01_teoria arhitecturii peisajului

LUCRARE DE LICENTA - TEORIA ARHITECTURII PEISAJULUI -

SPATIUL - INTRE UTILIZARE SI ABANDON Faza: LICENTA

Predare: 27 martie

Student: DIANA CULESCU Indrumator: arh. lector ANCA STANESCU

- 2006 -

CUPRINS SPATIUL - INTRE UTILIZARE SI ABANDON ……………… 3 SPATII ABANDONATE ……………………………………………… 3 CE FEL DE PEISAJ CAUTAM? ……………………………………… 4 UN ALT FEL DE PEISAJ ……………………………………………… 9 PEISAJUL TERTIAR SI SPATIUL URBAN ……………………… 13 “GRADINI IN MISCARE“ ……………………………………………… 14 CONCLUZII ……………………………………………………………… 16 FALEZA NORD CONSTANTA ……………………………………… 17

BIBLIOGRAFIE ....................................................................... 19

LUCRARE DE LICENTA - TEORIA ARHITECTURII PEISAJULUI - 2 ,

SPATIUL - INTRE UTILIZARE SI ABANDON

Terenul abandonat … piarloaga … maidanul … sunt notiuni in jurul carora

se structureaza (se compune) aceasta lucrare, deoarece acesti termeni constituie

o tema dominanta in proiectele, preocuparile si ideile zilelor noastre. Aceste spatii

sunt intalnite pretutindeni, fie ca este vorba de mediul urban, fie de cel rural sau

periurban.

Dar ce reprezinta aceste terenuri abandonate? De unde provin? Care sunt

legile care le guverneaza? Ce pozitie are societatea umana fata de ele? Acestea

sunt cateva intrebari pentru care cercetatorii cauta un raspuns, intr-o lume in care

natura este preferata in forma sa idealizata si spectaculoasa: munti, padure,

campie, litoral …

SPATII ABANDONATE

In legatura cu termenii utilizati sunt necesare, pentru inceput, cateva

precizari. Termenul de “parloaga”1 este utilizat pentru a defini un teren agricol

necultivat, invadat de buruieni, in timp ce “maidan”2-ul reprezinta un teren viran

situat in interiorul sau la marginea unei localitati. Dupa cum se poate observa,

primul termen face referire la un spatiu ce tine de mediul rural, in timp ce al doilea

releva apartenenta spatiului la mediul urban, desi starea functionala este aceeasi.

Este de amintit ca sensul peiorativ al cuvantului maidan este de data relativ

recenta, sensul initial fiind acela de spatiu in care se desfasura viata sociala3

(spatiu public de intalnire, de schimb economic).

In franceza, termenul utilizat pentru a defini un teren necultivat (in sens

figurat neingrijit) este “friche”4. Interesant de remarcat este faptul ca pentru a

denumi un teren neutilizat, aflat in orice alt mediu fata de cel rural, cuvantul friche

este urmat de un adjectiv: friche urbaine, friche industrielle, friche portuaire etc.


Asadar, maidanul si parloaga pot fi considerate, din punct de vedere al

starii teritoriului, ca fiind sinonime, ambele provenind din terenuri folosite anterior

(antropizate) in diverse scopuri: agricol, industrial, urban etc.

Motivele abandonului sunt diverse si depind de mediul in care se gasesc

spatiile respective, dar aparitia lor presupune folosirea acestora de catre om si

abandonul lor ulterior, cu foarte rare exceptii, cand este vorba de terenuri

amenajate si nefolosite - un fel de “resturi inerente amenajarii”, cum este marginea

unui drum.

In plus, mai sunt privite ca maidane, acele spatii amenajate a caror utilizare

nu presupune lucrul lor continuu - liziera unei paduri. “Titlul” de maidan il mai

poarta o serie de spatii neamenajate, dar foloste de catre om cum este cazul unor

protiuni de plaja.

In sectorul urban, teritoriile abandonate corespund spatiilor aflate in

asteptarea amenajarii sau in asteptarea realizarii unor proiecte suspendate din

motive bugetare, decizii politice. Totusi acest abandon priveste orice spatiu –

orasul, industria, turismul genereaza la fel de multe maidane ca si agricultura,

silvicultura si constructiile. Gilles Clement este de parere ca abandonul5 este

tributar al unui mod de gestionare, spatiul amenajat fiind generat de principiul de

amenajare. El afirma ca “orice amenajare genereaza maidane”.

