· web viewde-a lungul acestei călătorii interdisciplinare, vom aplica rezultatele extrase...
TRANSCRIPT
Universitatea de Arhitectură și Urbanism „Ion Mincu”, București
Școala Doctorală de Arhitectură (SDA) din IOSUD
Arhitectura memoriei: între mnemonică și sacru.
Trauma individuală și trauma colectivă
-o abordare interdisciplinară-
Conducător științific: prof.dr.arh. Augustin Ioan
Autor: drd.arh. Maria Tîlvescu
București, 2018
1
Mulțumiri
Doresc să aduc mulțumiri speciale coordonatorului meu științific-domnul prof.dr.arh.
Augustin Ioan, pentru permanenta susținere și îndrumare de-a lungul perioadei de cercetare și
elaborare a tezei. Îi mulțumesc domnului profesor deopotrivă și pentru sprijinul pe care mi l-a
oferit în realizarea demersurilor complementare tezei: a proiectului(realizat) pentru Memorialul
Rezistență și Represiune în Bihor și a concursurilor internaționale și naționale la care am
participat în vederea aprofundării studiului temei dezvoltate în lucrarea de doctorat.
Mulțumirile mele se îndreaptă și către membrii comisiilor de evaluare a referatelor, către
doamnele și domnii profesori implicați în Școala Doctorală, împreună cu care am dezbătut
numeroase teme prin care am reușit să îmi dezvolt aria de cunoaștere în domeniul arhitecturii
memoriei.
Țin să mulțumesc și lector.univ.dr. Cristina Liana Pușcaș - muzeograf al Muzeului
Orașului și Cetății Oradea, pentru sprijinul oferit pe parcursul realizării Memorialului Rezistență
și Represiune în Bihor, pentru permanenta implicare în administrarea și coordonarea actuală a
memorialului și pentru devotamentul față de memoria foștilor deținuți ai perioadei comuniste în
Bihor.
Doresc să adresez mulțumiri speciale familiei mele și prietenilor pentru înțelegerea și
sprijinul moral pe care mi le-au acordat pe parcursul studiului.
2
Arhitectura memoriei: între mnemonică și sacru.
Trauma individuală și trauma colectivă
-o abordare interdisciplinară-
Cuprins
1. Argument...........................................................................................................................pag 10
2. Obiective ...........................................................................................................................pag 12
3. Metodologie de cercetare. Abordările semiotică, fenomenologică și
hermeneutică.........................................................................................................................pag 14
3.1. Metoda semiotică................................................................................................pag 14
3.2. Metoda fenomenologică......................................................................................pag 16
3.3. Metoda hermeneutică..........................................................................................pag 18
3.4. Cuvinte cheie. Definirea principalelor concepte cu care se va opera în cadrul
studiului..................................................................................................................................pag 19
4. Memoria prin prisma psihologiei. Extragerea conceptelor aplicabile în
arhitectură............................................................................................................................pag 28
4.1. Scurta prezentare a proceselor psihice cognitive elementare...............................pag 28
4.1.1. Cogniția, senzația, gândirea, reprezentarea și
imaginația..................................................................................................pag 29
3
4.1.2. Memoria, ca proces cognitiv elementar................................................pag 34
4.2.Uitarea............................................................................................................pag 38
4.3.Concluzii.........................................................................................................pag 39
5. Problematica memoriei, uitării și imaginației în filozofie și sociologie. Extragerea
conceptelor aplicabile în arhitectură....................................................................pag 40
5.1. Memoria la Paul Ricoeur și Aristotel. Registrele temporale..............................pag 40
5.2. Prezența absentului la Ricoeur și corespondentul său:
reprezentarea..........................................................................................................................pag 43
5.2.1.Nivelul patologico-terapeutic : memoria împiedicată..........................pag 45
5.2.2.Memoria Manipulată. De la fragilitatea memoriei la fragilitatea identității.
Tzvetan Todorov și abuzurile memoriei.....................................................................pag 46
5.2.3. Nivelul etico-politic: memoria obligată................................................pag 50
5.3. Cuplurile Phantasma-Eikon, Mneme-Anamnesis. Absența ca „altul” al
prezenței..................................................................................................................................pag 51
5.4. „On ne parle tant de memoire que parce qu’il n’y en a plus”. Nora și debranșarea
de la memoria vie....................................................................................................................pag 52
5.5. Paralelă între debranșarea de memorie la Pierre Nora și fericirea paradoxală la
Lipovetsky...............................................................................................................................pag 53
5.6. Abordarea sociologică a memoriei din perspectiva lui Jan Assmann și Maurice
Halbwachs..............................................................................................................................pag 54
5.7. Conceptul de „floating gap”................................................................................pag 56
5.8. Delimitarea grupurilor de martori........................................................................pag 60
4
5.9. Concluzii..............................................................................................................pag 62
6. Psihologia traumei. Trauma individuală și trauma colectivă.......................................pag 64
6.1. Conceptul de traumă privit interdisciplinar. Stresul și efortul de adaptare la
stres.........................................................................................................................................pag 65
6.2. Terapia traumei în psihologie și psihiatrie. Proiectarea tehnicilor terapeutice asupra
arhitecturii memoriei...............................................................................................................pag 68
6.3. Aparenta opoziție dintre psihologia individuală și psihologia colectivă/socială
(Comentariu pe marginea lucrării „Psihologia Colectivă și Analiza Eului” de Sigmund
Freud).....................................................................................................................................pag 70
6.4. Studiu comparativ traumă individuală-traumă colectivă.....................................pag 71
6.5. Terapia traumei prin atribuirea de chip statisticilor.
Contramemoria........................................................................................................................pag 75
6.6. Mecanismul Empatiei...........................................................................................pag 76
6.7. Studiu de caz: Muzeul Memorial al Holocaustului, Washington,
S.U.A.......................................................................................................................................pag 80
6.7.1. Context. Amplasament..........................................................................pag 81
6.7.2. Concept. Simbolistică. Parcurgerea traseului........................................pag 82
6.7.3. Povestea lui Daniel: contra-memoria. Comemorarea identității și
Mecanismul empatiei..................................................................................................pag 85
6.7.4. Turnul Chipurilor. Învestirea numerelor cu nume și povești
individuale...................................................................................................................pag 88
6.8. Concluzii..............................................................................................................pag 94
5
7. Dimensiunea profunzimii: sacrul religios vs sacrul civic. Comportarea cripto-religioasă a
omului contemporan.............................................................................................................pag 95
7.1. Problematica limitei în sacrul civic. Amplasamentul autentic. Displaced
memory...................................................................................................................................pag 98
7.1.1. Tipologii ale limitei.............................................................................pag 99
7.2. Gradele autenticității..........................................................................................pag 104
7.3. Camuflarea în profan a sacrului religios.Hetero-heirus sau „comportarea cripto-
religioasă”.............................................................................................................................pag 109
7.3.1. Spargerea trinomului originar.............................................................pag 109
7.3.2. Originile: sacru-funerar-memorial împreună......................................pag 112
7.3.3. Studii de caz: Hibrizii..........................................................................pag 116
7.3.3.1.Capela Memorială Belarusă/
Spheron Architects............................................................................pag 116
7. 3.3.2. Kaiser Wilhelm Memorial Church......................................pag 121
7.3.3.3. Martirionul de la Niculițel....................................................pag 122
7.4. Sensul de propagare a laicizării arhitecturii funerare și arhitecturii
memoriei...............................................................................................................................pag 125
7.4.1 Studiu de caz: U.S.S. Arizona Memorial ............................................pag 125
7.4.2. Studiu de caz: Memorialul Martirilor Deportării ...............................pag 127
7.4.3. Studiu de caz: Hiroshima Peace Memorial.........................................pag 128
7.4.4. Studiu de caz: Cimitirul San Cataldo de Modena...............................pag 130
7.4.5.Concluzii în urma analizei studiilor de caz.................................pag 132
6
7.5. Limbajul comun al laicizării în arhitectura memorială și
funerară.................................................................................................................................pag 132
7.5.1. Studiu de caz: Consellation Park. O interpretare contemporană a
