PLANUL LUCRĂRII

ARGUMENT

Capitolul I. Consideraţii generale

I.1. Conceptul de joc, caracteristici, clasificăriI.2. Teorii despre jocI.3. Relaţia dintre joc şi învăţare

Capitolul II. Jocul didactic în învăţământul primar

II.1. Profilul psihologic al varstei şcolare miciII.2. Necesitatea folosirii jocului didactic în învăţare la şcolarul micII.3. Funcţiile jocului didacticII.4. Componentele jocului didactic

Capitolul III. Studiu experimental privind organizarea şi desfăşurarea jocurilor didactice în învăţământul primar

III.1. Organizarea cercetăriiIII.1.1. Ipoteză, obiective, eşantioane III.1.2. Metodologia cercetăriiIII.1.3. Programul ,,Învăţăm jucându-ne” III.1.3.1,,Învăţăm jucându-ne la limba română” III.1.3.2. ,,Învăţăm jucându-ne la educaţie civică” III.1.3.3. ,,Învăţăm jucându-ne la matematică”

III.2. Rolul învăţătorului în pregătirea, conducerea şi îndrumarea jocului didacticIII.3. Strategii de realizare a jocului didactic

Capitolul IV. Rezultatele obţinute în urma cercetăriiIV.1. Prelucrarea şi interpretarea datelorIV.2. Concluzii şi propuneri

Anexe

Bibliografie

2

Argument

Şcoala, ca factor activ al progresului este chemată să utilizeze cele mai eficiente căi, care să asigure şi să stimuleze în acelaşi timp creşterea ritmului de învăţare, formarea de capacităţi şi atitudini, însuşirea de cunoştinţe în conformitate cu cerinţele actuale ale societăţii. La nivelul învăţământului primar, unde se pun bazele deprinderilor de muncă intelectuală, jocul didactic oferă un cadru propice de realizare a unui învăţământ activ, stimulând în acelaşi timp iniţiativa şi creativitatea elevilor.

Lucrarea de faţă se înscrie în gama preocupărilor pentru perfecţionarea stilului de muncă, pentru găsirea celor mai eficiente metode şi procedee în obţinerea performanţelor în învăţământul primar.

Şcolarizarea copiilor la 6 ani, ridică probleme din punct de vedere intelectual, afectiv şi psiho-motor în adaptarea la regimul muncii şcolare. Acest lucru ne determină să folosim jocul didactic, pe parcursul lecţiilor, care să vină în sprijinul adaptării lor la procesul de învăţare menţinerii atenţiei pentru o perioadă mai mare de timp, accelerării ritmului de lucru, corectării defectelor de vorbire şi prevenirii rămânerii în urmă la învăţătură.

Tipurile de jocuri didactice prezentate, pot fi considerate oferte de învăţare în învăţământul primar.

Jocul didactic este un tip specific de activitate, care dacă este utilizat în procesul de învăţământ, cu dibăcie, dobândeşte funcţii psihopedagogice semnificative, asigurând participarea activă a elevului la lecţie, sporind interesul acestuia pentru studiu.

Jocul didactic a fost una din formele de activitate prin care am rezolvat sarcini didactice din mai multe motive:

• copiii se mobilizează mai uşor când află că se vor juca;• pe fondul bucuriei provocate de joc, cunoştinţele, priceperile şi deprinderile intelectuale au şanse să se fixeze cu mai multă trăinicie;• este un factor motivaţional important al învăţării active;• are rol terapeutic, generator de preocupări şi izvor de satisfacţii, realizează devierea stresului şi încordării prin canalizarea energiei spre activităţi tonice, atractive.Sunt punctate avantajele de ordin metodologic în situaţia în care activităţile

sunt organizate sub forma jocului didactic.Prezentarea componentelor de bază ale jocului didactic ajută la înţelegerea

faptului că orice sarcină poate deveni joc didactic.Prezentarea câtorva jocuri didactice poate să demonstreze valenţele

formative ale acestora la dezvoltarea personalităţii şcolarului mic.

3

Ca mijloc educativ, jocul didactic îşi exercită funcţia formativ-educativă în procesul de cunoaştere şi de aplicare creatoare, de valorificare a cunoştinţelor dobândite de copil.

În lecţii se pot folosi o gamă largă de jocuri didactice pentru dobândirea, consolidarea, verificarea cunoştinţelor, priceperilor şi deprinderilor.

Răspunzător de pregătirea, conducerea şi îndrumarea jocului didactic, se face învăţătorul, care proiectează acest tip de activitate, cunoscându-şi colectivul de elevi. Ca un expert al actului de predare-învăţare alege sarcinile didactice în concordanţă cu particularităţile de vârstă şi individuale ale elevilor, cu nivelul de pregătire al acestora. Ca agent motivator, învăţătorul declanşează şi întreţine interesul elevilor, curiozitatea şi dorinţa lor de a învăţa.

Rezistenţa scăzută la efort intelectual, lipsa de interes pentru învăţare, insuficienta înţelegere în actul de predare-învăţare a elevilor, m-a determinat ca o parte din sarcinile de învăţare să le fixez prin variate tipuri de joc. Am adaptat şi creat jocuri didactice la care elevii s-au arătat receptivi, menţinându-le atenţia timp mai îndelungat, angajându-i în explorare, investigare, aproximare, comparare, măsurare şi experimentare.

4

CAPITOLUL I

Consideraţii generale asupra jocului

„Jocul este o şcoală, o şcoală deschisă, un program tot aşa de bogat, precum este viaţa”

(P. Popescu - Neveanu)

I.1. Conceptul de joc, caracteristici, clasificare

Noţiunea de joc prezintă anumite particularităţi la diferite popoare. La vechii greci, desemna activităţi proprii copiilor „a face copilării”, la evrei corespunde noţiunii de „glumă, haz”. Ulterior, în toate limbile europene, s-a extins asupra unei largi sfere de acţiuni umane care „pe de o parte nu presupun o muncă grea, iar pe de altă parte oferă satisfacţie şi veselie”1.

Jocul este o activitate specific umană, dominantă în copilărie, o activitate de tip fundamental cu rol hotărâtor în evoluţia copilului, constând în reflectarea şi reproducerea vieţii reale într-o modalitate proprie copilului, ca rezultat al interacţiunii dintre factorii bio-psiho-sociali.

Esenţa jocului constă în reflectarea şi transformarea pe plan imaginar a realităţii înconjurătoare. Copilul reuşeşte să imite, într-un mod specific, viaţa şi activitatea adulţilor.

Platon a considerat jocul ca o atitudine arătând că munca poate fi efectuată uneori în joacă de fiinţa umană şi recomandă: „faceţi în aşa fel încât copiii să se instruiască jucându-se şi veţi avea prilejul de a cunoaşte înclinaţiile fiecăruia”.

Dicţionarul de psihologie explică jocul ca o formă de activitate specifică pentru copil, hotărâtoare pentru dezvoltarea lui.

D. B. Elkonin defineşte jocul ca fiind forma de activitate cea mai accesibilă copilului, iar ca structură corespunde în cea mai mare măsură posibilităţilor sale fizice şi psihice.

A. N. Leontiev apreciază jocul ca fiind principala formă de activitate bio-psiho-socială, o activitate conştientă, la baza căreia se află cunoaşterea, trebuinţa de asimilare ocupând primul loc.

H. Wallon „psihologul copilăriei prin excelenţă” (R. Zazzo), este de părere că jocul copilului este asemănător unei investigaţii agreabile şi animate, în care funcţiile psihice se dezvoltă în toată bogăţia lor.

1 Elkonin, D. B., 1980, „Psihologia jocului", E. D. P., Bucureşti, p. 13.

5

S-a constatat că: jocul nu apare spontan şi autonom, nu se dezvoltă de la sine, ci

trebuie să fie învăţat în ambianţă socială; jocul are un caracter universal cu rol de propulsare în procesul

obiectiv al dezvoltării; jocul are un caracter polivalent, fiind pentru copil muncă, artă,

realitate, fantezie; jocul este o realitate permanentă cu mare mobilitate pe scara

vârstelor; caracterul colectiv al jocului reprezintă o expresie a trebuinţei de

comunicare. Ambianţa de comunicare conferă jocului o motivaţie socială suplimentară. Relaţiile de grup intervin ca un factor organizatoric care exercită o influenţă coercitivă, disciplinatoare asupra activităţii fiecărui copil. în joc, copilul învaţă să se supună cerinţelor, regulilor impuse de colectiv.

6

Metodica predării jocurilor la Şcolile Normale2 oferă una din clasificările jocurilor.

Clasificarea jocurilor

I. 2. Teorii despre joc2 Barbu H., Popescu E., Şerban F., 1993, Activităţi de joc şi recreativ-distractive",E. D. P., RA, Bucureşti, p. 35.

