valente stilistice in peisajul grigorescian
TRANSCRIPT
VALENȚE STILISTICE ÎN PEISAJULUI GRIGORESCIAN
În pictura românească, deturnarea atenției de la arta portretistică, gen dominant în
prima jumătate a secolului al XIX-lea, este urmată de preocuparea pentru peisaj, care implică
pictura în aer liber și pentru o nouă tehnică picturală, plein-air. Alături de confrații lor
francezi, Nicolae Grigorescu și Ion Andreescu, adoptă aproape simultan noile principii ale
plein-air-ismului. Până Aman și Grigorescu se prea poate vorbi mai curând de vedutismul,
cultivat de Szathmary, Trenk, Tăttărescu, și alții. Tehnica lor este academică, ambiționând
mai mult optica veridică a transpunerii, decât interpretarea, în limitele manierei academice.
Reflectarea naturii este în viziunea lor, mai curând corectă, aceștia au abordat peisajul prin
ochii citadinului, pentru care natura înseamna în primul rând o schimbare de decor, punând
accentul pe pitorescul siturilor.1
Evoluția artistică a Maestrului de la Câmpina, poate fi astfel urmărită prin lucrările
Colecției de Artă aparținând Complexului Muzeal Arad, existând opere din toate cele trei
mari perioade de creație artistică. Primul peisaj ilustrează perioada de la Barbizon, când
pictorul se afla sub directa înrâurire a operei lui Rousseau, fiind urmat de tablourile realizate
în perioada de la Posada, unde Grigorescu atinge apogeul creației sale artistice. Ultimele
lucrări fac parte din mult controversata perioadă albă, când artistul, înaintat în vârstă și
suferind, adoptă un alt stil, devine sintetic, stăruind asupra unor anumite motive picturale.
Nicolae Grigorescu s-a născut într-un sat din zona colinară, subcarpatică. Peisajul
copilăriei s-a imprimat pentru totdeauna în memoria afectivă și vizuală a celui care va
introduce pictura de plein-air în arta românească. Grigorescu își începe activitatea ca pictor
iconar, fiind ucenicul lui Anton Chladek, în atelierul căruia se inițiază în tehnica picturii
religioase în stil neoclasic. Până la plecarea la Paris, cu o bursă obținută prin sprijinul lui
Mihail Kogălniceanu, pictează icoane și fresce în biserici ori mănăstiri: la Băicoi, Zamfira,
Căldărușani, Agapia. În 1861, studiază în atelierul parizian al lui Sebastien Cornu, pictor
academic, autor de pânze religioase de mari proporții, corecte, reci, care erau comandate în
mod obișnuit de autoritățile timpului.2 În dorința de a depăși academismul neoclasic al
acestuia, Grigorescu studiază în muzee, realizând copii ale unor opere de Rembrandt, Rubens,
Salvator Rosa, Proud’hon și Gericault, cărora le conferă o puternică notă personală.
1 Apud, Radu Bogdan, în Grigorescu, coord. George Sorin Movileanu, ed. Meridiane, Bucure ti, 1978, p. 31.ș Am folosit acest album pentru bogata antologie de texte care se referă la opera artistului.2 George Oprescu, N. Grigorescu, Meridiane, Bucure ti, 1962, p. 209.ș
1
În vara anului 1864, se alătură grupului de artiști care formează o Școală de pictură
novatoare la Barbizon. Prezent în acel mic sat francez de lângă pădurea Fontainebleau,
Grigorescu este atras din ce în ce mai mult de peisaj, de aspectele sale variate. Vocația sa
pentru acest gen artistic se afirmă în același timp cu admirația pentru maeștrii școlii, printre
care se numărau Diaz de la Peña, Theodore Rousseau, Jean-Francois Millet, deși afinitățile
sale îl apropie mai degrabă de Camille Corot și de Gustave Courbet. Tot acolo i-a întâlnit pe
principalii exponenți ai tinerei generații impresioniste, aceștia însă nu au lăsat urme vizibile în
pictura sa. Mai solidă și mai durabilă s-a dovedit apropierea de Diaz, Rousseau, și Millet,
îndemnându-l să adopte tonurile bituminoase. Influența lui Rousseau transpare și prin
introducerea golului central, în compoziție ca un luminiș fiind înconjurat de o bogată
arborescență periferică, asupra căreia vom revenii.
