voica maria puscasu - manastirea dobrovat

1 La 14 iunie 1663 Nicolae Racoviþã hatmanul construise deja la Dobrovãþ „o piv-niþã de piatrã ºi o casã pre pivniþã”, acoperise biserica micã: „ºi le-au fãcut dumnealuiaceste toate ºi le-au gãtit” (Cf. Gh. Ghibãnescu, Surete ºi izvoade, vol. VIII, Iaºi, p. 226).

Mãnãstirea Dobrovãþului

Voica Maria Puºcaºu

Componentele fostului ansamblu de arhitecturã medievalã ce alcãtui-serã Mãnãstirea Dobrovãþului - atâtea câte s-au mai pãstrat pânã astãzi - con-figureazã încã o incintã rectangularã, strãjuitã de un masiv turn de poartã pelatura sa esticã, incintã care cuprinde la interiorul sãu monumentala BisericãMare, cea construitã de ªtefan cel Mare, cu hramul „Coborârea SfântuluiDuh” ºi Biserica Micã, cu hramul „Sf. Gheorghe”, construitã cândva, la odatã anterioarã anului 1607. În partea de vest a actualei incinte, la cca. 40 mdistanþã de faþada vesticã a Bisericii Mari a intervenit - într-o etapã cronolo-gicã neprecizatã dar þinând, oricum, de vremi mai recente - construirea uneipânze din zidãrie de piatrã, dispusã pe direcþia nord-sud. În special BisericaMare - dar ºi ocazional incinta - au fost cercetate cu interes încã de la sfârºi-tul sec. al XIX-lea. Instituitã ca aºezãmânt monahal domnesc ºi înzestratã caatare încã din anii 1499-1503, Mãnãstirea Dobrovãþului cunoaºte o perioadãde prosperitate pânã câtre mijlocul sec. al XVI-lea.

Construirea Bisericii Mari, în anii 1503-1504, edificiu impunãtor carecuprinde la interior un spaþiu special pentru înmormântãri - gropniþa - s-a ter-minat, practic, în preziua morþii marelui sãu ctitor. Unele dintre lucrãrile definisare au fost realizate cu mare probabilitate de urmaºii sãi ºi, în special, devoievodul Petru Rareº cãruia i se datoreazã împodobirea interiorului prin pic-tare. Apoi, în anul 1607, luãm act de prezenþa mormântului lui Pavel Movilã -fiu nevârstnic al lui Simion Movilã - în Biserica Micã a mãnãstirii, fãrã abeneficia de nici un fel de altã informaþie. Cãtre mijlocul aceluiaºi veac - ºitot atât de brusc - Vasile Lupu închinã aºezãmântul Mãnãstirii Zografu de laMuntele Athos, în anul 1651. Momentul coincide aproape cu începutul unuiprotectorat benefic asupra mãnãstirii exercitat de familia Racoviþã. ºi în spe-cial de Nicolae Racoviþã hatmanul1 în aceastã a doua jumãtate a sec. al XVII-lea ºtim cã el a construit „case de piatrã” în aºezãmântul a cãrui bisericãdevenise deja necropolã a familiei sale, ºase dintre membrii sãi fiind îngro-paþi în Biserica Mare ºi au odihnit iniþial sub frumoase pietre funerare, dinfericire pãstrate pânã astãzi.


Pentru adâncirea cunoºtinþelor istorice privind Mãnãstirea Dobrovãþu-lui, în general destul de modeste - cercetarea trebuia sã evolueze pe douãdirecþii principale ºi - în acelaºi timp - convergente de investigare.

Prima direcþie viza efectuarea unor cercetãri arheologice sistematicecare sã cuprindã exhaustiv aria delimitatã de incinta mãnãstirii ca ºi terenulimediat învecinat. Prin rezultatele lor, cercetãrile în speþã trebuiau sã recupe-reze, sã punã în evidenþã ºi sã includã în circuitul ºtiinþific toate probelemateriale ºi observaþiile de specialitate capabile sã aducã precizãri, nuanþãriºi date noi.

Cea de a doua direcþie de investigare urma sã revinã în mod detaliatasupra tuturor informaþiilor documentare cunoscute ºi sã opereze maxima lorfructificare ºtiinþificã.

În cuprinsul tuturor secþiunilor de cercetare arheologicã executate înanii 1974-75 au fost interceptate urme materiale care atestã existenþa unoraºezãri omeneºti precedente etapelor de construire ºi funcþionare a mãnãsti-rii construite de ªtefan cel Mare în anii 1503-1504.

Stratificãrile care þin, exclusiv, de locuirea anterioarã construiriimãnãstirii, se constituie în douã grupãri distincte, fiecare corespondente uneietape de vieþuire.