doliului....................................................................................................pag 153
7.5.2. Studiu de caz: Sense memory bank....................................................pag 138
7.5.3. Studiu de caz: Vertical Columbarium................................................pag 140
7.5.4. Studiu de caz: R.I.P. Station................................................................pag 142
7.6. Concluzii............................................................................................................pag 144
8. Locurile memoriei- între hiperconsum și reculul sacrului.........................................pag 146
8.1. Cele trei faze ale capitalismului de consum. Căutarea fericirii
paradoxale.............................................................................................................................pag 151
8.2. Consumul emoțional. Memorialul, ca formă de marketing...............................pag 152
8.3. Sărbătoarea fără trecut și viitor..........................................................................pag 155
8.4. Festivisml galopant la Lipovetsky. Hipermemorialul........................................pag 157
8.5. Turismul negru vs. arhitectura memoriei...........................................................pag 160
8.6.Nevoia intrinsecă de a adora. Sacralizarea răului absolut în contextul
hiperconsumerist. Fascinația pentru abominabil...................................................................pag 164
8.7. Studii de caz: Conduita în spațiile memoriale...................................................pag 168
8.7.1. Spațiul memorial ca palimpsest. .......................................................pag 168
8.7.2. Memorialul Evreilor Uciși în Europa.................................................pag 172
8.7.2.1 Holocaust vs. Yolocaust. Atitudini față de conduita în spațiul
memorial astăzi.............................................................................................pag 175
7
8.7.3. Topografia Terorii...................................................................pag 179
8.8.Concluzii.................................................................................................pag 183
9. Respingerea memorialelor- „failed memorials”.........................................................pag 185
9.1. Studiu de caz: Memorialul eșuat din Mexico City și Nuestro
Memorial..................................................................................................................pag 186
9.2. Memorial „overload”1 și respingerea memorialelor
Studiu de caz: atentatul din Parcul Tavistock vs Manchester City..........................pag 190
9.3. Studiu de caz: Oslo și Utoya..............................................................................pag 193
9.3.1. Memorialul „Memory Wound”, de Jonas Dahlberg...........................pag 196
9.4. Christine Jacob Marks și propunerea pentru un Memorial al Victimelor
Holocaustului în Berlin.........................................................................................................pag 208
9.5. Renata Stih și Frieder Schnock – contramemorialele....................................pag 211
9.5.1. Bus stop. Timpul, ca ofrandă adusă celor morți.................................pag 211
9.5.2. „Places of Rememberance” (Locuri ale amintirii)..............................pag 217
9.6. Concluzii............................................................................................................pag 222
10. Iertarea dificilă..............................................................................................................pag 223
10.1 Ecuația iertării la Paul Ricoeur.........................................................................pag 223
10.2. Vinovăția, ca noțiune a doctrinei juridice....................................................... pag 226
10.3. Iertarea ca strategie terapeutică....................................................................... pag 228
1 https://theconversation.com/why-refusing-to-build-memorials-for-terror-attacks-is-a-bold-political-statement-61556
8
10.4.Concluzii............................................................................................................pag231
11. Contribuția proprie......................................................................................................pag 232
11.1. Memorialul „Rezistență și Represiune în Bihor”. Proiect
realizat...................................................................................................................................pag 233
11.2. Mosul Postwar Camp. The Healing Wound....................................................pag 249
11.3.Concursul Internațional de Arhitectură „Kaira Looro, Spațiu Sacru în
Senegal” ............................................................................................................................................
...pag 256
11.4. Concursul internațional de arhitectură „Sahara Eco
House”................................................................................................................................pag 260
11.5. Concursul internațional de arhitectură „Kaira Looro, Cultural Center in
Sedhiou”.................................................................................................................pag 264
11.6. Concursul pentru Trofeul Constantin Brâncoveanu.....................................pag 270
12. Bibliografie.................................................................................................................pag 273
13. Articole..........................................................................................................pag 277
14. Filmografie..................................................................................................................pag 278
15. Webografie..................................................................................................................pag 279
16. Surse Foto...................................................................................................................pag 279
17. Anexe...........................................................................................................................pag 285
Anexa 1. „Psihologia traumei și a pierderii”- Fragmente........................................pag 285
Anexa 2. Cele 126 de numele decupate în corpurile de oțel, la memorialul„ Rezistență și
Represiune în Bihor”:...........................................................................................................pag 290
9
1. ARGUMENT
Arhitectura memoriei este o formă de extragere din ordinea spațială și temporală a
cotidianului, a vieții profane. Deopotrivă prezentă, dar și îndreptată spre trecut, este vindecătoare
și creatoare, oscilând între a (se) arăta și a (se) ascunde.
În contextul anormalității sociale, a ruinei etice și morale, arhitectura memoriei încearcă
estomparea suferinței, chiar și atunci când o formă justă de restabilire a echilibrului nu este
posibilă. Este o arhitectură a ocrotirii, fără a înceta să fie statornică în rolul său educativ și de
atenționare asupra greșelilor trecutului. Aici, timpul este narat, rememorat. Spațiul memorial
oferă comunității o imagine a propriei oglindiri, un fragment din propria existenţă readus în
actualitate.
Arhitectura memoriei se înfățișează ca spațiu al contrastelor, ca spațiu în care sunt aduse
împreună instanțele antagonice ale umanului: memoria genocidului, a sclaviei, torturii sau
asupririi împarte același spațiu cu iertarea tuturor acestora.
Memoria nu este prezentă ca noțiune doar în arhitectură. Numeroase alte domenii
mizează fundamental pe memorie, în calitate concept si domeniu de studiu interdisciplinar:
medicină, psihologie, neuroștiință, sociologie, istorie, filosofie, dar și în artă sau domeniul IT și
software.
Încă din definiția pe care o regăsim în Dicționarul Explicativ al Limbii Române rezultă
această interdisciplinaritate:
MEMÓRIE, memorii, s. f. 1. Proces psihic care constă în întipărirea, recunoașterea și
reproducerea senzațiilor, sentimentelor, mișcărilor, cunoștințelor etc. din trecut. ♦ Minte
(considerată ca sediu al procesului de memorare). ◊ Loc. adv. Din memorie = din
aducere-aminte, pe de rost. 2. Păstrare în amintire, reprezentare mintală, aducere-
aminte, amintire. ♦ Amintire pe care posteritatea o păstrează oamenilor iluștri sau
evenimentelor de seamă. ◊ Expr. În memoria cuiva (sau a ceva) = în amintirea..., spre
aducere-aminte; ca omagiu. 3. Parte a calculatorului electronic în care se înregistrează
10
instrucțiunile, cuvintele, valorile numerice etc. după o codificare prealabilă; memorator
(2). – Din lat., it. memoria, fr. mémoire. 2
Arhitectura memoriei se referă la numeroase tipologii de dispozitive mnemotehnice
(statuie, monument, arhitectură funerară, până la edificii de mare amploare-memoriale, muzee,
situri, vestigii arheologice etc.)
Toate acestea au ca liant, ca nucleul central - trăsătura cea mai pregnantă prin care ajung
la receptor. Aceasta nu se referă la funcțiune (arc de triumf, edificii de cult, morminte, muzee,
ruine) și nici la semnificația propriu-zisă (rememorarea unei victorii, a vieții unei personalități în
integralitatea sa, a unei perioade, sau a unui eveniment cu un impact profund negativ), ci la
accesarea unui alt timp, odată cu interacțiunea dintre obiectul de arhitecură și receptor.
Un spațiu cu aceste caracteristici contrazice trecerea lineară a timpului, acesta devenind
circular, asemeni unui culoar ce se sprijină la un capăt pe momentul fix din trecut, iar la celălalt
pe punctul mobil: prezentul mereu variabil (fig 1.).
Fig. 1.
În susținerea demersului, vor fi analizate în paralel dar și interconectate prin punți între
domenii, elemente cheie ale conceptului de memorie, în vederea delimitării și analizării cât mai
elocvente arhitecturii memoriei, și mai cu seama, a dispozitivelor mnemotehnice ce fac referire
la trauma colectivă.
2 http://www.dex.ro/memorie, vizitat 14.09.2016
11
In studiul de față se vor conexa problematici, clasificări și definiții ale memoriei din
domenii diferite, creându-se astfel o matrice complexă de sensuri care comunică și se clarifică
reciproc. Fiecare dintre aceste domenii aduc piste care, intersectate cu abordarea arhitecturală,
facilitează înțelegerea arhitecturii memoriei, pe de o parte, și totodată nasc noi întrebări cu
privire la aceast domeniu, atât pentru arhitecți, cât și pentru utilizatorii spațiului în general.
Vom conexa noțiunile propuse de psihologie, filozofie și sociologie. În urma țeserii
acestui sistem interdisciplinar, vom aplica rezultanta în domeniul arhitecturii.
2.OBIECTIVE
Studiul de față își propune abordarea interdisciplinară a subiectului arhitecturii
memoriei care, prin definiție se revelează sub forma unui cumul ce nu poate fi analizat univoc.
