mi-o iei

c-o dragoste voioasă

căci cea mai grea din partea ei

asupra Ta apasă.

Îmi ceri un dar, - îl dau voios

și de-unde-l iau, tot crește

căci înmiit mi-ntorci, prisos,

de nu se mai sfârșește.

Îmi ceri doar dragostea să dau

c-o inimă grăbită

și-n veci apoi tot iau și iau

- și unda-i nesfârșită.

128

La ceasul pocăinței

La ceasul pocăinței mă cercetez în tot

adâncul vieții mele, și fără părtinire

să-mi aflu orice vină, orice păcat să-l scot

să-l osândesc, să-l leapăd, să-mi aflu liniștire.

...N-am otrăvit pe nimeni, dar buzele-mi de jar

și ochii de dorințe n-au biruit ispite...

n-am omorât pe nimeni, n-am ars pe nimeni, dar

prea des și cu plăcere am mers pe căi oprite.

Prea m-am temut de ochii tâlhari și prefăcuți

lumina cea din mine nu le-a învins trufia,

și n-am luat în seamă dușmanii cei tăcuți

nici vulpile mărunte ce-mi nimiciră via!

Prea multă nepăsare am dat la cele mici,

prea multă grijă celor ce le-am crezut de frunte

și-azi văd că nu-i nimica de lepădat și nici

nu sunt pe lumea asta păcate prea mărunte.

Nu-n orice timp blândețea smerită m-a-nsoțit,

iertarea și tăcerea n-au fost mereu senine,

adeseori în noapte nu m-am sculat grăbit

să chem din drum străinul să-l ospătez la mine.

A stat atâta vreme pe ușa mea zăvor

și n-am spălat picioare spre Domnul prăfuite,

n-am dat cu bucurie oricând la cerșetor

prea slobozi mi-au fost câinii prin curțile-ngrădite.

...La ceasul pocăinței mă cercetez în tot

și-mi cer zdrobit iertare plecând greșita frunte,

că toate sunt păcate de moarte câte-mi scot

iar cel mai greu e-acela că le-am crezut mărunte.

129

La Nunta Noastră

La Nunta Noastră, Mire Sfânt

va fi o bucurie

cum nu s-a pomenit cuvânt

nici Sus în Cer, nici pe pământ

cum din vecii n-a fost nicicând

și nici n-o să mai fie.

Va clocoti în izbucniri

de slavă Veșnicia -

mărețe, necuprinse firi,

adânci și tainice zidiri

în haru-acelei Fericiri

striga-și-vor bucuria.

Din drumul ei spre Nesfârșit

Întreaga-Alcătuire

o clipă-atunci s-o fi oprit

și lumi ce nu s-au mai zărit

în haru-acela fericit

s-or-mbrățișa-n iubire.

Din înălțimi și din genuni,

o Mână Preafrumoasă

din mii de raze și minuni

din sori, din stele și din luni

topi-va salbe și cununi

- podoabe de mireasă.

Când sfinții Tăi cu mii de mii

Ți-or auzi chemarea,

din munți, din ape, din pustii

în alb veșmânt de stele vii

pe-a Cerului de-argint câmpii

își vor opri ninsoarea.

Și miile de mii de sori

de îngeri și de raze

în haru-acelei Sărbători

vor pune-a Cerului Comori

pe frunți de sfinți biruitori

- cununa de topaze.

Și va urma Isus Iubit

nespusa strălucire

a Nunții fără de sfârșit

130

unui norod preafericit

cu Cel mai Scump și mai Dorit

Mântuitor și Mire.

131

La țărmul mării mele

La țărmul mării mele atât de frământate

ai apărut odată, demult, Isus iubit,

vuia atunci furtuna cu valuri spăimântate

- dar Tu mi-ai spus Cuvântul și tot s-a potolit.

În nopțile tăcerii singurătății mele

ai răsărit odată Tu, soare adorat,

și toata zbuciumarea suspinelor din ele

s-a prefăcut cerește un imn înfiorat.

În vatra sărăciei pustiului din mine

Te-ai arătat odată Tu, prietenul meu drag,

și-n locul unde-atuncea plângeam printre ruine

iubirea are-o casă, cântarea are-un steag.

Ce bine-mi este-acum, preabunul meu Isuse,

- dar uneori mai tremur de-un gând îngrijorat:

nu-mi mai aduce noaptea singurătății duse,

nu-mi mai lua seninul pe care mi l-ai dat!

132

La tine vin Isuse iar

La Tine vin Isuse iar

picioarele să-Ți strâng;

trecutul să mi-l plâng amar,

păcatul să mi-l plâng.

Căci am greșit Isuse bun

și-i mare vina mea

dar mii de lacrimi calde-adun

și-Ți cer a mi-o spăla.

Atâția păcătoși s-au strâns

de-atâția ani mereu

stropind cu lacrimi și cu plâns

păcatul lor cel greu.

Iar tu pe toți i-ai ascultat

pe vameși și pe hoți -

prin Jertfa Crucii i-ai spălat

și i-ai iertat pe toți.

De-aceea vin acum și eu

picioarele să-Ți strâng

căci Tu-mi cunoști păcatul greu

și știi ca și eu mi-l plâng.

Spre tine glasul mi-l îndrept

și mila Ta o cer

O dă-mi iertarea ce-o aștept

nu mă lăsa să pier.

Cu-a tale sfinte mângâieri

Tu mângâie-mă iar

și-n viața plină de dureri

revarsă-mi scumpul har.

Căci, Doamne, câtre Tine sus

privirea mi-o îndrept

Te chem cu glasul stins, Isus

și mila Ta aștept.

133

La tronul Tău

La tronul Tău de har

Cădem plângând amar

cu fruntea în pământ

o, Tată, Tată sfânt,

mai dă-ne, Te rugăm,

nădejde să răbdam,

credință și avânt,

o, Tată, Tată sfânt!

De-un chin prea-ndelungat

puterea ne-a secat,

nădejdea ni s-a frânt

o, Tată, Tată sfânt...

ni-e sufletul rănit,

ni-e duhul obosit,

sfârșit e-al nostru cânt


Suntem împrăștiați,

Răniți și sfâșiați

și-ai noștri nu mai sunt

o, Tată, Tată sfânt.

Tărie să veghem,

putere să putem

păstra al Tău Cuvânt


Huliți să nu cârtim,

loviți să nu fugim,

să stăm în legământ -


Să ținem pururi sus

lumina lui Isus -

în viață și-n mormânt


Ca-n ceruri să primim

cununa ce-o dorim

cu-al biruinței cânt


Când chinul-îndelungat

se va sfârși odat'

când greul va fi-nfrânt

o, Tată, Tată sfânt,

134

fă-atunci să primim

odihna ce-o dorim

și-al cerului vesmânt

o, Tată, Tată sfânt!...

135

Lângă poarta veșniciei

Lângă poarta veșniciei îmi pun faptele-n cântar

dar oricât mi-au fost de bune, astăzi fără preț îmi par.

Doamne, cum să cred prin fapte

c-aș intra-n cetatea Ta

numai harul, numai harul

singur e salvarea mea.

Iată, din belșugul pâinii ce mi-ai dat-o ne-ncetat

câtă mi-am oprit-o mie, iar la alții cât-am dat!

Iată, din iertarea multă care-am tot primit-o eu

ce ușor mi-am dat-o mie, iar la alții cât de greu!

Iată, din blândețea dulce care-ntr-una am primit

cât de larg am fost cu mine, iar cu alții ce zgârcit.

Și din marea-mi datorie chiar puținul ce l-am dat

Doamne, cât e cu mândrie și cu laude-ntinat!

136

Mama .

Mi-ai cântat cu glas de lacrimi legănându-mă alene

Alinându-mi cu-al tău cântec lacrima ivita-n gene…

Și mi-ai plâns înfiorată cântecele duioșiei

De-ai trezit în al meu suflet cald fiorul armoniei,

Mi-ai citit în ceasuri sfinte din Cazanii și Scriptură

A lui Dumnezeu iubire ele-n inima crescură.

În singurătatea serii luminat de raza lunii

M-ai făcut să simt puterea și odihna rugăciunii.

De durerea altor lacrimi te-am văzut plângând pe tine

Și de-atuncea port durerea altora și eu în mine.

Pentru adevăr într-una te-am văzut fără de teamă

Și de-atuncea știu c-adevărul e curaj și luptă, mamă.

… A trecut în urmă vremea și-ntr-o toamnă grea târzie

m-a răpit de lângă tine lumea largă și pustie.

Ai vărsat atunci amare mii de lacrimi în năframă

Si cu inima zdrobita, m-ai pierdut în zare, mamă.

Mult umblai de-atunci prin lume, multe ochii mei văzură

Multe șoapte mă chemară, multe vânturi mă bătură,

Dar din mii de lucruri scumpe , de ființă și de nume

Tu-mi rămâi mereu ființa cea mai mult iubită-n lume.

…Astăzi sunt tot strein și singur și departe sunt de casă

Dar sunt fericit, măicuță, c-azi și tu ești credincioasă

Și că știu c-odată-n ceruri unde nu mai sunt suspine

Fericit voi fi-mpreună, printre cei iubiți, cu tine.

Dumnezeu să-ți dăruiască, scumpă mamă, mângâiere

Mâna Lui să-ți șteargă ochii de-orice lacrimi de durere,

Să-ți văd chipul totdeauna luminat de bucurie,

Cea mai fericită mamă, Doamne, mama mea să fie

137

Mântuitorul meu iubit

Mântuitorul meu iubit

din slăvile senine

din lumea plânsului sfârșit

eu vin acum la Tine.

Sfârșit-am calea pe pământ

și slujba Ta cea bună

urmând Cuvântul Tău cel sfânt

cu frații dimpreună.

Sfârșit mi-e drumul de dureri

și ceasul scurt de jale

și-n cerul drag de mângâieri

sfârșește dulcea-mi cale.

Ce fericit, ca toți acei

ce Te-au urmat prin lume

eu voi cânta pe veci cu ei

Isuse, sfântu-Ți nume.

Cum Te-om privi acolo sus

în mută adorare,

Preadulce și preabun Isus

în veci fără-ncetare.

O viață-ntreagă Ți-am slujit

în cânturi sau suspine,

de-acuma lupta mi-am sfârșit

Isuse, vin la Tine.

138

Mergi fiica mea

1. Mergi fiica mea de-acum cu DOMNUL

spre fericirea ce-ți dorim

dar nu-mi uita învățătura

din clipa când ne despărțim;

2. Cuvantul DOMNULUI urmează-l

la timp și ne-la-timp, voios,

privirea inimii smerite

nu-ți depărta de la HRISTOS.

3. Păstrează-ți sănătoasă mintea

si-adâncul inimii curat,

ființa nu ți-o stăpânească

decât ce-i sfânt și-adevărat.

4. Din bunurile lumii-adună

doar cât să nu le știi de greu

ca pașii tăi ușor să umble

pe urmele lui DUMNEZEU.

5. Să nu-ncuviințezi păcatul,

virtutea-n veci să n-o trădezi,

să nu-njosești nici o credință

și vina doar pe-a ta s-o vezi.

6. Din nici un rău nu-ți face prieten

curatul ADEVĂR, fă-ți soț

să poți să te desparți de toate

doar de HRISTOS să nu te poți.

7. ...De n-ai să-mi uiți învățătura

din clipa când ne despărțim,

mergi fiica mea oricând cu DOMNUL

la capăt o să ne-ntâlnim ...

=Amin=

139

Mergi fiul meu în pace, dar pe cale...

1. Mergi fiul meu în pace, dar pe cale

dreptar să-ți iei cuvântul ce ți-l spun,

să-ți faci din el merindea vieții tale

și perna ta. Și prietenul tău bun:

2. Nu-i rai atunci când ai noroc în viață,

nu-i iad atunci hand ești nenorocit,

nu totdeauna lacrimi s-ai pe față,

nici totdeauna zâmbet fericit.

3. Adeseori e rău că-ți merge bine

și-arareori nu-i bine că ți-e rău,

dar nu cârti: sunt mulți mai triști ca tine

iar mai voioși puțini în jurul tău.

4. Fii prieten bun la cât mai mulți se poate,

dar prieteni buni cât mai puțini să-ți faci,

lui DUMNEZEU dezvălu-I-le toate

dar oamenilor toate să le taci.

5. Datori să-i faci pe toți față de tine

dar tu dator să nu fii nimănui,

de taina lui, ascultă-l pe-orișicine

dar taina ta la nimeni să nu-ți spui.

6. Nu-ți dezlega viața de iubire,

dar inima să nu ți-o legi de-un loc;

norocu-n lume-i fără fericire

iar fericirea-i fără de noroc...

7. Mergi fiul meu în pace, dar pe cale

de vei păzi cu grijă sfatul meu

oricâte-ar fi primejdiile tale

te va scăpa din toate DUMNEZEU.

=Amin=

140

Mi-ai spus atunci...

Mi-ai spus atunci când gerul aspru

Îmi îngheța tot ce iubeam

Că în curând va fi iar soare

Și meri cu flori pe orice ram...

Mi-ai spus, dar inima-ngrozită

Abia putea spera ceva

Dar când venit-a bucuria

Mai mult de ce-am crezut era.

Mi-ai spus când noaptea se lăsase

Pe-ntreg hotarul meu, amar

Că toate trec, că o să vină

O nouă strălucire iar.

Mi-ai spus atunci cănd disperarea

Zdrobea tot sufletul ce-l am

Că iar îmi va-nverzi hotarul

Și-mi va-nvia tot ce iubeam.

Mi-ai spus când se ducea cântarea

Și numai plânsu-mi rămânea

Că iarăși va-nsori lumina

Și zâmbetul spre fața mea.

Și-mi spui și-acum că-i chiar la ușă

Venirea Ta, iubit Isus

Că nici nu știu ce-aproape-i ziua

Când ne vei da tot ce ne-ai spus.

Îmi spui, dar inima mea slaba

Mi-e parcă tot precum era,

Și totuși Dumnezeul nostru

Nu știu să cred cât vom vedea.

141

Mi-e mai ușor să plâng

Mi-e mai ușor să plâng eu singur

decât a spune cât mă doare

și cât m-apasă când cuvântul

îmi duce cuiva întristare.

Când nu-i pot spune nici un bine

când nu-i văd nici o parte bună

când văd atâta slăbiciune, -

și nu-i vrea graiul să i-o spună.

Mi-e mai ușor să merg eu singur

în odăița de suspine

decât să pun a suta oară

de unde-i răul ce tot vine.

Mi-e mai ușor să rabd osânda

decât să osândesc pe față,

decât s-aprind un foc în alții

mai bine-mi ard a mea viață.

Mai bine sufăr orice chinuri

și nedreptăți și cazne grele

decât să-mi spună conștiința

că cineva le-a dus pe-a mele.

Căci greul meu oricât de mare-i

ne-vina mea ușor mi-l face,

dar greul altora nu-mi lasă

nici viu, nici mort, un ceas de pace.

142

Mi-este frate orișicine

Mi-este frate orișicine are duhul rugăciunii,

Care are-o sfântă groază de părerile minciunii,

Care pentru-o vorbă slabă se căiește ani de zile,

Care pentru orice greșuri plânge lepădându-și-le.

Mi-este frate orișicine își câștigă-o pâine amară,

Învățat cu nedreptatea și cu vorba de ocară.

Care nu râvnește-avutul nimănui pe nici o cale,

Ce-și îndură cu-nfrânare crucea curăției sale.

Mi-este frate cine rabdă, cine-așteaptă, cine tace,

Cine plânge, cine-asudă, cine luptă, cine face,

Cine poartă pentru alții vini de care nu-i de vină

Încrezându-se-n Dreptate, Înviere și Lumină.

Mi-este frate îndrăznețul și eroul și zdrobitul

De la unde-ncepe-Apusul până unde-i Răsăritul -

Căci acela, doar acela este-un har pentru noroade

Nu se teme nici de moarte, nici de viață, nici de roade.

143

N-am mers

N-am mers la lupta Ta trufaș

Cu-armură grea și lăudată

Nici n-am avut spre cei vrăjmași

Dispreț și ură niciodată.

Ci-am mers ca David c-un toiag

Și-o biată praștie străbună

Dar cu curaj, cu-avânt, cu drag

Și-o fericită voie bună.

Cu-obrajii biciuiți de vânt

De palme și mustrări răbdate

Ne-am apărat un legământ

Mai sfânt și mai frumos ca toate.

Când doar copii am îndrăznit

Să stam cu Goliați la trântă

Pe Tine doar ne-am bizuit

Și pe tăria Ta ne-nfrântă.

De-aceea tot ce-am câștigat

Mai sfânt și mai cu vrednicie

Mai îndrăzneț și mai curat

Se datorește numai Ție.

Și numai Ție se cuvin,

Isuse,azi laude slăvite

Când cei ce merg și cei ce vin

Strâng roduri nemaiîntâlnite.

144

N-am privit

N-am privit la crinii câmpului de vară

ce nu-și torc, Isuse, nici nu-și țes veșminte,

ca văzând ființa cum le-o-mbraci Tu iară

să-nțeleg dojana și să iau aminte.

N-am privit la corbii care n-au grânare

unde cu-ngrijire să-și adune hrana,

ca văzând, Isuse, cum le dai mâncare

și luând aminte, să-nțeleg dojana...

N-am privit, Isuse, ca să iau aminte

și-azi sub grea dojană inima-mi tânjește...

- poate fi mâncare, pot avea veșminte

vieții mele, Doamne, altceva-i lipsește.

145

Nici dragostea vieții

Nici dragostea vieții,

nici ura ei de-acum

să nu te poată rupe

de-al Domnului sfânt drum;

Nici teama libertății

nici dragostea de ea,

să nu te ducă-n calea

nevrednică și rea.

Nici lipsa avuției,

nici dragostea de bani,

dușmani să-ți facă frații

nici frați pe cei dușmani;

Nici ura cea de casă,

nici dragostea de-ai tăi

să nu te poată-abate

spre calea celor răi.

Nici temerea de lume,

nici dragostea de ea

nu-ntunece lumina

cerească-n viața ta.

Nici ce-i urât în viață

nici ce ți-e azi frumos

nimic să nu te poată

desparte de Hristos.

146

Nici o clipă de-ntristare

Nici o clipă de-ntristare

nu vreau să mai am Isus

c-am văzut a Tale haruri

și puterea-Ți de nespus.

Vreau să biruiesc de-acuma

a-ndoielii chinuri

să alung cu hotărâre

a vrăjmașului șoptiri.

Când mă-ncearcă ispita

cu-a-ntristării suferinți

fă să nu uit niciodată

scumpele-Ți făgăduinți.

fă să nu uit niciodată

cum le-ai împlinit Tu ieri

ca sa știu că și-azi și mâine

Tu-mi vei dărui puteri.

Nalță-mi gândul la cetatea

cea cu ziduri de topaz

să nu mă mai copleșească

a-ntristărilor talaz.

Și-mi ajută la-ncercare

ochii să mi-i pot ținea

pân-la marea izbăvire

doar la Tine, stânca mea.

147

Noaptea nașterii

Noaptea nașterii...

și zarea, albă, ca un vis se-arată

sub opincile-nghețate neaua scârțâie călcată.

Undeva, pierdut în ceața de lumină albă rece

un colind se-aude-o clipă,

doar o clipă,

și-apoi trece.

Pe la fiecare casă râd ferestrele-n lumină,

e de-atâta bucurie toata noaptea asta plină.

De pe-o uliță pierdută, din colindul dinainte,

ca pe-o aripă de înger lin răsună trei cuvinte:

"Ia sculați, dragi gospodari,

căci vin astăzi oaspeți rari

florile dalbe, florile dalbe."

Astăzi undeva departe,

unde gându-abia pătrunde

la a lumii rugi de veacuri

tainic Dumnezeu răspunde.

Înfășat sta-acum în iesle

mic Copil,

stăpânul lumii

strălucesc în juru-I toate albe ca argintul spumii

iar din ceruri, steaua sfântă,

dulce raza și-o coboară

peste iesle, peste staul,

peste-o mamă și fecioară.

Încărcați cu daruri scumpe

vin trei magi să i se-nchine,

se coboară cor de îngeri din tăriile senine,

și-n cântări aduc vestirea la păstorii de la staul

pentru Fiul sfânt din iesle împletind cununi de aur.

Toți Îi cântă-acum "Osana",-

noaptea parcă-i zi cu soare

îngerii,

păstorii,

magii,

totul este sărbătoare!

Iar pământu-mbracă haina albă pentru prăznuire, -

vine Domnul:

să ne afle așteptându-L cu iubire.

Binecuvântat fii, Doamne, Cel ce vii cu bucurie,

148

fă ca inimile toate să Ți se deschidă Ție!

149

Noi știm c-avem

Noi știm c-avem un scop anume

și-avem să împlinim un țel:

să-L ducem pe Hristos în lume

și lumea s-aducem la El.

Vrem Evanghelia vestită

la toți acei ce-n rele pier,

în lume vrem mărturisită

iubirea Tatălui din cer.

- Dar pentru cauza asta dreaptă

avem de suferit nevoi,

răstignitorii Lui ne-așteaptă

cu cruci destule și pe noi!

150

Noi te urmăm...

Noi Te urmăm cu dor, Isuse

fiindcă Te iubim mereu

De-ntâmpinăm cântări sau jale

noi vrem să mergem pe-a Ta cale

și când e-ușor

și când e greu.

Fiindcă Te iubim, Isuse

vrem să-Ți urmăm neîncetat

vrem neîncetat întreaga viață

să Te mărturisim pe față

trăind curați cu-adevărat.

Ne-așteaptă-aici necazuri multe

noi știm aceasta, că ne-ai spus,

Dar vrem prin ori și ce suspine

să Te urmăm mereu pe Tine

ajută-ne

Iubit Isus.

151

Nu mi-ai cerut

Nu mi-ai cerut aloe

Stăpânul meu iubit

Știai ce flori puține

În suflet mi-au rodit.

Nu mi-ai cerut tămâie

Cât cerul cel mai sus

Știai ce slab jeratec

În suflet mi-ai adus.

Nu mi-ai cerut nici aur

Știai că n-am să pot

Nici mult, nici scump

nici vrednic

Cât trebuia să scot.

Și nici în vistierie

S-arunc cât cei avuți

Știai că toată-averea

Mi-s numai doi bănuți.

Ci mi-ai sădit în suflet

Un crin, un singur crin

Și-n cea mai albă stare

Doreai să Ți-l închin.

Mi l-ai luat și-n talpa

Iubirii l-ai zdrobit, -

Mireasma jertfei sale

Era tot ce-ai dorit.

Primește-mi, o Stăpâne,

Ca lacrima lui Rut,

Curgându-Ți pe picioare

Cucernic și tăcut.

152

Nu ne lăsa

Nu ne lăsa să ne-ndoim

în crâncena furtună,

nu ne lăsa să ne-ngrozim

când fulgeră și tună,

Nu ne lăsa să înghețăm

în crunta viscolire,

nu ne lăsa să nu-nsetăm

de cea dintâi iubire.

Nu ne lăsa îndepărtați

de-a noastre legăminte,

nu ne lăsa ne-nfiorați

de lacrima fierbinte.

Nu ne lăsa să fim împinși

pe căi înșelătoare

nu ne lăsa să fim învinși

și sfâșiați de fiare.

Nu ne lăsa să părăsim

credința noastră bună,

nu ne lăsa să despărțim

umblarea împreună.

Nu ne lăsa dormind nicicând

în lene și-n păcate,

nu ne lăsa neînsetând

de cinste și dreptate.

Nu ne lăsa să ne-ndoim

Isuse, de izbândă -

căci fără țel ne prăbușim

în moarte și-n osândă.

153

Nu poți a te-nălța

Nu poți a te-nălța mai tare, mai luminos și mai curat

decât atunci când după tine înalți pe cel neajutorat;

dar nici mai josnic niciodată nu poți să fii și mai mișel

decât când înjosești pe altul ca tu să te ridici pe el.

Nu poți fi mai frumos ca-n clipa când te despoi mărinimos

să-ți dai podoaba ta altuia s-apară dânsul mai frumos;

dar nici urât și mai netrebnic nu ești ca-n clipa când

dezbraci de meritele lui pe altul ca tu mai mândru să te faci.

Nu poți fi mai bun niciodată decât când te smerești jertfind

să poată darul să-ți primească, neumilit, cel suferind;

dar nici mai rău nu ești ca-n vremea când te mândrești c-ai miluit

făcând pe cel silit să-ți ceară de două ori nenorocit.

Nu poți fi mai bogat vreodată ca-n vremea când știi să-ți desfaci

în taină inima și mâna spre-a ferici pe cei săraci;

dar nici mai vrednic de osândă nu poți să fii și nici mai rău

decât atunci când spre-al tău bine nefericești pe-un frate-al tău.

154

Nu Te duce de la noi

Gadareni suntem, Isuse,

plini de patimi și nevoi

suntem inimi nesupuse

Te-am gonit, dar o, Isuse

nu Te duce de la noi!

Plini suntem de fapte rele

și-al păcatului noroi,

gemem sub necazuri grele,

nu ne părăsi în ele


Nu Te duce, fără Tine

suntem orbi, flămanzi și goi,

ia-ne tot ce-avem mai bine

toate n-au un preț cât Tine


N-asculta pe-aceia care

și-azi Te-alungă iar-napoi;

Arse-n dor de vindecare

plâng atâtea răni amare


Mii de inimi chinuite

vars-al lacrimii șivoi

cer cuvintele-Ți iubite

nu le părăsi zdrobite


Doamne, oastea Ta umilă

duce greutăți puhoi

Le vom duce fără silă

dar ascultă-ne, ai milă

nu Te duce, de la noi!

155

Nu vă uscați curate lacrimi

Nu vă uscați curate lacrimi

a alipirii de Hristos

oricât v-ar fi de aspru vântul

și gerul cât de nemilos.

Nu va uscați curate lacrimi

a rugăciunilor fierbinți

oricât v-ar fi de greu urcușul

de părăsiri și suferinți.


a milei pentru cel lipsit

oricât v-ar fi de cu durere

și cu răceală răsplătit.


a mijlocirii pentru toți

oricât v-ar fi de-adânc abisul

de ura dintre frați și soți.


a așteptării Celui Drag

oricât v-ar fi de-adâncă noaptea

și neîntors cel dus pribeag.


a dragostei din ochii mei,

ci-mi curgeți până vă va șterge

Hristos, cu Mana Lui, din ei.

156

Nu vreau să merg

Nu vreau să merg în nici o parte

Fără Prietenul meu drag

iubirea Lui mă va desparte

de orice cale și-orice prag.

Cuvântul Lui mă înfrățește

cu orice om din orice loc

răbdarea Lui mă răsplătește

de tot ce pare nenoroc.

Destul de largă-i calea strâmtă

să mergem amândoi pe ea

durerea lângă El mi-e sfântă

cântarea fără El, mi-e grea.

Nu-s fericit pe nici o cale

decât simțindu-mă cu El

mai dulce-i jugul crucii Sale

ca libertatea de-orice fel.

De când cunosc a Lui iubire

I-o caut tot mai însetat

n-am sân mai sfânt, mai cu-alipire

și mai cu dragoste căutat.

Nu-mi vreau nici viață și nici moarte

nici azi, nici mâini, fără Hristos

- Cu El e bine-n orice parte

dar fără El, nimic frumos.

157

Nu-i aici

Nu-i aici a noastră bucurie

lumea asta n-are pentru noi decât urgie,

Tot ce poate să ne dea-i zădărnicie,

s-o străbateți, frați iubiți, ca pe-o pustie

- nu-i aici a noastră bucurie!

Nu-i aici a voastră alinare,

pentru noi viața-i zbucium și-alergare,

e-un șir lung de încercări și renunțare -

s-o sfârșim cu stăruința în lucrare

- nu-i aici a voastră alinare!

Nu-i aici a voastră mângâiere,

lumea n-are pentru noi decât durere!

n-așteptați aici decât oțet și fiere

- nu-i aici a voastră mângâiere.

Nu-i aici a noastră fericire

tot ce are lumea-i fum și amăgire.

Fericirea-i doar în jertfă și-n iubire

pe-un drum lung de luptă și dăruire!

Nu-i aici a noastră sărbătoare,

o, priviți înțelenitele ogoare,

holdele ce-așteaptă mâini secerătoare,

cine să muncească și să lupte oare?

- nu-i aici a voastră sărbătoare!

Vom afla cândva și noi hodina,

când lucrarea ne-o vom fi făcut deplină,

când vom fi ajunși în Patria Divina,

să culegem rodul jertfei din lumină!

- O, de-atunci avea-veți voi hodină!

158

Nu-i mai neagră noapte

Nu-i mai neagră noapte-n lume

nici abis mai fioros

decât inima din care

a fost alungat Hristos.

Nu-i mai fără rost viața,

trai mai fără de folos,

moarte mai fără nădejde

decât cea fără Hristos.

Nu-i blestem atât de crâncen

iad atât de-ntunecos,

chin mai greu ca-n conștiința

lepădată de Hristos!

O, nefericite suflet,

nu mai sta necredincios!

- până încă mai poți plânge

nu te rupe de Hristos!

159

Nu-mi mai doresc

Nu-mi mai doresc nimic de jos

Puținul ce-l găsesc mi-ajunge

Tot ce-i mai mult e-anevoios

Tot ce-i mai strălucit străpunge.

Nu-mi mai doresc să am aici

Nici laude, nici veselie,

Mi-ajunge partea celor mici

Iubirea lor mi-e avuție.

Nu-mi mai doresc decât să pot

Să merg cu frații prin lumină

Un gând și-o inimă în tot

Ce-au ei primit din cer să țină.

Nu-mi mai doresc decât să fiu

Găsit în orișice-ncercare

Zidit pe adevărul viu,

Tăcut în orișice răbdare.

Smerit în orice loc nălțat,

Curat în orice-ntinăciune -

Umblând în tot ce-am învățat

Plângând în orice rugăciune.

Iubind in orice lepădări,

Crezând în orice zguduire,

Statornic primei ascultări,

Neostenit spre mântuire.

Nu-mi mai doresc, nu-mi mai doresc

Decât pe Domnul dimpreună

Să poată când am să sfârșesc

Să-mi spună: "Bine, slugă bună!"...

160

Nu-nlătura, o Doamne

Nu-nlătura, o, Doamne, din scumpa Ta lucrare

Decât ce-aduce gheață și răni și dezbinare

Înlătură-l pe Core, pe Cain și pe Iuda,

Înlătură mânia, cârtirile și ciuda.

Nu-nlătura, o, Doamne, pe fratele ce plânge

Când inima și-o rupe și sufletul și-l frânge,

Ci-nlătură ce-l ține legat de nu se poate

Cuprinde-n alipirea încrederii de frate.

Nu-nlătura, o, Doamne, iubirea-ndurerată

Ci cursa pierzătoare ce-o prinde-ndatorată;

Înlătură vicleana urzire ucigașă

Cu fețe-nșelătoare și inima vrăjmașă.

Nu-nlătura, o, Doamne, pe cel ce are-o teamă

Și are-o conștiință și-o ținere de seamă,

Ci-nlătură-l pe-acela ce astea nu le are

Când el aduce prăpăd și răni și dezbinare.

Ci-ncredințează-l , Doamne, pe fratele ce plânge

C-atunci e mai puternic când dragostea-l înfrânge

Și-atunci e cel mai vrednic de-ncredere întreagă

Unirea când l-aruncă în brațele ce-l roagă.

161

Numai dacă arzi puternic


de iubirea lui Hristos

îți va fi cuvântul dulce

și înalt și luminos.


de durerea c-ai căzut

îi vei face și pe alții

ca să-i doară ce-au făcut.


pentru tot ce e curat

vei trezi și-n alții dorul

binelui cu-adevărat.


pentru slava lui Isus

îți va fi cătarea dulce

și cu rod cuvântul pus.


să pornești misionar

astfel drumurile tale

îți vor rămânea-n zadar.


de iubirea lui Hristos

vei avea din jertfa vieții

tu și alții vreun folos.

162

Numele Tău l-am scris cândva

Numele Tău l-am scris cândva

copil, Isuse, pe zăpadă,

dar de curând nu mai era

dogoarea n-a putut să-l vadă.

L-am scris apoi cu tânăr dor

peste nisipul dintre ape,

dar valurile prea ușor

trecând, putură să-l îngroape.

Apoi l-am scris zâmbind din mers

în praf pe drumuri de țărână,

dar vântul prea curând l-a șters

nici urma lui să nu rămână...