Prima etapã, concretizatã prin vestigiile unor locuinþe semi-îngropatesau de suprafaþã dimpreunã cu un bogat material arheologic, dateazã dinsec. III-IV d. Chr. Din aceastã primã etapã de locuire dateazã vestigiile a cincilocuinþe semi-îngropate (L. 1 în secþiunile 24 ºi 41, L. 2 în secþiunea 13, L. 3în secþiunea 03 , L. 5 în secþiunea 25 ºi L. 7 în secþiunile 43-49) ºi cele a douãlocuinþe de suprafaþã (L. 4 m secþiunile 13, tronson I, 12 ºi 12 A ºi L. 8, însecþiunile 42, 47 ºi 48). Dintre acestea în special locuinþele 1 ºi 2 au putut ficercetate aproape în întregime ºi au prilejuit observaþii consistente. Celelaltelocuinþe au fost interceptate parþial în ariile secþiunilor de cercetare, ºi au per-mis doar - pe lângã identificarea lor indubitabilã -puþine alte observaþii. Înprimul rând, se desprinde constatarea cã limitele aºezãrii în cauzã depãºeauaria intratã sub control arheologic. Extinderea ei pare sã se dezvolte spre sudde actuala incintã mãnãstireascã, vestigiile arheologice fiind ceva mai rarespre nord: sens în care Locuinþa 2 pare sã fi marcat - cel puþin la un momentdat - limita nordicã a aºezãrii.

Apoi, gradul de locuire pare a fi fost unul intens, þinând seama devarietatea, gradul de fragmentare ºi multitudinea pieselor ceramice descope-rite ºi - în special - relativa densitate a vestigiilor de locuinþe interceptate ca ºide cea a amenajãrilor gospodãreºti secundare (vetre deschise, gropi menajere).

14

Mãnãstirea Dobrovãþului 15

2 Câteva mici fragmente ceramice, gãsite disparat ºi aparþinând unor piese dife-rite, par sã sugereze cã aºezarea a dãinuit ºi la începutul sec. al V-lea. Ipoteza rãmâne deverificat.

3 Mulþumim pe aceastã cale D-lui academician dr. Victor Spinei care a avut ama-bilitatea de a confirma – atunci ºi la faþa locului – atribuirea cronologicã propusã de noi.

Unitatea tipologicã a fragmentelor ceramice ºi pieselor recuperatedovedeºte contemporaneitatea de folosire a locuinþelor. Frecventele interven-þii ulterioare în profunzimea solului au împiedicat surprinderea eventualeiexistenþe a 2 nivele de locuire în cadrul aceleiaºi aºezãri.

Atât caracteristicile tipologice ale materialului ceramic - marcat de pre-zenþa fragmentelor de amforã romano-bizantinã ~ cât ºi cea a monetelor, fibu-lelor cu piciorul întors pe dedesubt ºi a pieptenului de os, asigurã datarea ge-neralã a locuirii din aceastã etapã în decursul sec. al III-lea ºi al IV-lea d. Chr2.

Cea de a doua etapã de locuire a fost surprinsã pe toatã suprafaþa deteren investigatã. Ea se concretizeazã printr-o stratificare de culoare negricio-asã ce intervine - întotdeauna - peste stratul brun-roºcat datorat locuirii dinsec. III-IV, în condiþia în care suprapunerea este intermediatã uneori de len-tile solidificate, cu grosimi inegale (de cca. 5-7 cm grosime), sedimentate caurmare a ravinãrilor naturale ºi alcãtuite din argilã nisipoasã, resturi vegetaleputrezite ºi mici fragmente ceramice datând din sec. III-IV rulate în timp ºiaglutinate în masa numitelor lentile.

Stratul corespunzãtor celei de a doua etape de locuire - mereu acoperitde nivelarea debleului scos prin sãparea ºanþurilor de fundare a Bisericii Mari -a fost întotdeauna interceptat în aria sãpãturilor de cercetare, chiar dacã pre-zintã o grosime variabilã ºi o concentrare a vestigiilor arheologice diferitã dela caz la caz. Stratul cuprinde în masa sa fragmente de chirpic ºi, în special,fragmente ceramice caracteristice - dupã cum vom vedea - culturii Rãducã-neni3. Anumite elemente þinând de formele ºi decoraþiile fragmentelor cera-mice ne permit sã afirmãm acum cã, incinta mânãstirii medievale suprapunevestigiile unei aºezãri mult mai întinse ºi care a evoluat, prin extindere de lasud spre nord, astfel încât elementele descoperite la sud, sunt încadrabile,treptat, din sec. al X-XI-lea ºi, pe mãsurã ce înaintãm spre nord, ele evolue-azã spre o datare în sec. al XII-lea. Aºezarea se extindea ºi spre rãsãrit demãnãstire, pânã în zona luncii inundabile a pârâului Dobrovãþ.