Când vorbim despre arhitectura memoriei, implicit aducem în discuție conceptul de memorie
care, la rândul său are implicații interdisciplinare.
Vom vedea care sunt principalele direcții de gândire în care a fost abordat subiectul
memoriei în psihologie, filozofie și sociologie. De-a lungul acestei călătorii interdisciplinare,
vom aplica rezultatele extrase domeniului arhitecturii, prin paralelă la teoria de arhitectură, dar și
prin comentarii pe marginea unor studii de caz elocvente pentru fiecare subiect în parte. Ne
propunem astfel să punem în evidență felul în care fiecare dintre domenii se râsfrânge asupra
arhitecturii memoriei.
În ceea ce privește paralela cu domeniul psihologiei, vom încerca să găsim răspunsuri la
întrebări ce privesc: trauma individuală și colectivă, felul în care arhitectura memoriei își asumă
rolul terapeutic al traumei, mecanismul empatiei și felul în care el este declanșat în arhitectura
memorială.
Câteva dintre subiectele pe care ne propunem să le abordăm, prin intermediul paralelei
dintre filozofie și arhitectura memoriei, sunt: fragilitatea memoriei și implicațiile asupra
identității, prezența absentului în arhitectura memoriei, registrele temporale și reflectarea lor prin
12
arhitectură, memoria împiedicată, manipulată și comandată abuziv, cuplurile phantasma-eikon și
mneme-anamnesis, memorialele și debranșarea de la memoria vie.
Vis-a-vis de privirea interdisciplinară între subiectul memorialelor și sociologie, ne vom
pune întrebări referitoare la: implicațiile sociale ale arhitecturii memoriale, dinamica prin care un
memorial își indeplinește sau nu rolul terapeutic, educativ, dar și pe cel de reper identitar,
problematica sitului autentic în arhitectura memorială, gradele de autenticitate și scenariile
posibile, conduita socială într-un spațiu memorial și factorii care o determină, arhitectura
memoriei în contextul societății contemporane de hiperconsum, posibile viitoare scenarii de
comportament și utilizare a locurilor memoriei.
O altă problematică pusă în discuție prin studiul de față este relația dintre arhitectura
memoriei și sacru. Ne propunem să probloematizăm: debranșarea memorialelor de la limbajul
sacrului religios, comportamentul în spațiul memorial în cazul lui homo religiosus și homo
consumericus, spațiul sacru religios și spațiul profan vs. spațiul sacrului civic și spațiul vieții
cotidiene, rupturile în planurile cosmogoniei și în cele temporale la homo religiosus și la omul
contemporan, sacralizarea situațiilor limită.
În ultimul capitol al tezei, voi vorbi despre contribuția proprie, prin prezentarea
Memorialului Rezistență și Represiune în Bihor, dar și a unor concursuri internaționale de
arhitectră la care am fost premiată.
3. METODOLOGIE DE CERCETARE. ABORDAREA SEMIOTICĂ, HERMENEUTICĂ
ȘI FENOMENOLOGICĂ
13
3.1. Metoda semiotică
„[...] este suficient ca un cod să stabilească o corespondență între ceea ce ține locul si
corelatul său, corespondență valabilă pentru orice destinatar posibil, chiar dacă, de fapt, nu
există sau nu va putea exista vreodata un destinatar.Un sistem de semnificare este de aceea un
construct semiotic autonom, înzestrat cu modalitati de existenta cu totul abstracte, independente
de orice act posibil de comunicare care să le actualizeze.”3
In cazul arhitecturii memoriale, prin încercarea de transpunere într-un alt timp, spaţiu, sau
alături de alţi indivizi, funcţia principală încetează a fi cea pragmatică, profană, alunecând către
latura spirituală: comemorarea. Spaţiul arhitecturii memoriei nu are veleităţi sacre în
materialitatea lui, nu marchează fizic locul unei hierofanii, ci naşte sacrul(religios sau civic)în
conştiinţa receptorului, prin simboluri.
Faţă de arhitectura pragmatismului, care se adresează percepţiei cognitive, arhitectura
memorială, prin semnificație, îşi mută centrul de interes către percepţia afectivă. Prin procesul de
comemorare, receptorul trăieşte experienţa de a fi simultan într-un timp, al existenţei fizice, dar
şi în altul: timpul rememorat, mecanism întâlnit de asemenea în heterotopiile lui Foucault.
De aici şi caracterul specific acestui tip de arhitectură: un sacru altfel, care se apropie de
spaţile sacre prin elemente comune, dar se şi îndepartează de acestea prin particularităţi.
Funcția simbolică are un rol central în comunicarea dintre arhitectura memorială și
receptor.
Prin accesarea locului destinat memoriei, individul învinge vremelnic curgerea lineară a
timpului, şi retrăieşte fragmente din trecut (timpul nu mai este linear, devine circular).
Comemorarea, prin accesarea de declanșatori concretizați în elemente simbolice, poate fi
interpretată astfel ca un culoar prin care se păşeşte în alt timp, în alt spaţiu, ca un segment/punte
3 Eco, Umberto – Tratat de semiotică generală, Editura Științifică și Enciclopedică, București, 1982, pag 8
14
ce se sprijină la un capat pe momentul fix din trecut pe care încearcă să îl revitalizeze, iar la
celălalt pe prezentul contemplării, prezent variabil ce îşi modifică mereu poziţia.
Prin abordarea semiotică vom trata tema simbolurilor în arhitectura memorială, felul în
care limbajul arhitectural este gestionat pentru a transmite cat mai coerent mesajul și a declanșa
fluxul memoriei. Comunicarea este locul în care atât simbolul cât și percepția se întâlnesc:
receptorul reacționează în contact cu simbolul, manifestat la orice nivel: senzorial(ex:
lumina/întunericul, spațiul vast vs. senzația de claustrare), abstract(reprezentări geometrice), sau
chiar temporal(prin rupturi în curgerea firească a timpului, marcând momente simbolice; la fel ca
în cazul locurilor – „des espaces autres”, și timpul poate fi „altfel”)
“De la hierofania cea mai elementară, ca de pildă, manifestarea sacrului într-un
lucru oarecare, o piatră ori un copac, până la hierofania supremă [...] nu există ruptură.
Este mereu aceeaşi taină: manifestarea a ceva care este „altfel“, a unei realităţi care nu
aparţine lumii noastre” 4
Mircea Eliade defineşte sacrul şi profanul ca ,,două moduri de a fi în lume”, situându-le
în planuri antinomice. Totuşi, în mod misterios, sacrul şi profanul pot trăi în același spaţiu,
obiect, entitate. Ceea ce înclină balanţa către unul din poli este percepţia receptorului. Acesta
este punctul în care abordarea semiotică se completează cu cea fenomenologică.
Într-o altă abordare, un obiect sau un spaţiu care găzduieşte elemente sacre, traverseză un
pradox: manifestând sacrul, o entitate oarecare devine altceva, fără a înceta să fie ea însăşi.
Entitatea capătă o semnificație.
Funcția fundamentală a simbolurilor de a reprezenta sintetic complexitatea unei realități
facilitează abordarea intrdisciplinară pe care se bazează lucrarea. Cercetarea semiotică este
utilizată în întreg cuprinsul studiului, cu precădere în discuțiile ce privesc concepte filozofice și
în tratarea problematicii camuflării în profan a sacrului religios și a comportării cripto-religioase.
4 Mircea Eliade - Sacrul şi Profanul, Editura Humanitas, Bucureşti, 2017, pag. 13
15
3.2. Metoda fenomenologică
„Arhitectura este singura artă prin care punem natura să lucreze, și acest avantaj unic face să
se manifeste aspectul Sublim. Modalitățile prin care natura poate fi pusă la lucru, care aparțin
arhitecturii, vin din puterea de a de efect lucrurilor pe care poezia le poate doar descrie. Arta de
a ne mișca printre efectele luminii aparține arhitecturii. Pentru că prin toate monumentele care
au capacitatea de a stârni sufletul și de a ne face să experimentăm ororile întunericului, sau,
vice versa, de a crea senzații prin efecte strălucitoare, arhitectul –care trebuie să cunoască
acestea și să le stăpânească-, poate îndrăzni să spună :eu creez lumină.”5
Relaţia dintre obiect şi subiect, dintre arhitectura memoriei și receptor, nu poate fi
studiată din perspectiva percepţiei decât prin metoda fenomenologică, prin analizarea felului în
care obiectele sunt percepute în conştiinţă. „Fenomenologia este psihologie descriptivă.”6
spunea Edmund Husserl în studiile sale.” Astfel, critica cunoașterii este în esență psihologie, sau
cel putin nu poate fi clădită decât pe bazele psihologiei.”7 Continuând această direcție de
gândire, am aplicat metoda fenomenologică prin studierea percepției în arhitectura memoriei,
atât prin prisma psihologiei, cât și a filosofiei.
