canon de rugăciune către sfânta cuvioasă domnica

8
Canon de rugăciune către Sfânta Cuvioasă Domnica Troparul Sfintei Cuvioase Domnica, glasul al 8-lea: Întru tine, maică, cu osârdie s-a mântuit cel după chip; că, luând crucea, ai urmat lui Hristos; şi lucrând, ai învăţat să nu se uite la trup, căci este trecător; ci să poarte grijă de suflet, de lucrul cel nemuritor. Pentru aceasta şi cu îngerii împreună se bucură, Preacuvioasă Maică Domnica, duhul tău. Cântarea 1, glasul al 2-lea. Irmos: Întru adânc a aşternut... Stih: Sfântă Cuvioasă Domnica, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi. Cu dorul cel Dumnezeiesc într-aripându-ţi sufletul, mărită, ai zburat mai sus de cursele cele trupeşti. Drept aceea fiind eu vânat de cursele şarpelui, te rog, Preacinstită Domnica, izbăveşte-mă cu rugăciunile tale. Stih: Sfântă Cuvioasă Domnica, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi. Cu bucurie ai urmat lui Hristos, înplinind legiuirile Lui cele sfinte, preacinstită. Şi te-ai numărat în Cetele fecioarelor, ca o fecioară şi fără prihană. Drept aceea adunându-ne, te cinstim cu credinţă pe tine, ceea ce eşti vrednică de laudă. Slavă Tatălui şi Fiului şi Sfântului Duh. Nefiind cuprinsă nicidecum de somnul răutăţii, mărită, privegheai în faptele cele luminoase şi te-ai mutat către Lumina Cea Neînserată, fiind luminată de strălucirile cele de acolo şi luminând pe cei ce te laudă pe tine. Şi acum şi pururea şi în vecii vecilor. Amin (a Născătoarei). Şi înainte de naştere ai fost Nestricată şi după naştereai rămas, în chip mai presus de fire, Curată, Maică a lui Dumnezeu. Drept aceea dorindu-te pe tine Sfânta Domnica, s-a

Upload: tucamea

Post on 17-Dec-2015

221 views

Category:

Documents


1 download

DESCRIPTION

Canon de Rugăciune Către Sfânta Cuvioasă Domnica

TRANSCRIPT

Canon de rugciune ctre Sfnta Cuvioas Domnica

Canon de rugciune ctre Sfnta Cuvioas Domnica

Troparul Sfintei Cuvioase Domnica, glasul al 8-lea:ntru tine, maic, cu osrdie s-a mntuit cel dup chip; c, lund crucea, ai urmat lui Hristos; i lucrnd, ai nvat s nu se uite la trup, cci este trector; ci s poarte grij de suflet, de lucrul cel nemuritor. Pentru aceasta i cu ngerii mpreun se bucur, Preacuvioas Maic Domnica, duhul tu.

Cntarea 1, glasul al 2-lea.Irmos: ntru adnc a aternut...Stih: Sfnt Cuvioas Domnica, roag-te lui Dumnezeu pentru noi.Cu dorul cel Dumnezeiesc ntr-aripndu-i sufletul, mrit, ai zburat mai sus de cursele cele trupeti. Drept aceea fiind eu vnat de cursele arpelui, te rog, Preacinstit Domnica, izbvete-m cu rugciunile tale.

Stih: Sfnt Cuvioas Domnica, roag-te lui Dumnezeu pentru noi.Cu bucurie ai urmat lui Hristos, nplinind legiuirile Lui cele sfinte, preacinstit. i te-ai numrat n Cetele fecioarelor, ca o fecioar i fr prihan. Drept aceea adunndu-ne, te cinstim cu credin pe tine, ceea ce eti vrednic de laud.