7

Jocuri de manipulare

Jocuri simbolice primare

Jocuri simbolice Jocuri imitative

Jocuri de convieţuire socială

Jocuri de construcţii

Jocuri dramatizări

Jocuri simbolice evoluate

Jocuri cu subiecte din viaţa cotidiană

Jocuri cu subiecte din basme şi poveşti

Dramatizări

Jocuri preşcolare

Jocuri cu reguli

Jocuri de mişcare Jocuri sportive

Jocuri motrice simbolice

Jocuri senzoriale

Jocuri pentru dezvoltarea psihică

Jocuri didactice

Jocuri intelectualeJocuri distractive

„Jucându-se, copilul asimilează realităţile intelectuale care fără joc, rămân exterioare inteligenţei lui”

(J. Piaget)

Au existat cercetări în acest domeniu care au dus la formularea unor teorii despre joc, ce-au contribuit la înţelegerea evoluţiei jocului, de-a lungul timpului, a concepţiei despre joc a oamenilor de ştiinţă.

Psihologia jocului în concepţia gânditorilor J. PIAGET - consideră jocul „ca un pol al exerciţiilor funcţionale în

sensul dezvoltării individului”3 , un exerciţiu de explorare a mediului înconjurător.

În evoluţia jocului, Piaget stabileşte existenţa a trei categorii principale de joc:

1. jocul exerciţiu - caracteristic perioadei senzorio-motorii (0-2 ani), este punctul de plecare al jocului ce constă în repetarea pentru plăcere a activităţii copilului, desfăşurată în scopul adaptării la mediu, constituind o asimilare a realului la EU;

2. jocul simbolic - caracteristic perioadei 2-5 ani, înseamnă „apogeul jocului infantil”; ficţiunea la copil depăşeşte instinctele ajungându-se la o extensie a EU-lui. El corespunde funcţiei esenţiale pe care o îndeplineşte jocul în viaţa copilului. Acest joc transformă realul printr-o asimilare mai mult sau mai puţin pură la trebuinţele EU-lui, în timp ce imitaţia este o acomodare la modelele exterioare, iar inteligenţa este un echilibru între asimilare şi acomodare.

3. jocul cu reguli - apare în stadiul preoperaţional (2-7 ani), având rol de socializare a copilului; include jocurile de construcţie ce cuprind elemente de muncă.

În concepţia lui J. Piaget, funcţiile jocului sunt:1. de adaptare - cea mai importantă funcţie ce se realizează pe două

coordonate: asimilarea realului la Eu (încorporarea cunoştinţelor noi prin folosirea schemelor preexistente) şi acomodarea prin imitaţie a Eu-lui la real (modificarea schemelor existente pentru a încorpora cunoştinţe noi ce nu se mai potrivesc acestora)

Adaptarea realizată prin joc este un proces reactiv şi creativ al cărui echilibru se realizează prin inteligenţă.

2. formativ - informativă (angajarea plenară a copilului)Jocul constituie un mecanism specific de asimilarea influenţelor

mediului socio-uman ce fac posibilă dezvoltarea copilului. Jocul este cel ce angajează resursele cognitive, afective, volitive de mare importanţă în formarea individului.

3. cathartică - jocul simbolic are funcţia de descărcare energetică şi de rezolvare a conflictelor afective de compensare şi trăire intensă - detensionarea copilului.3 Piaget, J., 1970, „Psihologia copilului”, E. D. P., Bucureşti, p. 50.

8

4. socializare şi sociabilizare a copilului - se explică prin tendinţa copilului de a se acomoda la ceilalţi, dar şi de a asimila relaţiile cu cei din jur la EUL său. în jocul cu reguli copilul acceptă normele exterioare lui, le asimilează.

J. S, BRUNER - consideră că atitudinea de “joc” sau „spiritul de joc” exercită o influenţă favorabilă asupra necesităţii adaptării copilului la mediu, „îi facilitează învăţarea intrinsecă, îi formează o atitudine realistă faţă de tot ceea ce-1 înconjoară şi-i dezvoltă forţele creatoare ...”4

„La copil, spunea Edouard Claparede, jocul este munca, este binele, este datoria, este idealul vieţii. Jocul este singura atmosferă în care fiinţa sa psihologică poate să respire şi, în consecinţă, poate să acţioneze”. Claparede consideră jocul drept un exerciţiu pregătitor pentru viaţa de adult „prima şcoală a vieţii sociale ce pregăteşte viitorul, potolind nevoile prezentului”.5

E. Claparede explică finalitatea jocului, arătând rolul acestuia în pregătirea pentru viaţă şi introduce paradigma educaţiei funcţionale a copilului, conform căreia educaţia formează calităţi psihice luate în perspectiva funcţiunii.

Lucrările lui Jean Chateau au arătat că jocul la copil este în primul rând o plăcere internă, dar în acelaşi timp, o activitate serioasă, „a te juca înseamnă a-ţi propune o sarcină de îndeplinit”.6 Regula în joc are rol reglator în organizarea, dinamizarea conduitei copilului, dar şi în inhibarea reacţiilor nepotrivite. Plăcerea pe care o capătă copilul jucându-se este o plăcere morală legată de respectarea regulilor.

„Jocul uman exprimă înainte de toate dorinţa de depăşire, este o autoafirmare”.7 Pentru copil este prilejul de afirmare a EU-lui. Un rol important îl are formarea grupului ca bază a activităţii comune de joc şi implicaţiile determinate de organizarea grupului: regula, ordinea şi disciplina de grup, formele de joc în grup, specificitatea grupurilor de joc pe vârste şi sexe.

Pentru perioada preşcolară, prin locul şi ponderea pe care le ocupă jocul, A. N. Leontiev apreciază că acesta devine activitatea principală a copilului, deoarece dezvoltarea acestuia stimulează şi întreţine cele mai importante modificări ale psihicului individului în cadrul căreia se dezvoltă procesele psihice ce pregătesc trecerea copilului pe o treaptă superioară de dezvoltare, perioada şcolară.

Într-o accepţie largă, jocul este privit ca fenomen de cultură de Johan Huizinga, cu anumite trăsături: “jocul este libertate,... se izolează de viaţa obişnuită în spaţiu şi timp, creează ordine, este ordine”8 având reguli acceptate de bună voie, însoţite de destindere, satisfăcând idealuri de exprimare şi idealuri sociale.

Psihologii sovietici Vîgoţski şi Elkonin, consideră că activitatea de joc în perioada 3-7 ani este o activitate dominantă sau directoare. Copilul se angajează în funcţii simbolice lăsându-şi imaginaţia să intervină în joc, dobândind o anumită înţelegere a coordonării sociale şi a grupului.4 Bruner, Jerome, S„ 1970, „Pentru o teorie a instruirii”,E. D. P., Bucureşti, p. 185 Claparede, Edouard, 1975, “Psihologia copilului şi pedagogia experimentală”,E. D. P., Bucureşti, p. 1656 Chateau, Jean,1976, „Copilul şi jocul",E.D.P„ Bucureşti7 Chateau, Jean,1976, „Copilul şi jocul",E.D.P„ Bucureşti8 Huizinga, lohan, 1977 „Homo Ludens”,Ed. Univers, Bucureşti, p. 42-44.

9

D. Elkonin este de părere că jocul este practica dezvoltării. Copilul se joacă pentru că se dezvoltă şi se dezvoltă pentru că se joacă. Receptivitatea deosebită a jocului faţă de sfera activităţii şi a relaţiilor umane demonstrează că acesta, pe lângă faptul că împrumută subiectele din condiţiile vieţii copilului, prin conţinutul său intern, este un fenomen social, se naşte în condiţiile vieţii sociale a copilului.

U. Şchiopu, consideră că jocul „stimulează naşterea capacităţii de a trăi din plin, fiecare moment cu pasiune, organizând tensiunea proprie acţiunilor cu finalitate realizată, având funcţia de o mare şcoală a vieţii”.9

Pentru şcolaritatea mică recomandă jocul cu reguli. „Regula în joc devine fenomen central, un fel de certitudine ce-1 ajută în adaptare, un reper ca atare”.10 Disputele din joc devin lecţii de civică despre drepturi şi îndatoriri. In jocurile de echipă devine activă competiţia colectivă, iar învăţătorul abil poate creea emulaţii, consideră U. Şchiopu şi E. Verza.

Jocul didactic este considerat „una din principalele metode active, atractive, eficace în munca instructiv-educativă cu preşcolarii şi şcolarii mici”.11

În concepţia teoreticienilor prezentaţi, jocul îndeplineşte funcţii importante în dezvoltarea copilului.

Au existat preocupări contemporane în domeniul jocului, ca obiect de studiu în liceele pedagogice la clasa a Xl-a, ca Didactică aplicată, variate culegeri cu jocuri didactice, cu sarcini de învăţare prezente în manualele de matematică în formula „NE JUCĂM”.

I. 3. Raportul dintre joc şi învăţare

După evoluţia sa ontogenetieă, activitatea umană poate fi clasificată în joc, învăţare didactică, muncă productivă, creaţie. Toate aceste forme nu sunt „pure”, ci doar predominante de un fel sau altul, de-a lungul vârstelor.

