ziar lunar de informare editat cu sprijinul primăriei și ... · pdf fileziar lunar de...

4
Ziar lunar de informare editat cu sprijinul Primăriei și Consiliului Local Lenauheim Nr. 20 Februarie 2016 Editorial Dragii mei... Am trecut foarte repede prin luna februarie, iar 1 Martie - Mărţişorul, şi mai apoi 8 Martie - Ziua Femeii ne dau semne clare că primăvara este aproape. Am votat bugetul comunei, unul nu îndestulător, nici satisfăcător, însă un buget din care trebuie să scoatem maxim de eficienţă, astfel încât cele stabilite ca alocări bu- getare de către lege şi Consiliul Local să fie urmate cu stricteţe şi cu maximă transparenţă. Un capitol important la catego- ria venituri este constituit de cotele din impozitul pe salarii. Asta înseamnă că dumneavoastră munciţi, plătiţi impozite pe venit, iar cotă parte din acestea se întorc la administraţia locală pentru nevoile curente, iar pentru asta vă mulţumesc! Cea mai mare speranţă de dezvol- tare a comunităţii noastre pen- tru următorii zece ani trebuie să fie fondurile europene. Suntem decişi să scriem proiecte, o parte sunt depuse, urmează altele, să accesăm programe europene, având în spate experienţa unui proiect închis cu succes, drumul agricol. În final, le transmit tuturor Doam- nelor şi Domnişoarelor un gând curat cu ocazia Mărţişorului, dar şi un călduros La mulţi ani! cu ocazia Zilei Femeii, 8 Martie. Să aveţi o primăvară spornică şi liniştită! Primar, Ilie Suciu “Legea perseverenţei: Abilitatea noastră de a persevera, în ciuda ob- stacolelor şi a dezamăgirilor, denotă încredere în noi înşine. Perseverenţa este “o calitate de fier” în drumul spre succes” Peter Arnold “Perseverenţa constă în a ne impune în mod voluntar în vederea acceptării de bunăvoie de către alte persoane a viziunii noastre.” Mahatma Gandhi Fondurile care compun bugetul cumunei Lenauheim provin, în mare parte, din taxele şi impozitele plătite de fiecare cetăţean al celor trei sate componente. La aceste sume se mai adaugă eventualele fonduri care sunt atrase de administraţie prin diverse proiecte europene, dar acestea sunt punctuale, iar fondurile respective pot fi cheltuite doar în scopul alocat. Drept exemplu, drumul agricol, în valoare de 1 milion de euro, un proiect fina- lizat, cu acei bani nu s-a putut realiza doar respectiva investiţie. Orice altă destinaţie ar fi însemnat deturnare de fonduri. Bugetul este construit de aparatul primăriei şi supus dezbaterii Consiliului Local, mai întâi în comisii apoi în plenul reunit. În anul 2016, conform HCL Lenauheim nr. 4 din 02.02.2016 bugetul comunei a fost aprobat sub următoarea formă: - venituri propii: 2.409.000 lei; - sume defalcate din impozitul pe venit pentru echili- brarea bugetului local: 2.810.000 lei; - sume defalcate din TVA pentru asistenţii personali ai persoanelor cu handicap: 508.000 lei; - sume defalcate din TVA pentru ajutor încălzire locuinţe: 7.000 lei; - sume defalcate din TVA pentru echilibrarea bugetelor locale: 609.000 lei; - sume defalcate din TVA pentru învăţământul preuni- versitar de stat: 1.940.000 lei; - sume defalcate din TVA pentru drumuri comunale: 150.000 lei; - excedent fond de rulment: 1.918.000 lei; Total venituri: 8.433.000 lei; Total cheltuieli: 10.351.000 lei. Suma de 1.918.000 lei reprezintă fondul de rulment şi va folosită pentru investiţii la Capitolul 70.02 (cheltuieli investiţii) în sumă de 200.000 de lei pentru construcţia capelelor în localităţile Bulgăruş şi Lenauheim şi la Ca- pitolul 84.02 (străzi şi drumuri) în sumă de 1.218.000 lei pentru modernizarea străzilor. Sebastian Horvath Teatru la Lenauheim Tradiţia unei piese de teatru jucată de femeile din Lenauheim va fi păstrată şi în acest an. Singura modi- ficare survenită în spectacol este lipsa doamnelor dis- puse să joace în spectacol, prin urmare o serie de roluri vor fi interpretate de bărbaţi. Doamnele din Lenauhiem au pregătit piesa “Comedie cu Olteni” de Gheorghe Vlad. Spectacolul va avea loc Sâmbătă 5 Martie de la ora 19.00 în Căminul cul- tural din Lenauheim, ocazie cu care sunt invitaţi toţi cetăţenii comunei. Piesa “Comedie cu olteni” a fost jucată pentru prima dată în 1968 cu titlul Când aud cucul cântând. În câteva cuvinte piesa ar putea fi descrisă astfel: Afirmarea eticii muncii într-o cooperativă agricolă de producţie în luptă cu inerţia unora dintre membrii săi. Sufletul proiectului a fost doamna Luminiţa Pătru, iar distribuţia este compusa din: Andreea Pop, Liliana Ra- domir, Ioana Muhlberger, Luminiţa Pătru, Gabriela Mateaş, Corina Ştefănuţ, Amalia Radomir, Paul Pătru, Denis Mateaş, Rebeca Cosma. Decorul spectatcolului este realizat de Dan Pătru. Autorul, Gheorghe Vlad, se naşte la 13 mai 1927, Mă- dulari, judeţul Vâlcea. Dramaturg. Ucenic mecanic de avioane (194l-l943). Debuteaza cu piesa Îndrăzneala (1962, Premiul Uniu- nii Scriitorilor) şi scrie teatru inspirat exclusiv din viata satului oltenesc. Toate etapele (problemele) agriculturii socialiste au fost dramatizate de Gheorghe Vlad în piese- le sale, comedii cele mai multe dintre ele: colectivizarea, mecanizarea, dezvoltarea sectorului zootehnice. VĂ AŞTEPTĂM CU DRAG! Principalele destinaţii ale bugetului comunei Lenauheim în anul 2016

