columna lui traian monument al etnogenezei românilor

UNIVERSITATEA CREŞTINĂ “DIMITRIE CANTEMIR”

FACULTATEA DE ISTORIE

REFERAT ISTORIA VECHE A ROMÂNILOR

Tema:

“Columna lui Traian.

Monument al etnogenezei românilor”.

Student: Cristian Florea

ANUL I F.R.

Sesiunea IANUARIE 2010

Cristian FloreaIstorie - I FR

1

1. Introducere

Istoricul Radu Vulpe a fost o personalitate marcanta şi binecunoscută a comunităţii istoricilor români, mai ales a celor interesaţi de istoria veche a ţării noastre. Animat de o mistuitoare pasiune pentru istorie, elev distins şi discipol al marelui Vasile Pârvan, a rămas în primul rând istoric, chiar dacă a facut şi studii arheologice de amploare. Pentru el, arheologia trebuia să suplinească şi să completeze informaţiile provenite din documentele şi sursele literare. El a combinat aceste două tipuri izvoare istorice, cu metodele proprii, urmărind un scop unic: acela de reconstituire a evenimentului prin aducerea la viaţa a datelor seci şi analizarea lor în profunzime până la descoperirea structurii istorice.

În Studia Thracologica (Bucureşti, 1967), el dovedeşte o capacitate deosebită în folosirea criticii de text şi a informaţiei arheologice. Bun cunoscător al izvoarelor literare ale istoriei noastre şi arheolog cu mare experienţă, mai ales în epoca geto-dacă, a reuşit, folosind aceste metode, să ofere soluţii originale la interpretarea unor informatii iniţial fragmentare şi controversate.

Datorită acestei inclinaţii de a interpreta în profunzime informaţia istorică oferita de fiecare detaliu al izvoarelor istorice, Radu Vulpe a fost atras de povestea ilustrată de minunatele reliefuri ale Columnei lui Traian. Convingerea lui că relieful Columnei reprezintă o înregistrare fidelă a succesiunii evenimentelor celor două războaie dacice descrise de Traian însuşi în “De Bello Dacico” l-a îndemnat să descifreze, printr-o nouă interpretare, mesajul acestei opere, pierdute literar, dar conservat peste milenii ca imagini de basorelief.

Începând din 1963, autorul a consacrat reliefului Columnei mai multe studii, cum ar fi despre burii aliaţi ai lui Decebal în primul război dacic sau cel despre Dio Cassius şi campania lui Traian în Moesia Inferioară. Aducerea în ţara, în 1967 a mulajelor basoreliefurilor Columnei îi dă marelui istoric posibilitatea examinării directe a scenelor de pe monument. De la aceste studii s-a născut ideea unei lucrări generale, care să cuprindă atât descrierea cât şi interpretarea istorică a imaginilor sculptate. Pe lângă analiza aprofundată a fiecărei scene, Radu Vulpe s-a deplasat în zonele unde s-au desfăşurat ostilităţile, studiind terenul în detaliu. Din punct de vedere topografic, aceasta oferă interpretarilor sale o temeinicie indiscutabila.

Radu Vulpe şi-a dedicat o mare parte din viaţă interpretării cât mai exacte a scenelor de pe Columnă. El a procedat la descrierea şi analizarea basoreliefului în ordinea desfăşurării scenelor. Deşi s-ar părea că există o disproporţie vădită intre spaţiul generos alocat primului război dacic şi naraţiunea mai succintă a celui de-al doilea, explicaţia se poate găsi în grija autorului de a evita unele ipoteze hazardate sau speculaţiile în legatura cu evenimentele celui de-al doilea război, despre care sursele antice sunt foarte zgârcite. Se cuvine să amintim grija deosebită faţă de detaliile descrierii şi interpretării datelor şi mai ales că Radu Vulpe a “închegat” partea finală a cărţii în ultimele sale luni de viaţă, cu încheierea scrisă precipitat, de parcă ar fi simţit apropierea sfarşitului, cu numai câteva zile înainte de a muri!