CE FEL DE PEISAJ CAUTAM?

De-a lungul timpului, oamenii au supus si modelat natra inconjuratoare. La

inceput acest demers a implicat asigurarea celor necesare vietii, insa odata cu

trecerea timpului si a diversificarii nevoilor, aceste actiuni au avut in vedere

crearea unui microclimat mai favorabil desfasurarii vietii. Amenajarea a devenit

practic actiunea prin care omul incearca sa adapteze teroriile nevoilor sale –

materiale, culturale, estetice, fizologice, etc.

Pe tot parcursul evolutiei sale, societatea umana a emis continuu teorii in

privinta locului pe care trebuie sa il ocupe natura in viata de zi cu zi, precum si a


formelor in care aceasta trebuie sa existe in preajma sa. Astazi, intr-o epoca a

dezvoltarii urbane fara precedent, omul incearca sa-si intoarca fata spre natura

mai mult ca oricand. Dar oare ajunge dorinta de a transpune imagini frumoase in

realitetea materiala pentru a regla incoerenta orasului si pentru a reduce

poluarea? Este suficient sa aducem arborii, peluzele si apa in mediul urban pentru

a ameliora conditiile de viata?

“de la nasterea oraselor …”6

De la aparitia orasul, societatea occidentala a preferat forma idealizata a

naturii, dovedind o inclinatie irezistibila pentru farmecul gradinilor si seductia

spectacolului oferit de litoral sau de munti. Insa, in comparatie cu alte culturi (cea

chineza de exemplu), istoria societatii occidentale ca societate peisagista este de

data relativ recenta si este direct legata de perioada moderna7. A pretinde ca

societatea occidentala este una peisagista, inseamna a afirma ca ea este condusa

de o dubla motivatie in construirea mediului de viata. Pe de o parte o motivatie

este reprezentata de incercarile de a pune in practica idealurile filosofice, etice si

estetice ale peisajului, iar pe de alta parte se evidentiaza dorinta de a surprinde


prin formele remarcabile ale mediului de viata, fie ca sursa de confort si de reverie,

fie ca marturie a viitorului unei lumi ideale.

Refuzand acea parte de lume care ii este data pentru a trai, societatea

peisagista cauta sa puna in practica alte solutii care sa reprezinte alternative

ecologice, sociale si estetice. Ea nu se multumeste cu peisajele care ii sunt

impuse de activitatile economice si de politicile publice: campuri agricole, linii

electrice, lotizari, zone industriale abandonate, rauri poluate, etc., ci viseaza la un

peisaj primitor, la ambiante serene, unde apele sunt curate si aerul pur. Astfel,

spatiile din afara orasului devin un refugiu delicat, unde societatea isi gaseste

linistea.

Dar cand ajung sa traiasca in acest peisaj, atat de constant si mult ravnit,

amatorii de viata in provincie, pe malul apei sau la munte, mai devreme sau mai

tarziu, incep sa viseze la oras, la numeroasele servicii oferite de acesta, la

facilitatile sale de neinlocuit si la ambianta care nu poate fi gasite in “salbaticie”.

“… la nasterea spatiilor verzi”8


Dorim natura in viata noastra, dar aceasta nu trebuie sa vina sa ne

asalteze, ci noi vom merge sa ii aratam cat de mult o apreciem9. Aceasta dorinta

colectiva incearca continuu sa se materializeze, fie in spatiu public, fie in cel privat.

In gradina, loc simbolic al lumii de vis a creatorului sau, societatea peisagista si-a

concretizat viziunea idealizata fata de natura. Ulterior, aceasta viziune a fost

transpusa si in spatiul public urban, intr-o incercare de a ordona orasului dens si

compact. In construirea oraselor ultimelor doua secole, puterea publica a instalat

si perpetuat promenadele, parcurile si gardinile care au introdus natura idealizata

in oras, uitand uneori ca aceasta dispune de o flora maiestoasa sau de un relief

care ofera peisaje splendide.

Aceasta nevoie de natura in oras nu

este traita la fel de toti indivizii. De multe ori ea

este redusa, mai ales in viziunile edililor in

perpetua cursa electorala, la o simpla

“decorare vegetala” a orasului, ce poate deveni

populara, dar care nu raspunde in mod

fundamental raportului dintre oras si natura

cautata. Pe de o alta parte acest decorativism

vegetal se dovedeste a fi de prea multe ori de

un gust indoielnic, fapt care explica tendinta

specialistilor de a se opune acestor practici de

“infrumusetare” a orasului in favoarea cautarii

unui echilibru structural al spatiului care ii

asigura calitatile estetice necesare.