Continuând linia lui Husserl, orice experiență conexă cu arhitectura memoriei, este
abordată ca fiind activitate perceptivă prin care se atribuie sensuri lumii. Atât Husserl, cât și
Heidegger, mizează pe perspectiva în care realitatea este un construct alcătuit din
fenomenele(obiecte și evenimente) care sunt percepute sau filtrate de conștiința umană.
5Citat original:„ „Architecture is the only art by which we can put Nature to work, and this unique advantage makes manifest its Sublime aspect. The means by which nature can be put to work, which belong to architecture, come from the power to effect what poetry can only describe. The art of moving us through the effects of light belongs to architecture. For in all the monuments that are capable of stirring the soul and making us experience the horrors of darkness, or, converely, that create transportive senzations through brilliant effects, the architect, who must know these means and master them, can dare to say: I create light.” , Etienne Boullee- „Essai sur l'art”, http://www.worldcat.org/title/boullees-treatise-on-architecture-a-complete-presentation-of-the-architecture-essai-sur-lart-which-forms-part-of-the-boullee-papers-ms-9153-in-the-bibliotheque-nationale-paris/oclc/927279?referer=brief_results6 Edmund Husserl - Cercetări logice II. Cercetări asupra fenomenologiei și teoriei cunoașterii, Partea Întâi, Cercetările 1 și 2, Editura Humanitas, București, 2009, pag.337 Ibidem
16
În studiul de față un rol important este ocupat de relaxia experiență-conștiință-arhitectură.
Vom discuta despre percepția spațiului memorial, a timpului simbolic, a traumei ca depășire a
resurselor prin supunerea la factori traumatogeni, aplicând în acest demers metoda
fenomenologică.
În procesul comemorării este accesat fluxul memoriei. Accesarea poate fi realizată, așa
cum arată studiile psihofiziologice, prin expunerea la declanșatori de diferite naturi: de la cei ce
se adresează sistemului nervos somatic până la stimulii sistemului nervos autonom.
Babette Rotschild, în studiile sale de psihofiziologie, sintetizează pașii traversați de o
informație până aceasta trece de la noțiunea abstractă, la cea de amintire. Se parcurg trei etape
principale: codificarea(întipărirea informațiilor în cortex), stocarea memoriei(cum și pentru cât
timp este păstrată informația) și reactualizarea(accesarea informațiilor stocate). Altfel spus,
informația traversează filtrul percepției, cristalizându-se particular în experiențe cognitive,
diferite de la un individ la altul.
Așadar, în linii mari, din perspectivă neuro-fiziologica, memoria se referă la înregistrarea
și stocarea informațiilor perepute din mediile interne și externe. În modul în care este percepută
lumea sunt implicate toate simțurile.
Studiul memoriei este un domeniu de cercetare aflat în plină expansiune încă din anii
1960. În ultimii 20 de ani însă, interesul pentru acest subiect a atins maximul, fapt susținut mai
ales de studiul controversatelor consecințe legate de traumă.
Expresii ale traumei se resimt în moduri surprinzător de variate. Pornind de la studiile lui
Maurice Halbwachs despre memoria colectivă și memoria individuală, dar și de la teoriile lui
J. Assmann cu privire la memoria comunicativă și memoria culturală, voi încerca să conectez
dimensiunea antropologică de cea fiziologică, apoi să aplic rezultanta în domeniul arhitecturii
memoriale. Toate aceste noțiuni pot fi privite ca variabile care gravitează în jurul uni constante:
percepția.
„Percepția nu este o știință despre lume, nu este nici măcar un act, o luare de poziției
deliberată; este fondul pe care se individualizează toate actele și este presupusă de
17
acestea[...]Lumea nu este un obiect ale cărui legi de constituire să le posed eu, ci e cadrul
natural și câmpul tuturor gândurilor mele și al tuturor percepțiilor mele explicite.”8
Prin memorie, individul capătă echilibrul ancorării în prezent, raportandu-se la trecut, la
identitate. Ea ne defineşte deci dimensiunea temporală a organizarii noastre psihice, legând şi
dând sens în conştiinţa noastră celor trei concepte (în fond, abstracte): trecut, prezent şi viitor.
Așa cum există memorie individuală și memorie colectivă, fără îndoială putem identifica
trauma individuală și trauma colectivă. Voi încerca în studiul meu să abordez perspectiva
fenomenologică în vederea identificării parametrilor în care se dezvoltă conceptul de traumă
colectivă, care este relația dintre aceasta și trauma individuală și mai ales cum se materializează
trauma colectivă în obiectele de arhitectură memorială.
3.3. Metoda hermeneutică
Din punct de vedere etimologic, hermeneutica este definită drept interpretare a
fenomenelor culturii spirituale. Inițial, aceasta formă de cercetare s-a evidențiat ca fiind
complexul legităților care guvernează exegeza textelor vechi, cu precădere a textelor biblice.
Ulterior, disciplina hermeneutică și-a extins aria, incluzând hermeneutica istorică,
hermeneutica artei şi hermeneutica juridică.
Hans-Georg Gadamer, ducând mai departe „cercului hermeneutic”, formulat de
Heidegger, a lansat ipoteza conform căreia metoda de cunoaștere este condiționată de
cunoașterea de sine a omului. „Hermeneutica pe care o numesc eu filosofică nu prezintă un nou
procedeu de interpretare şi descifrare, ci descrie ce se petrece când interpretarea convinge şi
reușește.”9
Hermeneutica este descrisă de Gadamer ca fiind sensul practic al filosofiei. Metoda
cercetării hermeneutice aplicată în studiul de față susține la rândul său privirea interdisciplinară
8 Maurice Merleau Ponty - Fenomenologia Percepției, Editura Aion, 2001, pag 99 Hans-Georg Gadamer – Adevăr și metodă, Editura Teora, București, 1960, pag 596
18
asupra temei arhitecturii memoriei, prin identificarea noțiunilor similare din domenii diferite și
prin interpretarea punctelor comune și difergente, în vederea aplicării rezultatului în domeniul
arhitecturii memoriei. Abordarea hermeneutică a fost utilizată și în cazul studiilor de caz, prin
interpretarea comportamentelor umane în spații memoriale apaținând diferitelor tipologii.
3.4. Cuvinte cheie. Definirea principalelor concepte cu care se va opera în cadrul studiului
Cuvinte cheie: percepție, experiență, procese psihice cognitive elementare, cogniție, senzație, gândire, reprezentare, imaginație, simbol, memorie, postmemorie, contra-memorie, uitare,mecanismul empatiei, memorialul eșuat(„failed memorial”), sit autentic, prezența absentului, memoria împiedicată, memoria manipulată, memoria obligată, hipermemorial, homo religiosus, homo consumericus, memoria culturală, memoria colectivă, floating gap, trauma individuală, trauma colectivă, sacrul religios, sacrul civic, comportarea crypto-religioasă, turism negru.
Vom defini în continuare principalele concepte cu care se va opera în cadrul studiului.
Amintire=formă psihică, definită de contururi mai mult sau mai puțin precise, care prin
cumulare, alcătuiește fondul memorial al persoanei, aducere în prezentul percepției a unui obiect
sau fenomen absent;
Arhitectura memoriei –„arhitectură amintitoare”, 10având misiunea de a merge pe linia subțire
între a (se) arăta și a (se) ascunde, menținând ca centru de interes evenimentul comemorat.
Autenticul = declanșator al memoriei, ce se poate manifesta prin prezența unui sit autentic, a
unei arhitecturi autentice sau a unor vestigii/documente/obiecte ca depozitare ale memorie.
10 Augustin Ioan – Temenos. Împrejurul spațiului sacru, Editura Paideia, București, 2017, pag 140
19
Comportarea cripto-religioasă = tip comportamental care caută mereu sa atribuie locurilor sau
momentelor, oricât de excepționale, semnificații profane(negând cu vehemență tot ce ține de
irațional); În cazul arhitecturii memoriei, comportarea cripto-religioasă se manifestă prin
laicizare. Deși arhitectura sacră și funerară reprezintă nucleul din care s-a desprins arhitectura
memorială, aceasta se pretinde indepententă și capabilă de a folosi propriile simboluri și limbaj
arhitectural.
