cartea iosua - rezumat

2
Țucă Dumitru-Octavian (monah Dionisie) An I Pastorală, grupa IV Cartea Iosua -rezumat- După moartea lui Moise, Iosua fiul lui Navi este ales conducător al poporului Israel. Dumnezeu îi poruncește acestuia să păzească legea lui Moise și să conducă poporul ales dincolo de Iordan, spre pământul făgăduit. În această misiune, Iosua cheamă și bărbații din semințiile lui Ruben, Gad și Manase. Atunci Iosua trimite două iscoade să cerceteze țara. Așadar ele au ajuns la Ierihon unde se opresc peste noapte în casa unei desfrânate pe nume Rahab. Înștiințându-se dar, regele Ierihonului de aceasta, a trimis la Rahab să predea iscoadele. Ea însă, având frică de evrei, i-a ascuns și a făcut legământ cu aceste iscoade ca atunci când vor veni să prădeze cetatea, evreii să cruțe casa lui Rahab și pe toți cei aflați într-însa dacă ea va atârna o funie roșie la fereastra casei sale. Iosua porunci apoi ca preoții care duceau chivotul legii să meargă înaintea poporului și odată intrați în Iordan să se oprească acolo. Făcând așa, apele Iordanului s- au oprit și a trecut tot poporul evreu urmat de preoții care duceau chivotul legământului Legii. Apoi Iosua primește poruncă de la Dumnezeu să taie împrejur pe toți cei de parte bărbătească pentru că poporului evreu i se născuseră fii de la ultima tăiere împrejur. În acea vreme a dat Dumnezeu ceteatea Ierihon în mâna evreilor. Această cetate era încuiată și întărită de frica evreilor, dar ei au cucerit-o, înconjurând-o de șase ori în șase zile, purtând trâmbițe și chivotul Legii. Iar a șaptea zi au înconjurat-o de șapte ori și după ce au trâmbițat, a strigat tot poporul cu glas mare de au căzut zidurile cetății. Toată cetatea au ars-o și au pierdut pe toți cei aflați în cetate în afară de Rahab și familia ei. Deși evreii trebuiau să păstreze doar aurul, argintul și vasele de aramă și de fier pentru vistieria casei Domnului, Acan fiul lui Carmi a încălcat această poruncă și a ținut pentru sine o haină, sicli de argint și un drug de aur. Din cauza păcatului acesta, evreii nu izbutesc în cucerirea cetății Ai, pierzând 36 de oameni. Deci Iosua se tânguiește pentru aceasta dar Dumnezeu îi descoperă pricina întristării lui. De consecință, Acan împreună cu familia sa est ucis cu pietre și ars cu foc. Apoi Dumnezeu îl încredințează pe Iosua că va da în mâinile lui cetatea Ai. Iosua trimisese treizeci de mii de oameni la pândă în partea de apus a cetății, zicându-le să aștepte semn de la el iar el cu cealaltă parte de popor s-au așezat în partea de răsărit a cetății, motiv pentru care regele cetății împreună cu toată oastea s- au sculat împotriva evreilor. Iosua atunci s-a retras cu oastea spre pustie ca și cum ar fi fost învins. Atunci regele cetății Ai a chemat pe toți din cetate spre urmărirea armatei lui Iosua, neștiind el că aceasta era o capcană. La îndemnul lui Iosua, ridicându-și el sulița, cei ce stăteau la pândă s-au sculat și au atacat cetatea și au ars-o toată. Pe locuitorii acesteia i-au omorât în afară de regele lor, care a fost prins viu și spânzurat de un copac. Numai vitele și prada cetății le-au împărțit fiii lui Israel între dânșii, după porunca Domnului. Auzind regii Amoreilor de victoriile lui Israel asupra popoarelor dimprejur, s-au adunat împreună să se lupte cu fii lui Israel. Dar locuitorii Ghibeonului, înfricoșându-se tare de Israel au pus la cale un vicleșug ca acesta: au strâns merinde de drum și au pus pe asinii lor saci vechi cu pâine și vin în burdufuri vechi iar ei s-au îmbrăcat cu haine rele și cu încălțări peticite. În felul acesta s-au prezentat ei la Iosua în tabără, zicându-i că vin din