Integrarea patrimoniului, dezvoltarea

armonioasa a spatiului urban, calitatea

estetica a noii arhitecturi nu sunt probleme

de forma, de fatada ci probleme

fundamentale ale construirii mediului

urban, fapt reflectat in dezbaterile legate

de stil, sobrietatea sau profunzimea

prezentei vegetatiei in oras, de prea multe


ori ramasa la nivel de decor. Noua paradigma ecologica, noile presiuni sociale fac

din aceasta relatie natura-oras o axa structurala a dezvoltarii teritoriilor urbane.

Ca raspuns la problematica ridicata de calitatea mediului de viata si la

preocuparile legate de o dezvoltare durabila, bazata pe un echilibru armonios intre

necesitatile sociale, economice si de mediu, peisajul fiind o componeta importanta

a acestui cadru, s-a luat initiativa elaborarii Conventiei europene referitoare la

peisaj, semnata la Florenta (octombrie 2000). Aceasta are ca obiectiv promovarea

protejarii, gestionarii si planificarii peisajelor si organizarea cooperarii europene

referitoare la problematica peisajului10. Peisajul a devenit astfel o preocupare

politica larg impartasita, prin aceasta conventie fiind recunoscut faptul ca acesta

constituie o componenta de baza a mostenirii naturale si culturale a Europei,

contribuind la bunastarea omenirii si la consolidarea identitatii europene.

Romania se numara printre primele semnatare11, iar prin ratificarea de

catre Parlament, prevederile Conventiei devin obligatorii pentru tara noastra.

Aceste prevederi fac referire la strategiile si masurile de protectie, gestionare si

planificare a peisajelor la nivelul intregului fie el natural, rural, urban sau periurban,

incluzand atat peisajele spectaculoase, obisnuite sau degradate.

Politicile prevazute de Conventie se refera la sensiblizarea societatii civile, a

organizatiilor private si a autoritatilor publice fata de valoarea peisajului si

necesitatea protectiei lui; la formarea de specialisti in domeniul protejarii, gestionarii

si planificarii peisajului; la identificarea si cartarea tipurilor de peisaj precum si

caracterizarea acestora si a fortelor si presiunilor care le transforma, etc.

Politicile aplicate pe teritoriul Romaniei pana in prezent au vizat in principal

protectia mediului si partimoniului construit. Abordarea problematicii peisajului este

relativ fragmentata in prezent, dar tinde sa devine din ce in ce mai coerenta sub

egida elaborarii unei legislatii adecvate in domeniu.

Pericolele aduse insa de aceste noi politici ale peisajului sunt legate de o

posibila ”preformatare” a viziunii asupra peisajului. Putem astfel sesiza de-a lungul

textului Conventiei o prefigurare a unei ”estetici oficiale” a peisajului, o definire

politica a frumosului.


Acelasi pericol se face simtit si legat de ideea de patrimoniu, care

sugereaza o viziune paralizanta asupra elementelor lui. Astfel in cadrul textului se

simte o tendinta retetara in a privi spatiul, o limitare a valorizarii lui si mai ales o

posibila blocare a evolutiei perspectivelor asupra a ceea ce este sau nu privit ca

peisaj. Teritoriile pe care Gilles Clemen le numeste ”peisaj tertiar”, tind sa devina

spatii ”in afara legii”, doar pentru ca ele nu se integreaza in ”estetica momentului”.

UN ALT FEL DE PEISAJ

La inceputul secolului XXI aproximativ 7 din 10 europeni sunt locuitori ai

unui oras12. In aceasta parte a lumii, expansiunea societatii urbane continua in

defavoarea spatiilor rurale, care iau acum forma unei extensii periurbane. Avem,

prin urmare, teritoriile antropizate in plina dezvoltare pe de o parte (urban,

periurban, rural) si natura pe de alta parte. Dar unde isi gasesc locul acele teritorii

abandonate? Poti fi considerate spatii antropice, avand in vedere folosinta lor

anterioara? Sau pot fi considerate ca apartinand naturii, daca luam in considerare

frenezia cu care vegetatia le invadeaza?

Un studiu asupra peisajului din Vassiviere13 (Franta), realizat pe parcursul

anului 2002 pentru Centrul de arta si peisaj, lasa sa se intrevada caracterul artificial

a ceea ce pare a fi naturalul in prezent: intinderea oglinzii de apa a unui baraj

hidroelectric, arborii unei paduri plantate, iarba din crescatoriile de bovine etc.