Upload: trinhdieu

Post on 06-Feb-2018

218 views

Category:

Documents


3 download

TRANSCRIPT

Page 1: Ziar lunar de informare editat cu sprijinul Primăriei și ... · PDF fileZiar lunar de informare editat cu sprijinul Primăriei și Consiliului Local LenauheimNr. 20 Februarie 2016

Ziar lunar de informare editat cu sprijinul Primăriei și C onsi liului L ocal L enauheim Nr. 20 Februarie 2016

Editorial

Dragii mei...Am trecut foarte repede prin luna februarie, iar 1 Martie - Mărţişorul, şi mai apoi 8 Martie - Ziua Femeii ne dau semne clare că primăvara este aproape. Am votat bugetul comunei, unul nu îndestulător, nici satisfăcător, însă un buget din care trebuie să scoatem maxim de e� cienţă, astfel încât cele stabilite ca alocări bu-getare de către lege şi Consiliul Local să � e urmate cu stricteţe şi cu maximă transparenţă. Un capitol important la catego-ria venituri este constituit de cotele din impozitul pe salarii. Asta înseamnă că dumneavoastră munciţi, plătiţi impozite pe venit, iar cotă parte din acestea se întorc la administraţia locală pentru nevoile curente, iar pentru asta vă mulţumesc! Cea mai mare speranţă de dezvol-tare a comunităţii noastre pen-tru următorii zece ani trebuie să � e fondurile europene. Suntem decişi să scriem proiecte, o parte sunt depuse, urmează altele, să accesăm programe europene, având în spate experienţa unui proiect închis cu succes, drumul agricol. În � nal, le transmit tuturor Doam-nelor şi Domnişoarelor un gând curat cu ocazia Mărţişorului, dar şi un călduros La mulţi ani! cu ocazia Zilei Femeii, 8 Martie. Să aveţi o primăvară spornică şi liniştită!

Primar, Ilie Suciu

“Legea perseverenţei: Abilitatea noastră de a persevera, în ciuda ob-stacolelor şi a dezamăgirilor, denotă încredere în noi înşine. Perseverenţa este “o calitate de � er” în drumul spre succes”

Peter Arnold

“Perseverenţa constă în a ne impune în mod voluntar în vederea acceptării de bunăvoie de către alte persoane a viziunii noastre.” Mahatma Gandhi

Fondurile care compun bugetul cumunei Lenauheim provin, în mare parte, din taxele şi impozitele plătite de � ecare cetăţean al celor trei sate componente. La aceste sume se mai adaugă eventualele fonduri care sunt atrase de administraţie prin diverse proiecte europene, dar acestea sunt punctuale, iar fondurile respective pot � cheltuite doar în scopul alocat. Drept exemplu, drumul agricol, în valoare de 1 milion de euro, un proiect � na-lizat, cu acei bani nu s-a putut realiza doar respectiva investiţie. Orice altă destinaţie ar � însemnat deturnare de fonduri. Bugetul este construit de aparatul primăriei şi supus dezbaterii Consiliului Local, mai întâi în comisii apoi în plenul reunit. În anul 2016, conform HCL Lenauheim nr. 4 din 02.02.2016 bugetul comunei a fost aprobat sub următoarea formă:- venituri propii: 2.409.000 lei;- sume defalcate din impozitul pe venit pentru echili-brarea bugetului local: 2.810.000 lei;- sume defalcate din TVA pentru asistenţii personali ai

