volei backup

8/20/2019 Volei Backup

1/108

COJOCARU ADIN-MARIAN

COJOCARU MARILENA

VOLEI

Curs în tehnologie IFR


2/108

© Editura Fundaţiei România de Mâine, 2012 http://www.edituraromaniademaine.ro/

Editură recunoscută de Ministerul Educa ţ iei, Cercet ării, Tineretului şi Sportului prin Consiliul Na ţ ional al Cercet ării Ş tiin ţ ifice

din Învăţământul Superior (COD 171)

Descrierea CIP a Bibliotecii Naţionale a României

Volei / Curs în tehnologie IFR/autori: Cojocaru Adin-Marian, Cojocaru Marilena – Bucureşti,Editura Fundaţiei România de Mâine, 2012

ISBN 978-973-163-892-8

Reproducerea integrală sau fragmentară, prin orice formă

şi prin orice mijloace tehnice,este strict interzisă şi se pedepseşte conform legii.

Răspunderea pentru con ţ inutul şi originalitatea textului revine exclusiv autorului/autorilor.


3/108

UNIVERSITATEA SPIRU HARET

FACULTATEA DE EDUCAŢIE FIZICĂ ŞI SPORT

COJOCARU ADIN-MARIAN

COJOCARU MARILENA

VOLEI– Curs în tehnologie IFR –

Realizatori curs în tehnologie IFR

Conf univ. dr. Adin-Marian COJOCARULector univ.dr. Marilena COJOCARU

EDITURA FUNDAŢIEI ROMÂNIA DE MÂINEBucureşti, 2012


4/108


5/108

5

CUPRINS

INTRODUCERE ……………………………………………………………………………. 7

Unitatea de învăţare 1

SCURT ISTORIC

1.1. Introducere.....................................................................................................................… 9

1.2. Obiectivele şi competenţele unităţii de învăţare..........................................................…. 91.3. Conţinutul unităţii de învăţare......................................................................................…. 10

1.3.1 Apariţia şi dezvoltarea jocului de volei.......................................................….. 101.3.2. Caracteristicile jocului de volei....................................................................…. 18

1.4. Îndrumar pentru verificare/autoverificare......................................................................... 20


NOŢIUNI DE BAZĂ ALE REGULAMENTULUI

2.1. Introducere......................................................................................................................…. 242.2. Obiectivele şi competenţele unităţii de învăţare.............................................................…. 25

2.3. Conţinutul unităţii de învăţare..........................................................................................… 262.3.1. Suprafaţa de joc....................................................................................................... 262.3.2. Liniile terenului.................................................................................................….. 272.3.3. Zone...................................................................................................................….. 282.3.4. Fileul şi accesoriile sale.....................................................................................…. 292.3.5. Mingea..............................................................................................................….. 312.3.6. Echipa ................................................................................................................…. 322.3.7. Echipamentul........................................................................................................… 332.3.8. Formaţia de joc...................................................................................................…. 352.3.9. Poziţiile în teren...................................................................................................… 36

2.4. Îndrumar pentru verificare/autoverificare........................................................................…. 37

Unitatea de învăţare 3TEHNICA JOCULUI DE VOLEI

3.1. Introducere.........................................................................................................................… 423.2. Obiectivele şi competenţele unităţii de învăţare................................................................… 433.3. Conţinutul unităţii de învăţare...........................................................................................… 43

3.3.1. Definiţie...................................................................................................................… 433.3.2. Generalităţi............................................................................................................….. 443.3.3. Sistematizare.........................................................................................................….. 45

3.4. Îndrumar pentru verificare/autoverificare.........................................................................… 49


6/108

6


TEHNICA JOCULUI DE VOLEI ÎN ATAC – SERVICIUL

4.1. Introducere.........................................................................................................................… 534.2. Obiectivele şi competenţele unităţii de învăţare................................................................… 53

4.3. Conţinutul unităţii de învăţare..........................................................................................…. 544.3.1. Serviciul de jos din faţă........................................................................................…... 544.3.2. Serviciul de sus......................................................................................................…. 574.3.3. Serviciul de sus din săritură.....................................................................................… 59

4.4. Îndrumar pentru verificare/autoverificare........................................................................…. 61


TEHNICA JOCULUI DE VOLEI ÎN ATAC – RIDICAREA

5.1. Introducere......................................................................................................................…... 645.2. Obiectivele şi competenţele unităţii de învăţare...............................................................…. 64

5.3. Conţinutul unităţii de învăţare........................................................................................…... 655.3.1. Ridicarea spre înainte de pe sol..............................................................................…. 655.3.2. Ridicarea spre înapoi de pe sol ..............................................................................…. 675.3.3. Ridicarea din săritură.............................................................................................….. 69

5.4. Îndrumar pentru verificare/autoverificare..........................................................................… 71


TEHNICA JOCULUI DE VOLEI ÎN ATAC – LOVITURA DE ATAC

6.1. Introducere.........................................................................................................................… 746.2. Obiectivele şi competenţele unităţii de învăţare...............................................................…. 756.3. Conţinutul unităţii de învăţare...........................................................................................… 75

6.3.1. Lovitura de atac procedeu drept sau pe direcţia elanului......................................….. 766.3.2. Lovitura de atac pe alte direcţii.............................................................................….. 806.3.3. Lovituri de atac specifice marii performanţe......................................................…… 81

6.4. Îndrumar pentru verificare/autoverificare.....................................................................…… 83


TEHNICA JOCULUI DE VOLEI ÎN APĂRARE

7.1. Introducere......................................................................................................................…... 887.2. Obiectivele şi competenţele unităţii de învăţare............................................................…… 887.3. Conţinutul unităţii de învăţare......................................................................................……. 89

7.3.1. Preluarea din serviciu.......................................................................................……... 897.3.2. Preluarea din atac..............................................................................................……... 927.3.3. Blocajul...............................................................................................................……. 947.3.4. Plonjonul...........................................................................................................……... 98

7.4. Îndrumar pentru verificare/autoverificare....................................................................……. 104

Răspunsuri la testele de evaluare/autoevaluare................................................................….. 107


7/108

7

INTRODUCERE

În evoluţia sa, jocul de volei a înregistrat preocupări constante şi majore de sporire arandamentului jucătorilor, atât prin îmbogăţirea conţinutului de acţiuni din bagajul tehnico-tactic, cât şi prin eficientizarea execuţiei procedeelor, apelându-se la toate oportunităţile şicuceririle ştiinţelor conexe: biomecanică, fizică, geometrie, informatică. În acest context,cursul încearcă să realizeze îmbunătăţirea arsenalului de informaţii şi tehnici didactice, dincare să poată selecta pe acelea care oferă cele mai sigure şanse de realizare a obiectivelor, încondiţiile concrete în care î şi desf ăşoară activitatea.

În învăţământul superior de Educaţie Fizică şi Sport, voleiul este o disciplină fundamentală cuprinsă în planul de învăţământ, cu un rol deosebit în însuşirea cunoştinţelorpractice de specialitate.

Obiectivele cursuluiCursul de Volei 1 doreşte să completeze cunoştinţele viitorului profesor cu un set de

noţiuni teoretice, care să fie transformate în abilităţi practice. Asimilarea noţiunilor practicede bază şi metodologice, de aplicare a elementelor şi procedeelor tehnice de către studenţi are

o importanţă deosebită, având în vedere că voleiul este o disciplină de bază în şcoală, cu oactivitate practică a elevilor şi, de asemenea, este una dintre probele olimpice

Pentru studenţi, valorificarea cunoştinţelor de specialitate se concretizează prinformarea profilului de executant şi demonstrant la disciplina volei, dar şi de a pregăti viitorielevi în practicarea şi înţelegerea acestei discipline.

Iniţierea/fixarea deprinderilor specifice jocului de volei (acţiunile de bază) şi însuşireatacticii de joc specifice modelului I de joc (al începătorului) reprezintă primii paşi în iniţiereastudentului în jocul de volei.

Competenţe conferite

Cursul dezvoltă următoarele aptitudini, competenţe:1. Calitatea de a pregăti echipe reprezentative la nivelul şcolii, în competiţiile şcolare.2. Capacitatea de a pregăti elevi la nivelul ciclului primar şi gimnazial.

Resurse şi mijloace de lucru

Cursul dispune de un manual scris, pentru studiul individual al studenţilor, precum şide material publicat pe Internet sub formă de sinteze, teste de autoevaluare, necesare întregiriicunoştinţelor practice şi teoretice în domeniul studiat. În timpul convocărilor, în prezentareacursului sunt folosite echipamente audiovizuale, metode interactive şi participative deantrenare a studenţilor pentru conceptualizarea şi vizualizarea practică a noţiunilor predate.


8/108

8

Structura cursului

Cursul este compus din 7 unităţi de învăţare:

Unitatea de învăţare 1. Scurt istoric (2 ore)Unitatea de învăţare 2. Noţiuni de bază ale regulamentului jocului de volei (2 ore)

Unitatea de învăţare 3. Tehnica jocului de volei (2 ore)Unitatea de învăţare 4. Tehnica jocului de volei în atac – serviciul (2 ore)Unitatea de învăţare 5. Tehnica jocului de volei în atac – ridicarea (2 ore)Unitatea de învăţare 6. Tehnica jocului de volei în atac – lovitura de atac (2 ore)Unitatea de învăţare 7. Tehnica jocului de volei în apărare (2 ore)

Teme de control (TC)

1. Studiu asupra învăţării voleiului sub forma de joc, la începători.2. Contribuţii la dezvoltarea jocului de volei în zonele rurale.3. Optimizarea dezvoltării calităţilor motrice la copiii care practică jocul de volei la

gimnaziu.4. Locul voleiului în aria curriculară.

Bibliografie obligatorie

• Cojocaru A., Ioniţă M., – Volei – caiet de lucr ări pracrice, Editura Fundaţiei Româniade Mâine, Bucureşti, 2005.

• Cojocaru, A., Cojocaru, M., Volei – teorie şi practică, Editura Bren, Bucureşti, 2009. • Drăgan A., – Volei – no ţ iuni de bază , Editura Fundaţiei România de Mâine, Bucureşti,

2000. • Mureşan A., Volei, Editura Fundaţiei România de Mâine, Bucureşti, 2008.

Metoda de evaluare

Examenul final constă în examinarea. Nota finală se stabileşte ţinându-se cont şi deactivitatea şi evaluările pe parcurs ale studentului, conform cu precizările din Programaanalitică şi din Calendarul Disciplinei.