Slav Tatlui i Fiului i Sfntului Duh.Nefiind cuprins nicidecum de somnul rutii, mrit, privegheai n faptele cele luminoase i te-ai mutat ctre Lumina Cea Nenserat, fiind luminat de strlucirile cele de acolo i luminnd pe cei ce te laud pe tine.

i acum i pururea i n vecii vecilor. Amin (a Nsctoarei).i nainte de natere ai fost Nestricat i dup natereai rmas, n chip mai presus de fire, Curat, Maic a lui Dumnezeu. Drept aceea dorindu-te pe tine Sfnta Domnica, s-a adus de Dumnezeiescul Duh, n urma ta, nestricat, mpratului tuturor, Fiului tu, Preacurat.

Cntarea a 3-a. Irmos:nflorit-a pustiul...Stih: Sfnt Cuvioas Domnica, roag-te lui Dumnezeu pentru noi.Pe corbierii care pluteau pe mare i-ai mntuit Sfnt Preacuvioas Domnica i trimind mrii potolire, cu binecuvntare ai schimbat furtuna n linite.

Stih: Sfnt Cuvioas Domnica, roag-te lui Dumnezeu pentru noi.Pe tine, cea luminat de luminile cele fr materie, te-a vestit ngerul, cel cu chip de lumin, ierarhului, cnd ai sosit cu voie Dumnezeiasc, n cetatea cea mprteasc.

Slav Tatlui i Fiului i Sfntului Duh.ntr-aripndu-te cu osteneala nfrnrii, ai ajuns la limanurile neptimirii, mrit i te-ai fcut liman celor alunecai ntru adncimea rutilor.

i acum i pururea i n vecii vecilor. Amin (a Nsctoarei).ntrete, Preacurat, neputina mea, Ceea ce ai nscut Puterea Celui Preanalt, Care d fiin tuturor i a mrit pomenirea Preacuvioasei Domnica.

Irmosul:nflorit-a pustiul ca i crinul, Biserica cea din pgni, cea stearp, prin venirea Ta, Doamne, ntru care s-a ntrit inima mea.

Cntarea a 4-a.Irmos: Venit-ai din Fecioar...Stih: Sfnt Cuvioas Domnica, roag-te lui Dumnezeu pentru noi.Strlucit-ai ca un fulger lumin de vindecri, alungnd ntunericul patimilor i mulimea demonilor i ai luminat pe toi cei ce se apropiau cucernic de tine, Sfnt Domnica.

Stih: Sfnt Cuvioas Domnica, roag-te lui Dumnezeu pentru noi.Mirele, mpratul Ceresc, te mrete pe tine, naintea mpratului pmntesc, care se nspimnta de viaa ta cea curat i de minunile tale.

Slav Tatlui i Fiului i Sfntului Duh.Asculttor fiind rugciunilor tale, Domnul i-a artat de mai nainte, n chip lmurit, locul n care ai ridicat cas de sihstrie, ndeprtnd duhurile vicleniei, Preacuvioas Domnica.

i acum i pururea i n vecii vecilor. Amin (a Nsctoarei).Dezbrcatu-s-a Adam de hainele morii prin Dumnezeiasc naterea ta i s-a mbrcat cu vemntul pe care l-a esut nsui Cuvntul n pntecele tu, ntrupndu-Se.

Cntarea a 5-a.Irmos: Dttorule de lumin...Stih: Sfnt Cuvioas Domnica, roag-te lui Dumnezeu pentru noi.Ostenind ca un lucrtor pe pmnt, curat i cu plugul rugciunilor tind brazda cea sufleteasc, ai secerat road nmulit, care se pstreaz n jitniele cele Dumnezeieti.

Stih: Sfnt Cuvioas Domnica, roag-te lui Dumnezeu pentru noi.Luminndu-i cugetul tu cel curat, cu Puterea Duhului, Care lucreaz toate, priveai cele de departe ca i cum ar fi aproape i artai de mai nainte mplinirea celor viitoare.

Slav Tatlui i Fiului i Sfntului Duh.Lucrtor de cele sfinte te-a desvrit, prin Puterea Duhului, cu ungerea lucrrii sfinte a diaconiei, poruncindu-i s pstoreti sufletele sfinite, Sfnt Domnica, deDumnezeunelepit.

i acum i pururea i n vecii vecilor. Amin (a Nsctoarei).Pe Domnul Cel Sfnt L-ai nscut lumii, Nsctoare a Domnului; pe Acela din suflet iubindu-L Sfnta Domnica, se arat stpn asupra patimilor aductoare de stricciune, ludndu-te pe tine, Fecioar.