persoanelor cu handicap: 508.000 lei;- sume defalcate din TVA pentru ajutor încălzire locuinţe: 7.000 lei;- sume defalcate din TVA pentru echilibrarea bugetelor locale: 609.000 lei;- sume defalcate din TVA pentru învăţământul preuni-versitar de stat: 1.940.000 lei;- sume defalcate din TVA pentru drumuri comunale: 150.000 lei;- excedent fond de rulment: 1.918.000 lei;Total venituri: 8.433.000 lei;Total cheltuieli: 10.351.000 lei.Suma de 1.918.000 lei reprezintă fondul de rulment şi va � folosită pentru investiţii la Capitolul 70.02 (cheltuieli investiţii) în sumă de 200.000 de lei pentru construcţia capelelor în localităţile Bulgăruş şi Lenauheim şi la Ca-pitolul 84.02 (străzi şi drumuri) în sumă de 1.218.000 lei pentru modernizarea străzilor.

Sebastian Horvath

Teatru la Lenauheim

Tradiţia unei piese de teatru jucată de femeile din Lenauheim va � păstrată şi în acest an. Singura modi-� care survenită în spectacol este lipsa doamnelor dis-puse să joace în spectacol, prin urmare o serie de roluri vor � interpretate de bărbaţi. Doamnele din Lenauhiem au pregătit piesa “Comedie cu Olteni” de Gheorghe Vlad. Spectacolul va avea loc Sâmbătă 5 Martie de la ora 19.00 în Căminul cul-tural din Lenauheim, ocazie cu care sunt invitaţi toţi cetăţenii comunei. Piesa “Comedie cu olteni” a fost jucată pentru prima

dată în 1968 cu titlul Când aud cucul cântând. În câteva cuvinte piesa ar putea � descrisă astfel:A� rmarea eticii muncii într-o cooperativă agricolă de producţie în luptă cu inerţia unora dintre membrii săi.

Su� etul proiectului a fost doamna Luminiţa Pătru, iar distribuţia este compusa din: Andreea Pop, Liliana Ra-domir, Ioana Muhlberger, Luminiţa Pătru, Gabriela Mateaş, Corina Ştefănuţ, Amalia Radomir, Paul Pătru, Denis Mateaş, Rebeca Cosma.Decorul spectatcolului este realizat de Dan Pătru.

Autorul, Gheorghe Vlad, se naşte la 13 mai 1927, Mă-dulari, judeţul Vâlcea. Dramaturg. Ucenic mecanic de avioane (194l-l943). Debuteaza cu piesa Îndrăzneala (1962, Premiul Uniu-nii Scriitorilor) şi scrie teatru inspirat exclusiv din viata satului oltenesc. Toate etapele (problemele) agriculturii socialiste au fost dramatizate de Gheorghe Vlad în piese-le sale, comedii cele mai multe dintre ele: colectivizarea, mecanizarea, dezvoltarea sectorului zootehnice.

VĂ AŞTEPTĂM CU DRAG!

Ziar lunar de informare editat cu sprijinul Primăriei și C onsi liului L ocal L enauheimZiar lunar de informare editat cu sprijinul Primăriei și C onsi liului L ocal L enauheim

Principalele destinaţii ale bugetului comunei Lenauheim în anul 2016

Ziar lunar de informare editat cu sprijinul Primăriei și C onsi liului L ocal L enauheimZiar lunar de informare editat cu sprijinul Primăriei și C onsi liului L ocal L enauheim

Page 2: Ziar lunar de informare editat cu sprijinul Primăriei și ... · PDF fileZiar lunar de informare editat cu sprijinul Primăriei și Consiliului Local LenauheimNr. 20 Februarie 2016

Actualitate

pagina 2

Sfatul medicului

La noi, Dragobete era ziua când fetele şi băieţii se îmbrăcau în haine de sărbătoare şi, dacă timpul era fru-mos, porneau în grupuri prin lunci şi păduri, cântând şi căutând primele � ori de primavară. Fetele strângeau în aceasta zi ghiocei, viorele şi tămâioase, pe care le puneau la icoane, pentru a le păstra până la Sânziene, când le aruncau în apele curgătoare. Dacă, întâmplător, se nimerea să găsească şi fragi în� oriţi, � orile acesto-ra erau adunate în buchete ce se puneau, mai apoi, în lăutoarea fetelor, în timp ce se rosteau cuvintele:“Floride fragăDin luna lui FaurLa toata lumea să � u dragăUrâciunile să le desparţi”.În dimineaţa zilei de Dragobete fetele şi femeile tinere strângeau zapadă proaspătă, o topeau şi se spălau cu apa astfel obţinută pe cap, crezând că vor avea părul şi tenul plăcute admiratorilor.De obicei, tinerii, fete şi băieti, se adunau mai mulţi la o casă, pentru a-şi “face de Dragobete”, � ind convinşi că, în felul acesta, vor � îndrăgostiţi întregul an, până la vi-itorul Dragobete. Această întâlnire se transforma, ade-sea, într-o adevarată petrecere, cu mâncare şi băutură. De multe ori băietii mergeau în satele vecine, chiuind şi cântând peste dealuri, pentru a participa acolo la sărbătoarea Dragobetelui. Era o sărbătoare a grupu-rilor de tineri care ieşeau din sat la pădure, făceau o horă, se sărutau şi se îmbrăţişau. Avea toate trăsăturile unei sărbători premaritale, de antamare a unor relaţii între tinerii din comunitate, ce anticipau nunţile. Uneori, fetele se acuzau unele pe altele pentru farmecele de urâciune făcute împotriva adversarelor, dar de cele

