0coloram_si_invatam_franceza__partea_1
TRANSCRIPT
Inst.Hadade Anamaria Crina
Auxiliar didactic pentru uz intern
Argument
Predarea limbii franceze copiilor de vârstă preşcolară, vizează in pricipal formarea capacităţii lor de exprimare in limitele unui vocabular activ de circa 100-150 de cuvinte si educarea auzului lor pentru perceperea vorbirii in ritm normal. Pentru că nivelul de preşcolaritate căreia mă adresez delimitează copii aflaţi in etapa de dezvoltare caracterizată de dominanţa concretului şi intuitivului, este nevoie de foarte mult material didactic (imagini, jucării, jetoane), asociind imaginea vizuală cu forma auditivă a denumirii acestora în vederea deprinderilor de pronunţare corectă şi insuşire a vocabularului. De aceea am conceput acest material didactic, care ilustrează tematica abordată, astfel copiii intuiesc imagini ale unor obiecte din cadrul unei teme date, pe care sunt obligaţi să le denumească după ce ele au fost însuşite in contextul unui enunţ, iar la sfârşit au posibilitatea de a colora obiectul despre care au vorbit. Folosind metode şi procedee adecvate, activitatea de limba franceză la grădiniţă devine plăcută, atractivă, creează copilului prescolar premisa pentru a învăţa o limbă nouă fară dificultate si efort.
Inst. Hadade Anamaria Crina
Opţional de limba
franceză
Obiective cadru
I. Dezvoltarea exprimării orale, intelegerea şi utilizarea coectă a unor structuri simple de comunicare.
II. Educarea unei exprimari orale corecte din punct de vedere fonetic, lexical şi sintactic in limba franceză.
III. Dezvoltarea creativităţii şi expresivitaţii limbajului oral.
Obiective de referinţă şi exemple de comportamente
Corespunzător obiectiv cadrului I, copilul să poată:
O.R. 1. Să participe la activităţile de grup, atât în calitate de vorbitor, cât şi în calitate de auditor.
Exemple de comportamente: să utilizeze corect saluturile în limba franceză să facă prezentări şi să se prezinte să intrebe şi să răspundă la întrebări
O.R. 2. Să analizeze cu atenţie un text, să demonstreze că l-a inţeles.
Exemple de comportamente: să asculte şi să reacţioneze adecvat la poezii şi cântece să demonstreze inţelegerea textului prin traducerea
cuvintelor şi redarea acestora
Corespunzător obiectiv cadrului II, copilul să poată:
O.R. 3. Să recepteze un text inţelegând caracteristicile expresive şi estetice ale acetuia (vizează aspectul fonetic)
Exemple de comportamente: să pronuţe corect sunetele limbii franceze să pronuţe corect cuvintele învăţate în limba franceză
O.R. 4. Să-şi îmbogăţească vocabularul activ şi pasiv şi să utilizeze un limbaj oral corect din punct de vedere gramatical (vizează aspectul lexical şi sintactic)
Exemple de comportamente: să înveţe cuvinte noi într-o limbă diferită de cea maternă să prezinte celorlalţi cuvinte noi în cadrul jocurilor să utilizeze cuvinte noi în contexte adecvate să manifeste iniţiativă în comunicarea orală şi interes
pentru semnificaţia cuvintelor învăţate
Corespunzător obiectiv cadrului III, copilul să poată:
O.R. 5. Să recepteze un text înţelegând caracteristicile expresive ale acestuia
Exemple de comportamente: să recite poezii in limba franceză respectând intonaţia,
ritmul, pauza să utilizeze calităţile expresive ale limbajului oral şi ale
celui corporal in transmiterea unor idei, informaţii
Nivel I grupa mică-mijlociePremier semèstre
Unité 1
Bună ziua, doamnă ! – Bonjour, madame !Bună ziua, copii ! – Bonjour, les enfants !Care este numele tău ? – Comment t’appelles-tu ?Numele meu este …… - Je m’appelle ……
Ce mai faci ? – Comment ça va ?Mulţumesc, bine. – Ça va bien, merci .La revedere ! – Au revoir !
Jeu: micro-dialogue entre deux enfants
Unité 2
Chanson: Frère Jacques
Frère Jacques (bis)Dormez-vous ? (bis)Sonnez les matinés (bis)Ding, dang, dong (bis)
Jeu: micro-dialogue entre deux enfants
Unité 3
Bilan 1: Chanson: Frère JacquesJeu: Le rendez-vous !
Unité 4
Les couleurs: Roşu – Rouge Verde – Vert Portocaliu -
Orange Galben – Jaune Albastru – Bleu
Unité 5
Les fruits: Măr – La pomme Prună – La prune Banană – La
banane Pară – La poire Strugure – Le raisin
Unité 6
Bilan 2: Les couleursLes fruitsJeu: Qu’est-ce que c’est !
Unité 7
Les légumes: Roşie – La tomate Morcov – La carotte Vânătă – L’aubergine Ardei – Le poivron Cartof – La pomme de terre
Jeu: Qu’est-ce que c’est !