9 Şchiopu, U., 1967, „Psihologia copilului",E. D. P., Bucureşti, p. 145.10 Şchiopu, U., Verza, E., 1997, „Psihologia vârstelor ciclurile vieţii”,E. D. P., Bucureşti, p. 166.11 Cerghit, I.,1980, „Metode de învăţământ'\E. D. P., Bucureşti, p. 216.

10

Între diversele forme de activitate umană există şi elemente comune şi elemente proprii, specifice.

Relaţia dintre diversele forme ale activităţii.12

H. Wallon apreciază jocul ca o activitate de preînvăţare. Treptat în cadrul activităţii de joc a preşcolarilor, începe să se constituie şi învăţarea, care în etapa următoare va deveni activitatea dominantă. învăţarea nu apare direct şi în mod spontan din joc, ci este introdusă în mod special de cadrul didactic ca o nouă treaptă în evoluţia activităţii infantile.

Învăţarea este indisolubil legată de joc. Treptat, elementele de joc încep să cedeze tot mai mult locul elementelor de învăţare.

La vârsta şcolară, învăţarea este forma predominantă de activitate. Jocul este subordonat învăţării exercitând o influenţă deosebită asupra dezvoltării psihice a copilului.

Dacă la vârsta preşcolară, jocul reprezintă activitatea principală a copilului, la vârsta şcolară mică, jocul este o formă accesibilă de învăţare activă, participativă.

Corelaţia dintre joc şi învăţare este condiţionată de nivelul general de dezvoltare psihică a copiilor. Prin îmbinarea elementelor de învăţare cu cele de joc, copilul îşi însuşeşte unele cunoştinţe şi face primii paşi în direcţia formării deprinderilor de muncă intelectuală.

Învăţarea ca fenomen complex, dinamic, multilateral are un conţinut bogat şi o sferă largă de cuprindere: formarea priceperilor, însuşirea unor cunoştinţe, formarea motivaţiei, atitudinilor, sentimentelor şi a voinţei. Astfel, „în procesul de învăţare este antrenat întreg psihicul, toate funcţiile”.13

Învăţarea este privită ca „un proces destinat achiziţionării unei experienţe noi, formării unor capacităţi şi deprinderi care să permită individului rezolvarea unor situaţii problematice sau optimizarea relaţiilor sale cu lumea înconjurătoare”.14

Andrei Cosmovici distinge în cadrul învăţării două forme:

12 Şchiopu U., Op. cit., p. 145.13 Cosmovici, Andrei, 1995, “Psihopedagogie”, Ed. Spini Haret, Iaşi, p. 97.14 Pantelimon, G., Verzan, E., Zlate, M., 1992, “Psihologia copilului”, E. D. P., Bucureşti, pl95

11

Invatare

Creatie

Joc Munca

a) învăţarea spontană, neorganizată, realizată în familie, în grupuri de joacă;

b) învăţarea sistematică, realizată în special în şcoală.Învăţarea şcolară este „însuşirea de cunoştinţe, priceperi, eât şi

formarea de capacităţi necesare adaptării la mediul natural şi social”15, accentul căzând pe formarea intelectuală.

O modalitate de învăţare o constituie jocul pentru că răspunde particularităţilor de vârstă ale şcolarilor mici şi pentru că elementul distractiv pe care-1 conţine, stimulează interesul şi curiozitatea şcolarilor. Învăţarea bazată pe joc este eficientă numai dacă jocul este conceput în corelaţie cu obiectivele urmărite în lecţie. La fiecare joc se impune să acordăm atenţie sporită în formularea sarcinii didactice, în asigurarea elementului distractiv care crează destindere şi care-i determină pe elevi să se implice în actul învăţării.

Jocul didactic face parte integrantă din procesul învăţării. Învăţarea propriu-zisă prin joc facilitează actul de învăţare, iar competiţia din activitatea de joc, poate continua şi în munca de învăţare.

Atunci când învăţarea îmbracă forma de joc, plăcerea care însoţeşte atmosfera jocului creează noi interese de participare, de activitate independentă pe baza unor interese nemijlocite.

Elementele de joc încorporate în procesul instruirii au calitatea de a motiva şi stimula elevii, mai ales în prima etapă a învăţării.

Jocul creează momente de tensiune, de emoţii. Dorinţa de a câştiga întrecerea motivează copiii la o activitate intensă, rapidă şi plăcută. Datorită elementului de atractivitate, elevii nu simt efortul depus în învăţare.

În jocul didactic predomină învăţarea şi nu distracţia. Jocul declanşează momente de bună dispoziţie, se încheie cu aprecieri colective sau individuale privind modul de realizare a sarcinii de învăţare propusă.

Prin joc, copilul trece lent, recreativ spre activitatea intelectuală. Prin prezenţa caracteristicilor situaţiei de joc, se evidenţiază o angajare deplină a capacităţilor intelectuale ale elevilor.

Jocul didactic îmbină într-un tot unitar şi armonios atât sarcini şi funcţii specifice jocului, cât şi sarcini şi funcţii specifice învăţării, exercitând o influenţă formativ-educativă asupra copilului în vederea pregătirii pentru şcoală, prevenind şocul şcolarizării.

Anul 2003 a adus modificări la Legea învăţământului nr. 84/1995 privind vârsta de începere a şcolarităţii.

În prezent, starea de „pregătire psihologică” prin care este asigurată integrarea şi adaptarea copilului la mediul şcolar este rezultatul întregii activităţi a copilului în grădiniţă.

În grădiniţă, jocul reprezintă modalitatea cea mai importantă prin care copilul primeşte informaţii, iar învăţarea este considerată drept impuls principal al dezvoltării inteligenţei.

15 Cosmovici, A., Iacob, L.,1999, “Psihologie şcolară”, Ed. Polirom, Iaşi, p. 121.

12

Programa şcolară creează premisele unui parcurs educaţional flexibil, adaptat atât la particularităţile de vârstă, precum şi intereselor şi nevoilor individuale ale şcolarilor mici, astfel încât asigură reuşita debutului şcolarităţii la 6 ani.

Sunt puse în valoare „obiective de ordin atitudinal datorită potenţialului interactiv şi motivant pe care îl asigură, sprijinind nevoile emoţionale, de adaptare şi de relaţionare specifice acestei vârste”.16

Exemplele de activităţi de învăţare urmăresc să realizeze „scenarii” didactice cât mai diverse care să stimuleze motivaţia intrinsecă pentru învăţare (învăţare prin joc, prin cooperare, manipularea unor subiecte, realizarea unor modele sau desene pentru rezolvarea unor situaţii concrete).

Raportul joc-învăţare se modifică în favoarea învăţării. Jocul cu forma sa didactică însoţeşte şi uşurează sarcinile învăţării, asigură realizarea continuităţii grădiniţă-şcoală, facilitând adaptarea copilului la activitatea şcolară.

Adaptarea la noile condiţii în cadrul şcolii aduce în viaţa copilului aspecte noi pe plan intelectual, afectiv şi social. Dacă treapta anteşcolară se caracterizează prin joc, etapa şcolară pune învăţarea în centrul activităţii copilului. Spre deosebire de joc, care este o activitate liber acceptată ce produce satisfacţii, învăţarea ca formă a muncii este o activitate impusă din afară, care se efectuează într-un ritm susţinut, solicită eforturi şi urmăreşte scopuri pe care copilul nu le înţelege de la început.

Şi jocul didactic şi învăţarea solicită efort din partea copilului. Sunt jocuri care antrenează copilul până la epuizare, după cum unele activităţi de tip şcolar solicită în prea mică măsură efortul copilului. Oricât ar fi de epuizante unele jocuri din punctul de vedere al consumului energetic, nu se răsfrâng negativ asupra personalităţii copilului, după cum unele activităţi şcolare cu un consum energetic redus devin obositoare, epuizante, cu un coeficient mare de solicitare psihică.

Pentru lămurirea acestor enigme trebuie să pornim de la deosebirea esenţială dintre joc şi învăţare din punct de vedere al suportului motivaţional, respectiv al mobilelor care le declanşează şi întreţin:

- prin structura sa psihologică jocul este motivat intrinsec, pe când învăţarea, mai ales în faza iniţială este motivată predominant extrinsec;

- jocul este însoţit întotdeauna de plăcere şi răspunde intereselor imediate ale copilului, ceea ce face să nu apară în joc senzaţia de oboseală;

- activitatea de învăţare îi apare copilului ca ceva impus din exterior, fără a răspunde unor interese imediate;

- jocul oferă câmp liber manifestării şi spontaneităţii, generează bucurii, satisfacţii, pe când învăţarea îi apare copilului ca o constrângere impusă de o autoritate externă;

- în jocul didactic copilul întrezăreşte un rezultat imediat, care-1 stimulează, iar rezultatul învăţării nu-i satisface, pentru moment, nici o trebuinţă.

De aceea, solicitarea psihică şi efortul pe care învăţarea şcolară le presupune, trebuie integrate într-un ansamblu psiho-social concret, în care se 16 M. E. C. 2004, „Programa şcolara pentru clasele I şi a Ii-a “, Bucureşti, p.2

13

intersectează factorii de personalitate cu cei ai mediului în care este integrat copilul. Efortul pe care trebuie să-1 depună copilul este un răspuns la solicitările externe şi este o expresie a atitudinii sale subiective faţă de aceste solicitări.