mai multe ori tinerii se întâlneau pentru a-şi face jurăminte de prietenie.Se mai credea că în ziua de Dragobete păsările nemi-gratoare se adună în stoluri, ciripesc, îşi aleg perechea şi încep să-şi construiască cuiburile, păsările neîm-perecheate acum rămânând fără pui peste vară. Oame-nii bătrâni ţineau această zi pentru friguri şi alte boli.Dragobetele era sărbătorit în unele locuri şi la data de 1 martie, deoarece se considera ca el este � ul Dochiei şi primul deschizător de primăvară.Obiceiurile de Dragobete, zi aşteptată cândva cu nerăbdare de toţi tinerii, au fost în bună parte uitate, păstrându-se doar în amintirea bătrânilor. Iar în ultimii ani, Dragobetele autohton riscă să � e dat cu desăvârşire uitării, el � ind înlocuit de acel Sfânt Valentin ce nu are legătură cu spiritualitatea românească.

Sebastian Horvath

Artrita se de� neşte ca � ind o in� amaţie a unei articulaţii. Este o eroziune, o deteriorare treptată a cartilajului care acoperă osul unei articulaţii ce începe să se uzeze; apare odată cu înaintarea în vârstă, după o lovitură sau la sportivi. În urma acestui proces, osul de dedes-ubt începe să se îngroaşe şi să se de-formeze şi astfel nu mai permite o � exibilitate normală în articulaţia respectivă.Tipuri: Artrita genunchiului, Ar-trita psoriazică, Artrita reumatoidă, Artrita juvenilă reumatoidă, Artrita din bolile in� amatorii intestinale, Artrita reactivă, Guta, Osteoartrita. Artrita se caracterizează prin du-reri adesea nocturne care pot trezi bolnavul. Dimineaţa, articulaţiile îşi regăsesc mobilitatea doar după o perioadă de încâlzire, a cărei durată constituie un bun martor al gradu-lui de in� amaţie. Local, epidermul este tranda� riu sau roşu, chiar viol-aceu, articulaţia este adesea um� ată, în parte datorită unei efuziuni de lichid sinovial; analiza acestuia, după prelevarea prin artrocenteză (puncţionarea articulaţiei), permite con� rmarea caracterului in� ama-tor al bolii şi căutarea germenelui patogen sau a microcristalelor. La nevoie, poate � realizată, sub an-estezie locoregională, o biopsie a membranei sinoviale combinată cu o artroscopie, care permite con-trolul vizual.Unele artrite necesită un tratament speci� c: antibiotice pentru artritele septice, uricozurice în cazul gutei, antiin� amatoare şi corticosteroizi în poliartrita reumatoidă. În major-itatea cazurilor, analgezicele şi anti-in� amatoarele atenuează durerea. Unele artrite in� amatorii aseptice pot antrena deformaţii sau distru-geri articulare, necesitând uneori o artroplastie (înlocuirea articulaţiei cu o proteză), chiar o artrodeză (fuzionarea chirurgicală a oaselor articulaţiei).Tratamentul artritelor septice trebuie să � e precoce, deoarece le-ziunile osului şi cartilagiilor, con-secutive acţiunii germenelui, pot deveni ireversibile în câteva zile. Se poate ca, aşteptând ca germenele să � e identi� cat, să se înceapă un tratament cu antibiotice, care va � ajustat atunci cand germenele va � cunoscut şi sensibilitatea sa la di-verse antibiotice va � precizată. Un repaus de câteva zile, cu imobiliza-rea articulaţiei sau articulaţiilor, este recomandabil. Tratamentul artritelor monocristaline este cel al afecţiunii în cauză (guta, de ex-emplu). Deşi sunt importante, deformările ocazionate de artritele nervoase lasă, în general, largi posibilităţi funcţionale. O contenţie într-un aparat ortopedic poate � necesară pentru a limita mişcările anormale.

Artrita “Ce folos este ca trupul să � e deșert de bucate, iar su� etul a-l umplea de păcate? Ce folos este a � galbeni și o� liți de post, iar de pizmă și ură să � m aprinși? Ce folos este a nu bea vin și a � beți de veninul mâniei? Ce folos este a nu mânca cineva carne și cu hulele a rupe carnea fraților noștri? Ce folos este a ne opri de cele ce sunt uneori slobode și a face cele ce nu sunt niciodată slobode? Că Dumnezeu pe aceia îi iubește și îi cinstește, care se feresc de cele oprite.”