Peste toate aceste urme de locuire intervin, mult mai târziu, construc-þiile mãnãstireºti: cele pãstrate integral - cum este cazul Bisericii Mari, aBisericii Mici ºi a turnului clopotniþã - ºi cele pãstrate parþial - cum este cazulzidului de incintã pentru laturile de sud ºi nord - sau cele pãstrate sub forma


4 Constatarea are – credem – implicaþii importante. In timpul primei campanii decercetare fluctuaþiile nivelului pânzei freatice au fost vizibile în aria secþiunilor de cerce-tare în repetate rânduri. Sens în care este sigur cã în anumiþi ani. sau în anumite perioade aleanilor, cel puþin partea interioarã a zidãriilor de fundaþie sunt cuprinse de cca 20-30 cmde apã. ªi acesta poate fi unui dintre motivele pentru care, prin capilaritate, zidãriile defundaþie sã transmitã elevaþiilor o „rezervã" nedoritã ºi încã necontrolabilã de umiditate.

vestigiilor de arhitecturã acum identificate, totul dimpreunã cu întregul pachetde stratificãri datorate construirii ºi funcþionãrii mãnãstirii ctitorite de ªtefancel Mare în anii 1503-1504.

Biserica Mare a Mãnãstirii Dobrovãþului este situatã în zona sud-esticãa suprafeþei de teren delimitatã acum de segmentele încã pãstrate ale ziduluide incintã.

În anul 1974 mai existau încã cele 3 turle masive ce încoronau corpulbisericii. Rezultat al unor intervenþii ulterioare, turlele au fost construite prindãrâmarea calotelor iniþiale ale boltirii naosului ºi pronaosului. Peste grop-niþã s-a ridicat o turlã oarbã, salvându-se sistemul originar de boltire, sistemcaracteristic unui grup restrâns de edificii, cronologic strict contemporane -Dobrovãþ, Arbore ºi Reuseni.

Toate secþiunile de cercetare care au atins zidãriile edificiului au pututconstata cã fundaþiile au fost turnate în ºanþuri sãpate de la faþa unuia ºi ace-luiaºi nivel stratigrafic, ºi aceasta pe tot traseul desfãºurãrii sale planimetrice.Diferenþele ce se observã între cotele acestui nivel reflectã fidel panta natu-ralã a terenului în momentul execuþiei lucrãrilor de fundare a bisericii, dar ºiunele neregularitãþi strict locale. Acest ultim amintit fapt ne demonstreazã cãnu au fost efectuate nici un fel de rãzuiri prealabile începerii construirii pro-priu-zise ºi care sã fi urmãrit nivelarea sau orizontalizarea terenului

Acelaºi regim de fundare s-a observat atât pentru zidurile interioaretransversale cât ºi pentru contraforþii bisericii. în toate punctele de contactîntre zidurile cu trasee individuale perpendiculare existau þeseri organice,omogenitate de materiale ºi execuþie tehnicã care atestã o unitate structivãperfectã ºi simultaneitatea de construire a tuturor zidãriilor de fundaþie.

Fundaþiile au fost realizate prin turnarea agregatelor în ºanþurile ad hocsãpate, anume moloane de piatrã brutã înecate în mortar de var-nisip. Elecoboarã în adâncimea solului pânã la 185-200 cm (adâncime consideratã dela gura ºanþurilor de fundare pânã la baza acestora), imposteazã ºi, pe alocuri,chiar pãtrund în masa stratului de pietriº aluvionar. Acesta din urmã, ames-tecat cu nisip argilos, prezintã caracteristicile specifice unui depozit geologicsedimentar de terasã, hidropermeabil ºi aflat permanent în relaþie cu fluctua-þia pânzei locale de apã freaticã4.

16


La interiorul bisericii mari se afla, în momentul începerii lucrãrilor decercetare arheologicã, o podea de scânduri în încãperile altarului, gropniþei ºipronaosului, în vreme ce în aria naosului exista o pardosealã din dale de piatrã.

În altar pardoseala iniþialã a fost fãcutã din cãrãmidã, la o datã anterioarãamenajãrii exedrei ºi aplicãrii înveliºului pictural. 0 a doua pardosealã decãrãmidã a fost amenajatã, prin demontarea parþialã a pavimentului iniþial ºirefolosirea cãrãmizilor nedeteriorate, dimpreunã cu alte cãrãmizi proveninddintr-o zidãrie dezafectatã. Operaþia a intervenit la o datã anterioarã montãriiiconostasului actual, probabil în decursul celui de al treilea deceniu al sec.al XIX-lea. Alte douã duºumele de scândurã au intervenit - succesiv, prima,dupã anul 1840 ºi, respectiv, cea de a doua ºi cea mai recentã, în prima jumã-tate a sec. al XX-lea.