Contra-memoria = rezistența individului la versiunile oficiale propuse de continuitatea istoriei.
Altfel spus, contra-memoria este o variantă a istoriei contruită pe amintiri personale sau ale
apropiaților, care oferă o perspectivă cu puternice amprente subiective, selective asupra
evenimentelor. Contra-memoria se poate extinde însă și asupra grupurilor, mai ales asupra
comunităților restrânse. Într-un fel, aceasta poate fi privită ca un zoom-in în cadrul memoriei
colective.
Comemorarea- culoar prin care se păşeşte în alt timp, în alt spaţiu, ca un segment/ punte ce se
sprijină la un capat pe momentul fix din trecut pe care încearcă să îl revitalizeze, iar la celălalt pe
prezentul contemplării, prezent variabil ce îşi modifică mereu poziţia
Arhitectura memorială = arhitectură deopotrivă orientată spre trecut, dar și spre viitpr,
vindecătoare și creatoare; spațiu al contrastelor, poate fi privită ca o personificare sau aducere în
planul concretului a „arenei” terapeutice despre care vorbește Ricoeur, fiind un spațiu în care,
odată pătrunși, începem procesul de vindecare a traumei colective. Este vorba așadar despre un
teren al purificării, prin dezlănțuirea declanșatorilor traumatogeni, pentru ca mai apoi aceștia să
fie izolați și eliminați.
Dispozitivele mnemotehnice = aparțin arhitecturii amintitoare, ce are ca punct focal non-
lucrativul, non-practicul sau non-anonimul11, fiind concentrate pe a semnifica, a simboliza și a
aduce aminte; edificii sau monumente memoriale ce au rolul de fixare a memoriei comunicative
pe parcursul traversării perioadei de floating gap, în drumul spre trasformarea în memorie
colectivă și apoi memorie culturală; spații de manifestare a sacrului atipic
11 Augustin Ioan – Altfel de spații. Studii de heterotopologie, Editura Paideia, București, 2001, retipărire 2010, pag 99
20
Floating gap = registrul temporal median, perioada mobilă de timp dintre origini si trecutul
recent, mereu acoperită de un văl al lipsei de informații
Fondul memorial = totalitatea informațiilor stocate prin intermediul memoriei de-a lungul
registrului temporal al trecutului asimptot la prezent
Heterotopii = loc ne-asemenea, un fel de decupaj, care își evidențiază prin diferite mijloace
alteritarea naturii lor în raport cu spațiul amorf și profan.
Hipermemorial = mutație a memorialului, în urma contaminării cu festivismul galopant ce
invadează locul lăsat liber în urma epurării dimensiunii religioase. În mod natural, organic, vidul
creat atrage un nou principiu care sa îl populeze. Domeniile în care hiperconsumul pătrunde și se
impune ca dominantă sunt cele care înainte erau guvernate de religios: sfera afectelor și sensul
dat vieții sau sfârșitului ei, sărbătoarea, memoria, identitatea, tradiția. Astfel, memorialul se
transformă în hipermemorial, pentru a putea supraviețui în contextul societății de consum.
Homo religious= tipologia omului cu valori religioase, sensibil la dimensiunea iraționalului sau
miticului; la Eliade, este locuitorul spațiului heterogen, orientat, punctat de sacru și sens,
Homo consumericus= tipologia omului contemporan în accepțiunea lui Lipovetski; locuitorul
unei veșnice ambiguități spațiale, al unui spațiu de tranziție lipsit de ancorări simbolice. Senzația
de aventură căutată de consumerist suplinește senzațiile extatice ale sacrului, și triumfă în
preferințele contemporane, pentru că este livrată împreună cu confortul senzorial maxim(spre
deosebire de trăirea sacră care uneori presupune anumite privațiuni).
Perceptia = proces cognitiv complex, sistem de senzații ce permite o cunoastere sintetică dar
generală a obiectuelor sau fenomenelor, oferă o cunoaștere de ansamblu; cu alte cuvinte, prin
percepție ia naștere realitatea.
Memoria = formă de aducere a absentului, și mai precis, a trecutului, în prezent, „Desigur, am
spus și am repetat că imaginația și memoria au drept trăsătură comună prezența absentului și
21
ca trăsătură diferențială, suspendarea oricărei afirmări a realității și viziunea unui ireal, pe de o
parte, afirmarea unui real pe de alta.”12
Memoria primită = Ei suferă de contaminarea cu amintirile părinților sau rudelor apropiate,
suferința fiind una paradoxală, rezultată în urma acțiunii unui factor traumatogen fantomă, a unei
experiențe ne-trăite. James Young desemnează memoria care caracterizează generația „post-
Holocaust”, generație pentru care trauma este primită drept „moștenire”.
Mecanismul empatiei = noțiune teoretizată pentru prima dată de filosoful și psihologul
german Theodor Lipps, care desemnează fenomenul de „a se simți pe sine în ceva”. La rândul
lor, C. Rogers și G.M. Kinget definesc empatia ca fiind capacitatea de a te pune cu adevarat in
locul altuia, de a vedea lumea asa cum el o vede.
Memoria individuală= memorie, individul capătă echilibrul ancorării în prezent, raportandu-se
la trecut, la identitate. Ea ne defineşte deci dimensiunea temporală a organizarii noastre psihice,
legând şi dând sens în conştiinţa noastră celor trei concepte (în fond, abstracte): trecut, prezent şi
viitor.
Memoria colectivă = memorie a grupului, în accepțiunea lui Maurice halbwachs, ce dă naștere
diferitelor modele de comportament pentru membrii săi; memoria colectivă este, potrivit lui
Halbwachs, mereu selectivă; autorul pornește în studiile sale de la premisa că memoria umană
poate funcționa doar într-un context colectiv, neexistând, de fapt, memorie pur individuală.
Memoria individuală = memorie ce aparține intrinsec individului, dar care se constituie doar pe
baza participării la procesele comunicative, la relația emițător-receptor.
Memoria comunicativă = memoria vie, i-mediată, transmisă pe cale orală între indivizi
contemporani; fond memorial ce ia naștere doar prin interacțiune, comunicare, inter-relaționare
în cadrul grupurilor sociale – „cadres sociaux”.
Memoria culturală= formă instituționalizată a memoriei/ varianta oficială a memoriei unui
grup, ce se diluează în funcție de două variabile: depărtarea în schema martorilor și depărtarea
temporală, rezultând memoria mediată.
12 Paul Ricoeur – Memoria, istoria, uitarea, Editura Amarcord, 2001, Timișoara, pag. 62
22
Mulțimea complexă/stabilă/organizată=prezentă atunci când sunt îndeplinite cumulativ
condițiile:
a)continuitatea privind compoziția mulțimii(materială sau formală);
b)fiecare individ devine angajat în cadrul mulțimii, are un loc bine determinat în ierarhie,
„își formează o anumită reprezentare asupra funcțiunii, activității și exigențelor acesteia, o idee
din care să decurgă atitudinea sa afectivă față de ansamblul mulțimii”;13
c)mulțimea se situează într-un raport bine-determinat față de alte mulțimi/formațiuni
similare, dar deosebite din anumite privințe/rivale în anumite planuri;
d)mulțimea să posede tradiții, obiceiuri(deci identitate) și să aibă clar definite criteriile în
funcție de care membrii ei sunt situați pe diferite trepte ale ierarhiei interne;
e)organizare, specializare a membrilor(de unde rezultă noțiunea de responsabilitate a
fiecărui membru în cadrul mulțimii: aceștia nu mai acționează instinctiv, impulsiv și
iresponsabil, ca în cazul mulțimilor neorganizate, comportamentul membrilor fiind din nou
cenzurat de sentimentul responsabilității. Individul nu mai este doar o celulă anonimă într-un
sistem eterogen, ci, prin sarcinile care îi revin, capătă identitate).
Mulțimea psihologică/neorganizată/temporară=„<<ființă provizorie>>, compusă din
elemente eterogene, sudate pe moment, aidoma celulelor unui organism viu, care în totalitatea lor
formează o ființă nouă, care au caracteristici foarte diferite de acelea pe care le posedă fiecare
dintre celulele componente.”14
Ne vom referi prin mulțime neorganizată, la mulțimea adunată pentru o perioadă
nedeterminată de timp, într-un spațiu nedeterminat și a cărei componență este eterogenă(între
indivizii săi nu există legături ierarhice, ei fiind adunați pentru o motivație temporară, care nu
naște responsabilitatea individuală). De cele mai multe ori, această mulțime desemnează
categoria martorilor de gradul al III-lea ce interacționează cu memorialele, despre care vom
discuta pe larg în capitolul „Dimensiunea profunzimii: sacrul religios vs sacrul sacrul civic.
