Arta de a citi ?

Belgian de origine şi francez prin adopţiune, profesor la câteva universităţi, a predat lietratura

franceză la Edinburg, la Baltimore, Zurich şi Nisa George Poulet s-a lansat târziu în critica

literară însă în chip masiv, convingător şi mai ales durabil.

Recunoscut de multă vreme drept unul dintre fondatorii "noii critici" franceze, îndeosebi prin

contribuţia adusă la redefinirea tematismului contemporan, el a dat în acelaşi timp o expresie

teoretică memorabilă .

George Poulet este "primul critic care propune coordonate analitice pentru experienţa umană în

literatură şi primul care centrează această experienţă umană în jurul timpului şi spaţiului.

Esenţială pentru Poulet rămâne conceperea literaturii ca formă a conştiinţei şi consecutiv

înţelegerea criticii ca o "conştiinţă a conştiinţei temele percepţiei conduc la tipare ale minţii şi

participă împreună la definirea unei conştiinţe umane singulare şi exemplare în acelaşi timp.

Până a fi citită cartea este un” obiect de hârtie”.Ce o deosebeşte însă de alte obiecte este că

nu rămâne un simplu obiect material, închisă „în propriile contururi” ca „o fortăreaţă” ci ”se

deschide, se oferă” cititorului. Odată deschizând-o te contopeşti cu ea, treci dincolo de toate

barierele care au existat înainte ca paginile ei să se deschidă. Din acel moment ai altă viziune

asupra acelui fost obiect, pătrunzi într-o altă lume, acolo în interiorul unde vei descoperi idei,

noţiuni ce-ţi vor deschide gândirea: [...] „din obiectul deschis în faţa ochilor mei văd ieşind o

mulţime de cuvinte, de imagini, de idei. Gândirea mea le ia în stăpânire. Îmi dau seama că ceea

ce ţin în mână nu mai e un simplu obiect, nici chiar o fiinţă care e numai vie, ci o fiinţă înzestrată

cu raţiune, o conştiinţă...” (George Poulet „Fenomelogia conştiinţei cririce”)

Poate de aceea Emile Faguet spunea că „ arta de-a citi este arta de-a gândi plus încă ceva” şi

acel ceva să fie oare evadarea din noi înşine, fuziunea gândurilor noastre, a conştiinţei -

„conştiinţa mea”- de care amintea Poulet, cu cele ale autorului? De la o conştiinţă la cealaltă

trec o mulţime de senzaţii asemenea unor lichide alunecând în tubul care leagă două vase

comunicante.

Pentru e cei doi critici literatura înseamnă o ieşire din EUL lor ,o identificare a conştiinţei lor cu

cea a autorului cărţii, aşa cum afirma şi Faguet „ e o pierdere a personalităţii noastre”(p.30

„ Arta de aciti”). G.Poulet consideră că „ideile trec dintr-o minte într-alta”, că „nicio idee nu

aparţine nimănui”; gândurile cititorului se amestecă cu cele ale autorului iar ideile rezultate nu

vor avea o originalitate ci vor fi o contopire de personalităţi, de conştiinţe. Altfel spus lectura

implică coincidenţa a două conştiinţe: cea a autorului şi cea a cititorului.

Lectura este contactul cititorului cu textul literar sau cu un alt, aşa cum spune criticul Georges

Poulet,: “Cînd sunt absorbit de lectură, un eu secund pune stăpînire pe mine şi simte pentru

mine”.

În orice operă literară găsim impregnat spiritul celui care a scris-o, iar odată aleasă aceea

carte pentru a o citi ea va trezi în noi aceleaşi gânduri, aceleaşi simţuri ca ale autorului. De

aceea există cărţi pe care le citim cu uşurinţă, ne captivează imediat şi cărţi pe care nu putem să

le citim, conştiinţa noastră nu se regăseşte în cea a autorului , EUL nostru nu poate evada şi nu

poate prelua gândurile, ideile ce se regăsesc în paginile acele cărţi. Poulet spunea însă: „ A

înţelege o operă literară înseamnă deci a lăsa fiinţa care a scrs-o să ni se dezvăluie în noi.”

Cititorul poate să considere atunci mirat „ca find al său ceva ce se petrece în conştiinţa unei alte

fiinţe”.

Literatura este considerată o lume a ficţiunii, a invenţiei şi a imaginaţiei ce nu respectă nicio

realitate obiectivă, niciun fapt dovedit de aceea l-aş cita din nou pe Emile Faguet:

„ Literatura propriu-zisă este zugrăvită sufletului nostru[…] cu puţină exagerare savantă”(p.36.

„ Arta de aciti”)

La baza teoriei moderne a lecturii stă ideea că “fenomenul literar nu este numai textul, ci şi

cititorul său şi ansamblul de reacţii posibile ale cititorului fără de text “ .Putem spune că există

text decât dacă există un act de “lectură” şi de “recepţie” a textului. Doar lectura instituie,

realizează şi continuă textul. Sensul nu apare decît odată cu lectura, în raport cu cititorul.

A citi este o artă care depinde de experienţa şi cultura individului. Un cititor doct şi

mai ex perimentat va găsi în text valenţe pe care un cititor obişnuit nu le va lua în seamnă.

Bibliografie :

Poulet, Georges, Conştiinţa critică, Bucureşti, Editura Univers, 1979 ;

Faguet, Emile, Arta de a citi,Editura Albatros,1973