Upload: dimitriosan

Post on 25-Nov-2015

174 views

Category:

Documents


6 download

DESCRIPTION

rezumat la cartea Iosua

TRANSCRIPT

  • uc Dumitru-Octavian (monah Dionisie) An I Pastoral, grupa IV

    # # # # # # Cartea Iosua## # # # # # -rezumat-!##! Dup moartea lui Moise, Iosua fiul lui Navi este ales conductor al poporului Israel. Dumnezeu i poruncete acestuia s pzeasc legea lui Moise i s conduc poporul ales dincolo de Iordan, spre pmntul fgduit. n aceast misiune, Iosua cheam i brbaii din seminiile lui Ruben, Gad i Manase. Atunci Iosua trimite dou iscoade s cerceteze ara. Aadar ele au ajuns la Ierihon unde se opresc peste noapte n casa unei desfrnate pe nume Rahab. ntiinndu-se dar, regele Ierihonului de aceasta, a trimis la Rahab s predea iscoadele. Ea ns, avnd fric de evrei, i-a ascuns i a fcut legmnt cu aceste iscoade ca atunci cnd vor veni s prdeze cetatea, evreii s crue casa lui Rahab i pe toi cei aflai ntr-nsa dac ea va atrna o funie roie la fereastra casei sale.## Iosua porunci apoi ca preoii care duceau chivotul legii s mearg naintea poporului i odat intrai n Iordan s se opreasc acolo. Fcnd aa, apele Iordanului s-au oprit i a trecut tot poporul evreu urmat de preoii care duceau chivotul legmntului Legii. Apoi Iosua primete porunc de la Dumnezeu s taie mprejur pe toi cei de parte brbteasc pentru c poporului evreu i se nscuser fii de la ultima tiere mprejur.## n acea vreme a dat Dumnezeu ceteatea Ierihon n mna evreilor. Aceast cetate era ncuiat i ntrit de frica evreilor, dar ei au cucerit-o, nconjurnd-o de ase ori n ase zile, purtnd trmbie i chivotul Legii. Iar a aptea zi au nconjurat-o de apte ori i dup ce au trmbiat, a strigat tot poporul cu glas mare de au czut zidurile cetii. Toat cetatea au ars-o i au pierdut pe toi cei aflai n cetate n afar de Rahab i familia ei. Dei evreii trebuiau s pstreze doar aurul, argintul i vasele de aram i de fier pentru vistieria casei Domnului, Acan fiul lui Carmi a nclcat aceast porunc i a inut pentru sine o hain, sicli de argint i un drug de aur. Din cauza pcatului acesta, evreii nu izbutesc n cucerirea cetii Ai, pierznd 36 de oameni. Deci Iosua se tnguiete pentru aceasta dar Dumnezeu i descoper pricina ntristrii lui. De consecin, Acan mpreun cu familia sa est ucis cu pietre i ars cu foc. Apoi Dumnezeu l ncredineaz pe Iosua c va da n minile lui cetatea Ai. Iosua trimisese treizeci de mii de oameni la pnd n partea de apus a cetii, zicndu-le s atepte semn de la el iar el cu cealalt parte de popor s-au aezat n partea de rsrit a cetii, motiv pentru care regele cetii mpreun cu toat oastea s-au sculat mpotriva evreilor. Iosua atunci s-a retras cu oastea spre pustie ca i cum ar fi fost nvins. Atunci regele cetii Ai a chemat pe toi din cetate spre urmrirea armatei lui Iosua, netiind el c aceasta era o capcan. La ndemnul lui Iosua, ridicndu-i el sulia, cei ce stteau la pnd s-au sculat i au atacat cetatea i au ars-o toat. Pe locuitorii acesteia i-au omort n afar de regele lor, care a fost prins viu i spnzurat de un copac. Numai vitele i prada cetii le-au mprit fiii lui Israel ntre dnii, dup porunca Domnului.## Auzind regii Amoreilor de victoriile lui Israel asupra popoarelor dimprejur, s-au adunat mpreun s se lupte cu fii lui Israel. Dar locuitorii Ghibeonului, nfricondu-se tare de Israel au pus la cale un vicleug ca acesta: au strns merinde de drum i au pus pe asinii lor saci vechi cu pine i vin n burdufuri vechi iar ei s-au mbrcat cu haine rele i cu nclri peticite. n felul acesta s-au prezentat ei la Iosua n tabr, zicndu-i c vin din