Comportarea cripto-religioasă a omului contemporan” .
13 Sigmund Freud- Psihologia colectivă și analiza eului, Editura Cartex, București, 201614 Gustave Le Bon- Psihologia mulțimilor, Editura Cartex, București, 2016, pag 31-32
23
În analiza unei mulțimi de acest tip, Gustave Le Bon15 identifică următoarele
caracteristici ale indivizilor care o compun:
a)individul inclus în mulțime are senzația deținerii unei puteri invincibile; pe cale de
consecință, acesta deseori cedează unor instincte pe care, în mod normal, le-ar fi reprimat.
Individul devine parte anonimă a mulțimii. Anonimatul atrage după sine iresponsabilitatea.
b)contagiunea mintală(în cadrul unei mulțimi, sentimentele, pornirile, manifestările,
capătă un pronunțat caracter contagios. Contrar situației în care individul este izolat(caz în care,
de cele mai multe ori, mobilul este reprezentat de interesul personal), interesul colectiv este
preferat deseori, în defavoarea celui personal.
c)similitudinea individului ce face parte din mulțime, cu a celui aflat în stare de hipnoză:
pierderea conștientă a personalității și vulnerabilitate maximă în fața sugestiei.„Personalitatea
conștientă dispare, voința și discernământul sunt abolite. Sentimentele și gândurile sunt acum
orientate în sensul determinat de hipnozator. Aceasta este, cu aproximație, și starea individului
care aparține unei mulțimi. El nu mai este conștient de actele sale. La el, ca și la cel hipnotizat,
în timp ce unele facultăți sunt distruse, altele pot fi aduse la un grad de exaltare extremă.
Influența unei sugestii îl va lansa cu impetuozitate spre înfăptuirea anumitor acte, impetuozitate
încă și mai irezistibilă în cazul mulțimilor decât la subiectul hipnotizat, căci sugestia, fiind
aceeași pentru toți indivizii, se intensifică, devenind reciprocă.”16
Postmemoria = formă a memoriei colective, preluate de alte grupuri exterioare(a martorilor de
gradul al III-lea); acest tip de memorie depășește limita experienței trăite și apoi reamintite,
alunecând spre imaginarul altor culturi/mulțimi organizate sau neorganizate.
Reprezentarea = ansamblu structurat de simboluri care întreţine - separat sau prin grupuri - o
relaţie biunivocă de corespondenţă a individului cu universul. Reprezentarea se înfățișează ca
ansamblu de simboluri din perspectiva a numeroase domenii: psihologie, medicină, informatică,
dar și arhitectură.
Sacrul atipic/hetero heirus = ruptură în spațiul și timpul omogen și neutru al omului nereligios,
ancorat în timpul istoric, cronologic. Chiar și pentru acesta au loc rupturi spațiale sau temporale-
15 Ibidem16 Gustave Le Bon, op. cit, pag 34-35
24
locuri altfel sau momente altfel, care îi contrazic efortul asiduu de a nega sacrul și a-și camufla
întreaga existență într-o raționalitate desacralizată.
Sacrul religios= „ruptură în spaţiul omogen” însoțită de „revelaţia unei realităţi absolute, care
se opune non-realităţii imensei întinderi înconjurătoare.”17 Spațiul sacru reprezintă nucleul plin
de sens și conținut, învăluit de vastitatea omogenă lipsită de formă: spațiul profan.
Simbolul= „prezență a unei absențe”, punte între două entități, între două lumi, suport purtător
de sens, ce conduce la reîntregirea unei fracturi între cele două elemente gemene: semnificatul și
semnificantul: „simbolul nu înlocuiește entitatea absentă, ci țese o legătură între mine și
aceasta, îi poartă amintirea, sau, mai degrabă, poartă amintirea timpului în care eu și entitatea
absentă eram una!”18
Spațiul arhitectural: concept ce desemnează un spațiu reconfigurat, urmărind uniunea dintre
funcțiune, structură și formă, un dublu neidentic al spațiului fizic, determinat de factori estetici,
morali, sociali, „folosind elemente de compoziție pentru a transpune ideea din lumea ideilor, a
eteralilor, într-o punere în scenă în mod tridimensional a vieții unei epoci.”19
De asemenea spațiul arhitectural poate fi considerat „o arhitectura destructurata, fiind,
ca și arhitectura, la început doar o idee de formă, un concept global tridimensional, condiționat
fizic de posibilitățile reduse ale simțurilor noastre și de infinitele posibilități ale creierului
nostru; arhitectul, condiționat de spațiu, îl recreează având o finalitate indiscutabilă: de a da un
nou semnificat imaginii”20
Spațiul arhitectural reprezintă spațiul organizat conform unor legi de compoziție specifice, care
realizează o unitate înre funcțiune, structură, formă. Pag 30
Topo-analiza=„studiul psihologic, sistematic al siturilor vieții noastre intime”21
17 Mircea Eliade- „Sacrul și profanul”, Editura Humanitas, București, 2005, pag. 1918 Georges Colleuil – Funcția terapeutică a simbolurilor, Editura Nemira, București, 2017, pag 2719 Ștefania Victoria Ruse- Figură și fond. Identitatea obiectelor și spațialitatea arhitecturală, Editura Paideia, 2012, pag 2920 Sorin Vasilescu- Breviar de comunicări vizuale, Curs U.A.U.I.M., București, 199421 Gaston Bachelard- Poetica spațiului, Editura Paralela 45, București, 2003, pag 6
25
„Psihologia descriptivă, psihologia profunzimilor, psihanaliza și fenomenologia ar
putea, împreună cu casa, să constituie acel corp de doctrine pe care îl desemnam sub numele de
topo-analiză22
Trauma individuala= epuizare a resurselor investite în reechilibrarea corpului în fața
stresorului. Aceasta epuizare apare în diferite moduri, rezultând numeroase tipologii de traumă.
Spre exemplu epuizarea se poate realiza prin supunerea constantă unui factor de stres mediu, dar
pe o perioada îndelungată de timp, dar și prin supunerea subită la un factor de stres foarte intens,
copleșitor.
Trauma colectivă= presupune la rândul său depășirea resurselor adaptive, urmată de negarea
propriei identități, autoînvinuire și chiar destrămarea grupului ca mulțime organizată
T(ext)eritoriul= teritoriu cu o conformație stratificată a semnificațiilor. Este un „concept menit
să descrie acele situri care conțin deja informații, arhive cu privire la devenirea lor trecută și
care, ascunse uneori în întunecimea păstrătoare a pământului, se revelează spontan -sau ca
urmare a unei interogări, fie ea întâmplătoare sau deliberată- și care, după inspecția
arheologică de rigoare, pot informa mai departe gestul constructiv, făcând așadar loc pentru un
nou strat al arhivei.[...]Texteritoriul este orientat spre viitor, în sensul în care însuși modul
descoperirii sale dă seamă de viitorul său statut de loc nou, vechi.”23
Typos/urmele mnezice: amprenta/imprimarea sigiliului în ceară24; la Ricoeur, coaliția între
eikon și typos, cu următoarea distincție: eikon este reprezentarea pură, în timp ce typos este
eikon asupra crăuia s-au pus în joc cauzalitățile externe ale incitării;
4. MEMORIA PRIN PRISMA PSIHOLOGIEI. EXTRAGEREA CONCEPTELOR
APLICABILE ÎN ARHITECTURĂ
Memoria, proces cognitiv elementar cu caracter selectiv și activ, funcționează în trei
etape: întipărirea, păstrarea și reactualizarea.
22 Idem, pag 3023 Augustin Ioan – Temenos. Împrejurul spațiului sacru, Editura Peideia, București, 2017, pag 7324 Paul Ricoeur –Memoria, istoria, uitarea, Editura Amarcord, Timișoara, 2001, pag 69
26
Întipărirea, dar și reactualizarea, pot fi voluntare sau involuntare. Faza păstrării reprezintă
arhivarea informațiilor obținute în urma întipăririi, sub forma reprezentărilor sau imaginilor
mintale(imagini ale obiectului absent, păstrate în fondul memoriei).
Uitarea este procesul antinomic al memoriei. Este un fenomen natural, în anumiți
parametrii, însă poate fi și o consecință a unui șoc sau a unor situații psihotraumatice.