A fost identificat traseul unui iconostas anterior, amenajat dupã momen-tul pictãrii interiorului edificiului, deci dupã anii 1527-1531 (fãrã sã putempreciza dacã acesta suprapunea, includea sau elimina urmele iconostasuluiiniþial).

Conturul absidei altarului a fost prevãzut cu o exedrã de zidãrie cons-truitã la o datã ulterioarã amenajãrii pardoselii iniþiale (peste care exedra seaºeazã direct) ºi anterioarã realizãrii picturii interioare a bisericii (fãrã a puteapreciza dacã aplicarea stratului de frescã a intervenit în succesiunea imediatãa amenajãrii exedrei sau nu).

Trunchiul piciorului iniþial al mesei altarului - atât cât acesta s-a pãs-trat - a fost acoperit, la rândul lui, cu tencuialã în frescã ºi a fost amenajat astfelîncât sã funcþioneze cu pardoseala originarã; la un moment dat, el a fost înãl-þat pentru a se adapta cotei uneia dintre pardoselile-duºumelele ulterioare.

Iconostasul actual, suprapune parþial zidãria suport a iconostasului maivechi ºi este prevãzut spre vest (naos) cu o solee din lemn mai sus cu 23 cmfaþã de pardoseala din dale de piatrã care exista în naos, în anul 1974.

În naos, pardoseala originarã era montatã pe un subþire strat de mortar,fãrã a se putea face însã nici un fel de precizare privind materialul din careaceasta fusese realizatã. Nu excludem posibilitatea ca - de aceastã datã -pavimentul iniþial sã fi fost fãcut cu dale din piatrã.

Pe stratul de frescã ce rebordeazã peste decroºul de fundare a fost recu-peratã moneta 87 emisã în anul 1528, constituind un preþios element dedatare a momentului realizãrii înveliºului pictural.

La un anumit moment a intervenit o altã pardosealã, din dale de piatrã,oricum la o datã anterioarã montãrii noului iconostas.


Pietrele funerare montate în pavimentul existent la data începerii lucrã-rilor de cercetare nu corespund - în nici unul dintre cazuri - vreunui mormânt,ele fiind plasate acolo dupã momentul în care au fost dislocate din locul ini-þial ºi ulterior momentului ridicãrii iconostasului ºi acum în fiinþã.

În gropniþã, de abia de la cota nivelãrii interioare cu lut galben sau,dupã caz, de la cota depunerilor arheologice anterioare momentului construi-rii bisericii, au putut fi observate atât trunchiurile pãstrate din zidãria foste-lor cripte funerare, cât ºi contururile unora dintre gropile lor ºi cele ale unormorminte practicate în groapã simplã. ªi de abia din acest moment ne-adevenit foarte clarã complexitatea procesului de cercetare de desfãºurat înaceastã încãpere. Dacã ar fi ºi numai sã amintim faptul cã gropniþa, cu dimen-siuni interioare de 410 x 576 cm (din care mai trebuie scãzute ºi lãþimiledecroºurilor fundaþiilor!), cuprindea 17 morminte distincte (dintre care doar11 gãsite in situ), practicate sau nu în cripte ºi 7 zone cu aglomerãri grupatede oseminte dislocate, dificultatea cercetãrii devine foarte clarã. Cu privire lanumãrul înhumãrilor din gropniþã mai trebuie fãcutã precizarea cã s-au recu-perat în total 23 de cranii: de unde ºi concluzia cã - cel puþin în 6 dintre cazuri -s-a procedat la înmormântarea indivizilor prin reutilizarea locurilor de înmor-mântare deja amenajate ºi folosite. Cu excepþia a trei monete gãsite in situ,celelalte 21 de piese provin fie din inventarul funerar al mormintelor deshu-mate, fie au fost pierdute la faþa pardoselii iniþiale a gropniþei, fie au fost pier-dute chiar de violatori.

Mai semnalãm faptul cã atenþia jefuitorilor s-a concentrat asupra crip-telor din zidãrie identificabile încã din primul moment. Din cele 7 amenajãrifunerare cu zidãrie existente în gropniþã, 5 au fost parþial - sau chiar total -distruse; celelalte 10 morminte, practicate în groapã simplã, au fost afectatenumai în mãsura în care au fost interceptate ocazional de jefuitori.