Din punct de vedere pedagogic, învăţământul trebuie să vizeze ambele aspecte, orientându-se întotdeauna după modelul jocului care le include într-un tot unitar. Oricât de mare ar fi solicitarea intelectuală în învăţare, aceasta nu poate fi pusă doar pe seama complexităţii sarcinii fără referire la înclinaţiile şi mobilurile celui care învaţă.

Saltul de la efortul în joc la efortul în învăţare se înscrie ca unul din mecanismele psihologice ale adaptării active ale copilului la solicitările tot mai accentuate ce i le impune activitatea de învăţare. Jocul îmbinat cu elemente de muncă constituie o formă de realizare a unei atitudini corecte faţă de muncă atât în procesul de învăţare, cât şi în afara lui. În învăţământul primar se realizează o îmbinare armonioasă între activitatea de învăţare şi joc, sub directa îndrumare a învăţătorului.

CAPITOLUL II

Jocul didactic în învăţământul primar

II. 1. Profilul psihologic al vârstei şcolare mici

„Mai degrabă un cap bine construit

14

decât unul plin “ (Michel de Montaigne)

La 6-7 ani, copilul începe procesul de integrare în viaţa şcolară ca o necesitate determinată de cerinţele instruirii şi dezvoltării sale. începe un program strict organizat „prilej al primului contact efectiv cu societatea şi cultura”.17

Şcolarul mic se află în faza de acumulare de cunoştinţe concrete, drept pentru care activitatea de învăţare se adresează capacităţii de a percepe. „Cogniţia directă implică percepţia”.18 Învăţătorul îl ajută să treacă de la percepţiile superficiale şi fluctuante la percepţii diferenţiate, la observarea esenţialului.

Ca etapă superioară a percepţiei, se dezvoltă spiritul de observaţie (voluntar, sistematic, analitic).

Sprijinul pe imagine este o necesitate fundamentală a gândirii „imaginea devine un simbol pentru subiect, a cărui percepţie sau reprezentare îi permite să evoce operaţia”.19

Şcolarul mic se află în situaţia de a manipula o cantitate mare de informaţii. Acest lucru nu ar fi posibil fară transformarea cunoştinţelor în reprezentări „activităţi cognitive de două feluri: scheme şi imagini”.20

Drept unităţi cognitive sunt şi simbolurile (litere, numere, cuvinte) şi conceptele (set comun de atribute pentru un grup de scheme, imagini sau simboluri). „Şcolaritatea mică este considerată a fi prima perioadă în care se constituie reţele de concepte empirice prin care se organizează piramida cunoaşterii”.21

După J. Piaget, la 6-7 ani copilul se află în stadiul preoperaţional (inteligenţa prelogică, simbolică, egocentrică), după 7 ani se află în studiul operaţiilor concrete, iar spre 11 -12 ani în stadiul operaţiilor formale.

Are loc saltul de la gândirea reprezentativă la gândirea operativă, pe baza operaţiilor logice „acţiuni interiorizate, reversibile şi structurate”.22

Reversibilitatea marchează progresul în dezvoltarea intelectuală şi reprezintă un beneficiu al gândirii şcolarului mic.

Şcolarul mic nu mai este prizonierul propriului său punct de vedere „să gândească ceea ce vede” (gândire egocentrică) ci se află în situaţia de a lua în considerare o diversitate de puncte de vedere „vede ceea ce gândeşte”, drept urmare a cristalizării structurilor mintale ce au la bază achiziţia reversibilităţii.

U. Şchiopu şi E. Verza23 consideră regulile operative drept algoritmi ai activităţii intelectuale de tipul:

- algoritmi de lucru (de aplicare-rezolvare);

17 Păun, Emil, 2000, „Şcoala, abordare psiho-pedagogică”,Ed. Polirom, Iaşi, p. 6518 Şchiopu,, U., Verza, E., Op. cit, p. 170.19 Zlate, Mielu, 1999, „Psihologia mecanismelor cognitive”,Ed. Polirom, Iaşi, p. 131.20 Şchiopii, U., Verza, E., Op. cit, p. 175.21 Neagu, M., Patrovici, C.,2000, „Elemente de didactica matematicii în grădiniţă şi învăţământul primar”, Ed.Pim, Iaşi, p. 10.22 Cosmovici, A., Iacob, L., 1999, „Psihologie şcolară”,Ed. Polirom, Iaşi, p. 36.23 Vezi Şchiopu, U., Verza, E., Op. cit., p. 275

15

- algoritmi de identificare (recunoaştere);- algoritmi de control (grupări de reversibilitate).De obicei, şcolarul mic întâmpină dificultăţi la ultimele două tipuri de

algoritmi, fapt pentru care se utilizează şi jocul didactic, întâi în planul acţiunilor concrete, apoi în cel al acţiunilor mintale.

Construcţiile logice îmbracă forma unor judecăţi şi raţionamente ce-i permit şcolarului să surprindă fenomene inaccesibile simţurilor: permanenţa, invarianţa, ceea ce arată că acum, gândirea se situează în plan abstract, categorial „indicatorul formării operaţiilor concrete îl constituie ideea de invariantă, de conservare a unor caracteristici”24 (număr, lungime, suprafaţă, greutate, volum).

Surprinderea invarianţei (ceea ce este constant şi identic) este o caracteristică a gândirii logice ce presupune capacitatea de a coordona operaţiile gândirii, de a le grupa în sisteme coerente. “Baza psihologică a admiterii invarianţei este reversibilitatea”.25

În stadiul operaţiilor concrete, operaţiile mintale rămân dependente de materialul concret, ceea ce explică prezenţa gândirii categorial-concretă (noţională), iar în stadiul operaţiilor formale apar formele categorial-abstracte (conceptele).

În perioada şcolarităţii mici se dezvoltă cunoaşterea directă, ordonată, conştientizată, sporeşte învăţarea indirectă, dedusă. Se pot alege jocuri didactice ţinând cont că în gândire se manifestă independenţa (8 ani), supleţe (9-10 ani), spirit critic întemeiat logic (10-11 ani).

Sub efectul dezvoltării psihice şi al influenţelor educative, gândirea tinde să se organizeze în jurul câtorva noţiuni fundamentale, cum ar fi cele de timp, spaţiu, număr, mişcare etc.

Capacitatea de cunoaştere sporeşte şi datorită memoriei care capătă, treptat, un caracter voluntar, conştient.

Se dezvoltă limbajul oral şi scris, iar o latură importantă a limbajului oral o constituie conduita de ascultare. Şcolarul mic învaţă să asculte explicaţiile învăţătorului, solicitările colegilor - parteneri de joc.

Schemele folosite solicită participarea activă a proceselor imaginative, în special a imaginaţiei reproductive. Elevul se află adesea în situaţia de a reconstitui imaginea unei realităţi. Imaginaţia creatoare poate fi stimulată şi prin jocul didactic. Elevul creativ „înţelege, prelucrează materialul... face orice fel de sinteze ... vine cu propriile explicaţii”.26

În plan afectiv-motivaţional, trăirile intelectuale sunt generate de învăţare, cu reuşite şi eşecuri. Dacă învăţarea devine plăcută, atrăgătoare atunci este posibilă apariţia curiozităţii intelectuale. Viaţa afectivă este dependentă, pe de o parte, de anumite trebuinţe, iar pe de altă parte de relaţiile copilului cu mediul social din care face parte. Se dezvoltă sentimentul încrederii, stima de sine, mai ales prin activităţile bazate pe cooperare. învăţătorul trebuie să

24. Nicola L, 2003, „Tratat de pedagogie şcolară”, Ed. Aramis, Bucureşti, p. 123.25 Golu, P., şi colab., 1997, „Psihologia copilului”, E. D. P., RA, Bucureşti, p 39.26 Stoica - Constantin, A., Creativitatea”, 2004, Institutul European, p. 166.

16

vegheze în direcţia cultivării capacităţii de stăpânire a manifestărilor emoţional primare.

S-a constatat că una dintre metodele care răspund cel mai bine trebuinţelor şcolarului mic este jocul didactic. Trebuinţa de a se juca este tocmai ceea ce permite copilului procurarea acelor mobiluri de acţiune pentru a-1 implica în participarea activă la propria lui formare. În plan psihic predomină interesul ludic. Exersarea disponibilităţilor ludice prezintă un interes vital.

Motivaţia intrinsecă este cea care declanşează şi orientează activitatea şcolarului, iar afectivitatea este cea care o întreţine prin declanşarea energiei necesare.

Pentru ca activitatea întreprinsă de micul şcolar să fie dusă la bun sfârşit, este nevoie de acţiuni de mobilizare şi concentrare a energiei în vederea învingerii obstacolelor şi atingerii scopurilor conştient stabilite, adică de voinţă „proces psihic complex de reglaj superior ...”.27

Treptat se dobândesc calităţi ale voinţei ce caracterizează capacitatea de efort voluntar (puterea voinţei, perseverenţa, promptitudinea deciziei), care devin trăsături voluntare de caracter.

