valente stilistice in peisajul grigorescian

28
VALENȚE STILISTICE ÎN PEISAJULUI GRIGORESCIAN În pictura românească, deturnarea atenției de la arta portretistică, gen dominant în prima jumătate a secolului al XIX-lea, este urmată de preocuparea pentru peisaj, care implică pictura în aer liber și pentru o nouă tehnică picturală, plein- air. Alături de confrații lor francezi, Nicolae Grigorescu și Ion Andreescu, adoptă aproape simultan noile principii ale plein-air-ismului. Până Aman și Grigorescu se prea poate vorbi mai curând de vedutismul, cultivat de Szathmary, Trenk, Tăttărescu, și alții. Tehnica lor este academică, ambiționând mai mult optica veridică a transpunerii, decât interpretarea, în limitele manierei academice. Reflectarea naturii este în viziunea lor, mai curând corectă, aceștia au abordat peisajul prin ochii citadinului, pentru care natura înseamna în primul rând o schimbare de decor, punând accentul pe pitorescul siturilor. 1 Evoluția artistică a Maestrului de la Câmpina, poate fi astfel urmărită prin lucrările Colecției de Artă aparținând Complexului Muzeal Arad, existând opere din toate cele trei mari perioade de creație artistică. Primul peisaj ilustrează perioada de la Barbizon, când pictorul se afla sub directa înrâurire a operei lui Rousseau, fiind urmat de tablourile realizate în perioada de la Posada, unde Grigorescu atinge apogeul creației sale artistice. Ultimele lucrări fac parte din 1 Apud, Radu Bogdan, în Grigorescu, coord. George Sorin Movileanu, ed. Meridiane, București, 1978, p. 31. Am folosit acest album pentru bogata antologie de texte care se referă la opera artistului. 1

Upload: bcornea

Post on 25-Jun-2015

138 views

Category:

Documents


3 download

TRANSCRIPT

Page 1: Valente Stilistice in Peisajul Grigorescian

VALENȚE STILISTICE ÎN PEISAJULUI GRIGORESCIAN

În pictura românească, deturnarea atenției de la arta portretistică, gen dominant în

prima jumătate a secolului al XIX-lea, este urmată de preocuparea pentru peisaj, care implică

pictura în aer liber și pentru o nouă tehnică picturală, plein-air. Alături de confrații lor

francezi, Nicolae Grigorescu și Ion Andreescu, adoptă aproape simultan noile principii ale

plein-air-ismului. Până Aman și Grigorescu se prea poate vorbi mai curând de vedutismul,

cultivat de Szathmary, Trenk, Tăttărescu, și alții. Tehnica lor este academică, ambiționând

mai mult optica veridică a transpunerii, decât interpretarea, în limitele manierei academice.

Reflectarea naturii este în viziunea lor, mai curând corectă, aceștia au abordat peisajul prin

ochii citadinului, pentru care natura înseamna în primul rând o schimbare de decor, punând

accentul pe pitorescul siturilor.1

Evoluția artistică a Maestrului de la Câmpina, poate fi astfel urmărită prin lucrările

Colecției de Artă aparținând Complexului Muzeal Arad, existând opere din toate cele trei

mari perioade de creație artistică. Primul peisaj ilustrează perioada de la Barbizon, când

pictorul se afla sub directa înrâurire a operei lui Rousseau, fiind urmat de tablourile realizate

în perioada de la Posada, unde Grigorescu atinge apogeul creației sale artistice. Ultimele

lucrări fac parte din mult controversata perioadă albă, când artistul, înaintat în vârstă și

suferind, adoptă un alt stil, devine sintetic, stăruind asupra unor anumite motive picturale.

Nicolae Grigorescu s-a născut într-un sat din zona colinară, subcarpatică. Peisajul

copilăriei s-a imprimat pentru totdeauna în memoria afectivă și vizuală a celui care va

introduce pictura de plein-air în arta românească. Grigorescu își începe activitatea ca pictor

iconar, fiind ucenicul lui Anton Chladek, în atelierul căruia se inițiază în tehnica picturii

religioase în stil neoclasic. Până la plecarea la Paris, cu o bursă obținută prin sprijinul lui

Mihail Kogălniceanu, pictează icoane și fresce în biserici ori mănăstiri: la Băicoi, Zamfira,

Căldărușani, Agapia. În 1861, studiază în atelierul parizian al lui Sebastien Cornu, pictor

academic, autor de pânze religioase de mari proporții, corecte, reci, care erau comandate în

mod obișnuit de autoritățile timpului.2 În dorința de a depăși academismul neoclasic al

acestuia, Grigorescu studiază în muzee, realizând copii ale unor opere de Rembrandt, Rubens,

Salvator Rosa, Proud’hon și Gericault, cărora le conferă o puternică notă personală.

1 Apud, Radu Bogdan, în Grigorescu, coord. George Sorin Movileanu, ed. Meridiane, Bucure ti, 1978, p. 31.ș Am folosit acest album pentru bogata antologie de texte care se referă la opera artistului.2 George Oprescu, N. Grigorescu, Meridiane, Bucure ti, 1962, p. 209.ș

1

Page 2: Valente Stilistice in Peisajul Grigorescian

În vara anului 1864, se alătură grupului de artiști care formează o Școală de pictură

novatoare la Barbizon. Prezent în acel mic sat francez de lângă pădurea Fontainebleau,

Grigorescu este atras din ce în ce mai mult de peisaj, de aspectele sale variate. Vocația sa

pentru acest gen artistic se afirmă în același timp cu admirația pentru maeștrii școlii, printre

care se numărau Diaz de la Peña, Theodore Rousseau, Jean-Francois Millet, deși afinitățile

sale îl apropie mai degrabă de Camille Corot și de Gustave Courbet. Tot acolo i-a întâlnit pe

principalii exponenți ai tinerei generații impresioniste, aceștia însă nu au lăsat urme vizibile în

pictura sa. Mai solidă și mai durabilă s-a dovedit apropierea de Diaz, Rousseau, și Millet,

îndemnându-l să adopte tonurile bituminoase. Influența lui Rousseau transpare și prin

introducerea golului central, în compoziție ca un luminiș fiind înconjurat de o bogată

arborescență periferică, asupra căreia vom revenii.