Pânzele artistului din această perioadă sunt atent studiate, pictate cu o anumită
aplicație, având uneori o pensulație mai puțin aparentă. Se remarcă de asemenea înclinația
artistului român de a folosi tonuri închise, precum și contraste de lumină-umbră. Exemple în
acest sens sunt: Peisajul de la Fontainebleau sau În pădurea de la Fontainebleau, realizante
în preajma anului 1867. În aceste opere se simte articularea unei viziuni mai ferme, afirmarea
unui sentiment grav, precum și soliditatea studiului.3 Peisajele pădurii de la Fontainebleau se
remarcă printr-un timbru specific, printr-o anumită ușurință ce le face mai aerate, în ciuda
brunurilor, a terrelor și a griurilor, pornite spre o limpezire indecisă. Încet, gama ternă cedează
în fața unui verde de o fragedă paloare, a unor rozuri și cenușiuri argintate, fapt ce amintește
de influența lui Corot.4 Peisajele create acum, variază între accentele bucolice care vor fi
dezvoltate mai târziu, la cele aspre, severe. Motivul este văzut când ca un pretext în sine, când
ca un decor potrivit încadrării unui grup de personaje. Dar această ultimă modalitate apare
mai sporadic, deoarece va mai trece o vreme până când artistul se va deprinde să integreze
omul în natură, și să nu-l dizolve oarecum în peisaj, făcând din el doar un reper.5
Sub multe aspecte, interferența cu Rousseau transpare în alegerea subiectelor și în felul
cum este tratat un personaj în mijlocul naturii. Motivele din jurul satului Barbizon și din
pădurea de la Fontainebleau, sunt văzute adesea de artistul nostru în preajma înserării având
un caracter crepuscular, aproape elegiac. Grigorescu introduce, în această perioadă, copaci cu
coroanele aplecate, delimitați astfel prin curbe grațioase, mai mult sugerate. Desenate cu o
pensulă delicată, crengile subțiri, șerpuiesc printre petele frunzișurilor.6
3 Ibidem, p. 211.4 Viorica Guy Marica, Ipostaze ale picturii moderne, Ed. Meridiane, Bucuresti, 1985, p. 272.5 George Oprescu, Nicolae Grigorescu, Meridiane, 1963, p. 28.6 Idem, N. Grigorescu, Meridiane, Bucure ti, 1962 p. 219.ș
2
Peisajul Margine de pădure la Barbizon, aflat în colecța Muzeului din Arad, datează
din această perioadă de creație a artistului. Faptul reiese clar din modul în care este pictat,
precum și din comparația stilistică între această pânză și alte creații ale maestrului, provenind
din această perioadă. Caracteristică epocii de creație barbizoniană, interpretarea peisajului
semnalează gradul de interes al artistului față de natură. Pânza constituie un exemplu grăitor
pentru calea spre maturitate artistică, precum și pentru diversitatea influențelor receptate de la
maeștrii din Barbizon.
Primplanul este delimitat de
copacii pădurii care fiind așezați
marginal au menirea de a încadra
golul central. Printre copacii grațios
aplecați se conturează o elipsă în
centrul imaginii se dezvăluind
luminișul ce deschide un culoar
optic spre adâncimea tabloului. În
planul secund care se zărește prin
luminiș, apare imaginea unei liziere
de pădure, dincolo de care domină
albastrul cerului senin. Culorile
folosite de artist sunt de asemenea specifice acestei perioade de creație, dominând tonurile
bituminoase, brunurile, verdele închis, astfel singura pată de culoare deschisă fiind albastrul
cerului.
Artistul se folosește de clarobscur, de un colorit mai tenebros pentru a reda perspectiva
și prin contrast tonal. Copacii având o structură definită, peisajul este construit prin forme
masive în primplan, dar cu cât privirea noastră se distanțează, acesta devine mai aerat.
Deoarece adâncimea spațială este sugerată prin interpunerea filtrelor atmosferice. Natura este
reprezentată ca un tot omogen, armonios compus, atenuând dramatismul în favoarea
realismului.
Arhitectonica tabloului relevă influențele preluate de Grigorescu din unele peisaje ale
lui Rousseau. Una dintre caracteristicile compoziționale ale maestrului francez este
introducerea golului central, precum și prezența unui luminiș înconjurat de arbori periferici.
Pentru a veni în sprijinul acestei afirmații, putem să aruncăm o privire asupra unui
peisaj pictat de Rousseau între anii 1850-1851, intitulat: Părăsirea pădurii Fontainebleau la
apus de soare, aflat astăzi în colecția Muzeului Louvre. În ciuda faptului că aici planul secund
3
Nicolae Grigorescu, Margine de pădure la Barbizon, Arad, Complexul Muzeal Arad
este scăldat într-o lumină caldă, specifică amurgului, totuși primplanul seamănă izbitor, atât
prin colorit cât și prin construcție, cu tabloul realizat de maestrul român câțiva ani mai târziu.
Linia orizontului este coborâtă iar spațiul central se înscrie într-o elipsă, creând astfel un
culoar optic în jurul centrului perspectival. Grigorescu cu siguranță s-a inspirat dintr-o
imagine asemănătoare a lui Rousseau atunci când a creat Margine de pădure la Barbizon.
Acest mod de a reda imaginea din natură, poate puțin mai concis, mai general se va
schimba mai târziu, dobândind un caracter mai pregnant și mai personal. În peisajele care
urmează, materia va fi mai fluidă, pata de culoare va deveni mai transparentă, conturul
copacilor mai elegant, valorile mai subtil gradate. 7 Margine de pădure la Barbizon , este după
toate probabilitățile pictată parțial în aer liber. Acest mod de a-și începe tablourile în exterior,
prin realizarea unor schițe, era specific grupării barbizoniene. Aceștia le schițau în aer liber,
dar își finisau invariabil tablourile în atelier. Încă de pe acum, Grigorescu începe să își așeze
șevaletul în mijlocul naturii pentru a picta, deși el va realiza pe deplin tablouri în plein-air de-
abia mai târziu. La Barbizon, Grigorescu se inițiază în plein-air, perfecționându-și ulterior atât
viziunea, cât și mijloacele de expresie.
Anii petrecuți în Franța au o deosebită însemnătate pentru pictorul român, aici el își
conturează o modalitatea picturală, asimilând în mod armonios sugestiile receptate mai ales de
la pictorii prestigioasei școlii de la Barbizon, care a exercitat o înrâurire susținută și asupra
altor artiști europeni, poposiți în micul centru francez.
Reîntors în țară cu aspirația fermă de a se dedica peisajului românesc și de a evoca
locuitorii țării, Grigorescu își propune să creeze prin arta sa o școală națională de pictură.