Atenţia şcolarului mic poate realiza o optimizare a cunoaşterii, constând în „orientarea şi concentrarea activităţii psihice cognitive asupra unui obiect sau fenomen”.28 Prin antrenarea în activităţi variate, atractive, copilul este ajutat să-şi formeze atenţia selectivă, voluntară. Treptat se dobândesc calităţile atenţiei (volumul, stabilitatea, concentrarea, flexibilitatea, distribuţia).

În raport cu activităţile desfăşurate, elevii îşi dezvoltă aptitudini. Acestea le asigură un fond pozitiv, inspirându-le încredere, determinându-i să persevereze, să creeze. Aptitudinile speciale pot influenţa dezvoltarea creativităţii şcolarului mic, facându-1 apt să rezolve cu uşurinţă sarcinile de învăţare, să găsească soluţii inedite la problemele ivite.

Temperamentul se exprimă prin dinamica şi ritmul activităţii psihice a şcolarului mic. Se urmăreşte formarea trăsăturilor pozitive de caracter, prevenirea şi înlăturarea celor negative.

Datorită diversificării câmpului interrelaţional înregistrat în această perioadă, cea de-a treia copilărie este numită „vârsta socială”, iar datorită unei atenuări relative a izbucnirilor afective şi a înregistrării gustului pentru fantastic, este numită „vârsta maturităţii infantile”.29

Învăţătorul intră în posesia unor date concludente cu privire la particularităţile de vârstă şi individuale ale elevilor şi prin intermediul jocului didactic, care poate fi considerat o metodă eficientă de cunoaşterea şi educarea şcolarilor mici, fapt demonstrat într-unul din subcapitole.

II.2. Necesitatea folosirii jocului didactic în învăţare la şcolarul mic

27 Neveanu, P. P., Zlate, M., Creţu, T., 1997, „Psihologie”, E. D. P., Bucureşti, p. 128.28 Cosmovici, A., Iacob, L., 1999, „Psihologie şcolară”, Ed. Polirom, Iaşi, p. 131.29 Nicola, I., 2003, „Tratat de pedagogie şcolară”, Ed. Aramis, Bucureşti, p. 127 - 128.

17

Jocul didactic constituie o punte de legătură între joc ca activitate dominantă în care este integrat copilul în perioada preşcolară şi activitatea specifică şcolii, învăţarea.

Jocul didactic este o variantă a jocului cu reguli folosit în grădiniţă. Deosebirea constă în faptul că regulile jocului sunt tocmai obiectivele pedagogice urmărite de învăţător şi convertite în sarcini de învăţare.

În programul zilnic al şcolarului mic, grijile legate de învăţătură, nu diminuează cu nimic pofta lui dejoacă. Integrarea jocului didactic în lecţii nu face decât să răspundă unei nevoi lăuntrice, de a se juca, a elevului, nevoie care se menţine pe parcursul întregii copilării.

În proiectarea şi desfăşurarea activităţilor de predare-învăţare, în ciclul primar, se respectă principiul alternării tipurilor de activităţi. În felul acesta se asigură un echilibru între activităţile de concentrare pe sarcini instructive, cu cele de relaxare, mişcare.

Restabilind echilibrul în activitatea şcolarilor, jocul didactic fortifică energiile intelectuale şi fizice ale acestora, generând o motivaţie stimulativă, constituind o prezenţă indispensabilă în munca şcolară.

Rezultatele aşteptate ale învăţării sunt specificate de obiectivele de referinţă ce urmăresc progresia în achiziţia de competenţe şi de cunoştinţe de la un an de studiu la altul. Pentru realizarea obiectivelor se pot organiza diferite tipuri de activităţi de învăţare, astfel încât să pornească de la experienţa concretă a elevului şi să se integreze unor strategii didactice adecvate contextelor variate de învăţare (exerciţii, exerciţii-joc, jocuri didactice, formulări şi rezolvări de probleme, rebusuri, procese literare etc.).

Jocul didactic furnizează multiple situaţii de învăţare care au o eficienţă deosebită în achiziţiile elevului.

Noua programă şcolară a înlocuit conţinuturile teoretice cu o varietate de contexte problematice care au menirea de a dezvolta capacităţi si competente la elevi prin elaborarea şi folosirea de strategii în rezolvarea diferitelor situatii şcolare. Accentul cade pe activitatea de explorare-investigare, prin stimularea atitudinii de cooperare, iar învăţătorul devine un organizator de activităţi variate de învăţare, pentru toţi copiii, indiferent de nivelul şi ritmul propriu de dezvoltare al fiecăruia, stimulându-i să lucreze, evaluându-i după progresul individual.

Pentru ca fiecare elev să fie implicat, direct în actul învăţării, la nivelul posibilităţilor sale, este folosit frecvent jocul didactic, drept strategie didactică interactivă, centrată pe elev.

S-a constatat că lecţiile interesante, bogate în materiale intuitive, presărate cu jocuri didactice, ajută elevii în aprofundarea cunoştinţelor, menţinându-le mai mult timp concentrată atenţia. Pentru elevii de 6\7 ani este necesară folosirea frecventă a materialului didactic individual, chiar şi în rezolvarea sarcinilor jocului didactic. Numai dacă elevul este pus în situaţia de a utiliza material didactic, în concordanţă cu cerinţele didactice, reuşeşte să

18

înţeleagă conceptele de invatare prin treceri succesive de la concret la abstract şi invers.

Pentru ca lecţiile să aibă o densitate maximă, astfel încât, în orice moment, fiecare elev să fie implicat în actul învăţării, este necesară o bună gestionare a timpului didactic şi o plasare judicioasă a jocului didactic (fie sub formă de muncă independentă, fie sub formă de muncă în grup).

Jocurile-exerciţiu pot avea mai multe variante, ce cuprind sarcini asemănătoare, dar cu un grad de dificultate sporit, numai pentru a preveni plictiseala, redundanţa. Dacă sunt adaptate la nivelul de dezvoltare al fiecărui copil, se poate demara o acţiune de antrenare, în paşi mici, spre un efort din ce în ce mai ridicat.

Pe fondul unor particularităţi de vârstă se manifestă particularităţile individuale specifice fiecărui elev. „Fiecare elev constituie un caz având condiţiile sale specifice de viaţă, experienţele proprii, caracteristicile sale, originalitatea sa”.30 Numai dacă se cunosc particularităţile de vârstă şi individuale ale elevilor, se pot adapta şi utiliza jocuri potrivite, în realizarea obiectivelor propuse la lectii.

Folosindu-se jocul didactic, elevii sunt implicaţi efectiv şi afectiv mai mult în căutarea de soluţii pentru a rezolva sarcinile cerute, în argumentarea deciziilor luate în rezolvarea unor situaţii practice. Copilul învaţă mai mult, fiind stimulat de satisfacţiile pe care i le asigură jocul ca metodă, ce oferă cadru de manifestare, care din punct de vedere psihologic, declanşează şi întreţine o motivaţie intrinsecă. Elementele de joc au menirea de a-i stimula şi antrena mai mult pe şcolarii mici în învăţarea activă.

În învăţarea prin jocul didactic, elevul este impulsionat de componente ce ţin de parametrul cognitiv-intelectual (procese cognitive şi operaţiile pe care acestea le implică) şi parametrul activator-motivaţional (trebuinţe, interese, nivel de aspiraţie, stări afective, atitudini - factori non-cognitivi). Aceste componente acţionează într-o strânsă interdependenţă. Asigurarea interdependenţei optime între cele două componente ale personalităţii elevului, în funcţie de nivelul dezvoltării sale ontogenetice şi de situaţia concretă în care este antrenat, este cerinţa fundamentală a principiului însuşirii conştiente şi active.

Nivelul real de activizare într-o situaţie concretă poate fi evaluat în funcţie de locul unde se plasează elevul în câmpul de intersecţii posibile din diagramă.

Schema suportului psihologic al activizării.31

Sensul ideal al activizării

30 Mialaret, Gaston, 1981, „Introducere în pedagogie”, E. D. P., Bucureşti, p. 6831 Nicola, I. Op. cit., p. 416.

19

Parametrul activator - motivational

Schema redată ar putea sugera ideea că nu numai învăţătorul poate hotărî momentul introducerii jocului în lecţie ci şi însuşi elevul, luând în calcul interdependenţa celor doi parametri. Consider că e necesar ca şi elevul să ceară folosirea acestei metode, în timpul lecţiei, atunci când simte că vrea să se joace (mai ales pentru cei din clasa I şi a II-a).

Organic legată de principiul învăţării active şi conştiente, de principiul accesibilităţii cunoştinţelor, de necesitatea sistematizării priceperilor şi deprinderilor intelectuale este esenţa principiului temeiniciei şi durabilităţii cunoştinţelor, priceperilor şi deprinderilor, ce deschide „noi perspective în stimularea activităţii eficiente”32, atât din partea cadrului didactic prin folosirea jocului ca metodă, cât şi în ceea ce priveşte activitatea independentă a elevului din timpul rezolvării sarcinii didactice.