Pentru a încheia aceastã succintã trecere în revistã a observaþiilor pri-lejuite de cercetarea necropolei din gropniþã, amintim cã zonele cu aglome-rãri de oseminte reînhumate reprezintã efectiv rezultatul unui act pios. Darexistenþa unei cantitãþi apreciabile de oase, fragmente ºi aºchii de oseminteumane întâlnite peste tot în gropniþã, dimpreunã cu modul de „dezafectare”a unora dintre cripte (care au fost literalmente spulberate) ne aratã cu claritatecã unele dintre mormintele adãpostite în încãpere au fost profanate ºi jefuite.

În pronaos, duºumeaua de scânduri de stejar era montatã pe grinziînecate într-un strat de moloz amestecat cu mult nisip. Comparativ cu situa-þia stratigraficã interceptatã în încãperile altarului ºi naosului, cea gãsitã înîncãperile gropniþei ºi pronaosului prezintã caracteristici distincte. Starea de

18


dislocare a aproape tuturor urmelor datorate duºumelelor ºi pavimentelor ceau existat - desigur - ºi în aceste cornpartimente ale bisericii a fãcut imposi-bilã schiþarea cât de cât coerentã a succesiunii acestora. Nu ne rãmâne decâtsã presupunem cã operaþiunile succesive de schimbare a sistemului de aco-perire a suprafeþelor de circulaþie de la interiorul edificiului au fost aceleaºicu cele fãcute în altar, în mod special. Nimic din realitãþile arheologice inter-ceptate nu ne permit sã credem cã vreuna dintre încãperile acum în discu-þieau avut, cândva, o pardosealã de piatra - aºa cum a fost cazul în naos.

Folosirea gropniþei ºi pronaosului drept spaþii destinate înmormântãri-lor a determinat -încã de la început - modificãri specifice ale regimului stra-tigrafic preexistent. Intensificarea ritmului de înmormântare în gropniþã, îndecursul sec. al XVII-lea, refolosirea locurilor de înmormântare ca ºi jefui-rea, aproape sistematicã a criptelor a condus în final la anularea posibilitãþiide observare a multor detalii arheologice concludente. În încãperea pronao-sului, numai cripta ºase a fost parþial spartã ºi jefuitã.

Atât cât se mai poate constata acum necropola interioarã pare sã fi avuto majoritarã componentã laicã. Dacã lipsa totalã a inventarului funerar - ºinumai aceastã situaþie - poate constitui o caracteristicã definitorie a mormin-telor monahale, atunci, ipotetic, putem admite existenþa acestei componentea necropolei interioare, pentru cazurile deja amintite. Lor trebuie sã le maiadãugãm, poate, câteva dintre mormintele pronaosului. Oricum, celelalte mor-minte, practicate sau nu în cripte de zidãrie, gãsite in situ sau dislocate, audeþinut un inventar funerar relativ bogat, ceea ce le cantoneazã cu siguranþãîn rândul mormintelor ce au aparþinut unor personagii laice. De adãugat ºicele douã înhumãri care au adãpostit - cu siguranþã mormintele unui copil ºi,respectiv, pe cel al unui adolescent.

Din punct de vedere cronologic se constatã cert utilizarea necropolei îndecursul sec. al XVI-lea în decursul sec. al XVII-lea, dar ºi în sec. al XVIII-lea. Pentru celelalte morminte din necropola interioarã deþinem numai crono-logia lor relativã, fapt ce împiedicã atribuirea unei cronologii sigure.

Fie ºi cu titlu ipotetic - dar cu reale ºanse de a oglindi situaþia adevã-ratã - cercetãrile au permis încercarea de identificare a unora dintre persona-jele care au fost înmormântate la interiorul Bisericii Mari a Mânãstirii Dobro-vãþului: anume pe cele ale Doamnei Nastasia, soþie a lui Bogdan al III-lea,medelnicerului Mihu ºi a celor ºase membrii ai familiei Racoviþã (EftodieCehan logofãt cu soþia sa Tofana, fiul lor Nicolae ºi copii acestuia Andrei,Ecaterina ºi Ion).


5 Anume în aria acelora dintre secþiuni care au coborât pânã la nivelul interceptãriimormintelor.

6 Prezenþa acestui orizont de înmormântãri laice este marcat de faptul cã suntsuprapuse de traseul zidului de incintã.

Mormintele necropolei exterioare se alãturã unele altora ºi, de multeori, gropile lor se întretaie sau se suprapun, total sau parþial. Înserierea noas-trã cuprinde, în consecinþã, numai înmormântãrile care au putut fi individua-lizate fie prin prezenþa integralã sau parþialã a scheletelor în aria secþiunilorde cercetare5, fie prin reperarea pãrþii inferioare a traseului respectivelorgropi. Mai ales în imediata vecinãtate a Bisericii Mari, astfel de reperãri indi-vidualizate nu au fost totdeauna posibile datoritã gradului mare de aglome-rare a zonei, în aºa mãsurã încât straturile ce corespund nivelãrilor exterioarepracticate dupã momentul construirii edificiului (ca ºi cele anterioare institui-rii aºezãmântului mãnãstiresc de aici) au mai putut fi observate ca nederan-jate doar pe mici porþiuni, în rest, aceste stratificãri au fost rãvãºite prin sãpa-rea succesivã a gropilor de mormânt ºi se prezintã sub forma unei mase depãmânt cenuºiu-castaniu care cuprinde conþinutul amestecat al tuturor depu-nerilor strãpunse de gropi. 0 notabilã sumã de oseminte umane, în generalfragmentate ºi aºchiate, susþin exact cele de mai sus.