2. Prezentare

Roma, capitala lumii antice, a ramas faimoasă pentru clădirile şi monumentele ei. Puţine au îndurat intacte vitregiile timpului şi ale istoriei pentru a ajunge până la noi. Colloseumul, ruinat în parte, dar pastrand încă grandoarea de altădată. Panteonul, cea mai veche cladire a Romei încă în picioare, folosită ca biserică în evul mediu. Şi Columna lui Traian, elementul central al Forului dăruit de acesta Romei, la sfarşitul războaielor dacice. Dintre toate acestea, ultimul este cel mai vechi. Este “certificatul nostru de naştere”, dăltuit în piatră fără de moarte, de parcă cei ce l-au făcut au tinut morţiş să ajungă pănă la noi în stare bună. Pentru români, Coloana are o semnificaţie speciala: ea ilustrează evenimentele


2

istorice care au dus la formarea poporului român: cele două războaie ale dacilor cu romanii din 101-102 şi 105-106 care au dus la cucerirea Daciei de către armata romană condusă de Traian, transformarea ei într-o provincie romană şi începutul procesului de romanizare.

Arcul de trimf de la Intrarea in Forum Traiani- Foto: http://student-kmt.hku.nl/~joost1/forumtrajani/EN%20column.html

Columna făcea parte dintr-un ansamblu imperial, Forum Ulpium – Forumul lui Traian (la nord de forumul roman) şi un cadou al lui Traian facut Romei. Mai multe ansambluri anterioare din Roma, (ca Forumul Roman, cel al lui Iulius Cezar, al lui Augustus, Vespasian şi Nerva) ocupaseră întreaga suprafaţă plată disponibilă între cele şapte coline ale Romei. Pentru a face loc unui nou ansamblu, un deal a fost complet înlăturat, nivelându-se solul între Capitoliu si Quirinal. Pe acest teren au fost înălţate două clădiri semicirculare (numite exedra), o bazilică, două biblioteci – una pentru volume latine şi alta pentru volume greceşti, un arc de triumf, toate proiectate de faimosul arhitect Apollodor din Damasc. Coloana a fost realizată din marmură alba de Carrara (18 blocuri masive, cântărind 40 de tone) şi poziţionată între cele două mari biblioteci.

Coloana cu un diametru de 4 m este împodobită cu un şir continuu de sculpturi – un basorelief în formă de spirală ce cuprinde 155 scene, cu 2500 figuri, care evocă scene din războaiele daco-romane, între care şi moartea viteazului rege Decebal, fiind unul din documentele cele mai preţioase din întreaga antichitate latină.

Iniţial s-a intenţionat a fi un monument topografic, un martor de nivel, înălţimea ei de aproape 40 de metri marcând înalţimea dealului care a fost dislocat, aşa cum se poate citi pe inscripţia de dedicaţie a monumentului, aflată deasupra intrării în camera de la baza:


3

SenatusPopulusque Romanus Imperatori Caesari Divi Nervae filio Nervae Traiano Augusto Germanico, Dacico, Pontifici Maxima, tribunicia potestate XVII, imperatori VI consult VI, Patri Patriae, ad declarandum quantae altitudineis mons et locus tftntis operibus sit egestus,

adică:

"Senatul şi Poporul roman, Împăratului Caesar, fiul divinului Nerva, lui Nerva Traian Augustul, învingătorului germanilor, învingătorului dacilor, marelui preot, având pentru a şaptesprezecea oară puterea de tribun al plebei, fiind salutat a şasea oară ca imperator, deţinând a şasea oară demnitatea de consul, părintelui patriei, spre a se arăta de la ce înălţime s-au excavat, cu atâta truda, muntele şi locul de aici".

Radu Vulpe apreciază pe bună dreptate că incripţia nu pomeneşte NIMIC de magnifica ilustraţie a basoreliefurilor. Deci, la data inaugurării, nimeni nu se gândea ca măreaţa columnă ar putea servi şi la altceva decât să amintească de dimensiunea dealului dispărut. Este evident că celelalte semnificaţii, de monument comemorativ al războaielor cu dacii şi monument funerar al împăratului au fost date mai tărziu. Iniţial, enorma columnă, cu albeaţa ei orbitoare, va fi părut oarecum monotonă. Faimosul arhitect Apolodor, originar din Damasc, Siria, obişnuit din patria sa cu tradiţia orientală a reprezentărilor istorice monumentale, a avut fericita idee de a folosit marea suprafaţa cilindrică a Columnei pentru ilustrarea în relief a celor două războaie dacice. Varietatea scenelor şi a acţiunilor şi expresivitatea miilor de figuri umane, întărită pe alocuri prin pictură, era de natură să emoţioneze privitorul şi să glorifice cele două campanii.