Pânzele artistului din această perioadă sunt atent studiate, pictate cu o anumită

aplicație, având uneori o pensulație mai puțin aparentă. Se remarcă de asemenea înclinația

artistului român de a folosi tonuri închise, precum și contraste de lumină-umbră. Exemple în

acest sens sunt: Peisajul de la Fontainebleau sau În pădurea de la Fontainebleau, realizante

în preajma anului 1867. În aceste opere se simte articularea unei viziuni mai ferme, afirmarea

unui sentiment grav, precum și soliditatea studiului.3 Peisajele pădurii de la Fontainebleau se

remarcă printr-un timbru specific, printr-o anumită ușurință ce le face mai aerate, în ciuda

brunurilor, a terrelor și a griurilor, pornite spre o limpezire indecisă. Încet, gama ternă cedează

în fața unui verde de o fragedă paloare, a unor rozuri și cenușiuri argintate, fapt ce amintește

de influența lui Corot.4 Peisajele create acum, variază între accentele bucolice care vor fi

dezvoltate mai târziu, la cele aspre, severe. Motivul este văzut când ca un pretext în sine, când

ca un decor potrivit încadrării unui grup de personaje. Dar această ultimă modalitate apare

mai sporadic, deoarece va mai trece o vreme până când artistul se va deprinde să integreze

omul în natură, și să nu-l dizolve oarecum în peisaj, făcând din el doar un reper.5

Sub multe aspecte, interferența cu Rousseau transpare în alegerea subiectelor și în felul

cum este tratat un personaj în mijlocul naturii. Motivele din jurul satului Barbizon și din

pădurea de la Fontainebleau, sunt văzute adesea de artistul nostru în preajma înserării având

un caracter crepuscular, aproape elegiac. Grigorescu introduce, în această perioadă, copaci cu

coroanele aplecate, delimitați astfel prin curbe grațioase, mai mult sugerate. Desenate cu o

pensulă delicată, crengile subțiri, șerpuiesc printre petele frunzișurilor.6

3 Ibidem, p. 211.4 Viorica Guy Marica, Ipostaze ale picturii moderne, Ed. Meridiane, Bucuresti, 1985, p. 272.5 George Oprescu, Nicolae Grigorescu, Meridiane, 1963, p. 28.6 Idem, N. Grigorescu, Meridiane, Bucure ti, 1962 p. 219.ș

2

Page 3: Valente Stilistice in Peisajul Grigorescian

Peisajul Margine de pădure la Barbizon, aflat în colecța Muzeului din Arad, datează

din această perioadă de creație a artistului. Faptul reiese clar din modul în care este pictat,

precum și din comparația stilistică între această pânză și alte creații ale maestrului, provenind

din această perioadă. Caracteristică epocii de creație barbizoniană, interpretarea peisajului

semnalează gradul de interes al artistului față de natură. Pânza constituie un exemplu grăitor

pentru calea spre maturitate artistică, precum și pentru diversitatea influențelor receptate de la

maeștrii din Barbizon.

Primplanul este delimitat de

copacii pădurii care fiind așezați

marginal au menirea de a încadra

golul central. Printre copacii grațios

aplecați se conturează o elipsă în

centrul imaginii se dezvăluind

luminișul ce deschide un culoar

optic spre adâncimea tabloului. În

planul secund care se zărește prin

luminiș, apare imaginea unei liziere

de pădure, dincolo de care domină

albastrul cerului senin. Culorile

folosite de artist sunt de asemenea specifice acestei perioade de creație, dominând tonurile

bituminoase, brunurile, verdele închis, astfel singura pată de culoare deschisă fiind albastrul

cerului.

Artistul se folosește de clarobscur, de un colorit mai tenebros pentru a reda perspectiva

și prin contrast tonal. Copacii având o structură definită, peisajul este construit prin forme

masive în primplan, dar cu cât privirea noastră se distanțează, acesta devine mai aerat.

Deoarece adâncimea spațială este sugerată prin interpunerea filtrelor atmosferice. Natura este

reprezentată ca un tot omogen, armonios compus, atenuând dramatismul în favoarea

realismului.

Arhitectonica tabloului relevă influențele preluate de Grigorescu din unele peisaje ale

lui Rousseau. Una dintre caracteristicile compoziționale ale maestrului francez este

introducerea golului central, precum și prezența unui luminiș înconjurat de arbori periferici.

Pentru a veni în sprijinul acestei afirmații, putem să aruncăm o privire asupra unui

peisaj pictat de Rousseau între anii 1850-1851, intitulat: Părăsirea pădurii Fontainebleau la

apus de soare, aflat astăzi în colecția Muzeului Louvre. În ciuda faptului că aici planul secund

3

Nicolae Grigorescu, Margine de pădure la Barbizon, Arad, Complexul Muzeal Arad

Page 4: Valente Stilistice in Peisajul Grigorescian

este scăldat într-o lumină caldă, specifică amurgului, totuși primplanul seamănă izbitor, atât

prin colorit cât și prin construcție, cu tabloul realizat de maestrul român câțiva ani mai târziu.

Linia orizontului este coborâtă iar spațiul central se înscrie într-o elipsă, creând astfel un

culoar optic în jurul centrului perspectival. Grigorescu cu siguranță s-a inspirat dintr-o

imagine asemănătoare a lui Rousseau atunci când a creat Margine de pădure la Barbizon.