Se poate conchide cã cimitirul a adãpostit o necropolã mixtã, cuprin-zând atât morminte monahale cât ºi morminte laice. Cu mare probabilitate, aces-tea din urmã nu au fost foarte numeroase, reprezentând situaþii de excepþie.

Necropola a fost folositã încã din sec. al XVI-lea6 ºi pânã în vremi nuprea îndepãrtate; este probabil cã - o datã cu desfiinþarea instituþiei mãnãsti-reºti - ea sã fi primit ºi morminte ale comunitãþii mãnãstireºti, fãrã ca aceastãcategorie de înmormântãri sã poatã fi în vreun fel eventual identificabilã.

Aria de cuprindere a necropolei - atât cât ea a putut fi delimitatã princercetãri arheologice - depãºeºte spre est ºi sud suprafaþa împrejmuitã deincinta actualã. Se dovedeºte faptul cã necropola a fost folositã ºi în etapapremergãtoare momentului ridicãrii acelor zidurilor.

Limitele de nord ºi vest ale necropolei confirmã faptul cã celelalte ele-mente componente ale ansamblului mãnãstiresc se concentrau tocmai înacele zone, aºa cum de altfel au ºi dovedit-o investigaþiile noastre.

Pãstrat pe întreaga desfãºurare a laturii sale estice, care include, spremijloc, construcþia turnului clopotniþã (al cãrui prim nivel se aratã a fi simul-tan construit), zidul de incintã a fost parþial dãrâmat pe latura nordicã, distruspe cea vesticã, prelungit ºi parþial refãcut pe latura sa sudicã ºi delimita osuprafaþã de teren de forma unui patrulater neregulat (cu latura sudicã uºordeviatã unghiular spre interior în partea sa rãsãriteanã).

20


7 Gangul de intrare în mãnãstire - situat tocmai la acest nivel - boltit în leagãn,marcat spre exterior ~ ºi la vest ºi la est - prin arhivolte decorate cu bolþari ornamentalidu rozete în relief - de tipul celor ce marcheazã pe cele ale turnului de intrare în Mãnãs-tirea Dragomirna, de exemplu. Acest sistem se mai întâlneºte ºi la turnurile clopotniþãale mãnãstirilor Moldoviþa, Golia, Suceviþa, Zamca etc.

Zidãria de piatrã legatã cu mortar, cu o lãþime de 126-130 cm, impos-teazã pe o fundaþie turnatã (realizatã din acelaºi tip de agregate), uºor ºi inegaldecroºatã (cu 13-18 cm) ºi care coboarã în sol cu o adâncime de 75-80 cm.

Nivelul inferior al turnului clopotniþã are zidãriile þesute organic cucele ale zidului de incintã. Analiza atentã a sistemului de construire ºi deco-rare a acestui prim nivel aratã cã încadrarea sa cronologicã tinde spre datareaconstruiri sale în decursul sec. al XVII-lea7. Inscripþia montatã pe turn ºi caredateazã ridicarea lui în anul 1743, consemneazã în fapt refacerea - probabiltotalã - a nivelelor sale superioare, evident diferite ca planimetrie ºi structurãde nivelul inferior originar.

Recompunerea desfãºurãrii planimetrice a construcþiilor mãnãstireºtieste încã, în stadiul actual al cercetãrilor, o problemã de soluþionat prin vii-toare investigaþii. Nici identificarea construcþiilor ansamblului monahal ºinici studierea lor - unitate cu unitate - nu s-au înscris, în mod special, în seriapreocupãrilor fazei de cercetare din campaniile anilor 1974-1975 ºi 1981.Interceptarea vestigiilor fostelor construcþii a fost însã inevitabilã ºi beneficãîn acelaºi timp - în special prin punctarea zonelor în care acestea sunt pre-zente în profunzimea solului.

Din cele succint expuse pânã acum reies câteva încheieri de mareimportanþã.