Reținem aceste aspecte, întrucât în capitolele următoare, vom relua noțiunile de mai sus,
într-o analiză interdisciplinară, sesizând similitudini între acestea și noțiuni înfrățite din domenii
conexe.
5. PROBLEMATICA MEMORIEI, UITĂRII ȘI IMAGINAȚIEI ÎN FILOZOFIE ȘI
SOCIOLOGIE. EXTRAGEREA CONCEPTELOR APLICABILE ÎN ARHITECTURĂ
În acest capitol am discutat despre abordarea filosofiei și sociologiei asupra memoriei.
Din considerațiile lui Aristotel asupra memoriei, reținem registrele temporale. Filosoful
consideră că memoria se suprapune doar pe registrul trecutului, asimptot spre prezent. Conform
lui Aristotel, prezentul nu poate avea niciodată o memorie a sa, fiind nevoie de o anumită
distanță temporală între momentul prezent și momentul trecut pe care încercăm să îl accesăm
prin intermediul memoriei.
Un alt subiect atins este acela al memoriei și imaginației la Paul Ricoeur. Acesta
consideră că cele două noțiuni au drept trăsătură comună prezența absentului, iar ca trăsătură
diferențială, raportarea față de real.
Mai mult, observăm ca noțiunea de „absent prezent” a lui Ricoeur, pe care o marchează
ca punte de legătura între imaginație si memorie, se identifică neîndoielnic cu reprezentarea, ca
proces/mecanism cognitiv de bază, în psihologie.
Este de observat și existența similitudinilor dintre noțiuni aparținând filosofiei grecești și
unele concepte prezente în psihologie. Spre exemplu, eikon(adică referința la altceva decât
27
inscripția, lucrul la care se face trimitere, dar care nu este de față) are drept posibil corespondent
prezența absentului la Ricoeur. Mai mult, anamnesis(definit de Aristotel drept efort de cercetare)
poate fi omologul întipăririi sau reactualizării voluntare/intenționate. Idem, mneme(simpla
evocare) poate fi asemănată cu memoria involuntară, spontană.
Mai mult, aceleași noțiuni au fost suprapuse și peste domeniul arhitecturii memoriei,
obținând următoarele rezultate: în accesarea unui spațiu al memoriei asupra căruia s-a intervenit,
termenul compatibil este anamnesis, fiind vorba aici despre un efort de cercetare, de o reamintire
intenționată. Pe de altă parte, când vorbim despre un sit asupra căruia nu s-a intervenit, dar este
totuși un declanșator al memoriei, termenul aplicabil este cel de mneme - o simplă evocare a unei
amintiri accesate spontan, involuntar.
În ceea ce privește poziția adoptată Pierre Nora, acesta consideră că istoria s-a separat
ireconciliabil de memorie, devenind încă o materie științifică. Memoria vie se transformă la
rândul ei în memorie a arhivelor. Rezultatul este o societate debarasată de memorie. Aceleiași
atitudini i se alătură și Gilles Lipovetsky, susținând că memoria este lichidată din prioritățile
omului contemporan, suspendat înr-un prezent continuu al fericirii consumeriste, al satisfacțiilor
fizice și psihice imediate. Celebrarea plăcerii, strâns legată de noțiunea de fericire consumeristă,
intră în conflict cu noțiunea de memorie. Așa cum am subliniat mai devreme, în prezentarea
abordării psihologiei asupra memoriei, memoria contrazice prin natura sa (orientată către
trecut/prezentul absent) cadrul de bază al consumerismului: prezentul/ un „acum” continuu.
În ceea ce privește sociologia, am discutat despre categoriile memoriei elaborate de Jan
Assmann- memoria comunicativă, colectivă și culturală- și despre conceptul de floating
gap/golul migrator. Am lansat cu această ocazie, ipoteza conform căreia unul dintre rolurile
arhitecturii memoriei este acela de a mixa memoria comunicativă pe parcursul traversării
perioadei de floating gap.
În ultima parte a acestui capitol, am încercat o sistetizare a categoriilor de indivizi care
relaționează cu un eveniment, cu precădere un eveniment ce dă naștere traumei colective. Astfel,
au rezultat trei categorii de „martori”. Martorii de gradul I reprezintă grupul celor care au luat
parte la evenimentul traumatic comemorat, grupul victimă. În martorii de gradul al doilea se
încadrează familiile și cunoștințele apropiate ale grupului martor. Prin martori de gradul al III-
28
am desemnat colectivitatea exterioară: acest grup nu are legături directe cu grupul victimă, nu
face parte din colectivitatea afectată direct sau tangențial de traumă, fie prin distanțarea spațială,
fie temporală
6.PSIHOLOGIA TRAUMEI. TRAUMA INDIVIDUALĂ ȘI TRAUMA COLECTIVĂ
Capitolul alocat traumei mizează, de asemenea, pe o abordare interdisciplinară. Trauma
este, așadar, o epuizare a resurselor investite în reechilibrarea corpului în fața stresorului.
Aceasta se instalează atunci când organismul nu a reușit să se adaptze, în vederea atingerii
echilibrului inițial.
Prin analiza tehnicilor de terapie a traumei utilizate în psihologie, tehnici ce includ
relaxare, depășirea evitării, managementul stresului sau expunerea la imaginile traumatizante, am
ajuns la concluzia că arhitectura memoriei folosește indirect procedee similare. Practic,
arhitectura preia și abstractizează unele din instrumentele folosite în terapia traumei. De
asemenea, așa cum teoreticienii psihologiei sau sociologiei sunt de acord cu existența noțiunilor
de memorie individuală și memorie colectivă, putem, fără îndoială, să extindem raționamentul și
asupra traumei. Obținem astfel, prin derivare, conceptul de traumă colecticvă. Trauma colectivă
reprezintă, de cele mai multe, ori, rana ignorată, negată sau încă sângerândă, pe care arhitectura
memoriei încearcă să o vindece.
Memorialele au, pe lângă rolul identitar, de informare și documentare, și un rol
terapeutic. Multe obiective aparținând arhitecturii memoriei propun scenarii de parcurgere care
vindecă rănile (mai ales în ceea ce privește martorii de gradul I și II) prin neutralizarea
declanșatorilor traumei. Practic, memorialul ajută activ persoanele traumatizate să ajungă în faza
de acceptare, depășind blocajul prin primele faze ale traumei(șoc și negare, supralicitarea traumei
și confuzie). Așa cum am dezvoltat pe larg în cadrul studiului, suferința, fie că este vorba de cea
a individului sau de suferința unei colectivități, nu încetează atunci când factorul traumatogen își
încetează acțiunea directă.
29
Depășirea traumei are loc doar atunci când raportul interuman și etic este restabilit prin
recunoașterea cauzelor și a vinovăției
În urma analizei studiilor de caz, am identificat scenarii sau gesturi arhitecturale ce
reprezintă materializarea unor procedee terapeutice practicate de psihologi. putem afirma că
arhitectura memorială poate să își asume rolul (riscant, dar necesar) de a trece individul, dar și
grupul, de la statutul de „victimă” la cel de „supraviețuitor”.
7. DIMENSIUNEA PROFUNZIMII: SACRUL RELIGIOS VS SACRUL SACRUL
CIVIC. COMPORTAREA CRIPTO-RELIGIOASĂ A OMULUI CONTEMPORAN
O altă temă abordată în cadrul studiului este relația dintre memorialele contemporane și
sacru. Am adus în discuție similitudinile, dar și punctele divergente între sacrul religios și
sacrul altfel/hetero heirus. Ca trăsătură comună, definitorie, amintim felul în care aceste tipuri
de spații se decupează din spatiul aceeași „pășire dincolo”, într-un spațiu opus celui amorf,
omogen și, deci, profan.
„Ivirea” sacrului religios, dar și a sacrului civic, se fundamentează pe definire, pe
conturare. Sacrul se lasă perceput atunci când își dezvăluie limitele, căci nedefinitul, ne-limitatul
rămâne ascuns, indescifrabil în corpul haosului. Astfel, prin studiul tipurilor de limite în
arhitectura memorială, am încercat să ofer un răspuns întrebării: unde se termină spațiul profan,
al vieții cotidiene, și unde se află trecerea pragului, către hetero-heirus.
O altă temă discutată este aceea a autenticului, ca declanșator al memoriei. Operând cu
trei variabile - situl autentic, edificiile autentice sau vestigiile/documentele/obiectele autentice ca
depozitare ale memorie, am schematizat posibilele scenarii ale autenticității în legătură cu
locurilor memoriei.