9/108

9


SCURT ISTORIC

Cuprins

1.1. Introducere1.2. Obiectivele şi competenţele unităţii de învăţare1.3. Conţinutul unităţii de învăţare

1.3.1. Apariţia şi dezvoltarea jocului de volei1.3.2. Caracteristicile jocului de volei

1.4. Îndrumar pentru verificare/autoverificare

1.1. Introducere

Putem nota origini ale voleiului încă în secolul XVI,când în Anglia se practica un joc ce implica voleibalarea unui„balon”, probabil o băşică de piele, contactul realizându-se cubraţul protejat de o brăţară de lemn.

O notiţă din 1625 menţionează un joc Windblowne

Balones, în care balonul era lovit „dintr-o parte în alta, „uneoricu mâna, uneori cu piciorul” (Oxford English Dictionary).Acelaşi tip de balon era folosit pentru „foot-ball” în

teren deschis.Lăsând aceste surse nesigure şi, după părerea noastră,

puţin forţate, specialiştii domenliului recunosc că voleiul faceparte dintre sporturile inventate la sfârşitul secolului XIX,alături de baschet şi de prima versiune a fotbalului american

1.2. Obiectivele şi competenţele unităţii de învăţare

Obiectivele unităţ ii de învăţ are

cunoaşterea modului apariţia jocului de volei; cunoaşterea răspândirii jocului de volei; cunoaşterea palmaresului internaţional al voleiului

românesc; cunoaşterea caracteristicilor jocului de volei.


10/108

10

Competen ţ ele unităţ ii de învăţ are:

– studenţii se vor familiariza cu o terminologie specifică activităţii de predare;

– asimilarea cunoştinţelor, pentru atingerea obiectivelor

specifice voleiului;– dezvoltarea unor abilităţi practice, care să-i confere

calitatea de bun demonstrant în faţa elevilor;– deprinderea cu o profesie de top sau executivă ce

presupune un ansamblu de tehnici, de priceperi, abilităţi şi unsistem de relaţii intra şi interorganizaţional;

– conştientizarea studentului în ce priveşte faptul că sepregăteşte pentru o profesie, o meserie;

– dezvoltarea unor abilitaţi de a conduce oameni, agestiona resurse, având drept scop realizarea în comun aobiectivelor generale ale educaţiei fizice şi sportului;

– arta de a te descurca într-un context nou, dat de bazamaterială a scolii, care diferă de la una la alta;

– dezvoltarea unor abilităţi de comunicare, conducere,planificare, control şi evaluare;

– dezvoltarea unor abilităţi de adaptare a activităţii înfuncţie de nevoile şi dorinţele elevilor.

Timpul alocat unităţii: 2 ore

1.3. Conţinutul unităţii de învăţare

1.3.1. Apari ţ ia şi dezvoltarea jocului de volei

William G. Morgan (1870-1942), tânăr instructor(25 de ani) pentru educaţie fizică laColegiul de Administrarea Afacerilor(Bussiness Administration) din Holyoke,Massachusetts, SUA a decis – în anul 1895– să găsească o modalitate de exerciţiu fizicprin care studenţii săi să facă un oarecareefort dar f ără a transpira (!).

Tânărul Morgan şi-a terminatstudiile la Springfield College de la YMCA(Young Men’s Christian Association –


11/108

11

Asociaţia Tinerilor Creştini), unde l-a întâlnit pe JamesNaismith, care în 1891 inventase jocul de baschet. După absolvire, Morgan şi-a petrecut primul an la YMCA Auburn(Maine), iar apoi în timpul verii din 1895 s-a mutat la YMCAHolyoke (Massachusetts), unde a devenit Director de Educaţie

Fizică.Venirea sa ca director a fost primită cu entuziasm şi

clasele sale au crescut ca număr, dar şi-a dat seama că aveanevoie să creeze un anumit număr de jocuri recreative, pentru aavea un program variat. Baschetul care începuse să se dezvoltese pare că prinsese la cei tineri, dar era necesar să realizeze oalternativă mai puţin violentă pentru membrii care nu mai eraufoarte tineri şi ceruseră acest lucru.

La acea dată, Morgan nu cunoştea un joc similar cuvoleiul, din care să se inspire. Descriind primele saleexperimente el spunea: „În căutarea unui joc adecvat, m-amorientat la început spre tenis, dar pentru acesta era nevoie derachete, mingii, fileu şi alte echipamente, a şa că a fosteliminat, dar ideea fileului mi s-a părut una bună”.

A început prin a amesteca elemente din baschet,baseball, tenis şi handbal (versiunea americană ce implică lovirea unei mingi mici cu palma). Aceasta decizie a apărut dindorinţa domnului Morgan de a crea un joc nou pentru claselesale de viitori oameni de afaceri prea puţin doritori depracticare a unui sport care să implice contact fizic. Noul joc cese dorea o activitate recreaţională uşoară a fost denumit

mintonette, cuvânt inexistent în dicţionare, deşi are o rezonanţă franceză.Morgan a împrumutat fileul de la tenis şi l-a ridicat la

înălţimea de 6 picioare şi 6 inchi (1,98 cm, peste înălţimea unuibărbat de statură medie), pe un teren de badminton. Folosindiniţial o minge de tenis lovită cu palma apoi camera unei vechimingi de baschet, jocul se desf ăşura prin venirea la rând a

jucătorilor – ca la baseball. Scopul jocului era ca mingea să atingă podeaua echipei adverse şi evitarea ca adversarul să reuşească acelaşi lucru. Nu exista limite în ceea ce priveştenumărul de jucători şi a atingerilor mingii.

După exemplul baseball-ului Morgan hotărăşte cameciul să dureze 9 „innings” (veniri la rând pentru punereamingii în joc prin serviciu – 2 succesive pentru fiecare jucător),echipa putând avea între 2 şi 25 de jucători. Câştigătorii eraucei care acumulau mai multe puncte după cele 9… să le zicemrotaţii – deşi termenul va desemna mult mai târziu ceea ce

înţelegem noi astăzi prin folosirea lui. Exista şi dribling,precursorul ridicării, prin care un jucător putea să se deplasezeprin teren până în apropierea fileului, păstrând mingea în aerprin loviri succesive.

Mai târziu, profesorul Alfred T. Halstead de la Colegiul

Springfield a remarcat că jucătorii păreau să voleibaleze mingea


12/108

12

de o parte şi de cealaltă a fileului şi a propus schimbareanumelui în volley-ball, de la o posibilă descrierea a scopului

jocului „to volley the ball back and forth over the net”.Halstead a motivat propunerea şi prin faptul că în lumeasportului un nume ca mintonette (!) va atrage prea puţin atenţia.

Astfel, pe 7 iulie 1896 se joacă primul meci de volley-ball, peterenul colegiului Springfield, între echipa pompierilor oraşuluişi cea a funcţionarilor primăriei şi în faţa a 29 de directoripentru educaţie fizică din diferite părţi ale SUA . În acelaşi an,la comanda lui Morgan, firma A.G. Spalding & Brothersproduce prima minge specială pentru noul joc. Ca o remarcă privind intuiţia inventatorului, dimensiunile, greutatea şimaterialul din care era fabricată această primă minge diferă foarte puţin de cele contemporane.

În anul 1900, W. E. Day modifică pentru prima dată regulile de desf ăşurare a jocului, care sunt acceptate şi publicatede Young Man Christian Association (YMCA): fileul a fost

înălţat la 7 picioare şi 6 inci (2,28) iar meciul era câştigat deechipa care aduna prima 21 de puncte – un set. În acelaşi anCanada este prima ţara străină care adoptă voleiul.

În mod ironic, în primele două decade ale secolului XX,voleiul câştigă foarte mult teren mai ales în afara SUA, graţie

activităţilor promovate de misiunile organizaţiilor YMCA şiprin intermediului personalului cantonat în diferite bazemilitare.

În 1906 voleiul ajunge în Cuba când un ofiţer al armateiamericane, Augusto York, ia parte la cea de-a doua intervenţiemilitară a SUA în insulele Caraibe, iar doi ani mai târziu, în1908 un absolvent al colegiului Springfield, Hyozo Omoridemonstrează noul joc pe terenul YMCA din Tokyo.

În 1911 voleiul ajunge oficial în China, mulţumită luiMax Exner şi J. Howard Crokner şi în Filipine unde a fostimportat de Elwood Brown, director al YMCA Manila.

Anul 1912 poate fi desemnat anul primei competiţii


13/108

13

internaţionale: jocurile Estului Îndepărtat (actualele JocuriPanasiatice) care s-au desf ăşurat la Manila, unde echipele(Chian, Japonia şi Filipine) erau formate din 16 jucători. Defapt în Filipine a înflorit cu adevărat noul joc: până în 1914existau 5000 de terenuri dedicate în curţile instituţiilor de

învăţământ şi pe spaţiile pentru petrecerea timpului liber.Popularitatea noului joc poate fi dedusă din faptul că în

anul 1914 George Fisher, secretar al oficiului pentru război alYMCA (YMCA War Office) include volleyball-ul înprogramele recreaţionale şi educaţionale ale forţelor armateamericane. Din acelaşi an datează prima menţionare a unui jocdesf ăşurat pe plajă, meciul demonstrativ desf ăşurat în Uruguay.

Din anul 1915 numărul jucătorilor din teren devinevariabil, între 2 şi 6 pentru fiecare echipă. S-a intodus timpul de

joc şi se decide echipa care a pierdut în primul meci să aibă dreptul de a servi prima în meciul următor.

Voleiul ajunge în Europa pe plajele Normandy şiBritanny odată cu soldaţii americani participanţi la primulrăzboi mondial. Popularitatea lui creşte rapid, în special în ţărileestice unde climatul rece f ăcea sporturile de întrecere foarteatractive pentru ambele sexe. În Africa jocul ajunge tot întimpul primului război mondial, prima ţară care-l îmbrăţişează fiind Egiptul.

Aproximativ în aceeaşi perioadă ia naştere voleiul peplaja (beach volleyball) la Outrigger Canoe Club în Hawai:George David Centre plasează un fileul pe plaja Waikiki şiastfel se dispută primul meci.