La toate disciplinele de invatatamant, prestaţiile şcolarului mic, îndeosebi ale celui din clasa I sunt dependente de model, datorită capacităţii lui reduse de a-şi autodirija disponibilităţile şi procesele psihice „spre o pistă de funcţionare izomorfa cu sistemul aşteptărilor învăţătorului”33. De aceea, se consideră necesar ca în lecţii să se dea explicaţii, să se îndrume elevii, să fie încurajată participarea tuturor copiilor, pe măsura disponibilităţilor fiecăruia în:

32 Jinga, I., Istrate, E.,2001, „Manual de pedagogie”, Ed. AII, Bucureşti, p. 198.33 Nicola, Ioan, Op. cit., p. 170.

Para

met

rul c

ogni

tiv -

inte

lect

ual

20

- învăţarea senzorio-motrică (perceperea modelului extern, formarea unui model intern ce orientează subiectul în sarcina pe care urmează s-o execute, învăţarea analitică).

- învăţarea prin descoperire (pe cale inductivă după opinia lui J. S. Bruner).

- învăţarea logică în care „achiziţia finală poate fi inclusă în structura cognitivă a subiectului”34.

- învăţarea creatoare (prin aplicarea regulilor învăţate se crează soluţia)

- învăţarea dramatizată („pune elevii în spectacolul căutării, ... a descoperirii adevărului”.35

Jocul didactic, „ca metodă bazată pe acţiune simulată”36 ,este folosit în lecţii pentru a se realiza o învăţare eficientă.

În conceperea actului didactic, prezenţa acţiunii ludice ar fi o cerinţă psihopedagogică pentru că:

asigură o activizare la maximum a structurilor cognitive şi operatorii; orice achiziţie dacă este dobândită de copil prin participare efectivă

şi afectivă însoţită de cuvânt are trăinicie mai mare; situaţiile de învăţare oferite de sarcina didactică favorizează

operaţiile mentale; constituie o modalitate de captare a atenţiei (se ştie că şcolarii mici

după 20-25 minute dau semne de apatie, nervozitate ca urmare a insuficientei rezistenţe la efort intelectual.

din acţiunea copilului asupra obiectelor decurge dobândirea reprezentărilor conceptuale pentru a favoriza reversibilitatea şi interiorizarea operaţiei;37

accelerează latura formativă în cultivarea potenţialului individual; pretinde şcolarilor mici o finalitate precisă, organizarea şi stăpânirea

conştientă, voluntară a conduitei; constituie o modalitate de adaptare a copiilor de 7\8 ani la specificul

muncii şcolare.În ,”Didactica matematicii”38 jocul didactic este definit ca un ansamblu

de acţiuni şi operaţii care paralel cu destinderea, buna dispoziţie şi bucuria pe care le stârneşte, urmăreşte un set de obiective de pregătire intelectuală, tehnică, morală, fizică etc, a copilului.

„Dicţionarul de termeni pedagogici”39, precizează că jocul didactic reprezintă o metodă de învăţământ în care predomină acţiunea didactică simulată, ce valorifică la nivelul instrucţiei finalităţi adaptative de tip recreativ proprii activităţii umane în general, în anumite momente ale evoluţiei sale ontogenetice, în mod special.34 Nicola Ioan, Op. cit, p. 172.35 Cerghit, I., Op. cit, p. 22436 Cerghit, I., Radu, I. T., Popescu, E„ Vlăsceanu, L., 1992, „Didactica”, E. D. P., Bucureşti, p. 87.37 Vezi Neagu, M., Petrovici, C, Op. cit, p. 1638 Neacşu, L, şi colab.,2001, „Didactica matematicii în învăţământul primar”, Ed. Aius, Craiova, p. 204.39 Cristea, S., 1998, „Dicţionar de termeni pedagogici”, E. D. P„ RA, Bucureşti, p. 256.

21

Jinga şi I. Negreţ, consideră că „metodele active sau simulative sunt, de regulă, metode formative”40, ce asigură o învăţare eficientă în clasă.

Jocul didactic face parte din categoria metodelor formative „puerocentriste, ... adecvate pentru formarea unor capacităţi de a opera cu informaţii ... pentru stimularea capacităţilor psihice superioare care intervin în învăţare”.41

Valoarea formativă a jocului didactic este dată de:- schimbarea produsă la nivelul relaţiei educator-educat; elevul devine

centrul activităţii - coparticipant la propria formare;- realizarea diferenţierii, individualizării în pregătire (fiecare elev

progresează potrivit ritmului de lucru, capacităţilor sale individuale);- inter-învăţarea (învăţarea pe orizontală);- structurarea de abilităţi, priceperi, capacităţi ce solicită o perioadă

extinsă pentru exersare şi întărire;- respectarea „legii efectului” (Thorndike): numai comportamentele de

învăţare ce se încheie cu o stare de satisfacţie tind să se repete.Folosirea jocului didactic în lecţii arată că acesta este valorificat din

punct de vedere pedagogic cu intenţia de a imprima lecţiei un caracter atrăgător, un dinamism real, iar sub aspect psihologic, orice tip de joc vizează interdependenţa dintre parametrul cognitiv-intelectual şi cel activator-motivaţional.

II. 3. Funcţiile jocului didactic 40 Jinga, L, Negruţ, I., 1994, „învăţarea eficientă”, Ed. Editis, Bucureşti, p. 62.41 Jinga, I., Istrate, E., Op. cit, p. 263.

22

Jocurile didactice, prin marea lor diversitate, prin variantele pe care le pot avea, prin faptul că pot fi folosite de o clasă întreagă sau de grupe de copii sau chiar individual, constituie un instrument maleabil utilizat în activitatea şcolară.

O clasificare a jocului:42

Din punct de vedere al modului de prezentare a sarcinii şi a modului de desfăşurare, se disting tipurile de jocuri:

1. cu explicaţii şi exemplificări;2. cu explicaţii, dar fără exemplificări;3. fără explicaţii, doar cu simpla enunţare a sarcinii.

In funcţie de scopul şi sarcina didactică, jocurile por fi împărţite:a) după momentul în care se folosesc în cadrul lecţiei:1) jocuri didactice ca lecţii de sine stătătoare;2) jocuri didactice ca momente propriu-zise ale lecţiei;3) jocuri didactice în completarea lecţiei, intercalate pe parcursul

lecţiei, sau în finalb) după conţinutul capitolelor de însuşit:1 – jocuri didactice pentru aprofundarea însuşirii cunoştinţelor specifice

unui capitol sau a unui grup de lecţii („Caută vecinii!”, „Atenţie la schimb!”, „Găseşte-l pe al treilea!” ,,Continua tu”, ,,Cine stie castiga”, ,,Eu spun una, tu spui alta”etc);

2 – jocuri didactice specifice unei vârste sau grupe („Stop!”, „Jetonul aranjat”, „Săculeţul fermecat”, „Jocul perechilor”, ,,Rezolvă şi dă mai departe!”, „La ce număr m-am gândit?”, ,,Trenuletul semnelor” etc.).

In funcţie de aportul lor formativ, jocurile se pot clasifica după acea operaţie sau însuşire a gândirii căreia i se adresează jocul didactic:

1 – jocuri didactice pentru dezvoltarea capacităţii de analiză („Completează şirul!”, „Observă regula şi continuă!”, ,,Adauga cuvinte potrivite”). Aceste jocuri pot cere o analiză pe baza comparaţiei între imaginea pe care o vede copilul (percepţia) şi cea pe care el o are despre obiectele asemănătoare (reprezentare).

2 – jocuri didactice pentru dezvoltarea capacităţii de sinteză ce presupun efectuarea prealabilă a unei analize („Uneşte!”, „Reconstituie!”, ,,Diamantul”);

3 – jocuri didactice pentru dezvoltarea capacităţii de a efectua comparaţii („Compară!”);

4 – jocuri didactice pentru dezvoltarea capacităţii de abstractizare şigeneralizare (jocul „Cine ştie răspunde”, cu sarcina didactică de a compune numere (0 - 10), având ca regulă a jocului, de a forma exerciţii de adunare şi scădere cu 1 şi 2, al căror rezultat să fie egal cu numărul dat de conducătorul jocului, într-un timp fixat iniţial;

În funcţie de materialul didactic folosit jocurile se clasifică:42 Neagu, M., Petrovicvi, C, Op. cit., p. 92-93.