Iar mai târziu l-am scris cântând

cu viers de aur pe hârtie

dar focul, focul greu trecând

l-a ars ca ani să nu-l mai știe.

Doar când cu plâns l-am ars pe fier

și-n piatră l-am crestat cu sânge,

neșters rămas-a până-n Cer

nici val, nici foc, nici vânt nu-l frânge.

163

O, cât mă rog

O, cât mă rog să-nvăț să tac

Când Duhu-ncepe să grăiască

Când inimile-nvinse zac

În lacrimi stând să izbucnească.

O, cât mă rog să-nvăț să plec

Când ochii-s prea legați de mine -

Să nu m-așez, să nici nu trec

Pe unde nu mi se cuvine.

O, cât mă rog să-nvăț să fug

De tot ce-i rău sau numai pare

Când orice patimă-i un rug

Pe care arzi fără-ncetare.

O, cât mă rog să-nvăț să stau

În orice loc cu mulțumire,

Cu duh ascultător să iau

Din orice-ndemn o împlinire.

Și cât mă rog să-nvăț s-ascult

Mulțumitor orice mustrare,

Cu-atât mai blând, cu cât mai mult

Cred în dreptatea mea mai tare.

164

O, Cerule

O, Cerule, o, Cerule iubit

spre-naltul tău de strălucire plin

vin toate gândurile mele vin

și rugăciunea mea din cer senin

și cea din ceasul greului suspin,

o, Cerule, o, Cerule iubit

spre tine vin, spre tine vin.


tot ce-am avut mai drag e-acolo Sus,

în tine-i Domnul meu iubit Isus,

în tine toți cei dragi ai mei s-au dus

să vin și eu curând mi-e dor nespus -


Acolo Sus, Acolo Sus.


zdrobită-a fost cândva credința mea,

nădejdea-nfrântă la pământ zăcea,

doar singură iubirea mai luptă

iar tu-ai făcut să biruiască ea,


iubirea mea, iubirea mea.


cu cei de care-am fost adânc legat

cu care-am suferit și m-am rugat

cu care-aceeași luptă m-am luptat

m-aș vrea odată-n tine-ncununat


încununat, încununat.


și-n ceasul fericit când am să vin

deschide-ți porțile deplin, deplin

și fii întreg senin, senin, senin

și plin de imnul biruinței plin


când am să vin, când am să vin.

165

O, crește-mi, rugăciune

O, crește-mi, rugăciune,

aripi de sfânt mister

să zbor peste genune

spre cel din urmă cer.

Străluminate trepte

urcând mereu, urcând,

la capăt să m-aștepte

iubirea lăcrimând.

Să-mi cadă frântă firea

de dincoace de vis

să-mi treacă doar sfințirea

prin cerul larg deschis.

La dulcile izvoare

a Dragostei, sosit,

să-mi aflu-ntr-o cântare

popasul nesfârșit.

- Ajută-mi, rugăciune,

cât încă lupt și sui

să trec orice genune

sfințit iubirii Lui...

Iubirii și cântării

din care cred și sper

spre clipa-ncununării

din cel din urmă cer.

166

O, de nu-L mai iubești...

O, de nu-L mai iubești pe Domnul

ce mai iubești tu oare az'

ce oare când privești acuma

mai luminează-al tău obraz?

O, de nu mai ești plin de râvnă

azi, pentru Domnul, cum erai

tu pentru cine-alergi în viață

și gândul cui îți dai?

Tu astăzi nu mai mergi cu frații

dar unde duce calea ta?

- Ce slavă te așteaptă în ceruri

și cum te-ai lepădat de ea!

Zadarnic ai răbdat tu oare

atâta pentru Dumnezeu,

- ce lucru-a fost atât de mare

de l-ai plătit atât de greu?

Pe ce-ai vândut a ta avere

și-ai dat tu locul tău slăvit,

cu ce rămâi când moștenirea

cerească ți-ai nesocotit?

De ce-ai dat altuia cununa

păstrată pentru tine sus,

cum vei putea-ntâlni odată

privirea Domnului Isus?

Cutremură-te-adânc și-ntoarce

mai poți și-acum a te salva,

dar mare,

cât a fost căderea,

să fie pocăința ta!...

167

O, iartă-mi, te rog, Doamne

O, iartă-mi, te rog, Doamne, atâtea rugăciuni

Prin care-Ți cer doar pâine și pază și minuni;

Căci am făcut adesea din Tine robul meu,

Nu eu s-ascult de Tine, ci Tu de ce spun eu.

În loc să vreau eu, Doamne, să fie voia Ta

Îți cer, Îți cer într-una să faci Tu voia mea.

Îți cer s-alungi necazul, să nu-mi trimiți ce vrei

Ci să-mi slujești în toate, să-mi dai, să-mi dai, să-mi dai.

Gândindu-mă că dacă Îți cânt și Te slăvesc

Am drept să-Ți cer într-una să faci tot ce doresc...

O, iartă-mi felu-acesta nebun de-a mă ruga

Și-nvață-mă ca altfel să stau în fața Ta:

Nu tot cerându-Ți Ție să fii Tu robul meu,

Ci Tu cerându-mi mie, iar robul să fiu eu.

Să înțeleg că felul cel bun de-a mă ruga

E să doresc ca-n toate să fie voia Ta.

168

O, iată Doamne

O, iată, Doamne, noaptea întreagă m-am trudit

Dar luntrea mea e goală, nimic n-am pescuit.

Cu ce am să Te întâmpin când ai să vii in zori

Pe țărmul marii mele și-n luntre ai să cobori?

Cu fruntea asudată și trupul tremurând

Încerc și-ncerc zadarnic în fiecare rând.

E marea agitata și vântul mi-e contrar

Nădejde-mi luminează din ce în ce mai rar.

...O, iată, Doamne, zorii - e vremea să Te-arăți

Mi-e inima mâhnita și ochii-nlăcrimați.

Tu vii... Și luntrea-i goală și eu nu știu ce să spun

Că iată înainte eu n-am nimic să-Ți pun.

Dar când îmi vezi sudoarea și trupul istovit

De nici un dar din lume n-ai fi mai mulțumit.

Căci când cu toată truda nu pot ce-am vrut Isus

Dorința de-a aduce e cum aș fi adus.

169

O, iubire...

O, iubire cântec dulce ce răsună peste veci

toate-toate trec pe lume, doar tu singură nu treci!

Tu rămâi mereu iubire pacea-n suflete s-o sameni

și de cea mai scumpă Jertfă

să le spui mereu la oameni.

Al tău cântec plin de slavă de atâta timp răzbate

prin pustiul larg al lumii de căderi și de păcate.

Și-adierea ta cea dulce

pretutindenea sub stele

dulce-n chinuri mângâierea,

duce-alin în clipe grele.

Nici un cântec nu-i vreodată să răsune-așa de dulce

ca cereasca armonie ce e-n Jertfa de pe cruce

căci cuprinde tot adâncul fericirii noastre-ntrege

a-nțelege ce sublim e

și ce trist, a nu-nțelege...

Tu rămai în veac iubire ca s-arăți la fii humii

ce preț mare pentru dânșii a plătit Stăpânul lumii

să le-arăți ce suferință și ce moarte-ngrozitoare

a putut Hristos să-ndure

pentru-a lor răscumparare.

Lume, oare când vedea-vei

că păcatul tău te poartă

departată de Golgota,

tot mai jos spre marea moartă?

Când vedea-vei tu că drumul ce spre fericire duce

este-acela ce-n lumină te apropie de Cruce?

Acolo, la poala Crucii, când vei înțelege oare

că-i Izvorul fericirii unice aici sub soare?

Că nu-i nici o altă cale spre-o viață fericită

Pașnică, plăcută, dreaptă,

sfântă și desăvârșită,

spre-nfrățirea mult dorită,

spre-a luminii dulci izvoare,-

decât calea ce din Jertfa lui Isus Hristos răsare!

Oameni, vreți voi fericirea,

Vreți voi pacea și-ndurarea,

Vreți voi alte stări din care să vă vină ușurarea?

Vreți voi s-aflați odihna sufletelor zbuciumate,

Vreți lumina pentru cerul vieții voastre-ntunecate,

170

Vreți dreptate în umblarea și-n trăirea laolaltă,

Adevărul să v-aducă strălucirea lui înaltă...

-O, atuncea,

în iubire este unica salvare!

În iubirea care-n Cruce și-are-a ei adânci izvoare!

Numai ea e-n stare-a-nfrânge răul care vă doboară

ca un soare nou

și-n inimi

și-n dorinți

să vă răsară!

171

O, nu-i de-ajuns

O, nu-i de-ajuns Credinței

Că m-am predat cândva

Se cere pân-la moarte

Să nu mă las de ea.

Și din adâncul vieții

Spre arderea de tot

Tot binele și răul

Din inima să-l scot.

O, nu-i de-ajuns Nădejdii

Că m-am predat să lupt

Ea trebuie să-mi crească

Mai tare ne-ntrerupt.

O, nu-i de-ajuns iubirii

Că ei m-am dăruit

Ci visul meu s-o poarte

Mai rodnic și sfințit.

Și-n setea nemaistinsă

De nalt și de frumos

Să mi le-aduc Luminii

Prinos după prinos.

Să mai păstrezi în mine

Doar scrumul lor cel sfânt

Ca semn al ascultării

Promisă-n legământ.

172

O, sfânt izvor

O, sfânt izvor ce speli păcatul,

Dumnezeiesc izvor de har,

ascultă-mi iarăși vinovatul

suspin ce se căiește-amar.

Mi-e iarăși viața-ntunecată,

mi-e iarăși sufletul pătat,

mi-e iarăși inima-ntinată,

păcatul iarăși m-a-nșelat.

Mi-e-ntunecat din nou seninul

din suflet ce-a fost sfințit

păcatul și-a vărsat veninul

și inima mi-a otrăvit.

Ah, unde-i pacea mea plăcută,

seninul gândului curat

și dulcea fericire avută

nainte de-a mă fi-ntinat?

Ah, cum mă-nvinse ispitirea

și-n suflet am putut s-o las,

cum mi-am pierdut neprihănirea

făcând nefericitul pas!...

Căit plâng azi, eu, vinovatul,

ce Te-am lovit și Te-am scuipat,

Slăvit izvor ce speli păcatul

ah, fă-mă iar din nou curat!...

173

O, suflet ce te-afunzi

O, suflet ce te-afunzi tânjind

În apele-ntristării grele

Cât aș dori să te cuprind

Cu mreaja-ndemnurilor mele.

Și cât aș vrea să te atrag

Cu știrea ta sau fără știre

Legat cu glasul cel mai drag

Spre-un dulce rug de strălucire.

Și-ajuns acolo, descălțat

De-a firii vechi încălțăminte

Să-ncepi să mergi străluminat

De-un foc nebănuit-nainte.

Căci tu nici nu gândești acum

când paști trăirile mărunte

Câte minuni te-așteaptă-n drum

Și câte străluciri pe munte.

174

O, tu mai ai putere...

O, tu mai ai putere, rabdă!

...de când tot spui tu "nu mai pot",

dar uite-n urma ta ce valuri

...și-ai biruit pân-astăzi tot!

Mai rabdă, mai rabdă, mai rabdă

căci Domnul te-ajută mereu,

privește ce slavă te-așteaptă

fii gata să-nvingi și-acest greu!

O, lacrimi tu mai ai, te roagă,

stăruitor, profund, aprins,

atât de tare este-acela

ce-n rugăciune-i neînvins!

Te roagă, te roagă, te roagă

căci Domnul te-ascultă curând,

învins nu te da niciodată,

nădejdea nu-ți pierde nicicând!

O, tu ai încă foc: iubește

curat, statornic, credincios ...

decât cel iubitor nu-i nimeni

mai mult, asemeni lui Hristos.

Iubește, iubește, iubește

mereu cu iubirea dintâi,

Oricât te-ar costa legământul

Statornic cu Domnul rămâi!

O, tu ai încă glas, vestește

Cuvântul Sfânt în jurul tău,

că-n fața Domnului nu-i nume

mai scump ca vestitor al Spu.

Vestește, vestește, vestește

răscumpără ziua de azi

curând înmiit vei culege

ce sameni acuma-n necaz.

Mai rabdă azi și te mai roagă

iubind, fii încă vestitor,

căci lupta care-ți pare-azi lungă

o vei sfârși biruitor!

Mai rabdă, te roagă, iubește,

și fii vestitor ne-ncetat,

cu cea mai frumoasă cunună

de Domnul tu ești așteptat.

175

Până nu calci în picioare

Până nu calci în picioare

Sfântul Sânge-al lui Hristos

tot mai poate fi-o nădejde

tot nu-i totul de prisos.

Până n-ai întors călcâiul

să lovești în Dumnezeu


să n-ajungi în iadul greu.

Până nu alungi din tine

Duhul Harului Divin,


tot nu ești căzut deplin.

Până nu-njosești obraznic

tot ce-i sfânt și închinat


nu de tot ești blestemat.

Dacă inima-ți zdrobită

geme-n plânsul ei amar


tot mai ai un ultim har.

Dar când le-ai făcut pe-aceste

și tot razi și-ți tot petreci

nu mai e nici vreo nădejde

ești pierdut pe veci de veci.

176

Pășind încet cu fruntea-nsângerată

Pășind încet cu fruntea-nsângerată

Hristos suia păcatul tuturor;

urma, strigând, mulțimea-nfuriată,

cerând amarul preț ispășitor.

Plângeau cei dragi cu inimi sfâșiate

când El spunea de cruntul viitor;

ce-amar plăti-va trufașa cetate

acest profetic preț ispășitor!

Ajuns în vârf, bătut pe cruce-n cuie

El se ruga iertând păcatul lor -

căci nu e grai în veac și veac să spuie

ce crunt și-amar e-un preț ispășitor.

Pe cruce-n jos curgând tăcut șiroaie

spre josnicul pământ ucigător,

spăla pe om de moarte și noroaie

Dumnezeiescul preț ispășitor.

Răbdând cu El sta Maica Lui zdrobită

cu ucenicul sfântului fior,

cutremurați de Taina profețită

ce scump și-amar e-un preț ispășitor.

...Doar tu nu vezi, doar tu rămâi departe,

doar tu privești la tot nepăsător -

o, nu te temi c-ai să plătești prin moarte

în veac amarul preț ispășitor?

177

Pentru Tine, pentru Tine

Pentru Tine vreau Isuse

toata viața s-o trăiesc

Adevărul Tău în lume

și-al Tău Nume

să-L vestesc.


toata viața să mă lupt,

pânî-n clipa sfânta-n care

lanțul tare

fi-va rupt.


să-nving orice suferinți

am ales a jertfei cale

pentru-a Tale biruinți.

Pentru Tine-aș vrea Isuse

să trăiesc,

să cânt,

să mor,

să vestesc a Tale sfinte,

dulci cuvinte

tuturor!

Pentru Tine, căci Isuse

tot ce am de mi-aș jertfi

n-am să-Ți pot cu viața toată

niciodată

răsplăti!

178

Plângea datornicul

Rugăciunea mea, Stăpâne

În târziul miez de noapte

către Tine se ridică,

plânsă-n lacrimi și-n șoapte.

Pleacă-Ți milostiv urechea

și suspinul meu ascultă:

- nu mai pot plăti, Stăpâne, datoria mea

cea multă.

Apăsat de-a ei povară, rugăciunea mi se curmă

mai îngăduie-mă, Doamne,

și plăti-voi tot pe urmă.

De pe crucea Ta, Isuse, glasul Tău coboară-n vale:

"fiule, iertată-i toată datoria vinei Tale"...

O, Tu mi-ai iertat, Isuse, datoria mea cea mare

când pe Golgota viața Tu Ți-ai dat răscumpărare.

Peste toată datoria sufletului care plânge

Tu ai scris "IERTARE"

cu sudoare și cu sânge.

Însă sluga păcătoasă

care plânge-acum fierbinte

chiar și după-aceasta, Doamne,

a păcătuit-nainte.

Tu iertași pe-al Tău datornic

mila când veni să-Ți ceie,

el pe-al său de gât îl strânse

cel din urmă ban să-i deie!

Te-ndurași când el venit-a îndurarea Ta s-o ceară,

dar el sfâșie pe altul, fără milă, ca o fiară!

- Eu am fost acel datornic

care plânge-acum fierbinte

și-așternutul meu cu lacrimi

de căință-l ud, Părinte.

O, Te rog pentru-ndurarea și iubirea Ta cea mare

scrie și peste această datorie grea "IERTARE".

179

Plângea tâlharul

Doamne, Tu izvorul vieții, Tu ocean de mângâiere

Fiul veșnic al luminii care lumea o conduce

cum de Te supui la oameni

ca un miel fără putere

și-n atât de grea durere

răstignit Te lași pe cruce.

O, de ce n-aduci din ceruri legiunile de îngeri

și-astăzi când Te scuipă astfel

farisei și cărturarii

cu-o lovire să prefacă râsetele lor în plângeri

de ce, Doamne, taci și sângeri

pus pe cruce cu tâlharii?

O, da, știu, Isuse Doamne,

Te-am văzut și eu odată

colo jos pe țărmul marii

când spuneai povețe multe

însă inima-mi stricată de păcate subjugată

de atuncea niciodată

nu mai stete să Te-asculte.

Te-asculta atunci mulțimea, fericită, fermecată

Când Tu le spuneai, țin minte:

'Răul să-l plătiți cu bine

și cu dragoste să-ntoarceți

ura cea mai ne-mpăcată

căci a voastră mare plată

este-n viața care vine! '

Știu că Tu ești Domnul păcii,

eu sunt fiul învrăjbirii

Tu al dragostei Părinte

iară eu copilul urii;

eu cel ucigaș și lacom, îmi iau plata făptuirii

- dar Tu, Regele Iubirii,

cum să fii la fel cu furii?

Doamne, eu sunt un nemernic,

ucigaș și fiară, care

am făcut în lumea asta sute de vieți să moară!

crucea asta pentru mine

e o cinste mult prea mare

iar aceste munci amare,

o pedeapsa prea ușoară!

180

Mâna asta ce pe cruce tremura acuma-n cuie

omorâtu-și-a părinții

Și-a prădat în nopți de toamne,

eu am îndemnat mulțimea

sus, pe cruce să Te puie

nu e cât e lumea, nu e

păcătos ca mine, Doamne.

Și eu am dorit ca lumea să Te chinuie-n durere

Și mă bucuram când crucea

începu să-Ți pregătească

sau Te-nsângera cununa...

Când Ți-au dat oțet și fiere

Sau când stai fără putere,

și-i lăsai să te lovească!...

Te-am hulit și eu alături

cu-acest biet din partea stângă,

Te-am scuipat cu fariseii

și cu cei fără credință!

Vai...dar vine chinul morții

bietul suflet să mi-l strângă...

Fă ca ochii mei să-mi plângă

plâns fierbinte de căință!

Doamne, orbilor lumină le-ai dat,

muților cuvinte,

milă celui singuratic, pace inimii streine

cu puterea Ta-nviat-ai morții, Doamne,

din morminte

- milostiv și bun Părinte

fie-Ți milă și de mine!

Lacrimi nu mai am...

mi-e sete, mi-s puterile apuse

Doamne, CRED că Tu ești Fiul Celui Sfânt din veșnicie,

iartă-mi grelele păcate ce Ți-au fost aicea spuse

și primește-mă, Isuse,

în a Ta împărăție !...

AMIN.

181

Pleacă-Ți iar

Pleacă-Ți iar urechea, Doamne, în acest târziu amurg

să ne-asculți mărturisirea lacrimilor care curg.

Plângem iar cu toții stingheri plini de patimi și nevoi

greu și mare ni-e păcatul

Doamne, îndură-Te spre noi!

Din părerile greșite, noi, convingeri ne-am format

și-am crezut în ele, Doamne, iar pe Tine Te-am uitat,

dar ne-am rătăcit pe urmă ca o turmă rea de oi

vino iarăși, ne-adună:


Din minciună noi făcurăm adevărul cel mai sfânt

și ne-am rezemat pe-acesta multa vreme pe pământ

dar ne-am prăbușit pe urmă în prăpăstii de noroi

scapă-ne, Părinte, iarăși


Dintr-un idol ne făcurăm Dumnezeu...

și l-am cinstit

închinatu-ne-am la dansul și pe Tine Te-am urât

și-astăzi părăsiți ajuns-am ruinați de tot și goi

Mila Ta să ne ridice,


O, ne pare rău și plângem pentru tot ce-am făptuit

ne căim de fapta noastră ca și fiul rătăcit

și la Tine, Tatăl nostru, iar ne-ntoarcem înapoi,

iartă rătăcirea noastră


Șterge fărdelegea noastră, iarăși Tată bun de sus

pentru dragostea iertării, pentru jertfa lui Isus,

și ne scapă de osânda judecății de apoi

mântuiește-ne de-a pururi


182

Poporul Meu ...

Câte-am făcut Eu ție, poporule streine!...

- Din ceruri coborât-am din milă pentru tine

poporule ateu,

și M-am făcut Lumină la cei fără vedere,

toiag de sprijin celor ce nu aveau putere

și mângâiere-acelor ce-s fără mângâiere

poporul Meu.

Am dăruit viața la cei morți în păcate

la cei loviți de soartă le-am împărțit dreptate

când sufereau din greu,

am potolit durerea în inima streină,

am alinat amarul la cel care suspină;

la mulți am dat vorbire, la orbi am dat lumina,

poporul Meu ...

Cu ce-Mi plătești tu însă tot ce-am făcut Eu ție

popor robit de patimi, de hule și beție

strein de Dumnezeu?

Mă răstignesc cu ură cei vindecați de Mine,

Îmi împletesc pe frunte cununi de mărăcine,

Îmi dați venin când setea aștept să Mi se aline

poporul Meu.

De douăzeci de veacuri la Golgota pe Cruce

Eu sânger și acuma cum sângeram atunce

și singur stau mereu

văzând cum piere turma aceea pentru care

am suferit pe lume durerile amare,

cum împietrirea voastră vă duce la pierzare

poporul Meu.

Popor fără lumină, poporule streine

străin de Jertfa-Mi Sfânta și despărțit de Mine,

pe calea celui rău,

tu-Mi zici că Eu sunt astăzi în cerul fericirii

când sunt mereu acolo pe Crucea pătimirii

îndurerata Jertfă uitată a iubirii,

poporul Meu.

De ce-Mi ziceți voi oare că sunt în cer, când iată

Eu tot așa gem încă pe Crucea-nsângerată

purtând păcatul greu,

purtând mai grea povara păcatelor nespuse

și neascultarea voastră și ura care nu se

183

mai satură de sânge și relele aduse

poporul Meu ...

La Mine ce puțina iubire astăzi suie

răspuns la harul Crucii ce picură din cuie

de mii de ani mereu,

Căci pentru-atâția oameni ce mor pe veci în rele

zadarnice sunt Jertfa și lacrimile Mele,

veți suferi o mai mare osândă pentru ele

poporul Meu ...

O, vino azi la Mine, poporul Meu sărmane

cu-a tale multe lipsuri,

cu-a tale multe rane

ce sângeră din greu

doresc să-ți iau povara, doresc să-ți dau lumina,

doresc s-ai părtășie cu slava Mea divină

și nu-i o altă jertfă să spele-a voastră vină

poporul Meu ...

184

Porumbel

---(Psalmul 56)---

Porumbel...

...din stejarii depărtați

fără soț și frate,

singur, singurel străbați

zări îndepărtate,

arse și pustii și moarte zări îndepărtate.

Glas strein te prigonește,

uli viclean te-alungă,

iar din urmă dorul crește,

calea-i tot mai lungă,

zarea arde, dorul crește, calea-i tot mai lungă.

Arzi de sete-n gol de stepe,

pieptu-i vâlvătaie

și-nnoptarea grea începe

aripa să-ți taie,

înnoptarea morții-ncepe aripa să-ți taie.

Nicăieri nu-i nici o frunză,

nici o creangă verde,

nici un suflet să pătrunză

dorul ce te pierde,

cât de mare și fierbinte-i dorul ce te pierde.

Unde-i albul suflet oare

care te-nțelege,

unde-i mâna iubitoare

rănile să-ți lege,

mâna albă, mâna moale rănile să-ți lege?

Cazi...dar sufletul tău suie

zâmbet alb spre soare

către Țara unde nu e

dor și depărtare,

unde nu e despărțire, dor și depărtare.

Unde te așteaptă-n cale

veci de slavi senine,

Țara dorurilor tale

porumbel străine,

Dorul dorurilor tale porumbel străine...

185

Porumbel cu aripi albe

Porumbel cu aripi albe

ochiul meu te pierde

peste lume, peste țară

du-te și te-ntoarce iară

c-o crenguță verde.

- Ai plecat de-atâta vreme

peste nori de spume,

zarea e mereu pustie

oare nici o bucurie

nu-mi găsești tu-n lume?

Spune-mi, vântule, de ce sunt

căile deșarte,

s-a pierdut prin văi streine

ori nu-l lasă mâini haine

ori e-n ceas de moarte?

Sau privirea ce-l așteaptă

n-o să-l mai dezmierde?...

- n-o să vină niciodată

că n-a fost în lumea toată

o crenguță verde!...

- Dar tu ține-ți către ceruri

mâini neobosite

calde rugăciuni trimite-I

Domnului, în veci iubitei

Țări făgăduite.

Și vei moșteni-n lumină

har ce nu se pierde,

toată Țara Minunată

de unde ai așteptat odată,

o crenguță verde.

186

Poți să mă lași

Poți să mă lași să strig mereu

Chiar dacă nu-mi răspunzi îndată

Eu tot voi crede, Domnul meu,

În mila ta cea neschimbată.

Poți să mă lași s-aștept în drum

În fața porții încuiate

Eu n-am să mă-ndoiesc nicicum

De-a Tale căi adevărate.

Poți să mă lași să zac zdrobit

În ziduri și în suferință

Tot n-am să-mi uit ce-am prețuit

Și n-am să las a Ta credință.

Poți să mă lași să mor așa

Disprețuit și-uitat - știu bine -

Tot n-am să calc porunca Ta

Nici n-am să-mi pierd nădejdea-n Tine.

Poți să mă lași oricât Isus

Ca să mă-ncerci - eu știu c-odată

Pe veci vei răsplăti nespus

Răbdarea mea-ndelungată.

187

Primăvara...

Primăvara...

- toată firea simte-adânc fiorul dulce

a vieții ce renaște și putere nouă aduce!

Inima-n adâncu-i simte farmecul vieții

bucuria renăscută din frumusețea tinereții.

Iată primăvara vine! Ghiața iarăși se topește,

o viață nouă-ncepe-n tot ce mișcă și vorbește!

- iată iar pădurea-cântec,

iar cerul, sfântul

lasă ploaia ce-nverzește veselind întreg pământul!

- Iată, iarăși cald și dulce vânt de miazăzi adie

zboară iarăși rândunele și-nfloresc cireșii-n vie,

ies iar florile prin frunza veștedă din alte toamne

- cât de mari și minunate-s lucrările Tale, Doamne!

Ah, așa e și-n viața noastră cea duhovnicească:

vântul Duhului când suflă toate-ncep să se trezească:

inima-și deschide poarta pentru Domnul biruinței,

ochii plâng și caldă curge sfântă lacrima căinței;

Sufletul tresare dornic după viața cea curată

iar din ceruri plouă sfântă pacea binecuvântată

și nu-i glas să poată spune cât e, de fericită

viața nouă,

viața sfântă,

viața Domnului jertfită!

În iubire te simți una cu toți oamenii deodată

duhu-i numai bucurie

inima-i lumină toată

și-atunci orișiunde-n lume ar vrea Domnul să te poarte

simți că-i numai fericire

și-n viață

și în moarte.

188

Primiți pe Domnul vostru

O, vouă celor umili, v-aduc o veste nouă

ce voi, împovărații, pân-azi n-ați auzit:

ISUS HRISTOS, prin crucea și jertfa Lui și vouă

iertare, mântuire și har v-a dăruit!

Mulțimea de păcate atât de mari și grele

cu care viața-ntreagă mereu v-ați încărcat,

El le-a luat asupra-Și, S-a-mpovărat cu ele

și sus pe lemnul crucii cu sânge le-a spălat.

El din osânda morții, din veșnica pieire,

cu jertfa Lui prin Cruce, scăpare v-a adus,

căci prin credința-ntrânsul, viață, mântuire

și pacea Lui cea dulce v-a dăruit de sus.

Primiți pe Domnul vostru!... cu lacrimi de iubire

și inima și casa deschideți-I deplin,

căci unde intră Domnul, cereasca-I strălucire

din casa jalei face un colț de rai senin!

Primiți pe Domnul vostru, voi cei ce-ați tras cu truda

și fără vreo nădejde amarele poveri -

și-atunci pe ochii voștri, pe fața voastră udă

va străluci lumina cereștii înfieri!

Primiți pe Domnul vostru, voi cei ce-ați stat departe

de masa veseliei, de praznicul curat,

primirea Lui, viața pe veci vă va desparte

de tot ce-i fărădelege, osândă și păcat!

Primiți pe Domnul vostru, căci numai Lui i-e milă

de voi, precum i-e milă păstorului de oi -

o, numai Lui de-a voastră osândă nu-I e silă

căci pân-la starea voastră El vine după voi!

Primiți pe Domnul vostru, o, câtă bucurie

ar trebui să umple al vostru suflet az'

când pân-la starea voastră dorește El să vie

să facă-un veșnic cântec din veșnicul necaz.

Primiți pe Domnul vostru! -

e cea din urmă ușa,

e cea din urmă cale,

e cel din urmă Har,

e cea din urmă clipă,...când și-aceasta-i dusă,

189

vai, tot ce mai rămâne, e deznădejde doar!

Primiți pe Domnul vostru, e cea din urmă punte

întinsă peste-adâncul cel dintre cer și voi, -

când nu va mai fi-acesta, rămâne-un veșnic munte

de chin amar

sub care veți geme-n veci apoi.

190

Privește-n ochii lui Isus

Privește-n ochii lui Isus,

privește-n ochii lui Isus

ca să cunoști ce-ai de tăcut,

ca să-nțelegi ce ai de spus,

ca să alegi ce-ai de lăsat,

ca să privești ce ai de dus,

să știi cât fac cele de jos

să știi cât sunt cele de sus,

să poți căuta cele ce sunt,

să poți lăsa cele ce nu-s,

- privește-n ochii lui Isus.

Privește-n Jertfa lui Hristos,

privește-n Jertfa lui Hristos

să vezi în ce adânc zăceai,

să vezi din ce blestem te-a scos

să știi ce ai acum, crezând,

să știi ce pierzi necredincios,

să simți ce-i harul, ascultând,

să știi ce-i drumul luminos,

să afli-un cer deschis plecând

să-ncununezi sfârșit frumos,

- privește-n Jertfa lui Hristos.

Privește-n slava lui Isus,

privește-n slava lui Isus

să vezi ce-i raiul nesfârșit,

sa vezi ce-i focul ne apus,

să înțelegi tot ce-a fost scris,

să crezi în tot ce ni s-a spus,

să știi ce preț au toate jos,

să știi ce har au toate sus

să poți avea cele ce sunt,

să poți lăsa cele ce nu-s,

- privește-n slava lui Isus.

191

Răbdare!

Răbdare, o, încă puțină răbdare!

- sus ochii și gândul, și brațul, și pașii:

Slăvita cetate cerească răsare

iar cea mai frumoasa și sfântă intrare

e-aceea prin care te-nalță vrăjmașii.

Răbdare în chinuri și-n lipsă, răbdare,

în zbucium, în lupte și-n dorul fierbinte!

- Pe fața brăzdată de lacrimi amare

vor cerne lumina, răsfrângeri de soare

din slava ce vine...privește-nainte!

Răbdare-n viață și-n moarte răbdare!

- al tău e triumful din veacul ce vine,

când noaptea apune, când Ziua răsare...

nu moartea-i aceea, ci viață și har e

răsplata răbdării-ndelungi și senine!

Răbdare, o încă puțină răbdare!

- privește răsplata, să birui suspinul

și treci peste moarte cu-a vieții cântare

răbdare, o încă puțină răbdare

căci vine seninul, seninul, seninul!...

192

Rămâi cu noi

Ni s-au dus cu vremi apuse

bucuriile șuvoi

prietenii, frații de-o clipă

ce-am crezut

pe vecii că se-nfiripă

ni s-au dus așa de-n pripă

au trecut,

și-n al lacrimii șuvoi

ai rămas doar Tu, Isuse,

Tu cu noi!...