În spatele arcului se afla Columna lui Traian, cu cele doua biblioteci la est si la vest. Ferestrele semicirculare ale acestora sunt vizibile la stânga si la dreapta acestei recosntituiri

Foto: http://student-kmt.hku.nl/~joost1/forumtrajani/EN%20column.html

Coloana cu un diametru de 4 m a fost împodobită cu un cu un şir continuu de sculpturi – un basorelief în forma de spirală ce cuprinde 155 scene, cu 2500 figuri, care evocă scene din războaiele daco-romane, între care şi moartea viteazului rege Decebal, fiind unul din documentele cele mai preţioase


4

din întreaga antichitate latină şi cea mai mare sculptură în relief din toată antichitatea. Basorelieful prezintă scene de luptă din campaniile lui Traian împotriva dacilor din 101-102 (în partea de sus a columnei) şi 105-106 (în partea de jos). Soldaţii romani şi daci sunt prezentaţi în timpul bătăliei sau în timpul pregătirilor de luptă. Traian apare de 59 de ori în basorelief!

În soclul coloanei a fost depusă în anul 117 urna cu cenuşa împăratului Traian, azi dispărută, ca şi statuia lui Traian din vârful Columnei. Monumentul a fost, în evul mediu, încorporat unei biserici creştine. După demolarea acesteia, columna a fost degajată şi în vârf i s-a aşezat statuia sfântului Petru, poate tocmai pentru a ilustra faptul că monumentul a fost adoptat de biserică.

Iniţial, Columna era amplasată în mijlocul Forumului, între cele două biblioteci (latină şi greaca). Intrarea era în stânga, în spatele columnei biblioteca greacă, iar în partea dreaptă Basilica Ulpia.

Foto: http://student-kmt.hku.nl/~joost1/forumtrajani/EN%20column.html

Pe Columna lui Traian, sculptorii au redat în cele mai mici amănunte scene realiste din lumea Traco-dacică, fiind atât de veridice încât şi cele mai neînsemnate detalii vestimentare evocă dimensiunile sociale şi geografice ale spaţiului carpato-dunărean. Este de remarcat faptul că în scena în care Dacii negociază pacea cu împăratul nu există un interpret! Dialogul are loc direct, ceea ce dovedeşte că cele două popoare - trac şi roman - vorbeau limbi asemănătoare. Academicianul Louis Armand, vorbind despre miracolul românesc al păstrarii limbii latine, spune că numarul redus de cuvinte cu caracteristice dacice se datorează faptului că Traco-Dacii vorbeau o limbă preromanică. Anticii cuprindeau sub numele generic de Traci o mare grupare de triburi înrudite pe plan social, etnic, prin forme de viaţa economică,


5

politică, culturală şi spirituală asemănătoare. La un moment dat, Tracia se confunda cu Europa însăşi (şi din acest mare trup se desprinde poporul Dacic ce cuprindea teritoriul ţării noastre şi chiar mai mult).

Solia comatilor la Traian Foto: Radu Vulpe- Columna lui Traian

Privind columna, vedem obiceiuri care au rămas în tradiţia poporului nostru până astăzi : construcţia caselor de la munte, portul nostru popular - care este acelaşi astăzi ca şi cel dăltuit în piatră, pe columnă. A ramas în legendă episodul lui Badea Cârţan, cioban din Cârţişoara, care după o lungă călătorie pe jos, din satul său până la Roma, ajunge să-şi vadă visul - "Columna lui Traian" -, şi depune la baza ei o traistă cu pământ şi un săculeţ cu grâul Daciei, apoi se culcă şi doarme fericit la umbra Columnei. A doua zi, (Martie 1896), ziarele din Roma publicau uimite, la vederea românului ardelean: "Un Dac a coborât de pe columnă"! Chipul şi portul său neobişnuit pentru ei, dar semănând aidoma cu Dacii de pe basoreliefuri i-au uimit peste măsură pe cetăţenii Romei.