1. Cele mai vechi urme de vieþuire identificate pe terenul investigat,dateazã din sec. III-IV d. Chr. ºi aparþin unei aºezãri a cârei extindere depã-ºea -cel puþin spre sud - aria cercetatã. Din fosta alcãtuire a aºezãrii au fostidentificate ºi cercetate opt locuinþe, vetre deschise ºi gropi menajere (toatelegate de un substanþial nivel de locuire) ºi a fost recuperat un important fondde piese arheologice: monete, accesorii vestimentare ºi ceramicã.

2. Câteva secole mai târziu, pe acelaºi loc se constituie o altã aºezareomeneascã, marcatã prin prezenþa unei locuinþe ºi a unui extins nivel de vie-þuire, nivel care depãºeºte - ºi în acest caz - zona cercetatã arheologic, anumespre sud ºi spre est. Materialul arheologic care provine din numitul nivel seîncadreazã în cultura Rãducãneni, datatã în sec. X-XII.

3. Vestigiile datorate momentului construirii bisericii mãnãstirii, înanii 1503-1504, reperabile o arie extinsã, marchezã etapa de început a vieþii


monahale. Caracteristicile structive ºi planimetrice ale Bisericii Mari, siste-mul în care aceasta a fost construitã, amenajãrile interioare succesiv interve-nite (pardoseli, exedra, pictarea edificiului) au constituit, fiecare în parte, subiec-tul unor observaþii speciale ºi au adus - prin rezultatele lor - precizãri, nuan-þãri ºi confirmãri importante pentru cunoaºterea de detaliu a monumentului.

4. Un capitol aparte l-a reprezentat cercetarea necropolei - în special acelei organizate în gropniþa ºi pronaosul bisericii. Cercetãrile în speþã s-ausoldat cu recuperarea unui valoros fond provenit din inventarul funerar almormintelor (dislocate sau gãsite in situ) ºi cu observaþii importante privindcronologia lor absolutã sau relativã. Toate acestea au condus la posibilitateaemiterii unor ipoteze privind identificarea personagiilor îngropate la interio-rul bisericii;

5. În succesiune imediatã a lucrãrilor de construire a bisericii au intervenit:construirea clãdirii ce adãpostea intrarea galeriei de refugiu, ridicarea unor clã-diri pe latura de nord a edificiului.

6. În cea de a doua jumãtate a sec. al XVII-lea este construit zidul deincintã ºi turnul de intrare, din acesta din urmã pãstrându-se acum în formaoriginarã doar primul nivel.

7. Pe latura nordicã ºi esticã a incintei sunt construite chilii ºi spaþii deuz gospodãresc.

8. La vest de bisericã intervine, tot în decursul sec. al XVII-lea, o cons-trucþie de mari dimensiuni, cu pivniþe, dezafectatã spre sfârºitul secoluluiurmãtor.

9. Reparaþii ºi transformãri au loc în sec. al XVIII-lea, cum au fost:adãugarea unui mic pridvor în faþa Bisericii Mari sau refacerea turnului clo-potniþã.

10. În timpul veacului al XIX-lea, dupã momentul desfiinþãrii mãnãs-tirii, sunt ridicate o serie de clãdiri necesare noilor funcþii atribuite fostuluispaþiu mãnãstiresc.

Cadrul de înþelegere a celor petrecute la Dobrovãþ poate fi întregit ºiprin menþionarea altor câtorva observaþii.

Microdepresiunea vãii pârâului Dobrovãþ ferestruieºte limita nordicã aPodiºului Central Moldovenesc, la fel ca ºi alte formaþiuni de aceeaºi naturã -respectiv - vãile pâraielor, Cuþigna, Rebricea, Stavnic, etc. Existenþa acolo adouã condiþii indispensabile vieþii - încã din cele mai vechi timpuri - a favo-rizat apariþia, dezvoltarea ºi permanenþa aºezãrilor umane. Ne referim la cur-surile de apã ºi la pãdurile întinse ce acopereau versanþii dealurilor, asigurând

22


8 Punctul se aflã imediat la sud-vest de podul situat dupã întâlnirea drumurilor cevin dinspre Iaºi - cel forestier, prin Bucium ºi Poieni, cu cel venind pe la Spitalul Bâr-nova, spre stânga de drumul ce duce la Poiana cu Cetate.

atât hrana cât ºi apãrarea respectivelor aºezãri. Mai mult, configuraþia geo-grafico-topograficã a microdepresiunii Dobrovãþului, prezenta o zonã fertilãde luncã inundabilã - la dreapta ºi la stânga pârâului - destul de largã în par-tea sa centralã ºi care se îngusta pronunþat atât spre nord cât ºi spre sud, deli-mitând astfel un teritoriu lesne de controlat ºi de apãrat în acelaºi timp.

Aceste date fiind cunoscute, este lesne de înþeles fosta existenþã aici aunei întinse aºezãri neolitice, ale cãrei urme - din pãcate aproape definitivdistruse - s-au reperat cu claritate în punctul numit „Nisipãrie” sau „La islaz”8.