Atunci cand se incearca abordarea peisajul ca un rezultat al activitatii

umane se descopera imediat un numar mare de spatii indecise, lipsite de

functiune, care sunt greu de numit. Acest ansamblu de spatii se situeaza la

margine (in liziera padurilor, in lungul drumurilor si raurilor, in cotloanele uitate ale

culturilor etc.) si ocupa suprafete cu dimensiuni modeste, dispersate precum

colturile pierdute ale unui camp sau unitare si vaste ca turbariile, stepele si

anumite parloage provenite dintr-o abandonare recenta. Intre aceste fragmente de

peisaj nu exista nici o asemanare de forma, ele avand doar un punct comun: toate

constituie un teritoriu de refugiu al diversitatii14. Aceasta justifica adunarea lor sub

un termen unic – peisaj tertiar. Termenul este propus de Gilles Clement in cartea


sa “Manifeste du Tiers paysage”. Acest peisaj cuprinde, alaturi de suma spatiilor

abandonate, rezervatiile si ansablurile primare. Ansamblurile primare si rezervatiile

privesc spatiile naturale, in timp ce terenurile abandonate pot face referire la orice

tip de spatiu15. Caracterul indecis al celui de-al treilea peisaj corespunde evolutiei

libere a ansamblului entitatilor biologice care compun teritoriul in absenta oricarei

decizii umane.

Ansamblurile primare sunt acele teritorii care nu au fost niciodata supuse

exploatarii. Ele evolueaza lent sau deloc, iar speciile care se dezvolta aici

corespund nivelului optim de viata pentru conditiile de mediu. In lume exista inca

anumite paduri primare, celelalte spatii primare repartizandu-se in preriile alpine,

stepe, tundre etc. Ansamblurile primare sunt unitare in aspect in ciuda unei

diversitati destul de puternice (ele detin inca cea mai mare diversitate planetara).

Rezervatiile sunt ansambluri protejate de activitatea umana, prin decizie

administrativa, deoarece sunt considerate fragile sau rare, bogate intr-o diversitate

aflata in pericol.

Rezervatiile si ansamblurile primare se aseamana prin apropierea sau

ajungerea la stadiul de climax - nivel stabil unde aspectul se modifica foarte putin

in timp. Flora ansamblurilor primare si a rezervatiilor este diferita de toate celelalte.

Mentinerea inchiderii mediului reprezentat de rezervatii si de ansamblurile primare

interzice accesul entitatilor exogene.

Un teren recent abandonat primeste in scurt timp specii pioniere,

caracterizate de un ciclu rapid, care dispar curand in favoarea unor specii din ce in

ce mai stabile. Acest ciclu de inlocuire se prelungeste pana la obtinerea unui

echilibru, unei stari de permanenta. Aparitia rapida, apoi disparitia speciilor

pioniere in favoarea speciilor stabile, sunt reprezentative pentru maidane,

deoarece doar pe un teren nud (liber de orice forma de viata), lipsit de concurenta,

se pot instala plantele pioniere. Flora terenurilor abandonate nu este compusa

exclusiv din specii naturale indigene, ea reuneste toate plantele exotice pioniere

compatibile cu mediul (biomul).


Pe masura ce terenul “se inchide” (permite doar dezvoltarea anumitor

specii, plantele pioniere fiind exluse), se atenueaza si dinamica cuceririi. Viata

maidanelor este scurta, nefiind nevoie de mai mult de 40 ani pentru a se face

trecerea de la o parloaga la o impadurire dens. Se poate afirma ca suma

maidanelor constituie, prin excelenta, teritoriul amestecului planetar, deoarece

acestea pot cuprinde terenuri aflate intr-o stare incipienta de colonizare (flora

compusa din plante pioniere), cat si medii ajunse in perioada de climax specific.

Prin natura sa peisajul tertiar constituie un refugiu pentru multiplele specii

care nu isi gasesc locul in alta parte. Speciile care nu apar in peisajul tertiar sunt

reprezentate de plantele cultivate, animalele evoluate, si entitatile a caror existenta

depinde de zonele cultivare si de crescatorii (de exemplu macul rosu – Papaver

rhoeas – este o planta ce depinde de practicile agricole; alaturi de alte specii, face

parte dintr-o serie de plante combatute, deci amenintate cu disparitia, dar animate

de o mare putere de regenerare16).