Coloana a fost sursă de inspiraţie pentru multe alte monumente. Încă din secolul 16 au fost realizate numeroase copii, dintre care unele s-au pierdut, dar altele se afla la Muzeul Naţional din Stockholm, la Muzeul Naţional de Antichităţi Saint-Germain-en-Laye (copie comandată de Napoleon al III-lea pe la 1860, după ce Napoleon Bonaparte a eşuat în planul său de a aduce întreaga Columnă la Paris), Muzeul Civilizaţiei Romane din Roma. În 1939, Statul Român a comandat o replică a Columnei unor meşteri de la Vatican, replică ce a fost terminată în 1940 (replica bazei Columnei a fost terminată în 1943), dar din cauza războiului a ajuns în ţara abia în 1967 şi se află la Muzeul Naţional de Istorie al României. Această copie este realizată din ciment alb amestecat cu praf de marmură, ceea ce o face să arate aproape ca originalul. Fiecare bucată este aşezată pe un piedestal, ceea ce permite dispunerea pe orizontală, dar nu permite asamblarea pentru a reconstitui originalul. Este singurul loc în lume unde, la o lungime de braţ, se pot admira scenele din uriaşul basorelief în spirala de pe Columna lui Traian.


6

Regele Decebal, fiu al lui Scorilo, ocupa tronul Daciei într-un moment de accentuare tendinţelor expansioniste ale Imperiului Roman, care-şi stabilise frontiera pe linia Dunării. În urma expediţiei dace din iarna anului 85-86, în sudul Dunării, Roma organizează prima campanie în Dacia, în vara anului 87, comandată de Cornelius Fuscus, campanie care se soldează cu înfrângerea romanilor. În anul următor, Decebal trebuie să înfrunte o noua ofensivă romană, condusă de generalul Tettius Iulianus, care îi înfrânge pe daci în lupta de la Tapae. În anul 89 se încheie o pace de compromis între Imperiul Roman şi Regatul Dac, prin care Decebal se recunoaşte rege clientelar, în schimbul unor subsidii anuale şi al unui ajutor tehnic. Decebal nu restituie însă nici toţi prizonierii şi nici insignele romane capturate în război. Se desfaşoară un proces de centralizare a statului dac, armata este echipată şi instruită, se ridică construcţii civile şi militare, îndeosebi în Munţii Oraştiei, centrul regatului său, se stabilesc relaţii cu popoare şi state inamice Romei.

După domnia lipsită de glorie a lui Domitianus, la 27 Ianuarie 98, urca pe tronul Imperiului roman, Marcus Ulpius Traianus, urmând împăratului Nerva (96-98), care-l desemnase succesor la tron şi coregent în Octombrie 97. Traian se născuse în municipiul Italica din sudul Spaniei, în anul 53. Excelent militar şi administrator eficient, Traian va deveni cel mai însemnat cuceritor roman după Caesar, fiind preocupat de graniţa Rinului şi de pregătirea confruntării cu Decebal (87-106), viteazul rege-erou al dacilor liberi. Noul împărat considera ca înjositor tratatul de pace pe care împăratul Domitian (81-96) îl încheiase cu Decebal şi - după modelul lui Cato care cerea distrugerea Cartaginei - îşi termina invariabil discursurile cu cuvintele "aşa cum voi preface Dacia în provincie romană". Desigur, perspectiva transformării unui teritoriu aşa de bogat ca Dacia în provincie romană îi incita decizia. După trei ani de pregătiri, Traian socoteşte că a sosit vremea cuceririi Daciei.

Campaniile:Decebal şi-a creat un abil sistem de alianţe, care a dus la formarea unei ample coaliţii antiromane,

din care făceau parte numeroase triburi dacice, germanice şi sarmatice: îndeosebi burii germanici şi roxolanii. Se apreciaza că el a concentrat împotriva lui Traian o armată formată din 160.000 de luptători (ceea ce la acea vreme însemna foarte mult), dintre care 140.000 erau daci şi 20.000 proveneau din rândurile aliaţilor săi. Decebal a încercat de asemenea să stabilească o alianţă cu parţii, chiar dacă nu cunoşteau intenţia lui Traian de a-i ataca, după cucerirea Daciei.

Pe lângă construirea marelui drum militar şi întărirea garnizoanelor şi a fortificaţiilor, Traian a săpat un canal lung de peste 3 Km pe malul drept al Dunării, în zona dificil navigabilă de la Porţile de Fier, care urmărea să asigure trecerea flotelor romane de pe Dunăre (lucru atestat de descoperirea unei a două "Tabula Traiana"). El şi-a întărit armata şi prin aducerea unor legiuni din alte teritorii care nu puneau probleme militare. Forţele auxiliare au fost întărite cu unităţi neregulate, "etnice", recrutate din populaţiile neromanizate, cum erau: maurii, asturii, sirienii, palmirienii, marcomanii, germanicii. Forţele romane utilizate în primul război dacic însumau 120.000 de militari.