Cntarea a 6-a.Irmos: De adncul greelilor...Stih: Sfnt Cuvioas Domnica, roag-te lui Dumnezeu pentru noi.Sfinit cas prooroceasc ai ridicat Dumnezeiescului Zaharia, proorocului celui de Dumnezeu insuflat, cu care acum mpreun dnuieti n Locaul cel Sfnt, Preacuzvioas Domnica, de Dumnezeu nelepit.

Stih: Sfnt Cuvioas Domnica, roag-te lui Dumnezeu pentru noi.Artatu-te-ai izvor bogat de tmduiri, potolind vpaia patimilor i izvornd sfinenie de mntuire, fecioar, care pori numele Domnului, mireas Dumnezeiasc.

Slav Tatlui i Fiului i Sfntului Duh.Ca pe o frumoas, ca pe o mpodobit, ca pe o cinstit, ca pe o strlucit cu razele fecioriei, te-a luat Domnul Luii mireas fericit.

i acum i pururea i n vecii vecilor. Amin (a Nsctoarei).Pentru mine, ca mine S-a fcut Prunc Desvrit, nnoindu-m pe mine cel nvechit de patimi, prin tine, Preasfnt Mireas a lui Dumnezeu.

Irmosul:De adncul greelilor fiind nconjurat, chem adncul milostivirii Tale cel neurmat. Din stricciune, Dumnezeule, scoate-m.

Cntarea a 7-a.Irmos: Porunca cea potrivnic...Stih: Sfnt Cuvioas Domnica, roag-te lui Dumnezeu pentru noi.Gndul tu ndumnezeindu-l totdeauna, cu nclinrile cele ctre Dumnezeu, a ajuns asemenea luminii. Pentru aceea te-ai abtut de la vrjmia trupului, de Dumnezeu nelepit, cntnd: Cel Ce eti Binecuvntat i Preaslvit.

Stih: Sfnt Cuvioas Domnica, roag-te lui Dumnezeu pentru noi.Dumnezeu, Cel mai presus de fiin, odihnindu-Se ntru tine, i-a descoperit ie Taine Dumnezeieti. C tu, curat, ai vzut sfnt nger venind i sfinind firea apelor, ntru Duhul.

Slav Tatlui i Fiului i Sfntului Duh.Fcndu-te loca Dumnezeiescului Duh, curat, cnd erai n Locaul cel Sfnt ai auzit glas, care te nva Taine Dumnezeieti i mutarea din trup, a celui ce mprea.

i acum i pururea i n vecii vecilor. Amin (a Nsctoarei).Tria, Lauda i Mntuirea mea este Domnul, Cel Ce mai nainte te-a ales pe tine, Maic Preacurat i Mireas Nenuntit. Pe Acela nu nceta a-L ruga, pururea, pentru robii ti, Preacurat.

Cntarea a 8-a.Irmos: Pe Dumnezeu, Care S-a pogort...Stih: Sfnt Cuvioas Domnica, roag-te lui Dumnezeu pentru noi.mpodobit cu faptele bune i nfrumuseat cu podoabele minunilor, spre frumoasa Cmar de mire a mpratului Hristos, cntndu-I i preanltndu-L n veci.

Stih: Sfnt Cuvioas Domnica, roag-te lui Dumnezeu pentru noi.Urmnd lui Hristos ca unui Pstor Curat, cinstit mieluea, cu bucurie te-ai slluit n Stna cea Cereasc, unde este adunarea oilor celor alese.