Sfântul Antim IvireanulPostul Paştelui are loc înaintea În-vierii Mântuitorului nostru Iisus Hristos şi este cel mai lung şi mai aspru dintre toate cele patru posturi importante, iar anul acesta postul începe în 14 martie şi durează până în 30 aprilie. Oamenii mai numesc acest post şi Postul Mare. Postul Mare durează patruzeci de zile, la care se adaugă săptamana Patimilor. Motivul principal al postirii în Pos-tul Paştelui era pregătirea catehu-menilor care urmau să � e botezaţi de Paşti şi să intre în biserică. Totuşi, Postul Paştelui a devenit ab-solut � resc o perioadă de pregătire spirituală pentru toţi creştinii să sărbătorească Învierea Domnului nostru Iisus Hristos. Ţinând sea-ma că Postul Mare aduce aminte de postul celor 40 de zile ţinute

de Mântuitor înainte de începerea activităţii Sale mesianice (Luca IV, 1-2) a fost numit şi Paresimi. În primele secole se obişnuia să se postească doar în Vinerea Patimi-lor, sau doar două zile înainte de Paşti sau o săptămână. La sfârşitul celui de-al treilea secol, Postul Mare a fost împărţit în două: Postul pre-pascal, cunoscut sub numele de Postul Paresimilor care ţinea până în Duminica Floriilor şi Postul Paştilor (Postul pascal) care ţinea o săptămână, începand cu Duminica Floriilor şi încheindu-se cu Dumi-nica Învierii Domnului. În urma Sinodului I ecumenic de la Niceea din anul 325, Biserica de Răsărit a stabilit ca durata postului să � e de şapte săptămâni, durată care a

rămas valabilă până în zilele noas-tre. În Postul Mare creştinii trebuie să dea dovadă de o grijă spirituală sporită, prin renunţarea la alimen-tele de provenienţă animală. Mai mult, aceştia trebuie să se înalţe su� eteşte prin rugăciune alături de fapte bune. În calendarul bizan-tin Postul Mare începe în lunea de după Duminica izgonirii lui Adam din rai, iar în cel latin cu Miercurea Cenuşii. Aşa cum bine se ştie, pos-tul reprezintă reţinerea totală de la anumite alimente şi băuturi în scop religios şi moral. Mai mult, creştinii trebuie să se reţină de la anumite gânduri necurate, po� e, patimi sau fapte rele. Acest lucru înseamnă că postul trupesc trebuie însoţit de postul su� etesc.

Viaţa religioasă

Postul S� ntelor Paşti

rămas valabilă până în zilele noas-

mai multe ori tinerii se întâlneau pentru a-şi face

Dragobetele

Page 3: Ziar lunar de informare editat cu sprijinul Primăriei și ... · PDF fileZiar lunar de informare editat cu sprijinul Primăriei și Consiliului Local LenauheimNr. 20 Februarie 2016

Actualitate

pagina 3

Programul de achiziţii anul 2016

În ultima şedinţă a CL Lenauheim, a fost aprobată HCL nr 13/02.02.2016 care prevede în� inţarea Serviciului public de salubrizare pentru activităţile de colectare-transport de deşeuri municipale la nivelul judeţului Timiş, care va deservi unităţile administrativ-terito-riale din aria de operare a judeţului Timiş - membre ale Asociaţiei de Dezvoltare Intercomunitară Deşeuri -Timiş (ADID). În aceeaşi hotărâre a fost aprobată gestiunea delegată a serviciului public pentru cele cinci zone ale judeţului, dar şi studiul de oportunitate privind delegarea gestiu-nii prin contract de concesiune a activităţii de colecta-re - transport deşeuri. Consiliul Local Lenauheim a fost de acord şi cu pro-cedura de achiziţie pubică a serviciilor care prevede

licitaţie deschisă - pe loturile aferente celor 5 zone din judeţ, pe o durată de 10 ani. Consiliul Local a mandatat ADID Timiş să organizeze şi să deruleze procedura de achiziţie publică privind delegarea gestiunii prin con-cesiune a activităţii de colectare - transport deşeuri municipale în calitate de Autoritate Contractantă în numele şi pe seama UAT Lenauheim, membru al ADID Timiş, înclusiv să opereze modi� cările impuse şi necesare în vederea postării licitaţiei pe Sistemul Electronic de Achiziţii Publice. De asemenea, Consiliul Local Lenauheim l-a mandatat pe Dl. Suciu Ilie având funcţia de primar pentru a reprezenta UAT Lenauheim în adunarea generală a ADID, pentru a vota şi a semna în numele şi pe seama UAT Lenauheim. Sebastian Horvath

Consiliul Local Lenauheim a aprobat în� inţarea unui

Serviciu public de salubrizare

Ne-au părăsit:

Laţcu Gheorghe - 50 ani

Ţurcanu Artemiza - 86 ani

Odihnească-se în pace!