Acest mod de a reda imaginea din natură, poate puțin mai concis, mai general se va

schimba mai târziu, dobândind un caracter mai pregnant și mai personal. În peisajele care

urmează, materia va fi mai fluidă, pata de culoare va deveni mai transparentă, conturul

copacilor mai elegant, valorile mai subtil gradate. 7 Margine de pădure la Barbizon , este după

toate probabilitățile pictată parțial în aer liber. Acest mod de a-și începe tablourile în exterior,

prin realizarea unor schițe, era specific grupării barbizoniene. Aceștia le schițau în aer liber,

dar își finisau invariabil tablourile în atelier. Încă de pe acum, Grigorescu începe să își așeze

șevaletul în mijlocul naturii pentru a picta, deși el va realiza pe deplin tablouri în plein-air de-

abia mai târziu. La Barbizon, Grigorescu se inițiază în plein-air, perfecționându-și ulterior atât

viziunea, cât și mijloacele de expresie.

Anii petrecuți în Franța au o deosebită însemnătate pentru pictorul român, aici el își

conturează o modalitatea picturală, asimilând în mod armonios sugestiile receptate mai ales de

la pictorii prestigioasei școlii de la Barbizon, care a exercitat o înrâurire susținută și asupra

altor artiști europeni, poposiți în micul centru francez.

Reîntors în țară cu aspirația fermă de a se dedica peisajului românesc și de a evoca

locuitorii țării, Grigorescu își propune să creeze prin arta sa o școală națională de pictură.

Prezența sa la „Expoziția artiștilor în viață” din 1870 cu opere de o excepțională calitate îl

impune ca personalitatea creatoare cea mai proeminentă a epocii. Poziția sa de artist patriot

este confirmată odată mai mult cu prilejul Războiului de Independență din 1877-1878, când,

împreună cu Carol Popp de Szathmary, Sava Henția, și G.D. Mirea, face parte din grupul

artiștilor care însoțesc cartierul general al armatelor române pe front. Concentrând în pânzele

sale ipostazele războiului, Grigorescu înregistrează, cu o precizie remarcabilă eboșe imediate;

cu o mare forță de convingere, el redă elanul soldaților, expresia chipurilor, atmosfera

plumburie de iarnă, în imagini de o dramatică intensitate.

Revenind în repetate rânduri în Franța, Grigorescu pictează nu numai la Paris și la

Barbizon, ci și pe coastele Bretaniei. Aspecte ale vechiului orășel Vitre, precum și peisajele

marine din Bretania sunt scăldate în transparențele unei lumini irizate, caracteristice acestei

regiuni. Se relevă acum o oarecare înclinație impresionistă prin încercarea de captare a

7 Idem, p. 127.

4

Page 5: Valente Stilistice in Peisajul Grigorescian

luminozității specifice diferitelor anotimpuri. Adoptă o serie din inovații precum: execuția în

mijlocul naturii, coloritul clar în funcție de ora și de lumina când un motiv a fost pictat, pentru

a-i păstra autenticitatea. Aceste influențe, apropiate de impresionism vor apărea de acum

încolo în opera sa, deoarece îi vor fi benefice în elaborarea viziunii sale artistice. 8 Artistul

rupând cu tradiția contrastelor studiate, fixează spontan acele subtile impresii vizuale, care

încearcă să surprindă atmosfera în care natura este învăluită. Folosindu-se de o tehnica mai

liberă și mai fluctuantă, el rezolvă problema impresionistă într-o manieră proprie.

Impresioniștii își obțineau efectele printr-o pensulație divizată și prin juxtapunerea tonurilor

complementare. Contopirea acestora îngăduie ochiului să perceapă de la distanță armonia

generală. Grigorescu, în schimb, mixează tonurile pe paletă, nu le folosește în stare pură, așa

cum sunt scoase din tub, neamestecate. Pânzele artistului iau astfel un aspect mai delicat, iar

peisajele sale sunt mai vaporoase.9 De asemenea, pictorul este în genere mai puțin analitic,

vădind o tendință spre sinteză ce se va statornici în târzia perioadă albă. Pictorul nu este atât

de epidermic ca impresioniștii iar exuberanța lui domolită, trădează aproape constant o

dispoziție contemplativă. Vasile Varga îl consideră pe pictorul român cu toată tehnica lui

„valoristă”, drept un reprezentant al curentului impresionist. Dar nu un impresionist al

luminii, ci unul al culorii și al motivului.10

Curând după această ședere investigatoare, se reîntoarce în țară. O nouă fază a artei

sale, va începe, luminoasă și clară, aceasta este cea mai prețuită în genere în România.

Grigorescu ne apare acum ca un artist matur, fiind stăpân desăvârșit pe mijloacele sale de

expresie. În primii ani de la întoarcere, artistul colindă zona Muscelului, atingând apogeul

talentului său. Tehnica sa este acum mai spontană și mai expresivă. În curând artistul

descoperă Posada, zonă deluroasă, care însumează pentru el esența peisajului românesc. Se

stabilește definitiv la Câmpina, căutându-și subiectele în natura feerică ce îl înconjură. Pentru

a o ilustra el recurge la un amestec cromatic mai îndrăzneaţ şi mai cald. Preferate peisajele de

la Posada, crângurile, câmpurile cu stoguri de fân freamătă de viaţă, fiind menținute în culori

mai saturate și mai variate.

Peisajul intitulat Margine de pădure, aflat în Muzeul de la Arad face parte din

începutul epocii de creație de la Posada. Imaginea reprezintă o pădure toamna, cu arbori mai

denși în dreapta și mai rari în stânga. Frunza acestora a început să ruginească, chiar pe alocuri

să cadă. Atmosfera evocată este aceea a unei zile călduroase la început de toamnă. Culoarea

8 Idem, Nicolae Grigorescu, Meridiane, Bucure ti, 1963, p. 45.ș9 Apud, Al. Tzigara-Samurca , în ș Grigorescu, coord. George Sorin Movileanu, ed. Meridiane, Bucure ti,ș 1978, p. 16.10 Vasile Varga, Nicolae Grigorescu, Ed. Meridiane, Bucure ti, 1973, p. 143.ș

5

Page 6: Valente Stilistice in Peisajul Grigorescian

dominantă este brunul roșiatic, existând și unele accente de verde închis. Cerul care se ridică

deasupra liniei de orizont este gri cenușiu.

Trunchiul copacului din

centru, sugerând o axă verticală este

coordonata compozițională în funcție

de care se distribuie masele vegetale.