Prezența sa la „Expoziția artiștilor în viață” din 1870 cu opere de o excepțională calitate îl
impune ca personalitatea creatoare cea mai proeminentă a epocii. Poziția sa de artist patriot
este confirmată odată mai mult cu prilejul Războiului de Independență din 1877-1878, când,
împreună cu Carol Popp de Szathmary, Sava Henția, și G.D. Mirea, face parte din grupul
artiștilor care însoțesc cartierul general al armatelor române pe front. Concentrând în pânzele
sale ipostazele războiului, Grigorescu înregistrează, cu o precizie remarcabilă eboșe imediate;
cu o mare forță de convingere, el redă elanul soldaților, expresia chipurilor, atmosfera
plumburie de iarnă, în imagini de o dramatică intensitate.
Revenind în repetate rânduri în Franța, Grigorescu pictează nu numai la Paris și la
Barbizon, ci și pe coastele Bretaniei. Aspecte ale vechiului orășel Vitre, precum și peisajele
marine din Bretania sunt scăldate în transparențele unei lumini irizate, caracteristice acestei
regiuni. Se relevă acum o oarecare înclinație impresionistă prin încercarea de captare a
7 Idem, p. 127.
4
luminozității specifice diferitelor anotimpuri. Adoptă o serie din inovații precum: execuția în
mijlocul naturii, coloritul clar în funcție de ora și de lumina când un motiv a fost pictat, pentru
a-i păstra autenticitatea. Aceste influențe, apropiate de impresionism vor apărea de acum
încolo în opera sa, deoarece îi vor fi benefice în elaborarea viziunii sale artistice. 8 Artistul
rupând cu tradiția contrastelor studiate, fixează spontan acele subtile impresii vizuale, care
încearcă să surprindă atmosfera în care natura este învăluită. Folosindu-se de o tehnica mai
liberă și mai fluctuantă, el rezolvă problema impresionistă într-o manieră proprie.
Impresioniștii își obțineau efectele printr-o pensulație divizată și prin juxtapunerea tonurilor
complementare. Contopirea acestora îngăduie ochiului să perceapă de la distanță armonia
generală. Grigorescu, în schimb, mixează tonurile pe paletă, nu le folosește în stare pură, așa
cum sunt scoase din tub, neamestecate. Pânzele artistului iau astfel un aspect mai delicat, iar
peisajele sale sunt mai vaporoase.9 De asemenea, pictorul este în genere mai puțin analitic,
vădind o tendință spre sinteză ce se va statornici în târzia perioadă albă. Pictorul nu este atât
de epidermic ca impresioniștii iar exuberanța lui domolită, trădează aproape constant o
dispoziție contemplativă. Vasile Varga îl consideră pe pictorul român cu toată tehnica lui
„valoristă”, drept un reprezentant al curentului impresionist. Dar nu un impresionist al
luminii, ci unul al culorii și al motivului.10
Curând după această ședere investigatoare, se reîntoarce în țară. O nouă fază a artei
sale, va începe, luminoasă și clară, aceasta este cea mai prețuită în genere în România.
Grigorescu ne apare acum ca un artist matur, fiind stăpân desăvârșit pe mijloacele sale de
expresie. În primii ani de la întoarcere, artistul colindă zona Muscelului, atingând apogeul
talentului său. Tehnica sa este acum mai spontană și mai expresivă. În curând artistul
descoperă Posada, zonă deluroasă, care însumează pentru el esența peisajului românesc. Se
stabilește definitiv la Câmpina, căutându-și subiectele în natura feerică ce îl înconjură. Pentru
a o ilustra el recurge la un amestec cromatic mai îndrăzneaţ şi mai cald. Preferate peisajele de
la Posada, crângurile, câmpurile cu stoguri de fân freamătă de viaţă, fiind menținute în culori
mai saturate și mai variate.
Peisajul intitulat Margine de pădure, aflat în Muzeul de la Arad face parte din
începutul epocii de creație de la Posada. Imaginea reprezintă o pădure toamna, cu arbori mai
denși în dreapta și mai rari în stânga. Frunza acestora a început să ruginească, chiar pe alocuri
să cadă. Atmosfera evocată este aceea a unei zile călduroase la început de toamnă. Culoarea
8 Idem, Nicolae Grigorescu, Meridiane, Bucure ti, 1963, p. 45.ș9 Apud, Al. Tzigara-Samurca , în ș Grigorescu, coord. George Sorin Movileanu, ed. Meridiane, Bucure ti,ș 1978, p. 16.10 Vasile Varga, Nicolae Grigorescu, Ed. Meridiane, Bucure ti, 1973, p. 143.ș
5
dominantă este brunul roșiatic, existând și unele accente de verde închis. Cerul care se ridică
deasupra liniei de orizont este gri cenușiu.
Trunchiul copacului din
centru, sugerând o axă verticală este
coordonata compozițională în funcție
de care se distribuie masele vegetale.
Tonul este așternut în primplan cu
tușe mari, mai compacte în partea de
jos a tabloului și mai volatile pe
măsură ce urcă spre orizont. Peisajul
relevă sensibilitatea artistului față de
miracolul naturii care este într-o
continuă transformare. Grigorescu
încearcă să redea natura nu numai în
contururile sale generale, ci să surprindă priveliștea evanescentă provocată de neîncetata
schimbare a luminii și a condițiilor atmosferice.
Același motiv, pictat aproximativ în aceeași periodă, îl regăsim în colecția
Zambaccian. Tabloul intitulat Peisaj la Posada prezintă o serie de asemănări cu tabloul aflat
la Arad. Priveliștea este tratată cu aceași intenție de a surprinde metamorfozele cromatice ale
toamnei. Brunul roșiatic este asemănător, dar concurat de multe umbre albastre. Albastrul
domină zona aerului, invadată totuși de nori albi. Compozional apar, însă, deosebiri. Două
trunchiuri firave servesc ca repere perspectivale, marcând succesiunea planurilor.