Vegetatia reprezentativa in functie de tipul de spatiu ocupat17

Ansamblu primar Maidan Spatiu amenajat Rezervatie - mare diversitate - diversitate specifica - diversitate specifica specifica eterogena redusa sau nula - specii stabile / (indigena + exogena) - specii mentinute dinamica lenta - specii instabile artificial prin energie - endemism puternic - endemism slab conrrara

- endemism minimal sau nul

Peisajul tertiar se distribuie asupra unor teritorii cu statut oficial foarte variat,

raspunzand unor obiective si roluri diferite, uneori contradictorii. Un teritoriu

declarat rezervatie, din punct de vedere administrativ, este menit protejarii,


supravegherii si sanctionarii. Marginea unui drum, maidanul urban, nu fac obiectul

niciunei protectii, ele fiind locuri ce se incearca a fi reduse si suprimate, desi

constituie rezerve biologice.

Realitatea peisajului tertiar este de ordin mental, pozitionandu-se in campul

etic al cetateanului planetar cu titlu de permanenta si coincide cu decupajele

administrative cu statut temporar. Prin continutul sau, prin premisele create de

diversitatea specifica, prin necesitatea de prezervare sau de intretinere a dinamicii

sale, peisajul tertiar imbraca o dimensiune politica. Statutul nescris, dar verificat al

celui de-al treilea peisaj este acela de ordine planetara18, iar mentinerea existentei

sale nu trebuie sa depinda de intelepciune ci de o constiinta colectiva.

Peisajul tertiar isi schimba aspectul in timp. Aceste schimbari au la baza

atat factori interni – dinamica naturala de accedere la climaxul forestier – cat si

externi, care tin de mediul inconjurator – presiunile exercitate de teritoriul

antropizat din imediata apropiere influenteaza pierderea sau mentinerea unui

echilibru al diversitatii – dar si de politicile aplicate.

Evolutia teritoriala a peisajului tertiar coincide cu evolutia teritoriala a

spatiilor antropizate. Cresterea numarului de terenuri abandonate, lasate in urma

de lucrarile de amenajare, nu conduce mereu la o crestere a suprafetei globale a

peisajului tertiar ci la o mai mare fragmentare a acestuia. Multitudinea de

fragmente ale peisajului tertiar reprezinta un factor selectiv al diversitatii –

supravietuiesc doar acele specii ale caror cerinte ecologice sunt compatibile cu

conditiile oferite de fragmentul respectiv.

Din punct de vedere social, peisajul tertiar este privit ca un spatiu natural,

destinat in unele cazuri loisir-ului, ca un spatiu neproductiv (in cazul abandonului

administativ) sau ca un spatiu sacru. Abandonarea administativa a acestor spatii

poate duce la o dubla raportare a societatii fata de ele: pe de o parte acestea sunt

supuse devalorizarii (maidan, parloaga, teren indecis), iar pe de alta parte capata

o valenta moralizatoare (loc sacru, un loc interzis). Abandonul administrativ nu

implica abandonul total al spatiului, acesta continuand sa fie “consumat” de catre

societate sub diverse aspecte.


PEISAJUL TERTIAR SI SPATIUL URBAN

Daca din punct de vedere ecologic aceste peisaje tertiare sunt spatii de o

indiscutabila valoare, din punct de vedere estetic lucrurile se demonstreaza a fi

mult mai complicate. Exista o serie de artisti (in special proveniti din zona land-art-

ului) sau de peisagisti care au inteles deja frumusetea acestor spatii si care

incearca sa o promoveze in cadrul proiectelor lor (Peter Latz, Christo, etc.). Pentru

marea masa insa aceste peisaje raman “simple maidane“, condamnate la dispret

si agresiune. Aceste spatii nu au devenit inca “peisaje publice“ si nu fac parte

dintr-o estetica oficiala a marii culturi, insa valorizarea lor de catre specialisti le

acorda inca o sansa de a exista.

In pofida faptului ca peisagistii si artistii au invatat sa priveasca aceste spatii

ca fiind frumoase, aceasta sansa nu poate fi valorificata fara realizarea unei

educari a maselor si fara sensibilizarea publicului, a tuturor teoreticienilor si

practicienilor de specialitate.

Inglobarea acestor spatii, sub diverse aspecte, in amenajari trebuie avuta in

vedere, insa modul in care se realizeaza acest lucru are o deosebita importanta.