23

1 – jocuri didactice cu material didactic - standard (confecţionat) - natural2 – jocuri didactice fără material didactic (jocuri orale cu ghicitori,

cântece, scenete, povestiri etc).Jocurile didactice care fac referire la conţinutul capitolelor pot fi:1 – de îmbogăţire a cunoştinţelor, priceperilor şi deprinderilor;2 – de pregătire a actului învăţării;3 – de fixare: - de evaluare

- de dezvoltare a atenţiei, memoriei, inteligenţei - de dezvoltare a gândirii logice - de dezvoltare a creativităţii

4 – de revenire a organismului: - de revenire a atenţiei şi modului de concentrare - de formare a trăsăturilor moral-civice şi de comportament

Funcţiile jocului ca metodă de învăţământ se pot structura astfel:1. Funcţia cognitivă - traduce în act de învăţare acţiunea proiectată

de învăţător în plan mintal, transformând în experienţe de învăţare, obiectivele prestabilite de ordin cognitiv.

Din acest punct de vedere jocul constituie modalitatea de a acţiona practic, sistematic pentru a determina la copil achiziţii de cunoaştere „în scopul de a-şi lărgi orizontul cunoaşterii, de a-şi forma anumite deprinderi”.43

2. Funcţia formativ-educativă contribuie la realizarea obiectivelor din sferaoperatorie şi cea atitudinală. Sunt exersate funcţiile psihice şi fizice ale copilului şi se formează deprinderi intelectuale, aptitudini, capacităţi şi comportamente.

3. Funcţia operaţională (instrumentală) serveşte drept tehnică de execuţie, în sensul că favorizează atingerea obiectivelor;

4. Funcţia motivaţională - de stimulare a curiozităţii, de trezirea interesului, a dorinţei de a cunoaşte şi a acţiona, de organizare a forţelor intelectuale ale elevilor;

5. Funcţia normativă permite cadrului didactic dirijarea, corectarea şi reglarea acţiunii instructive;

6. Funcţia organizatorică permite o bună planificare a timpului elevului şi învăţătorului.

Jocul didactic îndeplineşte funcţiile de bază ale metodelor didactice.

II. 4. Componentele jocului didactic

Un exerciţiu sau o cerinta poate deveni joc didactic, dacă:43 Cerghit, L, Op. cit., p. 106.

24

realizează un scop sau o sarcină didactică; foloseşte elementele de joc în vederea realizării sarcinii

propuse; foloseşte un conţinut accesibil şi atractiv; utilizează reguli de joc, cunoscute anticipat şi respectate de elevi.

Componentele de bază ale jocului didactic44 sunt:a) Scopul didactic care se formează în concordanţă cu cerinţele

programei şcolare pentru clasa respectivă convertite în finalităţi funcţionale de joc. Formularea trebuie să fie clară şi să oglindească problemele specifice impuse de realizarea jocului.

Unele jocuri se referă la probleme de natură cognitivă (scop cognitiv) altele urmăresc aspecte de ordin formativ (scop formativ), prin analiză, comparaţie, selectare, generalizare, abstractizare.

b) Sarcina didactică constituie elementul propriu-zis de instruire prin care se transpune la nivelul copilului scopul urmărit într-o activitate. Sarcina didactică este legată de conţinutul jocului, de structura lui, referindu-se la ceea ce trebuie să facă în mod concret elevii în timpul jocului pentru a realiza scopul propus.

Jocul didactic cuprinde şi rezolvă cu succes, în mod obişnuit, o singură sarcină didactică, ce reprezintă esenţa activităţii respective care antrenează intens operaţiile gândirii.

c) Elementul de joc se stabileşte de regulă în raport cu cerinţele şi sarcinile didactice ale jocului. Într-un joc se pot folosi mai multe elemente sub formă de:

întrecere (individual sau pe grupe); cooperare (spirit de colectivitate); recompensare (recompense morale, materiale); penalizare în caz de abatere de la regulile jocului; aplauzele, încurajările.

Se pot organiza jocuri în care întrecerea, recompensa sau penalizarea să fie evitate.

d) Conţinutul jocului didactic este corespunzător particularităţilor de vârstă ale copiilor cărora se adresează şi sarcinii didactice. El trebuie să fie atractiv, accesibil şi recreativ prin forma în care se desfăşoară, prin mijloacele de învăţământ utilizate, prin volumul de cunoştinţe la care face apel.

e) Materialul didactic trebuie ales şi realizat din timp, corespunzător pentru a contribui efectiv la reuşita jocului.

Varietatea materialului didactic constă în: jetoane cu desene, cu operaţii, figuri geometrice, fişe de observaţie, bileţelele în trăistuţa fermecată, rebusuri.

Un material didactic adecvat conţine o problemă didactică de rezolvat, este uşor manipulat de copii, este atractiv, interesant.

f) Regulile jocului asigură modalitatea de transpunere în acţiuni concrete a sarcinii didactice. Ele trebuie să fie formulate clar, corect, concis, să fie înţelese de toţi participanţii la joc. In funcţie de etapele jocului se stabilesc şi punctajele corespunzătoare.44 Neagu, M., Petrovici, C, Op. cit., p. 95-97.

25

Fiecare joc didactic are cel puţin două reguli:- prima regulă traduce sarcina didactică într-o acţiune concretă, atractivă;

Exerciţiul este transpus în joc.- a doua regulă are rol organizatoric şi precizează momentul când trebuie

să înceapă, să se finalizeze o anumită acţiune a jocului, ordinea în care intră în joc. Sarcina didactică este transpusă într-o acţiune concretă.

Acceptarea şi respectarea regulilor jocului îl determină pe copil să participe la efortul comun al grupului din care face parte, să-şi subordoneze interesele individuale celor ale colectivului.

Arat cum o problemă poate fi transformată în joc didactic: Problema:Într-o cutie sunt bile albe şi negre, câte minimum 6 din fiecare. Se iau la

întâmplare 6 bile din cutie. Câte bile albe şi câte negre pot fi printre cele luate?Scopul: consolidarea cunoştinţelor privind adunarea numerelor 0-10;Sarcina didactică: verificarea cunoştinţelor despre descompunerea unui

număr într-o sumă de doi termeni;Elemente de joc: întrecere pe echipe;Conţinutul matematic: operaţii cu numere naturale;Material didactic: o cutie cu 6 bile albe şi 6 bile negre (minimum);Regulile de joc: elevii scriu soluţiile posibile ale problemei pe o foaie de

hârtie, iar propunătorul strânge foile după un timp dinainte stabilit.Pot apărea situaţiile:

Bile albe: 6 5 4 3 2 1 0Bile negre 0 1 2 3 4 5 6

Pentru fiecare soluţie bună se acordă un punct. Clasamentul: pe locul I cei cu 7 puncte (7 soluţii); pe locul II cei cu 6 puncte (6 soluţii); pe locul III cei cu 5 puncte (5 soluţii) Se poate stabili şi o clasificare pe echipe, prin cumularea punctelor

obţinute de componenţii fiecărei echipe. Cei care nu au dat nici o soluţie bună, pot fi penalizaţi având drept sarcină să scrie adunările.

0+6= 4+2= 6+0= 2+4=1+5= 3+3=5+1=

În situaţia în care elevii nu reuşesc să rezolve sarcina didactică a jocului propus, se verifică dacă nu s-au strecurat greşeli în formulare, dacă elevii au noţiunile necesare pentru a rezolva sau dacă gradul de dificultate nu este prea ridicat.

Organizarea activităţilor sub forma jocului didactic oferă o serie de avantaje de ordin metodologic:

aceeaşi sarcină se exersează pe conţinuturi şi materiale diferite, cu

26

reguli noi; acelaşi conţinut matematic se consolidează, se poate repeta prin

modificarea situaţiilor de învăţare şi a sarcinilor de lucru; regulile şi elementele de joc modifică succesiunea acţiunilor,

ritmul de lucru; stimulează şi exersează limbajul, aspecte comportamentale prin

reguli de joc; într-un joc, repetarea răspunsurilor, în scopul obţinerii

performanţelor şi reproducerea unui model de limbaj adaptat conţinutului pot fi reguli de joc.

Structura jocului didactic impune ca sarcină didactică în relaţie cu regulile jocului să fie accesibilă, pentru a fi un echilibru permanent între acestea. Apar situaţii când, deşi sarcinile sunt accesibile, regulile pot inhiba, ducând la refuz, indiferenţă sau deşi sarcinile sunt dificile, simplitatea regulilor instaurează plictiseala. Jocul didactic reuşit ar fi cel care trezeşte interesul pentru sarcina şi regulile sale (prezenţa elementului emotiv, de aşteptare, de surpriză, de întrecere ar fi indispensabile).

CAPITOLUL III

Studiu experimental privind organizarea şi desfăşurarea jocurilor didactice în învăţământul primar

III.1.1 Ipoteză, obiective, eşantioane

27

Ipoteza pe care mi-am propus să o verific în planul practic al realităţii şcolare este: dacă în învăţământul primar se concepe şi utilizează un program special de jocuri didactice atunci se va determina o creştere a performanţei şcolare.

Obiectivele cercetării de faţă sunt următoarele:• cunoaşterea nivelului de pregătire intelectuală a elevilor şi stabilirea

performanţei individuale;• cunoaşterea şi evidenţierea valenţelor formative-educative ale

jocului didactic;• elaborarea şi implementarea unor programe speciale de valorificare a

jocului didactic pentru creşterea performanţelor în învăţare;• determinarea corelaţiei dintre programul educaţional ,, Învăţăm

jucându-ne” şi performanţele şcolarilor mici.