Atmosfera este mai fluctuantă, pensulația mai ușoară, iar linia orizontului marchează
în mod neobișnuit o curbă ascendentă, în hemiciclu.
Cele două tablouri înfățișează un motiv similar. Totuși diferența esențială rezidă în
faptul că cel de la Arad este pictat într-o zi mohorâtă, iar cel de la Zambaccian într-o zi mai
însorită. Putem, așadar observa în aceste două imagini, modul în care Grigorescu percepe
natura în diferitele sale ipostaze.
Artistul își întemeia arta picturii pe efecte de culoare, traducând motivele prin senzații
luminoase. La el construcția imaginii nu mai este riguroasă, ci devine cursivă, compunându-se
din planuri generale, ce înghit detaliile, sugerând unitatea picturală cu o voită simplitate.
Influența impresionistă l-a făcut să renunțe și la concepția realismului de la Barbizon, prin
6
Nicolae Grigorescu, Margine de pădure, Arad, Complexul Muzeal Arad
sacrificarea detaliului ce ținea de veridicul tabloului, precum și o tendință de subiectivizare.
Detaliul specific, continuă să reziste doar prin nuanțarea cromatică, fără alte semnificații.11
Printre peisajele
aparținând perioadei de la
Posada se regăsesc scene
care evocă viața domestică a
țăranului român sau
diferitele activități rurale pe
care acesta le exercită în
mod tradițional. Caracteristic este în acest sens peisajul intitulat Târg, aflat în colecția
muzeului arădean. Acest tablou aparține unei categorii de imagini mai sintetice, mai lapidare.
Deși nu sunt individualizate, primează multitudinea personajelor care se confundă într-o masa
omogenă, ce diversifică primplanul unui șes arid. Acesta e subliniat de coama prelungă a unui
deal ce înalță ușor linia orizontului, deschisă spre un cer înnorat.
Suprafața tabloului este împărțită în două mari registre, anume cel inferior sau terestru,
pe suprafața căruia se desfășoară activitatea târgului, și cel superior, dominat de un cer închis,
de o culoare gri-argintie.
Linia orizontului este ușor îngustată, iar perspectiva tabloului este una relativ oblică.
Personajele sugerate, sunt construite prin pete de culoare. Acest mod de a reda volumul
devine, de pe acum, un simptom caracteristic creației grigoresciene târzii. Tonurile dominante
sunt brunul și griul, vremea sugerată în tablou fiind una ploioasă, voalată. Imaginea tabloului
este construită pe orizontală, spațiul fiind unul auster, specfic zonei de câmpie. Un tablou ușor
asemănător este Târg în Sinaia, lucrare aparținând acestei perioade de creație, înfățișând un
motiv identic. Este construit de asemenea tot pe orizontală, linia zării fiind mai accentuată.
De asemenea lucrarea vădește o mai mare atenție față de detalii, la care se adaugă
câteva edificii cu rolul rolul de a echilibra compoziția. Diferă și paleta, Grigorescu folosind
culori mai luminoase, mai limpezi, ce animă ambianța, înveselind atmosfera.
Grigorescu a fost un maestru al sintezei picturale, izbutind să transfigureze realitatea în
forme plastice. A introdus în arta românească, pentru prima dată, legătura intimă cu natura,
contactul direct cu realitatea. Participând la viața animată a locurilor pe care le picta, ajunge la
o ințelegere pictural-plastică a motivelor pe care le transpunea în tablourile sale.
11Apud, Francisc irato, în Ș Grigorescu, coord. George Sorin Movileanu, ed. Meridiane, Bucure ti, 1978ș , p. 24.
7
Nicolae Grigorescu, Târg, Arad, Complexul Muzeal Arad
De asemenea, datorită noilor mijloace de expresie pe care a avut curajul să le
abordeze, precum și înțelegerea manifestată față de viața rustică, el izbutește să exprime atât
specificul priveliștilor românești cât și al oamenilor care îi populează imaginile.12
Paleta lui Grigorescu înregistrează o luminozitate crescândă, peisajele sale devenind
vibrante, adesea difuze. Culorile dominante sunt acum verdele și albastrul, în timp ce brunul
și ocrul pământului dobândesc o anumită claritate, pigmentul fiind acum aplicat în pete
pregnante. Pensulația prelungă lasă loc tușei spontane, izbitoare și scurtă, grație căreia
culoarea încorporează forma. Contururile în schimb nu se anulează cu totul, dar își pierd
funcția delimitativă. Peisajele sale nu sunt expuse unei lumini puternice, ci sunt scăldate intr-
un soare blând.
Linearitatea alcătuirii precum și simplitatea punerii în pagină nu îngăduie separarea
planurilor, ci le angajează intr-o lentă progresie. Artistul este preocupat de unitatea viziunii,
ocolește excesul analitic, neaderând astfel la impresionism decât în sensul larg, ca adept al
picturii în aer liber și al instantaneului. De asemenea, artistul devine din ce în ce mai
contemplativ, transpunerea oricât de spontană ar părea, trădează o dispoziție meditativă.
El recurge rareori la
fragmentarea tușei care nu
este consecvent divizată. De
altfel nici complementarele
nu sânt folosite decât cu
totul sporadic, iar contrastul
simultan este ocolit. Tehnica
artistului prezintă mai multă
suplețe, având un colorit mai
sensibil precum și o
înclinație spre efectele de vaporizare.13
Urmând aceiași traiectorie tematică legată de viața țăranului român, pe care
Grigorescu o surprinde în diferite ipostaze, pictorul introduce totuși o nuanță de idealizare,
creindu-și un tipar după care își va ghida oprera viitoare. Din acest mod de reprezentare a
vieții rustice a rezultat și tabloul intitulat Casă Țărănească, operă care redă imaginea unei
gospodării rustice de prin zona Câmpulungului.