Pe termen scurt desigur amenajarea acestor zone poate tine de implicatii

pecuniare considerabile referitoare la functiunile alocate. Aceasta graba in a

obtine profit cat mai rapid cu putinta trebuie domolita, lundu-se in considerare

influenta pe termen lung a acestor spatii la nivelul intregului spatiu urban -

ecologica, educativa, estetica, recreativa, etc. – si, prin urmare, obtinerea de

avantaje pentru intregului oras.

In urma cu 50 de ani, ideea de preverdissement19 a modificat sfera de

actiune a peisagistilor, prin adaugarea unei noi laturi rolului lor de a realiza

amenajari de spatii verzi. Practicile de preverdissement ofera peisagistilor

posibilitatea de a participa, in cadrul unor echipe interdisciplinare, la prefigurarea

tesutului urban intr-o maniera concertata, si implica pregatirea terenul in vederea

realizarii unei trame vegetale care sa fie suficient de puternica pentru a servi drept

punct de pornire al unei actiuni de urbanizare, precum si negocierea acestor spatii

cu o estetica populara.


Pierre Donadieu este de parere ca, in prezent, preverdissement-ul ramane

apanajul unui “urbanism peisagist foarte operational“20, dand ca exemplu proiectul

lui Michel Desvigne si Christine Dalnoky care are ca obiect peninsula Greenwich.

Este vorba de realizarea unui viitor cartier al orasului, cu o retea de parcuri,

promenade si gradini in jurul unui pavilion expozitional. Abordarea proiectului nu

se bazeaza pe istoria industriala a locului, considerata anecdotica la scara

geologica, ci pe refacerea coerentei geografice a spatiului plat de pe malul

Tamisei, facand referire la imaginea ecologica a padurii aluviale, in care cartierul

isi va ocupa treptat locul - “peninsula este redresata printr-o logica de plantare in

care desenul, ca instrument al proiectului a fost indepartat“. Interesant prin

conceptul de proces generator de forme urbane si naturale, acest proiect

marcheaza o inflexiune in practicile peisagiste, renuntand la valorificarea memoriei

istorice, in favoarea valorificarii ecologice si naturaliste.

Problematica politicilor de preverdissement are insa doua taisuri: pe de o

parte aceste practici pregatesc aproprierea privata sau publica a unui teren,

permitiand un timp de expunere, de restaurare a substratul natural, dar pe de alta

parte au ca efect distrugerea ecosistemelor create in astfel de spatii. Desigur,

aceasta inlaturare a ecosistemelor create pe terenurile abandonate poate fi

controlata sau evitata prin corelarea peisagisticii cu alte domenii - social,

economic, ecologic, etc., si prin natura proiectelor realizate. Preverdissement-ul

poate reprezenta astfel o tehnica de posibila salvare a spatiului de la agresiune, in

masura in care acesta devine valorizat social.

“GRADINI IN MISCARE“

Datorita varietatii de specii ce pot fi intalnite in cadrul maidanelor, acestea

reprezinta teritorii in continua evolutie si transformare. Modul in care toate aceste

transformari sunt percepute de catre societate confera acestui tip de spatiu un

statut special, putand fi privite ca adevarate gradini ce evolueaza in timp si spatiu.

Gilles Clement considera ca vidul arhitectural contine o diversitate

biologica, care implica miscarea - adica realitatea gradinii. In gradinile propriu-zise


elementele vegetale au un loc bine stabilit in masiv, borduri mixte, partere etc.. In

cazul maidanelor aceasta ordine nu se aplica, nu se face o diferentiere intre plante

bune si plante rele, iar locul ocupat de fiecare individ si forma masei floristice sunt

determinate de relatiile stabilite intre plante (toleranta, inhibitie, etc.). Aceasta lume

variaza in functie de spatiu si timp, masa floristica suferint o serie de miscari.

Rezulta astfel o modificare

permanenta a aspectului “gradinii“,

datorita transformarii masei floristice

pe parcursul anotimpurilor, asa cum

putem vedea in orice gradina, dar mai

ales datorita aparitiei sau disparitiei

elementelor vegetale in locuri

imprevizibile. Astfel, aspectul acestor

locuri nu e niciodata acelasi de la o perioada la alta, fie ea horticola sau biologica.

Aceasta poate varia de la o saptamana la alta, de la o luna la alta si binenteles de

la un an la altul.