Gentileţea noului joc dispare în anul 1916 când înFilipine apare un stil ofensiv de pasare a mingi pe o traiectorie

înaltă pentru a fi trimisă către terenul advers de către un alt jucător: ridicarea şi lovitura de atac. În Statele Unite aleAmericii, Asociaţia Naţională a Colegiilor Sportive (NCAA –

National Collegiate Athletic Association) decide introducerea


14/108

14

voleiului în programele universitar sportive.Anul 1917 este un an de cuceriri pentru tânărul joc:

Italia (jucat pentru prima oară la baza americană aeriană PortoCorsini – pe locul unde astăzi se află palatul sporturilor dinRavenna), India şi Rusia (în oraşele de pe Volga, Gorky,

Kazan, Khabarovsk şi chiar Vladivostok). Un an mai târziunumărul de jucători în teren este fixat la 6 pentru fiecare echipă şi în Japonia se desf ăşoară primul campionat al liceelor.

Din 1918 voleiul devine program în taberele militareale mai multor ţări şi se editează primul manual (Athletic

Handbook) destinat responsabililor cu activităţile sportive şirecreaţionale ale armatelor terestre şi ale marinei americane.Generalul Pershing, responsabilul forţelor americane dinstrăinătate a hotărât editarea, distribuirea manualului şiasigurarea materialelor. Mai mult de 16 000 de mingii de voleisunt distribuite trupelor americane de peste hotare şi seestimează că în perioada 1918-1919 aproximativ 1 500 000 desoldaţi au jucat volei.

Interesant este faptul că în 1919 regula privind numărulde jucători aflaţi simultan în teren la o echipă este modificată local, în China fiecare formaţie având 12 componenţi.

Din 1914, jocul de volei, pătrunde şi pe continentul europeanastfel: 1914 – Anglia, 1917 – Franţa, 1918 – Italia, 1919 –Cehoslovacia, 1920 – URSS, Ţările Baltice, Polonia şiRomânia, 1924 – Spania şi Yugoslavia etcZ

De-a lungul timpului, jocul a avut o evoluţie frumoasă şidatorită preocupărilor specialiştilor, care au dorit să sestabilească anumite reguli, care să-l dinamizeze. Unele dintrereguli ar fi: apariţia schimbării jucătorilor pentru a executaserviciul (rotaţie) în anul 1912, fixarea înălţimii plasei (fileului)la 2,43 m pentru bărbaţi şi terminarea setului la 15 puncte(1917), alcătuirea echipei din 6 jucători (1918), introducerealiniei de centru (1921), limitarea jocului în terenul propriu la 3lovituri (1923).

Din anul 1920 jocul se desf ăşoară pe un teren de 30x90


15/108

15

feets (9x18m) şi se permite lovirea mingii cu orice parte acorpului de deasupra centurii. O inovaţie majoră cu implicaţii îndezvoltarea jocului a fost limitarea la 3 a numărului de lovituripermise unei echipe.

Anul 1922 este anul apariţiei primei federaţii naţionale,

cea cehă, repede urmată de cea bulgară, iar în SUA se dispută primul Campionat Naţional YMCA– menţionându-se faptul că au fost admise numai echipele complete. Anul următor pe 28iulie se menţionează primul meci oficial în Rusia, la Moscova,desf ăşurat între echipele masculine ale Înaltului colegiu de Artă şi Teatru (Vhutemas) şi Şcoala Tehnică Statală de Cinema(GTK).

În 1929 are loc prima competiţie internaţională înEuropa (Anglia), competiţie la care participă Polonia, S.U.A. şiFranţa.

În 1935 la JO de la Berlin se face următorul paspentru înfiinţarea federaţiei internaţionale de volei.

În anul 1942, moare William G. Morgan la vârsta de68 de ani. Pe piatra sa de mormânt scrie simplu „Inventatorulvoleiului”.

În anul 1947 sunt îndeplinite condiţiile politico-sociale

pentru crearea unei federaţii internaţionale din membriifondatori f ăcând parte şi România, alături de Franţa,Cehoslovacia, Polonia, Egipt, Italia, Olanda, Belgia, Portugalia,Turcia, Brazilia, SUA, Uruguai şi Iugoslavia. Principalele

îndatoriri ale noului for au fost standardizarea regulilor de joc şiorganizarea competiţiilor internaţionale. Chiar un an mai târziuregulile au fost rescrise pentru a ajuta interpretarea lor.Congresul a ales preşedinte FIVB în persoana francezului PaulLibaud şi a unificat regulile de joc.Asupra unui paragraf s-aupurtat mai multe discuţii dar până la urmă s-a ajuns la ointerpretare clară: fiecare jucător trebuie să se afle în spaţiul său

de joc înainte ca serviciul să fie executat de un jucător al


16/108

16

echipei adverse. De asemenea, s-a eliminat posibilitatea ca oechipă să puncteze pe serviciul adversarului şi s-a stabilit că mingea lovită simultan de doi jucători să fie considerată osingură lovitură pentru echipa lor.

1948 este anul în care are loc primul contact al FIVB

cu Comitetul Olimpic Internaţional pentru includerea jocului devolei în programul olimpic. Abia în 1957, cu prilejul celei de-a53-a sesiune a CIO, la turneul demonstrativ ce a avut loc laSofia, jocul de volei a fost inclus în programul jocurilorolimpice din 1964 de la Tokio.

Congresul din 1953, organizat în România a adus îmbunătăţiri substanţiale regulilor şi s-a dat mare avantajatacului, ceea ce a dus la creşterea spectaculozităţii şi fanteziei.Acest lucru a dus la modificări în timp a unor reguli care să

întărească apărarea, şi anume: jucătorul care efectuează blocajşi este atins de minge, poate interveni din nou în cadrul celortrei lovituri (1962), iar în 1964 s-a permis introducerea mâinilorpeste fileu la blocaj, transformând blocajul într-o acţiuneofensivă, agresivă. În 1974 s-a mai introdus încă o lovitură lablocaj (4 lovituri) în cazul când mingea rămâne în terenulblocajului etc.

Pe plan intern, 1920 este anul în care voleiul pătrundepe teritoriul românesc, introdus ce soldaţii americani.

În 1921 se desf ăşoară primul campionat şcolar cuparticiparea echipelor liceelor Matei Basarab, DimitrieCantemir, Spiru Haret, Mihai Viteazu, Gheorghe Lazăr,

Gheorghe Şincai şi Şcolii Superioare de Comerţ.Anul 1931 reprezintă înfiinţarea Federaţiei Române deBaschet şi Volei. Acum are loc primul campionat cu echipe dinMuntenia, iar un an mai târziu are loc şi un campionat feminin,dar cu echipe tot dintr-o anumită zonă a ţării.

În 1949 se desf ăşoară primul Campionat naţionalmasculin şi la un an 1950 şi unul feminin.

Primul Campionat naţional organizat sub formă dedivizie are loc în 1954, iar în anul 1955 se înfiinţează Campionatul naţional de juniori. Tot în acest an (1955),România organizează pentru prima dată o competiţie

internaţională (C.E.), unde România se clasează pe locul 2 M şi4 F.În 1958 se constituie ca organ juridic Federaţia

Română de Volei.


17/108

17

Palmares internaţional

Competiţia Anul – Locul Loc ocupatJ.O. 1964 Tokio M – loc 4

1972 Munchen M – loc 51980 Moscova M – loc 3C.M. 1949 Cehoslovacia M – loc 4

1952 URSS M – loc 41956 Franţa M – 2

1960 Brazilia M – loc 31962 URSS M – loc 3

1966 Cehoslovacia M – loc 21970 Bulgaria M – loc 71974 Mexic M – 61978 Italia M – 13

1982 Argentina M – 131994 Brazilia F – 13-16

200 Germania F – 13-16C.E. 1949 Cehoslovacia F – 4

1950 Bulgaria M – loc 51951 Franţa M – loc 4

1955 România M – loc 21958 Cehoslovacia M – loc 2

1963 România M – loc 11971 Milano M – loc 3

1979 Franţa M – loc 71981 Bulgaria M – loc 51983 R.D.Germană M – loc 8

1985 Olanda M – loc 81987 Belgia M – loc 10


18/108

18

F – loc 81989 R.F.Germană F – loc 4

1991 Italia F – loc 61993 Cehia F – lo 12

1995 Grecia M – loc 121997 Olanda1997 Cehia

M – loc 11F– loc 12

1999 Italia F – loc 62001 Bulgaria F – loc 72003 Turcia F – loc 82005 Croaţia F – loc 122011 – Serbia F – loc 13

În încheierea acestei incursiuni în istoria jocului de

volei, trebuie să remarcăm popularitatea şi evoluţiaspectaculoasă a acestuia: la olimpiada de la Sydney, în anul2000, s-a clasat pe locul 5 în topul totalului orelor de difuzaremedia, fiind depăşit de baschet cu numai 3 ore.

1.3.2. Caracteristicile jocului de volei

Voleiul este un joc sportiv în care cele două echipe auposibilitatea de a acţiona cu mâna liberă asupra mingii, subformă de lovire sau respingere, f ără a fi împiedicaţi de cătreadversari în timpul desf ăşurării fazei.

Voleiul este un joc sportiv practicat de mai mulţi sportivi( în număr de 6), reuniţi într-o echipă, ceea ce-i conferă caracterul de joc colectiv şi care prin acţiuni individuale şicolective urmăresc câştigarea punctului şi a serviciului saucâştigarea punctului prin păstrarea serviciului.

Echipele sunt despărţite de fileu, iar în teren fiecare jucător, după terminarea unei faze de joc, schimbă zonele într-orotaţie specifică (în sensul acelor de ceasornic) şi strictă,impusă prin regulament, ceea ce a dus la formarea unor jucătoricompleţi şi complecşi, cu o pregătire multilaterală specifică atacului şi apărării.


19/108

19

Plecând de la descrierea voleiului de la începuturile saleto volley the ball back and forth over the net, găsim o altă caracteristică, respingerea mingii, neexistând momentul deţinere a mingii. Deci în volei timpul de reacţie este scurt, la felmomentul de gândire şi de răspuns. Acest lucru duce la o

îndemânare deosebită, datorită faptului că jucătorii trebuie să transmită mingea precis partenerului de joc. Toate acestea pe unsuport de deprinderi motrice de bază, manifestate într-ocombinaţie specifică, datorate faptului că deplasările suntscurte, cu multe schimbări de direcţie şi efectuate într-un spaţiurestrâns, f ără a reţine mingea şi transmiţând-o prin respingere.