Primăria LenauheimTel: 0256/360428Fax: 0256/381775http://[email protected]Şcoala Gimnazială LenauheimTel./fax: 0256/381.793Şcoala Gimnazială BulgăruşTel./fax: 0256/381.752Şcoala Gimnazială GrabaţTel./fax: 0256/363.812Poliția LenauheimTel: 0256/381781Cabinet medicină de familieDr. Fülöp ElisabetaTel: 0256/363759Orar: L-V: 8-15Cabinet medicină generalăDr. Selariu Mihai Lenauheim Tel: 0724/947838Orar: L-V: 14-16Monitorul LenauheimEmail: [email protected]

Informații utile

Şi-au unit destinele:***Sălceanu Dănuţ

şi Şişu Nicoleta Mariana

***CASĂ DE PIATRĂ!

Consiliul Local Lenauheim a aprobat

În şedinţa din data de 02.02.2016 a fost aprobată HCL nr. 10 care adoptă Planul de achiziţii publice pentru anul 2016 a Comunei Lenauhiem. Orice administraţie are nevoie de asigurarea unor cheltuieli curente de funcţionare, ceea ce înseamnă birotica, curăţenia, încălzirea, comunicaţiile, carburantul ori energia electrică, elemente prevăzute în lista de achiziţii pen-tru anul 2016. În cadrul capitolului de reparaţii curente sunt prevăzute o serie de achiziţii de tâmplărie PVC cu geam ter-mopan pentru dispensarele medicale din cele trei localităţi, dar şi lucrări de reparaţii la Căminele Cul-turale din Lenauheim, Bulgăruş şi Grabaţ, cât şi la se-diile administrative. Sunt prevăzute şi o serie de lucrări de reparaţie la remizele de pompieri, dar şi la dispen-sarul uman din Lenauheim. Planul de achiziţii mai prevede modernizarea străzilor în cele trei localităţi, bugetul � ind egal între cele trei, 440.000 lei � ecare, dar şi amenajarea de trotuare în sumă de 200.000 de lei în toată comuna. Consiliul Local a considerat necesară şi achiziţionarea unui sistem de alarmă la Casa Memorială Nikolaus Lenau şi la Căminele Culturale, dar şi a unui sistem de su-praveghere video a străzilor din comună. În planul administraţiei este prevăzută şi achiziţionarea unei remorci cu cisternă, pentru Serviciul de intervenţie

în situaţii de urgenaţă, dar şi a unui vidanjor şi a unei sărăriţe pentru împrăştierea de material antiderapant. Lucrările de construcţie sunt cel mai consistent capitol al planului de achiziţii şi reprezintă fondurile atrase, ori în curs de alocare, de administraţie din diverse pro-grame de � nanţare, naţionale sau europene. Este vorba despre următoarele proiecte:- Modernizare Cămin Cultural Lenauheim înclusiv dotare: 2.250.000 lei;- Modernizare străzi în localităţile Bulgăruş, Grabaţ, Lenauheim, L=9.0 km: 4.500.000 lei;- Modernizare Şcoala Lenauheim: 2.373.000 lei;- Modernizare Grădiniţă PN Lenauheim: 2.276.000;- Modernizare Şcoala Grabaţ: 2.574.000;- Modernizare Grădiniţă PN Grabaţ: 2.092.000;- În� inţare şi dotare centru de zi pentru copii, tip a� er-school, în localitatea Bulgăruş: 2.250.000;- Realizare sistem de canalizare şi staţie de epurare eta-pa I: 4.500.000;- Realizare sistem de canalizare şi staţie de epurare eta-pa II: 55.000.000 leiPentru realizarea capelelor în localităţile Lenauheim şi Bulgăruş a fost alocată suma de 200.000 de lei. Acestea sunt principale proiecte ale administraţiei care prevăd achiziţii în anul 2016.

Sebastian Horvath

În ultima şedinţă a CL Lenauheim, a fost aprobată HCL nr. 9/02.02.2016 care prevede Planul de acţiuni sau de lucrări de interes local pentru anul 2016, acţiuni sau lucrări stabilite în conformitate cu art. 6 alin. 7 din Legea nr. 416/2001. Planul cuprinde:- Lucrări de reabilitare a izlazului comunal, curăţarea de mărăcinişuri, resturi vegetale şi asigurarea transfe-rului acestora la locuri special amenajate. - Plantări de pomi, lucrări de întreţinere în zona cimi-tirelor, întreţinerea gardurilor, întreţinerea zonei cen-trale, dispensarele umane, parc, şcoli, grădiniţe, casa memorială, biblioteca.- Lucrări de întreţinere în curtea instituţiilor pub-lice, îndepărtarea resturilor vegetale, a gunoaielor,