Unité 8
Bilan 3: Les couleursLes fruitsLes légumes
Poésie:C’est l’automneLa pomme rouge est cueillieLa pomme verte est partieLa pomme jaune s’ennuieElle reste seule sans amies
Unité 9
Les chiffres: 1 – un 3 – trois 5 - cinq2 – deux 4 – quatre 6 - six
Poésie:Un, deux, trois
Quand il fait froidQuatre, cinq, sixComme exercices
Unité 10
Bilan 4: Poésie: C’est l’automnePoésie: Les chiffresChanson: Mon beau sapin
Mon beau sapinRoi des forêtsQue j’aime ta verdure !Quand, par l’hiverBois et guéretsSont dépouillésDe leurs attraitsMon beau sapinRoi des forêtsTu gardes ta parure.
Unité 11
Bilan final: PoésiesChansonsMotsChanson: La neige
Tombe la neigeSur les gens et les maisonsTombe la neigeA gros flocons.La neige danseEt vient dans nos yeuxDanse neige,Tu nous rends joyeux.
Le deuxième semèstre
Unité 1
La famille: Mama – La mère Frate – Le frèreTata – Le père Bunică – La grande-mèreSoră – La soeur Bunic – Le grand-père
Jeu: micro-dialogue entre deux enfants
Unité 2
Bilan 1: La famille: Poésie:
Moi, j’aime papaMoi, j’aime mamanJ’aime mon petit chat, mon petit chien, mon petit
frère,Moi, j’aime papaMoi, j’aime mamanJ’aime mon petit chien et mon gros éléphant :
Unité 3
Chanson: Il est une bergèreEt ron et ron petit pataponIl est une bergèreQui gardait ses moutons ron, ronQui gardait ses moutons.
Poésie: J’aime papa
Unité 4
Bilan 2: PoésiesMotsChansons
Jeu – Concours entre les fillettes et les garçons
Unité 5
Le corp humain: Cap – La tête Mână – La main Picioare – Les
piedsBraţ – Le bras Degete – Les doigts
Jeu: Qu’est-ce que c’est !
Unité 6
Le corp humain: Ochii – Les yeux Gură – La bouche Urechi – Les oreilles Nas – Le nez
Poésie:Un, deux, trois
Claque te doigtsQuatre, cinq, sixTape tes cuissesVoilà septSur la têteHuit et neuf et dixTous les enfants applaudissent
Unité 7
Chanson: La voletteMon petit oiseau (bis)A pris sa voléeA pris sa (bis)A la voletteA pris sa volée
Il s’est appuyé (bis)Sur un orangerSur un o (bis)A la voletteSur un oranger
Poésie: Un, deux, trois
Unité 8
Bilan 3: Jeu – Concours :
Le corp humainPoésiesChansons
Unité 9
Les saisons: Primăvara – Le printemps Toamna – L’automneVara – L’été Iarna – L’hiver
Chanson:
Sur le pont d’avignonL’on y danse, L’on y danseSur le pont d’avignonL’on y danse tout en rond
Unité 10
Les animaux domestiques: Pisica – Le chat Cal – Le cheval Iepure – Le
lapinCâine – Le chien Vacă – La vache
Jeu: Qu’est-ce que c’est !
Unité 11
Les couleurs: Negru – Noir Gri – Gris Alb – Blanc Maro – Brun
Poésie: Le petit chat Le petit chat grisRonronne sur le tapisLe petit chat brunTouren en rondUn, deux, trois,Un, deux, trois,Il s’en vaLe petit chat blancPorte à sa mamanQuatre, cinq, six,Paniers de cerisesLe petit chat noireDit bonjourA ce monsieurEn manteau bleu.
Unité 12
Bilan 4: Jeu – Concours :
Les animauxLes couleursPoésies
Unité 13
Les animaux sauvages: Vulpe – Le renard Urs – L’ours Girafă – La
girafeLup – Le loup Leu – Le lion
Unité 14
Poésie : Qui chante ?Qui chante en bas ?C’est le chat .Qui chante au fond ?C’est le lion .Qui chante bien ?C’est le chien.Qui chante rond ?C’est l’ourson.Qui chante et joue ?C’est le loup.Qui chante à pied ?La poupée.Et qui se moque ?C’est le coq
Unité 15
Les volailles :Cocoş – Le coq Curcan – Le dindonGaină – La poule Fluture – Le papillon
Poésie : Qui chante ?
Unité 16
Bilan 5: Jeu – Concours :
Les animauxLes volaillesPoésies
Unité 17
Jeu: Les animauxComment parlent les animaux
Unité 18
Les vêtements :Rochie – La robe Jachetă – La jaquetteFustă – La jupe Pantalon – Le panatalon
Jeu: Qu’est-ce que c’est !
Unité 19
Mots :Avion – L’avion Copac – L’arbreVapor – Le bateau Balenă – La baleineBicicletă – Le vélo Floare – La fleureCasă – La maison
Jeu: Qu’est-ce que c’est !
Unité 20
Bilan final: Les couleursLes fruitsLes légumesMotsPoésiesChansons
Unité 21
Bilan final: Les chiffresLe corp humainLa familleLes animauxMotsPoésiesChansons
Unité 22
Bilan final: Concours : Qui est le / la meilleur (e) ?
A[a]
l’avion
l’arbreB[bé]
le bateau
la baleineC[cé]
le coq D[dé]
le dindonC[cé]
le chat
le chienE[e]
l’étoile
l’éléphantF[effe]
la fillette
la fleureG[gé]
le garçon
la girafeH[ache]
le hibou
K[ka]
le kangourou
J[ji]
la jaquette
la jupe
L[elle]
le lion
le lapinN[enne]
le nuageM[emme]
la maisonO[o]
l’ordinateur
M[emme]
le mouchoir