Frați de amintiri nespuse

din cerescul Tău război

frați de care strâns ne leagă

dor și gând

din frăția ce ne-ncheagă

câte unul se dezleagă

rând pe rând

și-n al Tău ceresc război

mai ramai dar Tu, Isuse,

Tu cu noi.

Și-ale prietenii aduse

de s-ar duce iar-napoi

dacă frați de-ai noștri iară

ne-ar lăsa

ca să scape de ocară

și de ura lumii-amară

ar pleca

orișicâți vor da-napoi

Te rugăm rămâi, Isuse,

Tu cu noi.

193

Ridică-ți ochii

Ridică-ți ochii și privește

Că-n tot ce este-n jurul tău,

Te copleșește bunătatea

Și dragostea lui Dumnezeu

Și totuși tu, pe El lumina,

Și viața ta pe veșnicii,

Pe El ce-ți poate da iertarea,

Tu nu-L asculți

- de ce nu vii?

Când se cutremură pământul,

Când guri de moarte se deschid,

Când plăgi și lipsuri și necazuri

Atâtea mii de vieți ucid:

- Acestea toate ție-ți strigă

Să-ntorci din căile pustii,

Pe-Acel ce poate să te scape

Tu nu-L asculți

- de ce nu vii?

Atâtea tainice-adevăruri

Răsar din locul lor ascuns,

Și la-ntrebări înfiorate

Iți dau cu-adevărat răspuns

- Dar când puterea Lui cea tare

Ți-ncearc-a vieții temelii,

Tu nu-nțelegi ce-ți spune oare

Sau te prefaci,

De ce nu vii?

Ce fericiți sunt toți aceia

Ce Lui pe veci s-au dăruit,

Cu câtă bucurie-așteaptă

Acel loc sfânt făgăduit!

- La minunata-i fericire

Tu un dorești părtaș să fii

Câți merg la slavă-n veci cu Domnul

Tu unde mergi, de ce nu vii?

194

Rugaciune Traian Dorz

Doamne, Tu, stăpânu-acestui cer nemărginit

și-albastru

către Tine mi se-nalță iarăși gândul meu sihastru.

Către Tine se ridică iarși glasul rugii mele

Domnul zilelor cu soare,

Domnul nopților cu stele.

Tu ești împăratul nostru,

Tu ești Domnul nostru mare

Tu ești Stânca păcii noastre,

Turnul nostru de scăpare!

De nădejdea-n Tine, Doamne,

toată viața ni se-alină,

viața noastră-atât de tristă, suferindă și streină.

Mângâierea vieții triste ni-e Cuvântul Cărții Tale

El ne-a șters de lacrimi ochii,

ne-a scos sufletul din jale,

Și ne-a fost mereu în viață adăpost și-nviorare,

călăuză și lumină la-ntunerec, de cărare.

Azi ne-a-mpresurat durerea cât a mării apă multă,

nimeni chinul nu ni-l vede,

nimeni glasul nu ne-ascultă,

Numai Tu ne ești nădejde în aceste clipe grele,

numai Mâna Ta mai poate să ne mântuie din ele,

Numai Tu ai milă, Doamne,

Dumnezeul nostru mare

Tu ești stânca izbăvirii,

- dăruiește-ne scăpare!

195

Să calci cu teamă

Să calci cu teamă-n iarba

Cea moale de la șes

Ispita, ca năpârca

Acolo stă mai des.

Acolo stă păcatul

Ca șarpele, pândind

Virtutea, rugăciunea

Și râvna lenevind.

Acolo stă desfrâul

Când toate-ți merg din plin

Și una după alta

Dorințe negre vin.

Și unul după altul

Vin demonii vrăjmași

Iar tu slăbit și leneș

Acolo te mai lași.

O, nu-ți slăbi vegherea

Ci roagă-te mai des

Și mai cu râvna-aleargă

Ajuns la drum de șes.

Când scapi de calea aspră

Și-ajungi la locuri moi

O, mai ales acolo

Ispitele vin roi.

Atâți din cei ce-n valuri

Luptat-au strălucit

În locuri liniștite

Vrăjmașul i-a zdrobit.

Mergi mult mai plin de teamă

Ajuns la drum plăcut

Cununile mai multe

Acolo s-au pierdut!

196

Să cauți doar ce-i curat

Să cauți doar ce-i curat în viață

precum albina-n calea sa

când zboară peste orice floare

privind mereu ne-ncrezătoare

și nu stă decât unde-i pare

curat nectarul care-l ia.

Cum cerbul cât i-ar fi de sete

mai suflă peste apa sa

ca să-i împrăștie toți norii

izvorului curat ca zorii

să-i simtă doar curați fiorii

seninului de unde bea.

Cum porumbelul alb ce cată

doar verde ramura s-o ia...

- Din orice flori, din orice vale

doar câte sunt curate ia-le

oricât de dragi privirii tale

de nu-s curate, nu lua.

197

Să nu avem în lume

Să nu avem în lume, Doamne,

o stare prea fără suspin

că unde prea cântăm în viață

acolo plângem prea puțin.

Să nu avem prea multă frunză,

să nu fim prea de vorbe plini

că unde prea mult se vorbește

vor ști să tacă prea puțini.

Să nu umblăm prea fără grijă

îngăduind prea mult ce-am vrea

căci unde-i viața prea ușoară

acolo moartea e prea grea.

Să nu ne bucurăm prea tare

de-nșelătorul sorții zar,

căci când prezentul e prea dulce

e viitorul prea amar.

- Ci să slăvim iubirea sfântă

ce ne-a ales pentru Hristos;

cu El umblând prea pe-ntuneric

ajungi în loc prea luminos.

Acel ce-a dus mai greu povara

suindu-și crucea mai cu greu

va fi și în cer cel mai dulce

îmbrățișat de Dumnezeu.

198

Să nu mai ardem

Să nu mai ardem pentru noi

Ci pentru cei ce ne urmează

Al sufletului larg șuvoi

Să-mpartă rază după rază.

Cu lut tot mai puțin pe mâini

Cu tot mai limpede lumina

Să le săpăm mai largi fântâni

Să-și spele sufletul și vina.

Să le-adâncim mai drept temei

Înspre-Adevar și-mbrățișare,

Cu cât noi azi cu ani mai grei

Plătim urcușul lor spre soare.

Să le grăbim un mai slăvit

Și dulce praznic spre-nviere,

Cu cât noi ieri l-am ispășit

Mai cu oțet și mai cu fiere.

S-ajungă ei a ști că-n tot

Ce-i vrednic și frumos sub soare,

Plătit e fiecare iot

Cu plâns, cu sânge și sudoare.

S-ajungă-a ști că tot ce-i drept

E mai presus de tiranie

Că tot ce-i vrednic și-nțelept

E cea mai sigur-avuție.

Că tot ce-i sfânt și-adevărat

E-n veci mai tare ca minciuna;

Că oricât geme cel curat

El izbândește-ntotdeauna.

- De-am izbutit să-ncredințăm

Pe cei ce vin așa a face,

Plătiți de tot ce datorăm

Putem să adormim în pace.

199

Să nu mai pot uita Isuse

Să nu mai pot uita, Isuse,

Cât mi-ai făcut, din ce m-ai scos

Tot ce mi-ai dăruit să fie

În veci mai viu și dureros.

Să nu mai pot uita nici una

Din binefacerile-Ți mari

'Noite zilnic pentru mine

Și-n anii dulci și-n cei amari.

Să nu mai pot uita nici unul

Din binefăcătorii mei

Ca ne-ncetat recunoștința

Să mi se-ndrepte către ei.

Să nu mai pot uita nici una

Din câte rugi mi-ai ascultat

Ca sa nu-mi pierd în veci nădejdea

În orice-adânc aș fi-aruncat.

Să nu mai pot uita nici unul

Din câte Ți-am păcătuit

Ci să-Ți rămân întotdeauna

Ascultător și umilit.

Să nu-mi mai pot uita nici una

De ce-s dator din câte-mi dai

Ca numai slavă și-ascultare

Să-Ți port și-n umblete și-n grai.

200

Și cu cât privesc

Și cu cât privesc în urmă

Peste anii ce s-au dus

Tot mai limpede-Ți văd fața

Și iubirea Ta Isus.

Tot mai strălucit și dulce

În viața mea răsai,

Tot mai limpede-mi răsună

Fermecatu-Ți dulce grai.

Tot mai strălucită fața,

Soare binecuvântat,

Tot mai mult mi-alungi din suflet

Norul greu și-ntunecat.

Când eram furat de valuri

Și-ncetam să lupt cu zel,

Daca mă mustrai, Isuse,

Urmăreai de-atunci un țel.

Când din patima deșartă

Ți-am cerut să-mi dai un pic -

De mi-ai dat, mi-ai dat, Isuse,

Ca să văd că nu-i nimic.

Când am vrut să-mi caut prieteni

Desfătări când am căutat

M-ai lăsat să le-aflu, Doamne,

Să văd cât m-am înșelat.

Astăzi văd că bogăția

Lumii-ntregi de mi-o dădeai

n-aș fi aflat vre-o mulțumire

căci din toate Tu-mi lipseai.

Dar de când Te am pe Tine

Chiar de-s singur și strein

Și de-s și sărac pe lume

Eu sunt fericit deplin.

201

Și mă duc ...

Și mă duc strein, Isuse, călător fără de cale,

biet copil pribeag pe drumuri

neprimit de nime-n lume

să-mi plâng singur suferința,

să-mi cânt singur marea jale

și durerea să mă-ndrume.

Să iubesc pe cei ce-n mine arunca-vor plini de ură

să vreau bine la dușmanul

care-mi va săpa mormântul,

să mă rog și pentru-acela

ce de mine nu se-ndură,

care-mi va răpi veșmântul.

Să nu mă răzbun pe-acela

ce-mi va face nedreptate

răul lui întotdeuna eu să-l răsplătesc cu bine

și să răsplătesc cu bine celui care mă va bate

și va da cu pietre-n mine.

Celui care n-o să-mi deie nici un loc

pentru hodină

și nici stropul cel de apă

să-mi ud limba arsă-n gură

să Te rog, Isuse Doamne, viața să le dai senină

și iubire fără ură.

Dă-mi ce vrei de-acum, Doamne,

dă-mi de vrei dureri nespuse

ia-mi și coaja cea de pâine

care foamea mi-o omoară

însă Tu de către mine nu Te depărta, Isuse

căci amarul mă doboară.

Cănd bolnav, strein și singur

am să plâng pe căi streine,

alungat de pretutindeni și uitat de toți pe lume,

fă-mă să-nțeleg c-aceasta

mi-este cel mai mare bine

și să cred în al Tău Nume.

Fă să simt că totdeauna Tu cu mine ești, Isuse

și din tot amarul vieții, harul Tău va face miere

peste fața-nsângerată și puterile apuse

va fi-alin și mângâiere.

202

Astfel dă-mi mereu putere

până-n fund să beau paharul

pân la capăt să-mi duc crucea

fără să cârtesc vreodată

cu credința neclintită și puternică în harul

și-n iubirea-Ți neschimbată.

203

Soare-al veșniciei mele

Soare-al veșniciei mele

ce-n extaz plângând Te-ador

oare când afla-mi-voi stâmpăr

nesfârșitului meu dor?

Oare când pe brațu-Ți dulce

fruntea-mi grea de străluciri

voi putea să-mi plec în pacea

negrăitei fericiri?

Inima ce-a ars atâta

de-al iubirii sfânt suspin

când afla-și-va lângă Tine

așteptatul ei alin?

Ochii ce-n adâncu-atâtor

mii de lacrimi s-au topit

când se vor scalda-n lumina

Slavei Chipului Dorit?

Când cu-aceste două brațe

ce de-o viață se întind

voi putea-n sfârșit ca poala,

măcar poala, să-Ți cuprind?

Când putea-Ți-voi numai Ție

spune multul meu amar

care-mi arde răstignită

inima-ngropată-n jar?

Când uitând chiar și de Slava

Raiului de haruri greu

nevăzând pe nimeni altul

vom fi numai Tu și eu?

Când, căci zilele și anii

trec așa de-ncetinel

și-acest lut mă ține parcă

în cătușe de oțel?

Când, o Soare drag, Isuse,

că n-am aripe să zbor

anii-s lungi cât niște veacuri

și mi-e dor, mi-e dor, mi-e dor!...

204

Stăruiește, rabdă, luptă

Stăruiește, răbda, luptă

calea-i grea, vrăjmașii mulți

n-asculta chemarea lenei

ești pierdut dac-o asculți.

Nu-nceta, nu sta, nu pierde

timpu-i scump, să nu-ntârzii

nu cum ești acum te uită

ci cum trebuia să fii.

Ară, samănă, plivește -

câmpu-i mult, plugari puțini,

ca s-aduni odată veșnic

samănă cu pumnii plini!

Nu e zi, nu-i ceas, nu-i clipă

să nu ai din cer vreun har;

nici cuvânt, nici pas, nici lacrimi

nu-ți vor rămânea-n zadar.

205

Știi tu biet om?

Știi tu biet om pribeag prin lume

poți tu să știi, cât te-am iubit?

- știi tu oare iubirea asta?

ce suferință a biruit?

Știi tu cât te-am căutat prin lume,

poți tu să știi, cât te-am chemat?

- poți oare să-nțelegi tu chinul

cât pentru tine-am îndurat?

Știi tu cât Eu te-aștept și astăzi,

știi oare tu cât te doresc?

- știi oare tu ce-i așteptarea

când anii tăi ți se sfârșesc?

Știi tu că tot trecutul negru

de patimi rele ți-a iertat,

știi tu cât de strălucită-i slava

cu care-n veci vei fi îmbrăcat?

Știi tu oare-n ce pierzare

de nu te-ntorci acum, te-arunci?

știi tu ce fericire lepezi?

- Zadarnic vei afla atunci!

206

Suferința...

Suferință...

crin din care Domnul Și-a-mpletit cununa

mulți te plâng când mergi la dânșii,

eu te cânt întotdeauna -

căci în leagănul tău dulce

când m-a pus întâi durerea

am văzut la căpătâiu-mi,

veghetoare, mângâierea.

Suferință, soră scumpă

ce mă porți de-atunci cu tine,

câte bucurii în suflet mi-ai dat tu

printre suspine!

Tu m-ai învățat,

gunoaie și-amăgire și ispită -

să le văd acelea câte vine lumea să-mi promită.

Și să aflu ce comoară e primirea slavei sfinte

și cunoașterea iertării,

și iubirea ei fierbinte,

și-a credinței odihnă, și-alinarea cea plăcută

care-o lasă mâna dulce peste lacrima tăcută.

Tu mi-ai dezvelit în suflet zări necunoscute mie,

gura, tu mi-ai pus să cânte;

mâna, tu mi-ai pus să scrie...

și-n iubirea armoniei salbe și cununi s-adune

fericit cu ele chipul Domnului să-L încunune.

Suferință, suferință,

astăzi când spre cerul albastru

pe-a recunoștinții aripi

zboară gândul meu sihastru,

eu Îl rog pe-Acel ce Crucea a purtat-o-n umilință

să mă fac să-ți știu prețul

și frumsețea, -

Suferință!...

207

Sunați voi trâmbițe

Sunați voi, trâmbițe, de har

un imn de sărbătoare

oricând Hristos câștigă iar

o biruință mare.

Sunați cu glasul fericit

cântarea bucuroasa

oricând un fiu ce-a rătăcit

se-ntoarce iar acasă.

Sunați amarele treziri

adânc în conștiință

oricând atrași de amăgiri

uităm de pocăință,

sunați puternic peste tot

chemarea cea divină

cât este încă har - și pot

cei neiertați să vină.

Sunați cât încă pot afla

intrările deschise

căci în curând le vor vedea

pe veci luându-li-se.

Sunați plecările de frați

la munca cea voioasă

căci în curând o să sunați

venirea lor Acasă.

208

Sunt trandafirul Tău

Sunt trandafirul Tău din Saron

sunt crinul Tău curat din văi,

și cât de fericit sunt, Doamne,

în Mâna Ta, sub ochii Tăi.

Mireasma scumpă și aleasă

din taina sufletului plin

Isuse, fericit Isuse,

întreagă pentru Tine-o țin.

Întreagă, sfântă și curată

iubire din viața mea

o țin, Isuse, pentru Ziua

când va culege-o Mâna Ta...

O țin pentru slăvita clipă

din Primăvara Sfântă când

Tu-Ți vei alege trandafirii

și-i vei culege rând pe rând.

Atunci când stropii-atâtor lacrimi

ce-n lume ei le-au plâns streini

se vor schimba-n nepieritoare

răsfrângeri de cerești lumini.

Și-n Fața Ta Strălucitoare

când va-nceta orice tumult

vor străluci mai mult aceia

ce-au plâns și-au suferit mai mult.

209

Tată Sfânt mulțumiri...

Tata Sfânt, mulțumiri ne-ncetate

Ți-nălțăm și prin grai și prin cânt,

pentru-a Tale-ndurări pentru toate

mulțumim, mulțumim Tată Sfânt!

Mulțumim pentru marea-Ți iubire

Care Fiul pe Cruce Și-a frânt

ca sa dea lumii-ntregi mântuire,

Mulțumim, Mulțumim Tată Sfânt.

Mulțumim pentru harul Tău mare,

Mulțumim, pentru scumpu-Ți Cuvânt,

Mulțumim, pentru marea-Ți iertare,


Mulțumim că ne-ai dat mângâiere,

că ne-ai dat ajutor și avânt,

că răbdare ne-ai dat și putere


Mulțumim pentru dulcea-nfrățire

care-ai pus-o-ntre-ai Tăi pe pământ,

pentru tot ce ne-ai dat prin iubire


Mulțumim că ne-ai dat bucurie

când răbdam pentru-al Tău legământ,

că vom fi lângă Tine-n vecie


210

Te rog...

Te rog nu pentru lume, Tată,

nici pentru fii ei cei răi,

ci pentru turma Ta curată

și pentru copilașii Tăi.

Te rog nu să le-oprești furtuna

și nici să-i iei de pe pământ;

Mă rog sa-i faci să fie una

așa cum Eu cu Tine sunt.

Le cer adânca părtășie

și darul binelui suprem,

uniți în inimi să fie

așa cum Eu și Tu suntem!

Mărturisirea mântuirii

la fel s-o poarte pe pământ,

părtași sfințeniei iubirii

uniți cum Eu cu Tine sunt.

Curați de ori și ce minciună

de-apururi Tată să-i păzești,

uniți să fie împreună

așa cum Tu cu mine ești!

Și-ajută-i Tată să trăiască

cerința Sfântului Cuvânt

Iubirea să-i nedespărțească

așa cum Eu cu Tine sunt.

211

Tot mai rar

Tot mai rar auzi cuvântul

cel curat și credincios

ce cuprinde adevărul

sfânt, cum l-a lăsat Hristos.

Tot mai rar îi vezi pe oameni

prețuind ce-i luminos

si-nsetând de curăția

umbletului cu Hristos.

Tot mai rari sunt credincioșii

ce cu-n duh adânc, pios,

gustă și trăiesc minunea

părtășiei cu Hristos.

Tot mai rari sunt doritorii

care-și strâng curat folos

aurul înțelepciunii

din Cuvântul lui Hristos.

Tot mai rari sunt ochii milei

către plânsul dureros

tot mai rari neprihăniții

chinuiți pentru Hristos.

Tot mai rari... Dar când din lume

cel din urmă va fi scos

va veni grăbit pârjolul

Judecații lui Hristos.

212

Totdeauna pe-a Domnului cale

Totdeauna pe-a Domnului cale

au fost lupte și-au fost spini destui

căci acei ce-au urmat voii Sale

trebuit-au să-i semene Lui!

N-a iubit lumea ,nu, niciodată

pe-acei câți i-au urmat Lui cu zel

ci c-o ură mereu ne-mpăcată

i-a primit pe pământ ca pe El.

Dar cu ochii-ațintiți spre răsplată

prin răbdarea Golgotei privind,

n-au cârtit cei aleși niciodată

ci-au trăit și-au murit biruind.

Nu-i la fel pentru toți încercarea,

nici nu-i vremea la toți într-un fel,

însă toți într-un fel au chemarea

la un preț de dureri pentru El.

Cei ce fug sau fricoși la-ncercare

L-au lăsat s-au vândut pe Isus,

rușinați se vor pierde-n uitare

alungați de blestemul de sus.

Tu fii tare ca-n ziua-ncercării

e alegerea ta pentru har,

strălucit ești în haina ocării

când te urci răbdător pe calvar!

Tu carusele-atunci le sărută,

rugător pentru cei ce le-au pus,

că-n cereasca răbdare tăcută

semăna-vei atunci cu Isus.

Iar prin moarte-nmiit vei culege

răsplătirea cerescului zel

căci mereu astfel Domnul Și-alege

pe acei ce-mpărăți-vor cu EL.

213

Toți cei apăsați, Isuse

Toți cei apăsați, Isuse,

de dureri amare,

lăngă crucea Ta se-adună

și așteaptă alinare.

Tu le-ai mai rămas în lupte

adăpost și mângâiere,

căci nu-i nimeni să-nțeleagă

ne-nțeleasa lor durere.

Tu flămânzilor ești pâine

și-nsetaților ești apă,

reazim celor slabi și scutul

celor ce la Tine scapă,

iar la cei ce-n noaptea morții

și-a păcatelor suspină,

Tu ești singura nădejde

și ești singura lumină.

Fie-Ți milă, fie-Ți milă

de sărmanul care piere

așteptându-Ți ajutorul

frânt de cazne și durere,

de sub greul apăsării

și necazului îl scapă,

la izvoarele luminii

și odihnei Tu-i adapă.

Sfarmă lanțurile urii

și ne ia a ei povară,

Soarele iubirii iarăși

peste noi fă-l să răsară -

să fim iarăși o credință,

o nădejde și-o simțire, -

De nimic n-avem o, Doamne

lipsă-atât cât de iubire!

214

Tu care-ai aflat

Tu care-ai aflat lumina

fericitei căi,

zboară-n valurile lumii

scapă-ți frații tăi!

Nu lăsa să se-odihnească

trupul tău nicicând,

spune-le de moartea care

va veni curând.

Spune-le de judecata

care va veni,

de osânda și pierzarea

care-o va-nsoți.

Spune-le de-Acela singur

Care i-a scăpa

spune-le să-L cheme astăzi

pân-vor mai putea!

Spune-le cu lacrimi, strigă-i

ține-te de toți,

roagă-i, ei se duc la moarte,

nu-i lăsa cât poți.

Știi c-a mântuirii haruri

ție ți s-au dat

și pentru-a-ajuta să scape

alții din păcat?

Cum cauți tu a lor salvare

de pe-a morții căi,

ce vei spune la-ntrebarea:

"unde-s frații tăi?"

215

Tu ești în noi, și nu simțim

Tu ești în noi - și nu simțim

cum nu simțim ce nu ne doare,

cum nu ni-e greu și nu tânjim

când nu-i nici cald și nici răcoare.

Tu ești în noi când nu dorim

și când nimic greu nu ne pare,

când nu-nsetam nici flămânzim

Tu ești în noi îndestulare.

Tu ești în noi Cuvânt când știm

cântând, în noi Tu ești cântare,

lumină ești - cănd strălucim,

când ne rugăm - ești înălțare.

De-aceea doru-Ți nu-l simțim

ca cel de frați, în adunare;

ca cel de flori - când le privim

sau cel de ape - la izvoare.

Tu ești în noi - și nu simțim

decât când pleci, a Ta plecare,

atunci ni-e greu, atunci tânjim,

atunci simțim că totul doare.

216

Tu ești și azi

Tu ești și azi, Isuse, tot călător pe-aici

dar parcă n-ai acuma popor și ucenici

Prin lume printre oameni treci parcă în zadar

iubirea-i tot mai rece și binele-i mai rar.

Sunt parcă numai iude ce umblă dup-averi

Marii și vameși astăzi nu-s parcă nicăieri,

Zachei și magdalene și lazări nu mai sunt

s-a isprăvit și mirul recunoștinții sfânt...

Pe calea spre Golgota, pe drumul spre Damasc

rar merg mironosițe, rari sauli se mai nasc.

Prin văi de patimi rele mulți credincioși azi pier

tot mai legați de lume, tot mai străini de cer.

Isuse și-n atâta nemărginit amar

Tu totuși chemi pe oameni, chiar dac-ar fi-n zadar.

Chiar dacă nu-Ți ascultă Cuvântul Tău divin,

chiar dacă el răsună atâta de străin,

Tu chemi mereu, Isuse, și-astepti pân-la sfârșit

să nu se scuze nimeni că nu Te-a auzit.

O, lume nu vrei astăzi s-asculți chemarea Sa

știi ce-o s-auzi tu însă

când El va înceta?...

217

Tu gemi, dar iată-n lume

Tu gemi? - dar iată-n lume

câți sufăr și mai rău,

pe lângă-al lor privește-ți

nimic necazul tău.

Tu plângi? - dar mergi la alții

și vezi ce-ndură ei

și îți va fi rușine

c-ai plâns fără temei.

Ești trist? - dar ia aminte

al altora amar

și-ți vei vedea povara

pe lângă-a lor, un har.

Cârtești? - dar mai degrabă

nu tremuri ce-ar putea

să vina peste tine

din chiar cârtirea ta?

Ci nalță mulțumire

spre ceruri ne-ncetat

că nu ți-a dat mai grabnic

precum ai meritat.

Și laudă-L pe Domnul

de toate-a Lui lucrări -

c-atuncea vezi în toate

doar binecuvântări.

218

Tu poți

Tu poți doar cu-n cuvânt, Isuse

S-alini a mea furtună grea,

Dar dacă n-o alini, ajuta-mi

Să nu fiu smuls și dus de ea.

Tu poți cu-n singur semn deschide

Mormântu-n care sunt căzut

Dar dacă nu-l deschizi, ajută-mi

Să-l rabd nădăjduind tăcut.

Tu poți c-o singură privire

Să-mi luminezi cărarea grea

Dar dacă n-o lumini, ajută-mi

Să merg chiar și gemând pe ea.

Tu poți aduce dintr-o dată

Tot ce așteptăm cu dor nespus

Dar dacă nu ne-aduci, ajută-mi

Să cred în Tine mai supus.

Tu poți schimba într-o clipită

În veselie jalea grea

Dar dacă nu ne-o schimbi, ajută-mi

Să cred că e mai bine-așa.

219

Tu singur plângi

Tu singur plângi și azi, Isuse

În miez de noapte-n Ghetzimani

Îți dorm departe ucenicii

și-nconjurat ești de dușmani.

Ți-e plin de neghină ogorul

și grâul nimicit și zmult

departe stau "semănătorii"

și dorm nepăsători, demult.

Umplut-au mărăcinii via

ogoru-ntreg l-au copleșit

iar "lucrătorii" Tăi departe

în somn adânc au adormit.

Ți-s oile pierdute toate

pe multe și pe rele căi,

intrat-au lupii printre ele

și dorm adânc "păstorii" Tăi.

Pătrunsu-Ți-au în casă furii

au profanat și-au pustiit

iar "păzitori" puși, Isuse

demult cu dânșii s-au unit...

Când vei veni, Isuse, Doamne,

credință oare vei afla?

Din câți i-ai pus Tu să vegheze

Câți oare treji vor aștepta?

220

Tu-mi înlături îndoiala

Tu-mi înlături îndoiala

Inimii ne-ncrezătoare

Când mă-nfrânge grea ispita

Și de vina mea mă doare.

Când furtuni învolburate

Îmi întunecă privirea,

Un cuvânt al Tău îmi poate

Lumina nemărginirea.

Când de seceta se uscă

Tot hotarul meu în jale,

Într-o clipă mi-l învie

Revărsarea milei Tale.

Tu-mi ești hotar iubirii,

Neclintire-ncredințării,

Adâncime-nțelepciunii

Și răsplată ascultării.

Temelia vieții mele,

Inimii comoara toată -

Tot ce nalț și tot ce dărâm

E spre slava Ta curată.

Cât ar curge râu de lacrimi

De cântări și rugăciune

Sute de vieți, Isuse,

Tot n-aș mai sfârși a-Ți spune.

221

Un credincios nu poate

Un credincios nu poate minte

dacă rămâne credincios

sau, dacă poate, el se rupe

pentru minciună de Hristos.

Un tată ce-și iubește fiii

nu-i poate despărți de Cer

sau dacă poate nu e tată

ci-i un călău și-un temnicer.

O mama nu-și ucide fiul

nici dacă-ar fi să moară ea

sau dacă-l poate, nu e mamă

ci este fiara cea mai rea.

Un bun păstor nu-și lasă turma

la lupi, privind nepăsător

sau dac-o lasă e-un netrebnic

și-un ucigaș, dar nu-i păstor.

Un frate-n veci nu-și lasă frații

cu care l-a unit Hristos

ori dacă-i lasă n-a fost frate

ci vânzător și mincinos.

Acel ce pierde doar el singur

va fi de-o vină pedepsit

un tată și-un păstor și-o mamă

au însă vina înmiit.

222

Va fi odată-o pace

Va fi odată-o pace pe veci netulburată,

va crește-odată grâul ca cedrii din Liban,

va fi odată-o turmă din lumea asta toată

și mieii n-o să aibă de-atunci nici un dușman.

Iubirea o să aibă o Patrie Slăvită

în care Adevărul, doar el, va fi-mpărat,

în care bucuria va fi desăvârșită

și Domnul singur Soare de-a pururi adorat.

Acum mă rog cu frații plângând cu frunți plecate

aici stropesc cu lacrimi atâtea căi de dor;

- Acolo însă toate pe veci vor fi uitate

ne vom scălda iubirea în veșnicul Izvor.

O, Viitor de aur, cuprinde-mă în tine

cu inima și ochii desprinși de tot ce-i jos

să-mi ai pe totdeauna tot sufletul din mine

aprins ca o mireasmă în calea lui Hristos.

223

Va trebui să mori curând

Va trebui să mori curând

și-ți vezi sfârșitul tremurând

să-L întâlnești pe Dumnezeu

să-I dai răspunsul cel mai greu.

Va trebui, va trebui

oricât n-ai vrea și n-ai dori...

- Dar vino astăzi la Hristos

să dai atunci răspuns frumos.

Va trebui curând să mori

arzând în gheață și-n sudori

să te desparți de tot ce ai

și cel mai greu răspuns să dai.

Va trebui să vezi curând

cumplita moarte, suspinând

și-n fața negrei Porți ajuns

să dai cel mai cu greu răspuns.

Va trebui să-L întâlnești

pe-Acela ce-L tăgăduiești

pe-nfricoșatul Dumnezeu

să-I dai răspunsul cel mai greu.

Va trebui să mergi, împins,

în locul cel de foc încins

la Judecată gol să stai

și cel mai greu răspuns să-l dai.

Va trebui, va trebui

ca să răspunzi ce n-ai dori

și-n veci vei plânge dureros

că nu vii astăzi la Hristos.

224

Voi acei ce să vă-ntoarceți

Voi acei ce să vă-ntoarceți

hotărâre ați luat

tare fiți,tari și-o rupeți astăzi

cu viața de păcat.

Voi acei ce calea strâmtă

s-o urcați ați apucat

tari fiți,tari să nu vă-ntoarcă

nimeni iarăși la păcat.

Voi acei ce dulce prieten

pe Isus vi l-ați aflat

tari fiți,tari să nu vă faceți

nicicând robi la vreun păcat.

Voi acei ce ani de zile

de Hristos ați ascultat

tari fiți,tari curând, în slavă

veți scăpa de-orice păcat.

Voi copii curați ai slavei

ce spre cer ați apucat

tari fiți, tari, tot iadul lupta

să vă-ntoarcă spre păcat.

Tari fiți, tari priviți cununa

Slava,cerul minunat

stând în Domnul veți învinge

prin El orișice păcat.

225

Voi purtători...

Voi purtători ai steagurilor sfinte

spre-acel măreț și veșnic viitor,

voi făclieri de slove și cuvinte,

fiți voi întâi la înălțimea lor!

Tu care-ai prins în mâna ta condeiul

și vrei să dai lumină la mulțimi,

o, nu uita că pilda ta-i temeiul

izbânzii-n ridicarea spre-nălțimi!

Tu care porți în gura ta Cuvântul

și-ndemnul spre mai bine și frumos,

o, nu uita că pilda ta-i avântul

spre-o slujbă mai curată lui Hristos.

Tu care ceri poporului putere

de jertfa pentru minunatul Țel,

tu ce-ai jertfit? ce drept și ce plăcere,

să poți fi-un far și pildă pentru el?