Manifestarea îndemânării în cadrul mijloacelor tehnico-tactice, trebuie să se facă cu o anumită viteză ce trebuie să aibă la bază forţă şi rezistenţă.

O altă caracteristică a jocului de volei este faptul că înorganizarea jocului într-un teren nu sunt permise mai mult detrei lovituri a mingii sau patru lovituri (când mingea atingeblocajul, jucătorii echipei respective mai au dreptul la încă treilovituri), faţă de alte jocuri unde trecerea din atac în apărareeste condiţionată de timp.

Voleiul se joacă pe puncte şi seturi, iar învingătoareasetului este aceea care a acumulat prima 25 de puncte saudiferenţă de 2 puncte ( 26-24 etc.) în primele IV seturi iar însetul V, 15 puncte sau diferenţă de 2 puncte şi apoicâştigătoarea meciului este aceea care şi-a trecut în cont treiseturi câştigate.

Punctele se realizează în sistemul TIE-BREAK, fiecareacţiune câştigată constituie un punct.Astfel, durata unui joc variază între 50 – 120 min.Rezumând cele prezentate, principalele caracteristici

generale al jocului de volei ar fi:1. Accesibilitatea este reprezentată prin număr redus de

reguli, de elemente şi procedee tehnice, tactice; sepoate practica la orice vârstă; cere un echipamentsumar şi puţin costisitor; necesită instalaţii puţine(2 stâlpi, un fileu ); o minge.

2. Variabilitatea la efort – jucătorii necesită o pregătire

multilaterală datorită numărului mare sărituri, prindeplasări rapide şi scurte, prin procedee acrobaticeefectuate pentru recuperarea mingilor în apărare.

3. Obligativitatea rotaţiei.4. Mingea nu trebuie să cadă în terenul propriu şi

trebuie trimisă peste fileu prin maxim trei loviturisau patru în anumite condiţii prevăzute deregulament.


20/108

20


Sinteza unităţii de învăţare 1

Tânărul Morgan şi-a terminat studiile la Springfield College de la YMCA (YoungMen’s Christian Association – Asociaţia Tinerilor Creştini), unde l-a întâlnit pe JamesNaismith, care în 1891 inventase jocul de baschet.

Venirea sa ca director a fost primită cu entuziasm şi clasele sale au crescut ca număr,dar şi-a dat seama că avea nevoie să creeze un anumit număr de jocuri recreative, pentru a

avea un program variat. Baschetul care începuse să se dezvolte se pare că prinsese la ceitineri, dar era necesar să realizeze o alternativă mai puţin violentă pentru membrii care nu maierau foarte tineri şi ceruseră acest lucru.

A început prin a amesteca elemente din baschet, baseball, tenis şi handbal (versiuneaamericană ce implică lovirea unei mingi mici cu palma). Aceasta decizie a apărut din dorinţadomnului Morgan de a crea un joc nou pentru clasele sale de viitori oameni de afaceri preapuţin doritori de practicare a unui sport care să implice contact fizic. Noul joc ce se dorea oactivitate recreaţională uşoară a fost denumit mintonette, cuvânt inexistent în dicţionare, deşiare o rezonanţă franceză.

Mai târziu, profesorul Alfred T. Halstead de la Colegiul Springfield a remarcat că jucătorii păreau să voleibaleze mingea de o parte şi de cealaltă a fileului şi a propusschimbarea numelui în volley-ball, de la o posibilă descrierea a scopului jocului „to volley theball back and forth over the net”. Halstead a motivat propunerea şi prin faptul că în lumeasportului un nume ca mintonette (!) va atrage prea puţin atenţia.

În anul 1900, W. E. Day modifică pentru prima dată regulile de desf ăşurare a jocului.În 1906 voleiul ajunge în Cuba când un ofiţer al armatei americane, Augusto York, ia

parte la cea de-a doua intervenţie militară a SUA în insulele Caraibe.Popularitatea noului joc poate fi dedusă din faptul că în anul 1914 George Fisher,

secretar al oficiului pentru război al YMCA (YMCA War Office) include volleyball-ul înprogramele recreaţionale şi educaţionale ale forţelor armate americane.

Anul 1922 este anul apariţiei primei federaţii naţionale, cea cehă, repede urmată decea bulgar

ă, iar în SUA se disput

ă primul Campionat Na

ţional YMCA– men

ţionându-se

faptul că au fost admise numai echipele complete. În 1929 are loc prima competiţieinternaţională în Europa (Anglia), competiţie la care participă Polonia, S.U.A. şi Franţa.

În anul 1947 sunt îndeplinite condiţiile politico-sociale pentru crearea unei federaţiiinternaţionale din membrii fondatori f ăcând parte şi România, alături de Franţa, Cehoslovacia,Polonia, Egipt, Italia, Olanda, Belgia, Portugalia, Turcia, Brazilia, SUA, Uruguai şiIugoslavia.

Pe plan intern, 1920 este anul în care voleiul pătrunde pe teritoriul românesc,introdus ce soldaţii americani.

În 1921 se desf ăşoară primul campionat şcolar cu participarea echipelor liceelorMatei Basarab, Dimitrie Cantemir, Spiru Haret, Mihai Viteazu, Gheorghe Lazăr, Gheorghe

Şincai şi Şcolii Superioare de Comerţ.


21/108

21

Anul 1931 reprezintă înfiinţarea Federaţiei Române de Baschet şi Volei. Acum areloc primul campionat cu echipe din Muntenia, iar un an mai târziu are loc şi un campionatfeminin, dar cu echipe tot dintr-o anumită zonă a ţării.

Rezumând principalele caracteristici generale al jocului de volei putem enumera:1. Accesibilitatea este reprezentată prin număr redus de reguli, de elemente şi

procedee tehnice, tactice; se poate practica la orice vârstă; cere un echipamentsumar şi puţin costisitor; necesită instalaţii puţine ( 2 stâlpi, un fileu ); o minge.

2. Variabilitatea la efort – jucătorii necesită o pregătire multilaterală datorită numărului mare sărituri, prin deplasări rapide şi scurte, prin procedee acrobaticeefectuate pentru recuperarea mingilor în apărare.

3. Obligativitatea rotaţiei.4. Mingea nu trebuie să cadă în terenul propriu şi trebuie trimisă peste fileu prin

maxim trei lovituri sau patru în anumite condiţii prevăzute de regulament.

Concepte şi termeni de reţinutJoc; istoric; palmares.

Întrebări de control şi teme de dezbatere

1. Cine a inventat jocul de volei?2. Care a fost scopul apariţiei jocului de volei?3. Când a apărut voleiul în ţara noastră?4. Care sunt caracteristicile jocului de volei?


22/108

22

Teste de evaluare/autoevaluare

1. Când a fost notificată apariţia unui joc asemănător voleiului?a) 1895;

b) 1625;c) 1931.

2. Morgan a împrumutat fileul de la tenis şi l-a ridicat la înălţimea de:a) 7 picioare şi 6 inchi;b) 6 picioare şi 6 inchi;c) 8 picioare şi 8 inchi.

3. Cine a denumit prima data jocul volleyball? a) W.E. Day; b) W. Morgan;: c) A. T. Halstead.

4. Când apare voleiul în România?a) 1911;b) 1920;c) 1931.

5. Care este caracteristica cea mai importantă a jocului de volei?a) Rotaţia în teren;

b) Respiungerea mingii;c) Accesibilitatea.

6. Care sunt pricipalele caracteristici ale jocului de volei?a) Acccesibilitatea, variabilitatea la efort, rotaţia în teren, împiedicarea căderii migii

în terenul propriu;b) Organizarea celor trei lovituri în teren, acccesibilitatea, variabilitatea la efort,

rotaţia în teren;c) Rotaţia în teren, respingerea mingii, acccesibilitatea, variabilitatea la efort.


23/108

23

Bibliografie obligatorie

1. Bâc, O., (1999) – Volleyball, Editura Universităţii din Oradea.2. Cojocaru A, Ioniţă, M. (2005) – Volei, caiet de lucr ări practice, Editura Fundaţiei România

de Mâine, Bucureşti.3. Cojocaru, A., Ioniţă, M. (2006) – Voleiul – joc adaptat în kinetoterapie, Editura Fundaţiei

România de Mâine, Bucureşti.4. Cojocaru, A., Cojocaru, M.(2009) – Volei teorie şi practică, Editura Bren, Bucureşti.5. Drăgan, A.(2000) – Volei, no ţ iuni de bază, Editura Fundaţiei România de Mâine,

Bucureşti.6. Mureşan, A (2008) – Volei, Editura Fundaţiei România de Mâine, Bucureşti.7. www.fivb.org


24/108

24


NOŢIUNI DE BAZĂ ALE REGULAMENTULUI

Cuprins


2.3.1. Suprafaţa de joc2.3.2. Liniile terenului2.3.3. Zone2.3.4. Fileul şi accesoriile sale

2.3.5. Mingea2.3.6. Echipa2.3.7. Echipamentul2.3.8. Formaţia de joc2.3.9. Poziţiile în teren


2.1. Introducere

Voleiul este unul dintre cele mai populare sporturi, atâtdin punct de vedere competitiv cât şi recreaţional. Este rapid,senzaţional, cu acţiuni explozive. Voleiul este alcătuit din maimulte elemente suprapuse, a căror complementaritate îl fac unicprintre celelalte sporturi:

Serviciul Pasare ( ridicare) Rotaţia

Puterea săriturii Acţiune explozivă

Atacul Jocul de echipă Terenuri Apăraredespărţite

În ultimii ani FIVB (Federaţia Internaţională de Volei) a

f ăcut mari eforturi să adapteze jocul unui public modern. Textul


25/108

25

acestor reguli a fost realizat pentru un public divers: jucători,antrenori, arbitri, observatori sau comentatori pentruurmătoarele motive:

înţelegerea regulilor permite un joc mai bun, în

acest fel antrenorii putând crea tactici şi structuri mai buneale echipei în apărare, permiţând jucătorilor să-si arateadevărata valoare;

înţelegerea relaţiilor dintre reguli permite oficialilorsă ia decizii corecte.


Obiectivele unităţ ii de învăţ are

cunoaşterea suprafeţei de joc; cunoaşterea dimensiunilor zonelor; cunoaşterea fileului şi accesoriilor sale; cunoaşterea poziţiilor în teren.