Tonul este așternut în primplan cu

tușe mari, mai compacte în partea de

jos a tabloului și mai volatile pe

măsură ce urcă spre orizont. Peisajul

relevă sensibilitatea artistului față de

miracolul naturii care este într-o

continuă transformare. Grigorescu

încearcă să redea natura nu numai în

contururile sale generale, ci să surprindă priveliștea evanescentă provocată de neîncetata

schimbare a luminii și a condițiilor atmosferice.

Același motiv, pictat aproximativ în aceeași periodă, îl regăsim în colecția

Zambaccian. Tabloul intitulat Peisaj la Posada prezintă o serie de asemănări cu tabloul aflat

la Arad. Priveliștea este tratată cu aceași intenție de a surprinde metamorfozele cromatice ale

toamnei. Brunul roșiatic este asemănător, dar concurat de multe umbre albastre. Albastrul

domină zona aerului, invadată totuși de nori albi. Compozional apar, însă, deosebiri. Două

trunchiuri firave servesc ca repere perspectivale, marcând succesiunea planurilor.

Atmosfera este mai fluctuantă, pensulația mai ușoară, iar linia orizontului marchează

în mod neobișnuit o curbă ascendentă, în hemiciclu.

Cele două tablouri înfățișează un motiv similar. Totuși diferența esențială rezidă în

faptul că cel de la Arad este pictat într-o zi mohorâtă, iar cel de la Zambaccian într-o zi mai

însorită. Putem, așadar observa în aceste două imagini, modul în care Grigorescu percepe

natura în diferitele sale ipostaze.

Artistul își întemeia arta picturii pe efecte de culoare, traducând motivele prin senzații

luminoase. La el construcția imaginii nu mai este riguroasă, ci devine cursivă, compunându-se

din planuri generale, ce înghit detaliile, sugerând unitatea picturală cu o voită simplitate.

Influența impresionistă l-a făcut să renunțe și la concepția realismului de la Barbizon, prin

6

Nicolae Grigorescu, Margine de pădure, Arad, Complexul Muzeal Arad

Page 7: Valente Stilistice in Peisajul Grigorescian

sacrificarea detaliului ce ținea de veridicul tabloului, precum și o tendință de subiectivizare.

Detaliul specific, continuă să reziste doar prin nuanțarea cromatică, fără alte semnificații.11

Printre peisajele

aparținând perioadei de la

Posada se regăsesc scene

care evocă viața domestică a

țăranului român sau

diferitele activități rurale pe

care acesta le exercită în

mod tradițional. Caracteristic este în acest sens peisajul intitulat Târg, aflat în colecția

muzeului arădean. Acest tablou aparține unei categorii de imagini mai sintetice, mai lapidare.

Deși nu sunt individualizate, primează multitudinea personajelor care se confundă într-o masa

omogenă, ce diversifică primplanul unui șes arid. Acesta e subliniat de coama prelungă a unui

deal ce înalță ușor linia orizontului, deschisă spre un cer înnorat.

Suprafața tabloului este împărțită în două mari registre, anume cel inferior sau terestru,

pe suprafața căruia se desfășoară activitatea târgului, și cel superior, dominat de un cer închis,

de o culoare gri-argintie.

Linia orizontului este ușor îngustată, iar perspectiva tabloului este una relativ oblică.

Personajele sugerate, sunt construite prin pete de culoare. Acest mod de a reda volumul

devine, de pe acum, un simptom caracteristic creației grigoresciene târzii. Tonurile dominante

sunt brunul și griul, vremea sugerată în tablou fiind una ploioasă, voalată. Imaginea tabloului

este construită pe orizontală, spațiul fiind unul auster, specfic zonei de câmpie. Un tablou ușor

asemănător este Târg în Sinaia, lucrare aparținând acestei perioade de creație, înfățișând un

motiv identic. Este construit de asemenea tot pe orizontală, linia zării fiind mai accentuată.

De asemenea lucrarea vădește o mai mare atenție față de detalii, la care se adaugă

câteva edificii cu rolul rolul de a echilibra compoziția. Diferă și paleta, Grigorescu folosind

culori mai luminoase, mai limpezi, ce animă ambianța, înveselind atmosfera.

Grigorescu a fost un maestru al sintezei picturale, izbutind să transfigureze realitatea în

forme plastice. A introdus în arta românească, pentru prima dată, legătura intimă cu natura,

contactul direct cu realitatea. Participând la viața animată a locurilor pe care le picta, ajunge la

o ințelegere pictural-plastică a motivelor pe care le transpunea în tablourile sale.

11Apud, Francisc irato, în Ș Grigorescu, coord. George Sorin Movileanu, ed. Meridiane, Bucure ti, 1978ș , p. 24.

7

Nicolae Grigorescu, Târg, Arad, Complexul Muzeal Arad

Page 8: Valente Stilistice in Peisajul Grigorescian

De asemenea, datorită noilor mijloace de expresie pe care a avut curajul să le

abordeze, precum și înțelegerea manifestată față de viața rustică, el izbutește să exprime atât

specificul priveliștilor românești cât și al oamenilor care îi populează imaginile.12

Paleta lui Grigorescu înregistrează o luminozitate crescândă, peisajele sale devenind

vibrante, adesea difuze. Culorile dominante sunt acum verdele și albastrul, în timp ce brunul

și ocrul pământului dobândesc o anumită claritate, pigmentul fiind acum aplicat în pete

pregnante. Pensulația prelungă lasă loc tușei spontane, izbitoare și scurtă, grație căreia

culoarea încorporează forma. Contururile în schimb nu se anulează cu totul, dar își pierd

funcția delimitativă. Peisajele sale nu sunt expuse unei lumini puternice, ci sunt scăldate intr-

un soare blând.

Linearitatea alcătuirii precum și simplitatea punerii în pagină nu îngăduie separarea

planurilor, ci le angajează intr-o lentă progresie. Artistul este preocupat de unitatea viziunii,

ocolește excesul analitic, neaderând astfel la impresionism decât în sensul larg, ca adept al

picturii în aer liber și al instantaneului. De asemenea, artistul devine din ce în ce mai

contemplativ, transpunerea oricât de spontană ar părea, trădează o dispoziție meditativă.