O, nu uita că vorba ta-i scânteia,

dar fapta ta e focul uriaș!

- doar pilda ta-i va ridica pe-aceia

ce vrei să-i vezi mai fericiți urmași!

Doar pilda ta, de muncă și-nfrânare

și de credința-n scopul cel slăvit,

dă gândului vorbit și scris valoare

și rod măreț în cei ce l-au primit!

Voi purtătorii steagurilor sfinte

spre-acel măreț și veșnic Viitor,

voi făclieri de slove și cuvinte,

fiți voi întâi la înălțimea lor!

AMIN.

226

fara album

227

Acel ce pururi are grijă

Acel ce pururi are grijă

de orişicine-i în necaz

îţi numără şi ţie paşii

şi lacrimile pe obraz

Să nu pierzi la necaz credinţa

şi nici nădejdea când ţi-e greu

nici dragostea când eşti la bine

- că-n ele-L pierzi pe Dumnezeu

El ştie cât să-ţi lase lupta

de greutăţi şi de-ndoieli

la timp îţi va trimite harul

prin care sufletul să-ţi speli

El ştie cât să-ţi lase-n lume

viaţa-n bine să-ţi răsfeţi

Şi să ţi-l ia când e să-ţi piardă

comoara veşnicei vieţi

El ştie când e de mustrare

nevoie spre-ndreptarea ta

şi ştie-n flacăra-ncercării

cât poţi să stai-şi când s-o ia

Să-I mulţumeşti de tot ce Domnul

îţi dă în viaţă-n de-orice fel

pe El Il ai când ai credinţa

Nădejdea şi iubirea-n El

228

Acela ce doreşte slava

Acela ce doreşte slava

să ştie c-are de luptat

cu eul lui, cu duhul lumii

şi cu păcatul nencetat,

Să lupte să învingă lumea

’nălţându-se mereu mai sus

şi acolo îngenunchiat la Cruce

să-şi ia putere din Isus

Orice cădere să-l ridice

mai hotărât, mai înţelept

mai veghetor făcându-i duhul

mai sfântă flacăra din piept

Trecând biruitor prin toate

mereu cu adevăru-ncins

curând ajunge starea în care

nimica nu-I de neînvins

Să poată o dată şi el spune

senin, înalt şi fericit

precum Isus a spus la urmă :

- curaj căci Eu am biruit

Acel ce caută mântuirea

luptând statornic şi aprins

ţinându-şi la Hristos privirea

- ajunge odată de neînvins

229

Adeseori

Adeseori ispite grele

în calea vieţii mele vin

zdrobind odihna vieţii mele

şi-a zilei liniştit senin

Atunci alerg la rugăciune

şi prin Hristos din nou primesc

tărie să le înving pe toate

şi iarăşi pacea-mi regăsesc

Adeseori dureri amare

adânc încearcă viaţa mea

şi dreapta-ncrederii cărare

aşa de greu o pot ţinea

Adeseori puteri duşmane

spre mine năvălesc cumplit

lăsându-mi viaţa numai rane

şi sufletul adânc zdrobit

O sfânt liman al rugăciunii

ce scut nedespărţit îmi eşti

ce liniştire, ce putere

şi ce adăpost îmi dăruieşti !

230

Adeseori în rugă

Adeseori în rugă

când eu smerit plângeam

nu Te vedeam Isuse

dar Te simţeam

Adeseori când singur

eu suspinam zdrobit

nu Te-am văzut cu mine

dar Te-am simţit

Prin focul jertfei încă

când Doamne m-ai trecut

nu Te-am simţit eu numai,

ci Te-am văzut !

Iar azi când împreună

cu Tine merg în sus

ce limpede, ce-aievea

Te văd, Isus !

231

Ajută-ne să Te iubim

Ajută-ne să Te iubim

cerescul nostru Tată

chiar dacă ar fi să nu primim

în veci nici o răsplată

Să credem în puterea Ta

adânc cum ni se spune

chiar dacă nu ne-ai asculta

nicicând vreo rugăciune

Să ţinem sus Cuvântul Tău

în orice grea încercare

chiar dacă ne-ar lovi cel rău

c-o ură tot mai mare

Să nu ne îndoim deloc

în nici o grea ispită

să-avem când vom iesi din foc

fiinţa srălucită

Ca astfel zilnic preaschimbati

din bine în mai bine

s-ajungem slava înfiaţi

având un chip cu Tine

232

Al cui e soarele?

Al cui e soarele de-a pururi

Al cui pământul pentru veac?

- Cine-a venit aici puternic

Şi cine n-a plecat sărac.

Cine-i pe lumea asta veşnic

Şi ce-i aici netrecător?

- Ce oare e mai slab ca viaţa

Ce zboară oare mai uşor?

Ce-i mai supus ca omu’-n lume

La trecere şi la dureri?

Ce zi nu poate să ne-aducă

Sfârşitul unei triste seri?

Cine-a putut opri vreodată

Vreun timp şi soare pentru el?

- Cine-a putut scăpa pe lume

De putrezirea de vreun fel?

A cui averi n-au fost trecute

Şi-a cui locaş nu s-a mutat?

- A cui tărie n-a fost frântă

şi-a cui putere n-a-ncetat?

...Sărmane călător, ia seama

La câţi au fost şi nu mai sunt,

Aceeaşi soartă te aşteaptă

Nu-ţi crede raiul pe Pământ.

233

Alături am purtat

Alături am purtat povara

aceleiaşi slavite cruci

deşi, necunoscut şi tainic

tu altfel ţi-a fost dat s-o duci

Aceeaşi înspinată creangă

a-ncununat şi fruntea ta,

deşi tăcut şi singuratec,

de tine nimeni nu ştia

Eu din răsplata suferinţei

ceva şi-n lume mi-am primit

dar tu purtând-o neştiută

chiar şi de-aceasta te-ai lipsit

O, Mâine când în cer Stăpânul,

va răsplăti pe drept ce-am dat

- răbdarea ta necunoscută

va străluci mai minunat.

234

Am tot strigat

Am tot strigat, de când tot strig

îmi e şi greu să tot mai spun

dar strig, căci ştiu că vine ziua

să ştiţi că n-am fost eu nebun.

Am tot chemat, de când tot chem

şi ură poate că-mi purtaţi

dar chem, căci ştiu că vine ziua,

când veţi striga înspăimântaţi.

Am tot mustrat, de când tot mustru

e tot mai gol în jurul meu

dar tot nu tac, căci vine ziua

cu blestemul lui Dumnezeu.

Am tot venit şi tot mai vin

să spun că încă mai e har

să spun, căci ştiu că vine ziua

cu plâns şi ţipăt în zadar.

Am tot înştiinţat şi mai

răbdaţi-mi să vă-nştiinţez

căci ştiu ce-aproape este ziua

cu-nfricoşatul morţii crez.

Veţi face şi-acum tot ce vreţi,

cum aţi făcut şi pân-acum

dar scumpul mântuirii preţ

amar se va plăti cu scrum.

235

Aproape, ca o seară…

Aproape, ca o seară,

Grăbită ca un ceas,

Cumplită ca o fiară

Ţi-e moartea la un pas.

Subţire ca o aţă,

Uşoară ca un nor,

Se scurge a ta viaţă

Sărmane călător

O, stai, te-ngrozeşte

De tot ce ai în drum..

Ce noapte te pândeşte

De Dincolo de-Acum

Trezeşte-te şi-L cere

Pe Domnu-n ajutor

Cu ultima-ţi putere

Sărmane călător.

Doar Jertfa Crucii Sale,

Doar Scumpul sânge al Său

e-un preţ iertării tale

şi sufletului tău

Primește-L şi-L urmează

Cu întregul vieţii dor

Căci ziua ta-nserează

Sărmane călător…

236

Aştepţi să vină Domnul…

Aştepţi să vină Domnul şi tot deşert vorbeşti,

Aştepţi să vină noaptea şi tot pierdut trăieşti.

Să vină învierea şi tot nepregătit,

Să vină judecata şi tot nepocăit.

Să vină veşnicia cu focul inamic,

Iar plâns şi pocăinţă, nimic, nimic, nimic.

Ce-aştepţi tu de la Domnul sau de la moartea Sa?

Ce-aştepţi de la-nviere sau judecata grea?

Ce-aştepţi în veşnicie? Ce crezi c-ai să primeşti?

Când toate bat la ușă, tu nici nu te gândeşti.

O, viaţa ta se pierde zadarnic pic cu pic,

Iar plâns şi pocăinţă, nimic, nimic, nimic.

Ascultă înştiinţarea, ascult-o măcar azi,

‘Nainte de-a ajunge în veşnicul necaz.

Întoarce-te la Domnul cât este timp şi har,

De mâine poate totul pe veci va fi-n zadar.

O, iată secerişul, tu n-ai dat nici un spic,

Şi n-ai în veşnicie, nimic, nimic, nimic.

237

Au trecut

Au trecut ca norii anii

Vremea i-a mânat spre munţi

Peste tâmple cern castanii

Floarea perilor cărunţi.

Tot mai mult rămâne-n urmă

Şi-nainte mai puţin,

Prin a lumii nouă turmă

Eşti strein, tot mai strein..

Cei porniţi cu tine-odată

Pe-al vieţii drum, s-au dus,

Tu cu zarea-nsingurată

Lâncezeşti dup-un apus.

- Tot nu vezi nimicnicia

Celor după care alergi?

Tot nu crezi în veşnicia

Locului spre care mergi?

- Dacă este după moarte

Viaţa-n care n-ai crezut,

Ce vei face-n veci departe

Şi pe veci de veci pierdut?

238

Binecuvântat e-acela

Binecuvântat e-acela care-ascultă de chemare

Ce-nţelege când e vremea şi prilejul de-ascultare.

Binecuvântat e-acela care nu se ruşinează

Ci-ngenunche şi se roagă orişicine ar fi să-l vadă

Binecuvântat e-acela ce are-o inimă umilă

Care pentru cei ce sufăr, simte dragoste, nu silă.

Binecuvântat e-acela ce dă-n veci şi-n veac nu cere

Care pentru-a lumii slavă simte scârbă,nu plăcere

Binecuvântat e-acela care ştie să aline

În tăcere şi-n răbdare nestrigatele suspine

Binecuvântat e-acela care umblă-n părtăşie

Şi e fraţilor lumină, dragoste şi bucurie

Binecuvântat e-acela care zilnic face bine

Şi-n răbdare îşi adună cel de mâine pentru sine

Binecuvântat e-acela care ştie a-L pătrunde

Pe Hristos, sub orice feţe şi cuvinte S-ar ascunde.

239

Binecuvântați părinții


toată viața pe pământ

e porunca și povața

și dorința Celui Sfânt .


dragoste să le-arătați

căci atunci veți fi-n viață

și voi binecuvântați .


chiar și când vă este greu

căci atunci când faceți astfel

ascultați pe Dumnezeu .


și-i iubiți și-i ajutați

căci oricât de mult le-ați face

n-ați plătit ce datorați .


chiar și-atunci când nu mai sunt

cu iubire și cu lacrimi

nu uitați al lor mormânt .

Fericiți vor fi copiii

ce părinții și-i cinstesc

fericiți vor fi părinții

ce copii-n Domnu-și cresc .

240

Bizuiți-vă pe Domnul

O, noi ne-am bizuit pe Domnul

De aceea nu ne-a biruit

Nici vântul, când vuia puternic,

Nici valul, când izbea cumplit.


De aceea, când zdrobiți păream,

Spre fericita izbăvire

Deplin încrezători priveam.


De aceea-n nopți de suferinți

Crezând, noi pregăteam prin lacrimi

Cântarea marii biruinți.


De aceea-n liniște am privit

Și am stat neclătinați în fața

Asupritorului cumplit.


De aceea azi cântăm așa,

Și veșnic vom slăvi și-n ceruri

Măreață, biruința Sa.

Bizuiți-vă pe Domnul

Cei răscumpărați de El,

Căci în El au biruința

Câți se bizuiesc pe El.

241

Blândul Păstor

Odată L-am văzut trecând

Cu turma pe Păstorul blând,

Mergea cu dânsa la izvor,

Blândul Păstor, blândul Păstor!

Pe-o oaie ce căzuse jos

A ridicat-o El frumos,

Şi-a dus-o-n braţe iubitor,

Blândul Păstor, Blândul Păstor!

Iar mai târziu L-am întâlnit,

De cuie şi de spini rănit,

Ca să-Ţi deschid, ai tot bătut

Să intri si la mine!

Dar lumea-mi spuse să nu viu,

Că viaţa Ta-i amară,

Am vreme colo, mai târziu...

Și Te-am lăsat afară!

Iar astăzi, singur mă-nfior

De-a mele fapte rele, Isuse,

şi Te-aştept cu dor

În noaptea vieţii mele!

Mai vino iar, Isuse blând,

Mai bate iar o dată!

Te-aştept cu sufletul plângând...

Şi uşa-i descuiată!

242

Bucuria nu-i deplină

Bucuria nu-i deplină

decât lângă Dumnezeu

numai harul Lui lumină

cerul inimii mereu

Bucuria nu-i curată

decât când e în Hristos,

numai ea-i despovărată

de lumesc şi păcătos

Bucuria nu-i senină

decât când e în Duhul Sfânt,

atunci flacăra-i divină

umple sufletul de-avânt

Bucuria nu-i întreagă

decât lângă cei iubiţi,

numai strângerea lor dragă

ne lumină fericiţi

Bucuria nu-i frumoasă

Decât în culesul plin

când din munca dureroasă

îţi strângi roadele senin

Bucuria nu-i cerească

decât sus pe-acel Tabor

unde lupta nelumească

ţi-o sfârşeşti biruitor.

243

Bucurie

Când vii tu bucurie a sufletului meu

Şi inima şi ochii de lacrimi umezesc..

Naintea ta adie spre mine-a ta mireasmă

Şi m-aş deschide întregul adânc să te cuprind.

Această adiere preadulce de la tine,

E ca ivirea zilei de praznic aşteptat.

Isuse, Tu eşti întreaga-mi bucurie

Şi n-are lumea alte să-mi poată fi la fel ..

- Nu-i pe pământ comoară de care-ar fi legată

Viaţa mea vreodată asemeni ca de ea

Nici mai adânc lipsită,

nici mai cu drag aproape

cum poate fi de Tine,

şi cum mi-a fost mereu.

O, lângă Tine-n clipa adâncă-a rugăciunii

Sau în trăirea muncii cu lacrimi şi sudori

Sau în vâltoarea luptei cu opintiri sporite

Smulgând plătite roade cu orice pas împins,

Sau în purtări de sarcini cu renunţări durute

- eu gust din plin aroma cereştilor grădini !

Fii binecuvântată adâncă bucurie

Comoară luminoasă a sufletului meu.

244

Ca o mare furtunoasă...

Ca o mare furtunoasă, Doamne, mi-a fost viaţa

Numai rane mi-a fost trupul, numai lacrimi faţa

Numai singuratici paşii, numai rece locul

Numai în cuptorul crucii mi-a fost dulce focul.

Ţine-mă mereu, dulce Dumnezeu,

Lângă sânul Tău

Până voi gusta fericire mea

La lumina Ta.

Nu e rod mai sfânt ca rodul arderii-n răbdare

Pentru slava şi izbânda vieţii viitoare

Şi nu-i stare mai cerească în această lume

Decât cu Hristos pe cruce pentru sfântu-I Nume.

Fie cât de furtunoasă şi de grea viaţa

Vrem să trecem drepţi prin toate către cer cu faţa

Fericiţi mărturisindu-L pe Hristos prin cruce

Nu-i alt drum mai drept spre ceruri să ne poată duce.

245

Când anii trec...

Când anii trec ca norii şi oamenii ca vântul

Viaţa noastră curge cu timpul ce-l trăim.

Şi undeva în cale stă neştiut mormântul

Şi nimeni nu cunoaşte în care ţintirim.

Doamne-n calea dreaptă minte înţeleaptă

Dă-ne să umblăm

Ca în veşnicie sfânta-mpărăţie

Dulce s-o gustăm.

Când viaţa ni-i-nainte ne pare-atât de lungă

Că nu ştim cum ar trece mai grabnic anii mei.

Când viaţa ni-i în urmă am vrea să tot ne-ajungă

Dar nu ne mai ajunge şi-o plângem singurei.

Când unicele lucruri le-avem cu-ndestulare

Iubire, tinereţe, şi soţi, şi legământ

Le risipim în patimi, şi-n râs, şi-n nepăsare

Când le-am pierdut, zadarnic le mai plângem preţul sfânt.

Când anii trec ca norii şi stările ca vântul

O, suflet scump grijeşte-ţi avutul cel sublim.

Oriunde mori, iubirea s-o ţii şi legământul

Ca să învii cu ele din orice ţintirim.

246

Când nu mai ai nevoie


de-ai tăi părinţi sărmani

să nu uiţi c-ai avut-o

de ei atâţia ani.


de fraţii din trecut,

adu-ţi aminte câtă

odată ai avut.


de soţul tău slăbit,

adu-ţi aminte câtă

în viaţă te-a-nsoţit.


de prietenul căzut,

să nu uiţi câtă vreme

nevoie ai avut.


de-un binefăcător

să nu uiţi niciodată

de câte-i eşti dator.

Când crezi că n-ai vreodată

nevoie de Hristos

atunci ai cel mai grabnic

şi cel mai dureros.

247

Când trebuie o jertfă

Când trebuie o jertfă, eu mă gândesc la Tine,

iubirea mea cerească, frumos şi drag copil -

şi simt că Tu eşti preţul izbânzilor divine

şi-aştept să vină-altarul, să-l văd cerându-Ți-l.

Când gloatele sărmane tânjesc spre dezrobire

şi pentru-a lor salvare se cere-un preţ amar,

eu ştiu că Tu eşti preţul, frumoasa mea iubire,

Tu ai să arzi ca alţii s-ajungă stări de har.

Când gurile flămânde vor leşina-n pustie

şi pentru-a lor viaţă se cere dat un preţ,

eu ştiu că Tu eşti preţul, iubire scumpă mie,

şi-ai să Te frângi pe Tine să scapi a lor vieţi.

248

Când voi ajunge țărmul

Când voi ajunge Ţărmul spre care mă îndrepţi,

eu ştiu, Isuse dulce, că ai să mă aştepţi

va fi o dimineaţă cu-ntregul cer senin

şi peste toată zarea un curcubeu divin.

Din raze şi din roze vor iriza minuni

cu unduiri de cântec şi sclipăt de cununi

vor miresma cuprinsul grădinile din rai

şi-o să se-audă numai al lacrimilor grai..

Cu faţa strălucită de Chipul Tău Divin,

Îmi voi pleca genunchii, spre Tine-aşa să vin

şi din genunchi veșmântul şi talpa să-Ţi sărut

spunându-Ti ce dator sunt de tot ce mi-ai făcut.

Să nu mai spună nimeni c-am suferit cândva,

Sau c-am sădit vreo floare sau c-am rodit ceva,

sau c-aş avea vreun merit, sau ceva de primit

O, clipa asta fi-va răsplătită înmiit.

249

Carte sfântă

Carte sfântă, mână sfântă te-a adus în a mea cale

Câte lacrimi semănat-am eu pe paginile tale!

Cât am plâns pe-a tale file când m-am regăsit în tine

ruinat, pierdut în moarte, dar răscumpărat, pe mine.

Am aflat cum prin păcate

eu eram pierdut și-n moarte

Am aflat chemarea dulce,

să las căile deșarte...

Am aflat iubirea care

astfel, n-a mai fost vreodată

arătată pentru mine

ca a bunului sfânt Tată.

Am aflat de marea jertfă

dată pentru-a mea scăpare

pe Isus Mântuitorul

scumpul vieții mele Soare.

Și-am aflat lumina,

calea

și-adevărul vieții mele

și, unite cu prigoane, câte bucurii în ele.

Eram singurel pe lume,

fără soră, fără frate,

dar apoi, ce fericire,

le-am aflat în tine toate.

Carte sfântă,

mână sfântă

mi te-a pus la căpătâie

de la-ntâia mea cântare,

de la lacrima dintâie.

Și-azi cuvântul Sfânt al vieții

mi-este-ndemn și îndrumare

mângâiere,-nțelepciune,

întărire și mustrare.

Domnul meu, din Tine-mi spune

să mă-nvețe-n tot ce-i bine.

Mâine-osânda sau răsplata

mi-o va spune tot din Tine.

250

Fii cu mine și mă-nvață

și mă mustră

și mă-ndeamnă,

ca să-nvăț ce-nseamnă moartea

și viața ce înseamnă...

Ca să-nvăț ce-nseamnă clipa...

s-o răscumpăr mă învață

și trăind în curăție

să am veșnica viață.

Mai unit să fiu cu Domnul,

mai cu râvnă-n calea strâmtă

Tu, comoara vieții mele,

Carte sfântă,carte sfântă.

251

Cât de frumoase sunt a Tale

Cât de frumoase sunt a Tale

Orânduiri ce-n veci rămân,

Adevăratul, Înțeleptul

și Minunatul meu Stăpân!

Ce bogații nebănuite

Din Raiul Tău mereu cobori

În cel ce-n Tine se încrede

Și-n timp senin, și-n timp cu nori!

Cât de-ntărită faci nădejdea

Din sufletul în care stai,

Cu ce putere și-ndrăzneală

Îi umpli hotărâtul grai!

O numa-n veacul care vine,

Când tot va fi descoperit,

Se va vedea, Isuse bine

Ce mare har ne-ai dăruit.

Ce bunătate nesfârșita

La Tine, Scump Isus, găsim,

Oricare-n chinurile noastre

Și ori de câte ori venim!

Ce ajutor ne dai când crucea

Și lupta ne-o simțim prea grea,

De câte ori, fără de Tine,

Am fi căzuți zdrobiți sub ea!

252

Cât de neuitată ești

Cât de neuitată ești... dar ce departe-i

azi a ta căldură, Casa Prieteniei!...

Dulcea ta-ncăpere, scumpă grija Martei,

dragostea lui Lazar,inima Mariei.

Cum era acolo zâmbetul în soare,

cum ningeau cireșii straturi de petale

așternând pe drumuri albele covoare

pentru bucuria revenirii Tale...

Unde-i primăvara dulce de-altădată

când peste portiță înflorea scumpia,

când umbla prin casă Marta ocupată,

când vorbeai cu Lazăr, când cânta Maria.

Cum era hotarul plin atunci de floare

și întreg cuprinsul plin de tinerețe,

plin era de cântec până-n larg de zare

numai bucurie, numai frumusețe.

Când urcai cu soții calea pe colină,

Te-nsoțeau cu raze lacrimile serii

și-Ți zâmbea căsuța albă din gradină

cu înfiorarea sfânt-a revederii.

Iar în fața casei să-Ți deschidă poarta

arătând în zâmbet toată bucuria

Te-așteptau iubiții: bucuroasa Marta,

prietenește Lazăr,lăcrimând Maria.

Și-n căsuța albă ca o sărbătoare

de înduioșarea întâlnirii plină

răspândea miresme busuiocu-n floare

prin fereastra largă care da-n gradină.

Cum au fost de scumpe clipele acele,

cât de neuitate și de fericite,

și-astăzi vai, Isuse, n-a rămas din ele

numai amintirea umbrelor iubite.

S-a sfârșit frumoasa, dulcea lor poveste

s-a plecat portița, s-a uscat scumpia,

dus demult e Lazăr, Marta nu mai este,

plânge-n casa goală singură Maria.

253

Când Te vei re-ntoarce vei găsi, Isuse

din ruini grăindu-Ți neuitata șoaptă...

Căci când și credința și nădejdea-s duse

Dragostea rămâne, plânge și așteaptă.

254

Cât păcatul m-a purtat...

Cât păcatul m-a purtat

cincisprezece toamne,

toţi mereu m-au lăudat

nimeni nu s-a supărat,

nimeni, Doamne!

Cât la cel rău i-am slujit


toată lumea m-a iubit

nimeni nu m-a prigonit

nimeni, Doamne!

Cât de lume mi-a plăcut


orice rele-aş fi făcut

nimeni nu m-ar fi-abătut,

nimeni, Doamne!

Cât trecură ca un fum


nimeni nu mi-a stat în drum

să mă strige ca acum

nimeni, Doamne!

Dar de când mă port să-Ţi plac

(trei ori patru toamne)

bine caut mereu să fac

şi tot nu mă are-n plac

nimeni, Doamne!...

O, mereu de-aş fi-un pribeag

toate-a vieţii toamne,

ura tuturor o trag,

mi-e de-ajuns că mă ai drag

azi Tu, Doamne!...

255

Ce dor adânc

Ce dor adânc îmi e de Tine

al vieții mele Mire Sfânt!

ca dorul nopților din mine

de soarele ce nu mai vine,

de cântecul ce nu-l mai cânt.

Te vrea iubirea-mi pururi nouă

cu doru-i tot mai sfânt și-aprins,

și plâng ca zorii după rouă

și stau cu mâinile-amândouă

și sufletul spre Tine-ntins.

E-n pieptul meu sfâșietoare

dorința de-a Te-avea, Isus,

ca setea arsei căprioare

de-a apei limpede răcoare,

ca taina dorului nespus.

Și parcă-aici pe-așa aproape

Te simt pe undeva ascuns

că-mi vezi și lacrima-n pleoape

și dulcile privirii ape,

că de-aș șopti, ar fi de-ajuns.

M-ai auzi! - și n-ar fi-n stare

nimic să Te oprească-apoi,

și-n sfânta clipă următoare,

Am fi un duh și-o întrupare,

un har, și-o taină, amândoi.

256

Ce mă înveți Tu?

Ce mă înveți tu, soare, când încălzești la fel

Pe cei ce cred în Domnul, sau nici nu cred în El?

Ce mă înveți tu, ploaie, vărsându-ti stropii tăi

Cu binecuvântare la fel spre buni și răi?

Ce mă înveți tu, floare, înmiresmând tăcut

La fel și-n locul veșted ca-n locul cel plăcut?

Ce mă înveți tu, pâine, când dai acelaș saț

Și celor fără vină și celor vinovați?

Ce mă înveți tu, umbră, când dai răcoarea ta

Și cui se-nvrednicește și cui n-ar merita?

Ce mă înveți, fântână, când dai al apei har

Și nu-ntrebi ca-nsetatul e frate sau tâlhar?

Ce mă-nvățați voi toate, ce vreți să-mi spuneți voi?

- De vrei să intri-n viață să faci și tu ca noi!

257

Ce mult ne stăpânește Astăzi

Ce mult ne stăpâneşte Astăzi

de parcă nici n-a fost vreun Ieri

şi parcă nici n-ar fi vreun Mâine

ci-i numai Astăzi-de-dureri

sau numai Astăzi-de-plăcere

de încântare şi belşug

uităm de Ieri cel ca un leagăn

şi Mâine, cel ca un coşciug...

Uităm de Ieri, uităm de Mâine

cum n-ar fi fost sau n-ar mai fi

şi stăm robiţi de Astăzi numai

de parcă-i Timpul tot o zi.

Uităm, uităm... Dar şi-Astăzi trece

ca alte zile mii şi mii

ce pierdem azi sau credem veşnic

sunt mâini păreri de rău târzii.

...O, nu fi prea robit de Astăzi

nici prea zdrobit, nici prea-ncântat

Prezentu-i scurt, iar Viitorul

necunoscut şi neaşteptat.

Ci pleacă-ţi inima, mai bine,

smerindu-ţi-o spre Dumnezeu

că-n El e liniştea deplină

dincolo de uşor sau greu.

258

Ce mult se-ndreptățeste omul...

Ce mult se-ndreptăţeşte omul că n-a ucis şi n-a furat

Că n-a aprins la nimeni casa, că strâmb spre nimeni n-a jurat

Că n-a nedreptăţit pe nimeni, luând ce nu era al lui.

Oricând s-ar măsura cu alţii, ca el pe lume nimeni nu-i.

Se poate, n-a ucis cu parul, se poate, n-a furat comori,

Dar cu cuvântul şi cu ura el n-a ucis de-atâtea ori?

Se poate, n-a prădat avutul cel pământesc al nimănui,

Dar n-a furat el de la Domnul când dezbina lucrarea Lui?

Se poate, n-a făcut păcate cum face orice vinovat

Dar când putea să facă-un bine şi nu-l făcea, n-a fost păcat?

Când el vedea că alţii sufăr bolnavi şi singuri şi trecea

Şi-ar fi putut să facă-un bine, dar n-a făcut, el ce făcea?

Când va veni Hristos în slavă la judecata Lui

Atunci nu de păcate-o să ne-ntrebe, ci de-ale dragostei porunci

Nu pentru rele-o să ne-alunge, ci pentru binele ştiut

Putând la semeni a le face, dar noi trecând, nu l-am făcut.

O, nu te-ndreptăţi pe tine că n-ai aprins şi n-ai furat

Că este decât toate-acestea un mai amar şi greu păcat:

Acela de-a nu face bine când ştii şi poţi trăind mereu

Mulţi credincioşi o să-i alunge, pentru acesta, Dumnezeu.

259

Chiar dacă ar fi

Chiar dacă ar fi să-ndur din greu

dureri şi lanţuri şi ruşine,

ajută-mi, Dumnezeul meu,

să nu pot să mă las de Tine

Chiar dacă ar fi să fiu răpit

şi-n noapte dus de mâini haine

oricât închis şi chinuit


Chiar dacă ar fi să mi se ia

tot ce am mai drag pe lângă mine

sărac şi gol de-aş rămânea


Chiar dacă ar fi să zac flămând

bolnav şi uitat la uşi străine

lovit şi alungat, nicicând


Chiar dacă ar fi să ştiu că mor

departe dus în zări străine

tânjind de-al casei mele dor


Chiar dacă ar fi să fiu ucis

de cei cu mâini de sânge pline

pân-la sfârşit să spun deschis

să nu mă pot lăsa de Tine

Iar pentru toate acestea sus,

tot ce-mi doresc eu de la Tine

e ca să văd atunci, Isus,

căci nici Tu nu Te laşi de mine

260

Copil iubit

Copil iubit cu ochi senini

Tu vii din nou printre străini

în peşteră pe paie reci

Tu iarăşi capul Ţi-l apleci.

- Dar astăzi magii nu mai vin

şi nici păstori să-Ţi cânte lin,

Copil iubit cu ochi senini

Tu vii străin printre străini...

Copil iubit cu chipul blând

Te naşti şi azi ca oarecând

de mii de ani în chip sărman

Tu vii în lume an de an.

Şi ştii că cei ce-Ţi cântă azi

scuipa-vor mâine-al Tău obraz

şi totuşi Tu, Copil preablând,

cobori ca anii rând pe rând.

Demult, cu suflet plin de dor

Te-ai coborât de mila lor -

în ieslea rece-ai fost culcat,

şi nimeni nu s-a-nduioşat.

L-ai Tăi, Isuse, ai venit,

ei, neştiind, Te-au răstignit.

Iar Tu cu suflet plin de dor

iertând, cereai iertarea lor.

Copil iubit, ceresc hoinar,

azi baţi la uşi închise iar.

O, Te-am văzut Copil iubit

din mii de praguri izgonit,

la mii de uşi ai aşteptat

dar în zadar! - Erai uitat.

Azi tot mai mulţi Te-aruncă-afar?

ceresc şi sfânt şi drag hoinar!

Şi totuşi, iar, sub chip sărman

cobori la oameni an de an

cu bine răul să-l plăteşti

să chemi, să ierţi şi să iubeşti;

să-mparţi avutul Tău divin

acelor ce la Tine vin,

murind pe cruce între hoţi

s-arăţi cât îi iubeşti pe toţi!

261

Copil ceresc şi sfânt copil

ascuns sub chipul cel umil,

Tu baţi la toţi, dar toţi se-nchid

mai reci ca piatra lor din zid...

- O, mâine şi ei uşa Ta

pe veci închisă-o vor afla.

Azi plângi Tu starea-n care zac

dar mâine ei vor plânge-n veac.

262

Copilul meu

Copilul meu cu suflet bun

Și-n ochi cu dulci lumine,

E Anul Nou!Să-ngenunchem

Și roagă-te cu mine:

-'Isuse bun 'naintea Ta

Genunchii ni se-ndoaie

Și rugă caldă-Ți înălțăm

Cu-a inimii văpaie,

Îți mulțumim,Isuse bun,

Că-n anul ce se duce

Tu lângă noi ai fost mereu

Cu glasul Tău Cel dulce.