– studenţii se vor familiariza cu o terminologie specificăactivităţii de predare;

– asimilarea cunoştinţelor, pentru atingerea obiectivelorspecifice voleiului;

– dezvoltarea unor abilităţi practice, care să-i conferecalitatea de bun demonstrant în faţa elevilor;

– deprinderea cu o profesie de top sau executivă cepresupune un ansamblu de tehnici, de priceperi, abilităţi şi un

sistem de relaţii intra şi interorganizaţional;– conştientizarea studentului în ce priveşte faptul că sepregăteşte pentru o profesie, o meserie;


– arta de a te descurca într-un context nou, dat de bazamaterială a scolii, care diferă de la una la alta;


– dezvoltarea unor abilităţi de adaptare a activităţii în

funcţie de nevoile şi dorinţele elevilor.


26/108

26



Reguli privind jocul de volei

Voleiul se desf ăşoară pe baza unui regulament al jocului

aprobat de Federaţia Internaţională de Volei (FIVB), la careaderă toate Federaţiile Naţionale.

2.3.1 Suprafa ţ a de joc

Suprafaţa de joc include terenul de joc şi zona liberă. Eatrebuie să fie dreptunghiulara şi simetrică.

Suprafaţa de joc este volumul de deasupra suprafeţei de joc, unde se realizează toate acţiunile tehnico-tactice ale jocului.

Dimensiuni

Terenul de joc este un dreptunghi măsurând 18 x 9 m, înconjurat de o zonă liberă având o lăţime de minimum 3 m petoate laturile.

Spaţiul de joc liber este spaţiul situat deasupra suprafeţeide joc si trebuie să fie liber de orice obstacol. Spaţiul de jocliber trebuie să aibă o înălţime de minimum 7 m de la suprafaţade joc.

Pentru competiţiile mondiale şi oficiale ale FIVB, zonaliberă trebuie să măsoare minimum 5 m de la liniile laterale şiminimum 8 m de la liniile de fund. Spaţiul de joc liber trebuie

să măsoare minimum 12 m de la suprafaţa de joc.


27/108

27

Suprafa ţ a de jocSuprafaţa trebuie să fie plană, orizontală şi uniformă. Ea nu

trebuie să prezinte vreun pericol de rănire pentru jucători. Esteinterzis să se joace pe suprafeţe cu asperităţi sau alunecoase.

Pentru competiţiile mondiale şi oficiale ale FIVB, se vorautoriza numai suprafeţele din lemn sau sintetice. Orice suprafaţă trebuie să fie în prealabil omologată de FIVB.

În sală, suprafaţa terenului de joc trebuie să aibă o culoaredeschisă.

Pentru competiţiile mondiale şi oficiale ale FIVB, liniiletrebuie să aibă culoarea albă. Terenul de joc şi zona liberă trebuiesă aibă obligatoriu alte culori, diferite între ele.

Pentru terenurile în aer liber este autorizată o pantă descurgere a apei de 5 mm pe metru. Liniile terenului constituite dinmateriale solide sunt interzise.

În prezent voleiul se joacă în exclusivitate în săli. Există însă competiţii, în care se poate juca pe nisip, volei pe nisip(beach volleyball) sau pe iarbă (park volleyball), dar acestea suntsporturi derivate voleiului.

A fost o perioadă cuprinsă între anii 1950-1980, când s-adezvoltat voleiul în aer liber. Se desf ăşurau competiţii la toatenivelurile pe zgură.

2.3.2. Liniile terenului

Toate liniile au o lăţime de 5 cm. Liniile trebuie să aibă oculoare deschisă şi diferită de culoarea solului şi de a oricăror altelinii trasate.

Liniile de delimitare sunt liniile laterale şi cele două linii defund, care delimitează terenul de joc. Atât liniile laterale cât şiliniile de fund sunt trasate în interiorul terenului de joc.

Linia de centru este axa liniei de centru, care împarteterenul de joc în două terenuri egale măsurând 9 x 9 m fiecare.Totusi întreaga lăţime a liniei de centru este considerată caaparţinând, în mod egal, ambelor terenuri. Linia de centru se

întinde pe sub fileu între liniile laterale.

Linia de atac – în fiecare teren există o linie de atac, a căreimargine dinspre linia de fund este trasată la 3 m faţă de axa linieide centru, marcând astfel zona de atac.

Pentru competiţiile mondiale şi oficiale ale FIVB, linia deatac este prelungită dincolo de liniile laterale cu cinci linii scurtede 15 cm lungime şi 5 cm lăţime, trasate la 20 cm una faţă decealaltă, pe o lungime totală de 1,75

În sală, liniile terenului sunt marcate cu vopsea, iar pezgură sunt trasate cu var sau ipsos. Foarte important este faptul că este interzisă marcarea lor cu materiale solide (lemn, metal,cărămidă etc), pentru a evita accidentările.


28/108

28

2.3.3. Zone

Zona de atacÎn fiecare teren, zona de atac este prima zonă de lângă fileu,

delimitată de axa liniei de centru şi de marginea dinspre linia defund a liniei de atac.

Zona de atac este considerată ca fiind prelungită dincolo deliniile laterale până la capătul zonei libere.

Zona de serviciuZona de serviciu este zona de 9 m lăţime situată în spatele

liniei de fund (linia de fund nu este inclusă în zona de serviciu).Zona este delimitată lateral prin două linii scurte, fiecare

având 15 cm lungime, trasate la 20 cm în spatele liniei de fund şi în prelungirea liniilor laterale. Aceste două linii scurte suntincluse în lăţimea zonei de serviciu.

În adâncime, zona de serviciu se întinde până la limitazonei libere

Zona de înlocuiri Zona de înlocuiri este delimitată de prelungirea ambelor

linii de atac până la masa scorerului.

Zona de încălzire Pentru competiţiile modiale şi oficiale ale FIVB, zonele de încălzire, măsurând aproximativ 3 x 3 m, sunt situate în ambelecolţuri ale suprafeţei de joc, lateral faţă de băncile de rezerve, înafara zonei libere.

Zona de pedeapsă O zonă de pedeapsă, care măsoară aproximativ 1 x 1 şi este

echipată cu două scaune, este localizată în aria de control (definită în diagrame) dincolo de prelungirea liniei de fund. Ea poate fidelimitată cu o linie roşie de 5 cm lăţime. Fiecare teren are câte o

zonă de pedeapsă.


29/108

29

2.3.4. Fileul şi accesoriile sale

Un fileu întins vertical este instalat deasupra liniei de

centru. Marginea sa superioară trebuie să fie plasată la înălţimeade 2,43 m pentru bărbaţi şi 2,24 pentru femei.Înălţimea fileului este măsurată la centrul terenului de joc.

Cele două extremităţi ale fileului (deasupra liniilor laterale)trebuie să fie exact la aceeaşi înălţime şi nu trebuie să depăşească cu mai mult de 2 cm înălţimea oficială.

Fileul măsoară 1 m pe lăţime şi 9,50 m până la 10 m înlungime (cu 25 până la 50 cm pe fiecare parte laterală). El estealcătuit din ochiuri pătrate cu latura de 10 cm, confecţionate dinsfoară de culoare neagră.

La marginea superioară, o bandă din pânză albă, răsfrântă

pe fiecare parte a fileului pe o lăţime de 7 cm, este cusută pe toată


30/108

30

lungimea sa. Fiecare capăt al benzii are o gaură prin care trece osfoară pentru prinderea de stâlpi şi menţinerea înălţimii fileului

întins.Prin interiorul benzii trece un cablu flexibil pentru

prinderea fileului de stâlpi şi menţinerea marginii sale superioare

întinsă.La partea inferioară a fileului este o alta bandă orizontală,

de 5 cm laţime, similară cu banda superioară, prin care trece osfoară. Această sfoară croşetează de-a lungul ochiurilor pentruprinderea de stâlpi şi menţinerea întinsă a părţii inferioare afileului.

Benzi laterale

Două benzi albe sunt fixate vertical pe fileu deasuprafiecărei linii laterale.Ele măsoară 5 cm pe lăţime şi 1 m în lungime şi sunt

considerate ca f ăcând parte din fileu.

AnteneAntena este o tijă flexibilă care măsoară 1,80 m în lungime

şi 10 mm în diametru. Ea este confecţionată din fibră de sticlă saudintr-un alt material similar.

Câte o antenă este prinsă la marginea exterioară a fiecăreibenzi laterale. Antenele sunt plasate in opoziţie de o parte si de

alta a fileului.


31/108

31

Partea superioară a antenei depăşeşte fileul cu 80 cm şi estemarcată cu benzi de 10 cm, vopsite în culori contrastante, depreferinţă alb şi roşu.

Antenele sunt considerate ca f ăcând parte din fileu şidelimitează lateral spaţiul de trecere.

StâlpiiStâlpii de susţinere a fileului trebuie plasaţi la o distanţă de

0,50 m până la cel mult 1,00 m de fiecare linie laterală. Ei au o înălţime de 2,55 m şi este de preferat să fie reglabili.

Pentru competiţiile mondiale şi oficiale ale FIVB, stâlpiitrebuie plasaţi la 1 m depărtare de liniile laterale.

Stâlpii trebuie să fie rotunzi şi netezi şi să fie fixaţi la sol.Fixarea stâlpilor cu ajutorul cablurilor este interzisă. Toateamenajările care prezintă un pericol sau care incomodează trebuiesă fie eliminate.

Echipament complementar Tot echipamentul complementar este impus prin

reglementările emise de FIVB.Acest echipament adiţional esta format din: băncile pentru echipe, masa scorerului, scaunul primului arbitru, instrumentul pentru măsurarea înălţimii fileului, manometrul pentru verificarea presiunii mingilor

pentru meci, o pompă, un suport pentru 5 mingi de joc, tabela manuală de scor, plăcuţe numerotate de la 1-18 pentru înlocuiri, 6 teuri pentru şters podeaua (de 1 m lăţime) 8 şervete pentru ştergători rapizi.

2.3.5. Mingea

Mingea trebuie să fie sferică, având o anvelopă flexibilă de

piele sau piele sintetică prevăzută în interior cu o cameră dincauciuc sau alt material asemănător.Mingea poate avea o singură culoare deschisă sau o

combinaţie de culori.Materialul sintetic şi combinaţia de culori a mingilor

folosite în competiţiile oficiale trebuie să fie conformstandardelor FIVB.

Circumferinţa sa trebuie să fie cuprinsă între 65 şi 67 cm şigreutatea între 260 şi 280 g.