Mergând mai departe, am încercat o analiză a comportamentului contemporan în
utilizarea sacrului.
30
Mi-am pus întrebări precum: poate arhitectura memoriei să supraviețuiască negând
miezul sacru în jurul căruia s-a format? Îsi poate crea un limbaj propriu, simboluri proprii și
bineîntețeles, un „public” propriu, independent de arhitectura sacră? Poate deveni memorialul un
alt tip de spațiu, la fel ca heterotopiile lui Foucault, rupt din sacru, însă desacralizat?
Mizând pe observațiile lui Mircea Eliade, care susținea că nu există societate în totalitate
profană/laicizată, am descoperit că arhitectura memoriei se înscrie în aceeași dinamică: nu este
vorba de o laicizare absolută a acestui tip de arhitectură, ci de o camuflare în profan a sacrului
religios. Sau, parafrazându-l pe Eliade, omul contemporan manifestă o „comportare cripto-
religioasă”.
În urma analizei spargerii trinomului originar sacru-funerar-memorial, și a revendicării
independenței formale a ultimelor două, am încercat, prin analiza unor proiecte pionier, sa
idendific sensul de propagare a laicizării: de la sursă(arhitectura funerară) către derivat
(arhitectura memorială) sau invers. Analiza ne-a condus către concluzia că laicizarea s-a instalat
atât în arhitectura memorială, cât și în cea funerară, în intervalul 1950-1970, cu un mic avans de
partea arhitecturii memoriei. Totuși, nu putem afirma cu vehemență care a fost sensul de
propagare a influențelor, acestea putând fi două fenomene manifestate separat, fără a se influența
sau contamina reciproc.
În ultima parte a capitolului dedicat sacrului, am analizat similitudini în limbajul
arhitecturii funerare și memoriale. Aceste trăsături comune au evidențiat încă o dată faptul că la
origini cele două au reprezentat o singură tipologie originară.
8. LOCURILE MEMORIEI ÎNTRE HIPERCONSUM ȘI RECULUL SACRULUI
După analiza teoretică a tuturor acestor aspecte, am considerat oportună plasarea în
planul concretului, analiza contextuală a memorialelor, pentru că până la urmă, arhitectura nu ar
putea exista fără utilizatorii săi..
31
Demersul a urmărit analizarea circumstanțială a arhitectura memoriale, în raport cu epoca
în care se situează și cu tipologia omului contemporan căruia se adresează: homo consumericus,
care suferă de hipertrofia apetitului pentru spectacol. Mi-am propus să aflu cum modifică acest
context fizionomia arhitecturii memoriale.
În urma discuției pe marginea etapelor evolutive ale consumerismului, am ajuns la
concluzia că omul contemporan este suspendat în căutarea ferventă a confortului absolut, ghidată
de principii hedoniste. Toată această dinamică își întinde tentaculele și în sfera emoțională, a
afectelor, a personalității și identității. Se stabilește o nouă ierarhie a valorilor esențiale și se
schimbă fundamental modul de raportare față de locuri, lucruri, timp, față de ceilalți, dar mai
ales, față de propria persoană. Spirala hiperconsumeristă pătrunde până în cele mai intime și
structuri societale.
Dacă homo religious al lui Eliade este locuitorul spațiului heterogen, orientat, punctat de
sacru și sens, homo consumericus este locuitorul unei veșnice ambiguități spațiale, al unui
spațiu de tranziție lipsit de ancorări simbolice. Senzația de aventură căutată de consumerist
suplinește senzațiile extatice ale sacrului, și triumfă în preferințele contemporane, pentru că este
livrată împreună cu confortul senzorial maxim(spre deosebire de trăirea sacră care uneori
presupune anumite privațiuni).
Toate aceste indicii comportamentale conduc către calificarea consumului compulsiv ca
o zbatere a consumatorului de a-și cumpăra o identitate(în lipsa uneia). În mod paradoxal,
după ce a refuzat cu îndârjire identitatea pe care o avea în mod firesc prin tradiție și continuitate
culturală, acum încearcă să își confecționeze un nou set identitar, încercând sa fie definit nu de
ceea ce crede, ci de ceea ce cumpără.
Practic, festivismul galopant invadează locul lăsat liber în urma epurării dimensiunii
religioase. În mod natural, organic, vidul creat atrage un nou principiu care sa îl populeze.
Domeniile în care hiperconsumul pătrunde și se impune ca dominantă sunt cele care
înainte erau guvernate de religios: sfera afectelor și sensul dat vieții sau sfârșitului ei,
sărbătoarea, memoria, identitatea, tradiția și, implicit, arhitectura memoriei.
32
9. RESPINGEREA MEMORIALELOR- „FAILED MEMORIALS”
În general, în orice domeniu(iar arhitectura nu face excepție de la această regulă)tendință
este aceea de a analiza exemplele de bună practică. Însă, am considerat oportună, și la fel de utilă
cercetării, și analiza exemplelor situate la polul opus: acele cazuri în care, din diferite motive și
în diferite circumstanțe, obiectul de arhitectură a eșuat în a-și atinge scopul.
Analiza studiilor de caz în care memorialele au fost respinse a surprins scenarii diferite în
care un memorial nu își atinge scopul. Cauzele sunt multiple, printre care: respingerea fie de
către autorități, fie de către public, fie de către supraviețuitori. În unele cazuri, alte tipologii
memoriale au fost alese ca înlocuitor. În alte situații, comunitatea a ales să uite cu totul, crezând
că ștergerea din memorie poate deveni o formă de vindecare.
O altă concluzie la care a condus studiul este aceea că același gest arhitectural poate fi
îmbrățișat de o comunitate, în timp ce este respins cu vehemență de către alta.
Cu alte cuvinte, soarta unui memorial depinde în mare măsură de comunitatea în care se
inserează.
10. IERTAREA DIFICILĂ
Spre final, după periplul în domeniile memoriei și traumei, unde am analizat ipostaze ale
suferinței și freamătului interior, am încercat să ancorez discursul pe un mal liniștit. În capitolul
Iertarea Dificilă, am analizat(din nou, interdisciplinar) iertarea ca proces psihoterapeutic, dar și
ca noțiune filosofică. Am aflat că aceasta este singura modalitate prin care individul sau grupul,
se eliberează din starea de prizonierat indusă de traumă.
Analizând toate aceste aspecte ale iertării privită prin prisma psihologiei, prin transpunere a
rezultatelor asupra arhitecturii memoriei, observăm că și memorialele sunt locuri ce conțin un
climat favorabil iertării. .(Obs: pentru că în paralel cu Facultatea de Arhitectură am absolvit și
33
Facultatea de Drept din cadrul Universității București, am considerat oportun să scriu căteva
cuvinte și pe marginea noțiunii de vinovăție ca noțiune juridică, vinovăția fiind o variabilă
importantă în procesul iertării și al vindecării. Aceste idei sunt incluse în capitolul Iertarea
Dificilă)
Atunci când, în fața incalificabilului, a nedreptății, a traumei, nu există posibilitatea
restabilirii dreptății sau a răscumpărării răului făcut, rămân ca variante ignorarea, uitarea sau
iertarea.
Însă, dintre toate acestea, singura cale eliberatoare care ajută la estomparea suferinței,
este iertarea.
În contextul anormalității sociale, a ruinei etice și morale, arhitectura memoriei
încearcă estomparea suferinței, chiar și atunci când o formă justă de restabilire a
echilibrului nu este posibilă. Este o arhitectură a ocrotirii, fără a înceta să fie statornică în rolul
său educativ și de atenționare asupra greșelilor trecutului. Aici, timpul este narat, rememorat.
Spațiul memorial oferă comunității o imagine a propriei oglindiri, un fragment din propria
existenţă readus în actualitate.
Arhitectura memoriei se înfățișează ca spațiu al contrastelor, ca spațiu în care sunt
aduse împreună instanțele antagonice ale umanului: memoria genocidului, a sclaviei,
torturii sau asupririi împarte același spațiu cu iertarea tuturor acestora.
11. CONTRIBUȚIA PROPRIE:
Memorialul Rezistență și Represiune în Bihor
Premiul II al concursului internațional de arhitectură Kaira Looro – Sacred Space in
Senegal (+Mențiune Specială a Anualei de Arhitectură, 2017)
Premiul al II-lea al concursului internațional de arhitectură Sahara Eco House
Proiect finalist al concursului internațional de arhitectură Kaira Looro- Cultural Center in
Sedhiou(+Mențiune de Onoare a Anualei de Arhitectură, 2018)
34