In legatura cu rapiditatea cu care se pot produce aceste schimbari,

exemplul dat de Gilles Clement (Le jardin en mouvement – 1991) este edificator.

El vorbeste de diferitele aspecte sub care se poate prezenta o campie populata cu

margareta de camp (Leucantheum vulgare). Astfel, daca se trece la o cosire in ras

a acelei campii, ea se va transforma dintr-o intindere plina de flori intr-un gazon,

aratand complet diferit., iar spatiul va putea fi parcurs mult mai usor. Daca, in

schimb, pe intinderea ei vor fi lasate palcuri ici si colo din diverse motive

(margaretele nu au fost cosite inca intr-o anumita zona, in alte locuri tufe tepoase

sau graminee sunt lasate sa creasca in voie, etc.) se va constata ca in fata

privitorului apare “inceputul unei sculpturi“ in materia verde.

Cu cat ciclul biologic este mai rapid, cu atat speciile sunt mai numeroase,

iar modificarile “gradinii“ sunt mai frecvente. Asadar, perpetua modificare a

spatiului de circulatie si a vegetatiei justifica termenul de miscare, iar

administrarea acestei miscari justifica termenul de gradina in cazul acestor spatii.


Avand la dispozitie toate elementele necesare (arbusti, liane, plante

bulboase, specii erbacee, si chiar unii arbori) este foarte posibila, asadar,

realizarea unor parcuri “naturale“, in care speciile plantate de regula in astfel de

amenajari sa fie inlocuite de o serie de specii “salbatice“. Avantajul acestora este

desigur capacitatea de a oferi mereu alta imagine, surprinzand prin culoare,

vierietate, etc., dar mai ales prin forma.

CONCLUZII

Peisaj tertiar, maidan, teren abandonat

– indiferent de sintagma folosita, toti acesti

termeni fac referire la un teritoriu de o bogatie

inestimabila din punct de vedere ecologic, dar

cu puternice implicatii din punct de vedere al

peisajului. Aceste spatii reprezinta deja

peisaje, dar perceperea lor ca atare depinde

de o cultura ce trebuie instaurata in societatea

umana.

Poate datorita faptului ca sunt caracterizate de o permaneta miscare,

aceste teritorii nu sunt percepute ca peisaje inca. Dar trebuie sa facem un pas

inapoi si sa privim imaginea de ansamblu: desi elementele ce le definesc sunt intr-

o permanenta schimbare in functie de sezon, ciclu biologic, etc., ele se pastreaza

ca entitate.

Alternativele ecologice, sociale si estetice reprezentate de terenul

abandonat trebuie sa suscite interesul peisagistilor in demersul lor de a crea spatii

pentru oameni. El nu trebuie sa mai ramana “un simplu maidan“, ci trebuie sa

constituie locul unde ne petrecem cu placere momente din viata si la care visam

uneori. Condamnarea la dispret si agresiune trebuie sa inceteze, iar valoarea sa

trebuie inteleasa pe deplin si apreciata pretutindeni.


FALEZA NORD CONSTANTA

In prezent este evident faptul ca

lipseste o viziune asupra reabilitarii si

dezvoltarii zonei Faleza Nord Constanta,

aceasta fiind un spatiu destructurat, supus

unor puternice presiuni sociale. Dubla

implicatie pe care Faleza Nord Constanta o

are in viata orasului - centru si periferie - a

dus la transformarea ei intr-un mozaic de

spatii lipsit de coerenta si coeziune. Cel mai

afectat din acest punct de vedere este spatiul situat intre zona construita a orasului si

malul marii (faleza propriu-zisa). Acesta a cunoscut in ultmele decenii puternice

transformari datorate atat activitatii antropice, cat si factorilor naturali (lucrari de

consolidare a pantei, lucrari de drenaj, depunerea pamantului excavat din fundatiile

blocurilor, alunecari de teren, infiltratii, etc.).

Pe teritoriul Falezei Nord Constanta se gasesc in prezent o serie de plante

considerate rare sau vulnerabile (Crambe maritima, Ecballium elaterium, Glaucium

flavum, etc.), precum si speciile endemice in zona Dobrogei, care fac dovada

existentei unor ecosisteme deosebite in zona. Un aspect deosebit de important il

contituie prezenta plantelor pioniere (Potentilla reptans) dovada a faptului ca

acestea stau la baza colonizarii zonelor formate din umpluturi de pamant rezultat

din saparea fundatiilor, pe care a fost posibila aparitia ulterioara a plantelor

endemice si rare. Aceste zone insa sunt supuse continuu unor presiuni urbane,

generate atat de nevoia de spatii de locuit cat si de nevoia stringenta de spatii

comunitare care sa raspuna actualelor cerinte sociale.