32/108

32

Presiunea interioară trebuie să fie de la 0,300 până la 0,325

kg/cm2 (4,26 până la 4,61 psi), ( 294,3 până la 318,82 mbar sauhPa).

Toate mingile utilizate într-un meci trebuie să aibă aceleaşicaracteristici de circumferinţă, greutate, presiune, model, culoareetc.

În competiţiile oficiale ale FIVB – mondiale, europene, caşi în competiţiile naţionale trebuie să se joace cu mingi aprobate

de FIVB sau cu alte tipuri de mingi, dacă există o înţelegereprealabilă cu FIVB.Pentru competiţiile mondiale şi oficiale ale FIVB trebuie să

fie utilizate trei mingi. În acest caz, şase culegători de mingi vor fiplasaţi astfel: câte unul în dreptul fiecărui colţ al zonei libere şicâte unul în spatele fiecărui arbitru.

Mingile de joc vor fi puse la dispoziţia arbitrilor de cătreorganizatori. Al doilea arbitru le va verifica, după care împreună cu primul arbitru validează trei mingi de joc şi două de rezervă.Dacă pe parcursul jocului, o minge devine necorespunzătoare, aldoilea arbitru are obligaţia de a verifica şi de a o elimina,

introducând în joc o minge de rezervă.Există o excepţie şi anume, că în cazul sălilor mai mici,

arbitul unu poate decide să se joace cu o singură minge şi cu unade rezervă.

Mingile de joc se verifică şi se aleg de către arbitri, înaintede încălzirea oficială a echipelor, care este de 6-10 min la fileu(despre încălzire voi reveni în capitolele următoare), moment încare mingile de joc alese nu mai pot fi folosite la încălzire.

2.3.6. Echipa

Componen ţ a echipelorO echipă poate fi compusă din maximum 12 jucători, un

antrenor, un antrenor secund, un preparator fizic (maseur) şi unmedic.

Pentru competiţiile mondiale şi oficiale ale FIVB, medicultrebuie să fie acreditat în prealabil de FIVB.

Unul dintre jucători (altul decat Libero-ul) este căpitanulechipei şi el trebuie să fie identificat ca atare pe foaia de arbitraj.

Numărul de 12 jucători înscrişi în foaia de arbitraj includeşi jucătorul libero, iar acesta se înscrie şi în rubrica specială din

foaia de arbitraj, cu condi ia ca el să fie men ionat ca atare în


33/108

33

primul fluturaş prezentat de antrenor, arbitrului doi, înainteaprimului set.

Numai jucătorii înregistraţi pe foaia de arbitraj pot să pătrundă pe teren şi să participe la meci. După ce căpitanul şiantrenorul au semnat foaia de arbitraj, componenţa echipei nu mai

poate fi modificată.În foaia de arbitraj se înscriu numai jucătorii care au dreprt

de joc, adică cu legitimaţii valabile şi vizita medicală f ăcută cucel puţin 6 luni înainte.

Locul participan ţ ilorJucătorii care nu sunt în joc trebuie ori să fie asezaţi pe

banca pentru rezerve a echipei lor ori să fie în zona lor de încălzire. Antrenorul şi ceilalţi membri ai echipei trebuie să steape bancă, dar pot să o părăsească pentru un timp.

Băncile pentru rezerve sunt situate de o parte şi de alta amesei scorerului, în afara zonei libere.

Numai membrilor echipei le este permis să stea pe bancă întimpul meciului şi să participe la încălzirea la fileu.

Jucătorii care nu sunt în joc se pot încălzi f ără mingi astfel: în timpul jocului, în zona de încălzire; în cursul timpilor de odihnă şi a timpilor tehnici şi în zona

liberă situată în spatele propriului teren de joc; în timpul pauzei dintre seturi jucătorii pot utiliza mingile

(dar nu cele de joc) pentru încălzire în zona lor liberă.

2.3.7. EchipamentulEchipamentul jucătorului se compune dintr-un tricou, un

şort, şosete şi pantofi de sportCuloarea şi designul tricourilor, şorturilor şi şosetelor

întregii echipe trebuie să fie uniforme (cu excep ţ ia Libero-ului).Echipamentul trebuie să fie curat.

Pantofii trebuie să fie f ără tocuri, uşori şi flexibili, cu tălpidin cauciuc sau din piele.

Pentru competiţiile de seniori mondiale şi oficiale aleFIVB, este interzisă utilizarea pantofilor de sport cu tălpi care lasă

urme negre pe podea. Tricourile şi şorturile vor fi conformstandardelor omologate ale FIVB.Tricourile jucătorilor trebuie să fie numerotate de la 1 până

la 18.Numerele trebuie plasate pe tricou în centrul pieptului şi al

spatelui. Culoarea şi strălucirea numerelor trebuie să fie încontrast net cu cele ale tricourilor .

Numerele trebuie să măsoare cel puţin 15 cm în înălţime pepiept şi 20 cm pe spate. Lăţimea benzii care formează cifratrebuie să fie de cel puţin 2 cm.


34/108

34

Pentru competiţiile mondiale şi oficiale ale FIVB,numerele jucătorilor trebuie să fie înscrise şi pe piciorul drept alşortului. Numerele trebuie să aibă o înălţime cuprinsă între 4 şi 6

cm iar lăţimea benzii care formează cifra trebuie să fie deminimum 1 cm.

Căpitanul echipei este identificat graţie unei barete de8 x 2 cm, plasată pe tricou sub numărul de pe piept.

Este interzisă purtarea de echipament care nu are numereregulamentare sau de culoare diferită de cea a altor jucători, (cuexcep ţ ia Libero-ului).


35/108

35

Schimbări de echipament

Primul arbitru poate să autorizeze unul sau mai mulţi

jucători: să joace desculţ sau desculţi (la competiţiile mondiale şi

oficiale ale FIVB este interzis ca sportivii să joacedesculţi);

să-şi schimbe între seturi sau după înlocuire tricourileumezite sau deteriorate cu condiţia ca noile tricouri să aibă aceleaşi culori, model şi numere;

să joace în treninguri pe timp rece, cu condiţia ca acesteasă aibă aceeaşi culoare şi acelaşi model pentru toată echipa, (cu excep ţ ia Libero-ului) şi să fie numerotate de la1-18.

Jucătorilor le este interzis să poate obiecte, care pot să provoace accidentări sau să ofere un avantaj artificial jucătorului.De asemenea, jucătorii pot să poarte ochelari sau lentile decontact pe propria răspundere.

Arbitri au obligaţia de a cere jucătorilor să scoată temporar,pe perioada jocului, obiectele interzise, care pot conduce laaccidentări.

Ca exemplu, unui jucător i se cere să dea jos de pe deget uninel sau să-l bandajeze, iar alt exemplu ar fi un jucător care poartă

proteză. Dacă se consideră că nu prezintă nici un risc, el poate juca. Dar acelaşi lucru nu se poate realiza în cazul unui jucătorcare poartă un aparat gipsat.

2.3.8. Forma ţ ia de joc

Trebuie să fie permanent şase jucători în joc pentru fiecareechipă.

Formaţia de start a echipei indică ordinea la rotaţie a jucătorilor pe teren. Această ordine trebuie menţinută pe toată durata setului.

Înainte de începutul fiecărui set, antrenorul trebuie să prezinte formaţia de start a echipei sale pe o fişă de poziţie.Această fişă, corect completată şi semnată, este înmânată celuide-al doilea arbitru sau scorerului.

Jucătorii care nu fac parte din formaţia de start sunt jucătoride rezervă în acel set (cu excep ţ ia Libero-ului).

După ce fişa de poziţie a fost înmânată celui de-al doileaarbitru sau scorerului, nici o modificare a formaţiei nu mai poatefi autorizată f ără o înlocuire regulamentară.


36/108

36

2.3.9. Pozi ţ iile în teren

În momentul când mingea este lovită de jucătorul la

serviciu, fiecare echipă trebuie să fie plasată în interiorulpropriului său teren de joc (cu excepţia jucătorului la serviciu),potrivit cu ordinea la rotaţie.

În momentul când mingea este lovită de jucătorul laserviciu, fiecare echipă trebuie să fie plasată în interiorulpropriului său teren de joc (cu excepţia jucătorului la serviciu),potrivit cu ordinea la rotaţie:

− cei trei jucători plasaţi de-a lungul fileului sunt jucătorii din linia întâi şi ocupă poziţiile 4(în faţă – stânga), 3(înfaţă – centru) şi 2(în faţă – dreapta);

− ceilalţi trei sunt jucători din linia a doua şi ocupă poziţiile 5(în spate – stânga), 6(în spate – centru) şi 1(în spate –dreapta).

Fiecare jucător din linia a doua trebuie să fie plasat maideparte de fileu decât corespondentul său din linia întâi.

Poziţiile jucătorilor sunt determinate şi controlate prinpoziţiile picioarelor lor în contact cu solul, după cum urmează:

− fiecare jucător din linia întâi trebuie să aibă cel puţin oparte a piciorului mai aproape de linia de centru decâtpicioarele jucătorului din linia a doua corespondent;

− fiecare jucător din partea dreaptă (stângă) trebuie să aibă cel puţin o parte a piciorului mai aproape de linialaterală din dreapta (stânga) decât picioarele

jucătorului din centrul liniei sale;− după ce mingea a fost servită, jucătorii pot să se

deplaseze şi să ocupe orice poziţie în propriul lor terende joc şi în zona liberă;


37/108

37



Voleiul se desf ăşoară pe baza unui regulament al jocului aprobat de FederaţiaInternaţională de Volei (FIVB), la care aderă toate Federaţiile Naţionale.

Suprafaţa de joc include terenul de joc şi zona liberă. Ea trebuie să fie dreptunghiularaşi simetrică.

Suprafaţa de joc este volumul de deasupra suprafeţei de joc, unde se realizează toate

acţiunile tehnico-tactice ale jocului.


38/108

38

Terenul de joc este un dreptunghi măsurând 18 x 9 m, înconjurat de o zonă liberă avândo lăţime de minimum 3 m pe toate laturile.

Suprafaţa trebuie să fie plană, orizontală şi uniformă. Ea nu trebuie să prezinte vreunpericol de rănire pentru jucători. Este interzis să se joace pe suprafeţe cu asperităţi saualunecoase.

Pentru competiţiile mondiale şi oficiale ale FIVB, se vor autoriza numai suprafeţele dinlemn sau sintetice. Orice suprafaţă trebuie să fie în prealabil omologată de FIVB.