întreţinerea acostamentelor.- Lucrări de curăţare a resturilor vegetale a� ate pe mar-ginea drumurilor comunale şi judeţene.- Întreţinerea în sezonul rece a drumurilor comunale şi judeţene pe raza comunei, îndepărtarea zăpezii cu mijloace mecanice şi manuale, împrăştierea de mate-rial antiderapant. - Asigurarea depozitelor de combustibil solid, diferite activităţi de întreţinere şi reparaţii ale unor defecţiuni datorate unor fenomene naturale.Activităţile vor � derulate de către bene� ciarii Legii 416/2001, iar Consiliul Lenauheim a aprobat coor-donarea acestor activităţi de către domnul viceprimar Constantin Trişcău. Sebastian Horvath

Consiliul Local Lenauheim a aprobat

Planul de acţiuni de interes local

Page 4: Ziar lunar de informare editat cu sprijinul Primăriei și ... · PDF fileZiar lunar de informare editat cu sprijinul Primăriei și Consiliului Local LenauheimNr. 20 Februarie 2016

Actualitate

pagina 4

Mărţişorul - tradiţia româneascăMărţişorul - micul obiect-bijuterie prins într-un şnur alb-roşu - este un simbol al reînnoirii timpului şi al renaşterii naturii, odată cu venirea primăverii, dar şi al speranţei, fiind dăruit celor dragi pentru a le aduce noroc şi belşug.În general, femeile şi fetele primesc mărţişoare şi le poartă pe durata lunii martie, ca semn al sosirii primăverii. Împreună cu mărţişorul se oferă adesea şi � ori timpurii de primăvară, cea mai folosită � ind ghiocelul.Arheologii au descoperit obiecte cu o vechime de mii de ani care pot � con-siderate mărţişoare. Ele au forma unor mici pietre de râu vopsite în alb şi roşu, înşirate pe aţă, pentru a � purtate la gât. Cele două culori sunt deschise interpretărilor: roşul poate semni� ca vitalitatea femeii, iar albul - înţelepciunea bărbatului. Astfel, şnurul mărţişorului exprimă împletirea inseparabilă a celor două principii.Semni� caţia � relor alb şi roşu ce se împletesc într-un şnur de care este prins un mic obiect este relevată şi de unele legende. Astfel se spune că Soarele ar � coborât pe pământ în chip de fată frumoasă şi ar � fost ţinut prizonier de un zmeu. Pentru a-l elibera, un voinic s-a luptat cu zmeul vărsându-şi sângele în zăpadă. Soarele a urcat din nou pe cer şi, în locurile în care zăpada s-a topit, au răsărit ghiocei - vestitori ai primăverii.Conform unui mit, în prima zi a lunii martie, frumoasa Primăvară a ieşit la marginea pădurii şi a observat cum, într-o poiană, într-o tufă, de sub zăpadă răsare un ghiocel. Iarna a chemat vântul şi gerul să distrugă � oarea şi ghiocelul a îngheţat, însă Primăvara a dat la o parte zăpada, rănindu-se la un deget din cauza mărăcinilor. O picătură de sânge � erbinte a căzut pe � oare făcând-o să reînvie. În acest fel, Primăvara a învins Iarna, iar culorile mărţişorului fac trimitere la sângele roşu pe zăpada albă.Se spune că, în vechime, mărţişorul era confecţionat din două � re răsucite de lână colorată - albă şi neagră sau albă şi albastră - şi era dăruit în prima zi din luna martie. Obiceiul mărţişorului este de fapt o secvenţă dintr-un scenariu ritual de înnoire a timpului - primăvara, la moartea şi renaşterea simbolică a Dochiei.Unele tradiţii spun că � rul mărţişorului, funie de 365 sau 366 de zile, ar � fost tors de Baba Dochia, în timp ce urca turma la munte. Asemănător Ur-sitoarelor care torc � rul vieţii copilului la naştere, Dochia torcea � rul anului primăvara, la naşterea timpului calendaristic. De aceea, mărţişorul este nu-mit de etnologul Ion Ghinoiu “funia zilelor, săptămânilor şi lunilor anului, adunate într-un şnur bicolor”.Originile sărbătorii mărţişorului nu sunt cunoscute exact, dar se consideră că ea a apărut pe vremea Imperiului Roman, când Anul Nou era sărbătorit în prima zi a primăverii, în luna lui Marte. Acesta nu era numai zeul războiului, ci şi al fertilităţii şi vegetaţiei. Această dualitate este remarcată în culo-rile mărţişorului, albul însemnând pace, iar roşul - război. Anul Nou a fost sărbătorit pe 1 martie până la începutul secolului al XVIII-lea.Răspândit în toate zonele ţării, mărţişorul este pomenit pentru prima dată de Iordache Golescu, iar folcloristul Simion Florea Marian relatează în cartea