El recurge rareori la

fragmentarea tușei care nu

este consecvent divizată. De

altfel nici complementarele

nu sânt folosite decât cu

totul sporadic, iar contrastul

simultan este ocolit. Tehnica

artistului prezintă mai multă

suplețe, având un colorit mai

sensibil precum și o

înclinație spre efectele de vaporizare.13

Urmând aceiași traiectorie tematică legată de viața țăranului român, pe care

Grigorescu o surprinde în diferite ipostaze, pictorul introduce totuși o nuanță de idealizare,

creindu-și un tipar după care își va ghida oprera viitoare. Din acest mod de reprezentare a

vieții rustice a rezultat și tabloul intitulat Casă Țărănească, operă care redă imaginea unei

gospodării rustice de prin zona Câmpulungului.

12 Apud, Al. Ciucurencu, în Grigorescu, coord. George Sorin Movileanu, Ed. Meridiane, Bucure ti, 1978, p.ș 30.13 Viorica Guy Marica, Op. Cit., pp. 274-275.

8

Nicolae Grigorescu, Casă tărănească, Arad, Complexul Muzeal Arad

Page 9: Valente Stilistice in Peisajul Grigorescian

Mai complex construită, imaginea relevă preocuparea lui Grigorescu pentru veridicul

spațiului pictural. Primplanul imaginii este realizat dintr-un spațiu verde, punctat în partea

stângă printr-o pată galbuie de ierburi uscate. Pornind de undeva din partea dreaptă se

formează o cărare oblică care urcă până la casă. Registrul median este dominat de edificiul

cubic al casei, în fața căruia se află patru personaje. Personajul din față, mama care ține în

brațe un copil, are rolul de a marca un reper perspectival. Casa are deopotrivă funcția de

echilibrare și centrare a imaginii, fiind de asemenea și elementul compact. În dreapta, fundalul

este alcătuit din pădurea care formează o masa densă, întunecată. Linia care pornește de-a

lungul potecii, și continuă până în spatele casei, dispare în stânga imaginii dând tabloului

profunzime. Culorile care domină imaginea sunt verdele și griul în diferite nuanțe, existând

deasemenea și mici suprafețe de culoarea brunului și albului murdar. Pensulația este păstoasă

iesind în evidență la baza cerului. Tabloul evocă o anumită sensibilitate față de o tema dragă

pictorului, anume viața rustică.

Vederile din țară, din perioada creației de la Posada, sunt bogate atât ca formă și

culoare, trădând o infinită varietate de motive. Aceleași subiecte situate în mijlocul unei

ambianțe familiare oferă o gamă nesfârșită de impresii. Fondul tablourilor rămâne aproape

neschimbat, dar elementul vaporos ce învăluie și dă viață subiectelor se schimbă necontenit

potrivit efectelor de lumină. De asemenea artistul se arată neîntrecut în armonizarea valorilor

de lumină și culoare. A surprins într-un mod unic acea atmosferă limpede înviorătoare a

dealurilor și vâlcelelor, unde pe cerul senin de un albastru „oriental” se profilează motivele

sale preferate. În acest cadru colorat, transparent, figurile primesc un cu totul alt sens, apărând

mai semnificative decât sunt în realitate. Peisajele sale sunt îmbrăcate într-un înveliș vibrant,

animat cu „licăriri de viață”.14

Peisajul Început de toamnă este una dintre cele mai caracteristice opere ale lui

Grigorescu din perioada maturității. Suprafața tabloului este construită pe trei registre, fiecare

bine delimitat.

Primul registru este

format din câmpia ce urcă oblic

din dreapta imaginii spre stânga,

direcția fiind marcată de cărarea

ușor ascendentă, ce sugerează

adâncimea spațială. Reperele

perspectivale sunt date și de

14 Apud, Al. Tzigara-Samurca , ș Op. Cit., p. 17.

9

Nicolae Grigorescu, Început de toamnă, Arad, Complexul Muzeal Arad

Page 10: Valente Stilistice in Peisajul Grigorescian

către cele două figuri, o țărancă și un copil care înaintează spre liziera pădurii. Registrul

median este constituit din mari mase vegetale, dincolo de care se conturează discret coama

lină a unui deal. Pe alocuri se observă urmele pensulației, volumele fiind sugerate prin largi

pete de culoare. Tonurile folosite de artist sunt specific autumnale, brun-roșietice, cu

intervenții de verde și cenușiu. Început de toamnă redă o priveliște evocatoare, în care

fenomenul zenital este încorporat, întreaga imagine fiind scăldată într-o caldă luminozitate,

atent gradată.

Grigorescu contemplă natura, transpunându-și direct senzațiile pe care ochiul și

sufletul le percep. După cum am mai menționat anterior, impresia și efectul de moment sunt

factorii determinanți în creația maestrului de la Câmpina. Deși sunt absorbite de lumină,

peisajele sale au o culoare și o frăgezime ce dezvăluie prospețimea inspirației. Liric și

optimist, el nu idealizează și nici nu poetizează, propriu-zis, motivele pe care se selectează în

consens cu propria-i

sensibilitate.15

Lunca cu arbori este o

mărturie vie a măiestriei

picturale a lui Grigorescu, care

printr-un subtil joc culoristic,

reușește să redea cu voiciune

un peisaj primăvăratic.

Imaginea vibrantă respiră viață, pictorul surprinzând într-un mod inspirat atmofera

saturată de căldură a unei după-amiezi de primăvară. În primplanul imaginii, în stânga se află

un pâlc de arbori care, pe lângă rolul de a marca spațiul, mai au și funcția de a oferi imaginii o

coordonată verticală. Planul secund prezintă în partea dreaptă o vegetație bogată care

echilibrează imaginea. Primele două registre coboară de la stânga spre dreapta, în timp ce

registrul următor, constituit din linia dealurilor, este aproape orizontal. Acest joc spațial

conferă o anumită dinamică tabloului. Linia orizontului este ușor ridicată spre cerul de un gri

cu accente albastre. Culoriile sunt specifice anotimpului, verdele este crud, cu pete roze iar

albastrul zării este deschis. Pigmentul este aplicat în tușe mari, pata de culoare sugerând

volumele cu rol dominant în ambianța globală.