Date fiind problemele sit-ului si mizele legate de peisaj, amenajarea Falezei

Nord Constanta pune problema unui just echilibru intre nevoia de natura si dorinta

morala, stiintifica si estetica de a salva un ecosistem rar. Este vorba de o

“negociere artistica“ a acestor spatii in scopul intrarii lor ca peisaj in conceptia

oamenilor, pastrandu-se insa caracterul si vegetatia actuala. Imbinarea acestor

realitati constituie o provocare in conturarea unei interventii capabile sa mentina

coerenta si unicitatea peisajului.


1 Chioreanu Aurora, Radulescu Gheorghe – Mic dictionar enciclopedic, Editura Enciclopedica Romana, Bucuresti, 1972, p. 716 2 Ibidem, p. 555 3 Harhoiu Dana – Bucuresti - un oras intre orient si occident, Editura Simetria, Bucuresti, 1997, p. 53 4 *** – Petit Larousse - Dictionnaire encyclopedique pour tous, Librairie Larouse, Paris, 1965, p. 454 5 Clement Gilles – Manifeste du Tiers paysage, Edition Sujet/Objet, Paris, 2004, p. 15 6 Preluare dupa Batellier J.F. – Sans retour ni consigne, Edition Syros / La Breche, Paris, 1978, p.4 7 Berque Auguste, Conan Michel, Donadieu Pierre, Lassus bernard, Roger Alain – Cinq proposition pour une theorie du paysage, Edition Camp Vallon, Seyssel, 1994, p. 22 8 Ibidem, p. 5 9 Clement Gilles – Ou en est l’herbe? – Les cahier de l’ecole de Blois 4: Autour des friches, Les editions de l’Imprimeur, Paris, 2005, p. 11 10 *** – European Landscape Convention, Council of Europe, Florence, 2000, p. 6 11 Iliescu Ana-Felicia – Arhitectura peisagera, Editura Ceres, Bucuresti, 2003, p. 16 12 Donadieu Pierre – La Societe paysagiste, Actes SUD / ENSP, 2002, p. 17 13 Clement Gilles – op. cit., p. 11 14 Diversitatea se refera la numarul de specii vii distincte de animale, plante si entitati simple (bacterii, virusi, etc.), numarul oamenilor fiiind cuprins intr-o singura si unica specie unde diveristatea se exprima prin varietate etnica si culturala – Clement Gilles – op. cit., p. 10 15 Clement Gilles – op. cit., p. 15 16 Clement Gilles – op. cit., p. 19 17 Preluare dupa Clement Gilles – op. cit., p. 25 18 Clement Gilles – op. cit., p. 28 19 Donadieu Pierre – La Societe paysagiste, Actes SUD / ENSP, 2002, p. 132 20 Donadieu Pierre – La Societe paysagiste, Actes SUD / ENSP, 2002, p. 133


BIBLIOGRAFIE: Autant Pierre AUTOUR DES FRICHES-LES CAHIERS DE L’ECOLE DE BLOIS Bailly J.-C. Les Editions de l’Imprimeur, 2006 De Boiscuille Chilperic Claramunt Marc Clement Gilles Degruelle Christiphe Dewitte Aurelie Echenoz jean Eveno Claude Lermite Delphine Pere Christophe Sakaguchi Kyohei Verriest A.-S. Zischle Hanns Berque Augustin CINQ PROPOSITION POUR UNE THEORIE DU PAYSAGE, Conan Michel Editions Champ Vallon, Seyssel, 1994 Donadieu Pierre Lassus Bernard Roger Alain Clemet Gilles MANIFESTE DU TIERS PAYSAGE, Editions Sujet / Objet, 2004 Donadieu Pierre LA SOCIETE PAYSAGISTE, Actes SUD / ENSP, 2002 Iliescu Ana-Felicia ARHITECTURA PEISAJULUI, Editura CERES, Bucuresti, 2003 Le Dantec J.-P. LE SAUVAGE ET LE REGULIER,

Editions du Moniteur du Paris 2002 Roger Alain COURT TRAITE DU PAYSAGE, Editons Gallimard, 1997 Stanescu Anca TEORIA ARHITECTURII PEISAJULUI - note de curs


01_teoria arhitecturii peisajului

Documents