Binecuvntm pe Tatl i pe Fiul i pe SfntulDuh, Domnul.Cu voia lui Dumnezeu cea Atotlucrtoare, nelegnd prsirea cortului tu, ai adus, cu suflet curat, laud de mulumire Pricinuitorului tuturor; ntru a Crui mn i-ai dat duhul tu, curat.

i acum i pururea i n vecii vecilor. Amin (a Nsctoarei).Dumnezeu Cel mai presus de fiin a luat Trup pentru noi din snul tu, Fecioar, vrnd s nnoiasc firea cea stricat, pentru ndurare i mil, Cel Preaslvit ntru toi vecii.

Irmosul:S ludm, bine s cuvntm i s ne nchinm Domnului, cntndu-I i preanlndu-L pe Dnsulntru toi vecii.Pe Dumnezeu, Care S-a pogort n cuptorul cel cu foc la tinerii evrei i a prefcut vpaia ntru rcoreal, ca pe Domnul ludai-L lucrurile i-L preanlai ntru toi vecii.

Cntarea a 9-a.Irmos: Pe Dumnezeu Cuvntul...Stih: Sfnt Cuvioas Domnica, roag-te lui Dumnezeu pentru noi.Cetele preasfinite care mergeau naintea Dumnezeiescului tu suflet, la cinstit adormirea ta, s-au artat celor ce priveau, nsoindu-te cu cntri sfinite, la locul cortului minunat, unde este glasul celor ce prznuiesc, prealudat.

Stih: Sfnt Cuvioas Domnica, roag-te lui Dumnezeu pentru noi.Artndu-te ca o mldi Dumnezeiasc a Viei Celei Prearoditoare, Sfnt Domnica, ne-ai odrslit struguri Dumnezeieti de umilin, izvornd vin de tmduiri sufletelor i veselind inimile celor ce te cinstesc cu credin.

Stih: Sfnt Cuvioas Domnica, roag-te lui Dumnezeu pentru noi.De patimi trupeti, de ntinciuni sufleteti i de toat viclenia dumanului izbvete-ne, Preacuvioas Domnica, cu rugciunile tale, pe noi, care cu dragoste scpm la acopermntul tu i svrim praznicul tu cel Dumnezeiesc i cinstit.

Slav Tatlui i Fiului i Sfntului Duh.Ca pe o raz a soarelui care lumineaz pe toi, ca pe o mireas mpodobit a luiHristosi ca pe o turturea iubitoare de curie, ca pe un mslin, ca pe un cedru, ca pe o porumbi aleas toi te ludm pe tine, Sfnt Domnica, ceea ce pori numele Domnului.

i acum i pururea i n vecii vecilor. Amin (a Nsctoarei).Milostivete-Te, Doamne, milostivete-Te, cnd vei vrea s m judeci; i s nu m osndeti la foc, nici s m nfruni cu mnia Ta, se roag ie, Hristoase, Fecioara, care Te-a purtat n pntece, i mulimea ngerilor i cetele cuvioilor.

Irmosul:Pe Dumnezeu Cuvntul Cel din Dumnezeu, care cu negrit nelepciune a venit din Sfnta Fecioar, n chip de negrit ntrupndu-Se pentru noi credincioii, ca s nnoiasc pe Adam cel czut cumplit, prin mncare, ntru stricciune, cu un gnd ntru laude l slvim.

SEDELNA, glasul al 4-lea. Podobie: Degrab ne ntmpin...Trupul mpreun cu patimile i-ai rstignit i toat dorirea ta, Sfnt Preacuvioas Domnica, ai avut-o ctre Hristos, Mirele tu. Pentru aceea ai ctigat cunun nestricat i te-ai numrat n Cetele ngerilor, cuvioas, rugndu-te Lui, nencetat, pentru cei ce te cinstesc.

SEDELNA Praznicului Botezului Domnului, glasul al 4-lea. Podobie: Degrab ne ntmpin...Apele Iordanului le-ai sfinit; stpnia pcatului ai sfrmat, Hristoase Dumnezeul nostru. Plecatu-Te-ai pe Tine sub palma naintemergtorului i ai mntuit din nelciune neamul omenesc. Pentru aceasta Te rugm, mntuiete sufletele noastre.