Prima campanie începe în 25 martie 101. Ajuns la Dunăre, Traian trece fluviul pe un pod de vase pe la Lederata (în prezent Rama). Totodată, o a doua coloană romană a trecut Dunărea pe la Dierna (azi Orşova) cu scopul de a se uni ulterior cu principalele forţe expediţionare.


7

Trecerea Dunării – 101 - Foto: Radu Vulpe- Columna lui Traian

În timp ce dacii se retrag adânc în interior, romanii înaintează sistematic în Banat. Traian renunţă la ideea unei înaintări rapide spre Sarmizegetusa deoarece o solie îl informează că burii şi alţi aliaţi ai dacilor (dacii din nord, care nu faceau parte din statul lui Decebal) cer încheierea păcii cu Decebal. Trupele romane croiesc drumuri, ridică poduri şi înalţă castre, care le asigura ocuparea fermă a ţării şi legătura cu provinciile de la sudul Dunării. Forţele conduse de Traian înaintează spre nord, pe la Arcidava (Varadia actuala), Centum Putea, după care se întorc spre est, de la Berzovia (Bârzava) spre Aizis (Pogonis), având ca obiectiv principal Tibiscum. Aici se realizeaza joncţiunea cu forţele pornite de la Dierna.

De aici pătrund pe valea Bistriţei, într-un defileu îngust şi păduros, numit Poarta de Fier a Transilvaniei. În acest lung culoar, la Tapae, are loc prima confruntare importantă între cele două trupe, învingători ieşind romanii.

Bătălia de la Tapae- Foto: Radu Vulpe- Columna lui Traian


8

Bătălia de la Tapae - Foto: Radu Vulpe- Columna lui Traian

Dacii se retrag in ordine, fiind defavorizaţi de vreme, şi trimit solii de pace dar care sunt respinse. Romanii pătrund în depresiunea Haţegului şi încep cucerirea cetăţilor dacice din munţi, unde se aflau puternicele citadele de la Gradiştea, Costeşti, Blidaru şi Piatra Roşie. Forţele lui Traian ajung în faţa unei cetăti, pe zidurile căreia se aflau, înfipte în pari, craniile prizonierilor romani, luaţi în timpul campaniilor lui Domitian. Datorită iernii Traian este obligat să încetinească şi mai mult înaintarea, importante efective romane ramânând să ierneze în Ţara Haţegului.

Trecerea Dunării In Dobrogea – ruperea gheţii sub cavaleria dacilor si a aliaţilor lorFoto: Radu Vulpe- Columna lui Traian


9

Decebal profită de răgazul acordat de venirea iernii, încercând o diversiune menită să îi oblige pe romani să se retragă complet din Dacia. În acest scop, el a obţinut şi sprijinul substanţial al aliaţilor săi. Această diversiune s-a produs în iarna 101-102, în Moesia Inferioara. Zona de acţiune a fost destul de largă, întrucât îngloba Dobrogea şi nordul Bulgariei actuale. Forţele trimise de Decebal s-au unit cu burii coborâţi de-a lungul Carpatilor rasăriteni şi cu roxolanii lui Susagus, foarte bine înarmaţi. Atacatorii trec cu dificultate Dunărea, căci gheaţa se rupe sub greutatea lor şi le pricinuieşte pierderi serioase. Atacă zonele fortificate ale inamicilor slab apărate de auxiliari romani, pe care le pradă şi jefuiesc, repurtând unele succese. Acest lucru determină îmbarcarea lui Traian, împreună cu o mare parte din unităţile din Dacia, care imediat ce debarcă se angajeaza în lupta cu "barbarii". Au loc 3 mari ciocniri, soldate cu mari pierderi de ambele tabere. Cea mai importantă este cea de la Adamclisi, unde Traian a participat personal la bătălie, rupându-şi propriile veşminte pentru a confecţiona bandaje pentru răniţi, şi din care romanii au ieşit învingători. Astfel diversiunea moesiană este lichidată. Pentru consolidarea liniei Dunării, împăratul lasă în Moesia Inferioara pe Laberius Maximus în fruntea unei legiuni.