12 Apud, Al. Ciucurencu, în Grigorescu, coord. George Sorin Movileanu, Ed. Meridiane, Bucure ti, 1978, p.ș 30.13 Viorica Guy Marica, Op. Cit., pp. 274-275.
8
Nicolae Grigorescu, Casă tărănească, Arad, Complexul Muzeal Arad
Mai complex construită, imaginea relevă preocuparea lui Grigorescu pentru veridicul
spațiului pictural. Primplanul imaginii este realizat dintr-un spațiu verde, punctat în partea
stângă printr-o pată galbuie de ierburi uscate. Pornind de undeva din partea dreaptă se
formează o cărare oblică care urcă până la casă. Registrul median este dominat de edificiul
cubic al casei, în fața căruia se află patru personaje. Personajul din față, mama care ține în
brațe un copil, are rolul de a marca un reper perspectival. Casa are deopotrivă funcția de
echilibrare și centrare a imaginii, fiind de asemenea și elementul compact. În dreapta, fundalul
este alcătuit din pădurea care formează o masa densă, întunecată. Linia care pornește de-a
lungul potecii, și continuă până în spatele casei, dispare în stânga imaginii dând tabloului
profunzime. Culorile care domină imaginea sunt verdele și griul în diferite nuanțe, existând
deasemenea și mici suprafețe de culoarea brunului și albului murdar. Pensulația este păstoasă
iesind în evidență la baza cerului. Tabloul evocă o anumită sensibilitate față de o tema dragă
pictorului, anume viața rustică.
Vederile din țară, din perioada creației de la Posada, sunt bogate atât ca formă și
culoare, trădând o infinită varietate de motive. Aceleași subiecte situate în mijlocul unei
ambianțe familiare oferă o gamă nesfârșită de impresii. Fondul tablourilor rămâne aproape
neschimbat, dar elementul vaporos ce învăluie și dă viață subiectelor se schimbă necontenit
potrivit efectelor de lumină. De asemenea artistul se arată neîntrecut în armonizarea valorilor
de lumină și culoare. A surprins într-un mod unic acea atmosferă limpede înviorătoare a
dealurilor și vâlcelelor, unde pe cerul senin de un albastru „oriental” se profilează motivele
sale preferate. În acest cadru colorat, transparent, figurile primesc un cu totul alt sens, apărând
mai semnificative decât sunt în realitate. Peisajele sale sunt îmbrăcate într-un înveliș vibrant,
animat cu „licăriri de viață”.14
Peisajul Început de toamnă este una dintre cele mai caracteristice opere ale lui
Grigorescu din perioada maturității. Suprafața tabloului este construită pe trei registre, fiecare
bine delimitat.
Primul registru este
format din câmpia ce urcă oblic
din dreapta imaginii spre stânga,
direcția fiind marcată de cărarea
ușor ascendentă, ce sugerează
adâncimea spațială. Reperele
perspectivale sunt date și de
14 Apud, Al. Tzigara-Samurca , ș Op. Cit., p. 17.
9
Nicolae Grigorescu, Început de toamnă, Arad, Complexul Muzeal Arad
către cele două figuri, o țărancă și un copil care înaintează spre liziera pădurii. Registrul
median este constituit din mari mase vegetale, dincolo de care se conturează discret coama
lină a unui deal. Pe alocuri se observă urmele pensulației, volumele fiind sugerate prin largi
pete de culoare. Tonurile folosite de artist sunt specific autumnale, brun-roșietice, cu
intervenții de verde și cenușiu. Început de toamnă redă o priveliște evocatoare, în care
fenomenul zenital este încorporat, întreaga imagine fiind scăldată într-o caldă luminozitate,
atent gradată.
Grigorescu contemplă natura, transpunându-și direct senzațiile pe care ochiul și
sufletul le percep. După cum am mai menționat anterior, impresia și efectul de moment sunt
factorii determinanți în creația maestrului de la Câmpina. Deși sunt absorbite de lumină,
peisajele sale au o culoare și o frăgezime ce dezvăluie prospețimea inspirației. Liric și
optimist, el nu idealizează și nici nu poetizează, propriu-zis, motivele pe care se selectează în
consens cu propria-i
sensibilitate.15
Lunca cu arbori este o
mărturie vie a măiestriei
picturale a lui Grigorescu, care
printr-un subtil joc culoristic,
reușește să redea cu voiciune
un peisaj primăvăratic.
Imaginea vibrantă respiră viață, pictorul surprinzând într-un mod inspirat atmofera
saturată de căldură a unei după-amiezi de primăvară. În primplanul imaginii, în stânga se află
un pâlc de arbori care, pe lângă rolul de a marca spațiul, mai au și funcția de a oferi imaginii o
coordonată verticală. Planul secund prezintă în partea dreaptă o vegetație bogată care
echilibrează imaginea. Primele două registre coboară de la stânga spre dreapta, în timp ce
registrul următor, constituit din linia dealurilor, este aproape orizontal. Acest joc spațial
conferă o anumită dinamică tabloului. Linia orizontului este ușor ridicată spre cerul de un gri
cu accente albastre. Culoriile sunt specifice anotimpului, verdele este crud, cu pete roze iar
albastrul zării este deschis. Pigmentul este aplicat în tușe mari, pata de culoare sugerând
volumele cu rol dominant în ambianța globală.
15Apud, K. H. Zambaccian, în Grigorescu, coord. George Sorin Movileanu, Ed. Meridiane, Bucure ti, 1978, p.ș 26.