15Apud, K. H. Zambaccian, în Grigorescu, coord. George Sorin Movileanu, Ed. Meridiane, Bucure ti, 1978, p.ș 26.

10

Nicolae Grigorescu, Luncă cu arbori, Arad, Complexul Muzeal Arad

Page 11: Valente Stilistice in Peisajul Grigorescian

Tabloul de la Arad poate fi comparat cu o altă creație asemănătoare, aparținând

aceleiași perioade. Este vorba despre tabloul intitulat Peisaj de primăvară aflat în colecția

Muzeului de Artă din Cluj-Napoca.

În acest peisaj arhitectonica imaginii este aproape identică, deosebirile fiind irelevante.

Însă grupul de copaci este mai centrat și se înalță până aproape de limita superioară a

imaginii. Frunzișurile mai rare sunt invadate de adieri ușoare. Linia de orizont a dealurilor

care este continuă, împarte în două porțiuni aproape egale spațiul. În mare, putem afirma că

este vorba de o replică inspirată de același motiv.

Pictura în aer liber oferă paletei o luminozitate crescută, favorizând construcția

plastică ce se remarcă printr-o mai accentuată îmbinare între rigoare și spontaneitate. Realul

asupra căruia își îndreaptă atenția pictorul se păstrează în datele esențiale, dar configurația

este decisă în ultimă instanță de ordinea compozițională. Jocul incidențelor plastice

transfigurează realitatea prin fluctuația tușelor care învolburează pasta. Această plăcere a

înregistrării concretului, aflat sub fluxul schimbător al luminii, îl menține pe artist într-un

permanent interes fața de natura înconjurătoare. El nu exploateaza doar elementele pitorești,

ci subliniază și valorile perene în contextul unei ambianțe devenită deja familiară.

Tabloul este dominat de prezența masivă a trunchiului de stejar. Copacul conferă

imaginii greutate, soliditate și vericalitate, fiind coloana vertebrală în jurul căreia se

construiesc detaliile.

Grigorescu reduce paleta la câteva tonuri verzi, violete și cenușii, ceea ce conferă

imaginii o anumită subtilitate cromatică. Petele de culoare sunt aplicate în tușe groase, care

dau imaginii o vibrație sporită până la dinamism.

O operă asemănătoare cu Stejarul este tabloul aflat în colecția Dr. Dona din Muzeul

Colecțiilor de Artă, intitulat Luminiș cu fagi. Acest tablou pare să fie ulterior celui de la Arad.

Tratarea este mai difuză, mai liberă, punând mai puțin accentul pe formă și pe axa trunchiului

ce pierde din vigoare, din pricina tușelor divizate. Ca atare este mai aproape de viziunea

impresionistă. Rolul luminii ce erodează formele, dându-le o aparență mai filtrată, sporită de

vibrațiile aeriene, are un efect oarecum dizolvant asupra volumelor, acestea deși perceptibile

își pierd din consistență. Deși folosește același motiv al copacului central cu rol echilibrator,

reluarea temei, trădează o interpretare mai spontană și mai aerată.

11

Page 12: Valente Stilistice in Peisajul Grigorescian

În anul 1886, Grigorescu suferă primul accident

probabil vascular, în urma căruia viziunea sa artistică se

schimbă treptat. Deși inițial, efectele bolii nu s-au resimțit în

creația sa, consecințele acesteia îi provoacă deficiențe

periodice de vedere influențând intermitent viziunea sa

picturală.16 Deceniile cuprinse între data accidentului și

moartea sa, care a survenit în 1907, sunt cunoscute sub

denumirea de perioada albă. Coloritul devine mai albicios,

paleta acordându-se cu o optică mai sintetică a motivelor.

Predominante devin teme ca: ciobănași, ciobănițe și

celebrele care cu boi.

În așa-zisa „perioadă albă”, artistul operează o

decantare a paletei cromatice, care se reduce la tonalitați prevalent luminoase și la

esențializarea formelor. Tușa este largă, reliefată și foarte rapidă, „îmbrățișând parcă pasional

motivul simplu”, ce dobândește un mare impact vizual. Ce pare doar o evocare e totuși

realitatea, așadar stilul ultim pare să fie greșit înțeles și luat drept o formă de „remisiune”,

cum va mai afirma Oprescu.17 Tablourile sunt pictate acum cu trăsături largi de pensulă, într-o

pastă groasă, aplicată când cu pensula, când cu ajutorul cuțitului de paletă. El recurge acum

adesea la cuțitul de paletă, ustensilă mai expeditivă, obținând astfel efecte puternice.18

În opinia lui Șirato, ultima perioadă de creație a maestrului de la Câmpina a fost în

mod pripit și nejustificat subevaluată. Dimpotrivă, el consideră că etapa respectivă constituie

un „apogeu” creator.19 Justificarea acestui fapt trebuie căutată în cultura, evoluția și experiența

lui artistică. Rezultatul la care ajunge i se datorează contactului intim cu natura, acesta fiind

mai mult spontan decât deliberat, dovedindu-se astfel mai flexibil, mai extensiv. Pentru a

descifra și a intui corect aspectele naturii, pentru ca analiza fenomenelor să fie dusă până la

ultimele lor consecințe, a fost nevoie de un ochi cu o percepție extrem de sensibilă. Artistul se

desprinde de „formulele particulare”, individuale, proprii obiectelor, acestea contopindu-se și

integrându-se în generalizarea formelor. 20

Arta ultimei perioade a fost sintetică, scrie Șirato, a fost arta nuanțelor luministice ce

reușește o transfigurare a fenomenului natural. Pictorul a urmărit conștient problema luminii

16 George Oprescu, Nicolae Grigorescu, Meridiane, Bucure ti, 1963 pp. 65-66.ș17 George Oprescu, Op. Cit., p. 68.18 George Oprescu, Op. Cit, p. 220.19 Exegetul rus A. Tihomirov se exprima în acela i sens, prin anii 1950, considerând că Grigorescuș devenise pu in analitic, recunoscând în perioada albă o tendin ă clară spre sintetism. ț ț20 Apud, Francisc irato, în Ș Op. Cit, p. 23.