Menţionez că în funcţie de metodologia adoptată cercetarea de faţă este una experimental - ameliorativă. Am recurs la tehnica grupului de control şi am ales clasă martor clasa a III-a de la Şcoala Nicoreşti din anul şcolar 2007-2008.

Am aplicat evaluarea iniţială şi cea sumativă pentru mini-investigaţia efectuată, în semestrul II al anului şcolar 2007-2008 la unitatea de învăţare Împărţirea numerelor naturale la clasa a III-a.

Grupul experimental este clasa mea, experimentul este longitudinal, urmăreşte rezultatele pe parcursul a doi ani de studiu,respectiv clasele a II-a şi a III-a.

Evaluarea iniţială şi cea sumativă necesare mini-investigaţiei le-am aplicat grupului experimental în semestrul II al anului şcolar 2008-2009 tot la unitatea de învăţare Împărţirea numerelor naturale la clasa a III-a.

Ambele colective sunt mixte. În urma discuţiilor cu părinţii ambelor clase, cu învăţătorul clasei martor, am adunat următorul material faptic.

Numărelevi

Fete Băieţi Fărăgrădiniţă

Vârstele elevilor Studiile părinţilor

8 9 10 11 Liceu Şcoalăprofesională

8clase

Clasaexperiment

18 10 8 - 15 3 - 6 10 2

Clasamartor

18 8 10 - 16 2 - 4 9 5

Am constatat că elevii au frecventat grădiniţa, deci au fost familiarizaţi cu mediul instituţionalizat, au avut anumite deprinderi şcolare deja în formare.

Părinţii au terminat 8 clase şi unii dintre ei au studii medii ceea ce se constituie ca un factor care poate favoriza reuşita experimentului.

Mediul familial în care se dezvoltă cele două grupuri este normal din punct de vedere social, având în vedere că este vorba de o comunitate rurală.

28

Nivelul de pregătire al colectivelor de elevi este omogen din punct de vedere al posibilităţilor intelectuale,elevii provenind din familii care le oferă condiţii necesare desfăşurării actului învăţării.

III.1.2. Metodologia cercetării

Am ales cercetarea pedagogica de tip combinat: teoretico- fundamentală şi practico- aplicativă pornind de la încadrarea temei într-un spaţiu teoretic şi ajungând la reliefarea implicaţiilor practice menite să îmbunătăţească, să optimizeze activitatea de învăţare. Din punct de vedere metodologic, cercetarea este experimentală pentru că prin introducerea în activitatea elevilor a jocurilor didactice, se declanşează acţiuni educaţionale noi, ale căror rezultate sunt înregistrate şi prelucrate în vederea demonstrării valorii pe care o au.

Metodologia cercetării cuprinde:Metode nonexperimentale de colectare a datelor - Observaţia sistematică pe parcursul întregului experiment şi va

consta în utilizarea unor grile de observaţie; -Testele; -Metoda analizei produselor şcolare; -Metoda anchetei pe bază de chestionar; Metode acţionale sau de intervenţie: - Experimentul pedagogic care este metoda fundamentală de investigaţie şi are ca principale variabile: - Variabila independentă reprezentată de programul: ,,Învăţăm jucându-ne’’ - Variabila dependentă care urmăreşte performanţele elevilor pe tot parcursul experimentului. Testele mă vor ajuta să cunosc şi să pot delimita mai în amănunt cum influenţează jocul didactic obţinerea performanţei şcolare şi să surprind destul de obiectiv evoluţia şi stadiul atins de fiecare individ în parte. Folosindu-mă de chestionare aş putea afla în ce măsură se angajează elevii în învăţare prin jocul didactic,cum stimulează jocul didactic potenţialul intelectual al elevilor, în ce măsură se asigură progresul şcolar, cum apreciază elevii rezultatele obţinute la sfârşitul jocului didactic. Observaţia mă va ajuta să urmăresc modul în care elevii prezintă judecăţile, atitudinea pe care o au în timpul jocului didactic dar şi a altor activităţi,dacă finalizează sarcina de lucru, elaborează soluţii originale pentru rezolvarea sarcinilor de lucru. Ca urmare a rezultatelor obţinute prin două chestionare constituite dintr-o succesiune organizată de întrebări cu scopul cunoaşterii opiniilor despre jocul didactic a învăţătorilor de la clasele a III-a, participanţi la cercul pedagogic

29

(50 învăţători din mediul rural şi urban) desfăşurat la SAM Buciumeni pe data de 6 decembrie 2008 şi a 30 de elevi din clasele II-IV de la şcoala Nicoreşti, am dedus că jocul didactic este o metodă didactică folosită, eficientă,dorită de copii.

Chestionar pentru invatatori

I. In ce masura folositi jocul didactic?

1. in foarte mica masura;2. in masura potrivita;3. in mare masura;4. in foarte mare masura.

II. In ce masura se angajeaza elevii dumneavoastra in invatare prin jocul didactic?

1. in foarte mica masura;2. in masura potrivita;3. in mare masura;4. in foarte mare masura.

III. In ce masura stimuleaza potentialul intelectual jocul didactic?

1. in foarte mica masura;2. in masura potrivita;3. in mare masura;4. in foarte mare masura.

IV. In ce masura participa elevii timizi la lectie cand folositi jocul didactic?

1. in foarte mica masura;2. in masura potrivita;3. in mare masura;4. in foarte mare masura.

V. In ce masura se asigura progresul scolar folosind jocul didactic?

1. in foarte mica masura;2. in masura potrivita;3. in mare masura;4. in foarte mare masura.

30

Chestionar pentru elevi

I. Cat de des foloseste invatatorul jocul didactic in lectia de matematica ?1. aproape niciodata ;2. rareori ;3. de obicei ;4. aproape intotdeauna.

II. Cat de mult inveti la matematica prin jocul didactic ?1. foarte mult ;2. mult ;3. putin ;4. foarte putin.

III. In ce masura esti atent in timpul jocului matematic ?1. in foarte mica masura;2. in masura potrivita;3. in mare masura;4. in foarte mare masura.

IV. Cum apreciezi rezultatele obtinute la sfarsitul jocului matematic?1. foarte bune;2. bune;3. suficiente;4. insuficiente.

Centralizarea rezultatelor obţinute: -la chestionarul pentru învăţători:

Categorii f % Reprezentarea grafică

31

I. 2. în măsură potrivită 3. în mare măsură 4. în foarte mare măsură

II.1. în foarte mică măsură 2. în măsură potrivită 3. în mare măsură 4. în foarte mare măsură

III. 1. în foarte mică măsură 2. în măsură potrivită 3. în mare măsură 4. în foarte mare măsură

IV. 1. în foarte mică măsură 2. în măsură potrivită 3. în mare măsură 4. în foarte mare măsură

V. 1. în foarte mică măsură 2. în măsură potrivită 3. în mare măsură 4. în foarte mare măsură

2125 4

21227 9

2102810

4 62317

2 732 9

4250 8

4245418

4205620

8124634

4146418

8

42

50

4 18

24

54

4 20

20

56

812

34

46

4 18 14

64

- la chestionarul pentru elevi

Categorii f % Reprezentarea grafică

32

I. 2. rareori 3. de obicei 4. aproape întotdeauna

II. 1. foarte mult 2. mult 3. puţin

III. 2. în măsură potrivită 3. în mare măsură 4. în foarte mare măsură

IV. 1. foarte bune 2. bune 3. suficiente 4. insuficiente

31512

1215 3

81012

151311

105040

405010

26.6633.33

40

5043.333.333.33

40 10

50

10

40

50

40 26.66

33.33 3.33 3.33

50

43.33

Observaţiile la clasă din timpul jocului didactic mi-au sugerat corelaţii între variabilele stabilite.

Am întocmit şi folosit o fişă de observare, drept instrument de evaluare. S-au consemnat evenimentele cele mai importante ale comportamentului elevilor. Analizând consemnările din tabel reiese că jocul didactic este o activitate desfăşurată de toţi copiii, fără a ridica mari probleme de adaptare şi integrare şcolară.

33

Nr.crt.

Ce urmarescApreciere Numele si prenumele

in jocul matematicin alte activitati

PB CM AD TA IE BC TA CM CI BC CR ML BB NA SN PC BC MC

1.Modul in care

prezinta judecatileCoerent

Incoerent

StiintificEmpiric

2.Atitudinea in timpul

activitatiiColaborare

Pasiv

Dinamic

3. Interes, curiozitateDelocPutin

Frecvent

Permenent

4.Adaptare sociala Nesociabil

Sociabil

Neutru

5.Finalizeaza sarcina

de lucruDa

Nu

6.Solicita ajutor Da

Nu

7.Urmeaza

instructiunile specifice

Da

Nu

8.Elaboreaza solutii originale pentru

Uneori

Frecvent

34

rezolvarea sarcinilor de lucru

Deloc

Fişa de observare:

35