Bătălia de la Adamclisi- Foto: Radu Vulpe- Columna lui Traian

Între timp, Decebal atacă trupele din Ţara Haţegului, slăbind astfel şi mai mult trupele romane. A treia campanie are loc în primăvara anului 102, când romanii atacă din 4 direcţii. O coloană, condusă de împărat, atacă prin Transilvania, din valea Mureşului, cetăţile dacice din Muntii Oraştiei. Înaintează de-a lungul Apei Oraşului (Grădiştii) şi cucereşte una după alta cetăţile dacice din munţi. Este luată cu asalt fosta capitală a dacilor, cetatea de la Costeşti. O altă coloană romană pătrunsese prin pasul Vâlcan, de-a lungul Jiului, şi înfrânsese pe daci în zona oraşului Petroşani. O a treia coloană pătrunsese prin pasul Turnu Roşu, impunând dacilor pierderi grele şi luând mulţi prizonieri. Această coloană se uneşte cu forţele lui Traian, continuând cucerirea cetăţilor din munţi.

Pentru a înfrânge moralul dacilor şi a le tăia resursele, romanii pârjolesc satele autohtone. A patra coloană atacase dinspre est sau nord-est, ocupând o cetate dacică în care se afla chiar sora lui Decebal. Şi această coloană face joncţiunea cu grosul forţelor romane conduse de Traian. Această forţă s-a confruntat cu armata dacică în apropiere de Sarmizegetusa. Iniţial romanii au fost puşi în deruta, dobândind foarte greu victoria cu ajutorul unor aristocraţi daci trădători. Această bătălie, care epuizase ambele tabere, şi venirea iernii, determină pe Traian să-i acorde lui Decebal pacea solicitată, dar cu condiţii foarte aspre pentru daci. Decebal cere el însuşi pace, în toamna lui 102. Istoricul războaielor dacice, Dio Cassius Coccianus (155-236) precizează că Decebal s-a obligat "să înapoieze toate armele, maşinile de război şi


10

meşterii primiţi de la romani, să predea dezertorii, să dărâme cetăţile şi să părăsească toate cuceririle făcute în afara ţării sale …"

Romanii ard casele dacilor Capturarea surorii lui DecebalFoto: Radu Vulpe- Columna lui Traian Foto: Radu Vulpe- Columna lui Traian

Decebal cere pace – sfarşitul primului războiFoto: Radu Vulpe- Columna lui Traian

Traian anexează Imperiului o parte din Oltenia şi Banatul, lasă garnizoane în centrele mai importante şi revine la Roma, în Decembrie 102, unde serbează un binemeritat triumf, luând numele de "Dacicus". Desigur, Decebal nu putea respecta tratatul prin care Dacia devenea o aparenţă de stat. El se pregătea pentru confruntarea decisivă cu Roma, iar Traian era conştient de aceasta, întărind linia Dunării, cu castre în piatră, ca cel de la Carsium sau cetatea de la Barboşi. Cetăţile Durostrum (Silistra) şi Troesmis (Igliţa) primesc puternice garnizoane romane şi se creeaza noi centre urbane ca Nicopolis ad Istrum, în faţa Zimnicei, Marcianopolis şi Abritus, în sudul Dobrogei.

Din ordinul lui Traian, între 103 şi 105, cunoscutul arhitect Apolodor din Damasc construieşte un pod de piatră peste Dunăre, la Drobeta (azi, Turnu Severin), lung de 1.127 metri, picioarele lui fiind vizibile şi astăzi, când Dunărea este mai scăzută.


11

Al doilea război a lui Traian împotriva lui Decebal, începe în vara anului 105, când Traian soseşte la Drobeta -Turnu Severin. Armata sa este şi mai numeroasă şi mai bine pregatită decât in primul război, dispunând de marele pod construit de Apolodor la Drobeta, pentru asigurarea liniilor de aprovizionare. Armatele romane, înainteaza in trei coloane:

- prima coloană înainteaza pe Valea Cernei Ţara Haţegului, ajunge la cetăţile Costeşti, Blidaru şi Piatra Roşie, pe care le distruge.

- a două coloană, urcă pe Valea Jiului, Castrul de la Bumbeşti, pătrunzând in Masivul Şureanul pe la Baniţa.

- a treia coloană, condusă de Traian, se deplasează de la Drobeta la Sucidava şi Romula, străbate Valea Oltului până la Castra Traiana (Simbotin - Vâlcea) ajunge la Tilişca, apoi la Căpâlna.