12

Nicolae Grigorescu, Stejarul, Arad, Complexul Muzeal Arad

Page 13: Valente Stilistice in Peisajul Grigorescian

„în toate aspectele sale”, imaginile nefiind feerice sau poetizate. Pictorul observă acum

fenomenul natural notându-l diferențiat printr-o subtilă diversificare a nuanțelor de culoare.

Așadar sintetismul din ultima perioadă de creație a lui Grigorescu este defapt o consecință a

rafinării simțurilor, conchide Șirato.21

Pe de altă parte, Vasile Varga are o interpretare proprie, considerând exclusă teoria

conform căreia pictorul și-ar fi „pierdut simțul pentru culoare”, în urma acestor crize optice.

Trebuie observat faptul că întreaga sa operă este din punct de vedere al concepției plastice

„armonioasă și valoristă”, afirmă autorul. El mai crede că excesul de tonuri deschise este

provocat de ideea luminozității, în detrimetrul altor culori. Multe dintre lucrările sale „albe”,

sunt capodopere de suprarafinament ale percepției, obținute prin redarea unor raporturi

nuanțate și învecinate, tocmai aici decurgând excesul din punctul de vedere al valorației.22

Tabloul Car cu boi trecând un vad, din Muzeul din Arad constituie un bun exemplu pentru

sintetismul acestei perioade.

Oprescu consideră că tablourile respective sunt greu de identificat și de plasat corect

într-o evoluție strictă. Se întâmplă, însă, ca felul de tratare, în unele dintre aceste lucrări, să fie

așa de aproape de cel

caracteristic pentru maniera

albă, încât este dificil să fixăm

locul precis pe care acestea l-ar

ocupa în creația artistului.23

Imaginea, atât de

caracteristică perioade albe,

reprezintă un car cu boi tras de

doi plăvani. Volumele sunt

obținute prin tușe foarte largi,

păstoase, dătătoare de formă.

De asemenea este remarcabilă înaintarea lentă a carului ce merge, pe un drum prăfos,

animalele de tracțiune trădând o anumită oboseală. Personajele sunt schițate sumar, prin

câteva pete de culoare.

Dincolo de câmpie se zărește linia prelungă și continuă a unor dealuri, redată parcă

printr-o singură articulare de penel ce traversează dintr-o parte în cealaltă suprafața pictată.

Linia orizontului este ușor ridicată, depășind astfel jumătatea imaginii. Raportul stabilit între

21Ibidem.22 Vasile Varga, Op.Cit., p. 84, 85, 87.23 Ibidem, p. 219

13

Nicolae Grigorescu, Car cu boi, Arad, Complexul Muzeal Arad

Page 14: Valente Stilistice in Peisajul Grigorescian

cer și pământ nu impietează deloc efectul pictural destul de vaporos al firmamentului, pe care

plutesc nori albi. Tema este în concordanță cu peisajul arid, cu drumul plin de colb, mărginit

de holdele de grâu ce par să dea în copt, evocând o vară deplină. Atmosfera este caldă și

relativ colorată.

O compoziție asemănătoare a tabloului de mai sus este Car cu boi trecând un vad 24.

Riguros construită, arhitectonica tabloului, dezvăluie o atentă redare a volumelor plastice,

tratarea fiind foarte generală. Monumentalitatea carului cu boi domină primplanul imaginii, în

timp, ce de-a lungul planului secund se desfășoară linia înaltă și mai vălurită a dealurilor.

Paleta este menținută într-o armonie rece, culorile folosite sunt albastrul deschis, griul albicios

și un violet transparent.

Putem face o analogie

cu tabloul grigorescian care

poartă același titlu, anterior

citat în legătură cu peisajul lui

Aman. Carul cu boi trecând un

vad aflat la București, pare să

fie ulterior celui de la Arad.

Versiunea din capitală are ceva

schematic, atât în ceea ce

privește interpretarea personajelor, cât și a figurilor animaliere. Diferența frapantă dintre cele

două, variante stă în dominanța tonurilor reci din tabloul de la Arad.

Grigorescu picta aerul, atmosfera, folosind acele griuri fin nuanțate. El construia

adâncimea planurilor, nu prin efecte de perspectivă liniară, ci prin efecte tonale. Pictorul reda

desfășurarea în spațiu a formelor, definind-o prin câteva pete de culoare, creând iluzia

realității. El surprindea caracteristica unui personaj, sugerând atitudinea, mișcarea și gestica

fiecăruia.25

Întoarcerea de la câmp

în amurg26 reprezintă aceeași

temă într-o versiune ușor

diferită. Se deosebește

24 Pentru a diferen a tablourile din acestă perioadă, majoritatea dintre acestea purtând denumireaț generică de Car cu boi, am recurs la o diferen iere în titlul acestora în func ie de caracteristiciileț ț compozi iei prezentate.ț25 Apud, Al. Ciucurencu, în Grigorescu, coord. George Sorin Movileanu, Ed. Meridiane, Bucure ti, 1978, p.ș 30.26 Vezi nota 61.

14

Nicolae Grigorescu, Car cu boi tracând un vad, Arad, Complexul Muzeal Arad

Nicolae Grigorescu, Întoarcerea de la câmp în amurg, Arad, Complexul Muzeal Arad

Page 15: Valente Stilistice in Peisajul Grigorescian

compozițional prin traiectoria mediană pe care înaintează oblic întregul atelaj. Carul tras de

cei doi boi este supraîncărcat cu fân, țăranul care șade în spate este tratat foarte schematic,

fiind redus doar la câteva notații esențale, precum pălăria și umerii.