10
Nicolae Grigorescu, Luncă cu arbori, Arad, Complexul Muzeal Arad
Tabloul de la Arad poate fi comparat cu o altă creație asemănătoare, aparținând
aceleiași perioade. Este vorba despre tabloul intitulat Peisaj de primăvară aflat în colecția
Muzeului de Artă din Cluj-Napoca.
În acest peisaj arhitectonica imaginii este aproape identică, deosebirile fiind irelevante.
Însă grupul de copaci este mai centrat și se înalță până aproape de limita superioară a
imaginii. Frunzișurile mai rare sunt invadate de adieri ușoare. Linia de orizont a dealurilor
care este continuă, împarte în două porțiuni aproape egale spațiul. În mare, putem afirma că
este vorba de o replică inspirată de același motiv.
Pictura în aer liber oferă paletei o luminozitate crescută, favorizând construcția
plastică ce se remarcă printr-o mai accentuată îmbinare între rigoare și spontaneitate. Realul
asupra căruia își îndreaptă atenția pictorul se păstrează în datele esențiale, dar configurația
este decisă în ultimă instanță de ordinea compozițională. Jocul incidențelor plastice
transfigurează realitatea prin fluctuația tușelor care învolburează pasta. Această plăcere a
înregistrării concretului, aflat sub fluxul schimbător al luminii, îl menține pe artist într-un
permanent interes fața de natura înconjurătoare. El nu exploateaza doar elementele pitorești,
ci subliniază și valorile perene în contextul unei ambianțe devenită deja familiară.
Tabloul este dominat de prezența masivă a trunchiului de stejar. Copacul conferă
imaginii greutate, soliditate și vericalitate, fiind coloana vertebrală în jurul căreia se
construiesc detaliile.
Grigorescu reduce paleta la câteva tonuri verzi, violete și cenușii, ceea ce conferă
imaginii o anumită subtilitate cromatică. Petele de culoare sunt aplicate în tușe groase, care
dau imaginii o vibrație sporită până la dinamism.
O operă asemănătoare cu Stejarul este tabloul aflat în colecția Dr. Dona din Muzeul
Colecțiilor de Artă, intitulat Luminiș cu fagi. Acest tablou pare să fie ulterior celui de la Arad.
Tratarea este mai difuză, mai liberă, punând mai puțin accentul pe formă și pe axa trunchiului
ce pierde din vigoare, din pricina tușelor divizate. Ca atare este mai aproape de viziunea
impresionistă. Rolul luminii ce erodează formele, dându-le o aparență mai filtrată, sporită de
vibrațiile aeriene, are un efect oarecum dizolvant asupra volumelor, acestea deși perceptibile
își pierd din consistență. Deși folosește același motiv al copacului central cu rol echilibrator,
reluarea temei, trădează o interpretare mai spontană și mai aerată.
11
În anul 1886, Grigorescu suferă primul accident
probabil vascular, în urma căruia viziunea sa artistică se
schimbă treptat. Deși inițial, efectele bolii nu s-au resimțit în
creația sa, consecințele acesteia îi provoacă deficiențe
periodice de vedere influențând intermitent viziunea sa
picturală.16 Deceniile cuprinse între data accidentului și
moartea sa, care a survenit în 1907, sunt cunoscute sub
denumirea de perioada albă. Coloritul devine mai albicios,
paleta acordându-se cu o optică mai sintetică a motivelor.
Predominante devin teme ca: ciobănași, ciobănițe și
celebrele care cu boi.
În așa-zisa „perioadă albă”, artistul operează o
decantare a paletei cromatice, care se reduce la tonalitați prevalent luminoase și la
esențializarea formelor. Tușa este largă, reliefată și foarte rapidă, „îmbrățișând parcă pasional
motivul simplu”, ce dobândește un mare impact vizual. Ce pare doar o evocare e totuși
realitatea, așadar stilul ultim pare să fie greșit înțeles și luat drept o formă de „remisiune”,
cum va mai afirma Oprescu.17 Tablourile sunt pictate acum cu trăsături largi de pensulă, într-o
pastă groasă, aplicată când cu pensula, când cu ajutorul cuțitului de paletă. El recurge acum
adesea la cuțitul de paletă, ustensilă mai expeditivă, obținând astfel efecte puternice.18
În opinia lui Șirato, ultima perioadă de creație a maestrului de la Câmpina a fost în
mod pripit și nejustificat subevaluată. Dimpotrivă, el consideră că etapa respectivă constituie
un „apogeu” creator.19 Justificarea acestui fapt trebuie căutată în cultura, evoluția și experiența
lui artistică. Rezultatul la care ajunge i se datorează contactului intim cu natura, acesta fiind
mai mult spontan decât deliberat, dovedindu-se astfel mai flexibil, mai extensiv. Pentru a
descifra și a intui corect aspectele naturii, pentru ca analiza fenomenelor să fie dusă până la
ultimele lor consecințe, a fost nevoie de un ochi cu o percepție extrem de sensibilă. Artistul se
desprinde de „formulele particulare”, individuale, proprii obiectelor, acestea contopindu-se și
integrându-se în generalizarea formelor. 20
Arta ultimei perioade a fost sintetică, scrie Șirato, a fost arta nuanțelor luministice ce
reușește o transfigurare a fenomenului natural. Pictorul a urmărit conștient problema luminii
16 George Oprescu, Nicolae Grigorescu, Meridiane, Bucure ti, 1963 pp. 65-66.ș17 George Oprescu, Op. Cit., p. 68.18 George Oprescu, Op. Cit, p. 220.19 Exegetul rus A. Tihomirov se exprima în acela i sens, prin anii 1950, considerând că Grigorescuș devenise pu in analitic, recunoscând în perioada albă o tendin ă clară spre sintetism. ț ț20 Apud, Francisc irato, în Ș Op. Cit, p. 23.