Că brațul Tău ne-a ocrotit

În noaptea fără rază

Și-n clipe grele Tu ne-ai fost

Cea mai scumpă Rază

O,Te rugăm înfiorați,

De pacea Ta cea sfântă,

Așa cum stăm îngenuncheați

Isuse, ne binecuvântă!

Și-n anul în care-acum pășim

Isuse ,Tu ne-nvață,

Ca voia-Ți sfântă s-o-mplinim

Urmând a Ta povață.

Amin

263

Cu câtă înţelepciune

Cu câtă-nţelepciune s-ar cere să păşim

când nu ştim calea clipei de-ajungem s-o sfârşim

Cu câtă lepădare de tot ce parc-avem

Când nu ştim lângă toate cât încă mai suntem

Cu câtă pocăinţă spre orişice păcat

Când nu ştim dacă mâine mai poate fi iertat

Cu câtă deslipire de tot ce întâlnim

Când nu știm niciodată napoi de mai venim

Cu câtă dărnicie spre tot ce-am mai putea

Când nu ştim dacă mâine vom fi sau vom pleca

Cu câtă grabă sfântă spre al mântuirii dar

Când nu ştim dacă mâine nu poate fi-n zadar

264

Cu ce rămâi?

Cu ce rămâi din toate

Spre câte-n lume-alergi

Cu tine-n veşnicie

Ce iei să duci când mergi?

Cu ce rămâi din banii

Pe care-i strângi zgârcit

Când moartea o să-ntrebe

Tu pentru ce-ai trăit?

Cu ce rămâi din câte

podoabe cauţi şi-mbraci

Când mulţi n-aveau nici zdrenţe

Ci tremurau săraci?

Cu ce rămâi din slava

Deşartă ce ţi-ai strâns

Când o să vină focul!

Cu scrâşnete şi plâns?

Cu ce rămâi din câtă

Grăsime-mpovărezi

Sau din frumuseţea care

Găteşti şi subţiezi?

Cu ce rămâi în urma

Cumplitului pârjol

Când toate-arzând, pleca-vei

Sărac, nebun şi gol?

Când Domnul o să vină

Cu slavă sau cu munci

Când tot ce-ai azi pieri-va

Cu ce rămâi atunci?

265

Cu ce-ai rămas din flăcari?

Cu ce-ai rămas din flăcări mai bun decât erai,

Când ai intrat în marea şi ultima-ncercare?

Sfârşind cu tine însuţi eroica-nfruntare?

Cu ce-ai rămas din toate? Ce-ai ars şi ce mai ai?

Ce-ai limpezit în tine din câte ce aveai?

Ce-ai lepădat din toată zadarnica strânsură?

Cât ai ales ce-i aur, cât ai lăsat ce-i zgură;

Cât ai avut 'nainte şi-acuma ce mai ai?

Nu anii suferinţei urcaţi cu-atâta vai,

Nici perii albi, nici plânsul, nici pierderile grele,

Ci câtă-nţelepciune şi tâlc ai scos din ele

Aceasta-i întrebarea: ce-ai ars şi mai ai?

Căci dacă tot acela te-ntorci precum erai,

Când ai intrat în marea şi ultima-ncercare,

Zadarnic-a fost jertfa şi chinurile-amare

Nimic n-aveai 'nainte, şi azi nimic nu ai!

266

Cu suflet alb

Cu suflet alb de nevinovăţie,

înfioraţi de-atâtea frumuseţi,

vin tinerii ca să-Ţi aducă Ţie,

Isuse, zorii altei tinereţi.

Isus iubit, ca roua-mbelşugată

venim ca să-Ţi aducem Ţie-n dar

în orice piept o jertfă ne-nfricată

şi-n orice sân un crin pe-al Tău altar.

Venim din văi de moarte şi ruine,

cu ochi scăldaţi în haru-Ţi minunat,

că noi şi sfinte bucurii în Tine

şi-o nouă fericire ne-am aflat.

Din toate cele patru părţi de lume

suim spre Tine mii şi mii de mii,

având pe buze-acelaşi dulce Nume

şi-n piept aceleaşi sfinte bucurii.

Sub crucea Ta aducem fiecare

potirul alb al crinilor din noi,

să-l umpli Tu cu sfânta-nflăcărare

şi să ne-arunci în lupta Ta apoi.

Să ne jertfeşti deplin şi tuturora

pământul pentru Cer să-l cucerim,

privind cu ochii-n lacrimi aurora

Cerescului dorit Ierusalim.

Să biruim şi moarte, şi urgie

ştiind că în curând noi vom purta

pe frunte-n fericita veşnicie

cununi de slăvi şi sărutarea Ta.

267

Cum de trec iute toate

Cum de trec iute toate ce-n lume-acum le vezi

Mai slabe sunt ca umbra, oricât de tari le crezi

Mai mici sunt, ca nimica, chiar cei ce par mai tari

Şi tu treci ca o umbră, oricât de veşnic pari.

Ca visul scurs sfârşeşte şi viaţa ta de-acum

Un an dintr-o viaţă e cât un pas pe-un drum

Ştii paşii tăi din urmă, dar nu ştii câţi mai sunt

Şi vine unul care sfârşeşte-ntr-un mormânt.

O, nu-i urî pe-aceia ce-ţi prea tot spun mereu

Că vine grabnic moartea, să vii la Dumnezeu

Ci-mpacă-te cu Domnul acum cât mai trăieşti

Căci mâine nu-i nici urmă din tot ce pari că eşti.

268

Cum să nu Te cânt...

Cum să nu Te cânt, Isuse,

Cum să nu Te cânt,

Cum să nu-Ţi slăvesc cu lacrimi

Numele Tău Sfânt.

C-am strigat spre Tine, Doamne,

Şi m-ai ascultat

Bucuria şi lumina

Fericit mi-ai dat!

Cum să tac, o cum, că-mi vine

Lumii-ntregi să spun

Cât de bun ai fost cu mine

Cât, o cât de bun!

Unde-i lacrima şi glasul,

Inima de-ajuns

Ca să-Ţi pot slăvi iubirea

Care mi-a răspuns!

Până-n veci voi spune, Doamne,

Cât de-adevărat

Ţi-e Cuvântul şi Iubirea

Ce m-au ascultat.

269

Cum zorii cheamă ziua

Cum zorii cheamă ziua

şi-amurgul cheamă luna,

Cum vulturul-nălţimea

cum muntele furtuna,

Cum dorul revederea...

- aşa Te chem într-una

să fiu cu Tine, Doamne

al Tău pe totdeauna

în jertfă şi-n iubire

cu Tine să fiu una

să-mi fii pe veşnicie

şi capul, şi cununa.

În ochii mei aprinde

din ochii Tăi lumină

în graiul meu aşază

vorbirea Ta divină -

pe faţa mea coboară

lumina Ta senină

fă-mi paşii totdeauna

cărarea Ta s-o ţină

iar mâinile cu lucrul

din via Ta mi-mbină

cu pacea Ta adâncul

şi gândul mi-l alină

viaţa mea să fie

pe veci de pace plină

precum pe munte seara

e linişte deplină...

Întregile-mi dorinţe

într-una să-mi revină:

- să fiu în Tine una

ca ramul în tulpină...

Fiinţa mea în Tine

deplin să se-ntregească

din moartea firii mele

viaţa Ta să crească,

pe faţa mea lumina

blândeţii să zâmbească

iubirea Ta din mine

pe toți să-i cucerească

credinţa să m-aprindă,

nădejdea mă-ntărească

şi Adevăru-n mine

270

deplin să strălucească

ca ochii Tăi, Isuse

cu drag să mă privească.

Acei ce-or să mă vadă

de Tine să dorească

cei ce mă vor cunoaşte

să vrea să Te cunoască

toţi cei ce-or să m-audă

Cuvântul să-ţi primească,

viaţa mea, dorinţa

de cer să le-o trezească

- pe urma mea spre Tine

s-ajungă să păşească

şi Ţie-a lor iubire

întreagă s-o jertfească

o inimă fierbinte

din toţi să Te iubească...

Iar când veni-va clipa

ce veşnic o să crească

lumina slavei Tale

din toţi să strălucească.

271

Cutează și privește!

Cutează și privește de unde stai zdrobit

spre Golgota, la Prețul iertării, Răstignit!

- în starea ta pierdută e singurul mijloc

e singura salvare din moarte și din foc.

Cutează și ascultă Cuvântul lui Cristos

și-ntoarce-te din drumul pierdut și mincinos,

zdrobit de pocăință sub crucea Lui să cazi

- e singura salvare din starea ta de azi.

Cutează și te smulge din mreaja ce te-a prins

păcatul te târăște spre iadul cel nestins

cu grabă și cu groază ascultă-l pe Cristos

- e singura salvare spre locul luminos.

Cutează și te luptă să nu fii iar legat

ferește-te de locul în care-ai lunecat.

Ucide pofta care te-ndeamnă iar plăcut

- e singura salvare de unde stai căzut.

Cutează și zdrobește-l pe șarpele mișel

căci altfel te zdrobește pe veșnicie el;

Lipește-te puternic și strâns lângă Cristos

- e singura salvare din moartea cea de jos.

Cutează și privește tu care vrei să mori

prăpastia și focul spre care te cobori!

iar dacă te-ngrozește abisul fioros

cât poate fi salvare,aleargă la Cristos.

272

Da și Nu...

Da și nu, nu și da

Nu se pot înmănunchea

Nu poți fi și da și nu.

Când iubirea spune: "Hai"

Lenea-ți poruncește: "Stai"

Când Isus vrea să lucrezi

Lenea-ți spune să mai șezi

Iad și Rai, Rai și iad

N-au același drum și vad

Pe Isus dacă-L ai

Scapi de iad și mergi în Rai!

Daca-L ai pe Domnu-n care

Nu poți fi și rău și blând

Dacă-I dai iubirea ta

Spune-I totdeauna "DA"!!!

Amin

273

Dacă încă-odată

Dacă încă-odată mai asculţi Cuvântul

Care până-acuma nu L-ai preţuit

Preţuieşte-L astăzi, dulce ascultându-L,

Poate-n cea din urmă dată ţi-e vestit.

Dacă încă-odată îţi mai vezi părinţii

Şi azi le mai poţi încă spune un cuvânt,

Spune-l al iubirii şi-al recunoştinţei,

Poate-i cel din urmă, până la mormânt.

Dacă încă-odată poţi să faci un bine

Celui ce te-aşteaptă să-l hrăneşti şi-mbraci

Fă-l cu bucurie, fericit spre-oricine,

Poate-i cel din urmă ce mai poţi să-l faci.

Dacă încă-odată fraţii te mai cheamă

Să-ţi îndrepţi purtarea şi să-ntorci la toţi,

Nu-i urî, ascultă-i, prinde-o sfântă teamă,

Poate-i cea din urmă dată când mai poţi.

Dacă încă-odată Domnu-n uşă-ţi bate

Şi mai stă şi-aşteaptă încă să-I descui,

Inima-ti deschide dragostei curate,

Poate-i cea din urmă cercetare-a Lui.

274

Dacă s-a făcut minunea

Dacă s-a făcut minunea

Înnoirii vieţii tale,

Asta trebuie s-o vadă

Orişicine, pe-orice cale

Dacă-n inima ta-i pacea

Şi-n ea Duhul Sfânt se ţine


Pe-orice cale, orişicine.

Dacă tu-L urmezi pe Domnul

Şi ţii calea voii Sale


Orişicine, pe-orice cale.

Dacă tu ai pentru semeni

Gânduri de iubire pline,



Dac-ai rupt-o cu trecutul

De păcate şi greşale


Orişicine, pe-orice cale.

Căci dac-ai aflat pe Domnul

Şi-I cunoşti Cuvântul bine

Vai de tine când n-o vede


275

De ce te-ai despărțit

De ce te-ai despărțit de frați, rupând a lor unire,

Cum ai putut să te desparți de-ntâia ta iubire?

Cum ai putut când tu știai cuvântul ce te leagă

Așa cum ai primit să stai viața ta întreagă?

De ce-ai fost slab și n-ai luptat în ceasul de ispită

De ce-ai pierdut, de ce-ai uitat Comoara prețuită?

Așa de fără preț era trăirea ta-n credință

De te-ai putut lăsa de ea cu-atâta ușurință?

De ce-ai putut să uiți de-acei ani scumpi de-nflăcărare

Pe Domnul tău, pe frații tăi, și-a vieții noi cărare?

De ce i-ai părăsit pe frați rupând a lor unire

Cum ai putut să te desparți de-a Domnului iubire?

276

De crezi cu-adevărat

De crezi cu-adevărat, o viaţă

de veci promisă de Cristos,

de ai cu-adevărat în faţă

un viitor pe veci frumos,

Atunci dă-ţi timpul şi iubirea,

privind spre moarte ca spre-un steag,

şi-mbrăţişează-ți pătimirea

cum ţi-l săruţi pe cel mai drag.

De crezi cu-adevărat, o plată

nebănuită la Isus,

de crezi că-n ceruri te aşteaptă

ce nu-i pe lume grai de spus...

Atunci primeşte-a Lui sudalme

cum ai primi un mir plăcut,

şi-ntinde-ți faţa către palme,

cum ai întinde-o spre-un sărut!

De crezi cu-adevărat Cuvântul

lui Dumnezeu netrecător,

atunci jertfeşte-te purtându-l

înflăcărat şi-ncrezător.

Atunci ocările duşmane

primeşte-le-n al slavei schimb,

şi `nalţă-ţi fruntea către rane,

cum ai `nălţa-o către-un nimb...

277

De dorul Tău, Isus iubit

De dorul Tău, Isus iubit,

În dragostea Ta arse

Şi inima spre Răsărit

Şi faţa ni-s întoarse.

Isus, Isus şi Te-aşteptăm

Cum crinii-aşteaptă rouă

Privind spre ceruri Te chemăm

Cu mâinile-amândouă.

Treci peste anii viitori,

Isuse drag, şi vină

Ne du mai sus, mai sus de zori

Spre ţara de lumină.

Şi-n clipa când ni-i cununa

Cu-a slavei Tale taine

Schimbaţi, ca Tine vom purta

A păcii albe haine.

Iar noi, iubit şi drag Isus,

Ţi-om da cu braţe pline

Toţi crinii dorului nespus

Şi-ai dragostei de Tine.

Şi Ţi-i vom presăra în drum

Cu-o veşnică-nchinare

Precum Îţi preamărim acum

A dragostei cântare.

În zorii fiecărei luni

Vom strânge cu uimire

Din pomii veşnicei minuni

Noi roduri de iubire

Şi-Ţi vom cânta, Isus iubit,

De drag o veşnicie

Că Te-am chemat şi Te-am dorit

Cât nimenea nu ştie.

278

De nu primești

-după II Corinteni 3:18-

De nu primești nimic străin

în duhul tău și-n minte,

lumina gândului senin

îți va luci-n cuvinte.

De nu-ți pătezi cu nici un rău

a cugetului unde,

tot mai adânc lăuntrul tău

sfințirea-l va pătrunde.

De nu-ți arunci nepăsător

clipita niciodată,

cu rod etern strălucitor

duci viața ta-ncărcată.

De nu-ți lași frații-ndurerați

să plece sau s-aștepte,

mereu mai drept ai să străbați

cărările-nțelepte.

De nu-ți lași duhul ispitit

să cadă-n neascultare,

în chip curat și liniștit

te-mbraci spre sărbătoare.

De nu te-abați din legământ,

ci-l ții în gând și-n faptă,

nu știe minte și cuvânt

ce slavă te așteaptă.

279

De soare am nevoie

De soare am nevoie

ori pot şi fără el -

dar fără de nădejde

nu pot în nici un fel.

De apă am nevoie

ori pot şi fără ea,

dar fără de iubire

în veci nu voi putea.

De pâine am nevoie

ori pot şi mai flămând,

dar de-Adevăr mi-e foame

mereu în primul rând.

De aer am nevoie

ca-n viață să rămâi,

dar de Hristos am pururi

nevoie mai întâi.

Să am chiar lumea-ntreagă

din toate, ce folos

când sunt pe veşnicie

departe de Hristos.

Dar dacă sunt cu Domnul

nimic de n-aş avea,

am tot ce fericeşte

pe veci viaţa mea.

280

De-atâţia ani

De-atâţia ani stă Domnul tău,

în pragul casei tale,

iar tu-L respingi şi-alungi mereu

cu multele-ţi greşale!

Aşteaptă haru-n uşa ta

iertarea Lui să-ţi deie,

tu nu-L primeşti, Îl laşi aşa

de-atâţia ani să steie.

Te-aşteaptă fericirea-n prag

să-ţi umple viaţa-ntreagă,

tu gol şi trist suspini pribeag

păcatul greu te leagă.

Iertarea stă şi pacea vrea

în viaţa ta să vină,

să-ţi umple-ntreagă viaţa ta

cu cântec şi lumină.

Dar tu te împietreşti mereu,

ah, nu-ţi e teamă oare

că s-o sfârşi şi harul Său

şi lunga Sa răbdare?

C-aceasta poate-n uşa ta

e ultima-I bătaie

şi că apoi va mai urma

doar veşnica văpaie?

Ah, nu te temi c-această zi

sfârşitul o să-ţi fie

şi noaptea care va veni

va fi pe veşnicie?

Când glasul Lui te cheamă iar,

iubitul meu, ascultă,

primeşte al iertării har

căci vina ta e multă.

Căci va veni un ceas amar

şi-o vreme de obidă

când uşa marelui Său har

pe veci o să se-nchidă.

281

Iar tu vei rămânea pe veci

în focul de afară,

în plânsul nesfârşit să-ţi treci

a vecilor povară.

Dar chinul cel mai greu şi-amar

va fi încredinţarea

c-a fost şi pentru tine-un har

dar I-ai respins chemarea...

282

Departe-ntotdeauna

Departe-ntotdeauna mi s-a părut că sunt

de starea Ta divina, de locul Tău preasfânt;

și-ntruna să m-apropii de Tine Ți-am cerut,

mai lângă Tine, Doamne, mai lângă Tine-am vrut.

Prea-ncet întotdeauna mi s-a părut că merg

și-am vrut să am putere mai tare să alerg;

s-ajung cândva cu Tine, nedespărțit să stau,

mai lângă Tine, Doamne, mai lângă Tine vreau.

Prea slab întotdeauna, Isuse, m-am simțit

și-am vrut să fiu puternic, viteaz și neclintit,

prin orișice ispite, prin tot ce m-a durut,

mai lângă Tine, Doamne, mai lângă Tine-am vrut.

Departe-mi pari și-acuma și drumu-mi pare lung,

aș vrea cât mai degrabă la Sânul Tău s-ajung;

ajută-mi, fără teamă, să pot la Sân să-Ți stau,

mai lângă Tine, Doamne, mai lângă Tine vreau!

283

Din adevăr şi din iubire

Din adevăr şi din iubire îmi fac şi patrie, şi crez

În viaţa mea mai sus ca ele nimic nu vreau să mai aşez.

Pentru-adevăr îmi dau viaţa, pentru iubire moartea-mi dau

Nimic să nu-mi vreau fără ele, cu ele orişice să-mi vreau.

Nici adevărul, nici iubirea nu pot cu nimeni să le-mpart

Cu ele-ntregi mă duc oriunde, de ele-n veci nu mă despart.

Merg cu-adevărul şi iubirea la marginile lumii chiar

Dar fără ele, oricine-ar zice, nu pot şi nu pot, e-n zadar.

Se rupe inima din mine când mi le văd în două stări

Decât cu dragostea-mpărţită, mai bine mort pe-a ei cărări

Decât cu adevăr făţarnic, mai bine mort cu cel frumos

Decât viaţa cu Satana, mai bine moartea cu Hristos.

284

Din liniștea iubirii

Din liniștea iubirii, din darul ei nestins,

mereu cu alte lacrimi,chemăm același plâns.

Și din suspinu-atâtor adâncuri ce-nfior,

mereu cu alte cânturi, chemăm același dor!

Nălțați din slavă-n slavă, spre-al cerurilor prag,

mereu, cu alte daruri, chemăm un Nume drag.

Așa, Isuse până în clipa care plin,

va fi întreg pământul, de chipul Tău Divin!

Și până-n clipa-n care, cu sufletul uimit,

privi-voi măreția Mărețului Sfârșit.

Și slava fără seamăn, a Altui Început,

din care tot ce-i zbucium, va fi necunoscut!

285

Doamne, ce sărac e-acela

Doamne, ce sărac e-acela

care pâinea lui nicicând

nu şi-o-mparte ca s-aline

foamea unui mai flămând.

Doamne, cât de orb e-acela

ce se uită numa-n jos

şi nu vede-n veci lumina

mântuirii lui Hristos.

Doamne, cât de surd e-acela

lângă care-atâta har

cântă, cheamă şi suspină

şi se roagă în zadar.

Doamne, cât de rob e-acela

care-i lacom şi-i zgârcit

care-şi poate-nchide mâna

dinspre semenul lipsit.

Doamne, ce-ngheţat e-acela

care n-are-n sânul lui

nici o rază de iubire

spre durerea nimănui.

Doamne, ce pierdut e-acela

ce se vrea necredincios

căci râzând calcă-n picioare

harul său de la Hristos.

286

Doamne-n ceasul focului

Doamne-n ceasul focului

dă-mi tăria locului

buzele să-mi sângere,

dar să nu scot plângere,

mâinile să-mi scapere,

dar să nu se apere,

să fiu dus mormântului

credincios Cuvântului,

să trec pragul Cerului

cu răbdarea fierului

căci în veci de veci voi vrea

să-mi rămână dragostea.

Doamne, paşii inimii

în iubire ţine-mi-i

legământul lacrimii

treacă-mi focul patimii,

drumul biruinţilor

să-l urmez părinţilor,

frumuseţea paşilor

să mi-o las urmaşilor

şi lumina traiului

s-o duc rază raiului

căci în veac şi-n veac voi vrea

să-mi rămână dragostea.

Doamne, las trecutului

aurul avutului

şi las viitorului

strălucirea zborului;

plata biruinţilor

toată-o dau părinţilor;

slava-ncununaţilor

dă-o toată fraţilor;

premiul fruntaşului

dă-l întreg urmaşului

mie-n veci şi-n veci voi vrea

să-mi dai numai dragostea.

287

Doreşte-ţi călăuză...

Doreşte-ţi călăuză pe Dumnezeu oriunde,

De-a Lui priviri curate nici gândul nu-ţi ascunde,

De ochii Lui niciunde să n-ascunzi a ta cale

Că doar atunci mergi bine cu toate ale tale.

Doreşte-ţi călăuză Cuvântul Sfânt în viaţă,

Curata Lui poruncă mereu s-o ai în faţă

Şi aspra Lui mustrare iubeşte-o totdeauna,

Aşa-ţi păstrezi credinţa, aşa-ţi câştigi cununa.

Doreşte-ţi călăuză frăţească ascultare,

Mai mare ca şi tine să-l crezi pe fiecare.

Pe toţi mai buni ca tine priveşte-i cu iubire,

Aşa-ţi păstrezi curată frumoasa lor unire.

Doreşte-ţi călăuză pe Duhul Sfânt prin lume,

Că doar atunci în ceruri te-nscrii cu noul nume

Şi doar atunci tu sameni spre-o veşnică rodire,

Iar cerul o să-ţi facă o veşnică primire.

288

Dragostea care nu doare

Dragostea care nu doare

n-are roadă numai floare

n-are lacrimi, ci-nșelare

n-are viață - numai pare.

Dragostea care nu plânge

nu se-aprinde, ci se stinge,

nu se-nalță, ci coboară,

nu învie, ci omoară!

Dragostea ce nu-i fierbinte

nu te crede, ci te minte,

nu e-n soare, ci e-n ceață,

nu-ncălzește, ci îngheață.

Dragostea ce nu-i curată

nu trezește, ci îmbată,

nu rămâne, ci trădează,

nu-nălbește, ci-ntinează.

Numai Dragostea Divină

nu te arde, ci te-alină,

nu te lasă, ci te ține

orice trece și-orice vine.

Numai dragostea frumoasă

legământul nu și-l lasă

și cununa nu-și desparte

nici în viață, nici în moarte!

289

E cineva, cântă

Isuse, Isuse, ascultă acum

Departe, pe dealuri, prin văi, pe câmpie,

un cântec de lacrimi, de jertfă și drum

e cineva, cântă prin zarea pustie.

E cineva, cântă...E unul, sunt doi,

sunt sute, sunt mii, sunt mulțimii fără zare

și cântă prin soare, prin noapte și ploi

un imn de iubire, de har și chemare.

E cântecul meu de dragoste, strâns

din primul fior de grea sfâșiere

din ziua când Ție, Isuse, Ți-am plâns

întâia iubire și-ntâia durere.

Ascultă-l cum crește mereu mai aprins,

mereu mai puternic, mereu mai fierbinte

o oaste, o țară, o lume-a cuprins,

o nalță, o-ncântă și-o poartă-nainte.

Asculta-i, Isuse... e imnul slăvit

din ziua când haru-Ți veni peste mine

și-n care-adevărul a rupt strălucit

tristețea trăită departe de tine.

Asculta-l, Isuse, e-ntregu-mi avut,

puterea, avântul și sfânta iubire,

comoara-mi întreagă, întâiu-mi născut

adus pentru Tine suprema jertfire.

Asculta-l, Isuse, în ceasul ceresc

când harfa se sfarmă pe culmi de extaze,

când lutul apune, când ochii privesc

uimiți, veșnicia de slavă și raze.

290

E mult mai greu

E mult mai greu acum s-asculţi

decât să faci ce-ţi place,

dar vai cum plâng atât de mulţi

ce nu mai pot desface.

Să-mi fie orişicât de greu,

eu am s-ascult de Dumnezeu,

căci cei ce râd de El acum

amar vor plânge-odată-n scrum.

E mult mai greu acum muncind

decât să te laşi lenei,

dar vai câţi zac acum scrâşnind

în muncile gheenei.


eu voi munci cu Dumnezeu,

căci cei ce lenevesc acum


E mult mai greu să urci în sus

decât s-alergi în vale,

dar ce frumos e la Isus

iar fără El, ce jale...


eu voi urca spre Dumnezeu

căci cei ce prea petrec acum


291

E mult prea scumpă

E mult prea scumpă viaţa asta

ca s-o petreci nepăsător;

e mult prea scumpă orice clipă

s-o laşi să treacă fără spor.

E mult prea scump Cuvântul Vieţii

să-l poţi uita şi-un ceas măcar;

e mult prea scumpă rugăciunea

să-i poţi nesocoti vreun har.

E mult prea scumpă adunarea

să nu faci totul pentru ea;

e mult prea scumpă-mbrăţişarea

să-ţi pară vreo iertare grea.

E mult prea scumpă răsplătirea

statorniciei la sfârșit,

să-ţi par-acum prea grea-ncercarea

pe care-o ai de suferit.

E mult prea scumpă mântuirea

să nu-i dai totul pe pământ,

şi pacea inimii şi slava

statornicului legământ.

E mult prea scumpă veşnicia

s-o dai pe-o umbră şi pe-un fum;

E mult prea scump Cristos şi Raiul

să nu dai tot să-L ai acum.

292

Eu m-am născut să nu mor niciodată

Eu m-am născut să nu mor niciodată

Și dacă totuși, zilnic, moare-n mine

O părticică, Doamne, pentru Tine

E ca să-mbrac adevărata viață!

Căci Tu ai vrut să fiu, Părinte, așa,

Nu pentru că sunt eu, nespusa piatră rară,

Ci pentru că-n ființa mea precară

Ai pus un strop din maiestatea Ta.

Eu m-am născut să fiu o mărturie,

Căci litera nu are-n ea putere,

Ci Duhul Tău, nepotolit se cere

Să locuiască-ntr-o-ntrupare vie.

Dar ca s-ajung doritul tău exemplu

Îți dăruiesc întreaga mea făptură,

S-o curățești de tot ce este zgură

Și s-o preschimbi în strălucitu-Ți Templu.

Eu m-am născut să plâng cu cel ce plânge

Și să-mi iubesc și frații și dușmanii,

Dar teamă-mi e că zilele și anii

Să îi ajung pe toți, nu mi-ar ajunge.

Căci scurtă e umblarea pământească

Și-n trupul meu e mare neputința

Dar știu că ai să-Ți Ții făgăduința

Și-o să-mplinești tot ce o să-mi lipsească.

Eu m-am născut să știu ce-i rău și bine,

Și mii de ani am căutat răspunsul

Dar tot atât m-am întâlnit cu plânsul...

Până-ntr-o zi, când am sosit la Tine.

Și când mi-ai spus cuvintele nespuse

Ce-au împletit durerea cu dojana,

Tămăduind în mine toata rana

Tu m-ai atras de partea Ta, Isuse.

Eu m-am născut să aflu-n mine prețul

Ce s-a plătit în locul meu pe cruce

Și-oriunde-n lume pașii mă vor duce

Să-Ți fiu pe totdeauna cântărețul.

293

Prin orice biruințe și înfrângeri

Strunește-mi harfa cum îți place ție,

Când voi ajunge-n sfânta-Mpărăție

Să pot cânta în corul Tău de îngeri...

294

Eu n-am vrut să scriu versuri

Eu n-am vrut să scriu versuri,

poeme și cântări

ce gâdilă urechea

și inima o-nmoaie,

ci-am vrut să rup zăvoare,

am vrut să sparg cărări

spre cer și libertate,

din iad și din noroaie.

Am vrut să-mbrac oștire

cu număr nesfârșit

din fiecare carte

să-mi plece o coloană

de luptători cu suflet

și braț nebiruit

pornind să spargă încă

o linie dușmană.

Din orice gând să-mi iasă

o sabie țintind

în cuib viclean de șarpe,

în inima de iudă

și-n mâna de satană

295

ce umblă uneltind

să fure munca celui

ce plânge și asudă.

N-am vrut să strig cuvinte,

ci-am vrut să trag săgeți

puternice și multe

cu negreșită țintă

am vrut să sun alarme,

am vrut să rup peceți

am vrut să-mpiedic răul

să fure și să mintă.

Cântarea-i numai forma

sub care-mi ies plecând

ostașii-acestei lupte

de-un suflet și-o credință

ce oricâți sunt, să meargă

coloane, rând pe rând,

să lupte-n orice parte

spre-aceeași biruință.

...O, dragi cântări a-mele,

plecați cum v-am dorit

296

în linii largi de luptă

pe-ntins din zare-n zare

și nu mai stați din drumul

viteaz și strălucit

decât când o să sune

Cereasca Încetare.

Luptați să nu ajungeți

în mână la vrăjmaș

și-ajunse, nu-i dați sprijin

în lupta lui vicleană,

păstrați-vă și scutul

și spada de ostaș

nălțând Solia Sfântă

și-n tabăra dușmană.

Plecați-mi, rânduri sfinte,

mai multe an cu an,

mai îndrăzneț, mai sigur,

mai ager în mișcare

cu fiece săgeată

sa-nfrângeți un dușman.

Așa să vă găsească

Hristos pe fiecare!

297

Eu nu ştiu cum...

Eu nu ştiu cum Te-ai îndurat

De m-ai ales şi m-ai chemat,

Căci eu nimic n-am făptuit

Să fiu iertat şi miluit!

Ce oare să-Ţi fi arătat,

Că n-am avut decât păcat?

Cum oare Tu, la un tâlhar,

I-ai dăruit atâta har?

Cum oare-atât Te-ai aplecat

Şi din adânc m-ai ridicat?

O, Doamne, ştiu: Tu m-ai primit

Şi m-ai ales, căci m-ai iubit!

Pe tot întinsul viitor

Doresc să-Ţi fiu ascultător,

Recunoştinţă arătând

Iubirii Tale orișicând.

Căci, Doamne, tot ce Tu mi-ai dat

E numai har nemeritat!

298

Eu nu știu, Doamne

Eu nu știu, Doamne, unde încă

îmi vei mai duce pașii mei,

dar știu că Tu-mi vei fi oriunde

lumina sfântă pentru ei.

Eu nu știu, Doamne, ce ispite

vor mai veni în calea mea,

dar știu că-n Tine biruință

și ocrotire voi avea.

Eu nu știu, Doamne, de câți prieteni

mai pot fi încă părăsit,

dar știu că Tu vei fi cu mine

Însoțitor nedespărțit.

Eu nu știu, Doamne, câte lacrimi

au să mai plângă ochii mei,

dar știu că Tu vei fi-alinare

și mângâiere pentru ei.

Eu nu știu, Doamne, câte jertfe

mai trebuie s-aduc din greu,

dar știu că Tu-mi vei da putere

să-mi sui deplin calvarul meu.