Toate liniile au o lăţime de 5 cm. Liniile trebuie să aibă o culoare deschisă şi diferită deculoarea solului şi de a oricăror alte linii trasate.

Liniile de delimitare sunt liniile laterale şi cele două linii de fund, care delimitează terenul de joc. Atât liniile laterale cât şi liniile de fund sunt trasate în interiorul terenului de

joc.Linia de centru este axa liniei de centru, care împarte terenul de joc în două terenuri

egale măsurând 9 x 9 m fiecare. Totuşi întreaga lăţime a liniei de centru este consideratî caaparţinând, în mod egal, ambelor terenuri. Linia de centru se întinde pe sub fileu între liniilelaterale.

Linia de atac – în fiecare teren există o linie de atac, a cărei margine dinspre linia defund este trasată la 3 m faţă de axa liniei de centru, marcând astfel zona de atac.

Zona de atacÎn fiecare teren, zona de atac este prima zonă de lângă fileu, delimitată de axa liniei de

centru şi de marginea dinspre linia de fund a liniei de atac. Zona de serviciuZona de serviciu este zona de 9 m lăţime situată în spatele liniei de fund (linia de fund

nu este inclusă în zona de serviciu). Zona de înlocuiri Zona de înlocuiri este delimitată de prelungirea ambelor linii de atac până la masa

scorerului. Zona de pedeapsă O zonă de pedeapsă, care măsoară aproximativ 1 x 1 şi este echipată cu două scaune.Un fileu întins vertical este instalat deasupra liniei de centru. Marginea sa superioară

trebuie să fie plasată la înălţimea de 2,43 m pentru bărbaţi şi 2,24 pentru femei.Două benzi albe sunt fixate vertical pe fileu deasupra fiecărei linii laterale.Antena este o tijă flexibilă care măsoară 1,80 m în lungime şi 10 mm în diametru. Ea

este confecţionată din fibră de sticlă sau dintr-un alt material similar.Stâlpii de susţinere a fileului trebuie plasaţi la o distanţă de 0,50 m până la cel mult

1,00 m de fiecare linie laterală. Ei au o înălţime de 2,55 m şi este de preferat să fie reglabili.Mingea trebuie să fie sferică, având o anvelopă flexibilă de piele sau piele sintetică

prevăzută în interior cu o cameră din cauciuc sau alt material asemănător.O echipă poate fi compusă din maximum 12 jucători, un antrenor, un antrenor secund,un preparator fizic (maseur) şi un medic.

Jucătorii care nu sunt în joc trebuie ori să fie aşezaţi pe banca pentru rezerve a echipeilor ori să fie în zona lor de încălzire. Antrenorul şi ceilalţi membri ai echipei trebuie să stea pebancă, dar pot să o părăsească pentru un timp.

Echipamentul jucătorului se compune dintr-un tricou, un şort, şosete şi pantofi de sportCuloarea şi designul tricourilor, şorturilor şi şosetelor întregii echipe trebuie să fie

uniforme (cu excep ţ ia Libero-ului). Echipamentul trebuie să fie curat.Formaţia de start a echipei indică ordinea la rotaţie a jucătorilor pe teren. Această

ordine trebuie menţinută pe toată durata setului.


39/108

39

În momentul când mingea este lovită de jucătorul la serviciu, fiecare echipă trebuie să fie plasată în interiorul propriului său teren de joc (cu excepţia jucătorului la serviciu),potrivit cu ordinea la rotaţie.

Concepte şi termeni de reţinutRegulament; joc: volei; spaţiul de joc


1. Prezentaţi caracteristicile zonelor din terenul de volei?2. Care sunt caracteristicile suprafeţei de joc?3. Ce caracteristici trebuie să îndeplinească mingea de joc?4. Specificaţi cum se realizează rotaţia în teren?5. Care sunt caracteristicile fileului?6. Ce reprezintă formaţia de joc?7. Prezentaţi zonele specifice suprafeţei de joc?8. Care este componenţa echipei ?


40/108

40


1. Componentele suprafeţei de joc sunt:a) Terenul de joc;b) Terenul de joc şi zona liberă;

c) Spaţiul de joc.

2. Liniile terenului au dimensiunea de:a) 7 cm;b) 10 cm;c) 5 cm.

3. Linia de atac este prelungită în lateral de:a) 4 linii scurte;b) 5 linii scurte;c) 3 linii scurte.

4. Fileul măsoară următoarele dimensiuni:a) 1 m lăţime şi 9 m lungime;b) 1 m lăţime şi 10 m lungimec) 1m lăţime şi 9,50-10 m lungime.

5. Benzile fileului sunt:a) Banda superioară şi cea inferioară;

b) Banda laterală;c) Banda superioară, banda inferioară şi cele 2 benzi laterale.

6. Tricourile în jocul de volei sunt numerotate de la:a) 1 la 18;b) 1 la 22;c) 1 la 99.

7. Care sunt zonele specifice din interiorul terenului de joc?a) Zonele 2, 3, 4 situate lângă fileu, iar zonele 5, 6,1, în linia a II-a;b) Zonele 1, 2, 3, aşezate la fileu, iar celelalte în linia a II-a;


41/108

41

Bibliografie obligatorie1. Cojocaru, A., Ioniţă, M., Voleiul – joc adaptat în kinetoterapie, Editura Fundaţiei România

de Mâine, Bucureşti, 2006.2. Drăgan, A., Volei, no ţ iuni de bază, Editura Fundaţiei România de Mâine, Bucureşti, 2000.3. Drăgan, A., Cojocaru, A., Regulamentul jocului de volei cu comentarii, Editura Yes,

Bucureşti, 2003.

4. Mureşan, A., Volei, Editura Fundaţiei România de Mâine, Bucureşti, 2008.5. Federaţia Română de Volei (2005), Regulamentul oficial al jocului de volei.


42/108

42


TEHNICA ÎN JOCUL DE VOLEI

Cuprins


3.3.1. Definiţie3.3.2. Generalităţi3.3.3. Sistematizare


3.1. Introducere

Tehnica reprezintă ansamblul de procedee specifice ca

formă şi conţinut folosite în scopul practicării cu randamentmaxim a unui joc sportiv, în concordanţă cu cerinţele de joccompetiţional (Leon Teodorescu).

Am putea concluziona că tehnica jocului de volei„reprezintă totalitatea acţiunilor motrice, aciclice, bazate pepercepţii spaţio-temporale specifice acestui joc, însuşite corectşi raţional în vederea obţinerii unor rezultate cu eficienţă maximă în competiţii”.

Tehnica voleiului este într-un proces permanent deperfecţionare şi creativitate, ajungând astăzi la posibilitatea camingea să fie trimisă de către jucător acolo unde doreşte.

La evoluţia tehnicii a stat necesitatea, ca fiecare jucătorsau antrenor, să rezolve mai eficient o situaţie de joc apărută,datorită luptei permanente dintre atac şi apărare, în ansamblu, şi

în special dintre atacant şi apărător. Toate acestea la putempune pe seama dorinţei individului de a se autodepăşi

Plecând de la succesiunea fazelor( structuri) de joc, decide la alternanţa structurilor jocului, putem vorbi de osistematizarea a elementelor şi procedeelor tehnice.

Pentru că jocul se raportează la mereu la cele două compartimente ale jocului, şi anume atacul şi apărarea, vomface o sistematizare a tehnicii jocului de volei în funcţie de cele

două compartimente, care alternează mereu.


43/108

43


Obiectivele unităţ ii de învăţ are: cunoaşterea tehnicii procedeelor tehnice din jocul de volei; cunoaşterea sistematizării tehnicii;


– asimilarea cunoştinţelor, pentru atingerea obiectivelorde instruire ale tehnicii;

– dezvoltarea unor abilităţi practice, care să-i conferecalitatea de bun demonstrant în faţa elevilor;

– deprinderea cu o profesie de top sau executivă cepresupune un ansamblu de tehnici, de priceperi, abilităţi şi unsistem de relaţii intra şi interorganizaţional;





3.3.1. Defini ţ ie

Tehnica sportivă reprezintă un sistem special de mişcăricare se execută simultan sau succesiv, dirijate în scopulorganizării raţionale a modificărilor de forţe interne şi externe,a. î. să permită atingerea performanţelor superioare. (DitrichHare şi colectivul).

Tehnica reprezintă un sistem de structuri motricespecifice fiecărei ramuri de sport, efectuate raţional şieconomic, în vederea obţinerii unui randament maxim în

competiţii (Adrian Dragnea).


44/108

44

Am putea concluziona că tehnica jocului de volei„reprezintă totalitatea acţiunilor motrice, aciclice, bazate pepercepţii spaţio-temporale specifice acestui joc, însuşite corectşi raţional în vederea obţinerii unor rezultate cu eficienţă maximă în competiţii”.

3.3.2. Generalităţ i

Voleiul se desf ăşoară în condiţiile existenţei a două echipe, prin efectuarea de acţiuni motrice individuale şicolective, care prin alternanţa lor (acţiuni motrice individual şicolective) realizate de jucători, constituie conţinutul voleiului.

Prin specificul său, jocul de volei nu permite prindereamingii ci numai respingerea sau lovirea ei. Acţiunea asupramingii se face aşa cum spuneam, prin lovirea mingii cu otraiectorie precisă, la un punct fix, contactul fiind foarte scurt,de ordinul fracţiunilor de secundă.

Mingea, datorită regulamentului, nu poate fi jucată înterenul propriu decât printr-o atingere succesivă de către

jucătorii unei echipe de maximum 3 sau 4 ori, ceea ce duce la o însuşire mai dificilă a tehnicii.

În jocul de volei, tehnica este baza, fundamentul, f ără decare nu putem realiza tactica.

Acţiunile motrice care trebuie însuşite sunt mai puţinnaturale faţă de alte jocuri sportive şi ca atare se însuşesc maigreu.

Tehnica voleiului este într-un proces permanent deperfecţionare şi creativitate, ajungând astăzi la posibilitatea camingea să fie trimisă de către jucător acolo unde doreşte.

La evoluţia tehnicii a stat necesitatea, ca fiecare jucătorsau antrenor, să rezolve mai eficient o situaţie de joc apărută,datorită luptei permanente dintre atac şi apărare, în ansamblu, şi

în special dintre atacant şi apărător. Toate acestea la putempune pe seama dorinţei individului de a se autodepăşi.