  • uc Dumitru-Octavian (monah Dionisie) An I Pastoral, grupa IV

    ar strin i s ncheie legmnt cu ei. i a fcut Iosua pace cu ei iar cpeteniile lui s-au jurat c nu-i vor atinge. Dar la trei zile de la ncheierea legmntului, fiii lui Israel au ajus la cetile ghibeoniilor i au aflat c-i nelase dar nu i-a ucis pentru c ncheiaser legmnt cu ei. Iosua i-au lsat n via dar i-a fcut robi ai poporului evreu, i i-a pus tietori de lemne i crtori de ap pentru obte i pentru jertfelnicul Domnului.## Auzind apoi Adoni-edec, regele Ierusalimului despre faptele lui Israel i c cetatea Ghibeon s-a predat de bun voie fiilor lui Israel, s-a pornit mpreun cu ceilali patru regi ai Amoreilor s mpresoare cetatea Ghibeonului. Atunci locuitorii Ghibeonului au trimis oameni la Iosua, cerndu-i ajutorul mpotriva amoreilor. Iosua a ascultat cererea lor i a tbrt fr de veste asupra taberei amoreilor iar Domnul i-a dat n minile lui Iosua pentru c amoreii la vederea evreilor s-au nspimntat foarte i au fost nvini. n ziua aceea, la rugciunea lui Iosua, soarele a stat pe cer pn ce amoreii au fost ucii toi. Cei cinci regi ai amoreilor care scpaser, au fost gsii iar Iosua i-a spnzurat apoi i-a ngropat.## Apoi Iosua cucerete alte ceti din care ucide toat suflarea iar aceste ceti erau: Macheda, Libna, Lachi, Ghezer, Eglon, Hebron, Debir, Negheb, Goen, dup care se ntoarce la Ghilgal. Apoi ncepe cucerirea cetilor Canaaneilor, pe care le arde pe toate n afar de cetatea Haor. Iar prada acestor ceti i toate vitele le-au luat fiii lui Israel pentru ei iar pe oamenii acestora, de la mic la mare, i-a ucis cu sabia.## Terminnd rzboaiele, Iosua mparte teritoriile la fiecare seminie a lui Israel, numai seminiei lui Levi nu i-a dat motenire pentru c lor li se cuvine jertfele i prinoasele Dumnezeului lui Israel. mprirea pmntului au fcut-o Iosua i preotul Eleazar prin tragere la sori. Muntele Horeb i-a revenit lui Caleb, fiul lui Iefone Ghenezeul pentru jurmntul cu care i s-a jurat Moise. Apoi fiii lui Israel i-au rnduit ceti de scpare, dup porunca Domnului. n acele ceti se refugiau acei ucigai care au ucis om din greeal, fr precugetare. Se aezau acolo i nu se mutau din cetatea aceea pn ce nu murea arhiereul din zilele acelea.## Cei din seminiile lui Ruben, Gad i jumtate din seminia lui Manase s-au ntors la casele lor, dincolo de Iordan, unde i-au construit un jertfelnic dar nu spre aducerea jertfelor cum credeau la nceput celelalte seminii ci pentru a le aduce aminte copiilor lor c i aceste seminii dincoace de Iordan slujesc Domnului, ca i celelalte 9 seminii ale lui Israel.## Trecnd mult vreme de cnd Dumnezeu a odihnit poporul evreu de rzboaie, Iosua a ajuns btrn i naintat n vrst. Atunci a rostit ultimele nvturi poporului evreu i i-a ndemnat s mearg pe calea Domnului i s nu se amestece cu alte popoare. Iosua cnd a murit avea 110 ani i a fost ngropat n muntele Efraim. Dup aceasta, a murit i preotul Eleazar, fiind ales n locul lui Finees, fiul lui.