“Sărbătorile la români” că în Moldova, Muntenia, Dobrogea şi unele părţi ale Bucovinei exista obiceiul ca părinţii să lege, la 1 martie, copiilor lor o monedă de argint sau de aur la gât sau la mână. Moneda, legată cu un şnur roşu, un găitan din două � re răsucite din mătase roşie sau albă sau mai multe � re de argint şi aur se numeşte mărţişor, mărţiguş sau marţ. Mărţişorul era pus la mâinile sau la gâtul copiilor pentru a le purta noroc în cursul anului, pentru a � sănătoşi şi curaţi ca argintul la venirea primăverii. În unele zone, copiii pur-tau mărţişorul 12 zile la gât, iar apoi îl legau de ramura unui pom tânăr. Dacă în acel an pomului îi mergea bine însemna că şi copilului îi va merge bine în viaţă. În alte cazuri, mărţişorul era pus pe ramurile de porumbar sau păducel în momentul în� oririi lor, copilul urmând să � e alb şi curat ca � orile acestor arbuşti. Folcloristul Simion Florea Marian scrie că mărţişorul serveşte celor care îl poartă “ca un fel de amuletă”, dar cine doreşte ca acesta să aibă efectul dorit “trebuie să-l poarte cu demnitate”.În prezent, mărţişorul este purtat întreaga lună martie, după care este prins de ramurile unui pom fructifer. Se crede că aceasta va aduce belşug în case-le oamenilor. Se zice că dacă cineva îşi pune o dorinţă în timp ce atârnă mărţişorul de pom, aceasta se va împlini. La începutul lui aprilie, într-o mare parte a satelor României, pomii sunt împodobiţi de mărţişoare. În Transilva-nia, mărţişoarele se atârnă de uşi, ferestre, de coarnele animalelor domestice, întrucât se consideră că astfel se vor speria duhurile rele.Mărţişorul este o tradiţie în România, Republica Moldova şi teritoriile înveci-nate locuite de români sau aromâni. Obiceiuri similare sunt întâlnite în Bul-garia, Albania, Macedonia.

În următoarele două săptămâni va intra la evaluare proiectul depus de Primăria Lenauheim la Agenţia pentru Finanţarea Investiţiilor Rurale (AFIR) proiectul de reabilitare a Căminului Cultural Lenauheim, în valoare de până în 500.000 de euro. Proiectul privind Modernizarea străzilor în Lenauheim, Bulgăruş şi Grabaţ în lungime de 9 kilometri, în valoare de 1 milion de euro se află în faza finală de evaluare, iar la sfârşitul lunii martie, daca toate lucrurile decurg conform calendarului anunţat urmează semnarea contractului de finanţare. Pe Ordonanţa Guvernului numărul 28 au fost depuse două proiecte, aflate în stadiu de evaluare incipientă. Primul prevede modernizarea a 13,1 kilometri de străzi în cele trei localităţi. Tot la guvern, pentru a fi finanţat prin OG28 se află şi proiectul de continuare a reţelei de canalizare, deci etapa a 2-a în valoare de 3.8000.000 de euro. Vă reamintim că pentru Proiectul de înfiinţare a sistemului de canalizare şi staţie de epurare (Etapa 1) se realizează măsurătorile topografice, iar documentaţia va fi depusă spre finanţare în termenele prevăzute de calendar, proiectul fiind în valoare de 1 milion de euro, din fonduri eu-ropene. Sebastian Horvath

Stadiul proiectelorpe fonduri europeneOrarul autobuzelor

Începând cu data de 01.01.2016 J&R CAR România circulă cu autobuzul după următorul orar:GRABAŢLuni - Vineri:Plecare spre Timişoara: 08:15, 14:00Sosire în Timişoara: 09:30, 15:10Plecare din Timişoara: 07:00, 12:30, 19:00Sosire Grabaţ : 08:00, 14:00, 20:00Sâmbătă şi Duminică nu circulă.BULGĂRUŞLuni - Vineri:Plecare spre Timişoara: 05:45, 08:00, 13:45Sosire în Timişoara: 07:00, 09:30, 15:10Plecare din Timişoara: 07:00, 12:30, 19:00Sosire în Bulgăruş :08:00, 13:30, 17:15, 20:00Sâmbătă şi Duminică nu circulă.

LENAUHEIM Luni - Vineri:Plecare spre Timişoara: 05:00, 05:55, 08:15, 14:15, 17:20Plecare spre Lenauheim: 07:00, 12:30, 16:15, 19:00Sâmbătă: Plecare spre Timişoara: 04:45Plecare spre Lenauheim: 16:30Duminica nu circulă.J&R CAR SRLAdresa: Localitatea Rovinari, DN 66, Km 50, Judetul Gorj; Tel/Fax: 0253/22 20 01; Tel.:0758 09 20 53J&R CAR ARADStr. Troiei nr.2, Arad, AradTel. 0357.444.111, 0374-005.050, Fax. 0357-440.807Compartimentul de Verificare și Control al Serviciilor de Trans-port al Consiliului Judeţean Timiş: Consilier superior Serafin Gabriel-Mihai tel. 0256/406458.