Eu nu știu, Doamne, câte rane

voi mai primi de la ai mei,

dar știu că Tu-mi vei da răbdare

și rugăciune pentru ei.

Eu nu-mi știu, Doamne, viitorul,

dar știu că el e-n mâna Ta;

ajută-mi să nu uit aceasta

ca liniștit să-Ți pot urma.

299

Fii binecuvântat, Isuse!

Fii binecuvântat, Isuse,

În veci, fii binecuvântat,

Căci ai lucrat în viaţa noastră

În chip atât de minunat.

Eram căzuţi în fărdelege

Mergeam din ce în ce mai jos.

- Tu ne-ai scăpat şi-abia acuma

Vedem din ce adânc ne-ai scos.

Din văi de chin şi de tristeţe

Mereu în jurul Tău ne-aduni.

Noi Te urmăm şi-abia acuma

Vedem pe ce-nălţimi ne sui.

Abia acum gustăm dulceaţa

Şi harul noii Tale vieţi,

Când Tu ne porţi din slavă-n slava

Atâtor mii de frumuseţi.

O, când ne-mpărtăşeşti în Tine

De-un har atât de minunat.

Cântăm plângând de bucurie

- Isuse, fii binecuvântat!

300

Fii larg la inimă

Fii larg la inimă şi darnic,

fă binele cu pas tăcut.

Că n-ai făcut, vei plânge-odată,

dar n-ai să plângi c-ai prea făcut.

Ascultă sfatul şi-ndrumarea,

îndreaptă-te când eşti mustrat.

Că nu asculţi, vei plânge-odată,

dar n-ai să plângi c-ai ascultat.

Mergi fericit în orice vreme,

oriunde te-ar chema Isus.

Că nu te-ai dus, vei plânge-odată,

dar n-ai să plângi că prea te-ai dus.

Fii răbdător până la moarte,

oricât de-adânc ai fi brăzdat.

Că n-ai răbdat, vei plânge-odată,

dar n-ai să plângi c-ai prea răbdat.

Iubeşte cald întotdeauna,

chiar şi pe-acei ce te-au zdrobit.

Că n-ai iubit, vei plânge-odată,

dar n-ai să plângi c-ai prea iubit.

Şi iartă plin de bunătate

tot răul pe nedrept purtat.

Că n-ai iertat, vei plânge-odată,

dar n-ai să plângi c-ai prea iertat.

Din ce-ai văzut să ai credinţă

şi pentru tot ce n-ai văzut.

Că n-ai crezut, vei plânge-odată,

dar n-ai să plângi c-ai prea crezut.

301

Gândiţi-vă, prieteni

Gândiți-vă, prieteni,

ce har vă este dat,

ce veşnică-ndurare:

iertarea de păcat.

Ce largă bunătate

v-arată Dumnezeu,

când prin Cristos vă iartă

întreg păcatul greu.


ce mare preţ a dat

Cristos ca să v-aducă

iertarea de păcat.

Ce mare-i preţul jertfei

ce-a dat-o Dumnezeu,

ca vouă să vă ierte

întreg păcatul greu.


că dacă nu-L primiţi,

viaţă şi iertare

în veci nu mai găsiţi.

Şi dacă nu vă-ntoarceţi

acum la Dumnezeu,

în veci pe voi rămâne

păcatul vostru greu.

302

Ia jugul lui Cristos

Ia jugul lui Cristos pe umăr

şi trage lângă El arând,

chiar dacă sameni numa-n lacrimi

şi umbli numai sângerând...

Cristos cel sfânt te va cunoaşte

în sărăcie şi-n belşug,

că mulţi au stat cu El la mese,

dar prea puţini au tras la jug!

Ia-I sarcina şi-o du alături

şi simte-o apăsând din greu

cum ai răspunde doar tu singur

de tot ce are Dumnezeu.


odată-n cerul Lui de sus

nu după haina ce-ai purtat-o,

ci după sarcina ce-ai dus.

Ia-ţi crucea ta - şi-I mergi pe urme

tăcând şi mulţumind ca El,

iubeşte, roagă-te şi rabdă

urmând dumnezeiescu-I fel.


nu după numele ce-ţi pui,

ci după rănile-ndurate

sub crucea ta şi Crucea Lui.

303

În prag de jertfă

Să vă binecuvânteze, dragii mei, în veci iubirea,

Facă Domnul să vă fie ea de-a pururi moştenirea.

Să vă fie hrana voastră, să vă fie băutura,

Să vă fie întotdeauna şi răcoarea, şi căldura,

Să vă fie perna nopţii de odihnă minunată,

Şi ogorul muncii voastre, şi sămânţa semănată,

Şi recolta ostenelii, şi răsplata ei deplină,

Să vă fie pururi umbră şi de-a pururea lumină,

Să vă binecuvânteze şi amurgul, şi aurora,

Domnul să v-o dăruiască fericită tuturora.

Mulţumesc de orice dată când vă amintiţi de mine,

Şi de gândurile voastre, toate de iubire pline.

Văd în orice faptă a voastră şi de fiecare dată

Duioşia şi frum’seţea de iubire adevărată.

Părtăşia fericită a aceleaşi credinţe

Gata la aceleaşi jertfe, pentru aceleaşi năzuinţe.

Şi-nţelegerea înaltă, care numai Duhul poate

S-o descopere în taina unor cugete curate,

Pentru preţul, pentru rostul jertfei pururi necesare

În lucrarea mântuirii sufletelor din pierzare.

N-a fost niciodată altfel, pe Gologota însângerată,

Dragostea sub cea mai-naltă formă, jertfa-i arătată.

Căci n-a fost o mai înaltă formă în care să se arate

Adâncimea şi-nălţimea dragostei nemăsurate.

Şi noi n-am fi aflat altfel unde am fost şi-n ce pierzare

Dacă am fi rămas aceiaşi după aşa răscumpărare.

De atunci aceasta-i calea, fiecare biruinţă

Cere preţul ei de jertfe, de dureri, de umilinţă.

Şi cu cât amploarea luptei şi-ai izbânzii e mai mare,

Cu atât mai multe jertfe şi mai grele-s necesare.

Nu-n același timp sunt date, nici la fel nu-s totdeauna,

Însă în vreun fel se cere, fiecare să dea una.

Sunt chemaţi s-aducă jertfă în vreo formă toţi aceia

Ce-o iubesc, şi-n măsura contopirii cu ideea.

Unora se cere jertfă, osteneli şi dăruire

Altora-s cerute lacrimi, rugăciune şi slujire.

Dar sunt unii puşi să aducă jertfa vieţii personale

Cea mai-naltă dintre toate, cea mai grea şi aspră cale.

Rugul, jertfa, chinul, moartea, ce cuvinte-nfricoşate,

Însă trebuie, se cere, fără aceasta nu se poate.

Astfel veţi putea-nţelege de ce trebuie să fie

Unii întristaţi, ca alţii să aibă-n schimb o bucurie,

304

De ce trebuie ca unii să aibă mâinile legate

Pentru ca să poată alţii, să lucreze-n libertate,

De ce trebuie ca singuri să stea unii-n depărtare

Pentru ca ceilalţi să aibă har mai mult în adunare.

Şi cu cât pentru o lucrare e mai multă jertfă dată,

Cu cât jertfa-i mai totală, şi cu cât e mai curată,

Şi cu cât e de iubire şi dureri mai mistuită,

Cu atâta-i mai plăcută, cu atâta-i mai primită,

Şi cu-atâta va atrage după ea un har mai mare,

Peste câmp întins de lucru şi de luptă din lucrare.

Jertfă, ce cuvânt, ce taină cutremurător de mare,

N-o rostiţi cu uşurinţă, n-o chemaţi cu nepăsare

N-o doriţi prea mult, n-o cereţi prea grăbit că nu-i ușoară.

Mii de doruri sunt în suflet care nu doresc să moară,

Mii de rădăcini viaţa în fiinţa noastră are.

Lupta-i supraomenească, crâncenă şi-ngrozitoare.

Mulţi ajunşi sub rugul jertfei, tremurând privesc Calvarul,

Câţi pot oare să-i suporte flăcările arzând şi jarul?

Câţi pot suporta-n tăcere demn şi-nalt sacrificarea,

Pentru ca să fie asemeni preţul cu răscumpărarea?

Cine n-are aici dorinţe cu nădejde de-mplinire,

Spre a putea fără regrete să se ducă la jertfire?

Pentru câţi e mai înaltă, mai presus acea chemare

Care cere categoric totul fără ezitare,

Decât setea de viaţă, decât lucrurile scumpe,

De la cari cu atâta trudă sufletul se poate rupe?

Dacă atunci sub vechea stare, când slujeau cerinţei Legii,

Jertfe nedesăvârşite apăreau ca sacrilegii.

Dacă se alegea făptura, cea fără cusur şi pată

Ca să fie la-nălţimea pentru care-i destinată.

O, cu atât mai mult acuma, jertfa după noua Lege

N-o mai poate alege omul, însuşi Dumnezeu o alege.

Nu după omeneşti criterii, nici pe merite aparente,

Ci după cu totul alte tainice considerente.

Şi fiindcă pe măsura unei astfel de cerinţe

Într-un imn desăvârşirea nu sunt pe pământ fiinţe.

Destinându-şi-le jertfe însuşi El le curățește.

El fiind Cel care aduce, El fiind Cel ce primeşte.

Căci doar El e-n stare o jertfă să dea astfel curăţită

Încât ea să corespundă şi să poată fi primită.

Iată atunci aici e rostul, flăcării mistuitoare

Care trebuie să facă slujba cea curăţitoare,

Care trebuie sa ardă până la străfund fiinţa

Ca să poată face jertfa deopotrivă cu cerinţa.

Şi fiindcă atâta zgură încă în aur se găseşte,

305

Trebuie ca el să ardă până când se lămureşte.

Arderea aceasta în lupte, zvârcoliri şi suferinţă

Îi drum greu, pe care nimeni n-a trecut cu uşurinţă.

Dar există în lucrarea asta de purificare

Un hotar la care chinul şi durerea îţi dispare.

Este un hotar la care încetează în totul firea,

Încetează mărginitul, începând nemărginirea.

Simţurile pier acolo, piere orice raţiune

Înghiţită de lumină, strălucirea le supune.

Nu mai sunt dorinţi, nici temeri, sentimente şi obligaţii,

Piere orice noţiune de afecţiuni, de timp, de spaţii,

Piere tot cum niciodată n-ar fi fost nici amintirea

Şi-ţi rămâne numai una, una singură, iubirea.

De-atunci piatra nu răneşte, de-atunci cuiul nu mai doare,

Nu dor pumnii, nu ard spinii, toate, toate sunt ușoare.

Nu dor oasele zdrobite, ţi se pare că-s străine,

Străină-ţi pare carnea ruptă, ruptă fără să suspine,

Şi străin îţi pare lutul care-ţi închidea făptura

Mai degrabă aştepţi să ardă ca să-i cadă legătura.

Simţi cum pierde greutatea, simţi cerească uşurare

Simţi o tot mai fericită şi măreaţă transformare.

Dacă mai revii pe lume iarăşi după această stare,

Curăţită-n suferinţă, faţa ta-i strălucitoare.

Căci acolo sus pe munte, aşteptând supus tăierea,

Preţul a fost dat, chiar dacă n-a mai trebuit junghierea.

Prin totala resemnare şi acceptarea jertfirii,

Prin deplina dăruire, prin supunerea iubirii,

Prin senina renunţare, la viaţă şi la toate,

Tu plătita-i preţul morţii, restul-i fără însemnătate.

Coborând-napoi Calvarul luminată-ţi va fi faţa,

Întâlnirea cu vecia ţi-a desăvârşit viaţa.

Pentru restul de trăire porţi pecetea nemuririi,

Mai trăieşti ca mărturie a-ndurării şi iubirii.

Îndurării şi iubirii viaţa ce-o mai ai e dată,

Altfel înţelege viaţa cel care a murit odată

Şi-altfel înţelege moartea cel ce mai trăieşte iară’

Ştie ce-i deşertăciune şi cunoaşte ce-i comoară.

Şi cu orice rând de oameni, cât va fi pe lume Harul

Necesară va fi jertfa, necesar va fi Calvarul.

Urmând calea marei jertfe şi-nmulţind răscumpăraţii,

Se impune un preţ de jertfă fiecărei generaţii.

Altora urmând noi astăzi calea ce de sânge-i udă

Secerăm cântând ogorul semănat de ei cu trudă.

306

Şi la rândul nostru-n lacrimi facem slujba semănării,

Ca să aibă alţii-n urmă bucuria recoltării.

Căci mereu aceasta-i calea, fiecare biruinţă

Cere preţul ei de jertfe, de dureri, de nevoinţă.

Şi cu cât amploarea luptei şi a izbânzii e mai mare,

Cu atât mai multe jertfe şi mai grele-s necesare.

Şi invers, cu cât mai mare şi mai scumpă-i jertfa dată,

Cu atât lucrarea-ntreagă e mai binecuvântată.

Te rugăm, Isuse, Doamne, dăruieşte turmei Tale

Har şi binecuvântare şi-ajutor pe-a jertfei cale.

Dă-i tu suflete de jertfă, suflete de rugăciune,

Curăţia şi lumina fă mereu s-o încunune.

Şi dă-i suflete sfinţite, ca să poată fi în stare

Să-Ţi dea jertfa necesară când o ceri pentru lucrare,

Ca să meargă turma-Ţi sfântă din putere în putere

Săvârşind cu bine slujba care voia Ta o cere.

Domnul să vă dea şi vouă dragii mei la toţi tărie

Partea care vă revine s-o împliniţi cu bucurie.

Zi de zi făcând lucrarea, mai plăcută, mai frumoasă,

Să urcaţi fără abateri pe cărarea cunoscută.

Şi cât nu se cere altfel să-I daţi jertfe de iubire

Ostenind pentru izbânda operei de mântuire.

Iar dacă v-ar cere Domnul, să puteţi să-I daţi jertfirea,

Şi sub cea mai-naltă formă, pentru slava Lui, jertfirea.

307

În trecerea grăbită

În trecerea grăbită, prin lume, către veci,

Fă-ţi timp, măcar o clipă, să vezi pe unde treci!

Fă-ţi timp să vezi durerea şi lacrima arzând,

Fă-ţi timp să poţi, cu mila, să le alini, trecând.

Fă-ţi timp pentru-adevăruri şi adânciri în vis,

Fă-ţi timp pentru cântare cu sufletul deschis,

Fă-ţi timp să vezi pădurea, s-asculţi lâng-un izvor,

Fă-ţi timp s-auzi ce spune o floare, un cocor.

Fă-ţi timp s-aştepţi din urmă când mergi cu slăbănogi,

Fă-ţi timp pe-un munte, seara, stând singur să te rogi,

Fă-ţi timp să stai cu mama şi tatăl tău bătrâni,

Fă-ţi timp de-o vorbă bună şi-o coajă pentru câini.

Fă-ţi timp să stai aproape de cei iubiţi, voios,

Fă-ţi timp să fii şi-al casei în slujba lui Cristos,

Fă-ţi timp să guşti frumseţea din tot ce e curat,

Fă-ţi timp, căci eşti de taine şi lumi înconjurat.

Fă-ţi timp de rugăciune, de post şi meditări,

Fă-ţi timp de cercetarea de fraţi şi de-adunări,

Fă-ţi timp şi-adună-ţi zilnic din toate câte-un pic,

Fă-ţi timp, căci viaţa trece şi când nu faci nimic.

Fă-ţi timp lângă Cuvântul lui Dumnezeu să stai,

Fă-ţi timp, căci toate-acestea au pentru tine-un grai,

Fă-ţi timp s-asculţi la toate, din toate să înveţi,

Fă-ţi timp să-i dai vieţii şi morţii tale preţ.

Fă-ţi timp acum, că-n urmă zadarnic ai să plângi;

Comoara risipită a vieţii n-o mai strângi.

308

În zadar străluce luna

În zadar străluce luna pentru cine doarme dus,

În zadar te duci să sameni dacă soarele-a apus

Şi-n zadar se află omul când e timpul prea târziu

Şi-n zadar cânţi pocăinţă la un capăt de sicriu.

În zadar îţi sună glasul către surdul înrăit,

În zadar araţi lumina către orbul cel voit,

În zadar spui de iertare celor care n-o doresc

Şi-n zadar arunci iubirea celor ce-o dispreţuiesc.

În zadar te crezi mai mare când zideşti pe cei nedrepţi.

Vine repede şi pumnul ce ţi se va pune-n piept

Şi-n zadar te crezi puternic împotriva lui Hristos

Chiar 'napoia ta-i acela ce-o să te trântească jos.

În zadar s-a dat pe cruce preţul sângelui divin

Pentru cei ce ce-L tot alungă, pentru cei ce tot nu vin

Şi-n zadar vor plânge veşnic în adânc cei ce-au ajuns

Cui nu I-a răspuns lui Domnul, nici El nu-i va da răspuns.

309

Isus e calea

Mii de drumuri, prin păcate

Duc la moarte şi la iad

Şi-n prăpastia pierzării,

Zilnic mii şi sute cad.

Dar spre ceruri la viaţă,

Doar o cale duce-n sus

Calea mântuirii una,

Una singură: ISUS.

Toţi acei ce caută altă

Cale spre-a ajunge-n cer

Rătăcesc, se pierd

Şi-n noaptea

Morţii şi durerii pier.

310

Isus iubit

Isus iubit, a noastră tinereţe

sub Crucea Ta ca jertfă Ţi-am adus;

din strălucirea Sfintei Tale feţe

Tu-mbrac-o-n slava zărilor de sus.

E singurul dar ce-Ţi putem aduce

în schimbu-atâtor veci de frumuseţi

ce ne-ai gătit prin Jertfa de pe Cruce

în cerul nesfârșitei tinereţi.

Condu-ne Tu pe drumuri de lumină

spre culmi cereşti de har să năzuim

şi-aprinde-n noi dorinţa Ta divină

din slăvi în slăvi spre Tine să păşim.

În ochi ne dă lumina fericirii,

în piept puteri de jertfă să ne-aduci,

în duh şi-n glas chemările iubirii

şi-apoi în lumea urii să ne pui;

Te vom mărturisi la-ntreaga lume

cu-avânt şi cu curaj nebiruit,

muri-vom pentru dulcele Tău Nume

tot fericiţi precum am şi trăit.

311

Isuse-nvaţă-mă

Isuse-nvaţă-mă de-acum

cântarea viitoare,

desprinde-mi ochii de pe drum

să pot privi la soare

şi scapă-mi sufletul, pe rând,

de orişice povară...

ca liber să pot fi intrând

în mult dorita-mi Ţară.

Isuse-ajută-mă să-mi pot

mai larg deschide mintea,

spre Rugul Sfânt, venind, să scot

grăbit încălţămintea...

ca inima să mi-o sfinţesc,

mai blând plecat sub cruce,

ca la intrare să primesc

Sărutul Tău cel dulce...

Primeşte-mă, Isus, zâmbind

cu-o dragoste duioasă,

cum ai primi-un copil venind

de prea departe-acasă ...

că prea rănit şi obosit

mă-ntorc din lunga-mi cale,

primeşte-mă, Isus Iubit,

la Inima Ta moale...

312

Iubeşte-ţi crucea ta

Iubeşte-ţi crucea ta şi-o poartă,

oricât de aspră ţi-ar părea,

căci şi cea mai amară soartă

cândva ţi-o îndulceşti cu ea.

Când va veni singurătatea

şi prea din greu ţi-o vei purta

ca de-al soţiei sân prea-dulce

lipeşte-te de crucea ta.

Când, cu puterile sleite,

nici s-o târăşti n-ai mai putea,

prin cele mai fierbinţi ispite,

mergi apărat de cruce ta.

Când se va năpusti furtuna,

şi nici un scut nu vei avea,

cu-ncredere, întotdeauna,

te-adăposteşti sub crucea ta.

Prăpăstii când o să te-afunde

şi nici un pod nu vei avea,

ea peste ele-ţi va fi punte,

şi-ai să le treci pe crucea ta.

Iar când vei merge spre cunună,

Hristos ieşi-va-n calea ta,

spunându-ţi: "Bine, slugă bună!",

şi-n schimbul crucii ţi-o va da.

313

Iubire, haidem împreună

Iubire, haidem împreună

să ducem crucea mai frumos

c-atuncea spinii ni-s cunună

și cerul cel mai cu Hristos!

Fii tânără mereu și tare

și-ajută-mă să pot și eu

cu cât sunt vremi mai de-ncercare

să stau mai lângă Dumnezeu

Să nu pot fi fără de tine,

în nici un loc și-n nici un ceas,

cu tine eu și tu cu mine,

să tragem în același pas.

Tu m-ai plătit cu răni amare

și eu la fel cu ani de chin,

din raza crucii sfințitoare

ni-i tors același sfânt destin.

Tu poți să faci ce vrei cu mine,

iar eu cu tine pot la fel

căci Taina Tatălui ne ține

un singur duh și gând în El.

Hai, dulce dragoste-mpreună

și la sfârșit ca la-nceput.

căci spinii ne vor fi cununa

și suferințele sărut.

314

Iunie

Cade ploaia

lin și caldă

și ogoarele

le scaldă.

Curcubeul

colorat

strălucește

minunat.

Te rog, Tată-ndurător,

dă-mi un suflet iubitor

și un cuget luminos,

cu adevărat frumos.

Sub a soarelui văpăi

fug copii prin lunci și văi

cu prieteni jucăuși

mielușei și vițeluși.

Cum eu fruntea

mi-o-ncunun

cu flori dragi,

Isuse Bun.

Mâna Ta

să-mi încunune

sufletul

cu fapte bune.

315

Lucrul care trebuiește

MARTA:

Învățătorule, iată a lucrului greu

apasă în totul pe umărul meu:

- Pe sora Maria zadarnic aștept

ea sta doar și-ascultă

și nu este drept!

Vezi, eu pentru Tine fac cu bucurie

tot ce-a Ta cinstire azi îmi cere mie.

Dar și ei ești oaspet, spune-i ca și ea

să-mi ajute-n lucru, ea de ce să stea?

Dacă-i drept ce-mi spune ea că mă iubește

vreau să-i văd iubirea cât îi prețuiește.

Și a ei e casa, nu-i numai a mea

spune-i să-mi ajute, ea de ce să stea?

MARIA:

O, Isuse Doamne, vreau atât de mult

să rămân cu Tine, lasă-mă s-ascult!

Inima-mi întreagă asta a-așteptat

Lasă-mă să-mi satur sufletu-nsetat!

Celelalte zile, sora Marta știe,

tot ce-mi cere dânsa fac cu bucurie.

Dar în clipa asta, să-Ți stau la picioare

este-a mea dorință unică și mare.

Voi lucra în urmă iarăși fericită

tot ce o să-mi ceară sora mea iubită,

dar nu mă trimite, lasă-mă puțin

să ascult, să-mi satur sufletul deplin!

DOMNUL:

Marta, scumpă Marta, cât de iubitoare

și neostenită-i inima ta mare!

Fapta ta-i frumoasă, prețul i-l socot

dar o Marta, Marta, nu e asta tot!

E frumoasă râvna și dorința mare

de-a fi pentru Mine pururea-n lucrare

dar ades din asta dragostea lipsește

și-asta-i, Marto, lucrul care trebuiește!

Dragostea smerită, blândă și tăcută

chiar când nu lucrează Mie Mi-e plăcută!

Inima Mariei asta dovedește,

și-asta-i, Marto, lucrul care trebuiește!

316

Mă rog să-Ţi fiu

Mă rog să-Ţi fiu un vas ales de Tine,

să foloseşti din plin viaţa mea

spre slava Ta, spre tot ce este bine,

să fiu al Tău întreg pe veci aş vrea.

Mă rog, Isus, ca ochii mei să plângă

numai de dragul Tău cât voi trăi,

viaţa mea de Tine să se strângă

şi numai voia Ta s-o ştiu grăi.

Doresc, Isuse, scumpa mea Comoară

şi preţiosul meu Mărgăritar,

să-Ţi pot purta şi eu a Ta povară,

să-Ţi fiu şi eu alături pe Calvar.

Ajută-mă, căci făr' a Ta putere

şi fără harul Tău nimic nu pot;

nu sunt nimic, nimic e slaba-mi vrere,

ci numai Tu şi Harul Tău e Tot.

317

Mai curat decât zăpada

Mai curat decât zăpada,

Tu îl faci mare pe-acel

Ce Ţi se predă, Isuse,

Cu tot sufletul din el.

Mai frumos ca orice cântec

Faci Tu drumu-îngust şi sfânt,

Al aceluia ce-şi ţine

Al Tău dulce legământ.

Mai curat decât cristalul

Faci Tu Duhul orişicui

Îţi încredinţează Ţie

Toate gândurile lui.

Mai de preţ ca orice aur

Faci Tu viaţa celui blând,

Care umblă şi lucrează

Binefăcători, tăcând.

Mai slăvit ca orişicine

Îl vei face Tu pe-acel

Care-a semănat mai bine,

Cu un crin şi cu un miel.

O, Isuse, o, Isuse,

Fă-mă şi pe mine-aşa,

Căci aşa doresc să-mi vină

Sufletul 'naintea Ta.

318

Mărțișor

Aş dori să pot trimite pentru tine,

plin de cântec,

de lumină

şi de dor,

Adevărul Frumuseţilor Divine

împletit în bucuriile senine,

minunat, iubit şi veşnic mărţişor.

Şi-aş dori ca mâna mea să ţi-l aşeze

nu pe inimă,

ci-acolo-adânc în ea,

ca frumoasă şi curată s-o păstreze,

ca un soare minunat să-ţi lumineze

şi să-ţi facă fericită viaţa ta!

C-Adevărul e podoaba minunată,

mai de preţ decât oricare talisman,

care nu se învecheşte niciodată

şi din ce în ce-i mai binecuvântată,

şi din ce în ce-i mai scumpă, an de an.

Iar în ziua Răsplătirii fericite,

când vedea-vom Veşnicia răsărind,

când ca miile de stele strălucite

străluci-vor inimile preaiubite,

cerurile minunat împodobind,

Printre ele, şi-al tău suflet să răsară

minunat şi binecuvântat odor,

strălucind ca prima zi de primăvară

pe frumosul sân al cerului, comoară,

un curat,

iubit,

şi veşnic mărţişor.

319

N-am drept să stau

N-am drept să stau, nici să privesc în urmă,

cât am un steag şi un duşman înrăit —

nu-n perii albi şi-n viaţa ce se curmă,

ci-n jertfa mea se-arată cât am trăit.

Vrăjmaşii vin năvală ne-ntreruptă,

hotarul lor se-ntinde an de an

şi rând pe rând cei buni căzură-n luptă

cu fruntea sus, cu faţa la duşman.

Tot mai grăbiţi trec anii înainte

şi-s tot mai rari vitejii luptători;

în loc de fraţi îmbrăţişăm morminte,

jelim pe steaguri fără luptători.

N-am drept să stau, nu m-ar primi la moarte

nici în pământ şi nici în cer ai mei,

de n-aş lupta să treacă mai departe

solia lor, cum au adus-o ei.

N-am drept să stau, o torţă-mi fac fiinţa,

arzând, s-arăt pericolul străin,

să pot trezi eroic conştiinţa

în toţi ai mei câţi sunt şi câţi mai vin.

Când voi vedea că-nfrânt păcatul zace

şi-ai mei uniţi că merg desăvârşit,

abia atunci voi şti şi eu că-n pace

am drept să merg spre-odihnă, liniştit.

320

N-am să uit

N-am să uit, Isuse Doamne, niciodată

din ce greu, prin ce minune m-ai scăpat,

n-am să uit iubirea Ta nemăsurată,

bunătatea Ta şi grija-Ţi minunată,

c-am fost orb şi dintre morţi m-ai înviat!

N-am să uit când durerea era mare,

şi-am strigat să nu mă laşi, că nu mai pot,

n-am să uit cum mi-ai răspuns, cu ce-ndurare,

cum în noaptea cea mai neagră de-ntristare

mi-ai umplut de strălucire cerul tot...

N-am să uit cum ai răspuns Tu rugăciunii

când credeam că sunt mai singur şi uitat,

când cei dragi nu mai ştiau că sunt, nici unii,

când tânjeam de dorul soarelui şi-al lumii,

n-am să uit, Isuse Doamne, niciodat'...

Cât aş vrea să-Ţi pot aduce-o mulţumire

mai curată decât roua de pe crin

şi să-Ţi cânt un dulce cântec de iubire,

revărsat în stări de har şi fericire,

din potirul sfânt al rugăciunii plin!

– Cât aş vrea să pot să-Ţi cânt ca altădată

când era senin-senin tot cerul meu,

până nu plânsesem încă niciodată,

până n-aveam inima împovărată

– recunoscător eu Ţi-aş cânta mereu!

Dar acum, când după ani de pătimire,

eu îmi reamintesc de bunătatea Ta,

vreau să-Ţi cânt un cântec numai mulţumire,

dar, Isuse, Te rog iartă că-n neştire

mă trezesc că-mi scaldă lacrimi faţa mea.

O, mai dă-mi, Isuse Doamne, o primăvară

fără nori, fără plâns şi fără chin

şi dă-mi glasul fericit de-odinioară

să-Ţi aduc întreaga inimii comoară

în potirul sfânt al rugăciunii plin.

Şi-acest cuvânt doresc să-ţi fie-o mărturie

pentru toţi câți vor mai suferi cândva

ca să creadă-n Tine, Doamne, cu tărie

321

şi să strige către Tine din urgie

ca să-Ţi cânte-apoi ca mine slava Ta.

322

Nimeni n-o să poată spune

Nimeni n-o să poată spune

că el n-a putut să vină

că el n-a ştiut Cuvântul

şi el n-a putut să-l ţină

... căci la fel de călduros

ne-a chemat pe toţi Hristos.

Nimeni n-are să se poată

dezvinovăţi pe sine

că el n-a avut prilejul

a iubi şi-a face bine

... căci la fel de luminos

ne-a vorbit la toţi Hristos.

Nimeni n-are să-ndrăznească

a grăi că-n neputinţă

a fost viaţa pământească

a trăi-o prin credinţă

... căci la fel de generos

ne-a dat har la toţi Hristos.

De aceea nemurirea

va da celor drepţi cununa

căci ei au voit sfinţirea

şi-au iubit cărarea bună

...cinste celui credincios

ce dă tot, pentru Hristos.

323

Nimic nu-i mai frumos pe lume

Nimic nu-i mai frumos pe lume,

Nimic nici mai statornic nu-i

Ca bucuria muncii sfinte

Ca rodul strâns la vremea lui.

Când Dumnezeu ca un Prieten

Veghează peste cortul tău

Cine-ar putea să te-ameninţe

Şi ce-ar putea să-ţi facă rău?

Când cel nenorocit se roagă

Spre binecuvântarea ta

Cine-ar putea s-o-ndepărteze

Ca Dumnezeu să nu ţi-o dea?

Când orbului îi eşti vedere

Şi şchiopului îi eşti picior

Când eşti orfanului părinte

Şi slabului ocrotitor.

Când ţi-e cuvântul tău ca roua

Când eşti ca ploaia aşteptat,

Nimic nu-i mai frumos ca urma

Ce-o lasă pasul tău curat.

Atunci lumina ta va creşte

Ca soarele spre-al zilei miez,

Atunci pe-ai tăi crescând şi-n număr

Şi-n vrednicie ai să-i vezi.

Atunci urcuşul vieţii tale

Va fi ca drumul cel uşor

Încununat cu bucurie

Spre-un drept şi singur viitor.

Atunci prin tine-mbogățire

Mulţimi în veac te vor cinsti

Şi cine-ar ştii în veşnicie

Pe cât întins vei străluci!

324

Noi ştim c-avem un rost pe lume

Noi ştim c-avem un rost pe lume

şi ştim c-avem un veşnic Ţel:

vrem pe Cristos şi-al Lui sfânt Nume

slăvit în cel mai dulce fel.

Slăvit să fie Cristos

de toţi şi sus, şi jos

acum şi-n veacul nesfârșit

să fie El slăvit...

Vrem Evanghelia să fie

vestită celor care pier

şi vrem pământul tot să ştie

iubirea Tatălui din cer.

Dar pentru cauza asta dreaptă

avem de suferit nevoi;

răstignitorii Lui ne-aşteaptă

cu cruci destule şi pe noi.