12
Nicolae Grigorescu, Stejarul, Arad, Complexul Muzeal Arad
„în toate aspectele sale”, imaginile nefiind feerice sau poetizate. Pictorul observă acum
fenomenul natural notându-l diferențiat printr-o subtilă diversificare a nuanțelor de culoare.
Așadar sintetismul din ultima perioadă de creație a lui Grigorescu este defapt o consecință a
rafinării simțurilor, conchide Șirato.21
Pe de altă parte, Vasile Varga are o interpretare proprie, considerând exclusă teoria
conform căreia pictorul și-ar fi „pierdut simțul pentru culoare”, în urma acestor crize optice.
Trebuie observat faptul că întreaga sa operă este din punct de vedere al concepției plastice
„armonioasă și valoristă”, afirmă autorul. El mai crede că excesul de tonuri deschise este
provocat de ideea luminozității, în detrimetrul altor culori. Multe dintre lucrările sale „albe”,
sunt capodopere de suprarafinament ale percepției, obținute prin redarea unor raporturi
nuanțate și învecinate, tocmai aici decurgând excesul din punctul de vedere al valorației.22
Tabloul Car cu boi trecând un vad, din Muzeul din Arad constituie un bun exemplu pentru
sintetismul acestei perioade.
Oprescu consideră că tablourile respective sunt greu de identificat și de plasat corect
într-o evoluție strictă. Se întâmplă, însă, ca felul de tratare, în unele dintre aceste lucrări, să fie
așa de aproape de cel
caracteristic pentru maniera
albă, încât este dificil să fixăm
locul precis pe care acestea l-ar
ocupa în creația artistului.23
Imaginea, atât de
caracteristică perioade albe,
reprezintă un car cu boi tras de
doi plăvani. Volumele sunt
obținute prin tușe foarte largi,
păstoase, dătătoare de formă.
De asemenea este remarcabilă înaintarea lentă a carului ce merge, pe un drum prăfos,
animalele de tracțiune trădând o anumită oboseală. Personajele sunt schițate sumar, prin
câteva pete de culoare.
Dincolo de câmpie se zărește linia prelungă și continuă a unor dealuri, redată parcă
printr-o singură articulare de penel ce traversează dintr-o parte în cealaltă suprafața pictată.
Linia orizontului este ușor ridicată, depășind astfel jumătatea imaginii. Raportul stabilit între
21Ibidem.22 Vasile Varga, Op.Cit., p. 84, 85, 87.23 Ibidem, p. 219
13
Nicolae Grigorescu, Car cu boi, Arad, Complexul Muzeal Arad
cer și pământ nu impietează deloc efectul pictural destul de vaporos al firmamentului, pe care
plutesc nori albi. Tema este în concordanță cu peisajul arid, cu drumul plin de colb, mărginit
de holdele de grâu ce par să dea în copt, evocând o vară deplină. Atmosfera este caldă și
relativ colorată.
O compoziție asemănătoare a tabloului de mai sus este Car cu boi trecând un vad 24.
Riguros construită, arhitectonica tabloului, dezvăluie o atentă redare a volumelor plastice,
tratarea fiind foarte generală. Monumentalitatea carului cu boi domină primplanul imaginii, în
timp, ce de-a lungul planului secund se desfășoară linia înaltă și mai vălurită a dealurilor.
Paleta este menținută într-o armonie rece, culorile folosite sunt albastrul deschis, griul albicios
și un violet transparent.
Putem face o analogie
cu tabloul grigorescian care
poartă același titlu, anterior
citat în legătură cu peisajul lui
Aman. Carul cu boi trecând un
vad aflat la București, pare să
fie ulterior celui de la Arad.
Versiunea din capitală are ceva
schematic, atât în ceea ce
privește interpretarea personajelor, cât și a figurilor animaliere. Diferența frapantă dintre cele
două, variante stă în dominanța tonurilor reci din tabloul de la Arad.
Grigorescu picta aerul, atmosfera, folosind acele griuri fin nuanțate. El construia
adâncimea planurilor, nu prin efecte de perspectivă liniară, ci prin efecte tonale. Pictorul reda
desfășurarea în spațiu a formelor, definind-o prin câteva pete de culoare, creând iluzia
realității. El surprindea caracteristica unui personaj, sugerând atitudinea, mișcarea și gestica
fiecăruia.25
Întoarcerea de la câmp
în amurg26 reprezintă aceeași
temă într-o versiune ușor
diferită. Se deosebește
24 Pentru a diferen a tablourile din acestă perioadă, majoritatea dintre acestea purtând denumireaț generică de Car cu boi, am recurs la o diferen iere în titlul acestora în func ie de caracteristiciileț ț compozi iei prezentate.ț25 Apud, Al. Ciucurencu, în Grigorescu, coord. George Sorin Movileanu, Ed. Meridiane, Bucure ti, 1978, p.ș 30.26 Vezi nota 61.
14
Nicolae Grigorescu, Car cu boi tracând un vad, Arad, Complexul Muzeal Arad
Nicolae Grigorescu, Întoarcerea de la câmp în amurg, Arad, Complexul Muzeal Arad
compozițional prin traiectoria mediană pe care înaintează oblic întregul atelaj. Carul tras de
cei doi boi este supraîncărcat cu fân, țăranul care șade în spate este tratat foarte schematic,
fiind redus doar la câteva notații esențale, precum pălăria și umerii.