Inaugurarea podului de la Drobeta- Foto: Radu Vulpe- Columna lui Traian

Restul coloanelor romane pornite din Moesia inferioara, trec pe la Bran, Bratocea, Oituz. Bătălia pentru Sarmisegetuza Regia se dă la începutul verii anului 106 A.D., cu participarea legiunilor a-II-a ADRIUTIX, a-IV-a FLAVIA FELIX şi a unui detaşament (vexillatio) din Legiunea a-VI-a FERRATA. Dacii resping primul atac, dar sunt distruse conductele de apă care aprovizionau capitala Daciei. Cetatea este incendiată, sunt retezaţi toţi stâlpii sanctuarelor in incinta sacră, se distruge întreaga fortificatie.

Asediul Sarmisegetuzei - Foto: Radu Vulpe- Columna lui Traian


12

Războiul, însă, continuă. Prin trădarea lui Bicilis (confident al regelui dac), romanii găsesc în albia râului SARGESIA, tezaurul lui Decebal (evaluat de JEROME CARCOPINO la 165.500 kg. de aur şi 331.000 kg. de argint!). Ultima luptă cu oastea regelui dac are loc la POROLISSUM (MOIGRAD).

.

Descoperirea tezaurului lui Decebal - Foto: Radu Vulpe- Columna lui Traian

Era adânc înrădăcinat în firea tracilor obiceiul de a nu se teme de moarte. De aceea se spunea despre ei că plecau la luptă mai veseli decât în oricare altă călătorie. În retragerea spre munţi, Decebal este urmărit de cavaleria romană condusă de decurionul Tiberius Claudius Maximus. Religia dacică a lui Zalmoxes admitea sinuciderea ca o ultimă uşurare pentru cei prea greu loviţi de nenorocire, ba chiar o înalţă şi prea măreşte cu făgăduinţe supranaturale. Dacii care au ascultat ultima cuvântare a lui Decebal, se împrăştie şi se sinucid. Numai nesupusul rege, mai mare decât zeul său, nu-şi caută uitarea în moarte, ci încearcă să se sustragă dinaintea romanilor, în speranţa mareaţă că va mai putea gasi încă, în străfundurile munţilor său în codrii neumblaţi, mijlocul de a pregăti reînceperea luptei şi răzbunarea.

Fuga lui Decebal. Ultima luptă - Foto: Radu Vulpe- Columna lui Traian


13

Dar cavaleria romană îl urmăreşte fără răgaz, este gata să pună mâna pe el şi atunci marele Decebal îşi împlineşte destinul punându-şi capăt zilelor. Scena măreaţă a morţii sale impresioneaza şi cutremură privitorul. Versurile lui Coşbuc sunt poate cel mai bun epitaf:

Din zei de-am fi scoborâtori,C-o moarte tot suntem datori!

Totuna e dac-ai muritFlăcău ori moş îngârbovit;

Dar nu-i totuna leu să moriOri câine-nlănţuit.

Moartea lui Decebal - Foto: Radu Vulpe- Columna lui Traian

Capul său este adus lui Traian, care-l va trimite la Roma, pentru ca Senatul şi poporul roman să se convingă de moartea celui mai vajnic duşman din câţi a avut vreodată Cetatea Eternă. Statul dac este desfiinţat şi o mare parte a Daciei devine provincie romană, cum consemneaza o diplomă militară din 11 August 106, descoperită la Porolissum (azi Moigrad). Traian rămâne în Dacia până în primăvara lui 107, pentru a lua personal măsuri pentru organizarea noii provincii. Din puncte de vedere al guvernării, Dacia Traiană a fost asimilată provinciilor romane de rang imperial, ceea ce înseamnă că provincia era condusă în numele împăratului de către un guvernator de rang senatorial (rang stabilit de numărul trupelor dislocate pentru apărarea provinciei, rang ce putea fi consular sau chiar praetorian), ce purta titlul oficial de legatus Augusti pro praetore. Mandatul de guvernator se desfăşura pe o perioadă de la trei la cinci ani, mai târziu fiind redusă la maximum doi ani. Întors la Roma, Traian işi celebreaza victoria cu serbările ce au durat 123 zile, cu participarea a 10 mii de gladiatori şi 11 mii fiare sălbatice.