Oricât ar fi de lungă însă

durerea ce-o avem de dus,

cât inima de El ni-e strânsă,

noi vom învinge cu Isus...

325

Nu alunga pe nimeni

Nu alunga pe nimeni

din uşa ta nicicând

— ai fost şi tu vreodată

sau ai să fii flămând.

Nici nu-ţi închide mâna

spre-un semen zdrenţuit —

ai fost şi tu vreodată

sau ai să fii lipsit.

Nici nu mustra pe nimeni

necruţător pe drum —

şi tu-ai greşit vreodată

sau mai greşeşti şi-acum.

Nu judeca pe altul

prea aspru, ci, tăcut,

gândeşte şi tu câte

păcate ai făcut.

326

Nu eşti învins!

Nu eşti învins cât timp credinţa

nu ţi-ai schimbat şi nu ţi-ai stins:

– credinţa iarăşi te ridică,

poţi fi căzut, dar nu învins!

Nu eşti înfrânt cât timp nădejdea

şi ţelul ei îţi este sfânt:

– nădejdea iarăşi te-ntăreşte,

poţi fi trântit, dar nu înfrânt!

Nu eşti zdrobit cât ai iubirea

curată şi de neclintit:

– iubirea iarăşi te înalţă,

poţi fi călcat, dar nu zdrobit!

Nu eşti departe până duhul

şi rugăciunea nu ţi-s reci:

– prin ele eşti mereu aproape,

dar fără ele, dus pe veci!

Nu rătăceşti cât timp ţi-i gândul

şi inima la ce-ai primit:

– când inima ţi-e-n altă parte,

chiar stând cu-ai tăi, eşti rătăcit!

Nu mori când inima-ncetează

– ci când de Cer ai ochii rupţi,

când nu mai arzi şi nu mai sângeri,

când nu mai plângi şi nu mai lupţi!

Biruitori, eroi şi vrednici

sunt numai cei ce neclintit

duc legământul pân' la jertfă

şi lupta până la sfârșit!

327

Nu lăsa la nimeni

Nu lăsa la nimeni pildă rea în lume

Căci după aceasta mulți au să se-adune

Căci va fi căutată calea de-unde vine

Se va ști odată c-a-nceput cu tine.

Nu da nimănuia un prilej de-ocară

Cineva ți-l vede și-l va duce-n țară

Iar când mulți pieri-vor în a lui rușine

Are să se afle c-a-nceput cu tine.

Nu da-n nici o mână cartea blestemată

Căci ea o să piardă o întinsă gloată

Iar când se vor spune multele-i ruine

Are să se vadă c-a-nceput cu tine.

Nu-nvăța pe nimeni calea dezbinării

Că pe mulți va-nghite valul ne-ascultării

Iar când Judecata Dreaptă se va ține

Ea o să arate c-a-nceput cu tine.

Stai și te-ngrozește de răsplata dreaptă

Care orice umblet și cuvânt ti-așteaptă

Seamănă iubirea și-o să vezi cât bine

Pentru-o lume-ntreagă a-nceput cu tine.

15 August 1983

328

Nu poţi cuprinde marea

Nu poţi cuprinde marea

Oricât te-ntinzi şi vrei

dar te va prinde-odată

sub el, un val al ei.

Nu poţi opri furtuna

oricât te-mpotriveşti

dar te va smulge-odată

vreun vânt, oricine eşti.

Nu poţi să ţii pământul

sub palmă cât ai vrea,

dar el doar sub o palmă

pe veci te va ţinea.

Nu poţi să-ngropi Lumina

sub nici un oboroc,

nu poţi opri nici noaptea,

nici soarele pe loc.

Nu poţi să-nfrângi Lucrarea

lui Dumnezeu cum vrei

dar vei fi frânt odată

şi tu de mersul ei.

Şi vei vedea ce veşnic,

ce-amar şi dureros

e plânsul celor care

se luptă cu Hristos.

329

Nu ştim de ce

Nu ştim de ce ne treci adesea

prin fier şi oţet şi fier,

dar ştim că tot ce nu ştim astăzi

vom şti odat-acolo-n cer.

Nu ştim de ce suntem adesea

prea slabi, prea reci şi prea săraci,

dar ştim că Tu vrei mai destoinici

şi mai puternici să ne faci.

Nu ştim de ce ne dai adesea

dureri şi lacrimi şi amar,

dar ştim că-n toate de-orice dată

se-ascunde-un nou şi dulce har.

Nu ştim de ce ne ceri adesea

slujiri şi jertfe şi poveri,

dar ştim c-o binecuvântare

ne dai prin tot ce Tu ne ceri.

Nu ştim de ce ne duci adesea

în loc de chin ori de noroi,

dar ştim că-n orice loc e-o slujbă

pe care Tu-o ceri de la noi.

Nu ştim de ce ne-opreşti adesea

să nu ne ducem unde vrem,

dar ştim că drumul fără Tine

ajunge cel mai greu blestem.

330

Nu te-ndoi

Nu te-ndoi, ci crede

Că după orice nor

E-un soare şi mai dulce,

E-un rod şi mai cu spor.

Nu norul este veşnic,

Ci soarele e-acel

Ce-nvinge şi rămâne

Atotputernic el.

Nu te uita la tine

Că eşti atât de slab

Nici la vrăşmaşul care

Te-ar nimici degrab’.


Că dincolo de tot

Veghează Dumnezeul

Puternic Savaot.

Căci nici un păr nu-ţi cade,

Că nici o clipă nu-i,

Că nu-i nici o-ncercare

Decât prin voia Lui.

Că dacă crezi puternic

Nimica nu-i spre rău

Ci totul se va-ntoarce

Spre-un şi mai bine-al tău.

Nu te uita la ziduri

La porţile de fier,

La ura ce scrâşneşte,

Ci uită-te la cer…


Că-n ceasul cel mai greu

Clipită de clipită

Veghează Dumnezeu!

331

Nu ti-a fost prieten

Nu ti-a fost prieten duhul lumi,

Te-a amagit de azi pe maine,

Si dupa ani de amagire,

Nimic nu ti-a lasat in maini.

Nu ti-a fost nici copilaria

Prieten credincios,

Curand sa dus senina catre alti,

Si gol te-a parasit plangand.

Nu ti-a fost prieten cu credinta,

Nici tineretea cat ai vrut,

Nici sanatatea ,nici norocul,

Un singur prieten ai avut.

Dar pe acela ,unul singur,

L-ai pretuit cel mai putin,

L-ai ascultat cel mai din urma,

Si l-ai privit cel mai strain.

Si totusi inca el asteapta,

Ca-n sfintele-ti pareri de rau,

Sa pretuiesti a lui iubire,

Cat mai asteapta-n pragul tau.

Deschide-i singurului prieten,

Plangandu-ti vina ta amar,

Caci daca si el se va duce,

Poti plange-n veac va fi-nzadar.

332

Nu vă-nșelați

Nu va-nșelați crezând că Harul vă-ndreptățește orice păcat

Că poți să spui orice, și dacă vorbești de Har ești și iertat.

Căci Harul iartă doar o dată păcatul cel neștiutor,

Dar după-aceea poruncește neprihănirea tuturor.

Nu va-nșelați, că iartă Harul orice păcate, orișicând

Că dacă spui de Har ajunge, si poți apoi trăi-nșelând,

Că poți să minți, te poți ascunde și poți să te prefaci oricum.

Nu-i o mai mare nebunie decât să mergi pe-așa un drum.

Nu vă-nșelați! Nu iartă Harul păcatul cel făcut știind,

Nu credeți pe Hristos și Harul orice păcate-ngăduind.

Nu vă mințiți pe voi și pe-alții că poți să faci orice prin Har,

Satan pe nimeni nu înșală ca-n felu-acesta mai amar.

Nu! Harul nu vă-ndreptățește să vă prefaceți și să mințiți,

Acesta e un har fățarnic și mincinos și fals, să știți!

Adevăratul Har învață s-o rupi cu tot ce-i păcătos,

Și să trăiești neprihănirea, smerit și sincer în Hristos.

Nu vă-nșelați urmând pe orbii cei îngâmfați și prefăcuți,

Ce-nvață că prin Har se poate trăi oricum. Ei sunt pierduți,

Și-aceasta-i o înșelăciune, și-acela-i un netrebnic har

Satan pe nimeni nu înșală ca-n felu-acesta mai amar.

AMIN

333

O trâmbiță cerească

--după Ezechiel 33:2-6 --

O trâmbiță cerească

ce sună-nflăcărat,

un strigăt de chemare

spre cel Adevărat.

Aceasta fie Oastea Sa

și El va fi slăvit de ea,

viața ei fiind Hristos,

El, Țelul ei cel luminos.

Un sunet de trezire

din somnul ucigaș,

un semn de îngrozire

vicleanului vrăjmaș.

Semnal de-avânt puternic

spre Ținta de atins,

îndemn și-mbărbătare

spre cel prea greu cuprins.

...Cu sunet clar vestește

și cheamă curajos,

din moarte ne trezește

spre slujba lui Hristos.

334

O viaţă ai!

O viaţă ai, o scurtă şi unică viaţă

şi orice-apus de soare îi poate fi hotar

– o ultimă răscruce, o ultimă povaţă

şi-o ultimă chemare, o ultimă chemare

îţi poate fi-orice har!

Un suflet ai, un singur şi veşnic suflet numa'

şi-n orice clipă Domnul ţi-l poate cere iar,

răscrucea ta din urmă, povaţa ta de-acuma

şi ultima-ţi chemare, şi ultima-ţi chemare

e poate-aceasta chiar.

Un Dumnezeu e numai – şi-o unică salvare

şi unica-ţi speranţă e-n unicul Său har

e poate ceasul ultim, e poate clipa mare

şi pasul fără care, şi pasul fără care

vei plânge-n veci amar.

Cristos e-a ta Viaţă, Cristos e-a ta Lumină.

Cristos e-a ta salvare, Cristos e-acel Hotar

din care-nvii spre slavă sau mori pe veci spre vină

– prilejul cel din urmă, prilejul cel din urmă

e poate-acesta chiar.

335

O, apără-ţi steagul

O, apără-ţi steagul cu orişice preţ,

că-n el e izbânda şi ţinta credinţei

- cât steagul se 'nalţă şi arde măreţ

luptăm şi răzbatem crezând biruinţei.

O, apără-ţi steagul — oricine-i acel

ce-l ţine şi 'nalţă în fruntea oştirii

că-n steag e nădejdea; luptând pentru el

păstrezi cu toţi fraţii tăria unirii.

O, apără-ţi steagul! Cât steagul e sus

în el stă izbânda aprinsă şi tare,

cât steagul se pierde, puterea s-a dus:

ne pierdem cu toţii şi ţara ne moare.

O, apără-ţi steagul! Netrebnic e-acel

ce steagu-şi trădează, lovind purtătorul;

tu steagul să-ţi aperi — să mori pentru el.

— Păstrând unitatea, salvezi viitorul.

O, apără-ţi steagul, căci orice vrăjmaş

în steag dă cu pietre şi-n cel care-l ţine;

de steag să te-alături, nicicând să nu-l laşi

Când steagul ţi-l aperi, te aperi pe tine.

Hristos ne e Steagul, Biserica scut

Unirea puterea şi dragostea ţel.

Când aperi pe-acestea ţi-e Cerul avânt

şi-o veşnică slavă te-aşteaptă în el.

336

O, creşte-mi iubirea

O, creşte-mi iubirea în inima mea,

Isuse, Isuse, mereu Te-aş ruga:

îmi umple cu harul pe care-l aştept

şi ochii, şi graiul, şi inima-n piept.

O, creşte-mi iubirea, Isuse iubit,

să fiu de-a' ei haruri deplin copleşit;

revarsă-mi-o-n suflet cu val după val,

ca râul ce creşte de dă peste mal.

O, creşte-mi iubirea, iubite Isus,

în starea şi locul în care m-ai pus.

Să port pretutindeni belşugu-i de har,

şi-a ei revărsare să n-aibă hotar.

O, creşte-mi iubirea cu rodu-i sfinţit,

chiar numai cu ură de-aş fi răsplătit;

să nu pot, Isuse, trăi fără ea:

– o, creşte-mi iubirea în inima mea.

337

O, om

O, om!... ce mari răspunderi ai

de tot ce faci pe lume!

– de tot ce spui în scris sau grai,

de pilda ce la alţii-o dai,

căci ea mereu spre iad sau rai

pe mulţi o să-i îndrume!

Ce grijă trebuie să pui

în viaţa ta, în toată

căci gândul care-l scrii sau spui

s-a dus ... şi-n veci nu-l mai aduni

dar vei culege roada lui

ori viu, ori mort, odată.

Ai spus o vorbă! – vorba ta,

mergând din gură-n gură,

va veseli sau va-ntrista,

va curăţi sau va-ntina,

rodind sămânța pusă-n ea

de dragoste sau ură.

Scrii un cuvânt! – cuvântul scris

e-un leac sau e-o otravă!

Tu vei muri, dar tot ce-ai zis

rămâne-n urmă-un drum deschis

înspre infern sau paradis

spre-ocară sau spre slavă.

Spui o cântare! – viersul tău

rămâne după tine

îndemn spre bine sau spre rău,

spre curăţie sau desfrâu,

lăsând în inimi rodul său

de har sau de ruşine!

Arăţi o cale! – calea ta

în urma ta nu piere,

E calea bună sau e rea,

va prăbuşi sau va `nălţa,

vor merge suflete pe ea ...

spre rai sau spre durere.

Trăieşti o viaţă! – viaţa ta

e una, numai una,

338

oricum ai fi, tu nu uita:

cum ţi-o trăieşti vei câştiga

ori fericire-n veci prin ea

ori chin pe totdeauna!...

O, om! ... ce mari răspunderi ai

tu vei pleca din lume!

Dar ce scrii azi, ce spui în grai,

ce laşi prin pilda care-o dai,

pe mulţi, pe mulţi mereu spre rai

sau iad o sa-i îndrume.

O, nu uita! ... fii credincios

cu grijă şi cu teamă!

– să laşi în urmă luminos

– un grai, un gând, un drum frumos! –

Căci pentru toate, ne-ndoios,

odată, vei da seamă! ...

339

O, om!...

O, om!... Ce mari răspunderi ai

De tot ce faci pe lume

- De tot ce spui în scris sau grai,

De pilda ce la alţii-o dai

Căci ea mereu spre Iad sau Rai

Pe mulţi o să-i îndrume.

Ce grijă trebuie să pui

În viaţa ta, în toată

Căci gândul care-l scrii sau spui

S-a dus... şi-n veci nu-l mai aduci

Dar vei culege roada lui

Ori viu, ori mort, odată.

Ai spus o vorbă - vorba ta,

Mergând din gură-n gură,

va veseli sau va-ntrista,

Va curăţi sau va-ntina,

Rodind sămânţa pusă-n ea

De dragoste sau ură.

Scrii un cuvânt - cuvântul scris

E-un leac sau e-o otravă!

Tu vei muri, dar tot ce-ai zis

Rămâne-n urmă-un drum deschis

Înspre Infern sau Paradis

Spre-ocară sau spre slavă.

Spui o cântare - versul tău

Rămâne după tine

Îndemn spre bine sau spre rău,

Spre curăţie sau desfrâu

Lăsând în inimi rodul său

De har sau de ruşine.

Arăţi o cale - calea ta

În urma ta nu piere

E calea bună sau e rea

Va prăbuşi sau va-nălţa

Vor merge suflete pe ea

Spre Rai sau spre durere.

Trăieşti o viaţă - viaţa ta

E una, numai una

Oricum ar fi, tu nu uita

340

Cum ţi-o trăieşti vei câştiga

Ori fericirea-n veci prin ea

Ori chin pe totdeauna.

O, om!... Ce mari răspunderi ai!

Tu vei pleca din lume

Dar ce scrii azi, ce spui în grai

Ce laşi prin pilda care-o dai,

Pe mulţi, pe mulţi mereu spre Rai

Sau Iad o să-i îndrume.

O, nu uita!... Fii credincios

Cu grijă şi cu teamă!

- Să laşi în urmă luminos

Un grai, un gând, un drum frumos!

Căci pentru toate ne-ndoios

Odată vei da seamă!

341

O, păcătosule căzut...

O, păcătosule căzut

în mlaştina pieirii

Isus te poate ridica

pe Stânca mântuirii.

Ridică-te atât cât poţi

suspină-amar şi-L cheamă:

Isuse Doamne — sunt pierdut

coboară-Te şi ia-mă!

O, ia-mă de aici pe braţ

şi scoate-mă din tină

de rele spală-mi viaţa mea

şi scoate-o la lumină.

— El lângă tine-i , dragul meu,

nu-i nimeni mai aproape,

aşteaptă doar chemarea ta

să vină să te scape.

Şi de-ai avea pe suflet tu

păcate cu grămada,

prin jertfa Lui ai fi spălat

mai alb decât zăpada.

342

O, până când?...

De-atâta vreme-auzi şi tu chemarea

Spre ceruri, spre lumină şi spre rai,

Şi tot n-asculţi, nici plânsul, nici cântarea

Şi nu-ţi îndrepţi nici gândul, nici cărarea:

O, până când, o, până când mai stai?

Văzut-ai şi tu lucrurile care

Pe alţii mulţi i-au-ntors din calea rea,

Dar tu mereu rămâi în nepăsare,

În cea mai rea, în cea mai tristă stare.

O, până când, o, până când aşa?

O, tu cunoşti că moartea nu-i departe,

Că mergi spre focul iadului dintâi,

Şi totuşi tu rămâi pe căi deşarte,

Rămâi în foc, în chin, în plâns şi-n moarte!

O, până când, o, până când rămâi?

Tu ştii şi de la tine ce aşteaptă

De-atâta vreme şi astăzi Dumnezeu!

Cunoşti chemarea sfântă şi-nţeleaptă,

Cunoşti şi calea rea şi calea dreaptă:

O, până când, o, până când în rău?

A mai trecut un an din scurta-ţi viaţă

Şi-acesta-i poate ultimul ce-l ai.

O, smulge-te din neagra nopţii ceaţă,

O, rupe-ţi vălul negru de pe faţă:

O, până când, o, până când mai stai?

Curând solia morţii-o să te cheme

Răsplata cea de veci ca să ţi-o iei.

E vremea hotărârilor supreme,

E azi a mântuirii tale vreme!

O, până când, o, până când nu vrei?...

343

O, suflete...

O, suflete ce-n rău apuci,

de-ai şti tu-n ce adânc te duci.

De-ai şti-n ce-adânc cădea-vei greu

când umbli fără Dumnezeu.

În tina greului păcat

în moarte tu te-ai scufundat.

Nu vezi tu oare cum de sus

te cheamă harul lui Isus?

Întoarce azi la El-napoi

şi las-al relelor nevoi!

El pentru tine S-a jertfit,

cu ce iubire te-a iubit!

— Poţi tu urechea să-ţi înfunzi

la glasul Lui să nu răspunzi?

Poţi tu să-ţi ´coperi ochii tăi

şi să mai mergi pe rele căi?

Poţi tu când azi aşa duios

te cheamă harul lui Hristos,

şi-n al iubirii dulce prag

te-aşteaptă El cu-atâta drag?

Poţi oare tu să nu te-apleci?

— Ah, cum vei plânge-n veci de veci!

344

Păcatul nu se iartă

Păcatul nu se iartă, păcatul se plătește

Și cineva odată și-odată-l ispășește.

Păcatul e-o glumire, atât de grea și mare

Că fără ispășire, el n-are-n veci iertare.

Păcatele acelui ce la Hristos le duce

Îi sunt iertate numai în jertfa de pe cruce.

Hristos le ispășește, de-aceea sunt iertate,

În alt fel nu-i iertare în veci pentru păcate,

Păcatele acelui ce pe Hristos nu-L caută,

În veci de veci nu află iertarea așteptată.

Ci ele toate, toate, rămân să le plătească,

Pe veci, acela care n-a vrut să se căiască.

Nu va-nșelați, nu este în veci de veci iertare,

Pentru păcatul celui ce-n necredință moare.

Păcatul nu se iartă, păcatul se plătește:

Ori Dumnezeu pe cruce, ori cel ce-l făptuiește.

Veniți acum la Domnul cu orișice păcate,

Ce Fiul ispășește, de Tatăl sunt iertate.

Dar cel ce acum nu-ntoarce, iertarea s-o primească,

În iad le duce toate, pe veci să ispășească.

Amin

345

Până n-ai ajuns

Până n-ai ajuns la ţintă,

Teme-te, şi mergi mereu!

- Orice lene poate face

Să te pierzi de Dumnezeu.

Până n-ai sfârşit lucrarea

Câtă ţi s-a rânduit

Teme-te de odihnire

Ea-ţi dărâmă ce-ai zidit

Până n-ai învins în toate

Luptele pe-ai tăi vrăşmaşi,

Teme-te ce-ţi poate face

Chiar şi cel mai slab ce-l laşi.

Până nu ţi-ai strâns tot rodul

Care-ţi trebuia cules,

Teme-te căci lenevirea

Pierde chiar pe cel ales.

Până n-ai suit tot drumul

Crucii tale cu Hristos

Teme-te şi mergi cu grijă:

- Orice pas e-alunecos!

Până n-ai trecut prin moarte

Fericit la sfinţii drepţi,

Teme-te mereu şi luptă

- Poţi cădea când nici te-aştepţi.

346

Până nu-ţi zideşti căldura

Până nu-ţi zideşti căldura

Inimii la temelii,

Zidurile se dărâmă

Vetrele-ţi rămân pustii.

Până nu-ţi îngraşi cu lacrimi

Glia-n care-ai semănat,

Neîncolțită-ți stă sămânţa

În pământul dezgheţat.

Până nu-ţi uzi cu sudoarea

Frunţii tale-orice răsad,

Florile uscate-ţi pică

Roadele necoapte-ţi cad.

Până nu-ţi îngropi comoara

Ce te ţine mai legat,

Aripile-ţi zac lăsate

Duhu-ţi geme subjugat.

Până nu-ti jertfeşti fiinţa

Pe al slujbei tale altar

Orice flacără se stinge

Orice-avânt recade iar.

Frate, nu-ţi cruţa fiinţa,

Ci jertfeşte-o curajos

Dacă vrei să nalţi statornic

Templu vrednic de Hristos.

347

Păstorul sufletului meu

Păstorul sufletului meu , cu dor nepotolit Te caut

pe Tine sufletu-mi dorește, o, unde poți fi tu aflat?

Nu caut păstorii lăudați, nici staulele omenești

pe Tine sufletu-mi Te caută, o, unde oare Te găsești?

Nici turme mari eu nu doresc, nici lăudate mari pășuni,

Pe Tine , drag Păstor, Te caut, o, unde turma Tu-Ți aduni?

O, unde ești? Îți strig plângând doritul Nume și ascult,

Aș vrea să-aud, să-Ți sorb Cuvântul, să-mi tot vorbești, mai mult, mai mult!

Lăsați-mă, chemări lumești, s-alerg pe dealuri și pe văi,

Să-L caut, să-L aflu, să mă satur de glasul Lui, de ochii Săi.

Azi Te-am aflat, o, drag Isus, cât Te-am căutat și Te-am dorit,

ce fericit că-n clipa asta, pot sta la sânul Tău iubit!

348

Pe cărarea mântuirii


Munţii-s nalţi, urcuşu-i lung,

Calea-i strâmtă, calea-i strâmtă

- Mulţi pornesc, puţini ajung.


Crucea-i grea, dar bine-i sus,

Uşa-i strâmtă, uşa-i strâmtă

- Dar ce plată-i la Isus!


Vânturi mari şi nori te-ncing

Lupta-i cruntă, lupta-i cruntă

- Mulţi încep, puţini înving.


Mersu-i greu, dar trecător

Viaţa-i aspră, viaţa-i aspră

- Dar e harul ajutor!


Mulţi promit, puţini s-aleg

Fericiţi sunt, fericiţi sunt

Cei ce suie drumu-întreg!

349

Pe cine crezi?

Pe cine crezi că pui în lanţuri,

Pe cine crezi că mergi să vinzi,

Pe cine-l ameninţi cu moartea

Şi casa cui crezi tu c-aprinzi?

A cui credinţă sau iubire

Sau curăţie pângăreşti?

Pe cine-nşeli, pe cine judeci

Pe cine furi şi chinuieşti?

Cui faci tu răul, cui crezi tu oare

Că poţi cum vrei să-i faci un rău?

—O, ţie, numai ţie singur,

Căci tot ce faci e doar al tău!

Asupra ta va-ntoarce Mâine

Tot răul care-l săvârşeşti

vai, vei vedea cu groază-aceasta

Mult mai curând de cum gândeşti!

350

Pe noi ne apără

Pe noi ne apără Acelaşi

Slăvit şi Sfânt Biruitor

Care-a purtat prin mii de lupte,

nebiruit, pe-al Său popor.

El ne e Stâlp de flăcări noaptea

şi ziua ne e Stâlp de nor,

El, Cel nebiruit de nimeni,

e-al tuturor Biruitor!

Pe noi ne-ndrumă tot Acelaşi

Învăţător adevărat

Care-a-ndrumat întotdeauna

frumos pe cei ce L-au urmat.

Cuvântul Lui ne e lumină,

şi Duhul Lui, îndemn curat.

El, Cel neînvăţat de nimeni,

pe toţi doar El ne-a învăţat.

Pe noi ne sprijineşte-Acelaşi

Stăpân Puternic şi Slăvit,

Care-a ţinut mereu statornici

pe toţi acei ce I-au slujit.

Puterea Lui ne dă tărie,

şi Harul Lui tot ce-am dorit.

El, Cel nesprijinit de nimeni,

pe toţi doar El ne-a sprijinit.

Pe noi ne mântuie Acelaşi

Slăvit Mântuitor Divin

ce-a mântuit pe toţi aceia

ce-ascultă glasul Lui şi vin.

Al Lui Sfânt Sânge ne sfinţeşte,

şi Trup, în Pâine şi în Vin.

El, Cel nemântuit de nimeni,

ne mântuie pe toţi deplin.

Pe noi ne va-nvia Acelaşi

ce-i Viu în veci şi mai presus,

Care-a-nviat pe toţi cei care

viaţa jertfă I-au adus.

Viaţa Lui ne dă viaţa;

El Duhul Lui în noi a pus;

El, Cel ce-i înviat de Tatăl,

ne va-nvia pe toţi, Isus!

351

Preaiubitul meu e Unul


Fără seamăn pe pământ

Glasul Lui e armonia

Cântec este-al Lui Cuvânt.

Orice loc pe unde trece

De miresme-alese-i plin

Câmpu-i mai frumos pe-acolo

Cerul este mai senin.

Dulcea Lui înfăţişare

Este-ntreagă farmec sfânt

Mii de primăveri vin parcă

Toate-o dată pe pământ.


Nimenea asemeni nu-i

Cât aţi da de L-aţi cunoaşte

Ca să fiţi şi voi ai Lui!

352

Privesc la fratele ce tace

Privesc la fratele ce tace

când mulţi îi spun în faţă: tu!

El poate îndura ocara,

el poate, dar eu încă nu!

Privesc la cel ce nu se plânge

când i se fură tot ce-avu.

El poate duce nedreptatea,

el poate, dar eu încă nu.

Privesc la cel ce nu întoarce

cu rău cui răul i-l făcu.

El poate iertător să rabde,


Privesc la cel ce are milă

de blestematul ce-l bătu.

El poate, paşnic, să se roage,


Privesc la cel ce moare-n pace

spre slava care şi-o ceru.

El poate, Doamne, să Te vadă,


Isuse, Doamne, mi-e ruşine

când mă gândesc la ce-ai spus Tu.

De ce eu nu privesc la Tine,

de ce el poate, şi eu nu!?

353

Rămâi tânăr totdeauna

Rămâi tânăr totdeauna cu al inimii fior

ca să-i poţi pe toţi cei tineri înţelege iubitor.

Rămâi milostiv de-a pururi în al inimii afund

ca să poţi simţi frăţeşte lacrimile ce se-ascund.

Rămâi liniştit oriunde plin de-ncredere luptând

ca să poţi fi-mbărbătare inimilor tremurând.

Rămâi mulţumit prin toate necerând şi necârtind

ca să fii un frâu la cele ce prea vor şi prea se-ntind.

Rămâi bun cu orice semen, bine ori la cine fă-i

ca să poţi vedea odată câștigați vrăjmaşii tăi.

Rămâi vrednic pân' la moarte înfrânat şi credincios

ca să poţi în veşnicie sta la dreapta lui Cristos.

354

Să ard de sete

Să ard de sete, tot n-aş bea

Din apele stricate

Ce le-ntâlnesc în calea mea

Prin lumea de păcate.

Să mor de foame tot

n-ating

Mâncăruri otrăvite

Spre care ne-ncetat

mă-mping

Păcate şi ispite.

Să mor de frig, nu

mă-ncălzesc

La focuri vinovate

Pe unde slugile pândesc

Iubiri îndurerate.

Să mor în drum, tot n-aş intra

În casa blestemată

Ce ar zdrobi şi-ar ruina

Iubirea mea curată.

Să umblu gol, tot n-am să-mbrac

Ce diavolul-mi întinde

Să zac în şanţ, să mor sărac

Pe Domnul nu-L voi vinde.

Mai bine plâng acum un ceas

Cu Domnu-n părtăşie

Decât fără Cristos rămas

Să plâng o veşnicie.

355

Să nu ne fie teamă

Să nu ne fie teamă când mergem cu Cristos!

Cât umbli în lumină să nu te temi de nime`,

mergi cu curaj pe cale atunci când mergi frumos,

lumina ta va-nvinge prin orice-ntunecime.

Rămâi pe brazda dreaptă, cu ochii către Ţel,

şi-apasă plugul cinstei cât mai adânc să are;

în Dumnezeu te-ncrede, cu tine este El,

şi grâul tău va umple cereştile grânare.

Nu renunţa la luptă, oricât de singur pari,

mai sunt şi-au să mai vină cu mii de sute fraţii;

cad cei ce n-au dreptate, oricât ar fi de tari;

biruitori la urmă rămân nevinovaţii.

Înalţă steagul Crucii, ea-i semnul cel ne-nvins,

dar mâini nevinovate şi gând curat să-l poarte;

de vei cădea în luptă, rămâi cu brațu-întins,

veni-vor alţii-n urmă să-l ducă mai departe.

Sfârșitul va fi mare, frumos şi strălucit;

Isus Biruitorul e-Acela ce te cheamă:

tu vei fi-nvingătorul, oricât vei fi trântit.

Rămâi deci şi te luptă, şi n-avea nici o teamă!

356

Să nu poată spune nimeni

Să nu poată spune nimeni că l-ai înșelat vreodată ,

ai spre toți întotdeauna toată inima curată .

Să nu poată spune nimeni că din vina ta suspină

ai spre toți întotdeauna bunătatea cea mai fină .

Să nu poată spune nimeni că tu l-ai dus la pierzare

ai spre toți întotdeauna cea mai sfânta înfrânare .

Nu uita, nu uita, unde-i fi, unde-i sta, fii smerit,

fii cinstit, cum Isus ți-a poruncit doar așa vei putea fi oriunde fericit.

357

Să nu-ţi uiţi legământul!

Să nu-ţi uiţi legământul, să nu ţi-l uiţi, îţi spun

că-ai să-l regreţi odată plângând ca un nebun

şi-ai să străbaţi pustiuri topindu-ţi ochii goi;

dar dragostea zdrobită în veci n-o-nvii 'napoi.

Să nu-ţi uiţi datoria spre Sfântul Dumnezeu,

că nu-i o altă vină s-o ispăşeşti mai greu

şi-ai să boceşti odată cu sufletul arzând;

dar vremea ta trecută n-o mai întorci nicicând.

Să nu-ţi uiţi aşteptarea acelor ce te plâng,

că ai s-o simţi ca jarul arzându-ţi sânul stâng

şi-ai ocoli pământul să poţi afla pe-acel

ce ţi-ar ierta păcatul, să poţi să scapi de el.

Să nu uiţi niciodată ce-i unic şi divin,

căci toată viaţa-n urmă ţi-o vei 'neca-n venin,

dorindu-ţi orice moarte, pe zi de mii de ori —

nici suportându-ţi viaţa, şi nici putând să mori.

...Ci ţine-ţi legământul şi dragostea frumos;

aşa să mergi cu ele în faţa lui Hristos.

Când mulţi se duc în Iadul amarelor mustrări,

tu 'nalţă-ţi legământul spre veşnice cântări.