În linii mari, coordonatele peisagistice sunt aceleași; un sol înclinat de la dreapta spre
stânga, în timp ce, în fundal, dealurile se întind în linii suprapuse. Carul cu boi constituie
motivul principal, acesta având rolul de a centra net imaginea. Zarea se înalță vizibil deasupra
dealurilor, ocupând totuși un spațiu mai restrâns. Caracteristică este gama rece în care este
menținută priveliștea, dând astfel senzația unei răcori vesperale.
Animale la păscut27 este
o lucrare aparte, din multe
puncte de vedere, având o
structură și o tratare diferită.
Singura analogie cu tabloul
anterior rezidă în aceeași paletă
rece care domină întreaga
ambianță. Aici, motivul nu este
constituit de un car cu boi, ci de
vite și oi duse la păscut de către
un adolescent care poartă straie țărănești. Turma animalelor are rolul de a centraliza
compoziția, în timp ce mișcarea lor suscită un relativ dimanism. Ceea ce frapează la prima
vedere este schematismul volumetric al figurilor animaliere, mai limpede trasat în cazul celor
trei vite și foarte generalizat în cazul oilor. Efectul schematizării ține de o pensulație păstoasă,
chiar striată, păstrând urmele pensulei. Acest tip de pensulație indică o nervozitate în
direcționarea petelor de culoare.
Același efect se observă și în tratarea frunzișurilor, de asemenea și a cerului unde,
norii, în loc să fie ușori, sunt pictați într-o pastă densă, albicioasă. Linia orizontului este ușor
ridicată, elementul terestru ocupând aproape o treime din suprafața imaginii. Impresia produsă
de această lucrare este că fost realizată într-un moment de criză vizuală, dintre acelea care
prezintă o anumită periodicitate în ultimele două decenii de viață ale artistului.
27 Vezi nota 61.
15
Nicolae Grigorescu, Animale la păscut, Arad, Complexul Muzeal Arad
Un ultim tablou28 a lui Grigorescu, la care
vom face referire, redă un ciobănaș păscând oile.
Figura este aproape hiperbolizată, marcând cu
sveltețea sa dominatoare axa verticală a imaginii,
ușor deviată spre stânga. Ciobănașul este clar
tratat, detașându-se astfel de cadru și prin
culoarea brună a sumanului. Personajul este
așadar, împis în față, prin contrast tonal cu
peisajul, care sugerează o suprafață monocromă.
Distanțele dintre figura pregnantă din primplan
și ovinele care pasc este obținută prin diferențele
de claritate, animalele abia schițate sunt aproape
absorbite de peisajul alburiu.
Câmpul ocupă un loc important în
imagine suind până la linia zării, ușor
ascendentă, dincolo de care domină un cer
albastru albicios.
O analogie ne conferă replica Ciobanului
tânăr, datat în 190129 și aflat la Muzeul Național de Artă din București. Construcția ambelor
lucrări este aproape identică. Așadar, putem presupune într-un mod pertinent, că tabloul aflat
în muzeul arădean este deopotrivă realizat în jurul acelei date.
Aflată sub semnul călătoriilor prin țară, dar și prin Europa, creația lui Grigorescu s-a
găsit în permanent contact cu tendințele și curentele artistice ale epocii. Artistul nu a preluat
însă niciodată integral tehnicile și principiile cromatice ale acestora. Le-a preferat demersul
personal, epurarea permanentă a mijloacelor de expresie, paleta lui fiind dominată de alburi și
griuri, albastru, verde și ocruri, culoriile reale ale naturii. Prin viziunea sa novatoare, școala
românească de pictură s-a racordat în mod sincron la evoluția picturii europene. Maestrul de
la Câmpina a introdus plein-air-ul, care a revoluționând pictura românească, dizlocată din
tradiția academismul. Fără să fi fost vreodată un dascăl propriu-zis, Nicolae Grigorescu a fost
mentorul unei întregi generații, influențând decisiv dezvoltarea picturii românești.
SUMMARY
28 Vezi nota 61.29 George Oprescu, Op. Cit., p. 282.
16
Nicolae Grigorescu, Ciobănaș, Arad, Complexul Muzeal Arad
Grigorescu's landscape paintings are among the finest, and the richest works of art,
from the stilistic point of view, created in the last half of the nineteen century in romanian art.
Influenced by the Barbizon School, and partially by Impressionism, his art challenges the
conception of the academic style, witch was dominant in the period. This anfractuous
evolution is reflected in the paintings belongins to the colection of the Arad Museum,
17
BIBLIOGRAFIE
1. Deac, Mircea, Impresionismul în pictura românească, Ed. Meridiane, București, 1976.2. Drăguț, Vasile, et al. Pictura Românească, Ed. Meridiane, București, 1976.3. Drăguț, Vasile, Grigorescu, Dan, Florea, Vasile, Mihalache, Marin, Pictura
românească în imagini, Ed. Meridiane, București, 19764. Florea, Vasile, Arta Românească modernă și contemporană, Ed. Meridiane, București,
1982.5. Florea, Vasile, Arta Românească, Ed. Meridiane, București, 1982.6. George Sorin Movileanu, coord., Grigorescu, Ed. Meridiane, București, 1978.7. Guy Marica, Viorica, Ipostaze ale Picturii moderne, Ed. Meridiane, București, 1985.8. Oprescu, George, N. Grigorescu, Ed. Meridiane, București, 1962.9. Oprescu, George, Nicolae Grigorescu, Ed. Meridiane, București, 1963.10. Oprescu, George, Nicolae Grigorescu, Maturitatea și ultimii ani, Ed. Meridiane,
București, 1970.11. Oprescu, George, Pictura Românescă în secolul al XIX-lea, Ed. Meridiane, București,
1984.12. Varga, Vasile, Nicolae Grigorescu, Ed Meridiane, București, 1973.
18