În linii mari, coordonatele peisagistice sunt aceleași; un sol înclinat de la dreapta spre

stânga, în timp ce, în fundal, dealurile se întind în linii suprapuse. Carul cu boi constituie

motivul principal, acesta având rolul de a centra net imaginea. Zarea se înalță vizibil deasupra

dealurilor, ocupând totuși un spațiu mai restrâns. Caracteristică este gama rece în care este

menținută priveliștea, dând astfel senzația unei răcori vesperale.

Animale la păscut27 este

o lucrare aparte, din multe

puncte de vedere, având o

structură și o tratare diferită.

Singura analogie cu tabloul

anterior rezidă în aceeași paletă

rece care domină întreaga

ambianță. Aici, motivul nu este

constituit de un car cu boi, ci de

vite și oi duse la păscut de către

un adolescent care poartă straie țărănești. Turma animalelor are rolul de a centraliza

compoziția, în timp ce mișcarea lor suscită un relativ dimanism. Ceea ce frapează la prima

vedere este schematismul volumetric al figurilor animaliere, mai limpede trasat în cazul celor

trei vite și foarte generalizat în cazul oilor. Efectul schematizării ține de o pensulație păstoasă,

chiar striată, păstrând urmele pensulei. Acest tip de pensulație indică o nervozitate în

direcționarea petelor de culoare.

Același efect se observă și în tratarea frunzișurilor, de asemenea și a cerului unde,

norii, în loc să fie ușori, sunt pictați într-o pastă densă, albicioasă. Linia orizontului este ușor

ridicată, elementul terestru ocupând aproape o treime din suprafața imaginii. Impresia produsă

de această lucrare este că fost realizată într-un moment de criză vizuală, dintre acelea care

prezintă o anumită periodicitate în ultimele două decenii de viață ale artistului.

27 Vezi nota 61.

15

Nicolae Grigorescu, Animale la păscut, Arad, Complexul Muzeal Arad

Page 16: Valente Stilistice in Peisajul Grigorescian

Un ultim tablou28 a lui Grigorescu, la care

vom face referire, redă un ciobănaș păscând oile.

Figura este aproape hiperbolizată, marcând cu

sveltețea sa dominatoare axa verticală a imaginii,

ușor deviată spre stânga. Ciobănașul este clar

tratat, detașându-se astfel de cadru și prin

culoarea brună a sumanului. Personajul este

așadar, împis în față, prin contrast tonal cu

peisajul, care sugerează o suprafață monocromă.

Distanțele dintre figura pregnantă din primplan

și ovinele care pasc este obținută prin diferențele

de claritate, animalele abia schițate sunt aproape

absorbite de peisajul alburiu.

Câmpul ocupă un loc important în

imagine suind până la linia zării, ușor

ascendentă, dincolo de care domină un cer

albastru albicios.

O analogie ne conferă replica Ciobanului

tânăr, datat în 190129 și aflat la Muzeul Național de Artă din București. Construcția ambelor

lucrări este aproape identică. Așadar, putem presupune într-un mod pertinent, că tabloul aflat

în muzeul arădean este deopotrivă realizat în jurul acelei date.

Aflată sub semnul călătoriilor prin țară, dar și prin Europa, creația lui Grigorescu s-a

găsit în permanent contact cu tendințele și curentele artistice ale epocii. Artistul nu a preluat

însă niciodată integral tehnicile și principiile cromatice ale acestora. Le-a preferat demersul

personal, epurarea permanentă a mijloacelor de expresie, paleta lui fiind dominată de alburi și

griuri, albastru, verde și ocruri, culoriile reale ale naturii. Prin viziunea sa novatoare, școala

românească de pictură s-a racordat în mod sincron la evoluția picturii europene. Maestrul de

la Câmpina a introdus plein-air-ul, care a revoluționând pictura românească, dizlocată din

tradiția academismul. Fără să fi fost vreodată un dascăl propriu-zis, Nicolae Grigorescu a fost

mentorul unei întregi generații, influențând decisiv dezvoltarea picturii românești.

SUMMARY

28 Vezi nota 61.29 George Oprescu, Op. Cit., p. 282.

16

Nicolae Grigorescu, Ciobănaș, Arad, Complexul Muzeal Arad

Page 17: Valente Stilistice in Peisajul Grigorescian

Grigorescu's landscape paintings are among the finest, and the richest works of art,

from the stilistic point of view, created in the last half of the nineteen century in romanian art.

Influenced by the Barbizon School, and partially by Impressionism, his art challenges the

conception of the academic style, witch was dominant in the period. This anfractuous

evolution is reflected in the paintings belongins to the colection of the Arad Museum,

17

Page 18: Valente Stilistice in Peisajul Grigorescian

BIBLIOGRAFIE

1. Deac, Mircea, Impresionismul în pictura românească, Ed. Meridiane, București, 1976.2. Drăguț, Vasile, et al. Pictura Românească, Ed. Meridiane, București, 1976.3. Drăguț, Vasile, Grigorescu, Dan, Florea, Vasile, Mihalache, Marin, Pictura

românească în imagini, Ed. Meridiane, București, 19764. Florea, Vasile, Arta Românească modernă și contemporană, Ed. Meridiane, București,

1982.5. Florea, Vasile, Arta Românească, Ed. Meridiane, București, 1982.6. George Sorin Movileanu, coord., Grigorescu, Ed. Meridiane, București, 1978.7. Guy Marica, Viorica, Ipostaze ale Picturii moderne, Ed. Meridiane, București, 1985.8. Oprescu, George, N. Grigorescu, Ed. Meridiane, București, 1962.9. Oprescu, George, Nicolae Grigorescu, Ed. Meridiane, București, 1963.10. Oprescu, George, Nicolae Grigorescu, Maturitatea și ultimii ani, Ed. Meridiane,

București, 1970.11. Oprescu, George, Pictura Românescă în secolul al XIX-lea, Ed. Meridiane, București,

1984.12. Varga, Vasile, Nicolae Grigorescu, Ed Meridiane, București, 1973.

18