În cãtunul „Pahomia”, situat cãtre limita sud-esticã a satului Dobrovãþ -Moldoveni, în curtea sãteanului Vasile Roman, a fost gãsit în anul 1973 untoporaº de silex, de tipul panã, confecþionat prin cioplire ºi ºlefuire, raportabilcronologic la perioada de tranziþie de la epoca neoliticã la epoca bronzului.

Informaþii, neverificate însã, ne-au semnalat existenþa unui cimitir deincineraþie, situat undeva în cuprinsul actualului sat Moldoveni (la nord-estde cursul Dobrovãþului), unde au fost gãsite vase cu cenuºã ºi aºchii de os lainterior.

La extremitatea sudicã a microdepresiunii se ridicã un deal numit„Cetãþuia” unde s-a identificat prin perieghezã o aºezare datând din secoleleI a. Chr. - d. Chr., ºi de unde provin - pe lângã numeroase fragmente cera-mice, vetre de arsurã, lentile de cenuºã, oseminte de animale - douã piesedeosebit de semnificative. 0 cãþuie dacicã, lucratã cu mâna, în formã de trun-chi de piramidã cu fundul circular ºi decoratã cu brâuri alveolare aplicate pebuzã dar ºi pe cele patru muchii verticale ºi un mic ulcioraº executat ca imi-taþie dupã forme ºi tehnica ceramicii romane.

Acestor antecedente clare de locuire în zonã trebuie sã le adãugãm ºidescoperirile efectuate în cadrul cercetãrilor noastre din aria mãnãstiriiDobrovãþ privind fosta existenþã - chiar acolo - a unei aºezãri datând dinsecolele III-IV d. Chr., ºi chiar de la începutul secolului urmãtor. Tot acestuiorizont de locuire îi aparþine ºi o altã descoperire întâmplãtoare fãcutã peterenul situat în marginea sudicã a drumului ce leagã satul Dobrovãþ - Moldo-veni de satul Dobrovãþ - Ruºi, în dreptul morii, anume un dinar roman emisde împãratul Vespasian.

Apoi, în extremitatea nordicã a microdepresiunii existã toponimul„Palanca”, termen concludent pentru etapa feudalismului timpuriu. 0 scurtãºi dificilã, observare la faþa locului pare sã susþinã fosta existenþã acolo a


9 Determinare fãcutã de Dl. dr. Emest Oberlander, cãruia îi mulþumim pe aceastã cale.10 Nicolae Puºcaºu ºi Voica Maria Puºcaºu, Monografia istoricã ºi arheologicã a

Mânãstirii Dobrovãþului, în curs de publicare.

unor amenajãri sub formã de ºanþ ºi val. Acestora le trebuie asociatã fostaaºezare datând din sec. X-XII surprinsã în aria incintei mãnãstireºti ºi la exte-riorul acesteia, pânã în buza pârâului.

Douã monete fac binevenita legãturã cu etapa de plin ev mediu. Prima,descoperitã în condiþii stratigrafice neclare ºi aflatã cu mare probabilitate înpoziþie secundarã aparþine Ordinului Teuton ºi a fost emisã în timpul MareluiMaestru Winnch v. Kniprode (1351-1382). Cea de a doua este o monetã vene-þianã, descoperitã întâmplãtor, emisã de dogele Tomasso di Campo Fregoso(1413-1420; 1437-1440)9. Cele douã tipuri monetare se înscriu, fiecare, înserii cu circulaþie restrânsã, strict ocazionalã pe teritoriul românesc. Cei carele-au pierdut fuseserã -la rândul lor - persoane speciale, mãcar ºi numai eco-nomic vorbind. Drumul pe care îl parcurgeau ducea spre un punct de desti-naþie la fel de special.

Credem cu tãrie în rezultatele unor cercetãri sistematice în microzonace ne preocupã acum, rezultate care sã conducã la concluzia cã, în timp (înce-pând - iatã ! - chiar din neolitic), aºezãrile umane au pendulat pe ambele pãrþiale vãii Dobrovãþului, în funcþie de caracteristicile microclimatului specificpentru fiecare etapã în parte, fãrã întreruperi semnificative, coagulând ºimixând în acest creuzet natural condiþiile favorabile constituirii unui cnezatde vale. Discutarea tuturor elementelor de avut în vedere pentru o astfel dedemonstraþie depãºeºte cu mult însã cadrul acestei prezentãri ºi va constituiun capitol aparte într-o lucrare închinatã trecutului istoric ºi arheologic alMãnãstirii Dobrovãþului10.

24

voica maria puscasu - manastirea dobrovat

Documents