Creativitatea jucătorului a dus la feluri diferite de afinaliza o acţiune de joc, ceea ce a mărit numărul procedeelortehnice. Odată cu acest lucru au apărut stiluri, care reprezintă

modul original al unui jucător în a finaliza.Cu cât tehnica a devenit mai bine stăpânită de jucători,cu atât posibilitatea abordării acţiunilor tactice mai complexe şieficiente, a crescut.

Faptul că jocul de volei se desf ăşoară pe un teren redus(81 m2 ), între două echipe despărţite de un fileu şi prinregulament au anumite restricţii, duce la obligativitatea

jucătorului de a-şi perfecţiona continuu tehnica până laperfecţionare, pentru a controla permanent mingea, în oricesituaţie, care are ca finalitate punctul, setul şi jocul.


45/108

45

3.3.3. Sistematizare

În volei există o serie de acţiuni individuale şi colective,diferenţiate între ele, fiecare realizându-se printr-un şir de

procedee tehnice, care de fapt reprezintă moduri diferite delovire a mingii, în diverse faze( structuri) ale jocului.

Putem spune tehnica jocului de volei este sistematizată peelemente specifice atacului şi apărării, dar şi pe elementecomune sau mixte atacului şi apărării. Elementele tehnice, arată lucrurile în general (serviciul, pasa, etc.), iar concretizarea lorsunt procedeele tehnice (serviciul de jos din faţă, de sus din faţă etc.).

Vom prezenta astfel elementele şi procedeele tehnicespecifice atacului şi apărării cât şi cele mixte sau comuneatacului şi apărării.

I. Elementele specifice atacului sau ac ţ iuni individuale de atac, prin care se realizează transmiterea mingii peste fileuastfel încât să nu-i permită adversarului să joace mingea, cuscopul de a câştiga punctul. Acestea sunt:

– Serviciul;– Ridicarea mingii;– Lovitura de atac.I. Serviciul

În funcţie de contactul picioarelor cu solul, putem vorbidespre:

− serviciu de pe sol;− serviciu din săritură.

După locul unde este plasat punctul de lovire a mingii, încomparaţie cu planul umerilor executantului, serviciul poatefi:

− serviciu de jos;− serviciu de sus

În funcţie de plasarea liniei umerilor faţă de minge şi fileuavem:

− serviciu din faţă;− serviciu din lateral.

În funcţie de traiectoria mingii, avem:− serviciu de sus planat (plutitor);− serviciu în forţă.

În afara acestora mai există şi alte acţiuni de serviciu: − serviciu prin rotarea braţului.


46/108

46

II. Ridicarea mingii

Ridicarea înainte de pe sol, avem:− lungă – cu traiectorie înaltă şi întinsă;−

scurtă – cu traiectorie înaltă, întinsă şi în urcare. Ridicare peste cap de pe sol, avem:

− lungă, cu traiectorie înaltă şi întinsă;− scurtă – cu traiectorie înaltă, întinsă şi în urcare.

Ridicare din săritură, avem:− lungă, cu traiectorie înaltă şi întinsă (înainte şi

peste cap);− scurtă înainte şi peste cap – cu traiectorie înaltă,

întinsă şi în urcare.

Ridicare laterală de pe sol, avem:− lungă, cu traiectorie înaltă şi întinsă;− scurtă – cu traiectorie înaltă, întinsă şi în urcare.

III. Lovitura de atac Lovitura de atac pe direcţia elanului (procedeu drept). Lovitura de atac pe alte direcţii:

− întors din articulaţia umărului (peste umăr);− întors prin răsucirea trunchiului.

Lovitura de atac prin rotarea braţului.

Elemente specifice apă r ă rii sau ac ţ iuni individuale şi colective de apă rare, prin care se urmăreşte, fie respingereamingii din atacul advers, fie salvarea mingii prin preluare dinatac, preluare din serviciul advers sau blocaj (propriu sauadvers) , crearea condiţiilor optime de construcţie a unui atac aechipei proprii. Acestea sunt:

− Preluarea;


47/108

47

− Blocajul;

− Plonjonul;

− Autodublajul.

I. Preluarea Preluarea din serviciu, avem:

− cu două mâini de sus;− cu două mâini de jos.

Preluarea din lovitură de atac:− cu două mâini de sus;− cu două mâini de jos;− cu o mână de jos

Preluare din plasă − cu două mâini de sus;− cu două mâini de jos;− cu o mână de jos.

II. Blocajul individual; în grup – de doi jucători sau de trei jucători.


48/108

48

III. Plonjonul Plonjonul lateral:

− cu rulare pe spate;− cu rostogolire peste umăr.

Plonjonul pe spate:− cu rulare;− cu rostogolire înapoi.

Plonjonul înainte.

IV. Autodublajul cu lovire de sus cu două mâini; cu lovire de jos cu două mâini; cu lovire de jos cu o mână.

III. Elemente comune atacului şi apă r ă rii sau ac ţ iuni f ă r ă minge. Acestea sunt:

− poziţii;− deplasarea în teren.

3. Procedee comune atacului şi apărării: Poziţii:

− poziţia înaltă (serviciul de sus, blocaj etc);− poziţia medie (ridicarea, serviciul de jos etc);− poziţia joasă (preluarea din serviciu şi atac).

Deplasări:− mers;− alergare;− pas adăugat, încrucişat;− fandare;− săritură.


49/108

49



Tehnica reprezintă un sistem de structuri motrice specifice fiecărei ramuri de sport,efectuate raţional şi economic, în vederea obţinerii unui randament maxim în competiţii(Adrian Dragnea).

Am putea concluziona că tehnica jocului de volei „reprezintă totalitatea acţiunilormotrice, aciclice, bazate pe percepţii spaţio-temporale specifice acestui joc, însuşite corect şiraţional în vederea obţinerii unor rezultate cu eficienţă maximă în competiţii”.

Tehnica voleiului este într-un proces permanent de perfecţionare şi creativitate,ajungând astăzi la posibilitatea ca mingea să fie trimisă de către jucător acolo unde doreşte.

La evoluţia tehnicii a stat necesitatea, ca fiecare jucător sau antrenor, să rezolve maieficient o situaţie de joc apărută, datorită luptei permanente dintre atac şi apărare, înansamblu, şi în special dintre atacant şi apărător. Toate acestea la putem pune pe seama

dorinţei individului de a se autodepăşi.Putem spune tehnica jocului de volei este sistematizată pe elemente specifice ataculuişi apărării, dar şi pe elemente comune sau mixte atacului şi apărării. Elementele tehnice, arată lucrurile în general (serviciul, pasa, etc.), iar concretizarea lor sunt procedeele tehnice(serviciul de jos din faţă, de sus din faţă etc.).

Elementele specifice atacului sau ac ţ iuni individuale de atac, prin care se realizează transmiterea mingii peste fileu astfel încât să nu-i permită adversarului să joace mingea, cuscopul de a câştiga punctul. Acestea sunt

− serviciul;− ridicarea mingii;− lovitura de atac.

Elemente specifice apă r ă rii sau ac ţ iuni individuale şi colective de apă rare, prin carese urmăreşte, fie respingerea mingii din atacul advers, fie salvarea mingii prin preluare dinatac, preluare din serviciul advers sau blocaj (propriu sau advers) , crearea condiţiilor optimede construcţie a unui atac a echipei proprii. Acestea sunt:

− preluarea;− blocajul;− plonjonul;− autodublajul.


50/108

50

Elemente comune atacului şi apă r ă rii sau ac ţ iuni f ă r ă minge. Acestea sunt:

− poziţii;− deplasarea în teren

Concepte şi termeni de reţinut

Tehnică; sistematizare.


1. Ce este tehnica de volei?2. Ce se înţelege prin sistematizarea tehnicii?3. Care sunt elementele şi procedeele tehnice specifice atacului?4. Care sunt elementele şi procedeele tehnice specifice apărării?5. Ce reprezintă tehnica după Leon Teodorescu?6. Ce reprezintă tehnica după Adrian Dragnea?7. Ce reprezintă tehnica de volei?8. Care este sistematizarea serviciului?9. Care este sistematizarea preluării?

10. Care este sistematizarea plonjonului?11. Care este sistematizarea autodublajului?


51/108

51


1. Elementele specifice atacului sunt:a) Serviciul, preluarea din serviciu, ridicarea si atacul;b) Serviciul, ridicarea şi lovitura de atac;c) Atacul, blocajul si apărarea.

2. Elementele specifice apărării sunt:

a) Preluarea, blocajul, plonjonul, autodublajul;b) Blocajul, preluarea, ridicarea, atacul;c) Serviciul, preluarea, ridicarea, atacul.

3. Poziţiile fundamentale în jocul de volei sunt:a) Poziţiile înalte şi joase;b) Poziţii doar joase;c) Poziţii înalte, medii şi joase.


52/108

52

Bibliografia obligatorie

1. Bâc, O., (1999) – Volleyball, Editura Universităţii din Oradea.

2. Cojocaru A, Ioniţă, M. (2005) – Volei, caiet de lucr ări practice, Editura Fundaţiei Româniade Mâine, Bucureşti.

3. Cojocaru, A., Ioniţă, M. (2006) – Voleiul – joc adaptat în kinetoterapie, Editura Fundaţiei România de Mâine, Bucureşti.

4. Cojocaru, A., Ioniţă, M. (2008) – Volei aprofundare, Editura Fundaţiei România de Mâine,Bucureşti.

5. Cojocaru, A., Cojocaru, M.(2009) – Volei teorie şi practică, Editura Bren, Bucureşti.6. Drăgan, A.(2000) – Volei, no ţ iuni de bază, Editura Fundaţiei România de Mâine,

Bucureşti.7. Mureşan, A (2008) – Volei, Editura Fundaţiei România de Mâine, Bucureşti.


53/108

53


TEHNICA ÎN JOCUL DE VOLEI ÎN ATAC – SERVICIUL

Cuprins

4.1. Introducere4.2. Obiectivele şi competenţele unităţii de învăţare4.3. Conţinutul de învăţare

4.3.1. Serviciul de jos din faţă 4.3.2. Serviciul de sus4.3.3. Serviciul de sus din săritură


4.1. Introducere

Cu ajutorul serviciului, mingea trebuie trimisă peste plasă

(fileu), astfel încât să fie preluată greu de adversar, lucru

volei backup

Documents