Două monumente vor aminti, peste veacuri, victoria lui Traian asupra lui Decebal. Monumentul de la Adamclisi din Dobrogea, la 2 km de viitorul municipiu Tropaeum Traiani, ridicat în anul 109, conform inscripţiei pusă de Traian şi dedicat zeului Marte, va glorifica victoria din primul război dacic (101 - 102). Înalt de 40 m, decorat cu frize şi metope ilustrând luptele dintre daci şi romani, este cel mai


14

de seamă monument ridicat de romani la Dunărea de Jos. Se văd până azi, în apropierea localităţii Adamclisi, ruinele monumentului alături de care sunt expuse 54 din sculpturile care l-au împodobit.

Tropaeum Traiani- Adamclisi- Foto: Eterna si fascinanta Românie

Traian salutat de supuşii daci din Banat Întoarcerea la vetre a populaţiei dacice

Foto: Radu Vulpe- Columna lui Traian Foto: Radu Vulpe- Columna lui Traian


15

Ceremonie romană cu participarea populatiei dacice- Foto: Radu Vulpe- Columna lui Traian

3. ConcluziiColumna Traiană este o imensă enciclopedie de chipuri dacice, unică în contextul artelor lumii.

Nicăieri un cuceritor nu a mai imortalizat cu atâta talent şi pasiune o galerie atât de uriaşă de chipuri strălucite a celor cuceriţi. Curios este faptul că fiecare dac de pe Columnă are chipul său distinct, de neuitat, iar legionarii lui Traian seamănă unul cu altul de parcă ar fi fost multiplicaţi după un tipar.

Pe Columna lui Traian numeroase scene redau supunerea populaţiei dacice (barbaţi, femei, copii sau nobili şi oameni de rând) în faţa împăratului şi a oştilor romane. Faţa de mulţimea care se supune, cuceritorii manifestă clemenţă şi înţelegere. Nicăieri nu se văd scene cu acte de cruzime său masacre ale populaţiei. Nu apar scene de expulzare şi deportare a dacilor din ţara lor şi nici tablouri de exterminare a populaţiei civile care s-a predat învingătorului. Chiar scenele finale ale Columnei lui Traian prezintă un grup de daci escortaţi de soldaţi romani, probabil pentru a-i reaşeza în teritoriile castrelor ca forţă de muncă aservită. Ultimele scene de pe Columna lui Traian, desi deteriorate, departe de a simboliza plecarea populaţiei dacice din ţara sa de baştină, arată de fapt întoarcerea acasă după terminarea ostilităţilor sau poate, mutarea ei forţată din zonele muntoase în regiunile mai usor de controlat de către autorităţile civile şi militare romane, clemenţa împăratului şi a armatei romane victorioase faţă de cei învinşi.

Aici se termină povestea Columnei lui lui Traian ce descrie dramaticul conflict, care în cele din urmă, a pus în mişcare procesul de romanizare a dacilor, dând naştere neamului nostru românesc. Cu aşa strămoşi de seamă, nu-i de mirare că românii sunt singurii latini ce-au păstrat NUMELE de ROMAN, până-n zilele noastre.

Datorită Columnei, poporul român are şansa de a cunoaşte chipurile strămoşilor săi. Câte femei şi câţi bărbaţi de astăzi se pot privi într-un monument ridicat cu aproape 2000 de ani în urmă?


16

Bibliografie selectiva

1. Radu Vulpe- Columna lui Traian – CiMEC – Instiutul de Memorie Culturala, Bucuresti 20022. Ioan Coja – Transilvania, Invincibile Argumentum – Editura Atheneum, Bucuresti, 19903. Napoleon Săvescu – Noi nu suntem urmaşii Romei- Ed. Intact, Bucuresti 20024. Nic. Densusianu – Istoria Militara a poporului român – Ed. Vestala, Bucuresti20025. Florin Constantiniu – O istorie sincera a poporului român – Univers Enciclopedic, Bucureşti

20026. Transylvania – Romanian history and perpetuation – Editura militara , Bucuresti19937. Corneliu Beldiman – Istoria Veche a Românilor – Datele – Pro Universitaria, Bucuresti 20088. The Forum of Trajan in Rome- A 3d computer-reconstruction by Joost van Dongen

http://student-kmt.hku.nl/~joost1/forumtrajani/EN%20frames.html


17

http://student-kmt.hku.nl/~joost1/forumtrajani/EN%20frames.html

columna lui traian monument al etnogenezei românilor

Documents