358

Să-mi fac din fiecare zi

Să-mi fac din fiecare zi

o zi de sufletesc folos,

ducând oricui ar suferi

un strop din Harul lui Cristos.

– Atunci mi-aş face orice zi

o zi de sufletesc folos.

Să-mi fac din fiecare pas

un umblet binecuvântat,

spre cel căzut şi cel rămas,

spre-a-l ridica dintr-un păcat.

– Atunci mi-aş face orice pas

un umblet binecuvântat.

Să-mi fac din fiecare gând

cuiva un dar mântuitor

punând pe-o rană sângerând

un sfânt balsam alinător.

– Atunci mi-aş face orice gând

cuiva un dar mântuitor.

Să-mi fac din fiecare stări

un har să-I cânt lui Dumnezeu,

să-I laud marile-ndurări

ce-mbelşugat îmi dă mereu.

– Atunci din fiecare stări

L-aş preamări pe Dumnezeu.

359

Sărută, mamă, fruntea

Sărută, mamă, fruntea

fierbinte şi-asudată.

Sărutul tău alină

durerea dintr-odată.

Sărută, mamă, rana

ce ustură şi doare.

Sărutul tău aduce

la toate vindecare.

Sărută, mamă, ochii

închişi de suferinţă.

Sărutul tău coboară

o sfântă uşurinţă.

Sărută, mamă, gura

ce plânge-ndurerată,

căci toată supărarea

îi trece dintr-odată.

Sărută, mamă, faţa

cu lacrimi de durere,

căci ca sărutul mamei

nu-i leac, nici mângâiere.

Sărută, mamă, somnul,

ce-n leagăn se frământă.

Sărutul rugăciunii

dă pacea cea mai sfântă.

Sărută, mamă, dulce,

căci faţa ta durută

şi inima ta frântă

doar Domnul le sărută.

360

Sculaţi-vă de tineri

Sculaţi-vă de tineri spre Slava Viitoare,

Veniţi lângă Izvorul Etern şi vă spălaţi,

Vă răcoriţi obrajii de febră trecătoare.

Vă-nseninaţi privirea spre calea ce o luaţi.

Lăsaţi dormind ispita în putrede culcuşuri,

Desprinşi tăcut uitaţi-o, silind către 'nălţimi,

Mai larg vă va fi cerul cu fiece urcuşuri

Şi-n calea luminoasă urma-vă-vor mulţimi.

Nu regretaţi nici una din cele părăsite,

Şi nu râvniți nici una din cele ce-ntâlniți,

Când sufletul vi-l umplu doar cele strălucite

Veţi însemna cu soare momentul ce-l trăiţi.

Uitaţi ce sunteţi astăzi, gândiți ce veţi ajunge

La capătul credinţei sfârșite curajos,

Când cea din urmă noapte spre Slavă-o veţi străpunge

Ajunşi pe neaşteptate în faţa lui Cristos.

361

Sfâșiat de chinuri

Sfâșiat de chinuri grele

Și cu ochi secați de plâns

M-ai găsit atunci Isuse

Când la sânul Tău m-ai strâns

M-amăgise rău păcatul

În prăpastii fără fund

Și de fața Ta Isuse

Mă făcuse să m-ascund

Să n-aud a Ta chemare

Glasul Tău să nu-l ascult

Mă dusese-n depărtare

Tot mai mare, tot mai mult

Când eram în fund de vale

Plin de răni și chinuit

Mi-a părut c-aud pe culme

Gasul Tău, Pastor iubit...

Mă chemai duios pe nume

Peste groapa fără fund

Și-așteptai din clipă-n clipă

Din adâncuri să-Ți răspund

Eu cuprins de-a morții teamă

Și cu ochi de lacrimi plini

Am strigat :"Aici sunt, Doamne,

Plin de rane, mor în spini"

Ti-ai făcut cu mâna cale

Printre spini și printre stânci

Și te-ai coborât la mine

Până-n fund de văi adânci

Mâna Ta de cui străpunsă

Dintre spini m-a ridicat

Și ale mele răni, cu milă

Mi le-ai uns și le-ai legat

Binecuvântată fie

Doamne, bunătatea Ta

Unde-aș fi eu oare astăzi

Dacă mila-Ți nu venea?

362

Dă-mi putere, scump Isuse

S-ascult numai glasu-Ți blând

Și mergând pe-a Ta cărare

Fă să nu mai cad nicicând.

363

Și Duhul, şi Mireasa...

Şi Duhul, şi Mireasa zic: "Vino! vino! vino!”

Cât te aşteaptă Tatăl cu haină de lumină

Şi cât te cheamă Domnul cu dragoste de mamă

O, vino! vino! vino! că nu mult te mai cheamă.

Vino, vino, vino suflete-aşteptat

Până nu se-apleacă ziua spre-nnoptat

Până nu se duce Cel ce te-a chemat

Până te mai iartă sângele curat.

Şi fraţii, şi Cuvântul zic :"Vino, vino, vino!”

Şi pune-ţi legământul pe calea cea divină

Căci Domnul te aşteaptă să scapi de-a morţii teamă

O, vino! vino! vino! că nu mult te mai cheamă.

Şi moartea, şi viaţa zic :"Vino! vino! vino!”

Căci harul şi prilejul nu mult au să mai ţină

Cât încă poţi întoarce, ia azi chemarea-n seamă

O, vino! vino! vino! că nu mult te mai chemă.

364

Și iar Te naşti

Şi iar Te naşti, din nou, Isuse,

şi iarăşi vii ca alte dăţi

în lumea urii neapuse

cărarea păcii s-o arăţi.

Spre-a Tale zări de pace pline

pe-ai urii fii îi vei chema,

dar vai, îndemnul spre mai bine

aşa de greu îl vor urma.

Din slava dragostei nespuse

cobori în lumea Ta să-i iei,

cu drag îi chemi spre ea, Isuse,

dar ei se sfâşie-ntre ei.

O, Doamne, lumea-i astăzi plină

de patimi şi de farisei

mai vino şi mai stă-ntre ei!

Mai vii, chiar dacă sfântu-Ți Nume

din nou un an îl vor huli...

- Ce dragoste Te-aduce-n lume

cu ce putere-o poţi iubi!

Cobori la ei şi-i chemi la Tine

cu milă-i chemi, de ei Ţi-e dor

- O, dac-ar şti ei Cine vine

Şi Cine-aşteaptă-n uşa lor!...

Dar vii căci dintre ei Isuse

câţiva primi-vor scumpu-Ţi Har

în taina inimii supuse...

Şi pentru ei, cu drag vii iar.

365

Slavă, slavă, slavă Ţie!

Slavă, slavă, slavă Ţie

Bun şi blând şi sfânt Păstor

Care-aduci cu bucurie

Mântuirea tuturor.

Slavă Ţie ce din jalea

Morţii ne-ai eliberat

Şi ne duci la cer pe calea

Unui unic har curat.

Slavă Ţie care-o turmă

Nesfârșită-Ți pregăteşti,

Ca mărirea cea din urmă

Peste ea să străluceşti.

Slavă Ţie-n fericirea

Unui veşnic viitor

Când pe toată nesfârșirea

Va fi-o turmă şi-un Păstor!

366

Slăvit Isus

Slăvit Isus – ce grabnic vine

răsplata Zilei de Apoi

şi nu noi Te-aşteptăm pe Tine,

ci Tu, tot Tu ne-aştepţi pe noi!

Iubim tot praf şi tot ruine

şi vrem în pământești nevoi

nu noi să Te slujim pe Tine,

ci Tu să ne slujeşti pe noi.

O, Doamne, cu adânci suspine

întoarce-ne dinspre noroi

şi fă-ne să dorim de Tine

aşa cum Tu doreşti de noi.

Revarsă-n noi în toţi divine

simţiri cereşti şi gânduri noi.

Nu noi să vrem să fim prin Tine,

ci Tu să vrem să fii prin noi.

Fă ale noastre inimi pline

de-al dragostei ceresc şuvoi;

nu noi să ne vestim prin Tine,

ci Tu să Te vesteşti prin noi.

Căci doar atunci e cel mai bine

când suntem unul , şi nu doi,

când şi noi suntem una-n Tine,

cum şi Tu unul eşti în noi.

367

Stând singur câteodată

Stând singur câteodată în gânduri adâncit

îmi vine-aşa în suflet un zvon nelămurit

şi inima mi-o umple fiorul lui subtil

cu aducerile-aminte din vremea de copil,

aducerile-aminte de-atâtea câte-am tras

în mijlocul durerii răbdate fără glas,

aducerile-aminte ce inima mi-o strâng

şi-aşa îmi vine-atuncea cu hohote să plâng.

Că scris mi-a fost pe lume viaţa să-mi petrec

ca pomul lângă cale, lovit de toţi câţi trec

în schimbul roadei mele, cu rane să m-aleg

şi-n loc de mulţumire, batjocuri să culeg.

Cu plânsu-nchis în mine, a trebuit să tac

şi-n lunga-mi suferinţă, cu toate să mă-mpac

să n-am cui spune-odată cât plâng şi cât suspin

să n-am pe nime-aproape, cu care să m-alin.

Când am venit în lume nici zi n-a fost în ea

cu ochii, prima dată, senini să pot vedea

a fost o noapte-adâncă, cu ploaie şi cu vânt

şi neagră ca durerea din sufletul înfrânt

întunecimea nopţii acelei de dureri

mi-a-ntunecat, pesemne, şi-al sufletului cer

de n-a putut pătrunde prin zidul ei de nori

nici raza unei stele, nici zarea unor zori.

La leagănul meu umil, din scândură de fag,

n-a lăcrimat iubirea de dragul cel mai drag

şi n-a cântat durerea duios şi-ngrijorat

căci m-am culcat în ură – şi-n ură m-am sculat

...şi nu ştiam atuncea, dar ceva m-apăsa

căci pe furiş mânuţa o lacrimă-mi ştergea

şi adormeam cu faţa întoarsă, ostenit,

cu periniţa udă de plânsul tăinuit...

Eram abia de-o palmă – şi tata când ara,

la boi să merg nainte, pe brazdă, mă punea

– şi-i mare ziua vara, iar eu aşa de mic,

cădeam sfârşit pe brazdă – dar nu spuneam nimic.

Apoi, în dricul verii, cu secetă şi-arsuri

când miriştea e bulgări şi aspre teșituri

– cu vacile la iarbă mergeam cu alţii mulţi

şi dintre toţi copiii, doar eu eram desculţ

368

picioarele împunse aşa mă mai dureau

erau o rană toate, – dar nimeni nu ştiau...

În zilele de toamnă, cu vânturi şi cu ploi,

eu stam pe câmp afară, cu câinele la oi

era pustiu pe câmpuri, – şi-atât de frig mi-era

că-n spate, rupt, sumanul de-abia se mai ţinea,

la câine-i era foame, iar mie tot ca lui,

plângeam în frig şi-n ploaie, – şi n-aveam cui să-i spui.

Spre seară când acasă tot singur mă-ntorceam

acolo totdeauna răceală-ntâmpinam

eu nu ziceam nimica, nici nu puteam să zic

– şi nu-i păsa la nimeni că nu cinam nimic.

Dar noaptea-n aşternutu-mi când nimeni nu vedea

dam liber frâu durerii ce sufletu-mi ardea

atunci gemeam în lacrimi şi-n plâns de chin nebun

dar nu spuneam la nimeni, că n-aveam cui să spun.

...Aşa mi-a fost viaţa, aşa mi-am petrecut

o vreme-al cărei farmec eu nu l-am cunoscut

gonit de pretutindeni aşa precum am fost

simţeam aşa nevoia de-un loc de adăpost

şi-a trebuit să caut ce-n lume n-am avut

un reazem să-mi plec capul şi sufletul durut

pe cineva la care durerea să mi-o spui

un loc de alinare să-mi aflu-n poala lui...

Şi-n stropii grei de lacrimi ce-atâtea am vărsat

pe Cel mai Dulce Prieten, pe Domnul L-am aflat,

Isus Hristos Cel Dulce mi-a devenit Stăpân

şi Mamă şi Iubire şi Reazim Scumpu-I Sân...

De-atunci, la El plec capul, în lacrimi când mă-înec

că n-am pe lume altul la care să mi-l plec.

Durerea mi-o destăinui de-atuncea numai Lui,

căci n-aş mai vrea pe lume la altul s-o mai spui.

La El caut mângâiere în chinuri când suspin,

că n-aş mai vrea pe lume la altul s-o alin

şi-atâta alinare, – atâtea mângâieri

îmi toarnă El pe rana nespuselor dureri

că plin de fericire, – şi-n ceasul greu răbdat

eu binecuvânt chinul prin care L-am aflat

şi-I mulţumesc de greul prin care-a trebuit

să trec, să aflu pace la Sânul Lui iubit...

369

De-aceea, când stau singur, în gânduri adâncit

şi-mi vine-aşa în suflet un zvon nelămurit,

şi inima mi-o umple fiorul cel subtil

cu aducerile-aminte din viaţa de copil,

– eu astăzi văd în raze şi nimb înconjurat

nu ceea ce-am pierdut eu, – ci-aceia ce-am aflat.

Şi-n loc de plâns, acuma, îmi vine-atâta cânt

că-n slabul văl al slovei nu pot să-l înveşmânt

şi-n sfânta bucurie, îmi vine să-i sărut

picioarele acelui de care-am fost bătut

să strâng la sânu-mi bruşii prin care-am sângerat

să binecuvânt foamea şi chinul îndurat

şi multa suferinţă ce-n inimă am dus

că-n fundu-amărăciunii, aflat-am pe Isus...

Slăvit să fii Tu Dulce şi Scump Mântuitor

pe calea Ta cea sfântă – voi merge până mor

de-al Tău Cuvânt preadulce voi asculta cu drag

pe urma Ta călca-voi - oricât amar să trag,

în sfânta Ta lucrare în care M-ai adus,

voi rămânea statornic, – pân-la al meu apus.

La-ntâia mea credinţă, eu am să ţin în veac,

de-ntâia mea iubire, eu n-am să mă desfac,

de calea arătată de marii naintaşi,

eu am să-mi duc spre Tine întregii vieţii paşi

ca la sfârşitul luptei, învingător fiind

să-mi pot afla cununa cerească strălucind...

Amin

370

Taina crucii

Verticală ce coboară şi, întors, uneşte Sus

Şi Orizontală care-încercui Răsărit şi Apus

Linie de Coborâre de la Slavă spre Noroi,

Trăsătură de unire largă între noi şi noi.

Coborâre luminoasă de la cer pân’ la Atom

Legătura îmbrăţişării dulce între om şi om

Punte de eterne-abisuri ocolind desăvârşit

Este Linia şi cercul, şi Sfârşit şi Nesfârşit.

Este Unul şi Mulţimea, este Clipă şi Etern

Sabie cerească-ntinsă din ´Nălţime spre Infern

Taină, şi Simbol, şi Jertfă, Stâncă de nezguduit,

Semn de teamă şi putere, Steag în veci nebiruit.

Cheie care cele patru margini ale lumii-nchizi

Braţul Milei şi Dreptăţii care mântui sau ucizi

Viu Izvor al mântuirii pentru vii şi pentru morţi

- Cruce, slavă cui te poartă, slavă Celui care-l porţi!

371

Te-am mințit

Când cu-a mele buze negre

Al Tău Nume l-am rostit

O, de câte ori, Isuse,

Te-am mințit.

Te mințeam atunci când milă

Arătam la cel lipsit

Căci pe-ascuns cu răutate

l-am vorbit!

Te-am mințit atunci, Isuse,

mila Ta când o cerșeam

căci pe altul fără milă

prigoneam.

Te mințeam în fața lumii

când mă închinam smerit

căci cu mâna cealaltă

l-am lovit!

O, de-atâtea ori în viață

Când smerit să par voiam

eram doar de ochii lumii,

Te mințeam!

Dar de-atâtea ori în viață

Când în Fața Ta privesc,

am văzut că Tu știi bine

că mințesc...

Astăzi lacrimile-amare

ce le vărs necontenit

vor putea să spele oare

ce-am mințit?

372

Tinereţe

Tinereţe, leagăn dulce,

care legeni omenirea,

Pân' la tine nu-mi ajunge

nici condeiul, nici gândirea.

Cine te-a trăit odată,

nimic n-are mai de preţ

decât dulcea amintire

a trecutei tale vieţi.

Nu e grai să poată spune,

nici condei să poată scrie,

tinereţe, tinereţe,

viaţa ta de poezie...

Viaţa ta – grădină sfântă –

cu flori mii, în mii de feţe,

e fermecător de dulce,

tinereţe, tinereţe...

Tinereţe! O, ce dulce

e viaţa ta de vis,

când tu faci întotdeauna

ceea ce Isus a zis...

Când în ritmul cald al slovei

şi-n al notei picur dulce

tu slăveşti cu heruvimii

Jertfa sfântă de pe cruce,

şi mireasma ta din suflet

– zări de sfinte dimineţe –

Răspândește lumii pacea,

sfântă eşti tu, tinereţe...

Şi nepreţuit de scumpă

eşti atuncea când îţi pui

focul dragostei la crucea

lui Isus şi-n slujba Lui.

Când Îl cânți în mii de chipuri

şi-L slăveşti în mii de feţe,

ce-i mai dulce decât tine,

tinereţe, tinereţe?...

Când Îl cânți cu glas de înger

şi-L înalţi mai sus de soare,

tinereţe, tinereţe,

cine te-ar întrece oare?...

Chip sublim cu raze sfinte,

373

ce străluce-n mii de feţe,

mult mai mult decât frumoasă...


Tinereţe, viaţă sfântă,

zi de vară, cer senin,

când însemn aceste rânduri,

câte-n minte nu-mi mai vin?...

Când cântam cu glas de înger

pe sub bolta de jugaştri,

cu mânuțe-mpreunate

şi cu ochii mici, albaştri,

străbăteam frunzişul verde,

floarea albă ca şi crinii,

şi cântam pe când, din ramuri,

flori ningeau din crengi mălinii,

aninându-se ca roua,

în a mele bucle creţe...

... O! Viaţa ta cea dulce,


Tinereţe, floarea vieţii,

roi de dulci şi mândre clipe,

tu dai visului putere

şi dai gândului aripe...

Tu m-ai înălţat încetul, sus,

cu mult mai sus de stele...

... Tinereţe, tinereţe,

cuibul versurilor mele...

O, ce dulce şi senină e viaţa tinereţii

Atunci când Stăpân îi este

Domnul morţii şi al vieţii...

Înger sfânt, cu harfă dulce,

care cântă-n mii de feţe,

E viaţa ta senină,

Tinereţe, tinereţe...

374

Tu, cel ce-auzi

Tu, cel ce-auzi Cuvântul

oare te gândeşti acum

că-n curând aici în lume

vei sfârşi al vieţii drum?

Gându-acesta ce te-ncearcă

vrea să facă să-nţelegi

ce viaţă te aşteaptă

după moartea ce-ţi alegi.

Dac-aici tu cauţi slava

Celui care te-a creat,

după moartea trecătoare

vei fi viu cu-adevărat.

Însă dacă ţie-n viaţă

glasul Lui ţi-a fost străin

după azi, te-aşteaptă tristă

noaptea veşnicului chin!

Ah, alege nemurirea

fericită cu Hristos

până n-ai s-ajungi în chinuri

de-unde-n veci să nu fii scos.

375

Tu-mi ești, Isuse dulce

Tu-mi ești, Isuse dulce, al inimii izvor

Tu-mi dăruiești cântarea cu har și cu fior,

Tu-mi reînnoiești prisosul de aur încercat,

Tu, altfel prospețimea demult mi-ar fi secat...

Tu-mi ești izvor de lacrimi, Isuse-n ochii mei,

Tu-mi dai a prospețimii și-a zărilor scântei,

Tu-mi ești cutremur tainic al gândului mișcat,

Tu, altfel, duioșia demult mi-ar fi secat.

Tu-mi ești izvor de gânduri Isuse-n duhul meu,

Tu-mi împrumuți din Tine frumosul mult și greu,

Tu-mi potrivești cuvântul înalt și inspirat,

Tu, altfel limpezimea demult mi-ar fi secat.

Slăvit fii Tu, Isuse, eternul meu izvor,

cu tot ce sunt Te laud, Te cânt și te ador.

Tu-mi curgi tot râul vieții cu haruri încărcat,

Tu, altfel frumusețea demult mi-ar fi secat.

376

Un tren lung ne pare viața...

Un lung tren ne pare viața, ne trezim în el mergând,

Fără să ne dăm noi seama unde ne-am suit și când.

Fericirile sunt halte, unde stăm câte-un minut;

Până când să ne dăm seama, sună, pleacă, a trecut....

Iar durerile sunt stații lungi, de nu se mai sfârșesc,

și în ciuda noastră parcă tot mai multe se ivesc.

Arzători de nerabdare înainte tot privim,

să ajungem mai degrabă la vreo țintă ce-o dorim.

Ne trec zilele și anii, clipe scumpe și dureri,

noi trăim hrăniți de visuri și-nsetați după plăceri.

Mulți copii voioși se urcă, câți în drum n-am întâlnit!...

Iar câte-un bătrân coboară trist, și frânt, și istovit.

Vine odată însă vremea să ne coborâm și noi;

ce n-am da, atunci, o clipă să ne-ntoarcem înapoi?

Dar, pe când, privind în urmă, plângem timpul ce-a trecut,

sună-n Gara Veșniciei; am trăit și n-am știut!...

377

Undeva....

Undeva-ntr-o odaita lacrimile nu mai curg,

Undeva-ntr-o odaita cineva nu se mai roaga ,

Nu mai sta-n genunchi si-n taina, nu mai canta in amurg

Dragostea candva fierbinte, nu-i curata, nici intreaga.

Undeva nu se mai canta astazi psalmi minunati,

Undeva sub praf uitata zace Biblia iubita,

Imprejurul unei mese nu se mai aduna frati,

La o usa incuiata sta iubirea neprimita.

Candva cum curgea aicea caldul lacrimei izvor,

Candva cum veghea iubirea la fereastra luminata,

Cum sunau de cald si dulce psalmii sfantului fior,

Cum era aceasta Carte de cu drag si mult cautata.

Nicicand n-am crezut c-aceasta usa va avea zavor,

Nicicand n-am crezut c-aceasta casa va ajunge muta,

C-o sa ajunga sec de lacrimi al iubirii cald izvor,

Focul stins, calea pustie, vatra rece si tacuta,

O,cum a putut fi harul si de-aicea alungat,

Alungati iubitii oaspeti, dragostea indepartata,

Curatia pangarita, legamantul sfant calcat?

- Vinovata odaita, cum vei arde tu odata!

378

Vine încet amurgul

Vine încet amurgul ca o ceaţă deasă

Şi un văl tot mai rece peste ani îţi lasă

Tainele tăcerii spun ciudate şoapte:

Tu aici n-ai casă. Unde dormi la noapte?

Unde dormi la noapte?

Vine încet plecarea ca o judecată

Un vârtej la capăt are calea lată

Dacă de la ceruri au să te alunge,

Unde te vei duce, unde vei ajunge?

Unde vei ajunge?

Vine încet sfârşitul ca o despărţire

Ori spre întuneric, ori spre strălucire

Vine viaţa care veşnic nu va trece

Dacă n-ai pe Domnul unde-o vei petrece?

Unde-o vei petrece?

379

Voi numai de viaţa asta

Voi numai de viaţa asta

vă-ngrijoraţi şi vă vedeţi

cum n-aţi avea decât viaţă

—Voi, oare, moarte nu aveţi?

Doar trupu-acesta vă robeşte

pe el puneţi întregul preţ

de parcă sunteţi numai trupul

—Voi suflet, oare, nu aveţi?

La clipa aceasta-i cereţi totul

ei vă jertfiţi, ai ei vă vreţi

dar oare numai Astăzi este

—Voi veşnicie nu aveţi?

Urziţi la fapte vinovate

nepăsători şi îndrăzneţi

dar oare nu este-o răsplată

—Voi, oare, Dumnezeu n-aveţi?

380

Vreţi voi părinţi?

Vreţi voi, părinţi, să fie copiii voştri sfinţi?

– Scăldaţi-i nu în apă, ci-n lacrime fierbinţi.

Hrăniţi-i nu cu pâinea aceasta de pământ,

ci cu puterea dulce a sfântului Cuvânt.

Vreţi voi să vă asculte în totul şi mereu?

– Dar ascultaţi voi oare aşa de Dumnezeu?

Vreţi voi ca ei să fie copii ai firii noi?

– Dar viaţa voastră cum e, şi ce văd ei la voi?

Îi vreţi cu-mbrăcămintea smeriţi şi cumpătaţi,

Şi cu umblări curate? – Dar voi cum vă purtaţi?

Când voi umblaţi ca lumea şi vă purtaţi aşa,

– voi veţi purta osânda de creşterea lor rea.

Cădeţi mai bine-n lacrimi, cu-amar să vă rugaţi

să vi se ierte vina, şi viaţa v-o schimbaţi.

Abia atunci vor creşte şi-ai voştri fii frumos

cu sufletul şi trupul, urmaşi ai lui Cristos.

381

Vreți zile liniștite?

Vreți zile liniștite voi,

cu cel rău pace, nu război?

Atunci ostașii care-i vrea,

Isus Hristos în lupta Sa,

să știți, nu sunteți voi!

Daca doriți să câștigați

cununa fără să luptați,

dacă umblați să izbutiți

fiind de suferinți scutiți,

- ostași voi n-o să-I fiți.

Isus, pe Cruce Răstignit,

prin jertfe mari a biruit.

Pe urma Lui, să știți, și voi

de vreți să biruiți - apoi

aveți de suferit.

382

Zorim pe drumul vieții

Zorim pe drumul vieții cu mers așa grăbit,

De parcă niciodată n-ajungem la sfârșit

Și strângem la gunoaie, și ziduri înălțăm

De parcă niciodată n-ar fi să le lăsam.

Mor lângă noi părinții, și prieteni dragi, și soți,

Mormântul nu alege, la fel îi ia pe toți,

Și mor pe neașteptate, se duc și noi privim

De parcă niciodată noi n-am fi să murim.

Din câte toamne frunza ne-a spus ceva cazând,

Și părul alb la tâmple, și ochii lăcrămând,

Și mersul greu pe cale – și suflul mai greoi,

- și totuși parcă moartea n-ar fi și pentru noi.

O, dacă astăzi încă mai ești aici – și viu,

E semn că pentru tine, nu-i totuși prea târziu,

- dar mâine, - mâine poate să vină al tău apus,

ce mare lucru este să vii azi la Isus.

Amin

383

Osana, osana

384

A fost odat-un Copilaş

A fost odat-un Copilaş

născut într-o livadă,

în grajd, afară din oraş

... și-atât era de drăgălaş

că mii şi mii de îngeraşi

s-au coborât să-L vadă.

În noaptea-n care S-a născut

s-a-nfiorat pământul

cu cântec Cerul s-a umplut

şi crai din loc necunoscut

îngenunchind, când L-au văzut

I-au sărutat veșmântul.

Apoi trecut-au rând pe rând

ca ceasurile anii,

creştea Copilul Cel plăpând

Curat, frumos, cuminte, blând...

dar Îi creşteau cu negru gând

și Iuda şi duşmanii ...

El aduna copiii buni, în jurul Lui grămadă,

din stele le-arăta cununi, şi sori frumoşi

și mândre luni, şi le-arăta cu drag minuni

cum n-au mai fost să vadă.

EL îi iubea cu-atâta dor

iar ei la fel pe Dânsul

de-aveau vreun păs în viaţa lor

vreo cerere, vreun plâns, vreun dor

EL i-asculta şi, iubitor, le alina tot plânsul.

Îi învăţa cântări de Sus, din ceialaltă lume,

ei ascultau cu gândul dus

cântări cum nimeni n-a adus

poveşti cum nimeni n-a mai spus

de zări cu dulce nume.

...Dar într-o zi s-au adunat duşmanii plin de ură

L-au prins, L-au dus şi L-au legat

cu spinii L-au încununat

şi L-au lovit şi L-au scuipat

şi Faţa I-o bătură.

Pe Cruce-apoi L-au răstignit

385

cu doi tâlhari de-a rândul

şi în mormânt pecetluit L-au pus ...

Dar EL era din Cer venit şi-a biruit mormântul.

Puteri nespuse EL avea pe toţi să-i nimicească

dar n-a voit, El suferea

că-n mila Lui pe toţi voia

prin Crucea Lui, prin moartea Sa

de iad să-i mântuiască.

... EL a-nviat şi Sus în Cer

Nălţatu-S-a-n mărire.

Dar mila multelor dureri

L-aduce către cei ce pier

şi EL coboară când ei cer

la dânșii, cu iubire...

... Ca-n vremea despre care spui

curând EL iarăşi vine

să-i ia la EL în Cer pe-ai Lui

Acolo unde jale nu-i ...

ISUSE, când o să-i aduni

Te-ndură şi de mine.

386

Când inima e rea

Când inima e rea,

pe Domnul nu-L mai vrea

şi crucea n-o mai ia.

Atunci,din ce-a lucrat,

nimica nu-i curat,

nici bun cu-adevarat.

Când inima e bună

Cu Domnul se-mpreună

Şi aur sfânt adună.

Atunci, din tot ce-a pus,

Va creşte-un rod adus

Spre slava lui Isus.

387

Când pun faţa-n palme

Când pun faţa-n palme

Şi când plâng cu greu,

Semn e că mă doare

De păcatul meu.

Dar când zic doar vorbe,

Cât de sfinte par,

Gura fără suflet,

Formă în zadar!

Doamne, fă-mă-ntr-una

Credincios şi bun,

Ca să fac cu fapta

Binele ce-l spun.

388

Când ţânţarul ori tâlharul

Când ţânţarul ori tâlharul

Ţi se-apropie cântând,

să ştii bine că pe tine

el şi-a pus satanic gând !

- Îl alungă, să n-ajungă

A te-nvenina curând !

În clipita când ispita

Te atrage spre păcat,

tu cu teamă să iei seamă,

fugi de tot ce-i necurat;

ca să-ţi fie pe vecie

drumul binecuvântat.

389

Ce mai faci tu, floricică

- Ce mai faci tu, floricică,

de ce eşti tot mititică?

Ori n-ai apă cât să bei,

ori n-ai soare-aşa cum vrei,

ori nu-ţi place unde eşti

ori atunci de ce nu creşti?

- Domnul m-a făcut aşa

Şi eu laud voia Sa:

aşa m-a făcut Isus

şi-L slăvesc unde m-a pus !

- Ce faci tu,oiţa mea,

când îţi e viaţa grea

când e iarnă,numai nea

şi n-ai iarbă cum ai vrea,

vara, pe căldura rea,

tu, mereu cu lâna ta?

- Domnul astfel m-a făcut

Şi eu sunt cum El m-a vrut;

duc povara ce mi-a pus,

mulţumindu-I lui Isus.

390

Ce zile Dumnezeu ţi-a dat

Ce zile Dumnezeu ţi-a dat,

le vei trăi neapărat.

Ferindu-te de ce-i oprit,

le vei trăi mai fericit.

Ducând un trai necumpătat,

le vei trăi gemând în pat.

Tu, omule, câţi ani să ai,

tu numai Domnului să-i dai.

Cu El toţi anii tăi trăiţi

Vor fi frumoşi şi fericiti...

391

Dacă nu zideşte Domnul

Dacă nu zideşte Domnul

Dacă nu păzeşte El

În zadar lucrează omul,

Şi-ngrijeşte-n orice fel.

Dar când Dumnezeu zideşte

Şi păzeşte Cel Slăvit,

Ţara-i binecuvântată,

Şi căminu-i fericit.

Tot ce faci şi tu-n viaţă,

Să grijeşti să faci aşa

Ca şi Dumnezeu să pună,

Mâna Lui cu mâna ta.

392

Pe genunchii lui Isus


Afli dulcea stare

Unde Harul cel de Sus

Îti dă bucurii cum nu-s

Nicăieri sub soare.

Pe genunchii Lui Isus,

Cine stă şi crede,

Tot ce gura Lui a spus

Şi iubirea-I ne-a adus,

Rai şi îngeri vede.

Pe genunchii Lui Isus

Stând în rugăciune,

Fericit şi eu, supus,

Am primit tot ce v-am spus:

Cântec şi minune.


Viata-i fericită,

bucuria-i fără-apus,

starea-i dulce de nespus,

faţa-i strălucită.


Veţi cunoaşte cum e

Voia Lui s-ajungeţi Sus,

Să trăiţi minuni cum nu-s

Nicăieri pe lume.

393

traian dorz

Documents